Tehnologia ELIXIRUL TINERETII SI Epigenetica

Tehnologia “Elixirul Tinereții” și Epigenetica

Tehnologia “Elixirul Tinereții” Recent, rezultate ale Proiectului genomului uman au spulberat una dintre credinţele fundamental-centrale fundamentalcentrale ale Ştiinţei, conceptul de determinism genetic. Noi N oi am fost îndrumaţi să credem că genele determină caracterul vieţilor noastre şi totuşi, noua cercetare revelează în mod surprinzător cum caracterul vieţilor noastre este cel care controlează genele noastre. Mai degrabă decât a fi victime ale eredităţii, noi suntem, de fapt, stăpânii genomului nostru. Noua ştiinţă a epigeneticii lămureşte cum mintea noastră (percepţiile, atitudinile şi emoţiile) dirijează biologia şi comportamentul.

 În acest context două companii companii de vârf din domeniul anti anti-- îmbătrânirii  îmbătrânirii – “Compania” si LifeGen Technologies (una dintre cele mai importante companii care studiază influența geneticii asupra proceselor de îmbătrânire, având studii de peste 30 de ani în acest domeniu), împreună cu Universitățile Stanford si Purdue au creat un parteneriat din care a rezultat o tehnologie revoluționară, unică – tehnologia “Elixirul Tinereții” , capabilă să reseteze Grupul de gene ale Tinereții către un model de expresie mai tânăr, tână r, altfel spus SĂ REVERSEZE PROCESUL DE

 ÎMBĂTRÂNIRE !!!  În anul 2010, această tehnologie tehnologie a câștigat echivalentul echivalentul Oscar-ului Oscar -ului în domeniul tehnologiilor, la American Business Awards. “Elixirul Tinereții” reprezintă un moment de răscruce în istoria Industriei anti- îmbătrânirii.  îmbătrânirii. Este cea mai importantă inovație de pană acum, în acest domeniu. Această tehnologie deschide un univers complet nou de dezvoltare a Industriei anti- imbătrânirii.

Produsele care utilizeză tehnologia “Elixirul Tinereții” controlează (cu ajutorul unor substanțe naturale selectate după verificări minuțioase) activitatea grupului de gene răspunzătoare de  îmbătrânire, în senul că stimulează stimulează activitatea Grupului de de gene care promovează tinerețea și inhibă activitatea grupului de gene care accelează accele ază îmbătrânirea. În acest fel se poate obține nu numai o încetinire a procesului de îmbătrânire ci chiar un efect de reversare a procesului de

 îmbătrânire. “Elixirul Tinereții” nu are nimic de a face cu ingineria genetică. Aici este vorba doar despre controlul activității genelor – Epigenetica.

Activitatea genelor răspunzătoare de îmbătrânire este oricum influențată, clipă de clipă, de mediul inconjurator, de activitatea metabolică, de dietă, de suplimentație, de gândurile noastre, de stările noastre lăuntrice etc. De exemplu: dacă suntem pe stradă și inhalăm gaze de eșapament, acele substanțe toxice din gazele de eșapament pătrund în organism la nivelul ADN-ului ADNului celulelor, și vor stimula activitatea grupului de gene care provoacă îmbătrânirea. Dacă consumăm un fresh de portocale substanțele din fresh pătrund în organism, la nivelul ADN -ului celulelor, și vor stimula activitatea grupului de gene promovează tinerețea. Cu produsele cu “Elixirul Tinereții” realizăm ceva asemănător, doar că simultan stimulăm activitatea act ivitatea grupului de gene care promovează tinerețea și inhibăm grupul de gene care accelerează îmbătrânirea.  În anul 2003 s-a finalizat cartografierea cartografierea genomului uman. uman. S-au identificat 25000 de gene. Există cipcip-uri (genechip) care in 2 ore pot să realizeze profilul genetic al unei persoane. Orice companie care are suficienți bani poate să cumpere astfel de cip -uri și să vizualizeze un profil genetic, dar “Compania” este singura companie care dispune de tehnologia capabilă să identifice cu exactitate Grupul de d e gene ale Tinereții.

“Elixirul Tinereții” este pentru codul nostru genetic ceea ce înseamnă Google pentru Internet: un algoritm de căutare. “Elixirul Tinereții” știe să identifice cu exactitate Grupul de gene ale Tinereții și să livreze l ivreze substanțele naturale potrivite la genele potrivite. Aceste substanțe naturale resetează genele către o expresie mai tânără, practic le face să funcționeze într -un mod asemănător modului în care ele funcționau în jurul vârstei de 25 de ani, când începe procesul continuu de degradare a corpului nostru. În cadrul testelor clinice “Compania” a reușit să reseteze 92% dintre gene către o expresie mai tânără.

Tehnologia “Elixirul Tinereții” s-a introdus în cosmetice – cosmetice  – în  în gelurile de față care se utilizează cu aparatul “Călcătorul de riduri” și într -o gamă de produse – “Elixirul Tinereții” TRANSFORMATION, lansată la începutul anului 2010 – produsul anului 2010 pe glob, la international Business Awards. Din luna Octombrie 2010 s-a s- a lansat primul supliment nutritiv cu“Elixirul Tinereții”  – “PRODUSUL

VITALITATE” , un produs care se bazează pe una dintre cele mai extraordinare descoperiri legată de Știința “Elixirul Tinereții” - identificarea și influențarea a 52 de gene care controlează activitatea mitocondrială. Mitocondriile sunt uzinele uz inele de producere a energiei organismului. Odată cu înaintarea în vârstă dar și datorită stilului de viață defectuos, a alimentației deficitare în vitamine și minerale etc mitocondriile devin tot mai leneșe si produc tot mai puțină energie. “Produsul Vitalitate” repune în funcțiune mitocondriile aproape la parametrii maximi și ne oferă o energie vitală suplimentară mai mare cu peste 30%.

“Produsul Vitalitate” promovează promovează trei dimensiun dimensiunii ale Vitalității: • Vigoare Fizică • Acuitate Mentală • Dorință Sexuală (libido)

Produsul “Produsul “Produsul Vitalitate” ne ofera energie vitală la nivel înalt, constantă pe întreaga durata a zilei, fără efecte secundare, utlizând doar ingredienți ingredienți naturali (extracte din ginseng, cordiceps și rodie), o energie pură – ENERGIE GENETICĂ.

Epigenetica (Noua Biologie) (material preluat de la Elena Grecu) Profesorul dr. Bruce H. Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe numită epigenetică care explică legătura dintre gene şi mediul înconjurător. Dr. Lipton a descoperit faptul că atunci când fiinţa

umană nu trăieşte clipa prezentă, subconştientul rulează aproape în permanen -ţă „casete” cu diferite înregistrări mai vechi. El a pornit de la fizica cuantică care explică dualitatea corp -minte. Atitudinea noastră de conştienţă şi prezenţă este cea care favorizează comunicarea cu i mpact rezonant molecular ce reprezintă cheia principală a mecansimului prin care gândurile, atitudinile şi credinţele noastre creează condiţiile de existenţa a corpului şi lumii exterioare.

Microbiologii au început să recunoască faptul că mediul şi fiziologia noastră internă, dar mai ales percepţia noastră asupra acestora, determină nemijlocit activitatea genetică d in fiecare celulă. Timp de aproape 50 ani ni s-a inoculat iluzia conform căreia sănătatea noastră şi destinul nu sunt altceva decât programe prestabilite în codul genetic, de unde a luat naştere conceptul de determinanţă genetică. În acest fel, mentalitatea oamenilor a fost deformată de o credinţă conform căreia viaţa unui individ este predeterminată genetic, ceea ce este fals. Este clar, până şi pentru cel mai nepregătit individ, că toate crizele globale care au impact asupra mediului, sănătăţii, economiei şi stabilităţii sociale ameninţă suravieţuirea civilizaţiei umane. Dintr-o dată, vechiul desen animat cu vreun bărbos ciudat purtând o pancardă pe care scrie: “Vine sfârşitul lumii!” nu mai pare tot atât de hazliu. Media şi guvernul ne focalizează  încontinuu atenţia asupra întunecimii unor crize iminente, dar oricum progrese recente în

domeniul fizicii şi biologiei oferă o alternativă semnificativ diferită şi surprinzător de plină de speranţă pentru aceleaşi simptome.

Noi investigaţii ştiinţifice sugerează că evoluţia civilizaţiei umane se aseamănă cu soarta recurentă (repetabilă) a păsării Phoenix, o pasăre sacră venerată în mitologia Egiptului antic. La sfârşitul ciclului vieţii ei pasărea Phoenix îşi clădeşte un cuib din rămurele de scorţişoară cărora apoi le dă foc; atât pasărea, cât şi cuibul ei ard sălbatec şi se transformă în cenuşă. Din cenuşă se ridică o pasăre Phoenix nouă şi mai impozantă. O reînnoire a conştienţei noastre ştiinţifice rescrie percepţiile noastre fundamentale despre viaţă şi evoluţie. Punând împreună elementele din fizica nouă (mecanica cuantică), noua biologie (epigenetica), şi noua matematică (geometria fractală) se revelează faptul că crizele actuale nu reprezintă un sfârșit al civilizaţiei, ele fiind mai degrabă purtătoarele unui surprinzător nou început, apariţia unei noi păsări Phoenix – umanitatea globală.

Caracterul tuturor culturilor se bazează pe un set de credinţe fundamentale cunoscute ca find paradigma de bază. Modificări semnificative în credinţele din societate conduc inevitabil la dezintegrarea culturii predominante şi la apariţia uneia noi. Civilizaţia occidentală s -a dezvoltat printr-o serie de astfel de revoluţii culturale; tranzitând de la animism (culturile aborigine precum cea a americanilor nativi), la politeism (exp. Egiptenii, romanii şi grecii), la monotheism (Cultura iudeo-creştină şi islamică) precum şi la cultura actuală a materialismului ştiinţific (bazată pe “adevărurile” Ştiinţei Moderne). Fiecare civilizaţie este definită prin propria ei paradigmă de bază unică. În mod current civilizaţia este adusă în poziţia unei noi revoluţii culturale. Revizuiri recente în ştiinţă se ocupă de patru “adevăruri” fisurate pe care este construită cultura noastră. Eu mă refer la aceste credinţe vechi ca fiind cele Patru Percepţii-Mit ale Apocalipsei, percepţii greşite care contribuie la decesul civilizaţiei noastre.

Percepţia-Mit 1 – Biologia este controlată de mecanica Newtoniană bazată pe materie /Revizuire – Biologia este controlată de forţele invizibile a le mecanicii cuantice

Percepţia-Mit 2 – Genele controlează viaţa /Revizuire – Noua ştiinţă a epigeneticii revelează faptul că mediul controlează genele

Percepţia-Mit 3 – “Supravieţuirea celui mai potrivit” conduce evoluţia /Revizuire – Cooperarea conduce evoluţia

Percepţie-Mit 4 – Evoluţia este un proces întâmplător /Revizuire – Organismele se dezvoltă pentru a se conforma mediului

Când aceste investigaţii ştiinţifice fundamental noi înlocuiesc miturile noastre culturale limitatoare curente, cenuşa civilizaţiei noastre actuale va da naştere unei versiuni magnifice a Phoenix-ului uman. Următoarea discuţie scurtă este centrată asupra unor investigaţii ştiinţifice noi care risipesc mitul genelor, credinţa limitatoare că genele controlează biologia. Recent, rezultate ale Proiectului genomului uman au spulberat una dintre credinţele fundamental-centrale ale Ştiinţei, conceptul de determinism genetic. Noi am fost îndrumaţi să credem că genele determină caracterul vieţilor noastre şi totuşi, noua cercetare revelează în mod surprinzător cum caracterul vieţilor noastre este cel care controlează genele noastre. Mai degrabă decât a fi victime ale eredităţii, noi suntem, de fapt, stăpânii genomului nostru.

