Tacere Grea

SILVY SANDERS

T`cere grea

ALCRIS

Capitolul 1 Emma freca suprafa]a lucioas` a mesei cu mi[c`ri obosite. Bra]ele [i picioarele o dureau dup` atâtea ore de munc`. Mâinile trudeau ca un robot con[tiincios . Ridic` privirea spre geamurile mari ale barului, dincolo de care se distingea silueta supl` a unui tân`r care se sprijinea de o motociclet` parcat` pe trotuar, chiar în fa]a localului. Un zâmbet cald îi înflori pe chipul obosit. La acea or` târzie din noapte, str`zile Parisului erau aproape pustii, dar ca întotdeauna, Roben o a[tepta s` termine programul [i s-o duc` acas`. Era a[a de pl`cut s` iubeasc` [i iubirea s`-i fie împ`rt`[it`! Cu toate c` mâinile ei munceau în continuare, toate gândurile i se îndreptau spre b`rbatul solitar care reprezenta pentru ea centrul universului. Se cunoscuser` pe culoarele facult`]ii, când se ciocniser` cap în cap dorind s` bea ap`, în acela[i timp, de la o mic` artezian`. Frecându-[i fiecare locul v`t`mat, se priviser` cu ostilitate. Se studiaser` în t`cere câteva minute [i se întâmplase ceva ciudat. Un flux magnetic , o und` seismic` îi cutremurase, nu [tia nici acum s` defineasc` prea bine ce se întâmplase atunci. Cert este c` la un moment dat izbucniser` amândoi în râs. Soarta le încruci[ase drumurile [i de atunci r`m`seser` împreun`. Acest lucru se întâmplase în urm` cu peste doi ani. De atunci, trecuser` prin multe împreun`.

6

SILVY SANDERS

Când p`rin]ii ei muriser`, în urm` cu patru luni, într-un accident feroviar, Roben fusese sprijinul ei temeinic, um`rul pe care î[i plânsese cu lacrimi amare p`rin]ii iubitori. Dup` o lun` de la catastrof`, o ceruse în c`s`torie pentru prima dat`, dar cum ea ezita s` fie de acord, î[i f`cuse obiceiul s`-i fac` aceea[i cerere în fiecare sear` când venea s` o ia de la serviciu. Dup` dispari]ia prematur` a celor care îi d`duser` via]`, Emma se mutase în garsoniera lui Roben. Ezita s` spun` da din cauza p`rin]ilor lui. Oameni foarte boga]i, ace[tia nu-[i ascunseser` ostilitatea atunci când Roben o invitase s`-i cunoasc`. Fuseser` [oca]i când le spusese c` tat`l ei fusese po[ta[, iar mama menajer`. Roben se certase crâncen cu ei în acea sear`, dup` care p`r`siser` luxoasa re[edin]` a familiei Montereaux [i nu mai reveniser`. Pentru a nu fi o povar`, Emma se hot`râse s`-[i ia o slujb`, seara, ajungând astfel osp`t`ri]` la un bar. Banii astfel câ[tiga]i îi permiteau s` nu se simt` o între]inut`, dar cu fiecare zi care trecea oboseala ei era tot mai mare. Sim]indu-se privit, Roben îi f`cu un semn cu mâna, la care ea r`spunse ap`sându-[i buzele pline cu vârful degetelor ca apoi s` sufle s`rutarea de pe degete spre el. Tân`rul îi r`spunse cu aceea[i mi[care, iar ea se gr`bi s`-[i termine treaba pentru a putea merge s` se odihneasc` în bra]ele celui pe care-l iubea cu pasiune nesfâr[it`. Dup` zece minute, ie[ea în aerul r`coros al nop]ii de mai. Roben î[i deschise larg bra]ele iar ea se topi în îmbr`]i[area lui cald`. – Emma, las` înc`p`]ânarea [i m`rit`-te cu mine ! Nu vezi c` e[ti la cap`tul puterilor ? Tân`ra ridic` spre el ochii verzi plini de lacrimi. – De acord Roby, îi zâmbi ea printre lacrimi. O clip`, tân`rul r`mase uimit de r`spunsul ei, apoi scoase un [uierat s`lbatic în timp ce se învârtea cu ea în bra]e. – Doamne, î]i mul]umesc c` în sfâr[it înc`p`]ânata asta mic` a r`spuns corect la întrebarea mea atât de simpl`. Trebuie s` s`rb`torim!

T~CERE GREA

7

strig` el, a[ezând-o pe [aua motocicletei [i repezindu-se spre u[a barului care tocmai era încuiat` de patron. Fericit, îl convinse pe acesta s`-i vând` o sticl` de [ampanie. Când reveni, Emma st`tea cu ochii închi[i, chinuit` nu atât de oboseal`, cât mai ales de gândul c` va fi m`rul discordiei între iubitul ei Roby [i p`rin]ii lui. – Iubito, nu fi trist`, totul va fi bine, îi mângâie el p`rul negru [i lucios, ghicindu-i temerile. – Ce vom face dac` p`rin]ii t`i se vor opune c`s`toriei noastre ? – Nu vor avea cum s` se opun`, zâmbi el piezi[. – De ce ? – Simplu, ridic` el din umeri nep`s`tor, pentru c` nu-i vom anun]a, o s`-i punem în fa]a faptului împlinit! – Antoine Roben Montereaux, zis Roby, nu po]i face asta ! – Ba pot [i o voi face, s`pt`mâna viitoare ne vom c`s`tori, [i vai de cei ce se vor opune acestei decizii, declam` el abrupt. Emma ridic` mâna [i îl mângâie tandru. – Iubitule, eu [tiu ce este s`r`cia, dar oare tu vei putea tr`i f`r` sprijinul financiar al p`rin]ilor t`i ? – Peste dou` luni, termin facultatea [i m` voi angaja, iar din salariul meu vom putea tr`i decent. – Voi lucra [i eu, nu voi fi o între]inut` ! – Dar nu în]elegi c` pentru mine este o adev`rat` fericire s` fac asta? Vreau s` termini [i tu facultatea, apoi vom avea copii [i vom tr`i ferici]i, împotriva tuturor, pân` la adânci b`trâne]e. Cu o mi[care îndemânatic`, deschise sticla de [ampanie [i îndrept` spre gura ei [uvoiul de spum`. Emma înghi]i de câteva ori, apoi îi împinse mâna spre gura lui. Tân`rul b`u cu nesa] câteva înghi]ituri, apoi astup` sticla cu dopul, având grij` s`-l îndese bine. – O termin`m acas`, pân` acolo ai s-o ]ii tu, ca eu s` pot conduce. Întinse mâna [i îi atinse tandru obrazul fin pe care totdeauna îl asemuise cu un por]elan delicat, pe care se rostogoleau câteva lacrimi.

8

SILVY SANDERS

– Mon amour, ai f`cut din mine omul cel mai fericit. O strânse cu putere în bra]e în timp ce tân`ra se ghemuia în cercul protector al bra]elor lui, oftând mul]umit`. Oboseala o f`cea s` se simt` cumva amor]it`, lipsindu-i capacitatea de a se bucura cu adev`rat. Roben îi s`rut` ochii verzi ca dou` frunze de gardenie, de pe care roua lacrimilor înc` nu se uscase. Îi sim]ea trupul ostenit sprijinindu-se cu încredere de el [i inima b`tându-i în acela[i ritm cu a lui. În clipa aceea, se sim]i norocosul cel mai fericit dintre to]i locuitorii Terrei. Mintea îi era preocupat` cu planuri pentru viitor, convins c` tot ce-[i propunea va deveni curând realitate. Cu un gest blând, o dep`rt` pu]in de el. – Hai sus pe calul fermecat, prin]esa mea iubit`, hai în palatul nostru fermecat, cu o camer`, s` facem dragoste pân` la r`s`ritul zorilor, sau nu, mai corect pân` la apusul vie]ii ! Râse, l`sându-[i capul pe spate, un râs tân`r, clocotitor, plin de fericire [i mul]umire. Emma zâmbi bucuroas` c` luase o hot`râre care îl f`cea pe Roben atât de fericit. Tân`rul o ridic` de talie [i o a[ez` pe [aua motocicletei. Îi întinse cu o reveren]` teatral` casca, apoi, cu mi[c`ri repezite, î[i puse propria casc`, înc`lecând în fa]a ei. Porni cu un huruit puternic motorul motocicletei , se întoarse [i-[i privi cu toat` dragostea din lume pasagera, care îi înl`n]uise talia cu bra]ele. – Ce faci, nu-]i pui casca ? – Nu, vreau ca pân` acas` aerul r`coros al nop]ii s`-mi alunge oboseala, ca s` putem petrece a[a cum î]i dore[ti. Nu cuvintele, ci mai ales tonul senzual [i insinuant cu care fuseser` rostite îl f`cur` pe Roben s` râd` din nou fericit, în timp ce mii de fiori îi chinuiau trupul excitat. – Atunci s` ne gr`bim, murmur` el în timp ce-[i cobora viziera de la casc`. Înscrise cu u[urin]` bolidul negru în traficul redus de la acea or` târzie. Emma îl strângea posesiv în bra]e, cu capul lipit de spatele lui lat.

T~CERE GREA

9

Nu vroia s` se gândeasc` la ziua de mâine; î[i în`bu[i toate temerile, hot`rât` s` se bucure de clipa prezent` [i de b`rbatul pe care îl iubea din toat` inima. Acum când r`m`sese singur` pe lume, Roben devenise ancora ei pe marea zbuciumat` a vie]ii. Iubirea lor trecea grani]ele obi[nuitului, situându-se într-un plan spiritual foarte înalt. Se în]elegeau cu u[urin]` numai din priviri. Cu ochii închi[i, tân`ra visa la b`ie]ei cu p`rul blond [i ochii alba[tri [i la feti]e brunete cu ochii verzi. Deschise ochii brusc, sim]ind sub obrazul ei trupul b`rbatului încordându-se. Motocicleta se l`sa când spre dreapta când spre stânga, f`când ni[te sinusoide largi. Î[i dep`rt` pu]in capul pentru a privi în fa]`. Un camion plin cu sticle de bere se înc`p`]âna s` nu se lase dep`[it. Zâmbi [i î[i puse capul la loc. Li se mai întâmplase lucrul acesta [i totdeauna Roben ie[ea înving`tor din acest gen de conflicte. Intrar` în ultimul pasaj pe care trebuia s`-l str`bat` înainte de a ajunge acas`. Emma nu observ` nimic din ce se întâmpla în fa]a lor, plutind leg`nat` în coconul ei de vise. Roben îns` v`zu totul. Dou` ma[ini care se ciocniser` blocaser` circula]ia. {oferul camionului, care privea mai mult în oglinda retrovizoare pentru a nu l`sa motocicleta s`-l dep`[easc`, observ` accidentul prea târziu. Din cauza vitezei prea mari, nu mai putu ori în timp util, a[a c` intr` în plin în autovehiculele avariate, se ridic` pe dou` ro]i [i se pr`v`li peste motocicleta care ]â[nise s`-l dep`[easc`. Emma deschise ochii tocmai când sticlele de bere din bena camionului se pr`v`leau peste ei. Ridic` îngrozit` bra]ele, într-o încercare patetic` de a se ap`ra, accelerarea brusc` a motocicletei aruncând-o pur [i simplu din [a. Avu timp doar s` se compare cu un sandvi[ cu carne. Trupul ei se lovi de asfaltul dur, în timp ce era îngropat sub cioburile de sticl` [i muiat de [uvoaiele de bere. ***

10

SILVY SANDERS

Spitalul „Saint André“ primi to]i r`ni]ii acelui cumplit accident, fiind cel mai apropiat de locul unde se produsese. Cu toat` ora târzie, medicii se agitau pentru a p`stra în via]` accidenta]ii. Victimele fuseser` identificate, iar poli]ia se ocupa s` anun]e familiile. Toate cele opt victime ale accidentului fuseser` aduse la spital, dar din p`cate numai [ase mai erau în via]`. Un copil de [apte ani [i mama acestuia fuseser` du[i direct la morg`. Ei se aflau în una din ma[inile avariate când camionul se urcase peste ei. În trei s`li, chirurgii încercau s`-i salveze pe cei doi tineri motocicli[ti [i pe b`rbatul care-[i pierduse so]ia [i copilul. – Cum s-a întâmplat? întreb` asistenta de la ghi[eul de intern`ri pe poli]istul care st`tea încruntat, cu spatele rezemat de un stâlp de sus]inere, în imediata apropiere a ghi[eului. – Dou` autoturisme s-au lovit u[or, [oferii au început s` se certe lâng` ma[inile avariate. Copilul dormea, a[a c` mama a r`mas lâng` el în timp ce tat`l se certa cu cel`lalt [ofer [i so]ia acestuia. Conduc`torul camionului a observat prea târziu cele dou` ma[ini [i a intrat în plin peste ele, r`sturnându-se, în timp ce tân`rul cu motocicleta se strecura pe lâng` ma[inile avariate, dorind s` dep`[easc` locul accidentului. Fata a c`zut de pe motociclet` [i a fost îngropat` sub sticlele de bere, în timp ce b`iatul, accelerând, a fost lovit mai pu]in. El a avut noroc c` avea casca pe cap, în timp ce tân`ra nu a avut capul protejat de nimic. – Sper ca doctorii no[tri s`-i poat` salva! – Cei doi b`rba]i cred c` pot s` se întoarc` printre noi, dar tân`ra nu are nici o [ans`. Am v`zut multe la via]a mea, ad`ug` poli]istul privind undeva în gol, dar om mutilat mai r`u ca tân`ra motociclist` nu am v`zut. Tot trupul i-a fost ciopâr]it de sticlele sparte; chiar dac` ar sc`pa, printr-o minune, cu via]`, ar ar`ta ca un monstru cu cicatrice hidoase br`zdându-i chipul [i trupul. Asistenta se cutremur` de spaim`. Deschise gura s` întrebe ceva, dar se opri când o pereche tomnatic` [i plin` de ifose se post` în fa]a ghi[eului.

T~CERE GREA

11

– Am fost anun]a]i c` fiul nostru a suferit un accident, spuse b`rbatul pe un ton plat în care nu se sim]ea nici o emo]ie. Poli]istul î[i p`r`si pozi]ia relaxat`, întrebând cu deferen]`: – Cum v` numi]i ? – Montereaux. – Sunte]i p`rin]ii tân`rului motociclist. Este înc` în sala de opera]ie. – Cât este de grav ? se interes` doamna Montereaux cu un glas alterat de team`. So]ul o strânse u[or de bra] în timp ce-i arunca o privire nemul]umit`. Femeia î[i plec` privirea vinovat`. – Vreau s` [tiu ce s-a f`cut pentru fiul meu. Tonul autoritar era lipsit de orice nuan]` sentimental`. Poli]istul, ca [i asistenta de la recep]ie amu]ir`, [oca]i de glasul [i de privirea înghe]at` a acelui Montereaux, apoi vorbir` în acela[i timp. – Tot ce se putea, spuse poli]istul – Totul, ca [i pentru ceilal]i, preciz` [i recep]ionera. – Mda, îi fulger` b`rbatul cu privirea lui albastr`, rece ca vânturile s`lbatice de la polul nord. Înseamn` c` nu prea mult. – Domnule, se agit` asistenta, fiul dumneavoastr` este în acest moment în sala de opera]ie, cu [anse mari de supravie]uire, dar tân`ra care era cu el pe motociclet` nu are nici pe departe [ansele fiului dumneavoastr`. – Acest lucru nu m` intereseaz`, ripost` Montereaux cu buzele sub]iri strânse ca o pung`. Cum se nume[te doctorul care îl opereaz` ? – Bourett, Paul Bourett, preciz` asistenta sub privirea imperativ` a b`rbatului. U[a batant` care ducea spre blocul operator se deschise l`sând s` treac` un b`rbat înalt [i foarte slab, care cu o mân` obosit` î[i d`du jos boneta verde, vârând-o în buzunarul de la bluza de aceea[i culoare. – Dânsul este doctorul Bourett, indic` asistenta familiei Montereaux, u[urat` s` scape de privirea inchizitorial` a b`rbatului. Cei doi so]i pornir` în întâmpinarea doctorului f`r` a mai acorda vreo aten]ie cuiva.

12

SILVY SANDERS

Dup` ce familia Montereaux se dep`rt` suficient, femeia [opti conspirativ poli]istului. – Ce oameni nesuferi]i ! – A[a sunt cei ale[i de soart` s` aib` puterea banului de partea lor, r`spunse poli]istul pe acela[i ton. La privirea întreb`toare a tinerei asistente, continu` : – N-ai recunoscut numele ? Recep]ionera neg` printr-un gest al capului, a[a c` b`rbatul în uniform` continu` : – Este bancherul Armand Montereaux, proprietarul b`ncii MONT ! Tân`ra recep]ioner` î[i duse mâna dreapt` la gur` într-un gest de uimire, [optind pe sub degete: – Oh, Doamne, este acel Montereaux ! În timp ce lumea [u[otea în spatele lui, Armand Montereaux bar` drumul medicului, întrebând direct : – Care este situa]ia fiului meu ? Doctorul î[i împinse cu un deget ochelarii care alunecaser` pe nasul lung [i drept. – Sunte]i p`rin]ii tân`rului motociclist ? – Da, r`spunser` cei doi în cor. – Fiul dumneavoastr` este bine. A fost internat cu dou` fracturi, una la bra]ul drept, care nefiind deplasat` a necesitat doar imobilizarea bra]ului \n ghips. În schimb, tibia piciorului drept a fost foarte r`u zdrobit`. Am fost obligat s`-i fixez o tij` metalic` … – Va r`mâne olog ? \l întrerupse brutal Armand Montereaux pe doctor din expunerea lui. – Nu, r`spunse acesta, intimidat. Va [chiop`ta pu]in dup` ce i se va scoate ghipsul, dar dup` câteva luni de recuperare va merge perfect normal. – Bine aprob` marele bancher, u[urat c` nu va avea un fiu handicapat.

T~CERE GREA

13

Althea Montereaux î[i [terse discret o lacrim` care alunecase pe obrazul ei perfect machiat. Din nefericire, so]ul ei îi observ` gestul [i-i arunc` o privire crunt` înainte de a-i repro[a printre din]i : – Pu]in` decen]`, draga mea. S` nu ne d`m în spectacol. Doctorul arunc` frumoasei femei o privire plin` de mil` în timp ce se gândea c` biata mam` suferea pentru copilul accidentat, dar suferin]a ei trebuia s` r`mân` ascuns`, dup` cum dicta despoticul ei so]. – Putem s` ne vedem fiul ? Cuvintele sunar` mai mult a ordin decât a întrebare. – Sigur c` pute]i, numai c` este înc` sub efectul anesteziei. – Când putem s`-l mut`m într-o clinic` particular` ? Dac` pân` atunci doctorul încercase s`-[i ascund` enervarea, ultima întrebare a domnului Montereaux, prin care îi c`lca în picioare mândria profesional`, îl f`cu s` erup` : – Dac` nu v` convine cum a fost tratat pute]i s`-l lua]i chiar acum, pentru mine nu conteaz` c`-i ve]i face r`u [i nu voi putea fi tras la r`spundere dac` starea lui se va înr`ut`]i din cauza transportului. Îl g`si]i în salonul 26. Întoarse spatele, cu demnitate, celor doi p`rin]i, disp`rând pe o u[` pe care scria cu litere de o [chioap` " Intrarea oprit` ". – Domnule doctor ……, întinse Althea mâna, implorator. – Taci, ordon` t`ios so]ul ei. – Dar… – Nici un dar, vom merge s`-l vedem pe Roben, acum. F`r` a mai a[tepta, î[i trase nevasta dup` el pe coridorul lung. Întâlnind o infirmier`, o întreb` unde este salonul 26. – La etajul doi, le r`spunse ea gr`bit. Când ajunser` în fa]a u[ii de la salon, Althea nu-[i mai putu re]ine lacrimile. – Ce crezi c` faci ? se r`sti so]ul ei. – Nu pot s` m` opresc, r`spunse ea printre suspine. B`rbatul se întoarse spre ea [i o prinse cu mâinile, ca ni[te gheare de fier, de umeri.

14

SILVY SANDERS

– N-ai de ce s` te smiorc`i, odorul t`u este întreg [i nu-l pa[te nici un pericol. Este tân`r, iar fracturile i se vor vindeca. Stând la pat, va avea timp s`-[i evalueze comportamentul [i poate îi va veni mintea la cap. A sosit momentul când trebuie s` încetezi s`-l mai cocolo[e[ti. În timp ce vorbea abia mi[când buzele, degetele lui strângeau din ce în ce mai puternic umerii firavi ai femeii. Durerea [i experien]a a dou`zeci [i cinci de ani de c`snicie o f`cur` pe Althea s`-[i înghit` lacrimile. Dup` ce î[i [terse fa]a, so]ul ei deschise u[a salonului. Cu unghiile adânc înfipte în podul palmei, femeia îl urm` t`cut`. În salon erau trei paturi, toate ocupate. Îl descoperir` pe Roben în patul de lâng` fereastr`. – M` duc s` vorbesc cu directorul spitalului, [uier` nervos tat`l r`nitului. – Eu pot r`mâne aici ? – Da, dac` promi]i c` nu vei începe iar`[i s` plângi ! – Promit. Discu]ia se purt` în [oapt` pentru a nu-i trezi pe bolnavi. Dup` o jum`tate de or`, Roben Montereaux era mutat într-o rezerv` cu un singur pat. Somnul îi fu tulburat de aceast` mutare, a[a c` numai la câteva minute dup` ce fusese a[ezat în noul pat, sub pleoapele închise ochii începur` s` i se mi[te nelini[ti]i. Althea îi mângâia fruntea transpirat`, în timp ce spunea în gând toate rug`ciunile pe care le [tia. Îi mul]umea Domnului pentru via]a fiului ei, ca [i pentru r`gazul pe care-l avea la dispozi]ie pentru a plânge în voie înainte de sosirea so]ului plecat s` dea telefoane [i s` fac` aranjamente. Buzele r`nitului se mi[car`, iar ea se aplec` s` aud` [oapta lui chinuit`. – Emma, ce este cu Emma ? – Nu [tiu fiule, r`spunse ea blând în timp ce-[i [tergea lacrimile. – Mam` !? – Da Roben, eu sunt. Cu mare efort, tân`rul deschise ochii.

T~CERE GREA

15

– Mam`, te rog, afl` ce este cu Emma. – Stai lini[tit, [opti ea s`rutându-l pe frunte. – Nu pot, pân` nu aflu ce face Emma. – Tata este pe coridor, când va veni se va interesa de starea fetei. – Nu, strig` tân`rul cu toat` puterea pe care o avea. Du-te tu, el nu o suport` pe Emma. O, Doamne [i toate astea s-au întâmplat tocmai acum, când în sfâr[it acceptase s` ne c`s`torim. Nici unul dintre ei nu-l observ` pe Armand Montereaux care intrase în rezerv`, dar nu avansase, ci r`m`sese lâng` u[`. – Bine, promit s` m` interesez, dar te rog nu te mai agita atât , î]i faci singur r`u ! – Acum, du-te acum. – Da, dac` promi]i c` închizi ochii [i încerci s` dormi. Roben strânse pleoapele, aparent ascult`tor. Mama sa îl privi câteva clipe pentru a se asigura c`-i ascult` sfatul apoi, cu pa[i [ov`itori, p`r`si rezerva.

Capitolul 2 Când deschise u[a, se trezi în fa]a so]ului s`u, care p`r`sise salonul cu câteva secunde înaintea ei. – Oh ! Î[i duse ea mâna la buze, ca pentru a opri alte sunete s` ias`. – Unde te duci ? – Roben este nelini[tit din pricina Emmei. – Ai auzit ce-a spus ? continu` Armand cu întreb`rile, ca [i cum r`spunsul so]iei sale nu prezenta nici o importan]`. – La ce te referi ? încerc` ea s` afle cât auzise din discu]ia cu Roben, pentru c` era evident c` le ascultase convorbirea. – La faptul c` jigodia aia mic` a acceptat s` se m`rite cu dobitocul nostru de fiu. – Armand, cum po]i vorbi a[a ? – Î[i distruge via]a dac` se va c`s`tori, scrâ[ni el, dar asta nu se va întâmpla atâta timp cât mai am [i eu un cuvânt de spus. Observându-i privirea încrâncenat`, plin` de r`utate, Althea se hot`rî s` abandoneze discu]ia. – M` duc s` v`d ce este cu ea, anun]` pornind pe coridor. – Vin [i eu cu tine . Cu toate c` tocmai asta dorea s` evite, nu avu ce face [i îl accept` al`turi de ea.

T~CERE GREA

17

F`cuser` doar câ]iva pa[i când au fost nevoi]i s` se retrag` lâng` peretele coridorului pentru a l`sa s` treac` o targ` împins` de un infirmier, în timp ce dou` asistente se agitau pe lâng` mormanul de bandaje care acoperea un trup mic. – Este tot o victim` a accidentului ? o întreb` Armand Montereaux pe una din asistente. – Da domnule, se nume[te Emma Vigoda. Cei doi so]i urmar` t`cu]i micul cortegiu. Infirmierul [i cele dou` asistente o instalar` pe r`nit` într-un salon de reanimare la cinci u[i mai departe de rezerva în care se g`sea Roben Montereaux. Când una din asistente p`r`si înc`perea, Armand Montereaux o abord` : – Care este situa]ia ei ? – Sunte]i rude ? nu se l`s` intimidat` femeia. – Nu tocmai. – Adic` ? – Fiul nostru conducea motocicleta pe care era aceast` tân`r`; b`rbatul f`cu o scurt` pauz` pentru ca apoi s` continue cu cel mai anost ton pe care-l putea aborda: urmau s` se c`s`toreasc`. Infirmiera asimil` informa]ia, privindu-i pe rând pe cei doi. – Starea fetei este foarte grav`. A fost operat` pentru a i se opri hemoragia intern`. Mai multe am`nunte despre opera]ie v` poate da medicul care a f`cut interven]ia. Un lucru îns` este cert : chiar dac` va sc`pa cu via]`, este complet desfigurat`. Nu [i-a pierdut decât o falang` de la degetul mic de la mâna stâng`, restul este întreag`, dar carnea de pe chip aproape c` i-a fost cur`]at` de pe oase. Femeia f`cu o pauz` pentru a le da timp celor doi s` în]eleag` gravitatea situa]iei, dup` care continu` : – Este a[a de tân`r`; decât s` r`mân` un schelet, probabil c` ar fi mai bine s` nu supravie]uiasc`. F`r` a mai a[tepta alte întreb`ri, asistenta trecu pe lâng` cei doi so]i, murmurând :

18

SILVY SANDERS

– V` rog s` m` scuza]i, dar am mult` treab`. Dup` plecarea asistentei, Althea încerc` s` ghiceasc` la ce se gândea cumplitul ei so], dar ca de obicei chipul lui era o masc` [i nu exprima nimic. – Tu întoarce-te la Roben [i spune-i c` totul va fi bine, ascunde-i adev`rata stare a fetei, iar eu m` duc s` vorbesc cu doctorul care a operat-o; voi vedea dac` pot face ceva pentru ea. Althea r`mase pur [i simplu cu gura c`scat`. – Faci tu asta pentru ea ? articul` ea neîncrez`toare. – Da, Althea, nu sunt monstrul pe care îl crezi. – Oh, Armand, î]i mul]umesc în numele lui Roben, acum are un motiv de îns`n`to[ire grabnic`. B`rbatul întoarse repede capul pentru a nu-i fi reperat` în privire lucirea diabolic` atunci când g`sise o rezolvare a problemei. Althea f`cu un gest pentru a-l atinge, dar b`rbatul se îndep`rtase deja pe coridorul lung. Cu pa[i sprinteni, deschise u[a de la rezerva fiului s`u. – Cum este, mam` !? – A fost [i ea operat`, este r`nit` mai grav decât tine, dar medicii sunt optimi[ti, î[i alese ea cu grij` cuvintele. – Ai reu[it s-o vezi ? – Da, pentru câteva clipe, când a fost adus` din sala de opera]ie. – {i …? – Dormea fiule, n-am vorbit cu ea, dac` asta vrei s` [tii. – La ce etaj este ? – Aici, la acela[i etaj cu tine, cinci camere mai departe. Un suspin de u[urare sc`p` printre buzele lui uscate. – Mâine înseamn` c` o pot vedea. Cuvintele lui o panicar` pe Althea, care reu[i s` spun` chinuit: – Da, Roben. Dac` nu ar fi fost sub efectul anestezicului, cât [i al [ocului provocat de accident, Roben ar fi în]eles c` este ceva în neregul`, dar a[a închise ochii, mul]umit de ve[tile aflate.

T~CERE GREA

19

Dup` o discu]ie lung` cu doctorul care o operase pe Emma, Armand Montereaux d`du mai multe telefoane pentru a pune pe roate planul machiavelic pe care mintea lui diabolic` îl întocmise cu rapiditate. Când totul a fost aranjat a[a cum dorise, se strecur` lâng` patul Emmei. Tân`ra fat` încerca s` se smulg` din tenebrele durerii [i s` deschid` ochii. Auzea o voce poruncitoare care îi cerea s` se trezeasc`, dar nu reu[ea s` fac` ce i se cerea. Nu cuno[tea vocea, dar se înc`p`]âna s` se aga]e de acele ordine imperioase pentru c` trebuia s` afle ce se întâmplase cu iubitul ei Roben. Cineva îi strânse dureros de tare degetele bandajate de la mâna stâng`. Noua durere o f`cu s` clipeasc`, apoi reu[i s` ]in` deschis singurul ochi cu care putea vedea prin fanta îngust` l`sat` în bandajul care îi acoperea tot capul. Semnalele dureroase trimise de tot corpul îi bombardar` creierul amor]it de anestezie, reu[ind într-un târziu s` intre în contact cu lumea înconjur`toare. – Cine e[ti ? articul` ea cu greu. – Armand Montereaux, tat`l lui Roben, preciz` b`rbatul, pentru a fi sigur c` ea în]elege. Cu toate c` se cutremur` de spaim` când pricepu cine este persoana aplecat` asupra patului ei de suferin]`, Emma reu[i s` se st`pâneasc` [i s` întrebe : – Cum se simte Rob... Roben ? Fusese cât pe ce s` spun` Roby, a[a cum îl alinta ea pe Roben, dar din fericire se ab]inuse. În familia Montereaux nu existau diminutive, i se atr`sese aten]ia foarte clar atunci când vizitase familia viitorului ei so]. – Bine, are o mân` [i un picior rupt, dar restul este întreg. – Mul-]u-mesc, silabisi ea. – Problema e[ti tu, continu` Armand Montereaux. – Eu !? – Da, starea ta este foarte grav`; chiar dac` vei sc`pa cu via]`, vei r`mâne mutilat`, un monstru hidos.

20

SILVY SANDERS

Respira]ia [uier`toare a tinerei îl anun]` pe b`rbat c` în]elesese situa]ia. – Nu ai bani pentru a pl`ti opera]iile estetice care ar fi necesare pentru a avea din nou un chip cu care s` apari în societate, sau ai [i eu nu [tiu ? Urm` o pauz` în care nu se auzea decât respira]ia sacadat` a r`nitei, întrerupt` în cele din urm` de glasul ei chinuit : – Nu, nu am bani. – Atunci, uite care este pactul pe care vreau s` ]i-l propun. {tii foarte bine c` nu sunt de acord cu mezalian]a pe care fiul meu vroia s` o fac` al`turi tine. Nu e[ti so]ia potrivit` pentru cariera str`lucit` care-l a[teapt`. Trebuie s` aib` al`turi de el o femeie care apar]ine aceleia[i categorii sociale. – Dar noi ne iubim, reu[i ea s` strecoare printre bandaje. – Iubirea este pentru n`t`r`i, este un imens balon de s`pun, [i nu are ce c`uta în existen]a unui ales al sor]ii. Scute[te-m` de sentimentalisme ieftine, vreau s`-]i fac o propunere din care to]i avem de câ[tigat. F`r` a mai a[tepta încuviin]area tinerei, continu` : – Sunt dispus s`-]i pl`tesc spitalizarea, toate opera]iile pe care va trebui s` le supor]i pentru a avea un nou chip [i în plus dou` sute de mii de euro pentru a începe o via]` nou` în alt` parte. Fiecare cuvânt rostit de puternicul milionar era pentru Emma ca un pumnal înfipt în inim`. Ghicise imediat unde vroia s` ajung`. Durerile fizice pe care le suporta erau nimic pe lâng` cele pricinuite de vorbele lui. – Î]i ofer toate astea în schimbul libert`]ii fiului meu. Tonul lejer de afaceri adoptat de Armand Montereaux era cu atât mai însp`imânt`tor. Vreau s` juri c` nu-l vei contacta niciodat` nici direct, nici prin intermediul altora. Este o condi]ie u[or de îndeplinit, dac` vei p`r`si Parisul [i te vei muta în alt` localitate. O a doua condi]ie este s` nu mai vizitezi mormintele p`rin]ilor t`i. Emma trecea prin chinurile iadului. Faptul c` era mutilat` înr`ut`]ea mult situa]ia [i [tia c` dac` n-ar fi putut s`-[i priveasc` chipul în oglind`, cu atât mai mult nu putea cere acest lucru unui b`rbat, indiferent cât de

T~CERE GREA

21

mult ar fi iubit-o. Nu ar mai fi putut ie[i în lume cu un chip hidos. Tat`l lui avea dreptate, trebuia s` primeasc` propunerea. Un gând o f`cu s` tresar` de bucurie. I se interzicea s`-l contacteze ea pe Roben, dar nu [i lui s` o întâlneasc` pe ea. Din câte îl cuno[tea, era convins` c` indiferent cu ce ar fi fost amenin]at, va trece peste orice [i o va c`uta. – Trebuie s` te hot`r`[ti repede, cu cât vei începe opera]iile mai repede, cu atât va fi mai bine. Nici una din condi]ii nu este negociabil`. – Pot s`-l mai v`d o dat` ? \ncerc` Emma s`-l înduplece pe omul de fier din fa]a ei. – Nu. Dac` accep]i, pactul intr` în vigoare din aceast` clip`. Emma se fr`mânt`, disperat`. Durerile erau cumplite. Sfâ[iat` de suferin]`, dar [i de iubire, murmur` : – Accept. – Bine, r`sufl` u[urat b`rbatul . Atunci, consider` c` din aceast` clip` Emma Vigoda nu mai exist`. Vei fi transportat` la o clinic` particular` unde vei beneficia de toate serviciile, sub un alt nume. Vreau ca dup` aceea, când te vei face bine, s` nu mai revii la vechiul t`u nume. Nu ne vom mai întâlni niciodat`, Emma, dar dac` vei înc`lca aceast` în]elegere vei regreta amarnic. Roben va afla c` iubirea ta pentru el se rezum` la câteva sute de mii de euro. Adio. – Oh, gemu Emma disperat`, oh, Doamne ce-am f`cut ! A fost ultimul ei gând con[tient. Tenebrele durerii au înv`luit-o din nou, tr`gând-o în acea zon` atemporal` unde nu exist` decât întuneric. Armand Montereaux privi cu satisfac]ie trupul le[inat al tinerei fete, apoi p`r`si salonul. Avea multe de pus la punct. Bine c` doctorul care o operase pe Emma era mai u[or de abordat decât acel Bourett. – Doctore, îl interpel` când îl descoperi în cabinetul lui, în fa]a unei ce[ti de cafea, este de acord. Acum intri tu în joc. Ai aici un cec pentru cincizeci de mii de euro. Vreau certificatul de deces al Emmei Vigoda. – Domnule Montereaux, nu este a[a de simplu. Îmi pot pierde licen]a dac` se afl`.

