tipuri de senzatii

Definirea şi specificul senzaţiilor Memoria senzorială Clasificarea senzaţiilor Proprietatile senzatiilor Legile senzatiilor

Nevoia de adaptare a organismului, necesitatea acestuia de a face faţă unor solicitări exterioare din ce in ce mai complexe au dus la aparitia unor forme de captare si prelucrare a informatiilor, la structurarea unor modalitati la influentele externe. Aşa încât la un anumit moment al evolutiei a fost necesară aparitia unei noi capacitati care să permită organismului căutarea şi depistarea stimulilor. Această nouă capacitate este sensibilitatea. Senzaţiile sunt procese psihice cognitive, elementare prin care se semnalizeaza însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor (organele de simţ).

MEMORIA SENZORIALĂ

Memoria senzorială se referă la persistenţa unei reprezentări senzoriale a unui obiect după ce acesta nu mai acţionează asupra receptorilor.  Durata ei este de câteva sutimi de secunda.  Este specifică fiecărei modalităţi senzoriale: memorie iconică pentru vaz, ecoică pentru auz, tactilă, etc. .

Până în secolul al XIX-lea, senzaţiile au fost clasificate după criterii morfologice, după organele de simţ, vorbindu-se de cinci categorii de senzaţii, corespunzătoare celor cinci organe de simţ. Apoi se trece la criterii funcţionale, adică de la funcţia senzorială la căutarea organului care o îndeplineşte. În ultimul secol, criteriile funcţionaliste sau morfologice de clasificare a senzaţiilor au fost înlocuite cu criterii situaţionale, care presupun luarea în considerare a condiţiilor şi direcţiilor recepţiei.

Fiziologul englez Charles Scott Sherrington (1861-1952) a impus criteriul condiţiilor şi direcţiilor recepţiei. El a realizat o clasificare a senzaţiilor, luând ca punct de reper locul unde sunt plasaţi receptorii. Astfel, unii dintre ei sunt amplasaţi la suprafaţa corpului ( exteroceptorii) , alţii în interiorul organismului, în viscere (interoceptorii) , şi receptori amplasaţi în muşchi ( proprioceptorii) .

senzaţiile exteroceptive (senzaţiile vizuale, auditive, gustative, olfactive, cutanate), senzaţiile interoceptive sau organice (foame, sete, sexuale), senzaţiile proprioceptive (kinestezice) si de echilibru

SENZAŢIILE

Exteroceptive

Vizuale

Interoceptive Proprioceptive

Auditive Olfactive Gustative Cutanate Organice KinesteziceEchilibru

Tactile

Termice

Algice

Senzaţiile vizuale sunt rezultatul acţiunilor undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali. Ochiul uman s-a adaptat pentru recepţionarea undelor din registrul 390-800 milimicroni. Între aceste limite se află toate lungimile de undă corespunzatoare culorilor fundamentale ale spectrului luminii terestre. Undele stimulează ochiul omului, iar acesta vede obiectele colorate într-o nuanţă cromatică corespunzătoare lungimilor de unda reflectate. Daca un obiect absoarbe toate undele luminoase, el este vazut ca fiind ‘negru’ sau apropiat de negru. Daca le reflecta pe toate in egala masura este vazut ca fiind alb sau , iar daca le reflecta selectiv, este vazut ca avand una din cele sapte culori ale spectrului. .

Proprietăţi de bază ale senzaţiilor vizuale: ☻ Tonul cromatic - diferentiaza culorile unele de altele si este dat de lungimea de unda corespunzatoare. -pentru rosu: 760 milimicroni -pentru verde: 500 milimicroni

☻Luminozitatea - exprima locul pe care il ocupa aceeasi culoare pe o scala in care cea mai luminoasa culoare este albul, iar cea mai putin luminoasa este negrul. ☻Saturaţia - exprima puritatea culorii. Cele mai multe obiecte nu au culori pure. Ele reflecta o lungime de unda de baza, dar si alte lungimi.

Combinarea acestor trei însusiri duce la un număr mare de nuanţe cromatice.Un om obisnuit reuseste sa diferentieze circa 500 de nuante cromatice, pe cand un pictor cateva mii. În viata si activitatea oamenilor, culorile au, in primul rand, un rol de semnalizare (semnalizeaza existenta unor obiecte, procese, reguli). Dar ele au si o incarcatura energetica dependenta de lungimea de unda care le corespunde si prin care influenteaza fiinta umana, activând-o sau calmând-o.

