Tencuieli Traditionale Europa

LUCRĂRI DE TENCUIELI SPECIALE 1.5.1.1. DEFINIŢIE Tencuiala este stratul de finisaj aplicat pe suprafaţa unor elemente de construţie având rol: decorativ: asigură suprafeţei pe care se aplică, o suprafaţă plăcută, dorită; igienic: funcţie de materialele aplicate se poate obţine un efect de septizare sau se poate obţine o suprafaţă netedă la care praful sau impurităţile din aer pot adera mai greu; de izolare hidrofugă, fono, termo sau contra diverselor gaze corozive; etc. Din punct de vedere istoric, tencuielile utilizate au fost: din lut; din var / ipsos; din cimenturi naturale: santorina, puzzolană; din ciment; polimerice. Reţete de mortare pentru tencuieli: Tip Var Ciment Var-ciment

ciment 1 1 1

Dozaj (părţi) var 1 1 2

nisip 3 3 6 8

După natura suprafeţei suport, tencuielile pot fi aplicate pe: pe suprafeţe de cărămidă; pe suprafeţe din piatră, beton; pe şipci; pe plasă de rabiţ. Tencuielile aplicate pe suprafeţe de cărămidă sunt formate din următoarele straturi: grund; faţa văzută. Tencuielile aplicate pe suprafeţe din piatră, beton sau beton armat sunt formate din următoarele straturi: şpriţ; grund; faţa văzută.

1

Tencuielile aplicate pe şipci sunt formate din următoarele straturi: şpriţ; grund; faţa văzută. Tencuielile aplicate pe plasă din rabiţ sunt formate din următoarele straturi: şmir; grund; faţa văzută. Adaosuri în tencuieli: culoare; aditivi cu rol de hidrofobozare, plastifianţi etc.; armătură: papură, fibre de cânepă: la tencuielile aplicate pe tavane din lemn; plasă de rabiţ: la tencuielile care maschează conducte de instalaţii sau la tencuielile de ciment aplicate pe lemn; plasă din fire sau fibre de sticlă: la tencuielile aplicate termosistemelor.

1.6. MATERIALE NECESARE Materialele necesare pentru prepararea mortarele pentru tencuieli sunt următoarele: var; ciment; ipsos pentru construcţii; apa; agregate; aditivi; coloranţi; etc. Var: Se poate folosi var hidrat în pulberi (cunoscut şi sub denumirea de var gras) sau var pastă (cunoscut şi sub denumirea de var stins). Pentru a evita producerea degradarii tencuielii prin asa-zisele împuşcături, se recomandă utilizarea de var pastă stins cu cel puţin 6 săptămâni înainte de prepararea mortarului. Agregate: Se va folosi nisip şi pietriş cu sortul 1-3 mm. Se recomandă folosirea nisipului de carieră sau de râu. Acesta poate fi parţial înlocuit (max. 50%) cu nisip provenit din concasarea rocilor naturale. Pentru tencuielile decorative se mai pot folosi: griş de piatră (calcar, marmoră etc.), praful de piatră, terasit, dolomit, mică, feldspat etc.

2

Pentru a se executa tencuieli de bună calitate el trebuie să fie neapărat sortat. După mărimea granulelor nisipurile se împart în următoarele sorturi: - nisip fin având granulele de 0,2-1,0 mm; - nisip mijlociu având granulele de 1-3 mm; - nisip mare (nisip mărgăritar) având granulele de 3-7 mm. Utilizarea nisipului de carieră (datorită formei colţuroase şi rugozităţii granulelor care permit o aderenţă mai bună cu liantul) permit obţinerea unor rezistenţei mecanice superioare tencuielilor obţinute cu nisip de râu. Funcţie de dimensiunile granulelor, ca şi agregat pentru tencuielile exterioare, mai pot fi folosite: - grişul de piatră: mărimea granulelor de 0,3 mm până la 1 mm; - praful de piatră: mărimea granulelor este de până la 0,3 mm. Acestea se obţin prin concasarea rocilor de diferite culori. Cele mai răspândite dintre aceste agregate se obţin din roci din calcar sau din marmoră. În majoritatea cazurilor, aceste agregate se întrebuinţează la tencuielile de faţadă dând suprafeţelor un aspect plăcut care le apropie de piatra naturală (din acest motiv mai sunt numite tencuieli cu similipiatră).. Alte preparate care se întrebuinţează la tencuielile de faţadă sunt terasitul şi dolomitul. Acestea se aduc la şantier în saci şi sunt mixturi uscate de griş de marmoră sau dolomit cu griş de piatră şi ciment, adesea şi cu colorant. În acest amestec se găsesc cristale de mică, feldspat sau altă piatră colorată care, după ce s-a executat tencuiala pe faţadă, crează efecte de strălucire, în bătaia soarelui, sub formă de pete mici. Se întrebuinţează mai ales la tencuielile decorative. Aditivi: se pot utiliza următoarele tipuri de aditivi: plastifianţi: sunt acele materiale care măresc plasticitatea mortarului (capacitatea acestuia de a face legătura între el şi suprafaţa pereţilor) precum şi lucrabilitatea; acceleratorii de întărire: sunt materialele care introduse în mortarul pentru faţade îi reduce durata de întărire; întârzietori de priză: sunt substanţe care se adaugă la mortarele de ipsos pentru ca să li se încetinească priza în cazurile în care aceste mortare necesită un timp mai îndelungat pentru punerea lor în operă; “Tinciul” este stratul vizibil al tencuielilor. pentru mortarele de ciment se execută dintr-un mortar având aceeaşi compoziţie cu a stratului de bază; pentru gleturi se utilizează pasta de ipsos, var sau pastă de var sau şlam de carbid cu adaos de ipsos; pentru profile se utilizează pasta de ipsos.

