tranchilizante proiect

CUPRINS Pag. Cap. 1.

GENERALITĂŢI..............................................................

4

Cap. 2.

BAZE FIZIOPATOLOGICE............................................

7

2.1.

SINDROMUL ANXIOS....................................................

7

2.2.

SOMNUL FIZIOLOGIC...................................................

8

2.3.

TULBURARILE SOMNULUI........................................

9

Cap. 3.

BAZE FARMACODINAMICE........................................

11

Cap. 4.

BAZE FARMACOTOXICOLOGICE.............................

15

Cap. 5.

FARMACOTERAPIA.......................................................

16

5.1.

FARMACOTERAPIA SINDROMULUI ANXIOS..............................................................................

16

5.2. HIPOSOMNIILE....................................................................

16

Cap. 6.

BENZODIAZEPINE..........................................................

18

6.1.

BAZE FARMACODINAMICE........................................

18

6.2.

BAZE FARMACOTOXICOLOGICE.............................

19

6.3.

FARMACOTERAPIE.......................................................

20

BARBITURICE..................................................................

22

7.1.

BAZE FARMACODINAMICE........................................

23

7.2.

BAZE FARMACOTOXICOLOGICE.............................

26

7.3.

FARMACOTERAPIE.......................................................

27

Cap. 8.

BROMURI..........................................................................

28

Cap. 9.

SEDATIVE DE ORIGINE VEGETALĂ........................

29

Cap. 10.

PRODUSE FARMACEUTICE........................................

30

10.1.

ANXIOLITICE...................................................................

30

10.2.

HIPNOTICE SI SEDATIVE.............................................

37

CONCLUZII................................................................................................

42

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................

43

Cap. 7.

1

CAPITOLUL 1- GENERALITĂŢI Termenul de psihotrop desemnează, în sensul cel mai cuprinzător, orice substanţă de origine naturală sau artificială susceptibilă să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului şi comportamentului uman. În virtutea unui „tropism psihic”, aceste substanţă acţionează direct sau indirect asupra SNC, influenţând inegal, selectiv sau global, atât funcţiunile psihice cele mai vechi filogenetic, ca funcţiunile instinctive, cât şi pe cele mai evoluate şi mai diferenţiate, ca procesele mintale şi emoţionale. Din acest punct de vedere, alcoolul şi barbituricele, antidepresivele triciclice sau inhibitoare ale monoaminoxidazei (MAO), cofeina şi majoritatea vitaminelor, clorpromazina şi dietilamida acidului lisergic, pentru a cita numai un număr infim de exemple, sunt substanţe psihotrope. În sensul mai restrâns, psihotropele sunt substanţe a căror activitate farmacologică implică efecte predominante asupra proceselor mintale şi emoţionale. În acest înţeles sunt folosiţi şi termenii de substanţe psihofarmacologice, substanţe psihoactive sau frenotrope. În raport cu efectele clinice pe care le determină, psihotropele pot fi psihoterapeutice sau psihotopatice. În primul caz, acestea servesc într-o măsură mai importantă sau mai redusă la atingerea obiectivelor majore ale terapeuticii psihiatrice, în cel de-al doilea, declanşează tulburări psihopatologice sau le agravează pe cele preexistente. În funcţie de contextul clinic, de caracteristicile individuale şi de doză, acelaşi psihotrop poate avea funcţiunile unei substanţe psihoterapeutice sau psihotopatice. Un exemplu îl constituie imipramina, care poate declanşa stări confuzionale severe la anumiţi pacienţi, împrejurare în care această substanţă cu proprietăţi antidepresive, verificate în majoritatea cazurilor, trebuie eliminată din tratament. În acest caz, imipramina este psihotopatică. Exemple cu totul asemănătoare se pot cita cu clorpromazina, cu fenotiazinele în general şi cu numeroase neuroleptice din alte grupe. Această postură este însă excepţională şi prin urmare necaracteristică pentru substanţele mai sus amintite. În mod unanim recunoscut, acestea sunt introduse în arsenalul terapeutic actual fără nici un fel de rezerve în privinţa eventualelor apartenenţe la grupul substanţelor psihotopatice datorită unor efecte adverse ocazionale. Numai pentru a sublinia caracterul relativ al clasificării amintite, vom apela la încă un 2

exemplu. Se ştie că la termen scurt sau îndelungat, abuzul de alcool conduce neîndoielnic la efecte psihotopatice. Ebrietatea alcoolică banală sau demenţa alcoolică, halucinoza subacută sau „delirium tremens” de origine etilică sunt în diferite grade expresia unor tulburări psihopatologice certe. Cu toate acestea, administrarea unei băuturi alcoolice într-un acces de „delirium tremens” violent apărut în condiţii de sevraj, poate, în lipsa altor posibilităţi terapeutice, să suprime accesul. În acest caz, în mod provizoriu dar salutar, alcoolul joacă rolul unui psihotrop cu proprietăţi terapeutice. Despre majoritatea psihotopaticelor care determină stări de dependenţă toxicomanică se poate spune acelaşi lucru. Seria exemplelor de acest fel se limitează insă la contextul amintit; pentru că, dacă este adevărat că substanţele psihoterapeutice pot să devină frecvent psihotopatice, acestea din urmă nu trec de regulă bariera care le separă de categoria opusă, iar până în prezent eventualele proprietăţi curative ale psihotropelor psihotopatice au rămas sub semnul controverselor. Termenul de tranchilizant a pătruns în nomenclatura terapeutică psihiatrică odată cu fenotiazinele. Acest termen se referă la substanţe „capabile să liniştească bolnavii fără să inducă somn”; ele exercită o acţiune de inhibiţie mai precoce şi mai intensă la nivelul structurilor subcorticale decât a celor corticale, reducând anxietatea şi agitaţia fără să influenţeze semnificativ starea de vigilitate. Termenul de „ataractic” derivat de la adjectivul grec „ataraktos” („fără confuzie”, „limpede”, „lucid”) sau poate de la substantivul „ataraxia” („pace a minţii”) a avut un succes mai limitat; el rămâne folosit în acelaşi sens în care a fost utilizat termenul de tranchilizant. Acesta, la rândul lui, a suferit unele diferenţieri. Apariţia de noi substanţe cu proprietăti tranchilizante a impus subdiviziunea întregului grup în două categorii principale: tranchilizantele majore, care corespund definiţiei iniţiale şi tranchilizantele minore. Acestea din urmă produc relaxare şi sedare moderată în stările de tensiune anxioasă nevrotică, fără să determine fenomene extrapiramidale sau reacţii adverse importante. Administrarea prelungită poate să conducă totuşi, în cele din urmă, la obişnuinţă sau dependenţă. Dacă se adaugă şi faptul că aceste substanţe au, în general, proprietăţi miorelaxante, diferenţierea devine şi mai clară. În prezent, termenul de tranchilizant este rezervat acelor substanţe a căror utilizare rămâne cu precădere indicată în domeniul psihiatriei marginale. Termenul de psiholeptice, propus de Delay, în care sunt incluse hipnoticele, neurolepticele („tranchilizante majore”, antipsihotice, psihotostatice) şi actualele tranchilizante (minore), defineşte o categorie de substanţe care deprimă tonusul psihic, reduc activitatea mintală, diminuă starea de nelinişte sau agitaţie, ocazional induc somnolenţa. Reducerea corespunzătoare a tonusului emoţional poate determina indiferenţa afectivă. 3

În opoziţie cu psiholepticele cu proprietăţi predominant sedative sunt psihoanaalepticele, substanţe care stimulează activitatea psihică sub aspectul vigilităţii- stimulante ale vigilităţii- care includ aminele simpatomimetice sau sub aspectul afectivităţii- stimulante ale afectivului- cuprinzând substanţele antidepresive. În sfârşit, psihodislepticele desemnează substanţele care perturbă activitatea mintală cu mescalina, LSD 25 şi a căror acţiune este de regulă antagonizată de psiholeptice. Abordarea fenomenologică în clasificarea psihotropelor a lui Delay, introduce termeni mai sugestivi decât divizările anterioare. Într-o formă sau alta, aceşti termeni au corespondenţe în terminologia utilizată în alte clasificări: dintre acestea, cele mai larg acceptate sunt cele de abordare pragmatică (Kline) şi respectiv psihofiziologica (Lehmann).

4

CAPITOLUL 2- BAZE FIZIOPATOLOGICE 2.1. SINDROMUL ANXIOS Anxietatea şi hiposomnia pot apărea la oameni aparent sănătoşi, sunt de scurtă durată şi mică intensitate. Fenomenele se întâlnesc frecvent şi cu intensitate mai mare în boli psihiatrice (îndeosebi schizofrenia şi boli depresive) şi medicale. Simptomele. Sunt complexe, de ordin psihic, psihomotor sau vegetativ. Anxietatea poate apărea şi sub forma unor atacuri spontane de panică, însoţite de tulburări vegetative intense.

1. Simptome psihopatologice: - sentimentul torturant de opresiune; - senzaţia de a fi neputincios la discreţia unor ameninţări neclare; - agitaţie intensă şi tensiune nervoasă.

2. Simptome psihomotorii: - trăsături particulare ale expresiei feţei; - agitaţie psihomotorie mergând până la raptus; - inhibiţie psihomotorie mergând până la stupoare.