Noua ştiinţă a epigeneticii lămureşte cum mintea noastră (percepţiile, atitudinile şi emoţiile)

dirijează biologia şi comportamentul. În tot timpul copilăriei percepţiile noastre primare referitoare la viaţă au fost programate cu credinţe culturale. De vreme ce percepţiile dirijează comportamentul şi activitatea genelor, credinţele culturale devin biologie. De exemplu, suntem noi violenţi deoarece suntem predispuşi genetic la violenţă? Ştiinţa noua arată că oricare din variante ar putea fi adevărată.

Biologia celulară este importantă deoarece corpul uman este de fap t o comunitate de aproape 50 de trilioane de celule. Carcateristicile fizice şi comportamentale ale celulelor sunt derivate din peste 150,000 de structuri proteine diferite ale căror structure sunt programate în genele noastre. Una dintre credinţele cele mai sfinte ale biologiei, codificată a Dogma Centrală, stipulează că informaţia în biologie curge într -o singură direcţie: de la DNA la RNA la proteină. În consecinţă, Dogma Centrală furnizează noţiunii de determinism genetic credinţa că genele “controlează” caracterul vieţii. Cărţile şi mass media încă informează publicul că genele îi controlează viaţa, fără a ţine seama de faptul că majoritatea biologilor sunt acum conştienţi că această afirmaţie simplificată nu este validă. Între 1970 şi 80 ca membru plin al Şcolii de medicină din cadrul Universităţii Wisconsin, programam sârguincios Dogma Centrală în minţile maleabile ale studenţilor în medicină. Oricum, activitatea mea universitară se referea în primul rând cu cercetarea în domeniul distrofiei musculare folosind culture de celule stem clonate. Celulele clonate sunt create prin inocularea unei singure celule stem într-o masă de cultură şi, permiţându-i să se dividă de mai multe ori, să producă mii de celule identice genetic.

Spre surpriza mea, am văzut că schimbând unele din componentele texturii mesei de cultură sau schimbând compoziţia gazelor atmosferice ale incubatorului, puteam să alterez profund

soarta celulelor mele de cultură. De exemplu, am rupt cultura de celule stem în trei părţi, fiecare fiind expusă la condiţii de mediu diferite. Într-una dintre texturi celulele au format muşchi, în alta au format os, iar în masa care a rămas celulele au format grăsime (ţesut adipos). De vreme ce în cultură eu am semănat celule stem identice din punct de veder e genetic, era clar că soarta diferită a celulelor se afla sub controlul mediului de cultură şi NU a genelor. Şefii mi-au considerat studiile “eretice”, de vreme ce ei aveau în vedere Dogma de control a genelor. Erezii, dogme… mi-am dat seama că ştiinţa modernă era întrucâtva asemănătoare unei religii! Aceste studii, demonstrând că celulele nu erau “controlate” de gene, au accentuat puterea hranei asupra naturii în influenţarea vieţilor noastre.

Deşi cercetarea a stabilit că genele nu controlează viaţa, cărţile de specialitate şi mass media se referă încă la un nucleu de gene ca fiind celula creierului, hrănind credinţa depăşită că genele controlează biologia. Acum 20 de ani, recunoscusem că nucleul nu era creierul, că era echivalent din punct de vedere funcţional gonadelor celulei, participând strict la reproducerea celulară. În plus, experimente în cadrul cărora nucleul celulei este îndepărtat, au arătat că celulele pot trăi şi exprima comportamente complexe încă două luni fără a avea vreo genă.  Îmboldit de provocările colegilor mei care nu credeau, mi-am refocalizat cercetarea pentru identificarea mecanismelor prin care informaţia ambientului controla comportamentul şi genetica. În cele din urmă căutarea mea a revelat faptul că “pielea” celulei (membrane celulară) era responsabilă pentru citirea şi reacţia la condiţiile ambientale. “Mişcări bruşte (răsuciri)” în membrană erau cuprinse în receptori proteici, echivalentul celulei pentru ochi, urechi şi nas, care citesc semnale ambientale, şi efectuatori proteici care activau funcţiile celulei sau citirea

genelor. “Mişcările bruşte” ale membranei sunt unităţi moleculare de percepţie folosite în reglarea biologiei celulei. Membrana, mai precis “mem-creier (engl. Brain)” reprezintă echivalentul celular al creierului. Înţelegerea structurii şi funcţionării membranei ar fi cheia pentru înţelegerea naturii vieţii. În 1985, eu revizuiam arhitectura şi comportamentul molecular al membranei celulare ca processor ambiental al informaţiei. Altfel spus, am pus pe hârtie o serie de fraze descriptive folosind termeni pe care nu-i mai folosisem înainte. M- am oprit şi am revizuit ceea ce tocmai scrisesem: “Membrana celulară este un cristal lichid, semiconductor cu porţi şi canale.” Ca biolog în domeniul celulelor, eu nu folosisem niciodată această exprimare, şi totuşi ele îmi păreau familiare. Unde le auzisem? Pe colţul biroului meu, mi -am zărit primul computer, un Macintosh cu faţa zâmbitoare, şi lângă el o carte pe care o citisem intitulată Înţelegându-vă Microprocesorul. Pe pagina a treia din Introducere, era definiţia unui chip de computer, “…un semiconductor de cristal cu porţi şi canale.”

Am îngheţat. Următoarea secvenţă de gânduri s -a petrecut probabil în milionimi de secunde, dar mie mi s-au părut ore. Întâi m-am gândit, “Ce coincidenţă…membrana celulei şi un chip de computer au aceeaşi definiţie!” Şi apoi, după încă câteva milionimi de secundă -ore, m-a trăsnit, “Nu a fost o simplă coincidenţă! Arhitectura şi comportamentul molecular al chipului de computer este esenţial identică cu membrane unei celule!” Membrana nu este analogă chipului; membrane este homologă chipului. Asta înseamnă, că membrana “nu este ca un c hip”, membrana ESTE un chip. Membrana celulară este un echivalent celular pe bază pe carbon a unui chip de computer pe bază de silicon. Fiecare celulă este un chip programabil, cu un centru conducător hard (nucleul) conţinând software (genele). Aşa cum se întâmplă în cazul computerelor convenţionale pe bază de silicon, datele celulare sunt introduse prin keyboard – formată din mii de membrane

receptoare proteice acordate pentru semnale ambientale diferite. Acestea sunt convertite în comportament celular de efectorul proteic al membranei.

Aproximativ acum 10 ani, noua ştiinţă a epigeneticii s-a dezvoltat pentru a descrie mecanismele moleculare prin care semnalele ambientale controlează dinamic activitatea genelor. Cel mai important, mecanismele epigenetice pot genera peste 30,000 de variaţii de proteină diferite de la fiecare proiect de genă. Contrar credinţei că genele sunt programe hardwired, epigenetica revelează că programele genelor se pot rescrie dând posibilitate celulelor să se adapteze la ambiente dinamice. Ştiinţa epigenetică demonstrează că nucleul celulei este un hard disk citit scris, în care software-ul de genă este programat de reacţia membranei la percepţiile ambientale. De vreme ce celulele răspund la semnalele mediului, de ce nu suntem noi “clone” umane fiind expuşi la acelaşi mediu? Răspunsul, nu există doi oameni biologic identici; trupul tău va respinge un ţesut sau grefă de la oricine altcineva recunoscând celulele străine ca nefiind ale sale. În acelaşi mod, celulele tale vor fi respinse de către oricare alt recipient din acela şi motiv. Unde se află identitatea unui individ? Celulele fiecărui corp au un set unic de proteine membranice (?) pe suprafaţa lor exterioară. Medicina identifică existenţa unui subset al acestor receptori ca fiind auto-receptori, adică “primitori proprii.” Când receptorii proprii sunt  îndepărtaţi de la o celulă ea devine o celulă generică, fiind transplantabilă în orice organism fără a fi respinsă. Transferând setul de auto -receptori ai unei personae la celula alteia se va transfera şi “dreptul de proprietate” a celulei respective. De unde vine identitatea noastră? Aparent, ea este un “semnal” unic din câmpul citit de către auto-receptorii noştri. Important este faptul că această comunicare este cu dublu sens; semnalele nu doar vin în celulă, întrucât conştienţa experienţei este trimisă înapoi la camp şi schimbă sursa. Forţele care se mişcă invizibil descrise de biofizica cuantică şi care activează auto-receptorii sunt aceleaşi cu cele cunoscute ca fiind spirit.

Interesant, semnalele care definesc eul sunt  încă în mediu/ambient chiar dacă celulele mor şi nu sunt acolo ca să fie citite. Şi chiar mai interesant, un “nou” copil poate intra în viaţă expunând un set “vechi” de auto -receptori – “vechiul” suflet va veni înapoi pe calea aerului…reîncarnare! Pentru un individ care nu credea în spiritualitate, înţelegând natura membranei mi -a zdruncinat viaţa. A fost un moment de transformare pentru mine să descopăr că NU sunt un robot biochimic, ci o comunitate controlată spiritual de celule programabile care acum colaborează cu alte “comunităţi” de celule pentru a crea un nou Phoenix uman.

Conferințe susținute de BRUCE LIPTON  – cu subtitrare în română NOUA BIOLOGIE - Unde Mintea Şi Materia Se Întâlnesc partea 1 din 2 NOUA BIOLOGIE - Unde Mintea Şi Materia Se Întâlnesc partea 2 din 2 Bruce Lipton - Natura, Educaţia şi Puterea Iubirii: Biologia "Părintitului" Conştient

