Teste Grila Pentru Pregatirea Examenului de Licenta Drept Civil PDF

        Teste grilă   pentru pregătirea examenului de licenţă  Drept civil. Drept penal

Copyright © 2013  Editura Hamangiu SRL    Editură  acreditată  CNCS  ‐  Consiliul  Naţional  al  Cercetării  Ştiinţifice     Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu    Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată  fără acordul scris al Editurii Hamangiu      Vânzări:  Editura Hamangiu:  021.336.01.25  Bucureşti, Str. Col. Popeea   031.425.42.24  nr. 36, sector 5  0788.673.209  O.P. 5, C.P. 91      Tel./Fax:  E‐mail:  021.336.04.43  [email protected]  [email protected]  031.805.80.20  031.805.80.21     

          ISBN 978‐606‐678‐705‐5

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU 

   

  Teste grilă   pentru pregătirea examenului de licenţă  Drept civil. Drept penal    Coordonatori  Prof. univ. dr. Iosif R. Urs  Conf. univ. dr. Carmen Todică  Conf. univ. dr. Constantin Sima                             

  1. Drept civil. Teoria generală. Persoanele  I. Teste grilă. Teoria generală – Conf. univ. dr. Carmen Todică,  Lector. univ. dr. Violeta Slavu  II. Teste grilă. Persoanele – Conf. univ. dr. Carmen Todică    2. Drept civil. Teoria drepturilor reale. Teoria obligaţiilor  I. Teste grilă. Teoria drepturilor reale – Prof. univ. dr. Iosif R.  Urs, asist univ. drd. Petruţa Ispas  II. Teste grilă. Teoria obligaţiilor – Prof. univ. dr. Iosif R. Urs,  asist univ. drd. Petruţa Ispas    3. Drept civil. Contracte. Succesiuni  I. Teste grilă. Contracte – Prof. univ. dr. Iosif R. Urs, asist univ.  drd. Petruţa Ispas, drd. Anemari Opriţoiu  II. Teste grilă. Succesiuni – Prof. univ. dr. Iosif. R. Urs, asist  univ. drd. Petruţa Ispas  4. Drept penal  I. Teste grilă. Partea generală – Conf. univ. dr. Constantin Sima  II. Teste grilă. Partea specială – Prof. univ. dr. Alexandru Boroi 

Tematica   examenului de licenţă  I. INSTITUŢII DE DREPT CIVIL  1. Drept civil. Teoria generală  1.  Raportul  juridic  civil.  Definiţie.  Caractere.  Elemente  (subiec‐ te, conţinut, obiect);  2.  Actul  juridic  civil.  Noţiune  şi  clasificare.  Capacitatea  de  a  încheia  actul  juridic  civil.  Consimţământul.  Obiectul  actului  juridic  civil.  Cauza  (scopul)  actului  juridic  civil.  Forma  actului  juridic  civil.  Modalităţile actului juridic civil (termenul, condiţia, sarcina). Efec‐ tele actului juridic civil. Nulitatea actului juridic civil;  3. Prescripţia extinctivă. Definiţie, reglementare, natură juridică  şi  delimitare  faţă  de  alte  instituţii.  Efectul  prescripţiei  extinctive.  Domeniul prescripţiei extinctive. Termenele de prescripţie extincti‐ vă. Cursul prescripţiei extinctive (început, suspendare, întrerupere,  repunere în termen).    2. Drept civil. Persoanele  1.  Identificarea  persoanei  fizice.  Noţiune  şi  natură  juridică  a  atributelor de identificare. Numele. Domiciliul şi reşedinţa. Starea  civilă;  2.  Capacitatea  civilă  a  persoanei  fizice.  Noţiune.  Capacitatea  civilă de folosinţă. Capacitatea civilă de exerciţiu;  3. Persoana juridică. Noţiune, enumerare şi clasificare. Elemen‐ tele constitutive. Capacitatea civilă a persoanei juridice. Identifica‐ rea  persoanei  juridice.  Înfiinţarea,  reorganizarea  şi  încetarea  per‐ soanelor juridice.    3. Drept civil. Teoria drepturilor reale  1. Teoria generală a proprietăţii. Definiţia şi caracterele dreptului  de proprietate; dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprie‐ tate privată. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică; 

2    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

2.  Regimul  juridic  al  bunurilor  imobile  (terenuri  şi  construcţii)  proprietate privată;  3. Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate;  4.  Apărarea  dreptului  de  proprietate  şi  a  celorlalte  drepturi  reale;  5. Posesia şi efectele sale;  6. Dezmembrămintele dreptului de proprietate;  7.  Accesiunea  şi  uzucapiunea  ca  moduri  de  dobândire  a  drep‐ tului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale;  8. Publicitatea imobiliară.    4. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor civile  1. Noţiunea, elementele şi clasificarea obligaţiilor;  2.  Contractul  –  izvor  de  obligaţii  civile.  Noţiune  şi  clasificare.  Încheiere. Efectele contractului. Efectele specifice ale contractelor  sinalagmatice;  3.  Faptele  juridice  licite,  izvoare  de  obligaţii  civile  –  gestiunea  de afaceri, plata lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără justă cauză;  4.  Fapta  ilicită  cauzatoare  de  prejudicii,  izvor  de  obligaţii  (răs‐ punderea civilă delictuală). Noţiune, principii şi funcţii. Delimitarea  răspunderii  civile  delictuale  de  alte  forme  de  răspundere  juridică.  Răspunderea pentru fapta proprie. Răspunderea pentru fapta altei  persoane.  Răspunderea  pentru  prejudiciile  cauzate  de  animale.  Răspunderea  pentru  ruina  edificiului.  Răspunderea  pentru  preju‐ diciile cauzate de lucruri în general;  5. Efectele obligaţiilor. Executarea directă (în natură) a  obliga‐ ţiilor.  Executarea  indirectă  a  obligaţiilor  (executarea  prin  echiva‐ lent);  6.  Acţiunea  oblică  (indirectă  sau  subrogatorie).  Acţiunea  revo‐ catorie (pauliană);  7.  Transmisiunea  şi  transformarea  obligaţiilor.  Cesiunea  de  creanţă. Subrogaţia în drepturile creditorului. Novaţia. Delegaţia;  8. Stingerea obligaţiilor. Compensaţia. Remiterea de datorie;  9. Obligaţii plurale;  10.  Garantarea  obligaţiilor.  Fideiusiunea.  Dreptul  de  retenţie.  Garanţiile reale mobiliare. Ipoteca. Privilegiile speciale imobiliare.   

Tematica examenului de licenţă    

3 

5. Drept civil. Contracte speciale  1. Contractul de vânzare‐cumpărare;  2. Contractul de donaţie;  3. Contractul de locaţiune;  4. Contractul de mandat;  5. Contractul de depozit;  6. Contractul de rentă viageră;  7. Contractul de întreţinere;  8. Împrumutul de folosinţă şi împrumutul de consumaţie.    6. Drept civil. Succesiuni  1. Reguli generale privitoare la moştenire. Caracterele generale  ale  transmiterii  moştenirii.  Deschiderea  moştenirii.  Condiţiile  ge‐ nerale ale dreptului la moştenire;  2.  Moştenirea  legală.  Condiţiile  dreptului  de  moştenire  legală.  Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii şi excepţiile  de la aceste principii. Dreptul de moştenire a rudelor defunctului.  Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor;  3.  Moştenirea  testamentară.  Noţiunea  de  testament.  Condiţii  de validitate. Testamentul autentic. Legatul. Limitele dreptului de  dispoziţie asupra moştenirii;  4. Transmisiunea moştenirii (inclusiv împărţeala de ascendent).  II. INSTITUŢII DE DREPT PENAL  A. Drept penal. Partea generală  1. Aplicarea în timp a legii penale  2. Instituţia infracţiunii  1. Noţiunea de infracţiune şi conţinutul infracţiunii. Prevederea  în  legea  penală,  pericolul  social  şi  vinovăţia  ca  trăsături  esenţiale  ale infracţiunii. Conţinutul generic al infracţiunii:  ‐  latura  obiectivă:  elementul  material,  urmarea  imediată,  le‐ gătura de cauzalitate;  ‐ latura subiectivă: elementul subiectiv (vinovăţia) în conţinutul  infracţiunii, mobilul şi scopul ca elemente ale infracţiunii;  ‐ condiţii privind obiectul infracţiunii;  ‐ condiţii privind subiecţii infracţiunii; 

4    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

‐ condiţii privind locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.  2.  Formele  infracţiunii.  Actele  preparatorii.  Tentativa  şi  moda‐ lităţile  acesteia.  Incriminarea  şi  sancţionarea  tentativei  în  dreptul  penal român. Cauze de impunitate;  3.  Participaţia  penală:  autoratul,  instigarea  şi  complicitatea.  Participarea improprie. Pedeapsa în caz de participaţie;  4.  Unitatea  şi  pluralitatea  de  infracţiuni.  Formele  unităţii  in‐ fracţionale.  Unitatea  naturală  şi  formele  sale.  Unitatea  legală  de  infracţiune şi formele ei. Pedeapsa în cazul infracţiunii continuate.  Pluralitatea  de  infracţiuni  şi  formele  ei.  Concursul  de  infracţiuni.  Pedeapsa  în  cazul  concursului  de  infracţiuni.  Contopirea  pedep‐ selor pentru infracţiuni concurente;  5.  Recidiva  şi  modalităţile  ei.  Pedeapsa  în  cazul  recidivei  şi  al  pluralităţii intermediare;  6. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de  legea  penală:  legitima  apărare,  starea  de  necesitate,  constrânge‐ rea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea,  beţia, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt.    3. Instituţia pedepsei  1.  Individualizarea  pedepsei:  criteriile  generale  de  individua‐ lizare,  circumstanţele  atenuante,  circumstanţele  agravante,  con‐ cursul între cauzele de agravare şi de atenuare a pedepsei;  2.  Individualizarea  pedepsei  sub  aspectul  executării  acesteia:  suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea exe‐ cutării  pedepsei  sub  supraveghere,  liberarea  condiţionată,  exe‐ cutarea pedepsei într‐o închisoare militară.    4. Minoritatea făptuitorului în legea penală  1.  Răspunderea  penală  a  minorului  şi  consecinţele  acesteia  în  dreptul penal român;  2. Măsurile educative: mustrarea, libertatea sub supraveghere,  internarea într‐un centru de reeducare, internarea într‐un institut  medical‐educativ;  3. Pedepsele aplicabile minorilor şi particularităţile regimului de  aplicare şi executare a acestora.   

Tematica examenului de licenţă    

5 

5. Măsurile de siguranţă  1.  Noţiunea,  scopul  şi  principiile  care  guvernează  regimul  măsurilor de siguranţă în dreptul penal român;  2.  Măsurile  de  siguranţă,  în  special:  obligarea  la  tratament  medical, interdicţia de a reveni în locuinţa familiei, internarea me‐ dicală,  interzicerea  unei  funcţii  sau  profesii,  interzicerea  de  a  se  afla în anumite localităţi, expulzarea, confiscarea specială.    6. Răspunderea penală a persoanelor juridice    7. Înlăturarea răspunderii penale  1.  Amnistia,  lipsa  plângerii  prealabile,  retragerea  plângerii  prealabile;  2. Împăcarea părţilor;  3. Prescripţia răspunderii penale.    8.  Înlăturarea  executării  pedepsei  şi  a  consecinţelor  con‐ damnării  1.  Cauzele  care  înlătură  executarea  pedepsei:  graţierea,  prescripţia executării pedepsei;  2. Înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare; reabi‐ litarea de drept şi reabilitarea judecătorească.    B. Drept penal. Partea specială    1. Infracţiuni contra persoanei  1.  Infracţiunile  contra  vieţii:  omorul,  omorul  calificat,  omorul  deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpă, determinarea  sau înlesnirea sinuciderii.  2.  Lovirea  şi  vătămarea  integrităţii  corporale  sau  a  sănătăţii:  lovirea  sau  alte  violenţe,  vătămarea  corporală,  vătămarea  corpo‐ rală  gravă,  lovirile  sau  vătămările  cauzatoare  de  moarte,  vătă‐ marea corporală din culpă.  3. Infracţiuni contra libertăţii persoanei: lipsirea de libertate în  mod ilegal, violarea de domiciliu, ameninţarea, şantajul;  4.  Infracţiuni  privitoare  la  viaţa  sexuală:  violul,  actul  sexual  cu  un  minor,  incestul,  perversiunea  sexuală,  corupţia  sexuală,  hăr‐ ţuirea sexuală. 

6    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

2. Infracţiuni contra patrimoniului  Furtul, furtul calificat, pedepsirea unor furturi la plângere preala‐ bilă,  tâlhăria,  abuzul  de  încredere,  gestiunea  frauduloasă,  înşelă‐ ciunea, delapidarea, distrugerea, tulburarea de posesie, tăinuirea.    3. Infracţiunea contra autorităţii  Ultrajul,  uzurparea  de  calităţi  oficiale,  sustragerea  sau  dis‐ trugerea de înscrisuri, sustragerea de sub sechestru.    4.  Infracţiuni  care  aduc  atingere  unor  activităţi  de  interes  public sau altor activităţi reglementate de lege  1.  Infracţiuni  de  serviciu  sau  în  legătură  cu  serviciul:  abuzul  în  serviciu  contra  intereselor  persoanelor,  abuzul  în  serviciu  prin  în‐ grădirea  unor  drepturi,  abuzul  în  serviciu  contra  intereselor  pu‐ blice, neglijenţa în serviciu, purtarea abuzivă, luarea de mită, darea  de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă;  2.  Infracţiuni  care  împiedică  înfăptuirea  justiţiei:  denunţarea  calomnioasă, mărturia mincinoasă, încercarea de a determina măr‐ turia mincinoasă, omisiunea sesizării organelor judiciare, favoriza‐ rea infractorului, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, supune‐ rea  la  rele tratamente,  tortura,  represiunea  nedreaptă,  evadarea,  înlesnirea evadării, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, reţine‐ rea sau distrugerea de înscrisuri.    5. Infracţiuni de fals  1. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori: falsificarea de  monede  sau  alte  valori,  falsificarea  de  timbre,  mărci  sau  bilete  de  transport, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori;  2. Falsuri în înscrisuri, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul  intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals,  falsul în declaraţii, falsul privind identitatea.    6.  Infracţiuni  care  aduc  atingere  unor  relaţii  privind  convie‐ ţuirea socială  1. Infracţiuni contra familiei: abandonul de familie, relele trata‐ mente aplicate minorilor, contaminarea venerică, asocierea în ve‐ derea săvârşirii de infracţiuni, proxenetismul. 

               

Capitolul I  TESTE GRILĂ DE DREPT CIVIL 

Secţiunea 1.  TEORIA GENERALĂ. PERSOANELE  Anul I de studiu  §1. DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ  1. Teste grilă  1. Dreptul subiectiv civil real este:  a) un drept patrimonial, relativ, opozabil inter partes;  b) un drept patrimonial, absolut, opozabil erga omnes;  c) un drept nepatrimonial, absolut, opozabil erga omnes.    2. Dreptul subiectiv civil de creanţă este:  a) un drept patrimonial, absolut, opozabil inter partes;  b) un drept patrimonial, relativ, opozabil inter partes;  c) un drept patrimonial, relativ, opozabil erga omnes.    3. Obligaţia de „a da” constă în:  a) îndatorirea de a preda un lucru;  b) îndatorirea de a plăti o sumă de bani;  c) îndatorirea de a transmite sau de a constitui un drept real.    4.  Potrivit  Codului  civil,  sunt  bunuri  imobile  prin  natura  lor  (art. 537):  a) terenurile, izvoarele şi cursurile de apă;  b) lucrările fixate în pământ cu caracter temporar;  c) părţile integrate într‐un imobil care sunt temporar detaşate  de acesta.    5. Potrivit Codului civil, sunt bunuri imobile prin determinarea  legii [art. 542 alin. (1)]:  a) fructele şi recoltele neculese încă;  b) drepturile de creanţă;  c) drepturile reale asupra bunurilor imobile. 

10    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

6. Potrivit Codului civil, sunt bunuri mobile prin determinarea  legii [art. 542 alin. (2)]:  a) fructele şi recoltele neculese încă;  b) toate drepturile de creanţă;  c) drepturile patrimoniale asupra bunurilor mobile.    7. Potrivit Codului civil (art. 540), fructele şi recoltele neculese  încă sunt:  a) bunuri imobile prin natura lor;  b) bunuri mobile prin anticipaţie;  c) bunuri imobile prin obiectul la care se aplică.    8. Sunt bunuri imobile prin destinaţie, în sensul art. 538 C. civ.:  a) materialele separate în mod provizoriu de un imobil;  b) undele electromagnetice;  c) lucrările fixate în pământ cu caracter permanent.    9. Se dobândesc prin separaţie:  a) productele;  b) fructele industriale;  c) fructele civile.    10. Se dobândesc „zi de zi”, prin simpla curgere a timpului:  a) fructele naturale;  b) fructele industriale;  c) fructele civile.    11. Se produc periodic şi fără consumarea substanţei bunului:   a) fructele naturale şi industriale;   b) bunurile frugifere;   c) productele.    12. În raport de obiectul lor, obligaţiile se clasifică în:   a) obligaţii de a da, a face şi a nu face;  b) obligaţi perfecte şi obligaţii imperfecte;  c) obligaţii propter rem şi scriptae in rem.     

Drept civil. Teoria generală    

11 

13. Obligaţia de a da se consideră îndeplinită în momentul:  a) executări lucrării sau prestării serviciului;  b) predării efective a lucrului, obiect al contractului;  c) încheierii de către părţi a contractului.    14. Bunurile frugifere sunt:  a)  bunuri  care  produc  periodic,  cu  consumarea  substanţei  lor,  fructe;  b) bunuri care nu produc fructe;   c) bunuri care produc periodic, fără consumarea substanţei lor,  fructe.    15. Este un act juridic de dispoziţie:  a) întreruperea unei prescripţii extinctive;  b) renunţarea la un drept;  c) asigurarea unui bun în beneficiul unui terţ.    16. Prerogativa urmăririi constă în:  a) posibilitatea titularului unui drept patrimonial de a pretinde  bunul de la orice persoană la care acesta s‐ar afla;  b)  posibilitatea  titularului  unui  drept  real  de  a  pretinde  bunul  de la orice persoană la care acesta s‐ar afla;  c)  posibilitatea  titularului  unui  drept  de  creanţă  de  a  urmări  bunul în mâinile oricărei persoane s‐ar afla.    17. Ce reprezintă foloasele trase dintr‐un bun cu consumarea  substanţei?  a) producte;  b) fructe industriale;  c) fructe civile.    18.  Potrivit  Codului  civil  (art.  1678),  în  cazul  actelor  juridice  între vii translative de proprietate, proprietatea bunurilor de gen  (res genera) se transmite, ca regulă, în momentul:  a) individualizării prin numărare, cântărire, măsurare, dacă păr‐ ţile nu au prevăzut altfel;   

12    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b)  realizării  acordului  de  voinţă,  chiar  dacă  bunul  nu  a  fost  predat, iar preţul nu a fost plătit;  c) semnării înscrisului de către părţi.    19. Donaţia este:  a) un contract unilateral;  b) un contract bilateral;  c) un act juridic unilateral.    20. Sunt acte juridice civile cu titlu gratuit:  a) actele comutative;  b) actele dezinteresate;  c) actele aleatorii.    21. Actele juridice reale sunt:  a) acte juridice autentice;  b) acte juridice care se încheie prin predarea bunului;  c) acte juridice care se execută prin predarea bunului.    22. Actul juridic civil cu titlu oneros poate fi:   a) act comutativ;  b) act dezinteresat;   c) liberalitate.    23. Dacă la încheierea actului juridic civil, fiecare parte are în  vedere  posibilitatea  unui  câştig  şi  riscul  unei  pierderi  ce  depind  de un eveniment viitor şi incert cu privire la momentul realizării  sau nerealizării lui, părţile au perfectat:  a) un act juridic cu titlu oneros, aleatoriu;  b) un act juridic cu titlu oneros, unilateral;  c) un act juridic sub condiţie suspensivă.    24. Testamentul este:  a) un act juridic strict personal;  b) un act juridic inter vivos;  c) un act juridic afectat de modalităţi.     

Drept civil. Teoria generală    

13 

25. Actul juridic civil comutativ:  a) este cu obiect determinat din momentul încheierii lui;  b) micşorează patrimoniul uneia dintre părţi;  c) are obiect nedeterminat, depinzând de un eveniment viitor şi  nesigur.  26. După importanţa în raport cu patrimoniul, actele juridice  civile sunt:  a) acte de conservare, de administrare, declarative;  b) acte de conservare, de administrare, de dispoziţie;  c) acte de conservare, de administrare, reale.  27. După efectele pe care le produc, actele juridice civile sunt:  a) acte constitutive, de administrare, declarative;  b) acte consensuale, translative, de dispoziţie;  c) acte constitutive, translative, declarative.  28. În funcţie de forma în care pot fi încheiate, actele juridice  sunt:  a) acte consensuale, solemne, reale;  b) acte unilaterale, bilaterale, multilaterale;  c) acte strict personale, prin reprezentare.  29. Care afirmaţie este adevărată?  a)  actul  comutativ  este  acela  în  care  părţile  nu  cunosc  întin‐ derea drepturilor şi obligaţiilor;  b)  actul  comutativ  este  acela  în  care  părţile  cunosc  întinderea  drepturilor şi obligaţiilor;  c) actul comutativ este acela în care o parte procură celeilalte  părţi un avantaj patrimonial fără să îşi micşoreze patrimoniul.  30. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată?  a)  actul  juridic  de  administrare  este  acela  prin  care  se  urmă‐ reşte realizarea unei normale puneri în valoare a unui bun;  b)  actul  juridic  de  administrare  este  acela  prin  care  se  urmă‐ reşte preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil;  c)  actul  juridic  de  administrare  este  acela  care  are  drept  re‐ zultat fie înstrăinarea unui bun, fie grevarea unui bun cu o sarcină  reală. 

14    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

31. Contractul de donaţie este:  a) act juridic unilateral, cu titlu gratuit, liberalitate, consensual,  mortis causa;  b)  act  juridic  bilateral,  cu  titlu  gratuit,  liberalitate,  solemn,  inter  vivos;  c) act juridic unilateral, cu titlu gratuit, liberalitate, solemn, inter  vivos.    32. Donaţia cu sarcini este:  a) un act juridic unilateral;  b) un contract unilateral;  c) un contract sinalagmatic.    33. Reprezintă o condiţie de fond pentru încheierea valabilă a  actului juridic:  a) forma ad validitatem;  b) capacitatea minorului;  c) cauza.    34.  Este  o  condiţie  esenţială  pentru  încheierea  valabilă  a  oricărui act juridic:  a) consimţământul;  b) condiţia;  c) forma ad solemnitatem.    35.  Potrivit  Codului  civil  (art.  1225),  obiectul  actului  juridic  civil constă în:  a) operaţiunea juridică convenită de către părţi;  b) drepturile şi obligaţiile stipulate de către părţi;  c) clauzele contractului prevăzute de către părţi.    36. În comparaţie cu capacitatea, discernământul este:  a) o stare de fapt;  b) o stare de drept;  c) condiţie de existenţă a persoanei fizice sau juridice.       

Drept civil. Teoria generală    

15 

37. Intenţia de a produce efecte juridice lipseşte:  a)  când  consimţământul  a  fost  dat  sub  condiţie  potestativă  simplă din partea debitorului;  b)  când  consimţământul  a  fost  exprimat  sub  o  reservatio  mentalis necunoscută de cocontractant;  c) când consimţământul a fost dat iocandi causa.     38. Obiectul actului juridic civil este imposibil:  a) când executarea prestaţiei este imposibilă pentru debitor;  b) când executarea prestaţiei este imposibilă pentru orice debi‐ tor;  c) când executarea prestaţiei este imposibilă pentru creditor.    39. Constituie scop imediat al cauzei actului juridic civil:  a) prefigurarea şansei unui câştig sau a riscului unei pierderi în  actele aleatorii;  b) prefigurarea intenţiei liberale în actele cu titlu oneros;  c)  prefigurarea  contraprestaţiei  celeilalte  părţi  în  contractele  unilaterale.    40.  Potrivit  Codului  civil  (art.  1236),  constituie  o  condiţie  a  cauzei actului juridic:  a) să fie reală;  b) să fie posibilă;  c) să existe.    41. În actele dezinteresate scopul imediat îl constituie:  a) intenţia liberală (animus donandi);  b) prefigurarea predării lucrului;  c) prefigurarea contraprestaţiei celeilalte părţi.    42. Scopul imediat al actului juridic constă în:  a)  prefigurarea  şansei  unui  câştig  şi  a  riscului  unei  pierderi  în  actele juridice comutative;  b) prefigurarea remiterii bunului în actele juridice reale;  c)  prefigurarea  contraprestaţiei  în  cazul  contractelor  unilate‐ rale.   

16    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

43. Forma actului juridic civil este guvernată de principiul:  a) libertăţii contractuale;  b) consensualismului;  c) voinţei interne.    44.  Actul  juridic  civil  nu  este  valabil  când  nu  s‐a  respectat  forma cerută:  a) ad solemnitatem;  b) ad probationem;  c) pentru opozabilitate faţă de terţi.    45.  Nerespectarea,  la  încheierea  actului  juridic  civil,  a  formei  ad probationem atrage:  a) nulitatea actului juridic;  b) imposibilitatea de probare a actului juridic;  c) inopozabilitatea faţă de terţi a actului juridic.    46. Care dintre următoarele enunţuri nu este adevărat?  a) în cazul actului juridic solemn nerespectarea formei prescrise  de lege atrage sancţiunea nulităţii relative;  b)  modificarea  actului  juridic  solemn  se  face  tot  prin  formă  solemnă;  c) încheierea actului juridic solemn prin mandatar nu se poate  face decât prin procură autentică.    47. Forma ad validitatem la încheierea actului juridic civil:  a)  este  incompatibilă  cu  manifestarea  tacită  a  consimţămân‐ tului;  b) constă în toate cazurile în întocmirea unui înscris autentic;  c)  atrage  în  caz  de  nerespectare  nulitatea  relativă  a  actului  juridic.    48. Consimţământul nu produce efecte juridice când este dat:  a) sub condiţie pur potestativă din partea debitorului;  b) sub condiţie pur potestativă din partea creditorului;  c)  sub  condiţie  simplă  potestativă  din  partea  celui  care  se  obligă.   

Drept civil. Teoria generală    

17 

49. Este o cerinţă a valabilităţii consimţământului:  a) să fie exprimat întotdeauna în prezenţa celeilalte părţi;  b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;  c) să fie exteriorizat în mod expres.    50. La actele juridice cu titlu gratuit, cauza obligaţiei celui care  dispune constă în:  a) reprezentarea contraprestaţiei celeilalte părţi;  b) reprezentarea predării lucrului;  c) manifestarea intenţiei liberale.     51.  Constituie  condiţie  de  validitate  a  consimţământului  la  încheierea actului juridic civil:  a) să provină de la o persoană având capacitate de folosinţă;  b) să provină de la o persoană având discernământ;  c) să fie exteriorizat în mod expres.    52. Pentru a fi valabilă cauza unui act juridic, trebuie, printre  altele:  a) să fie determinată sau determinabilă;  b) să fie licită şi morală;  c) să fie cunoscută de către părţi.    53. Constituie scop imediat al cauzei actului juridic civil:  a) prefigurarea şansei unui câştig sau a riscului unei pierderi în  actele comutative;  b) prefigurarea intenţiei liberale în actele cu titlu oneros;  c) prefigurarea predării lucrului în actele juridice reale.    54.  Sunt  condiţii  esenţiale  pentru  valabilitatea  oricărui  act  juridic:  a) condiţiile stabilite prin convenţia părţilor;  b) termenul şi condiţia la actele neafectate de modalităţi;  c) condiţiile de fond.     

18    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

55.  Faptul  că  subiectele  de  drept  civil  sunt  libere  să  încheie  sau nu acte juridice, să stabilească conţinutul lor şi să le revoce,  formează conţinutul principiului:  a) libertăţii actelor juridice;  b) voinţei interne;  c) consensualismului.  56. În actele juridice cu titlu oneros, scopul imediat îl consti‐ tuie:  a) intenţia liberală (animus donandi);  b) prefigurarea contraprestaţiei celeilalte părţi;  c) şansa de câştig şi riscul unei pierderi.  57. Sunt condiţii de fond pentru încheierea actului juridic civil:  a) obiectul şi cauza;   b) discernământul şi consimţământul;   c) termenul şi condiţia.  58. Scopul imediat al actului juridic constă în:  a) prefigurarea remiterii bunului în contractul de comodat;  b) prefigurarea intenţiei liberale în contractul de rentă viageră;  c)  prefigurarea  şansei  unui  câştig  şi  a  riscului  unei  pierderi  în  actele comutative.  59. Nerespectarea formei pentru opozabilitate faţă de terţi se  sancţionează cu:  a) nulitatea relativă a actului juridic;  b) imposibilitatea de probare a actului juridic;  c) inopozabilitatea faţă de terţi a actului juridic.  60. Obiectul actului juridic trebuie:   a) să fie real;  b) să fie nedeterminat sau determinabil;   c) să fie posibil.  61. Intenţia de a produce efecte juridice se referă la:  a) capacitatea părţilor;   b) cauza actului juridic;  c) consimţământul părţilor la încheierea actului juridic. 

Drept civil. Teoria generală    

19 

62. La încheierea actului juridic civil, consimţământul:  a) trebuie să provină de la o persoană cu capacitate;  b) poate fi dat în glumă (iocandi causa);   c) poate fi manifestat expres sau tacit.    63.  Constituie  viciu  de  consimţământ  la  încheierea  actului  juridic civil:  a) ameninţarea legitimă;  b) falsa reprezentare a identităţii cocontractantului;  c) temerea reverenţiară.    64. Eroarea:  a) poate proveni numai de la cealaltă parte;  b) constituie o inducere în eroare prin mijloace dolosive;  c) se sancţionează cu nulitatea relativă când falsa reprezentare  priveşte natura juridică a actului ce se încheie.    65. Dolul, ca viciu de consimţământ:  a) este aplicabil numai actelor juridice bilaterale;  b)  nu  afectează  valabilitatea  contractului  atunci  când  provine  de la reprezentantul cocontractantului;  c) este incident (secundar) şi atrage nulitatea relativă a actului  juridic.    66.  Care  dintre  următoarele  situaţii  reprezintă  un  viciu  de  consimţământ?  a) eroarea de calcul;  b) eroarea asumată de o parte la încheierea actului juridic;  c)  eroarea  de  drept,  dacă  priveşte  o  normă  juridică  determi‐ nantă pentru încheierea contractului.    67. Este vorba de un viciu de consimţământ în cazul în care, la  încheierea actului juridic:  a) lipseşte discernământul uneia dintre părţi;  b) manifestarea de voinţă a unei părţi este prea vagă;  c)  partea  a  avut  o  falsă  reprezentare  a  identităţii  cocontrac‐ tantului.   

20    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

68. În care dintre situaţii violenţa la încheierea actului juridic  constituie un viciu de consimţământ?  a) dacă ameninţarea este injustă;  b) numai dacă provine de la persoana cu care s‐a contractat;  c) dacă ameninţarea este legitimă.    69. Care dintre următoarele acte juridice pot fi anulate pentru  leziune?  a)  actele  în  care  o  parte,  profitând  de  starea  de  nevoie  a  celeilalte  părţi,  stipulează  în  favoarea  sa  o  prestaţie  de  o  valoare  considerabil mai mare;  b)  actele  de  conservare  încheiate  de  minorul  sub  14  ani,  personal, şi nu prin reprezentant legal;  c) actele de dispoziţie încheiate de majori, chiar dacă leziunea  nu depăşeşte jumătate din valoarea prestaţiei executate de partea  lezată.    70.  Domeniul  de  aplicare  al  leziunii  în  actele  juridice  civile  încheiate de minori:  a) priveşte actele juridice încheiate de minorii sub 14 ani;  b)  priveşte  actele  juridice  lezionare  încheiate  minorii  între  14‐ 18 ani;  c) priveşte toate categoriile de acte lezionare încheiate de mi‐ nori.    71. Ameninţarea cu un rău de natură a provoca o temere, ca  viciu de consimţământ la încheierea unui act juridic:  a) priveşte doar persoana, nu şi bunurile celui ameninţat;  b)  priveşte  numai  persoana  victimă  a  violenţei,  nu  şi  pe  soţul,  descendenţii sau ascendenţii acestuia;  c) este sancţionată cu nulitatea relativă a actului încheiat.    72. În materia violenţei:  a)  ameninţarea  are  ca  scop  inducerea  în  eroare  a  celeilalte  părţi;  b) ameninţarea trebuie să provină de la cealaltă parte;  c) ameninţarea trebuie să fie de natură fizică, patrimonială ori  morală. 

Drept civil. Teoria generală    

21 

73. Nu constituie viciu de consimţământ:  a) violenţa morală şi violenţa fizică;  b) ameninţarea nelegitimă şi dolul prin reticenţă;  c) ameninţarea legitimă şi temerea reverenţiară.    74.  Dolul,  ca  viciu  de  consimţământ  la  încheierea  unui  act  juridic:  a) se sancţionează cu nulitatea absolută;  b) poate proveni de la un terţ sau un reprezentant al cocontrac‐ tantului;  c) nu poate consta într‐o inacţiune (dol prin reticenţă).    75.  Violenţa,  ca  viciu  de  consimţământ  la  încheierea  actului  juridic, constituie:  a)  o  ameninţare  legitimă  a  părţii,  de  natură  a‐i  provoca  o  te‐ mere;  b)  priveşte  numai  persoana  victimă  a  violenţei,  nu  şi  pe  cei  apropiaţi ei;  c) priveşte atât persoana, cât şi bunurile celui ameninţat.    76. Violenţa, ca viciu de consimţământ, reprezintă:  a) o ameninţare legitimă a cocontractantului;  b)  o  ameninţare  cu  un  rău  de  natură  să  provoace  o  temere  cocontractantului;  c)  o  ameninţare  făcută  în  scopul  inducerii  în  eroare  a  cocon‐ tractantului.    77. În cazul viciului de consimţământ al erorii (potrivit art. 1213  C. civ.):  a) se poate solicita fie constatarea nulităţii actului, fie adapta‐ rea acestuia;  b)  fiecare  parte  contractantă  trebuie  să  se  găsească  în  eroare  asupra  unei  împrejurări  determinante  pentru  încheierea  actului  juridic;  c)  dreptul  de  a  solicita  anularea  actului  se  stinge,  dacă  în  ter‐ men de 3 luni de la notificarea părţii aflate în eroare, cealaltă parte  execută contractul.    

22    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

78.  Falsa  reprezentare  a  realităţii  la  încheierea  actului  juridic  atrage nulitatea relativă a acestuia, în cazul în care priveşte:  a) natura sau obiectul contractului;  b) eroarea de calcul;  c)  o  normă  considerată  de  părţi  ca  determinantă  pentru  în‐ cheierea  contractului,  chiar  dacă  aceasta  este  previzibilă  şi  acce‐ sibilă.    79.  Constituie  eroare  esenţială  la  încheierea  actului  juridic  falsa reprezentare a:  a) identităţii sau calităţilor esenţiale ale obiectului prestaţiei;  b) unor împrejurări ce puteau fi cunoscute cu diligenţe normale;  c) unor elemente cu privire la care riscul de eroare a fost asu‐ mat de cel ce o invocă.    80.  În  cazul  în  care,  la  încheierea  actului  juridic,  o  parte  a  profitat  de  starea  de  necesitate  în  care  s‐a  aflat  cealaltă  parte  (potrivit art. 1218 C. civ.):  a) sunt aplicabile regulile privind violenţa ca viciu de consimţă‐ mânt;  b)  sunt  aplicabile  regulile  privind  nulitatea  contractului  pentru  cauză ilicită şi imorală;  c)  sunt  aplicabile  regulile  privind  leziunea  ca  viciu  de  consim‐ ţământ.    81. De regulă, în cazul viciilor de consimţământ:  a) se poate solicita nulitatea absolută a actului juridic;  b) se poate solicita anularea actului juridic şi daune‐interese;  c) instanţa poate menţine contractul.     82. În materia violenţei ca viciu de consimţământ:  a)  existenţa  ei  se  apreciază  ţinând  cont  de  vârsta,  starea  so‐ cială, sănătatea şi caracterul persoanei ameninţate, aceste criterii  fiind limitativ prevăzute de lege (art. 1216 C. civ.);  b)  persoana  ameninţată  poate  solicita,  potrivit  legii  (art.  1257  C. civ.), numai anularea actului, nu şi despăgubiri;  c) ameninţarea poate privi şi exercitarea unui drept, dacă este  realizată în scopul obţinerii de avantaje injuste (art. 1217 C. civ.). 

Drept civil. Teoria generală    

23 

83. Nu pot fi anulate pentru leziune (potrivit art. 1224 C. civ.):  a) actele juridice aleatorii;  b) actele juridice comutative;  c) actele juridice cu titlu oneros.    84.  Leziunea,  ca  viciu  de  consimţământ,  poate  fi  invocată  în  cazul:  a) actelor de administrare;  b) actelor cu titlu oneros şi aleatorii;  c) actelor încuviinţate de ocrotitorul legal al minorului.    85.  Termenul  suspensiv,  ca  modalitate  a  actului  juridic  civil,  amână:  a) începerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor;  b) stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor;  c) naşterea drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative.    86. Nu este valabilă condiţia:  a) pur potestativă din partea creditorului;  b) pur potestativă din partea debitorului;  c) simplă potestativă din partea debitorului.    87.  Condiţia,  ca  modalitate  a  actului  juridic,  a  cărei  realizare  depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi, este:  a) personală;  b) potestativă simplă;  c) pur potestativă.    88.  Constituie  condiţie  mixtă,  condiţia  a  cărei  realizare  de‐ pinde:  a) de voinţa uneia dintre părţi şi de hazard;  b)  de  voinţa  uneia  dintre  părţi  şi  de  voinţa  unei  persoane  ne‐ determinate;  c) de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţa unei persoane deter‐ minate.  89. În cazul în care s‐a îndeplinit condiţia rezolutorie:  a) actul juridic se consolidează retroactiv; 

24    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) actul juridic se desfiinţează retroactiv;  c) părţile încep executarea prestaţiilor.    90. Ce reprezintă evenimentul viitor şi sigur că se va produce,  care amână executarea contractului:  a) termen suspensiv;  b) condiţie suspensivă;  c) termen extinctiv.    91.  Condiţia  rezolutorie,  ca  modalitate  a  actului  juridic  civil,  afectează:  a) validitatea actului juridic civil;  b) existenţa actului juridic civil;  c) executarea actului juridic civil.    92. Spre deosebire de reziliere, rezoluţiunea:  a)  intervine  în  cazul  contractelor  sinalagmatice  cu  executare  succesivă;  b)  intervine  în  cazul  contractelor  sinalagmatice  cu  executare  uno ictu;  c) are ca efect desfacerea oricărui contract civil.    93.  Constituie  o  excepţie  reală  de  la  principiul  relativităţii  efectelor actului juridic:  a) simulaţia;  b) promisiunea faptei altuia;  c) stipulaţia pentru altul.    94.  Persoanele  care  dobândesc  o  fracţiune  dintr‐un  patrimo‐ niu sunt:  a) succesorii universali;  b) succesorii cu titlu universal;  c) succesorii cu titlu particular.    95. Dobânditorul unui drept subiectiv are calitatea de având‐ cauză în raport de:  a) actul juridic prin care a dobândit acel drept; 

Drept civil. Teoria generală    

25 

b) actele juridice încheiate anterior de cel de la care a dobândit  dreptul respectiv, însă numai dacă au legătură cu dreptul transmis  şi au fost respectate formalităţile de opozabilitate faţă de terţi;  c) toate actele juridice încheiate anterior de autorul de la care a  dobândit acel drept.    96. Principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda) a actului  juridic este:  a) un principiu general al actelor juridice civile;  b) un principiu ce guvernează încheierea actelor juridice civile;  c) un principiu ce guvernează efectele actului juridic civil între  părţi.    97.  Au  un  drept  de  gaj  general  asupra  patrimoniului  debito‐ rului:  a) creditori gajişti;   b) creditori ipotecari;  c) creditori chirografari.    98. Constituie principii ce guvernează efectele actului juridic:  a)  principiul  restabilirii  situaţiei  anterioare  şi  principiul  retro‐ activităţii efectelor actului juridic;  b)  principiul  relativităţii  efectelor  actului  juridic  şi  principiul  irevocabilităţii actului juridic;  c) principiul voinţei interne şi principiul forţei obligatorii a actu‐ lui juridic.    99. Deşi nu au participat la încheierea actului juridic, efectele  acestuia se produc şi faţă de:  a) terţi;  b) reprezentanţii părţilor;   c) avânzii‐cauză ai părţilor.    100. Ce persoane trebuie incluse în categoria avânzilor‐cauză?  a) reprezentanţii convenţionali ai părţilor;  b) succesorii universali şi cu titlu universal ai părţilor;  c)  toate  persoanele  care,  ulterior  încheierii  actului  juridic,  au  contractat cu părţile acestuia. 

