Vintila Corbu Iubirile Imposibile Ale Lui Petronius

Oopretai CO\STA\TIA FOUBIB

foste drepturile stat rezervate, ta «cjusivitafe, Editurii ''Continent XXI" îi SoctefaffU Academice "Tltu Maîorcgeu". Orice reproducere, ieijr IA sa» fjnrţfală, prin orice mijloace» efectuată fără c editurii oste Ilegala fi ce sanef/ondazfî pofrfyft fe(fff.

VINTILA CORBUL

IUBIRILE IMPOSIBILE ALE LUI Versiunea rwr.fmeaseă de 1A\J£L MOCAiYU

EDITURA COSTJXKNT XXI Bucuraţi, 1993

I Tînăruî traversă cu un pas gMbit Podul Palatin suiş care se scurgeau apele tulburi, învolburate, ale Tibrulm şi ajunse pe malul Transtiberinului, cel mai mizerabi) cartier al Bornei Imperiale, apoi coborî pe o cărare ca ducea pe o pantă abruptă spre marginea pietroasă a, rlului. Era îmbrăcat într-o tunică albă, sr'urtă, pînă la şale, purta o centură de piele, sandale cu curelele înciu-cişato şi o mică eşarfă verde înnodată în jurul gîtului. Erţi un băiat frumos de vreo cincisprezece ani cu bucle blonde^ spre deosebire de părul negru al celor mai mulţi dintre romani. Paşii săi, care făceau să scîrţîie prundişul, atrasei ă atenţia unui grup de vreo treizeci de tineri ce se aduBsaerl liagă un stîlp al podului şi discutau cu însufleţire. Toţi purtau eşarfe sau bonete frigiene verzi. Cîţiva tineri din familii bune, cu tunici din ţesături fine, se amestecaseră printre tinerii plebei murdari şi zdrenţăroşii cu ochi scrutători şi gesturi rapide şi abile de prestigitatori. Chipurile lor exprimau o mînie reţinută, care nu aştepta decît un semnal să explodeze. Tiuărul se apropie de giupul de lîngă pod. Fu întîmpinat de Encolpius, un huligan en o privii e catifelată, seducătoare, şi cu nn trup mlădios ca o trestie. - Petronius, nu mai credeam că ai ft;1 vii, îi zise punlndu-i prieteneşte mîna pe umăr. fi

Encolpius, prietenul şi tovarăşul său de şcoala, ei a ţ t el se constituiau in bande care puneau mîna pe eartk'iele rău famate, transformindu-le în surse de venituri deo"blond, ceea ce le-a adus porecla de „Sicambri". Fiu museţea şi părul bălai erau, de fapt, singurele îor puncte cheate, terenuri de vînătoare păzite cu străşnicie de cei comune. Pelronius era fiul cel mai mic al unui senator foarj te care încercau să le încalce. Banda din Subura, cartier bogat, fost consul şi guvernator al Spaniei şi al Siriei* în suprapopulat murdar, unde mişunau prăpădiţii şi pungaşii, era în război permanent eu banda din timp ce Encolpius nu-şi cunoscuse niciodată părinţii şi Transtt-berin, zona cea mai mizerabilă din Roma, unde trăia de pe o zi pe alta din cele mai absurde expediente* viermuiau răufăcătorii de toate calibrele. Velabrul, cartierul „Cred că am venit pe lume drept din cer, ca o stea căzăprostituatelor, al codoşilor, al falsificatorilor de bani, al toare", zicea rîzînd. traficanţilor, unde se îngrămădeau casele de prostituţie şi Limbajul său poetic îl fermeca pe Petronius, care adoi a. tripourile clandestine, juca rolul de tampon între tinerii din Subura şi cei din Iranstiberin, fiind nevoit să facă fa (â literatura. pe doua fronturi. — Ku eşti înarmat ? U întrebă Encolpius. Dar indivizii cei mai periculoşi se adăposteau în zona — O să mă bat cu mîinile goale ! îi răspunse bătăios necropolelor, a cimitirelor, a gropilor comune, a rugurilor funebre, a gunoaielor şl hoiturilor împuţite, care se aila în Am nişte pumni grei ca de măciucă. partea de nord-est a oraşului. 6 ambianţă lugubră care îi Prietenul său zîmbi. de fiori.pe trecătorii paşnici, în aceste galerii — Te cam lauzi. N-o sa-ţi ajungă pumnii, H zise sco- umplea subterane se ascundeau tîlharii, ucigaşii, otrăvitoarele, ţîndu-şi de la brîu o bară scurtă de fier. Ţine-o ! O să ai sclavii fugiţi. Ziua, această lume sinistră dormea. Rarele nevoie de ea ! Tot i prietenii noştri sîut înarmaţi cu măciuci. siluete, care păreau nişte fantome, se furişau printre gupraştii, ciomege şi chiar pumnale. • noaie şi pietre de mbrmînt, uitate şi aplecate ca nişte beţivi, Tinerii prieteni ai lui Petronius, toţi ,,Verzi", H înjurau '.După căderea nopţii aceste lepădături ieşeau din viziune pe „Roşii", care comiseseră o mişclie mai groaznica, decît şi se împrăştiau prin oraş. în grupuri sau cîte imul omorau, un sacrilegiu, în timpul nopţii nişte necunoscuţi] dărîmaseră jefuiau, scM&giuiaiz. Dacă, din întâmplare, dădeau peste statuia lui Clorus, campionul Verzilor la cursele de care de la bande de tineri, se încaierau cu înverşunare, pe viaţă şi pe Ciicnl cel Mare. Această ,,crimă" produsese" o puternică moarte. Poliţia, ca de obicei, sosea prea tîrziu. Adesea emoţie m rindm-ile sutelor de mii de admira* toii ai lui :ă->ea răniţi, morţi şi prada pe care tîlharii nu apucaseră -o Clorus, care atribuiau această provocare Roşiilor, grupare care. susţinută de împăiatul Tiberiu, de prefecţii* Sejanus, cel Dar cînd era vorba do realitatea dintre Verzi-51 !>o-ii, mai zelos servitor al împăratului, de curteir şi clienţii lor, merii din diferite bande se uneau provizoriu ca s;l-şi apere ca si de corporaţia negustorilor şi a constructorilor, îu •ulorile. Adesea puteai să> vezi-oameni din acelaşi canior rîndinile Verzilor erau încadraţi cei din corpO' raţia njurîndu-se şi încăierîndu-se ... transporturilor, a docurilor şi o mare parte din plebei fără Mixa pentru care Petronius era gata să se bata nici o ocupaţie care trăia din generozitatea guvernului. Unii ropic-;euta o valoare imensă, în ochii tinerilor conştienţi do membri ai familiei imperiale, privaţi de dreptu rile lor legitime la succesiunea tronului, se ataşaseră d 1 Verzi din primejdia la oare se expuneau. Distrugerea deliberată a mei statui ridicate de către poporul roman campionului spirit de contradicţie, ca şi din demagogie. Căci Borna era un univers aparte. Măreţia şi sublim v Perzilor semnifica un sacrilegiu pedepsit cu moartea, l osii mergeau cot la coi cu ticăloşia şi cea mai cruntă, mizei i are devastaseră monumentul lui Clorus dispăruseui :ăr& hrme. Elementul surpriză îi favorizase. Acum se temeau umană. Ho represalii, Dar şi tinerii Verzi şi-au piegătit lovituivi în Baca populaţia adultă, activă sau parazită, devorat de nevoia de mişcare, se divizase între Roşii şi Verzi, t nerii, în eiară de faptul că aparţineau celor două grupai