3

1.7. TEHNOLOGII DE EXECUŢIE Alcătuirea tencuielilor Amorsarea suprafeţei de tencuit se realizează cu şpriţ sau şmir. Mortarul folosit pentru şpriţ poate fi lapte de: - ciment; - var şi ipsos; - var-ciment. Mortarul folosit pentru şpriţ poate fi aplicat: - manual: utilizând canciocul sau o măturică; - mecanizat: utilizănd instalaţii specifice. După modul de prelucrare al feţei văzute tencuielile normale pot fi: - obişnuite; - decorative. După modul de prelucrare al feţei văzute, dintre tencuielile obişnuite autohtone tradiţionale se pot aminti următoarele: - brute; - drişcuite; - drişcuite fin; - sclivisite; - gletuite; După modul de prelucrare al feţei văzute, dintre tencuielile decorative autohtone tradiţionale se pot aminti următoarele: - cu praf de piatră; - stropite; - din piatră artificială (similipiatră); - terasit sau dolomit; - cu mozaic; - din mortar de marmoroc; - pieptănată; Funcţie de dimensiunea agregatelor folosite, tencuielile decorative pot fi cu granulaţie : mică: diametrul agregatelor este mai mic de 1,5 mm; medie; mare: diametrul agregatelor este mai mare de 3 mm (folosite în cazul tencuielilor zgâriate). Funcţie de tipul liantului folosit, tencuielile decorative pot fi: minerale: pe bază de ciment şi răşini sintetice; sintetice: pe bază de răşini sintetice. 4

1.2.3.5.1. Tencuieli obişnuite Sunt tencuielile care au stratul vizibil rezolvat doar din tinci pe care se aplică ulterior zugrăveală. Tinciul este aplicat cu canciocul sau mistria, prin azvârlire şi apoi este nivelat cu drişca de oţel sau de lemn. Se recomandă ca muchiile să fie realizate cu ajutorul dreptarului. 1.2.3.5.1.1. Tencuieli gletuite Sunt utilizate în încăperile în care se doreşte să se obţină suprafeţe foarte netede. Pentru realizarea unor suprafeţe lise, stratul de tinci trebuie gletuit. Gletuirea se va executa din pastă de var sau de ipsos aplicată în 2 straturi, cu grosimea totală de aprox. 2 mm. Stratul pe care se aplică gletul de ipsos nu trebuie să depăşească un grad admisibil de umiditate, pentru a se evita accelerarea prizei ipsosului. La gletul de var se adaugă ipso s pentru accelerarea prizei (10 kg ipsos/1 m3 var pastă). Aplicarea stratului de glet se face de jos în sus, prin mişcări scurte (în zig-zag), cu fierul de glet înclinat sub un unghi de aprox. 20-25° faţă de planul de lucru. Pentru realizarea drişcuirii se efectuează trecerea fierului de glet. de max. 2-3 ori peste suprafaţa tencuită pentru corectarea defectelor. Imediat după aplicarea uniformă a stratului de mortar pe o porţiune mică de suprafaţă (0,5-0,75 m2) aceasta se prelucrează ţinându-se muchia fierului de glet aproape perpendicular pe suprafaţa de prelucrat. Prelucrarea se face prin mişcarea fierului de glet de sus în jos şi de la dreapta la stânga. Pentru a se uşura alunecarea fierului de glet şi pentru a preveni formarea de aşchii şi adâncituri pe suprafaţa prelucrată trebuie să se aplice o fâşie de mortar pe latura de lucru a feţei fierului de glet. Corecţia defectelor se face astfel: - după terminarea prizei mortarului se înlătură cu mistria neregularităţile apărute la racordul între planuri sau materialul inutil adunat; - racordurile şi denivelările se vor şlefui prin şmirgheluire pentru eliminarea asperităţilor, iar constatarea corectării suprafeţei se face prin frecare cu dosul palmei; - în zone cu defecte majore, lucrările se refac integral; - în zonele greu accesibile sau în spaţiile unde nu este posibilă manevrarea fierului de glet corecţiile se fac cu şablon de lemn. 1.2.3.5.1.2. Tencuieli sclivisite Sunt utilizate în încăperile unde există o umiditate foarte mare, datorită exploatării, tencuială rezultată având un grad mare de etanşeitate la apă (băi, spălătorii, cămine de vizitare etc.) La tencuielile sclivisite grundul şi tinciul vor fi executate cu mortar de ciment. Stratul de tinci nu se va drişcui fin pentru a se obţine o bună aderenţă a stratului de sclivisire. Sclivisirea suprafeţei se execută înainte de uscarea totală a tinciului. Atunci cînd se urmăreşte obţinerea unei suprafeţe cu grad ridicat la impermeabilitate, după aplicarea statului de tinci se presară ciment şi surafaţa este netezită cu drişca de oţel până se obţine o suprafaţă perfect netedă şi lucioasă. 1.2.3.5.2. Tencuieli decorative simple Stratul vizibil se realizează din tinci în care se poate introduce coloranţi. O parte din agregat (max. 30%) poate fi înlocuit cu piatră concasată sau nisip cu granulaţie mare (max. 3 5

