Texte Ion Pribeagu

March 12, 2017 | Author: api-3725421 | Category: N/A
Share Embed Donate


Short Description

Download Texte Ion Pribeagu...

Description

TEXTE EXCEPTIONALE DE

ION

PRIBEAGU

Biografie Ion Pribeagu Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târguşorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meşteşugul poeziei, posedând talent din belşug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reuşea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viaţa lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet şi umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, aşa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri şi alţii. A scris şi el "pentru sertar", dar aceste realizări le ţinea numai pentru el, strânse într-un dosar şi ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ şi poznaş vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creaţii, intitulate chiar de el "IMPERTINENŢE". În ultima parte a vieţii sale, a intenţionat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conştiinciozitatea şi etica lui profesională nu l-au lăsat să depăşească o anumită limită în relaţiile lui cu cititorii.În mai 1973 a fost publicat acest volum, în primã editie, sub prefaţa lui Louis Gallian.

Chitanta Tanta, domnisoara Tanta E-o duduie foarte sic, Zvelta, cu chi mari si negri Cap superb, nasucul mic, Picioruse dulci si durde Si cand trece prin Tei Toti birjarii o admira : - Ma, halal de mama ei ! Ce profesie are Tanta ? Uite, n-as putea sa spun ; Nici nu ma intereseaza Chiar daca o presupun. Dar cum Tanta-i delicioasa Si-are maniere fine, Nici nu vreau sa stiu ce face Nici cu ce si nici cu cine. Ca vecini de bloc, se-ntampla

1

Ca sa-i cer un ac sau ata, Sau imi cere ea o carte Pana maine dimineata. O vecinatate draga Ne-a prins zilele-n catuse Ca ades intru la Tanta Fara sa mai bat la use. Tot asa-ntr-o seara intru Era iarna grea si ger, Si-o gasesc in pielea goala Stand langa calorifer. Naucit de frumusetea-i Dau sa ma retrag un pic Insa Tanta-mi spune : - Intra, Intra draga, nu-i nimic ! Am intrat si beat de farmec O-ntreba-i plin de mister : - Pentru ce stai goala, scumpo Tot langa calorifer ? - Fiinca-a fost proprietarul, Mi-a raspuns sagalnic Tanta Si-uite mi-am platit chiria, Iar acum, usuc chitanta

SUNT PACATOS, PARINTE ! La parintele Vintila Vine-Arvinte, cam sfios Si ii spune: - Fie-ti mila De un suflet pacatos ! Chiar in saptamana mare Cand tot omul e smerit Si posteste cu-ndurare, Uite, AM PACATUIT ! - Ai furat ? intreaba popa, - Nu, Prea-Sfinte ! Fara vrere M-am dat diavolului, hopa C'o gradina de muiere ! - Vai de mine, vai de mine .... Greu pacat ai savarsit... Insa daca-mi spui cu cine, Poate fi-vei mantuit ! - Nu pot, a raspuns Arvinte Sa-mi fac chinul si mai greu Nu pot s-o divulg, Parinte,

2

Ca ma bate Dumnezeu ! ... Era'nalta si frumoasa, Parul blond si ochi de jar, Gura dulce, voluptoasa, Dintii de margaritar... - Nu cumva ai fost cu Tantzi Din Smardan, de peste drum ? - Nu pot s-o divulg, ca Domnul Ma trazneste chiar acum ! ...Si-avea flori la cingatoare, Trup de crin imbobocit, Mijlocel de fata-mare, Numai buna de iubit... - Poate-ai fost cu Mitza Creatza Cea usoara ca un fulg ? Din Buzesti ? - Cere-mi si viata, Insa nu pot s-o divulg ! ... Durdulie, 'mbujorata, Numai cantec, numai joc, Cand te-a strans in brate-odata, Ai simtit in vine foc ! - Mai, Arvinte-ai fost cu Leana, Care sade pe Neptun ? - Sfinte, geaba-mi zgandari rana, Fiinca tot nu pot sa spun ! ... O comoara tainuita, Frunct in dragoste scaldat, Toata plina de ispita, Toata plina de pacat... - Bine, du-te, mediteaza, Si vii maine mai dispus, Domnul sa te aibe-n paza, - Sarut dreapta ! Si s-a dus. Ajungand in colt, ca vantu', S-a-ntalnit cu Calistrat Care l-a-ntrebat: - Prea Sfantul De pacat te-a dezlegat ? - Inca nu ! raspunse-Arvinte Foarte vesel si vioi, Dar aflai de la Parinte Inca trei adrese noi !

3

Acelei care a plecat Strofe ştrengare, 1930 Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră, Din odaita plină de senin, În grabă, ai uitat o floare-n glastră Şi pijamaua ta de "crepe de chine". Sărmana pijama cu flori bizare, În care-ai râs atât, nici nu credea Ca va veni o zi amară-n care Ai să ne uiţi, pe mine şi pe ea. De-atunci, şedem în fiecare seară În faţa sobei pline de cărbuni Şi depănam povestea iar şi iară, Ca doi prieteni buni. Ştiind c-atât de mult îţi fuse dragă, O-mbrăţişez sub vraja din amurg, Prin falduri îmi adorm privirea vagă Şi-i mângâi fiecare brandenburg. Şi noaptea, prin apusuri cristaline, Când dorul sparge-al lacrimilor dig, O culc in pat alăturea de mine Şi-o invelesc, ca să nu-i fie frig.

AMICUL ION La vestitul doctor Costea Vine Ion de la Copou: -Buna ziua, domnu' doctor, Mi-a intrat o teapa-n . . . . ou! Pacientul se dezbraca Doctorul il urca-n pat Si cu mare atentiune Cerceteaza-n lung si lat. 4

Ia luneta O fixeaza Ia penseta O flambeaza Scoate teapa Pensuleaza Pune vata Bandajeaza Pune fese Si panseaza Scoala omul Si-l aseaza. Pacientu-achita taxa Si apoi satisfacut Ii da doctorului mana: - Buna ziua! -Va salut! Peste-un timp, aproape-o luna, Vine amicul Ion din nou -Uite, domnu' doctor, iarasi Mi-a intrat o teapa-n ou! ................... Pacientul se imbraca Si achita taxa-n graba... Cand, deodata, domnul doctor Foarte curios, intreaba: -Ia sa-mi spui domnule draga (Care vii de la Copou) Cum se-ntampla ca intruna Iti tot intra teapa-n...ou? -Ma iertati, domnule doctor, A raspuns omul, "solemn", Dar nevasta-mea e schioapa Si-are un picior de lemn !

AMINTIRI Nu s-au mai vazut aproape De vreo cincisprezece ani, De pe cand umblau la scoala: 5

Ambele in Botosani. Anii trec pe nesimtite Cum trec visele si ele Si s-au intalnit pe strada Amandoua tinerele: -Nici nu stii ce bine-mi pare Scumpo, ca ne-am revazut... Sa ne povestim crampeie Si-amintiri despre trecut! Au vorbit de film, de Beatles, De artistii consacrati, Despre moda, despre blanuri Si apoi despre...barbati. -Ia sa-mi spui, iubita Cleo, Insa cu sinceritate, Cum petreceti, tu cu sotul Clipele de voluptate? -Spune-mi-o cu de-amanuntul Pentru ca prin jocul firii Stim deja ce inseamna aia Care-i baza omenirii... -Draga mea, Ionel m-adora Ma dezmiarda ca pe-un miel Si in ce priveste amorul Nu pot sa ma plang defel. Ma saruta cu pasiune Si sa nu spun mai departe, Dar isi face datoria Dupa cum scrie la carte! Dar tu, scumpa mea Ortansa, Ca te-ai maritat devreme, Cum te-mpaci cu-al tau, in visul Indragirilor supreme? -Drept vorbind, a spus Ortansa, N-am ce spune despre mine, Nu o duc rau cu iubirea Insa n-o duc nici prea bine.

6

Si Vasile-al meu e tandru Insa are-o apatie Parca e si parca nu e Cum ar trebui sa fie. Dar cum nu-s din mamaliga Ca sa rabd si nopti si zile Eu m-am dus la doctor Staicu Si mi-a dat niste pastile. Ii pun una in mancare Fara nici o emotiune Si de-atuncea merge treaba Admirabil, o minune! Da-ntr-o zi cand stam la masa Nu stiu cum, dar lui Vasile Ca sa-i stimulez dorinta I-am pus doua-trei pastile. A mancat si deodata Fara urma de rusine A sarit in sus, salbatec Si s-a napustit la mine. A smuls toata-mbracamintea, Ce sa-ti spun, m-a facut praf... Nuda, ca pe Sofia Loren De la cinematograf! Ma strangea la piept cu sete De credeam ca-mi sparge coasta Si ma imbratisa naprasnic.... -Ei, si ce vezi rau in asta ? -Nu e rau! Din contra,-mi place! A raspuns Ortans senina, Insa noi, functionarii Luam masa la cantina!

AUTOPORTRET Ca un savant din vremuri vechi 7

Îmi plimb prin cafenele mutra Am păr în nas şi în urechi Şi-aduc puţin cu Brahmaputra Mi-e capul bleg şi lătăreţ, Picioarele: două prăjine, Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Deşi sunt tont şi fonf şi slut Şi am o mască incoloră De cimpanzeu sau de mamut, Tote femeile m-adoră. De sunt urât şi nătăfleţ De n-am nici muşchi, nici intestine Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Sunt mare cât un năpârstoc Şi poţi să mă măsori cu cotul Din loje, nu mă văd deloc Şi în tramvai mă pierd cu totul. Şi-aşa cum sunt de fleculeţ Încât în palmă mă poţi ţine, Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui Şi o alură imbecilă. În loc de nas am un cucui Şi-s cocârjat ca o gorilă. N-am simpatii şi n-am dispreţ Şi n-am nici maniere fine; Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Am trupul plin de vânătăi Şi pe chelie, fire creţe Şi am luat chiar premiu-ntâi La un concurs de frumuseţe. Şi dacă n-am profil semeţ, Nici umeri laţi, nici şolduri pline,

8

Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Când intru-n baie, voluptos, Urmat de membrele-mi confuze, Mă simt atâta de frumos De parc-aş fi ales de muze. Mă oglindesc şi-n mod glumeţ Mă felicit şi-mi zic în mine: Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! În fine, sunt un specimen Cum nu-i al doilea sub soare, De n-am la Academie jeţ Şi n-am smaralde sau rubine, Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

Cand va vorbi femeia ... … Vor tremura in haos vibrari de oale sparte Si-n lumile de cratiti si de tigai desarte, Vor fumega in spasme de fumuri violete Anemice sarmale, Si ftizice cotlete, Si arse maioneze vor plange-n ziua ceea, Cand, searbada, vorbi-va la Camera femeia. Va lesina pamantul si largurile firei, Se vor mandri matroane din Teiu Si Dealu-Spirei. Si vor ofta barbatii, Si vor tipa copiii. S-o umple de alaiuri meleagul Romaniei, Si jale fi-va-n case si plans afara fi-va, Cand va tranti cu pumnul in masa Paraschiva. Va naste zvon de glasuri, interpelari Si tropot, Atacuri, intreruperi cu aiurari de clopot, Vor naste toalete si va domni Nimicul.

9

Intr-un proiect de lege se va trezi Ibricul, Si pudra, Si juponul, Chiulotii si caleasca, Cand, searbada, vorbi-va la Camera Popeasca.

Cel cu doua Se zvonise-n oraselul De pe deal, Chilia noua, Cum ca Huma Haskelovici Zice-se ca are doua. Nimeni nu stia ce-s alea Daca-s albe sau galbui Doar atat, ca el le are Si-amandoua-s ale lui. Poate are doua case ? Doua vaci, doua mâte ? Doua gainusi motate ? Poate doua porumbite ? Nu, niciuna dintr-acestea Dar fiind sigur ca le stiti Va comunic ca sunt alea Chiar la care va ganditi. Insa fetele-ntre ele Rusinoase, sum sunt toate Isi spuneu cu preciziune : - Nu se poate ! Nu se poate ! Zau, santem niste vacute Cum ne intra-n creier noua Toata lumea s-aiba una Numai Huma s-aibe doua ? Numai Hana Iosub, prinsa De-al amorului jaratec Si la gandul c-are doua Si e si baiat simpatic. S-a indragostit de dansul De la prima scaparare Si mai mult, sa se convinga Daca-ntr-adevar le are. Il pandea la strand sa-l vada Dezbracandu-se pe chei 10

Ce nu face-o fata culta Pentru viitorul ei ? Azi asa si maine iarasi A jucat in asa fel Pana cand, la urma urmei Ea s-a maritat cu el. Insa vai, in noaptea nuntii Dupa ce-a trecut furtuna Hana-a observat ca Huma A lucrat numai cu una. Foarte indignata fata De metodele aceste L-a-ntrebat : -Asculta Huma Dar cealalta unde este ? - Unde vrei sa fie scumpo ? E la rabin, draga fata ! La noi nimeni nu lucreaza Cu-amandoua deodata ! Doar cand una oboseste Si tu esti inca in verva, Este bine-ntodeauna Sa ai piesa de rezerva. - Poate asa e ritualul ? S-a gandit Hana Iosub Si-n familia lui Huma Cele sfinte-s cu surub ? Si plangea sarmana Hana Varsand lacrimi mari cat cana Fiinca Huma niciodata N-a intrebuintat pe-a doua. A trecut o luna - doua Si-ntr-o seara, fara luna In alcovu-ndragostitei Giugiulindu-se-npreuna Ea i-a spus : Asculta Huma Ce-i in mana, nu-i minciuna ! Aia de la rabin draga E cu mult, cu mult mai buna !

În ţara mea În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori, Şi diamante, Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante! 11

Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării, Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării. În ţara mea sunt tei şi plopi, Şi zarea-i diafană, Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană; Şi-n ţara mea sunt flori de myrt, Principiu sau idee, Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee. Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste Ca-n ţara mea sunt trandafiri şi fete Ca-n poveste, Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună, În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea Minciună. Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte Multe Şi pribegesc scrâşniri din dinţi Dar cine să le-asculte, Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege, Când guvernanţii-s de carton Şi nepăsarea Rege?

JURIDICEŞTE Şi veniră din Craiova Şi din Iaşi, din Roşiori Toţi juriştii, toţi maeştrii Şi-ai dreptăţii slujitori Unii slabi, cu favorite, Alţii sluţi ca Tutankamen Toţi veniră cu tomuri şi cu scripte Să asiste la examen. Sala-i plină de discipoli Şi celebrităţi savante Numai capete ilustre Şi figuri interesante Când deodată Domn Profesor Chel şi cu priviri absente S-adresează cu prestanţă Unei nostime studente: -Cum e termenul juridic, Zise el zâmbind agale, 12

Dacă eu aş pune mâna Sub rochiţa dumitale? Fata roşie ca macul Dup'o scurtă meditare Îi răspunse: - Este maestre Atentatul la pudoare! Foarte bine! a spus maestrul, Însã fii bună şi spune Dacã dumneata, mi-ai face Mie, aceiaşi chestiune, Cum juridiceşte Denumirea-n trei cuvinte? Şi răspunse domnişoara: Profanare de morminte!

Rasela I-a murit lui Smil sotia, Draga lui cu ochii mari; Trista-i toata ceainaria, Trista-i strada Mamulari. Era blanda si frumoasa, Alba ca un trandafir... Jale-a fost la Smil,acasa; Jale-a fost la cimitir. Toti plangeau: - Asa o dama, Smil o sa-si gaseasca greu. (Un portret de pus in rama!) Si-a luat-o Dumnezeu! Zece ani de casnicie Nu-s o luna,nu-s un an! Ca femeie si sotie ...Ea era in primul plan. Cui amarul sa si-l spuna? Cui durerea care-l roade? Cand era atat de buna 13

Si atat de cumsecade? Se-ntampla,cateodata, Sa se certe-ntr-adevar! Si Rasela-nfuriata Chiar sa-l scuture de par! Ba,in clipe de vapaie, Ea avea atat lipici, Incat Smil primea bataie De la mainile ei,mici. Dar era atat de mica Si atat o respecta Ca de dragu-i, Smil, adica Bun la suflet,o ierta! ........................... De la cimitir spre casa Rudele s-au risipit Si pe strada neguroasa Numai Smil venea mahnit. Nu stia unde se duce, Mintea-i ratacea hai-hui; Nu-ntalnea nici o rascruce Pentru chinurile lui. Cine,maine dimineata, Va veni sa-i ceara lei? Trista o sa-i fie viata Fara zambetele ei! ........................... Si, trecand lang-o cladire Ce se intalta,protap, Deodata, din nestire-i Cade-o caramida-n cap! Smil ramane mut in strada, De emotie rapus, Nici nu stie ce sa creada Si ridica ochii-n sus.

14

Vede zarea, vede schela Si, mirat de-acest mister Smil intreaba: - Ce, Rasela, Ai ajuns deja in cer?