Senzatiile auditive sunt de 3 feluri:

verbale – sesizarea sunetelor unei limbii muzicale – sesizarea notelor musicale, a melodiilor zgomotele – au atat efect pozitiv cat si negativ

Proprietăţi ale senzaţiilor auditive:

oinaltimea (numarul de vibratii/sec);

ointensitatea (marimea oscilatiilor:

sunete puternice, medii, slabe); otimbrul (forma undei).

Stimulii sunt undele sonore care actioneaza asupra analizatorului auditiv. Senzatia subiectiva care apare atunci cand receptionam undele sonore poarta numele de sunet.

Urechea umana recepteaza numai undele sonore cu o frecventa

cuprinsa intre 16 si 20.000 vibratii pe secunda. Sub 16 vibratii pe secunda sunt infrasunete, iar peste 20.000 vibratii pe secunda sunt ultrasunete. Sunetele provin din vibratii ale aerului sau ale obiectelor. Fara aer (sau un alt mediu de transmitere), nu ar exista unde mecanice. Fara un organ de simt receptor nu ar exista sunete.

Senzaţiile olfactive (mirosul) sunt provocate de particulele volatile care pătrund în fosele nazale odată cu aerul si se dizolvă in mucoasa nazală. Mucoasa olfactivă ocupă o suprafaţă de 2,5 cm2 în fiecare narină, inclusiv în treimea superioară a septului şi cornetului superior . Senzaţii olfactive principale (prisma olfactivă Hening) mirosuri de flori mirosuri de fructe mirosuri de putrefacţie mirosuri de condimente mirosuri de prăjire mirosuri de răşină

Funcţiile sensibilităţii olfactive selecţia hranei activitatea sexuală şi instinctuală adaptarea la mediu, intervine în protecţie şi recunoaşterea mediului îmbogăţirea vieţii psihice a individului, prin reacţii afective pozitive sau negative stimulează activitatea secretorie şi motorie reflexă a tractului digestiv

Pragul de sensibilitate olfactivă este cantitatea minimă de subst.

odorizantă care produce o senzaţie olfactivăse măsoară; cu olfactometrul.

Factorii de care depinde pragul de sensibilitate olfactivă:   

tipul de substanţă, gradul de concentraţie, de persoană lumina - stimulează olfacţia temperatura: − −

optimă 37- 38° C ↑ temp. determină ↓ sensibilităţii olfactive (prin uscarea mucoasei olfactive)

umiditatea - în aerul uscat concentraţia substanţei trebuie să fie mai mare vârsta: sensibilitatea olfactivă este în creştere între 6 şi 25 de ani după această vârstă scade treptat

sexul - băieţii au acuitate olfactivă mai scăzută decât fetele ovulaţia, graviditatea - cresc acuitatea olfactivă foamea - creşte pragul de sensibilitate olfactivă saţietatea - scade pragul de sensibilitate olfactivă stări patologice: hiposmie, anosmie → boli ale nasului, lezarea mucoasei olfactive hiperosmie → graviditate, halucinaţii olfact. în tumori, boli psihice

Gustul este unul dintre simţurile chimice ce se bazează pe capacitatea limbii de a dizolva şi de a recepta calităţile chimice ale stimulilor. sunt produse de papilele gustative de la nivelul limbii care dizolva si recepteaza calitatile chimice ale ale stimulilor. diferentiaza gusturile (gusturile principale – dulce, acru, sarat si amar), calitatile chimice ale alimentelor, bauturilor, medicamentelor etc. ca si senzatiile olfactive, apara omul fata de substantele nocive si contribuie la instalarea sau mentinerea diferitelor stari afective.

Tipuri de gusturi: Sărat -depolarizează celulele receptoare pentru gustul sărat -perceput pe întreaga suprafaţă a limbii -mecanism → influx pasiv de Na+ prin canale apicale

Dulce

-depolarizează celulele receptoare pentru gustul dulce -se percepe cu vârful limbii -mecanism → se leagă de receptorii membranari cuplaţi cu proteina Gs

Acru -depolarizează celulele receptoare pentru gustul acru -este perceput pe părţile laterale ale limbii. -mecanism → depolarizează celulele receptoare prin: -deschiderea canalelor de H+ -blocarea canalelor apicale de K+

Amar -depolarizează celulele receptoare pentru gustul amar -este perceput de receptorii gustativi de la baza limbii -mecanism →se leagă de receptorii membranari cuplaţi cu proteina Gq

Factorii de care depind senzaţiile gustative: temperatură lumină suprafaţa de aplicare durata aplicării graviditate prezenţa senzaţiei de foame modificări ale compoziţiei sângelui factori de ordin psihofiziologic

Senzaţiile cutanate fac parte din categoria senzaţiilor exteroceptive sau extero-informative, furnizându-ne informaţii despre diferite însusiri ale obiectelor si fenomenelor din lumea externă. Senzaţiile cutanate se împart in 3 categorii:

Tactile

Se produc prin simpla atingere sau prin presiune a unui stimul pe o anumită zonă sau un punct al pielii.