26    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

101.  Actul  public  prin  care  se  ascunde  adevărata  natură  a  actului secret este:  a) un act fictiv;  b) un act deghizat;  c) un act încheiat prin interpunere de persoane.    102.  Principiul  irevocabilităţii  actului  juridic  are  în  vedere  faptul că:  a) actul juridic nu poate fi revocat de către părţi;  b)  actul  juridic  bilateral  nu  poate  fi  revocat  prin  voinţa  unei  singure părţi;  c) actul juridic este obligatoriu pentru părţi şi nu facultativ.    103. Contractul prin care o parte se obligă faţă de cealaltă să  execute o prestaţie în favoarea unui terţ beneficiar reprezintă:  a)  o  excepţie  aparentă  de  la  principiul  relativităţii  efectelor  actului juridic;  b) o excepţie reală de la principiul relativităţii efectelor actului  juridic;  c) promisiunea faptei altuia.    104. Nulitatea relativă a unui act juridic:  a) nu poate fi acoperită prin confirmare;  b) poate fi invocată de orice persoană interesată;  c) este prescriptibilă în termen de 3 ani.    105. Nulitatea absolută a unui act juridic:  a) poate fi acoperită prin confirmare;  b) este imprescriptibilă;  c) intervine în cazul nerespectării unei dispoziţii ce ocroteşte un  interes particular.    106. Sancţiunea nulităţii relative intervine în cazul:  a) nerespectării formei ad validitatem;  b) lipsei discernământului;  c) nerespectării formei ad probationem.     

Drept civil. Teoria generală    

27 

107. Nulitatea absolută:  a) desfiinţează în totalitate actul juridic;  b) este expres prevăzută de lege;  c) poate fi invocată de instanţă din oficiu.    108. Se sancţionează cu nulitatea absolută nerespectarea:  a) regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei;  b) formei cerute ad validitatem;  c)  condiţiei  suspensive  care  ocroteşte  un  interes  general,  obştesc.    109. Nulitatea absolută intervine în cazul:  a)  încălcării  principiului  specialităţii  capacităţii  de  folosinţă  a  persoanei juridice;  b) violenţei;  c)  nerespectării  dispoziţiilor  legale  referitoare  la  capacitatea  civilă de exerciţiu.    110.  În  categoria  principiilor  efectelor  nulităţii  actului  juridic  includem, printre altele, principiul:  a) neretroactivităţii;  b) menţinerii actului subsecvent;  c) restitutio in integrum.    111. Spre deosebire de nulitate, caducitatea:  a) presupune un act juridic valabil încheiat;  b)  presupune  o  cauză  de  nevalabilitate  concomitentă  cu  în‐ cheierea actului juridic;  c) este o sancţiune aplicabilă în materia liberalităţilor.    112. Care dintre cauze atrage nulitatea absolută a actului ju‐ ridic?  a) lipsa discernământului unei părţi la încheierea actului juridic;  b) lipsa capacităţii de exerciţiu a unei părţi la încheierea actului  juridic;  c) frauda la lege a unei părţi la încheierea actului juridic.   

28    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

113.  Constituie  un  efect  al  nulităţii  actului  juridic  (potrivit   art. 1254 C. civ.):  a) considerarea actului anulat ca fiind valabil încheiat;  b) menţinerea actelor subsecvente încheiate în baza contractu‐ lui anulat;  c) restituirea în natură sau prin echivalent a prestaţiilor primite,  în baza contractului nul, chiar dacă au fost executate succesiv.    114. Nulitatea absolută sancţionează nerespectarea, la înche‐ ierea actului juridic civil:  a) a unei condiţii de fond;  b) a unei condiţii de formă;  c) a unei norme ce ocroteşte un interes general.    115. Rezilierea ca sancţiune de drept civil priveşte:  a) contractele unilaterale cu executare succesivă;  b) contractele sinalagmatice cu executare succesivă;  c) contractele sinalagmatice cu executare uno ictu (dintr‐o dată).    116. Este sancţionată cu nulitatea absolută:  a) eroarea asupra identităţii persoanei (error in personam);  b) eroarea asupra identităţii obiectului (error in corpore);  c) cauza ilicită şi imorală.    117. Confirmarea:  a) este un act juridic prin care se renunţă la dreptul de a invoca  nulitatea relativă;  b) presupune refacerea actului lovit de nulitate;  c) validează retroactiv un act juridic nul absolut.    118. Sancţiunea nulităţii absolute intervine în cazul:  a) erorii asupra naturii juridice a actului;  b) lipsei cauzei actului juridic;  c) obiectului ilicit al actului juridic.    119. Produce efecte numai pentru viitor următoarea sancţiu‐ ne de drept civil:  a) nulitatea absolută; 

Drept civil. Teoria generală    

29 

b) rezoluţiunea;  c) rezilierea.  120. Sancţiunea nulităţii relative intervine în cazul:  a)  vicierii  consimţământului  unei  părţi  la  încheierea  actului  juridic;  b) obiectului ilicit şi imoral al actului juridic;  c) cauzei ilicite şi imorale la încheierea actului juridic.  121.  Desfiinţarea  retroactivă  a  unui  contract  sinalagmatic  cu  executare  dintr‐o  dată  pentru  neexecutarea  culpabilă  a  obliga‐ ţiilor de către una dintre părţi are loc prin:  a) rezoluţiune;  b) reziliere;  c) nulitate.  122. Principiul desfiinţării actului juridic subsecvent ca urmare  a desfiinţării actului juridic iniţial:  a) este un principiu general al actelor juridice civile;  b) este un principiu ce guvernează efectele actului juridic;  c) este un principiu ce guvernează efectele nulităţii.  123. Este sancţionată cu nulitatea relativă:  a) lipsa discernământului;  b) lipsa formei ad validitatem;  c)  nerespectarea  unor  incapacităţi  de  folosinţă  ce  ocrotesc  un  interes particular sau general.  124.  Clasificarea  nulităţilor  actului  juridic  civil  în  absolute  şi  relative se face după:   a) întinderea efectelor produse asupra actului juridic;  b) natura interesului ocrotit de norma juridică;  c) cum sunt sau nu consacrate expres de actul normativ.  125.  Dacă  locatarul  refuză  să‐şi  execute  obligaţia  de  plată  a  chiriei, contractul de locaţiune:  a) se anulează;  b) este supus rezoluţiunii;  c) este supus rezilierii. 

30    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

126. Ce se înţelege prin expresia legislativă „actul juridic civil  este nul de plin drept”:  a) actul este nul absolut;  b) actul este nul total;  c) actul este nul relativ.    127. Nulitatea relativă a unui act juridic:  a) este prescriptibilă în termen de 3 ani;  b) nu poate fi acoperită prin confirmare;  c) poate fi invocată de orice persoană interesată.    128. Nulitatea absolută a unui act juridic:  a) este prescriptibilă în termen de 3 ani;  b) poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin dispoziţia  legală;  c) poate fi invocată de orice persoană interesată.    129. Nulitatea actului juridic are ca efect:  a) desfiinţarea actului numai pentru trecut;  b)  desfiinţarea  actului  juridic  subsecvent  ca  urmare  a  anulării  actului primar;  c) conversiunea actului într‐un act juridic valabil.    130. Nulitatea relativă ca sancţiune:  a) desfiinţează parţial actul juridic civil;  b) desfiinţează numai pentru viitor actul juridic civil;  c) se acoperă tacit prin neinvocarea ei în termenul de prescrip‐ ţie.    131. Potrivit Codului civil (art. 1246), se consideră a fi nescrisă:  a) clauza prin care acţiunea în anularea unui act juridic civil este  declarată imprescriptibilă extinctiv;  b)  clauza  prin  care  acţiunea  în  nulitate  a  unui  act  juridic  civil  este declarată prescriptibilă extinctiv;  c)  clauza  prin  care  părţile  instituie  alte  cauze  de  nulitate  a  ac‐ tului juridic civil decât cele prevăzute de lege.   

Drept civil. Teoria generală    

31 

132. Constituie o excepţie de la principiul retroactivităţii efec‐ telor nulităţii actului juridic:  a)  imposibilitatea  de  restituire  a  prestaţiilor  în  contractele  cu  executare uno ictu;  b)  păstrarea  fructelor  culese  de  posesorul  de  rea‐credinţă  al  bunului;  c)  păstrarea  fructelor  culese  de  posesorul  de  bună‐credinţă  al  bunului.    133. Nulitatea actului juridic are ca efect:  a) desfiinţarea actului numai pentru trecut;  b) restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului;  c) conversiunea actului într‐un act juridic valabil.    134. Principiul anulării actului juridic subsecvent are în vedere  faptul că:  a) actul juridic nu poate fi revocat de către părţi;  b) anularea actului juridic principal determină anularea actului  juridic încheiat ulterior;  c) actul juridic este obligatoriu pentru părţi, şi nu facultativ.    135.  Menţinerea  efectelor  contractului  cu  titlu  oneros  prin  care o parte de bună‐credinţă dobândeşte un bun de la o persoa‐ nă al cărei titlu a fost anulat, reprezintă:  a)  excepţie  aparentă  de  la  principiul  relativităţii  efectelor  actului juridic;  b)  excepţie  reală  de  la  principiul  relativităţii  efectelor  actului  juridic;  c) excepţie de la principiul anulării actului subsecvent.    136. Principiul desfiinţării actului juridic subsecvent ca urmare  a desfiinţării actului juridic iniţial:  a)  este  un  principiu  ce  guvernează  încheierea  actelor  juridice  civile;  b) este un principiu ce guvernează efectele actului juridic civil;  c)  este  un  principiu  ce  guvernează  efectele  nulităţii  actului  juridic civil.   

32    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

137. Repunerea în termenul de prescripţiei extinctivă (potrivit  art. 2522 C. civ.):  a) se poate solicita în termen de 1 an de la încetarea cauzelor  care justifică depăşirea termenului;  b) este o sancţiune aplicată titularului dreptului la acţiune;  c) se poate solicita în termen de 30 de zile din ziua în care par‐ tea  a  cunoscut  încetarea  cauzelor  care  justifică  depăşirea  terme‐ nului.    138. Drepturile de creanţă sunt:  a) de regulă, prescriptibile în 3 de ani;  b) de regulă, imprescriptibile;  c) de regulă, prescriptibile în 30 de ani.    139. Întreruperea prescripţiei extinctive are ca efect:  a)  repunerea  în  termenul  de  prescripţie  început  anterior  inci‐ denţei cauzelor prevăzute de lege;  b) începerea unei noi prescripţii după încetarea cauzelor prevă‐ zute de lege;  c) oprirea de drept a prescripţiei pe timpul cât durează cauzele  prevăzute de lege.    140. Suspendarea prescripţiei extinctive:  a)  are  ca  efect  începerea  unei  noi  prescripţii,  după  încetarea  cauzei de suspendare;  b) intervine în caz de recunoaştere a dreptului a cărui acţiune  se prescrie;  c)  are  ca  efect  reluarea  cursului  prescripţiei,  socotindu‐se  şi  timpul curs anterior cauzei de suspendare.    141. Drepturile personale nepatrimoniale sunt:  a) prescriptibile şi prin excepţie imprescriptibile;  b) imprescriptibile şi prin excepţie prescriptibile;  c) în toate cazurile imprescriptibile.    142. Repunerea în termenul de prescripţie are ca efect:  a) considerarea prescripţiei ca fiind neîmplinită, deşi termenul a  expirat; 

Drept civil. Teoria generală    

33 

b)  oprirea  de  drept  a  cursului  prescripţiei  cât  timp  durează  cauzele limitativ prevăzute de lege;  c) reluarea cursului prescripţiei.    143. Repunerea în termenul de prescripţie:  a) intervine în caz de forţă majoră;  b) trebuie solicitată în termen de 30 de zile de la cunoaşterea  încetării motivelor care justifică depăşirea termenului;  c) prelungeşte termenul de prescripţie până la o lună.    144.  Recunoaşterea  dreptului  a  cărui  acţiune  se  prescrie  fă‐ cută de cel în favoarea căruia curge prescripţia:  a) suspendă prescripţia extinctivă;  b) întrerupe prescripţia extinctivă;  c) nu are nicio consecinţă juridică în privinţa cursului prescrip‐ ţiei extinctive.    145.  Acţiunea  în  revendicare  imobiliară  în  caz  de  avulsiune  este:  a) prescriptibilă în termen de 10 de ani;  b) imprescriptibilă;  c) prescriptibilă în termen de 1 an.    146. Are ca efect suspendarea prescripţiei extinctive (potrivit  art. 2532 C. civ.):  a) cazul fortuit;  b)  reclamaţia  administrativă,  însă  nu  mai  mult  de  3  luni  de  la  declanşarea procedurii;  c) cererea de chemare în judecată.    147. Este cauză de întrerupere a prescripţiei extinctive:  a)  actul  voluntar  de  executare  sau  recunoaşterea  dreptului   a  cărui  acţiune  se  prescrie  făcută  de  cel  împotriva  căruia  curge  prescripţia extinctivă;  b)  actul  voluntar  de  executare  sau  recunoaşterea  dreptului  a  cărui  acţiune  se  prescrie  făcută  de  cel  în  favoarea  căruia  curge  prescripţia extinctivă; 

34    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c) procedura prealabilă introducerii acţiunii în justiţie, cum este  reclamaţia administrativă sau încercarea de împăcare a părţilor.    148. Termenul de prescripţie extinctivă este:  a) de 3 de ani pentru acţiunea în revendicare imobiliară în caz  de avulsiune;  b) de 1 an pentru acţiunea posesorie;  c) de 6 luni pentru acţiunea în nulitate relativă a unui act juridic.    149. În măsura în care dreptul la acţiune nu a fost exercitat în  termenul stabilit de lege, prescripţia extinctivă stinge:  a) dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă;  b) dreptul la acţiune în sens material;  c) dreptul la acţiune în sens procedural.    150. Acţiunile personale:  a) de regulă sunt prescriptibile şi prin excepţie imprescriptibile;   b) de regulă sunt imprescriptibile şi prin excepţie prescriptibile;  c) sunt în toate cazurile prescriptibile.    151.  Debitorul  care  a  executat  obligaţia  după  ce  dreptul  la  acţiune al creditorului s‐a prescris:  a) are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei dacă nu a ştiut că  dreptul său era prescris;  b) are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei chiar dacă a ştiut  că dreptul era prescris;  c) nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei.    152.  Prescripţia  extinctivă  a  acţiunii  în  declararea  nulităţii  pentru  eroare  asupra  calităţilor  substanţiale  ale  lucrului  vândut  începe să curgă:  a) de la data încheierii contractului de vânzare‐cumpărare;  b) de la data predării lucrului;  c) de la data la care cumpărătorul a cunoscut viciul de consim‐ ţământ,  însă  cel  mai  târziu  la  împlinirea  a  18  luni  de  la  data  în‐ cheierii contractului de vânzare‐cumpărare.   

Drept civil. Teoria generală    

35 

153. Prescripţia extinctivă a acţiunii în răspundere civilă pen‐ tru  viciile  ascunse  ale  lucrului  transmis  începe  să  curgă  (potrivit  art. 2531 C. civ.):  a) de la data predării lucrului;  b) oricând de la data descoperirii viciilor;  c) cel mai târziu de la data expirării termenului de garanţie legal  de un an de la data predării.    154. Prescripţia extinctivă a acţiunii în răspundere civilă pen‐ tru pagubele pricinuite prin fapte ilicite începe să curgă:  a) de la data la care victima a cunoscut paguba;  b) de la data la care victima a cunoscut autorul pagubei;  c) de la data la care victima a cunoscut sau trebuia să cunoască  atât paguba, cât şi pe cel care răspunde pe ea.    155. Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe în cazul:  a) introducerii reclamaţiei administrative prealabile;  b)  recunoaşterii  datoriei  de  către  debitor,  chiar  şi  atunci  când  are loc după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă;  c)  recunoaşterii  datoriei  de  către  debitor  înainte  de  împlinirea  termenului de prescripţie extinctivă.    156. Forţa majoră constituie o cauză:  a) de suspendare a prescripţiei extinctive;  b) care justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă;  c) de întrerupere a prescripţiei extinctive.    157.  Potrivit  Codului  civil  (art.  2503),  în  cazul  în  care  un  de‐ bitor este obligat la prestaţii succesive:  a)  dreptul  cu  privire  la  fiecare  dintre  prestaţii  se  stinge  la  momentul în care se stinge dreptul la acţiune cu privire la ultima  prestaţie;  b)  stingerea  dreptului  la  acţiune  cu  privire  la  prima  prestaţie  are ca efect şi stingerea dreptului la acţiune cu privire la prestaţiile  ulterioare;  c)  dreptul  cu  privire  la  fiecare  dintre  aceste  prestaţii  se  stinge  printr‐o  prestaţie  deosebită,  numai  dacă  prestaţiile  nu  alcătuiesc,  prin finalitatea lor, un tot unitar. 

36    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

158. Normele care reglementează prescripţia extinctivă:  a) au un caracter imperativ, iar părţile nu pot deroga de la ele;  b)  au  un  caracter  dispozitiv  în  sensul  că  părţile  pot  declara  o  acţiune  prescriptibilă,  deşi  potrivit  legii  acesta  este  imprescrip‐ tibilă;  c) au un caracter dispozitiv în sensul că părţile pot reduce sau  pot mări termenele de prescripţie extinctivă, fără ca durata aces‐ tora să fie mai mică de 1 an şi mai mare de 10 ani, cu excepţia ter‐ menelor de prescripţie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelun‐ gite până la 20 de ani.    159. Cauzele de  suspendare  sau  de  întrerupere  a  prescripţiei  extinctive:  a) sunt prevăzute exemplificativ de lege;  b) sunt stabilite de lege şi nu se poate deroga de la ele;  c) sunt stabile de lege dar, prin voinţa lor, părţile pot deroga de  le ele.    160. Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:  a)  cât  timp  cel  în  favoarea  căruia  curge  prescripţia  se  află   într‐un caz de forţă majoră;  b) cât timp cel în favoarea căruia curge prescripţia este împie‐ dicat de un caz fortuit să facă un act de întrerupere;  c) cât timp cel împotriva căruia curge prescripţia se află într‐un  caz de forţă majoră.    161.  Potrivit  Codului  civil  (art.  2532),  cursul  prescripţiei  ex‐ tinctive se suspendă:  a) cât timp creditorul face parte din forţele armate ale României;  b) cât timp debitorul face parte din forţele armate ale României;  c) cât timp creditorul sau debitorul face parte din forţele arma‐ te ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau  de război.    162. Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:  a)  prin  recunoaşterea  dreptului  a  cărui  acţiune  se  prescrie,  făcută de cel împotriva căruia curge prescripţia;  b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată; 

Drept civil. Teoria generală    

37 

c) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de  arbitrare, cu condiţia să fie admisă prin hotărâre definitivă.    163.  Introducerea  unei  cereri  de  chemare  în  judecată  în  ter‐ menul  de  prescripţie  extinctivă,  chiar  la  o  instanţă  necompe‐ tentă:  a) şterge prescripţia extinctivă cursă anterior;  b) suspendă cursul prescripţiei extinctive;  c) nu are nicio consecinţă în privinţa cursului prescripţiei extinc‐ tive.    164.  Prescripţia  dreptului  material  la  acţiune  privind  viciile  ascunse ale unui lucru transmis începe să curgă:  a) de la data încheierii contractului în temeiul căruia lucrul s‐a  transmis beneficiarului;  b)  de  la  data  descoperirii  viciilor,  însă  cel  mai  târziu  la  împli‐ nirea unui an de la predare;  c)  de  la  data  la  care  cumpărătorul  a  cunoscut  eroarea  asupra  calităţilor substanţiale ale lucrului, însă cel mai târziu la împlinirea  a 18 luni de la încheierea contractului.    165. Prescripţia extinctivă a acţiunii în nulitate relativă pentru  eroare asupra calităţilor substanţiale ale unui lucru vândut înce‐ pe să curgă:  a) de la data încheierii contractului de vânzare‐cumpărare;  b) de la data la care cumpărătorul a cunoscut viciul de consim‐ ţământ,  însă  cel  mai  târziu  la  împlinirea  a  18  luni  de  la  data  în‐ cheierii contractului de vânzare‐cumpărare;  c) de la data la care cumpărătorul a descoperit viciul de consim‐ ţământ, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predare.    166.  Potrivit  Codului  civil  (art.  2529),  prescripţia  dreptului  la  acţiune în anularea actului juridic pentru dol începe să curgă:  a) de la data încheierii actului juridic;  b) din ziua în care dolul a fost descoperit;  c) din ziua în care cumpărătorul a descoperit dolul, dar nu mai  târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.   

38    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

167.  Are  ca  efect  considerarea  prescripţiei  ca  fiind  neîmpli‐ nită, deşi termenul a expirat:  a) repunerea în termen;  b) suspendarea prescripţiei extinctive;  c) întreruperea prescripţiei extinctive.    168. În sistemul instituit de Codul civil (art. 2522), repunerea  în termenul de prescripţie extinctivă:  a) se poate dispune numai pentru cauzele enumerate limitativ  de lege;  b) operează de drept;  c) nu poate fi dispusă dacă există culpa titularului dreptului în  depăşirea termenului de prescripţie extinctivă.    169. Suspendarea prescripţiei extinctive are ca efect:  a) ştergerea prescripţiei curse înainte de apariţia cauzelor pre‐ văzute de lege şi începerea unei noi prescripţii;  b)  reluarea  cursului  prescripţiei  socotindu‐se  şi  timpul  curs  anterior;  c) împlinirea, expirarea termenului de prescripţie.    170.  Potrivit  Codului  civil  (art.  2515),  izvorul  termenului  de  prescripţie extinctivă poate fi:  a) convenţia părţilor;  b) hotărârea judecătorească;  c) numai legea.    171. Întreruperea prescripţiei extinctive are ca efect:  a)  reluarea  cursului  prescripţiei,  socotindu‐se  şi  timpul  curs  anterior intervenţiei cauzei de întrerupere;  b)  repunerea  în  termenul  de  prescripţie  care  se  consideră  neîmplinit;  c)  începerea  unui  nou  termen  de  prescripţie  de  la  încetarea  cauzei de întrerupere.    172. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă:  a)  poate  fi  dispusă  de  instanţa  de  judecată  numai  la  cererea  titularului dreptului supus prescripţiei; 

Drept civil. Teoria generală    

39 

b) poate fi dispusă numai pentru cazurile expres prevăzute de  lege;  c) poate fi dispusă în termen de o lună de la încetarea cauzelor  care justifică depăşirea termenului de prescripţie.    173.  Recunoaşterea  datoriei  pretinse  de  către  debitor,  după  ce termenul de prescripţie extinctivă s‐a împlinit:  a) întrerupe prescripţia extinctivă;  b) suspendă prescripţia extinctivă;  c) nu are nicio consecinţă juridică în privinţa cursului prescrip‐ ţiei extinctive.    174.  Prescripţia  extinctivă  a  dreptului  la  acţiune  în  anularea  actului juridic pentru violenţă începe să curgă:  a) de la data încheierii actului juridic;  b)  cel  mai  târziu  de  la  împlinirea  a  18  luni  de  la  încheierea  actului juridic;  c) de la data încetării violenţei.    175.  Potrivit  Codului  civil  (art.  1223),  dreptul  la  acţiunea  în  anulare sau în reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie:  a) în termen de 1 an de la data încheierii contractului;  b) în termenul general de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile  personale;  c) în termenul general de prescripţie de 10 ani, pentru acţiunile  reale.    176.  În  cazul  în  care  s‐a  executat  obligaţia  după  expirarea  termenului de prescripţie:  a) debitorul are dreptul să ceară restituirea prestaţiei;  b) debitorul nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei;  c) creditorul este obligat să restituie prestaţia.         

40    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26  27  28  29  30  31  32  33  34  35  36  37  38 

b)  b)  c)  a)  c)  b)  b)  a)  b)  c)  a)  a)  c)  c)  b)  b)  a)  a)  a)  b)  b)  a)  a)  a)  a)  b)  c)  a)  b)  a)  b)  c)  c)  a)  a)  a)  c)  b) 

39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76

a) c) a) b) b) a) b) a) a) a) b) c) b) b) c) c) a) b) a) a) c) c) c) c) b) c) c) c) c) a) a) b) c) c) c) b) c) b)

77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114

c)  a)  a)  c)  b)  c)  a)  a)  a)  b)  c)  c)  b)  a)  b)  b)  c)  b)  b)  c)  c)  b)  c)  b)  b)  b)  b)  c)  b)  b)  c)  b)  a)  c)  a)  c)  c)  c) 

115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 143 144 145 146 147 148 149 150 151 152

b) c) a) c) c) a) a) c) a) b) c) a) a) c) b) c) c) c) b) b) c) c) c) a) b) c) b) a) b) b) c) b) b) b) b) a) c) c)

Drept civil. Teoria generală    

153  154  155  156  157  158 

c)  c)  c)  a)  c)  c) 

159 160 161 162 163 164

41 

b) c) c) c) a) b)

165 166 167 168 169 170

b)  b)  a)  c)  b)  a) 

171 172 173 174 175 176

c) a) c) c) a) b)

3. Bibliografie selectivă  Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea a III‐a –  Despre  bunuri,  art.  535‐554;  Cartea  a  V‐a  –  Despre  obligaţii,   art.  1164‐1348,  art.  1396‐1468,  art.  1549‐1554;  Cartea  a  VI‐a  –  Despre  prescripţia  extinctivă,  decădere  şi  calculul  termenelor,   art. 2500‐2556;  Boroi, G., Anghelescu, C.A., Curs de drept civil. Partea generală,  Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;  Boroi, G., Stănciulescu, L., Instituţii de drept civil în reglemen‐ tarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;  Urs,  I.R.,  Drept  civil.  Teoria  generală,  Ed.  Universităţii  Titu  Maiorescu, Bucureşti, 2011. 

§2. DREPT CIVIL. PERSOANELE  1. Teste grilă  1.  Ce  fel  de  condiţie  este  capacitatea  de  a  încheia  un  act  juridic civil?  a) de fond;  b) de formă;  c) neesenţială.  2. Capacitatea de a încheia acte juridice:  a) este o stare de fapt;  b) coincide cu discernământul;  c) este o stare de drept.  3.  Este  o  persoană  lipsită  de  capacitatea  de  a  încheia  acte  juridice civile:  a) minora căsătorită;  b) minorul sub 14 ani;  c) minorul care a împlinit 14 ani.  4. Ce este capacitatea de folosinţă a persoanei fizice?  a)  aptitudinea  generală  şi  abstractă  de  a  avea  drepturi  şi  obli‐ gaţii civile;  b) aptitudinea generală şi abstractă de a exercita drepturi şi a‐şi  asuma obligaţii civile;  c) aptitudinea generală de a încheia acte juridice civile.  5. Când încetează capacitatea de folosinţă a persoanei fizice?  a) la data la care persoana devine majoră;  b) la data morţii constatată fizic;  c)  la  data  rămânerii  definitive  şi  irevocabile  a  hotărârii  jude‐ cătoreşti declarative de moarte.  6. Când începe capacitatea de folosinţă a persoanei fizice?  a) la naşterea persoanei;  b) în momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu;  c) în momentul împlinirii vârstei de 18 ani. 

Drept civil. Persoanele    

43 

7. Cine are capacitate de folosinţă?  a) toate persoanele;  b) numai persoanele care au împlinit 14 ani;  c) numai persoanele care au împlinit 18 ani.  8. Conţinutul capacităţii de folosinţă anticipată:  a) cuprinde o latură activă (drepturi);  b) cuprinde o latură pasivă (obligaţii);  c) cuprinde atât o latură activă cât şi o latură pasivă.  9.  Minorul  lipsit  de  capacitate  de  exerciţiu  poate  încheia  în  mod valabil:  a) acte de conservare şi acte de dispoziţie de mică valoare;  b) acte de dispoziţie;  c) testamente şi donaţii, dar numai pentru jumătate din bunu‐ rile sale.  10. De când începe capacitatea de folosinţă anticipată a per‐ soanei fizice?  a) de la data naşterii copilului, numai dacă se naşte viu;  b) de la data concepţiunii copilului, dacă este viabil;  c) de la data concepţiunii copilului, dacă se naşte viu.  11. Ce este capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice?  a) capacitatea civilă a subiectului de drept;  b) aptitudinea persoanei de a fi titular de drepturi şi obligaţii;  c)  aptitudinea  persoanei  de  a  exercita  drepturi  şi  de  a  asuma  obligaţii, prin încheierea de acte juridice.  12. Care este sancţiunea aplicabilă pentru nerespectarea dis‐ poziţiilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice?  a) nulitatea absolută şi de fond;  b) nulitatea relativă şi de fond;  c) nulitatea relativă şi de formă.  13. Numele de familie se schimbă:  a) pe cale administrativă, pentru motive temeinice;  b) prin schimbări ale filiaţiei;  c) prin căsătorie când un soţ ia numele de familie al celuilalt soţ. 

44    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

14. Beneficiază de domiciliu legal:  a) orice persoană fizică;  b) numai minorii;  c) minorii, dispăruţii, interzişii judecătoreşti.    15.  Sub  aspectul  naturii  juridice,  atributele  de  identificare  a  persoanei fizice sunt:  a) drepturi personale nepatrimoniale;  b) drepturi patrimoniale;  c) drepturi absolute şi fac parte din patrimoniul persoanei fizice.    16.  Sintagma  „persoana  juridică  nu  poate  avea  decât  acele  drepturi ce corespund scopului ei”, formează conţinutul:  a) capacităţii de folosinţă a persoanei juridice;  b) capacităţii de folosinţă anticipată a persoanei juridice;  c)  specialităţii  capacităţii  de  folosinţă  a  persoanei  juridice  fără  scop lucrativ.     17. Constituie atribute de identificare a persoanei fizice:  a) sediul şi denumirea;  b) numele şi domiciliul;  c) porecla şi pseudonimul.    18.  Când  încetează  capacitatea  de  exerciţiu  deplină  a  per‐ soanei fizice?  a) la desfacerea căsătoriei prin divorţ a femeii care a împlinit 18  ani;  b) la anularea căsătoriei, înainte ca femeia de bună‐credinţă să  împlinească 18 ani;  c) prin punerea sub interdicţie judecătorească.    19. Cine este lipsit de capacitate de exerciţiu?  a) minorul între 14 şi 18 ani;  b) minorul căsătorit;  c) persoana pusă sub interdicţie.  20. Numele de familie se modifică:  a) pe cale administrativă, pentru motive temeinice;  

Drept civil. Persoanele    

45 

b) prin adopţie;  c) prin retranscriere cu ortografia limbii materne.  21. Sunt atribute de identificare a persoanei fizice:  a) numele, domiciliul, starea civilă şi codul numeric personal;  b) numele, porecla, starea civilă, domiciliul şi reşedinţa;  c)  codul  numeric  personal,  domiciliul,  starea  civilă,  numele  şi  porecla.  22. Persoana juridică dobândeşte capacitate de folosinţă anti‐ cipată:  a) de la data actului de autorizare;  b) de la data recunoaşterii actului de înfiinţare;  c) de la data actului de înfiinţare.  23. Specialitatea capacităţii de folosinţă se referă la:  a) dobândirea capacităţii de folosinţă anticipată;  b) încheierea actelor juridice de către persoana juridică cu scop  nepatrimonial în acord cu obiectul ei de activitate;   c) încheierea actelor juridice de către orice persoană juridică în  acord cu obiectul ei de activitate.  24. La încheierea căsătoriei, soţii:  a) sunt obligaţi să aleagă un nume comun;  b) pot să aleagă un al treilea nume;  c) pot să‐şi păstreze numele dinaintea căsătoriei.  25. Reprezintă acte de stare civilă:  a) paşaportul şi cartea de identitate;  b) actul de naştere, căsătorie şi deces;  c) livretul de familie.  26. Potrivit Codului civil [art. 84 alin. (3)], numele de familie al  copilului găsit se stabileşte:  a) de primar, prin dispoziţie;  b) de primărie, prin decizie;  c) de instanţa de tutelă.   

46    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

27. Este nul relativ actul juridic încheiat:  a) de o persoană juridică fără capacitate de folosinţă;  b)  de  o  persoană  juridică  cu  scop  nepatrimonial  cu  încălcarea  principiului specialităţii capacităţii de folosinţă;  c) de un organ de conducere necompetent al persoanei juridice.    28. Constituie atribute de identificare a persoanei juridice:  a) organizarea de sine stătătoare, patrimoniul şi scopul propriu;  b) obiectul de activitate, sigla, emblema;  c) denumirea, sediul, naţionalitatea.    29. Cine are capacitate de exerciţiu restrânsă?  a) copilul conceput dar nenăscut;  b) copilul conceput, cu condiţia să se nască viu;  c) minorul între 14‐18 ani.    30.  Instanţa  de  tutelă  poate,  pentru  motive  temeinice,  să  recunoască minorului capacitatea de exerciţiu anticipată (art. 40  C. civ.):  a) la împlinirea vârstei de 14 ani;  b) la împlinirea vârstei de 16 ani;  c) la împlinirea vârstei de 18 ani.    31.  De  regulă,  cine  încheie  actele  juridice  ale  minorului  cu  capacitate de exerciţiu restrânsă?  a) minorul personal şi singur;  b) reprezentantul legal;  c) minorul, cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal.    32. Potrivit Codului civil (art. 206), principiul specialităţii capa‐ cităţii limitează:  a) capacitatea de folosinţă a oricărei persoane juridice;  b) capacitatea de folosinţă a persoanei juridice fără scop patri‐ monial;  c) capacitatea de exerciţiu atât a persoanei fizice, cât şi a celei  juridice.     

Drept civil. Persoanele    

47 

33. Beneficiază de capacitate de exerciţiu:  a) orice persoană fizică indiferent de rasă, naţionalitate, religie;  b)  numai  persoanele  juridice,  însă  aceasta  diferă  în  funcţie  de  obiectul de activitate;  c) persoanele fizice cu maturitatea psihică necesară pentru a‐şi  da seama de consecinţele actelor încheiate.    34. O persoană fizică sau juridică:  a) poate renunţa la capacitatea civilă de folosinţă;  b) poate înstrăina capacitatea civilă de folosinţă;  c) poate fi lipsită sau îngrădită în capacitatea civilă de folosinţă,  în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege.    35. Aptitudinea persoanei de a‐şi exercita drepturile şi de a‐şi  asuma obligaţiile prin încheierea de acte juridice, constituie:  a) capacitate de folosinţă;  b) capacitate de exerciţiu;  c) capacitate juridică.    36. Ce efecte produce hotărârea declarativă de moarte?  a) continuarea existenţei calităţii de subiect de drept;  b)  continuarea  existenţei  drepturilor  şi  obligaţiilor  contractate  intuitu personae;  c) deschiderea succesiunii.    37. Pentru copilul conceput, capacitatea de folosinţă anticipa‐ tă se instituie dacă:  a) copilul dobândeşte doar drepturi;  b) copilul se naşte viu;  c) copilul este viabil.    38. În cazul în care o persoană este dispărută şi există indici că  a încetat din viaţă, acesta poate fi declarată moartă prin hotărâre  judecătorească (potrivit art. 49 C. civ.), dacă:  a) a trecut un an de la data ultimelor informaţii sau indicii des‐ pre acesta;  b) au trecut doi ani de la data ultimelor informaţii sau indicii din  care rezultă că era în viaţă; 

48    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c) au trecut patru ani de la data ultimelor informaţii sau indicii  din care rezultă că era în viaţă.    39. Cel dispărut în împrejurări deosebite, ce îndreptăţesc a se  presupune decesul, poate fi declarat mort (potrivit art. 50 C. civ.),  dacă:  a) a trecut un an de la data ultimelor informaţii din care rezultă  că era în viaţă;  b) au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut  loc dispariţia;  c) au trecut patru ani de la data împrejurării în care a avut loc  dispariţia.    40. Atunci când este sigur că decesul s‐a produs, deşi cadavrul  nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin  hotărâre judecătorească [potrivit art. 50 alin. (3) C. civ.]:   a)  dacă  au  trecut  doi  ani  de  la  data  ultimelor  informaţii  sau  indicii din care rezultă că era în viaţă;  b) dacă au trecut 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc  dispariţia;  c) fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.    41.  În  cazul  declarării  judecătoreşti  a  morţii,  data  decesului  este:  a) data la care persoana a dispărut;  b)  data  la  care  hotărârea  declarativă  de  moarte  a  rămas  defi‐ nitivă şi irevocabilă;  c)  ultima  zi  a  termenului  după  care  se  poate  cere  declararea  judecătorească a morţii.    42. Dacă data morţii din hotărârea declarativă de moarte este  inexactă, se poate cere:  a) anularea;  b) rectificarea;  c) ratificarea.     

Drept civil. Persoanele    

49 

43.  După  anularea  hotărârii  declarative  de  moarte,  cel  de‐ clarat mort nu poate cere înapoierea bunurilor sale de la:  a) dobânditorul de bună‐credinţă printr‐un act cu titlu oneros;  b) dobânditorul de rea‐credinţă printr‐un act cu titlu oneros;  c) dobânditorul de bună‐credinţă printr‐un act cu titlu gratuit.     44. Capacitatea de exerciţiu restrânsă se dobândeşte:  a) la împlinirea vârstei de 18 ani;  b) la împlinirea vârstei de 16 ani;  c) la împlinirea vârstei de 14 ani.    45. Sunt lipsite de capacitate de exerciţiu:  a) persoanele fără discernământ;  b) persoanele fără capacitate de folosinţă;  c) persoanele puse sub interdicţie.    46. Are capacitate de exerciţiu deplină:  a) minorul de 16 ani, căsătorit;   b) minorul de 14 ani împliniţi;  c) persoana de 18 ani, pusă sub interdicţie.    47. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate încheia  acte juridice de dispoziţie:  a) numai prin reprezentant;  b) personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal;  c) personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi a instanţei de  tutelă.    48. Pot încheia contracte de donaţii:  a) numai majorii;   b) minorii de 16 ani, dar numai pentru jumătate din ceea ce ar  fi dispus dacă ar fi fost majori;  c) minorii de 14‐16 ani, cu dublă încuviinţare.    49. Minorilor de 14‐18 ani le este interzis:  a) să încheie acte de dispoziţie;  b) să încheie acte de administrare;  c) să garanteze obligaţia altei persoane. 

50    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

50.  Capacitatea  de  exerciţiu  deplină  a  persoanei  fizice  înce‐ tează ireversibil:  a) prin moartea constatată fizic;  b) prin declararea judecătorească a morţii;  c) prin punere sub interdicţie.    51. Majorul pus sub interdicţie judecătorească:  a) nu are capacitate de folosinţă;  b) nu are capacitate de exerciţiu;  c) are capacitate de exerciţiu restrânsă.    52. Actele juridice încheiate de o persoană fără capacitate de  exerciţiu  sau  cu  capacitate  de  exerciţiu  restrânsă,  fără  încuvi‐ inţările legale:  a) sunt nule;  b) sunt anulabile;  c) pot fi ratificate.    53. Actele de administrare, de regulă:  a)  se  încheie  de  către  minorul  între  14  şi  18  ani  personal  şi  singur chiar dacă sunt lezionare;  b) se încheie de către minorul între 14 şi 18 ani cu încuviinţarea  ocrotitorului legal;  c) se încheie de către minorul între 14 şi 18 ani, numai cu dublă  încuviinţare.     54. Sub aspectul naturii lor juridice, atributele de identificare  sunt:  a) drepturi patrimoniale;  b) drepturi personale nepatrimoniale;  c) drepturi de creanţă.    55.  Numele  de  familie  şi  prenumele  copilului  născut  din  pă‐ rinţi necunoscuţi se stabilesc de:  a) primarul localităţii unde a fost găsit copilul, prin dispoziţie;  b) primăria localităţii unde se înregistrează naşterea, prin decizie;  c) primarul localităţii unde se înregistrează naşterea, prin dispo‐ ziţie.  

Drept civil. Persoanele    

51 

56. La încheierea căsătoriei, soţii nu pot:  a)  să‐şi  păstreze  fiecare  numele  de  familie  avut  înainte  de  căsătorie;  b) să poarte ca nume comun, numele lor reunite;  c)  să‐şi  aleagă  un  nume  de  familie  pe  care  nici  unul  dintre  aceştia nu l‐a avut anterior căsătoriei.    57.  Dacă  viitorii  soţi  nu  declară  până  la  încheierea  căsătoriei  numele de familie pe care s‐au învoit să‐l poarte, se consideră că:  a)  fiecare  îşi  păstrează  numele  de  familie  avut  anterior  căsă‐ toriei;  b) soţia ia numele de familie al soţului;  c) iau, ca nume comun, numele lor de familie reunite.    58. Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi:  a) implică schimbarea numelui de familie al celuilalt soţ;  b)  presupune  şi  consimţământul  celuilalt  soţ,  dacă  aceştia  au  un nume de familie comun;  c) impune consimţământul celuilalt soţ, chiar dacă aceştia şi‐au  păstrat numele avut anterior căsătoriei.    59. Nu beneficiază de protecţie legală:  a) reşedinţa;  b) pseudonimul;  c) porecla.    60. Potrivit Codului civil, o persoană fizică poate avea în ace‐ laşi timp:  a) un domiciliu şi mai multe reşedinţe;  b) două domicilii şi o reşedinţă;  c) un domiciliu şi o reşedinţă.     61.  Domiciliul  legal  al  minorului  încredinţat  de  instanţa  de  tutelă unei instituţii de ocrotire este (potrivit art. 93 C. civ.):  a) la domiciliul părinţilor săi;  b) la domiciliul stabilit de instanţa de judecată;  c) la instituţia de ocrotire unde locuieşte efectiv. 

52    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16 

a)  c)  b)  a)  b)  a)  a)  a)  a)  c)  c)  b)  a)  c)  a)  c) 

17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32

b) c) c) b) a) c) b) c) b) a) c) c c) b) c) b)

33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

c)  c)  b)  c)  b)  b)  b)  c)  c)  b)  a)  c)  c)  a)  c)  a) 

49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61

c) a) b) b) b) b) a) c) a) b) c) c) c)

3. Bibliografie selectivă  Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea I, Titlul  II, Cap. I – Capacitatea civilă a persoanei fizice, art. 34‐57; Cap. III –  Identificarea  persoanei  fizice,  art.  82‐103;  Titlul  IV  –  Persoana  juridică, Cap. I‐VI, art. 187‐251;  Chelaru,  E.,  Drept  civil.  Persoanele,  ed.  a  3‐a,  Ed.  C.H.  Beck,  Bucureşti, 2012;  Ungureanu,  C.T.,  Drept  civil.  Partea  generală.  Persoanele  –  În  reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;  Ungureanu,  O.,  Munteanu,  C.,  Drept  civil.  Persoanele  –  În  reglementarea Noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;  Urs,  I.R.,  Todică,  C.,  Drept  civil.  Persoana  fizică.  Persoana  ju‐ ridică, Ed. Universitară, Bucureşti, 2007. 