Alte materiale despre Epigenetică Doar 2% din ADN-ul uman contine instructiuni referitoare la producerea proteinelor, responsabile pentru aproape toate procesele care au loc in organismul nostru. Pana de curand, restul era considerat junk, un fel de subprodus al milioanelor de ani de evolutie, numit astfel pentru ca biologii nu reusisera inca sa-i identifice menirea. Dincolo de genetica, exista insa o alta lume, aceea a epigeneticii. In vreme ce genetica „da nastere“, epigenetica „selecteaza“. Teza centrala a biologiei moleculare sustine ca informatiile ereditare sunt transmise prin intermediul unor mecanisme genetice. In realitate, de-a lungul generatiilor, o celula-mama schimba cu celulele-fiice si informatii care nu sunt continute in secventa de baza a ADN-ului. Epigenetica studiaza tocmai fenomenele biochimice care permit acidului dezoxiribonucleic sa se exprime intr-o maniera diferita, gratie activarii si reprimarii anumitor gene, dar fara a provoca

schimbari la nivelul secventei genice. Oamenii de stiinta au descoperit in ultimii ani ca, actionand asupra enzimelor de baza ale epigeneticii, care fac ADN-ul mai mult sau mai putin accesibil sistemelor de producere a proteinelor, poate fi controlata activitatea genelor si ca boli complexe precum tumorele pot fi declansate nu numai de mutatii genetice, ci si de functionarea defectuoasa a unuia sau mai multor fenomene epigenetice. Se stia deja de multa vreme ca alimentele pe care le consuma femelele insarcinate  – fie ca viitoarele mame sunt femele de soareci, de musculite de otet sau femei  – pot marca profund predispozitia progeniturilor lor pentru anumite boli, dar abia de curand au inceput sa inteleaga cercetatorii resorturile din spatele acestui mecanism. Asadar, dinspre domeniul epigeneticii ar putea veni raspunsurile la multe probleme pe care abordarile clasice ale geneticii s-au dovedit a fi incapabile sa le rezolve. De ce doar unul dintre gemenii asa-numiti identici dezvolta schizofrenia? De ce anumite gene purtatoare de boli afecteaza numai anumite persoane? De ce maladii complexe precum autismul ii marcheaza prepoderent pe baieti? Pentru a obtine raspunsuri, unul dintre mecanismele biologice pe c are le analizeaza specialistii in epigenetica este metilarea. Acesta actioneaza fie ca o pedala de acceleratie, fie ca o frana, adica poate activa sau dezactiva o gena in functie de o sumedenie de factori. Intr-un anumit moment al procesului de metilare, un cvartet de atomi numit grup metilic se ataseaza de o gena, provocand schimbari ale modului in care se „exprima“ aceasta gena. De cele mai multe ori, procesul are menirea de a dezactiva gene de care celulele nu au nevoie (de exemplu, gena aflata intr-unul dintre cei doi cromozomi X prezenti in celula fiecarei femele este „redusa la tacere“ prin metilare). De asemenea, adeseori, aceste grupari m etilice se ataseaza de anumite puncte de pe cromozomi pentru ca, dupa caz, buclele strans rasucite ale ADN-ului sa se poata relaxa (asa incat anumite gene sa se poata „exprima“), sau sa se incolaceasca si mai strans (atunci cand o anumita gena activa trebu ie „amutita“). Grupurile metilice sunt responsabile si de dezactivarea ramasitelor infectiilor virale, numite transpozoni (40% din genomul uman este alcatuit din transpozoni paraziti) si tot ele joaca un rol determinant in controlul genelor implicate in dezvoltarea prenatala si postnatala, inclusiv in controlul celor 80 de gene pe care organismul le mosteneste doar de la unul dintre parinti. Aceste gene, numite imprimate (imprinted), trebuie sa fie metilate pentru a functiona si sunt vulnerabile la dieta si la factorii de mediu. Atunci cand spermatozoidul si ovulul se intalnesc pentru a forma un embrion, fiecare prezinta un anumit tipar de gene metilate. Tiparele nu se transmit ereditar, asa cum se intampla cu

genele, dar, in batalia chimica dintre sexe, unele reusesc totusi sa mearga mai departe (in general, tiparele ovulului s-au dovedit a fi mai razbatatoare, fiind cel mai adesea mostenite). De fapt, procesul de metilare este modalitatea pe care Mama Natura a ales-o pentru a permite factorilor de mediu sa influenteze exprimarea unei gene fara a provoca mutatii ireversibile. Totodata, insa, o expunere de scurta durata la orice factor in masura sa influenteze tiparele de metilare pe perioada dezvoltarii poate schimba un animal sau un om pentru tot restul vietii, avand in vedere ca grupurile metilice sunt derivate in intregime din ceea ce omul sau animalul consuma, iar consecintele epigenetice sunt un fel de ruleta ruseasca: pot fi faste sau nefaste. Un numar de medicamente care inhiba procesul de metilare sunt testate acum ca modalitati de tratament al cancerului. In plus, s-a dovedit ca metilarea care are loc imediat dupa nastere poate contura trasaturi de comportament precum curajul si increderea in sine. Asta pentru ca nutritia este doar unul dintre protagonistii repertoriului epigenetic. Comportamentul are un impact direct asupra conexiunilor creierului si afecteaza in mod cert chimia ADN-ului, pentru ca, spun specialistii, pana la urma nu suntem decat niste mozaicuri de tipare epigenetice si de secvente de gene. Educatia la soareci

Datoram descoperirile din domeniul epigeneticii in special cercetarilor facute pe soareci, in laborator. Pentru motive care nu au fost elucidate pe de -a-ntregul, tiparele de metilare lipsesc din anumite regiuni ale genomului soarecilor inainte de nasterea acestora. La 12 ore dupa ce soarecii vin pe lume, se formeaza un nou tipar de metilare. Abia dupa aceea, mama-soricioaica incepe sa-si linga puiul (o forma de educatie la rozatoare), in viata caruia prima saptamana este decisiva. Specialistii au observat ca soarecii linsi sarguincios de catre mame in prima saptamana de viata dezvolta tipare de metilare in regiuni ale creierului unde se regleaza nivelul hormonilor de stres secretati de glandele suprarenale, in timp ce puii neglijati prezinta ca adulti o rezistenta mai scazuta la stres. In timp ce secventele de ADN pot fi comparate cu un text scris, epigenetica suporta comparatia cu formatarea intr-un program de procesare Word. Adica, desi literele raman aceleasi, fontul poate fi mai mare sau mai mic, Times New Roman sau Arial, italic sau bold, subliniat sau nu si in oricare dintre culorile curcubeului. Genomul uman individual se schimba de-a lungul vietii, influentat de factorii de mediu si nutritionali, ceea ce poate explica de ce anumite boli, precum cancerul, apar cu timpul.

Cercetatorii de la Johns Hopkins University au aflat de ce asa-numitele marci epigenetice din structura ADN-ului se modifica in decursul unei vieti si de ce aceste schimbari sunt similare la membrii aceleiasi familii. “Am inceput sa intelegem ca schimbarile epigenetice stau la baza medicinei moderne, deoarece, spre deosebire de ADN, care este acelasi in fiecare celula, marca epigenetica se poate modifica in functie de mediu si dieta individuala”, a declara t Andrew Feinberg, profesor de biologie moleculara si genetica. “Epigenetica joaca un rol important in cazul unor boli ca diabetul, autismul sau cancerul.”, continua acesta. Studiul a fost efectuat pe 600 de persoane si s-a desfasurat pe parcursul a mai multi ani, pentru a putea masura corect variatiile care au loc in procesul de metilare (proces de fixare a unei grupari metil pe o molecula). In aproximativ o treime din cazuri, metilarea a suferit modificari importante de-a lungul anilor. “Ceea ce am observat este o schimbare vizibila in decursul timpului, dovada faptului ca marca epigenetica se schimba cu varsta”, a adaugat Daniele Fallin, profesor de epidemologie la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health. Sursa: Discovery

Câteva experimente care susțin afirmațiile Epigeneticii:

Oamenii de știință au realizat un experiment în care 2 femele șoareci, identice din punct de vedere genetic, au suferit o mutație genetică la gena răspunzătoare de culoarea părului. Ele au fost înseminate, iar pe perioada gestației una dintre femele, pe lângă hrana obișnuită a primit o suplimentație consistentă cu Vitamina B.

Ceea ce s-a constatat după fătare a fost uimitor: puii femelei care s -a hrănit normal s-au născut cu păr de culoare galbenă moștenind mutația mamei lor (și erau predispuși la diabet, cancer, obezitate etc), dar puii femelei care a primit suplimentație cu Vitamina B s -au născut normali, fără mutația genetică !!! Practic suplimentația cu Vitamina B a sters mutația genetică !!! Rezultă că printr-o dietă și suplimentație corespunzătoare care să conțină suficiente vitamine putem să anulăm mutațiile genetice. Acest experiment ne arată de ce este important să oferim organismului nostru vitaminele și mineralele de care el are nevoie. Având în vedere că legumele și fructele – principala noastră sursă de vitamine și minerale nu mai contin decât cantități extrem de mici aceste substanțe utilizarea suplimenților nutritivi de calitate nu mai este de multă vreme un moft, este o necesitate. publicat de dan oros l a 14:33 0 comentarii trimiteţi prin e-mailpostaţi pe blog!distribuiţi pe twitterdistribuiţi pe facebook

Biologia credintei

Biologia credintei Data aparitiei: 21.06.2007

Cercetari recente arata ca parintii isi influenteaza in mod subconstient copiii chiar inainte de nastere si ca acest act, efectuat in mod constient, poate duce la nasterea unor copii mai inteligenti, mai sanatosi si mai fericiti.

Cresterea constienta a copiilor

Fara indoiala ca ati auzit argumentul seducator ce sustine ca imediat ce parintii isi transmit genele copiilor lor, ocupa apoi locul din spate in viata acestora; ei trebuie apoi doar sa se abtina de la a abuza de copiii lor, trebuie sa-i hraneasca, sa-i imbrace si apoi sa astepte sa vada unde ii conduc genele preprogramate. Aceasta notiune le permite parintilor sa-si continue viata pe care o duceau inainte de nasterea copiilor, ei putand sa-si lase pur si simplu copiii la cresa, cu ingrijitorii de copii sau la gradinita. Este o idee seducatoare pentru parintii ocupati si/sau lenesi, precum si pentru parintii ca mine, care au copii cu personalitati radical diferite. Obisnuiam sa cred ca fiicele mele sunt diferite deoarece au mostenit seturi diferite de gene in momentul conceptiei - un proces aleator de selectie in care mama lor si cu mine nu am avut nici un rol. La urma urmei, ma gandeam, au crescut in acelasi mediu, deci motivul existentei acelor diferente trebuie sa fie natura (genele). Realitatea, din cate stiu acum, este foarte diferita. Stiinta de frontiera confirma ceea ce mamele si tatii iluminati au cunoscut dintotdeauna: ca parintii conteaza - in ciuda cartilor bine vandute care incearca sa-i convinga ca nu asa stau lucrurile. Pentru a-l cita pe dr. Thomas Verny, un pionier in domeniul psihiatriei prenatale si perinatale: "Rezultatele aparute in literatura examinata de-a lungul deceniilor stabilesc fara nici o indoiala ca parintii au o influenta coplesitoare asupra atributelor mentale si fizice ale copiilor pe care ii cresc." (Verny si Weintraub, 2002)

Verny spune ca aceasta influenta incepe nu dupa, ci inainte de nastere. Cand Verny a sustinut pentru prima data, in cartea The Secret Life of the Unborn Child, ca influenta parintilor se intinde chiar si in perioada de gestatie, dovezile stiintifice erau inca putine la numar, iar expertii au fost sceptici. (Verny, 1981) Deoarece savantii credeau ca creierul uman nu devine functional decat dupa nastere, se presupunea ca fetusii si bebelusii nu au amintiri si nu simt nici o durere. La urma urmei, nota Freud - care a creat termenul de "amnezie infantila" - majoritatea oamenilor nu-si amintesc nimic din ce s-a intamplat inaintea varstei de 3-4 ani. Oricum, specialistii in neurologie si in psihologia experimentala demoleaza acum mitul ca bebelusii nu-si pot aminti - sau, de fapt, invata - si impreuna cu acesta si notiunea ca parintii sunt simpli spectatori la desfasurarea vietilor copiilor. Sistemul nervos al fetusilor si al nounascutilor are posibilitati senzoriale si de invatare foarte vaste, precum si un tip de memorie pe care neurologii o numesc "memorie implicita".

