Traditiile și obiceiuri grecesti

Tradiții și obiceiuri grecești

Grecia este tara unde traditiile vechi de secole - si chiar mai mult - au fost pastrate cu grija, ca o importanta parte a identitatii nationale. De-a lungul unei istorii turbulente, marcate in special de ocupatii straine, adesea sangeroase, "elenismul" a fost la mare pret, o forma de rezistenta care nu insemna doar pastrarea limbii, ci si a traditiilor, obiceiurilor, legendelor, literaturii si artei populare. In ciuda - sau poate tocmai datorita - persecutiilor de tot felul, identitatea culturala si mai ales cultura populara elena s-au pastrat pana astazi. In prezent, traditiile elene sunt respectate cu sfintenie de greci. Grecia este o tara traditionala, un amestec de vechi si nou, cu obiceiuri bine marcate, unele dintre ele devenind legi nescrise, respectate de poporul grec. O atentie deosebita se acorda trecutului, sarbatorilor, valorilor traditionale, chiar si de catre tinerii moderni. Comunităţile greceşti din România datează încă din sec. al XIX-lea,fiind recunoscute oficial de domnitorul Al.I.Cuza în 1860. Grecii din România provin din toate colțurile lumii grecești: din Epir, Macedonia, Thesalia, Attica, Beoþia, Pelopones, Smirna, Constantinopol, ori din insule, iar mulþimea lor e risipitã în toate colþurile României. Uneori, cei plecați dintr-o localitate din Grecia se așeazã compact într-o localitate româneascã, formând o colonie. La data de 28 decembrie 1989 a luat fiinţă Uniunea Elenă din România, ce are în componenţa sa un număr de 21 de comunităţi locale, şi aproximativ 10.000 de membrii de origine greacă. Primele comunităţi care s-au organizat până în aprilie 1990 au fost Bucureşti, Constanţa, Brăila, Galaţi, Tulcea, Iaşi, Piatra Neamţ, Călăraşi,Prahova. Au urmat comunităţile greceşti din Sulina, Oneşti, Roman,Târgovişte, Piteşti, Craiova şi Izvoarele în 1991, Babadag şi Turnu Severin în 1995, Calafat în 1996, Cluj şi Zalău (2000). Cei mai mulþi greci din România au fost negustori. Mulþi dintre cei stabiliþi în porturi au devenit și proprietari de vase comerciale. O altã activitate preferatã a lor a fost exploatarea pãmântului. De asemenea, a existat în România ºi o categorie destul de numeroasã de intelectuali greci, mai ales profesori, medici, jurnalițti, avocați și artiști. Grecii din România și-au pãstrat vie tradiția, educându-și copiii în școli grecești, ținându-și sãrbãtorile religioase și pe cele naționale, îmbrãcânduse în costumele lor specifice. Oameni cu poftã de viațã, tineri sau vârstnici, grecii prețuiesc și cunosc vechile cântece și dansuri specifice locurilor de origine, pe care le interpreteazã, acompaniați la buzuki, la diferite ocazii festive ori la petreceri cu mâncãruri tradiționale, însoțite uneori de spartul farfuriilor. La 1 ianuarie, grecii sãrbãtoresc nu doar venirea noului an, ci și pe Sfântul Vasile din Kesareia. El e cel ce aduce și lasã sub brad cadourile dorite de fiecare. În fiecare casã, la venirea Anului Nou, se taie „vasilopita” (plãcinta Sfântului Vasile). Existã și azi credința cã cel la care ajunge bãnuțul ascuns în vasilopitã va fi norocos tot anul. De 1 Mai, ziua florilor, sa pãstrat obiceiul împletirii coronițelor pe care copiii le atârnã în balcoane și la porțile caselor. Ca toți creștinii ortodocși, grecii țin la obiceiurile legate de sãrbãtorile de Paști (postul, înroșitul ouãlor, pregãtirea maghiriței, slujba Învierii, urmatã în zori de coacerea mielului la proțap) – și de Crãciun (prepararea cozonacilor, colindatul, împodobitul bradului). Cei care provin mai ales din insule și din localitãțile de pe țãrmuri mai pãstreazã obiceiul de a împodobi de Crãciun o corabie, cãci în Antichitate, ea era cea care-i aducea pe cei dragi acasã. Ziua de 25 Martie este o dublã sãrbãtoare, și religioasã și naționalã: este ziua de Bunavestire, dar marcheazã totodatã și începutul luptei de eliberare a grecilor, din 1821. Cea de a doua mare sãrbãtoare naționalã este ziua de 28 Octombrie – a Marelui Nu (To megalo Ohi) – legatã

