Un Barbat Si Mai Multe Femei

ACTUL I GARUNSKII ȘI ANNA IULIEVNA Garunskii: De neconceput! De ce trebuie să fac dovada că nu figurez în evidența unui dispensar de psihiatrie? ANNA IULIEVNA: (cu capul înfă urat într-un prosop) Ce-ți pasă? Dacă trebuie, trebuie. GARUNSKII: Cum să nu-mi pese? Înțeleg, dacă mi-ar cere o adeverință că figurez în evidență! Ar avea o logică, ar crea o situație. Sunt în evidență, deci am cutare sau cutare privilegii, am dreptul să pretind un tratament, un ajutor, condiții speciale. Dar să fac dovada că nu sunt în evidența dispensarului de psihiatrie, asta e de-a dreptul amuzant! Anna Iulievna: Atunci amuză-te. De ce-ți bați capul? Doar n-ai decât unul singur. GARUNSKII: Nu înseamnă că dacă am un singur cap trebuie să-l feresc de orice idee. ANNA IULIEVNA: Dacă aȘa e regula? GARUNSKII: Care regulă? Arată-mi-o. O caut de-mi ies ochii... ANNA IULIEVNA: Nu mai complica lucrurile. Dacă trebuie, trebuie! Du-te Și cere adeverința. GARUNSKII: Doamne ce simplu e totul pentru tine! "Du-te Și cere adeverinȘa". În primul rând că dispensarul ăla e la celălalt capăt al oraȘului, la dracu-

1

n praznic. Trebuie să iau troleibuzul, pe urmă autobuzul, pe urmă tramvaiul. Sunt plus douăzeci Și cinci de grade. Vagoanele sunt ticsite de lume. Trebuie să mă sufoc o oră întreagă printre trupuri transpirate Și încinse. Și asta încȘ nu e tot. Acolo trebuie sȘ fac o coadă de un an. Zeci de oameni. Unii care au venit după ajutor, alții în situația mea. O să fiu nevoit să mai pierd acolo vreo două ceasuri să mă expun poate jignirilor unor psihopați care nu răspund de actele lor Și cȘrora totul le este permis. ANNA IULIEVNA: Dacă stai în banca ta, nu se leagă nimeni de tine. GARUNSKII: Ei da, asta e filozofia ta: rabdă fără să gânde ă ti. Numai cȘ nu scap doar cu atât. Mai trebuie să mă ăi- ntorc. Când frânt de obosealȘ Și distrus sufleteȘte voi primi în sfârȘit fiȘuica aceea umilitoare, va trebui să mă sufoc din nou prin diferite vagoane ăi sȘ le inspir iar duhoarea. E groaznic! ANNA IULIEVNA: Nu poți trăi toată viața la umbră... GARUNSKII: Adică, după tine, spre asta înclin eu? E de necrezut să fim de atâția ani împreună ăi să nu mă cunoȘti deloc. Asta visez eu, sȘ stau la umbră? Dacă vrei să Știi sunt un om al pasiunilor. Dar mi le înfrâng. ANNA IULIEVNA: Nu întotdeauna. GARUNSKII: Toate certurile noastre se încheie la fel. Îmi pretinzi să renunț la cel mai elementar bun simț. Nu pot face asta Anna. E destul să se uite cineva la mine să priceapă că nu am nevoie de nici o adeverință. Dar să admitem că nu toți medicii sunt fizionomiști. Atunci să stea de vorbă cu mine. Două trei fraze acolo ăi vor vedea cȘ au în faȘa lor un om rezonabil, cu un fel interesant de a gândi! De ce e nevoie de toată aiureala asta? ANNA IULIEVNA: Hei, potoleȘte-te! AdunȘ-te! Fii bȘrbat...

2

GARUNSKII: (nervos) Ce vrei să spui? ANNA IULIEVNA: Mă îngroze ă te cât e ă ti de neajutorat! Ca o ranȘ deschisȘ. GARUNSKII: Evident, sunt om nu elefant. Contactul cu viața cotidiană nu trece fără să lase urme. ANNA IULIEVNA: (Îndreptându-Și prosopul din cap) Ajunge Arcadii, nu mai pot! Ajunge! Nici nu te-ai dus încă după adeverință și mă faci să mă doară capul. Taci, te implor. Oricât te-ai înfuria Și orice ai spune, nu schimbi nimic. MȘnâncȘ Și pleacȘ mai iute. GARUNSKII: (cu un zâmbet amar) Ma duc! GARUNSKI ȘI FUNCȘIONARA DE LA REGISTRATURȘ Funcționara: Numele? GARUNSKII: Garunskii. E vorba de... FUNCȚIONARA: Prenumele? GARUNSKII: Arcadii Semionovici... vedeți, eu... FUNCȚIONARA:

3

Arcadii? GARUNSKII: Arcadii... Auziți... FUNCȚIONARA: (căutând) Garunskii... Garunslii (Îl priveȘte) Garunskii, polonez? GARUNSKII: (gest cu mâna) Nu... Să vă explic. FUNCȚIONARA: Nu mă încurcați (caută) Garunskii (preocupată) FiȘa dumneavoastrȘ nu-i aici... GARUNSKII: Nici nu poate să fie. Sunt pentru prima oară... FUNCȚIONARA: De ce n-ați spus de la început? Asta-i bună! Unde-i recomandarea? GARUNSKII: Degeaba mă tratați ca pe un pacient de-al dumneavoastră... FUNCȚIONARA: Toate astea o să le spuneți medicului... Adresa?

4

GARUNSKII: Lăsați-mă să vă spun. E fantastic! Pierd o oră ca să ajung aici cu toate mijloacele de transport posibile, aȘtept aproape încȘ o datȘ pe atât să-mi vină rândul ăi la urmă nu reu ă esc sȘ vȘ explic... FUNCȚIONARA: Calm, calm. GARUNSKII: Sunt foarte calm. Îmi trebuie o adeverință că nu sunt în evidența dumneavoastră. Subliniez: că nu sunt. E clar? FUNCȚIONARA: Puteați să spuneți asta de la început. Buletinul și livretul militar. GARUNSKII: Poftim buletinul. FUNCȚIONARA: Și livretul militar. GARUNSKII: Dar pentru ce vă trebuie? FUNCȚIONARA: Pentru că e nevoie. GARUNSKII: Nu Știam. FUNCȚIONARA: Pe viitor să ȘtiȘi. GARUNSKII: Nu-l am. FUNCȚIONARA:

5

Atunci... GARUNSKII: Atunci ce fac? FUNCȚIONARA: Vă duceți și-l aduceți. GARUNSKII: Cum, iar? Glumiți... FUNCȚIONARA: Aici nu se glumeȘte. GARUNSKII: Am fost scutit de armată. FUNCȚIONARA: Tocmai de aceea. Trebuie să ătiu pe ce bazȘ aȘi fost scutit... GARUNSKII: Puteți fi sigură că nu pe bază nervoasă... FUNCȚIONARA: Când am să văd dovezile, am să fiu sigură. GARUNSKII: AȘa, aȘa. Va sȘ zicȘ, dupȘ ce am fȘcut un drum chinuitor pe cȘldura asta, după ce m-am istovit a ă teptând aici o oră, iar trebuie să mȘ duc acasă ăi iar să vin aici Și iar sȘ aȘtept? FUNCȚIONARA: Cine-i de vină? GARUNSKII: Și toate aceste fapte anormale trebuie sȘ le fac pentru ca sȘ vȘ conving că sunt normal? Trăiască logica!

