Valsul Din Baltimore

Valsul din Baltimore Personaje: Ana Carl – fratele ei Al treilea om - care joacă de asemenea şi Doctorul, Harry Lime, Bodygurd-ul din aeroport, Responsabilul cu sănătatea publică, Le garcon, Oficial de la vamă, Băiatul danez de 50 de ani, Virginul din Munich, Un student activist, Dr. Todesrocheln, şi restul personajelor Piesa se petrece într-un spital din Baltimore, Maryland. I. Trei zone distincte pe scenă: Anna în partea dreaptă, îmbrăcată în tranch-ul ei, răsfoind „Ghidul Europei”, ediţia de buzunar; Carl, în partea stângă a scenei, în pijama şi halat; Al treilea om, Doctorul, îmbrăcat într-un halat alb, şi cu un stetoscop atârnat de gât. Ana citeşte din cartea ei. Accentul este execrabil. Anna: „Ajutaţi-mă, vă rog!!” (recitând din memorie) olandeză: „Kunt U mij helpen, alstublieft?” „Nu pot să fac nimic.”, franceză: ... nu-mi aduc aminte (citeşte din ghid) „Il n’y rien a faire”. „Unde este toaleta?” „Wo sind die toiletten?”. N-am fost niciodată în străinatate. Nu e din cauză că n-aş vrea, dar mă îngrozeşte limba. Am fost traumatizată în liceu de un profesor de franceză, şi după asta... am fost o cauză pierdută. Cred că ăsta e motivul pentru care m-am angajat în şcoala generală. Cuvinte ca briosă, bidet, bildungsroman mă sperie îngrozitor. Dar îmi doresc să merg. Carl – fratele meu, o să-l cunoaşteţi imediat – vrea cu disperare să mergem. Dar pe de altă parte, el vorbeşte fluent şase limbi. Este librarul şef la Biblioteca din San Francisco. O poziţie foarte importantă. Gândul la o casă veche de sute de ani, al cărei nume nu l-ai întâlnit decât în Sunday Times la cuvinte încrucişate - mda... este incitant. Dar nu mă duc fără el. A citit atât de mult. N-aş putea să merg fără el. Vedeţi voi, eu nu am plecat niciodată în strâinătate, asta dacă nu puneţi la socoteală Baltimore, Maryland. Carl: Bună dimineaţa, fetiţe şi băieţei. Este luni dimineaţa, şi este timpul să începem „Ora de lectură cu unchiul Carl”, la Biblioteca din San Francisco. Aceasta va fi o oră specială. Este ultima mea oră de lectură cu voi. Vineri va fi ultima mea zi ca angajat ala cestei biblioteci. De ce? Ştiţi voi ce înseamnă un 1

concediu? Ei bine, înseamnă că plec într-o excursie plătită de două săptămâni. Şi asta pentru că am purtat triunghiul ăsta roşu de pe piept. Îl vedeţi? Haideţi să luăm o bucată de hârtie roşie şi o foarfecă şi să tăiem triunghiuri roşii ca să le putem purta cu toţii. Faceţi câteva şi pentru Mama şi Tata, fraţii şi surorile voastre. Foarte bine, foarte bine, Fabio. Ooo, ce triunghi frumos, Tse Heng. Acum, înainte să citim ultima noastră poveste împreună, mam gândit că ar fi frumos să cântăm ceva. Pot să cânte şi părinţii voştri, dacă vor. Haideţi să începem. (începe să cânte şi face un gest urât cu degetul mijlociu ). Ce s-a întâmplat, Doamnă Bizzio? Nu trebuie să aştept până vineri ca să plec? Vă mulţumesc, Doamnă Bizzio. Ei bine, fetiţe şi băieţei, Doamna Bizzio o să citească cu voi de acum înainte. Suportaţi-o, chiar dacă... Vreau să fiţi nişte copii buni şi să vă amintiţi de mine. Plec cu sora mea într-o vacanţă pe Coasta de Est, şi o să mă gândesc la voi. Nu uitaţi să purtaţi triunghiurile roşii. Gata, plec. Nu trebuie să fiţi nepoliticoasă. Le-a plăcut. Înainte să plec, un singur lucru... (înjurătură) Anna: Limbajul mă îngrozeşte. Carl: Lecţia numărul unu: Poziţia subiectivă: Eu, I, Je, Ich, Ik, Îmi pare rău, regret. Anna: Şi ne-am hotărât să plecăm când ne-a dat doctorul verdictul. Doctorul: Îmi pare rău. Carl: Îmi pare rău. Doctorul: Nu e nimic de făcut. Anna: Dar ce este? Carl: Cât timp? Anna: Explica-ţi-mi. Foarte încet. Ca să înţeleg. Scuza-ţi-mă, îmi mai puteţi spune o dată? Doctorul: Sigur. Aritita, apoplexie, aritmie, acondroplazie, acofie, aplazie, alexie. Carl: Dumnezeule... Doctorul: E cauzată de diverşi viruşi: strptococi, stefalococi, enterococi, genococi. Poate să fie cauzată şi de alte microorganisme, desigur, dar este o mare rată a mortalităţii, cu sau fără tratament. Şi de obicei duce la o distrugere rapidă a organismului. Carl: Anna... Anna: Sunt aici, iubitule. Sunt aici. Carl: Ne puteţi explica foarte rar? Doctorul: Mai este cunoscută ca Sindromul lui Loffler, constă în bradibazie, bradilopactie de multe ori nu este recocnoscibilă. Anna: Carl... Carl: Sunt aici, iubito, Sunt aici. Anna: Limbajul mă îngrozeşte

2

2 Carl: Limbaj medical: partea întâi. Anna: Deci vreţi să spuneţi că chiar nu ştiţi? Doctorul: Mă tem că medicina are unele lacune în domeniul ăsta. Dar, desigur, ne-ar fi de mare ajutor, dacă v-aţi oferi voluntar pentru câteva analize, aici la John Hopkins. Carl: Ce, aţi rămas fără şobolani de laborator? Anna: Nu, îmi pare rău, nu pot să fac asta. Puteţi măcar să-mi spuneţi cum am contactat-o? Doctorul: Ei bine, nu suntem siguri încă. E doar o teorie, credem că se ia prin contactul cu toaleta. Carl: Contactul cu toaleta? Anna: Nu pot să cred! Mama avea dreptate. Mereu a spus… Carl: Şi în nici un caz în staţia de autobus… Anna: Prin contactul cu toaleta? Dumnezeule, strivită în floarea tinereţii din cauza unei bude? Doctorul: Anna – pot să-ţi spun Anna? Predai într-o şcoală, aşa am înţeles. Anna: Da, clasa întâi. Ce legătură are?... Doctorul; Am tot văzut astfel de cazuri în şcoala primară. Anna – pot să-ţi spun Anna? Sub aspectul confidenţialităţii, aş vrea să-ţi pun nişte întrebări despre corpul tău. Aşa ca de la doctor la pacient. Mă rog, ca să nu folosesc un limbaj pe care să nu-l înţelegi… unde ai făcut câh? Anna: Există o toaletă în cancelarie… dar de ce? Doctorul: Şi niciodată n-ai fost la toaleta copiilor? Anna: Pâi poate o dată sau de două ori. În cancelarie nu este nici o yală, şi Robbie Matthews încearcă tot timpul să intre. Uneori nici nu mai am timp să… desigur că nu sugeraţi că… Doctorul: Deci aţi folosit toaleta elevilor? Carl: Şi ce? E o crimă? Când trebuie să te duci, trebuie să te duci… Anna: Nu pot să cred că am luat asta de la vreunul dintre elevii mei. Doctorul: Nu ştiu. Copiii de 5 ani pot fi mortali. Deocamdată se pare că afectează doar profesorii singuri. Profesorii care au copiii dezvoltă imunitate la STFC – Sindromul Toaletei Folosite în Comun. Anna: Înţeleg. Dar de ce n-a auzit nimeni de boala asta? Doctorul: Pâi, se pare că la Centrul de Control al Bolilor nu crează panică. Plus că dacă ar trebui testate toate toaletele ar fi foarte costisitor.

3

Anna: (îl ia pe Doctor la o parte) Vreau să vă întreb ceva confidenţial. Ceva ce fratele meu nu trebuie să afle. Care este pericolul transmiterii? Doctorul: Nu există nici un pericol pentru cei apropiaţi. Trebuie să vă protejaţi. Anna: Pentru că vreau să ştiu dacă poţi transmite chestia asta – făcând exact – de fapt, ce înţelegeţi prin protecţie? Doctorul: Ei bine, cred că trebuie să faceţi exact ce v-a învăţat mama dumneavoastră. Să vă spălaţi pe mâini înainte şi după e aţi fost la toaletă, şi în nici un caz să nu lingeţi timbre sau monede. Anna: Deci nu este nici un pericol să… adică, domnule Doctor, nu pot să infecttez pe nimeni prin… Doctorul: Doar protejaţi-vă. Anna: Pentru că profesoara asta a hotărât că în timpul care ia rămas să nu facă altceva decât sex. Doctorul: Foarte bine… să facă.