secret. Capul de marmura al lui Cloms, care acum nu acegfee dispunea de cîteva momente de libertate, fugea la priese ştie pe unde, în fundul apelor murdare ale Tibrului ;enii săi. " cerea răzbunare. Monumentul ridicat de Roşii în cinste Cînd vreunul dintre băieţii aceştia murea, înjunghiat [n campionului lor, Hesperus, trebuia să aibă aceeaşi soartă vreo încăierare, surprins de vreun soţ gelos sau omorît p Toată operaţiunea trebuia să fie executată toarte rapid vreun tripou clandestin, tovarăşii contribuiau dwpă Grupul conta foarte mult pe forţa lui Hyllus, poreclii 'sterile lor ca să-i asigure o ceremonie funebră decentă. Samson, un băiat mai slab de duh, dar care ţinea uşo uşof-poi ipoi se lansau în căutarea ucigaşului, deoarece crima nu pe uneri o piramidă formată din zece tovarăşi îndoind, iuţea rămîne nepedepsifcă. Dacă vreun tinerel cădea în îi nîinile poliţiei şi ajungea la închisoarea ălamertina, i se acelaşi timp, două potcoave. El trebuia ajutat de băieţij rimiteau pachete cu mîncare şi era ajutat să evadeze. Era cei mai puternici din bandă, să dea jos statuia cu nişw o solidaritate pe care Petronius rar o întîlnea prin-[•e odgoane solide, s-o dea peste cap şi s-o sfărîme cu ciocamilj prietenii săi cu sînge nobil. Egoişti, laşi, fricoşi şi ilictisiţi Thiron, un măcelar de vreo nouăsprezece ani, era şefii nu ezitau să trădeze numai ca să-şi salveze pielea. 'rintre lor. Lucra la Forum Boarium, pe partea stingă a Tibrulu;r aceşti tineri erau şi unii cu caractere puternice, ire cultivau sentimentul onoarei, simţul datoriei, altruis-iiil. dar era născut în Transtiberin, ca şi Hyllus. Encoîpiul difere venea din Subura, în timp ce Petronius provenea dii Dar erau puţini, luxosul Escvilin. Printre ei mai erau şi băieţi din Aven Petronius, fără să-şi dea seama, ducea'o viaţă dublă ire ţin, colina noilor îmbogăţiţi, ca şi băieţi din lumea inter îi umplea admirabil existenţa, îi însufleţea tempera-leiitul lopă a Yelabrului. ide artist, îi furniza surse inepuizabile de inspiraţie, l Aventura care îl aştepta la capătul drumului îl Uisr îmbogăţea experienţa sub aspect uman şi îi permitea s - i - fleţea pe Petrouius. Se simţea ca acasă printre huligan realizeze proiectele literare ... Expediţia aceasta aceştia. Nimeni nu-i spunea Petronius Niger, doar, scurj nocturnă la Circul cel Mare îl Petronius. turnai Encolpîus şi Aseyîtus, camarazii sa cînta deoarece îi oferea toate elementele unei aventuri de şcoală, îi cunoşteau adevărata identitate. Pentru ce miizante şi, în aceiaşi timp, primejdioase. Grupurile, precedate de cel al lui Petronius, lalţi nu era decît un şcolar de la marginea Suburei, p| pare, la nevoie, se puiea conta. Nu surprindea pe nimeij trecu-•ris peste Podul Palatin şi se revărsară pe Calea că era bine îmbrăcat. Trişorii , sau peştii, care lierbcaj Tiium-Ja, apoi merseră pe lingă colina Capitoliului şi în aceeaşi oală, erau adesea mai eleganţi decît el. Aceşti ieşirăpurtau bijuterii — mele de aur, cercei, brăţări — pe care \ capătul aleei încadrate de statui care ducea la arcul tri-u merdeau a doua zi la jocurile de noroc sau le ofereau c de la intrarea Circului cel Mare. La acea oră tîrzie străzile se goliseră de trecători. Din in Dărnicie prostituatelor de lux. întrucît îşi dădeau acre d în cînd se încrucişau cu care trase de boi, pline de măr-TÎ , meseria le cerea această alură avantajoasă — puteau uşor confundaţi cu nobilii sau cavalerii, singurii care avea' de grîne, de legume şi de peşte, care nu aveau voie ciicule decît în (impui nopţii, deoarece ziua, eînd stiădreptul să poarte inele de aur. e erau pline de pietoni, de Iii icre şi de palanchine, ar fi ocat circulaţia pe diummile strimte şi întoitoclieate. j Mergeau cu pas grăbit duşi de entuziasmul lor tinemc, Petronius juca cu ei baba oarba, zaruri, dame, d voinţa de a arăta romanilor de toate culorile că Verzii ar mingea sau sarea coarda, se distra în compania lor. i accepta niciodată să rămînă datori duşmanilor. bătea iar la nevoie sărea fără şovăire în ajutorul lor. îs Cînd o Inară la dreapta, spre Circul cei Mare. văzură putea să le dedice prea mult timp deoarece obligaţiile di miţi şi consternaţi că drumul le era tăiat de un cordon familie, orarul şcolii, studiul muzicii şi al artelor marţ ia tineri care afişau culoarea roşie. Ei a limpede că Verzii sub supravegherea maeştrilor de scrimă sau de trage: cu arcul îl ocupau aproape în permanenţă. Dar imcdi

fuseseră trădaţi, deoarece adversarii, mnlt mai numeroşlj pentru a nu ştiu cîta oară Iară ca să-1 e un Roşu. erau bine înarmaţi şi gata să se bată. Faieolpius îi spuse care-1 privea cu ochii măriţi de gioază. Dar 3 opri lui Petronius i dintr-odafcă căci recunoscu în individul din faţa sa e — Vezi că bănuielile mele au fost justificate! fratele său mai marc, Vibius. Xevolus, un băiat îmbrăcat cu gust, care invirtea o — Ce cauţi aici V esclamă Petronius uluit. măciucă cu mtna stingă, se întoarse spre Thyron. Vibius o luă la fugă dispar în d fără să scoată un cm înt. — îi izbim pe netrebnici ăştia î Tliyron, îmbătat de succes, porunci cu o voce vibran—Bineînţeles S Răspunse tînărnl măcelar. Nimic nu mfi va împiedica să fac praf statuia Ini Hesperus, roşu) — Să răsturnară statuia înainte de sosirea cohortelor bane alertate ! Koşii răniţi urlă ca nişte porci înjpn-iiiaţi asta împuţit! tnainte 1 ! împinşi de un elan irezistibil, se aruncară asupra duş- ! O să trezească tot oraşul ! manilor. Se îneăierară cu furie. Impetuozitatea Verziloi Ultimii Eoşii părăsiră, terenul în debandadă. arăta că Eoşii au de a face cu un adversar puternic. Luptq Hyllus aruncă odgonul în jurul statuii lui Hespeius şi corp la corp degenera mtr-o încăierare aîngeroasă. Boşi trase suflînd greu, dar fără nici un ajutor. Idolul se [ăbuşi bubuiud. Tinerii, înarmaţi cu ciocane, îl gparsera izbeau rindnrile Verzilor, care rezistau eroic. bucăţele. Apoi Thyron dădu semnalul de retragere. Un l joocia ase văzură *JP™£"™ ^^^--^Mta* îi anunţă că se apropie garda urban ă. Eănitii, e teva zeci de Roşu, care, se lansarăLarmdul lor, "iiprţ^,^ ^ ^. ^ ^ 1^ | ^ ^ ^ ^ Deodată se văzură aprinzîndu-se nişte torţe, aduse dl

Boşii i-au dus pe flancurilor Verzilor. O adevărată capcană esfiguraţi, plini de sînge, ciomăgiţi, aveau un aspect — Moarte Verzilor ! Moarte şobolanilor verzi Petronius tnentabil. izbea cu bara de fier în dreapta şi în stîng^ ap^rkulu-sc, în Cîud sosi poliţia, nu mai găsi decîfc statuia lui Hegacela-ji timp, de loviturile îndreptate asul pra sa. Lecţiile rus trîntită la părnînt şi distrusă. de scrimă îşi dădeau rezultatele. Auzeî cum trosneau Verzii se dispersaseră prin cartierele lor. oasele, ţipetele, gemetele, blestemele, dai continua să Cînd Thyron, Hyllus, Ascyltus şi încă cîţh a băieţi, lovească cu furie, sprijinit de F ««« I -«"™ d A^cyltus :e locuiau în Transtiborin, treceau pe Podul Palati LULUU m '^^"' Y ""Jui) nn bărbat de vreo patruzeci do care se băgaseră cel mai mult în Sub presiunea ani, palid, cu po numărului mare rte atacator \^ unei săbii, se Acesta îl prh i duşmănie. — de kilograme, printre •- Eosii învîrtind-o nim cum te-ai bătut cu Eoşii ! ** * *-'*""*" •• • -' - - - - - -se "băgă X" eilorii in jurul săudesiCuc. doschiamd largigrea de trecere prhj toi Jocurilor înarmatpîrtii cu u^a, de peste Iro ad\ei^aii. Mulţi dintre ei căzură seceraţi de poarta i c,»ro spărgea craniile, i-upoa mîinile şi picioarele, frîngq coastele ^i coloanele \ertcbrale. Cei loviţi zăceau întins e pe (ramîut. Unii dintre Eoşii s-au pus pe fugă. Lovituri' e dale cn poarta, învîrtita în toate părţile, îi doborîră H' d ultimii duşmani, ce rezistaseră disperaţi conştien a mfrîngorea loi inevitabilă. c încurajaţi de taptclc uriaşulin,, Veizn ticuiâ ia cori ă pierdeau terenul Pctionius,' încălzit, u ? L

LÎ

interveni agresiv Thyron, care se erija protectorul uriaşului. — Am nevoie de băieţi ca prietenul tău. După îmbrâV ninte, n-ai zice că o duce prea bine. Aş putea să-I fae cîştige mulţi bani. — A mai vrut un şmecher ca tine să-1 angajeze glator. Dar tovarăşul meu este un cetăţean roman liberi. — Printre gladiatori sînfc şi oameni liberi. Chiar şi •Hcieni, 10

II

—N-are el nevoie tle banii tăi! Du-te do aici ! zise celarul pe un ton ameninţător. Tovarăşul meu va ii macela ca şi mine ! Viaţa Ini nu este de vînzare l Bărbatul scoase din buzunar o foaie de papirus. — Uite adresa mea I Mă numesc Annius Cimber ! ; — Păstrează-ţi gunoiul l îl apostrofă. Thyron. Asoyltus o prinse din zbor. —Oîau ! zise băgînd-o în buzunar, îutr-o z\ ai pute fi de folos î — Daca ai nevoie de bani, n-ai decît să-i colegi, ri omul cu sabia. Şoapte bună ! Şi îşi întoarse paşii spre Foi. — Ascyltus, îţi pierzi timpul! Ai ă in stai e să-li v u.' şi mama pentm o monedă de aur I îi Kise Thyron cu di preţ. Ascyltus izbucni în rK — Din păcate mi am mamă ! -~ Atunci vinde-te pe tine. Ascyltus suspină, — O fac adesea ! — Prostituat murdai l îl repezi brutal mâc&laful. — Meseria mea cere o anumită frumuseţe fizică ! T] eşti atît de urît încît n-ai găsi amatori nici dacă teoferi pe gratia ! Chiar şi orbii te-ar evita \ Miroşi a sîngo sudoare rîncedă şi a moarte ! Thyron, furios, ridică mîna să-i dea tina peste bo Festus, un băiat slăbuţ care lucra în comerţul cu p' îi prinse braţul. ~ Nu uita că e un Verde ca şi tine ! ftu-ţi băii varăşii pentru fleacuri ! Mai bine 1-am căuta pe trădatoij care se află printre noi î Eşti mai iute la pumn docil i cap ! Petronius se despărţi de prietenii săi şi se îndieptă s Escvilin. Avusese norocul să iasă din încăierare îl nici o zgîrietură. Dacă tatăl său ar şti că s-a bătut cu Boşii, alături de derbedeii din gruparea verde, 1-ai depsi cu toată asprimea. Dar mai mult decît teama de cureaua Ini ,,pater f liaa" îl preocupa prezenţa lui Vibius în rîndurile Roşiii Ar fi pariat că fratele său 1-a auzit vorbind de planul rj vitor la distrugerea statuii lui Hesperiis şi i-a avertia

