Tehnologii Agricole I

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ Departamentul de Învăţământ la Distanţă

Prof. dr. Gheorghe Valentin ROMAN

TEHNOLOGII AGRICOLE I

EDITURA CERES

Bucureşti, 2014

1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ROMAN, GHEORGHE VALENTIN Tehnologii agricole / Gheorghe Valentin Roman. - București : Ceres, 2014 2 vol. ISBN 978-973-40-1043-1 Vol. 1. - 2014. - Bibliogr. - ISBN 978-973-40-1044-8

631(075.8)

ISBN 978-973-40-1044-8

2

CUPRINS CUVÂNT-ÎNAINTE........................................................................................................................

5

UNITATEA DE STUDIU 1 CULTURI CEREALIERE – Generalităţi

GRÂUL DE TOAMNĂ – Biologie, Ecologie, Sistematică............................................................

7

UNITATEA DE STUDIU 2

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA GRÂUL DE TOAMNĂ ..................................................... UNITATEA DE STUDIU 3

22

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA PORUMB...........................................................................

40

UNITATEA DE STUDIU 4 CULTURI LEGUMINOASE PENTRU BOABE– Generalităţi TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA SOIA...................................................................................

59

UNITATEA DE STUDIU 5

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA FASOLE.............................................................................

74

UNITATEA DE STUDIU 6 CULTURI OLEAGINOASE TIPICE– Generalităţi TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA FLOAREA-SOARELUI...................................................

86

UNITATEA DE STUDIU 7

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA RAPIŢĂ.............................................................................. 103 UNITATEA DE STUDIU 8 CULTURI TEXTILE – Generalităţi

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA INUL PENTRU FIBRE..................................................... 119 UNITATEA DE STUDIU 9

CULTURI RĂDĂCINOASE ŞI TUBERCULIFERE – Generalităţi TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA CARTOF............................................................................ 133 UNITATEA DE STUDIU 10

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA SFECLA PENTRU ZAHĂR............................................. 156 UNITATEA DE STUDIU 11

ALTE CULTURI DE CÂMP TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA TUTUN ŞI HAMEI...........................................................

173

UNITATEA DE STUDIU 12 CULTURA PLANTELOR FURAJERE

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA LUCERNĂ.........................................................................

205

UNITATEA DE STUDIU 13 CULTURI LEGUMICOLE............................................................................................................

216

UNITATEA DE STUDIU 14 CULTURI POMICOLE..................................................................................................................

242

UNITATEA DE STUDIU 15 CULTURI VITICOLE....................................................................................................................

266

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................

286

3

4

CUVÂNT-ÎNAINTE

Manualul

Tehnologii agricole I este destinat studenţilor de la Departamentul de

Învăţământ la Distanţă, F acultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi

Dezvoltare Rurală. Manualul se adresează, în egală măsură, tuturor specialiştilor interesaţi în cunoaşterea celor mai importante elemente de biologie, ecologie şi tehnologie de cultivare a plantelor agricole din România.

Plantele cultivate care sunt tratate în manual (cereale; leguminoase pentru boabe; plante

oleaginoase, textile, tuberculifere, rădăcinoase; tutun; hamei; plante furajere; culturi legumicole; culturi pomicole; viţa-de-vie) ocupă peste 85 % din suprafaţa arabilă a României şi deţin o pondere însemnată între plantele cultivate pe glob. Ele asigură cea mai mare parte din produsele necesare alimentaţiei oamenilor şi furajării animalelor, reprezentând şi o sursă importantă de materii prime pentru producerea altor bunuri utile în

viaţa zilnică a comunităţilor umane.

În redactarea manualului autorul a acordat o atenţie deosebită măsurilor tehnologice moderne, de înaltă productivitate, eficiente economic şi fără impact poluant asupra mediului, cu costuri

şi consumuri energetice reduse. Tehnologiile elaborate în manual au la bază cunoaşterea

elementelor de biologia şi ecologia plantelor şi au în vedere punerea în valoare a potenţialului genetic al soiurilor şi hibrizilor aflaţi în cultură. S -au urmărit captarea cât mai eficientă a energiei solare şi sporirea randamentului fotosintetic de producere a biomasei utile, consumuri echilibrate de energie fosilă, îngrăşăminte chimice şi pesticide. Au fost avute în vedere şi transformările care au avut loc în ultimele decenii în agricultura şi spaţiul rural din România, în contextul tranziţiei de la economia centralizată spre economia de piaţă, al modificărilor în organizarea producţiei agricole şi în formele de proprietate din agricultură, al aderării la Uniunea Europeană şi al integrării treptate în structurile acesteia. Manualul a fost redactat în conformitate cu recomandările cuprinse în „ Ghidul de

elaborare a materialelor de studiu pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământul cu Frecvenţă Redusă”. Materialul a fost structurat pe unităţi de studiu şi cuprinde: obiectivele, noţiunile de bază ale temei, sarcini de învăţare, rezumatul, teste de autoevaluare a cunoştinţelor de către student,

concluzii, bibliografie, cu scopul de a pregăti specialiştii la un nivel corespunzător actualelor cerinţe pentru piaţa forţei de muncă în domeniul agricol şi în sectoarele conexe. Autorul

5

6

UNITATEA DE STUDIU 1

CULTURI CEREALIERE – Generalităţi

GRÂUL DE TOAMNĂ – Biologie, Ecologie, Sistematică

Cuprins 1.1. Introducere 1.2. Obiective 1.3. Culturi cerealiere – generalităţi 1.3.1. Sortimentul de culturi cerealiere 1.3.2. Răspândire, suprafeţe, producţii. Strategia cerealelor pe plan mondial şi în România 1.4. Grâul de toamnă – biologie, ecologie, sistematică 1.4.1. Particularităţi biologice

1.4.1.1. Etapa vegetativă 1.4.1.2. Etapa generativă 1.4.2. Cerinţe ecologice 1.4.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri 1.5. Sarcină de învăţare 1.6. Rezumat 1.7. Teste de autoevaluare 1.8. Concluzii 1.9. Bibliografie recomandată

1.1. Introducere

În acest capitol sunt prezentate informaţii asupra culturilor cerealiere, care ocupă circa 50 % din suprafaţa arabilă mondială şi 60 - 70 % din suprafaţa arabilă a României. Sunt incluse date statistice şi asupra strategiilor pe plan mondial, european şi naţional, marii exportatori şi imp ortatori de cereale.

Pentru grâu sunt oferite informaţii detaliate privind particularităţile biologice şi cerinţele ecologice, a căror cunoaştere este esenţială pentru fundamentarea măsurilor tehnologice de cultivare, şi este inclus sortimentul de soiuri recomandat pentru diferite zone de cult ură a grâului din România.

Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unităţi de studiu este de 2 ore.

1.2. Obiective La finalul parcurgerii acestei unităţi de studiu veţi fi capabil: -

să înţelegeţi importanţa cultivării cerealelor în România , în contextul european şi mondial, prin diversitatea utilizărilor alimentare, furajere, industriale, energetice şi prin semnificaţia lor

agronomică;

7

-

să identificaţi fazele de vegetaţie în care se află plantele de grâu la diferite date calendaristice şi să evaluaţi starea de vegetaţie a culturilor de grâu pentru a decide anumite intervenţii tehnologice;

-

să evaluaţi favorabilitatea pentru grâu a condiţiilor naturale (climă, sol) din zona unde activaţi (sau zona de domiciliu), pentru a decide cea mai bună amplasare a culturilor ;

-

să fundamentaţi alegerea soiurilor de grâu în funcţie de recomandările specialiştilor şi condiţiile pedo-climatice în care activaţi (sau zo na de domiciliu).

1.3. Culturi cerealiere – generalităţi

1.3.1. Sortimentul deculturi cerealiere Cerealele aparţin clasei Monocotyledonatae, ordinul Poales (Graminales), familia Poaceae (Gramineae).

Speciile de cereale importante pe plan mondial şi pentru România sunt grup ate astfel:

, cu cerinţe termice mai reduse: grâu ( Triticum spp.); secară cereale srcinare din climatul temperat (Secale cereale L.); triticale (Triticosecale rimpaui Wittm.); orz (Hordeum vulgare

L.); ovăz (Avena

sativa L.); cereale originare din climatul cald, cu cerinţe termice ridicate: orez (Oryza sativa L.); porumb (Zea mays L.); sorg (Sorghum bicolor (L.) Moench.); mei comun ( Panicum miliaceum L.). 12 cereale sunt

considerate culturi agricole importante (grâu, secară, tritical e, orz, ovăz, orez, porumb, sorg, specii de mei); grâul, orezul şi porumbul cumulează peste 80 % din suprafaţa şi producţia mondiale de cereale.

1.3.2. Răspândire, suprafeţe producţii. Strategia cerealelor pe plan mondial şi în România În anul 2012 (tab. 1) cerealele au fost semănate în lume pe 689.556 mii ha, din care: grâu 220.385 mii ha sau 32,0

% din suprafaţa totală cu cereale; orez - 164.125 mii ha (23,8 %); porumb -

170.398 mii ha (24,7 %); orz - 48.603 mii ha (7,0 %); sorg - 35.483 mii ha (5,1 %); mei - 31.929 mii ha (4,6 %); ovăz - 9.679 mii ha (1,4 %); secară - 5.113 mii ha (0,7 %); triticale - 3.851 mii ha (0,6 %).

Tabelul 1

Suprafeţele cultivate cu cereale, pe specii şi continente (mii ha) (după FAOSTAT, 2013) Specia

Grâu Orez Porumb Orz Ovăz Secară Triticale Sorg Mei TOTAL

America de Nord 27.040 1.059 36.188 3.271 1.410 177 13 1.590 137 70.885

America de Sud Europa şi Centrală 8.936 59.565 5.381 725 22.714 17.451 1.745 24.370 570 6.223 29 4.396 54 66 3.295 4.188 257 5 837 43.634 117.119 8

Africa

Asia

8.996 102.294 11.169 145.711 34.550 59.409 4.905 10.565 220 423 401 56 10 280 19.562 9.252 18.469 12.442 97.935 340.777

Oceania

13.554 80 86 3.747 833 5.113 187 634 39 19.216

Total

220.385 164.125 170.398 48.603 9.679 3.851 35.483 31.929 689.566

Aproape o jumătate din suprafeţele cu cereale se găsesc în Asia (3 40.777 mii ha sau 49,4 %), circa o

şesime în Europa (117.119 mii ha, 17,0 %) şi în Africa (97.935 mii ha, 14,2 %), iar restul se află în

America de Nord (70.885 mii ha, 10,2 %), Am erica

de Sud şi Centrală (43.634 mii ha, 6,3 %) şi Oceania

(19.216 mii ha, 2,8 %). Producţia

mondială de cereale (tab. 2) a fost în anul 2011 de 2.576.973 mii tone: porumbul a

contribuit cu o treime (883.460 mii tone, 34,3 fiecare (704.080 mii tone

% din total), iar grâul şi orezul cu mai mult de un sfert

şi respectiv 722.760 mii tone). Participarea celorlalte specii importante de

cereale: orz - 5,2 %; sorg - 2,1 %; specii de mei - 1,1 % ; ovăz - 0,87 %; secară - 0,5 %; triticale - 0,6 %.

Tabelul 2

Producţiile totale de cereale, pe specii şi continente (mii tone) (după FAOSTAT, 2013) Specia

Grâu Orez Porumb Orz Ovăz Secară Triticale Sorg Mei TOTAL

America de Nord 79.674 8.392 325.354 11.147 3.776 355 30 5.447 207 434.382

America de Sud şi Centrală 30.676 28.234 113.036 5.483 1.473 56 11.207 235 14.476 9 193.678

Europa

Africa

Asia

225.990 22.084 317.861 4.376 26.531 654.489 108.571 65.051 270.867 81.291 6.816 21.179 14.649 266 1.183 99 1.192 40 13.907 15 306 925 20.781 10.630 1.258 10.784 15.402 462.174 152.427 1.293.109

Oceania

Total

27.795 704.080 738 722.760 581 883.460 8.363 134.279 1.157 22.504 12.949 545 15.038 1.939 54.198 45 27.705 41.203 2.576.973

Există o anumită specializare zonală în cultivarea specii lor de cereale (tab. 1 şi 2): Asia cultivă 88,8

% din suprafaţa mondială cu orez şi produce 90,5 % din recolta mondială ; g râul este cultivat cel mai

mult în Asia (46,4 %

din suprafaţă şi 45,1 % din recolta mondială), urmată de Europa (27,0 % şi respectiv

32,1 %) şi America de Nord (1 2,3 % şi respectiv 11,3 %).

Europa se situează pe prim ul loc la cultivarea orzului (50,1 % din suprafaţa mondială şi 6 0,5 % din producţie), ovăzului (64,3 %, şi respectiv 65,1 %), secarei (86,0 % şi respectiv 86,5 %) şi triticalei (85,6

% şi respectiv 92,5 %). Culturile de sorg şi mei sunt concentrate în Africa ( 55,1 % pentru sorg şi

57,8 % pentru mei) şi Asia (2 6,1 % şi respectiv 39,0 %).

Boabele de cereale reprezintă un articol important de comerţ internaţional; sunt comercializate anual, în medie, circa 100 - 120 mil. tone grâu, 100 mil. tone porumb, până la 25 mil. tone orez, până la 16

mil. tone orz şi 6 mil. tone sorg. Principalii exportatori de cereale sunt: pentru grâu - SUA (27,6 mil.

tone, 21 % din exportul mondial); Canada (18,4 mil. tone); Uniunea European ă ( 46,51 mil. tone, din care

Franţa, 21,1 mil. tone şi Germania 8,9 mil. tone); Federaţia Rusă (11,8 mil. tone); Australia (15,9 mil. tone); Argentina (4,0 mil. tone); Ucraina (4,3 mil. tone); pentru porumb - SUA (50,1 mil. tone sau 51,6 % din exporturile mondiale); Argentina (17,6 mil. tone); Brazilia (10,8 mil. tone);

Franţa (6,6 mil. tone);

Ungaria (3,9 mil. tone); Ucraina (2,9 mil. tone); pentru orez - SUA, Brazilia, India. Principalii importatori de cereale sunt:

pentru grâu - Egipt, Brazilia, Japonia, Algeria, Indonezia, Coreea de Sud;

pentru porumb - Japonia, Coreea de Sud, Mexic, China, Uniunea Europeană, Egipt; pentru orez Germania, Japonia, Olanda, Spania, SUA. 9

În România, cerealele au ocupat dintotdeauna cea mai mare parte din terenul arabil - în jurul anului 1900, erau semănate pe circa 92 % din suprafaţa arabilă şi România ocupa locul 3 în lume între statele exportatoare de grâu (după SUA şi Franţa) şi locul 2 la porumb (după SUA)(George Maior, 1898). În a doua jumătate a sec. XX (fig. 1) se poate constata o scădere a suprafeţelor cu cereale de la 6.766,3 mii ha în anul 1965 la 5.702,7 mii ha în anul 2004, în favoarea plantelor tehnice.

Fig. 1. Evoluţia suprafeţelor cultivate cu cereale (mii ha) în România în perioada 1935 - 2010 (srcinal)

În anul 2012, sortimentul de cereale a fost format din porumb (2.616,1 mii ha), grâu (1.977,7 mii ha), orz cu şase şi cu două rânduri (433,3 mii ha) şi ovăz (185 mii ha); se mai cultivă: secară (10,5 - 21,8 mii ha), triticale (12,4 - 38,3 mii ha), sorg (1,6 - 13,0 mii ha), mei (0,4 - 3,0 mii ha), orez (0,1 - 13,0 mii ha).

Consumul total de cereale variază de la mai puţin de 200 kg/locuitor/an în Pakistan, Filipine, Indonezia, Nigeria, la destinate direct

peste 700 kg/locuitor/an în SUA. În ţările în curs de dezvoltare, c erealele sunt

în proporţie de 69 - 74 % alimentaţiei umane; în ţările dezvoltate economic consumul uman

de cereale reprezintă doar 21 % din consumul total, iar excedentul este în mod obişnuit destinat

furajării animalelor. Boabele de cereale pot fi prelucrate sub forma unor preparate alimentare: pâinea produsă din făină de grâu comun reprezintă un aliment de bază; din grâul durum sunt produse paste făinoase; glucidele din boabele de cereale pot fi fermentate în alcool, pentru a produce băuturi sau biocarburanţi. De asemenea, boabele de cereale sunt utilizate

în furajarea animalelor, sub formă de boabe

întregi sau măcinate şi amestecate cu furaje proteice . Unele specii de cereale pot fi surse de furaje de volum (masă verde, fân, siloz), cultivate singure sau în amestec cu alte specii.

10

1.4. Grâul de toamnă – biologie, ecologie, sistematică 1.4.1. Particularităţi biologice Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă durează, în condiţiile din ţara noastră, circa 9 luni (270 - 290 zile) şi este împărţită în:

√ etapa (perioada)

vegetativă, caracterizată prin dezvoltarea organelor vegetative ale

plantelor, cu fazele fenologice: germinare, înrădăcinare, înfrăţire;

√

etapa generativă (reproductivă) caracterizată prin dezvoltarea inflorescenţei, a florilor şi formarea boabelor, cu fazele fenologice: formarea (alungirea) paiului,

înspicare-înflorire-

fecundare, formarea şi coacerea (maturarea) boabelor.

1.4.1.1. Etapa vegetativă 

Germinarea

– pentru ca sămânţa de grâu pusă în pământ să germ ineze trebuie: să posede o

facultate germinativă ridicată, să fie matură, ieşită din repausul seminal şi cât mai nouă, de preferat din recolta anului precedent; în sol să fie întrunite condiţiile optime de umiditate, căldură şi oxigen (fig. 2).

Fig. 2. Etapele germinării bobului de grâu (după G. Fischbeck, K.-U. Heyland, N. Knauer, 1975, citaţi de Gh.V. Roman, 1995) 

Muguraşul, protejat de coleoptil, străbate învelişurile bobului, se alungeşte spre suprafaţă, îşi

încetează creşterea şi este străbătut de vârful primei frunze, acesta fiind momentul răsăritului. În condiţii favorabile de temperatură şi umiditate, perioa da germinare-răsărire durează 8 - 10 zile; în mod frecvent sunt necesare pentru răsărire 15 - 20 zile, îndeosebi din cauza insuficienţei apei (fig. 3).

11



Înrădăcinarea şi formarea primelor frunze. Imediat după răsărire, planta formează prima

frunză şi începe asimilaţia clorofiliană. Rădăcinile embrionare sunt foarte active. Importanţa lor se reduce treptat, pe măsura dezvoltării rădăcinilor adventive.

Fig. 3. Planta de grâu la începutul vegetaţiei: germinare - răsărire; stadiul de 3 frunze (preînfrăţit) (după D. Soltner, 1990, citat de Gh.V. Roman, 1995)



Înfrăţitul – după răsărire şi după formarea celei de -a treia frunze, internodul 2 se alungeşte,

se opreşte la circa 2 cm de suprafaţa solului şi apare viitorul nod de înfrăţire. Înfrăţirea începe, de obicei, la 12 - 15 zile după răsărire. Adâncimea nodului de înfrăţire depinde de condiţiile de mediu şi de adâncimea de semănat (fig. 4).

Fig. 4. Planta de grâu în faza de înfrăţit (după D. Soltner, 1990, citat de Gh.V. Roman, 1995) 12



Grâul se caracterizează printr-o bună capacitate de înfrăţire. În lan încheiat se doreşte ca, la

intrarea în iarnă, plantele de grâu să aibă 2 - 3 fraţi şi 3 - 5 frunze. Procesul de înfrăţire se petrece toamna, iar fraţii formaţi toamna parcurg stadiul de vernalizare (30 - 45 zile cu temperaturi sub 6 oC), după care, la creşterea temperaturilor în primăvară, aceştia trec în etapa generativă şi devin fertili . O parte dintre fraţi se formează primăvara dar, de regulă, aceştia rămân neproductivi, deoarece nu parcurg stadiul de vernalizare. 

Călirea – în paralel cu înrădăcinarea şi înfrăţirea, plantele de grâu trec prin tr-un proces de

adaptare la temperaturi scăzute, denumit „călire”. Procesul constă în concentrarea treptată în glucide a sucului celular din toate organele

plantei, dar îndeosebi la nivelul nodului de înfrăţire şi care protejează

ţesuturile în timpul gerurilor din iarnă. Culturile de grâu bine înrădăcinate, înfrăţite şi călite pot rezista până la -15° ... -18°C (chiar -20°C) la nivelul nodului de înfrăţire; în zona nodului de înfrăţire, protejat de 1 - 2 cm de pământ şi, eventual, de un strat de zăpadă, temperatura nu scade, de regulă, sub -20°C. 

normali:

Repausul

– trecerea spre starea de „repaus de iarnă” a culturilor de grâu, are loc în anii

în jur de 5 - 10 decembrie în Transilvania şi jumătatea de nord a Moldovei; între 10 şi 20

decembrie în sudul şi vestul ţării ; iar după 20 decembrie în sud-estul Dobrogei (după O. Berbecel, 1970). 

Perioada de regenerare –

în primăvară a plantelor de grâu începe odată cu dezgheţul solului ,

şi se petrece la date diferite; în România, data cea mai timpurie a desprimăvărării a fost 10 februarie, iar cea mai târzie 27 martie (după O. Berbecel, 1970). Plantele îşi reiau treptat procesele vitale, începe absorbţia apei şi a elementelor nutri tive din sol.

1.4.1.2. Etapa generativă 

Alungirea paiului .

Curând după regenerare, începe creşterea intensă, care durează circa

90 zile, perioadă când se acumulează 90 - 95 % din biomasa totală a plantelor de grâu. 

Nodurile, dispuse foarte apropiat în faza de înfrăţire, încep să se îndepărteze prin formarea

internodurilor; creşterile au loc

pe baza ţesuturilor meristematice aflate la baza fiecărui internod. Paiul de

grâu este format din 5- 6 internoduri, cel mai lung fiind internodul superior, care poartă inflorescenţa 5). (fig. 

În această perioadă, sistemul radicular al grâului se dezvoltă puternic până la înflorire, prin

creşterea rădăcinilor adventive. Absorbţia apei şi a elementelor nutritive din sol, precum şi procesul de fotosinteză sunt foarte intense. 

aparatului

În această fază se formează majoritatea frunzelor şi se ajunge la dezvoltarea maximă a fotosintetic, care, prin asimilaţia clorofiliană, va asigura substanţele necesare formării

elementelor componente ale inflorescenţei şi boabelor (fig. 6). Suprafaţa de asimilaţie ajunge la 30.000 34.000 m2 la hectar (indicele suprafeţei foliare = 3 - 4, valori considerate optime pentru zonele de

cultură a

grâului din România). 

În faza de formare a paiului are loc diferenţierea organelor generative. Concomitent,

inflorescenţa creşte în dimensiuni, se deplasează, treptat, în sus prin pai şi ajunge în teaca ultimei frunze, marcând faza de „burduf”.

13

Fig. 5. Plante de grâu în etapa generativă (după D. Soltner, 1990, citat de Gh.V. Roman, 1995) 

Înspicatul. Înfloritul. Încheierea fazei de alungire a paiului este marcată prin apariţia

spicului din teaca ultimei frunze. După câteva zile are loc înfloritul, marcat prin deschiderea florilor şi apariţia la exterior a staminelor. Deschiderea florilor începe de la mijlocul spicului spre extremităţi. Eliberarea

polenului din antere are loc înainte de deschiderea florilor, şi ca urmare, la grâu polenizarea

este obligatoriu autogamă.

Fig. 6. Sinteza şi distribuirea asimilatelor în planta matură de grâu (după G. Fischbeck, K.-U. Heyland, N. Knauer, 1975, citat de Gh.V. Roman, 1995) 14



Formarea bobului

şi fazele maturităţii (coacerii) sunt ma rcate de modificările de culoare pe

care le suferă planta datorită degradării clorofilei, şi în funcţie de conţinutul în umiditate al bobului. 

Faza începe imediat după fecundare. Durata acestei faze influenţează cantitatea de asimilate

depozitate în bob şi mărimea boabelor. Formarea boabelor şi acumularea substanţelor de rezervă în bob se realizează, pe baza substanţelor asimilate de către plante în această perioadă (după înflorire). 

Maturitatea verde (în lapte). Planta este verde, frunzele de la bază s-au îngălbenit; asimilaţia

şi acumularea substanţelor în bob se desfăşoară cu intensitate. Boabele au atins volumul maxim şi au un conţinut de umiditate de circa 50 %; d acă sunt zdrobite între degete, lasă să iasă un terci (lichid) albicios.  Maturitatea galbenă (în ceară). Planta capătă culoarea galbenă, doar nodurile superioare pot să fie încă verzi. Asimilaţia s -a încheiat, dar acumularea substanţelor de rezervă în bob poate continua prin

transfer din internodurile superioare ale paiului. F rământat între degete, endospermul are consistenţa

cerii.

Conţinutul în umiditate este în medie de 30 % şi poate să scadă până la 25 % la sfârşitul acestei faze. 

Maturitatea deplină. Planta s-a uscat în întregime şi frunzele s -au brunificat. Bobul îşi

reduce din volum şi se întăreşte. Paiul îşi păstrează o anumită elasticitate. Umiditatea boabelor se reduce de la 20 % la 15

%. Boabele au culoarea normală, sunt tari, nu pot fi străpunse cu unghia; sunt relativ

elastice, nu se sparg uşor. Trebuie recoltat. 

Supracoacerea.

Conţinutul în apă al boabelor e ste de 15 % sau chiar mai puţin. Bobul este

tare, rigid şi se poate sparge la apăsare puternică. Paiele şi plevele capătă o culoare cenuşie murdară, iar paiul se rupe uşor. Pierderile sunt mari prin scuturarea boabelor, căderea plantelor şi spicelor, spargerea boabelor la treierat.

1.4.2. Cerinţe ecologice Cerinţe faţă de temperatură: 

pentru germinat, seminţele

de grâu necesită minimum 1 - 3°C. În perioada de semănat a

grâului de toamnă în România, temperaturile aerului s unt în jur de 14 - 15°C şi grâul răsare după 8 - 10 zile; înfrăţirea grâului este favorizată de zilele însorite, luminoase, cu temperaturi de 8 - 10°C, procesul continuând până când temperaturile scad sub 5°C; 

plantele de grâu de toamnă, bine înfrăţite şi călite, au o mare rezistenţă la temperaturi scăzute (până la -15°C, chiar -20°C la nivelul nodului de înfrăţire), mai ales dacă solul este acoperit



cu strat de zăpadă; la reluarea vegetaţiei în primăvară , cresc cerinţele plantelor faţă de temperatură: la alungirea paiului grâul cere 14 -

18°C, la înspicat 16 - 18°C, apoi temperaturile pot creşte până la 20°C,

care asigură condiţii bune pentru formarea şi umplerea boabelor.

Cerinţe faţă de umiditate: 

se

consideră că în zonele de cultură a grâului trebuie să cadă cel puţin 225 mm precipitaţ ii pe

perioada de vegetaţie; coeficientul de transpiraţie este de 350 - 400, reflectând o bună valorificare a apei de către planta de grâu; 15



pentru germinare, boabele de grâu absorb 40 - 50 % apă din masa lor uscată. !!!

În România toamnele sunt frecvent secetoase, germinarea şi răsăritul culturilor de grâu

sunt întârziate şi destul de neuniforme. Precipitaţiile din toamnă sunt hotărâtoare pentru dezvoltarea plantelor de grâu şi pentru reuşita culturii ; pierderile de recoltă din cauza secetelor din toamnă, de regulă, sunt ireversibile . Ca urmare, prin toate lucrările solului trebuie

să se urmărească conservarea apei din sol şi favoriza rea acumulării apei din

precipitaţii, iar în situaţii extreme trebuie intervenit cu irigaţii. 

în primăvară, cerinţele plantelor de grâu faţă de umiditate cresc treptat, fiind maxime în fazele de înspicat, fecundare şi formarea boabelor. În anii normal de umezi, apa acumulată în sol pe timpul iernii este suficientă pentru a acoperi nevoile plantei, cel puţin în prima parte a primăverii. În mai şi iunie, în ţara noastră, intervin uneori perioade secetoase, în care apar semne evidente ale suferinţei plantelor din cauza insuficienţei umidităţii. Dacă seceta este asociată cu temperaturi mai ridicate, vegetaţia este grăbită, plantele rămân scunde şi slab productive, plantele se ofilesc, îndeosebi în orele de amiază. !!! În

anumiţi ani se poate produce şiştăvirea boabelor, favorizată de temperatu rile mai mari

de 30°C şi vânturile uscate în timpul umplerii bobului; perioada critică pentru şiştăvire durează circa 10 zile. Pagubele (reducerea recoltei şi a calităţii acesteia) sunt cu atât mai mari cu cât condiţiile care favorizează şiştăvirea survin mai spre începutul perioadei critice.

Cerinţe faţă de sol: 

grâul preferă solurile mijlocii, lutoase şi luto -argiloase, cu capacitate mare de reţinere a apei, permeabile, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6 - 7,5);



cele mai favorabile pentru grâu sunt kastanoziomurile, cernoziomurile, cernoziomurile cambice, cernoziomurile argice, preluvosolurile roşcate;



nu sunt potrivite pentru grâu solurile pe care stagnează apa sau acolo unde apa freatică se ridică, în anumite perioade, până în zona rădăcinilor , plantele fiind expuse la asfixiere pe timpul iernii. Nu sunt potrivite nici

solurile uşoare, cu permeabilitate prea ridicată, pe care

plantele pot suferi de secetă şi nici solurile prea acide sau prea alcaline.

Zonarea culturii grâului în România În România, pe circa 20 % din suprafaţa arabilă a ţării se întrunesc condiţii foarte favorabile pentru grâu, iar pe circa 70 % condiţii favorabile (după Gh. Bîlteanu, 1989). Ca urmare, cele 2,1 - 2,4 mil. ha semănate cu grâu în România pot fi amplasate numai în condiţii foarte favorabile şi favorabile.

16

Fig. 7. Zonarea culturii grâului de toamnă în România (după N. Zamfirescu, 1965) ◙

preluvosol

Zona foarte favorabilă (fig. 7) – Câmpia de Vest, caracterizată prin soluri de tip cernoziom şi roşcat; condiţii climatice foarte favorabile; secetele la semănat şi la formarea boabelor puţin

frecvente; precipitaţii de toamnă şi de primăvară suficiente pentru a acoperi nevoile plantelor de grâu. În Câmpia Dunării, zona foarte favorabilă ocupă sudul Olteniei, terasele Dunării din stânga Oltului, jumătatea de sud a Câmpiei Teleormanului şi o suprafaţă între Bucureşti - Giurgiu - Călăraşi Armăşeşti (Urziceni), vestul Bărăganului, cu secete mai frecvente, toamna, primăvara şi la începutul verii. În Câmpia Transilvaniei, zona foarte favorabilă grâului este mai restrânsă; precipitaţii de toamnă şi de primăvară suficiente pentru a asigura vegetaţia normală a plantelor. În nord-estul Moldovei, precipitaţii mai reduse; pe timpul sezonului rece, plantele de grâu sunt expuse la temperaturi scăzute. În anii normali, nu se produc pălirea plantelor şi şiştăvirea boabelor. ◙

Zona favorabilă

– în vecinătatea zonei foarte favorabile. În vestul ţării – zona este

asemănătoare din punct de vedere climatic, cu zona foarte favorabilă; soluri foarte diferite şi mai puţin fertile (aluviosoluri, preluvosoluri, luvosoluri, stagnosoluri şi gleio soluri).

În sud, climă relativ favorabilă, dar spre estul zonei se manifestă, mai frecvent, insuficienţa apei, toamna,

cât şi primăvara şi la începutul verii. În Dobrogea – condiţii de umiditate atmosferică mai

favorabile în vecinătatea litoralului. Solurile din zonă - cernoziomuri, preluvosoluri roşcate, luvosoluri, rendzine, erodosoluri (spre nordul zonei).

În Transilvania – condiţii climatice favorabile, dar terenuri denivelate. Zona se extinde în bazinele Târnavelor, Mureşului, Oltului, în depresiunile Bârsei, Făgăraş, Ciuc.

În Moldova (judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi, porţiunea din dreapta Siretului) – toamne secetoase şi pălirea grâului foarte frecvente, condiţii de iernare mai grele. Solurile - cernoziomuri, aluviosoluri, preluvosoluri, faeoziomuri. Aplicarea unor

măsuri ameliorative (irigaţii, amendare, afânări adânci), poate

crea condiţii foarte favorabile pentru culturile de grâu. 17

1.4.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri Grâul comun (sau „grâul pentru pâine”) ( Triticum aestivum L.) – este semănat pe circa 90 % din suprafaţa mondială cu grâu ; are forme de toamnă şi de primăvară. Pe plan mondial, cea mai mare parte (circa 70

%) este ocupată cu grâu de toamnă. În România, grâul comun de toamnă ocupă 99 % din

suprafaţa totală cu grâu, iar grâul de primăvară se cultivă în zone submontane şi unele depresiuni intramontane. Cuprinde

numeroase varietăţi, soiurile de grâu cultivate în România aparţinând varietăţii

erythrospermum (spic alb, aristat, glume netede, bob roşu ).

