Tehnologii Moderne Culturi de Camp - Editia a II-A

Viorel ION

Adrian Gheorghe BĂȘA

Tehnologii moderne şi reglementări comunitare pentru culturile de câmp, aplicabile cooperativelor agricole

BUCUREȘTI 2013

Viorel ION

Adrian Gheorghe BĂȘA

Tehnologii moderne și reglementări comunitare pentru culturile de câmp, aplicabile cooperativelor agricole Ediţia a II-a, revăzută

EDITURA CERES București, 2013

1

Referent ştiinţific: Prof. univ. dr. dr.h.c. Gheorghe Valentin ROMAN Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ION, VIOREL Tehnologii moderne și reglementări comunitare pentru culturile de câmp, aplicabile cooperativelor agricole / Viorel Ion, Adrian Gheorghe Bășa. - Ed. a 2-a, rev. - București : Ceres, 2013 Bibliogr. ISBN 978-973-40-1024-0 I. Bășa, Adrian Gheorghe 631.95:633 Manualul „Tehnologii moderne și reglementări comunitare pentru culturile de câmp, aplicabile cooperativelor agricole” a fost elaborat în cadrul proiectului „Cooperare continuă pentru dezvoltarea cooperativelor agricole”, finanţat de Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA).

Copyright Editor: Editura Ceres Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, Bucureşti Tel./fax: 021 317 90 23 E-mail: [email protected] Website: www.editura-ceres.ro

ISBN 978-973-40-1024-0

2

CUPRINS

Introducere............................................................................................

5

Capitolul 1. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A GRÂULUI DE TOAMNĂ......................................................................... 1.1. Rotaţia........................................................................................ 1.2. Fertilizarea................................................................................. 1.3. Lucrările solului......................................................................... 1.4. Sămânţa şi semănatul................................................................. 1.5. Lucrările de îngrijire.................................................................. 1.6. Recoltarea...................................................................................

9 9 10 19 22 29 46

Capitolul 2. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A ORZULUI......... 2.1. Rotaţia........................................................................................ 2.2. Fertilizarea................................................................................. 2.3. Lucrările solului......................................................................... 2.4. Sămânţa şi semănatul................................................................. 2.5. Lucrările de îngrijire.................................................................. 2.6. Recoltarea...................................................................................

47 47 48 50 51 54 57

Capitolul 3. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A PORUMBULUI 3.1. Rotaţia........................................................................................ 3.2. Fertilizarea................................................................................. 3.3. Lucrările solului......................................................................... 3.4. Sămânţa şi semănatul................................................................. 3.5. Lucrările de îngrijire.................................................................. 3.6. Recoltarea...................................................................................

58 58 59 67 69 75 87

Capitolul 4. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A SOIEI................ 89 4.1. Rotaţia........................................................................................ 89 4.2. Fertilizarea................................................................................. 90 4.3. Lucrările solului......................................................................... 94 4.4. Sămânţa şi semănatul................................................................. 96 4.5. Lucrările de îngrijire.................................................................. 100 4.6. Recoltarea................................................................................... 105 3

Capitolul 5. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FLORIISOARELUI....................................................................... 5.1. Rotaţia........................................................................................ 5.2. Fertilizarea................................................................................. 5.3. Lucrările solului......................................................................... 5.4. Sămânţa şi semănatul................................................................. 5.5. Lucrările de îngrijire.................................................................. 5.6. Recoltarea...................................................................................

106 106 107 113 116 119 130

Capitolul 6. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A RAPIȚEI........... 6.1. Rotaţia........................................................................................ 6.2. Fertilizarea................................................................................. 6.3. Lucrările solului......................................................................... 6.4. Sămânţa şi semănatul................................................................. 6.5. Lucrările de îngrijire.................................................................. 6.6. Recoltarea...................................................................................

132 132 133 141 143 147 164

Capitolul 7. NORME ȘI REGULI APLICABILE CULTURILOR DE CÂMP......................................................................... 7.1. Norme de eco-condiţionalitate................................................... 7.2. Norme privind culturile verzi..................................................... 7.3. Reguli de bază cu privire la utilizarea produselor fitosanitare.................................................................................. 7.4. Reguli de bază cu privire la sămânţa destinată semănatului................................................................................ Bibliografie............................................................................................

4

167 167 170 171 172 173

INTRODUCERE

Deşi producţiile au crescut constant de-a lungul timpului, la toate culturile de câmp este nevoie de o creştere continuă a producţiilor. Aceasta se impune ca urmare a creşterii nevoilor alimentare şi de produse agricole pentru o populaţie în continuă creştere. Faţă de 1900, când populaţia globului era de circa 1,6 miliarde locuitori, în anul 1950 a înregistrat circa 2,5 miliarde locuitori, pentru ca la finele lunii octombrie 2011 populaţia globului să înregistreze 7 miliarde de locuitori, prognoza pentru 2050 fiind de peste 9,3 miliarde locuitori. Deşi există o producţie globală suficientă pentru asigurarea fiecărui locuitor a circa 2.700 calorii/zi, după datele FAO la nivelul anului 2013, circa 12,5 % din populaţia globului (868 milioane de locuitori) suferă de foame. Există o inechitate a asigurării hranei pe glob datorită producţiilor diferite la plantele de cultură mare în diferitele zone geo-politice ale lumii, producţii care sunt determinate de performanţele tehnologiilor de producţie folosite. Cerealele reprezintă grupa de plante cea mai importantă, deţinând suprafaţa cea mai mare pe glob. Faţă de 500 - 700 kg cereale/locuitor/an cât se consideră că ar fi optim, majoritatea ţărilor produc sub 200 kg cereale/locuitor/an. Ca atare, este necesară mărirea continuă a producţiilor la cereale şi îmbunătăţirea calităţii recoltei, după cum acest lucru este la fel de necesar şi la plantele tehnice. Creşterea producţiilor la culturile de câmp se poate realiza prin creşterea suprafeţelor cultivate (cale extensivă) şi prin creşterea producţiilor la unitatea de suprafaţă (cale intensivă). Creşterea suprafeţelor cultivate reprezintă o cale extensivă de creştere a producţiilor pe care omul a folosit-o dintotdeuna, suprafeţele cultivate crescând odată cu dezvoltarea societăţii umane. Pe plan mondial, suprafeţele potenţiale care pot fi luate în cultură sunt mari (de exemplu, zonele imense de deşert), dar posibilităţile reale de luare în cultură a acestor suprafeţe, din punct de vedere al costurilor şi al eforturilor tehnice, sunt destul de limitate. 5

Luarea în cultură a unor suprafeţe de teren prin defrişarea pădurilor şi cultivarea suprafeţelor de păşune, care se mai practică încă în ţările mai puţin dezvoltate, este însoţită de distrugerea unor ecosisteme naturale, iar de multe ori suprafeţele care sunt luate în cultură, după o perioadă de exploatare devin improprii pentru agricultură, dar fără a se mai putea reveni la ecosistemul natural iniţial, transformându-se în cele din urmă în zone de deşert. În România, suprafeţele cultivate au crescut prin luarea în cultură de-a lungul timpului a unor suprafeţe necultivate (de exemplu, terenurile din Bărăgan) şi defrişarea pădurilor (de exemplu, a codrilor din Câmpia Română). De asemenea, îndiguirea Luncii Dunării şi a marilor cursuri de apă a permis luarea în cultură a unor suprafeţe importante. O modalitate importantă de creştere a suprafeţelor cultivate o constituie ameliorarea solurilor puţin favorabile cultivării plantelor de cultură, cum sunt nisipurile, solurile degradate, cele cu exces de umiditate, sărăturate etc. Creşterea producţiilor la unitatea de suprafaţă reprezintă o cale intensivă de creştere a producţiilor. Această modalitate de creştere a producţiilor se bazează pe folosirea de material biologic (soiuri şi hibrizi) din ce în ce mai performant, pe folosirea de tehnologii moderne de cultivare a plantelor şi pe aplicarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi utilizarea inovaţiilor în activitatea de producţie agricolă. Tehnologiile moderne de cultivare a plantelor se bazează pe mecanizare (folosirea de maşini, utilaje şi echipamente agricole performante), chimizare (folosirea de îngrăşăminte chimice; folosirea de pesticide – erbicide, fungicide, insecticide, acaricide, nematocide, rodenticide etc.; folosirea de substanţe regulatoare sau stimulatoare a creşterii etc.), automatizare (computerizare, robotizare), dar şi pe folosirea din ce în ce mai intensivă a cunoaşterii şi informaţiilor, folosirea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi a serviciilor de consultanţă agricolă. Perfecţionarea continuă a factorului biologic şi a tehnologiilor de cultivare a plantelor, a permis pe lângă creşterea producţiilor pe unitatea de suprafaţă şi o îmbunătăţire a calităţii recoltei. De asemenea, tehnologizarea şi modernizarea au presupus eficientizarea şi ecologizarea activităţilor agricole, ca premise pentru asigurarea sustenabilităţii sistemului agricol. 6

Creşterea producţiilor pe unitatea de suprafaţă este considerată ca fiind mijlocul cel mai important de creştere a producţiilor agricole, dar trebuie practicat cu atenţie, pentru că folosirea exagerată, dezechilibrată şi în dezacord cu cerinţele plantelor de cultură se asociază cu apariţia de probleme foarte grave de poluare a mediului (solului, apei, aerului), obţinerea de produse agricole cu reziduuri de pesticide şi nitraţi etc. Creşterea producţiilor pe unitatea de suprafaţă prin utilizarea tehnologiilor moderne trebuie însoţită de eficienţă economică şi trebuie făcută numai cu respectarea regulilor şi normelor de protecţia mediului, de igienă fitosanitară şi de asigurare a calităţii şi siguranţei recoltei conform destinaţiei acesteia.

7

8

Capitolul 1 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A GRÂULUI DE TOAMNĂ Triticum aestivum L. – grâul comun, grâul pentru pâine

1.1. Rotaţia

Grâul de toamnă este pretenţios faţă de planta premergătoare. Acesta preferă plantele cu recoltare timpurie, care lasă terenul curat de buruieni şi un conţinut ridicat de elemente nutritive în sol. Recoltarea timpurie a plantei premergătoare permite lucrarea devreme a solului, care până în toamnă acumuleză apă şi nitraţi, se pot combate buruienile şi se mărunţesc bolovanii. Plantele foarte bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: mazărea, fasolea, năutul, bobul, borceagul, rapiţa de toamnă, muştarul, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cânepa pentru fibră, cartoful timpuriu, cartoful de vară, sfecla pentru sămânţă, trifoiul, porumbul pentru masă verde, tutunul, coriandrul. Dintre plantele foarte bune premergătoare, rapiţa este utilizată cel mai frecvent ca plantă premergătoare, acest lucru fiind determinat de suprafaţa mare pe care aceasta se cultivă în ultimii ani în ţara noastră. Plantele bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: soia, sfecla pentru zahăr, sfecla furajeră, cartoful de toamnă, floarea-soarelui, porumbul pentru boabe, porumbul pentru siloz, cânepa pentru sămânţă. Aceste culturi trebuie să fie recoltate până la 10 - 15 septembrie, pentru a rămâne un interval de cel puţin două săptămâni până la semănatul grâului. Dintre plantele bune premergătoare, porumbul și floarea-soarelui sunt utilizate cel mai frecvent ca plante premergătoare, acest lucru fiind determinat de suprafeţele mari pe care se cultivă cele două plante de cultură mare în ţara noastră. Pe parcelele unde se practică rotaţia grâu - porumb, aceasta trebuie întreruptă după trei cicluri prin introducerea în rotaţie a unei alte plante de 9

cultură, pentru evitarea intensificării atacului de boli şi dăunători şi pentru evitarea creşterii gradului de îmburuienare cu buruieni specifice. Plantele neindicate ca premergătoare pentru grâul de toamnă sunt acelea care lasă solul sărac în apă şi elemente nutritive, cum sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul. De asemenea, nu este indicat semănatul grâului de toamnă după cereale păioase (secară, triticale, orz, ovăz) din cauza bolilor şi dăunătorilor comuni, şi nici după lucernă sau pajişti semănate, culturi care lăstăresc puternic după desfiinţare şi care lasă solul sărac în apă. Nu sunt indicate ca plante premergătoare, nici culturile târzii de porumb şi sfeclă pentru zahăr, nici culturile succesive1 care nu permit pregătirea corespunzătoare a terenului şi semănatul în epoca optimă. Monocultura de grâu (precum şi cultivarea după alte cereale păioase) este acceptată numai doi ani şi numai la culturile destinate consumului. În practica fermelor agricole, uneori este inevitabilă cultura grâului după grâu, mai ales în anii secetoşi, când pregătirea terenului după plantele cu recoltare târzie nu se poate realiza în condiţii bune pentru semănatul grâului, precum şi în anii ploioşi, când se întârzie recoltarea plantelor premergătoarelor cu recoltare târzie. Grâul este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, ca urmare a faptului că se recoltează timpuriu, lasă terenul curat de buruieni şi într-o stare bună de fertilitate.

1.2. Fertilizarea

Grâul de toamnă reacţionează bine la aplicarea îngrăşămintelor, atât organice, cât şi minerale, în toate condiţiile pedoclimatice din ţara noastră. Consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea unei tone de boabe, plus biomasa epigee2 corespunzătoare, este de: 23 - 33 kg N, 11 – 18 kg P2O5 şi 19 - 37 kg K2O.

1

Culturile succesive sunt culturi pentru boabe sau culturi furajere care sunt realizate în acelaşi an agricol, după recoltarea unor plante de cultură cu maturare sau utilizare timpurie. 2 Biomasa epigee reprezintă biomasa pe care plantele o formează la suprafaţa solului.

10

Grâul este pretenţios la fertilizare, datorită faptului că: - sistemul radicular este slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de utilizare a substanţelor nutritive mai greu solubile din sol; - elementele nutritive se absorb în cantitatea cea mai mare (circa 80 % din azot, peste 80 % din fosfor şi peste 85 % din potasiu) într-un timp scurt, de la începutul formării paiului până la maturitatea în lapte, perioadă în care plantele nu-şi pot asigura, pentru a da recolte ridicate, necesarul de elemente nutritive numai din rezervele solului. Azotul este cel mai important element nutritiv, acesta având următorul rol: asigură o bună înrădăcinare şi înfrăţire a plantelor; măreşte rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute; determină formarea unui număr mare de boabe în spic prin mărirea numărului de spiculeţe fertile în spic şi a numărului de flori fertile în spiculeţ; creşte conţinutul de substanţe proteice din boabe. Insuficienţa azotului determină: reducerea numărului de fraţi; micşorarea suprafeţei de asimilaţie (frunzele sunt mai mici şi de culoare verde-gălbuie); scăderea rezistenţei la iernare; formarea unui număr mic de boabe în spic, ca urmare a diminuării numărului de spiculeţe fertile în spic şi a numărului de flori fertile în spiculeţ; reducerea conţinutului de substanţe proteice din boabe. Excesul de azot determină: un număr exagerat de mare de fraţi; o dezvoltare vegetativă exagerată; sensibilitate la cădere; sensibilitate la atacul de boli foliare; mărirea consumului de apă al plantelor; prelungirea perioadei de vegetaţie şi mărirea riscului de şiştăvire. Fosforul are următorul rol: asigură o bună înrădăcinare şi înfrăţire a plantelor; mărește rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, cădere şi boli; scurtează perioada de vegetaţie; măreşte eficienţa azotului; îmbunătăţeşte calitatea recoltei. Dintre cereale, grâul este considerat cel mai sensibil la insuficienţa fosforului, mai ales în primele faze de vegetaţie. Fosforul este necesar în formă uşor solubilă plantelor tinere, cu sistemul radicular slab dezvoltat. Pe măsură ce sistemul radicular se dezvoltă, plantele de grâu pot folosi fosforul din rezervele solului. 11

Insuficienţa fosforului determină: diminuarea capacităţii de înfrăţire; reducerea masei rădăcinilor; încetinirea creşterii şi întârzierea maturităţii; reducerea conţinutului de substanţe proteice din boabe. Potasiul are următorul rol: favorizează sinteza amidonului; măreşte rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, cădere, boli şi secetă. Insuficienţa potasiului determină: încetinirea creşterii; scurtarea internodurilor; necroza marginală a frunzelor. Aplicarea îngrăşămintelor minerale. Îngrăşămintele minerale constituie unul dintre cele mai importante mijloace de sporire a producţiei la grâul de toamnă în toate zonele de cultură din ţara noastră. Grâul de toamnă reacţionează pozitiv la îngrăşămintele cu azot şi fosfor administrate împreună pe toate tipurile de sol din România. Raportul N:P este în favoarea azotului, mai ales pe solurile sărace în azot, în zonele umede, în anii mai ploioşi sau după plantele premergătoare care consumă o cantitate mare de azot (porumb, sfeclă pentru zahăr, cartof etc.). Fertilizarea unilaterală numai cu azot, dar mai ales numai cu fosfor nu este indicată pentru că nu duce la obţinerea de sporuri semnificative de producţie, în timp ce costul de producţie se măreşte considerabil. Doza de azot, exprimată în substanţă activă1, se calculează după următoarea formulă: DN = 30 x Rs – Ns – Ngg ± Npr unde: DN = doza de azot, în kg/ha; 30 = consumul specific al culturii de grâu (în medie, 30 kg N/t de boabe); Rs = recolta scontată, în tone boabe/ha; Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind: - 20 kg/ha, pentru solurile sărace; - 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie; - 60 kg/ha, pentru solurile fertile; Ngg = aportul gunoiului de grajd în azot, care se apreciază ca fiind:

1

Dozele de azot, fosfor şi potasiu se exprimă ca substanţă activă (s.a.), care este componenta de bază a unui îngrăşământ (produs comercial). Substanţa activă este N pentru îngrăşămintele cu azot, P2O5 pentru îngrăşămintele cu fosfor şi K2O pentru îngrăşămintele cu potasiu.

12

- 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrat direct grâului; - 1,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare; - 0,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat la planta antepremergătoare; Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare, care se face astfel: - se scad 30 kg N/ha, după leguminoasele pentru boabe; - se scad 20 kg N/ha, după borceag şi trifoi; - se adaugă 20 - 25 kg N/ha, după premergătoarele târzii, care lasă cantităţi mari de resturi vegetale pe teren (porumb şi floareasoarelui). Doza de azot rezultată din calcul se corectează în primăvară în funcţie de starea culturii, mărindu-se cu 15 - 20 kg/ha când cultura are o densitate mică şi o înfrăţire slabă, respectiv reducându-se cu aceeaşi cantitate când cultura are o densitate foarte mare şi plantele sunt bine dezvoltate, exitând pericolul căderii şi al atacului de boli. Atunci când cultura este normal dezvoltată, cu o densitate optimă doza de azot nu se corectează. De asemenea, doza de azot se corectează şi în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă al solului, trebuind redusă când precipitaţiile sunt deficitare şi mărindu-se când precipitaţiile sunt excedentare comparativ cu media zonei în perioada octombrie - februarie. În acest sens, se scad câte 5 kg N pentru fiecare 10 mm abateri de la media zonei în minus, respectiv se adaugă câte 5 kg N pentru fiecare 10 mm abateri de la media zonei în plus. Atunci când precipitaţiile sunt normale pentru zona de cultură în perioada octombrie - februarie, doza de azot nu se corectează. Mărimea dozelor de azot variază, pentru condiţiile din România, între 50 şi 160 kg/ha, în mod frecvent fiind cuprinsă între 80 şi 120 kg/ha. Pe solurile slab sau mediu aprovizionate cu fosfor, unde nu s-au aplicat în anul curent îngrăşăminte cu fosfor, doza de azot nu trebuie să depăşească 80 kg N/ha, deoarece azotul va fi slab valorificat. Fracţionarea dozei de azot. Pe terenurile agricole bine cultivate şi după premergătoare foarte favorabile, mai ales după leguminoase nu trebuie administrate îngrăşăminte cu azot în toamnă. După premergătoarele cu 13

recoltare târzie, se recomandă administrarea a circa 30 - 40 kg N/ha înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul. La desprimăvărare, îndată ce solul s-a zvântat şi este posibilă intrarea pe teren, se administrează de obicei între 40 şi 80 kg N/ha. În acest moment, se face şi corectarea dozei de azot în funcţie de starea culturii şi aprovizionarea cu apă. Restul dozei de azot se administrează la formarea primului internod, această aplicare fiind eficientă mai ales în anii cu precipitații suficiente până în acest moment (prima parte a lunii aprilie) și în condiții de irigare. Prin aplicarea fracționată a îngrășămintelor cu azot se asigură azotul corespunzător cerinţelor plantelor, se evită pierderea acestuia prin procesul de levigare şi se adaptează doza în funcţie de evoluţia culturii şi a condiţiilor de aprovizionare cu apă. Cele mai utilizate îngrăşăminte simple cu azot sunt: azotatul de amoniu (33,5 % azot substanţă activă), ureea (46 % azot substanţă activă); nitrocalcarul (27 % azot substanţă activă + 5,5 % calciu). În ultimii ani, a început să se extindă şi în ţara noastră utilizarea îngrăşămintelor lichide cu azot, cum este îngrăşământul A320 (32 % azot substanţă activă). La aplicarea îngrăşămintelor cu azot trebuie acordată o atenţie deosebită uniformităţii de împrăştiere. Concomitent cu lucrările de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor se poate administra o cantitate de 8 - 10 kg uree/ha. De asemenea, concomitent cu aceste lucrări se poate administra şi îngrăşământ lichid într-o concentraţie maximă de 10 %. Doza de fosfor, exprimată în substanţă activă (P2O5), se calculează după următoarea formulă: DP = 15 x Rs – Pgg unde: DP = doza de fosfor, în kg P2O5/ha; 15 = consumul specific al culturii de grâu (15 kg P2O5/t de boabe); Rs = recolta scontată, în tone boabe/ha; Pgg = aportul gunoiului de grajd în P2O5, care se apreciază ca fiind: - 1,2 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrat direct grâului; - 0,8 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare. 14

Pe solurile cu un conţinut mai mic de 6 mg P2O5/100 g sol (mai mic de 26 ppm P)1, doza de fosfor se majorează cu 15 - 20 kg/ha pentru fiecare mg P2O5 sub această limită. Grâul necesită un conținut de fosfor în sol cuprins între 10 și 12 mg P2O5/100 g sol (44 - 54 ppm P). Doza de fosfor variază, pentru condiţiile din România, între 60 şi 120 kg P2O5/ha, în mod frecvent fiind cuprinsă între 60 şi 80 kg P2O5/ha. Fosforul trebuie administrat înainte de efectuarea arăturii, dacă se utilizează îngrăşăminte simple de tip superfosfat (superfosfat simplu – 16 – 22 % P2O5 + 19 - 20 % Ca + 11 - 13 % S, sau superfosfat concentrat – 38 50 % P2O5 + 14 % Ca), iar dacă aplicarea se face sub formă de îngrăşăminte complexe, acestea se pot administra înainte de pregătirea patului germinativ sau la desprimăvărare. Îngrăşămintele potasice sunt necesare pe solurile insuficient aprovizionate cu potasiu (sub 15 mg K2O/100 g sol, respectiv sub 125 ppm K)2. Totuşi, pentru obţinerea unor producţii ridicate, devine necesară administrarea potasiului pe toate tipurile de sol. Atunci când se impune administrarea potasiului, doza este cuprinsă între 40 şi 80 kg K2O/ha. Se poate utiliza sarea potasică (40 % K2O) sau clorura de potasiu (60 % K2O), care se administrează sub arătură, sau îngrăşăminte complexe care conţin şi potasiu, care se administrează la pregătirea patului germinativ sau la desprimăvărare. Îngrăşămintele complexe care se administrează toamna trebuie să aibă un raport N:P în favoarea fosforului sau egal. Se folosesc îngrăşăminte complexe cu azot şi fosfor (îngrăşăminte binare) de tip: 18:46:0, 16:48:0, 12:52:0, 10:30:0, 8:30:0, 20:20:0, 21:21:0, 22:22:0, sau îngrăşăminte complexe cu azot, fosfor şi potasiu (îngrăşăminte ternare) de tipul 13:26:13, 10:25:10, 15:15:15, 16:16:16. Îngrăşămintele complexe care se administrează toamna se aplică înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul.

1

mg P2O5/100 g sol = ppm PAl x 0,22915 (unde PAl reprezintă conţinutul de fosfor mobil din sol exprimat în ppm). 2 mg K2O/100 g sol = ppm KAl x 0,12047 (unde KAl reprezintă conţinutul de potasiu mobil din sol exprimat în ppm).

15

Îngrăşămintele complexe care se administrează la desprimăvărare trebuie să aibă un raport N:P în favoarea azotului, folosindu-se îngrăşăminte complexe cu azot şi fosfor (îngrăşăminte binare) de tipul 20:10:0, 27:13,5:0, sau îngrăşăminte complexe cu azot, fosfor şi potasiu (îngrăşăminte ternare) de tipul 26:13:13, 22:11:11, 20:10:10. De asemenea, pot fi folosite îngrăşăminte complexe care conţin pe lângă macroelemente şi microelemente, de tipul Eurocereal 30 (10 - 20 - 0 + 20 SO3 + Me), Eurofertil Plus Phos 38 (8 - 30 - 0 + 19 CaO + 12 SO3 + Me), Duofertil 38 (8 - 30 - 0 + 2 MgO + 15 SO3 + 0,15 B), YaraMila (8 - 24 - 24 + 2 MgO + 5 SO3 + Me), YaraMila (22 - 14 - 7 + 7,5 SO3 + Me), YaraMila (16 - 27 - 7 + 5 SO3 + Me). Concomitent cu semănatul se poate face şi o fertilizare „starter” cu îngrăşăminte special formulate pentru a fi administrate la semănat, cum sunt: − Fortephos Zn (0 - 31 - 47 + 1 Zn), care se administrează în doză de 5 - 15 kg/ha; − Seed Power H5 (10 - 40 - 0 + 0,8 Zn + 0,5 Cu + 5 acid humic), care se administrează în doză de 25 kg/ha; − Umostart Cereal (11 - 48 - 0 + 1 Zn + 0,6 Fe + 0,1 Mn), care se administrează în doză de 30 kg/ha. Administrarea îngrăşămintelor minerale se face cu ajutorul maşinilor de împrăştiat îngrăşăminte, care există într-o gamă constructivă variată. Administrarea îngrăşămintelor concomitent cu semănatul se face cu ajutorul semănătorilor dotate cu echipament de fertilizare. Aplicarea îngrăşămintelor foliare. Îngrăşămintele foliare contribuie la dezvoltarea elementelor productivităţii, mai ales a elementelor productivităţii spicului. Efectuarea a 1 - 2 administrări cu îngrăşăminte foliare în perioada creşterii intense până la înspicat determină obţinerea de sporuri de recoltă de până la 10 - 15 %. Prima aplicare se efectuează la începutul alungirii paiului, iar cea de-a doua în faza de burduf-înspicat, gama de îngrăşăminte foliare fiind foarte diversificată. La prima aplicare se recomandă utilizarea de îngrăşăminte foliare cu un conţinut mai ridicat în azot, de tipul: − Agrofeed 11 - 0 - 0 + 16 MgO (3,0 kg/ha); 16

− − − − − − − − −

Agroleaf Power High N 31 - 11 - 11 + Me + Biostim (2,0 - 5,0 kg/ha); Azofol 16 - 0 - 0 + 8,1 SO3 + 4 MgO (40,0 l/ha); Azuro 31 - 11 - 11 (5,0 kg/ha); Fertcomplex A 16 - 4 - 4 (5,0 - 6,0 l/ha); Folicare 19 - 11 - 24 (3,0 - 5,0 kg/ha); FoliMax First N 25 - 0 - 0 + 4 MgO (7,0 - 14,0 l/ha); FoliMax Gold 27 - 0 - 0 + 1,5 Mg + 1,5 Mn + Me (3,0 - 5,0 l/ha); Kristalon 20 - 8 - 8 (2,5 - 4,0 kg/ha); Magnisol 11 - 0 - 0 + 16 Mg (3,0 - 5,0 kg/ha).

La aplicarea a doua se pot utiliza îngrăşăminte foliare de tipul: − Agrofeed 19 - 19 - 19 + Me (4,0 - 10,0 kg/ha); − Agrofeed 23 - 7 - 23 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); − Agroleaf Power Total 20 - 20 - 20 + Me + Biostim (2,0 - 5,0 kg/ha); − Azuro 20 - 20 - 20 (5,0 kg/ha); − Bionat Plus (2,0 l/ha); − CropMax (0,5 - 1,0 l/ha); − Elite verde 20 - 20 - 20 + 2,2 MgO + 4,5 SO3 (2,5 - 3,0 kg/ha); − Fertcomplex C 9 - 9 - 9 (5,0 - 6,0 l/ha); − FoliMax Active 3 + 27 + 18 + Me (2,0 - 3,0 l/ha); − Kristalon 18 - 18 - 18 (2,5 - 4,0 kg/ha); − N’Fert Energy 18 - 18 - 18 + Me (2,0 - 4,0 kg/ha); − NutriLeaf 20 - 20 - 20 + Me (2,5 kg/ha); − Nutrion Zn 8,5 - 8,5 - 4,6 + Me (1,5 l/ha); − NutriVit 20 - 20 - 20 + Me (2,5 l/ha); − Plantfert-I sau U (5,0 - 6,0 l/ha); − Polyfeed 19 - 19 - 19 + 1 Mg + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); − Sulfomax Sum (3,0 l/ha); − Topcrop (0,5 - 1,0 l/ha); − YaraVita Gramitrel 3,9 - 0 - 0 + 15,2 MgO + Me (2,0 - 4,0 l/ha); − YaraVita Thiotrac 15,2 - 0 - 0 + 22,8 S (3,0 l/ha). Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor, a bolilor foliare sau a dăunătorilor (de exemplu, a ploşniţelor). 17

Se pot utiliza şi îngrăşăminte foliare numai cu azot, precum Last N (25 % N), în doză de 11 - 22 l/ha în 100 - 200 l soluţie, sau N+ în doză de 15 - 30 l/ha, care se aplică din faza de înfrăţire până la ieşirea din burduf. Trebuie subliniat că fertilizarea foliară nu înlocuieşte fertilizarea de bază, ci doar o completează, atât cu macroelemente principale (N, P, K) şi secundare (Ca, Mg, S), cât mai ales cu microelemente (Me). Aplicarea îngrăşămintelor organice. Îngrăşămintele organice (gunoiul de grajd semifermentat, tulbureala sau gülle, mustul de gunoi) se pot aplica direct grâului de toamnă sau plantei premergătoare, în toate regiunile de cultură din ţara noastră. Pe lângă aportul de elemente nutritive, îngrăşămintele organice determină şi îmbunătăţirea proprietăţilor fizice, chimice şi biologice ale solului, motiv pentru care sunt importante mai ales pe solurile acide, cu multă argilă (de tip preluvosol, luvosol), pe solurile erodate şi pe cele uşoare. Îngrăşămintele organice se administrează înainte de efectuarea arăturii, urmând să fie încorporate prin lucrarea de arat. Gunoiul de grajd se administrează prin împrăştiere cu maşini de împrăştiat gunoi de grajd, iar îngrăşămintele organice lichide se administrează prin împrăştire sau încorporare cu ajutorul maşinilor de administrat îngrăşăminte organice lichide. Aplicarea îngrăşămintelor organice determină sporuri de producţie cuprinse între 500 și 1.500 kg/ha. Doza de gunoi de grajd care se recomandă a se administra direct culturii grâului este de 20 t/ha. Totuşi, este de preferat ca gunoiul de grajd să fie administrat plantelor premergătoare cu recoltare târzie (porumb, sfeclă, cartof). Aceste plante valorifică mai bine decât grâul gunoiul de grajd, iar grâul de toamnă valorifică bine efectul remanent al gunoiul de grajd aplicat plantei premergătoare. Aplicarea amendamentelor. Amendamentele calcaroase sunt necesare pe solurile acide, cu pH sub 5,8 şi cu un grad de saturaţie în baze sub 75 %. Pentru ca lucrarea să fie economică trebuie ca, prin amendare, să se urmărească neutralizarea a 50 % din aciditatea hidrolitică. De regulă, se administrează 4 t/ha carbonat de calciu (piatră de var, dolomit) o dată la 4 ani, direct culturii grâului sau plantei premergătoare. Amendamentele trebuie să fie împrăştiate foarte uniform şi să fie încorporate sub arătură. 18

1.3. Lucrările solului

Grâul de toamnă este foarte pretenţios faţă de pregătirea solului, de starea solului la semănat depinzând în măsura cea mai mare vegetaţia plantele în toamnă şi capacitatea lor de a trece peste perioada de iarnă. Lucrările solului se efectuează în mod diferit, în funcţie de planta premergătoare (momentul când eliberează terenul şi cantitatea de resturi vegetale), umiditatea solului în momentul când este lucrat şi gradul de compactare a solului. De multe ori, în condiţiile din ţara noastră, lucrările solului pun probleme deosebite din cauza timpului scurt rămas de la recoltarea plantei premergătoare şi până la semănatul grâului de toamnă, precum şi din cauza umidităţii reduse a solului ca urmare a secetelor de la sfârşitul verii. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriştit sau de arat. Lucrarea de dezmiriştit se efectuează cu ajutorul unei grape cu discuri sau cultivator, fiind necesară atunci când efectuarea arăturii nu este posibilă din diferite motive: sol uscat, lipsa utilajelor disponibile, sau lucrarea nu se efectuează în condiţii corespunzătoare din cauza resturilor vegetale care nu se încorporează corespunzător şi care determină înfundarea plugului. Lucrarea de dezmiriştit are următorul rol: mărunţeşte resturile vegetale şi le amestecă cu stratul superficial de sol; distruge buruienile existente; crează condiţii pentru germinarea seminţelor de buruieni aflate în sol şi a seminţelor plantei de cultură care s-au scuturat la recoltare, plantele de buruieni şi samulastra apărută fiind distruse prin lucrările ulterioare; afânează stratul superficial de sol, distrugându-se astfel spaţiile capilare de la suprafaţa solului, ceea ce împiedică pierderea apei din sol prin procesul de evaporaţie; arătura care se va efectua va fi de calitate superioară. Lucrarea de arat se efectuează cât mai repede cu putinţă, la adâncimea de 18 - 20 cm, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Adâncimea arăturii se stabileşte în funcţie de starea terenului, 19

urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale şi a buruienilor, precum şi să nu se scoată bolovani. Arătura de vară, comparativ cu cea de toamnă, asigură sporuri de recoltă în toate zonele de cultură a grâului de toamnă. Întârzierea arăturii conduce la scăderi progresive de recoltă. Dacă solul este prea uscat şi nu se poate efectua arătura sau prin efectuarea acesteia rezultă bolovani, atunci după lucrarea de dezmiriştit se aşteaptă până la căderea unor precipitaţii mai importante, care să mărească umiditatea solului astfel încât să fie posibilă efectuarea unei arături de calitate. Lucrările de întreţinere a arăturii urmăresc menţinerea terenului curat de buruieni şi afânat până la semănatul grâului de toamnă, prin lucrări superficiale ale solului. Cel mai adesea arătura se întreţine cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau cultivatorul, în funcţie de starea arăturii (gradul de nivelare şi de mărunţire a bulgărilor) şi de îmburuienarea terenului (buruienile trebuie să fie în primele faze de vegetaţie, de dorit abia răsărite, pentru a putea fi distruse). Lucrările de întreţinere a arăturii se efectuează de obicei după ploi. Se recomandă ca lucrările de întreţinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblic pe direcţia arăturii, pentru o bună nivelare a terenului. În cazuri extreme, când solul este uscat şi s-a efectuat arătura, iar în urma arăturii au rezultat bolovani, lucrările de întreţinere a arăturii pentru mărunţirea bolovanilor constau în efectuarea de lucrări alternative cu tăvălugul şi cu grapa cu discuri sau grapa rotativă. Pregătirea patului germinativ se face în ziua semănatului, cel mult cu o zi înainte de semănat, prin 1 - 2 lucrări superficiale ale solului efectuate de preferat cu combinatorul. Pregătirea patului germinativ se poate face şi cu o grapă cu discuri, grapă rotativă ori cultivator, utilaje care trebuie să lucreze terenul mai superficial. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular pe direcţia de semănat. De asemenea, pregătirea patului germinativ se poate efectua şi concomitent cu lucrarea de semănat, cu ajutorul semănătorilor dotate cu un sistem de lucrare a solului în faţa brăzdarelor. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (porumb pentru 20

boabe, floarea-soarelui, cartof de toamnă, soia, sfeclă pentru zahăr) imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de arat sau a lucrării de dezmiriştit, dacă planta premergătoare lasă multe resturi vegetale sau atunci când terenul este îmburuienat. Dacă se impune (de exemplu, atunci când există o cantitate mare de resturi vegetale), lucrarea de dezmiriştit se repetă. Lucrarea de arat se efectuează cât mai repede cu putinţă, la adâncimea de 20 - 25 cm, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Ca şi în cazul arăturii de vară, adâncimea arăturii se stabileşte în funcţie de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale şi a buruienilor, precum şi să nu se scoată bolovani. Până la semănat trebuie să rămână cel puţin două săptămâni, pentru ca solul afânat prin arătură să se aşeze. Lucrările de întreţinere a arăturii şi pregătirea patului germinativ se efectuează la fel ca în cazul arăturii de vară şi urmăresc aceleaşi obiective. Lucrările minime şi semănatul direct. Înlocuirea arăturii prin lucrări cu grapa cu discuri grea sau medie se poate face pe terenurile bine lucrate în anii anteriori, care au fost arate adânc, afânate şi bine nivelate, fiind recomandate mai ales atunci când prin efectuarea arăturii există riscul întârzierii semănatului. Prin lucrări cu grapa cu discuri se mobilizează solul pe o adâncime de 12 - 16 cm, se mărunţesc şi se încorporează resturile vegetale şi buruienile, se încorporează îngrăşămintele minerale. Înlocuirea arăturii prin lucrări cu grapa cu discuri este de preferat în toamnele secetoase, când solul este uscat şi nu se poate ara fără scoaterea de bolovani. Lucrarea solului numai cu grapa cu discuri dă rezultate bune după plante premergătore care lasă mai puţine resturi vegetale (soia, sfeclă pentru zahăr, cartof de toamnă) şi pe terenuri mai puţin îmburuienate. După plante premergătoare care lasă cantităţi mari de resturi vegetale (porumb, floareasoarelui), prin lucrarea solului numai cu grapa cu discuri, semănatul se efectuează în condiţii mai dificile şi are o calitate mai slabă. De asemenea, lucrarea solului numai cu grapa cu discuri dă rezultate bune pe solurile mai uşoare şi nu foarte compacte. Arătura poate fi înlocuită şi prin lucrări cu cizelul sau paraplow-ul, care afânează solul fără să întoarcă brazda, după care terenul se lucrează cu 21

grapa cu discuri, urmând ca ultima lucrare de pregătire a patului germinativ să fie făcută cu ajutorul combinatorului sau odată cu semănatul, cu ajutorul semănătorilor dotate cu un sistem de lucrare a solului în faţa brăzdarelor. De asemenea, lucrarea de arat poate fi înlocuită şi prin lucrări efectuate cu diferite tipuri de cultivatoare. Aceste sisteme de lucrare a solului sunt recomandate în toamnele secetoase, precum şi pe terenurile în pantă. Se poate practica şi semănatul direct (sistemul „no-tillage”), acesta pretându-se în mod deosebit pe solurile afânate, cu o capacitate ridicată de infiltrare a apei şi cu o activitate biologică intensă. În cazul sistemelor minime de lucrare a solului și în cazul semănatului direct, la suprafaţa solului rămâne o cantitate mai mare de resturi vegetale, care vor avea un efect pozitiv în reducerea eroziunii solului, în reducerea scurgerilor de apă la suprafaţa solului şi în reducerea pierderilor de apă prin evaporaţie. Pe de altă parte, în cultura de grâu se favorizează dezvoltarea buruienilor şi se intensifică atacul de boli şi dăunători, motiv pentru care trebuie acordată o atenţie sporită lucrărilor de îngrijire. De asemenea, mineralizarea materiei organice din sol este diminuată, eliberându-se mai puţin azot, motiv pentru care se impune fertilizarea cu azot în toamnă. Practicarea sistemelor de lucrări minime ale solului impune efectuarea de afânări adânci ale solului, fără întoarcerea brazdei, iar pe terenurile mai grele se recomandă ca la 3 - 4 ani să se efectueze lucrarea de arat. Sistemele de lucrări minime ale solului şi semănatul direct impun o dorate tehnică adecvată, respectiv prezenţa în fermă a unor utilaje agricole corespunzătoare acestui scop. Producţiile care se obţin în astfel de situaţii sunt comparabile cu cele obţinute în sistemele clasice de lucrare a solului, dar costurile ocazionate de efectuarea lucrărilor solului sunt mult mai mici.

1.4. Sămânţa şi semănatul

Calitatea seminţelor pentru semănat. Seminţele folosite la semănat trebuie să aparţină unui soi recomandat pentru zona de cultură, să fie din categoria biologică Bază, C1 sau C2 și să fie certificate. Pentru a 22

îndeplini cerinţele de calitate pentru semănat, sămânţa de grâu trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % şi germinaţia de peste 85 %. De asemenea, este de preferat ca sămânţa să aibă MMB1 cât mai mare. Tratarea seminţelor. Tratarea seminţelor înainte de semănat este obligatorie pentru combaterea agenţilor patogeni care se transmit prin sămânţă (fuzarioza – Fusarium spp., mălura comună – Tilletia spp., tăciunele zburător al grâului – Ustilago tritici). Sămânţa se tratează cu produse fungicide pentru combaterea: − mălurii comune, mălurii pitice şi a fuzariozei: - Celest Star 025 FS (ciproconazol 6,3 g/l + fludioxonil 18,8 g/l) – 1,0 l/t; - Dividend Star 036 FS (ciproconazol 6,25 g/l + difenoconazol 30 g/l) – 1,0 l/t. − mălurii comune, fuzariozei şi a mucegaiului de zăpadă: - Dividend Formula M (difenoconazol 30 g/l) – 1,0 l/t pentru combaterea mălurii comune şi fuzariozei, 1,5 l/t pentru combaterea mucegaiului de zăpadă. − mălurii comune şi a fuzariozei: - Amiral Proffy 6 FS (tebuconazol 60 g/l) – 0,5 l/t; - Biosild Top (tiofanat metil 350 g/l + tetraconazol 20 g/l) – 1,0 l/t; - Lamardor 400 FS (protioconazol 250 g/l + tebuconazol 150 g/l) – 0,15 l/t; - Kinto Duo (procloraz 60 g/l + triticonazol 20 g/l) – 1,5 l/t; - Orius 2 WS (tebuconazol 2 %) – 1,5 kg/t; - Orius 6 FS (tebuconazol 6 %) – 0,5 l/t; - Premise (tebuconazol 100 g/l) – 0,3 l/t; - Savage 5 FS (tebuconazol 2 % + imazalil 3 %) – 1,5 l/t; - Semnal 500 FS (tiram 500 g/l) – 2,5 l/t; - Tenazol 60 FS (tebuconazol 60 g/l) – 0,5 l/t; - Vitavax 200 FF (carboxina 200 g/l + tiram 200 g/l) – 2,5 l/t. − mălurii comune: - Royal Flo 42 S (tiram 480 g/l) – 2,5 l/t; - Dithane M 45 (mancozeb 80 %) – 2,5 kg/t. 1

MMB = masa a 1.000 de boabe, exprimată în grame.

23

Pe terenurile unde există riscul atacului de dăunători în toamnă (gândac ghebos – Zabrus tenebrioides, viermi sârmă – Agriotes spp., muştele cerealelor, afide), mai ales atunci când grâul urmează după grâu, tratamentul seminţelor trebuie efectuat: − cu un produs insectofungicid, care să controleze atât bolile, cât şi dăunătorii, şi anume: - Celest Top (tiametoxam 262,5 g/l + fludioxonil 25 g/l + difenoconazol 25 g/l) – 1,3 l/t pentru combaterea fuzariozei, mălurii comune, mălurii pitice, mucegaiului de zăpadă, septoriozei, tăciunelui zburător, afidelor, viermilor sârmă şi larvelor gândacului ghebos; - Nuprid Max AL 222 FS (imidacloprid 210 g/l + tebuconazol 12 g/l) – 2,5 l/t pentru combaterea fuzariozei, mălurii comune, afidelor, viermilor sârmă şi larvelor gândacului ghebos; - Tonic Plus (teflutrin 80 g/l + difenoconazol 12 g/l) – 2,5 l/t pentru combaterea fuzariozei, mălurii comune, viermilor sârmă şi larvelor gândacului ghebos; - Yunta 246 FS (imidacloprid 233 g/l + tebuconazol 13 g/l) – 2,0 l/t pentru combaterea fuzariozei, mălurii comune, viermilor sârmă, afidelor, 2,25 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; - Yunta Quatro 373,4 FS (clotianidin 166,7 g/l + imidacloprid 166,7 g/l + protioconazol 33,3 g/l + tebuconazol 6,7 g/l) – 1,6 l/t pentru combaterea mălurii comune, tăciunelui zburător, viermilor sârmă, muştelor cerealelor, larvelor gândacului ghebos şi afidelor. − cu un produs insecticid, care se asociază cu produsul fungicid utilizat pentru controlul bolilor, şi anume: - Cruiser 350 FS (tiametoxam 350 g/l) – 1,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă şi a afidelor şi 1,5 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; - Gaucho 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor; - Midash 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 1,0 l/t; - Nuprid AL 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor, 0,7 l/t pentru combaterea viermilor sârmă şi 1,0 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; 24

-

Picus 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor, 0,7 l/t pentru combaterea viermilor sârmă şi 1,0 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; - Seedoprid 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor, 0,7 l/t pentru combaterea viermilor sârmă şi 1,0 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; - Sentinel Syn (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor, 0,7 l/t pentru combaterea viermilor sârmă şi 1,0 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos. Odată cu tratarea seminţelor cu produse fungicide, insecticide, insectofungicide, insecticide + fungicide, se poate efectua şi tratarea seminţelor cu produse care stimulează germinarea seminţelor, creşterea şi dezvoltarea plantelor în primele faze de vegetaţie (efect de fortificare şi de „start-up”), precum: - Teprosyn (146 g/l N + 243 g/l P2O5 + 291 g/l Zn) – 3,0 - 5,0 l/t în diluţie cu 5 l de apă. Epoca de semănat. În stabilirea momentului semănatului se urmăreşte ca plantele de grâu să vegeteze în toamnă o perioadă de 40 - 50 zile, iar până la intrarea în iarnă să se acumuleze o sumă a temperaturilor biologic active (TBA)1 de 450 - 500oC, ceea ce permite plantelor de grâu să aibă 2 3 fraţi şi 4 - 5 frunze, respectiv să aibă o rezistenţă maximă la condiţiile nefavorabile din timpul iernii. Epoca optimă de semănat a grâului de toamnă în ţara noastră se încadrează între 1 şi 10 octombrie, pentru zona de sud, vest şi Câmpia Transilvaniei, şi între 25 septembrie şi 5 octombrie, pentru zona colinară, zona de nord a ţării şi depresiunile intramontane. Semănatul mai târziu faţă de epoca optimă face ca plantele de grâu să intre în iarnă neînfrăţite şi necălite, cu o rezistenţă scăzută la gerul din timpul iernii, ceea ce duce la pierderi de densitate. În primăvară, lanul va avea o densitate mică, este mai expus îmburuienării, iar vegetaţia se prelungeşte în vară, existând pericolul apariţiei fenomenului de şiştăvire. 1

Temperaturile biologic active (TBA) reprezintă temperaturile care asigură creşterea şi dezvoltarea plantelor şi care au valori mai mari faţă de un prag biologic sub care nu se mai înregistrează efecte biologice semnificative. Pentru grâu, pragul biologic este de 0oC, ceea ce înseamnă că temperaturile biologic active sunt reprezentate de temperaturile mai mari de 0oC.