k Roşii ca să-şi dea importantă- să le cfylige btima şîj mal , să-i facă, lui rău. Petronius îşi aminti de această scenă, care i se părus< ,uuoi fără importanţă, în ajun, după „cena", ieşise cj Ta sa geamănă, Cynthia, pe terasa care oferea o vederf iaguifică asupra Suburei încă fremătînd de viaţă, ida orei tîrzii. împărtăşise surorii sale planul Verzilor deoarece nu ca secrete faţă de ea. Saltul lor comun în viaţa ce pulsa? nuci oînd mama lor, Domitia, îi adusese pe lume pe amînj ii, după o noapte de chinuri, îi apropiase 'atît de rnufţ îi părea că legăturile fizice dintre cele două făpturi s-ar fi rupt niciodată. Cynthia bătuse încîntată diu palme, căci şi ea îi ,sus-|ea pe Verzi şi aproba răzbunarea lor. Atunci îl observase pe Vibius, care stătea sprijinit balustrada terasei, la adăpostul unui boschet de ndafiri. Cu siguranţă- că i-a auzit. Dar Petronius nii ir fi închipuit niciodată că fratele său ar fi fost în star$ l trădeze. Cu toate că ar fi trebuit să-1 bănuiască, deoa-e o ură surdă îi opunea. Vibius, mai mare cu doi ani,' isidera că aceasta îi acorda un fel de drept faţă de fra-ţ 1 să,u mai mic. Acesta trebuia să-i arate mai mult res-•t, să fie mai supus şi să-i accepte cu modestie mustrăDar Petronius lăsa impresia că-! desfide, ceea ce îl iria pe Vibius. Frumos ca Apollo, de o inteligenţă stra-itoare şi cu o forţă ieşită din comun, Petronius îl de-:ea în toate domeniile, în afară de asta, Petronius se )răca cu eleganţă. Vibius, chiar dacă purta aceleaşi ne ca şi fratele său, semăna mai mult cu o sperietoare. ăus mai era şi urît iar o acnee rebelă făcea ca obrajii sa aibă o culoare roşiatică, neplăcută. Ilunius Niger, tatăl lor, sesizase animozitatea dintre arele sale. încerca să îndulcească amărăciunea fiului mai mare şi îi cita aforisme care trebuiau să-i inspiie 'edere în propriile calităţi i „Frumuseţea fizică nu se liază totdeauna cu un caracter frumos. Oamenii cai e 'emarcă printr-o forţă armonioasă, sînt, în general, muraţi, falşi, cinici si de un egoism feroce. Deoarece ea îi priveşte cu admiraţie ei îşi închipuie că bînt alfa

şi omega şi că lotul li se cuvine. Femeile frumoase nu s niciodată soţii bune şi fidele deoarece tentaţiile din ju lor siînt atît de puternice încît cad uşor în păcat, în schi] a?a-zisele femei urîte mut dotate cn calităţi morale emană un farmec şi o căldura umană mai atrăgătoare de frumuseţile reci şi trufaşe". j

Vibius îşi asculta tatăl fără să fie convins de ace] adevăruri. Atenţia măgulitoare pe care toţi prietej casei, tineri sau bătrîni, o acordau Cynthiei şi lui Petj uius îi scotea din fire, cu atît mai mult cu eît persoa sa era mai mult sau mai puţin ignorată. Preferinţa de c se bucura fratele său mai mic îl înrăia, îl făcea invidios invidie morbidă, care nu-1 lăsa să doarmă, îl înfuria d inspira dorinţa de a-1 ucide. i

Polronius, urcînd panta de la Escvilin, grăbea pa împins de un resentiment tot mai puternic împotriva! Vibiua. Nu putea să-i reproşeze simpatia faţă. de Ed dor nu admitea să fie spionat. Trădarea lui era cu j mai condamnabilă, eu cit niciodată nu-şi manifes deschis apartenenţa la Roşii. Vibius sosise înaintea lui Petronius acasă si avusese t să-şi schimbe tunica boţită şi stîşiată cu una abia spă ?i scrobită. Aşteptînd ea ,,cena " să ţie servită şi pari să cobeai e din camera lor, Vibius se juca în „trielinii ou clinii afgani cumpăraţi cu aur de tatăl lor. Era sj ca fratele său o să-i ceară socoteala, dar se gîndea ca >ti să pună lucrurile la punct. Pctionîua intră în „triclinium". Văzîndu-sJ fra c.vve afişa indiferenţa, obrajii i se umplură de sînge. ochii apiinşi, se îndreptă spre el si îi dădu o palmă Miiultoare. Zgomotul îi făcu să trenară, pe sclavii < pi clăteau masa sub supraveghwca majoi domului in sibi^ca^ieuffl mi s-ar fi întimplat nimic. Yibius fn cup de minte şi, cum n-avea reputaţia unui slăbănog, îl i on pumnul pe Petronius, care, pieizîndu-şi echilibrul, i )«• spate răstuinînd trepiedul cu căţuia de arome. Chiar în momentul acela inhaiă în ,,liiclinium'' rinlii urmaţi de Cynthin. Iuniu& fu uluit de scena cai nlfM-îi ochilor. O ceai ta în faţa bchmloi nu avea ni scuza.

Ceru explicaţii fiilor care, luaţi prin surprindere, îşi cară cu căinţă capetele. Kici Petronius, nici Vibius îndrăzniră să se dezvinovăţească. Mînia tatălui îi ,raliza. Tunius îşi strînse pumnii. Ku vroia să se dea îu speebol în faţa servitorilor, care puneau Ia loc căţuia cu arome. ' — Veniţi după mine ! le porunci. Trecu în sala vecină, o cameră marc do recepţie cu isce pe pereţi, cu coloane si dale din marmură roşie. udelabrele cn luminările aprinse luminau statuile de • HZ , scăunelele si măsuţele de argint. — Hu plecaţi de aici pînă nu'aflu tot adevărul I M-a m [turat de certurile voastre I zise lunius. Se aşeză pe un scăunel. — Avem în faţă toată noaptea ! adăugă trcmurind mîine. Băieţii ştiau că tatăl loi nu concepea nesupunerea. Moravurile de la Roma s-an schimbat în decursul henrilor. Părinţii nu mai aveau dreptul de viaţă şi de >arte asupra copiilor. Bar, tradiţionalist pînă în măduva Lcfor, Tunius înţelegea să facă. respectată cu rigurozitate puritatea sa paternă, pe care noile legi le conservaseră parte. , Vibius îl privi cu coada ochiului pe Petronius, apoi hotărî să vorbească înfrmnuseţînd evenimentele în oarea sa. Explică în puţine cuvinte ce avea de spus, larece tatălui îi plăcea adevărul. Pe măsură ce Vibius îşi expunea varianta — care nu depărta prea mult de adevăr — pe faţa lui luuius ,rea o expresie de neîncredere, apoi de nelinişte si, sfîrşit, de frică. Se ridică grăbit si închise uşa, pentru sclavii să nu audă explicaţiile fiului său mai mare. După ce Augustus hotărîse să schimbe vechea lege b nu le permitea sclavilor să fie martori în justiţie potriva stăpîniîoi lor, denunţurile acestora erau încuate de către autorităţi. Cînd mărturiile priveau eounnăii Ia moarte, sclavii primeau recompense mari şi u imediat eliberaţi. neni nu era ferit de această măsură draconică, ţie tor. nobil sau mare demnitar. Cu cit era mai bogat, itîfc creştea riscul de a fi denunţat. 19

i^^^^^^wp

.