Grâul „durum” („grâul pentru paste făinoase” sau „arnăut”) (Triticum durum Desf.) – are cerinţe mari faţă de căldură , rezistenţă la secetă şi este sensibil la ger. Are forme de toamnă şi de primăvară. Este cultivat pe circa 8 % din suprafaţa mondială cu grâu, cu precădere în zonele ceva mai calde. Bobul este mare, mai lung decât bobul de grâu comun, sticlos, cu conţinut ridicat în protei ne şi gluten, excelent pentru producerea pastelor făinoase. Spicul este dens, cu ariste mai lungi decât spicul. România cultivă suprafeţe restrânse cu grâu „durum” şi este dependentă de importuri pentru acoperirea consumului intern de paste făinoase. Zonarea soiurilor de grâu de toamnă în România (201 2) (după Catalogul Oficial al soiurilor de plante cultivate în România, 2013) Zona de cultivare a grâului Sudul ţării, irigat Sudul ţării, neirigat

Tabelul 3

Soiuri recomandate

Boema l, Crina, Dor F, Dropia, Faur F, Flamura 85, Glosa, Gruia, Izvor, Alex, Ciprian, Lovrin 34, Romulus LV, Kuskun Serina, Renesansa, G.K. Elet, Apache Boema 1, Crina, Dor F, Dropia, Glosa, Izvor, Alex, Lovrin 34, Romulus LV, Kuskun Serina, G.K. Elet, G.K. Miska, G.K. Petur, Mv Magvas, Mv Palma, Apache

Şimnic 30, Şimnic 50, Crina, Dor F, Dropia, Glosa, Gruia, Izvor, Ciprian, Lovrin

Oltenia

34, PKB Kristina, Renesansa

Zona piemonturilor sudice

Albota, Trivale, Dor F, Glosa, Gruia, Crişana, Apache Alex, Ciprian, Lovrin 34, Romulus LV, Crişana, Briana, Dor F, Faur F, Glosa,

Vestul ţării

Kuskun Serina, PKB Kristina, G.K. Elet, G.K. Kalasz, G.K. Miska, G.K. Petur, Mv Magvas, Mv Palma, Kraljevica, Apache, Renan, Renesansa

Zona colinară din vest

Crişana, Arieşan, Ciprian, Dor F, Glosa, Apache, Cezanne Apullum, Ardeal 1, Arieşan, Turda 2000, Crişana, Dor F, Dumbrava, Delabrad 2, Faur F, Glosa, Esenţial, Iaşi 2, Kuskun Serina, G.K. Elet, G.K. Kalasz, G.K.

Transilvania

Miska, G.K. Petur, Mv Magvas, Mv Palma, Apache, Renan, Beti P1 Moldova Centrală şi de Sud Nordul Moldovei

Iaşi 2, Ardeal 1, Boema 1, Dor F, Dropia, Faur F, Izvor, Glosa, Gruia, G.K. Elet, Mv Magvas, Mv Palma

Aniversar, Iaşi 2, Arieşan, Delabrad 2, Dumbrava, Crişana, Turda 2000, Faur F, Kuskun Serina, G.K. Elet, G.K. Kalasz, G.K. Petur, Mv Palma, Apache, Beti P1

Mai există în cultură soiurile: Andelka, Andino, Arlequin, Aximut, Bandolero, BC Renata, Felix, Katarina, Ilinca, Litera, Mihaela, Miranda, G.K. Bani, Mv Kolo, Mv Marsall, Mv Regiment, Mv Toborzo, PKB Rodika, PKB Roxanda, PKB Vizelika, Pobeda, Putna, Zimbru, Cato, Joseph.

Sortimentul de soiuri de grâu comun cuprinde predominant soiuri româneşti (tab. 3). Pentru grâul comun de primăvară, există

soiul românesc Pădureni (aflat în conservare). Pentru grâul „durum” există în

cultură soiuri de toamnă (Codurum şi Grandur FD – româneşti; Mv Makaroni – soi unguresc; Nefer – soi francez) şi de primăvară (Salsa – soi francez).

18

În ultimele două decenii, în unele ţări cultivatoare de grâu (Franţa, Belgia ş.a.) a fost introdusă în producţie sămânţă hibridă de grâu. În condiţii favorabile, hibrizi i pot depăşi cu 15 - 20 % producţiile soiurilor din încrucişarea cărora provin. În România sunt în curs de extindere primii hibrizi de grâu.

1.5. Sarcină de învăţare

Se

lucrează individual (pentru studi erea situaţiei culturilor cerealiere pe plan mondial, european

şi naţional) şi în echipe de 2 - 3 persoane (pentru observarea particularităţilor biologice şi ecologice ale plantelor de grâu). Se acordă atenţie studierii comerţului cu cereale şi strategiilor privind cultivarea şi valorificarea cerealelor. Vor fi identificate stadiile fenologice şi va fi analizată influenţa factorilor de mediu asupra

dezvoltării plantelor de grâu. Vor fi formulate aprecieri asupra favorabilităţii pentru grâu a

condiţiilor naturale din zonele în care activaţi (sau zonele de domiciliu). Totodată, vor fi alese soiurile de grâu pentru anumite areale de cultivare.

1.6. Rezumat

În acest capitol aţi învăţat despre culturile cerealiere şi importanţa acestora , ilustrată de suprafeţele semănate şi producţiile obţinute, care fundamentează strategiile în domeniul agro-alimentar. De asemenea, aţi studiat aspecte de biologie şi ecologie la grâu şi aţi identificat zonele de favorabilitate pe teritoriul României. În final, aţi cunoscut recomandările privind soiurile de grâu cultivate în România şi criteriile de alegere a soiurilor.

Pentru a rezuma această uni tate de studiu vă propunem să răspundeţi la următoarele întrebări recapitulative:

1. Comentaţi care sunt cele mai importante cereale în agricultura şi economia mondială şi europeană. 2. Precizaţi care sunt principalii exportatori de grâu şi porumb pe plan mondial

şi european.

3. Care sunt fenofazele prin care trece grâul în toamnă şi cum trebuie să arate plantele de grâu la intrarea în iarnă? 4. Care este condiţia ca plantele

de grâu să treacă de la etapa vegetativă la etapa generativă?

5. Arătaţi în ce zone de pe teritoriul României se întrunesc condiţii foarte favorabile pentru

cultura grâului.

6. Pentru o exploataţie agricolă situată în Bărăgan, la neirigat, ce soiuri de grâu aţi alege? (alegeţi 5 soiuri). Cuvinte cheie: Cerealele: suprafeţe, producţii, strategii. Grâul: biologice, ecologice, sortimentul de soiuri.

1.7. Teste de autoevaluare

1. Cerealele originare din climatul temperat şi care se cultivă îndeosebi în Europa sunt: a.

Secară, triticale, orz, ovăz

b. Orez, sorg, mei c.

Grâu, porumb, orez

d. Fonio, mei perlat, ciumiza 19

2.

3.

Marii importatori de grâu pe plan mondial sunt : a.

SUA şi Canada

b.

Uniunea Europeană şi Argentina

c.

Federaţia Rusă şi Ucraina

d.

Egipt şi Japonia

Specia de grâu cultivată pe suprafeţele cele mai mari este: a. Triticum durum b. Triticum polonicum c. Triticum aestivum d. Triticum carthlicum

4. Fenofaze (faze de vegetaţie) cuprinse în etapa generativă (reproductivă) la grâu sunt: a.

Înfrăţitul. Dezvoltarea frunzelor. Faza de burduf

b.

Înspicatul. Înfloritul. Formarea bobului. Coacerea bobului

c. Formarea bobului. Germinarea. Uscarea plantelor 5.

Cele mai favorabile soluri pentru grâu sunt considerate: a. Luvosolurile b. Solurile acide c. Preluvosolurile d. Cernoziomurile cambice

6.

Majoritatea soiurilor de grâu cultivate în România fac parte din varietatea: a. Milturum – spic roşu, nearistat, bob roşu b. Erythrospermum – spic alb, aristat, bob roşu c. Lutescens – spic alb, nearistat, bob roşu d. Ferrugineum – spic roşu, aristat, bob roşu

Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Fiecare subiect are o singură variantă de răspuns corectă şi este punctat cu 1,5 puncte. Un punct este oferit din oficiu. Timp de lucru: 20 minute.

Temă de referat: Dezvoltaţi în maximum 1.000 de cuvinte tema: „Comentaţi cu argumente, tendinţele cultivării

cerealelor şi a grâului în România, în contextul situaţiei actuale pe plan mondial şi european”.

Exerciţii pe internet: 1. Vizitaţi site-ul www.fao.org şi identificaţi informaţii recente privind: - Situaţia culturii cerealelor (suprafeţe, producţii) în lume, Europa, România. - Situaţia comerţului cu cereale ( export, import, tendinţe).

2. Vizitaţi site-urile www.madr.ro şi www.istis.ro şi indentificaţi informaţii privind situaţia cultivării cerealelor şi a grâului în România şi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra soiurilor de grâu. 20

1.8. Concluzii

Acest capitol a dorit să ilustreze amploarea cultivării şi importanţa cerealelor, în lume, Europa şi România, semnificaţia acestora pentru economia globală , în cadrul strategiilor pentru asigurarea hranei. În contextul actual al globalizării, al includerii României în Uniunea Europeană ş i în comerţul mondial, cunoaşterea mondiale.

realităţilor permite o mai bună fundamentare a strategiilor naţionale, corelate cu tendinţele

În acest context, grâul este o cereală cu semnificaţie deosebită , iar România se înscrie ca un

cultivator, producător şi exportator important de grâu, ceea ce are consecinţe economice semnificative pentru economia naţională şi pentru agricultorii români. A fost evidenţiată importanţa cunoaşterii biologiei şi ecologiei grâului, esenţială pentru reuşita înfiinţării culturilor şi rentabilitatea acest ora. În continuare, în studii vor fi aprofundate aspectele privind tehnologia de cult ură

a grâului, pe baza celor discutate în acest

capitol.

1.9. Bibliografie recomandată

1.

Roman Gh.V., Robu T., Pîrşan P., Ştefan M., Axinte M., Tabără V., 2013 – Fitotehnie. Vol. I. Cereale

şi leguminoase pentru boabe. Editura „Universitară”, Bucureşti. 2.

Roman Gh.V., Ion V., Epure Lenuţa Iuliana, 2006 – Fitotehnie. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Ceres”, Bucureşti.

3.

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., 2011 – Controlul calităţii seminţelor destinate semănatului. Manual de lucrări practice de fitotehnie. Editura „Universitară”, Bucureşti.

4.

Roman Gh.V., Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., Duşa Elena Mirela, Ionescu (Truţa) Alina Maria, Mihalache M.,

Băşa A.Gh., 2009 – Ghiduri de bune practici agricole în sistem ecologic pentru

cereale. Editura „ALPHA MDN”, Buzău.

Bibliografie selectivă 1. Axinte M., Roman Gh.V., Borcean I., Muntean L.S., 2006

– Fitotehnie. Editura „Ion Ionescu de la

Brad”, Iaşi. 2.

Bîlteanu Gh., 1974 – Fitotehnie. Editura „Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti.

3. Ceapoiu

N., Hera Cr., Bîlteanu Gh., Negulescu Floare, 1984 – Grâul. Editura „Academiei R.S.R.”,

Bucureşti.

21

UNITATEA DE STUDIU 2

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA GRÂUL DE TOAMNĂ

Cuprins 2.1. Introducere 2.2. Obiective

2.3. Tehnologia de cultură la grâul de toamnă 2.3.1. Rotaţia culturii 2.3.2. Aplicarea îngrăşămintelor 2.3.2.1. Îngrăşămintele minerale 2.3.2.2. Îngrăşămintele organice 2.3.2.3. Aplicarea amendamentelor calcaroase 2.3.3. Lucrările solului

2.3.3.1. Sistemul clasic de lucrări ale solului 2.3.3.2. Sisteme de lucrări minime ale solului 2.3.4. Sămânţa şi semănatul 2.3.5. Lucrările de îngrijire 2.3.5.1. Combaterea buruienilor

2.3.5.2. Combaterea dăunătorilor 2.3.5.3. Combaterea bolilor

2.3.5.4. Prevenirea căderii plantelor 2.3.5.5. Alte lucrări de îngrijire 2.3.6. Recoltarea 2.4. Sarcină de învăţare 2.5. Rezumat 2.6. Teste de autoevaluare 2.7. Concluzii 2.8. Bibliografie recomandată

2.1. Introducere

Acest capitol cuprinde prezentarea, în detaliu, a verigilor din tehnologia de cultivare a grâului de

toamnă, fundamentate pe studierea anterioară a particularităţilor biologice şi ecologice ale plantei şi a recomandărilor cercetării ştiinţifice pentru cultivarea grâului. S -a ţinut cont de cele mai noi recomandări ale autorităţilor internaţionale şi naţionale pentru utilizarea îngrăşămintelor şi pesticidelor, în vederea asigurării eficienţei economice şi diminuării impactului poluant al tehnologiilor agricole asupra calităţii produselor agricole şi mediului natural.

Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unităţi de studiu este de 3 ore.

22

2.2. Obiective

La finalul parcurgerii acestei unităţi de studiu veţi fi capabil:

- să cunoaşteţi cerinţele grâului faţă de planta premergătoare pentru a decide cea mai favorabilă amplasare

şi să fundamentaţi regimul de îngrăşare în funcţie de particularităţile de nutriţie şi

condiţiile de cultivare; - să alegeţi cel mai potrivit sistem de lucrări ale solului în funcţie de condiţiile pedoclima tice şi

de dotarea tehnică a fermei; -

să cunoaşteţi cerinţele şi să decideţi asupra materialului semincer şi parametrilor semănatului în funcţie de zonă şi condiţiile anului agricol;

-

să fundamentaţi intervenţiile tehnologice necesare pentru controlul organismelor dăunătoare şi irigare, în situaţia concretă a unei exploataţii agricole;

-

să identificaţi momentul optim de recoltare a unei culturi de grâu şi să stabiliţi tehnologia recoltării, pentru urgentarea lucrării şi diminuarea pierderilor.

2.3. Tehnologia de cultură la grâul de toamnă

2.3.1. Rotaţia culturii Grâul este pretenţios faţă de planta premergătoare . ● Plantefoarte bune premergătoare pentru grâu: mazăre, fasole, borceag, rapiţă de toamnă, in pentru ulei, in pentru fibre, cartof timpuriu şi de vară, trifoi, muştar, năut, porumb masă verde, tutun, coriandru.

● Plante bune premergătoare pentru grâu: soia, sfeclă pentru zahăr, cartof de toamnă, floarea 15 septembrie, soarelui, porumb pentru boabe şi pentru siloz, toate culturile recoltate până la- 10

pentru a rămâne cel puţin 2 săptămâni până la semănatul grâului. Sortimentul de culturi de câmp din agricultura României s -a restrâns foarte mult şi se limitează,

în principal, la: grâu de toamnă , orz de toamnă şi de primăvară, porumb, floarea-soarelui, cartof, rapiţă, şi mai puţin soia, sfeclă pentru zahăr, ovăz. Porumbul pentru boabe – inevitabilă amplasarea grâului după porumb din cauza: -

suprafeţelor mari cultivate cu aceste plante (fiecare cu 2 - 3 mil. ha semănate anual);

-

zonelor de cultivare ce coincid;

-

condiţiilor care pot transforma porumbul într-o bună premergătoare pentru grâu: ● cultivarea unor hibrizi cu perioadă ceva mai scurtă de vegetaţie, prin comparaţie cu potenţialul termic al zonei; 23

● semănatul porumbului în epoca optimă, în teren afânat adânc prin lucrările solului; ● administrarea la porumb, în optim, a îngrăşămintelor, organice şi minerale; ● combaterea foarte bună a buruienilor; ● recoltarea la timp, eliberarea terenului imediat şi bine de resturile vegetale.

!!!

O serie de restricţii limitează amplasarea grâului după porumb:

- se va evita amplasarea culturilor de grâu pe terenurile infestate cu Fusarium, boală

comună şi

păgubitoare ambelor culturi; există pericolul transmiterii şi amplificării atacului de fuzarioză şi al contaminării recoltei cu micotoxine, ceea ce impune lucrări ale solului mai intense după porumb; -

după porumb rămân pe teren cantităţi importante de resturi vegetale care crează dificultăţi la semănatul grâului; acestea trebuie cât mai bine mărunţite şi împrăşti ate pe teren şi, eventual, încorporate. Pentru descompunerea mai rapidă a resturilor vegetale este recomandată administrarea unor doze mai mari de îngrăşăminte cu azot.

!!!

Nu se recomandă amplasarea grâului după culturi care lasă solul sărac în apă şi elemente

nutritive (sorg, iarbă de Sudan, mei). E ste contraindicat semănatul grâului după : orz, din cauza

bolilor şi dăunătorilor comuni; lucernă sau pajişti semănate, care lăstăresc puternic după desfiinţare şi lasă solul uscat. Monocultura de grâu Este

acceptată numai 2 ani şi numai la culturile destinate consumului; nu se va amplasa grâul

după grâu, pe suprafeţele pentru producerea de sămânţă sau pe terenu rile infestate puternic cu boli.

!!!

Cultivarea repetată a grâului după grâu are o serie de efecte negative:

-

îmburuienarea terenului cu buruieni specifice;

-

, înmulţirea bolilor (fuzarioză, mălură, tăciune, făinare) şi dăunătorilor (gândac ghebos, ploşniţe viermi sârmă, vierme roşu al paiului).

Grâul reacţionează la monocultură prin scăderea recoltelor, care poate fi evitată prin doze sporite

de îngrăşăminte şi intervenţii fitosanitare intense, care se reflectă, însă, în cheltuieli mai mari. La rândul său, grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor: se recoltează timpuriu; lasă solul curat de resturi vegetale şi de buruieni şi

24

într-o stare bună de fertilitate.

2.3.2. Aplicarea îngrăşămintelor 

: 23 - 33 kg N, 11 - 18 kg P 2O5, 19 - 37 K2O/1 tonă de boabe + paiele aferente; Consumul specific



Sistemul radicular

al grâului este destul de slab dezvoltat, explorează un volum redus de sol şi are o

putere mică de solubilizare şi absorbţie a elementelor nutritive din rezervele solului; 

Consumul

maxim de elemente nutritive are loc de la alungirea paiului şi până la coacere, în care grâul

trebuie să aibă la dispoziţie cantităţile necesare de elemente nutritive şi în forme uşor accesibile.

2.3.2.1. Îngrăşămintele minerale Azotul 

La îngrăşarea cu azot a grâului se pot distinge 4 perioade (fig. 8): 

toamna, înainte de semănat şi concomitent cu semănatul. Pe terenurile agricole bine cultivate an de an,

îngrăşarea de toamnă cu azot nu ar fi necesară . Agricultorii care deţin

echipamentele corespunzătoare, aplică doze moderate de azot concomitent cu semănatul; 

la începutul vegetaţiei în primăvară – este obligatorie administrarea azotului, prin care se asigură necesarul de azot pentru reluarea vegetaţiei şi alungirea paiului. Lucrarea poate începe încă din partea a doua a iernii, pe teren îngheţat, dar neacoperit cu strat de zăpadă;

 

în faza de alungire a paiului, se recomandă administrarea unei fracţiuni reduse de azot; o aplicare târzie în fazele de înspicat şi până la înflorit , urmăreşte sporirea conţinutului boabelor în azot şi proteină.

Fig. 8. Evoluţia cerinţelor plantei de grâu faţă de azot şi momentele reper de administrare a îngrăşămintelor (după D. Soltner, 1990, citat de Gh.V. Roman, 1995) 

C alcularea dozelor de îngrăşăminte cu azot este o problemă de bilanţ , bazat pe formula: DN = Cs x Rs – Ns – Ngg ± Npr,

în care: DN = doza de azot (kg/ha); Cs = consumul specific (kg N/tona de boabe); Rs = recolta scontată (t/ha); 25

Ns = aportul solului în azot, apreciat la 20 kg/ha pe solurile sărace şi 60 kg/ha pe solurile fertile; Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, apreciat la: 2 kg N/t gunoi administrat grâului; 1 kg N/t gunoi

; aplicat plantei premergătoare; 0,5 kg N/t gunoi aplicat plantei antepremergătoare

Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare: se scad 30 kg N/ha după leguminoase pentru

boabe şi 20 kg N/ha după borceag şi trifoi; se adaugă 20 - 25 kg N/ha după floareasoarelui şi porumb (rămân pe teren cantităţi mari de resturi vegetale celulozice). Dozele (în kg/ha substanţă activă) de azot şi fosfor cu care s-au obţinut producţii optime economic la grâu ( medii pe 5 ani) (după Cr. Hera, citat de Gh. Bîlteanu, 1989) Doza de îngrăşământ economic Specificare

N 108 106 119 96 75 77 95

Fundulea (cernoziom cambic) Lovrin (cernoziom cambic) Turda (cernoziom cambic) Podu-Iloaiei (cernoziom cambic) Şimnic (preluvosol roşcat) 85 Oradea (brun-argilic) Livada (luvosol)



Tabelul 4

P2O5 83 92 84 58

69 65

Pentru condiţiile din România, dozele de azot sunt de 50 - 160 kg/ha. Dacă este necesar, după

premergătoarele cu recoltare târzie, se va administra toamna 1/3 din cantitatea totală (circa 30 - 40 kg N/ha) înainte de semănat (sau concomitent cu semănatul). Restul de 40 - 80 kg N/ha se administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare. În anumite situaţii, se mai poate aplica o doză târzie, de 10 - 30 kg N/ha, la alungirea paiului, de dorit sub formă de îngrăşare foliară (tab. 4) . Fosforul: 

Pentru calcularea dozelor de fosforeste recomandată formula: DP = 15 x Rs – Pgg,

în care: DP = doza de fosfor (kg P2O5/ha); Rs = recolta scontată (t/ha); Pgg = aportul gunoiului de grajd în fosfor: 1,2 kg P2O5/t gunoi, dacă acesta a fost administrat

grâului; 0,8 kg P2O5/t de gunoi, dacă a fost aplicat la planta premergătoare. Doza rezultată din calcul se majorează cu 20 - 40 kg P 2O5/ha pe solurile cu mai puţin de 5 mg P2O5/100 g sol. 

Mărimea dozei de fosfor este de 60 - 120 kg/ha. Fosforul sub formă de superfosfat este încorporat sub arătură, iar sub formă de îngrăşăminte complexe, se poate administra la patul germinativ sau concomitent cu semănatul, iar în anumite situaţii la desprimăvărare. Potasiul: 

este necesar pe solurile insuficient aprovizionate (sub 15 mg K 2O accesibil/100 g sol); se pot aplica 40 - 80 kg K2O/ha,

sub formă de îngrăşăminte complexe, la pregătirea patului

germinativ (sau sub formă de sare potasică, sub arătură). 26

!

Trebuie subliniat că, într-un sistem intensiv de agricultură, pentru a obţine producţii mari,

administrarea potasiului devine o măsură obligatorie pe toate tipurile de sol din ţara noastră.

2.3.2.2. Îngrăşămintele organice Gunoiul de grajd semifer mentat,

mustul de gunoi, gunoiul lichid de la crescătoriile de animale,

nămolurile de epurare, sunt bine valorificate de grâu. Pot fi aplicate direct la grâu sau la planta premergătoare (porumb, floarea-soarelui), grâul beneficiind de efectul remanent. Doz ele recomandate sunt de 15 - 20 t/ha, încorporate sub arătură.

2.3.2.3. Aplicarea amendamentelor calcaroase



este necesară pe solurile acide, cu pH sub 5,8 şi cu un grad de saturaţie în baze sub 75 %;

 prin amendare trebuie să  se

se urmărească neutralizarea a 50 % din aciditatea hidrolitică;

recomandă, de regulă, 4 t/ha carbonat de calciu (sub formă de piatră de var, dolomit).

2.3.3. Lucrările solului Grâul cere: un sol afânat pe circa 20 cm adâncime, cu suprafaţa nu foarte mărunţită, dar fără bulgări în sol, aşezat, nivelat, fără resturi vegetale , pentru a permite semănatul în bune condiţii.

2.3.3.1. Sistemul clasic de lucrări ale solului 

după premergătoare timpurii: 

se recomandă o lucrare de dezmiriştit, pentru: mărunţirea resturilor vegetale şi amestecarea lor cu solul;

afânarea superficială a solului pentru a împiedica pierderea apei

prin evaporaţie; distrugerea buruienilor şi crearea condiţiilor favorabile pentru germinarea seminţelor de buruieni şi a samulastrei, care vor fi dis truse prin lucrările ulterioare; 

ară la 18 - 22 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa. Întârzierea arăturii determină: îmburuienare; pierderea rapidă a umidităţii din solul care nu mai este protejat solul se

de plante; solul se întăreşte şi nu se mai poate ara . Adâncimea arăturii se stabileşte în

câmp, astfel încât să fie încorporate resturile vegetale (miriştea şi buruienile) şi fără a scoate bulgări; 

până în toamnă, arătura trebuie prelucrată superficial, prin grăpat, pentru mărunţirea bulgărilor, nivelarea terenului, distrugerea buruienilor care răsar; 27



pregătirea patului germinativ – efectuată înainte de semănat, prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grape rotative (sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa reglabilă).



după premergătoare târzii (floarea-soarelui, porumb, sfeclă pentru zahăr, cartofi de toamnă, soia): este necesară mărunţirea cât mai bună a resturilor vegetale, concomitent cu recoltatul sau prin discuit (1 

2 lucrări);

arătura se efectuează imediat,

la 20 -

25 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa,

urmărindu-se încorporarea resturilor, fără a scoate bulgări; până la semănat trebui e să rămână cel puţin 2 săptămâni, pentru ca pământul afânat prin arătură, să se aşeze; 

arătura se lucrează în mod repetat, cu diferite utilaje (grape cu d iscuri, combinatoare ş.a.) pentru mărunţire, nivelare şi pregătirea patului germinativ.

2.3.3.2. Sisteme de lucrări minime ale solului Din cauza unor

consecinţe negative (costuri ridicate; tasare; deteriorarea structurii şi pierderea

umidităţii solului; accelerarea mineralizării substanţelor organice din sol, inclusiv a humusului ş.a.), în ultimele decenii au fost dezvoltate diferite

sisteme de lucrări ale solului pentru reducerea numărului

lucrărilor. În cultura mare sunt aplicate sisteme diferite ca intensitate, de la sistemul cu arătură, la sistemul de lucrări superficiale, cu sau fără afânare adâncă , şi până la semănatul direct, în teren nelucrat. La alegerea sistemului de lucrări se recomandă să se ţină cont de: condiţ iile climatice (fig. 9), textura solului, gradul de îmburuienare ş.a.

Fig. 9. Sistemul de lucrări ale solului în funcţie de condiţiile de climă (după O. Christen, 2009)

!!!

La grâul semănat după porumb, a fost evidenţiată influenţa pozitivă a mărunţirii resturilor vegetale de

porumb

şi a încorporării acestora, asupra conţinutului în micotoxina DON (deoxinivalenol – datorat

atacului de Fusarium), comparativ cu grâul semănat în teren lucrat superficial sau în teren nelucrat .

28

Semănatul direct în teren nelu crat este denumit

„no-till”; pentru ca acest sistem să reuşească este

necesar: un sol foarte uniform, cu rezistenţă la compactare, porozitate ridicată, capacitate ridicată

de infiltrare a apei şi drenaj bun pe profil, cu activitate biologică intensă. Agricultorii care practică sisteme de lucrări minime, însoţesc lucrările superficiale cu afânări adânci, fără întoarcerea brazdei, ef ectuate periodic, iar la intervale de 3 - 4 ani, se ară. !!!

Cultivarea grâului cu un minimum de lucrări ale solului este condiţionată de prezenţa

maşinilor agricole specifice. Aceste sisteme sunt practicat e actualmente în marile exploataţii agricole comerciale, iar extinderea lor

în exploataţii mai mici este o problemă de viitor, care

depinde de dotarea cu utilaje specifice.

2.3.4. Sămânţa şi semănatul ► Sămânţa de grâu destinată semănatului trebuie: - să aparţină unui soi zonat; - să provină din loturi semincere, din categoriile Bază şi generaţiile I (C1) şi II (C2); - puritatea fizică minimum 98 %, facultatea germinativă minimum 85 %; MMB cât mai mare.

► Tratarea seminţelor înainte de semănat este obligatorie  împotriva agenţilor patogeni: 

!

pentru agenţii patogeni transmisibili prin sămânţă, cu spori pe tegumentul seminţei (mălură

comună – Tilletia spp. şi fuzarioză – Fusarium spp.) se recomandă tratamente cu:

tebuconazol (ORIUS 6 PS, 0,5 l/t de sămânţă sau ORIUS 2 WS, 1,5 kg/t; KRIPTO SUPER 60 FS, 0,5 l/t); difenoconazol + ciproconazol (DIVIDEND STAR 036 FS, 1,0 l/t); tebuconazol + protioconazol (LAMARDOR 400 FS, 0,150 l/t); procloraz + triticonazol (KINTO DUO, 1,5 l/t); pentru agenţii

patogeni cu spori în interiorul bobului (tăciune

zburător – Ustilago nuda f. sp. tritici, sin. U. tritici), se recomandă carboxină + tiram (VITAVAX 200 FF, 2,5 l/t de sămânţă); 

pentru agenţii patogeni transmisibili prin sol (mălură pitică – Tilletia controversa) este

posibilă tratarea seminţelor înainte de semănat, dar aceste tratamente au eficacitate redusă. La

infestări puternice ale solului este necesar un interval mai mare de pauză înainte de

revenirea grâului pe acelaşi teren. 

împotriva dăunătorilor care atacă toamna: 

pe terenurile cu infestare

puternică cu dăunători care atacă la începutul vegetaţiei: gândac

ghebos (Zabrus tenebrioides);

viermi sârmă (Agriotes spp.); afidele cerealelor (Sitobion

avenae, sin. Macrosiphum avenae; Rhopalosiphum spp.; Metopolophium dirhodum;

29

Schizaphis graminum); musca de Hessa ( Mayetiola destructor); musca neagră a cerealelor (Oscinella frit), este necesară tratarea seminţelor cu preparate insectofungicide ; 

pe terenurile infestate cu mălură, fuzarioză şi gândac ghebos sunt recomandate tratamente cu teflutrin +

difenoconazol (TONIC PLUS, 2,5 l/t); dacă sunt prezenţi şi viermii sârmă se

va trata cu imidacloprid + tebuconazol (YUNTA 246 FS, 2,0 l/t); 

în situaţiile în care se prevede un atac de af idele cerealelor, tratamentul va fi efectuat cu imidacloprid + tebuconazol (NUPRID MAX AL 222 FS, 2,5 l/t).

► Epoca de semănat: de la semănat şi până la venirea iernii trebuie să rămână 40 - 50 zile în care să se acumuleze 450 - 500°C, şi în care plantele de grâu să vegeteze normal, astfel ca, la intrarea în iarnă plantele de grâu să ajungă în stadiul de 2 - 3 fraţi şi 3 - 4 frunze; - Epoca optimă de semănat a grâului de toamnă în România este 1

- 10 octombrie;

- Pentru zonele din sud, vest şi Câmpia Transilvaniei – 25 septembrie - 10 octombrie; - P entru zona colinară, nordul ţării

şi depresiunile intramontane, este recomandat intervalul

20 septembrie - 5 octombri e.

► Densitatea de semănat: 450 - 600 boabe germinabile/m2 pentru a asigura 500 - 700 spice/m2. ► Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat): este cuprinsă între 200 şi 250 kg/ha. ► Adâncimea de semănat: 4 - 5 cm pe terenurile cu umiditate suficientă şi textură mijlocie spre grea; 5 - 6 cm pe terenurile cu umiditate insuficientă la suprafaţă şi textură mai uşoară.

► Distanţele de semănat: în România grâul este semănat, în mod obişnuit, la 12,5 - 15 cm; 

în anumite situaţii (culturi semincere) se recomandă distanţe de semănat ceva mai mari (25 cm), pentru a favoriza înfrăţitul şi a asigura î nmulţirea mai rapidă a seminţei.

Semănatul în cărări (fig. 10) – metodă de semănat extinsă în ţările cu tradiţie în cultura grâului. Metoda

a apărut pentru a facilita efectuarea, cu mijloace terestre, a lucrărilor din timpul

vegetaţiei (administrarea îngrăşămintelor; combaterea bolilor şi dăunătorilor; erbicidarea), foarte precis, ca uniformitate de împrăştiere şi până în faze de vegetaţie mai avansate (chiar până la începutul formării boabelor).

Fig. 10. Schemă pentru semănatul în cărări (după G. Fischbeck, K.-U. Heyland şi N. Knauer, 1975, citaţi de Gh.V. Roman, 1995) 30

2.3.5. Lucrările de îngrijire 2.3.5.1. Combaterea buruienilor Pierderile

de recoltă din cauza concurenţei buruienilor sunt de 10 - 20 %, dar pot ajunge la 60 -

70 %. Reducerea rezervei

de buruieni şi împiedicarea apariţiei acestora trebuie urmărite prin: rotaţie,

lucrările solului, semănat în epoca şi cu densitatea optime, combatere chimică . Combaterea buruienile dicotiledonate.  speciile de buruieni

mai frecvente în cultura grâului sunt : muştar sălbatic (Sinapis arvensis),

ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), pălămidă (Cirsium arvense), punguliţă (Thlaspi arvense), albăstriţă (Centaurea cyanus), lobodă (Chenopodium album), rug de mirişte (Rubus caesius); pentru combaterea acestora, sunt recomandate

preparate conţinând acidul 2,4-D (DICOPUR D, 1,0 l/ha; ESTERON

EXTRA 600 EC, 0,8 l/ha); 

în culturile de grâu apar specii dicotiledonate rezistente la 2,4-D: volbură (Convolvulus arvensis), muşeţel (Matricaria chamomilla, M. inodora), neghină (Agrostemma githago), susai (Sonchus sp.),

turiţă (Galium aparine), mac (Papaver rhoeas), rocoină (Stellaria

media), şopârliţă (Veronica sp.), iarbă puturoasă ( Bifora radians), hrişcă urcătoare (Polygonum sp.), pentru care sunt recomandate: 2,4-D + dicamba (DICOPUR TOP 464 SL, 0,8 - 1,0 l/ha; CEREDIN SUPER 40 SL, 1,0 l/ha); fluroxipir (CERLIT, 0,8 l/ha); clorsulfuron (RIVAL 75 GD, 15 - 20 g/ha); tribenuron-metil (RIVAL STAR 75 GD, 15 - 20 g/l; GRANSTAR SUPER 50 SG, 40 g/ha); florasulam + 2,4 D EHE (TURBO FLO, 0,4 - 0,6 l/ha); clopiralid (LONTREL 300, 0,3 - 0,5 l/ha); florasulam + 2,4 D (MUSTANG, 0,4 - 0,6 l/ha); bromoxinil + acid 2,4 D (BUCTRIL UNIVERSAL, 1 l/ha); 

erbicidele se aplică primăvara, când grâul este la înfrăţit – până la formarea primului internod; buruienile au 2 - 4 frunze;

temperatura aerului mai mare de 10°C, vreme liniştită, fără vânt,

timp călduros şi luminos. Întârzierea erbicidării poate avea efecte fitotoxice la plantele de

grâu.  Pentru combaterea buruienilor

turiţă (Galium aparine) şi lungurică (Galeopsis tetrahit), se

recomandă fluroxipir (TOMIGAN 250 EC, 0,4 l/ha), asociat cu 2,4 D sau erbicide sulfonilureice. Combaterea buruienilor monocotiledonate.