25

Semănatul mai devreme faţă de epoca optimă face ca plantele de grâu să se dezvolte prea mult până la intrarea în iarnă, ceea ce duce la sensibilitate la ger şi la stratul gros de zăpadă (apare fenomenul de asfixiere), plantele de grâu sunt expuse în toamnă atacului de dăunători (afide şi muşte), cultura se îmburuienează din toamnă, iar în primăvară lanul poate fi prea des, cu plante predispuse la cădere şi la atacul de boli foliare. Atunci când în cadrul fermei grâul urmează a se semăna după diferite plante premergătoare, din care unele cu recoltare timpurie şi unele cu recoltare târzie, semănatul se începe pe parcelele unde au fost plante premergătoare cu recoltare timpurie şi se continuă cu parcelele unde au fost plante premergătoare cu recoltare târzie. Densitatea de semănat. În stabilirea densităţii de semănat se urmăreşte obţinerea la recoltat a 500 - 700 spice/m2 (chiar 700 - 800 spice/m2 în cazul culturilor intensive). Pentru aceasta, densitatea la semănat este în mod obişnuit cuprinsă în intervalul 450 - 550 boabe germinabile/m2, în funcţie de particularităţile soiului semănat (în primul rând, capacitatea de înfrăţire), umiditatea solului în momentul semănatului, calitatea patului germinativ şi epoca de semănat. Limita minimă a densităţii se alege pentru soiurile cu o capacitate de înfrăţire mai mare, în condiţiile semănatului în condiţii optime (umiditate suficientă în sol şi pat germinativ bine pregătit) şi la începutul epocii de semănat, iar pe măsură ce condiţiile de semănat se înrăutăţesc sau se seamănă mai târziu se măreşte densitatea de semănat, uneori chiar la peste 600 boabe germinabile/m2. La densităţi de semănat prea mari, cantitatea de sămânţă este mai mare, ceea ce înseamnă costuri suplimentare, iar numărul mare de plante în lan intensifică concurenţa dintre ele pentru resurse, apare pericolul căderii şi se favorizează atacul de boli foliare. La densităţi prea mici, cultura este expusă îmburuienării, iar plantele nu valorifică eficient resursele disponibile, producţia scăzând. Densitatea mică este compensată parţial prin procesul de înfrăţire. Pentru soiurile mai noi, cu o capacitate mare de înfrăţire, cu o bună rezistenţă la iernare şi în condiţii bune de aprovizionare cu apă (condiţii de irigat), se recomandă densităţi de semănat de 300 - 450 boabe germinabile/m2. În cazul hibrizilor de grâu, densitatea de semănat recomandată este de 120 26

150 boabe germinabile/m2. Aceste densităţi reduse trebuie corelate cu respectarea tuturor cerinţelor tehnologice ale culturii, care să favorizeze procesul de înfrăţire, reducerea la minimum a pierderile de plante în timpul iernii şi favorizarea elementelor productivităţii spicului (numărul de boabe în spic şi masa acestora). Norma de semănat. Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) depinde de densitatea de semănat, puritate fizică a seminţelor, germinaţia seminţelor şi MMB. Norma de semănat se calculează după următoarea formulă: D x MMB C= x 100 PxG unde: C = norma de semănat, în kg/ha; D = densitatea de semănat, în boabe germinabile/m2; MMB = masa a 1000 de boabe, în grame; P = puritatea fizică a seminţelor, în %; G = germinaţia seminţelor, în %. Norma de semănat variază, de obicei, între 200 și 250 kg/ha, uneori ajungând până la 270 - 280 kg/ha. În cazul semănatului la densităţi mici (300 - 450 boabe germinabile/m2), norma de semănat este cuprinsă între 130 și 200 kg/ha. În cazul hibrizilor de grâu, norma de semănat este cuprinsă între 60 și 70 kg/ha. Distanţa dintre rânduri. Grâul de toamnă se seamănă în ţara noastră, în mod obişnuit, la o distanţă între rânduri de 12,5 cm, cele mai multe tipuri de maşini de semănat (semănători universale sau semănători pentru păioase) fiind construite pentru această distanţă. În ultimii ani s-au extins semănătorilor cu distanţa între rânduri de 15 şi 18 cm. Semănatul în cărări se realizează prin lăsarea a câte 2 benzi (cărări) nesemănate, obţinute prin închiderea tuburilor semănătorii pe urmele roţilor tractorului. Lăţimea celor 2 benzi este dată de lăţimea pneurilor tractorului folosit pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire, închizându-se un tub sau două la semănătoare pentru fiecare bandă. Distanţa dintre perechile de benzi (perechile de cărări) este dată de lăţimea echipamentelor folosite la lucrările de îngrijire (echipamentele de fertilizat, erbicidat, combatere a bolilor şi a dăunătorilor). Pentru efectuarea tratamentelor în vegetaţie, tractoarele vor intra pe cele două benzi. Semănatul în cărări permite efectuarea 27

intervenţiilor tehnologice (aplicarea îngrăşămintelor, efectuarea tratamentelor pentru combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, efectuarea tratamentelor pentru prevenirea căderii plantelor) cu o calitate foarte bună din punct de vedere al uniformităţii de aplicare a produselor şi permite efectuarea tratamentelor cu mijloace terestre până în fazele de vegetaţie avansate. În cazul în care tratamentele în vegetaţie se efectuează cu mijloace „avio”, la semănat se lasă urme de orientare obţinute prin închiderea a două tuburi de la semănătoare. Distanţa dintre două urme este dată de lăţimea de lucru a mijloacelor avio folosite pentru efectuarea tratamentelor în vegetaţie. Pe terenurile în pantă, rândurile trebuie să fie orientate de-a lungul curbelor de nivel, în felul acesta fiind împiedicată scurgerea apei şi respectiv procesul de eroziune în timpul ploilor torenţiale. De asemenea, în zonele cu vânturi puternice în timpul iernii şi pe soluri uşoare, rândurile trebuie să fie orientate perpendicular pe direcţia vântului dominant, pentru a se evita eroziunea eoliană, ceea ce poate duce la dezgolirea nodului de înfrăţire. Perpendicular pe direcţia vântului dominant se recomandă orientarea rândurilor şi în zonele cu vânturi puternice în timpul iernii, acolo unde zăpada este spulberată, pentru a se evita ca plantele să rămână neacoperite de zăpadă. Adâncimea de semănat este de 3 - 6 cm, în funcţie de umiditatea solului în momentul semănatului, textura solului, soiul cultivat (lungimea coleoptilului) şi momentul semănatului. Când umiditatea solului este suficientă în stratul superficial ca să asigure germinarea seminţelor şi răsărirea în bune condiţii, precum şi pe solurile cu textura mijlocie spre grea, adâncimea de semănat este de 3 - 4 cm. Semănatul mai superficial asigură o răsărire mai rapidă, ceea ce determină o creştere şi dezvoltare mai bună a plantelor în toamnă şi o mai bună rezistenţă a acestora la condiţiile nefavorabile de iernare. Când solul este uscat, textura este mai uşoară, precum şi în condiţiile unui semănat mai timpuriu, adâncimea de semănat este de 5 - 6 cm. În cazul soiurilor care au coleoptilul scurt, adâncimea de semănat nu trebuie să fie mai mare de 4 cm. Un semănat de calitate se realizează atunci când seminţele sunt repartizate uniform pe rând, distanţa dintre rânduri este egală, seminţele sunt 28

încorporate la aceiaşi adâncime şi se realizează un contact bun al seminţei cu solul pentru absorbţia apei necesare germinării.

1.5. Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire care se aplică la cultura grâului depind de: calitatea patului germinativ; dezvoltarea plantelor în toamnă; dezvoltarea plantelor în primăvară; condiţiile climatice; gradul de îmburuienare; atacul de boli; atacul de dăunători; resursele tehnice, materiale şi financiare ale fermierului; pregătirea profesională, cunoştinţele şi informaţiile fermierului. Principalele lucrări de îngrijire care se efectuează la cultura grâului de toamnă constau în: - tăvălugitul după semănat; - eliminarea excesului de apă; - controlul culturii în timpul iernii şi la ieşirea din iarnă; - tăvălugitul la desprimăvărare; - combaterea buruienilor; - combaterea bolilor; - combaterea dăunătorilor; - prevenirea căderii plantelor; - irigarea. Tăvălugitul după semănat este necesar atunci când semănatul s-a efectuat în sol mai uscat, având rolul de a pune sămânţa în contact cu solul, favorizându-se astfel absorbţia apei. Este indicat ca această lucrare să fie efectuată cu un tăvălug cu inele, care presează solul şi-l lasă uşor afânat la suprafaţă. Eliminarea exesului de apă se impune ca urmare a faptului că acolo unde apa bălteşte, plantele de grâu mor prin asfixiere. În locurile depresionare, acolo unde există riscul ca în urma unor precipitaţii mai importante sau în urma topirii zăpezii să apară băltiri, trebuie luate măsuri preventive, precum: săparea unor şanţuri după semănat pentru scurgerea apei; efectuarea de afânări adânci (scarificări înainte de efectuarea arăturii) pentru perforarea stratului greu permeabil din profunzime şi facilitarea infiltrării 29

apei. Atunci când în urma controlului culturii de grâu se constată că sunt zone unde apa bălteşte, trebuie luate imediat măsuri de evacuare a acesteia. Controlul culturii în timpul iernii şi la ieşirea din iarnă se face pentru stabilirea celor mai adecvate măsuri de întreţinere în primăvară. Controlul în timpul iernii se face prin metoda monoliţilor, care constă în recoltarea unor probe de sol cu plante care se analizează în anumite condiţii ce presupun reluarea vegetaţiei, determinându-se procentul de plante vii şi de plante care au pierit în timpul iernii. De asemenea, la ieşirea din iarnă trebuie efectuate observaţii şi analize direct în câmp. Tăvălugitul la desprimăvărare este necesar atunci când apare fenomenul de descălţare. Din cauza alternanţei repetate a temperaturilor negative cu cele pozitive (alternanţa îngheţ-dezgheţ), rădăcinile plantelor de grâu se rup şi se desprind de sol, ceea ce face ca odată cu încălzirea vremii la desprimăvărare să apară fenomenul de ofilire şi uscare a plantelor de grâu. Fenomenul de descălţare este mai frecvent pe solurile grele, cu un conţinut mai ridicat în argilă. Dacă acest fenomen se produce, atunci cultura de grâu trebuie tăvălugită cu un tăvălug neted, imediat ce solul s-a zvântat şi se poate intra pe teren fără a se tasa solul. Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire la cultura grâului. Pierderile de recoltă la cultura de grâu din cauza buruienilor sunt cuprinse între 10 şi 70 % din producţia obţinută în condiţii normale (Şarpe, 1976). De asemenea, prezenţa buruienilor în culturile de grâu reduce calitatea recoltei prin prezenţa seminţelor de buruieni în masa de boabe de grâu recoltate. Reducerea gradului de îmburuienare se realizează prin măsuri preventive, precum: rotaţia, lucrările solului, semănatul în epoca optimă, semănatul la densitatea optimă. Totuşi, la cultura grâului este necesară combaterea buruienilor pe cale chimică, prin aplicarea de erbicide. Buruienile dicotiledonate sunt cele care produc cele mai mari pagube la cultura grâului din ţara noastră, combaterea chimică a lor prin utilizarea erbicidelor fiind o lucrare obligatorie. Cele mai frecvente specii de buruieni dicotiledonate anuale din ţara noastră sunt: Adonis aestivalis (cocoşei de câmp), Agrostemma githago (neghină), Anagalis arvesis (scânteiuţă), Anthemis arvensis (romaniţă), Bifora radians (iarbă puturoasă), Calystegia sepium (cupa vacii), Centaurea 30

cyanus (cicoare), Chenopodium album (căpriţă, spanac sălbatic), Consolida regalis (nemţişor de câmp), Erodium cicutarium (pliscul cucoarei), Fumaria officinalis (fumariţă), Galeopsis tetrahit (lingurică), Galinsoga parviflora (busuioc sălbatic), Galium aparine (turiţă), Lamium purpureum (sugel puturos), Lamium amplexicaule (sugel), Matricaria chamomilla (muşeţel), Matricaria inodora (muşeţel nemirositor), Papaver rhoeas (mac roşu), Polygonum convolvulus (hrişca urcătoare), Raphanus raphanistrum (ridiche sălbatică), Ranunculus arvensis (piciorul cocoşului), Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Stellaria media (rocoină), Thlaspi arvense (punguliţă), Veronica hederifolia (şopârliţă). Cele mai frecvente specii de buruieni dicotiledonate perene din ţara noastră sunt: Cirsium arvense (pălămidă), Convolvulus arvensis (volbură), Lathyrus tuberosus (sângele voinicului), Lepidium draba (urda vacii), Rubus caesius (rugul de mirişte), Rumex acetosa (măcriş), Sonchus arvensis (susai). Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale şi perene se pot folosi produse erbicide care pot fi aplicate: 1. Până la formarea primului internod: - 2,4 D 660 SL (acid 2,4-D din sare de DMA 660 g/l) – 1,0 l/ha; - Alliance 660 WG (metsulfuron-metil 6 % + diflufenican 60 %) – 100 g/ha (nu combate fumariţa, volbura, turiţa, coada calului, măzărichea); - Amino 600 SL (acid 2,4-D 600 g/l) – 1,0 l/ha; - Arrat (tritosulfuron 25 % + dicamba 50 %) – 150 - 200 g/ha + 0,5 l/ha adjuvant; - Bromotril 40 EC (bromoxinil 400 g/l) – 1,0 l/ha; - Buctril Universal (bromoxinil 280 g/l + acid 2,4-D 280 g/l) – 1,0 l/ha; - Ceredin Super 40 SL (acid 2,4-D 300 g/l + dicamba 100 g/l) – 1,0 l/ha; - Dialen Super 464 SL (acid 2,4-D 344 g/l + dicamba 120 g/l) – 0,9 l/ha; - Dicopur D (acid 2,4-D din sare de dimetilamina 600 g/l) – 1,0 l/ha; - Dicopur Top 464 SL (acid 2,4-D din sare de DMA 344 g/l + dicamba 120 g/l) – 0,8 - 1,0 l/ha; - DMA 6 (acid 2,4-D din sare de dimetilamina 660 g/l) – 0,8 l/ha; - Ecopart 2 SC (pyraflufen-etil) – 0,4 - 0,6 l/ha (0,3 l/ha pentru combaterea dicotiledonatelor perene asociat cu 1,0 l/ha SDMA 600); 31

-

Esteron Extra 600 EC (acid 2,4-D din 2 EHE 600 g/l) – 0,8 l/ha; Lancelot Super (aminopiralid 40 g/l + florasulam 5 g/l) – 33 g/ha; Lintur 70 WG (dicamba 65,9 % + triasulfuron 4,1 %) – 150 g/ha; Lontrel 300 (clopiralid 300 g/l) – 0,3 - 0,5 l/ha (nu combate turiţa, muştarul sălbatic, ridichea sălbatică); - Mustang(florasulam 6,25 g/l + acid 2,4-D-EHE 300 g/l) – 0,4 - 0,6 l/ha; - Premiant (acid 2,4-D 344 g/l + dicamba 120 g/l) – 0,9 l/ha; - Prodate 2,4 D (acid 2,4-D din SDMA 675 g/l) – 0,8 - 1,0 l/ha; - Sekator Progress OD (amidosulfuron 100 g/l + iodosulfuron-metilNa 25 g/l + mefenpyr dietil 250 g/l - safener) – 100 - 150 ml/ha; - Tomigan 250 EC (fluroxipir 250 g/l) – 0,8 l/ha. 2. Până în faza de burduf, dar fără ca buruienile să depăşească 10 - 15 cm: - Dicopur M (MCPA acid 750 g/l) – 1,0 l/ha; - Glean 75 DF (clorsulfuron 75 %) – 15 - 20 g/ha; - Granstar 75 DF (tribenuron metil 75 %) – 15 - 20 g/ha (nu combate fumariţa, volbura şi şopârliţa); - Granstar Super 50 SG (tifensulfuron metil 250 g/kg + tribenuron metil 250 g/kg) – 40 g/ha (nu combate fumariţa şi volbura); - Helmstar 75 WG (tribenurom metil 75 %) – 15 - 20 g/ha (nu combate volbura); - Laren Pro 20 SG (metsulfuron metil 20 %) – 30 g/ha (nu combate coada calului şi turiţa); - Pointer Ultra (tribenuron metil 14,3 % + metsulfuron metil 14,3 %) – 35 g/ha; - Primstar Super (metsulfuron metil 60 %) – 10 g/ha (nu combate coada calului şi turiţa); - Rival 75 GD (clorsulfuron 75 %) – 15 - 20 g/ha; - Rival Star 75 GD (tribenuron metil 75 %) – 15 - 20 g/ha; - Rival Superstar 75 GD (tribenuron metil 37,5 % + clorsulfuron 37,5 %) – 15 - 20 g/ha; - Trimmer (tribenuron metil 750 g/kg) – 15 - 20 g/ha. Erbicidele ce conţin acidul 2,4-D trebuie administrate când plantele de grâu sunt în faza de înfrăţit şi până la formarea primului internod (ulterior devin fitotoxice pentru plantele de grâu). Buruienile trebuie să fie în faza de cotiledoane sau rozetă (3 - 5 frunze). 32

Atunci când în cultura grâului sunt buruieni dicotiledonate rezistente la acţiunea acidului 2,4-D (cum sunt: Agrostemma githago, Galium aparine, Matricaria chamomilla, Matricaria inodora, Papaver rhoeas) se recomandă aplicarea de erbicide de tip combinat (ce conţin acidul 2,4-D + alte substanţe active), care pot fi administrate mai devreme, când temperatura aerului depăşeşte 6°C. În culturile îmburuienate cu Convolvulus arvensis (volbură), Galeopsis tetrahit (lingurică) şi Galium aparine (turiţă) se recomandă aplicarea din faza de înfrăţire până în faza de burduf, dar fără ca buruienile să depăşească 10 - 15 cm, de produse erbicide precum: - Cerlit (fluroxipir 250 g/l) – 0,8 l/ha; - Tomigan 250 EC (fluroxipir 250 g/l) – 0,8 l/ha; - asocierea de Cerlit sau Tomigan în doză de 0,4 l/ha cu erbicide ce conţin 2,4-D sau erbicide sulfonilureice. Aplicarea erbicidelor se face cu ajutorul echipamentelor de erbicidat care există într-o gamă constructivă foarte variată, folosind cantităţi de soluţie de 200 - 400 l/ha. Efectul tratamentului este maxim atunci când aplicarea se face în faza optimă pentru buruieni şi plantele de grâu, s-a respectat doza şi modul de pregătire a soluţiei, aplicarea s-a făcut pe vreme liniştită, însorită şi fără vânt, cu temperatura aerului mai mare de 15°C în cazul erbicidelor pe bază de 2,4-D, peste 8 - 9oC în cazul erbicidelor combinate cu 2,4-D şi peste 6oC în cazul erbicidelor sulfonilureice, dar fără să depăşească 25oC, iar cel puţin 3 ore după aplicare nu cad precipitaţii. Buruienile monocotiledonate pun probleme în ţara noastră numai în zonele colinare, umede din Banat, Transilvania, Bucovina, fiind reprezentate de două specii mai importante, şi anume: Apera spica-venti (iarba vântului) şi Avena fatua (odosul). Pentru combaterea lor se pot folosi erbicide care pot fi administrate: 1. Preemergent, imediat după semănat: - Tolurex 50 SC (clortoluron 500 g/l) – 2,0 - 3,0 l/ha; - Stomp Aqua (pendimetalin 455 g/l) – 2,0 - 2,9 l/ha. 2. În vegetaţie, primăvara când grâul este în faza de înfrăţire, iar buruienile monocotiledonate sunt în faza de 2 - 4 fruzuliţe: - Axial 050 EC (pinoxaden 50 g/l + cloquintocet-mexil 12,5 g/l) – 0,9 l/ha. 33

Pentru combaterea ierbii vântului, a odosului şi a buruienilor dicotiledonate anuale se pot folosi erbicide care se aplică primăvara, când grâul este în faza de înfrăţire, şi anume: - Attribut 70 SG (propoxicarbazon-sodiu 700 g/kg) – 60 - 100 g/ha; - Axial One (pinoxaden 45 g/l + florasulam 5 g/l + cloquintocetmetil 11,25 g/l – safener) – 1,0 l/ha; - Pallas 75 WG (piroxsulam 7,5 % + cloquintocet-metil 7,5 % – safener) – 250 g/ha + 0,5 l/ha adjuvant. Pentru combaterea ierbii vântului şi a buruienilor dicotiledonate se pot folosi erbicide care pot fi administrate: 1. Preemergent, imediat după semănat: - Legato Plus (diflufenican 100 g/l + isoproturon 500 g/l) – 1,25 1,5 l/ha (combate şi Capsella sp., Centaurea sp., Matricaria sp., Papaver sp.); 2. În vegetaţie, primăvara când grâul este în faza de înfrăţire până la formarea primului internod: - Primstar Super (metsulfuron metil 60 %) – 10 g/ha; - Sekator Progress OD (amidosulfuron 100 g/l + iodosulfuron-metilNa 25 g/l + mefenpyr dietil 250 g/l – safener) – 150 ml/ha. Pentru combaterea ierbii vântului se poate aplica toamna, postemergent: - Glean 75 DF (clorsulfuron 75 %) – 15 - 20 g/ha. Alte specii de buruieni monocotiledonate care pot fi prezente în culturile de grâu sunt: Bromus secalinus (obsiga secării), Elymus repens sin. Agropyron repens (pir târâtor), Digitaria sanquinalis (meişor), Lolium temulentum (zâzanie). Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor totale s-a extins în ultimii ani. Erbicidele totale se utilizează pentru combaterea buruienilor şi a samalustrei apărute după lucrarea de dezmiriştit sau lucrarea de arat care se efectuează după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Prin aceste tratamente se înlocuiesc lucrările mecanice de combatere a buruienilor, tratamentele fiind obligatorii în cazul practicării sistemelor de lucrări minime ale solului sau semănatul direct. Se folosesc produse erbicide, precum: - Clinic 360 SL (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 4,0 l/ha; 34

- Cosmic (glifosat acid 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Glyphogan 480 SL (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Roundup (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Roundup Energy (glifosat ca sare de potasiu 551 g/l) – 2,4 - 3,2 l/ha; - Sanglypho (glifosat acid 360 g/l) – 5,0 l/ha; - Touchdown System 4 (glifosat acid 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha. Combaterea bolilor se face atât prin metode preventive, cât şi curative. Principalele boli ale culturilor de grâu sunt: - făinarea (Blumeria graminis f.sp. tritici – sin. Erysiphe graminis f.sp. tritici); - septorioza sau pătarea brună a frunzelor (Mycosphaerella graminicola – sin. Septoria tritici; Septoria nodorum); - fuzarioza tulpinilor şi arsura spicelor (Fusarium graminearum); - ruginile grâului (rugina brună – Puccinia recondita; rugina galbenă – Puccinia striiformis; rugina neagră – Puccinia graminis); - îngenuncherea plantelor şi şiştăvirea boabelor (Ophiobolus graminis – sin. Gaeumannomyces graminis var. tritici); - pătarea în ochi a bazei tulpinii (Pseudocercosporella herpotrichoides); - mucegaiul de zăpadă (Calonectria graminicola – sin. Fusarium nivale, Microdochium nivale); - mălura comună (Tilletia caries, Tilletia foetida); - mălura pitică (Tilletia controversa); - tăciunele zburător al grâului (Ustilago tritici); - înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum). Făinarea (Blumeria graminis f.sp. tritici) este o boală cu transmitere prin sol ce se manifestă în perioada creşterii intense a plantelor de grâu, când acestea sunt foarte sensibile. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri rezistente, respectarea rotaţiei, distrugerea samulastrei, asigurarea densităţii normale a lanului, fertilizarea echilibrată. Pragul economic de dăunare (PED1) este realizat atunci când sunt prezente 25 de pete pe 1

PED = prag economic de dăunare. PED reprezintă nivelul de atac sau de densitate la care pagubele produse sunt egale cu costul tratamentului.

35

ultimele 3 frunze. În condiţii foarte favorabile evoluţiei bolii, pierderile de producţie pot ajunge până la 20 - 25 %. Septorioza (Mycosphaerella graminicola; Septoria nodorum) este o boală care se transmite prin sămânţă sau prin sol, pe resturile de plante. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri rezistente, distrugerea samulastrei şi încorporarea resturilor vegetale, respectarea rotaţiei, aplicarea unor doze moderate de azot. PED este realizat la o intensitate a atacului de 10 % în faza de înflorire. Fuzarioza tulpinilor şi arsura spicelor (Fusarium graminearum, cu forma perfectă Gibberella zeae) se transmite prin sol şi prin sămânţă. Boala este favorizată de umiditatea ridicată, temperaturile de 20 - 25oC în perioada înfloritului, semănatul direct în mirişte sau în condiţii de lucrări minime, amplasarea culturii în condiţii de monocultură sau după porumb, cultivarea de soiuri cu talie redusă sau aristate (soiurile aristate sunt atacate mai puternic decât soiurile nearistate), densitatea mare a culturii, fertilizarea cu doze mari de azot. Fuzarioza determină pierderi cantitative şi calitative de producţie, la care se adaugă prezenţa micotoxinelor (produse ale metabolismului patogenului), care sunt toxice pentru om şi animale. Cele mai frecvente micotoxine sunt deoxinivalenolul (DON) şi nivalenolul. Pentru DON, în făina destinată consumului uman se acceptă o cantitate maximă de 750 µg/kg, iar în cerealele destinate consumului sugarilor şi copiilor mici se acceptă o cantitate maximă de 200 µg/kg (conform Regulamentului Comisiei Europene nr. 1881/2006 şi 1126/2007). La om, micotoxinele determină grave tulburări gastro-intestinale, iar la animale determină refuzul furajelor, stări de vomă, diaree şi pierderi în greutate. Cele mai sensibile animale sunt suinele. Măsurile preventive cele mai eficiente sunt: cultivarea de soiuri tolerante la boală, folosirea de sămânţă sănătoasă, tratarea seminţei înainte de semănat, fertilizarea echilibrată, respectarea rotaţiei. Ruginile grâului (rugina brună – Puccinia recondita; rugina galbenă – Puccinia striiformis; rugina neagră – Puccinia graminis). Dintre cele trei rugini ale grâului, rugina brună este cea mai răspândită în ţara noastră. Ca măsuri preventive, se recomandă cultivarea de soiuri rezistente sau tolerante, distrugerea samulastrei, încorporarea resturilor vegetale prin dezmiriştit şi arătură, fertilizarea cu doze echilibrate de azot şi fosfor. 36

Pentru combaterea complexului de boli foliare şi ale spicului (făinare, septorioză, fuzarioză, rugini) se efectuează 1 - 2 tratamente, primul în faza de înfrăţire – începutul alungirii paiului şi al doilea în faza de burduf – înspicat. Momentul tratamentelor se stabileşte pe baza controalelor periodice în lan, care se fac la intervale de 4 - 5 zile. Se pot folosi fungicide, precum: - Acanto Plus (ciproconazol 80 g/l + picoxistrobin 200 g/l) – 0,5 l/ha; - Alert (flusilazol 125 g/l + carbendazim 250 g/l) – 0,8 l/ha; - Allegro (epoxiconazol 125 g/l + kresoxim-metil 125 g/l) – 0,75 l/ha; - Amistar Xtra 280 SC (ciproconazol 80 g/l + azoxistrobin 200 g/l) – 0,5 l/ha; - Ardent 50 SC (kresoxim-metil 500 g/l) – 0,75 l/ha; - Artea 330 EC (ciproconazol 80 g/l + propiconazol 250 g/l) – 0,4 l/ha; - Bravo 500 SC (clorotalonil 500 g/l) – 1,5 l/ha; - Bumber 250 EC (propiconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Bumper Super 490 EC (procloraz 400 g/l + propiconazol 90 g/l) – 0,8 l/ha; - Capalo (fenpropimorf 200 g/l + epoxiconazol 62,5 g/l + metrafenona 75 g/l) – 1,0 l/ha pentru combaterea complexului de boli foliare şi 1,5 l/ha pentru combaterea fuzariozei spicului; - Duett Ultra (tiofanat-metil 310 g/l + epoxiconazol 187 g/l) – 0,5 l/ha; - Evolus (proquinazid 40 g/l + tebuconazol 160 g/l + procloraz 320 g/l) – 1,0 l/ha; - Falcon 460 EC (tebuconazol 167 g/l + spiroxamina 250 g/l + triadimenol 43 g/l) – 0,6 l/ha pentru combaterea complexului de boli foliare şi 0,7 l/ha pentru combaterea fuzariozei spicului; - Falcon Pro 425 EC (tebuconazol 148 g/l + spiroxamina 224 g/l + protioconazol 53 g/l) – 0,7 l/ha pentru combaterea complexului de boli foliare şi 0,8 l/ha pentru combaterea fuzariozei spicului; - Impact 25 SC (flutriafol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Leander 750 EC (fenpropidin 750 g/l) – 0,75 l/ha; - Matiz 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Menara 410 EC (ciproconazol 160 g/l + propiconazol 250 g/l) – 0,4 l/ha; - Mirage 45 EC (procloraz 45 %) – 1,0 l/ha; 37

- Mystic 250 EC (tebuconazol 250 g /l) – 0,5 l/ha pentru combaterea complexului de boli foliare şi 0,75 l/ha pentru combaterea fuzariozei; - Mystic Pro (tebuconazol 200 g/l + procloraz 300 g/l) – 1,0 l/ha pentru combaterea coplexului de boli foliare şi 1,25 l/ha pentru combaterea fuzariozei; - Nativo 300 SC (tebuconazol 200 g/l + trifloxistrobin 100 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea complexului de boli foliare şi 1,0 l/ha pentru combaterea fuzariozei; - Orius 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Osiris (epoxiconazol 37,5 g/l + metconazol 27,5 g/l) – 2,0 l/ha; - Prodimenol 25 EC (triadimenol 25 g/l) – 0,5 l/ha; - Prosaro 250 EC (protioconazol 125 g/l + tebuconazol 125 g/l) – 0,75 l/ha pentru combaterea complexului de boli foliare şi 0,9 l/ha pentru combaterea fuzariozei; - Rover 500 SC (clorotalonil 500 g/l) – 1,5 l/ha; - Shavit 25 EC (triadimenol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Soprano 125 SC (epoxiconazol 125 g/l) – 0,5 l/ha; - Tango Super (fenpropimorf 250 g/l + epoxiconazol 84 g/l) – 0,75 l/ha; - Tebucur 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Topsin 500 SC (tiofanat metil 500 g/l) – 1,25 l/ha; - Topsin 70 WP (tiofanat metil 70 %) – 1,0 kg/ha; - Zamir 40 EW (tebuconazol 133 g/l + procloraz 267 g/l) – 0,75 l/ha; - Zantara 216 EC (bixafen 50 g/l + tebuconazol 166 g/l) – 1,0 l/ha pentru combaterea complexului de boli foliare şi 1,2 l/ha pentru combaterea fuzariozei; - Yamato (tiofanat metil 233 g/l + tetraconazol 70 g/l) – 1,5 l/ha. Pentru combaterea făinării se pot folosi fungicide, precum: - Cyflamid 5 EW (cyflufenamid 5 %) – 200 ml/ha; - Thiovit Jet 80 WG (sulf 80 %) – 8,0 kg/ha; - Tilt 250 EC (propiconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha. Îngenuncherea plantelor şi şiştăvirea boabelor (Ophiobolus graminis) şi pătarea în ochi a bazei tulpinii (Pseudocercosporella herpotrichoides) sunt boli care se transmit prin sol, astfel încât se 38

recomandă, în primul rând, distrugerea samulastrei, respectarea rotaţiei, precum şi fertilizarea echilibrată. Mucegaiul de zăpadă (Calonectria graminicola) se manifestă în iernile cu strat mare de zăpadă, pe terenurile denivelate (în zonele joase) şi pe terenurile joase din luncile râurilor. Transmiterea de la un an la altul se face prin sămânţa infectată și prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Măsurile preventive constau în asigurarea drenajului excesului de umiditate şi nivelarea terenului. Mălura comună (Tilletia caries, Tilletia foetida) este o boală cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind foarte răspândită. Transmiterea de la un an la altul se face prin sămânţa infectată și prin sporii din sol. Această boală este controlată prin tratamentele la sămânţă. Mălura pitică (Tilletia controversa) este mai puţin răspândită, dar mult mai păgubitoare faţă de mălura comună. Controlul bolii se realizează prin cultivarea de soiuri rezistente, rotaţie şi tratarea seminţei. Tăciunele zburător al grâului (Ustilago tritici) este foarte răspândit, dar produce un atac slab, ce devine vizibil la înspicare. Transmiterea de la un an la altul se face prin sămânţa infectată. Tăciunele poate fi controlat prin tratamente la sămânţă, folosirea la semănat de sămânţă sănătoasă şi cultivarea de soiuri rezistente. Înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum) determină depreciere calitativă a boabelor în condiţii de umiditate excesivă, atunci când se întârzie recoltarea. Măsurile de prevenire urmăresc evitarea căderii plantelor (mărirea rezistenţei paiului) şi recoltarea la timp. Combaterea dăunătorilor din cultura de grâu se realizează atât prin măsuri preventive, cât şi curative. Principalii dăunători ai culturilor de grâu sunt: - gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides); - viermii sârmă (Agriotes spp.); - ploşniţele cerealelor (Eurygaster integriceps, Eurygaster austriaca, Eurygaster maura, Aelia acuminata, Aelia rostrata); - cărăbuşeii cerealelor (Anisoplia austriaca, Anisoplia agricola, Anisoplia lata, Anisoplia segetum); - gândacul ovăzului (Oulema melanopa); - viermele roşu al paiului (Haplodiplosis marginata); 39

- viespea paiului (Cephus pygmaeus); - muştele cerealelor (musca suedeză (neagră) a cerealelor – Oscinella frit, musca de Hessa – Mayetiola destructor, opomiza cerealelor – Opomyza florum, musca neagră a cerealelor – Phorbia securis); - afidele cerealelor (Macrosiphum avenae, Rhopalosiphum maidis, Rhopalosiphum padi, Metopolophium dirhodum, Schizaphis graminum); - tripsul grâului (Haplothrips tritici); - nematodul boabelor de grâu (Anguina tritici); - şoarecele de câmp (Microtus arvalis). Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) produce pagube atât ca adult, cât şi ca larvă. Protecţia culturii de grâu împotriva gândacului ghebos se realizează prin evitarea monoculturii şi tratarea seminţei înainte de semănat cu produse insecticide sau insectofungicide. În toamnele când se constată un atac puternic de larve de gândac ghebos, atunci când se depăşeşte PED de 5 % plante atacate, se recomandă efectuarea de tratamente chimice cu insecticide, precum: - Actara 25 WG (tiametoxam 25 %) – 70 - 100 g/ha; - Pyrinex 48 EC (clorpirifos 480 g/l) – 2,5 l/ha. Viermii sârmă (Agriotes spp.) produc pagube prin larvele lor, care consumă boabele în curs de germinare şi rădăcinile plantelor de grâu în primele faze de vegetaţie. Atacul este mai intens în toamnele calde şi umede. Protecţia culturii de grâu împotriva viermilor sârmă se realizează prin evitarea monoculturii, evitarea porumbului ca plantă premergătoare, mai ales atunci când acesta a fost atacat de viermii sârmă, efectuarea arăturii sau a lucrărilor de afânare adâncă imediat după recoltarea plantei premergătoare, aplicarea amendamentelor cu calciu pe solurile acide, tratarea seminţelor înainte de semănat cu insecticide sau insectofungicide. Ploşniţele cerealelor (Eurygaster spp. şi Aelia spp.) produc pagube atât ca adult, cât şi ca larvă. Tratamentele împotriva adulţilor hibernanţi se efectuează la un PED de 7 exemplare/m2, în cazul culturilor bine dezvoltate şi cu o bună densitate, şi la un PED de 5 exemplare/m2, în cazul culturilor mai slab dezvoltate şi cu o densitate mai mică, dar numai după ce s-a încheiat migrarea din locurile de iernare (frunzarul pădurilor), atunci când temperatura medie zilnică depăşeşte 10°C (decada a doua a lunii aprilie). 40

Tratamentele împotriva larvelor se fac la începutul lunii iunie, după ce acestea au trecut de vârsta a doua, la un PED de 5 larve/m2, în cazul culturilor bine dezvoltate şi cu o bună densitate, şi la un PED de 3 larve/m2, în cazul culturilor mai slab dezvoltate şi cu o densitate mai mică. În cazul loturilor semincere, tratamentele de combatere se efectează la un PED de 1 exemplar/m2. Atunci când după efectuarea tratamentului chimic încă este depăşit PED, este necesară repetarea tratamentului după maximum 7 - 10 zile de la primul tratament. Combaterea chimică a ploşniţelor se realizează prin utilizarea de insecticide, precum: - Actara 25 WG (tiametoxam 25 %) – 70 g/ha; - Biscaya 240 OD (tiacloprid 240 g/l) – 200 ml/ha; - Decis 25 WG (deltametrin 250 g/kg) – 30 g/ha; - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Fastac 10 EC (alfa-cipermetrin 100 g/l) – 100 ml/ha; - Faster 10 CE (cipermetrin 100 g/l) – 150 ml/ha; - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 100 ml/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 150 g/ha; - Karate Zeon (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Kohinor 200 SL (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Lamdex 5 EC (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Mavrik 2 F (tau-fluvalinat 240 g/l) – 200 ml/ha; - Mospilan 20 SG (acetamiprid 200 g/kg) – 100 g/ha; - Novadim Progress (dimetoat 400 g/l) – 3,0 l/ha; - Nuprid 200 SC (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Proteus OD 110 (tiacloprid 100 g/l + deltametrin 10 g/l) – 400 ml/ha; - Pyrinex 25 CS (clorpirifos 250 g/l) – 3,0 l/ha; - Pyrinex Quick (clorpirifos 250 g/l + deltametrin 6 g/l) – 1,0 l/ha; - Sumi Alpha 5 EC (esfenvalerat 5 %) – 200 ml/ha; - Vantex 60 CS (gama-cihalotrin 60 g/l) – 80 ml/ha. Cărăbuşeii cerealelor (Anisoplia spp.) produc pagube ca adulţi. Protecţia culturii de grâu împotriva cărăbuşeilor cerealelor se realizează prin evitarea monoculturii şi cultivarea grâului în asolament cu plante prăşitoare, efectuarea arăturii de vară cât mai repede după recoltarea cerealelor păioase, iar la depăşirea PED de 5 exemplare/m2 se efectuează tratamente chimice, 41

ceea ce corespunde cu sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie. La depăşirea PED numai pe marginea culturii, se fac tratamente de margine până la 50 - 70 m în interiorul culturii. În general, se folosesc aceleaşi produse insecticide recomandate pentru combaterea ploşniţelor. Gândacul ovăzului (Oulema melanopa) produce pagube atât ca adult, cât şi ca larvă, dar pagubele cele mai mari sunt determinate de atacul larvelor. Protecţia culturii de grâu împotriva gândacului ovăzului se realizează prin efectuarea de tratamente de combatere împotriva adulţilor şi a larvelor. PED este de 10 adulţi/m2 şi de 250 larve/m2 în cazul atacului în vetre. Combaterea chimică a gândacului ovăzului se realizează prin utilizarea de insecticide, precum: - Biscaya 240 OD (tiacloprid 240 g/l) – 160 ml/ha; - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Fastac 10 EC (alfa-cipermetrin 100 g/l) – 100 ml/ha; - Faster 10 CE (cipermetrin 100 g/l) – 100 ml/ha; - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 100 ml/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 150 g/ha; - Karate Zeon (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Kohinor 200 SL (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Lamdex 5 EC (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Nuprid 200 SC (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Pyrinex Quick (clorpirifos 250 g/l + deltametrin 6 g/l) – 1,0 l/ha; - Sumi Alpha 5 EC (esfenvalerat 5 %) – 200 ml/ha; - Vantex 60 CS (gama-cihalotrin 60 g/l) – 70 ml/ha. Viermele roşu al paiului (Haplodiplosis marginata) produce pagube prin larvele sale. Protecţia culturii de grâu împotriva viermelui roşu al paiului se realizează prin evitarea monoculturii şi recoltarea mai timpurie a lanurilor atacate înainte de migrarea dăunătorului în sol. Viermele roşu al paiului este mai frecvent în zona colinară a Munteniei şi Olteniei, pe soluri argiloase (judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman şi Olt). La depăşirea PED de 5 larve/plantă, se recomandă efectuarea de tratamente chimice. De obicei, este nevoie de 2 - 3 tratamente, primul tratament efectuat la începutul lunii mai, la 2 - 3 zile de la apariţia zborului adulţilor, moment ce se identifică cu ajutorul capcanelor adezive. Celelalte tratamente se efectuează la intervale de 8 - 10 zile. 42

Combaterea chimică a viermelui roşu al paiului se realizează prin utilizarea de insecticide, precum: - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Faster 10 CE (cipermetrin 100 g/l) – 150 ml/ha; - Fastac 10 EC (alfa-cipermetrin 100 g/l) – 100 ml/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 150 g/ha; - Kohinor 200 SL (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Lamdex 5 EC (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Nuprid 200 SC (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Pyrinex 25 CS (clorpirifos 250 g/l) – 1,0 l/ha. Viespea paiului (Cephus pygmaeus L.) produce pagube prin larvele sale, care rod peretele interior al paiului de la partea superioară spre baza paiului, perforând în drumul lor nodurile tulpinale. În cazul tulpinilor atacate, spicele nu se mai dezvoltă, se îngălbenesc şi se usucă (apare fenomenul de „albeaţa spicelor”), iar în caz de vânt şi ploaie tulpinile se rup. Cele mai afectate zone din ţara noastră sunt cele din sud şi est. Pentru controlul dăunătorului, foarte importantă este lucrarea de dezmiriştit, care trebuie efectuată imediat după recoltare. Muştele cerealelor produc pagube prin larvele lor, fiind reprezentate de mai multe specii, dintre care cele mai importante sunt: musca suedeză (neagră) a cerealelor – Oscinella frit, musca de Hessa – Mayetiola destructor, opomiza cerealelor – Opomyza florum, musca neagră a cerealelor – Phorbia securis. Larvele consumă mugurele de creştere al plantelor, atacul manifestându-se atât în toamnă, cât şi primăvara devreme. Atacul poate fi dăunător în toamnele lungi şi calde, mai ales dacă semănatul s-a efectuat timpuriu, când sunt condiţii foarte bune pentru dezvoltarea larvelor. Protecţia culturii de grâu împotriva muştelor cerealelor se realizează prin evitarea monoculturii, efectuarea arăturii cât mai repede după recoltarea grâului (prin care se încorporează stadiile de pupă aflate la baza tulpinilor de grâu), distrugerea samulastrei de grâu (care este gazdă pentru generaţia de vară), semănatul în epoca optimă (trebuie evitat semănatul prea timpuriu, având în vedere că zborul maxim al muştelor se înregistrează în ultimele două decade ale lunii septembrie) şi tratarea seminţei înainte de semănat cu produse insecticide sau insectofungicide. 43

Afidele cerealelor (Macrosiphum avenae, Rhopalosiphum maidis, Rhopalosiphum padi, Metopolophium dirhodum, Schizaphis graminum) produc atât pagube directe, prin debilitarea plantei (afidele se hrănesc prin înţeparea plantei, injectarea de salivă şi sugerea sevei), cât şi pagube indirecte, prin inocularea de virusuri şi micoplasme (afidele sunt vectori de transmitere pentru aceste boli). PED este de 10 afide/plantă, în cazul atacului în toamnă, şi de 25 afide/plantă, în cazul atacului în perioada de înspicare. Protecţia culturii de grâu împotriva afidelor se realizează prin semănatul în epoca optimă (evitarea semănatului timpuriu) şi tratarea seminţei înainte de semănat cu produse insecticide sau insectofungicide. Dacă se impune, se pot efectua tratamente cu produse insecticide, precum: - Actara 25 WG (thiametoxam 25 %) – 70 g/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 150 g/ha; - Mavrik 2 F (tau-fluvalinat 240 g/l) – 200 ml/ha; - Nuprid 200 SC (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha. Nematodul boabelor de grâu (Anguina tritici) este prezent în majoritatea zonelor de cultură a grâului din ţara noastră, cu excepţia zonelor cu deficit hidric (Dobrogea şi Bărăgan). Protecţia culturii de grâu împotriva nematodului boabelor de grâu se realizează prin utilizarea de seminţe condiţionate (prin condiţionare se elimină boabele atacate, transformate în gale, care sunt mai mici şi mai uşoare decât boabele de grâu neatacate) şi tratarea seminţei înainte de semănat cu produse insecticide sau insectofungicide. Şoarecele de câmp (Microtus arvalis) se dezvoltă în special în zonele unde sunt terenuri nelucrate. Protecţia culturii de grâu împotriva şoarecelui de câmp se realizează preventiv prin lucrări de afânare adâncă a solului. Pentru combaterea chimică se administrează momeli cu: - Bromakol (bromadiolon 0,005 %) – 25 - 50 g momeli/galerie activă; - Storm Pellets (flocoumafen 0,005 %) – 150 - 200 g momeli/staţie; - Storm Bait Block (locoumafen 0,005 %) – 150 - 200 g momeli/staţie. Prevenirea căderii plantelor este o lucrare de îngrijire care se impune în zonele cu un climat mai umed, în anii ploioşi şi când se aplică doze mari de îngrăşăminte cu azot. Se recomandă aplicarea de tratamente preventive cu regulatori de creştere (substanţe cu efect retardant sau nanizant), precum: 44

- Cycocel 750 (clormequat clorură 750 g/l) – 1,2 l/ha; - Cycogan 400 (clormequat clorură 400 g/l) – 3,5 - 5,0 l/ha; - Moddus 250 EC (trinexapac-etil 250 g/l) – 0,2 - 0,3 l/ha; - Stabilan (clormequat clorură 400 g/l) – 1,8 - 2,0 l/ha. Tratamentele se efectuează la începutul alungirii paiului, între primul şi al doilea internod (când plantele au 20 - 25 cm înălţime), pe vreme liniştită, fără vânt, cu soare nu prea puternic, de dorit seara sau dimineaţa. Prin aplicarea tratamentelor de prevenire a căderii plantelor se realizează o reducere a taliei plantelor cu circa 25 - 30 cm, o scurtare şi o îngroşare a internodurilor bazale, o creştere a suprafeţei foliare, a numărului de boabe în spic şi a MMB, ceea ce determină o creştere a producţiei. Irigarea este o lucrare de îngrijire la care grâul reacţionează pozitiv. Udările de toamnă sunt cele mai eficiente în cultura grâului de toamnă, acestea impunându-se atunci când solul este prea uscat şi nu se poate efectua arătura sau atunci când arătura s-a efectuat, dar nu se poate pregăti patul germinativ. În aceste situaţii, se recomandă administrarea unei udări de umezire, cu norme de 400 - 600 m3/ha. Dacă semănatul s-a făcut în sol uscat şi grâul nu răsare din lipsă de apă, se recomandă o udare de răsărire cu norme de 300 - 400 m3/ha. Udările de primăvară se aplică în funcţie de apa acumulată în sol în sezonul rece şi regimul precipitaţiilor în primăvară. Norma de udare este de 500 - 600 m3/ha, urmărindu-se menţinerea umidităţii solului la peste 50 % din intervalul umidităţii active (IUA1). Se aplică 1 - 3 udări în fazele de: alungirea paiului, în luna aprilie, dar numai în primăverile secetoase şi după ierni sărace în precipitaţii; înspicat-înflorit, în luna mai; formarea bobului, spre sfârşitul lunii mai şi în prima parte a lunii iunie. Metoda de udare folosită la grâu este aspersiunea, folosindu-se instalaţii autodeplasabile cu deplasare frontală, cu pivot central sau cu tambur şi furtun. Pe suprafeţe mai mici (în fermele de mici dimensiuni) se utilizează instalaţii cu mutare manuală.

1

IUA = intervalul umidității active. IUA reprezintă domeniul de umiditate al solului aflat între capacitatea pentru apă în câmp şi coeficientul de ofilire. Apa din sol aflată în intervalul umidităţii active este apa accesibilă plantelor.