mm). Granulele de dimensiuni mai mari sunt prinse sub drişcă şi sunt antrenate, producând o suprafaţă cu aspect zgâriat. Drişca se poate mişca pe direcţie verticală (în cazul pereţilor), orizontală, la 45° sau circulară. 1.2.3.5.2.1. Tencuieli cu praf de piatră Tencuielile cu praf de piatră se execută prin aplicarea peste grund a unui strat din mortar preparat din var, ciment; praf de piatră şi eventual pigmenţi. Stratul vizibil, se aplică pe grund în condiţiile în care umiditatea este aceeaşi pe întregul câmp, pentru a se asigura uniformitatea culorii. Pentru a se asigura o bună aderenţă (suprafaţa grundului va fi striată cu mistria înainte de întărire), aplicarea se va executa după uscarea grundului (înainte de aplicarea tinciului, suprafaţa va fi stropită). Prelucrarea feţei acestor tencuieli în afară de drişcuirea obişnuită, se poate face prin : - raşchetare; - stropire; - periere; - pieptănare. a) Raşchetarea La 1-2 ore după aplicarea stratului de finisaj; suprafaţa se prelucrează cu o piesă metalică prevazută cu dinţi, denumită raşchetă. Suprafaţa se curăţă apoi cu o perie aspră. b) Stropirea Stratul de finisaj se aplică în două etape: primul strat de mortar, simplu sau colorat cu pigmenţi, se aplică prin drişcuire, iar al doilea se stropeşte manual sau mecanizat. La aplicarea manuală se poate utiliza o perie, bidinea sau o măturică cu fir din plastic sau pai. Dimensiunea stopilor aplicaţi creşte odată cu creşterea diametrului paiului/firului – tencuiala rezulată putând fi cu stropi mici sau mari. Peria/bidineua/măturica se intoduce în material apoi se aplică pe perete printr-o mişcare de scuturare bruscă.

a)

b) Fig. 1.2.1. Tencuieli stropite a) cu stropi mici; b) cu stropi mari

Suprafaţa rezultată poate rămâne sub această formă sau poate fi uşor netezită cu şpacul sau fierul de glet, atunci cînd soluţia este uşor întărită.

6

Altă modalitate de rezolvare a suprafeţei constă în “turtirea” asperităţilor, atunci cînd soluţia este uşor întărită, după ce în prealabil pe drişcă a fost aplicat ciment alb.

Tencuieli decorative

c) Perierea Se execută cu perii aspre sau cu o măturică din paie (atunci când se doreşte obţinerea unei profilaturi mari) pe suprafaţa mortarului după ce acesta a făcut priză, dar înainte de a se fi întărit complet.

Fig. 1.2.2. Tencuială periată d) Pieptănarea Faţa vazută rezultă brăzdată de linii paralele (haşuri) drepte, in zig-zag sau ondulate, obţinute prin zgârierea suptafeţei cu ajutorul unui pieptene metalic sau o perie de sârmă. Operaţia se execută când mortarul de tinci este parţial întărit. 1.2.3.5.2.2. Tencuieli din piatră artificială (similipiatră) Sunt tencuieli care, în urma prelucrării, suprafaţa exterioară au aspect similar pietrei naturale folosită la zidării. Aceste tencuieli se execută pe un grund de mortar de ciment. Faţa văzută din mortar de ciment şi griş de piatră (0,6 – 5 mm), cu un adaos eventual de pigment, se aplică peste grundul stropit cu apă înainte ca acesta să se fi întărit complet. De regulă, prelucrarea feţei exterioare se realizează în dreptunghiuri care imită dimensiunile blocurilor din piatră naturală. Grosimea stratului este condiţionat de modul de prelucrare al suprafeţelor. Astfel pentru: - rostuire 5 - 10 mm; - cioplire, buciardare 15 - 30 mm. 7

Executarea rosturilor se poate efectua prin următoarele metode: - trasare: utilizând mistria de rost sau un profil liniar; se efectuează cu 24 - 48 ore înainte de întărirea stratului vizibil; pentru obţinerea de linii drepte se recomandă utilizarea riglelor; după trasare se corectează muchiile rezultate;

Fig. 1.2.3. Tencuială riglată -

utilizarea de şipci dreptunghiulare sau cu profil (care imită piatra de talie); şipcile sunt montate înainte de aplicarea tencuielii; după întărirea tencuielii, eventual prelucrarea suprafeţei, şipcile se scot; se corectează muchiile rezultate; metoda este folosită în special pentru tencuielile executate în zona soclurilor.

