Totem Si Tabu de Sigmund Freud

Sigmund Freud nu a rezistat tentatiei intelectuale de a indentifica in nevroza obsesionala o religie deformata iar in religie o nevroza obsesionala universala. Si a exploarat intensiv literatura etnologica referitoare la o serie de societati primitive, cautind sa stabileasca analogii semnificative intre produsele spirituale rudimentare ale celor mai inapoiate populatii de pe glob si produsele spiritual ale nevroticilor. Rezultatul acestei “ expeditii ” bibliografice intreprinsa in paralel cu investigarea psihanalitica a diferiti pacienti s-a materializat in cele patru studii reunite in cartea “ Totem si tabu ” al carei subtitlu ”Unele corespondente in viata psihica a primitivilor si nevroticilor” vorbeste de la sine despre perseverenta cu care Freud urmarea confirmarea ipotezei care-l obseda. Deci, in aceasta carte Freud trateaza existenta unor obiceiuri si credinte ca premise a gindirii in viata primitivilor. Insa nu desfasoara pe deplin aceasta tema, ci condenseaza informatia. Necesitatea de a condensa materialul faptic de care dispunem ne obliga sa renuntam la o bibliografie mai detaliata si observam ca Freud ii citeaza pe : Herbert Spencer, J.G. Frazer, A. Lang, E.B. Tylor,W. Wundt. Contributia originala a autorului se poate identifica in alegerea materialului de studiu si in opiniile pe care le formuleaza in raport cu studierea nevrozelor obsesionale. Temele principale care dau titlul acestei carti, totemul si tabuul, nu vor fi tratate in acelasi mod. Analiza tabuului paseste pe un teren sigur, problema fiind cercetata si rezolvata in intregime. Cercetarea asupra totemismului necesitainsa clarificari, ceea ce inseamna ca avem a ne multumi cu ceea ce ne poate adduce la momentul de fata investigatia psihanalitica in elucidarea problemei totemului. Aceasta situatie diferita tine de faptul ca tabuul inca mai dainuie de fapt in viata noastra actual; desi intr-un sens negativ si avind un alt continut, pe plan psihologic el nu este de fapt decit “imperativul categoric” al lui Kant, care vrea sa actioneze prin constringere si inlaturind orice motivatie constienta. Totemismul, in schimb, este strain de sensibilitatea noastra actuala, fiind de fapt abandonat de multa vreme si inlocuit de noi forme ale vietii religioase si sociale. Progresul social si tehnic al umanitatii a adus mai multe prejudicii tabuului decit totemului. In aceasta carte este o expresie a cautarii sensului primordial al totemismului dupa urmele abia vizibile, a caror emergenta are loc in cursul dezvoltarii copiilor. Raporturile strinse dintre totem si tabu deschid noi cai in favoarea ipotezei pentru care se pledeaza aici, si putem atenta la reconstructia unei realitati care este incontestabil foarte greu de descoperit. Astfel in primul capitol: “Teama de incest” se face o introducere in psihologia popoarelor primitive si atitudinea lor fata de totem. De exemplu: in locul tuturor institutiilor relogioase si sociale, absente, gasim la australieni sistemul totemismului. Triburile australiene se divid in grupuri mai mici sau clanuri, fiecare dintre ele purtind numele totemului sau. Prin totem intelegem urmatorul fapt: de regula, este un animal, comestibil, inofensiv sau periculos, de temut, mai rar o palnta sau o forta naturala( ploaia, apa) care se afla intr-o relatie specifica cu intrgul grup. Totemul este in primul rind stramosul grupului, dupa cum este si spiritual sau protector, care vine in ajutor, ii trimite oracule, iar daca pentru altii este periculos, in schimb, isi cunoaste copii si ii menajeaza. Tovarasii de totem au indatorirea sacra a careai incalcare atrage automat pedeapsa, de a nu-si ucide totemul si de a se abtine sa-i manince carnea sau de asi oferi alte desfatari pe seama totemului. Caracterul totemic este propriu nu doar unui animal luat izolat sau unei finite isolate, ci tuturor indivizilor din specia respectiva. Periodic au loc serbari in cadrul carora tovarasii de totem reproduc sau imita, in dansuri ceremoniale, miscarile si particularitatile totemului lor.