(Avena fatua)

Iarba vântului (Apera spica venti) şi odosul

găsesc condiţii favorabile de dezvoltare în zonele colinare, umede, din Banat,

Transilvania, Bucovina; 

pentru combaterea acestor buruieni se recomandă tratamente cu clorotoluron (TOLUREX 5 0 SC, 2,0 -

3,0 l/ha), toamna, imediat după semănat sau pinoxaden + clorquintocet-mexil

(AXIAL 050EC, 0,9 l/ha). 31

vântului se recomandă tratamente cu iodosulfuron metil + amidosulfuron +

 pentru iarba

mefenpir dietil (SEKATOR PROGRESS OD, 0,150 l/ha), când grâul este la înfrăţit – până la formarea primului internod, iar buruiana are 2 -

4 frunze şi până la înfrăţit; prin tratament sunt

controlate şi buruienile dicotiledonate anuale şi perene. Pot fi efectuate tratamente cu fluroxipir

(CERLIT, 0,4 l/ha) şi metsulfuron metil (LAREN 60 WP, 10 g/ha), care asigură

combaterea buruienilor dicotiledonate şi a ierbii vântului; tratamentul poate fi aplicat până la sfârşitul fazei de formare a paiului, eventual concomitent cu un fungicid pentru boli foliare.

2.3.5.2. Combaterea dăunătorilor



Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

– în cazuri extreme, când în toamnă se constată un

atac puternic de larve de gândac ghebos, se recomandă tratamente cu tiametoxam (ACTARA 25 WG, 0,07 - 0,10 kg/ha) sau clorpirifos (PYRINEX 48 EC, 2,5 l/ha), la avertizare; pragul

economic de dăunare (PED) este de 5 % plante atacate; 

În cazul atacului de afide ale cerealelor (Schizaphis graminum, Macrosiphum avenae, Rhopalosiphum maidis, R. padi, Metopolophium dirhodum) se recomandă preparatele: tiametoxam (ACTARA 25 WG, 0,07 kg/ha); lambda-cihalotrin (KAISO SORBIE 5 WG, 0,150 l/ha); tau-fluvalinat (MAVRIK 2F, 0,2 l/ha); imidacloprid (NUPRID AL 200 SC, 0,275 l/ha);



Ploşniţele cerealelor (Eurygaster spp. şi Aelia spp.) – sunt recomandate tratamente

împotriva

adulţilor hibernanţi, la un PED de 7 exemplare/m şi după ce peste 80 % din populaţia de 2

ploşniţe a părăsit locurile de iernare (pădurea) (a doua decadă a lunii aprilie, când temperatura aerului depăşeşte 10°C). Tratamentele împotriva larvelor se efectuează la începutul lunii iunie, la un PED de 3 larve/m 2; se repetă 2

tratamentul, dacă după primul tratament au mai

2

rămas peste 3 larve/m (1 larvă/m pentru culturile semincere). Sunt recomandate: deltametrin (DECIS 25 WG, 0,03 kg/ha; DECIS MEGA 50 EW, 0,150 l/ha); alfa-cipermetrin (FASTAC 10 EC, 0,1 l/ha); lambda-cihalotrin (KARATE ZEON, 0,150 l/ha); dimetoat (NOVADIM PROGRESS, 3 l/ha); tiacloprid (CALYPSO 480 SC, 0,1 l/ha; BISCAYA, 0,2 l/ha); tiametoxam (ACTARA 25 WG, 0,07 kg/ha). 

Viermele roşu al pa iului (Haplodiplozis marginata) – un dăunător periculos, mai frecvent pe

terenurile argiloase; se recomandă: evitarea monoculturii; recoltarea mai timpurie a lanurilor atacate, înainte de migrarea dăunătorului în sol ; pe terenurile cu peste 5 - 6 larve/pla ntă, se efectuează tratamente primăvara, în perioada de zbor a adulţilor şi de apariţie a larvelor, cu : alfa-cipermetrin (FASTAC 10 EC, 0,1 l/ha) sau deltametrin (DECIS 2,5 EC, 0,3 l/ha); 

Gândacul

bălos al ovăzului (Oulema melanopus, sin. Lema melanopus): adulţii apar când

temperatura trece de 9 -

10°C, din a doua jumătate a lunii aprilie; la un PED de 10 adulţi

2

hibernanţi/m şi de 250 larve/m2, se efectuează tratamente repetate, împotriva adulţilor şi a 32

larvelor, cu: deltametrin (DECIS MEGA 50 EW, 0,1 l/ha); lambda-cipermetrin (KAISO SORBIE 5 WG, 0,150 l/ha); tiacloprid (CALYPSO 480 EC, 0,08 l/ha); alfa-cipermetrin (FASTAC 10 EC, 0,1 l/ha); 

Cărăbuşeii

cerealelor (Anisoplia sp.) – tratamente la apariţia adulţilor (sfârşit de mai,

început de iunie) la PED de 3 exemplare/m2, cu aceleaşi preparate recomandate pentru ploşniţe; 

Șoarecele de câmp (Microtus arvalis Pall.) – se găseşte îndeosebi în arealele înierbate . Pierderile datorate atacului sunt importante,

îndeosebi în zonele cu procent ridicat de păioase

este

în rotaţie. Pentru combatere recomandată utilizarea preparate lor: bromadiolon 0,005 % (BROMAKOL, sub formă de momeli gata preparate, 25 - 50 g momeli/galerie activă; coumatetralyl 0,0375 % (RACUMIN PASTE, 20 - 40 g); coumatetralyl 0,05 % (K.O. Rat, 20 - 25 g momeli).

2.3.5.3. Combaterea bolilor  Făinarea (Blumeria

graminis f. sp. tritici, sin. Erysiphe graminis f. sp. tritici) – boală cu

transmitere prin sol, manifestată

primăvara, în perioada creşterii intense a plantelor de grâu ,

atacul fiind favorizat de: densitatea prea mare a lanului; aplicarea unor doze prea mari de azot;

vremea răcoroasă, umedă şi cu nebulozitate ridicată. La atac puternic, se recomandă

tratamente cu: procloraz + propiconazol (BUMPER SUPER 490 EC, 0,8 l/ha); propiconazol (BUMPER 250 EC, 0,5 l/ha); tebuconazol (MYSTIC 250 EC, 0,5 l/ha). PED: 25 % pete pe

ultimele trei frunze, după înfrăţit; 25 % pete pe frunza stindard, înainte de înflorit (fig. 11);

Fig. 11. Tratamente cu fungicide şi insecticide la grâul semănat în cărări (după D. Soltner, 1999)

33

 Fuzarioza ( Fusarium

graminearum , cu forma perfectă Giberella zeae) – are transmitere prin

sol şi prin sămânţă; produce fuzarioza rădăcinilor, a coletului, frunzelor şi spicului. Tratamentele la sămânţă obligatorii, dar parţial eficiente; tratamentele în vegetaţie eficiente, dar costisitoare; 

Înnegrirea bazei tulpinii şi pătarea în ochi şi îngenuncherea tulpinii (Gaeumannomyces graminis var. tritici, sin. Ophiobolus graminis; Helgaria herpotrichoides , sin. Cercosporella herpotrichoides) – boli transmise prin sol. Se recomandă: distrugerea samulastrei; respectarea

rotaţiei; îngrăşarea echilibrată;  Septoriozele (Mycosphaerella

gramincola, sin. Septoria tritici şi S. nodorum) – se transmit prin sămânţă sau prin sol, pe resturile de plante. Măs uri preventive: distrugerea samulastrei şi a resturilor de plante;

respectarea rotaţiei; aplicarea unor doze moderate de azot. Pentru

tratamentele în vegetație, pragul economic de dăunare este de 10 % intensitatea atacului la înflorit;  Complexul de boli foliare

şi ale spicului( Blumeria graminis, Puccinia spp., Mycosphaerella

graminicola, Fusarium spp.) – sunt recomandate tratamente cu: tebuconazol + triadimenol + spiroxamina (FALCON 460 EC, 0,6 l/ha); tebuconazol + trifloxistrobin (NATIVO 300 EC, 0,8 - 1,0 l/ha); protioconazol + tebuconazol (PROSARO 250 EC, 0,75 - 0,9 l/ha); fenpropimorf + epoxiconazol (TANGO SUPER, 0,75 l/ha); tiofanat metil + epoxiconazol (DUETT ULTRA, 0,5 l/ha); fusilazol + carbendazim (ALERT, 0,8 l/ha); clorotalonil (BRAVO 500 SC, 1,5 l/ha).

2.3.5.4. Prevenirea căderii plantelor Lucrare

de îngrijire necesară în culturile de grâu din climatele umede, precum şi acolo unde se

aplică doze mari de îngrăşăminte cu azot (fig. 12).

Fig. 12. Căderea fiziologică la grâu (după D. Soltner, 1999)

34



tratamente preventive, cu

substanţe cu efect retardant – produse conţinând clorură de

clorcholină (STABILAN, 1,8 - 2,0 l/ha, în 800 - 1.000 l apă/ha, la tratamentele terestre şi 300 - 400 l/ha, la tratam entele

„avio”), când plantele au 20 - 25 cm înălţime, pe vreme

liniştită, fără vânt, cu soare nu prea puternic, de dorit, seara sau dimineaţa .

2.3.5.5. Irigarea

 Lucrarea 

prezintă interes în majoritatea zonelor de cultură a grâului din România.

Udările de toamnă sunt cele mai eficiente. Dacă solul este prea uscat şi nu poate fi arat sau

dacă s-a arat, dar nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă o udare de umezire, cu 400 - 600 m 3

apă/ha. Dacă s-a semănat în sol uscat şi grâul nu răsare din lipsa apei, se

recomandă o udare de răsărire cu 300 - 500 m3 apă/ha. 

Udările de primăvară – în funcţie de apa acumulată în sol în sezonul rece şi regimul

precipitaţiilor în primăvară se aplică 1 - 3 udări, cu norme de 500 - 600 m 3/ha, în fazele: alungirea paiului (luna aprilie, în primăverile secetoase şi după ierni sărace în precipitaţii); înspicat-înflorit (luna mai); formarea bobului (luna iunie). Metoda de udare utilizată mai frecvent este aspersiunea.

2.3.5.6. Alte lucrări de îngrijire Tăvălugitul semănăturilor după semănat este necesar când s-a semănat în sol afânat şi uscat . Controlul culturilor – pe timpul iernii şi eliminarea apei pe porţiunile depresionare sau microdepresionare.

Tăvălugitul la desprimăvărare – este necesar numai în situaţii extreme , când

plantele sunt

„descălţate”.

Grăpatul culturilor

de

grâu la desprimăvărare – este necesar în situaţii extreme, şi are ca scop

afânarea suprafeţei solului şi ruperea crustei, precum şi combaterea buruienilor în curs de răsărire.

2.3.6. Recoltarea -

Momentul – la maturitate deplină, când boabele ajung la 1 4 - 15 % umiditate – combinele de

recoltat lucrează fără pierderi şi boabele se pot păstra în bune condiţii, fără a fi necesară uscarea. -

Recoltarea

începe mai devreme, la umidităţi sub 18 %, pentru a preîntâmpina întârzierea şi a

limita pierderile de boabe

prin scuturare (datorită supracoacerii sau vremii nefavorabile); este

necesară uscarea boabelor până la umiditatea de păstrare pentru a evita deprecierea calităţii; 35

recoltarea

trebuie încheiată când boabele au ajuns la 1 3 - 12 % umiditate; mai târziu grâul

trece în faza de supracoacere, se amplifică pierderile prin scuturare şi prin spargerea boabelor la treierat, lanurile se îmburuienează. -

lanurile de grâu sunt recoltate cu ajutorul combinelor universale (fig. 13).

Fig. 13. Recoltarea grâului (după O. Christen, 2009)

-

În situaţii extreme – lanuri îmburuienate, cu plante maturate neuniform, sau chiar lanuri căzute ‒, se impune recoltarea divizată (în două faze), prin: secerarea (tăierea) plantelor la înălţimea de 15 - 20 cm şi lăsarea lor în brazdă câteva zile pentru uscare; treieratul cu combina, prevăzută cu ridicător de brazdă .

-

Combinele

universale sunt prevăzute cu dispozitive speciale pentru tocarea paielor şi

împrăştierea acestora pe lăţimea de lucru a combinei. Ulterior, se realizează încorporarea î n sol, prin arătură, a paielor bine mărunţite, de dorit împreună cu doze moderate de îngrăşăminte cu azot pentru a facil ita descompunerea paielor. Paiele tocate pot fi lăsate la suprafaţa solului, cu rol de mulci, pentru a proteja suprafaţa solului de eroziune şi a limita pierderea apei prin evaporare. -

În tehnologia de recoltare folosită des la noi, după recoltare paiele rămân pe teren în brazdă . Trebuie luat în calcul un raport de 1:1 între boabe şi paie . Strângerea paielor şi eliberarea terenului sunt lucrări

importante în cultura tradiţională a grâului; l ucrările sunt dificile şi

destul de costisitoare. -

Pentru adunarea paielor furaje;

lăsate în brazdă după combină sunt folosite: presa de balotat pentru

maşina pentru balotat cilindrică ş.a. Ulterior, paiele sunt transportate pentru a fi

folosite ca:

aşternut sau furaj grosier pentru animale (mai puţin frecvent, în prezent) ; material

pentru prepararea composturilor;

materie primă pentru diferite industrii (de exemplu,

producerea celulozei); drept combustibil.

!!!

Arderea miriştii (deci a materiei organice rămase după recoltarea grâului) este interzisă prin

lege şi nu este justificată – se pierde o cantitate mare de materie organică; arderea este acceptată numai în cazuri extreme, cum ar fi un atac puternic de vierme roşu.

36

2.4. Sarcină de învăţare

Se lucrează în echipe de 2 - 3 persoane la studierea condiţiilor pedo-climatice şi socio-economice într-un areal ales, precum şi a recomandărilor tehnologice, în vederea însuşirii cunoştinţelor specifice şi elaborarea tehnologiilor de cultivare a grâului de toamnă într -un

context dat. Se au în vedere: tipul de sol;

condiţiile climatice; buruienile, bolile şi dăunătorii prezenţi în zonă; dotarea cu maşini şi utilaje agricole; resursele financiare ale exploataţiei agricole; posibilităţile de valorificare a recoltei.

2.5. Rezumat

În acest capitol aţi învăţat despre tehnologia de cultivare a grâului de toamnă, pe baza cunoştinţelor de biologia

şi ecologia grâului, dobândite anterior. Pentru fiecare verigă tehnologică aţi primit informaţii asupra

cerinţelor

plantei de grâu, asupra parametrilor de organizare şi efectuare a lucrărilor agricole şi asupra anumitor

restricţii care se impun.

Pentru a rezuma această unitate de studiu vă propunem să răspundeţi la următoarele întrebări recapitulative:

1. Care sunt efectele negative ale cultivării repetate, timp îndelungat, a grâului după grâu? 2. Care sunt restricţiile care limitează amplasarea culturilor de grâu de toamnă după porumb? 3. Care sunt efectele lucrării de dezmiriştit? 4. Care este adâncimea arăturii la grâu şi cum trebuie stabilită (reglată) aceasta? 5. Care sunt agenţii patogeni şi dăunătorii care impun obligatoriu tratarea seminţelor înainte de semănat? 6. Precizaţi care sunt măsurile preventive pentru reducerea rezervei de buruieni şi împiedicarea apariţiei acestora în

culturile de grâu, şi care sunt măsurile curative? Cuvinte cheie: Grâul: tehnologia de cultură.

2.6. Teste de autoevaluare

1.

Plante foarte bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: a.

Leguminoasele pentru boabe, rapiţa de toamnă, trifoiul

b.

Lucerna şi pajiştile semănate

c.

Sorgul, iarba de Sudan şi meiul

d. Porumbul, floarea-soarelui 2.

Care este doza de azot calculată corect în următoarea situaţie: Cs boabe/ha; Ns = sol sărac; Npr = planta premergătoare borceag?

a. 70 kg N/ha b. 170 kg N/ha c. 110 kg N/ha d. 90 kg N/ha 37

= 30 kg N/t boabe; Rs = 5 t

3.

Sistemele de lucrări minime ale solului au şi unele dezavantaje: a.

Creşte dependenţa de erbicide, se amplifică atacul de boli şi dăunător i, se poate reduce cantitatea de azot furnizată prin mineralizare

b.

Cresc costurile pentru lucrările mecanice şi carburanţi

c.

Contribuie la pierderea umidităţii din sol şi favorizează levigarea azotului

d. Contribuie la deteriorarea structurii solului 4.

Care va fi cantitatea de sămânţă la hectar la grâu dacă: D

= 550 b.g./m2; P = 99 %; G = 92 %;

MMB = 41,5 g?

a. 183 kg/ha b. 268 kg/ha c. 251 kg/ha d. 201 kg/ha 5. Cele mai

păgubitoare insecte din culturile de grâu, prin diminuarea recoltei şi calităţii ac esteia,

sunt:

6.

a.

Gândacul bălos al ovăzului

b.

Viermele roşu al paiului

c.

Viermii sârmă

d.

Ploşniţele cerealelor

O metodă de gestionare a paielor, practicată încă, este o eroare agronomică gravă (şi contrară reglementărilor legale): a. Balotarea paielor, transportul şi utilizarea ca b.

aşternut pentru animale.

Tocarea şi împrăştierea pe teren concomitent cu recoltarea.

c. Arderea paielor pe teren. d.

Balotarea paielor, transportul şi utilizarea pentru producerea celulozei.

Notă: Toate subiectele sunt o bligatorii. Fiecare subiect are o

singură variantă de răspuns corectă şi este

punctat cu 1,5 puncte. Un punct se oferă din oficiu. Timp de lucru: 20 minute.

Temă de referat: Dezvoltaţi în maximum 1.000 de cuvinte tema: „ Elaborarea tehnologiei de combatere a

organismelor dăunătoare (buruieni, boli, dăunători) în cultura grâului, în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi socio-economice din zona în care activaţi (sau zona de domiciliu; precizaţi zona) ”.

Exerciţii pe internet: Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.istis.ro şi www.agrobucuresti.ro şi ale companiilor frunizoare de inputuri pentru agricultură şi colectaţi re comandări pentru tehnologia de cultivare a grâului de toamnă.

38

2.7. Concluzii

Acest capitol a fost destinat să vă ofere informaţii detaliate asupra măsurilor tehnologice din cultura grâului de toamnă, bazate pe particularităţile biologice şi ecologice ale plantei, studiate anterior şi diferenţiate în funcţie de condiţiile concrete din zona de cultivare. S -a avut în vedere importanţa culturii de grâu din punct de vedere agronomic şi economic, ca o componentă esenţială a asolamentelor de câmp practicate în prezent şi ca una dintre principalele surse de venituri, prin produse alimentare şi producţie marfă, pentru agricultorii români.

2.8. Bibliografie recomandată

1.

Roman Gh.V., Tabără V., Robu T., Pîrşan P., Ştefan M., Axinte M., Morar G., Cernea S., 2011 – Fitotehnie. Vol. I. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Universitară”, Bucureşti.

2.

Roman Gh.V., Ion V., Epure Lenuţa Iuliana, 2006 – Fitotehnie. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Ceres”, Bucureşti.

3.

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., 2011 – Controlul calităţii seminţelor destinate

semănatului. Manual de lucrări practice de fitotehnie. Editura „Universitară”, Bucureşti. 4.

Roman Gh.V., Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., Duşa Elena Mirela, Ionescu (Truţa) Alina Maria, Mihalache M., Băşa A.Gh., 2009 – Ghiduri de bune practici agricole în sistem ecologic pentru cereale. Editura „ALPHA MDN”, Buzău.

Bibliografie

selectivă

1. Avarvarei I.,

Davidescu Velicica, Mocanu R. şi colab., 1997 – Agrochimie. Editura „Sitech”,

Timişoara. 2. Baicu

T., Şesan Tatiana Eugenia, 1996 – Fitopatologie agricolă. Entomologie agricolă. Editura

„Ceres”, Bucureşti. 3. Hera Cr., Borlan Z., 1980

– Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare. Editura „Ceres”,

Bucureşti. 4. Penescu A., Ciontu C., 2001 – Agrotehnică. Editura „Ceres”, Bucureşti.

39

UNITATEA DE STUDIU 3

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA PORUMB

Cuprins 3.1. Introducere 3.2. Obiective 3.3. Biologia şi ecologia porumbului

3.3.1. Particularităţi biologice 3.3.2. Cerinţe ecologice 3.3.3. Sistematică. Sortimentul de hibrizi 3.4. Tehnologia de cultură la porumb 3.4.1. Rotaţia culturii 3.4.2. Aplicarea îngrăşămintelor 3.4.3. Lucrările solului 3.4.4. Sămânţa şi semănatul 3.4.5. Lucrările de îngrijire 3.4.5.1. Combaterea buruienilor

3.4.5.2. Combaterea dăunătorilor 3.4.5.3. Combaterea bolilor 3.4.5.4. Irigarea 3.4.6. Recoltarea

3.4.7. Cultura succesivă 3.5. Sarcină de învăţare 3.6. Rezumat 3.7. Teste de autoevaluare 3.8. Concluzii 3.9. Bibliografie recomandată

3.1. Introducere

În acest capitol este prezentat porumbul, plantă situată pe glob pe locul doi între culturile agricole, şi respectiv pe primul loc, atât prin suprafaţă cât şi ca producţie totală, în România. După detalierea particularităţilor biologice ale plantei şi a cerinţelor ecologice, este tratată problema hibrizi lor de porumb, una dintre sursele cele mai importante ale productivităţii ridicate a acestei plante . Pe baza acestor

informaţii este dezvoltată, în continuare, tehnologia de cultivare, de la cerinţele pentru amplasarea (rotaţia) culturii şi până la înfiinţarea culturilor succesive şi recoltarea. Timpul necesar pentru parcurgerea unităţii de studiu este de 3 ore.

40

3.2. Obiective

La finalul parcurgerii acestei unităţi de studiu veţi fi capabil să: -

să cunoaşteţi aprofundat particularităţile biologice ale plantei de porumb, să caracterizaţi resursele naturale şi să evaluaţi favorabilitatea unei zone pentru porumb, pentru a fi capabili să elaboraţi corect tehnologia de cultivare;

-

să aprofundaţi problemele producerii hibrizilor, calităţile şi clasificarea acestora, pentru a fundamenta alegerea hibrizilor,

tratamentele la sămânţă şi parametrii semănatului, pentru

zona şi ferma unde activaţi (sau zona de domiciliu); -

să cunoaşteţi cerinţele porumbului faţă de planta premergătoare şi particularităţile de nutriţie, pentru a decide cea mai bună amplasare a culturii şi planul de fertilizare, în anumite condiţii concrete;

-

să alegeţi cel mai potrivit sistem de lucrări ale solului în funcţie de condiţiile naturale, planta premergătoare şi dotarea tehnică a fermei;

-

să cunoaşteţi problemele pe care le pun buruienile, dăunătorii şi bolile în cultura porumbului , pentru a elabora o strategie eficientă de control al acestora;

-

să vă însuşiţi particularităţile procesului de maturare (coacere) la porumb pentru a decide asupra momentului şi tehnologiei recoltatului.

3.3. Biologia şi ecologia porumbului

3.3.1. Particularităţi biologice Sistemul radicular – cuprinde: o singură rădăcină embrionară; 3 - 7 rădăcini secundare (adventive seminale); 8 - 16

rădăcini adventive propriu-zise sau rădăcini

permanente; 2 - 7 rădăcini adventive aeriene (rădăcini ancoră). Sistemul radicular al porumbului pătrunde în sol până la 2 - 3 m adâncime

şi 90 - 100 cm lateral. Tulpina (coceanul) – formată din 8 - 15 (21) internoduri pline cu măduvă, cu 1,5 - 3 m înălţime,

şi rezistentă la cădere şi frângere. F runzele

◆ limbul lat-lanceolat, lung de 50 - 80 cm, lat de 4 - 12 cm, cucelule buliforme care la

secetă, pierd apă şi limbul foliar se răsuceşte, reducând pierderile de apă prin

transpiraţie. La fiecare nod se găseşte o frunză, iar dispunerea pe tulpină este alternă; ◆ numărul de frunze pe plantă este corelat cu perioada de vegetaţie: sub 13 frunze la hibrizii foarte timpurii (grupa sub 100); peste 19 frunze la hibrizii

şi foarte târzii (grupa peste 400). 41

târzii

◆ suprafaţa foliară a lanurilor de porumb este în mod obişnuit de 40.000 - 50.000 m2/ha, iar în condiţii de irigar e poate depăşi 50.000 - 60.000 m 2/ha.

Floarea şi inflorescenţele – porumbul este o plantă unisexuat monoică: -

inflorescenţa masculă (panicul) – formată din ax central şi 10 - 40 ramificaţii laterale, pe care se inseră spiculeţele conţinând flori mascule;

-

inflorescenţa femelă (ştiulete) – formată din ax îngroşat (ciocălău), cu spiculeţe (fig. 14). Stigmatele (mătasea) lungi de 10 - 30 cm, cu papile care reţin polenul;

Fig. 14. Inflorescenţa femelă la porumb (după Berger, 1962, citat de W. Aufhammer, 1998)

-

polenul apare cu 3 - 7 zile

înaintea maturării ovulelor (fenomenul de protandrie).

La secetă, decalajul creşte la 7 - 12 zile şi un număr mare de plante rămân sterile sau parţial sterile. Coincidenţa la înflorire a formelor parentale din loturile de hibridare

– o preocupare pentru amelioratori şi cultivatori pentru a obţine

producţii bune de sămânţă; -

polenizarea este alogamă, anemofilă . Ştiuleţii au 15 - 30 cm lungime, 1,5 - 6 cm grosime şi 50 - 500 g. Înălţimea de inserţie a ştiuleţilor pe tulpini – este specifică hibridului.

Pentru recoltarea mecanizată se cer înălţimi de inserţie ale ştiuleţilor

cât mai uniforme. F ructul - cariopsă, cu embrionul 10 - 15 % din volumul bobului şi endospermul 80 - 85 %. MMB = 200 - 400 g; MH = 70 - 80 kg; -

formarea şi coacerea boabelor durează 50 - 60 zile. Viteza pierderii umidităţii din boabe la maturitate este un obiectiv important urmărit în ameliorarea hibrizilor

(maturare mai timpurie şi recoltare înainte de venirea vremii reci).

3.3.2. Cerinţe ecologice Cerinţe faţă de temperatură: 

porumbul are cerinţe termice ridicate. Temperatura minimă de germinaţie 8 oC (6 - 7oC la unii hibrizi noi); la 15 - 18 oC,

porumbul răsare în 8 - 10 zile; temperaturi de -4 C distrug planta; 42

p -fecundare, între 10 şi 30C sunt temperaturile favorabile entru creşterea porumbului; la înflorire 22 - 23C asigură condiţii optime.

Cerinţe faţă de umiditate: 

consumul specific este raportat la masa

cuprins între 230 şi 440; pentru germinare necesită 30 - 35 % apă

uscată a boabelor; consumul maxim de apă în perioada înaintea înspicării -

începutul coacerii în ceară; 50 - 60 m3/zi/ha, consumul de apă la apariţia paniculului; zonele în care cad peste 500 mm precipitaţii anuale, din care 250 mm în mai - august, sunt corespunzătoare pentru porumb.

Cerinţe faţă de sol:  necesită soluri profunde, fertile, structurate, cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă, cu reacţie neutră,

slab acidă sau slab alcalină; cele mai potrivite: aluviosoluri din luncile Dunării şi

râurilor, cernoziomuri, kastanoziomuri, preluvosoluri, eutricambosoluri; 

reacţia optimă a solului pH = 6,5 - 7,5, dar porumbul poate fi cultivat cu rezultate bune până la pH = 5, respectiv pH = 8;



nu sunt recomandate solurile subţiri, cu substrat pietros sau nisipos , solurile nisipoase şi nici solurile argiloase compacte.

Zonarea culturii porumbului în România Favorabilitatea arealelor

de cultură pentru porumb sunt apreciate pe baza potenţialului termic al

zonei – suma temperaturilor medii zilnice mai mari de ca rezultat, au fost stabilite 3 zone de cultură (fig.15): - Zona I

10°C ( unităţi termice utile pentru porumb – UTU);

– arealele cu suma unităţilor termice utile (UTU) 1.400 - 1.600°C: Câmpia de Sud,

Dobrogea,

sudul Podişului Moldovei, Câmpia de Vest până la sud de Oradea. Predomină

solurile fertile.

În Câmpia de Sud, Dobrogea şi sudul Podişului Moldovei factorul limitativ îl

reprezintă precipitaţiile insuficiente din perioada de vegetaţie. Sunt recomandaţi hibrizii tardivi în proporţie de 75 - 80 % şi hibrizii mijlocii 20 - 25 %, ca premergători pentru cerealele păioase de toamnă. - Zona II – areale cu suma UTU 1.200 - 1. 400°C. Cea mai mare parte a Podişului Moldovei, în

partea de nord a Câmpiei de Sud în zona colinară subcarpatică, câmpia din nord-vest (la nord de Oradea). Sunt r ecomandaţi hibrizii mijlocii cu o pondere de 50 - 60 %, hibrizii timpurii

până la 30 % şi hibrizii tardivi până la 20 %. - Zona III – areale cu suma UTU 800 -1.200°C:

, zonele submontane ale Carpaţilor Meridionali

de Curbură şi Orientali, Podişul Transilvaniei, Depresiunea Maramureşului. Sunt recomandaţi circa 75 % hibrizi timpurii, diferenţa revenind hibrizilor mijlocii. Pentru a evita ca hibrizii

să nu ajungă la maturitate datorită nerealizării sumei UTU, la

zonarea hibrizilor se va lua în calcul o marjă de siguranţă de 1 00 - 150°C (UTU) faţă de potenţialul termic al zonei (Gh.V. Roman şi colab., 1994).

43

Fig. 15. Zonarea culturii porumbului pe baza sumei temperaturilor > 10oC (aprilie - octombrie)

(după I. Borcean şi colab., 1997)

3.3.3. Sistematică. Sortimentul de hibrizi Porumbul face parte din familiaPoaceae (Gramineae), subfamiliaPanicoideae, specia Zea mays L.,

cu mai multe convarietăţi, dintre care mai importante sunt: 

Zea mays conv. dentiformis Körn. (sin. Zea mays indentata Sturt.) – porumbul dinte de cal; cu bob lung, prismatic, comprimat lateral, la dintelui de cal. Endosperm dominant

partea superioară cu o adâncitură de forma mişunei

amidonos, endosperm cornos doar pe părţile laterale ale

bobului (fig. 16). Foarte productiv, dar bobul conţine mai puţină proteină. Cultivat pe glob pe circa 70 %; destinat pentru furaj şi materie primă pentru industrializare. Majoritatea hibrizilor

cultivaţi în România aparţin acestei convarietăţi.

Fig. 16. Sec i diferite prinindurata boabe de din convarietăţ – Z.m. dentiformis a – Z.m. everta; ţiuni b – Z.m. ; c porumb ; d – Z.m. amylacea (după Leonard şi Martin, 1968) 

Zea mays conv. indurata Sturt. – porumbul cu bobul sticlos; bob relativ rotund, neted şi lucios. Endosperm dominant cornos, cel amidonos aflat

într-o porţiune restrânsă din zona

centrală a bobului. Mai puţin productiv decât Z.m. dentiformis şi mai puţin extins (12 %); mai bogat în proteine şi preferat pentru alimentaţia umană (mălai grişat).

44



Zea mays conv. everta Sturt. – porumbul de floricele (popcorn); boabe mici, rotunjite sau

prevăzute cu rostru, lucioase. Endosperm aproape în totalitate cornos, doar o mică zonă în jurul embrionului este amidonoasă; 

Zea mays conv. saccharata Sturt. – porumbul zaharat (dulce), recoltat pentru consum la

maturitate în lapte; la maturitate deplină – boabe zbârcite şi endosperm în totalitate cornos; 

Zea mays conv. amylacea Sturt. – porumbul amidonos; boabe rotunde sau prismatice, netede, cu aspect mat. Endosperm amidonos şi

doar în zona superioară are un strat subţire cornos.

Fig. 17. Obţinerea seminţei hibride de porumb A – polenizare liberă în lanul de porumb pentru consum; B – obţinerea unei linii consangvinizate; C – obţinerea unui hibrid simplu

(după D. Soltner, 1999) Hibrizii de porumb

rezultă prin încrucişarea liniilor consagvinizate, obţinute la rândul lor, prin

autopolenizare controlată timp de minimum 5 - 7 ani (fig. 17). Hibrizii pot fi: hibrizi simpli (HS) – se obţin din două linii consangvinizate; hibrizi dubli (HD) – se obţin din doi hibrizi simpli; hibrizi triliniari (HT) – se obţin dintr-o linie consangvinizată şi un hibrid simplu.