Fig. 1.2.4. Tencuială riglată Când rosturile devin adânci (10 – 20 mm), de tip şanţ, se numesc caneluri iar dacă forma profilului este complexă (de tip rezemare) se numeşte bosaj.

Bosaje din Verofil-Granulat: Elemente fabricate din siliciu granulat (Verofill): bosaje pentru decorarea fatadelor cu diverse variante: cu cant orizontal sau vertical,

8

Prelucrarea suprafeţei se execută după încheierea prizei. Înainte de a se începe prelucrarea se vor face încercări pe porţiuni mici pentru a se constata dacă mortarul feţei văzute rezistă la prelucrare. Cele mai folosite prelucrări ale suprafeţei tencuielii sunt: - frecarea; - buciardarea; - şpiţuirea; - cioplirea; - tratarea cu acizi. a) Frecarea suprafeţei se efectuează după ce mortarul a făcut priza, dar înainte ca el să se fi întărit (cca. 15 - 20 ore de la aplicare), utilizând perii din sârmă. Grosimea stratului de tencuială este de cca. 5 – 8 mm. Uneori pentru a se obţine efecte vizuale spectaculoase, în tici se introduce mică.

Fig. 1.2.5. Tencuială cu mică b) Buciardarea se realizează prin prelucrarea suprafeţei stratului cu ajutorul buciardei. Prin lovirea tencuielii cu buciarda, aceasta va căpăta o suprafaţă rugoasă care imita aspectul pietrei naturale prelucrate brut. Grosimea stratului de tencuială este de cca. 10 mm.

Fig. 1.2.6. Tencuială buciardată c) Şpiţuirea se face cu ajutorul şpiţului şi ciocanului, obţinându-se pe faţa văzută neregularităţi mai mari decât în cazul buciardării. Grosimea stratului de tencuială este de cca. 20 – 30 mm.

9

Fig. 1.2.7. Tencuială şpiţuită d) Cioplirea se execută cu ajutorul dălţii şi a ciocanului, obţinându-se neregularităţi şi mai mari decât în cazurile precedente. Această prelucrare se execută de obicei la soclurile clădirilor.

Fig. 1.2.8. Tencuială cioplită e) Tratarea cu acizi a suprafeţei de mortar cu pietriş colorat; cel mai des este folosit acidul clorhidric diluat; se execută în 2-3 reprize, după ce mortarul a făcut priza, dar înainte de a fi întărit (cca. 24 ore de la aplicare); după apariţia granulelor de pietriş, tratarea se consideră terminată şi tencuiala se spală bine cu apă; grişul de marmură nu este admis pentru asemenea prelucrări. 1.2.3.5.3. Tencuieli cu mozaic Se folosesc în zonele expuse umezelii (socluri, brâuri etc.). Se realizează din mortar preparat cu ciment, piatră de mozaic şi eventual colorant. Compoziţia este aplicată în două straturi, doar stratul de la suprafaţă conţinând piatră de mozaic. Grosimea totală a tencuielii este de cca. 10-15 mm. Stratul este prelucrat prin frecare.

Fig. 1.2.9. Tencuială cu mozaic 10

1.2.3.5.4. Tencuieli din mortar de marmoroc Se execută din pastă de ciment, aracet şi spărturi de marmoră (divers colorate, cu dimensiuni de 1-3 mm). Grosimea stratului este de cca. 5 mm. Mortarul se aplică cu drişca de lemn. Tencuieli cu terasit şi dolomit Aceste tencuieli se pot executa pe suport din: - beton întărit, turnat pe şantier, după aplicarea şi uscarea grundului din mortar de ciment şi var (M 50) în grosime de 15 mm. În acest caz, grundul se crestează cu mistria, pentru asigurarea aderenţei; - zidărie din cărămidă sau blocuri din b.c.a. Terasitul este un material realizat din praf de piatră şi nisip. Este livrat în stare uscată, în amestec cu ciment alb. Amestecul se prepară pentru cantitatea ce se execută pe parcursul unei zile. Întreruperile se execută în zona rosturilor sau în zone de penumbră pentru a nu se remarca diferenţele de nuanţă. Alte soluţii de tencuieli decorative funcţie de modalitatea de prelucrare a suprafeţei: în formă de evantai; în imitaţie de tuf; amprentată; zgâriată; cu profiluri; striată; în imitaţie de pietriş; cu picături prelinse; ciclopică; cu mortar aruncat în cantităţi mari; granulată; etc. Tencuială în formă de evantai: se obţine în urma prelucrării tinciului aplicat, cu ajutorul mistriei sau al gletierei cu dinţi; prin apăsări repetate şi rotiri pe un arc de cerc, formează un model de evantai deschis; grosimea stratului de tinci aplicat trebuie să fie de circa 10 mm;

11

Tencuială în imitaţie de tuf : prin prelucrare rezultă o suprafaţă cu forme neregulate ce imită piatra tufului calcaros;

Tencuială amprentată: se obţine în urma prelucrării tinciului aplicat, prin apăsarea unui tipar;

Fig. 1.2.10. Tencuieli amprentate Tencuială zgâriată: se obţine prin zgârierea unei suprafeţe umede, cu ajutorul unei gheare.