3. Carl şi Doctorul Carl: (agitat)O să vă spun imediat. Dacă Sandra Day O’Connor ar fi stat o singură dată pe o toaletă infectată, media ar fi explodat cu sute de articole despre STFC. Dacă un singur nepot al lui George Bush ar fi luat asta în timpul pregătirilor pentru vreun program spaţial, ar fi fost ultima oară când am fi auzit de acel program. De ce nu face nimeni nimic? Îmi pare rău… Îmi dau seama că faceţi tot ce puteţi. Aş vrea să vă întreb ceva confidenţial, fără ştirea surorii mele. Nu există chiar nici o speranţă? Doctorul: Ei, presupun că o speranţă există mereu. Carl: Vreun vaccin experimental? Medicamente? Doctorul: Pâi se încearcă tot felul de medicamente în străinătate. Noi nu putem face nimic, nu avem finanţare. Pot doar să vă spun că am auzit de un medic care se pare că a făcut minuni cu această boală. Eu sunt sceptic în privinţa lui, dar puteţi să încercaţi. Nu se ştie niciodată. Carl: Încercăm orice. Doctorul: Îl cheamă Dr. Todesrocheln. Foloseşte nişte metode cam neortodoxe, în afara comunităţii din Viena. O să vă coste. Anna: Îl auzi pe Doctor parcă printr-un corridor lung. Urechile îţi funcţionează, dar mintea nu înţelege nimic. Încerci să-l asculţi

4

pe măsură ce te orbeşte neonul din biroul lui. Dar la început nu poţi să crezi. Aşa aş vrea să mor: cu demnitate. Ca Merle Oberon din “La răscruce de vânturi”, poate în lumina apusului, să mă evapor. Şi ferestrele să expodeze pe măsură ce sufletul îmi părăseşte corpul. Ah, da. Şi nişte muzică superbă pe fundal ar fi frumos. (muzică pe fundal - Strauss) 4. Telefonul. Al treilea om: Lecţia numărul doi: Dialog de bază. Telefonul. Alo. Aş vrea să vorbesc cu domnul Lime, vă rog. Carl: Entschuldigen Sie, bitte – operator? Operator? Hello? Guten Tag? Kann ich bitte mit Herr Lime sprechen? Harry? Harry? Wie geht es dir?! Ascultă… nut e aud… sunt în Baltimore… N-am avut cum să te sunt… s-a întâmplat ceva… este vorba de sora mea, are STFC. Al terilea om: STFC? Dumnezeule, ce nasol. Trebuie să ai grijă unde te aşezi, zilele astea. Era aşa dulce. Da, da, stai o secundă. (offstage) Inge? Inge, baby? Ein Bier, bitte, baby. Ja, ja. Şi ţie iubito. Ok. Dr. Todesrocheln? Da, se poate spune că îl cunosc. Dar să nu mia spui că ţi-am zis asta. Şi cică există un medicament nou acolo. Pe piaţa neagră. Aş putea să te ajut. Dar o să te coste. (Cu grijă, nerăbdător) Mai ai iepurele? Carl: O să aduc iepurele. Al treilea om: Super. O să vorbim printr-un prieten de-al meu. Şi ascultă, bătrâne… dacă te întreabă cineva, nu mă cunoşti. Ne vedem într-o lună. Ştii unde să mă găseşti. Al treilea om şi Carl: (simultan) Click.

5. Al treilea om: Lecţia numărul trei: Pronume şi Cazul Posesiv. Eu, tu, el, ea, ei, noi şi voi. Ai mei, ai tăi, ai noştri. Vocea Annei: Nu pot să fac nimic. Nu poţi să faci nimic.Ei nu pot să facă nimic. Voi nu puteţi să faceţi nimic. Noi nu putem să facem nimic. Nimeni nu poate să facă nimic Anna: Aşa că… ce facem? Carl: Apucă-te de împachetat, surioară. Anna: Europa? Vorbeşti serios? Carl: Pâi în principiu Franţa şi Germania, şi apoi Viena. 5

Anna: Şi cu serviciul ce faci? Carl: E doar un serviciu. Anna: Dar e foarte important. Şeful întregii… Carl: Nu or să mă dea afară. Mi-am luat un concediu. Anna: Oh, iubitule. Dar avem bani pentru asta? Carl: Sunt doar bani. Anna: Sunt banii tăi. Carl: Sunt banii noştri. 6. Al treilea om: Lecţia numărul patru: Verbul a face. Ce ne facem? Qu’est-ce qu’on va faire? Anna: Deci, ce facem? Carl: Mergem la doctorul ăsta în Viena. Anna: Dr. Todesrocheln? Carl: Trebuie să încercăm. Anna: Un urolog? Carl: Lucrează la un medicament nou. Anna: Un urologist european? Carl: Ce alte opţiuni avem? Anna: Stai o secundă. De unde ai auzit de el? Cine este? Carl: A făcut Academia de Medicină. Anna: Da? Şi ce-a făcut, să zicem între 1938 şi 1945? Cercetare? Carl: E mai bine să nu punem atâtea întrebări. Sunt mulţi care garantează pentru el. Anna: Care este specialitatea lui? Carl: Pâi, practică uriopsia. Anna: Scrie poezii despre urină? Carl: Nu, o bea. Anna. Nu mă duc Carl: Hai să ne mai gândim un pic înainte să refuzăm. Dumnezeule, ce împrăştiată eşti. Nu o să găseşti nimic în valiza aia. Anna: Refuz să îmi beau urina în scopuri medicale. (Carl apucă un iepure de pluş şi îl îndeasă în valiza Annei) Anna: Ce faci? Carl: Nu putem să-l lăsăm în urmă pe Iepurilă. Anna: Ce face un ditamai bărbatul cu un iepure de pluş? Carl: Nu pot să dorm fără el. Anna: Nu ştiam că dormi cu... animale de jucărie. Carl: Sunt multe lucruri pe care nu le ştii despre mine.

6

7. Al treilea om: Lecţia numărul cinci. Dialog de bază. La aeroport. Mergem la Paris. La ce oră pleacă avionul nostru? Nous allons a Paris. A quelle heure depart notre vol? (Al treilea om devine un paznic al aeroportului.) Paznicul: Ok. Următorul. Vă rog puneţi aici cheile şi alte obiecte de metal. Şi cureaua. Următorul. (Carl şi Anna cară bagaje mari.) Carl: Stai. Dă-mi puţin valiza ta. (Deschide valiza Annei şi începe să scotocească.) Anna: Hei. Carl: Oricum era răvăşit. Aha. (scoate iepurele). Poftim. Anna: Ai un atac de panică? Carl: Ţine-l tu. (Carl şi Anna încearcă să închidă valiza. Carl reuşeşte să închidă valiza.) Anna: Ce se întâmplă cu tine? Carl: Razele X îi fac rău iepuraşului. Paznicul: Următorul. Vă rog, puneţi aici toate obictele metalice. Chei, Ochelari. Carl: Du-te tu prima. Paznicul: Obiecte metalice? (Anna trece, ţinând în braţe iepurele. Carl oftează uşurat. Trece şi Carl. Paznicul îl opreşte.) Un moment, vă rog. (Paznicul îl controlează. Foloseşte o bară de metal care face zgomot. În cele din urmă dă din cap. Le întinde lui Anna şi Carl bagajele, încă suspicios, uitându-se la Carl.)

7

Anna: Ok, iepurilă – Paris, venim!!!

8. Al treilea om: La hotel. (simultan cu replicile lui Carl) Lecţia numărul 6: Pronume personale. Eu sunt obosit. Sora mea se uită la ea în oglindă.. Carl: (simultan cu al treilea om) Sixieme Lecon: Pronoms – Complements direct. Je suis fatigue. Et ma soeur elle se regarde dans la glace. (Carl se bagă în pat împreună cu iepurele de pluş. Anna se uită într-o oglindă. Al treilea om, stă şi el în dormitor.) Al treilea om: Prima diferenţă – primul moment în care simţi că ai pierdut ceva. Tu aveai cinci; fratele tău avea şapte. Părinţii nu au vrut să vă mai lase să dormiţi în acelaşi pat. Te-au mutat în dormitorul tău. Erai prea mare, aşa spuneau. Dar uneori, când închideau lumina, când coborau în camera lor, şi când ţi se făcea frică, te strecurai la el în cameră. Şi te lua în braţe, şi adormeaţi împreună sub pătura.. Carl: Vino la culcare soră-mea. Eu şi Iepurilă te aşteptăm. Anna: Încă nu se vede. Carl: Nimeni nu poate să-şi dea seama. Hai la culcare, iubito. Anna: Nu vreau să ştie nimeni. Carl. Nu e o crimă, e o boală. Anna: Nu vreau să ştie nimeni. Carl: Este decizia ta. Nu spune la nimeni...ce faci tu... (Anna se bagă în pat lângă Carl. El o ia de mână.) Anna: Există totuşi un lucru bun în toată povestea asta. Carl: Care? Anna: Pot să dorm iar cu tine.

9.