Totemul este ereditar, atit pe linie maternala cit si paterna. Apartenenta la totem este baza tuturor indatoririlor sociale, depasind pe de o parte, rudenia de singe. Totemul nu este legat de pamint sau de vreo localitate; tovarasii de totem pot trai separate unii de altii si in buna pace cu aderantii la totem. Trebuie sa mentionam acea caracteristica a sistemului totemic care suscita si interesul psihanalistului. Aproape pretutindeni unde fiinteaza acest sistem exista si regula ca membrii unuia si aceluiasi totem sa nu aiba intre ei relatii sexuale, prin urmare sa nu se casatoreasca unii cu altii. Aceasta este legea exogamiei, asociatul cu totemul. Anume aceasta lege interzice relatiile dintre soacra si ginere, tatafiica, frate –sora. Asadar, in ceea ce priveste explicatia “eschivarilor” atit de riguros aplicate la aceste popoate primitive (Basoga, insulele Solomon, insulele Banks, Barangos, Malanezia). Eu valorific opinia exprimata de Fison, care vede in aceste reguli, doar o masura de protectie impotriva incestului posibil. Acest lucru este valabil si pentru celelalte interdictii privind relatiile dintre rudele de singe. Astfel nu am avut prilejul sa aratam ca aplicarea metodei psihanaliticene la fapte oferite de psihologia popoarelor ne poat da o noua intelegere a lucrurilor, deoarece teama de incest a salbaticilor este de mult cunoscuta si nu are nevoie de o interpretare in plus. Ceea сe pot adauga este afirmatia ca teama de incest constituie o trasatura infantila. Psihanaliza ne-a invatat ca alegerea primului obiect sexual este incestuoasa, referindu-se la mama si sora, si de asemenea ne-a facut cunoscuta calea pe care el, maturizindu-se, se poate elibera de atrctia incestului. Nevroticul insa, reprezinta o mostra de infantilism psihic, fie ca pentru ca el nu a fost in stare sa se elibereze din situatia psiho- sexualitatii infantile, fie ca pentru ca a revenit la aceasta (inhibarea dezvoltarii sau regresiune). Am ajuns in acest fel sa lamuresc faptul ca dorinta de incest car domina relatiile cu parintii si constituie complexul central al nevrozei. Al doilea capitol : “ Tabuul si ambivalenta impulsurilor affective ” In acest capitol se remarca definirea tabuului si specificul sau in cadrul constiintei primitive care are tangent cu nevroza obsesioana. Astfel luind in sensul strict tabu exprima doar caracterul sacru al unei personae sau lucru si modul de ingradire care rezulta din acest character, si impuritatea care isi are originea in incalcarea acestor interdictii. Intr-un sens mai larg se pot distinde mai multe modalitati de tabu: tabu natural sau direct, care este produsul unei forte misterioase; un tabu transmis sau indirect, care provine tot de la acea forta, dar este dobindita sau conferita unui preot; si un tabu care detine o pozitie de mijloc intre celelalte doua , cind ambii factori sunt luati in considerare, ca , de exemplu, in cazul aproprierii unei femei de catre un barbat. Cuvintul tabu mai este utilizat si in cazul altor ingradiri rituale cum ar fi :”Tratarea dusmanilor”, “Tabuul stapinitorilor”, “Tabuul mortilor”. Pedeapsa pentru incalcarea tabuului este initial lasata in seama unui mechanism intern, efficient in mod automat. Tabuul violat se razbuna singur. O data ce intervin repezintarile zeilor si demonilor, cu care tabuul este pus in relatie, se va astepta o sanctiune automata din partea puterii divinitatii. Сel care a violat un tabu devine, prin acest fapt, el insusi un tabu. Aceasta prezentare generala este necesara pentru a merge pe urma analizei lui Freud si anume el pune in interferenta practicile tabuiste si simptomele nevrozei obsesionale. 1) lipsa de motivatie, 2) fixarea tabuurilor printr-o constringere, 3) deplasibilitatea si pericolul de contagiune prin obiecte tabu, 4) existent regulilor si al actelor de ceremonial care reies din interdictii. Deci tabuul este interdictia straveche, impusa din afara si indreaptata impotriva celor mai puternice pofte al omului. Placerea de a o incalca exista in inconstientul sau; oamenii care respecta tabuul au o atitudine ambivalent fata de tabu. Forta magica a tabuului se reduce la capacitatea acestuia de ai