Tencuieli cu destinaţii speciale Tencuiala care are o destinaţie specială sau care este executată cu materiale sau cu procedee speciale se numeşte tencuială specială. Dintre acestea se menţionează următoarele tipuri de tencuieli: - anticorozivă; - hidroizolantă; - termoizolantă; - fonoizolantă; - pentru fresce, picturi şi tempera; - cu argilă stabilizată; - de protecţie contra razelor Roentgen; etc. 12

1.2.3.5.5. Tencuieli anticorozive Se folosesc în medii corozive pentru ciment sau var, medii care conţin sulf, sodiu, azot, carbonaţi etc. Pentru aceste medii se recomandă folosirea cimenturilor cu adaosuri, speciale sau cu agregate silicioase curate. La aceste mortare se folosesc diverse tipuri de adaosuri: plastifianţi, anticorozive, hidrofobe, impermeabilizatoare, fluatizare, parafinare etc. Tencuielile decorative, tradiţionale în diverse ţări Dintre tencuielile decorative, tradiţionale în diverse ţări, se pot aminti următoarele: soluţii tradiţionale din Italia: stucco-veneziano calcio-vechio stucco-rustico stucco-antico stucco-rococo structura di Toscana antico di Siena relief provence madreperlato travertino romano calcestruzzo sgraffito soluţii tradiţionale din Germania: - kratzputz (cu aspect drişcuit) - kellenwurf mittel (aruncată cu mistria) - altdeuscher putz (tradiţională germană) - Munchner rauputz (brută, tradiţională din Munchen) - waschelrputz (cu aspect spălat – cu structură fină/brută) - reibenputz (cu aspect zgâriat) soluţii tradiţionale din Franţa: - tencuială de Paris; soluţii tradiţionale din Maroc: - tadelakt soluţii tradiţionale din SUA: californiană etc. 1.2.3.5.6. Tencuieli stucco-venetiano Prin aceste tencuieli de doreşte obţinerea unei suprafeţe ce imită marmora, utilizînd tencuieli pe bază de ipsos. În soluţie se introduce praf de calcar sau praf de marmoră care măresc gradul de etanşeitate la apă al tencuielii precum şi luciul specific marmorei. Tencuiala a fost dezvoltată de meşterii veneţieni pentru medii cu umiditate ridicată. Se obţin prin aplicarea peste grund a unuia sau mai multor straturi rezovate din tencuieli pe bază de ipsos, strat obţinut prin aplicarea sub formă de “pete”, relativ aleatorii, pe suprafaţa ce urmează a fi acoperită. Aplicarea materialului se realizează cu gletiera japoneză (din metal sau plastic rigid), apăsând puternic. 13

Uneori pe suprafaţa gletierei se pot aplica două sau trei culori. După ce are loc întîrirea uşoară a straturilor aplicate se trece la frecarea puternică a suprafeţei, utilizând gletiera metalică.

Fig. 1.2.11. Tencuieli stucco-venetiano 1.2.3.5.7. Tencuieli calcio-vechio Tencuielile din categoria “calcio” sunt tencuieli “în relief”. Se obţin prin aplicarea peste grund a unui strat de tinci de ciment de 5-8 mm grosime sau a unei paste de ipsos (atunci cand se doreşte obţinerea unei profilaturi pronunţate). Stratul aplicat se prelucrează în stare plastică, cu peria, bidineaua, buretele, drişca (recomandată pentru obţinerea unei profilaturi pronunţate şi rugoase). Obţinerea suprafeţei văzute are loc prin aplicarea stratului ultim după care, scula de lucru folosită este apasată uşor de strat şi se dezlipeşte brusc. Prelucrarea se realizează pe suprafeţe de dimensiuni mici sau medii. Profilatura rezultată poate rămâne “pronunţată” sau poate fi uşor “nivelată” (după ce materialul ajunge să fie întărit uşor sau mediu, are loc o “nivelare” asperitaţilor prin trecere şi apăsare uşoară cu fierul de glet sau cu şpaclul).

Fig. 1.2.12. Tencuială calcio-vechio 1.2.3.5.8. Tadelakt Tadelakt-ul este o tencuială minerală (var hidraulic) cu adaos de piatră de calcar. Rezultă o suprafaţă lucioasa, rezistentă la apă. Tadelakt-ul se aplică la interior, peste straturile suport din tencuială minerală sau de var, în două straturi. După aplicare suprafaţa se compactează cu o piatră de ceramică şi prin finisarea cu săpun şi ceară se obţine o suprafaţă fascinantă, cu un luciu natural. Se utilizează pentru pereti, pardoseli, spaţii pentru duşuri, blaturi de masă şi în special în Hamman (băi orientale).