6

FUNCȚIONARA: Nu trebuie să mă convingeți. Trebuie să aduceți dovezile. GARUNSKII: AȘa, aȘa. Eu vȘ aduc o adeverinȘȘ Și dumneavoastrȘ îmi daȘi o adeverință. Adeverință contra adeverință, document contra document. Asemenea gen de relații vreți să stabiliți între oameni? FUNCȚIONARA: Eu nu vreau nimic. Dumneata nu Știu ce tot vrei. GARUNSKII: Dar dumneata nu mă vezi? Mai ai vreo îndoială? Sunt gata să stăm de vorbă. Puneți-mă la încercare. Să stăm de vorbă. FUNCȚIONARA: Eu n-am timp să stau de vorbă. Sunt în timpul programului. GARUNSKII: Hai să vorbim despre teatru. Vă place teatrul? FUNCȚIONARA: Vă rog să nu vă dați în spectacol aici... GARUNSKII: Ascultați-mă, purtați un halat alb. Simbolul omeniei și al dragostei. FUNCȚIONARA: Care dragoste... Cetățene, vedeți-vă de treabă. GARUNSKII: Uite, ați spus cetățene. E un cuvânt sfânt, măreț. Cetățean, sentiment cetățenesc, concetățean. Iar dumneata rostești acest cuvânt pentru a îndepărta un om... FUNCȚIONARA: (îl priveȘte cu atenȘie)

7

Cred că trebuie să vă vadă doctorul. GARUNSKII: Pentru ce? Ce legătură are doctorul cu adeverința mea? FUNCȚIONARA: Ca să fie mai autentică. Mă duc până la Augusta Gurievna. Dumneata stai aici cuminte. (iese) Heblu AUGUSTA GURIEVNA ȘI GARUNSKII GARUNSKII: Trebuie să vă explic... AUGUSTA GURIEVNA: Luați loc. GARUNSKII: Dacă stai să te gânde ă ti, toată povestea asta e ridicolȘ Și unui om inteligent nu poate să-i provoace decât un zâmbet. AUGUSTA GURIEVNA: Luați întâi tableta asta și beți puțină apă... GARUNSKII: Pentru ce? AUGUSTA GURIEVNA: Înghițiți-o. GARUNSKII: Dacă asta vă face plăcere, mă rog. (o înghite)

8

Am venit aici, la dumneavoastră Și pe canicula asta am aȘteptat răbdător pe culoar, îmi trebuie un fleac... AUGUSTA GURIEVNA: Știu tot. GARUNSKII: Poate vi s-a făcut o relatare tendențioasă... am rugat-o un singur lucru pe colaboratoarea dumneavoastră. Să-mi dea atâta importanță unei simple formalități. E destul să vă uitați la mine ca să vedeți cu cine aveți de a face. AUGUSTA GURIEVNA: Aveți dreptate. GARUNSKII: Vă mulțumesc. AUGUSTA GURIEVNA: După părerea mea sunteți de-al nostru. GARUNSKII: Ce înseamnă de-al dumneavoastră? AUGUSTA GURIEVNA: LiniȘtiȘi-vȘ. Depinde foarte mult de dumneavoastrȘ. AjutaȘi-ne sȘ vȘ ajutăm. GARUNSKII: Dați-mi voie, ce se întâmplă? Vine omul la dumneavoastră fără să țină seama de zăpușeală, se târâie prin autobuze și tramvaie, împins din toate părțile, se chinuie o oră întreagă la coadă si i se spune de la obraz: eȘti de-al nostru. AUGUSTA GURIEVNA: Norocul dumitale că ai venit la mine. GARUNSKII: Mersi de aȘa noroc.

9

AUGUSTA GURIEVNA: Fobia mijloacelor de transport, complexul mulțimii, o idee obsesivă întipărită pe față. Ți-o spun fără să mă laud, e destul să arunc o privire ca să stabilesc: "e de-al nostru" sau "nu e de-al nostru". Uneori, pleci de la slujbă ăi vezi în autobuz un cetă ean care stȘ lângă tine. Totul ți se pare în regulă, cetățeanul e calm, stă cuminte Și tace. Dar e destul sȘ mȘ uit la el ca sȘ constat: e de-al nostru. GARUNSKII: În ceea ce mă priveȘte, nu cred. Vi se pare... AUGUSTA GURIEVNA: Îndrăzniți să afirmați că mi se pare? Asta-i culmea... (ia o tabletă ăi bea apȘ) Aveți în față un specialist, aș spune chiar, mai mult, o femeie. O vedeți pentru prima oară, dar asta nu vă împiedică să fiți ostil și agresiv. GARUNSKII: Iertați-mă dar cum ați vrea să fiu? Pretindeți că sunt de-al dumneavoastră. AUGUSTA GURIEVNA: Ei Și? Asta e un fenomen destul de frecvent. Mai ales în rândul bărbaților. Din anumite motive. GARUNSKII: Puteți să-mi spuneți care? AUGUSTA GURIEVNA: Da, vi le spun. Motivul principal este decrepitudinea morală. Unde nu există valențe morale, nu e posibilă sănătatea psihică. Dacă un bărbat e vânător de fuste, dacă îl domină ideea fixă a noilor cunoȘtinȘe, dacȘ e o lichea egocentristȘ Și pȘrȘseȘte o femeie minunată, inteligentă care î ă i pregȘteȘte teza de doctorat pentru o prăjină cu fustă (întoarce capul Și-Și Șterge ochii cu batista)

10

este clar că procesul de descompunere a ajuns departe. GARUNSKII: Ce legătură are asta cu mine? În general eu evit femeile, fug de femei. AUGUSTA GURIEVNA: (cu un râs nervos) O da, evitați femeile fine, profunde, spiritualizate, vă cred. Dar de ce, dacă-mi dați voie să vă întreb? Nu sunt destul de bune pentru dumneavoastră? Pentru că nu împărtă esc ideile dumneavoastră stupide despre perfecțiune? De aceea fugiți de ele? Iertați-mă, dar atunci e vina dumneavoastră! GARUNSKII: Doamnă doctor eu am venit aici pentru o hârtie... AUGUSTA GURIEVNA: N-ați venit la mine ci la registratură. (sarcastică) Și acolo v-aȘi dat în petic. EraȘi în elementul dumneavoastrȘ. AȘi aruncat praf în ochi, ați vorbit despre teatru, pretindeați să fiți iubit. Sunteți convins că e destul să vreți și femeia își uită toate obligațiile Și vȘ cade în braȘe. Iar când aȘi vȘzut cȘ nu v-a mers, aȘi întors-o pe isterie. GARUNSKII: Eu? AUGUSTA GURIEVNA: Și atunci totul a devenit clar. GARUNSKII: Vă întreb pentru ultima oară. Îmi dați adeverința? AUGUSTA GURIEVNA: Nici o adeverință. O să vă tratăm.

