Varianta 39 - Caracterizare Stefan Gheorghidiu

Varianta 39 - Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un text narativ studiat, apartinând lui Camil Petrescu. Prin cele doua romane ale sale “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” (1930) si “Patul lui Procust”(1933) Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala. “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman al experienţei atât prin structură şi tehnici narative, cât şi la nivelul conţinutului. Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", Ştefan Gheorghidiu identificăndu-se în totalitate cu autorul Camil Petrescu, este un personaj-narator, deoarece relatează la persoana I şi analizează cu luciditate toate evenimentele şi stările interioare prin care trece acest intelectual dominat de incertitudini. Eroul trăieşte în două realităţi temporal - cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front şi una a timpului psihologic (subiectiv), drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în care Gheorghidiu analizează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi cea obiectivă, trăită, a războiului. Particularitatile de constructie a personajului in romanul psihologic sunt: inlocuirea portretului fizic detaliat si a corespondentelor artificial dintre portretul fizic detaliat si a corespondentelor artificiale dintre portretul fizic sic el moral cu detalii fizice semnificative in trairile personajelor; deplasarea interesului spre conflictul si portretul interior, relevate prin analiza si introspective; interesul asupra lumii interioare, la nivelul constiintei; utilizarea tehnicilor modern de analiza psihologica (introspectia, monologul interior, fluxul constiintei, memoria afectiva). Student la filozofie, intelectual lucid, Ştefan trăieşte în lumea ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala imediata produce destramarea cuplului. Pana in momentul in care Gheorghidiu primeste mostenirea de la unchiul Tache, cuplul traieste in conditii modeste, dar in armonie. Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este realizat prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri, ganduri, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. De asemenea personajul este caracterizat si in mod direct, prin autocaracterizare, dar si prin procedee specific romanului psihologic modern: autoanaliza lucida, introspectia (“Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede”), monologul interior, rememorarea, memoria involuntara, fluxul constiintei. Prima experienţă de cunoaştere, iubirea, e trăită sub semnul incertitudinii, a unui zbucium permanent în căutarea absolutului. Ştefan primeşte pe neaşteptate o moştenire de la unchiul său, Tache şi, ca urmare, soţia sa, Ela, se lasă în voia tentaţiilor mondene, devenind din ce în ce mai preocupată de lux, petreceri şi escapade, fapt ce intră în totală contradicţie cu idealul său de feminitate. Fire pasională, puternic reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale interioare, pe care le disecă minuţios. Atenţia insistentă acordată Elei de domnul G.( avocat obscur dar bărbat monden) sporeşte

suspiciunile, personajul-narator, care, autoanalizându-se, îi observă pe cei doi cu luciditate, despicând firul în patru: "Nevastă-mea avea o voce uşor emoţionată". Incertitudinea iubirii devine în curând "o tortură", nu mai putea citi "nici o carte", aşa că Ştefan se desparte de soţia sa, deşi respinge ideea geloziei: "Nu, n-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii." Văzuse în Ela idealul său de iubire şi de feminitate către care aspira cu toată fiinţa Iui şi a cărui prăbuşire îi provoacă întreaga dramă. A doua experienţă de viaţă fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale este războiul, frontul, o experienţă trăită direct, care constituie central dramei intelectuale. Dindu-si seama de instrainarea Ellei, sotul traieste drama geloziei, urmarita dupa o minutioasa diagrama. Incearca rupturi, dar nu reuseste sa le faca definitive, deoarece iubirea il intoarce mereu la Ella. Intelegând, in fine, ce urmareste sotia sa, el revine dezgustat pe front. Razboiul din 1916 se declara in zorii zilei urmatoare. Aici romanul e un fel de document autentic, de mare elocventa, memorabila. O intreaga epoca istorica se deseneaza cu o pregnanta lucida, ca intr-un film istoric. Secventele sint scurte si rapide. Urmeaza retragerea, redata cu o extraordinara forta de evocare si energie, fara nici un ton liric, evident nelalocul lui aici. In aceasta retragere apocaliptica Stefan e ranit si evacuat intr-un spital din tara. Reintors la Ella, isi da seama de raceala sa, dar o iarta, si apoi o abandoneaza definitiv. Toate eforturile eroului sunt indreptate in directia descoperirii adevarului cu privire la Ella, dar ele se vadesc zadarnice, intrucât Stefan Gherghidiu nu ajunge la nici o certitudine, sufletul feminine nelasându-se prins in reteaua supozitiilor sotului. Stefan este cu toate acestea, un lucid . Sub luciditatea constiintei sale, ca sub o lupa, sunt examinate si faptele Ellei, si framântarile din propria lui constiinta. Se poate spune, deci in final, ca Stefan Gheorghidiu este un "invingator invins", el depaseste situatia critica in care se afla casnicia sa insa o pierde pe femeia iubita, el ramânând in aceasta privinta marcat toata viata.