Un Moment de Nebunie

JANE ASHTON

Un moment de nebunie Traducerea [i adaptarea \n limba român` de LULI FILIPESCU.

ALCRIS

Capitolul 1 Trenul plec` [i Alandra Todd r`mase \n a[teptare \n fa]a g`rii mici din Ferny Druffield unde fusese singura c`l`toare care coborâse. Un singur func]ionar era vizibil. Era un b`rbat nu prea \nalt, foarte corpolent, \mbr`cat \n uniforma c`ilor ferate britanice. |ndeplinea concomitent rolul de [ef de gar`, impiegat de mi[care [i de casier. „Probabil c` d` [i informa]ii” \[i spuse Alandra apropiindu-se de el. – V` rog, a]i putea s`-mi indica]i cel mai apropiat hotel? i se adres` ea. B`rbatul o privi uluit. – Un hotel? repet` el holbându-[i ochii. – Probabil c` exist` unul \n Ferny Druffield, nu-i a[a? Sau un han, un pub... sau ceva asem`n`tor?

6

JANE ASHTON

– Avem dou` localuri, o anun]` el cu mândrie. Dar nu ofer` [i pensiune. Apoi \[i \ndrept` aten]ia spre l`zile pe care \nso]itorul le l`sase pe peron \nainte de a da semnalul de plecare. Alandra \[i leg`n` pe bra] sacul u[or de voiaj. O briz` u[oar` de septembrie i se juca prin p`rul blond deschis. „{i acum ce m` fac?” se \ntreb` ea. Dac`, chiar \nainte de-a muri, mama ei nu i-ar mai fi cerut s` se duc` la Ferny Druffield, niciodat` n-ar fi \ntreprins aceast` c`l`torie! {i pe urm`, mai fusese [i scrisoarea aia \ngrozitoare... „Ar fi trebuit s` m` interesez \nainte de a p`r`si Londra, se gândi ea. {i ar fi trebuit s`-mi \nchipui c` nu exist` nici un hotel aici...” Se gândise s`-[i petreac` noaptea \n sat, pentru a descoperi locul unde tr`iser` p`rin]ii ei. Apoi, \n cursul zilei de mâine, s-ar fi dus la La Roseraie. Având \n vedere c` nu exista nici o posibilitate de cazare la Ferny Druffield, trebuia s`-[i reconsidere proiectele. – Unde a[ putea s` g`sesc un taxi? \l \ntreb` ea pe lucr`torul c`ilor ferate. – Asta depinde de locul unde vre]i s` merge]i. – La La Roseraie. De data asta, el manifest` un oarecare interes. – La Roseraie, vre]i s` zice]i la familiile Carstair [i Todd? – Exact. E departe de aici? – La circa cinci kilometri. Pot s`-i telefonez lui Jim Lasky, v` va conduce el pân` acolo, dac` nu e prea prins cu gr`din`ritul...

UN MOMENT DE NEBUNIE

7

Alandra \l urm` \n interiorul g`rii [i a[tept` \n spatele unui ghi[eu. De fapt, nu avea nici un chef s` se duc` chiar ast`zi la La Roseraie, dar era obligat` s-o fac` dac` nu exista nici un hotel \n sat. Perspectiva de a se g`si \n fa]a bunicului ei – acest b`rbat pe care nu-l v`zuse niciodat` – o \nfuria de pe acum. Ar fi preferat s` lase s` treac` o noapte \nainte de a da ochii cu el. Slav` Domnului c` avusese ideea de a c`l`tori \n rochia verde, cea mai elegant` dintre toaletele ei. Fusese gata s` plece \n blugi. Dar, \n ultimul moment, \[i pusese blugii \n geanta de c`l`torie. „Bine c` m` prezint \n rochie la La Roseraie, gândi ea. Nu c` a[ vrea s` fac impresie, dar...” Func]ionarul ap`ru brusc lâng` ea, \ntrerupându-i [irul gândurilor. – Ave]i noroc, domni[oar`! Jim Lasky accept` s` v` conduc`. Va fi aici \n zece minute. – Mul]umesc! – Merge]i s` lucra]i la Carstair & Todd? se interes` el cu ochii sclipind de curiozitate. Ea se mul]umi s` nege dând din cap. Nu avea nici un chef s`-i povesteasc` primului-venit motivele vizitei sale la La Roseraie. – O s` a[tept afar`, \i comunic` ea. Ajungând pe peron, strânse din pumni. Ura o cuprinsese din nou... |[i detesta bunicul, Alan Todd. {i, pentru prima oar` \n via]a ei, \l va \ntâlni. La gândul acesta ura ei nu mai cunoscu margini.

8

JANE ASHTON

O rev`zu pe mama sa z`când pe patul de moarte. Cu mare efort, \ntorsese capul spre ea [i, cu o voce aproape de neauzit, [optise: – Alandra, trebuie s`... s` te duci la... La Roseraie. Promite-mi... promite-mi asta. {i \i promisese. |n acel moment, ar fi promis orice. {i din cauza acestei promisiuni, se g`sea ast`zi la Ferny Druffield, satul pe care p`rin]ii ei nu-l mai v`zuser` dup` fuga lor de acum dou`zeci [i trei de ani. Tat`l ei p`r`sise La Roseraie luând-o cu el [i pe Lucy, orfana pl`pând` pe care o iubea, orfana r`mas` dintr-o dat` singur` pe lume dup` moartea b`trânei m`tu[i care o crescuse. De ce, o dat` ce p`rin]ii ei nu se mai \ntorseser` niciodat` acolo, de ce mama ei insistase ca ea s` vin` aici? Dup` \nmormântare, zdrobit` de durere, Alandra aproape c` uitase ce promisese. Cu lacrimile rostogolindu-i-se pe obraji, \ncepuse s` aranjeze lucrurile personale ale mamei sale. Plângea [i când deschisese po[eta veche pe care mama ei nu se putuse hot`r\ s-o arunce. |n`untru era o scrisoare pe care ezitase la \nceput s-o citeasc`. |n cele din urm` se hot`râse s` scoat` foaia de hârtie velin` din plic. Antetul era gravat: La Roseraie, Ferny Druffield. |n acel moment \[i amintise de promisiunea f`cut` mamei sale. Citise cele câteva rânduri scrise cu o mân` ferm` [i semnat` cu numele bunicului ei, Alan Todd:

UN MOMENT DE NEBUNIE

9

„Doamn`, V` mul]umesc c` mi-a]i anun]at moartea fiului meu. Da]i-mi voie totu[i s` v` amintesc c` pentru mine, Edward Todd a \ncetat s` existe din ziua când [i-a p`r`sit casa pentru a fugi cu o femeie bolnav`, \n s`r`cie. El nu era \n stare s` aib` grij` nici de sine. Atunci cum de [i-a putut \nchipui c` se poate ocupa de o invalid`? O s`-l ur`sc \ntotdeauna fiindc` [i-a p`r`sit familia [i responsabilit`]ile profesionale. S` nu v` a[tepta]i la nici un ajutor material din partea mea. N-o s` primi]i nici un cent! V` voi fi recunosc`tor dac` nu \mi ve]i mai scrie.“ Furia o cuprinsese pe Alandra. Cum de \ndr`znea omul `sta s-o acuze pe mama ei c` e o cer[etoare, când ea era atât de mândr`? Dac` ar fi ascultat de primul impuls, Alandra s-ar fi dus direct la La Roseraie pentru a-i arunca \n fa]` bunicului ei tot ce gândea despre el. Apoi se gândise s`-i scrie o scrisoare plin` de dispre] [i sarcasm. Dar nu-i promisese ea mamei, pe patul de moarte, c` se va duce la La Roseraie? O ma[in` veche opri \n fa]a ei. – Dumneavoastr` a]i cerut un taxi? se interes` [oferul, un b`rbat \n vârst`, cu o fa]` ascu]it`. – Da, eu. Vre]i s` m` a[tepta]i, v` rog, o clip`? Vreau s` v`d la ce or` pleac` primul tren spre Londra. – La ora optsprezece, \i r`spunse b`rbatul.

10

JANE ASHTON

– Mul]umesc, spuse ea a[ezându-se pe locul cu tapi]erie roas`. P`rin]ii ei nu vorbeau prea des despre Ferny Druffield, [i ea nu avea nici cea mai mic` idee despre ce o s` g`seasc` acolo. Din timp \n timp, le mai sc`pa totu[i câte un cuvânt sau o fraz`. Alandra \[i amintea c` \l auzise pe tat`l ei men]ionând numele surorii lui, Eunice. Acum dou`zeci [i trei de ani era m`ritat` [i avea un bebelu[. Cum \l chema? Alandra \[i scotoci prin memorie. Parc` Robert... Oricum, bebelul[ul de atunci era acum un adult. Alan Todd [i Granville Carstair fondaser` cu mul]i ani \n urm` Societatea Carstair & Todd. So]iile lor se hot`râser` atunci s` caute \mpreun` o cas` mare, nu departe de sediul societ`]ii care se g`sea \n provincie. O cas` destul de mare pentru dou` familii... Societatea Carstair & Todd era acum cunoscut` \n \ntreaga lume, dar Alandra nu era mândr` c` se nume[te Todd. Cum s` aib` ea vreo leg`tur` cu un b`rbat capabil s` scrie o scrisoare atât de crud` unei femei care tocmai \[i pierduse so]ul? Taxiul p`r`si [oseaua pentru a o lua pe o alee lat`, care p`rea c` are o lungime de câ]iva kilometri. |n curând, Alandra z`ri o re[edin]` mare construit` din piatr`. „Un adev`rat castel”, gândi ea cu dispre]. Apoi se adres` [oferului: – M` a[tepta]i? Nu \ntârzii mult. El d`du din cap. Nu p`rea gr`bit, [i tufele mari de flori care \mpodobeau peluzele p`reau s`-l captiveze. Alandra urc` peronul [i sun`. O femeie \mbr`cat` \n rochie neagr` nu \ntârzie s`-i deschid` u[a.

UN MOMENT DE NEBUNIE

11

– A[ dori s`-l v`d pe domnul Alan Todd, \i spuse Alandra pe un ton hot`rât. St`tea dreapt`, aproape ]eap`n`, f`r` s` zâmbeasc`. Dorea ca aceast` \ntrevedere penibil` s` se desf`[oare cu maximum de demnitate. – Domnul Todd este plecat. Alandra ezit`. Ce trebuia s` fac`? S` se \ntoarc` imediat la Londra? Dar asta \nsemna c` va trebui s` revin` alt` dat` aici. Prefera s` scape ast`zi de aceast` corvoad`, f`r` s` fie nevoit` s` mai fac` o a doua c`l`torie. – To]i sunt pleca]i, ad`ug` femeia \n negru, probabil menajera. – Cine sunte]i? se interes` Alandra cu o trufie neobi[nuit` la ea. – Menajera, doamna Pinder, \i r`spunse interlocutoarea ei \ncruntându-se. O examin` cu aten]ie pe Alandra. S-ar fi zis c` o cuno[tea dar nu reau[ea s`-[i aminteasc` unde [i când o mai v`zuse... „Probabil c` am aerul familiei” \[i spuse tân`ra f`r` pic de entuziasm. – La ce or` se va \ntoarce domnul Todd? o mai \ntreb` ea. – Spre ora [aisprezece, domni[oar`. Alandra \[i consult` ceasul [i constat` c` nu mai avea decât o jum`tate de or` de a[teptat. {i va avea destul timp s` ia trenul de ora optsprezece. Va putea chiar s` se \ntoarc` pe jos la Ferny Druffield, fiindc` nu avea inten]ia s`-i cear` [oferului de taxi s-o a[tepte atât de mult. Se duse s`-l pl`teasc`, apoi reveni la doamna Pinder, cu sacul de voiaj \n mân`.

12

JANE ASHTON

– Sunt o rud` a domnului Todd, rosti ea f`r` entuziasm. Trebuia s` dea o explica]ie plauzibil` prezen]ei sale aici. – {i trebuie s`-l v`d ast`zi, ad`ug` ea. Se c`zni s` zâmbeasc`. – {i eu m` numesc Todd. Alandra Todd... Doamna Pinder, f`r` a-i mai cere am`nunte suplimentare, o conduse \n salon. Era o \nc`pere mare, decorat` cu mobil` stil. Tablouri de mae[tri \mpodobeau pere]ii. Alandra \nghi]i \n sec. |n via]a ei nu mai p`trunsese \ntr-o asemenea cas` luxoas`... Casa lui Alan Todd... La gândul `sta, ura \i reveni cu [i mai mult` intensitate. – Vre]i o cea[c` de ceai, domni[oar` Todd? o \ntreb` doamna Pinder. Alandra n-ar fi vrut s` accepte nimic de la bunicul ei, dar murea de sete. – Cu pl`cere, se auzi ea r`spunzând. – V` aduc imediat. Menajera disp`ru [i Alandra putu admira \n voie salonul imens. Cât de diferit` era aceast` cas` de micul apartament modest pe care \l ocupa ea! Se ghicea de la prima vedere c` familiile Carstair [i Todd nu duceau grija banilor! P`rin]ii ei avuseser` \ntotdeauna dificult`]i financiare. Mama ei era foarte des bolnav` [i tat`l ei ]inea s-o \ngrijeasc` el \nsu[i. Asta \nsemna frecvente absen]e de la slujb`, pe care patronii lui le priveau destul de prost, ceea ce f`cea ca Edward Todd s` nu reu[easc` s` r`mân` mult timp \n acela[i loc. Iar

UN MOMENT DE NEBUNIE

13

când nu g`sea nimic, era \n [omaj. Dar asta nu p`rea s`-l \ngrijoreze. P`rea atât de fericit s` tr`iasc`, chiar dac` bugetul era destul de dificil de reglat la sfâr[itul fiec`rei luni. Iar el fusese obi[nuit cu o existen]` f`r` griji... Doamna Pinder reveni cu o tav` pe care erau a[ezate un ceainic, o cea[c` de por]elan [i o farfurie de argint, plin` cu ni[te fursecuri apetisante. |n timp ce \[i bea ceaiul, Alandra \ncepu s` se gândeasc` la tat`l ei. Acesta i se p`rea mai apropiat ca niciodat`, acum c` se g`sea \n locuin]a \n care crescuse. Alandra avea paisprezece ani când el murise \n urma unei pneumonii prost tratate. Sim]i c` \i dau lacrimile. Dar \n acel moment auzi o u[` trântindu-se. Apoi se f`cur` auzite ni[te voci \n`bu[ite. Nu, nu era momentul s` plâng`! Ura o cuprinse din nou la gândul c` va trebui s`-l \nfrunte \n curând pe bunicul ei, autorul acelei scrisori oribile al c`rei fiecare rând \i r`m`sese gravat \n memorie. Clan]a u[ii se mi[c`. Alandra \[i \ndrept` spatele [i \[i ridic` b`rbia cu mândrie. Dar b`rbatul care intr` \n salon nu putea fi bunicul ei. Se a[tepta s` vad` ap`rând un b`trân. Nu un b`rbat de treizeci de ani! „Cine o fi?” se gândi ea. Era prea \n vârst` pentru a fi v`rul ei Robert. F`r` s` scoat` nici un cuvânt, se mul]umi s`-l priveasc`. P`rea s` se simt` la el acas` aici... O examina, cu bra]ele \ncruci[ate, [i ea avu brusc impresia c` se g`se[te \n fa]a unui judec`tor.

14

JANE ASHTON

Se apropie \ncet de ea. Era \nalt [i zvelt, cu umerii la]i, pieptul musculos [i [oldurile \nguste. Privirea Alandrei se opri pe chipul lui cu tr`s`turi puternice, pe b`rbia voluntar`, buzele senzuale. Avea un p`r des de culoare \nchis`, pu]in ciufulit de vânt. Dar cât de duri erau ochii lui negri... – Cine sunte]i? o \ntreb` el \n cele din urm`. Vocea lui era autoritar`. Se vedea c` era obi[nuit s` dea ordine [i s` fie ascultat. Dar Alandra nu avea deloc inten]ia s` se lase astfel dominat`. – A[ putea s` v` pun aceea[i \ntrebare, replic` ea impertinent. El ridic` din sprâncene. – Doamna Pinder mi-a spus c` pretinde]i c` v` numi]i Todd. – Acesta este numele meu. El o privi printre pleoapele strânse. – Vre]i s` m` face]i s` cred c` sunte]i \nrudit` cu familia Todd de la La Roseraie? Din p`cate, era. Chiar dac` nu ]inea deloc s` fie... oricum, nu era obligat` s`-i dea explica]ii tipului `stuia. Ea voia s` vorbeasc` doar cu Alan Todd. |l privi pe interlocutorul ei, f`r` s` clipeasc`. – Probabil c` sunte]i un Carstair! declar` ea. – O deduc]ie uluitoare! o ironiz` el. Apoi, ridicând din umeri, ad`ug`: – Au trecut mai mult de patruzeci de ani de când La Roseraie a devenit c`minul familiilor Carstair [i Todd. Dac` nu e[ti un Todd, e[ti un Carstair. Sau invers.

UN MOMENT DE NEBUNIE

15

– V-a]i n`scut aici? \l \ntreb` ea. Apoi se \ncrunt` [i exclam`: – Sunte]i \n mod sigur Matt Carstair! {i cum el r`m`sese t`cut, ad`ug`: – |mi amintesc c` tat`l meu spunea c` ave]i un caracter la fel de independent ca [i al lui! Avea zece ani mai mult decât dumneavoastr` [i... – Tat`l dumneavoastr`?! O privea acum cu o deosebit` aten]ie. – Sunte]i... \ncepu el. Ea termin` \n locul lui: – ... fiica lui Edward Todd. El d`du din cap, rostind dispre]uitor: – Nu v` cred! So]ia lui Edward era prea boln`vicioas` ca s` aduc` un copil pe lume! – {i totu[i m` aflu aici, \n fa]a dumneavoastr`! \i lans` ea pe un ton sarcastic. Apoi trase adânc aer \n piept. – Bine\n]eles c` pot dovedi cine sunt. {i foarte u[or chiar! B`rbatul râse f`r` veselie. – V-a]i adus [i actele de identitate? V` gândi]i la toate! – E mai bine s` nu la[i nimic la voia \ntâmpl`rii, replic` ea pe acela[i ton ironic. El strânse din maxilare. – {i de ce a]i venit pân` aici? Ochii lui se \ndreptar` spre geanta de voiaj a Alandrei, pe care tân`ra o pusese la picioarele ei.

16

JANE ASHTON

– Asta e treaba mea, replic` ea. Timp de o clip`, crezu c` o s` se repead` la ea. Dar el reu[i s` se st`pâneasc`. – Dac` a[a v` \nchipui]i... morm`i el. Se preg`tea s` \nchid` u[a, pentru ca nimeni s` nu le aud` discu]ia, dar \n aceea[i clip` un b`rbat cu p`rul alb intr` \n salon. Alandra, care se a[tepta s` vad` un b`trân, fu foarte mirat` s` constate c` Alan Todd, \n ciuda p`rului alb ca z`pada, p`rea \n floarea vârstei. I-ai fi dat cu u[urin]` zece sau chiar cincisprezece ani mai pu]in decât cei [aptezeci pe care \i avea. – Matt, [tii c`... Remarcând prezen]a Alandrei, se \ntrerupse. Tân`ra se ridic`, de[i se jurase c` n-o s` fac` nici un efort de polite]e fa]` de acest om. Se l`s` t`cerea. O t`cere incredibil de grea, pe care Matt Carstair fu primul care o rupse: – Aceast` tân`r` persoan` pretinde c` e fiica lui Edward. Ce p`rere ai, Alan?

Capitolul 2 Aceast` tân`r` persoan` pretinde c` e fiica lui Edward... Cuvintele p`rur` s` capete o rezonan]` nesfâr[it` \n \nc`pere. Alandra avu impresia c` bunicul ei fusese lovit de tr`snet. O privea ne\ncrez`tor. Era clar c` \i ignora complet existen]a... |n sfâr[it \[i reg`si graiul. – Fiica lui Edward! exclam` el. Spui c` e[ti fiica lui Edward! Era evident c` n-o credea. Ea schi]` o reveren]` batjocoritoare. – Alandra Todd. La ordinele dumneavoastr`! rosti ea cu o pref`cut` polite]e. |l privea drept \n ochi. Ochii b`trânului reflectau stupoarea. – Alandra... repet` el. {i pentru prima dat`, tân`ra \[i d`du seama c` prenumele ei era forma feminin` a lui Alan...

18

JANE ASHTON

Bunicul ei p`rea s`-[i vin` \n fire. Iar Matt Carstair privea scena f`r` s` scoat` nici un cuvânt. O considera \n mod sigur o impostoare, dar ea nu avea nici cea mai mic` idee de ceea ce putea gândi el. Ochii sp`l`ci]i ai lui Alan Todd deveniser` duri. „Ce antipatic e! gândi Alandra. |l detest!” – E[ti capabil` s` dovede[ti ceea ce sus]ii? o \ntreb` el cu o voce repezit`. Deci [i el o lua drept o impostoare. De ce naiba \[i d`duse osteneala s` vin` pân` aici? |nghi]i \n sec, amintindu-[i de promisiunea f`cut` mamei sale. – P`re]i \ncântat c` m` vede]i, remarc` ea pe un ton ironic. Eu... – Lucy Porter nu era \n stare s` aib` copii! o \ntrerupse el cu asprime. – |mi pare r`u dar a avut o fiic`, dup` cum pute]i constata personal. Ochii ei de culoarea smaraldului lansau fulgere. |l ura cu toat` puterea fiin]ei sale pe acest b`rbat care fusese \n stare s` scrie o scrisoare atât de odioas`. – {i de ce ai venit aici? o \ntreb` el. Acum câteva minute doar, Matt Carstair \i pusese aceea[i \ntrebare. Alandra ridic` din umeri. – To]i \ntreba]i acela[i lucru! rosti ea dispre]uitor. La fel de b`nuitori [i unul [i cel`lalt.

UN MOMENT DE NEBUNIE

19

Se auzi zgomotul unui motor. O ma[in` se oprise \n fa]a verandei. Din câ]iva pa[i, Matt Carstair ajunse la fereastr`. – Ar trebui s` te duci \n biroul t`u, Alan, dac` vrei s` continui \n lini[te aceast` discu]ie, \i suger` el. – Bun` idee, admise domnul Todd. Apoi, adresându-i-se Alandrei, \i spuse f`r` pic de amabilitate: – Urmeaz`-m`. Tân`ra \i d`du ascultare. La fel ca [i bunicul ei, nu ]inea deloc ca aceast` discu]ie s` se desf`[oare de fa]` cu mai mul]i martori. Matt Carstair fusese deja mai mult decât era dispus` s` suporte. Ajuns` \n hol, \[i aminti c` uitase geanta de voiaj \n salon. Se preg`tea s` se \ntoarc` pentru a o recupera, când Matt Carstair ap`ru cu ea \n mân` [i i-o \ntinse. – S` n-o uita]i la plecare! rânji el batjocoritor. F`r` s`-i mul]umeasc`, ea o lu` [i p`trunse \n biroul a c`rui u[` o deschisese Alan Todd. Din prag se \ntoarse, preg`tindu-se s`-i spun` lui Matt Carstair c` prezen]a lui nu era deloc indispensabil`. Dar el \i \ntorsese deja spatele [i se \ndrepta spre u[a de intrare pentru a-i primi pe noii-sosi]i. Alan Todd se d`du la o parte pentru a o l`sa s` intre \n biroul lui, o \nc`pere ai c`rei pere]i erau \n \ntregime acoperi]i cu c`r]i. |nchise u[a [i se duse s` se a[eze \n spatele mesei de lucru. Apoi \i indic` un fotoliu. – A[az`-te, morm`i el. {i spune-mi de ce ar trebui s` cred aceast` poveste de necrezut! Alandra r`m`sese \n picioare.

20

JANE ASHTON

– De fapt, mi-e perfect egal dac` m` crede]i sau nu! replic` ea pe un ton belicos. – Stai jos, repet` el. – Nu, nu vreau. N-am inten]ia s` stau mult aici. N-a[ fi venit niciodat` dac` nu m-ar fi rugat mama mea... – Mama ta ]i-a cerut s` vii la La Roseraie? se mir` el. P`rea mai b`nuitor ca niciodat`. Iar ea \l ura [i mai mult, dac` asta era posibil! – Contrar a ceea ce crede]i, nici mama nici tat`l meu nu voiau s` ob]in` ceva de la dumneavoastr`. F`cu o pauz` apoi continu`: – {i nu m-a trimis aici ca s` cer[esc! ad`ug` ea ridicând tonul. – Dar... Alandra \l \ntrerupse: – La moartea tat`lui meu, i-a]i scris mamei mele atr`gându-i aten]ia s` nu a[tepte nici un ajutor material din partea dumneavoastr`. Dar ea nu v` cerea nimic! {i ar fi preferat s` moar` de foame decât s` apeleze la dumneavoastr`! De data asta, Alan Todd p`ru pu]in derutat. – Ai v`zut... acea scrisoare? o \ntreb` el pe un ton mai pu]in sigur. F`r` s`-i r`spund`, ea deschise po[eta [i scoase faimoasa misiv`, pe care i-o \ntinse. Dar Alan Todd se mul]umi s-o \nvârteasc` \ntre degete, f`r` s-o deschid` m`car. |[i reamintea probabil con]inutul ei... {i asta n-o surprindea pe Alandra. Nu era singurul semn de via]` pe care-l d`duse vreodat`?

UN MOMENT DE NEBUNIE

21

Dup` câteva clipe, toat` ne\ncrederea b`trânului disp`ruse. S-ar fi putut crede chiar c` regreta acum c` scrisese o asemenea scrisoare. – Eram foarte tulburat pe atunci, [opti el. Nu era drept... – Ce nu era drept? se mir` Alandra. – C` fiul meu murise. {i c` acea femeie care se pretindea bolnav` mai tr`ia \nc`... Nu, nu era drept! Alandra fu aproape tentat` s` se \nduio[eze de soarta acestui om care \[i pierduse fiul dup` atâ]ia ani de desp`r]ire. Apoi \[i aminti de mama ei [i de [ocul pe care-l suferise probabil aceasta dup` deschiderea scrisorii. {i ura reveni... – A]i vrut s-o vede]i moart` pe mama? Ei bine, pute]i fi satisf`cut. Am pierdut-o acum o lun`. B`trânul nu avu ipocrizia s`-i prezinte condolean]e. Dar când \ncepu s` vorbeasc`, glasul lui era mai blând. – {i ea ]i-a cerut s` vii la La Roseraie, din câte am \n]eles? Ca s` locuie[ti cu noi? – Categoric nu! exclam` cu vioiciune tân`ra. Dup` care f`cu un gest de ne[tiin]`. – Nu [tiu de ce mi-a cerut s` fac a[a ceva. Apoi \[i lu` geanta de voiaj. – Acum, c` mi-am respectat promisiunea, pot s` plec! Adio! {i brusc, sim]i nevoia s` plâng`. Doliul ei era de dat` prea recent`. La cea mai mic` emo]ie, \i d`deau lacrimile. {i \ntrevederea asta o tulburase foarte mult. Ajunsese deja \n prag.

22

JANE ASHTON

– Unde te duci? Bunicul ei o ajunsese din urm` cu o agilitate surprinz`toare pentru un om de vârsta lui. – Acas`, \i r`spunse Alandra. – Nu ]i-am v`zut ma[ina \n fa]a casei. Ma[ina! Ea nu avusese bani nici m`car pentru o barc` cu motor! – Am venit cu trenul, \i explic` ea. {i o s`-l iau pe cel de ora optsprezece spre Londra. – Nu circul` sâmb`ta. Alandra se \ntoarse brusc. Era rândul ei s` par` ne\ncrez`toare. – Dar [oferul taxiului mi-a spus c`... – Dac` Jim Lasky ]i-a dat o asemenea informa]ie, nu trebuie s` te mire. Jim e \ntotdeauna cu capul \n nori [i a uitat probabil c` azi e sâmb`t`. – Dar... – Nu exist` ast`zi un tren spre Londra. Ea \l privi f`r` s` mai scoat` nici un cuvânt. Probabil c` b`trânul se bucura v`zând-o \ntr-o asemenea situa]ie f`r` ie[ire! – Adio, repet` ea pe un ton aspru. – }i-am mai spus c` nu exist` ast`zi un tren pentru Londra. – {i v-am auzit, declar` ea f`r` s`-[i \ntoarc` m`car capul. O s` m` descurc eu. Va accepta cineva din sat s`-mi \nchirieze o camer` pentru la noapte.

UN MOMENT DE NEBUNIE

23

– Doar n-o s`-mi faci a[a ceva! exclam` el. Alandra r`mase nemi[cat`, \ncruntându-se. – S` v` fac ce? se mir` ea. O enerva c` o re]inea astfel, când ea mai avea un drum lung de f`cut. Era tentat` s` se duc` la comisariatul de poli]ie din Ferny Druffield [i s` \ntrebe dac` vreun s`tean obi[nuia s` \nchirieze camere. – Numele nostru e respectat la Ferny Druffield, \i spuse cu mândrie bunicul ei. Dar oamenii vorbesc... Bârfele circul` repede aici, ca peste tot de altfel. Inspir` adânc \nainte de a continua: – V`d c` e[ti la fel de orgolioas` ca [i tat`l t`u. {i eu sunt orgolios... N-a[ vrea s` se vorbeasc` pe la toate col]urile c` am refuzat s`-i ofer o camer` fiicei fiului meu Edward. Alandra f`cu ochii mari [i spuse stupefiat`: – Vre]i s`-mi petrec noaptea aici? Aici?! – Perspectiva asta ]i se pare atât de absurd`? – Da, r`spunse cu r`ceal` tân`ra. El o fix`. – Tat`l t`u n-ar fi f`cut niciodat` a[a ceva. Nimeni din sat nu [tie de cearta noastr`. Ne\n]elegerile noastre nu trec de por]ile de la La Roseraie. Apoi, cl`tin` din cap. – El n-ar fi apelat la ospitalitatea unui locuitor din Ferny Druffield. Pentru prima oar`, Alandra ezit`. Avea impresia c` se g`se[te \ntr-o situa]ie f`r` ie[ire.