11

Heblu AKULEVICI ȘI GARUNSKII AKULEVICI: (rochie de culoare nedefinită, mânecuțe de conțopist, voce gutunărită. E nedespărțită de batistă) Plecați dragul meu, plecați în Crimeea poate o da Dumnezeu să vă faceți bine. GARUNSKII: (gest de om care Și-a pierdut orice speranȘȘ) Nu mă fac... AKULEVICI: De ce? Crimeea, Ialta, marea... aerosolii... GARUNSKII: Prea târziu, prea târziu. AKULEVICI: (cu tristețe) Doar vă duceți al sanatoriul "Trandafirul Sudului". În condiții excelente! GARUNSKII: Excelente, dar nu pentru mine... AKULEVICI: În orice caz, soția dumneavoastră va putea conta întotdeauna pe ajutorul nostru... GARUNSKII: AȘa sper... AKULEVICI: Dacă vi se întâmplă ceva... Puteți fi liniștit.

12

GARUNSKII: Am să vă fiu recunoscător... Vreau să spun... Vă mulțumesc anticipat. AKULEVICI: Mi se pare că aveți un fiu... GARUNSKII: Da, am un fiu. AKULEVICI: Poate-l trimitem într-o tabără. E un copil cuminte? GARUNSKII: E leneȘ, dar capabil. ȘtiȘi cum e tineretul de azi... Nu suportȘ nici o influență... AKULEVICI: Nu-i nimic. Ne descurcăm noi. GARUNSKII: Tot răcită sunteți? AKULEVICI: Ce să fac? Vremea este în ă elătoare... Curentul. ȘtiȘi cȘ sunt foarte sensibilă. GARUNSKII: (miȘcat) Să ai grijă de dumneata, scumpă prietenă. AKULEVICI: Și dumneavoastrȘ sȘ aveȘi grijȘ, de sȘnȘtate Arcadii Seminovici. GARUNSKII: Să-ți pui neapărat fularul. Cu bine!

13

AKULEVICI: Cu bine! Să dea Dumnezeu să vă întoarceți sănătos. cu un oftat, face semne de adio. Se aude un cântec... Heblu CȘLȘTOAREA ȘI GARUNSKII CȘLȘTOAREA: Bună ziua. Dumneavoastră o să călătoriți cu mine? Ei, nu-i nimic. La urma aia tot aia e. ȘtiȘi cȘ aveaȘi toate Șansele sȘ cȘlȘtoriȘi singur? Pur Și simplu sȘ cȘlȘtoriȘi singur. GARUNSKII: (ironic) Nu se poate. CȘLȘTOAREA: Pe cuvânt. MaȘina mea a fost accidentatȘ. Mi-a apȘrut nu Știu de unde un taxi în față. Șoferul, taximetristul, habar n-avea de regulile circulației. Pur și simplu habar n-avea. Ce mai, de-abia am scăpat cu viață. Și poate vă închipuiți că întâmplarea asta m-a mirat? GARUNSKII: Nu-mi închipui absolut nimic. CȘLȘTOAREA: Ei aflați că nu m-a mirat deloc. Pur și simplu deloc. Și știți de ce? GARUNSKII: (sec) Nu Știu. CȘLȘTOAREA: Pentru că la fiecare pas ne pânde ă te un pericol. Acum o săptămânȘ, o cunoȘtinȘȘ de-a mea a ieȘit pe searȘ ca sȘ se plimbe... Pur Și

14

simplu să se plimbe. Ei? ăi acuma vȘ întreb: Unde e cunoȘtinȘa mea? Unde? GARUNSKII: De unde vreți să știu? CȘLȘTOAREA: În spital. Pur Și simplu în spital. S-a împiedicat aȘa pe drum drept, când se ducea să deschidă poȘtaȘului uȘa. GARUNSKII: (sumbru) Pur Și simplu? CȘLȘTOAREA: Exact. Primejdiile ne pândesc la tot pasul. Ce să mai spun, aveam un prieten, sincer vorbind, un unicat. Pur Și simplu un unicat. O splendoare, exact opusul dumneavoastră, sănătos, bine făcut, rumen ca un măr cu sprâncenele negre. (cu solemnitate) Ei? GARUNSKII: Ei? CȘLȘTOAREA: Vă întreb unde e prietenul meu? GARUNSKII: La spital?... CȘLȘTOAREA: Bine ar fi! A ieȘit sȘ se plimbe Și poc! O greutate. Din acelea pentru gimnastică. I-a căzut în cap. De la o fereastră sau de la un balcon. Pe semne că în blocul acela locuia un halterofil... GARUNSKII:

15

Spuneți-mi vă rog, nu vă supărați, tuturor cunoscuților dumneavoastră li se întâmplă asemenea lucruri amuzante? CȘLȘTOAREA: Mi-am pus Și eu întrebarea. Aproape tuturor. Mai precis cu fiecare din cunoȘtinȘele mele s-a întâmplat câte ceva. Cu fiecare rudȘ, cu fiecare prieten, cu fiecare vecin, pot să vă spun chiar mai mult, pur Și simplu cu fiecare om pe care-l întâlnesc... GARUNSKII: Vă rog. Până aici. ȘtiȘi, asta e prea de tot! CȘLȘTOAREA: De acord cu dumneavoastră, dar ce pot să fac? Am fost recent într-o delegație cu un coleg. Și ce credeți? La întoarcere îmi propune să luam avionul. Era într-adevăr o economie de timp. Am luat bilete. Și deodată am simțit o presimțire, pur și simplu o presimțire. Nu, îi spun, în ultimul moment, zboară singur. Am restituit biletul de avion Și eu am plecat cu trenul. Ei? unde e colegul meu? GARUNSKII: (îngrozit) Doamne. CȘLȘTOAREA: Exact. AȘa a fost! GARUNSKII: (apăsându-Și tâmplele) Destul. Nu mai suport! CȘLȘTOAREA: Desigur, nici trenul nu e o garanție. Credeți că putem fi totdeauna siguri? GARUNSKII: (tulburat) Eu nu cred nimic.

16

CȘLȘTOAREA: Eroare. Vecina mea călătorea anul trecut exact ca noi acuma, într-un vagon de dormit, pur Și simplu un vagon. Și unde e vecina mea? GARUNSKII: Destul. Vă rog! Pur Și simplu încetaȘi. Nu mai continuaȘi... CȘLȘTOAREA: Gata. N-am ce să mai continui. (oftând) De dragul meu, soarta e necruțătoare. Dumneavoastră, de exemplu plecați pentru cură... GARUNSKII: (grăbit) La sanatoriu, trebuie să fac un tratament. CȘLȘTOAREA: Asta Și spun. MergeȘi la tratament, sunteȘi plin de speranȘe, contaȘi să vă întoarceți sănătos... Apropo, ce boală aveți?... GARUNSKII: (cu demnitate) Dacă-mi permiteți... un... surmenaj nervos. CȘLȘTOAREA: AȘa mi-am zis Și eu. Pe cuvânt. În cel mai bun caz. Surmenaj dacȘ nu Și mai rȘu. Se vede dupȘ cum arȘtaȘi: riduri, pungi sub ochi, culoare pământie... ăi crede ă i că o să vă ajute cu ceva? Că o sȘ vȘ faceȘi bine? GARUNSKII: Asta-i bună! Altul s-ar fi mulțumit că-i deschid ochii. Se pare că e mai bine să fii pregătit decât să te treze ă ti a ă a deodatȘ mort. Dar dacȘ unii preferă tactica struțului - treaba lor, îi privește...