8

Carl: Limbaj medical: Partea a doua. (Al trilea om devine un oficial din departamentul de sănătate.) Oficialul: Aici, la Departamentul de Sănătate, declarăm stare de panică. Nu există un medicament pentru STFC în prezent, şi o declarăm a 82-a prioritate naţională. În prezent STFC e cea de-a 4-a cauză majoră a decesului în rândul profesorilor de şcoală generală cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani – după accidente de autobuz, accidente din curtea şcolii, şi accidente pe scările şcolii. Cea mai bună politică în ceea ce priveşte această boală, până i se va găsi leacul, este de educare şi prevenire. (Anna şi Carl pun un poster cu o toaletă tăiată de o linie roşie.) Dacă faceţi parte din categoria de risc – profesoare de şcoală generală necăsătorite, femei de serviciu din şcoli, portari de şcoală sau educatoare, urmaţi aceste reguli simple. De făcut: Folosiţi toaletele personale înainte de a pleca la şcoală. De făcut: Folosiţi toaletele personale de îndată ce vă întoarceţi de la şcoală. De făcut: Abţine-ţi-vă. Nu faceţi: Nu mâncaţi în toalete publice. Nu faceţi: Nu vă roadeţi unghiile după ce trageţi apa.

10. (Se aude La vie en rose. Anna şi Carl se plimbă.) Carl: Desigur, partea stângă a fost mereu un rai pentru răufăcători, străini, încă de când Abelard a fondat Universitatea aici. Anna: Uite... ăla este Turnul Eiffel? Arată aşa falic... Carl: Şi a continuat să fie un rai şi pentru avangarda anilor douăzeci, pt comunitatea americană care nu îşi mai putea permite Montparnasse-ul. Anna: Dumnezeule, ăştia chiar fumează Gauloise aici. Carl: Şi,desigur, Dada şi Suprarealismul, care şi-au aşezat tabăra aici după primul război mondial, când s-au întors din Suedia.

9

(Al treilea om, îmbrăcat în pardesiu, şi cu o beretă roşie trece prin scenă.) Anna: Suntem urmăriţi? Carl: Medicamentele te fac paranoică? Uite, acolo este locul unde, cică Gertude i-a spus celebrului ei frate Leo... Anna: Ştiu. „Dumnezeu este răspunsul. Care este întrebarea?”- pe bune că nu-mi imaginez nimic. Omul ăla ne urmăreşte de pe Bulevardul St. Michel. Carl: Ţi-e foame? Anna: Am obosit. Carl: Stai. Hai să mergem după colţ la cafeneaua St. Michel, unde Hemingway, după o noapte în oraş, a vomitat creveţi pe pantofii cei noi ai lui Scott. (Al treilea om ţine în braţe un iepure identic şi se uită la ei.) Anna: Carl! Carl! Uite, omul ăla de acolo! Carl: Aşa, şi? Au şi aici iepuri de pluş. Hai să mergem. Anna: Dar de ce ne urmăreşte? Are acelaşi... Carl: E doar imaginaţia ta. Ce zici de un mic dejun? (Anna şi carl se aşează la o masă micuţă.)

11. Băiatul: (cu un accent de Peter Sellers) A fost o masă obişnuită, după canoanele franţuzeşti. El a luat viţel – ea a luat o salată de legume, şi nişte Pinot Noir lângă. El abia s-a atins de mâncarea lui. Ea a şters şi sosul cu pâine. Pe măsură ce mâncau, Anna se gândea la mesele de acasă. În ultimii zece ani, la bufetul şcolii, iata ce a mâncat Anna: Luni – sandwich-uri cu pui şi maioneză; Marţi – sandwich-uri cu ton; Miercuri – brânză şi salam; joi – pui cu pâine albă; vineri – ton şi brânză. Însoţite mereu de o cutie de Pepsi Light. Anna, în timp ce mânca in bistro, plângea. Ce ştia ea despre dragoste? Carl: De ce plângi? Anna: E totul minunat. Carl: Ce gâscă eşti. Anna: Am mâncat toată viaţa numai tâmpenii. (Le garcon se apropie de masă) Garcon: E totul în regulă?

10

Anna: Da, mulţumesc. E minunat. Carl: Sora mea ar vrea să mai ia ceva pentru desert. (Anna începe iar să plângă. Le garcon dă din cap şi iese. Reapare după câteva minute ca Al treilea bărbat, de data asta cu un palton şi o beretă albastră. Se aşează la o masă apropiată şi se uită în direcţia lor.) Anna: Cine este bărbatul ăla? Îl cunoşti? Carl: Nu, nu l-am mai văzut în viaţa mea. (Bărbatul scoate iepurele de pluş din palton.) Anna: Îţi face semn cu iepurele. Carl: Scuză-mă. Mă duc până la toaletă. Anna: Carl! Ai grijă! Nu te aşeza! (Carl iese. Al treilea om aşteaptă câteva secunde, se uită la Anna, apoi iese după Carl, fără nici o expresie pe faţă.) Anna: Ce naiba tot fac cu iepurii ăia? (După câteva secunde Băiatul intră cu tava cu desert. Anna îl urmăreşte cu privirea.) Băiatul: Ok. Avem prajitură de ciocolată cu cremă de praline, sirop de portocale, şi aici o Charlotte Malakoff cu zmeură. Specialitatea casei noastre este prajitura a la Normande. Ce ar dori domnişoara? (Anna evident că nu s-a uitat la tava cu desert.) Anna: Ah, da. Băiatul: Sunteţi din America? Aceasta este prima dumneavoastră călătorie la Paris? Anna: Da. Băiatul: Şi nu vorbiţi deloc franceza? Anna: Nu. Băiatul: Deci vreţi specialitatea casei?

12. Carl: Exerciţiu: La carte. La specialite de la maison. Înapoi la hotel, Anna a gustat din specialitatea casei împreună cu băiatul, în timp ce fratele ei cutreiera Louvre-ul.

11

(De sub pătură se vede doar forma Annei şi a băiatului.Carl strânge în braţe iepuraşul.) Jean Bptiste Camille Corot a trăit între anii 1796 şi 1875. Cu toate că şi-a început cariera studiind stilul clasic, picturile lui de mai târziu dezvăluie influenţa italiană. Anna: Ah, da! Băiatul: Ah! Oui! Carl: A călătorit în jurul lumii, şi în 1827 tablourile lui au fost pentru prima oară arătate publicului. Anna: Oh, da, da, da! Băiatul: Mais oui! Carl. Înainte ca Academia să accepte curentul realist, picturile lui Corot, au dezvăluit o minunată metodă de a surprinde lumina, şi de a combina tonuri şi culori. Anna: Da - aşa, mai repede!! Băiatul: Mai repede? Anna: Mai repede. Băiatul: Încă. Mai repede! Anna: Stai! Băiatul: Attends? Carl: Era atâta simplitate în culorile pe care le folosea, încât a adus un aer nou şi proaspăt în Academia aceea stătută. Băiatul: Acum? Anna: Mai jos – mai repede – mai jos!! Băiatul: Plus bas – plus vite – plus bas!!! Carl: Mai ales era renumit pentru ajutorul pe care îl dădea tinerilor artişti. Anna: Daaaaa Băiatul: je-je!! Je!! Carl: În artă, ca şi în viaţă, unele lucruri nu au nevoie de traducere. Băiatul: Gauloise? Carl: Pentru cei interesaţi, în camera alăturată sunt expuse tablouri de-ale lui Delacroix.

13. Înapoi la hotel. Carl: Lecţia numărul şapte: Vocabular de bază. Părţi ale corpului. (Carl, puţin în penumbră îi urmăreşte pe cei doi. Anna stă ridicată în pat. Băiatul este adormit printre cearceafuri.)

12

Anna: Am citit odată o carte în franceză. Se numea Micul Prinţ. Uitându-mă acum la el, cum doarme, la pieptul lui, îmi amintesc de trandafirul cu un singur spin de apărare. Şi aici – sfârcul lui roşu, care zace trist şi vulnerabil pe pieptul lui plat... Ce dulci sunt bărbaţii. (Îi sărută pieptul bărbatului. Acesta tresare.) Băiatul: Encore? Anna: Care este cuvântul în franceză pentru asta? (arată spre pieptul lui) Băiatul: Pentru bărbaţi: le sein. Pentru o femeie: la mamelle. Anna: Le sein? Băiatul: Oui, le seine. Anna: (sărutându-i gâtul) Şi ăsta? Băiatul: Le cou. Anna: Et ici? Băiatul: Bon. Decollete.(Anna începe să îl atingă sub cearceaf.) Anna: Şi aici? Băiatul: S’il vous plâit... mă gâdil aici. Ah. Couille. Anna: Culle? Băiatul: Non. Couille. Le cul este cu totul altceva. Ici c’est le cul. Anna: Ah, da, cu totul altceva. Băiatul: (scoţându-i mâna de sub cearceaf) Uneori îi mai spunem şi Le Quatrieme Etat. Al petrulea stat. Anna: Pe bune? Pentru că le apăsaţi? Băiatul: Bien sur. Anna: Şi asta? Băiatul: Ah. Turnul meu Eiffel. Îi mai spun şi Charles de Gaulle. Anna: Wow. Băiatul: Bunicul meu îl numea pe al lui Napoleon. Anna: Înţeleg. Presupun că se moşteneşte. Băiatul: oui. Grand-mere – qu’est-ce que c’est le mot? Her con – aici –ici – înţelegi ce vreau să spun? Anna: Cred că te faci destul de bine înţeles. Băiatul: Îi spune Waterloo-ul bunicului meu. Anna: (caută mai mult sub cearceaf) Şi aici? Băiatul: (scandalizat) Non. Nu există un cuvânt în franceză. Pas de tout. Anna: Pentru asta? Trebuie să fie. Băiatul: Non! Numai germanii au un cuvânt pentru asta.(Carl intră perfect normal, şi începe să discute cu Anna. Speriat, Băiatul se acoperă cu cearceaful.) Carl: Ce faci iubito? Te simţi mai bine?(Carl se duce spre scaunul de lângă pat şi ia hainele Băiatului.)