22

SILVY SANDERS

– Haide Dutton, nu începe cu chestii din astea ! – Dar… – Ascult`-m` bine, doctore, ori iei banii [i faci ce am vorbit, ori î]i promit c` nu vei mai practica medicina pe teritoriul Fran]ei. Vrei mai mul]i bani, fie, mai plusez cu dou`zeci de mii de euro, dar este ultima ofert`. – Va trebui s` plec din acest spital ! – Foarte bine, chiar m` bucur dac` o faci. – Nu m` pute]i ajuta ? – Nu, mai departe te descurci singur doctore, e[ti b`iat mare ! – Poate muri în timpul transportului ! – Nu te mai prive[te. – Poate …. – Nici un poate, doctore, îl întrerupse brutal milionarul, ai fost de acord c` fata este mutilat` [i va r`mâne un monstru dac` nu i se vor face acele opera]ii estetice. A[a este ? – Da, dar…. – Atunci, care este problema ? Dac` are zile s` tr`iasc`, fata va avea un chip nou care o va face s` poat` tr`i printre oameni, nu la marginea societ`]ii al`turi de rebuturile sociale, tu e[ti mai bogat cu [aptezeci de mii de euro, fiul meu scap` de o c`snicie nepotrivit`, deci toat` lumea câ[tig`, a[a c` pentru ce atâtea scrupule ? În micu]a înc`pere se l`s` o t`cere tensionat`. Medicul r`sucea pe toate p`r]ile cuvintele milionarului, f`r` a g`si totu[i o alt` cale de rezolvare a problemei. În fond, era singura [ans` pe care tân`ra aceea o avea s` redevin` om, iar el putea s`-i cumpere so]iei c`su]a la care visa de câ]iva ani. – De acord, domnule Montereaux ! – Bravo, doctore, ai luat decizia corect`. – Ce trebuie s` fac ? Glasul obosit [i chinuit al doctorului nu-l impresion` pe durul patron al finan]elor.

T~CERE GREA

23

– Vreau ca atunci când va veni elicopterul de la clinica doctorului Therron s` ai toate actele de deces ale Emmei Vigoda. Elicopterul o va prelua pe accidentata f`r` nume. Pricepi ? – Da. – Te pot ajuta cu ceva ? – Cu ceva bani pentru legistul de la morg`. Dar nu un cec, ci bani lichizi. Montereaux î[i scoase portofelul [i num`r` câteva bancnote. – Ajung ? – Da. – Pot chema elicopterul ? – În cât timp va ajunge aici ? – De la telefonul meu, în cincisprezece minute. – Atunci, mai acorda]i-mi înc` dou`zeci de minute. – Bine. Te a[tept aici. Montereaux privi mult timp în urma medicului. Chiar dac` avea chipul încruntat, era mul]umit cum reu[ise s` aranjeze lucrurile. Ridic` mâna [i privi cadranul Rollexului de aur. Era ora patru [i cinci minute; dac` totul mergea bine, la ora cinci Emma Vigoda disp`rea pentru totdeauna din via]a fiului s`u. Îl costase ceva, dar suma n-avea nici o importan]` comparativ cu ceea ce realizase. Timpul trecu repede [i la ora patru [i patruzeci [i cinci de minute elicopterul decol` cu trupul celei care fusese Emma Vigoda. Cu mersul s`u hot`rât, se îndrept` spre rezerva fiului s`u. Deschise u[a încet. Althea, doborât` de oboseal`, dormea cu capul pe sp`tarul fotoliului pe care îl tr`sese lâng` patul lui Roben. Se a[ez` lini[tit pe cel`lalt fotoliu, mintea lui diabolic` urzind în continuare alte planuri. Prima se trezi Althea. Con[tient` din prima clip` a trezirii de prezen]a lui, femeia adopt` imediat o min` calm`, pe care so]ul ei o obliga s-o afi[eze ca pe un stindard al familiei. – Se pare c` nu are probleme, constat` cu voce joas` milionarul, indicând patul fiului s`u.

24

SILVY SANDERS

– A[a se pare. Dup` o scurt` pauz`, femeia spuse tot în [oapt` : – Când se va trezi, va dori cu siguran]` s` afle ce face Emma; cred c` ar fi bine s` m` duc s` v`d ce face. – Da, ar fi foarte bine, aprob` Armand. Acceptarea lui f`cu chipul Altheei s` se lungeasc` de uimire. Dar nu mai st`tu pe gânduri, de team` s` nu se r`zgândeasc` [i ie[i rapid din rezerv`. Num`r` atent` u[ile [i intr` în salonul unde fusese adus` fata dup` opera]ie. Privi atent` paturile, dar trupul plin de bandaje nu mai era. În patul în care fusese tân`ra era acum un b`rbat. Cu inima b`tând spasmodic, se îndrept` spre infirmiera care supraveghea salonul. – Unde a fost mutat` tân`ra r`nit` în accidentul de azi-noapte? Infirmiera o privi lung câteva clipe înainte de a vorbi : – Sunte]i rud` cu ea ? – Nu, doar o cuno[tin]`. – Din p`cate, nu a supravie]uit, a murit în jurul orei patru. Althea sim]i c` le[in`. Cu toat` puterea de care dispunea, se for]` s` r`mân` în picioare. Respir` adânc de câteva ori aerul care mirosea puternic a dezinfectant, f`r` a putea rosti vreun cuvânt. Infirmiera o sus]inu imediat ce observ` paloarea care-i marcase tr`s`turile chipului. – Regret c` am fost a[a de brutal` se scuz` ea, dar asemenea ve[ti nu prea po]i s` le spui pe ocolite! – Era logodnica fiului meu, reu[i Althea s` articuleze. – Este mai bine a[a pentru biata fat`, o b`tu încurajator infirmiera pe mân` pe femeia a[ezat` pe scaun. Decât s` r`mân` mutilat`, este mai bine c` a murit. Fiul dumneavoastr` o va uita, tinere]ea are atuurile ei, [i din câte am în]eles nu b`iatul a fost vinovat de accident, deci nu va avea nici un fel de probleme. Logica rece a infirmierei nu-i putea alunga gândul c` so]ul ei [tiuse de tragicul sfâr[it al fetei atunci când acceptase s` se intereseze de soarta ei. Era adev`rat c` informa]iile date de infirmier` coincideau cu cele spuse de asistenta care o adusese în acel salon în cursul nop]ii, dar nu

T~CERE GREA

25

putea s` nu se întrebe ce [tia în plus so]ul ei. Alung` repede acest gând, revenind la modul cum îi putea spune lui Roben tragica veste. Trist`, cu inima strâns` pentru tân`ra care disp`ruse atât de prematur dintre cei vii, Althea se ridic` de pe scaunul pe care o a[ezase infirmiera [i p`r`si salonul f`r` a mai spune ceva. Când o v`zu intrând, Armand se ridic` în întâmpinarea ei. – A murit, murmur` Althea, [i lacrimile de mult timp strunite erupser` ca o cascad`. – {tiu, spuse so]ul ei înconjurându-i umerii scutura]i de plâns. – Cum va suporta Roben vestea ? – Va trebui s` dea dovad` de maturitate [i b`rb`]ie. Cred c` va reu[i cumva s` treac` peste aceast` tragedie. – Dar este a[a de sl`bit dup` accident ! – Are tinere]ea de partea lui. Althea î[i în`l]` capul de pe um`rul so]ului s`u [i-l privi fix. – Chiar crezi c` tinere]ea le va rezolva pe toate ? Întrebarea ei subtil` îl descump`ni pe Armand, care îns` replic` t`ios: – Dac` nu tinere]ea, atunci cu siguran]` voin]a o poate face. Femeia [tiu c` era inutil s` mai comenteze, a[a c` prefer` s` plâng` în continuare pe um`rul so]ului, prea pu]in obi[nuit cu astfel de manifest`ri. De fapt, era prima dat` când se întâmpla a[a ceva. Din starea aceea de incertitudine lacrimogen` o aduse la realitate glasul slab al lui Roben. – Mam`, plângi ? Cu mi[c`ri repezite, femeia î[i [terse chipul înl`crimat cu o batist` pe care i-o întinse so]ul ei încruntat. – Mam`, tu plângi ? – Numai pu]in fiule, reu[i Althea s` r`spund` poticnit. – De ce ? F`cu o pauz` înainte de a rosti cu team` : – Emma ? Un singur cuvânt, dar atâtea implica]ii! Cum nici unul din cei doi p`rin]i nu spunea nimic, se v`zu nevoit s` insiste.

26

SILVY SANDERS

– Ce face Emma ? – Regret fiule, f`cu un pas înainte Armand Montereaux, n-a rezistat pân` la ziu`. – Nuuuuu….. Urletul lui cutremur` pere]ii rezervei, cu toat` durerea [i disperarea. Cei doi p`rin]i se repezir` s`-l împiedece s` se ridice din pat. – Unde este? Vreau s` o v`d, nu poate fi moart`, este o gre[eal`, este o lupt`toare, nu se l`sa ea doborât` de un accident. }inut de patru mâini, Roben lupta din r`sputeri s` se ridice, cu toate c` [i bra]ul [i piciorul îl dureau îngrozitor. – Fiule, stai lini[tit, se r`sti Armand la el. Las` totul în seama mea, m` voi ocupa eu de toate. Voi avea grij` s` fie înmormântat` în cel mai select cimitir din Paris. – Parc` ar mai conta ! strig` Roben izbucnind în lacrimi. Plânse mult` vreme, cu capul în poala mamei sale. Lacrimile lui se amestecau cu ale ei, spre disperarea b`rbatului încruntat care nu [tia cum s` st`vileasc` acel potop de lacrimi. Str`fulgerat de o idee, Roben î[i fix` cu o privire sticloas` tat`l. – N-o îngropa în nici un cimitir select, ar fi foarte singur`, mai bine s-o duci lâng` p`rin]ii s`i . A fost fericit` lâng` ei ! Auzi tat`, a fost fericit`, cum eu n-am fost niciodat` lâng` voi. Doream atât de mult s` am un c`min adev`rat, plin de c`ldur`, iubire [i în]elegere, un c`min pe care numai ea putea s` mi-l dea. Am ucis singura fiin]` care conta cu adev`rat pentru mine, a[a c` merit orice pedeaps`. O, Doamne, iart`-m`, pentru c` eu nu voi putea s` m` iert niciodat`. Chiar dac` vorbele lui t`iau în carne vie, cei doi p`rin]i nu f`cur` nimic pentru a întrerupe litania lui plin` de jale. Din fericire, doctorul care-l operase intr` s`-[i vad` pacientul înainte de a ie[i din tur` [i, g`sindu-l în starea aceea, interveni rapid, f`cându-i un calmant care-l arunc` imediat în lumea viselor. Cu toate astea, Roben gemu [i se zvârcoli, mustrat de con[tiin]a care nu putea fi amu]it`.

T~CERE GREA

27

Zorii cenu[ii aduceau cu ei o nou` zi. Nimic îns` nu mai putea fi la fel. Totul c`p`tase alt sens, alt` nuan]` [i alt f`ga[. – Ce vom face acum ? întreb` Althea cu privirea fixat` pe chipul chinuit al fiului s`u. – Vom fi lâng` el,acum are nevoie de noi. – {i fata ? – Am promis ceva [i eu respect totdeauna angajamentele pe care mi le iau. – Te vei ocupa de înmormântare ? – Da, voi angaja o firm` care s-o fac`. – Dac` vrea s` participe [i el la înhumare ? – Nu cred c` este în stare s` o fac`, dar pentru orice eventualitate am s` aranjez ca ast`zi s` fie mutat la o clinic` particular` unde va fi foarte bine îngrijit. Pân` s` se dezmeticeasc`, totul se va sfâr[i. – O iubea cu adev`rat pe fata aceea … îndr`zni Althea. – Iubirea, la naiba cu dulceg`ria asta, se zburli b`rbatul, f`când o grimas` dispre]uitoare. Dup` care întreb` : – Tu ce faci? Eu trebuie s` plec s` fac toate aranjamentele. – Voi sta aici, cu el. Nu trebuie s`-l l`s`m singur, acum. Armand Montereaux vru s-o contrazic`, dar observând atitudinea ei hot`rât`, ced`. De fapt, ob]inuse ceea ce vroia, putea s` mai lase pu]in [i de la el.

Capitolul 3 Emma se trezi spre sfâr[itul dimine]ii. Cineva umbla cu blânde]e la bandajele ei. Dup` câteva încerc`ri, reu[i s` deschid` ochiul drept [i s` priveasc` lumea prin mica deschiz`tur` l`sat` de bandajele care-i înf`[urau capul. O umbr` se aplec` asupra ei pân` când în câmpul ei vizual ap`ru chipul unui b`rbat. Avea peste cincizeci [i cinci de ani, se gândi ea, dar arat` foarte bine, veni imediat urm`torul gând. Ghicind c` este studiat, b`rbatul a[tept` cu r`bdare o reac]ie din partea ei. Emma evalu` tot ce intr` în raza de observa]ie a unicului ochi valid. P`rul c`runt în totalitate era înc` bogat, chiar dac` era tuns scurt, cazon. B`rbatul avea o frunte înalt`, br`zdat` de dou` linii adânci, ochii blânzi plini de durere mocnit` îi erau ascun[i de dou` sprâncene stufoase, iar nasul drept [i pu]in cam lung pornea din locul unde se îmbinau sprâncenele . Buza de sus era mascat` de o musta]`, „pe oal`“, la fel de alb` ca om`tul. Buza de jos era plin` [i pu]in r`sfrânt`. B`rbia despicat` de o gropi]` adânc` era înd`r`tnic` [i autoritar`. Era un chip nobil, dar muncit [i chinuit, concluzion` tân`ra, a]intindu-[i privirea în ochii lui de un albastru deschis.

T~CERE GREA

29

– Cine sunte]i ? [opti ea prin bandaje. – În primul rând, bun` ziua. {i s` nu-mi spui c` nu este bun`. Este [i numai pentru faptul c` înc` e[ti în via]`. Numele meu este Noel Therron [i sunt medicul care va avea grij` s` devii o fat` frumoas`. – Bine articul` ea cu greu, mintea ei amintindu-[i discu]ia avut` cu Armand Montereaux. – M` bucur c` m` accep]i, dar care este numele t`u ? Încurcat`, Emma c`uta cu disperare un r`spuns potrivit, în timp ce doctorul a[tepta r`bd`tor, ca [i cum aveau tot timpul din lume. – Doctore, eu sunt nimeni. Dac` r`spunsul ei îl uimi pe medic, acesta nu se tr`d` prin nimic. – Începând de acum, continu` ea cu efort, nu mai am nimic, iau totul de la zero. Mâinile tale m` vor pl`m`di ca pe plastilin`, f`când din mine o femeie cu totul [i cu totul nou`. – N-ai vreo poz`, ca s` [tiu ce chip s`-]i dau ? – Chipul meu cel vechi a murit, po]i s`-mi f`ure[ti orice fa]` vrei. O lucire ciudat` îi \nsufle]i ochii tri[ti. – Chiar n-ai nici o dorin]` ? – Nu, r`spunse ea cu un oftat. – Atunci, voi considera c` sunt mâna prin care Domnul î]i va da un nou chip. Dup` o scurt` pauz`, ad`ug` pu]in încruntat : – Poate c` cel care î]i pl`te[te spitalizarea are un cuvânt de spus. – Nu, omul acela se achit` de o datorie, dar nu vrea s` m` mai vad` vreodat`. – Atunci e[ti a mea, î[i frec` medicul mâinile, bucuros ca de un cadou mult a[teptat. Pentru mine, în lunga perioad` pe care o vei petrece în aceast` clinic`, vei fi Jade. Te deranjeaz` ? Dup` o clip` de gândire, în care Emma murmur` acel nume de mai multe ori, r`spunse : – Nu. – Bine, atunci, pentru to]i vei fi Jade. Trase aer în piept [i continu` : uite draga mea, vreau s` [tii adev`rul de la început. E[ti desfigurat` de

30

SILVY SANDERS

sticlele care s-au spart peste tine. Este bine c` te-au adus de la început aici [i nu dup` ce r`nile se vindecau. {ansele de a r`mâne cu cicatrice sunt foarte reduse, dar trebuie s` ai r`bdare, vor trece multe luni pân` când chipul t`u va deveni frumos. Opera]iile vor fi dureroase [i va trebui s` faci numai ce-]i voi permite eu. În]elegi ? – Da. – Cu timpul ne vom cunoa[te mai bine, dar pentru ast`zi este destul, acum trebuie s` te odihne[ti. – Doctore, murmur` Emma în timp ce b`rbatul se dep`rta. – Ce este ? se întoarse el. – Unde sunt ? – E[ti internat` la clinica Therron, care se afl` la treizeci [i cinci de kilometri de Paris. – Aha ! Este clinica ta ? – În cea mai mare parte, da. Emma t`cu, muncit` de gânduri. – Cele aflate schimb` cu ceva hot`rârile pe care le-am luat mai înainte? – Nu, nimic, eram doar curioas` ! – Este firesc. La revedere. Tân`ra încerc` s`-l urm`reasc` din spatele bandajelor, cu ochiul valid, dar durerile provocate de gestul ei o f`cur` s` renun]e. Închise ochiul, epuizat`. Oare Roben ce f`cea ? Aflase unde o dusese tat`l lui ? Chiar dac` nu aflase, era convins` c` o va face. Promisese s` nu-l caute, dar ce nu luase în calcul despoticul lui tat` era dragostea profund` [i durabil` ce-i unea ca dou` jum`t`]i ale aceluia[i întreg. – Va g`si el o cale s` m` descopere, murmur` ea înainte de a c`dea într-un somn adânc. Demonii disp`rur`, l`sând trupul chinuit de r`ni s` se relaxeze pe aripile blânde ale somnului. ***

T~CERE GREA

31

În aceea[i zi, Roben Montereaux era mutat în centrul Parisului, la o alt` clinic` particular`. Tat`l s`u nu se confrunt` cu nici o obiec]ie din partea lui. Dup` ie[irea nervoas` pe care o avusese la aflarea ve[tii mor]ii Emmei, devenise apatic. R`spundea monosilabic la orice tentativ` de conversa]ie [i era undeva departe, într-o lume numai a lui. St`tea cu ochii deschi[i, privind fix, f`r` a auzi nimic din ce-i povesteau prietenii care începur` s`-l viziteze. Dup` numai o s`pt`mân`, Roben a fost externat [i a revenit în casa familiei de pe Champs Élisées. Tân`rul care râdea mereu, g`sind o vorb` bun` pentru oricine, deveni curând o amintire, spre satisfac]ia deplin` a tat`lui s`u, care considera c` un bun om de afaceri în domeniul bancar nu trebuia s` fie prea apropiat de oameni, ci cât mai distant. Trecu o lun` [i jum`tate pân` când Roben reu[i, al`turi de prietenul lui Lucian Lambert, s` se întoarc` în apartamentul pe care-l împ`r]ise cu Emma. Dup` ce-l ajut` s` ajung` în apartament, Lucian se retrase, plin de tact. – Voi a[tepta în ma[in`, preciz` el din pragul u[ii. – De acord, morm`i ursuz Roben. – Po]i coborî sau s` m` întorc dup` tine ? – La urcat a fost mai greu, de coborât voi coborî singur. – Bine, cum dore[ti, ridic` din umeri Lucian, p`r`sind înc`perea. În sfâr[it singur, Roben l`s` s`-i cad` masca ce-i împietrise tr`s`turile [i sub care î[i ascundea durerea. Cu ochii în lacrimi, se l`s` pe patul perfect aranjat. Cu degete tremurânde, atinse perna de al`turi. Fa]a de pern` proasp`t schimbat` nu p`stra nimic din mirosul celei care fusese pentru el centrul existen]ei. Tat`l s`u îl anun]ase cu o s`pt`mân` în urm` c` angajase pe cineva s` se ocupe de cur`]enie în apartament [i cu toate c` fiecare celul` din trupul lui se opusese vehement acestui sacrilegiu, nu f`cuse altceva decât s` dea din cap aprobator, spre satisfac]ia tat`lui s`u.

32

SILVY SANDERS

Se ridic` [i deschise dulapurile. Nimic din pu]inele lucruri ale Emmei nu mai era acolo. Totul disp`ruse, ca [i persoana care le purtase. Hainele lui erau în schimb sp`late, c`lcate [i aranjate frumos. Cu inima cât un purice, deschise sertarul de la noptier`. – Oh, Doamne nu! strig` disperat când constat` c` sertarul plin cu fotografii odat`, acum era gol. Pip`i disperat hârtia care acoperea fundul sertarului, în speran]a c` poate totu[i mai r`m`sese ceva sub ea. Dar nu, nimic nu sc`pase aten]iei celor care f`cuser` curat [i care primiser` indica]ii precise de la tat`l s`u. Bulversat, se îndrept` spre micul corp de bibliotec` unde se aflau numai c`r]ile [i cursurile lui. Trase cu furie cursul de finan]e al profesorului Divoff [i-l r`sfoi. În dreptul cursului opt, g`si o poz` a Emmei, f`cut` cu numai câteva luni în urm`. Î[i aminti cu o urm` de surâs pe chipul încruntat, discu]ia pe care o avuseser` atunci. – Ce faci ? îi strigase ea râzând. – Te iau cu mine la plicticosul cursul al profesorului Divoff. – {i dac` nu vreau s` vin ? se alintase ea, încol`cindu-i gâtul cu bra]ele. El aruncase cartea [i o strânsese s`lbatic lâng` trupul lui deja excitat. – Atunci, te voi pedepsi îi [optise printre s`rut`ri. – Cum ? îi sim]ise el r`suflarea cald` pe ureche. – Te voi devora, o anun]ase el în timp ce începea un dulce asediu asupra sânilor ei plini [i tari ca dou` mere superbe. F`cuser` dragoste cu pasiune [i cu mult` d`ruire, cum f`ceau de obicei. Trupurile lor erau în acele momente un tot, ca [i sufletele lor îngem`nate. Tr`gându-[i piciorul care nu era înc` vindecat, Roben se arunc` din nou pe pat, cu fotografia Emmei lipit` de c`ma[`, în dreptul inimii, ap`sat` puternic cu palma stâng`. Lacrimi ascunse prea mult timp, erupser` de sub barierele ridicate pân` atunci. Plânse cu lacrimi amare, luându-[i adio de la iubirea vie]ii lui. [i chiar dac` cineva încercase s` [tearg` orice urm` a existen]ei ei, [tia

T~CERE GREA

33

c` în inima lui ea va exista de-a pururi. Era totu[i curios faptul c` în mintea lui nu putea accepta c` Emma era moart`. Chiar dac` o plângea în acele clipe, n-o plângea ca pe o moar`, ci ca pe cineva disp`rut temporar. – Poate c` lucrurile se vor schimba dac`-i voi vedea mormântul, se ridic` el brusc în capul oaselor. Î[i [terse cu mâneca chipul înl`crimat. Ascunse în portofel poza Emmei [i, hot`rât s` pun` punct unei etape din via]a sa, Roben p`r`si apartamentul unde cunoscuse fericirea cu toate bucuriile ei. Coborî [chiop`tând pân` la prietenul care-l a[tepta r`bd`tor în ma[in`. – Încotro ? se interes` Lucian. – Vreau s` v`d mormântul Emmei. Lucian se opri la jum`tatea gestului de pornire a autovehiculului [i se întoarse spre Roben. – Nu crezi c` ai suferit destul pe ziua de azi ? – Crezi c` mâine voi suferi mai pu]in ? – Timpul are [i el avantajele lui, remarc` Lucian filozofic. – E[ti mai nebun decât credeam, se înver[un` Roben, dac` î]i imaginezi c` va trece o secund` m`car, pân` când voi închide ochii pentru totdeauna, în care s` nu consider c` sunt uciga[ul celei mai minunate fiin]e care a tr`it sub soare. – Dar n-a fost vina ta, încerc` prietenul s`-l conving`. – Ba da, chiar dac` legile oamenilor m-au absolvit de vin`, în fa]a Domnului sunt vinovat. – Ascult`, Roben… – Nu, ascult` tu, îl întrerupse furios tân`rul, m` duci unde vreau sau iau un taxi, iar discu]ia asta nu vreau s-o mai avem vreodat`. Resemnat, [i [tiind prea bine c` era inutil s` insiste, Lucian porni ma[ina [i se înscrise în trafic. Roben îi spuse cum s` ajung` la cimitir. Când opri autoturismul, Lucian vru s`-l înso]easc`, dar Roben îl opri cu un gest ferm al mâinii.

34

SILVY SANDERS

– Vreau s` fiu singur ! – Bine, accept` prietenul s`u. Sprijinit în baston, Roben intr` pe poarta cimitirului. {tia foarte bine unde erau mormintele p`rin]ilor Emmei. Chiar dac` piciorul îl durea îngrozitor, durerea din inim` era mult mai acerb`. Cimitirul nu era mare, a[a c` ajunse destul de repede la locul pe care-l c`uta. Lâng` pietrele funerare modeste ale lui Jean [i Marie Vigoda, se în`l]a acum o impozant` piatr` funerar` din marmur` neagr` pe care era scris, cu litere din bronz auriu, numele Emmei, data na[terii [i cea a mor]ii. Mormântul era acoperit cu flori ve[tejite. Roben se sprijini de marmura rece, cu capul plecat. – Regret c` nu-]i pot cere iertate în genunchi dragostea mea, murmur` el cu lacrimile [iroindu-i pe obrajii slabi. De fapt, continu` dup` o clip`, am atât de multe regrete încât nu [tiu cum voi putea tr`i cu povara lor. Piatra asta cred c` nu-]i place [i face o not` discordant` cu restul cimitirului; promit s` ]i-o schimb. Atâta timp cât voi tr`i, un trandafir ro[u va fi mereu la capul t`u. Ieri mi-am f`cut testamentul. Am pus o clauz` special` prin care doresc s` fiu înmormântat aici, al`turi de tine ; dac` în via]a aceasta nu s-a putut s` fim împreun`, atunci m`car mor]i s` st`m al`turi. Scoase din buzunarul pantalonilor o batist` [i î[i [terse lacrimile. – Te iubesc, dragostea mea, [i te voi iubi pân` vom fi din nou împreun`. Mai st`tu câteva minute pân` ce piciorul r`nit refuz` s`-l mai sus]in`, apoi se îndrept` cu mari eforturi spre ghereta paznicului. Observând c` tân`rul abia se mai ]ine pe picioare, b`trânul îi oferi imediat un scaun, pe care Roben se a[ez` cu un oftat. – A]i venit la tân`ra Vigoda, constat` neutru paznicul. De fapt, dup` ce a fost înmormântat`, n-a venit nimeni pe la ea. Ce tragedie s` se pr`p`deasc` atât de tân`r` [i tot într-un accident, ca p`rin]ii ei… – Am o rug`minte la dumneata, îl întrerupse Roben. – Dac` st` în puterile mele, tinere.

T~CERE GREA

35

– Vreau ca mormântul s` fie cur`]at de florile acelea uscate … – Asta se poate, veni rândul paznicului s`-l întrerup`. – Piatra funerar` s` fie aruncat`, continu` Roben [i s` fie pus` una mai mic`, una care s` aib` la baz` o vaz` în care în fiecare zi s` fie pus un trandafir ro[u. Trandafirul trebuie schimbat zilnic, sublinie el autoritar, [i tot timpul va fi ro[u, nu alt` culoare. – Toate astea cost`, spuse b`trânul, gânditor. – Spune, cât ? Paznicul spuse o sum` pe care tân`rul o avans` imediat. – Cu marmura aceea ce vre]i s` fac ? – Nu m` intereseaz`, faci ce vrei. Ochii b`trânului sclipir` de mul]umire la gândul banilor pe care-i va câ[tiga pe ea. – Pentru trandafiri voi face un contract cu o flor`rie, va trebui numai s` ai grij` ca floarea s` ajung` unde trebuie [i s` fie ap` proasp`t`. Pentru osteneala ta, vei primi lunar câte cincizeci de euro. Dar dac` voi veni vreodat` [i voi constata c` dorin]a mea n-a fost respectat`, vei avea de suferit. Am fost suficient de clar ? – Da domnule, î[i plec` paznicul capul. Roben se ridic` de pe scaun cu greu [i plec` la ma[in`. Inima lui nu era cu nimic mai u[oar` ca atunci când sosise, se sim]ea dimpotriv` ca [i cum f`cuse o afacere pentru un prieten. Nu se putea obi[nui cu gândul c` Emma nu mai era. *** Emma se trezi din somnul de dup`-amiaz`. Privi spre u[a rezervei în care st`tea de [apte luni. Devenise un reflex. Înc` spera ca Roben s`-[i fac` apari]ia. Tânjea dup` prezen]a lui ca dup` o gur` de aer proasp`t. Toat` lumea era dr`gu]` cu ea, mai ales doctorul Therron, dar îi era cumplit de dor de iubitul ei Roben. Dup` discu]ia avut` cu doctorul în prima zi când sosise la clinic`, nimeni nu-i mai pusese întreb`ri cu

36

SILVY SANDERS

caracter personal. Pentru toat` lumea devenise Jade. Nu avea nimic împotriva numelui, dar î[i dorea cu ardoare ca glasul melodios [i profund al iubitului ei s-o strige Emma. Nu era noapte în care s` nu-l viseze. M`car atunci era fericit`. Îl putea atinge, îl putea s`ruta, îi putea vorbi. Oare ce f`cea în clipa aceea ? Nu mai avu timp s` fac` nici o specula]ie pe acea tem`, deoarece u[a se deschise [i în înc`pere intr` doctorul Therron. Cu surâsul lui trist, îi zâmbi pacientei sale preferate. – Probleme ? se interes` el. – Nu, scutur` tân`ra din cap, pentru a demonstra capacitatea de mi[care pe care o c`p`tase. – Bravo, sunt mândru de tine ! – Eu v` sunt datoare, doctore ! – Nu, draga mea, e[ti un bolnav model. În toate lunile astea atât de grele nu te-am auzit niciodat` v`itându-te, sau plângându-]i de mil`. – Avea vreun rost ? îi zâmbi la rândul ei. – Poate … o privi gânditor medicul; ar fi fost un semn c` ]i se vindec` [i r`nile sufletului, nu numai cele ale trupului. Zâmbetul fetei se stinse imediat. Ochii i se umplur` de lacrimi [i pentru a-[i ascunde suferin]a, întoarse capul. – N-am vrut s` te sup`r, Jade, o mângâie doctorul pe cre[tetul capului. Tân`ra mai st`tu câteva clipe în pozi]ia aceea, pân` reu[i s`-[i st`pâneasc` emo]iile. – N-am de ce s` m` sup`r pe dumneavoastr`, rosti într-un târziu. – Ce vei face dup` ce vei pleca de aici ? – Va trebui s` iau via]a de la cap`t. – Ai unde s` te duci ? – Nu. Va trebui s` plec cît mai departe de Paris. – Bani ai ? – Cred c` da, dar nu vreau s` m` ating de ei ! – De ce ?

T~CERE GREA

37

– Sunt bani p`ta]i de minciuni [i durere, sunt banii diavolului. M-au ajutat s`-mi creez un chip nou, dar de acum în colo sunt hot`rât` s` nu mai cheltui nici un b`nu] din ei. – Poate ar fi bine, acum când ne cunoa[tem cât de cât, s`-mi spui toat` povestea. {tii c` [i noi medicii suntem obliga]i s` p`str`m secretele pacien]ilor, ca preo]ii secretul spovedaniei. Emma ridic` spre medic o privire în care lic`rea speran]a. – Crede]i c` se poate !? – Sigur c` da, copila mea. De când ai venit aici, nimeni nu ]i-a deschis u[a camerei de suferin]`, în afara angaja]ilor clinicii. E[ti tân`r`, de[teapt`, nu se poate s` n-ai prieteni ! – Acum nu mai am pe nimeni. – În aceast` dup`-amiaz`, n-am programat` nici o opera]ie, a[a c` am timp suficient s` te ascult. Poate a[a î]i vei mai u[ura pu]in sufletul. Dup` câteva ezit`ri, tân`ra îi povesti, la început ezitant, apoi din ce în ce mai cursiv, întâmpl`rile care-i marcaser` atât de dramatic via]a. Sfâr[i cu gândul care o chinuia cel mai mult : – Nu în]eleg cum nu m-a g`sit Roben pân` acum! – Nu po]i [ti cu ce minciuni l-o fi ame]it tat`l lui. Dac` a fost în stare de un astfel de plan, înseamn` c` n-a l`sat nimic la voia întâmpl`rii. – Atunci, crede]i c` suntem desp`r]i]i pentru totdeauna ? – Nu [tiu, draga mea, ce-]i rezerv` via]a , dar pentru c` tot este ziua confiden]elor, vreau s`-]i spun [i eu ceva. Acum un an [i jum`tate, so]ia [i fiica mea au fost ucise într-o cofet`rie unde a avut loc un atentat cu bomb`. Fiica mea avea aproape aceea[i vârst` cu tine [i se numea Jade. Chipul pe care ]i-l compun este chipul ei. Te superi ? Tân`ra medit` câteva clipe înainte de a nega cu o mi[care viguroas` a capului. – Atunci, crezi c` ai putea accepta s` fii copila mea, s` iei locul celei pe care am pierdut-o !? – O, doctore, nu m` face s` plâng, [tii c` n-am voie. – Ai putea eventual s`-mi spui Noel.