!!!

Comparativ cu soiurile de porumb, sporurile de producţie obţinute prin cultivarea hibrizilor sunt de

40 - 50 %, datorate fenomenului de heterozis -

vigoarea hibridă. Productivitatea sporită se manifestă

doar în prima generaţie (F1) după hibridare. Ca atare, în fiecare an agricultorii trebuie să procure sămânţă hibridă. În funcţie de durata perioadei de vegetaţie (apreciată prin cerinţele termice), hibrizii sunt grupaţi în nouă grupe de precocitate FAO. În România, hibrizii sunt clasificaţi în 5 grupe de precocitate (perioada de vegetaţie între 110 şi 155 de zile ) (tab. 5). 45

Tabelul 5

Clasificarea hibrizilor după perioada de vegetaţie (după I. Borcean, citat de P. Pîrşan, 2011) Clasificarea românească

Grupa de precocitate

Hibrizi foarte timpurii Hibrizi timpurii Hibrizi semitimpurii

Hibrizi semitârzii Hibrizi târzii Lista hibrizilor

sub 100 100 - 199 200 - 299 300 - 399 peste 400

Clasificarea FAO

100 - 199 200 - 299 300 - 399 400 > 600

499 şi 500 - 599

înscrişi în Catalogul Oficial al Soiurilor de plante cultivate în România (pentru

anul 2013) cuprinde 260 hibrizi, din care: Grupa FAO 100 - 199: 3 hibrizi; Grupa FAO 200 - 299: 45 hibrizi; Grupa FAO 300 - 399: 71 hibrizi; Grupa FAO 400 - 499: 75 hibrizi; Grupa FAO 500 - 599: 54 hibrizi; Grupa FAO > 600: 12 hibrizi. Producătorii

agricoli cu suprafeţe mai mari de porumb trebuie să cultive 3 - 4 hibrizi din grupe

de precocitate diferite pentru diminuarea

riscurile legate de evoluţia vremii şi pentru eşalonarea recoltării.

3.4. Tehnologia de cultură la porumb

3.4.1. Rotaţia culturii 

Porumbul

este puţin pretenţios faţă de plant a premergătoare şi poate fi cultivat mai mulţi ani în monocultură. Încadrarea porumbului într-un asolament de 3 - 5 ani aduce sporuri importante de recoltă.

 Rezultate

foarte bune după leguminoase anuale (mazăre, fasole, soia) şi perene (trifoi,

sparceta);

bune premergătoare – cereale păioase, cartof, sfeclă pentru zahăr, in, cânepă,

floarea-soarelui; pe solurile podzolice – rezultate bune după trifoi; rezultate bune şi după

pajiştile care se desţelenesc. 

În zonele mai secetoase şi neirigate, lucerna nu este recomandată ca premergătoare pentru porumb, datorită consumului mare de apă.



Porumbul

suportă monocultura, dar aceasta nu este recomandată mai mult de 3 - 4 ani,

deoarece apar unele efecte negative şi cresc costurile cu inputurile pentru menţinerea 

producţiilor la un nivel ridicat. Monocultura determină: reducerea conţinutului în humus, deteriorarea structur ii, acidifierea solului, scăderea conţinutului în azot ; creşterea îmburuienării; amplificarea atacului bolilor şi dăunătorilor.



Ca premergătoare, porumbul are o serie de deficienţe: cantitate mare de resturi vegetale

rămase pe teren; recoltare târzie; infestarea terenului cu dăunători care atacă şi alte culturi (gărgăriţa porumbului; viermi sârmă); contaminarea cu agenţi patogeni, cum este Fusarium. 46

3.4.2. Aplicarea îngrăşămintelor Consumul specific– 18 - 28 kg N, 8,6 - 14 kg P 2O5 şi 24 - 36 kg K2O pentru 1 tonă boabe şi

producţia secundară aferentă; reacţionează puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte c himice, cu sporuri de recoltă de: 14 - 16 kg boabe/1 kg N; 4 - 6 kg boabe/1 kg P 2O5; 3 - 6 kg boabe/1 kg K2O. Dozele de îngrăşăminte chimice vor fi stabilite în funcţie de: producţia planificată; consumul specific; fertilitatea solului; planta premergătoare; precipitaţii. 

Azotul – dozele orientative de azot (tab. 6) trebuie corectate în funcţie de o serie de factori: Doze orientative de îngrăşăminte cu azot pentru fertilizarea porumbului (după Cr. Hera şi Z. Borlan, 1980, citaţi de P. Pîrşan, 2011)

Nivelul producţiei



Fertilitatea solului mijlocie (IN = 2 - 3) 80 - 110 130 - 220 230 - 290

scăzută

de boabe (t/ha) 5 6 - 10 10 - 15

(IN = 1 - 2) 90 - 120 140 - 240 240 - 320

Tabelul 6

ridicată (IN = 3 - 4) 60 - 100 120 - 200 210 - 260

în cultură irigată – doze mai mari cu 30 - 90 kg/ha; după leguminoasele perene sau anuale , doze reduse cu 25 30 kg/ha;

40 kg/ha; după floarea-soarelui, sfeclă sau porumb, doze mărite cu 15 -

în funcţie de precipitaţiile din sezonul rece , doza mărită sau redusă cu 5 kg N/ha

pentru fiecare 10 mm peste

sau sub media multianuală; doza de azot redusă cu 2 kg/ha pentru

tona de gunoi de grajd aplicat la porumb sau 1 kg/ton ă gunoi aplicat plantei premergătoare;  azotul se aplică



½ din doză la pregătirea patului germinativ, şi restul la praşilele mecanice.

F osforul – dozele orientative de fosfor (tab. 7) se reduc cu 1 kg/tonă de gunoi de grajd

aplicată porumbului şi cu 0,5 kg/tonă, când gunoiul a fost aplicat plantei premergătoare. Doze orientative de îngrăşăminte cu fosfor pentru fertilizarea porumbului (după Cr. Hera şi Z. Borlan, 1980, citaţi de P. Pîrşan, 2011) Nivelul producţiei de boabe (t/ha)

5 6 - 10 10 - 15 

slabă (1 - 2 mg P2O5/100 g sol) 40 - 80 70 - 130 110 - 150

Fertilitatea solului mijlocie (2 - 3 mg P2O5/100 g sol) 20 - 40 40 - 80 80 - 110

Tabelul 7

ridicată (5 - 6 mg P2O5/100 g sol) 25 - 60 60 - 80

Potasiul – dozele orientative de potasiu (tab. 8), se reduc cu 2,5 kg/tona de gunoi de grajd . administrat direct porumbului şi cu 1 kg/tonăgunoi de grajd administrat plantei premergătoare Doze orientative de îngrăşăminte cu potasiu pentru fertilizarea porumbului (după Cr. Hera şi Z. Borlan, 1980, citaţi de P. Pîrşan, 2011)

Nivelul producţiei de boabe (t/ha) 5 6 - 10 10 - 15

Tabelul 8

Aprovizionarea solului cu K2O mijlocie ridicată (< 10 mg K2O/100g sol) (10 - 20 mg K2O/100 g sol) (> 20 mg K2O/100 g sol) 80 - 120 40 - 60 110 - 200 50 - 120 0 - 80 170 - 240 110 - 175 60 - 120

slabă

47



îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu – administrate sub arătura de bază, sau sub formă de îngrăşăminte complexe, înainte de semănat, patului germinativ sau odată cu semănatul.



F ertilizarea „starter” – administrarea îngrăşămintelor chimice la semănat, asigură creşterea

viguroasă şi uniformă a plantelor încă de la începutul vegetaţiei. Pe semănătoare se montează fertilizatoare care plasează îngrăşămintele la 5 - 10 cm lateral de rândul de semănat şi la 5 6 cm 

sub sămânţă.

Îngrăşămintele organice – efectul fertilizării cu gunoi de grajd puternic. Dozele de gunoi de grajd

la porumb este foarte

– 20 - 60 t/ha, în funcţie de tipul de sol, încorporate sub

arătura de bază. Se recomandă completarea fertilizării organice cu fertilizare chimică. 

Zincul – pe solurile cu pH ridicat şi la o fertilizare cu cantităţi mari de fosfor, poate apare

carenţa de zinc; se manifestă prin apariţia unor dungi de culoare deschisă de-a lungul nervurilor frunzelor, piticirea plantelor,

chiar necrozarea frunzelor (după P. Pîrşan, 2011);

preventiv, se recomandă 9 - 12 kg/ha sulfat de zinc, de zinc

în timpul

vegetaţiei, stropiri cu

o dată la 4 ani; dacă se manifestă carenţa

soluţie de sulfat de zinc 0,2 - 0,5 %, din faza de 5 - 6

frunze, la interval de 7 - 10 zile.



Corectarea reacţiei acide a solului– pe solurile cu pH sub 5,8 şi gradul de saturaţie în baze mai mic de 75 % se vor aplica amendamente cu calciu o

dată la 4 - 5 ani. Amendamentele

contribuie şi la reducerea concentraţiei ionilor mobili de aluminiu în sol.

3.4.3. Lucrările solului Sistemul clasic de lucrări ale solului : în vară - toamnă, lucrări de dezmiriştit, arat, lucrări de

întreţinere a arăturii, iar în primăvară, pregătirea patului germinativ. ◆ arătura (fig. 18) la 20 - 30 cm adâncime; pe solurile grele se recomandă şi o afânare adâncă la 50

-

70 cm, o dată la 4 ani; ◆ până toamna, arătura se menţine afânată şi curată de buruieni prin 1 - 2 lucrări cu grapa cu discuri. ◆ în primăvară, terenurile nivelate, fără resturi vegetale, fără buruieni, se pregătesc prin 1 - 2 lucrări cu combinatorul, la 5 - 8 cm adâncime; terenurile denivelate, cu resturi vegetale neîncorporate, îmburuienate sau foarte tasate, se pregătesc prin 1 - 2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu

colţi. De dorit ca ultima lu crare să fie efectuată cu combinatorul, perpendicular pe direcţia de semănat (fig. 19).

48

Fig. 18. Plug reversibil în lucru Fig. 19. (după W. Diepenbrock, F. Ellmer, J. Leon, 2005)

Combinator pentru pregătirea patului germinativ (după W. Diepenbrock, F. Ellmer, J. Leon, 2005)

În sistemul de lucrări minime („minimum tillage”) toate lucrările (afânare adâncă, pregătirea patului germinativ, erbicidat, fertilizat, semănat) se efectuează prin una sau două treceri, reducându-se tasarea solului, cosumurile de carburanţi şi costurile.

◆ afânarea solului în profunzime poate fi realiza tă prin lucrări cu cizelul sau cu plugul fără cormană ; se reduce eroziunea, se îmbunătăţesc însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului;

◆ în cazul afânării solului fără întoarcerea brazdei, în primăvară patul germinativ se va pregăt i cu grapa cu

discuri în agregat cu grapa cu colţi (fig. 20) sau cu grape rotative. Sistemul este practicat de marile societăţi comerciale care dispun de utilajele specifice şi beneficiază astfel de importante avantaje economice.

Fig. 20. Grapă cu discuri în lucru (după W. Diepenbrock, F. Ellmer, J. Leon, 2005)

Sistemul „no-til” presupune semănatul direct în mirişte. Sunt utilizate semănători prevăzute cu brăzdare disc şi sunt administrate îngrăşăminte starter şi erbicide cu efect total, în preemergenţă.

49

3.4.4. Sămânţa şi semănatul Sămânţa – să aparţină unui hibrid zonat, cu puritatea minimum 98 %, germinaţia minimum 90 % şi „cold-test” ridicat (seminţele au capacitatea de a suporta temperaturi scăzute şi umiditate ridicată în sol). La valori ale cold-testului > 70 %,

răsărirea în câmp va fi corespunzătoare , chiar şi în condiţii mai

puţin prielnice (L.S. Muntean şi colab., 2008, citat de P. Pîrşan, 2011). !!

Tratarea

seminţelor împotriva agenţilor patogeni (Fusarium sp., Ustilago sp., Pythium sp.,

Sorasporium holci-sorghi; Penicillium sp., Aspergillus sp.), şi pentru a preveni „clocirea” seminţelor în sol cu: tiram (FLOWSAN FS, 3 l/t sau SEMNAL 500 FS, 3,5 l/t); fludioxonil + metalaxil-M (MAXIM XL 035 FS, 1 l/t); captan (MERPASSED 48 FS, 2 l/t). !!

Împotriva dăunătorilor care atacă la răsărire (răţişoară – Tanymecus dilatocollis) şi viermi

sârmă – Agriotes sp.), tratarea sămânţelor cu: imidacloprid (GAUCHO 600 FS, 8 l/t; IMIDASEED 70 WS, 0,6 - 0,8 kg/t; PALISADE 600 FS, 0,8 - 0,6 l/t; SENTINEL 70 WS, 0,6 - 0,8 kg/t; NUPRID Al 600 FS, 6 - 10 l/t); fipronil (COSMOS 250 FS, 5 l/t); tiametoxam (CRUISER 350 FS, 6 - 18 l/t).

Epoca de semănat -

semănatul

va începe când, dimineaţa la ora 8, la 10 cm adâncime în sol,

temperatura este 8 C,

iar vremea este în curs de încălzire; semănatul

trebuie efectuat în intervalul: 1 - 15 aprilie în stepa din sudul şi sud -estul ţării; 10 - 20 aprilie în silvostepa din sud; 10 - 25 aprilie în silvostepa din vest

şi din sudul Moldovei; 20 - 30 aprilie în Transilvania, nordul

Moldovei şi dealurile subcarpatice; în cazul hibrizilor cu temperatura minimă de germinaţie de 6 - 7oC, se poate semăna cu 5 - 6 zile mai devreme; -

semănatul prea timpuriu determină: „clocirea” seminţelor; reducerea densităţii; răsărirea întârziată şi neuniformă; plăntuţele au un ritm redus de creştere; la întârzierea semănatului – există riscul ca solul să se usuce şi să

apară un deficit de apă necesar germinaţiei; fenofazele cu sensibilitate pentru apă (înflorire -fecundare) sunt deplasate în perioadele cu temperaturi

ridicate şi umiditate scăzută din vară.

Densitatea de semănat –

stabilită

în funcţie de: hibridul cultivat; fertilitatea solului;

îngrăşămintele aplicate; umiditatea solului la des primăvărare; regimul hidric din perioada de vegetaţie (tab. 9).

Distanţa între rânduri – Adâncimea de semănat –

este de 70 cm, şi 80 cm, la irigarea prin brazde. 5 - 8 cm, determinată de umiditatea şi textura solului.

Cantitatea de sămânţă la hectar –

15 - 25 kg/ha ,

în funcţie de densitatea de semănat şi MMB.

Se va semăna cu 10 - 20 % mai mult faţă

de densitatea de

recoltare (mii plante/ha), pentru a compensa pierderile

cursul răsăririi şi pe parcursul perioadei de vegetaţie. 50

în

Tabelul 9

Densitatea optimă la porumb (mii plante recoltabile/ha) (după I. Borcean, 1995, citat de P. Pîrşan, 2011) Aprovizionarea solului cu apă la semănat Precipitaţii sub 500 mm sau deficit de apă de peste 800 m 3/ha pe adâncimea de 1,5 m

Precipitaţii peste 500 mm, solul aprovizionat la capacitatea de câmp

Terenuri irigate sau cu aport freatic

Aprovizionarea solului cu elemente nutritive medie bună 55 60 50 55 50 50 45 45 45 45 60 65

Grupa de precocitate a hibrizilor

sub 100 100 - 199 200 - 299 300 - 399 Peste 400 sub 100 100 - 199 200 - 299 300 - 399 Peste 400 sub 100 100 - 199 200 - 299 300 - 399 Peste 400

55 50 45 45 -

60 55 50 50 75 70 65 65 60

3.4.5. Lucrările de îngrijire 3.4.5.1. Combaterea buruienilor Tabelul 10 Erbicide recomandate pentru combaterea buruienilor monocotiledonate, anuale şi a unor dicotiledonate la cultura porumbului (după N. Şarpe, 1980, citat de P. Pîrşan, 2011) Epoca de aplicare

Erbicidele

1. DUAL GOLD 960 EC (960 g/l S - metolaclor) 2. FRONTIER FORTE (720 g/l dimetenamid-P) 3. MERLIN DUO (terbutilazin 375 g/l + isoxaflutol 37,5 g/l) 4. CAMPUS (336 g/l topramezon) + 1 l adjuvant

Dozele (l/ha produs comercial)

în funcţie de conţinutul în humus

ppi 5 cm

1-2% 2,0 - 2,5

2-3% 2,5 - 3,0

peste 3 - 4 % 2,0 - 3,0

ppi 5 cm

0,8

1,0

1,2

preem. postem.

2,25 1,8 - 2,0

2,00 1,8 - 2,0

2,50 1,8 - 2,0

postem.

0,150

0,150

0,150

Buruieni dicotiledonate

– ştir (Amaranthus retroflexus); teişor (Abutilon theophrasti); traista

ciobanului (Capsella bursa-pastoris); lobodă (Chenopodium album); pălămidă (Cirsium arvense); volbură (Convolvulus arvensis);

muştar sălbatic (Sinapis arvensis); susai (Sonchus sp.); cornaci (Xanthium

strumarium) ş.a.; Buruieni monocotiledonate

(Cynodon dactylon);

– pir târâtor (Elymus repens, sin. Agropyron repens); pir gros

meişor (Digitaria sanguinalis); mohor lat (Echinochloa crus-galli); mohor (Setaria sp.);

costrei (Sorghum halepense) ş.a.

51



Combaterea chimică a buruienilor

 pentru

buruienile monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale, sunt recomandate

erbicidele din tabelul 10.

Aceste erbicide se încorporează superficial în sol, la pregătirea

patului germinativ. În zonele umede pot fi aplicate şi preemergent, dar în primăveri le secetoase, efectul de combatere poate să fie mult diminuat;  pentru

buruienile dicotiledonate sunt recomandate erbicidele din tabelul 11, aplicate când

plantele de porumb au 4 - 6 frunze;

Tabelul 11 Erbicide recomandate pentru combaterea buruienilor dicotiledonate la porumb (după N. Şarpe, 1980, citat de P. Pîrşan, 2011) Epoca de aplicare

Doza (l/ha p.c.)

1. CAMBIO (90 g/l dicamba + 320 g/l bentazon)

postem.

2,0 - 2,5

2. BUCTRIL UNIVERSAL (280 g/l bromoxynil f 280 acid 2,4-D)

postem.

0,8 - 1,0

3. MUSTANG (6,25 g/l florasulam + 300 g/l acid 2,4-D)

postem.

1,0 - 1,25

Erbicidele

4. SDMA SUPER 600 Nil (600 g/l acid 2,4-D)

postem.

1,0

5. DICOPUR D (600 g/l acid 2,4-D)

postem.

1,0 - 1,5

6. BANVEL 480 S (480 g/l dicamba)

postem.

0,6

7. DECANO (300 g/l sulcotrione)

postem.

1,5

 la infestarea cu

12, aplicate

costrei şi alte monocotiledonate perene, se recomandă erbicidele din tabelul

când porumbul are 5 - 7 frunze, iar costreiul 15 - 35 cm înălţime. După

erbicidare, 15 - 20 zile nu se vor efectua praşile , pentru a nu

întrerupe translocarea erbicidului

spre rizomi.

Tabelul 12 Erbicide recomandate pentru combaterea buruienilor monocotiledonate perene din cultura porumbului (după N. Şarpe, 1980, citat de P. Pîrşan, 2011) Epoca de aplicare

Doze (l/ha)

1. MISTRAL (40 g/l nicosulfuron)

Erbicide

postem.

2,0 - 2,5

2. TITUS 25 DF (250 g/l rumsulfuron)

postem.

1,5 - 2,0

3. EQIUP (22,5 g/l foramsulfurom 22,5 g/l isoxadifen-ethil)

postem.

2,5

!!!

În prezent, se extinde administrarea erbicidelor pe bază de glifosat în preemergenţă la cultura

porumbului (fig. 21) (de exemplu, glifosat ca sare de izopropil amino, Roundup, 3,0 - 4,0 l/ha).

Fig. 21. Erbicidarea la porumb (după D. Soltner, 1999) 52



Combaterea buruienilor fără utilizarea erbicidelor:



dacă după semănat solul formează crustă şi apar buruieni, poate fi necesară o lucrare cu

grapa cu colţi reglabili, la 4 - 6 zile de la semănat, perpendicular pe direcţia rândurilor, cu colţii grapei orientaţi spre înapoi pentru a nu vătăma germenii de porumb; 

când se văd bine rândurile, se execută prima praşilă mecanică (fig. 22) la 8 - 12 cm adâncime, cu viteza de 4 - 5 km/oră. Praşila a doua – după 10 - 14 zile, la 7 - 8 cm adâncime, cu 8 - 10

km/oră. După două săptămâni, poate fi necesarăa treia praşilă mecanică, la 5 - 6 cm

adâncime, cu 10 - 12 km/oră;  după

primele două praşile mecanice, pot fi necesare 1 - 2 praşile manuale pe rând.

Fig. 22. Prăşitul porumbului (după D. Soltner, 1999)

În cazul combaterii combinate, mecanice şi chimice a buruienilor, sunt necesare doar 1 - 2 praşile mecanice şi eventual o praşilă manuală de corecţie pe rând. Sunt situaţii în care după administrarea erbicidelor nu mai trebuie intervenit cu prăşile, sau sunt necesare doar lucrări de prăşit „de corecţie” pe vetrele de buruieni.

3.4.5.2. Combaterea dăunătorilor 

Răţişoara (gărgăriţa) porumbului (Tanymecus dilaticollis) – atacă plantele de la răsărire şi

până în faza de 3 - 4 frunze; adultul retează plantele de la colet, la un atac în masă cauzând compromiterea culturilor.

Insecta este foarte păgubitoare din cauza infestării ridicate în

principalele zone agricole (uneori peste 15 - 20 indivizi/m2)

şi a faptului că atacă şi alte

culturi agricole: floarea-soarelui, sfeclă pentru zahăr.



Viermii sârmă (Agriotes spp.) – larvele atacă seminţele în curs de germinare sau plantele abia

răsărite, la care atacă rădăcinile şi coletul; plantele se îngălbenesc şi se usucă. Dăunătorul atacă şi floarea-soarelui sau cereale păioase, astfel că rotaţia nu rezolvă problema infestării. 

Cărăbuşul de stepă (Anoxia villosa F.) – larvele rod complet sau parţial rădăcinile. Plantele

pier sau rămân slab dezvoltate şi au o capacitate de producţie scăzută. 53



Gândacul pământiu (Opatrum sabulosum L.) – mai frecvent în Câmpia Română şi sudul

Moldovei. Adulţii atacă plantele în faza de răsărire, iar larvele se hrănesc cu rădăcinile plantelor.

Aceşti dăunători se combat prin tratarea seminţelor cu insecticidele prezentate anterior. 

Viermele vestic al rădăcinilor de porumb ( Diabrotica virgifera virgifera Le Conte) – larvele

atacă rădăcina. Adulţii se hrănesc cu frunze, apoi cu polen şi mătase ; dacă mătasea este consumată înainte de fecundare, ştiuleţii rămân sterili. După înflorire , adulţii se hrănesc cu mătasea din vârful ştiuleţilor şi cu boabele în lapte. Combaterea realizată prin: respectarea rotaţiei culturilor; distrugerea samulastrei de porumb; cultivarea de hibrizi cu sistem radicular bine dezvoltat, toleranţi la atac. Combaterea chimică practicată împotriva adulţilor când aceştia atacă mătasea, cu: clorpirifos (PYRINEX 25 CS, 1,5 l/ha); zeta-cipermetrin (FURY 10 EC, 0,2 l/ha); lambda-cihalotrin (KARATE ZEON, 0,25 l/ha); deltametrin (DECIS MEGA 50

EW, 0,25 l/ha) ş.a. 

Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis HB) – larvele rod frunzele şi organele florale ale

inflorescenţei mascule. Paniculele atacate se frâng uşor, apoi larvele perforează tulpina şi intră în interiorul ei. Combatere realizată prin: tocarea tulpinilor la recoltare; arături adânci; utilizarea hibrizilor rezistenţi; la atac masiv se vor efectua tratamente chimice (cu cantităţi mari de insecticide, cu costuri ridicate, efecte poluante considerabile şi relativ puţin eficiente). Hibridul transgenic MON810 posedă rezistenţă la sfredelitor şi este acceptat în Uniunea Europeană.

3.4.5.3. Combaterea bolilor



Controlul bolilor se realizează, în principal, prin tratamente la sămânţă şi prin măsuri agrotehnice (rotaţie, lucrările solului; cultivarea de hibrizi toleranţi sau rezistenţi).



În anumite condiţii (rănirea plantelor la lucrările de prăşit, precum şi în anii ploioşi) în lan apare atac de tăciune comun al porumbului ( Ustilago maidys) sau atac de fuzarioză la tulpini şi ştiuleţi. În cazuri extreme pot fi efectuate tratamente cu fungicide în vegetaţie (parţial eficiente).

3.4.5.4. Irigarea

Consumul de apă al unei culturi de porumb este de 4.500 - 5.500 m3/ha – circa jumătate asigurat de apa existentă în sol la desprimăvărare, iar restul prin precipitaţiile din perioada de vegetaţie sau prin irigare. Perioada critică pentru apă în intervalul - două săptămâni înainte de înspicat - maturitate în lapte. Se pot aplica până la 3 udări cu norme de 700 m 3/ha, prin aspersiune sau pe brazde. 54

3.4.6. Recoltarea Porumbul poate fi recoltat în boabe sau în ştiuleţi . 

Recoltarea în boabe – efectuată cu combine (fig. 23) , la umidităţi de 20 - 25 %. Cocenii pot fi

tocaţi şi împrăştiaţi pe teren, în cazul combinelor cu tocător. După recoltare, boabele de porumb vor fi uscate până la 14 - 16 % umiditate. 

Recoltarea în ştiuleţi se efectuează la 25 - 30 % umiditate, mecanizat sau manual. Recoltarea

mecanizată – efectuată cu combine care detaşează ştiuleţii de pe tulpini şi îi depănuşează. Ştiuleţii sunt depozitaţi în pătule.

Fig. 23. Recoltarea mecanizată a porumbului (după D. Soltner, 1999)

3.4.7. Cultura succesivă a porumbului Porumbul în cultură succesivă – în Câmpia Română, sudul Moldovei, Dobrogea, o parte din vestul ţării, numai în condiţii de irigare. S unt utilizaţi hibrizi foarte timpurii, semănaţi cel mai târziu în intervalul 1 -5

iulie, după: orz; soiuri timpurii de grâu; rapiţă; mazăre; borceag; secară boabe sau masă verde.

Se va semăna în teren lucrat superficial cu grapa cu discuri sau se va semăna direct, în teren nelucrat (fig. 24).

Trebuie acordată atenţie combaterii buruienilor şi a samulastrei de orz sau grâu. În

cursul vegetaţiei se aplică udări, prima imediat după semănat. Porumbul va fi recoltat pentru boabe; în anii cu toamnă timpurie, se poate recolta pentru siloz sau masă verde.

Fig. 24. Semănatul porumbului în teren nelucrat (după W. Diepenbrock, F. Ellmer, J. Leon, 2005) 55

3.5. Sarcină de învăţare

Se lucrează în echipe de 2 - 3 persoane, fiecare echipă identificând un anumit areal specializat în cultivarea porumbului şi întocmind o caracterizare pedo -climatică şi socio-economică a acestui areal. Vor fi studiate particularităţile biologice şi ecologice ale porumbului, care vor fi comparate cu condiţiile din zona aleasă, pentru a formula concluzii asupra favorabilităţii pentru porumb. Vor fi identificaţi factori i care pot contribui la obţinerea unor recolte eficiente economic şi factorii care pot limita producţiile. Se va ţine cont de aceşti factori în elaborarea tehnologiilor de cultivare, încheiate cu recomandări concrete.

3.6. Rezumat

În acest capitol aţi învăţat despre porumb şi importanţa sa alimentară, furajeră, industrială şi agronomică. În continuare, aţi studiat particularităţil e biologice şi cerinţele ecologice ale porumbului, care au fundamentat tehnologia de cultivare. Aţi fost informaţi asupra pro blemelor specifice ale materialului biologic - hibrizii de porumb, care reprezintă un element esenţial în realizarea de recolte mari. Pornind de la aceste particularităţi, v -au fost prezentate măsurile din tehnologia de cultivare, cu problemele specifice de nutriţie, control al organismelor dăunătoare, realizarea culturilor succesive şi recoltare.

Pentru a rezuma această unitate de studiu vă propunem să răspundeţi la următoarele întrebări recapitulative:

1. Care este importanţa practică a fenomenului de protandrie şi a coincidenţei la înflorire la porumb? 2. Precizaţi 4 caracteristici ale frunzelor (aparatului foliar) la porumb, în legătură cu rezistenţa la secetă, durata perioadei de vegetaţie şi productivitate. 3. Cum se pune problema monoculturii de porumb? 4. Care sunt factorii de care se ţine cont la stabilirea densităţii optime la porumb? 5. Care sunt condiţiile pe

care trebuie să le îndeplinească sămânţa folosită la semănat la porumb?

6. Care sunt cauzele pentru care răţişoara porumbului (gărgăriţa) este un dăunător foarte periculos? 7. Care sunt formele de manifestare a atacului sfredelitorului porumbului şi care sunt posibilităţile de combatere? Cuvinte cheie: Porumbul: biologie; ecologie; tehnologia de cultură (inclusiv

cultura succesivă).

3.7. Teste de autoevaluare

1.

Zona agricolă în care vă desfăşuraţi activitatea (sau zona de domiciliu) este amplasată în (precizaţi locaţia): a.

Zona I de cultură a porumbului

b.

Zona II de cultură a porumbului

c.

Zona III de cultură a porumbului

56

2. Care sunt sporurile de recoltă pentru 1 kg azot administrat ca îngrăşământ chimic la porumb?

a. 7 - 8 kg boabe/ha b. 18 - 28 kg boabe/ha c. 14 - 16 kg boabe/ha d. 3 - 6 kg boabe/ha 3.

Pentru o producţie de 5 tone boabe/ha, pe un sol cu fertilitate mijlocie, după f loarea-soarelui, în cultură irigată, cu un regim pluviometric normal, o cultură de porumb trebuie să primească: a. 40 - 80 kh N/ha b. 95 - 140 kg N/ha c. 110 - 160 kg N/ha d. 65 - 80 kg N/ha

4.

5.

Care este succesiunea corectă a lucrărilor solului în sistemul „no-till”: a.

Semănatul direct, concomitent cu îngrăşarea starter. Erbicidare în preemergenţă

b.

Afânarea solului în profunzime, afânarea superficială a solului fără întoarcerea brazdei. Semănat

c.

Arat, lucrări de întreţinere a arăturii până în toamnă; 1 - 2 lucrări de grăpat în primăvară

Care sunt cei mai periculoşi şi mai frecvenţi dăunători care atacă la începutul vegetaţiei

la

porumb:

6.

a.

Ploşniţele cerealelor

b.

Răţişoara porumbului şi viermii sârmă

c.

Păianjenul roşu şi molia cenuşie

d.

Gândacul din Colorado

Recoltarea mecanizată în boabe a culturilor de porumb se efectuează în optim la umidităţi ale boabelor de:

a. 14 - 16 % b. peste 25 % c.

între 20 % şi 25 %

d. peste 30 %

Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Fiecare subiect are o singură variantă de răspuns corectă şi este punctat cu 1,5 puncte. Un punct se oferă din oficiu. Timp de lucru: 20 minute.

Temă de referat: Dezvoltaţi în maximum 1.000 de cuvinte tema: „Elaborarea tehnologiei lucrărilor solului şi

semănatului la porumb (inclusiv alegerea hibrizilor), în funcţie de condiţiile pedo-climatice şi socioeconomice în care activaţi (sau zona de domiciliu, precizaţi zona), în concordanţă cu criteriile de eficienţă economică”.

Exerciţii pe internet: Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.istis.ro şi www.agro-bucuresti.ro şi ale firmelor care furnizează inputuri pentru agricultură cu scopul de a colecta informaţii privind cultivarea porumbului. 57

3.8. Concluzii

În acest capitol aţi primit informaţii asupra particularităţilor biologice şi ecologice ale plantei de porumb, care au constituit puncte de plecare pentru fundamentarea tehnologiilor de cultivare. În prezentarea verigilor tehnologice s-a

insistat asupra cerinţelor specifice ale porumbului şi asupra

complexităţii problemelor care apar în aplicarea măsurilor tehnologice, în funcţie de o multitudine de factori (evoluţia vremii; starea de fertilitate a solului; buruieni, boli, dăunători; contextul economic ş.a.).

3.9. Bibliografie recomandată

1.

Roman Gh.V., Tabără V., Robu T., Pîrşan P., Ştefan M., Axinte M., Morar G., Cernea S., 2011 – Fitotehnie. Vol. I. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Universitară”, Bucureşti.

2.

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., 2011 – Controlul calităţii seminţelor destinate

semănatului. Manual de lucrări practice de fitotehnie. Editura „Universitară”, Bucureşti. 3.

Roman Gh.V., Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., Duşa Elena Mirela, Ionescu (Truţa) Alina Maria, Mihalache M., Băşa A.Gh., 2009 – Ghiduri de bune practici agricole în sistem ecologic pentru cereale. Editura „ALPHA MDN”, Buzău.

Bibliografie selectivă 1.

Avarvarei I., Davidescu Velicica, Mocanu R., Caramete C. şi cola b., 1997 – Agrochimie. Editura „Sitech”, Timişoara.

2. Baicu T.,

Şesan Tatiana Eugenia, 1996 – Fitopatologie agricolă. Entomologie agricolă. Editura

„Ceres”, Bucureşti. 3.

Bîlteanu Gh., 1974 – Fitotehnie. Editura „Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti.