24

JANE ASHTON

|nchise ochii pentru o clip` [i \[i rev`zu tat`l. |ntotdeauna surâz`tor, \ntotdeauna vesel... [i atât de orgolios! Dar era foarte grijuliu cu aparen]ele. {i probabil c` \n locul ei ar fi acceptat s`-[i petreac` noaptea la La Roseraie decât s` dea na[tere la cleveteli \n sat. Alandra oft`. – Foarte bine, [opti ea, m`rturisindu-[i prin asta \nfrângerea. Bunicul ei nu triumfa \ns`. Expresia lui r`m`sese de nep`truns. |mpinse u[a [i, cu o voce de stentor care r`sun` \n tot holul [i pe casa sc`rii, strig`: – Doamn` Pinder! Dup` cinci minute, Alandra se g`sea singur` \n camera ei, o \nc`pere mare [i luxoas`, dotat` cu o baie superb`. D`du din cap, cople[it` de desf`[urarea evenimentelor. „De ce am acceptat? se \ntreb` ea surprins`. Probabil c` nu mai sunt \n toate min]ile...” |[i scoase din geanta de voiaj trusa de toalet` [i c`ma[a de noapte. – |n orice caz, continu` ea cu o jum`tate de voce, plec mâine diminea]`. Cu primul tren! Va trebui ca la cin` s` pun` aceea[i rochie pe care o purtase toat` ziua. Nu putea cobor\ \n blugi \ntr-o cas` ca asta, unde probabil c` se respectau tradi]iile de a se \mbr`ca special pentru sear`. |ntârzie mai mult \n cad`. Ce pl`cut era s` leneveasc` \n ap` cald` [i parfumat`!

UN MOMENT DE NEBUNIE

25

Se hot`r\ \n sfâr[it s` se \mbrace [i s` se fardeze. Doamna Pinder \i spusese c` cina se servea la ora opt. La ora opt f`r` cinci, Alandra cobor\. Pe cine va g`si la mas`? Pe Matt Carstair probabil. {i pe so]ia lui, poate. {i copiii? Pe cine altcineva? Pe m`tu[a Eunice care locuia la La Roseraie acum dou`zeci [i trei de ani? {i pe fiul ei, Robert? „V`rul meu”, se gândi Alandra strâmbându-se. Dar ce rost avea s`-i poarte pic` v`rului ei care nu avea nici o vin` \n tot ce se \ntâmplase? Bunicul ei scrisese acea scrisoare oribil`. {i nu trebuia s`-i \nglobeze [i pe ceilal]i locuitori ai acestei case \n ura ei. Toate u[ile erau \nchise. Era vizibil c` nu era a[teptat` cu bra]ele deschise! {i nici m`car nu [tia unde se afl` sufrageria... |mpinse u[a salonului unde doamna Pinder o condusese când sosise. Imediat \l z`ri pe Matt Carstair. }inând un pahar \n mân`, discuta cu un tân`r [i o tân`r`. Când o v`zu se \ndrept` spre ea [i \i spuse pe un ton rece: – Vino s` faci cuno[tin]` cu verii t`i. Verii? Deci avea mai mul]i? |l urm` pe Matt Carstair, c`znindu-se s` zâmbeasc`. Nu avea nici un motiv s` fie nesuferit` cu verii ei... Bunicul ei, care st`tea lâng` o fereastr`, o cânt`ri din priviri, f`r` s` scoat` nici un cuvânt. |i sus]inu privirea cu insolen]` \nainte de a-[i \ndrepta aten]ia spre cei doi tineri cu care st`tea de vorb` adineaori Matt.

26

JANE ASHTON

Veri[oara ei era blond`, frumoas` [i incredibil de elegant` pentru o cin` \n familie. Era cam de vârsta ei. Iar v`rul ei, ar fi fost foarte prezentabil f`r` acea incredibil` claie de p`r de culoarea grâului copt care st`tea vâlvoi. – El este Robert, spuse Matt. Deci nu se \n[elase. Era Robert! Acesta \i strânse mâna f`r` pic de entuziasm. – Bun`, morm`i el. – {i Josephine, ad`ug` Matt. Dar toat` lumea \i spune Jo. Aceasta din urm` se mul]umi s`-i adreseze Alandrei o privire distant` \nso]it` de un scurt semn de cap. Apoi \i \ntoarse spatele [i-[i puse mâna pe bra]ul lui Matt, b`tând din gene foarte sugestiv. – Matt, nu mi-ai spus \nc` nimic despre vânzarea la care ai fost cu bunicul. Manevra tinerei era clar`... Deci Matt Carstair nu era \nsurat. Dar el [i Jo nu erau \nc` oficial logodi]i, fiindc` pe degetul inelar al mâinii stângi, Jo nu purta nici un inel. – Nu e nimic de spus, micu]a mea Jo, r`spunse Matt. Alandrei \i veni s` zâmbeasc`. Dac` veri[oara ei \l privea cu adora]ie, el p`rea s-o considere tot un copil. – Fiindc` nu e nimic de spus, repet` el. Privirea lui se opri asupra Alandrei [i ad`ug` pe un ton u[or. – Piesa rar` pe care bunicul t`u o credea autentic` s-a dovedit a fi un fals... Alandra \nghi]i \n sec. Fraza aceasta cu dublu sens p`rea s-o vizeze direct...

UN MOMENT DE NEBUNIE

27

Strânse din maxilare, hot`rât` s` lupte. O s` le arate ea din ce aluat era f`cut`. – Cina e servit`, veni s` anun]e doamna Pinder. Matt f`cu o mi[care, degajându-se astfel de mâinile lui Jo care \i cuprinseser` bra]ul ca ni[te tentacule. – Hai s` mergem... spuse el. – Hai, repet` Alandra \ndreptându-[i b`t`ioas` spatele. Se apropie de bunicul ei. – Arat`-mi, te rog, unde este sufrageria, bunicule. M` simt pierdut` \n casa asta mare! |i zâmbi [i-[i strecur` bra]ul sub cel al omului pe care \l ura. Dar fu recompensat` v`zându-se ]inta privirilor a trei perechi de ochi du[m`no[i. Cina \ncepu printr-un aperitiv necunoscut Alandrei, dar din care gust` f`r` nici o ezitare. Apoi trecu imediat la atac. Se adres` veri[oarei sale care se a[ezase vizavi de ea. – Locuie[ti la La Roseraie \mpreun` cu bunicul? o \ntreb` ea. O clip` crezu c` Jo va refuza s`-i r`spund`. – Da, morm`i aceasta \n cele din urm`. – {i p`rin]ii t`i locuiesc tot aici? se mai interes` Alandra. Matt interveni. – P`rin]ii verilor t`i au divor]at de câ]iva ani. – Oh, \mi pare r`u... Se \ntrerupse, furioas` pe ea \ns`[i c` i-au sc`pat aceste câteva cuvinte care \i veniser` automat pe buze.

28

JANE ASHTON

– Nu prea [tiu multe lucruri despre familia mea, le explic` ea. „{i nici n-am nici un chef s` aflu mai multe!” \[i spuse ea \n gând. |[i mu[c` buzele, amintindu-[i cât de vesele [i animate erau mesele, pe vremea când p`rin]ii ei mai tr`iau \nc`. {i totu[i ei aveau bani pu]ini [i meniurile erau extrem de simple... Cât de sumbr` era atmosfera \n aceast` sufragerie luxoas`! Degeaba o priveau verii ei de sus, \n fond erau mai de plâns decât ea. Se p`rea c` nu avuseser` o copil`rie prea fericit`. Trecu din nou la atac, adresându-i-se tot lui Jo. – Mama ta – m`tu[a mea Eunice – ad`ug` ea insistând voit asupra posesivului, ce mai face? – Eunice s-a rec`s`torit, rosti bunicul ei pe un ton moroc`nos. Nu ne mai vedem deloc \n momentul de fa]`. Alandra ridic` din sprâncene. – A putut p`r`si toate astea?! exclam` ea. Unindu-[i gestul cu vorba, indic` parcul [i casa. O t`cere grea urm`, dar ea zâmbi nep`s`toare. – Aha, dragostea... rosti ea, dând din cap cu sub\n]eles. – Dragostea? repet` Matt Carstair. O cuno[ti? Ea \l fix`. – Dar tu, tu e[ti c`s`torit, Matt? – Nu, r`spunse Jo \n locul lui. „Ce familie ciudat`, \[i spuse Alandra. Trebuie ca \ntotdeauna unii s` vorbeasc` \n locul celorlal]i!”

UN MOMENT DE NEBUNIE

29

|i zâmbi din nou lui Jo al c`rei chip r`m`sese posomorât... – Ah, nu e \nsurat? se mir` ea. Va trebui s` \ncerc`m s`-i g`sim o logodnic`... Fl`c`ii b`trâni devin atât de repede maniaci [i plictico[i! Robert, care st`tea al`turi de ea, se \nec`. Din cauza mânc`rii sau de râs? Alandra se \ntoarse spre el. – Probabil c` ]i-ai terminat studiile, Robert, \i spuse ea. Cu ce te ocupi acum? „Oh, ce p`r are! gândi ea. Ni[te oameni atât de boga]i ar trebui s` dispun` de un frizer mai priceput!” – Presupun c` lucrezi, nu-i a[a? insist` ea. – Dar tu? Matt fusese cel care intervenise \n discu]ie. – |n acest moment, nu, r`spunse ea. Curiozitatea o \mpinse pe Jo s` \ncerce s` afle mai multe. – {i când lucrezi, ce faci? o \ntreb` ea pe un ton de superioritate. – Sunt secretar`. – Aha! Jo d`du din cap. – Ai urmat probabil un curs de secretariat? F`r` s` se gr`beasc`, Alandra privi \n jurul ei. Toat` lumea o privea... {i nu vedea nici un pic de \n]elegere, nici un pic de c`ldur` \n ochii acestor oameni care erau totu[i de acela[i sânge cu ea. |n ochii bunicului ei se putea citi ne\nduplecarea. La fel ca [i \n ochii lui Matt. Jo o fixa cu dispre]. Iar Robert p`rea stu-

30

JANE ASHTON

pefiat de tot ce auzea \n aceast` sear`. Era \n mod sigur pentru prima oar` când cineva \ndr`znea s` le vorbeasc` alor s`i cu o asemenea impertinen]`. – Bine\n]eles, se hot`r\ ea s` r`spund`, c` nu [ti]i mai multe despre mine decât [tiu eu despre voi... {i le mai zâmbi o dat` cu gura pân` la urechi. Sperând c` nimeni nu va ghici cât de pref`cut era acel zâmbet. – Pentru \nceput, da]i-mi voie s` v` spun c` i-am furnizat bunicului toate probele \n privin]a identit`]ii mele. {i adresându-se direct lui, continu`: – Nu-i a[a, dragul meu bunic? Ochii lui Robert [i ai lui Jo p`rur` s` ias` din orbite. Probabil c` nimeni nu-i mai spusese pân` acum „dragul meu bunic”... Iar cel vizat era cel mai uimit dintre to]i [i \i trebuir` câteva clipe ca s`-[i reg`seasc` graiul. – Asta r`mâne \ntre mine [i tine! bomb`ni el. Cu câteva clipe \nainte, Alandra avea chef de râs. To]i patru i se p`reau atât de caraghio[i... dar pofta de râs o p`r`si brusc. Bunicul ei \i recomandase \n acest fel s` nu pun` pe nimeni la curent cu faimoasa scrisoare care f`cuse atâta r`u. |ntâi mamei sale, apoi ei... |n timpul atacurilor Alandrei, cina \[i urmase cursul ei firesc. Doamna Pinder \[i f`cu acum apari]ia cu desertul [i tân`ra a[tept` ca aceasta s` ias` din sufragerie pentru a r`spunde la \ntrebarea pus` de veri[oara ei mai \nainte.

UN MOMENT DE NEBUNIE

31

– Nu, n-am urmat un curs de secretariat, m`rturisi ea. Tat`l meu... F`cu o pauz` \nainte de a continua. – Med, cum \i spunea toat` lumea... {tia prea bine c` pentru Alan Todd, fiul lui fusese \ntotdeauna Edward. Nu putuse niciodat` s` se hot`rasc` s` foloseasc` diminutivul care i se p`rea prea copil`ros. – Tat`l meu, Med, relu` ea, a murit pe când aveam doar paisprezece ani. Nu eram destul de bogat` ca s` m` pot gândi s`-mi continuu studiile. A[a c` le-am \ntrerupt la [aisprezece ani [i m-am \nscris la seral \n timp ce aveam [i serviciu. Reu[ise s` vorbeasc` pe un ton nep`s`tor, ca [i cum totul ar fi fost extrem de u[or... Doar nu era s` le povesteasc` acestor oameni antipatici cât de greu \i fusese s` \nve]e pu]inul pe care \l [tia! Când ie[ea de la birou, trebuia s` fug` la colegiu unde erau organizate ni[te cursuri speciale pentru adul]i, \nainte de a se \ntoarce acas` ca s` fac` de mâncare sau curat, mama ei fiind prea sl`bit` ca s` se ocupe de treburile gospod`re[ti. – Ah, ai urmat la seral? o \ntreb` Mat pe un ton ne\ncrez`tor. – Mai [i chiuleam, m`rturisi ea râzând. Când mama ei se sim]ea prea r`u, se ducea direct acas`. Dar prefera s`-l lase pe Matt s` cread` c`, numai pentru a se amuza chiulea ea de la cursuri. Robert se decise \n sfâr[it s`-i adreseze cuvântul. – Unde... unde locuie[ti? \ng`im` el. – La Londra. Dar nu mereu \n acela[i cartier.

32

JANE ASHTON

– Da?! f`cu Jo pe un ton dispre]uitor. Nu era greu de ghicit cursul pe care-l urmaser` gândurile ei... – Te descurcai de pe o zi pe alta, nu-i a[a? o \ntreb` ea, pref`cându-se \ngrozit`. Alandra \[i termin` crema de zah`r ars f`r` s` r`spund` nimic. Apoi se ridic` [i o privi printre gene pe frumoasa ei veri[oar`. O p`pu[` frumoas` cu ochi alba[tri, \[i spuse ea. O p`pu[` frumoas`, cu capul gol... O p`pu[` frumoas`, dar snoab` [i rea! – Scumpa mea veri[oar`, trebuie s` [tii s` te descurci \n via]`! \i lans` ea pe un ton sarcastic. {i f`r` s`-[i mai dea osteneala s` spun` bun` seara, p`r`si \nc`perea. Un râs r`sun` \n urma ei. Un râs b`rb`tesc care sem`na pu]in cu un l`trat. Cine râsese? Bunicul ei, Matt sau Robert? Ridic` din umeri. La urma urmei, pu]in \i p`sa.

Capitolul 3 A doua zi diminea]a – dup` o noapte excelent`, \n ciuda tuturor celor \ntâmplate – Alandra se trezi foarte odihnit` [i \n plin` form`. |[i puse blugii [i o bluz`, tot \ntrebându-se cine râsese \n ajun... |n aceast` cas` lipsit` de veselie, probabil c` se auzea rar câte un hohot de râs! Era \nc` foarte devreme. Dar Alandra ]inea neap`rat s` ia primul tren. Cobor\ [i f`cu câ]iva pa[i prin hol. Casa era cufundat` \n t`cere. Toat` lumea p`rea s` doarm`. R`mase nemi[cat` \n fa]a unui vas splendid de Sévres. Locuin]a asta era un adev`rat muzeu! Cum de se putuse hot`r\ tat`l ei s-o p`r`seasc` pentru a duce un trai atât de modest? {i de ce verii ei p`reau s-o deteste? F`cu ochii mari, \n]elegând brusc motivul atitudinii lor. |[i imaginau probabil c` venise s`-[i reclame partea de mo[tenire!

34

JANE ASHTON

– Bun` diminea]a, domni[oar` Todd! Doamna Pinder \[i f`cuse apari]ia \n hol. – Oh... bun` diminea]a, doamn` Pinder! – Micul dejun e deja servit \n sufragerie. Alandra nu se gândise deloc la micul dejun. O urm` totu[i pe menajer`. La urma urmei, o cea[c` de cafea nu i-ar prinde r`u deloc. Sufrageria era goal`. Alandra se a[ez` \n acela[i loc pe care-l ocupase \n ajun, \n timp ce doamna Pinder \i propunea un mic dejun pantagruelic. – Nu, nu, nu vreau ou` cu [unc`, v` mul]umesc. Doar pu]in` cafea cu pâine pr`jit`, dac` sunte]i amabil`. Nimic mai mult! Ferestrele d`deau spre o minunat` gr`din` de trandafiri. Probabil de aceea casa fusese numit` La Roseraie. Z`ri o siluet` printre tufele \nflorite [i \l recunoscu pe bunicul ei. Deci [i lui \i pl`cea s` se scoale dis-de-diminea]`! „M`car de-ar r`mâne \n gr`dina lui \n timp ce-mi beau cafeaua, gândi ea. N-am nici un chef s` stau de vorb` cu „domnul tot \i tun` [i \i fulger`”! Nu \n]elegea nici acum cum de putuse fi atât de naiv`. Motivul ostilit`]ii verilor ei era totu[i evident! Pentru ei doar dorin]a de câ[tig o adusese pân` aici. Nu avea ea dreptul la jum`tate? |n timp ce ei trebuiau s` \mpart` pe din dou` cealalt` jum`tate... „Dac` ar putea ghici c` n-a[ accepta niciodat` nici un cent de la bunicul meu!”

UN MOMENT DE NEBUNIE

35

Mândria \i interzicea s` se gândeasc` la faptul c` avea dreptul s` reclame ceea ce \i revenea din imensa avere acumulat` de familiile Todd [i Carstair... „Dac` sunt atât de nesuferi]i doar pentru c` au bani, \[i mai spuse ea, prefer s` n-am deloc!” Se gândi la cina din ajun [i ajunse la concluzia c` Matt Carstair fusese cel care râsese... El ghicise \n mod precis gândurile lui Robert [i Jo. {i bine\n]eles c` [i el \[i \nchipuia c` ea venise la La Roseraie pentru a \ncerca s`-i smulg` bunicului ei cât mai mul]i bani! Probabil c` li se p`ruse atât de transparent`! Dar nu le m`rturisise chiar ea c` nu avea bani [i c` trebuia s` munceasc` pentru a tr`i? Se \nro[i, amintindu-[i de ultima ei s`geat`: „Scumpa mea veri[oar`, trebuie s` [tii s` te descurci \n via]`”. Aceast` fraz` putea fi interpretat` \n multe feluri. {i nu exista nici o \ndoial` c` cei patru comeseni o f`cuser` \n sensul cel mai r`u posibil! Se sim]i din nou cuprins` de mânie. Strânse din pumni. {i brusc avu chef s` mu[te, s` se apere cu ghearele. U[a de deschise [i \n pragul ei \[i f`cu apari]ia doamna Pinder, urmat` de Matt Carstair. – V` aduc imediat ou`le cu [unc`, domnule, \i spuse menajera lui Matt. Dup` cum se vedea, \i cuno[tea gusturile... Alandra reu[i s`-[i ascund` enervarea. Un zâmbet \i lumin` chipul [i lu` cafetiera. – Bun`, Matt! rosti ea. Rezist` cu greu tenta]iei de a-i arunca \n fa]` con]inutul recipientului de argint.

36

JANE ASHTON

– Te servesc? \l \ntreb` ea cu o bun` dispozi]ie pref`cut`. Vrei cafea neagr` sau cu lapte? – Neagr`, morm`i el. |n diminea]a asta, dup` cum se vedea, nu mai avea chef de râs. Nici de vorbit m`car... Ce atmosfer`! gândi Alandra ridicându-[i ochii spre tavan. |l servi cu o cea[ca de cafea. Apoi, cu o insolen]` calculat`, \l \ntreb`: – Suferi de ficat? Matt se \ncrunt`. – De unde ai scos asta? – S` [tii c` ar trebui s` te \ngrije[ti, rosti ea cu un aer candid. Când te scoli atât de prost dispus, cel mai adesea e vorba de suferin]a ficatului... Dac` ai lua medicamentele necesare, ai fi la fel de surâz`tor [i destins ca mine! Dar Matt r`mase la fel de \ncruntat [i, timp de o clip`, Alandra crezu c` o s` sar` la ea ca s-o sugrume. – Ia te uit`?! furtuna plute[te \n aer! remarc` ea pe un ton nep`s`tor. – Cât timp ai de gând s` bântui pe aici? mârâi el. „Cel pu]in o lun`” avu chef Alandra s`-i r`spund` pentru a-i vedea reac]ia. Dar surprinse lumini]a care dansa \n ochii lui [i \[i spuse c` ar face mai bine s` nu-l provoace... – To]i patru sunte]i o companie fermec`toare, \l asigur` ea cu ironie. {i m-a]i primit atât de bine \ncât parc` mi s-a f`cut chef s`-mi prelungesc [ederea... Redevenind serioas`, ad`ug` pe un ton sec:

UN MOMENT DE NEBUNIE

37

– Dar o s` plec la Londra chiar \n aceast` diminea]`. El o privi ne\ncrez`tor. – Atât de repede? Apoi \[i \ncruci[` bra]ele pe piept. – Doar n-o s` p`r`se[ti La Roseraie, \nainte de a ob]ine ceea ce doreai? – S` ob]in ceea ce... Se \ntrerupse. – Oh, bine\n]eles! exclam` ea râzând. Vorbe[ti despre partea mea de mo[tenire? Acea mo[tenire la care verii mei ]in mor]i[! Lu` un aer gânditor. – La urma urmei, poate c` n-ar fi o idee atât de rea... Ce crezi? Eu... – N-ar fi o idee prea bun`, \]i spun eu, o \ntrerupse el. – De ce? Mi se pare c`... El o \ntrerupse din nou. – Nu [tii despre ce vorbe[ti. Alandra \[i lovi palmele una de cealalt`. – Doamne! exclam` ea, f`când o mutr` \ngrozit`. Bunicul [i-a l`sat \ntreaga avere \n scopuri de binefacere? Se mir` [i ea c` poate juca atât de bine teatru. |ncepuse s` se prind` \n propriul ei joc... – Doar n-o fi f`cut a[a ceva! oft` ea. Matt Carstair o privi f`r` s` scoat` nici un cuvânt. Apoi, cu un zâmbet la fel de fals ca [i cel pe care \l arbora Alandra, declar`: – Ar fi fost \n stare... dac` ar fi avut ceva de l`sat mo[tenitorilor lui.

38

JANE ASHTON

Ochii de culoarea smaraldelor se f`cur` [i mai mari. Societatea Carstair & Todd ajunsese \n faliment? I se p`rea un lucru imposibil! O firm` de renume interna]ional nu disp`rea a[a, f`r` ca ziarele s` scrie despre asta. Mult mai probabil era c` Matt Carstair ar \ncerca s-o fac` s` cread` c` afacerile mergeau prost pentru ca ea s` renun]e la a[a-zisul ei proiect. – Societatea Carstair [i Todd nu mai are beneficii? se mir` ea. Imposibil... – Societatea Carstair [i Todd este \n expansiune \n \ntreaga lume. – Atunci... Dar Alandra nu mai avu timp s` pronun]e vreun cuvânt \n plus. – Singura problem`, spuse el cu un aer satisf`cut, e c` bunicul t`u nu mai are nici o ac]iune a companiei. Alandra nu-l credea \ns`. – Vrei s` zici c`... – Vreau s` zic c` bunicul t`u mi-a vândut mie partea lui. – }ie?! Min]ea \n mod sigur... era convins` de asta. Niciodat` n-ar fi acceptat Alan Todd s`-[i vând` ac]iunile de la societatea pe care o fondase. {i avea nepo]i... Trebuie s` se fi gândit la interesele lui Robert [i Jo! Alandra arunc` o privire \n direc]ia gr`dinii, unde bunicul ei, cu un foarfece mare \n mân`, trecea printre tufele de trandafiri.

UN MOMENT DE NEBUNIE

39

Omul acesta \l renegase pe Edward, fiul lui... Dar nu-[i renegase fiica, pe Eunice. {i Robert era aici pentru a prelua conducerea societ`]ii al`turi de Matt. – Toate astea n-au sens, [opti Alandra... |[i \ndrept` din nou aten]ia spre b`rbatul din fa]a ei. {i avu brusc intui]ia c` el putea fi la fel de dur, la fel de necru]`tor ca [i bunicul ei. – Toate astea n-au sens, repet` ea cu convingere. – {i totu[i ai \n]eles bine. – E[ti acum proprietarul \ntregii firme? se interes` ea. Atunci de ce nu se nume[te doar Societatea Carstair? Matt ridic` din umeri. – Fiindc` nu mi s-a p`rut potrivit s` schimb numele unei firme cunoscute de mai mult de patruzeci de ani. – Tu... – Doar n-o s` pretinzi c` nu [tiai asta! exclam` el. Ea \l privi stupefiat`, f`r` s` poat` scoate nici un cuvânt. – {i ingenuitatea pref`cut` are totu[i ni[te limite, ad`ug` el repezit. – Cum a[ fi putut ghici a[a ceva?! exclam` ea. Matt râse f`r` nici un pic de veselie. – Dar nu ]i-a trebuit mult timp ca s` debarci aici! Alandra se \ncrunt` f`r` a pricepe sensul remarcii f`cute de Matt. Doar trecuser` mai multe s`pt`mâni de când ezita s` respecte promisiunea f`cut` mamei sale. – Ce vrei s` zici cu asta? \ntreb` ea \n cele din urm`. – Toate ziarele de vineri au anun]at c` preiau controlul firmei Carstair & Todd! {i \ndr`zne[ti s` spui c` nu erai la curent?

40

JANE ASHTON

Alandra deschise gura, o \nchise, o redeschise... Dar nici un sunet nu ie[i din gâtul ei pe care [i-l sim]ea ca iasca. Dac` Matt spunea adev`rul – [i era convins` de asta – sosirea ei la La Roseraie a doua zi dup` publicarea acestui anun], p`rea mai mult decât suspect`. Nimeni nu putea crede c` e vorba de o simpl` coinciden]`! Bunicul ei \ncasase probabil o sum` enorm` \n urma acestei tranzac]ii. {i ea ap`rea din senin, exact a doua zi... „Dar eu [tiu c` sunt cinstit`” \ncerc` ea s` se consoleze. Alandra declar` pe un ton sarcastic: – Sper c` bunicul meu a f`cut o afacere bun`! Jum`tate din Societatea Carstair & Todd... dar asta reprezint` o adev`rat` avere! D`du din cap silabisind: – O adev`rat` avere! – A[a s-ar putea crede, spuse Matt. Vocea i de aspri. – Din nefericire pentru tine, ziari[tii nu [tiau chiar totul! De fapt tranzac]ia avusese loc cu mul]i ani \nainte. Pe vremea când bunicul t`u avea nevoie de bani pentru a-[i pl`ti creditorii. Vânzarea efectuat` vinerea trecut` era de fapt o simpl` problem` administrativ`. Alandra se \ncrunt`. Dac` bunicul ei avea creditori, \nsemna c` avusese o mul]ime de probleme financiare. {i poate exact \n acel timp sosise scrisoarea mamei ei la La Roseraie. Acest om orgolios nu avusese curajul s` m`rturiseasc` faptul c` este ruinat. Preferase s` adânceasc` pr`pastia care \l desp`r]ea de ai s`i.

UN MOMENT DE NEBUNIE

41

Se minun` singur`. |ncerca acum s`-i g`seasc` scuze bunicului ei c` scrisese o asemenea scrisoare? Nu, nu avea nici o scuz`. |[i \ndrept` spatele [i sus]inu privirea lui Matt care se uita la ea f`r` s` scoat` nici un cuvânt. Probabil c` o credea dezam`git` de vestea c` bunicul ei nu mai avea nici un ban. Ah, dac` ar [ti! – Deci Alan Todd nu este omul bogat pe care [i-l \nchipuie lumea? – Dezam`git`? |n sinea ei, era furioas` foc. Abia se ab]inu s` nu-i trânteasc` \n fa]` individului `stuia tot ce gândea despre el. Cu pre]ul unui imens efort reu[i s` zâmbeasc` [i s` bat` din gene. Apoi, pe un ton indiferent, replic`: – Dezam`git`? Nu chiar, dragul meu Matt... C` bunicul meu nu mai are un ban, e mare p`cat! Dar exist` m`car un b`rbat bogat la La Roseraie! – Nu te avânta! exclam` el brusc. N-am nevoie de chestii de genul `sta! P`rea atât de amenin]`tor \ncât Alandra se trase \napoi cu un pas, speriat`. – Nu-mi plac femeile interesate! \i spuse el privind-o din nou cu dispre]. |n acel moment doamna Pinder ap`ru cu o farfurie plin` de ou` cu [unc`. Sosirea ei mai destinse pu]in atmosfera din camer`. „Am \mpins prea departe lucrurile, gândi Alandra. Trebuie s` am grij`... E atât de furios, \ncât ar fi \n stare s`-mi rup` gâtul dac` o s` continuu s`-l provoc astfel!”

42

JANE ASHTON

Bunicul ei \mpinse u[a dinspre gr`din` [i intr` \n sufragerie. Nu p`ru s` remarce nici prezen]a ei nici pe a lui Matt. Nici m`car nu-[i d`deau osteneala s` se salute \n aceast` cas`... Caracterul ei pozna[ ie[i la iveal` indirect. Ea exclam` imediat: – Bun` diminea]a, bunicule! Alan Todd o \nv`lui \ntr-o privire surprins` [i, \n chip de r`spuns, se mul]umi s` dea din cap. Un zâmbet lumin` atunci chipul Alandrei: – {i \]i mul]umesc, bunicule! Am dormit foarte bine... |i \ntâlni privirea \n care se putea citi o uimire nepref`cut`. Se p`rea c` nu e obi[nuit s` fie astfel tratat. – Insolent` dis-de-diminea]`! oft` el. |[i scoase apoi [erve]elul din inelul de argint. Alandra \[i d`du abia acum seama c` se ab]ine cu greu s` nu zâmbeasc`. – Nu-]i face probleme, bunicule! \l asigur` ea. N-o s` mai fii mult timp nevoit s`-mi supor]i insolen]a! El o privi \ntreb`tor. – O s`-mi iau r`mas-bun, fiindc` plec, \i explic` ea. – Ca s` te duci unde? Ridic` mirat` din sprâncene. Oare uitase c` ea avea inten]ia s` se \ntoarc` azi la Londra? – |n seara asta o s` dorm \n propriul meu pat! preciz` ea. Bunicul schimb` o privire cu Matt. O privire a c`rei semnifica]ie Alandra n-o pricepu. – Da, plec. Dup` ce mai beau o cafea. Lu` cafetiera pe care doamna Pinder o l`sase pe mas` [i, dup` ce \[i servi bunicul, \[i umplu din nou cea[ca.