38

SILVY SANDERS

– Te rog s` ai r`bdare cu mine [i s`-mi la[i pu]in timp de gândire. – Fire[te c` trebuie s` te gânde[ti, se ar`t` el de acord. Dar vreau s` m` la[i s`-]i prezint câteva aspecte. A[ putea s` te înfiez; astfel, numele t`u ar deveni Jade Therron, deci o problem` rezolvat`. Mai trebuie s` stai aici cel pu]in patru luni; pân` atunci, a[ avea timp s`-mi vând casa din Paris [i s` cump`r una în ce ora[ vrei tu. – {i clinica ? – O pot vinde [i pot deschide alta, acolo unde alegi tu. E[ti singur`, ca [i mine, de ce n-a[ putea deveni tat`l t`u ? Cu timpul, poate ai s` m` iube[ti pu]in, atât cât s` am sentimentul c` nu mai sunt singur pe lume. Tremurând de emo]ie, Emma întinse mâna dreapt`, care nu mai era bandajat`, spre chipul ridat al medicului. – Nu este nevoie s` m` mai gândesc, Noel, tu îmi oferi foarte multe, sper numai ca la rândul meu, s` m` pot ridica la în`l]imea a[tept`rilor tale. – Vreau s` uit`m Parisul [i suferin]a pe care am tr`it-o aici, [i s` fim o familie. – Sunt de acord, zise ea. – Bine, atunci, care este locul unde ne vom instala familia ? – Ce p`rere ai de Bordeaux ? – Bordeaux... Bordeaux ... Bordeaux s` fie, zâmbi el pentru prima dat` de când se cuno[teau, cu bucurie.

Capitolul 4 Noel Therron auzi u[a de la intrare [i [tiu c` Jade se întorsese acas`. Aprinse repede cele nou` lumân`ri de pe tort [i-i pândi ner`bd`tor pa[ii. – Am venit, se auzi glasul ei melodios. Unde te ascunzi ? Tocurile ei loveau ritmic dalele de marmur` ale holului, apropiindu-se de enorma sufragerie, unde o a[tepta tat`l ei adoptiv. Dup` ce p`[i în înc`pere, tân`ra se opri cu ochii a]inti]i pe tortul aniversar. Cu un gest copil`resc, î[i duse palmele la gur` în timp ce murmura : – Oh, au trecut deja nou` ani !? Noel î[i deschise larg bra]ele pentru a o primi în cercul lor cald [i lini[titor. Jade se cuib`ri fericit` la pieptul lui. – E[ti cel mai bun [i cel mai sensibil tat` din lume, îl s`rut` ea pe amândoi obrajii. – Iar tu e[ti cea mai iubitoare [i mai frumoas` fiic` din lume, o s`rut` la rândul lui pe frunte. În ultimii nou` ani, la aceea[i dat`, scena [i cuvintele schimbate deveniser` un ritual pe care cei doi îl respectau cu sfin]enie. În fiecare an, serbau data la care Noel Therron o înfiase pe tân`ra sa pacient` accidentat`. Emma Vigoda devenise Jade Therron. Renun]ând la visurile tinere]ii, Emma, sub numele Jade Therron, devenise o renumit` avocat` a ora[ului Bordeaux. La cei dou`zeci [i nou` de ani, era o figur`

40

SILVY SANDERS

proeminent` a baroului de avoca]i. Specializat` în drept comercial, Jade lucrase numai doi ani în cadrul unei mari firme de avocatur` pentru ca apoi s`-[i deschid` propriul cabinet. Era astfel propria ei st`pân`. Avea doar doi angaja]i. O secretar` [i un detectiv . Ambele persoane aveau câte o poveste trist` în spate, dar erau oameni cinsti]i, inteligen]i [i muncitori, care î[i iubeau necondi]ionat tân`ra patroan`. – {tiam c` m` a[teapt` ceva bun acas`, î[i privi ea tat`l în ochi. – E[ti pe zi ce trece mai frumoas` ! – Cu alte cuvinte, e[ti mul]umit de opera ta, îi zâmbi ea mali]ios. – Nu de opera mea, ci de tine. E[ti un om cu adev`rat bun, Jade, frumuse]ea este numai o latur` a personalit`]ii tale minunate. – M` faci s` ro[esc ! – Nu cred c` temuta Jade Therron poate fi f`cut` s` ro[easc` numai pentru atât. – Temut`, z`u, papa, exagerezi ! Noel o lu` de mân` [i o duse în fa]a m`su]ei pe care trona tortul. – Dac` nu sufl`m în lumân`ri, se vor topi [i vom mânca fri[c` amestecat` cu cear`. – Da, s` sufl`m [i s` ne punem o dorin]` Se a[ezar` fiecare de câte o parte a mesei [i se aplecar` privindu-se fix. – Gata ? întreb` b`rbatul. – Da, r`spunse ea serioas`. Suflar` în acela[i timp, stingând toate lumân`rile. – {tii ce mi-am dorit anul acesta ? o întreb` zâmbind vis`tor Noel. – Dac` spui, dorin]a nu ]i se va împlini, îl aten]ion` ea. Ca [i cum n-ar fi auzit-o, b`trânul continu` : – S`-mi d`ruie[ti… f`cu o pauz` pentru un mai mare efect dramatic, [i ad`ug` repede: un nepo]el sau o nepo]ic`. Vezi, am devenit un b`trân viclean. Nu mi-am dorit s` te c`s`tore[ti, ca în anii trecu]i, ci mi-am dorit nepo]i pe care mi-i po]i da f`r` a te c`s`tori, pentru c` am ajuns la concluzia c` acest cuvânt, c`s`torie, nu-]i place deloc.

T~CERE GREA

41

– Nu sunt înc` preg`tit` s` fac pasul acesta, papa. – Ceasul t`u biologic bate, chiar dac` nu-l sim]i înc`, draga mea. {tiu, ridic` o mân` când ea vru s` intervin`, [tiu c` nu-i treaba mea, dar te iubesc prea mult ca s` nu doresc s`-l po]i uita pe acel Roben Montereaux. Au trecut nou` ani,Jade, [i inima ca [i gândurile tale sunt tot la el. Crezi c` nu observ cum te schimbi la fa]` când dai peste vreun articol despre el, sau cum vena aceea sub]ire de pe tâmpla ta dreapt` începe s` se zbat` dac` al`turi de el este vreuna din frumuse]ile la mod` care fac tot posibilul s`-i capteze aten]ia? Este cel mai tân`r bancher francez [i pe deasupra este declarat burlacul num`rul unu al anului. Jade î[i plecase capul, recunoscând astfel adev`rul celor spuse. Chiar dac` nu putea da glas sentimentelor care o încercau, se str`duia s` nu fac` o scen`. Considerând c`-i captase aten]ia, Noel continu` cu un glas alterat de emo]ie: – Trebuie s`-]i spun ceva …. – Nu vreau s` [tiu, s`ri Jade de pe scaun, nu vreau s` mai [tiu nimic despre cele întâmplate atunci. Vreau s` uit, chiar dac` pentru asta îmi va trebui toat` via]a. Ast`zi am trecut proba focului, Noel, am venit aici pentru lini[tea acestui c`min, ce te-a apucat s` declan[ezi aceast` discu]ie tocmai acum ? Nu vroiam s`-]i spun, dar sunt prea bulversat` pentru a m` ascunde. Ast`zi am stat fa]` în fa]` cu cel mai bun prieten al lui, Lucian Lambert, mâna lui dreapt`. Ne-am întâlnit pe culoarul tribunalului. M-a privit admirativ, dar f`r` nici o lic`rire de recunoa[tere. Am petrecut mult timp împreun` [i trebuie s` recunosc c` eram curioas` s` [tiu cum va reac]iona dac` soarta î[i va bate joc de noi f`când în a[a fel încât s` ne pun` fa]` în fa]`. Ei bine, n-am sim]it nici o bucurie c` nu m-a recunoscut. – Dar tu te-ai recunoscut când te-ai privit prima dat` în oglind`, dup` terminarea opera]iilor ? Întrebarea o descump`ni pe Jade [i recunoscu, sp`[it` : – Nu. – Fire[te, pentru c` nimic nu mai este cum a fost, draga mea. Ochii t`i mari au devenit din rotunzi, migdala]i, nasul t`u drept [i un pic prea

42

SILVY SANDERS

lung nu mai are nimic în comun cu nasul mic [i cârn pe care-l por]i cu mult aplomb. Buzele tale pline a trebuit ajustate [i acum sunt mai sub]iri. Chiar [i forma fe]ei î]i este modificat`, din cea de inimioar` a ajuns un oval perfect. B`rbia î]i este acum mult mai rotund` [i gropi]a din ea aproape a disp`rut. P`rul t`u negru este acum ciudat, dar nu este meritul meu, ci al mamei natur`. Acea parte care a albit în noaptea accidentului î]i d` o not` misterioas` [i foarte [ic. Nu este o simpl` [uvi]`, este aproape un sfert din scalp. Deci, dac` nici tu nu te-ai recunoscut, atunci de ce te superi dac` o cuno[tin]` dintr-un trecut destul de îndep`rtat a f`cut acela[i lucru? Asta s-ar putea explica numai prin faptul c` duci dorul persoanei care ai fost odat`. – Nu spune asta, Noel, [tii foarte bine c` nu este adev`rat. – Nu cred c` [tiu prea bine, ripost` b`rbatul. Cred, pe m`sur` ce timpul trece, c` singurul mod de a sc`pa de obsesia lui Roben Montereaux este s` te întâlne[ti cu el. – Asta nu se poate! exclam` ea, speriat`. Am promis c` nu-l voi c`uta niciodat`. – Foarte bine, cine spune c` trebuie s`-l cau]i ? Am putea aranja o întâlnire întâmpl`toare. Tân`ra se opri brusc în fa]a lui, apoi se l`s` u[or în genunchi, pe covor. – Te rog, nu provoca o astfel de întâlnire, a[ considera c` sunt vinovat` de înc`lcarea pactului cu b`trânul Montereaux. Te rog, e[ti singurul care [tie adev`rul. Nu m` face s` regret c` ]i l-am împ`rt`[it. – Bine, stai lini[tit`, nu voi face nimic, dar a[ vrea s`-mi poveste[ti despre întâlnirea cu prietenul lui. Jade , bucuroas` s` poat` schimba subiectul, se conform` imediat. – Sucursala b`ncii MONT de aici a fost dat` în judecat` de o b`trân` care consider` c` a fost în[elat` la acordarea dobânzii. – De unde [tii toate astea ? – Am intrat în sala în care intrase [i Lucian. – {i !?

T~CERE GREA

43

– {i nimic. Era un proces simplu, b`trâna n-avea dreptate, banca a câ[tigat repede. – Lucian ce rol a avut ? – L-a asistat pe avocatul b`ncii. Este tot avocat, din câte îmi amintesc. – Dar n-a pledat el. – Nu. – Asta a fost tot ? – Da. Am plecat din sal` înainte de terminarea procesului. – De ce ? – N-avea nici un rost s` mai stau, aflasem ce doream. – Chiar aflase[i ? Întrebarea subtil` o f`cu s` se înfioare. – Nu tot, recunoscu ea dup` o scurt` ezitare. Poate ai dreptate. M` gândesc de nou` ani cum ar fi s`-l întâlnesc. Am f`cut zeci de scenarii, dar niciodat` n-am putut s` trec peste temerea care m` cuprinde la gândul de a m` afla în imediata lui apropiere. Nu [tiu dac` ce simt se poate numi iubire sau mai degrab` un miraj. Expresia ei meditativ` îl f`cu pe Noel s` a[tepte prudent. – Iubirea de odinioar` s-a amestecat cu ura izvorât` din dezam`gire, pasivitatea impus` s-a îngem`nat cu furia [i toate s-au contopit formând ceva ce nu pot s` definesc, dar care îmi sus]ine existen]a atunci când ajung s` m` îndoiesc c` ceea ce am f`cut a fost bine. Dar, ridic` ea mândr` privirea, echilibrul meu ai fost tu, Noel. Bun`tatea ta, r`bdarea [i încrederea pe care mi le-ai acordat au constituit punctul meu de sprijin. Acum nu vreau s` mai discut`m despre acest subiect, a[a c` voi t`ia tortul [i vei c`p`ta o felie mic`, mic` de tot, drept pedeaps` pentru controversa avut`. – Pentru a fi iertat, ]i-am adus un cadou. – Un cadou !? B`trânul scoase din buzunarul hainei o cutie ambalat` frumos. – Cu ce m` mai r`sfe]i, papa ? zâmbi ea emo]ionat`, în timp ce desf`cea ambalajul. O cheie !? La ce se potrive[te aceast` cheie, Noel ?

44

SILVY SANDERS

– La o c`su]` cochet` la Arcachon. – Doamne, papa, ce s` c`ut`m noi în sta]iunea milionarilor ? – Ui]i c` [i noi facem parte din aceast` cast`. – Poate tu. – Eu [i cu tine. Tot ce este al meu este [i al t`u, Jade. Am ales Arcachonul pentru c` este mai pu]in cunoscut decât Coasta de Azur. Este mult mai lini[tit. – Mul]umesc, rosti ea blând. Când putem s` mergem acolo ? Noel î[i privi ceasul. – Acum este prea târziu, dar propun s` mergem în weekend-ul care vine. Ai ceva aranjat ? – Ai vrea tu, zâmbi Jade. – Nu de data aceasta. Prefer s` mergem împreun` la casa noastr` de vacan]`. Vreau s`-]i v`d reac]ia [i s` [tiu dac` î]i place sau nu. Bucuria ta este pentru mine seva vie]ii. Jade lu` o bucat` mic` de tort [i i-o întinse ceremonios, dup` care se servi cu o por]ie substan]ial`. – Nu e drept ca tu s` m`nânci atât de mult, iar eu s` m` mul]umesc cu atât de pu]in, protest` Noel. – A[a este via]a…; Jade lu` o linguri]` plin` de tort [i o duse la gur`, mestecând cu un aer plin de încântare. Plin` de nedrept`]i, ad`ug` ea dup` ce înghi]i. Pe sub musta]a alb`, Noel zâmbea plin de încântare. Fusese iertat pentru disputa pe care o declan[ase. O iubea a[a de mult pe fiica lui adoptiv`, încât era în stare s` fac` orice pentru ea. – Cu cine te vei duce la balul organizat de barou ? Jade mai lu` de dou` ori din felia de tort înainte de a r`spunde : – Înc` nu [tiu. – Dar nu mai este decât o lun` pân` atunci ! Chiar nu te-a invitat nimeni ? – Am primit dou` invita]i, pe care nu le voi accepta. – Pot s` te întreb de ce ?

T~CERE GREA

45

– Î]i voi satisface curiozitatea de mo[neag curios. Noel o amenin]` cu linguri]a, mimând sup`rarea. – Pe cine faci mo[neag, fat` b`trân` ? – Aha, mai sup`r`-m` mult, [i te voi l`sa în cea]` ! – Gata, ridic` b`rbatul o mân` în semn c` se pred`. Vreau s` aud cine sunt cei doi cutez`tori care au avut curajul s-o invite pe domni[oara Aisberg. – Papa ! strig` uimit` Jade, ai aflat [i asta ? – Normal, se mândri Noel, nu se poate s` i se dea o porecl` fiicei mele [i eu s` nu [tiu. Oricum, ad`ug` el candid, asta îmi place mai mult decât Cruella , dar s` revenim, cine sunt curajo[ii ? – Primul a fost Gerard Kass, fostul meu [ef, iar al doilea este Allen Bottans, procurorul adjunct. – Mda, adev`ra]i crucia]i. – Papa, îl admonest` amuzat` Jade. – Am în]eles c` pe Kass nu-l supor]i pentru c` nu e[ti de acord cu metodele lui incisive de a rezolva problemele în sala de tribunal, dar cu ambi]iosul Allen ce ai ? – Stai, nu este chiar a[a, pe Gerard îl dispre]uiesc pentru caracterul lui. Este cel mai materialist om pe care am avut nenorocul s`-l întâlnesc. Este un adev`rat Narcis, persoana lui este cea mai important` [i singura pe care o iube[te. Se ]ine de capul meu numai pentru c` am avut \ndr`zneala s`-i refuz avansurile . Orgoliul s`u nem`surat nu poate accepta o astfel de înfrângere, mai ales c` ultimele dou` procese pe care le-am câ[tigat în defavoarea lui au însemnat o puternic` lovitur` dat` imaginii sale. Este genul r`zbun`tor, care nu uit` [i nu iart`. – Încep s`-mi fac griji, dac` este a[a. Omul asta poate s`-]i fac` r`u. – Nu pot s` fac pierdute ni[te procese numai pentru a-i menaja orgoliul, dar stai lini[tit, n-am intrat înc` într-un conflict deschis. – Chiar dac` spui asta, cred c` ar trebui s` fii mai atent` ! – Sunt papa, chiar sunt. – Bine, [i cu Allen cum st` treaba ?

46

SILVY SANDERS

– Allen este vulnerabil, acum c` divor]ul lui a fost pronun]at, Este un b`rbat bine, care are în fa]` o carier` str`lucit`, dar pe mine nu m` atrage. Sentimentele mele pentru el sunt c`ldu]e, ca pentru un frate mai mare. Nu m` atrage nici cariera lui, care dup` gustul meu este prea str`lucitoare. – Este un motiv cam sub]ire, nu crezi ? – Poate, dar nu pot sim]i altceva, oricât a[ încerca. Din aceast` cauz` nu vreau s`-i accept invita]ia, s` nu cumva s`-i dau speran]e de[arte. – Da, aici sunt de acord cu tine, dac` nu-]i place, este mai bine s` nu-i accep]i invita]iile; dar atunci, ce vei face ? – Pot s` merg singur`, murmur` ea gânditoare, a[ avea mai mult` libertate de mi[care. – {i s` pleci ca Cenu[`reasa, înainte de miezul nop]ii? – Ai avut tu grij` de asta îi ripost` ea cu c`ldur`, ai f`cut minuni cu dovlecelul. – Te rog, nu începe iar`[i, se încrunt` Noel. Î[i terminar` de mâncat tortul, apoi Jade se retrase în biroul ei pentru a studia câteva dosare, iar Noel plec` la clinic` pentru vizita de dup`amiaz`. *** Hotelul REGENT este incontestabil cel mai bun din Bordeaux. În apartamentul s`u de la primul etaj, Roben Montereaux studia un dosar gros. Cu un gest obosit, î[i frec` ochii înro[i]i. Mai avea doar câteva pagini de citit când cineva b`tu gr`bit la u[a sa. – Intr`, strig` el autoritar, [tiind sigur cine avea s` apar`. U[a se deschise [i Lucian Lambert, prietenul [i mâna lui dreapt`, intr` f`r` protocol [i î[i arunc` cu un gest dezinvolt geanta diplomat lâng` m`su]a pe care era deschis dosarul pe care-l citea Roben, a[ezându-se apoi în fotoliul din fa]a lui.

T~CERE GREA

47

– Salut, [efu', salut` el ducând dou` degete la tâmpl`. – Cum a mers ? se interes` Roben, f`r` a se întrerupe din citit. – Bine. Am câ[tigat, a[a cum era de a[teptat. – Normal, murmur` absent Roben. F`r` s` a[tepte vreun îndemn, Lucian se ridic`, lu` un pahar [i î[i turn` o por]ie zdrav`n` de whisky peste care arunc` dou` cuburi de ghea]`, revenind apoi la locul pe care-l p`r`sise. A[tept` apoi r`bd`tor ca Roben s` termine de citit. Avu astfel timp s`-[i studieze nestingherit patronul. Remarc` uimit cele câteva fire albe care îi ap`ruser` la tâmple. Oare când se întâmplase asta ? se întreb` el uimit. Roben avea doar treizeci [i doi de ani. Încerc` s` [i-l aminteasc` de pe vremea studen]iei, dar îi era foarte greu s` suprapun` imaginea tân`rului plin de via]` cu zâmbetul permanent în col]ul gurii, peste cea a b`rbatului încruntat din fa]a lui. Chiar dac` avea acelea[i tr`s`turi, ele se în`spriser` de-a lungul anilor, transformându-se în linii [i unghiuri dure [i austere. Acum, sem`na mult cu tat`l lui, renumitul ministru de finan]e Armand Montereaux, cu care Roben nu se în]elesese prea bine niciodat`. Acum când mama lui, Alheea, era pe patul de moarte, m`cinat` de un cancer galopant, f`cuser` pace pentru lini[tea ultimelor ei zile. – St`m bine, se l`s` pe spate Roben dup` ce închise dosarul. – Asta spuneam [i eu, îl aprob` Lucian, dup` ce mai lu` o înghi]itur` din pahar. – Deci, am câ[tigat procesul. – Da. Destul de u[or. Chipul lui Lucian se lumin` dintr-o dat`, continuând surescitat. – Doamne, b`trâne, am v`zut ast`zi cea mai tr`snet femeie din via]a mea. Condescendent, Roben îl aten]ion`. – Credeam c` tipa cea mai tr`snet din via]a ta este Anna, cea îns`rcinat`, so]ia care te a[teapt` acas`. – Normal, Anna este Anna, dar omule, se agit` el, avocata aia este ceva super.

48

SILVY SANDERS

– Avocat` !? – Da, nu te uita a[a la mine, a intrat în sala de judecat` [i n-am putut s` nu-l întreb pe Gerard cine este. Dup` o singur` privire aruncat`, a înghi]it în sec [i mi-a spus c` este domni[oara avocat Jade Therron, poreclit` domni[oara Aisberg. A devenit brusc agitat la gândul c` frumoasa domni[oar` era în acea sal` de tribunal unde n-avea nici o treab`. A trebuit s`-l scutur bine, deoarece ajunsese s` se bâlbâie. Noroc c` frumu[ica a plecat [i totul a intrat în normal. Pentru o clip`, m-a izbit un gând tr`snit. Ce ar ie[i, dac` voi doi v-a]i întâlni? Domni[oara Aisberg [i domnul Iceman, ha, ha, ha, hohoti el, poate cele dou` sloiuri ar începe s` se topeasc`. Roben îl privea ca pe un biet nebun de care trebuie s`-]i fie mil`, dar lui Lucian nu-i p`sa de mila din privirea prietenului s`u. – Cred c` tipa asta te-ar trimite chiar [i pe tine la plimbare. Sunt gata s` dau o sutic`, numai s` pot asista la o astfel de scen`. – Nu vei avea un asemenea prilej, i-o t`ie scurt Roben. Ne întoarcem la Paris cu zborul din aceast` sear`. Râsul lui Lucian se stinse imediat. – Mama ta ? – Da, se simte r`u. Nu mai era nimic de spus [i Lucian se sim]i penibil pentru gluma pe care o încercase. Drumul de întoarcere se desf`[ur` într-o t`cere ap`s`toare. La coborârea din avion se desp`r]ir`, îndreptându-se fiecare spre casa lui. Când intr` în camera mamei sale, lumânarea care ardea la capul ei arunca o umbr` lugubr` asupra chipului stafidit al aceleia care-i d`duse via]`. – Ai venit, r`sufl` ea u[urat`. – Cât am putut de repede. – Bine. Avem o or` pân` se întoarce tat`l t`u. Vreau s` st`m de vorb`. Am amânat prea mult aceast` discu]ie.

T~CERE GREA

49

– Ce discu]ie ? Nu cred c` am început vreo discu]ie [i n-am ajuns s-o termin`m. – Nu, alung` bolnava acea supozi]ie cu un gest al bra]ului desc`rnat. Nu, înt`ri ea, este vorba despre Emma. – Emma? se încrunt` Roben. – Da, nu pot s` cred c` dup` atâ]ia ani înc` o mai iube[ti. Fiul î[i privi mama cu mil` neascuns`. – Nu po]i s` crezi pentru c` probabil n-ai iubit niciodat` cu intensitatea cu care ne iubeam noi, mam`. Atunci eram doi, dar formam un întreg. Am r`mas doar eu [i acum iubesc pentru amândoi. – Dar nu este posibil ca iubirea ta pentru ea s` fie aceea[i ! – Poate nu este la fel, este mai calm`, mai blând`, dar este la fel de puternic`. Au fost ani când m-am r`zvr`tit împotriva ei, [i am luat toate femeile ce mi s-au oferit. Am în]eles mult mai târziu c` în toate o c`utam pe ea. Când am acceptat c` nu m` pot mul]umi nici m`car cu o palid` copie a ei, m-am potolit. Am [i eu nevoile mele fiziologice, dar la atât se rezum` prezen]a femeilor din via]a mea. B`trâna oft` cu n`duf. – Trebuie totu[i s` te c`s`tore[ti, s` ai un mo[tenitor, [i toate cele… – Stai lini[tit`, o voi face când voi fi preg`tit. N-am decât treizeci [i doi de ani, pân` la patruzeci am tot timpul s` m` hot`r`sc. Cu ochii în lacrimi, b`trâna [opti: – Doream a[a de mult s` te v`d la casa ta, s` m` bucur de fericirea ta. Eram hot`rât` s` te ajut s` te c`s`tore[ti cu Emma. Când ne-am dus atunci la spital s` vedem ce este cu ea, asistenta ne-a asigurat c` este întreag`; chiar dac` era mutilat`, nu-i lipsea decât o falang` de la degetul mic al mâinii stângi. Pierdut` în oceanul amintirilor, bolnava nu observ` paloarea fiului [i nici maxilarele lui încordate de durere. Durere care nu trecuse niciodat`, ci devenise de-a lungul anilor parte integrant` a eului s`u interior. – Este adev`rat, continu` cu glas stins femeia, ne repetau to]i c` este foarte r`u [i atât de desfigurat` încât moartea era mult mai bun` pentru ea.

50

SILVY SANDERS

– Nu ! strig` Roben. Nimic nu poate fi mai r`u ca moartea. Este singurul lucru pe care nu-l po]i îndrepta. Existau speciali[ti care o puteau face ca nou`, dac` tr`ia. Moartea nu-]i las` nici o alternativ`. Observându-i durerea, Althea îl prinse de mân` [i-l strânse u[or cu slabele ei puteri. – Stai lini[tit, fiule, în curând, dac` va vrea Domnul, m` voi întâlni cu ea acolo, ridic` ea spre cer privirea stins` [i-i voi spune ce mult o iube[ti. Impresionat cum de mult nu mai fusese, Roben se aplec` [i o strânse u[or în bra]e, cu team` s` nu-i fac` r`u. – Mul]umesc, mam` ! – N-ai pentru ce. Roben, moartea mea nu trebuie s` te \ntristeze. Eu o consider o bucurie. Voi sc`pa de durerile astea care nu-mi dau pace [i voi sc`pa [i de tirania tat`lui t`u. N-am fost niciodat` eu îns`mi dup` c`s`toria cu Armand. La început îl iubeam prea mult ca s`-i descop`r firea dominatoare, apoi când mi-am dat seama era prea târziu, venisei tu pe lume [i ai devenit ra]iunea mea de a tr`i. Acum am un singur regret, te-ai transformat [i ai devenit copia lui. – Asta nu prea cred, îi zâmbi el larg. – Ba da, puiule, ai aceea[i privire rece, acela[i rictus cinic în col]ul gurii, [i pe zi ce trece e[ti tot mai insensibil. Nu te-am v`zut râzând cu adev`rat de peste nou` ani de zile. Este un timp mult prea lung pentru a alunga râsul din via]a ta. Te rog, pân` nu este prea târziu, nu alunga bun`tatea care te face s-o iube[ti înc` pe Emma. G`se[te un mod de a vedea partea frumoas` a vie]ii, nu l`sa am`r`ciunea s`-]i macine toat` omenia. Via]a î]i ofer` mereu alternative. G`se[te una la singur`tatea cu care te-ai înconjurat. Epuizat`, cu gura uscat` dup` lungul discurs, Althea închise ochii. – Mam`, las` toate astea, te rog s` te odihne[ti. Femeia r`mase a[a câteva clipe, dup` care deschise pleoapele grele. – Voi avea mult timp de acum înainte s` m` odihnesc, dar cu tine am foarte pu]in timp s` mai discut. – Vrei s` chem infirmiera ? se impacient` Roben când îi v`zu chipul

T~CERE GREA

51

schimonosindu-i-se de durere. – Nu, îl opri ea, vreau s` m` ]ii de mân`. – Bine mam`, dar s`-mi spui când vrei s-o chem. – A[ vrea s` stai pu]in cu mine. A[a cum st`team când erai mic [i te îmboln`veai. A[teptam ca tat`l t`u s` adoarm` pentru a m` strecura în camera ta. N-aveam încredere în femeile pe care le angaja s` aib` grij` de tine. Te luam în bra]e [i atunci eram cu adev`rat fericit` ; chiar dac` tat`l t`u m` certa c` ar`tam obosit` a doua zi, nu-mi p`sa, c`ldura trupului t`u mic m` umplea de energie …. [i îmi d`dea putere s` rezist. Se înec` [i începu s` tu[easc`. – Mam` !? – Taci [i roag`-te cu mine ! Roben închise ochii [i cu mâna mamei sale cuib`rit` în palmele lui mari, murmur` o rug`ciune. Tres`ri speriat când o sim]i strângându-l u[or de degete, pentru ca apoi mâna care-l alintase mereu s` devin` moale, f`r` urm` de via]`. – Sor`! strig` dup` o clip` de panic`, sor` ! Femeia intr` în fug` în camer`, încerc` s`-i g`seasc` pulsul, apoi rosti ceea ce el [tia deja. – S-a dus. Roben se ridic` în picioare, cu lacrimile curgându-i libere pe obrajii nera[i. – Ce se întâmpl` aici ? r`sun` vocea rece a tat`lui s`u. – A murit, r`spunse Roben f`r` a încerca s`-[i ascund` lacrimile. A avut tupeul s` moar` f`r` permisiunea ta, îi arunc` el cu o ironie mu[c`toare, p`r`sind înc`perea.

Capitolul 5 Jade Therron citi despre moartea mamei lui Roben chiar în ziua când avea loc înmormântarea, în cel mai select cimitir al Parisului. Deoarece la înhumare participau, datorit` func]iei de ministru al finan]elor al lui Armand Montereaux, multe personalit`]i, chiar [i primul ministru, evenimentul avu parte de o transmisie televizat` de aproape un minut. Imaginea lui Roben în imediata apropiere a tat`lui s`u arse pur [i simplu ochii aten]i ai lui Jade. Mult timp dup` ce imaginea disp`ruse, înc` o mai avea în fa]a ochilor. – Eu n-am nici acest drept elementar, murmur` ea cu obid`, s`-mi vizitez p`rin]ii la cimitir. Chiar dac` se înr`ia singur`, nu putu s` nu sufere al`turi de b`rbatul pe care înc` îl mai iubea. Nu uitase aten]ia lui plin` de grij` când îi muriser` ambii p`rin]i, de fapt nu uitase nimic din toate amintirile pl`cute care o legau prin mii de fire nev`zute de Roben. Oft` din tot sufletul. – Hei, este chiar a[a de r`u ? întreb` Noel, care tocmai intrase în înc`pere. Jade s`ri din locul în care se cuib`rise pe canapea [i-l s`rut` pe amândoi obrajii. Îl privi în ochi [i nu se pref`cu c` nu în]elege întrebarea lui.

T~CERE GREA

53

– Totdeauna când moare cineva este un motiv de sup`rare ! – Cine a murit ? continu` el s-o priveasc` atent. – Althea Montereaux. – Aha !…. – Scrie în ziar [i a fost [i o scurt` transmisie la emisiunea de [tiri. – Normal, so]ul ei este mare ministru. – Da, a fost prezent [i primul ministru. – Cred c` mai mult din cauza asta au dat pe post. – Puteau foarte bine, la banii lor, s` cumpere un spa]iu de emisie, î[i ar`t` ea col]ii, nemul]umit`. – Ai [i tu bani, ai face asta pentru mine când voi muri ? Întrebarea o buim`ci pe Jade. Speriat`, î[i duse palma la gur`. – Tat`, e[ti bolnav ? În]elegând cât de tare o speriase, Noel o cuprinse cu bra]ul pe dup` umeri. – Nu feti]a mea, n-am nimic în plus decât [tii deja. Dar sunt b`trân, este normal ca uneori s` m` gândesc la lumea de dincolo, mai ales atunci când se aminte[te de asta prin dispari]ia unei alte persoane. Jade îl privi câteva clipe intens, încercând s` afle adev`rul, dar privirea senin` a lui Noel o lini[ti. – La cât termini mâine ? schimb` el subiectul. – N-am decât un proces programat la ora zece. – Vreau s` plec`m devreme. – Cred c` cel târziu la dou`sprezece pot fi acas`. – Ar fi foarte bine, îi zâmbi el larg. Abia a[tept s`-]i spui p`rerea. – E[ti ca un copil, îl cert` ea blând. – P`i, [tii ce se spune despre b`trâni, c` dau în mintea copiilor la un moment dat. – Nu cred c` asta ]i se poate întâmpla ]ie, papa. – Li se poate întâmpla tuturor, murmur` el gânditor, apoi zâmbi, alungând astfel umbra de îngrijorare care se strecurase în tonul lui.