Alt pionier al psihologiei prenatale si perinatale, David Chamberlain, scrie in cartea The Mind of  Your Newborn Baby ("Mintea noului tau nascut"): "Adevarul este ca mult din cee a ce am crezut noi in mod traditional despre bebelusi este fals. Ei nu sant fiinte simple, ci complexe si fara varsta - mici creaturi cu ganduri neasteptat de mari." (Chamberlain, 1988) Aceste mici si complexe creaturi au in pantecele matern o viata anterioara nasterii care le influenteaza profund comportamentul si sanatatea pe termen lung: "Calitatea vietii in pantecele matern, casa noastra temporara de dinainte de a ne naste, ne programeaza predispozitia pentru bolile arterei coronare, infarct, diabet, obezitate si o multime de alte conditii ale vietii ce va urma," scrie dr. Peter W. Nathanielsz in Life in the Womb: The Origin of  Health and Disease ("Viata in pantecele matern: Originea sanatatii si a bolii"). (Nathanielsz, 1999) Recent, o gama chiar mai larga de boli cronice specifice vietii adulte, incluzand osteoporoza, psihoza si sindromul maniaco-depresiv, au fost relationate de influentele asupra dezvoltarii pre si perinatale. (Gluckman si Hanson, 2004) Recunoasterea rolului pe care il joaca mediul prenatal in crearea bolii impune o reconsiderare a determinismului genetic. Nathanielsz scrie: "Exista dovezi importante ca programarea sanatatii intregii vieti de catre conditiile din pantece este cel putin la fel de importanta ca genele noastre in determinarea modului in care ne vom purta mental si fizic de-a lungul vietii. Gene myopia

("miopia genelor") este termenul care descrie cel mai bine opinia curenta a majoritatii oamenilor dupa care sanatatea si destinul ne sunt controlate doar de gene... In contrast cu fatalismul relativ al aceste opinii, intelegerea mecanismelor care se afla la baza p rogramarii calitatii vietii in faza de gestatie poate imbunatati viata copiilor nostri si a copiilor lor."

"Mecanismele" de programare la care se refera Nathanielsz sunt mecanismele epigenetice (discutate anterior in cartea mea), prin care stimulii din mediu regleaza activitatea genelor. Dupa cum afirma Nathanielsz, parintii pot imbunatati mediul prenatal. Facand acest lucru, ei actioneaza ca niste ingineri geneticieni pentru copiii lor. Ideea ca parintii pot transmite modificari ereditare din viata lor in cea a copiilor lor este desigur un concept lamarckian care intra in conflict cu darwinismul. Nathanielsz este unul dintre oamenii de stiinta care sunt destul de curajosi pentru a-l cita pe Lamarck: "...are loc transmiterea intre generatii a caracteristicilor prin mijloace negenetice. Lamarck avea dreptate, desi transmiterea intre generatii a caracteristicilor dobandite are loc prin mecanisme care erau necunoscute pe vremea sa." Capacitatea de raspuns a indivizilor la conditiile de mediu percepute de mamele lor inainte de nastere le permite sa-si optimizeze dezvoltarea genetica si fiziologica pe masura ce se adapteaza la mediul inconjurator perceput.

Aceeasi plasticitate epigenetica ce favorizeaza dezvoltarea umana o poate lua intr-o directie gresita si conduce la batranete la o gama de boli cronice daca un individ experimenteaza conditii adverse de alimentatie si de mediu in timpul perioadelor de dezvoltare in etapa fetala si in cea neonatala. (Bateson si al., 2004) Aceleasi influente epigenetice continua si dupa nasterea copilului, deoarece parintii ii influenteaza in continuare mediul. Noi cercetari subliniaza importanta pe care parintii o au asupra dezvoltarii creierului: "Pentru creierul aflat in dezvoltare, mediul social furnizeaza cele mai importante experiente care influenteaza modul de manifestare a genelor, ceea ce determina felul in care neuronii se interconecteaza creand caile neuronale ce dau nastere activitatii mintale," scrie dr. Daniel J. Siegel in The Developing Mind. (Siegel, 1999) Cu alte cuvinte, bebelusii au nevoie de un mediu favorabil pentru a activa genele care duc la dezvoltarea unor creiere sanatoase. Dupa cum arata ultimele descoperiri, parintii continua sa actioneze ca inginieri geneticieni chiar si dupa nasterea copilului.

Programarea parentala: puterea mintii subconstiente

As dori sa va povestesc cum am ajuns eu - care ma consider ca facand parte din categoria celor care nu sunt pregatiti sa aiba copii - sa ma indoiesc de presupunerile mele inradacinate referitoare la cresterea copiiilor. Nu veti fi surprinsi sa aflati ca mi-am inceput reevaluarea in

Caraibe, locul in care a prins radacini trecerea mea la Noua Biologie. Am fost inspirat de fapt de un eveniment nefericit: un accident de motocicleta. Eram in drum spre locul unde urma sa conferentiez cand am dat, in mare viteza, peste o bordura. Motocicleta s-a rasturnat. M-am lovit puternic la cap, dar, din fericire, purtam casca. Am ramas inconstient o ora si jumatate, iar studentii si colegii mei au crezut un timp ca am murit. Atunci cand mi-am revenit, simtem ca mi am rupt toate oasele. In urmatoarele cateva zile abia am putut merge, amintind de o versiune care gemea a lui Quasimodo. Fiecare pas era un memento dureros ca "viteza ucide".

Cand ieseam scartaind de la ore intr-o dupa-amiaza, unul dintre studentii mei a sugerat ca m-ar putea ajuta o vizita la colegul sau de camera, un student care era si chiropractician. Dupa cum am explicat in capitolul sase al cartii mele, nu numai ca nu mai fusesem vreodata la un chiropractician, dat fusesem invatat de comunitatea alopata sa-i consider sarlatani pe chiropracticieni. Atunci cand ai insa dureri mari, incerci lucruri la care nici nu te -ai gandi in momentele in care te simti bine. In "biroul" improvizat in dormitorul chiropracticianului mi s-a prezentat pentru prima data kineziologia, cunoscuta popular ca "testarea muschilor". Chiropracticianul mi-a spus sa intind mana si sa rezist la presiunea pe care a aplicat-o spre in jos. Nu mi-a fost greu sa rezist fortei usoare cu care apasa. Mi-a cerut apoi sa intind mana si sa rezist iarasi la apasare in timp ce spuneam: "Numele meu este Bruce". Din nou, nu mi -a fost greu sa rezist, dar acum incepeam sa cred ca avertismentele colegilor mei universitari fusesera corecte: "Asta e o nebunie!"

Chiropracticianul mi-a spus apoi sa intind mana si sa rezist la apasare in timp ce spuneam cu sinceritate: "Numele meu este Mary". Spre uimirea mea, bratul mi -a cazut in ciuda rezistentei mele puternice. "Asteapta o clipa," am spus. "Probabil ca nu m-am opus destul de tare; incearca din nou." Asa am si facut, de data asta incercand cu si mai multa forta sa rezist. Totusi, dupa ce repetam "Numele meu este Mary", mana imi cadea ca o piatra. Studentul, care imi era acum profesor, mi-a explicat ca atunci cand mintea constienta are o credinta care este in conflict cu un "adevar" invatat anterior si depozitat in mintea subconstienta, conflictul intelectual se manifesta ca o slabire a muschilor. Spre uimirea mea am realizat ca mintea mea constienta, pe care o utilizasem cu atata incredere in mediile academice, nu era cea care detinea controlul atunci cand pronuntam o opinie care diferea de un adevar aflat in mintea subconstienta. Mintea mea inconstienta se opunea eforturilor intense ale mintii constiente de a tine bratul intins in timp ce pretindeam ca numele meu este Mary. Am ramas uimit de descoperirea ca exista alta "minte", alt copilot al vietii mele. Mai socant era faptul ca aceasta minte ascunsa, mintea despre care stiam atat de putin (cu exceptia unor cunostinte teoretice din psihologie), era chiar mai puternica decat mintea constienta, exact dupa cum pretinsese Freud.

Pana la urma, prima mea vizita la un chiropractician s-a dovedit a fi genul de experienta care-ti schimba viata. Am aflat ca chiropracticienii pot avea acces la puterea innascuta de vindecare a

organismului folosind kinesiologia pentru a lucra asupra pozitiilor gresite ale vertebrelor. Am iesit din acel dormitor simtindu-ma ca un om nou dupa cateva manevre simple de ajustare a pozitiei vertebrelor executate pe masa "sarlatanului" - fara folosirea vreunui medicament. Si, ceea ce este mai important, mi-a fost prezentat "personajul din spatele cortinei", mintea mea subconstienta! In timp ce paraseam campusul, mintea mea constienta se agita examinand implicatiile puterii superioare a mintii subconstiente, care imi fusese ascunsa pana atunci. Am cuplat aceste reflectii cu studiile mele din domeniul fizicii cuantice, unde invatasem ca gandurile pot stimula comportamentul mai eficient decat moleculele fizice. Subconstientul meu "stia" ca numele meu nu este Mary si s-a opus insistentei mele de a sustine asa ceva. Ce altceva "stia" mintea mea subconstienta si cum invatase aceste lucruri? Pentru a intelege mai bine ce se intamplase in biroul chiropracticianului, m-am indreptat mai intai catre neuroanatomia comparativa - care arata ca, cu cat un organism se afla mai jos pe firul evolutiei, cu atat este mai putin dezvoltat sistemul sau nervos si cu atat mai mult se bazeaza pe comportamentul preprogramat (natura). Fluturii de noapte zboara spre lumina, broastele testoase revin la anumite insule si isi depun ouale pe plaja la momentul potrivit, iar randunicile se intorc la Capistrano la o data precisa, fara ca aceste organisme (din cate stim noi) sa cunoasca motivul pentru care se comporta astfel. Aceste comportamente sunt innascute; ele sunt implantate genetic in organism si sunt clasificate ca "instincte". Organismele aflate mai sus in lantul evolutiv au sisteme nervoase integrate mai complex, conduse de creiere tot mai mari care le permit sa dobandeasca modele comportamentale complicate prin invatare experimentala. Complexitatea acestui mecanism de invatare pe baza factorilor de mediu culmineaza probabil la oameni, care sunt in varful sau macar aproape de varful lantului evolutiei.

Pentru a-i cita pe antropologii Emily A. Schultz and Robert H. Lavenda: "Pentru a supravietui, fiintele umane sunt mai dependente de invatare decat alte speci i. Noi nu avem instincte care sa ne protejeze automat si care sa ne faca sa gasim, de exemplu, mancare si adapost." (Schultz si Lavenda, 1987) Avem desigur instincte comportamentale care sunt innascute, cum ar fi instinctul noului nascut de a suge, de a-si trage repede mana din foc si de a inota automat cand este pus in apa. Instinctele sunt comportamente implantate, fundamentale pentru supravietuirea tuturor oamenilor, independent de cultura din care fac parte sau de epoca in care s-au nascut. Nounascutii pot inota la fel de gratios ca delfinii la cateve clipe dupa nastere, dar copiii dobandesc rapid o teama de apa de la parintii lor. Observati raspunsul parintilor in momentul in care copilul nesupravegheat se aventureaza langa un bazin sau alta apa mare. Copilul invata de la parinti ca apa este periculoasa. Parintii trebuie ulterior sa lupte pentru a-l invata pe Johnny sa inoate. Primul lor mare efort consta in depasirea fricii de apa pe care i-au insuflat-o in primii ani de viata. Prin evolutie insa, perceptiil e noastre educate au devenit mai puternice, in special pentru ca pot sa nu tina seama de instinctele programate genetic. Mecanismele fiziologice ale organismului (de exemplu, pulsul, tensiunea sanguina, modul de sangerare, temperatura corpului) sunt, prin natura lor, instincte

programate. Oricum, yoghinii si oamenii obisnuiti care folosesc biofeedback-ul pot invata sa regleze constient aceste functii "innascute". Savantii s-au concentrat asupra creierelor noastre mari considerandu-le motivul capacitatii noastre de a invata un astfel de comportament complex. Ar trebui totusi sa ne temperam entuziasmul pentru teoria creierului mare, luand in considerare ca cetaceele (porcii de mare si delfinii), de exemplu, au o suprafata cerebrala mai mare ca a noastra.