13

Anna: Da, mult mai bine. Simţeam nevoia să mă întind. Cum a fost la Louvre?(Băiatul se ridică încet din pat şi ia hainele pe care i le întinde Carl. Se duce în partea din stânga a scenei şi timid începe să se îmbrace.) Carl: Oh, Anna, îmi pare aşa de rău că nu ai putut să vii. Picturile lui David sunt extraordinare. Nu mi-a venit să cred că sunt chiar în faţa mea. Anna: Mda... Carl: Ei bine, scumpo. A fost o zi fructoasă petnru amândoi. Propun să o terminăm. Ce zici?(Băiatul este acum complet îmbrăcat.) Anna: Da, sunt obosită. Uite, ţi-am încălzit patul. Carl: Băiete! Nota. Anna: merci beaucoup.(Anna îi suflă o sărutare. Băiatul se dă câţiva paşi în spate, până când iese din scenă, în timp ce Carl se urcă în pat.)

14. Al treilea om: Anna nu prea poate dormi. Visează urât. După cum spune Elizabeth Kubler-Ross, sunt şase faze pe care pacienţii în faza terminală le treversează pe parcursul bolii. Prima fază: Negarea şi izolarea(Al treilea om stă în camera de hotel şi îi urmăreşte pe Anna şi Carl în pat. Dorm, când Anna se ridică.) Anna: Mă simt atât de singură. Parcă tavanul mă apasă. Nu pot să cred că o să mor. Doar noaptea. Doar noaptea. Dimineaţa când deschid ochii mă simt foarte bine. Şi apoi îmi amintesc. Probabil asta e ultima primăvară pe care o să o mai văd. Ultima vară. Nu se pooate. Trebuie să fie o greşeală. Au încurcat eprubetele la spital. Cine ştie ce om merge liniştit pe stradă cu diagnosticul meu, când, de fapt, este pe moarte. Carl! Nu pot să dorm! Crezi că au grşit? Carl: Hai să dormim.(Carl o trage pe Anna lângă el şi o sileşte să stea întinsă.) Al treilea om: A doua fază: Mânia. Anna: (Stă ridicată în pat, supărată) Cum a putut să mi se întâmple tocmai mie asta? Mi-am făcut toate planificările pentru ore în ultimii zece ani. Am predat în clase fără pereţi – l-am citit pe Summerhill! Şi l-am crezut! Când directorul m-a pus pe mine să mă ocup de concursul de talente – şi nimeni nu vrea să se ocupe de asta – m-am oferit să mă ocup de cantina şcolii. Dar nu, am rămas cu concursul de talente! Şi copiii ăia au făcut cel mai tare spectacol pe care l-a văzut vreodată şcoala asta! Cine mi-a făcut asta? Emily Baker? Johnnie MacIntosh? Johnny MacIntosh!

14

Pentru că l-am trimis acasă, că s-a dezbrăcat în faţa lui Suzy Higgins! Sau poate gemenii Nedder? Cei mai frumoşi ani din viaţa mea i-am petrecut cu copiii ăia – nu e corect! Carl: Calmează-te, scumpo. Eşti supărată. E normal să te simţi aşa. Elizabeth Kubler-Ross a spus că... Anna: Ce ştie ea despre ce înseamnă să mori? (Carl şi Anna îşi schimbă poziţia în pat) Al treile om: A treia fază: târguiala. Anna: Crezi că Elizabeth Kubler-Ross m-ar putea ajuta dacă aş vorbi frumos despre ea?(Carl şi Anna îşi schimb poziţia în pat) Al treilea om: A patra fază: Depresia Carl: (stă de o parte a patului, în faţa Annei) Anna... iubito! Haide, trezeşte-te! Anna: Lasă-mă în pace! Carl: Haide... ai dormit toată ziua, şi ai dormit şi ieri. Vrei să dormi şi în ultima noastră zi în Franţa? Anna: De ce să mă mai obosesc? Carl: Trebuie să mănânci ceva. Trebuie să te lupţi cu asta. Pentru mine. Anna: Lasă-mă în pace!(Carl se întinde lângă Anna. Îşi schimbă poziţia.) Al treilea om: A 5-a fază: Acceptarea(Anna şi Carl stau întinşi în pat, cu ochii deschişi. Se ţin de mâini.) Anna: Când n-o să mia fiu, vreau să îţi găseşti pe cineva. Carl: Hai să nu vorbim despre mine. Anna: nu, vreau! Este important pentru mine să ştiu că o să fii fericit, după ce eu n-o să mai fiu... Carl: Te rog! Anna: Trebuie să vorbesc despre asta. Am împărţit totul. Vreau să ştii cum mă simt. Ce gândesc.. când te ţin de mână şi te sărut... Încerc să memorez cum arată...mâna ta... Mă întreb, există amintiri în mormânt? Al treilea om: A şasea fază: Speranţa(Anna şi Carl se ridică din pat.) Carl: Cum te simţi? Anna: Mă simt mai bine azi. Carl: Crezi că poţi să călătoreşti? Anna: Da. Ar fi fumos să văd Amsterdam-ul. Să-l vedem. Mai bine să profităm de faptul că mă simt bine. Carl: Aşa e, iubito. Şi poate mergem să mâncăm ceva. Anna: Mi-e foame. Ăsta e un semn bun, nu crezi? Carl: E un semn minunat. O să vezi. O să te simţi mai bine după ce mănânci.. Anna: Poate doctorul din Viena o să mă poată ajuta. Carl: Da. Anna: Ce înseamnă să bei puţină urină? Nu cred că doare. Carl: Aşa e. Cine ştie? Trebuie să încercăm. Anna: O să mă gândesc ca la o delicatesă europeană. Carl: Golden Heidelberg.(Carl şi Anna cântă un cântec.) 15

15. Al treilea om: În timp ce Anna şi Carl se aflau în trenul spre Olanda, mişcarea legănată a vagonului a trezit o nouă senzaţie.Necunoscută Elizabethei Kubler-Ross, există o a şaptea fază pe care pacienţii în starea terminală o traversează. A şaptea fază: Dorinţa.(Anna şi Carl stau în compartiment. Carl îi întinde Annei iepurele împăiat.) Anna: De ce? Carl: Ia-l. Ţine-l tu în locul meu. Doar până trecem de vamă. Anna: Doar dacă îmi psui de ce. Carl: Nu te juca. Altfel o s-o păţim rău de tot. (Anna ia cu grijă iepurele.) Anna: Mă sperii. Carl: Îmi pare rău. Eşti singura în care am încredere să-i dau iepurele meu. Ai încredere în mine. Este important. Anna: Atunci de ce nu-mi spui? Carl: Sunt unele lucruri pe care este mai bine să nu le ştii. Anna. Ascunzi droguri? Bijuterii? Carl: E mai mult decât atât. Pentur mine este nepreţuit. Asta-i tot ce-ţi spun. Acum poartă-te normal. Vameşul: Uw paspoort, aistublieft. (Anna şi Cal îi dau paşapoartele. Carl este nervos. Ann îi zâmbeşte vameşului puţin lasciv.) Vameşul: Aveţi ceva de declarat? Anna: Da, domnule căpitan. Fac contrabandă. Cer să fiu verificată în particular. Vameşul: Poftim? Anna: Da, am spus: „waar is het damestoilet?” Vameşul: oh... Am crezut... Anna: Da? Vameşul: Prima la stânga. Vă doresc o şedere plăcută. (Anna îi face semn cu mâna iepuraşului de la revedere. Vameşul se uită la ea, roşeşte, apoi iese. Carl se relaxează.) Carl: Eşti bună la asta. Foarte bună. Anna: Când eşti în Olanda, fă-o ca olandezii... Mata Hari a fost din Olanda, ştii?