54

SILVY SANDERS

– Ce bagaj lu`m cu noi ? – Nu este înc` sezon, dar este destul de cald, a[a c` propun s` lu`m costumele de baie, dar [i ceva pu]in mai gros pentru sear`. – M` gândesc s` facem bagajele din seara asta, mâine doar s` le punem în ma[in` [i s` plec`m. – Corect, accept` Noel; deci, la treab`, apoi la culcare. A doua zi, plecar` dou`zeci de minute dup` ora dou`sprezece, veseli ca doi copii care chiuleau de la [coal`. Jade îi povesti cum câ[tigase procesul pe care îl sus]inuse în ziua aceea, iar Noel o puse la curent cu ultimele bârfe de prin clinic`. Ca întotdeauna când plecau împreun`, conducea Jade. Sistemul audio sofisticat le f`cu c`l`toria pl`cut` prin acurate]ea melodiilor ce se rev`rsau prin cele dou`sprezece boxe încorporate în diverse locuri în capitonajul ma[inii. F`cur` dou` ore pân` la destina]ie. Jade fusese de mai multe ori în Arcachon, dar acum era foarte emo]ionat`. Fata s`rac` nu uitase provenien]a sa modest`. Urcase în ierarhia social` prin propriile ei for]e, dar nu putea nega faptul c` toate acestea îi puteau fi interzise dac` r`mânea desfigurat`. Noel o ghid` pe str`du]ele lini[tite ale or`[elului pân` în dreptul unei case ascuns` vederii de verdea]`. – Opre[te aici, îi indic` Noel. Coborâr` din ma[in` [i Jade se întinse cu mâinile unite deasupra capului. – Mmm… ce aer, trase ea cu nesa] aerul s`rat în pl`mâni. – Nu-i a[a ? zâmbi Noel. S` intr`m Poarta era simpl`, din fier forjat, ca [i gardul care disp`ruse sub frunzi[ul des al iasomiei. Aleea pavat` era curat` [i ducea spre o cas` veche din c`r`mid`. Tân`ra femeie se îndr`gosti pe loc de ea. Cu impetuozitate, se arunc` în bra]ele tat`lui s`u adoptiv [i abia dup` ce îi s`rut` fruntea [i obrajii spuse emo]ionat` : – Cuvintele sunt prea s`race pentru a-]i mul]umi cum se cuvine pentru aceast` surpriz`.

T~CERE GREA

55

– Imediat ce mi-a ar`tat-o agentul imobiliar, am [tiut c` este pentru tine. Dar stai s` vezi interiorul, are chiar [i piscin`. Nu una foarte mare, dar pentru noi doi este bun`. Casa nu era nici ea mare, avea la parter o sufragerie în care puteau petrece foarte bine dou`zeci de persoane, o buc`t`rie spa]ioas` dotat` cu aparatura cea mai modern` [i o baie. Sus, erau trei dormitoare [i dou` b`i. Fiecare dormitor avea un mic balcon, care era înviorat de multe plante. Jade recunoscu cu bucurie begoniile [i gardeniile, florile ei preferate. Inima i se umplu de recuno[tin]` [i iubire pentru omul care nu numai c`-i d`duse un chip, dar îi d`ruise [i altceva incontestabil mai pre]ios, o familie. – Cred c`-]i sunt datoare, spuse ea cu un glas r`gu[it de emo]ie. – Bucuria ta este singura r`splat` pe care o doresc. Se ]ineau de mân`, uni]i de sentimente trainice [i sincere. – Poate m` pot revan[a pu]in invitându-te la cin` ! – {tii foarte bine c` nu suport s` te v`d pe tine pl`tind. – Bine, atunci o s` folose[ti cardul meu, cuno[ti foarte bine codul. – Asta înseamn` s` m` mint singur. – Te rog, papa ! – Jade, dar…. – Nici un "dar", vreau s` contribui [i eu cu ceva la reu[ita acestei mici vacan]e. Noel deschise gura s` se împotriveasc`, dar privirea ei verde începuse s` arunce scântei , a[a c` t`cu. O cuno[tea prea bine [i [tia când s` cedeze pentru a nu începe o ceart` inutil`. – Bine, fie ca tine, se recunoscu el învins. Chipul tinerei femei se lumin` brusc, ca un pom de Cr`ciun. – Ai vreo preferin]` ? – Nu, alege ce vrei tu. Jade se gândi câteva minute înainte de a-i propune un mic local pe ]`rmul oceanului. Chiar dac` nu fusese acolo niciodat`, Noel era sigur c` era un restaurant frumos, dar nu de lux. Cuno[tea gusturile fiicei sale adoptive.

56

SILVY SANDERS

Luar` fiecare în st`pânire câte un dormitor, î[i despachetar` lucrurile, iar dup` câteva ore de leneveal` la soare, pe marginea piscinei, se preg`tir` pentru cin`. Localul era aproape gol. La o singur` mas`, se afla un cuplu de tineri. Dup` ce se a[ezar` la masa unde-i conduse [eful de sal`, Jade se aplec` spre Noel, [optind conspirativ : – Pariez c` sunt în luna de miere ! – Nu te pot contrazice, îi zâmbi b`trânul. Numai doi proaspe]i c`s`tori]i pot fi a[a de rup]i de lumea înconjur`toare, con[tien]i numai de proasp`tul partener de via]`. Comandar` plini de voie bun`. Nu se plictiseau niciodat` împreun`. Erau oameni inteligen]i, care se pre]uiau reciproc. Tocmai li se aducea friptura când Noel r`mase cu privirea fixat` pe cei doi b`rba]i care tocmai intraser` în local. În prima clip`, Jade nu remarc` aceast` încremenire a tat`lui ei adoptiv, apoi, sesizând, se întoarse în scaun s` vad` ce atr`sese aten]ia doctorului Therron. Zâmbetul cu care-i urm`rise privirea înghe]` când realiz` cine erau cei doi b`rba]i. Roben Montereaux [i Lucian Lambert. Reu[i cu greu s` se întoarc` la farfuria din fa]a ei. Iat`, visul i se împlinise, era în aceea[i înc`pere cu Roben , dar erau doar doi str`ini într-un restaurant oarecare. Pe frunte îi ap`rur` broboane mari de sudoare rece. Degetele i se încle[tar` pe furculi]` [i pe cu]it pân` i de albir`. Sângele i se scurse de pe chip, dar îi alerga prin vene, în timp ce inima i se zb`tea ca o pas`re captiv` . De undeva de departe, îl auzi pe Noel spunând ceva. Glasul lui îngrijorat o f`cu s` lupte cu grea]a care urca în ea ca o maree. Când reu[i s` deschid` buzele amor]ite, nu-[i recunoscu propria voce : – Ce ai apus ? – Dac` vrei, putem pleca, sunt sigur c` ne vom putea continua cina în alt` parte. – De ce ? [opti ea patetic. – Pentru c` e[ti terminat` ! Cuvintele tran[ante o f`cur` s` ro[easc`.

T~CERE GREA

57

– Crezi ? – Sunt convins, draga mea, c` ai suferit un puternic [oc emo]ional. Cu blânde]e, doctorul o prinse de mâna stâng` [i i-o strânse încurajator, chiar dac` ea nu l`sase furculi]a jos. Câteva minute bune nu-[i mai spuser` nimic. Apoi, mânat de o for]` neb`nuit`, trupul ei, care se coco[ase când revenise cu fa]a la farfurie, se îndrept`. Privirea ei p`trunz`toare se întoarse din lumea ascuns` a amintirilor cu scânteierea b`t`ioas` a celui care nu este dispus s` piard`. – Nu plec`m, î[i în`l]` ea mândr` capul. De ce s` fug, aici nu încalc nici o promisiune. Nu mai las nici un Montereaux s` m` alunge. Suntem doi str`ini într-un local, nimic mai mult. – Cum vrei tu, draga mea, accept` Noel nu prea convins. Pentru a dovedi cât de hot`rât` este, Jade t`ie o bucat` de friptur` [i începu s-o mestece, ostentativ nep`s`toare. Nu conta c` friptura suculent` se transformase instantaneu într-o coaj` de copac. Dup` de înghi]i cu evident` greutate, t`ie o alt` bucat` de carne care avu aceea[i soart` ca surata ei. Noel, care î[i retr`sese mâna când Jade începuse s` m`nânce, o privea încruntat. – Ai s` faci indigestie, o aten]ion` el blând. Jade vru s` riposteze, dar consider` în ultima clip` c` este mai bine s` nu întind` coarda prea tare, a[a c` prefer` s` bea pân` la fund paharul cu vin din fa]a ei. Cei doi b`rba]i s-au a[ezat la dou` mese dep`rtare de ei. – Ce naibii c`ut`m aici, Lucian? \[i mi[c` buzele aproape imperceptibil Roben. – Mâncare, amice, asta c`ut`m, ripost` impasibil Lucian. {tii tu, nevoia aia etern` de a da bietului trup hrana cea de toate zilele. Roben î[i strânse cu înc`p`]ânare gura . În alt` situa]ie, prietenul lui ar fi râs [i l-ar fi comparat cu un copil capricios, dar în condi]iile în care prietenul lui tocmai î[i pierduse mama, se ab]inu. Pentru a nu mai privi chipul chinuit al patronului s`u, Lucian arunc` o privire apatic` în jurul s`lii.

58

SILVY SANDERS

– O la la ! exclam` el când o recunoscu pe Jade. – Acum ce mai este ? se interes` ursuz Roben, f`r` a ridica privirea de pe meniul pe care-l studia de câteva minute. Prad` unui gest impulsiv, Lucian îl prinse de mâneca hainei. – Ce coinciden]` uluitoare, spuse el agitat, mai ]ii minte ce-]i povesteam nu demult despre o frumoas` avocat` ? Roben se încrunt`, încercând s`-[i aminteasc`. – A da, spuse el încet într-un târziu. – Ei bine, ai posibilitatea de a constata juste]ea impresiilor mele, femeia este la masa de colo. Încet, f`r` chef, Roben privi în direc]ia pe care i-o indicase prietenul s`u. În aceea[i secund`, Jade întoarse capul spre masa lor. Privirile lor se întâlnir`. Dou` fulgere pline de r`ceal`, indiferen]` [i în plus în iri[ii femeii str`lucea o ur` s`lbatic`. Ca într-un r`zboi declarat al voin]elor, cei doi combatan]i se încle[tar`, fiecare a[teptând ca cel`lalt s`-[i mute privirea. Sim]ind-o crispat`, Noel o prinse de mân`, încercând s-o fac` s`-[i revin`, dar constat` c` era mai u[or s` ob]in` aten]ia unei statui decât pe cea a fiicei sale. Lucian observa mut de uimire schimbul acela de priviri înc`rcate de o tensiune aproape palpabil`. – Ce dracu' se întâmpl` ? strig` el destul de tare, încât vorbele sale au fost auzite de toat` lumea din local. Ce doi însur`]ei nu reac]ionar` în nici un fel, pierdu]i în lumea lor plin` de iubire, dar osp`tarii întoarser` capetele gr`bi]i [i curio[i. Noel o strângea tot mai puternic de mân` pe Jade, care nu-i acorda în continuare nici o aten]ie. – Roben, î[i strig` Lucian prietenul, în timp ce-i smulgea meniul din mâini. Ac]iunea lui avu efectul scontat, Roben î[i întoarse ochii spre el doar o clip`, dar când se scutur` de insisten]a prietenului s`u [i privi din nou spre femeia care-l [ocase pur [i simplu, ea era deja întoars` cu spatele la

T~CERE GREA

59

el, [i asculta ce-i spunea b`rbatul cu care era la mas`. Nimeni nu-l mai s`getase cu atâta ur` ca acea femeie. Avea mul]i du[mani, dar nimeni nu-l privise deschis cu o asemenea ostilitate. De ce? Nu putea s` alunge întrebarea cu nici un chip, [i în cele din urm` se trezi c` o spune cu voce tare : – De ce ? – Nu în]eleg, î[i ar`t` Lucian nedumerirea. – Ce am putut face de m` ur`[te atât de mult ? – Sincer s` fiu, nu [tiu, dar n-am v`zut o privire mai veninoas` ca a acestei femei. – Cum spuneai c` se nume[te ? – Jade Therron. – Jade Therron, rosti Roben, nu-mi amintesc, nu cred s-o fi întâlnit vreodat`. Un astfel de chip nu se uit`, murmur` el pentru sine. – De acord cu tine, prietene, dar vreau s`-]i spun c` [i la tribunal avea o privire rece [i distant` care m-a frapat, dar în seara asta, dac` o privire ar putea ucide, ar trebui s` fii mort acum. Un rictus cinic curb` buzele senzuale ale marelui magnat al finan]elor. – P`i sunt mort …. mort de curiozitate. Am fost abordat în cele mai ingenioase moduri. Cred c` în seara aceasta mi-am îmbog`]it experien]a. – Adic`, rosti nesigur Lucian, vrei s` spui c` a vrut s` te aga]e ? – Sunt convins. Tonul categoric nu reu[i totu[i s`-l conving` pe Lucian. – Dac` asta a fost o ochead` dr`g`stoas`, amice, cred c` e[ti cam zdruncinat la cap. – Nu asta am vrut s` spun, se enerv` Roben. Pentru a-mi atrage aten]ia asupra ei , m-a sfidat [i mi-a aruncat acea ur` în fa]`. Lucian risc` o privire spre masa al`turat` [i constat` c` cei doi ocupan]i î[i continuau cina ca [i cum nimic nu se întâmplase. – Nu pare prea afectat` de cele întâmplate ! Roben se l`s` pe spate în scaun.

60

SILVY SANDERS

– Normal, face parte din tehnica jocului. – Ei bine, atunci am putea [i noi comanda, sunt mort de foame. Dup` ce comandar`, se instal` un moment de t`cere, cei doi b`rba]i aruncând priviri fugare spre masa unde femeia savura ca desert înghe]at` de piersici cu sos de ciocolat`. O clip`, Roben se l`s` furat de amintiri. Amintiri dintr-o alt` via]`, o fat` cu p`rul negru ca noaptea, cu buze generoase savura cu o pl`cere contagioas` o înghe]at` de piersici glazurat` cu ciocolat`. Vocea ei cu un timbru blând [i plin de c`ldur` veni din adâncuri s`-l tortureze. – Minunat`, î[i linsese ea buzele, iar el ar fi fost în stare s` cumpere tone de înghe]at` numai pentru a o vedea cum î[i linge buzele, mul]umit`. Se aplecase pentru a gusta înghe]ata de pe buzele ei. S`rutul venise firesc, plin de pasiune [i iubire. Emma! Nu trecuse o zi f`r` s`-[i aminteasc` bucuria cu care tr`iser` fiecare clip` petrecut` împreun`. Fusese femeia cea mai pu]in preten]ioas`. Nu ceruse decât iubirea lui, nimic altceva. Emma … cuvântul urc` în valuri din adâncurile lui [i ca [i cum l-ar fi auzit, femeia de la masa vecin` se întoarse pentru o clip`. Ura disp`ruse, r`m`sese doar r`ceala [i nep`sarea. Privirea femeii trecu peste el [i f`cu semn [efului de sal` c` dore[te nota de plat`. – Cine o fi tipul cu care este? se trezi întrebând. – Nu [tiu, r`spunse cu o ridicare din umeri Lucian. Aten]i la ce se petrecea la masa al`turat`, observar` c` ea a fost cea care a scos cardul din po[et` pentru a pl`ti masa, chiar dac` b`rbatul îl înmân` osp`tarului. – Probabil o între]ine, îi murmur` Roben prietenului s`u. – Din câte am auzit, este foarte bun` în meseria ei, a[a c` m` îndoiesc c` ar avea nevoie s` fie între]inut` de cineva. – Poate este genul care nu se mul]ume[te niciodat` cu ce are. R`utatea din tonul lui era total gratuit` [i nici m`car nu credea ceea ce spunea. – B`trânul se poart` foarte ocrotitor, coment` Lucian. Poate este tat`l ei.

T~CERE GREA

61

– M` faci s` râd, îi arunc` Roben. Cum po]i crede c` o astfel de frumuse]e ar ie[i în lume la bra]ul tat`lui? Mai degrab` este amantul. – Amice, e[ti ilogic. Ce femeie ar ie[i cu amantul [i ar pl`ti ea masa? – Poate cardul era la ea întâmpl`tor, dar era de fapt al lui. Ascult`, Lucian, de ce s` ne înec`m în presupuneri, îl voi suna pe Yvo Nouri. Pân` mâine diminea]` voi [ti [i ce m`nânc` Jade Therron la micul dejun. – {eful securit`]ii este foarte iscusit în astfel de treburi, accept` printr-o mi[care a capului Lucian, dar trebuie s` recuno[ti c` este o femeie frumoas` [i interesant`. Roben î[i frec` b`rbia absent [i constat` c`-i crescuse cam mult barba. – Da, îi r`spunse prietenului s`u când acesta credea c` nici nu-l auzise. Aici ai dreptate, este frumoas`, chiar prea frumoas`, [i am s` aflu ce se ascunde sub masca asta de indiferen]` [i ur`. B`rbatul mai vârstnic [i femeia trecur` pe lâng` masa lor f`r` a arunca vreo privire spre cei doi. Spa]iul destul de mare dintre mese le permitea s` mearg` unul lâng` cel`lalt. B`rbatul o ]inea protector pe dup` umeri, iar ea mergea foarte dreapt`, cu un pas ml`dios [i plin de gra]ie, cu b`rbia ridicat` sfid`tor. – Ce ai de gând s` faci ? zâmbi crispat Lucian. – S` ridic m`nu[a pe care mi-a aruncat-o [i s` facem cuno[tin]`. Asta numai dup` ce voi cunoa[te totul despre ea. – Poate c` ar fi mai bine s` l`s`m lucrurile a[a cum sunt [i s` ne vedem de treaba noastr`, s` uit`m de domni[oara avocat Jade Therron. – Prea târziu, amice ! – Nu vreau s` te influen]ez în nici un fel, dar am un sentiment ciudat în preajma acestei femei ! – Oare Anna are motive de îngrijorare ? – Nu, Doamne fere[te, sentimentul acesta este legat mai mult de tine. Privirea aceea plin` de ur` [i resentiment m-a impresionat mai mult pe mine decât pe tine.

62

SILVY SANDERS

– Poate, accept` Roben distant. – S` în]eleg c` propunerea mea nu are sor]i de reu[it`? – Corect. – Atunci, te rog s` fii foarte atent. Am venit aici ca s` ai pu]in` lini[te dup` agita]ia cu înmormântarea mamei tale. Acum e[ti mai vulnerabil ca oricând, a[a c` mai bine s` te gânde[ti de dou` ori înainte de a lua o decizie. Roben se gândea c` impactul pe care-l avusese asupra lui întâlnirea cu necunoscuta fusese devastator. Numai datorit` îndelungatei sale experien]e reu[ise s`-[i p`streze tr`s`turile chipului imobile [i deta[ate. Ura pe care i-o aruncase frumoasa femeie îl cutremurase profund. Lucian schimb` subiectul, vorbind despre so]ia lui îns`rcinat`. Reu[ir` s` termine cina într-o t`cere ap`s`toare, fiecare muncit de gândurile lui. |n timp ce p`r`seau restaurantul, Lucian se interes`: – Când ne întoarcem la Paris? – Ai propus s` st`m aici pân` luni. Dac` ai vreo problem`, te po]i întoarce oricând, m` pot descurca [i singur. – De cele mai multe ori te descurci singur, dar la ce mai sunt buni prietenii dac` atunci când ai nevoie nu sunt lâng` tine? Roben se opri [i puse o mân` pe um`rul lui Lucian. Brusc, tr`s`turile lui se îmblânzir`, chipul lui însufle]indu-se. – Niciodat` nu ]i-am mul]umit suficient pentru prietenia ta. – Ba da, au fost clipe ca cea de acum, când mi-ai dat voie s` v`d în sufletul t`u [i s` nu-mi pierd credin]a c` undeva în lumea asta mare exist` o femeie care s` te fac` din nou un om întreg. Tr`s`turile lui Roben se în`sprir` brusc. – {tii foarte bine unde este acea femeie, în p`mânt. – }in prea mult la tine ca s`-mi pierd aceast` speran]`. Roben vru s` mai spun` ceva dar se r`zgândi, se întoarse [i porni spre luxoasa re[edin]` pe care o achizi]ionase f`r` [tirea tat`lui s`u.

Capitolul 6 Jade Therron se instalase de numai câteva minute în spatele biroului s`u, situat într-un apartament cu patru camere într-un imobil vechi din centrul ora[ului Bordeaux, când secretara o anun]` c` are un client. Tân`ra avocat` privi cu jind cafeaua aburind` din fa]a ei, apoi îi f`cu secretarei semn s`-l pofteasc`. Ridic` repede cea[ca pentru a mai lua o gur` din licoarea maronie, d`t`toare de energie. Cu cea[ca la jum`tatea drumului spre farfurioar`, ridic` privirea spre b`rbatul care intra în birou. Gestul r`mase neterminat, încremenit` de uimire. Lucian Lambert intr` cu un zâmbet u[or afabil în col]ul gurii. Din doi pa[i, ajunse în fa]a biroului frumos sculptat din stejar. Întinse mâna : – M` numesc Lucian Lambert, se prezent` el. Jade încerc` s`-[i ascund` grimasa de enervare care i se a[ternu pe chip. Vru s` pun` cea[ca la loc pe farfuriu]`, dar neatent`, o l`s` pe marginea acesteia [i cea[ca se r`sturn`, cafeaua împr`[tiindu-se pe biroul plin cu hârtii. Enervat`, trimise cafeaua la dracu pentru a nu face acela[i lucru cu persoana care se afla în fa]a ei, cu mâna înc` întins`. Lu` un teanc de [erve]ele dintr-o cutie [i le arunc` peste lichidul care se întindea lini[tit. – Lua]i loc, îi spuse musafirului inoportun, f`r` a ridica ochii de la opera]ia de salvare a actelor.

64

SILVY SANDERS

În cele din urm` reu[i s` [tearg` tot ce se putea. Se a[ez` în scaunul ergonomic, convins` c` putea ]ine piept du[manului. – Da, domnule Lambert, cu ce v` pot ajuta ? Tonul ei glacial rivaliza cu succes cu vânturile înghe]ate ale Groenlandei. B`rbatul o privi atent înainte de a r`spunde – Sunt aici pentru a v` face o propunere … – Care nu m` intereseaz`, îl întrerupse ea brutal. – Nu m` pute]i refuza înainte de a afla despre ce este vorba. Jade f`cu un gest nep`s`tor cu mâna dreapt`, în timp ce cu stânga se juca mecanic cu butonul unui pix : – Pot, ripost` ea scurt, [i o fac. B`rbatul sim]i replica ei ca pe o palm` ustur`toare pe obraz. Îi promisese prietenului [i patronului s`u c` va face tot posibilul s-o aduc` pe femeia din fa]a lui la firma lor, altfel s-ar fi ridicat [i ar fi plecat imediat. – Poate nu cunoa[te]i firma pentru care lucrez, este…. – Mont Banc, [tiu. – Este o puternic` firm` financiar`, continu` el strângând din din]i. – Cunosc, [i nu vreau s` am nici o tangen]` cu voi. Exasperat, Lucian întreb` : – Dar de ce ? Femeia îl privi distant, f`r` pic de bun`voin]`. – Motivele mele nu v` privesc, domnule Lambert. – Totu[i, dac` nu sunt indiscret, a[ vrea s` le cunosc. – Sunte]i indiscret. Nu avem ce discuta. Era o concediere prea direct` pentru a nu ]ine seama de ea, a[a c` b`rbatul se ridic` în picioare , dar înainte de a p`r`si înc`perea se întoarse [i întreb`: – Ave]i ceva împotriva mea sau a firmei la care lucrez ? – A firmei, r`spunse ea tran[ant. – Atunci, poate ve]i accepta s` lua]i cina cu mine în seara asta ? – Nu. – În]eleg, plec` el capul, cu toate c` era evident c` nu în]elegea nimic din comportamentul ei agresiv. Era atât de n`ucit, încât tinerei avocate îi p`ru r`u de el.

T~CERE GREA

65

– Domnule Lambert, n-am nimic cu persoana dumneavoastr`, dar lucra]i pentru ni[te oameni cu care n-am [i nici nu voi avea vreodat` nimic în comun. – Domnul Montereaux senior este ministrul de finan]e al acestei ]`ri. – V` repet, [tiu. – Îi cunoa[te]i de undeva ? Pentru o clip`, ochii ei aruncar` fulgere verzi , dar când vorbi, tonul ei era calm [i m`surat. – Nu, nu-i cunosc. – Atunci, poate informa]iile pe care le ave]i despre ei sunt eronate [i în defavoarea lor. Un zâmbet cinic arcui gura frumoasei femei. – Indiferent cu cât v` pl`tesc, cred c` nu v` pl`tesc suficient pentru cât de loial sunte]i. – Eu sunt mul]umit, replic` el repede, [i cred c` majoritatea angaja]ilor lor sunt, domni[oar` Therron. – Bine, domnule Lambert, acum v` rog s` m` scuza]i, am de lucru. B`rbatul ie[i, dup` ce salut` politicos. Jade se învârti încet cu scaunul ei. Dup` ce f`cu câteva rota]ii, ap`s` pe butonul interfonului, chemându-[i secretara : – Simmone, te rog s` m` aju]i cu actele astea peste care am v`rsat cafeaua, [i te mai rog ca dac` b`rbatul care tocmai a plecat, Lucian Lambert, cere s` m` vad`, nu-i permite. Pentru el [i firma pentru care lucreaz`, Mont Banc, nu sunt disponibil` niciodat`. Tân`ra î[i privi atent patroana. – Cum a reu[it s` te enerveze în aceast` frumoas` zi de luni ? Jade nu r`spunse imediat [i Simmone tocmai vroia s` repete întrebarea când o [oapt` a tinerei avocate ajunse la ea : – Din întâmplare. Era un r`spuns pe care-l d`dea mai mult unor gânduri [tiute numai de ea, [i care numai întâmpl`tor putea fi interpretat ca o replic` la întrebarea secretarei.

66

SILVY SANDERS

– Îl cuno[ti mai de mult pe omul `sta ? Jade cuno[tea prea bine firea curioas` a secretarei sale [i de obicei acest cusur nu o deranja. De data aceasta, îns`, întreb`rile ei o scoaser` din s`rite. – N-ai alt` treab` decât s` pui întreb`ri idioate? De când lucra cu Jade, era prima dat` când aceasta i se adresa astfel, a[a c` Simmone \[i plec` ochii, strânse repede [erve]elele ude [i fugi spre lini[tea micului s`u birou. Când închidea u[a cât mai u[or posibil, î[i auzi patroana spunând : – Iart`-m`, Simmone! Se opri în prag [i se întoarse cu un zâmbet tremurat. – Nici o problem`, i se întâmpl` oricui s` aib` o zi mai proast`. Jade se întorsese cu scaunul spre fereastra mare care d`dea spre strad` [i recep]ion` replica secretarei cu gândul plecat departe. Înclin` capul într-un gest ce putea însemna orice [i r`mase cu privirea atârnând în gol. De ce, se întreba ea, de ce oare via]a o încerca atât de crud ? Dup` seara aceea la Arcachon, când în lini[tea camerei sale plânsese cum de mul]i ani n-o mai f`cuse, crezuse c` îngropase trecutul, dar se în[elase. Înc` o dat`, confundase dorin]ele cu realitatea. Prima dat` fusese cu nou` ani în urm`, când crezuse cu toat` puterea fiin]ei sale în iubirea lui Roben. Iubire care la prima încercare serioas` a vie]ii se sp`rsese în mii de buc`]i. Întreb`ri care o torturaser` ani la rând veneau acum s-o chinuiasc` din nou. Nici o lacrim` nu veni s`-i aline durerea. R`nile sufletului i se deschiseser` iar, parc` mai dureroase ca în trecut. Dup` o or`, o trezi la realitate Simmone, care vârî capul pe u[`, numai pentru a-i aminti c` trebuie s` ajung` la tribunal. Disciplina pe care [i-o impusese de-a lungul anilor o ajut` s` închid` durerea în taini]ele ascunse ale sufletului [i s` redevin` avocata calm` [i senin` pe care o cuno[teau cei din jurul ei. Chiar dac` masca era pu]in fisurat`, era convins` c` nimeni nu va observa.

T~CERE GREA

67

Ceru prin interfon dosarul cazului în care urma s` pledeze, iar când Simmone i-l puse pe birou, o întreb` cu tonul ei obi[nuit. – Azi ce program am ? Secretara, dup` ce arunc` o privire agendei de care nu se desp`r]ea niciodat`, îi în[ir` orele [i locurile unde trebuie s` se afle. Dup` ce termin`, a[tept` calm`. – Reprogrameaz`-mi toate întâlnirile pe care le am dup` prânz. Nu voi reveni dup` pauz`. Simmone î[i privi agenda, dup` care cl`tin` înceti[or din cap. – Ce s`-i spun domnului Allen Bottans, cu care aveai întâlnire la ora cinci ? – Nu [tiu, g`se[te o scuz` ! – E[ti bolnav` ? – Nu ceva atât de dramatic, replic` iritat` Jade, spune [i tu ceva despre un client care avea nevoie de ajutorul meu ….f`cu un gest evaziv din mân`, sunt convins` c` vei g`si scuza potrivit`. Pentru a încheia discu]ia, se preg`ti s` plece la tribunal. *** – Femeia asta este dat` dracului, concluzion` Lucian Lambert cu un aer descump`nit. Roben Montereaux îl privea amuzat. – Se pare c` ai r`mas f`r` col]i, prietene; în cazul acesta, trebuie s-o cunosc. – Nu cred c` ai în]eles, replic` sup`rat Lucian. Nu vrea s` aud` de firma ta [i de nimeni care are leg`tur` cu ea. Acum am fost suficient de clar ? – Ai fost de la început [i asta m` intrig`. – Ce a g`sit Yvo despre ea ? Cu un gest nep`s`tor, scoase din sertarul biroului un dosar pe care-l arunc` spre prietenul lui.

68

SILVY SANDERS

– Nu mare lucru. Nep`sarea studiat` cu care vorbise îl f`cu pe Lucian s`-l priveasc` atent înainte de a începe s` citeasc` scurtul raport întocmit de [eful securit`]ii. Dup` zece minute, luase cuno[tin]` de con]inutul dosarului. – Este totu[i ceva, spuse el, punând dosarul înapoi pe birou. {tim acum c` b`rbatul cu care era la Arcachon este tat`l ei. – Da, aprob` apatic Roben. – {i mai [tim c` nu este [i n-a fost m`ritat`, dar este curtat` asiduu de domnul procuror Allen Bottans. Un lic`r plin de ironie trecu fulger`tor prin ochii alba[tri ai lui Roben. – Trebuie s` fac rost de o invita]ie la balul organizat de Baroul avoca]ilor. – Nu-]i plac astfel de manifest`ri mondene, îi aminti Lucian. – Este adev`rat, dar merit` un sacrificiu atât de mic pentru a o întâlni pe aceast` domni[oar` avocat. Cine [tie, continu` el cu o privire pierdut`, poate chiar va merita. Lucian se destinse. – Eu trebuie s` m` întorc la Paris, Anna nu se simte prea bine ! Toat` nep`sarea lui Roben disp`ru ca luat` de vânt [i î[i privi prietenul nelini[tit [i îngrijorat. – De ce nu mi-ai spus, c` nu mai z`boveam ast`zi pe aici. – Erai foarte interesat de femeia aceea, adic` vreau s` spun c` a fost prima dat` când ai remarcat cu adev`rat o femeie. Regret numai c` n-am avut succes. Dar acum trebuie s` m` întorc acas`. – Ne vom întoarce împreun`, îl anun]` ferm Roben. *** Jade p`[i în sala de bal cu un mers regal. Întârziase a[teptându-l pe Noel, care avusese o opera]ie grea în acea dup`-amiaz`. Când ajunsese acas`, era a[a de epuizat încât l-a obligat s` se odihneasc`. Cu toate c` el

T~CERE GREA

69

se opusese, când îl ajutase s` se întind` pe pat nu-[i putuse ascunde u[urarea. A[a c` plecase singur`, cu toate c` ar fi preferat s` stea [i ea acas`. Rochia de un verde sclipitor se mula pe trupul bine propor]ionat ca o a doua piele. Simpl`, cu o croial` clasic`, îi punea în eviden]` silueta perfect`. Rochia ar fi putut fi banal` pe o alt` femeie, dar mersul ei elegant, ]inuta mândr`, o f`ceau unic`. Petrecerea era în toi [i pentru o clip` se întreb` ce caut` acolo, dar gândul fu repede uitat când se pomeni înconjurat` de cunoscu]i. Cineva îi aduse o cup` de [ampanie [i în câteva minute se integr` în atmosfera festiv` a balului. La un moment dat, se pomeni luat` de bra]. – În sfâr[it, ai venit, îi r`sun` în ureche glasul cu un timbru cam ascu]it al fostului ei [ef. Cu o mi[care fluid`, se eliber` din strânsoarea lui posesiv`. – Nu [tiam c` m` a[tep]i, ripost` ea ironic. – Ba [tiai, vr`jitoare ce e[ti ! Persoanele din jurul lor se retraser` pu]in, aten]i la schimbul de replici. – Bun` sau rea ? îl persifl` ea. – Rea, normal, ripost` b`rbatul. – Atunci, de ce m` mai a[teptai ? Câteva chicoteli îi apreciar` replica. – Ca s` te ard pe rugul ereziei ! nu se l`s` Gerard Kass. – M` a[teptam la un astfel de comportament, de aceea am întârziat, pentru a chema pompierii. Râsetele celor din jur îi ar`tar` c`-i gustaser` gluma. Fostul ei [ef nu mai apuc` s`-i r`spund`, pentru c` un b`rbat înalt cu tr`s`turi aristocratice î[i f`cu loc printre cei care o înconjurau, ajungând în fa]a ei. – Bun` seara, Jade, îi lu` el mâna [i i-o s`rut` plin de curtoazie. – Bun` seara, Allen, îi r`spunse ea zâmbind.