de evenimentele din timpul celui de Al Doilea Rãzboi Mondial, când grecii și-au împiedicat dușmanii sã intre în țarã.

Tradiții culinare la greci Se spune că gastronomia este parte importantă a culturii unui popor. Bucătăria greacă este mai mult de atât. Începuturile ei se pierd în vremurile mitologice, când zeii din Olimp coborau printre muritori. Este o bucătărie tipic mediteraneană, cu elemente comune bucătăriilor italiană, balcanice, şi orientale. Bucătăria greacă are o tradiţie de peste 4000 de ani, iar în 330 î.H., Archestratos a scris prima carte de bucate din istoria omenirii.Vechii greci mâncau frugal: grâu, ulei de măsline, peşte şi vin, carnea fiind extrem de rară. Frugalitatea aceasta s-a menţinut şi în timpul ocupaţiilor romane, bizantine şi otomane şi s-a schimbat doar recent, când progresele tehnologice au făcut carnea şi alte ingrediente mai uşor accesibile. Dintre toţi bucătarii greci, Archestratus este considerat ca fiind parintele gastronomiei. El a inspirat enorm Greekalicious. În antichitate, cărţile de bucate erau foarte diferite de cele de astăzi. Cartea de bucate a lui Archestratus cuprinde un stil epic tradiţional şi intercalează poezii despre gastronomie cu anecdote, colinde şi este prezentat intr-un stil comic. Din punct de vedere istoric, oamenii foarte rar citeau in intimitate, aşadar, cărţile de bucate erau scrise în versuri, ca să fie citite la baluri sau spectacole. Perioada otomană a dus la adoptarea unor mâncăruri de origine persană, arabă şi indiană, şi a unor ingrediente precum orezul. Rafinamentul era, şi a rămas, o noţiune relativ străină bucătăriei greceşti care se distinge prin bucate simple, hrănitoare şi săţioase. Totuşi, tendinţele culinare mai recente se arată favorabile unei abordări mai rafinate. Cel mai vechi şi definitoriu ingredient al bucătăriei greceşti este uleiul de măsline; el dă gustul caracteristic şi este folosit la orice fel de mâncare, sau desert. Legumele cele mai folosite sunt vinetele, roşiile, cartofii, fasolea verde, bamele, ardeii graşi şi ceapa. Mierea provine în special de la citrice: lămâi, portocale, portocale amare, dar şi de la cimbru şi pinul mediteranean. Masticul, o răşină aromată, este încă mândria insulei Chios. Pământul Greciei este potrivit mai ales pentru creşterea caprelor şi oilor, de aceea mâncărurile cu carne de vită sunt mai rare. Există, ca urmare, o mare varietate de brânzeturi din lapte de oaie şi de capră: Kefalotyri, Feta, Kasseri, Graviera, Anthotyros, Manouri, Metsovone şi Mizithra. Multă din mâncarea preparată în mare parte a Greciei din vremurile antice era relativ simplă şi condimentată rudimentar. Amprentele antice erau combinaţii de dulce cu acru, precum mierea şi oţetul, sos de peşte (γαρος) cu miere, peşte şi struguri, acestea fiind foarte importante în bucătăria Greciei antice. Pentru greci, hrana a avut mereu tot felul de semnificaţii religioase şi filosofice. De exemplu, grecii nu mancau niciodata carne decât dacă ar fi provenit de la sacrificiu făcut pentru un zeu. Chiar şi despre legume, grecii credeau că unele erau mai curate şi preferate de către zei. Stilul culinar grecesc se remarcă prin condimentele utilizate într-o masură mai mare decât în celelalte bucatarii din zona mediteraneană: oregano, mentă, busuioc, cimbru, fenicul, chimen, mărar, dafin, ceapă, usturoi. Multe reţete greceşti folosesc condimente “dulci” alături de sortimente de carne: scortişoara, cuişoarele dau gust tocăniţelor greceşti