45

1.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare a grâului este la maturitatea deplină, atunci când boabele au 14 - 15 % umiditate. În acest stadiu maşinile de recoltat lucrează fără pierderi, iar boabele se pot păstra în condiţii bune, fără a fi necesare operaţiuni speciale de uscare. De multe ori, pentru evitarea întârzierii, când suprafaţa cultivată cu grâu este mare, recoltarea se începe la umidităţi de 16 - 17 %, situaţie în care trebuie luate măsuri de uscare a boabelor. Recoltarea trebuie încheiată când umiditatea boabelor scade sub 13 %, pentru limitarea pierderile de boabe prin scuturare ca urmare a supracoacerii sau vremii nefavorabile. Întârzierea recoltatului creşte riscul ca plantele să fie expuse precipitaţiilor, iar seminţele să se îmbibe cu apă. Pe fondul alternanţei de temperatură dintre noapte şi zi, seminţele ies din repausul seminal şi încolţesc, proces ce duce la pierderea calităţilor pentru panificaţie. Perioada optimă de recoltare a unui lan de grâu este apreciată ca fiind de circa 5 - 8 zile (5 - 6 zile în condiţii de vreme uscată şi 6 - 8 zile în condiţii de vreme umedă, cu precipitaţii). Calendaristic, recoltarea grâului începe în ţara noastră la sfârşit de iunie în zonele din sud, se desfăşoară în luna iulie în cele mai multe zone din ţară, iar în zonele de deal şi premontane se poate continua până la început de august. Recoltarea grâului se face cu ajutorul combinelor universale, care trebuie reglate de 2 - 3 ori pe zi, în funcţie de evoluţia vremii, pentru realizarea unui treierat fără pierderi şi spargerea boabelor. Operaţia de recoltare se efectuează cel mai bine atunci când culturile sunt uniform dezvoltate, fără buruieni, iar plantele de grâu nu sunt căzute. În cazul culturilor prea îmburuienate sau căzute, recoltarea se face în două faze (recoltare divizată). În prima etapă, se taie plantele la înălţime de 15 - 20 cm cu ajutorul unui vindrover şi se lasă în brazdă câteva zile pentru uscare. În etapa a doua, se treieră plantele tăiate cu combina prevăzută cu ridicător de brazdă. Paiele rezultate după recoltare pot rămâne pe teren în brazdă continuă, dacă se intenţionează strângerea lor prin balotare (operaţie efectuată cu ajutorul preselor) şi utilizarea lor în diferite scopuri, sau pot fi tocate şi împrăştiate pe sol cu ajutorul dispozitivului de tocat montat în spatele combinei. 46

Capitolul 2 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A ORZULUI Hordeum vulgare L. conv. hexastichum – orzul comun, orzul cu 6 rânduri de boabe sau orzul furajer Hordeum vulgare L. conv. distichum – orzoaica, orzul cu 2 rânduri de boabe sau orzul pentru bere

2.1. Rotaţia

Orzul şi orzoaica de toamnă sunt pretenţioase faţă de planta premergătoare, având cerinţe mai ridicate decât grâul de toamnă, ca urmare a faptului că semănatul se face înaintea grâului, iar plantele de orz şi orzoaică trebuie să vegeteze cât mai bine în toamnă pentru a se căli şi a rezista condiţiilor nefavorabile din timpul iernii, orzul de toamnă fiind mai sensibil la temperaturi scăzute comparativ cu grâul de toamnă. Pentru orzul de toamnă, plantele premergătoare sunt aceleaşi ca şi pentru grâul de toamnă, cu precizarea că plantele bune premergătoare trebuie să fie recoltate până la 10 septembrie, având în vedere să orzul se seamănă mai devreme decât grâul. Pentru orzoaica de toamnă, pe lângă cerinţa cu privire la plantele bune premergătoare, care trebuie să fie recoltate până la 10 septembrie, trebuie avut în vedere şi faptul că plantele leguminoase nu sunt indicate ca plante premergătoare deoarece lasă solul bogat în azot, ceea ce favorizează acumularea unei cantităţi mai mari de proteină în boabe, aceasta însemnând o calitate mai slabă pentru bere. Orzoaica de primăvară trebuie să urmeze după plante care lasă terenul curat de buruieni şi într-o stare bună de fertilitate, dar fără prea mulţi nitraţi. Plantele premergătoare indicate pentru orzoaica de primăvară, cu pondere mare în zona acesteia de cultură sunt: cartoful, porumbul, sfecla pentru zahăr, inul pentru fibră. Monocultura de orz şi orzoaică de toamnă sau de primăvară, ca şi cultivarea după grâu nu este acceptată decât în situaţii excepţionale, cu 47

condiţia ca în anul anterior să nu fi existat atac de gândac ghebos, viermi sârmă sau atac de boli. În asemenea situaţii este obligatorie tratarea seminţelor folosite la semănat cu produse insectofungicide sau insecticide + fungicide şi combaterea samulastrei. Chiar în aceste condiţii, amplasarea după grâu trebuie evitată dacă acesta a fost cultivat la rândul său în monocultură. Orzul şi orzoaica sunt premergătoare foarte bune pentru unele culturi de toamnă (rapiţă, lucernă) şi pentru culturile de primăvară. După orzul şi orzoaica de toamnă se pot semăna culturi succesive (porumb pentru boabe sau pentru siloz, soia, fasole, unele culturi legumicole), deoarece eliberează terenul foarte devreme (de obicei, la mijlocul lunii iunie).

2.2. Fertilizarea

Consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea unei tone de boabe, plus biomasa epigee corespunzătoare, este de: 24 - 28 kg N, 11 13 kg P2O5 şi 18 - 21 K2O. Aplicarea îngrăşămintelor minerale. Ca şi în cazul grâului, fertilizarea unilaterală numai cu azot, dar mai ales numai cu fosfor nu este indicată pentru că nu duce la obţinerea de sporuri semnificative de producţie, în timp ce costul de producţie se măreşte considerabil. Doza de îngrăşăminte cu azot, exprimată în substanţă activă, se calculează după formula prezentată la cultura grâului, luându-se în calcul un consum specific de 25 kg N/t de boabe. De asemenea, doza de azot rezultată din calcul se corectează în primăvară ca şi la grâu, în funcţie de starea culturii şi de aprovizionarea solului cu apă. Pentru orzul de toamnă, dozele de azot utilizate în condiţiile din ţara noastră sunt de 60 - 120 kg/ha. Pentru orzoaica de toamnă, dozele de azot sunt mai mici faţă de cele de orz cu circa 30 %. Pentru orzoaica de primăvară, dozele de azot utilizate sunt de 60 70 kg/ha. Atunci când orzoaica de primăvară urmează după plante premergătoare fertilizate cu doze mari de îngrăşăminte organice şi minerale (cartof, 48

sfeclă pentru zahăr), nu se recomandă administrarea de îngrăşăminte cu azot. În situaţiile în care orzoaica de primăvară urmează după leguminoase anuale sau perene sau după plante premergătoare bine fertilizate cu îngrăşăminte chimice, doza de azot nu trebuie să depăşească 50 kg/ha. Toamna se poate aplica 30 - 40 kg N/ha înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul, dar numai după plantele premergătoare care lasă solul sărac în azot (porumb, iarbă de Sudan etc.), mai ales dacă acestea nu au fost fertilizate sau au fost fertilizate cu doze mici de îngrăşăminte. În general, azotul se aplică primăvara, fracţionându-se astfel: 40 - 80 kg/ha la desprimăvărare, imediat ce terenul s-a zvântat şi este posibilă intrarea în câmp, iar restul dozei la începutul alungirii paiului (formarea primului internod), această aplicare fiind eficientă mai ales în anii cu precipitaţii suficiente până în acest moment. La orzoaica de primăvară, azotul se administrează înainte de pregătirea patului germinativ. Concomitent cu lucrările de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor se poate administra o cantitate de 5 - 10 kg/ha uree. Doza de îngrăşăminte cu fosfor, exprimată în substanţă activă (P2O5), se calculează după următoarea formulă: DP = 12 x Rs – Pgg unde: DP = doza de fosfor, în kg P2O5/ha; 12 = consumul specific al culturii de orz (12 kg P2O5/t de boabe); Rs = recolta scontată, în tone boabe/ha; Pgg = aportul gunoiului de grajd în P2O5, care se apreciază ca fiind 0,8 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare. Pe solurile cu un conţinut mai mic de 5 mg P2O5/100 g sol (respectiv mai mic de 22 ppm P), doza de fosfor se majorează cu 15 - 20 kg P2O5/ha pentru fiecare mg P2O5 sub această limită. Pentru orz, conţinutul optim de fosfor mobil din sol este de 8 - 10 mg P2O5 la 100 g sol (35 - 44 ppm P). Doza de îngrăşăminte cu fosfor este de 60 - 80 kg P2O5/ha pentru orzul şi orzoaica de toamnă şi de 30 - 70 kg P2O5/ha pentru orzoaica de primăvară. 49

Îngrăşămintele potasice sunt necesare numai pe solurile insuficient aprovizionate cu potasiu (sub 18 mg K2O/100g sol, respectiv sub 150 ppm K), mai ales pentru orzoaică. Atunci când se impune administrarea potasiului, doza este de 40 - 60 kg K2O/ha. Tipurile de îngrăşăminte simple cu azot, fosfor şi potasiu, tipurile de îngrăşăminte complexe, modul şi regulile de administrare sunt aceleaşi ca şi la grâu. Concomitent cu semănatul se poate face şi o fertilizare „starter” cu îngrăşăminte special formulate pentru a fi administrate la semănat, cum sunt: - Fortephos Zn (0 - 31 - 47 + 1 Zn), care se administrează în doză de 5 - 15 kg/ha; - Umostart Cereal (11 - 48 - 0 + 1 Zn + 0,6 Fe + 0,1 Mn), care se administrează în doză de 30 kg/ha. Aplicarea îngrăşămintelor foliare se face ca şi la grâu. Aplicarea îngrăşămintelor organice. Gunoiul de grajd nu este valorificat economic de orz şi orzoaică, fiind recomandat să se aplice plantei premergătoare, orzul şi orzoaica valorificând eficient efectul remanant al acestuia. Aplicarea amendamentelor. Amendamentele calcaroase sunt necesare pe solurile acide, pe care producţiile sunt scăzute atât la orz, cât şi la orzoaică. Ca şi în cazul grâului, pe solurile cu un pH sub 5,8 se recomandă aplicarea a 4 t/ha de amendamente calcaroase (piatră de var, dolomit), o dată la 4 ani, încorporate sub arătura de bază. Este de preferat ca amendamentele să fie aplicate plantei premergătoare orzului.

2.3. Lucrările solului Lucrările solului pentru orzul şi orzoaica de toamnă sunt similare cu cele pentru grâul de toamnă. Totuşi, trebuie să se acorde o atenţie mai mare pregătirii patului germinativ, orzul semănându-se mai superficial comparativ cu grâul şi având o putere de străbatere mai slabă. Pentru orzoaica de primăvară, este importantă uniformitatea pregătirii terenului, care asigură o răsărire uniformă a plantelor, condiţie a unei producţii mari şi de calitate. 50

2.4. Sămânţa şi semănatul

Calitatea seminţelor pentru semănat. Seminţele folosite la semănat trebuie să aparţină unui soi recomandat pentru zona de cultură și pentru destinația recoltei, să fie din categoria biologică Bază, C1 sau C2 și să fie certificate. Pentru a îndeplini cerinţele de calitate pentru semănat, sămânţa de orz trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % şi germinaţia de peste 85 %. De asemenea, este de preferat ca sămânţa să aibă MMB cât mai mare. Tratarea seminţelor. Sămânţa de orz trebuie să fie tratată înainte de semănat contra bolilor produse de Pyrenophora graminea (sfâșierea frunzelor) şi Ustilago spp. (tăciunele zburător şi tăciunele îmbrăcat) cu produse fungicide, precum: - Amiral Proffy 6 FS (tebuconazol 60 g/l) – 0,5 l/t; - Celest Star (ciproconazol 6,3 g/l + fludioxonil 18,8 g/l) – 1,5 l/t; - Dividend Star 036 FS (difenoconazol 30 g/l + ciproconazol 6,25 g/l) – 1,5 l/t; - Kinto Duo (procloraz 60 g/l + triticonazol 20 g/l) – 1,5 l/t; - Lamardor 400 FS (protioconazol 250 g/l + tebuconazol 150 g/l) – 0,15 l/t; - Orius 2 WS (tebuconazol 2 %) – 1,5 kg/t; - Orius 6 FS (tebuconazol 6 %) – 0,5 l/t; - Premise (tebuconazol 100 g/l) – 0,3 l/t; - Savage 5 FS (tebuconazol 2 % + imazalil 3 %) – 1,5 l/t; - Tenazol 60 FS (tebuconazol 60 g/l) – 0,5 l/t; - Vitavax 200 FF (carboxina 200 g/l + tiram 200 g/l) – 3,0 l/t. Pe terenurile unde există riscul atacului de dăunători în toamnă (gândac ghebos – Zabrus tenebrioides, viermi sârmă – Agriotes spp., muştele cerealelor, afide), tratamentul seminţelor trebuie efectuat cu: − cu un produs insectofungicid, care să controleze atât bolile, cât şi dăunătorii, şi anume: - Celest Top (propiconazol 262,5 g/l + fludioxonil 25 g/l + difenoconazol 25 g/l) – 1,5 l/t pentru combaterea fuzariozei, mucegaiului de zăpadă, sfâșierii frunzelor, afidelor, viermilor sârmă şi larvelor gândacului ghebos; 51

- Nuprid Max AL 222 FS (imidacloprid 210 g/l + tebuconazol 12 g/l) – 2,5 l/t pentru combaterea sfâșierii frunzelor, tăciunelui zburător, afidelor, viermilor sârmă şi larvelor gândacului ghebos; - Yunta 246 FS (imidacloprid 233 g/l + tebuconazol 13 g/l) – 2,0 l/t pentru combaterea sfâșierii frunzelor, tăciunelui zburător, afidelor, viermilor sârmă şi 2,25 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; - Yunta Quatro 373,4 FS (clotianidin 166,7 g/l + imidacloprid 166,7 g/l + protioconazol 33,3 g/l + tebuconazol 6,7 g/l) – 1,6 l/t pentru combaterea viermilor sârmă, muştelor cerealelor, larvelor gândacului ghebos şi afidelor. − cu un produs insecticid, care se asociază cu produsul fungicid utilizat pentru controlul bolilor, şi anume: - Cruiser 350 FS (tiametoxam 350 g/l) – 1,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă, afidelor şi 1,5 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; - Gaucho 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor; - Nuprid AL 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor şi 0,7 l/t pentru combaterea viermilor sârmă şi 1,0 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos; - Picus 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 0,6 l/t pentru combaterea afidelor, 0,7 l/t pentru combaterea viermilor sârmă şi 1,0 l/t pentru combaterea larvelor gândacului ghebos. Odată cu tratarea seminţelor cu produse fungicide, insecticide, insectofungicide, insecticide + fungicide, se poate efectua şi tratarea seminţelor cu produse care stimulează germinarea seminţelor, creşterea şi dezvoltarea plantelor în primele faze de vegetaţie (efect de fortificare şi de „start-up”), precum Teprosyn (146 g/l N + 243 g/l P2O5 + 291 g/l Zn) în doză de 3 - 5 l/t în diluţie cu 5 l de apă. Epoca de semănat. În stabilirea momentului semănatului se urmăreşte ca plantele de orz şi orzoaică de toamnă să vegeteze în toamnă o perioadă de 45 - 50 zile, iar până la intrarea în iarnă să se acumuleze o sumă a temperaturilor biologic active (sumă a temperaturilor mai mari de 0oC) de 500 - 550oC, ceea ce permite plantelor de orz să aibă 3 - 4 fraţi şi 5 - 6 frunze, 52

respectiv să aibă o rezistenţă maximă la condiţiile nefavorabile din timpul iernii. Epoca de semănat a orzului şi a orzoaicei de toamnă este cu circa 5 zile înaintea grâului de toamnă, fiind cuprinsă între 25 septembrie şi 5 octombrie, pentru zona de sud şi vest, şi între 20 și 30 septembrie pentru zona colinară şi zona de nord a ţării. Semănatul mai devreme duce la o dezvoltare prea puternică a plantelor până la intrarea în iarnă, mai ales în toamnele calde şi lungi, ceea ce face ca plantele de orz să aibă o rezistenţă mai slabă la condiţiile nefavorabile din timpul iernii. De asemenea, este favorizat atacul de fuzarioză şi fǎinare, precum şi atacul de afide, muşte şi cicade care transmit diferite forme de viroze, foarte dăunătoare pentru orz. Întârzierea semănatului face ca plantele de orz să nu se călească şi să aibă o rezistenţă scăzută la ger. Orzoaica de primăvară se seamănă foarte timpuriu, în prima urgenţă, imediat ce terenul s-a zvântat şi se poate lucra. Întârzierea semănatului la orzoaica de primăvară duce la pierderi de producţie şi la diminuarea calităţii pentru bere, prin obţinerea de boabe mai mici, cu un conţinut mai scăzut în amidon şi mai ridicat în proteină. Densitatea de semănat. Densitatea de semănat este de 400 - 500 boabe germinabile/m2, limita minimă fiind stabilită atunci când semănatul se face într-un sol cu umiditate suficientă pentru germinarea corespunzătoare a seminţelor, patul germinativ este bine pregătit şi semănatul se face la începutul epocii optime. Nerealizarea acestor condiţii (sol uscat, pat germinativ pregătit necorespunzător sau atunci când semănatul este întârziat, după epoca optimă) implică mărirea densităţii de semănat până la limita superioară. O densitate prea mare determină creşterea sensibilităţii plantelor la cădere şi favorizează atacul de boli. Pentru soiurile mai noi, cu o capacitate mare de înfrăţire şi cu o bună rezistenţă la iernare, se recomandă densităţi de semănat de 250 - 400 boabe germinabile/m2. Norma de semănat. Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) se calculează ca şi la grâu, aceasta variind în general între 160 şi 220 kg/ha. În cazul soiurilor care se seamănă la densităţi mici, norma de semănat este de 140 - 180 kg/ha. 53

Distanţa dintre rânduri. Distanţa dintre rânduri obişnuită la orz şi orzoaică este de 12,5 cm. În ultimii ani se practică şi semănatul la distanţe între rânduri de 15 şi 18 cm, urmare a extinderii semănătorilor de acest tip. De asemenea, rezultate bune se obţin şi prin semănatul la 25 cm între rânduri, situaţie în care se obţine şi o rezistenţă mai bună la cădere şi la atacul de boli foliare. Semănatul în cărări se realizează ca şi la grâu. Adâncimea de semănat. Orzul are o putere de străbatere mai redusă comparativ cu grâul şi, ca atare, se seamănă mai superficial decât acesta. Pentru stabilirea adâncimii de semănat, se ţine cont de umiditatea solului în momentul semănatului şi textura solului. La orzul şi orzoaica de toamnă, adâncimea de semănat este cuprinsă între 3 şi 4 cm, iar la orzoaica de primăvară între 2 şi 3 cm.

2.5. Lucrările de îngrijire

La orzul şi orzoaica de toamnă, lucrările de tăvălugit după semănat, eliminarea excesului de apă, controlul culturii în timpul iernii şi la ieşirea din iarnă, tăvălugitul la desprimăvărare se fac ca la grâul de toamnă. Buruienile produc pagube la culturile de orz cuprinse între 10 şi 40 % din producţia obţinută în condiţii normale (Şarpe, 1976). Buruienile din culturile de orz şi orzoaică sunt aceleaşi ca şi în culturile de grâu, combaterea acestora fiind similară cu cea de la grâu, folosindu-se aceleaşi produse erbicide. Bolile care produc pagube mai însemnate la orz sunt: - făinarea (Blumeria graminis f.sp. hordei); - sfâşierea frunzelor (Pyrenophora graminea); - pătarea reticulară a frunzelor (Pyrenophora teres); - arsura frunzelor (Rhynchosporium secalis); - tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda); - tăciunele îmbrăcat al orzului (Ustilago hordei); - piticirea galbenă a orzului (Barley yellow dwarf virus); - mozaicul dungat al orzului (Barley stripe mosaic virus). 54

Făinarea (Blumeria graminis f.sp. hordei) este una dintre cele mai comune şi mai răspândite boli în culturile de orz şi orzoaică. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Boala se manifestă în perioada creşterii intense a plantelor de orz. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri rezistente, respectarea rotaţiei, distrugerea samulastrei, asigurarea densităţii normale a lanului, fertilizarea echilibrată. Sfâşierea frunzelor (Pyrenophora graminea) este una din principalele boli în culturile de orz şi orzoaică, care poate determina pagube de până la 20 % din recoltă. Este o boală cu transmitere prin sămânţă şi resturile vegetale din sol. Măsurile preventive constau în folosirea de sămânţă condiţionată la semănat (prin condiţionare se elimină boabele atacate, care sunt mici şi şiştave), evitarea monoculturii, fertilizarea echilibrată, folosirea de soiuri rezistente sau tolerante, semănatul în epoca optimă şi la densitatea optimă, combaterea buruienilor. Pătarea reticulară a frunzelor (Pyrenophora teres) este o boală cu transmitere prin sămânţă şi resturile vegetale din sol, fiind favorizată de climatele umede. Măsurile preventive sunt aceleaşi ca şi pentru sfâşierea frunzelor. Arsura frunzelor (Rhynchosporium secalis) este favorizată de vremea umedă şi răcoroasă. Este o boală cu transmitere prin resturile vegetale din sol, care se intensifică mult în condiţii de monocultură. Pentru combatarea bolilor foliare se folosesc aceleaşi produse fungicide ca şi la cultura grâului. Se efectuează 1 - 2 tratamente, primul în faza de înfrăţire - începutul alungirii paiului şi al doilea în faza de burduf - înspicat. Tăciunii orzului (tăciunele zburător al orzului – Ustilago nuda şi tăciunele îmbrăcat al orzului – Ustilago hordei) sunt boli cu transmitere prin sămânţă, fiind foarte răspândite şi păgubitoare, dar care sunt controlate prin folosirea la semănat de sămânţă sănătoasă şi tratată cu produse fungicide. Piticirea galbenă a orzului (Barley yellow dwarf virus) este cea mai răspândită şi păgubitoare viroză a cerealelor, aceasta fiind transmisă prin intermediul afidelor. Măsurile preventive constau în cultivarea de soiuri rezistente, semănatul în epoca optimă, folosirea de sămânţă tratată cu produse insecticide sau insectofungicide pentru prevenirea atacului de afide, combaterea afidelor în caz de atac. 55

Mozaicul dungat al orzului (Barley stripe mosaic virus) se transmite de la un an la altul prin seminţe, iar de la plantele bolnave la cele sănătoase prin polen. Măsurile preventive constau în folosirea la semănat de sămânţă sănătoasă. Dăunătorii care produc pagube mai însemnate la orz sunt: - gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides); - viermii sârmă (Agriotes spp.); - gândacului ovăzului (Oulema melanopa); - muştele cerealelor (musca suedeză (neagră) a cerealelor – Oscinella frit, musca de Hessa – Mayetiola destructor, opomiza cerealelor – Opomyza florum, musca neagră a cerealelor – Phorbia securis); - afidele cerealelor (Macrosiphum avenae, Rhopalosiphum maidis, Rhopalosiphum padi, Metopolophium dirhodum, Schizaphis graminum); - tripsul (Haplothrips aculeatus); - ploşniţele cerealelor (Eurygaster integriceps, Eurygaster austriaca, Eurygaster maura, Aelia acuminata, Aelia rostrata). Gândacul ghebos, viermii sârmă, gândacului ovăzului, muştele cerealelor, afidele cerealelor şi tripsul produc aceleaşi pagube şi au aceleaşi măsuri preventive şi curative ca şi la grâu. Totuşi, orzul este mai puternic atacat de afide comparativ cu grâul, atacul fiind favorizat în toamnă de vremea caldă şi secetoasă. Atacul de afide, la care se adaugă cel al cicadelor determină apariţia şi răspândirea virusurilor (mozaicul dungat al orzului). Ploşniţele cerealelor produc pagube ca adulţi hibernanţi şi foarte puţin ca larve şi adulţi tineri. Prevenirea căderii plantelor se face ca şi la grâu, cu precizarea că orzul este mai sensibil la căderea plantelor decât grâul. Irigarea orzului şi orzoaicei de toamnă apare necesară în toamnele secetoase. Atunci când solul este prea uscat şi nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă administrarea unei udări de umezire, cu norme de 500 m3/ha. Dacă semănatul s-a făcut în sol uscat şi orzul nu răsare din lipsă de apă, se recomandă o udare de răsărire, cu norme de 300 - 400 m3/ha.

56

Primăvara se fac l - 2 udări, cu norme de 300 - 500 m3/ha, prin care se urmăreşte menţinerea umidităţii solului la peste 50 % din intervalul umidităţii active pe adâncimea de 80 cm.

2.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare a orzului furajer este la maturitatea deplină, atunci când boabele au sub 15 % umiditate. De obicei, recoltarea începe când umiditatea boabelor este de 16 - 17 %. La umidităţi mai mari de 15 % trebuie luate măsuri de uscare a recoltei. Orzul de toamnă ajunge la maturitate cu 7 - 10 zile înaintea grâului. În zonele din sudul ţării, recoltarea orzului începe la jumătatea lunii iunie, marcând începerea campaniei de recoltare a culturilor de toamnă. Momentul optim de recoltare a orzoaicei pentru bere este atunci când umiditatea boabelor este de 14 - 15 %, asigurându-se astfel o bună capacitate germinativă a boabelor. Dacă recoltarea se face la o umiditatea de peste 15 %, atunci recolta trebuie să fie imediat uscată până la umiditatea de păstrare de 14 %. Recoltarea trebuie încheiată când umiditatea boabelor scade sub 13 %. Întârzierea recoltatului este mai dăunătoare decât la grâu, datorită pierderilor mari prin ruperea (frângerea) spicelor şi scuturarea boabelor. Recoltarea trebuie finalizată în 4 - 6 zile, orzul trecând repede în faza de „supracoacere”. Recoltarea orzului se face cu ajutorul combinelor universale, care trebuie reglate de 2 - 3 ori pe zi, în funcţie de evoluţia vremii, pentru realizarea unui treierat fără pierderi şi fără spargerea boabelor. Ca şi în cazul grâului, paiele rezultate după recoltare pot rămâne pe teren în brazdă continuă, dacă se intenţionează strângerea lor prin balotare şi utilizarea în diferite scopuri, sau pot fi tocate şi împrăştiate pe sol cu ajutorul dispozitivului de tocat paie montat în spatele combinei.

57

Capitolul 3 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A PORUMBULUI Zea mays L.

3.1. Rotaţia

Porumbul are pretenţii reduse faţă de planta premergătoare. Plantele foarte bune premergătoare sunt leguminoasele anuale pentru boabe (mazăre, fasole, soia), leguminoasele furajere (trifoi, sparcetă), borceagul, cerealele păioase, inul, cânepa. Foarte bune premergătoare sunt şi pajiştile care se desţelenesc, precum şi lucerna care lasă solul bine structurat şi într-o stare bună de fertilitate, cu condiţia ca până în primăvară să se refacă aprovizionarea cu apă a solului din precipitaţiile căzute în timpul sezonului rece. Plantele bune premergătoare sunt acelea care se recoltează târziu, şi anume: cartoful, sfecla pentru zahăr, sfecla furajeră şi floarea-soarelui. Plantele neindicate ca premergătoare sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul, datorită consumului mare de apă, lăsând solul uscat, cu o rezervă mică de apă pentru porumb. Rotaţia grâu - porumb este impusă de ponderea mare a celor două culturi, în această rotaţie porumbul fiind favorizat comparativ cu grâul. Totuşi, această rotaţie trebuie întreruptă după 3 cicluri prin introducerea în rotaţia a unei alte plante de cultură, pentru evitarea intensificării atacului de boli (fuzarioză) şi dăunători (viermi sârmă) şi pentru evitarea îmburuienării cu buruieni specifice. Monocultura este suportată de porumb fără reduceri semnificative de producţie, mai ales dacă se aplică îngrăşăminte minerale şi organice. Totuşi, trebuie evitată monocultura îndelungată a porumbului, ca urmare a intensificării unor efecte negatice, şi anume: se reduce conţinutul de humus, se degradează structura solului, se înregistrează o acidifiere a solului, se epuizează solul în macroelemente şi unele microelemente, se înmulţesc 58

bolile, dăunătorii şi buruienile specifice (mai ales costreiul şi pălămida). Monocultura îndelungată impune utilizarea unor doze mărite de îngrăşăminte şi aplicarea de tratamente costisitoare. Cultivarea porumbului în monocultură este de dorit să fie întreruptă după 2 - 3 ani. Pe terenurile în pantă, prin faptul că nu asigură o bună acoperire a solului, porumbul favorizează procesul de eroziune, proces ce este intensificat în condiţiile cultivării porumbului în monocultură. Rezultate bune se obţin când porumbul este inclus într-o rotaţie de 3 - 5 ani. Porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară. De asemenea, porumbul este o bună premergătoare pentru grâul de toamnă, dacă semănatul se face la începutul epocii optime, recoltatul nu se întârzie şi sunt cultivaţi hibrizi cu perioadă mai scurtă de vegetaţie, care să permită semănatul grâului în epoca optimă.

3.2. Fertilizarea

Porumbul reacţionează foarte bine atât la fertilizarea cu îngrășăminte minerale, cât şi la fertilizarea cu îngrăşăminte organice. Consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea unei tone de boabe, plus biomasa epigee corespunzătoare, este de: 18 - 28 kg N, 9 14 kg P2O5 şi 24 - 36 kg K2O. Azotul este cel mai important element nutritiv pentru porumb, acesta favorizând creşterea vegetativă a plantei, formarea unei suprafeţe foliare mari şi acumularea unei cantităţi mai mari de proteină în boabe. Insuficienţa azotului face ca plantele de porumb să fie slab dezvoltate, de culoare verde-pal până la verde-gălbui, cu tulpini subţiri, ştiuleţi mici şi incomplet acoperiţi de boabe. Porumbul este sensibil la deficitul de azot din primele faze de vegetaţie, iar aplicarea azotului în fazele ulterioare nu înlătură efectele negative ale insuficienţei acestuia la începutul vegetaţiei. Insuficienţa azotului în fazele mai avansate de vegetaţie diminuează producţia la 59

porumb, dar într-o măsură mai mică decât în cazul insuficienţei de azot în primele faze de vegetaţie. Carenţa de azot se manifestă iniţial pe frunzele de la bază, după care simptomele apar treptat şi pe frunzele superioare sub formă de necroza vârfului frunzei în formă de „V”, cu vârful îndreptat spre baza frunzei. Necroza progresează spre baza frunzei până ce aceasta se usucă în întregime. Excesul de azot intensifică creşterea plantelor, care au o masă foliară bogată ce transpiră intens. Plantele devin sensibile la secetă, cădere, frângere şi boli. De asemenea, excesul de azot prelungeşte perioada de vegetaţie, întârziind maturitatea. Fosforul influenţează pozitiv fructificarea porumbului, determină o bună înrădăcinare a plantelor şi măreşte rezistenţa la secetă şi boli. Insuficienţa fosforului determină un sistem radicular slab dezvoltat, tulpini subţiri, ştiuleţi mici şi neuniformi şi un ritm de creştere încetinit, ceea ce duce la prelungirea perioadei de vegetaţie, întârziind maturitatea. Porumbul este mai sensibil la insuficienţa fosforului în primele faze de vegetaţie, ca urmare a faptului că plantele de porumb au o capacitate mai redusă de folosire a fosforului din sol. Pe măsură ce plantele avansează în vegetaţie, creşte capacitatea lor de folosire a fosforului din sol şi din îngrăşăminte, iar semnele de carenţă se reduc. Simptomele de carenţă se menţin şi la plantele mai avansate în vegetaţie, dar numai în cazul unui deficit puternic de fosfor. Perioada critică de nutriţie a porumbului cu fosfor se înregistrează de la formarea celei de-a şaptea frunze şi până la înspicat, atunci când se formează organele generative (Bîlteanu Gh., 1998). Carenţa de fosfor se manifestă pe primele frunze prin culoare verdealbăstruie cu nuanţe violaceu-purpurii, cu intensitate mai mare spre vârful şi marginea limbului foliar. Excesul de fosfor induce apariţia carenţei de zinc. Potasiul facilitează acumularea amidonului în boabe, reduce transpiraţia şi măreşte rezistenţa plantelor de porumb la secetă. De asemenea, potasiul măreşte rezistenţa plantelor la cădere şi atacul de boli. Insuficienţa potasiului determină un sistem radicular slab dezvoltat, iar internodurile tulpinii se scurtează, planta căpătând aspect de tufă. Frunzele se îngălbenesc şi se ofilesc, căpătând aspect de „opărit”. Ştiuleţii 60

sunt mici, cu vârful neacoperit de boabe. Boabele sunt şiştave, cu miezul moale, făinos. Primele faze de vegetaţie reprezintă perioada critică în aprovizionarea plantei de porumb cu potasiu. Carenţa de potasiu se manifestă prin frunze de culoare verdedeschis, cu vârful şi marginile care se usucă. Frunzele inferioare au marginile „arse”, după care se usucă complet. Zincul reprezintă microelementul care are un rol important în producerea de auxine, în sinteza triptofanului, în buna funcţionare a sistemului enzimatic al plantei şi în metabolismul azotului. Insuficienţa zincului în faza de 3 - 6 frunze determină apariţia de fâşii decolorate pe frunze, localizate între marginea limbului foliar şi nervura principală. Plantele au internodurile scurtate, cu aspect de piticire, iar frunzele care apar au culoarea aproape albă (fenome de „albinism”). Carenţa de zinc duce la un procent mare de plante sterile. Carenţa de zinc este favorizată de temperaturile scăzute din perioda mai - iulie, monocultură şi de excesul de fosfor, care determină fixarea sub formă de pectaţi a zincului în pereţii celulari ai rădăcinii de porumb, împiedicând ajungerea acestuia în partea epigee a plantei. Aplicarea îngrăşămintelor minerale reprezintă un mijloc important de creştere a producţiei la porumb. Fertilizarea cu azot şi fosfor asigură sporuri semnificative de recoltă pe toate tipurile de sol, iar fertilizarea cu potasiu asigură sporuri semnificative de recoltă pe solurile luvice, pe cele nisipoase şi în condiţii de irigare. Stabilirea dozelor de îngrăşăminte se face în funcţie de producţia scontată, consumul specific al plantei de porumb, rezerva solului în elemente nutritive şi apă, regimul precipitaţiilor, hibridul cultivat, planta premergătoare. Doza de azot, exprimată în substanţă activă, se calculează după următoarea formulă: DN = 22 x Rs – Ns – Ngg ± Npr unde: DN = doza de azot, în kg/ha; 22 = consumul specific al culturii de porumb (în medie, 22 kg N/t de boabe); Rs = recolta scontată, în tone boabe/ha; 61

Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind: - 20 kg/ha, pentru solurile sărace; - 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie; - 60 kg/ha, pentru solurile fertile; Ngg = aportul gunoiului de grajd în azot, care se apreciază ca fiind: - 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrat direct porumbului; - 1 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare; Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare, care se face astfel: - se scad 30 kg/ha atunci când planta premergătoare este o leguminoasă anuală sau perenă; - se adaugă 15 - 25 kg/ha atunci când planta premergătoare este porumb sau floarea-soarelui; - se adaugă 25 kg/ha după cartofi târzii, precum şi în anul III de monocultură; - se adaugă 30 kg/ha după sfecla pentru zahăr. Eficienţa îngrăşămintelor cu azot este puternic influenţată de aprovizionarea solului cu apă, acestea fiind mult mai eficiente în condiţii de irigare, în anii ploioşi, în zonele mai umede şi pe solurile cu aport freatic. În condiţii de neirigat, în funcţie de precipitaţiile din intervalul octombrie - februarie, doza de azot se majorează cu 5 kg pentru fiecare 10 mm precipitaţii peste media zonei şi se micşorează cu 5 kg pentru fiecare 10 mm precipitaţii sub media zonei. De asemenea, pe solurile cu aport freatic, doza de azot se măreşte cu 15 - 20 kg/ha. Doza de azot este cuprinsă de obicei între 80 şi 200 kg/ha. Îngrăşămintele cu azot se administrează integral înainte de pregătirea patului germinativ sau se fracţionează astfel: - 2/3 din doză înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul şi 1/3 concomitent cu praşila mecanică II; - 1/3 din doză înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul, 1/3 concomitent cu praşila mecanică I şi 1/3 concomitent cu praşila mecanică III. Doza de fosfor, exprimă în substanţă activă (P2O5), se calculează după următoarea formulă: 62

DP = 9 x Rs – Pgg unde: DP = doza de fosfor, în kg P2O5/ha; 9 = consumul specific al culturii de porumb (în medie, 9 kg P2O5/t de boabe); Rs = recolta scontată, în tone boabe/ha; Pgg = aportul gunoiului de grajd în P2O5, care se apreciază ca fiind: - 1,5 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrat direct porumbului; - 1,0 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare. Pe solurile cu un conţinut mai mic de 6 mg P2O5/100 g sol (mai mic de 26 ppm P), doza de fosfor se majorează cu 15 - 20 kg P2O5 pentru fiecare mg în minus. Doza de fosfor este cuprinsă de obicei între 50 şi 100 kg P2O5/ha, în mod frecvent fiind cuprinsă între 60 şi 80 kg P2O5/ha. Un sol aprovizionat cu 8 - 10 mg P2O5/100 g sol (35 - 44 ppm P) asigură o bună nutriţie a plantelor de porumb, un conţinut mai ridicat ducând la apariţia carenţei de zinc. Îngrăşămintele simple cu fosfor de tip superfosfat (superfosfat simplu – 16 - 22 % P2O5 + 19 - 20 % Ca + 11 - 13 % S, sau superfosfat concentrat – 38 - 50 % P2O5 + 14 % Ca), se încorporează sub arătură. Doza de potasiu este cuprinsă de obicei între 40 şi 80 kg K2O/ha, îngrăşămintele cu potasiu fiind necesare pe solurile uşoare, acide şi pe cele cu un conţinut de sub 18 mg K2O/100 g sol (sub 150 ppm K). Porumbul este bine aprovizionat cu potasiu pe solurile cu un conţinut de peste 20 mg K2O/100 g sol (peste 166 ppm K). Atunci când se administrează îngrăşăminte organice, doza de potasiu se reduce cu câte 2,5 kg K2O pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat direct culturii de porumb şi cu câte 1 kg K2O pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare. Îngrăşămintele simple cu potasiu (sarea potasică – 40 % K2O sau clorura de potasiu – 60 % K2O) se încorporează sub arătură. Îngrăşămintele complexe se pot aplica înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul (fertilizare starter). 63

Prin fertilizarea starter, îngrăşământul complex se încorporează concomitent cu lucrarea de semănat la 5 - 10 cm laterat faţă de rândul de seminţe şi la circa 5 cm sub nivelul seminţelor. Prin fertilizarea starter, se asigură elementele nutritive în zona rădăcinilor plantelor de porumb, plantele tinere având o capacitate redusă de absorbţie a elementelor nutritive, în special a fosforului. Îngrăşămintele complexe care se administrează înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul (fertilizare starter) trebuie să aibă un raport N:P în favoarea fosforului sau egal, folosindu-se îngrăşăminte complexe care conţin azot şi fosfor, de tipul: 18:46:0, 16:48:0, 12:52:0, 10:30:0, 8:30:0, 20:20:0, 21:21:0, 22:22:0. De asemenea, se pot folosi şi îngrăşăminte complexe care conţin şi potasiu, de tipul: 13:26:13, 10:25:10, 15:15:15, 16:16:16. De asemenea, pot fi folosite îngrăşăminte complexe care pe lângă macroelemente conţin şi microelemente, de tipul: Eurocereal 30 (10 - 20 - 0 + 20 SO3 + Me), Euromais (20 - 12 - 0 + 2 MgO + 25 SO3 + Me), YaraMila (13 - 13 - 21 + 5 SO3 + Me), YaraMila (7 - 20 - 28 + 2 MgO + 7,5 SO3 + Me), YaraMila (7 - 12 - 25 + 2 MgO + 6,5 SO3 + Me), YaraMila (8 - 24 - 24 + 2 MgO + 5 SO3 + Me), YaraMila (16 - 27 - 7 + 5 SO3 + Me). Fertilizarea starter se poate face şi cu îngrăşăminte special formulate pentru a fi administrate odată cu semănatul, cum sunt: - Seed Power H5 (10 - 40 - 0 + 0,8 Zn + 0,5 Cu + 5 acid humic), care se administrează în doză de 25 - 30 kg/ha; - Sumistart SR (10 - 40 - 0 + 11 SO3 + 2 Zn), care se administrează în doză de 20 kg/ha. Administrarea îngrăşămintelor minerale înainte de pregătirea patului germinativ se face cu ajutorul maşinilor de împrăştiat îngrăşăminte, care există într-o gamă constructivă variată. Fertilizarea starter se face cu ajutorul unor dispozitive fertilizatoare montate pe semănătoare, iar fertilizarea în vegetaţie se face concomitent cu efectuarea lucrărilor de prăşit mecanic, cu ajutorul cultivatorului hrănitor (cultivator ce prezintă dispozitive fertilizatoare). Aplicarea îngrăşămintelor cu microelemente. Pe solurile cu un conţinut ridicat de fosfor şi cu pH-ul peste 7 este necesară aplicarea 64

preventivă a sulfatului de zinc, o dată la 4 - 6 ani, în cantitate de 9 - 12 kg/ha (3 - 4 kg zinc/ha). Dacă în vegetaţie apar simptomele carenţei de zinc, se recomandă efectuarea a 2 - 3 stropiri cu o soluţie de sulfat de zinc în concentraţie de 0,2 - 0,4 %, la intervale de 7 - 10 zile, începând cu faza de 4 - 6 frunze. Prevenirea şi tratarea carenţei de zinc se realizează şi prin utilizarea îngrăşământului foliar YaraVita Zintrac (1 % N + 40 % Zn), care se administrează în doză de 0,5 - 1,0 l/ha în 200 - 400 l de apă, în faza de 3 - 8 frunze. Dacă apar semne de carenţă, tratamentul se repetă la 10 - 14 zile. Aplicarea îngrăşămintelor foliare. Fertilizarea foliară constă în efectuarea a 1 - 2 administrări, prima în faza de 4 - 6 frunze, iar a doua la un interval de circa două săptămâni de la prima administrare. Se utilizează îngrăşăminte foliare cu un raport N:P:K egal sau în favoarea azotului, de tipul: - Agrocean 6 - 5 - 5 + Me (2,0 - 3,0 l/ha); - Agrofeed 11 - 0 - 0 + 16 MgO (5,0 kg/ha); - Agrofeed 19 - 19 - 19 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Agrofeed 23 - 7 - 23 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Azuro 31 - 11 - 11 (5,0 kg/ha); - Elite Verde 20 - 20 - 20 + 2,2 MgO + 4,5 SO3 (2,5 - 3,0 l/ha); - Fertcomplex A 16 - 4 - 4 (5,0 l/ha); - Folicare Zn 19 - 11 - 24 + 2 MgO + 3,8 SO3 + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - FoliMax Blue 20 - 20 - 20 + Me (0,2 - 0,5 %); - FoliMax Gold 27 - 0 - 0 + 1,5 Mg + 1,5 Mn + Me (3,0 - 5,0 l/ha); - FoliMax Green 28 - 14 - 14 + Me (0,2 - 0,5 %); - Kristalon 18 - 18 - 18 (2,5 - 4,0 kg/ha); - Kristalon 19 - 6 - 20 (2,5 - 4,0 kg/ha); - Magnisal 11 - 0 - 0 + 16 Mg (5,0 kg/ha); - Microfert U 9 - 3 - 3 + Me (2,5 - 5,0 l/ha); - Microfert Zinc 9 - 3 - 2 + Me (0,5 - 1,0 %); - NutriLeaf 20 - 20 - 20 + Me (2,5 kg/ha); - NutriVit 20 - 20 - 20 + Me (2,5 kg/ha); - Polyfeed 19 - 19 - 19 + 1 Mg + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Sulfomax Sum (3,0 l/ha); - Topcrop (1,0 l/ha); - YaraVita Zeatrel 0 - 29,5 - 5 + 4,5 MgO + 3,1 Zn (2,0 - 4,0 l/ha). 65

Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor. Se pot utiliza şi îngrăşăminte foliare numai cu azot, care se aplică în faza de 4 - 6 frunze, tratamentul putându-se repeta după 10 - 14 zile, cu produse precum: - Last N în doză de 11 - 22 l/ha; - N+ în doză de 10 - 15 l/ha. Trebuie subliniat faptul că fertilizarea foliară nu înlocuieşte fertilizarea de bază, ci doar o completează, atât cu macroelemente, cât mai ales cu microelemente. Aplicarea îngrăşămintelor organice. Îngrăşămintele organice (gunoiul de grajd semifermentat, tulbureala sau gülle, mustul de gunoi) sunt indicate pentru porumb pe toate tipurile de sol din ţara noastră, acestea contribuind la îmbogăţirea solului în elemente nutritive, dar şi la îmbunătăţirea însuşirilor fizice şi biologice ale solului. Dozele de gunoi de grajd care se aplică sunt de 20 - 40 t/ha o dată la 2 - 3 ani, dozele mai mari fiind pe solurile erodate, luvisoluri şi la culturile irigate. Gunoiul de grajd se încorporează sub arătura de bază. Efectele gunoiului de grajd sunt mai importante în cazul cultivării hibrizilor tardivi de porumb, prin suprapunerea perioadei de mineralizare intensă a materiei organice din sol cu perioada de consum maxim al plantelor, fiind asigurate astfel elementele nutritive necesare. De asemenea, efectele gunoiului de grajd sunt mai importante în condiţii de irigare şi pe solurile cu aport de apă freatică, situaţii când activitatea microbiologică de descompunere a gunoiului de grajd în sol este mai intensă, rezultând mai multe elemente nutritive pentru plante. Ca urmare a faptului că gunoiul de grajd asigură îmbunătăţirea însuşirilor fizice şi biologice ale solului, administrarea acestuia se impune în mod deosebit pe solurile acide, grele, erodate sau pe cele mai nisipoase. Îngrăşămintele verzi1 (mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul, sulfina) sunt bine valorificate de cultura de porumb. 1

Îngrăşămintele verzi sunt plante cultivate care se încorporează în stare verde în solul pe care au fost cultivate, pentru ameliorarea însuşirilor fizice şi chimie ale solului. Ca îngrăşăminte verzi sunt preferate plantele leguminoase care prin simbioza cu bacteriile fixatoare de azot din genul Rhyzobium lasă o cantitate mare de azot în sol.

66

Aplicarea amendamentelor. Amendamentele calcaroase sunt necesare pe solurile acide, cu pH sub 5,8 şi cu gradul de saturaţie în baze mai mic de 75 %. Se pot administra 4 - 6 t/ha carbonat de calciu (piatră de var, dolomit) o dată la 4 - 5 ani, care se împrăştie foarte uniform şi se încorporează sub arătură.