încurajaţi de Tîberius şi de Sejanus, delatorii profesio — cetăţeni romani — se aruncau ca păsările Se aşeză şi îsj acoperi obrajii cu mîinile în timp ce pradă asupra persoanelor care le trezeau cupidităţi iius si Pctioniu?, în picioare lingă fi, îşi schiinln-u pi iviri La aceasta fee adăuga spionajul sclavilor. Luxul de a a\ o -tinoase. armată do slugi de condiţie servilă — valeţi, camei îs — Turnăloiule ! îi şopti Pelronius. lachei, frizeri, bucătari, majordomi, cîntăieţi, muzicali — Imbecil iresponsabil ! murmură Vibius. guvernante, vizitii, grăjdari, grădinari, mascuri — adud ._ Ce-aţi zis î întrebă lunius descoperind u- şj faţa cu sine primejdia de a îi victima unei delaţiuni urma de gestionată, un proces de lege-majeste. O acuzaţie de o suplt — Nimic, tată ! răspunse Pctronius. extraordinară, deoarece presupunea toate cuvintele, Iod — Nemcsis tn-a blestemat să am copii deimtmaţi ! gesturile, toate aluziile care ar fi putut fi iuterpietij lamenta lunius. Mîine, după amiază, tnă veţi însoţi ca manifestare de duşmănie împotriva împăratului s jjfcnat. Am să va" arăt un nemernic, pe ale eănn urme ~* împotriva instituţiilor imperiale, Eîndurile nobililor j sintcţi depaite de a ajunge. — Dar şcoala? întrebă cu o modestie prefăcu!ă Yibius ale bogaţilor se reduceau din cauza numărului în creşti al delatorilor încît pînă şi Seneca, filosoful, îi acuza se id să scoată în evidenţă respectul său penii u disciplină lorinţa de a nu-şi întrerupe „dragile'' sale studii. hrănesc cu sîngele victimelor. Tuuius Niger, ca toţi marii proprietari de sera\i, Excesul acesta'de zel trezi bănuielile lui lunius oare căuta bunăvoinţa, le oferea daruii şi îi făcea să înticva şi cunoştea fiul mai mare ca pe un elev_ model. — O zi de absenţă nu contează !... Iar în ceea ce te perspectiva unei apropiate eliberări. -este pe tine, Petronius, tu vei fi lipsit o sfiptămină Greşeala lui Pctionius, semnalată de Vibins, privilegiul de a lua masa împreună cu p&iiiţii. gravă. Atacul cu mîna înarmată comis de un nobil îm [Uşa se deschise şi Domitia, mama lor, apiîru în prag, triva "Roşiilor putea fi uşor interpretat ca un act de duşi — Mîncarea se răceşte, lunius I ZKC Do mit ia. Ca nie faţă de împărat, protectorul lor. Faptul că piei îi orice doamnă din înalta nobilime, scut i j si de a se pa de susţinea pe Verzi nu alarma autorităţile. Tiber treburile casnice, Domilia purta cu eleganţă o nie de prefera ca pasiunile maselor populare sa se con cent r mătase de culoarea chihlimbarului cu ape tran-'iii. asupra jocurilor publice şi nu asupra politicii, mult * Coafura sa îngrijită, coturnii săi amili, bijuteriile, •au ameninţătoare pentru regimul imperial. să-i crească frumuseţea impunătoare de tna-uiă — Eşti tot atîb de vinovat ca şi Petronius ! îi romană. lunius fiului său mai mare. Trebuia să mă avortis Petronius şi Cynthia moşteniseră trăsăturile ei regulate cu privire la intenţiile sale. Aş fi găsit mijloace să-1 vnfrîl ine, pe cai e tinoieţca le făcea şi mai pnmimţuio. de la asemenea fapte reprobabile. Vibius, în schimb, amintea de figura — îngălbenită — a lui lunius. Dar faţa energică, hotătitu, a tatălui a Apoi se întoarse &pro fiul său mai mic. — îţi dai seama de primejdia la care îţi expui tăiată in piatră în timp ce a fiului său mai mure avea milia? Să sperăm căi încăieraiea asta va rămîne i presie posomorită şi neplăcută. - Ciorba de peşte rece urmări. Că golanii, prietenii tăi, vor şti să păstreze nu are nici UIT gust i insUtă omitia. Venim ! zise Tunius. Petronius va mîrica cei ea. Ce s-a întîmplat, s-a întîmplat ! Dar numele nu trebuie să fie pronunţat ! Ar trebui să va inter/k singur-;micra lui !, mai participaţi la defilarea în cinstea Jocurilor Ciici Domitia nu întrebă nimic'cu privire la motivele Dar absenţa voastră ar putea fi considerată ca un j pedep-ştia că lutiiua nu-şi soliimba niciodată hotăiîrile, ir dacă gicşea. de dispreţ faţă de tradiţii. 16

17 60!

Petionins, trecînd sfidător pi in „trielînhrih" şi Iuti tîudu-se spre cameră, îşi schimbă privirea cu Cynl N-aveau nevoie să se audă ca să se înţeleagă. Ochii spun iot ce cuvintele nu puteau s& exprime. / După ce tînăful ieşi, familia se aşeză Ia .,cena". Vi şi Oynlhia atinseseră vîrsta care le pcnnilea să stea îu pe paturile de argint tapisate cu mătase albă şi rîntl pe trei laturi ale mesei. A patra latura era liberă pei ca servitorii să^şi poată face nestingheriţi treaba. Au roasele feluri de mincare, fructele, dulciurile şi vini aduse pe tăvile de argint cereau Kpaţiu ca hă încânte- oo şi să trezească pofta. — Luaţi ciorba de peşte ! porunci Turmis după 4 gustă si o 'scuipă pe dalele de marmură. X n. ora primii oară cînd Petronius urca treptele < Curia, înlia unde se reunea Senatul ca sa rezolve probîe: cuiente şi să judece, îu prima şi ultima instanţă, eesele de le^e-majeste, care nu intrau în compct tribunalelor ordinare civile şi militare. Fiii de senatori aveau permisiunea şi chiar ei» u î rajaţi să fîhihte la- şedinţe ca să ?e familiarizeze cu ac tatosi acestei adunări, la care urmau să paitieipe pe m ră eo \ îi nta şi censul îi desemna ?& ocupe băncile luhl de topilo şti ămoşilor în decursul veacurilor. O mulţime de oameni ^e îngrămădea să asiste la so^ ii H şl i Hor deţinători ai unei influenţe politice, acum re la un fol de umbră a vecini lor puteri. Senatul nu mai decît un fundal al dramei care jje desl'ăşura în faţa p ruhii roman iar senatorii nu mai jucau decît rolul i figuranţi eclipsaţi de strălucirea împăratului, sing i7iu\sjil cu autoritatea supremă, pe care nimeni nu cu să o -conteste, Pulilicnl, 13hîud loc de tiecei e pentru senator aplauda pe cei pe care îi simpatiza şi îi huiduia pe „m; care se plecau în faţa lui Tiberiu Şi a lui Sojanus, so; şi luna imperiului, Spre deosebire de Augusta*, care căuta pe toate să cîştifie bunăvoinţa plebei, Tiberius, succesorul arifloeial, ale cărui origini se pierdeau în negura vr< iilor, dispteţuia şi se temea de popor. Ca să evite ' 18

net ca furnicarul uman do îa Roma, se retrăsese îa pania, la Capii, unde se distra în cercul testrîns al liţttor, fără, să uite de treburile imperiului. V'lronius şi Vibius intrară în templul cu plafonul o înalt, susţinut de coloane oaneîate cu capiteluri c. Se aşezară pe locurile care Ie fuseseră rezervate uşa ţintuită cu bronz, printre alţi fii de senatori. Uneilo senatorilor erai; dispuse pe mai multe rmduri _• le două laturi :ile sălii, în fund se ridica o estradă, •upitru şi trei sc.uine ,,curiles" destinate împăratului •lor doi consuli în exeioiţiu. D.ir cum Tiberius mi Irecventa Senatul, unul dintre consuli ti lua locul ezida şedinţele. ra^ttl v a ah hn Suuison l victoriilor riitoaie anuing -*a ^t lUâCiif la ţcn i ala de - ( uni adică 9 proiuU do mdividul oare mi a L o — \rn ( e u - i t să i iitimoştf Annins Ciinber o pulcic v^traoidinaru dt convmgert; L -am ajutat t» flyllu^ l i'ji tnne, uire recompensa l Lai \nvjur pu ncnormiln] di' ICsMUi^ ' 11 ) l am

diurnul apte glorie t

Poarele coboia linişlît în spatele oiirnniuhii pin ţ mm Petionms- so aşeză pe u tieaptfi a rlem|luhn l i n ( . i ^ i u i , Gon-tiuit pe malul sting al Tibuilui, apoajo di* PM . Se uila visător la coful liniştit, încă albasini la /uni f e caic rîudunelele îl spărgeau ca nişte săgeţi. Siec de la CirCj pasionant Ia început, îl plictisise pînă In Tiebiria să se întîlnească cu părinţii, caic trebuiau ga. iasă din Circ după terminai ea cuisclor de care. Spectacolul foarte apreciat de lupte libere eia interzis leim-iîoi deoaiece luptătorii purtau doar o bucăţică de | M y."î Sn juiul coapselor, pe caie o pierdeau adesea în Hn j ni luptei. Nu se prea gîndeau că matroanele ţi Ielele îi \ cd< sui goi. Tuiiius, car nu admitea ca soţia sa şi bica sft umlJc singure prin oiaş după căderea sein, le însoţen. A\ia totdeauna ascunsă sub togă o sabie deoaiece, spie dco^f-bne de majoritatea romanilor care nu pui t au arme, MOIÎI să lie gata să se apere de vagabonzii şi deibeden cai f u atacau pe tiecătorii paşnici. Vibius venea după ci. Toţi fuseseră invitaţi la „cena" de Pulcheiia, «ora Iui Jmmis, căsătorită cu senatorul Domitius Cotta, ] ersonaj din înalta şi vechea nobilime, renumit prin banchetele gale, care rivalizau cu cele organizate de Lucullus. Familia Kigcr era escoitată de ?ece sclavi care, !a întoarcere, trebuiau să lumineze drumul cu toiţele. în „triclinium-ul" vilei lui Cotta -fubeseiă aranjate doar trei mese. Invitaţii —rude şi prieteni foarte apropiaţi — sosiră cu întîrziere din cauza Jocurilor Cn cuini. Piintie ei eia şi senatoiul Fulvius Caimllup, un obez caie părea o minge acoperită cu o togă laiaă. Soţia sa, Emilia, era slabă ca un cui. Cal] muia Sulpicius, f i m a doamnă de onoare a prinţesei Antonia II, îşi pic/enla ultimul soţ, un băiat loaite frumos [e caie îl cumpăia'-c cu aur. Servilha MetelhiŞj o mare doamnă, îl jieceda de aproape pe Sencca, filosof şi a\ocat strălucit oiigiuai dm Spania. Deşi încă f i u ă i , a\ea de]a trăsătuiile bine pronunţate şi paiul aproape alb. IScivil u*- Pollion, uu stîlp alinaltei societăţi romane, ^osi pimtn- ultimii PetroniHs ^i Vibius, ca ^i cei Uei fu ai lui Cotta, tau tineretul. 27