marchează o influenţă persană şi arabă. Ca si carne folosita la prepararea diferitelor retete tipice sunt carnea de miel si vita .In mai mica masura se foloseste carnea de porc si pui.Se folosesc măsline, branză feta, frunzele de viţă devie, dovlecei si iaurt. Celebra branză feta este deseori imitata, dar niciodată egalată şi este strâns legată de imaginea Greciei. Dulciurile sunt făcute în general cu nucă şi miere. Bucătăria elenă are patru secrete: ingrediente proaspete de bună calitate, folosirea corectă a ierburilor şi a mirodeniilor si faimosul ulei de măsline grecesc. Delicatese greceşti Mezze este un termen generic pentru gustări, servite cu vin, ouzo sau tsipouro. Printre acestea, cele mai cunoscute sunt boureki (plăcinţele cu legume şi carne), spanakopita (plăcintă cu spanac, feta, ceapă, ouă şi condimente), melitzanosalata (salată de vinete), saganaki(brânză prăjită), taramosalata (icre amestecate cu cartofi fierţi, sau pâine, ulei de măsline şi suc de lămâie), dolmades (sarmale din viţă-de-vie cu umplutură de orez, legume, sau carne),skordalia şi tzatziki. Dolmade – un fel de sarmaluţe, din orez amestecat cu carne de miel, învelite în foi de viţă. Avgolemono – O supă care conţine ouă şi suc de lămâie. Salata grecească – conţine salată verde, branză feta, roşii, măsline, ceapă roşie, ardei gras şi un sos făcut din ulei de măsline si lămâie. Musaca – specialitate ce constă în straturi succesive de vinete şi carne de miel, peste care se pune sos alb. Pastitsio – este un tip de lasagna greceasca, făcut din paste cu ou şi branză, carne condimentată şi sos. Souvlaki – carne (de miel, pui, porc, vită) friptă pe frigaruie, apoi servită într-o pită. Fructele de mare din Marea Mediterană sunt cu mult mai gustoase decât cele din oceane. În Mările Egee şi Ionică, apele sunt curate precum cristalul şi abundă de peşte. Peştele proaspăt fript pe grătar este considerat o desfătare. Deserturile greceşti (Glyka): sunt şi ele vestite: baclava - prajitura facută din foi de aluat, nuci sau migdale si însiropată cu miere sau sirop de zahăr, galaktoboureki (straturi de cremăîntre foi de plăcintă), kourabiedes (prăjituri din făină, unt şi migdale), loukoumades (un fel de gogoşi cu scorţişoară), loukoumi (rahat), tsoureki (un fel de cozonac) şi nelipsitul iaurt cu miere. Bucătaria greceasca prezintă şi influenţe arabe (musaca) şi Italiene (diferite tipuri de paste). În ultimii ani, mâncarea americană a devenit foarte populară în Grecia, iar lanţurile de magazine fast-food se extind foarte mult. Sărbători grecești Vasilopita Din multiplele traditii crestinesti ale poporului elen, o mare semnificatie o are sarbatoarea taierii pitei Sfantului Vasile cel Mare - numita Vasilopita - de catre fiecare familie in prima zi a anului nou. Cu acest prilej, in prima zi a anului,se face o pita (placinta) in care se introduce un banut. In jurul ei se aduna toti membrii familiei, intr-o atmosfera de bucurie si se taie pita, in mai multe felii, de catre capul familiei. Prima felie este pentru iconostasul familiei, a doua pentru casa si in continuare cite o felie pentru fiecare membru al familiei de la cel mai