16

16. Carl: Întrebări asupra dialogului. Est-ce que les hommes hollandais sont comme les francais? Sunt olandezii ca francezii? (Anna şi Bărbatul Olandez. El este încălţat cu tradiţionalii saboţi de lemn, pantaloni cu bretele şi vestă.) Bărbatul Olandez: Era kermis-ul, un festival din satul meu. Eu băusem cam prea multă bere cu prietenii şi foştii mei colegi de şcoală, Piet şi Jan. Ja. Piet a spus, la un moment dat, că ar trebui să mergem pe digul exterior, cu vopsele, dupe ce se termină kermis-ul. Aşa că am mers. Aici, in Brabantul de nord, există trei pereţi de apărare contra urgiilor din Marea de Nord. Primului zid i se spune – Păzitorul. Cel de-al doilea este Somnorosul, iar ultimul, este Visătorul. Când am ajuns la Visător, Piet mi-a spus: Willem, fă tu asta. Adică să scriu eu pe pereţii digului. Din cauza asta am avut probleme la şcoala mereu; Piet şi Jan spuneau: fă tu asta Willem, şi orice ar fi fost, eu făceam. Aşa că am luat o cutie de vopsea, şi cu litere foarte mari, am scris în olandeză că directorul şcolii nostre, Mijnheer Van Doorn, era un băşinos. Oricine putea citi ce am scris de foarte departe. Şi tocmai când terminam de scris, Piet şi Jan erau în spatele meu – eu eram în genunchi cu faţa lipită de dig – am văzut că digul Visătorul a început să crape. Şi am urlat la prietenii mei: Uitaţi! Ei s-au apropiat, şi cum ne uitam, chiar deasupra capului meu, a început să se spargă digul, şi s-a făcut o găurică din care ţâşnea apă. Şi Jan a spus: Wiilem, puneţi degetul în gaura aia. De ce? L-am întrebat. Hai, mă, bagăl! Şi l-am băgat. Şi odată ce mi-am pus degetul acolo, n-am mai putut să-l scot. Şi atunci am auzit valurile care se izbeau de Paznicul care începuse să se prăbuşească. Doar Visătorul a rămas să ţină piept apelor. „Ajutaţi-mă!” am urlat, dar Jan şi Pielt au luat-o la fugă. „Vlug” am strigat – dar nimeni nu m-a auzit. Şi am rămas acolo sfârtecându-mi degetul care rămăsese prins în dig. Şi mă gândeam dacă o să cedeze şi Visătorul. Şi cum valurile or să-mi ducă trupul în sat. Cum n-o să supravieţuiească nimeni inundaţiei.O să rămână doar turnul bisericii, ca semn că acolo a fost un sat. Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să mori? Anna: Da, mi-am imaginat. Bărbatulolandez: Şi te-ai rugat vreodată să scapi, chiar dacă nu aveai nici o şansă? Anna: Nu, până acolo n-am ajuns încă. Bărbatul olandez: Dar Visătorul a ţinut. Şi într-un fnal au venit maşini cu oameni din sat. Şi m-au găsit acolo, agăţat de deget, lângă nişe litere mari şi negre Mijnheer van Doorn este un

17

băşinos. M-au eliberat şi au spus că sun un erou, şi am devenit băiatul care a ţinut digul cu un singur deget. Anna: Ai fost foarte curajos. Bărbatul olandez: Am fost prost. Locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Anna: acum cât timp s-a întâmplat asta? Bărbatul olandez: Să spunem că s-a întâmplat acum foarte mult timp. Anna: Ai fost faţă în faţă cu moartea. Aş fi vrut să te cunoască şi fratele meu. Bărbatul olandez: Unde este? Wo ist dein bruder? Anna: Oh, el a rămas în Amsterdam să vadă muzeul Rijk şi Van Gogh. Bărbatul olandez: Şi tu nu te-ai dus? Ar trebui să le vezi. Sunt fantastice. Anna: De ce? Ce rost are? Nu o să mi le amintesc. Nu o să mai am memorie. Bărbatul olandez: Deci eşti americancă? Anna: Da. Bărbatul olandez: Şi vrei să te culci cu mine? Toate turistele vor să se culce cu băiatul care şi-a băgat degetul în dig. Anna: Vrei aşa de mult? Bărbatul olandez: Nu, dar trebuie să trăiesc şi eu cumva, nu? Anna: Atunci să mergem.

17. Carl: Repetez. En francais: Unde se duce fratele meu? Ou va mon frere? Bien. Anna: Tocmai mă întorsesem din excursia mea de o zi, şi am ieşit din Central Station. Soarele strălucea minunat şi se reflecta în apă, aşa că am hotărât să merg pe jos până la hotel. Şi atunci l-am văzut pe fratele meu. (Carl intră îmbrăcat cu un pardesiu, şi ţinând în braţe iepurele de pluş.) Anna: Am încercat să-l prind din urmă printre biciclete şi trecători. Apoi, trecând Amstelul pe Magere Brug a apărut el. (Intră AL treilea om, îmbrăcat într-un pardesiu, ochelarid e soare, şi cu mânuşi negre, ţinând în braţe un iepure de pluş.) Anna: I-am urmărit de destul de departe.

18

(Cei doi merg repede, fără să se privească.Carl se opreşte. Al treile om se opreşte la câţiva paşi în spate. Carl merge. Al treile om merge. Carl se opreşte. Al treilea om se opreşte. Într-un final, se uită unul la altul. Repede, după ce s-au uitat precauţi în jur, Carl şi Al treilea om, lovesc iepurele celuilalt. Apoi se întorc şi pleacă în direcţii deiferite. Anna aleargă spre mijlocul scenei, uitându-se în ambele direcţii.) Anna: Am încercat să-l urmăresc pe omul în pardesiu, dar iam pierdut urma când a intrat într-o mare de oameni cu pardesie şi ochelari de soare. Vreau nişte răspunsuri de la fratele meu. În orice porcărie ar fi băgat, trebuie să-mi spună şi mie. Vreau nişte răspunsuri le hotel. Trebuie să vorbească.

18. Carl: Întrebări asupra dialogului. Trebuie să înveţi. Sie mussen lernen. (Anna intră în camera goală de hotel. Pe pat, aşezet pe nişte perne tronează iepurele de pluş.) Anna: Carl! Carl! Te-ai întors? Carl? (Anna se opreşte şi se uită la iepure.) Carl: (dintr-o parte) Nu ai voie să te joci cu păăuşi. Păpuşile sunt pentru fete. Te-ai jucat cu păpuşile surorii tale până când părinţii au aflat. Ţi-au dat un animal de pluş. Iepurii sunt un surogat acceptabil pentru băieţei. L-ai numit jo-Jo. Nu puteai să dormi fără el. Jo-Jo a mers cu tine la mare, la hotel în New York, la şapte ani, în prima ta tabără. Nu avea, ce-i drept, păr de plastic, ca păpuşile surorii tale, dar avea urechi lungi şi păroase, albe în exterior, roz în interior. Te lăsa să le loveşti. Nu se simţea niciodată trădat. Credea că gândeşti la fel. Că o să-l iubeşti mereu. Anna: (se apropie de iepure) fratele meu te-a uitat? În sfârşit singuri. Okay, iepurilă, acum o să vorbeşti. Vreau nişte răspunsuri. Ce naiba ai tu aşa de important? (În timp ce Anna întinde mâna după iepure, în cameră intră Al treilea om, în pardesiu, cu ochelari de soare, şi mânuşi negre.) Al treilea om: În locul tău eu n-aş face asta. Acum ascultă. Unde este fratele tău? Am un mesaj pentru el. Spune-i că nu mai are timp. Înţelegi? Foarte bine. Ar face bine să nu încerce să ne fraierească. Suntem gata să facem schimbul – soră-sa pentru

19

iepure. Spune-i că-l aşteptăm în Viena,Şi mai spune-i că ar face bine să aducă iepurele în partea cealaltă. (Al treilea om dispare. Anna speriată se aşează pe pat şi strânge în braţe iepurele. Intră Carl, care ţine în braţe iepurele lui. Carl aruncă iepurele fals.) Carl: Nu-mi pune întrebări. Nu pot să-ţi spun ce se întâmplă. Poţi să călătoreşti? Bine. Trebuie să plecăm în seara asta din Amsterdam. Avem tren într-o oră. Trebuie să mergem în Germania. Ai împachetat?

19. Anna şi AL treilea om: Wann fahrt der nachste Zug nach Hamburg? (Anna ţine iepurele de pluş în poală.) Carl: Ah, Saxonia, Bavaria, Pădurea neagră... le iubesc pe toate. Poate că acum ar fi momentul potrivit să arăt dipozitivele. Anna: Îmi pare rău, dar nu îmi place să mi se facă asta. Carl: Prostii. Oamenilor le place să vadă pozele din călătoriile altora. Nu sunt într-o anumită ordine. O să arătăm doar câteva, aşa ca să deschidem apetitul pentru provinciile germane. Anna: Carl, ai aici diapozitive cât pentru două ore. Carl: Dacă sunteţi drăguţ să stingeţi lumina, vă rog. (Al treilea om stinge lumina şi începe să lucreze cu proiectorul.) Foarte bine. Bonn este un loc la fel de bun ca oricare altul ca să începi. Ăcesta este un hotel în care am stat. Poarta către Rin, locul naşterii lui Beethoven, şi locul de odihnă a lui Schuman. (Diapozitiv: o imagine a oraşului Baltimore, văzută din moteul Ranada,l în apropierea spitalului John Hopkins.) Anna: Mie mi se pare că seamănă cu Baltimore. Carl: Sora mea glumeşte. Aşa cum vedeţi în diapozitiv, într-o noapte am stat într-un motel în apropierea munţilor Drachenfels, unde vâna lordul Byron. (Diapozitiv: Un close-up al balconului din motelul Ranada) Anna: Asta e camera în care am dormit cât am stat cu fratele meu Carl. (Diapozitiv: ruine din oraşul Baltimore.) Carl: Vai, bietul Koln! Aproape distrus de bombardamente în timpul celui de-al doilea război mondial, şi cu toate astea, catedrala a reuşit să scape nevătămată – una dintre cele mai frumoase biserici gotice din lume, cu un altar superb, pictat de artistul Stefan Lochner. (Diapozitiv: Faţada unei biserici din Baltimore). Ia să vedem, ce urmează? (Diapozitiv: Un vânzător de hot-dog, cu un căruţ şi o umbrelă portocalie în faţa spitalului