3.3. Lucrările solului

Porumbul cere un sol afânat în profunzime, mărunţit la suprafaţă, curat de buruieni şi cu o rezervă mare de apă. Lucrările solului se efectuează în mod diferit, în funcţie de planta premergătoare (momentul când eliberează terenul şi cantitatea de resturi vegetale), umiditatea solului în momentul când este lucrat şi gradul de compactare a solului. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriştit sau de arat. Lucrarea de dezmiriştit este necesară atunci când efectuarea arăturii nu este posibilă din diferite motive: sol uscat, lipsa utilajelor disponibile, sau lucrarea nu se efectuează în condiţii corespunzătoare din cauza resturilor vegetale care nu se încorporează corespunzător şi care determină înfundarea plugului. Lucrarea de dezmiriştit se efectuează cu ajutorul unei grape cu discuri sau cultivator, şi prezintă avantajele prezentate la cultura grâului. Lucrarea de arat se efectuează cât mai repede cu putinţă, la adâncimea de 20 - 25 cm pe terenurile mai uşoare şi la 25 - 28 cm pe terenurile mijlocii şi grele, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Adâncimea arăturii se stabileşte în funcţie de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale şi a buruienilor, precum şi să nu se scoată bolovani. Neefectuarea lucrării de dezmiriştit şi a arăturii până în toamnă face ca terenul să se îmburuieneze, să se piardă apa din sol prin procesul de evaporaţie şi prin consumul de către buruieni, iar apa din precipitaţii să nu 67

se înmagazineze în sol. De asemenea, activitatea microorganismelor din sol este diminuată, ceea ce face să nu se formeze şi să nu se acumuleze nitraţi. Lucrările de întreţinere a arăturii până în toamnă urmăresc menţinerea terenului curat de buruieni şi afânat prin lucrări superficiale ale solului. Cel mai adesea arătura se întreţine cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau cultivatorul, în funcţie de starea arăturii (gradul de nivelare şi de mărunţire a bolovanilor) şi de îmburuienarea terenului (buruienile trebuie să fie în primele faze de vegetaţie, de dorit abia răsărite, pentru a putea fi distruse). Lucrările de întreţinere a arăturii se efectuează de obicei după ploi. Se recomandă ca lucrările de întreţinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblic pe direcţia arăturii, pentru o bună nivelare a terenului. Lucrările de afânare adâncă (scarificare) sunt necesare pe solurile grele, compacte, cu exces temporar de umiditate. Acestea se efectuează înainte de arătură la adâncimea de 50 - 70 cm, o dată la 4 ani, şi au ca scop îmbunătăţirea regimului aero-hidric al solului. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea arăturii, la adâncimea de 25 - 28 cm, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Atunci când după recoltarea plantei premergătoare rămân multe resturi vegetale, iar arătura nu poate fi efectuată în bune condiţii, este indicată efectuarea lucrării de dezmiriştit cu o grapă cu discuri perpendicular pe direcţia rândurilor de la planta premergătoare. Prin lucrarea de dezmiriştit se mărunţesc resturile vegetale şi se amestecă cu stratul superficial de sol, după care se efectuează arătura. Pe terenurile în pantă, indiferent de planta premergătoare, arăturile se execută numai de-a lungul curbelor de nivel şi la adâncimi mai mari, de 25 - 30 cm, pentru a se favoriza infiltrarea apei în sol şi a se împiedica scurgerile la suprafaţă, evitându-se astfel procesul de eroziune. Lucrările solului în primăvară. Dacă arătura a fost efectuată în condiţii bune, iar terenul se prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat şi fără resturi vegetale la suprafaţă, solul rămâne nelucrat până în preziua sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ cu combinatorul sau cu o grapă cu discuri, grapă rotativă ori cultivator. 68

Atunci când la desprimăvărare terenul este denivelat şi îmburuienat, imediat după zvântare se execută o lucrare cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau un cultivator, după care se face pregătirea patului germinativ în preziua sau ziua semănatului, de preferat cu un combinator. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular pe direcţia de semănat. În primăvară, numărul de lucrări ale solului trebuie să fie cât mai redus pentru a se evita pierderea apei din sol prin procesul de evaporare. Lucrările minime şi semănatul direct. Lucrările minime (minimum tillage) la porumb presupun lucrarea solului cu grapa cu discuri, sau afânarea solului cu cizelul, sau paraplow-ul urmată de lucrarea cu grapa cu discuri. De asemenea, lucrarea solului poate fi efectuată şi prin lucrări cu diferite tipuri de cultivatoare. Prin sistemul de lucrări minime ale solului se reduce numărul de treceri cu utilajele, evitându-se tasarea şi distrugerea structurii solului şi reducându-se cheltuielile ocazionate de lucrările solului. De asemenea, se reduce gradul de eroziune pe solurile expuse acestui proces. La porumb se poate practica și sistemul de lucrat în benzi (strip-till), distanța dintre benzi fiind determinată de distanța dintre rânduri, semănatul efectuându-se pe aceste benzi lucrate. Semănatul direct (no tillage) presupune semănatul porumbului direct în miriştea plantei premergătoare, în teren nelucrat. Pe terenurile mai grele, se recomandă ca la 3 - 4 ani să se efectueze lucrarea de arat sau o lucrare de afânare adâncă (scarificare).

3.4. Sămânţa şi semănatul

Calitatea seminţelor pentru semănat. Seminţele folosite la semănat trebuie să aparţină unui hibrid recomandat pentru zona de cultură şi să fie certificate. Pentru a îndeplini cerinţele de calitate pentru semănat, sămânţa de porumb trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % şi germinaţia de peste 90 %. Valoarea cold-test1 trebuie să fie de cel puţin 70 %. 1

Cold-testul (testul la rece) reprezintă determinarea de calitate prin care se urmăreşte comportarea seminţelor la temperaturi scăzute, în timpul procesului de germinaţie.

69

Tratarea seminţelor. Pe seminţele de porumb se pot găsi agenţi patogeni, care produc boli ce pot provoca pagube însemnate în cultură, cum ar fi: Gibberella zeae (fuzarioza tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb), Gibberella fujikuroi (înflorirea albă a boabelor), Ustilago maydis (tăciunele comun al porumbului), Sorosporium holci-sorghi (tăciunele prăfos al inflorescenţelor), Diplodia maydis (putregaiul uscat al tulpinilor şi ştiuleţilor). Pe de altă parte, în timpul germinării, seminţele devin un mediu prielnic pentru dezvoltarea unor microorganisme din sol, deoarece acestea se îmbibă repede cu apă, iar dacă temperatura este scăzută (circa 10oC), germinaţia decurge lent. Ca atare, pe seminţele umede din sol se dezvoltă o serie de ciuperci (Fusarium, Pythium, Penicillium, Aspergillus, Sorosporium holci-sorghi), mai ales în zona embrionului, ducând la pierderea capacităţii germinative şi chiar la putrezirea seminţelor (cunoscută popular sub denumirea de „clocirea seminţelor”). De aceea, sămânţa trebuie tratată cu produse fungicide, precum: - Flowsan FS (tiram 533 g/l) – 3,0 l/t; - Kinto Duo (procloraz 60 g/l + triticonazol 20 g/l) – 2,5 l/t; - Maxim XL 035 FS (fludioxonil 25 g/l + mefenoxam 10 g/l) – 1,0 l/t; - Royal Flo 42 S (tiram 480 g/l) – 3,0 l/t; - Semnal 500 FS (tiram 500 g/l) – 3,5 l/t; - Vitavax 200 FF (carboxina 200 g/l + tiram 200 g/l) – 2,5 l/t. Pentru protejarea plăntuţelor de porumb contra atacului de gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis), mai ales atunci când porumbul urmează după el însuşi sau după plante atacate de acest dăunător (floarea-soarelui, sfecla pentru zahăr), precum şi contra atacului de viermi sârmă (Agriotes spp.), seminţele se tratează cu produse insecticide, precum: - Cruiser 350 FS (tiametoxam 350 g/l) – 9,0 l/t; - Gaucho 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 8,0 l/t pentru combaterea gărgăriţei frunzelor de porumb şi 6,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă; - Midash 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 8,0 l/t pentru combaterea gărgăriţei frunzelor de porumb şi 6,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă;

70

- Nuprid AL 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 8,0 l/t pentru combaterea gărgăriţei frunzelor de porumb şi 6,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă; - Picus 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 8,0 l/t pentru combaterea gărgăriţei frunzelor de porumb şi 6,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă; - Poncho 600 FS (clotianidin 600 g/l) – 4,0 l/t; - Seedoprid 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 8,0 l/t pentru combaterea gărgăriţei frunzelor de porumb şi 6,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă; - Sentinel Syn (imidacloprid 600 g/l) – 8,0 l/t pentru combaterea gărgăriţei frunzelor de porumb şi 6,0 l/t pentru combaterea viermilor sârmă. Împotriva viermilor sârmă (Agriotes spp.) sămânţa se poate trata cu insecticide, precum: - Cosmos 250 FS (fipronil 250 g/l) – 5,0 l/t. Împotriva viermelui vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera) sămânţa se poate trata cu insecticide, precum: - Nuprid AL 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 10,0 l/t; - Poncho 600 FS (clotianidin 600 g/l) – 7,5 - 10,0 l/t (în funcţie de MMB); - Seedoprid 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 10,0 l/t. Pentru protecția plăntuţelor de porumb contra bolilor și a dăunătorilor, seminţele de porumb se pot trata cu produse insectofungicide, precum: - Cropline 636 FS (imidacloprid 460 g/l + tiram 176 g/l), în doză de 10,0 l/t împotriva Fusarium spp., Pythium spp., Tanymecus dilaticollis, şi în doză de 13,0 l/t împotriva Fusarium spp., Pythium spp., Tanymecus dilaticollis, Diabrotica virgifera virgifera. Odată cu tratarea seminţelor cu produse fungicide, insecticide, insectofungicide, insecticide + fungicide, se poate efectua şi tratarea seminţelor cu produse care stimulează germinarea seminţelor, creşterea şi dezvoltarea plantelor în primele faze de vegetaţie (efect de fortificare şi de „start-up”), precum: - Teprosyn (146 g/l N; 243 g/l P2O5; 291 g/l Zn) în doză de 8,0 l/t. 71

Epoca de semănat. Semănatul porumbului se poate începe atunci când la adâncimea de 10 cm în sol şi la ora 7oo dimineaţa se realizează temperatura de 8oC (6oC în cazul hibrizilor mai noi la care temperatura minimă de germinaţie este de 6oC), iar vremea este în curs de încălzire. Calendaristic, epoca optimă de semănat a porumbului se încadrează între 1 și 20 aprilie în câmpia din vestul şi sudul ţării, în Dobrogea şi sudul Moldovei, între 15 și 30 aprilie în centrul Transilvaniei şi centrul Moldovei şi între 20 și 30 aprilie în zonele submontane şi nordul ţării. Atunci când se seamănă mai mulţi hibrizi, semănatul se începe cu hibrizii care au sămânţa cu valoarea cold-test cea mai ridicată şi care va rezista mai bine la eventualele temperaturi scăzute ce pot surveni după semănat. Semănatul se începe cu hibrizii mai timpurii, care suportă mai bine temperaturile scăzute din timpul germinării şi de la începutul vegetaţiei, iar pe de altă parte sunt mai sensibili la arşiţa şi uscăciunea din timpul verii, comparativ cu hibrizii tardivi. În plus, se valorifică mai bine efectul de precocitate al hibrizilor timpurii, mai ales atunci când după ei urmează a se cultiva cereale de toamnă. Semănatul prea timpuriu al porumbului, chiar în condiţiile în care sămânţa a fost tratată împotriva bolilor şi a dăunătorilor, are efecte negative asupra producţiei. Aceasta se datorează faptului că se prelungeşte perioda de la semănat la răsărire până la trei săptămâni sau chiar mai mult, se realizează o răsărire neuniformă şi o reducere a densităţii, iar în situaţia când nu s-au folosit erbicide, multe specii de buruieni răsar înaintea porumbului, se înrădăcinează bine şi se combat greu ulterior. Întârzierea semănatului are influenţe negative asupra producţiei prin faptul că solul se usucă la suprafaţă, în zona seminţelor, ceea ce face ca răsăritul să fie neuniform şi întârziat. Întârzierea răsăritului deplasează fenofazele de înflorire-fecundare în perioada din vară cu temperaturi ridicate şi umiditate atmosferică scăzută, ceea ce duce la creşterea procentului de plante sterile şi la reducerea producţiei. Densitatea de semănat. Densitatea constituie unul din factorii tehnologici de bază care condiţionează obţinerea unor recolte mari la porumb. Comparativ cu alte plante de cultură, porumbul reacţionează mai puternic la acest factor tehnologic. Dacă cerealele păioase compensează între anumite limite pierderile de densitate prin creşterea numărului de fraţi 72

productivi pe plantă, formarea unui număr mai mare de boabe în spic şi creşterea masei boabelor pe spic, porumbul formează ştiuleţi mai mari și eventual doi știuleți pe plantă, dar care nu compensează decât într-o mică măsură pierderile de densitate. Producţia la porumb se corelează pozitiv cu mărirea densităţii până la anumite limite, în timp ce producţia individuală a fiecărei plante se corelează negativ cu creșterea densității. Astfel, la densităţi mai mari producţia pe plantă este mai mică, dar producţia la hectar este mai ridicată, în timp ce la densităţi mici producţia pe plantă este mare, dar producţia la hectar este scăzută. La densităţi mai mari, plantele intră în competiţie între ele pentru utilizarea resurselor disponibile de apă, hrană şi lumină, ştiuleţii formaţi fiind mai mici, în timp ce la densităţi mai mici ştiuleţii formaţi sunt mari, dar resursele disponibile nu sunt valorificate eficient. Prin stabilirea densităţii se urmăreşte obţinerea unui anumit număr de plante recoltabile/ha, în funcţie de hibrid (precocitatea hibridului) şi condiţiile concrete de cultivare (aprovizionarea cu apă şi elemente nutritive, gradul de îmburuienare şi posibilităţile de combatere a buruienilor). Hibrizii timpurii, care au o talie mai mică şi un număr mai redus de frunze, se vor cultiva la densităţi mai mari comparativ cu hibrizii tardivi care au o talie mai mare şi un număr mai mare de frunze. Hibrizii la care frunzele au o poziţie mai apropiată de verticală, respectiv cu unghiul pe care-l formează frunzele cu tulpina mai mic se pretează la densităţi mai mari, comparativ cu hibrizii la care frunzele au o poziţie mai apropiată de orizontală, respectiv cu unghiul pe care-l formează frunzele cu tulpina mai mare. Pe măsură ce aprovizionarea cu apă şi elemente nutritive se îmbunătăţeşte, precum şi pe măsură ce controlul buruienilor este mai bun densitatea se măreşte. În condiţiile din ţara noastră, densitatea la porumb variază în limite destul de largi, de la 45.000 la 70.000 plante recoltabile/ha, în condiţii de irigare şi pentru hibrizii timpurii chiar până la 80.000 plante recoltabile/ha. Densitatea la semănat se exprimă în boabe germinabile/ha şi intră în calculul normei de semănat. Aceasta se stabileşte plecând de la densitatea la recoltare exprimată în plante recoltabile/ha la care se adaugă un procent de 73

10 - 15 % ce reprezintă pierderile de plante în perioada de la semănat până la recoltat. Densitatea exprimată în boabe/ha este utilizată pentru stabilirea reglajelor semănătorii (numărul de dinţi la pinionul axului distribuitor, numărul de dinţi la pinionul roţii de tasare, numărul de orificii ale discului distribuitor). Pentru a se obţine densitatea în boabe/ha se face corecţia densităţii exprimată în boabe germinabile/ha în funcţie de valoarea culturală1 a seminţelor. Norma de semănat. Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) depinde de densitatea la semănat, puritate fizică a seminţelor, germinaţia seminţelor şi MMB. Norma de semănat se calculează după următoarea formulă: D x MMB P x G x 100 unde: C = norma de semănat, în kg/ha; D = densitatea de semănat, în boabe germinabile/ha; MMB = masa a 1000 boabe, în grame; P = puritatea fizică a seminţelor, în %; G = germinaţia seminţelor, în %. Norma de semănat variază, de obicei, între 10 și 25 kg/ha. În prezent, se extinde comercializarea seminţei de porumb destinată semănatului în saci cu 50.000 sau 80.000 de boabe. Semănatul porumbului se efectuează cu ajutorul semănătorilor de precizie. Distanţa dintre rânduri. În ţara noastră, porumbul se seamănă la 70 cm între rânduri, distanţă la care lucrările de prăşit mecanic se efectuează în condiţii de productivitate ridicată şi fără distrugerea sau vătămarea plantelor. În situaţia în care irigarea se face pe brazde, semănatul se face la 80 cm între rânduri, pentru a se putea deschide brazdele de udare. Adâncimea de semănat. Adâncimea de încorporare a seminţelor este condiţionată de umiditatea solului din stratul superficial şi de textura solului. Semănatul se realizează la adâncimea de 5 - 8 cm, respectiv la 5 6 cm pe solurile mai grele şi în zonele mai umede şi la 6 - 8 cm pe solurile mai uşoare şi în zonele mai uscate. C=

1

Valoarea culturală = (Puritatea fizică a seminţelor, în % x Germinația seminţelor, în %)/100

74

Adâncimea de semănat influenţează uniformitatea răsăririi plantelor. Pentru a se asigura un răsărit „uniform şi exploziv”, semănatul trebuie să fie cât mai uniform ca adâncime de încorporare a seminţelor, aceasta fiind condiţionată de buna pregătire a patului germinativ. La începutul epocii optime de semănat, când rezerva de apă a solului este mai mare şi când solul se încălzeşte la suprafaţă se recomandă reducerea adâncimii de semănat cu 1 - 2 cm pentru a nu se întârzia prea mult răsăritul. Pe măsură ce rezerva de apă din stratul superficial se reduce şi când solul se încălzeşte şi în straturile mai profunde, adâncimea de semănat creşte, astfel încât sămânţa să fie amplasată în stratul umed al solului.

3.5. Lucrările de îngrijire

Principalele lucrări de îngrijire care se efectuează la cultura de porumb constau în: - combaterea buruienilor; - combaterea bolilor; - combaterea dăunătorilor; - irigarea. Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire care se efectuează la cultura porumbului. Porumbul are un ritm lent de creştere în primele faze de vegetaţie, fiind expus îmburuienării. Buruienile pot produce pagube importante la cultura de porumb, în situaţii extreme putând chiar compromite cultura. Speciile de buruieni specifice culturilor de porumb sunt: - specii dicotiledonate anuale: Anthemis arvensis (romaniţă), Amaranthus retroflexus (ştirul), Abutilon theophrasti (teişor), Atriplex patula (lobodă), Chenopodium album (căpriţă, lobodă sălbatică), Datura stramonium (ciumăfaia), Erigeron canadensis (bătrâniş), Euphorbia spp. (laptele cucului), Fumaria officinalis (fumariţă), Galinsoga parviflora (busuioc sălbatic), Hibiscus trionum (zămoşiţă), Polygonum convolvulus (hrişca urcătoare), Polygonum persicaria (iarba roşie), Raphanus raphanistrum 75

(ridiche sălbatică), Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Stellaria media (rocoină), Thlaspi arvense (punguliţă), Veronica sp. (şopârliţă), Vicia sp. (măzăriche), Xanthium strumarium (corneţi); - specii dicotiledonate perene: Cirsium arvense (pălămidă), Convolvulus arvensis (volbură), Lathyrus tuberosus (sângele voinicului), Lepidium draba (urda vacii), Rubus caesius (rug), Rumex acetosella (măcriş), Sonchus arvensis (susai); - specii monocotiledonate anuale: Avena fatua (odosul), Digitaria sanguinalis (meişorul), Echinochloa crus-galli (iarbă bărboasă, mohor lat), Setaria spp. (mohor); - specii monocotiledonate perene: Alopecurus myosuroides (coada vulpii), Cynodon dactylon (pir gros), Elymus repens – sin. Agropyron repens (pir târâtor), Sorghum halepense (costrei). Combaterea buruienilor la porumb se poate realiza prin efectuarea de lucrări mecanice şi manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin efectuarea de lucrări mecanice şi folosirea erbicidelor. Prăşitul este lucrarea prin care se urmăreşte combaterea buruienilor, asigurându-se în acelaşi timp şi pătrunderea cu uşurinţă a apei din precipitaţii în sol, diminuarea pierderilor de apă prin procesul de evaporaţie ca urmare a distrugerii spaţiilor capilare, o mai bună aerisire şi încălzire a solului. Atunci când nu se folosesc erbicide, la cultura porumbului trebuie efectuate 3 praşile mecanice şi cel puţin două praşile manuale pe rândul de plante. Prima praşilă mecanică se efectuează la scurt timp după răsărirea porumbului, la o viteză redusă de deplasare a tractorului (4 - 5 km/h), pentru a nu se acoperi plantele cu pământ. Întârzierea primei praşile duce la pierderi importante de producţie. Praşila a doua se execută după circa 14 - 15 zile de la prima praşilă, cu o viteză de deplasare a tractorului de 8 - 10 km/h. Praşila a treia se execută după 15 - 20 de zile de la paşila a doua, cu o viteză de deplasare a tractorului de 10 - 12 km/h. La o viteză mare de deplasare a tractorului, cuţitele cultivatorului aruncă pământ pe rândul de plante, acoperindu-se buruienile abia răsărite, care sunt înăbuşite. 76

Adâncimea la care se efectuează praşilele trebuie să asigure o bună distrugere a buruienilor. O adâncime mai mare contribuie la uscarea solului, iar cuţitele cultivatorului taie rădăcinile superficiale ale plantelor de porumb. Zona de protecţie de-o parte şi de alta a rândului de plante este de 15 cm la toate praşilele. Praşilele mecanice trebuie să fie urmate de praşile manuale, efectuate pe rândul de plante de porumb. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin utilizarea de erbicide în funcţie de buruienile prezente în cultură, după cum urmează: 1. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale se utilizează erbicide care pot fi administrate: - Înainte de pregătirea patului germinativ, mai ales în zonele secetoase şi pe solurile cu un conţinut scăzut de umiditate în momentul semănatului, încorporându-se odată cu lucrarea de pregătire a patului germinativ, sau se administrează preemergent, imediat după semănat, mai ales în zonele umede şi pe solurile cu un conţinut ridicat de umiditate în momentul semănatului: - Dual Gold 960 EC (S-metolaclor 960 g/l) – 1,0 - 1,5 l/ha; - Frontier Forte (dimetenamid-P 720 g/l) – 0,8 - 1,4 l/ha; - Pendigan 330 EC (pendimetalin 330 g/l) – 5,0 l/ha; - Pledge 50 EC (flumioxazim 50 %) – 90 - 120 g/ha; - Stomp 330 EC (pendimetalin 330 g/l) – 5,0 l/ha. - Preemergent, după semănat, sau postemergent timpuriu, atunci când plantele de porumb sunt în faza de 2 - 3 frunze, iar buruienile în fază incipientă de creştere: - Akris (dimetenamid-P 280 g/l + terbutilazina 250 g/l) – 2,5 4,0 l/ha preemergent, 2,5 - 3,5 l/ha postemergent timpuriu; - Adengo 465 SC (isoxaflutol 225 g/l + tiencarbazon-metil 90 g/l + ciprosulfamide 150 g/l – safener) – 0,35 - 0,4 l/ha preemergent, 0,30 - 0,35 l/ha postemergent timpuriu; - Gardoprim Plus Gold 500 SC (S-metolaclor 312,5 g/l + terbutilazin 197,5 g/l) – 4,0 - 5,0 l/ha; - Merlin Flexx (isoxaflutol 240 g/l + ciprosulfamida 240 g/l – safener) – 0,3 - 0,42 l/ha preemergent, 0,42 l/ha postemergent timpuriu; 77

-

Merlin Duo (isoxaflutol 37,5 g/l + terbutilazin 375 g/l) – 2,25 2,5 l/ha preemergent, 1,8 - 2,0 l/ha postemergent timpuriu; - Stomp Aqua (pendimetalin 455 g/l) – 2,0 - 4,0 l/ha. - Postemergent, atunci când plantele de porumb sunt în faza de 4 - 6 frunze, buruienile dicotiledonate anuale sunt în faza de 2 - 4 frunze, iar buruienile monocotiledonate anuale sunt în faza de 1 - 3 frunze până la înfrăţit, şi anume: - Basis (rimsulfuron 50 % + tifensulfuron-metil 25 %) – 20 g/ha + 250 ml/ha Trend 90 (se aplică atunci când porumbul este în faza de 2 - 5 frunze); - Callisto 480 SC (mesotrione 480 g/l) – 0,20 - 0,35 l/ha + adjuvant Atplus (se aplică până în faza de 8 frunze a porumbului); - Laudis 66 OD (tembotrione 44 g/l + isoxadifen-etil 22 g/l – safener) – 2,0 - 2,25 l/ha; - Lumax 537,5 SE (mesotrione 37,5 g/l + S-metolaclor 375 g/l + terbutilazin 125 g/l) – 3,0 - 3,5 l/ha; - Stellar (50 g/l topramezon + 160 g/l dicamba) – 1,0 - 1,5 l/ha. 2. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate se utilizează erbicide care pot fi administrate: - Înainte de pregătirea patului germinativ, mai ales în zonele secetoase şi pe solurile cu un conţinut scăzut de umiditate în momentul semănatului, încorporându-se odată cu lucrarea de pregătire a patului germinativ, sau se administrează preemergent, imediat după semănat, mai ales în zonele umede şi pe solurile cu un conţinut ridicat de umiditate în momentul semănatului: - Afalon 50 SC (linuron 450 g/l) – 2,0 - 4,0 l/ha. - Postemergent, atunci când plantele de porumb sunt în faza de 4 - 6 frunze, buruienile dicotiledonate anuale sunt în faza de 2 - 4 frunze, iar buruienile dicotiledonate perene au cel mult 10 cm înălţime, şi anume: - 2,4 D 660 SL (acid 2,4-D din sare DMA 660 g/l) – 1,0 l/ha; - Arrat (25 % tritosulfuron + 50 % dicamba) – 200 g/ha + adjuvant; - Amino 600 SL (acid 2,4-D 600 g/l) – 1,0 l/ha; - Banvel 480 S (dicamba 480 g/l) – 0,6 l/ha; - Bromotril 40 EC (bromoxinil 400 g/l) – 1,0 l/ha; 78

-

Buctril Universal (acid 2,4-D 280 g/l + bromoxinil 280 g/l) – 0,8 - 1,0 l/ha; - Cambio (bentazon 320 g/l + dicamba 90 g/l) – 2,0 - 2,5 l/ha; - Casper (prosulfuron 5 % + dicamba 50 %) – 0,3 - 0,4 kg/ha (se poate aplica începând cu faza de 2 frunze ale porumbului); - Ceredin Super 40 SL (acid 2,4-D 300 g/l + dicamba 100 g/l) – 1,0 l/ha; - Cerlit (fluroxipir 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Dialen Super 464 SL (acid 2,4-D 344 g/l + dicamba 120g/l) – 0,9 l/ha; - Dicopur D (acid 2,4-D din sare de dimetilamină 600 g/l) – 1,0 l/ha; - Dicopur Top 464 SL (acid 2,4-D din sare de dimetilamină 344 g/l + dicamba 120 g/l) – 1,0 l/ha; - DMA 6 (acid 2,4-D din sare de dimetilamina 660 g/l) – 1,0 l/ha (se aplică până în faza de 7 frunze ale porumbului); - Esteron Extra 600 EC (acid 2,4 D din 2EHE 600 g/l) – 0,8 l/ha; - Lancelot Super (aminopiralid 30 % + florasulam 15 %) – 33 g/ha; - Lontrel 300 (clopiralid 300 g/l) – 0,3 - 0,5 l/ha; - Mustang (florasulam 6,25 g/l + acid 2,4-D din EHE 300 g/l) – 0,4 - 0,6 l/ha; - Premiant (acid 2,4 D 300 g/l + dicamba 120 g/l) – 0,9 l/ha; - Prodate 2,4 D (acid 2,4-D din SDMA 675 g/l) – 0,8 - 1,0 l/ha; - Tomigan 250 EC (fluroxipir 250 g/l) – 0,8 l/ha; - Trek P 334 SE (pendimetalin 64 g/l + terbutilazin 270 g/l) – 2,5 3,5 l/ha (nu combate Xanthium, Sinapis); - Zeagran 340 SE (bromoxinil 90 g/l + terbutilazină 250 g/l) – 2,0 l/ha. 3. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate, inclusiv costreiul (Sorghum halepense) din rizomi, se utilizează erbicide cu aplicare postemergentă, atunci când plantele de costrei au înălţimea de 15 25 cm, şi anume: - Astral 40 SC (nicosulfuron 40 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din sămânţă, 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea costreiului din rizomi; 79

-

Kelvin Top (nicosulfuron 40 g/l) – 1,0 - 1,4 l/ha (combate parţial și unele buruieni dicotiledonate); - Crew 4 SC (nicosulfuron 40 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din sămânţă, 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea costreiului din rizomi; - Milagro Extra 6 OD (nicosulfuron 60 g/l) – 0,50 - 0,75 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din sămânţă, 0,75 l/ha pentru combaterea pirului târâtor; - Mistral 4 SC (nicosulfuron 40 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din sămânţă, 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea costreiului din rizomi; - Nicogan 40 SC (nicosulfuron 40 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din sămânţă, 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea costreiului din rizomi; - Nicosulfuron 4 OD (nicosulfuron 40 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din sămânţă, 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea costreiului din rizomi; - Principal (nicosulfuron 42,9 % + rimsulfuron 10,7 %) – 90 g/ha + 250 ml/ha Trend 90 (combate şi buruieni dicotiledonate anuale); - Sprint (nicosulfuron 75 %) – 45 g/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din sămânţă, 60 - 80 g/ha pentru combaterea costreiului din rizomi; - Titus 25 DF (rimsulfuron metil 250 g/kg) – 40 - 60 g/ha + 200 300 ml/ha Trend 90 (combate şi buruieni dicotiledonate anuale). La hibrizii de porumb DUO, respectiv la hibrizi toleranţi la cicloxidim, de tip CTM (Cycloxidim Tolerant Maize), combaterea buruienilor monocotiledonate se realizează prin utilizarea erbicidului Stratos Ultra (cicloxidim 100 g/l), în doză de 1,5 - 2,0 l/ha, cu aplicare postemergentă, atunci când gramineele anuale sunt în faza de 3 - 4 frunze, iar pentru gramineele perene (din rizomi) atunci când acestea au circa 20 cm înălţime. 4. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi monocotiledonate perene, se utilizează erbicide cu aplicare postemergentă, atunci când plantele de porumb au 4 - 6 frunze şi buruienile sunt în faza de 2 - 4 frunze, sau atunci când plantele de porumb au 6 - 8 frunze, plantele de 80

costrei din rizomi au înălţimea de 15 - 20 cm, iar plantele de pir târâtor au înălţimea de până la 10 cm: - Equip (foramsulfuron 22,5 g/l + isoxadifen-etil 22,5 g/l – safener) – 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi monocotiledonate anuale, 1,75 - 2,5 l/ha pentru combaterea costreiului din rizomi, 2,5 l/ha pentru combaterea pirului târâtor; - Elumis (mesotrione 75 g/l + nicosulfuron 30 g/l) – 1,0 - 2,0 l/ha; - Titus Plus (rimsulfuron 3,26 % + dicamba 60,87 %) – 307 g/ha + 200 ml/ha Trend 90. Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor totale s-a extins în ultimii ani. Erbicidele totale se utilizează pentru combaterea buruienilor şi a samalustrei apărute după lucrarea de dezmiriştit sau lucrarea de arat care se efectuează după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Prin aceste tratamente se înlocuiesc lucrările mecanice de combatere a buruienilor, tratamentele fiind obligatorii în cazul practicării sistemelor de lucrări minime ale solului sau semănatul direct. De asemenea, cu ajutorul erbicidelor totale se pot combate şi buruienile înainte de răsărirea porumbului, situaţie în care trebuie acordată o atenţie deosebită plăntuţelor de porumb care nu trebuie să ajungă la suprafaţa solului şi să vină în contact cu erbicidul. Se folosesc produse erbicide, precum: - Clinic 360 SL (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) - 3,0 4,0 l/ha; - Cosmic (glifosat acid 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Glyphogan 480 SL (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Roundup (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Roundup Energy (glifosat ca sare de potasiu 551 g/l) – 2,4 - 3,2 l/ha; - Sanglypho (glifosat acid 360 g/l) – 5,0 l/ha; - Touchdown System 4 (glifosat acid 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha. Cu ajutorul erbicidelor totale se poate realiza şi combaterea costreiului din rizomi. Tratamentul se efectuează cu elicopterul atunci când boabele de porumb au umiditatea de 30 %. După efectuarea tratamentului, se aşteaptă ca erbicidul să ajungă în rizomii de costrei, după care se recoltează porumbul. 81

De obicei, combaterea chimică a buruienilor trebuie completată cu efectuarea a l - 2 praşile mecanice. În situaţia unei bune combateri chimice a buruienilor, nu mai este necesară efectuarea de praşile mecanice. Combaterea bolilor nu apare de obicei ca lucrare necesară pentru condiţiile din ţara noastră. Cele mai importante boli la cultura porumbului sunt: - putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor (Gibberella zeae); - înflorirea albă a boabelor (Gibberella fujikuroi – sin. Fusarium moniliforme); - pătarea cenuşie a frunzelor de porumb (Helminthosporium turcicum – sin. Drechslera turcica); - rugina porumbului şi sorgului (Puccinia sorghi); - tăciunele comun al porumbului (Ustilago maydis); - tăciunele prăfos al inflorescenţelor (Sorosporium holci-sorghi – sin. Sphacelotheca reiliana); - putregaiul uscat al ştiuletelui (Nigrospora oryzae); - mazaicul striat al porumbului (Maize streak mosaic virus). Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb (Gibberella zeae) se transmite de la un an la altul în special prin resturile plantelor bolnave rămase în câmp, dar şi prin boabele infectate. Boaba este periculoasă în condiţii de climă umedă şi rece. Măsurile preventive constau în tratarea seminţei înainte de semănat, folosirea de hibrizi rezistenţi, întreruperea monoculturii şi a rotaţiei grâu - porumb, încorporarea resturilor vegetale prin lucrarea de arat, evitarea fertilizării unilaterale cu azot. Înflorirea albă a boabelor (Gibberella fujikuroi) se transmite de la un an la altul prin boabele infectate şi prin resturile de plante bolnave din câmp. Boala este favorizată de timpul secetos şi temperaturile ridicate, precum şi de atacul larvelor de Ostrinia nubilalis. Măsurile preventive constau în tratarea seminţei înainte de semănat, evitarea monoculturii, evitarea rănilor mecanice şi a celor produse de dăunători care oferă „porţi de intrare” pentru ciupercă, recoltarea la timp şi încorporarea resturilor vegetale prin lucrarea de arat. Pătarea cenuşie a frunzelor de porumb (Helminthosporium turcicum) se transmite de la un an la altul prin miceliul de pe frunzele infectate care rămân în câmp. Boala devine periculoasă în condiţii de 82

umiditate (ani ploioşi, condiţii de irigare) şi temperaturi ridicate. Măsurile preventive constau în folosirea de hibrizi rezistenţi, evitarea monoculturii, încorporarea resturilor vegetale prin lucrarea de arat, evitarea irigării prin aspersiune, care favorizează dezvoltarea bolii. Rugina porumbului şi sorgului (Puccinia sorghi) este controlată prin respectarea epocii de semănat, folosirea de hibrizi rezistenţi şi încorporarea resturilor vegetale prin lucrarea de arat. Boala este semnalată în nordul Moldovei şi Transilvaniei. Tăciunele comun al porumbului (Ustilago maydis) se transmite de la un an la altul prin organele de fructificare ale ciupercii din sol şi produce pagube mari în culturile afectate de grindină. Măsurile preventive constau în tratarea seminţei înainte de semănat, folosirea de hibrizi rezistenţi, evitarea monoculturii, evitarea rănirii plantelor în vegetaţie (prin lucrările de întreţinere), evitarea fertilizării unilaterale cu azot. Tăciunele prăfos al inflorescenţelor (Sorosporium holci-sorghi) se transmite de la un an la altul prin organele de fructificare ale ciupercii din sol, boala fiind favorizată de temperaturile ridicate şi umiditatea redusă din sol. Măsurile preventive constau în tratarea seminţei înainte de semănat, folosirea de hibrizi rezistenţi, evitarea monoculturii, semănatul nu prea adânc şi la începutul epocii optime, încorporarea resturilor vegetale prin lucrarea de arat. Putregaiul uscat al ştiuletelui (Nigrospora oryzae) este prevenită prin tratarea seminţei înainte de semănat, semănatul la începutul epocii optime, folosirea de hibrizi timpurii. Mozaicul striat al porumbului (Maize streak mosaic virus) este transmis de la un an la altul prin intermediul rizomilor de costrei (Sorghum halepense), iar de la o plantă la alta prin intermediul afidelor. Măsurile preventive constau în combaterea costreiului şi a afidelor. Controlul bolilor în cultura de porumb se poate realiza prin folosirea produsului Opera (piraclostrobin 133 g/l + epoxiconazol 50 g/l), care se aplică în doză de 1,0 l/ha până la ultima posibilitate de intrare în cultură cu tractorul şi echipamentele normale de stropit, şi în doză de 1,5 l/ha în cazul în care se pot folosi echipamente autodeplasabile cu lumină mărită la sol. Opera este un fungicid cu puternice efecte fiziologice, care ajută la atingerea potenţialului de producţie al hibrizilor prin îmbunătăţirea asimilării 83

elementelor nutritive, stimularea dezvoltării rădăcinilor, printr-o rezistenţă mărită la factorii de stres, şi printr-o recuperare mai bună a plantelor după grindină. Combaterea dăunătorilor în perioada de vegetaţie apare ca necesitate atunci când nu s-au efectuat tratamentele adecvate la sămânţă, sau atunci când porumbul urmează în monocultură sau pe un teren puternic atacat de viermi sârmă (porumbul este amplasat după păşuni, fâneţe, leguminoase perene). Principalii dăunători din culturile de porumb sunt: - gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis); - viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera); - sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis); - omida fructificaţiilor (Helicoverpa armigera); - viermii sârmă (Agriotes spp.); - cărăbuşul de stepă (Anoxia villosa); - gândacul pământiu (Opatrum sabulosum). Gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis), cunoscută şi sub denumirea de răţişoara porumbului, atacă plantele în cursul răsăririi şi până în faza de 2 - 3 frunze. Ca măsuri preventive, foarte importantă este tratarea seminţelor cu produse insecticide, precum şi asigurarea rotaţiei, avându-se în vedere că dăunătorul este polifag, atacând şi culturile de floarea-soarelui, sfecla pentru zahăr, sorg. De asemenea, este importantă şi combaterea buruienilor, în special a pălămidei cu care se hrănesc adulţii până la răsărirea porumbului. Combaterea gărăgăriţei frunzelor se face prin aplicarea de insecticide în primele faze de vegetaţie, şi anume: - Actara 25 WG (tiametoxam 25 %) – 100 g/ha; - Calypso 480 SC (tiacloprid 480 g/l) – 90 ml/ha; - Decis Mega 50 EW (deltrametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Mospilan 20 SP (acetamiprid 200 g/kg) – 100 g/ha. Viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera) este o specie semnalată în România din anul 1996, existând posibilitatea să devină un dăunător important la cultura porumbului, aşa cum este în America de Nord. 84

Controlul atacului de viermele vestic al rădăcinilor de porumb se realizează prin metode preventive, precum: respectarea rotaţiei; efectuarea lucrărilor solului prin care ouăle şi larvele sunt aduse la suprafaţă, în condiţii de uscăciune, ceea ce determină o mortalitate ridicată; cultivarea de hibrizi cu un sistem radicular bine dezvoltat, care sunt toleranţi la atacul larvelor. Irigarea culturii determină o mai bună regenerare a rădăcinilor, plantele suferind astfel mai puţin. Pentru combaterea larvelor se foloseşte insecticidul Force 1,5 G (teflutrin 1,5 %) – 15 kg/ha, care se administrează odată cu semănatul, în condiţii de infestare moderată sau în primul an de monocultură. Împotriva adulţilor se poate folosi în vegetaţie, când aceştia atacă mătasea, la un PED de 5 exemplare/plantă, produse insecticide, precum: - Avaunt (indoxacarb 150 g/l) – 250 ml/ha; - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 250 ml/ha; - Faster 10 CE (cipermetrin 100 g/l) – 150 ml/ha; - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 200 ml/ha; - Calypso 480 SC (tiacloprid 480 g/l) – 150 ml/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 250 g/ha; - Karate Zeon (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 250 ml/ha; - Nuprid AL 200 SC (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Pyrinex 25 EC (clorpirifos 250 g/l) – 1,5 l/ha; - Talstar 10 EC (bifentrin 100 g/l) – 200 ml/ha. Împotriva adulţilor se pot folosi şi momeli realizate dintr-un amestec de insecticid, stimulator de hrănire şi atractanţi, momelile fiind considerate a fi soluţia viitorului în combaterea dăunătorului (Roşca, 2009). Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis) este periculos prin atacul larvelor sale, care în primele stadii consumă parenchimul frunzelor la nivelul căruia produce orificii de 1 - 5 mm, uneori cu o dispoziţie liniară, când frunza atacată este în stadiu de cornet. Larvele din stadiile III - V sapă galerii în tulpină, panicul şi pedunculul ştiuletelui. Prezenţa galeriilor în tulpină determină căderea plantelor la ploi sau vânturi puternice, iar ştiuleţii care se formează sunt mai mici. Atacul de sfredelitorul porumbului este mai intens în anii cu precipitaţii sporite (Roşca I., 2009). 85

Controlul atacului de sfredelitorul porumbului se realizează prin metode preventive, precum: respectarea rotaţiei, cultivarea de hibrizi rezistenţi, tocarea tulpinilor la recoltare, efectuarea de arături adânci. În general, în condiţiile din ţara noastră nu este necesară combaterea chimică. Dacă se impune combaterea chimică, atunci când primele larve încep să eclozeze se poate folosi Avaunt (indoxacarb 150 g/l) – 250 ml/ha, tratamentul repetându-se la 10 - 14 zile. În prezent există porumbul modificat genetic Mon 810 acceptat în cultură inclusiv în Europa, care este rezistent la atacul de sfredelitor. Omida fructificaţiilor (Helicoverpa armigera) este periculoasă prin atacul larvelor sale, care consumă mătasea ştiuletelui, după care consumă boabele în faza de lapte-ceară din vârful ştiuletelui, producând goluri liniare, uneori intrând şi în cocean. Specific atacului sunt excrementele pe care larvele le elimină la exteriorul organului atacat. Controlul atacului de omida fructificaţiilor se realizează prin măsuri preventive, precum: efectuarea arăturii şi a lucrărilor solului adânci, prin care sunt distruse pupele din sol; combaterea buruienilor, în felul acesta îndepărtându-se sursele de hrană pentru adulţi şi larve (specia este polifagă); irigarea, umiditatea limitând atacul dăunătorului asupra ştiuletelui. Viermii sârmă (Agriotes spp.) produc pagube prin larvele lor, care consumă boabele în curs de germinare şi rădăcinile plantelor de porumb în primele faze de vegetaţie. Plantele care supravieţuiesc atacului au vegetaţia întârziată. Atacul este mai puternic în primăverile reci şi umede. De asemenea, atacul este întâlnit în special pe solurile grele şi umede (podzoluri, lăcovişti), mai ales atunci când porumbul urmează după pajiştile care se desţelenesc sau după leguminoase perene. Controlul atacului de viermi sârmă se realizează prin evitarea monoculturii, fertilizarea la pregătirea patului germinativ sau semănat, aplicarea amendamentelor cu calciu pe solurile acide, efectuarea arăturii sau a lucrărilor de afânare adâncă imediat după recoltarea plantei premergătoare, tratarea seminţelor cu insecticide. Cărăbuşul de stepă (Anoxia villosa) produce pagube prin larvele sale, care rod rădăcinile plăntuţelor de porumb. Plantele atacate pier sau rămân slab dezvoltate, atacul manifestându-se în vetre. Controlul atacului de cărăbuş de stepă se realizează prin tratarea seminţelor împotriva gărgăriţei 86

frunzelor de porumb şi a viermilor sârmă, precum şi prin efectuarea arăturii şi a lucrărilor solului, prin care larvele sunt scoase la suprafaţă unde sunt expuse la intemperii şi la atacul diferiţilor prădători. Gândacul pământiu (Opatrum sabulosum) produce pagube prin atacul adulţilor, care rod plantele retezându-le de la nivelul coletului, şi prin atacul larvelor care rod rădăcinile plăntuţelor de porumb. Controlul atacului de gândac pământiu se realizează prin tratarea seminţelor de porumb împotriva gărgăriţei frunzelor de porumb şi a viermilor sârmă. Irigarea este o măsură tehnologică importantă în cultura porumbului, acesta valorificând foarte bine apa de irigaţie. În primăverile secetoase poate apărea necesară o udare de răsărire, efectuată cu o normă de udare de 200 - 250 m3/ha. În perioada critică pentru apă a porumbului care începe cu 10 - 15 zile înainte de înspicat şi durează până la maturitatea în lapte-ceară (de la 10 - 20 iunie până la 10 - 20 august) umiditatea solului trebuie menţinută la peste 50 % din IUA (intervalul umidităţii active) pe adâncimea de 80 cm, pe solurile cu permeabilitate corespunzătoare, şi la peste 70 % din IUA pe adâncimea de 50 cm, pe solurile cu permeabilitate redusă. În afara perioadei critice pentru apă, umiditatea solului poate să ajungă până la 30 % din IUA. Numărul de udări în cultura porumbului este de 3 - 4 la intervale de 12 - 14 zile, cu norme de udare de 700 - 800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bună şi 400 - 500 m3/ha pe solurile cu permeabilitate mai redusă.

3.6. Recoltarea

În funcţie de precocitatea hibrizilor cultivaţi şi zona de cultivare, în condiţiile din ţara noastră recoltarea culturii porumbului începe de obicei în cursul lunii septembrie (în anumiţi ani chiar la sfârşit de august) în cazul hibrizilor mai timpurii şi se continuă până în a doua decadă a lunii octombrie în cazul hibrizilor tardivi. Recoltarea porumbului poate fi făcută sub formă de boabe sau sub formă de ştiuleţi. 87

Recoltarea sub formă de boabe s-a extins foarte mult în ultimii ani în ţara noastră, tendinţa fiind de generalizare în cadrul fermelor comerciale. Acesta se face mecanizat la o umiditate a boabelor sub 25 %, de preferat cât mai aproape de 14 %. Recoltarea sub formă de boabe se execută cu ajutorul combinei universale la care se montează echipamentul pentru recoltat porumb în locul hederului de cereale păioase. În cazul recoltării sub formă de boabe, pierderile trebuie să fie sub 2,5 %, gradul de vătămare a boabelor sub 8 % şi puritatea de peste 98 %. După recoltare, boabele trebuie uscate până la umiditatea de 14 %. Recoltarea sub formă de ştiuleţi se mai practică încă în ţara noastră în fermele mici. Aceasta poate fi făcută mecanizat sau manual. Recoltarea mecanizată sub formă de ştiuleţi începe la umiditatea boabelor de 30 - 32 % şi se încheie când aceasta este cuprinsă între 24 și 26 %, la umidităţi mai reduse înregistrându-se pierderi importante de boabe prin scuturare. Recoltarea mecanizată în ştiuleţi se face cu ajutorul combinelor specializate. Recoltarea manuală se poate efectua direct sub formă de ştiuleţi depănuşaţi sau sub formă de ştiuleţi nedepănuşaţi, urmând ca depănuşarea să se facă ulterior. Tulpinile de porumb rămase după recoltarea manuală se toacă cu ajutorul unui tocător sau se taie manual atunci când se doreşte utilizarea lor în diferite scopuri.

88

Capitolul 4 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A SOIEI Glycine max (L.) Merrill

4.1. Rotaţia

Soia este puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare. Totuşi, aceasta preferă ca plante premergătoare cerealele păioase, porumbul, sfecla pentru zahăr, cartoful. Nu sunt indicate ca plante premergătoare leguminoasele anuale sau perene, efectul benefic al acestora fiind valorificat mai bine de alte plante de cultură. De asemenea, nu sunt indicate ca plante premergătoare floareasoarelui şi rapiţa, acestea având boli comune cu soia (Sclerotinia sclerotiorum – putregaiul alb). Spre deosebire de alte leguminoase pentru boabe, soia suportă monocultura timp de 2 - 3 ani. Totuşi, se recomandă evitarea monoculturii ca urmare a faptului că se înmulţesc bolile şi dăunătorii specifici şi creşte gradul de îmburuienare cu buruieni specifice. Ca urmare a efectului pozitiv asupra fertilităţii solului, prin lăsarea unei cantităţi mari de azot în sol (80 - 120 kg N/ha), soia este o plantă bună premergătoare pentru toate celelalte plante de cultură, cu excepţia floriisoarelui, rapiţei şi a altor plante leguminoase. Rotaţia soia - porumb este favorabilă atât soiei, cât şi porumbului, fiind practicată în exploataţiile agricole mari cultivatore de soia şi porumb. Se poate practica şi rotaţia soia - grâu sau soia - grâu - porumb. Soiurile timpurii de soia sunt bune premergătoare pentru cerealele păioase de toamnă.