70

SILVY SANDERS

– Iar te duelezi cu Gerard ? – Dac` m` provoac` ! – Aici nu suntem în sala de tribunal, a[a c` ar fi cazul s` înceta]i. Chiar dac` vorbea la plural, privirea cenu[ie a procurorului adjunct era fixat` mustr`tor asupra lui Gerard Kass. – Draga mea, se întoarse Allen, vreau s`-]i prezint un vechi amic. Zâmbi [i continu` cu autoironie: m` tem c` este genul de b`rbat care are foarte mult succes la femei. Din cauza înghesuielii [i a staturii înalte a procurorului, Jade nu-l observ` pe b`rbatul din spatele lui pân` când acesta f`cu un pas lateral pentru a-[i introduce prietenul în cercul format în jurul lor. Zâmbetul tinerei avocate disp`ru la impactul cu chipul dureros de frumos al primului ei iubit. Ca prin cea]`, îl auzi pe Allen spunând : – Jade, acesta este prietenul meu, Roben Montereaux ; Roben, ea este femeia la care visez, Jade Therron. Ca în trans`, Jade întinse mâna care se pierdu în palma mare a lui Roben. Un fior o str`b`tu din cap pân`-n picioare. Textura acelei mâini care îi produsese într-un trecut îndep`rtat atâta pl`cere încât acum nu mai putea crede c` este posibil, era aceea[i. Roben îi sim]i tres`rirea [i o percepu drept ostilitate, mai ales c` ea î[i smulse imediat mâna, cu un gest nu prea elegant. În acea scurt` clip` în care degetele ei se cuib`riser` în palma lui, sim]ise ceva extraordinar de ciudat. Nu avu îns` timp s` analizeze acel sentiment, deoarece trebui s` fac` fa]` ostilit`]ii evidente a tinerei femei. – Regret, Allen, dar nu vreau s`-l cunosc pe prietenul t`u. Concedierea aceasta direct`, f`cut` în public, îi [oc` pe to]i cei prezen]i, dar cel mai mult pe procuror. – Jade ! spuse el oripilat. Tân`ra se trase un pas pentru a pune cât mai mult` distan]` între ea [i cei doi. Cu o tres`rire nervoas`, se gândi c` o alterca]ie cu Gerard Kass

T~CERE GREA

71

era o joac` de copii în compara]ie cu o discu]ie politicoas` cu Roben. Sim]ea c` trebuie s` fug` [i s` se ascund` pân` când el va dispare. Roben puse o mân` pe um`rul prietenului s`u, spunând indiferent : – Nu-i nimic, Allen, dac` domni[oara avocat nu vrea s` stea de vorb` cu mine. Este totu[i pentru prima dat` când un om nu vrea s`-mi vorbeasc` [i ar fi interesant de aflat motivul acestei respingeri atât de f`]i[e. Jade î[i ridic` semea]` b`rbia [i-i arunc` cea mai glacial` privire. – Domnule Montereaux, credeam c` am fost destul de explicit` când i-am spus angajatului dumneavoastr` c` nu vreau s` am nimic în comun cu firma dumneavoastr` sau cu cei care o conduc. – Fi]i bun` [i lumina]i-m`, ave]i ceva împotriva firmei sau a mea ? O jum`tate de zâmbet arcui ironic col]ul gurii tinerei femei. – Nu pute]i fi separa]i, domnule, accentu` ea batjocoritor ultimul cuvânt. Allen o în[f`c` de bra] [i-i [opti în timp ce o tr`gea dup` el prin mul]ime : – Ajunge, ai f`cut destul spectacol, Jade, hai s` ne l`murim în alt` parte. Epuizat` nervos, tân`ra avocat` îl urm` docil`. Se sim]ea ca într-o jungl` unde to]i [i toate îi erau inamici. Sim]ea prezen]a lui Roben prin to]i porii. Chiar dac` nu-l vedea, [tia c` este în spatele ei. Allen deschise o u[` [i intrar` într-o înc`pere ce p`rea s` fie un birou. Aprinse lumina [i abia atunci îi d`du drumul. Ea î[i mas` cu un gest incon[tient locul unde degetele procurorului l`saser` amprente ro[iatice [i se l`s` s` cad` pe scaunul cel mai apropiat. De pe chip îi disp`ruse orice urm` de culoare. Chiar dac` îi înfrunta curajoas` pe cei doi b`rba]i, în adâncurile verzi ale ochilor ei pâlpâia teama. Cu chipul descump`nit, Allen se l`s` în genunchi în fa]a ei : – Oh, Doamne, Jade, eu ]i-am f`cut asta, atinse el ezitant pielea înro[it`. Iart`-m` !

72

SILVY SANDERS

– Las`, Allen, [i eu am fost de vin`. – Niciodat` n-ai reu[it s` m` [ochezi ca în aceast` sear`. – Niciodat` nu mi-ai f`cut o surpriz` atât de nepl`cut`, ripost` ea. Roben ocoli scaunul pe care se a[ezase Jade [i o privi concentrat. Sesizase sentimentul de team` al tinerei femei [i se gr`bi s` intervin`. – Domni[oar`, nu vrea nimeni s`-]i fac` r`u, vreau numai ni[te r`spunsuri. Capul tinerei zvâcni în sus, ostil. – Sunt învinov`]it` de ceva, domnule procuror ? îl ignor` ea pe Roben. – Draga mea, încerc` acesta s-o lini[teasc`, este a doua oar` în aceast` sear` în care precizez c` nu suntem în sala de tribunal. – Bun, atunci înseamn` c` sunt liber` s` plec acas` ! – Jade, nu fi copil, abia ai venit, de ce s` pleci ? – Nu pot respira aerul din aceea[i înc`pere cu el, întinse ea un deget acuzator. – De ce ? Întrebarea fu pus` în acela[i timp, dar pe tonuri diferite. Tonul lui Allen era plin de nedumerire [i uimire, în timp ce vocea lui Roben era calm`, rece, aproape impersonal`. – Of, se ridic` ea brusc în picioare, l`sa]i-m` în pace, ]ip` ea. Nu sunt obligat` s` v` r`spund. Pentru prima dat` de când intraser` în camer`, îl privi în ochi pe Roben. – Pleac`, domnule Montereaux, du-te la palatul dumitale din Paris [i uit` de existen]a mea. Sunt doar o provincial` care nu apreciaz` deloc interesul pe care i-l ar`ta]i. – Care va s` zic`, [tii unde locuiesc, o fix` el cu o cut` între sprâncene. – Toat` lumea [tie, ziarele sunt pline cu poze ale cl`dirii din care dumneata sau tat`l dumitale intra]i sau ie[i]i, improviz` ea rapid.

T~CERE GREA

73

Preocupat` s` g`seasc` un r`spuns cât mai plauzibil, nu-[i supraveghease prea bine tonul [i când aminti de tat`l lui Roben, ura care i se strecur` în voce nu trecu neobservat`. – Domni[oar` Therron, nu te flata singur`, nu m` interesezi ca femeie. Ironia lui mu[c`toare îi aduse tot sângele în obraji. M` intereseaz` numai motivul pentru care ur`[ti firma [i familia mea. Sunt sigur c` este vorba de o eroare. Jade îi evit` privirea, fixând un punct undeva în spatele lui. – Nu [tiu dac` a fost o eroare, r`spunse ea într-un târziu. A[a a fost s` fie, ridic` ea din umeri. F`cu o scurt` pauz`, timp în care-l privi cercet`tor, dup` care continu` acid: – V`zând cum ar`ta]i acum, cred c` n-a fost deloc o gre[eal`, ci mai degrab` o [ans`. Tirada ei plin` de enigme nu-l ajut` cu nimic pe Roben. – Jade, l-ai mai întâlnit pân` acum pe Roben ? î[i f`cu sim]it` prezen]a procurorul. – Eu ? ridic` ea o sprâncean` [i lui Roben i se strânse stomacul de emo]ie când o observ`. Nu, a, ba da, l-am z`rit acum câteva s`pt`mâni într-un restaurat din Arcachon. Luam cina cu tata, [i te rog nu mai insista, motivele m` privesc numai pe mine [i consider c` n-ave]i nici un drept s` m` sechestra]i aici. Allen încerc` s` destind` atmosfera cu un zâmbet. – Po]i pleca oricând vrei, draga mea. – De unde pot suna dup` un taxi ? – Este un telefon chiar aici, telefonez eu, dac` vrei. Te rog s` mai stai, n-am apucat s` dans`m împreun`. – Nu mai pot r`mâne, spuse ea, epuizat`. – V` pot conduce eu, se oferi Roben. – Nu, mul]umesc. – La dracu, doar nu sunt ciumat s` fugi]i a[a de mine, ripost` el nemul]umit.

74

SILVY SANDERS

Cum Allen se îndep`rtase pentru a telefona dup` taxi, Jade replic` acid: – Ciuma este blând` pe lâng` pericolul pe care-l reprezenta]i pentru mine. – Spune mai mult, o implor` el. – Nu pot. – De ce, fir-ar s` fie ? – Nu este numai secretul meu. – Bine, cum vrei, dar te anun] c` nu voi renun]a [i am s` m` întorc atunci când voi afla. O umbr` de team` trecu prin ochii ei obosi]i [i Roben, f`r` s` se gândeasc`, o prinse de mân`. Toat` duritatea îi disp`ruse. – Nu trebuie s` te temi de mine, îi spuse el cu patos. Ca [i prima dat` când o atinsese, un flux ciudat îi atrase unul spre cel`lalt. – Nu [tiu cum, dar am impresia c` te cunosc de undeva, cu toate c` dac` te-a[ fi întâlnit nu ]i-a[ fi putut uita chipul niciodat`. Este altceva, ceva mult mai subtil, felul cum te mi[ti, cum î]i ridici b`rbia, [i cu toate astea nu-mi amintesc de unde te cunosc. Nu-i a[a c` ne-am mai cunoscut? îi [opti el. – Poate într-o alt` via]`, replic` ea cu tot curajul pe care reu[i s`-l adune. – Taxiul va sosi imediat, reveni Allen. Regret c` pleci, dar [i c` nu pot pleca împreun` cu tine. – Nici n-a[ fi acceptat, îi spuse ea în fa]`. Noapte bun` domnilor, le arunc` ea, [i, cu pas u[or, maiestuos, p`r`si înc`perea f`r` o privire în urm`.

Capitolul 7 A[ezat` pe bancheta din spate a taxiului, Jade r`sufl` u[urat`. Aici se sim]ea în siguran]`. Ce curios, î[i spuse ea, nu se mai sim]ise atât de speriat` din noaptea accidentului. Amintirile o chinuiau înc`. Oare ce putea face s` scape de ele? Roben … numele pe care crezuse c`-l ur`[te, dar pe care trebuia s` accepte c` înc` îl mai iubea. Cum era posibil ca dup` atâ]ia ani s` mai ]in` la el? Cuno[tea cupluri care, cu toate c` se c`s`toriser` din dragoste, nu rezistaser` mai mult de doi-trei ani [i ajunseser` la procese de divor] urâte. Un sentiment de vinov`]ie urc` încet din cotloanele cele mai ascunse ale fiin]ei ei. Nu putea s` dea vina numai pe Roben pentru desp`r]irea lor, avea [i ea partea ei de vin`. Dorise un chip nou [i pentru asta acceptase pactul acela cu diavolul de Armand Montereaux ; de ce se comporta atunci ca [i cum toat` vina îi apar]inea numai lui? Pentru a-[i lini[ti mustr`rile de con[tiin]`, î[i motiv` comportamentul cu faptul c` trebuia s` respecte pactul de acum nou` ani [i trebuia s`-l îndep`rteze pe Roben cu orice pre]. Privind pe fereastra ma[inii, observ` c` era destul de aproape de cas` a[a c` rug` [oferul s` opreasc`. Brusc, sim]i nevoia s` mearg` pu]in pe jos pentru a se lini[ti [i pentru a nu ajunge prea devreme acas`. Era o lini[te des`vâr[it` pe strada pustie.

76

SILVY SANDERS

Muncit` de gânduri, Jade mergea pe trotuar în aerul c`ldu] al nop]ii, f`r` a fi prea atent` la ce se întâmpl` în jurul ei. Auzi la un moment dat zgomotul f`cut de motorul unei ma[ini, destul de silen]ios de altfel, undeva în urma ei. Întoarse capul [i constat` cu stupoare c` o ma[in` închis` la culoare, cu farurile stinse, urcase pe trotuar [i venea spre ea ca un duh r`u al nop]ii. Observând c` a fost descoperit, [oferul ma[inii acceler` [i bolidul se repezi propulsat de to]i caii s`i putere. {ocat` de pericolul în care se afla, Jade f`cu un salt spre gardul viu tuns prefect al casei în dreptul c`reia se afla. În întuneric, nu observ` c` dup` gardul viu era [i un gard din beton [i fier forjat. Coastele ei intrar` dur în contact cu gardul, dar durerea sim]it` a fost nimic pe lâng` cea provocat` de coliziunea piciorului stâng cu aripa autoturismului. Ma[ina disp`ru în lungul str`zii, în timp ce alarma de la casa pe al c`rei gard era întins` începu s` urle. Jade se lupt` cu abisul care încerca s-o trag` la fund, dar dup` numai dou` minute se l`s` învins` [i le[in`. Î[i reveni când cineva îi puse o masc` cu oxigen pe figur`. Cu ochi goi, privi scurt oamenii care o urcau într-o ambulan]`. – Tata, articul` ea cu greu, dar masca îi în`bu[i [oapta. – Este domni[oara avocat care locuie[te la câteva case mai sus pe strad`, auzi ea prin pâcla durerii o femeie strigând, apoi negura o înghi]i ducând-o acolo unde suferin]a nu mai exista. Poli]i[tii sosi]i la locul faptei constatar` din actele g`site în po[eta victimei c` într-adev`r locuia la numai patru case distan]` de locul accidentului. În timp ce salvarea pornea în vitez` cu sirena urlând sinistru , doi poli]i[ti se îndreptar` spre casa victimei. Sunar` destul de mult pân` se aprinse primul bec, la etaj. Apoi luminile se aprinser` succesiv, pe m`sur` ce persoana venea spre u[a de la intrare. – Cine este ? întreb` Noel Therron. – Poli]ia, r`spunse unul din cei doi b`rba]i. Mâna lui Noel începu s` tremure în timp ce încerca s` descuie u[a. O team` hâd` îl cuprinse în ghearele ei ascu]ite. Ce c`uta poli]ia la u[a lui,

T~CERE GREA

77

la ora aceea târzie din noapte ? I se mai întâmplase o dat` s`-i sune poli]ia la u[` ; chiar dac` se întâmplase în plin` zi, fusese anun]at c` so]ia [i fiica lui c`zuser` victime nevinovate ale unui atac terorist cu bomb`. – Jade, murmur` el, d` Doamne s` nu i se fi întâmplat nimic r`u feti]ei mele! Reu[i în sfâr[it s` deschid` u[a. Cei doi poli]i[ti îl cercetar` aten]i, apoi schimbar` o privire între ei, parc` încurajându-se s` vorbeasc`. – S-a întâmplat ceva cu fiica mea, domnilor poli]i[ti ? Vorbi cel mai mare în grad, dup` ce î[i drese glasul tu[ind scurt. – Fiica dumneavoastr` se nume[te Jade Therron ? – Da, abia putu murmura b`trânul. – Din p`cate, domni[oara a suferit un accident. Noel tremura acum din toate \ncheieturile, sub privirile pline de compasiune ale ofi]erilor. – A … a murit ? Era mai mult o constatare decât o întrebare, pe care reu[i s-o spun`, dup` ce înghi]i de mai multe ori ca s` înl`ture nodul care i se pusese în gât. – Nu, interveni cel de-al doilea poli]ist, a fost transportat` la spital, iar medicul de la salvare a spus c` via]a nu-i este în pericol. Se pare c` are un picior fracturat. Cu un mare efort de voin]`, b`trânul î[i în`bu[i spaimele pentru a întreba : – Unde [i cum s-a întâmplat ? – Accidentul a avut loc chiar aici, pe strada dumneavoastr`, la numai câteva case distan]`, îl inform` poli]istul cu grad mai mare. Noel î[i duse mâna la gur` pentru a împiedica geam`tul de durere care urca în el ca o maree, gata s` erup`. Poli]istul continu` : – Un martor a spus c` ma[ina a urcat pur [i simplu pe trotuar, domni[oara a întors capul [i a avut prezen]a de spirit s` se arunce peste gardul unei case; ma[ina a trecut în vitez`, dar a lovit-o la un picior. Martorul spune c` n-a putut vedea num`rul ma[inii [i nici marca,

78

SILVY SANDERS

deoarece aceasta circula cu toate luminile stinse. Omul era în curte [i a fost uimit c` ma[ina mergea jum`tate pe trotuar, când strada era pustie; de aceea, s-a apropiat de gard tocmai când bolidul se repezise asupra victimei. – V` rog s` intra]i, îi invit` Noel, trebuie s` m` schimb [i s` merg la spital. F`cu o scurt` pauz`, încruntându-se. Mi-a]i spus la ce spital a dus-o ambulan]a ? – Mul]umim, dar nu intr`m, trebuie s` v` punem câteva întreb`ri, îns` mai pot a[tepta pân` mâine. Fiica dumneavoastr` a fost dus` la spitalul Central. Gr`bit, Noel, le mul]umi [i apoi închise u[a. Dup` numai patru minute, pornea ma[ina îndreptându-se spre spital. *** Înainte de a deschide ochii, Jade inspir` aerul cu miros de dezinfectant [i [tiu c` ajunsese la spital. To]i mu[chii i se contractar` dureros. Iar`[i ? Speriat`, sim]ea c` f`cuse un salt înapoi în timp. De ce mi se întâmpl` toate astea ? Întrebarea nu trecu bariera buzelor strânse cu înc`p`]ânare. Tot cu ochii închi[i, ridic` mâna dreapt` [i î[i pip`i fa]a. Un oftat de u[urare o f`cu s` expire prelung. Nu avea fa]a bandajat`. Degetele urcar` spre frunte, vru s`-[i treac` degetele prin p`r, dar se împiedic` de un bandaj. "Aha, deci mi-am spart capul", se diagnostic` singur`. Deschise precaut` ochii, privind roat` în jur. Un salon obi[nuit de spital. Începu s` se analizeze, bucat` cu bucat`. Mi[c` pe rând mâinile ridicându-le în sus, apoi observ` c` piciorul stâng îi era imobilizat într-un cofrag. Încerc` s` mi[te degetele de la picioare [i se lini[ti când reu[i cu pre]ul unei dureri acerbe s` le mi[te [i pe cele de la piciorul stâng. – Se pare c` nu lipse[te nimic, murmur` ea. Tocmai începuse s` cerceteze aparatele la care era conectat` când u[a se deschise brusc, dar f`r` zgomot, [i intr` Noel.

T~CERE GREA

79

– Scumpa mea, se repezi el spre pat, ce ai p`]it ? Apari]ia tat`lui s`u constitui o mare bucurie pentru Jade. Nu mai era singur`, nu mai trebuia s` fie tare, î[i putea permite luxul câtorva lacrimi, care f`r` nici o invita]ie începur` s`-i scalde obrajii, în timp ce un zâmbet mul]umit îi arcuia col]urile gurii. – Istoria se repet`, murmur` ea printre lacrimi; chiar dac` în alte condi]ii, am ajuns iar`[i la spital, accidentat`. Noel îi lu` o mân` [i o strânse cu blânde]e. – Nu în]eleg de ce m`r[`luiai de una singur` pe strad` la o or` atât de târzie ? – Am coborât din taxi pu]in mai devreme, pentru a face o scurt` plimbare pe jos. – De ce ai plecat de la bal atât de repede? – E o poveste lung` [i acum nu m` simt în stare s` ]i-o spun. – Bine, bine, acum vor veni s` te preg`teasc` pentru opera]ie. – Nu se poate evita ? îl privi ea rug`tor. – Din p`cate, nu. Fractura de la picior necesit` o interven]ie chirurgical` imediat`. – Dac` spui tu, accept` ea resemnat`. – Jade, am v`zut radiografiile, nu se poate altfel, dac` vrei s` mergi ca înainte. Te pot externa [i s` te duc la mine, dar chirurgul ortoped de aici este unul din cei mai buni, [i a[a cum ]i-am spus, opera]ia trebuie f`cut` acum. Nu-]i face probleme, voi fi al`turi de tine tot timpul. – Promi]i ? îi zâmbi ea. – Promit, f`cu Noel semnul crucii în dreptul inimii. Împ`cat`, Jade închise ochii. Îl sim]i pe Noel cum îi [terge lacrimile care nu i se uscaser` de pe obraji, [i adormi cu un zâmbet senin pe buze. Se trezi a doua zi, aproape de ora nou`. Soarele p`trundea vesel prin fereastra mare [i-i mângâia chipul cu razele lui juc`u[e. Noel dormea într-un fotoliu cu capul l`sat pe o parte, într-o pozi]ie incomod`. În somn, degetele lui o ]ineau strâns de mân`.

80

SILVY SANDERS

Chiar dac` piciorul o durea foarte tare, Jade nu-[i putu st`pâni zâmbetul blând, plin de iubire pentru tat`l ei adoptiv. B`trânul îi sim]i u[oara mi[care [i se trezi imediat. – Bun` diminea]a, draga mea, se aplec` el s`-i s`rute obrajii palizi. – Bun` diminea]a, papa, îi depuse [i ea un pupic pe b`rbie. – Cum te sim]i ? – Cam [ifonat`, iar piciorul m` doare ca naiba. – Opera]ia a decurs foarte bine. Doctorul a pus la locul lor toate a[chiile de os care o luaser` razna. A fost destul de greu, dar a reu[it minunat. – M` simt ca o oper` de art` restaurat` ! Noel îi zâmbi mul]umit. – Po]i spune [i a[a. E[ti capodopera [i fiica mea preaiubit`. Acum, l`sând gluma la o parte, m` duc s` chem asistenta s`-]i fac` un calmant. – Cred c` mai pot îndura pu]in, nu vreau s` adorm iar`[i. B`trânul nu mai apuc` s` spun` nimic, fiindc` u[a de la rezerv` se deschise u[or l`sând un cap blond cu doi ochi alba[tri s` priveasc` cercet`tor în`untru. Allen Bottans î[i strecur` trupul de[irat prin deschiz`tura destul de îngust` a u[ii. Totu[i, a trebuit s` deschid` mai mult u[a pentru buchetul enorm de crini imperiali [i margarete care nu se putu strecura cu aceea[i u[urin]` ca el. Se apropie de patul r`nitei cu un oftat de u[urare. – E[ti bine ? se interes` el dup` formulele de polite]e uzuale. – Da. – Am r`mas tr`snit când am citit ziarele în diminea]a asta. Zâmbind ironic, Jade îl întreb` : – Sunt pe prima pagin` ? – Da, r`spunse el scurt, chiar dac` pozele nu te prea avantajeaz`. – Ei, uite a[a îmi fac publicitate ! – Mai bine lips`, bodog`ni încruntat Noel. – Sunt de acord cu dumneavoastr` domnule, înclin` grav din cap procurorul adjunct. Poli]ia a descoperit f`pta[ul ?

T~CERE GREA

81

– Nu [tim nimic, r`spunse Noel. Jade tocmai s-a trezit dup` opera]ie, iar eu n-am plecat de aici, a[a c` n-avem nici un fel de ve[ti despre modul cum avanseaz` ancheta poli]iei. – Cum ajung la birou, m` voi interesa personal de ancheta celor de la poli]ie [i am s` v` ]in la curent. Sunt bucuros c` Jade este în afara oric`rui pericol. – Pân` când ? întreb` apatic` tân`ra avocat`. Nu a[tept` ca vreunul din cei doi b`rba]i s`-i r`spund` [i continu` pe acela[i ton: – Pân` voi îndr`zni s` circul singur` pe strad` !…. sau poate cel care a vrut capul meu ieri noapte va g`si un alt mod s` scape de mine. – Te-a amenin]at cineva, Jade ? vru s` [tie Allen. – În afara s`lii de tribunal, nu m-a amenin]at nimeni. Iar amenin]`rile p`r]ilor adverse nu se pun la socoteal`, to]i au dreptul la un moment de desc`rcare nervoas`. – De acord, dar numai în cazul în care lucrul acesta nu aduce prejudicii celor din jur. – Domnule procuror, zâmbi indulgent Jade, nu suntem în sala de tribunal, ca s` v` citez ! Aluzia str`vezie la alterca]ia din seara balului, color` într-o u[oar` nuan]` de roz obrajii procurorului. Noel urm`rea atent scena, ab]inându-se s` intervin`. Era clar c` la bal se petrecuse ceva care dusese la plecarea precipitat` a fiicei lui. – Jade, nu este nici locul [i nici timpul pentru a-]i motiva comportamentul ! – Speri prea mult, Allen, timpul acela nu va veni niciodat`. Nu-]i sunt datoare cu nimic. Din contr`, tu e[ti cel care mi-ai stricat seara aducând cu tine pe faimosul prin] al finan]elor. O clip`, se l`s` o t`cere ap`s`toare. Noel îi privea cu toate sim]urile la pând`. A[adar, Roben Montereaux fusese la balul baroului. Încruntarea gânditoare al lui Allen îl ajut` s` se ab]in` de la orice comentariu, chiar dac` paloarea [i epuizarea evident` a fiicei sale îl f`cea s` stea ca pe jar.

82

SILVY SANDERS

– {tii, Jade, este pentru prima dat` când Roben a apelat la mine cu o rug`minte. Chiar dac` totul a fost îmbr`cat într-un ton glume], cum c` n-ar avea ce face singur într-un ora[ str`in, acum mi se pare ciudat. Nu a pronun]at numele t`u deloc, pân` n-ai ap`rut la bal. Atunci, subit, a vrut s` [tie cine e[ti. – Vrei s` spui c` apari]ia mea era prea banal` pentru a trezi interesul unui b`rbat ca Roben Montereaux ? Ironia mu[c`toare nu numai a cuvintelor dar [i a tonului, îl f`cu pe Allen s` ro[easc` din nou. – Of, Jade, sigur c` nu asta am vrut s` spun …. – Bine, Allen, las`, nu vreau s` mai discut`m, sunt cam obosit` ! – Gata, tinere, interveni [i Noel ridicându-se de pe fotoliu [i, prinzându-l pe b`rbatul mai tân`r de cot, îl conduse f`r` ceremonie spre ie[ire. – Iart`-m`, Jade, se întoarse Allen în timp ce era târât spre u[`. N-am vrut s` te obosesc, am s` trec spre sear` s` v`d cum te sim]i [i s`-]i aduc ve[ti despre ancheta poli]iei. U[a se închise cu un zgomot sec peste ultimele lui cuvinte. – M` duc dup` infirmier`, anun]` Noel, [i disp`ru [i el. Jade închise ochii, epuizat`. – Oh, Roby, de ce te-ai întors în via]a mea? suspin` ea. Ce pot face ca acest co[mar s` înceteze? continu` ea în gând. Î[i imagin` bra]ele lui în jurul ei, buzele lui pe pielea sensibil` a gâtului [i cu toat` trecerea timpului, pl`cerea era la fel de real` ca în urm` cu nou` ani. O lini[te profund` o cuprinse în timp ce c`dea într-un somn adânc. Când Noel reveni cu doctorul [i o infirmier`, dormea lini[tit`, cu umbra unui surâs pe chip. Infirmiera r`mase s` mai verifice aparatele la care era conectat`, în timp ce Noel [i doctorul ie[eau pe coridor. – Se pare c`-[i revine foarte bine, spuse doctorul. – Da, opera]ia a reu[it pe deplin. – O vom mai ]ine câteva zile sub observa]ie apoi o s` ]i-o d`m acas`. – Va fi foarte mul]umit` s` revin` acas`, nu-i prea plac spitalele. Ortopedul zâmbi candid.

T~CERE GREA

83

– Oare plac cuiva ? Cei doi b`rba]i se privir`, gustând gluma. – De fapt, fiica ta este un om deosebit, spuse serios ortopedul. – Ai perfect` dreptate, [i sunt foarte mândru de ea. – Dac` n-a[ fi c`s`torit, cred c` încercam s` ]i-o fur. Noel îl privi trist. – Ar trebui s` fie [i ea de acord. Ortopedul îl privi atent pe b`rbatul mai vârstnic [i-i sim]i drama dincolo de cuvintele plate rostite cu o blânde]e trist`. Pentru a alunga conul de umbr` în care se ascunsese b`trânul, spuse pe un ton deta[at. – Am cump`rat mai multe ziare în drum spre spital. Accidentul domni[oarei Jade Therron este subiectul zilei, nu vrei s` le cite[ti ? – Ba da, cât doarme Jade a[ putea s` arunc o privire prin ele. Cred c` ziari[tii [tiu mai mult decât mine. – Se fac cele mai ciudate specula]ii, îi zâmbi medicul. – Prefer s` m` întorc în rezerva fiicei mele, po]i s` mi le trimi]i ? – Sigur, nici o problem`. În mai pu]in de zece minute, Noel avea un teanc de ziare lâng` el. Le r`sfoi absent, constatând c` toate cotidienele locale aveau pe prima pagin` relat`ri incitante despre accident. Încerc` s` ias` din starea aceea de triste]e cople[itoare, concentrându-se asupra articolelor. Tres`ri când descoperi o relatare despre cearta dintre Jade [i Roben Montereaux. Exista [i o fotografie f`cut` la bal, unde o Jade încruntat` [i ar]`goas` arunca priviri ucig`toare spre Roben Montereaux. Comentariul era sec [i f`r` specificele înflorituri gazet`re[ti. „Ura cunoscutei avocate Jade Therron împotriva magnatului finan]elor Roben Montereaux a stat oare la baza accidentului pe care aceasta l-a suferit la scurt timp dup` alterca]ie?“ Noel l`s` ziarul s`-i cad` din mân`. Mintea lui refuza s` cread` o astfel de ipotez`, în timp ce inima era mai mult decât dornic` s-o accepte. Îl ura pe Roben Montereaux pentru locul privilegiat pe care-l avea în inima

84

SILVY SANDERS

fiicei sale. Îl ura pentru faptul c` din cauza lui ea alunga orice b`rbat care avea curajul s` se apropie de ea. {tia c` atâta timp cât nu întorcea spatele trecutului, sufletul ei va r`mâne schilodit de enorma iubire purtat` acestui b`rbat. Secretul care-i tulbura de multe ori somnul se insinu` în gândurile sale, f`cându-l s` simt` o vinov`]ie ap`s`toare. Infirmiera intr` t`cut` în înc`pere, cu un bra] plin de buchete de flori. – Toate sunt pentru domni[oara, spuse ea cu o ridicare de scuz` a umerilor. Unde vre]i s` le pun ? – Nu [tiu, o privi absent Noel, g`se[te dumneata vaze [i nu le pune prea aproape de ea. Nu termin` bine infirmiera de aranjat florile [i intr` alta, cu alte flori, [i acesta a fost doar începutul. Dup` o jum`tate de or`, salonul era deja neînc`p`tor pentru buchetele care soseau. Multe era înso]ite de c`r]i de vizit` sau de scrisori prinse de tijele florilor. De asemenea, o mul]ime de oameni cereau ve[ti despre ea sau insistau s`-i vorbeasc`. Interdic]ia medicului de a primi vizite îi f`cu pe oameni s` inventeze cele mai îndr`zne]e metode pentru a se furi[a spre rezerva tinerei avocate. În jurul prânzului, a fost necesar s` se apeleze la poli]ie pentru a-i îndep`rta pe curio[i, în cea mai mare parte ziari[ti [i fo[ti clien]i. În fa]a u[ii rezervei în care se afla Jade, a fost înfiin]at un post de paz` în care poli]i[tii se schimbau din patru în patru ore. Când tân`ra avocat` se trezi din somnul aduc`tor de lini[te [i uitare, [opti surprins`: – Am murit ? – Nu po]i face asta înaintea mea, se aplec` Noel spre ea. – Atunci, ce este cu florile astea ? – Le-ai primit de la cei care vor s` te faci bine cât mai repede . Pe chipul obosit al b`trânului str`lucea bucuria. Jade uit` de durerea de la picior [i de temerile ei întunecate când î[i d`du seama de epuizarea tat`lui s`u. Î[i blestem` în gând egoismul, în timp ce spunea :

T~CERE GREA

85

– Este cazul s` te duci acas` [i s` te odihne[ti ! – Nu plec ! ripost` el. – Vrei s` ne cert`m ? – Nu. – Atunci, uite cum facem ; o suni pe Simmone s` vin` s` stea cu mine pân` te duci acas` s` m`nânci, faci un du[ [i tragi un pui de somn. La noapte voi dormi bu[tean, pentru c` sigur au s`-mi fac` injec]ii contra durerilor, a[a c` te a[tept abia mâine diminea]`. – Am…. – Eu sunt bolnava, a[a c` nu trebuie s` m` superi [i nu accept nici o contrazicere. – Mi se pare c` profi]i de starea ta, îi repro[` Noel. – Fii convins de asta, îi zâmbi ea cu dragoste. – {tii foarte bine c` nu te pot contrazice când m` prive[ti astfel, scumpa mea. În mai pu]in de o jum`tate de or`, Noel era în drum spre cas`, în timp ce secretara ei se instalase comod pe fotoliul p`r`sit de tat`l ei. – Vreau s` faci o list` cu to]i cei care mi-au trimis flori [i s` le trimi]i un scurt mesaj de mul]umire. – Bine, [efa, dar pentru a face timpul s` treac` mai u[or, nu vrei s`-]i citesc aceste mesaje ? Jade se gândi pu]in apoi accept`, g`sind ideea interesant`. În timp ce Simmone lua fiecare buchet în parte, citind mesajul care-l înso]ea, mintea tinerei femei se întorsese în urm` cu nou` ani. Atunci nu primise nici un buchet de flori, nimeni nu se interesase de ea, nim`nui nu-i fusese dor de ea. Nu-i sim]ise nimeni lipsa. Prin pâcla amintirilor p`trunse glasul secretarei care pronun]ase un nume. Un nume care f`cea leg`tura între trecut [i prezent. – Cum ai spus ? întreb` Jade. – Am spus c` la banii lui putea s`-]i trimit` ceva mai de soi. Tân`ra avocat` privi cu aten]ie buchetul cu flori de câmp [i inima îi f`cu un salt dureros în piept.