-Excitantul lor este reprezentat de factura suprafeţelor obiectelor cu care intrăm în contact -Permit cunoaşterea unor însuşiri ale obiectelor de genul : netezirea, asperitatea, duritatea, etc -Împreună cu senzaţiile chinestezice contribuie la perceperea întinderii si formei obiectelor. Activitatea manuala, inclusiv scrierea, fiind imposibilă fara ele. -Proiecţie corticală: lobul parietal, aria somatoestezica

Termice

Reflectă si ne edifică asupra diferenţei dintre temperatura propriului corp ( constanta biologica) si temperatura mediului ambiant sau a obiectelor cu care venim in contact. -Permit cunoaşterea propietăţilor calorice ale obiectelor -Se include in mecanismele de termoreglare -Stimulii la care răspund sunt daţi de temperature diferită a corpurilor cu care pielea noastră vine în contact -Proiecţie: lobul parietal -În anestezie senzaţiile termice sunt primele care dispar si ultimele care reapar. Receptorii specifici senzatiilor termice sunt: 1. Corpusculii lui Ruffini –pentru cald 2. Corpusculii Krause – pentru rece

Algice (de durere)

-proprii nu doar pielii ci si altor organe, ele semnalizează o

agresiune mecanică, termică, chimică, electrică asupra tegumentului. Adaptarea la nivelul senzaţiilor algice este foarte dificila si de lunga durata.

Fac parte din categoria senzatiilor proprioceptive Rol : -transmit informatii despre miscarile active; -informeaza despre rezultatele propriei activitati. Stimul : -semnale venite de la tendoane,articulatii,muschi. Receptori : -Corpusculi Pacini si Ruffini, organe lendinoase Golgi, fusuri neuromusculare , terminatii nervoase libere aflate in muschi, tendoane,ligament, suprafete articulate. Proiectie conicala - zona senzitivo-moierie a lobului frontal. Dimensiunile experientei senzoriale : - creeaza simtamantul schemei corporale si in genere a Eului. - asigura informatia de organizare si sanctionare,fara de care activitatea motorie nu ar fi posibila. Teorii : -teoria modelului postural (Head, Holmer) -teoria schemei senzorio-motorii asimilate (Piaget).

semnalizeaza schimbarea pozitiei corpului fata de trunchi si a corpului in intregime, cand se fac miscari de rotire si balansare. Ele au rol in: a) stabilirea centrului de greutate a corpului in conditiile in care se petrec schimbari ale pozitiei acestuia. b) mentinerea echilibrului vertical in timpul mersului si al directiei de deplasare c) redresarea starii de echilibru in situatiile in care se produc alunecari sau caderi

• Lumina unei lumanari poate fi vazuta de la 45 de km

departare, intr-o noapte clara si dintr-o zona intunecata. • Ticaitul unui ceas poate fi auzit de la 6-7 metri distanta, in conditii de liniste. • Zaharul poate fi detectat chiar si atunci cand dizolvam o lingurita in 7 litri de apa. • O picatura de parfum poate fi simtita pe tot cuprinsul suprafetei unui apartament spatios de trei camere. • Omul poate mirosi doar 5% din cat poate mirosi un caine. •Limba se obisnuieste cu gustul gumei de mestecat si dupa un timp acesta nu mai este perceput de creier.

Această proprietate a senzaţiilor este legată de intensitatea stimulilor care le provoacă. Nu există însă o relaţie simplă, termen cu termen, între atributele (calitatea) senzaţiei şi atributele stimulului. Dacă între intensitatea unui sunet şi intensitatea senzaţiei auditive relaţia este directă, nu acelaşi lucru s-ar spune despre relaţia dintre intensitatea unui stimul termic şi calitatea senzaţiei produsă de acesta care, tocmai în funcţie de mărimea intensităţii stimulului poate fi o senzaţie obişnuită termică sau una de durere. Intensitatea unei senzaţii este însă reglată nu doar de intensitatea stimulului, ci şi de amplitudinea influxului nervos.