89

4.2. Fertilizarea

Consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea unei tone de boabe, plus biomasa epigee corespunzătoare, este de: 71 - 110 kg N, 16 40 kg P2O5 şi 18 - 40 kg K2O. Soia consumă cantităţi mari de azot, aceasta datorându-se conţinutului ridicat al întregii plante în acest element (în proteină). Azotul este preluat de plantele de soia din soluţia solului (în proporţie de 35 - 50 %) şi prin fixarea bacteriană a azotului atmosferic, prin acţiunea enzimei nitrogenază din nodozităţile cu bacteriile Bradyrhizobium japonicum (în proporţie de 50 - 65 %). Azotul din sol este necesar plantelor de soia în primele faze de vegetaţie (în primele 25 - 35 zile), până când începe să funcţioneze simbioza cu bacteriile fixatoare de azot. După realizarea simbiozei, plantele de soia îşi procură între 20 şi 80 % din necesarul de azot pe această cale. Fixarea simbiotică a azotului este maximă în perioada cuprinsă între sfârşitul înfloritului şi începutul formării păstăilor. Bacteriile fixatoare de azot se dezvoltă bine în următoarele condiţii: pe solurile bine aprovizionate în fosfor, potasiu, sulf, calciu, magneziu, molibden, cobalt; în condiţii optime de umiditate; în condiţii moderate de temperatură (temperaturile scăzute şi cele foarte ridicate inhibă procesul de simbioză). Bacteriile fixatoare de azot sunt distruse de fungicidele cu care se tratează seminţele. Bacterizarea (tratarea) seminţelor cu tulpini de Bradyrhizobium japonicum determină acumularea de până la 220 kg N/ha. Faza critică în nutriţia plantelor de soia cu azot o constituie perioada de circa 2 săptămâni înainte de înflorire. Azotul este acumulat în tulpină şi frunze până la începutul creşterii păstăilor, după care o parte din acesta este translocat în seminţe (între 50 şi 64 %). Translocarea azotului din frunze în seminţe determină îmbătrânirea lor, acestea îngălbenindu-se şi căzând. Fosforul favorizează dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot, ceea ce duce la formarea unui număr mai mare de nodozităţi. 90

Cerinţele mari faţă de fosfor se manifestă imediat după răsărire, când are loc formarea sistemului radicular, precum şi de la înflorire până la maturitate. Comparativ cu alte plante de cultură, soia valorifică mai bine fosforul din rezervele solului. De asemenea, soia valorifică bine efectul remanent al îngrăşămintelor cu fosfor aplicate la planta premergătoare. Carenţa de fosfor se manifestă prin încetinirea creşterii plantelor şi frunze de culoarea albăstruie-verzuie, cu apariţia de pete brune după înflorit. Vremea rece şi umedă din unele primăveri împiedică absorbţia fosforului, iar asigurarea ulterioară a acestuia nu mai compensează această carenţă. Excesul de fosfor se manifestă prin necrozarea marginilor frunzelor, care prezintă nuanţe alb-transparente până la brun-cenuşii. Necrozele avansează bazipetal, după care frunzele cad. Potasiul este absorbit în cantitatea cea mai mare în perioada creşterii vegetative intense. Acesta favorizează formarea nodozităţilor şi fixarea simbiotică a azotului. De asemenea, potasiul determină creşterea rezistenţei plantelor la boli şi secetă. Carenţa de potasiu se manifestă prin pete de culoare galbenă pe marginea frunzelor, care treptat se extind, numai centrul şi baza frunzei rămânând verzi. Macroelementele secundare (sulful, calciul şi magneziul) favorizează dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot şi fixarea azotului. Microelementele precum molibdenul, zincul, borul, cuprul şi manganul sunt necesare pe solurile acide, zincul este necesar pe solurile alcaline, cu un conţinut ridicat în fosfor, iar fierul este necesar pe solurile erodate. Aplicarea îngrăşămintelor minerale. Doza de azot se stabileşte în funcţie de fertilitatea solului şi de bacterizare1, putându-se administra până la 90 kg N/ha. Pe solurile sărace în azot, înainte de pregătirea patului germinativ se aplică 30 - 40 kg N/ha (de preferat sub formă amidică). Pe celelalte soluri, 1

Bacterizare = tratarea seminţelor cu biopreparatul bacterian Nitragin-soia, care conţine culturi de bacterii Bradyrhizobium japonicum pe suport de agar-agar.

91

fertilizarea cu azot se face în funcţie de reuşita simbiozei cu bacteriile fixatoare de azot (Bradyrhizobium japonicum), prin administrarea azotului în vegetaţie odată cu efectuarea praşilelor mecanice (praşila I şi a II-a). Reuşita bacterizării (simbiozei) se verifică când plantele de soia au l - 3 frunze trifoliate, în 5 - 10 puncte de control luate pe diagonala mare a lanului. În fiecare punct de control se stabileşte procentul de plante cu nodozităţi şi eficienţa activităţii bacteriilor prin strivirea nodozităţilor, aprecierea făcându-se astfel: dacă conţinutul nodozităţilor este de culoare roşie (culoare datorată prezenţei leghemoglobinei) înseamnă că bacteriile au o activitate bună; dacă conţinutul nodozităţilor este incolor sau uşor roz înseamnă că bacteriile nu sunt active sau sunt puţin active. Dozele de îngrăşăminte cu azot se stabilesc astfel: - dacă sunt peste 5 nodozităţi pe plantă, iar peste 85 % dintre plante au nodozităţi, doza de azot este de 0 - 30 kg s.a./ha; - dacă sunt între 1 şi 5 nodozităţi pe plantă, iar peste 50 % dintre plante au nodozităţi, doza de azot este de 30 - 60 kg s.a./ha; - dacă nu sunt nodozităţi pe plantă, doza de azot este de 60 - 90 kg s.a./ha. Doza de fosfor este de până la 90 kg P2O5/ha. Îngrăşămintele cu fosfor nu sunt necesare pe solurile cu peste 6 mg P2O5/100 g sol (peste 26 ppm P). Doza de potasiu este de 40 - 60 kg K2O/ha, îngrăşămintele cu potasiu fiind necesare pe solurile care conţin sub 18 mg K2O/100 g sol (sub 150 ppm K). Îngrăşămintele simple cu fosfor (superfosfat simplu – 16 - 22 % P2O5 + 19 - 20 % Ca + 11 - 13 % S, sau superfosfat concentrat – 38 - 50 % P2O5 + 14 % Ca) şi potasiu (sarea potasică – 40 % K2O, sau clorura de potasiu – 60 % K2O) se aplică înainte de efectuarea arăturii. Îngrăşămintele complexe care se administrează la soia trebuie să aibă un raport N:P în favoarea fosforului sau egal, folosindu-se îngrăşăminte complexe care conţin azot şi fosfor, de tipul: 18:46:0, 16:48:0, 12:52:0, 10:30:0, 8:30:0, 20:20:0, 21:21:0, 22:22:0. De asemenea, se pot folosi şi îngrăşăminte complexe care conţin şi potasiu, de tipul: 13:26:13, 10:25:10, 15:15:15, 16:16:16. 92

Concomitent cu semănatul se poate face şi o fertilizare „starter” cu îngrăşăminte special formulate pentru a fi administrate la semănat. Se poate utiliza produsul Seed Power H5 (10 - 40 - 0 + 0,5 Cu + 0,8 Zn + 5 acid humic), care se administrează în doză de 25 - 30 kg/ha. Administrarea îngrăşămintelor minerale înainte de pregătirea patului germinativ se face cu ajutorul maşinilor de împrăştiat îngrăşăminte, care există într-o gamă constructivă variată. Fertilizarea starter se face cu ajutorul unor dispozitive fertilizatoare montate pe semănătoare, iar fertilizarea în vegetaţie se face concomitent cu efectuarea lucrărilor de prăşit mecanic, cu ajutorul cultivatorului hrănitor (cultivator ce prezintă dispozitive fertilizatoare). Aplicarea îngrăşămintelor foliare. Fertilizarea foliară constă în 1 2 administrări, prima înainte de înflorit, iar a doua după 10 - 15 zile de la prima aplicare. Sunt recomantate îngrăşăminte foliare de tipul: - Agrofeed 19 - 19 - 19 + Mg + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Agrofeed 23 - 7 - 23 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Agroleaf Power Total 20 - 20 - 20 + Me + Biostimulator (2,0 5,0 kg/ha); - Azuro 13 - 40 - 13 (5,0 kg/ha); - Azuro 12 - 7 - 36 (5,0 kg/ha); - Brassitrel (3,0 kg/ha); - CropMax (0,5 - 1 l/ha); - Elite 20 - 20 - 20 + 2,2 MgO + 4,5 SO3 (2,5 - 3,0 kg/ha); - Folicare Zn 19 - 11 - 24 + 2 MgO + 3,8 SO3 + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - Microfert U 9 - 3 - 3 + Me (2,5 - 5,0 l/ha); - Microfert Zinc 9 - 3 - 2 + Me (0,5 - 1,0 %); - Elite verde 20 - 20 - 20 + 2,2 MgO + 4,5 SO3 (2,5 - 3,0 kg/ha); - Kristalon 18 - 18 - 18 (2,5 - 4,0 kg/ha); - Kristalon 13 - 40 - 13 (2,5 - 4,0 kg/ha); - NutriLeaf 20 - 20 - 20 + Me (2,5 kg/ha); - Plantfert-I sau U (5,0 - 6,0 l/ha); - Polyfeed 19 - 19 - 19 + 1 Mg + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Topcrop (0,5 - 1,0 l/ha). 93

Se pot utiliza şi îngrăşăminte foliare numai cu azot, precum Last N, în doză de 10 - 15 l/ha, aplicat în stadiul prefloral în 100 - 200 l soluţie/ha, putându-se repeta tratamentul în faza de formare a păstăilor. Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor, eventual cu posibila combatere a bolilor sau a dăunătorilor. Trebuie subliniat că fertilizarea foliară nu înlocuieşte fertilizarea de bază, ci doar o completează, atât cu macroelemente (N, P, K), cât mai ales cu microelemente. Soia valorifică bine efectul remanent al îngrăşămintelor organice şi al amendamentelor după 2 - 4 ani de la aplicarea lor.

4.3. Lucrările solului

Lucrările solului se efectuează în mod diferit, în funcţie de planta premergătoare (momentul când eliberează terenul şi cantitatea de resturi vegetale), umiditatea solului în momentul când este lucrat şi gradul de compactare a solului. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriştit sau de arat. Lucrarea de dezmiriştit este necesară atunci când efectuarea arăturii nu este posibilă din diferite motive: sol uscat, lipsa utilajelor disponibile, sau lucrarea nu se efectuează în condiţii corespunzătoare din cauza resturilor vegetale care nu se încorporează corespunzător şi care determină înfundarea plugului. Lucrarea de dezmiriştit se efectuează cu ajutorul unei grape cu discuri sau cultivator şi prezintă avantajele prezentate la cultura grâului. Lucrarea de arat se efectuează cât mai repede cu putinţă, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Soia face parte din grupa plantelor cu cerinţe mijlocii faţă de adâncimea de afânare a solului; ca atare, arătura se efectuează la adâncimea de 20 - 25 cm. Practic, adâncimea arăturii se stabileşte în funcţie de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale şi a buruienilor, precum şi să nu se scoată bolovani. 94

Neefectuarea lucrării de dezmiriştit şi a arăturii până în toamnă face ca terenul să se îmburuieneze, să se piardă apa din sol prin procesul de evaporaţie şi prin consumul de către buruieni, iar apa din precipitaţii să nu se înmagazineze în sol. De asemenea, activitatea microorganismelor din sol este diminuată, ceea ce face să nu se formeze şi să nu se acumuleze nitraţi. Lucrările de întreţinere a arăturii până în toamnă urmăresc menţinerea terenului curat de buruieni şi afânat prin lucrări superficiale ale solului. Cel mai adesea arătura se întreţine cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau cultivatorul, în funcţie de starea arăturii (gradul de nivelare şi de mărunţire a bulgărilor) şi de îmburuienarea terenului (buruienile trebuie să fie în primele faze de vegetaţie, de dorit abia răsărite, pentru a putea fi distruse). Lucrările de întreţinere a arăturii se efectuează de obicei după ploi. Se recomandă ca lucrările de întreţinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcţia arăturii, pentru o bună nivelare a terenului. Nivelarea terenului este foarte importantă pentru soia, pentru a se asigura un semănat şi deci un răsărit uniform, precum şi un recoltat fără pierderi. Terenurile denivelate se lucrează după dezmiriştit cu nivelatorul (1 - 2 lucrări), după care se efectuează arătura. În cazul lucrărilor de întreţinere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri, aceasta este obligatoriu să fie prevăzută cu organe de nivelare, iar lucrările trebuie efectuate perpendicular sau oblic pe direcţia arăturii. Lucrările de afânare adâncă (scarificare) sunt necesare pe solurile grele, compacte, cu exces temporar de umiditate. Acestea se efectuează înainte de arătură la adâncimea de 50 - 70 cm, o dată la 4 ani, şi au ca scop îmbunătăţirea regimului aero-hidric al solului. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea arăturii, la adâncimea de 20 - 25 cm, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Atunci când după recoltarea plantei premergătoare rămân multe resturi vegetale, iar arătura nu poate fi efectuată în bune condiţii, este indicată efectuarea lucrării de dezmiriştit cu o grapă cu discuri perpendicular pe direcţia rândurilor de la planta premergătoare. Prin lucrarea de dezmiriştit se mărunţesc resturile vegetale şi se amestecă cu stratul superficial de sol, după care se efectuează arătura. 95

Lucrările solului în primăvară. Dacă arătura a fost efectuată în condiţii bune, iar terenul se prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat şi fără resturi vegetale la suprafaţă, solul rămâne nelucrat până în preziua sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ cu combinatorul sau cu o grapă cu discuri, grapă rotativă ori cultivator. Atunci când la desprimăvărare terenul este denivelat şi îmburuienat, imediat după zvântare se execută o lucrare cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau un cultivator, după care se face pregătirea patului germinativ în preziua sau ziua semănatului, de preferat cu un combinator. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular pe direcţia de semănat. În primăvară, numărul de lucrări ale solului trebuie să fie cât mai redus pentru a se evita pierderea apei din sol prin procesul de evaporare. Lucrările minime. Lucrările minime (minimum tillage) la soia presupun lucrarea solului cu grapa cu discuri, sau afânarea solului cu cizelul sau paraplow-ul urmată de lucrarea cu grapa cu discuri. De asemenea, lucrarea solului poate fi efectuată şi prin lucrări cu diferite tipuri de cultivatoare. Prin sistemul de lucrări minime ale solului se reduce numărul de treceri cu utilajele, evitându-se tasarea şi distrugerea structurii solului şi reducându-se cheltuielile ocazionate de lucrările solului. De asemenea, se reduce gradul de eroziune pe solurile expuse acestui proces.

4.4. Sămânţa şi semănatul

Calitatea seminţelor pentru semănat. Seminţele folosite la semănat trebuie să aparţină unui soi recomandat pentru zona de cultură şi să fie certificate. Pentru îndeplinirea cerinţelor de calitate pentru semănat, sămânţa de soia trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % şi germinaţia de peste 80 %. Tratarea seminţelor. Tratarea seminţelor cu fungicide împotriva bolilor se face cu produse fungicide, precum: - Dividend Formula M (difenoconazol 30 g/l) – 1,7 l/t. 96

Tratarea seminţelor cu fungicide înainte de semănat exclude bacterizarea (fungicidul afectează bacteriile fixatoare de azot). În mod obişnuit, dacă sămânţa este sănătoasă, provenind din culturi semincere neinfectate, tratarea seminţelor înainte de semănat nu este necesară. Tratarea seminţelor cu biopreparatul bacterian Nitragin-soia (bacterizarea), ce conţine culturi de bacterii Bradyrhizobium japonicum pe suport de agar-agar, contribuie la fixarea pe cale simbiotică de până la 220 kg N/ha. Se folosesc 4 flacoane pentru cantitatea de sămânţă de soia necesară semănatului unui hectar. Tratamentul se efectuează la adăpost de razele solare, direct în câmp, cu ajutorul dispozitivului de bacterizare sau prin pulverizarea (stropirea) seminţelor cu soluţie bacteriană pe o prelată şi lopătarea acestora, iar semănatul se efectuează imediat. Suspensia bacteriană se poate introduce şi direct în sol, în zona în care sunt introduse seminţele, cu ajutorul unui dispozitiv special prevăzut cu duze, ataşat la brăzdarele semănătorii, aceasta impunându-se atunci când a fost necesară tratarea seminţelor cu fungicide. Epoca de semănat. Soia se seamănă atunci când în sol, la adâncimea de semănat, dimineaţa la ora 7oo se realizează temperatura de 7 - 8°C şi vremea este în curs de încălzire. Aceste condiţii se realizează calendaristic, de regulă, în prima sau a doua decadă a lunii aprilie în sudul şi vestul ţării şi în decada a doua sau a treia a lunii aprilie în celelalte zone ale ţării. Semănatul în epoca optimă asigură parcurgerea primelor faze de vegetaţie în condiţii de zi scurtă şi temperaturi mai scăzute, ceea ce determină diferenţierea unui număr mare de noduri pe tulpină, prelungirea perioadei de înflorire şi o mai bună fructificare. De asemenea, semănatul în epoca optimă asigură condiţii mai bune de umiditate în sol pentru germinare şi răsărire, o eficienţă mai ridicată a erbicidelor aplicate la sol şi maturarea mai timpurie a plantelor. Semănatul prea timpuriu prelungeşte perioada de răsărire, răsărirea este neuniformă, iar plantele au un ritm lent de creştere. Dacă nu s-au aplicat erbicide înainte de pregătirea patului germinativ sau preemergent, există riscul îmburuienării culturii înainte de răsărire. Întârzierea semănatului face ca stratul superficial de sol să se usuce, ceea ce duce la un răsărit neuniform şi cu goluri. În zonele mai răcoroase, prin întârzierea semănatului se întârzie coacerea boabelor, existând riscul ca 97

plantele să nu ajungă la maturitate înainte de căderea primelor brume în toamnă. Semănatul soiei se realizează de obicei înainte sau în paralel cu semănatul porumbului. Densitatea de semănat. Prin stabilirea densităţii de semănat se urmăreşte obţinerea la recoltare a 40 - 50 plante/m2, pentru realizarea acestora semănându-se 50 - 55 boabe germinabile/m2. Limita superioară se alege atunci când se seamănă soiuri semitimpurii, timpurii şi foarte timpurii, precum şi în condiţii de irigat şi atunci când semănatul se face la distanţe mai mici între rânduri. Limita inferioară se alege atunci când se seamănă soiuri semitârzii şi târzii, precum şi în condiţii de neirigat şi atunci când semănatul se face la distanţe mai mari între rânduri. Norma de semănat. Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) depinde de densitatea de semănat, puritate fizică a seminţelor, germinaţia seminţelor şi MMB. Norma de semănat se calculează după următoarea formulă: D x MMB x 100 PxG unde: C = norma de semănat, în kg/ha; D = densitatea de semănat, în boabe germinabile/m2; MMB = masa a 1000 de boabe, în grame; P = puritatea fizică a seminţelor, în %; G = germinaţia seminţelor, în %. Norma de semănat variază, de obicei, între 60 şi 100 kg/ha. Semănatul la soia se efectuează cu ajutorul semănătorilor de precizie. Distanţa dintre rânduri. Distanţa dintre rânduri se corelează cu gradul de îmburuienare a terenului şi posibilităţile de combatere a buruienilor, folosindu-se următoarele scheme de semănat: - în condiţiile combaterii chimice a buruienilor asociată cu lucrări mecanice de prăşit între rânduri, precum şi pe terenuri neirigate sau irigate prin aspersiune, semănatul se poate efectua: - în benzi cu 3 rânduri la 45 cm şi intervale de 70 cm (sau 60 cm) pe urmele roţilor tractorului, atunci când lucrările mecanice de prăşit între rânduri se efectuează cu tractoare cu pneuri late; C=

98

- în rânduri echidistante la 50 cm, atunci când lucrările mecanice de prăşit între rânduri se efectuează cu tractoare cu pneuri înguste; - în cazul unei combateri chimice foarte bune a buruienilor, semănatul se efectuează în rânduri echidistante la 25 sau 30 cm, asigurându-se în acest fel o creştere uniformă şi mai viguroasă a plantelor prin reducerea competiţiei dintre plante pe rând, o acoperire a solului mai timpurie de către covorul vegetal şi o mai bună captare a radiaţiei solare; - pe terenurile infestate cu buruieni care au răsărire eşalonată (Solanum nigrum, Xanthium sp., Abutilon sp.), se recomandă semănatul în benzi, formate din două rânduri la distanţa de 25 30 cm cu 70 cm între benzi, ceea ce permite întreţinerea culturii prin praşile mecanice şi efectuarea de tratamente cu erbicide în benzi, reducându-se astfel necesarul de erbicide cu circa 50 %; - în cazul unei combateri chimice parţiale a buruienilor şi a unui grad ridicat de îmburuienare, precum şi pe terenuri irigate pe brazde, semănatul se efectuează în rânduri echidistante la 70 cm (sau 60 cm). Soiurile timpurii, cu talia mică, se pretează mai bine la semănatul în rânduri apropiate. Diferitele distanţe dintre rânduri nu modifică şi densitatea de semănat. Adâncimea de semănat. Adâncimea de semănat este de 3 - 5 cm, respectiv de 3 - 4 cm la începutul perioadei de semănat şi pe terenurile mai grele şi cu suficientă umiditate pentru o bună germinare a boabelor, şi de 4 5 cm atunci când se seamănă mai târziu şi pe solurile mai uşoare şi mai uscate. Adâncimea de semănat nu trebuie să depăşească 5 cm deoarece soia are o putere de străbatere slabă, ca urmare a răsăririi epigeice1

1

Răsărire epigeică = la răsărire cotiledoanele ies la suprafaţa solului datorită alungirii axei hipocotile, adică a porţiunii de tulpiniţă de sub cotiledoane.

99

4.5. Lucrările de îngrijire

Principalele lucrări de îngrijire care se efectuează la cultura de soia constau în: - combaterea buruienilor; - combaterea bolilor; - combaterea dăunătorilor; - irigarea. Combaterea buruienilor. Soia este sensibilă la îmburuienare în primele faze de vegetaţie până când plantele ajung să acopere terenul, dar şi spre maturitate după ce încep să cadă frunzele. Buruienile pot produce pagube la culturile de soia cuprinse între 30 şi 80 % din potenţialul de producţie al soiurilor. Speciile de buruieni specifice culturilor de soia sunt următoarele: - specii dicotiledonate anuale: Abutilon theophrasti (teişor), Amaranthus retroflexus (ştir), Atriplex patula (lobodă), Aristolochia clematitis (cucurbeţică), Centaurea cyanus (cicoare), Chenopodium album (căpriţă, lobodă sălbatică), Datura stramonium (ciumăfoaie), Galinsoga parviflora (busuioc sălbatic), Galleopsis tetrahit (lingurică), Hibiscus trionum (zămoşiţă), Polygonum convolvulus (hrişca urcătoare), Polygonum persicaria (iarba roşie), Raphanum raphanistrum (ridiche sălbatică), Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Solanum nigrum (zârnă), Stachis annua (busuioc de mirişte), Xanthium strumarium (corneţi); - specii dicotiledonate perene: Cirsium arvense (pălămidă), Convolvulus arvensis (volbură), Lathyrus tuberosus (sângele voinicului), Lepidium draba (urda vacii), Rumex acetosella (măcriş), Sonchus arvensis (susai); - specii monocotiledonate anuale: Digitaria sanguinalis (meişorul), Echinochloa crus-galli (iarbă bărboasă, mohor lat), Setaria spp. (mohor); - specii monocotiledonate perene: Cynodon dactylon (pir gros), Elymus repens sin Agropyron repens (pir târâtor), Sorghum halepense (costrei). 100

Combaterea buruienilor la soia se poate realiza prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin folosirea erbicidelor şi efectuarea de lucrări mecanice (prașile). Combaterea pe cale chimică a buruienilor se realizează prin utilizarea de erbicide în funcţie de buruienile prezente în cultură, astfel: 1. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi a unor buruieni dicotiledonate anuale se pot utiliza erbicide care pot fi administrate: a. Înainte de pregătirea patului germinativ şi încorporate odată cu lucrarea de pregătire a patului germinativ la 3 - 4 cm adâncime, mai ales în zonele secetoase şi pe solurile cu un conţinut scăzut de umiditate în momentul semănatului, sau se pot administra preemergent, imediat după semănat, mai ales în zonele umede şi pe solurile cu un conţinut ridicat de umiditate în momentul semănatului. Se pot utiliza produse erbicide, precum: - Dual Gold 960 EC (S-metolaclor 960 g/l) – 1,0 - 1,5 l/ha; - Frontier Forte (dimetenamid-P 720 g/l) – 0,8 - 1,4 l/ha. b. Preemergent: - Pendigan 330 EC (pendimetalin 330 g/l) – 4,0 - 5,0 l/ha; - Stomp 330 EC (pendimetalin 330 g/l) – 4,0 - 5,0 l/ha; - Stomp Aqua (pendimetalin 455 g/l) – 2,0 - 4,0 l/ha; 2. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi unele buruieni monocotiledonate anuale, se utilizează erbicide care pot fi administrate: a. Preemergent: - Pledge 50 WP (flumioxazin 50 %) – 90 - 120 g/ha; - Sencor 70 WG (metribuzin 700 g/kg) – 0,25 - 0,50 kg/ha; - Surdone (metribuzin 700 g/kg) – 0,25 - 0,50 kg/ha. b. Postemergent, când buruienile dicotiledonate au 2 - 4 frunze, iar buruienile monocotiledonate sunt până la înfrăţire: - Pulsar 40 (imazamox 40 g/l) – 0,75 - 1,0 l/ha. 3. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale, se utilizează erbicide aplicate postemergent, când plantele de soia au cel puţin 3 frunze trifoliate şi buruienile sunt în faza de 2 - 4 frunze, precum: - Basagran Forte (bentazon 480 g/l + wettol 150 g/l - muiant) – 2,0 - 2,5 l/ha; 101

- Harmony 50 SG (tifensulfuron-metil 50 %) – 12 g/ha + 0,1 % adjuvantul Trend 90 (nu combate Solanum nigrum, Datura stramonium). 4. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate (inclusiv Sorghum halepense), se utilizează erbicide aplicate postemergent, care se administrează când buruienile monocotiledonate sunt până la înfrăţire, iar monocotiledonatele perene (costreiul) au 15 - 25 cm înălţime, precum: - Agil 100 EC (propaquizafop 100 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Fusilade Forte 150 EC (fluazifop-p-butil 150 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Leopard 5 EC (quizalofop-p-etil 50 g/l) – 0,7 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,5 - 2,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Select Super (cletodim 120 g/l) – 0,6 - 1,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,5 - 2,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Stratos Ultra (cicloxidim 100 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Targa Super 5 EC (quizalofop-p-ethil 50 g/l) – 1,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 2,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene. În condiţii de secetă, pentru a se realiza translocarea moleculelor de erbicid în rizomii de costrei şi a determina moartea plantei este necesară irigarea cu 10 - 15 zile înainte de tratament, sau la 2 - 3 zile după efectuarea tratamentului. De asemenea, în condiţii de secetă, pentru ca plantele de costrei tratate să nu regenereze, se recomandă utilizarea erbicidelor anticostrei la doza maximă şi asocierea lor cu un adjuvant de tip Hyspray sau Frigate, 0,5 % în soluţia de tratat. Atunci când se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor anuale, este necesară efectuarea a 1 - 2 praşile (dacă distanţa dintre rânduri permite efectuarea praşilelor) la 10 - 12 zile după aplicarea erbicidelor în vegetaţie, pentru combaterea buruienilor perene. Praşilele se efectuează la o adâncime care să asigure o bună distrugere a buruienilor, o adâncime mai mare 102

contribuind la uscarea solului, tăierea rădăcinilor superficiale ale plantelor de soia şi denivelarea solului. În cazul tratamentelor cu erbicide în vegetaţie, se utilizează volume de 200 - 300 l de soluţie la hectar, pentru evitarea scurgerii soluţiei de pe frunze şi diminuarea eficacităţii erbicidului. Combaterea bolilor. Cele mai periculoase boli la soia sunt: - mana soiei (Peronospora manshurica); - arsura bacteriană (Pseudomonas syringae). Mana soiei (Peronospora manshurica) produce pagube însemnate în anii ploioşi şi în culturile irigate. Transmiterea de la un an la altul se face prin sămânţa infectată şi prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Măsurile preventive constau în: evitarea monoculturii, utilizarea de seminţe sănătoase şi tratarea seminţelor înainte de semănat. Atunci când mana este semnalată în câmp, se efectuează 2 - 3 tratamente, primul la apariţia simptomelor bolilor, iar celelalte tratamente la intervale de 8 - 10 zile. Se foloseşte fungicidul: - Ridomil Gold MZ 68 WG (mefenoxam 4 % + mancozeb 68 %) – 2,5 kg/ha. Arsura bacteriană (Pseudomonas syringae) parazitează toate organele aeriene ale plantei. Transmiterea de la un an la altul se face prin sămânţa infectată şi prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Măsurile preventive constau în: evitarea monoculturii, utilizarea de seminţe sănătoase, expunerea seminţelor la soare timp de 6 - 8 zile. Combaterea dăunătorilor. Principalii dăunători ai soiei sunt: - păianjenul roşu (Tetranychus urticae); - molia păstăilor (Etiella zinkenella). Păianjenul roşu (Tetranychus urticae) produce defolierea prematură (căderea frunzelor) şi se combate în momentul semnalării cu insecticide, precum: - Envidor 240 SC (spirodiclofen 240 g/l) – 0,3 l/ha; - Nissorun 10 WP (hexitiazox 10 %) – 0,4 kg/ha. Molia păstăilor (Etiella zinkenella) produce pagube prin atacul larvelor care rod parţial sau total boabele din păstăi. Atacul se manifestă în perioada iunie - iulie (prima generaţie a dăunătorului) şi luna august (a doua 103

generaţie a dăunătorului). Măsurile preventive constau în: evitarea monoculturii, efectuarea lucrărilor solului după recoltarea soiei. Irigarea este necesară pentru reușita culturii de soia în zonele secetoase. Se poate spune că în zona de sud şi sud-est a ţării, irigarea este una dintre principalele măsuri fitotehnice care determină obţinerea unei producţii mari la soia. În zonele cu mai puţin de 500 mm precipitaţii anuale, soia trebuie cultivată pe terenurile irigate şi pe cele cu aport freatic. În primăverile secetoase, pentru asigurarea unei bune răsăriri, este necesară efectuarea unei udări de răsărire cu norme de 250 - 300 m3/ha, care îmbunătăţeşte şi acţiunea erbicidelor aplicate la sol. Prin aplicarea udărilor în vegetaţie se urmăreşte menţinerea umidităţii solului la peste 50 % din IUA (intervalul umidităţii active) pe adâncimea de 80 cm. Perioada critică pentru apă la soia începe odată cu apariţia primelor flori şi durează până la umplerea seminţelor, ceea ce calendaristic corespunde cu perioada cuprinsă între 10 și 15 iunie şi între 15 și 20 august. Nu se recomandă aplicarea udărilor mai târziu de 20 august, pentru că se prelungeşte vegetaţia şi se întârzie maturizarea boabelor. Prima udare se aplică de obicei înainte de înflorire, iar următoarele la intervale de 10 - 14 zile, în funcţie de precipitaţii. În perioada de vegetaţie, la soia se efectuează 4 - 5 udări. La irigarea prin aspersiune, norma de udare este de 700 - 800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bună şi 400 - 500 m3/ha pe solurile cu permeabilitate mai slabă şi pe solurile mai uşoare (nisipoase). Se folosesc instalaţii de irigare cu tambur şi furtun, instalaţii cu deplasare frontală, instalaţii cu pivot central, iar acolo unde există forţă de muncă se poate utiliza instalaţii cu mutare manuală (mutarea se face de 2 ori pe zi). La irigarea prin brazde, norma de udare este cuprinsă între 800 şi l.000 m3/ha. Lungimea brazdelor trebuie să fie cuprinsă între 100 și 200 m, în funcţie de panta terenului.

104

4.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare la soia este atunci când păstăile sunt uscate, au culoare brună, iar boabele au culoarea şi luciul caracteristic, ceea ce corespunde unei umidităţi de 13 - 14 %. Recoltarea se poate începe atunci când umiditatea seminţelor a ajuns la 16 % şi trebuie terminată atunci când umiditatea seminţelor a ajuns la 12 %. Recoltarea mai timpurie duce la obţinerea unui număr mare de seminţe verzi, ceea ce creează probleme deosebite la păstrare, iar recoltarea prea târzie determină înregistrarea de pierderi prin scuturarea seminţelor din păstăile bazale. Pentru reducerea pierderilor la recoltare, cauzate în principal de inserţia joasă a primelor păstăi care rămân sub aparatul de tăiere al combinei, terenul pe care se seamănă soia trebuie să fie cât mai bine nivelat, densitatea trebuie să fie optimă, soiurile folosite trebuie să aibă inserţia primelor păstăi la peste 10 - 12 cm de la nivelul solului, iar dacă se fac lucrări de prăşit acestea nu trebuie să ducă la denivelarea solului. De asemenea, pentru evitarea pierderilor, aparatul de tăiere al combinei trebuie să fie coborât la maximum posibil. Reglajele combinei se refac de mai multe ori pe zi, urmărindu-se ca pierderile de seminţe să nu depăşească 2 – 3 %.

105

Capitolul 5 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FLORII-SOARELUI Helianthus annuus L.

5.1. Rotaţia

Floarea-soarelui este o plantă pretenţioasă faţă de rotaţie din următoarele motive: - nu suportă monocultura, datorită atacului de boli (mană – Plasmopara helianthi, putregai alb – Sclerotinia sclerotiorum, putregai cenuşiu – Botrytis cinerea, pătarea brună şi frângerea tulpinilor – Phomopsis helianthi, alternarioză – Alternaria helianthi), atacului de dăunători (gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis, viermi sârmă – Agriotes spp.) şi a atacului de lupoaie (Orobanche cumana); - nu trebuie cultivată după plante atacate de putregaiul alb: soia, fasole, năut, specii din familia Brassicaceae (rapiţă, muştar ş.a.); - nu trebuie cultivată după plante atacate de putregaiul cenuşiu: cartof, in; - nu trebuie cultivată după plante atacate de lupoaie: cânepă, tutun; - trebuie evitată cultivarea după plante mari consumatoare de apă: sorg, iarbă de Sudan, lucernă, sfeclă. Cele mai bune plante premergătoare sunt: porumbul, cerealele păioase, mazărea. Porumbul este considerat ca fiind o plantă premergătoare mai bună decât grâul de toamnă. Floarea-soarelui valorifică bine efectul remanent al dozelor mari de îngrăşăminte azotate şi fosfatice aplicate la porumb. Floarea-soarelui trebuie să revină pe acelaşi teren după cel puţin 4 5 ani, iar pe terenurile infectate cu lupoaie este de dorit să revină după cel puţin 6 ani. Reducerea rotaţiei la 3 - 4 ani poate fi făcută numai prin cultivarea de hibrizi cu rezistenţă la mană şi lupoaie, iar pe terenurile infestate cu lupoaie prin utilizarea tehnologiei Clearfield. 106

Trebuie evitată amplasarea culturilor de floarea-soarelui lângă culturi la care se aplică erbicide la care floarea-soarelui este sensibilă, pentru că particulele soluţiei de erbicid purtate de vânt sau curenţii de aer în timpul efectuării tatamentelor ajung pe frunzele de floarea-soarelui şi determină importante scăderi de producţie. Sfecla pentru zahăr nu este o plantă bună premergătoare pentru floarea-soarelui pentru că este o mare consumatoare de apă şi elemente nutritive, în special de potasiu, determinând diminuarea producţiei şi reducerea procentului de ulei în seminţele de floarea-soarelui. Floarea-soarelui este o bună plantă premergătoare pentru culturile de primăvară. De asemenea, floarea-soarelui este o bună plantă premergătoare pentru grâul de toamnă, mai bună decât porumbul, din următoarele motive: eliberează terenul mai devreme; lasă o cantitate mai mică de resturi vegetale pe sol; lasă terenul mai curat de buruieni; semănatul în teren nearat se face în condiţii mai bune decât după porumb.

5.2. Fertilizarea

Consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea unei tone de boabe, plus biomasa epigee corespunzătoare, este de: 18 - 35 kg N, 2,9 7 kg P2O5 şi 3,8 - 16,5 kg K2O. Primele faze de vegetaţie reprezintă o perioadă critică pentru nutriţia cu N, P şi K, iar influenţa negativă a insuficienţei acestora nu mai poate fi corectată ulterior, chiar dacă se asigură cele mai bune condiţii de nutriţie. Ca urmare, asigurarea unei bune aprovizionări a plantelor de floarea-soarelui cu toate elementele nutritive încă de la răsărire constituie una dintre principalele condiţii pentru obţinerea unor producţii mari. Azotul este foarte important pentru floarea-soarelui, fiind dăunător atât deficitul, cât şi excesul. Insuficienţa azotului se manifestă prin plante subţiri, frunze puţine şi de culoare verde-palid. La deficit accentuat de azot, frunzele de la baza plantei se usucă. Inflorescenţele sunt mici, cu un procent ridicat de seminţe seci şi un conţinut redus de ulei în seminţe. 107

Excesul de azot în primele 4 - 5 săptămâni de vegetaţie duce la îngălbenirea şi piticirea plantelor, ca urmare a faptului că plantele acumulează cantităţi mai mari de azot decât pot utiliza pentru sinteza de substanţe organice, acesta rămânând sub formă minerală, fiind toxic pentru plantă. După această perioadă, excesul de azot determină o creştere luxuriantă a plantelor în detrimentul producţiei de seminţe şi al conţinutului de ulei, prelungirea perioadei de vegetaţie, creşterea sensibilităţii plantelor la secetă, boli şi cădere, precum şi reducerea procentului de ulei din seminţe. Fosforul are un rol important în dezvoltarea plantelor de floareasoarelui, fiind component principal al acizilor nucleici, fosfolipidelor, fosfoproteinelor şi a multor enzime implicate în sinteza glucidelor şi în metabolismul lipidelor. În raport optim cu azotul, fosforul stimulează fructificarea şi producţie de seminţe, măreşte procentul de ulei în seminţe, rezistenţa plantei la boli şi secetă. Insuficienţa fosforului determină o creştere redusă a plantelor, se întârzie maturarea, iar seminţele rămân mici, au un procent mare de coji şi un procent redus de ulei. La deficit accentuat de fosfor, pe frunze apar pete necrotice, dispuse între nervuri sub formă de cercuri concentrice, mai ales către vârful frunzelor, simptome asemănătoare cu atacul de alternarioză şi septorioză. Excesul de fosfor nu produce dereglări în creşterea şi dezvoltarea plantelor de floarea-soarelui. Deşi floarea-soarelui extrage fosfor din sol de la începutul vegetaţiei şi până la sfârşitul acesteia, 60 - 70 % din necesarul de fosfor este absorbit în perioada de la apariţia butonului floral şi până la înflorirea maximă. Potasiul este important pentru sinteza proteinelor, glucidelor şi a lipidelor, contribuind şi la vehicularea metaboliţilor între organe şi ţesuturi. Potasiul măreşte rezistenţa plantelor la secetă, rezistenţa la cădere, rezistenţa la boli şi influenţează pozitiv creşterea conţinutului de ulei în seminţe. Insuficienţa potasiului se manifestă prin plante cu internoduri scurte (mult mai scurte decât la insuficienţa de azot sau fosfor), cu talie mică şi frunze foarte apropiate între ele (plante sub formă de „tufe”), de culoare galbenă. Pe frunzele inferioare, mai bătrâne, apar pete necrotice care se extind de la vârf şi margini către mijlocul frunzei. 108

Excesul de potasiu nu produce dereglări în creşterea şi dezvoltarea plantelor de floarea-soarelui. Potasiul se acumulează în cantitate cea mai mare în tulpini, în cantitate mai mică în frunze, în cantitate şi mai mică în calatidii şi în cantitatea cea mai mică în seminţe. Potasiul este restituit solului în proporţie de 80 - 90 %, odată cu resturile vegetale care rămân după recoltare. Borul are rol în translocarea zaharurilor şi altor produse de metabolism în procesele respiratorii, stimulează germinarea polenului şi creşterea tubului polinic, favorizând procesul de fecundare. Insuficienţa borului se manifestă cu puţin înainte de înflorire, prin apariţia de pete brune pe frunzele mediane, care cu timpul se unesc şi formează o arsură în dreptul peţiolului. În condiţii de insuficienţă de bor, fecundarea este incompletă, calatidiile se deformează, tulpina se despică sub calatidiu şi devine sfărâmicioasă, determinând şiştăvirea seminţelor şi uneori chiar căderea calatidiului. Carenţa de bor apare pe solurile argiloase şi lutoase la un conţinut de bor de 0,2 ppm la un pH mai mic de 7 şi la 0,5 ppm la un pH mai mare de 7. Pe solurile nisipoare, carenţa de bor apare la un conţinut de bor de 0,3 ppm la un pH mai mic de 7 şi la 0,6 ppm la un pH mai mare de 7.0. Insuficienţa borului influenţează negativ metabolismul fosforului, având consecinţe negative asupra producţiei şi a conţinutului de ulei în seminţe. Aplicarea îngrăşămintelor minerale. Floarea-soarelui valorifică mai slab îngrăşămintele decât alte plante de cultură, datorită capacităţii ridicate a sistemului radicular de a extrage elemente nutritive şi din combinaţiile mai greu solubile din sol. Îngrăşămintele minerale sunt mai slab valorificate şi pentru că boabele au o pondere mică din biomasa pe care planta o formează (a şasea sau a şaptea parte din biomasa epigee), iar în zonele şi anii cu regim hidric deficitar îngrăşămintele minerale sunt mai slab valorificate de către floarea-soarelui. Doza de azot, pentru condiţiile din ţara noastră, variază de obicei între 60 şi 100 kg/ha. Dozele mai mari sunt ineficiente şi au ca efect diminuarea conţinutului de ulei din seminţe. Doza de azot se fracţionează astfel: jumătate înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul, sub formă de azotat de 109

amoniu, îngrăşăminte lichide sau îngrăşăminte complexe, şi jumătate concomitent cu praşila 1 sau 2, sub formă de azotat de amoniu. Doza de fosfor, pentru condiţiile din ţara noastră, variază de obicei între 60 şi 125 kg P2O5/ha. Floarea-soarelui reacţionează pozitiv la fertilizarea cu fosfor pe toate solurile din ţara noastră, atât prin producţia de seminţe, cât şi prin conţinutul seminţelor în ulei. Cerinţele florii-soarelui faţă de fosfor sunt apropiate de cele ale grâului de toamnă şi mai mari decât cerinţele porumbului şi ale fasolei. Un sol aprovizionat cu 11 - 12 mg P2O5/100 g sol (48 - 52 ppm P) asigură o bună nutriţie a plantelor de floarea-soarelui. Doza de fosfor se poate administra înainte de efectuarea lucrării de arat sub formă de îngrăşăminte simple de tip superfosfat (superfosfat simplu – 16 - 22 % P2O5 + 19 - 20 % Ca + 11 - 13 % S, sau superfosfat concentrat – 38 - 50 % P2O5 + 14 % Ca), sau sub formă de îngrăşăminte complexe înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul. Doza de potasiu este cuprinsă între 30 şi 80 kg K2O/ha, potasiul fiind necesar pe solurile cu mai puţin de 18 mg K2O/100 g sol (sub 150 ppm K). De asemenea, potasiul este necesar pe solurile bogate în calciu, ca urmare a faptului că o concentrație mare de calciu împiedică absorția potasiului. Floarea-soarelui este bine aprovizionată cu potasiu pe solurile cu un conţinut de peste 20 mg K2O/100 g sol (peste 166 ppm K). Deşi floarea-soarelui extrage din sol cantităţi mari de potasiu, reacţia la îngrăşămintele cu potasiu este în general nesemnificativă, mai ales pe solurile bine aprovizionate cu potasiu. Totuşi, pentru valorificarea potenţialului genetic al hibrizilor cultivaţi, la fertilizare trebuie luate în considerare şi îngrăşămintele cu potasiu alături de cele cu azot şi fosfor, mai ales în cazul solurilor slab aprovizionate cu potasiu. Potasiul se administrează sub formă de îngrăşăminte simple (sarea potasică – 40 % K2O sau clorura de potasiu – 60 % K2O) înainte de efectuarea arăturii, sau sub formă de îngrăşăminte complexe înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul. Îngrăşămintele complexe se pot aplica înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul (fertilizare starter). 110

Prin fertilizarea starter, îngrăşămintele complexe se încorporează concomitent cu lucrarea de semănat la 5 - 10 cm lateral faţă de rândul de seminţe şi la circa 5 cm sub nivelul seminţelor. Prin fertilizarea starter, se asigură elementele nutritive în zona rădăcinilor plantelor de floarea-soarelui. Îngrăşămintele complexe care se administrează înainte de pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul (fertilizare starter) trebuie să aibă un raport N:P în favoarea fosforului sau egal, folosindu-se îngrăşăminte complexe ce conțin azot şi fosfor, de tipul: 18:46:0, 16:48:0, 12:52:0, 10:30:0, 8:30:0, 20:20:0, 21:21:0, 22:22:0. De asemenea, se pot folosi şi îngrăşăminte complexe care conţin și potasiu, de tipul: 13:26:13, 10:25:10, 15:15:15, 16:16:16. De asemenea, pot fi folosite îngrăşăminte complexe care pe lângă macroelemente conţin şi microelemente, de tipul: YaraMila 8 - 24 - 24 + 2 MgO + 5 SO3 + Me, YaraMila 7 - 20 - 28 + 2 MgO + 7,5 SO3 + Me, YaraMila 7 - 12 - 25 + 2 MgO + 6,5 SO3 + Me, YaraMila 13 - 13 - 21 + 5 SO3 + Me. Fertilizarea starter se poate face şi cu îngrăşăminte special formulate pentru a fi administrate odată cu semănatul, cum sunt: - Seed Power H5 (10 - 40 - 0 + 0,5 Cu + 0,8 Zn + 5 acid humic), care se administrează în doză de 25 - 30 kg/ha; - Sumistart SR (10 - 40 - 0 + 11 SO3 + 2 Zn), care se administrează în doză de 20 kg/ha. Administrarea îngrăşămintelor minerale înainte de pregătirea patului germinativ se face cu ajutorul maşinilor de împrăştiat îngrăşăminte, care există într-o gamă constructivă variată. Fertilizarea starter se face cu ajutorul unor dispozitive fertilizatoare montate pe semănătoare, iar fertilizarea în vegetaţie se face concomitent cu efectuarea lucrărilor de prăşit mesanic, cu ajutorul cultivatorului hrănitor (cultivator ce prezintă dispozitive fertilizatoare). Aplicarea îngrăşămintelor foliare. Floarea-soarelui reacţionează bine la îngrăşămintele foliare, efectuându-se două aplicări, şi anume: prima aplicare când plantele de floarea-soarelui au 30 - 50 cm şi a doua la începutul formării calatidiilor. Sunt recomantate îngrăşămintele foliare de tipul - Agrofeed 19 - 19 - 19 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); 111

-

Agrofeed 23 - 7 - 23 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); Agroleaf Power Total 20 - 20 - 20 + Me + Biostimulator (3,0 kg/ha); Azuro 31 - 11 - 11 (5,0 kg/ha); Azuro 12 - 7 - 36 (5,0 - 8,0 l/ha); CropMax (1,0 l/ha); Elite 20 - 20 - 20 + 2,2 MgO + 4,5 SO3 (2,5 - 3,0 kg/ha); FoliMax Blue 20 - 20 - 20 + Me (0,2 - 0,5 %); FoliMax Orange 15 - 45 - 10 + Me (0,2 - 0,5 %); FoliMax Rose 8 - 17 - 41 + Me (0,2 - 0,5 %); Microfert U 9 - 3 - 3 + Me (2,5 - 5,0 l/ha); Microfert Zinc 9 - 3 - 2 + Me (0,2 - 0,5 %); Kristalon 18 - 18 - 18 (2,5 - 4,0 kg/ha); Kristalon 13 - 40 - 13 (2,5 - 4,0 kg/ha); NutriLeaf 20 - 20 - 20 + Me (2,5 kg/ha); Plantfert-I sau U (5,0 - 6,0 l/ha); Polyfeed 19 - 19 - 19 + 1 Mg + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); Sulfomax Sum (3,0 l/ha); Topcrop (0,5 - 1,0 l/ha); YaraVita Brassitrel 4,6 - 0 - 0 + 8,7 MgO + 4,9 Ca + Me (2,0 4,0 l/ha). Pentru prevenirea şi tratarea carenţei de bor se pot utiliza produse care se administrează în faza de alungire a internodurilor, precum: - Folicare B 17 - 9 - 33 + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - FoliMax Bor 150 (3,0 - 5,0 l/ha); - YaraVita Bortrac 6,5 - 0 - 0 + 10,9B (2,0 l/ha). Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor sau eventualele tratamente de combatere a bolilor. Se pot utiliza şi îngrăşăminte foliare numai cu azot, precum Last N în doză de 10 - 15 l/ha, care se aplică în faza de 4 - 6 frunze, putându-se repeta tratamentul după 10 - 14 zile. Trebuie subliniat faptul că fertilizarea foliară nu înlocuieşte fertilizarea de bază, ci doar o completează, atât cu macroelemente, cât mai ales cu microelemente. Aplicarea îngrăşămintelor organice. Comparativ cu alte plante de cultură, floarea-soarelui reacţionează mai slab la îngrăşămintele organice. 112

Sporurile de producţie sunt mari (de 700 - 800 kg/ha) pe solurile carbonatate şi pe cele podzolite. Doza de gunoi de grajd nu se justifică a fi mai mare de 20 t/ha. Floarea-soarelui valorifică bine efectul remanent al gunoiului de grajd aplicat la planta premergătoare. Atunci când floarea-soarelui urmează după porumb, este de preferat ca gunoiul de grajd să fie administrat la porumb. Îngrăşămintele verzi (mazărea, măzărichea, lupinul, sulfina) au un efect asemănător gunoiului de grajd, floarea-soarelui reacționând favorabil la acestea.