Regrete eterne Înalt şi deşirat ca o momâie, La căpătâiul meu, un popă laic Citeşte grav, pe nas, un vers ebraic Prin mirosul de naft şi de tămâie. Sicriul e-mbrăcat în stil arhaic Şi-n colţ, Mimi, cu chip ca de lămâie Dorind în amintire să-mi rămâie, Depune un mănunchi de flori, prozaic. Privind, apoi, zabranicul umil, În liniştea odăii sepulcrale, M-a plâns cu lacrimi mari de crocodil ... Şi-ngenunchind, şopti cu multă jale : - « Păcat de el, c-a fost băiat gentil, Dar nici odată nu dădea parale ! »

CICLUL POEZII IMPERTINENTE

Autoprotret Ca un savant din vremuri vechi Îmi plimb prin cafenele mutra. Am păr în nas şi în urechi Şi aduc puţin cu Brahmaputra Mi-e capul bleg şi lătăreţ, Picioarele: două prăjine, Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

15

Deşi sunt tont şi fonf şi slut Şi am o mască incoloră De cimpazeu sau de mamut, Toate femeile m-adoră. De sunt urât şi nătăfleţ Şi n-am nici muşchi, nici intestine, Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Sunt mare cât un năpârstoc Şi poţi să mă măsori cu cotul, Din loje nu mai văd de loc Şi în tramvai mă pierd cu totul Şi aşa cum sunt un fleculeţ Încât mă poţi în palmă ţine Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui Şi o aluniţă imbecilă În loc de nas am un cucui Şi-s cocârjat ca o gorilă N-am simpatii şi n-am dispreţ Şi n-am nici maniere fine Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Am trupul plin de vânătăi Şi pe chelie fire creţe Şi am luat chiar premiul întâi La un concurs de fumuseţe. Şi dacă n-am profil semeţ Nici umeri laţi, nici şolduri pline, Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! Când intru în baie voluptos, Urmat de membrele-mi confuze, Mă simt atâta de frumos De parcă aş fi ales de muze.

16

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ Mă felicit şi-mi zic în minte Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine! În fine sunt un specimen Cum nu-i al doilea sub soare Port pijama şi port joben Şi bătături port la picioare De n-am la Academie jilţ Şi n-am smaralde sau rubine Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

Lupte Greco-romane Se plimbau Avram şi Leibu Într-un bâlci cu panoramă Cu menagerii, şi-n faţă C-o mulţime de reclame Şarpele boa-constrictor, Armăsarul Ducipal, Tot ce-i zugrăvit afară Înăuntru-i natural. Leoparzi, cămile, zebre, Din Uruguai şi Iliş Şi în faţa unui circus, Am citi pe un afiş 500 de lire premiu Va primi acela care, Dacă într-un sfert de oră Va putea să mă doboare Iar pe podium HERCULE Sta cu pieptu-i să ne-nfrunte Muşchiulos şi-nalt şi mare Ca un taur, ca un munte. - Eu , mă duc – a zis Avram , - Tot sunt eu băiat sărac. Şi apoi 500 de lire E o sumă nu e fleac!

17

- Eşti nebun?- exclama Leibu Tu plăpând şi subţirel Cum poţi să te iei la trântă Cu o namilă ca el? - Nu se ştie! Dacă ai şansă Într-o clipă eşti salvat Parcă mititelul David Nu, la-nvins pe Goliat? Şi s-a dus. Iată-i pe arenă În chiloţi pe amândoi, Ca un tanc este atletul Iar Avram, ca un bârzoi. După două-trei minute Se încolăcesc vârtos Se trântesc, se-nping de-a tumba Şi se tăvălesc pe jos. Nici Avram nu se lasă Deşi spart, ghiontit şi rupt Ba că este iar deasupra Ba că iarăşi dedesubt. Cam după un sfert de oră Ca un trăsnet uriaş Avramel e scos afară Ca gunoiul pe făraş. -Ce ţi-a trebuit Avrami?Leibu trist l-a întrebat - Ştiu şi eu ?, Credeam că prinde Ei şi cum s-a întâmplat? - Cum stăteam covrig sub dânsul Mototol, strivit, năuc Mă gândeam ca să mă apăr De unde dracu să-l apuc? Şi, deodată, o minune! Îi văd alea... alea două Pe la noi li se spun altfel, Dar aici, le zice ouă!

18

Şi, ştiind de la tăticu Ce de-l strângi de ouă odată Cade jos şi se întinde Ca o cârpă leşinată. Într-o clipă, ca un fulger Mă înfig cu mâna-n ele... - Ale mele sunteţi! , urlu – Şi erau chiar ale mele!

Leac pentru tuse Când boarea mişcă frunzele pe ram Şi colb de bronz pe pajişti risipeşte La domnul doctor Blatt, intră Avram Şi se plânge bietul că tuşeşte - Îmi sparge pieptul doctore şi sudui Mă încovoi din mijloc şi mă aprind Mă ţine câte-un ceas şi atât mă zgudui Că m-apuc de-un pom, îl mişc tuşind. Mi-am pus bazaleone şi comprese Pahare şi grăsimi şi iod şi mac Încă am spasme, şi tot mereu mai rece Şi nu ştiu singur ce să mă mai fac. - Uite, îţi prescriu,- îi spune doctorul Blatt O singură reţină dimineaţa Una la prânz şi alta pe-nserat Şi n-ai să mai tuşeşti în toata viaţa - Iertaţi, domnule doctor, eu ştiam De la bunicul meu, ce-a stat la ţară, Cum că reţina-i bună – a spus Avram – Pardon, scuzaţi, pentru ieşit afară! -Da, dar Congresul Marei Societăţi Laringolorg care-n Dresda fuse A decretat reţinei calităţi Cu efecte minune pentru tuse. Aşa că faci precum ţi.am spus! Şi lasă Că orice fleac e greu la început Şi poimâine vii la mine, după masă.

19

Să te consult să văd de ţi-a trecut! A treia zi la opt de dimineaţă Când nimeni nu gândea netam-neasam La doctor, pământiu şi tras la faţă Ţânându-se de pântec intră Avram. - Ei cum o duci cu tusea? Ţi-e mai bine? (Încearcă domnul doctor să glumească) - Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine Mai îndrăzneşte acum să mai tuşească...?

Jurideceste Şi veniră din Craiova Şi din Iaşi, din Roşiori Toţi Juriştii, toţi maeştrii Şi-ai dreptăţii slujitori. Unii slabi, cu favorite Alţii sluţi ca Tutankamon Toţi cu tumori şi scripte Să asiste la examen. Sala-i plină de discipoli Şi celebrităţi savante Numai capete ilustre Şi figuri interesante Şi deodată Domn Profesor Chel şi cu priviri absente Se-adresează cu prestanţă Unei nostime studente. - Cum e termenul juridic – Zise el zâmbind agale – Dacă eu aş pune mâna Sub rochiţa dumitale? Fata roşie ca macul După o scurtă meditare Îi răspunde: - Este, maestre Atentat la pudoare!

20

- Foarte bine! A spus maestrul, Însă fi bună şi spune Dacă dimineaţă, mi-ai face Mie, această chestiune Cum ar fi juridiceşte Denumirea-n trei cuvinte Şi răspunse domnişoara - Profanare de morminte!

La masa falimentară Din senin O nenorocire mare, A căzut vijelios Peste vechiul magazin Chic Berlin Herman Woiss et. David Gross Au venit toţi creditorii ??? Mărfuri Catifele şi dantele Şi diverse cifre grele În registre au găsit Weiss se plimbă agitat Şi din cap îşi smulge părul Când constată adevărul Că în curând, imediat Fi-vor amândoi la fel Gross şi el, Declaraţi într-un moment În stare de faliment. - Nu înţelegi deloc momentul Bate-n uşă falimentul Neîndois (Zice Herman Weiss lui Gross) - Eu mă zbucium ca să scap Şi îmi smulg părul din cap Şi tu stai ca un baron Cu mâinile băgate-n buzunar La pantalon –

21

- Îţi smulgi părul! Zise el – Dar de unde ştii matale În acest moment de jale Că nu fac şi eu la fel?

Trei dorinţe De la Houston, înspre Kansas Într-o zi de mai frumoasă Tommy Bill, cowboy texan Vesel călărea spre casă Urâţel era băiatul Şi-nalt n-a fost deloc De aceea el la fete n-a avut nicând noroc I-ar fi drag şi lui să fie, Ferict câteva clipe Cu o o fată şi s-o strângă În grădina cu tulipe Dar cum vine din vecinătate Fetele l-au ocolit, Fiindcă-i ciupit pe faţă Sleampăt şi piperncit. Ce să facă bietul Tommy? Deşi i-a venit cam greu L-a lăsat în voia soartei Că aşa a vrut Dumnezeu. Şi cum stăbătea şoseaua Plină de nisip şi veche Simte că ceva îl pişcă Dinspre ceafă spre ureche. Duce o mână peste umăr Şi prin boarea de lumină Vede în juru-i cum se-nvârte Şi cum bâzâie o albină L-a pişcat din nou, atuncea Tommy mâna a întins-o,

22

Şi-aştepând să zboare aproape Într-o clipă a şi prins-o. Şi cum o ţinea în palmă Însă fără a o închide El aude o voce: - Tommy Fi uman, nu mă ucide. Că eu nu-s albină care Zboară din floare în floare, Ci o zână fermecată De-o ursită vrăjitoare. Şi dacă mă laşi în pace Vie, fără suferinţe Îţi voi împlini prin vraje Într-o oră, trei dorinţe. - Bine! – spune Tommy – bine! Vreau să fiu, dacă-i pe alese, Mai frumos ca Richard Burton Şi la fete să am succese. Să mă vrea, să mă dorească Şi să fie fericite ??? - S-a făcut. A doua care-i? - Cum sunt mic şi n-am fason Să fiu zdravăn şi puternic Ca şi biblicul Samson. Să dărâm c-un pumn o casă Şi de-o fi să lupt cu hoţi Dintr-o singură scatoalcă La pământ să-i culc pe toţi! - Se va face! – a zis albina – Dacă aşa ţi-a fost ideea Dar să nu mai pierdem vremea Spune-mi şi dorinţa a treia. - Mi-e cam greu – răspunse Tom Stai să mă gândesc mai bine... Vreau să fiu, viril întocmai Ca şi calul de sub mine.

23

- Şi asta ţi-oi îndeplini-o!... Zice albina în emfază. Şi acum te du cu Domnul Să te aibă el în pază. Ajungând la han se iută În vitrină şi se vede Nalt, frumos ca un Adonis Chipeş, că nu-i vine a crede. Vasă-zică din dorinţe Două, i s-au împlinit Repede aleargă acasă Se dezbracă gol, grăbit. Şi uitându-se-n oglindă De necaz obrazu-i crapă Fiindă calul de sub Tommy N-a fost armăsar, ci iapă.

Cenzurat Prea onorabilă cenzură Dintr-un acces de zel, fatal Mi-a cenzurat „O aventură” Fiindcă subiectu-i imoral. Sunt intrigat peste măsură Şi trist de procedarea aceasta Şi vreau alături pe Cenzură S-o judecaţi şi dumneavoastră În actul întâi sub luminiţe Şi flori, e-un pat; un pat banal Spuneţi-mi domni şi cuconiţe Dacă un pat e imoral Dar pot susţine cu căldură Că e normal cum sunt şi sfinţii Fiindcă în paturi se născură Nu vreau să fac o glumă proastă Nici ??? de clovn ??? cunoaşteţi dumneavoastră pe când cineva născut pe scaun? În pat întins şi-n pielea goală C-o plapumă acoperit

24

E un tânăr, Nicu Mototeală Ce meditează liniştit. Dacă-i acoperit înseamnă Că nu-s motive de scandal Şi apoi nici gândul nu te îndeamnă Să crezi că-i lucru imoral La recrutare-n clipe grele La baie s-au la doctor Broc Nu te dezbracă până la piele? Şi nu e imoral deloc! Alăturea de pat, sfioasă Şi-nbrăcată şorţ închis Sta o femeie, şi-i frumoasă Ca un heruv din Paradis. Când o femeie chic, gingaşă Stă lângă un bărbat ideal Şi-i spune vorbe vorbe drăgălaşe Găsiţi că este imoral? Deodată puica încântătoare Un glas cu argint de clopoţei Exclamă plină de mirare: - Vai, Nicule, tu eşti ovrei? Şi acum, spuneţi-mi scumpă doamnă Şi domnilor în general Dacă ar fi ovrei înseamnă Un fapt atât de imoral?

Naufragiu După un naufragiu, cumplit Ce i-a scufundat în ceaţă, Şase marinari nevolnici Care-au mai scăpat cu viaţă Înnotând şi zi şi noapte Peste apa plumburie Fură azvârliţi de valuri Pe o insulă pustie. Trei luni s-au hrănit cu ierburi Şi cu peşti găsiţi la mal Îşi făcură şi-o colibă Şi trăiau original Nu le lipsea nimica Ba ades le prisosea. Aveau ierburi, hrană, apă.

25

Doar femeia le lipsea. Rabdă omu-o lună, două, Mai te-agiţi, te consolezi, Însă când te-ajunge jalea Mai că-ţi vine să turbezi. Dar într-o zi, pe-un rest de barcă Ce-a rămas numai crâmpeie Peste malul abrupt deodată Fu zvârlită o femeie. Una singură şi goală Şi frumoasă, o ispită ??? ??? Marinarii toţi zărind-o Năvăliră-n goană mare. Care de care mai degrabă S-o apuce la strâmtoare. Ea văzându-se-n pericol Ridică un braţ în sus Şi cu-n gest de curtezană Marinarilor le-a spus - Ho! Nebunilor, sălbatici Nu vă repeziţi pe alee. Ţineţi seama de un lucru: Nu sunt swaiţeer, sun femeie!

Mac-Mac În tramvaiul care duce Din Lipscani în Ghica Tei Plin de lume anonimă De bărbaţi şi de femei, S-a urcat o cuconiţă Cu superbe rotunjimi. Trup felin, plin de ispite, Dur, rotund şi voinicel Parcă ar fi sculptat cu dalta Lui Rodin sau Praxitel. După ea, se urcă un tânăr – Tip donjuan sadea, Care nu ştiu din ce pricini Se cam îndesa în ea Doamna foarte indignată, L-a privit cu mult temei, Însă tot mai mult măgarul

26

Se îndesa în ... viaţa ei. Că deodată cuconiţa Nu s-a mai putut abţine Şi i-a spus: - Ascultă june, Nu te simţi sau nu ţi-e bine? Ce te îndeşi ca la pomană Când nici nu ştiu cine eşti Cu metode de astea brute Crezi că ai să mă cucereşti? Află că sunt doctoriţă – Chiar de nu m-arată faţa Eu am tăiat toată viaţa! Că de mai m-atingi odată Peste trup sau peste braţe Ţi-o tai jos în bucăţele Imediat şi-o dau la raţe! Iar femeile – vreo zece – Din tramvaiul cel sărac, Începură toate odată: Mac, mac, maca, mac! Probabil La o şcoală Specială: - Spuneţi o proposiţiune – Zice profesorul amabil, Care să cuprindă musai Şi acest cuvânt: probabil. Nicu, emoţionat, A răspuns imediat: - Ieri văzând noroasă vremea, Şi fiind cu haină nouă, Mi-am luat cu mine umbrela Că probabil o să plouă. Foarte bine! Tu Marin - Transpirat de-alergătură, Deşi luna este mai Mi-am pus puloverul – probabil Să nu capăt guturai. - Hm, şi asta merge zise Domn profesor agale Şi acum să spuie una,

27

Tu, Abramovic Ghidale, Stă Ghidale, se pătrunde Şi apoi voios răspunde: - La vecinul nostru care-i Pianist, vine de-o lună O elevă frumuşică Şi fac muzică împreună. Curios cum sunt din fire Ieri discret ca un strigoi Am privit prin broasca uşei Şi-am văzut cum amândoi, El îşi lasă pantalonii Fata fusta în sus ridică cam spontan Şi mi-a spus că vor probabil Să se „uşureze” în pian.

Pandele Bunicuţa lui Pandele După strada Ghica Tei A băgat discret de seamă Cum că nepoţelul ei, Când nu-i observat de nimeni Nici de Tone şi nici de Rodica Se cam joacă cu puţica. Şi i-a spus: Pandele dragă, Vai de mine, nu-i frumos Vezi pe domnul cel de colo, Ală gras şi burtos? Tot aşa o burtă mare I-a spus tainic bunicuţa – O să-ţi crească, de vreodată Ai să te mai joci cu puţa! S-a speriat grozav Pandele Şi oftă cu-nfrigurare Când gândea că o să-i crească Tot aşa o burtă mare. Dar primind cadou o tobă, Şi un cerc şi-o muzicuţă De atuncea niciodată, N-a mai pus mâna pe puţă. Într-o zi, fiind la plimbare Pe o vreme înnourată A văzut şezând pe-o bancă O femeie însărcinată

28

Drept la ea s-a dus şi-i spuse C-a roşit şi bunicuţa: - Vezi ce ai păţit cucoană, Dacă te-ai jucat cu puţa!

Boul şi Măgarul Pe pajiştea scăldată în bronz şi soare Pe drumul dintre Zlata şi Cahul, Venea un bou voinic şi mare Şi era ferice şi sătul Dinspre hârtoape pe hăul de lumină, Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul, Un biet măgar, venind înspre colină Se întâlneşte nas în nas cu boul. - Ce-i cu tine mutră pirpirie, Întreabă boul. Ce mai este nou? Şi i-a răspuns măgarul: - Ce să fie? Deocamdată-i rău stimate bou. De când mă ştiu, mă lupt cu disperarea Într-una stors de vlagă, fără rost, Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea Şi în urmă, mai descoperă că-s prost. Şi uite aşa îmi târâi biata humă, Şi-mi deapăn visul, trudnic şi plăpând De jalea mea toţi oamenii îşi fac glumă Şi rabd şi tac şi-a pururea flămând. - Sărmane măgar, ce soartă imbecilă... Hai vino-ncoa, căci am porumb şi mei Şi grâu... îngână boul plin de milă Hai vin-o şi mănâncă tot ce vrei! Te va servi, pe întinsul de verdeaţă Cu fân mirositor crescut pe dreapta Cu apa de izvor, cu iarba creaţă, Chiar vaca, drăgălaşa mea nevastă. Într-adevăr, în liniştea opacă Măgarul s-a-ndopat cu frenezie, Apoi privind cu ochi tâmpiţi la vacă Îşi spuse în gând: - Ce vacă durdulie!