duce pe oameni in ispita. Ispasirea incalcarii tabuului printr-o renuntare dovedeste ca la baza tabuului sta renuntarea. De aici si incapacitatea nevroticilor de a se conforma cu renuntarea. In acest capitol eu am remarcat trei parti care se manifesta prin implicarea lor in talmacirea tabuului. In tratarea dusmanilor se atesta o conditie importanta care vizeaza omorirea lui. Acestea fiind obiceiuri tabuiste : impacarea cu dusmanul, restrictii, acte de expiere si de purificare a ucigasului si executarea unui anumit ceremonial. Prin acest prescriptii de reconciliere ispasire si purificare se combina doua principii. Este vorba de extinderea tabuului de la morti la toate cele ce au venit in contact cu ei, cit si de teama spiritului ucis. Dar in ce mod secombine acesti factori pentru pentru explicarea ceremonialului, daca ei trebuie intelesi ca fiind echivalenti sau daca unul dintre ei est primordial si celalalt secundar, lucrul acesta nu s-a cercetat si in realitate, nu est usor de divedit. In contrast cu acest mod de a privi lucrurile, are loc reliefarea omogenitatii conceptiei conform careia toate acestea decurg din ambivalenta reactiilor afective fata de dusman. In a doua parte se initiaza o incursiune in tabuul stapinilor. Conduita popoarelor primitive fata de capeteniile, regii, preotii lor este guvenata de doua principia ca se intregesc unul pe altul. Cineva trebuie sa se pazeasca de ele sis a le pazeasca. Ambele mijlocesc o sumedenie de prescriptii tabu. Trebuie sa ne pazim de stapinitori pentru ca ei sunt purtatorii acelei forte magice, tainice si primejdioase care are capacitatea de a distruge. Cei din tribul Nubas din Africa Orientala cred ca vor muri negresit daca patrund in locuinta preotului rege, dar ca pot scapa deacest pericol in cazul in care la intrare isi dezgolesc umarul sting si ii dau regelui prilejul sa-l atinga cu mina sa. De ce atitudinea fat de suveran trebuie sa include un atit de puternic elemant inconstient de ostilitate este o problema vizata in aceasta lucreare si care pare a fi foarte interesanta. Potrivit analizelor lui Frazel primii regi erau strainii care, dupa o scurta perioada de domnie, erau destinati sacrificiului. Chiar si multe mituri biblice sunt influentate de aceasta istorie a evolutiei regalitatii sustine Freud. Se finalizeaza capitolul cu apogeul tabuului:Tabuul mortilor. Este stiut faptul ca mortii sunt stapini puternici si nu ne mira faptul ca ei sunt considerate dusmani. Tabuul mortilor sedovedeste, daca este sa raminem pe terenul coparatiei cu contagiunea, de o virulenta deosebita la majoritatea popoarelor primitive. Aceasta pornie dusmanoasa impotriva celor mai apropiate si dragi rude ar putea sa ramina in stare latenta in timpul vietii acestora, adica sa nu se manifeste in planul constiintei. O dat cu decesul persoanelor , in aelasi timp iubite si urite, situatia asta nu mai este inca cu putinta, conflictul devenind acut. Durere generate de afectiunea supralicitata va fi, pe de o parte, intolerata fata de sentimental latent de ostilitate si nu-si va permite ca acesta sa rezulte din sentimental de satisfactie .In felul acesta, se ajunge la refularea sentimentului inconstient de ostilitate p calea proiectiei, insotita de construirea acelor ceremonialuri in care isi are expesia teama de pedeapsa in fata demonilor, iar, pe masura ce durere se atenuiaza, o dat cu scurgerea timpului, tabuul acestor morti slabeste sau se poate confunda in uitare. In capitolul trei : “ Animism, magie si atotputernicia ideilor” In acest capitol Freud se ocupa de imensul domeniu cunoscut sub numele de animism. Animismul este o doctrina referitoare l reprezintarile despre suflet p cind in sens larg priveste doctrina referitoare la fiintele spirituale in general. Se distinge un animism, invatatura care atribuie voiata naturii car noua ne ste prezentata ca animalism si manismul. Cauza acestor termini consta in modul de intelegere extreme de straniu in care popoarele

primitive concept natura si o interpeteaza. Majoritatea autorilor inclina sa admita ca aceste reprezentari referitoare la suflete constituie nucleul primordial al sistemului animist, ca siritele nu corespund decit sufletelor devenite independente si ca sufletele animalelor, ale palntelor sunt construite in mod analog cu acelea ale oamenilor. In acest capitol se pune in relatie si intersectie magia si vraja. Ele fiind ambele proprii credintelor primitive. Vrajitoria este esentialmente arta de a influenta spititele, tratindu-le cum ii tratezi pep e oameni in conditii similare, adica potolindu-I , impacindu-I facindu-I favorabili, luindu-le putere si chemindu-I la ordine. Magia insa, este altceva; ea face, in fond, abstractie de spirite si se servest nu de banal metoda psihologice, ci de procedee speciale. Astfel ne dam seama ca magia constituie parte primordiala si cea mai importanta a tehnicii animiste, deoarece printre mijloacele animiste de a influenta spiritele se gasesc si acelea magice. Magia trebuie sa serveasca in scopurile omului de a supune omului fenomenele naturii sis a pretejeze pe indivizi de dusmani si de primejdii. O dat ce am descoperit esenta