Descoperirile neurologului britanic dr. John Lorber, prezentate intr-un articol din 1980 in revista Science, intitulat Is Your Brain Really Necessary? ("Este creierul vostru cu adevarat necesar?") pun de asemenea sub semnul intrebarii notiunea ca marimea creierului este cel mai important factor pentru inteligenta umana. (Lewin, 1980) Lorber a studiat multe cazuri de hidrocefalee ("apa la creier") si a concluzionat ca si in cazul in care lipseste cea mai mare parte a cortexului cerebral (stratul exterior al cerierului), pocientii pot duce o viata normala. Scriitorul Roger Lewin il citeaza pe Lorber in articolul sau: "Exista un student la Universitatea Sheffield care are un coeficient de inteligenta de 126 si care si-a luat examenul la matematica cu nota maxima, fiind complet normal din punct de vedere social. Baiatul, virtual, nu are totusi creier... Cand iam facut o scanare a creierului, am vazut ca in locul unui tesut normal cu o grosime de 4,5 cm intre ventriculi si suprafata corticala exista doar un strat subtire de membrana cu o grosime de cca. 1 mm. Craniul sau este, in principal, plin cu fluid cerebrospinal."

Descoperirile provocatoare ale lui Lorber sugereaza ca trebuie sa reconsideram vechile credinte despre modul de functionare a creierului si despre baza fizica a inteligentei umane. Cred ca inteligenta umana poate fi inteleasa complet doar daca includem in studiu si spiritul ("energia"), sau ceea ce psihologii specializati si fizica cuantica numesc mintea "superconstienta". As dori acum doar sa discut despre mintea constienta si mintea subconstienta - concepte cu care psihologii si psihiatrii se confrunta de mult - pentru a asigura fundatia biologica pentru cresterea constienta a copiilor, precum si metode psihologice de vindecare bazate pe energie.

Programarea umana. Cand mecanisme bune se defecteaza

Sa revenim la provocarea evolutiva adresata fiintelor umane, care trebuie sa invete asa de repede sa supravietuiasca si sa devina o parte a comunitatii lor sociale. Evolutia ne-a inzestrat creierele cu capacitatea de a descarca rapid in memorie un numar inimaginabil de comportamente si credinte. Cercetari aflate in desfasurare sugereaza ca o o cheie pentru a intelege cum functioneaza aceasta descarcare rapida de informatii consta in activitatea electrica variabila a creierului, vizibila in electroencefalograme (EEG). Definitia literala a EEG-urilor este "imagini electrice a creierului". Aceste imagini din ce in ce mai sofisticate reveleaza o gama gradata de activitate cerebrala la fiintele umane. Adultii si copiii prezinta variatii EEG ce merg de la unde delta de  joasa frecventa pana la unde beta de inalta frecventa. Cercetatorii au observat totusi ca activitatea EEG a copiilor prezinta, la fiecare faza de dezvoltare, predominanta unui anumit tip de unde cerebrale. Dr. Rima Laibow, in Quantitative EEG and Neurofeedback ("EEG cantitativa si neurofeedbackul"), descrie progresul acestor faze de modificare a activitatii cerebrale. (Laibow, 1999, 2002) Intre nastere si varsta de doi ani, creierul uman opereaza predominant la cea mai scazuta frecventa EEG, 0,5-4 Hz, cunoscuta sub numele de unde delta. Desi acesta este tipul predominant, bebelusii pot prezenta periodic scurte explozii de activitate EEG cu frecventa mai mare. Un copil incepe sa aiba o activitate EEG caracterizata de unde cu frecventa mai mare, unde theta (4-8 Hz) la varste cuprinse intre doi si sase ani. Hipnoterapeutii fac sa scada activitatea creierului pacientilor la delta si theta deoarece aceste unde cerebrale cu frecventa  joasa corespund unei stari mai sugestibile, mai programabile.

Aceasta ne da un indiciu important asupra motivului pentru care copiii, ale caror creiere opereaza in principal la aceleasi frecvente de la nastere pana la varsta de sase ani, pot prelua volumul incredibil de informatii de care au nevoie pentru a prospera in mediul in care traiesc. Capacitatea de a procesa aceasta cantitate vasta de informatii este o adaptare neurologica importanta pentru a facilita acest proces intens de culturalizare. Mediul uman si moravurile sociale se schimba atat de rapid incat nu ar fi avantajos sa se transmita comportamente culturale prin intermediul instinctelor programate genetic. Copiii mici observa cu mare atentie mediul inconjurator si preiau intelepciunea lumeasca oferita de parinti direct in memoria lor subconstienta. Ca rezultat, comportamentul si credintele parintilor devin proprii copiilor acestora. Cercetatori de la Institutul de Cercetare a Primatelor din cadrul Universitatii din Kyoto au descoperit ca puii de cimpanzei invata si ei la fel, observandu-si pur si simplu mamele. Intr-o serie de experimente, o mama a fost invatata sa identifice ideogramele japoneze pentru un numar de culori. Atunci cand litera japoneza pentru o culoare specifica aparea pe monitorul unui computer, cimpanzeul a invatat sa aleaga materialul colorat corespunzator. Dupa ce selecta culoarea corecta, cimpanzeul primea o moneda pe care o putea folosi la un automat ce vindea fructe. In timpul procesului de invatare, cimpanzeul femela isi tinea langa ea puiul. Spre surpriza cercetatorilor, intr-o zi, in timp ce mama isi lua fructul de la automat, puiul de cimpanzeu a activat computerul. Cand a aparut litera pe e cran, el a selectat culoarea corecta, a primit o moneda si apoi a urmat-o pe mama sa la automat. Cercetatorii uimiti au conchis ca puii pot capata deprinderi complexe doar prin observare si ca nu trebuie sa fie dirijati de parintii lor. (Science, 2001)

Si la oameni comportamentele, credintele si atitudinile fundamentale pe care le observam la parinti devin cai sinaptice in mintiile noastre subconstiente. Dupa ce sunt programate in mintea subconstienta, ele ne controleaza biologia pentru tot restul vietii - in afara cazului in care gasim o cale de a le reprograma. Oricine se indoieste de sofosticarea acestui mod de dobandire de deprinderi ar trebui sa se gandeasca la momentul in care, pentru prima data, copilul sau a lasat sa-i scape o injuratura culeasa chiar de la parinti. Sunt sigur ca ati observat gradul de sofisticare, pronuntarea corecta, stilul nuantat si contextul care poarta semnatura parintilor. Fiind data precizia acestui sistem de inregistrare a comportamentului, va puteti imagina care sunt consecintele faptului de a-ti auzi parintii spunand ca esti "un copil stupid", ca "nu meriti aceste lucruri", "nu esti bun de nimic", "nu ar fi trebuit sa te nasti vreodata" sau ca "esti o fiinta slaba, bolnavicioasa". Cand parinti nechibzuiti sau nepasatori transmit aceste mesaje copiilor, ei uita fara indoiala ca astfel de comentarii sunt preluate de mintea subconstienta ca "fapte" absolute, la fel de sigur cum e copierea de informatii in computerul dumneavoastra. La inceputul dezvoltarii, constiinta copilului nu a evoluat suficient pentru a stabili in mod critic ca acele enunturi sunt doar observatii taioase si nu neaparat caracterizari realiste ale "sinelui". Dupa ce au fost programate in mintea subconstienta, aceste abuzuri verbale sunt definite ca "adevaruri" ce formeaza in mod inconstient comportamentul si potentialul copilului. Pe masura ce crestem, devenim mai putin susceptibili la programarea din exterior, odata cu aparitia marita a undelor alfa de frecventa mai mare (8-12 Hz). Activitatea alfa este pusa in relatie cu starile de constiinta calma. In timp ce majoritatea organelor noastre senzoriale, cum ar fi ochii, urechile si nasul, observa lumea exterioara, constiinta poate fi comparata cu un organ de simt care se comporta ca o oglinda, reflectand activitatile interioare ale comunitatii celulare corporale; ea este o constienta a "sinelui". In jurul varstei de 12 ani, spectrul EEG al copilului incepe sa prezinte perioade mari de activitate la frecvente si mai mari - unde beta (12-35 Hz). Starile beta sunt caracterizate drept "constiinta activa sau focalizata" - tipul de activitate cerebrala folosit pentru a citi acest material. Recent a fost definita o a cincea stare a activitatii EEG. Aceasta gama de frecvente, la care se face referire prin numele de unde gamma (de peste 35 Hz), apare in timpul starilor de "performanta maxima", de exemplu, cand un pilot este in procesul de aterizare sau un jucator profesionist de tenis de masa este implicat intr-un schimb rapid de mingi.

Atunci cand copiii ajung la adolescenta, mintile lor subconstiente sunt pline de informatii, de la cunoasterea felului de a merge la "cunoasterea" ca nu sunt buni de nimic sau la cunoasterea, insuflata de parinti iubitori, ca sunt capabili sa realizeze orice isi propun.

Suma instinctelor noastre programate genetic si a credintelor pe care le-am invatat de la parinti formeaza mintea subconstienta, care se poate opune atat capacitatii de a ne tine bratul ridicat in cabinetul unui chiropractician, cat si celor mai sincere hotarari luate de Anul Nou de a ne opri auto-sabotarea cu droguri sau alimente. Revin la celule, care ne pot invata multe despre noi insine. Am afirmat de multe ori in cartea mea ca o celula este inteligenta. Dar atunci cand celulele creaza comunitati celulare, ele urmeaza "vocea colectiva" a organismului, chiar daca acea voce impune un comportament auto-distructiv. Fiziologia si modelele noastre comportamentale se conformeaza "adevarurilor" vocii centrale, indiferent ca este vorba despre credinte constructive sau distructive. Am descris puterea mintii subconstiente, dar vreau sa accentuez ca nu e nevoie sa consideram subconstientul drept un izvor freudian infricosator, extrem de puternic, de "cunoastere" distructiva. In realitate, subconstientul este o baza de date lipsita de emotii, constituita din programe a caror functie este legata strict de citirea semnalelor provenite din mediul inconjurator si de angajarea in programe comportamentale innascute - fara intrebari, fara rationamente. Mintea subconstienta este un "hard disk" programabil in care sunt descarcate experientele noastre de viata. Programele innascute sunt in mod fundamental comportamente de tipul stimul-raspuns.

Stimulii care activeaza comportamentul pot fi semnale detectate de sistemul nervos din lumea exterioara si/sau semnale care apar din corp, cum ar fi emotiile, placerea si durerea. Atunci cand este perceput un stimul, el va determina automat raspunsul comportamental care a fost invatat cand a fost experimentat pentru prima data semnalul respectiv. De fapt, oamenii care realizeaza natura automata a acestui raspuns admit frecvent ca "s-a apasat pe butoanele lor". Inainte de evolutia mintii constiente, functiile creierului animal constau doar in cele pe care le corelam cu mintea subconstienta. Aceste minti mai primitive erau simple dispozitive stimulraspuns care reactionau automat la stimulii din mediu activand instincte programate genetic sau comportamente simple, invatate. Animalele nu evoca in mod "constient" astfel de comportamente, care de fapt pot sa le fie chiar necunoscute. Comportamentele lor sunt reflexe programate, la fel cum este clipitul din ochi daca apare o adiere de vant sau miscarea piciorului dupa lovirea articulatiei genunchiului.