20

John Hopkins.)Ah, da, să vorbim despre mâncare. Anna a insistat să facă poze la tot ce mânca. Anna. Ca să îmi amintesc ce gust avea. Carl: Deci să vorbim despre mâncare. Germania are o paletă mult mai largă de mâncăruri, chiar decât Franţa. Porcul, de exemplu. Nu scapă nimic nemâncat, începând de la coadă şi terminând cu urechile. Anna: Iac... (Diapozitiv: Un close-up cu un hot dog, cu muştar, şi o cutie de suc.) Carl: Şi, desigur, totul este spălat cu bere. (Anna sorbind dintr-o bere But Lite.) Anna: A fost delicioasă. Carl: Atât despre mâncare. Putem să vorbim despre cultură, surioară? Următorul, vă rog! (Diapozitiv cu penitenciarul de stat.) Ah, Heidelberg. Ruine spectaculoase care servesc drept terase în aer liber şi loc pentru concerte şi artificii... (Diapozitiv: fumoarul spitalului) ... cu telecabina poţi ajunge în vârful Konigstuhl, de unde puteţi vedea o privelişte minunată a Văii Neckar. (Dipozitiv: Turnul Bromo Seltzer din Baltimore.) Fiecare alee, fiecare parc, peste tot era o curăţenie exemplară. (Diapozitiv: Case de pe strada Monumantului , dipozitiv: Un coridor al spitalului John Hopkins, în faţa laboratoarelor.) Nu, Anna? Anna: Da, totul era steril. (Diapozitiv: o femeie de serviciu din spital, spălând pe jos.) Carl: pănă şi Pădurea Neagră părea spălată. Am stat şi aici, la Waldhorn Post. (Diapozitiv: exterior al spitalului John Hopkins.) Hotelul datează din 1145 – proprietarul este renumit pentru jocurile lui mecanice. (Diapozitiv: Anna în faţa unei maşini de făcut sandwich-uri, la cantina spitalului John Hopkins.) Anna: Nu mi-era foarte foame. Carl: Eram hămesit. (Diapozitiv: Strada 95.) Ia să vedem – Drumul romantic... die Romantishe Strasse .. Fussen to Wuryburg. Anna: Iubitule, poate că au văzut destule. E obositor să te... Carl: Stai. Încă una. Trebuie să vadă Neuschwanstein, construit de regele Ludwig II. E aşa de rococo, parcă e Las vegasa. (Diapozitiv: castelul de la Disneyland.) Cred că Ludwig sa reîncarnat în secolul 20 ca Liberace. Stai o secundă, ăla nu e castelul. Anna: Ba da. Carl: Arată ca – cum a ajuns aici? Anna: Nu ştiu la ce castel te referi, dar ăsta e cu siguranţă un castel. (Diapozitiv: un prim plan al castelului, cu un Mickey Mouse în poză.) Carl: Nu e amuzant, Anna. Faci mişto de mine? Anna: Nu te supăra. (Diapozitiv: Donald răţoiul i s-a alăturat lui Mickey Mouse)

21

Carl: Am fost în Europa. M-am plimbat prin Bavaria şi Pădurea Neagră. Am făcut toate lucrurile astea, şi o să-mi amintesc toată viaţa cât de frumos a fost! Nu îmi place că îţi baţi joc! Anna: Eu doar... Carl: Tu ai văzut Germania doar pe spate. Tot ce îţi aminteşti sunt tavanele hotelurilor. Arată-le Germania ta! (iese supărat.) Anna: Câteodată fratele meu se supără fără nici un motiv. Îmi pare rău. Luminile vă rog. (Al treile om iese cu proiectorul) Aş vreă să vă arăt Germania aşa cum am văzut-o eu. Arăta cam aşa.

20. (În Germania, Anna se plimbă cu Virginul din Munich care este foarte tânăr.) Anna: Te simţi bine? Virginul: Ja, ja... danke. Anna: Bine. Cari bagaje aici de mult timp? Virginul: Nu de aşa mult timp. Tatăl meu este proprietarul hotelului, şi spune că trebuie să învăţ să muncesc. În curând o să mă lase la recepţie. Anna: Măi, măi. Interesant. Ţi-e frig? Virginul: Nein. Doar... klein nervos. Engleza mea nu este foarte bună. Anna: Este prima oară? O să îţi aminteşti mereu cum a fost prima oară. Sunt foarte onorată. Ascultă. Sunt profesoară. Pot săţi spun ceva? O mică lecţie. Când o să fii mai bătrân şi mai experimentat, o să fii un amant minunat dacă... dacă o să fii puţin agitat... ca acum. Pentru că o să fie mereu ca prima oară. Virginul: Eşti o femeie foarte drăguţă. Anna: Corpul omenesc este un lucru minunat. Ca al tău. Ca al meu. Corpul omenesc se vindec singur de toate bolile, de toate relele. Şi vreau să simţi asta. Pentru că dacă simţi asta, nu o să uiţi. Şi atunci poate că n-o să mă uiţi nici pe mine.

22

21. (Anna Şi Virginul se ridică. Carl se bagă în pat cu iepurele lui. Anna se pregăteşte să plece.) Al treilea om: Conjugarea verbului „verlassen”. A pleca, a abandona, a uita. Timpul prezent. Carl: Mă laşi singur? Anna: Da, dar pentru puţin timp. Simt nevoia să fac o plimbare. Nu am stare. Carl: Bine, iubito. Dar să nu stai mult. Eu şi Iepurilă suntem gata pentru culcare. Al treile om: Timpul viitor al verbului „verlassen” Carl: O să mă laşi singur şi diseară? Sunt gata de culcare. Anna: Da, te las singur. Dar doar pentru puţin timp. Carl: Cine o să fie în seara asta? Chelnerul? Recepţionerul? Sau portarul? Anna: Nu fi răutăcios. Ai spus că n-o să mă judeci. Carl. Nu te judec. Vreau doar să petrec timp cu tine. Anna: Mă întorc la tim cât să-ţi citesc o poveste. Al treilea om: Timpul trecut al verbului „verlassen”. Carl: Iar? Iar? M-ai lăsat singur şi azi noapte. Şi noaptea de dinainte. Anna: Nu pot să mă abţin. Am fost o fată bună în ultimii treizeci de ani. Acum vreau să recuperez. Carl: ŞI eu ce ar trebui să fac, când tu eşti cu Thomas, Deiter und Heinrich? Al treilea om: Sunt trei moduri ale verbului „verlassen”: indicativul, imperativul şi subjonctivul. Anna şi Carl nu sunt niciodată în aceeaşi dispoziţie. Carl: lasă-mă în pace. Anna: Carl, nu fii aşa. Carl: De ce? Oricum nu contează ce vreau. Oricum pleci. Anna: Niciodată nu stau mult. Carl: Tot ce pot să spun este că dacă hotelul ne taxează pentru room service... înseamnă că sunt nişe nesimţiţi. Anna. Trebuie să profit de oportunităţile care mi se oferă. Carl: Aş vrea să nu pleci. Anna: Te rog, înţelege. Nu mai am prea mult timp. Stau cât pot de mult cu tine, dar atâta timp cât mai sunt sănătoasă... te rog?

22.

23

Al treilea om: Când erau copii se certau. Carl: Nu prea ne-am certat. Anna: Adică nu ce se înţelege prin certat. Era un copil bolnăvicios. Carl: Era foarte răutăcioasă. Anna: Îmi ştia punctele slabe şi numai acolo mă lovea. Carl: Plângea din orice. Anna: Avea o limbă ascuţită. Carl: Dar dacă unul dintre voi este bolnav, nu poţi să te cerţi. Trebuie să ai grijă de el. Niciodată să-l cerţi. Anna: Dar am avut un scandal într-un hotel din Berlin. Carl: Ce dracu, chiar dacă eşti bolnavă Anna, am dreptul să mă enervez. Anna: Călătoream de mult. Eram prost dispuşi. Parcă camerele ne sufocau. Carl: Spuneam doar că ar trebui să petrecem mai mult timp împreună. Nu te văd suficient. Tot timpul n-ai stare. Anna: Bine. Ieşi fără mine. Carl: Mă duc să mă plimb. Anna: (începe să plângă) Nu-mi pasă. Carl: Când era mică, asta era momentul când o mituiam. Cu o carte cu benzi desenate, sau cu o îngheţată. Aveam mereu bani economisiţi pentru astfel de cazuri. Anna: Uneori, de dragul mândriei mele, eram neconsolată. Fugeam şi atunci mă simţeam îngrozitor singură. De ce nu am luat mita? Ies. Carl: Să te fuţi? Anna: Nu, iubitule. Pasivul este folosit pentru a sublinia subiectul. Ies. Să fiu futută.

23. (Anna stă la o masă de cabaret. Pe masă este un telefon. Studentul activist stă la o masă identică fumând, urmărind-o.) Anna: O să mă simt bine în Berlin şi fără el. O să-i arăt eu lui. N-o să am nici o grijă, nici un scrupul. O să pretind că n-am fost niciodată profesoară. O să mă simt perfect. (studentul activist ridică receptorul. Telefonul de pe masa Annei sună.Anna ridică receptorul) Alo? Studentul: Eşti singură, Fraulein? Anna: Ei bine, uh, de fapt... da, sunt. Studentul: Gut. Du wist mal richtig durchgefickt werden, ja? Anna: Îmi pare rău, nu vorbesc germana.

