Tibet

REGIUNEA AUTONOMĂ TIBET Caracteristici generale Regiunea Autonomă Tibet ocupă o arie vastă de platouri şi munţi (1221600 km²), fiind situată în Asia Centrală. Se învecinează cu provinciile: Xinjiang Uyghur (în partea de nord-vest), Qinghai (în partea de nord-est), Sichuan (la est), Yunnan (sud-est), Kasmir şi statele Myanmar, India, Bhutan şi Nepal (în partea sudică). Înainte de anul 1950, Tibetul a fost în mare parte izolat de restul lumii, acest lucru contribuind la conturarea unor comunităţi culturale şi religioase marcate de budismul şi limba tibetană. Pe parcursul afirmării identităţii sale culturale, s-au făcut eforturi reduse pentru a facilita comunicarea cu exteriorul, această politică având la momentul actual profunde reverberaţii negative, legate mai ales de dezvoltarea economică a regiunii. Procesul de încorporare a Tibetului în cadrul Republicii Populare Chineze a debutat în anul 1950 şi a rămas o problemă extrem de controversată. Mulţi tibetani consideră acţiunile şi politicile statului chinez ca fiind ameninţări profunde cu caracter invaziv, însăşi prezenţa populaţiei chineze în teritoriul tibetan fiind percepută ca o ocupaţie de către o putere străină. Chinezii, pe de altă parte, consideră că Tibetul a fost parte de drept din China timp de două secole şi că au contribuit din plin la eliberarea acestei regiuni de la instaurarea unui regim represiv, în care mare parte din populaţia locală ar fi trăit în iobăgie.

Fig.1. Poziţia geografică a Regiunii Autonome Tibet

În anul 1959 a avut loc o mare revoltă împotriva administrației chineze, în urma căreia Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor a trebuit să se refugieze şi să formeze un guvern în exil, la Dharamsalla, în nordul Indiei. În luna martie 2008 au avut loc mari proteste ale tibetanilor, inclusiv în regiuni din China care nu fac parte din Tibet, proteste care vizează independenţa regiunii, deşi 1

Dalai Lama afirmă că acest lucru nu este vizat în mod necesar. Protestele cer ca lui Dalai Lama să i se permită să revină în Tibet. Se propune ca Tibetului să i se acorde cel puțin o autonomie sporită, sub conducerea lui Dalai Lama, asemănătoare cu cea din anii ‘50, înainte ca acesta să se refugeze în exil, însă autorităţile din China nu sunt de acord cu concesiile politice, ci au concentrat forţe poliţieneşti pentru ţinerea sub control şi afirmă că tulburările se datorează exclusiv lui Dalai Lama. Protestatarii au considerat Jocurile Olimpice de vară din 2008 care au avut loc la Beijing ca o bună oportunitate de a-şi face cunoscute revendicările. Protestele au început chiar de la aprinderea flăcării olimpice. Există un adevăr în ambele afirmaţii, deşi opinia publică din afara Chinei (mai ales cea din Occident), a tins să ia partea Tibetului ca stat independent (sau cel puţin regiune autonomă). În momentul de faţă există şi o serie de opinii contrarii ideii de independenţă a Regiunii Autonome Tibet, statele care se opun fiind de regulă federaţii, încercând astfel prin politica dusă evitarea fragmentării şi a apariţiei diviziunilor teritoriale independente din sânul lor, considerând acest fapt ca fiind generator de disfuncţii şi diminuare a puterii. Relieful Acum 20 de milioane de ani,a avut loc ciocnirea plăcilor continentale:cea asiatică, europeană şi cea indiană, în urma căreia a rezultat cel mai tânăr platou din lume - Platoul QinghaiTibet. Munţii care s-au format în urma ciocnirii plăcilor reprezintă scheletul platoului Tibet. Munţii Kunlun se desfaşoară de la vest la est în nordul platoului Tibet. Tot în nord se desfaşoară depresiunile Tarim şi Qaidam.