3. Simptome neurovegetative:

- midriaza

- diaree

- paloarea feţei

- anorexie

- transpiraţii

- insomnie

- tahicardie

- diminuarea libidoului şi potenţei

- tahipnee

- hipertensiunea arterială

- hiposalivaţie

- hiperglicemie

5

2.2. SOMNUL FIZIOLOGIC

Somnul este o stare de repaos a organismului, alternând periodic cu starea de veghe (ritm nictemeral), manifestată prin modificări ale activităţii psihice, funcţiilor motorii şi vegetative. Este o stare vegetativă. Somnul reprezintă 1/3 din viaţa omului şi se caracterizează prin modificări fiziologice cu notă predominant parasimpatică: închiderea pleoapelor, relaxare musculară, bradicardie, diminuarea până la dispariţia totală a secreţiei oculare, reducerea metabolismului la un nivel minim, deosebinduse net de starea vigilă cu predominanţă simpatică. Somnul este necesar pentru menţinerea sănătăţii, influenţând creşterea la copii, activitatea din starea de veghe şi echilibrul psihofiziologic la toate vârstele. Durata somnului variază cu vârsta: Efectele vârstei asupra cantităţii totale de somn zilnic şi somn paradoxal

VÂRSTA

TOTAL SOMN ZILNIC

SOMN PARADOXAL

1 – 15 zile

16 ore

50%

3 – 5 luni

14 ore

40%

2 – 3 ani

13 ore

25%

5 – 9 ani

11 ore

19%

10 – 14 ani

9 ore

20%

19 – 30 ani

8 ore

22%

34 – 45 ani

7 ore

19%

50 – 70 ani

6 ore

15%

Aceste valori sunt orientative, oamenii diferenţiindu-se între ei în ceea ce priveşte nevoia de somn.

6

În timpul somnului fiziologic cele mai multe funcţii se găsesc la nivelul metabolismului bazal. Se produce suprimarea mişcărilor voluntare şi relaxarea muşchilor striaţi, creşterea pragului reflexelor cu incapacitatea de a recepţiona excitaţii externe sub o anumită intensitate, scăderea excitabilităţii centrului respirator, bradipnee, creşterea amplitudinilor respiraţiei şi a CO 2 din sânge, scăderea tonusului centrului termoregulator şi a temperaturii corpului, creşterea tonusului vagal, diminuarea frecvenţei cardiace, mărirea diastolei, scăderea metabolismului bazal. Sunt cunoscute două forme (tipuri) de somn, două stări diferite în timpul somnului: 

Somnul lent, cu unde lente şi ample pe ECG, caracter ciclic, (în 8 ore la omul normal

fiind 4-6 cicluri de câte circa 90 minute), ocupând 70-80% din durata somnului. Durata şi profunzimea somnului sunt mai mari în prima jumătate a nopţii, scăzând în a doua jumătate. Profunzimea somnului este exprimată în stadii. La vârstnici, somnul pierde lent din profunzime, creşte procentul stadiului 1 în dauna stadiului 4. Somnul lent este un proces reparator.  Somnul paradoxal (REM), cu traseu ECG voltat şi frecvenţa de 8-12 unde/sec., cu mişcări oculare rapide şi frecvente, apărând în 3-5 episoade de câte 10-30 minute care se intercalează între ciclurile somnului lent, ocupând în total la adult 20-30% din durata somnului şi predominând în a doua jumătate a nopţii. În timpul lui sunt plasate visele. El scade agresivitatea, sensibilitatea la stress, recţiile impulsive, măreşte autocontrolul, acţionează ca stabilizator psihic 2.3. TULBURĂRILE SOMNULUI Ritmul nictemeral veghe-somn poate fi tulburat în două sensuri, hipersomnie şi hiposomnie. Insomnia adevărată este excepţional de rară. Este important de subliniat că starea de hiposomnie la fiecare subiect trebuie evaluată prin raportare la persoana respectivă şi nu la un tip normal arbitrar. Hiposomniile se exprimă sub două aspecte:cantitativ (atunci când somnul apare suficient) şi calitativ (insuficienţa calităţii recuperatoare, cu senzaţia de indispoziţie, oboseală, ineficacitate diurnă). Hiposomniile sunt clasificate după mai multe criterii: 1. În funcţie de timpul când se manifestă: a) hiposomnii iniţiale sau tulburări de adormire. Se manifestă în anxietate, excitaţii emoţionale; 7

b) hiposomnii intermitente sau somn discontinuu, însoţesc adesea stările depresive; c) hiposomnii terminale sau trezirea precoce, întâlnite la vârstnici. d) inversia ritmului nictemeral. 2. În funcţie de cauze: a) tulburări de somn psihogene, datorate emoţiilor mari şi prelungite, stărilor nevrotice; b) tulburări psihotice, consecutive psihozelor (ex.: schizofrenie, sindrom maniacodepresiv); c) tulburări de somn neurologice, în afecţiuni care produc durere, diaree, poliurie; d) tulburări toxice ale somnului, prin exces de cafeină, amine de trezire. 3. În funcţie de durată: a) hiposomnie pasageră, manifestată ocazional la oamenii cu somnul bun şi datorită unor cauze externe (zgomot, muncă în schimburi); b) hiposomnie de scurtă durată, câteva săptămâni, determinată de tensiune psihică, suferinţe diverse; c) hiposomnie cronică, de cauze diverse, tulburări psihiatrice, mai ales depresiuni, abuz de medicamente, somn diurn, durere, tuse, dispnee. Adesea bolnavii respectivi folosesc de multă vreme hipnotice şi prezintă grade diferite de dependenţă.

8

CAPITOLUL 3- BAZE FARMACODINAMICE Tranchilizantele se disting prin influenţarea predominantă a unor procese psihice. Diminuă anxietatea, reduc starea de tensiune psihică, liniştesc stările de agitaţie şi excitaţie psiho-motorie, ameliorează tulburările de comportament, echilibrează comportarea afectivă şi reacţiile emoţionale. În doze terapeutice nu influenţează starea de vigilitate, facultăţile intelectuale şi funcţiile senzoriale. Au şi alte acţiuni: miorelaxantă, anticonvulsivantă. Potenţează alte inhibitoare ale SNC, anestezice generale, hipnotice, analgezice, anticonvulsivante. Unele tranchilizante au şi alte efecte farmacodinamice în general de mică intensitate, antiemetic, anestezic local, antispastic, anticolinergic, adrenolitic şi antihistaminic. Tranchilizantele au diferenţe cantitative şi calitative faţă de neuroleptice.. Nu au efecte vegetative directe, nu produc stare cataleptică sau alte efecte extrapiramidale. Sunt miorelaxante. În doze mari inhibă reflexele condiţionate. Diminuă agresivitatea fără a produce sedare intensă sau somnolenţă. Acţiunea sedativă nu este însoţită de anestezie. Tranchilizantele nu au acţiune antipsihotică şi nu influeanţează vizibil tulburările de schizofrenie (halucinaţii şi de gândire). Unele tranchilizante (diazepam) pot influenţa excitaţiile psihomotorii de origine psihotică. Tranchilizantele au comună cu hipnoticele şi neurolepticele, acţiunea de potenţare a altor inhibitoare centrale. Tranchilizantele şi neurolepticele au efect hipnogen. Efectul puternic anxiolitic al benzodiazepinelor poate fi corelat cu acţiunea hipnogenă. Substanţele hipnotice (somnifere, saporifice) sunt deprimante neselective ale SNC care, administrate în anumite doze produc inhibiţia într-un grad asemănător cu cel întâlnit în somnul fiziologic. Hipnoticele se consideră cu atât mai bune cu cât efectul lor se apropie mai mult de somnul fiziologic. În timpul somnului prin hipnotice se observă pierderea cunoştinţei, suprimarea activităţii sihice, scăderea multor funcţii până aproape de nivelul bazal. De reţinut faptul că pierderea cunoştinţei nu trebuie confundată cu alte stări asemănătoare (narcoza, coma). Substanţele sedative sunt deprimante neselective ale SNC, producând diminuarea hiperexcitabilităţii psihomotorii şi senzitive, cu tendinţa de revenire la normal a tonusului funcţional nervos.

9

Efectele farmacodinamice tranchilizant-sedativ-hipnotic, corespunzătoare prezentării de mai sus, nu se manifestă tranşant şi exclusiv la diferitele substanţe încadrate în aceste grupe. Fiecare din aceste efecte predomină la unele substanţe, uneori se modifică doza şi frecvent se interferează. De exemplu, hipnoticele la doze mici au efecte sedative, sedativele sunt anxiolitice, tranchilizantele produc inducţia somnului. Din aceste motive, în farmacologia modernă, substanţele respective sunt reunite în aceeaşi grupă. Pentru producerea somnului se folosesc două grupe mari de hipnotice: a) Hipnocoercitive, care forţează somnul, având această acţiune şi la animale. Au efect inhibator general asupra celuleor nervoase. La doze mici sunt sedative. Hipnocoercitivele acţionează difuz asupra SNC, influenţând scoarţa cerebrală, formaţia reticulată, hipotalamusul, legăturile reticulare şi talamocorticale, sistemul limbic şi talamusul.