17

GARUNSKII: Repet, sunt grav bolnav. CȘLȘTOAREA: Dragul meu, nu trebuie să repeți. Se observă de la prima vedere. Cum e posibil să ajungeți în halul ăsta? (îl ia după umeri. Cu adâncă tristețe) ȘȘtia-s muȘchi? Un fel de piftie. GARUNSKII: Nu mă atingeți. CȘLȘTOAREA: (oftând) NiȘte gȘluȘti. (cu amărăciune) Și abdomenul? DupȘ pȘrerea dumitale Șsta se mai poate numi abdomen? La bărbat aici trebuie să fie piatră. Metal... Pe când la dumneavoastră... FleoȘc! GARUNSKII: Nu mă atingeți, v-am rugat doar... CȘLȘTOAREA: O pernă, de ă elată. ăi ăoldurile... Ia uitaȘi-vȘ ce groaznic se leagȘnȘ... Pur Și simplu... GARUNSKII: Vă rog încă o dată să mă lăsați în pace. Nu-mi plac aceste imixiuni... CȘLȘTOAREA: Sărăcuțul... Vă compătimesc sincer. GARUNSKII:

18

Asta e burta mea, astea sunt Șoldurile mele, ale mele proprii, în exclusivitate. N-au nici o legătură cu dumneavoastră. ăi în general sȘ ȘtiȘi cȘ eu evit femeile. Pur Și simplu le evit. CȘLȘTOAREA: (cu sinceră compasiune) E normal. Ce altceva le-ați putea face decât să le evitați? GARUNSKII: E insuportabil! Când o să se termine? CȘLȘTOAREA: Mi-e teamă prietene, că foarte curând. Heblu ISTOMINA ȘI GARUNSKII ISTOMINA: Vă urmăresc. De două zile. Sunteți pentru prima oară la sanatoriul "Trandafirul Sudului"? GARUNSKII: Da. Pentru prima oară. ISTOMINA: Mi-ați atras atenția. Aveți în dumneavoastră ceva straniu, ceva misterios. Cine sunteți? GARUNSKII: Eu? Garunskii Arcadii Semionovici ISTOMINA: Dar eu sunt nici mai mult nici mai puțin decât Istomina. I-S-T-O-M-IN-A! (îl priveȘte aȘteptând efectul) Numele meu nu vă spune nimic?

19

GARUNSKII: (nesigur) Istomina... ISTOMINA: (zâmbind) Exact. Eu sunt Marina Istomina; da Marina Istomina, autoarea volumului de poezii "Autoportret" GARUNSKII: A, da... (încercând să-iă aminteascȘ) Da, da, îmi pare foarte bine. ISTOMINA: CunoaȘteȘi versurile mele? VȘ plac, nu-i aȘa? GARUNSKII: (roȘind chinuitor) Desigur. Foarte mult. NiȘte versuri extrem de rafinate...

ISTOMINA: Spuneți-mi care v-au plăcut cel mai mult... (îl priveȘte cu stȘruinȘȘ) GARUNSKII: (în plină tensiune) Nici nu Știu... Toate sunt bune. ISTOMINA: "Mori!..."

20

GARUNSKII: (tresare) Poftim? ISTOMINA: "Mori în tăcere Și sȘ te naȘti din nou Și iar sȘ mori Jelit de plânsul clocotitor al mării Și pescȘruȘii albi pe dunga zȘrii Vor suspina strigând ca-ntr-un ecou: Întoarce-te! Întoarce-te" GARUNSKII: Da, da... Întocmai... Întoarce-te, întoarce-te, splendid. ISTOMINA: (uimită) Am scris-o aici. La nouă iunie. În zorii zilei de nouă iunie. Cum e mai departe... GARUNSKII: ȘtiȘi, tocmai poezia asta n-o Știu, adicȘ o Știu mai puȘin. ISTOMINA: "... Și sȘ te naȘti din nou Și iar sȘ mori Jelit de plânsul clocotitor al mării" GARUNSKII: Splendid. ISTOMINA: "Marea ne cheamă, Să mergem spre mare. Ne aȘteaptȘ valurile" GARUNSKII:

21

Să mergem. Cu plăcere (pleacă) ISTOMINA: Stai! (Garunskii se opreȘte) GARUNSKII: Eu... ISTOMINA: De ce mă minți? GARUNSKII: Eu? Iertați-mă. Nu mi-am dat seama că astea sunt versuri, vă rog să mă scuzați. ISTOMINA: "De ce mă minți Prieten drag, De ce covor de suferinți Mi-aȘterni pe prag?" AȘa ne-am cunoscut. Trebuie sȘ spun cȘ pânȘ acum nu mai avusesem de-a face cu slujitorii condeiului. Și deȘi relaȘiile noastre erau cam ambigue, trebuie să recunosc faptul că voluminoasa cucoană mi-a stârnit un viu interes. ... ISTOMINA ȘI GARUNSKII ISTOMINA: Sunt îngândurată astăzi. Obosită. Am o stare de anxietate. Ceva inefabil. Nu înțeleg. E presimțirea creației, sau începutul unei crize. Ciudat. Azi noapte mirosea a valuri sărate Și a tristeȘe. (melancolică) O tristețe foarte apăsătoare. Nu știu. Totul e atât de tulbure, de neînțeles.

22

GARUNSKII: Da. AȘa e. E uimitor. Uite de exemplu: cȘutaȘi sensul adevȘrat, rațiunea unui lucru, faci pe dracu-n patru să-l găsești și nu-ți alegi decât cu o astenie nervoasă. ISTOMINA: Sunt buimacă. Nu mai înțeleg nimic! E ceva enigmatic. Mă gândeam dis de dimineață. Ce iubesc eu? Și nu mi-am putut răspunde imediat. Iubesc zările îndepărtate... ăi nisipul jilav. Iubesc drumurile de ȘarȘ. Și mai presus de toate, ajunurile GARUNSKII: Ajunurile? ISTOMINA: Dumneavoastră vă plac? GARUNSKII: Mie? ISTOMINA: Ajunurile. Să fii în preajma unui eveniment, în ajunul unei furtuni. În ajunul destinului. Spuneți-mi, dumneavoastră sunteți fericit? GARUNSKII: Vedeți, eu... ISTOMINA: Eu sunt fericită când ascult glia. Când îmi cântă glia sub picioare. Simt atunci că mă străbat curenții de înaltă tensiune. Niște fiori de furtună. în felul meu sunt o păgână. Mă atrage stepa. Mă atrag ierburile, palinul, mlaȘtinile. VȘ place sȘ cutreieraȘi mlaȘtinile desculȘ în ploaie? GARUNSKII: Vedeți, eu am lumbago... ISTOMINA:

23

Dar v-ar place să fiți un vagabond? Să cutreierați așa pământul fără motiv Și fȘrȘ nici un scop? GARUNSKII: Cum să vă spun. Desigur, ar fi o senzație foarte puternică. Dar pe de altă parte... ISTOMINA: Ei, cum rămâne, sunteți sau nu fericit? GARUNSKII: Vedeți, familia mea... ISTOMINA: Destul. E clar. Înțeleg. GARUNSKII: (grăbit) Nu! Nu mă plâng. ISTOMINA: Nici nu e nevoie. Am înțeles. GARUNSKII: Dar dumneavoastră sunteți căsătorită? ISTOMINA: Să nu vorbim despre asta... Nu vreau. GARUNSKII: Iertați-mă... ISTOMINA: Iubitul meu tovară de drum. Trebuie să ătiȘi cȘ între o femeie Și un bărbat nu există decât o singură cale de comunicare: lupta. Duelul, lupta, întotdeauna o mare conflagrație. Întotdeauna o femeie și un bărbat se distrug unul pe altul.