29

Ce languroşi sunt ochii ei ... cum zburdă Cu coapsele şi sufletu-mi adapă Ce fină e, ce nostimă şi durdă Încât parol că-mi lasă gura apă! Şi întocmai ca un frate din Granada I-a sărutat copita să-i complacă, Ea îi zâmbi, făcând-şi vânt cu coada Şi el ca un măgar s-a dat la vacă. Când se întoarce boul pe coline, Văzând şi el ce coarne mari purta. MORALA: Când eşti bou, ia seama bine Să nu chemi măgari la masa ta.

De unde aţi cumpărat? Din înaltul plin de boare rece, Curg serpentine de carmin Şi un domn – că-i zicem Toma – trece Pe bulevardul Bolintin. În urma lui, cu doi-trei motri Cu pasul rar şi săltăreţ Venea Manole zis al Petrei Cu nasu-n vânt, cu părul creţ Şi cum trecea prin filieră Şi parc şi oameni şi decor Lui Toma-i scapă-n atmosferă Un pârţ urât mirositor. Un aer greu, de neft, de varză, Ce-i intră în nori, în gât, în oase Şi împrăştie, până să se piarză Suspecte gaze puturoase. Manole adulmecând aroma Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte Aleasrgă iute după Toma Şi-l opreşte: - Scuza-ţi, vă rog - a spus Manole Vibrând cu vocea-i ca o strună

30

Dar, unde aţi cumpărat fasole De-o calitate aşa de bună?

Amicul ION La vestitul doctor Costea Vine Ion de la Copou - Bună ziua, dom-le doctor Mi-a intrat o ţeapă-n ou. Pacientul se dezbracă Doctorul îl urcă în pat Şi cu mare atenţiune Cercetează-n lung şi-n lat. Ia luneta O fixează Ia penseta O flambează Scoate ţeapa Pensulează Pune vată Bandajează Pune faşă Şi-l pansează Scoală omul Şi-l aşează Pacientul achită taxa Şi apoi satisfăcut. Îi dă doctorului mâna - Bună ziua! - Vă salut. Peste-un timp, aproape-o lună Vine amicul Ion din nou - Uite dom-le doctor, iarăşi Mi-a intrat o ţeapă în ... ou Pacientul se dezbracă Doctorul îl urcă în pat Şi cu mare atenţiune Cercetează-n lung şi-n lat. Ia luneta O fixează Ia penseta O flambează Scoate ţeapa Pensulează Pune vată Bandajează

31

Pune faşă Şi-l pansează Scoală omul Şi-l aşează Pacientul se îmbracă Şi achită taxa în grabă Când deodat domnul doctor Foarte curios întreabă: - Ia să-mi spui, domnule dragă Care vii de la Copou Cum se-ntâmplă că într-una Tot îţi intră o ţeapă în ou? - Să iertaţi, domnule doctor A răspuns omul solemn Dar nevastă-mea e şchioapă Şi are un picior de lemn.

Motiv serios Nu s-au văzut de aproape o lună, Ea în concediu în Făurei Iar el rămas în capitală Setos de farmecul ei. Că avea Mimi ochi mari şi negri Şi dinţi albi, mărgăritari Guriţa dulce, o comoară Şi sâni frumoşi şi braţe mari. Cum nu aveau unde să meargă Să-şi stingă focul ce-i ardea Şi dornici unul de altul, ambii S-au îndreptat înspre şosea. Mici, într-un tufiş sălbatic De orişice priviri ferit În iarbă s-au întis cu sete Şi s-au iubit şi s-au iubit Sfârşind împreunarea dragă, Sorbită lung, cu mult nesaţ S-au sărutat încă odată Şi au pornit voioşi la braţ. - Tu ştii că de trei ani, într-una Ne îndrăgim iubita mea

32

Dar astăzi şi a fost un vis, un farmec Săreai în sus nu altceva. - Cum să nu sar în sus iubite Răspunde ea cu mult lipici Dacă un ceas şi jumătate Am stat cu fundul pe arici

??? Trecând prin centru nenea Nae Bătrânul curtezan de viţă Văzu, privind într-o vitrină O foarte nostimă coniţă. Apropiindu-se de dânsa Cu chibzuinţa sa acerbă O auzi cum îşi şopteşte - Frumoasă rochie, superbă! - Vă place mult? Întreabă Nae - Superbă, spuse ea din nou - Dacă atât de mult vă place Permiteţi-mi, v-o fac cadou. Şi au intrat în prăvălie I-a împachetat-o, a plătit-o Şi foarte amabil, nenea Nae Politicos i-a oferit-o. Coniţa, tânără şi tandră Voind să-şi compeseze gestul L-a invitat la ea acasă Şi-acasă... înţelegeţi restul. Un studio de pluş cu perne Lumină roşie, domoală Şi dezbrăcându-se frumoasa Rămase goală, toată goală. Frecându-şi palmele amândouă De doru-i Nae se sfârşea Şi-i savura din ochi şoptindu-şi Aşa, aşa, aşa, aşa!

33

- Hai vino, îl imploră dânsa Nerăbdătoare şi lascivă Hai vino, vino mai degrabă Că nu-ţi stă nimeni împotrivă... Bătrânul crai şopti ca prostul Plimbându-şi ochii pe femeie, - De broască mi-am făcut eu rostul De unde-mi fac rost şi de cheie?

Patriarhal Fâlfâiri de boare roze Se strecoară în infinit Când pe drumuri sure trece Popa Neacşu obosit. Nalt e popa. De departe Cu un sfânt poţi să-l asemeni Când cu dragoste împarte Pilde bune între oameni. Urcă popa spre colină Răsfirându-şi barba-n vânt Vesel c-a-mpărţit lumină Şi iubire pe pământ. Când să intre în curticică Preoteasa în trei cuvinte Îl întâmpină smerită Bine ai venit părinte! Să trăieşti! Îi spune dânsul Luminat de-a lunii rază Şi trudit de-atâtea slujbe Popa-n jilţul lui se-aşează - Ce zici coană preoteasă Hai părerea să ne-o dăm: Vrei să stăm întâi la masă Şi apoi să ne culcăm? - Ce pot eu să spun părinte? S răspuns în grabă ea Facem cum vrei tu prea sfinte

34

Şi pe urmă vom mânca! Cine e de vină oare? Doctorul Avrami, om în vârstă, Şi cu maniere fine, Deşi e cărunt la tâmple, Dar se ţine bine. Foarte ades îl vezi cu o brună Sau cu o blondă ce-i zâmbeşte „Crai bătrân” îi spun amicii Dar el nu se sinchişeşte. Într-o zi vine la doctor Cam ţinându-se de şale: - Doctore, se-ngoaşă gluma, Am slăbit în balamale! _ Ia dezbracă-te, îi spune Doctorul prieteneşte Şi am să-ţi spun eu, într-o clipă Ce te doare, ce-ţi lipseşte? Domnul Avrami se dezbracă, Doctoru-l consultă un pic, Şi îi spune – cumpătare, Fi pe pace, nu-i nimic! - Totuşi doctore, ??? Iartă-mă că îndrăznesc a-ţi spune Simt aşa ca o sfârşeală Nu ştiu, cum o slăbiciune. Însă nu-i dau importanţă Şi din minte mi-o suprim Fiindcă am o întâlnire Cu o vedetă la „MAXIM” - Bravo! Spuse domnul doctor Ai succese la nubab Se cunoaşte cât de colo Că te place sexul slab. Cred şi eu! – zâmbi Avrami, O tratez cu băutură

35

Mai vorbim şi despre artă Sau despre literatură. Mai un calambur, o poantă, Mai o snoavă decoltată, Şi de articolul „iubire” Nu duc lipsă nicodată. N-am pretenţia naivă Că sunt om cu chibzuială Parcă e vreun om în lume Să nu facă vreo greşeală? Vii de ziua ei la Lola, Un drăcuşor cu păr bălai, Îi duci flori, cadouri, însă parcă poţi Să ştii cât stai? Vorocle-s de farmec pline, Şi când cu lumină mică Primul merge suportabil, Nici prea-prea, dar parcă-parcă. La al doilea însă gâfâi La al treilea sunt leoarcă. Doctorul îl întrerupse: - Văd că nu respecţi regimul, Dar la vârsta dumitale De ce nu te opreşti la primul? - M-aş opri, cu drag la primul Zice Avrami cu curaj Dar i-a dat şi mie, Sohnutul, La al patrulea etaj!

La??? Sus, pe Văcăreşti, pe dreapta Lîngă cârciuma lui State Avea Smil o prăvălie Şi vindea păsări tăiate. Găinuşe şi răţuşte Câte-un puişor de-un kil De voiai o gâscă grasă

36

N-o găseai decât la Smil. Cum stătea el într-o seară Printre raţe şi gânsaci Intră Avram în prăvălie Şi-l întreabă: - Ce mai faci? Ce să fac? E criză mare Şi vânzare nu-i deloc Chiar de-mi vine, unul, după Vreo găină, un boboc. O ia în mână, o întoarce O apropie de nas O suceşte, o miroase Şi mi-o pipăie un ceas. Pleacă apoi, că-i pare scumpă Şi eu stau ca un tembel - Dragă, tocmai ca la tine Şi la mine e la fel... - Cum la fel e şi la tine? Zice Smil cu răutate Ai şi tu o prăvălie Unde vinzi păsări tăiate? - Nu, eu n-am păsări tăiate Spuse Avram cu îngândurat Însă, vezi, eu am acasă Trei fete de măritat.

Schiţe de telegrame Având să plece grabnic în misiune Costică îşi strânge actele în geantă Şi-şi lasă lasă soţia în poziţiune Într-adevăr f.f.interesantă. Ajuns în citadela ce-şi destramă Şi-şi conturează în aur roşu schiţa Costică a şi primit o telegramă „Avut băiat! Sunt sănătoasă! Miţa.” De atât noroc şi-n culmea bucuriei A tras un chef la Samaru cu o amică

37

Şi a doua zi, distrat a scris soţiei „Avut fetiţă. Sunt bolnav. Costică”

Cocoşelul S-a însurat boierul Fică Moşier din Drăgăşani Cu o fată tinerică De vreo douăzeci de ani. După ce au trecut prin vraja Dulce a lunilor de miere Petrecute în seri de doruri Voluptate şi plăcere Fică şi-a luat soţia Să-i arate, cum vă spun Moara, vitele moşia, Tot ce are în curtea lui Cum ajunseră la grajduri Unde caii se adapă Tocma-atuncea armăsarul Făcea dragoste c-o iapă. Mai spre deal, un taur tânăr Şi-a găsit şi el de joacă Şi se înfigea prozaic Într-o dolofană vacă. Şi spre vale în iarba averde Având martoră o ieduţă Ţapul îşi vedea de treabă Cu o gingaşă căpriţă. Până şi câinii de la curte Zambilica şi Grivei Cam întorşi unul spre altul Făceau dragoste şi ei. Şi îngrozită de ce vede Ea îi spune ruşinoasă: E dezgustător aicea Tot mai bine e acasă!

38

Când să urce pe verandă Au văzut ca într-un pastel Cum o găinuşe tandră Zbenguia cu-n cocoşel. Ciripeau voioşi şi sprinteni Săltăreţi pe tot meleagul Şi se tot pupau în ciocuri Că-ţi era mai mare dragul. - Uite, ăştia-mi plac, spuse, Ea cu glasul îngeresc Uite, ce frumos se joacă Şi ce splendid se iubesc! - Da, îţi place? Întrebă Fică Bine puico, mă supui! Şi-a chemat la el degrabă Pe Bogdan, vătaful lui. - Uite, dragă vătăşele De azi încolo ce să faci: Priponeşti toţi armăsarii Pui oprelişte la vaci. ??? Opreşti orice fel de mamifere Ca să nu aibă cu masculii Nici un fel de apropiere. Nu vreau, scumpa-mi nevestică Cum e inocentă ea Şi timidă şi subtilă Să mai vadă aşa ceva! Nimeni nu mai are voie Ca să-şi mai facă aicea felul Fiincă aicea-n curte iubeşte Numai eu şi cocoşelul! Ordinul e sfânt. Şi nimeni Nu crâncneşte un cuvânt Dac-a poruncit boierul Gata! Ordinul e sfânt.

39

Dar într-o noapte violentă Când nici nu s-a aşteptat A intrat Bogdan vătaful Foarte emoţionat. E cam galben şi ciudate-s Ale lui căutături: Coanne Fică, coane Fică A intrat scroafa-n călduri. Ce ne facem? Mai întreabă Plin de spaimă vătăşelul Cine potoleşte scroafa Dumneata sau cocoşelul?

Apeciere George-i negustor de firmă Şi are o prăvălie „chic” Cumpără şi vinde mărfuri Blănuri, stofe, mozaic, Porţelanuri şi covoare, Chihlimbar şi abanos Şi orice marfă preţuieşte După ochi, după miros. Cum e-ndrăgostit de Lily O fetiţă foarte fină Iară nunta-i hotărâtă Numai peste-o săptămână George a devenit vulcanic Şi e plin de nerăbdare Fiindcă Lily e o păpuşă Blondă şi fermecătoare. Şi gândindu-se la glasu-i Ca un zvon divin de harfă Îşi şopteşte încins de doruri: - Faină marfă, bună marfă! Sâni frumoşi şi braţe durde Pulpe dulci, picorul mic Cum să nu te-apuce dracii Lângă ea când stai un pic? De aia poate astăzi, George

40

Când a prins-o-n odăiţă A pupat-o plin de pofte Şi pe ochi şi pe guriţă Şi strângându-i trupu-n braţe Plin de voluptăţi nebune A alunecat cu mâna... unde nu se poate spune. Vai Georgică, - spuse Lily Ştiu ce lungă orice clipă-i Stăpâneşte-te, mă tulburi Prea mă strângi şi prea mă pipăi Fii cuminte, ai răbdare Mai ales şi nu uita Că peste o săptămână, Toată, toată e a ta. George îşi miroase palma Şi apoi discret îngână - Asta-i marfă care poate Să mai stea o săptămână?

Iar virgina Tot high-life-ul Capitalei Şi Grand-mond-ul din palate Toţi ştiam că doctor Bimbo Are o specialitate ??? ce a greşit în pas de seară Doctor Bimbo o „tratează” Şi o face iar fericită. Multe fete de familie Ce-şi pierdură chambra floarea Au venit la el şi gata El le-a reefăcut „onoarea” Şi-a revenit la el şi Tanţa Blondă, dulce şi suavă - Ce mă fac? De află mama E dezastru, iau otravă! N-o să afle nimeni, nimeni Vii aicea pe la trei

41

Eu te „fac” la loc cu grijă Şi dai zece mii de lei Şi-a plătit frumoasa Tanţa A plătit cu înfiorare Ce nu face o fată bună Să mai fie „fată mare”? După trei luni, iarăşi Tanţa Tot aşa, plină de graţii: - Doctore, sunt disperată Ticăloşi mai sunt bărbaţii Dar acuma chestiunea Este foarte serioasă Mă cunun cu-n om de lume Şi vreau iar să fiu mireasă. - Da, dar locu-i mai sensibil, Zice doctorul, să ştii Ca să fi din nou virgină Costă douăzeci de mii. S-a plătit de două ori, câte zece Mii de leuşcani Fiindcă viaţa-i tare dulce Când ai douăzeci de ani. După patru luni sau şase Tanţa cea fermecătoare Iar greşeşte, iar şi plânge Şi la doctor iar apare. - Cred că-i cea din urmă oară Zice foarte fermă Tanţa Fiindcă-ndată după nuntă Plec cu soţul meu în Franţa - Foarte greu, răspunse BimboDrept – privind în ochii ei Foarte dificil şi costă Patruzeci de mii de lei. - Patruzeci? Dar ce-i faci oare? - O! Îţi fac un lucru rar Fiindcă acuma duduiţă Îţi fixez un fermoar.

42

Nu e de la noi Într-un sat pe-o cărăruie Lângă cârciuma lui State Trei femei stăteau de vorbă Trei leliţe, trei surate Şi uitându-se-n ţărână Cu pătrundere destulă Măsurau un boţ de carne Care semăna cu o... bulă. - Fă Mărie – zice Safta Să tot fie a lui Tănasă? - Nu e lele, că o cunosc eu Că are cerc şi-i noduroasă - Poate a lui Drăgan? - Da de unde Zice Tinca cu-nfocare Căci a lui Drăganm e groasă Şi are o dungă pe spinare. - Poate este a lui Hâncu? - Nu se poate sare Lina – A lui Hâncu-i năzdrăvană Şi vânjoasă ca prăjina Şi apoi Hâncu de vreo lună E la Vidra, la moşie... - Dar, a cui să fie oare? Doamne, doamne a cui să fie? Cum stăteau nedumerite Cercetând cu anevoie A trecut chiar pe-acolo Primăreasa, doamna Zoe - Ce faceţi pe-aicia? - Uite stăm cu mintea răvăşită Şi nu ştim a cui să fie Bula asta oropsită? - Nu e nici a lui Vasile! - Nici a lui Marin Cucui! - Nici a lui Grigore Zgaibă? - Nici a lui Mihalcea nu-i!

43

Primăreasa o priveşte Şi răspunde răspicat - Bula asta, fă leliţe, Nu e de la noi din sat!

Dispută religioasă Deşi port o mare stimă Şi am respectat mereu Şi pe popă şi pe pastor Şi pe rabinul evreu Totuşi eu am o remarcă Deşi nu e paradox Însă cel mai vesel popă Este popa ortodox. Fie praznic, nunţi, botezuri Sau la orice slujbă sfântă Chiar şi la înmormântare Popa cântă, popa cântă. Dar cel mai deştept dintr-înşii Mai dibaci, mai diabolic Este fără îndoială Bruder, pastorul catolic. Auziţi iubiţi prieteni Ce abil, ce diplomat Pe toţi tinerii îi însoară El rămâne neînsurat. Cel mai crunt însă-i rabinul Ăsta, merge-n contra firei Vrea mortiş ca să distrugă Fericirea omenirii. Auziţi ce barbarie Zău că merită bătaie Unde trebuie să adauge Rabinul de acolo taie!