Secţiunea a 2‐a.  TEORIA DREPTURILOR REALE.   TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR   Anul II de studiu  §1. DREPT CIVIL. TEORIA DREPTURILOR REALE  1. Teste grilă  1.  Dreptul  de  proprietate  este  dreptul  real  care  conferă  titu‐ larului:  a) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei materiale;  b) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei juridice;  c) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei.    2. Sunt caractere juridice ale dreptului de proprietate:  a) caracterul absolut;  b) caracterul netransmisibil;  c) caracterul imprescriptibil.    3. Dreptul de proprietate este absolut în sensul că:  a) este opozabil inter partes;  b) nu se pierde prin neuz;  c)  conferă  titularului  exerciţiul  integral  al  tuturor  atributelor  dreptului de proprietate.    4.  Drepturile  reale  asupra  imobilelor  cuprinse  în  cartea  fun‐ ciară se dobândesc astfel (art. 885 C. civ.):  a) faţă de părţi, de la data înscrierii lor în cartea funciară;  b) faţă de terţi, de la data actului translativ de drepturi reale;  c) între părţi şi faţă de terţi prin înscrierea lor în cartea funciară.     5. Reprezintă caractere juridice ale dreptului de proprietate:  a) caracterul exclusiv, absolut şi imprescriptibil;  b) caracterul exclusiv, absolut şi netransmisibil;  c) caracterul exclusiv, absolut şi perpetuu. 

54    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

6. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate:  a) conferă dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil;  b) îl îndreptăţeşte pe titular să exercite singur atributele drep‐ tului de proprietate;  c) conferă dreptului de proprietate şi caracterul transmisibil.  7. Reprezintă o formă a dreptului de proprietate:  a) dreptul de proprietate publică;  b) numai dreptul de proprietate privată;  c) dreptul de uzufruct.  8.  După  cum  dreptul  de  proprietate  este  sau  nu  afectat  de  modalităţi, distingem între:  a) drept de proprietate publică şi drept de proprietate privată;  b) drept de proprietate pur şi simplu şi drept de proprietate pe  cote‐părţi;  c)  drept  de  proprietate  afectat  de  modalităţi  şi  drept  de  pro‐ prietate perpetuu.  9. Dreptul de proprietate privată este:  a) inalienabil;  b) imprescriptibil;  c) grevabil.  10.  În  virtutea  caracterului  sesizabil  al  dreptului  de  proprie‐ tate privată:  a) bunurile pot constitui obiect al garanţiilor reale;  b) bunurile pot constitui obiect al dezmembrămintelor;  c) bunurile pot fi urmărite de creditori pentru realizarea crean‐ ţelor lor.  11. Persoanele juridice de drept public:  a) pot fi titulare numai ale dreptului de proprietate publică;  b) pot fi titulare ale dreptului de proprietate publică şi ale drep‐ tului de proprietate privată;  c) nu pot fi titulare ale dreptului de proprietate privată.  12. Reprezintă modalităţi juridice ale dreptului de proprietate:  a) dreptul de proprietate pur şi simplu; 

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

55 

b) dreptul de proprietate în devălmăşie;  c) dreptul de proprietate garantat cu ipotecă.    13. Proprietatea anulabilă reprezintă:  a) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea  dreptului printr‐un act juridic încheiat prin vicierea consimţămân‐ tului;  b) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea  dreptului printr‐un act juridic afectat de o condiţie;  c) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea  dreptului printr‐un act juridic afectat de un termen.    14. Reprezintă un caz de proprietate anulabilă:  a) vânzarea cu opţiune de răscumpărare;  b) proprietatea comună pe cote‐părţi;  c) înstrăinarea unui bun comun de către un soţ, fără consimţă‐ mântul celuilalt soţ.    15.  În  cazul  proprietăţii  rezolubile  ca  modalitate  juridică  a  dreptului de proprietate:  a)  dacă  se  îndeplineşte  condiţia,  dreptul  de  proprietate  al  do‐ bânditorului se consolidează retroactiv;   b)  dacă  nu  se  îndeplineşte  condiţia,  dreptul  de  proprietate  al  dobânditorului se desfiinţează retroactiv;   c)  dacă  nu  se  îndeplineşte  condiţia,  dreptul  de  proprietate  al  dobânditorului se consolidează retroactiv.    16. Proprietatea comună:  a) reprezintă o expresie a dreptului de proprietate publică;  b)  reprezintă  o  modalitate  în  virtutea  căreia  o  persoană  exer‐ cită posesia şi alta exercită folosinţa asupra unui bun;  c) reprezintă o modalitate în virtutea căreia două sau mai multe  persoane exercită prerogativele dreptului de proprietate.    17. Sunt forme ale proprietăţii comune:  a) proprietatea periodică şi proprietatea anulabilă;  b) proprietatea pe cote‐părţi şi proprietatea în devălmăşie;  c) proprietatea anulabilă şi proprietatea rezolubilă. 

56    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

18. În cazul proprietăţii comune pe cote‐părţi:  a)  dreptul  de  proprietate  asupra  unui  bun  este  fracţionat  în  cote‐părţi ideale şi abstracte;  b)  dreptul  de  proprietate  asupra  unui  bun  este  fracţionat  din  punct de vedere material;  c) dreptul de proprietate aparţine în cote‐părţi egale mai mul‐ tor persoane.    19.  Sunt  caractere  juridice  esenţiale  ale  proprietăţii  comune  pe cote‐părţi:  a) obiectul este divizat din punct de vedere material, iar dreptul  de proprietate nu este divizat;  b)  obiectul  este  nedivizat  din  punct  de  vedere  material,  iar  dreptul de proprietate este divizat în cote‐părţi ideale şi abstracte;  c) obiectul şi dreptul de proprietate sunt divizate atât în cote‐ părţi determinate material, cât şi juridic.    20.  În  raport  de  obiect,  proprietatea  comună  pe  cote‐părţi  poate îmbrăca forma:  a) indiviziunii şi proprietăţii forţate;  b) coproprietăţii şi indiviziunii;  c) indiviziunii şi proprietăţii obişnuite.    21. Proprietatea comună forţată:  a) poate înceta prin partaj;  b) poate înceta prin uzucapiune;  c) nu poate înceta prin partaj.    22. Proprietatea comună pe cote‐părţi:  a) poate fi dobândită numai prin succesiune;  b) poate fi dobândită numai prin contract;  c) poate fi dobândită şi prin succesiune.    23. La proprietatea comună pe cote‐părţi:  a) niciunul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra  unei părţi materiale din bun;  b)  fiecare  dintre  coproprietari  este  titular  exclusiv  al  dreptului  de proprietate; 

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

57 

c) oricare dintre coproprietari poate încheia, fără acordul celor‐ lalţi coproprietari, orice act cu privire la întregul bun.    24. În cazul coproprietăţii obişnuite:  a)  actele  de  conservare  pot  fi  făcute  de  fiecare  coproprietar,  dar numai cu acordul celorlalţi coproprietari;  b) actele de dispoziţie se pot încheia numai cu acordul tuturor  coproprietarilor;  c)  actele  de  administrare  pot  fi  făcute  de  fiecare  coproprietar  fără acordul celorlalţi coproprietari.    25. Coproprietatea forţată:  a) nu poate înceta prin partaj convenţional;   b) fiecare coproprietar poate exercita folosinţa asupra bunului,  cu  respectarea  destinaţiei  acestuia  şi  fără  a  împiedica  exercitarea  folosinţei de către ceilalţi coproprietari;  c) poate înceta numai prin partaj judiciar.    26. La proprietatea comună în devălmăşie:  a) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca vreunul din‐ tre aceştia să fie titularul unei cote‐părţi din dreptul de proprietate  asupra bunului;  b) are ca aplicaţie părţile comune din clădirile cu mai multe etaje;  c) nu poate înceta prin partaj.    27. În cazul proprietăţii periodice:  a)  coproprietarii  exercită  atributele  dreptului  de  proprietate  concomitent;  b) coproprietarii au stabilită o cote‐parte ideală şi abstractă din  bunul comun;  c)  coproprietarii  exercită  atributul  folosinţei  succesiv,  pe  anu‐ mite perioade de timp determinate.   28.  Proprietatea  periodică  asupra  unui  bun  imobil  încetează  prin:  a) nu poate înceta;  b)  dobândirea  de  către  o  singură  persoană  a  cotelor‐părţi  din  dreptul de proprietate periodică, cu radierea din cartea funciară; 

58    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c)  dobândirea  de  către  o  singură  persoană  a  cotelor‐părţi  din  dreptul de proprietate periodică, fără radierea din cartea funciară.    29. În cazul proprietăţii periodice:  a)  coproprietarii  nu  pot  încheia  un  contract  de  administrare  a  coproprietăţii;  b)  actele  prin  care  se  consumă  în  tot  sau  în  parte  substanţa  bunului pot fi făcute doar cu acordul tuturor coproprietarilor;  c) actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţa bu‐ nului pot fi făcute cu acordul majorităţii coproprietarilor.    30. Proprietatea comună în devălmăşie se caracterizează prin  aceea că:  a)  bunul  aparţine  tuturor  coproprietarilor,  fără  ca  aceştia  să  aibă  o  cotă‐parte  ideală  şi  abstractă  din  dreptul  de  proprietate  asupra bunului;  b) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, aceştia având deter‐ minată o cotă‐parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate  asupra bunului;  c) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, aceştia având deter‐ minată  o  cotă  materială  determinată  din  dreptul  de  proprietate  asupra bunului.    31. Acţiunea în revendicare:  a) nu este reglementată de Codul civil;  b) poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data pierderii po‐ sesiei;  c)  reprezintă  acţiunea  introdusă  de  proprietarul  neposesor  împotriva posesorului neproprietar.    32. Acţiunea în revendicare:  a) este o acţiune personală;  b) poate fi promovată de orice detentor precar împotriva pro‐ prietarului;  c)  poate  fi  introdusă  de  proprietarul  care  a  pierdut  posesia  asupra bunului revendicat.     

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

59 

33. Admiterea acţiunii în revendicare are ca efect:  a) bunul revendicat rămâne în posesia pârâtului;  b)  reclamantului  îi  este  recunoscut  dreptul  de  proprietate  asupra bunului revendicat;  c)  posibilitatea  pârâtului  să  solicite  reclamantului  toate  chel‐ tuielile voluptuarii făcute cu bunul.    34. Acţiunea în revendicare imobiliară:  a) este prescriptibilă extinctiv în termenul general de 3 ani;  b) este imprescriptibilă extinctiv, cu excepţiile stabilite de lege;  c) este imprescriptibilă extinctiv în toate cazurile.    35.  În  cadrul  acţiunii  în  revendicare,  dacă  numai  una  dintre  părţi are titlu (conflict între titlu şi posesie):  a)  dacă  cel  care  are  titlu  este  reclamantul,  acesta  va  avea  în  toate cazurile câştig de cauză;  b) dacă cel care are titlu este pârâtul, acţiunea va fi respinsă;  c) pârâtul nu poate prezenta niciodată un titlu în cadru acţiunii  în revendicare.    36. În cadrul acţiunii în revendicare, în cazul conflictului între  titluri care provin de la acelaşi autor:  a)  se  va  da  câştig  de  cauză  celui  care  are  titlul  cel  mai  vechi,  chiar dacă cealaltă parte a înscris titlul în cartea funciară;  b) se va da câştig de cauză părţii care a îndeplinit prima cerinţa  înscrierii în cartea funciară;  c) se va da câştig de cauză celui care are titlul cel mai nou, cu  excepţia cazului în care titlul este un testament.    37. În cadrul acţiunii în revendicare, dacă niciuna dintre părţi  nu are titlu de proprietate (conflict între posesii), în practică:  a) acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă;  b) posesorul va avea câştig de cauză;  c) instanţa va compara posesiile şi va da câştig de cauză pose‐ siei mai bine caracterizate.    38. În cadrul acţiunii în revendicare mobiliară:  a) acţiunea este în principiu inadmisibilă; 

60    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b)  posesorul  bunului  mobil  este  obligat  să  facă  dovada  pro‐ prietăţii;  c) dovada posesiei poate fi făcută numai cu înscrisuri.    39. În materie mobiliară, posesia valorează:  a) titlu de proprietate;  b) detenţie precară;  c) niciuna din variantele de mai sus.    40. Revendicarea bunului mobil furat sau pierdut de la pose‐ sorul de bună‐credinţă:  a) acţiunea poate fi promovată în termen de 3 ani de la data la  care proprietarul a pierdut stăpânirea bunului;  b) acţiunea poate fi promovată în termen de 30 ani de la data la  care proprietarul a pierdut stăpânirea bunului;  c) acţiunea va putea fi promovată oricând, fiind imprescriptibilă  sub aspect extinctiv.    41. Următoarele categorii de persoane pot invoca dispoziţiile  Codului  civil  privitoare  la  dobândirea  proprietăţii  mobiliare  prin  posesia de bună‐credinţă:  a) terţul dobânditor de rea‐credinţă;  b) terţul dobânditor de bună‐credinţă;  c) atât terţul de bună‐credinţă, cât şi cel de rea‐credinţă.    42.  Dobândirea  proprietăţii  prin  posesia  de  bună‐credinţă  poate fi invocată dacă următoarea condiţie este îndeplinită:  a)  proprietarul  bunului  s‐a  desesizat  în  mod  voluntar  de  bun,  încredinţându‐l prin contract unui detentor precar;  b) bunul să fie înstrăinat de detentor cu acordul proprietarului  unui terţ;  c) terţul dobânditor să fie de rea‐credinţă.    43. Este un efect al admiterii acţiunii în revendicare:  a) restituirea fructelor de către posesorul de bună‐credinţă;  b) restituirea fructelor nu operează;  c) restituirea fructelor de către posesorul de rea‐credinţă.   

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

61 

44.  Posesorul  bunului  revendicat  va  fi  obligat  la  restituirea  fructelor:  a) de la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta  fiind momentul când buna sa credinţă încetează;  b) de la data intrării în posesie, atât pentru posesorul de bună‐ credinţă, cât şi pentru posesorul de rea‐credinţă;  c)  în  cazul  admiterii  acţiunii  în  revendicare,  fructele  nu  se  restituie.    45. Ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare, proprietarul:  a)  este  obligat  să  restituie  cheltuielile  voluptuarii  făcute  cu  bunul;  b)  este  obligat  să  restituie  posesorului  cheltuielile  necesare  făcute cu bunul;  c)  este  obligat  să  restituie  posesorului  cheltuielile  necesare,  utile şi voluptuarii pe care le‐a făcut.    46. Posesia reprezintă:  a) o stare de fapt;  b) o stare de drept;  c) în cazul bunurilor imobile, însuşi dreptul de proprietate.    47. Posesia se exercită:  a) numai prin putere proprie;  b) prin putere proprie sau prin intermediul unei alte persoane;  c)  numai  prin  putere  proprie  de  către  persoanele  lipsite  de  capacitate de exerciţiu.    48. Reprezintă element constitutiv al posesiei:  a) elementul material (corpus);  b) elementul juridic (titlul);  c) elementul incorporal (durata în timp).    49. Constituie posesie stăpânirea unui bun de către:  a) locatar;  b) proprietar;  c) comodatar.   

62    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

50. Detenţia precară se poate interverti în posesie:  a)  dacă  detentorul  precar  încheie  cu  bună‐credinţă  un  act  translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât  proprietarul bunului;  b) niciodată;  c) numai după exercitarea unei posesii de 3 ani.    51. Elementul corpus al posesiei:  a) nu poate fi dovedit;  b) poate fi dovedit numai prin înscrisuri;  c) poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, fiind un fapt juridic.    52. Elementul animus al posesiei:  a)  reprezintă  stăpânirea  exercitată  în  nume  propriu  asupra  bunului;  b) reprezintă o stare de drept;  c) reprezintă intenţia posesorului de a stăpâni bunul pentru sine.    53. Posesia se dobândeşte:  a) la dobândirea elementului animus;  b) la dobândirea elementului corpus;  c)  prin  întrunirea  cumulativă  a  celor  două  elemente  consti‐ tutive.    54. Elementul material al posesiei:  a) se exercită numai personal de către posesor;  b) se exercită numai prin intermediul altei persoane;  c) se poate exercita fie în nume propriu, fie printr‐un reprezen‐ tant care stăpâneşte pentru posesor.    55. Elementul psihologic al posesiei constă în:  a) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului pentru  sine ca proprietar;  b)  intenţia  posesorului  de  a  exercita  stăpânirea  lucrului  ca  titular al unui alt drept real;  c) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului ca pro‐ prietar ori ca titular al unui alt drept real.   

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

63 

56. Posesia se poate pierde prin:  a)  pierderea  simultană  a  celor  două  elemente  constitutive  ale  posesiei;  b) exercitarea elementului material de către un detentor precar;  c) exercitarea elementului material prin reprezentant legal.    57. Elementul material al posesiei dispare:  a)  când  posesorul  nu  stăpâneşte  şi  nu  supraveghează  direct  bunul mai mult de 30 de zile;  b) când bunul intră în stăpânirea altei persoane prin furt;  c) nicio variantă de mai sus.    58. Reprezintă calitate a posesiei:  a) neechivocitatea;  b) discontinuitatea;  c) violenţa.    59. Nu reprezintă viciu al posesiei:  a) faptul că posesia este publică;  b) faptul că posesia este discontinuă;  c) faptul că posesia este clandestină.    60. Posesia este tulburată:  a) dacă este dobândită prin act juridic cu titlu gratuit;  b) dacă este dobândită prin acte de violenţă fizică sau morală,  care nu au fost provocate de o altă persoană decât posesorul;  c)  dacă  există  îndoieli  în  ce  priveşte  existenţa  celor  două  ele‐ mente constitutive ale sale.    61. Discontinuitatea, ca viciu al posesiei:  a) este un viciu absolut;  b) este un viciu permanent;  c) este un viciu întâlnit doar în cazul posesiei bunurilor mobile.  62. Violenţa:  a) este un viciu temporar al posesiei;  b) este un viciu absolut;  c) priveşte numai bunurile imobile. 

64    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

63. Clandestinitatea, ca viciu al posesiei, presupune:  a) că posesia este conservată prin acte de violenţă;  b) că posesia începe printr‐un act de violenţă;  c) că posesia se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.    64. Reprezintă acţiune specifică publicităţii imobiliare:  a) acţiunea în revendicare;  b) acţiunea negatorie;  c) acţiunea în prestaţie tabulară.    65. Acţiunea în rectificare tabulară:  a)  are  ca  obiect  numai  corectarea  unor  înscrieri  inexacte  în  cartea funciară;  b)  are  ca  obiect  radierea,  îndreptarea,  corectarea  înscrisurilor  inexacte efectuate în cartea funciară;  c)  are  ca  obiect  numai  erorile  materiale  săvârşite  cu  prilejul  înscrierilor efectuate în cartea funciară.    66. Posesia viciată devine utilă:  a) în termen de 6 luni de la data încetării viciului care a afectat‐o;  b) de îndată ce viciul a încetat;  c)  în  termen  de  18  luni  de  la  data  încetării  viciului  care  a  afectat‐o.    67. Posesia încetează:  a) ca urmare a trecerii bunului în proprietate publică;  b) ca urmare a viciului violenţei;  c) ca urmare a viciului echivocităţii.    68. Titularul dreptului de proprietate publică este:  a) statul, asupra terenurilor de interes public;  b) judeţul, asupra terenurilor de interes public local;  c) statul, asupra terenurilor de interes public naţional.  69. Dreptul de proprietate publică este:  a) alienabil;  b) insesizabil;  c) dezmembrabil. 

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

65 

70.  Insesizabilitatea  dreptului  de  proprietate  publică  presu‐ pune că:  a) bunurile proprietate publică nu sunt dezmembrabile;  b) bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite prin uzuca‐ piune;  c) bunurile proprietate publică nu pot fi supuse executării silite.    71. Bunurile proprietate publică:  a) pot fi dobândite prin prescripţia achizitivă;  b) sunt prescriptibile sub aspect extinctiv;  c) fac parte din domeniul public naţional, judeţean sau local.    72. Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:  a) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;  b) prin uzucapiune;  c) prin posesie de bună‐credinţă în cazul bunurilor mobile.    73. Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate pu‐ blică:  a) nu este reglementat expres de Codul civil;  b) intră în categoria drepturilor reale;  c) este acel drept de creanţă constituit prin act administrativ.    74.  Dreptul  de  administrare  are  următoarele  caractere  juri‐ dice:  a) este opozabil inter partes;  b) este opozabil erga omnes;  c) este un drept sesizabil.    75. Dezmembrămintele dreptului de proprietate:  a) sunt drepturi reale principale;  b) sunt drepturi de creanţă;  c) sunt drepturi reale accesorii.  76. Dezmembrămintele sunt compatibile cu:  a) dreptul de proprietate privată;  b) dreptul de proprietate publică; 

66    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c)  atât  cu  dreptul  de  proprietate  privată,  cât  şi  cu  dreptul  de  proprietate publică.    77. Dreptul de uzufruct:  a) este un drept real principal;  b) este un drept accesoriu;  c) are ca părţi uzufructuarul şi cedentul.    78. Uzufructul este:  a)  dreptul  de  a  folosi  bunul  propriu,  fără  ca  altă  persoană  să  poată împiedica acest lucru;  b) dreptul de a trece pe terenul vecinului;  c) dreptul de  a folosi bunul altei persoane şi de a culege fruc‐ tele acestuia.    79. Uzufructul poate avea ca obiect:  a) numai bunuri mobile;  b) numai bunuri imobile;  c) o universalitate de fapt.    80. Durata uzufructului poate fi:  a) în cazul persoanelor fizice doar viager;  b)  în  cazul  persoanelor  juridice  pe  o  perioadă  de  cel  mult  30  ani;  c) în toate cazurile doar pe o perioadă de 10 ani.    81. Dacă nu s‐a prevăzut durata uzufructului:  a) se prezumă că este constituit pe o perioadă de 10 ani;  b) se prezumă că pentru persoanele fizice este constituit pe o  perioadă de 30 ani;  c) se prezumă că pentru persoanele juridice este constituit pe o  perioadă de 30 ani.    82. În cazul uzufructului, fructele civile:  a) se cuvin nudului proprietar;  b) se cuvin uzufructuarului proporţional cu durata uzufructului;  c) se cuvin în cote egale uzufructuarului şi nudului proprietar.   

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

67 

83. În cazul cvasiuzufructului:  a)  uzufructuarul  nu  are  dreptul  să  dispună  de  bunurile  con‐ sumptibile date în uzufruct;  b)  nudul  proprietar  nu  are  dreptul  să  dea  în  uzufruct  bunuri  consumptibile;  c) uzufructuarul are dreptul să dispună de bunurile consumpti‐ bile  date  în  uzufruct,  cu  obligaţia  de  a  restitui  bunuri  de  aceeaşi  calitate, cantitate şi valoare.    84.  Dacă  uzufructul  poartă  asupra  unor  bunuri  neconsumpti‐ bile care se uzează ca urmare a utilizării lor:  a) suntem în prezenţa unui cvasiuzufruct;  b)  uzufructuarul  va  fi  obligat  să  restituie  bunurile  în  starea  în  care se vor afla la data stingerii uzufructului;  c) uzufructuarul are dreptul să dispună de bunuri, cu obligaţia  de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare.    85. În ceea ce priveşte uzufructul:  a) uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără  acordul nudului proprietar;  b)  uzufructuarul  nu  are  dreptul  de  a  închiria  bunul  primit  în  uzufruct;  c) uzufructuarul nu are dreptul să cedeze dreptul său unei alte  persoane în niciun caz.    86. Locaţiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în  cartea funciară:  a) sunt opozabile doar proprietarului;  b)  sunt  opozabile  proprietarului  şi  moştenitorilor  acestuia,  în  condiţiile şi pentru termenul prevăzute de lege;  c) nu sunt opozabile indiferent de împrejurare.     87. Reprezintă un drept al uzufructuarului:  a) dreptul de a folosi bunul şi de a‐i culege fructele;  b) dreptul de a înstrăina nuda proprietate;  c) dreptul de a greva nuda proprietate cu sarcini reale.     

68    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

88. Nudul proprietar are următoarele obligaţii:  a) obligaţia de a se abţine de la orice act sau fapt care ar împie‐ dica sau tulbura exerciţiul normal al uzufructului;  b)  obligaţia  de  a  înstrăina  nuda  proprietate  la  încetarea  uzu‐ fructului;  c)  obligaţia  de  a  suporta  toate  cheltuielile  ce  apar  ca  sarcini  anuale ale bunului.  89. Uzufructul se poate constitui:  a) în favoarea unei persoane viitoare;  b) prin uzucapiune;  c) numai prin acte juridice mortis causa.  90. Uzufructul asupra unei creanţe:  a) nu poate fi constituit;  b)  este  opozabil  terţilor  în  aceleaşi  condiţii  ca  şi  cesiunea  de  creanţă;  c) poate fi constituit, dar nu este opozabil terţilor.  91. Dreptul de uz:  a) se confundă cu dreptul de uzufruct;  b) este dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar;  c)  este  dreptul  unei  persoane  de  a  folosi  lucrul  altuia  şi  de  a‐i  culege fructele naturale şi industriale, numai pentru nevoile proprii  şi ale familiei sale.  92. Dreptul de uz:  a) este un drept real principal;  b) este un drept de creanţă;  c) este un drept real accesoriu.  93. Dreptul de uz:  a) poate fi cedat;  b) poate fi arendat;  c) nu poate fi închiriat.  94. Dreptul de abitaţie:  a) este un drept de creanţă;  b) este un drept real accesoriu;  c) este un drept real principal. 

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

69 

95. Dreptul de abitaţie:  a) poate fi închiriat;  b) poate fi cedat;  c) nu poate fi arendat.  96. Dreptul de abitaţie se caracterizează prin următoarele:  a) este un drept sesizabil;  b) este un drept alienabil;  c) are caracter temporar.  97. Uzul şi abitaţia:  a) se constituie prin simpla detenţie precară;  b) se constituie prin act juridic;  c) se constituie doar prin act juridic mortis causa.  98. Servitutea:  a) presupune existenţa a două fonduri învecinate care au pro‐ prietari diferiţi;  b) este un drept real mobiliar;  c) este un drept temporar, deoarece se menţine pe o perioadă  de maximum 5 ani.  99. Dreptul de servitute se poate constitui cu privire la urmă‐ toarele categorii de bunuri:  a) bunuri mobile corporale;  b) numai asupra bunurilor imobile prin natura lor cu construcţii;  c)  numai  asupra  bunurilor  imobile  prin  natura  lor  cu  sau  fără  construcţii.  100. Servitutea are următoarele caractere juridice:  a) se instituie în favoarea unui fond şi, ca urmare, apare ca un  accesoriu al acestuia;  b) în privinţa fondului dominant apare ca o obligaţie;  c) în privinţa fondului aservit apare ca un drept.  101. Servitutea se poate constitui:  a) numai în temeiul unui act juridic;  b) în temeiul unui fapt juridic;  c) în temeiul unui act juridic sau prin uzucapiune. 

70    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

102. Servituţile pozitive:  a) pot fi constituite prin uzucapiune extratabulară;  b) nu pot fi constituite prin uzucapiune;  c) pot fi constituite numai prin uzucapiune tabulară.  103. Servituţile pot fi:  a) pozitive şi neutre;  b) continue şi uniforme;  c) aparente şi neaparente.  104. În cazul servituţilor pozitive:  a)  proprietarul  fondului  aservit  exercită  o  parte  din  prerogati‐ vele dreptului de proprietate asupra fondului dominant;  b) proprietarul fondului dominant exercită o parte din preroga‐ tivele dreptului de proprietate asupra fondului aservit;  c)  proprietarul  fondului  aservit  nu  trebuie  să  se  abţină  de  la  exercitarea unor prerogative ale dreptului său de proprietate.  105. Servituţile aparente:  a)  sunt  acele  servituţi  a  căror  existenţă  este  atestată  de  un  semn vizibil de servitute;  b)  sunt  acele  servituţi  a  căror  existenţă  este  atestată  exclusiv  de un act autentic;  c)  sunt  acele  servituţi  pentru  a  căror  existenţă  este  necesar  faptul actual al omului.  106. Proprietarul fondului dominant:  a) poate cauza prejudicii prin exercitarea servituţii, neexistând  niciun impediment în acest sens;  b) poate modifica servitutea, agravând situaţia fondului aservit;  c) pierde dreptul de servitute prin neuz timp de 10 ani.  107. Servitutea se va stinge prin neuz dacă:  a) de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue  ori de la data primului act contrar servituţilor continue a trecut un  termen mai mare de 10 ani; 

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

71 

b) de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue  ori  de  la  data  primul  act  contrar  servituţilor  continue  a  trecut  un  termen mai mare de 3 ani;  c) servituţile nu se sting prin neuz.  108. În cazul accesiunii imobiliare artificiale:  a)  construcţiile  autonome  efectuate  asupra  unui  imobil  revin  proprietarului acelui imobil;  b)  construcţiile  autonome  efectuate  asupra  unui  imobil  cu  materialele altuia, revin proprietarului materialelor;  c) construcţiile autonome efectuate asupra unui imobil cu ma‐ terialele  altuia,  obligă  pe  proprietarul  imobilului  la  desfiinţarea  construcţiei.  109.  În  cazul  realizării  unor  construcţii  sau  plantaţii  cu  ma‐ terialele altuia:  a) lucrările astfel efectuate se cuvin proprietarului materialelor;  b) proprietarul terenului care a făcut construcţii sau plantaţii va  putea fi obligat să repare şi prejudiciile cauzate persoanei ale cărei  materiale au fost folosite;  c)  proprietarul  terenului  care  a  făcut  construcţii  sau  plantaţii  este  obligat  să  plătească  în  toate  cazurile  numai  contravaloarea  materialelor.  110. Realizarea unei construcţii sau plantaţii, cu bună‐credin‐ ţă, asupra terenului altuia:  a)  autorul  lucrării  are  dreptul  să  ceară  instanţei  înscrierea  în  cartea funciară ca proprietar;  b) proprietarul terenului are dreptul să ceară instanţei înscrie‐ rea în cartea funciară ca proprietar;  c)  proprietarul  terenului  îl  obligă  pe  autorul  lucrării  la  desfiin‐ ţarea acesteia.  111. Momentul în care proprietarul terenului devine proprie‐ tar al unei construcţii edificate de o altă persoană pe terenul său,  este acela al:  a) invocării accesiunii;  b) încorporării construcţiei în teren;  c) admiterii acţiunii de constatare a accesiunii. 

72    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

112. Uzucapiunea:  a) reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate,  prin posesia neîntreruptă în timpul şi condiţiile stabilite de lege;  b) posesia neîntreruptă, timpul şi condiţiile stabilite de lege se  constată pe cale amiabilă de către părţi, fără alte formalităţi;  c)  reprezintă  un  mod  de  dobândire  a  dreptului  de  proprietate  sau  a  altor  drepturi  reale  prin  posesia  neîntreruptă  în  timpul  şi  condiţiile stabilite de lege.    113. Potrivit Codului civil în vigoare, uzucapiunea:  a) este tabulară şi de lungă durată;  b)  va  putea  fi  invocată  numai  în  ceea  ce  priveşte  posesiile  în‐ cepute sub imperiul Codului civil din 1864;  c) extratabulară presupune o posesie pe o perioadă de 10 ani.    114. Uzucapiunea tabulară presupune:  a) o posesie de 5 ani;  b) o posesie de 10 ani;  c) o posesie de 10 până la 20 de ani.     115. Dreptul de proprietate asupra unui imobil şi dezmembră‐ mintele  sale  pot  fi  înscrise  în  cartea  funciară  în  temeiul  uzuca‐ piunii în folosul celui care l‐a posedat timp de 10 ani în cazul:  a) uzucapiunii tabulare;  b) uzucapiunii de 30 de ani;  c) uzucapiunii extratabulare.  116. În materia uzucapiunii tabulare:  a) nu este necesară buna‐credinţă;  b) buna‐credinţă trebuie să existe atât în momentul înregistrării  cererii, cât şi în momentul intrării în posesia bunului;  c) buna‐credinţă trebuie să existe doar în momentul intrării în  posesie.    117. În materia joncţiunii posesiilor, poate fi autor:  a) orice detentor precar anterior;  b) numai locatarul;  c) posesorul anterior care a transmis posesia posesorului actual. 

Drept civil. Teoria drepturilor reale    

73 

118. Acţiunea în prestaţie tabulară:  a) nu este supusă prescripţiei extinctive;  b) este supusă prescripţiei extinctive în condiţiile legii;  c) nu mai este reglementată de Codul civil în vigoare.    119. Acţiunea în rectificare tabulară:  a) este imprescriptibilă extinctiv în toate cazurile;  b) este prescriptibilă extinctiv în toate cazurile;  c)  în  condiţiile  legii,  poate  fi  imprescriptibilă  sau  prescriptibilă  extinctiv. 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26 

c)  a)  c)  c)  c)  b)  a)  b)  c)  c)  b)  b)  a)  c)  c)  c)  b)  a)  b)  b)  c)  c)  a)  b)  b)  a) 

27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

c) b) b) a) c) c) b) b) b) b) c) a) a) a) b) a) c) a) b) a) b) a) b) a) c) c)

53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78

c)  c)  c)  a)  b)  a)  a)  b)  a)  a)  c)  c)  b)  b)  a)  c)  b)  c)  c)  a)  b)  b)  a)  a)  a)  c) 

79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104

c) b) c) b) c) b) a) b) a) a) b) b) c) a) c) c) c) c) b) a) c) a) c) a) c) b)

74    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

105  106  107  108 

a)  a)  a)  a) 

109 110 111 112

b) b) b) c)

113 114 115 116

c)  a)  c)  b) 

117 118 119

c) b) c)

3. Bibliografie selectivă  Codul  civil,  Ed.  Monitorul  Oficial,  Bucureşti,  2011,  Cartea   a III‐a – Despre bunuri, Titlurile I‐VIII;  Bîrsan,  C.,  Drept  civil.  Drepturile  reale  principale  în  regle‐ mentarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013;  Boroi, G., Anghelescu, C.A., Nazat, B., Curs de drept civil. Drep‐ turile reale principale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013;  Urs,  I.R.,  Ispas,  P.‐E.,  Drept  civil.  Drepturi  Reale,  Ed.  Universit‐ ăţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2012. 

§2. DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ   A OBLIGAŢIILOR  1. Teste grilă  1. Subiectul activ în cadrul raportului juridic de obligaţii civile  se numeşte:  a) debitor;  b) creditor;  c) locator.    2. Obligaţiile de a face:  a) sunt întotdeauna obligaţii de rezultat;  b) pot fi obligaţii de rezultat sau, după caz, de mijloace;  c) sunt întotdeauna obligaţii de mijloace.    3. Obligaţiile de mijloace:  a) mai sunt numite şi obligaţii de diligenţă;  b)  presupun  garantarea  creditorului  că  rezultatul  urmărit  va  fi  atins;  c) se subclasifică în obligaţii de rezultat, perfecte şi imperfecte.    4. Pot face obiectul unei ipoteci:  a) universalităţile de bunuri;  b) bunurile inalienabile;  c) doar bunurile imobile.    5.  Reprezintă  mijloc  juridic  ofensiv  de  asigurare  a  realizării  dreptului de creanţă:  a) acţiunea în executare silită;  b) excepţia, invocată de creditor în faţa instanţei de judecată;  c) excepţia, invocată de debitor în faţa instanţei de judecată.    6. Contractul reprezintă:  a) acordul dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a  constitui un raport juridic; 

76    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) acordul de voinţă numai dintre două persoane cu intenţia de  a constitui, a modifica şi a stinge un raport juridic;  c)  acordul  de  voinţă  dintre  două  sau  mai  multe  persoane  cu  intenţia de a constitui, a modifica sau a stinge un raport juridic.    7. După conţinut, contractele se clasifică în:  a) contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit;  b) contracte consensuale, contracte solemne şi contracte reale;  c) contracte sinalagmatice şi contracte unilaterale.    8. În funcţie de scopul urmărit de părţi, contractele se clasifică  în:  a) contracte consensuale, solemne şi reale;  b) contracte cu titlu oneros şi cu titlu gratuit;  c) contracte sinalagmatice şi unilaterale.    9. După modul de formare, distingem între:  a) contracte consensuale, solemne şi reale;  b) contracte sinalagmatice şi unilaterale;  c) contracte consensuale şi sinalagmatice.    10.  Reprezintă  condiţie  de  fond  esenţială  pentru  validitatea  contractului:  a) capacitatea de a contracta;  b) obiectul determinabil şi ilicit;  c) cauza determinată şi morală.    11. Ca regulă, contractele se încheie în mod valabil:  a) în formă autentică;  b)  prin  simplul  acord  de  voinţă  al  părţilor,  exprimat  în  formă  autentică;  c) prin simplul acord de voinţă al părţilor, conform principiului  consensualismului.    12. O propunere constituie ofertă de a contracta:  a) dacă este exprimată în scris;  b) dacă are elemente suficiente pentru formarea contractului; 

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

77 

c)  dacă  are  toate  elementele,  principale  şi  secundare,  pentru  formarea contractului.    13. Revocarea ofertei de a contracta:  a) trebuie să intervină obligatoriu înainte ca oferta să ajungă la  destinatar;  b)  poate  interveni  şi  înainte  de  expirarea  duratei  prevăzute  pentru acceptare;  c)  nu  poate  interveni  în  niciun  caz,  ofertantul  fiind  ţinut  de  oferta sa.    14.  Solicitarea  de  a  formula  oferte  de  contractare,  adresată  uneia sau mai multor persoane determinate:  a) constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta;  b) nu constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta;  c) nu este reglementată de Codul civil în vigoare.    15. Acceptarea ofertei de a contracta reprezintă:  a)  orice  act  ori  fapt  al  destinatarului,  dacă  indică  acordul  cu  privire la ofertă;  b)  orice  act  ori  fapt  al  destinatarului,  dacă  indică  acordul  cu  privire la ofertă, dar cu modificări ori completări;  c) numai un înscris constatator al ofertei.    16. Acceptarea ofertei de a contracta trebuie să îndeplinească  următoarele condiţii:  a)  să  fie  în  concordanţă  cu  oferta  de  a  contracta,  destinatarul  trebuind să accepte integral şi întocmai oferta;  b) poate fi exprimată şi după expirarea termenului prevăzut în  oferta de a contracta;  c) poate fi exprimată în termenul prevăzut în oferta de a con‐ tracta, cu modificări şi completări.    17. În practică, dacă ofertantul şi acceptantul ofertei de a con‐ tracta nu se află în acelaşi loc, contractul se consideră încheiat:  a)  în  momentul  în  care  ofertantul  a  luat  cunoştinţă  de  accep‐ tare în orice mod; 

78    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b)  în  momentul  în  care  destinatarul  îşi  manifestă  acordul  de  voinţă cu privire la ofertă, chiar dacă nu a expediat acceptarea;  c)  în  momentul  în  care  acceptarea  ajunge  la  ofertant,  chiar  dacă acesta nu a luat cunoştinţă de conţinutul ei, din motive neim‐ putabile.    18. Reprezintă loc al încheierii contractului:  a) locul în care acceptarea ajunge la ofertant;  b) domiciliul destinatarului acceptării;  c) domiciliul destinatarului ofertei.    19. Principiul pacta sunt servanda presupune că:  a)  un  contract  produce  efecte  numai  faţă  de  părţile  contrac‐ tante;  b) un contract produce efecte şi faţă de terţe persoane;  c) un contract are putere de lege între părţile contractante.    20. Oferta devine caducă:  a) dacă acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit;  b) dacă oferta nu ajunge la acceptant în termenul stabilit;  c) dacă acceptantul modifică sau completează conţinutul ofertei.    21. În virtutea principiului relativităţii efectelor contractului:  a) contractul produce efecte între părţi, avânzi‐cauză şi terţi;  b) contractul produce efecte şi faţă de terţi;  c)  contractul  produce  efecte  numai  între  părţi,  dacă  prin  lege  nu se prevede altfel.     22. Avânzii‐cauză:  a) reprezintă persoane străine de contract, faţă de aceştia con‐ tractul neproducând efecte;  b)  reprezintă  persoane  care  au  participat  direct  la  încheierea  contractului;  c) reprezintă persoane care nu au participat la încheierea con‐ tractului, dar efectele contractului se produc şi faţă de ele.       

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

79 

23. Categoria avânzilor‐cauză cuprinde:  a) doar succesorii universali şi cu titlu universal;  b) şi succesorii cu titlu particular;  c) terţii.    24. Succesorii cu titlu particular, în calitate de avânzi‐cauză:  a) dobândesc un drept subiectiv privit în mod individual;  b) dobândesc un întreg patrimoniu;  c) dobândesc o fracţiune dintr‐un patrimoniu.    25. Promisiunea faptei altuia:  a)  reprezintă  o  excepţie  reală  de  la  principiul  relativităţii  efec‐ telor contractului;  b)  reprezintă  o  excepţie  aparentă  de  la  principiul  pacta  sunt  servanda;  c)  reprezintă  o  excepţie  aparentă  de  la  principiul  relativităţii  efectelor contractului.    26.  Stipulaţia  pentru  altul  trebuie  să  îndeplinească  următoa‐ rele condiţii:  a)  beneficiarul  stipulaţiei  trebuie  să  fie  în  mod  obligatoriu  determinat ab initio;  b) să existe intenţia de a contracta în interes propriu;  c) voinţa de a stipula în folosul unei terţe persoane să fie neîn‐ doielnică.    27. Simulaţia reprezintă:  a)  operaţiunea  juridică  ce  constă  în  încheierea  între  aceleaşi  părţi  a  două  contracte,  contractul  secret  corespunzând  voinţei  reale a părţilor;  b)  operaţiunea  juridică  ce  constă  în  încheierea  unui  contract  secret  prin  care  părţile  extind  efectele  contractului  şi  asupra  ter‐ ţilor;  c)  operaţiunea  juridică  ce  constă  în  încheierea  între  aceleaşi  părţi  a  două  contracte,  contractul  public  corespunzând  voinţei  reale a părţilor.   