24

GARUNSKII: Dar e îngrozitor... ISTOMINA: (vehementă) OpreȘte-te! GARUNSKII: (încremenind) Pardon. Scuzați-mă! ISTOMINA: "OpreȘte-te! Nu eȘti sȘtul? De suferința mea N-am plâns, destul? OpreȘte-te! Nu-mi pune la încercare Atât de mult Și atât de des iubirea Căci undeva, în neagra depărtare Ne amenința, cumplită despărțirea. GARUNSKII: A da, e vorba de versuri... Scuzați-mă... ISTOMINA: Dați-mi trenciul. Mă străbat fiori. (Garunskii rămâne nemiȘcat) Trenciul, dați-mi trenciul... S-a făcut frig. GARUNSKII: Scuzați-mă credeam că sunt tot versuri... că o să continuați. (îi dă trenciul) ISTOMINA: Nu! Am terminat. V-a plăcut? GARUNSKII:

25

Minunat! ISTOMINA: Am scris-o la Serpuhov, într-o cameră mică de hotel anul trecut la 3 martie după amiază între 16, 20 Și 18. GARUNSKII: AȘa? ISTOMINA: Totdeauna precizez unde Și când s-au nȘscut versurile mele. Asta mă ajută să redau atmosfera Și-i va ajuta Și pe istoricii literari. GARUNSKII: Foarte înțelept din partea dumneavoastră? ISTOMINA: Știi ceva prietene? N-ai sȘ mȘ crezi dar mȘ bucur cȘ am avut prilejul să te cunosc.... Heblu ISTOMINA ȘI GARUNSKII Istomina Și Garunskii la o masȘ. Se aude, amplificat de microfon, un cântec interpretat de un bariton răguȘit... GARUNSKII: Ce cântec stupid! Zău dacă pricep de ce-a trebuit să venim aici. Neam fi putut duce într-un loc mai sobru. ISTOMINA: Taci. N-ai înțeles nimic. La ce mi-ar folosi plictisul unui restaurant sobru Și confortabil? Cu feȘe de masȘ Și ȘerveȘele scrobite Și cu asiduitățile unui maître d'hôtel? Locul meu e aici, în taverna asta de port. În plină boemă. GARUNSKII: Dar uitați-vă la mutrele clienților! ISTOMINA:

26

Sunt extraordinare. Trebuie să fie tot niȘte aventurieri. GARUNSKII: Halal local! Ce mutre depravate, domnule! ISTOMINA: Dragul meu Și eu sunt ca ei. Da, da, în felul meu sunt o depravatȘ. GARUNSKII: Ne fixează tot timpul. ISTOMINA: E normal, m-au recunoscut. GARUNSKII: NiȘte huligani, niȘte beȘivi. ISTOMINA: N-are nici o importanță. GARUNSKII: Dacă se leagă de noi? ISTOMINA: Ei Și? Ai prilejul sȘ mȘ aperi! GARUNSKII: Ce gusturi ciudate au poeții! ISTOMINA: Adio, tovară e de drum, în sănătatea dumitale. Mâine în zori plec. Te părăsesc. GARUNSKII: (fără convingere) Îmi pare foarte rău.

27

ISTOMINA: N-am ce face. În felul meu sunt o nomadă. Nu pot sta mult timp în acelaȘi loc. GARUNSKII: Pe cuvânt de onoare, tipii aia se uită la noi. ISTOMINA: Te cred Și fȘrȘ cuvânt de onoare. E normal. ToarnȘ-mi vin. (bea) Ce dură e viața! Dar e foarte adevărat că-mi voi aminti de noaptea asta. Stele, aventurierii cheflii, surâsul dumitale trist, aerul viciat, vântul dinspre mare Și un nou ajun. Ajunul plecȘrii. GARUNSKII: Ar fi timpul să plecăm. ISTOMINA: "Și în toate astea, Un fel de neîmplinire. În tot Și în mine. Ca un plâns întrerupt... Taci... GARUNSKII: Bine. Am tăcut. ISTOMINA: Cuvintele sunt trecătoare Taci! Tăcerea-i plină de vigoare GARUNSKII: A, versuri. Scuzați. ISTOMINA: Taci Și lasȘ fumul înnoptȘrii Să piară în cețurile zării!"

28

GARUNSKII: Ce bine vă ies versurile! ISTOMINA: Versurile astea s-au născut acum, în douăzeci iunie, aici într-o cârciumă din port, la orele douăsprezece noaptea... Creste muzica... Heblu PAUZȘ ACTUL II ANNA ȘI GARUNSKI GARUNSKII: Ce s-a întâmplat? De ce mă fixezi aȘa? ANNA IULIEVNA: (ca de obicei cu capul înfă urat în prosop î ă i tamponeazȘ tâmplele cu degetele) Va să zică a ă a! Ai venit! Da? Am o durere de cap cumplitȘ. GARUNSKII: Am venit. Da. Ce s-a întâmplat? ANNA IULIEVNA: Ce privire sinceră ăi luminoasȘ! (ÎȘi apasȘ tâmplele cu degetele) Ce minciună! GARUNSKII: Îmi spui sau nu vrei să-mi spui despre ce e vorba? ANNA IULIEVNA: (îi întinde o revistă ilustrată)

29

Poftim, citeȘte! GARUNSKII: (citind) "Înainte spre noi succese!" ANNA IULIEVNA: Nu, aici. GARUNSKII: (ȘovȘind) "Marina Istomina. Zile de vacanță - jurnal liric". ANNA IULIEVNA: CiteȘte dedicaȘia... GARUNSKII: "Înainte spre noi succese!" ANNA IULIEVNA: (cu zbuciumată încordare) Lui A.S.G. GARUNSKII: Asta ce dracu mai e? ANNA IULIEVNA: CiteȘte! GARUNSKII: (tresărind) "Voi uita oare clipa supremei plăceri A inevitabilei noastre apropieri? Când în ochii tăi descifram destine Și braȘul tȘu dur mȘ chema cȘtre tine..."