Cal mare 44

A venit la doctorul Smilik Doamna Sprinţa Rosenstock, - Doctore, de două zile Nu mă simt bine deloc. Simt în corp o-nfrigurare Ce mă trece tam-nesam De la cap până-n picioare Ia vezi, doctore, ce am? Doctorul îşi ia o lupă Şi se uită în ochi drept O palpează pe spinare Apoi delicat pe piept O ascultă cum respiră O mai ciocăneşte un pic Şi satisfăcut îi spune: - Doamna mea, nu ai nimic! Tensiunea e normală, Pulsu-i iarăşi regulat... - Da, dar nu dorm toată noaptea Şi mă zvârcolesc în pat. - Eh, la vârsta dumitale Şi zglobie, şi frumoasă Se strecoară câteodată O afecţie curioasă Nu e caz de-ngrijorare Dumitale-ţi trebuieşte Un remediu de calmare! - Asta este! De cal mare! Sare doamna radioasă Un remediu de cal mare Că de cel mic am şi-acasă!

Letru zice La un doctor vine Natan Cu o mină foarte rea - Doctore, chestiunea aceea Nu mai merge cum mergea Am luat şi cantaridă

45

Şi pilule de muştar Icre negre, Perla, Titus Însă totul e-n zadar! - Câţi ani ai? - Şaptezeci şi unu! - Apoi gata: Ce mai vrei? Gata ai iubit atâta Zeci şi sute de femei, Cuconiţe apetisante Văduve încântătoare Dame de chantan, studente, Picoliţe servitoare Şi-n hambare şi pe iarbă Şi la Cluj şi la Sovata Şi-n cabine la Mamaia Ce mai vrei? De-acuma e gata! - Dar, dar eu am un prieten Leibu, Leibu din Lipscani Care a împlinit acuma Şaptezeci şi opt de ani Şi el zice că mai face (şi adaugă surâzând) Chiar de două ori la rând. - Zice? – Întreabă domnul doctor Şi un gând îl străbătu Dacă zici că Leibu zice N-ai decât să-i zici şi tu!

Secretul lui Hector O zi de mai nici cald, nici rece Ca atmosfera s-o mai schimbe Prin Cişmigiu, moş Niţă trece Cu Azor şi Hector, să se plimbe Cu cureluşe lucitoare Şi funde, cum la alţii nu-s Câinii îi trec printre picioare Privind în jos, privind în sus... Pe pajiştea cu roşii muşcate Venea o blondă încântătoare Cu picioruşe minunate

46

Şi într-o rochiţă scurtă tare. O ce plăcere...! a zis moş Niţă Privind cu ochii plini de rouă, Ce faci frumoasă coniţă? Şi pupă mâinile amândouă... - Merci beaucoup! Dar mătăluţă? - Comsi-comsa! Văzând că-i soare, Ieşii la aer o lecuţă Cu pechinezii la plimbare Şi-n timp ce firea stă să fiarbă Căţeii se jucau nespus Tot tăvălindu-se pe iarbă Privind în jos, privind în sus, Şi mârâiau cu nesimţire Şi se trânteau în prund smintiţi Că adesea moş Niţă. Scos din fire, Spunea: Ţi-ai dracului să fiţi! Au mai vorbit de-a ei rochiţă De-al câinilor temperament Şi pururea galant, Moş Niţă Găsi prilej de compliment: Ce păr frumos ai, un tezaur De parcă soarele subit Te-a nins în păr cu stropi de aur Şi-n bucle raze ţi-a-mpletit! Prin prund cu salturi jucăuşe Azor şi Hector cum v-am spus Se încurcau printre picioare Privind în jos, privind în sus Dar Hector, javră rubicondă Lui Azorel a prins să-i spună: - Moş Niţă crede că e blondă Dar numai noi ştim că-i brună!

Fakirul Un fakir, un fel de Bocso

47

Hipnotizator de rasă Voiaja-n expres cu o doamnă Tare dulce şi frumoasă. Profitând că în ora aceea Nimeni n-o să-l deranjeze Hipnotizatorul încearcă Doamna s-o hipnotizeze O fixează adânc în ochi Gata gândul să i-l sfarme Că frumoasa închide ochii Făr voie şi...adoarme. - Eşti sub magica-mi putere Zise el cu glas drăcesc Şi ai să execuţi cu vrere Tot ce-am să-ţi poruncesc! - Da! Răspunse adormita Iară el, cu gesturi iuţi A întrebat: ce fac acuma? - Ah, pe gură mă săruţi! - Şi acum, ce fac scumpo? A întrebat-o el sedus - Ah, respunse ea în deliru-i îmi ridici rochiţa în sus. - Şi-acum ce mai fac păpuş-o? Iar frumoasa în letargie A şoptit: - acum te umpli Ştraşnic de blenoragie!

De avea eu ce are el De când m-am născut pe lume Eu am un păcat şi-anume Vai ce lucru curios Sunt foarte invidios Jinduiesc la ori şi care Orice lucru ce îl are Şi-mi şoptesc încetinel De-aş avea ce are el.

48

Într-o zi de vâlvătaie Eu m-am duis să fac o baie Şi sub duşuri iată poc Eu zăresc un Rozenstic El se zbenguie cu apa Şi eu am stat protit ca ţoapa Şi-mi spunea în gând rebel Ce-aş avea eu ce are el. Într-o mică grădiniţă Am văzut o cuconiţă Ce şedea în mod gingaş Şi alăpta un copilaş Admirându-i sânul mare Plin cu lapte şi ardoare Eu mi-am spus în gând aşa - De-aş avea ce are ea! Ieri când traversam Lipscaniul l-am văzut pe Burileanu Vicele guvernator Peste banii tuturor I cum se are ca fală Sus la Banca naţională Mi-am şoptit blând ca un miel De-aş avea eu ce are el. Pe stradela Reumeoară Urmăream o domnişoară Cu profil imaculat Şi cu părul blond, bronzat Picioruşele ei faine Ascundeau comori şi taine Că mi-am zis în gând aşa De-aş avea eu ce are ea. Sâmbătă fiind sărbătoare Eu m-am dus la alergare Cu nevastă-mea MILY Să-l vedem pe „zori de zi” Şi cum ne arăta grăjdarul Ce solid e armăsarul Ea mi-a spus încetinel De-ai avea tu ce are el...

49

Deosebire Moritz, un elev cuminte La liceul din Bacău Într-o zi pe negândite L-a întrebat pe tatăl său Papalâcule, i-a spune-mi Dar să nu fi supărat Ce deosebire-i între O femeie ş-un bărbat. _-Vai de mine şi de mine Moritz, nu mă enerva Cum se poate main leibchen Să mă-trebi aşa ceva Un băiat ca tine învaţă Şi nu întreabă aşa hai-hui Chestiuni neruşinate Care nu-s de vârsta lui. Moritz, însă nu se lasă Şi aşa cum şi-a propus Plin de nevinovăţie La mămica lui s-a dus. Mutterlein, să nu te superi Dar aşa vrea să am o lămurire Ce deosebire-i între Un bărbat şi o femeie? - Asta da obrăznicie - Vai de mine şi de mine Stau şi mă întreb într-una Cum de nu-ţi este ruşine? Tu, model în toată clasa Şi în tot liceul chiar Să vorbeşti aşa cu mama? Piai din ochii mei! Măgar! Moritz – dezolat de atâtea Observaţiuni amare Profesorului îîi spune Tot aceiaşi întrebare. Dascălul – Albert – pe Moritz Îl întreabă rugător - Ia să-mi spui, te rog, ce număr Poartă mama la picior?

50

- Mama? 37 poartă Iar dascălul, Albert Mai întreabă: - Dar tăticul? - Tata? 41 cert! - Deci mămica 37 Tata 41 are. Precum vezi deosebirea Este numai între picioare.

Numai cu promisiuni De departe, de la ţară Tocmai de la Pomârlăni Vine agale Stan Ilie Cu o căruţă de coceni Şi cum vine Stan Ilie Legănat în zvon de vară Pe căruţa lui, de-asupra Pripăşitu-s-a o cioară. Carul merge, cale lungă Spre oraş fără habar Şi ajunge-n capitală Tot aşa cu cioara în car. Deodată, prin văzduhuri Se roteşte o altă cioară Şi se aşează în căruţă Lângă cioara de la ţară. Şi în aceiaşi feerie Veşmânatată în culori Pe căruţa lui Ilie Satu de vorbă două ciori: - Vai, cheri, ce bine-mi pare Că eşti gigea şi sprinţară Dar spune-mi cu mâncare Cum o duceţi voi la ţară? - Ah! La ţară e o minune Zice cioara cu temei Pretutindeni flori şi vite Şi e bălegar cât vrei Boi şi vaci şi cai şi tauri Şi junice înţărcate, Tot se balegă pe drumuri Şi mănânci pe săturate.

51

- Da în oraş, aici, cum merge? Întreabă cioara de la ţară. - Vai, la noi, e jale mare Jale mare surioară. Peste tot, pe străzi frumoase Pe şosele bulevarde Doar maşini şi limuzine Numai Roll-suri şi Packarduri Claxsonează cu ardoare Pufăiesc din poloboc Dau drumuri la damfuri, însă Nu se balegă deloc. Nici tramvaiele luxoase Şi cu lume foarte schic Din Obor, din Tei, din gară Nu se balegă un pic Încât dragă surioară Cu asemenea programe Tot trăind aici, în centru Ce mai vorbă, mor de foame. Dar arareori pe uliţi Mohorâte, de pe deal Când se cerne – o birjă şchioapă Cu un amărât de cal Pirpiriu, osos şi jalnic Slab, bătut de Dumnezeu Mă ţin lângă el că poate Poate am să mănânc şi eu. Zbor, cobor, alerg de foame Simt că sufletul îmi iese Şi alerg, alerg într-una Eu alerg şi calul bese Bese el, dar am speranţă Că e drumul lung şi greu Îmi promite într-una, poate Poate-am să mănânc şi eu. Fără să-şi îndrug minciuni Nu mă pot hrăni fetică Numai cu promisuni.

Trei nasturi 52

S-a oprit tramvaiul în piaţă Lume multă şi pestriţă Şi prin iureş se împinge Şi o frumoasă cuconiţă. Cum avea rochiţa strâmtă Şi cu nasturi mulţi pe spate Vrea să urce, dar din cauze Rochiei strânse-n trup, nu poate. Trece mâna-i mitittică Rosă ca un plasture Înspre spate şi gingaşă Ea deschide un nasture. Imposibil să se urce Dar ca orişece femeie Îţi mai trece mânuşiţa Şi încă un nasture deschide. Dar cum treapta-i înăltuţă Şi e aproape imposibil! Ce să facă, ce să facă? Vai, momentul e penibil! Mai deschide încă unul Dar zadarnic îi e dorul Nic acum nu poate doamna Să ridice-n sus picorul. Dar un domn ce sta în urmă-i Fără nici un fel de formă O apucă de contururi Şi o saltă pe platformă. Doamna, roşie la faţă Fulgerând priviri haine Se întoarce şi îi spune Bombonind: - Nu ţi-e ruşine? - N-ai dreptate cuconiţă Zice el cu anasâna – Dumneata te superi fiindcă Fără vrere am pus mâna Pe când eu tăcui din gură

53

Când nici nu mi-ai spus pardon Şi mi-ai descheiat în grabă Trei nasturi la pantalon.

Căpriţa sfetnicului Petru Sfântul Petru, Mare Paznic Pestea-a Raiului fântână Plictisit de-atâtea veacuri Să tot stea cu cheia în mână Într-o zi s-a dus la Domnul Prea supus şi prea smerit Şi îngenunchind în faţă-i Petru astfel i-a grăit: - Doamne, din străfund de vremuri Te slujesc fără prihană Am şi eu o rugăminte Fie-ţi milă şi pomană Dă-mi concediu de odihnă Doamne pururi lăudat Doar o lună Nalt Prea Sfinte Căci sunt om şi sunt bărbat! - Bine Petre! Se aprobă Ce nu fac eu pentru tine Treci la cadre, ia-ţi cartelă Şi te du! Te du cu bine... Ajungând în capitală Fercheş, tânăr şi cu bani Că puteai să-i dai ca vârstă Douăzeci şi opt de ani S-a încurcat c-o femeiuşcă Nostimă şi dolofană. Şi la „Compescaria” într-una Bea „Segarcea” şi „Crăcană” Toată lumea a ţinut-o Numai în chefuri şi-n antren Vizitând seară de seară „Pescăruş” şi „Monn Jarden” Că îmbătat de-atâta farmec Şi de patimi juvenile Şi-a întârziat concediul Cu vreo trei ori patru zile

54

-Bine Petre, nu ştii oare Că după regulament Orice întârziere înseamnă Cum că n-ai fost vigilent? - Ba am fost Nalt Prea Sfinte, Zice Petre fericit, Însă în timpul nopţii Părinte Uite, m-am îmbolnăvit. Două nopţi şi patru zile Am zăcut în odăiţă Şi mă tot hrăneam cu lapte Doar cu lapte de căpriţă Dacă n-ar fi fost căpriţa Să mă vindece de toate Zău, muream, muream de tuse Doamne Sfinte şi Îndurate A trecut o vreme lungă Petre Sfântul cum vă spun Se topea de dor săracul După dulcineea lui. O vedea frumoasă, durdă Gura roşie, ochi adânci Trupul de nimfă care zburdă S-o tot sorbi, s-o tot mănânci... Drept la Dumenezeu se duse Şi îi zise rugător - Doamne, nu mai pot de tuse, Dă-mi concediu c-am să mor! Şi dacă mă sting, cu mine Piere ultima mlădiţă... Să mă vindec leacul este Numai lapte de căpriţă! - Bine, îţi dau o lună – zise Domnul zărilor senine Dar când vii, aduci şi capra O aduci aici cu tine. - O aduc, Înalt Prea Sfinte O aduc numaidecât

55

Cum o ştii, în patru labe Şi c-o funie de gât. Şi mâhnit, gata să-i spargă Inimioara pătimaşa Se întreba – Şi acum Petrache Spune, pe unde scoţi acum cămaşa A pornit cu ascensorul Din eter, azur şi nea Într-o clipă nea Petrică Sprinten, fercheş, fu la ea. Nopţi şi mile delirante De iubire nesfârşită Petrecut-a Sfântul Petre Cu căpriţa lui iubită. Când să se termine luna Petre îşi aduse aminte De făgăduiala dată Prea Eternului Părinte. Şi îi spuse: „fată dragă Eu socot că-i foarte bine Ca să nu-mi pierd slujba în ceruri Trebuie să mergi cu mine. Dumnezeu nici nu prea vede Te strecori încet şi atât Goală şi în patru labe Şi cu o funie de gât. Ascensorul te aşteaptă Te îmbarcă în el frumos Şi în două- trei minute Scumpo, vei ajunge sus.” Ce să facă biata fată A primit cu mult curaj Şi de ce să nu profite De asemenea voiaj? Dezbrăcată, e o minune Trup de nimfă, ca-n poveşti Nea Petrică, Nea Petrică Ce pramatie îmi eşti...!

56

S-a urcat în cer cu dânsa Şi o îndeamnă mereu - Hai căpriţă, hai cu nenea Să te vadă Dumnezeu! Cum ajunse în zenituri Şi-au deschis spre tron portiţa Dumnezeu luă ocheanul Şi-ndelung privi căpriţa. A privit-o încă o dată Dinapoi şi dinainte Şi a izbucnit năvalnic: - Eu când zămislit-am capra Printre vite consacrate Avea în faţă ţăcălia Şi avea ţâţele la spate. Dar cu capra ta Petrache O brodişi ca Eremia Că are ţâţele în faţă Şi are în spate ţăcălia!

Omnicist În expres un tânăr, Iane Mai acum o săptămână Voiaja c-o cuconiţă Mai frumoasă ca o zână. Grecul adirându-i chipul Feciorelnic şi cosiţa N-a răbdat ca să nu-i spuie - Ce frumoasă eşti coniţă! Lei, o mie aş da acuma Dacă m-ai lăsa agale Să pui mâna, doar o clipă Pe pulpiţa dumitale Zâna roşie ca focul Şi cu buze însângerate A răspuns: - Nu ţi-e ruşine? Vai de mine, nu se poate!

57

- Nu e nimeni cuconiţă Să te vadă, să te ştie Cum ai ridica rochiţa Şi-am pus mâna iei o mie! Zâna strânsă-n faldul rochii Se mlădie ştregăreşte Şi îi face semn cu ochii Că primeşte, că primeşte Grecu e robit de farmec Iară zâna foarte fin A săltat în sus rochiţa Puţintel, câte puţin... Pulpe roze, vede Iane Cum în lume, multe nu-s Durde, dulci şi dolofane; Ah puţin, puţin mai sus! Se ruga mieros şi lacom Şi o sorbea cu ochii duşi Încă puţintel coniţă Puţintel mai sus, mai sus. - Gata-i îi vorbeşte zâna Rochia-i peste sânii mei Hai degrabă pune mâna Pune mâna unde vrei! - Nu, nu, nu! Răspunse Iane C-a rămas perplexă zâna Grecul, om cinstit rămâne N-are bani, nu pune mâna

Căldura animală Nenea Nae Fostoloacă Megieş din strada Scurtă S-a plâns doctorului Costea Că are dureri de burtă - Uite doctore, - am pus prişniţ Şi compres cu apă rece Şi de-aproape o săptămână Mă tot doare şi nu-mi trece.