UN MOMENT DE NEBUNIE

43

|nvârtind linguri]a prin ea, \i examin` pe cei doi b`rba]i din fa]a ei. Expresia lor r`mânea de nep`truns. Totu[i – ar fi putut jura – p`reau s` comunice \ntre ei f`r` s` schimbe nici un cuvânt, nici o privire, nici un gest... – Dac` vrei s` te \ntorci ast`zi la Londra, va trebui s` a[tep]i cam mult trenul, rosti \n cele din urm` Alan Todd. – De ce? Din nou p`rea s`-i vin` greu s`-[i ascund` un zâmbet amuzat. – Fiindc` nu exist` un tren spre Londra duminica. Matt nu ]i-a spus? – Nu mi-a spus nimic! exclam` ea. Bine\n]eles c` el nu considerase necesar. Doar \[i \nchipuise c` avea de gând s`-[i impun` prezen]a cât mai mult timp la La Roseraie. Brusc, Alandra se ridic`, \[i arunc` [ervetul pe mas` [i p`r`si \nc`perea. |n cursul zilei sim]i c` furia o p`r`se[te \ncetul cu \ncetul. Mersese la \ntâmplare, \ncotro v`zuse cu ochii [i nu se \ntorsese la ora prânzului, de[i \i chior`iau ma]ele de foame. |i detesta pe to]i. F`r` nici o excep]ie. Pe bunicul ei, pe verii ei [i mai ales pe Matt Carstair. Doamna Pinder \i era cea mai simpatic`. Din p`cate, era obligat` s` se \ntoarc` la La Roseraie! {i s`-[i mai petreac` o a doua noapte sub acest acoperi[... Ce corvoad`! Se decise \n sfâr[it s` se \ntoarc`. Din fericire, nu \ntâlni pe nimeni, nici \n parc nici pe hol. Urc` direct \n camera ei.

44

JANE ASHTON

Ar fi avut un chef nebun s`-[i ia bagajul [i s` se duc` la Ferny Druffield ca s` fac` apel la ospitalitatea s`tenilor. Dar [tia c` n-ar putea proceda a[a. I-ar fi putut ruga pe Matt, pe Robert sau pe Jo s-o conduc` la o alt` gar` de unde plecau trenuri spre Londra. – Dar sunt cu to]ii atât de nesuferi]i, \ncât ar refuza \n mod sigur s`-mi fac` un asemenea serviciu! spuse ea cu jum`tate de glas. Apoi strânse din pumni. – {i nu vreau s` le datorez nimic! Mu[cându-[i buza de jos, privi singura rochie pe care [i-o adusese. Ar fi trebuit c`lcat` pu]in. – Cu atât mai r`u, bomb`ni ea. Pentru ei, bine\n]eles. Dac` nu le place, s` nu se uite la mine. Dup` ce f`cu un du[, se fard` discret, se \mbr`c` [i cobor\. Era exact ora opt când deschise u[a salonului. Jo, \mbr`cat` \ntr-o rochie ro[ie de m`tase, era mai elegant` ca niciodat` [i Alandra se sim]i ca o s`r`ntoac` cu toaleta ei mototolit`. – Ne preg`tim s` ne a[ez`m la mas`, \i spuse Matt. Vrei s` bei ceva \nainte? P`rea c` e singurul care i-a remarcat prezen]a. Robert \[i admira vârfurile pantofilor [i Jo discuta cu bunicul ei. – Nu, mul]umesc, \i r`spunse Alandra. Nu vreau s` v` fac s` \ntârzia]i la mas`. Doamne fere[te s` se r`ceasc` mâncarea! Jo se ag`]` de bra]ul bunicului ei. Alandra avu impresia c` prin asta voia s` spun`: „E bunicul meu! Bunicul e al meu!” Alandra ar fi r`mas cu pl`cere \n camera ei \n loc s` coboare la cin`. Dar murea de foame! Toat` ziua nu mâncase decât o felie de pâine pr`jit` cu unt [i b`use dou` ce[ti de cafea.

UN MOMENT DE NEBUNIE

45

Era atât de \nfometat` \ncât se mul]umi s` m`nânce cu poft`, f`r` s` scoat` nici un cuvânt. – E[ti t`cut` \n seara asta, remarc` Matt. Oare dorea ca ea s` redeschid` ostilit`]ile? – Am petrecut o zi extraordinar`, declar` ea pe un ton satisf`cut. M-am plimbat pe coline. Ce vedere frumoas` ofer` La Roseraie de acolo, de sus! Toate privirile erau acum fixate asupra ei. Alandra nu se putu opri s` adauge pe un ton ironic: – Proprietatea asta trebuie c` valoreaz` o avere! Ochii lui Matt deveniser` brusc foarte reci. Probabil \[i \nchipuia c` evalueaz` casa spunându-[i c` o parte \i revenea [i ei, de drept... |ntr-o t`cere ap`s`toare, ea continu`: – Ce p`cat c` sunt obligat` s` plec mâine! Pentru prima oar`, Jo se ar`t` ceva mai amabil`: – Aha, pleci mâine? P`rea gr`bit` s-o vad` odat` plecat` de la La Roseraie. – Da, cât mai devreme posibil. – Exist` un tren la ora opt fix, o inform` Jo. Dac` vrei, te conduc eu la gar`. – Nu te scoli niciodat` \nainte de nou`! remarc` bunicul ei. – Dar pentru mine, Jo este gata s` pun` de[tept`torul, spuse Alandra cu ironie. Veri[oara ei deveni stacojie la fa]` [i Alandra \[i regret` sarcasmul. Poate c` Jo nu era chiar atât de rea dup` cum o credea ea.

46

JANE ASHTON

„Nu-]i face iluzii! \[i spuse ea. Jo, la fel ca [i bunicul meu, ca [i Robert sau Matt, credea c` am venit \n goana mare aici dup` ce am aflat din pres` c` Matt Carstair a r`scump`rat de la Alan Todd partea lui din firm`!” Incapabil` s` mai r`mân` mult timp a[ezat` la aceast` mas`, se ridic`. Oh, cât de mult [i-ar fi dorit s` fie deja mâine, ca s` poat` lua trenul care o va duce departe de toate fiin]ele astea antipatice! Doamna Pinder abia pusese desertul pe mas`, dar Alandrei \i era indiferent dac` este nepoliticoas`. Urc` scara. Abia ajunsese sus pe coridor, c` auzi un zgomot de voci pe hol. Deci nici ei nu-[i mâncaser` desertul? {i ei ie[iser` din sufragerie? Nici nu-[i d`du m`car osteneala s` trag` cu urechea. N-aveau decât s` spun` ce vor! Ei pu]in \i p`sa... Vocea bunicului ei \i ajunse totu[i la urechi, foarte hot`rât`, foarte clar`: – Robert, ce naiba, tunde-te odat`! Nu ascult` mai departe [i, f`r` zgomot, \nchise u[a camerei \n urma sa. Un sfert de or` mai târziu, \n c`ma[` de noapte, \[i punea unica ei rochie \n geanta de voiaj. Mâine diminea]` o s` plece \n blugi. U[a se deschise f`r` nici un zgomot. Ridic` repede capul [i, cu o exclama]ie de surpriz`, \l v`zu intrând pe Matt Carstair. El o cânt`ri din priviri f`r` s` scoat` nici un cuvânt [i Alandra se sim]i brusc aproape goal` \n c`ma[a u[oar` de noapte. |[i puse repede pe ea halatul.

UN MOMENT DE NEBUNIE

47

– Ai fi putut bate la u[` \nainte de a intra! exclam` ea, [ocat` de comportarea lui. – |]i faci bagajul? se mir` el. – Dup` cum vezi. N-am nici un chef s` mai r`mân o zi \n plus \n... monumentul `sta funerar! Ah, sunte]i unul mai politicos [i mai ciudat decât cel`lalt! – N-ai bani, remarc` el. Alandra ridic` din umeri. – Asta se \ntâmpl` [i la case mai mari! – {i n-ai nici de lucru \n acest moment. – |nchipuie-]i c` am fost nevoit` s`-mi dau demisia ca s` m` pot ocupa de mama mea bolnav`! Dar Matt nu p`rea s-o cread`. Lacrimile umplur` ochii Alandrei pe nea[teptate. |[i \ntoarse capul, jenat`. – Sunt gata s` te pl`tesc ca s` r`mâi la La Roseraie, declar` Matt. Uluit`, Alandra \ntoarse capul s` se uite la el. Lacrimile i se uscaser` pe loc. – Cum?! – Sunt gata s` te pl`tesc ca s` r`mâi la La Roseraie, repet` el.

Capitolul 4 – E[ti... e[ti gata s` m` pl`te[ti ca s`... Se bâlbâia, nevenindu-i s`-[i cread` urechilor. Oferta era o adev`rat` surpriz`. {i nu mai \n]elegea nimic. Era convins` c` Matt Carstair ar fi vrut s-o vad` la mii de leghe de La Roseraie. {i uite c`... Revenindu-[i \n fire, continu`: – Explic`-mi! Era acum la fel de ne\ncrez`toare \n privin]a lui cum fusese el fa]` de ea. – Vorbesc serios, spuse el cu o oarecare ner`bdare. {i avea \ntr-adev`r un aer serios. Ceea ce o intriga pe Alandra. – De ce \mi faci o asemenea propunere? \l \ntreb` ea. El o privea mijindu-[i ochii [i Alandra \ncepu s` nu se mai simt` \n largul ei.

UN MOMENT DE NEBUNIE

49

Reu[i totu[i s` reintre \n pielea personajului pe care se hot`râse s`-l adopte: acela al unei intrigante interesate doar de bani. – Deci, e[ti gata s` m` pl`te[ti ca s` r`mân la La Roseraie? Nu m-a[ fi a[teptat! – N-ai auzit? \ntreb` el pe un ton repezit. N-am obiceiul s`-mi bat gura degeaba. – Ei bine, dac` m-a[ fi a[teptat la a[a ceva... rosti ea \n doi peri. Apoi Alandra \i indic` un fotoliu. – Te rog, a[az`-te. Merit` s` discut`m o asemenea propunere. Ea se a[ez` pe marginea patului. – La prima vedere, propunerea ta mi se pare destul de interesant`, \l asigur` ea. El r`m`sese \n picioare [i se plimba nervos \ntre u[` [i fereastr`. Apoi se opri \n fa]a ei [i o privi. Alandra \[i arunc` pe spate p`rul blond ca aurul [i \l privi cu \ndr`zneal` drept \n ochi. Cu siguran]a unei aventuriere experimentate, \[i spuse ea \n gând. Ochii lui Matt se oprir` asupra buzelor ei pline, asupra decolteului de la halat, pe care ea [i-l strânse instinctiv cu mâna. – De ce vrei s` r`mân? \l \ntreb` ea. – Ai reu[it s`-l binedispui pe bunicul t`u. Alandra f`cu ochii mari.

50

JANE ASHTON

– |]i ba]i joc de mine! El, bine dispus? N-am v`zut \n via]a mea un om atât de posomorât, care bomb`ne mereu, \n cazul c` nu tace mâlc... – Nu-l cuno[ti a[a cum \l cunosc eu, o \ntrerupse el. – {i nici n-am chef s`-l cunosc mai bine! exclam` ea, ie[indu-[i pentru o clip` din rol. Matt \[i mu[c` buzele. – Dac` nu dore[ti s`-l cuno[ti mai bine, de ce ai venit la La Roseraie? Din cauza anun]ului ap`rut \n ziarele de vineri, bine\n]eles, trase el concluzia. – Tu pui \ntreb`rile, tu r`spunzi, [opti ea \mbufnat`. – Citesc \n tine ca \ntr-o carte deschis`. – Dragul meu Matt, n-ai cumva nevoie de ochelari? \l lu` ea peste picior. Matt ridic` din umeri. – Deci, dup` p`rerea ta, relu` ea, vizita mea a reu[it s` descre]easc` fruntea acestui \ncânt`tor b`trân? Reg`sindu-[i tonul sarcastic pe care \l adopta cu atâta u[urin]` când se g`sea \n fa]a acestui om, Alandra ad`ug`: – {i e[ti gata s` m` pl`te[ti pentru a continua s`-l distrez? Deci, gra]ie mie, va continua s` fie bine dispus? Matt \[i b`g` mâinile \n buzunarele pantalonilor. Se vedea de la o po[t` c` nu avea deloc chef de glum`. – L-am v`zut de când ai sosit, declar` el. E limpede c` \]i apreciaz` sim]ul umorului. – Aha! Deci, dup` p`rerea ta, am umor... Ai spirit de observa]ie.

UN MOMENT DE NEBUNIE

51

– Nu prea \mi scap` mare lucru. Cel pu]in a[a credea el. Dar \n cazul ei, se cam \n[elase... – Nu te-ai pierdut deloc cu firea, continu` Matt. {i erai una \mpotriva tuturor... – |mpotriva a patru persoane, da. Fiindc` te num`r [i pe tine laolalt` cu snobii mei de veri. – Eu n-am timp s` fac pe snobul, rosti el pe un ton sec. Dup` o scurt` t`cere, remarc`: – De câtva timp, Alan p`rea c` s-a s`turat de via]`. Dar eu l-am cunoscut ca pe un om plin de via]`. {i brusc, totul a \nceput s`-l plictiseasc`... O fi crezut c` ea o s` se \nduio[eze de soarta acestui b`trân egoist [i f`r` inim`! – |nainteaz` \n vârst`, a[a c` e normal s` nu mai fie acela[i, declar` ea. – Nu are decât [aizeci [i nou` de ani. Fizic e \n plin` form`. Alandra cl`tin` din cap. – {i tu vrei s` r`mân s`-l \nveselesc! Apoi [opti ca pentru sine, surprins`: – |l iube[ti... Matt se \ncrunt`. – Ei [i? morm`i el. E vreo crim`? |l cunosc de o via]`. L-a \nlocuit pe tat`l meu când acesta a murit. La ce vârst` \[i pierduse tat`l? se \ntreb` Alandra. Suferise oare la fel de mult ca ea când r`m`sese orfan`? Se crisp`, furioas` pe sine. Doar n-o s` se lase \nduio[at` tocmai acum!

52

JANE ASHTON

– |n acest caz, aproape c` suntem rude! exclam` ea cu o bun` dispozi]ie for]at`. S` ne s`rut`m! Chipul lui Matt devenise glacial. – }i-am mai spus o dat` s` nu-]i pierzi timpul cu mine, rosti el pe un ton dur. Cunosc eu fetele de genul t`u! – Gre[e[ti, dragul meu Matt, când generalizezi! Dar gata cu banalit`]ile, s` revenim la subiectul care ne intereseaz`. Ca... ce slujb` \mi oferi [i pentru cât timp? El reflect` un timp. – S` zicem... trei luni. – Trei luni! repet` ea stupefiat`. Perspectiva de a petrece atât de mult timp la La Roseraie, o \ngrozi. „Preferam s` merg la \nchisoare!” gândi ea. Dar nu trebuia s`-[i uite rolul. Se pref`cu deci c` se gânde[te la propunerea lui Matt, chiar dac` inten]ia ei de a lua trenul a doua zi diminea]` la ora opt era de neclintit. – O s` te coste scump, spuse ea \n cele din urm`. – }i-am spus c` sunt gata s` pl`tesc. Dac` accep]i s` r`mâi trei luni, la sfâr[itul acestui interval o s`-]i \nmânez un cec de o mie de lire sterline. O mie de lire sterline! Pentru ea, asta reprezenta o adev`rat` avere. Mai ales c` la La Roseraie va avea [i cas` [i mas`. F`cu totu[i o strâmb`tur`. – O mie de lire? Nu mai mult? Alandra ridic` din umeri.

UN MOMENT DE NEBUNIE

53

– Dac` \]i pl`te[ti atât de prost angaja]ii, \n]eleg cum te-ai \mbog`]it! – Cecul va fi pl`tit din contul meu personal, nu din cel al societ`]ii! O fix`, mânios la culme. – {i imagineaz`-]i c` angaja]ii mei sunt foarte bine pl`ti]i! Salariile de la Carstair & Todd sunt superioare celor oferite de celelalte companii cu acela[i profil! Brusc, se \mblânzi. – Ascult`, nu va fi o munc` grea. Nu va trebui decât s` tr`ie[ti dup` bunul t`u plac! – |l cuno[ti pe bunicul meu. }i se pare o persoan` ciudat`? Dar Matt nu-i r`spunse. Era deja la u[` [i \i a[tepta r`spunsul, Cum Alandra nu spunea nimic, el insist`: – Ei? – |mi ceri prea mult, declar` ea \n cele din urm`. Refuz. – De ce? Ce explica]ie putea s`-i dea? Tot ceea ce dorea acum, era ca el s` plece. Abia a[tepta s` se bage \n pat ca s` doarm` [i s` uite de cele patru personaje, unul mai antipatic decât celelalte. – De ce? o \ntreb` din nou Matt. Apoi reflect` o clip`. – Te temi c` verii t`i se vor purta urât? |n cazul `sta, pot... Alandra s`ri \n sus. – M` doare-n cot de verii mei! Sigur, ei au tot ce le pot oferii banii [i \[i privesc de sus rudele s`race. Poate c` le e ru[ine cu mine. Dar las`-m` s`-]i spun, Matt Carstair, c` eu m` simt umilit` s` am ni[te veri ca ei!

54

JANE ASHTON

Ochii ei verzi aruncau fulgere. Era furioas`. |n schimb, ciudat lucru, mânia lui Matt p`rea c` se evaporase. Timp de o ve[nicie, dup` cum i se p`ru ei, Matt o studie f`r` s` scoat` nici un cuvânt. Apoi \i spuse: – Dac` a[a stau lucrurile, de ce s` nu r`mâi, ca s` le dovede[ti din ce aluat e[ti f`cut`? – Ca s` le dovedesc c` valorez mai mult decât ei? \ntreb` ea, brusc tentat` s` primeasc` provocarea. – Toate fiin]ele omene[ti s-au n`scut egale. Alandra ridic` din umeri, rostind cu sarcasm: – Numai c` unele sunt mai egale decât celelalte! Matt \[i consult` ceasul. – Ei? insist` el. – O s` m` mai gândesc, decise ea. – Bine... – {i o s`-]i dau r`spunsul mâine diminea]`. – Bine. F`r` s` mai adauge ceva, el p`r`si \nc`perea. U[a se \nchise cu grij` [i Alandra o privi mu[cându-[i buzele. Se \ntreb` dac` nu visase c` avusese loc aceast` \ntrevedere atât de nea[teptat`... Se b`g` \n fine \n pat. Dar nu-[i g`sea deloc somnul... Probabil c` Matt Carstair \l iubea foarte mult pe bunicul ei de \i f`cuse o asemenea propunere. Nu o considerase la \nceput o du[manc`? {i uite c` \i propunea s` r`mân`, exact celei pe care o considera drept o intrigant`. {i asta doar pentru a-l distra pe un b`trân care se s`turase de via]`. ***

UN MOMENT DE NEBUNIE

55

Dup` o noapte alb`, se scul` \n zori. Se s`turase s` se tot zvârcoleasc` \n pat f`r` s` reu[easc` s` adoarm`. Travers` sufrageria. Fa]a de mas` [i tacâmurile pentru micul dejun erau deja aranjate. Doamna Pinder le pusese probabil asear` dup` cin`. Deschise u[a care d`dea spre parc [i f`cu câ]iva pa[i prin gr`dina de trandafiri care d`duse numele propriet`]ii. Cât de lini[tit p`rea totul aici... Cu pa[i \nce]i, trecu de la o tuf` \nflorit` la alta. {i pu]in câte pu]in se lini[ti. „Mi-ar pl`cea s` r`mân”, gândi ea. Se crisp`, surprins` de aceast` constatare. Da, i-ar pl`cea s` r`mân`, la ce bun s` se mai ascund` dup` deget? Deja adora aceast` locuin]` frumoas`, parcul ei, gr`dina de trandafiri [i peisajul lini[tit al \mprejurimilor. Ce n-ar fi dat s`-i poat` pune la punct pe nesuferi]ii ei de veri! Ca [i pe Matt Carstair, de altfel... O alt` u[` se deschise [i bunicul ei \[i f`cu apari]ia \n gr`din`. Era \mbr`cat foarte modest, \n pantaloni de catifea reiat` [i o hain` din p`r de c`mil`, care cunoscuse [i zile mai bune. Alandra r`mase acolo unde era. {tia c` el o v`zuse... B`trânul se \ndrept` direct spre ea. – Bun`! se for]` ea s` spun`. „E de necrezut, gândi ea. Dac` mai r`mân mult timp aici, o s` ajung s` nu mai salut pe nimeni diminea]a!” – Te scoli devreme, bunicule, remarc` ea. – |ntotdeauna. – Ei bine, avem m`car un lucru \n comun!

56

JANE ASHTON

– {i e atât de surprinz`tor? Dar Alandra nu avea chef s` continue aceast` discu]ie [i schimb` subiectul. – Matt mi-a spus c` ai [aizeci [i nou` de ani. Nu mai lucrezi? – Mi se mai \ntâmpl` s` m` duc la birou. Alandra scotoci prin amintiri. Tat`l ei nu-i vorbise despre birourile din Ferny Druffield? – La Ferny Durffield? \l \ntreb` ea. El ridic` din sprâncene. – De zece ani [i mai bine au fost transferate \n alt` parte. Se aplec` apoi spre un trandafir [i \i inspir` parfumul, cu ochii pe jum`tate \nchi[i. – Cea mai mare dintre uzinele noastre se afl` la Bedewick, la circa [aisprezece kilometri de La Roseraie. Acolo ne-am instalat birourile. Cu un ton acru, ad`ug`: – Ce, nu [tiai? Alandra f`cu un gest indiferent cu mâna. – Probabil c` adresa figura \n ziarele de vineri. Dar \]i spun – a[a cum i-am spus [i lui Matt – c` n-am citit ziarele din acea zi! El cl`tin` din cap. – Nu asta voiam s` spun. M` \ntrebam dac` tat`l t`u a urm`rit mi[c`rile societ`]ii. – Dar tu, bunicule? Tu ai \ncercat s` afli ce a devenit el? Alan Todd nu r`spunse. O t`cere ap`s`toare se instaur`. Alandra fu prima care o rupse.

UN MOMENT DE NEBUNIE

57

– De ce n-ai dat nici un semn de via]` dup` plecarea tat`lui meu? insist` ea. – De ce a[ fi f`cut-o? ripost` el f`r` menajamente. |[i \ncruci[` apoi bra]ele pe piept. – Edward a fugit cu o orfan` care nu avea nici un ban [i mai era [i boln`vicioas` pe deasupra. Nici m`car nu s-a dus s`-[i s`rute mama \nainte de plecare. Alandra \n]elese atunci ce multe lucruri \i sc`paser`. Vina nu era de o singur` parte, a[a cum crezuse atâta timp... – |l iubeai pe tat`l meu? \l \ntreb` ea. Alan Todd o privi \n t`cere. – Afec]iunea e ca [i dragostea, Alandra. Trebuie s` fie doi... Era prima oar` când \i spunea pe nume. – Dac` Edward m-ar fi iubit m`car un pic, ar fi luat leg`tura cu mine \n cursul acestor ani, [opti el. Se \ntoarse cu spatele. Mâinile lui tremurau u[or [i Alandrei \i p`ru r`u c` trezise \n el toate aceste emo]ii, toat` aceast` triste]e. {i brusc se sim]i la fel de tulburat`. Se auzi declarând cu blânde]e: – Te iubea, bunicule, te iubea foarte mult... Doar un morm`it \i parveni drept r`spuns. – Da, te iubea mult! repet` ea cu convingere. Altfel crezi c` mi-ar fi pus numele de Alandra? – Alandra... – Femininul de la Alan. B`trânul se \ntoarse brusc spre ea. Ochii lui sp`l`ci]i se \nce]o[ar`. T`cea, dar tân`ra \n]elese c` era prea emo]ionat ca s` vorbeasc`.

58

JANE ASHTON

Alandra c`ut` ceva de spus pentru a-i l`sa timp s`-[i revin`. – Matt m-a rugat s` mai r`mân, \i m`rturisi ea. Tu ce p`rere ai? Alan Todd \[i limpezi glasul. – E casa lui, spuse el \n cele din urm`. Poate s` invite pe cine vrea. – Casa lui! exclam` Alandra. Credeam c-ai cump`rat La Roseraie \mpreun` cu tat`l lui Matt. – Da, aceast` proprietate \mi apar]inea pe jum`tate, pe vremuri... Reflect` o clip`. – Tat`l lui Matt a fost ucis \ntr-un accident de ma[in`, pe când fiul s`u avea doar [aisprezece ani. Pe vremea aceea tat`l t`u mai locuia \nc` aici... – Cred c` tat`l meu nu era interesat de Societatea Carstair & Todd... N-a vrut s` devin` inginer. – Era principalul subiect de ceart` dintre noi, admise Alan Todd. {i oft` din adâncul pieptului. – Dup` plecarea tat`lui t`u, so]ul lui Eunice, care se ocupa de partea comercial` a firmei, a f`cut ni[te afaceri proaste. Apoi bunica ta a murit [i totul a mers din ce \n ce mai prost la uzin`... Alandra se \ncrunt`, \ncercând s` \n]eleag`. – Pe vremea aceea, Matt mai era \nc` la universitate? – Da. N-am avut curajul s`-i spun c` intrasem \n datorii pân` peste cap. Când [i-a terminat studiile [i a venit s` m` secondeze la conducerea societ`]ii, a descoperit c` aceasta era \n pragul falimentului.

UN MOMENT DE NEBUNIE

59

– Care a fost reac]ia lui? – Matt nu e genul s` se lamenteze. S-a pus pe munc`... Alandra [i-l imagin` f`r` greutate. – {i ce s-a \ntâmplat? Cum a]i reu[it s` urca]i din nou panta? Cu tot curajul lui, un b`iat abia ie[it de pe b`ncile universit`]ii nu poate transforma o afacere falimentar` \ntr-una \nfloritoare! – Matt a muncit zi [i noapte. Cu un fel de furie care m-a \nm`rmurit... |l ajutam [i eu cum puteam mai bine, dar entuziasmul pe care \l avusesem la fondarea societ`]ii disp`ruse. Oft` iar din adâncul pieptului. – F`r` Matt, Societatea Carstair & Todd n-ar mai exista de mult timp! – Gra]ie lui... – Da. El supraveghea totul. De la produc]ie pân` la contabilitate. A reu[it s` ob]in` importante \mprumuturi bancare [i, pu]in câte pu]in, a putut s` restabileasc` echilibrul... {i s` [tii c` \ntr-adev`r ne aflam pe marginea pr`pastiei! Aparent familia Todd avea motive s`-i fie recunosc`toare lui Matt Carstair. „Dar nu [i eu!” \[i spuse Alandra. – {i atunci ai fost obligat s` vinzi casa? se interes` ea. – Jum`tate din ea, o corect` el, fiindc` cealalt` jum`tate apar]inea de drept familiei Carstair. Fusesem deja obligat s-o ipotechez. Când Matt mi-a propus s-o cumpere, m-am sim]it u[urat. N-a[ fi vrut ca aceast` locuin]` s` cad` pe mâini str`ine. Alandra se mir` c` \i spune totul cu atâta u[urin]`. Apoi \n]elese c` \i f`cea bine s` vorbeasc`. Probabil c` nu avea prea des ocazia s`-[i deschid` inima...

60

JANE ASHTON

– Deci, acum Matt Carstair posed` nu numai toat` societatea – dup` câte mi-a spus – ci [i toat` proprietatea? – Am impresia c` Matt \]i spune o mul]ime de lucruri! Remarca bunicului ei o l`s` f`r` glas câteva clipe. – {i Robert? \l \ntreb` ea ceva mai târziu. V`rul ei nu-i era deloc simpatic. Dar pentru el, care probabil c` spera s`-[i fac` o carier` \ntr-o mare companie din care o parte \i va reveni \ntr-o zi, [ocul fusese probabil dur... – Robert nu are voca]ie de inginer. Seam`n` \n aceast` privin]` cu tat`l t`u. – {i el ce face? – Matt i-a oferit un post la uzin`. Se duce acolo cinci zile din [apte... [i nu se obose[te deloc! \ncheie el morm`ind. |ntr-o clip`, din volubil [i deschis, redevenise b`trânul ar]`gos pe care Alandra \l v`zuse când venise la La Roseraie. Schimbarea era frapant`, dar ea era absurd de fericit` descoperind c` personalitatea bunicului ei avea mai multe fa]ete. {i ceea ce descoperise \i pl`cea... Acum era sigur` c` \[i iubise mult fiul [i c` suferise \ngrozitor când acesta din urm` p`r`sise pentru totdeauna locuin]a familiei. {i, brusc, nu mai avu chef nici s`-l tachineze, nici s` fie impertinent`. Dorea pur [i simplu s`-l fac` s` zâmbeasc`. – Nu trebuie s` m` antipatizezi, bunicule, spuse ea cu c`ldur`. Nici eu n-am nici un ban! R`mase t`cut [i ea se \ntreb` dac` nu mersese prea departe. Apoi un surâs amuzat \i destinse fa]a.

UN MOMENT DE NEBUNIE

61

– Uite! spuse el \ntinzându-i un boboc de trandafir pe care tocmai \l culesese. – Oh, mul]umesc! Chipul lui Alan Todd redeveni serios. – }i-ai pierdut p`rin]ii, dar ai totu[i o familie, nu uita asta! declar` el cu seriozitate. – Nu uit, \l asigur` ea. {i se \ndreptar` \mpreun` spre sufragerie. Alandra se sim]ea aproape fericit` \n aceast` diminea]`. {i asta nu i se mai \ntâmplase de la moartea mamei sale... Dar acest sentiment nu dur`. Fiindc` Matt Carstair se afla acolo, \mbr`cat \ntr-un costum de culoare \nchis`, perfect croit. O \nv`lui \ntr-o privire rece. Ea duse bobocul de trandafir la nas [i \l mirosi cu delicate]e. – Bun`, Matt! rosti ea. Dar el nu-i r`spunse. {i totu[i, ar fi trebuit s` fie mul]umit s` vad` c` se \n]elege atât de bine cu bunicul ei! gândi ea. Nu asta voia el? Doamna Pinder sosi cu ou`le cu [unc` pentru Matt – {i pentru mine, v` rog, doamn` Pinder, un ou cu [unc`! \i ceru Alan Todd. – Ia te uit`, apetitul revine! spuse menajera cu satisfac]ie. Jo \mpinse u[a abia respirând, ca [i cum fugise nu [tiu câ]i kilometri. – Beau o cea[c` de cafea, apoi te conduc la gar`, Alandra! Jo p`rea \ntr-o dispozi]ie excelent`. De fapt, nu fusese niciodat` atât de surâz`toare ca \n aceast` diminea]`.