30

ANNA IULIEVNA: Unde a găsit ea toate astea la tine? GARUNSKII: (cu demnitate) Te-aȘ ruga sȘ... ANNA IULIEVNA: CiteȘte! GARUNSKII: "DuȘman, iubit inimii mele Întruchipând un dor etern Sub noi, prăpăstii se aȘtern Vertiginos pă im spre ele." ANNA IULIEVNA: Destul! Ajunge! Nu mai pot să ascult porcăria asta! GARUNSKII: De unde ai revista? ANNA IULIEVNA: Mi-a adus-o Vera Andreevna. GARUNSKII: Vera Andreevna! Bineînțeles! Asta oricând e gata să facă un rău! ANNA IULIEVNA: Nu da vina pe alții. GARUNSKII: Oriunde e vorba de o bârfă, de o capcană, de o intrigă diabolică, dai de vecina noastră, Vera Andreevna! ANNA IULIEVNA:

31

Pe tine în schimb nu te fumează omul dintr-odată . Mi-au trebuit cinsprezece ani. O Arkadii ce actor eȘti! Cu câtȘ desȘvârȘire Și-ai jucat rolul! Ce plan diabolic! Te-ai prefăcut bolnav, mi-ai smuls compătimirea, ai plecat la Ialta ăi toate astea pentru ca sȘ te întâlneȘti cu ea. Mai mult, ai avut atâta cinism încât sȘ-mi scrii cȘ ai văzut-o acolo pentru prima oară. Ți-ai căutat un alibi pentru cazul că aȘ fi aflat ceva de la alȘii. GARUNSKII: De unde ai scos asta? ANNA IULIEVNA: Vera Andreevna mi-a deschis ochii. GARUNSKII: Vera Andreevna! Iar Vera Andreevna. ANNA IULIEVNA: Da! Vera Andreevna! Mai există un om pe lume căruia să-i pese de nefericirea mea! GARUNSKII: Nefericito! Și tu crezi? ANNA IULIEVNA: Cândva te credeam pe tine. Și? M-ai fȘcut fericitȘ? GARUNSKII: Anna! Cum nu pricepi? E vorba doar de o poezie... De cuvântul cugetului... ANNA IULIEVNA: Ei da, acolo e poezia, aici e proza. (îȘi apasȘ tâmplele) Ce dracu! Dar să ătii Arkadii, băiatul a crescut Și n-o sȘ te mai ierte. GARUNSKII: Nu băga copilul în treburile astea.

32

ANNA IULIEVNA: Nu e copil. Are Și el lumea lui. A învȘȘat pe dinafarȘ versurile astea Și le-a declamat toată dimineața. GARUNSKII: Îngrozitor! Nu găsesc cuvinte! Cât de curat eram eu la vârsta lui! ANNA IULIEVNA: Nu Știu cum erai, Știu în schimb cum ai ajuns. Dar aflȘ Arkadii cȘ riȘti mult. Ai pornit pe un drum primejdios. GARUNSKII: Anna, am impresia că mă ameninți!? ANNA IULIEVNA: Ah, am uitat, tu nu eȘti obiȘnuit sȘ-Și riposteze o femeie. Nu degeaba scria târfa aia că atunci când se loveȘte de voinȘa ta... (îȘi priveȘte cu suspiciune soȘul) Cum, nu-ți aduci aminte? "Ce dulce-i sentimentul De a te simți femeie Slabă ăi supusȘ." Ce porcărie. Mi se face greață! GARUNSKII: De ce-ți închipui că acest A.S.G. sunt eu? ANNA IULIEVNA: Păi uite ce scrie dedesubt: "Opt iunie, peninsula Crimeea, Ialta, Trandafirul Sudului" Poftim! (azvârle revista Și iese) GARUNSKII: (ridicând revista)

33

Opt iunie... Trandafirul Sudului... (îngrijorat) Heblu... VERA ANDREEVNA ȘI GARUNSKI Vera ANDREEVNA: (o femeie durdulie cu mustăcioară îl priveȘte pe Garunskii) Nu e voie acolo. GARUNSKII: Ce înseamnă - nu e voie? VERA ANDREEVNA: Un pic de bun simț, un pic de rușine. Acolo zace soția dumitale (Șoptit) Îi este rău. ăi- a legat capul cu un prosop. Nu vrea să te mai vadȘ. GARUNSKII: Cum vine asta? Dumneata nu mă la ă i sȘ trec? Pe mine? VERA ANDREEVNA: Da. Pe dumneata, pe dumneata, bărbat nedemn de o asemenea soție! GARUNSKII: Asta ce mai e? Vă rog să vă astâmpărați! Și să părăsiți imediat casa mea! VERA ANDREEVNA: (patetică) Om fără inimă! Unde e? Unde e casa dumitale?! Dumneata ai distrus-o! Cu propriile dumitale mâini... Înțelegi! Cu propriile dumitale mâini. GARUNSKII:

34

V-aȘ ruga foarte mult... VȘ rog. VERA ANDREEVNA: Nu, monstrule! Nu! Să nu mă rogi nimic! Am tăcut până acum. DeȘi mi-am dat seama ce făceai. Nu mă interesează nici acum aventurile dumitale. Mi-e silă de ele! Dar când văd cum o înjoseȘti pe soȘia dumitale, când văd cum o faci de râs... Nu! În situația asta nu mai pot să tac. GARUNSKII: Ce îndrăzneală! Dar cu ce drept, mă rog... VERA ANDREEVNA: Dumneata să taci ființă anormală! Mai bine te-ai pune în locul nefericitei dumitale soții, când deschizând azi dimineață revista a văzut cum o împro ăă c cu noroi, destrăbȘlata aia! GARUNSKII: (gemând) Ce-a mai scris? VERA ANDREEVNA: CiteȘte, citeȘte te rog noile ei versuri. (ia revista de pe masă ăi cite ă te repede de teamȘ sȘ nu fie întreruptă) Pentru ce vină, ispă eȘti Osânda grea a căsniciei Și-nduri minciuna cȘsniciei Lâng-o soție ce-o detești? ( se aude geamătul Annei) Fii tare dragă prietenă, Fii tare, nefericito Vin imediat să-ți schimb prosopul. GARUNSKII: Doamne, ce absurditate! Când i-am spus eu toate astea?

35

VERA ANDREEVNA: În douăsprezece iunie. Scrie tot aici (Îi întinde revista) GARUNSKII: (cutremurat) "Douăsprezece iunie... Peninsula Crimeea... VERA ANDREEVNA: Murdar! Cu toate că-ți cântă osanale, un bărbat adevărat nu se poartă aȘa! GARUNSKII: (în plin Șoc) "Sanatoriul Trandafirul Sudului... dedicată lui A.S.G." Heblu... AKULEVICI ȘI GARUNSKII GARUNSKII: (apropiindu-se de Akulevici) Spune-mi draga mea, sunt gata tabelele? AKULEVICI: (purtând ca întotdeauna mânecuțe și neputându-se despărți de batistă, î ă i dă toată să nu-l priveascȘ pe Garunskii) Nu, nu sunt încă gata. (strănută) GARUNSKII: Sănătate! Deci, încă nu sunt gata tabelele... Contam pe dumneata, drăguțo. AKULEVICI:

36

Nu vedeți ce răcită sunt? GARUNSKII: Trebuie să fii un pic mai energică... AKULEVICI: Nu toată lumea are temperament. GARUNSKII: Ce vrei să spui cu asta? AKULEVICI: Cine are urechi, să audă. GARUNSKII: Iartă-mă că ți-o spun, dar ești lipsită de delicatețe sufletească. AKULEVICI: Iertați-mă că v-o spun, dar eu nu scriu versuri. GARUNSKII: EȘti stupidȘ. Și rea. Da, rea. AKULEVICI: Sunteți obișnuit cu astfel de relații, iertați-mă că v-o spun. GARUNSKII: Cum m-am înȘelat asupra dumitale... (Akulevici strănută) Sănătate! AKULEVICI: Mulțumesc. Și eu m-am înșelat asupra dumneavoastră. Am avut încredere. GARUNSKII:

37

Și cu ce Și-am înȘelat încrederea? AKULEVICI: Mă mai întrebi? Asta-i bună... Amintiți-vă cum ați venit aici. Palid, extenuat, aproape muribund. Și noi v-am dat cu bucurie biletul de tratament. GARUNSKII: Și ce-i cu asta? AȘi fi fost mai bucuroȘi dacȘ mȘ întorceam într-un sicriu Și trebuia sȘ strângeȘi bani pentru o coroanȘ de flori? AKULEVICI: Cel puțin am fi rămas cu o amintire luminoasă. GARUNSKII: AȘa? În cazul Șsta, aflaȘi cȘ am de gând sȘ mai trȘiesc. Chiar cu riscul de a vă provoca o neplăcere... AKULEVICI: Înțeleg, e clar. Programul dumneavoastră de viață nu s-a terminat încă. GARUNSKII: La ce te referi? AKULEVICI: ȘtiȘi foarte bine la ce mȘ refer. Doamne Și ce emoȘionant ne rugai să avem grijă de soția dumitale... GARUNSKII: EȘti pur Și simplu o prefȘcutȘ. (Akulevici strănută) Sănătate! AKULEVICI: Mulțumesc. Și dumneata ești pur și simplu un prefăcut.

38

Heblu...

AUGUSTA GURIEVNA ȘI GARUNSKII GARUNSKII: (intrând cu un gest hotărât în cabinetul Augustei Gurievna) Doctore, sunt pacientul dumneavoastră! AUGUSTA GURIEVNA: (Îi întinde o tabletă ăi un pahar cu apȘ) Am Știut asta din prima clipȘ. GARUNSKII: (înghițind cu obediență) Simt că-mi pierd mințile. AUGUSTA GURIEVNA: Moravurile dumitale nu puteau duce la altceva. Și încȘ situaȘia dumitale e suportabilă. La urma urmei, dumneata eȘti un paranoic normal. Dar situația femeilor care trebuie să trăiască printre nebuni? De cele mai multe ori asemenea femei sunt demne de tot respectul. Ele sunt dotate cu experiență clinică, pot chiar să facă și comunicare... Și iatȘ cȘ apare o fâȘâitȘ oarecare... GARUNSKII: LiniȘtiȘi-vȘ doctore. (împinge spre ea paharul cu apă) AUGUSTA GURIEVNA: (înghite o tabletă după care vrea apă, apoi îȘi duce batista la ochi Și se întoarce cu spatele; în sfârȘit revine dar e foarte tulburatȘ)

39

Vă mulțumesc. Uitați-vă! În revista asta din fața mea este continuarea jurnalului liric al Marinei Istomina. Ascultați acest strigăt sublim al sufletului. Această sublimă spovedanie a inimii. GARUNSKII: (tresărind) Scuzați, ce e ăsta, un număr nou? AUGUSTA GURIEVNA: (încuviințând) Puteți să vă dați seama cu ce individ a avut de-a face această femeie superioară... GARUNSKII: (sumbru) Cu A.S.G.? AUGUSTA GURIEVNA: Să-l ia dracu pe A.S.G. al dumitale (citeȘte) "Cine eȘti tu? O spune-mi iubite, cine eȘti? Tu care Știi sȘ mângâi, dar Și sȘ biciuieȘti Și clipa de supliciu Știi s-o prefaci în rai Dar nu există viciu Pe care să nu-l ai. Ei, ce spuneți despre sadicul ăsta? GARUNSKII: E groaznic. AUGUSTA GURIEVNA: Nu m-aȘ mira deloc sȘ aflu cȘ o înȘalȘ pe femeia asta superioarȘ cu vreo fâȘneaȘȘ tânȘrȘ, fȘrȘ nici o calificare Și fȘrȘ nici o circumvoluțiune în cap

40

(îȘi apasȘ pleoapele cu batista) GARUNSKII: (îi toarnă apă) Vă implor lini ă tiȘi-vȘ. AUGUSTA GURIEVNA: Nu pot. Ascultați mai departe... Tipul ăsta e alcătuit numai din contraste. (citeȘte) "EȘti împletit din umbrȘ Și luminȘ EȘti prefȘcut Și sincer, timid Și îndrȘzneȘ. Ba viața ți se pare lipsită de orice preț Ba însetat o sorbi ca dintr-o cupă plină EȘti crucea ce o port pe-o cale anevoioasȘ EȘti steaua ce mȘ poartȘ pe o cale nemiloasȘ Îmi eȘti cȘlȘu, stȘpân Și slugȘ credincioasȘ." GARUNSKII: Călău, stăpân ăi slugă credincioasȘ? AUGUSTA GURIEVNA: Călău, stăpân ăi slugă credincioasă. Ei ce spui? Sper cȘ imaginea e clară. Este tipul de schizofrenie ambivalentă, cu pronunțat caracter oniroid. Sunt uimită de intuiția poetei, care a reușit să realizeze cu atâta precizie tabloul maladiei acestui decrepit. GARUNSKII: Destul. Mi-ajunge. AUGUSTA GURIEVNA: Ce e Garunskii? EȘti tulburat? GARUNSKII: Nu. Totul e în regulă. Sunt pe deplin satisfăcut, cu siguranță că ați avut dreptate, iar eu am luat-o razna. AUGUSTA GURIEVNA:

41

Luați asta... (îi întinde o tabletă) GARUNSKII: Nu e nevoie. Mulțumesc. Se pare că soarta n-o poți schimba. Fiecare trebuie să-Și urmeze calea. AUGUSTA GURIEVNA: Garunskii, nu te enerva. GARUNSKII: Prea târziu. (îi sărută mâna Și fuge) Augusta Gurievna, priveȘte în urma lui, adânc tulburatȘ. Din nou muzica de seară a oraȘului Și într-adevȘr, sub acȘiunea acestor împrejurȘri dramatice, caracterul meu s-a schimbat simțitor. Încercările care s-au abătut asupra mea atât de neaȘteptat, atenȘia generalȘ, bârfele fetiȘcanelor din instituȘie, într-un cuvânt faptul cȘ a devenit obiect de necesară inspirație pentru o natură excepțională, toate acestea nu puteau rămâne fără urmări. AKULEVICI ȘI GARUNSKII GARUNSKII: Am onoarea să vă ascult. Ce mai e nou? AKULEVICI: (sec) Ați fost chemat de două ori... GARUNSKII: La telefon? AKULEVICI: Nu. La direcție.