58

Uite ce-ai să faci – îi spune Docotrul cu chibzuinţă Trebuie să-ţi pui pe burtă O căldură animală! O viţică, o căpriţă Iepure sau un pisic Şi de-l ţii un ceas pe burtă Nu mai ai nimic, nimic! Cum să intre-n pat cu capra Sau viţeua a jigărrită Şi-apoi ce-o să zică miţa Când l-o prindre-n pat cu vita? Dar o staşnică ideie l-a salvat în clipe grele: Ia două găini din curte Şi se bagă în pat cu ele. Coana Miţa isprăvindu-şi Vorba cu vecinele A băgat puţin de seamă Că-i lipsesc găinile Caută-le prin coteţe Sub şoproane, sub terarsă... Nicăierea! Ca furtuna Coana Miţa intră-n casă... Şi-l zăreşte-ntins pe Nae Ca buhaiul de umflat Şi fără să-i spuie o vorbă Trage plapuma din pat Şi ce credeţi că văzură Ochii doamnei Foştoloacă O găină sta pe ouă Şi cealaltă pe-o cracă.

Remediu În bar vagon, în partea stângă Venind dinspre Oradea Mare Şedea un domn în vârstă, lângă O duduiţă încântătoare În faţa lor pe o banchetă

59

Pudrat şi cu obrajii livizi Şedea citind dintr-o gazetă Un donjuan cu ochi perfizi. Duduia plină de iapiţă Şi-n ochi cu două peruzele Gemea-n răstimpuri, chinuită De o durere de măsele. Iar tânărul sorbind-o toată Smerit ca în faţa unui sfânt Murea de dor, numai să poată Să-i adreseze un cuvânt. - Mă scuzi! I-a spus cu ezitare Am un remediu minunat Dacă îţi dau o sărutare Durerea-ţi trece imediat. Dar moşul a întrebat agale Ep domnul cu obraji livizi - Mă ierţi, dar leacul dumitale E bun şi la hemoroizi?

Chitanţa Tanţa, domnişoara Tanţa E duduie foarte chic, Zveltă şi cu ochi mari negri Cap superb, năsucul mic. Picioruşele mici şi durde Şi când trece ea prin Tei Toţi bărbaţii o admiră - Mă, Halal de mama ei! Ce profesie are Tanţa? Uite n-aş putea să spun Nici nu mă interesează Chiar dacă o presupun Dar cum Tanţa-i delicioasă Şi are maniere fine Nici nu vreau să ştiu ce face Nici cu ce şi nici cu cine. Ca vecini în bloc se-ntâmplă

60

Ca să-i cer un ac sau aţă Sau îmi cere ea o carte Până mâine dimineaţă O vecinătate dragă Ne-a prins zilele-n cătuşe Că ades intru la Tanţa Fără să mai bat la uşă. Tot aşa într—o seară intru Era iarnă grea şi ger Şi-o găsesc în pielea goală Stând lângă calorifer. Năucit de frumuseţea-i Dau să mă retrag un pic Iară Tanţa-mi spune: - Intră Intră, dragă, nu-i nimic. Am intrat şi beat de farmec Am întrebat plin de mister - Pentru ce stai goală scumpo Tot lângă calorifer? - Fiindcă a fost propietarul Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa Şi uite cum mi-am plătit chitanţa.

La şcoală Zvon şi ciripiri de glasuri Joc cu mingi şi de săgeţi Toate astea se întâmplă La o şcoală de băieţi. Într-o pauză profesoara Pune câte o întrebare - Ce ai vrea tu să ai Naftule Când ai să te faci mare? - Eu aş vrea o bicicletă - Dar tu, Smil? - Un avion! - Dar tu ăla mic de colo Ia răspunde, Natansohn? - Eu... răspunde ăla micu Cu privirile hai-hui

61

Mă ietaţi gheverot, însă mi-e ruşine să vă spui... - Ce înseamnă „mi-e ruşine”? Spune-mi dragă că te pup - Eu, când o să fiu mai mare Vreau să-mi crească păr pe trup! - Păr pe trup? Cum vine asta? Mie spune-mi momentan Vrei ca să trăieşti în peşteri Sau în junglă ca Tarzan? - Nu vreau să trăiesc în peşteri Sau în codru în Guyana Ci aşa precum trăieşte Verişoara mea Soşana. - Da drumoasă şi isteaţă Ce mai? Straşnică muiere Are un smoc de păr în faţă Şi câştigă o avere.

La Bodegă Nae a intrat în grabă În bodegă „La trei poame” Şi pe chelner îl întreabă - Ce ai pe listă că mi-e foame. Chelnerul cu reverenţă Spre client privirea-şi plimbă Şi răspunde cu prudenţă: - Am o limbă! Dar ce limbă...! Limbă nu mănânc răspunde Nae acru la figură, Nu pot să mănânc un lucru Ce-i la animale în gură! - Bine a răspuns garsonul, Vesel cu o idee nouă: - Nu mâncaţi ce au în gură? Să vă fac vreo două ouă?

Ne-om căuta

62

De la Năsăud la vale Şi ţinându-se de mână Au venit Ion cu Leana Căpăţână. El cu coşul în piaţă Iar Leana lui cea dragă Avea lână de ţigaie În desagă. Cum ajunseră în piaţă El s-a dus la poarta nouă Unde stau ăia cu păsări Şi cu ouă. Iară Leana lui frumoasă S-a oprit lângă fântână Unde stau femei cu scoarţe Şi cu lână. - Stai Ioane, stai o ţâră, Zice draga lui mireană, Cum de întâlnim să merge către Casă? - Ho, că ghine zise dânsul Când va bate ceasul două, E te-oi căuta la lână, Tu la ouă!

??? - Şi,...povesteşte Nea Cristache Lui Nea Nae, măcelarul Trecând cu Miţa, lângă mine Înspre Turloaia, cu docarul Deodată, doi bandiţi din umbră Ieşiţi din împânzirea albastră În mâini cu două revolvere Au năvălit asupra noastră - Sus mâinile, răgneşte unul Hidos şi cu un ochi beteag Şi dacă faceţi vreo mişcare Trag!

63

Am ridiccat mâinile în grabă Simţind că-mi trece frig prin oase Iar Miţa foarte simţitoare De spaima biata leşinase. Mi-au luat toţi banii şi inelul Un inel de aur vechi Stilou de argint, iar Miţei Până şi cerceii din urechi. Şi ne-au dat drumul jos în valea Introvertită de omăt Prea fericiţi slăvind pe Domnul Că am scăpat numai cu atât. Noroc că Miţa mea iubită Cuminte şi deşteaptă foc Ascuns-a ceasul ei cu grijă, Discret într-un anume loc... Că oricât ar fi vrut bandiţii S-o scotocească neîncetat Nu-l mai găseau nici până mâine Şi numai astfel l-am salvat! Nea Nae curios ascultă, Apoi întreabă pe-ndelete: - Să nu te superi, nea Cristache Şi...era ceasul de perete?

Cel cu două Se zvonise în orăşelul De pe deal, Chilia Nouă Cum că Hună Haskekovici Zice-se că are două Nimeni nu ştia ce-s alea Dacă-s albe sau gălbui Doar atât, că el le are Şi amândouă sunt a lui. Poate are două case? Două vaci, două oiţe? Două găinuşi moţate? Poate două porumbiţe? Nu, nici una dintre acestea

64

Dar fiind sigur că le ştiţi Vă asigur că sunt alea Chiar la care vă gândiţi Însă fetele între ele Ruşinoase cum sunt toate Îşi spunea cu precisiune: - Nu se poate! Nu se poate! Zău, suntem nişte văcuţe! Cum ne intră în creier nouă Toată lumea să aibă una Numai Hună să aibă două? Nu şi Hana Iosub prinsă De-al amorului jăratec Şi la gândul că are două Şi e un băiat simpatic, S-a îndrăgostit de dânsul De la prima scăpărare Şi mai mult să se convingă Dacă într-adevăr le are. Îl pânde la ştrand să-l vadă Dezbrăcându-se pe chei Ce nu face o fată cultă Pentru viitorul ei? Azi aşa şi mâine iarăşi A jucat în aşa fel Până când la urma urmei Ea s-a măritat cu el. Însă vezi, în noaptea nunţii După ce-a trecut furtuna Hana a observat că Hună A lucrat numai cu una. Foarte indignată fata De metodele acestea L-a întrebat: - Ascultă Hună, Dar cealaltă unde este? - Unde vrei să fie scumpo? El la rabin, fată dragă! La noi nimeni nu lucrează Cu amândouă deodată Dar când una oboseşte

65

Şi tu eşti încă în vervă Este bine întotdeauna Să ai piese de rezervă. - Poate aşa e ritualul? S-a gândit Hana Iosub Şi-n familia lui Hună Cele sfinte-s cu şurub? Şi plângea sărmana Hana Vărsând lacrimi mari cât roua Fiindcă Hună niciodată N-antrebuinţat-o pe a doua. A trecut o lună, două Şi într-o seară fără lună În alcovul îndrăgostitei Giugiulindu-se împreună Ea i-a spus: - Ascultă Hună Ce-i în mână nu-i minciună Aia de la rabin dragă, E cu mult, cu mult mai bună!

Alternativa În deşertul din Sahara De nisip şi soare plin Umblă – abia târându-şi paşii, Ars de sete, un beduin. Umblă, umblă, fără preget Cum Allah poruncă-i dete Arşiţa-l doboară, îl arde Dar mai mult moare de sete. Cade în genunchi, se roagă - Doamne, setea să mi-o sting Dă-mi un bulgăre de gheaţă Ca să-l ling, Doamne, să-l ling. Sau de nu poţi da un bulgăr Doamne, a toate îndurător Un pistol să-mi dai părinte Ca să trag să mă omor! Nici nu-şi terminase ruga Şi-i apare din senin

66

O fecioară ca din basme Albă, albă ca un crin. Trup superb, contur de spumă Blondă şi cu pieptul gol Cu un sloi de gheaţă în mână Şi-n cealaltă c-un pistol. Stă Iosuf şi o contemplă Mistuit de dor nespus Şi apoi în genunchi se roagă Lui Allah din ceruri, sus. - Ce să fac? Allah ajută Unui beduin pribeag Şi învaţă-mă preasfinte Să ling doamne sau să trag?

Sami are un singur dor De pe când mergeau la şcoală Şi încă se jucau cu cercul S-a legat prietenia Între Sami şi Bercu. Amândoi făcură armata La acelaşi regiment Plutonier ajunse Sami Bercu nici măcar sergent. Dar cum vremea trece-n goană Numai după câţiva ani Bercu-i la New York, Iar Sami este tot la Botoşani După câţiva ani de-a rândul Că-i poţi număra pe deşte Vorba ceea bătrânească: Deal cu deal se întâlneşte Că pe Disencoff când Sami Se uita la o vitrină Vede cum amicul Bercu Se dă jos dintr-o maşină.

67

Fuge şi-l îmbrăţişează Şi-l întreabă foarte amabil: - Ce faci Sami? - Merci, bine! - Dar tu Bercu? - Admirabil. - Nici nu ştii ce mult mă bucur După atâţia ani de zile Şi cu ce te ocupi acuma? - Cumpăr, vând automobile. Vezi Rolls-Royce-ul ista albastru De o construcţie majoră Are o viteză peste O sută şaptezeci la oră. - Urcă sus. E o minune Rolls-royce ultimul model Numai Domnul Nixon are Încă un exemplar la fel. Parcă nici nu-l simţi, pluteşte, Sparge vidul, parcă zboară, E mai iute şi ca vântul Şi ca gândul, e o comoară. Vezi copacul ăla gros Şi cu frunzele gălbui Hăt departe? În cinci secunde O să fim în umbra lui. Şi în clipita când motorul Duduia înverşunat Până si zice „peşte” pomul A şi fost înconjurat - Dragă Bercule – a zis Sami Lasă-mă să mă dau jos. - Nu fi prost, acum vedea-vei Şi ceva mult mai frumos! Vezi departe o pată albă Pe verdeaţă în câmpie Care-i o gazetă sau o

68

Coală mare de hârtie? - Da, o văd, dar dragă Bercu Uite ce te rog acum: Ce-ar fi rău să ne întoarcem Cât ai repede din drum? - Mare prostănac eşti Sami Bercu vesel intervine Tot ce ţi se-ntâmplă ţie Nu se-ntâmplă şi cu mine? Vreau să-ţi spun că-ntr-o minută În virajul vitejiei Mă opresc cu roata stângă Drept pe marginea hârtiei. Şi într-adevăr maşina A pornit-o-n zbor, nătângă, Şi-a oprit-o pe hârtie Drept pe roată, în partea stângă - Bercule, mă doare capul Tot privind peste câmpii Hai, mai bine să ne-ntoarcem Am nevastă şi copii. - Sami, fi bărbat, ce dracu Eşti fricos ca o muiere După întrevederea noastră Eu aş vrea să-ţi fac plăcere? Uite, vezi cum vine trenul Iute cu semnalul roş Care gâfâie într-una Şi azvârle fum pe coş? Pariez în trei minute Cum sunt om cu firea calmă Trec prin faţa lui ca vântul La distanţă de o palmă. - Bercule, sar din maşină! - Nu fi bleg, şi ţin-te bine! ... Şi ca un ciclon Rolls-Royce-ul Fu într-o clipă peste şine.

69

- Bravo Bercule, eşti geniu Bravo, mai lăsat năuc! - Şi acum spune-mi dragă Sami Unde vrei să te mai duc? Sami, cu emoţie în voce Şi cu faţa pământie Zise: - Dacă ţii la mine Dumă grabnic... la hârtie!

Tot una e Rifca a venit la Rabi Şi e plină de obidă: - Rabi, sunt neferictă Iarăşi am rămas gravidă. Dă-mi un sfat că tu eşti ţadic Eşti un Dumnezeu aproape Sau citeşte-mi un psalm şi roagă-l Să mă scape, să mă scape. - Greu femei, nu se poate Firii să vă împotriviţi Chiar şi în Scriptură zice: „Creşteţi şi vă înmulţiţi” - Da, dar am copii vreo şapte Fete mici şi băieţei Numai cel de sus mă ştie Cât de greu o duc cu ei. Rabinul deschide o carte Murmură o rugăciune Şi cu ochii către ceruri Se înclină şi-apoi spune: - Uite ce-ai să faci femeie: Mâine dis-de-dimineaţă Mergi şi-ţi târguieşti o oală Cât mai mare de la piaţă Iar târziu când vraja firei Te învăluie domoală Toată noapte, toată noaptea

70

Ţi picioarele în oală. De se-apropie sortitul Pentru clipa de noroc Tu picioarele din oală Nu le scoţi deloc, deloc! Dacă asculţi povaţa asta Care-i binecuvântată Nu se poate, nu se poate Să rămâi însărcinată. Opt luni au trecut degrabă Sau chiar nouă mi se pare Şi într-o zi venind la Rabi Rifca, dar cu burtă mare. - Nu mi-a folosit povaţa Zise ea foarte timidă Fiincă, uită-te la mine Iarăşi am rămas gravidă. - cum se poate! Îţi spusesem. Când te-oi duce la culcare Tu, picioarele amândouă Să le ţii într-o oală mare! - Păi, să vezi, cinstite Rabi Zice ea cu mult lipici n-am găsit o oală mare Şi am luat două mai mici...

Grea pedeapsa Prea înţeleptul Rabi Iosuf E un erudit, un ţadic Cunoscut în tot Kilatul Şi vin mulţi să-i ceară sfatul. Casa lui miroase-a ambră Şi a cedru din dumbravă Totu-i binecuvântare Şi evlavie şi slavă. În odaia lui de lucru Străjuie din părţi Rafturi pline de talmuduri

71

Şi de suluri şi de cărţi. Ore-ntregi scrutează în biblie Şi în scripte, foarte calm Sfatul lui e înţelepciune Iar cuvântul lui e psalm. Cercetează pergamente Hărţi şi manuscrise varii Stampe cu versete inde Şi cu perse comentarii. Descifrează hieroglife De pe table şi papirus Pericope şi percepte Scrise în vremile lui Cirus. Într-o zi îi intră în casă Un prieten din Galil. - Bună ziua! Rabi Iosuf - Bună ziua! Dragă Smil. După ce s-au strâns în braţe Rabi, foarte bucuros L-a întrebat: - În ce chestiune Ţi-aş putea fi de folos? - A nimic, o bagatelă Zice Smil, să mă scuzaţi Dar întâi suntem prieteni Şi apoi suntem bărbaţi. Iartă-mă te rog şi spune-mi Dacă ziua când posteşti De Iom Kipur este voie O femeie să-ndrăgeşti? Să petreci cu ea alături Amândoi la minte copţi Tot ca-n celelate zile Tot ca-n celelate nopţi? - Vai de mine! – exclamă Rabi Ridicând privirea-n zări Cum de îndrăzneşti păgâne Să-mi pui astfel de-ntrebări?

72

- Nu te superi dragă Iosuf Zise Smil politicos – Tu eşti un mare rabin Şi eu un mare păcătos. Chiar de-i rea nelegiuirea Şi cuvintele-mi deşerte Pui mata o vorbă bună Către Înaltul să mă ierte! Rabi a îngânat o rugă Către cel din ceruri sus Apoi răsfoind o carte Păcătosului i-a spus: - După lege nu e voie Dar ţi s-ar putea ierta Dacă săvârşeşti păcatul Numai cu consoarta ta! - Rabi – zise Smil – mă iartă Supăr cu ceva scriptura Dacă în loc să fie Rifka E Soşana sau e Sara? Dacă-i absolvit păcatul Şi e desfiinţată vina Ce importă atunci persoana Dacă-i soaţa sau vecina? - tocmai asta e pedeapsa Zise Rabi fără vrere De Iom Kipur nu ai voie Ca să ai nici o plăcere.