b) Hipnoinductoarele, au efect hipnogen care induc somnul în cazul în care instalarea acestuia este dificilă datorită unor tulburări psihice. Au efect hipnocoercitiv: substanţele hipnotice-sedative (barbiturice, alte grupe considerate hipnotice clasice). Au efect hipnoinductor: substanţe psihotrope moderne (tranchilizante, neuroleptice cu efect hipnoinductor evident, antidepresivele cu efect sedativ intens). Hipnocoercitivele au efecte gradate, în funcţie de doză, sedare, somn hipnotic, somn narcotic, comă, moarte. Efectul hipnotic, precedat de somnolenţă, se instalează cu constrângere şi se manifestă indiferent dacă subiectul suferă sau nu de hiposomnie. Din efectul hipnotic, un subiect poate fi trezit cu oarecare dificultate. Trezirea este uneori dificilă, urmată de somnolenţa reziduală. Din punct de vedere calitativ, somnul produs de hipnotice nu este identic cu cel fiziologic. Multe hipnotice diminuă durata somnului paradoxal. Au deci şi un efect antifiziologic. Barbituricele, de exemplu, diminuă durata somnului paradoxal, iar la oprirea tratamentului poate apare un „rebound” al acestuia, cu vise dezagreabile. Hipnocoercitivele au efecte asupra respiraţiei, a aparatului cardiovascular, temperaturii corpului. Produc efecte adverse, inclusiv obişnuinţa şi dependenţa. În cazul supradozării, produc fenomene toxice. Folosite uneori în scop de sinucidere. Determină inducţia enzimatică hepatică cu interacţiuni caracteristice. Hipnoinductoarele, numite şi euhipnotice cresc dispoziţia pentru somn. Acţiunea lor asupra SNC nu este gradată, funcţie de doză, nu au efect narcotic nici la doze mari. Acţiunea de inducţie a 10

somnului este în funcţie de starea fizică şi psihică a subiectului, mai evidentă în hiposomnii. Efectul hipnotic nu este precedat de somnolenţă, nu apare constrângerea la somn, subiectul este uşor de trezit, nu apare somnolenţa reziduală. Benzodiazepinele se leagă de receptorii specifici. Au influenţă redusă asupra ritmurilor somnului. Efectele asupra SNV, circulaţiei, respiraţiei, sunt minime sau absente. Nu produc inducţia enzimatică. Supradozarea hipnoinductoarelor nu poate fi folosită în scop de sinucidere.

Clasificare: 1. După structura chimică:

a) Benzodiazepine (clordiazepoxid, diazepam, oxazepam, medazepam, bromazepam, nitrazepam, flurazepam, flunitrazepam); b) Derivaţi de propandiol ( meprobamat, carizoprodol, tibamat); c) Derivaţi de difenilmetan (hidroxizina, benactizin, meclozin, captodiam, orfenadrin, feniltoloxamin); d) Derivaţi de dibenzooctadiena (benzoctamina); e) Tranchilizante diverse (clormezanon, oxanamid, trimetozin); f) Barbiturice (amobarbital, ciclobarbital, fenobarbital, etc.) g) Ureide aciclice (bromizoval) şi bromuri; h) Piperidindione (glutetimida) i) Alcooli (triclofos); j) Aldehide (cloralhidrat, paraldehida); k) Alkinoli (metilpentinol); l) Sedative vegetale (valeriana, crataegus); m) Hipnotice diverse (triptofan, mataqualona). 2. În funcţie de locul de acţiune la nivel celular: a) Acţiune membranară nespecifică (barbiturice, ureide aciclice, cloralhidrat); b) Acţiune pe receptori specifici (benzodiazepine).

11

3. În funcţie de efectele electrofiziologice: a) Modificări evidente ECG nocturnă (barbiturice, ureide aciclice); b) Influenţează puţin ECG nocturnă (benzodiazepine, cloralhidrat). 4. După utilitatea farmacoterapeutică:

a) Tranchilizantele (unele barbiturice, propandioli, difenilmetani); b) Hipnocoercitive (unele barbiturice, ureide aciclice, alcooli şi aldehide); c) Hipnoinductoare (unele benzodiazepine); d) Sedative (bromuri, sedative generale); e) Anticonvulsivante (diazepam, fenobarbital).

12

CAPITOLUL 4-BAZE FARMACOTOXICOLOGICE Tranchilizantele produc unele efecte adverse comune diferitelor clase chimice şi altele particulare. Printre efectele adverse comune menţionăm somnolenţa, fenomene dispeptice, stări alergice. Prin diminuarea reflexelor polisinaptice, tranchilizantele produc tulburări de coordonare. Efectul este mai evident la persoanele vârstnice, la care se pot înregistra stări de slăbiciune neaşteptate sau ataxie. Administrarea regulată timp îndelungat duce la instalarea toleranţei şi dependenţei.

13

CAPITOLUL 5- FARMACOTERAPIE Tranchilizantele sunt utile în stări anxioase, în sindromul nevrotic, în stările de agitaţie şi tensiune nepsihotică, îndeosebi cele de origine psihoreactivă. Deasemenea, se obţin efecte bune cu tranchilizantele în tulburări psihosomatice, în modificări ale proceselor afective din cadrul bolilor organice şi în cazurile cu spasme ale muşchilor striaţi. Benzodiazepinele sunt utile ca adjuvante în depresiuni cu agitaţie. Tranchilizantele se folosesc cu bune rezultate ca hipnotice. Ca adjuvante pot fi prescrise în hipertensiunea arterială, în stări spastice ale muşchilor striaţi, în convulsii.

5.1. FARMACOTERAPIA SINDROMULUI ANXIOS

Cauzele sindromului anxios sunt importante pentru alegerea tratamentului adecvat. Anxietataea şi hiposomnia care apar la oameni aparent sănătoşi şi sunt de scurtă durată şi de mică intensitate, nu necesită medicamente. Medicamentele sunt necesare în anxietatea neurotică cu fenomene patologice intense şi frecvente şi în cea psihotică. Bolnavii cu anxietate şi hiposomnie pot fi trataţi cu benzodiazepine (clordiazepoxid, diazepam, flurazepam). Alternative, pentru perioade scurte, celelalte tranchilizante, cloralhidrat, glutetimida.

5.2. HIPOSOMNIILE Se tratează, în funcţie de cauze, suficient subiective sau obiective asociate, momentul manifestării, vechime, personalitatea şi vârsta bolnavului, etc. Prin mijloace diverse, psihoterapie, măsuri igienico-dietetice, medicaţie simptomatică (antitusive, antidiareice, analgezice, etc.) şi în ultimul rând cu hipnocoercitive sau hipnoinductoare. În tratamentul hiposomniei trebuie să se ţină seama că această tulburare este în mare măsură subiectivă. Întrucât în insomnie intervine adesea şi o stare de anxietate, tratarea acesteia trebuie să fie în atenţie. În general hipnoticele de primă alegere sunt benzodiazepinele. Toate celelalte sunt hipnotice de alternativă. În hiposomnia pasageră, se pot folosi hipnoinductoare cu acţiune scurtă, administrate de 2-3 ori. În hiposomnia de scurtă durată, se pot folosi aceleaşi substanţe, eventual administrate 14

intermitent pentru 2-3 săptămâni. Hiposomnia cronică necesită tratament cauyal. Pentru alegerea medicamentelor hipnotice există diferite criterii. În pricipiu, se începe cu doze mici de hipnotice şi se cresc numai dacă este necesar. După ce se obţine un somn bun, se întrerupe administrarea pentru 2-3 seri. Se explică bolnavului riscul dependenţei. La vârstnici, dacă sunt necesare medicamente pentru tratamenul insomniei, se vor evita barbituricele şi se vor prescrie triclofos, nitrazepam. Sedativele sunt folosite pentru diminuarea sau înlăturarea anxietăţii şi hiperexcitabilităţii, în timpul stării de veghe, fără a produce somn, în sindrom nevrotic, tulburări de climaterium, hipertensiune arterială în stadiul I, distonii neurovegetative. Pot induce somnul în hiposomniile psihogene.

15

CAPITOLUL 6- BENZODIAZEPINE (DIAZEPINE) Sunt substanţe organice de sinteză care au în comun nucleul diazepinic. Cele mai multe şi primele introduse în terapeutică au nucleu benzodiazepinic, de la care s-a dat numele grupei. Ulterior, au fost introduse şi altele, denumirea corectă a grupului fiind diazepine. Proprietăţile farmacocinetice sunt de primă importanţă pentru diferenţierea numeroaselor substanţe din grupul diazepinelor. Profilul farmacocinetic al fiecărei benzodiazepine este dependent de lipofilie (conferă latenţă rapidă, durată de acţiune mai scurtă), dacă are un metabolit activ, semiviaţa eliminării (pentru substanţa originală şi metabolitul ei). În general, absorbţia orală a benzodiazepinelor este bună. Pe cale I.M. rata absorbţiei este mai mică decât oral sau I.V. Diazepamul, medazepamul şi triazolamul se absorb rapid, clordiazepamul mai lent. Traversarea barierei hematoencefalice este mai rapidă pentru substanţe mai lipofile (diazepam); trec în bariera placentară şi în lapte. Multe

benzodiazepine

sunt

metabolizate

în

compuşi

activi.

N-dismetildiazepam

(nordazepam) este metabolitul comun pentru multe substanţe din clasa benzodiazepinelor. Proprietăţile farmacocinetice sunt diferite după structura chimică. Eliminarea produşilor de metabolizare se face majoritar pe cale renală. O mică parte se elimină prin secreţia biliară şi reintră în ciclul entero-hepatic.