62

JANE ASHTON

– Foarte dr`gu] din partea ta, scumpa mea veri[oar`, o asigur` Alandra. {i f`r` s` se gr`beasc` lu` o felie de pâine pr`jit` [i \ncepu s-o ung` cu unt. Când \[i ridic` ochii \ntâlni privirea intens` a lui Matt fixat` asupra ei. – Da, foarte dr`gu] din partea ta, relu` ea. Dar cine va veni s` m` a[tepte la gara din Ferny Druffield disear`? Jo \[i holb` ochii la ea. – Te \ntorci disear`? rosti ea uluit`. {i de ce? Nici m`car nu-[i d`dea osteneala s`-[i ascund` dezam`girea. – Dac` a[ avea posibilitatea, nici n-a[ pleca de la La Roseraie, o asigur` Alandra. Dar trebuie s`-mi aduc ni[te lucruri dac` vreau s`-mi prelungesc [ederea. – Doamn` Pinder, preg`te[te-mi dou` ou` cu [unc`! strig` bunicul ei. – Ai inten]ia s` mai r`mâi? insist` Jo, necrezându-[i urechilor. Alandra sus]inu privirea dur` a lui Matt. – Bine\n]eles c` da! exclam` ea. Am o mie de motive s-o fac. |n privirea lui Matt se putea citi c` era convins de un singur lucru: hot`rârea ei era motivat` doar de cecul pe care i-l promisese dac` r`mâne timp de trei luni.

Capitolul 5 Era foarte frumos \n acea dup`-amiaz` de duminic`. Alandra mergea repede pe o c`rare de pe coasta abrupt` a colinei. Jos se z`rea La Roseraie \n mijlocul unei m`ri de verdea]`. Tân`ra trebuia s` recunoasc` faptul c` via]a la Ferny Druffield era mult mai pl`cut` decât [i-o \nchipuise acum o lun`, când sosise pentru o vizit` care, dup` p`rerea ei, nu trebuia s` dep`[easc` un sfert de or`... Nu reu[ise \nc` s` elucideze motivele care o f`cuser` s` r`mân`... Poate doar instinctul ei b`t`ios care o \mpingea s` se opun` fiec`rui ocupant al acestei case? Ei o provocaser`, fiecare \n felul lui, [i ea nu mai voia s` se dea b`tut`... |n schimb, nu avea nici cea mai mic` inten]ie s` accepte banii lui Matt. Bine\n]eles c` \l l`sa s` cread` \n continuare c` doar dorin]a de câ[tig o re]inea... Dar mândria \i interzicea s` accepte un singur cent de la acest om, cel mai odios, cel mai nesuferit din câ]i cunoscuse vreodat`.

64

JANE ASHTON

Da. Matt Carstair i se p`rea [i acum la fel de antipatic. Totu[i, p`rerea despre verii ei \ncepuse s` i se schimbe. {tia acum c`, dac` Robert nu-i spusese aproape nici un cuvânt \n primele zile ale [ederii ei la La Roseraie, asta se datora faptului c` era foarte timid. La fel ca [i sora lui, se scula foarte târziu [i Alandra nu-[i vedea verii \n cursul dimine]ii. Avea ocazia s` flec`reasc` pu]in cu Robert seara, \n timpul cinei. Timiditatea lui se topea \ncetul cu \ncetul, la fel ca z`pada la soare. Mai ales c` Alandra \l \ncuraja cu dr`g`l`[enie s` vorbeasc`. |n ajun, \n timpul mesei, \i adresase un surâs de \ncurajare [i, miracol, el \i zâmbise la rândul lui. Alandrei i se [tersese \ns` zâmbetul de pe buze când \ntâlnise privirea lui Matt. O fixa cu un aer iritat, imaginându-[i probabil c` \ncerca s`-l seduc` pe bietul Robert... Iu]ind [i mai mult pasul, tân`ra ridic` din umeri. – Nu vreau s` m` gândesc la Matt Carstair! rosti ea cu voce tare. M` \nfurii de fiecare dat` când fac asta! Strânse din pumni. – |l detest! Când nu erau singuri, era destul de amabil. Când se \ntâlneau \ntâmpl`tor, f`r` martori, el o ignora sau se ar`ta de o polite]e glacial`. Alandra [tia c` nici acum nu avea \ncredere \n ea. |i atribuia cele mai \ngrozitoare defecte [i o judeca f`r` mil`. ***

UN MOMENT DE NEBUNIE

65

Seara, Matt nu-[i f`cu apari]ia la mas`. Alandra se sim]i \ncântat`. Din contr`, chipul lui Jo se crisp` când \n]elese c` nu-l va mai vedea \n acea sear`. – Unde este? \ntreb` ea. Nimeni nu-i r`spunse, a[a c` Jo \[i b`g` nasul \n farfurie. – Unde este? repet` ca pentru sine. S-a dus s` ia masa \ntr-o companie galant`? – Cred c` Matt e destul de mare ca s` hot`rasc` felul cum \[i folose[te timpul f`r` s` ne dea nou` socoteal`, rosti Alan Todd pe un ton oarecum sarcastic. Dup` cin`, Jo urc` direct \n camera ei. Alandra se instal` la televizor \n compania lui Robert. Iar bunicul lor se duse \n biroul lui, unde obi[nuia s`-[i fumeze pipa \n fiecare sear` dup` ce mâncau. – Nu mi se pare interesant, morm`i Robert p`r`sind micul salon unde era instalat televizorul. Dup` plecarea lui, Alandra schimb` câteva canale. Dar nici un program nu-i pl`cu. Urc` \n camera ei [i \ncepu s` citeasc` o carte. Dar [i aceasta i se p`ru la fel de insipid` ca filmele [i dezbaterile pe care \ncercase s` le urm`reasc` pe micul ecran... „Ciudat, gândi ea. Dac` Matt nu e aici, toat` casa pare \n derut`... {i totu[i nu era prima oar` când cina \n ora[. O fi fost de fiecare dat` \n compania aceleia[i femei? {i dac`, \ntr-o bun` zi, \i anun]a c` se c`s`tore[te? Jo ar fi disperat`...

66

JANE ASHTON

|ncercând s` [i-l alunge din minte pe Matt, Alandra se gândi la Robert. Avuseser` de curând o discu]ie serioas`, \n cursul c`reia el \i m`rturisise c` nu-i pl`cea deloc s` lucreze la Societatea Carstair & Todd. {i ce ]i-ar pl`cea s` faci? \l \ntrebase ea. – Nu [tiu... Orice altceva! Dar \n nici un caz o meserie care s` aib` leg`tur` cu profesia de inginer. N-am nici o treab` cu tehnica. *** Alandra nu reu[i s` doarm` prea bine \n acea noapte. Totu[i, a doua zi era \n picioare dis de diminea]`, a[a cum avea obiceiul. – Te-ai sculat chiar mai devreme decât mine! \i spuse bunicul ei venind \n gr`dina de trandafiri, unde le pl`cea la amândoi s` se plimbe \nainte de micul dejun. – Bun` diminea]a, bunicule! – Bun`... – Oh! Un spin ]i-a ag`]at haina... – A[a e... Ridic` din umeri. – {tii s` cârpe[ti, feti]o? – Bine\n]eles. Dac` vrei o repar eu. Nu va fi prea greu! F`cur` câ]iva pa[i \n t`cere [i Alandra se aventur` s`-i pun` \ntrebarea care \i st`tea pe limb`. – Matt s-a \ntors? |n loc s`-i r`spund`, b`trânul \[i ridic` ochii spre cer.

UN MOMENT DE NEBUNIE

67

– Doamne! exclam` el. {i tu? – Cum asta, [i eu? – La fel ca [i Jo, a trebuit s` te \ndr`goste[ti de Matt! – Eu?! Eu \ndr`gostit` de Matt Carstair?! exclam` ea oripilat`. Bunicule, cred c` ai luat-o pu]in razna! El nu se sup`r` [i \i \ntinse doi trandafiri. – La vârsta mea, ai dreptul s-o iei pu]in razna, glumi el. Uitasem c` tu [i Matt sunte]i la cu]ite... – Dac` ar fi primit mai mult` b`taie \n copil`rie, ar fi \n mod sigur mai u[or de tr`it cu el acum, declar` Alandra. Mama lui n-a fost destul de sever`... Dup` un timp de gândire, \ntreb`: – Mama lui mai tr`ie[te? – Da. E pictori]` [i locuie[te \n sudul Spaniei. Climatul e mai bun acolo pentru reumatismul ei. {i mama Alandrei era reumatic` [i tân`ra sim]i c` \ntre ea [i Matt se creaz` o punte de leg`tur`... |l v`zu apoi intrând \n sufragerie. Era gata s` plece la birou. |n costumul gri-\nchis [i c`ma[` alb`, p`rea un adev`rat om de afaceri. Privirea lui se opri pe cei doi trandafiri pe care Alandra \i avea \n mân` [i buzele lui f`cur` o strâmb`tur` dezaprobatoare. Exact ca [i \n diminea]a când Alandra venise cu un boboc de trandafir... – Bun`, Matt! rosti ea. Apoi se duse s` se a[eze pe locul ei [i puse florile lâng` farfurie. – Când o s` plec, o s` iau un buchet \ntreg! spuse ea ca s`-l calce pe nervi.

68

JANE ASHTON

– Dac` n-o s` pleci decât cu un buchet, valiza nu va fi prea grea. Ciudat, dar aceast` remarc` o \ndurer` pe Alandra. {i totu[i, de obicei, nimic din ceea ce spunea Matt nu reu[ea s-o afecteze... – Nu-]i face probleme, spuse ea pe un ton provocator. O s` v` las adresa mea... A[a c` ve]i putea veni s` recupera]i argint`ria familiei \n cazul c` o voi lua cu mine din neb`gare de seam`. – Ai un apartament la Londra? se interes` el. F`r` s`-i r`spund`, ea lu` cafetiera [i se servi. – |n ce cartier? insist` Matt. Nu mi-ai spus niciodat`. – {i nici n-am inten]ia s`-]i spun. – Iart`-m`. Credeam c` \]i va face pl`cere s` te vizitez... Ea puse jos cafetiera cu un gest atât de brusc, \ncât câteva pic`turi de cafea stropir` fa]a alb` de mas`. – Ia te uit` ce idee bun`! exclam` ea cu ironie. Vino s` m` vezi la Londra! Locuiesc la etajul unu [i o s`-]i arunc cu pl`cere o c`ldare de ap` \n cap! Eu... Dar bunicul ei intr` exact \n acel moment \n sufragerie [i Alandra t`cu. *** Venise luna octombrie [i zilele de toamn` erau splendide. – Nu va mai dura mult! spuse cu regret Jo. O \nso]ise pe Alandra \n ora[. Merseser` amândou` pe jos ca s` cumpere pu]in` lân` la culoare pentru repararea hainei bunicului. Jo nu \nceta s` vorbeasc` despre marele bal care urma s` aib` loc la Bedewick s`pt`mâna viitoare.

UN MOMENT DE NEBUNIE

69

– O s` mearg` [i Matt? o \ntreb` Alandra. – Nu cred. L-am rugat dar n-a p`rut prea tentat. Un oftat ie[i din pieptul lui Jo. – Dar o s`-i mai spun [i disear`. Mi-ar pl`cea atât de mult s` vin` cu mine! *** Cina aproape c` se terminase când Jo se hot`r\ s` abordeze subiectul care-i st`tea pe inim`. Dar \n loc s` i se adreseze direct lui Matt, se adres` bunicului ei care se strâmb`. – |]i m`rturisesc, feti]o, c` balurile nu m` mai atrag deloc! – Vor avea o orchestr` atât de bun`! {i se duc to]i oamenii pe care-i cunoa[tem... F`cu o mutri[oar` dr`g`la[`. – {i am chef s` dansez! Fiindc` nimeni nu deschidea gura, ad`ug`: – {i mi-a[ dori [i o rochie nou`... Pe nea[teptate, Alan Todd se \ntoarse spre Alandra. – Dar tu? Te duci [i tu la bal? Era gata s` rosteasc` un „nu” categoric. Dar \[i d`du seama c` Matt o privea \ncruntat. {i, nici de data asta, nu putu rezista dorin]ei de a-l tachina... Lu` o expresie candid`. – Mi-ar pl`cea, spuse ea. Dar, ca [i Jo, n-am nimic de \mbr`cat.

70

JANE ASHTON

Bine\n]eles c` Matt se va gândi c` \ncerca s` ob]in` o rochie nou` de la bunicul ei. De fapt, ea nu avea deloc inten]ia s` se duc` la bal [i spera c` bunicul nu se va sup`ra când, mâine diminea]`, \i va spune c` nu are nevoie de rochie. – Am priceput, ve]i avea amândou` toalete noi de sear`, morm`i el. Dar un surâs \i plutea pe buze. Jo scoase un strig`t u[or de pl`cere. Alandra se mul]umi s`-i zâmbeasc` bunicului cu c`ldur`. Nu \ndr`znea s` se \ntoarc` spre Matt, fiindc` se temea c` o s` izbucneasc` \n râs... Robert se agit` pe scaunul lui. – Alandra... |[i drese glasul [i continu` cu o voce mai puternic`: – Alandra, mi-ar face pl`cere s` te \nso]esc la bal. – Dar... \ncepu ea. Era s` zic`: „dar eu nu vreau s` merg!”. Totu[i, când v`zu c` bietul Robert se \nro[ise pân` peste urechi dup` acest efort de a-[i \nvinge timiditatea, nu \ndr`zni s` revin` asupra spuselor ei. – {i mie mi-ar face pl`cere s` merg cu tine, \l asigur` ea. Robert, care cu o clip` mai \nainte p`rea gata s` se ascund` sub mas`, arbor` acum un zâmbet triumf`tor. Matt se ridic`. – Vom merge cu to]ii! decise el. Alandra \i arunc` o privire ucig`toare. Dar nu risc` totu[i s` protesteze. |ntr-al nou`lea cer, Robert p`r`si sufrageria urmat de Matt. Jo se gr`bi s` se ia dup` ei.

UN MOMENT DE NEBUNIE

71

Alandra r`mase singur` cu bunicul ei. Rapiditatea cu care se desf`[uraser` evenimentele o l`sase f`r` glas. |n urm` cu cinci minute era hot`rât` s` nu se duc` la acest bal, [i pentru a-i face pl`cere lui Robert, acum era obligat` s` se duc`... – S` te duci \mpreun` cu Jo la Bedewick, \i spuse Alan Todd. Am cont deschis la câteva magazine. – Dar am glumit când am spus c` n-am nimic de \mbr`cat, se ap`r` Alandra. {i totu[i, `sta era motivul! Nu avea nici o toalet` mai ca lumea \n garderoba ei destul de s`r`c`cioas`. Bunicul se \ncrunt`. – Doar n-o s` fii la fel de \nc`p`]ânat` ca tat`l t`u? Alandra \l privi. Nu voia ca el s`-i ofere cadouri... – Eu... Se \ntrerupse. Revedea urechile ro[ii ale lui Robert. Ridicându-[i privirea, \ntâlni ochii bunicului [i-[i reaminti emo]ia pe care o citise \n ochii lui sp`l`ci]i \n urm` cu câteva zile. A[a era... omul acesta o f`cuse s` sufere pe mama ei. Dar [i el suferise când fiul lui \l p`r`sise... „Via]a este foarte complicat`, gândi ea. Nu trebuie s` judec pripit. Mai ales c` nici o fiin]` omeneasc` nu e perfect`.” – Ei bine? o \ntreb` el. Alandra ezit`. |nc`p`]ânarea era, la fel ca [i orgoliul, o calitate – sau un defect? – care p`rea s`-i caracterizeze pe to]i membrii familiei Todd. Bunicul ei, tat`l ei [i acum chiar ea... Dac` bunicul [i tat`l ei n-ar fi fost atât de \nc`p`]âna]i, ar fi reu[it probabil s`-[i rezolve disensiunile.

72

JANE ASHTON

*** A doua zi de diminea]`, o \nso]i pe Jo la Bedewick ca s` bat` magazinele. Veri[oara ei nu \ntârzie s`-[i fixeze alegerea asupra unei rochii lungi imprimate care \i venea foarte bine. – Acum trebuie s` g`sim ceva pentru tine, \i spuse ea Alandrei. Dar aceasta nu era prea entuziasmat`. |ns` când v`zu o rochie splendid` din m`tase ro[ie, drapat` ca o tunic` pe un um`r, \n timp ce cel`lalt r`mânea gol, nu mai rezist`. Niciodat` nu-i f`cuse atâta pl`cere s` probeze ceva... Când se v`zu \n oglind`, r`mase f`r` glas. Ea era fata aceea \nalt`, cu alur` de manechin? {i brusc se v`zu \nso]it` nu de Robert, ci de Matt... B`tu din gene [i imaginea nebuneasc` disp`ru imediat. – Ce se \ntâmpl` cu mine? [opti, sup`rat` pe sine. Dar gândul ei fugea tot spre Matt Carstair. Cum de \[i putea pierde astfel timpul? „A[ face mai bine s` m` gândesc la Robert...” \[i spuse ea mu[cându-[i buza de jos. Atitudinea v`rului ei \i f`cea probleme. De când \i acceptase invita]ia, p`rea \ntr-al nou`lea cer. {i \n]elegea acum c` gre[ise \ncurajându-l astfel. Fiindc` \[i va face iluzii... Va trebui s` pun` foarte repede lucrurile la punct [i s`-l fac` s` \n]eleag` c` nu e posibil` o rela]ie \ntre ei.

UN MOMENT DE NEBUNIE

73

*** |n timp ce cobora la cin`, nu se sim]ea deloc \n largul ei. Cum s`-l resping` pe Robert f`r` s`-l bruscheze? – Ah, iat`-te \n sfâr[it, Alandra! exclam` v`rul ei de cum o z`ri. |ncepusem s` m` \ntreb dac` o s` te ar`]i... – {tii bine c` vin \ntotdeauna la mas`, \i r`spunse ea zâmbind. Matt o privi cu un aer glacial. {i avu impresia c`, \n tot timpul cinei, n-o sc`p` din ochi... La fel ca [i Robert... {ervetul \i alunec` de pe genunchi [i c`zu pe covor. Robert se repezi s`-l ridice. – Mul]umesc, [opti ea. Abia \[i \nghi]ise ultima buc`]ic` de desert c` se [i ridic`. – V` rog s` m` ierta]i... dar vreau s` scriu ni[te scrisori. Robert o privea. |n ochii lui citi adora]ia umil` a unui câine. Travers` holul cu pas vioi, dar nu avu timp s` ajung` la primele trepte ale sc`rii: o mân` de fier o prinse de \ncheietura mâinii... Robert o urm`rise! |[i ridic` ochii [i, cu mirare, constat` c` nu v`rul ei o strângea de mân` atât de posesiv, ci Matt Carstair. Vru s` se degajeze. Dar el nu-i l`s` timp [i, cu brutalitate, o \mpinse \n biroul lui.

Capitolul 6 Matt o prinse de umeri [i o scutur` f`r` pic de blânde]e. Ochii \i str`luceau. – Unde te crezi?! exclam` el. |i d`du drumul la fel de brusc [i \[i \ncruci[` bra]ele, privind-o acuzator. – N-ai pic de minte! Comportarea ta este incalificabil`! – La fel ca a ta, ripost` ea frecându-[i \ncheietura \nro[it`. Te compor]i exact ca omul cavernelor! Dar poate c` a[a este moda la Ferny Druffield. Nu uita \ns` c` eu vin de la Londra, unde suntem pu]in mai civiliza]i... – Dar aici nu suntem la Londra, o \ntrerupse el. Ci la ]ar`. {i \nchipuie-]i c` aici lucrurile se petrec mult mai simplu. – Tu e[ti un om simplu, Matt? Tu? \l ironiz` ea. – Nu vorbesc despre mine, [tii perfect asta! – Atunci despre cine vorbe[ti?

UN MOMENT DE NEBUNIE

75

– Despre Robert. Alandra cl`tin` din cap. – Foarte bine... rosti ea sarcastic. S` vorbim despre Robert, dac` a[a vrei. O fixa [i se sim]i pe nea[teptate foarte vulnerabil` \n fa]a acestui b`rbat dur. – {i s` [tii c` n-o s`-]i repet de dou` ori, \ncepu el vehement. – |n consecin]`, sunt numai ochi [i urechi. Cu cât glumea ea mai mult, cu atât se \ntuneca Matt la fa]`. Alandra se sim]ea oarecum \n starea de spirit a unui toreador care flutur` pânza ro[ie \n fa]a unui taur \nfuriat... Oricum ea nu avea inten]ia s`-i explice faptul c` aten]iile lui Robert o deranjau [i c` nu [tia cum s` scape de ele. – Las`-l \n pace pe Robert! \i spuse el. Nu e pentru o fat` ca tine. {tii prea bine asta! O fat` ca tine. Cu cât dispre] pronun]ase aceste patru cuvinte! Atunci Alandra se zbârli. – Sunt liber` s` fac ceea ce-mi place! Robert e major [i eu la fel. De ce te amesteci? Matt strânse pumnii [i Alandra ridic` din umeri. – Vin dintr-un mare ora[, \i reaminti ea. {i m` cam plictisesc la ]ar`. Trebuie s`-mi g`sesc ni[te distrac]ii! Reu[i chiar s`-i zâmbeasc` ironic. – Mi-ai spus s` nu-mi \ncerc din]ii pe tine, scumpul meu Matt. A doua op]iune de aici fiind Robert, ]i se pare surprinz`tor c` m-am orientat spre el?

76

JANE ASHTON

Era furioas`, dar reu[ise totu[i s` vorbeasc` pe un ton glume]. |[i d`dea seama c` lui Matt \i venea extrem de greu s`-i suporte sarcasmele. – E[ti... \ncepu el. Dar nu avu timp s` spun` mai mult: soneria telefonului se f`cu auzit`. Lu` receptorul [i mârâi: – Alo? – Of! Salvat` de telefon! exclam` Alandra pe un ton batjocoritor. – Alo? repet` Matt \nfuriat. |ncruntat, \[i ascult` interlocutorul invizibil. Apoi d`du din cap, \n timp ce o privea pe Alandra. – Cine e? url` el. Alandra se preg`tea s` p`r`seasc` \nc`perea \n vârful picioarelor, când Matt aproape c` arunc` aparatul spre ea. – E pentru tine! Ridicând din sprâncene, Alandra lu` receptorul. Era pentru prima oar` când primea un telefon la La Roseraie! Matt nu se pref`cu deloc c` ar vrea s` ias` din birou. R`mase lâng` ea, decis s` nu piard` nici un cuvânt din aceast` convorbire telefonic`. |ncercând s` nu ]in` cont de prezen]a lui, Alandra \ntreb`: – Alo? Cine e la telefon? Aici Alandra Todd... – Nu prea e[ti bine primit când ri[ti s` formezi num`rul t`u de telefon, se auzi o voce b`rb`teasc` la cel`lalt cap`t al firului. – Henry! exclam` Alandra, \ncântat` s`-[i aud` patronul [i prietenul totodat`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

77

Singurul ei prieten de pe lume, poate... Se ar`tase atât de \n]eleg`tor, la fel ca [i so]ia lui, când ea \[i pierduse mama. – Dar cum de mi-ai g`sit num`rul de telefon? se mir` ea. – N-a fost greu. Mi-ai dat adresa de la Ferny Druffield [i a trebuit doar s` consult cartea de telefon. – Deci ]i-a fost dor s`-mi auzi vocea? rosti ea, amuzat`. Al`turi de ea, Matt Carstair se crispa [i ea se hot`r\ s`-l \nfurie [i mai mult: – Trebuia neap`rat s` m` contactezi? Era atât de urgent? spuse ea cu o voce pisicoas`. – Oh, da! |nlocuitoarea ta tocmai [i-a dat demisia. {i oricum, nu era prea priceput`! N-am \ncetat nici o clip` s`-]i regret plecarea [i m` \ntrebam dac`, din \ntâmplare, n-ai avea chef s`-]i reiei slujba? – Hmm, eu... Alandra ezit`. Matt f`cu un gest ner`bd`tor. – Mi-ar pl`cea, Henry, spuse ea \n cele din urm`. Din nefericire, nu pot pleca de aici pentru moment... Apoi, pe un ton confiden]ial, ad`ug`: – Mi-am luat o slujb` temporar`. – Lucrezi! exclam` el. – Provizoriu. |i arunc` o privire lui Matt. Un Matt cu o fa]` dezaprobatoare [i ale c`rei buze strânse nu prevesteau nimic bun...

78

JANE ASHTON

– Vezi, Henry, relu` Alandra, munca asta este cam prost pl`tit`. Dar cu pu]in noroc, o s` ob]in o prim` gras` la sfâr[it, fiindc`... Dar nu mai avu timp s` spun` mai mult. Matt \nh`]ase receptorul [i \l trântise \n furc`, \ntrerupându-i astfel convorbirea. Apoi se apropie amenin]`tor de Alandra care se d`du \napoi, speriat` cu adev`rat. Dar \n acel moment, u[a se \ntredeschise [i \n cadrul ei ap`ru mutri[oara dr`g`la[` a lui Jo. – Am crezut c` aud soneria telefonului... F`cu ochii mari când \l v`zu pe Matt, palid de furie, [i pe Alandra, vizibil speriat`. – Iar v` certa]i! exclam` ea. – Am terminat, am terminat, se gr`bi s-o asigure Alandra. Nu-i a[a Matt, c` am terminat? {i f`r` s`-i mai a[tepte r`spunsul, disp`ru \n mare grab`, \ntrebându-se ce gândise Henry despre acest mod deloc ceremonios de a \ntrerupe o convorbire telefonic`... *** |n cursul zilelor urm`toare, Matt o ignor` cu des`vâr[ire. {i ea f`cu la fel. Totu[i \i sim]ea adesea privirea fixat` asupra ei, mai ales când Robert se g`sea prin preajm`. Apoi atmosfera se mai dezghe]`, Matt ajungând chiar s`-i ofere un pahar de Xeres \ntr-o sear`, \nainte de cin`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

79

|n seara balului, p`rea s` fie \ntr-o dispozi]ie excelent`. – Toat` lumea e gata? \ntreb` el. Atunci, hai... Cu r`suflarea t`iat`, Alandra \l privea. Era extrem de seduc`tor \n smochingul de o croial` perfect`... Toate femeile vor fi la picioarele lui! {i Robert ar`ta bine. Mai ales c` se hot`râse \n sfâr[it s` se duc` la frizer. Acesta reu[ise s`-i disciplineze oarecum ciuful rebel, dup` ce-l scurtase destul de mult. Matt se urc` la volan [i, considerând c` e \ndrept`]it`, Jo se a[ez` al`turi de el. Alandra se instal` deci \n spate, \mpreun` cu Robert. O dat` ajun[i, Alandra [i Jo se \ndreptar` spre garderob`. Capa de catifea pe care o purta Alandra \i fusese \mprumutat` de veri[oara ei. O \ntinse femeii de la garderob` [i Jo scoase o exclama]ie admirativ`. – Ar`]i splendid, Alandra! Tân`ra surâse. – {i tu la fel, Jo! Privirea acesteia din urm` se oprir` pe colierul de perle pe care Alan Todd i-l \mprumutase Alandrei pentru aceast` sear` special`. Refuzase la \nceput, dar bine\n]eles c` el insistase [i ob]inuse câ[tig de cauz`. – Sunt perlele bunicii? se interes` veri[oara ei. – Da. Te deranjeaz`? Bunicul a insistat s` le port \n seara asta [i...

80

JANE ASHTON

– Nu m` deranjeaz` deloc! exclam` Jo. Ridic` bra]ul, f`când s` sclipeasc` o br`]ar` splendid`. – Uite, eu port diamantele bunicii! {i \mpreun` se duser` s`-i \ntâlneasc` pe Matt [i Robert care \i a[teptau \n hol. F`r` voia ei, Alandra se \nro[i brusc, con[tient` de um`rul ei gol [i de decolteul generos al rochiei. Cu pu]in` timiditate, ridic` ochii spre Matt [i remarc` faptul c` nu decolteul ei \l interesa, ci perlele... |n seara asta, ar fi vrut s` fac` un armisti]iu cu el. Dar era prea obi[nuit` s`-l provoace... – Frumos cadou, nu-i a[a? \i lans` ea cu un aer satisf`cut. El ridic` din sprâncene [i \ntreb` ne\ncrez`tor: – Alan ]i-a dat colierul? Abia se ab]inu s` nu-l p`lmuiasc`. Din fericire ni[te prieteni de familie \p`rur` exact \n acel moment. Matt o prezent` drept nepoata lui Alan Todd [i Alandra \[i uit` furia... Dac` Robert ar fi avut posibilitatea s` fie organizatorul balului, el n-ar fi dansat decât cu Alandra. Dar tân`ra nu ducea lips` de cavaleri [i \i rezerv` v`rului s`u doar dou` sau trei dansuri. – E pentru prima oar` când ie[im \mpreun`, \i [opti el la ureche \n timp ce o strângea \n bra]e. Ea reu[i s`-l \mping` cu blânde]e [i s` lase pu]in` distan]` \ntre ei. Nu-i pl`cea s`-i vorbeasc` despre acest bal ca despre o ie[ire \n doi, p`rând s` sugereze c` vor mai exista \nc` multe altele. |ncercând s` schimbe subiectul, spuse primul lucru care \i trecu prin minte.