Toţi --e în1 in-e^ciă pe pai urî. pe locui de mai ca 11- cu in, aek' loi. Atditriomil era absent — Domiliu^ 'nu vine pi intre nqi i inUebfi grăsanul ÎMI viu--. — N o li reţinui de pieoenpflri mm plăcnlo ? iniei tetii St-ncca pe un Ion şiret. în politia scrierilor sale care proslăveau \iitu|i!o aitoesfiak- ?i morala cea mai gevoiâ, îi plăceau baitii, b bucată de carne bună, vinurile îmbătătoare, femeia ^i«erc y băieţii drăguţi, exact în această ordine, — Biir iu aţi-vă de ce aveţi pe mese In linişte ! răspunse atitpîmi ca-toi. Domitius nu se simlea prea bine, Dar A a veai în fc-cara aceasta printre noi, l?i cunoaşte obligaţiile tută de adevăraţii prieteni. Pulchc'ria trecuse de patruzeci de ani. Avea o ăluia 1 mmdrjî, tiăiCiluri distinse, purta o rochie cu multe cute, o pieptânîilină eu bucle după moda grecească, bijuterii sti\dneîUmie. la care ti& adăugau formele puţin plinuţe care u dădtviu aerul unei matroane romane tipice, dedi-OAIA înileplmirii datoriilor sale, Miucăiiuile, unele mai savuroase decît altele, eiau ail'i-ie de servitori stilaţi, toţi frumoşi şi foarte -tineri. FulvuH. povestea eu umor şi maUţioKÎtale u«i.i piieteo comun, Caius Eoscius s — îi cunoaşteţi preferinţele pentru băieţii i, prostituaţi, do prin corliciolc rău famate, O blăbi-|io care n-o înţeleg deoarece arc acasă vreo sută d.- efebi -elavi care îi îndeplinesc toate fanteziile. Nu do oull CaUh s-a lăsat îmbrobodit de im tinerel care 1-a atras spre zidurile cetăţii, într-un loc mai retias, ca să Iaca dngo^lc cu el. Brietenul no^tm se pregătea să savu-rtvft nlămilu. raiului păraintesc cind o bandă de dorbc-\'M cu tinerelul — î-an alacat şi i-au curăţat . Apoi derbedeii au fugit lăsîndu-1 gol puşcă. \ ,1 î]i ce stare era cînd a trebuit să se întoarcă,,, Oeuif-Kn \o opri cu ochii aţintiţi spre uşă. Toate pliu-nfe se indic) Una spre punctul lui de mii ii. Surpriza ^i fltupcmotia M* desenai ă pr- toate fotele. A MMiHcniii, gol (ii\ în xma naltei i- sale, stopii pcntiti c i i [ K in prag, ap(>i, plivind ui gol, ^ uuîieptîl ui

Yîrful degetelor spre mese, îşi ţinea mina la ureche ca pe UD cornet acustic. Ce vioia sn audă, PP înfrolmrff oome-senii stupefiaţi î Pudice, doamnele, şi îndeosebi fetele, îşi' acopeiiră

.oohti cu mimile. Trupui gol al lui Cotta, cu muşchii căzuţi, pielea zbîrcită pe oasele proeminente, nu avea nimic seducător. Fetele, care visau eroîi frumoşi ai antichităţii imortalizaţi în marmură de marii sculptori greci, suferiră ''o cruntă deziluzie Ia vederea lui Cotta. Soţii lor, eînd vor

fîmbătrîni, vor avea acelaşi aspect lamentabil f Bătrînetca îi urmăreşte pe tineri ca un cîine de vînătoares care îşi

'urmăreşte prada.

*

Senatorul gol păru decepţionat de liniştea caro ÎI ^înconjură. Ieşi, fără să se grăbească, pe aceeaşi uşă. Invitaţii o priviră cu uluire şi curiozitate pe fnlcheiîa, caro le explic , jenată i — De o vreme îşi închipuie ea dacă se dozbracă de ^toate hainele devine invizibil şi astfel poate să audă tot |0ce se vorbeşte despre el fără ca cineva să- şi dea seama îţîbă este prezent. învins zîmbi silit. * — Toată viaţa a fost un original ! Comesenii îşi continuară conversaţiile întrerupte ca şi cum nimic nu s- ir h întîmpl&ţ. După desert Puleheria se ridică. — Vă propun să bem un pahar de Falorna în sala iui Apollo I Iniţiativa fu acceptată, Invitaţii trecură într-o &ală eu coloane de malahit. O statuie a lui Apoîlo nud, mai mare decît naturală} trona între două havuzuri care ai uneau jeturi de apă parfumata, Sclavii, conduşi de bastonul majordomului, adutrivea în gol, fără sa se atingă de prăjilurn şi coa-ea iic lapte cald aşezate pe o tavă de Ungă ea, lunrus, fără. să-1 vadă pe Petronius.. bătea neno- cu degetele în măsuţa de alături. — Nu pot să, înţeleg cum ai putut *>ă faci u^a ce\a ! exclamă Domitîa consternată, Să-ţi condamni eiiînn.UuI si propiia soră! E ceva de neoonceput ! — Ce crezi că. aş fi putut să fac? Să \ottv, peni iu achitare sau să mă abţin? Toţi senatorii mă fî \au eu ofcliii, îmi răvăşeau maţele, d^ar ca să-rni vadă reacţ'a !

Duşmanii nici aşteptau eu nerăbdare sa-mi apăr rrrkle CA v, M ^pmpiau di* "insciaprezcce ani, cînd trebuiau să şi tei mine şcoala. Uîndinclu se cn bucurie că se voi elihet,' di .tulct'-tittea profe?orului ţ lipseau tot mai mult de Li -«tală şi îi tîdeau în na» ctnd îi dojenea. Fiind săi act, nu pmtuu

decît o tunică scurtă, care le venea pîuă deasupra genun-cTiilor şi îi proteja de' arşiţă, ploaie sau frig. Cu toate acestea aveau aproape totdeauna ceva bani, chiar şi sume mai importante. Dar îi cheltuiau repede. Cu mîini îndemînatice de hoţij şterpeleau iructe , prăjituri, Chiar şi vin, apoi fugeau urmăriţi de strigătele prăvăliaşilor. Cînd procedeele acestea nu dădeau rezultate — perioadele vacilor slabe urmau adesea după cele ale vacilor grase — Athenador sesiză cu oroare că băieţii îşi vindeau trupul matroanelor avide de parteneri tineri sau pederaştilor încîntaţi de norocul ce dădea peste ei. Băieţii îşi povesteau fără ruşine aventurile făcîndu-1 pe Petronius să rîdă cu hohote. Le dădea şi bani din micile sale alocaţii zilnice, cînd nevoia devenea presantă, iar băieţii nu scăpau ocazia să se revanşeze. Prieteni buni, îi propuneau să participe la aventurile lor, Petronius le mulţumea explieîndu-îe că este tot timpul supravegheat, ceea ce îl împiedică să ia parte la escapadele lor. — Dar noaptea ? exclamau ei în cor. Petronius se gîni puţin. — Iată o idee tentantă ! — Trebuie să găseşti cît mai repede o soluţie căci în curînd şcoala îşi va închide porţile pentru noi, lăudat lie Jupîter ! — Să-an lăsat] adresele ! le sugeră prietenul bogat. Encolpius izbucni în *îg. — Tatăl meu vitreg, la care stau, e totdeauna beat. Yorbeşte atît de îneîlcit încît niciodată n-ai auzi de ta el un răspuns inteligibil. Şi cum lipsesc adesea de acasă, şansa de a mă găsi acasă este foarte reduci — Si, tu Ascyltus? — Reşedinţa mea piineiaiă, leplică pe un ton teatral, se află sub acopeiişul unei case cu cinci etaje unde se îngrămădeşte mizei ia cea mai cruntă. Mama mea maternă e mai rea decît Gorgona. Bacă întrebi de mine, te goneşte de nu te vezi. -^ Escolpius îl lovi prieteneşte pe Aseyltn^ pe umai — De ce nu se însoară tatăl nieu vitreg cu mama ta ? O cameră ar rămîrie liberă pentru noi doi, căci cu Mguranţă cei doi pojumbei s-ai culca în acelaşi pat. 4)

— Xu smt şanse ' răspunse Aseyltus afişlad o falsă tristeţe. Mama mea vitregă îi detestă pe beţivi. Tatăl meu era at'ît de îmbibat de alcool încît a luat foc cîud a adoimit Ungă o luminare aprinsă. — Să-1 primească- cu bunăvoinţă Hades şi Proscrpina * Petronius. Snobul Âpius, alezat pe scăunelul său, se uita cu dispreţ la cei ce discutau în fundul clasei. Profesorul auzea şuşotelile băieţilor dar, cum se apropia sfîrşitul anului şcolar, se [acea că nu-i observă. Bătrînul Athenador urmărea şi el cu ochii scena şi îşi cleplîngca în taină soarta tristă. El, cai e cunoştea pe dr-rost lliada, Odiseea, ca şi imnurile homerice si putea, sa omoutczo oro întregi teoriile tilosotice ale lui Platon şi Soci aţe, ale Ini Polemon şi Arhtotel, ale lui Democrit şi Epicur, dădea lecţii de gieacă băiatului unui roman bo gil şi tiaseibil care, în ciuda opulenţei sale, îi dădea un t lin «ărăcăcios şi o pelerină lungă şi mîneata de molii, ci să, ^o acopere, po care o pui ta cliiar în zilele de arşiţă c,) si -j i ascundă, tunica de sclav. St m ca Potronins era un tînăr strălucitor, o ,fire so ciabiLi şi nepretenţioasă. Din simpatie pentru discipolul său, niai bine /îs pentru tînăiul său stăpîn, presăra Icc Iiilo de 1'mib.I greaca cu exegeze lungi ^i atrăgătoare pii-itoore la filosofii, la istoricii sHa tragedicnii care au ilus-trxt geniul el< n. Eomajbarbară, îşi însuşise cultura greacă cu scopul de a-şi cizeîa morav unle grosolane. Frinti-n ironie a soartei, armatele tomane, care transfor-.l MorliteiaQa într-nn loc latin , se străduiau ^1 .^ pi tulească pe^-te tot, pe unde se implantau, limba, in si t-i a ai atât ca un uniiH.vl de pieţ. — I.U.V1 pe faimosul nostru gr compromiţătoare. Avea, vocea îndulcită, ca şi cum ar fi vini