Mintea constienta - creatorul din interior

Evolutia mamiferelor superioare, incluzand cimpanzeii, cetaceele si oamenii, a adus un nou nivel de constienta numita "constiinta de sine" sau, simplu, minte constienta. Noua minte constienta reprezinta un important avantaj evolutiv. Mintea anterioara, cea subconstienta, este "pilotul automat"; mintea constienta este controlul manual. De exemplu, daca o minge se va apropia in viteza de ochiul dumneavoastra, mintea constienta, mai lenta, probabil ca nu va avea timp sa constientizeze proiectilul amenintator; totusi, mintea subconstienta, care proceseaza aproximativ 20.000.000 de stimuli pe secunda, fata de cei 40 de stimuli pe secunda interpretati de mintea constienta, va face ca ochiul sa clipeasca. (Nørretranders, 1998) Mintea subconstienta, unul dintre cei mai puternici procesori de informatie cunoscuti, observa in mod specific atat lumea inconjuratoare, cat si constienta interna a corpului, citeste indiciile din mediu si activeaza imediat comportamente dobandite (invatate) anterior - toate acestea fara ajutorul, supravegherea sau macar constienta mintii constiente.

Cele doua minti constituie un duet dinamic. Mintea constienta isi poate folosi resursele pentru a se concentra asupra unui subiect specific, de exemplu, asupra petrecerii la care veti merge vineri seara. Simultan, mintea dumneavoastra subconstienta poate impinge in siguranta masina de tuns iarba, reusind sa nu va taie piciorul sau sa treaca peste pisica, chiar daca nu sunteti atent in mod constient la tunderea ierbii. Cele doua minti coopereaza si la dobandirea de comportamente foarte complexe ce pot fi ulterior conduse inconstient. Va amintiti prima zi la volanul unei masini, pregatindu-va sa invatati sa sofati? Numarul de lucruri de care trebuia sa se ocupe mintea constienta era ametitor. In timp ce va tineati privirea asupra soselei, trebuia sa priviti in oglinzile laterale si de spate, sa fiti atent la vitezometru si la alte indicatoare, sa folositi doua picioare pentru cele trei pedale ale unui vehicul standard si sa incercati sa va pastrati calmul in timp ce treceati pe langa diversi observatori. A durat destul de mult timp pana cand toate aceste comportamente au fost "programate" in minte. Astazi va urcati in masina, porniti motorul si va ganditi la lista de cumparaturi in timp ce mintea subconstienta activeaza supusa toate abilitatile complexe de care aveti nevoie pentru a conduce - fara a trebui ca, macar o singura data, sa trebuiasca sa va ganditi la mecanismul sofatului. Stiu ca nu sunt singurul care a experimentat asta. Conduceti si aveti o discutie placuta cu pasagerul de langa dumneavoastra. De fapt, constiinta dumneavoastra ajunge atat de captivata de conversatie incat pe drum va aduceti aminte ca nu ati fost atent la condus de cinci minute. Dupa o tresarire, realizati ca sunteti inca pe banda pe care trebuie si ca va deplasati corect in trafic. O verificare rapida a oglinzii de spate va arata ca nu ati lasat in urma stalpi daramati si cutii postale strivite. Daca nu dumneavoastra ati condus constient masina, cine a facut -o? Mintea subconstienta! Si cat de bine a facut-o? Cu toate ca nu a fost observata, mintea subconstienta a procedat aparent la fel de bine pe cat a fost invatata in timpul experientelor pe care le-ati avut ca sofer. Pe langa facilitarea programelor subconstiente uzuale, mintea constienta are si puterea de a fi creatoare in mod spontan in raspunsurile sale la stimulii din mediu. Prin capacitatea de a se reflecta pe sine insasi, mintea constienta poate observa comportamentele in timp ce acestea sunt in desfasurare. In timp ce un comportament preprogramat se deruleaza, mintea constienta

observatoare poate interveni, opri comportamentul si crea un raspuns nou. Mintea constienta ne ofera astfel o vointa libera - ceea ce inseamna ca nu suntem doar victimele programarii noastre. Pentru a realiza aceasta, trebuie oricum sa fim complet constienti macar de faptul ca sa declansat programarea - o sarcina dificila, dupa cum poate confirma oricine si-a testat puterea vointei. Programarea subconstienta isi reia pozitia de frunte in clipa in care mintea constienta nu mai este atenta. Mintea constienta poate de asemenea gandi in trecut si in viitor, in timp ce mintea subconstienta opereaza intotdeauna in momentul prezent. Cand mintea constienta este ocupata cu diverse fantezii, planuri de viitor sau cu examinarea unor exepriente de viata din trecut, mintea subconstienta este intotdeauna la datorie, dirijand eficient comportamentele necesare fara a avea nevoie de o supraveghere constienta. Cele doua minti reprezinta intr-adevar un mecanism fenomenal, dar iata cum acesta o poate lua razna. Mintea constienta este "sinele", vocea propriilor noastre ganduri. Ea poate avea viziuni si planuri marete ale unui viitor plin de iubire, sanatate, fericire si prosperitate. In timp ce ne focalizam constiinta asupra gandurilor fericite, cine dirijeaza spectacolul? Subconstientul. Cum ne va administra subconstientul problemele? Exact in modul in care a fost programat. Cand nu suntem atenti, comportamentele mintii subconstiente pot sa nu fie propria noastra creatie, deoarece cea mai mare parte a comportamentelor noastre fundamentale au fost preluate prin observarea altor oameni, fara a le pune sub semnul intrebarii. Deoarece comportamentele generate subconstient nu sunt in general observate de mintea constienta, multi oameni sunt uimiti sa auda ca sunt "exact" ca mama sau tatal lor - oamenii care le-au programat mintea subconstienta. Comportamentele invatate si credintele dobandite de la alti oameni, cum ar fi parintii, persoanele apropiate si profesorii, s-ar putea sa nu corespunda scopurilor mintii constiente. Cele mai mari impedimente in calea realizarii succeselor la care visam sunt limitarile programate in subconstient. Aceste limitari nu numai ca ne influenteaza comportamentul, dar pot juca si un rol major in determinarea fiziologiei si sanatatii noastre. Dupa cum am vazut mai inainte [in carte], mintea joaca un rol important in controlarea sistemelor biologice care ne tin in viata.

Natura nu a intentionat ca prezenta mintilor duale sa fie pentru noi calcaiul lui Ahile. Aceasta dualitate ofera de fapt un avantaj minunat vietilor noastre. Ganditi-va: daca am avea parinti si profesori constienti care sa serveasca drept minunate modele vii, angajandu-se intotdeauna in relatii frumoase cu ceilalti membri ai comunitatii si de pe urma carora toata lumea sa aiba de castigat? Daca mintea noastra subconstienta ar fi fost programata cu astfel de comportamente sanatoase, am putea avea succes in viata fara a fi macar constienti de asta!

Mintea subconstienta vorbeste si nimeni nu raspunde

Mintea subconstienta nu detine o constienta de sine similara celei posedate de mintea constienta. Mecanismul ei este mai asemanator celui al unui tonomat incarcat cu programe comportamentale pregatite de pornire imediat ce apare semnalul corespunzator din mediu si apasa pe butonul de selectie. Daca ne displace un anumit cantec din tonomat, cat ne va ajuta o discutie in contradictoriu cu masina pentru a-i reprograma lista de melodii? Cand eram student am vazut de multe ori cate un coleg beat care injura si lovea tonomatul care nu ii raspundea la solicitari. La fel, trebuie sa realizam ca tipatul sau linguseala din partea mintii constiente nu poate schimba "discurile" comportamentale programate din mintea subconstienta. Odata ce realizam lipsa de eficienta a acestei tactici, putem inceta sa ne angajam intr-o batalie intensa cu mintea subconstienta si sa abordam o modalitate clinica de reprogramare a ei. A te angaja cu subconstientul intr-o lupta este la fel de inutil ca lovitul cu piciorul in tonomat. Acesta este un mesaj greu de admis deoarece unul dintre programele pe care majoritatea dintre noi le-am preluat cand eram copii e ca "puterea vointei este admirabila". Asa ca incercam iar si iar sa nu tinem seama de programul subconstient. Astfel de eforturi au parte de obicei de diferite grade de rezistenta, pentru ca celulele sunt obligate sa urmeze programul subconstient. Tensiunea dintre puterea de vointa constienta si programele subconstiente poate duce la dezordini neurologice grave. O imagine care reprezinta pentru mine un motiv puternic pentru care nu ar trebui sa provocam subconstientul provine din filmul Shine. In filmul bazat pe o poveste adevarata pianistul australian David Helfgott isi sfideaza tatal plecand la Londra sa studieze muzica. Tatal lui David, un supravietuitor al Holocaustului, programase mintea subconstienta a fiului sau cu credinta ca lumea este un loc nesigur, ca viata i-ar putea fi amenintata daca se va expune prea mult

exteriorului. Tatal insista ca fiul sau este in siguranta numai daca se afla in apropierea familiei. In ciuda programarii neobosite a tatalui sau, David stia ca era un pianist de prima clasa care avea nevoie sa se rupa de parinti pentru a-si realiza visul. In Londra, Helfgott a participat la o competitie in cadrul careia a interpretat "Al treilea concert pentru pian" al lui Rahmaninov, piesa notorie pentru dificultatea sa. Filmul arata conflictul dintre mintea sa c onstienta, dornica de succes si mintea subconstienta, preocupata de faptul ca a fi vizibil, a fi recunoscut pe plan international reprezinta o amenintare la adresa vietii sale. In timp ce interpreteaza cu broboane de sudoare cazandu-i de pe frunte, mintea constienta a lui Helfgott lupta pentru a pastra controlul, iar mintea subconstienta, infricosata de posibilitatea de a castiga competitia, incearca sa preia controlul corpului. Helfgott se forteaza constient sa se controleze tot timpul concertului, pana la ultima nota. El lesina apoi, zdrobit de consumul de energie necesara luptei impotriva programarii sale subconstiente. Pentru acea "victorie" asupra subconstientului el plateste un pret mare: cand isi revine, este nebun. Multi dintre noi ne angajam in batalii mai putin dramatice cu mintea subconstienta cand incercam sa anulam programarea primita cand eram copii. Uitati-va la abilitatea noastra de a cauta slujbe la care esuam sau de a ramane intrun loc de munca pe care il uram, deoarece nu "meritam" o viata mai buna. Metodele conventionale pentru a suprima comportamente distructive includ medicamentele si terapia prin discutii. Abordari mai noi promit sa ne schimbe programarea, admitand ca nu are rost sa "discuti in contradictoriu" cu tonomatul nostru subconstient. Aceste metode se bazeaza pe descoperirile fizicii cuantice care stabilesc legaturi intre energie si gandire. La modalitatile ce reprogrameaza comportamente invatate anterior se poate de fapt face referire, in mod colectiv, prin termenul "psihologia energiei" - un domeniu aflat in formare bazat pe Noua Biologie. Cat de mult mai usor ar fi sa fim bine ingrijiti de la inceputul vietii, astfel incat sa ne putem realiza potentialul genetic si creator. Ar fi insa mult mai bine sa devenim un parinte constient, astfel incat copiii si nepotii nostri sa devina si ei parinti constienti, facand sa nu mai fie necesara reprogramarea, rezultatul fiind o planeta fericita si plina de pace!