14

Tencuielile tradiţionale din Germania: kratzputz (cu aspect drişcuit)

kellenwurf mittel (aruncată cu mistria)

altdeuscher putz (tradiţională germană)

Munchner rauputz (brută, tradiţională din Munchen)

15

waschelrputz (cu aspect spălat – cu structură fină/brută)

reibenputz (cu aspect zgâriat)

Tencuiala decorativă este folosită pentru a imita: - modele ale unor materiale scumpe: lemn (de esenţă nobilă, exotic, plută etc.), pietre naturale (marmoră, travertin), pietre preţioase sau semipreţioase (turcoaz, malachit), piele, metal (cupru, bronz, argint învechit etc.); - fresce (tehnica sgraffito - modele de tip perete cu crăpături); - modele în relief, ale diverselor obiecte (frunze, scoici, nuiele, etc.); - mozaicuri. Avantaj: obţinerea unor suprafeţe care imită materiale scumpe, în condiţii economice. Dezavantaj: tehnologiile de finisare sunt mari consumatoare de muncă şi de timp.

Tencuieli cu model Metoda încearcă să obţină modele ale unor materiale scumpe: lemn (de esenţă nobilă, exotic, plută etc.), pietre naturale (marmoră, travertin), pietre preţioase sau semipreţioase (turcoaz, malachit), piele, metal (cupru, bronz, argint învechit etc.). Tehnologia constă în aplicarea unui strat de bază, de tip culoare de fundal, specifică materialului dorit. Prin diverse metode specifice picturii (pensulare, pulverizare, suflare, matare etc.) sunt aplicate culori care imită caracteristica materialului dorit. Tencuieli sgraffito Metoda poate fi considerată ca fiind o imitaţie a frescei antice. Tehnologia de realizare a modelului este prin "zgâriere". Pe stratul de bază sunt aplicate mai multe straturi de tencuială colorată. Cand tencuiala nu s-a întărit se răzuie, în diverse poziţii şi la adâncimea corespuntătoare rezultând astfel figura dorită. Cel mai des utilizat este modelul care imită un perete cu crăpături.

16

Tencuieli „în relief” Pe suprafaţa tencuielii care nu s-a întărit se aplică ştampile cu modele sau chiar obiectul dorit (frunze, scoici, nuiele, etc.), după întărire rezultând un desen în relief. Tencuieli „tip mozaicuri” pe suprafaţa tencuielii care nu s-a întărit se lipesc obiecte de dimensiuni mici (cioburi de sticlă colorată, bucăţi de piatră sau cărămizi, scoici etc.).

1.3. TENCUIELI SPECIFICE TERMOSISTEMELOR ETICS Când sunt aplicate la exterior, pe zona suprastructurii au grosimi de 4 – 5 mm, iar pe zona soclurilor au grosimi de max. 8 mm. Tencuielile sunt executate în 3 straturi: adeziv, grund şi strat de bază peste care se aplică stratul de finisaj (care poate avea 3 – 4 mm grosime). Între aplicarea fiecărui strat trebuie să existe obligatoriu un timp de uscare de min. 3 – 5 zile. Stratul care formează grundul este simplu armat pe zona suprastructurii şi dublu armat pe zona soclurilor. Armătura utilizată poate fi din plasă sau voal din fire sau fibre de sticlă. Tencuiala poate fi aplicată manual sau mecanizat. Când sunt aplicate la interior au grosimi de 2 – 4 mm iar stratul de finisaj poate lipsi. Armarea acestui strat poate exista sau poate lipsi, funcţie de exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească tencuiala. Datorită grosimii reduse mai sunt denumite şi tencuieli subţiri. Datorită formelor finale rezultate ca urmare al prelucrării stratului de finisaj aceste tencuieli mai sunt denumite şi tencuieli decorative. Funcţie de gradul de etanşeitate la apă, finisajele aplicate tencuielilor subţiri pot fi : - minerale; - acrilice; - silicatice; - siliconice; - silicato- siliconice; - mozaicate. Obs.: Pe termosistemele ce folosesc plăci din cânepă se aplică numai tencuieli din argilă. 1.3.7. Modul de aplicare al tencuielilor decorative Tencuielile decorative sunt alcătuite din două straturi: - amorsa; - finisajul.