80    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

28. Pentru a fi în prezenţa simulaţiei, trebuie îndeplinită una  dintre următoarele condiţii:  a) actul public să corespundă voinţei reale a părţilor;  b) actul secret să fie încheiat concomitent sau anterior încheie‐ rii actului public;  c) actul secret să fie încheiat concomitent sau ulterior încheierii  contractului public.    29. În cazul simulaţiei, actul secret:  a)  poate  fi  invocat  împotriva  terţilor  de  bună‐credinţă  care  au  dobândit drepturi de la achizitorul aparent;  b)  nu  produce  efecte  nici  faţă  de  părţi  dacă  nu  îndeplineşte  condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă;  c) nu produce efecte în niciun caz asupra avânzilor‐cauză.    30. Reprezintă efect specific al contractului sinalagmatic:  a) simulaţia;  b) stipulaţia pentru altul;  c) excepţia de neexecutare a contractului.    31. Reprezintă o condiţie necesară pentru invocarea excepţiei  de neexecutare a contractului:  a) obligaţiile părţilor să izvorască din acelaşi contract;  b) obligaţiile părţilor pot izvorî din contracte diferite;  c) neexecutarea să se datoreze faptei celui care invocă excepţia.    32. Rezoluţiunea contractelor presupune:  a) desfiinţarea contractului pentru viitor;  b) desfiinţarea contractului atât pentru viitor, cât şi pentru trecut;  c) desfiinţarea contractului numai pentru trecut.    33.  Rezoluţiunea  contractului  va  fi  dispusă  de  către  instanţa  de judecată:  a)  chiar  dacă  debitorul  obligaţiei  neexecutate  nu  a  fost  pus  în  întârziere;  b) numai dacă neexecutarea este totală;  c)  numai  dacă  debitorul  obligaţiei  neexecutate  a  fost  pus  în  întârziere. 

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

81 

34. În cazul în care se dispune rezoluţiunea contractului:  a) se consideră că acel contract nu a fost niciodată încheiat;  b) fructele culese de dobânditor se restituie în toate cazurile;  c) părţile nu vor fi puse în situaţia anterioară încheierii contrac‐ tului, rezoluţiunea operând doar pentru viitor.    35. Rezilierea contractelor:  a) operează numai pentru viitor;  b) are ca efect restituirea prestaţiilor executate de părţile con‐ tractului cu executare dintr‐o dată;  c) nu se aplică contractelor cu executare succesivă.    36. Reprezintă fapt juridic licit:  a) gestiunea de afaceri;  b) stipulaţia pentru altul;  c) simulaţia.    37. În cazul gestiunii de afaceri:  a) gerantul nu trebuie să aibă capacitate de exerciţiu;  b) intervenţia gerantului nu trebuie să fie utilă geratului;  c) geratul trebuie să fie complet străin de operaţiunea pe care  gerantul o săvârşeşte în interesul său.    38.  Gestiunea  de  afaceri  dă  naştere  următoarelor  obligaţii  în  sarcina gerantului:  a)  obligaţia  de  a  continua  gestiunea  începută  până  ce  geratul  sau moştenitorii acestuia o vor prelua;  b) obligaţia să îl indemnizeze pe gerat pentru cheltuielile nece‐ sare efectuate;  c) niciuna dintre variantele de mai sus.    39. În ceea ce priveşte plata lucrului nedatorat:  a) datoria pentru care s‐a făcut plata trebuie să existe;  b) plata să fi fost făcută din eroare;  c) datoria pentru care s‐a făcut plata trebuie să existe şi să fie  scadentă.   

82    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

40. Dacă plata nedatorată a constat într‐o sumă de bani sau o  cantitate de bunuri de gen:  a) accipiensul va restitui în toate cazurile o sumă de bani;  b) accipiensul va trebui să restituie aceeaşi sumă sau bunuri de  aceeaşi calitate şi cantitate;  c) în toate cazurile plata nedatorată trebuie să constea în a da  un bun individual determinat.    41. Ca efect al plăţii nedatorate:  a) accipiensul de rea‐credinţă va restitui doar lucrul primit, nu şi  fructele acestuia;  b)  accipiensul  de  bună‐credinţă  va  restitui  inclusiv  fructele  bunului primit;  c) dacă a înstrăinat lucrul, accipiensul de bună‐credinţă va resti‐ tui numai preţul primit.    42. Acţiunea în restituirea plăţii nedatorate:  a) îl are ca titular pe accipiensul de bună‐credinţă;  b) este supusă în toate cazurile termenului general de prescrip‐ ţie extinctivă;  c)  poate  fi  exercitată  şi  de  creditorii  chirografari  ai  lui  solvens  pe calea acţiunii oblice.    43. Îmbogăţirea fără justă cauză:  a)  presupune  mărirea  patrimoniului  unei  persoane  pe  seama  patrimoniului altei persoane, fără a exista un temei juridic pentru  aceasta;  b) nu este reglementată de Codul civil ca izvor de obligaţii;  c) presupune existenţa unei cauze legitime pentru mărirea unui  patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu.    44. Acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă  cauză:  a)  va  fi  admisă  chiar  dacă  titularul  putea  intenta  acţiune  în  revendicare;  b) este supusă termenului general de prescripţie de 10 ani;  c) nu va fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă ac‐ ţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat. 

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

83 

45. În virtutea obligaţiei de restituire, în cazul îmbogăţirii fără  justă cauză:  a)  cel  care  şi‐a  micşorat  patrimoniul  poate  solicita  mai  mult  decât valoarea cu care s‐a micşorat patrimoniul său;  b) cel care şi‐a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie  decât în măsura creşterii patrimoniului său;  c) cel care şi‐a mărit patrimoniul va putea fi obligat să restituie  dublul îmbogăţirii sale.    46. Reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale:  a) gestiunea de afaceri;  b) răspunderea pentru fapta altuia;  c) plata lucrului nedatorat.    47. Condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie  sunt:  a) fapta ilicită şi vinovăţia;  b) fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia;  c)  fapta  ilicită,  prejudiciul,  raportul  de  cauzalitate  şi  vinovăţia  sub forma intenţiei.    48. În materia răspunderii civile delictuale:  a) prejudiciul poate fi material sau moral;  b) prejudiciul poate fi doar material;  c)  prejudiciul  material  cuprinde  un  singur  element,  şi  anume  pierderea suferită.    49. În materia răspunderii civile delictuale:  a) prejudiciul moral nu se repară;  b) prejudiciul trebuie să fie cert;  c) prejudiciul trebuie să fi fost reparat.    50. Pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie:  a) să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui inte‐ res legitim;  b) să fie eventual;  c) să fi fost reparat de o altă persoană.   

84    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

51. Reprezintă principiu al reparării prejudiciului:  a) principiul reparării prin echivalent a prejudiciului;  b) principiul reparării parţiale a prejudiciului;  c) principiul reparării în natură a prejudiciului.    52. Reprezintă cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei:  a) legitima apărare;  b) forţa majoră;  c) cazul fortuit.    53. Nu reprezintă cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei:  a) forţa majoră;  b) starea de necesitate;  c) îndeplinirea unei activităţi impuse de lege.    54. Consimţământul victimei exonerează de răspundere civilă  dacă:  a) este dat ulterior săvârşirii faptei;  b) este dat pentru producerea prejudiciului;  c) este dat pentru săvârşirea unei fapte prejudiciabile.    55.  Reprezintă  cauză  care  înlătură  raportul  de  cauzalitate  dintre fapta ilicită şi prejudiciu:  a) legitima apărare;  b) exercitarea normală a unui drept subiectiv;  c) forţa majoră.    56. În materia răspunderii civile delictuale:  a) minorii care au împlinit vârsta de 14 ani sunt prezumaţi că au  discernământ;  b)  minorul  în  vârstă  de  12  va  răspunde  pentru  fapta  ilicită  să‐ vârşită în toate cazurile;  c) vor răspunde pentru fapta proprie doar majorii.    57. În cazul răspunderii civile delictuale a persoanei juridice:  a) victima poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în  temeiul răspunderii pentru fapta altei persoane; 

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

85 

b)  victima  nu  poate  să  se  îndrepte  împotriva  persoanei  fizice  din organul de conducere al persoanei juridice;  c) victima poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în  solidar  cu  persoana  fizică  din  organul  de  conducere  al  persoanei  juridice.    58.  Răspunderea  pentru  fapta  minorului  sau  a  celui  pus  sub  interdicţie:  a) se angajează dacă sunt îndeplinite doar condiţia prejudiciului  şi a faptei ilicite;  b)  nu  se  va  angaja  dacă  făptuitorul  nu  răspunde  pentru  fapta  proprie;  c) se angajează dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civi‐ le delictuale pentru fapta proprie.    59. În cazul răspunderii pentru fapta minorului sau a celui pus  sub interdicţie:  a)  victima  nu  poate  pretinde  despăgubiri  decât  de  la  autorul  faptei ilicite;  b) victima poate pretinde despăgubiri doar de la părinţii făptui‐ torului;  c)  victima  poate  pretinde  despăgubiri  de  la  persoana  respon‐ sabilă  de  supravegherea  minorului  sau  a  celui  pus  sub  interdicţie  din momentul săvârşirii faptei ilicite.    60.  Reprezintă  o  condiţie  specială  a  răspunderii  comitentului  pentru fapta prepusului său:  a) existenţa prejudiciului;  b)  fapta  ilicită  să  fie  săvârşită  de  prepus  în  legătură  cu  scopul  funcţiilor încredinţate;  c) să existe o faptă ilicită săvârşită de prepus, chiar când acesta  se afla în concediu.    61. Comitentul răspunde pentru prejudiciul cauzat de prepus  prin depăşirea funcţiei încredinţate dacă:  a)  între  exerciţiul  funcţiei  şi  fapta  ilicită  există  o  legătură  de  cauzalitate, iar fapta a fost săvârşită în interesul comitentului; 

86    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) victima a cunoscut că prepusul a săvârşit fapta cu depăşirea  limitelor funcţiei încredinţate;  c)  între  exerciţiul  funcţiei  şi  fapta  ilicită  există  o  legătură  de  cauzalitate, iar fapta a fost săvârşită în interesul prepusului.    62. În cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului,  victima are următoarea posibilitate să îşi recupereze prejudiciul:  a) numai de la prepus;  b) numai de la comitent;  c) şi de la prepus.    63.  În  ipoteza  în  care  prepuşii  aceluiaşi  comitent  au  cauzat  prejudicii unui terţ:  a) răspunderea prepuşilor este solidară;  b)  comitentul  nu  va  putea  fi  obligat  să  plătească  despăgubiri  victimei;  c) după plata despăgubirilor, comitentul nu se poate subroga în  drepturile victimei.    64. Plata reprezintă:  a) un mijloc juridic de stingere a obligaţiilor civile;  b) o modalitate de executare silită a obligaţiilor civile;  c) un mijloc de modificare a obligaţiilor civile.    65. Plata poate fi făcută:  a) numai de către debitor personal;  b) şi de reprezentantul debitorului;  c) numai de un terţ.    66. Poate avea calitatea de accipiens:  a) persoana indicată de creditor să primească plata;  b) debitorul;  c) numai creditorul personal.    67. Plata este:  a) o modalitate de executare silită a obligaţiilor civile;  b) cu unele excepţii, indivizibilă;  c) în toate cazurile indivizibilă.  

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

87 

68. Este loc al plăţii:  a) domiciliul creditorului în toate cazurile;  b) locul stabilit de părţi în contract;  c) domiciliul debitorului în toate cazurile.    69. În cazul imputaţiei legale a plăţii, se aplică următoarele re‐ guli:  a) în primul rând se sting datoriile negarantate;  b) în primul rând se sting datoriile cele mai oneroase;  c) în primul rând se sting datoriile ajunse la scadenţă.    70. Plata se va putea face anticipat dacă:  a) plata anticipată este interzisă;  b) nu este contrară naturii contractului;  c) plata se face în toate cazurile doar la scadenţă.    71. Reprezintă un caracter juridic al amenzilor cominatorii:  a) mijloc de constrângere a debitorului la executarea obligaţiilor;  b) caracterul reparator al prejudiciului suferit de creditor;  c) caracterul limitat în timp.    72.  Daunele‐interese  se  acordă  dacă  este  îndeplinită  şi  una  dintre următoarele condiţii:  a) obligaţia să fi fost executată integral;  b) existenţa unui prejudiciu;  c) debitorul să nu aibă nicio culpă în neexecutarea obligaţiei.    73. Daunele‐interese pot fi evaluate:  a) doar pe cale convenţională şi pe cale judecătorească;  b) doar pe cale legală şi pe cale convenţională;  c) şi pe cale convenţională.    74. Daunele‐interese moratorii:  a)  sunt  datorate,  în  principiu,  din  ziua  scadenţei  obligaţiei  de  plată;  b) se pot acorda numai după ce creditorul face dovada existen‐ ţei prejudiciului; 

88    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c) se pot acorda doar după ce creditorul face dovada existenţei  şi întinderii prejudiciului.    75. Clauza penală:  a) reprezintă evaluarea daunelor‐interese pe cale judecătorească;  b)  stipulaţie  convenţională  prin  care  debitorul  se  obligă  la  o  anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale;  c) reprezintă evaluarea daunelor‐interese pe cale legală.    76. Nu vor fi supuse cesiunii de creanţă:  a) creanţele transmisibile;  b) creanţele declarate inalienabile de către părţi, dacă există un  interes legitim în acest sens;  c) creanţele care au ca obiect o sumă de bani.    77. Cesiunea de creanţă:  a)  se  realizează  în  mod  valabil  doar  cu  acordul  debitorului  cedat;  b) cu titlu oneros se încheie în formă autentică;  c) poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.    78. Cesiunea de creanţă:  a)  este  un  contract  şi  se  încheie  cu  îndeplinirea  condiţiilor  de  validitate;  b) este un act juridic unilateral;  c) poate fi doar cu titlu oneros.    79. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei:  a) este un mijloc de transformare a obligaţiilor civile;  b) nu este reglementată de Codul civil;  c) poate fi legală sau convenţională.    80.  Reprezintă  caz  de  subrogaţie  legală  în  drepturile  credito‐ rului:  a) subrogaţia consimţită de debitor;  b) cazul moştenitorului care plăteşte din bunurile sale datoriile  moştenirii;  c) cazul celui care se îmbogăţeşte fără just temei. 

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

89 

81. Subrogaţia consimţită de creditor:  a) îşi are izvorul în acordul dintre creditor şi debitor;  b) se realizează şi cu acordul debitorului;  c) se realizează la momentul plăţii primite de la terţ.  82. În cazul subrogaţiei consimţite de debitor:  a) împrumutul şi plata datoriei trebuie să îmbrace forma înscri‐ sului autentic;  b) împrumutul şi plata datoriei trebuie să îmbrace forma înscri‐ sului sub semnătură privată fără dată certă;  c) în chitanţa liberatorie trebuie să fie prevăzut că plata a fost  făcută cu banii împrumutaţi de la noul creditor.  83. Pentru a fi în prezenţa novaţiei, trebuie îndeplinită şi una  din următoarele condiţii:  a) să existe o obligaţie veche nulă sau anulabilă;  b) noua obligaţie să fie valabilă;  c) noua obligaţie să aibă în mod obligatoriu aceleaşi părţi ca şi  vechea obligaţie.  84. În materia novaţiei:  a)  ipotecile  care  garantau  creanţa  iniţială  însoţesc  în  toate  cazurile noua creanţă;  b) noul debitor va putea opune creditorului toate mijloacele de  apărare pe care le avea la îndemână debitorul iniţial;  c)  novaţia  între  creditor  şi  un  debitor  solidar  îi  liberează  pe  ceilalţi codebitori cu privire la creditor.  85. Compensaţia:  a) are ca obiect numai o sumă de bani;  b) are ca obiect o sumă de bani sau bunuri fungibile de aceeaşi  natură;  c) are ca obiect bunuri insesizabile.  86. Compensaţia legală operează dacă este îndeplinită şi una  dintre următoarele condiţii:  a) dacă o datorie este scadentă şi una este nescadentă;  b) şi când creanţele au ca obiect bunuri fungibile;  c) numai când creanţele au ca obiect o sumă de bani.  

90    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

87. Remiterea de datorie:  a)  constă  în  operaţiunea  prin  care  creditorul  îl  liberează  pe  debitor de executarea obligaţiei sale;  b) poate fi făcută numai prin acte între vii;  c) poate fi făcută numai prin înscris autentic.    88. În cazul remiterii de datorie:  a) se stinge doar obligaţia principală;  b) faţă de un fideiusor, ea nu îl liberează pe debitorul principal;  c) se aplică întotdeauna forma înscrisului autentic.    89. Pentru exercitarea acţiunii oblice trebuie îndeplinită, prin‐ tre altele, şi următoarea condiţie:  a) creditorul trebuie să aibă titlu executoriu;  b) debitorul trebuie să introducă acţiunea în nume propriu;  c) debitorul refuză să introducă acţiunea.    90. În materia acţiunii oblice:  a) pârâtul nu îi poate opune creditorului apărările pe care le‐ar  fi putut opune debitorului;  b) dreptul readus în patrimoniul debitorului va servi doar credi‐ torului reclamant;  c)  hotărârea  judecătorească  va  fi  opozabilă  debitorului  doar  dacă acesta a fost introdus în proces.    91. Prin acţiunea pauliană poate fi revocat:  a) orice act care priveşte drepturi personale nepatrimoniale;  b) actul prin care debitorul refuză să se îmbogăţească;  c) actul de renunţare la succesiune făcut în frauda creditorului.    92. Reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii pauliene:  a) existenţa unui titlu executoriu;  b) creditorul să aibă o creanţă certă la data introducerii acţiunii;  c) buna‐credinţă a debitorului.    93. Dacă acţiunea pauliană este admisă:  a) actul atacat va fi declarat inopozabil faţă de reclamant şi faţă  de creditorii care au intervenit în cauză; 

Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor    

91 

b) bunul urmărit nu poate fi păstrat în niciun caz de terţul do‐ bânditor;  c)  prin  hotărârea  judecătorească  bunul  urmărit  este  pus  în  toate  cazurile  la  dispoziţia  creditorilor  pentru  repararea  prejudi‐ ciului suferit.    94. Fideiusiunea este un contract:  a) principal;  b) sinalagmatic şi unilateral;  c) solemn.    95. În materia fideiusiunii:  a)  creditorul  îl  poate  urmări  direct  pe  fideiusor  dacă  debitorul  nu îşi execută obligaţia la scadenţă;  b) beneficiul de diviziune va putea fi invocat de debitor;  c) beneficiul de discuţiune se va putea face pentru prima oară  în căile de atac.    96. Ipoteca se caracterizează prin aceea că:  a) este divizibilă;  b) este un drept real principal;  c) este un drept real.    97. Ipoteca se poate strămuta:  a) dacă bunul grevat a pierit;  b) în niciun caz;  c) doar în cazul bunurilor imobile.    98. Beneficiază de ipotecă legală:  a) antreprenorul asupra lucrării efectuate, pe o perioadă de 10  ani;  b) vânzătorul, asupra bunului imobil vândut, pentru preţul da‐ torat;  c) minorii şi interzişii judecătoreşti.     

92    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25 

b)  b)  a)  a)  a)  c)  c)  b)  a)  a)  c)  b)  b)  b)  a)  a)  c)  a)  c)  a)  c)  c)  b)  a)  c) 

26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50

c) a) b) b) c) a) b) c) a) a) a) c) a) b) b) c) c) a) c) b) b) b) a) b) a)

51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75

c)  a)  a)  c)  c)  a)  c)  c)  c)  b)  a)  c)  a)  a)  b)  a)  b)  b)  c)  b)  a)  b)  c)  a)  b) 

76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98

b) c) a) c) b) c) c) b) c) b) b) a) b) c) c) c) b) a) c) a) c) a) b)

3. Bibliografie selectivă  Codul  civil,  Ed.  Monitorul  Oficial,  Bucureşti,  2011,  Cartea   a III‐a – Despre bunuri, Titlurile I‐VIII;  Boroi,  G.,  Ilie,  Al.,  Comentariile  Codului  civil.  Garanţiile  perso‐ nale. Privilegiile şi garanţiile reale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;  Pop, L., Popa, I.‐F., Vidu, S.‐I., Tratat elementar de drept civil.  Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;  Turcu, I., Noul Cod Civil. Comentarii şi explicaţii, Cartea V. Des‐ pre obligaţii, art. 1164‐1649, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011;  Urs, I.R., Ispas, P.‐E., Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,  Ed. Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2012. 

Secţiunea a 3‐a.  CONTRACTE SPECIALE. SUCCESIUNI  Anul III de studiu  §1. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE  1. Teste grilă  1. Donaţia sub forma darului manual se încheie:  a) prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute;  b) prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunu‐ lui;  c) prin înscris autentic, însoţit de remiterea bunului.    2. Promisiunea de donaţie:  a) trebuie să îmbrace forma autentică sub sancţiunea nulităţii;  b) poate îmbrăca şi forma înscrisului sub semnătură privată;  c) nu este reglementată de Codul civil.    3. Donaţia se încheie în mod valabil:  a) prin acordul de voinţă al părţilor;  b) prin acceptarea donaţiei de către donator;  c) prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.    4. Pot forma obiectul darului manual:  a) bunurile imobile;  b) bunurile viitoare;  c) bunurile mobile corporale.    5.  Nerespectarea  formei  autentice  a  contractului  de  donaţie  este sancţionată cu:  a) rezilierea;  b) nulitatea relativă;  c) nulitatea absolută.   

94    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

6. Darul manual:  a) nu presupune tradiţiunea bunului;  b) este un contract real;  c) este un contract solemn.  7.  Dacă  se  donează  bunul  altuia,  contractul  de  donaţie  este  supus:  a) nulităţii absolute;  b) nulităţii relative;  c) contractul este valabil cu îndeplinirea formalităţilor legale.  8. Când donaţia se încheie între absenţi, prin ofertă şi accep‐ tare separate:  a) numai oferta trebuie să îmbrace forma autentică;  b) numai acceptarea trebuie să îmbrace forma autentică;  c) atât oferta, cât şi acceptarea trebuie să îmbrace forma auten‐ tică;  9. Donatorul răspunde pentru evicţiune:  a) în toate cazurile;  b) în cazul în care a promis expres această garanţie;  c) numai în cazul darului manual şi al donaţiei cu sarcină.  10. În ceea ce priveşte garanţia contra viciilor ascunse ale bu‐ nului donat, este falsă următoarea afirmaţie:  a)  donatorul  nu  răspunde  pentru  viciile  ascunse  ale  bunului  donat;  b)  în  cazul  donaţiei  cu  sarcini,  în  limita  valorii  acestora,  dona‐ torul răspunde pentru viciile ascunse ca şi vânzătorul;  c)  dacă  donatorul  a  cunoscut  viciile  ascunse  şi  nu  le‐a  adus  la  cunoştinţa  donatarului  la  încheierea  contractului,  va  fi  ţinut  să  repare prejudiciul cauzat donatarului prin vicii.  11. Reprezintă cauză de revocare pentru neexecutarea dona‐ ţiei:  a) dacă donatorul nu îşi execută sarcina la care s‐a obligat;  b)  dacă  donatarul  se  face  vinovat  de  fapte  penale  faţă  de  donator;  c) dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s‐a obligat. 

Drept civil. Contracte speciale   

95 

12.  În  materia  contractului  de  donaţie,  nu  reprezintă  caz  de  ingratitudine:  a)  cazul  în  care  donatarul  nu  îşi  execută  sarcina  la  care  s‐a  obligat prin contractul de donaţie;  b) cazul în care donatarul a atentat la viaţa donatorului;  c) cazul în care donatarul se face vinovat de fapte penale faţă  de donator.    13. Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru  ingratitudine a donaţiei se prescrie în termen de:  a)  trei  ani  din  ziua  în  care  donatorul  a  ştiut  că  donatarul  a  săvârşit fapta de ingratitudine;  b)  un  an  din  ziua  în  care  donatorul  a  ştiut  că  donatarul  a  săvârşit fapta de ingratitudine;  c)  cinci  ani  din  ziua  în  care  donatorul  a  ştiut  că  donatarul  a  săvârşit fapta de ingratitudine.    14. Cererea de revocare pentru ingratitudine:  a) se prescrie în termen de trei ani;  b) poate fi exercitată numai împotriva donatarului;  c)  în  caz  de  deces  al  donatarului,  nu  va  putea  fi  continuată  împotriva moştenitorilor acestuia.    15.  În  caz  de  neexecutare  a  sarcinii  la  care  donatarul  s‐a  obligat:  a) dreptul la acţiunea prin care se solicită executarea sarcinii se  prescrie  în  termen  de  un  an  de  la  data  la  care  sarcina  trebuia  executată;  b) donatorul va putea solicita numai revocarea donaţiei;  c)  succesorii  în  drepturi  ai donatorului  vor  putea  solicita  revo‐ carea donaţiei.    16. Contractul de locaţiune este un contract:  a) translativ de proprietate;  b) aleatoriu;  c) cu titlu oneros.     

96    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

17. Contractul de locaţiune poate avea ca obiect:  a) numai un bun imobil;  b) bunuri imobile şi mobile;  c) numai o construcţie cu destinaţia de locuinţă.    18. Preţul locaţiunii poartă denumirea de:  a) rentă;  b) sultă;  c) chirie.    19. Obligaţia debitorului (întreţinătorului) este o obligaţie:  a) „de a da”, personală;  b) „de a face”, strict personală;  c)  „de  a  face”,  dar  nu  strict  personală,  fiind  transmisibilă  la  deces moştenitorilor săi.    20. Dacă părţile nu au prevăzut în contract durata locaţiunii ce  are  ca  obiect  o  locuinţă  nemobilată,  contractul  se  consideră  în‐ cheiat pe o perioadă de:  a) un an;  b) 3 ani;  c) 49 de ani.    21. Reprezintă o obligaţie principală a locatorului:  a) predarea bunului împreună cu accesoriile sale;  b)  să  folosească  bunul  cu  prudenţa  şi  diligenţa  unui  bun  pro‐ prietar;  c) să execute reparaţiile locative rezultate din folosinţa lucrului.    22.  Dacă  locatarul  modifică  bunul  ori  îi  schimbă  destinaţia,  locatorul va avea posibilitatea să solicite:  a) daune‐interese şi după caz, rezoluţiunea contractului;  b) daune‐interese şi, după caz, rezilierea contractului;  c) amenzi civile.         

Drept civil. Contracte speciale   

97 

23. În ceea ce priveşte răspunderea pentru vicii a locatorului:  a) răspunde doar pentru viciile aparente;  b)  răspunde  pentru  viciile  care  împiedică  sau  micşorează  folo‐ sirea bunului;  c)  răspunde  numai  pentru  viciile  care  au  survenit  în  cursul  locaţiunii.    24.  Locatorul  este  ţinut  să  îl  garanteze  pe  locatar  împotriva  tulburărilor:  a) de fapt cauzate de un terţ care nu pretinde un drept asupra  bunului;  b) de drept cauzate de un terţ numai dacă există şi o tulburare  de fapt;  c) de drept cauzate de un terţ chiar şi în lipsa unei tulburări de  fapt.    25. Dacă locatorul refuză nejustificat predarea bunului dat în  locaţiune, locatarul va avea posibilitatea să solicite:  a) anularea contractului;  b) predarea silită a bunului;  c) rezoluţiunea contractului, cu daune‐interese.    26. Locatarul poate subcontracta sau ceda contractul de loca‐ ţiune:  a) numai cu acordul locatorului, necesar în toate cazurile;  b) numai în ceea ce priveşte locaţiunile ce au ca obiect bunuri  imobile;  c)  numai  cu  acordul  scris  al  locatorului  când  locaţiunea  are  ca  obiect bunuri mobile.    27.  În  cazul  unei  cesiuni  a  contractului  de  locaţiune  de  către  locatar:  a) locatorul nu trebuie să fie notificat;  b) se schimbă persoana locatarului;  c) se schimbă persoana locatorului.       

98    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

28. Contractul de locaţiune încetează prin:  a) expirarea termenului;  b) decesul locatorului;  c) decesul locatarului.    29.  Dacă  bunul  dat  în  locaţiune  este  înstrăinat,  dreptul  loca‐ tarului este opozabil:  a)  în  cazul  imobilelor,  fără  îndeplinirea  vreunei  condiţii  supli‐ mentare;  b) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaţiunea  a fost notată în cartea funciară;  c) numai în ceea ce priveşte locaţiunile încheiate pe un termen  mai mare de 10 ani.    30. Contractul de mandat:  a) poate fi numai cu titlu gratuit;  b) dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit;  c) se poate încheia numai între persoane fizice.    31. Mandatul poate fi:  a) cu sau fără reprezentare;  b) numai cu titlu oneros;  c) un contract aleatoriu.    32. Mandatul cu reprezentare:  a) poate fi încheiat numai în formă scrisă;  b) dat pentru încheierea unui contract de vânzare‐cumpărare a  unui  teren  trebuie  să  îmbrace  forma  înscrisului  sub  semnătură  privată;  c) poate fi încheiat, în condiţiile legii, şi în forma înscrisului sub  semnătură privată.    33.  Dacă  părţile  nu  au  prevăzut  un  termen,  contractul  de  mandat încetează:  a) în termen de 3 ani de la data încheierii lui;  b) în termen de 5 ani de la data încheierii lui;  c) în termen de un an de la data încheierii lui.   

Drept civil. Contracte speciale   

99 

34. Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze:  a) numai acte de administrare;  b) şi acte de dispoziţie;  c) numai acte de conservare şi acte de administrare.    35. Mandatarul:  a) poate avea capacitate de exerciţiu restrânsă;  b)  poate  solicita  plata  cheltuielilor  făcute  cu  mandatul  numai  dacă se încheie actul juridic pentru care mandatul a fost acordat;  c)  datorează  dobânzi  dacă  a  întrebuinţat  în  interesul  său  su‐ mele de bani cuvenite mandantului, din ziua întrebuinţării.    36. Mandatarul îşi va putea substitui un terţ pentru îndeplini‐ rea mandatului:  a) dacă apariţia unor cauze neprevăzute îl împiedică să aducă la  îndeplinire mandatul;  b) substituirea este interzisă de Codul civil;  c) substituirea se poate face oricând prin voinţa mandatarului.    37.  Mandantul  este  obligat  să  repare  prejudiciul  suferit  de  mandatar în executarea mandatului dacă:  a) prejudiciul provine din culpa mandatarului;  b) prejudiciul are o valoare însemnată;  c) prejudiciul nu provine din culpa mandatarului.    38. Mandantul este obligat să plătească mandatarului o remu‐ neraţie:  a) numai dacă mandatul a fost executat;  b)  chiar  şi  în  cazul  în  care,  fără  culpa  mandatarului,  mandatul  nu a putut fi executat;  c) chiar şi în cazul mandatului cu titlu gratuit.    39. Mandatul încetează şi prin unul din următoarele moduri:  a) numai la moartea mandantului;  b) şi în cazul revocării sale de către mandant;  c) şi în cazul revocării sale de către mandatar.     

100    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

40. Revocarea mandatului de către mandant:  a) poate fi numai expresă;  b) poate interveni numai dacă mandatul nu a fost declarat ire‐ vocabil;  c) intervine atunci când un nou mandatar primeşte împuterni‐ cire pentru aceeaşi afacere.    41. Renunţarea la mandat de către mandatar:  a) poate interveni oricând;  b) nu poate opera în cazul mandatului cu titlu oneros;  c) poate opera numai în cazul mandatului cu titlu oneros.    42. Contractul de depozit:  a) trebuie încheiat în formă scrisă pentru a putea fi dovedit;  b)  trebuie  încheiat  în  formă  scrisă  pentru  a  se  naşte  în  mod  valabil;  c)  în  lipsă  de  stipulaţie  contrară,  se  prezumă  că  este  cu  titlu  oneros.    43. În ceea ce priveşte restituirea bunului dat în depozit:  a) bunul se restituie în starea în care se află la data restituirii;  b) în toate cazurile se restituie contravaloarea bunului;  c)  restituirea  nu  se  va  putea  face  către  moştenitorii  deponen‐ tului.    44. Depozitul necesar:  a) se încheie în formă scrisă pentru dovedirea sa;  b)  poate  fi  dovedit  prin  orice  mijloc  de  probă,  indiferent  de  valoarea sa;  c) poate fi dovedit doar prin proba cu înscrisuri dacă are o va‐ loare mai mare de 25.000 lei.    45. În cazul contractului de depozit:  a) depozitarul este obligat să restituie fructele bunului, dacă le‐ a perceput;  b)  depozitarul  va  restitui  fructele  doar  dacă  a  fost  de  rea‐ credinţă;  c) depozitarul nu va restitui fructele bunului în nicio situaţie. 

Drept civil. Contracte speciale   

101 

46. Contractul de rentă viageră:  a) are ca părţi debitorul şi creditorul;  b) poate fi constituit atât cu titlu oneros, cât şi cu titlu gratuit;  c) are o durată limitată de dispoziţiile legale la maximum 49 de  ani.    47. Când renta este stipulată în favoarea unui terţ:  a) trebuie să îmbrace forma autentică;  b)  contractul  nu  este  supus  formei  prevăzute  pentru  donaţie,  chiar dacă terţul o primeşte cu titlu gratuit;  c) contractul se poate încheia în mod valabil şi verbal.    48. Renta viageră:  a) poate fi constituită în favoarea mai multor persoane;  b) poate fi constituită valabil pe durata vieţii unui terţ, decedat  la data încheierii contractului;  c)  poate  fi  constituită  valabil  pe  durata  vieţii  unei  persoane  afectate de o boală letală dacă aceasta decedează în cel mult 30 de  zile de la data încheierii contractului.    49. Contractul de întreţinere:  a) se încheie în mod valabil sub forma înscrisului sub semnătură  privată;  b) sub sancţiunea nulităţii absolute, se încheie în formă auten‐ tică;  c) permite cesiunea drepturilor creditorului întreţinerii.    50. Contractul de întreţinere:  a)  încetează,  în  toate  cazurile,  la  data  decesului  creditorului  întreţinerii;  b)  se  încheie  în  mod  valabil  prin  simplul  acord  de  voinţă  al  părţilor;  c) trebuie să fie încheiat în formă autentică, fără excepţie.    51. Obiect al contractului de vânzare‐cumpărare poate fi:  a) un drept personal nepatrimonial;  b) un dezmembrământ al dreptului de proprietate;  c) un drept la pensie. 

102    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

52. Vânzarea‐cumpărarea este întotdeauna un contract:  a) sinalagmatic, comutativ;  b) consensual şi declarativ de proprietate;  c) cu titlu gratuit.  53. În cazul contractului de vânzare‐cumpărare operează regula:  a) res perit domino;  b) res perit creditori;  c)  riscul  pieirii  fortuite  a  bunului  se  împarte  în  mod  egal  între  vânzător şi cumpărător.  54. Dreptul de preempţiune:  a) poate fi stabilit numai prin lege;  b) poate fi şi convenţional;  c) presupune achiziţionarea bunului la un preţ mai mic.  55. Atunci când mai mulţi titulari ai dreptului de preempţiune  şi‐au exercitat preempţiunea asupra aceluiaşi bun, contractul de  vânzare se consideră încheiat:  a)  cu  titularul  dreptului  convenţional  de  preempţiune  ales  de  vânzător,  atunci  când  se  află  în  concurs  cu  alţi  titulari  ai  unor  drepturi legale de preempţiune;  b)  cu  titularul  dreptului  legal  de  preempţiune,  atunci  când  se  află  în  concurs  cu  titularii  unor  drepturi  convenţionale  de  pre‐ empţiune;  c)  cu  titularul  dreptului  de  preempţiune  ales  de  vânzător  în  orice situaţie.  56. Contractul de vânzare‐cumpărare încheiat de minorul care  are capacitate de exerciţiu restrânsă:  a) este lovit de nulitate absolută;  b) poate fi încuviinţat oricând de părinţi sau tutore;  c) este anulabil.  57.  Vânzarea  unui  bun  individual  determinat  care  aparţine  altuia:  a) este interzisă de lege;  b)  contractul  este  valabil  cu  obligaţia  vânzătorului  să  asigure  transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător; 

Drept civil. Contracte speciale   

103 

c)  contractul  este  valabil  numai  cu  obligaţia  vânzătorului  de  a  dobândi proprietatea asupra bunului.    58. Pot forma obiect al contractului de vânzare‐cumpărare:  a) bunurile aflate în proprietatea publică a statului;  b)  atât  bunurile  aflate  în  circuitul  civil,  cât  şi  cele  scoase  din  circuitul civil;  c)  bunurile  aflate  în  circuitul  civil,  inclusiv  cele  aflate  în  pro‐ prietatea privată a statului.    59. Dreptul de proprietate publică aparţinând statului:  a)  poate  fi  înstrăinat  prin  vânzare‐cumpărare,  dar  numai  cu  respectarea  formei  ad  validitatem  şi  a  formalităţilor  de  carte  funciară;  b) nu poate fi înstrăinat prin vânzare‐cumpărare;  c)  poate  fi  înstrăinat  prin  contract  de  vânzare‐cumpărare,  dar  numai cu pact de răscumpărare.    60. Inalienabilitatea convenţională:  a) este interzisă de lege;  b) este permisă numai dacă se justifică printr‐un interes serios  şi  legitim,  indiferent  de  perioada  de  timp  pentru  care  este  insti‐ tuită;  c) este permisă numai dacă se justifică printr‐un interes serios  şi legitim şi numai dacă are caracter temporar.    61.  În  cazul  contractului  de  vânzare‐cumpărare  având  ca  obiect bunuri determinate, regula generală este că:  a) efectul translativ de proprietate se produce solo consensu;  b) proprietatea se strămută cumpărătorului numai dacă bunul  a fost predat;  c)  proprietatea  se  strămută  cumpărătorului  numai  după  plata  integrală a preţului.    62. Contractul de vânzare‐cumpărare:  a) este un contract aleatoriu;  b) este un contract comutativ; 

104    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c)  este  un  contract  aleatoriu  atunci  când  părţile  au  stabilit  ca  preţul să fie desemnat de către un terţ.    63.  Acţiunea  în  anularea  contractului  de  vânzare‐cumpărare  pentru leziune poate fi admisă:  a)  numai  dacă  partea  lezată  este  minorul  cu  capacitate  de  exerciţiu restrânsă;  b)  atunci  când  sunt  îndeplinite  condiţiile  leziunii,  indiferent  dacă  persoana  lezată  este  un  minor  cu  capacitate  de  exerciţiu  restrânsă sau o persoană cu capacitate de exerciţiu deplină;  c) dacă partea lezată este un minor lipsit de capacitate sau cu  capacitate de exerciţiu restrânsă.    64. Promisiunea bilaterală de vânzare‐cumpărare:  a) este un antecontract în care ambele părţi se obligă să încheie  în viitor, pe un preţ stabilit, contractul de vânzare‐cumpărare;  b)  este  un  antecontract  în  care  numai  cumpărătorul  se  obligă  să cumpere în viitor un bun de la vânzător;  c) devine un contract de vânzare‐cumpărare valabil dacă părţile  îşi  execută  obligaţiile  asumate,  fără  a  mai  fi  necesară  încheierea  unui alt act.    65. Pot forma obiectul contractului de vânzare‐cumpărare:  a)  numai  bunurile  care  există  la  momentul  încheierii  contrac‐ tului;  b) atât bunurile care există la momentul încheierii contractului,  cât şi bunurile viitoare, fără excepţie;  c) şi bunurile viitoare, dar numai cu condiţia ca bunul viitor să  fie posibil, conform principiului ad impossibilum nulla obligatio.    66.  În  cazul  în  care  vânzătorul  nu  este  proprietarul  lucrului  vândut la momentul încheierii contractului:  a)  contractul  de  vânzare  astfel  încheiat  este  lovit  de  nulitate  absolută;  b) contractul de vânzare este valabil, cumpărătorul putând cere  executarea lui de către terţul proprietar al bunului; 

Drept civil. Contracte speciale   

105 

c)  este  valabil  dar  numai  dacă  este  ratificat  de  către  terţul  proprietar al bunului sau dacă vânzătorul dobândeşte proprietatea  asupra bunului vândut.    67. În cazul contractului de vânzare‐cumpărare:  a) preţul poate fi stabilit numai în bani;  b) preţul poate fi un bun al cumpărătorului pe care se obligă să  îl transmită vânzătorului;  c) preţul poate fi: o sumă de bani; un bun al cumpărătorului; o  altă prestaţie.    68.  În  cazul  în  care  un  contract  de  vânzare‐cumpărare  este  lovit de nulitate absolută:  a)  contractul  lovit  de  nulitate  este  considerat  a  nu  fi  fost  niciodată încheiat;  b) părţile pot acoperi nulitatea prin confirmare;  c) prestaţiile executate de către părţi nu se restituie.    69. Drepturile reale imobiliare:  a) se dobândesc prin contractul de vânzare‐cumpărare fără a fi  necesară o altă formalitate;  b)  se  dobândesc  numai  după  înscrierea  lor  în  cartea  funciară,  pe baza contractului de vânzare‐cumpărare;  c)  se  dobândesc  la  momentul  încheierii  contractului  de  vân‐ zare‐cumpărare, dar numai dacă acesta este încheiat în forma ad  validitatem cerută de lege.    70. În contractul de vânzare‐cumpărare clauzele îndoielnice se  interpretează:   a) în favoarea vânzătorului;  b) în favoarea cumpărătorului;  c) în favoarea debitorului obligaţiei de predare.    71.  Obligaţia vânzătorului de  a  transmite  dreptul  de proprie‐ tate asupra bunului vândut este:  a) o obligaţie de „a da”;  b) o obligaţie de „a face”;  c) o obligaţie de mijloace. 

