Testul Portage - Aspecte Teoretice

Testul Portage Testul Portage – profilul psihomotric folosit pentru aprecierea nivelului de dezvoltare este structurat pe cinci itemi fiecare conţinând un punctaj propriu pe stadii de dezvoltare de la 0-6 ani. S-au evaluate nivelurile de socializare, limbaj, autoservire, de comportament cognitiv şi motric acumulate de copii şi s-au raportat la numărul total de întrebări. Astfel, s-a putut stabili vârsta mentală pentru fiecare arie de dezvoltare în parte, vârsta cronologică şi IQ. După cum afirmă şi ARVIO, M., de la Universitatea din Helsinky, Portage-ul este un test ce poate fi folosit cu uşurinţă şi de alte categorii de terapeuţi decât psihologii, prezintă o descriere concretă a abilităţilor şi facilitează stabilirea obiectivelor şi a metodelor de intervenţie interdisciplinară. - Un articol despre demararea acestui concept, aplicat de WINNIE DUNN, Testul Profilul Senzorial a apărut pentru prima dată în 1996, în Jurnalul American de Terapie Ocupaţională, p.608-620, cu titlul “Senzaţiile fiecărei zi a vieţii: consideraţii teoretice, conceptuale şi pragmatice.” Acest articol însumează conceptul de date a procesului senzorial, înglobând documentarea din literatura interdisciplinară, fiind o resursă şcolară pentru back-graund-ul dezvoltării conceptului în viitor. - Un model asemănător, semnat tot de WINNIE DUNN, apărut în ianuarie 1997, în revista “Infant and Young Children” p.23-25, cu titlul “Impactul Abilităţilor Procesului Senzorial în vieţile copiilor”, subliniază pragul conceptelor neurologice şi regulate, şi cum interacţionează ele pentru a crea 4 pattern-uri de bază a procesului senzorial, astfel: cercetarea senzaţiilor, evitarea senzaţiilor, sensibilitatea senzorială

şi înregistrarea

scăzută. - Un alt articol semnat de aceeaşi autoare şi PRINE.L apărut în 1997 fost denumit “Analizele factorilor confirmatori la copii/ Profilul Senzorial al copilului mic” şi reprezintă punctul cheie ce conduce la folosirea confirmării analizei factorilor, reprezentând rezultatul testului iniţiat de autoare, şi este demarator în alicarea şi utilizarea acestuia, fiind susţinută din toate punctele de vedere această iniţiativă. În 1997, la 21 aprilie a fost publicat Testul Profilului Senzorial de către Jurnalul American de Terapie Ocupaţională, semnat de autoarele WINNIE DUNN ŞI JULIE

ERMER. Numele articolului avea să fie: “Profilul Senzorial: o analiză discriminantă între copii cu şi fără dizabilităţi. Winnie Dunn era profesor şi preşedinta Departamentului de Educaţie a Terapiei Ocupaţionale la Universitatea din Centrul Medical Kansas City. Sudiile recente au incorporat folosirea Profilului Senzorial ( Dunn şi Westman, 1995) în diagnosticul evaluării comportamentelor senzoriale la copii cu şi fără dizabilităţi ( Bennet şi Dunn; Dunn, 1997; Dunn şi Brown, 1997; Kientz şi Dunn, 1997) ca o potenţială metodă pentru a include datele senzoriale în procesul de diagnostic. Testul Profilului senzorial (Dunn Winne, Ph.D., OTR, FAOTA,în 1999) poate fi folosit în scopul evaluării nivelului senzorial de la naştere până la vârsta a III-a. Este centrat pe subiecţi, familie, mediu educaţional. De la perpectiva senzorială integrativă, se admit multe comportamente observate la copiii cu dizabilităţi generând astfel sau evitând stimularea senzorială. Determinând pragul unui copil pentru tolerarea stimulilor senzoriali ajută familiile şi alţi profesionişti să înţeleagă reacţiile copilului. Determinând preferinţele senzoriale poate de altfel ghida terapeuţii în alegerea activităţilor specifice. Prin intermediul lui s-a urmărit: înţelegerea procesării senzoriale

(vizuale,

auditive, tactile, vestibulare) şi cum aceasta afectează funcţionalitatea zilnică; culegerea şi interpretarea de informaţii critice raportate la mediile educaţional, familial şi susţinerea practică a deciziilor terapeutice. Creat pentru a întâmpina nevoile de dezvoltare a persoanelor cu dizabilităţi în diferite arii: motorii, cognitive, de comunicare, sociale, emoţionale şi adaptative, testul urmăreşte depistarea tulburărilor senzoriale. Evaluarea s-a realizat în condiţii naturale, specialiştii colaborând cu părinţii, educatori, în depistarea deficitelor de dezvoltare. Datele au fost coroborate pentru a identifica punctele forte şi slabe de performanţă. Testul Profilul Senzorial cuprinde: - un chestionar care a fost completat de unul dinre părinţii copilului şi cuprinde 125 de itemi, din 8 categorii reprezentând procesele: auditiv, vizual, gust/ miros, mişcare, poziţia corpului, atingere, nivelul de activitate şi procesul emoţional / social.

- un chestionar completat de psihopedagog care cuprinde 136 de itemi, reprezentând procesele: auditiv, vizual, vestibular, tactil, multisenzorial, senzorial oral, senzorial relatat la rezistenţă / tonus, si modulele : ce relatează poziţia corporală şi mişcările, nivelul activităţii de mişcare, răspunsul emoţional şi afectiv, comportamentul rezultat din procesul sensorial, itemii ce indică modulul de răspuns. Frecvenţa după care se ghidează răspunsurile este determinată de scala lui LIKERT , astfel: 1 – mereu, reprezintă activitatea ce o desfăşoară copilul în 100% din timp; 2 – frecvent şi reprezintă 75% din activitate ; 3 – ocazional, reprezintă 50% din timp; 4 – rar, reprezentând 25% din timp şi 5 – niciodată, reprezintă activitatea ce nu există în obiceiurile copilului. Acest test va fi completat după activităţile zilnice ale copilului şi după obiceiurile pe care le are atât acasă cât şi în societate. Rezultatele testului se interpretează după 9 factori unde sunt precizate categoriile: cercetarea senzorială, reacţia emoţională, rezistenţa scăzută/ tonusul, sensibilitatea senzorială orală, neatanţia, înregistrarea redusă, sensibilitatea senzorială, sedentarismul, controlul motor/ percepţia, ghidându-ne după anumiţi itemi ce vor conduce la stabilirea diagnosticului şi a perturbărilor senzorio-motrice. Toate aceste modalităţi de evaluare au fost selecţionate în vederea realizării unui profil general şi individualizat al copilului cu autism din punct de vedere senzorio-motric, şi de a analiza nivelul de afectare a celorlalte componente de dezvoltare (comunicare, autoservire, comportament cognitiv), astfel încât să se poată elabora ulterior intervenţia terapeutică interdisciplinară.