Pe faţa lui Castor apăru un zîmbct roee, mîndru, care - }& o anumită compasiune di-.pi e ţ uitoare. —Ţme-ţi banii, unclnulo ! înti-x> /A *1 te sroli ! Aioi e locul meu de muncă ... \n i puini'sc (Iieniii . . . N u &îut piea inulfi, dar îmi ajung-

ca sl-mi cî^tig pîinea şi sa-mi plătesc daloiiiîe foţii do Castor i$i duse mîna la frunte. Păiea că im cerc- rîc hVi încins îi striugea capui. — îmi crapă capul de duiere ! se plîuse. Lais începu să rîdă. — Sbaptea trecută am petrecut E Am băut \in, mult vin, şi ne-am astînrpărat foamea! Tunetele se rostogoleau unul după altul. — Dar nu aveam l>am / zise Castor uluit. Lais izbucni într-un rîs copilăresc. — Am avut norocul să dau peste un client nu numai gras ca un bostan , dar şi gros la, pungă. Şi Jiindeă noaptea toate pisicile sînt negre, m-a găsit pe gustul său. în timp re mă înghesuia, mi-am băgat mîna pe sub toga lui şi, făcîndu-mă că-1 mîngîi să-i măresc tulburarea, i-am luat punga. Cmd a terminat, am fugit cu toţi banii. A în cai ca t să fugă după mine tot strigînd : „Prindeţi hoaţa î Pîindeţi hoaţa!" Cum sînt sîăbufă şi u.şoaiă ca UIT fuîg, zbu ram, în timp ce el gifîia în urma mea abia săltîndu -şi burta mare şi grea. L-a costat scump plăcerea. După ce m-am depărtat de el, te-am întîlnifc pe tine, aşa cum KO fofelesesei'am, apoi am intrat într-o tavernă. După ţoale cheltuielile ţi-a mai rămas ceva din bani. Castor, uimit, îşi băgă mina în centuiă şi găsi în bum-mreluî interior cîteva ]>iese de aur. Se înroşi ca un botioş. — Dar sîat bani furaţi l Eu pot să iau banii aceştia .' — Xu fii prost! zise fala pe un ton appiu cai e con trasta cu delicateţea făpturii sale. Toţi inflni^n ă^tia care doresc o partidă cu picioarele desfăcute trebuie «H Şi izbucni iaijşi în iK — !Mă şi întreb cum o să-i explice dovleacul rje\rj,ici saîe că a pieidufi toţi barii. Sînt si^uiă că o să-i .^ a fost ptădat de boţi şi cti o sa fie o «reria dfmnfi de un spectacol comic. Un individ între două vh,4p, cu capul ra** ş) CD turtit la vreo fne&ieiare, dădu la o |>arto pcidojtî' măsură pe Lais din pap piuă la piciuaie, apoi zi^e a băutură : — Văd cĂ eşti ocupată!

— Nu ! Tocmai ain terminat l Vino suflet ciule ! Cuno&o toate rafinamentele meseriei l îl scoase pe Castor afară. — Aşteaptă-mă nu departe de uşă ! îi şopti. Vin repe de ! Castor se văzu în stradă. Se acoperi cu pelerina, căci ploua cu găleata. Constată că se află pe una din ulicioarele rezervate prostituatelor de ultima categorie. Cămăruţe^ ca cea a Laîs-ei, se întindeau pe cele două părţi ale st-ră^ duţei strimte şi întortocheate. Draperii de diferite culori Io separau de lumea exterioară. Clienţii, şl erau destui, îşi băgau capul dînd la o parte perdelele. Dacă prostituata pe care o alegeau era în plină activitate, o aşteptaţi să-şî termine treaba sau căutau o altă fată. Nu era decî$ problema de a alege. Inscripţiile obscene murdăreau toţi pereţii. în mulţimea asta de oameni apucaţi de rut, cei mai mulţi beţi, prezenţa lui Castor trecea neobservată. Piesele de aur'din centură îl făcură-să se gîndească la situaţia sa. Perspectiva de a deveni întreţinutul unei prostituate, sau peştele ei, nu îi surîdea. Individul cu capul ras ieşi din cămăruţa Laîs-ei înche-inda-sc Ia centură, apoi se pierdu în mulţime. Un individ voinic ca, un taur, acoperit cu o pelerină de pe care se scurgea apa, îl privi pe Castor, care stătea sprijinindu-se de zidul de Ungă intrarea în cămăruţa Laîs-ei. — îţi aştepţi rîndulî îl întrebă uoul venit cu o voce rt ii u şi Iii. — Nn, nu ! răspunse jenat Castor. Poţi să intri! ti copleşi ruşinea. Nu-i mai rămînea decît să stea la mirarea în cămăruţa Laîs-ei şi să încaseze tasa de la fiecare care venea la rînd. Un Cotta făcînd pe întreţinutul l Dar, spre deosebire de unchiul său, fata asta îi oferea un mijloc de existenţă. Gîndurile i se încîlceau în minte. Principiile morale, care i-au fost insuflate în copilărie şi adolescenţă, intrau acum în conflict cu noile sale condiţii de viaţă. Ce ar putea să facă? Alegerea era redusă la minimum l Să, se facă învăţător? Avea pregătirea necesară, dar cine ar îndrăzni să-şi încredinţeze copiii fiului lui Cotta? Hamal? N"-avea nici forţa şi nici rezistenţa fizică necesara acestei meserii l Cioclu? Asistase la transportul 60

cadavrelor spre necropolă l Dar ocupaţia asta c un adevărat coşmar I Să fure? A gustat din munca asta prin intermediul Laîs-ei l Dealtfel, 'sclavii practicau toate meseriile de care ar fi putut să se apuce, chiar şi cele mai umilitoare l îşi strînse pelerina în jurul trupului. Cu banii procuraţi de Laîs ar fi putut să închirieze o cămăruţă, sub acoperişul uneia dintre aceste „insulae" ale săracilor. Deocamdată, însă, trebuia să se resemneze cu rolul de parazit al unei prostituate firave! Un individ mai în vîrstă, îmbrăcat destul de bine, cu capul acoperit de o glugă ce lăsa să i se vadă fruntea pleşuvă, se opri lingă el, SI privi din cap pînă în picioare, măsurîndu-1 ca pe o vită de povară vîndută la tîrg, şi sji-tisfăcut de acest examen, întrebă: - Cît? - Poftim î Castor nu înţelesese sensul întrebării. — Două mii de sesterţi! zise străinul. Un zîmbet ironic apăru pe buzele lui Castor, pe care individul îl interpretă ea o respingere a acestei sume derizorii. — Cinci mii de sesterţi ! Castor îi întoarse spatele. — Aşteaptă l strigă pleşuvul. Zece mii l Afeta-i ul timul meu preţ I îl apucă de umăr suspinînd învins. — Fixează tu preţul l Putem să-1 discutăm ! Doi indivizi cu aspect mizerabil, acoperiţi cu soci în loc de pelerine, trecură comentînd cu nelinişte: — Apele Tibrului cresc repede ! — Cred ea au căzut ploi mari în munţi! — Pilonii podurilor sînt sub apă ! — Dacă apa va mai creşte, vor fi inundaţii! Castor nu înţelegea decît fragmentar dialogul deoarece se gmdea cum să scape de individul care îl urmărea. Deodată fu cuprins de uunie, be întoarse spre acesta şi îl apostrofă : — Du-tc de aici ! Că îţi dau una de o să mă pomeneşti multă vreme ! 61

ImUi duceau obiectele mai de preţ la etajele siipe-noare ale „insulelor". Alţii, mai prudenţi, îşi duceau bunurile pe înălţimile Bscvilmului, ale Viminalului sau ale Cviiinaluiui. Locuitorii din \'clabru se refugiau pe colinele Palatinului şi ale Capitoliului. Oamenii din Trans-liberin erau cei mai nenorociţi deoarece înălţimile laniou-îuhii erau prea departe, în ciuda nenorocirii, oamenii în-, cercau să-ţi salveze mobila săraci.

67,

Grupul lui JVU'Qiiius îşi abandonă eercelăiile. Să alurgi după Castor în condiţiile acestea friza nebunia. Petronius îşi duse prietenii acasă. Domitia îi piimi s : ^i o înlh^icre iu puica să-i ţie calastiofală. Se înc'ălta ci.! -.jndalele pcîiciîe iai {.es-te tunica sa îaigă, plii Ti ("e1 pi! i oare, cu caic ^c culca noaptea, îşi puse o toga veche iţ iiiiiicată de nu,In. 73