106    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

72.  Obligaţia  vânzătorului  de  garanţie  contra  evicţiunii  în‐ seamnă:  a) garantarea cumpărătorului împotriva unor pretenţii ale unui  terţ  care  îl  împiedică  total  sau  parţial  în  stăpânirea  netulburată  a  bunului;   b) garantarea cumpărătorului de pierderea totală sau parţială a  bunului  pentru  o  anumită  perioadă  de  timp  numită  perioadă  de  garanţie;  c)  garantarea  cumpărătorului  de  existenţa  unor  vicii  ascunse  ale bunului.    73. Garanţia contra evicţiunii:  a) este datorată de către vânzător atunci când rezultă din pre‐ tenţiile unui terţ, numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept  născut anterior vânzării;  b)  este  datorată  de  către  vânzător  atunci  când  rezultă  din  pretenţiile  unui  terţ,  numai  dacă  acestea  sunt  întemeiate  pe  un  drept născut ulterior vânzării;  c) este datorată numai dacă provine din fapte imputabile vân‐ zătorului.    74. Garanţia contra viciilor bunului vândut:  a)  este  datorată  de  către  vânzător  atunci  când  rezultă  din  pretenţiile  unui  terţ,  numai  dacă  acestea  sunt  întemeiate  pe  un  drept născut ulterior vânzării;  b) constituie garanţia vânzătorului faţă de tulburarea cumpără‐ torului în exercitarea dreptului său de proprietate;  c)  constituie  garanţia  vânzătorului  contra  oricăror  vicii  ascunse  care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării căreia îi era destinat.    75. Viciile ascunse:  a)  sunt  viciile  care  la  data  predării  nu  puteau  fi  descoperite,  fără  asistenţă  de  specialitate,  de  către  un  cumpărător  prudent  şi  diligent;  b)  sunt  viciile  care  apar  pe  parcursul  întrebuinţării  bunului,  chiar dacă apar după momentul predării acestuia;  c) sunt viciile cunoscute de către vânzător şi ascunse cu intenţie  de acesta faţă de cumpărător.  

Drept civil. Contracte speciale   

107 

76. În cazul garanţiei pentru viciile bunului vândut:  a) nu este necesar ca viciul să existe la data predării, putând să  apară şi ulterior;  b) vânzătorul datorează garanţie şi pentru viciile cunoscute de  cumpărător;  c)  vânzătorul  nu  datorează  garanţie  pentru  viciile  pe  care  cumpărătorul le cunoştea la încheierea contractului.    77. Locul plăţii în materia contractului de vânzare‐cumpărare,  în lipsă de stipulaţie contrară, este:  a) locul unde se afla bunul în momentul încheierii contractului;  b) domiciliul sau sediul cumpărătorului, debitor al obligaţiei de  plată a preţului;  c)  domiciliul  sau  sediul  vânzătorului,  creditor  al  obligaţiei  de  plată a preţului.    78.  Cheltuielile  vânzării,  în  lipsă  de  stipulaţie  contrară,  sunt  suportate de către:  a) vânzător;  b) în mod egal de vânzător şi cumpărător;  c) cumpărător.    79. În cazul în care una dintre părţile contractului de vânzare‐ cumpărare nu îşi execută obligaţiile asumate:  a)  creditorul  are  doar  dreptul  de  a  cere  executarea  silită  a  obligaţiilor contractuale;  b)  creditorul  are  doar  dreptul  de  a  cere  rezoluţiunea  contrac‐ tului;  c) creditorul are dreptul de a cere fie executarea silită a obliga‐ ţiilor contractuale, fie rezoluţiunea contractului şi daune‐interese,  dacă i se cuvin.    80. În caz de neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale  în materia vânzării‐cumpărării operează:  a) rezoluţiunea contractului de vânzare‐cumpărare;  b) rezilierea contractului de vânzare‐cumpărare;  c) denunţarea unilaterală a contractului de vânzare‐cumpărare.   

108    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

81. Vânzarea cu opţiune de răscumpărare:  a) este vânzarea prin care cumpărătorul îşi rezervă dreptul de a  solicita  restituirea  preţului  şi  returnarea  bunului  dacă  acesta  nu  este corespunzător;  b) este vânzarea care a avut ca obiect bunul unei alte persoane,  adevăratul proprietar putând să răscumpere de la cumpărătorul de  bună‐credinţă;  c) este o vânzare afectată de condiţia rezolutorie prin care vânză‐ torul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis  cumpărătorului.    82. Opţiunea de răscumpărare poate fi exercitată într‐un ter‐ men maxim de:  a) 3 ani;  b) nu există un termen limită, acesta fiind stabilit de către părţi;  c) 5 ani.    83.  În  situaţia  contractului  de  vânzare‐cumpărare  cu  opţiune  de  răscumpărare,  diferenţa  dintre  preţul  răscumpărării  şi  preţul  plătit pentru vânzare:  a) nu trebuie să depăşească nivelul maxim stabilit de lege pen‐ tru dobânzi;   b) poate fi stabilită de către părţi fără nicio restricţie;  c) trebuie să aibă o valoare suficient de mare, având în vedere  caracterul de sancţiune pentru vânzătorul care îşi doreşte răscum‐ părarea bunului.     84.  Contractul  de  rentă  viageră  este  contractul  prin  care  o  persoană:  a)  se  obligă  să  efectueze  în  folosul  unei  anumite  persoane  prestaţii periodice constând în sume de bani sau alte bunuri fungi‐ bile;  b)  se  obligă  să  efectueze  în  folosul  unei  persoane  prestaţii  periodice constând în sume de bani sau alte bunuri nefungibile;  c)  se  obligă  să  efectueze  în  folosul  altei  persoane  prestaţiile  necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită perioadă.     

Drept civil. Contracte speciale   

109 

85. Renta viageră se constituie:  a)  pe  durata  vieţii  credirentierului  sau  dacă  părţile  stabilesc  astfel pe durata vieţii debirentierului sau a unui terţ determinat;  b) pe o perioadă de maxim 10 ani;  c) numai pe durata vieţii debirentierului.    86. Renta viageră se deosebeşte în principal de contractul de  întreţinere prin:  a) faptul că renta viageră este un contract comutativ, iar cel de  întreţinere unul aleatoriu;  b) natura obligaţiei debitorului;  c)  caracterul  netransmisibil  al  rentei  din  contractul  de  renta  viageră,  spre  deosebire  de  caracterul  transmisibil  al  obligaţiei  de  întreţinere.    87. Contractul de rentă viageră poate fi constituit:  a) numai cu titlu oneros;  b) numai cu titlu gratuit;  c) atât cu titlu gratuit, cât şi cu titlu oneros.    88. Contractul de rentă viageră este un contract:  a) consensual, sinalagmatic, aleatoriu;  b) real, sinalagmatic, comutativ;  c) consensual, unilateral, aleatoriu.    89. Contractul de întreţinere este un contract:  a) solemn, translativ de proprietate, cu executare succesivă;  b)  consensual,  constitutiv  de  proprietate,  cu  executare  succe‐ sivă;  c) consensual, translativ de proprietate, cu executare succesivă.    90. Contractul de întreţinere este un contract:  a) aleatoriu, dar numai atunci când este cu titlu oneros;  b) comutativ atunci când este cu titlu oneros;  c) aleatoriu, indiferent dacă este cu titlu oneros sau gratuit.       

110    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

91. În cazul contractului de întreţinere:  a)  creanţa  de  întreţinere  fiind  un  drept  strict  personal,  este  netransmisibilă prin acte juridice inter vivos sau prin succesiune;  b) creanţa de întreţinere este un drept netransmisibil prin acte  juridice inter vivos, dar transmisibil prin succesiune;  c)  creanţa  de  întreţinere  nu  este  un  drept  strict  personal,  pu‐ tând  fi  stipulat  în  folosul  unei  terţe  persoane  sau  înstrăinat  prin  acte juridice de către beneficiarul său.    92. Debitorul obligaţiei de întreţinere este dator:  a) în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încăl‐ ţăminte, menaj şi folosinţa unei locuinţe corespunzătoare;  b) să plătească periodic cu titlu de întreţinere sume de bani;  c) să asigure prestarea unor servicii de întreţinere concomitent  cu plata unor sume de bani, cu condiţia ca sumele de bani la care  se obligă să depăşească ca valoare serviciile de întreţinere. 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20 

b)  a)  c)  c)  c)  b)  a)  c)  b)  a)  c)  a)  b)  b)  c)  c)  b)  c)  c)  a) 

21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

a) b) b) c) b) c) b) a) b) b) a) c) a) c) c) a) c) b) b) c)

41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60

a)  a)  a)  b)  a)  b)  b)  a)  b)  c)  b)  a)  a)  b)  b)  c)  c)  c)  b)  c) 

61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80

a) b) b) a) c) c) a) a) b) b) a) a) a) c) a) c) c) c) c) a)

Drept civil. Contracte speciale   

81  c)  82  c)  83  a) 

84 85 86

a) a) b)

111 

87 88 89

c)  a)  a) 

90 91 92

c) a) a)

3. Bibliografie selectivă  Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea a V‐a,  Titlul IX;  Florescu,  D.C.,  Contracte  civile  în  noul  cod  civil,  Ed.  Universul  Juridic, Bucureşti, 2012;  Stănciulescu,  L.,  Curs  de  drept  civil.  Contracte,  Ed.  Hamangiu,  Bucureşti, 2012;  Uţă,  L.,  Contracte  speciale  în  noul  Cod  civil,  Ed.  Hamangiu,  Bucureşti, 2012. 

§2. DREPT CIVIL. SUCCESIUNI  1. Teste grilă  1. Moştenirea unei persoane se deschide:  a) la data decesului acesteia;  b) la data întocmirii testamentului;  c) la data acceptării moştenirii de către moştenitori.    2. Au capacitate de a moşteni:  a) codecedaţii;  b) predecedaţii;  c) persoanele fizice dispărute.    3. Nu au capacitate succesorală:  a) persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii suc‐ cesiunii;  b) persoanele dispărute;  c) comorienţii.    4. Vocaţia succesorală concretă:  a) nu presupune existenţa vocaţiei succesorale generale;  b) presupune existenţa capacităţii succesorale;  c)  presupune  că  persoana  în  cauză  poate  fi  înlăturată  de  la  moştenire de un alt succesibil.    5. Legea conferă vocaţie la moştenire:  a) numai rudelor de gradul I şi II;  b) soţului supravieţuitor;  c) concubinului.    6. Vocaţia legală generală la moştenire:  a) este aplicabilă numai moştenirii testamentare;  b) vizează statul şi persoanele juridice;  c) guvernează moştenirea legală între persoanele fizice.     

Drept civil. Succesiuni   

113 

7. Sunt rude de gradul II în linie dreaptă:  a) bunicii defunctului;  b) părinţii defunctului;  c) copiii defunctului.    8. Potrivit dispoziţiilor legale, rudele în linie dreaptă au voca‐ ţie succesorală generală:  a) limitată la gradul al II‐lea;  b) reciprocă;  c) limitată la gradul al III‐lea.    9. Nedemnitatea succesorală:  a)  priveşte  numai  legatele  cu  care  nedemnul  a  fost  gratificat  prin testament;  b) operează de drept sau poate fi judiciară;  c) nu este o sancţiune civilă.    10. Este de drept nedemnă de a moşteni:  a)  persoana  condamnată  penal  pentru  săvârşirea  unei  infrac‐ ţiuni cu intenţia de a‐l ucide pe cel care lasă moştenirea;  b)  persoana  condamnată  penal  pentru  săvârşirea,  cu  intenţie,  împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă  fizică sau morală;  c) persoana care, cu rea‐credinţă, a ascuns testamentul defunc‐ tului.    11. Nedemnitatea judiciară poate fi solicitată în termen de:  a) un an de la încetarea faptelor ce atrag nedemnitatea;  b) un an de la data deschiderii moştenirii;  c) trei ani de la data deschiderii moştenirii.    12.  Reprezintă  un  caz  de  nedemnitate  succesorală  judiciară  cazul persoanei care:  a)  prin  dol  sau  violenţă  l‐a  împiedicat  pe  cel  care  lasă  moşte‐ nirea să întocmească un testament;  b)  a  fost  condamnată  penal  pentru  săvârşirea  unei  infracţiuni  cu intenţia de a‐l ucide pe cel care lasă moştenirea; 

114    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c)  a  fost  condamnată  penal  pentru  săvârşirea,  înainte  de  des‐ chiderea moştenirii, unei infracţiuni cu intenţia de a‐l ucide pe un  alt succesibil pentru a‐l îndepărta de la moştenire.    13. Principalul efect al nedemnităţii succesorale este acela că:  a)  titlul  de  moştenitor  al  nedemnului  se  desfiinţează  pentru  viitor;  b) nedemnul va avea dreptul numai la jumătate din cota ce i‐ar  fi revenit în mod normal;  c) titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţat retroactiv.    14.  Efectele  nedemnităţii  pot  fi  înlăturate  de  către  cel  care  lasă moştenirea:  a) printr‐o declaraţie verbală dată în faţă tuturor rudelor;  b) printr‐un act notarial;  c) în nicio situaţie.    15. Nedemnitatea succesorală:  a) nu poate opera de drept;  b) se aplică numai în cazul moştenirii testamentare;  c) este aplicabilă numai în cazul săvârşirii unor fapte prevăzute  expres de lege.    16. Nedemnitatea succesorală:  a) poate fi de drept sau judiciară;  b) nu este o sancţiune de drept civil;  c) poate fi invocată în termen de 5 ani de la deschiderea moş‐ tenirii.    17.  Dacă  nedemnul  a  intrat  în  posesia  bunurilor  moştenirii  înainte de constatarea nedemnităţii, atunci:  a) va păstra bunurile;  b) va restitui bunurile persoanelor îndreptăţite;  c) bunurile vor fi remise statului.    18. Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii:  a)  este  o  posesie  de  rea‐credinţă,  dar  nedemnul  poate  păstra  fructele produse de aceste bunuri; 

Drept civil. Succesiuni   

115 

b) este o posesie de bună‐credinţă şi nedemnul va păstra fruc‐ tele produse de bunuri;  c) este o posesie de rea‐credinţă.    19. Descendenţii nedemnului:  a) pot veni la moştenire doar în nume propriu;  b) pot veni la moştenire şi prin reprezentarea nedemnului;  c) pot veni la moştenire doar prin reprezentarea nedemnului.    20. Nedemnitatea succesorală poate fi invocată:  a) numai de comoştenitorii legali;  b) şi de moştenitorii legali subsecvenţi;  c) în termen de 3 ani de la deschiderea succesiunii.    21.  Rudele  defunctului  chemate  la  moştenire  în  temeiul  legii  pot fi:  a) numai din căsătorie;  b) din căsătorie şi din afara căsătoriei;  c) din adopţie în toate cazurile.    22. Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire:  a) indiferent de gradul de rudenie cu defunctul;  b) numai până la gradul al IV‐lea inclusiv;  c) numai până la gradul al III‐lea inclusiv.    23. Fac parte din clasa I de moştenitori:  a) strănepoţii defunctului;  b) părinţii defunctului;  c) bunicii defunctului.    24. Nu fac partea din clasa a III‐a de moştenitori:  a) bunicii defunctului;  b) străbunicii defunctului;  c) unchii şi mătuşile defunctului.    25.  Este  o  excepţie  de  la  principiul  proximităţii  gradului  de  rudenie:  a) reprezentarea succesorală; 

116    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) nedemnitatea succesorală;  c)  situaţia  soţului  supravieţuitor  care  înlătură  de  la  moştenire  orice clasă cu care ar veni în concurs.    26. Este o condiţie a reprezentării succesorale:  a) reprezentatul să nu fie nedemn sau decedat la data deschi‐ derii succesiunii;  b) reprezentantul să îndeplinească condiţiile generale pentru a  moşteni;  c)  reprezentatul  să  îndeplinească  condiţiile  generale  pentru  a  moşteni.    27. În cazul în care operează reprezentarea succesorală:  a) regulile reprezentării vor putea fi modificate prin voinţa de‐ functului, exprimată prin act autentic;  b) aceasta operează de drept;  c) beneficiarii sunt numai descendenţii de gradul al II‐lea pentru  a‐i reprezenta pe descendenţii de gradul I.    28. Reprezentarea succesorală:  a) nu operează de drept;  b) produce efecte generale şi particulare;  c)  presupune  în  mod  obligatoriu  ca  cel  reprezentat  să  fie  în  viaţă.    29.  Dacă  defunctul  a  avut  doi  copii  predecedaţi,  dintre  care  unul a lăsat un copil iar celalalt doi copii, nepoţii defunctului vor  moşteni:  a) în părţi egale;  b) primul va lua 1/3, iar ceilalţi 2/3;  c) primul va lua 1/2, iar ceilalţi doi câte 1/4 fiecare.    30.  În  cazul  în  care  la  moştenire  vin  descendenţii  şi  soţul  su‐ pravieţuitor:  a) descendenţii vor culege 3/4 din moştenire, iar soţul supravie‐ ţuitor restul de 1/4;  b) moştenirea se va împărţi în mod egal;  c) moştenirea se va împărţi în funcţie de numărul descendenţilor. 

Drept civil. Succesiuni   

117 

31.  Drepturile  succesorale  ale  descendenţilor  prezintă  unul  din următoarele caractere juridice:  a) descendenţii pot veni la succesiune numai în nume propriu;  b) descendenţii nu sunt moştenitori sezinari;  c) descendenţii sunt moştenitori rezervatari.    32. Din clasa a II‐a de moştenitori legali fac parte:  a) ascendenţii privilegiaţi şi colateralii ordinari ai defunctului;  b) soţul supravieţuitor şi colateralii privilegiaţi;  c) ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi.    33. Este un caracter juridic al dreptului la moştenire al ascen‐ denţilor privilegiaţi:  a) aceştia pot veni la succesiune atât în nume propriu cât şi prin  reprezentare;  b) ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori sezinari;  c) ascendenţii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari.    34. Dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu  colateralii  privilegiaţi,  întinderea  drepturilor  ascendenţilor  se  va  stabili astfel:  a) când există un singur părinte, el va primi 1/2 din moştenire;  b) când trăiesc ambii părinţi, aceştia vor culege 1/2 din moşte‐ nire;  c) când la moştenire vin părinţii fireşti alături de adoptator, vor  primi împreună 1/3 din moştenire.    35. În ceea ce priveşte colateralii privilegiaţi:  a) aceştia sunt înlăturaţi de la succesiune când vin în concurs cu  soţul supravieţuitor;  b) dacă vin în concurs cu 2 ascendenţi privilegiaţi, vor culege ¾  din moştenire;  c)  dacă  vin  în  concurs  cu  un  singur  părinte  vor  culege  ¾  din  moştenire.    36. Împărţeala pe linii intervine atunci când:  a) colateralii privilegiaţi sunt rude cu defunctul pe aceea şi linie;  b) suntem în prezenţa clasei ascendenţilor privilegiaţi; 

118    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c) moştenirea se împarte în mod egal între linia maternă şi linia  paternă.    37. Fraţii consangvini sunt:  a) fraţii primari;  b) fraţii numai după tată;  c) fraţii uterini.    38.  Dreptul  la  moştenire  al  colateralilor  privilegiaţi  prezintă  următorul caracter juridic:  a) nu sunt moştenitori rezervatari;  b) sunt moştenitori sezinari;  c) sunt obligaţi la raportul donaţiilor.    39. Ascendenţii ordinari:  a) nu sunt moştenitori sezinari;  b) pot veni la moştenire numai în nume propriu;  c) sunt moştenitori rezervatari.    40. Colateralii ordinari:  a)  sunt  înlăturaţi  de  la  moştenire  dacă  vin  în  concurs  cu  soţul  supravieţuitor;  b) nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor;  c) sunt moştenitori rezervatari.    41. Pentru a veni la succesiune, soţul supravieţuitor trebuie:  a) să nu vină în concurs cu descendenţii defunctului;  b) să fi fost căsătorit cu defunctul o perioadă de minim 2 ani;  c) să aibă calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii.    42. Soţul supravieţuitor:  a) dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului culege 1/2  din moştenire;   b) face parte din clasa a II‐a de moştenitori legali;  c)  dacă  vine  în  concurs  cu  ascendenţii  ordinari  culege  1/2  din  moştenire.     

Drept civil. Succesiuni   

119 

43. Soţul supravieţuitor:  a) poate veni la moştenire prin reprezentare;  b) este moştenitor rezervatar;  c) este moştenitor sezinar.    44. Soţul supravieţuitor are drept de abitaţie dacă:  a) are altă locuinţă proprie;  b)  casa  nu  face  parte  din  masa  succesorală,  fiind  locuinţa  sa  proprie;  c) locuia la data deschiderii succesiunii în casa respectivă.    45. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor:  a) este un drept personal;  b) nu are caracter temporar;  c) este un drept de creanţă.    46. Pentru a dispune de dreptul special asupra mobilierului şi  obiectelor de uz casnic, soţul supravieţuitor:  a) trebuie să vină în concurs cu descendenţii defunctului;  b) trebuie ca defunctul să nu fi dispus de partea sa din aceste  bunuri prin liberalităţi între vii sau mortis causa;  c) va avea acest drept special indiferent de clasa de moştenitori  cu care vine în concurs.    47. Testamentul este un act:  a) unilateral;  b) bilateral sau multilateral, după caz;  c) irevocabil.    48. Reprezintă un caracter juridic al testamentului:  a) fapt juridic;  b) fapt juridic irevocabil;  c) act juridic solemn.    49. Nulitatea unei dispoziţii testamentare:  a) nu atrage nulitatea întregului testament;  b) atrage nulitatea întregului testament;  c) poate fi acoperită prin confirmare. 

120    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

50. Nu reprezintă o condiţie de fond a testamentului:  a) solemnitatea;  b) cauza valabilă;  c) voinţa liberă şi neviciată a testatorului.    51. Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani:  a) pot dispune prin testament fără nicio restricţie;  b) pot dispune prin testament de jumătate din averea lor;  c) nu pot dispune prin testament.    52.  Dacă  minorul  care  nu  a  împlinit  vârsta  de  14  ani  întoc‐ meşte un testament, testamentul este:  a) nul relativ;  b) nul absolut;  c) nul relativ, dar testamentul poate fi confirmat de ocrotitorul  legal.    53. Este relativ incapabil de a primi prin legat:  a) notarul public care a autentificat testamentul;  b)  medicul  care  l‐a  tratat  pe  testator  pentru  boala  care  a  fost  cauza decesului;  c)  preotul  care  i‐a  acordat  asistenţă  religioasă  defunctului  în  timpul bolii care a fost cauza decesului.    54. În cazul testamentului, cauza este valabilă dacă:  a)  are  la  bază  intenţia  de  a  da,  cu  scopul  de  a  primi  ceva  în  schimb;  b) nu există;  c) are la bază intenţia liberală de a da, fără a urmări să primească  ceva în schimb.    55. Testamentul privilegiat devine caduc în termen de:  a) 15 zile de la data când dispunătorul putea testa în vreuna din  formele ordinare;  b) 6 luni de la data când dispunătorul putea testa în vreuna din  formele ordinare;  c) 6 luni de la data deschiderii succesiunii.   

Drept civil. Succesiuni   

121 

56. Face parte din categoria testamentelor ordinare:  a) testamentul olograf;  b) testamentul militarilor;  c) testamentul maritim şi fluvial.    57. Testamentul olograf:  a) poate fi tehnoredactat, dacă poartă semnătura testatorului;  b) trebuie autentificat;  c) este valabil dacă poartă şi o scriere străină care nu are nicio  legătură cu dispoziţiile de ultimă voinţă ale testatorului.    58. Data testamentului olograf:  a) trebuie să fie în toate cazurile completă;  b) poate fi şi implicită, de natură a se putea identifica momen‐ tul scrierii testamentului;  c) trebuie să apară la începutul testamentului.    59. Testamentul autentic:  a) trebuie scris în întregime de mâna testatorului;  b) se poate încheia doar la sediul notarului public;  c) este valabil chiar dacă este întocmit într‐un alt loc decât se‐ diul notarului public.    60. Testamentul autentic:  a) trebuie întocmit de către notarul public;  b)  poate  fi  redactat  şi  de  o  altă  persoană  şi  apoi  prezentat  notarului public;  c) trebuie scris în întregime de mâna testatorului.    61.  Dacă  în  cazul  testamentului  autentic  testatorul  nu  poate  semna din cauza unei boli:  a) notarul nu va putea autentifica testamentul;  b) testamentul va putea fi autentificat doar dacă testatorul este  asistat de soţul său sau de un descendent;  c)  testamentul  va  putea  fi  autentificat  dacă  notarul  face  men‐ ţiune despre imposibilitatea testatorului de a semna în încheierea  întocmită, această menţiune ţinând loc de semnătură.   

122    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

62. Legatarul cu titlu particular:  a) nu răspunde de pasivul moştenirii;  b) răspunde numai de pasivul moştenirii;  c) răspunde atât de activul cât şi de pasivul moştenirii.    63. Legatul poate fi:  a) numai pur şi simplu;  b) şi cu termen;  c) numai cu sarcină.    64. În funcţie de obiectul lor, legatele pot fi:  a) pure şi simple;  b) universale, cu titlu universal şi afectate de sarcină;  c) universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.    65. Legatul cu titlu particular are ca obiect:  a) unul sau mai multe bunuri individual determinate;  b) întreaga masă succesorală;  c) întreaga masă succesorală sau o fracţiune din aceasta.    66. Legatul este caduc:  a) numai dacă legatarul este nedemn;  b) dacă legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moşte‐ nirii;  c) doar dacă bunul piere în întregime.    67. Legatul bunului altuia:  a) nu poate fi valabil în nicio situaţie;  b)  este  anulabil  dacă  testatorul  nu  a  ştiut  că  bunul  nu  este  al  său;  c) este nul absolut dacă testatorul a lăsat bunul altuia ştiind că  nu este al său.    68. Legatele:  a) sunt irevocabile;  b) pot fi revocate doar în mod voluntar;  c ) pot fi revocate şi pe cale judecătorească.   

Drept civil. Succesiuni   

123 

69. Revocarea voluntară a legatelor:  a) poate fi doar expresă;  b) trebuie să îmbrace forma autentică;  c) se poate face prin întocmirea unui testament ulterior.    70. Legatul va fi revocat de către instanţa de judecată:  a) în toate cazurile;  b) în caz de ingratitudine a legatarului;  c) în caz de neîndeplinire justificată a sarcinilor de către legatar.    71.  Actul  juridic  de  opţiune  succesorală  prezintă  următorul  caracter juridic:  a) este un act juridic afectat de modalităţi;  b) este un act juridic, în principiu, irevocabil;  c) este un act juridic bilateral.    72.  Nu  reprezintă  o  condiţie  de  validitate  a  actului  juridic  de  opţiune succesorală:  a) forma autentică în toate cazurile;  b) capacitatea;  c) consimţământul.    73. Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de:  a) 6 luni de la data deschiderii succesiunii;  b) 1 an de la data deschiderii succesiunii;  c) 3 ani de la data deschiderii succesiunii.    74. Dacă succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior  exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune  nu se va împlini mai devreme de:  a) un an de la deschiderea succesiunii;  b)  6  luni  de  la  data  la  care  i  se  comunică  procesul‐verbal  de  inventariere;  c)  2  luni  de  la  data  la  care  i  se  comunică  procesul‐verbal  de  inventariere.     

124    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

75.  Termenul  de  prescripţie  al  dreptului  de  opţiune  succeso‐ rală începe să curgă:  a) de la data deschiderii moştenirii fără nicio excepţie;  b)  de  la  data  deschiderii  moştenirii  dacă  cel  chemat  la  moşte‐ nire s‐a născut după data deschiderii succesiunii;  c) de la data la care legatarul a cunoscut legatul său, dacă testa‐ mentul a fost descoperit după deschiderea moştenirii.    76. Reprezintă un act juridic cu valoare de acceptare tacită a  moştenirii:  a) cesiunea drepturilor succesorale către un terţ;  b) cererea de reînnoire a unei ipoteci înscrise;  c) ocuparea temporară a casei părinteşti.    77. Renunţarea la moştenire:  a) aparţine numai descendenţilor şi soţului supravieţuitor;  b) este un act solemn;  c) poate fi făcută şi verbal.    78. Dreptul de opţiune succesorală:  a) este imprescriptibil extinctiv;  b) se exercită în termen de un an de la data deschiderii moşte‐ nirii;  c) se exercită în termenul general de prescripţie, calculat de la  data deschiderii moştenirii.    79. Revocarea renunţării la moştenire:  a)  poate  interveni  dacă  nu  a  expirat  termenul  de  opţiune  succesorală de 6 luni;  b) poate opera numai în cazul minorilor cu capacitate restrânsă  de exerciţiu;  c) poate interveni dacă nu a expirat termenul de opţiune succe‐ sorală de un an.    80.  Transmisiunea  universală  a  activului  moştenirii  are  ca  obiect:  a) dreptul asupra unui bun care a aparţinut defunctului; 

Drept civil. Succesiuni   

125 

b) totalitatea drepturilor şi  obligaţiilor care formează patrimo‐ niul defunctului;  c)  totalitatea  drepturilor  care  formează  patrimoniul  defunctu‐ lui. 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20 

a)  c)  c)  b)  b)  c)  a)  b)  b)  a)  b)  a)  c)  b)  c)  a)  b)  c)  b)  b) 

21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

b) a) a) c) a) b) b) b) c) a) c) c) b) b) c) c) b) a) b) b)

41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60

c)  a)  b)  c)  a)  b)  a)  c)  a)  a)  c)  b)  a)  c)  a)  a)  c)  b)  c)  b) 

61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80

c) a) b) c) a) b) b) c) c) b) b) a) b) c) c) a) b) b) c) c)

3. Bibliografie selectivă  Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea a IV‐ a,  Titlurile I‐IV;  Boroi, G., Stănciulescu, L., Instituţii de drept civil în reglemen‐ tarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;  Florescu,  D.C.,  Drept  succesoral,  Ed.  Universul  Juridic,  Bucu‐ reşti, 2012;  Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Succesiuni. Conform Noului  Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.   

 

  Capitolul II  TESTE GRILĂ DE DREPT PENAL 

Secţiunea 1.  DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ  Anul II de studiu  1. Teste grilă  1.  Aplicarea  legii  penale  faţă  de  infracţiunile  săvârşite  pe  te‐ ritoriul ţării noastre este:  a) obligatorie numai pentru cetăţenii români;  b)  obligatorie  numai  pentru  infracţiunile  pedepsite  cu  închi‐ soare;  c) exclusivă şi necondiţionată.  2. Teritoriul cuprinde:  a)  suprafaţa  terestră,  apele  cuprinse  între  frontiere,  marea  teritorială;  b) suprafaţa terestră, zona economică exclusivă, navele şi aero‐ navele care le traversează;  c) orice ţară a Uniunii Europene.  3. În cazul în care la bordul unei nave române a fost săvârşită  o infracţiune de omor:  a) nu se aplică legea penală română;  b) se aplică în toate situaţiile legea penală română;  c) se poate aplica legea penală română.  4.  În  cazuri  expres  prevăzute,  legea  penală  română  se  poate  aplica:  a) infracţiunilor săvârşite pe navele militare;  b) navelor comerciale;  c) persoanelor cu imunitate de jurisdicţie.  5. Dacă un cetăţean român efectuează un număr de sustrageri  repetate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ale unor bunuri  din Uniunea Europeană, se va aplica legea penală română pentru  întreaga unitate legală infracţională:  a) numai dacă primul act de executare a infracţiunii continuate  a fost săvârşit în ţară; 

130    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b)  chiar  dacă  numai  un  singur  act  de  executare  a  infracţiunii  continuate a fost săvârşit în România;  c) numai dacă infractorul este prins pe teritoriul ţării noastre.    6. Legea penală română este aplicabilă în temeiul principiului  personalităţii:  a)  dacă  infractorul  are  cetăţenie  străină  la  data  sesizării  orga‐ nelor  judiciare,  deşi  la  data  săvârşirii  infracţiunii  era  numai  cetă‐ ţean român;  b) dacă este îndeplinită condiţia dublei incriminări;  c) dacă infracţiunea nu a fost săvârşită pe teritoriul României.    7.  Dacă  o  infracţiune  de  omor  a  fost  săvârşită  pe  teritoriul  Ungariei de către un apatrid cu domiciliul în România, împotriva  unui cetăţean român, legea penală română:  a) nu se aplică, fiind incidentă numai legea maghiară;  b) se aplică în temeiul principiului personalităţii;  c) se aplică în baza principiului realităţii.    8. Aplicarea legii penale române în baza principiului realităţii:  a) este determinată de calitatea subiectului pasiv;  b) presupune îndeplinirea condiţiei dublei incriminări;  c) este posibilă şi în cazul infracţiunilor din culpă.    9. Principiul realităţii legii penale române nu poate fi aplicat:  a) dacă actele de tăinuire au fost comise în România, iar infrac‐ ţiunea este în întregul său săvârşită în străinătate;  b) dacă infractorul este cetăţean străin;  c) când subiectul pasiv este o societate comercială.    10. Principiul universalităţii legii penale române este aplicabil:  a)  dacă  un  act  de  executare  a  fost  comis  pe  teritoriul  Uniunii  Europene;  b) numai în cazul în care este îndeplinită condiţia dublei incrimi‐ nări;  c)  dacă  infractorul  se  află  pe  o  navă  română  ancorată  într‐un  port românesc.   

Drept penal. Partea generală   

131 

11. Principiul universalităţii poate fi aplicat:  a) dacă s‐a săvârşit o infracţiune de tâlhărie care a avut ca ur‐ mare moartea victimei;  b)  dacă  infractorul  apatrid  care  nu  domiciliază  în  România  se  află temporar în ţară;  c) când pentru aceeaşi infracţiune a fost aplicată o pedeapsă în  străinătate, care a fost executată.  12.  Când  prin  legea  nouă  este  incriminată  o  faptă  care  ante‐ rior era prevăzută drept contravenţie, legea nouă:  a) este ultraactivă;  b) se aplică numai pentru viitor în baza principiului activităţii;  c) este retroactivă.  13. O faptă este dezincriminată:  a) dacă norma incriminatoare a căzut în desuetudine;  b) când este prevăzută şi de o lege contravenţională ulterioară  legii penale;  c) când s‐au făcut modificări succesive normei de incriminare.  14. Incriminarea aceleiaşi fapte într‐o lege cu caracter general  şi în alta cu caracter special:  a) nu echivalează cu dezincriminarea faptei prevăzute de legea  penală, determină aplicarea legii speciale;  b)  conduce  la  reţinerea  unui  concurs  ideal  de  infracţiuni,  prin  reţinerea ambelor incriminări;  c) duce la abrogarea normei generale.  15. Dacă nu există o lege penală mai favorabilă, va fi aplicată  totdeauna legea penală în vigoare la momentul:  a)  săvârşirii  activităţii  infracţionale,  în  cazul  infracţiunilor  de  rezultat;  b)  producerii  rezultatului  mai  grav,  în  cazul  infracţiunilor  pro‐ gresive;  c) consumării infracţiunii continuate.     

132    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

16. Momentul în funcţie de care se stabileşte legea penală:  a) momentul comiterii faptei de către autor;  b) momentul săvârşirii faptei de fiecare participant;  c) momentul comiterii actelor de instigare.    17. Principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile:  a) nu poate fi aplicat după rămânerea definitivă a hotărârii;  b) poate fi aplicat numai în faţa instanţelor de fond;  c) poate atrage o soluţie de încetare a procesului penal dispusă  de instanţa de fond.    18.  Instanţa  trebuie  să  aplice  legea  în  vigoare  la  momentul  săvârşirii activităţii infracţionale:   a)  în  toate  cazurile  în  care  se  constată  săvârşirea  unei  infrac‐ ţiuni progresive;  b) în toate cazurile în care s‐a comis infracţiuni prin omisiune;  c) numai în cazul infracţiunilor omisive proprii.    19. Normele‐cadru:   a) nu pot fi abrogate odată cu norma completatoare;  b) sunt abrogate prin abrogarea normei completatoare;  c) rămân în vigoare şi după abrogarea normei completatoare.    20. Se aplică retroactiv legea nouă, în cauzele care nu au fost  definitiv judecate, când:  a) introduce noi măsuri de siguranţă şi noi măsuri educative;   b) prevede condiţii noi pentru dispunerea suspendării condiţio‐ nate;  c) introduce noi pedepse accesorii.    21. Este retroactivă legea prin care:   a) este stabilit un nou regim de executare a pedepselor;  b) sunt stabilite noi pedepse accesorii;  c) sunt amnistiate, respectiv graţiate anumite infracţiuni.       

Drept penal. Partea generală   

133 

22. Legea temporară:  a) se aplică în mod obligatoriu infracţiunilor săvârşite cât timp  era în vigoare;  b) se aplică ultraactiv chiar dacă fapta a fost dezincriminată;  c) nu se poate aplica după ieşirea ei din vigoare.    23. Se aplică legea penală veche, mai favorabilă, când:   a) infracţiunea continuă este consumată sub puterea legii vechi  şi se epuizează după intrarea în vigoare a legii noi;  b)  infracţiunea  progresivă  a  fost  săvârşită  sub  puterea  legii  vechi, iar rezultatul mai grav se produce după intrarea în vigoare a  legii noi;  c) legea nouă conţine variante agravate ale infracţiunii.     24. Este considerată mai favorabilă legea nouă care:  a) micşorează maximul special;   b) limitează sfera subiecţilor pasivi;  c)  prevede  numai  pedepse  cu  închisoarea  în  locul  pedepselor  alternative, închisoare sau amendă.    25.  În  cazul  succesiunii  de  legi  în  timp,  stabilirea  legii  penale  mai favorabile se realizează prin analiza:  a) condiţiilor de tragere la răspundere penală;  b) a minimului special al pedepselor prevăzute în legile succesive;  c)  a  maximului  special  al  pedepselor  prevăzute  în  legile  succe‐ sive.    26.  Dacă  imediat  după  rămânerea  definitivă  a  unei  hotărâri  judecătoreşti prin care infractorul a fost condamnat la pedeapsa  închisorii  de  7  ani  pentru  săvârşirea  infracţiunii  de  viol,  intră  în  vigoare  noul  Cod  penal  care  prevede  pentru  această  infracţiune  pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, instanţa:   a) poate aplica o pedeapsă între limitele speciale ale legii noi;  b) reduce pedeapsa la 5 ani închisoare;  c) poate aplica o pedeapsă între 5 şi 7 ani.   