58

UNITATEA DE STUDIU 4

CULTURI LEGUMINOASE PENTRU BOABE

– Generalităţi

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA SOIA

Cuprins 4.1. Introducere 4.2. Obiective 4.3. Culturi leguminoase pentru boabe – generalităţi 4.3.1. Sortimentul de culturi leguminoase pentru boabe

4.3.2. Răspândire, suprafeţe, producţii. Strategia leguminoaselor pe plan mondial şi în România 4.4. Soia

4.4.1. Biologie şi ecologie 4.4.1.1. Particularităţi biologice 4.4.1.2. Cerinţe ecologice 4.4.1.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri 4.4.2. Tehnologia de cultură la soia 4.4.2.1. Rotaţia culturii 4.4.2.2. Aplicarea îngrăşămintelor 4.4.2.3. Lucrările solului 4.4.2.4. Sămânţa şi semănatul 4.4.2.5. Lucrările de îngrijire 4.4.2.6. Recoltarea

Cultura succesivă la soia 4.5. Sarcină4.4.2.7. de învăţare 4.6. Rezumat 4.7. Teste de autoevaluare 4.8. Concluzii 4.9. Bibliografie recomandată

4.1. Introducere

Leguminoasele produc seminţe cu valoarea alimentară şi furajeră excepţională (proteine şi aminoacizi esenţiali), şi sunt componente importante ale asolamentelor de câm p - foarte bune premergătoare şi amelioratoare ale fertilităţii solului. O serie de deficienţe - sensibilitatea la factorii de stres, productivitatea mai scăzută limitează extinderea lor pe suprafeţe mai mari. Dintre leguminoase, atenţia este concentrată asupra soiei, cultivată pe mai mult de 100 mil. ha pe glob, plantă care furnizează cea mai mare producţie totală de ulei din lume şi şroturi cu utilizare alimentară şi furajeră excepţională. Pentru soia sunt prezentate particularităţile biologice şi ecologice, precum şi măsurile tehnologice care contribuie la producţii mari şi rentabile economic.

Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unităţi de studiu este de 3 ore.

59

4.2. Obiective

La finalul parcurgerii acestei unităţi de studiu veţi fi capabil: -

să înţelegeţi importanţa alimentară, furajeră şi agronomică a leguminoaselor pentru boabe , pentru a argumenta necesitatea extinderii lor în cultură;

-

să aprofundaţi cunoaşterea particularităţilor morfologice şi biologice ale soiei şi cerinţele faţă de climă şi sol pentru a evalua favorabilitatea resursel or naturale din diferite areale;

-

să aprofundaţi particularităţile de nutriţie şi cerinţele plantei de soi a faţă de pregătirea terenului, pentru a putea elabora un plan de fertilizare fundamentat

şi a decide asupra celei

mai potrivite succesiuni a lucrărilor solului; -

să cunoaşteţi cerinţele soiei faţă de calitatea materialului semincer şi parametrii semănatului pentru a putea decide într-un anumit context pedoclimatic şi socio-economic;

-

să puteţi fundamenta măsurile pentru controlul buruienilor, dăunătorilor ş i bolilor prezente în culturi;

-

să stabiliţi momentul optim şi tehnologia recoltării pe baza cunoaşterii particularităţ ilor plantei de soia.

4.3. Culturi leguminoase pentru boabe – generalităţi

4.3.1. Sortimentul deleguminoase pentru boabe Leguminoasele aparţin clasei Dicotiledonatae, ordinul Fabales, familia Fabaceae (sin. Leguminosae, sin. Papilionaceae), subfamilia Papilionoideae (sau Faboideae), care cuprinde numeroase specii. Leguminoasele

pentru boabe cu importanţă economică pentru zona în care se află România aparţin

genurilor: Pisum, Phaseolus, Glycine, Lens, Cicer, Vicia, Lupinus, Arachis, Vigna . Leguminoasele

se situează după cereale în asigurarea caloriilor şi proteinelor pentru alimentaţia

umană. Seminţele lor conţin de 2 - 4 ori mai multă proteină comparativ cu boabele de cereale. Simbioza

plantei leguminoasă pentru boabe - bacterii fixatoare de azot, are ca rezultat un

excedent de azot - bacteriile

furnizează azot culturii gazdă, dar sporesc şi fertilitatea solului prin azotul

rămas în sol după recoltare. Prin includerea leguminoaselor în rotaţii, ele contribuie la aprovizionarea cu azot a terenurilor agricole şi, implicit, la reducerea dozelor de îngrăşăminte cu azot.

4.3.2. Răspândire, suprafeţe, producţii. Strategia leguminoaselor pe plan mondial şi în România În anul 2012, leguminoasele pentru boabe au fost semănate pe glob pe 191.299 mii ha (tab. 13), cu creşteri importante faţă de anii 2002 (145.000 mii ha) 60

şi 2007 (170.000 mii ha).

Suprafeţele cultivate cu leguminoase pentru boabe, pe specii şi continente (mii ha)

Tabelul 13

(FAOSTAT, 2013) Specia

America de Nord

America de Sud

Europa

Africa

Asia

Oceania

Total

şi Centrală Mazăre

1.053

Fasole Soia Linte

139

2.116

1.928

329

6.214

5.978

257

6.336

16.026

80

29.211

31.342

47.701

2.973

1.508

10.452

17

102.993

21

88

140

2.531

224

4.169

1.165

Năut

649

534

103

58

82

540

11.767

653

13.203

Bob

0

147

245

793

993

175

Lupin

0

38

152

13

0

756

959

444

512

11

9.949

10.840

13

21.770

Arahide

Fasoliţă

8

16

TOTAL

8

34.649

54.610

10.204 5.932

191 30.132

0

2.353

10.427

63.728

2.248

191.299

Leguminoasele sunt cultivate cu precădere în Asia şi America Centrală şi de Sud, după care urmează America de Nord şi Africa. Leguminoasele utilizate direct în alimentaţie (cu excepţia soiei şi arahidelor) însumează 42.436 mii ha în Asia, 18.675 mii ha în Africa, 6.397 mii ha în America Centrală şi

de Sud, 2.863 mii ha în America de Nord şi 2.948 mii ha în Europa. Soia ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa cu leguminoase şi este în

extindere în ultimele decenii. 2 de 358.450 mii t, din care

Producţia mondială de seminţe de leguminoase a fost în anul 201 299.530 mii t soia şi arahide (tab. 14). Cele două continente americane produc fiecare circa 26 % din recolta mondială de seminţe leguminoase, iar peste 90 % din recoltele americane sunt reprezentate de soia. Producţiile totale de leguminoase pentru boabe, pe specii şi continente (mii tone)

Tabelul 14

(FAOSTAT, 2013) Specia

Mazăre

America de Nord

2.371

Fasole

America de Europa Africa Asia Sud şi Centrală 174 3.956 546 2.084

Oceania

427

Total

9.558

1.044

5.268

453

4.378

12.042

65

23.250

Soia

87.418

136.291

5.797

1.787

29.593

30

260.916

Linte

1.746

9

103

132

2.027

394

4.411

Năut

188

Bob Lupin Arahide

Fasoliţă

81

Comerţul

581

10.156

513

11.634

0 0

174 57

722 223

1.119 19

1.667 1

350 807

4.032 1.107

1.649

1.354

9

9.435

26.143

24

38.614

15

TOTAL

115

23 94.431

25 143.431

4.635 11.403

230 22.632

0 83.943

4.928 2.610

358.450

mondial este dominat de soia (93,1 mil. tone în 2010), marii exportatori fiind SUA,

Brazilia şi Argentina; comerţul cu celelalte leguminoase este modest (4,4 mil. tone mazăre; 3,0 mil. tone 61

fasole; 1,9 mil. tone linte; 1,1

mil. tone năut), Canada, SUA şi China fiind exportator ii cei mai importanţi.

Importurile de seminţe leguminoase (în principal, soia), sunt înregistrate în Asia (China, Japonia) şi Europa (Olanda, Germania, Spania);

India şi Brazilia sunt principalii importatori de fasole.

Fig. 25. Evoluţia suprafeţelor cultivate cu leguminoase pentru boabe (mii ha) în România în perioada 1935 - 2010 (srcinal)

În România, sortimentul de leguminoase pentru boabe a cuprins circa 10 specii , cu importanţă economică (mazăre, fasole, soia, năut, linte) sau cultivate pe suprafeţe restrânse (bob, arahide, fasoliţă, lupinuri).

Suprafeţele cu leguminoase pentru boabe au fost (fig. 25): circa 9 9 mii ha în 1938 (mazăre şi

fasole); 167 mii ha în 1950; 194 mii ha în 1963; 672 mii ha în 1987 (390 mii ha soia, 170 mii ha fasole, 100 mii ha mazăre, 10 mii ha năut, 0,7 mii ha linte); 250 mii ha în anul 1992 (166 mii ha soia, 58 mii ha fasole, 22 mii ha mazăre); 125 mii ha în 2012 (71 mii ha soia, 28 mii ha mazăre, 24 mii ha fasole).

4.4. Soia

4.4.1. Biologie şi ecologie 4.4.1.1. Particularităţi biologice Soia are o

germinaţie-răsărire epigeică. Cotiledoanele apar la suprafaţa solului în urma creşterii

hipocotilului (fig. 26). Răsărirea are loc în 5 - 10 zile, în funcţie de temperatură şi aprovizionarea cu apă.

Fig. 26. Stadii de germinare şi de creştere a plantulei de soia (după Dzikowski, 1936, citat de P. Pîrşan, 2011) 62

Rădăcina – sistem radicular pivotant, pătrunde în sol până la 200 cm, m area masă a rădăcinilor (75 %) dezvoltată

până la 30 cm adâncime; pe rădăcini se formează nodozităţi ,

urmare a simbiozei cu bacteria Bradyrhizobium japonicum. Tulpina –

erectă, 40 - 150 cm înălţime, acoperită cu perişori , ramificată diferit, funcţie de soi şi densitate. Distanţa între rânduri influenţează înălţimea de inserţie a primului etaj de păstăi, formarea ramificaţiilor de la baza plantei şi rezistenţa la cădere.

Frunzele – primele frunze sunt cotiledoanele; la al doilea nod al

tulpinii se formează două

frunze adevărate simple, unifoliate. De al treilea nod, frunzele sunt trifoliate, dispuse altern. Foliole de maturitate, frunzele cad. Florile –

formă ovală, lanceolată, acoperite cu perişori. La

de culoare albă sau violacee, grupate 3 - 9 în raceme axilare sau terminale. Înflorirea începe de jos pe tulpină şi pe ramificaţii. La soiuri timpurii plantel e înfloresc la 38 41 zile după semănat, iar la cele semitardive la 55 - 81 zile. Fecundare

autogamă; în

condiţii de secetă a solului şi/sau aerului apare fenomenul de avortare a florilor. Fructul –

păstaie, de obicei cu 2 - 3 seminţe; are 2 - 7 cm lungime, 0,5 - 1,5 cm lăţime şi culori diferite (galbenă, cenuşie, roşcată, brună sau neagră), acoperită cu perişori argintii sau

roşcaţi (funcţie de varietate). Pe o plantă se formează multe păstăi, din

care ajung la maturitate 30 -60 păstăi. La maturitate avansată păstaia este dehiscentă .

Sămânţa – aproape sferică, galbenă, brună, neagră, cu hilul de aceeaşi culoare sau diferit. MMB = 100 -

200 g. În condiţii de secetă la formarea păstăilor şi umplerea

boabelor, pot rezulta păstăi seci.

4.4.1.2. Cerinţe ecologice Cerinţe faţă de temperatură: -

-7C temperatura minimă de germinaţie;

-

rezistă la -2 ... -3C după răsărire şi până la apariţia frunzelor adevărate, o perioadă scurtă;

-

14C temperatura optimă în perioada creşterii intense;

-

18 - 20C la începutul înfloriri;

-

20 - 22C la fructificare;

-

temperaturile peste 30C

şi umidităţile scăzute ale solului şi aerului determină avortarea în

masă a florilor.

Cerinţe faţă de umiditate: -

soia are cerinţe ridicate încă de la germinat (120 - 150 % din masa bobului uscat);

-

consumul de apă este mai mare la înflorit - formarea păstăilor;

-

excesul de umiditate este dăunător în toate fazele de vegetaţie.

63

Cerinţe faţă de sol: -

creşte şi se dezvoltă bine pe soluri cernoziomice, de luncă şi pe preluvosoluri roşcate.

-

pe solurile argiloase

soia dă producţii mici – crusta împiedică răsărirea şi rădăcinile pătrund

greu în sol; -

solurile nisipoase nu sunt indicate datorită capacităţii reduse de reţinere a apei;

-

pH optim între 6,5 şi 7;

-

pe solurile acide, amendamentele calcaroase dau sporuri semnificative de

recoltă, favorizând

simbiozele fixatoare de azot.

Fig. 27. Zonarea culturii soiei, în funcţie de suma unităţilor t ermice utile (t > 10oC) (după S. Dencescu, 1982, citat de M. Axinte, 2006) I – 1.600 - 1.750oC; II – 1.400 - 1.600oC; III – 1.100 - 1.400oC; IV – 1.200 - 1.400oC; V – 1.100 - 1.250oC

Zonarea culturii soiei în România (fig. 27) Zona I

– partea de sud a Câmpiei Române şi Dobrogea; resurse termice ridicate (1.600 -

1.750oC);

soiuri tardive, semitardive şi semitimpurii, în condiţii de irigare sau pe terenuri cu

aport freatic. Zona a II-a

– Câmpia de Vest, cu 1.400 - 1.600oC, şi cantităţi mai mari de precipitaţii; soia se

cultivă la neirigat. Soiuri semitardive şi semitimpurii. Zona a III-a

– nordul Câmpiei Române şi sudul Moldovei, cu 1.100 - 1.400 oC; soia amplasată

pe terenuri irigate sau cu aport freatic. Soiuri semitardive, semitimpurii şi timpurii. Zona a IV-a

– estul Moldovei şi Câmpia de Nord-Vest, cu 1.200 - 1.400oC. Soiuri semitimpurii

şi timpurii, iar spre nord soiuri fo arte timpurii. Zona a V-a –

vestul şi sud-vestul Transilvaniei (luncile Mureşului, Târnavelor, Someşului) şi

nord-estul Moldovei, cu 1.100 - 1.200 oC.

Predomină soiurile timpurii, spre nord soiurile foarte

timpurii, iar spre sud soiurile semitimpurii.

64

4.4.1.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri

Soia aparţine familiei Fabaceae, subfamilia Papilionoideae, genul Glycine L., specia Glycine max (L.) Merril. (sin. Glycine hispida (Moench) Maxim). În ţara noastră este cultivată subsp. manshurica, cu: var. communis

(perişorii de pe plantă de culoare albă-argintie, păstăi brune deschis, seminţe galbene,

hil galben); var. serotina

(perişori albi-argintii, păstăi brune deschis, seminţe galbene, hil negru); var.

latifolia (perişori roşcaţi, păstăi castaniu deschis, seminţe galbene, hil negru).

Soiurile de soia sunt încadrate în următoarele grupe de precocitate (tab. 15): 000 – soiuri foarte timpurii (necesită 1.000 - 1.150oC, temperaturi mai mari de 10oC); 00 – soiuri timpurii (necesită 1.150 - 1.250oC); 0 – soiuri semitimpurii (necesită 1.250 - 1.350oC); I – soiuri semitardive (necesită 1.350 - 1.450oC); II – soiuri tardive (necesită peste 1.450oC).

Tabelul 15

Soiurile de soia recomandate pentru cultivare în România (după Catalogul Oficial al Soiurilor de plante cultivate în România, 2012) Denumirea soiului

Menţinătorul

Anul

Anul

înregistrării

reînscrierii

Grupa de precocitate

(radierii)

Balkan Novi Sad (Serbia) Columna INCDA Fundulea Crina F INCDA Fundulea Cristina TD SCDA Turda Daciana INCDA Fundulea Danubiana INCDA Fundulea Darina SCDA Turda Eugen SCDA Turda Felix SCDA Turda MălinaSCDA TD Turda 2012 Galina Novi Sad (Serbia) Isidor Euralis Semences (Franţa) Neoplanta Novi Sad (Serbia) Oana F INCDA Fundulea Onix SCDA Turda Perla SCDA Turda Proteinka Novi Sad (Serbia) RomânescINCDA 99 Fundulea 1999 Triumf INCDA Fundulea Venerra Novi Sad (Serbia) PS 1012; S.C. Procera PS 1020 Agrochemicals S.R.L. (Romania) SG Eider S.G. GERESCO Inc. (Canada) NS Mercury Novi Sad NS Rubin (Serbia) NS Trijumf

2003 1995 2011 2012 2006 1983 2012 2002 2005

I 0 I 00 0 I 00 00 00

2009

2009

00 2011 2010

I

2004 2009 2002 1994 2002

0 00 00 0 0

2009 2009

1996 2004 2010

00 2009

I II I

2012

I

2011

I II 0

65

4.4.2. Tehnologia de cultură la soia 4.4.2.1. Rotaţia culturii -

soia

preferă premergătoarele: cereale păioase (grâu, orz), graminee furajere, prăşitoare

(sfeclă pentru zahăr, cartof, porumb); -

nu sunt recomandate: floarea-soarelui

şi rapiţa (boli comune); alte leguminoase anuale sau

perene, întrucât efectul pozitiv asupra fertilităţ ii solurilor este valorificat mai bine dacă

urmează plante din alte familii botanice; -

soia suportă monocultura, dar aceasta nu este de dorit, deoarece se renunţă la rolul soiei de plantă amelioratoare a fertilităţii şi de bună premergătoare;

-

soiurile poate

timpurii şi semitimpurii de soia – bune premergătoare pentru grâul de toamnă: se

renunţa la arătură, înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri ; mobilizează formele mai

greu solubile de fosfor; ameliorează

însuşirile fizice ale solului ; în sol rămân cantităţi mari de

azot (60 - 168 kg/ha). Soia este o bună

premergătoare pentru majoritatea culturilor agricole.

4.4.2.2. Aplicarea îngrăşămintelor Consumul specific

– pentru o producţie de 1 tonă boabe şi producţia secundară aferentă, soia

consumă: 93 - 104 kg N; 22 - 26 kg P 2O5 şi 29 - 44 kg K2O. Azotul – soia

îşi asigură azotul din rezervele solului şi prin azotul fixat biologic cu ajutorul

bacteriei Bradyrhizobium japonicum. Doze reduse (20 - 30 kg/ha), pot fi aplicate pe orice tip de sol; acestea

înainte de semănat,

asigură necesarul de azot până când simbioza

devine funcţională. ‒ după 20 - 25 zile de la răsărire (1 - 2 frunze trifoliate) se controlează reuşita bacterizării: se determină procentul de

plante cu nodozităţi şi numărul de nodozităţi

totale şi active (roşii în secţiune) pe plantă, şi se stabileşte doza de azot ce se va aplica în vegetaţie (tab. 16). Tabelul 16 la soia Dozele de îngrăşăminte azot1978, funcţie de formarea (după I.cu Picu, citatînde P.Pîrşan, 2011 ) nodozităţilor

Frecvenţa plantelor cu nodozităţi (%)

peste 85 50 - 85 0

Nodozităţi pe plantă Peste 5 1-5

Lipsă

Doza de azot (kg/ha s.a.) irigat

30 - 50 40 - 60 60 - 100

66

neirigat

0 - 30 30 - 60 50 - 70

Momentul

aplicării la praşila a II-a la praşila I sau II la praşila I sau II

Fosforul – determină

creşterea numărului de nodozităţi. Soia are o mare capacitate de

solubilizare a fosforului.

Îngrăşămintele cu fosfor sunt eficiente pe soluri le cu

conţinut mai puţin de 30 ppm fosfor (tab. 17). Tabelul 17

Dozele medii de îngrăşăminte cu P2O5 (din superfosfat simplu), optime din punct de vedere economic, aplicabile la cultura soiei (după Cr. Hera şi Z. Borlan, 1980, citaţi de P. Pîrşan, 2011) Prod. q/ha 20,0 22,5 25,0 27,5 30,0 32,5 35,0 37,5 40,0 42,5 45,0 47,5 50,0

5 101 112 122 132 140 148 156 163 169 175 181 187 192

10 71 82 92 102 110 118 126 132 138 145 150 156 161

Dozele de P2O5 kg/ha, atunci când PAL este (în ppm P) de: 15 20 25 30 35 40 45 50 60 49 34 22 14 9 5 60 45 33 25 20 16 13 13 13 70 55 43 35 30 26 23 23 23 79 65 53 45 39 35 33 32 34 88 73 61 54 48 44 41 41 43 96 81 70 62 56 52 50 49 51 104 89 77 69 64 60 57 57 58 110 95 84 76 70 67 64 62 60 116 103 90 82 76 73 70 68 66 122 108 97 89 82 79 76 75 72 128 114 103 95 88 85 82 81 78 134 119 108 100 94 91 88 87 84 139 124 113 105 99 96 93 92 89

70

80

13 23 33 42 50 58 58 64 70 76 82 87

13 23 34 42 50 58 57 63 69 75 81 86

Notă: PAL = conţinutul în fosfaţi mobili în stratul arabil al solului (valori corectate) Potasiul –

fertilizarea necesară pe solurile cu sub 120 ppm K şi pentru producţii ridicate (tab.; 18)

‒ aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu se efectuează sub arătura de bază sau sub formă de îngrăşăminte complexe la pregătirea patului germinativ. Tabelul 18 Dozele medii de îngrăşăminte cu K2O (din sarea potasică 40 %), optime din punct de vedere economic, aplicabile la cultura soiei

(după Cr. Hera şi Z. Borlan, 1980, citaţi de P. Pîrşan, 2011) Prod. q/ha 20,0 22,5 25,0 27,5 30,0 32,5 35,0 37,5 40,0 42,5 45,0

40 91 102 111 119 127 134 140 145 150 156 160

Doza de K2O, kg/ha, atunci când KAL, este (în ppm) de: 60 80 100 120 140 180 220 68 49 34 23 13 1 78 59 44 33 24 11 4 87 69 54 42 33 20 13 96 77 62 51 42 29 22 103 85 70 58 49 36 29 110 91 77 65 56 43 36 117 98 83 72 62 50 42 122 103 89 78 69 56 48 127 108 94 82 73 60 52 133 114 100 88 79 66 58 137 118 104 92 83 70 62

47,5 50,0

165 168

141 145

122 126

109 113

96 100

87 91

75 79

66 70

260

3 13 21 29 35 42 42 47 53 57 62 66

Notă: KAL = conţinutul în potasiu mobil în stratul arabil al solului (valori corectate)

Îngrăşămintele cu microelemente – efectul acestora se manifestă prin creşterea suprafeţei foliare şi a intensităţii fotosintezei, şi asupra simbiozelor fixatoare de azot. Fertilizarea foliară cu macro şi microelemente în vegetaţie determină importante creşteri ale producţiei de boabe, proteine şi lipide. Aplicarea amendamentelor calcaroase pe solurile acide – aduce sporuri de recoltă şi permite creşterea arealului de cultură al soiei. 67

4.4.2.3. Lucrările solului 

arătura de bază – imediat după recoltarea plantei premergătoare, precedată sau nu de

o

lucrare superficială cu grapa cu discuri . Adâncimea arăturii pe solurile uşoare şi mijlocii de 20 - 25 cm, iar pe solurile grele de 28 - 30 cm.

În sistemul de lucrare fără întoarcerea

brazdei se efectuează o afânare la 30 - 40 cm. După arătură şi până la intrarea în iarnă solul se menţine curat de buruieni prin 1 - 2 lucrări cu grapa cu discuri ;  după

arătura de toamnă, se va efectua o lucrare cu grapa cu discuri în vederea mărunţirii şi

nivelării solului. Este de dorit ca solul să intre în iarnă cât mai bine pregătit , pentru a reduce numărul de lucrări din primăvară, care duc la pierderea apei din sol şi tasarea acestuia;  patul germinativ

– nivelat, mărunţit, reavăn, fără resturi vegetale, afânat pe adâncimea de

semănat. T erenurile bine lucrate din toamnă, în primăvară, se pregăte sc prin 1 - 2 lucrări cu combinatorul. Terenurile denivelate, cu rest uri

vegetale, se lucrează cu grapa cu discuri şi

apoi cu combinatorul.

4.4.2.4. Sămânţa şi semănatul Sămânţa – să aparţină unui soi zonat, cu puritatea peste 98 %, iar germinaţia peste 80 %. Tratarea seminţei împotriva bolilor şi dăunătorilor – cu circa două săptămâni înainte de semănat (p entru a nu diminua eficacitatea tratamentelor bacteriene), cu difenoconazol (DIVIDENT M, 1,7 l/ha).

∙ Tratarea seminţelor cu Nitragin pe substrat de agar se efectuează cu 2 - 4 flacoane pentru

cantitatea de sămânţă pentru un ha, cantitatea de suspensie bacteriană fiind de 1 - 2 litri. Se va lucra la adăpost de razele solare, astfel încât până la semănat seminţele să rămână umede pentru a se evita moartea bacteriilor. Se poate practica

şi pulverizarea suspensiei bacteriene în

brazdă, concomitent cu semănatul. În cazul biopreparatelor pe suport de turbă, vor fi utilizate 200 - 300 g biopreparat

în 1 litru apă, pentru sămânţa folosită la ha.

Epoca de semănat – 7 - 8 C la adâncimea de semănat; prima şi a doua decadă a lunii aprilie în o

sudul ţării, decadele a doua şi a treia în celelalte zone. Întâi se vor semăna soiurile tardive şi semitardive, apoi cele semitimpurii şi timpurii.

Fig. 28. Influenţa densităţii de semănat asupra ramificării plantei la soia (după D. Soltner, 1999) 68

Densitatea de semănat -

50 - 55 b.g./m2, pentru a se asigura 40 - 45 plante/m2 la culturile

semănate în rânduri rare; 60 - 65 b.g./m 2 pentru a se asigura 50 55 plante/m2 la culturile semănate în rânduri apropiat e (fig. 28).

Cantitatea de sămânţă -

70 şi 100 (120) kg/ha.

Distanţe de semănat

50 cm echidistant sau în

-

benzi de 3 rânduri la 45 cm cu 60 - 70 cm

între benzi, pe urma roţilor de tractor;

12,5 - 15 sau 25 cm, pe

terenuri neinfestate cu buruieni perene sau anuale rezistente la

erbicide şi când este asigurată gama de erbicide necesară unei

Adâncimea de semănat -

combateri integrale a buruienilor. 3 - 5 cm, funcţie de textura, umiditatea

29). şi temperatura solului (fig.

Fig. 29. Influen ţa adâncimii de semănat asupra răsăririi la soia (după D. Soltner, 1999)

4.4.2.5. Lucrările de îngrijire  Combaterea buruienilor

Soia

– plantă sensibilă la îmburuienare, în special în prima parte a perioadei de vegetaţie

(circa 20 - 25 zile). Speciile de buruieni mai frecvente sunt cele men ţionate la porumb, la care trebuie

adăugată zârna (Solanum nigrum).  Combaterea

buruienilor se poate realiza prin prăşit mecanic, începând cu faza de -12 frunze

trifoliate, prin 2 - 3 lucrări, ultima înainte de înfloritul soiei; lucru de 6 - 8 cm, la

la prima praşilă adâncimea de

următoarele praşile, de 8 - 10 cm. Trebuie evitată denivelarea

terenului între rânduri, care crează dificultăţi la recoltare. 

Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor – lucrare obligatorie în tehnologia soiei.

Tendinţa actuală este de a combate buruienile prin tratamente preemergente şi postemergente (tab. 19). Aplicarea

în vegetaţie are avantajul cunoaşterii spectrului de buruieni prezente; e xistă riscul ca, datorită unor perioade mai îndelungate de vreme nefavorabilă (ploi şi vânt) să nu se poată interveni în primele faze de dezvoltare a buruienilor, atunci când gradul de combatere este cel mai mare.  Combaterea bolilor  mana (Peronospora

manshurica); fuzarioza (Fusarium spp.); arsura bacteriană Pseudomonas (

glycine); putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum); rizoctonioza (Rizoctonia sp.). În câmp,

mana şi arsura bacteriană pot fi combătute cu: mefenoxam + mancozeb (RIDOMIL GOLD WG, 2,5 kg/ha); EBDC Zn/Mn (VONDOZEB 75 DG, 2 kg/ha). 69

Tabelul 19 Erbicide recomandate pentru combaterea buruienilor din cultura de soia (prelucrat după N. Şarpe, citat de P. Pârşan, 2011) Produsul comercial

Substanţa activă conţinut

Doza (kg, l/ha)

Momentul

Tepraloxidim Quizalofop-p-etil Pendimetalin 330 g/l

1,0 l/ha 0,7 l/ha 4,0 - 5,0 l/ha

postem. postem. preem.

Wettol 150 g/l Pendimetalin 330 g Flumioxazin 50 % Imazamox 40 g/l Metribuzin 70 %

2,0 - 2,5 l/ha 4,0 - 5,0 l/ha 90 g/ha 0,75 - 1 l/ha 0,25 - 0,50 kg/ha

postem. preem. preem. postem. preem.

Propaquizafop - 100 g Fenoxaprop-p-etil - 75 g Fluazifop-p-butil - 150 g Quizalofop-p-etil Quizalofop-p-etil - 50 g Quizalofop-p-tefuril 40 g/l

0,8 - 1,5 2,5 8,0 - 1,5 1,0 l/ha 0,75 - 2,0 l/ha 1,5 - 2,0 l/ha

postem. postem. postem. postem. postem. postem.

aplicării

Buruieni monocotiledonate anuale

ARAMO 50 LEOPARD 50 EC PENDIGAN 330 EC Buruieni dicotiledonate anuale

Bentazon 480 g + BASAGRAN FORTE PENDIGAN 330 EC PLEDGE 50 WP PULSAR 40 SURDONE Buruieni monocotiledonate anuale şi perene AGIL 100 EC FURORE SUPER 75 EW FUSILADE FORTE 150 EC TARGA SUPER 5 E ELEGANTO 5 EC PANTERA 40 EC 

Combaterea dăunătorilor 

păianjenul roşu (Tetranichus urticae) – produce pagube însemnate în special în anii secetoşi. Atacul se manifestă prin îngălbenirea frunzelor şi căderea lor prematură. Păianjenii se găsesc pe partea inferioară a frunzelor înşiraţi de -a lungul nervurilor. Combaterea se efectuează cu acaricide : hexithiazox (NISSORUN 10 WP, 0,4 kg/ha); spirodiclofen (ENVIDOR 240 SC, 0,3 l/ha).

 molia

păstăilor (Etiella zinckenella) este mai puţin frecventă în culturile de la noi .

 Irigarea 

% (P. Pîrşan, lucrare importantă la soia, sporurile de producţie prin irigare pot ajunge la 200 2011);

 de

regulă, se efectuează udări de la începutul înfloritului, la interval de 8 - 14 zile, până la

coacerea în ceară.

4.4.2.6. Recoltarea  Trebuie

urmărite: inserţia joasă a păstăilor şi dehiscenţa păstăilor; înălţimea de tăiere a

plantelor trebuie să fie cât mai mică ( sub 10 cm) şi uniformă, pentru a nu pierde primele două etaje de păstăi;  La

maturitate frunzele cad, păstăile capătă culoarea specifică soiului, tulpinile se brunifică.

Recoltatul poate începe când umiditatea seminţelor scade sub 15 - 16 % , dar seminţele trebui e - 12 %. uscate. Când nu există posibilităţi de uscare, recoltarea se efectuează la umidităţi de 11 70

4.4.2.7. Cultura succesivă la soia Pe terenurile irigate din sudul ţării şi după premergătoare cu recoltare timpurie (orz, soiuri timpurii de grâu, borceag) se poate practica cultura succesivă a soiei, semănând soiurile cele mai timpurii (din grupa 000).

Tehnologia de cultivare nu diferă de cultura principală. Este obligatorie administrarea

azotului, 40 - 50 kg/ha, iriga rea (o udare de răsărire cu 300 - 400 m3/ha şi 3 -

5 udări în vegetaţie, cu 500 -

600 m3/ha), şi combaterea samulastrei de orz sau grâu .

4.5. Sarcină de învăţare

Se

lucrează în echipe de 2 - 3 persoane, pentru analizarea situaţiei actuale a leguminoaselor

pentru boabe şi pentru studierea particularităţilor biologice, ecologice şi tehnologice ale soiei. Se va acorda atenţie comerţului cu seminţe de leguminoase şi strategiilor privind cultivarea şi valorificarea recoltei acestora. Vor fi formulate aprecieri asupra influenţei factorilor de mediu asupra dezvoltării plantei de soia, cu identificarea elementelor care pot contribui la diminuarea impactului factorilor de stres abiotic

şi biotic. Va fi studiată tehnologia de cultivare a soiei şi vor fi formulate recomandări asupra cultivării soiei într-un anumit context pedo- climatic şi socio-economic.

4.6. Rezumat

În acest capitol aţi învăţat despre culturile de leguminoase pentru boabe şi importanţa acestora, conferită de calitatea recoltei (conţinuturi ridicate în proteine şi aminoacizi esenţiali) şi semnificaţia agronomică. Aţi fost informaţi şi asupra deficienţelor - sensibilitatea la factorii de stres. Aţi studiat biologia şi ecologia soiei, şi pe baza acestor cunoştinţe aţi primit informaţii detaliate asupra tehnologiei de cultivare, inclu siv asupra sortimentului de soiuri, caracteristicilor şi criteriilor de alegere a acestora.