UN MOMENT DE NEBUNIE

81

– |mi place tunsoarea ta. Robert zâmbi \ncântat. Matt m-a trimis la frizerul lui \n aceast` dup`-amiaz`. – {i dac` am face un tur pe la bufet? \i suger` Alandra, fiindc` orchestra ataca un tangou prea languros. – Cum vrei, spuse Robert f`r` entuziasm. Fu [i mai dezam`git când câ]iva tineri se repezir` spre ei. – Când o s` te hot`r`[ti odat` s` ne-o prezin]i pe veri[oara ta?! exclam` unul dintre ei. Cu regret, Robert se execut`: – Dudley Nillan... Alandra Todd, morm`i el. Un alt tân`r, cu care Alandra dansase la \nceputul serii, \i zâmbi cu gura pân` la urechi. – {i tu vrei s` fii prezentat? se strâmb` Robert. Nigel Morgan... – Nu-i cazul, \l \ntrerupse acesta. Eu am dansat deja cu veri[oara ta. Apoi se adres` Alandrei: – {i o s` mai dans`m, nu? Robert scutur` cu \nc`p`]ânare din cap. – Alandra a venit cu mine [i cu mine o s` danseze! Nigel Morgan ridic` din umeri. – Verii nu intr` la socoteal`! Atmosfera \ncepea s` fie \ncordat`. Alandra \ncerc` o porti]` de ie[ire.

82

JANE ASHTON

– Dar unde e Jo? se interes` ea. – Adineaori dansa cu Jonathan Noseby, spuse Dudley Nillan. |n acest caz, unde era Matt? se \ntreb` Alandra. Evit` totu[i s` pun` \ntrebarea cu voce tare. Mai ales c` r`spunsul ap`ru singur, chiar \n persoana lui Matt... Cu mersul lui suplu, felin, \[i f`cea intrarea \n sala unde organizatorul plasase bufetul. O g`si imediat \n mijlocul curtezanilor ei. O clip` ea crezu c` o s` li se al`ture [i, ciudat, inima \ncepu s`-i bat` nebune[te. Dar Matt le \ntoarse brusc spatele [i se \napoie \n sala de bal. Ceva mai târziu, Alandra \l rev`zu din \ntâmplare. De data asta zâmbea. {i i se \ntâmpla atât de rar, \ncât ea r`mase cu gura c`scat` – \i zâmbea unei tinere de vreo treizeci de ani, \mbr`cat` \ntr-o rochie strâmt` de lame auriu care nu ascundea mare lucru din formele ei perfecte. P`rul \i era strâns pe ceaf` \ntr-un coc de culoarea abanosului, l`sându-i liber` fa]a cu un oval perfect. Alandra dansase de mai multe ori cu Nigel Morgan [i Dudley Nillan. |ncepea s` se plictiseasc` [i ar fi vrut s` plece acas`, dar nimeni nu p`rea s` se gândeasc` la plecare. Robert f`cea opriri din ce \n ce mai \ndelungi la bar. Jo se \nvârtea \n mijlocul ringului de dans, cu un aer extaziat, \n bra]ele unui tân`r zâmbitor. Iar Matt p`rea fascinat de conversa]ia acelei brunete frumoase cu trup de zei]`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

83

Un b`rbat, mai \n vârst` decât tinerii cu care dansase pân` acum Alandra, o invit`. {i ea \l urm` pe ringul de dans. Se p`rea c` noul ei cavaler nu [tia cine este, fiindc` o \ntreb` dac` locuie[te la Bedewick. – Nu, sunt aici... \n vacan]` la ni[te rude din Ferny Druffield, \i explic` ea. Printre gene arunc` o privire spre locul unde se afla Matt \n urm` cu o clip`. Dar el disp`ruse. – Ferny Druffield! exclam` necunoscutul. Locuiesc foarte aproape de acolo! Ne-am putea revedea [i... O mân` se a[ez` pe um`rul Alandrei. – Mi-ai promis urm`torul vals, rosti Matt. {i o lu`, pur [i simplu, din bra]ele cavalerului ei. Alandra nu [tia s` danseze prea bine vals. Dar Matt era un excelent dansator [i o antren` \ntr-un vârtej ame]itor \n care ea \l urm`ri f`r` nici o greutate. – Nu-mi amintesc s`-]i fi promis acest vals! remarc` ea, extrem de bine dispus`. Cum Matt r`mânea t`cut, ea ad`ug`: – Nu sunt de acord cu felul \n care mi-ai izgonit cavalerul. Un asemenea procedeu nu-]i prea st` \n obicei! Fiindc` el continua s` tac`, Alandra rosti exasperat`: – }i-au trebuit patru ore ca s`-]i aminte[ti de existen]a mea? – Crezi c` a[ fi putut s` te uit? o \ntreb` el sarcastic. Ochii lui fixau de data asta decolteul generos al rochiei, din care se putea ghici \nceputul sânilor.

84

JANE ASHTON

Tonul ironic al lui Matt o atinse pân` \n adâncul sufletului pe Alandra. De[i era inexplicabil, a[a se \ntâmplase. Ni[te lacrimi tr`d`toare \i umezir` ochii. |nghi]i \n sec. Era pentru prima dat` când o remarc` \n doi peri f`cut` de Matt Carstair o sup`ra. – Ce s-a \ntâmplat? se interes` el \n [oapt`. Remarcase faptul c` se schimbase la fa]`. Din fericire, nu [tia care este cauza... – La ce or` se va termina balul? \ntreb` ea. – Nu prea târziu. Presupun c` la Londra ]i se \ntâmpla adesea s` te culci \n zori... – La Londra e altceva. Valsul se terminase. Alandra vru s` se desprind` din bra]ele lui, dar Matt nu-i d`du drumul. – Plec`m, hot`r\ el. – {i Jo? Pare s` se distreze de minune. Tu... – {i Robert? rosti el ca un ecou. S`rmanul de el s-a dus s`-[i \nece necazul la bar... – Ar trebui s` te hot`r`[ti odat` ce vrei! explod` ea. |ntr-o zi m` acuzi c` vreau s`-l seduc pe s`rmanul Robert [i \mi porunce[ti s`-i dau pace! {i a doua zi te super fiindc` nu m` ocup destul de el! – Pe drumul de \ntoarcere o s`-i explici c` nu ]ineai neap`rat s` dansezi cu tot Bedewick-ul! Apoi zâmbi ironic. – Dar dac` nu te sim]i \n stare s`-l \nfrun]i pe Robert, po]i s` stai \n fa]`, lâng` mine. Alandra ridic` dispre]uitoare din umeri.

UN MOMENT DE NEBUNIE

85

– M` simt \n stare s` \nfrunt orice b`rbat, \l asigur` ea. Ceva mai târziu, \n ma[ina care \i ducea \napoi la La Roseraie \i veni destul de greu s`-l resping` pe Robert. Un Robert beat care uitase de timiditatea lui obi[nuit` [i tot \ncerca s-o ia \n bra]e... |n tot timpul drumului Alandra duse cu el o b`t`lie t`cut`. Nici una din mi[c`rile ei nu-i sc`pa lui Matt, care se uita aproape \n permanen]` \n oglinda retrovizoare pe care o reglase \n a[a fel \ncât s`-i poat` supraveghea pe pasagerii din spate... Alan Todd se retr`sese de mult \n camera lui, când Matt, Alandra [i Jo intrar` \n hol, urma]i de Robert care se \mpleticea. – Ai face mai bine s` te bagi \n pat, Robert, spuse Matt cu severitate. Cl`tinându-se, tân`rul se \ndrept` spre Alandra. – Vino... vino cu mine... Fu gata s` cad`; tân`ra \ntinse repede mâna ca s`-l ajute s`-[i recapete echilibrul. Matt \l lu` de umeri [i \l \mpinse pe sc`ri. – S` nu te superi pe el, Alandra! rosti Jo pe un ton de scuz`. S`racul Robert! A b`ut atât de mult \ncât nu mai [tie nici ce zice nici ce face! O s`-i fie ru[ine mâine când o s`-[i reaminteasc` de aceast` sear`. Dac` o s`-[i mai reaminteasc`... – Nu sunt deloc sup`rat` pe el, o asigur` Alandra. Urc` la rândul ei scara, \nso]it` de Jo.

86

JANE ASHTON

– Te-ai distrat bine? o \ntreb` pe veri[oara ei. – A[a [i a[a. – Totu[i aveai aerul c` te distrezi foarte bine! Jo oft`. – Pe de o parte da, pe de o parte nu. – De ce? – Fiindc` a ap`rut din nou acea... Hamilton! – Oh! se mul]umi s` rosteasc` Alandra. Nu-i fusese greu s` ghiceasc` c` femeia \n rochie de lame auriu era acea... Ce reprezenta doamna sau domni[oara Hamilton pentru Matt? Era amanta lui? Voia s-o ia de nevast`? |n timp ce \[i scotea colierul de perle \n camera ei, Alandra \ntorcea problema pe toate fe]ele. Nu avea somn. Seara asta nu se desf`[urase a[a cum sperase... Un sentiment ciudat de insatisfac]ie punea st`pânire pe ea. {i, brusc, avu chef s` fac` o plimbare pe afar`. F`r` s` se mai gândeasc`, ie[i din camera ei. „Nu voiam s`-l sup`r pe Robert! gândi ea. Chiar c` nu voiam...” Oft`. Travers` \ncet sufrageria [i \mpinse una din u[ile care d`deau spre gr`din`. Era prea cufundat` \n gândurile ei ca s` remarce faptul c` aceasta nu era \nchis`. Alese aleile pres`tare cu nisip. Parfumul trandafirilor era ame]itor. – Nu reu[e[ti s` dormi, Alandra? Tân`ra tres`ri recunoscând vocea lui Matt.

UN MOMENT DE NEBUNIE

87

– Ia te uit`... [i tu ai ie[it la plimbare? \ng`im` ea. Sim]i c` inima \ncepe s`-i bat` din ce \n ce mai repede. Gâtul \i era uscat [i regreta c` n-a g`sit ceva mai inteligent de spus. – Nu reu[e[ti s` dormi fiindc` l-am \mpiedicat pe Frank Millington s`-]i dea o \ntâlnire amoroas`? Deci b`rbatul de vreo patruzeci de ani cu care dansa când \[i f`cuse Matt apari]ia ca s-o invite la dans se numea Frank Millington... – }i-ai scos pârleala \n seara asta! rosti Matt cu dispre]. Alandra se \ncrunt`. – Ce vrei s` zici cu asta? – Pretindeai c` te plictise[ti aici. N-am avut impresia c` a[a a fost cazul [i la bal! }i-ai f`cut o mul]ime de rela]ii... Tân`ra ridic` din umeri. – Dac` \]i \nchipui c` sunt \n c`utarea unei \ntâlniri amoroase, conform propriilor tale cuvinte, nu uita c` m-a[ fi putut mul]umi cu Robert. – |n seara asta Robert n-a fost tovar`[ul visat! De aceea ai ie[it dup` mine \n gr`din`? – Eu, s` m` ]in dup` tine?! exclam` ea. Timp de o clip`, r`mase f`r` glas. Apoi continu`: – Nici m`car nu [tiam c`... Apoi furia \[i spuse cuvântul: – Ce preten]ie! Chiar c` e[ti un... e[ti un... Se \ntrerupse, c`utând insulta potrivit`. Apoi o rev`zu pe acea Hamilton cu Matt, [i \l asigur` dispre]uitoare:

88

JANE ASHTON

– Celelalte femei n-au decât s` se \nvârteasc` \n jurul t`u ca fluturii de noapte pe lâng` lamp`. |nchipuie-]i c` nu e [i cazul meu, Matt Carstair! |nchipuie-]i c` nu va fi niciodat` cazul meu! – Ah, da? Deci pretinzi c` n-ai chef s` te distrezi pu]in? {i brusc, o trase spre sine. – Vedem noi acum, morm`i el. |nainte ca ea s`-i fi putut ghici inten]iile, pusese st`pânire pe buzele ei cu o s`rutare care nu avea nici un pic de blânde]e \n ea. |n primele clipe, Alandra se zb`tu ca o nebun`. Dar el o ]inea cu putere... {i pu]in câte pu]in, sim]i c` \ncepe s`-i curg` foc prin vine. – Opre[te-te! reu[i ea s`-i spun`. El \[i ridic` o clip` capul. – Vrei s` m` opresc? Chiar vrei? Acum depunea o ploaie de s`rut`ri pe um`rul ei gol [i ea se \nfiora de pl`cere, de dorin]`... – Opre[te-te, repet` ea mai slab. Acum nu se mai zb`tea. Dimpotriv`, toat` fiin]a ei tânjea dup` trupul lui b`rb`tesc. El puse din nou st`pânire pe buzele ei. Nu era s`rutat` pentru prima oar`, dar nu fusese niciodat` atât de tulburat` de un simplu s`rut. Un simplu s`rut? Nu, acela al lui Matt nu era deloc obi[nuit... Avea puterea s-o transporte \ntr-o lume necunoscut`. O lume senzual` a c`rei existen]` o ignora. Pe nea[teptate, Matt \i d`du drumul. Cu ochii \nchi[i, ea \i \ntinse buzele.

UN MOMENT DE NEBUNIE

89

– Ei, acum [tim! remarc` el zeflemitor. Alandra tres`ri, ca trezit` dintr-un vis, [i deschise ochii. – Ce... ce [tim? \l \ntreb` ea. Cu bra]ele \ncruci[ate pe piept, el o privea de sus. – C` supor]i cu greu abstinen]a, \i arunc` el \n fa]`. Aceast` adev`rat` insult` parc` o plesni. – Cum... cum \ndr`zne[ti! se indign` ea, ro[ie de umilin]`. Deci, acea s`rutare nu avea nici o semnifica]ie! Pentru el era vorba doar de un test! Un test la care d`dea r`spunsul care \i convenea... – Nu conta pe mine s`-]i potolesc sim]urile, draga mea! o asigur` el. O s` ai cecul t`u de o mie de lire sterline [i nimic mai mult! Dac` tu cau]i... altceva, adreseaz`-te \n alt` parte. Alandra p`lise. Tot sângele \i fugise din obraji. O furie f`r` nume pusese st`pânire pe ea. F`r` s` se mai gândeasc`, ridic` mâna [i \l p`lmui cu toat` puterea. – De mult timp meritai asta! exclam` ea. Cred c` palma asta valoreaz` o mie de lire! Dup` aceste cuvinte, \i \ntoarse spatele [i se \ndrept` spre cas`.

Capitolul 7 Când Alandra deschise ochii a doua zi de diminea]`, evenimentele serii \i revenir` imediat \n minte. Satisfac]ia pe care o \ncercase p`lmuindu-l pe Matt Carstair disp`ruse. Se sim]ea nehot`rât`, prost dispus`... {i când cobor\ s`-[i ia micul dejun, \[i d`du seama c` nu era singur`. – Bun`, spuse ea dup` cum obi[nuia. Nimeni nu-i r`spunse. Evit` s`-l priveasc` pe Matt. {i lucru uimitor, Jo [i Robert erau prezen]i. Jo p`rea teribil de deprimat`. Iar Robert ar`ta \ngrozitor. Ai fi crezut c` era un câine b`tut. Las’ c` merit`! gândi f`r` mil` Alandra. O pendul` b`tu jum`tatea de or`. Robert se strâmb` [i Matt se ridic`. Jo se lu` \n fug` dup` el... Atunci Robert se hot`r\ la rândul lui s` p`r`seasc` \nc`perea, cu capul plecat, f`r` s` \ndr`zneasc` s` arunce nici o privire \n direc]ia Alandrei.

UN MOMENT DE NEBUNIE

91

|n acel moment Alan Todd \[i f`cu apari]ia \n sufragerie. – Bun` diminea]a, bunicule! – Bun`, morm`i el. Tân`ra deschise po[eta [i scoase perlele pe care le primise \n ajun. – |]i mul]umesc foarte mult c` mi le-ai \mprumutat, declar` ea, nereu[ind s` par` prea entuziasmat`. Alan Todd o fix`, apoi \[i \ndrept` privirea asupra perlelor care str`luceau f`r` ostenta]ie pe mas`, f`r` a face \ns` vreun gest s` le ia. – Mi-ar face pl`cere s` p`strezi perlele bunicii tale, Alandra, spuse el \n cele din urm`. Dar tân`ra scutur` din cap. – Mul]umesc, dar nu vreau. Ar fi putut vorbi mai altfel... Dar era prea demoralizat`. Alan Todd oft`. – Doamne! exclam` el. {i se zice c` sunt orgolios! Dar orgoliul meu nu e nimic \n compara]ie cu al t`u. Luând colierul, \l b`g` \n buzunarul hainei. Jo reveni \n sufragerie. – Pe Robert \l doare capul, declar` ea turnându-[i o cea[c` de cafea. Nimic de mirare! – Am observat c` nu p`rea prea \n form`, [opti Alandra. – Ai remarcat c` [i Matt e foarte prost dispus? o \ntreb` Jo. – Nu...

92

JANE ASHTON

Ar fi trebuit s`-l priveasc`. M`car s` vad` dac` \i r`m`seser` urme pe obraz de la degetele ei. Cu pu]in noroc, poate c` avea [i un ochi \nvine]it... – {tii de ce este prost dispus? \ntreb` Jo. Pur [i simplu pentru c` am avut proasta inspira]ie s`-l pun \n gard` \mpotriva Corinnei Hamilton! Alandra f`cu ochii mari. – Da? se mul]umi ea s` spun`. – Dat fiind c` s-a \ntors aici, se va face luntre [i punte ca s` re\nnoade rela]ia lor! exclam` disperat` Jo. – S` re\nnoade? – Era gata s`-l fac` s-o ia de nevast`, acum vreo doi sau trei ani, explic` Jo. Dar cum Matt nu se hot`ra destul de repede dup` gustul ei, prins \n mreje un b`rbat bogat... – {i este m`ritat`? se interes` repede Alandra. – Era, o corect` Jo. Dup` câteva luni de la c`s`torie a divor]at. {i se pare c` prime[te de la fostul ei so] o pensie mai mult decât bun`! Alandra clatin` din cap. – Crezi c` s-a \ntors din cauza lui Matt? – Bine\n]eles! N-ai v`zut-o asear`? Se ]inea dup` el ca o lipitoare... Jo strânse din pumni [i puse cu zgomot cea[ca pe mas`. – O s` fac un tur cu ma[ina, decise ea. Vii cu mine, Alandra? – Nu, mul]umesc. Alandra prefera s` mearg` pe jos. |n acest fel se putea gândi [i \[i putea pune ideile \n ordine...

UN MOMENT DE NEBUNIE

93

Regreta acum c` refuzase perlele bunicii sale cu atât de pu]in tact. Bine\n]eles c` nu le voia. Dar ar fi putut s`-i ofere o explica]ie bunicului ei. Se gândi apoi la Jo. Asear` veri[oara ei p`ruse s`-l uite pe Matt \n favoarea tân`rului Jonathan Noseby. „Ar fi \n mod sigur mult mai fericit` cu un b`iat de vârsta ei” gândi Alandra. „Nu cred c` Matt e \n stare s` fac` fericit` o femeie. Mai ales o copil` ca Jo, care e [i atât de sensibil`... Gândurile \i revenir` \n sfâr[it la Robert. Trebuia neap`rat s` g`seasc` o ie[ire din aceast` situa]ie... S`racul Robert! Avea un aer atât de nefericit \n aceast` diminea]`... Timp de o clip` se gândi s` p`r`seasc` La Roseraie. N-ar fi mai rezonabil? Dar abia \i trecuse prin cap aceast` idee c` se sim]i disperat`. Nu, nu voia s` plece. *** |n acea sear`, \mbr`cat` doar \ntr-un halat u[or, examina con]inutul dulapului, \ntrebându-se ce s` \mbrace la cin`. Alegerea nu era prea grea [i avea impresia nepl`cut` c` mereu coboar` \mbr`cat` la fel... Spre deosebire de celelalte, care... Cineva b`tu la u[` \ntrerupându-i [irul gândurilor. |n prag era Robert.

94

JANE ASHTON

– A[ vrea s`-]i vorbesc, Alandra. – Po]i s`-mi vorbe[ti jos, peste 10 minute, r`spunse ea cu r`ceal`. – |ntotdeauna e lume de fa]`. Nu po]i avea o convorbire f`r` martori! – Bine, intr`, spuse ea f`r` chef. – A[ vrea s`-mi cer scuze, spuse el imediat. Comportarea mea de asear` a fost incalificabil`... Oft`, fixându-[i vârfurile pantofilor. – Matt mi-a povestit totul, [opti el. Nu-mi aminteam de nimic! Când ne-am \ntors la La Roseraie, se pare c` ]i-am zis s`... s`... Se \ntrerupse, ro[u ca sfecla la fa]`. Alandra se sim]ea jenat` pentru el. – S` nu mai vorbim despre asta, Robert. {i ad`ug` cu un zâmbet. – Pe viitor, \ncearc` s` te st`pâne[ti. – Oh, fii f`r` team`! exclam` el. Nu mi se va mai \ntâmpla niciodat`. Ro[ea]a fe]ei se accentua. – Vezi, Alandra, cred c`... cred c` sunt pe cale s` m` \ndr`gostesc de tine. – Oh, Robert! exclam` ea, dezolat` c` \l face s` sufere. Dar era momentul ca, acum sau niciodat`, s` pun` lucrurile la punct \ntre ei. – Nimic nu este posibil \ntre noi, \i spuse ea cu hot`râre. – Fiindc` suntem veri? Alandra oft`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

95

– Nu, Robert... – Atunci... Ea \l \ntrerupse cu blânde]e. – Fiindc` nu sunt \ndr`gostit` de tine, Robert. „{i n-o s` fiu niciodat`”, avu ea chef s` adauge. – Dar... dar nu m` dete[ti? o \ntreb` el cu timiditate. {tiu c` sunt departe de a fi foarte *** A doua zi, Alandra se scul` tot foarte de diminea]`, a[a cum era obi[nuit`. Dar nu cobor\ imediat. Prefera s` a[tepte s` plece mai \ntâi Matt cu Robert. Nu ]inea s`-i vad` nici pe unul nici pe cel`lalt. Din nefericire, când ajunse \n josul sc`rilor, \l v`zu pe Matt, care ridica telefonul din hol. El \i \ntinse receptorul. – E pentru mine? \l \ntreb` ea. – Evident, morm`i el. Se a[tepta se aud` vocea lui Henry [i fu destul de surprins` când interlocutorul ei se prezent`: – Frank Millington. Am dansat \mpreun` la balul de la Bedewick... – Sigur c` da, \mi amintesc! Atunci când dansa cu el, venise Matt [i intervenise destul de nepoliticos, desp`r]indu-i... – Iart`-m` c` \]i telefonez atât de devreme, dar voi lipsi toat` ziua. Vrei s` cin`m \mpreun` disear`?

96

JANE ASHTON

De fapt, Alandra nu avea nici un chef. Abia \l cuno[tea pe tipul `sta care avea cu cel pu]in dou`zeci de ani mai mult decât ea. – Hmm, eu... C`uta cu disperare o scuz`. – Am \ncercat de mai multe ori s`-]i vorbesc, continu` Frank Millington. Matt mi-a spus mereu c` nu e[ti acas`. L-am rugat s`-]i transmit` s`-mi rezervi aceast` sear`. }i-a parvenit mesajul meu? Alandra se \ncrunt`. – Da, mi-a transmis mesajul t`u, \l asigur` ea \n cele din urm`. Dac` min]ea, era din spirit de solidaritate fa]` de locuitorii de la La Roseraie [i totodat` fiindc` ea considera c` Frank Millington procedase cu un om extrem de manierat. – O clip`, te rog, \i spuse ea. Acoperind cu mâna receptorul, \l \ntreb` \n [oapt` pe Matt: – Spune-mi, Frank e bogat? A[a dup` cum prev`zuse, Matt se uit` urât la ea [i rosti cu dispre]: – Precum Cresus! Dar nu p`rea s` vrea s` plece de lâng` telefon. Alandra se pref`cu atunci c` reflecteaz`. – Spune-mi, Matt, \l mai \ntreb` ea. O „fat` ca mine” ar trebui s`-i accepte invita]ia? Matt morm`i: – Ar putea merge dac` reu[e[ti s`-l faci s` cread` c` nu e[ti o prad` u[oar`! [uier` el printre din]i.

UN MOMENT DE NEBUNIE

97

{i, dup` aceste cuvinte, \i \ntoarse spatele. Dup` o clip`, disp`ruse din raza ei de vedere. Alandra \nchise ochii, având impresia c` a primit un pumn \n piept. |i disp`ruse complet cheful de râs. Trase adânc aer \n piept [i duse receptorul la ureche. – Alo? Alo? se impacienta Frank Millington. Mai e[ti la aparat? – Da. Regret, dar \n seara asta nu sunt liber`. {i f`r` s`-[i dea osteneala unei explica]ii \nchise telefonul. Spre sfâr[itul dup`-amiezii, se afla \n salon unde frunz`rea una dintre numeroasele reviste pe care le cump`ra Jo. – Alandra! Robert \[i f`cuse apari]ia \n salon. – E[ti gata s` iei prima lec]ie de conducere? – Oh... Uitase complet de asta. – Când \nve]i \n afara [colii, nu ai nevoie de o autoriza]ie special`? \l \ntreb` ea. – Adev`rat! exclam` Robert. Am cump`rat semnele care indic` faptul c` un [ofer \ncep`tor se afl` la volan, dar nu m-am gândit... Apoi \[i ridic` bra]ele cu un gest triumf`tor. – Nu departe de aici se g`se[te un teren de avia]ie, dezafectat. Nu e nevoie de autoriza]ie ca s` conduci acolo! Ar fi fost atât de dezam`git dac` ea ar fi zis nu, \ncât Alandra \l urm`, f`r` s` mai caute vreo porti]` de sc`pare. Ajun[i pe terenul de avia]ie, schimbar` locul [i Alandra \ncepu s` se ini]ieze \n subtilit`]ile [oferiei.

98

JANE ASHTON

Dar Robert, care se dovedea un excelent instructor, profita de situa]ie, ca s-o ]in` prea mult de mân` când schimba vitezele sau \ntorcea volanul. Brusc, \i [opti la ureche cu o voce tulburat`. – Alandra... Chipul lui era foarte apropiat de al ei [i tân`ra ghici c` are inten]ia s-o s`rute. – Nu, Robert, [opti ea. Ridic` picioarele de pe pedale [i motorul se cal`, zguduindu-i pu]in. – |mi placi, Robert. Dar ca o veri[oar`... nimic mai mult. – Dar ai putea s` m` iube[ti \ntr-o bun` zi? rosti el plin de speran]`. – Nu. – De unde [tii? – {tiu, declar` ea cu convingere. Robert \[i plec` trist capul. – De ce? Fiindc` o singur` explica]ie \i venea \n minte, o \ntreb` imediat: – Pentru c` iube[ti un altul? F`r` s` ezite, ea se ag`]` de aceast` explica]ie. – Da, asta e, Robert. Iubesc pe altcineva. Se \ntoarser` la La Roserie f`r` s` mai schimbe vreun cuvânt. Alandra \[i d`dea prea bine seama c` \l \ndurerase pe Robert. Dar fusese onligat` s` fac` asta... Poate c` va \nceta de acum \nainte s-o mai bat` la cap? Abia intrase \n camera ei, c` Matt Carstair \[i f`cu apari]ia ca o tornad`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

99

– Nu obi[nuie[ti niciodat` s` ba]i la u[` \nainte de a intra?! exclam` ea. – Unde ai fost? Alandra ridic` din umeri. – Dac` arunci o privire pe fereastr`, o s` vezi c` ma[ina lui Robert poart` ni[te pl`cu]e care, dac` e nevoie s`-]i mai spun, indic` faptul c` un [ofer \ncep`tor... Matt nu-[i d`du osteneala s` verifice. – N-are decât s`-[i scoat` pl`cu]ele! exclam` el. O s` te duci la o [coal` de [oferi, te-am \nscris deja! – Oh! Alandra reu[i s`-i adreseze un surâs \ncântat. – |mi oferi lec]ii de conducere? se mir` ea. Apoi cl`tin` din cap. – |n]eleg... – Ce \n]elegi? morm`i el. – Nu vrei s`-l seduc [i mai mult pe Robert... – Faptul e deja consumat! – Eu... Alandra se \ntrerupse, surprins` s` constate c` n-o mai ]ineau picioarele. Matt o privea cu un aer ostil [i ea reu[i s` ridice din umeri cu un aer indiferent. – Nu-]i face probleme pentru Robert! {tie c` nu are nici o [ans` cu mine. Alandra sim]ea c` i s-au \nmuiat genunchii. Dac` ar fi f`cut vreun pas, s-ar fi pr`bu[it.

100

JANE ASHTON

„Ce se \ntâmpl` cu mine? se \ntreb` ea cu \nfrigurare. M` simt atât de ciudat, sunt atât de sl`bit`... – I-am spus lui Robert c` nu poate fi nimic \ntre noi, repet` ea. {i el m-a crezut. – M` \ntreb de ce! Alandra sim]i c` se \nfurie [i asta o f`cu s`-[i reg`seasc` \ntreaga vitalitate. – Fiindc` i-am m`rturisit c` sunt \ndr`gostit` de un altul! se auzi ea declarând cu vehemen]`. Matt strânse din pumni. – Min]i! Nu-i adev`rat! – Ce idee! ripost` ea. {tiu totu[i când sunt \ndr`gostit` sau nu sunt! – Doar nu po]i fi \ndr`gostit` de un... – Doamne! \l \ntrerupse ea. Ia te uit` cine \mi dicteaz` sentimentele. Uite unde poate duce excesul de autoritate! |[i reg`sise verva care, timp de o clip`, o p`r`sise. – Haide, scumpul meu Matt, doar n-a[ respinge un tân`r celibatar ca v`rul meu dac` n-a[ avea un motiv foarte valabil! {i o s`-]i fac cunoscut acest motiv. Matt f`cu un pas spre ea. Chipul lui era crispat de furie [i ochii \i str`luceau. Alandra se d`du \napoi, speriat`. {i de data asta, \[i spuse c` \mpinsese lucrurile prea departe... Matt o prinse cu brutalitate de umeri [i o scutur`. – {tiu c` min]i! {tiu! spuse el furios. O ridic` f`r` pic de efort [i o arunc` pe pat. Dup` o clip`, o urm`. Panica o cuprinse pe Alandra, care \ncepu s` se zbat` din r`sputeri.