17

După finisajul aplicat, tencuielile subţiri pot fi : - lavabile; - decorative; - granulate; - mozaicate. Amorsa poate fi aplicată cu fierul de glet sau cu trafaletul. În cazul aplicării manuale stratul de finisaj lavabil se aplică cu trafaletul Tencuielile decorativă, granulată şi mozaicată se aplică în strat subţire cu un fierul de glet, uşor înclinat, în sensul de înaintare. Materialul în exces trebuie colectat înainte ca tencuiala decorativă să se usuce. Grosimea stratului aplicat se obţine relativ simplu doar prin operaţa de aplicare eventual şi cea de finisare (există un control riguros al dimensiunilor agregatelor şi al tensiunilor superficiale). De regulă suprafaţa este prelucrată prin drişcuire folosind unelte din plastic sau fier şi mişcări circulare, verticale, orizontale, la 45°. Tencuielile decorative cu textura cu aspect de “piatră” se pot aplica prin pulverizare, dacă în compoziţie adăugăm un întăritor. Tencuielile mozaicate folosite pentru protecţia soclurilor au elasticitate ridicată şi din acest punct de vedere se aplică foarte uşor în practică, nefiind nevoie să fie drişcuită. Tencuieli lavabile (datorită formei suprafeţei rezultate mai sunt denumite şi “coajă de portocală”)

Fig. 1.3.1. Tencuială lavabilă În funcţie de granulaţia materialului, tencuiala decorativă drişcuită permite obţinerea unor suprafeţe finisate cât mai divers: 1.3.7.1. Tencuială drişcuită, datorită formei suprafeţei rezultate mai sunt denumite şi "bob de orez"; (se obţin cu agregate cu granulaţie medie 1,5 - 2 mm); se urmăreşte obţinerea unei suprafeţe care imită diverse tipuri de pietre calcaroase. 1.3.7.1.1. tencuială drişcuită fin (se obţin cu agregate cu granulaţie mică 0,5 - 1,5 mm); se urmăreşte obţinerea unei suprafeţe care imită piatra calcaroasă; mişcarea este una circulară;

18

Fig. 1.3.2. Tencuială drişcuită fin 1.3.7.1.2. tencuială zgâraiată, datorită formei suprafeţei rezultate mai sunt denumite şi "scoarţă de copac (se obţin cu agregate cu granulaţie mare, peste 2 mm); se urmăreşte obţinerea unei suprafeţe care imită piatra travertinul; mişcarea malei poate fi: verticală, orizontală, la 45°;

Fig. 1.3.3. Tencuială drişcuită prin mişcări verticale, orizontale, la 45°. 1.3.7.1.3. tencuieli mozaicate se obţin din pietre divers colorate, de dimensiuni atent controlate;

Fig. 1.3.4. Tencuieli mozaicate 19

Fresca

Frescă, Leechkirche, Graz Frescă (derivat din cuvântul „fresco”, it. care se traduce prin „proaspăt”) este o pictură murală executată pe o tencuială proaspătă, în care culoarea este încorporată chimic. Faţă de pictura clasică, pictura pe frescă conservă intensitatea culorii rezultate după uscare, un timp nelimitat. Fresca se compune din trei elemente: "suportul", respectiv zidul din piatră sau cărămizi, trebuie să fie uscat și fără denivelări; înainte de a se aplica tencuiala, se acoperă cu un amestec de var gras stins, nisip și apă, într-un strat de ca. 1 cm, pentru a-l face cât mai neted posibil; "tencuiala" sau mortarul, elementul purtător al frescei, este compusă dintr-o pastă alcătuită din nisip fin, pulbere de marmoră, var și apă; tencuiala este armată cu fire din păr de om, păr de cal, cânepă etc. Tencuiala, caracteristică tehnicii al fresco, este formată din două straturi: fresca neagră, primul strat și fresca albă, care se așază peste primul. Fresca albă este de fapt stratul peste care se pictează. "Culoarea", care se aplică în mod obligatoriu pe tencuiala încă udă, este o vopsea minerală rezistentă la var. În tehnica picturii de fresce se prepară o cantitate relativ mică de material, atât cât să nu se întărească în timpul preparării şi aplicării culorilor. Pictarea trebuie să facă „din prima” altfel corecturile (pete, îmbinări, culori retușuri) efectuate după uscarea tencuielii devin vizibile cu trecerea timpului şi se pot spăla foarte uşor cu o cârpă sau cu un burete umed. Pigmenții pot fi aplicați cu o pensulă dură sau moale - în funcție de efectul dorit - pe tencuiala proaspătă, încă umedă (intònaco fresco). Obţinerea unei anumite nuanţe de culoare depinde de măiestria pictorului unele dintre culori putând să îşi piardă luciul prin uscarea tencuielii (culorile sunt adesea preparate cu apă, sunt aplicate într-un mediu umed care apoi se usucă).