5.3. Lucrările solului

Lucrările solului se efectuează în mod diferit, în funcţie de planta premergătoare (momentul când eliberează terenul şi cantitatea de resturi vegetale), umiditatea solului în momentul când este lucrat şi gradul de compactare a solului. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriştit sau de arat. Lucrarea de dezmiriştit este necesară atunci când efectuarea arăturii nu este posibilă din diferite motive: sol uscat, lipsa utilajelor disponibile, sau lucrarea nu se efectuează în condiţii corespunzătoare din cauza resturilor vegetale care nu se încorporează corespunzător şi care determină înfundarea plugului. Lucrarea de dezmiriştit se efectuează cu ajutorul unei grape cu discuri sau cultivator, şi prezintă avantajele prezentate la cultura grâului. Lucrarea de arat se efectuează cât mai repede cu putinţă, la adâncimea de 22 - 25 cm, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Adâncimea arăturii se stabileşte în funcţie de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale şi a buruienilor, precum şi să nu se scoată bolovani. Astfel, adâncimea mai mare este recomandată pe terenurile îmburuienate, cu cantităţi mari de resturi vegetale şi pe solurile compactate. 113

Floarea-soarelui reacţionează pozitiv la arătura efectuată vara după cerealele păioase. Neefectuarea lucrării de dezmiriştit şi a arăturii până în toamnă face ca terenul să se îmburuieneze, să se piardă apa din sol prin procesul de evaporaţie şi prin consumul de către buruieni, iar apa din precipitaţii să nu se înmagazineze în sol. De asemenea, activitatea microorganismelor din sol este diminuată, ceea ce face să nu se formeze şi respectiv să nu se acumuleze nitraţi. Lucrările de întreţinere a arăturii până în toamnă urmăresc menţinerea terenului curat de buruieni şi afânat prin lucrări superficiale ale solului. Cel mai adesea arătura se întreţine cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau cultivatorul, în funcţie de starea arăturii (gradul de nivelare şi de mărunţire a bulgărilor) şi de îmburuienarea terenului (buruienile trebuie să fie în primele faze de vegetaţie, de dorit abia răsărite, pentru a putea fi distruse). Lucrările de întreţinere a arăturii se efectuează de obicei după ploi. Se recomandă ca lucrările de întreţinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcţia arăturii, pentru o bună nivelare a terenului. Lucrările de afânare adâncă (scarificare) sunt necesare pe solurile grele, compacte, cu exces temporar de umiditate, şi au ca scop îmbunătăţirea regimului aero-hidric al solului. Lucrarea de scarificare la 60 cm aduce sporuri de producţie de până la 28 % (Croitoru, citat de Bîrnaure, 1991). Lucrarea de scarificare se impune ca urmare a faptului că floarea-soarelui este sensibilă la compactarea solului, manifestată prin creşterea densităţii aparente a solului şi reducerea porozităţii solului, ceea ce determină sporirea rezistenţei la penetrare a rădăcinilor. Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea arăturii, la adâncimea de 22 - 25 cm, cu plugul în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Atunci când după recoltarea plantei premergătoare rămân multe resturi vegetale, iar arătura nu poate fi efectuată în bune condiţii, este indicată efectuarea lucrării de dezmiriştit cu o grapă cu discuri perpendicular pe direcţia rândurilor de la planta premergătoare. Prin lucrarea de dezmiriştit se mărunţesc resturile vegetale şi se amestecă cu stratul superficial de sol, după care se efectuează arătura. 114

Pe terenurile în pantă, indiferent de planta premergătoare, arăturile se execută numai de-a lungul curbelor de nivel. Lucrările solului în primăvară. Dacă arătura a fost efectuată în condiţii bune, iar terenul se prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat şi fără resturi vegetale la suprafaţă, solul rămâne nelucrat până în preziua sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ cu combinatorul sau cu o grapă cu discuri, grapă rotativă ori cultivator. Atunci când la desprimăvărare terenul este denivelat şi îmburuienat, imediat după zvântare se execută o lucrare cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau un cultivator, după care se face pregătirea patului germinativ în preziua sau ziua semănatului, de preferat cu un combinator. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular pe direcţia de semănat. În primăvară, numărul de lucrări ale solului trebuie să fie cât mai redus pentru a se evita pierderea apei din sol prin procesul de evaporare. Lucrările minime şi semănatul direct. Lucrările minime (minimum tillage) la floarea-soarelui presupun lucrarea solului cu grapa cu discuri, sau afânarea solului cu cizelul sau paraplow-ul urmată de lucrarea cu grapa cu discuri. De asemenea, lucrarea solului poate fi efectuată şi prin lucrări cu diferite tipuri de cultivatoare. Prin sistemul de lucrări minime ale solului se reduce numărul de treceri cu utilajele, evitându-se tasarea şi distrugerea structurii solului şi reducându-se cheltuielile ocazionate de lucrările solului, având în vedere că lucrarea de arat solicită 25 - 30 % din consumul de combustibil pe întreaga tehnologie. De asemenea, se reduce gradul de eroziune pe solurile expuse acestui proces. Înlocuirea arăturii prin lucrarea cu grapa cu discuri la 10 - 12 cm, timp de 1 - 2 ani, nu influenţează nivelul producţiei. În schimb, renunţarea la arătură şi lucrarea superficială a solului la 10 - 12 cm în fiecare an determină scăderea producţiei în mod semnificativ, ca urmare a compactării solului şi a infestării accentuate cu buruieni perene (Pintilie şi colab., 1986, citat de Ştefan, 2008). Înlocuirea arăturii printr-o lucrare superficială a solului cu grapa cu discuri la adâncimea de 10 - 15 cm este recomandată atunci când terenul a rămas nearat până în primăvară. Este de preferat ca la planta premergătoare arătura să fi fost efectuată la cel puţin 20 cm adâncime. 115

La floarea-soarelui se poate practica și sistemul de lucrat în benzi (strip-till), distanța dintre benzi fiind determinată de distanța dintre rânduri, semănatul efectuându-se pe aceste benzi lucrate. Pe terenurile mai grele, se recomandă ca la 3 - 4 ani să se efectueze lucrarea de arat. Semănatul direct (no tillage) presupune semănatul florii-soarelui direct în miriştea plantei premergătoare, în teren nelucrat.

5.4. Sămânţa şi semănatul Calitatea seminţelor pentru semănat. Seminţele folosite la semănat trebuie să aparţină unui hibrid recomandat pentru zona de cultură şi să fie certificate. Pentru a îndeplini cerinţele de calitate pentru semănat, sămânţa de floarea-soarelui trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % şi germinaţia de peste 85 %. Sămânţa folosită la semănat trebuie să fie fără spărturi şi fisuri, cât mai uniformă şi cu masa a 1000 de boabe (MMB) cât mai mare, condiţii ce asigură o bună germinaţie în câmp şi o bună putere de străbatere, ceea ce conduce la un răsărit uniform şi rapid. Tratarea seminţelor înainte de semănat împotriva bolilor şi dăunătorilor este obligatorie la floarea-soarelui. Seminţele de floarea-soarelui se tratează contra manei (Plasmopara helianthi), mai ales în cazul hibrizilor sensibili la atacul de mană, cu fungicide, precum: - Apron XL 350 FS (mefenoxam 350 g/l) – 3,0 l/t. Împotriva putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) şi a putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea) seminţele de floarea-soarelui se tratează cu fungicide, precum: - Magnate 50 ECNA (imazalil 500 g/l) – 1,0 l/t; - Semnal 500 FS (tiram 500 g/l) – 2,5 l/t. Împotriva manei (Plasmopara helianthi), putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) şi a putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea) seminţele de floarea-soarelui se tratează cu fungicide, precum: - Maxim XL 035 FS (fludioxonil 25 g/l + mefenoxam 10 g/l) – 5,0 l/t. 116

Împotriva putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea) și a alternariozei (Alternaria spp.) seminţele de floarea-soarelui se tratează cu fungicide, precum: - Royal Flo 42 S (tiram 480 g/l) – 2,5 l/t. Pentru prevenirea atacului de gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis) și a atacului de viermi sârmă (Agriotes sp.), mai ales atunci când cultura de floarea-soarelui urmează după porumb, seminţele se tratează cu unul din produsele insecticide: - Cruiser 350 FS (tiametoxam 350 g/l) – 10,0 l/t; - Gaucho 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 10,0 l/t; - Nuprid AL 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 10,0 l/t; - Picus 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 10,0 l/t; - Poncho 600 FS (clotianidin 600 g/l) – 9,0 l/t; - Seedoprid 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 10,0 l/t; - Sentinel Syn (imidacloprid 600 g/l) – 10,0 l/t. Pentru prevenirea atacului de viermi sârmă (Agriotes sp.), seminţele se tratează cu produse insecticide, precum: - Cosmos 250 FS (fipronil 250 g/l) – 5,0 l/t. Odată cu tratarea seminţelor cu produse fungicide, insecticide, insecticide + fungicide, se poate efectua şi tratarea seminţelor cu produse care stimulează germinarea seminţelor, creşterea şi dezvoltarea plantelor în primele faze de vegetaţie (efect de fortificare şi de „start-up”), precum Teprosyn (146 g/l N + 243 g/l P2O5 + 291 g/l Zn) în doză de 8,0 l/t. Epoca de semănat. Semănatul florii-soarelui se poate începe atunci când la adâncimea de semănat şi la ora 7oo dimineaţa se realizează temperatura de 7oC, iar vremea este în curs de încălzire. Calendaristic, epoca optimă de semănat a florii-soarelui se încadrează între 25 martie şi 15 aprilie. În zonele mai răcoroase, semănatul se întârzie cu 7 - 10 zile. În primăverile mai secetoase, semănatul trebuie efectuat la începutul epocii optime, în timp ce în primăverile mai umede şi reci semănatul se poate face mai târziu în cadrul epocii optime. Semănatul prea timpuriu nu este indicat deoarece duce la prelungirea perioadei semănat-răsărire, care poate atinge chiar 20 de zile, perioadă în care terenul se poate îmburuiena, iar seminţele de floareasoarelui mucegăiesc în sol, lucru favorizat şi de conţinutul ridicat de ulei. În 117

final se realizează un răsărit neuniform şi cu o densitate mică, iar plantele răsărite au o sensibilitate ridicată la boli, ca urmare a debilitării acestora din cauza duratei mari a perioadei de răsărire şi a parcurgerii în ritm lent a primelor faze de vegetaţie. Întârzierea semănatului faţă de epoca optimă are ca efect creşterea procentului de coji, creşterea conţinutului de proteine şi reducerea conţinutului de ulei în seminţe. Sunt însă şi ani în care producţia de seminţe este ridicată şi la epocile târzii de semănat, atunci când în sol este umiditate optimă pentru germinarea seminţelor şi răsărirea plantelor, iar în perioada de vegetaţie este asigurat factorul apă pentru o bună vegetaţie a plantelor. Densitatea de semănat. Densitatea optimă este cuprinsă între 45 şi 65 mii plante recoltabile/ha. Limita superioară a densităţii este pentru hibrizii cu talie mai redusă şi în condiţii bune de aprovizionare cu apă (condiţii de irigat). Creşterea densităţii peste limitele menţionate duce la scăderea producţiei ca urmare a micşorări calatidiului, ceea ce înseamnă o reducere a numărului de seminţe pe calatidiu, diminuarea masei a 1000 de boabe (MMB) şi căderea plantelor, consecinţă a reducerii grosimii tulpinii şi a creşterii taliei plantelor. Pentru realizarea densităţii la recoltare este necesară stabilirea unei densităţi la semănat cu 10 % mai mare şi luarea măsurilor de combatere a bolilor şi dăunătorilor şi efectuarea corectă a lucrărilor mecanice de întreţinere (efectuarea corectă a praşilelor). O importanţă deosebită o are distribuţia uniformă a seminţelor pe rând, care să ducă la obţinerea unor rânduri de plante fără goluri, pentru valorificarea eficientă a radiaţiei solare şi a fertilităţii solului. Norma de semănat. Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) depinde de densitatea de semănat, puritate fizică a seminţelor, germinaţia seminţelor şi MMB. Norma de semănat se calculează după următoarea formulă: D x MMB P x G x 100 unde: C = norma de semănat, în kg/ha; D = densitatea de semănat, în boabe germinabile/ha; C=

118

MMB = masa a 1000 de boabe, în grame; P = puritatea fizică a seminţelor, în %; G = germinaţia seminţelor, în %. Norma de semănat variază, de obicei, între 3,5 și 5,0 kg/ha. În prezent, se extinde comercializarea seminţei de floarea-soarelui destinată semănatului în saci cu 80.000 sau 150.000 boabe. Semănatul la floareasoarelui se efectuează cu ajutorul semănătorilor de precizie. Distanţa dintre rânduri. Distanţa între rânduri este de 70 cm. La această distanţă lucrările de îngrijire (praşilele mecanice) se execută fără pierderi mari de plante. Atunci când se face irigarea pe brazde, distanţa între rânduri este de 80 cm. Adâncimea de semănat. Adâncimea de semănat este cuprinsă între 4 şi 7 cm, în funcţie de textură şi umiditatea solului. Semănatul la 4 - 5 cm se face pe solurile mai grele şi umede, iar semănatul la 6 - 7 cm se face pe solurile mai uşoare şi mai uscate. Semănatul la o adâncime mai mică (4 cm) duce la obţinerea unei răsăriri rapide şi uniforme a plantelor, dar aceasta necesită o bună pregătire a patului germinativ pentru realizarea unui teren cât mai nivelat şi conservarea apei în sol, ceea ce asigură uniformitatea adâncimii de semănat şi o răsărire rapidă a plantelor.

5.5. Lucrările de îngrijire

Principalele lucrări de îngrijire care se efectuează la cultura de floarea-soarelui constau în: - combaterea buruienilor; - combaterea bolilor; - combaterea dăunătorilor; - combaterea lupoaiei; - irigarea; - polenizarea suplimentară. Combaterea buruienilor. Floarea-soarelui are un ritm mai lent de creştere a tulpinii până în faza de apariţie a butonului floral, timp de 30 - 40 119

zile după răsărit, în această perioadă existând pericolul îmburuienării culturii. După această perioadă, atunci când plantele au înălțimea de 80 100 cm, pericolul de îmburuienare dispare ca urmare a faptului că plantele acoperă (umbresc) foarte bine solul, împiedicând răsărirea buruienilor. Buruienile produc pagube de producţie la floarea-soarelui cuprinse între 15 şi 55 % (Şarpe, 1976). Speciile de buruieni specifice culturilor de floarea-soarelui sunt: - specii dicotiledonate anuale: Abutilon theophrasti (teişor), Amaranthus spp. (ştirul), Atriplex patula (lobodă), Capsella bursapastoris (traista ciobanului), Centaurea cyanus (cicoare), Chenopodium album (căpriţă, lobodă sălbatică), Datura stramonium (ciumăfoaie), Erigeron canadensis (bătrâniş), Galleopsis tetrahit (lingurică), Galinsoga parviflora (busuioc sălbatic), Hibiscus trionum (zămoşiţă), Polygonum convolvulus (hrişca urcătoare), Polygonum persicaria (iarba roşie), Raphanus raphanistrum (ridiche sălbatică), Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Solanum nigrum (zârnă), Thlaspi arvense (punguliţă), Xanthium strumarium (corneţi); - specii dicotiledonate perene: Cirsium arvense (pălămidă), Convolvulus arvensis (volbură), Lathyrus tuberosus (sângele voinicului), Rubus caesius (rug), Sonchus arvensis (susai); - specii monocotiledonate anuale: Digitaria sanguinalis (meişorul), Echinochloa crus-galli (iarbă bărboasă, mohor lat), Setaria spp. (mohor); - specii monocotiledonate perene: Cynodon dactylon (pir gros), Elymus repens – sin. Agropyron repens (pir târâtor), Sorghum halepense (costrei). Combaterea buruienilor se poate realiza la floarea-soarelui prin efectuarea de lucrări mecanice şi manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin efectuarea de lucrări mecanice şi folosirea erbicidelor. Prin lucrarea de prăşit se urmăreşte combaterea buruienilor, îmbunătăţindu-se în acelaşi timp şi permeabilitatea solui, aerisirea şi regimul termic al solului. Atunci când nu se folosesc erbicide, la cultura florii-soarelui trebuie efectuate 2 - 3 praşile mecanice şi 1 - 2 praşile manuale pe rândul de plante. 120

Prima praşilă mecanică se execută foarte devreme, atunci când se văd bine rândurile cu plante (plantele au prima pereche de frunze apărute), întârzierea ducând la încetinirea ritmului de creştere al plantelor de floareasoarelui afectate de îmburuienare, plantele de floarea-soarelui capătă culoarea verde-gălbuie şi se refac greu şi numai parţial după prăşit, înregistrându-se pierderi de producţie. A doua praşilă mecanică se efectuează la 10 - 12 zile de la prima praşilă, imediat ce apar buruienile. A treia praşilă mecanică se efectuează la circa 15 zile de la praşila a doua, la înălţimea plantelor de maximum 70 cm, pentru că acestea devin foarte sensibile la rupere. La efectuarea praşilelor mecanice trebuie avute în vedere următoarele elemente: - adâncimea de efectuare a praşilelor trebuie să asigure distrugerea buruienilor fără o mobilizare prea adâncă a solului, care să favorizeze pierderea apei din sol şi tăierea rădăcinilor plantei de floarea-soarelui; de obicei, adâncimea praşilelor este de 4 - 6 cm; - zona de protecţie a plantelor, de o parte şi alta a rândurilor, este de 8 - 10 cm la prima praşilă şi mai mare la praşilele următoare, de 14 - 15 cm; - viteza de deplasare a agregatului de prăşit trebuie să fie mică la prima praşilă, de 3 - 5 km/h, pentru evitarea acoperirii plăntuţelor cu sol sau vătămarea lor, iar la celelalte praşile, viteza de deplasare se poate mări până la 7 - 8 km/h. Praşilele manuale se execută după prima şi a doua praşilă mecanică, cu atenţie pentru a nu se tăia sau vătăma plantele. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin utilizarea de erbicide în funcţie de buruienile prezente în cultură, astfel: 1. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi a unor buruieni dicotiledonate anuale se utilizează erbicide care se administrează: - Înainte de pregătirea patului germinativ, mai ales în zonele secetoase şi pe solurile cu un conţinut scăzut de umiditate în momentul semănatului, încorporându-se odată cu lucrarea de pregătire a patului germinativ, sau se administrează preemergent, imediat după semănat, mai ales în zonele umede şi pe solurile cu un conţinut ridicat de umiditate în momentul semănatului: 121

- Dual Gold 960 EC (S-metolaclor 960 g/l) – 1,0 - 1,5 l/ha; - Frontier Forte (dimetenamid-P 720 g/l) – 0,8 - 1,4 l/ha. - Preemergent, după semănat: - Gardoprim Plus Gold 500 SC (S-metolaclor 312,5 g/l + terbutilazin 197,5 g/l) – 3,5 - 4,0 l/ha (nu combate Xanthium spp., Solanum spp., Sinapis spp.); - Pendigan 330 EC (pendimetalin 330 g/l) – 5,0 l/ha; - Stomp 330 EC (pendimetalin 330 g/l) – 5,0 l/ha; - Stomp Aqua (pendimetalin 455 g/l) – 2,0 - 4,0 l/ha. 2. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi a unor buruieni monocotiledonate anuale se utilizează erbicide care se administrează preemergent, după semănat: - Linurex 50 SC (linuron 500 g/l) – 2,0 - 4,0 l/ha; - Modown 4 F (bifenox 480 g/l) – 1,5 - 2,0 l/ha. 3. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale, se utilizează erbicide care se administrează: - Înainte de pregătirea patului germinativ, mai ales în zonele secetoase şi pe solurile cu un conţinut scăzut de umiditate în momentul semănatului, încorporându-se odată cu lucrarea de pregătire a patului germinativ, sau se administrează preemergent, imediat după semănat, mai ales în zonele umede şi pe solurile cu un conţinut ridicat de umiditate în momentul semănatului: - Afalon 50 SC (linuron 450 g/l) – 2,0 - 4,0 l/ha. - Preemergent, după semănat: - Galigan 240 EC (oxifluorfen 240 g/l) – 1,0 l/ha (combate și buruienile dicotiledonate perene); - Goal 4 F (oxifluorfen 480 g/l) – 0,5 l/ha (nu combate Xanthium); - Pledge 50 WP (flumioxazin 50 %) – 90 - 120 g/ha; - Racer 25 EC (fluorocloridon 250 g/l) – 2,0 - 3,0 l/ha. - Postemergent timpuriu: - Modown 4 F (bifenox 480 g/l) – 1,0 - 1,5 l/ha; - Pledge 50 WP (flumioxazin 50 %) – 80 g/ha. 4. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, inclusiv speciile Xanthium sp., Abutilon sp., Cirsium sp., Datura sp., dar cu excepţia speciilor Convolvulus arvensis (volbura) şi Fumaria officinalis 122

(fumăriţa), stategia de combatere se bazează pe aplicarea erbicidului de tip sulfonilureic Express 50 SC (tribenuron metil 50 %), în doză de 30 g/ha + 250 ml/ha Trend 90. Erbicidul Expres se aplică numai la hibrizi de floarea-soarelui rezistenţi, cum sunt: P64LE11, P64LE19, P64LE20, P64LE25. Erbicidul se aplică când plantele de floareasoarelui au 4 - 8 frunze, buruienile dicotiledonate anuale sunt în faza de 2 - 4 frunze, iar buruienile dicotiledonate perene sunt în faza de rozetă. 5. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate (inclusiv Sorghum halepense din rizomi), se pot utiliza erbicide care se aplică când plantele de floarea-soarelui au 4 - 6 frunze, speciile monocotiledonate anuale sunt până la înfrăţire, iar speciile monocotiledonate perene au 15 - 25 cm înălţime: - Agil 100 EC (propaquizafop 100 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,0 - 1,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Arrow 240 EC (cletodim 240 g/l) – 0,3 - 0,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 0,75 - 1,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Fusilade Forte 150 EC (fluazifop-p-butil 150 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,0 - 1,3 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Leopard 5 EC (quizalofop-p-etil 50 g/l) – 0,75 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,5 - 1,75 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Prosper (quizalofop-p-etil 100 g/l) – 0,4 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 0,75 - 0,9 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Select Super (cletodim 120 g/l) – 0,6 - 1,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,5 - 2,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Stratos Ultra (cicloxidim 100 g/l) – 2,0 l/ha + 2 l/ha adjuvant Dash, 3,0 - 4,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; - Targa Super 5 EC (quizalofop-p-etil 50 g/l) 0,7 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene. 123

6. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate, strategia de combatere se bazează pe semănatul de hibrizi de floareasoarelui Clearfield şi aplicarea erbicidului de tip imidazolinonic: - Pulsar 40 (imazamox 40 g/l) – 1,2 l/ha, care se aplică atunci când plantele de floarea-soarelui au 4 - 6 frunze. Combaterea bolilor. Deşi prin procesul de ameliorare s-au obţinut rezultate deosebite în ceea ce priveşte toleranţa la principalele boli, floareasoarelui rămâne totuşi o plantă de cultură la care producţia este mult afectată de atacul agenţilor patogeni. Principalele boli care afectează cultura de floarea-soarelui sunt: - mana (Plasmopara helianthi – sin. Plasmopara halstedii); - putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum); - putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea); - pătarea brună şi frângerea tulpinilor (Phomopsis helianthi – sin. Diaporthe helianthi); - pătarea neagră a tulpinilor sau fomoza (Phoma macdonaldi – sin. Phoma helianthi); - putrezirea rădăcinilor şi tulpinilor sau putregaiul cărbunos (Macrophomina phaseolina); - pătarea brună-neagră sau alternarioza (Alternaria helianthi); - pătarea cenuşie sau septorioza frunzelor (Septoria helianthi); - făinarea florii-soarelui (Erysiphe cicoracearum); - rugina florii-soarelui sau rugina neagră (Puccinia helianthi). Mana (Plasmopara helianthi) este răspândită în toate zonele de cultură a florii-soarelui din ţara noastră, mai ales în zonele de cultură din sud şi sud-est. Mana este foarte periculoasă în special în anii ploioşi. Atacă în toate fazele de vegetaţie, dar cel mai periculos este atacul timpuriu. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol, precum şi prin sămânţa infectată. Măsurile preventive constau în: utilizarea de hibrizi rezistenţi, tratarea seminţelor (obligatorie în cazul hibrizilor sensibili) şi respectarea rotaţiei. Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) este considerat unul dintre principalii factori limitativi ai producţiei la floarea-soarelui. Putregaiul alb atacă toate organele plantei, dar atacul cel mai păgubitor este cel de la baza plantei şi cel de pe inflorescenţă. Transmiterea de la un an la altul se face 124

prin intermediul scleroţilor din sol sau din masa de seminţe destinată semănatului, precum şi prin fragmentele miceliene care se găsesc pe resturile vegetale din sol. Măsurile preventive constau în: respectarea rotaţiei culturilor şi evitarea cu stricteţe a plantelor premergătoare atacate de putregaiul alb (pe un teren infectat cu scleroţi, floarea-soarelui trebuie să revină după 7 - 8 ani), evitarea terenurilor argiloase umede, fertilizare echilibrată, aplicarea îngrăşămintelor organice la planta premergătoare, tratarea seminţelor, evitarea irigării la înflorire. Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) este o boală frecvenţă în condiţii de umiditate. Putregaiul cenuşiu atacă toate organele plantei. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol, precum şi prin sămânţa infectată. Măsurile preventive constau în: respectarea verigilor tehnologice şi tratarea seminţelor. Pătarea brună şi frângerea tulpinilor (Phomopsis helianthi) atacă tulpina, frunzele şi peţiolul frunzelor începând cu faza formării butonului floral. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Măsurile preventive constau în: încorporarea adâncă a resturilor vegetale infectate, respectarea rotaţiei culturilor. Pătarea neagră a tulpinilor (Phoma macdonaldi) atacă toate organele aeriene ale plantei de floarea-soarelui. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Măsurile preventive constau în: încorporarea adâncă a resturilor vegetale infectate, respectarea rotaţiei culturilor. Putrezirea rădăcinilor şi tulpinilor (Macrophomina phaseolina) se manifestă mai puternic în culturile afectate de stres hidric, fertilizate necorespunzător şi în cele cu o densitate mare. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul microscleroţilor din sol sau din masa de seminţe destinată semănatului. Măsurile preventive constau în: fertilizarea echilibrată, semănatul la densitatea optimă, evitarea ca plantă premergătoare a lucernei, pe care ciuperca se înmulţeşte foarte bine, evitarea irigării la înflorire. Pătarea brună-neagră sau alternarioza (Alternaria helianthi) este favorizată de alternanţa perioadelor calde şi umede cu perioade uscate. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Măsurile preventive constau în: fertilizare 125

echilibrată, fără exces de azot, semănatul la densitatea optimă, folosirea de hibrizi rezistenţi, tratarea seminţelor. Pătarea cenuşie sau septorioza frunzelor (Septoria helianthi) atacă numai frunzele. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase în sol. Măsurile preventive constau în: respectarea rotaţiei şi tratarea seminţelor. Făinarea florii-soarelui (Erysiphe cicoracearum) este favorizată de umiditatea crescută. Transmiterea de la un an la altul se face prin organele de fructificare ale ciupercii din sol. Rugina florii-soarelui (Puccinia helianthi) se manifestă spre sfârşitul perioadei de vegetaţie. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul solului, precum şi prin sămânţa infectată. Măsurile preventive constau în: respectarea verigilor tehnologice şi tratarea seminţelor. Pentru combaterea putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea), pătării brune şi frângerii tulpinilor (Phomopsis helianthi), alternariozei (Alternaria helianthi) se efectuează 1 2 tratamente în vegetaţie. Primul tratament se efectuează atunci când plantele de floarea-soarelui sunt în faza de 6 - 10 frunze, când începe faza de formare a butonului inflorescenţei, iar al doilea tratament se efetuează înainte de înflorire. În cazul atacului de putregai alb şi putregai cenuşiu se impune şi un tratament la 10 - 15 zile după sfârşitul înfloririi. Tratamentele în fazele avansate de vegetaţie se efectuează fie cu echipamente de stropit autodeplasabile cu lumină mare la sol, fie cu mijloace avio, de preferat cu elicopterul. Se utilizează produse fungicide, precum: - Acanto Plus (picoxistrobin 200 g/l + ciproconazol 80 g/l) – 0,6 l/ha; - Amistar Extra 280 SC (azoxistrobin 200 g/l + ciproconazol 80 g/l) – 0,75 l/ha; - Bumper Super 490 EC (propiconazol 90 g/l + procloraz 400 g/l) – 0,8 l/ha; - Impact 25 (flutriafol 250 g/l) – 0,75 l/ha (combate pătarea brună şi frângerea tulpinilor); - Mirage 45 EC (procloraz 45 %) – 1,0 l/ha; - Pictor (dimoxystrobin 200 g/l + boscalid 200 g/l) – 0,5 l/ha; - Prosaro 250 EC (protioconazol 125 g/l + tebuconazol 125 g/l) – 1,0 l/ha (combate putregaiul alb şi putregaiul cenuşiu); 126

- Pyrus 400 SC (pyrimethanil 400 g/l) – 1,5 l/ha (combate putregaiul cenuşiu); - Rovral 500 SC (iprodion 500 g/l) – 1,0 l/ha; - Sfera 535 SC (trifloxistrobin 375 g/l + ciproconazol 160 g/l) – 0,4 l/ha; - Tanos 50 WG (famoxadon 25 % + cimoxanil 25 %) – 0,4 kg/ha; - Topsin 500 SC (tiofanat-metil 500 g/l) – 1,4 l/ha; - Topsin 70 WP (tiofanat metil 70 %) – 1,0 kg/ha. Combaterea dăunătorilor. Dăunătorii cei mai periculoşi pentru floarea-soarelui sunt: - gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis); - viermii sârmă (Agriotes spp.); - viermii albi (cărăbuşii de mai – Melolontha spp. şi cărăbuşul de stepă – Anoxia villosa); - buha semănăturilor (Agrostis segetum); - molia florii-soarelui (Homoeosoma nebulella); - păduchele mic al prunului (Brachycaudus helichrysi). Gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis) şi viermii sârmă (Agriotes spp.) atacă plantele de floarea-soarelui la începutul vegetaţiei (chiar din faza de plantulă), determinând reducerea densităţii şi chiar compromiterea culturii, în cazul atacurilor puternice. Atacul de gărgăriţa frunzelor de porumb este mai accentuat atunci când floareasoarelui urmează după porumb, sau în primăverile calde şi secetoase. Atacul de viermi sârmă este mai accentuat atunci când floarea-soarelui urmează după cereale păioase, sau în primăverile umede şi răcoroase. Rotaţia şi tratamentele efectuate la seminţe înlătură în mare măsură riscul atacului acestor dăunători. Dacă apare necesară combaterea în primele faze de vegetaţie a răţişoarei porumbului (Tanymecus dilaticollis), la depăşirea PED de 5 dăunători/m2, se poate folosi un insecticid, precum: - Actara 25 WG (tiametoxam 25 %) – 100 g/ha; - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha. Viermii albi (cărăbuşii de mai – Melolontha spp. şi cărăbuşul de stepă – Anoxia villosa) atacă rădăcinile plantelor de floarea-soarelui. Arăturile mai adânci pot contribui la reducerea rezervei de viermi albi. 127

Buha semănăturilor (Agrostis segetum) provoacă pagube prin atacul larvelor care atacă plantele tinere după răsărire până la înălţimea de 10 15 cm. Atacul poate fi periculos în cazul culturilor semănate târziu. Molia florii-soarelui (Homoeosoma nebulella) provoacă pagube prin atacul larvelor celei de-a doua generaţii, care rod organele florale şi seminţele în formare. Molia florii-soarelui este mai frecventă în culturile de floarea-soarelui din Câmpia Română şi Moldova. Controlul dăunătorului se poate face prin combaterea buruienilor din familia Asteraceae pe care se înmulţeşte şi prin efectuarea de arături mai adânci prin care sunt distruge larvele şi pupele din sol. În prezent, o măsură eficientă de prevenire a atacului de molie o constituie cultivarea de hibrizi rezistenţi, care au un strat carbonogen dens şi tare în structura pericarpului, care nu poate fi perforat de larvele generaţiei a doua aflate în stadiul III de dezvoltare. PED este realizat atunci când 0,1 % dintre achene sunt parazitate de larve. Păduchele mic al prunului (Brachycaudus helichrysi) este prezent în toate zonele de cultură a florii-soarelui, dar mai ales în zonele unde există plantaţii de prun şi piersic, fiind mai frecvent în Moldova. Semănatul timpuriu face ca faza de butonizare, în care plantele de floarea-soarelui sunt cele mai sensibile la atacul păduchelui mic al prunului, să se realizeze înainte de apariţia zborului maxim al dăunătorului. Dacă apare necesară combaterea păduchelui mic al prunului, în faza de butonizare, la începutul înfloritului sau după înflorit, se foloseşte insecticidul: - Karate Zeon (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha. Protejarea culturii de floarea-soarelui împotriva păsărilor se impune mai ales în cazul parcelelor din apropierea localităţilor sau din apropierea zonelor cu vegetaţie lemnoasă. În acest sens, se pot folosi diferite instrumente de făcut zgomot pentru sperierea păsărilor, dar trebuie avută în vedere şi cultivarea de hibrizi mai rezistenţi la atacul păsărilor. Combaterea lupoaiei. Lupoaia (Orobanche cumana), plantă fanerogamă parazită din familia Orobanchaceae, parazitează pe rădăcinile plantelor de floarea-soarelui. În momentul de faţă există 8 rase de lupoaie (A, B, C, D, E, F, G, H). Lupoaia se transmite de la un an la altul prin seminţe, care pot rezista în sol 10 - 12 ani. De asemenea, seminţele de lupoaie se pot găsi şi în amestec cu sămânţa destinată semănatului. 128

Lupoaia este mai des întâlnită în Bărăgan, Dobrogea şi sudul Moldovei. Poate produce pagube de până la 70 - 90 % din producţia de floarea-soarelui, în funcție de numărul de plante de lupoaie care parazitează pe rădăcinile de floarea-soarelui. Prevenirea atacului se realizează prin respectarea rotaţiei, cultivarea de hibrizi rezistenţi şi evitarea ca premergătoare a speciilor care sunt atacate de lupoaie (tutun, cânepă, castraveţi, tomate ş.a.). Pentru combaterea lupoaiei, strategia de combatere se bazează pe semănatul de hibrizi de floarea-soarelui Clearfield şi aplicarea erbicidului Pulsar 40 (imazamox 40 g/l), în doză de 1,2 l/ha, când plantele de floareasoarelui sunt în faza de 6 - 8 frunze. Irigarea. Floarea-soarelui este considerată ca fiind o plantă rezistentă la secetă, dar irigarea contribuie la creşterea producţiei şi a calităţii recoltei. În primăverile secetoase, este necesară efectuara unei udări de răsărire cu norma de 200 - 250 m3/ha, pentru realizarea unei bune răsăriri şi activarea erbicidelor aplicate la sol. Perioada critică pentru apă se înregistrează în perioada de formare a calatidiului, înflorit şi formarea boabelor, respectiv în perioada cuprinsă între 20 de zile înainte de înflorit şi până la 15 - 20 de zile după înflorit. Calendaristic, în ţara noastră această perioadă este cuprinsă între 25 - 30 mai şi 20 - 30 iulie, perioadă în care se impune aplicarea a 1 - 4 udări cu norma de 500 - 800 m3/ha, efectuate la intervale de 7 - 14 zile. Se evită udarea florii-soarelui înaintea apariţiei butonului floral pentru a nu se favoriza formarea unei suprafeţe de asimilaţie luxuriante, precum şi pe toată perioada înfloritului pentru a nu se favoriza atacul de putregai alb (Sclerotinia sclerotiorum) şi pentru a nu se împiedica activitatea insectelor polenizatoare. Atunci când irigarea se face pe brazde, lungimea brazdelor va fi cuprinsă între 100 şi 200 m, iar norma de udare va fi de 1.000 - 1.200 m3/ha la prima udare şi de 800 - 1.000 m3/ha la următoarele udări. Polenizarea suplimentară. Sporul de producţie obţinut prin aportul insectelor la polenizare este de până la 910 kg/ha, în funcţie de condiţiile climatice ale anului de cultură şi de hibridul cultivat, respectiv procentul de autofertilitate, care variază de la 18 la 98 % (Ion şi colab., 2009). 129

Dintre insectele polenizatoare, rolul cel mai important îl au albinele melifere (Apis mellifica), care au o pondere medie de 82 % în rândul insectelor care vizitează calatidiile de floarea-soarelui. Pentru fiecare hectar de floarea-soarelui trebuie avută în vedere aducerea în apropierea lanului a câte 2 familii de albine, în momentul în care apar primele flori în cultură. Polenizarea suplimentară cu ajutorul albinelor melifere trebuie avută în vedere chiar şi la hibrizii de floarea-soarelui cu un procent ridicat de autofertilitate, pentru eliminarea dependenţei de condiţiile climatice, care pot influenţa procentul de autofertilitate şi pentru siguranţa unor recolte mari.

5.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare este atunci când umiditatea seminţelor este cuprinsă între 10 şi 13 %, aceasta corespunzând din punct de vedere fenologic cu momentul în care 70 % dintre calatidii sunt uscate şi 30 % au culoarea brună. Recoltatul se poate începe la umiditatea seminţelor de 13 - 14 % (chiar la 15 %), aceasta corespunzând din punct de vedere fenologic cu momentul în care 75 - 80 % din calatidii au culoarea brună şi brună-gălbuie, iar restul de 20 - 25 % sunt complet galbene. Recoltarea timpurie a florii-soarelui determină obţinerea unei mase de seminţe cu o umiditate ridicată, la care se adaugă impurităţile din masa de seminţe (resturile de tulpini şi calatidii) care au o umiditate superioară seminţelor. Ca atare, imediat după recoltare trebuie luate măsuri de curăţare a masei de seminţe, pentru eliminarea impurităţilor, şi de uscare. Recoltarea trebuie să se încheie la umiditatea seminţelor de 10 %, la umidităţi mai mici existând pericolul de scuturare, căderea plantelor (prin uscare, plantele devin slab rezistente la frângere), decojirea seminţelor în timpul recoltării, instalarea de boli pe plantă (putregaiuri) şi atacul de păsări, toate acestea determinând pierderi însemnate de producţie şi diminuarea calităţii recoltei. Pierderile de recoltă prin întârzierea recoltatului pot ajunge până la 1.000 kg/ha (Roman, 2006). 130

Recoltarea poate fi efectuată mai timpuriu dacă se grăbeşte şi se uniformizează coacerea prin aplicarea de desicanţi (defolianţi), precum: - Bromotril 40 EC (bromoxinil 400 g/l) – 2,0 l/ha (se aplică cu 5 - 7 zile înaintea recoltării); - Reglone Forte (diquat 150 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha. Aplicarea desicanţilor se face când floarea-soarelui a ajuns la maturitatea fiziologică (umiditatea seminţelor este de 30 - 35 %, iar 50 % din plante au calatidiile galbene cu început de brunificare), recoltarea urmând să se facă în circa 10 zile. Prin aplicarea de desicanţi se realizează o recoltare mai timpurie cu 1 - 2 săptămâni, lucru deosebit de important dacă după floarea-soarelui urmează să se semene cereale de toamnă. Recoltatul la floarea-soarelui se efectuează în condiţiile din ţara noastră în ultima decadă a lunii august şi mijlocul lunii septembrie, cu diferenţe în funcţie de zonă, condiţiile climatice şi precocitatea hibridului cultivat. Recoltatul mecanizat se efectuează cu combinele de cereale la care se montează echipamentul pentru recoltat floarea-soarelui în locul hederelui de cereale păioase, sau se foloseşte hederul de cereale păioase, care se adaptează prin montarea unor talere speciale în locul degetelor de la aparatul de tăiere. Reglajele combinei se modifică zilnic şi chiar în cadrul zilei, dimineaţa, la prânz şi seara. La recoltarea mecanizată a florii-soarelui se cere ca pierderile de seminţe să nu fie mai mari de 2 %, procentul de seminţe sparte să nu depăşească 5 %, iar puritatea seminţelor să fie mai mare de 97 %.

131

Capitolul 6 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A RAPIȚEI Brassica napus L. ssp. oleifera D.C.

6.1. Rotaţia

Cele mai bune plante premergătore pentru rapiţa de toamnă sunt plantele care se recoltează cât mai timpuriu, pentru a se putea pregăti terenul până la semănat în condiţii bune şi a se acumula apa necesară răsăririi, şi anume: cerealele păioase, mazărea, cartoful extratimpuriu şi timpuriu, borceagul, trifoiul roşu după prima coasă. Rapiţa de primăvară se poate semăna şi după culturi recoltate mai târziu: inul pentru ulei, porumbul, sfecla pentru zahăr, cartoful de vară și de toamnă etc. Rapiţa nu se va cultiva: - în monocultură; - după floarea-soarelui, soia, fasole, năut – plante care sunt atacate de putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum); - după specii de plante cultivate din familia Brassicaceae (Cruciferae). Rapiţa trebuie să revină pe acelaşi teren după 3 - 4 ani, iar pe parcelele unde s-a manifestat atacul de putregai alb (Sclerotinia sclerotiorum), rapiţa trebuie să revină după 6 - 8 ani. Rapiţa este o foarte bună premergătoare pentru marea majoritate a plantelor, din următoarele motive: - eliberează terenul devreme; - lasă terenul curat de buruieni. În zonele din sudul ţării, după rapiţă se pot amplasa culturi succesive (porumb pentru boabe, porumb pentru siloz ş.a.).