varstnic la cel mai tinar. Cel care fi norocosul si va gasi in felia sa banutul, va fi norocosul anului. „Lunea curată" - Prima zi de luni din postul Paştelui. Această zi se sărbătoreşte prin înălţarea de zmee, iar la masă se servesc mâncăruri tradiţionale de post. Paştele - Vinerea Mare, Duminica Paştelui şi Lunea Paştelui. În Vinerea Mare este purtat în procesiune cu lumânări "Sicriul lui Cristos", sâmbăta la miezul nopţii preotul anunţă în biserică Învierea Domnului iar credincioşii vin să ia lumină, pe care o duc apoi la casele lor. Duminca se fac vizite la rude, se frig miei la frigare şi se ciocnesc ouă roşii. Grecii sărbătoresc evenimentele importante mai ales prin muzică şi dans. Dansurile tradiţionale sunt rezervate mai ales bărbaţilor, deşi adesea dansează şi femeile. De obicei se dansează în cerc, ritmul şi tempo-ul variind în funcţie de regiune. Sigalos este un dans lent, în timp ce sirtos este dansul originar din Creta, în care se prind bărbaţile şi femeile împreună, ţinându-se după umeri. Un alt dans grecesc este susta, singurul care se dansează în perechi. Dansurile grecești Dansul a jucat un rol important in viata grecilor de-a lunul istoriei. In Grecia Antica dansului i se acorda o atentie deosebita. In scrierile sale, Platon si-a exprimat credinta in virtutile dansului, sustinand ca un barbat care nu stie sa danseze este needucat si fara maniere. In perioada Bizantina, in ciuda directiei impusa de biserica, oamenii dansau la sarbatorile personale sau la cele publice. In perioada ocupatiei turcesti, grecii au constinuat sa danseze si nu numai. Ei au creat noi dansuri dedicate eroilor revolutionari si dorintei de libertate, cum este dansul numit Zaloggos. Astazi, Grecia este probabil una din foarte putinele tari din Europa si chiar din lume unde dasurile traditionale sunt inca pastrate vii, interactionand cu viata de zi cu zi. In alte tari,s-au pastrat numai elementele folclorice carora li s-au adaugat elemente de balet si au fost transformate astfel pentru spectacole de teatru. In alte tari, in particular in tarile vestice, dasul folcloric a fost pastrat doar ca piesa de muzeu. In Grecia de astazi, dansurile traditionale sunt transmise din generatie in generatie deoarece oamenii inca se bucura de ele si sunt prezente la toate sarbatorile, fac parte din viata de zi cu zi. Sunt dansuri considerate panelenice, cum sunt Kalamatianos si Tsamikos si sunt conoscute de toate comunitatile grecesti, depasind granitele tarii. In mod particular, fiecare regiune are dansuri specifice care sunt prezentate la sarbatorile locale. Cateva dintre acestea care nu sunt asa de raspandite sunt pe cale de a fi uitate, dar se depun eforturi de catre organizatii locale in incurajarea transmiterii acestora generatiilor mai tinere. Sunt multe similitudini intre dansurile grecesti din timpuri diferite: modul de prindere al mainilor, tinuta corpului, formatia urmata de dansatori, batista si celelalte obiecte pe care le poarta in timpul dansului. Dansul este o exprimare a vietii, si ca o expresie a vietii are o mai mare probabilitate si usurinta de a fi transmis din generatie in generatie. Unii cercetatori considera ca aceste elemente considerate specifice zonei grecesti se regasesc si la alte popoare din balcani si alte tari mediteraneene. Exemple de dansuri grecesti: Primul exemplu se refera la povestea lui Tezeu care l-a ucis pe minotaur in labirintul din Knossos. In drumul sau de intoarcere spre Atena, Tezeu s-a oprit la Delos unde a oferit sacrificiu zeilor pentru ca l-au salvat. In timpul ritualului de sacrificiu, el a dansat un dans cu miscari circulare care reprezentau drumul prin labirint si locul foarte stramt in care a avut loc lupta cu Minotaurul. Acesta este dansul labirintului sau Gheranos dupa cum este intalnit in scrierile antice. De fapt, Dora Stratou, o pioniera in studiul dansurilor folclorice grecesti, a descoperit un dans similar in Creta care se numeste "dansul lui Tezeu" la inceputul secolului