O sclipire in ochii parintilor: conceptia constienta si purtarea constienta a sarcinii

Expresia "cand erai doar o licarire in ochii parintilor" evoca fericirea parintilor iubitori care doresc cu adevarat sa conceapa un copil. Se dovedeste a fi si o expresie care insumeaza

ultimele rezultate ale cercetarii geneticii care sugereaza ca parintii ar trebui sa cultive aceasta atitudine in lunile de dinainte de a concepe un copil. Acea constienta si intentie care promoveaza dezvoltarea poate produce un copil mai istet, mai fericit si mai sanatos.

Cercetarea arata ca parintii actioneaza ca ingineri geneticieni pentru copiii lor in lunile de dinaintea conceptiei. In etapele finale de maturizare a ovulului si a spermei, un proces numit "imprimare genomica" ajusteaza activitatea grupelor specifice de gene care vor forma caracterul copilului ce urmeaza a fi conceput. (Surani, 2001; Reik si Walter, 2001) Cercetarea sugereaza ca ceea ce se intampla in vietile parintilor in timpul procesului de imprimare genomica are o influenta profunda asupra mintii si organismului copilului lor - un gand infricosator, dat fiind modul in care majoritatea oamenilor fac copii. Verny scrie in PreParenting: Nurturing Your Child from Conception: "Exista o diferenta daca suntem conceputi cu dragoste, cu ura sau in graba si daca o mama doreste sa ramana insarcinata... parintii procedeaza bine cand traiesc intr-un mediu calm si stabil, fara dependente si ajutati de familie si prieteni." (Verny, 2002) E interesant ca aborigenii au recunoscut de mii de ani influenta mediului in care va avea loc conceptia si ca inainte de conceptie cuplul isi purifica ceremonial mintile si corpurile.

O cercetare consistenta demonstreaza cat de importanta este atitudinea parintilor pentru dezvoltarea fetusului, odata ce este conceput copilul. Verny scrie din nou: "Dovezile stiintifice care au aparut in ultimul deceniu ne cer sa reevaluam capacitatile mintale si emotionale ale copiilor nenascuti. Dupa cum arata studiile, acestia [copiii nenascuti], fie ca sunt treji sau adormiti, se acordeaza la fiecare actiune, gand si sentiment al mamei lor. Din momentul conceptiei, experientele avute in pantece formeaza creierul si pun bazele personalitatii, temperamentului emotional si gandirii superioare."

Este momentul sa accentuam acum ca Noua Biologie nu este o revenire la vechile timpuri cand mamele erau blamate pentru toate bolile neintelese de medicina, de la schizofrenie la autism. Mamele si tatii participa impreuna la problemele legate de conceptie si sarcina, chiar daca mama este cea care poarta copilul. Ceea ce face tatal o afecteaza profund pe mama, care, la randul ei, il afecteaza pe copilul aflat in dezvoltare. De exemplu, daca tatal o paraseste pe viitoarea mama, care incepe sa-si puna intrebari asupra abilitatii ei de a supravietui, acest abandon va modifica profund interactiunea dintre mama si copilul nenascut. Similar, factori sociali, cum ar fi lipsa unui loc de munca, a unei case, a ingrijirii medicale sau razboaie nesfarsite care impun plecarea tatalui, pot afecta parintii si prin urmare si copilul. Esenta cresterii constiente a copiilor este ca atat mamele cat si tatii au responsabilitati importante pentru ingrijirea unor copii sanatosi, inteligenti, productivi si fericiti. Desigur ca nu putem da vina nici pe noi, nici pe parintii nostri pentru esecurile noastre sau ale copiilor nostri. Stiinta ne-a indreptat atentia asupra notiunii de determinism genetic, lasandune in ignoranta in privinta influentei pe care o au credintele asupra vietilor noastre si, ceea ce este mai important, a modului in care comportamentele si atitudinile noastre le programeaza vietile copiilor pe care-i crestem. Majoritatea obstetricienilor sunt inca neinformati despre importanta atitudinii parentale pentru dezvoltarea bebelusului. In conformitate cu notiunea de determinism genetic de care sunt

imbibati de cand erau studenti la medicina, dezvoltarea fetusului este controlata intr -un mod mecanic de gene, cu o mica contributie suplimentara din partea mamei. In consecinta, obstetricienii si ginecologii sunt preocupati doar de cateva subiecte prenatale care o privesc pe mama: Mananca mama bine? Ia vitamine? Face regulat exercitii? Aceste intrebari se focalizeaza pe ceea ce cred ei ca este rolul principal al mamei: depozit de substante nutritive ce vor fi folosite de fetusul programat genetic. Copilul aflat in dezvoltare primeste insa din sangele mamei cu mult mai mult decat substante nutritive. Odata cu acestea, fetusul absoarbe un exces de glucoza, daca mama este diabetica sau un exces de cortizon si de alti hormoni de lupta sau de fuga, daca mama este stresata continuu. Cercetarile ofera acum explicatii despre cum functioneaza lucrurile. Daca o mama este stresata, ea isi activeaza axul HPA (HypothalmicPituitary-Adrenal - "hipotalamic-pituitar-suprarenal"), care da raspunsuri de lupta sau de fuga in conditii de pericol.

Hormonii de stres pregatesc corpul pentru angajarea intr-un raspuns de protectie. Odata ce aceste semnale maternale intra in sangele fetusului, ele afecteaza aceleasi tesuturi si organe tinta ale fetusului ca si la mama. In medii stresante, sangele fetusului curge preferential spre muschi si creierul mic, furnizand substantele nutritive necesare bratelor, picioarelor si regiunii creierului responsabila de comportamentul reflex de salvare a vietii. Sustinand functionarea sistemelor care sunt insarcinate cu protectia, fluxul sanguin este facut sa ocoleasca organele interne, iar hormonii de stres suprima functionarea partii anterioare a creierului. Dezvoltarea tesuturilor si a organelor fetusului este proportionala atat cu cantitatea de sange pe care o primesc acestea cat si cu functia pe care o asigura.

Cand trec prin placenta, hormonii unei mame ce sufera de stres cronic vor afecta profund modul de distribuire a sangelui in fetus si vor schimba caracteristicile fiziologiei copilului. (Lesage s.a., 2004; Christensen, 2000; Arnsten, 1998; Leutwyler, 1998; Sapolsky, 1997; Sandman s.a., 1994) La Universitatea din Melbourne, cercetarile lui E. Marilyn Wintour pe oi gestante, care sunt, fiziologic, asemanatoare oamenilor, au descoperit ca expunerea prenatala la cortizon conduce la hipertensiune. (Dodic s.a., 2002) Nivelul de cortizon din fetus joaca un rol foarte important, acela de de reglare a dezvoltarii elementelor de filtrare ale rinichilor, nefronii. Celulele nefronului sunt legate direct de reglarea echilibrului salin al organismului si sunt astfel importante pentru controlul tensiunii sanguine. Cortizonul in exces absorbit de la o mama stresata modifica formarea nefronilor fetusului. Un efect suplimentar al excesului de cortizon este ca face ca sistemul mamei si cel al fetusului sa treaca de la starea de crestere la o postura de protectie. Ca rezultat, efectul de inhibare a cresterii al excesului de cortizon din uter face ca bebelusul sa se nasca mai mic.

Conditiile suboptimale din uter care conduc la bebelusi cu greutate scazuta au fost relationate cu un numar de boli ale adultilor pe care Nathanielsz le rezuma in cartea Life In The Womb, incluzand diabetul, bolile de inima si obezitatea. (Nathanielsz, 1999) De exemplu, dr. David Barker (ibid.) de la Universitatea din Southampton a descoperit ca un barbat care la nastere a

cantarit mai putin de 2,5 kg are sanse de a muri de o boala de inima mai mari cu 50% fata de altul care a avut greutatea la nastere mai ridicata. Cercetatori de la Harvard au descoperit ca femeile care la nastere au cantarit mai putin de 2,5 kg prezinta un risc de boli cardiovasculare cu 23% mai ridicat decat femeile care s- au nascut cu greutatea mai mare. David Leon (ibid.) de la London School of Hygiene and Tropical Medicine arata ca diabetul este de trei ori mai intalnit la barbatii de 60 de ani care au fost mici si slabi la nastere. Noua orientare asupra influentelor mediului prenatal se extinde pana la studiul coeficientului de inteligenta, pe care rasistii si deterministii genetici il corelau odata doar cu genele. In 1997, Bernie Devlin, profesor de psihiatrie la University of Pittsburgh School of Medicine, a analizat cu atentie 212 studii anterioare care comparau coeficientul de inteligenta al gemenilor, fratilor vitregi, parintilor si copiilor lor. El a concluzionat ca dintre factorii care determina coeficientul de inteligenta, genele sunt importante in proportie de doar 48%. Atunci cand efectele sinergice ale combinarii genelor mamei si tatalui sunt factorizate, componenta reala mostenita a inteligentei scade pana la 34%.(Devlin s.a., 1997; McGue, 1997) Devlin, pe de alta parte, a descoperit ca un efect semnificativ asupra coeficientului de inteligenta il au conditiile din timpul dezvoltarii prenatale. El arata ca pana la 51% din inteligenta potentiala a copilului este controlata de factorii de mediu. Studii anterioare determinasera deja ca bautul sau fumatul in timpul sarcinii pot duce la un coeficient de inteligenta scazut la copii (la fel ca si expunerea la plumb in uterul matern). Viitori parinti trebuie sa fie constienti de faptul ca o abordare gresita a sarcinii poate duce la reducerea inteligentei copilului. Aceste schimbari ale coeficientului de inteligenta nu sunt accidente: ele sunt direct legate de modificarile care apar in fluxul sanguin al unui creier stresat.

In conferintele pe care le tin despre cresterea constienta a copiilor, citez din cercetarile intreprinse, dar prezint si un film documentar produs de o organizatie italiana preocupata de acest subiect, Associazione Nazionale Educazione Prenatale, care ilustreaza grafic relatia interdependenta dintre parinti si copiii lor nenascuti inca. In acest film, o mama se angajeaza intr-o cearta aprinsa cu sotul sau, in timp ce femeii i se face o sonograma. Se poate vedea clar cum se smuceste fetusul in momentul in care incepe cearta. Fetusul alarmat isi arcuieste corpul si sare in sus ca de pe o trambulina atunci cand discutia este punctata de spargerea unui pahar. Puterea tehnologiei moderne, sub forma sonogramei, ajuta la inlaturarea mitului ca un copil nenascut nu este un organism suficient de sofisticat pentru a reactiona la altceva in afara de alimentatie.

Scopul programului proiectat de natura

Poate ca va intrebati de ce evolutia a produs un sistem de dezvoltare a fetusului care pare atat de expus la pericole si de dependent de mediul reprezentat de parinti. Este vorba de fapt despre un sistem ingenios care ajuta la supravietuirea urmasilor dumneavoastra. Copilul va creste cel mai probabil in acelasi mediu ca si parintii sai. Informatia dobandita de la parinti, bazata pe perceptia pe care o au acestia despre mediu, trece prin placenta si

influenteaza fiziologia fetusului, pregatindu-l sa se confrunte mai eficient cu exigentele vietii de dupa nastere. Natura pregateste copilul pentru a supravietui in acel mediu. I narmati cu ultimele rezultate ale stiintei, parintii au acum posibilitatea de a alege. Ei pot sa-si reprogrameze credintele limitatoare despre viata inainte de a aduce pe lume un copil.

