TITUS PETRONIUS NIGER.doc

TITUS PETRONIUS NIGER

(? - 66 P. CHR) CHR)

Contextul istoric -principatul Evenimente istorice: 14 p. Chr -68 p. Chr. – dinastia Iulio- Claudienilor  54 p.chr. – 68 p.chr. – domnia lui Nero 64 p.chr. – incendierea Romei Contextul literar : Literatura latina in sec 1 p.chr  Scriitori contemporani: -Seneca - Phaedrus -Martialis - Tacitus VITA -nu se cunoaste data nasterii Petronius este un personaj enigmatic. Documentele semnalaeaza un oarecare Petronius Niger, consilier al imparatului Nero in chestiuni de eticheta si eleganta la curte, a carui viata- activa si voluptoasa- e descrisa de istoricul Cornelius Tacitus in Annales , XVI, 18 -19. Asadar, Petronius este cunoscut drept  Petronius Arbiter din Arbiter din cauza identitatii general acceptate cu Caius Petronius , la care Tacitus es refera ca la un arbiter elegantiae de la curtea lui Nero. Se pare ca a fost consul in anul 62 p.chr. Se spunea despre el ca era un iubitor de lux, risipitor si fara griji. In 66 p.chr. , cand Tigellinus, ministrul lui Nero si rival al lui Petronius la favorurile imparatului, l-a acuzat de participare la complotul lui Piso impotriva imparatului ,el si-a luat viata, taindu-si venele , la  porunca lui Nero. S-a sfarsit intr-o atmosfera atmosfera placuta, luand partea la o petrecere, alaturi de prietenii sai, ca un adevarat epicureu.

OPERA

Petronius introduce in sec I p.chr romanul ca specie noua in literatura latina. El este autorul unei fresce autentice a societatii si moravurilor din sec I p.chr.Autorul nu analizeaza fenomenul social ci observa realitatea pin ochii personajelor sale cu scopul de a contura o anumita viziune despre lume. Titlul este ambiguu, interpretabil. Satyricon este genitivul , plural , grecesc de la adj satiricus pus iN legatura cu satura – amestec. Satyricon libri , insemnand carte de amestecuri . Romanul are o structura complexa si este caracterizat printr-un amalgam de stiluri , amestec de  proza si versuri, ironie, comic absurd si limba limba latina vorbita.

Conservat intr-o stare foarte fragmentara si de fapt cu lacune, care intrerup derularea actiunii , Satyriconul , nareaza la persoana 1 peripetiile extraordinare , integral fictive prin care trec Encolpius si alte personaje picaresti.In editiile moderne , romanul cuprinde 20 de carti si divizat in 141 de cpitole. In primele 25 care constituie asa –numitele aventuri ale lui Encolpius , naratorul, un student improvizat , cutreiera dferite locuri si intampina mai multe tribulatii , petrecute succesiv intr-o scoala de retorica , intr-un bordel, la o orgie,etc. Episodul principal, piesa de rezistenta a fragmentelor pastrate, cena Trimalchionis(cap 26-82) ne  prezinta ,ispravile naratorului si prietenilor sai , profesorul Agamemnon , tanarul Ascyltos ,copilul Giton la ospatul unui bogat libert si ospatul insusi. Ultima parte aventurile lui Eumolpus (83 -141), infatiseaza peripetiile cuplului Encolpius- Giton separat de Ascyltos , si ale lui Eumolpus, batran poet vagabont, asociat cu cei 2 tineri .Aceste 3  personaje pleaca pe mare si sunt purtate de o furuna cumplita la Crotona, unde traiesc de pe urma credulitatii captatorilor de testamente, care il considerau pe Eumolpus drept bp gat naufragiat, fara copii. Fragmentele conservate se incheie senzational, dar poate ca nu tocmai intamplator , cu o secventa de grotesc colosal. Pentru a linisti suspiciunile captatorilor de testamente , batranul escroc isi citeste testamentul public, prin care isi lasa iluzoriile avutii numai celor ce, du pa moarte, ii vor manca lesul, taiat in bucati si in fata multimii. Satyriconul include o naratie cadru , in care sunt uneori inserate povestiri depanate de  personaje.Naratia-cadru se desfasoara indeosebi pe paliere , pe episoade, in care Encolpius intampina  personaje si evenimente specifice. In roman se regasesc cele mai multe clisee din romanele grecesti : peregrinarile multiple, calatoriile pe mare, intrerupte de furtuni, disputele indragostitilor, gelozia , despartirile si reconcilierile lor. Tiparele pricipale ale romanului erotic sunt preluate pentrua fi parodiate. Binomul EncolpiusGiton , doi tineri viciosi, parodiaza cuplul sentimental din romanul grec, fata frumoasa ca Venus,  baiatul desavarsit ca Apollo. Divinitatea amorului , care intervine in actiune si se razbuna pe  personaje, replica parodica a Venerei, este Priap, zeitate populara, licentioasa. Falsa prietenie care-l leaga pe Encolpius mai intai de Ascyltos si ulterior de Eumolpus, parodiaza fidela si sincera prietenie din romanul grec. Petronius a utilizat pe larg tiparele satirei menipee ; adica, amestecul de de versuri si proza , amalgamul de stiluri lingvistice, utilizarea citatelor. Satyriconul nu poate constitui cu prioritate o satira menipee sau o satira obisnuita. Spre deosebire de autorii de satire, Petronius nu-si propune sa moralizeze ci sa educe publicul sau. Sunt amplu utilizate in roman tiparele milesiene ca naratie la pers I, localizarea geografica precisa, șiretenia unor personaje , mediul citadin si cotidian in care se desf acț iunea . PERSONAJELE Apatin unei categorii sociale învestite cu un statut ambiguu. Proaspat îmbogaț iț i, ș arlatani, vicleni, dar totuși proș ti ș i infatuaț i , tot felul de pungaș i ș i hoț i de rand, intelectuali declasaț i ș i perverș i, matroane desfrânate , curtezane ș i proxeneț i de meserie , colindă prin case elegante , însă ș i prin ș coli,  prin hanuri , anticiăpând experienț ele personajelor picareș ti. Satyriconul nu constituie un roman al curț ii lui Nero, ci cel mai mult unul destinat sa amuze această curte. Romancierul inregistreaza efortul grotesc al familiilor fruntase din Italia ș i din provincii de a mima viata rafinata dusă de aristocratia din Roma. In general Petronius nu coboară până la investigarea în profunzime a fenomenelor socialeș i la analiza cauzelor. El îș i propune să noteze evenimentele ș o să se amuze pe seama lor.

Tipurile sociale cele mai clar degajate in roman sunt iberț ii ș i intelectualii declasaț i.Trimalchio însuș i întrunește mărcile semnificative ptr un libert asiatic îmbogăț it: din tanar sclav capillatus , prin etapa intermediară, însă decisivă, de dispensator, el ajunge mare proprietar de pământ ș i cămătar.