Pentru a rezuma această unitate de studiu vă propunem să răspundeţi la următoarele întrebări recapitulative:

1. Care sunt principalele calităţi care recomandă extinderea cultivării leguminoaselor pentru boabe? 2. Cum poate fi caracterizată soia ca o componentă a asolamentelor de câmp, după ce culturi se recomandă a fi amplasată şi ce restricţii există? 3. Cum se pune problema aplicării îngrăşămintelor cu azot la soia? 4. Dacă în urma controlului reuşitei bacterizării seminţelor a rezultat că pe rădăcinile a 50 - 85 % din plantele de soia s-au format 4 nodozităţi, ce doză de azot se va aplica, în condiţii de irigare? 5. Cum se pune problema combaterii buruienilor din culturile de soia şi ce

specii sunt deosebit de dăunătoare?

6. Precizaţi recomandările privind tratarea seminţelor de soia cu preparate bacterien e. Cuvinte cheie: Leguminoase pentru boabe

– sortiment de specii; suprafeţe, producţii, strategii; Soia – biologie;

ecologie; tehnologia de cultură. 71

4.7. Teste de autoevaluare

1.

Cele mai importante specii de leguminoase pentru boabe pentru agricultura României sunt: a. Lintea, năutul, bobul b.

Mazărea, fasolea, soia

c. Fasolea, arahidele, lupinul alb d. Latirul, lupinul albastru, lupinul galben 2. Alegeţi soiurile de soia, în funcţie de potenţialul termic al zonei în care vă desfăşuraţi activitatea:

a. Soiuri din grupa I (Danubiana, Crina F, Triumf) b. Soiuri din grupa 0 (Columna, Daciana, Perla) c. Soiuri din grupa 00 (Cristina TD, Eugen, Oana F) 3.

Nu este recomandată amplasarea soiei după anumite plante cu care are boli comune: a.

Grâu şi orz de toamnă

b. Hibrizi tardivi de porumb c. Sorg zaharat cultivat pentru furaj sau pentru bioetanol d. Floarea-soarelui şi rapiţă 4.

Cel mai frecvent dăunător din culturile de soia este: a.

Păianjenul roşu (Tetranycus urticae)

b.

Cărăbuşeii cerealelor (Anisoplia segetum)

c. Molia florii-soarelui (Homoeosoma nebulella) d. Musca de Hessa (Mayetiola destructor) 5.

În cultură succesivă, tehnologia de cultivare a soiei diferă de cultura principală prin: a. Se seamănă numai soiuri tardive şi semitardive b.

Se practică numai în sudul Câmpiei Române, numai în condiţii de irigare

c.

Nu este posibilă cultura succesivă a soiei în România

d. Este obligatorie administrarea gunoiului de grajd 6. Anumite particularităţi ale plantei de soia favorizează recoltarea mecanizată cu combina:

a.

Inserţia joasă a păstăilor bazale şi dehiscenţa păstăilor.

b.

Persistenţa frunzelor la maturitate şi ramificaţiile pornind de la baza tulpinii.

c.

Tulpinile se culcă la maturitate şi seminţele se sparg cu uşurinţă.

d.

Tulpinile sunt erecte; frunzele se usucă ş i cad la maturitate; păstăile sunt greu dehiscente.

Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Fiecare subiect are o singu ră variantă de răspuns corectă şi este punctat cu 1,5 puncte. Un punct se oferă din oficiu. Timp de lucru: 20 minute.

Temă de referat: Dezvoltaţi în maximum 1.000 de cuvinte tema: „Elaborarea tehnologiei aplicării

îngrăşămintelor şi a semănatului la soia, în funcţie de condiţiile pedo-climatice şi socio-economice în care activaţi (sau zona de domiciliu, precizaţi zona), în concordanţă cu criteriile de eficienţă economică ”. 72

Exerciţii pe internet: 1.

2.

Vizitaţi site-ul www.fao.org şi identificaţi informaţii recente privind: -

Situaţia culturii leguminoaselor pentru boabe (suprafeţe, producţii) în lume, Europa, România.

-

Situaţia comerţului cu leguminoase pentru boabe (export, import, cantităţi, tendinţe) .

Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.agrobucuresti.ro, www.istis.ro şi ale firmelor care furnizează inputuri pentru agricultură, cu scopul de a colecta informaţii privind situaţia cultivării leguminoaselor pentru boabe şi a soiei în România.

4.8. Concluzii

În acest capitol s-a dorit să fie evidenţiată importanţa leguminoaselor pentru boabe prin calitatea superioară a recoltei de seminţe (utilizările în alimentaţia umană şi în furajare), a întregii mase vegetale (ca masă verde, fân sau siloz), dar şi prin importanţa agronomică (foarte bune premergătoare şi î mbunătăţirea fertilităţii terenurilor). Strategiile agricole şi alimentare susţin extinderea leguminoaselor pentru boabe. În acest context, s-a

constatat că soia are o situaţie aparte, beneficiind de anumite caracteristici favorabile,

care înlesnesc tehnologia de cultivare. Au fost prezentate recomandările pentru tehnologia de cultiv are, bazat pe particularităţile biologice şi ecologice discutate anterior, cu accent pe măsurile menite a diminua efectul factorilor stres (sensibilitate la secetă; cerinţe mari faţă de apă; sensibilitate la boli şi la îmburuienare; sensibilitate la scuturarea şi la spargerea seminţelor la manipulări mecanice).

4.9. Bibliografie recomandată

1.

Roman Gh.V., Tabără V., Robu T., Pîrşan P., Ştefan M., Axinte M., Morar G., Cernea S., 2011 – Fitotehnie. Vol. I. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Universitară”, Bucureşti.

2.

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., 2011 – Controlul calităţii seminţelor destinate

semănatului. Manual de lucrări practice de fitotehnie. Editura „Universitară”, Bucureşti. 3. Roman Gh.V., Ion V.,

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Băşa A.Gh., Ionescu ( Truţa) Alina Maria,

Duşa Elena Mirela, 2009 – Ghiduri de bune practici agricole în sistem ecologic pentru plante tehnice. Editura „ALPHA MDN”, Buzău.

Bibliografie selectivă 1.

Bîlteanu Gh., 1974 – Fitotehnie. Editura „Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti.

2. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1981– Agrochimia modernă. Editura „Academiei R.S.R.”, Bucureşti. 3.

Dencescu Şt. şi colab., 1982 – Cultura soiei. Editura „Ceres”, Bucureşti.

4. Giosan N., Nicolae I., Sin Gh., 1986 – Soia. Editura „Academiei R.S.R.”, Bucureşti. 5. Soltner D., 1990

– Phytotechnie speciale. Les grandes production vegetales. Ediţia XIX. ,,Sciences et

Tehniques Agricoles”, Saint-Gemmes-sur-Loire, Franţa. 73

UNITATEA DE STUDIU 5

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA FASOLE

Cuprins 5.1. Introducere 5.2. Obiective

5.3. Biologia şi ecologia fasolei 5.3.1. Particularităţi biologice 5.3.2. Cerinţe ecologice 5.3.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri 5.4. Tehnologia de cultură la fasole 5.4.1. Rotaţia culturii 5.4.2. Aplicarea îngrăşămintelor 5.4.3. Lucrările solului 5.4.4. Sămânţa şi semănatul 5.4.5. Lucrările de îngrijire 5.4.6. Recoltarea

5.4.7. Cultura intercalată şi cultura succesivă la fasole 5.5. Sarcină de învăţare 5.5. Rezumat 5.6. Teste de autoevaluare 5.7. Concluzii 5.8. Bibliografie recomandată

5.1. Introducere

Acest capitol se ocupă de fasole, o leguminoasă pentru boabe cu importanţă alimentară deosebită, conferită de conţinutul ridicat al seminţelor sale în proteine şi aminoacizi esenţiali, dar şi o componentă importantă a asolamentelor de câmp şi legumicole. Particularităţile biologice şi ecologice ale fasolei, prezentate în acest capitol, reflectă cerinţe deosebite faţă de condiţiile de cultivare şi sensibilitate la factorii de stres. Aceste particularităţi impun tehologii de cultivare destul de pretenţioase, dar şi diferenţiate, inclusiv sub aspectul sortimentului de soiuri, pretabile pentru un sistem de agricultură gospodăresc, sau pentru cultura mare, în cultură principală, succesivă sau intercalată. Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unităţi de studiu este de 2 ore.

5.2. Obiective

La finalul parcurgerii acestei unităţi de studiu veţi fi capabil: -

să cunoaşteţi particularităţile biologice şi cerinţele ecologice ale fasolei, pentru a decide asupra amplasării culturii şi asupra măsurilor tehnologice;

74

-

să fundamentaţi alegerea soiurilor de fasole în funcţie de condiţiile pedo -climatice şi tipul de cultură;

-

să alegeţi cele mai potrivite tip şi tehnologie de cultivare, în funcţie de condiţiile naturale şi socio-economice (disponibilul de forţă de muncă, resursele financiare), dintr -un anumit areal.

5.3. Biologia şi ecologia fasolei

5.3.1. Particularităţi biologice Germinaţia - răsărirea este epigeică la majoritatea speciilor de fasole (şi hipogeică la specia Ph. multiflorus). Ca urmare, germenii au putere mică de străbatere, ceea ce impune atenţie la efectuarea

lucrărilor solului şi la respectarea adâncimii de semănat.

Rădăcina - plantei de fasole este mai slab dezvoltată; majoritatea rădăcinilor sunt răspândite în stratul arabil (0 - 25 cm). Tulpina

-

la fasolea oloagă sau pitică - creştere

determinată, tulpină scundă, de 30 - 50 cm

înălţime, cu port erect şi ramificată. Se pretează pentru cultura mare; -

la

formele urcătoare sau volubile - creştere nedeterminată, tulpină lungă, chiar

până la 3 - 6 m, necesitând suporţi de susţinere; nu este potrivită pentru cultura mare;

Frunzele

-

există şi forme intermediare, semivolubile, care pot fi semănate în cultura mare.

-

după răsărire (apariţia cotiledoanelor la suprafaţa solului), planta formează frunzele adevărate, primele 2 simple, următoarele trifoliate, cu foliole cordiforme, şi vârful ascuţit.

Fig. 30. Sămânţă de fasole – aspectul exterior: (după Gh.V. Roman, 2006) 1 – micropil; 2 – hil; 3 – şalază (dreapta); structura anatomică: a – cotiledon; b – tegument; c – primordiile primelor două frunze; d – gemulă; e – punct de prindere a celui de-al doilea cotiledon; –f radiculă; g – cotiledon (stânga)

Florile -

au culori diferite (predominant scurte; fecundarea dominant de

albă), situate la subsuoara frunzelor, în raceme

alogamă, cu cazuri de alogamie ; deschiderea florilor

la bază spre vârful plantei , eşalonată pe 20 zile la fasolea oloagă şi 60 zile la

fasolea urcătoare. 75

păstaie, dehiscentă la maturitate.

Fructul -

Sămânţa - culori diferite (predominant albă) şi mărimi variabile (frecvent MMB= 200 - 400 g); există seminţe tari, care germinează cu întârziere.

-

5.3.2. Cerinţe ecologice

Cerinţe faţă de temperatură: -

plantă termofilă; 8 - 10°C temperatura minimă de germinat;

-

în condiţii favorabile de temperatură şi umiditate, răsăr e după 10 - 12 zile;

-

plăntuţele sunt distruse la -1 ... -2°C, chiar de brume uşoare;

-

după răsărire, cotiledoanele degeră uşor;

-

optimum termic la înflorire este de 22 - 25 oC; la temperaturi mai ridicate, însoţite de secetă atmosferică, florile rămân nefecundate, se usucă şi cad (avortează).

Cerinţe faţă de umiditate: -

sensibilă la asigurarea umidităţii, mai ales la germinare - răsărire (boabele absorb pentru germinat 110 - 120 %

din masa uscată) şi înflorire - formarea păstăilor şi a boabelor; în

perioadele de secetă planta se ofileşte la amiază; în condiţii extreme, păstăile rămân mici şi avortează; -

vânturile uscate şi calde sunt foarte dăunătoare; în zonele de stepă a apărut necesitatea cultivării intercalate a fasolei (prin porumb). Fasolea

„oloagă” - mai rezistentă la secetă,

datorită precocităţii (plantele înfloresc şi formează păstăile înainte de secetel e din vară) şi masei vegetale mai reduse. În sudul ţării este necesară irigarea; -

precipitaţiile bogate şi timpul umed sunt dăunătoare: prelungesc perioada de înflorire; stânjenesc fecundarea; măresc sensibilitatea la boli; depreciază calitatea seminţelor.

Cerinţe faţă de sol: -

cere sol

afânat ( pentru pătrunderea în adâncime a rădăcinilor); să nu formeze crustă, pentru a

favoriza aerarea şi încălzirea solului şi o răsărire rapidă ; -

reacţia

optimă este cea neutră (pH = 6 - 7,5), pentru formarea nodozităţilor şi asigurarea unui

regim normal de nutriţie cu azot; -

preferă

soluri cu textură mijlocie, fertile : cernoziomuri, preluvosoluri roşcate şi aluviosoluri

fertile.

Zonarea culturii fasolei în România Zona foarte favorabilă (fig. 31) – Câmpia de Vest (Valea Mureşului, aluviunile fertile ale Timişului şi văile Crişurilor, Valea Someşului) şi în Transilvania (luncile Mureşului şi Târnavelor). Condiţii de temperatură şi umiditate favorabile, soluri fertile, cu reacţie şi textură favorabile, apa freatică nu prea adâncă. 76

Zona favorabilă – cea mai mare parte a terenurilor arabile din Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania, cu

diferenţe de favorabilitate, legate de fertilitatea solurilor şi precipitaţii le din

iunie şi iulie. Mai favorabile văile inferioare ale Jiului şi Oltului, Valea Siretului, Depresiunea. Jijiei

Fig. 31. Zonarea culturii fasolei în România (după O. Berbecel, 1960, citat de Gh.V. Roman, 1995)

5.3.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri

Genul Phaseolus cuprinde aproximativ 20 de specii cultivate, de srcine americană sau asiatică.  Phaseolus vulgaris (L.) Savi. (fasolea comună) – specie de srcine americană , cea mai

răspândită; cu 4 varietăţi, diferenţiate după forma boabelor (sphaericus, ellipticus, oblongus, compressus). Cultivată mult în Europa, America de Sud, Africa. Boabele de culori diferite, dar predomină culoarea albă.

Tabelul 20

Soiurile de fasole de câmp recomandate în România (prelucrat după T.Robu, 2012) Soiuri

Anul

Varietatea

înregistrării

Tulpina

Tip de creştere

Perioada de vegetaţie (zile) 79 - 97

MMB (g) 280 - 370

Avans

1981 (2009)

ellipticus

semivolubil, nedeterminat

Delia

2003

ellipticus

85

250

Florena

1995

ellipticus x compressus

semivolubil semideterminat semivolubil, semideterminat

85

180 - 240

Lizica

2005

ellipticus

92

220

Starter

1989

ellipticus x compressus

semivolubil, nedeterminat semivolubil, semideterminat

70 - 90

200 - 280

Sortimentul mai include soiurile: Lechinţa şi Prut, ambele înregistrate în anul 2011

77

Zone de

cultură Silvostepa Munteniei, Colinele Olteniei Moldova, Banat Sud-vestul României, Transilvania Sudul

României Sudul şi vestul României



Se mai

menţionează: Ph. multiflorus Wild. (sin. Ph. coccineus L.) (fasolea de Spania) şi Ph.

lunatus L. (fasolea de Lima) (srcine americană); Ph. aureus (Roxb.) Piper şi Ph. angularis (Wild.) W. (fasolea de Azuki) (de srcine asiatică). 

În România se cultivă aproape în exclusivitate fasolea comună. Sortimentul de soiuri din România (tab. 20) cuprinde 7 soiuri de creaţie românească.

5.4. Tehnologia de cultură la fasole

5.4.1. Rotaţia culturii 

Premergătoarele

cele mai favorabile : cereale păioase (grâu şi orz de toamnă), şi prăşitoare

(porumb, sfeclă pentru zahăr, cartof), recoltate cât mai devreme. 

Nu

se recomandă amplasarea după plante cu boli comune (floarea-soarelui, soia, alte

leguminoase), nici

cultura repetată a fasolei , din cauza atacului de boli (antracnoză,

bacterioză, rugini, putregai cenuşiu); este necesar un interval de pauză de minimum 3 ani. 

Fasolea

– foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor şi excelentă premergătoare

pentru grâul de toamnă.

5.4.2. Aplicarea îngrăşămintelor Consumul specific –

P2 O 5

pentru 1 tonă de boabe şi producţia aferentă de tulpini – 60 - 65 kg N, 17 kg

şi 45 kg MgO. Cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol, din cauza sistemului radicular

slab dezvoltat; reacţionează moderat la îngrăşămintele cu azot, deoarece îşi poate asigura până la 75 % din necesarul de azot pe cale simbiotică (tab. 21). Tabelul 21 Dozele de îngrăşăminte cu azot la fasole în funcţie de formarea nodozităţilor (după Gh. Popa, 1978, citat de T. Robu, 2011)

Număr de nodozităţi pe plantă

Plante cu nodozităţi

Mai mult de 5 1-5 0

Lipsă Fosforul -

Azot (kg/ha) 25 - 30 30 - 40

(%) > 80 % > 50 %

40 - 60

aplicarea obligatorie pe toate tipurile de sol; 30 - 40 kg P 2O5/ha pe solurile mijlociu aprovizionate cu fosfor (2 - 5 mg P2O5/100 g sol); 40 - 60 kg P2O5/ha pe solurile slab aprovizionate (< 2 mg P 2O5/100 g sol).

de arătură

(sub

Îngrăşămintele se administrează înainte

formă de superfosfat) sau la pregătirea patului germinativ

(îngrăşăminte complexe).

78

Azotul

-

necesitatea administrării se stabileşte în funcţie de eficienţa fixării simbiotice a azotului. Pe

solurile fertile şi dacă a fost efectuată bacterizarea nu se administrează

îngrăşăminte cu azot înainte de semănat; -

la circa 20 -

25 de zile după răsărit se recomandă controale asupra dezvoltării

nodozităţilor şi activităţii acestora. Ulterior, se aplică 30 - 50 kg N/ha , doza mărindu-se până la 50 - 90 kg N/ha dacă „bacterizarea” nu a reuşit. Se administrează concomitent cu prăşitul mecanic, cu echipamentele de fertilizare montate pe cultivator. Potasiul - necesar pe solurile cu sub 14 mg K 2O/100 aplicare fiind similară cu cea a fosforului. Microelementele - a fost

g sol; se aplică 40 - 60 kg K 2O, epoca de

semnalată apariţia simptomelor insuficienţei unor microelemente (bor,

îngrăşăminte cu microelemente, zinc sau molibden). În asemenea situaţii se recomandă aplicate înainte de semănat sau în timpul vegetaţiei, prin stropiri pe frunze.

Corectarea reacţiei acide- pe soluri cu reacţie acidă, este obligatorie administrarea amendamentelor calcaroase, deoarece fasolea nu suportă reacţia acidă.

5.4.3. Lucrările solului  Fasolea

are putere redusă de străbatere a germenilor spre suprafaţă şi necesar mare de apă

pentru germinat, care impun o atenţie mai mare la efectuarea lucrărilor solului. după recoltarea premergătoarei; arătura adâncă (25 - 30 cm), pentru afânarea

 Dezmiriştit

profundă a solului şi distrugerea buruienilor perene; grăpat până în toamnă, pentru mărunţirea şi nivelarea arăturii şi distrugerea buruienilor. Se evită denivelarea terenului pentru un semănat uniform şi o dezvoltare uniformă a culturii, care să faciliteze recoltarea mecanizată. 

În primăvară, imediat după zvântarea solului este necesară o lucrare de grăpat, cu scopul afânării şi mobilizării solului, care s -a tasat peste iarnă.

 Patul

germinativ se pregăteştechiar înainte de semănat, printr-o lucrare superficială (6- 7 cm

adâncime), cu combinatorul. Pe terenurile tasate, insuficient nivelate, ultima lucrare înainte de semănat se efectuează cu grapa cu discuri în agregat cu o grapă uşoară. Va fi

evitat un număr prea mare de lucrări în primăvară: solul pierde apă prin evaporare, se va

semăna în sol uscat, răsăritul va fi întârziat şi neuniform, eficacitatea inoculării bacteriene scade; pulverizarea solului facilitează formarea crustei după semănat.

79

5.4.4. Sămânţa şi semănatul Sămânţa – puritatea fizică minimum 98 %, germinaţia totală minimum 80

%. Condiţionată cu

scopul eliminării seminţelor pătate, sparte sau fisurate. 

Tratarea obligatorie a

seminţelor împotriva agenţilor patogeni de pe tegumentul seminţei

(Phytium şi Fusarium) cu difenoconazol (DIVIDENT M 030 FS, 1,7 l/t de sămânţă) . 

Tratarea cu preparate bacteriene Nitragin-fasole (Rhizobium phaseoli),

chiar înainte de

semănat (sau concomitent cu semănatul), conform recomandărilor de la soia.

Epoca de semănat

-

când se realizează în sol, la adâncimea de semănat, 8- 10°C şi vremea în curs de încălzire: 10 - 25 aprilie în Câmpia Română, Dobrogea, Câmpia de Vest; 15 - 30 aprilie în centrul Moldovei şi Câmpia Transilvaniei; 10 - 15 mai în zonele nordice şi în depresiunilereci.

Densitatea de semănat

-

2 2 35 - 45 b.g./m (pentru a realiza 25 - 35 plante/m ) 2

la neirigat; şi

2

50 - 55 b.g./m (40 - 45 plante/m ) la irigat.

Cantităţile de sămânţă

(în funcţie de mărimea seminţelor).

-

80 - 200 kg/ha

Distanţele între rânduri

-

în benzi de câte 3 rânduri, la 45 cm şi 70 cm între benzi, sau

Adâncimea de semănat

-

echidistant, la 50 cm între rânduri. 4 - 5 cm în

solurile cu textură mijlocie şi umiditate suficientă; 5 - 6 cm

în solurile uşoare şi ceva mai uscate; 3 - 4 cm adâncime când solul este reavăn.

5.4.5. Lucrările de îngrijire 

Combaterea buruienilor

Fasolea

este sensibilă la îmburuienare la începutul vegetaţiei, dar expusă şi la îmburuienarea

târzie. Necesare măsuri preventive (rotaţie, lucrările solului) şi măsuri curative (de combatere).  pentru buruieni

monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate anuale: S-metolaclor

(DUAL GOLD 960 EC, 1,0 - 1,5 l/ha),  pentru

înainte de semănat, cu încorporare;

dicotiledonate anuale, în vegetaţie: MCPB-Na (BUTOXONE M40, 2,5 - 3,0 l/ha)

sau bentazon (BASAGRAN FORTE, 2,0 - 2,5 l/ha); 

pe terenurile îmburuienate cu monocotiledonate anuale şi perene, inclusiv cu costrei din rizomi, tratamente postemergente cu: quizalofop-p-etil (LEOPARD 5 EC, 0,7 l/ha pentru monocotile anuale şi 1,5- 1,75 l/ha pentru costrei). După tratament se suspendă lucrările de prăşit, pentru a nu întrerupe translocarea substanţei active în rizomii de costrei şi a nu diminua eficacitatea tratamentului. Alte recomandări: propaquizafop (AGIL 100 EC, 0,8 l/ha pentru monocotile anuale şi 1 - 1,5 l/ha pentru costreiul din rizomi); cletadin (SELECT SUPER, 0,6 - 1,0 l/ha pentru monocotile anuale şi 1,5- 2,0 l/ha pentru costreiul din rizomi);

80

 combaterea

chimică poate fi completată cu 1 - 2 praşile mecanice şi un prăşit + plivit

manual pe rând (praşile selective), pentru distrugerea buruienilor rezistente la erbicide. Lucrările

de prăşit să fie încheiate până la începutul înfloritului, pentru a nu stânjeni

fecundarea florilor şi legarea fructificaţiilor. 

Combaterea bolilor  antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum)

– boală răspândită, frecventă şi păgubitoare,

transmisă prin miceliile din tegumentul seminţei şi prin resturile de plante rămase pe teren.

Primul tratament efectuat, de regulă, imediat după răsărit, dacă se constată atac în faza de cotiledoane; tratamentul se repetă la începutul înfloritului şi la formarea păstăilor, cu captan (CAPTAN 50 WR, 0,25 % sau MERPAN 50 WP, 0,25 %);  bacterioza (Xanthomonas

phaseoli) – boală răspândită şi păgubitoare, transmisă prin

sămânţă şi prin resturile vegetale. Se efectuează 3 tratamente: primul după răsărit şi până la apariţia

frunzelor trifoliate, al doilea înainte de înflorire, iar al treilea la formarea

păstăilor, cu oxiclorură de cupru (ALCUPRAL 50 PU, 2,5 kg/ha). 

Combaterea dăunătorilor 

gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus) – cel mai periculos dăunător; atacă boabele, în care roade galerii numeroase. Cu o singură generaţie pe an în câmp şi 2 - 3 generaţii în depozite. În câmp este necesar un tratament cu alfa -cipermetrin (FASTAC 10 EC, 0,01 %) la apariţia în masă a adulţilor. Înainte de depozitare obligatorii tratamente prin fumigaţie, efectuate în spaţii ermetic închise.



I ri garea 

lucrare importantă din tehnologia fasolei. În zonele de câmpie d in sud, irigarea este o condiţie pentru a realiza recolte bune. O udare la începutul înfloritului, apoi udările se repetă (2 - 3 udări) la interval de 10 - 15 zile; prin aspersiune sau pe brazde (Vl. IonescuŞişeşti şi colab., 1982, citat de Gh.V. Roman, 1995).

5.4.6. Recoltarea Momentul optim – 75% din păstăi s-au maturizat şi boabele au ajuns la 17 % umiditate. Recoltare dificilă

– coacere neuniformă a păstăilor şi boabelor; dehiscenţa păstăilor; plantele

formează tufă joasă; la maturitate portul plantelor este semiculcat; păstăile bazale au inserţia joasă; boabele se sparg uşor la treierat. Recoltarealanurilor de fasole se efectuează de cele mai multe ori divizat: 

în prima fază, se dislocă sau se smulg plantele , mecanic (cu maşini pentru recoltat fasole, dislocatoare pentru culturile legumicole ) sau manual (pe suprafeţe mici);

81



plantele sunt lăsate 2 - 3 zile pe te ren, pentru uscare, în brazdă sau în căpiţe, apoi se treieră cu combina; la treierat,

alimentarea combinei prin montarea ridicătoarelor de brazdă sau manual,

cu furca; necesară reglarea combinei pentru limitarea spargerii boabelor.

5.4.7. Cultura intercalată şi cultura succesivă la fasole Cultura intercalată (prin porumb): -

sistem tradiţional de cultivare a fasolei: plantele sunt protejate de vânturile uscate şi arşiţa din vară; se asigură un microclimat favorabil fecundării şi formării păstăilor ; necesită un volum mai mare de muncă manuală, pentru combaterea buruienilor şi

-

la porumb

recoltare;

este recomandată tehnologia obişnuită; fasolea este considerată o recoltă

suplimentară, şi se seamănă densităţi mai mici decât în cultură pură – 10 - 20 mii cuiburi/ha; -

semănatul porumbului – mecanizat; fasolea poate fi semănată mecanizat (concomitent cu porumbul, utilizând semănători dotate cu brăzdare speciale) sau manual, în cuiburi (cu 3 4 boabe/cuib), când porumbul a început să răsară;

-

combaterea buruienilor – realizată prin prăşit mecanic şi prăşit + plivit manual pe rând;

-

fasolea este recoltată

prin smulgerea manuală a plantelor, urmată de treieratul la staţionar; se

pot realiza producţii de 150 - 400 kg boabe fasole/ha.

Cultura succesivă a fasolei : -

poate fi practicată

în sudul ţării, unde perioada scurtă de vegetaţie a fasolei şi potenţialul după orz, soiuri timpurii de grâu

termic al zonei permit ajungerea la maturitate. Se sea mănă sau unele culturi furajere, obligatoriu în condiţii de irigare ; -

mai potrivită cultivarea prin

lucrarea superficială a terenului sau semănat în teren nelucrat, cu

semănători speciale; semănatul trebuie efectuat nu mai târziu de 1 - 5 iulie; -

se aplică doze moderate de azot, iar fosforul este asigurat prin efectul remanent;



Atenţie la combaterea buruienilor monocotiledonate

şi a samulastrei de păioase; obligatorie

aplicarea udărilor, în funcţie de evoluţia umidităţii solului şi regimul precipitaţiilor . -

în anii cu evoluţie normală a vremii, recoltarea până la 10 - 15 octombrie. Pot rezulta producţii similare sau chiar mai mari decât în cultura principală, deoarece în luna septembrie, temperatura şi umiditatea sunt, uneori, mai favorabile decât în lunile de vară.

5.5. Sarcină de învăţare

Se lucrează în echipe de 2 - 3 persoane, fiecare echipă alegând o zonă pentru amplasarea culturii de fasole şi întocmi nd o caracterizare pedo-climatică şi socio-economică a acestei zone. Prin compararea particularităţilor biologice şi a cerinţelor ecologice ale fasolei cu condiţiile naturale din zona aleasă, vor fi 82

formulate concluzii asupra favorabilităţii acest eia pentru fasole şi asupra tipului de cultură (inclusiv culturi intercalate

şi/sau succesive). Elaborarea tehnologiilor de cultură va ţine cont de toţi aceşti factori, inclusiv

de prezenţa organismelor dăunătoare şi dotarea cu forţă de muncă şi maşini şi utilaje agricole.

5.6. Rezumat

În acest capitol aţi învăţat despre biologia şi ecologia fasolei - una dintre cele mai importante culturi agricole alimentare studiat

şi aţi primit informaţii şi recomandări asupra soiurilor cultivate în România. În continuare, aţi

tehnologia de cultură a fasolei, fundamentată pe cunoştinţele asimilate anterior. Pentru fiecare verigă

tehnologică aţi primit informaţii asupra cerinţelor plantei, cu detalii asupra parametrilor de organizare şi efectuare, inclusiv pentru cultura succesivă şi cultura intercalată. Pentru a rezuma această unitate de învăţare vă propunem să răspundeţi la următoarele întrebări recapitulative: 1. Ilustraţi concordanţa între dezvoltarea tulpinii, tipul de creştere şi tipul de cultură la fasole.

2. Precizaţi regiunile de pe teritoriul României care întrunesc condiţii foarte favorabile pentru fasolea de câmp. 3. Menţionaţi cerinţele fasolei faţă de planta premergătoare şi restricţiile la amplasarea culturii. 4. Care sunt pretenţiile fasolei faţă de starea solului la semănat şi adâncimea de semănat, în legătură cu tipul de germinaţie şi cerinţele faţă de umiditate? 5. Combaterea buruienilor, cea mai importantă lucrare de îngrijire, presupune o strategie completă, care include: 6. Care sunt condiţiile pentru reuşita culturilor succesive de fasole? Cuvinte cheie: Fasolea – biologie; ecologie; tehnologia de cultură.

5.7. Teste de autoevaluare

1.

Cum se stabileşte necesarul de îngrăşăminte cu azot în cultura fasolei: a.

Pe baza consumului specific şi a producţiei prevăzută a se realiza

b.

Prin comparaţie cu dozele aplicate în anii anteriori

c.

În funcţie de reuşita bacterizării, controlată la circa 20 - 25 de zile după semănat

2. Având în vedere cerinţele termice asemănătoare, epoca de semănat a fasolei coincide cu semănatul: a.

Mazării

b. Porumbului c. Orezului d. 3.

Ovăzului

Două din bolile menţionate mai jos nu sunt specifice fasolei: a. Bacterioza (Xanthomonas phaseoli) b.

Făinarea (Blumeria (Erysiphe) graminis)

c. Mana (Peronospora manshurica) d. Antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum)

83

4.

Gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus) este un dăunător foarte păgubitor care: a. Are o generaţie şi atacă numai în câmp b.

Are o generaţie şi atacă numai în depozite

c.

Are o generaţie în câmp şi 2 - 3 generaţii în depozite

d.

Roade şi distruge sistemul radicular al plantelor de fasole

5. Tehnologia recoltatului la fasolea de câmp din sole mari constă în:

a.

Recoltarea directă cu combina universală

b.

Recoltarea directă, efectuată manual

c. Recoltarea dintr-o singură trecere, cu combina de recoltat fasole

Recoltarea în două faze (dislocat sau smuls, apoi treierat) Cultivarea intercalată a fasolei prin porumb are unele dezavantaje: d.

6.

a.

Volum mare de muncă manuală, pentru combaterea buruienilor şi recoltare

b.

Se obţin două recolte de pe aceeaşi suprafaţă de teren

c.

Fasolea este protejată de vânturile uscate şi de arşiţă

d.

Se asigură un microclimat favorabil fecundării şi formării păstăilor

Notă: Toate

subiectele sunt obligatorii. Fiecare subiect este punctat cu 1,5 puncte. Un punct se oferă

din oficiu. Timp de lucru: 20 minute.

Temă de referat: Dezvoltaţi în maximum 1.000 de cuvinte tema: „Elaborarea tehnologiei lucrărilor de îngrijire şi

recoltării la fasole într-un anumit context pedo-climatic şi socio-economic (zona unde activaţi sau zona de domiciliu)”.

Exerciţii pe internet: 1.

Vizitaţi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra soiurilor de fasole.

2.

Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.agrobucuresti.ro şi ale firmelor care furnizează inputuri pentru agricultură cu scopul de a colecta informaţii/recomandări privind cultivarea fasolei.

5.8. Concluzii

Acest capitol a fost destinat să vă ofere informaţii detaliate asupra tehnologiei de cultură a fasolei, pe baza particularităţilor biologice şi a cerinţelor ecologice ale plantei, în funcţie de condiţiile concrete de cultivare şi tipul de cultură. S -a ţinut cont de sensibilitatea plantei la factorii de stres (climatici, de sol, atacul de boli şi dăunători, concurenţa buruienilor), dar şi de necesitatea sporirii suprafeţelor cultivate cu fasole şi a producţiilor, impuse de cerinţele crescânde, pe piaţa internă şi la export, de alimente proteice, de calitate superioară. 84

5.9. Bibliografie recomandată

1.