86

SILVY SANDERS

– De la cine sunt ? întreb` ea, chiar dac` era sigur` de numele celui care-i trimesese acele flori. Erau foarte pu]ini cei care-i cuno[teau pasiunea pentru florile s`lbatice. De câte ori nu petrecuse cu Roben câte o zi sau dou` la ]ar` [i de fiecare dat` el îi culegea buchete mari de flori din care ea f`cea coroni]e pentru amândoi. O clip`, doar o clip`, sim]i fericirea aceea total` pe care o tr`ise atunci. – Roben Montereaux, rosti cu o mic` strâmb`tur` Simmone. – Mai sunt multe mesaje ? – Doar câteva, privi secretara în jurul ei. – M` simt cam obosit`, poate mi le cite[ti mâine, acum simt nevoia s` m` odihnesc. Plin` de compasiune, Simmone se ridic` imediat, se aplec` [i-i aranj` cear[aful cu care era acoperit`. – Pot s` te mai ajut cu ceva ? – Nu, Simmone, mul]umesc c` ai stat atâta timp cu mine. – A meritat, îi zâmbi ea pozna[, poli]istul de afar` nu este însurat, a[a c` voi veni [i mâine, dup` ce intr` el în tur`. – Doamne, Simmone, e[ti incorigibil`. Secretara î[i lu` po[eta cu o strâmb`tur` comic`. – Pescuiesc, draga mea patroan`, pescuiesc, ar fi bine s` încerci [i tu din când în când sportul acesta , cred c` ]i-ar vindeca r`nile sufletului, pe care le ascunzi cu m`iestrie. Îi sufl` un s`rut din vârful degetelor [i ie[i repede, pentru a nu-i l`sa r`nitei timp s` riposteze

Capitolul 8 Roben Montereaux privea absent forfota str`zii de la fereastra biroului s`u situat la etajul zece, în plin centrul Parisului. Sediul b`ncii MONT, aflat într-o cl`dire futurist`, putea constitui cu u[urin]` un simbol al puterii incontestabile a banului. Ca un suveran atotputernic, Roben avea la picioarele lui imperiul construit de tat`l s`u [i consolidat de el însu[i. Cu picioarele pu]in dep`rtate, cu mâinile strânse la spate, privea preocupat amurgul care se l`sa molcom peste zburdalnicul Paris. Oricine l-ar fi observat, ar fi fost convins c` problemele financiare ale lumii provocaser` acele riduri adânci dintre sprâncenele puternicului b`rbat. Impresia era îns` fals`. Nimic din activitatea celor trei sute de angaja]i nu-l preocupa pe tân`rul patron. Gândurile lui se îndreptau spre frumoasa avocat` [i accidentul c`ruia îi c`zuse victim`. Ochii ei verzi îl urm`reau, zgând`rind amintiri de mult ascunse. Nu în]elegea nici el de ce-i trimisese acel modest buchet de flori de câmp în loc de un somptuos aranjament floral. – Poate pentru c` florile de câmp o reprezint` mai bine, se pomeni el murmurând. Deranjat de aceast` ie[ire, î[i strânse pumnii [i-i înfipse în buzunarele pantalonilor.

88

SILVY SANDERS

Un cioc`nit scurt urmat imediat de deschiderea u[ii, îl f`cu s` se întoarc`. – Ce face marele boss ? îi arunc` vesel bunul lui prieten, Lucian. – A, nu-mi spune, ridic` mâna noul venit pentru a opri orice r`spuns din partea celui întrebat. E[ti în una din acele st`ri când este mai bine s` se fereasc` omul din calea ta. – Atunci, de ce nu-]i urmezi sfatul? îl apostrof` Roben, în timp ce prietenul lui se a[eza non[alant într-un fotoliu. – Poate pentru c` sunt prea b`trân s` mai urmez sfaturile altora. Î[i fix` prietenul cu o privire atât de candid` încât îl f`cu s` zâmbeasc`. – E[ti incorigibil, îi zâmbi Roben, în timp ce se a[eza pe un fotoliu al`turat. – Da, [i sunt mândru de asta ! – Replica asta o [tiu de aproape cincisprezece ani, a[a c` ar fi cazul s-o mai schimbi, s-a cam tocit. – Mie îmi place, a[a c` nu spera s` scapi de ea. Roben î[i aplec` u[or capul, într-o acceptare tacit`. Lucian î[i l`s` o mân` s`-i cad` lene[ pe lâng` bra]ul fotoliului, dar privirea lui vultureasc` urm`rea cu aten]ie chipul prietenului s`u. Câteva clipe nu-[i vorbir`, fiecare a[teptând ca cel`lalt s` ia ini]iativa. Cum Roben era mai pu]in r`bd`tor, rupse lini[tea care îi înconjura. – Ai reu[it s` afli ceva ? – Nu prea multe, dar oamenii no[tri cerceteaz` înc` acea întâmplare. Orice noutate ne va fi raportat` imediat. – Ea cum se simte ? – Se pare c` destul de bine, ]inând cont de faptul c` a fost la un pas de moarte. Un fior de team` curent` termina]iile nervoase lui Roben. – De ce nu accept`m refuzul ei [i s-o l`s`m în pace ? – Sincer, nu pot g`si un r`spuns la aceast` întrebare, prietene. R`bd`tor, Lucian î[i înclin` capul într-o parte [i î[i miji ochii speculativ, a[teptând ca prietenul s`u s`-[i duc` gândul pân` la cap`t.

T~CERE GREA

89

– De vin` sunt ochii ei, a c`ror culoare îmi aminte[te de verdele unic, cald [i iubitor al ochilor Emmei. – Din p`cate, nu putem spune c` Jade Therron te-a privit vreodat` altfel decât enervat` [i cu mult`, foarte mult` ur`. – Ai dreptate, [i acest lucru m` intrig`. Ce are cu mine ? Sunt sigur c` nu ne-am întâlnit niciodat`. – Sunt de acord c` o astfel de femeie nu poate fi uitat`, î[i frec` Lucian b`rbia, meditativ. Poate c` cineva din familia ei a avut vreo confruntare cu vreo persoan` din familia ta ! Roben se ridic` în picioare [i începu s` se plimbe agitat prin înc`pere. – Yvo n-a descoperit absolut nimic, spuse el cu necaz. A stat la Bordeaux trei s`pt`mâni [i n-a putut face nici o leg`tur` între familia Therron [i Montereaux. Reveni la birou cu pa[i mari, deschise un sertar, lu` un dosar pe care-l arunc` drept în pieptul amicului s`u. Î[i propti palmele de suprafa]a l`cuit` a biroului, se aplec` pu]in în fa]`, îl privi încruntat pe Lucian [i concluzion` : – Nimic din ce scrie în acest dosar nu m-a ajutat s` fac pu]in` lumin` în cea]a care m` înconjoar`. În timp ce se l`sa s` alunece în fotoliul aflat în spatele biroului, Lucian începuse deja s` citeasc` cele cinci pagini care se aflau în dosar. Roben îl l`s` s` studieze în lini[te, în timp ce privirea lui obosit` cerceta un petic de cer, în c`utarea unor r`spunsuri imposibile. Dup` ce termin` de citit, Lucian deschise [i r`sturn` un plic plin cu poze. Le studie pe fiecare f`r` nici un comentariu. Î[i ridic` privirea, dup` ce puse ultima poz` la loc [i studie atent profilul încruntat al patronului s`u. Dorea din tot sufletul s`-l ajute, dar nu g`sea nici o cale s-o fac`. – Ai dreptate, sparse Lucian lini[tea ap`s`toare care domnea în birou. Nu ne putem lega de nimic. Smuls din tumultul gândurilor, Roben îl privi o clip`, ca [i când uitase de prezen]a celuilalt b`rbat. Lucian continu` lini[tit :

90

SILVY SANDERS

– Pozele sunt foarte reu[ite. Yvo ar putea deveni un bun fotograf. A reu[it uimitor de bine s` surprind` atât dragostea patern` cât [i pe cea filial`. Este atât de emo]ionant` iubirea care-i une[te pe cei doi! Au o familie unit`, cum rar mai întâlne[ti azi. – Poate acesta este [i motivul pentru care nu s-a c`s`torit înc`, morm`i Roben. – Posibil, zâmbi Lucian, dar trebuie s` recuno[ti c` sunt ni[te oameni interesan]i. – Da, accept` Roben apatic, cu gândul în alt` parte. Câteva clipe se l`s` iar`[i t`cerea, apoi Lucian ridic` o mân` [i o flutur` prin fa]a b`rbatului plecat cu gândul departe. – Hei, coboar` printre noi, în`l]imea ta ! Roben se smulse cu greu din gândurile nebune[ti care îl asaltaser`. – Este ceva ciudat, d`-mi dosarul acela! Dup` ce lu` dosarul de la Lucian, îl parcurse gr`bit. D`dea pagin` dup` pagin` [i cu cât se apropia de sfâr[it, zâmbetul lui se l`rgea. – Am dreptate, uite, aici nu sunt analiza]i decât ultimii opt ani , or eu am cerut o analiz` aprofundat` pentru cel pu]in dou`zeci de ani. – Yvo n-avea de unde s` [tie, eram de fa]` când ai cerut ancheta, n-ai precizat perioada. – Bine, dar am cerut o anchet` am`nun]it`, asta nu înseamn` doar opt ani! – Dup` mine, poate însemna [i numai o lun` ! Se privir` câteva secunde, gata s` se ia la ceart`, dar Lucian se l`s` pe spate [i începu s` râd` în timp ce Roben oft` resemnat. – În fond, ce speri s` descopere ? – O leg`tur` cât de mic` între cele dou` familii. – Cred c` ai devenit pu]in cam paranoic. Via]a este atât de complicat`. Poate c` nu cau]i în direc]ia care trebuie ; e[ti prea înver[unat, a[a cum nu te-am v`zut de foarte mult timp. – Po]i s` m` faci cum vrei, dar pân` nu aflu care sunt r`d`cinile urii doamnei avocat, nu voi avea lini[te.

T~CERE GREA

91

– De asta sunt convins, dar s` l`s`m acest subiect fierbinte s` se mai r`ceasc` [i s` mai discut`m [i despre altceva. {tii, mâine se împline[te o lun` de când a murit mama ta. Roben î[i privi prietenul cu uimire. – A trecut deja o lun`! murmur` el. Trase aer adânc în piept, apoi expir` profund. Cum a trecut timpul a[a de repede ? Mâine, am s` vin la lucru ceva mai târziu. Vreau s` trec pe la cimitir s`-i duc un buchet de flori [i s` stau pu]in de vorb` cu ea. Îmi este cumplit de dor de f`ptura [i de bun`tatea ei. Abia acum când nu mai este, realizez c` era cea care ]inea familia asta unit`. Era ca o umbr` a tat`lui meu [i o condamnam pentru asta pân` când am în]eles c` se purta a[a pentru a fi al`turi de mine, f`r` a-l enerva pe tata. Am realizat îns` acest lucru mult prea târziu. Lucian asculta lini[tit, dar bucuros c` prietenul s`u uitase pentru moment de ochii verzi ai frumoasei avocate. Îl mai l`s` câteva clipe înainte s` abordeze o problem` de serviciu care le lu` mai bine de o or` pân` s-o rezolve. A doua zi, Roben îi aminti tat`lui s`u c` se scursese o lun` de la trecerea în nefiin]` a celei care fusese Althea Montereaux. – {i ? ridic` Armand capul din spatele ziarului pe care-l citea. – Nimic, am vrut numai s`-]i amintesc. Ridicând din umeri a nedumerire, Armand continu` s`-[i citeasc` ziarul. Roben strânse din din]i [i p`r`si gr`bit înc`perea, f`r` a mai adresa vreun cuvânt tat`lui s`u. Câteva minute mai târziu, demara în tromb`. Se opri la prima flor`rie [i cump`r` un enorm buchet de crini, florile pe care mama sa le iubise cel mai mult. G`si cu u[urin]` un loc liber în parcarea din fa]a cimitirului. Porni pe aleile t`cute [i pustii spre locul de veci al mamei sale. Era o zi frumoas`, realiz` el uimit. Soarele r`sf`]a cu razele lui blânde tot ce-i ie[ea în cale. Câteva p`s`rele se jucau prin crengile unui copac care m`rginea aleea pe care mergea agale. Dintr-o dat`, percepu lini[tea celest` care veghea somnul celor pleca]i pentru totdeauna. Senin`tatea [i calmul cimitirului era ceva deosebit. Uit` de zbuciumul s`u sufletesc [i

92

SILVY SANDERS

se l`s` p`truns de lini[tea blând` a locului. Ajuns la mormântul mamei sale, marcat de o piatr` funerar` din marmur` neagr`, se l`s` în genunchi, cu ochii în lacrimi. Î[i propti palma de monumentul rece, în timp ce cu degetul mare mângâia fotografia celei care-i d`duse via]`. Trecur` astfel minute bune în care b`rbatul puternic convers` mental cu cea care nu mai era printre p`mânteni. St`tea în genunchi pe iarb`, f`r` s` se sinchiseasc` de faptul c`-[i murd`rea pantalonii sau c` pozi]ia era incomod` [i genunchii îi sus]ineau cu durere greutatea. Se ridic` numai dup` ce se sim]i mai u[urat [i constat` c` vasul pentru flori nu avea ap`. – Iart`-m` [opti el, le pun imediat ap`. Porni printre morminte spre o pomp` de ap` aflat` nu departe. D`du drumul la ap` [i o l`s` s` curg` pu]in înainte de a umple vasul. Absent, privea monumentele funerare din jur. Erau care mai de care mai somptuoase. Tocmai se gândea la faptul c` toate acele palate în miniatur` nu le mai foloseau la nimic celor disp`ru]i, ci erau mai degrab` mândria [i un fel de emblem` pentru cei r`ma[i în via]`. Privirea îi poposi pe o inscrip]ie pe care scria cu litere aurii JADE THERRON. Vasul cu ap` îi sc`p` din mâini [i se izbi cu zgomot de marmura din fa]a pompei. Apa se v`rs`, dar el habar n-avea. L`s` vasul acolo [i se apropie ca în trans`. Din doi pa[i ajunse în fa]a crucii pe care era scris JADE THERRON . Literele îi jucau pur [i simplu în fa]a ochilor [i-i trebuir` câteva clipe bune pân` s` reu[easc` s` se st`pâneasc` [i s` poat` citi anul mor]ii. – Oh, Doamne ce înseamn` asta ? murmur` cu glas gâtuit de o emo]ie insuportabil`. Persoana asta a murit acum zece ani, la numai dou`zeci de ani! Privirea i se ab`tu spre dreapta, la o cruce identic` [i citi cu voce tare: – EDITH THERRON [i aceea[i dat` a mor]ii. Câteva clipe, privi pe rând cele dou` monumente funerare. Obosit dintr-o dat`, se l`s` s` cad` pe b`ncu]a din apropiere. Î[i trecu palmele desf`cute peste chip, apoi prin p`rul piept`nat cu grij`.

T~CERE GREA

93

– Exist` oare vreo leg`tur` cu familia Therron din Bordeaux ? Poate fi doar o simpl` coinciden]` de nume. Dup` o pauz` destul de lung`, ad`ug`: – Fotografia acestei tinere seam`n` destul de mult cu avocata. Asta înseamna c` pot fi rude. Se ridic` sprinten în picioare, cu o hot`râre crâncen` pe chip. – Trebuie s` aflu ce leg`tur` exist` între aceste dou` persoane care au purtat numele de Therron [i cei care locuiesc la Bordeaux. Cu o tres`rire, î[i aminti de vasul r`sturnat [i de apa care continua s` curg`. Arunc` o ultim` privire celor dou` cruci, memorând toate datele care erau trecute pe ele. Era clar c` cele care se odihneau acolo fuseser` cândva mam` [i fiic`. Umplu vasul cu ap`, apoi se întoarse la mormântul mamei sale. Puse crinii în ap` [i mângâie iar`[i fotografia, de data aceasta cu toate degetele. – Iart`-m`, mam`, dar m` simt foarte ciudat dup` ce am descoperit cele dou` nume de pe mormintele de colo. Poate voi reu[i s` dezleg o [arad` complicat` care m` preocup` de mai mult timp. Respir` adânc înainte de a continua cu voce sc`zut` : – Mul]umesc, cred c` m-ai mai ajutat înc` o dat` de acolo de sus ! Ridic` spre cerul însorit ochii plini de lacrimi. Mul]umesc, [i r`mas-bun. Mai st`tu câteva clipe în t`cere, apoi porni pe aleea însorit` spre zbuciumul vie]ii din afara acelui loc în care timpul nu mai conta. Ajunse la birou dup` aproape o or`. Înainte de a se apuca de problemele curente, îl chem` pe Lucian. Când acesta intr` în biroul lui, îl întreb` direct : – Unde este Yvo ? Un zâmbet ironic arcui buzele celui care tocmai intrase. – Bun` ziua [i ]ie, mare patron ! – Las` fasoanele, Lucian, se încrunt` Roben, [tii unde este Yvo ? – L-am l`sat la Bordeaux, ca s` cerceteze accidentul frumoasei avocate, ridic` el din umeri, nedumerit.

94

SILVY SANDERS

– Foarte bine, dar vreau s`-i mai dau o sarcin`. Stai jos [i ascult`. În fraze scurte [i concise, a[a cum îi era obiceiul, Roben îi povesti prietenului s`u ce descoperise. – Poate nu este decât o simpl` coinciden]` de nume, spuse Lucian cu voce tare, ceea ce [i Roben presupunea. – Poate, dar este totu[i o posibil` pist` de cercetat. {i nu uita te rog c` fotografia fetei moarte seam`n` cu avocata noastr` destul de bine. – Am putea face o gr`mad` de scenarii, dar este mai bine s`-l l`s`m pe Yvo s` afle am`nunte [i s` relu`m aceast` discu]ie când vom avea mai multe date. – Da, dar nu m` pot opri s` nu m` gândesc la strania coinciden]`. – Cred c` [tiu eu o metod` ! – Da? Care ? – S` te apuci de lucru. Avem probleme cu concernul acela american [i ar fi cazul s` te preocupe pu]in [i problemele curente ale acestei firme. – Bine, am în]eles mesajul, prietene, ridic` Roben o mân`, împ`ciuitor. – Atunci, la treab` st`pân de sclavi, îi zâmbi Lucian. Sunetul molcom al telefonului îi f`cu pe amândoi s` râd` complice. Roben ridic` receptorul, ascultând atent. Ap`s` apoi un buton, în timp ce-i spunea prietenului s`u : – Este Yvo. În înc`pere n`v`li voce grav` [i puternic` a detectivului : – Domnule Montereaux, am câteva date despre accidentul domni[oarei avocate. – Te ascult`m, Yvo. – Atentatorul [i-a [ters destul de bine urmele, dar din fericire nu în totalitate. Din ce am aflat pân` acum, b`nuiesc c` cel care a vrut s-o ucid` pe Jade Therron este fostul ei [ef, Gerard Kass. – Yvo, se aplec` în fa]` Lucian, e[ti sigur de ceea ce spui ? Imediat se auzi vocea ofensat` a detectivului :

T~CERE GREA

95

– Bineîn]eles domnule, doar [ti]i c` nu arunc acuza]ii în vânt. – Ai dovezi ? – Da, dar nu suficiente. – Po]i aduna mai multe ? – Dac` mai stau ceva timp pe aici, da. – De cât timp ai nevoie ? interveni în discu]ie [i Roben. – Cel mult o s`pt`mân`. – Po]i r`mâne o s`pt`mân`, dar apoi vreau s`-]i dau o nou` misiune [i în câteva cuvinte îl puse pe detectiv la curent cu ce aflase. – A, p`i atunci voi lucra la ambele cazuri cât sunt pe aici, mai ales c` se suprapun a[a de mult. Lucian interveni : – Yvo, crezi c` mai de]ine cineva informa]ia despre Gerard Kass ? Urm` o scurt` pauz` pân` când detectivul s` r`spund`: – În drumurile mele m-am întâlnit destul de des cu un detectiv care lucreaz` la biroul domni[oarei avocat. Este un tip pu]in cam ciudat, n-am discutat cu el, dar sunt convins c` [i el a ajuns la aceea[i concluzie ca [i mine. – Poli]ia a descoperit ceva în acest sens ? – Nu prea cred, domnule, ei au prea multe cazuri pe cap ca s` poat` aprofunda prea bine vreunul. – Cred c` Allen Bottans face totu[i presiuni asupra lor. – Domnul procuror adjunct cere în fiecare zi un raport, dar se pare c` poli]i[tii nu prea au ce s` scrie în el. – Bine, Yvo, atunci mult succes la vân`toarea de dovezi, [i sper s` am cât mai curând ve[ti de la tine. – V` voi ]ine la curent cu tot ce aflu, domnule Montereaux. Leg`tura telefonic` se întrerupse, iar în înc`pere se a[ternu t`cerea. Preocupa]i fiecare s` întoarc` pe toate p`r]ile presupunerea lui Yvo Nouri, nu se sinchiseau de aceast` lini[te. Erau mult prea obi[nui]i unul cu cel`lalt pentru a se formaliza.

96

SILVY SANDERS

– De fapt, nu prea mi-a pl`cut Kass, mi-a l`sat impresia unui fanfaron arogant plin de importan]a propriei persoane [i cam prost, î[i rosti Roben gândul cu voce tare, la un moment dat. – Subscriu [i eu p`rerii tale, dar o tentativ` de omor mi se pare ceva abominabil. – Domni[oara avocat se pare c` l-a sup`rat foarte tare, atunci când nu l-a acceptat în patul ei ! – Dac` to]i b`rba]ii care sunt refuza]i le-ar ucide pe cele care-i refuz`, ar r`mâne pe lume numai prostituatele. – Ra]ionamentul t`u face [i din mine un posibil atentator la via]a frumoasei avocate. – Credeam c` o vroiai numai în interes profesional, must`ci ironic Lucian, nu [tiam c` o vroiai [i în patul t`u. Credeam c` func]iile tale b`rb`te[ti sunt atrofiate pentru totdeauna. Roben arunc` un cocolo[ de hârtie spre capul prietenului s`u, dar cum acesta se feri, mingea improvizat` din hârtie ajunse pe covor. – {tii, [efule, m` bucur sincer pentru tine ! Aproape c`-mi pierdusem speran]a c` vei face pace cu femeile [i o vei l`sa pe Emma s` se odihneasc` în pace. – Cum po]i crede c` va trece o clip` din via]a asta p`c`toas` f`r` s` m` simt vinovat c` ea a murit în timp ce eu sunt bine mersi? Lucian îl privi resemnat : – N-are rost s` relu`m aceast` discu]ie, pe care am avut-o de mult prea multe ori în ultimii nou` ani. E[ti mult prea c`pos pentru a renun]a la aceast` presupus` vin`, pe care o la[i s` te m`nânce de viu. – Sunt vinovat ca p`catul însu[i, prietene. Triste]ea profund` care marca nu numai glasul, dar [i tr`s`turile lui Roben, îl impresion` adânc pe Lucian. – Facem ce facem [i revenim la acest subiect pr`fuit de vreme, încerc` el s` glumeasc`, dar f`r` succes.

T~CERE GREA

97

Roben se retr`sese în spatele zidului pe care-l construise cu migal` împotriva lumii înconjur`toare. Încruntat, lupta cu fantomele trecutului care nu-l l`sau niciodat` s` uite noaptea în care avusese loc accidentul care curmase via]a atât de fraged` a iubitei sale. – Ce vei face dac` Yvo î]i aduce dovezi c` maestrul Kass este vinovat de accidentarea domni[oarei avocat ? încerc` Lucian s` arunce o punte de întoarcere pentru prietenul s`u. Glasul lini[tit [i calm îl f`cu pe Roben s` scuture din cap ca pentru a alunga ceva sup`r`tor, apoi î[i a]inti întreb`tor privirea albastr` cu iriz`ri întunecate asupra prietenului s`u. Mul]umit c` reu[ise s`-i atrag` aten]ia, acesta repet` înc` o dat` întrebarea, cu toate c` era sigur de r`spunsul pe care-l va primi. – Le vom preda poli]iei ! Justi]ia î[i va urma calea. – A[a credeam [i eu ! – Atunci, de ce ai mai întrebat !? se încrunt` nedumerit Roben. – Pentru a te aduce înapoi în aceast` înc`pere. Nu m` sim]eam prea bine, singur cu fantomele tale ! – Ai reu[it, hai s` l`s`m trecutul la locul lui [i s` ne ocup`m de rezolvarea problemelor acestei firme. – Ce am c`utat am c`p`tat, murmur` Lucian ca un copil sup`rat. Chiar dac` sim]i nevoia s` zâmbeasc`, Roben n-o f`cu. Se aplec` asupra unui dosar [i, împreun` cu prietenul s`u, se apuc` de lucru. Era singurul mod de a sta departe de fantomele trecutului.

Capitolul 9 Dup` numai dou` zile de la accident, Jade reu[i s`-i înnebuneasc` pe to]i în asemenea m`sur`, încât ob]inu ce-[i dorea – externarea. Numai Noel cuno[tea fobia ei împotriva spitalelor, a[a c` era mul]umit c` venea acas`. Împreun` cu Simmone, o ajut` s` ajung` din scaunul cu rotile pus la dispozi]ie de spital în Mercedesul lui argintiu. – Ai fost o pacient` cam recalcitrant`, [efa, îi [opti cu mali]iozitate secretara. – Dac` se coalizaser` s` m` ]in` închis` aici ! rosti Jade printre buzele strânse cu înc`p`]ânare. – Da, mare tupeu pe tipii `[tia s` nu fac` a[a cum vrei tu ! – Ajunge, Simmone, interveni Noel. Hai s` ne bucur`m c` Jade se întoarce acas` s`n`toas`, chiar [i cu ghipsul acesta impozant. Simmone duse dou` degete la tâmpl` [i salut` îndreptându-le apoi ca ]eava unui pistol spre Noel. Era modul ei de a accepta interven]ia b`trânului doctor. Restul drumului îl parcurser` în t`cere. Sprijinit` de tat`l s`u [i de secretar`, Jade s`ri într-un picior pân` la canapeaua din livingul spa]ios. – }i-am mutat o parte din haine în camera de oaspe]i de la parter, o anun]` Noel.

T~CERE GREA

99

– Te-ai gândit foarte bine, tat`. A[a, o s`-mi fie mult mai u[or. Simmone, avem vreun caz urgent ? – Sunt vreo trei, dar … – O s`-mi aduci dosarele aici, unde vom lucra amândou`. Pentru moment, vom abandona biroul . Tu vei face în locul meu toate drumurile. Care este primul termen pe care-l avem ? – Lunea viitoare. – Cred c` pentru tribunal voi avea nevoie de cârje. Te rog s`-mi cumperi unele chiar azi, ca s` m` pot obi[nui cu ele. Con[tiincioas`, Simmone nota totul în nelipsitul ei carne]el cu coper]i portocalii. – Se aranjeaz`, [efa ! – Maurice pe unde umbl` ? – Îl caut` pe cel care a atentat la via]a ta [i [tii cum este el, acum este ca un copoi care a luat urma vânatului, nimic nu-l mai intereseaz` pân` nu va [ti cu certitudine cine a vrut s`-i omoare preaiubita [ef`. Jade se afund` mai bine în pernele canapelei înainte de a vorbi : – A aflat ceva pân` acum ? Chiar dac` tonul era plat [i cu o und` de nep`sare, nu reu[i s-o în[ele pe Simmone, care-i sim]i teama bine mascat` sub aparenta nep`sare. Fanfaronada ei disp`ru când puse o mân` lini[titoare pe um`rul tinerei avocate. – Jade, acum e[ti acas` ! – Da, dar nu pot r`mâne aici o ve[nicie, va trebui s` ies [i cine [tie dac` nebunul acela nu este [i el acolo, gata s-o ia de la cap`t [i s` termine ce a început. – Nu cred c` Maurice va permite acest lucru. Sunt convins` c`-l va descoperi [i-l va aduce în fa]a justi]iei. Cu privirea pierdut`, Jade încerca s` se conving` de veridicitatea celor spuse de Simmone. – Oare ce i-am f`cut omului acela de m` ur`[te a[a de mult încât a vrut s` m` omoare ?

100

SILVY SANDERS

– Poate fi cineva pe care l-ai învins la tribunal, sau vreun lunatic c`ruia i s-au pus demonii pe tine, sau vreun iubit abandonat ; [tii, eu mâncam b`taie de nu m` mai mi[cam o s`pt`mân` de la fostul meu so], pentru nimic. Dac` i se p`rea c` am pus prea departe castronul cu salat`, sau n-am împ`turit la linie prosoapele din baie, sau mai [tiu ce i se n`z`rea, m` toca în b`taie. Îmi ridicam bra]ele pentru a-mi ap`ra capul de lovituri, cu toate c` în nebunia lui, nu m` lovea niciodat` în cap. Eu continuam s` fac acest gest chiar [i atunci când [tiam c` nu m` lovea peste fa]` ca s` nu i se fac` sil`, atunci când m` lua în bra]e s`-[i cear` iertare pentru ce-mi f`cuse. Vezi, fiecare avem o doz` de nebunie care iese la iveal` numai în anumite condi]ii propice pentru a o face s` erup`. – Oh, Simmone, iart`-m` ! – Pentru ce ? Eu am fost nebun` s` cred c`-l pot schimba, îl pot îndrepta. Respir` profund înainte de a continua. Dac` nu erai tu s` m` faci s`-mi în]eleg gre[eala, a[ fi suferit [i acum acele b`t`i cumplite pân` ce inima asta p`c`toas` ar fi încetat s` bat`. Niciodat` nu-]i voi putea mul]umi suficient de mult pentru ce ai f`cut pentru mine, pentru [ansa pe care mi-ai oferit-o de a tr`i pe propriile mele picioare, cu banii câ[tiga]i de mine îns`mi. Emo]ionat`, Jade strânse mâna devotatei sale secretare. – Eu sunt cea care am câ[tigat o foarte bun` secretar` [i prieten`! – Z`u ? zâmbi Simmone, atunci ar fi cazul s` cer o m`rire de salariu. Lumina pozna[` din ochii ei c`prui contraziceau vorbele rostite serios. Jade zâmbi larg. – Cred c` e cazul s-o fac pân` nu te r`pe[te poli]istul acela chipe[ care întreba mereu de tine. – Z`u, chiar a[a f`cea? Vezi, puteai s` mai stai [i tu câteva zile în spital, pentru a avea timp s`-l dau gata. – Aveam impresia c` ai f`cut-o deja ! – Ei, [i tu acum, abia am apucat s`-i dau num`rul meu de telefon. – {i nu este suficient ?

T~CERE GREA

101

– Uneori nu, dar sunt optimist`. Ah, se lovi Simmone cu palma peste frunte, ce proast` sunt ! Dac` nu m` sun` el ast`-sear`, îl voi c`uta eu mâine, sub pretextul c` m` interesez de mersul anchetei în cazul t`u. Tân`ra avocat` se l`s` pe spate [i chicoti ca o [col`ri]`. – E[ti fantastic`, Simmone, [i sunt bucuroas` c` sunt prietena ta. – Vreau s` fac [i eu parte din clubul vostru, tinere doamne, se auzi vocea blând` a lui Noel din pragul u[ii. – Unde ai disp`rut? îi zâmbi Jade. – În birou, am vorbit la telefon cu Allen. – Da ? – N-au înc` nici un suspect în colimator, dar a promis c` nu-]i va ridica protec]ia pân` nu-l vor prinde pe nenorocit. Va veni ast` sear` într-o scurt` vizit`. Simmone aplaud` ca un copil bucuros [i lans` zgomotos : – Tr`iasc` paza ! – Ce are ? întreb` Noel nedumerit. – A pus ochii pe un poli]ist, zâmbi Jade. – Aha, înclin` el capul, plin de compasiune pentru bietul b`rbat. Dup` ce stabilir` programul pentru a doua zi, Simmone plec`, l`sându-i singuri pe cei doi Therroni – Hai în pat, prin]es` ! Noel se aplec` [i o sprijini, ajutând-o s` se ridice de pe canapea. S`rind într-un picior, ajunser` în camera de oaspe]i. Jade se l`s` obosit` s` cad` pe patul deja desf`cut. Chipul ei era alb de suferin]`. F`r` un cuvânt, Noel ie[i repede [i se întoarse imediat cu dou` tablete. – Ia astea draga mea, î]i vor calma durerile. Jade nu se împotrivi cum f`cea de obicei, semn clar c` suferea foarte tare. Dup` ce înghi]i tabletele, tân`ra femeie se l`s` pe perne [i închise ochii. Noel se a[ez` pe pat [i-i lu` mâna dreapt` cu ambele palme. Se aplec` apoi [i o mângâie pe frunte, f`r` a întrerupe contactul mâinilor. – N-am prea avut timp s` st`m de vorb`, spuse el cu dragoste. Ochii mari [i verzi se deschiser` greu, cu v`dit efort.