Fig.2. Podişul Tibet

Regiunea Autonomă Tibet ocupă cea mai mare parte din Podişul Qinghai-Tibet, cunoscut şi sub denumirea de “acoperişul lumii”. Acest podiş este cel mai înalt din lume, având o altitudine medie de 4785 m şi o suprafaţă de peste 2 mil km². Podişul Tibet este un fragment al scutului chinez care a fost antrenat în mişcările orogenice ce au condus la formarea Munţilor Himalaya şi Karakorum. Morfologia de ansamblu a podişului evidenţiază prezenţa suprafeţelor plane în asociere cu depresiunile endoreice şi a lanţurilor montane de peste 6000-7000 m orientate vest-est.

2

Fig.3. Peisaj glaciar (a) şi carstic (b) în Regiunea Tibet

Topografia podişului Tibet este caracterizată de existenţa a trei zone naturale: Platoul Tibetului de Nord – se desfăşoară între munţii Kunlun, Tanggula, Kangdese şi Nyainqentanglha, acoperind două treimi din regiune. Valea sudică a Tibetului – se desfăşoară între munţii Kangdese şi Himalaya şi este străbătută de râul Yarlung Zangbo şi afluenţii săi. Canionul Tibetului de Est – are în componenţă munţi înalţi, cu o orientare est-vest care mai apoi devine sud-nord, apparţinând lanţului muntos Hengduan. Relieful regiunii autonome Tibet este alcătuit din: munţi foarte înalţi, înalti, cu altitudine medie, munţi joşi, precum şi dealuri şi câmpii. În această regiune se dezvoltă mai multe tipuri de peisaj: peisaj glaciar, carstic, vulcanic. Este cel mai tânăr platou alpin din lume şi totodată reprezintă obârşia celor mai importante fluvii din Asia: Mekong, Yangtze, Hoanghe, Irrawady, Salouen, Tsangpo (mai cunoscut sub numele de Brahmaputra), Indus şi Sutlej, cursuri de apă care ajung în câmpiile chineze şi indiene, apoi în Marea Chinei, Marea Arabiei sau Oceanul Indian. Totodată, Tibetul dispune de lacuri ce se pot constitui în facilităţi de stocare a apei, aşa cum sunt : Koko-Nor, Tengri-Nor, Aiag Kum Kul sau Aru Cho. Relativa varietate a reliefului tibetan conferită de alternanţa unor suprafeţe cvasiplane şi văile adânci cu aspect de canion, se constituie ca un factor restrictiv datorită trăsăturilor induse de morfometrie, morfologie şi litologie. Clima Deşi tibetanii fac referire la ţinuturile lor ca fiind ţinuturile zăpezilor, în general, clima este uscată. Mare parte din Tibet primeşte doar 460 mm de precipitaţii anual, majoritatea lor căzând în timpul lunilor de vară. Munţii Himalaya acţionează ca o barieră în calea musonului (vânturile de sud), astfel că precipitaţiile scad de la nord la sud. Aici umiditatea are valori foarte scăzute iar ceaţa este un fenomen foarte rar întâlnit. Temperaturile la altitidini mari sunt reci, dar în ceea ce priveşte văile mai joase din sud-est acestea sunt mult mai placute. Variaţia sezonieră este minimă, iar cele mai mari diferenţe de temperatură apar la alternanţa zi- noapte. De exemplu, Lhasa, care se află la o altitidine de 3650 m are o temperatură maximă zilnică de 30ºC şi un minim de -19ºC. Temperaturile reci înregistrate dimineaţa devreme şi seara sunt antrenate şi de vânturile gale, acesta fiind prezent în zonă în cea mai mare parte a anului. Din cauza aerului uscat şi rece, cerealele pot fi stocate în siguranţă pe o perioadă de 50-60 de ani, de asemenea carnea uscată şi untul se pot conserva pe parcursul unui an întreg. Tot datorită acestor considerente climatice în această regiune epidemiile sunt foarte rare. Tab.1. Temperatura şi Precipitaţiile în Podişul Tibet