24

Studentul: Ja. Cu atât mai bine. Am spus, vrei să fii futută? Anna: Mereu abordezi femei singure aşa? Studentul: Era mai bine dacă îţi făceam cinste cu un cokteil cu umbreluţă? Şi dacă îţi povesteam ce greu a fost pentru părinţii mei în timpul războiului? Şi îţi spuneam cât de interesante şi de sexy mi se par femeile străine? Cât de burghez. Anna: Înţeleg. De ce vii aici? Studentul: În nici un caz nu vin aici pentru băuturile mult prea scumpe. Ci pentru femeile vestice care vin aici, care îşi lasă bărbaţii afacerişti într-o cameră de hotel, singuri. Anna: Eşti drăguţ. Într-un mod brutal. Studentul: Sexul este un act revoluţionar. Anna: La tine sau la mine?

24. (În camera de hotel, trează, Anna stă în mijlocul patului. În stânga ei, Carldoarme ghemuit. În drapta ei, studentul ghemuit pe sânul ei.) Anna: (cântând încet): Doi şi cu doi fac patru; patru şi cu patru, opt; opt şi cu opt, şaişpe; şaişpe şi cu şaişpe, treizeci şi doi... Studentul: Wo ist die Toilette? (studentul se ridică şi iese) Anna: Când face dragoste, este un animal pasional. Este Marea de nord care se loveşte de Visător. Şi când te uiţi la faţa lui, roşie şi încruntată, este greu să ţi-l imaginezi nou născut, micuţ, ridat şi cântărind 3 kile. Toate asta până după ce se termină. Când se trezeşte şi intră în baie. Unde poţi să-i vezi funduleţul mic, şi pielea de bebeluş. (studentul intră în cameră) Trebuie să pun un nume funduleţului ăluia. Care este numele tău? Studentul: (se îmbracă în grabă) Auf wiedersehn. Următorul lucru pe care o să mi-l ceri o să fie numărul de telefon. Anna: Nu. Eram doar curioasă. Studentul: Ja, ja... und ce zodie sunt, şi apoi o să-mi trimiţi felicitări cu prostii de genul „n-o să uit niciodată noaptea pe care am petrecut-o împreună.” Anna: Las-o baltă. Studentul: Este ceva radical în doi străini care comit necesitatea biologică a dragostei, fără să se dedea la convenţiile

25

burgheze ale dragostei, fără să se înmulţească spre a produce muncitori pentru un sistem capitalist, fără binecuvântarea Bisericii, a familiei, a prietenilor, al şefilor... Anna: Vreau să-ţi mărturisesc ceva. Te-am minţit. Studentul: În legătură cu ce? Anna: Nu sunt aici cu afaceri. Nu sunt specializată în preluări de firme. Nu lucrez pe Wall Street. Ţi-am spus toate astea, pentru că era cea ce vroiai să auzi. Studentul: Ok. Şi atunci te ocupi de taxe? De asigurări? Anna: Nu. Tocmai ai comis un act revoluţionar cu o profesoară de şcoală generală. Şi sunt obosită. Cred că ar trebui să pleci. Studentul: Şi soţul tău? Anna: Nu aşa de tare. Nu e soţul meu. E fratele meu. Librar la biblioteca din San Francisco. (studentul e pe cale să iasă) Şi apropo - poziţia misionarului nu creează o revoluţie. (Studentul iese. Anna deprimată se aşează. Carl se ridică din pat)

25. Carl: În timp ce stătea în pat, fără somn, am mirosit-o – mirosea a clasă... aşa cum miroase dimineaţa proaspăt măturată, mirosea a cretă... Al treilea om: Mirosea a ceară Crayola. Carl: Mirosea a talaş de hamster... Al treilea om: Aroma sosului LaPage... Carl: Mirosul de hârtie folosită... Al treilea om: A suc de portocale şi a lapte acru... Al treilea om şi Carl: (simultan) Şi mirosul de pipi al claselor primare. Carl: Mirosea divin. Anna: Şi primul lucru pe care îl făceam dimineaţa era să pun harta meteo pentru ziua respectivă. Un soare strălucitor, sau Domnul Nor, sau Doamna Umbrelă. În zilele speciale, copilaşii fulgi de nea. Şi când deschideam sertarul, pe fundul lui, ca diamantele erau steluţe roşii, aurii, argintii. Vreau acasă, Carl! Vreau acasă! Carl: În curând, scumpo. În curând. Anna: M-am săturat. Am văzut tot ce vroiam să văd. Vreau să mă trezesc în patul meu. Vreau să stau doar cu tine şi să ne uităm la meteo. Şi o să aşteptăm.

26

Carl: Am ajuns atât de departe. Trebuie măcar să mergem la Viena. Crezi că mai poţi să aştepţi până după ce ne întâlnim cu Dr. Todesrocheln? (Anna aprobă din cap.) Aşa te vreau. Promit că nu trebuie să... urmezi terapia lui decât dacă vrei. Am un prieten la Viena. Un coleg, care ne poate face rost de nişte medicamente de pe piaţa neagră. Merită să încercăm. Anna: Apoi mă duci acasă? Carl: Apoi te duc acasă.

26. (Carl şi Anna stau cu bagajele în faţa unei sonerii.) Carl: Întâi îl căutăm pe Harry. Apoi luăm un taxi până la Dr. Todesrocheln. (Carl sună la sonerie. Aşteaptă. Carl sună iar. Aşteaptă. Iese un portar.) entschuldigung. Wir suchen Harry Lime? Vorbiţi engleză? Portarul: Nein. Ich spreche kein Englisch. (Carl şi Portarul încep să urle de parcă celălalt este surd.) Carl: Herr Lime? Îl cunoaşteţi? Herr Harry Lime? Portarul: Ach. Ach. Ja, Herr Herry Lime. Aţi venit... prea spat. Carl: E plecat? Prea spat? Portarul: Funf minuten too spat. Er ist tot... Carl: Ce? Portarul: ja. Ein auto mit Herry splaty-machen auf der Strasse. Splatz! Carl: Splatz? Anna: Splatz? (Anna şi Carl încep să înţeleagă ce spune Portarul) Portarul: Ja, ja. Er geeht uber die strasse, und ein auto.... sssppplllaaatttzzz! Anna: Dumnezeule! Portarul: Ja. Er hat auch eine rabbit. Herr Rabbit auch – splatz!! Sunt... digen ein grab in den Boden. Jetz. Carl: Acum? Ai văzut tu asta? Portarul: Ja. Am... văzut it mit meinen own Augen. Splatz. (în timp ce iese.) „Splatzen, splatzen, uber alles...” Carl: Ascultă, dragă, vreau să iei un taxi până la cabinetul doctorului. Anna: Unde te duci? Carl. Ich verlasse. Mă duc să aflu ce s-a întâmplat cu Harry. Anna: Aş vrea să nu pleci. Carl: Mă întorc, ok?

27

27. (Anna se urcă pe o masă şi strânge hârtie în jurul ei.) Anna: Unele lucruri sunt la fel în tote ţările. Ţi-e la fel de frică când trebuie să te duci la doctor aici în Viena, ca şi acasă. Şi îţi dau aceleaşi tone de hârtii de completat, la fel ca în America. Te pun pe aceeaşi masă de metal, la fel ca în America, şi aruncă hârtii în jurul tău, şi te fac să te simţi foarte mică. Şi la fel ca acasă, îţi spun să aştepţi. Şi aştepţi. (Anna aşteaptă. În acelaşi timp se desfăşoară scena dintre Carl şi Harry Lime.)

28 (În roata Feeris.. Carl ţine strâns în braţe iepurele.) Carl: De ce ne întâlnim aici? Harry Lime: Ai văzut priveliştea de aici? Te inspiră. Nu contează cât de bătrân sunt, tot îmi place roata Feeris. Carl: Tocmai am venit de la înmormântarea ta. Harry Lime: M-ai înduioşat. A fost o înmormântare frumoasă? Carl: Ce faci? Harry lime: Mai bine nu pui atâtea întrebări. Poliţia începuse să facă asta. Este foarte bine pentru cariera unui om ca din când în când să mai şi moară. Acum sunt sub acoperire. Aşa că dacă vrei să ne vedem trebuie să vii aici. Nimeni nu pune întrebări aici. Carl. Poţi să ne juţi? Harry Lime: Unde este sora ta? Te-a lăsat singur? Carl. Ea – ea are nevoie să se odihnească. Ai fost cel mai apropiat prieten al meu în facultate. Harry Lime: O să fiu sincer cu tine. Pot să-ţi dau medicamentele – dar nu or să te ajute. Nu o să te ajute deloc. Mai bine că sora ta este cu şarlatanul ăla de Todesrocheln – îi spunem Regina Galbenă din Viena – probabil că o să-şi bea urina... dar nu o să moară din asta. Carl: Dar am crezut că ai medicamentele. Harry Lime: Oh, pâi le am. Şi costă destul. Pentru o grămadă de bani ţi le pot da. Şi cu un discount de dragul vremurilor trecute. Dar trebuie să ştii că le fabric în bucătăria mea. Carl: Dumnezeule.