Roman Gh.V., Tabără V., Robu T., Pîrşan P., Ştefan M., Axinte M., Morar G., Cernea S., 2011 – Fitotehnie. Vol. I. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Universitară”, Bucureşti.

2.

Roman Gh.V., Ion V., Epure Lenuţa Iuliana, 2006 – Fitotehnie. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Ceres”, Bucureşti.

3.

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., 2011 – Controlul calităţii seminţelor destinate

semănatului. Manual de lucrări practice de fitotehnie. Editura „Universitară”, Bucureşti. 4. Roman Gh.V., Ion V.,

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Băşa A.Gh., Ionescu ( Truţa) Alina Maria,

Duşa Elena Mirela, 2009 – Ghiduri de bune practici agricole în sistem ecologic pentru plante agricole alternative. Editura „ALPHA MDN”, Buzău.

Bibliografie selectivă

1. Axinte M., Roman Gh.V., Borcean I., Muntean L.S., 2006

– Fitotehnie. Editura „Ion Ionescu de la

Brad”, Iaşi. 2.

Bîlteanu Gh., 1974 – Fitotehnie. Editura „Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti.

3. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1981

– Agrochimia modernă. Editura „Academiei R.S.R.”,

Bucureşti. 4. Olaru C., 1982 – Fasolea. „Scrisul Românesc”, Craiova.

85

UNITATEA DE STUDIU 6

CULTURI OLEAGINOASE TIPICE – Generalităţi

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA FLOAREA -SOARELUI

Cuprins 6.1. 6.2. Introducere Obiective 6.3. Culturi oleaginoase tipice 6.3.1. Sortimentul de oleaginoase

6.3.2. Răspândire, suprafeţe, producţii. Strategia oleaginoaselor pe plan mondial şi în România 6.4. Floarea-soarelui

6.4.1. Biologie şi ecologie 6.4.1.1. Particularităţi biologice 6.4.1.2. Cerinţe ecologice 6.4.1.3. Sistematică. Sortimentul de hibrizi 6.4.2. Tehnologia de cultură la floarea-soarelui 6.4.2.1. Rotaţia culturii 6.4.2.2. Aplicarea îngrăşămintelor 6.4.2.3. Lucrările solului 6.4.2.4. Sămânţa şi semănatul 6.4.2.5. Lucrările de îngrijire 6.4.2.6. Recoltarea 6.5.Sarcină de învăţare 6.6. Rezumat 6.7. Teste de autoevaluare 6.8. Concluzii 6.9. Bibliografie recomandată

6.1. Introducere

În acest capitol sunt prezentate culturile oleaginoase mai importante - situaţia actuală şi strategi a pe plan mondial şi în România. În acest context, în continuare este prezentată floarea-soarelui - cea mai -, importantă plantă oleaginoasă pentru România şi una dintre primele plante oleaginoase alimentare pe glob

sub aspectul particularităţilor biologice şi al cerinţelor ecologice. Fundamentat pe aceste cunoştinţe, sunt tratate pe rând verigile tehnologiei de cultură, care să asigure obţinerea de producţii mari, de calitate superioară şi rentabile economic. Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unităţi de studiu este de 3 ore.

86

6.2. Obiective

În finalul parcurgerii acestei unităţi de studiu veţi fi capabil: -

să aprofundaţi semnificaţia complexă, alimentară, furajeră, industrială şi agronomică a culturilor oleaginoase pentru a argumenta necesitatea extinderii acestora,

în cadrul strategiilor

globale şi naţionale; -

să vă însuşiţi particularităţile biologice ale florii-soarelui, pentru a fundamenta locul acesteia ca o componentă a asolamentelor de câmp în principalele regiuni agricole ale României ;

-

să cunoaşteţi cerinţele florii-soarelui faţă de climă şi sol pentru a evalua favorabilitatea resurselor naturale din diferite areale;

-

să fundamentaţi elaborarea măsurilor din tehnologia de cult ură a florii-soarelui în funcţie de contextul pedo-climatic şi socio-economic de cultivare.

6.3. Culturi oleaginoase tipice

6.3.1. Sortimentul de oleaginoase Cele mai importante specii: fam. Asteraceae ( Compositae) - floarea-soarelui ( Helianthus annuus

L.) şi şofrănel ( Carthamus tinctorius L.); fam. Brassicaceae (Cruciferae) - rapiţă (Brassica napus L. subsp. napus -

rapiţă colza şi Brassica rapa L. subsp. oleifera DC - rapiţă naveta); fam. Linaceae - in

pentru ulei (Linum usitatissimum L.); fam. Cannabaceae -

cânepă (Cannabis sativa L.); fam. Pedaliaceae -

susan (Sesamum orientale L., sin S. indicum L.); fam. Fabaceae (Leguminosae) - soia (Glycine max (L.) Merr.)

şi arahide (Arachis hipogaea L.); fam. Euphorbiaceae - ricin (Ricinus communis L.); fam.

Oleaceae - măslin (Olea europea L.); fam. Malvaceae - bumbac ( Gossypium spp.); fam. Palmae - palmier de ulei (Elaeis guineensis Jack.); fam. Aracaceae - cocotier de ulei ( Cocos nucifera L.). Speciile oleaginoase

cu importanţă secundară: fam. Brassicaceae - muştar alb (Sinapis alba L.),

camelina (Camelina sativa L.)

şi crambe (Crambe abyssinica Hoechst.); fam. Papaveraceae - mac

(Papaver somniferum L.); fam. Cucurbitaceae - dovleac pentru ulei (Cucurbita pepo L.); fam. Lamiaceae perilla (Perilla frutescens (L.) Tritt., sin. P. occimoides L.); fam. Euphorbiaceae - tung (Aleurites sp.); fam. Asteraceae - noog (nigerseed, Guizotia abyssinica (L.f.) Cass.).

Alte uleiuri vegetale provin din: embrioni de porumb, grâu, sorg, orez; seminţele unor fructe (struguri, citrice ş.a.); seminţele unor plante textile (bumbac, kapok ş.a.); fructe de nucifere (migdal, nuc, alune de pădure ş.a.); plante stimulente (cacao, tutun); seminţe de legume (tomate).

87

6.3.2. Răspândire, suprafeţe, producţii. Str ategia oleaginoaselor pe plan mondial şi în România În tabelele 22 şi 23 sunt prezentate cele mai importante specii oleaginoase, cu semnificaţie pentru spaţiul european şi pentru România. Pe primul loc se situează rapiţa (34.257,05 mii ha în anul 2012),

cultivată pe toate continentele, cu precădere în Asia (14.262,13 mii ha, 41,6 % din su prafaţa

mondială), Europa (8.239,85 mii ha, 24,1 %) şi America de Nord ( 9.080,46 mii ha, 26,5 %). Floareasoarelui, cultivată pe toate continentele, ocupă 25.011,87 mii ha; Europa deţine mai mult de jumătate din suprafaţă (16.033,33 mii ha, 64,1 %), Asia 4.144,83 mii ha (16,6 %), iar America de Sud şi Centrală, 2.215,61 mii ha (8,9 %). Plantaţiile de măslin ocupă 9.984,91 mii ha, mai mult în Europa (4.695,22 mii ha, 47,0 %), Africa (3.368,02 mii ha, 33,73 %)

şi Asia (1.758,64 mii ha, 17,6 %); susanul se cul tivă pe

8.051,61 mii ha, mai mult în Asia (4.395,31 mii ha, 54,6 %) şi Africa (3.368,02 mii ha, 41,8 %). Suprafeţele cultivate cu plante oleaginoase, pe specii şi continente (mii ha) (FAOSTAT, 2013) Specia

America de Nord

Floarea-soarelui 785,03 Rapiţă 9.080,46 In pentru ulei 522,46 Şofrănel 67,52 Ricin 0 Cânepă pentru 0

sămânţă Susan

Măslin

17,80

America Europa Africa Asia Oceania Total de Sud şi Centrală 2.215,61 16.033,33 1.792,86 4.144,83 40,20 25.011,87 201,39 8.239,85 111,96 14.262,13 2.361,23 34.257,05 65,47 509,80 153,43 1.060,92 8,30 2.320,39 334,33 1,40 32,10 367,32 9,50 812,19 92,28 0,50 250,02 1.341,51 0 1.686,33 2,20 16,35 0 14,50 0 33,06

0 245,82 108,22 4.695,22

0,28 3.399,69 4.395,31 3.368,02 1.758,64 37,00

Producţiile totale de la plantele oleaginoase, pe specii şi continente (mii tone) (FAOSTAT, 2013) Specia

Tabelul 22

0 8.051,61 9.984,91

Tabelul 23

America de Nord

America Europa Africa Asia Oceania Total de Sud şi Centrală Floarea-soarelui 1.337,17 3.903,01 24.135,70 1.903,40 5.749,17 47,00 37.075,48 Rapiţă 16.921,73 374,31 22.356,01 202,96 21.928,21 3.429,99 64.813,23 In pentru ulei 653,03 78,65 406,41 166,69 618,56 9,7 1.933,05 Şofrănel 85,11 365,70 0,88 21,75 302,42 4,80 780,06 Ricin 0 38,38 0,48 90,62 1.827,43 0 1.958,33 Cânepă pentru 0 1,45 8,03 0 50,00 0 131,77

sămânţă Susan

Măslin

145,15

Inul

0

172,96 376,43 9.332,75

1,43 1.808,86 2.180,38 3.276,72 3.378,79 75,00

0 4.167,15 16.584,85

pentru ulei se cultivă pe 2.320,39 mii ha, pe toate continentele, mai mult în Asia, Europa şi

America de Nord;

ricinul se seamănă pe 1. 686,33 mii ha - 1.341,51 mii ha în Asia - 79,6 %, iar şofrănelul

pe 812,19 mii ha - 367,32

mii ha în Asia- 45,2 % şi 67,52 mii ha - 8,3 %, respectiv 334,33 mii ha - 41,1 %,

pe cele două continente americane.

Rapiţa, floarea-soarelui şi măslinul se situează pe primele trei locuri sub aspectul producţiilor totale (tab. 23) şi sunt urmate, în ordine de : susan, ricin, in pentru ulei, şofrănel şi cânepă. 88

În anul 2009 (tab. 24 ), producţia totală de uleiuri vegetale a fost de 141,70 mil. tone ulei, la care culturile oleaginoase specifice regiunii geografice în care este situată Români a, au contribuit cu aproape 50

%. La producţia totală aportul oleaginoaselor climatelor calde a fost: palmier de ulei - 50,81 mil. tone;

arahide - 5,56 mil. tone; cocotier de ulei - 3,50 mil. tone; bumbac - 4,65 mil. tone; susan - 1,00 mil. tone.

Pentru deceniile următoare (tab. 24) se previzionează creşteri importante ale producţiilor pentru majoritatea speciilor (soia,

palmier, rapiţă, dar şi la floarea -soarelui şi arahide); pentru anul 2050 este

estimată o producţie totală de uleiuri vegetale de 293,2 mil. tone . Producţia mondială de uleiuri vegetale, total şi principalele specii oleaginoase (mil. tone)

Tabelul 24

(World agriculture: towards 2030/2050; 2006)

Producţia culturilor oleaginoase în echivalent ulei (mil. tone) Specia

1969/1971

1979/1981

8,1 2,6

15,9 5,7

Soia Palmier de ulei

Rapiţă

2,6 Floarea-soarelui Arahide Cocotier de ulei Bumbac Susan Alte oleaginoase Total

4,4 4,1 5,2 3,4 3,5 0,9 4,0 34,2

9,7 5,9 5,4 4,1 4,2 0,9 4,3 50,8

1989/1991

19,6 13,6 15,3 9,2 6,8 5,2 5,4 1,0 4,8 74,8

1999/2001

2030

2050

30,5 25,6 29,8 10,4 9,9 6,5 5,4 1,3 5,9 110,9

67,9 54,2 41,4 17,5 16,7 10,8 7,7 2,4 8,5 210,5

96,4 77,2

Producţia de ulei în anul 2009 (mil. tone) 35,87 50,81

21,17 22,4 21,4 12,6 8,9 3,1 9,8 293,2

13,22 5,56 3,50 4,65 1,00 5,92 141,70

Fig. 32. Evoluţia suprafeţelor cultivate cu plante oleaginoase (mii ha) în România , în perioada anilor 1935 - 2010 (srcinal)

Pe teritoriul

românesc, de-a lungul timpului, sortimentul de plante oleaginoase cu importanţă

economică, a fost destul de restrâns şi a cuprins : specii producătoare de uleiuri alimentare (floareasoarelui, rapiţă, soia, şofrănel) ; specii furnizoare de uleiuri destinate utilizărilor nealimentare (in pentru ulei, ricin); specii cu pondere economică restrânsă (dovleac, nuc, muştar, mac, cânepă) (fig. 32).

89

6.4. Floarea-soarelui

6.4.1. Biologie şi ecologie 6.4.1.1. Particularităţi biologice Floarea-soarelui – plantă anuală, creştere viguroasă; perioada de vegetaţie 100 - 140 zile .

Rădăcina - pivotantă, bine dezvoltată, ajungând la 200 cm adâncime, şi lateral cu ramificaţii pe o rază de peste 70 cm; adâncimea rădăcinilor şi dezvoltarea lor depind de: tipul de sol; aprovizionarea cu elemente nutritive;

aerarea şi temperatura solului;

rezerva de apă disponibilă; particularităţile hibrizilor; prezenţa hardpanului. În sol mai uscat rădăcinile se dezvoltă mai profun d, în sol umed, mai la suprafaţă; -

rezistenţa

la secetă a florii -soarelui - datorată în primul rând sistemului radicular

puternic dezvoltat, care pătrunde adânc în sol.

Fig. 33. Plantă de floarea-soarelui (după Gh.V. Roman, 1995)

Tulpina

-

Frunzele

-

erectă, groasă, dreaptă, neramificată, cilindrică, striată, aspru păroasă . Înălţimea tulpinii între 60 şi 220 cm. Diametrul tulpinii la bază este de 2 - 6 (fig. 33). primele frunze - cotiledoanele. Primele 2 - 3 perechi de frunze

adevărate de la

bază sunt dispuse opus pe tulpină, iar începând cu perechea a t reia sau a patra, sunt dispuse altern.

Frunzele au între 12 şi 40 cm, în funcţie de condiţiile de

cultură; -

se

doreşte crearea de hibrizi cu 25 - 30 frunze, cu limbul mare şi grofat pentru a

creşte indicele suprafeţei foliare la peste 4 şi o suprafaţă activă fotosintetică mai mare. 90

Inflorescenţa şi florile: -

florile grupate

în inflorescenţe calatidiu, înconjurat de înveliş format din frunze

modificate (bractei). Diametrul calatidiului 10 - 40 cm,

în funcţie de hibrid şi

condiţiile de cultură; -

pe calatidiu,

în alveole dispuse în spirale, se inseră florile. Pe marginea

inflorescenţei - flori ligulate pe 1 - 2 rânduri, asexuate, rar unisexuate femele, alungite, galbene-pai sau galbene-portocalii, cu rol de atragere a insectelor polenizatoare; -

flori tubuloase – (600 - 2.500 flori), ocupă restul alveolelor. Sunt separate între ele prin palei galbene-verzui, care depăşesc în lungime floarea închisă, cu rol protector al

tubului corolei; corola formată din cinci petale, unite , având în

interior şi la bază un in el nectarifer atractiv pentru insecte. Tubul corolei galben pe partea externă şi galben-portocaliu, roşu-brun, roşu-cenuşiu pe partea interioară; androceul format din cinci stamine, cu filamente libere, albicioase, cu anterele unite. Grăunciorii de polen relativ mari, sferici puţin turtiţi; -

înflorirea începe cu florile ligulate şi se continuă cu florile tubuloase. Floareasoarelui - plantă alogamă entomofilă, cu

fenomenul de protandrie, din care cauză

autopolenizarea se produce doar la circa 10 % din flori. Polenul transportat greu

de vânt, fiind lipicios. Fructul

-

achenă (numită „sămânţă”), de culoare albă, cenuşie, neagră, cu dungi albe sau cenuşii. Fructul alcătuit din pericarp şi sămânţă. Pericarp - format din epiderma protejată de cuticulă -, hipodermă, stratul carbonogen între suber şi sclerenchim, parenchim interior. Stratul

carbonogen protejează seminţele de atacul moliei

florii-soarelui (Homoeosoma nebulella); -

într-o inflorescenţă de floarea -soarelui se găsesc şi „fructe seci”, datorită insuficienţei

apei în sol (şi posibilităţii dezvoltării pericarpului chiar fără

fecundare). Fructele seci se găsesc mai ales în centrul inflorescenţei.

Fig. 34. Fructul la floarea-soarelui (după Gh.V. Roman, 2006)

1 – pericarp; 2 – tegumentul seminţei; 3 – sămânţă

91

Sămânţa

-

învelită într-o membrană concrescută cu endospermul. Cotiledoanele mari, formate din mai multe straturi de celule;

reprezintă rezerva principală de ulei şi

proteine în sămânţă. Între cotiledoane, la baza seminţei se află gemula (fig. 34).

6.4.1.2. Cerinţe ecologice Cerinţe faţă de temperatură: -

1.600oC - 2.800oC, temperaturi mai mari de 7 oC; rezistă la 0 - 4 oC în timpul germinaţiei, până la -2oC

în stadiul de cotiledoane, şi până la -6oC ... -8oC, în faza de 1 - 2 perechi de frunze;

brumele târzii, când planta şi-a diferenţiat inflorescenţa, ramifică plantele, formând numeroase calatidii cu fructe seci (Gh. -

Bîlteanu, 2001);

creşte şi se dezvoltă normal la 14 - 16oC până la apariţia inflorescenţelor, la 18 - 20oC în timpul 30oC

înfloritului şi 20 - 22oC până la maturitate. La înflorire, temperaturile mai mari de

determină: pierderea vitalităţii polenului; creşterea procentului de fructe seci; reducerea

conţinutului în acid linoleic din ulei; -

temperaturile prea ridicate

la umplerea fructelor, determină: creşterea procentului de fructe

seci, reducerea conţinutului în ulei, acid linoleic şi creşterea acidului oleic.

Cerinţe faţă de umiditate : -

consumul

specific de apă – 290 - 705. La germinare – 120 - 130 % apă faţă de masa uscată a

seminţei. Faza critică pentru apă - perioada de diferenţiere a organelor florale (diametrul calatidiului de 1 - 1,5 cm) - înflorire-maturitate; -

floarea-soarelui

– considerată o plantă rezistentă la secetă datorită sistemului radicular foarte

dezvoltat şi prezenţei perişorilor pe plantă care reduc transpiraţia; -

excesul de umiditate şi temperaturile scăzute măresc sensibilitatea la boli şi împiedică zborul polenizatorilor în timpul înfloritului.

Cerinţe faţă de lumină: -

plantă iubitoare de lumină şi cu mare capacitate fotosintetică; fenomenul de heliotropism atestă cerinţele faţă de lumină şi intensitatea acesteia.

Cerinţe faţă de sol: -

preferă solurile profunde, cu textură lutoasă şi luto-nisipoasă, cu capacitate mare de reţinere a apei, reacţie slab acidă, neutră sau slab alcalină (pH = 6,4 - 7,2); valorifică foarte bine cernoziomurile, preluvosolurile, aluviosolurile, cu strat arabil profund, fertile, bogate în humus şi calciu. Nu sunt recomandate solurile nisipoase, cele compacte şi reci, erodate, pietroase.

92

Zonarea culturii florii-soarelui în România (fig. 35) Zona 1

– terenurile irigate din Câmpia Română, Podişul Dobrogei, Câmpia de Vest. Predomină

cernoziomurile profunde, cu textură lutoasă, conţinut ridicat în elemente nutritive, capacitate ridicată de reţinere a apei. 3.800 - 4.000oC suma temperaturilor

≥ 5oC; 380 - 600 mm precipitaţii,

lumină favorabilă, nota de bonitare 81 - 90 puncte. Factori limitativi: compactarea secundară, sărăturarea solurilor, excesul de apă în zonele depresionare, arşiţele din perioada înflorit umplerea fructelor. Zona a 2-a

– Lunca şi Delta Dunării. Microclimat favorabil pentru floarea -soarelui, aluviosoluri

predominante. Factori limitativi: deficit de precipitaţii, arşiţe în partea a doua a perioadei de vegetaţie. Note de bonitare 71 - 80 puncte. – Câmpia Română şi Podişul Dobrogei, pe terenuri neirigate. Mijlociu favorabilă

Zona a 3-a

florii-soarelui, 61 - 70 puncte de bonitare; deficit de apă şi preluvisoluri în Zona a 4-a

Câmpia Română.

– Câmpia Glăvanu-Burdea (vertosoluri); Câmpia Leu-Rotunda, Câmpia Pleniţa,

Câmpia Blahniţei (cernoziomuri cambice şi preluvosoluri). 3.600 - 4.000oC s uma anuală ≥ 5oC, peste 450 mm precipitaţii, 51 - 60 puncte de bonitare. Factori limitativi: textura grea, eroziunea, acidifierea, deficitul sau excesul temporar de umiditate. Zona a 5-a

– Câmpia Jijiei, Podişul Bârladului, Câmpia Transilvaniei, aflate la limita inferioară

de favorabilitate pentru floarea-soarelui; 41 eroziune, pe toate tip urile

50 puncte la bonitare, datorită procesului de

de sol. În Câmpia Jijiei şi Podişul Bârladului - deficit de apă în -

perioada de vegetaţie; în Câmpia Transilvaniei exces temporar de apă, temperaturi mai scăzute şi pH mai mic . Zona a 6-a

– Podişul Moldovenesc, Piemonturile vestice, Piemontul Getic sudic. Potenţial

natural apreciat la 31 - 40 puncte de bonitare, aproape de nefavorabil. Luvosoluri (brune-luvice,

luvisoluri) şi erodosoluri (erodisoluri), climă umedă şi răcoroasă, exceptând Piemontul Getic sudic. Factori limitativi: aciditate, aprovizionare

slabă a solului cu humus şi elemente nutritive,

eroziune, exces de apă, compactare, care pot fi atenuate prin măsuri corespunzătoare.

Fig. 35. Zonarea culturii florii-soarelui în România (după Cr. Hera şi colab., 1989, citaţi de Gh.V. Roman, 1995) 93

6.4.1.3. Sistematică. Sortimentul de hibrizi Floarea-soarelui face parte din familia Asteraceae (sin. Compositae), genul Helianthus, specia

Helianthus annuus L.. În „Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din Român ia” pentru anul 2012, sunt cuprinşi 195 hibrizi, din care 192

hibrizi simpli şi 3 hibrizi trilineari. Dintre aceştia, 37 sunt

obţinuţi în România, iar ceilalţi sunt creaţi de diverse firme (Pioneer, Monsanto, Limagrain etc.). Zonele de cultură a florii-soarelui oferă o diversitate mare de condiţii şi din această cauză repartizarea hibrizilor este

efectuată separat pe zone diferite. Potenţialul pedo-climatic al Câmpiei

Române, mai ales în condiţii de irigare , este valorificat de majoritatea hibrizilor. În Câmpia de Vest cele mai bune rezultate se obţin cu hibrizii rezistenţi la Phomopsis şi capacitate ridicată de producţie. Delta şi Lunca Dunării oferă condiţii bune pentru toţi hibrizii existenţi în cultură. Pe terenurile neirigate din Câmpia Română şi Podişul Dobrogei se recomandă hibrizii cu perioadă de vegetaţie mai lungă şi rezistenţi la secetă. Pentru Moldova se recomandă hibrizi rezistenţi la secetă şi care valorifică mai bine solurile mai puţin fertile.

6.4.2. Tehnologia de cultură la floarea-soarelui 6.4.2.1. Rotaţia culturii 

Floarea-soarelui

nu trebuie să urmeze după plante care au agenţi patogeni comuni: soia,

fasole, rapiţă ( Sclerotinia sclerotiorum); fasole, soia, lucernă şi căpşuni (Botrytis cinerea ); la aceste boli se impune revenirea pe sol a

cultivată cu una din aceste plante, numai după un

anumit număr de ani, necesar epuizării în timp a viabilităţii agenţilor patogeni (tab. 25). Tabelul 25

Influenţa asolamentului asupra atacului ciupercii Sclerotinia sclerotiorum şi producţiei de floarea-soarelui (Gh. Sin şi colab. 1987, citaţi de T. Robu, 2012) Rotaţia Floarea-soarelui. Asolament de 6 ani Floarea-soarelui -Grâu - Sfeclă - Porumb Floarea-soarelui -- Soia Floarea-soarelui Soia - Grâu - Porumb 

Frecvenţa

Producţia

atacului de Sclerotinia (%) 3,0

medie pe 4 ani (kg/ha) 3.200

kg/ha Mt.

% 100

12,1

3.000

- 200

-7

16,5 26,0

2.790 2.300

410 -- 900

-13 -28

Trebuie evitate ca plante premergătoare şi postmergătoare :

Diferenţa

cânepa şi tutunul care au ca plantă

parazită comună lupoaia (Orobanche sp.); cartoful şi inul pentru fibre, în cazul atacurilor masive de putregai cenuşiu (Botrytis cinerea). 

Se

recomandă evitarea cultivării florii -soarelui după sfecla pentru zahăr, lucernă, sorg, iarbă

de sudan, care, prin consumul ridicat al apei, pr oduc deficite hidrice accentuate în sol.

94



Premergătoarele

posibile pentru floarea-soarelui sunt cerealele păioase, în primul rând grâul

de toamnă, porumbul şi mazărea. Deşi după porumb se obţin producţii mai mari decât după grâul de toamnă, floarea -soarelui se cultivă mai mult după grâu, deoarece se constată frecvent o mai puternică îmburuienare în succesiunile de porumb- floarea-soarelui şi sfeclă – porumb floarea-soarelui decât după mazăre - grâu - floarea-soarelui (Gh. Sin, 1972). 

La

rândul ei, floarea-soarelui este o bună premergătoare pentru grâu, porumb, sfeclă pentru

zahăr şi mazăre sau alte culturi, cu excepţia soiei, fasolei, rapiţei, tutunului şi cânepei.

6.4.2.2. Aplicarea îngrăşămintelor Consumul specific

– p entru o tonă de seminţe şi producţia aferentă, floarea-soarelui extrage din

sol, în medie, cantităţile de azot, fosfor şi potasiu prezentate în tabelul 26. Tabelul 26

Consumul de azot, fosfor şi potasiu în România (kg/tona de seminţe) (după Cr. Hera şi Z. Borlan, 1980, citat de T. Robu, 2012) Prod. (t/ha) Consum specific Consum specific de N Consum specific de P2O5 Consum specific de

< 2,5

2,5 - 3,0

3,0 - 3,5

> 3,5

35 2,4

31 2,3

28 2,2

25 2,2

45

41

38

35

K2O

-

Azotul

la

o producţie scontată de 3.500 kg/ha - dozele de azot sunt între 117 kg/ha la

indicele de azot al solului de

1,5 şi 94 kg/ha la IN 4,5 (Cr. Hera şi Z. Borlan,

1980). Îngrăşămintele cu azot se aplică fracţionat, 1/2 din doză la patul germinativ sau concomitent cu semănatul, restul la prima sau a doua praşilă mecanică. Fosforul

-

rol important în dezvoltarea plantelor şi implicat în sinteza şi transportul glucidelor şi în metabolismul lipidelor. Dozele la o producţie scontată de 3.500 kg/ha - între 146 kg/ha la 15 mg P2O5/100 g sol şi 81 kg/ha la 50 mg P 2O5/100 g sol.

Potasiul

-

element esenţial în sinteza substanţelor proteice, a glucidelor şi lipidelor ; sporeşte rezistenţa la secetă; stimulează fotosinteza; participă în reacţiile enzimatice de sinteză a amidelor. Dozele de 151 kg K2O/ha la 40 mg K2O/100 g

sol (Cr. Hera şi Z. Borlan, 1980). ● Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică vara sau toamna sub arătura de bază, sau sub

formă de îngrăşăminte complexe, primăvara devreme. ● Îngrăşămintele complexe NPK, în doze reduse pot fi aplicate odată cu semănatul. Calciul

şi magneziul - cerinţe relativ mari; influenţează sinteza substanţelor pectice, formarea membranelor celulare, permeabilitatea acestora (calciul); clorofilei

intră în alcătuirea

şi acţionează sisteme enzimatice, condiţionând productivitatea

fotosintezei (magneziul).

Carenţa de molibden poate fi prevenită prin aplicarea a 95

2 kg/ha molibdat de amoniu la pregătirea patului germinativ sau prin aplicarea extraradiculară cu soluţie în concentraţie de 0,1 %, la începutul vegetaţiei. Carenţa de bor se combate cu 1,5 - 4,5 kg/ha bor sub formă de acid boric sau borax.

Îngrăşămintele organice - 20 - 30 t/ha, aplicate la planta premergătoare sau a ntepremergătoare sau ca îngrăşământ de bază, vara sau toamna, prin împrăştiere uniformă şi încorporarea imediată.

6.4.2.3. Lucrările solului



arătura contribuie la combaterea agenţilor patogeni prin încorporarea resturilor vegetale, gazde ale unor ciuperci

şi combaterea buruienilor, îndeosebi a celor perene. Realizată cu

plugul, paraplow, cizelul etc., vara sau

toamna, după recoltarea premergătoarei, la 20 - 25 cm

adâncime; mai adânc pe terenurile îmburuienate cu specii perene; 

afânarea solului cu cizelul şi paroplow, fără întoarcerea brazdei, asigură producţii asemănătoare cu terenul arat obişnuit (Gh. Sin şi colab., 1996); afânarea adâncă a solului la 60 - 80 cm adâncime, distanţat la 1 - 2 m, o dată la 4 - 5 ani, vara sau toamna (cu MAS-60 sau MAS-80);



lucrările de pregătire a patului germinativ urmăresc nivelarea terenului, distrugerea buruienilor, crearea unui strat de sol Solul

mărunţit, afânat şi reavăn, pe adâncimea de semănat. trebuie lucrat superficial, cu număr cât mai mic de treceri. Solele fără resturi vegetale şi

nivelate, grapa

în primăvară se lucrează cu combinatorul sau cultivatorul pentru cultivaţie totală şi

rotativă; cele arate care prezintă denivelări şi resturi vegetale incomplet încorporate , se

lucrează cu grapa în agregat cu grapa cu colţi.

6.4.2.4. Sămânţa şi semănatul Sămânţa – sămânţă hibridă F1, minimum 98 % puritate, 85 % germina ţie; MMB cât mai mare. 

Sămânţa

se tratează împotriva agenţilor patogeni cu: tiram (SEMNAL 80 PLUS, 2,5 l/t

sămânţă); tiradin (TIRADIN 70 PUS, 3 kg/t sămânţă); carbendazim (BAVISTIN 50 DF, 2);kg/t procimidon (LUMILEX 50 PU, l kg/t); tiram + metil tiofanat (TIRAMET 600 SC, 2,5 l/t) pentru Sclerotinia sclerotiorum

şi Botrytis cinerea; benalaxil (GALBEN 35 SD, 4 kg/t) -

pentru mană (Plasmopara helianthi ); benalaxil + mancozeb (GALBEN SUPER SD, 4 kg/t); fludioxonil + mefenoxam (MAXIM XL 0,35 FS, 5 l/t) -

pentru mană şi putregai alb

(Sclerotinia sclerotiorum). 

Contra

dăunătorilor: tiametoxam (CRUISER 350 FS, 10 l/t); imidacloprid (NUPRID Al 600

FS, 10 l/t); actapirid (MOSPILAN 70 WP, 12,5 kg/t) 96

pentru răţişoară (Tanymecus

dilaticollis) şi viermi sârmă (Agriotes sp.); fipronil (COSMOS 250 FS, 5 l/t); cipermetrin (SIGNAL, 2 l/t); teflutrin (TONIC 20 CS, 2,5 l/t) -

Epoca de semănat

pentru viermi sârmă.

o

C, în sol, temperatura minimă de germinaţie; 25 martie- 15 aprilie;

-

7

-

dacă se seamănă mai devreme - se prelungeşte perioada germinat răsărit şi se înregistrează goluri în lan. La întârzierea semănatului, se usucă straturile superficiale ale solului, germinarea seminţelor se realizează cu dificultate şi răsărirea întârzie; înfloritul se deplasează în perioada de secetă din a doua parte a lunii iulie şi scade producţia

Densitatea plantelor

(Gh. Bîlteanu, Gh.V. Roman, 1986). 40 - 50 mii plante/ha la neirigat şi 45 - 55 mii plante/ha la irigat.

-

Distanţa dintre rânduri -

70 cm (sau 80 cm în cazul irigării prin brazde ).

Cantitatea de sămânţă -

(3,5) 4 şi 5,0 (5,5) kg, în funcţie de densitate şi calitatea seminţelor.

Adâncimea de semănat -

(4) 5 - (5) 6 cm pe soluri grele şi suficient de umede, 6 - 8 (9) cm pe

solurile uşoare şi mai uscate.