Povesteşte doctorul Nu ştiu dacă îl ccunoaşteţi Delicat şi subţiratic Doctor Bratu de la Sutu Ne era la toţi simpatic. Avea hazul lui, probabil Moştenit de la străbuni Şi în plus era şi doctor

73

La spitalul de nebuni. Şi ştia să povestească Cu un şarm cum altul nu-i Chestii vesele întâmplate Lui, cu pacienţii lui. Moldovan de viţă veche Cunoştea năzbâtii multe Că se adunau în juru-i Toţi amicii să-l asculte Într-o zi veni la mine Povesteşte el stilat La spital, în deal, la Sutu, Un domn bine îmbrăcat. După înfăţişare, pare Funcţionar superior, Poate inginer hotarnic Sau, un mare negustor. Şi îmi spune: - Domnul doctor Uite aşa precum vezi, Sunt în stare disperată Şi-am venit să mă salvezi. Ştiu că eşti un psihiatru Om de ştiinţă cu renume Şi de arta dumitale s-a dus vestea în larga lume. Fiul meu cel mare, Lică Care stă cu mine în Basna Om cu mintea-n toată firea De o vreme o ia razna: Sare sus peste coteţe, Se ascunde în grădină Umblă numai între păsări Şi se crede că-i găină. Ba mai mult! Parcă un blestem Din Infern mă urmăreşte Că în loc să ne vorbească El mai mult cotcodăceşte.

74

Dau oricât numai să scape Martor îmi este Dumnezeu De nenorocirea asta Ce-a căzut pe capul meu. - Şi de mult are aceste Manifestaţiuni ciudate? - Cred, dacă îmi aduc aminte De un an şi jumătate. - De un an şi jumătate? Asta-i nemaipomenit! Şi de ce cu el aicea Până acum n-ai venit? - Păi să vezi domnule doctor M-am obişnuit cu viaţa Şi îmi plac mult oulă care M-i le pune dimineaţa.

Politeţea Din albastra risipire Ne zâmbeşte mândrul soare Veşmântând întreaga fire În lumini de sărbătoare. Curg văpăi de aur roşu Pe trotuarele înguste Şi întrega stradă-i plină De surâs şi mini fuste. La vitrinele din centru Stau în grup femei şi fete Cu superbe picioruşe Şi ispite în siluete. Rotunjimi fermecătoare Strânse în diafane rochii Că le-nghiţi dintr-o privire Şi le devorezi cu ochii. Trec în şiruri manechine Blonde, brune şi roşcate Şi-i expun comori de farmec Care nu-s deloc pătrate.

75

Drec şi bestnici în sandale Şi costume deşucheate Cu excentrice atitudini Şi efebi bărboşi cu plete. Şi în această împestriţare Ca la Paris sau în New York Şi un filfizon se plimbă Foarte grijuliu cu un Poro. ??? grăsan ce umblă sigur de aureolă şi mereu îşi bagă râtul grogăind lângă rigolă. Trecătorii cu mirare Toţi privirile-şi întorc Înspre tipul care ţine Să se plimbe cu un porc Şi deodată, un tânăr care s-a desprins dintr.-o pleiadă L-a întrebat: - Nu ţi-e ruşine Să te plimbi c-un porc pe stradă? Tipul l-a privit flegmatic Scărpinându-se în ceafă Şi apoi ţanţoş îi răspunse - Nu e porc, nu vezi, e scroafă! - Scroafă e? Îmi pare bine Zise tânărul smerit Adăugând cu politeţe: - Păi, cu dânsa am vorbit!

Tragedie - actul întâiO cheamă Cleo Cleo are buze roşii, Pline de parfum mistic Ce-l ??? chiparoşii

76

Buclele-i muiate-n aur, Ochiii, Ochii mari albaştri Ţes cântări visate-n ţară Heruvimilor sihaştri. El – a fost odată – Astăzi Chel şi putred de bacnote Pare o mumie uitată Printre statui ostrogote A început să-i facă curte Şi într-o seară crenelată A cerut-o A luat-o Şi o ??? ca un tată - actul al doilea – Seninul căsniciei lor Se trece Ca într-un plâns de mandolină Într-o catacombă rece. Părăsit de tinereţe, Domnul Întrupează toamna Şi-o senină Primăvară De speranţe Pare Toamna. Iar în miez de noapte mută, Prin albastrul de mătase Două spectre Trec pe drumul Care duce la terase... Unul, E un fante tânăr Iar fantoma voalată Este doamna Care-şi ţine babalâcul Ca pe-un tată

77

- actul al treilea Fereastra Turnului cu trei cupole Se întune în acorduri Tremurate De mandole Înăuntru E văpaie. Şi o dragoste bizară Şi o umbră Cu privirea încruntată E afară. Înăuntru Despuiată Cleo, sparge a şaptea cupă, Iar afară Umbra neagră ??? să o rupă şi.... În clipa următoare Uşa cade sfărâmată ... A surprins-o Cu amantul Şi-a bătut-o Ca un tată.

Tocmai pe dos Samy Quatar, bogătaşul De pe strada Albatros A venit să se consulte Cu bancherul David Gross: - Dragă David, vin la tine Să mă sfătuieşti niţel Vreau şi eu să joc la bursă Dar nu mă pricep de fel. - dacă vrei să faci parale Zice Grossu – s-asculţi de mine Lira se menţine fermă Cumpără lire sterline.

78

Samy se-ntâlneşte-n Bursă Cu remisierii mari Şi în locsă ieie lire Samy cumpără dolari. Peste trei ore dolarul Scade în mod vertiginos Samy plin de disperare Vine iar la david Gross. - Vai de mine, Davidică Sunt definitiv pierdut Apăi, deh! Eu ţi-am spus una Şi tu alta ai făcut. Du-te repede la bursă Nu sta moale ca o curcă Şi să nu te prinzi în cursă Ia „Petrol-block”că se urcă. Samy nu ştie cum se face Parcă l-a lovit năpasta Ia „Motor- Petrol”şi gata Pierde şi de data asta. - Vai de mine, vai de mine Sunt un bou, un păcătos - Ce să-ţi fac măi Samy, dacă - Dacă tu le faci tocmai pe dos? - Încă o dată Davidică Dă-mi un sfat să am temei Am să fac tot ce mi-oi spune Am să fac aşa cum vrei - Vrei un sfat! Ţi-l dau măi Samy Dar urgent că vremea-i scrută Dacă vrei să-ţi meargă bine Vino să mă pupi pe burtă. Dacă-ţi spun pupă-mă pe burtă” Nici un gând n-am să-ţi ascund Cum le faci pe dos pe toate Ştiu c-ai să mă pupi în fund.

Asta zic şi eu noroc 79

Într-atât ne-mbată viaţa Cu iluzii şi strădanii Că nici nu băgăm de seamă Cât de repede trec anii. Cred că nu importă urbea Dacă-i Râmnic sau Focşani Totul e că eu pe-atuncea Avea optusprezece ani. Şi-n oraşul plin de crâşme Şi cu centrul plin de praf Nu era nici un teatru Şi nici cinematograf. ??? ??? Pompieri, oborul, gata Şi vreo două cafnele. Singurul loc mai vesel Al oraşului stindard Era varietul Filip Un şantan de bulevard. Fiindcă atunci patronul Numere de-atracţie noi Balerine apetisante Chiar şi cântăreţi de soi. Cum sosea vreo vampă „bine” Năvălea protipendada Conu Bubi, conu Nicu Şi luat cu asalt naiada. După ărogramul artistic Chefuiau cu curtezana La conac sau la moşia Monteoru sau Grăjdana. Pe când noi făuritorii De poeme şi himere O priveam cu jind, sorbind-o C-o cafea sau cu o bere.

80

Într-o seară, tot la Filip Debutase o actoriţă Cu trup zvelt şi ochi şăgalnici Şi cu fragă de guriţă. Fermeca în potop de aplauze Pe bărbaţii toţi, în grupe Şi ne ameţea cu-n cântec: „Vin la Tanţa să te pupe” Avea părul spic de aur Braţe, albe subţirele Picioruşe crizanteme Care te chemau spre ele. Noi, ştregari voioşi şi timeri Nici o taină nu ne scapă O doream şi tuturora Ne lăsase gura apă. Şi cum se zvonise o şoaptă Pe la Kraus La cafenea Că deţi dai o stă în mână Poţi ca să petreci cu ea. Însă cine dintr-ai noştri Din pleiada cunoscută Îşi putea permite luxul Ca să-i dea divei o sută? Şi atunci Aurel propuse O ideeie salvatoare: Să putem strânge o sută Punem 5 lei fiecare. Şi jucăm la loterie Înodăm frumos batista Şi cine câştigă suta Ăla merge cu artista. Zis-făcut. Nicx astăzi nu ţtiu Nici când a trecut minuta Nici cum m-a bătut norocul Ca să-mi iasă mie suta.

81

Ştiu, atâta, că înălţat-am Mulţumiri lui Dumnezeu Pentru marea fericire Ce-a căzut pe capul meu. c-un buchet de violete Şi-n ţinută elegantă i-am palmat în mână suta Şi ea, a depus-o în geantă. Restul: cuib de poezie Vis şi voluptăţi divine Care le-au descris şi alţii Maul mai bine decât mine. Pot s-adaug amănuntul Că înrâuirt de stele I-am compus în versuri tandre Un sonet şi trei rondele. Într-atât a înduioşat-o Versul meu înaripat Că frumoasa Mesalină Cu glas dulce m-a întrebat: - Spune-mi, dragul meu, prieten Cum pentru o desfătare Ce ai petrecut cu mine D-ai o sută aşa de mare? Eşti agricultor? Ai rente? Sau bancher cu acursale? Fiindcă ştiu din auzite Că poeţii n-au parale. Îmbăta de-accentu-i sincer Ca să nu stric feeria I-am destăinuit de-a capo Cum a fost cu loteria. - Vai, a psus ea drăgăstoasă Nnu se poate, nu se poate! Şi strângându-mă în braţe Mi-a şoptit cu voluptate: Tu, că eşti cel mai simpatic

82

Dintre ceilalţi curtezani Mai ales că scrii şi versuri De la tine nu i-au bani. Când văzui că umblă în geantă Am simţit în vine foc Şi mi-am zis: Slăvit fi Doamne Asta zic şi eu noroc! Şi cu graţie felină Şi-un surâs descris de zei Iar m-a îmbrăţişat cu patos Şi mi-a înapoiat: 5 lei...

Cărţile Sfinte Vestitul Rabi Ben Işmuiel Vestit în Mişna şi Cabală Venise într-o zi să vadă Pe Rebe Lein din Capitală Voiau să audă cum slujeşte Să-i soarbă, cântecul şi voga Pe credincioşi cum păstoreşte Şi cum slujeşte sinagoga Şi-a stat în stradă Ben Işmuiel Smerit cu inima voioasă Că Leiba bucuros de oaspe Pe Rabi l-a poftit la masă. Când fu să intre musafirul În casă, întâlni în uşe, O fată mândră ca zefirul Cu chipul alb ca de pupăşe Îşmuiel Ben privi pe Rabi Clipind din ochi să-l înţeleagă Apoi zâmbind a prins să-ntrebe - Dar, ce e asta Rabi, dragă? Rep Leib, roşind cu modestie Văzând că rabi se-nfierbântă Răspunse tainic; - Ce să fie? O carte rabi, carte sfântă! - O carte-i sfântă-ntotdeauna Că în ea-i lumina şi căldura De aceea s-o iubim într-una

83

Că aşa ne-a învăţta scriptura. Spălându-se pe mâini prea sfântul Slăvi pe Dumezeu divinul Că ne-a dat cerul şi pământul Lumina, apele şi vinul. Dar o surpriză mai tirană l-a ţintuit, fiindcă la masă Servea o altă fetişcană mai nostimă şi mai frumoasă - Dar asta ce e? Înmtreabă rabi Cu un gest ascuns ce nu cuvântă - O altă care Ben Işmuiel Şi tot ca cea dintâi e sfântă. - Nu s-ar putea, Rep Leib părinte Cum spune biblia străbună Din cele două cărţi prea sfinte Să-mi împrumuţi şi mie una? Mi-e greu a spus rep Leib, că întâia Acum o citesc profete Iar celelate până acuma Nu îi sunt foile tăiate.

Vesela Familie Într-o zi la societatea „Pheonix” de asigurare a intrat un domn în vârstă slab, cu ochelari de soare. - Aş dori – se adresează Funcţionarului din faţă Ca să fac asigurare Cum m-am hotărât pe viaţă? Funcţionarul, măsurându-l Cu minuţiozitate Slab, cu ochelari şi vârstnic În răspunse: - Nu se poate! Eşti slăbuţ, vedere scurtă Ai şi semne de vărsat Nu întruneşti anume puncte

84

Ca săă fii asigurat. - Da, dar tata – zise domnul Care-i mai bătrân ca mine E asigurat aicea De un deceniu şi mai bine. - Cum îl cheamă? - Dan Beşleagă. - Dan Beşleagă? Un moment Ca să văd în fişe dacă Nu-i vreun inconvenient. Dan Beşleagă? Da! Se află Însă în comformitate Trebuie îndeplinită Încă o formalitate. Iei un formular cu timbru Şi îl completaţi acasă Şi veniţi cu tata aicea Marţi sau miercuri dimineaţă. ??? ??? Cu nepoţi şi cu nepoate Toţi la nunta lui bunicu - Cum, bunicul se însoară? Asta-i culmea! Pe toţi sfinţii - Se însoară! Da! Cu toate Că sunt contra lui părinţii!

Bunicuţa şi nepoţii În expresul de Florica Lăzi, colete, un amalgam Şi în compartiment, bunica Şi nepoţii stau la geam. Hohotind, copii zburdă Şi fac zgomot infernal Iar bătrâna ştirbă, surdă Tot priveşte cerul pal.

85

Dintr-un coş le dă bunica Câte-un tort cu zahăr copt Şapte ani are Lucica Iară Nicu are opt. Înfoiată ca o varză Baba zice mai apoi - Uite barza! Uite Barza! Care v-a adus pe voi. Nicuşor, apoi întins pe-a coastă! Zice răsfirându-şi părul: - S-o lăsăm să moară proastă Sau să-i spunem adevărul?

Ceaiul S-a îmbolnăvit Niculce De pe strada înflorită La laringo-faringită ???? Mari profesori cu protecţii I-au făcut trei operaţii Şi vreo şaptespreze injecţii. L-au cusut cu fir de aur La gâtlej şi la laringe Îl aşează în pat cu o soră Care abia, abia-l atinge. Că slăbit bietul Niculce De atâtea răni adânce Nu poate să mai vorbească Nici să bea, nici să mănânce. Stă întins de două zile Chinuit şi banmdajat Slab şi galben ca lămâia Nebăut şi nemâncat. Doctorii văzând că bietul E într-un hal fără de hal Hotărâră de îndată

86

Să-l hrănească artificial. - Da, da! Trei mii de lei! Fu chef nu glumă O cameră, trei sticle, alte trei Dar ce poate să însemne această sumă: „O lumânare cinci sute de lei”. - Se vede că aţi uitat – a spus femeia Un amănunt de-o importanţă mare Dar eu am fost „puicuţa dulce” – aceea Care a suflat azi noapte în lumânare!

??? Nu ştiu în parte a ţării Mi se pare că-n Gheorgheni Locuia o bătrânică De vreo şaptezeci de ani. O ştia tot târgul, deşi Foarte rar ieşea din casă Şi trăia în oraş departe Singurică şi retrasă. Se spunea că ar fi odrasla Unui mare bogătaş Care avusese întinderi Şi în Vlaşca şi în Iaş Şi frumoasă, o minune Un tablou, o închipuire Că veneau sin alte oraşe Grup de tineri să o vadă. Că a iubit în tinereţe Un nepot a lui Ştirbei Şi cum neamul lui fu contra S-a-mpuşşcat din cauza ei. Ea atunci – chiar la mormântu-i A jurat că-n viaţa toată n-o să se mărite pururi cât trăi-va, niciodată. I-a rămas ceva avere

87

Acareturi de moşeancă Şi din moşioară banii Care îi ţinea la bancă. Nu avea vecini, nici neamuri Şi cu taina ei în gând La biserică în duminici Seducea din când în gând. Iară anii trec ca vântul Goana vremii n-are leac Şi încet, încet, trecuta Peste jumătate de veac. Ca o umbră selenară Îşi târăşte paşii grei N-a rămas nimic din nuriii Şi din frumuseţea ei. Într-o zi pe poapa Neacşa l-a poftit la ea acasă Să-i destăinuiască chinul Care sufletu-i apasă. - Prea sfinţia ta, mă iartă Că grăi-voi cu păcat Dar în viaţa mea pustie N-am ştiu ce e bărbat. Nu vreau să ajung în slava Din cereasca Lui grădină Fără nici o îmbrăţişare Şi în vârstă şi virgină. Caută-mi un om din gloată Şi trimite-mi-l încoace Cu fiinţa mea să facă Tot ce vrea şi tot ce-i place. Să mă strângă lung în braţe Tot aşa ca pe-o ţărancă Şi am să-i dau o recompensă Că am bani destui la bancă. Popa milostiv să scape Bietu-i suflet păcătos

88

I-a trimis un om din piaţă Un hamal foarte vânjos. Cărui i-a vorbit cu milă Şi îndurarea celui sfânt Despre buna învoire Între oameni şi pământ. Mai cu seamă despre pilda Cuvioasei Paraschieva „Cine pe semeni ajută răsplătit pe dată fi-va”! S-a rugat de acela care Stă cu îngerul la masă Să gonească necuratul Dintr-o fiinţă păcătoasă. Şi s-a dus să izbăvească A ispitelor furtună Foarte mulţumit că astăzi A făcut o faptă bună. Chiar a doua zi dimineaţă Popa Neacşa s-a îndreptat Înspre casa bătrânească s-o dezlege de păcat. A intrat popa în sală S-a uita prin încăperi Bărbatul era acolo Dar femeia nicăieri. - nu ştii unde-i baba care Care stă de-atâţia anii ? - Păi s-a dus din nou la bancă Să mai scoată nişte bani. Şi căţeluşa stă în pat Mimi are o fată blondă Vea ochi mari şi păr buclat Un sân superb, o pulpă rotundă Şi avea şi-o fire vagabondă Şi ca oricare demimondă Avea un căţeliş buclat.