3

Datorită altitudinii însemnate radiaţiile UVB sunt prezente în cea mai mare parte a regiunii tibetane, constituind cauza multor cazuri de orbire a localnicilor. Hidrografia Podişul Tibet este un veritabil nod hidrografic şi principala sursă pentru rîurile care parcurg teritorii însemnate ca suprafaţă aparţinând Asiei de Est, de Sud-Est sau de Sud. Yarlung-Tsang-Po este considerat de unii ca fiind cel mai adânc canion din lume (5590 m), şi este puțin mai lung decât Marele Canion, astfel el este cel mai lung canion din lume. Fluviul Yarlung Tsangpo izvorăşte din Muntele Kailash şi curge spre est aproximativ 1700 km drenând o secţiune de nord a munţilor Himalaya, înainte de intrarea în canion lângă Pe, Tibet. Canionul are o lungime de aproximativ 241 kilometri cu defileu în jurul Muntelui Namcha Barwa (7756 m) şi îşi croieşte drum prin Himalaya de est. Apele sale coboară de la 3.000 m în apropiere de Pe la aproximativ 300 m la sfârşitul canionului. După acest pasaj fluviul intră în Arunachal Pradesh, India, şi în cele din urmă devine Brahmaputra. Râul Indus, (Leul de primăvară) îşi are izvorul în vestul Tibetului lângă Muntele Kailas, un munte sacru pentru budişti şi hinduşi. Sectorul superior al râului este unul cu adevărat sălbatic, datorită debitului mare al apei condiţionat de energia de relief mare şi de panta accentuată a patului de albie. Este considerat de către mulţi specialişti ca fiind sectorul de râu cu cel mai mare debit de apă din lume, puţini fiind cei care se aventurează să-l traverseze, chiar dacă malurile sunt legate între ele prin cordoane de sârmă sau poduri de lemn. Indusul curge spre vest, apoi în întreaga regiune Kashmir aferentă Pakistanului. Trei alte râuri încep, de asemenea, în partea de vest: râul Xiangquan (Langqên Kanbab "Elefantul de primăvară") care după ce primeşte o serie de afluenţi devine râul Sutlej.Mabja Zangbo se varsă în Ghaghara (nepaleză: Kauriala) apoi devine afluent al fluviului Gange. Râul Maquan (Calul de primăvară) împreună cu o serie de afluenţi primiţi de pe flancul de est al podişului formează fluviul Brahmaputra. Salween îşi are izvorul în centrul Tibetului, de unde curge prin partea estică a acestuia şi a podişului Yunnan apoi intră în Myanmar. Râul Mekong începe în sudul Qinghai sub forma a două râuri-Ang

4

şi Zha-care confluează în apropiere de graniţa Tibetului, apoi curge prin estul Tibetului şi Yunnanul de Vest intrând în Laos şi Thailanda. Tot în Podişul Tibet îşi are obârşia izvoarele celui ce va deveni în avale fluviul Yangtze (Chang Jiang).