134    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

27.  În  cazul  infracţiunilor  pentru  care  a  intervenit  o condam‐ nare definitivă în temeiul legii vechi, aplicarea obligatorie a legii  penale noi, mai favorabile, potrivit art. 14 C. pen.:   a)  este  aplicabilă  numai  dacă  s‐a  dispus  executarea  pedepsei  închisorii;  b) nu se aplică dacă s‐a dispus suspendarea condiţionată a exe‐ cutării pedepsei;  c) operează şi în termenul de încercare a liberării condiţionate.    28. Legea penală este ultraactivă:  a) numai în cazul legii penale temporare;  b) în cazul legii penale mai favorabile şi al legii penale tempo‐ rare;  c) în cazul măsurilor de siguranţă şi al măsurilor educative.    29.  Dacă  după  compararea  tuturor  legilor  succesive  nu  se  poate identifica una din ele ca fiind mai favorabilă inculpatului la  cazul dat, se va aplica numai legea în vigoare la momentul:  a) săvârşirii infracţiunii;  b) punerii în mişcare a acţiunii penale;  c) judecăţii.    30.  În  cazul  rămânerii  definitive  a  unei  hotărâri  de  condam‐ nare  la  pedeapsa  detenţiunii  pe  viaţă  şi  până  la  executarea  ei  a  intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa în‐ chisorii alternativ cu cea a detenţiunii pe viaţă:  a)  pedeapsa  detenţiunii  pe  viaţă  se  va  înlocui  cu  maximul  închisorii prevăzut de legea nouă pentru acea infracţiune;   b) pedeapsa detenţiunii pe viaţă se poate înlocui cu pedeapsa  închisorii prevăzută de lege pentru acea infracţiune;  c) nu se poate înlocui pedeapsa detenţiunii pe viaţă cu pedeap‐ sa închisorii, indiferent de cuantumul acesteia.    31.  Dacă  a  intervenit  o  condamnare  definitivă  la  pedeapsa  închisorii în temeiul legii vechi, aplicarea facultativă a legii mai fa‐ vorabile mai noi, potrivit art. 15 C. pen., este posibilă:  a) dacă pedeapsa stabilită este mai mare decât maximul special  al pedepsei prevăzut de legea nouă; 

Drept penal. Partea generală   

135 

b) dacă pedeapsa stabilită este mai mică decât maximul special  al pedepsei prevăzut de legea nouă;  c)  dacă  pedeapsa  stabilită  este  egală  cu  maximul  special  pre‐ văzut de legea nouă.    32.  În  vederea  aplicării  facultative  a  unei  legi  penale  mai  fa‐ vorabile după rămânerea definitivă a hotărârii în temeiul art. 15  C. pen.:   a) pedeapsa stabilită în temeiul legii vechi nu poate fi detenţiu‐ nea pe viaţă;   b) pedeapsa prevăzută de legea nouă poate fi amenda;  c) pedeapsa stabilită în temeiul legii vechi poate fi amenda.    33.  Dacă  după  rămânerea  definitivă  a  hotărârii  şi  executarea  completă a pedepsei a intervenit o pedeapsă mai uşoară, iar pe‐ deapsa  stabilită  este  egală  cu  maximul  special  al  pedepsei  în‐ chisorii prevăzut de legea nouă, pedeapsa stabilită şi executată:  a) nu poate fi redusă;  b) trebuie să fie redusă;   c) poate fi redusă.    34. Nu există infracţiuni fără:   a) obiect juridic;  b) obiect material;  c) prejudicii.    35. Obiectul:  a) juridic determină valorile şi relaţiile sociale ocrotite prin nor‐ ma incriminatoare;  b) material nu poate determina existenţa unei infracţiuni;  c)  juridic  secundar  coincide  cu  obiectul  material  secundar  în  cazul infracţiunilor formale.    36. Obiectul juridic secundar al unei infracţiuni complexe:   a) poate consta în valori juridice de aceeaşi natură cu cele care  cele  care  constituie  obiectul  juridic  principal  în  cadrul  infracţiunii  complexe; 

136    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b)  constă  întotdeauna  în  valori  juridice  de  aceeaşi  natură  cu  cele  care  constituie  obiectul  juridic  principal  în  cadrul  infracţiunii  complexe;  c) constă în valori juridice de natură diferită de cele care consti‐ tuie  obiectul  juridic  principal,  apărută  prin  incriminarea  acţiunii  secundare în cadrul infracţiunii complexe.    37. Este infracţiune cu conţinut unic:   a) omorul;  b) şantajul;  c) distrugerea.    38. Obiectul material al infracţiunii:   a) este întotdeauna acelaşi cu obiectul juridic al infracţiunii;  b)  trebuie  să  aparţină  întotdeauna  titularului  valorii  juridice  protejate;  c) nu trebuie să existe în cazul oricărei infracţiuni.    39. Sunt infracţiuni cu obiect material:  a) ameninţarea;  b) tăinuirea;  c) evadarea.    40.  Persoana  juridică  nu  poate  săvârşi  în  calitate  de  autor  infracţiunea de:  a) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;  b) dare de mită;  c) trafic de influenţă.    41. Este infracţiune cu subiecţi activi plurali:  a) lipsirea de libertate;  b) incestul;  c) abuzul în serviciu.    42. O persoană juridică poate răspunde penal pentru:  a) complicitate la evaziune fiscală;  b) instigare la omisiunea sesizării organelor judiciare;  c) autorat la arestare nelegală şi cercetare abuzivă. 

Drept penal. Partea generală   

137 

43. Persoana juridică poate răspunde penal pentru:  a)  aceeaşi  formă  de  vinovăţie  cu  persoana  fizică  care  a  comis  infracţiunea;  b)  pentru  intenţie,  chiar  în  condiţiile  în  care  persoana  fizică  a  comis activitatea infracţională din culpă;  c) nu poate răspunde pentru culpă dacă persoana fizică a comis  infracţiunea cu intenţie.    44.  În  vederea  determinării  vinovăţiei  persoanei  juridice  se  are în vedere:  a) numai atitudinea subiectivă a organelor de conducere;  b)  numai  atitudinea  subiectivă  a  organelor  de  conducere  de  fapt;  c)  atitudinea  subiectivă  a  împuterniciţilor  persoanei  juridice  care au comis activitatea infracţională.    45. Persoana juridică poate fi condamnată:  a) pentru o infracţiune comisă în stare de recidivă;  b) numai dacă persoanele din conducere au fost achitate;  c) numai dacă persoanele din conducere au fost condamnate.    46. Subiectul pasiv al infracţiunii:   a) este întotdeauna persoana prejudiciată prin infracţiune;  b) poate lipsi la unele infracţiuni formale;  c) este întotdeauna titularul valorii juridice protejate.    47. Infracţiunile de pericol:   a) nu au în niciun caz obiect material;  b) nu pot fi săvârşite prin omisiune;  c) pot fi săvârşite în coautorat.    48.  În  cazul  intenţiei  directe,  producerea  rezultatului  urmărit  de făptuitor:  a) este întotdeauna previzibilă;   b) poate fi certă;   c)  nu  poate  constitui  un  mijloc  pentru  realizarea  altui  scop  infracţional.   

138    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

49. În cazul intenţiei indirecte făptuitorul prevede:  a) numai o urmare;  b) cel puţin două urmări;  c) cel mult două urmări.    50.  La  intenţia  indirectă  urmarea  prevăzută  de  legea  penală,  pe care făptuitorul nu o doreşte, dar o acceptă, poate fi:  a) exclusă;  b) prezintă un grad ridicat de probabilitate;  c) inevitabilă.    51. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune:  a) doar dacă legea prevede;  b) dacă elementul material constă într‐o acţiune;  c) dacă elementul material constă într‐o inacţiune.    52. Praeterintenţia cuprinde:  a) forma de vinovăţie a intenţiei directe peste care se suprapu‐ ne culpa cu prevedere;   b) forma de vinovăţie a intenţiei indirecte peste care se supra‐ pune culpa cu prevedere;  c)  forma  de  vinovăţie  a  intenţiei  directe  peste  care  se  supra‐ pune culpa fără prevedere.    53. Praeterintenţia:  a) poate constitui latura subiectivă a unei infracţiuni de obicei;  b) o întâlnim doar la infracţiunile omisive;   c) cuprinde o primă consecinţă intenţionată.    54. Praeterintenţia:  a) poate fi forma exclusivă cu care se comite o infracţiune;  b)  poate  fi  singura  formă  de  vinovăţie  cu  care  se  comite  o  in‐ fracţiune progresivă;  c) nu se reţine în cazul infracţiunilor complexe.         

Drept penal. Partea generală   

139 

55. Scopul infracţiunii:  a) este totdeauna un element circumstanţial agravant;  b) nu este obligatoriu să fie îndeplinit pentru ca infracţiunea să  fie consumată;  c) poate fi întâlnit numai în cazul infracţiunilor comise cu inten‐ ţie directă.    56. Mobilul infracţiunii  a)  nu  este  prevăzut  de  lege  în  cazul  formelor  tipice  ale  infrac‐ ţiunilor;  b) este o condiţie necesară a oricărei infracţiuni;  c) este prevăzut de lege în cazul infracţiunilor cu intenţie.    57. Vinovăţia:  a) este o trăsătură esenţială a infracţiunii;  b) este un element subiectiv;  c) este atât o trăsătură esenţială a infracţiunii, cât şi un element  subiectiv.    58. Intenţia premeditată:  a)  în  mod  obligatoriu  implică  existenţa  unui  scop  al  activităţii  infracţionale;  b) nu este legată de existenţa unui mobil al infracţiunii;  c) este o intenţie calificată în toate cazurile.    59. Intenţia supravenită:  a) există atunci când prevederea rezultatului intervine  ulterior  unei hotărâri iniţiale şi determină hotărârea ulterioară de a‐l pro‐ duce;  b) nu este posibilă la infracţiunile formale;  c) nu poate fi reţinută în cazul unui concurs ideal de infracţiuni.    60. Actele preparatorii:  a) nu sunt posibile la infracţiunile de pericol;  b) nu pot constitui acte de complicitate la săvârşirea infracţiunii;  c) nu pot exista la infracţiunile săvârşite din culpă.     

140    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

61. Actele preparatorii:  a) nu trebuie să facă parte din activităţile ce intră în elementul  material al infracţiunii;  b) însoţesc toate infracţiunile comise cu premeditare;  c) nu sunt posibile la infracţiunile formale.    62. Tentativa:  a) este posibilă numai la infracţiunile comise cu intenţie directă;  b) este posibilă şi la infracţiunile cu intenţie indirectă;  c) este posibilă numai dacă actul de executare este apt să pro‐ ducă rezultatul urmărit.    63. Tentativa nu este posibilă:  a) la infracţiunile complexe;  b) la infracţiunile omisive;  c) la infracţiunile de obicei.    64. Tentativa nu este posibilă:  a) la infracţiunile omisive proprii;  b) la infracţiunile comisive prin omisiune;  c) la infracţiunile cu subiect activ special.     65. Tentativa este posibilă:  a) la infracţiunile cu consumare anticipată;  b) la infracţiunile de pericol;  c) la infracţiunile cu execuţie prevăzută.    66. Tentativa improprie poate fi:  a) exclusiv tentativă perfectă;  b) exclusiv tentativă imperfectă;  c) fie tentativă perfectă, fie imperfectă.    67.  Tentativa  la  complicitate  anterioară  la  infracţiunea  de  favorizare a infractorului:  a) nu este prevăzută de legea penală;  b) poate atrage aplicarea unei pedepse cu suspendare;  c) poate atrage aplicarea unei amenzi administrative.   

Drept penal. Partea generală   

141 

68. Tentativa absolut improprie:  a) nu prezintă pericol social;  b) nu constituie o cauză specială de nepedepsire;  c) este o cauză care înlătură răspunderea penală.    69.  Pedeapsa  pentru  săvârşirea  de  către  o  persoană  fizică  a  unei  tentative  la  o  infracţiune  pentru  care  legea  prevede  numai  detenţiunea pe viaţă este închisoarea de la:  a) 10 la 20 ani;  b) 10 la 25 ani;  c) 15 la 25 ani.    70. Pentru sancţionarea tentativei, legea a prevăzut reducerea  limitelor la:  a) pedeapsa închisorii;  b) măsurile educative;  c) pedepsele complementare.    71. Desistarea nu este posibilă în cazul tentativei:  a) proprii;  b) relativ improprii;  c) perfecte.    72.  În  cazul  în  care  intervine  desistarea  numai  a  unuia  din  coautorii care participă la o infracţiune de pericol, cauza de nepe‐ depsire va profita:  a) tuturor coautorilor;  b)  numai  coautorului  care  s‐a  desistat,  cu  excepţia  situaţiei  în  care a fost instigat la săvârşirea infracţiunii;  c) coautorului care s‐a desistat, nu şi instigatorului acestuia.    73. Împiedicarea producerii rezultatului constituie:  a) o cauză de nepedepsire;  b) o cauză care înlătură răspunderea penală;  c) o cauză care înlătură executarea pedepsei.       

142    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

74. Pluralitatea naturală de infractori este:  a) o formă a pluralităţii de infractori care nu poate fi săvârşită  decât prin contribuţia a două sau mai multe persoane;  b) orice formă a pluralităţii de infracţiuni;  c) o formă a pluralităţii ocazionale.    75. În cazul pluralităţii naturale:  a) unii participanţi pot fi complici;  b) unii participanţi pot fi instigatori;  c) toţi participanţii au calitatea de autor.    76. La pluralitatea constituită:  a) unii participanţi pot fi complici;  b) unii participanţi pot fi instigatori;  c) toţi participanţii au calitatea de autor.    77. Pentru existenţa pluralităţii constituite este necesar:  a) o grupare de cel puţin cinci persoane;  b) o structură ierarhică;  c) acelaşi mod de operare pentru toţi participanţii.    78. Participaţia proprie:  a) participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie;  b) participanţii acţionează cu forme de vinovăţie diferite;  c) participanţii acţionează fără vinovăţie.    79. Participaţia improprie:  a) unii dintre făptuitori acţionează cu intenţie, alţii din culpă;  b) toţi participanţii acţionează cu intenţie;  c) toţi participanţii acţionează din culpă.    80. Participaţia improprie este posibilă:  a) în cazul complicităţii şi al instigării;  b) în ipoteza coautoratului şi a complicităţii;  c) în situaţia coautoratului şi a instigării.       

Drept penal. Partea generală   

143 

81. Instigarea:  a) este totdeauna anterioară săvârşirii faptei;  b) nu determină săvârşirea faptei;  c) nu întăreşte rezoluţia infracţională.    82. Pentru existenţa participaţiei penale sub forma instigării:  a) este lipsită de relevanţă forma de vinovăţie cu care s‐a reali‐ zat instigarea;  b) este necesar ca persoana instigată să fi trecut la executare;  c) trebuie ca autorul să fi fost condamnat.    83. Instigarea neurmată de executare:  a) este o formă a instigării efectuate din culpă;  b) reprezintă un eşec în acţiunea de a determina;  c) poate fi reţinută şi în caz de coinstigare.    84. Instigarea neurmată de executare:  a) este o formă a participaţiei penale;  b) poate fi săvârşită din culpă;  c) poate fi reţinută şi în cazul infracţiunilor formale.    85. Complicitatea se realizează cu:   a) intenţie;  b) intenţie directă şi praeterintenţie;  c) intenţie şi praeterintenţie.    86. Complicitatea la o infracţiune poate fi reţinută în concurs  ideal cu:  a) tăinuirea;  b) favorizarea;  c)  complicitatea  la  o  altă  infracţiune  care  se  află  în  raport  de  conexitate cu prima.    87. Complicele:  a) poate fi pedepsit numai dacă autorul infracţiunii este pedepsit;  b) poate fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în timp ce  instigatorului i se aplică o măsură educativă;  c) va fi achitat în cazul achitării autorului. 

144    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

88. Complicitatea:  a) implică obligatoriu ajutor material;  b) poate consta şi în informaţii oferite autorului infracţiunii;  c) poate consta în ajutor moral după săvârşirea infracţiunii.    89. În cazul coautoratului:  a) acţiunea trebuie să fie concomitentă;  b) actele fiecărui autor trebuie să fie apte să producă rezultatul  tipic al infracţiunii;  c) activitatea coautorilor poate fi succesivă.    90. Coautoratul poate fi reţinut:  a) dacă coautorii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie;   b) dacă toţi coautorii sunt prezenţi la locul săvârşirii faptei;  c)  dacă  toţi  participanţii  nemijlociţi  comit  fapta  în  baza  unei  legături subiective concomitente cu activitatea infracţională.    91. Coautoratul:  a) este posibil la infracţiuni omisive;  b) poate fi reţinut în cazul pluralităţii naturale;  c) este posibil la infracţiunile comisive prin omisiune.    92.  Instigatorul  nu  va  fi  tras  la  răspundere  penală  ca  partici‐ pant dacă autorul:  a) nu săvârşeşte o tentativă pedepsită;  b) săvârşeşte o infracţiune fără vinovăţie;  c) săvârşeşte o infracţiune din culpă.    93. Complicitatea anterioară neurmată de executare:  a) nu se pedepseşte;  b) se pedepseşte la fel ca instigarea neurmată de executare;  c)  se  sancţionează  cu  o  pedeapsă  cuprinsă  între  minimul  general şi minimul special prevăzut de lege.    94. Instigarea neurmată de executare se pedepseşte:  a) în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea la care s‐a  instigat o pedeapsă cu închisoare; 

Drept penal. Partea generală   

145 

b) în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea la care s‐a  instigat pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani;  c) în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea la care s‐a  instigat pedeapsa închisorii alternativ cu amenda.     95. Sunt forme ale unităţii naturale de infracţiune:  a) infracţiunile continue;  b) infracţiunile continuate;  c) infracţiunile de obicei.    96.  Legea  penală  reglementează  un  regim  special  de  pedep‐ sire pentru infracţiunea:  a) progresivă;  b) continuă;  c) continuată.    97. Infracţiunea tipică:  a) are întotdeauna obiect material;  b) elementul material are un conţinut de bază, fără agravante;  c) nu poate fi săvârşită din culpă.    98. Unitatea naturală colectivă:  a) presupune producerea a mai multor rezultate;  b) presupune producerea unui singur rezultat;  c) poate fi realizată la intervale scurte de timp.    99. Este infracţiune continuă succesivă:  a) hărţuirea sexuală;  b) lipsirea de libertate în mod nelegal;  c) portul nelegal de decoraţii.    100. Infracţiunea continuă:  a) poate fi comisă prin omisiune;  b) este o infracţiune formală întotdeauna;  c) nu presupune o rezoluţie infracţională unică.       

146    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

101. Nu pot fi săvârşite în formă continuată:  a) infracţiunile continue permanente;  b) infracţiunile de pericol;  c) infracţiunile praeterintenţionate.    102. Rezoluţia infracţională unică:  a) trebuie să existe înainte de săvârşirea primei activităţi infrac‐ ţionale;  b) poate fi nedeterminată în timp;  c) se poate constitui după săvârşirea primelor acţiuni.    103. Infracţiunea continuată presupune:  a) unitatea de rezoluţie;  b) unitatea de conţinut al infracţiunii;  c) unitatea de obiect material.    104. Este o infracţiune complexă:  a) lovirile şi vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.);  b) tâlhăria [art. 211 alin. (1) C. pen.];  c) vătămarea corporală din culpă.    105. Intră în conţinutul infracţiunii complexe:  a) obligatoriu mai multe acţiuni omogene;   b) poate intra o altă infracţiune complexă;  c)  dacă  este  comisă  din  culpă,  nu  poate  absorbi  o  infracţiune  intenţionată.    106. O infracţiune complexă poate fi comisă:  a) printr‐o singură acţiune;  b) prin cel puţin două acţiuni;  c) printr‐o acţiune şi o inacţiune.    107. În cazul infracţiunii complexe va exista:  a) o unitate de subiect pasiv;  b) acelaşi obiect juridic;  c) o unitate legală de infracţiune.     

Drept penal. Partea generală   

147 

108. Unei infracţiuni progresive i se aplică legea în vigoare:  a) la momentul comiterii activităţii infracţionale;  b) la momentul producerii rezultatului mai grav;  c)  între  momentul  comiterii  activităţii  infracţionale  şi  cel  al  producerii rezultatului.    109. Infracţiunea de obicei:  a) poate fi comisă de o persoană juridică;  b) poate fi comisă prin omisiune;  c) implică existenţa unei rezoluţii infracţionale unice.    110. Infracţiunea complexă:  a) nu se poate consuma fără consumarea infracţiunii absorbite;  b) presupune ca faptă absorbită să aibă o gravitate echivalentă  cu cea a infracţiunii absorbante;  c)  ambele  infracţiuni  să  fie  sancţionate  cu  acelaşi  tip  de  pe‐ deapsă.    111.  Recidiva  postcondamnatorie  se  diferenţiază  de  plurali‐ tatea intermediară prin:  a) tipul infracţiunii;  b) forma de vinovăţie;  c) natura şi cuantumul pedepselor.    112. Se reţine concurs de infracţiuni:  a) în cazul săvârşirii a două sau mai multe infracţiuni;  b) în cazul săvârşirii a două infracţiuni cu aceeaşi formă de vino‐ văţie;  c) în cazul săvârşirii a două sau mai multe infracţiuni înainte ca  infractorul să fi fost definitiv condamnat pentru vreuna din ele.    113. În cazul concursului de infracţiuni:  a) nu interesează natura sau gravitatea infracţiunii;  b)  nu  interesează  perioada  de  timp  care  a  trecut  între  infrac‐ ţiunile săvârşite;  c) infractorul trebuie să fie major.     

148    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

114. În structura pluralităţii intermediare pot intra:  a)  atât  infracţiuni  intenţionate,  cât  şi  infracţiuni  săvârşite  din  culpă;  b) numai infracţiuni intenţionate;  c) numai infracţiuni săvârşite din culpă.    115. Concursul real omogen presupune:  a)  infracţiunile  concurente  să  fie  comise  cu  aceeaşi  formă  de  vinovăţie;  b) infracţiunile să fie îndreptate asupra aceluiaşi obiect juridic;  c) infracţiunile să fie săvârşite în formă tipică.    116. La concursul cu conexitate consecvenţională:  a)  atât  infracţiunea  mijloc,  cât  şi  infracţiunea  scop  trebuie  să‐ vârşite cu intenţie directă, indirectă sau cu praeterintenţie;  b) unele infracţiuni pot fi comise cu intenţie, altele din culpă;  c) ambele infracţiuni pot fi săvârşite din culpă.    117. În cazul concursului cu conexitate consecvenţională:  a) prima infracţiune trebuie săvârşită cu intenţie;  b) prima infracţiune poate fi săvârşită din culpă;  c) a doua faptă trebuie săvârşită cu intenţie directă.    118. La concursul ideal:  a) unele infracţiuni pot fi săvârşite cu intenţie directă, altele cu  intenţii indirectă sau din culpă;  b) ambele infracţiuni trebuie săvârşite cu intenţie directă;  c) nu se poate ca toate infracţiunile să fie săvârşite din culpă.    119. La infracţiunea progresivă:  a)  există  mai  multe  acţiuni  şi  mai  multe  urmări  prevăzute  de  aceeaşi normă de incriminare;  b)  există  mai  multe  acţiuni  şi  mai  multe  urmări  prevăzute  de  norme definite;  c) încadrarea juridică se stabileşte în raport cu urmarea cea mai  gravă.   

Drept penal. Partea generală   

149 

120.  Pedeapsa  prevăzută  de  lege  se  va  aplica  într‐o  singură  etapă în cazul:  a) infracţiunii continuate şi al recidivei postcondamnatorii;  b) infracţiunii complexe şi al recidivei postexecutorii;  c) infracţiunii continue şi al concursului ideal omogen.    121. Recidiva mare se deosebeşte de recidiva mică:  a) în funcţie de forma de vinovăţie cu care sunt comise infrac‐ ţiunile ce constituie termenii recidivei;  b) în funcţie de cuantumul pedepsei pentru al doilea termen;  c) în funcţie de cuantumul pedepsei pentru primul termen.    122.  Cel  de‐al  doilea  termen  al  recidivei  mari  postcondam‐ natorii poate consta într‐o infracţiune:  a)  praterintenţionată,  pentru  care  legea  prevede  pedeapsa  închisorii de peste 2 ani;  b) intenţionată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii  de peste un an;  c)  intenţionată,  pentru  care  legea  prevede  pedeapsa  închisorii  de la 3 luni la 2 ani sau amendă.    123.  Pedeapsa  aplicată  pentru  al  doilea  termen  al  recidivei  mari postcondamnatorii:  a) poate fi amenda;  b) este întotdeauna pedeapsa închisorii mai mare de un an;  c) poate fi pedeapsa închisorii mai mică de un an.    124.  Primul  termen  al  recidivei  mari  postexecutorii  poate  consta într‐o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare:  a) chiar dacă prin aceasta nu a fost menţionată latura civilă cu  privire la care s‐a disjuns;  b)  pronunţată  de  o  instanţă  străină,  chiar  dacă  fapta  nu  este  prevăzută de legea penală română;  c) numai dacă hotărârea a fost pronunţată de curtea de apel.       

150    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

125.  Al  doilea  termen  al  recidivei  mari  postexecutorii  în  tim‐ pul minorităţii:  a) poate consta într‐o infracţiune săvârşită cu praeterintenţie;  b) trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca al doilea termen  al recidivei mici postexecutorii;  c) trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca al doilea termen  al pluralităţii intermediare.    126.  Legitima  apărare  nu  poate  fi  invocată  de  autorul  unei  infracţiuni:  a) intenţionate;  b) praeterintenţionate;  c) evaziune fiscală.    127. În cazul legitimei apărări, atacul poate fi îndreptat:  a) împotriva unui animal;  b) împotriva unui bun din domeniul public al statului;  c)  numai  împotriva  unei  persoane  fizice  sau  a  unui  interes  obştesc.    128. În cazul legitimei apărări atacul:  a) constă numai într‐o faptă comisivă;  b) nu poate consta într‐o faptă omisivă proprie;  c) poate consta într‐o faptă omisivă improprie.    129. Legitima apărare se poate reţine:  a)  ori  de  câte  ori  există  o  încercare  de  pătrundere  într‐un  loc  împrejmuit în timpul nopţii;  b) ori atunci când atacul nu este imediat;  c)  dacă  o  persoană  aflată  într‐o  locuinţă  săvârşeşte  o  faptă  prevăzută  de  legea  penală  pentru  a  împiedica  pătrunderea  fără  drept a unei persoane străine în acest spaţiu.    130. Excesul justificat constituie:  a) o cauză ce înlătură răspunderea penală;  b) o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei;  c) o circumstanţă atenuantă legală.   

Drept penal. Partea generală   

151 

131. Pericolul din structura stării de necesitate poate:  a) să rezulte dintr‐o acţiune umană;  b) să fie generat de un animal;  c) să fie necesar.    132. Pericolul din structura stării de necesitate trebuie:  a) să fie actual şi iminent;  b) actual sau iminent;   c) viitor.    133. În ipoteza constrângerii morale, răul cu care se ameninţă  trebuie:  a) să fie iminent sau eventual;  b) să nu privească doar persoana făptuitorului;  c) să fie inevitabil.    134. Se poate reţine existenţa cazului fortuit:  a) în timpul unei inundaţii o persoană vatămă pe alta pentru a  se scăpa pe sine de la înec;  b)  în  timpul  unei  avalanşe  se  produce  o  vătămare  corporală  a  unui schior;  c)  o  persoană  răneşte  pe  alta  din  cauza  unui  defect  de  fa‐ bricaţie al instrumentului cu care lucra.    135. Cazul fortuit:  a) produce efecte in rem;  b) produce efecte in personam;  c) înlătură în toate cazurile răspunderea civilă.    136. Iresponsabilitatea produce efecte:  a) in rem;  b) in personam;  c) nu înlătură totdeauna imputabilitatea faptei.    137. Eroarea de fapt înlătură caracterul penal al faptei:  a) in aberratio ictus;  b) în caz de error in personam; 

152    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c) în situaţia săvârşirii unei infracţiuni progresive, dacă eroarea  a existat la momentul săvârşirii actului infracţional.    138. În caz de aberratio ictus, eroarea intervine în momentul:  a) luării deciziei infracţionale;  b) efectuării actelor de pregătire;  c) realizării acţiunii infracţionale.    139. Poate înlătura caracterul penal al faptei eroarea:  a) de fapt asupra naturii valorii care face obiectul infracţiunii;  b) de fapt asupra obiectului material al infracţiunii;  c) de drept extrapenal.    140. Amnistia poate fi dispusă:  a) de Preşedintele României, dacă are caracter individual;  b) de Parlament, prin lege ordinară;  c) numai de Parlament, prin lege organică.    141. Pot fi amnistiate infracţiunile săvârşite:  a) înainte de intrarea în vigoare a legii de amnistie;  b) în ziua intrării în vigoare a legii de amnistie;  c) după intrarea în vigoare a legii de amnistie.    142. Amnistia antecondamnatorie:  a) produce efecte in rem;  b) înlătură eventuale decăderi prevăzute de lege;  c) produce efecte in personam.    143. Amnistia postcondamnatorie nu produce efecte asupra:  a) pedepselor complementare;  b) măsurile de siguranţă;  c) obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre judecătorească.    144.  Prescripţia  nu  înlătură  răspunderea  penală  în  cazul  in‐ fracţiunii de:  a) vătămare corporală gravă;  b) ucidere din culpă;  c) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. 

Drept penal. Partea generală   

153 

145. Prescripţia răspunderii penale:  a) produce efecte ca şi graţierea;  b) produce efecte ca şi amnistia;  c) nu înlătură pedepsele accesorii.  146. Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale:  a)  operează  cu  privire  la  toţi  participanţii  la  săvârşirea  infrac‐ ţiunii,  chiar  dacă  întreruperea  îi  priveşte  numai  pe  unii  dintre  aceştia;  b) operează numai la cei cu privire la care s‐a efectuat întreru‐ perea;  c) nu se produce prin simpla aducere la cunoştinţă a unui act ce  trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului.  147. Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale:  a)  nu  intervine  în  cazul  infracţiunilor  urmărite  la  plângerea  prealabilă;  b) produce efecte in rem;  c)  face  ca  perioada  de  timp  cât  a  operat  să  nu  se  ia  în  calcul  pentru stabilirea termenului prescripţiei speciale.  148. Termenul de prescripţie a răspunderii penale:  a)  nu  poate  fi  suspendat  în  cazul  infracţiunilor  comise  de  persoane juridice;  b) poate fi suspendat şi în cazul persoanelor juridice;  c) nu curge pe perioada cât judecata cauzei a fost suspendată  pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.  149. Pe durata termenului de prescripţie a executării pedepsei  închisorii:  a) nu se pot executa pedepsele accesorii;  b) nu se execută nicio pedeapsă complementară;  c) poate interveni amnistia.  150. Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei in‐ tervine în cazul:  a) săvârşirii din nou a unei infracţiuni;  b) comunicării mandatului de executare;  c) amânarea executării pedepsei. 

154    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

151.  Prescripţia  înlătură  răspunderea  penală  dacă  termenul  de  prescripţie  prevăzut  de  lege  este  depăşit,  oricâte  întreruperi  ar interveni, astfel:  a) încă odată;  b) cu o jumătate;  c) cu două treimi.    152.  În  cazul  infracţiunilor  la  plângere  prealabilă,  plângerea  poate fi introdusă:  a) de soţ pentru soţie;  b de persoana juridică pentru angajatul său;  c) de tutore pentru cel aflat sub tutelă.    153. Împăcarea părţilor:  a) poate interveni numai pentru infracţiunile pentru care acţiu‐ nea se pune în mişcare la plângerea prealabilă;  b) nu poate interveni în niciun caz dacă acţiunea a fost pusă în  mişcare din oficiu;  c) poate avea loc prin înscris autentic.    154. Dacă o persoană juridică a comis o infracţiune de abuz de  încredere, împăcarea acesteia cu partea vătămată:  a) nu înlătură răspunderea penală;  b) înlătură răspunderea penală chiar dacă împăcarea are loc cu  persoana desemnată să reprezinte persoana juridică;  c) poate produce efecte numai dacă este confirmată de aduna‐ rea generală.    155. Graţierea:  a) individuală poate fi dispusă cu privire la persoanele juridice;  b) colectivă nu poate fi dispusă de Preşedintele României;  c) are efecte şi asupra pedepselor complementare.    156. Graţierea individuală:  a) este necondiţionată;  b) are efecte asupra măsurilor de siguranţă;  c) are efecte asupra măsurilor educative.   

Drept penal. Partea generală   

155 

157. Graţiere individuală:  a) este postcondamnatorie;  b) poate fi antecondamnatorie;  c) are efecte asupra laturii civile a procesului penal.    158. Dacă o infracţiune intenţionată este săvârşită atât în ter‐ menul de graţiere, cât şi în cel al suspendării condiţionate a exe‐ cutării pedepsei:  a) se revocă mai întâi suspendarea condiţionată, apoi graţierea;  b)  se  revocă  mai  întâi  graţierea  şi  apoi  suspendarea  condiţio‐ nată;  c) atât suspendarea cât şi graţierea se revocă în acelaşi timp.    159. Reabilitarea:  a)  nu  produce  efecte  retroactive  cu  privire  la  condamnările  pronunţate în străinătate;  b) produce efecte retroactiv;  c) se poate constata cu privire la toate condamnările pe care le‐ a suferit o persoană.    160. Pe durata termenului de reabilitare:  a) nu se pot executa pedepse accesorii;  b) poate fi pusă în executare pedeapsa complementară a inter‐ zicerii unor drepturi;  c)  poate  interveni  graţierea  postcondamnatorie  cu  privire  la  pedeapsa aplicată.    161. Reabilitarea de drept:  a) operează în cazul persoanelor juridice;  b)  intervine  în  cazul  condamnării  unei  persoane  fizice  la  pe‐ deapsa închisorii de 2 ani;  c) intervine în termen de 3 ani de la graţierea pedepsei amenzii.    162. Reabilitarea judecătorească:  a) nu operează în cazul când persoana a fost condamnată la pe‐ deapsa detenţiunii pe viaţă;  b)  nu  se  poate  dispune  când  condamnatului  i  s‐a  aplicat  pe‐ deapsa cu executarea la locul de muncă; 

156    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c)  nu  poate  fi  dispusă  în  cazul  pedepselor  a  căror  executare  a  fost suspendată.    163. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă:  a) este prevăzută obligatoriu alternativ cu pedeapsa închisorii;  b) poate fi prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii;  c) nu poate fi aplicată inculpatului cu vârsta de 60 de ani.    164.  În  cazul  condamnării  unei  persoane  la  pedeapsa  deten‐ ţiunii pe viaţă:  a)  nu  se  poate  aplica  pedeapsa  complementară  a  interzicerii  unor drepturi;  b) nu se pot aplica pedepse accesorii;  c) se poate dispune liberarea condiţionată.    165. Pe durata liberării condiţionate, condamnatul:  a) nu are obligaţia de a respecta pedepsele accesorii;  b) trebuie să respecte obligaţiile civile impuse prin hotărârea de  condamnare;  c) trebuie să respecte măsura de siguranţă a interzicerii de a se  afla în anumite localităţi.    166.  În  cazul  în  care  se  dispune  revocarea  liberării  condiţio‐ nate, pedeapsa pentru noua infracţiune:  a) se va stabili după regulile concursului de infracţiuni;  b) se va stabili după regulile recidivei postcondamnatorie;  c) nu poate fi suspendată condiţionat.    167. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi:  a)  se  aplică  obligatoriu  când  pedeapsa  stabilită  este  mai  mare  de 2 ani;  b) poate fi aplicată inculpatului major pentru o faptă din timpul  minorităţii;  c) poate fi aplicată unor inculpaţi cetăţeni străini.    168. Degradarea militară:  a)  se  aplică  obligatoriu  când  pedeapsa  principală  stabilită  este  închisoarea de 10 ani; 

Drept penal. Partea generală   

157 

b)  poate  fi  aplicată  direct  pe  lângă  pedeapsa  rezultantă  de  20  ani închisoare;  c)  operează  imediat  după  rămânerea  definitivă  a  hotărârii  de  condamnare.    169.  Dacă  o  persoană  juridică  nu  execută  cu  rea‐credinţă  pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare:  a) se poate dispune suspendarea activităţii;  b) este obligatorie dispunerea suspendării activităţii;  c) nu poate fi dispusă dizolvarea.    170. Persoanei juridice:  a) nu i se pot aplica pedepse accesorii;  b) nu i se pot aplica măsuri de siguranţă;  c)  i  se  poate  aplica  pedeapsa  interzicerii  de  a  participa  la  pro‐ cedurile de achiziţii publice.    171. Pedeapsa accesorie:  a) poate avea o durată mai mare decât pedeapsa principală;  b) nu poate avea o durată mai mare decât pedeapsa principală;  c)  are  întotdeauna  aceeaşi  durată  ca  şi  pedeapsa  închisorii  pe  lângă care se aplică.    172. Criteriile de individualizare judiciară a pedepselor ce pot  fi aplicate persoanei juridice:  a)  sunt  aceleaşi  cu  cele  prevăzute  de  lege  pentru  persoana  fizică;  b)  spre  deosebire  de  cele  prevăzute  de  lege  pentru  persoana  fizică, nu cuprind persoana infractorului;  c)  spre  deosebire  de  cele  prevăzute  de  lege  pentru  persoana  fizică, nu cuprind gradul de pericol social al faptei.    173. Constituie circumstanţă atenuantă personală:  a) excesul scuzabil;  b) excesul justificat;  c) beţia voluntară completă.   

158    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

174. Depăşirea limitelor stării de necesitate constituie circum‐ stanţă atenuantă dacă:  a) făptuitorul a acţionat cu intenţie sau din culpă cu prevedere,  dându‐şi seama că pricinuieşte vădit mai grave;  b) dacă a acţionat din culpă, fără prevedere;  c) dacă a acţionat cu praeterintenţie.    175.  Pentru  a  se  reţine  circumstanţele  atenuante  ale  provo‐ cării, este necesar ca actul de provocare:  a) să fie îndreptat împotriva făptuitorului;  b) să nu fie imputabil făptuitorului;  c) să fie iminent.    176. Provocarea:  a) nu poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă în cazul fap‐ telor comise de o persoană juridică;  b)  poate  atenua  răspunderea  persoanelor  fizice  şi  a  celor  juri‐ dice;  c)  produce  efecte  atenuante  mai  mari  decât  circumstanţele  atenuante juridice.    177.  Pentru  a  se  reţine  circumstanţa  atenuantă  a  provocării,  riposta la actul de provocare:  a) trebuie săvârşită numai cu intenţie;  b) poate fi săvârşită din culpă;  c) poate fi ulterioară provocării.    178. Provocarea:  a) poate fi reţinută alături de excesul scuzabil;  b) poate fi reţinută alături de excesul justificat;  c) nu înlătură răspunderea civilă.    179.  Circumstanţa  agravantă  a  săvârşirii  faptei  de  către  trei  sau mai multe persoane poate fi reţinută în cazul:  a)  săvârşirea  unei  infracţiuni  din  culpă  de  către  trei  subiecţi  activi;  b) infracţiunii de furt calificat; 

Drept penal. Partea generală   

159 

c)  în  care  un  major  săvârşeşte  infracţiunea  de  distrugere  su‐ premă cu doi minori de 12 ani.    180.  Circumstanţă  agravantă  a  săvârşirii  faptei  de  către  trei  sau mai multe persoane:  a) nu poate fi reţinută în cazul pluralităţii naturale;  b)  poate  fi  reţinută  atât  în  cazul  persoanelor  fizice,  cât  şi  al  celor juridice;  c)  este  o  circumstanţă  care  se  răsfrânge  şi  asupra  celorlalte  participanţi  dacă  au  ştiut  că  participă  la  o  faptă  săvârşită  de  trei  sau mai multe persoane, chiar dacă nu au fost la locul faptei.    181. Circumstanţele agravante nu au efect asupra:  a) pedepselor complementare;  b) pedepselor accesorii;  c) măsurilor de siguranţă.    182. Se poate dispune suspendarea condiţionată a executării  pedepsei:  a) amenzii, indiferent de cuantum, aplicată persoanei fizice;  b) amenzii, indiferent de cuantum, aplicată persoanei juridice;  c) internării într‐un centru de reeducare.    183.  Suspendarea  condiţionată  a  executării  pedepsei  princi‐ pale atrage totodată şi suspendarea:  a) de drept a măsurilor de siguranţă;  b) executării pedepselor accesorii;  c) pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege.    184.  Pe  parcursul  termenului  de  încercare  a  suspendării  sub  supraveghere, instanţa de judecată poate dispune respectarea de  către condamnat a uneia dintre următoarele obligaţii:  a) să urmeze un curs de calificare;  b)  să  comunice  informaţii  de  natură  a  putea  fi  controlate  mijloacele sale de existenţă;  c) să se prezinte la serviciul de probaţiune.   

160    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

185. Dacă instanţa dispune anularea suspendării sub suprave‐ ghere a executării, pedeapsa rezultantă:  a) se execută întotdeauna în regim de detenţie;  b) poate fi executată la locul de muncă;  c) poate fi suspendată condiţionat sau sub supraveghere.    186.  Pentru  a  se  dispune  executarea  pedepsei  la  locul  de  muncă, este necesar:  a)  acordul  scris  şi  prealabil  al  unităţii  în  care  urmează  a  se  executa pedeapsa;  b) pedeapsa aplicată să nu fie mai mare de 6 ani;  c) inculpatul să nu fie recidivist.    187. În cazul săvârşirii de către un minor a trei infracţiuni con‐ curente, se poate dispune:  a) aplicarea unei singure măsuri educative;  b) stabilirea a trei măsuri educative;  c) luarea unei măsuri de siguranţă.    188. Infractorului minor (15 ani) nu îi poate fi aplicată:  a) o măsură de siguranţă;  b) o pedeapsă cu închisoarea;  c) o pedeapsă complementară.    189.  Dacă  minorul  (16  ani)  comite  cu  intenţie  o  infracţiune  după  ce  a  executat  integral  o  pedeapsă  cu  închisoarea  stabilită  pentru o altă infracţiune comisă anterior, nu i se poate aplica:  a) o măsură educativă;  b) suspendarea condiţionată a executării pedepsei;  c) o măsură de siguranţă.    190.  Libertatea  supravegheată  nu  poate  fi  aplicată  infracto‐ rului minor:  a) cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani;  b) care a împlinit vârsta de 17 ani;  c) sub 16 ani.     

Drept penal. Partea generală   

161 

191. Internarea într‐un centru de reeducare:  a) nu se poate dispune dacă minorul a împlinit vârsta de 17 ani;  b) nu poate fi revocată înainte de împlinirea vârstei de 18 ani;  c)  nu  se  poate  dispune  alături  de  sancţiunea  amenzii adminis‐ trative.    192.  În  ipoteza  săvârşirii  de  către  un  minor  (16  ani)  a  patru  infracţiuni concurente, instanţa:  a)  trebuie  să  stabilească  fie  numai  pedepse,  fie  numai  măsuri  educative;  b) poate să stabilească atât pedepse, cât şi măsuri educative;  c) poate aplica o pedeapsă mai mare de 20 ani.    193.  Dacă  se  dispune  liberarea  condiţionată  a  minorului  din  executarea pedepsei închisorii, instanţa:  a)  trebuie  să  impună  minorului  să  nu  frecventeze  anumite  lo‐ curi stabilite;  b) poate impune minorului să urmeze un curs de învăţământ;  c)  poate  impune  minorului  să  nu  intre  în  legătură  cu  anumite  persoane.    194. În cazul în care faţă de un infractor a fost luată măsura de  siguranţă a obligării la tratament medical, instanţa:  a)  nu  poate  dispune  revocarea  mai  devreme  de  un  an  de  la  data punerii în executare;  b) poate înlocui măsura cu internarea medicală în chiar primul  an de la luarea acesteia;  c) trebuie să stabilească durata determinată a acestei măsuri.    195. Internarea medicală:  a) se dispune numai pe durată determinată;  b) nu poate fi dispusă dacă fapta nu este infracţiune;  c) nu poate fi aplicată alături de obligarea la tratament medical.    196. Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii  nu poate fi dispusă:  a) alături de pedeapsa complementară a interzicerii de a ocupa  o funcţie sau de a exercita o profesie; 

162    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) pe o perioadă mai mare de un an;  c) dacă fapta nu este infracţiune.    197. Măsura de siguranţă a expulzării:  a) are caracter personal;  b) poate fi dispusă dacă fapta nu este infracţiune;  c) nu poate fi revocată.    198. Pentru a se dispune măsura confiscării speciale:  a) bunul trebuie să fie în posesia infractorului;  b) fapta trebuie să fie infracţiune;  c) trebuie avută în vedere situaţia financiară a infractorului.    199.  În  situaţia  în  care  bunul  produs  prin  infracţiune  este  înstrăinat, se va dispune confiscarea când:  a) dobânditorul este de rea‐credinţă;  b) dobânditorul este de bună‐credinţă, dar a fost  în eroare cu  privire la situaţia bunului;  c) dobânditorul este de bună‐credinţă, dar a dobândit bunul cu  titlu oneros.    200. În cazul în care infractorul a înstrăinat bunurile produse  în scopul săvârşirii unei infracţiuni:  a) se va dispune confiscarea lor în natură;  b) poate fi dispusă confiscarea prin echivalent;  c)  nu  se  poate  dispune  confiscarea  lor  de  la  terţul  dobânditor  de bună‐credinţă.    201. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în locuinţa  familiei:  a) se poate dispune alături de o sancţiune administrativă;  b)  operează  din  momentul  în  care  se  dispune  liberarea  condi‐ ţionată;  c) poate fi dispusă pe o durata de cel puţin 2 ani.         