nostru. Astazi el se numeste Siganos (Incet) si este un dans de nunta, mirele este cel care conduce pentru a reusi sa strabata labirintul vietii. Sirtaki: Datorita filmului "Zorba Grecul" a devenit cel mai cunoscut dans grecesc. Spre deosebire de alte dansuri grecesti care s-au dezvoltat in sate, acesta a fost in mod special intalnit in tavernele din orase. Este o combinatie intre Hasapiko (partea lenta) si Hasaposerviko (partea rapida). Se danseaza cu mainile pe umeri, dansatorii improvizand ordinea figurilor si putand comunica intre ei prin strangerea umerilor. Ballos: Italienii, ocupand insulele grecesti l-au numit Ballos dupa un dans similar italian, dar numele originar vine din limba greaca, de la verbul "balizo" = a dansa singur, in greaca veche, fata de "horevo" = a dansa in grup. Acesta se danseaza pe perechi mai mult decat in cerc. Kalamatiano: Este una din variantele de syrto. Syrto inseamna dans tarat si este un dans din antichitate. Numele nu vine de la orasul Kalamata, dar este numit probabil dupa un cantec despre Kalamata, sau dupa batistele Kalamata, deoarece orasul a fost cunoscut pentru matasea sa in timpul Imperiului Bizantin, si cantecul aminteste de un indragostit care da o batista din matase Kalamata, care reprezenta un gest de mare afectiune. Syrtoul poate fi dansat pe un ritm 7/8 sau 2/4. Unii afirma ca ritmul 7/8 ar trebui dansat mai vioi, in timp ce acela de 2/4 trebuie sa fie strict "syrto", in linie. Traditional, doar prima pereche improvizeaza, dar astazi toti dansatorii pot improviza. Tsamiko: Acest dans este numit probabil dupa Tsames din Epir, dar unele surse afirma ca este numit dupa "tsamika", imbracamintea luptatorilor din munti in timpul Razboiului de Independenta al Greciei. Traditional este un dans de baieti si este cea mai buna oportunitate a unui dansator de a-si arata talentele acrobatice. Ritmul este de 3/4, 3/8, sau 6/8. Dansatorii se pot tine de mana, dar cel mai bine este sa aiba mana la nivelul umerilor. Costume grecești Costumele grecesti reprezinta o frumoasa parte a unei culturi deosebit de bogate. O parte din caracteristicile acestora poate fi gasita la costume bizantine si hellenice. Pot fi facute unele generalizari in ceea ce priveste stilul si componentele costumelor. De exemplu, costumele continentale si cele insulare sunt diferite. Mai mult decat atat, costumele au anumite particularitati in functie de zona din care provin, in ceea ce priveste modelul, materialul din care sunt confectionate, numarul pieselor componente si bijuteriile care impodobesc gatul sau mijlocul femeilor. O observatie asupra unor elemente ale costumelor, in special a celor continentale, este aceea ca la prima vedere toate costumele grecesti ale femeilor par a fi asemanatoare, insa privite cu atentie au anumite particularitati ceea ce reprezinta pozitia sociala a celor care le poarta. Astfel ca in aceeasi zona pot fi intalnite mai multe tipuri ale aceluiasi costum. Este cel de zi cu zi, care e confectionat din materiale simple, apoi este costumul de ceremonie, purtat in zilele de sarbatoare, confectionat din materiale mai scumpe, mai fine si adesea alcatuit din mai multe piese. Cel mai important este costumul de nunta. Acesta este cel mai fin, mai bogat in elemente si decoratiuni dintre costumele populare si reprezentativ pentru nivelul social al celui care il poarta. In Romania, cel mai intalnit costum popular grecesc este cel din partea continentala, Attica. Acesta este cel mai popular, nu atat in Diaspora, dar si pe teritorul Greciei. Si-a castigat popularitatea in timpul Razboiului pentru Independenta din 1821. Costum din Attica – barbati Este un costum de oras al carui element de baza este fustanella sau fusta si o jacheta brodata cu fir de aur. O versiune simpla a acestui costum a fost purtata initial de kleftes, partizani in razboiul de eliberare. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Regele Bavarian Otho, primul rege