Fig. 4. Regiunea Autonomă Tibet – principale lacuri şi artere hidrografice

În ceea ce priveşte lacurile existente în cadrul regiunii noastre, acestea sunt situate în partea centrală, şi la nord-vest de Lhasa, capitala Tibetului: Dangre Yong, Nam şi Siling. La sud de Lhasa se află alte două lacuri mari, Yamzho Yun (Yangzho Yong) şi Puma Yung (Pumo). În vestul Tibetului două lacuri adiacente sunt situate în apropiere de graniţa Nepal-Lacul Mapam, ridicat la rang de zeificare de către budişti şi hinduşi, şi Lacul La'nga. Resursele de apă sunt prezente de-a lungul reţelei hidrografice, însă se cuvine să subliniez faptul că deşi Tibetul se află la o altitudine coonsiderabilă (aproape 5000 m, totuşu există areale unde deficitul de apă se face simţit. Populaţia locală este astfel nevoită să parcurgă distanţe suficientt de mari pentru necesarul aprovizionării cu apă). Solurile sunt aluvionare şi sunt adesea formate din nisipul suflat de vânt formând un strat mai gros de pietrişuri. Culoarea variază de la maro deschis până la gri, în funcţie de conţinutul de humus, care este în general proastă. Regiunea Tibet prezintă în cea mai mare parte a teritoriului său un aspect stâncos induc de morfologia şi structura litologică existentă. Stratul superficial de sol este aproape inexistent, locul acestuia fiind luat de către pchete de rocă rezultate în urma procesului de gelifracţie. Solurile fertile sunt cantonate de-a lungul arterelor hidrografice care traversează aceastză regiune, darr numai în sectorul inferior al acestora, pe distanţe care variază de la un caz la altul. Economia Tibetană este dominată de agricultură de subzistenţă. Din cauza limitării terenurilor arabile, principala ocupaţie a locuitorilor este creşterea animalelor, cum ar fi ovine, bovine, caprine, cămile, iaci, cai. Principalele culturi sunt : orzul, grâul, hrişca, secara, cartoful, diferite fructe şi legume asortate. Tibetul se aflăpe ultimul loc dintre cele 31 de provincii ale Chinei privind indicele de dezvoltare umană, în conformitate cu Programul de Dezvoltare ONU. În ultimii ani, datorită creşterii interesului populaţiei privind religia budistă , turismul a început să se dezvolte tot mai mult, devenind unul dintre cele mai importante sectoare economice susţinut în continuare de 5

autorităţi. Turismul aduce cel mai mare venit prin vânzarea obiectelor de artizanat cum ar fi: pălării, bijuterii din aur şi argint, obiecte din lemn, îmbrăcăminte, ţesaturi, pături şi covoare. Guvernul Popular Central scuteşte Tibetul de toate impozitele şi oferă 90% din cheltuielile guvernului din Tibet. În ianuarie 2007, guvernul chinez a emis un raport care prezenta descoperirea unui mare depozit mineral aflat sub Platoul Tibetan. Depozitul are o valoare estimată la 129 miliarde de dolari şi ar putea dubla rezervele chineze de zinc, cupru şi plumb. Guvernul chinez a văzut acest lucru ca o modalitate de a atenua dependenţa naţiunii de importurile minerale străine. Mulţi critici se tem îinsă, ca exploatarea acestor resurse minerale va afecta ecosistemul fragil al Tibetului şi îi va submina cultura. Pe 15 ianuarie 2009, China a anunţat construirea primei autostrăzi cu acces controlat din Tibet, cu o lungime de 37,9 km în sud-vestul Lhasei. Proiectul urma să coste 227 milioane de dolari Fig. 5. Agricultura de subzistenţă (aratul terenului se face cu iaci) americani. În perioada 18-20 ianuarie 2010 a avut loc în China , o conferinţă naţională privind Tibetul şi zonele locuite de tibetani din Sichuan, Yunnan, Gansu şi Qinghai unde s-a pus în discuţie o strategie de dezvoltare a zonelor mai sus amintite. Strategia de dezvoltare are ca scop creşterea veniturilor rurale tibetane la standardele naţionale până în 2020 şi învăţământ gratuit pentru toţi copiii din mediul rural. China a investit peste 310 miliarde de yuani ( 45 de milioane de dolari americani) în Tibet începând cu 2001. Pib-ul Tibetului se dorea să ajungă la 43,5 miliarde de yuani în 2009, cu 170% faţă de anul 2000, cu o creştere anuală de 12,3 % în ultimii 9 ani. Resurse naturale Deşi Tibetul este bogat în resurse minerale, economia sa a rămas subdezvoltată. Cercetările efectuate în anul 1930 în districlele Kailas şi Mapam din vestul Tibetului au descoperit resurse importante de aur , mari depozite de borax, precum şi rezerve de radiu, fier, titan, plumb şi arsenic. Echipele de investigaţie din anii următori au raportat existenţa a unor mari varietăţi de minerale şi minereuri. Cele mai importante dintre acestea includ depozite mari de cupru lângă Qulong la est de Lhasa şi Yulong.