Drept penal. Partea generală   

163 

202. Confiscarea extinsă se poate dispune:  a) numai când fapta comisă este infracţiune;  b)  chiar  dacă  inculpatul  este  iresponsabil  la  momentul  pro‐ nunţării hotărârii;  c) în cazul în care a intervenit prescripţia răspunderii penale.    203. În cazul confiscării extinse:  a) nu se poate dispune confiscarea prin echivalent;  b) pot fi confiscate şi bunurile obţinute din folosirea bunurilor  supuse confiscării;  c)  valoarea  bunurilor  confiscate  poate  depăşi  valoarea  bunu‐ rilor care au fost dobândite ilicit de persoana condamnată. 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20 

c)  a)  c)  b)  b)  c)  b)  a)  c)  b)  b)  b)  b)  a)  a)  a)  c)  a)  c)  a) 

21  22  23  24  25  26  27  28  29  30  31  32  33  34  35  36  37  38  39  40 

c)  a)  c)  a)  a)  b)  b)  b)  c)  a)  b)  a)  b)  a)  a)  c)  a)  c)  b)  a) 

41  42  43  44  45  46  47  48  49  50  51  52  53  54  55  56  57  58  59  60 

b)  a)  b)  b)  a)  c)  c)  a)  b)  a)  a)  c)  c)  a)  b)  c)  a)  a)  a)  c) 

61  62  63  64  65  66  67  68  69  70  71  72  73  74  75  76  77  78  79  80 

a)  b)  c)  a)  b)  c)  a)  a)  b)  a)  c)  c)  a)  a)  c)  c)  b)  a)  a)  c) 

164    

81  82  83  84  85  86  87  88  89  90  91  92  93  94  95  96  97  98  99  100  101  102  103  104  105  106  107  108  109  110  111 

 

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

a)  b)  c)  c)  c)  c)  b)  b)  c)  a)  c)  a)  a)  b)  a)  c)  b)  b)  c)  a)  c)  a)  a)  b)  b)  a)  c)  a)  c)  a)  c) 

112  113  114  115  116  117  118  119  120  121  122  123  124  125  126  127  128  129  130  131  132  133  134  135  136  137  138  139  140  141  142 

c)  c)  a)  b)  a)  c)  a)  c)  b)  c)  b)  b)  a)  b)  c)  c)  c)  c)  b)  b)  b)  c)  c)  a)  b)  c)  c)  c)  c)  a)  a) 

143  144  145  146  147  148  149  150  151  152  153  154  155  156  157  158  159  160  161  162  163  164  165  166  167  168  169  170  171  172  173 

c)  c)  b)  a)  c)  a)  c)  a)  b)  c)  c)  b)  b)  a)  a)  b)  c)  a)  b)  c)  c)  c)  c)  c)  c)  c)  b)  a)  a)  b)  a) 

174  175  176  177  178  179  180  181  182  183  184  185  186  187  188  189  190  191  192  193  194  195  196  197  198  199  200  201  202  203 

a)  b)  a)  c)  c)  c)  c)  a)  a)  c)  a)  c)  a)  a)  c)  b)  b)  c)  b)  c)  b)  c)  b)  a)  b)  a)  b)  b)  a)  b) 

Drept penal. Partea generală   

165 

3. Bibliografie selectivă  Bulai, B., Bulai, B.N., Manual de drept penal, partea generală,  Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;  Ciobanu,  M.,  Teste  grilă  pentru  admitere  în  magistratură,   Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;  Mitrache, C., Mitrache, C., Drept penal român, partea generală,  Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;  Răducan, G., Voineag, M., Niţă, C.M., Mihai, A.M., Teste grilă  pentru concursuri şi examene, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;  Streteanu, Fl., Tratat de drept penal, partea generală, Ed. C.H.  Beck, Bucureşti, 2008;  Udroiu,  M.,  Drept  penal  şi  procedură  penală,  teste  grilă,   Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.   

Secţiunea a 2‐a.  DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ  Anul III de studiu  1. Teste grilă  1. Infracţiunea de act sexual cu un minor (art. 198 C. pen.):  a) are varianta mai gravă dacă minorul are vârsta între 15 şi 18  ani  şi  făptuitorul  a  folosit  calitatea  sa  pentru  a‐l  determina  pe  minor să participe la un act sexual cu el;  b)  cunoaşte  o  variantă  asimilată  dacă  minorul  are  vârsta  între  15 şi 18 ani şi făptuitorul a folosit calitatea sa pentru a‐l determina  pe minor să participe la un act sexual cu el;   c) nu este susceptibilă de acte preparatorii.    2. Omorul săvârşit cu premeditare [art. 175 lit. a) C. pen.]:  a) implică o simplă chibzuire anterioară asupra faptei;  b)  implică  exteriorizarea  rezoluţiei  infracţionale  prin  acte  de  pregătire a infracţiunii;  c) implică existenţa unui interval de timp între luarea hotărârii  de a comite infracţiunea şi săvârşirea acesteia, chiar dacă făptuito‐ rul nu a chibzuit asupra faptei şi nu a pregătit‐o.    3. Omorul săvârşit din interes material [art. 175 lit. b) C. pen.]:  a) nu se poate reţine din cauza erorii asupra identităţii persoa‐ nei (error in personam);  b) se poate reţine şi în cazul devierii acţiunii (aberratio ictus);  c) nu se poate reţine când făptuitorul urmăreşte obţinerea unei  sume de bani.         

Drept penal. Partea specială   

167 

4. Prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii cu privire  la  problema  dacă  sunt  aplicabile  dispoziţiile  de  agravare  ale   art. 75 alin. (1) lit. b) teza a II‐a C. pen., referitoare la săvârşirea  infracţiunii  „prin  violenţe  asupra  membrilor  familiei”,  în  cazul  infracţiunii de omor calificat prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. c)  C. pen. (omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate),  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că:  a) nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.;   b)  sunt  aplicabile  dispoziţiile  art.  75  alin.  (1)  lit.  b)  C.  pen.  în  toate cazurile;   c)  pot  fi  aplicabile  dispoziţiile  art.  75  alin.  (1)  lit.  b)  C.  pen.,  în  funcţie de aprecierea instanţei de judecată.    5. Se poate reţine infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192  C. pen.):  a)  atunci  când  proprietarul  imobilului  a  pătruns  în  locuinţa  chiriaşului său, fără acordul acestuia;  b)  atunci  când  făptuitorul  a  pătruns  în  holul  scării  blocului  în  care  locuia  şi  partea  vătămată,  chiar  dacă  acesta  reprezenta  un  spaţiu comun al imobilului;  c) atunci când tutorele pătrunde în casa unde locuiesc minorul  şi mama sa.     6.  Subiectul  activ  al  infracţiunii  de  act  sexual  cu  un  minor   (art. 198 C. pen.):  a) nu este calificat, la varianta tip;  b) poate fi numai un bărbat;  c) nu poate fi un tutore sau un curator al minorului.    7. Lovirea repetată a victimei cu pumnii şi picioarele în zonele  vitale,  cu  intensitate  deosebită,  producându‐i  leziuni  grave  care   i‐au cauzat moartea, caracterizează:  a)  intenţia  de  a  ucide,  specifică  infracţiunii  de  omor  (art.  174   C. pen.);  b)  praeterintenţia,  specifică  infracţiunii  de  loviri  sau  vătămări  cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.);  c)  culpa,  specifică  infracţiunii  de  vătămare  corporală  din  culpă  (art. 184 C. pen.). 

168    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

8. Infracţiunea de distrugere (art. 217 C. pen.):  a) în varianta tip, poate fi săvârşită de orice persoană, inclusiv  proprietarul bunului distrus;  b)  are  ca  obiect  material  numai  un  bun  mobil  care  face  parte  din patrimoniul privat sau public;  c) poate avea ca obiect material un bun abandonat.    9. La infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte  (art. 183 C. pen.):  a) nu există obiect material;  b) subiectul activ nu este calificat;  c) elementul material se realizează numai prin acţiune.    10. Uciderea fratelui mamei reprezintă infracţiunea de:  a) omor;  b) omor calificat;  c) omor deosebit de grav.    11. Obiectul material al infracţiunii de uz de fals poate fi:  a) doar un înscris oficial;  b) doar un înscris sub semnătură privată;  c) un înscris oficial sau un înscris sub semnătură privată.    12. Care va fi încadrarea juridică, în cazul în care făptuitorul a  încuiat  şi  abandonat  victima  într‐o  cameră  frigorifică,  cu  scopul  de a o împiedica să participe la o întâlnire, iar victima a decedat?  a) lipsire de libertate urmată de moartea victimei;  b) ucidere din culpă;  c) omor în concurs cu lipsire de libertate.    13. Conform legislaţiei române, suprimarea vieţii unui bolnav  aflat în fază terminală, la rugămintea acestuia (eutanasia):  a) nu reprezintă infracţiune;  b) reprezintă infracţiunea de omor;  c) nu reprezintă infracţiune, dacă a fost în prealabil aprobată de  organele abilitate.   

Drept penal. Partea specială   

169 

14.  Omorul  săvârşit  asupra  soţului  sau  unei  rude  apropiate  [art. 175 lit. c) C. pen.] nu se poate reţine atunci când:  a) victima este fiul fratelui tatălui făptuitorului;  b) victima este soţia fratelui tatălui făptuitorului;  c)  făptuitorul  era  despărţit  în  fapt  de  soţia  sa  (victima)  care  locuia în altă localitate.    15. Omorul (art. 174 C. pen.) reprezintă uciderea unei persoa‐ ne săvârşită cu:  a) orice formă de vinovăţie;  b) intenţie directă sau indirectă;  c) intenţie sau praeterintentie.     16. Omorul comis pentru săvârşirea unei tâlhării reprezintă:  a) omor calificat;  b) omor deosebit de grav;  c) concurs de infracţiuni între omor calificat şi tâlhărie.    17. Omorul cu premeditare [art. 175 lit. a) C. pen.]:  a) se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, fiind un element  circumstanţial real;  b) implică curgerea unei perioade de timp de la luarea hotărârii  infracţionale şi până la comiterea omorului, chiar dacă făptuitorul  nu a chibzuit asupra faptei;  c) presupune luarea hotărârii infracţionale şi exteriorizarea aces‐ teia fie şi numai într‐un singur act de pregătire materială sau morală.    18. La infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192 C. pen.):  a) actele pregătitoare nu sunt incriminate;  b) tentativa este incriminată;  c) nu are obiect material.    19. Relativ la infracţiunea de omor (art. 174 C. pen.):  a) eroarea asupra persoanei victimei înlătură răspunderea penală;  b)  mobilul  constituie  o  cerinţă  pentru  existenţa  laturii  subiec‐ tive a infracţiunii;  c) actele preparatorii se sancţionează. 

170    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

20.  Raportul  sexual  cu  o  persoană  de  sex  diferit,  care  este  frate,  prin  constrângerea  acestuia  sau  profitând  de  imposibilita‐ tea lui de a se apăra, constituie:  a) infracţiunea de viol (art. 197 C. pen.);  b) infracţiunea de incest (art. 203 C. pen.);  c)  concurs  ideal  între  infracţiunea  de  viol  şi  infracţiunea  de  incest.    21. Omorul săvârşit prin cruzimi reprezintă:  a)  omor  calificat  (art.  175  C.  pen.)  cu  reţinerea  circumstanţei  agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen. (săvârşirea infracţiunii  prin acte de cruzime);  b) omor deosebit de grav (art. 176 C. pen.);  c) omor (art. 174 C. pen.), cu reţinerea circumstanţei agravante  prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen. (săvârşirea infracţiunii prin acte  de cruzime).    22. Infracţiunea de abandon de familie, în varianta prevăzută  la art. 305 alin. (1) lit. c) C. pen. (neplata cu rea‐credinţă, timp de  2 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească):  a) este o infracţiune comisivă;  b) se epuizează fie în momentul în care se face plata voluntară  a  pensiei,  fie  în  momentul  pronunţării  unei  hotărâri  de  condam‐ nare a inculpatului;  c)  se  epuizează  la  momentul  expirării  termenului  pentru  plata  pensiei în condiţiile în care obligaţia nu a fost îndeplinită.    23. Expresia „în timpul nopţii” care se regăseşte în conţinutul  legal al infracţiunii de furt calificat [art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.]  reprezintă:  a) momentul când soarele apune;   b)  intervalul  de  timp  de  când  întunericul  s‐a  substituit  luminii  până când lumina va lua locul întunericului;  c) circumstanţă personală.    24. Ameninţarea executorului judecătoresc cu prilejul punerii în  executare a unei hotărâri judecătoreşti constituie infracţiunea de:  a) ultraj (art. 239 C. pen.); 

Drept penal. Partea specială   

171 

b)  ameninţare  în  concurs  cu  infracţiunea  de  ultraj  (art.  193  şi  art. 239 C. pen.);  c) nerespectare a hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C. pen.).    25. Infracţiunea de „represiune nedreaptă” (art. 268 C. pen.):  a) se poate săvârşi numai prin dispunerea arestării sau condam‐ narea unei persoane ştiută ca fiind nevinovată;  b) poate avea ca subiect activ numai un magistrat;  c) are un subiect pasiv adiacent circumstanţiat.    26.  Fapta  de  distrugere,  degradare  sau  aducere  în  stare  de  neîntrebuinţare  a  unui  bun  aparţinând  făptuitorului  prin  incen‐ diere, explozie ori prin alte asemenea mijloace, rezultând pericol  public:  a)  reprezintă  o  variantă  atenuată  a  infracţiunii  de  distrugere  (art. 217 C. pen.);  b)  reprezintă  o  variantă  agravată  a  infracţiunii  de  distrugere  (art. 217 C. pen.);  c) constituie infracţiunea de distrugere calificată (art. 218 C. pen.).    27. Infracţiunea de favorizare a infractorului:  a) se poate săvârşi doar prin acţiune;  b)  nu  se  reţine  dacă  cel  favorizat  beneficiază  de  o  cauză  de  nepedepsire;  c) poate fi reţinută în concurs real cu infracţiunea de mărturie  mincinoasă comisă în legătură cu aceeaşi infracţiune principală.    28.  Un  funcţionar  care  a  contribuit  prin  acte  nemijlocite  la  însuşirea unor bunuri ale unei unităţi private, fără a fi însărcinat  cu  administrarea  acestora,  alături  de  un  funcţionar  care  are  o  asemenea însărcinare:  a) este coautor la infracţiunea de delapidare (art. 2151 C. pen.);  b) este complice la infracţiunea de delapidare (art. 2151 C. pen.);  c)  nu  se  pedepseşte  dacă  ajută  la  prinderea  autorului  infrac‐ ţiunii de delapidare (art. 2151 C. pen.).     

172    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

29.  Infracţiunea  de  falsificare  de  monede  sau  alte  valori   (art. 282 C. pen.) se poate realiza:  a) doar prin contrafacere (confecţionarea prin imitarea de mo‐ nede sau valori);  b) doar prin alterare (modificarea conţinutului sau formei unor  monede sau valori adevărate);  c) fie prin contrafacere, fie prin alterare.    30. Infracţiunea de abuz de încredere (art. 213 C. pen.):  a) nu are obiect material;  b) nu este susceptibilă de a fi săvârşită în forma tentativei;  c)  este  o  infracţiune  intenţionată  şi  susceptibilă  de  repetabili‐ tate.    31. Infracţiunea de gestiune frauduloasă (art. 214 C. pen.):  a)  prezintă  o  variantă  agravată  în  ipoteza  în  care  fapta  a  fost  săvârşită în scopul de a dobândi un folos material;  b) poate fi săvârşită numai prin inacţiune;  c) este întotdeauna o infracţiune continuată.    32.  Situaţia  premisă  în  cazul  infracţiunii  de  evadare  (art.  269  C. pen.) constă în:  a) existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare;  b) existenţa stării legale de reţinere sau deţinere;  c) existenţa unui mandat de executare a pedepsei.    33.  Fapta  de  distrugere,  degradare  sau  aducere  în  stare  de  neîntrebuinţare  a  unui  bun  aparţinând  făptuitorului  prin  incen‐ diere, explozie ori prin alte asemenea mijloace, având consecinţe  deosebit de grave:  a)  reprezintă  infracţiunea  de  distrugere  calificată  (art.  218   C. pen.);  b)  reprezintă  o  variantă  agravată  a  infracţiunii  de  distrugere  (art. 217 C. pen.);  c) reprezintă varianta cea mai gravă a infracţiunii de distrugere  calificată (art. 218 C. pen.).     

Drept penal. Partea specială   

173 

34. Nu se poate reţine coautoratul în cazul săvârşirii infracţiunii:  a)  de  violare  de  domiciliu  în  forma  de  bază  [art.  192  alin.  (1)   C. pen.];  b) de fals material în înscrisuri oficiale, comisă prin contrafacere;  c) de furt calificat (art. 209 C. pen).    35. Înlesnirea valorificării unui bun de către soţ, cunoscând că  bunul  provine  din  săvârşirea  unei  fapte  prevăzute  de  legea  penală,  în  baza  unei  înţelegeri  ulterioare  săvârşirii  faptei,  dacă  prin aceasta s‐a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a  unui folos material:  a)  constituie  infracţiunea  de  tăinuire  (art.  221  C.  pen.)  şi  se  pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din  care provine bunul;  b) constituie infracţiunea de înşelăciune (art. 215 C. pen.);  c) nu se pedepseşte.    36.  Infracţiunea  de  nerespectare  a  hotărârilor  judecătoreşti  (art. 271 C. pen.) presupune:  a) sustragerea de la executarea unei pedepse;  b) sustragerea de la executarea unei măsuri de siguranţă;  c) sustragerea de la executarea unei măsuri educative.    37. Fapta unei persoane care contraface un cec, îl prezintă la o  a bancă şi obţine o sumă de bani reprezintă:  a)  infracţiunea  de  înşelăciune  prin  emitere  de  cecuri  fără  aco‐ perire;  b)  infracţiunea  de  falsificare  de  monedă  (art.  282  C.  pen.)  în  concurs cu infracţiunea de înşelăciune;  c)  infracţiunea  de  fals  material  în  înscrisuri  oficiale  (art.  288   C. pen.) în concurs cu infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de  mijloace frauduloase [art. 215 alin. (2) C. pen.].    38. În cazul infracţiunii de ameninţare:  a)  pluralitatea  de  subiecţi  pasivi  nu  atrage  reţinerea  unei  plu‐ ralităţi de infracţiuni; 

174    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b)  nu  prezintă  importanţă  pentru  existenţa  infracţiunii  dacă  făptuitorul  a  luat  sau  nu  hotărârea  de  a  săvârşi  infracţiunea  sau  fapta cu care se ameninţă;  c) tentativa nu este în nici un caz posibilă.  39. Se va reţine săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu:  a)  numai  dacă  locuinţa  în  care  se  pătrunde  fără  drept  este  ocupată efectiv de persoana vătămată;  b) numai dacă cererea de părăsire a locuinţei este formulată de  proprietarul locuinţei;  c) chiar dacă pătrunderea fără drept într‐o locuinţă este comisă  cu intenţie indirectă.  40. Elementul material al infracţiunii de fals material în înscri‐ suri oficiale este (art. 288 C. pen.):  a) falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia,  prin consemnarea unor fapte sau împrejurări neadevărate ori ne‐ consemnarea unor date sau împrejurări;  b) falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a  subscrierii ori prin alterarea lui în orice mod;  c)  folosirea  unui  înscris  oficial  în  vederea  producerii  de  conse‐ cinţe juridice.  41. Comiterea faptei de către o persoană care se află în stare  de ebrietate este o formă agravată expres prevăzută de lege:  a) în cazul infracţiunii de omor calificat;  b) în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă;  c) în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă.  42.  Potrivit  deciziei  pronunţate  în  recurs  în  interesul  legii,  cu  privire  la  aplicarea  dispoziţiilor  art.  176  alin.  (1)  lit.  b)  C.  pen.  (omorul săvârşit asupra a  două sau mai multe persoane), actele  de violenţă cu intenţia de a ucide, săvârşite în aceeaşi împrejura‐ re asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie:  a) atât infracţiunea de omor – simplu, calificat sau deosebit de  grav  –  comisă  asupra  unei  singure  persoane,  cat  şi  tentativa  de  omor,  după  caz,  simplu,  calificat  sau  deosebit  de  grav,  aflate  în 

Drept penal. Partea specială   

175 

concurs,  fără  aplicarea  agravantei  prevăzute  în  art.  176  alin.  (1)   lit. b) C. pen.;  b) o singură infracţiune de omor deosebit de grav, prevăzută în  art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.;  c) o singură infracţiune de omor calificat, prevăzută în art. 175  alin.  (1)  lit.  e)  C.  pen.  (omorul  săvârşit  prin  mijloace  care  pun  în  pericol viaţa mai multor persoane).  43. În cazul săvârşirii infracţiunii de luare de mită:  a) subiectul activ nemijlocit este necalificat;  b) se va confisca de la fiecare participant, prin echivalent, valoa‐ rea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârşirea infracţiunii;  c)  bunurile  care  fac  obiectul  unei  promisiuni  acceptate  vor  fi  întotdeauna confiscate.  44. Infracţiunea de pruncucidere:  a) are subiect activ unic;  b) se poate săvârşi sub forma tentativei pedepsibile în temeiul  art. 177 C. pen.;  c) se poate săvârşi în timpul sau imediat după naştere.   45.  În  cazul  infracţiunilor  contra  persoanei,  pluralitatea  su‐ biecţilor pasivi determină pluralitatea de infracţiuni, cu excepţia:  a)  omorului  deosebit  de  grav  săvârşit  asupra  a  două  sau  mai  multe persoane [art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.];  b) vătămării corporale grave ( art. 182 C. pen.);  c) infracţiunii de omor (art. 174 C. pen.).  46.  În  cazul  în  care  făptuitorul,  în  aceeaşi  împrejurare,  ucide  mai multe persoane, există:  a) atâtea infracţiuni câte victime sunt;  b) o singură infracţiune;  c) o infracţiune continuată.  47. Uciderea din culpă (art. 178 C. pen.) este o infracţiune:  a) omisivă;  b) comisivă, care se poate săvârşi doar prin acţiune;  c) comisivă, care se poate săvârşi prin acţiune, cât şi prin inac‐ ţiune. 

176    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

48.  S‐a  reţinut  că  inculpatul  a  urcat  victima  pe  fereastra  apartamentului  său,  situat  la  etajul  al  nouălea  al  unui  imobil,  obligând‐o  să  sară  de  acolo,  spunându‐i  că  în  caz  contrar  o  va  arunca el. Sub imperiul constrângerii, victima a sărit, decedând la  impactul cu solul. Fapta inculpatului constituie:  a) infracţiune de omor;  b) infracţiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii;  c) infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.     49. În cazul în care victima infracţiunii de omor este o femeie  gravidă, iar făptuitorul nu cunoştea starea de graviditate a aces‐ teia, se va reţine:  a) infracţiunea de omor simplu;  b)  infracţiune  de  omor  simplu,  calificat  sau  deosebit  de  grav,  după caz, cu excepţia circumstanţei prevăzute în art. 176 alin. (1)  lit. e) C. pen. (omorul săvârşit asupra unei femei gravide);  c)  infracţiune  de  omor  deosebit  de  grav,  săvârşit  asupra  unei  femei gravide, deoarece necunoaşterea circumstanţei nu are rele‐ vanţă.    50. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii:  a) se poate comite prin acte de lipsire de libertate în mod ilegal;  b) se poate comite prin îndemnuri şi persuasiune;  c) nu are obiect material.    51. Infracţiunea de omor:  a) este o infracţiune de rezultat;  b) se poate săvârşi doar prin acţiune;  c) nu poate avea tentativă perfectă.    52.  În  cazul  infracţiunii  de  pruncucidere,  starea  de  tulburare  pricinuită de către naştere:  a) este o circumstanţă personală;  b) este o circumstanţă reală;  c) poate fi probată prin orice mijloc de probă.        

Drept penal. Partea specială   

177 

53. Infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 180 C. pen.):  a) se pedepseşte în forma tentativei;  b) este susceptibilă de a fi realizată în forma continuată;  c) se consumă în momentul în care se creează o stare de pericol  pentru sănătatea sau integritatea fizică a persoanei.    54. Infracţiunea de omor (art. 174 C. pen.):  a) poate îmbrăca forma continuată;  b) prezintă complexitate naturală;  c) poate avea urmări praeterintenţionate.    55.  S‐a  reţinut  că  inculpatul  a  lovit  victima  aflată  în  spatele  său  cu  cotul,  din  întoarcere,  fiind  strigat  de  un  prieten  al  său.  Victima s‐a dezechilibrat şi a căzut, lovindu‐se cu capul de asfalt.  Fiind transportată la spital, cu toate eforturile medicale, a dece‐ dat după trei zile ca urmare a traumatismului suferit. În speţă s‐a  comis infracţiunea de:  a) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.);  b) omor cu intenţie indirectă (art. 175 C. pen);  c) ucidere din culpă (art. 178 C. pen).     56.  Infracţiunea  de  tortură,  art.  267  C.  pen.,  poate  intra  în  concurs ideal cu infracţiunea de:  a) lovire sau alte violenţe;  b) lipsire de libertate în mod ilegal;  c) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.    57. Mărturia mincinoasă (art. 260 C. pen.) are ca urmare:  a) crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;  b) soluţionarea injustă a unei cauze;  c) condamnarea pe nedrept a unei persoane.    58. Infracţiunea denumită „lovirile sau vătămările cauzatoare  de moarte” (art. 183 C. pen.):  a) poate fi o infracţiune progresivă;  b) este o infracţiune intenţionată;  c) nu are obiect material.   

178    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

59. Inculpata S.C. a fost ajutată de I.S., bărbatul cu care avea o  relaţie  extraconjugală,  la  uciderea  copilului  său  nou‐născut  din  căsătorie,  săvârşită  imediat  după  naştere.  S‐a  reţinut  că  mama  copilului se afla în momentul săvârşirii infracţiunii într‐o stare de  tulburare pricinuită de naştere. În sarcina bărbatului:  a)  se  poate  reţine  circumstanţa  săvârşirii  faptei  asupra  unei  rude apropiate;  b) se va reţine complicitate la săvârşirea infracţiunii de pruncuci‐ dere;  c) se va reţine complicitate la omor calificat.    60. Inculpatul G.F. a lovit‐o pe numita D.S., vizibil însărcinată,  pe fondul unei altercaţii spontane izbucnită într‐un club de noap‐ te. Ca urmare a loviturii s‐a produs avortul. Pentru vindecare au  fost necesare 60 de zile de îngrijiri medicale. În speţă se va reţine:  a) vătămare corporală (art. 181 C. pen.);  b) vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.);  c) vătămare corporală gravă în concurs cu provocarea ilegală a  avortului.    61. Nu există infracţiunea de violare de domiciliu dacă:  a)  proprietarul  imobilului  a  pătruns  în  locuinţa  chiriaşului  fără  acordul acestuia;  b) făptuitorul a pătruns doar în curtea imobilului;  c) chiriaşul a continuat să locuiască în imobilul închiriat şi după  pronunţarea unei hotărâri definitive de evacuare.    62.  Violarea  de  domiciliu  (art.  192  C.  pen.)  va  fi  reţinută  în  varianta agravată atunci când este săvârşită:  a) în timpul unei calamităţi;  b) prin folosire de calităţi mincinoase;  c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită.    63. La infracţiunea de şantaj (art. 194 C. pen.):  a) tentativa este posibilă şi se realizează atunci când subiectul  pasiv nu a cedat constrângerii şi nu s‐a lăsat şantajat;  b) tentativa nu este posibilă;  c) tentativa se pedepseşte. 

Drept penal. Partea specială   

179 

64. Fapta de lovire a victimei:  a) este incriminată atunci când se săvârşeşte din culpă, în orice  condiţii privind gravitatea rezultatului;  b)  este  incriminată  atunci  când  se  săvârşeşte  din  culpă,  dacă  numărul  zilelor  de  îngrijiri  medicale  necesare  pentru  vindecare  este de zece zile sau mai mare;  c)  este  incriminată  atunci  când  se  săvârşeşte  din  culpă,  dacă  numărul  zilelor  de  îngrijiri  medicale  necesare  pentru  vindecare  este mai mare de zece zile.    65. Uciderea din culpă în împrejurări diferite a două persoane  constituie:  a) două infracţiuni de ucidere din culpă în concurs;  b)  o  singură  infracţiune  de  ucidere  din  culpă,  în  variantă  agravată;  c) o singură infracţiune de ucidere din culpă, în variantă simplă  sau  agravată,  în  funcţie  de  circumstanţele  concrete  ale  săvârşirii  faptei.    66. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 179 C. pen.):  a) se poate comite numai prin acte de violenţă;  b) nu se poate comite prin acte de violenţă, deoarece fapta ar  constitui omor;  c)  nu  este  o  formă  a  participaţiei  penale  la  infracţiunea  de  omor.    67. Infracţiunea de „trafic de influenţă” (art. 257 C. pen.):  a) are un subiect activ circumstanţiat;   b)  se  poate  comite  şi  printr‐o  inacţiune,  respectiv  prin  neres‐ pectarea unei promisiuni;  c)  are  ca  urmare  imediată  o  stare  de  pericol  pentru  normala  evoluţie a relaţiilor de serviciu.    68.  Tentativa  la  „primirea  de  foloase  necuvenite”  (art.  256   C. pen.):  a) se pedepseşte;  b) nu este incriminată;  c) nu este posibilă. 

180    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

69.  Întreţinerea  de  acte  sexuale  de  către  o  persoană  de  sex  masculin  cu  un  minor  de  acelaşi  sex  în  vârstă  de  15  ani,  cu  acordul acestuia, contra unei sume de bani:  a) nu se pedepseşte;  b) reprezintă infracţiunea de act sexual cu un minor;  c) reprezintă infracţiunea de corupţie sexuală.    70.  Actul  sexual  cu  un  minor  în  vârstă  de  5  ani  atunci  când  acesta nu se opune reprezintă infracţiunea de:  a) act sexual cu un minor;  b) perversiune sexuală;  c) viol.    71.  Atunci  când  făptuitorul  ameninţă  victima  că  va  da  publicităţii  unele  fotografii  ale  concubinei  sale  dacă  nu  îi  dă  o  sumă de bani, poate exista infracţiunea de:  a) ameninţare;  b) şantaj;  c) nu există infracţiune.    72. Prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în  infracţiunea  de  viol  prevăzută  de  art.  197  C.  pen.,  se  înţelege,  potrivit deciziei pronunţate în recurs în interesul legii:  a)  orice  modalitate  de  obţinere  a  unei  satisfacţii  sexuale,  prin  folosirea  sexului  sau  acţionând  asupra  sexului,  între  persoane  de  sex  diferit  sau  de  acelaşi  sex,  prin  constrângere  sau  profitând  de  imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a‐şi exprima voinţa;   b) orice raport sexual consimţit;  c) orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, între  persoane  de  sex  diferit  sau  de  acelaşi  sex,  prin  constrângere  sau  profitând  de  imposibilitatea  persoanei  de  a  se  apăra  ori  de  a‐şi  exprima voinţa.    73. Prin acte de perversiune sexuală, în accepţiunea prevede‐ rilor  art.  201  C.  pen.,  se  înţelege,  potrivit  deciziei  pronunţate  în  recurs în interesul legii:  a)  orice  modalitate  de  obţinere  a  unei  satisfacţii  sexuale  care  nu constituie act sexual; 

Drept penal. Partea specială   

181 

b) acte sexuale nefireşti;  c) acte sexuale practicate în public.    74.  Dacă  făptuitorul  pătrunde  într‐o  locuinţă  în  care  locuiau  două  persoane  şi  sustrage  bunuri  aparţinând  amândurora,  încadrarea juridică va reţine:  a) două infracţiuni de furt;  b) infracţiune de furt;  c) infracţiune de furt în formă continuată.    75.  Raportul  sexual  cu  o  persoană  de  sex  diferit,  care  este  rudă  în  linie  directă  sau  frate  ori  soră,  prin  constrângerea  aces‐ teia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a‐şi  exprima  voinţa,  constituie,  potrivit  deciziei  pronunţate  în  recurs  în interesul legii:  a) atât infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.  şi alin. (2) lit. b1) din acelaşi articol (dacă victima locuieşte şi gospo‐ dăreşte  împreună  cu  făptuitorul),  cât  şi  infracţiunea  de  incest  prevăzută de art. 203 C. pen., în concurs ideal;  b)  numai  infracţiunea  complexă  de  viol,  în  care  se  absoarbe  infracţiunea de incest;  c) numai infracţiunea de incest, având caracter special în raport  cu infracţiunea de viol.    76. Infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192 C. pen.):  a)  prezintă  ca  variantă  agravată  ipoteza  în  care  fapta  este  săvârşită de o persoană înarmată;  b) prezintă ca variantă cea mai gravă situaţia în care fapta este  săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;  c) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a  persoanei vătămate.    77. Elementul material al infracţiunii de loviri sau alte violenţe  (art. 180 C. pen.) poate consta:  a) doar într‐o acţiune;  b) doar într‐o inacţiune;  c) în exercitarea de violenţe morale.   

182    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

78. La infracţiunea de viol (art. 197 C. pen.):  a) participaţia penală sub forma instigării şi a complicităţii este  posibilă întotdeauna;  b) coautoratul nu este posibil;  c) subiectul pasiv este circumstanţiat.    79.  Coautoratul  şi  complicitatea  concomitentă  nu  pot  fi  reţi‐ nute la infracţiunea de:  a) furt simplu (art. 208 C. pen.);  b) furt calificat (art. 209 C. pen.);  c) tâlhărie care are ca urmare moartea victimei.    80. Nu reprezintă agravantă a infracţiunii de tâlhărie:  a) săvârşirea faptei de către o persoană mascată, deghizată sau  travestită;  b) săvârşirea faptei asupra unui magistrat, poliţist, jandarm sau  militar;  c) săvârşirea faptei în timpul unei calamităţi.    81.  Dacă  făptuitorul  solicită  victimei  să‐i  predea  haina,  ame‐ ninţând‐o cu un cuţit şi victima se conformează, încadrarea juri‐ dică va fi:  a) şantaj (art. 194 C. pen.);  b) ameninţare (art. 193 C. pen.);  c) tâlhărie (art. 211 C. pen.).    82. Infracţiunea de viol (art. 197 C. pen.):  a)  prezintă  ca  variantă  agravată  situaţia  în  care  victima  nu  a  împlinit 15 ani;  b)  prezintă  ca  variantă  atenuată  situaţia  când  victima  este  membru de familie;  c) poate avea forma infracţiunii continue.    83. Fapta prin care s‐a produs, cu intenţie indirectă, încetarea  funcţionării unui simţ sau organ constituie:  a) vătămare corporală (art. 181 C. pen.);  b) vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.);  c) vătămare corporală din culpă (art. 184 C. pen.). 

Drept penal. Partea specială   

183 

84. Nu constituie infracţiunea de dare de mită:  a) dacă mituitorul, în momentul săvârşirii faptei, se afla în stare  de beţie accidentală completă;  b)  când  mituitorul  a  denunţat  autorităţii  fapta  mai  înainte  ca  organele de urmărire penală să fi fost sesizate pentru acea infrac‐ ţiune;  c) doar când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de  către cel care a luat mita.    85.  Subiectul  activ  al  infracţiunii  de  luare  de  mită  în  formă  calificată poate fi:  a) un funcţionar cu atribuţii ce implică exercitarea autorităţii de  stat;  b) un funcţionar cu atribuţii de control;  c) un funcţionar cu atribuţii de conducere.    86. Subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă poate fi:  a) numai un funcţionar ce are influenţă asupra altuia;  b) orice persoană care lasă să se creadă că are influenţă asupra  unui funcţionar;  c) numai un funcţionar cu atribuţii de control.    87. Denunţarea calomnioasă se poate realiza prin:  a) învinuire mincinoasă prin denunţ sau plângere;  b) ticluirea de probe mincinoase în vederea apărării;  c) propunerea de probe în acuzare.    88.  Declararea  de  către  denunţătorul  calomnios,  mai  înainte  de  punerea  în  mişcare  a  acţiunii  penale,  că  denunţul,  plângerea  sau probele sunt false reprezintă:  a) cauză de impunitate;  b) cauză de înlăturare a răspunderii penale;  c)  cauză  de  aplicare  legală  obligatorie  a  circumstanţelor  ate‐ nuante.     

184    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

89. Pentru a beneficia de circumstanţe atenuante legale obli‐ gatorii, cel care a făcut un denunţ mincinos trebuie să declare că  acesta este mincinos:  a) mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale;  b) mai înainte de trimiterea în judecată;  c) mai înainte de pronunţarea hotărârii în primă instanţă.    90. În cazul infracţiunii de încercare de a determina mărturia  mincinoasă, prevăzută la art. 260 C. pen.:  a) fapta se realizează prin constrângere;  b) nu este susceptibilă de a fi săvârşită în formă continuată;  c) s‐a reuşit determinarea de a mărturisi fals.    91.  Supunerea  unei  persoane  la  executarea  unei  măsuri  de  siguranţă  sau  educative,  în  alt  mod  decât  cel  prevăzut  prin  dis‐ poziţiile legale, constituie:  a) supunerea la rele tratamente;  b) represiune nedreaptă;  c) arestare nelegală şi cercetare abuzivă.    92.  În  cazul  „denunţării  calomnioase”  (art.  259  C.  pen.),  învi‐ nuirea mincinoasă:  a)  se  poate  referi  la  o  faptă  care  ar  expune  persoana  la  o  sancţiune disciplinară;  b) se poate referi la săvârşirea unei contravenţii;  c) se poate referi doar la săvârşirea unei infracţiuni.    93.  Primirea  de  către  un  funcţionar  de  bani  ori  alte  foloase,  după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era  obligat în temeiul acesteia, constituie:  a) luare de mită;  b) trafic de influenţă;  c) primirea de foloase necuvenite.    94. Inculpatul S.T., maistru într‐o societate comercială, a cerut  şi a primit lunar, pe baza unei înţelegeri, diferite sume de bani de  la  muncitorii  din  subordine.  Aceste  sume  reprezentau  10%  din  veniturile realizate de muncitori şi au fost folosite pentru procu‐

Drept penal. Partea specială   

185 

rarea  unor  cadouri  oferite  persoanelor  din  afara  instituţiei  în  scopul aprovizionării cu materii prime şi materiale indispensabile  desfăşurării  normale  a  activităţii  în  cooperativă.  Fapta  comisă  constituie:  a) luare de mită;  b)  abuz  în  serviciu  contra  intereselor  persoanelor  (art.  246   C. pen.).  c) primire de foloase necuvenite.    95.  Primarul  unei  comune  a  pretins  de  la  un  localnic  o  sumă  de bani în scopul efectuării unor menţiuni în favoarea acestuia în  registrul agricol. Fapta constituie:  a) luare de mită (art. 254 C. pen.);  b) înşelăciune [art. 215 alin. (1) C. pen.], întrucât, în calitate de  primar,  inculpatul  nu  avea  ca  atribuţie  de  serviciu  efectuarea  de  menţiuni în registrul agricol;  c)  abuz  în  serviciu  contra  intereselor  persoanelor  (art.  246   C. pen.).    96. Infracţiunea de mărturie mincinoasă:  a) are obiect material;  b)  poate  fi  săvârşită  într‐o  cauză  penală  în  care  se  ascultă  martori;  c) se poate săvârşi doar cu intenţie directă.    97.  Martorul  ce  a  declarat  mincinos  în  cauzele  penale  nu  se  mai pedepseşte când îşi retrage mărturia:  a) mai înainte de a se produce arestarea inculpatului;  b) mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale;  c) mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat  o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase.    98.  Ajutorul  dat  unui  infractor  fără  o  înţelegere  stabilită  înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a asigura infrac‐ torului folosul sau produsul infracţiunii constituie:  a) tăinuire;  b) complicitate la infracţiune;  c) favorizarea infractorului. 