42

GARUNSKII: Curios. De ce-o fi având nevoie de mine? AKULEVICI: N-ați predat situația pentru raportul trimestrial. GARUNSKII: (mânuind o pilă) Ce să faci dacă dumneata nu mă ajuți. AKULEVICI: Nu sunt în măsură să vă fac lucrările... GARUNSKII: Și de ce nu? Și-ar displace? De ce sȘ nu-Și dai puȘin osteneala pentru mine? AKULEVICI: Arkadii Semionovici! GARUNSKII: Nu zău? Lucrăm de atâta timp împreună. (intim) AȘ putea spune chiar cot la cot... AKULEVICI: Nu întreceți măsura! GARUNSKII: Spune-mi , n-ai simțit niciodată dorința să mă răsfeți? AKULEVICI: Ce depravat sunteți (strănută)

43

GARUNSKII: Eu depravat? (cu însuflețire) Îngerul meu, mă doare când te privesc. Te iroseȘti. Te distrugi. EȘti în primul rând femeie Și de-abia pe urmȘ planificator. Scoate-Și cârpele astea infecte... (cum ea tergiversează, îi smulge mânecuțele) AKULEVICI: (îngrozită) Ce faceți? GARUNSKII: (la aruncă într-un colț) Să nu le văd. Fă-ți buzele. Operează-ți polipii. Femeia și guturaiul sunt două noțiuni incompatibile. Dumneata poți să placi încă foarte mult. AKULEVICI: Câtă dreptate a avut când a scris: "Dar nu există viciu pe care să nul ai", adică să nu-l aveți... GARUNSKII: Ba, să nu-l ai. Spune-mi "tu". AKULEVICI: (fără convingere) Lăsați-mă. GARUNSKII: Copila mea, n-am să te las. Trebuie să te salvez. Să te redau feminității pe care ai trădat-o atât de grav... Ce fel de coafură-i asta? Doamne iartă-mă! E co ă marul unei nop ă i de iarnȘ, e pustiul Gobi. MȘ faci să sufăr. O să te pieptăn imediat altfel.

44

AKULEVICI: Nu, nu lăsați-mă, vă interzic. GARUNSKII: Știi foarte bine cȘ eu nu cunosc interdicȘii (o piaptănă) Uite aȘa, Și acum acum aȘa Și aȘa. O minune! E o plȘcere sȘ vȘ privească omul. AKULEVICI: (înduioȘatȘ) Dragă mincinosule! Dragă. Cher menteur! (El îi sărută mâna) La următoarea convocare la direcție, am intrat cu aplomb în birou. Un zâmbet rece de corsar, mijea pe buzele mele. Și femeia director era dimpotrivă, fâstâcită. DIRECTORUL ȘI GARUNSKII DIRECTORUL: Luați loc. Trebuie să stăm de vorbă. GARUNSKII: (o priveȘte ȘintȘ) Încântat. Îmi face o deosebită plăcere. DIRECTORUL: (mirată) Sunteți convins? GARUNSKII: Ferm convins. DIRECTORUL:

45

TotuȘi... SunteȘi foarte încrezut. GARUNSKII: Și asta e rȘu? (Pauză) DIRECTORUL: (fâstâcită) Vedeți... (ÎȘi pune în faȘȘ deja cunoscuta revistȘ) Eu vă înțeleg... Treaba asta este foarte intimă... GARUNSKII: Aveți dreptate, e intimă... DIRECTORUL: (nesigură) Vedeți, versurile astea... Sunt orice-ați zice într-un organ de prestigiu... Și felul în care vȘ caracterizeazȘ... GARUNSKII: De ce să folosiți o impresie străină? Nu ar fi mai bine să vă faceți una proprie? (o priveȘte pȘtrunzȘtor) DIRECTORUL: (lăsând privirea în jos) Vă rog să plecați. Garusnki pleaca... Heblu...

ANNA IULIEVNA ȘI GARUNSKII

46

ANNA IULIEVNA: (îndreptându-Și prosopul pe cap) Pot să te felicit? GARUNSKII: (ridicând din umeri) N-ai decât. Dacă asta îți face plăcere. ANNA IULIEVNA: Ți-a dat pașaportul? GARUNSKII: Ce expresie caustică (se priveȘte în oglindȘ) ANNA IULIEVNA: AȘteaptȘ. O sȘ ai destul timp sȘ te admiri (îi întinde revista) GARUNSKII: Ce-i asta? ANNA IULIEVNA: Numărul de azi. Finalul jurnalului liric. GARUNSKII: (citind versurile) Nu se poate! ANNA IULIEVNA: (luându-i revista) Știam cȘ aȘa o sȘ fie. Acuma se leapȘdȘ de tine.

47

(citeȘte) "Adio! Paharul ființei tale l-am sorbit Te-am înțeles, te-am cunoscut, te-am dezgolit" GARUNSKII: Ce josnicie! ANNA IULIEVNA: (citind) "Să nu mă chemi. E inutil. Târziu Ți-e sufletul sărac, n-am pentru ce să viu" Garunskii: Destul! Asta e mistificare! ANNA IULIEVNA: (citeȘte) "Adio... Altă vrajă mă-nlănțuiește strâns" Garunskii îi ia revista, o împăture ă te Și o rupe bucȘȘele. Apoi se întoarce cu spatele. ANNA IULIEVNA: Vezi, Și-a bȘtut joc de tine. Te-a stors ca pe o lȘmâie Și te-a pȘrȘsit. (cu un zâmbet amar) Ai zburdat ca un fluture pe lampă... Te-a sedus "La dolce vita". GARUNSKII: (ridică o bucată din revistă. o priveȘte) Ce trădare! Afurisită muiere... ANNA IULIEVNA: (se apropie de el) Doamne cât eȘti de vulnerabil. Tu nu eȘti om; eȘti o ranȘ deschisȘ. Oare tot nu pricepi? Cu invidia asta care vâna senzații, ai avut de

48

ispă it. În schimb ai să în ă elegi acum ce înseamnȘ o femeie Și o inimă adevărată. GARUNSKII: Anna! ANNA IULIEVNA: Arkadii! (îmbrățișare) Știi, SaȘa s-a maturizat de tot. Și pe zi ce trece seamȘnȘ tot mai mult cu tine. GARUNSKII: Ce mai... Am crezut întotdeauna în el. (Sentimental) Nimic nu prețuiește mai mult decât familia. ANNA IULIEVNA: Spune-mi, e adevărat că n-o mai iubeȘti? GARUNSKII: Îți jur că totul aparține trecutului. ANNA IULIEVNA: Ah, Arkadii cât am suferit! GARUNSKII: Da. Au fost zile zbuciumate! Mă mir Și eu cât am fost de tare, de rezistent. Și dacȘ vrei sȘ Știi sunt mândru de asta. O naturȘ ȘubredȘ s-ar fi năruit ireversibil... Eu însă am rezistat. Dar acum cunosc femeile. Nici una nu seamănă cu tine. ANNA IULIEVNA: În schimb, tu Arkadii, semeni cu toți bărbații. Și toți bărbații seamănă cu tine!

49

Se aude o melodie. E cântecul de drum pe care-l cunoaȘtem, dar de astă dată cu alte cuvinte: "Știi cȘ te-aȘteaptȘ-n prag Prietenul cel drag Tovară de credin ă la ceas de suferință Oricât de-adâncă-i rana Făcută de străine, Neprețuita Anna Va Știi sȘ Și-o aline.” Heblu

50