Fig. 6. Potenţiale mijloace de valorificare a resurselor naturale regenerabile

De asemenea există în regiune resurse de granit, în apropierea localităţii Ningjin şi cărbune în apropiere de Changdu; depozite de minereu de fier în concentraţie de înaltă calitate în munţii Tanggula. 6

Datorită morfologiei albiilor de râuri există un potenţial hidroenergetic remarcabil datorită debitului considerabil al principalelor artere hidrografice, însă infrastructura existentă în momentul de faţă nu permite dezvoltarea acestei subramuri economice de valorificare. Există de asemenea şi un potenţial mare al energiei regenerrabile geotermale, eoliene şi solare. Reţeaua de aşezări În Tibet există aproximativ 800 de aşezări. Lhasa este capitala Regiunii Autonome Tibet care concentrează o populaţie de peste 400 mii locuitori împreună cu aria metropolitană aferentă (vezi fig.7), aceasta conţinând de altfel două situri ale Patrimoniului Mondial: Palatul Potala şi Norbulingka. Acestea au fost reşedinţe ale lui Dalai Lama.

Fig. 7. Aria metropolitană a capitalei Lhasa

Fig. 8. Lhasa

Al doilea oraş ca mărime din Tibet, Shigatse se află situat la vest de Lhasa şi are o populaţie de 92 mii locuitori. Alte oraşe importante sunt Gyantse şi Qamdo, Shiquanhe, Naghhu, Bamda, Rutog, Nedong, etc. Am convenit asupra sintagmei de reţea de aşezări în detrimentului termenului de sistem datorită slabei conturări a relaţiilor de tip sistemic stabilite între aşezările din Tibet. Şi aici remarcăm puternice discordanţe în sistemul urban ca urmare a dezechilibrului indus de către relaţia rang-talie. Conform acestei reguli oraşul de rangul doi trebuie să deţină cel puţin jumătate din populaţia oraşului care deţine întâietatea. Or în cazul nostru, Lhasa concentrează o populaţie de peeste 300 mii locuitori, pe când oraşul situat pe treapta a doua ierarhică are o populaţie de 90 mii locuitori. Utilizarea termenului de reţea este justificată şid atorită faptului că între aşezări nu există o bune conexiune, o comunicare “decentă” în ceea ce priveşte fluxurile biunivoce de substanţă, energie şi informaţie. Infrastructura de transport este una modestă, asupra acesteia lasându-şi amprente puternice şi condiţionările morfologice care acţionează uneori ca veritabile bariere inexpugnabile sub aspectul fluxuriilor economice.

7

Lhasa este din punct de vedere administrativ considerat un oraş-prefectură, acesta având pe lângă aria sa metropolitană care constă din districtul Chengguan, încă şapte provincii rurale (Lhünzhub, Damxung, Nyêmo, Qüxü, Doilungtêqên, Dagzê, Maizhokunggar). Potenţialul turistic este unul remarcabil, favorizând sporturile de iarnă şi schi, la care se adaugă turismul cultural şi religios, reprezentat de către Lhasa şi mănăstirile budiste (vezi fig.9).