102

SILVY SANDERS

– Totul s-a petrecut atât de repede [i pe nea[teptate, murmur` ea. – Necazurile a[a vin totdeauna, scumpa mea. – Sunt tentat` s` întreb: de ce mie ? – Soarta …. – Dac` nu m` aruncam peste gardul acela puteam s` mor, îl întrerupse ea cu spaim` în glas. Noel îi strânse mâna plin de compasiune [i în]elegere, a[teptând r`bd`tor ca ea s` continue, s`-[i descarce sufletul. – Ce am putut face ca cineva s` m` urasc` de moarte ? Oare nu puteam discuta [i ajunge la un consens ? {i ca totul s` fie cât mai cumplit, azi noapte co[marul a revenit. – Este normal în actuala conjunctur`, încerc` b`trânul doctor s-o lini[teasc`. – Dar nu mai pot! strig` ea patetic. Piciorul m` doare cumplit, iar când reu[esc s` adorm, somnul îmi este bântuit de co[marul primului meu accident. Oh, tat`, am retr`it totul cu o acurate]e cople[itoare ! – Jade, e[ti o femeie puternic`, vei trece [i peste acest accident nefericit, iar atunci când îl vor prinde pe tic`losul care a încercat s`-]i ia via]a, totul va reveni la normal. Soneria de la u[` se auzi în acela[i timp cu primul apel al telefonului. Zâmbind, Noel se ridic` : – S` v`d cum pot fi în acela[i timp în dou` locuri ! Dar încercarea lui de a aduce un zâmbet pe chipul marcat de suferin]` al fiicei sale e[u`. R`spunse întâi la telefon, care era mai aproape [i dup` ce afl` cine era la cap`tul firului spuse repede: – Te sun eu în câteva minute, Maurice, este cineva la u[`. A[a cum se a[teptase, la u[` erau cei doi poli]i[ti care urmau s` le asigure paza. Dup` ce studiar` casa [i c`ile de acces, unul din poli]i[ti se post` pe aleea de la intrarea principal`, iar cel`lalt în gr`din`, supraveghind intrarea din spatele casei. Noel se întoarse în camera unde î[i l`sase fiica, aducând telefonul mobil. La intrarea lui, Jade deschise pleoapele grele.

T~CERE GREA

103

– Cine a venit ? – Poli]i[tii care vor p`zi casa, iar la telefon era Maurice. Vroia s` vorbeasc` ceva cu tine. Un lic`r de speran]` aduse pu]in` str`lucire în ochii ei apatici. Dup` ce form` num`rul, Noel îi întinse receptorul. Maurice r`spunse imediat. – Bun` [efa, spuse el cu vocea lui domoal`, etern somnoroas`. – Bun`, Maurice ! – Cum te mai sim]i ? – Cam zdrobit` Ai aflat ceva ? – Da, îns` prefer s` nu-]i povestesc la telefon, pot trece pe la tine cam peste o or` ? – Sigur c` da. – Vroiam s` fiu sigur c` nu deranjez. – Nu deranjezi niciodat`, Maurice. – Bine [efa, atunci pe curând. – La revedere. Noel a[tepta lini[tit lâng` pat. Lu` receptorul [i duse telefonul la loc în living. – Maurice are câteva informa]ii pentru noi, strig` Jade în urma lui. – M` bucur, r`spunse el când reveni în camer`. Se a[ez` pe pat [i-i lu` iar`[i mâna în palma lui moale. Degetele lui lungi se strânser` protector. – M-am gândit la faptul c` vechiul t`u co[mar a revenit. Crezi c` putem discuta despre asta ? – N-ar avea rost s` ne prefacem c` nu s-a întâmplat nimic ! – Adev`rat, dar putem amâna discu]ia dac` tu consideri c` nu te sim]i suficient de bine. – Prefer s` discut`m decât s` m` las chinuit` de gândurile negre [i de piciorul `sta zdrobit. – Actualul atentat are [i el contribu]ia lui le recidivarea co[marului, dar cred c` Roben Montereaux are o contribu]ie cel pu]in egal`.

104

SILVY SANDERS

Jade îl privi uimit`, apoi ochii î[i schimbar` subtil nuan]a când în]elese ce vroia s` spun` tat`l s`u. Întoarse ideea pe toate p`r]ile înainte de a r`spunde. – Chiar dac` nu vreau, trebuie s` recunosc c` este posibil. – Te-a tulburat întâlnirea cu el din seara balului ? – De unde ai aflat ? – Allen, în parte, din pres` mai mult. – {i cine întreab`, medicul sau tat`l ? – Amândoi sunt la fel de curio[i. Tân`ra îi strânse mâna u[or. – M-a luat pe nepreg`tite. A ap`rut dup` ce m` enervase deja dobitocul acela de Kass. Ai dreptate, apari]ia lui a fost un adev`rat [oc pentru mine. – Întrebarea este alta, draga mea: vei fi vreodat` preg`tit` s`-l întâlne[ti f`r` ca amintirile s` te tulbure apoi zile întregi ? Onest`, Jade î[i privi tat`l în ochi. – Este o întrebare grea, iar în acest moment singurul r`spuns este c` înc` nu sunt preg`tit` pentru o astfel de înfruntare. Se ridic` în capul oaselor [i î[i îmbr`]i[` tat`l. Lacrimile, balsam pentru suflet, începur` s`-i scalde chipul ascuns pe um`rul celui care nu numai c`-i era tat` adoptiv, dar îi era [i cel mai bun [i loial prieten. Când accesul frenetic de plâns se mai potoli, articul` cu greu: – Credeam c`-l ur`sc ca pe nimeni altul, dar inima asta tr`d`toare a tres`rit plin` de dragoste la farmecul lui incontestabil când ne-am întâlnit la bal. N-am sim]it niciodat` pentru vreun b`rbat ceea ce simt pentru el. A trecut atâta vreme, ne-am schimbat amândoi, dar din p`cate înc` îl mai iubesc ca o proast`! Se îndep`rt` pu]in pentru a-[i privi tat`l. – Solu]ia ar fi s`-mi faci o opera]ie pentru a-mi schimba inima, încerc` ea o glum`, care nu aduse nici un zâmbet. – Eu optez pentru o rezolvare mai pu]in dramatic`. – Cum ar fi ?

T~CERE GREA

105

– S` v` întâlni]i [i s` da]i c`r]ile pe fa]`. El s` asculte povestea ta, tu s` ai decen]a s` ascul]i varianta lui. – Dar m` cuprind toate furiile când îl v`d. – Dac` ar fi programat` o întâlnire special pentru asta, ai putea s` te st`pâne[ti. Întâlnirile întâmpl`toare sunt mult mai stresante, a[a c` ce-ar fi s` te gânde[ti la aceast` posibilitate? Jade se l`s` la loc pe perne. Chipul ei meditativ era foarte gr`itor. – Ca de cele mai multe ori, ai dreptate, tat`. – Nu te gr`bi, ai tot timpul s` te gânde[ti. Dac` accep]i propunerea mea, vreau ca acea întâlnire s` aib` loc atunci când vei fi perfect s`n`toas`. Nu vreau s` ai nici cel mai mic handicap în fa]a lui, dimpotriv`, el s` fie doborât de elementul surpriz`. – Mul]umesc, papa ! B`trânul î[i privi emo]ionat fata, pe care o iubea mai presus de orice. – Acum c` am l`murit aceast` problem`, ar fi cazul s` te odihne[ti pu]in înainte de sosirea lui Maurice. – Nu cred c` mai am timp, dar voi încerca. Noel se ridic` s` plece dup` ce o s`rut` tandru pe frunte. Din u[`, o mai întreb`: – Pot s` asist [i eu la întrevedere ? – Chiar te rog, îi zâmbi Jade. Dup` plecarea tat`lui s`u, tân`ra închise ochii cu inten]ia de a fura un pui de somn, dar sub pleoapele închise i se derular` evenimentele din seara accidentului, ca o pelicul` de film alb negru. F`cu eforturi pentru a z`ri tr`s`turile persoanei care conducea ma[ina care zbura pur [i simplu spre ea. Broboane mari de sudoare îi acoperir` fruntea [i-i udar` r`d`cina p`rului. Deschise brusc ochii. Cu o privire speriat`, cercet` înc`perea încetul cu încetul, în]elegând c` este în siguran]`, în cas`. Auzi voci care se apropiau de u[` [i [tiu c` Maurice ajunsese. Avu la dispozi]ie câteva clipe pentru a face s`-i dispar` de pe chip urmele spaimei pe care tocmai o retr`ise.

106

SILVY SANDERS

O u[oar` b`taie în u[` îi anun]` vizita celui pe care-l a[tepta cu ner`bdare [i curiozitate. Primul care intr` fu Noel, secondat îndeaproape de Maurice. – Ar`]i cam bine [efa, pentru un om care a trecut la un pas de moarte! Noel îi indic` un scaun în timp ce el se a[eza pe pat, luându-[i fiica de mân`. – Mul]umesc, Maurice, dac` asta a vrut s` fie un compliment. – S` fiu al dracului dac` [tiu ce a vrut s` fie, dar sunt bucuros dac` ]i-a pl`cut. Tat` [i fiic` zâmbir` la unison. – Ei, î[i ar`t` Jade ner`bdarea, ce ai aflat pân` acum? Detectivul se trase de perciunul drept. Ticul lui îi spuse tinerei avocate c` era foarte nervos. – {efa, nici mie nu-mi vine s` cred unde duc toate firele de care trag. – Hai, Maurice, nu ne mai fierbe, spune o dat`. – Singurul meu suspect la ora asta este fostul t`u [ef, Gerard Kass, spuse el abrupt. – Ceee !? strig` Jade. – Cum? spuse Noel în acela[i timp. Dou` perechi de ochi profund uimi]i [i [oca]i îl ]intuir` pe detectiv. – Asta este, ridic` el tulburat din umeri. – Maurice, cum adic`, asta este? – Nu [tiu cum s`-]i spun altfel, Jade, cel care a vrut s` te calce cu ma[ina acum câteva seri a fost Kass. – Dar este absurd, el a r`mas la bal. – Nu, a plecat în acela[i timp cu tine, dar pe o alt` ie[ire. – De unde putea [ti c` m` voi da jos din taxi pentru o plimbare ? Nici eu nu [tiam acest lucru când am urcat în ma[in`! – Normal c` n-a [tiut, te-a urm`rit pur [i simplu, iar atunci când i-ai dat ocazia, a ac]ionat.

T~CERE GREA

107

– Prietene, interveni Noel calm, hai s-o lu`m încet. Maurice aprob` cu o mi[care brusc` din cap, f`r` a mai rosti vreun cuvânt. – Pe ce se bazeaz` supozi]ia ta ? – Nu este doar o supozi]ie, de acum o or` este certitudine. – Poate c` ar fi mai bine s` ne poveste[ti cum au decurs cercet`rile tale, îl încuraj` Noel, în timp ce Jade nu reu[ea s` accepte concluzia detectivului. – Pot spune c` a fost destul de greu s`-l descop`r. Tipul este destul de inteligent, dar nu suficient s` m` încuie. Am pierdut o mul]ime de timp c`utând prin dosarele tale un tip destul de motivat s`-]i fac` felul. Am citit raportul poli]iei de-l înv`]asem pe dinafar`. Vecinul care fusese martor la accident a avut a doua zi câteva releva]ii care mi-au dat ni[te vagi b`nuieli. Kass, dup` accident, a revenit în sala de bal prin aceea[i u[` prin care plecase, dar la volanul altei ma[ini. Asta a fost gre[eala lui. B`iatul care parca ma[inile [i-a amintit c` a plecat cu o ma[in` neagr` [i a revenit cu una ro[ie. Chiar dac` a parcat-o singur, pu[tiul se plictisea [i se învârtea printre ma[ini, observând astfel schimbarea. – Oh, Doamne! î[i duse Jade mâna la gur`, stupefiat`. – Nu pot [ti dac` a f`cut-o premeditat sau ca r`zbunare a alterca]iei voastre din acea sear`. Asta este deja treaba poli]iei. – Ce ai mai descoperit de ]i-a transformat b`nuiala în certitudine ? insist` Noel. – Am descoperit ma[ina neagr` care te-a accidentat. – Nu este ma[ina lui, nu-i a[a ? – Este a unui prieten plecat pentru [ase luni în str`in`tate. – Ai anun]at poli]ia ? – Înc` nu, am vrut s` fii prima care afl` [i s` hot`r`[ti ce vei face. – Foarte bine, spuse Noel. – Am descoperit urme de sânge pe aripa ma[inii [i sunt sigur c`-]i apar]ine, Jade. – Dac` va [terge urmele? se impacient` Noel. – Deocamdat` nu poate. A fost deja anchetat de poli]ie [i nu [tie la ce concluzie au ajuns, dar nu este atât de tâmpit încât s`-i conduc` la dovada

108

SILVY SANDERS

incriminatoare. Mediatizarea cazului are [i p`r]ile sale bune. Ma[ina este dat` în urm`rire în toat` ]ara [i nici un mecanic, oricât de dubios ar fi, nu va repara acea ma[in`. – Totu[i, sunt de p`rere c` ar fi mai bine s` ne gr`bim, suger` Noel . – Ave]i dreptate. – Allen spunea c` trece în seara asta pe aici, nu-i a[a tat` ? – Da, dar am s`-i telefonez s` vin` chiar acum. Consider c` va veni imediat când îi voi spune de ce-l chem`m. Dup` plecarea b`trânului, Maurice se întoarse conspirativ spre Jade. – Nu sunt singurul care [tie despre Kass ! – Z`u, cine mai [tie ? S` nu-l anun]e s` dispar`. – M-am tot întâlnit în drumul meu cu un detectiv de la Paris, un tip jos p`l`ria. Cu toate c` avea ca handicap faptul c` nu cunoa[te ora[ul, a aruncat o mul]ime de bani pentru a ajunge la aceea[i concluzie cu mine. Nu [tiu dac` a descoperit [i el ma[ina . – Las` admira]ia, Maurice, [i spune cine este. – Se nume[te Yvo Nouri [i este [eful securit`]ii de la MONT. – Oh, [i de ce investigheaz` accidentul meu? – Ai uitat c` presa l-a cam atacat pe [eful lui ? – N-am avut timp s` citesc ziarele. – Oricum, tipul este foarte discret [i meticulos, mi-a f`cut pl`cere s` m` întrec cu el. Jade se foi nervoas` între perne. – Oare ce pune la cale Montereaux ? – {tiu c` nu-l prea ai la inim` pe marele magnat, dar nu cred c` pune ceva la cale, mai degrab` cred c` a vrut s` se asigure c` f`pta[ul va fi prins. Probabil c` nu are prea mare încredere în poli]ia local`, aici sunt întru totul de acord cu el. – Se pare c` are un admirator secret, îl ironiz` Jade. – Nu chiar un admirator, preciz` senin Maurice, imun la tachin`rile avocatei. În clipa aceea, se întoarse Noel.

T~CERE GREA

109

– L-am scos dintr-o [edin]`, anun]` b`trânul domn, mul]umit de sine. – Cred [i eu c` nu poate l`sa s`-i scape un prilej a[a de bun s` se pun` în eviden]`, îi sc`p` tinerei femei. – Haide, Jade, nu fi rea, o mustr` blând tat`l ei. – Are dreptate, o aprob` detectivul, rezolvarea acestui caz este un [ut în fund care-l va propulsa pe Bottans direct pe scaunul de procuror general. – Aten]ie cum vorbe[ti, Maurice, îl apostrof` Jade, în timp ce privirea îi sclipea ironic. – P`i, ca s` nu te fac de râs, ar fi mai bine s` plec, se ridic` detectivul de pe scaunul pe care st`tuse înfipt. – Nu ! strigar` ceilal]i doi în acela[i timp. – Este cazul t`u, tu trebuie s`-l predai domnului procuror adjunct, preciz` Jade. – M` lipseam de aceast` onoare, morm`i el, dar se a[ez` la loc. Peste câteva clipe se auzi soneria. În timp ce Noel se ducea s` deschid`, Maurice îi f`cu cu ochiul [efei sale. – Gr`bit tipul, la pl`cinte înainte! – Te rog, Maurice, nu fi mai r`u ca de obicei! – Nu sunt, dac`-mi promi]i c` nu te m`ri]i cu papi]oiul `sta ! – E[ti nebun! – Promi]i ? – O fac pentru c` nici o clip` n-am fost tentat` s` fac acest pas. Maurice oft` [i î[i puse palma deschis` în dreptul inimii, cu un gest teatral. – Mi-ai luat o piatr` de pe suflet. Dup` aceea, totul se desf`[ur` cu repeziciune. Maurice se întrecu pe sine, fiind foarte concis, a[a c` în mai pu]in de o jum`tate de or` plec` împreun` cu Allen Bottans [i cei doi poli]i[ti. Arestarea avocatului Gerard Kass se f`cu în lini[te, f`r` ca presa s` prind` de veste. Nebunia se porni a doua zi. Îns` Jade avusese timp pentru a se obi[nui cu gândul c` un om a vrut s-o omoare numai pentru c` era mai bun` profesional [i-i refuzase cererea în c`s`torie.

Capitolul 10 Vara cea plin` de soare [i culori se instalase, aducând cu sine perioada vacan]elor [i a concediilor mult a[teptate. Familia Therron pornise, în Mercedesul cel argintiu, spre Arcachon. Jade sc`pase de ghipsul de la picior, dar glezna îi era înc` sus]inut` de un bandaj elastic, iar lâng` ea, la îndemân`, avea un baston. Noel conducea atent prin traficul intens. Era bucuros c` pleca în sfâr[it în concediu, al`turi de fiica sa. Se sim]ea foarte obosit. În ultima lun` î[i împ`r]ise timpul cum putuse mai bine între sala de opera]ie [i Jade. Î[i sim]ea fiecare an ap`sându-i greu umerii gârbovi]i. Abia a[tepta s` ajung` la c`su]a lor lini[tit` de pe coasta Oceanului Atlantic. Muzica blând` care se rev`rsa din toate difuzoarele ma[inii f`cea conversa]ia s` lâncezeasc`, cei doi fiind aten]i la drum. Ajunser` în mai pu]in de dou` ore, r`suflând u[ura]i când ma[ina se opri în fa]a casei. Jade coborî din autoturism, l`sându-[i greutatea pe piciorul s`n`tos, lu` apoi bastonul de care se sprijini [i încerc` s` ia geanta de pe bancheta din spate. – Las-o acolo, îi porunci Noel. Am s-o aduc eu imediat. – Nu sunt chiar atât de neputincioas`, se burzului ea. – Ascult` ce-]i spun draga mea, eu sunt doctorul .

T~CERE GREA

111

Cu o mutri[oar` bosumflat`, Jade îl ascult` totu[i [i porni [chiop`tând u[or spre intrarea în vil`. Descuie u[a de la intrare [i p`trunse în holul r`coros. Deschise ferestrele mari s` lase briza oceanului s` intre în cas`. Dup` ce -[i despachetar` lucrurile, se a[ezar` sub umbrele pe marginea piscinei care se umplea. Seara, tân`ra preg`ti cina cu toat` opozi]ia tat`lui ei, care sus]inea c` puteau merge la un restaurant. Înainte de culcare, f`cur` o plimbare pe nisipul fin al plajei. – Fa]` de prima noastr` vizit`, acum totul este mult mai animat, nu ]i se pare, papa ? – Sezonul este în toi, draga mea. – Îmi place [i agita]ia de acum, dar parc`-mi pl`cea mai mult lini[tea de atunci. Nu se plimbar` prea mult, deoarece Jade obosi repede [i [chiop`t` mai pronun]at, fapt care nu-i sc`p` lui Noel. – Gata cu plimbatul, ai obosit. Tân`ra nici m`car nu încerc` s` nege. – Dac` aveam cu cincisprezece ani mai pu]in, te-a[ fi dus în bra]e pân` acas`. Jade îi strânse bra]ul de care se sprijinea mai aproape de ea. – Nu este nevoie de un astfel de gest pentru a-mi ar`ta dragostea ta. {tiu c` este nem`rginit` [i o simt tot timpul cum m` înconjoar`. Noel se aplec` [i-i s`rut` blând fruntea, apoi, sprijinit` de bra]ul lui [i de baston, revenir` în cas`. Noaptea aceea a fost prima dup` mai mult de o lun` în care Jade a reu[it s` se odihneasc`. De a doua zi, cei doi Therroni intrar` într-o dulce rutin`. Dup` ce serveau micul dejun, se instalau pe marginea piscinei cu câte o carte în mân`, înotau [i se bronzau toat` diminea]a, serveau prânzul, apoi se odihneau. Spre sear` se plimbau pe plaj`, piciorul tinerei avocate rezistând din ce in ce mai bine.

112

SILVY SANDERS

Casa din dreapta lor era locuit` de o familie cu doi copii. Piscinele lor erau destul de apropiate [i nu-i desp`r]eau decât un strat de flori [i un mic gard verde. De multe ori, Jade se surprindea c` trage cu urechea la conversa]ia lor. Chiar a doua zi dup` sosirea lor, râsese cu poft` de ce se petrecea dincolo de gard. Mama încerca s`-i fac` pe cei doi copii, un b`ie]el de vreo cinci ani[ori [i o feti]` cu doi ani mai mare, s` stea lini[ti]i [i s` se bronzeze. – Acum te culci pe spate, îi explica ea b`iatului. – Dar nu vleau s` dolm. – Nici nu trebuie, îi r`spunse calm mama. – Atunci de ce s` m` culc, se bosumfl` el având de partea lui logica imbatabil` a celor cinci ani. R`spunsul copilului o f`cu pe Jade s` izbucneasc` în râs. Casa din stânga lor era mult mai ascuns` vederii în spatele unor copaci. Nu se z`reau decât câteva ferestre de la etaj [i p`rea nelocuit`. Primul semn c` venise [i acolo cineva Jade îl observ` spre sfâr[itul primei s`pt`mâni de vacan]`. Geamurile fuseser` deschise [i briza oceanului umfla perdelele fine. Glezna tinerei femei î[i rec`p`tase o mare parte din mobilitate, a[a c` Noel îi scoase bandajul elastic. Liber` în mi[c`ri, Jade înota mult, nu numai de pl`cere, dar [i pentru a for]a piciorul s` revin` la normal. În ziua aceea, dup` ce servir` prânzul, Jade nu se sim]i suficient de obosit` pentru somnul de dup`-amiaz` a[a c` mai execut` câteva ture de bazin. La un moment dat, f`când pluta pe spate pentru a se odihni, privirea i-a fost atras` de ferestrele casei vecine. În spatele perdelelor, se distingea clar umbra unei persoane care st`tea [i privea. Dintr-o dat`, se sim]i spionat`, a[a c` renun]` la b`l`ceal`, se înf`[ur` în prosopul pe care-l adusese cu ea [i intr` în cas`. Nu în]elegea de ce inima îi b`tea a[a de tare. Oare era speriat` ? Nu-i f`cuse nimeni nici un r`u [i totu[i inima îi trop`ia ca un batalion în pas de defilare. Se întinse în pat [i curând oboseala î[i spuse cuvântul [i adormi.

T~CERE GREA

113

Noel, care nu putuse s` adoarm` din cauza c`ldurii, auzi cioc`nitul de la u[a de la intrare. Bucuros c` nu mai trebuia s` stea în pat, se duse s` deschid`. R`mase ca tr`snit când îl recunoscu pe cel ce st`tea în prag. – Bun` ziua, spuse b`rbatul, politicos, m` numesc Roben Montereaux [i sunt vecin cu dumneavoastr`, indic` el cu mâna casa ascuns` de perdeaua de copaci. Noel reu[i s` se reculeag` [i întinse mâna b`rbatului. – Noel Therron, se prezent` el circumspect. – A]i venit de mult ? – De o s`pt`mân`. – Eu abia am sosit [i m-am gândit s`-mi cunosc vecinii. Revenindu-[i pe deplin, Noel f`cu un pas înapoi [i-l invit` politicos. – Intra]i s` bem un p`h`rel împreun`, pentru a ne cunoa[te mai bine. Urmându-[i gazda, Roben nu se putu ab]ine s` nu-l admire pe b`trânul care reu[ise s` treac` peste stupefac]ia enorm` când d`duse cu ochii de el în pragul casei [i s` se comporte civilizat. Noel îl invit` s` ia loc în livingul r`coros [i-l întreb` ce dorea s` bea. – Este prea cald pentru o b`utur` tare, zâmbi Roben, un pahar de Porto, dac` se poate. – Imediat, am mereu o sticl` pe aici, pentru c` este vinul preferat al fiicei mele. Discutar` un timp despre vinuri, fiecare participând numai pe jum`tate la discu]ie, în realitate fiind mult mai preocupa]i s` se studieze reciproc. Conversa]ia politicoas` era paravanul ideal pentru a se analiza. Deodat`, lini[tea casei fu sfâ[iat` de un urlet de groaz`. B`trânul s`ri în picioare [i porni cât de repede putea spre scar`, în timp ce-i spunea oaspetelui s`u ca o scuz` : – Fiica mea are uneori co[maruri. F`r` s` [tie prea bine de ce, Roben se trezi alergând pe scar` spre camera din care urletul se repeta sfâ[ietor. Îl dep`[i pe b`rbatul mai vârstnic, deschise u[a dormitorului [i se repezi orbe[te spre f`ptura care

114

SILVY SANDERS

se zb`tea cu disperare în patul mare. Cu bra]ele ridicate, femeia î[i acoperise fa]a ca [i cum se proteja împotriva unei terori nev`zute. – Gata, îi spuse el blând în timp ce o zgâl]âia u[or de um`r. Glasul lui avu un impact benefic asupra tinerei femei ; se lini[ti, dar îl prinse de mân` [i-l trase spre ea, [optind : – Roby e[ti aici, slav` Domnului. Degetele ei se ag`]au spasmodic de materialul fin al c`m`[ii în timp ce [iruri prelungi de lacrimi se rev`rsau din ochii ei închi[i. Cu chipul golit de orice expresie, galben ca turta de cear`, Roben strângea femeia aceea chinuit` de co[mar în timp ce mintea îi era asaltat` de zeci de întreb`ri. Noel asista neputincios la scen`, cu un acut sentiment de pierdere. – Sst, murmur` el lâng` tâmpla tinerei. O sprijinea cu un bra], în timp ce, timid, î[i trecu degetele celeilalte mâini prin coama ei bogat`, privind uimit [uvi]a, destul de lat`, de p`r alb, care contrasta puternic cu restul p`rului de abanos. Încet, femeia se lini[ti, lacrimile încetar` s` mai curg`, dar el nu-i putea da drumul la loc pe pern`. Era ca [i cum g`sise ceva dup` care tânjise ani lungi [i pustii. Noel se apropie de ei abia atunci. Îi puse o mân` pe um`r [i murmur`: – Acum este bine. S-o l`s`m s` se odihneasc`. Cu nespus` p`rere de r`u, b`rbatul o culc` la loc pe pern`, în timp ce cu degetul mare [terse o lacrim` care r`m`sese aninat` de genele lungi [i negre. Se ridic` în picioare [i câteva clipe ascultar` respira]ia lini[tit` a celei care dormea. Noel îl prinse de mân` [i-l trase afar` din camer`. – Are des astfel de co[maruri ? se interes` în timp ce cobora sc`rile – A avut un accident cu pu]in timp în urm`, r`spunse Noel, scuzându-se parc`. – {tiu, am fost [i eu la balul de la care a plecat fiica dumneavoastr` în noaptea accidentului.

T~CERE GREA

115

Tonul încrâncenat îl f`cu pe Noel s`-l priveasc` atent. T`cur` pân` revenir` în living. – Ce dori]i de la fiica mea, domnule Montereaux ? îl atac` direct b`trânul medic. Surprins, tân`rul b`rbat ridic` din umeri. – Eu n-am vrut decât s` lucreze pentru mine ! – Nu pute]i accepta un refuz ? – Ba da, dar nu pot accepta ura pe care mi-o arunc` în fa]` de câte ori ne întâlnim. Dar poate m` pute]i lumina dumneavoastr`, domnule, încerc` el plin de speran]`. Noel luase paharul de vin [i-l învârtea între degete, f`când lichidul ro[u care mai r`m`sese s` se ridice pe pere]ii transparen]i ai paharului. – Din p`cate nu pot, spuse într-un târziu, f`r` a-[i privi musafirul. – Nu pute]i sau nu vre]i ? Privirile celor doi b`rba]i se întâlnir` [i se sus]inur`. – Este un secret care nu-mi apar]ine, pronun]` rar Noel. – Oare ce am putut face s` stârnesc o astfel de ur`? Noel ridic` neputincios din umeri. – Nu în]elege]i c` bâjbâi ca un orb ? ridic` Roben tonul. – În]eleg, dar nu te pot ajuta. Lumin` în acest caz poate face numai Jade [i tat`l t`u. – Dumnezeule, dac` este implicat [i tata, atunci probabil c` ura ei este perfect justificat`. Umerii b`rbatului se încovoiar` într-un gest plin de dezn`dejde. Câteva minute bune domni o t`cere ap`s`toare. – Domnule Therron, a[ putea s` v` pun o întrebare personal`? – Po]i, tinere, dar nu sunt obligat s` r`spund la ea. – A]i avut dou` fete ? B`trânul închise ochii pentru a-[i ascunde suferin]a, dar mi[carea n-a fost suficient de rapid` ca privirea vultureasc` a tân`rului b`rbat s` n-o sesizeze.

116

SILVY SANDERS

– Da, articul` el cu greu. – Erau gemene ? – Nu. – De ce poart` acela[i nume ? – Pe una o chema Jade Anne, iar pe cealalt` Emma Jade. – Prea multe coinciden]e, murmur` Roben posac, dup` care întreb` : – Cine este Roby ? – Nu [tiu, [i cred c` o s` ne oprim aici cu întreb`rile ! – Oricum, mul]umesc pentru r`spunsuri, chiar dac` nu mi-am l`murit dilemele. F`cu o scurt` pauz` înainte de a continua. Dimpotriv`, unele au ridicat alte semne de întrebare. Noel vru s`-i mai toarne vin, dar tân`rul acoperi paharul cu palma. – Pentru mine este suficient ! Era evident c` b`trânul dorea s` scape de el, dar dintr-un motiv care pân` [i lui îi sc`pa, Roben refuza s` se ridice [i s` plece. – Crede]i c` pot reveni în una din zilele urm`toare, s` discut cu fiica dumneavoastr` ? Noel ridic` din umeri, neputincios. – Corect ar fi s`-i respect`m dorin]a [i s` facem cum vrea! – Atunci, probabil c` nu m` voi l`muri niciodat` ! Sup`rarea [i triste]ea lui erau evidente. – Cu ce s` v` l`muri]i, domnule Montereaux ? Vocea care p`stra înc` o urm` de somn r`sun` ca un foc de arm` în înc`pere. Ambii b`rba]i se întoarser` ca la comand` spre scara interioar`. Jade se sprijinea cu indiferen]` studiat` de balustrada l`cuit`. O pereche de pantaloni scur]i îi scoteau în eviden]` picioarele lungi [i frumos bronzate, în timp ce tricoul ro[u larg îi ascundea cu m`iestrie bustul. Cascada întunecat` i se rev`rsa pe umerii rotunzi. Descul]`, avans` spre centrul înc`perii. Fascinat, Roben nu-[i putea lua ochii de la picioarele acelea interminabil de lungi. – Ce se întâmpl`, domnule Montereaux ? A]i uitat atât de repede l`muririle pe care dorea]i s` mi le cere]i ?

T~CERE GREA

117

B`rbatul î[i drese glasul, dar cum gâtlejul îi era complect uscat, pentru a-l face func]ional trebui s` înghit` cele câteva pic`turi de vin care mai r`m`seser` în pahar. – N-am uitat nimic din ce doream s` discut`m, domni[oar` Therron. – Foarte bine, profit` de ocazie [i întreab`, dar ]ine minte, îndrept` ea degetul ar`t`tor spre el, dac` îl vor apuca to]i draci pe tat`l t`u, sper s` ai decen]a [i s` recuno[ti c` tu e[ti cel care ai venit în casa mea cerându-mi informa]ii. Jade se plimba cu t`lpile goale prin dreptul ferestrelor glisante care d`deau spre piscin`. – Eu am pu]in` treab`, se ridic` Noel. Dac` ai nevoie de mine, [tii unde m` g`se[ti, draga mea. Cei doi tineri nu acordar` nici o aten]ie plec`rii b`trânului, prea absorbi]i s` se studieze reciproc. – Ce implica]ie are tat`l meu ? – Este regizorul acestei piese, iar discu]ia de acum nu era prev`zut` în scenariul ini]ial. – Deci, din cauza lui m` ur`[ti ? – În nici un caz din cauza lui, te ur`sc pentru ce mi-ai f`cut , arunc` ea cu venin. În clipa aceea, privirea lui Roben se fix` pe degetele ei, care strângeau sp`tarul unui fotoliu. Degetului mic de la mâna stâng` îi lipsea o falang`. Alb ca o stafie, b`rbatul se ridic` în picioare [i-i lu` mâna. Printre din]ii strân[i, reu[i s` articuleze : – Noel Therron nu este tat`l t`u natural. Era o constatare, nicidecum o întrebare. Cu toate astea, Jade îl aprob` cu o înclinare a capului. – E[ti Emma, Emma mea, accentu` el patetic în timp ce lacrimi mari i se rostogoleau pe obrajii lipsi]i de sânge. O trase din spatele fotoliului [i o strânse cu putere la piept. Jade încerc` s`-l împing`, dar o for]` mai presus de voin]a ei o f`cu s` se

118

SILVY SANDERS

cuib`reasc` la pieptul lui. Doar o clip`, susura o voce undeva în capul ei, doar o clip` s` mai fiu acolo unde mi-a fost cel mai bine, acolo unde am petrecut cele mai tandre clipe de iubire. Lacrimile lor se amestecar` în ploaia de s`rut`ri pe care [i le d`ruiau cu d`rnicie tandr`. Mâinile lor alergau ca mici spiridu[i, curio[i s` descopere senza]ii de mult uitate. Ca doi orbi, c`utau s` descopere tactil vechile contururi cu care fuseser` atât de obi[nui]i. Dar, vai, trupurile care se strângeau cu disperare frenetic` nu mai aveau prea multe în comun cu trupurile tinere pe care memoria lor le re]inuse. – Emma, iubirea mea, am fost orb ? – Nu mai sunt Emma, spuse ea f`când un uria[ efort s` se desprind` din bra]ele lui. Cu p`rere de r`u, el îi d`du drumul. Pentru c` nu era prea sigur` pe trupul ei, Jade puse o distan]` apreciabil` între ei, a[ezându-se pe fotoliul cel mai dep`rtat. – Te rog, Roben, ia loc s` discut`m.Vocea ei calm` a fost ca o g`leat` de ap` rece turnat` în capul b`rbatului. – Ai dreptate se resemn` el, trebuie s` discut`m, chiar dac` aceast` discu]ie are loc cu o întârziere de nou` ani ! De ce, Emma ? – Nu tu ar trebui s` pui aceast` întrebare, eu ar trebui s-o fac ! – A[a nu vom ajunge la nici un rezultat, mai bine s-o lu`m de la cap`t, adic` din noaptea acelui nenorocit accident. Eu voi spune ce [tiu, iar tu completeaz`-m`. A doua zi când am întrebat de tine, am fost anun]at c` ai murit. Jade î[i duse o mân` la gur` pentru a împiedica strig`tul de groaz` care-i ajunsese în gât. Abia acum în]elegea de ce Armand Montereaux fusese sigur c` Roben n-o va c`uta. Machiavelismul lui era inimaginabil. – Am plâns la mormântul t`u [i m-am acuzat în fiecare clip` de atunci încoace de moartea ta – Mormântul meu, îngân` ea cu greu. – Da, al`turi de mormintele p`rin]ilor t`i st` o cruce pe care este trecut numele t`u, Emma Vigoda, anul na[terii [i cel al mor]ii.