186    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

99.  Întrebuinţarea  de  promisiuni,  ameninţări  sau  violenţe  împotriva  unei  persoane  aflate  în  curs  de  judecată  pentru  obţi‐ nerea de declaraţii constituie:  a) purtare abuzivă;  b) arestare nelegală şi cercetare abuzivă;  c) supunere la rele tratamente.    100. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie totdeauna  persoanei care le‐a dat drept mită în cazul când:  a) au fost daţi pentru ca un funcţionar să îndeplinească un act  privitor la îndatoririle sale de serviciu;  b) mituitorul nu a fost constrâns prin orice mijloace de către cel  care a luat mita;  c)  mituitorul  a  denunţat  fapta  mai  înainte  ca  organul  de  ur‐ mărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.    101. Infracţiunea de dare de mită se poate realiza prin:  a) promisiunea de bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini,  a  nu  îndeplini  sau  a  întârzia  îndeplinirea  unui  act  privitor  la  îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar  acestor îndatoriri;  b)  doar  prin  oferirea  de  bani  sau  alte  foloase  în  scopul  de  a  îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor  la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar  acestor îndatoriri;  c)  doar  prin  darea  de  bani  sau  alte  foloase  în  scopul  de  a  îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor  la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar  acestor îndatoriri.    102.  Latura  obiectivă  a  infracţiunii  de  trafic  de  influenţă  include scopul de a determina funcţionarul:  a) să nu facă un act ce nu intră în atribuţiile sale de serviciu;  b) să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu;  c) să facă un act ce nu intră în atribuţiile sale de serviciu.   

Drept penal. Partea specială   

187 

103. Determinarea unei persoane prin constrângere ori coru‐ pere să dea declaraţii  mincinoase într‐o cauză în care se ascultă  martori constituie:  a) încercarea de a determina mărturia mincinoasă;  b) mărturie mincinoasă;  c) instigare la mărturie mincinoasă.    104.  Retragerea  mărturiei  mincinoase  în  toate  cauzele,  in‐ clusiv penale, după ce s‐a pronunţat o hotărâre sau s‐a dat o altă  soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, constituie:  a) cauză de nepedepsire;  b) cauză de aplicare obligatorie a circumstanţelor atenuante;  c) cauză de nerăspundere penală.    105. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare:  a) decât pedeapsa aplicată autorului;  b)  decât  pedeapsa  aplicată  autorului,  în  urma  reducerii,  ca  efect al circumstanţelor atenuante;  c) decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.    106.  Fapta  de  a  condamna  o  persoană,  ştiind  că  este  nevi‐ novată, constituie:  a) represiune nedreaptă;  b) arestare nelegală şi cercetare abuzivă;  c) supunere la rele tratamente.    107.  Infracţiunea  de  abuz  în  serviciu  prin  îngrădirea  unor  drepturi:  a) poate fi săvârşită cu intenţie indirectă;  b) poate fi săvârşită în formă continuată;  c) poate fi săvârşită de o persoană juridică.             

188    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

108.  Prietenul  inculpatului  solicită  la  arhiva  instanţei  dosarul  în care acesta fusese trimis în judecată pentru săvârşirea unei in‐ fracţiuni  de  şantaj.  Profitând  de  neatenţia  funcţionarilor  instan‐ ţei,  prietenul  sustrage  procesul‐verbal  de  prezentare  a  materia‐ lului de urmărire penală pentru a se putea invoca ulterior nulita‐ tea urmăririi penale. Prietenul inculpatului a săvârşit:  a)  infracţiunea  de  favorizare  a  infractorului,  prevăzută  de   art. 264 alin. (1) C. pen., în concurs cu infracţiunea de sustragere  sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.;  b)  infracţiunea  de  reţinere  sau  distrugere  de  înscrisuri,  prevăzută de art. 272 C. pen.;  c)  infracţiunea  de  favorizare  a  infractorului,  prevăzută  de   art. 264 alin. (1) C. pen., în concurs cu infracţiunea de reţinere sau  distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen.    109. Infracţiunea de purtare abuzivă:  a) poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de ultraj;  b) nu poate fi săvârşită în coautorat;  c) nu poate fi săvârşită cu intenţie indirectă.    110.  Inculpatul,  ofiţer  de  poliţie  judiciară,  a  primit  suma  de  1.000 euro de la administratorul unei societăţi comerciale, pentru  a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale într‐o cauză  în  care  fusese  delegat  să  efectueze  acte  de  cercetare  penală.  Ulterior,  acelaşi  administrator  i‐a  oferit  inculpatului  suma  de  10.000 euro, în scopul de a propune o soluţie de neîncepere a ur‐ măririi penale într‐un alt dosar în care fusese delegat să efectue‐ ze  acte  de  cercetare  penală,  iar  inculpatul  a  acceptat.  În  sarcina  inculpatului se va reţine:  a)  infracţiune  de  luare  de  mită,  prevăzută  de  art.  254  alin.  (1)   C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;  b)  două  infracţiuni  de  luare  de  mită,  prevăzute  de  art.  254   alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;  c)  două  infracţiuni  de  luare  de  mită,  prevăzute  de  art.  254   alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,  cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.     

Drept penal. Partea specială   

189 

111. Infracţiunea de înşelăciune (art. 215 C. pen.):  a) nu poate avea obiect material;  b) poate avea ca obiect material doar bunuri mobile;  c)  poate  avea  ca  obiect  material  atât  bunuri  mobile,  cât  şi  imobile.  112.  În  perioada  iunie  2009  ‐  octombrie  2010,  activitatea  ca‐ sieriei SC X SRL a fost realizată de inculpată, casieră, care a efectuat  depuneri în numerar la bancă la intervale mari de timp, depuneri  nesemnificative  comparativ  cu  încasările  şi  soldul  zilnic  de  casă.  Controlul efectuat de Ministerul Finanţelor Publice a atestat faptul  că  inculpata  a  emis  chitanţe  fără  a  respecta  criteriul  cronologic,  există chitanţe necompletate şi neanulate, încasându‐se sume fără  a se elibera chitanţe, precum şi faptul că inculpata a efectuat mo‐ dificări ilegale în documentele de casă, pentru ca sumele depuse să  coincidă cu cele din evidenţele contabile, prejudiciul total fiind de  1.229.892 lei. Încadrarea juridică a faptei este:  a)  delapidare  în  formă  continuată,  prevăzută  de  art.  2151   alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;  b) neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.,  cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;  c)  neglijenţă  în  serviciu  în  formă  continuată,  prevăzută  de   art. 249 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.  113.  Inculpatul  B  a  fost  trimis  în  judecată  pentru  săvârşirea  infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., declaraţia min‐ cinoasă  dată  de  martorul  A  în  favoarea  sa  nefiind  luată  în  con‐ siderare la adoptarea soluţiei. În faţa instanţei de recurs învestite  cu  soluţionarea  recursului  declarat  de  inculpatul  B,  martorul  A   şi‐a retras declaraţia mincinoasă făcută în faza de urmărire pena‐ lă. Martorul mincinos A a fost inculpat şi trimis în judecată pentru  săvârşirea  infracţiunii  prevăzute  de  art.  260  alin.  (1)  C.  pen.,  in‐ stanţa  de  fond  dispunând  condamnarea  acestuia  la  o  pedeapsă  de 1 an închisoare. Soluţia instanţei este:  a) legală, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii;  b) nelegală, întrucât trebuia aplicată cauza de nepedepsire;  c)  nelegală,  întrucât  trebuia  aplicată  cauza  de  reducere  a  pe‐ depsei. 

190    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

114. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, săvârşită  asupra unui membru al familiei:  a)  acţiunea  penală  se  pune  în  mişcare  numai  la  plângerea  prealabilă a persoanei vătămate;  b) acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu;  c) împăcarea părţilor nu este posibilă.    115. Cel care răstoarnă scaunul pe care se urcase sinucigaşul,  după ce în prealabil îl ajutase să‐şi aşeze frânghia în jurul gâtului,  răspunzând prin aceste acţiuni cererii sinucigaşului:  a) va răspunde pentru infracţiunea de determinare sau înlesni‐ re a sinuciderii;  b) va răspunde pentru infracţiunea de omor;  c) nu comite nicio faptă prevăzută de legea penală.    116.  Infracţiunea  de  abuz  în  serviciu  contra  intereselor  per‐ soanelor în forma simplă:  a)  nu  are  caracter  subsidiar  fără  de  infracţiunea  de  arestare  nelegală şi cercetare abuzivă;  b) se poate comite cu orice formă de participaţie;  c) pentru epuizare necesită producerea unui prejudiciu material  persoanei vătămate.    117. Inculpatul A s‐a hotărât să evadeze din Penitenciarul X în  care  se  afla  în  executarea  unei  pedepse  cu  închisoarea.  Pentru  realizarea planului său l‐a atras şi pe inculpatul B, deţinut în acelaşi  penitenciar,  căruia  i‐a  explicat  ce  urmează  să  facă  şi  care  avea  acces la blocul alimentar de unde putea să procure un instrument  susceptibil de a fi adaptat pentru a asigura forţarea unui sistem de  închidere. La data de 06.06.2010, în timp ce se afla în curtea peni‐ tenciarului, profitând de neatenţia paznicilor, inculpatul A a forţat  sistemul  de  închidere  al  unei  uşi  folosindu‐se  de  instrumentul  procurat de inculpatul B, a escaladat un gard şi a părăsit locul de  deţinere. Faptele săvârşite de inculpaţii A şi B constituie:  a) infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) şi (2)  C.  pen.  pentru  inculpatul  A  şi  complicitate  la  infracţiunea  de  eva‐ dare prevăzută de art. 26 raportat la art. 269 alin. (1) şi (2) C. pen.  pentru inculpatul B; 

Drept penal. Partea specială   

191 

b) infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) şi (2)  C.  pen.  pentru  inculpatul  A  şi  infracţiunea  de  înlesnire  a  evadării  prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul B;  c) infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.  pentru inculpatul A şi infracţiunea de înlesnire a evadării prevăzută  de art. 270 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul B.  118.  Există  infracţiunea  de  tulburare  de  posesie  în  varianta  agravantă atunci când:  a) imobilul aparţine domeniului public al statului;  b)  fapta  a  fost  săvârşită  de  două  sau  mai  multe  persoane  îm‐ preună;  c) fapta a fost săvârşită în timpul nopţii.  119. În cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor  publice,  consecinţa  cauzării  unei  tulburări  însemnate  a  bunului  mers al unei unităţi din cele prevăzute la art. 145 C. pen.:  a) se realizează doar atunci când se produce un prejudiciu ma‐ terial de o însemnătate deosebită;  b)  se  realizează  atunci  când  există  eventualitatea  producerii  unui pericol;  c)  poate  exista  indiferent  dacă  se  reţine  producerea  unei  pa‐ gube în patrimoniul unităţii.  120. Fapta unui funcţionar de a pretinde o sumă de bani de la  o  persoană,  pentru  îndeplinirea  unui  act  privitor  la  îndatoririle  sale de serviciu, urmată de pierderea calităţii de funcţionar, mai  înainte  de  îndeplinirea  actului  pentru  care  s‐a  pretins  suma  res‐ pectivă, constituie infracţiunea de:  a) tentativă la infracţiunea de primire de foloase necuvenite;  b) luare de mită;  c) trafic de influenţă.  121. Infracţiunea de purtare abuzivă:  a)  nu  absoarbe  fapta  funcţionarului  care,  în  exerciţiul  atribu‐ ţiilor de serviciu, îi dă o palmă unei persoane;  b) se reţine întotdeauna în concurs cu infracţiunea de vătămare  corporală  gravă,  când  un  funcţionar,  în  exerciţiul  atribuţiilor  de  serviciu, produce sluţirea unei persoane; 

192    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

c)  presupune  comiterea  atâtor  infracţiuni  câţi  subiecţi  pasivi  sunt,  în  cazul  folosirii  unei  singure  expresii  jignitoare  faţă  de  toţi,  de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.   122.  Fapta  persoanei  care  sesizează  organele  de  urmărire  penală afirmând că este autorul unei anumite infracţiuni pe care  nu  o  comisese,  pentru  a  evita  tragerea  la  răspundere  penală  a  prietenului  său,  adevăratul  vinovat  de  săvârşirea  infracţiunii,  constituie:  a) infracţiunea de denunţare calomnioasă;  b) infracţiunea de mărturie mincinoasă;  c) infracţiunea de favorizare a infractorului.     123.  Dacă  infracţiunea  prevăzută  de  art.  272  C.  pen.  este  săvârşită în modalitatea alternativă a reţinerii unui înscris, atunci  aceasta are caracter:  a) instantaneu;  b) continuat;  c) continuu.    124. Subiect activ al infracţiunii de deţinere de instrumente în  vederea falsificării de valori prevăzută de art. 285 C. pen. poate  fi:  a) numai o persoană fizică;  b) orice persoană;  c) numai o persoană juridică.    125.  Cablurile,  liniile,  echipamentele  şi  instalaţiile  de  teleco‐ municaţii, radiocomunicaţii, precum şi componentele de comuni‐ caţii  constituie  obiectul  material  al  infracţiunii  prevăzute  de   art. 209 alin. (3) lit. h) C. pen.:  a)  chiar  dacă  nu  sunt  efectiv  integrate  într‐o  reţea  sau  într‐un  sistem de comunicaţii;  b)  numai  dacă  în  momentul  sustragerii  erau  efectiv  integrate  într‐o reţea sau într‐un sistem de comunicaţii, aflat sau nu în func‐ ţiune; 

Drept penal. Partea specială   

193 

c)  numai  dacă  în  momentul  sustragerii  erau  efectiv  integrate  într‐o reţea sau într‐un sistem de comunicaţii şi acestea se aflau în  funcţiune.    126. Infracţiunea de purtare abuzivă:  a) este întotdeauna lipsită de obiect material, deoarece obiec‐ tul său juridic îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna des‐ făşurare a activităţii de serviciu;  b)  are  întotdeauna  obiect  material,  deoarece  se  comite  împo‐ triva unei persoane;  c) nu are întotdeauna obiect material.    127. Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comer‐ ciale private, prin modificări, ştersături ori adăugiri şi folosirea lor  în întocmirea evidenţelor contabile, constituie:  a) infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, în concurs real de  infracţiuni;  b) infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;  c) infracţiunea de fals intelectual.    128. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea  de proxenetism este dată:  a) numai de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin  textele incriminatorii;  b) numai de obiectul juridic generic diferit al celor două incrimi‐ nări;  c)  atât  de  valoarea  socială  diferită  protejată  de  legiuitor  prin  textele  incriminatorii,  cât  şi  de  obiectul  juridic  generic  diferit  al  celor două incriminări.    129.  Aderarea  la  o  asociere  constituită  în  vederea  săvârşirii  uneia sau mai multor infracţiuni (art. 323 C. pen.) este:  a) doar expresă;  b) doar tacită;  c) expresă sau tacită.     

194    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

130.  Fapta  persoanei  care,  în  calitate  de  agent  de  poliţie,  în  exercitarea atribuţiilor de serviciu, pretinde şi primeşte o sumă de  bani, în scopul de a nu sancţiona cu amendă contravenţională per‐ soana ce a săvârşit contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile  publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii:  a) luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.;  b)  luare  de  mită  în  formă  calificată,  prevăzută  de  art.  254   alin. (2) C. pen.;  c) luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat  la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.    131. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă:  a)  este  suficient  să  fie  precizată  funcţia  pe  care  o  are  funcţio‐ narul pe lângă care urmează să se intervină;  b)  este  necesar  ca  funcţionarul  pe  lângă  care  urmează  să  se  intervină să fie individualizat prin indicarea numelui;  c) nu este posibil coautoratul ca formă de participaţie.    132.  Infracţiunea  de  abuz  în  serviciu,  prin  îngrădirea  unor  drepturi:  a) poate fi comisă de către un funcţionar public sau alt funcţio‐ nar;  b) poate fi comisă doar printr‐o acţiune;  c) poate fi comisă doar printr‐o inacţiune.    133. Infracţiunea de înlesnire a evadării:  a) constituie o modalitate de instigare la evadare din starea de  deţinere sau reţinere;  b) se poate comite înainte sau în timpul evadării persoanei din  starea de deţinere sau reţinere;  c) se poate comite înainte, în timpul sau după evadarea persoa‐ nei din starea de deţinere sau reţinere.    134.  La  infracţiunea  de  abandon  de  familie  (art.  305  C.  pen.)  subiectul activ este:  a)  doar  persoana  care  are  obligaţia  legală  de  întreţinere,  faţă  de cel îndreptăţit la întreţinere; 

Drept penal. Partea specială   

195 

b)  doar  persoana  care  are  de  plătit  o  pensie  de  întreţinere  stabilită pe cale judecătorească;  c) orice persoană.    135. Subiectul activ al infracţiunii de „rele tratamente aplicate  minorului” (art. 306 C. pen.) poate fi:  a) orice persoană;  b) doar părintele minorului;  c) părintele minorului sau orice persoană căruia minorul i‐a fost  încredinţat.    136. Aplicarea de lovituri minorului de către unul din părinţi,  faptă ce a avut ca efect pierderea unui organ, poate constitui:  a) infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului în concurs  cu cea de vătămare corporală gravă;  b) doar infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului;  c) doar infracţiunea de vătămare corporală gravă.    137.  Infracţiunea  de  ,,rele  tratamente  aplicate  minorului”   (art. 306 C. pen.):  a) nu poate avea formă continuată;  b)  se  consumă  în  momentul  creării  stării  de  pericol  pentru  dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului;  c) se consumă doar în momentul producerii unei vătămări fizice  sau psihice minorului.     138. Infracţiunea de primire de foloase  necuvenite se deose‐ beşte de infracţiunea de luare de mită în situaţia în care bunurile,  banii sau orice alte foloase se primesc, după îndeplinirea actului,  prin:  a) faptul că actul poate fi îndeplinit şi cu încălcarea atribuţiilor  de serviciu;  b) faptul că actul îndeplinit are întotdeauna caracter licit;  c) formele de participaţie în care poate fi comisă.    139. În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de  art. 260 C. pen., participaţia penală nu este posibilă în forma:  a) coautoratului; 

196    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) instigării neurmate de executare;  c) complicităţii.    140.  Infracţiunea  de  dare  de  mită,  prevăzută  de  art.  255   C. pen., se săvârşeşte:  a) chiar dacă promisiunea sau oferta făcută nu este urmată de  executare;  b)  numai  dacă  promisiunea  sau  oferta  este  urmată  de  execu‐ tare;  c) numai dacă promisiunea sau oferta este acceptată de mituit.    141. Infracţiunea de deturnare de fonduri, conform  prevede‐ rilor art. 3021 C. pen.:  a) poate fi comisă de orice persoană care îndeplineşte condiţiile  răspunderii penale;  b) poate fi comisă din culpă;  c)  constă  în  schimbarea  destinaţiei  unor  fonduri  din  bugetul  unei  societăţi  comerciale  private,  fără  respectarea  dispoziţiilor  legale.    142. Infracţiunea de şantaj se comite atunci când:  a) persoana vătămată înmânează făptuitorului, la cererea înso‐ ţită de ameninţări a acestuia, portofelul pe care îl are asupra sa;  b) făptuitorul solicită unei rude a persoanei vătămate să‐i adu‐ că  o  sumă  de  bani  pentru  a‐i  permite  acesteia  din  urmă  să  pără‐ sească locuinţa în care o obligase să stea;  c)  făptuitorul,  în  vederea  obţinerii  unei  sume  importante  de  bani,  ameninţă  repetat  persoana  vătămată  că  va  aduce  la  cu‐ noştinţa soţului acesteia împrejurarea că a fost condamnată ante‐ rior  pentru  infracţiunea  de  viol,  dar  aceasta  anunţă  organele  de  poliţie înainte de a‐i da un ban.    143. Subiectul activ al infracţiunii de „fals în declaraţii” este:  a) martorul, expertul sau interpretul;  b) persoana care face în public declaraţii calomnioase;  c)  orice  persoană  capabilă  să  facă  declaraţii  producătoare  de  consecinţe juridice.   

Drept penal. Partea specială   

197 

144. Infracţiunea de luare de mită se consumă la momentul la  care un funcţionar:  a) primeşte suma de bani pe care a pretins‐o anterior;  b)  acceptă  ca  suma  promisă  să  îi  fie  înmânată  după  ce  va  îndeplini actul solicitat;  c) primeşte un folos material, deşi a îndeplinit necorespunzător  un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.    145. La infracţiunea de delapidare [art. 215 (1) C. pen.]:  a) subiect activ poate fi orice persoană care încasează sume de  bani;  b)  coautoratul  cu  o  persoană  care  nu are  calitatea de  funcţio‐ nar public, gestionar sau administrator nu este posibil;  c) complicele trebuie să aibă şi el, în mod obligatoriu, atribuţii  de gestionar sau administrator.    146. La infracţiunea de „gestiune frauduloasă”:  a) tentativa este posibilă şi se pedepseşte;  b) tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată;  c)  tentativa  nu  este  posibilă,  fiind  o  infracţiune  cu  consumare  instantanee.    147. Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comer‐ ciale private prin modificări, ştersături şi adăugiri şi folosirea lor  la întocmirea evidenţelor contabile constituie:  a)  infracţiunea  de  fals  în  înscrisuri  sub  semnătură  privată   (art. 290 C. pen.);  b) fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.) în concurs  cu infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.);  c) uz de fals (art. 291 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de fals  intelectual (art. 289 C. pen.).    148. Infracţiunea de mărturie mincinoasă, săvârşită cu ocazia  audierii într‐o cauză penală, nu se pedepseşte dacă:  a)  retragerea  mărturiei  a  intervenit  înainte  de  a  se  produce  arestarea inculpatului; 

198    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) retragerea mărturiei a intervenit după ce s‐a produs aresta‐ rea  inculpatului,  dar  înainte  de  a  se  pronunţa  o  soluţie  asupra  fondului cauzei;  c) a fost săvârşită de un soţ sau o rudă apropiată.    149.  Fapta  unei  persoane  de  a  falsifica  un  înscris  sub  sem‐ nătură  privată,  urmată  de  utilizarea  acestuia  pentru  a  produce  consecinţe juridice constituie:  a)  infracţiunea  de  fals  în  înscrisuri  sub  semnătură  privată   (art. 290 C. pen.);  b)  infracţiunea  de  fals  material  în  înscrisuri  oficiale  în  concurs  cu infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.);  c) infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.).    150.  Persoana  care  falsifică  amprenta  ştampilei  deja  aplicată  pe un înscris oficial va răspunde pentru infracţiunea de:  a) falsificare a instrumentelor oficiale (art. 286 C. pen.);  b) fals material în înscrisuri oficiale [art. 288 alin. (1) C. pen.];  c) fals intelectual (art. 289 C. pen.).    151. Fapta funcţionarului aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de  serviciu care a falsificat şi folosit două chitanţe vamale pentru a  facilita înscrierea în circulaţie a două autoturisme aduse din străi‐ nătate constituie (R.I.L. nr. XIX/2006):  a)  infracţiunea  de  fals  material  în  înscrisuri  oficiale  [art.  288  alin.  (2)  C.  pen.]  şi  infracţiunea  de  uz  de  fals  (art.  291  C.  pen.),  aflate în concurs real;  b) infracţiunea de fals intelectual (art. 289 C. pen.);  c) infracţiunea de fals intelectual (art. 289 C. pen.) şi infracţiu‐ nea de uz de fals (art. 291 C. pen.), aflate în concurs real.    152. Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată:  a) se pedepseşte în aceleaşi condiţii ca orice tăinuire;  b) se pedepseşte cu o pedeapsă redusă;  c) nu se pedepseşte.       

Drept penal. Partea specială   

199 

153. Falsificarea de timbre, mărci, bilete de transport:  a) nu poate fi comisă de o persoană juridică;  b) poate atrage dizolvarea unei persoane juridice;  c) nu are obiect material.    154. Infracţiunea de folosire de instrumente oficiale false:  a)  are  o  variantă  mai  gravă  atunci  când  este  comisă  prin  folo‐ sirea fără drept a unui sigiliu real cu stema ţării;  b) este absorbită în infracţiunea de falsificare de instrumente ofi‐ ciale (art. 286 C. pen.) când instrumentul falsificat nu este oficial;  c)  poate  fi  comisă  prin  folosirea  unei  ştampile  ce  aparţine  în  mod real unui unităţi la care se referă art. 145 C. pen.    155. Omorul calificat, din interes material, se reţine:  a) atunci când autorul ucide victima în scopul însuşirii unui bun  mobil care se afla asupra acesteia în momentul uciderii;  b) atunci când uciderea victimei are ca scop însuşirea unui bun  mobil care nu se afla asupra acesteia în momentul uciderii;  c) atunci când uciderea victimei are ca mobil moştenirea ei, chiar  dacă, potrivit legii civile, autorul devine nedemn pentru aceasta.    156.  Infracţiunea  de  falsificare  de  monede  sau  alte  valori   (art. 282 C. pen.) se poate realiza:  a) doar prin contrafacere, imitarea trebuind să fie perfectă;  b) doar prin alterare;  c) asupra unor monede sau titluri care se găsesc în circulaţie în  momentul falsificării.    157.  Alterarea  unor  bilete,  tichete  sau  orice  alte  imprimate  producătoare de consecinţe juridice reprezintă infracţiunea de:  a) falsificare de monede sau alte valori (art. 282 C. pen.);  b)  falsificare  de  timbre,  mărci  sau  de  bilete  de  transport   (art. 283 C. pen.);  c) fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.).    158. Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori  (art. 285 C. pen.):  a) nu are obiect material; 

200    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

b) poate fi săvârşită de orice persoană;  c) mobilul constituie o cerinţă esenţială a laturii obiective.  159.  La  infracţiunea  de  „sustragere  sau  distrugere  de  înscri‐ suri” (art. 242 C. pen.), vinovăţia poate exista:  a) doar sub forma intenţiei;  b) doar sub forma culpei;  c) atât sub forma intenţiei, cât şi a culpei.  160. Pentru existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri  oficiale (art. 288 C. pen.), este obligatoriu ca:  a) subiectul activ nemijlocit să fie un funcţionar public;  b) înscrisul falsificat să fi produs în concret consecinţe juridice;  c) forma de vinovăţie să fie intenţia.  161.  Sunt  considerate  înscrisuri  oficiale,  în  sensul  art.  288   C. pen.:  a)  copiile  legalizate  sau  certificate  pentru  conformitate  cu  înscrisurile oficiale;  b) mărcile, plicurile sau cărţile poştale;  c) titlurile de credit public.  162. La infracţiunea de fals intelectual (art. 289 C. pen.):  a) nu e posibil coautoratul;  b) elementul material nu se poate realiza prin omisiune;  c) tentativa se pedepseşte.  163. Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale:  a) nu se poate comite prin plăsmuirea în întregime a unui înscris  oficial;  b) nu poate fi niciodată comisă de către un funcţionar, deoare‐ ce în acest caz se transformă în fals intelectual;  c) poate consta în falsificarea unui bilet.  164.  Infracţiunea  de  fals  în  înscrisuri  sub  semnătură  privată  (art. 290 C. pen.):  a)  poate  fi  comisă  în  toate  modurile  în  care  se  comite  infrac‐ ţiunea  de  fals  intelectual,  prevăzută  de  art.  289  C.  pen.,  la  care   art. 290 C. pen. face trimitere; 

Drept penal. Partea specială   

201 

b) constă în falsificarea unui înscris care emană de la o unitate  la care se referă art. 145 C. pen.;  c)  există  numai  dacă  înscrisul  falsificat  şi  folosit  are  aparenţa  unui act veritabil.    165. Infracţiunea de fals intelectual:  a) poate fi comisă în modalitate faptică omisivă;  b) cunoaşte o variantă agravată în care subiectul activ este un  funcţionar public;  c) absoarbe infracţiunea de uz de fals atunci când este comisă  chiar de către cel care a falsificat înscrisul.    166. Infracţiunea de incest:  a) incriminează actul sexual de orice natură comis între rude în  linie directă sau între fraţi şi surori;  b) exclude orice formă de participaţie;  c)  nu  se  absoarbe  în  infracţiunea  de  viol  în  formă  agravată,  constând în comiterea faptei asupra unui membru al familiei.    167. Infracţiunea de fals în declaraţii (art. 292 C. pen.):  a)  se  comite  prin  declararea  neadevărată  în  legătură  cu  anu‐ mite împrejurări esenţiale într‐o procedură notarială;  b)  există  chiar  dacă  declaraţia  falsă  nu  a  produs  consecinţele  juridice urmărite, dar era aptă să le producă;  c)  se  poate  comite  prin  furnizarea  de  date  neconforme  cu  realitatea  referitoare  la  dobândirea  personalităţii  juridice  a  unei  organizaţii sindicale.    168. Infracţiunea de fals privind identitatea (art. 293 C. pen.):  a) există chiar dacă prezentarea sub o identitate falsă s‐a făcut  de către un cetăţean român în faţa unui ofiţer de poliţie străin în  străinătate;  b) nu există în modalitatea descrisă la pct. a) al întrebării;  c) are variantă mai gravă comisă prin încredinţarea unui înscris  care  serveşte  pentru  dovedirea  stării  civile  spre  a  fi  folosit  fără  drept.   

202    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

169. Fapta persoanei care, aflând de la vecinul său că acesta a  săvârşit un furt, ascunde temporar bunurile sustrase la ea în piv‐ niţă, fără a pretinde sau primi ceva în schimbul acestui serviciu,  constituie:  a) tăinuire;  b) favorizarea infractorului;  c) tăinuire în concurs cu favorizarea infractorului.   170. Purtarea abuzivă (art. 250 C. pen.):  a) nu poate avea ca subiect pasiv un funcţionar;  b) poate avea ca element material şi vătămarea corporală gravă  a unei persoane;  c) este o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei.  171.  Fapta  a  doi  turişti  care  s‐au  cazat  pentru  o  noapte  în  aceeaşi cameră de hotel şi care, la plecare, sustrag împreună din  cameră mai multe bunuri aparţinând hotelului:  a) constituie furt simplu;  b)  se  urmăreşte  la  plângerea  prealabilă,  fiind  comis  de  cel  găzduit în prejudiciul persoanei vătămate;  c) constituie furt calificat.  172.  În  cazul  infracţiunii  de  abuz  de  încredere,  făptuitorul  poate deţine bunul în baza:  a) unui contract de muncă;  b) unui act al unei autorităţi;  c) în baza unui contract de împrumut de consumaţie (mutuum).  173.  Subiectul  activ  la  infracţiunea  de  abuz  de  încredere  tre‐ buie să fie:  a) deţinătorul precar al bunului;  b) proprietarul bunului;  c) posesorul bunului.  174.  Sustragerea  de  către  tutore  a  unei  părţi  din  pensia  de  urmaş  şi  din alocaţia  de  stat  cuvenită minorilor  aflaţi  sub tutela  sa constituie infracţiune de:  a) furt;  b) gestiune frauduloasă;  c) abuz de încredere. 

Drept penal. Partea specială   

203 

175. Elementul material al infracţiunii de delapidare constă în:  a) însuşirea, traficarea, folosirea bunurilor gestionate sau admi‐ nistrate;  b)  însuşirea,  distrugerea,  folosirea  bunurilor  gestionate  sau  administrate;  c) primirea, traficarea, folosirea bunurilor gestionate sau admi‐ nistrate.    176. Tentativa se pedepseşte la infracţiunea de:  a) abuz de încredere (art. 213 C. pen.);  b) gestiune frauduloasă (art. 214 C. pen.);  c) delapidare (art. 2151 C. pen.).    177. Fapta paznicului unei unităţi de a ajuta două persoane să  sustragă piese din cadrul unităţii reprezintă infracţiunea de:  a) delapidare;  b) gestiune frauduloasă;  c) complicitate la furt.    178.  Elementul  material  la  infracţiunea  de  tulburare  de  po‐ sesie constă şi în:  a)  refuzul  de  a  elibera  imobilul  aflat  în  posesia  altuia,  ocupat  fără drept în întregime sau în parte;  b) un imobil cu construcţia neterminată;  c) dreptul de posesie netulburată asupra unui teren agricol.    179. Infracţiunea de „tulburare de posesie”:  a) este o infracţiune cu consumare instantanee;  b) este o infracţiune continuă;  c) este o infracţiune de obicei.    180. Tulburarea de posesie este o infracţiune:  a) simplă, care trebuie să intre obligatoriu în concurs cu alte in‐ fracţiuni (lovirea sau alte violente, ameninţare);  b) complexă, în variantele agravante;  c) de obicei.     

204    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

181. Ultrajul nu include în conţinutul său obiectiv:  a) ameninţarea;  b) lovirea sau alte acte de violenţe;  c) insulta.    182.  Fapta  subiectului  activ  de  a  lovi  un  poliţist  pentru  a‐şi  asigura scăparea după ce a sustras un bun reprezintă:  a) ultraj;   b) ultraj în concurs cu infracţiunea de tâlhărie;  c) ultraj în concurs cu infracţiunea de furt.    183. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C. pen.) este  mai gravă în cazul în care fapta este săvârşită:  a) prin simulare de calităţi oficiale;  b) în timpul nopţii;  c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită.    184. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247  C. pen.):  a) poate avea ca subiect activ şi un funcţionar;  b) nu se poate referi la o discriminare pe temei de avere;  c) este o infracţiune contra autorităţii.    185. Tentativa la infracţiunea de abuz în serviciu contra inte‐ reselor publice (art. 248 C. pen.):  a) nu este posibilă, fiind o infracţiune de pericol (cu consumare  instantanee);  b) este posibilă, dar nu incriminată;  c) este posibilă şi este incriminată.    186. Subiect activ la infracţiunea de neglijenţă în serviciu  poate fi:  a) numai un funcţionar public;  b) orice funcţionar;  c) orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei  persoane fizice sau juridice.     

Drept penal. Partea specială   

205 

187. „Neglijenţa în serviciu” (art. 249 C. pen.):  a) este o infracţiune de pericol;  b) se poate realiza în formă continuată;  c) nu se poate realiza în formă continuată.    188. Subiectul activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu este:  a) doar funcţionarul public;  b) funcţionarul public sau orice funcţionar;  c) orice persoană.    189. Infracţiunea de „luare de mită” (art. 254 C. pen.) se con‐ sumă:  a)  în  momentul  realizării  oricăreia  dintre  modalităţile  elemen‐ tului material;  b) doar în momentul când făptuitorul intră în posesia folosului  necuvenit;  c) în momentul producerii pagubei.     190. La „luarea de mită” pot fi confiscate de la subiectul activ:  a) doar bunurile care au fost primite sau echivalentul lor în bani;  b) bunurile care au fost promise;  c) echivalentul bunurilor pe care le‐a pretins cel mituit.    191. Infracţiunea de proxenetism:  a) se comite numai cu intenţie directă;  b) se poate reţine şi atunci când activitatea infracţională constă  într‐un singur act de înlesnire a prostituţiei;  c) poate fi săvârşită numai cu intenţie indirectă.    192. Subiectul activ al infracţiunii de „dare de mită” este:  a) orice persoană, fiind necircumstanţiat;  b) orice funcţionar;  c) numai un funcţionar public.    193. „Luarea de mită” este o infracţiune:  a) de rezultat;  b) de pericol;  c) de obicei. 

206    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

194. În cazul infracţiunii de „dare de mită”:  a) bunurile nu pot fi confiscate de la mituitor;  b)  bunurile  pot  fi  confiscate  de  la  autor  doar  dacă  oferta  de  mituire a fost acceptată de funcţionar;  c)  bunurile  pot  fi  confiscate  de  la  autor  chiar  dacă  oferta  de  mituire nu a fost urmată de acceptare.    195.  Infracţiunea  de  „favorizarea  infractorului”  (art.  264   C. pen.):  a) intră întotdeauna în concurs cu infracţiunea de tăinuire;  b) se poate săvârşi printr‐o acţiune sau printr‐o inacţiune;  c) poate fi săvârşită şi de soţ sau o rudă apropiată infractorului,  în acest caz pedeapsa fiind redusă la jumătate.    196.  Infracţiunea  de  „arestare  nelegală  şi  cercetare  abuzivă”  (art. 266 C. pen.):  a) se săvârşeşte numai cu intenţie;  b) este incriminată şi în forma tentativei;  c) poate îmbrăca forma continuă, dar nu şi pe cea continuată.    197. În cazul infracţiunii de evadare (art. 269 C. pen.):  a)  pedeapsa  aplicată  pentru  această  infracţiune  se  adaugă  la  pedeapsa ce se execută;  b)  pedeapsa  aplicată  pentru  infracţiunea  de  evadare  se  con‐ topeşte cu pedeapsa ce se execută;  c)  poate  avea  calitatea  de  subiect  activ  şi  persoana  care  avea  îndatorirea de a‐l păzi pe cel care a evadat.    198. La infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată  (art. 290 C. pen.):  a) tentativa este posibilă şi se pedepseşte;  b) tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte;  c) tentativă nu este posibilă.         

Drept penal. Partea specială   

207 

199.  Infracţiunea  de  „supunere  la  rele  tratamente”  (art.  267   C. pen.):  a) este o infracţiune de pericol;  b)  are  ca  subiect  pasiv  nemijlocit  un  minor  aflat  în  creşterea,  educarea sau îngrijirea făptuitorului;  c) se săvârşeşte numai printr‐o inacţiune.    200. Omisiunea sesizării organelor judiciare este o infracţiune:  a) de serviciu sau în legătură cu serviciul;  b) care împiedică înfăptuirea justiţiei;  c) de corupţie. 

2. Răspunsuri corecte  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25 

b)  b)  b)  a)  a)  a)  a)  b)  b)  b)  c)  c)  b)  b)  b)  b)  c)  a)  b)  c)  b)  b)  b)  c)  b) 

26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50

b) c) b) c) c) a) b) b) a) c) b) b) b) c) b) b) a) b) a) a) b) c) a) b) b)

51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75

a)  a)  b)  b)  c)  b)  a)  a)  c)  b)  c)  b)  a)  c)  a)  c)  c)  b)  b)  c)  b)  a)  a)  b)  a) 

76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100

a) c) a) a) b) c) a) b) a) b) b) a), c) c) a) a) c) c) c) b) a) b) c) c) b) c)

208    

101  102  103  104  105  106  107  108  109  110  111  112  113  114  115  116  117  118  119  120  121  122  123  124  125 

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

a)  b)  c)  b)  c)  a)  b)  b)  a)  c)  c)  a)  b)  b)  b)  b)  c)  b)  c)  b)  c)  c)  c)  b)  b) 

126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 143 144 145 146 147 148 149 150

c) b) c) c) c) a) a) b) a) c) a) b) b) a) a) a) c) c) b) b) b) a) a) a) b)

151 152 153 154 155 156 157 158 159 160 161 162 163 164 165 166 167 168 169 170 171 172 173 174 175

c)  c)  b)  c)  c)  c)  c)  b)  c)  c)  a)  c)  c)  c)  a)  c)  b)  a)  b)  b)  c)  b)  a)  b)  a) 

176 177 178 179 180 181 182 183 184 185 186 187 188 189 190 191 192 193 194 195 196 197 198 199 200

c) c) a) b) b) c) b) a) a) b) b) b) b) a) a) b) a) b) c) b) a) a) a) a) b)

3. Bibliografie selectivă  Codul penal al României (cu modificările şi completările la zi);  Boroi,  Al.,  Drept  penal.  Partea  specială,  Ed.  C.H.  Beck,  Bucu‐ reşti, 2008;  Boroi, Al., Drept penal şi procesual penal, Curs pentru examenul  de licenţă, ed. a 2‐a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;  Toader,  T.,  Drept  penal.  Partea  specială,  Ed.  Hamangiu,  Bucu‐ reşti, 2007.   

Cuprins  Tematica examenului de licenţă __________________________  1  I. Instituţii de drept civil ___________________________  1  II. Instituţii de drept penal _________________________  3    CAPITOLUL I. TESTE GRILĂ DE DREPT CIVIL __________________  7  Secţiunea 1. Teoria generală. Persoanele _________________  9  Anul I de studiu ____________________________________  9  §1. Drept civil. Teoria generală ________________________  9  1. Teste grilă ____________________________________  9  2. Răspunsuri corecte  ___________________________  40  3. Bibliografie selectivă __________________________  40  §2. Drept civil. Persoanele  __________________________  42  1. Teste grilă ___________________________________  42  2. Răspunsuri corecte  ___________________________  52  3. Bibliografie selectivă __________________________  52  Secţiunea a 2‐a. Teoria drepturilor reale. Teoria generală   a obligaţiilor _______________________________________  53  Anul II de studiu ___________________________________  53  §1. Drept civil. Teoria drepturilor reale  ________________  53  1. Teste grilă ___________________________________  53  2. Răspunsuri corecte  ___________________________  73  3. Bibliografie selectivă __________________________  74  §2. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor ____________  75  1. Teste grilă ___________________________________  75  2. Răspunsuri corecte  ___________________________  92  3. Bibliografie selectivă __________________________  92  Secţiunea a 3‐a. Contracte speciale. Succesiuni ___________  93  Anul III de studiu __________________________________  93  §1. Drept civil. Contracte speciale  ____________________  93  1. Teste grilă ___________________________________  93  2. Răspunsuri corecte  __________________________  110  3. Bibliografie selectivă  _________________________  111   

210    

Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă 

§2. Drept civil. Succesiuni __________________________  112  1. Teste grilă __________________________________  112  2. Răspunsuri corecte  __________________________  125  3. Bibliografie selectivă _________________________  125    CAPITOLUL II. TESTE GRILĂ DE DREPT PENAL ______________  127  Secţiunea 1. Drept penal. Partea generală ______________  129  Anul II de studiu  ___________________________________  129  1. Teste grilă __________________________________  129  2. Răspunsuri corecte  __________________________  163  3. Bibliografie selectivă _________________________  165  Secţiunea a 2‐a. Drept penal. Partea specială  ___________  166  Anul III de studiu ___________________________________  166  1. Teste grilă __________________________________  166  2. Răspunsuri corecte  __________________________  207  3. Bibliografie selectivă  _________________________  208