UN MOMENT DE NEBUNIE

101

– Min]i! repet` el. {i o s` avem imediat dovada! Buzele lui puser` p`tima[ st`pânire pe ale ei. – Nu... Alandra continua s` se zbat`. |i era fric`. De el, dar mai ales de ea... Fiindc` sim]ea c` rezisten]a \i scade [i pentru nimic \n lume, n-ar fi vrut s` cedeze, victim` a sim]urilor ei. Fiindc` asta voia Matt! {i pe urm` o va umili. – Nu! strig` ea. Buzele lui Matt coborâr` de-a lungul gâtului ei. {i, din nou, trupul ei nu mai vru s-o asculte. – Nu, spuse ea mai \ncet. Cu mult` \ndemânare, el \i desf`cu nasturii de la bluz`, apoi \nchiz`toarea de la sutien, [i sânii ei feciorelnici ie[ir` la iveal`. Buzele lui atingeau ca o mângâiere pielea ei goal`, trezind \n ea mii de fiori, mii de dorin]e, dar [i o pl`cut` mole[eal`. – Nu, gemu ea. Dar acest „nu” era acum aproape un „da”. Mâinile lui Matt, atât de dure cu câteva minute \n urm`, erau atât de mângâietoare. Degetele lui reu[eau s` fac` s` vibreze toate fibrele trupului ei tân`r. Alandra se arcui, lipindu-se [i mai mult de el. – Matt... [opti ea. |[i \ncol`ci bra]ele \n jurul gâtului lui, cu un geam`t venit din adâncul fiin]ei sale.

102

JANE ASHTON

– Matt... Cu ochii \nchi[i, se abandon` complet. Atunci el se \ndep`rt`. Alandra \[i \ntinse bra]ele spre el. – Matt... Dar Matt se ridicase. Ea se hot`r\ s`-[i deschid` ochii [i \l v`zu stând \n picioare la cap`tul patului. O fixa cu un dispre] nem`rginit [i, brusc, Alandra \[i d`du seama cum ar`ta. Probabil c` era foarte ro[ie la fa]` [i ciufulit`. |[i trase instinctiv bluza pentru a-[i ascunde sânii goi. – Deci astfel \mi r`spunzi când pretinzi c` e[ti \ndr`gostit`? \i arunc` el cu dispre]. Apoi Matt ridic` din umeri. – Dragostea! Habar n-ai ce \nseamn`! Dup` aceste cuvinte, ie[i din camer`. Alandra \[i ascunse chipul \n pern`, \n`bu[indu-[i un hohot de plâns. Da, era \ndr`gostit`. De Matt Carstair...

Capitolul 8 Cum reu[i Alandra s` g`seasc` destul` energie s` coboare la cin`, dup` aceast` teribil` revela]ie? N-ar fi fost \n stare s` r`spund` la aceast` \ntrebare... Dac` ar fi fost dup` ea, ar fi r`mas \n pat sau ar fi plâns pe rupte... Dar mândria ei era mai puternic` decât orice. Ap`ru \n sufragerie f`r` s` lase s` i se \ntrevad` emo]ia. – Ierta]i-m` c` am \ntârziat pu]in, reu[i ea s` spun` p`rând bine dispus`. Pierzi no]iunea timpului când te distrezi... Sus]inu privirea lui Matt câteva clipe. Apoi \ntoarse capul, cu obrajii \n fl`c`ri. – Ai luat prima lec]ie de conducere cu Robert, spuse bunicul ei. A fost atât de amuzant? Doamne! Uitase complet de aceste lec]ii. – Robert e un [ofer extraordinar, \i asigur` ea. |i zâmbi v`rului ei care se umfl` \n pene de mândrie.

104

JANE ASHTON

– Dar eu... hmm... Se \ntrerupse, \ncercând cu disperare s` spun` ceea ce avea de spus f`r` s`-l r`neasc`. – |mi amintesc c` o prieten` a \nceput s` \nve]e s` [ofeze cu fratele ei. {i au reu[it s` se certe \ntr-un asemenea hal \ncât au trebuit s` renun]e... |ntoarse paharul \ntre degete [i \ncheie: – |n consecin]`, nu cred c` ar fi rezonabil s` continuu lec]iile cu Robert. N-a[ vrea s` m` cert cu el! Robert ridic` mâinile. – Dar... Alandra nu-i l`s` \ns` timp s` spun` mai multe. – A[ prefera s` r`mânem prieteni, Robert. Ar fi p`cat s` ne cert`m din cauza volanului. – |n acest caz, spuse Jo, ar trebui s` iei lec]ii la o [coal` de [oferi. Matt o s` cread` c` aranjase totul dinainte! Alandra se repezi s` r`spund` \nainte ca el s` deschid` gura. – M-am gândit, \i spuse veri[oarei sale, [i m-am hot`rât s` nu mai \nv`] s` conduc. Jo ridic` sprâncenele a mirare. – Bunicul era gata s`-]i ofere o ma[in` dac` ob]ineai permisul de prima dat`! exclam` ea. F`r` s` vrea, Alandra se \ntoarse spre Matt. El n-o sc`pase deloc din ochi \n timpul acestui schimb de cuvinte. Cu un ton u[or, Alandra se eschiv`:

UN MOMENT DE NEBUNIE

105

– Am fost \ntotdeauna sub orice critic`, atunci când trebuia s` dau un examen. M` pierd cu firea din cauza emo]iei! |n concluzie, a[ fi ratat precis permisul. Bunicul ei zâmbi. – Semeni prea mult cu tat`l t`u, Alandra! Tân`ra \[i ridic` ochii spre el [i \n]elese c` el nu se referise la examene, ci compara orgoliul ei cu cel al fiului s`u. {i mai remarca faptul c` amândoi dispre]uiau bunurile materiale. – |]i mul]umesc, bunicule, [opti ea, sim]indu-se brusc emo]ionat`. Dup` cin`, Alan Todd se retrase \n biroul lui, cu pipa \n gur`. Jo [i Robert se instalar` \n fa]a televizorului. Matt se duse s` se \nchid` \n apartamentul lui. Temându-se c` \l va \ntâlni la primul etaj dac` urca imediat, Alandra mai \ntârzie \n bibliotec`. Lu` la \ntâmplare o carte [i, dup` ce le ur` noapte bun` verilor ei, se duse s` se bage \n pat. Dar era prea enervat` ca s` poat` urm`ri intriga romanului... Rândurile dansau \n fa]a ochilor ei [i cuvintele i se p`reau f`r` nici un sens. Pe la miezul nop]ii se \mbr`c` \n halat [i \ncepu s` se plimbe prin camer`, ca un leu \n cu[c`. Niciodat` nu se mai sim]ise atât de trist`, atât de demoralizat`, atât de nefericit`... Culmea era c` Matt plecase imediat dup` cin`... Probabil c` acum se g`sea \n compania Corinnei Hamilton! Strângându-[i cordonul halatului, se hot`r\ s` coboare ca s`-[i fac` un ceai. Se duse \n buc`t`rie [i umplu ibricul.

106

JANE ASHTON

Apoi se a[ez` \n fa]a mesei de buc`t`rie [i-[i cuprinse capul \n mâini. De ce se \ndr`gostise de acest b`rbat? Cel mai \ngrozitor din câ]i \ntâlnise vreodat`! Ah, cât de ironic` era câteodat` soarta... |[i aminti de s`rut`rile lui, de mângâierile lui [i izbucni \n lacrimi. |n fa]a cui [i-ar fi putut deschide sufletul? Nu avea pe nimeni destul de apropiat... Doar mama ei ar fi putut-o \n]elege [i sf`tui. Mama ei... La gândul `sta disperarea \i crescu [i hohotele de plâns se \nte]ir`. Dup` zece minute tot nu se putuse opri din plâns, [i din ibric ie[eau aburi. Când o mân` se a[ez` pe um`rul ei, Alandra tres`ri. Nu-l auzise pe Matt intrând... {i nici nu-l v`zuse \nchizând aragazul. Nici privind-o \ndelung \n timp ce strângea din maxilare... – Cine te-a sup`rat? |i vorbea ca unui copil. – Biata Alandra, [opti el. O b`tu pe um`r cu blânde]e. Alandra se ridic`, gata s-o ia la fug`. S` fug` de el... |[i ascundea fa]a \n palme fiindc` nu voia s-o vad` plâns`. – Hai, nu e atât de grav, continu` el. O s` reu[e[ti tu s`-l convingi pe bunicul s`-]i dea ceea ce vrei! Lacrimile Alandrei se uscar` imediat. De ce Matt \[i \nchipuia c` ea plânge fiindc` \[i jucase prost cartea [i pierduse ma[ina?

UN MOMENT DE NEBUNIE

107

– Din cauza asta plângi? insist` el. Am ghicit? Alandra nu-i r`spunse. – Sau regre]i c` n-ai luat cina cu Frank Millington? continu` el. Refuzând s` asculte mai mult, Alandra se repezi spre u[`, abia st`pânindu-[i plânsul. Dar Matt o prinse chiar \nainte s` fi putut trece pragul. O strânse cu putere de bra], obligând-o s` se \ntoarc` spre el. – Dar sunt lacrimi adev`rate, se mir` el. O privi apoi f`r` s` mai spun` nimic. – Nu e vorba de o criz` de furie sau de ciud`! Chiar plângi cu adev`rat... Cum e posibil? O fat` atât de dur`, atât de insensibil` ca tine... Alandra descoperi o batist` \n buzunarul halatului [i \[i [terse obrajii, cu o mân` tremur`toare. Tr`gând adânc aer \n piept, \ncerc` s`-[i revin`. Matt nu trebuia cu nici un pre] s` afle de ce plânsese. I-ar fi fost prea ru[ine dac` ar fi ghicit adev`ratul motiv al lacrimilor ei. C`znindu-se s` zâmbeasc`, \i spuse la \ntâmplare primul lucru care \i trecu prin minte: – |nchipuie-]i c` tocmai cur`]asem ni[te ceap`. – Da?! – }i se pare de necrezut, nu-i a[a? ad`ug` ea cu o voce nesigur`. Matt o privi [i \n ochii lui Alandra descoperi o lumini]` de admira]ie. Era un omagiu adus orgoliului ei. Ceea ce saluta el era puterea ei de caracter.

108

JANE ASHTON

– Da, pare de necrezut, admise el. De altfel, nici nu te cred! – Oh... – Dac` mi-ai spune pur [i simplu adev`rul? o \ntreb` el. Ar fi mai u[or, nu-i a[a? Cu gesturi absente, ea \[i [terse din nou obrajii. C`uta cu disperare un pretext plauzibil pentru a-i explica criza ei de disperare. Privind \n jur, \[i d`du seama c` pusese ibricul pe foc. – Eu... nu puteam dormi, \i explic` ea. {i atunci... am coborât s`-mi fac... o cea[c` de ceai. Considerând c` s-a justificat, se preg`ti s` p`r`seasc` buc`t`ria. Degetele lui Matt \i strânser` \ns` [i mai tare bra]ul. – {i ]i-ai b`ut ceaiul? – Hmm... eu... eu... Matt privi \n jurul lui, \n c`utarea ce[tii [i a ceainicului. – Nu mi se pare, rosti el. Alandra \l privi \ncurcat`. – Vrei [i tu? \i propuse ea. Dac` \[i g`sea ceva de f`cut, poate c` va reu[i s`-[i recapete st`pânirea de sine? Poate c` va reu[i s` se gândeasc` [i la altceva decât la dragostea ei f`r` speran]` pentru Matt Carstair? F`r` speran]`, da... Dar mai ales ridicol`! Cum de putea inima ei s` bat` pentru acest b`rbat? Cu blânde]e, el o f`cu s` se a[eze din nou \n fa]a mesei de buc`t`rie. O cut` \i br`zda fruntea [i pentru prima oar` nu era nici agresiv nici dispre]uitor. Lacrimile ei avuseser` puterea s`-l emo]ioneze?

UN MOMENT DE NEBUNIE

109

Se sprijini de sp`tarul scaunului, sim]indu-se brusc epuizat`. Matt scoase dintr-un dulap dou` ce[ti [i dou` farfurioare, apoi \ncepu s` fac` ceaiul, cu dexteritate. F`r` s` scoat` nici un cuvânt, ea \l privea treb`luind. Nu se a[teptase deloc ca el nu numai s` accepte s` bea o cea[c` de ceai \n compania ei, dar chiar s`-l [i preg`teasc`! Matt nu-i vorbea [i Alandra se \ntreb` dac` `sta era scopul lui: s`-i dea ocazia s`-[i vin` \n fire [i s`-[i usuce complet lacrimile. Dar oare era el capabil de atâta solicitudine? |n curând, puse \n fa]a ei o cea[c` plin` cu un ceai fierbinte [i parfumat. – Mul]umesc, [opti Alandra. Matt se a[ez` lâng` ea, dup` ce se servise [i el cu o cea[c` de ceai. Cu ochii pleca]i, Alandra \nvârtea linguri]a \n cea[c`, f`r` s` \ndr`zneasc` a-l privi. Se temea c` va fi tr`dat` de expresia fe]ei... „A[ muri de ru[ine dac` ar ghici c` sunt \ndr`gostit` de el!” gândea Alandra. Dup` ce b`u o \nghi]itur` de ceai, el puse cea[ca pe mas` [i o privi gânditor. – Dac` m` gândesc bine, Alandra, \ncep s` cred c` nu e[ti atât de \nc`p`]ânat` [i dur` precum dai impresia. Tân`ra se sim]i cuprins` de team`. Nu voia ca el s` se gândeasc` prea mult la ea. Fiindc`, dac` \ncepea s-o studieze \ntr-o lumin` nou`, ar fi \n stare s`-i descopere secretul... {i dac` \n]elegea c` se l`sase cuprins` de disperare fiindc` fusese destul de proast` ca s` se \ndr`gosteasc` de el?

110

JANE ASHTON

Trebui s`-[i adune tot curajul, toat` mândria, toate puterile pentru a ridica \n fine capul [i a-i sus]ine privirea f`r` s` clipeasc`. Acum, mai mult ca niciodat`, el trebuia s` r`mân` convins c` ea era tipa dur`, f`r` prea multe scrupule [i principii, pe care el o dispre]uia atât de mult... – Ei! exclam` ea. Nu-]i face prea multe iluzii \n privin]a mea. Reu[ise s` vorbeasc` destul de cinic. Dar Matt continua s-o studieze cu un aer gânditor. Trebuia s` g`seasc` la iu]eal` un pretext pentru a-i explica de ce plânsese. – Nu credeam c` te vei \ntoarce atât de devreme, declar` ea. Altfel... – Altfel nu m-ai fi l`sat s` te v`d plângând. N-ai fi permis nim`nui, de altfel, s`-]i vad` lacrimile. E[ti prea orgolioas` pentru a[a ceva. Alandra r`mase t`cut`. – M` \n[el? insist` el. Tân`ra oft`. Niciodat` nu se mai sim]ise atât de vulnerabil` ca \n aceast` clip`. Nu era \n stare s` scoat` nici un cuvânt... Dac` ar fi deschis gura, ar fi izbucnit din nou \n hohote de plâns. „Ar trebui s` urc \n camera mea, gândi ea. Mâine voi redeveni eu \ns`mi... Mâine voi fi capabil` s`-l \nfrunt f`r` emo]ii...“ Dar nu avea deloc chef s` plece. Era atât de pl`cut s` fie al`turi de el când toat` casa era adormit`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

111

– Haide, bea-]i ceaiul \nainte s` se r`ceasc`, o sf`tui el. |i vorbea cu mult` blânde]e [i o nesfâr[it` r`bdare. Ca unui copil bolnav... Alandra b`u o \nghi]itur`. Apoi alta. {i, pu]in câte pu]in, \i venea mintea la cap. „Gre[esc r`mânând atât de mult timp aici, \[i spuse ea. M` joc cu focul... A[ face mai bine s` m` refugiez \n camera mea cât mai am putere!” |[i \ndrept` cu hot`râre spatele, preg`tindu-se s`-i spun` noapte bun` [i s-o [tearg`. Dar, ca [i cum \i ghicise inten]iile, Matt o re]inu punându-[i mâna pe mâna ei. – {i dac` mi-ai spune acum de ce ace[ti frumo[i ochi verzi v`rsau atâtea lacrimi? o \ntreb` el. Ea \l privi stupefiat`. Nu se a[teptase deloc la un asemenea compliment. Fiindc` era un adev`rat compliment... Ace[ti frumo[i ochi verzi... Cele câteva cuvinte r`sunau continuu \n urechile sale ca o muzic`. Da, nu avea deloc chef s` p`r`seasc` buc`t`ria. De fapt, s`-l p`r`seasc` pe el... Matt voia s` [tie. Era omul care mergea pân` la cap`tul firului. Lacrimile ei nu se potriveau deloc cu imaginea pe care [i-o f`cuse despre ea. {i n-o va l`sa \n pace \nainte de a descoperi motivul durerii ei... Alandra se c`zni s` zâmbeasc`. – Crezi c` am ochi frumo[i? \l \ntreb` ea, sperând s` devieze discu]ia.

112

JANE ASHTON

– Alandra, nu tri[a! }i-am pus o \ntrebare. – E[ti prea tare pentru mine, [opti ea \ndep`rtându-[i mâinile \ntr-un gest de neputin]`. Abandonez partida. – Nu [i eu. N-o s` te las \n pace pân` nu aflu de ce plângeai. Alandra râse cu am`r`ciune. Dac` ar fi ghicit! Dar ea nu-i va m`rturisi niciodat` c` din cauza lui... Nu, nu va afla c` \l iube[te, c` o roade gelozia \nchipuindu-[i c` \[i petrece timpul \n compania Corinnei Hamilton. – Ei? insist` Matt. A[tepta ca ea s`-i r`spund`. A[a c` trebuia neap`rat s` g`seasc` o explica]ie plauzibil`... – Hmm, eu... eu... m` gândeam la... la... Se \ntrerupse. Dac` se sim]ea nefericit` din cauza lui, plânsese [i amintindu-[i de mama ei, regretând c` nu e al`turi de ea ca s-o sf`tuiasc`. – M` gândeam la mama. Alandra \ntoarse capul. – A murit de curând, ad`ug` ea \n [oapt`. – Când? I se p`ru c` descoper` o not` metalic` \n vocea lui Matt. |ncepuse din nou s` nu aib` \ncredere \n ea? |n acest caz, cu atât mai bine! gândi ea cu disperare \n suflet. Se crisp` [i vocea \i deveni mai puternic`. – Acum dou` luni. Matt f`cu o pauz` \nainte de a \ntreba:

UN MOMENT DE NEBUNIE

113

– {i moartea ei te-a dat peste cap? O iubeai mult? Ce \ntreb`ri! Trebuia s` fii un monstru ca s` nu-]i iube[ti mama [i ca moartea ei s` nu te dea peste cap! – Dar tu? \i \ntoarse \ntrebarea. Tu \]i iube[ti mama? Vorbise cu o agresivitate st`pânit`. Dar Matt nu p`ru s` ia asta \n seam`. – Ai venit la La Roseraie la o lun` dup` moartea mamei tale, calcul` el. Ai f`cut acest pas fiindc` doreai s` te apropii de familia ta? Se \n[elase \nchipuindu-[i c` el devenise din nou b`nuitor \n privin]a ei. Dac` o \ntreba, f`cea asta \n \ncercarea de a o \n]elege. – Dup` p`rerea mea, doreai s` te apropii de familia ta, \[i r`spunse el singur la \ntrebare. E un lucru evident! Alandra trase adânc aer \n piept. Nu voia s`-l mint` \n aceast` privin]`... – Nu, spuse ea pe un ton ferm. {i \i sus]inu privirea. – Nu, nu aveam nici un chef s`-mi cunosc familia! \l asigur` ea. El r`mase t`cut. Interogatoriul se terminase \n sfâr[it? Matt descoperise c` plângea din cauza doliului ei recent. {i ajunsese la concluzia c` venise la La Roseraie pentru a \ncerca s` stoarc` tot ce putea de la bunicul ei... Acum c` lucrurile p`reau a fi puse la punct, nu-i mai r`mânea decât s` urce \n camera ei. Se ridic`. Dar, din nou, Matt \i acoperi mâna cu mâna lui, obligând-o s` se a[eze la loc. Ce mai voia s` [tie?

114

JANE ASHTON

Oft`, [i fiindc` nu avea \ncotro, tân`ra se a[ez`. Oricum era hot`rât` s` nu-i vorbeasc` lui Matt despre promisiunea f`cut` mamei sale. {i nici despre scrisoarea scris` de bunicul ei... Se a[tepta ca Matt s-o \ntrebe de ce venise la La Roseraie. {i se preg`tea s`-i r`spund` cu cinism: „Dar [tii prea bine, dragul meu Matt!” Spre marea ei surpriz`, nu aceasta fu \ntrebarea care \i veni pe buze. Poate c`, crezând-o mai vulnerabil` ast`zi, \ncerca s` afle mai multe despre via]a pe care o dusese \nainte de a sosi la Ferny Druffield? – Alan mi-a spus c` mama ta, pe când era foarte tân`r`, a avut o s`n`tate foarte delicat`. |ntotdeauna a fost atât de [ubred`? – Da. – Din ce \n ce mai r`u? Alandra se \ncrunt`. – Ce \ncerci s` m` faci s` spun? Acum era \n defensiv`. – {tiu, a vrut s` aib` un copil [i asta a fost o gre[eal`. Medicii au sf`tuit-o s` \ntrerup` sarcina. N-ar fi trebuit s` m` aduc` pe lume, dar... – Nu aici voiam s` ajung, o \ntrerupse el. O privi \ndelung. – Dac` am \n]eles bine, avea]i dificult`]i financiare. Presupun c` nu v` putea]i permite s` angaja]i o infirmier`... Cine se ocupa de mama ta când era bolnav`?

UN MOMENT DE NEBUNIE

115

– Tat`l meu, r`spunse Alandra f`r` cea mai mic` ezitare. – Tat`l t`u... – De altfel, pentru acest motiv aveam atâtea probleme materiale, ad`ug` ea. Temându-se c` va fi gre[it \n]eleas`, consider` c` e bine s` dea mai multe explica]ii: – |n]elegi, pentru tat`l meu, mama era mai presus de toate. A trebuit s` renun]e la orice speran]` de avansare... – {i se \ntâmpla des s` nu se duc` la serviciu ca s` poat` r`mâne lâng` ea? – Foarte des. {i din cauza asta era frecvent concediat. Rari sunt patronii care admit absen]ele dese, nejustificate pentru ei! – {i au trecut [ase ani de când a murit tat`l t`u? o \ntreb` Matt cu blânde]e. Alandra se mul]umi s` dea din cap. – {i dup` moartea lui, continu` Matt, cine s-a ocupat de mama ta? – Hmm... – Tu aveai paisprezece ani pe atunci. – Ne... descurcam totu[i, \l asigur` ea. Nu-i povesti de câte ori lipsea de la ore ca s` r`mân` la c`p`tâiul mamei sale. Dar probabil c` el era destul de perspicace pentru a ghici asta... – {i ]i s-a \ntâmplat [i ]ie destul de des s` schimbi slujbele, nu-i a[a? \[i continu` el interogatoriul. Alandra se gândi la Henry Nolan [i un zâmbet recunosc`tor \i ap`ru pe buze.

116

JANE ASHTON

– Eu am avut mai mult noroc decât tat`l meu. Am avut un patron foarte \n]eleg`tor. |i datora foarte mult lui Henry. Nu el \i propusese s` ocupe apartamentul situat deasupra birourilor? {i asta, pentru o chirie derizorie. Nu o l`sa el s` urce oricât de des era necesar? De câte ori nu s`rise de la ma[ina de scris ca s` fug` lâng` mama ei! {i Henry nu-i repro[ase niciodat`... Dar ea f`cea \n a[a fel \ncât s` recupereze. De câte ori r`m`sese la birou seara târziu, dup` orele de program? Nu voia ca munca ei s` aib` de suferit din cauza absen]elor repetate. – Patronul t`u era foarte \n]eleg`tor? repet` Matt cu un aer de \ndoial`. Atunci de ce ]i-ai dat demisia? – Fiindc`... trebuia. – De ce? Vocea lui redevenise dur`. {i Alandra \i r`spunse pe un ton sec: – N-am fugit cu banii din casierie, dup` cum pari s`-]i \nchipui! Dar mânia ei disp`ru la fel de repede cum ap`ruse [i, cu ochii pleca]i, [opti: – Când medicii mi-au spus c` mama nu mai avea mult de tr`it, am vrut s` fiu mereu lâng` ea. O trecu un fior [i o podidir` din nou lacrimile. – S`rmana mea mam`! Se s`turase de stat prin spitale. Voiam s` stea acas`, s-o \ngrijesc cu mâinile mele... Matt \i cuprinse mâinile \ntr-ale lui. Ea \[i ridic` ochii [i fu mirat` s`-i citeasc` o oarecare \n]elegere \n privire.

UN MOMENT DE NEBUNIE

117

– Probabil c` a fost foarte greu pentru tine, spuse el cu o voce cald`. Alandra \ncerc` s` nu mai plâng`. Cu o voce tremur`toare declar`: – Dac` aceast`... aceast` conversa]ie era menit` s`-mi schimbe gândurile, s` [tii c` nu ]i-ai atins scopul! Matt zâmbi. Un zâmbet care \i schimb` complet expresia fe]ei... Pe nea[teptate avea un aer atât de apropiat, atât de... omenesc! Dar chipul \i redeveni imediat serios, aproape grav. – B`rbatul acela... pe care \l iube[ti, preciz` el, cum privea faptul c` trebuia s`-]i \mpar]i timpul \ntre mama ta [i el? Alandra ezit`. Din nou se sim]ea pe un teren periculos. |ntoarse repede capul pentru ca Matt s` nu-i poat` vedea expresia chipului. – Aranjam eu \n a[a fel ca totul s` fie bine, pretinse ea. – Locuiai cu el? – Nu! exclam` ea f`r` s` se gândeasc`. – Dar erai amanta lui? insist` Matt. De data asta, Alandra ar fi avut chef s` r`spund` „da”. De ce \i punea asemenea \ntreb`ri? Curiozitatea lui nu mai avea limite? – De fapt... \ncepu ea. Dar se \ntrerupse. Matt o apuc` de b`rbie [i o oblig` s` se \ntoarc` spre el. Când o privea a[a \n ochi, nu era \n stare s`-l mint`. – De fapt... repet` ea. Apoi strig`:

118

JANE ASHTON

– Nu! Matt \[i cufund` privirea \ntr-a ei. – Deci b`rbatul acela nu era amantul t`u, recapitul` el. Dar ai avut aman]i, Alandra? – Este vorba despre... despre via]a mea particular`... Se ridic` [i fugi spre u[`. Dar Matt fu mai rapid decât ea. Ajunse \naintea ei, [i \i bar` trecerea. – Matt... Dar nu avu timp s` spun` mai mult. O trase spre el [i, nemaiputând s` reziste, Alandra se cuib`ri la pieptul lui [i \[i sprijini capul de um`rul lui Matt. – Via]a ta particular`? o \ntreb` el cu blânde]e. {i eu fac acum parte din ea. Aminte[te-]i de s`rut`rile noastre... – Matt, te rog! Aceste... aceste mici jocuri au ni[te reguli. Reguli pe care eu nu le cunosc prea bine. Ridic` apoi capul, \ncercând s` se degajeze. Toate astea nu aveau nici un sens... De ce nu-i d`dea Matt drumul? De ce era atât de schimbat \n seara asta? Dar pân` mâine diminea]` el va uita totul... Iar ea \[i va aminti fiecare clip` a acestei seri. Toat` via]a ei, aceste clipe \i vor r`mâne gravate \n memorie. Matt o strânse cu putere \n bra]e. – Reguli pe care nu le cuno[ti deloc, asta vrei s` spui, Alandra? o \ntreb` el. – Eu... hmm... eu... Matt o s`rut` u[or pe frunte. – O anumit`... candoare pe care o dovedeai când mi-ai r`spuns la mângâieri m-a f`cut la \nceput s` cred c` joci teatru.

UN MOMENT DE NEBUNIE

119

Alandra se crisp`. |ntotdeauna dorise ca el s-o considere capabil` de ce este mai r`u. Iar acum, gândul `sta \i displ`cea... – Matt, eu... – Cred c` m-am \n[elat, [opti el. Nu, nu jucai teatru... Alandra \[i plec` privirea, ro[ie la fa]`. – Am reu[it s` deschid o poart`, eliberând astfel anumite instincte, continu` el. {i, la fel ca un animal s`lbatic, te-ai abandonat, f`r` s` cuno[ti urm`rile... Alandra sim]ea c` \i ard obrajii. Instinctele ei? Era dragostea, doar dragostea... – Te rog, Matt! \l implor` ea. Nu mai analiza fiecare din cuvintele mele, fiecare din gesturile mele! Alandra trase aer \n piept. – Mai devreme, când ai venit \n camera mea, erai furios pe mine. E adev`rat, n-am prea mult` experien]`, dar... Tân`ra oft` din adâncul sufletului. – ... dar s` \ncerc`m s` uit`m asta, reu[i ea s` adauge. S` nu mai vorbim despre a[a ceva! |l privea implorator. Splendizii ochi de smarald p`reau [i mai mari \nc`... – E[ti obosit`, remarc` el cu blânde]e. Crezi c` acum vei reu[i s` dormi? – Da... Se aplec` [i, timp de o clip`, buzele lui se lipir` de ale ei, \ntr-o s`rutare plin` de tandre]e. – Du-te repede la culcare, Alandra. Pleac` atâta timp cât mai sunt destul de st`pân pe mine ca s` te las s` pleci!

Capitolul 9 Când Alandra deschise ochii a doua zi de diminea]`, era doar [ase [i jum`tate. Se \ntinse lene[`. – N-o s` reu[esc s` adorm din nou, [opti ea. {i imediat evenimentele nop]ii trecute \i revenir` \n minte. Era posibil s` nu fi visat totul? Matt chiar venise dup` ea \n buc`t`rie? Pentru prima dat` de când se cuno[teau, el nu d`duse dovad` de agresivitate, ne\ncredere sau dispre]... A[a ceva p`rea de necrezut... {i dac` \[i revizuia impresia pe care [i-o f`cuse despre ea? Pe de o parte ar fi vrut s-o priveasc` altfel. Ar fi vrut ca el s` \n]eleag` c` ea nu este fata dur` pe care o dispre]uia atât de mult. Dar unde putea duce asta? F`r` s` se mai gândeasc` la toate astea, Alandra s`ri din pat ca s` fac` un du[. Apoi se \mbr`c` repede.