magiei am observant ca principiul care domina magia, tehnica modului de gindire animist, este acela al “atotputerniciei ideilor. Expresia “ atotputerniciei ideilor “ apartine unei bolnav intelligent, care sufere de reprezentari obsessive si care, o data insanatosit, gratie tratamentului psihanalitic, era in masura sad ea dovada de capacitatea si intelepciunea sa. El denumise aceasta expresie pentru a define clar pe cit de posibil ceea ce I se intimpla. Era destul sa se gindeasca l o perssoana ca s-a intilneasca imediat, el se folosea de acest principiu atunci cind vroia sa se vada cu cineva de care-I era dor. Dar boala a eveoluat deoarece I se intimpla sa profeseze un bluestem la adresa cuiva, din momentul acela traia cu spaima ca acea persoana va muri. Dupa opinia lui Schopenhauier, problema mortii era una primordiala a oricarei filosofii; iar noi stim ca reprezentarile despre suflet si credinta in demoni, care caracterizeaza animismul sau format sub influenta impresiei produse de moarte asupra omului. Daca acceptam evolutia istorica a conceptiilor despre lume a oamenilor, anume faptul ca faza animista a precedat faza religioasa, care la rindul sau a precedat faza stiintifica, si astfel urmarim destinul “ atotputerniciei ideilor “. In stadiul animist, omul isi atribuie lui insusi atotputernicia; on stadiul religios, el o atribuie zeilor, fara arenunta in mod serios la ea, intrucit isi rezerva posibilitatea de ai influent ape zei in asa fel incit acestia sa o cirmuiasca potrivit dorintei sala.In cazul conceptiei stiintifice destre lume, nu mai este loc pentru atotputernicia omului, care isi recunoaste micimea si se resemneaza. In acest context se analizeaza si termenul de narcisism, care se foloseste atribuindu-se unei personae care pare a fi indragostita de sine insusi. Autorului I s pare firesc sa raporteze narcisismul la pretuirea nevrotica fata de persoana proprie care se intilneste atit la nevrotic cit si la primitivi. Si se contureaza relatia ca atotputernicia gindului duce la atotputernicia ideilor si al actiunilor in fond. Dapitolul patru : “ Reintoarcerea infantile la totemism” se efectuiaza o sinteza asupramaterialului expus si este specificat faptul ca numai o sinteza a rezultatelor furnizate de diferite domenii ale cercetarii ar putea arata ce importanta relative terbuie sa acordam temei analizate si ca este necesara o revenire la tama expusa mai sus pentru a se realize precizarile necesare. Din tot acest material, adica relatarea detaliata a tabuurilor oamenilor primitive ramasi in Africa Occidentala sau in Insulele din Indonezia ma intereseaza mai mult concluziile si

cecetarile realizate de Freud, care tin de psihanaliza si interpretare a unor comportamente nevrotice obsesionale. Dar un factor decisiv care determina existent nevrizei este constiinta. Constiinta morala este perceptia interioara a recuarii anumitor dorinte impulsive care dainuie in noi. Insa si mail impede apare aceasta trasatura in cazul constiintei vinovatiei , al perceptiei inferioare a unor acte savirsite sub imperiul dorintelor impulsive. Aceste dorinte sint annihilate de tabu si totem si atunci cind un tabu se manifesta in special in interdictii, putem admite ca evident faptul ca respestivul tabu se adreseaza unor dorinte pozitive carora le doreste instruirea. Nu vedem de ce ar fi fost necesar sa se interzica ceea ce nimeni nu doreste sa faca si, in orice caz, cea ce este interzis in modul сel mai formal cu putinta trebuie sa contribuie obiectul unei dorinte. Chiar daca acest paradox este in vigoare oricum ramin multe neclaritati pentru ca studiile referitoare la popoarele primitive nu sunt precise datorica conservietatii cu care sunt inzestrate, dar si faptul ca asemenea teme nu se obisnuieste sa se discute. Dar totusi analiza lui Freud este una foarte indrazneata chiar daca este constituita pe date neprecise, pentru ca se pune in relief psihicul uman, dezvoltarea si evolutia lui, cit si regresul care-l poate inregistra o data ce in cazul nevrozelor obsesionale se atesta o stare atit de bogata in superstitii si temeri care ungradeste gindirea si supune spiritual uman la interpretare gresita a lumii, insa aceasta interpretare, chiar daca grasita eu o consider valoroasa pentru ca este una incipienta. In urma lecturarii studiului realizat de Sigmund Freud am relizat relatia dintre totem si tabu si influenta lor asupra psihicului uman atit primitive cit si atacat de nevroze obsesionala sic red ca asemenea abordare este foarte valoroasa pentru ca se pune in comparatie nivele de gindire si de abordare si acest lucru important pentru evolutia constiintei si finite umane in ansamblu.