6.1. BAZE FARMACODINAMICE Benzodiazepinele au acţiune anxiolitică, sedativ-hipnotică, miorelaxantă, anticonvulsivantă. Potenţa pentru fiecare dintre acţiunile menţionate diferă între substanţele grupului, profilul farmacodinamic fiind important în indicaţiile terapeutice. Mecanismul

de

acţiune al

benzodiazepinelor constă

predominant

în

potenţarea

neurotransmiterii inhibitoare mediată prin GABA. Se ştie că membrana neuronală este impermeabilă pentru clor. Aceşti ioni pot intra în celulă numai prin canale speciale. Deschiderea acestor canale este favorizată de legarea GABA la receptorii specifici din vecinătatea canalelor. Intrarea clorului în celulă o face mai puţin excitabilă. În acest fel GABA acţionează ca un mediator inhibitor. GABA potenţează legarea benzodiazepinelor de membrana neuronală, iar benzodiazepinele potenţează legarea GABA de membrane. Benzodiazepinele singure nu deschid canalele de clor şi nu inhibă neuronii. În prezenţa GABA benzodiazepinele produc un flux mai mare de clor prin membrana 16

neuronală, crescând frecvenţa deschiderii canalelor. Acest efect este rezultatul fixării benzodiazepinelor pe receptorii specifici, care sunt cuplaţi pe receptorii GABA şi cu canalele de clor într-un complex ionofor. Barbituricele acţionează asupra aceluiaşi complex crescând timpul de deschidere a canalelor de clor. Ca mecanism secundar, benzodiazepinele inhibă recaptarea adenozinei în neuroni şi glie.. Adenozina eliberată de neuronii stimulaţi este inhibitoare a celulelor neuronale. Receptori benzodiazepinici se găsesc în tot SNC, mai mult în structurile mai noi (cortex cerebral), decât în cele mai vechi filogenetic (puntea, măduva spinării). Se cunosc două tipuri de receptori. Tipul 1 implicat în acţiunea anxiolitică şi tipul 2 implicat în sedare şi ataxie. Cortexul cerebral conţine proporţii aproape egale ale celor două tipuri de receptori, cerebelul conţine predominant receptori de tip 1, hipocampul, de tip 2. Antagoniştii

benzodiazepinici,

derivaţi

de

imidazoldiazepine,

blochează

efectele

benzodiazepinelor, nu ale altor tranchilizante sau sedativ-hipnotice. Au slabă activitate intrinsecă proprie. Sunt utili în supradozarea cu benzodiazepine. Antagonişti inverşi benzodiazepinici. Se fixează pe receptori şi produc efecte opuse celor ale agoniştilor convenţionali, fiind anxiogeni şi proconvulsivi. Compuşii beta-carbonilici au astfel de efecte. Aceste efecte sunt blocate de antagoniştii benzodiazepinei.

6.2 BAZE FARMACOTOXICOLOGICE Benzodiazepinele produc somnolonţă, ameţeli, ataxie, astenie. Aceste efecte adverse apar mai frecvent şi sunt mai intense la vârstnici. Rareori apar: anxietate, stări depresive sau ostile, recţii de furie, urticarie. La pulmonarii cronici pot agrava funcţia respiratorie. Benzodiazepinele cresc riscul malformaţiilor la nou-născuţi, dacă sunt administrate în primul trimestru al sarcinii. Toleranţa produce de obicei dependenţă. Apar relativ tolranţa la efectul desativ, rar la cel anxio;itic. Întreruperea bruscă a administrării benzodiazepinelor după tratament prelungit cu doze medii, determină un sindrom de abstineţă de mică intensitate, uneori greu de distins de anxietatea care a impus tratamentul cu astfel de medicamente. Alţi bolnavi manifestă cefalee, scădere ponderală, inapetenţă, greţuri, vomă, tremurături, insomnie, astenie. După doze mari (de exemplu 100-600 mg pe zi de clordiazepoxid), oprirea bruscă 17

determină apariţia sindromului de abstinenţă la 4-8 zile, manifestat prin anxietate, insomnie, ameţeli, cefalee, anorexie, greţuri, vome, astenie, psihoze confuzionale şi paranoide.. Fenomenele sunt asemănătoare cu cele produse la întreruperea alcoolului, barbiturice, mepobramat. Pentru a evita sindromul de abstinenţă, întreruperea administrării se va face gradat.

6.3. FARMACOTERAPIE Indicaţiile teapeutice ale diazepinelor sunt legate de principalele acţiuni farmacodinamice, anxiolitică, sedativ-hipnotică, miorelaxantă, anticonvulsivantă. Pentru fiecare indicaţie trebuie alese acele substanţe care manifestă mai intens acţiunea corespunzătoare. De aici rezultă pe de o parte, necsitatea de a cunoaşte „spectrul farmacodinamic” al diazepinelor, pe de altă parte, posibilitatea de a acoperi nevoile terapeutice cu câteva substanţe active. Un al doilea criteriu de utilizare şi de selecţie îl constituie „profilul farmacocinetic”. 1. Sindromul anxios beneficiază de diazepine cu acţiune anxiolitică intensă şi eliminare lentă. Substanţele de primă alegere sunt diazepam, clordiazepoxid, clorzepat, medazepam. Administrarea se face o dată pe zi, seara, asigurându-se o bună complianţă. Dacă este nevoie să se asigure şi un efect hipnoinductor se preferă diazepam.

Pentru a evita toleranţa toleranţa şi

dependenţa, tratamentul va fi întrerupt de pauze de 2-4 săptămâni. Dacă nu apare o ameliorare evidentă după prima săptămână, continuarea tratamentului este adesea nejustificată. Înainte de a decide abandonarea lui, se va va verifica complianţa, dozarea adecvată, necesitatea de a completa diagnosticul. În anxietatea fobică şi crizele de panică, diazepinele se asociază cu psihoterapie. 2. Hiposomnie. Benzodiazepinele sunt medicamente de primă alegere ca hipnotice, dat fiind efectul lor hipnoinductor şi influenţa redusă asupra profilului somnului. Sunt preferate substanţele cu efect sedativ-hipnotic intens, cu latenţă şi durată de acţiune scurte sau intermediare, (nitrazepam, flunitrazepam). Durata administrării trebuie să fie scurtă pentru a preveni toleranţa şi insomnia de rebound. 3. Convulsii. Sunt indicate îndeosebi patru substanţe: nitrazepam, clonazepam, diazepam, clobazam. 4. Stări spastice ale muşchilor striaţi: indicat este diazepam. 5. Anestezie şi premedicaţie pentru endoscopie şi intervenţii chirurgicale: substanţa de elecţie este diazepam. Alternativa, midazolam.

18

6. Tratamentul alcoolismului. În curele de dezintoxicare se administrează diazepam oral sau I.V., în doze repetate, până la instalarea efectului sedativ. După întreruperea administrării se menţine un efect prelungit datorită eliminării lente a nordazepamului (metabolit activ). Pot fi utileşi benzodiazepinele cu acţiune mai scurtă, dar sunt necesare ulterior doze de întreţinere. Asocierea benzodiazepinelor între ele. Cunoscând că diazepinele acţionează prin fixarea pe receptori specifici, comuni tutror substanţelor de acest tip, asocierea lor determină competiţie atât la animale, cât şi la om. Anestezia prin flunitrazepam este împiedicată prin injecţie prealabilă de diazepam. Lipsa efectului cunoscut, ca urmare a asocierilor, determină pe medici să crească dozele, rezultând intoxicaţii, efecte paradoxale de tip confuzional, agitaţie, dezorientare. De aceea, asocierea benzodiazepinelor între ele trebuie evitată. Contraincicaţie: în primele 3 luni de sarcină. Interacţiuni. Efectele benzodiazepinelor pot fi crescute de alcool, cimetidină. Efectele acestora pot fi diminuate de antiacide, cafeină (se evită băuturile cu cafeină). Benzodiazepinele cresc efectele digoxinei; scad efectele levodopei (nu se asociază). Alte interacţiuni cu barbiturice, alte deprimante ale SNC, hipoglicemiante, curarizante, fenotiazinice, fenitoina, triciclice.

19

CAPITOLUL 7- BARBITURICE Sunt ureide (derivaţi acilaţi ai ureei) ciclice, derivate ale acidului barbituric (malonilureea). Acest acid, rezultat din condensarea acidului malonic cu ureea, poate fi considerat şi un derivat de pirimidină. Acidul barbituricse obtine prin reacţia de condensare a ureei cu esterul dietilic al acidului malonic Este interesant de subliniat că nucleul pirimidinic se întâlneşte în strcutura unui număr mare de substanţe naturale (vitamine, dericaţi purinici, acizi nucleici), care intervin în cele mai variate procese fiziologice. Acidul barbituric nu se găseşte în natură. Acesta, împreună cu sărurile sale nu au efecte asupra SNC. Numai substituenţii care iau naştee prin înlocuirea hidrogenilor din poziţia 5,5’ au efecte asupra SNC. Prin interoducerea unui radical alchilic (metil) la unul din atomii de N (1 sau 3) ai acidului barbituric, se obţin derivaţi cu acţiune mai intensă asupra SNC, cu perioada de latenţă scurtă (efect rapid) şi cu durată scurtă de acţiune (datorită oxidării rapide în ţesuturi). Derivaţii disubstituiţi, la N1 şi N3 au acţiune anticonvulsivă. Dacă nucleul de bază este acidul tiobarbituric (înlocuirea oxigenului din poziţia 2 cu sulf) se obţin derivaţi tiobarbiturici cu un coeficient ridicat de repartiţie lipide/apă, ceea ce le conferă o acţiune rapidă şi intensă. În acelaşi timp, substanţele sunt instabile şi se repartizează în ţesuturile bogate în lipide, ceea ce determină o durată scurtă de acţiune. Există multe asemănări între acţiunea tiobarbituricelor şi a derivaţilor barbiturici N-alchilaţi. Derivaţii barbiturici pot exista sub formă cetonică şi enolică. De la forma enolică (cu caracter acid slab) se pot forma, prin substituirea unui atom de hidrohen, săruri hidrosolubile (în special de sodiu). Din punct de vedere farmacocinetic, barbituricele se absorb bine după administrare orală, rectală sau intramusculară. Absorbţia din tubul digestiv se face mai bine pentru forma nedisociată a moleculei. În sânge, barbituricele sunt transportate , legate de albuminele plasmatice şi dizolvate. Substanţele difuzează în toate ţesuturile şi lichidele din organism, distribuindu-se neuniform. Concentraţii mai mari se găsesc în ficat şi rinichi, concentraţii mai mici, în muşchi şi plămâni. În creier nu se găsesc cantităţi mai mari decât în alte ţesuturi. În general, viteza de metabolizare a barbituricelor hipnotice şi viteza eliminării lor sunt factorii cei mai importanţi care determină evoluţia lor în organism şi deci durata de acţiune.