20

Tencuieli de lut Tencuiala de lut este un amestec din lut (cu rol de liant) si nisip. Lutul nu trebuie să depăşească 5% din amestec deoarece la cantităţi mai mari, apar crăpături mari, după uscare. Este recomandat ca nisipul să aibă particulele cu muchii vii, în special în cazul tencuielilor cu granulaţie mai mare. Tipurile de tencuială depind de foarte mulţi factori: calitatea lutului, tipul şi granulaţia nisipului, tipul şi cantitatea de adaosuri, gradul de umiditate, natura materialului din care este realizată suprafaţa pe care este aplicată. Pentru suprafeţe fine se folosesc adaosuri ca fire de păr de om sau animal, fibre de cocos, in, ace de brad, pleavă, rumeguş, celuloză etc. Adaosul de hârtie în compozitie creeaza un amestec foarte maelabil şi stabil la uscare. Suprafeţele pe care se poate aplica trebuie să fie rugoase şi pot să fie de orice tip: zidărie de chirpici (cărămizi nearse), cărămidă, piatră naturală, lemn, beton. Suprafeţa pe care se aplică tencuiala trebuie să fie rugoasă, deoarece modul de aderenţă a acestui tip de tencuială nu este prin reacţii chimice, ci fizice, astfel încât este nevoie de o suprafaţă de contact cât mai mare pentru a asigura o adereenţă bună. Suprafeţele se curăţă în prealabil de praf şi alte părţi instabile şi se umezesc dacă e cazul. Grosimea care se recomandă este de 15 mm pentru interior. Pentru straturi mai groase (de ex. in cazul neplaneităţii pereţilor) se recomandă folosirea unui strat de grund din lut gras şi nisip cu granulaţie mai mare. Cantiatea de lut folosită poate depasi 10% deoarece chiar dacă apar crăpături acestea sunt utile pentru aderenţa următorului strat, creând o rugozitate mai mare a stratului suport.

Paianta Paianta este un tip constructiv traditional care imbina echilibrat o structura portanta din lemn cu inchideri elastice din argila de constructie amestecata cu paie pe un suport din impletitura de nuiele. Traditional argila folosita in acest tip de constructii se incadreaza in categoria argilelor "usoare", neavind rol structural, ci doar rol de inchidere. Impletitura de nuiele de salcie cu grosimi de 1 pina la 2 cm se "bulgarete" pe ambele parti si apoi se tencuieste Argila usoara cu paie este un amestec de paie si argila, a carei densitate bruta este mai mica de 1200 kg/mc. Paiele folosite pot fi de secara, griu sau ovaz. Pentru tencuieli din argila sint preferate paiele de orz, pentru ca sint mai moi. Mai important decit tipul de paie este structura tulpinii. Un cistig pentru cresterea capacitatii termoizolante este folosirea paielor subtiri cu tulpini rezistente, care nu se strivesc. Paiele trebuie sa fie uscate. Lungimea paielor nu trebuie sa fie mai mare decit grosimea elementului de contructie. Amestecul de paie cu argila de poate realiza in 2 moduri: stropirea paielor cu argila (in stare fluida), sau scufundarea paielor intr-o baie de argila lichida. In primul procedeu se toarna argila peste paie si se amesteca pina tulpinile de paie sint bine acoperite de amestecul argilos, lucru usor de controlat optic. In cel de-al doilea procedeu se amesteca paiele cu gunoi de grajd intr-o baie de argila, prin calcare cu picioarele - traditional. In literatura veche se recomanda ca amestecul sa fie lasat de la 6 pina la 24 de ore astfel incit paiele sa "traga" - paiele absorb umiditate si se inmoaie. Prin aceasta paiele devin mai maleabile, iar argila mai lipicioasa. Totusi in ziua de azi paiele au peretii tulpinilor mai subtiri si pot fi usor prelucrate imediat dupa ce se umezesc. O determinare precisa a compozitiei amestecului nu este posibila, deoarece aceasta 21

depinde nu numai de variatia densitatii in stare bruta sau uscata, ci si de tipul de paie, modul de asezare, de lungime ca si de modul de pregatire ale amestecului. Uscarea unui perete de 14-18 cm dureaza intre 2 si 6 luni. Cu cit amestecul contine mai multa fibra si lut cu atit timpul de uscare este mai lung In procedeul argilei amestecata cu paie se atrage atentia asupra citorva probleme care pot aparea: - este posibil ca dupa numai citeva zile sa apara mucegai si sa se formeze chiar din timpul constructiei miros puternic, iar in cazuri extreme sa apara alergii la oameni cauzate de mucegai si ciuperci; de aceea trebuie avut grija ca toate partile de constructie sa fie bine ventilate, iar inchiderile de argila cu paie sa se usuce cit mai repede cu putinta. - este posibil ca un amestec cu denistate prea mica folosit in pereti cu grosimi mai mari ca 25 cm sa apara complet uscat pe dinafara, dar la interior chiar si dupa luni de la executie sa ramina umed si sa putezeasca paiele; - la uscare peretilor amestecul de argila cu paie se contracta astfel incit apar fisuri la marginile panoului de umplutura; in acele locuri exista pericol de formare de punti termice si de infiltratii de apa sau formare de condens; aceste fisuri pot fi impiedicate prin folosirea in amestec si a diverse adaosuri minerale poroase. Problema mirosului este una din cauzele cele mai mari pentru care lumea refuza acest tip de inchidere la o structura de lemn. Fisurile aparute la uscare sint de asemenea un considerent estetic care conduce la respingerea tehnicii. Acestea se pot totusi evita si controla, cu un minim de cunostinte, prin practica si atentie la executie. Dintre avantaje se pot aminti: constructie ecologica (consum redus de energie inclusa, material natural si reciclabil, aspect si ambianta placuta confortabila, etc).

22