UN MOMENT DE NEBUNIE

121

– Nu trebuie s`-[i schimbe impresia pe care o are despre mine, spuse ea \n [oapt`. Fiindc`, dac` [i-ar da seama c` sunt \ndr`gostit` de el... Strânse din pumni. – {i nu vreau deloc asta! decise ea. |l rev`zu pe Matt zâmbindu-i cu indulgen]` lui Jo. Cu nici un pre] nu voia s` fie tratat` \n acela[i fel! Era prea mândr`... Cobor\ sc`rile din patru \n patru [i fu gata s` se ciocneasc` de bunicul ei care venea din sens invers. – Pu]in` aten]ie, feti]o! morm`i el. Nu mai ai vârsta s` te dai pe balustrada sc`rii! – Iart`-m`, bunicule, \ng`im` ea. Apoi \i zâmbi. – {i bun` diminea]a! – Bun`... – Nu te duci \n diminea]a asta s`-]i vezi trandafirii? – |ntâi m` duc s`-mi caut pipa. – Am chef s` dau o fug` pân` la Londra, se auzi ea declarând. El ridic` din sprâncene. – Iat` o hot`râre destul de nea[teptat`! – Doar cuno[ti femeile, bunicule! replic` ea pe un ton u[or. – Vino pân` \n biroul meu, \i porunci el. Alandra \l urm`. – {i ce o s` faci la Londra? se interes` el. – Hmm... C`ut` un pretext plauzibil.

122

JANE ASHTON

– Magazinele din Bedewick nu se compar` cu cele din capital`, g`si ea \n cele din urm`. – Aha! Despre asta e vorba! exclam` el amuzat. Deschise un dulap, dar Alandra nu era atent` la ceea ce face el. – La Londra, continu` ea, [tiu exact unde trebuie s` m` duc ca s` g`sesc ceea ce-mi trebuie. {i, pe urm`, am chef s`-mi rev`d câ]iva prieteni! Probabil c` se \ntreab` ce s-a \ntâmplat cu mine! Alan Todd \i puse \n mân` un teanc de bancnote. – Dar... protest` ea. Eu nu... – Dac` o s` faci cump`r`turi, o s` ai nevoie de bani. „{i s` nu-]i treac` prin minte s`-mi refuzi cadoul!” p`reau s` spun` ochii lui. – E prea mult! exclam` ea. {i \i \ntinse bancnotele. – Nu vreau banii t`i, bunicule! – A[a ai refuzat [i perlele bunicii tale, \i reaminti el. Ca [i ma[ina pe care ]i-a[ fi oferit-o, chiar dac` ai fi ob]inut permisul de conducere la a zecea \ncercare! E[ti foarte orgolioas`, Alandra. Dar \]i dai seama c` procedând astfel, r`ne[ti propriul meu orgoliu? – Bunicule, eu... – Deci nu vrei nimic de la mine? o \ntreb` el cu triste]e. – Oh, bunicule... – E[ti nefericit` aici? insist` el. {i \i b`g` din nou banii \n mân`. Ea \i privi oftând, ne[tiind ce s` fac`...

UN MOMENT DE NEBUNIE

123

– Am r`mas la La Roseraie, \i reaminti ea. Alan Todd zâmbi. – {i sunt fericit pentru asta. |mi face atâta pl`cere s` te am aici, lâng` mine, Alandra! Tân`ra sim]i c` \i dau lacrimile. Bunicul ei vorbea cu o sinceritate [i o c`ldur` care \i mergeau drept la inim`. – {i acum, dac` ne-am lua micul dejun? morm`i el pe un ton posomorât, destinat s`-i mascheze emo]ia. Deschise u[a biroului [i se d`du la o parte ca s-o lase s` treac`. – Oh, mi-am uitat pipa! exclam` el. Se \ntoarse s-o caute, \n timp ce Alandra r`m`sese \n prag, privind bancnotele pe care bunicul ei o obligase s` le accepte. |n acel moment ap`ru Matt [i imediat ochii lui se \ndreptar` spre banii pe care tân`ra \i ]inea \n mân`. Alandra se \nro[i ca focul. {i de data asta, aparen]ele erau \mpotriva ei... Matt o s` cread` c` se d`duse bine pe lâng` bunicul ei... |i era atât de ru[ine \ncât nici nu se sim]i \n stare s`-l salute. Cu un aer vinovat, \nghesui bancnotele \n buzunarul blugilor [i se \ndrept` spre sufragerie. El o urm`. Alandra ridic` plin` de timiditate capul spre el [i descoperi c` o privea cu expresia dispre]uitoare care \i era obi[nuit`. Episodul din ajun nu fusese decât un scurt intermezzo \n rela]ia lor... Matt continua s-o judece la fel de r`u. {i ce dac`! |[i \ndrept` spatele cu mândrie [i se a[ez` la locul ei obi[nuit. Alan Todd veni imediat dup` ei.

124

JANE ASHTON

– Alandra ]i-a spus c`-[i va petrece ziua la Londra, Matt? \l \ntreb` el. – Nu, morm`i acesta. {i mârâi apoi la adresa ei: – Ce ai de f`cut acolo? – Chiar trebuie s`-]i spun motivele mele? ripost` ea pe un ton acru. – {i când te \ntorci? o \ntreb` el pe acela[i ton. Alandra oft`, u[urat` dar [i dezam`git` c` nu se schimbase nimic \n rela]ia lor. – Nu-]i face probleme, dragul meu Matt! rosti ea sarcastic`. O s` m` \ntorc \nainte s` fi avut timp s`-mi sim]i lipsa! – O s` te conduc la gar`, hot`r\ el. Era deci atât de gr`bit s-o vad` plecat`? – Nu-]i da atâta osteneal`! Constata cu satisfac]ie c` mai reu[ea s`-l ia peste picior. – Pot s` m` duc s`-l trezesc pe Robert [i s`-l rog s` m` conduc`, spuse ea cu un surâs angelic. Matt \i arunc` o privire ucig`toare. – |ncearc` s` fii gata la ora opt! \i porunci el. La ora stabilit`, Alandra \l a[teapta \n fa]a casei. Matt ap`ru la volanul ma[inii [i se opri \n fa]a ei. Se aplec` [i deschise u[a din partea pasagerului. Alandra abia avu timp s` se instaleze c` Matt demar`, f`când s` scrâ[neasc` sub pneuri pietri[ul de pe alee. – Sper c` n-ai uitat de târgul pe care l-am f`cut! \i spuse el printre din]i.

UN MOMENT DE NEBUNIE

125

– Nu, bine\n]eles c` nu! – |]i precizez c`-]i vei primi cele o mie de lire, doar dac` vei petrece toate, m` auzi? Toate nop]ile la La Roseraie! – Acum aud pentru prima oar` asta! exclam` ea. – Ori te \ntorci disear`, ori am stricat \n]elegerea, [uier` el. Alandra abia se ab]inu s` nu-i trânteasc` vreo dou`. Dac` Matt credea c` ea o s`-i accepte banii, \[i f`cea iluzii! – Chiar [i Cenu[`reasa avea permisiunea s` ajung` la miezul nop]ii, \i reaminti ea. Matt nu-i r`spunse. Doar când se aflau pe drumul spre Ferny Druffield, el declar` pe un ton posomorât: – Am gre[it când te-am l`sat s` pleci asear` f`r` s`-mi \ncerc norocul. Alandra ghici c` va urma o remarc` nepl`cut`. {i nu se \n[elase... – |mi dau seama c`... erai dornic` de a[a ceva! Vrând \n mod sigur s-o insulte, continu`: – Ai nevoie s` fii strâns` \n bra]e! Ai nevoie de s`rut`rile unui b`rbat, de... Ea \l \ntrerupse: – Dragul meu Matt, am f`cut o mic` repeti]ie asear` [i n-a mers prea r`u... Matt strânse din maxilare [i Alandra ad`ug` pe acela[i ton glume]: – Dar unele s`rut`ri valoreaz` mai mult decât altele! Matt frân` cu brutalitate \n fa]a g`rii. Ma[ina se opri, opintindu-se parc`. F`r` s`-i arunce vreo privire, Matt cump`r` un bilet dus-\ntors pentru Londra, la clasa \ntâia.

126

JANE ASHTON

– O s` te \ntorci cu trenul de ora [ase [i zece, \i spuse el pe un ton care nu admitea replic`. Vin s` te a[tept la gar`. – {i dac` lipsesc la \ntâlnire? N-a[ vrea s` fii dezam`git, a[teptând \n zadar, rosti ea cu un zâmbet ipocrit. Tu... Dar nu avu timp s` spun` mai mult. El se a[ezase deja la volan, dup` ce aproape c` \i aruncase \n fa]` biletul pe care i-l cump`rase. Dup` o clip`, ma[ina demar` \n tromb`. *** O dat` ajuns` la Londra, Alandra lu` un taxi care o duse acas`. Deschise la perete ferestrele apartamentului ca s` aeriseasc`. Apoi \ncepu s` se plimbe cu nervozitate de colo-colo. |ncerca s`-l uite pe Matt [i amintirile din noaptea trecut`, care nu \ncetau s-o asalteze... Dar era foarte greu! Clip` de clip`, mintea ei o tr`da. Matt... S`rut`rile lui Matt... Mâinile lui Matt care \i cuprinseser` talia... Oft` din adâncul pieptului. Dac` ar fi fost dup` ea, s-ar fi aruncat pe pat ca s` plâng` \n voie. Soneria de la intrare se f`cu auzit` [i se duse s` deschid`. Nu fu surprins` s`-l descopere \n prag pe Henry Nolan. – Am auzit zgomot, \i explic` el. {i mi-am zis: ori sunt ni[te [oareci, ori Alandra s-a \ntors... Tân`ra se c`zni s` zâmbeasc`. – Alandra s-a \ntors, dup` cum po]i constata! – Cu ve[ti bune pentru mine? |mi accep]i oferta? |]i reiei slujba? Dac` zici da, \mi iei o mare povar` de pe umeri, crede-m`!

UN MOMENT DE NEBUNIE

127

– Lucrurile merg deci atât de r`u? Henry cl`tin` din cap. – |nlocuitoarea ta nici m`car nu [i-a \ncheiat luna de preaviz! Dosarele se \ngr`m`desc [i n-am timp s` r`spund la coresponden]`. Pe scurt, e un dezastru! – Doar atât? \l \ntreb` ea râzând. – |ntoarce-te, Alandra! o rug` el. Cât \mi ceri atâta \]i dau... – Cum s` refuz o asemenea ofert`? – Of! exclam` el. Dac` ai [ti cât de u[urat m` simt! Ea \i r`spunsese f`r` s` se gândeasc`. |n sinea ei, nu sperase c` Henry \i va face o asemenea propunere? Nu pentru asta se decisese s` vin` la Londra, \n aceast` diminea]`? Trase adânc aer \n piept [i \[i \ndrept` b`t`ioas` spatele. {tia \n sfâr[it ce are de f`cut! Via]a ei \[i relua cursul aproape normal, cu obliga]ii, cu un program. O s` p`r`seasc` La Roseraie. {i n-o s`-l mai vad` niciodat` pe Matt. Era mai bine. {tia \n fundul sufletului ei c` hot`rârea luat` era cea mai \n]eleapt`. *** La ora stabilit`, sosi la Ferny Druffield. Matt o a[tepta la gar`. Nu p`rea nici mai amabil, nici mai zâmbitor decât \n urm` cu câteva ore... Având \n vedere c` Alandra nu venise nici m`car cu un pache]el, \[i \nchipuia probabil c` se dusese s`-l vad` pe b`rbatul pe care pretindea c`-l iube[te.

128

JANE ASHTON

– L-ai v`zut? o \ntreb` el f`r` nici o alt` introducere. – Cum m-a[ fi putut duce la Londra [i s` nu-l v`d? replic` ea. Se \ntoarser` la La Roseraie f`r` s` mai schimbe nici un cuvânt pe drum. „Parc` ar fi gelos”, gândi Alandra. El? Gelos din cauza ei? Cum se putea gândi la a[a ceva? Era ridicol... Matt frân` \n fa]a casei. Abia coborâse Alandra, c` el plec` din nou spre Ferny Druffield, ap`sând pân` la fund pe accelerator. Alandra se duse s` se schimbe \nainte de a cobor\. Cina urma s` fie servit` peste câteva minute, dar numai Jo se g`sea \n salon. – Dac` a[ fi [tiut c` te duci la Londra, te-a[ fi \nso]it, declar` ea. P`rea la fel de deprimat` ca [i Alandra. – Bunicul e \ngrozitor de prost dispus, ad`ug` ea. Iar Robert n-a fost niciodat` atât de nesuferit! – Ah, da? rosti Alandra din vârful buzelor. – Matt a venit s` te a[tepte la gar`? – Da, dar p`rea foarte gr`bit. Abia am ajuns la La Roseraie c` a [i plecat \n mare vitez`. – Ei bine, sper c` m`car Corinna Hamilton va reu[i s`-l binedispun`. Deci Matt se \ntâlnea \n seara asta cu ea! „N-am de ce s` fiu geloas`, gândi Alandra. Nu inten]ionez eu oare s` p`r`sesc pentru totdeauna La Roseraie?”

UN MOMENT DE NEBUNIE

129

– Poate c` are nevoie s` se odihneasc` pu]in? continu` Jo. Munce[te atât de mult. {i nu-[i ia niciodat` concediu! Nu l-am v`zut oprindu-se decât o singur` dat`: atunci când bunicul s-a \mboln`vit. – Bunicul a fost bolnav? – Oh, nimic grav... {i de mult timp! Aveam paisprezece ani pe atunci [i \mi amintesc c` Matt mi-a recomandat s` m` port foarte dr`gu] cu el fiindc` primise ni[te ve[ti proaste care \l afectaser` foarte mult. Alandra r`mase t`cut`. Jo avea aceea[i vârst` ca [i ea... Acum [ase ani, când amândou` aveau paisprezece ani, murise tat`l ei. {i mama ei considerase c` e necesar s`-l informeze pe Alan Todd. Acestea erau „Ve[tile proaste” care afectaser` s`n`tatea bunicului ei? – {i... ce-a avut? \ntreb` ea. – Cred c` ni[te probleme cu inima. |n acel moment \[i f`cur` apari]ia Alan [i Robert [i ele schimbar` subiectul. Alandra hot`r\ s` mai a[tepte pu]in \nainte de a-i anun]a bunicului ei hot`rârea de a se \ntoarce la Londra [i s`-[i reia serviciul. Dup` cin`, b`tu la u[a biroului. – Intr`! Alandra p`trunse \n \nc`perea plin` de fum [i \l puse pe scurt la curent cu inten]iile ei. – Cum, vrei s` pleci?! exclam` el. Când? – Mâine. – Mâine, repet` el stupefiat. Dar de ce?

130

JANE ASHTON

– Nu voiam s` stau mai mult de zece minute la La Roseraie, \i reaminti ea. Dar, fiindc` nu exista un tren spre Londra, a trebuit s`-mi amân plecarea. {i uite c` m-am instalat aici de dou` luni. – }i-a trebuit revederea capitalei, remarc` el. |nainte s` pleci, p`reai foarte fericit` s` locuie[ti aici. Alandra \nghi]i \n sec. – Trebuie s` muncesc, bunicule. {ederea la La Roseraie mi-a f`cut bine. A fost o adev`rat` vacan]` pentru mine. Apoi se ridic`. – Dar \]i repet: simt nevoia s` muncesc. Sunt obi[nuit` s` fiu independent`! – Matt ar putea s`-]i g`seasc` un post de secretar` la uzin`, \i suger` el. – Nu! exclam` Alandra. |[i plec` apoi capul. – E imposibil, [opti ea. S`-l vad` pe Matt \n fiecare zi? S` lucreze cu el? Nu, categoric nu... – Totu[i, \]i place s` te ciond`ne[ti cu Matt, remarc` bunicul ei cu blânde]e. – }i-ai dat seama de asta? El cl`tin` din cap f`r` s` mai spun` nimic [i, timp de o clip`, Alandra se temu c` i-a ghicit secretul. Dar se \n[ela. – Deci nu este Matt. Atunci e Robert? o \ntreb` el. Alandra ridic` mirat` din sprâncene.

UN MOMENT DE NEBUNIE

131

– E pu]in \ndr`gostit de tine, insist` bunicul ei. Ai observat [i tu asta, nu-i a[a? Alandra d`du din cap. – Bine\n]eles. Dar... o s` m` uite repede! – De aceea nu vrei s` lucrezi la uzin`? Ca s`-l ui]i pe Robert? I-ar fi fost u[or s` r`spund` „da”. |ns` n-ar fi fost cinstit din partea ei. – Nu, afirm` ea. Nu din cauza lui Robert plec! Alan Todd oft`. – {i o s` ne mai dai vreun semn de via]`? O s` vii s` ne mai vezi din când \n când? Sper c` n-o s` dispari cu des`vâr[ire... – Drept cine m` iei? \l \ntreb` ea cu un zâmbet c`lduros. – Drept o fat` bun` [i dr`gu]`. O fat` pe care o iubesc mult... Chiar dac` este un pic cam orgolioas`. Apoi Alan ridic` dintr-o sprâncean`. – Dar dac` ]i-a[ propune s`-]i ofer lunar o mic` rent`, ca lui Jo, ai... – A[ refuza, termin` ea \n locul lui. Dup` spusele lui Matt, bunicul ei era ruinat. Dar se p`rea c` nu de tot... Pentru ace[ti oameni extrem de boga]i, nu era probabil nici o diferen]` \ntre s` nu ai bani deloc sau s` mai ai \nc`, dar foarte pu]ini. – Nu pot s` accept, ad`ug` ea cu blânde]e. {tii asta! – E[ti prea independent`, Alandra! – A[ putea s` te rog, bunicule, s` nu spui la nimeni c` plec? El o studie f`r` s` scoat` nici un cuvânt, imaginându-[i probabil c` \ncerca s` scape de Robert, pe când adev`rul era c` ea se gândea la Matt...

132

JANE ASHTON

La Matt, c`ruia \i promisese s` r`mân` trei luni [i care va fi \n mod sigur foarte sup`rat dac` afla c` va pleca \nainte de data fixat`. {i nu avea curajul s`-i aud` repro[urile [i vorbele t`ioase. Prefera s` fug`... cu riscul de a trece drept o la[`. – |]i promit c` n-o s` spun nim`nui nimic, o asigur` bunicul ei. – |]i mul]umesc. *** A doua zi de diminea]`, când cobor\ la ora obi[nuit`, \l g`si pe Matt \n sufragerie \n compania bunicului ei. Totul se terminase... Deja [i atât de repede! Deci sosise la La Roseraie cu ura \n suflet, pleca plin` de dragoste [i afec]iune. Afec]iune pentru bunicul ei, pentru Jo, chiar [i pentru Robert. {i de dragoste pentru Matt. El aproape c` \[i terminase micul dejun. Abia \ndr`zni s`-[i \ndrepte ochii spre el. Apoi Matt se scul` brusc [i, f`r` s` rosteasc` nici un cuvânt, p`r`si \nc`perea. „Adio, Matt!” gândi ea disperat`. *** Oftând, Alandra b`g` o foaie nou` de hârtie \n ma[ina de scris. Trecuser` exact [apte s`pt`mâni de când p`r`sise La Roseraie. {i nu reu[ise s`-l uite...

UN MOMENT DE NEBUNIE

133

|n cursul acestor [apte s`pt`mâni sl`bise mult. {i cât de palid` era! Când Henry f`cea vreo remarc` \n privin]a minei ei proaste, se mul]umea s` r`spund` printr-o ridicare din umeri. El \[i \nchipuia c` nu-[i revenise \nc` \n urma doliului recent [i ea nu-l contrazicea. La ce bun? Doar nu era s`-i povesteasc` tot ce se \ntâmplase la La Roseraie. {i nu era s`-i spun` c`, \n fiecare clip`, gândul ei se \ndrepta spre Matt Carstair. La \nceput abia se ab]inea s` nu fug` la gar` [i s` ia un bilet numai dus spre Ferny Druffield... Dar reu[ise s` reziste acestui impuls. Totu[i \i d`du telefon bunicului ei. Nu-i promisese ea s` ]in` leg`tur`? De fapt – [i nu-[i f`cea iluzii \n aceast` privin]` – era vocea lui Matt cea pe care ar fi dorit s-o aud`. Dar form` num`rul de la La Roseraie la o or` când el se g`sea la birou. {i dup` cum se a[tepta, bunicul \i r`spunse la telefon. – Ce pl`cere \mi face s`-]i aud vocea, Alandra! exclam` el. Ce mai faci? – Mi-am reluat vechea slujb` – Toat` lumea \]i duce dorul aici. Alandra nu putu rezista dorin]ei de a-l \ntreba: – Chiar [i Matt? – Matt e destul de ciudat acum. |ntotdeauna e prost dispus... ceea ce \i rupe inima lui Jo, dup` cum \]i \nchipui! Inima Alandrei f`cu un salt \n piept. {i dac` Matt se schimbase din cauza ei? Dac` \i regreta plecarea? Oare suferise din cauza asta? „Nu fi caraghioas`, feti]o!” se mustr` singur`.

134

JANE ASHTON

– Jo pretinde c` e \ndr`gostit, ad`ug` bunicul ei. {i c` faimoasa Corinna Hamilton \i face via]a amar`... Corinna Hamilton? Tot ea? – {i Jo ce mai face? reu[i s`-l \ntrebe Alandra cu o voce neutr`. – Foarte bine. I se \ntâmpl` s` cineze destul de des cu Jonathan Noseby. ~[tia doi par s` se \n]eleag` foarte bine. Dac` Jonathan ar putea s-o fac` s`-l uite pe Matt, a[ fi \ncântat! Fiindc` [tiu prea bine c` Matt n-o va considera niciodat` altfel decât o sor` mai mic`. – Cu atât mai bine. L-am \ntâlnit doar o dat` pe Jonathan Noseby, dar mi s-a p`rut foarte simpatic. – Jo ar fi putut nimeri [i mai r`u! o asigur` bunicul ei. Vorbir` despre una [i alta, apoi o \ntreb` dac` are inten]ia s` vin` luna viitoare la La Roseraie. – Luna viitoare? repet` ea nehot`rât`. – E ziua mea. – {i dai o petrecere mare cu aceast` ocazie? \l \ntreb` ea râzând. |[i imagin` toat` familia reunit`. Jo \mpreun` cu Jonathan Naseby, Matt cu... Sim]i c` i se pune un nod \n gât [i scutur` din cap. Va avea curajul s` se \ntoarc` la La Roseraie? Ce va g`si acolo? – O petrecere mare! pufni \n râs bunicul ei. Cine va veni s`-i spun` la mul]i ani unui b`trân ca mine? – {ii c` ai mul]i prieteni care te iubesc, bunicule! |n curând \nchise, dup` ce-i promise c` va face m`car efortul s`-i telefoneze de ziua lui, dac` nu putea fi liber` s` se

UN MOMENT DE NEBUNIE

135

repead` pân` acolo. De fapt, nu ]inea deloc s` se duc` \n acea zi la La Roseraie. Se temea de \ntâlnirea cu Corinna Hamilton. Precis c` aceasta va fi mo] \n frunte, la o asemenea petrecere. Câteva zile \nainte de aniversarea bunicului ei, \i trimise prin po[t` un pachet cu o hain` nou`, \mpreun` cu un scul de lân` asortat` la culoare. {tia c` aceast` aten]ie \l va face s` zâmbeasc`. Spinii trandafirilor nu-i distrugeau mereu hainele? |i scrise [i o felicitare. {aisprezece c`dea \ntr-o joi [i, \n acea zi, de câte ori se preg`tea s` formeze num`rul de la La Roseraie, telefonul \ncepea s` sune sau ap`rea vreun client. Abia \n cursul dup`-amiezii avu un moment de lini[te. Se gr`bi s` formeze num`rul de la La Roseraie. Culmea ghinionului, era ocupat... |nchise bomb`nind. Exact \n acel moment Henry intr` \n biroul ei. – Mor de foame! Te deranjeaz` s` te duci s`-mi cumperi un sandvi[, Alandra? M-a[ duce eu, dar a[tept un telefon important. – Imediat! spuse ea ridicându-se. {i, glumind, ad`ug`: – Aten]ie, Henry! Dac` o s` continui cu regimul `sta de sandvi[uri, o s` te \ngra[i! Ajuns` jos, hot`r\ s` mai sune o dat` la La Roseraie dintr-o cabin`. Dac` Henry a[tepta un apel important, nu era momentul s` monopolizeze linia biroului. Cineva ridic` imediat receptorul la cel`lalt cap`t al firului. – Alo? Era vocea lui Matt... Receptorul \i c`zu din mân`. Dup` o clip` ie[ise din cabin`.

136

JANE ASHTON

|nchisese sau nu? N-ar fi fost \n stare s` spun`. Se a[teptase atât de pu]in s`-l aud` pe Matt \n timpul zilei! Ce c`uta la ora asta acolo? |[i aminti c` Matt nu-[i acorda niciodat` o vacan]`. O singur` dat` p`r`sise biroul: când Alan Todd fusese bolnav. Se sperie [i se \ntoarse din nou \n cabina telefonic`, unde receptorul atârna la cap`tul firului. Form` num`rul, [i imediat cineva ridic` receptorul dar, de data asta, nimeni nu vorbi. |n]elese c` ea trebuia s` ia ini]iativa... – Alo? \ng`im` ea cu greu. Dup` o ve[nicie, dup` cum i se p`ru ei, Matt r`spunse: – Nu \nchide, Alandra! Ea \nghi]i \n sec... – Bunicul... [opti ea. {i brusc i se f`cu fric`. Decoperea cu uimire c` \l iubea mai mult decât \[i \nchipuise.... Gândul c` era poate grav bolnav o \ngrozea. – Avem nevoie de tine aici, spuse simplu Matt. – Sosesc! promise ea. Imediat. – D`-mi adresa, vin s` te iau. – Nu, nu, ar dura prea mult. Aranjez \n a[a fel \ncât s` ajung cât mai curând posibil. Dac` n-o s` prind` trenul, o s` ia un taxi. Sim]ea c` trebuie s` ajung` la La Roseraie \n cel mai scurt timp posibil. Când se \ntoarse la birou, era extrem de palid`. – Am uitat s`-]i cump`r sandvi[ul, [opti ea. – Ce ]i s-a \ntâmplat, Alandra? se mir` Henry. |mpinse un scaun spre ea [i Alandra se trânti pe el. |n câteva fraze dezlânate, \i explic` ce se \ntâmplase.

UN MOMENT DE NEBUNIE

137

– Bunicul e foarte bolnav. Muribund, poate... Trebuie neap`rat s` iau trenul [i... – Nu e[ti capabil` s` c`l`tore[ti \n starea asta! Te duc eu pân` acolo, declar` el pe un ton f`r` replic`. Du-te repede s`-]i preg`te[ti valiza... – Nu mai am timp! – Arunc` dou`-trei haine \ntr-o geant`. Nu po]i totu[i s` pleci f`r` nimic. |n timpul `sta o s`-i telefonez so]iei mele ca s`-i spun c` mai \ntârzii. – Ce dr`gu] e[ti. El \i adres` un zâmbet c`lduros. – Nu-]i face probleme, micu]a mea. |n curând vei fi al`turi de ai t`i. O privi cl`tinând din cap. – Am impresia c` ai fost \ntotdeauna acolo cu gândul... Nu te-ai \ntors niciodat` cu adev`rat la Londra. Cât era Henry de perspicace! – E adev`rat, admise ea cu jum`tate de glas.

Capitolul 10 Henry p`ru vizibil surprins când o lu` pe aleea larg` ce ducea spre impun`toarea re[edin]`. Se vedea c` nu se a[tepta deloc ca familia tinerei lui secretare s` fie atât de bogat`... Opri ma[ina \n fa]a intr`rii. Alandra ezit`. Nu avea curajul s` intre \n cas`. Se temea de ce va g`si acolo... – Intr`, te rog, reu[i ea s`-i spun`. |ns` Henry cl`tin` din cap. – Având \n vedere \mprejur`rile, prefer s` plec. Numai un musafir nu-i mai lipse[te ast`zi familiei tale! |i \ntinse valijoara. {i nu uita c` m` a[teapt` Bianca! M` \ntorc imediat la Londra. – |]i mul]umesc, Henry, spuse ea emo]ionat`. – Curaj, Alandra! Când ea se hot`r\ \n sfâr[it s` urce treptele, el b`g` \n viteza \ntâi [i plec`. Nici m`car nu oprise motorul... Tân`ra sun` [i a[tept` ca cineva s` vin` s`-i deschid`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

139

„Curaj” \i spusese Henry. Dar ea nu se sim]ea deloc curajoas`... Cuvintele lui Matt \i r`sunau \n minte: „Avem nevoie de tine aici...“ |i d`dur` lacrimile. Probabil c` bunicul se sim]ea foarte r`u. Doamna Pinder \[i f`cu apari]ia \n pragul u[ii. Ea se a[tepta s`-i vad` pe Jo, Robert sau Matt. Dar probabil c` ei se aflau la c`p`tâiul bolnavului. – Domni[oara Todd! exclam` doamna Pinder zâmbindu-i cu gura pân` la urechi. Ce surpriz` pl`cut`! Alandra rosti cu greu: – Bunicul... bunicul meu... \ncepu ea. – O s` fie mul]umit s` v` vad`! – Urc imediat... – Dar nu e sus, spuse menajera. |l g`si]i probabil \n biroul lui. |n birou! Asta \nsemna c` se sim]ise atât de r`u \ncât nu-l putuser` transporta pân` \n camera lui! L`sându-[i valiza pe trepte, travers` holul \n fug` [i f`r` s` mai bat` m`car \n u[`, intr` \n birou. Bunicul ei st`tea \n picioare \n fa]a ferestrei, fumându-[i lini[tit pipa... Alandra \ncremeni locului, stupefiat`. – Alandra! exclam` Alan Todd. Nu m` a[teptam s` te v`d ast`zi! Ai reu[it totu[i s`-]i iei liber? – Bunicule... \mg`im` ea. „ Avem nevoie de tine aici. D`-mi adresa, vin s` te iau eu...“ Ce \nsemna asta? De ce o p`c`lise Matt?