' I^^^^F^I* flHM^^H

Sfîihmt umărul descărnai' al ne rentei &ale, oare dor* mea cii spatele la el. — Iacă' nu eşti gata, Unbiriaî Acum se face zi! Kemeia răspunse cu o voce plingatoare, fără să-şl minte capul: — Mă dor ioate încheieturile î N-aş putea nici să znâ scol din pat! Tusem îşi ridică mîiaile spre cer cu o disperare teatrală. — lunona, divinitate a căsătoriei şi tu, Venera, zeiţa a dragostei, de ee mi-aţi pus în cîrea o femeie care nu e în stare să-şi etaleze nici măcar bolile In faţa patronului! ,,Vac" ! Sînt cel mai sărman, cel mai nenorocit dintre soţi I Dacă MîîplQuI nostru le-ar vedea cît suferi acum, cu ge nunchii şi coatele umflate, cu înfăţişarea ta scheletica, eu si^uraniă că nc-ar dubla alocaţia zilnică. C'u mîna sa grasă îşracoperi căpăţîna pleşuva aducînd o meşă lun.sră, de păr cărunt de deasupra urechii drepte. — Pereţii umezi ai acestei ,.inmle" nenorocite m-au îmbolnăvit î — Trebuie să 'mulţumeşti zeilor noştri protectori cu ne-au scăpa! casa de furia Tibrolui! Tnsfirs iKaevus îşi privi cioporul de copii mici, mur-dori şi prost îmbrăcaţi, care se uitau la el cu teamă. Boar fiica sa mai mare, bine la cuta şi foarte senzuală, pentru coi şaisprezece ani ai ci, îl fixa cu ochii-limpezi, mauifes-lîud o indiferenţa care îl irita. Copiii, se g îndea Tuscus, n-ar putea să trezească interesul lui Xiger. Ar putea să-i spună că vreunul dintre ei este orb? Sau estropiat? Sau idiot? O idee sclipitoare îi trecu prin minte. -- Ennia, astăzi ai să mă însoţeşti la Kiger. Obrajii fetei exprimau un surîs ironic care esteiioriza sentimentele sale faţa de Tuscus, — -Şi de ce ra-aş plîugc? Că un aîn t în stare să excit ai don rea băieţilor? Tu^niN s-e lovi peste i'rutite ca si cum ai fi vrut să stri-ve.i-MT'ă o muscă. ~ lată o idee minunată î exclamă Tuscus. Am să -i spun fă vicau să te mărit, dar că n-am destui bani pentru Kt^tîc. Tu ajutor din pîfitea Jni ... — Nu niă duc ! S-o să mă umilesc ... -.

74

t

— Dacă vreţi să. muica ţi, fă cc-ţi spun ! Vreţi f-H oăpa£i de foame? Atunci faceţi ce vă trece prin cap! — Du-te, Eunia! o rugă mama. A-l contrazice pe Tuaous e ca şi cum ai vorbi cu pereţii,. Ennia.ezită cîteva clipe, apoi se îmbrăcă cu ce avea mai bun,- o tunică lungă aibă şi nu şal portocaliu, de o calitate îndoielnică, dar curate şi purtate cu cochetărie. Sandalele ei uzate străluceau. Cmdfu gata, latăl o examina cu atenţie, apoi exclam;! : — Pe cinstea mea, eşti foarte dragul ă î Roma încă mai era înecată în beznă cînd Tuscns ţi Knnia sosiră, dnpă o goană înnebunitoare, la vilii lui Xiger. în faţa grilajului închis se îngrămădeau vreo două sute de clienţi ce îşi aşteptau tainul zilnic. Toţi oamenii aceştia, cu ochii închişi pe jumătate de somn, se supuneau bunăvoinţei patronului-care le asigura existenţa. în spatele grilajului doi sclavi îu tunici scurte, cu monograma lui ^iger brodată în nur pe piept, se uitau cu ironie Ia indivizii care îşi atribuiau titlul onorabil de „client", care degenerase în decursul veacurilor din denumirea unui om înarmat care îşi ajuta patronul, pe şeful său militar, în denumirea unui cerşetor caic nu mciifa nici o consideraţie. Dar ca să respecte convenienţele unei vizite oficiale, toţi \eneau îmbrăcaţi în togile vechi oferite de stăplnul lor. Ennia se uita de MIS la nenorociţii care îţi întorceau plivirile spre vila lui Xiger ca floarea soarelui după soare. Tuscus se gîndoa la programul său încărcat, Dacă aici poarta se va deschide prea tirziu, n-o să mai aibă timp să-i viziteze pe ceilalţi patroni, ca să adune mai mulţi bani şi să-si umple panerul eu alimente. După aceea o va trimite pe Ennia acasă. După ce îşi va termina trebui i Ie de dimiiieată. \a putea să se gîndească să se odihnească puţin. Kămas singur, se va duce la For. Acolo se va întîini cu cei caie aduc ştirile, va urmări cu atenţie ce FC maj întîmplă în Armenia, la cuitea regilor paiii, în Spania sau în Mauiitania. Va-vorbi puţin pe teme de politică internă, deoarece comentariile în acest domeniu duc Ia necazuri, în afaiă de a.-la politica nu aduce nici un folos. Tiheiiu hotăiuşte ce e bun sau rău pentru poporul lîomei.

în continuate Turaua Ta asista U o ţedmU a tnbuna lului — spectacol plin de viaţă, şi de luci uri neaşteptate -ca aă-şi pună nervii la încercare ascultînd pedepsele aspi o pronunţate de judecătorii îmbrăcaţi în negru ca nişlf Corbi. Ca să-şi îmbogăţească cultura, se va aşeza lîngd noile Eostre şi îl va asculta pe un filosof grec vorbind despre crearea biologiei de către Arislotel, fărăsăpriceap.i ce^ a, apoi pe banii &ăi, puşi în fiecare zi de o parte, va intra într-o ospătăiie de o murdăiie respingătoare unde într-o căldură înăbuşitoare, va mînea nişte mazăre fiart." *a aP& sau mămăligă. Dacă dispune de fonduri mai im portante, va comanda nişte cliuaţi şi p sticlă de vin di t Grecia. Cu stomacul plin va contempla îndelung cirtu laţia foarte intensă care îl zăpăcea, apoi, ca să-şi mn< schimbe gîndnrile, se va îndrepta spre Gîrapul lui Marte. Acolo e o viaţă frumoasă, îşi va întîlni prietenii, va juca o partidă cu mingea sau cu discul, se va plimba po sub poiticuri, va admira femeile frumoase şi băieţii goi care fee exerciţii de lupte şi gimnastică. Cînd se vor deschide băile publice gratuite, se \a grăbi primul să guste du plăceule pe care le oferă bazinele cu apă caldă, băile d< aburi, duşurile, masajele, va corn ersa cu prietenii, va juc dame sau şan. Seara se va întoarce acasă extenuat după activitate atît de intensă, se va aşeza la „cena", va; d lecţii de moiaU copiilor şi le va vorbi de sacrificiile pe caic trebuie să Ie facă pentru a le asigura existenţa. Dar dacă \a avea o zi frumoasă şi plină, do smpnze plăcute — dm cînd îu cînd mai foloseşte serviciile unor prostituate cu preţuri moderate — atnnci noaptea va dormi prost căci teama de a nu se trezi prea iîrziu şj de a întîrzia la patron îl ^a face să ţ u>eze mît Clienţii care, ca şi Tiiscus, aşteptau să iie primiţi de catre_ lumus Niger, se uitau cu invidie la Ennia şi la rn aiul lor caie folosea mijloace necinstite ca să impresioneze sufletul patronului. în sfîrşit, poaita âo descinse şi plebeu se aruncai ă spre intraica vilei, păzită, de patru sclavi nubieni. Clienţii dm prima categone — pnetemi patronului — a\eau dieptul să intre primii Apoi venea lîndul celor din a doua categorie, bogătaşi minaţi, sclau eliberaţi, mici

II"

>*

'

funcţionari, oameni eaie îi făceau sciticii uiăiunte, îndeosebi mijlocitori, cărora le dădea de patra ori mai mult. în sfîrşit, veni şi rîndul plebeilor din cea de-a treia categorie, printre care era şi Tuseus cu fiica sa, să intre în marele vestibul de marmură unde îi aştepta lunius, măreţ. f rnîndrUj plin de morgă, flancat de Yibius şi cîţiva prieteni. Solicitatorii, dnpă ce făceau mii de reverenţe, de complimente, flatînd şi linguşind vanitatea patronului, se retrăgeau în timp ce trei sclavi distribuiau sumele fişate de dinainte sau alimente, la alegere, fiecărui solicitator. Oînd îi veni rîndul lui Tuseus, acesta făcu plecăciunile de rigoare şi, plin de umilinţă, Si spuse că nevastă-sa este bolnavă şi n-a putut să vină să-şi arate respectul dar că yrea s-o prezinte pe fiica sa, Ennia, ajunsă la vîsta măritişului. Lipsa unei dote o împiedică să-şi aleagă un soţ demn de frumuseţea şi virtuţile ei, Apariţia Enniei îl tulbură pe lunius şi pe ( ci din jurul său. O examina cu aerul unui cunoscător, îi privi eu un ochi lubric formele proporţionate şi colţurile mai in t i mo ale corpului, apoi o ţiutui cu interes. — E diăguţă fiica ta, Tuseus ! Ai dieplate ' Mentă o zestre corespunzătoare ! O să mă ocup de chestiunea aceasta ! Eeveniţi amîndoi într-una din aceste zile ! Ennia răspundea cu mîndrie la privirile lui î^iger. Tatăl ei se temea că atitudinea ei arogantă ar putea să-1 indispună pe „dominus" şi îi făcu un semn disciH cu cotul să fie nni umilă. Dar Ennia nu-si sdiiinbă cu nunic compoitanientul, ceea ce nu-1 deranja pe JSigci, Dar dacă stăpmul casei fusese puternic impresionai de adolescentă, Vibius lămase ca trăznit. în fata sa se aîla cea mai frumoisă fată pe care a văzut-o vreodată. Venei a pălea în compaiaţie cu Ennia. Uitase de căsătoria pe oaie tatăl său o korăn&o făiă să-1 întrebe, de logodna apio-piali, de ticnit şi de viitor, ca să tiăiiscă prezentul, numai pie/enful. cu o intensitate duiernasă. \ibnis Xi^ei ^e îndiăgohtise. Se mJiăo 1 1^0 nebunete. Tu i.'^. j)

\ila lin ^"