89

Sprinţară ca o căprioară Mimi iubise un băiat Şi într-un amurg de primăvară Simţind că focul o înfioară I-a dat tot visul de fecioară Dar el se vede că a uitat Şi căţeluşul stă în pat. În negre nopţi de insomnie Mimi cu suflet tulburat Să uite dorul ce-o sfăşie Şi dragostea –i atât de vie În camera trandafirie Privea protretul lui pictat Şi căţeluşul stă în pat. A vrut un moş cam reumatic S-o ia cu el într-un palat Şi s-o iubească singuratic Dar ea cu ochii de jăratic Gândind la tipul ei simpatic Dintr-un cuvânt l-a refuzat Şi căţeluşul stă în pat. Când somnul încerca s-o prindă Mimi cu corpu-nvăpăiat Privindu-şi formele în oglindă Ofta cu jale, suferindă Că nu e nimeni s-.o surprindă Şi căşeluşul stă în pat. Şi-n cuibul ei de curtezană Veneau priteni pe-noptat Şi beau ermuth, coniac, cinzeacă Şezând pe sofaua egipteană Sau pe divanul fermecat Şi căţeluşul stă în pat. Veneau fecioare şi cucoane În buduaru-i parfumat Şi ca să uite de canoane Fumau haşiş, fumau havane Şi apoi ??? băietane Cădeau lascive în păcat Şi căţeluşul stă în pat.

90

Amurgul depăna-n tăcere Al vremei cer, argintat Şi trandafiri mureau în sere Iar Azorel visa-n tăcere Şi îi plăcea să lingă miere În salonaşul crenelat Şi zi şi noapte sta în pat...

Din flori să-ţi împetesc cunună Aş vrea din flori să-ţi împletesc cunună Pe strat de crini să mă inspir Să-ţi cânt în nopţşile cu lună Pe o pajişte cu trandafiri. Din mirt să-ţi cânt: romanţa vieţii Şi ochii tăi senini şi mari Să sorb nectarul tinereţii Sub streşini de mărgăritar. Ţi-oi pune dali în cosiţe Şi orhidee înnourate Pe frunte flori de lămâiţă Pe umeri şipe sân muşcate. Pe braţele de nuferi albi Înfăşura-voi cu alint Bujori şi stânjenei şi nalbe Şi chiparoase de argint. Ţi-oi atârna pe şold lalelel ??? şi „Nu mă uita” Ca toate gândurile mele Să guste din gura ta. În prag voi presăra din verme În ritmul versului sărac Imaculate crizanteme Şi sângerânde flori de mac. Din siclamene şi cicoare Ţi-oi împleti un cuib boem S-adormi pe cuib de lăcrămioare Cu gândul la acest poem. Uitând de doruri şi regrete

91

Şi prinşi de-ai dragostei fiori Avea-vom crioni şi violete Şi poate şi un copil Din flori....

Şi luna a închis un ochi Soarele îmbracă în aur Şi în păienjeniş de fire Tot întinsl care duce La Costeşti, la mănăstire. Două tinere măicuţe În sutane lungi şi grele Trec pe drumul plin de soare De nisip şipietricele. Harul domnului de-a pururi Scaldă în sfânta psalmodie Chipurile lor suave Pline de cucernicie Într-atât de cufundate Maicile prea cuvioase Că nici n-au băgat de seamă Că a trecut de ora opt. Vorbele pieriră risipindu-se ca fumul Dar de-odat se opriră Nu cumva greşt-au drumul Parcă alta e şoseaua spre lăcaşul mântuirii Nici o casă nu se vede şi nici turla mănăstirii Nu mai ştiu ce să mai facă Să se oprească în zăvoi? Să mai meargă înainte? Sau să meargă înapoi? N-o să lase la anaghie două maici fără ajutor Însă Dumnezeu e mare şi a toate îndurător Şi în timp ce implorează milostenia Sfintei Vineri Ca prin farmec apărură chiar în urm alor doi tineri. - Mergeţi înspre mănăstire? A întrebat o maică aparte - Da pe-acolo trecem Însă noi ne ducem mai departe

92

- De ne daţi îngăduire, noi putem să vă-nsoţim - Cu plăcere şi evlavie Celui Veşnic mulţumim! Şi-au pornit în grupă tuspatru Pe şosea încetinel Panait la braţ c-o maică Şi cealaltă cu Ionel. Tot mergând de ele aproape Sângele a început să fiarbă Şi alăturea ici, colo,, câte-un păătuf de iarbă. Iarbă verde mătăsoasă Ce te-ndeamnă şi te cheamă Şi-un crâmpei de sare albastră S-a întins ca o năframă. Le-a vorbit de Magdalena De Infern, de Raiul sfânt Şi despre iertarea celor Păcătoşi de pe pământ. Până le-au convins în fine Plâns-au ele mai mult de-un ceas Pentru odihnă ar fi mai bine Ca să facă un mic popas. Şi s-au aşezat pe iarbă Pe când luna ce-i privea Prevăzând ce-o să urmeze A închis un ochi şi ea. Restul nu interesează Doar o voce sub copac Îngânat-a:Iartă-i Doamne Iartă-i că nu ştiu ce fac. Iar Eulampia de alături A răspuns printre suspine - Ba al meu dragă Varvară Ştie încă foarte bine.! Popasul lui Aizic Tirr La înţeleptul Rabi Mendel Vine Aizic Tirr smerit Şi îi spune:”Raşi dragă, Sunt un om nenorocit”

93

Rifca mea-i atât de dulce Şi are atâta sexapeal Că nu trece un an şireata Îmi trânteşte un copil Am vreo zece să-mi trăiască Toţi sunt sănătoşi ca tunul Şi-mi sunt dragi dar ce nevoie-i Să-mi mai nască unul? Şi-am venit la tine Rabi Dă-mi un leac să-mi folosească Poate Dumnezeu pe Rifca De copii s-o izbăvească. - Uite ce-ai să faci, îi spune Rabinul cu ochii dulci Noaptea când soseşti acasă Şi ai vrea ca să te culci Să te ţii întodeauna De povaţa mea înţeleaptă Să te urci pe partea stângă Şi cobori pe partea dreaptă. Dacă faci aşa şi totul Cu stricteţe şi păzit Poţi fără grijă, Rifca De copii s-a lecuit. Au trecut trei luni sau şapte Sau chiar opt să fi trecut Şi la Rabin într-o vineri Intră Aizic abătut. Şi mâhnit şi neferice Ochi-i galeşi multe spun Şi plângând aproape, zice: - Rabi, n-a fost leacul bun. N-a fost leacul bun, iar mie Mi-a fost chinul inutil Fiindcă uite azi noaptea Rifca Mi-a născut iar un copil.

94

- nu cumva întreabă Rabi Cu un surâs ce-i schimbă faţa Ai uita ce-am spus sau poate Mi-ai nesocotit povaţa? - Vai de mine! Exclamă Aizic După vorba ta înţeleaptă M-am urcat pe partea stângă Şi-am coborât pe cea dreaptă. - Dar ia spune, întreabă Rabi Scărpinându-se în nas – Nu cumva trecând pe acolo Ai făcut un mic popas? - Un popas? Făcui desigur Deh, ca omul! Ce să fac? Parcă poţi să treci pe acolo Să nu poposeşti un pic? - Văd că na-i pătruns povaţa-mi Zice Rabi plin de fiori Nu ţi-am spus să urci pe stânga Şipe dreapta să cabori. Dacă ai poposit l amijloc Ca un pusnic în câmpii Aizic Tirr Du-te la dracu Cum vrei să nu faci copii?

Peisaj divers Pe un tăpşan de voaluri dese Calm se plimbă aerul Şi în cadenţe neînţelese Vremea-şi toarce caierul. Sub întins zări astrale Care-şi pierd hotarele Cu o cuinună de petale Se retrage soarele. Cişmigiul poartă vina Că-ş superbe florile Ce-au împodobit grădina În toate culorile.

95

Luna în necuprins se suie Poleind nidsipurile Şi un tânăr cu o duduie Stau de vorbă, chipurile... O poveste foarte veche Spune luna lacului Şi-într-o barcă o pereche Se sărută al dracului. Trec pe drum în plină noapte Scârţâind vehicule Iar sub pod răsună şoapte: - Nu te-ntinde Nicule!

??? Oraşu-a fost cuprins De euforie Din cauza unui fapt senzaţional Că în centru e un afiş Pe care scrie Că astă seară-i striptis La „Pigali” Ce înseamnă „striptis”? La local de noapte Cu becuri Ţipător colorate În bar Femei Vreo Şapte În toalete cât mai decoltate. Program de cabaret Orchestră Cântec Cha, cha, sirtachi, twist Iar la sfârşi o vampă goală Freamătă din pântec Şi fiindcă o vezi Plăteşti ca un tâmpit. În atmosfera

96

Supra excitantă Cu jazz Cu trupuri zvelte Şi feline Clareta este Cea mai frumoasa Din câte s-au produs În curţi străine. A fost la curtea Şahului O leacă La radio a dansat Pe unde scurte La curtea lui Kemal La curtea Greacă Şi aicea O să joace tot în curte. A fost aplaudată La Tanagra Ma Moulin Rouge La eschimoşi La feredino Şi „la trei ochi de plapumă” Îm Moşi. Dar iată, Că în lumina orbitoare Pe un soclu Ca pe vremurile lui Pluto Clareta apare În toată a ei splendoare Şi goală Aşa, cum a făcut-o măsa. Un trup superb Şi braţe voluptoase Doi sâni Înfipţi în piept ca două mere Şi rotunjimi Şi pulpe] delicioase Şi celelalte toate La vedere. Din colţul lor

97

Bazil şi Aurel Ciocnesc Aşa cum cere eticheta Şampanie, nectar şi hidromel Sorbindu-le cu ochi lacomi Silueta. Apoi bazil Cam ameţit niţel, şopteşte Scuturându-şi ţigareta: De stau să judec, totul e la fel Atât şa Tanţi cât şi la Clareta.

??? ÂÎn oraşul unde cerul, Ca Bosforul se ??? Şi cu o gardă de Luceferi Trece mândra semilună Într-un parc văzut În visul unui rege anonim Se înalţă în slăvi Palatul lui Mehmed Cadâr selim. Prin desişuri de azalee Chiparoşi şi palmieri Şi înconjuraţi de o strajă De eunuci şi eniceri Prin firman trimis de ceruri Şi a luiMahomed hatâr Stă acum în flori haremul Lui mehmed Cadâr selim. Şi era păzit haremul Şi piscina cea rotundă Că prin zid nici o privire De ghiaur să nu pătrundă Fiindă pe divanuri roşii De caşmir şi ispahan Odihneau cu trupuri goale Nimfe din Belucistan. Heţaire din Galata şi Naiade din Ankara Andaluze şi cadâne ce-au venit din toată ţara Ca dansând să satisfacă fără nici un marafet

98

Orice doruri sau capricii ale lui Cadâr Mehmed. Răpitoare e Zuleica Spritenă ca o panteră Şi suleima, adalisca Ce are chip de baiaderă Floare de Siraz a Konia Baclava e Razimb Şi sirena-i Bulaira Când dansează „Turka bre” Dar din soaţe, cea mai tandră Mai frumoasă şi mai dragă Cu trupuşor de orhidee şi Cu gura ca o fragă Zămislită din surâsuri De auroră şi senin Şi scăldată-n stropi de soare Era Fatme Aleiman. În şalvari şi fesuri roşii Au venit buluc cadii Toţi vizirii şi califii Geanabeţii şi muştii Ca să o vadă pe Aleimina Cum dansează din buric Şi s-au aşezat turceşte Ronţăind pistl, fistic. Iat-o! Cumse frânge goală Prinsă în vraja unui cântec Şi cum tremură cu sânii Şi din umeri şi din pântec. Toţi efendii îşi dau coate, Cu privirea spre cultuc Şi şopteau tăcuţi din barbă Aferim ghiuzel giugiuc. Nimeni n-a băgat de seamă, Prin al patimei zăduf Ce priviri de foc azvârle Către un efeb, Iusuf. Pe acesta şi-l alese Şi-l vroia în nopţi, intim Că făcea parte din

99

Garda personală a lui Selim. S-a sfârşit tot zaiafetul Şi în haremul cu eunuci Noaptea şi-a întins năframa Şi-a cuprins tot mapamondul Iar Iosuf se plimba afară Pe asfalt, şi-şi face rondul. Numai Fatme se strecoară Şi cu braţele de puf În iatacul ei îl trage Înăuntru pe Iosuf - Vino, vino lângă mine Taina visului să-ţi culci Că mi-e sete de-ndrăgire Şi mi-e dor de clipe dulci. Îţi voi da să guşti din rodii Să culegi de unde vrei Struguri şi căpşuni din gura-mi Şi nectar din sânii mei - Ioc! Răspunde Iusuf Vesel şi cu glas de mameluc Fiindcă eu din fericire Ca şi tata sunt eunuc. Pot să stau aici cu tine Dacă-ţi place şi o oră Dar să-mi dai şi o dovadă De afecţiune ca soră. Zorile azvârl prin geamuri Avalanşe verzi de fire Pe când Fatme-şi zvârcoleşte Trupuşorul dornic de iubire. Iar Iosuf, ce stă prin geamuri Pe divanul cu efigii, Îşi priveşte lung conturul Şi mănâncă bigi-bigi. Dintr-un roman aristocrat -Prolog-

100

Din piscul munţilor ce poartă Pe umeri zvon de oasanale Despre castele şi fantome Şi cu ferestre ogivale În grota unde militarii Opresc să intre la civili Iar noaptea se abat pescarii Ca să vâneze crocodili. Îţi scriu dsin turnul cu trei steme Şi trei carabinieri la poartă Pun plicul într-o sticlă veche Pe care o azvârl în Marea Poartă ??? o salvă în aer ca saltimbaticii să se teamă Şi ??? să sune Din clopoţele de aramă Şi fiindcă n-am alte adrese Ca epilog al jocului Trimit impresiile culese În colţ la faţa locului.

Kerheza Să participi la serbare Văzduhul s-a punctat cu salbe Nu se vedea decât picioare Şi ochi frumoşi şi braţe albe. Pluteau surâsuri vagabonde Şi-a larg se profilau alene Fermecvătoare nimfe blonde Şi adorabile şatene. Orchestra nu înceta să scalde În ritm de sunete stridente Vârtejulspelb de corpuri calde Cu legănări impertinente. De muzica ce tulbura Şi înfierbânta toţi emulii Întreg parchetul tremura De atât cha-cha şi huli-huli.

101

Şampaniza câte un grup Şi în cadenţări de jaz măiestre Lascive mlădieri de trup Se rpsfăţau privirii noastre. Din necuprinsul violet Când stele îşi ţeseau năframa Se auzea dintr-un boschet: - Fi serios, ne vede mama! În fond continua agapa Ce chef şi toasturi până la ziuă Un paj bătea în piuă apa Şi-a colombină apa în piuă. Şi în calmul ??? Alunecau perechi pierdute S-a petrecut până la punct Pe urmă puncte...puncte...

Aşa e piesa Seninul Sparge al zărilor zapaz Şli împrăştie albastre Apoteoze Şi înparcul cunarcişi Şi tuberoze E vis de sărbătoare Şi extaz. Pe alei de bambuşţi Curg metamorfoze Şi trec Romeo – în matie de atlas Cu julieta În valuri de topaz Spre chiaşcul cu garoafe Şi mimoze. Prin pajişti cu gladiatori Cu cavaleri în zale Şi scuturi Cu săruturi Cu statui

102

Şi urme vagi de tei Răzbate o discuţie Pe tăcute - Ai spus că mă câştigi cu 200 de ce-mi dai numai 10 lei? - EpilogCând dimineaţa risipitoare Înseninata ei văpaie E îmbulzeală în piaţa mare Şi grămădeală la tramvaie. Rămâne gol întreg pământul Şi pleacă nobili??? Unii spre gropile Oatu Iar alţii spre groapa Chipăilă.

Clasic sau modern Blauşpitz, fabricant de nasturi Şi cu sucursale în ţară Avea tender şi-o soţie De o frumuseţe rară. Pe când Sulizom Naftule Un om simplu şi în state Era lucrător cu ziua Pe la electricitate. Nu-şi vorbiră nicodată Nici în zori şi nici pe seară Ce-şi spuneau doar „bună-ziua” Când se încrucişau pe scară. Lunile au trecut în goană Mai cu soare, mai cu vânt Şi în toată vremea sta N-au schimbat nici un cuvânt. Dar într-o zi măreaţă Sub albastru policrom Se întâlniră în piaţă Şi amândoi au spus „- Salom” - N-ai idee domnu Blauşpitz

103

Cât de mult îmi pare bine Şi nici nu ştii cât mă bucur Că te-am întâlnit vecine! Mi-ar fi drag să stau de vorbă Să ne spunem câte-un dor Că la urma urmei suntem Fiii aceluiaşi popor! Mai o glumă, o butadă Una caldă una rece Ce s eaude nou prin lume Şi uităm că vremea trece. Nu te superi domn Naftule Dar vreau numai să-ţi explic Xă pe noi socialmente Nu ne apropie nimic. Eu altfel de cultură Dumneata, meşteşugar Deaia nu ştiu ce anume Am putea vorbi măcar. Am să-ţi dau numai o pildă Că deşi sunt fabricant Însă îl ştiu pe Scophenhauer Pe Sofocle şi pe Kant. Dumneata îl ştii pe Dante? Pe Gounod, pe Tzitzian? Îl cunoaşteţi pe Euripide Platon sau Aristofan. - Drept e, cu savanţi şi cu genii Nu pot cot la cot să merg Pe ăştia nu-i ştiu, dar matale Ştii pe unul Goldemberg? - Goldemberg? Modern sau clasic? Nici nam auzit de le. - Nu ştiu de-i modern sau clasic Însă ştiu că-i tinerel. Care vine în orice miercuri Când eşti dus la sucursală

104

Şi se giuguleşte straşnic Cu soţi adumitale!