Fig. 9. Principalele atracţii turistice din Tibet

Structura etno-lingvistică Limba oficială în Tibet este tibetana, care este vorbită în numeroase dialecte regionale. Practic aproape fiecare populaţie cantonată pe cursul unei văi vorbeşte câte un dialect, contribuind astfel la mozaicarea lingvistică a regiunii. Populaţia este în mare parte tibetană, alături de aceştia convieţuind chinezi, populaţia Monba, Lhoba şi alte naţionalităţi minoritare. Astfel majoritatea oamenilor din Tibet au aceeaşi origine etnică, practică în mod tradiţional aceeaşi religie (budistă) şi vorbesc aceeaşi limbă. Cu alte cuvinte este o cattegorie de populaţie cu numeroasee segmente de omogenitate. Limbile tibetane şi Birmane sunt legate între ele deşi sunt intangibile în formele lor moderne. Graiul Tibetan a dezvoltat un model de dialecte regionale si subdialecte care pot fi reciproc înţelese de către voorbitori. Dialectul vorbit în Lhasa este considerat ca fiind limba oficială a Regiunii Autonome Tibet. Existăă de asemenea două nivele sociale de vorbire: unul onorific ;I unul vulgar, utilizarea lor depinzând de statutul relative social al emiţătorului şi receptorului în cadrul unui dialog. Populaţia tibetană manifestă un comportament repulsiv la adresa chinezilor tibetani, percepându-I pe aceştia ca invadatori şi duşmani ai pooporului tibetan.

8

Concluzii Prin prisma celor de mai sus putem considera Regiunea Autonomă Tibet ca înglobând suficiente disfuncţionalităţi care să-i confere statutul de teritoriu în involuţie. Sigur, principalul segment teritorial care accentuează şi împiedică dezvoltarea regiunii este morfologia existentă, la care se adaugă slaba calitate şi distribuţie a solurilor. Agricultura practicată aici este una ancestrală, de subzistenţă şi constituie practic principala ocupaţie a localnicilor, alături de creşterea animalelor. Rezilienţa regiunii Tibet se poate realiza prin implementarea unor soluţii viabile menite să atenueze şi de ce nu chiar să combată disfuncţionalităţile existente, iar acest lucru nu este posibil decât prin oferirea unei alternative de metamorfoză a economiei, trecerea de la un profil monofuncţional la unul competitiv, valorificând resursele existente în teritoriu. O altă problemă dificil de surmontat de către autorităţile tibetane este conflictul de factură politică dus împotriva statului chinez. Aceştia din urmă caută sa exploateze resursele naturale şi să împiedice declararea Tibetului ca stat independent. Sistemul de transport este unul precar în cea mai mare parte, însă în ceea ce privşte acest segment s-au luat câteva măsuri, cum ar fi spre exemplificare construirea trans-tibetanului. Clima se constituie ca un veritabil factor restrictiv, datorită radiaţiilor puternice, care împreună cu altitudinea ridicată şi implicit scăderea cantităţii de oxigen conduc la apariţia şi manifestarea unor boli. Cazurile cele mai elocvente sunt cele de orbire (cataractă) şi astm bronşic. Tot legat de climă, se poate preciza faptul că în urma manifestării fenomenului de încălzire globală, comportamentul gheţarilor de vale aferente culmilor muntoase himalayene de pe versanţii nordici a fost afectat, aceştia generând deseori inundaţii şi revărsări ale cursurilor de apă populate cu aşezări umane. Industria este localizată punctual, fiind concentrată doar în marile oraşe ale regiunii şi care nu deţin un profil diversificat sub aspectul producţiei. Una dintre principalele pârghii de lansare economică este valorificarea resurselor subsolului care sunt însemnate cantitativ şi au un profil divers însă acestea nu pot fi valorificate în contextul economiei actuale a Tibetului datorită inexistenţei unei infrastructuri tehnologice de calitate menită să asigure exploatarea şi prelucrarea acestora. Asupra acestor resurse manifestă interes statul chinez care oferă şi un plan de exploatare şi gestionare a resurselor, însă aceştia se lovesc de comportamentul refractar şi repulsiv al autorităţilor tibetane care nu doresc o colaborare deeschisă.

9