— Ajn avut o inspiraţie bună ! Totdeauna am numai inspiraţii bune! Trebuie s-o recunoşti! Niger ne va da cîteva mii de sesterţi ! Zimbetul ironic al Enniei îi marcă iarăşi obrajii. Apoi pe lata, ei frumoasa apăru expresia unei voinţe de fier. — CîlCTa mii de sesterţi 1 ? Numai cîteva milioane ar putea să mă mulţumească ! Şi o vilă ca a stă pinului tău I Tuacus o privi năuc. — Visezi! Despre ce vorbeşti? — Tu n ai sa mă înţelegi niciodată I Tuscus î>i plecă puţin capul într-o parte ca un cîinp .oare ascultă, uluit un zgomot pe care nu-1 înţelege. Apoi, plivind cerul cave &e lumina la răsărit, reveni la lealitate, Xăagăni în buzunar monedele pe care le primise de la Niger. — Acum să mergem la TettulHus! Ajungem exact la momentul distribuţiei. ~ ~~ Iarăşi să cernim? — Ce cuvtnfc urît ! Să cerem ce m se cuvine î — Oîţi sra-pîni ai tu, tată f — Viei să zici patroni ! — Patron, sUpîu, „dominus", prinţ, icge, ce impor tantă are ? — Pentru maîcă-ta şi pentiu voi, copiii mei, îmi c-îsjtig piinea cu sudoarea Irunţii I Şi tu mi de mine! — Plinea pe care ne o aduci nu ajunge, tat ă ! Nu rid do line! Nu ajunge l Asta-i tot ! î>i reluă cursul normal. Dar ultimele evenimente LKxra urme care nu se vor sU'ige repede. (Jind Petronius pleca Ia şcoală sclavii trebuiau să-i facă toc de trecere printre numeroşii clienţi caic se îmbulzeau la poailă, Pelroriius răspundea jenat la salut mile umile ale solicitatorilor, care aşteptau răbdători ap -iiiţia lui luniua Kigc-r, omul generos care mipuiU'Si ajutoaielc. Bunăvoinţa sji înţelegerea pe cate tatfil sau o aiăta-iută de clienţi contracta eu nUiun^igcnţa la(ă de Castor. Oporlnnismul. demagogia^ votmile gak'iiei, combinaţiile politice, teama de Tibeiiu* y de SejanuA justificau m parte comportamentul său. Totuşi Petiotiius nu putea M l ierte.

între timp Petronius termină şcoala de giamaiuă şi trecu la o forma superioară. Supus unui examen de admitere, „retorii" constatară cu uimire că noul discipol po,-edă în anumite domenii cunoştinţe mai vaste decît dascălii săi. Atlienador s-a dovedit a Inia înălţimea sarcinii sale. lunius Kiger, în semn de recunoştinţă, cedă în faţa insistenţelor Donaţiei şi îl eliberă din sclavie, de'şi fără plăcere, pe băţ rînul filosot. Acesta dobîndiso dreptul "-ă muncească pe cont propriu, dar îşi exprima dorinţa de a nu ^e îndepărta de discipolul său. Acum, cîud urma să împlinească vîi>ta de (inci-pie-zece ani, o vîrstă care acorda tinerilor o impoilantă socială sporită, Petronius ar fi vrut să-şi abandoneze loga albă, purtată de copii pînă la primii ani ai adolescentei, sâ-şi scoată bula de aur presărată cu amulete, L- AIC i >e pusese la gît la naştere, si să le depună în niştt < oniju, o nlbpindise de muliă vreme la Ifonia, unde ojnan-ciparca tcnu-ilor ciştiga treptat teren. Xu numai ca îi an^ajii-'c* pe i-vi mai competenţi lingvişti ,să jiredea Cyn-thici jn-iferiii;; după programul şcolilor publice, dar îi alesele pe cei mai bătrîui, ea să îndepărteze tentaţia pe caro l'nimu^eţea fiicei sale ar fi pul. u t s-o trezească la cei tineri. Aforalitafea corpului didactic/inferior şi superior. trezea" multă nelinişte printre păriniii elevilor — fie bă-' iot r, fie fete. Libertatea moravurilor după instaurarea imperiului atinsese nn nirei incredibil. Octavin n August, cuminţit de virsîă. încercase să moderezedestrăbălarea care lua-proporţii alarmante, în tinereţea sa nu strălucise printr-o morală c^empianl.. y umărul metreselor sale — chiar după căsătoria ni T-ivtîla — era considerabil iar actele sale pedcrasnVe, activo sau pasive, nu constituiau un secret pentru nimeni. Dar cum moda ridica indecenţa pînă în. nori. owsele mi-i deranjau decîf pe băjrîni conservatori cu principii ausfcrosi rigide, dar depăşite. Strigatele lor indignate erau privire cu o indulgenţă amuzantă iar bătrînu conservatori erau consideraţi ca nişte semănălori de 21-?ftiiii stingheritori, care nu meritau'să te ocupi de ei. Urcarea pe tron a lui Tiberin. un amoral, închisese £wa protestatarilor. Tunius, grape caracterului s&u

ternîc, îşi mai ţiaea copiii sub autoritatea sa. Dar t-i şi el, In taină, ca-i scapă friul din mină. Cynthia privi cu uimire cum intră fratele său îu bibliotecă, deoarece la ora aceea ar fi trebuit să fie îa şcoală. Pară »-o mai lase sâ-şi revină- în fire, Petronius p luat, în braţe, o ridică de pe scăunel si o roti prin jur strigîud euforic : — Am învins ! Am în\ in*! Bătrînul „retor" privea stupeiial ia cei doi gemeni cum se învîrteau sirius lipiţi de parcă formau un titirez, tinereţea şi frumuseţea lor îî făcură să tresare căci, în ciuda vîrstei înaintate, inima îî mai păstra resturile unei tinereţi care îl lăceau să-i plivească cu melancolie, îl frapa, îndeosebi, asemănarea dintre cei doi gemeni. Toga băiatului ţi rochia cu falduri a surorii sale fluturau în jurul lor atît de repede meii Mtrînul nu reuşea sa-i deosebească, întrucîl părul lung al lui Petronius, tăiat după moda tinerilor, se amesteca cu părul surorii sale, dascălul avu senzaţia că asistă la o imagine surprinzătoare: i se părea că vede un cuplu androgin sau, si niai mult, o fiinţă supranaturală cu două capete care se îuvîitea, se înv ii tea, se învîrtea tot mai repede ameţindu-1. Părea că tiupurilfe lor îşi pierdeau greutatea M că zburau annlind legile atracţiei terestre. în sfirsit rotaţia lor mcolim sji -ei se opriră suflînd greu şi rîzînd ea nişte "nebuni, în clipa aceea „retorul" reu^i sa-i identifice iji să le ^constate adevărata personalitate. Numai Yibius primi fără entuziaşti ştirea cu privire la marele succes repmtat de Petronius. Yibius făcea mari eforturi ca să-i aiatc tatălui său că eslc cel mai bun succesor, îi imita gesturile, îi repeta cuvintele, îi adopta principiile şi aştepta, umil i;i supu* ca un cîinc, un aîmbet binevoitor, o privire caldă. Dar apropiata sa logodnă cu Oliloe Atilius părea că nu-i emoţionează pe cei din casă. Penim Iiinins era o afacere normală care ajunsese la scadenţă. Domitia îi arăta oăiatului său mai mare bunătate, afecţiune şi îi vorbea do căsătoria sa de parcă ar fi simţit că ceva şchiopătează. De fapt Vibius nu se grăbea prea bucuros să jmnă bazele unei familii «are, de îa bun început, părea destinată să eşueze.

l

Chloe era foarte frumoasă dar rece ca zăpada adusa din \îrful munţilor pentru răciiea vinurilor şi a altor bă* ulmi cu arome parfumate. Căsătoria i .se părea o posibilitate de a evada în libertatea refuzată fetelor. Tatăl ei f mai tradiţionalist, mai îndărătnic şi mai aspru decîţ InniiH Niger, nu-i permisese niciodată .să participe la 6 mare sărbătoare, la un spectacol de teatiu, la Jocurile d0 Circ. Ea avea doar datoria să înveţe să brodeze şi să, ţeasA. să \ orbească curent greceşte, să comenteze cele mai casta texte greceşti şi latine, singurele distracţii permise fiinţl vizitele la rudele apropiate şi plimbările scurte călare în compania fraţilor sau a tatălui său. în taina vorbea eu prietenele sale mai libere şi mai versate despre misterele dragostei sub diferite forme. Se de-da-^o, la început cu timiditate, apoi cu dezinvoltură, pîn$ la urmă cu voluptate, lafinatnentelor lesbiene, care l\ calmau vremelnic temperamentul focos. Cînd trecea j>0 străzile Romei, însoţită de guvernantă şi de o escortă de Patiu sclavi, care o izolau de orice atingere cu trecătorii, se uita pe furiş la băieţii frumoşi cu forme provocatoare şi îi dezbrăca în închipuirea sa luînd ca model şi sursă d.0 inspiraţie zeii goi greci dăltuiţi în marmură sau bronz de Pidias sau Prasiteles, fără să ştie că perfecţiunea atinsît de locataiii Olimpului arareori corespundea normelof urna no. Nu-1 iubea pe Vibiua, căci era uri t, cu acnet, cu im corp greoi, dar acceptase căsătoria deoarece, devenita „domina" Chloe Niger, va putea să frecventeze toate locurile pînă atunci interzise, să-i cunoască pe tinerii focoşi, s£ dispună, de un „sigisbeu" plin de farmec care sa-1 înlocuiască cu succes pe Vibius în t impui absenţelor sale. Se va ţintea culca cu mulţi amanţi fără să se teamă de accidente neplăcute, ca, de pildă, venirea pe lume a unui copU nedorit. Vibius va avea o frunte şi un spate destul de mare ca să-şi poarte coarnele sau copiii plantaţi de alţi tineri. Va fi doar un pretext, un paravan, un decor pentru aventurile ei sentimentale. în acelaşi timp Vibius simţea în prezenţa lui Chloe o timiditate pe"care nu putea