20

Barbitalul se metabolizează în proporţie de 10-15%, fenobarbitalul 70-75%, amobarbitalul 90%. Cu cât un barbituric este metabolizat în proporţie mai mare, cu atât acţiunea lui va fi mai mică. Administrate mai mult timp, barbituricele produc ceea ce se numeşte inducţie enzimatică (stimulează propria lor metabolizare, precum şi a altor substanţe), ceea ce duce la instalarea toleranţei. Cea mai mare parte din barbiturice şi metaboliţii lor se elimină prin urină, cantităţi mici prin bilă, fecale şi secreţie lactată. Barbituricele care nu sunt metabolizate în organism se elimină nemodificate pe cale renală. Viteza de eliminare este factorul predominant care determină durata menţinerii în organism, deci durata acţiunii. Barbituricele care se elimină şi metabolizează lent (barbital, fenobarbital) pot produce fenomene de cumulare, dacă sunt administrate zilnic.

7.1. BAZE FARMACODINAMICE Mecanism de acţiune. Barbituricele afectează diferite zone cerebrale: scoarţa cerebrală, sistemul limbic, hipotalamusul, talamusul. Doze mici de barbiturice deprimă formaţiunea reticulată ascendentă activatoare. La nivel celular, barbituricele deprimă respiraţia prin blocarea enzimelor flavoproteice din lanţul citocromilor, inhibă oxidarea glucozei şi piruvatului, decuplează fosforilarea de procesul de oxidare, blochează sinteza ATP şi interferează cu acţiunea acestuia în sinteza acetilcolinei. Consumul de oxigen al creierului scade cu 10% în timpul somnului prin barbiturice, iar în perioada de narcoză cu barbiturice atinge 65% din nivelul normal. Consumul glucozei scade în creier sub influenţa fenobarbitalului. Barbituricele în doze narcotice, cresc concentraţiile acetilcolinei cerebrale, probavil datorită împidicării eliminării ei, ca urmare a deprimării SNC. Acţiune. Asupra SNC, barbituricele au acţiune deprimantă, de intensitate şi durată variabile, funcţie de structura chimică, doză, cale de administrare, etc. Se pot obţine diferite stadii de deprimare, de la simpla sedare, la narcoză. În general, efectele diferitelor barbiturice asupra SNC se diferenţiază în ce priveşte intensitatea, perioada de latenţă şi durată. Din punct de vedere al intensităţii deprimării SNC şi ţinând seama de utilitatea terapeutică, barbituricele se împart în: a) barbiturice sedative şi hipnotice; b) barbiturice narcotice. 21

Ţinând seama de durata de acţiune, barbituricele pot fi grupate în patru categorii: a) cu acţiune de lungă durată (8-10 ore): barbital, fenobarbital. Latenţa este în medie 1 oră. b) cu acţiune de durată medie (circa 6 ore): amobarbital. Latenţa este de 20-30 minute. c) cu durată scurtă de acţiune (2-3 ore): ciclobarbital, pentobarbital. Latenţa este de 15-20 minute. d) cu durată foarte scurtă de acţiune (10-20 minute): hexobarbital, tiopental. La doze mici, barbituricele au acţiune sedativă, de înlăturare a tensiunii nervoase, anxietăţii. Efectul apare în general la doze egale cu 1/5 – 1/3 din dozele hipnotice. Dozele medii sunt hipnotice. La doze suficiente, toate barbituricele produc narcoză. Barbituricele sedative şi hipnotice nu sunt potrivite pentru astfel de utilizare, întrucât au durată de acţiune prea mare. În schimb, Nmetil derivaţii şi tiobarbituricele, având acţiune ultrascurtă, sunt foarte utile în acest scop. Un număr mic de barbiturice au acţiune anticonvulsivantă, fiind utilizate în tratamentul epilepsiei. Perioada de latenţă pentru acţiunea asupra SNC este determinată în mare măsură de timpul necesar difuzării din sânge în creier. Substanţele care difuzează greu (fenobarbital) au perioada de latenţă, după administrarea intravenoasă (I.V.), de cel puţin 1-15 minute, acţiunea fiind maximă după 20-30 minute. Pentru pentobarbital, efectul maxim se obţine în 3-5 minute, iar pentru tiobarbiturice, înainte de un minut. La trezirea din somn, după barbiturice de lungă durată, bolnavii sunt somnolenţi pentru câteva ore. Barbituricele au acţiune analgezică mai slabă decât morfina. Mecanismul ar consta în împiedicarea reacţiei la durere şi mai puţin în ridicarea pragului durerii. Barbituricele potenţează efectul altor analgezice. În doze sedative şi hipnotice produc o scădere mică a temperaturii corpului, de obicei de intensitate asemănătoare celei din somnul fiziologic. Doze mai mari deprimă centrul termoregulator. Doze hipnotice nu influenţează capacitatea de adaptare a ochiului la întuneric şi reacţia pupilei la lumină. În coma barbiturică se observă însă abolirea reflexului la lumină. Administrarea barbituricelor împreunoolul etilic determină potenţarea efectului deprimant central. Amfetamina este, paradoxal, potenţată prin asociere cu amobarbital. Barbituricele

inhibă

ganglionii

vegetativi,

simpatici

şi

parasimpatici,

diminuând

sensibilitatea celulelor ganglionare la acetilcolină, nu şi la potasiu. Această acţiune este mai intensă la amobarbital şi slabă la tiobarbiturice. 22

Respiraţia este puţin influenţată de barbiturice în doze sedative sau hipnotice, care produc de obicei o rărire a frecvenţei mişcărilor respiratorii în jurul a 12/minu, asemănătoare cu cea din somnul normal. Doze mari pot deprima respiraţia. Acţiunea este mai intensă după administrarea intravenoasă. În acest caz, este important şi ritmul injectării. Substanţele scad sensibilitatea centrului respirator la CO2. În condiţiile deprimării centrului respirator prin barbiturice, respiratia se menţine datorită mecanismului reflex, având ca verigă iniţială chemoreceptorii din glomusul carotidian. Barbituricele administrate oral, în doze sedative sau hipnotice, nu influenţează practic tensiunea arterială, ritmul şi debitul cardiac, electrocardiograma. Doze mari de pentobarbital şi hexobarbital pot deprima vagul prin efect periferic, accelerând ritmul cardiac. Toate barbituricele administrate în cantităţi importante produc vasodilataţie peroferică şi hipotensiune arterială prin deprimarea centrului vasomotor. Efectul este mai intens la bolnavii cu hipertensiune arterială, la care scad atât tensiunea sistolică, cât şi pe cea diastolică. Barbituricele pot deprima musculatura intestinală atât „in vivo” cât şi „in vitro”. Mecanismul pare a fi complex prin efect deprimant pe SNC, direct asupra fibrei musculare şi prin inhibiţia vagului. Tiobarbituricele, în concentraţii mici, scad amplitudinea, dar cresc tonusul muşchilor intestinali. La om, doze terapeutice de barbiturice au acţiune slabă asupra tubului digestiv. Doze hipnotice de amobarbital pot scădea timpul de evacuare a stomacului. Barbituricele pot diminua formarea ureei şi glicogenului în ficat. Substanţele pot diminua tonusul şi capacitatea de contracţie a uterului şi au efect inhibitor asupra musculaturii ureterelor. Doze terapeutice de barbiturice nu influenţează metabolismul bazal Pot reduce puţin temperatura corpului. L adoze mari, metabolismul scade. În timpul narcozei prin barbiturice, metabolismul bazal scade în medie cu 20%. Administrate în doze mari intravenos, produc hiperglicemie trecătoare.

7.2. BAZE FARMACOTOXICOLOGICE Deşi efectele barbituricelor sunt asemănătoare calitativ la cea mai mare parte din populaţie, se observă şi unele cazuri particulare. Astfel, doze uzuale hipnotice nu produc somn la unele persoane. 23

Aceleaşi doze pot produce uneori o stare de excitatie, halucinaţie, delir. Barbituricele cu acţiune de lungă durată, produc frecvent somnolenţă şi ameţeli, după trecerea efectului hipnotic. Alte efecte adverse sunt: erupţii cutanate (prin sensibilizare), greţuri, vărsături. Experimental, şi la om se poate dezvolta toleranţa la barbiturice pentru acţiunea hipnotică, efect care apare după 10-20 zile de administrare regulată. Nu se instalează toleranţa pentru efectele adverse. Toleranţa dispare prin întreruperea administrării pentru o perioadă. Se cunosc cazuri de toleranţă încrucişată pentru mai multe barbiturice. De obicei nu se produce dependenţa fizică decât în cazul administrării dozelor mari, timp îndelungat. În această situaţie, întreruperea poate fi urmată, după 24-48 ore, de apariţia sindromului de abstinenţă care, în cazuri grave este asemănător cu crizele de mare rău epileptic. În formă uşoară şi medie, acest sindrom se manifestă prin nelinişte, agitaţie, tremurătiru ale extremităţilor, tahicardie, mialgii, transpiraţii, astenie, ameţeli, insomnii, greţuri şi vărsături, febră, colaps cardio-vascular. Uneori confuzii, delir, halucinaţii. Sindromul de abstinenţă nu apare dacă se recurge la scădrea treptata a dozelor de barbiturice administrate. Barbituricele pot procuce dependenţă psihică, fiind utilizate fie singure, fie în asociere cu alte substanţe. În acest ultim scop, sunt folosite mai ales barbituricele cu acţiune scurtă. Intoxicaţia acută, se produce de obicei prin supradozarea voluntară a barbituricelor, în scop de sinucidere sau la toxicomani. Doza toxică este de 3-8 ori mai mare decât cea hipnotică şi doza letală de cel puţin 10 ori mai mare. Se observă confuzii, delir, cefalee, ataxie, tahicardie, deprimarea respiraţiei, cianoza tegumentelor care devin umede, hipotermie, hipotensiune până la şoc, anurie, comă. Moartea se produce prin paralizia centrului respirator. Intoxicaţii fac adesea infecţii pulmonare, favorizate de tulburări respiratorii şi colaps. Tratamentul intoxicaţiei acute constă în: a) diureză osmotică, cu soluţie de manitol 5/100 sau uree 15/100; b) alcalinizarea urinei, care scade resorbţia tubulară a fenobarbitalului de la 80 la 65/100 din cantitatea filtrată.