al noii natiuni grecesti independente, l-a "intronat"drept costum al curtii. A fost o schimbare dramatica de la uniforma militara a capeteniilor grecesti. Fustanella continea 375 pliseuri triunghiulare adunate si prinse in talie pe sub vesta. Aceasta variaza mult in culoare, material si dimensiuni, in functie de zona. Ea este decorata cu fir de aur, iar nasturii erau confectionati de asemenea din aur. In amintirea tinutei impuse de regele Otho, garda regala din Atena, care e cunoscuta cu numele de Evzoni sau Tsoliades, poarta o fusta scurta - fustanella, vesta brodata, ale carei maneci sunt taiate si prinse pe spatele ei, pentru a usura miscarile, camasa cu maneci largi si celebrele incaltari cu ciucure mare si negru - tsarouhia. Costum din Attica – femei Cel mai remarcabil element al costumului din Attica este firul de matase colorata cu care este brodata camasa alba de bumbac. Matasea este cel mai frecvent de culoare rosie purpurie sau aurie, iar broderia consta in forme geometrice. Peste camasa se poarta o vesta, cel mai adesea confectionata din lana, ce poate fi scurta sau lunga, de multe ori lana din care se confectiona vesta era lucrata in casa, de culoare alba sau neagra. In unele zone, in loc de lana vom intalni veste lucrate din catifea. Pe cap femeile din aceasta regiune poarta un batic alb care are pe margini ciucuri tot de culoare alba si lucrati manual.

1. poukamiso – camasa 2. foustanella - fusta sau kilt 3. segouni - vesta brodata 4. kaltses - ciorapi albi 5. gonatares - jartiere perntru picioare 6. zonari – brau 7. tsarouhia - pantofi cu ciucur 8. fesi sau koukos - caciula, fes 9. elemente decorative, bijuterii

1. poukamiso - camasa lunga 2. segouni - vesta de lana 3. fousta - fusta alba lunga 4. bodia - sort de lana brodat 5. mandili - batic (batic alb cu ciucuri) 6. papoutsia sau tsarouhia - pantofi 7. obiecte decorative pentru gat

Costum din Creta - barbati Costumul baietilor are ca element distinctiv pantalonii foarte largi care se strang la jumatatea gambelor. Peste camasa poarta o vesta de lana pentru a-i proteja de frig. Si aceasta este brodata, dar spre deosebire de cea din partea continentala care folosea fir de aur, pentru aceasta se folosea tot lana, poate si datorita faptului ca acestea nu sunt costume de gala, dar si din cauza climei diferite. Culorile vestei nu mai sunt pline de culoare. In general combinatia e de negru sau bleumarin cu rosu. La mijloc poarta brau, de culoare rosie. Costumul original are peste brau o centura cu teaca de aproximativ 9 cm in care este tinut pumnalul. In picioare poarta cizme de culoare alba, pentru a-i ajuta la urcatul muntelui. Aceste ultime accesorii nu sunt intalnite la costumele grecesti din Romania. Batista pe care o tin in mana este de culoare neagra semn de doliu pentru pierderea capitalei Imperiului Bizantin - Constantinopole. Lungul ciucure negru care atarna de la caciula pe umar reprezinta lacrimile de tristete pentru oamenii pierduti in timpul exploziei manastirii Arkadi din Creta. Cand batista este lasata in jos, este un semn ca nimeni nu trebuie sa se apropie de ei. Costum din Creta – femei Provine din regiunea Anogia din districtul Milopotamos. Fetele poarta pantaloni, element comun cu celelalte insule grecesti din sudul Greciei. De asemenea ele poarta fusta alba, lunga si doua sorturi: unul in fata si unul in spate cel din spate de culoare rosie. Camasa este alba si impodobita cu banuti de aur. Peste aceasta poarta o vesta cu maneci din lana de culoare neagra si brodata din belsug cu fir de aur. Gatul le este impodobit cu un lant de care sunt prinsi banuti din aur. Pe cap poarta batic, de aceasta data nu de culoare alba, el este cel mai des intalnit de culoare rosie, iar pe margine brodat cu fir de aur.