Importanta programarii parentale submineaza notiunea ca trasaturile noastre, atat cele pozitive cat si cele negative, sunt determinate in intregime de gene. Dupa cum am vazut, genele sunt formate, ghidate si ajustate de experientele datorate mediului. Am fost invatati cu totii ca abilitatile artistice, atletice si intelectuale sunt trasaturi transmise genetic. Insa oricat de "bune" ar fi genele cuiva, daca experientele din perioada de crestere sunt impregnate de nervozitate, neglijare sau perceptii incorecte, potentialul genelor va fi sabotat. De exemplu, actrita Liza Minelli poseda genele de la superstarul Judy Garland si producatorul de film Vincente Minnelli. Culmile pe care s-a ridicat in cariera Liza Minelli si esecurile din viata personala sunt scenarii scrise de parinti si transmise mintii sale subconstiente. Daca ea ar fi avut aceleasi gene dar ar fi fost crescuta de o familie de fermieri din Pennsylvania, mediul respectiv ar fi declansat o selectie diferita a genelor. Genele care au facut-o capabila sa urmeze o cariera de succes in lumea spectacolului ar fi fost probabil mascate sau inhibate de cerintele culturale ale comunitatii agricole. Un exemplu minunat de eficienta a programarii constiente efectuate de parinti este jucatorul de golf Tiger Woods. Desi tatal sau nu a fost un bun jucator de golf, el l-a plasat pe Tiger intr-un mediu bogat in ocazii de a-si dezvolta si amplifica modul de a gandi, abilitatile, capacitatea de concentrare si atitudinile unui mare jucator de golf. Succesul lui Tiger este legat, fara indoiala, si de filozofia budista, care a reprezentat una dintre contributiile mamei sale.

Genele sunt intr-adevar importante, dar importanta lor este realizata doar datorita influentei unei cresteri constiente efectuate de parinti si a bogatiei de ocazii favorabile furnizate de mediu.

Mame si tati constienti

Obisnuiam sa-mi inchei conferintele cu avertismentul ca suntem personal responsabili pentru tot ce ni se intampla in viata. O astfel de incheiere nu m-a facut popular in randul audientei. O astfel de responsabilitate insemna prea mult pentru majoritatea oamenilor. Dupa o conferinta, o femeie mai in varsta din public a fost asa de deranjata de incheierea mea incat a venit cu sotul ei in spatele scenei si, cu lacrimi in ochi, mi-a contestat concluzia. Ea nu si-a dorit nici o parte din tragediile pe care le traise Acea femeie m-a convins ca trebuie sa-mi modific finalul conferintei. Am realizat ca nu vroiam sa contribui la a face pe nimeni sa se simta vinovat. Ca societate, suntem mult prea capabili sa scoatem pe altcineva tap ispasitor pentru problemele noastre. Pe masura ce ne intelegem mai bine viata, devenim mai bine echipati pentru a ne asuma responsabilitatea vietii noastre. Dupa o oarecare deliberare, femeia din public a acceptat bucuroasa urmatoarea solutie: esti personal responsabil pentru orice lucru din viata ta, dupa ce ai devenit constient ca esti personal responsabil pentru orice lucru din viata ta.

Un om nu poate fi "vinovat" ca este prost ca parinte decat daca este deja constient de informatiile descrise mai sus si le desconsidera. Odata ce devii constient de aceste informatii, poti incepe sa le aplici pentru a-ti reprograma comportamentul. Si daca tot suntem la subiectul miturilor despre actul de a fi parinte, este absolut fals ca esti

acelasi parinte pentru toti copiii tai. Al doilea tau copil nu este o clona a primului. In l umea ta nu se intampla aceleasi lucruri care s-au intamplat cand s-a nascut primul tau copil. Credeam odata ca am fost acelasi parinte pentru primul meu copil ca si pentru cel de-al doilea, care este foarte diferit de primul. Dar cand mi-am analizat felul in care m-am purtat, am descoperit ca lucrurile nu au stat asa. La nasterea primului copil, eram in facultate, care a reprezentat pentru mine o perioada dificila, plina de munca si de nesiguranta. Cand s-a nascut cea de-a doua fiica a mea, eram un cercetator plin de incredere, gata sa-mi incep cariera academica. Am avut mai mult timp si mai multa energie psihica pentru a fi un parinte mai bun pentru amandoi copiii - prima mea fiica era atunci un tanc ce abia invata sa mearga.

Alt mit despre care as dori sa vorbesc este acela ca bebelusii au nevoie de foarte multa stimulare sub forma diferitelor materiale si dispozitive de invatare vandute parintilor pentru a mari inteligenta copiilor. Cartea scrisa de Michael Mendizza si Joseph Chilton Pearce, Magical Parent, Magical Child, arata clar ca joaca, nu programarea, este cheia pentru optimizarea invatarii si performatelor bebelusilor si copiilor. (Mendizza and Pearce, 2001) Copiii au nevoie de parinti care sa le alimenteze intr-un mod jucaus curiozitatea, creativitatea si capacitatea de a fi uimit. Este evident ca ceea ce le trebuie fiintelor umane este hrana sub forma de iubire si abilitatea de a-i observa pe cei mai in varsta traindu-si viata de zi cu zi. Cand bebelusii de la o rfelinate, de exemplu, sunt tinuti in patuturi si li se da doar de mancare, fara schimburi de zambete si imbratisari, le apar probleme de dezvoltare de lunga durata. Un studiu efectuat asupra orfanilor din Romania, efectuat de Mary Carlson, neurobiolog la Harvard Medical School, a concluzionat

ca lipsa de contact si atentie din orfelinate si spitalele pentru copii stopeaza dezvoltarea copiilor si le afecteaza negativ comportamentul. Carlson, care a studiat 60 de copii romani cu varste cuprinse intre cateva luni si trei ani, le-a masurat nivelul de cortizon analizand mostre de saliva. Cu cat era mai stresat un copil, stres determinat de nivelul mai mare decat cel normal al cortizonului din sange, cu atat mai proaste erau consecintele. (Holden, 1996) Carlson si alti cercetatori au facut cercetari si pe maimute si sobolani, demonstrand existenta unor relatii cruciale intre atingere, secretia de cortizon (hormon al stresului) si dezvoltarea sociala. Studiile lui James W. Prescott, fost director la National Institutes of Health's Human Health and Child Development, au aratat ca maimutele nou-nascute lipsite de contact fizic cu mamele lor sau de contact social cu alte maimute au dezvoltat profiluri anormale de stres si au devenit sociopati violenti. (Prescott, 1990)

Dupa aceste studii, Prescott a efectuat o evaluare a culturilor umane bazata pe modul in care isi cresc copiii. El a descoperit ca daca membrii unei societati isi luau copiii in brate, ii iubeau si nu reprimau sexualitatea, acea cultura era una pasnica, stabila. Astfel de culturi sunt caracterizate de parinti ce mentin un contact fizic pe durate mari de timp cu copiii lor, ducandu-i, de exemplu, la piept sau in spate de-a lungul zile. Prin contrast, societatile care isi priveaza bebelusii, copiii si adolescentii de atingere de durata au inevitabil un caracter violent. Una dintre diferentele intre aceste doua tipuri de populatii este faptul ca multi dintre copiii care nu au parte de contact fizic sufera de dezordini afective somato-senzoriale. Aceasta boala este caracterizata de incapacitatea de a suprima fiziologic nivelel e ridicate de hormoni de stres care sunt premergatoare episoadelor violente. (Prescott, 1990, 1996)

Toate aceste descoperiri ne fac sa realizam cauza violentei care se raspandeste in Statele Unite. In loc de a fi de acord cu apropierea fizica, practicile uzuale medicale si psihologice o descurajeaza adesea. De la interventia nenaturala a medicilor in procesul natural al nasterii, de exemplu, separand nou-nascutul de parinti pentru perioade extinse in crese indepartate, pana la sfatuirea parintilor sa nu raspunda la tipetele bebelusului din teama de a nu-l rasfata... astfel de practici, bazate pesemne pe "stiinta", contribuie fara indoiala la violenta existenta in civilizatia noastra. Cercetarile referitoare la atingere - sau la lipsa acesteia - sunt descrise detaliat pe site-ulhttp://www.violence.de/. Ce putem spune insa despre copiii romani care provin din medii lipsite de afectiune si devin ceea ce un cercetator a numit "minunatii pline de viata"? De ce prospera unii copii in ciuda antecedentelor pomenite mai sus? Pentru ca au gene "mai bune"? Stiti deja ca nu cred asa ceva. Cel mai probabil este ca parintii lor au asigurat un mediu prenatal si perinatal favorabil, precum si o alimentatie buna in momentele cruciale pentru dezvoltarea copiilor.

Lectia pentru parintii adoptivi este ca nu ar trebui sa pretinda ca vietile copiilor au inceput din momentul in care au ajuns sub ocrotirea lor. Este posibil ca acei copii sa fi fost deja programati de parintii naturali cu credinta ca nu sunt doriti sau ca nu pot fi iubiti. In cazurile mai fericite, este posibil ca ei sa fi primit mesaje pozitive de la ingrijitori, intr-o etapa cruciala pentru dezvoltarea lor. Daca parintii adoptivi nu vor fi constienti de programarea pre si perinatala, ar putea fi incapabili sa se ocupe intr-un mod realist de problemele post-adoptive. S-ar putea sa nu realizeze ca copiii nu le-au venit sub forma de "pagini nescrise", mai ales ca noii nascuti nu

vin pe lume neafectati de cele noua luni petrecute in uterul matern. Este mai bine sa realizeze existenta programarii si sa incerce, daca este necesar, sa o schimbe. Mesajul este clar pentru parintii adoptivi sau naturali: genele copiilor dumneavoastra le reflecta doar potentialul, nu destinul. Depinde de dumneavoastra sa asigurati un mediu care sa le permita copiilor sa se dezvolte pana la maximul permis de potentialul lor. Observati ca nu sustin ca parintii trebuie sa citeasca munti de carti despre cum sa fii parinte. Am cunoscut multi oameni care sunt atrasi intelectual de ideile prezentate in aceasta carte. Insa doar interesul intelectual nu este suficient. Si eu am trecut prin asa ceva. Eram constient din punct de vedere intelectual de ideile pe care le-am prezentat in aceasta carte, dar, inainte de a face un efort in directia schimbarii, aceste idei nu au avut nici un efect asupra vietii mele. Daca veti citi cartea aceasta si veti crede ca e de ajuns pentru ca viata dumneavoastra si a copiilor dumneavoastra sa se schimbe, veti face echivalentul inghitirii ultimei pilule produsa de industria farmaceutica gandind ca va "rezolva" toate problemele. Nimic nu este rezolvat pana nu faceti efortul de a schimba efectiv starea de fapt. Iata provocarea pe care v-o adresez. Lasati temerile nefondate sa dispara si aveti grija sa nu implantati frici inutile si credinte limitatoare in mintile subconstiente ale copiilor. Si, ceea ce este mai important, nu acceptati mesajul fatalist al determinismului genetic. Va puteti ajuta copiii sa-si realizeze potentialul si va puteti schimba viata personala. Nu trebuie sa "ramaneti credinciosi" genelor dumneavoastra. Luati in seama lectiile de crestere si protectie pe care le dau celulele si transformati-va viata intr-o crestere de fiecare data cand este posibil. Tineti minte ca, pentru fiintele umane cel mai puternic promotor al dezvoltarii nu este scoala cea mai la moda, jucaria cea mai mare sau slujba cea mai bine platita. Cu mult inainte de biologia celulara si studiile pe copiii din orfelinate, parinti constienti si profeti ca Rumi au stiut ca pentru bebelusii si adultii umani cel mai bun promotor al dezvoltarii este iubirea.