Învăţăcelul Hamani Într-un cartier din Lenberg C grădini scăldate în soare Pripăşitu-sa într-o vreme O femeie încântătoare Nimeni nu ştia de unde-i Din ce ţări îndepărtate Însă şopteau că în casa-i Se întâmplau lucruri ciudate Stăruia un zvon: că ??? Plin de ??? şi de corinţi A înnebunit bărbaţii Şi i-a scos pe toţi din minţi. Că adeneaori în noapte Uşi ascunse se deschid Şi câte un bărbat de seamă Lunecă discret prin zid. Încât grupul de neveste Caste darînveninate Adunatu-s-au în grabă Şi s-au dus la rabin, toate: - Înţeleptule prea vrednic Tu al cerului veşnic sol Peste cartierul nostru A căzut foc şi pârjol. C-a venit o vrăjitoare Chip de drac, ispită în gene Şi ne ademeneşte soţii Cu privirile-i viclene Scapă-ne de ea, goneşte-o Că-i primejdie tuturora Şi ne ameninţă pedeapsa Din Sodoma şi Gomora Rabinul şi-a pus caftanul

105

S-a încins peste veşminte Şi şi-a luat învăţăcelul - Mergi Hamani? - Merg, prea sfinte. Cum ajunseră la stratul Care împodobea grădina I-a întâmpinat din uşă Chiar femeia cu pricina. Au intrat la ea în casă Cu??? În toatre cele - Bucuroasă sunt de cinstea Care-o faceţi casei mele. -Află, doamnă, a spus rabi Şi îndoială nu încape Că în oraş circulă zvonuri Care te privesc de aproape Şi supus a lui din ceruri Mie-i prea slăvit cuvântul Am venit să stăm de vorbă Şi de ??? să te mângâi - Cu smerenie aculte-voi A răspuns ea drăgălaş Şi vă rog poftiţi alături Să luaţi loc în salonaş - Tu Hamani – zice rabi Către învăţăcelul său Ai să stai la uşă strajă Să nu intre duhul rău! Şi a stat, a stat Hamani Dus pe gânduri neînţelese De aşteptarea îi ies ochii Însă Rabi nu mai iese. Şi a mai stat un ceas Hamani Ba mai mult a stat cu grag În sfârşit se crapă uşa Şi apare Rabi în prag. ???? e sfântul

106

Şi zburlit, apins la faţă - Dumnezeu să te păzească Pururi de năpastă-n viaţă! - Zi, ce-ai hotărât cu dânsa? A întrebat învăţăcelul O gonim de-aici cu pietre Sau să o judece orăşelul? - Vai de mine, exclamă Rabi După a legii legământ E o femeie minunată Cu credinţă în domn sfânt Are o inimă de aur Care pe învăţaţi încântă Darnci şi miloasă Ca o sfântă, ca o sfântă! - Rabi, dacă zici că-i sfântă Tu cunoşti mai bine slova Şi lumina ta e harul Din scriptura lui Iehova - Doamne iartă, spune Rabi Fiind cinstită şi virtuoasă S-o lăsăm cu Domnul în pace Să mergem către casă. - Mergem, a răspuns hamani Da, înainte dacă vrei Ia aminte la veşmşinte C-ai uitat să ţi le închei!

Dacă plouă ce mă fac Liftan e un tip simpatic Cum altul nu găseşti Şi mai e şi voiajorul Cel mai prima-n Bucureşti. De-ţi vorbeşte, totdeauna-i Plin de duh şi plin de spumă Nu există să se lase Făr să-ţi plaseze o glumă.

107

Are un sac de anecdote Şi de znoave fel de fel La petreceri e o plăcere Nopţi întregi ai sta cu el. Nu există povestire Fie lungă, fie scurtă Să ţi-o spună el cu farmec Şi să nu te ţi de burtă. Fiind un personaj de seamă Şi în branşa lui fruntaş Trage numai la hotelul Cel mai mare din oraş. Îl iubesc hotelierii Ca pe un portbenheur al lor Fiindcă domnul Liften este Cel mai staşnic voiajor Şi într-o zi sfârşind programul Şi soios din cale afară Se ducea grăbit s-ajungă Cât mai repede la gară. Când să urce în tren deodată Tocmai în minutul acela Liftan şi-a adus aminte Brusc că şi-a uitat umbrela. La hotel se-ntoarce însă Camera (ce clipă cruntă) E ocupată de-o pereche Care e în voiaj de nuntă. Ce să facă bietul Liftan? Deşi are treabă multă Dar să-i treacă plictiseala Stă la uşă şi ascultă. - Puico, spune a cui e gura, Care în voci mă va îmbăta Şi o voce îngerească Zise:: e a ta şi a mea! - Dar a cui sunt ochii aceştia

108

Mari şi negri ca agata? - Tot ai mei sunt dragă Sandu! - - Să ţi le mănânce fata! - Dar mânuţele astea roze Cu miresme de petale, Ale cui sunt păpuşico? - Ale mele şi-ale tale. - Cămeşuţa asta fină Albă ca un puf de nea? - Jur că n-am împrumutat-o Crede-mă că-i tot a mea! - Dar pantofii albi în care Dorm ca două rândunici Picioruşele-ei superbe Cine le mănâncă ghici? - Cine vrei să le mănânce? Ciripeşte ea agale Tot ce e aici în casă Toate, toate-s ale tale Auzind aceste vorbe Liftan se aprindre foc Şi cu multă discreţiune Bate în uşă: Toc!Toc!Toc! -Cine e acolo? - Eu sunt. - Şi cam ce doreşti mata? - Când ajungi la umbrelă Vă înştiinţez că-i a mea.

Bebzic şi Tintas Bebzic a venit la Rabi Şi plângând amar i- aspus - Rabi dă-mi un sfat că altfel , Altfel sunt un om distrus. - Ce-i cu tine? Întreabă Rabi Cu privirea dilatată Ţi-a ars casa sau poker

109

Ţi-ai pierdut averea toată? - Nu, o altă catastrofă A dat crâncen peste mine Că îmi vine să-mi iau viaţa Şi să urlu de ruşine. Şase luni abia trecură De când tu m-ai cununat Şi uite, Rifca mea, frumoasa Mi-a născut un mic băiat! - Mazalatov, a spus rabinul Scărpinându-se-n perciuni Iară Bebzic: - Cum se poate Un copil la şase luni? Slavă cerului! vorbit-a Rabi peste ochelari Dumnezeu cel bun şi veşnic A făcut minuni mai mari! De pe munte, în flăcări Moise Ne-a adus credinţă nouă Şi în fuga din Egiptet N-a spar Marea Roţie în două? Noe în plin potop cu o arcă N-a ajuns pe Arafat? Davit n-a învins prin knok-out Uriaşul Goliat. Mergi la sinagogă, Benzic Şi te roagă în amvon Ca feciorul tău să ajungă Înţelept ca Solomon. Poate că-i sortit să fie O mândrie pentru neam Sau un mare Tadik, ca şi Patriarhul Abraham? Dacă Rifka-i sănătoasă Domnul nu te va uita Şi din ceruri va trimite Har divin în casa ta!

110

Şase luni, sunt şase îngeri Care zilnic strâng comori Fiului tău drag să-i fie Drumul presărat cu flori. Dacă sorţii-i hărăziră Ale lumilor destine Dumnezeu ştie ce face Şi ce face el e bine. - Bine Rabi, toate-s bune Zice Bebzic, pătimaş – Eu în Zahal, în armată Am fost cel mai bun ţintaş. Într-o zi, într-o pădure Plină toată de mister Am văzut zburând un uliu Care se învârtea pe cer. L-am luat la ochi, şi-n clipa Când să trag vertiginos Văd cum uliul se prăvale De un glonţ şi cade jos. Ştiu că am tras cu îndemânare Drept în el şi asta ştiu Totuşi parcă am tras, îmi pare Cu o secundă mai târziu. De aia vreau să săpun, că oricât De ciudat s-ar părea Tot nu poţi să-mi scoţi din cap că altul A tras înaintea mea!

Regele şi bufonul E o tradiţie rămasă De pe vremea lui Meron Ca un împărat să aibă Lângă curte un bufon. Să-l distreze cu o znoavă Sau cu vitziuni pipărat Mai ales când suveranul

111

Ese trist şi supărat. Napoleon l-avea pe Harius Ailirlm îl avea pe Groock Umbertp pe Tontolini Don Alfonso pe Zamberloch Ştefan Vodă pe Păcală Ţarul pe Ivan Dobcin Iar Abdul Nahim sultanul Pe unul Hogea nastratin. Mai erau şi alţii pe vremuri Şi în Indii şi?? Cu bufonii, dar din păcate Nu-mi mai amitesc de ei. Doar pe unul mai ţin minte Nimbus, regele gorgon Care îl avea pe Nimbo Cel mai ghiduşar bufon. Agreat de toţi curtenii De prinţese şi dudui Îl iubeau şi pajiipentru Ciurumbuşlucurile lui. Nu fu aniversare Ce se petrecu-n castel Ori consiliu de miniştri Să nu ia parte şi el. Sestrâmba, scote aşi limba Păcălind pe fiecare Se dădea apoi de-a tumba Şi stătea drepţi în picioare. Înghiţea o portocală Şi o coadă de scrumbie Şi scotea din gură O privighetoare vie. Era vesel cu toţi prinţii Mai ales după siestă Chiar şi regelui, lui Nimbus Îi mai juca o festă Într-o zi i-a tras o palmă S-a scuzat însă agale: - Păi să las să-şi facă musca Treaba-n capul dumitale?

112

Furios peste măsură Regele a început să-l certe Că se tot tăvălea bufonul În genunchi ca să îl ierte: - Zvârle-mă la cai stăpâne! Am greşit, cer iertăciune! - Bine, am să te iert, ia sama Numai cu o condiţiune: Mâine când vom fi în consiliu Ai să intrifoarte grav Şă ai să faci o glumă care Să mă supere grozav. Şi în scuza ce urma-va Când ai să-mi cerşeşti iertare Chiar ??? Mulţumesc prea luminate Să-ţi dea Domnul prea mărire Pentru măreaţa-ţi bunătate Şi a ţării înflorire! Bietul Bimbo...toată noaptea Ce să spuie ca să scape Şi acum nepedsit... Dis-de-dimineaţă Au trezit norodu-n goană Că sunt convocaţi miniştrii În consiliul de coroană. Stau în frunte generalii Şi a cultelor sobor Pe când regele citeşte Un mesaj către popor. Când deodată intră Bimbo Face o tumbă lângă tron Şi pe rege îl ciupeşte Tocmai de pardon...pardon Lumea încremeneşte, nimeni Nu mai ştie ce să facă Cu ochii-i în flăcări Nimbus Scoate sabia din teacă. Cum de-ai îndrăznit păgâne O atare fărădelege Ca în faţa întreagă a obştii Să-ţi baţi joc de Nimbus, rege?

113

Du-te la spânzurătoare Ispăşeşte-ţi acoplo vina! Maiestate cer iertare, Am crezut că e regina.

Nesiguranţa Pe blajinul Natan Barie Om cu minte şi morală Îl cam chinuie idee Că nevastă-sa-l înşeală. Nu vrea nici o dovadă Doar că era prea frumuoasă Prea frumoasă, prea ştrengară Şi prea des lipsea de acasă Ca să-ţi liniştească mintea Şi să aibă un motiv Hotărântu-s-a să puie După ea un detectiv . A citit el în gazetă De un detectiv faimos „Zero-zero şaisprezece” Şi discret şi conştiincios. L-a chemat, i-a spus povestea Condiţionând aportul Discreţiune absolută Şi am nunţit raportul: Când, cu cine, cum şi unde Într-o vilă sau bordel Tot ce află în legăură Cu vreo aventură a ei - Am primit şi anonime, Numai vorbe de ocară Însă vezi nesiguranţa Asta-i tot ce mă omoară! - Nici o grijă! Am avut eu Cazuri şi mai mistuitoare

114

Şi le-am dezlegat, că unui „zero-zero şaisprezece” Exact la două zile După cum s-au aranjat „zero-zero şaisprezece” a venit şi-a raportat: - Ieri, la trei şi cinci minute Stam în fordul meu agale Şi priveam cu ochii ţintă Spre balconul dumitale. Trece un domn în haine fresco Nalt, frumos, mustaţa brună Şi fredonând o melodie Cu mult elan la uşă sună. În balcon apare doamna Cu un ghiveci în mâna dreaptă Şi îi face semn cu mâna ???? Şi coboară elegantă Blondă, cu obrajii de nea El o ia de braţ şi ambii Urcă în maşina mea. A urmat îmbrăţişare, sărutări, vreo cinci sau şapte El i-a spus maimuţă dulce Şi ea lui: purcel de lapte! S-au oprit la Kolnei După colţ, clădirea a patra Ca să vadă „Kuni Lemel” Sau „Geames Bond” sau „Cleopatra” M-am fixat şi eu în spate Mai aproape de cadână Ca să pot vedea şi filmul Şi ce face el cu mâna. Când s-a luminat în sală Mă iertaţi dacă vă spun Rujul din guriţa doamnei

115

Era tot pe obrajii lui. - Şi pe urmă? - Din viteză , m-au orpit la un castel parcă al unui prinţ din basme Însă cred că a fost hotel... Au intrat, cu după dânşii Cu o sistemă studiată Am convins să-mi dea madama O cameră alăturată. I-am văzut prin borta cheii În buduarul plin de şic Ca doi porumbei pe o cracă Dar nu s-a întâmplat nimic! După ce-au băut şampanie El i-a spus: - De mă iubeşti Scoateţi scumpo minifusta Să văd ce superbă eşti! Ce s-a întâmplat pe urmă Nu mai ştiu domnule Beric ??? ??? Şi pe simple presupuneri ??? Nu spun cu siguranhţă ccă a fost ceva între ei. - S-ar putea să ai dreptate Zice Beric într-o doară Vezi, nesiguranţa asta Mă distruge, mă omoară!

Madam Popic Când m-am mutat, Madam Popic Propietară în Piatar Moşi O femeie cu mult şic Şi dată în obraji cu roş Prinzându-şi buclele de pe frunte Şi celelalte amănunte.

116

Mi-a spus nu care cumva S-aduci femei în casa mea Nu sunt doamnă de elită Dar casa mea este cinstită. E greu s-o duci după tipic Când n-ai venit de la moşie De aceea şi Madam Popic Trăieşte numai din chirie. Mai o odaie mobilată Mai o intrare separată Aşa că nu se ştie adesea Cine a intrat şi cine iese Şi toată lume-ai mulţumită Încolo, casa e cinstită! Independentă şi majoră Ca orişice femeie bine Are un iubit care-o adoră Şi-un colonel ce o-ntreţine Fiindcă-i o vorbă ce grăieşte „Unde-s doi puterea creşte” Când nu vine domnul colonel Atunce domnul Bombonel Vine şi o face fericită Încolo, casa e cinstită! În faţă şade o artistă Care trăieşte c-un bancher În stânga jos un ofiţer Şi drept la mijloc o modistă. În fund mai stau vreo trei familii În dreapta domnişoara Mily Un domn cu cioc, o croitoreasă Care primeşte doar acasă Şi este foarte renumită... Încolo, casa e cinstită! Cu glasul dăruit de zei Actriţa, tânără frumoasă Când nu vine bancherul ei Nu prea întârzie pe acasă Aşa că-n camera Elvirei Primeşte gazda musafiri

117

Doar pentru luni şi pentru vineri Odaia-i dată la doi tineri Ce-şi spun povestea într-o clipită Încolo, casa e cinstită. Când îi soseşte de la ţară Vreo rudă, atunci e vâlvătaie Că trebuie pentru oseară Să pregătească o odaie. Şi trece artista la mijloc Modista la domnul cu cioc Domnul colonel la familii Domn Bombonel la doamna Lily Şi toată lumea-i mulţumită, Încolo, casa e cinstită.

Dorinţa lui Davidel Mămiţica-i indispusă Vocea parcă i se-ngroaşe Nu ştiu pentru ce dar tanti A trimis să vie o moaşe. Davidel, copil cuminte Cu mămica se-ntreţine Şi-i vorbeşte, şi o minte De se simte mult mai bine. Şi-l întreabă mama dulce Ce-ai dori tu bunăoară Să-ţi aducă mama dragă Frăţior sau surioară? Davidel zâmbind răspunse Fără nici o etichetă - Dacă aş şti că nu te doare Aş dori o bicicletă!

Bossa Nova Gică-i director de bancă Om cu faimă în lumea mare Are vilă şi maşină

118

Şi-o soţie încântătoare. Dar să fie în nota vremii Într-o lume capricioasă Şi-a luat – că aşa e moda Şi-o amantă delicioasă. Nu ştiu dacă-i din Calcutta Uruguay sau Britreia Ştiu atât că e frumoasă Şi o cheamă Salomeia. Are braţe de zăpadă Trup felin, sculptat cu dalta Şi doi ochi, plini de păcate De te bagă-n draci, nu alta! I-a luat garsonieră La ciclop, să se impună Şi-imai dă de cheltuială Două mii de lei pe lună. Ocupat peste măsură Cu afaceri o grămadă Vine în fiecare miercuri Pe la draga lui s-o vadă.

119

View more...

Comments

Copyright ©2017 KUPDF Inc.
SUPPORT KUPDF