7.3. FARMACOTERAPIE Barbituricele sunt indicate pentru acţiunea lor sedativă în hipertensiunea arterială, tireotoxicoză, hiperexcitabilitatea sistemului nervos din menopauză. În acest scop, se recomandă cel mai frecvent fenobarbitalul. 24

Barbituricele sedative şi hipnotice sunt asociate frecvent cu analgezice sau antispastice, pentru potenţarea efectului acestora. Unele barbiturice sunt utilizate ca anticonvulsivante, altele în anestezia generală. În preanestezie sunt recomandabile cele cu durată medie de aţiune. Barbituricele sunt utilizate tot mai rar ca hipnocoercitive. Sunt hipnotoce de alternativă în insomnii datorate hiperexcitabilităţii nervoase, anxietăţii, suprasolicitării. Sunt folosite barbituricele cu perioadă de latenţă scurtă în cazul în care bolnavul adoarme cu dificultate şi cele cu acţiune de durată medie, dacă insomnia apare în a doua jumătate a nopţii. Pentru o acţiune cu latenţă mică şi durată medie de acţiune, se pot asocia două substanţe cu cinetica potrivită. Când insomnia se datorează tusei, barbituricele se asociază cu un sedativ al tusei, iar dacă se datorează durerii, cu un analgezic. Utilizarea

barbituricelor

ca

hipnotice

prezintă

dezavantajele

descrise

la

baze

farmacodinamice. În administrarea pe termen scurt sau mediu, ele sunt eficace. Pe termen lung se pot produce următoarele situaţii: - administrarea repetată duce la scăderea acţiunii (toleranţă); - tendinţa de a mări doza, duce la instalarea farmacodependenţei.

25

CAPITOLUL 8- BROMURI Se folosesc în terapeutică bromurile de sodiu, potasiu, amoniu şi calciu. Sunt substanţe cristalizate, albe, hidrosolubile. Proprietăţi farmacocinetice. După administrarea orală, bromurile se aborb repede, se repartizează uniform în organism şi sunt excretate lentr pe cale renală. După administrarea unui gram de bromură, eliminarea durează 20-30 zile. Această particularitate face ca administrarea repetată să producă fenomenul de cumulare. Administrarea a 1-15 grame de NaCl pe zi, grăbeşte eliminarea bromurilor. Proprietăţi farmacodinamice. La doze terapeutice, bromurile produc inhibiţia moderată a SNC, calmarea şi diminuarea hiperexcitabilităţii, influenţând mai ales funcţiile motorii şi senzoriale corticale. În condiţii potrivite, aceste efecte pot fi urmate de somnolenţă şi somn. Bromurile acţionează prin înlocuirea clorului care se găseşte în mod fiziologic în lichidul extracelular. Această modificare influenţează îndeosebi celulele nervoase. Bromurile favorizează procesul de inhibiţie şi refacerea echilibrului normal dintre acesta şi procesul de excitaţie. Farmacotoxicologie. La doze mari se produce inhibiţie accentuată a SNC, apar tulburări de percepţie, gândire, vorbire, şi memorizare, apoi somn profund şi chiar comă. Alte efecte adverse produse de bromuri: tulburări digestive, conjunctivită, coriză, erupţii cutanate, impotenţă sexuală. Contraindicaţii: nefrită acută, insuficienţă hepatică gravă, insuficienţă cardiacă. Posologie: bromurile se pot prescrie magistral şi se administrează de obicei pe cale orală, în soluţii diluate şi după mese, pentru a împiedica acţiunea iritantă gastrică. Doza sedativă pentru un adult este de 1-3 g/zi.

26

CAPITOLUL 9- SEDATIVE DE ORIGINE VEGETALĂ Baze de farmacognozie Unele plante medicinale folosite în terapeutică au acţiune sedativă evidentă. a) Florile şi fructele plantelor indigene. Crataegus monogyna şi Crataegus oxyacantha (păducelul). Florile conţin triterpenoide: (acid olanolic, acid ursolic), amine, flavone: (hiperozidă, cvercetină). În fructe se găsesc flavone, antocianozide, acid clorogenic. b) Părţile aeriene ale plantei Passiflora incarnata. Conţin glicoizi, alcaloizi (passiflorina). c) Rizomul şi rădăcina plantelor Valeriana officinalis şi Valeriana sambucifolia. Conţin ulei volatil cu terpene, alcaloizi (catinina, valeriana, valerianona), acid valerianic. d) Alte produse vegetale.

Baze farmacodinamice. Preparatele de Crataegus au acţiune sedativă, slab bradicardizantă. Cele din Passiflora au efect sedativ, antispastic, musculotrop. Valeriana are acţiune sedativă.

27

CAPITOLUL 10- PRODUSE FARMACEUTICE 10.1. ANXIOLITICE 10.1.1. BENZODIAZEPINE ŞI DERIVAŢI

1. Alprazolam

Sinonime: Alprazolamum (D.C.I.), Xanax, Alprazolam LPH, Frontin, Helex, Prazolex (D.C.)

XANAX (D.C.) Compoziţie: 0.25; 0.5; 1 şi 2 mg alprazolam pe comprimat. Comprimatele cu eliberare prelungită: 0.5 mg; 1 mg; 2 mg; 3 mg.

Prezentare: cutii cu 30 comprimate.

28

Acţiune farmacodinamică: anxiolitic, sedativ-hipnotic, miorelaxant, anticonvulsivant. Acţiune farmacocinetică: după administrare orală, efectul maxim este atins în 1-2 ore. Timpul de înjumătăţire este de 12-15 ore. Se elimină renal. Indicaţii: în tratamentul stărilor anxioase (nevroza anxioasă), depresei anxioasă, depresie, nevrotică sau reactivă, stări de panică care evoluează cu sau fără agorafobie. Posologie şi administrare: Doza optimă trebuie individualizată în funcţie de severitatea simptomelor şi de răspunsul fiecărui pacient. Se începe cu doza de atac şi se continuă cu doza de întreţinere. Întreruperea tratamentului se face reducând doza treptat (0.5 mg la fiecare 3 zile, chiar mai lent). În anxietate se administrează: 0.25 – 0.5 mg de 3 ori pe zi (doza de atac) 0.5 – 4 mg zilnic (doza uzuală). În atacuri de panică: Adulţi: 0.5 mg/3/zi. Se creşte doza după necesităţi, până la o doză max. De 10 mg. Agorafobie cu fobie socială: Adulţi: 2 – 8 mg/zi. Reacţii adverse. Frecvente: somnolenţă, ameţeală, oboseală. Mai rar: tulburări de vedere, cefalee, depresie, ataxie, tulburări de memorie, tulburări sexuale, halucinaţii, iritabilitate, furie şi alte stări ostile. 29

Precauţii speciale. Poate da obişnuinţă şi dependenţă. Nu se administrează la conducători auto şi la pacienţi cu predispoziţie la abuz de medicamente. Deasemeni, este contraindicat în primul trimestru de sarcină şi în timpul alăptării. Interacţiuni.

Administrat

concomitent

cu

alte

psihotrope,

anticonvulsivante,

antihistaminice, alcool, produce efecte depresive asupra SNC. Scade acţiunea levodopa.

2. Bromazepam

Sinonime: Bromazepamum D.C.I.), Calmepam, Lexotanil, Bromazepam (D.C.)

CALMEPAM (D.C.) Compoziţie: 1.5 şi 3 mg bromazepam pe comprimat. Prezentare: cutii cu 10 comprimate.

Acţiune farmacocinetică. Bromazepam este complet absorbit din tubul digestiv şi atinge efectul maxim la 1-4 ore de la administrare. Timpul de înjumătăţire variază între 7-10 ore. Este transformat în metaboliţi inactivi. Este bazic. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 70%. Acţiune farmacodinamică: anxiolitic, sedativ, relaxant muscular. 30

Indicaţii: în tratamentul anxietăţii, stărilor de tensiune şi agitaţie, în controlul spasmelor musculare (tetanos), pregătirea pacienţilor pentru endoscopie, în tulburări ale aparatului cardiovascular, respirator, genito-urinar, în tulburări ale tractului gastro-intestinal. Util în cefaleea psihogenă şi în tulburări psihosomatice. Posologie: 1.5 – 3 mg de 3 ori pe zi; se poate administra până la 18 mg pe zi în doze fracţionate. Dozele se reduc la vârstnici (aprox. jumătate din doza adultului). Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 8-12 săptămâni (incluzând şi perioada de scădere a dozei). Reacţii adverse Calmepam este bine tolerat în doze terapeutice. Rar, pot apare sedare sau somnolenţă. Ca şi alte benzodiazepine, tratamentul prelungit produce dependenţă. Precauţii: prudenţă la bolnavii epileptici şi la cei cu predispoziţie la abuzul de medicamente, la conducătorii auto, la bolnavii psihici sau la cei cu sindroame depresive sau cu tendinţă la sinucidere.