140

JANE ASHTON

– Ai promis c` telefonezi, continu` bunicul ei zâmbind. M` \ntrebam dac` ]i-ai uitat promisiunea... Deci Matt nu \i spusese c` ea d`duse telefon! Lucrurile p`reau din ce \n ce mai greu de \n]eles! Ca prin vis, se a[ez` \n fotoliul pe care i-l indica bunicul ei. – Te... te sim]i bine, bunicule? |l examin` cu aten]ie. Câteodat` mama ei ar`ta bine, când se sim]ea mai obosit` ca niciodat`. Nu trebuie s` te iei dup` felul cum arat` bolnavii! – M` simt foarte bine, o asigur` el, cu o veselie care i se p`ru for]at` Alandrei. – Ce-a spus doctorul? – Doctorul? Alan Todd ridic` mirat din sprâncene. – Doar n-o s`-l chem de fiecare dat` când mai \mb`trânesc cu un an! Apoi zâmbi: – N-am mai v`zut un doctor de o ve[nicie! {i sper s` mai a[tept tot atâta timp pân` s` am nevoie de serviciile lui! |ncetul cu \ncetul, Alandra \ncepea s` \n]eleag`. Matt o p`c`lise... Dar ce motiv avusese s-o sperie \n halul `sta? – De ce \mi pui \ntreb`rile astea ciudate? se interes` bunicul ei. Par bolnav? – Deloc! |ncepuse s` se \nfurie la gândul c` Matt o p`c`lise ca s-o oblige s` vin`. Dar \n ce scop?

UN MOMENT DE NEBUNIE

141

– Vizita mea va fi foarte scurt`, se auzi ea spunând. Un prieten care venea \n zon` m-a adus [i, la \ntoarcere, o s` iau trenul. Eu... voiam s`-]i spun la mul]i ani! – Doar n-o s` pleci atât de repede! Bunicul \[i consult` ceasul. – Mai ales c` e prea târziu pentru ultimul tren! Probabil c` pleac` din gara din Ferny Druffield, chiar \n acest moment. Ad`ug` râzând: – N-o prea nimere[ti când e vorba de orarul trenurilor, Alandra! Tân`ra se \nro[i. – Atunci o s` plec mâine. – A[a repede? Alan Todd oft`. – Oricum, o vizit` scurt` valoreaz` mai mult decât un telefon! Sunt bucuros c` o s` iei parte la cina festiv` pe care Matt a ]inut s-o organizeze \n cinstea mea. Jonathan Noseby e ca [i logodit cu Jo – va veni [i el. Iar Robert o va aduce pe tân`ra cu care iese acum. Iar Matt va fi precis \n compania Corrinei Hamilton, continu` \n gând Alandra. Se ridic`, extrem de agitat`. – Eu... nu pot r`mâne, bunicule. Trebuie... trebuie s` g`sesc un taxi care s` m` duc` la o alt` gar`. Eu... eu trebuie s` ajung la Londra pân` disear`! Neap`rat! Alan Todd se \ncrunt`. – Nu te mai \n]eleg, Alandra! Ba r`mâi, ba pleci... P`rea sup`rat. Tân`ra se duse s`-i s`rute obrazul zbârcit.

142

JANE ASHTON

– E prea complicat de explicat, [opti ea. O s` telefonez, ca s` comand un taxi... B`trânul cl`tin` din cap. – N-o s` \n]eleg niciodat` femeile! Alandra travers` gr`bit` holul. Avea inten]ia s`-i telefoneze lui Jim Lasky, cel care o adusese la La Roseraie, prima oar`. – Alandra? Tres`ri. Matt era la mai pu]in de un metru de ea, dominând-o cu silueta lui \nalt`. Slav` Domnului c` era singur! Probabil c` nu sosise [i Corinna Hamilton... Tân`ra o z`ri pe doamna Pinder urcând scara cu valiza ei [i-[i reg`si imediat graiul. – Ce face doamna Pinder cu valiza mea? Se preg`ti s` fug` dup` ea, dar Matt \i bar` drumul. – Eu i-am spus s-o duc` \n camera ta. – Ei bine, spune-i s-o aduc` \napoi! |[i \ncruci[` bra]ele pe piept, \n timp ce-i comunica: – Plec chiar acum! {i cum el nu f`cea nici o mi[care, repet` foarte hot`rât`. – Chiar acum! Matt o privi strângând din pleoape. – Cum ai venit? Alandra nu-i r`spunse \ns`. – N-ai putut lua trenul... spuse Matt ca pentru sine. – De unde [tii? – Vin de la gar`. Nici un pasager n-a coborât la Ferny Druffield din trenul de Londra!

UN MOMENT DE NEBUNIE

143

– Te-ai dus s` m` a[tep]i? se mir` ea. – Te surprinde? Alandra d`du din cap. – Da, recunoscu ea. Apoi, reg`sindu-[i spiritul caustic, ad`ug`: – Sper c` ai f`cut pneumonie a[teptând pe peron! Dar Matt nu r`spunse la provocare. O privea cu aten]ie [i expresia chipului lui se \ntunec`. – Ai sl`bit, remarc` el \n cele din urm`. – M-am sub]iat, vrei s` zici? \l corect` ea. Nu `sta e visul tuturor femeilor? {i cu un ton mai pu]in sigur, remarc`: – {i tu ai sl`bit... Urm` o t`cere ap`s`toare. |n cele din urm`, o rupse Matt. – Poate c` pentru acela[i motiv ca tine, Alandra? o \ntreb` el \n [oapt`. Ce voia s` spun`? Dar oricum ea nu voia s` afle. Gre[ea continuând s` r`mân` \n aceast` cas`... Cel mai bine era s` plece imediat, f`r` s` se mai uite \napoi. – Plec, anun]` ea. Cu sau f`r` valiz`! Doamna Pinder cobora acum scara, cu mâinile goale. – Camera e preg`tit`, domni[oar` Alandra! spuse ea. – Mul]umesc, doamn` Pinder, reu[i s` spun` tân`ra. Doar nu era s-o pun` la curent pe menajer` cu disensiunile dintre ea [i familia ei... Dar era la fel de hot`rât` s` plece. Doamna Pinder disp`ru \n buc`t`rie [i tân`ra se repezi la primul etaj, cu inten]ia de a-[i recupereze valiza [i de a pleca

144

JANE ASHTON

imediat. Pe jos, cu ma[ina... cu indiferent ce mijloc de transport. {i indiferent \ncotro! Un singur lucru conta: s` fug` din aceast` cas`. S` fug` de Matt... P`trunse val-vârtej \n acea frumoas` \nc`pere \n care locuise timp de aproape dou` luni. Matt, care o urm`rise pe scar`, intr` la rândul lui \n camer`. O lu` de umeri [i o trase spre el. Alandra se zb`tu din r`sputeri. „Dac` m` s`rut`, sunt pierdut`!” gândi ea disperat`. – Las`-m`! \i porunci ea. |n loc s-o asculte, el o strânse \n bra]e cu [i mai mult` putere. Alandra \ncepu s`-l loveasc` \n piept cu pumnii. Dar loviturile nu p`reau s`-l ating`. – Las`-m`! strig` ea. – Nu. – Nu vreau ca un mincinos s`-mi spun` ce am de f`cut! exclam` ea furioas`. }inând-o \n continuare cu putere, el o \ntreb`: – Eu? Eu, mincinos? – Cel mai mare pe care l-am v`zut vreodat`! Cel... – Când te-am min]it, Alandra? Tân`ra deschise gura, apoi o \nchise, stupefiat` s`-l aud` vorbind cu un asemenea aplomb. – Când? insist` el. Ea \l privi cu ochii holba]i.

UN MOMENT DE NEBUNIE

145

– Cât cinism... [opti ea. E[ti... – Când te-am min]it? repet` el. Alandra \l privi drept \n ochi. – De ce m` aflu aici? exclam` ea. Doar fiindc` mi-ai spus c` trebuie s` vin! C` era ceva foarte important! Dac` n-ar fi fost a[a, crezi c` a[ fi venit atât de repede? M` a[teptam s`... Se \ntrerupse [i scutur` din cap. – De ce te-ai distrat pe socoteala mea? M-ai speriat \ngrozitor. Credeam c` bunicul este bolnav [i... – Dar nu te-am min]it, repet` Matt. – Ba da! explod` ea. {tii prea bine c` da! L-am v`zut adineaori pe bunicul. E \n plin` form`! Strânse din pumni, prad` unei furii neputincioase. – M-ai p`c`lit cu bun` [tiin]`! Matt cl`tin` din cap. – Aha, deci asta era! Dac` \]i aminte[ti termenii exac]i ai conversa]iei noastre telefonice, [tii c` n-am pomenit deloc de starea s`n`t`]ii bunicului t`u. Pur [i simplu ]i-am zis c` avem nevoie de tine aici... Alandra \[i mu[c` buza de jos, \n]elegând c` ea singur` tr`sese ni[te concluzii gre[ite. – Dar de ce... \ncepu ea. – {i tu m-ai p`c`lit, Alandra! spuse el cu o voce grav`. De câte ori m-ai indus deliberat \n eroare? M-ai f`cut s` cred c` nu e[ti decât o aventurier` \n goan` dup` bani... Alandra nu se mai zb`tea. F`r` s` scoat` nici un cuvânt, \l privea... Deci \[i schimbase p`rerea \n privin]a ei?

146

JANE ASHTON

– |]i \nchipui c` banii nu conteaz` pentru mine? spuse ea, râzând pref`cut. {i asta doar fiindc` am p`r`sit La Roseraie, f`r` s`-]i cer mia de lire promis`? Matt ridic` din umeri. – Te-am ghicit \nc` dinainte de plecarea ta! Apoi o lu` brusc \n bra]e [i o duse de cealalt` parte a culoarului, \n apartamentul lui. Niciodat` nu pusese Alandra piciorul \n aceast` \nc`pere confortabil` [i luxoas`. „Trebuie s` fug, gândi ea. Dac` mai r`mân mult aici, sunt pierdut`!” Asta i-o spunea instinctul. Dar trupul ei n-o mai asculta... Iar gândurile \i erau incoerente. Matt se a[ezase \ntre ea [i u[`, t`indu-i orice posibilitate de fug`. Alandra \[i \ncruci[` bra]ele la piept. – M` la[i odat` s` plec? \l \ntreb` ea pe un ton provocator. Nu \ndr`znea s` se apropie de el. Dac` Matt o atingea, o s`-[i piard` capul... – Regret c` te-am speriat, declar` el. Crede-m` c` n-am avut inten]ia s` te fac s` crezi c` bunicul t`u e bolnav! Abia dup` ce am \nchis, am \n]eles c` vei ajunge poate la aceast` concluzie. |l iube[ti mult pe Alan [i ai atâta imagina]ie... – {tii c`... \l iubesc mult? Cum de putuse ghici asta? – Bine\n]eles, o asigur` el. – {i totu[i... Alandra \[i mu[c` buzele.

UN MOMENT DE NEBUNIE

147

– La \nceput \l detestam, \i explic` ea cinstit. Când am venit aici pentru prima dat`, \l uram [i credeam c`... mereu va fi a[a. Matt surâse. – {i n-a fost a[a, constat` el oarecum amuzat. Nu-]i comanzi atât de u[or ura. Nici dragostea. Alandra \[i feri privirea. – Probabil c` a[ fi continuat s`-l detest dac` vizita mea ar fi durat zece minute, dup` cum prev`zusem. Dar situa]ia a fost de a[a natur` \ncât m-a obligat s`-mi prelungesc [ederea la La Roseraie. Mai \ntâi n-am avut tren. Pe urm`, primirea rece f`cut` de Jo [i de Robert pe care i-am crezut ni[te snobi. {i tu... Se \ntrerupse, \ntrebându-se cum de ajunsese s` spun` a[a ceva. Pentru nimic \n lume nu voia s`-[i deschid` inima \n fa]a lui Matt! – {i mai eram [i eu, \i lu` el vorba din gur`. Eu care m-am limitat s` te judec dup` aparen]e, f`r` s` \ncerc s`-]i \ndep`rtez masca... Eu care am avut tupeul s`-]i ofer bani ca s` mai r`mâi aici! Râse cu am`r`ciune. – {i mi-ai acceptat oferta. Doar pentru a avea pl`cerea s` rupi cecul când ]i l-a[ fi \nmânat... M` \n[el, oare, Alandra? Tân`ra nu \ndr`znea s`-i r`spund`. Da, reu[ise s`-i ghiceasc` inten]iile! Fiindc` exact a[a ar fi procedat... Cu ce pl`cere i-ar fi aruncat banii \n fa]`, spunându-i cu dispre] c` nu are nevoie de ei! Dar cât de departe p`reau toate! Uitase de ideile ei de r`zbunare, de dorin]a de a-[i lua revan[a.

148

JANE ASHTON

– Dragul meu Matt, te \n[eli cu des`vâr[ire, reu[i ea s` r`spund` pe un ton sarcastic. Crezi c`, asemeni tat`lui meu, nu dau nici o importan]` bunurilor materiale? Matt ridic` din umeri. – |ncerci s` m` faci s` cred c` semeni cu mama ta? {i c` ea era o persoan` interesat`? – Ea [tia \n orice caz c` nu are rost s` faci apel la bunicul. Când i-a adus la cuno[tin]` moartea fiului s`u, i-a r`spuns imediat comunicându-i s` nu se a[tepte la nici un ajutor material din partea lui. Dar regret` imediat c` vorbise despre asta. – Când ai aflat despre aceast` scrisoare? se interes` Matt. Alandra se \ncrunt`. – Cât a tr`it mama, nu i-am scotocit niciodat` prin lucruri! exclam` ea. Matt d`du din cap. – |n]eleg... – M` \ntreb ce \n]elegi. Dar oricum, mi-e indiferent! – |n]eleg acum de ce \l urai pe Alan, f`r` m`car s`-l cuno[ti! Mama ta tocmai murise [i tu ai descoperit acea scrisoare... Inten]ia ta era doar de a veni la La Roseraie pentru a-i \napoia bunicului t`u faimoasa misiv`. {i de a pleca imediat. Din nefericire, sau mai degrab` din fericire, orarul trenurilor ]i s-a pus de-a curmezi[ul! – Mama m-a pus s`-i promit c` voi veni la La Roseraie, se auzi ea spunând.

UN MOMENT DE NEBUNIE

149

– Când te-a f`cut s`-i promi]i asta? Pe patul de moarte? Matt avea darul s` ghiceasc` totul... – De unde... de unde [tii? \ng`im` ea. {i oft` din adâncul pieptului. – Nici acum n-am \n]eles de ce ]inea atât de mult s` vin aici! – Dar eu [tiu, o asigur` el. – Spune-mi! \l rug` ea, cu ochii str`lucind de curiozitate. – Se temea c` vei r`mâne singur` pe lume [i dorea s` vii s` tr`ie[ti \n mijlocul alor t`i. Alandra vru s` protesteze dar nu avu curajul. |n fundul sufletului ei era convins` ca Matt avea dreptate. |ncercând s` nu se lase cuprins` de emo]ie, ea declar`: – Ui]i c` am ob]inut un maximum de profit din [ederea mea aici! Matt ridic` dintr-o sprâncean` [i ea continu`: – N-am avut timpul necesar s`-l conving pe bunicul s`-mi ofere o ma[in`, dar a[ fi avut prea mare b`taie de cap la Londra cu \ntre]inerea! |ns` am reu[it s` p`strez perlele bunicii! Sunt splendide... Matt se mul]umi s` zâmbeasc`. – Sunt cu adev`rat splendide, asta e [i p`rerea mea! Asta e [i p`rerea firmei de asigurare. S`pt`mâna trecut` Alan mi le-a dat s` le expertizez [i s` le asigur. Atunci am aflat c` ]i le-a oferit [i le-ai refuzat. Alandra se \nro[i, dar nu se d`du b`tut` doar pentru atât.

150

JANE ASHTON

– |]i aminte[ti de ziua când am ie[it din biroul bunicului meu cu un teanc de bancnote \n mân`? – {i \n ajunul acelei zile, Alandra, te ]ineam \n bra]e. Cu ochii plini de lacrimi. |n acel moment erai tu \ns`]i. Nu mai \ncercai s` pari o intrigant`. – Ce... ce [tii tu? \ng`im` ea. – |n seara aceea am reu[it s` citesc \n sufletul t`u. – Oh... Alandra \ncerc` s` schimbe subiectul conversa]iei. – Erau furioas` c` m-ai v`zut cu banii `ia, de care \l extorcasem pe bunicul! – Zi mai degrab` c` te obligase s`-i iei! – Oh... exclam` ea din nou. – {i Alan mi-a mai spus c` ai refuzat s` prime[ti o mic` rent` lunar`, cum \i d` lui Jo. Fiindc` e[ti prea mândr`... Tân`ra fu nevoit` de data asta s`-[i recunoasc` \nfrângerea. Era inutil s` mai \ncerce s` treac` drept ce nu era de fapt. Reu[i s` zâmbeasc` [i s` schimbe tonul. – Am priceput! Sunt perfec]iunea \ns`[i... {i acum, te rog, las`-m` s` plec... Dar Matt o prinse de mân` [i izbucni \n râs. – Alandra, chiar c` e[ti o fat` ciudat`! Ea se \ncrunt`. – M` \ntreb de ce! Dar el nu mai râdea. Chipul lui devenise serios, aproape grav. Alandra sim]i c` b`t`ile inimii ei se accelereaz` nebune[te. Matt se aplec` [i ea ghici c` o va s`ruta...

UN MOMENT DE NEBUNIE

151

{i atunci se \ntoarse brusc. Matt oft` [i o trase spre o canapea, obligând-o s` se a[eze. Apoi se instal` al`turi de ea. – Ar cam fi timpul s` avem o explica]ie, Alandra. – Nu v`d de ce ar fi necesar. – }i-am spus la telefon c` e nevoie de tine aici. Nu te \ntrebi de ce? – Hmm, eu... – Da, e nevoie de tine aici. O nevoie disperat`! – O nevoie disperat`? repet` ea ca un ecou. Ar trebui s` plece... De ce s` prelungeasc` aceast` discu]ie? – Eu, eu am nevoie de tine, Alandra. {i asta de când te-am v`zut prima oar`, a[ezat` \n salon. Soarele \]i lumina p`rul [i s-ar fi putut crede c` un halou de aur str`lucitor \]i \ncadra chipul... Cu respira]ia t`iat`, ea \l privea f`r` s` g`seasc` nimic de spus. Pentru prima oar` \i vorbea astfel... [i nu-i venea s`-[i cread` urechilor. – Eu... eu ]i-am lipsit? \l \ntreb` ea uimit`. Apoi se corect`: – Vrei s` zici c` le-am lipsit tuturor de-aici? – Da, tuturor. Apoi o lu` de mân`. – Dar mie mai mult decât oricui, Alandra. – Matt... [opti ea, ro[ie ca para focului. – Ai fost mult timp plecat`. Iat` de ce trebuia s` revii cât mai repede posibil... Dar atunci când ]i-am spus c` e nevoie de tine, nu mi-am \nchipuit c` o s` te sperii la gândul c` bunicul t`u e bolnav! Privirea lui se cufund` \n ochii ei.

152

JANE ASHTON

– Eu am nevoie de mine. O trecu un fior. – Dar... de ce? \ng`im` ea. Matt duse la gur` mâna tremur`toare a Alandrei. – Pentru c`, f`r` tine, via]a mea nu are sens, declar` el. Ai plecat [i... – Trebuia s` plec! – De ce? o \ntreb` la rândul lui. Alandra nu r`spunse. Matt \i s`rut` din nou vârful degetelor. – Când bunicul t`u mi-a spus c` ai plecat la Londra, nu mi-a venit s` cred. Apoi am fost furios pe tine... – Furios? – Pe tine, repet` el. Dar mai ales pe mine. Mi-era necaz c` reu[ise[i s` cape]i atâta importan]` \n via]a mea, \n inima mea. Alandra scoase un strig`t u[or de surpriz`. Matt o lu` \n bra]e cu o nespus` tandre]e. Cu ochii \nchi[i, ea se sprijini de pieptul lui, a[teptând o s`rutare care nu veni. Apoi deschise ochii [i \n]elese c` nu-i spusese \nc` totul. – Când ]i-am cerut s` r`mâi la La Roseraie, \ncercam s` m` conving c` o f`ceam spre binele lui Alan. – {i... nu era doar pentru el? Matt scutur` din cap. – Nu, era [i pentru mine, chiar dac` refuzam s` recunosc asta. Când a sosit cadoul pentru ziua bunicului, zilele trecute, am crezut c` \nnebunesc! F`cu ochii mari.

UN MOMENT DE NEBUNIE

153

– Asta \nsemna c` n-o s` vii aici de ziua lui, \i explic` el. – {i ai fi vrut s` vin? – Bine\n]eles. Nu puteam suporta ideea c` e[ti la Londra. Cu acel b`rbat pe care pretinzi c`-l iube[ti. Matt o strânse [i mai tare \n bra]e. – Alandra, locul t`u e la La Roseraie. Tân`ra oft`, \ntrebându-se dac` auzise bine. {i mai ales dac` a \n]eles bine. De ce nu vorbea Matt mai limpede? |l \ntreb` cu timiditate: – Locul meu este la La Roseraie, fiindc`... fiindc` sunt nepoata lui Alan Todd? El \i cuprinse cu blânde]e umerii [i o privi cu pasiune. – Fiindc` e[ti nepoata lui Alan Todd; admise el. Dar mai ales, fiindc` inima mea \]i apar]ine, scumpa mea. Scumpa mea... Aceste dou` cuvinte minunate fur` o adev`rat` mângâiere pentru urechile ei. Chiar le rostise Matt? Sau visa... Inima mea \]i apar]ine... Asta \nsemna c` o iube[te! |i m`rturisise dragostea lui. |l privi f`r` s` pronun]e nici un cuvânt. Emo]ia o cople[ise. Pentru prima dat` de când \l cuno[tea, Matt nu mai p`rea atât de sigur pe el... Cu am`r`ciune, el \i spuse: – Cum de te po]i astfel abandona \n bra]ele mele [i s` fii \ndr`gostit` de altul? Alandra tres`ri [i deschise gura. Dar nici un sunet nu-i ie[i de pe buze.

154

JANE ASHTON

– Am totu[i impresia c` nu-]i sunt indiferent! continu` el cu disperare. Reac]ionezi la mângâierile [i la s`rut`rile mele... Pari tulburat` de prezen]a mea. Apoi Matt oft` [i-[i plec` trist capul. – Merit dispre]ul t`u. Te-am tratat \ntr-un mod incalificabil! – Matt! protest` ea cu o voce r`gu[it`. Voia s`-i spun` c` nu-i purta pic`. {i c` \l iubea... Dar era prea tulburat` ca s` se poat` exprima firesc. – M-am sim]it atât de apropiat de tine, \n noaptea \n care te-am g`sit plângând \n buc`t`rie, continu` el. M-am \n[elat oare? Emo]ia venea dintr-o singur` direc]ie? Nu sim]i nimic pentru mine? – Matt, reu[i ea s` spun`. M` iube[ti un pic? – Un pic? exclam` el. Dar te iubesc cu pasiune! Te ador! Visul meu cel mai scump ar fi s` devii so]ia mea. Dar, din nefericire, iube[ti un alt b`rbat! Ea se strânse la pieptul lui. – Cel`lalt b`rbat e[ti tu, Matt! Tu! Lacrimile se rostogoleau pe obrajii Alandrei. Dar de data asta erau lacrimi de bucurie. Matt o strângea \n bra]e [i ea se l`sa f`r` nici o re]inere \n voia bra]elor lui puternice. El o iubea, ea \l iubea... [i toate ne\n]elegerile disp`ruser`. Toate ne\n]elegerile? Nu, ea mai trebuia s`-i cear` ni[te explica]ii. }inea ca totul s` fie clar \ntre ei. – Corinna Hamilton? rosti ea \ntreb`tor. Matt ridic` din sprâncene.

UN MOMENT DE NEBUNIE

155

– Da? f`cu el surprins, auzind c` pronun]` numele acelei femei. – Ce reprezint` ea pentru tine? insista Alandra. Un zâmbet ap`ru \n col]ul buzelor lui Matt. – Henry Nolan, replic` el. El ce reprezint` pentru tine? – Henry Nolan! exclam` ea. Fu rândul ei s` zâmbeasc`. Deci amândoi erau gelo[i... – N-a existat niciodat` nici un b`rbat \n via]a mea, \l asigur` ea. Singurul pe care l-am iubit vreodat`, singurul pe care o s`-l iubesc \ntotdeauna, pân` la ultima mea suflare, e[ti tu, Matt. – {i de ce \]i telefona acel Henry Nolan? – El m-a adus azi pân` aici. E un om minunat! \l asigur` ea. Fiindc` Matt se \ncruntase, ea se gr`bi s` adauge: – Henry Nolan e c`s`torit. |[i ador` so]ia, [i pe cei doi copii. E patronul meu [i totodat` proprietarul apartamentului meu din Londra. Când eram la La Roseraie, i-am trimis un cec, ca s` reglez plata chiriei. A[a c` mi-a aflat adresa [i nu i-a fost greu s`-mi g`seasc` num`rul de telefon. M-a sunat aici ca s` m` \ntrebe dac` vreau s`-mi reiau slujba, fiindc` secretara care m-a \nlocuit tocmai \[i d`duse demisia. {i oricum, nu era mul]umit de ea. – {i ]i-ai reluat slujba când te-ai \ntors la Londra? – Exact. Alandra ezit` \nainte de a-i pune o \ntrebare care-i st`tea pe inim`: – De ce erai atât de sup`rat \n diminea]a \n care am plecat? Doar nu din cauza banilor pe care mi-i d`duse bunicul...

156

JANE ASHTON

– Eram gelos ca un tigru. |mi spusese[i c` iube[ti pe altul, [i te duceai s`-l \ntâlne[ti la Londra! |n plus, f`cuse[i remarca nea[teptat` c` unele s`rut`ri valoreaz` mai mult decât altele! – Dar e adev`rat! exclam` ea. El o strânse \n bra]e, mai s-o \n`bu[e. – Alandra, m` \nnebune[ti! Buzele lor se \ntâlnir` \ntr-un s`rut interminabil. Când Alandra reu[i s`-[i ridice capul gâfâind, \l \ntreb`: – Chiar e[ti gelos? – |]i spun: ca un tigru! |[i trecu mâna prin p`rul negru. – Chiar \nainte de a recunoa[te fa]` de mine \nsumi c` te iubesc, eram gelos. Nu puteam suporta ca un b`rbat s` se apropie de tine. A[ fi fost capabil s`-l iau la pumni pe bietul Robert! Alandra \l sim]i c` se \ncordeaz`. – Când a hot`rât s`-]i dea lec]ii de conducere, eu... eu... Ea \i mângâie cu blânde]e obrazul [i el se destinse imediat. – {i pe urm` ai primit acea scrisoare, care se vedea de la o po[t` c` e scris` de o mân` b`rb`teasc`... {i imediat, telefonul de la Henry Nolan. Apoi balul de la Bedewick, când to]i b`rba]ii de prin \mprejurimi se \nghesuiau s` te ia la dans! – Oh, Matt! f`cu ea râzând. {i tu ai dansat cu mine. – Ca s` evit s` faci cuno[tin]` mai \ndeaproape cu Frank Millingham. N-aveam nici un chef s` te v`d ie[ind \n compania lui! Matt oft`.

UN MOMENT DE NEBUNIE

157

– De ce refuzam s` recunosc c` te iubesc? Nu [tiu... Cred c` te iubeam deja când ]i-am cerut s` r`mâi. Pretextând c` pentru a-l distra pe bunicul t`u... – Nu mi-ai cerut s` r`mân! \l corect` ea. Mi-ai oferit o mie de lire pentru trei luni de prezen]`. – O s` m` ier]i vreodat`? El o lu` din nou \n bra]e. – Tot ce am \]i apar]ine, scumpa mea! Dar ea mai avea o \ntrebare de pus. – De ce erai azi acas`? La ora când am telefonat, erai de obicei la birou. – Alan \mi spusese c` ai promis s` suni de ziua lui. {i mi-am petrecut toat` ziua lâng` telefon. – Oh, Matt... Se cuib`ri la pieptul lui [i \i oferi buzele. Timp de o ve[nicie parc`, r`maser` unul \n bra]ele celuilalt. – Va trebui ca Henry Nolan, s`-[i caute o alt` secretar`, remarc` pe nea[teptate Matt. Alandra se \ncrunt`. – {i Corinna Hamilton? Va trebui s`-[i caute [i ea un alt cavaler? – Scumpa mea, nu ai nici un motiv s` fii geloas` pe acea Hamilton, dup` cum o nume[te Jo... – Dar ie[eai tot timpul cu ea! El cl`tin` din cap.

158

JANE ASHTON

– Ie[eam, dar singur! Am v`zut-o o singur` dat` pe Corinna dup` bal. |ncercam s` m` conving c` toate femeile sunt la fel. De ce una s` fie preferat` \n locul alteia? O sear` \n compania ei a fost de ajuns s` m` conving` c` nimic nu va mai fi posibil \ntre mine [i ea. Nu-mi plac femeile frivole, egoiste [i interesate... O strânse tandru la piept. – Femeia pe care o iubesc e o blond` cu ni[te splendizi ochi verzi. E o femeie orgolioas`, independent` [i inimoas`... O ador, [i dac` ai [ti cât de mândru sunt de ea! – B`rbatul pe care-l iubesc... \ncepu ea. Dar nu avu timp s` spun` mai mult. Matt \i \nchise gura cu o s`rutare. Pe urm`, tres`ri [i-[i privi ceasul. – Scumpo, o s` \ntârziem la petrecere! Trebuie neap`rat s` coborâm... Toat` lumea se va \ntreba ce s-a \ntâmplat cu noi! O \mpinse cu blânde]e. – Dac` te mai ]in \n bra]e, o s` uit`m complet de petrecere... {i n-ar fi frumos fa]` de bunicul t`u! Alandra \[i mu[c` buza de jos. Venise la La Roseraie \mbr`cat` \n blugi [i pulov`r. Se schimbase \n grab` pentru plecare, \nainte de a arunca \n valiz` câteva haine la \ntâmplare. Era sigur` c` nu avea [i ceva elegant! – N-am nimic de \mbr`cat, \n afar` de pantaloni [i pulov`re! Matt izbucni \n râs.

UN MOMENT DE NEBUNIE

159

– Nu cred c` bunicul t`u se va sim]i [ocat v`zându-te \n blugi, scumpa mea! O lu` de mân` [i o trase spre scar`. – Mai ales când va afla marea veste! – Ce veste? \l \ntreb` ea, privindu-l cu ni[te ochi \n care str`luceau stelele. – C` Alandra Todd va deveni \n curând Alandra Carstair... dac` accept`, bine\n]eles. – Oh, Matt! Dar nici nu visez altceva!

Sfâr[it