6.4.2.5. Lucrările de îngrijire 

Combaterea buruienilor 

Recomandările privind combaterea chimică a buruienilor din culturile de floarea-soarelui sunt prezentate în tabelul 27. Tabelul 27 Principalele erbicide utilizate pentru combaterea buruienilor la floarea-soarelui (după T. Robu, 2012)

Buruieni

Denumirea comercială a

combătute Monocotiledonate şi

erbicidului (subst. activă) GOAL 2 E-Rv (oxifluoxfen 249 g/l)

dicotiledonate

Monocotiledonate

anuale şi unele

DUAL GOLD 960 EC (S-metolaclor 960 g/l)

Doza (l/ha)

Mod de aplicare

1

Preemergent

1,0 - 1,5 l

ppi (3 cm) Preemergent

(după semănat)

FRONTIER 900 EC (dimetenamid 900 g/l) GUARDIAN (acetoclor 820 - 860 g/l + antidot) HARNES (acetoclor 900 - 940 g/l)

1,75 - 2,5

Dicotiledonate anuale

RACER 25 EC (fluorodoridon 250 g/l)

2,0 - 3,0

Preemergent

Dicotiledonate şi unele monoctiledonate

MODOWN 4 F (bifenox 480 g/l)

1,5 - 2,0

(după semănat)

Monocotiledonate anuale şi Sorghum halepense din rizomi

1,0 - 1,5 0,8

AGIL 100 EC (propaquizafop 100 g/l)

Postemergent Postemergent Postemergent Sorghum halepense din rizomi

dicotiledonate anuale

FUSILADE SUPER (fluazifop-P-butyl 125 g/l)

97

1,1 - 1,5

1,7 - 2,2

1,0 - 1,5 1,5 - 2,0

Preemergent Preemergent/ ppi Preemergent/ ppi (3 cm)

Preemergent

Postemergent

 Combaterea prin

praşile. Prima prăşilă mecanică se efectuează imediat ce rândurile de

plante se disting bine şi s -au format primele două frunze, la adâncimea de 6 - 8 cm; a doua praşilă mecanică, când apar buruienile, la 8 - 10 cm adâncime; praşila a treia mecanizată devine necesară numai pe terenurile puternic îmburuienate – se execută la 6 - 8 cm adâncime, după ce se ridică roua de dimineaţă, iar plantele au până la 50 cm înălţime, pentru a nu fi rupte plantele turgescente şi fragile. Întâi se prăşeşte mecanizat (inclusiv aplicarea îngrăşămintelor) şi apoi se prăşeşte manual pe rând (dacă este necesar). Zona de protecţie la prăşit creşte de la 8 - 10 cm la prima praşilă, până la 14 - 15 cm la ultima praşilă. 

Combaterea lupoaiei (Orobanche cumana) 

se folosesc tratamente chimice; cea mai bună combatere se asigură prin rotaţie corespunzătoare şi cultivarea de hibrizi cu rezistenţă genetică.

 Combaterea bolilor

Mana (Plasmopara helianthi); putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum);

pătarea brună şi

frângerea tulpinilor (Phomopsis helianthi); putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea); putregaiul cărbunos (Sclerotium bataticola); fomoza (Phoma macdonaldi).  Rotaţia

culturilor este un mijloc important de reducere a atacului de Sclerotinia,

Plasmopara, Sclerotium şi Orobanche, paraziţi ce se transmit preponderent prin sol. Distrugerea samulastrei de floarea- soarelui

contribuie la reducerea atacului de agenţi

patogeni, în special a manei; au fost creaţi hibrizi de floarea-soarelui cu gene de rezistenţă sau toleranţă genetică la unii agenţi patogeni .  Pentru combaterea

în vegetaţie a agentului patogen Phomopsis helianthi, primul tratament

se aplică la începutul formării butonului inflorescenţei, al doilea cu câteva zile înainte de înflorire, iar al treilea la circa 7 zile după înflorire, cu carbendazim (PRACTIC, 1,5 l/ha) sau flutriafol (IMPACT 25, 75 l/ha).  Pentru putregaiul alb (Sclerotinia

tratament la

sclerotiorum) şi cel cenuşiu (Bothrytis cinerea), primul

diferenţierea calatidiului (diametrul 5 - 8 cm), iar al do ilea după terminarea

înfloririi, cu: procimidon (SUMILEX 50 WP, 1 kg/ha), tiofanat metil (TOPSIN 70 PU, 1 kg/ha), carbendazim (BAVISTIN 50 DF, 1 kg/ha).  Fungicidele sunt compatibile 

între ele, se pot asocia .

Combaterea dăunătorilor

Viermi

sârmă (Agriotes lineatus); gărgăriţa frunzelor (Tanymecus dilaticollis); viermi albi

(Melolontha melolontha); molia florii-soarelui (Homoeosoma nebulella).  PED este de 5 larve/m

2

la viermii sârmă, 5 adulţi/m2 la gărgăriţa frunzelor şi 0,1 % achene

parazitate de larve, la molia florii-soarelui.  Tratamente cu insecticide

în timpul perioadei de vegetaţie realizate cu tiametoxan

(ACTARA 25 WG, 0,1 kg/ha).

98



Polenizarea suplimentară Polenizarea suplimentară a florii-soarelui prin instalarea de stupi cu albine (1,5 - 2,0 stupi/ha) în apropierea culturilor (sporuri de producţie de 300 - 600 kg achene/ha şi 50 kg miere/ha



I. Cârnu, Gh.V. Roman, Ana-Maria Roman, 1982).  Irigarea

2-

3 udări până la începutul înfloririi, până la formarea şi umplerea seminţelor. Normele de

udare de 500 - 800 m 3/ha, la un timp de revenire de 7 - 14 zile la irigarea prin aspersiune, de 1.000 - 1.200 m 3/ha

şi

la prima udare şi 800 - 1.000 m3/ha la următoarele (Gh.V. Roman,

2006).

6.4.2.6. Recoltarea  Momentul optim

– maturitatea tehnică, când 80 - 85 % din calatidii au culoarea galbenă -

brună pe partea dorsală, bracteele, stigmatele şi corola florilor şi frunzele de la partea inferioară a tulpinii s-au uscat şi unele au căzut .  Recoltarea cu combina direct din lan,

începe la 14 - 15 % umiditatea achenelor. Combina

universală se echipează cu dispozitivul de recoltarea integrală a florii -soarelui (RIFS-6 M).  Grăbirea

uscării plantelor prin tratarea cu substanţe desicante – diquat (REGLONE, 4 l/ha),

când 50 % din calatidii sunt galbene, cu începuturi de brunificare pe partea dorsală şi umiditatea achenelor de 38 - 40 % (N.  Pe

Gumaniuc şi colab., 1980).

suprafeţe mici, şi în anumite situaţii extreme, recoltarea manuală poate începe la maturitate

fiziologică şi umiditatea achenelor de 16 - 18 %. Calatidiile sunt tăiate cu secera, sunt puse la uscat pe „paturi” de tulpină, apoi sunt treierate cu combina sau manual pe prelate, la umiditatea achenelor de 10 - 11 %.

6.5. Sarcină de învăţare

Se lucrează în echipe de 2 - 3 persoane, pentru studierea situaţiei culturilor oleaginoase şi strategiile în acest domeniu şi a particularităţilor biologice, ecologice şi tehnologice ale florii -soarelui. Se va continua acordând atenţie cultivării şi valorificării recoltelor de seminţe şi ulei la speciile oleaginoase, importante pentru spaţiul european, precum şi strategiilor în acest sens. Vor fi desprinse concluzii asupra factorilor de mediu şi tehnologici care au influenţă asupra dezvoltării plantelor de floarea -soarelui şi productivităţii acestora. Vor fi analizate în detaliu recomandările asupra tehnologiei de cultivare a floriisoarelui, pentru a fi formulate aprecieri pentru cultivarea acestei plante în diferite areale agricole din România.

99

6.6. Rezumat

În acest capitol aţi învăţ at despre culturile oleaginoase şi importanţa lor alimentară, furajeră şi agronomică, primind şi informaţii asupra tendinţelor în acest domeniu. În continuare, aţi studiat biologia ş i ecologia florii-soarelui care impun

anumite particularităţi ale tehnologiei de cultivare şi anumite restricţii, pentru a evita impactul negativ

asupra mărimii recoltei şi rentabilităţii economice, al factorilor de stres abiotic şi biotic .

Pentru a rezuma această unitate de studiu vă propunem să răspundeţi la următoarele întrebări recapitulative:

1. Care sunt cele mai importante culturi oleaginoase în agricultura şi economia europeană şi naţională? 2. Rezistenţa florii-soarelui la secetă se explică prin anumite caractere ale acestei plante: 3. Cerinţele florii-soarelui faţă de aplicarea îngrăşămintelor pot fi caracterizate, pe scurt, astfel: 4. Combaterea buruienilor,

cea mai importantă lucrare de îngrijire din tehnologia florii -soarelui, se realizează prin

următoarele lucrări: 5. Dintre insectele dăunătoare, cele mai mari pagube culturilor de floarea-soarelui produc: 6. Precizaţi care sunt recomandările privind momentul recoltării culturilor de floarea-soarelui. Cuvinte cheie: Culturile oleaginoase tipice:

suprafeţe, producţii, strategii; Floarea-soarelui: biologie, ecologie,

hibrizi, tehnologia de cultură.

6.7. Teste de autoevaluare

1. Dintre culturile oleaginoase,

pe primele locuri ca mărime a producţiilor totale de ulei se situează

în lume: a. Şofrănel, ricin, bumbac

2.

b.

In pentru ulei, cânepă pentru ulei, arahide

c.

Rapiţă, soia, floarea-soarelui

d.

Susan, măslin, cocotier

Dependenţa florii-soarelui

de polenizarea

suplimentară cu albinele este impusă de anumite

caracteristici:

a.

Inflorescenţa de tip calatidiu

b.

Fenomenul de protandrie şi polenul lipicios, greu transportat de vânt

c.

Existenţa în aceeaşi inflorescenţă a florilor ligulate şi a florilor tubuloase

Sensibilitatea la secetă O problemă specifică în cultivarea florii-soarelui o reprezintă prezenţa unei plante parazite, d.

3.

extrem de dăunătoare şi greu de combătut: a. Sclerotinia sclerotiorum b. Agriotes spp. c. Homoeosoma nebulella d. Orobanche cumana

100

4.

Restricţiile privind revenirea florii-soarelui pe acelaşi teren sunt impuse de pericolul amplificării atacului următoarelor organisme dăunătoare:

5.

a.

Numai agenţi patogeni

b.

Agenţi patogeni, dăunători, plantă parazită

c.

Numai insecte dăunătoare

d.

Numai specia de plantă parazită

Semănatul florii-soarelui trebuie încadrat în intervalul: a. 25 martie - 15 aprilie b.

Până la 30 aprilie în zonele de câmpie şi până la 10 mai în zonele colinare

c. 15 - 20 martie d.

Nu există recomandări concrete în acest sens

6. Cele mai favorabile soluri pentru cultivarea florii-soarelui sunt următoarele:

a.

Luvosolurile şi erodosolurile

b. Solurile brune-luvice şi luvosolurile c.

Cernoziomurile şi aluviosolurile

d. Preluvosolurile

Notă: Toate subiectele sunt oblig atorii. Fiecare subiect are o singură variantă de răspuns corectă şi este

punctat cu 1,5 puncte. Un punct se oferă din oficiu. Timp de lucru: 20 minute.

Temă de referat: Dezvoltaţi în maximum 1.000 de cuvinte tema: „Elaborarea tehnologiei semănatului şi lucrărilor de îngrijire la floarea-soarelui într-un anumit context pedo- climatic şi socio-economic (zona

unde activaţi sau zona de domiciliu)”.

Exerciţii pe internet: 1.

Vizitaţi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra hibrizilor de floarea -soarelui.

2.

Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.agrobucuresti.ro şi ale firmelor care furnizează inputur i pentru agricultură cu scopul de a colecta informaţii/recomandări privind cultivarea floriisoarelui.

6.8. Concluzii

Acest capitol a fost destinat a ilustra importanţa culturilor oleaginoase, semănate pe suprafeţe mari, prin calitatea recoltei, care l e conferă valoarea alimentară, furajeră şi ca materii prime pentru diferite

industrii (inclusiv pentru producerea de energie) şi care explică previziunile de extindere a acestor culturi. Între oleaginoase, floarea-soarelui – cea mai importantă plantă uleioasă pentru România, ocupă un loc 101

aparte. Prezentarea particularităţilor biologice şi ecologice ale florii -soarelui a permis cunoaşterea plantei şi fundamentarea tehnologiei de cultivare, cu ilustrarea elementelor de care trebuie să se ţină cont pentru evitarea sau diminuarea efectelor negative ale factorilor de stres abiotic (secetă, arşiţă, exces de umiditate)

şi biotic (boli, dăunători, buruieni).

6.9. Bibliografie recomandată

1. Roman Gh.V., Robu T., Borcean I.,

Ştefan M., Axinte M., Morar G., Cernea S. , 2012, Tabără V –

Fitotehnie. Vol. II. Plante tehnice, medicinale şi aromatice. Editura „Universitară”, Bucureşti. 2.

Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., 2011 – Controlul calităţii seminţelor destinate

semănatului. Manual de lucrări practice de fitotehnie. Editura „Universitară”, Bucureşti.

Bibliografie selectivă 1. Axinte M., Muntean L.S., Borcean I., Roman Gh.V., 2006

– Fitotehnie. Editura „Ion Ionescu de la

Brad”, Iaşi. 2.

Baicu T., Şesan Tatiana Eugenia, 1996 – Fitopatologie agricolă. Entomologie agricolă. Editura „Ceres”, Bucureşti.

3. Roman Gh.V., Duda M.M., Imbrea Fl., Matei Gh., Timar A.V., 2012

– Condiţionarea şi păstrarea

produselor agricole. Editura „Universitară”, Bucureşti. 4. Vrânceanu Al.V., 2000 – Floarea-soarelui hibridă. Editura „Ceres”, Bucureşti.

102

UNITATEA DE STUDIU 7

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA RAPIŢĂ

Cuprins 7.1. Introducere 7.2. Obiective

7.3. Biologia şi ecologia rapiţei 7.3.1. Particularităţi biologice 7.3.2. Cerinţe ecologice 7.3.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri şi hibrizi 7.4. Tehnologia de cultură la rapiţă 7.4.1. Rotaţia culturii 7.4.2. Aplicarea îngrăşămintelor 7.4.3. Lucrările solului 7.4.4. Sămânţa şi semănatul 7.4.5. Lucrările de îngrijire 7.4.6. Recoltarea 7.5. Sarcină de învăţare 7.6. Rezumat 7.7. Teste de autoevaluare 7.8. Concluzii 7.9. Bibliografie

7.1. Introducere

Cultura rapiţei cunoaşte în ultimele decenii o extindere rapidă, impusă de interesul pentru utilizările alimentare ale uleiului, dar mai ales pentru producerea biodieselului. Ca atare, acest capitol destinat

culturii rapiţei se înscrie foarte bine în contextul economic actual, prezentând particularităţil e

biologice şi ecologice ale plantei şi dezvoltând, pe această bază, măsurile din tehnologia de cultură.

Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unităţi de studiu este de 3 ore.

7.2. Obiective

La finalul parcurgerii acestei unităţi de studiu veţi fi capabil: - să cunoaşteţi particularităţile biologice şi ecologice ale plantei de rapiţă pentru a putea evalua realist condiţiile naturale din ferma în care lucraţi (sau zona de domiciliu), şi favorabilitatea amplasării culturii; -

să cunoaşteţi cerinţele rapiţei faţă de planta premergătoare pentru a decide cea mai bună amplasare a culturii;

-

să întocmiţi planul de fertilizare al unei culturi de rapiţă şi să alegeţi cele mai potrivite lucrări ale solului, în funcţie de condiţiile naturale, planta premergătoare şi dotarea tehnică a fermei; 103

-

să decideţi asupra alegerii soiurilor şi hibrizilor, parametrilor semănatului şi tratamentelor la sămânţă, cunoscând cerinţele rapiţei şi contextul pedoclimatic de cultivare;

-

să cunoaşteţi problemele controlului buruienilor, dăunătorilor şi bolilor în cultura rapiţei, pentru a elabora o strategie eficientă;

-

să înţelegeţi specificul procesului de maturare a culturii de rapiţă şi tehnologia recoltării.

7.3. Biologia şi ecologia rapiţei

7.3.1. Particularităţi biologice Rapiţa

– plantă anuală (fig. 36), cu forme de toamnă şi de primăvară. Perioada de vegetaţie de

270 - 300 zile la rapiţa de toamnă şi 110 - 130 zile la

rapiţa de primăvară. În ţara noastră este extinsă rapiţa

de toamnă, mai productivă .

Fig. 36. Rapiţa (după Ch. Besson, 1985, citat de M. Ştefan, 2012)

Rădăcina

-

pivotantă, fusiformă, puternică, groasă de circa 2 cm, puţin ramificată; pătrunde în sol până la 70 - 100 cm adâncime; masa principală de rădăcini este răspândită la 25 - 45 cm. Capacitate redusă de solubilizare a compuşilor greu solubili din sol, pentru care se amplasează pe soluri cu fertilitate ridicată şi are nevoie de cantităţi mari de îngrăşăminte.

Tulpina

-

erectă, ramificată, de 1,2 - 2 m înălţime, în interior plină cu măduvă, glabră, rezistentă la cădere;

-

ramificarea tulpinii este o caracteristică de soi sau hibrid şi influenţată de condiţiile de mediu şi tehnologia aplicată. 104

F runzele

-

alterne, glabre, formate din 2 -

4 perechi de lobi mărunţi. Frunzele din rozetă

peţiolate, penat-sectate, de culoare albăstruie la rapiţa colza şi verde mai închis, pubescente, la rapiţa naveta; frunzele din partea de mijloc a tulpinii lanceolate şi sesile, cele de la vârful tulpinii amplexicaule sau semiamplexicaule, cu limbul întreg.

Inflorescenţa

-

Florile

-

racem alungit la rapiţa colza , cu înflorirea de jos în sus ; racem corimbiform la rapiţa naveta, cu înflorire de sus în jos. galbene sau galbene-aurii, hermafrodite; înfloritul începe cu racemul principal

şi se continuă cu racemele ramificaţiilor; pe o plantă se găsesc 5 - 10 ramificaţii florale, fiecare cu câte 30 - 50 flori; 150 - 500 flori/plantă; -

polenizarea

este obişnuit alogamă, entomofilă, cu frecvente cazuri de

autofecundare.

F ructul

-

silicvă

lungă, de 5 - 10 cm (cu 20 - 30 seminţe), cilindrică, dreaptă sau uşor

curbată, netedă, uşor dehiscentă sau semidehiscentă la maturitate, ceea ce duce la pierderi de sămânţă prin scuturare în timpul recoltării. Pe o plantă se pot forma până la 800 silicve.

Seminţele

-

la rapiţa colza sunt sferice, mici, cu 1,5 - 2,5 mm diametru, culoarea castanie până la negricioasă, suprafaţa neregulat-alveolară şi gust ierbos, conţinut în ulei de 45 - 52 %, MMB = 3,5 - 5,6 g, MH = 65 - 68 kg. La

rapiţa naveta,

seminţele mai mici (MMB= 3 - 3,5 g), de culoare roşie-brună, MH = 66 - 68 kg, conţinut mai redus în ulei (28 - 40 %). Fenofazele ciclului ontogenetic al rapiţei de toamnă sunt prezentate în fig ura 37.

Fig. 37. Fenofazele dezvoltării rapiţei de toamnă (după Gh. Bîlteanu, 1993, citat de M. Ştefan, 2012)

În condiţii corespunzătoare de umiditate, răsărirea plante lor de rapiţă are loc în 10 - 15 zile. Cotiledoanele ies la suprafaţa solului, apoi se formează prima, a doua şi a treia frunză, respectiv rozeta. La intrarea în iarnă, pentru a înlătura riscul pierderilor datorate temperaturilor scăzute din iarnă, plantele de rapiţă trebuie să se afle în stadiul de rozetă cu 6 - 10 frunze, cu diametrul la colet de 6 - 10 mm, pivotul de 15 -

18 cm lungime, iar tulpina mai mult de 3 cm lungime; în aceste condiţii, plantele de rapiţă

pot suporta temperaturi de -18°C până la -20°C. 105

În primăvară, la temperaturi mai mari de 5°C este reluată vegetaţia, prin alungirea internodiilor bazale.

Viteza de creştere a plantelor în această etapă depinde, în principal, de suprafaţa foliară. Iniţierea

florală este dependentă de fotoperioadă, temperatură , vârsta plantei, starea de creştere şi dezvoltarea După fecundare, silicvele au ritm rapid de creştere , iar la circa 80 de zile de la înflorire,

plantelor.

seminţele ajung la maturitate. La maturitate:

plantele de rapiţă pierd frunzele aproape în totalitate; partea terminală a tulpinii şi

ramificaţiile sunt uscate; seminţele capătă culoare roşie-brunie; conţinutul în ulei creşte până când silicva capătă culoarea galbenă tipică (L. Toniolo, 1981, citat de Gh. Bîlteanu, 1993).

7.3.2. Cerinţe ecologice Cerinţe faţă de temperatură: -

are

cerinţe moderate faţă de temperatură şi dă rezultate bune în regiunile cu climă temperată,

cu

ierni blânde, veri răcoroase şi umede. Constanta termică 2.100 - 2.500°C (

t > 0°C),la

formele de toamnă şi 1.500 - 1.800°C la rapiţa de primăvară; 1 - 3°C t emperatura minimă de germinaţie; după răsărire, temperaturile de 8 - 15°C permit dezvoltarea corespunzătoare a plantelor şi pregătirea acestora pentru temperaturile scăzute din timpul iernii; -

în faza de rozetă (6 - 8 frunze), după perioada de „călire”, soiurile şi hibrizii actuali de toamnă rezistă peste iarnă până la -12 ... -15 … -18°C, fără strat acoperitor de zăpadă, dacă acestea nu survin brusc şi nu sunt de lungă durată, şi până la -20 … -25°C, cu strat acoperitor de zăpadă de circa 10 - 20 cm înălţime. Formele de rapiţă de primăvară rezistă până la -2 ... - 3°C (I.

-

Fazecaş, 1983, citat de D.I. Vârban, 2008);

la desprimăvărare şi intensificarea ritmului de creştere, rapiţa devine sensibilă la îngheţ; rapiţa colza îşi reia vegetaţia foarte repede (începe alungirea tulpinii), chiar la temperaturi medii zilnice peste

5°C. Până la înflorire, rapiţa colza solicită temperaturi medii zilnice de 12 -

15°C, iar după înflorire 15 - 20°C. Brumele şi îngheţurile târzii de primăvară din perioada de înflorire şi oscilaţiile de temperatură sunt dăunătoare şi afectează grav culturile, determinând uneori compromiterea acestora.

Cerinţe faţă de umiditate: -

ridicate; coeficientul de transpiraţie 600 - 740; slabă rezistenţă la secetă, în special după răsărire şi formarea rozetei de frunze, din cauza slabei dezvoltări a sistemului radicular în această perioadă. Seceta din primăvară este deosebit de păgubitoare, ea împiedicând dezvoltarea normală a elementelor de productivitate ;

-

critice

faţă de apă sunt perioadele răsărire-formarea rozetei de frunze (august - septembrie)

(pentru ca plantele

să se dezvolte normal şi să intre „călite” în iarnă) şi înflorire-fructificare

(când se stabilesc elementele productivităţii). După înflorire, cerinţele faţă de apă se reduc, iar umiditatea în exces provoacă pierderi de producţie şi deprecierea calităţii;

106

-

rezultate

bune în zonele unde cad anual 450 - 650 mm precipitaţii; în ţara noastră apar

probleme cu asigurarea umidităţii solului necesară răsăririi plantelor în toamnă, în zonele de sud şi sud-est. Seceta înainte şi după semănat determină o răsărire dificilă, cu multe goluri, creştere şi dezvoltare slabă a plantelor de rapiţă.

Cerinţe faţă de lumină: -

rapiţa este plantă de zi lungă, iubitoare de lumină, în special în ultima parte a perioadei de vegetaţie.

Cerinţe faţă de sol: -

rezultate bune pe solurile profunde, cu

textură luto-nisipoasă, permeabile, fertile, cu capacitate mare de reţinere a apei, reacţie uşor alcalină sau neutră (pH = 6,0 - 7,5) şi forme accesibile de P, S, K, Ca. Cele mai bune soluri: cernoziomuri, preluvosoluri şi aluviosoluri;

-

nu se va cultiva pe solurile cu profil subţire, pe soluri grele, cu exces de umiditate şi nici pe solurile nisipoase sau pe cele prea acide sau prea alcaline.

Zonarea culturii rapiţei în România (suprapusă cu zona de cultură a orzului de toamnă): 

Zona I

(foarte favorabilă) – Câmpiile de Vest şi de Est, Podişul Transilvaniei şi zonele

colinare adăpostite, care asigură condiţii de răsărire şi de iernare a culturii fără pierderi. 

Zona a II-a

(favorabilă) – Dobrogea şi Câmpia de Sud (Câmpia Dunării); rapiţa cultivată la

irigat, pentru un răsărit uniform (I.Borcean, 1995; Aglae Mogârzan, 2004, citaţi de M.Ştefan, 2012).

7.3.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri şi hibrizi Rapiţa aparţine familiei Brassicaceae L. (Cruciferae), genul Brassica, care cuprinde speciile:  Rapiza colza

– rapiţa mare, Brassica napus L. (2n = 38) subsp. napus Metzg (fig. 38), cu

varietăţile biennis – de toamnă, şi respectiv annuua – de primăvară. 

Rapiţa naveta – rapiţa mică, Brassica campestris L. (2n = 20) subsp. oleifera DC. (Brassica rapa subsp. oleifera DC.) (fig. 39), cu varietăţile autumnalis – de toamnă şi annuua – de

primăvară.

Fig. 38. Rapiţa colza

Fig. 39. Rapiţa naveta 107

În cultură este extinsă rapiţa colza (inclusiv în România), cu o perioadă de vegetaţie mai lungă cu 3 - 5 săptămâni decât rapiţa naveta şi este mai productivă. În România se cultivă forme de

toamnă şi forme

de primăvară, dar predomină formele de toamnă, mai productive. Principalele soiuri şi hibrizi de rapiţă colza cultivaţi în ţara noastră sunt înscrise în Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultură din România, 2012: 

Soiuri de toamnă: Appolon, Artus, Astrada, Bellevue, Bristol, Brutus, Capitol, Contact, Dexter, Digger, Diana, ITC, Doina, Doublol, Elite, ES Artist, Elvis, Herkules, Manitoba, Milena, NS Ilia, Olifant, Ontario, PR46W10, PR46W31, Rasmus, Remy, Ricco, Rodeo,



Valesca, Viking, Winner. Hibrizi de toamnă: ES Alias, ES Alonso, ES Mercure, ES Neptune, Finnese, Merano, PR45D01, PR45D03, PR46W14, PR46W15, Rally, Sitro, Tassilo, Triangle, Vectra.



Soiuri de primăvară: Bolero, Heros, Hunter, Lambada, Maria ITC, Olga, Star.

În ultimii ani s-au extins în cultură, cu rezultate bune, hibrizii de rapiţă, caracterizaţi prin: productivitate superioară

soiurilor cu 5 - 10 % (potenţial peste 3.500 kg/ha); efect heterozis - influenţează

vitalitatea şi pornirea în vegetaţie ; ramificare puternică - se obţin densităţi optime cu norme mai mici de sămânţă; mai multe silicve pe plante şi mai multe seminţe pe silicvă; sistem radicular foarte dezvoltat; rezistenţă foarte bună la iernare; toleranţă ridicată la secetă şi arşiţă.

7.4. Tehnologia de cultură la rapiţă

7.4.1. Rotaţia culturii 

Cele

mai bune premergăto are pentru rapiţă – plantele care se recoltează cât mai timpuriu,

pentru a putea pregăti terenul în cele mai bune condiţii şi a permite acu mularea apei necesare răsăririi; foarte bune premergătoare: cereale păioase de toamnă (grâu, orz), mazăre, cartof timpuriu, borceag de toamnă , trifoi roşu după prima coasă; bune premergătoare: plantele furajere. 

Rapiţa

de primăvară – semănată şi după culturi recoltate târziu: porumb, sfeclă pentru zahăr,

cartof de toamnă, ş.a. 

Nu se cultivă

rapiţă după floarea-soarelui, soia, fasole, tutun şi nici în monocultură , pentru a

preveni atacul de Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb). plante cultivate din familia Brassicaceae

Se va evita cultivarea rapiţei după sau în apropierea unor sole ce urmează să fie

cultivate cu specii de cultur ă tratate cu erbicide hormonale. 

Poate reveni pe acelaşi teren după 3 ani, iar la atac de Sclerotinia sclerotiorum, după 6 - 8 ani.



Rapiţa orz)

este foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor (inclusiv pentru grâu şi

– eliberează terenul devreme şi lasă terenul curat de buruieni. În zonele cu regim

pluviometric suficient sau în condiţii de irigare, după rapiţă pot fi înfiinţate succesiv (porumb). 108

7.4.2. Aplicarea îngrăşămintelor Consumul specific– pentru 1 tonă seminţe şi producţia secundară aferentă, rapiţa consumă: 30 70 kg N, 25 - 50 kg P 2O5, 60 - 100 kg K2O, 20 - 30 kg CaO, 6 -

8 kg MgO şi 42 kg S (D. Soltner, 1986;

Gh. Bîlteanu, 2001, citaţi de M. Ştefan, 2012). Azotul

-

pentru

producţii de 2.000 - 3.000 kg seminţe/ha, rapiţa trebuie fertilizată cu

doze de 63 - 155 kg N/ha (Z. Borlan, 1983, citat de M.Ştefan, 2012). Aplicarea azotului

din toamnă este absolut necesară deoarece până la intrarea în iarnă,

rapiţa consumă 40 - 60 % din totalul azotului necesar. - asigură o bună înrădăcinare a plantelor şi măreşte rezistenţa la temperaturi

Fosforul

scăzute. Sporul de recoltă prin interacţiunea azot-fosfor uneori se dublează faţă de sporul asigurat numai de azot. Solurile moderat aprovizionate cu fosfor primesc 60 - 80 kg P 2O5/ha. Potasiul

-

are un rol important în adaptarea plantelor de rapiţă la temperaturile din iarnă, la

creşterea rezistenţei acestora la cădere şi boli şi la acumularea lipidelor în

seminţe. Se vor aplica doze de 60 - 80 kg K2O/ha pe solurile slab sau mijlociu aprovizionate cu potasiu (< 132 ppm K). Gunoiul de grajd - semifermentat, aplicat direct cul turii

de rapiţă în cantitate de 20 - 30 t/ha,

aduce importante sporuri economice, iar

dozele de îngrăşăminte minerale se

reduc cu 1,5 kg N, 0,75 kg P 2O5

şi 2 - 2,5 kg K2O/1 tonă gunoi de grajd; rapiţa valorifică bine efectul remanent al gunoiului, şi este mai indicat ca acesta să se aplice plantei premergătoare. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu şi respectiv 1/3 - 1/2 din doza de azot se vor aplica patului germinativ, iar restul de 2/3 din doza de azot va fi administrată primăvara timpuriu. Pentru a satis face

şi necesarul de sulf al rapiţei (5 - 10 kg/ha), azotul poate fi aplicat sub formă

de sulfat de amoniu.

Pe solurile cu reacţie acidă se vor aplica am endamente cu calciu pentru corectarea reacţiei, care are efect pozitiv asupra producţiei de seminţe şi conţinutului acestora în ulei.

7.4.3. Lucrările solului 

După

recoltarea plantei premergătoare şi eliberarea terenului de resturile vegetale

(dezmiriştire), se va efectua imediat arătura la adâncimea de 20 - 25 cm, cu plugul în agregat cu grapa, pentru a permite acumularea apei

în sol şi o bună dezvoltare a sistemului radicular;

în anumite situaţii, se poate impune prelucrarea solului cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili, urmând ca arătura să se realizeze după ultima ploaie .

109



Până

la semănat, arătura se menţine curată de buruieni, mărunţită şi afânată prin lucrări cu

grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. 

Rapiţa pe

are nevoie de sol afânat, suficient de aşezat la nivelul adâncimii de semănat şi afânat

adâncimea de 20 - 25 cm; ultima lucrare de pregătire a patului germinativ , se efectuează

cu combinatorul la adâncimea de semănat, perpendicular pe direcţia de semănat. Dacă terenul este prea afânat, se tăvălugeşte înainte de semănat, pentru a se asigura încorporarea seminţei la adâncimea optimă.

7.4.4. Sămânţa şi semănatul Sămânţa – să provină din recolta aceluiaşi an (deoarece îşi pierde repede capacitatea germinativă) şi din culturi certificate, să aparţină unor categorii biologice superioare, soiurilor sau hibrizilor recomandaţi, cu puritatea minimum 97 %, germinaţia minimum 85 %, MMB cât mai mare . 

înainte de semănat se tratează împotriva bolilor cu: furothiocarb + metalaxil + thiobentazol (RAPKO TZ 46, 6 kg/100 kg sămânţă) sau tiram (TIRADIN 70 PUS, 2,5 kg/t de sămânţă).

E poca de semănat

-

epoca de semănat în sudul ţării este intervalul 5 - 15 septembrie, iar pentru estul, vestul şi nordul ţării, 1 - 10 septembrie;

-

la

semănat mai devreme: plantele de rapiţă cresc exagerat de mult şi îşi

formează o masă vegetativă bogată până la intrarea în iarnă, zăpezile în strat gros şi temperaturile scăzute produc dispariţia unui număr mare de plante sau tulpini florifere prin asfixiere, respectiv degerare. La

semănatul mai târziu: are loc o dezvoltare slabă a plantelor până la venirea sezonului

rece, plantele nu sunt „călite”, în timpul iernii pier

mai uşor sub acţiunea îngheţului, înregistrându -se multe goluri şi producţii mici; -

diametrul

coletului este un factor care determină rezistenţa plantelor la

ger, fiind direct corelat cu nivelul producţiilor (tab. 28); -

rapiţa de primăvară se seamănă timpuriu, în prima urgenţă, imediat după ce se poate intra pe teren, deoarece rapiţa germinează la 2 - 3°C.

Tabelul 28 Influenţa diametrului coletului la intrarea în iarnă asupra pierderilor de plante în timpul perioadei de iarnă (V. Tabără, 2005, citat de M. Ştefan, 2012) Pierderile de plante în timpul iernii

Diametrul (mm) la colet

(plante/m2) 7 - 12 12 - 20 20 - 30 > 30

8 - 10 6-8 4-6