3. Clordiazepoxid Sinonime: Chlordiazepoxidum (D.C.I.), Napoton, Ansiolin, Timosin – (D.C.)

NAPOTON (D.C.) Prezentare: Drajeuri cu 10 mg clordiazepoxid (flacoane cu 30 drajeuri). Acţiune terapeutică: Tranchilizant şi miorelaxant, cu efect relativ durabil. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică şi implicaţii (insomnie, cefalee), stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii, medicaţie pre- şi postoperatorie, spasme ale musculaturii striate. Posologie: Adulţi: 1 drajeu de 2-3 ori pe zi Vârstnici: ½ drajeu de 2-3 ori pe zi Copii: ½ drajeu – 2 drajeuri pe zi

31

Reacţii adverse. În general minore: somnolenţă, oboseală, apatie, agitaţie, cefalee, ameţeli, ataxie, greaţă, constipaţie. Oprirea bruscă a tratamentului îndelungat cu doze mari, poate provoca sindrom de abstinenţă, uneori chiar convulsii. Contraindicaţii: stări de comă, colaps, insuficienţă pulmonară acută, deprimare respiratorie, miastenia gravă, alergie la clordiazepoxid. Prudenţă: sarcină, alăptare, vârstnici, conducători auto. Se evită alcoolul şi administrarea altor deprimante centrale.

4. Clorazepat

Sinonime: Chlordiazepatum dikalium (D.C.I), Tranxene (D.C.)

TRANXENE (D.C.) Prezentare: capsule cu 5 mg şi 10 mg clorazepat (flacon cu 30 capsule).

Indicaţii terapeutice: anxiolitic, moderat sedativ, slab miorelaxant, adjuvant în tratarea convulsiilor, în cazul sevrajului alcoolic acut, a convulsiilor parţiale. Posologie: Adulţi, doza uzuală este de 5 – 3- mg pe zi. La vârstnici se recomandă diminuarea dozei. Doza variază de la o persoană la alta. Durata tratamentului variază de la câteva zile la câteva săptămâni. Contraindicaţii: alergie la benzodiazepine, insuficienţă respiratorie, miastenia gravă, femei care alăptează. Reacţii adverse: somnolenţă, tulburări de memorie, erupţii cutanate, ameţeli.

5. Diazepam

Sinonime: Diazepamum (D.C.I), Diazepam, Valium, Seduxen, Relanium, Clampose (D.C.). 32

DIAZEPAM (D.C.) Prezentare: 2 mg; 5 mg; 10 mg diazepam pe comprimat (cutii de 30 comprimate şi fiole de 2 ml - soluţie injectabilă cu 10 mg). Soluţie rectală 5 mg/2,5 ml şi 10 mg/2,5 ml.

Acţiune farmacodinamică: tranchilizant, miorelaxant, anticonvulsivant, antispastic uterin. Indicaţii: stări de anxietate, menopauză, stări depresive cu agitaţie, insomnie prin anxietate, pavor nocturn şi somnambulism, spasme musculare în boli reumatice, tetanos, rău epileptic, ca medicaţie pre- şi postoperatorie, în iminenţa de avort sau naştere prematură. Posologie:

Adulţi: 2; 5; 10 mg de 2-3 ori pe zi Bătrâni: 2 mg de 1-2 ori pe zi Copii mici: 1-2 mg de 2 ori pe zi.

Intramuscular sau intravenos (lent, cu multă prudenţă) la adulţi: 2-2- mg care se pot repeta după 3-4 ore, în tetanos 300-400 mg pe zi. Reacţii adverse: somnolenţă, oboseală, uscăciune a gurii, constipaţie, tulburări de vedere, hipotensiune, diminuarea libidoului, rareori ataxie. Dozele mari administrate timp îndelungat pot da dependenţă. Contraindicaţii: miastenia gravă, alergie, la sugari, în sarcină, alăptare, bolnavii cu glaucom, insuficienţă cardio-respiratorie, bătrâni, şoferi, la cei cu munci de precizie. Se evită alcoolul.

6. Medazepam Sinonime: Medazepamum (D.C.I.), Rudotel, Ansilan, Eurozepam, Medazepam – (D.C.)

33

RUDOTEL (D.C.) Prezentare: 10 mg medazepam pe comprimat (cutii cu 50 comprimate).

Acţiune farmacodinamică: tranchilizant, slab sedativ şi miorelaxant. Indicaţii: stări de agitaţie, agresiune şi anxietate, reacţii fizice declanşate de tensiuni psihice: insomnie, cefalee, dureri stomacale. Contraindicaţii: miastenia gravă, intoxicaţii acute cu alcool sau medicamente, sensibilitate la benzodiazepine, sarcină, alăptare, şoferi. Reacţii adverse: somnolenţă, oboseală, ameţeli, tulburări ale vederii, diminuarea libidoului, tulburări menstruale; rareori, reacţii de hiperexcitabilitate (înroşirea pielii, erupţii cutanate), greaţă, diaree, hipotensiune, etc. Posologie: zilnic 1-2 comprimate (dimineaţa şi la prânz ½ comprimat, seara un comprimat), cu puţin lichid, înaintea meselor. Bolnavii trebuie avertizaţi să nu consume alcool. Dozarea şi durata tratamentului sunt individualizate. Valabil este însă principiul ca doza să fie cât mai mică. După o administrare de 2 săptămâni, medicul va acţiona prin reducerea treptată a dozei; dacă se recomandă continuarea tratamentului, oprirea lui se face prin reducerea lentă a dozei.

34

ANSILAN (D.C.) Prezentare: capsule cu 10 mg şi capsule „mite” cu 5 mg medazepam.

Acţiune farmacodinamică: tranchilizant, postinhibator (duce la destinderea încordării psihice, a fricii, teamei). Indicaţii: nelinişte psihomotorie, iritabilitate, agitaţie, nevroze, tulburări de concentrare, încordare psihică, nesiguranţă, incapacitate, frică, teamă. Contraindicaţii: miastenii grave. Precauţie: morfina potenţează efectul ansilanului. Nu se asociază cu alcool, nu se administrează în sarcină. Posologie:

Adulţi 2-3 capsule pe zi. Copii 3-4 capsule „mite” pe zi.

35

7. Oxazepam Sinonime: Oxazepamum (D.C.I.), Oxazepam, Serenal, Serax, Praxiten, Serepax – (D.C.)

OXAZEPAM (D.C.) Prezentare: comprimate de 10 mg oxazepam (flacon cu 20 comprimate).

Acţiune farmacodinamică: tranchilizant asemănător diazepamului, mai puţin activ. Posologie:

Adulţi 10-40 mg în nevroze şi 20-80 mg pe zi în psihoze, ca terapie asociată.

ATENŢIE!!! Anxietatea poate avea diferite cauze şi nu necesită întotdeauna administrarea unui medicament. Orice tratament cu benzodiazepine poate determina o stare de dependenţă fizică şi psihică. Aceasta este favorizată de durata tratamentului, de doză, de asocierea cu alte anxiolitice, hipnotice sau alcool. Întreruperea bruscă a tratamentului poate fi însoţită de un fenomen de sevraj manifestat prin insomnie, cefalee, nelinişte. Oprirea progresivă a tratamentului permite evitarea acstor efecte. Întreruperea tratamentului se face prin diminuarea succesivă a dozelor , la interval de câteva zile. La vârstnici, dozele se reduc. Este absolut necesară respectarea prescripţiei medicale. Nu se prelungeşte tratamentul peste perioada hotărâtă de medic.

36

10.1.2. DIFENILMETAN – DERIVAŢI

Hidroxizin Sinonime: Hydroxyzinum (D.C.I.), Hidroxizin, Atarax, Vistaril – (D.C.)

HIDROXIZIN (D.C.) Prezentare: drajeuri cu 25 mg clorhidrat de hidroxizin (flacon cu 30 drajeuri).

Hidroxizină HCL 25 TAB MG

Hidroxizină PAM 25 PAC MG

37

Hidroxizină PAM 50 PAC MG

Hidroxizină PAM 100 PAC MG Acţiune farmacodinamică: tranchilizant cu spectru larg şi acţiune rapidă, miorelaxant, antiemetic, antihistaminic, slab anticolinergic. Indicaţii: anxietate, tulburări de somn, alcoolism, distonii neuro-vegetative, boli somatice cu stări de vomă, urticarie, prurit şi dermatite alergice cu componenţă psiho-afectivă. Posologie: adulţi şi copii > 10 ani: 2-4 drajeuri pe zi. Contraindicaţii: alergie la hidroxizin, sarcină, alăptare. Se evită alcoolul. Nu se administrează conducătorilor auto şi celor care au munci de precizie. Prudenţă: la bolnavii cu insuficienţă renală, glaucom şi cei trataţi cu deprimante centrale. 10.1.3. DERIVAŢI DE PROPANDIOL

Meprobamat Sinonime: Meprobamatum (D.C.I.), meprobamat, Meprotan, Andaxin, Biobamat – (D.C). 38

MEPROBAMAT (D.C.) Prezentare: comprimate cu 400 mg meprobamat (folii c 20 comprimate).

Acţiune farmacodinamică: dicarbamat al propandiolului, tranchilizant şi miorelaxant cu efect de durată medie. Poate favoriza apariţia somnului prin efectul tranchilizant. Indicaţii: stări de anxietate şi ptensiune psihică, ca miorelaxant în spasme musculare, hipnogen în hiposomnii. Posologie:

Adulţi: 1-3 tablete pe zi. Copii 3-7 ani: ¼ - ½ tabletă de 2 ori pe zi. Copii 7-15 ani: ½ - 1 tabletă de 2 ori pe zi.