132

6.2. Fertilizarea

Rapiţa este o mare consumatoare de elemente nutritive, reacţionând foarte bine atât la fertilizarea cu îngrășăminte minerale, cât şi la fertilizarea cu îngrăşăminte organice. Consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea unei tone de boabe, plus biomasa epigee corespunzătoare, este de: 30 - 70 kg N, 25 50 kg P2O5 şi 60 - 100 kg K2O. Azotul este elementul nutritiv cu impactul cel mai mare asupra producţiei de rapiţă, acesta trebuind să se găsească la dispoziţia plantelor de rapiţă atât toamna, cât şi primăvara de la reluarea vegetaţiei şi până la formarea seminţelor. Azotul are un rol important în formarea suprafeţei foliare a plantelor şi a ramificaţiilor, influenţând talia plantelor, numărul de flori şi silicve pe plantă şi producţia de seminţe. Deficitul de azot duce la formarea de tulpini subţiri și cu talie mică, fomarea de frunze mici şi o ramificare mai slabă. Numărul de flori şi silicve este mai mic, se formează mai puţine boabe în silicvă, iar producţia este mică. Carenţa de azot începe să se manifeste pe frunzele de la baza plantei, care devin iniţial de culoare verde-pal, după care se îngălbenesc, iar uneori capătă nuanţe purpurii. Cultura apare ca fiind debilă, îngălbenită, plantele ajungând mai repede la maturitate. Excesul de azot în toamnă determină o creştere vegetativă exagerată a plantelor, în defavoarea înrădăcinării, ceea ce determină o rezistenţă slabă a plantelor la condiţiile nefavorabile din timpul iernii. Fosforul asigură o bună înrădăcinare a plantelor, mărind rezistenţa acestora la temperaturi scăzute şi la secetă. Fosforul stimulează înflorirea şi fructificarea, grăbeşte maturarea şi asigură un conţinut ridicat de ulei în seminţe. De asemenea, fosforul măreşte eficienţa azotului, sporul de recoltă obţinut prin interacţiunea azotului cu fosforul putându-se dubla faţă de sporul asigurat numai de azot. Deficitul de fosfor determină o creştere slabă a sistemului radicular, formarea unui număr mai mic de frunze pe plantă, o ramificare mai slabă a 133

plantelor, întârzierea înfloririi şi formarea unui număr mai mic de flori pe plantă. Carenţa de fosfor începe să se manifeste pe frunzele de la baza plantei, extinzându-se spre frunzele tinere. Funzele sunt mai mici, au iniţial o culoare verde intens, verde-albăstruie, după care capătă nuanţe violacee sau roşii-violacee, la început la vârful limbului foliar şi pe marginea acestuia, extinzându-se spre nervura principală şi spre baza limbului. Carenţa de fosfor poate să apară încă din primele faze de vegetaţie, ca urmare a absorţiei deficitare a fosforului, mai ales în condiţii de vreme rece şi exces de umiditate. Potasiul măreşte rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, rezistenţa la secetă, cădere şi boli şi facilitează acumularea uleiului în seminţe. Deficitul de potasiu determină scăderea rezistenţei la temperaturi scăzute, secetă şi la cădere, formarea de seminţe mici şi cu un conţinut redus în ulei. Carenţa de potasiu începe să se manifeste pe frunzele de la baza plantei, care încep să se îngălbenească de la vârful şi marginea limbului foliar, după care se brunifică. Tulpinile sunt subţiri şi cu interdodurile scurte. În zilele calde, frunzele se ofilesc. Carenţa de potasiu se întâlneşte mai ales pe solurile uşoare, cu reacţie acidă. Sulful este un element nutritiv important pentru rapiţă, aceasta consumând cantităţi mari de sulf (se consideră că rapiţa necesită de două ori mai mult sulf faţă de cereale). Rapiţa este pretenţioasă la deficitul de sulf, sulful fiind considerat cel de-al doilea element nutritiv limitativ al producţiei, după azot. Specialişti francezi consideră că în cazul manifestării carenţei de sulf, pierderile de producţie pot ajunge până la 1.000 - 2.000 kg/ha (Hălmăjan, 2006). Deficitul de sulf se manifestă mai ales în anii secetoşi, pe solurile uşoare, sărace în materie organică, acide şi în condiţiile utilizării unor doze ridicate de azot. Deficitul de sulf determină formarea de frunze mici, un număr mai mic de ramificaţii, un număr redus de flori şi silicve pe plantă (silicvele avortează), un număr mai mic de boabe în silicve. Deficitul de sulf duce la prelungirea perioadei de vegetaţie. 134

Carenţa de sulf începe să se manifeste pe frunzele tinere, din partea superioară a plantei, la care limbul foliar începe să se îngălbenească dinspre margini, nervurile rămânând verzi, după care frunzele devin roşiatice. Frunzele tinere au marginea limbului foliar ridicată, iar florile au o culoare galben-palid în loc de auriu. Plantele sunt erecte, cu aspect rigid. Borul în deficid pune probleme la rapiţă pe solurile uşoare, nisipoase, pe cele cu pH ridicat, precum şi în anii secetoşi. Rapiţa este considerată ca fiind una dintre plantele de cultură cu cel mai ridicat consum de bor. Totuşi, trebuie acordată atenţie faptului că foarte repede se poate trece de la deficit la exces de bor, cu efecte fitotoxice asupra plantelor de rapiţă, motiv pentru care dozele aplicate trebuie să fie mici. Carenţa de bor se manifestă prin stoparea creşterii plantelor, crăparea tulpinilor, deformări şi căderi ale florilor şi bobocilor. Frunzele tinere au limbul verzui-roşiatic, cu pete pestriţe, galbene între nervuri. Magneziul în deficid pune probleme la rapiţă în condiţii de ploi de lungă durată (care spală magneziul), exces de potasiu, deficit de azot, pH scăzut şi conţinut scăzut de humus în sol. Carenţa de magneziu determină îngălbenirea şi uscarea limbului foliar de la exterior spre interior. Nervurile rămân verzi o perioadă mai mare de timp. Simptomele apar la început pe frunzele mature, de la baza plantei. Manganul în deficid poate pune probleme la rapiţă pe solurile cu pH ridicat (pe solurile alcaline), dar şi pe cele cu pH scăzut (pe solurile acide), în perioadele cu exces de umiditate. Carenţa de mangan se manifestă, ca şi sulful, pe frunzele tinere, din partea superioară a plantei, pe care apar pete clorotice pe întreg limbul foliar (nu începe de la margini ca în cazul carenţei de sulf), pete care sunt dispuse între nervuri (nervurile rămân verzi). Întreaga plantă are un aspect palid. Carenţa de mangan determină întârzierea înfloririi şi a coacerii. Molibdenul în deficid pune probleme la rapiţă în special pe solurile uşoare, nisipoase, cu pH mic şi în condiţii de aplicare de cantităţi mari de azot sub formă nitrică. Carenţa de molibden determină reducerea suprafeţei limbului foliar şi o culoare verde-pal a plantei, iar numărul de silicve care se formează pe plantă este redus. Frunzele prezintă leziuni necrotice de-a lungul nervurilor principale, limbul foliar fiind micşorat, răsucit în jurul nervurii centrale şi cu 135

marginile ridicate şi ondulate. Carenţa de molibden determină o diminuare a creşterii şi o reducere a numărului de ramificaţii şi a numărului de silicve şi boabe în silicvă. Zincul în deficid pune probleme la rapiţă pe solurile foarte acide sau foarte alcaline, pe cele calcaroase şi pe cele cu un conţinut ridicat de humus, sau atunci când se aplică cantităţi mari de gunoi de grajd. Carenţa de zinc determină piticirea plantelor, care au aspect de tufă. Cuprul în deficid pune probleme la rapiţă pe terenurile nou cultivate, nisipoase, sărace în elemente nutritive şi pe cele turboase. Carenţa de cupru se manifestă prin deformarea, ofilirea şi moartea frunzelor tinere, precum şi prin necrozarea meristemelor apicale. Fierul în deficid pune probleme la rapiţă pe solurile cu reacţie neutră şi pe cele alcaline bogate în calciu şi în fosfor. Carenţa de fier se manifestă prin cloroza limbului foliar între nervurile plantei. Nervurile rămân colorate în verde închis. Aplicarea îngrăşămintelor minerale Doza de azot recomandată la rapiţă este cuprinsă între 80 şi 180 kg/ha, frecvent utilizându-se 100 - 120 kg/ha. Azotul se administrează astfel: - toamna, după premergătoare mari consumatoare de azot sau în anii ploioşi, înainte de pregătirea patului germinativ se administrează o doză de 30 kg N/ha pe solurile mai fertile şi 30 - 60 kg N/ha pe solurile cu fertilitatea mai scăzută; - primăvara devreme (sfârşit de februarie - început de martie, în funcţie de an), îndată ce solul s-a zvântat şi este posibilă intrarea pe teren se administrează circa 50 % din doză (60 - 80 kg N/ha), chiar mai mult atunci când plantele de rapiță au fost afectate în timpul iernii; - restul dozei se administrează până în faza de muguri florali uniţi (început de aprilie), respectiv înainte de desfacerea inflorescenţei de pe tulpina principală din frunze. Prin aplicarea fracționată a îngrășămintelor cu azot se asigură azotul corespunzător cerinţelor plantelor, se evită pierderea acestuia prin procesul de levigare şi se adaptează doza în funcţie de evoluţia culturii şi a condiţiilor de aprovizionare cu apă. 136

Administrarea unei fracţii prea mari sau a dozei integral în toamnă duce la o creştere intensă a plantelor în toamnă şi la mărirea sensibilităţii acestora la condiţiile nefavorabile din timpul iernii. Cele mai utilizate îngrăşăminte simple cu azot sunt: azotatul de amoniu (33,5 % azot substanţă activă), sulfatul de amoniu (21 % azot substanţă activă + 24 % sulf, acest tip de îngrăşământ fiind indicat pe solurile cu pH mai ridicat), Sulfammo 35 (35 % azot substanţă activă + 13 % SO3), Sulfammo 30 (30 % azot substanţă activă + 15 % SO3 + 7 % CaO + 3 % MgO), Sulfammo 25 MPPA (25 % N substanţă activă + 27 % SO3 + 4 % MgO), ureea (46 % azot substanţă activă); nitrocalcarul (27 % azot substanţă activă + 5,5 % calciu). În ultimii ani, a început să se extindă şi în ţara noastră utilizarea îngrăşămintelor lichide cu azot, cum este îngrăşământul A320 (32 % azot substanţă activă). La aplicarea îngrăşămintelor cu azot trebuie acordată o atenţie deosebită uniformităţii de împrăştiere. Doza de fosfor recomandată este cuprinsă în intervalul 50 - 80 kg P2O5/ha, respectiv 50 - 60 kg P2O5/ha pe solurile cu fertilitate bună sau pe cele fertilizate în anii anteriori cu îngrăşăminte organice, şi 60 - 80 kg P2O5/ha pe solurile fără aport de îngrăşăminte organice şi cu fertilitate mai redusă. Îngrăşămintele simple cu fosfor de tip superfosfat (superfosfat simplu – 16 - 22 % P2O5 + 19 - 20 % Ca + 11 - 13 % S, sau superfosfat concentrat – 38 - 50 % P2O5 + 14 % Ca) se administrează înainte de efectuarea arăturii, iar îngrăşămintele complexe se administrează înainte de pregătirea patului germinativ. Doza de potasiu recomandată pe solurile slab sau mijlociu aprovizionate cu potasiu (sub 16 mg K2O/100 g sol, respectiv sub 132 ppm K) este de 30 - 80 kg K2O/ha. Solul se consideră bine aprovizionat cu potasiu pentru rapiţă dacă are un conţinut mai mare de 18 mg K2O/100 g sol (peste 146 ppm K). Îngrăşămintele simple cu potasiu (sarea potasică – 40 % K2O, sau clorura de potasiu – 60 % K2O) se administrează înainte de efectuarea arăturii, iar îngrăşămintele complexe care conţin şi potasiu se administrează înainte de pregătirea patului germinativ. Doza de sulf recomandată pe parcelele unde apare deficienţa de sulf, este de 20 - 30 kg S s.a./ha. Necesarul de sulf poate fi satisfăcut prin 137

utilizarea superfosfatului simplu ca îngrăşământ cu fosfor, aplicat înainte de efectuarea arăturii, prin utilizarea sulfatului de amoniu sau a îngrăşămintelor de tip Sulfammo ca îngrăşăminte cu azot, aplicate în primăvară. Sulfatul de amoniu trebuie evitat a se aplica pe solurile cu un pH mai scăzut (reacţie mai acidă), precum şi pe plantele îngheţate sau umede, situaţie în care pot apărea arsuri pe frunze. Necesarul de sulf poate fi satisfăcut şi prin folosirea de îngrăşăminte complexe care conţin şi sulf, de tip Eurofertil sau Duofertil. Pe solurile pe care se manifestă carenţa de mangan, se recomandă aplicarea a 9 kg/ha sulfat de mangan. Îngrăşămintele complexe se administrează înainte de pregătirea patului germinativ şi trebuie să aibă un raport N:P în favoarea fosforului sau egal, folosindu-se îngrăşăminte complexe cu azot şi fosfor (îngrăşăminte binare) de tip: 18:46:0, 16:48:0, 12:52:0, 10:30:0, 8:30:0, 20:20:0, 21:21:0, 22:22:0, sau îngrăşăminte complexe care conţin şi potasiu (îngrăşăminte ternare) de tipul 13:26:13, 10:25:10, 15:15:15, 16:16:16. De asemenea, pot fi folosite îngrăşăminte complexe care conţin şi macroelemente secundare (Ca, Mg, S) şi microelemente, de tipul: Eurofertil Plus PHOS 38 (8 - 30 - 0 + 12 SO3 + 19 CaO + Me), Eurofertil Plus NPS 53 (8 - 18 - 0 + 7 SO3 + 21 CaO +2 MgO + Me), Eurofertil Plus 37 (5 - 10 - 22 + 16 SO3 + 7 CaO + 3 MgO + Me), Eurofertil Plus 36 (0 - 12 - 24 + 15 SO3 + 14 CaO + B), Duofertil 38 (8 - 30 - 0 + 15 SO3 + Me), Duofertil 40 (10 - 18 12 + 12 SO3 + Me), YaraMila 7 - 20 - 28 + 2 MgO + 7,5 SO3 + Me, YaraMila 8 - 24 - 24 + 2 MgO + 5 SO3 + Me, YaraMila 7 - 12 - 25 + 2 MgO + 6,5 SO3 + Me. Îngrăşămintele complexe pot fi administrate şi odată cu semănatul, în benzi, situaţie în care îngrăşămintele folosite trebuie să aibă un conţinut cât mai ridicat de fosfor şi cât mai scăzut în azot şi potasiu, pentru a nu fi afectate plăntuţele de rapiţă de cantitatea ridicată de săruri. Concomitent cu semănatul se poate face şi o fertilizare „starter” cu îngrăşăminte special formulate pentru a fi administrate la semănat, cum sunt: - Fortephos Zn (0 - 31 - 47 + 1 Zn), care se administrează în doză de 5 - 15 kg/ha; - Seed Power H5 (10 - 40 - 0 + 0,5 Cu + 0,8 Zn + 5 acid humic), care pentru rapiţă se administrează în doză de 20 kg/ha. 138

Administrarea îngrăşămintelor minerale se face cu ajutorul maşinilor de împrăştiat îngrăşăminte, care există într-o gamă constructivă variată. Aplicarea îngrăşămintelor foliare. Îngrăşămintele foliare se pot aplica atât în toamnă, cât şi în primăvară. Fertilizarea foliară în toamnă se face odată cu aplicarea regulatorilor de creştere, având rolul de a favoriza dezvoltarea sistemului radicular şi a suprafeţei foliare, premize ce asigură o bună rezistenţă la condiţiile nefavorabile din timpul iernii şi o bună capacitate de producţie. În primăvară, prima fertilizare foliară se face după pornirea plantelor în vegetaţie, iar aplicarea a doua în stadiul de butoni florali verzi. Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor, a bolilor foliare sau a dăunătorilor. Se pot folosi îngrăşăminte foliare de tipul: - Agrofeed 19 - 19 - 19 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Agrofeed 23 - 7 - 23 + Me (5,0 - 10,0 kg/ha); - Agrofeed 12 - 0 - 43 + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - Agroleaf Power Total 20 - 20 - 20 + Me + Biostim (2,0 - 5,0 kg/ha); - Agroleaf Power High N 31 - 11 - 11 + Me + Biostim (2,0 - 5,0 kg/ha); - Agroleaf Power High P 12 -52- 05 + Me + Biostim (2,0 - 5,0 kg/ha); - Agroleaf Power High K 15 - 10 - 31 + Me + Biostim (2,0 - 5,0 kg/ha); - Azuro 31 - 11 - 11 (2,5 kg/ha); - Corona K 9 - 11 - 39 + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - CropMax (1,0 l/ha); - Elite verde 20 - 20 - 20 + 2,2 MgO + 4,5 SO3 (2,5 - 3,0 kg/ha); - FoliMax 05 - 08 - 10 + Me (2,0 - 3,0 l/ha); - FoliMax 10 - 04 - 07 + Me (2,0 - 3,0 l/ha); - FoliMax First N 25 - 0 - 0 + 4 MgO (7,0 - 14,0 l/ha); - FoliMax Blue 20 - 20 - 20 + Me (2,0 - 5,0 kg/ha); - FoliMax Orange 15 - 45 - 10 + Me (2,0 - 5,0 kg/ha); - FoliMax Rose 8 - 17 - 41 + Me (2,0 - 5,0 kg/ha); - FoliMax Green 28 - 14 - 14 + Me (2,0 - 5,0 kg/ha); - Kristalon 20 - 8 - 8 + 2 MgO (2,5 - 4,0 kg/ha); - Microfert–U 9 - 3 - 3 + Me (2,5 - 5,0 l/ha); - N’Fert Progress 10 - 15 - 30 + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - Nutrion S 8,6 - 4,2 - 6,4 + 2,5 SO3 + Me (1,5 l/ha); 139

-

Nutrion Radix (1,5 l/ha); Plantfert-I sau U (5,0 - 8,0 l/ha); Polyfeed 19 - 19 - 19 + 1 Mg + Me (6,0 kg/ha); Topcrop (0,5 - 1,0 l/ha); YaraVita Brassitrel 4,6 - 0 - 0 + 8,7 MgO + 4,9 Ca + Me (2,0 4,0 l/ha). Pentru prevenirea şi tratarea carenţei de sulf se pot utiliza îngrăşăminte foliare de tipul: - Corona N 21 - 7 - 7 + 18 SO3 + 2 MgO + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - Sulfomax Sum (3,0 l/ha); - YaraVita Thiotrac 15,2 - 0 - 0 + 22,8 S (3,0 l/ha). Pentru prevenirea şi tratarea carenţei de bor se pot utiliza îngrăşăminte foliare de tipul: - Corona B 15 % B + Me (1,2 kg/ha); - Folicare B 17 - 9 - 33 + Me (3,0 - 5,0 kg/ha); - FoliMax BorON 15 % B + Aminopower (3,0 - 5,0 l/ha); - FoliMax BorON Plus 6 - 0 - 0 + 9 S + 8 B + 5 MgO + Me (0,5 3,0 kg/ha); - YaraVita Bortrac 6,5 - 0 - 0 + 10,9 B (2,0 l/ha). Pentru prevenirea şi tratarea carenţei de magneziu se pot utiliza îngrăşăminte foliare de tipul: - YaraVita Magtrac 4,6 - 0 - 0 + 33,3 MgO (2,0 - 4,0 l/ha). Pentru prevenirea şi tratarea carenţei de mangan se pot utiliza îngrăşăminte foliare de tipul: - YaraVita Mantrac 4,6 - 0 - 0 + 33,3 MgO (1,0 l/ha). Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor și tratamentele de combatere a bolilor și dăunătorilor. Trebuie subliniat că fertilizarea foliară nu înlocuieşte fertilizarea de bază, ci doar o completează, atât cu macroelemente, cât mai ales cu microelemente. Aplicarea îngrăşămintelor organice. Gunoiul de grajd semifermentat, aplicat în doză de 20 - 30 t/ha direct culturii de rapiţă aduce sporuri de producţie importante. Când se administrează gunoi de grajd, doza de azot se reduce cu 30 kg s.a./ha, doza de fosfor se reduce cu 20 - 30 kg P2O5/ha, iar la îngrăşămintele cu potasiu se poate renunţa. 140

Având în vedere timpul scurt de la recoltarea plantei premergătoare şi până la semănatul rapiţei, precum şi faptul că rapiţa valorifică bine efectul remanent al gunoiului de grajd, este mai indicat ca gunoiul de grajd să se aplice plantelor premergătoare cu care rapiţa intră în rotaţie. Aplicarea amendamentelor. Pe solurile cu reacţie acidă (cu un pH mai mic de 5,8) se recomandă aplicarea amendamentelor cu calciu, care au un efect pozitiv asupra producţiei de seminţe şi a conţinutului acestora în ulei. Se are în vedere că pentru mărirea valorii pH cu o unitate este nevoie de circa 2,0 - 2,5 t/ha CaCO3 pe solurile cu textură uşoară şi circa 3,0 3,5 t/ha CaCO3 pe solurile cu textură grea.

6.3. Lucrările solului

Imediat după recoltarea plantei premergătoare se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriştit sau de arat. Lucrarea de dezmiriştit este necesară atunci când efectuarea arăturii nu este posibilă din diferite motive: sol uscat, lipsa utilajelor disponibile, sau lucrarea nu se efectuează în condiţii corespunzătoare din cauza resturilor vegetale care nu se încorporează corespunzător şi care determină înfundarea plugului. Lucrarea de dezmiriştit se efectuează cu ajutorul unei grape cu discuri sau cultivator, şi prezintă avantajele prezentate la cultura grâului. Lucrarea de arat se efectuează cât mai repede cu putinţă, la adâncimea de 20 - 25 cm, cu plugul obligatoriu în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa inelară). Adâncimea arăturii se stabileşte în funcţie de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale şi a buruienilor, precum şi să nu se scoată bolovani. Astfel, adâncimea mai mare este recomandată pe terenurile îmburuienate, cu cantităţi mari de resturi vegetale şi pe solurile compactate. Arătura trebuie efectuată cu cel puţin două săptămâni înainte de însămânţare, astfel încât semănatul să se efectueaze într-un sol aşezat. Întârzierea efectuării lucrării de dezmiriştit şi a arăturii face ca terenul să se îmburuieneze, să se piardă apa din sol prin procesul de evaporaţie şi prin consumul de către buruieni, iar apa din precipitaţii să nu 141

se înmagazineze în sol. De asemenea, activitatea microorganismelor din sol este diminuată, ceea ce face să nu se formeze şi să nu se acumuleze nitraţi. Lucrările de întreţinere a arăturii urmăresc mărunţirea bulgărilor, nivelarea şi menţinerea terenului curat de buruieni, prin lucrări efectuate cu grapa cu discuri, grapa rotativă sau cultivatorul, în funcţie de starea arăturii (gradul de nivelare şi de mărunţire a bulgărilor) şi de îmburuienarea terenului (buruienile trebuie să fie în primele faze de vegetaţie, de dorit abia răsărite, pentru a putea fi distruse). Lucrările de întreţinere a arăturii se efectuează de obicei după ploi. În anii şi în zonele mai secetoase, este de dorit ca arătura să fie lucrată imediat după efectuare, prinzându-se astfel momentul cât solul este reavăn şi se poate mărunţi bine, iar printr-o bună nivelare se reduce suprafaţa de evaporare a apei, realizându-se o mai bună conservare a apei în sol. Se recomandă ca lucrările de întreţinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblic pe direcţia arăturii, pentru o bună nivelare a terenului. Pregătirea patului germinativ. Rapiţa cere un pat germinativ bine mărunţit şi aşezat, care să asigure un semănat superficial (semănatul se face la adâncime mică, seminţele fiind mici), o bună germinaţie şi o răsărire uniformă. Pregătirea unui bun pat germinativ reprezintă un element cheie al reuşitei culturii de rapiţă. Deşi rapiţa cere un pat germinativ bine mărunţit, trebuie avut în vedere să nu se exagereze cu mărunţirea prin treceri succesive cu utilajele de pregătit patul germinativ, lucru care duce la pierderea apei din sol şi la riscul formării de crustă înainte de răsărire (după o eventuală ploaie). Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se efectuează cu combinatorul la adâncimea de semănat şi perpendicular pe direcţia de semănat. Dacă terenul este prea afânat, înainte de semănat se efectuează o lucrare de tăvălugire uşoară a terenului, pentru a se asigura încorporarea seminţei la adâncimea optimă şi un bun contact al seminţelor cu solul, ceea ce favorizează absorţia apei de către seminţe şi declanşarea rapidă a procesului de germinaţie. Pregătirea patului germinativ se poate efectua şi concomitent cu lucrarea de semănat, cu ajutorul semănătorilor dotate cu un sistem de lucrare a solului în faţa brăzdarelor. 142

Lucrările minime şi semănatul direct. Lucrările solului la rapiţă pot fi făcute în sistem convenţional, în sistemul minimum-tillage (lucrări minime) sau no-tillage (semănat direct în mirişte). Atunci când se practică sistemul minimum-tillage sau no-tillage trebuie acordată o atenţie deosebită resturilor vegetale a căror prezenţă poate împiedica realizarea unui bun cotact al seminţelor cu solul, ceea ce îngreunează germinarea şi determină un răsărit neuniform. De asemenea, trebuie avută în vedere o bună combatere pe cale chimică a buruienilor înainte de semănat prin folosirea erbicidelor cu acţiune totală. Arătura poate fi înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri sau prin lucrarea cu cizelul sau paraplow-ul, care afânează solul fără să întoarcă brazda, după care terenul se lucrează cu grapa cu discuri, urmând ca ultima lucrare de pregătire a patului germinativ să fie făcută cu ajutorul combinatorului sau odată cu semănatul, cu ajutorul semănătorilor dotate cu un sistem de lucrare a solului în faţa brăzdarelor. De asemenea, lucrarea de arat poate fi înlocuită şi prin lucrări efectuate cu diferite tipuri de cultivatoare. Aceste sisteme de lucrare a solului se pretează mai bine în zonele cu precipitaţii mai reduse sau în situaţiile când există o rezervă mai mică de apă în sol, urmare a faptului că apa este mai bine conservată în sol. De asemenea, aceste sisteme de lucrare a solului se pretează pe solurile expuse pericolului de eroziune. La rapiţa de primăvară, numărul de lucrări ale solului care se efectează în primăvară trebuie să fie cât mai mic, pentru a se evita pierderea apei din sol şi tasarea solului. Intrarea agregatelor pe teren trebuie să se facă numai atunci când solul este zvântat.

6.4. Sămânţa şi semănatul

Seminţele folosite la semănat trebuie să aparţină unui soi sau hibrid recomandat pentru zona de cultură, să provină din recolta aceluiaşi an (seminţele de rapiţă îşi pierd germinaţia după trei ani), să fie certificată, respectiv să aibă puritatea fizică de peste 98 % şi germinaţia de peste 85 %, şi să aibă MMB cât mai mare. 143

Tratarea seminţelor înainte de semănat împotriva bolilor (fuzarioză – Fusarium spp., căderea plăntuțelor – Pythium spp., rizoctonioza – Rhizoctonia spp.) se poate face cu produse fungicide, precum: - Royal Flo 42 S (tiram 480 g/l) – 3,75 l/ t; - Semnal 500 FS (tiram 500 g/l) – 3,6 l/t. Tratarea seminţelor împotriva puricilor de pământ (Phyllotreta spp.) se poate face cu produse insecticide, precum: - Chinook 200 FS (beta-ciflutrin 100 g/l + imidacloprid 100 g/l) – 20 l/t; - Cruiser 350 FS (tiametoxam 350 g/l) – 3,5 l/t; - Modesto 480 FS (clotianidin 400 g/l + beta-ciflutrin 80 g/l) – 12,5 l/t (combate şi puricele cruciferelor – Psylliodes spp.); - Nuprid AL 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 6,0 l/t; - Picus 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 6,0 l/t; - Seedoprid 600 FS (imidacloprid 600 g/l) – 6,0 l/t; - Sentinel Syn FS (imidacloprid 600 g/l) – 6,0 l/t. Tratarea seminţelor înainte de semănat împotriva bolilor (Fusarium spp., Pythium spp., Rhizoctonia spp.) şi a puricilor (Phyllotreta spp., Psylliodes spp.) se poate face cu produse insectofungicide, precum: - Cropline 636 FS (imidacloprid 460 g/l + tiram 176 g/l) – 8,0 l/t; - Cruiser OSR 322 FS (tiametoxam 280 g/l + matalaxil-M 32,3 g/l + fludioxonil 8 g/l) – 15 l/t (combate şi putregaiul uscat – Phoma lingam şi viespea rapiței – Athalia rosae). Odată cu tratarea seminţelor cu produse fungicide, insecticide, insectofungicide, insecticide + fungicide, se poate efectua şi tratarea seminţelor cu produse care stimulează germinarea seminţelor, creşterea şi dezvoltarea plantelor în primele faze de vegetaţie (efect de fortificare şi de „start-up”), precum Teprosyn (146 g/l N + 243 g/l P2O5 + 291 g/l Zn) în doză de 8,0 l/t. Epoca de semănat recomandată pentru rapiţă este intervalul 25 august - 10 septembrie în sud-estul, sudul şi vestul ţării, şi 20 august - 5 septembrie în zonele colinare şi de nord ale ţării. Până la intrarea în iarnă rapiţa necesită o sumă de temperaturi pozitive (mai mari de 0oC) de 800 - 1.000oC, respectiv o sumă de temperaturi mai mari de 5oC de 540 - 700oC. 144

La intrarea în iarnă, plantele de rapiţă trebuie să întrunească următoarele condiţii: - să se găsească în stadiul de rozetă (6 - 8 frunze complet dezvoltate şi cu apexul vegetativ protejat de frunzuliţe în curs de formare); - diametrul coletului să fie de 5 - 8 mm; - coletul să aibă lungimea de maximum 20 mm; - să aibă un sistem radicular dezvoltat în profunzimea solului (15 20 cm); - să nu înceapă alungirea mugurelui terminal. Întârzierea semănatului duce la o dezvoltare slabă a plantelor în toamnă, ceea ce face ca acestea să fie sensibile la temperaturile scăzute din timpul iernii. De asemenea, plantele au o capacitate mai scăzută de a concura cu buruienile în primăvară, cultura fiind mai expusă îmburuienării. Semănatul prea devreme face ca plantele să se dezvolte exagerat de mult în toamnă, să intre în iarnă decălite şi să fie afectate de temperaturile scăzute din timpul iernii şi de stratul prea gros de zăpadă (peste 20 cm). De asemenea, vegetaţia mai avansată poate favoriza atacul de boli şi dăunători în toamnă. Trebuie evitată situaţia în care seminţele semănate să-şi declanşeze procesul de germinare după care stratul superficial de sol să se usuce (realizarea aşa-numitei „minţiri a seminţelor”). Într-o astfel de situaţie este de preferat să se întârzie puţin semănatul până când umiditatea solului se îmbunătăţeşte în urma unei ploi. Cultivarele de primăvară se seamănă timpuriu, în prima urgenţă, imediat ce se poate intra pe teren (temperatura minimă de germinaţie este de 1-3°C). Densitatea de semănat. La stabilirea densităţii optime de semănat la rapiţa de toamnă trebuie să se aibă în vedere faptul că procentul de răsărire în câmp este de circa 60 - 70 %, iar procentul de pierderi pe parcursul perioadei de vegetaţie raportat la plantele răsărite este de circa 10 - 20 %. Obiectivul care trebuie avut în vedere la stabilirea densităţii de semănat în cazul hibrizilor îl constituie obţinerea în primăvară a 35 - 45 plante/m2. Pentru realizarea acestui obiectiv, densitatea de semănat este de 50 - 60 boabe germinabile/m2, iar atunci când semănatul se face într-un teren mai puţin bine pregătit (în condiţii de sol uscat) de 60 - 70 boabe germinabile/m2. 145

În cazul soiurilor, obiectivul avut în vedere este obţinerea în primăvară a 40 - 60 plante/m2, densitatea de semănat fiind de 60 - 80 boabe germinabile/m2. O densitate optimă determină o dezvoltare viguroasă a plantelor, care face ca plantele să fie mai rezistente la condiţiile nefavorabile din timpul iernii, tulpina să fie mai groasă în primăvară şi mai rezistentă la cădere, şi determină o bună ramificare a plantelor, cu un număr mare de ramificaţii secundare şi terţiare. O densitate prea mică determină o utilizare mai slabă a resurselor disponibile şi creşte riscul de îmburuienare. Rapiţa are o mare putere de compensare a densităţii mai mici prin procesul de ramificare, dar aceasta poate duce la o maturitate neuniformă a culturii. O densitate prea mare determină creşterea competiţiei intraspecifice (între plantele de rapiţă), iar tulpinile sunt mai subţiri, ceea ce duce la creşterea riscului de cădere a plantelor ajunse la maturitate. De asemenea, culturile dese sunt mai expuse atacului de boli şi dăunători. Norma de semănat (cantitatea de sămânţă la hectar) depinde de densitatea de semănat, puritate fizică a seminţelor, germinaţia seminţelor şi MMB. Norma de semănat se calculează după următoarea formulă: D x MMB x 100 PxG unde: C = norma de semănat, în kg/ha; D = densitatea de semănat, în boabe germinabile/m2; MMB = masa a 1000 de boabe, în grame; P = puritatea fizică a seminţelor, în %; G = germinaţia seminţelor, în %. Norma de semănat la rapiţă variază, de obicei, între 3 şi 4 kg/ha la hibrizi şi între 4 şi 6 kg/ha la soiuri. În prezent, se extinde comercializarea seminţei de rapiţă destinată semănatului în saci cu 1.500.000, 2.000.000 sau 3.500.000 de boabe. Distanţa dintre rânduri este de 12,5 cm, 15 cm sau 18 cm (în funcţie de semănătorile disponibile) la cultivarele cu ramificare mai redusă, şi de 25 cm sau 30 cm (chiar 32,5 cm, 35 cm sau 37,5 cm) la cultivarele cu ramificare mai puternică. Semănatul se poate face şi în benzi, două rânduri C=

146

apropiate (12,5 - 15 cm) care formează o bandă, iar între benzi se lasă o distanţă mai mare (25 - 30 cm). Tendinţa este ca rapiţa să fie semănată la 25 sau 30 cm între rânduri, distanţă la care plantele se pot dezvolta mai bine, spaţiul mai mare dintre rânduri permiţând o ramificare mai bună şi mai uniformă a plantelor. La semănatul în rânduri apropiate (12,5 - 18 cm) se recomandă lăsarea de cărări pentru deplasarea agregatelor cu ajutorul cărora se efectuează tratamentele de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Adâncimea de semănat este mică, urmărindu-se acoperirerea seminţelor cu pământ, iar pe de altă parte plasarea lor într-un strat cu suficientă umezeală pentru declanşarea procesului de germinare şi realizarea unui rărărit rapid şi uniform. Adâncimea de semănat este cuprinsă între 2 şi 3 cm, numai pe solurile mai uscate aceasta crescând la 3 - 4 cm. Semănatul superficial poate conduce la o germinare şi o răsărire neuniformă, dacă stratul de sol unde sunt plasate seminţele este uscat. Semănatul mai adânc conduce la întârzierea răsăririi, există riscul formării de crustă, iar plantele răsărite vor avea o vigoare mai redusă.

6.5. Lucrările de îngrijire

Principalele lucrări de îngrijire care se efectuează la cultura de rapiţă sunt următoarele: - tăvălugitul după semănat; - aprecierea stării vegetaţiei la ieşirea din iarnă; - combaterea buruienilor; - combaterea bolilor; - combaterea dăunătorilor; - aplicarea regulatorilor de creştere şi a biostimulatorilor; - polenizarea suplimentară; - irigarea. Tăvălugitul după semănat. Atunci când tăvălugitul nu s-a efectuat înainte de semănat, iar stratul de sol din zona seminţelor în momentul semănatului este uscat, se recomandă efectuarea unei lucrări de tăvălugit 147

după semănat prin care se favorizează transportul capilar al apei în zona seminţelor şi se pun seminţele în contact intim cu solul. În acest fel se facilitează absorţia apei de către seminţe pentru declanşarea rapidă a procesului de germinaţie şi realizarea unei răsăriri uniforme. Aprecierea stării vegetaţiei la ieşirea din iarnă se face primăvara timpuriu, când plantele de rapiţă şi-au reluat vegetaţia. Se apreciază densitatea şi viabilitatea plantelor pentru a se şti dacă cultura se poate păstra sau eventual trebuie să fie întoarsă. Viabilitatea plantelor se determină prin testul de smulgere: dacă plantele opun rezistenţă (rezistă) la smulgere înseamnă că acestea sunt viabile, iar dacă se desprind cu uşurinţă (nu opun rezistenţă la smulgere) înseamnă că acestea nu sunt viabile, fiind distruse de ger. Densitatea minimă la ieşirea din iarnă este de 20 - 25 plante/m2. Totuşi, decizia de întoarcere trebuie să ţină cont şi de cultivarul folosit, hibrizii de rapiţă din ultima generaţie ramificând foarte puternic reuşesc să dea producţii ridicate chiar și la o densitate de numai 10 - 15 plante recoltabile/m2. Atunci când cultura este rară, iar plantele sunt puţin viguroase se vor majora dozele de îngrăşăminte, pentru favorizarea creşterii şi formarea elementelor productivităţii plantei într-un număr mai mare: număr mare de ramificaţii/plantă, număr mare de silicve/plantă, număr mare de seminţe/silicvă şi boabe cu MMB cât mai mare. Combaterea buruienilor până la semănatul rapiţei se face prin efectuarea de lucrări superficiale ale solului. Principalele specii de buruieni din culturile de rapiţă sunt următoarele: - specii dicotiledonate anuale: Anthemis arvensis (romaniţă de câmp), Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Galium aparine (turiță), Galleopsis tetrahit (lingurică), Lamium purpureum (sugel puturos), Lamium amplexicaule (sugel), Matricaria inodora (muşeţel nemirositor), Papaver rhoeas (mac), Polygonum convolvulus (hrişca urcătoare), Raphanus raphanistrum (ridiche sălbatică), Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Stellaria media (rocoină), Thlaspi arvense (punguliţă), Veronica hederifolia (şopârliţă); 148

- specii dicotiledonate perene: Cirsium arvense (pălămidă), Convolvulus arvensis (volbură), Sonchus arvensis (susai); - specii monocotiledonate anuale: Avena fatua (odosul sau ovăzul sălbatic), Apera spica-venti (iarba vântului). Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea de erbicide, astfel: 1. Combaterea buruienilor monocotiledonate anuale, a samulastrei de cereale păioase (grâu, orz sau triticale, mai ales atunci când acestea sunt plante premergătoare pentru rapiţă) şi a buruienilor dicotiledonate anuale se realizează prin aplicarea de erbicide: - Preemergent (după semănat, înainte de răsăritul rapiţei) prin aplicarea de erbicide, precum: - Brasan (dimetaclor 500 g/l + clomazone 40 g/l) – 2,0 - 2,5 l/ha; - Butisan 400 SC (metazaclor 400 g/l) – 1,5 - 2,0 l/ha; - Butisan Max (quinmerac 100 g/l + metazaclor 200 g/l + dimetenamid-P 200 g/l) – 2,5 l/ha; - Comand 48 EC (clomazona 480 g/l) – 0,15 - 0,25 l/ha; - Dual Gold 960 EC (S-metolaclor 960 g/l) – 1,0 - 1,5 l/ha; - Sultan 50 SC (metazaclor 500 g/l) – 1,2 - 1,6 l/ha; - Teridox 500 EC (dimetaclor 500 g/l) – 2,0 - 3,0 l/ha. - Postemergent timpuriu (rapiţa în faza de 1 - 3 frunze) prin aplicarea de erbicide, precum: - Butisan 400 SC (metazaclor 400 g/l) – 2,0 - 2,5 l/ha; - Butisan Max (quinmerac 100 g/l + metazaclor 200 g/l + dimetenamid-P 200 g/l) – 2,5 l/ha; - Sultan 50 SC (metazaclor 500 g/l) – 1,6 - 2,0 l/ha. 2. Combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi perene (inclusiv costreiul din rizomi – Sorghum halepense) se realizează prin aplicarea de erbicide postemergent, precum: - Agil 100 EC (propaquizafop 100 g/l) – 0,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale; - Arrow 240 EC (cletodim 240 g/l) – 0,75 l/ha; - Fusilade Forte 150 EC (fluazifop-p-butil 150 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 1,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene; 149

- Leopard 5 EC (quizalofop-p-etil 50 g/l) – 0,7 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale; - Prosper (quizalofop-p-etil 100 g/l) – 0,9 l/ha; - Select Super (cletodim 120 g/l) – 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale; - Stratos Ultra (cicloxidim 100 g/l) – 2,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi a costreiului din rizomi; - Targa Super 5 EC (quizalofop-p-etil 50 g/l) – 1,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi 2,0 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene. 3. Combaterea buruienilor dicotiledonate anuale şi perene (excepţie speciile de crucifere) se realizează prin aplicarea de erbicide: - Preemergent sau postemergent timpuriu (rapiţa în faza de 1 - 3 frunze): - Gallera Super (aminopiralid 40 g/l + clopiralid 240 g/l + picloram 80 g/l) – 0,2 l/ha. - Primăvara când rapiţa are 3 - 9 frunze, dar înainte ca mugurii florali să fie vizibili: - Gallera Super (aminopiralid 40 g/l + clopiralid 240 g/l + picloram 80 g/l) – 0,25 l/ha; - Lontrel 300 (clopiralid 300 g/l) – 0,3 - 0,5 l/ha. 4. Combaterea buruienilor dicotiledonate şi unele monocotiledonate anuale se bazează pe o strategie ce presupune semănatul de hibrizi de rapiţă Clearfield şi aplicarea erbicidului Cleranda (imazamox 17,5 g /l + metazaclor 375 g/l) care se aplică în doză de 2,0 l/ha + 1,0 l/la adjuvant Dash, când plantele de rapiţă au până la opt frunze formate, buruienile dicotiledonate anuale sunt în faza de 2 - 4 frunze, iar cele monocotiledonate anuale sunt în faza de 1 - 3 frunze, până la înfrăţire. Prin aplicarea erbicidului Cleranda, buruienile perene (pălămida – Cirsium arvense, volbura – Convolvulus arvensis, costreiul din rizomi – Sorghum halepense) sunt numai stopate din competiţia cu plantele de rapiţă. Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor totale s-a extins în ultimii ani. Erbicidele totale se utilizează pentru combaterea buruienilor şi a samalustrei apărute după lucrarea de dezmiriştit sau lucrarea de arat. Prin 150

aceste tratamente se înlocuiesc lucrările mecanice de combatere a buruienilor, fiind mult mai bine conservată apa în sol. Tratamentele sunt obligatorii în cazul practicării sistemelor de lucrări minime ale solului sau semănatul direct. Se folosesc produse erbicide, precum: - Clinic 360 SL (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 4,0 l/ha; - Cosmic (glifosat acid 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Glyphogan 480 SL (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Roundup (glifosat din sare de izopropilamina 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha; - Roundup Energy (glifosat ca sare de potasiu 551 g/l) – 2,4 - 3,2 l/ha; - Sanglypho (glifosat acid 360 g/l) – 5,0 l/ha; - Touchdown System 4 (glifosat acid 360 g/l) – 3,0 - 4,0 l/ha. Controlul buruienilor în toamnă este esenţial pentru eliminarea concurenţei pentru apă şi elemente nutritive, astfel încât plantele de rapiţă să se dezvolte corespunzător până la venirea iernii. Semănatul la epoca optimă şi într-un pat germinativ pregătit corespunzător, care să determine o răsărire rapidă şi uniformă a plantelor de rapiţă, duce la o dezvoltare uniformă a plantelor care concură astfel foarte bine cu buruienile. Combaterea bolilor. Principalele boli care produc pagube în culturile de rapiţă sunt: - putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum); - putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea); - putregaiul uscat sau putregaiul negru (Phoma lingam – sin. Leptosphaeria maculans); - alternarioza (Alternaria brassicae); - făinarea (Erysiphe cruciferarum – sin. Erysiphe communis); - albumeala cruciferelor sau rugina albă (Albugo candida – sin. Cystopus candidus); - mana (Peronospora brassicae); - boala petelor albe sau pătarea frunzelor (Cylindrosporium concentricum – sin. Pyrenopeziza brassicae); - pătarea albă a frunzelor (Pseudocercosporella capsellae); - hernia rădăcinilor (Plasmodiophora brassicae); 151

- verticiloza (Verticillium longisporum). Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) este una dintre cele mai păgubitoare boli la rapiţă, care se manifestă pe frunze, tulpini şi silicve şi care se transmite prin sol. Boala este favorizată de densitatea mare a culturii şi de vremea răcoroasă şi umedă în timpul înfloritului (de ploile căzute în perioada înfloritului). Simptomele bolii sunt vizibile la sfârşit de mai şi început de iunie. Măsurile preventive constau în: rotaţia culturii, care este o măsură esenţială în limitarea atacului de putregai alb, folosirea de sămânţă liberă de scleroţi, semănatul la densităţi mai mici şi combaterea eficientă a buruienilor. Combaterea chimică se realizează prin aplicarea de fungicide în perioada de înflorire, mai precis la căderea primelor petale, folosindu-se produse precum: - Acanto Plus (picoxistrobin 200 g/l + ciproconazol 80 g/l) – 0,6 l/ha; - Alert (flusilazol 125 g/l + carbendazim 250 g/l) – 0,8 l/ha; - Amistar Xtra 280 SC (ciproconazol 80 g/l + azoxistrobin 200 g/l) – 0,75 l/ha; - Caramba Turbo (metconazol 30 g/l + mepiquat clorură 210 g/l) – 1,0 l/ha; - Folicur Solo 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Matiz 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Mirage 45 EC (procloraz 45 %) – 1,0 l/ha; - Mystic 250 EC (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Mystic Pro (tebuconazol 200 g/l + procloraz 300 g/l) – 1,25 l/ha; - Orius 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Pictor (dimoxystrobin 200 g/l + boscalid 200 g/l) – 0,5 l/ha; - Tebucor 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Tilmor 240 EC (protioconazol 80 g/l + tebuconazol 160 g/l) – 1,0 l/ha; - Topsin 500 SC (tiofanat-metil 500 g/l) – 1,4 l/ha; - Zamir 250 EC (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha. Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) este de o importanţă mai redusă la rapiţă. Putregaiul cenuşiu se dezvoltă mai ales pe ţesuturile afectate de îngheţ sau diferiţi agenţi patogeni şi dăunători, precum şi pe ţesuturile vătămate mecanic. În condiţii de umiditate ridicată, atacul se manifestă pe toată planta. Transmiterea de la un an la altul se realizează prin intermediul resturilor vegetale infectate din sol. Măsurile preventive constau 152

în respectarea rotaţiei, evitarea densităţilor mari, aplicarea fazială a azotului. Combaterea chimică se realizează prin aplicarea fungicidelor folosite pentru combaterea putregaiului alb. Putregaiul uscat sau putregaiul negru, denumit şi fomoză (Phoma lingam) este una dintre cele mai păgubitoare boli la rapiţă, care se manifestă pe frunze şi pe tulpini şi care se transmite de la un an la altul prin sol, prin intermediul resturilor vegetale de la cultura de rapiţă precedentă, dar şi prin intermediul seminţelor infectate. Infecţia primară apare toamna, atunci când plantele de rapiţă au între 1 şi 6 frunze, dar cel mai periculos este atacul în primăvară la nivelul tulpinii, care determină întreruperea alimentării cu apă şi elemente nutritive a plantei şi frângerea tulpinii. Aplicarea azotului în cantitate mare înainte de semănat, precum şi densitatea mai mare a plantelor de rapiţă favorizează atacul de putregai uscat. Măsurile preventive constau în: mărunţirea şi încorporarea resturilor vegetale de la culturile de rapiţă de pe parcelele vecine culturii, respectarea rotaţiei, cultivarea de hibrizi sau soiuri rezistente, tratarea seminţelor cu fungicide. Tratamentele de combatere se pot efectua toamna atunci când 20 % dintre plante prezintă simptome sub formă de pete pe frunze, sau primăvara până la înflorit, putându-se folosi unul dintre fungicidele: - Acanto Plus (picoxistrobin 200 g/l + ciproconazol 80 g/l) – 0,6 l/ha; - Alert (flusilazol 125 g/l + carbendazim 250 g/l) – 0,8 l/ha; - Amistar Xtra 280 SC (ciproconazol 80 g/l + azoxistrobin 200 g/l) – 0,75 l/ha; - Caramba Turbo (metconazol 30 g/l + mepiquat clorură 210 g/l) – 1,0 l/ha; - Folicur Solo 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha aplicat toamna; - Matiz 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Mirage 45 EC (procloraz 45 %) – 1,0 l/ha; - Mystic 250 EC (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha aplicat toamna şi 1,0 l/ha aplicat primăvara; - Mystic Pro (tebuconazol 200 g/l + procloraz 300 g/l) – 0,625 l/ha aplicat toamna şi 1,25 l/ha aplicat primăvara; - Orius 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha aplicat toamna; 153

- Pictor (dimoxystrobin 200 g/l + boscalid 200 g/l) – 0,5 l/ha; - Tebucor 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Tilmor 240 EC (protioconazol 80 g/l + tebuconazol 160 g/l) – 1,0 l/ha; - Topsin 500 SC (tiofanat-metil 500 g/l) – 1,4 l/ha; - Zamir 250 EC (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha. Alternarioza (Alternaria brassicae) este o boală des întâlnită la rapiţă care se manifestă pe frunze, tulpini şi silicve, atacul cel mai periculos fiind cel la silicve. Boala este favorizată de vremea umedă şi caldă (temperaturi mai mari de 18oC). Transmiterea de la un an la altul se face prin sol, prin intermediul resturilor vegetale infectate, dar şi prin sămânţa infectată. Măsurile preventive constau în tratarea seminţelor cu fungicide pentru evitarea infecţiei primare, evitarea semănatului foarte timpuriu (jumătatea lunii august), respectarea rotaţiei. Tratamentele chimice de combatere se efectuează la căderea primelor petale (când apar primele pete pe silicve), folosindu-se produsele recomandate pentru combaterea putregaiului alb. Făinarea (Erysiphe cruciferarum) este o boală des întâlnită la rapiţă, dar care de obicei nu produce pagube semnificative. Atacul se manifestă pe frunze, tulpini şi silicve, fiind favorizat de vremea caldă şi uscată. Boala se manifestă atât toamna, cât şi primăvara. Transmiterea de la un an la altul se face prin sol, prin intermediul resturilor vegetale infectate. Combaterea chimică se poate realiza prin folosirea de fungicide, precum: - Acanto Plus (picoxistrobin 200 g/l + ciproconazol 80 g/l) – 0,6 l/ha; - Alert (flusilazol 125 g/l + carbendazim 250 g/l) – 0,8 l/ha; - Amistar Xtra 280 SC (ciproconazol 80 g/l + azoxistrobin 200 g/l) – 0,75 l/ha; - Caramba Turbo (metconazol 30 g/l + mepiquat clorură 210 g/l) – 1,0 l/ha; - Folicur Solo 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Matiz 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Mystic 250 EC (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Mystic Pro (tebuconazol 200 g/l + procloraz 300 g/l) – 1,25 l/ha; - Orius 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha aplicat toamna; - Pictor (dimoxystrobin 200 g/l + boscalid 200 g/l) – 0,5 l/ha; 154