1. poukamiso – camasa 2. gileki – vesta 3. vraka – salvari 4. zounari me basalis - cingatoare cu pumnal 5. stibalia - cizme albe 6. fesi - caciula cu ciucure lung si negru 7. petseta - batista neagra

1. poukamiso - camasa 2. mindari - haina neagra de lana 3. pantalonia - pantaloni 4. fousta - fusta 5. sartza – sortul rosu din spate 6. bodia - sortul din fata brodat 7. skufoma - batic rosu 8. botonia me abrakamboi - lant de aur cu banuti

Costum din Pont - barbati/femei Costumul barbatesc din Pont este compus dintr-o pereche de pantaloni si o haina neagra, principala caracteristica a acestui costum se regaseste la pantaloni - largi si cu turul foarte mare. In picioare poarta cizme negre. La mijloc poarta un harnasament cu gloante si un pistol. Pe cap poarta o caciula neagra, stil turban cu un ciucure mare galben. Singura pata este data de galbenul strasurilor. Este unul din costumele austere, fara nici un element de podoaba. Costumul femeilor din Pont este alcatuit dintr-o pereche de pantaloni lungi stil "salvari", o rochie lunga, desfacuta in fata si in parti, cu un pieptar alb care sa pune pe sub rochie, o haina de catifea neagra sau grena cu decoratii aurii, la mijloc poarta un batic gros, si bijuterii atat la gat cat si la mijloc. Pe cap poarta o mica palarie numita "tapla" decorata cu banuti de aur.

Costum de nunta Acest costum de nunta, cunoscut ca mesogeitiki sau arvantiki foresia, este reprezentativ pentru satele din regiunea Mesogeia. Rochia - fustana- neagra cu motive naturale de origine ruseasca in partea de jos, este fara maneca, cu pliuri adanci si cade libera de la brau in jos, fara a fi prinsa de curea la mijloc. Se combina cu patru rochii, care care se poarta pe sub aceasta. Una dintre acestea, are un cerc de metal care deschide rochia in partea de jos. Manecile sunt brodate cu fir de aur si se prind de ilic - tzakos - Acesta era facut din fir galben, dar in familiie instarite era facut chiar din fir de aur.

Attica: Costumul de nunta din Mesogeia

1. camasa brodata fara maneci 2. tzakos (ilic scurt cu maneci) 3. brau rosu 4. griza me ta chrysa (broderii de aur, care se aplica peste rochie) 5. peskoulia sau masour plexides (ornamente pentru par) 6. fesi (caciulita) 7. chrysi obolia (marama) 8. xelitsi (bijuterii pentru cap) 9. yiordani (pieptar) 10. kordoni (10 randuri de lanturi de aur cu banuti) În loc de concluzie: „Legãturile de amor dintre Grecia și România sunt vechi – scria C. A.Rosetti – dovadã cã atunci când Ellada sângera sub sabia strãinului, știința,limba și sufletul Elladei au gãsit refugiu în spațiul românesc”.

Bibliografie: 1. Paula Scalcău,Greci din România, Editura Omonia, Bucureşti, 2003 2. Apostolos E.Vakalopoulos,Istoria Greciei Moderne, EdituraEuroatlantica, 2004 3. Mioara Nedelcu,Minorităţile – Timpul afirmării , Editura TipoMoldova,Iaşi, 2003 www.uniunea-elena.ro