Contraindicaţii: epilepsie, miastenie, alergie la meprobamat, dependenţă la substanţă sau la alte deprimante centrale. Nu se administrează al copii mai mici de 3 ani, nu se asociază cu alcool, nu se administrează şoferilor. Recţii adverse: somnolenţă, anorexie, greaţă, vomă, diaree, cefalee, hipotensiune, reacţii alergice. Dozele mari produc toleranţă şi dependenţă. Prudenţă: în sarcină alăptare. 10.2. HIPNOTICE ŞI SEDATIVE 10.2.1. BARBITURICE

Ciclobarbital

Sinonime: Cyclobarbitalum (D.C.I.), Ciclobarbital, Dormiphen, Hypnoval, Phanotal- (D.C.).

CICLOBARBITAL (D.C.) Prezentare: comprimate cu 200 mg ciclobarbital calcic (flacoane cu 10 tablete). 39

Acţiune farmacodinamică: sedativ şi hipnotic cu acţiune rapidă şi de scurtă durată (efectul se menţine 3-5 ore). Indicaţii: insomnii din diverse cauze, hiperexcitaţie nervoasă. Administrare:

Adulţi: ½ - 2 tablete seara (ca hipnotic) ¼ - ½ tabletă de 3-4 ori pe zi (ca sedativ). Copii > 5 ani: ¼ – ¾ tabletă pe zi.

Reacţii adverse: oboseală, scăderea performanţelor, ameţeli,; rareori: agitaţie, confuzie, erupţii cutanate, alergice, dozele mari produc dependenţă. Contraindicaţii: intoleranţaă sau alergie la barbiturice, insuficienţă respiratorie, hepatică, renală, alcoolism, dependenţă medicamentoasă.

10.2.2. BARBITURICE – COMBINAŢII

EXTRAVERAL (D.C.) Conţine: extract de Valeriană 80 mg şi fenobarbital 20 mg.

Prezentare: flacon cu 20 comprimate. Acţiune farmacodinamică: sedativ prin valeriană, anticonvulsivant, sdativ, prin fenobarbital. Indicaţii: hiperexcitabilitaet nervoasă, insomnii, tulburări neuro-vegetative, hipertensiune arterială, hipertiroidie. Contraindicaţii: insuficienţă renală, hepatică, copii. Posologie:

2-3 tablete pe zi (ca sedativ) 2 tablete cu ½ oră înainte de culcare (ca hipnotic).

10.2.3. DERIVAŢI DE BENZODIAZEPINE

40

1. Flunitrazepam

Sinonime: Flunitrazepamum (D.C.I.), Rohypnol, Flunitrazepam (D.C.).

ROHYPNOL (D..C.) Prezentare: comprimate cu 1 mg şi 2 mg flunitrazepam (cutii cu 10 comprimate).

Acţiune farmacodinamică: sedativ, tranchilizant, hipnotoc, anticonvulsivant. Indicaţii: tratament de scurtă durată al insomniei. Se recomandă numai atunci când tulburările sunt grave (dificultăţi de adormire). Posologie: durata tratamentului va fi cât mai scurtă, variind în general de la câteva zile la câteva săptămâni. Se administrează înainte de culcare: adulţi – 0.5 – 1 mg, doza se creşte treptat până se ajunge la efectul hipnotic. Vârstnici 0,5 mg. Contraindicaţii: miastenia gravă, hipersensibilitate la benzodiazepine, insuficienţă renală, hepatică, respiratorie. Prudenţă: sarcină, alăptare, şoferi, cei cu munici de precizie. Reacţii adverse: somnolenţă, vigilenţă scăzută, stări confuzionale, oboseală, cefalee, ameţeală, slăbiciune musculară, ataxie, diplopie. Poate da şi amnezie, depresie, reacţii psihotice şi paradoxale (mai ales la bătrâni), dependenţă. Interacţiuni: nu se asociază cu alcool şi medicamente deprimante ale SNC.

2. Nitrazepam Sinonime: Nitrazepamum (D.C.I.), Nitrazepam, Nitrazepam LPH, Radedorm – (D.C.).

NITRAZEPAM (D.C.)

Prezentare: comprimate cu 2.5; 5 mg nitrazepam (cutii cu 20 comprimate) 41

Acţiune farmacodinamică: sedativ, hipnotic şi miorelaxant benzodiazepinic. Efectul se instalează după ½ - 1 oră şi durează 6-8 ore. Produce un somn apropiat de cel fiziologic, profund, de lungă durată. Indicaţii: insomnie, mai ales în anxietate, stări de tensiune emoţională. Posologie:

Adulţi - seara la culcare 2-4 tablete (5-10 mg seara cu 30 min. înainte de

culcare). Copii şi bătrâni – 1-2 tablete (2.5-5 mg seara cu 30 min. înainte de culcare). Reacţii adverse: ameţeli, astenie, stări confuzionale, anxietate. Contraindicaţii: sarcină, miastenia gravă, intoxicaţia alcoolică, conducători auto, cei cu munci de precizie. Precauţii: utilizarea abuzivă poate duce la dependenţă de tip barbituric. În cazul unor tulburări respiratorii şi insuficienţă respiratorie. Se va evita consumul de alcool. 10.2.4. DERIVAŢI DE PIPERIDINDIONE

Glutetimida Sinonime: Glutethimidum (D.C.I.), Noxyron, Glimid, Glutetimid – (D.C.).

GLUTETIMID (D.C.)

42

Prezentare: comprimate cu 0.25 mg glutetimidă (flacon cu 10 comprimate). Acţiune farmacodinamică: sedativ şi hipnotic. Indicaţii: insomnii, premedicaţie în chirurgie şi obstretică. Posologie: 1-2 tablete la culcare sau seara dinaintea intervenţiilor chirurgicale. Reacţii adverse: ocazional stări confuzionale, greaţă, vomă, erupţi cutanate, oscilaţii tensionale. Tratamentul îndelungat produce dependenţă. Contraindicaţii: alergie la glutetimidă, glaucom, în rest, aceleaşi cu ciclobarbitalul.

10.2.5. ALTE PRODUSE

Bromizoval Sinonime: Bromisovalum (D.C.I.), Bromoval, Bromural, Isoval, Dormigen – (D.C.).

BROMOVAL (D.C.) Prezentare: comprimate cu 300 mg bromoval (folii cu 20 comprimate). Acţiune farmacodinamică: sedativ şi hipnotiv cu acţiune blândă, rapidă şi de durată relativ scurtă (3-4 ore). Indicaţii: excitaţie, tulburări funcţionale, neurovegetative, insomnii. Posologie: ½ - 1 tabletă (150 – 300 mg) de 3 ori pe zi, ca sedativ. 2 tablete seara la culcare, ca hipnotic. Reacţii adverse: ocazional greaţă, cefalee, ameţeli, iritabilitate, erupţii cutanate, poate da uneori şi dependenţă. Contraindicaţii: intoleranţă la bromuri, insuficienţă respiratorie, cardiacă, renală, hepatică. Prudenţă: şoferi, astmatici, sarcină.

10.2.6. SEDATIVE DE ORIGINE VEGETALĂ

SEDINSTANT – plante

43

Prezentare: granule care conţin un extract vegetal din: Valeriana officinalis, Humulus lupulus, Crataegus oxycantha, Leonorus Tilliae, Dracocephalus moldavia. Acţiune farmacodinamică: sedativ şi antispastic cu acţiune blândă. Indicaţii: stări de excitaţie şi anxietate, tulburări psihovegetative diverse. Posologie: câte ½ - 1 linguriţă granule, dizolvate într-un pahar cu apă sau alte lichide (ceai), se repetă de 2-4 ori pe zi.

SEDOCALM – produse naturale Prezentare: produs natural obţinut dintr-un amestec de plante medicinale şi ulei volatil, condiţionat sub formă de comprimate (flacon cu 40 comprimate).

Compoziţie: Cheledonium majus, Hyssopus officinalis, Origanum vulgare, Leonorus cardiaca, Crataegus monogyna, Tillia species, Arnica montana, Aetheroleum foeniculi. Acţiune farmacodinamică: sedativ şi antispastic la nivelul SNV, uşor hipotensiv. Indicaţii: hiperexcitabilitate nervoasă, anxietate, distonie neurovegetativă. Contraindicaţii: hipotensiune, afecţiuni renale. Posologie:

Adulţi 1-4 tablete pe zi, timp de 14 zile.

44

CONCLUZII

Eliberarea medicamentelor tranchilizante, sedative şi hipnotice trebuie făcută cu multă atenţie şi prudenţă. În caz de accidente, în cazul depăşirii dozelor administrate şi a interferenţei dozelor, cei care au eliberat aceste medicamente sunt direct răspunzători. Medicamentele din această categorie constituie substanţe puternic active, pentru care, vor fi păstrate în farmacie la Separanda. La eliberare, se va atrage atenţia asupra modului de folosire, isistând asupra dozelor şi duratei tratamentului.

45

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea A.N. – Farmacologie, Editura Medicala, Bucuresti, 2006 2. Cristea A.N. – Farmacologie, ed 1, Editura Medicala, Bucuresti, 2006 3. Farmacopeea Romana, ed a X-a, Editura Medicala, Bucuresti, 2007 4. Memo Med 2009 5. Farmacoterapie – Dumitru Dobrescu, volum I, 1989 6. Tiberiu Ciurezu, Georgeta Timofte - Medicamente psihotrope moderne, 1973

46

47