28

Harry Lime: De ce nu? Oamenii plătesc pentru aşa ceva. Când oamenii sunt disperaţii beau suc de piersici, aloe, sau proteine din ouă – ba uneori îşi beau şi urina – de ce nu? Orice le dă speranţă. Carl: Cum poţi să faci asta? Harry Lime: Ascultă, bătrâne. Dacă vrei să fii milionar, bagăte în afaceri cu imobiliare. Dacă vrei să fii miliardar, vinde speranţă. În zilele noastre, poţi să faci bani din asta doar în Europa şi prin Mexic. Carl: Este dezgustător. Harry Lime: Ascultă. Credeam că n-o să fii.... sentimental în legătură cu asta. Este doar o afacere. Trebuie să ai perspectiva corectă. De exemplu cea de aici. Oamenii de pe stradă sunt doar nişte puncte mici şi negre. Şi dacă poţi scoate 1000 de doalri, aşa degeaba, n-ai face-o? Am nevoie de un prieten în care să am încredere, să mă ajute. Carl: Când am fost împreună la Hopkins, credeam că eşti Dumnezeu. Puteai să ne hipnotizezi să facem orice. Spuneai „Carl, bătrâne, fă asta”. Să chiulim, să copiem la examene, să furăm din magazine, tot felul de cretinităţi – iar eu le făceam. Fără să mă gândesc la consecinţe. Le făceam. Harry Lime: Dar ştiai care sunt consecinţele, bătrâne. Ştiai. Tu ai ales să nu te gândeşti la ele. Carl: Din cauza consecinţelor ăstora am îmbătrânit înainte de vreme. Te predau autorităţilor. Harry Lime: În locul tău n-aş face asta, bătrâne. Până să apuci să deschizi gura, n-o să fii decât o mică pată neagră pe trotuar. Cred că ai ceva ce vreau. Iepurele.Acum. Carl: Nu. Nu pui mâna pe el. Îl iau cu mine. (Harry Lime întinde mâna ca pentru vals şi începe să se mişte seducător) Harry Lime: Hai, dă-mi-l.Vino în braţele mele, iubitule, unicul meu iuibit. Dansează cu mine, scumpule. (Carl ia iepurele şi ameninţă să arunce cu el. Începe să cânte un vals şi Harry Lime şi Carl se luptă/ dansează vals. Carl este împins şi Harry Lime iese cu iepurele.)

29 (în cabinetul doctorului) Anna: Începi să speri că aşteptarea este direct proporţională cu rezultatul doctorului. Dumnezeule. Picioarele mele devin albastre. Unde sunt? Problema când eşti adult este că niciodată

29

nu uiţi ce anume aştepţi. Când eram mică, puteam să aştept ore întregi. Căutam tot felul de semne, făceam cuvinte, sau număram lemnele din parchet. Şi în zilele de dinainte. Puteam să citesc, să nscoces poveşti despre mâinile mele. Doamna Dreapta şi Doamna Stânga. Doamna Stângă o provoca pe Doamna Dreaptă. Doamna Dreapta o ignora. Şi o ţineau aşa până când mâinile mele se luau la bătaie. (Anna face o demonstraţie) Şi atunci una dintre ele încecpe să plângă. Într-un final se împrietenesc iar, şi încep să danseze. (mâinile Annei încep să danseze împreună. Dr. Todesrocheln a intrat şi o urmăreşte. Îşi curăţă gâtul. Poartă un halat de laborator foarte murdar. Pooartă perucă şi ochelari. De asemenea o singură mânuşă neagră. )oh, slavă Domnului. Dr.: ja. Foarte fericit să te cunosc. Aşa un specimen interesant. Te felicit. Foarte, foarte interesant. Anna: mulţumesc. Dr.: Ar tebui să avem mai multe specimene ca dumneata... ştii tu, pentru urinoscopie. Anna: Doamne... Dr.: ja. În zilele noastre am învăţat să descartăm misterele lichidelor eliminate de corpul nostru. Am fost atât de primitivi în trecut. Demult doctorii puteau analiza doar pe baza gustului şi a mirosului, dar acum, nu există limite pentru setea nosatră de cunoaştere. Anna: Aha.... Dr.: Atâta date au fost distruse cu uşurinţă în trecut – colecţia medicală a lui Ravensbruck, anihilată fără milă – şi de aceea un om de ştiinţă trebuie să fie exact în măsurătorile lui. Anna: Şi ce anume speraţi să aflaţi de la aceste... specimene? Dr.: Ah, da. Fraulein Anna... pot să vă spun Fraulein Anna? Să ne uităm la corpul unui alchimimst, să luăm un pai, şi mud und schweinefleisch. Putem spune că un corp bolnav poate fi vindecat de un corp sănătos. Anna: Cu toate că am crescut în suburbiile din Baltimore, şi mă consider o persoană deschisă... Dr.: Grecii antici spuneau că proprietăţile aromatice ale lichidului ar putea chiar să evidenţieze lipsele sufletului... Anna: Mereu am fost nerăbdătoare să încerc mâncăruri noi, sau să văd ultimul film cu John Wayne.... Dr.: era folosit şi de azteci în ritualurile lor de purificare, dar ăsta e un fapt atât de cunoscut că nu trebuie amintit. Anna: Dar cu toate astea, trebuie să ştii până unde poţi să mergi, să-ţi cunoşti limitele,şi cred că ne apropiem foarte tare de ale mele... Dr.: Vă înţeleg îngrijorarea, dar trebuie să... Anna: Ăla este părul dumneavoastră adevărat? Dr.: Sigur că da. Nu vă pot promite încă rezultate, cel puţin nu înainte de a vedea o mostră. Anna: Nu cred că ăla e părul dumneavoastră adevărat. 30

Dr.: Am nevoie pentru început de 24 de ore din timpul dumeavoastră pentru a efectua o urinoscopie. Anna: Îmi păreţi familiar. Dr.: Cu toate că v-aş putea spune de la prima degustare.... Anna: Dumnezeule... Cred că ştiu cine sunteţi... sunteţi... sunteţi... (Anna încearcă să-i smulgă peruca. Dr. Se ridică brusc. Lumina se schimbă.) Dr: Wo ist dein Bruder? (îşi scoate peruca şi ochelarii şi arată ca Doctorul din prima scenă, îşi scoate mânuşa neagră şi sub ea, sunt mânuşi de latex.) Proasto! L-ai lăsat pe fratele tău singur în cameră! Wo ist dein bruder? (SE aude un vals.Anna speriată fuge din cabinetul doctorului până la hotel unde stă Carl. Îl vedem pe Carl nemişcat sub un cearceaf alb. Pe tempo-ul valsului, Anna încearcă să îl trezească. El nu răspunde. Anna îi smulge cearceaful şi îl forţează să stea în fund. Iepurele este strâns cu putere în braţele lui Carl. Carl rămâne nemişcat, cu ochii deschişi, îmbrăcat încă în pijamele. Apoi cade. Anna îl ridică iar. El cade iar încet. Anna încearcă să meargă cu el până la uşă. Deodată, corpul lui Carl devine animat, şi începe, mecanic să valseze cu Anna. Încet cade iarăşi pe pat. Se aude o sonerie puternică. Doctorul intră şi îl acoperă pe Carl cu un cearceaf. Apoi trage o perdea albă, şi lumina devine pentru prima dată rece şi albă.)

30. (În holul spitalului, Doctorul îi întinde Annei iepurele împăiat, şi nişte broşuri de călătorie. Îşi scoate mânuişile de latex.) Doctorul: Îmi pare rău. Nu se mai putea face nimic. Anna: Da, ştiu. Doctorul: M-am gândit că poate vreţi să luaţi astea cu dumneavoastră. (îi întinde lucrurile.) Anna: Aici erai! El este Jo-jo. Iepurele din copilărie al fratelui meu. I l-am adus la spital cu gândul să îi fac o mică surpriză. Am crezut că o să-l facă să se simtă mai bine. Doctorul: Uneori şi lucrurile mici devin importante, atunci când nimic altceva nu ajută. Anna: DA. Cel puţin a murit în somn. Asta e o bincuvântare. Doctorul: Dacă tot e să mori de boala asta oribilă, sunt multe alte boli mult mai grele decât pneumonia.

31

Anna: N-aş fi crezut niciodată ce poate să facă boala asta corpului omenesc. Ei bine, domnule doctor, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru fratele meu. Doctorul: Îmi pare rău că nu am putut să fac mai multe. Apropo, asistenta a găsit broşurile astea în sertarul fratelui tău. Nu ştiam dacă sunt importante. Anna: Ah, da. Broşurile pentru Europa. Eu n-am fost niciodată în străinătate. O să mergem când... terbuie să mă obişnuiesc să folosesc trecutul – ar fi trebuit să mergem după ce se făcea bine. Doctorul: Anna... pot să-ţi spun Anna? Dacă pot să te ajut cu ceva... Anna: Mulţumesc, dar nu aveţi cu ce să mă ajutaţi. Doctorul: Adică, mi-ar face o mare plăcere dacă m-ai suna să ieşim la o cafea, sau dacă pur şi simplu vrei să vorbeşti despre asta.... Anna: Sunteţi drăguţ, dar nu. Nu cred. Nu acum. Nu m-aş simţi bine să ies acum cu cineva. Mulţumesc încă o dată şi la revedere. (Anna merge spre ieşire. Doctorul o urmăreşte visător. Lumina începe să se schimbe cu acea lumină de vis ded la prima scenă. Încet se aude un vals de Strauss. Carl perfect sănătos o aşteaptă pe Anna. Încep să danseze în timp ce lumina se stinge uşor.)

32