b) Intensitatea senzaţiei trebuie apreciată nu doar în funcţie de forţa fizică a stimulului, ci şi de alţi factori, cum ar fi: •condiţiile concrete în care are loc recepţia (aceeaşi cantitate de excitant poate fi percepută ca lumină puternică în condiţii de întuneric şi abia sesizată într-o cameră luminoasă); •gradul de excitabilitate a sistemului nervos (o anumită valoare va avea aceeaşi cantitate de intensitate pentru un sistem nervos excitabil şi cu totul alta pentru un sistem nervos slab sau inert); •existenţa sau nonexistenţa unor dominante organice pentru stimulii respectivi (în stare de foame, chiar şi cea mai mică stimulare alimentară este trăită foarte intens de individ). c) Durata senzaţiei Această proprietate se referă la întinderea în timp a senzaţiei. De obicei, senzaţiile persistă atâta vreme cât acţionează şi stimulul. Sunt însă şi cazuri când ele pot persista şi după încetarea acţiunii stimulului. În aceste condiţii, apar aşa-numitele imagini consecutive. d) Tonul afectiv al senzaţiei Este caracteristica generală a senzaţiilor de a produce stări afective plăcute sau neplăcute, de apropiere sau de respingere a realităţii pe care o reflectăm. Tonalitatea afectivă a senzaţiilor depinde de gradul de satisfacere sau nesatisfacere a trebuinţelor.

Creşterea sau scăderea sensibilităţii, concordant cu modificarea condiţiilor de mediu, poartă denumirea de adaptare senzorială. Adaptarea este un fenomen relaţional, deoarece ia în considerare nivelul iniţial al sensibilităţii, porneşte de la un nivel dat al acesteia, luând apoi valori diferite în funcţie de intensitatea şi durata stimulului. Ea depinde şi de anumite particularităţi morfofuncţionale ale organelor de simţ, ca şi de locul şi rolul acestora în procesul reflectării informaţionale. De obicei, la stimulii puternici sensibilitatea scade, iar la cei slabi, creşte. Analizatorii au fost clasificaţi după rapiditatea adaptării în uşor şi greu adaptabili, primii fiind cei tactili, termici, olfactivi, vizuali, ceilalţi auditivi şi algici. Pe fondul adaptării se manifestă fenomenul contrastului care constă în accentuarea sensibilităţii, creşterea ei ca urmare a intervenţiei excitanţilor de diferite intensităţi, ce acţionează succesiv sau simultan.

Presupune creşterea sensibilităţii unor porţiuni ale unui analizator prin stimularea specifică a altor segmente, învecinate sau îndreptate, ale aceluiaşi analizator. De exemplu, excitarea porţiunii periferice a retinei unui ochi duce la creşterea sensibilităţii porţiunii centrale a celuilalt ochi. Sensibilizarea presupune şi creşterea sensibilităţii unui analizator ca urmare a excitării adecvate a altui analizator. Stimularea analizatorului auditiv cu sunete de o anumită frecvenţă duce la creşterea sensibilităţii bastonaşelor din retină.

d) Legea depresiei Presupune scăderea sensibilităţii prin intermediul aceloraşi mecanisme ca şi la sensibilizare. e) Legea sinesteziei Se referă la unele efecte de intermodelare informaţională, la apariţia unei imagini într-o modalitate senzorială ca urmare a excitării altei modalităţi. De exemplu, stimulenţii acustici produc efecte vizuale şi invers (fenomenele de audiţie colorată sau de vedere sonoră). Toţi ceilalţi stimulenţi produc efecte kinestezice. Sinestezia stă la baza talentului artistic. f) Legea semnificaţiei sau forţei de semnalizare a stimulului o contrazice pe cea a intensităţii: stimulii slabi, dar foarte semnificativi sunt recepţionaţi mai bine decât cei puternici, dar nesemnificativi.

g) Legea compensării Insuficienta dezvoltare a unei modalităţi senzoriale sau lipsa ei conduce la perfecţionarea alteia atât de mult, încât aceasta din urmă preia pe seama ei funcţiile primei. La orbi şi la surzi, se dezvoltă sensibilitatea tactilă, vibratorie, olfactivă. h) Legea condiţionării social-istorice Deşi senzaţiile sunt comune pentru om şi animale, la om ele sunt superioare deoarece suportă influenţa factorilor socioistorici şi socio-culturali. Aceştia, adâncesc, cizelează, perfecţionează unele modalităţi senzoriale; (vulturul vede de la distanţe foarte mari, dar omul distinge sute de nuanţe de griuri datorită perfecţionării profesionale); schimbă ponderea acestora (evită ponderea senzaţiilor vizuale obiective, în dauna celor olfactive); conduce la apariţia unor modalităţi senzoriale noi.