- Tebucor 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha; - Tilmor 240 EC (protioconazol 80 g/l + tebuconazol 160 g/l) – 1,0 l/ha; - Topsin 500 SC (tiofanat-metil 500 g/l) – 1,4 l/ha; - Zamir 250 EC (tebuconazol 250 g/l) – 1,0 l/ha. Albumeala cruciferelor sau rugina albă (Albugo candida) este o boală care se manifestă pe frunze, tulpini, flori şi silicve, fiind favorizată de vremea umedă şi rece. Transmiterea de la un an la altul se face prin sol, prin intermediul resturilor vegetale infectate, dar şi prin seminţele infectate. Măsurile preventive constau în combaterea buruinilor crucifere (pe care se poate dezvolta boaba), distrugerea samulastrei, respectarea rotaţiei. Mana (Peronospora brassicae) este o boală care se manifestă în mod deosebit pe frunze, fiind favorizată de vremea umedă şi caldă din timpul toamnei şi de vremea umedă şi rece din timpul primăverii. Atacul cel mai periculos este în primele faze de vegetaţie, la nivelul plantulelor de rapiţă. Măsurile preventive constau în cultivarea de hibrizi sau soiuri rezistente, evitarea semănatului întârziat. Boala petelor albe sau pătarea frunzelor (Cylindrosporium concentricum) afectează toate organele plantei, dar atacul cel mai periculos este la silicve. Infecţia apare în toamnă şi poate produce pagube în iernile blânde. Boala este favorizată de vremea umedă. Transmiterea de la un an la altul se face prin sol, prin intermediul resturilor vegetale infectate. Măsurile preventive constau în tratarea seminţelor cu fungicide, respectarea rotaţiei, cultivarea de hibrizi sau soiuri rezistente. Tratamentele cu fungicide se impun toamna, primăvara la reluarea vegetaţiei şi la începutul înfloritului. Pătarea albă a frunzelor (Pseudocercosporella capsellae) se manifestă pe frunze şi tulpini, fiind o boală întâlnită în zonele cu climat umed. Transmiterea de la un an la altul se face prin sol, prin intermediul resturilor vegetale infectate. Măsurile preventive constau în respectarea rotaţiei. Tratamentele cu fungicide se impun primăvara, la reluarea vegetaţiei şi la înflorire. Hernia rădăcinilor (Plasmodiophora brassicae) se manifestă prin îngroşări şi umflături pe rădăcini. Plantele tinere sunt mai mici decât cele normale şi au frunzele înroşite, iar plantele mature se caracterizează prin nanism (piticire), au frunzele albastre-verzui şi se smulg cu uşurinţă. Boala 155

este răspândită mai ales în zonele umede şi pe solurile acide. Transmiterea de la un an la altul se face prin sol, prin intermediul resturilor vegetale infectate. Măsurile preventive constau în respectarea rotaţiei şi folosirea amendamentelor calcaroase pe solurile acide. Verticiloza (Verticillium longisporum) determină îmbătrânirea şi coacerea prematură, determinând pierderi de producţie ce pot ajunge până la 50 %. Transmiterea de la un an la altul se face prin microscleroţii care ajung în sol odată cu tulpinile de rapiţă. Măsurile preventive constau în respectarea rotaţiei, efectuarea de arătură adâncă şi cultivarea de hibrizi toleranţi. Combaterea dăunătorilor. Principalii dăunători care produc pagube în culturile de rapiţă sunt: - gărgăriţa tulpinilor de rapiţă (Ceutorhynchus napi); - gărgăriţa pătată sau gărgăriţa tulpinilor de varză (Ceutorhynchus quadridens sin. Ceutorhynchus pallidactylus); - gărgăriţa seminţelor sau gărgăriţa semincerilor de varză (Ceutorhynchus assimilis); - gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus); - gândacul roşu al rapiţei (Entomoscelis adonidis); - viespea rapiţei (Athalia rosae); - puricii cruciferelor sau puricii de pământ (Phyllotreta atra – puricele negru al verzei, puricele de pământ sau puricele cruciferelor; Phyllotreta nemorum – puricele vărgat al verzei; Phyllotreta undulata – puricele de pământ sau puricele undulat al verzei); - puricele mare al cruciferelor (Psylliodes chrysocephala); - păduchele cenuşiu al cruciferelor (Brevycoryne brassicae); - ploşniţele cruciferelor (ploşniţa roşie a verzei – Eurydema ornata, ploşniţa albastră – Eurydema oleracea); - ţânţarul silicvelor (Dasineura brassicae); - musca rădăcinilor (Delia radicum sin. Delia brassicae); - gândacul păros (Epicometis hirta); - fluturele alb al verzei (Pieris brassicae). Gărgăriţa tulpinilor de rapiţă (Ceutorhynchus napi) provoacă pagube atât ca adult, cât şi ca larvă. Adulţii produc pagube prin roaderea vârfului tulpinilor, iar larvele rod interiorul tulpinii, formând galerii. 156

Tulpinile atacate de larve se deformează, se răsucesc longitudinal, iar uneori chiar crapă, favorizând pătrunderea agenţilor patogeni în plantă. Plantele atacate ramifică foarte mult şi nu formează silicve, sau dacă le formează sunt seci sau cu seminţe mici, iar la vânturi mai intense se frâng. Este una dintre primele specii care atacă rapiţa în primăvară, atunci când temperatura depăşeşte 9°C, zborul maxim înregistrându-se la temperaturi de 12 - 15°C. Măsurile preventive constau în evitarea terenurilor cu exces de umiditate, evitarea excesului de azot şi aplicarea de îngrăşăminte fosfatice. Combaterea se realizează prin aplicarea de tratamente în vegetaţie, când se constată apariţia în masă a gărgăriţelor hibernante, înainte ca tulpina să ajungă la 20 cm, respectiv înainte de depunerea pontei. Apariţia în masă a gărgăriţelor hibernante se consideră a se realiza la 8 zile de la capturarea primelor insecte. PED se consideră atins în momentul în care este un adult la cinci plante de rapiţă. Gărgăriţa pătată sau gărgăriţa tulpinilor de varză (Ceutorhynchus quadridens) provoacă pagube atât ca adult, cât şi ca larvă. Adulţii hibernanţi părăsesc locurile de iernare la temperaturi de 8 - 9oC. Atacul este asemănător celui determinat de gărgăriţa tulpinilor de rapiţă. Gărgăriţa seminţelor sau gărgăriţa semincerilor de varză (Ceutorhynchus assimilis) provoacă pagube atât ca adult, cât şi ca larvă. Adulţii rod silicvele în formare, producând găuri în care depun oulele (găurile formează aşa-numitele puncte negre). Larvele produc pagube prin roaderea seminţelor crude. Zborul adulţilor începe înainte de înflorire, la o temperatură de 13oC, zborul maxim fiind înregistrat la temperaturi de peste 20oC. Combaterea gărgăriţei seminţelor se realizează prin aplicarea de tratamente în vegetaţie, când s-a atins PED de un adult la două plante, la începutul înfloriri. Pentru depistarea la timp a atacului gărgăriţelor (gărgăriţa tulpinilor de rapiţă, gărgăriţa pătată şi gărgăriţa seminţelor) se folosesc bolurile galbene amplasate deasupra plantelor de rapiţă din cultură pentru capturarea adulţilor. Bolul galben se amplasează la circa 10 m în cultură, la începutul alungirii tulpinii (stadiul BBCH 30). Acesta se umple pe jumătate cu apă în care se adaugă 0,5 % detergent de vase pentru reţinerea insectelor. Controlul capcanei (bolului galben) se face din trei în trei zile. 157

PED se consideră atins atunci când se înregistrează 10 dăunători/ capcană la gărgăriţa tulpinilor de rapiţă şi 10 - 15 dăunători/capcană la gărgăriţa pătată. Tratamentele cu insecticide trebuie efectuate imediat după ce s-a atins PED pentru gărgăriţa tulpinilor de rapiţă şi la 2 - 3 săptămâni după ce s-a atins PED pentru gărgăriţa pătată, urmare a faptului că masculii şi femelele nu apar în acelaşi timp. În situaţia în care este dificilă identificarea celor două specii de gărgăriţe, tratamentele de combatere se pot efectua în două moduri, şi anume (Juran şi colab., 2011): - imediat ce în capcanele galbene se capturează 10 adulţi la 3 zile, indiferent de specia de gărgăriţe; - se verifică fertilitatea femelelor capturate astfel: se iau la întâmplare 10 adulţi capturaţi în bolul galben şi se presează abdomenul acestora, tratamentul de combatere urmând a se efectua atunci când la 20 % dintre adulţi rezultă ouă în urma presării abdomenului. Pentru combaterea chimică a gărgăriţelor (Ceutorhynchus napi, Ceutorhynchus quadridens, Ceutorhynchus assimilis) se pot folosi produse insecticide, precum: - Biscaya 240 OD (tiacloprid 240 g/l) – 300 ml/ha; - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 200 ml/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 150 g/ha; - Karate Zeon (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Kohinor 200 SL (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Lamdex 5 EC (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Mavrik 2 F (tau-fluvalinat 240 g/l) – 200 ml/ha; - Mospilan 20 SG (acetamiprid 200 g/kg) – 200 g/ha; - Novadim Progress (dimetoat 400 g/l) – 1,5 l/ha; - Nurelle D 50/500 EC (cipermetrin 50 g/l + clorpirifos 500 g/l) – 400 ml/ha; - Pyrinex 25 CS (clorpirifos 250 g/l) – 1,75 l/ha; - Pyrinex Quick (clorpirifos 250 g/l + deltametrin 6 g/l) – 1,0 l/ha; - Sumi Alpha 5 EC (esfenvalerat 5 %) – 250 ml/ha. Gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus) denumit şi gândacul de polen provoacă pagube atât ca adult, cât şi ca larvă. Adulţii rod bobocii 158

florali, care se usucă şi cad, iar larvele atacă organele florale. Pagubele cele mai importante le produce în anii cu primăveri răcoroase şi în cazul culturilor tardive. Adulţii apar în culturile de rapiţă în luna aprilie, când temperatura ajunge la 15oC. Măsurile preventive constau în efectuarea arăturii după culturile de crucifere şi combaterea buruienilor crucifere din culturile agricole. Combaterea se realizează prin aplicarea de tratamente în vegetație, atunci când s-a atins PED de 1 gândac lucios/plantă în stadiul de butoni florali uniţi şi 2 - 3 gândaci lucioşi/plantă în stadiul de butoni galbeni separaţi. Pentru depistarea la timp a atacului se folosesc bolurile galbene pentru capturarea adulţilor. Se pot folosi produse insecticide, precum: - Actara 25 WG (tiametoxam 25 %) – 100 g/ha; - Biscaya 240 OD (tiacloprid 240 g/l) – 300 ml/ha; - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Fastac 10 EC (alfa-cipermetrin 100 g/l) – 75 ml/ha; - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 200 ml/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 150 g/ha; - Karate Zeon (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Lamdex 5 EC (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 200 ml/ha; - Mavrik 2 E (tau-fluvalinat 240 g/l) – 200 ml/ha; - Mospilan 20 SG (acetamiprid 200 g/kg) – 150 g/ha; - Novadim Progress (dimetoat 400 g/l) – 1,5 l/ha; - Nurelle D 50/500 EC (cipermetrin 50 g/l + clorpirifos 500 g/l) – 400 ml/ha; - Proteus OD 110 (tiacloprid 110 g/l + deltametrin 10 g/l) – 600 ml/ha; - Pyrinex 25 CS (clorpirifos 250 g/l) – 1,75 l/ha; - Reldan 22 EC (clorpirifos-metil 225 g/l) – 2,0 l/ha; - Sumi Alpha 5 EC (esfenvalerat 5 %) – 250 ml/ha; - Trebon (etofenprox 300 g/l) – 400 ml/ha. Gândacul roşu al rapiţei (Entomoscelis adonidis) provoacă pagube atât ca adult, cât şi ca larvă, atacul manifestându-se în vetre. Adulţii în toamnă rod frunzele marginal sau produc perforaţii, iar noii adulţi în primăvară rod frunzele, vârful lăstarilor, bobocii, florile şi silicvele. Larvele tinere rod frunzele marginal sau una dintre epiderme şi parenchimul, iar larvele în ultimele vârste rod frunzele până la nervuri. Măsurile preventive 159

constau în efectuarea arăturii după culturile de crucifere, combaterea buruienilor crucifere din culturile agricole şi realizarea rotaţiei cu porumbul. Combaterea se realizează prin aplicarea de tratamente în vegetație toamna şi în primăvară (ultima decadă a lunii martie şi prima jumătate a lunii aprilie), cu produse insecticide, precum: - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 200 ml/ha; - Karate Zeon (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Novadim Progress (dimetoat 400 g/l) – 1,5 l/ha. Viespea rapiţei (Athalia rosae) este răspândită în toate zonele de cultură a rapiţei şi provoacă pagube prin larvele sale, care rod frunzele din rozetă toamna, iar primăvara rod frunzele în faza de alungire a tulpinii şi în faza de înflorire. În urma atacului rămân numai nervurile principale ale frunzelor. Pagubele cele mai ridicate se înregistrează la atacul din toamnă. Măsurile preventive constau în efectuarea arăturii după culturile de crucifere, combaterea buruienilor crucifere din culturile agricole, fertilizarea echilibrată, realizarea rotaţiei cu cereale, tăvălugitul vetrelor atacate în toamnă. Combaterea se realizează prin tratamente în vegetație, atunci când s-a atins PED de 2 larve/plantă, folosindu-se produsele insecticide, precum: - Actara 25 WG (tiametoxam 25 %) – 100 g/ha; - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Fastac 10 EC (alfa-cipermetrin 100 g/l) – 200 ml/ha; - Faster 10 CE (cipermetrin 100 g/l) – 200 ml/ha; - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 200 ml/ha; - Kaiso Sorbie 5 EG (lambda-cihalotrin 5 %) – 150 g/ha; - Lamdex 5 EC (lambda-cihalotrin 50 g/l) – 200 ml/ha; - Mavrik 2 E (tau-fluvalinat 240 g/l) – 200 ml/ha; - Mospilan 20 SG (acetamiprid 200 g/kg) – 150 g/ha; - Nuprid 200 SC (imidacloprid 200 g/l) – 275 ml/ha; - Nurelle D 50/500 EC (cipermetrin 50 g/l + clorpirifos 500 g/l) – 400 ml/ha; - Proteus OD 110 (tiacloprid 110 g/l + deltametrin 10 g/l) – 350 ml/ha; - Pyrinex 25 CS (clorpirifos 250 g/l) – 1,75 l/ha; - Pyrinex Quick (clorpirifos 250 g/l + deltametrin 6 g/l) – 0,75 l/ha; - Trebon (etofenprox 300 g/l) – 300 ml/ha. 160

Puricii cruciferelor sau puricii de pământ (Phyllottreta spp.) şi puricele mare al cruciferelor (Psylliodes chrysocephala) provoacă pagube atât ca adult, cât şi ca larvă. Adulții rod frunzele plantelor tinere producând perforări circulare de mici dimensiuni (frunzele apar ca fiind ciuruite), iar larvele rod peţiolul frunzelor şi tulpinile în interior (minează frunzele şi tulpinile). Combaterea se realizează prin tratamente la sămânţă şi prin tratamente în vegetație aplicate toamna la depăşirea PED de 30 % plante atacate în perioada dintre răsărit şi stadiul de 3 frunze, uneori fiind necesară combaterea şi primăvara. După ce plantele de rapiţă trec de stadiul de 3 - 4 frunze atacul nu mai este periculos. Trebuie avut în vedere că tratamentul la sămânţă asigură o protecţie eficientă de 2 - 3 săptămâni de la răsărire. În condiţiile în care atacul este puternic sau plăntuţele de rapiţă au un ritm mai lent de dezvoltare, protecţia asigurată de tratamentul la sămânţă are o eficienţă limitată. În aceste condiţii, se impune efectuarea de tratamente în vegetaţie cu produse insecticide, precum: - Fury 10 EC (zeta-cipermetrin 10 %) – 200 ml/ha. Păduchele cenuşiu (Brevycoryne brassicae) formează colonii aglomerate pe frunze, tulpini, inflorescenţe şi silicve. Atacul se realizează prin înţepare şi sugerea sevei din ţesuturile cele mai fragede. Toamna se tratează culturile în care sunt atacate mai mult de 20 % dintre plante, iar primăvara se tratează culturile la care s-a atins PED de 2 colonii/m2 (atacul se manifestă în vetre, în mod deosebit la marginea culturii, situaţie în care este suficientă tratarea marginilor culturilor pe una sau două lăţimi de lucru a maşinii de stropit). Se folosesc produse insecticide, precum: - Decis Mega 50 EW (deltametrin 50 g/l) – 150 ml/ha; - Mavrik 2 E (tau-fluvalinat 240 g/l) – 200 ml/ha; - Sumi Alpha 5 EC (esfenvalerat 5 %) – 200 ml/ha. Ploşniţele cruciferelor (Eurydema spp.) provoacă pagube atât ca adulţi, cât şi ca larve. Adulții înțeapă și sug seva din țesuturi de la îmbobocire și până în faza de maturare a seminţelor, iar larvele atacă prin înțepare şi sugere în faza de formare a silicvelor. Ţânţarul silicvelor (Dasineura brassicae) provoacă pagube prin larvele sale, care se hrănesc cu pereţii interiori ai silicvelor, la care apar simptome de băşicare. Silicvele atacate se îngălbenesc şi se sparg, 161

provocând scuturarea seminţelor. Zborul primilor adulţi în primăvară începe la începutul înfloritului, la temperaturi de 12 - 15oC. Tratamentul de combatere a adulţilor trebuie efectuat înainte ca aceştia să depună ponta. Musca rădăcinilor (Delia radicum) produce pagube toamna prin larvele sale. Plantele atacate au rădăcinile găurite şi cu o tentă de culoare roşie sau mov ca urmare a atacului de larve. Gândacul păros (Epicometis hirta) provoacă pagube ca adult, care consumă organele florale. Este un dăunător polifag la care adulţii apar în aprilie, fiind activi mai ales în zilele însorite. Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae) provoacă pagube prin larvele sale, care rod frunzele (iniţial epiderma inferioară şi parenchimul, după care rod toată frunza). Atacul este specific prin faptul că rămân neconsumate numai nervurile groase (efect de „scheletuire a frunzelor”). Dăunătorul este oligofag, atacând speciile din familia Brassicaceae. La rapiţă poate produce probleme în toamnă. PED este de 2 - 3 larve/m2. Aplicarea regulatorilor de creştere şi a biostimulatorilor. Regulatorii de creştere asigură reducerea lungimii internodurilor, tija principală fiind mai scundă şi mai rezistentă la acţiunea factorilor mecanici (vânt). În acest fel se reduc pierderile datorate căderii plantelor, se măreşte viteza de recoltare şi se reduc solicitările la care este supusă combina în timpul recoltării, culturile fiind cu o talie mai mică. Regulatorii de creştere trebuie utilizaţi în cazul unor greşeli tehnologice sau al unor accidente climatice de tipul: utilizarea unor cultivare sensibile la alungirea tulpinii în toamnă, folosirea unor densităţi prea mari la semănat, fertilizare necorespunzătoare (exces de azot), semănat prea devreme, condiţii climatice favorabile creşterii vegetative (toamne lungi, călduroase, umiditate suficientă etc.). Se utilizează produse regulatoare de creştere care se aplică toamna, pentru creşterea rezistenţei plantelor la iernare, o mai bună ramificare a plantelor şi o mai bună dezvoltare a sistemului radicular al plantelor, precum: - Stabilan (clormequat clorură 400 g/l), în doză de 2,0 l/ha când plantele de rapiţă au 2 - 3 frunze, 3,75 l/ha când plantele de rapiţă au 4 - 6 frunze şi 5,0 l/ha când plantele de rapiţă sunt în faza de 6 7 frunze. 162

Pentru cultura rapiţei, prezintă interes produsele care se aplică toamna când rapiţa are 4 - 6 frunze, cu efect de regulator de creştere pentru creşterea rezistenţei la iernare, şi cu efect fungicid pentru combaterea patogenului Phoma lingam, precum: - Caramba Turbo (metconazol 30 g/l + mepiquat clorură 210 g/l) – 0,7 l/ha (se poate aplica până la maxim 8 frunze); - Folicur Solo 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Matiz 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Mystic 250 EC (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Orius 25 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha; - Tebucur 250 EW (tebuconazol 250 g/l) – 0,5 l/ha. Biostimulatorii pot fi aplicaţi atât toamna, cât şi primăvara. Toamna au rolul de a stimula dezvoltarea sistemului radicular şi absorţia elementelor nutritive, ceea ce face ca plantele să reziste mai bine la factorii nefavorabili din timpul iernii. În acest sens se pot folosi produse care se aplică în faza de 4 - 6 frunze, precum: - Fertiactyl Starter, în doză de 3,0 l/ha; - Terra Sorb, în doză de 2,0 l/ha. Produsul Fertiactyl Starter se poate aplica şi la reluarea vegetaţiei în primăvară, pentru stimularea creşterii plantelor. Aplicarea biostimulatorilor în primăvară are ca obiectiv stimularea procesului de fotosinteză (realizarea efectului „stay green”), stimularea absorţiei apei şi a elementelor nutritive, o înflorire uniformă şi o mai bună legare a florilor. În acest sens, se pot folosi produse care se aplică în faza de preînflorire, precum: - Fertileader Gold în doză de 3,0 l/ha; - Terra Sorb, în doză de 2,0 l/ha. Polenizarea suplimentară. Pentru asigurarea polenizării culturilor de rapiţă, se recomandă amplasarea a 2 - 3 familii de albine/ha în apropierea culturilor de rapiţă. Asigurarea polenizării suplimentare prezintă următoarele avantaje: - se scurtează perioada de înflorire şi fecundare a plantelor; - se uniformizează maturizarea silicvelor; - se aduc sporuri importante de producţie, de circa 300 - 400 kg seminţe/ha. 163

Irigarea este necesară în zonele secetoase din sudul ţării. După semănat, atunci când solul este uscat, se aplică o udare de răsărire cu o normă de 300 - 400 m3 apă/ha. Udarea de răsărire este foarte importantă pentru reuşita culturii de rapiţă, aceasta determinând densitatea culturii prin asigurarea unui răsărit rapid şi uniform şi asigurarea unei bune vegetaţii a plantelor în toamnă, care constituie premiza unei bune rezistenţe a plantelor la condiţiile nefavorabile din timpul iernii. În primăverile secetoase, prima udare se aplică la începutul legării primelor silicve, cu o normă de 400 - 500 m3 apă/ha, iar a doua udare se aplică la încheierea înfloritului, cu o normă de 500 - 600 m3 apă/ha. Nu se aplică udări târzii, deoarece se favorizează căderea plantelor şi atacul de afide.

6.6. Recoltarea

Recoltarea rapiţei este mai dificilă decât la alte culturi, din cauza sensibilității mari la scuturare și a neuniformității de maturizare a silicvelor şi a seminţelor. Întârzierea recoltării după momentul optim duce la pierderi mari prin scuturare. Recoltarea rapiţei se face mecanizat: - într-o singură fază, direct cu combina din lan; - divizat, în două faze. Recoltarea într-o singură fază (recoltarea directă) este cea mai des utilizată metodă de recoltare a rapiţei, aceasta fiind utilizată cu succes în cazul culturilor curate de buruieni şi necăzute. Lucrarea de recoltare cu combina din lan se va executa seara, dimineaţa şi chiar în cursul nopţii, pentru ca pierderile să fie cât mai mici. Recoltarea se poate începe la umiditatea boabelor de 14 - 15 % şi trebuie să se termine înainte ca umiditatea boabelor să scadă sub 10 %, pentru a se evita pierderile prin scuturare. Este de preferat ca recoltarea să se facă la o umiditate de circa 12 %. Pentru a se putea recolta direct cu combina, în special în cazul culturilor neuniforme şi îmburuienate este necesar să se aplice un desicant 164

atunci când umiditatea seminţelor este de 28 - 30 %, respectiv în treimea superioară a plantei încep să apară primele seminţe brunificate, în treimea de mijloc seminţele sunt brunificate (au culoarea roşu-maroniu sau roşu-închis), iar în treimea de la bază toate seminţele sunt de culoare maro-închis sau negre. În acest moment silicvele de pe ramificaţiile principale se pot răsuci sub formă de inel pe deget fără să se desfacă. Se pot folosi produse precum: - Reglone Forte (diquat 150 g/l) – 3,0 l/ha; - Bromotril 40 EC (bromoxinil 400 g/l) – 1,0 - 1,5 l/ha. După aplicarea desicantului, recoltarea cu combina se va face la 5 - 7 zile (circa o săptămână), atunci când seminţele au umiditatea sub 15 %. Desicarea culturii de rapiţă se poate face şi prin aplicarea erbicidului total Roundup Energy (glifosat ca sare de potasiu 551 g/l), în doză de 3,0 4,5 l/ha. Desicarea culturii, asigură o recoltare mai uşoară, cu pierderi mai puţine, crescând eficienţa combinei şi reducerea costurilor de uscare. Totuşi, folosirea desicanţilor (mai ales atunci când aplicarea este mai devreme decât momentul optim) determină diminuarea calităţii seminţelor prin creşterea procentului de seminţe verzi, ceea ce îngreunează procesul de rafinare a uleiului. Extinderea cultivarelor (soiuri sau hibrizi) rezistente la cădere şi cu un coronament uniform a permis efectuarea recoltării directe fără aplicarea de desicanţi. Pentru evitarea pierderilor prin scuturare, se pot efectua tratamente care să împiedice deschiderea silicvelor, cu trei săptămâni înainte de recoltare, atunci când silicvele încep să-şi schimbe culoarea din verde în galben, cu produse precum: - Nu Film pe bază de rășină, care se aplică în doză de 0,7 l/ha; - Spodnam DC pe bază de polimer, care se aplică în doză de 1,0 l/ha. Tratamentele pot fi efectuate cu mijloace terestre sau cu mijloace avio, situaţie în care se recomandă efectuarea a două tratamente pe direcţii opuse, folosindu-se câte o jumătate de normă. Este indicată folosirea la heder a separatoarelor de lan cu cuţite verticale, pentru a se evita încâlcirea plantelor şi scuturarea boabelor, sau a extensiilor (mecanisme adiţionale) special concepute pentru recoltarea rapiţei. 165

De asemenea, este indicată folosirea tocătorului la combină, ceea ce permite lăsarea după recoltare a terenului curat de resturi vegetale (resturile vegetale sunt tocate şi împrăştiate uniform pe suprafaţa solului). Tocarea resturilor vegetale permite pregătirea imediată a terenului pentru alte culturi, inclusiv prin sistemul de lucrări minime ale solului (minimum-tillage). Recoltarea în două faze (recoltarea divizată) se recomandă în cazul culturilor căzute, îmburuienate şi neuniforme, cu plante în diferite faze de maturitate. De asemenea, recoltarea în două faze se recomandă atunci când după rapiţă urmează să se semene o cultură dublă, în această situaţie terenul putând fi eliberat mai devreme cu până la 8 - 10 zile. Recoltarea în două faze se recomandă şi atunci când cultura este puternic atacată de alternarioză (Alternaria brassicae), situaţie în care se înregistrează pierderi mari prin scuturare. În prima fază se taie plantele cu vindroverul sau combina fără bandă transportoare atunci când în treimea superioară a plantei seminţele sunt verzi către verde-maroniu, în treimea de mijloc seminţele sunt verzi către maroniu, iar în treimea de la bază seminţele sunt maroniu-închis, ceea ce corespunde la o umiditate de circa 30 %. Tăierea mai devreme a plantelor face ca unele boabe să rămână şiştave şi verzi. Înălţimea de tăiere a plantelor se stabileşte astfel încât să nu rămână silicve sub nivelul de tăiere, dar în acelaşi timp să rămână o mirişte suficient de înaltă care să sprijine brazdele de plante tăiate şi să permită circulaţia aerului pe sub aceaste brazde. Înălţimea de tăiere a plantelor este de obicei de 25 - 30 cm. Plantele tăiate se lasă în brazde pe mirişte timp de câteva zile, pentru uscarea şi maturizarea seminţelor. În faza a doua se face treieratul cu combina direct din brazdă, tăindu-se miriştea pe care sunt aşezate plantele de rapiţă atunci când seminţele au umiditatea de 12 - 14 %. Întârzierea recoltatului duce la înregistrarea de pierderi prin scuturare. Combina trebuie să fie echipată cu ridicător de brazdă. Prin recoltarea în două faze sunt reduse pierderile de sămânţă, iar masa de sămânţă este mai curată, conţinutul de impurităţi fiind mai redus.

166

Capitolul 7 NORME ȘI REGULI APLICABILE CULTURILOR DE CÂMP

7.1. Norme de eco-condiţionalitate

Respectarea normelor de eco-condiţionalitate condiţionează obţinerea de către fermieri a sprijinului financiar din fondurile europene şi de la bugetul naţional. Normele de eco-condiţionalitate sunt compuse din: - bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC); - cerinţele legale în materie de gestionare (SMR); - cerinţele minime privind utilizarea îngrăşămintelor şi a produselor de protecţie a plantelor. Nerespectarea de către fermieri a normelor de eco-condiţionalitate conduce la reducerea plăţilor sau chiar la excluderea de la plată pentru una sau mai multe scheme de sprijin, pentru unul sau mai mulţi ani, cu excepția cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale. Constatarea respectării sau nerespectării cerinţelor de eco-condiţionalitate se realizează prin acţiunile de control desfăşurate de APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură). Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) presupun respectarea următoarelor standarde pentru culturile de câmp: I. Standarde privind evitarea eroziunii solului: - GAEC 1: Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20 % din suprafaţa arabilă totală a fermei. - GAEC 2: Lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12 %, cultivat cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel.

167

- GAEC 3. Se menţin terasele existente pe terenul agricol la data de 1 ianuarie 2007. II. Standarde pentru menţinerea conţinutului de materie organică în sol, prin aplicarea unor practici agricole corespunzătoare: - GAEC 4. Floarea-soarelui nu se cultivă pe acelaşi amplasament mai mult de doi ani consecutiv. - GAEC 5. Nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil. III. Standarde pentru menţinerea structurii solului: - GAEC 6. Nu este permisă efectuarea lucrării de arat în condiţii de umiditate excesivă a solului. IV. Standarde pentru menţinerea unui nivel minim de întreţinere a terenurilor agricole: - GAEC 9. Nu este permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori de pe terenurile agricole. - GAEC 10. Evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole, inclusiv pe terenurile care nu mai sunt exploatate pentru producţie. V. Standarde privind protejarea şi gestionarea apei: - GAEC 11. Respectarea normelor legale privind utilizarea apei pentru irigaţii în agricultură. - GAEC 12. Nu este permisă aplicarea îngrășămintelor de orice fel pe suprafeţele de teren care se constituie în fâşii de protecţie în vecinătatea apelor de suprafață, a căror lăţime minimă este de 1 m pe terenurile situate în blocurile fizice cu panta medie de până la 12 % și de 3 m pe terenurile situate în blocurile fizice cu panta medie mai mare de 12 %. Cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) aplicabile culturilor de câmp sunt următoarele: - SMR 1: Conservarea păsărilor sălbatice. - SMR 2: Protecţia apelor subterane împotriva poluării cu substanţe periculoase. - SMR 3: Protecţia mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură. 168

- SMR 4: Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole. - SMR 5: Conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică. Cerinţele minime privind utilizarea îngrăşămintelor şi a produselor de protecţia plantelor se referă la respectarea următoarelor reguli: 1. Este permisă utilizarea numai a acelor produse de protecţie a plantelor care au fost autorizate pentru vânzare şi numai în conformitate cu instrucţiunile de utilizare. 2. Persoanele care folosesc produsele de protecţie a plantelor trebuie să fie calificate (să aibă o atestare profesională). 3. Persoanele care folosesc produsele de protecţie a plantelor clasificate ca având „toxicitate ridicată” sau ca „toxice” trebuie să fie înregistrate la serviciul special din cadrul poliţiei judeţene din raza de activitate. De asemenea, trebuie să fie înregistrate la unitatea sanitar-veterinară sau la inspectoratul judeţean pentru siguranţa muncii. 4. Folosirea produselor de protecţie a plantelor poate fi realizată doar pentru scopul în care aceste produse au fost omologate şi doar conform instrucţiunilor de utilizare. 5. Tratamentele cu produse de protecţie a plantelor nu sunt permise în zonele de protecţie a apelor, în zonele protejate, în zonele de protecţie sanitară, zonele de protecţie ecologică, precum şi în alte zone protejate stabilite de autorităţile competente. 6. Îngrăşămintele naturale aplicate nu pot conţine mai mult de 170 kg de azot (N) ca ingredient pur pe 1 ha de teren agricol. 7. Fermierii trebuie să respecte perioadele în care aplicarea fertilizatorilor este interzisă. 8. Aplicarea îngrăşămintelor pe terenurile cu pante abrupte trebuie realizată prin încorporarea îngrăşămintelor în sol şi luarea în considerare a condiţiilor meteorologice. 9. Nici un tip de îngrăşământ nu poate fi aplicat pe terenuri acoperite de zăpadă, pe terenuri cu apă în exces sau pe terenuri îngheţate. 10. Nu vor fi folosiţi fertilizatori în apropierea resurselor de apă în conformitate cu următoarele indicaţii: 169

11. 12. 13. 14.

15.

- Fertilizator solid – nu mai aproape de 6 m de apă. - Fertilizator lichid – nu mai aproape de 30 m de apă. - În apropierea staţiilor de captare a apei potabile, nu va fi folosit nici un tip de fertilizator la o distanţă mai mică de 100 m faţă de staţia de captare a apei. Fermierii trebuie să se asigure că îngrăşămintele sunt distribuite uniform. Fermierii trebuie să urmeze un plan de fertilizare. Este interzisă folosirea fertilizatorilor neautorizaţi pentru vânzare. Operatorii care produc produse ecologice au obligaţia de a-şi înregistra această activitate la MADR prin compartimentul de specialitate şi de a se supune controlului unui organism de inspecţie şi certificare aprobat. În vederea protejării speciilor de păsări migratoare este interzisă uciderea sau capturarea intenţionată, indiferent de metoda utilizată.

7.2. Norme privind culturile verzi

Fermierii pot primi plăţi compensatorii anuale pentru respectarea măsurilor de agro-mediu, printre care se numără şi pachetul 4 – culturi verzi. Culturile verzi (mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul, sulfina), pe lângă rolul important de protecţie au şi un efect asemănător gunoiului de grajd (sunt considerate „îngrăşăminte verzi”), benefic plantelor de cultură şi cu efect favorabil asupra caracteristicilor solului. Fermierii care aplică pentru „Pachetul 4 – Culturi verzi” trebuie să se angajeze că vor continua activităţile agricole timp de 5 ani de la data efectuării primei plăţi aferente acestei măsuri şi să respecte cerinţele de ecocondiţionalitate pe toată suprafaţa agricolă a fermei şi pe toată durata angajamentului. De asemenea, trebuie să respecte următoarele reguli: - după recoltarea plantei premergătoare, semănatul culturilor verzi trebuie realizat în perioada 01 august - 30 septembrie; - pentru înfiinţarea culturilor verzi pot fi utilizaţi numai fertilizanţi organici (este interzisă utilizarea fertilizanţilor chimici); 170

- biomasa culturilor verzi trebuie să fie încorporată în sol în perioada 15 februarie - 31martie, prin lucrări cu grapa cu discuri prin care se pregăteşte şi terenul pentru semănatul plantei de cultură. În situaţia în care condiţiile meteorologice nu permit (terenul este acoperit de zăpadă sau bălteşte apa), încorporarea biomasei se poate face până la 15 aprilie, cu condiţia anunţării prealabile a APIA.

7.3. Reguli de bază cu privire la utilizarea produselor fitosanitare

• • • •

• • •

Produsele fitosanitare trebuie depozitate într-un spaţiu corespunzător şi trebuie păstrate sub cheie. Utilizatorii de produse fitosanitare care deţin stocuri, indiferent de dimensiunile lor, trebuie să ţină şi să completeze un registru de evidenţă. Înainte de utilizarea produselor fitosanitare, trebuie citite cu atenţie instrucţiunile de folosire şi de protecţia muncii. Personalul care lucrează cu produse fitosanitare trebuie să se protejeze prin: - protejarea mâinilor prin purtarea de mănuşi de protecţie recomandate pentru manipularea substanţelor chimice, care nu sunt uzate şi care nu au fost contaminate anterior; - spălarea mănuşilor înainte de a fi scoase de pe mâini; - protejarea ochilor cu ajutorul unor ochelari de protecţie; - protejarea corpului prin purtarea de combinezoane speciale; - la terminarea lucrărilor de stropit, hainele de lucru trebuie schimbate şi trebuie spălate faţa şi mâinile cu apă şi săpun. Echipamentul de stropit trebuie verificat cu regularitate şi menţinut în stare bună de funcţionare. Ambalajele trebuie clătite de trei ori, iar apa de clătire trebuie golită în cuva echipamentului de stropit. Lucrările de stropit trebuie efectuate pe cât posibil în primele ore ale dimineţii, pe vreme răcoroasă şi liniştită, fără vânt. Viteza maximă a vântului când se efectuează tratamentele trebuie să fie de 4 m/s. 171

• •

Restul de soluţie de stropit, precum şi apa de spălare a echipamentului de stropit, se va împrăştia pe cultura tratată. Ambalajele trebuie reciclate predându-le la punctele de colectare organizate prin sistemul SCAPA1.

7.4. Reguli de bază cu privire la sămânţa destinată semănatului

Fermierii trebuie să aibă în vedere că este interzisă comercializarea seminţelor şi a materialului săditor a căror calitate nu a fost controlată şi certificată de Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS) prin inspectoratele teritoriale (ITCSMS) şi laboratorul central (LCCSMS) sau de autoritatea corespunzătoare din ţara exportatorului. Seminţele certificate sunt conforme condiţiilor de puritate biologică şi valoare culturală (puritate fizică, componenţă botanică, germinaţie etc.) care sunt prevăzute de normele în vigoare. Seminţele destinate semănatului certificate se livrează fermierilor numai ambalate, sigilate şi etichetate oficial. Etichetarea ambalajelor se face cu eticheta oficială, care este în acelaşi timp certificatul oficial al seminţelor din ambalajul respectiv, sau cu o vignetă oficială, care sunt eliberate de INCS. Etichetele oficiale au următoarele culori: - alb – pentru sămânţa de categoria biologică Bază; - albastru – pentru sămânţa de categoria biologică Certificată – generaţia I (C1); - roşu – pentru sămânţa de categoria biologică Certificată – generaţia II (C2); - gri – pentru sămânţa la care nu s-a făcut certificarea finală; - verde – pentru sămânţa în amestec (mixtură). Este de dorit ca sămânţa destinată semănatului să fie din recolta ciclului de producţie anterior. Dacă sămânţa este mai veche, este obligatoriu să aibă refăcută determinarea de germinaţie, iar pe ambalaj să fie aplicată o vignetă cu menţiunea „Germinaţia reanalizată”, specificându-se luna şi anul. 1

SCAPA = Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide al AIPROM (Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România).

172

BIBLIOGRAFIE

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

15. 16.

Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. Bărbulescu Al., C. Popov, M.C. Mateieş, 2002. Bolile şi dăunătorii culturilor de câmp. Editura Ceres, Bucureşti. Berca M., 2004. Managementul integrat al buruienilor. Editura Ceres, Bucureşti. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie. Editura Ceres, Bucureşti. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol. I – Cereale şi leguminoase pentru boabe, Ediţia a doua. Editura Ceres, Bucureşti. Bîlteanu Gh., 2001. Fitotehnie, vol. 2 – Oleifere, textile, tuberculifere şi rădăcinoase, tutun, hamei, medicinale şi aromatice. Editura Ceres, Bucureşti. Brown J., J.B. Davis, Mary Lauver, D. Wysocki, 2008. USCA Canola Growers’ Manual. University of Idaho & Oregon State University. Ceapoiu N. şi colab., 1984. Grâul. Editura Academiei RSR, Bucureşti. Chirilă C., 2001. Biologia buruienilor. Editura Ceres, Bucureşti. Ciontu C., 2007. Agrotehnică. Editura Cartea Universitară, Bucureşti. Drăghici L., Al. Bude, Gh. Sipoş, Corina Tuşa, 1975. Orzul. Editura Academiei RSR. Dumbravă M., 2004. Tehnologia culturii plantelor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Epure Lenuţa Iuliana, Maria Toader, V. Ion, 2011. Controlul calităţii seminţelor destinate semănatului – Manual de lucrări practice de Fitotehnie. Editura Universitară, Bucureşti. Ghizdavu I. şi colab., 1997. Entomologie agricolă. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti. Giosan N., I. Nicolae, Gh. Sin, 1986. Soia. Editura Academiei RSR, Bucureşti. 173

17. Gooding J.M., P.W. Davies, 1997. Wheat production and utilization. Systems, Quality and the Environment. CAB International. 18. Guş P., N. Cordoş, I. Mihaiu, T. Rusu, I. Ivan, 2003. Rapiţa – Tehnologie de cultivare; Aliment şi combustibil. Editura Risoprint, Cluj-Napoca. 19. Guş P., T. Rusu, Ileana Bogdan, 2003. Sisteme convenţionale şi neconvenţionale de lucrare a solului. Editura Risoprint, Cluj-Napoca. 20. Hatman M., I. Bobeş, Al. Lazăr, C. Gheorghieş, C. Glodeanu, V. Severin, C. Tuşa, I. Popescu, I. Vonica, 1989. Fitopatologie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 21. Hălmăjan H.V. şi colab., 2006. Ghidul cultivatorului de rapiţă. Editura AGRIS – Redacţia Revistelor Agricole, Bucureşti. 22. Hera C., Gh. Sin, I. Toncea, 1989. Cultura florii-soarelui. Editura Ceres, Bucureşti. 23. Hoseney C.R., 1998. Cereal – Science and Technology. Second edition. American Assoc. of Cereal Chemists, St.Paul. 24. Ion V., V. Ştefan, Nicoleta Ion, 2009. Necessity of pollination by melliferous bees at sunflower bybrids actually cultivated in Romania. Scientific Papers. Series A. Agronomy, Vol. LII (pag. 338 - 343). 25. Juran I., Tanja Gotlin Čuljak, Dinka Grubišić, 2011. Rape stem weevil (Ceutorhynchus napi Gyll. 1837) and cabbage stem weevil (Ceutorhynchus pallidactylus Marsh. 1802) (Coleoptera: Curculionidae) – Important oilseed rape pests. Agriculturae Conspectus Scientificus, Vol. 76, No. 2 (93 - 100). 26. Kandel H., J.J. Knodel, 2011. Canola Production Field Guide. NDSU Extension Service, North Dakota State University. 27. Mogârzan Aglaia, G. Morar, M. Ştefan, 2004. Fitotehnie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 28. Muntean L.S., 1997. Mic tratat de fitotehnie. Vol. II – Plante oleaginoase, textile, tuberculifere şi rădăcinoase. Editura Ceres, Bucureşti. 29. Muntean L.S., C. Solovăstru, G. Morar, M.M. Duda, D.I. Vârban, S. Muntean, 2008. Fitotehnie. Editura Academic Pres, Cluj-Napoca. 30. Mureşan T., Gh. Sipoş, Fl. Paulian, I. Moga, 1973. Cultura porumbului. Editura Ceres, Bucureşti. 174

31. Panaitescu Liliana, 2008. Fitotehnie – Plante oleaginoase, plante textile. Editura Universitară Bucureşti. 32. Perju T., 1995. Entomologia agricolă – Componentă a protecţiei integrate a agroecosistemelor. Editura Ceres, Bucureşti. 33. Petcu Gh., Elena Petcu, 2008. Ghid tehnologic pentru grâu, porumb, floarea-soarelui. Editura Domino. 34. Picu I., Gh. Ittu, C. Popov, Alexandrina Popescu, Gh. Alionte, 2003. Tehnologii agricole: cultura cerealelor păioase. GEEA Bucureşti. 35. Regnault Y., D. Tourvieille ş.a., 1991. Les maladies du tournesol. CETIOM – Centre Technique Interprofessionnel des Oléagineaux Métropolitains, Paris. 36. Roman Gh.V., V. Ion, Lenuţa Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura Ceres, Bucureşti. 37. Roman Gh.V., V. Tabără, P. Pîrşan, M. Ştefan, T. Robu, M. Axinte, G. Morar, S. Cernea, 2011. Fitotehnie – Vol. I: Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura Universitară, Bucureşti. 38. Roman Gh.V., G. Morar, T. Robu, M. Ştefan, V. Tabără, M. Axinte, I. Borcean, S. Cernea, 2012. Fitotehnie – Vol. II: Plante tehnice, medicinale și aromatice. Editura Universitară, Bucureşti. 39. Roşca I., Rada Istrate, 2009. Tratat de entomologie (Agricultură, Horticultură, Silvicultură). Editura Alpha MDM, Buzău. 40. Salontai Al., 1971. Curs de fitotehnie. Partea a II-a – Plante tehnice. AMD, Institutul Agronomic „Dr. Petru Groza” Cluj. 41. Sarca Tr., I. Picu, Al. Bărbulescu, Alexandrina Popescu, C. Nagy, I. Antohe, 2004. Tehnologii agricole: cultura porumbului şi sorgului. GEEA Bucureşti. 42. Sin Gh. şi colab., 2005. Managementul tehnologic al culturilor de câmp. Editura Ceres, Bucureşti. 43. Stoskopf C. Neal, 1985. Cereal Grain Crop. Reston Publishing Company, Inc., A prentice-Hall Company, Reston, Virginia-22090, SUA. 44. Şarpe N., At. Ciorlăuş, L. Ghinea, I. Vlăduţu, 1976. Erbicidele – Principiile şi practica combaterii buruienilor, Ediţia a II-a. Editura Ceres, Bucureşti. 175

45. Ştefan V., 2003. Fitotehnia plantelor tehnice. AMC – USAMV Bucureşti. 46. Ştefan V., V. Ion, Nicoleta Ion, M. Dumbravă, V. Vlad, 2008. Floareasoarelui. Editura ALPHA MDN Buzău. 47. Tabără V., 2005. Fitotehnie – vol. I, Plante tehnice, oleaginoase şi textile. Editura Brumar. 48. Tianu Al., Al. Bude, 1985. Orzul. Editura Ceres, Bucureşti. 49. Toma D., Tr. Neagu, I. Florescu, P. Minulescu, S. Lepşi, 1981. Tractoare şi maşini agricole. Partea a II-a – Maşini agricole. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 50. Velican V., 1972. Curs de fitotehnie. Partea I, Generalităţi, Cereale, Leguminoase pentru boabe. Atelierele de Material Didactic, Institutul Agronomic „Dr. Petru Groza” Cluj. 51. Vrânceanu A.V., 2000. Floarea-soarelui hibridă. Editura Ceres, Bucureşti. 52. Vrânceanu A.V., H. Iliescu, Alina Ioniţă, Alexandrina Popescu, 2004. Tehnologii agricole – Cultura florii-soarelui. GEEA Bucureşti. 53. Zală Cr.R., 2008. Atlas fitopatologic. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. 54. Zamfirescu N., V. Velican, N. Săulescu, 1965. Fitotehnie, Vol. I, Ediţia a II-a. Editura Agro-Silvică, Bucureşti. 55. Zamfirescu N., V. Velican, N. Săulescu, I. Safta, F. Canţăr, 1965. Fitotehnie – Vol. II, Ediţia a II-a. Editura Agro-Silvică, Bucureşti. 56. Wayne S.C., 1995. Crop production – Evolution, History, and Technology. John Wiley & Sons, Inc., New York, SUA. 57. *** 2013. Ghid practic pentru agricultori – produse agrochimice. Ediţia a 4-a, Alcedo. 58. *** 2013. Ghidul fermierului privind eco-condiţionalitatea. APIA.

176

ISBN 978-606-574-410-3