T~CERE GREA

119

{oc dup` [oc, Jade suporta din ce în ce mai greu adev`rurile pe care i le arunca în fa]`. Din aceast` cauz` i se ceruse s` nu mai treac` pe la mormintele p`rin]ilor. Ce abilitate formidabil` de a face întreg scenariul într-un timp foarte scurt! – Acum, este timpul s`-]i spui [i tu povestea. Nelini[tit`, ea se foi pe perna moale a fotoliului. Acum când aflase despre chinurile prin care trecuse el, vinov`]ia o devora cumplit. Cum s`-i spun` despre pactul pe care-l f`cuse? O va urî de moarte. O clip`, a fost tentat` s` îmbrace lucrurile într-o hain` mai frumoas`, dar firea ei onest` o opri. Venise clipa adev`rului [i n-avea de ce s`-l ascund`. El suferise la fel de mult ca ea, astfel c` avea tot dreptul s` [tie ce se întâmplase . – Muntele acela de sticle m-a mutilat r`u de tot, spuse ea [optit, privind undeva departe. Nu [tiu cum ar`tam, dar to]i în jurul meu numai asta-mi spuneau. Vroiam s` te v`d, aveam nevoie de iubirea ta mai mult ca niciodat`. Capul îmi era acoperit cu bandaje, puteam privi lumea numai printr-o mic` fant` aflat` în dreptul unui ochi. În dreptul acelei mici ferestre a ap`rut chipul tat`lui t`u. Mi-a prezentat calm starea în care m` aflam, apoi mi-a propus un târg. Un chip nou, o via]` nou` în schimbul a trei promisiuni. Una, s` nu te caut niciodat`, a doua, s` p`r`sesc ora[ul, iar ultima s` nu m` mai duc niciodat` la mormântul p`rin]ilor mei. O t`cere înghe]at` se a[ternu în înc`pere. Trecu mai bine de un minut înainte ca glasul ei pierit, s` se fac` auzit din nou : – N-am stat prea mult pe gânduri; eram convins` de puterea iubirii noastre [i c` tu niciodat` n-ai fi acceptat interdic]ia de a nu m` vedea. N-am b`nuit viclenia tat`lui t`u. Am stat în spital luni întregi, aproape un an, a[teptându-te. Apoi Noel, care era doctorul care m-a reparat, mi-a propus s` iau locul fiicei pe care o pierduse, nu cu mult timp înainte. Eram doi oameni singuri care nu mai aveam speran]e, a[a c` am fost de acord s` ne unim singur`t`]ile [i s` devenim o familie. Îl iubesc ca pe un tat` adev`rat, încheie ea tran[ant.

120

SILVY SANDERS

Chipul lui Roben era ca d`ltuit în piatr`. O masc` îi împietrise tr`s`turile, împiedicând orice supozi]ie asupra sentimentelor sale. – Era chiar atât de important chipul acela nou ? aproape scuip` el cuvintele. – Atunci când toat` lumea spunea c` voi ar`ta ca un monstru, mi s-a p`rut foarte important. Eram convins` c`, v`zându-m` a[a hidoas`, m-ai fi p`r`sit oricum. De atunci, p`rerea mea a oscilat foarte mult, dar decizia fusese luat` [i nu puteam decât s` respect pactul. – Pactul cu însu[i diavolul! – Tat`l t`u n-a f`cut decât s` valorifice o situa]ie favorabil`. Nu m` putea suferi, eram un nimic în ochii lui, eram o piedic` în calea planurilor m`re]e pe care le avea pentru tine. A speculat la[itatea mea, sunt la fel de vinovat` ca [i el pentru c` l-am l`sat s-o fac`. – Nu-mi cere s` m` gândesc acum la acest aspect, nervii mei sunt întin[i precum corzile de chitar`. – Acum când [tiu adev`rul, îmi este ru[ine de ura pe care ]i-am aruncat-o în fa]` de atâtea ori. Dar te rog s` m` în]elegi, eram convins` c` eram campioana absolut` a durerii [i credeam c` este dreptul meu s` te ur`sc. Iart`-m`, dac` po]i. – În acest moment, nu cred c` o pot face, Emma, sau mai degrab`, Jade ! – Nu are importan]`, spuse ea am`rât`. Roben se ridic` brusc în picioare : – Am nevoie de ceva mai tare ca vinul. Jade se gr`bi spre bar, dar un gest a b`rbatului îi t`ie avântul – Nu te deranja, acum plec. Trebuie s` m` gândesc în lini[te la cele aflate. F`r` a mai a[tepta vreo reac]ie din partea ei, p`r`si precipitat casa. Stoars` de toate puterile, Jade se l`s` s` cad` pe canapea. Dup` numai câteva minute, intr` tat`l ei. F`r` o vorb`, se a[ez` lâng` ea, î[i petrecu bra]ul în jurul umerilor [i o trase u[or spre el. O leg`n` încet, ca pe un copil. Lacrimile se înc`p`]ânau s` stea ascunse , z`g`zuite bine.

T~CERE GREA

121

– A fost chiar a[a de r`u ? – Mult mai r`u. – Acum, m`car [ti]i amândoi cum stau lucrurile. – Da. – Cred c` de acum î]i po]i tr`i [i tu cu adev`rat via]a, îi murmur` el în p`r. Prin mintea ei tulbure un gând încerca s` urce la suprafa]`, dar nu reu[ea s` devin` coerent. Apatia ei era înfrico[`toare. – Vom trece noi [i peste asta, o asigur` blând Noel. – Probabil. R`spunsurile ei scurte sau monosilabice îi ar`tau lui Noel cât de tulburat` era feti]a lui. – Vrei s` ne întoarcem acas` ? Ea se întoarse s`-l priveasc` : – Aici suntem acas`, ai uitat ? Nu, tat`, n-am de ce s` fug. Roben este cel pe care am reu[it s`-l pun pe fug`. {tii, m` gândesc c` abia acum tat`l lui a câ[tigat cu adev`rat. – Nu spune asta, draga mea ! – Dar `sta este adev`rul ! – Uneori, [i prea mult adev`r stric`, morm`i b`trânul. Pre] de o secund`, lung` cât o zi întreag`, Jade înghe]`. Îl privi pe Noel prin pâcla lacrimilor strunite cu greu. – Ai [tiut, în tot acest timp ai [tiut, îi arunc` ea acuzator. B`rbatul nici m`car nu încerc` s` par` c` nu [tie despre ce vorbe[te. Accept` acuza]iile cu capul plecat. – Da, draga mea, am [tiut. – De ce nu mi-ai spus, de ce m-ai l`sat s`-l ur`sc? – La început de team` s` nu suferi un alt [oc emo]ional, apoi de fric` s` nu te pierd. {tiu c` nu este un motiv prea solid [i c` am gre[it, te rog s` m` ier]i. – Doamne, î[i r`sfir` tân`ra p`rul cu ambele mâini. Asta este ziua confesiunilor [i a iert`rii p`catelor.

122

SILVY SANDERS

– Ar fi prea u[or, draga mea. – Ai dreptate, nimic nu este simplu [i u[or în situa]ia asta. – Via]a, de obicei, a[a este. – Nu, via]a ar fi mai u[oar` dac` n-ar exista minciunile, care spuse în numele binelui ne învenineaz` sufletele ! strig` ea cu disperare. – Jade …. – Nici un Jade! ]ip` ea mai tare, de ce to]i cred c` dac` ne mint ne este mai bine, de ce ? Nu-l l`s` totu[i s` r`spund`. Ridicând ambele bra]e cu degetele dep`rtate ca ni[te suli]e, într-un gest de interdic]ie, plin de autoritate. – Mai bine nu spune nimic, m` duc la mine în camer` [i nu vreau s` v`d pe nimeni. Îi întoarse spatele [i urc` scara cât putu de repede.

Capitolul 11 Jade trânti u[a în urma ei [i se arunc` pe pat, plângând. Lacrimile st`pânite cu greu pân` atunci erupser` ca un gheizer, ele fiind singura alinare pe care o putea primi în acel moment. Noel o urm` pe sc`ri, dar se opri cu mâna pe clan]a u[ii ei. O auzi hohotind [i chiar dac`-i era greu, se retrase, l`sând lacrimile s`-i purifice sufletul. Era o b`t`lie pe care trebuia s-o dea singur`. Ab`tut, nu se putea opri s` se întrebe dac` dup` aceast` zi memorabil` rela]ia lui cu Jade va mai fi la fel. Un junghi ca un fulger îi str`b`tu dureros inima. Se sprijini de perete pentru a r`mâne în picioare, la început cu ambele bra]e, apoi cu spatele. Cu mâini tremurând u[or, î[i c`ut` medicamentele în buzunarul de la pantaloni. Prinse cu greu un tub, reu[i s` strecoare o pastil` sub limb` înainte de a se pr`bu[i. În c`dere, lovi o vaz` uria[` cu un aranjament de flori uscate, care se sparse cu zgomot. Prin pâcla lacrimilor [i a durerii, Jade auzi bubuitura cu care se sparse vaza. Se ridic` pândind un alt zgomot care s-o fac` s` în]eleag` ce se întâmpl`. Cum numai t`cerea era cea care îi pulsa în urechi, deschise u[a [i privi pe culoar. Într-o clip`, în]elese c` i se f`cuse r`u lui Noel. Se repezi la el, dar chipul lui alb nu prevestea nimic bun. Î[i dezbr`c` tricoul, îl împ`turi [i i-l puse sub cap, dup` care alerg` la telefon s` cheme

124

SILVY SANDERS

salvarea. Dup` ce se asigur` c` ambulan]a va veni în câteva minute, alerg` [i î[i puse alt tricou, apoi se întoarse la b`trânul care nu schi]a nici o mi[care. – Dac` mori acum nu te voi ierta niciodat`, murmur` ea printre lacrimi. N-am apucat nici m`car s` ne cert`m ca lumea ! A[ezat` pe jos, î[i înclin` capul pân` ce fruntea ei o atinse pe a lui. – Nu m` p`r`si, papa, te rog, nu pleca [i tu ! Tres`ri speriat` când auzi soneria. Alerg` pe sc`ri, chiar dac` piciorul o durea destul de tare, din cauza efortului la care era supus. Deschise u[a, l`sându-i pe medici s`-[i fac` treaba. Dup` ce îl consultar`, îl transportar` la ambulan]` pentru a-l duce la spital. – Ce are ? întreb` ea în timp ce înso]ea targa. – Atac de cord, domni[oar`. – Are [anse s`-[i revin` ? – Deocamdat` tr`ie[te, nu putem face alte pronosticuri. – Pot veni cu dumneavoastr`? îl prinse ea pe doctor de mân`. – Sigur. Uitând c` este descul]`, s`ri în ambulan]`. Îl prinse pe Noel de mân` [i nu-i d`du drumul pân` la spital, când îl smulser` pur [i simplu de lâng` ea. R`mase în sala de a[teptare, frângându-[i neputincioas` degetele. Picioarele ei goale lip`iau sacadat pe mocheta din sala de a[teptare. Atunci când piciorul care fusese în ghips ced` sub greutatea trupului ei, ar fi c`zut dac` un bra] puternic n-ar fi prins-o, sus]inând-o. Instinctiv, trupul ei îl recunoscu pe cel de care se sprijinea. – Ce s-a întâmplat ? întreb` vocea care-i bântuise somnul ani întregi. – Tata, a suferit un atac de cord. – Curaj, din câte l-am cunoscut, va lupta s` supravie]uiasc`. – Nu în]elegi, articul` ea printre suspine. – Ce s` în]eleg ? – L-am sup`rat ! – Cum ?

T~CERE GREA

125

– A [tiut de presupusa mea moarte, l-am trimis s` pun` flori la mormintele p`rin]ilor mei. A [tiut de ce nu m` cau]i, dar nu mi-a spus. Ne-am certat, cu toate c` [tiam c` inima lui este bolnav`. Cu un gest hot`rât, se desprinse din îmbr`]i[area aceea atât de binef`c`toare, î[i [terse lacrimile cu dosul palmei, apoi îl privi cu triste]e pe Roben. – Tu ce cau]i aici ? – M` preg`team s` pornesc spre aeroport când am v`zut ambulan]a plecând de la voi. Nu puteam pleca f`r` s` [tiu ce se întâmplase ! Deci, a[a cum se temuse, pleca. Sim]i cum inima ei atât de încercat` se opre[te pre] de o clipit`, apoi porne[te din nou într-un ritm nebun. Se a[ez` pe scaunul cel mai apropiat, întruchiparea dezn`dejdii. Crezând c` starea lui Noel o aruncase în bra]ele acelei disper`ri tragice, Roben o mângâie pe cap, murmurându-i: – Se va face bine, ai s` vezi. Absent`, încuviin]` printr-o \nclinare a capului. – Nu trebuie s` te învinov`]e[ti pentru acest atac. – U[or de zis, mai greu de f`cut. B`rbatul se l`s` pe vine în fa]a ei. – Ascult`, Emma, ai trecut prin multe azi, voi vorbi cu un doctor s` te opreasc` aici peste noapte, s`-]i administreze un calmant u[or, ca s` te po]i odihni. – Dar nu vreau s` m` odihnesc ! – Atunci, ce vrei ? Ridic` din umeri cu un gest înfrânt, neputincios. – Vei face a[a cum spun eu, rosti el autoritar. Vroiam s` prind avionul din seara asta spre Paris, s` am o discu]ie cu tat`l meu [i mâine s` m` întorc … Restul cuvintelor se pierdur` în h`ul care se deschise negru în fa]a ei [i o înghi]i într-o clip`. Le[in`, c`zând în fa]` ca o p`pu[` de cârpe. Roben o sus]inu, nedumerit de zâmbetul care-i destinsese tr`s`turile fe]ei.

126

SILVY SANDERS

Nu avea de unde [ti c` zâmbetul acela fugar îi era adresat lui, drept recompens` pentru faptul c` nu pleca definitiv. Jade î[i reveni [i constat` c` era întins` într-un pat de spital. Sim]i imediat mirosul acela specific de dezinfectant [i se cutremur` de spaim`. – Noel ? strig` ea disperat`. – Este bine, îi r`spunse o voce masculin` pe care o cuno[tea atât de bine. – N-ai plecat ? – Cum s` te las în starea asta ? – Am fost [i mai r`u, ripost` ea. – {tiu, [i regret c` n-am fost al`turi de tine. Tân`ra întinse o mân` spre el. O punte fragil` peste pr`pastia care-i desp`r]ise atâ]ia ani. Roben nu ezit` s-o accepte, strângând-o mai mult decât era cazul. Dar disconfortul cauzat de acea strângere de urs era ultima grij` a tinerei femei. – Spuneai cumva, î[i alese ea cu greu cuvintele, înainte s` le[in, c` ai de gând s` te întorci ? – Ai în]eles foarte bine, îi zâmbi el. El n-o prea ajuta, îns` trebuia s` [tie. – Pentru a-]i continua vacan]a ? Nesiguran]a [i încordarea ei îl amuzau teribil pe Roben. – Normal ! – Da ? Agita]ia ei febril` îl impresion`, a[a c` nu mai lungi [arada [i spuse calm : – Trebuie s` am o discu]ie cu tat`l meu, apoi m` voi întoarce [i vom avea o alt` întrevedere. Sper ca pân` atunci s` fii suficient de ref`cut` pentru a m` putea suporta. – Ne-am schimbat mult, Roben, spuse ea cu triste]e. – Ne-am maturizat [i este normal s` ne fi schimbat. Timpul nu iart` pe nimeni.

T~CERE GREA

127

Sufletul ei plin de iubire i se rev`rsa prin ferestrele verzi ale ochilor. Chiar dac` pricepu mesajul, pe chipul lui nu se v`zu nimic. – Mai ai timp s` prinzi acel avion ? articul` ea cu greu. – Doar dac` plec în urm`torul sfert de or`. – Atunci, nu te mai re]in, drum bun ! – S` în]eleg c` te sim]i mai bine? o ironiz` el. – N-are nici o importan]` cum m` simt eu, se bosumfl` ea. – Pentru mine are, ripost` el blând. Jade putea lupta împotriva unui Roben furios, dar n-o putea face împotriva unuia blând. Îi zâmbi. – Tu pleac` la aeroport, iar eu o s` m` duc la Noel. – Promi]i c` vei r`mâne peste noapte aici ? – Da, chiar dac` ur`sc spitalele ca nimic altceva. – {tiu c` te vei ]ine de promisiune, o mângâie el pe p`r. Buzele luar` locul mâinii [i o s`rut`. Mai întâi p`rul, apoi coborî pe frunte, nas [i r`mase o clip` deasupra buzelor înainte de a i le captura într-un s`rut p`tima[. Era ca [i cum ultimii nou` ani n-ar fi existat niciodat`. Se sim]eau din nou tineri, iar iubirea lor era totul pe lume. Cel pu]in a[a crezu Jade pân` ce Roben întrerupse s`rutul, brusc. – Trebuie s` plec, se încrunt` el. – Nu te re]in, replic` Jade, jignit` de îndep`rtarea lui brusc`. B`rbatul se îndrept` spre u[a rezervei, dar se r`suci spre ea înainte de a ie[i. – Nu [tiu prea bine care sunt sentimentele mele pentru tine, dar [tiu c` am fost eliberat de o mare vinov`]ie care îmi pustia sufletul. Pân` m` întorc, sper s` se mai l`mureasc` unele lucruri. Ie[i rapid, închizând încet u[a în urma lui. A[a c` n-o mai auzi pe Jade spunând: – Sper c` m` vei putea ierta ! Dup` plecarea lui Roben, tân`ra porni spre reanimare, unde era Noel. Vorbi cu medicul despre starea lui [i despre oportunitatea de a fi

128

SILVY SANDERS

transportat la Bordeaux. Când primi toate asigur`rile de care avea nevoie, se întoarse în rezerva ei [i c`zu într-un somn adânc. Diminea]a veni vesel` [i plin` de soare. Noel a fost mutat în rezerva în care î[i petrecuse ea noaptea. B`trânul se trezi pentru scurt timp [i când o v`zu lâng` el, îi zâmbi fericit. – Draga mea, te rog s` m` ier]i pentru chinul pe care ]i l-am provocat, [opti el. – Pentru povestea aceea veche cred c` am reu[it s` te iert. – Îmi era a[a de team` c` mor [i n-am iertarea ta. Pentru mine, este foarte important. – Nu te mai fr`mânta, te iert. Iubirea ne face uneori s` gre[im fa]` de cei pe care-i ador`m, dar te rog stai lini[tit. Nu cred c` a[ supravie]ui dac` ai suferi alt atac. Buzele b`trânului se destinser` într-un zâmbet [i adormi imediat. Jade chem` un taxi cu care ajunse repede acas`. Se uit` la picioarele ei goale [i se întreb` ce crezuse Roben despre neglijen]a ei. Ridic` din umeri [i se duse s` fac` un du[. Faptul c` reu[ise s` doarm`, chiar ajutat` de tranchilizante, îi mai ridicase moralul. Trebuia s` accepte c` se sim]ea u[urat`, chiar dac` îi era groaz` de Armand Montereaux [i de o eventual` confruntare cu el. Spera ca acest lucru s` se întâmple într-un viitor cât mai îndep`rtat. Faptul c` recunoscuse c` era Emma Vigoda era mare u[urare, ca [i cum fusese moart` [i înviase. L`s` apa du[ului s`-i biciuiasc` pielea [i izbucni în râs, un râs adev`rat, cum nu mai râsese de nou` ani. *** La peste opt sute de kilometri dep`rtare, în somptuoasa cas` a familiei Montereaux , tat` [i fiu se confruntau cu ur` nedisimulat`. – Ce este cu aceast` cerere absurd` de a ne întâlni ? nu-[i ascunse Armand dispre]ul pentru convocarea urgent`.

T~CERE GREA

129

Chiar dac` nu era tot atât de calm ca tat`l s`u, Roben afi[a un chip impasibil [i rece. – Pentru mine, aceast` întrevedere este de o importan]` vital` ! – Ce pompos sun`, îl ironiz` Armand. – Sper ca în cel mai scurt timp s`-mi dai dreptate. – Sunt întru totul de acord c` ar trebui s` scurt`m aceast` întâlnire inutil`. Roben respir` profund, [tiind c` tat`l s`u urm`rea în primul rând s`-l enerveze, pentru a-l putea manipula apoi mai u[or. Se întâlnise de prea multe ori cu aceast` tehnic` exersat` atât de des de Armand, încât o transformase într-o adev`rat` art`. – Care este ordinea de zi a acestei [edin]e ? continu` Armand. – Emma Vigoda, lans` calm Roben. Armand Motereaux avu un moment de recul, ca [i cum îi explodase în fa]` o bomb`. Roben î[i savur` cu triste]e momentul de triumf, dar tat`l s`u î[i reveni cu surprinz`toare repeziciune, întrebând : – Cine este Emma Vigoda ? – Cea pe care ai avut grij` s-o îngropi, îi arunc` scârbit Roben. – Nu [tiu la ce te referi , încerc` b`trânul s` trag` de timp. – Cu toate c` nu cred c` te-ai sclerozat, am s`-]i amintesc. Roben avea un ton t`ios ca lama unui brici. Emma Vigoda era iubita mea, acum nou` ani am avut amândoi un accident. Aici intervii tu [i planurile dr`ce[ti care te bântuie. Pe mine m-ai f`cut s` cred c` a murit, iar pe ea ai f`cut-o s` promit` c` nu m` va c`uta niciodat`, va p`r`si Parisul [i interdic]ia de a mai vizita vreodat` mormintele p`rin]ilor ei. Nu trebuie s` pierd timpul [i s`-]i mai explic ce este cu aceste condi]ii. În]elegând c` fiul lui are în mân` toate atuurile, Armand atac` în for]`: – A, despre asta este vorba, dar nu te-am auzit spunând nimic despre cariera ta reu[it` [i nici despre chipul cel nou al fâ[ne]ei.

130

SILVY SANDERS

– Tic`los b`trân! strig` Roben, drept cine te crezi, bunul Dumnezeu, s` te joci cum vrei cu vie]ile noastre? M` bucur c` mama nu mai este pentru a vedea lâng` ce mizerabil a tr`it o via]` urgisit`. – N-o amesteca pe maic`-ta în aceast` poveste. – Nici eu, nici ea nu ne-am amestecat, am jucat a[a cum ne-ai cântat tu. Dac` ura din privirea lui Roben ar fi putut ucide, cu siguran]` Armand ar fi z`cut de mult ucis. – De unde ai aflat ? – Am angajat un detectiv, spuse Roben adev`rul numai pe jum`tate. – De ce acum ? – Am întâlnit-o pe Emma întâmpl`tor [i refuzul ei de a sta de vorb` cu mine m-a incitat, [tii cât sunt de curios. Întreb`rile puse mai calm, dezamorsar` conflictul pe moment. – Cum arat` ? – Bine. – Atunci, tot nu v`d unde este problema ! Cu asta îns` turn` gaz peste foc. – Problema, spuse vibrând Roben, este c` ne-ai furat nou` ani din via]`, ne-ai condamnat s` tr`im cu povara vinov`]iei, eu c` am ucis-o, iar ea c` a f`cut acel pact. Ca s` nu mai vorbim despre fericirea de care ne-ai deposedat în to]i anii ace[tia. – Fericire, î[i flutur` arogant mâna Armand, este un cuvânt inventat de poe]i [i scriitori pentru a suci min]ile oamenilor cu descrierea unor sentimente efemere. – Te comp`timesc, b`trân nebun, pentru crezurile tale absurde. – Mai degrab` tu e[ti de comp`timit [i complet nebun; ai o carier` str`lucit`, î]i folose[ti inteligen]a mai mult decât majoritatea oamenilor, de ce te împiedici de trecut când viitorul ]i se a[terne la picioare? – Acest viitor m`re] pentru tine, pentru mine nu înseamn` decât singur`tate, r`utate [i triste]e ! La ce-mi folose[te munca, dac` nu am un urma[ c`ruia s`-i las tot?

T~CERE GREA

131

– Adic` vrei s` spui c` nu po]i procrea ? se ar`t` Armand sincer [ocat. – Nu, nu asta am vrut s` spun. – Atunci, ia o femeie f`-i un copil [i las` prostiile. – Cu tine chiar nu se poate discuta, strig` Roben. Nu în]elegi c` eu nu sunt ca tine ?! Pentru mine c`s`toria de convenien]` nu exist`, dac` o voi face o voi face din dragoste, o s`-mi respect nevasta, iar copilul sau copiii mei, vor sim]i c`ldura [i iubirea unui c`min adev`rat ! – A[a cum am spus, ]i-ai pierdut min]ile. – Gre[e[ti, abia acum mi le-am g`sit. – {i ce vei face cu ele ? – Le voi folosi ! – La ce ? – Voi p`r`si aceast` cas` [i nu voi reveni decât la moartea ta, asta numai de ochii lumii, nu c` m` va afecta trecerea ta în lumea de dincolo. Voi p`r`si Parisul [i voi prelua banca din Bordeaux, care este rezultatul muncii mele. Îmi p`strez ac]iunile pe care le-am cump`rat singur, cu ale tale nu m` intereseaz` ce faci . Po]i chiar s` le vinzi la concuren]` pe pre]uri de nimic pentru a-mi face probleme, nu-mi pas`, dar de azi înainte consider` c` n-ai nici un copil, a[a cum eu consider c` sunt orfan. – Ceea ce spui este foarte grav ! – Da, este calea pe care voi merge, f`r` a privi înapoi. – {tii c` dac` ie[i pe u[a acesta nu mai exist` cale de întoarcere. – Asta -mi doresc. – Nu vrei s` te mai gânde[ti [i s` la[i patimile [i subiectivismul deoparte pentru a-mi judeca la rece [i impar]ial faptele? – Nu sunt judec`tor, iar pentru faptele tale nu-]i face probleme, vei fi judecat, iar dac` Dumnezeu te va ierta, eu n-o voi face. Ura se rev`rsase din cei doi combatan]i, l`sându-i stor[i [i epuiza]i. Î[i sus]ineau unul altuia privirile f`r` a ceda vreunul. – {i toate astea pentru o fust`, ridic` din umeri b`trânul. – Iar`[i te în[eli . Ceea ce fac nu fac pentru o femeie, ci pentru mine, pentru un ideal la care tu consideri c` n-am dreptul.

132

SILVY SANDERS

– Cu timpul, te vei convinge c` b`rba]ii care reu[esc în via]` sunt cei care ]in la distan]` femeile [i le cultiv` ca pe ni[te umbre docile, ceilal]i sunt ni[te rata]i care tr`iesc în umbra femeilor. Tu, acum, renun]i la statutul de b`rbat pentru a deveni o umbr`. – Umbr` am fost pân` acum, nu se l`s` Roben, am fost umbra ta, un om f`r` sentimente f`r` via]` personal`, munca nu ]ine de cald noaptea în pat. Iar dac` n-ai în]eles lucrul acesta pân` acum, ai tr`it degeaba. Armand deschise gura s` riposteze, dar fiul s`u îl opri cu un gest ferm al mâinii. – N-are rost s` continu`m, ne irosim timpul atât de pre]ios. Voi urca la mine în camer` s`-mi fac bagajele. Dac` te temi s` nu plec cu argint`ria, m` po]i asista. Cu spatele drept [i capul sus, se întoarse [i p`r`si înc`perea. Când închise u[a se l`s` cu spatele pe ea, sec`tuit de energie. U[a masiv` îl împiedic` s`-[i aud` tat`l spunând : – Nu po]i fura ce-]i apar]ine de drept, fiule. În camera sa, Roben privea cu ochi miji]i de jur-împrejur. Deschise enorma debara cu haine. Alese câteva costume, pe celelalte le arunc` gr`mad` jos. F`cu acela[i lucru cu c`m`[ile, cravatele, [osetele [i lenjeria. Trase sertarele de la noptiere, sortând rapid con]inutul . Îngr`m`di totul în dou` geamantane pe care le închise u[or. Mai arunc` o privire circular` prin camer` [i, z`rind o fotografie a mamei sale, se repezi [i o lu`. – Te iau cu mine, draga mea mam`. M`car acum s` scapi de tiranul care te-a ]inut în robie atâ]ia ani. Cu lacrimi în ochi, scoase fotografia Emmei din portofel [i o privi lung. – Ce se va întâmpla cu noi, acum ? Vom putea oare s` construim un pod trainic peste pr`pastia care ne desparte ? Vom g`si calea spre iertare [i fericire ? Se întinse cu mâinile sub cap în patul uria[. Privi tavanul minute în [ir, încercând s` readuc` la suprafa]` sentimente îngropate de ani de zile.

T~CERE GREA

133

Dar toate erau atât de palide, aproape fum. În]elese c` nu putea construi nimic pe ceva atât de efemer ca amintirile. Trebuia s-o ia de la zero, cu r`bdare [i tenacitate, s` încerce s`-[i refac` via]a. S`ri în picioare, lu` geamantanele [i plec` hot`rât. La baza monumentalei sc`ri interioare îl a[tepta b`trânul valet al familiei. – Pleca]i pentru mai mult timp, domnule Roben ? – Plec pentru totdeauna, Basil. – Cred c` nu v` în]eleg ! – M-am certat cu tata. – A]i mai f`cut-o [i alt` dat`, domnule, dac` nu v` este cu sup`rare! – Ai dreptate, dar de data aceasta este altfel. – Poate c` dup` un timp v` ve]i r`zgândi [i-l ve]i ierta. – Am spus c` n-o voi face niciodat` [i m` voi ]ine de cuvânt. – Dar domnul Armand va r`mâne foarte singur. – Te are pe tine [i pe to]i ceilal]i, ar`t` Roben cu mâna spre aripa rezervat` servitorilor. – Nimic nu este mai important ca un fiu. – M-a[ fi bucurat ca [i tata s` aib` aceast` idee. – Dumneavoastr` unde pleca]i ? – La Bordeaux. – A[a de departe ? – Nu cred c` este suficient de departe, Basil. – Poate v` mai gândi]i, nu se l`s` b`trânul valet. – Basil, îi puse Roben o mân` pe um`r, acum este pentru totdeauna, [i vezi c` am l`sat o mul]ime de lucruri pe jos în camer`. Ai grij` s` ajung` la s`raci, eu nu mai am nevoie de ele. Pe obrajii stafidi]i ai b`trânului servitor se prelinser` câteva lacrimi. – Nu pot s` cred c` se întâmpl` asta, [opti el pierit, cu toate c` era de a[teptat s` se întâmple. Roben, care l`sase geamantanele jos când începuser` s` discute, îl îmbr`]i[` pe cel care fusese mai aproape de el în anii copil`riei decât propriul s`u tat`.

134

SILVY SANDERS

– Adio, b`trâne prieten. – La revedere, domnule Roben, Domnul s` fie al`turi de dumneata. – Mul]umesc, Basil. Dac` vreodat` ai nevoie de mine, ai num`rul de la telefonul meu mobil. – Nu-l voi folosi decât în cazul unei urgen]e. – A[a s` faci. Dup` înc` o strângere în bra]e, cei doi se desp`r]ir`. Nici unul din ei nu-l observase pe Armand ascuns în umbra u[ii de la biroul lui. Roben î[i scoase ma[ina din garaj, arunc` geamantanele în portbagaj [i porni spre o via]` nou`. Era obosit nu numai fizic, dar mai ales psihic, îns` nu dorea s` mai stea nici m`car o singur` noapte în mausoleul pe care-l considerase cas` pân` atunci. Va opri undeva pe drum [i î[i va continua c`l`toria a doua zi. Cu acest gând în minte, ap`s` pedala de accelera]ie. Ma[ina ascult`toare se avânt` la drum.

Capitolul 12 Jade privea, de pe marginea piscinei, ferestrele întunecate de la vila lui Roben. Nu ajunsese înc`, î[i spuse ea. Oare de ce dura atât ? – Sau poate mai corect ar fi s` m` întreb dac` va mai reveni ? morm`i ea sub p`l`ria pe care [i-o tr`sese peste fa]`. Trecuser` dou` zile de la plecarea lui, iar ea î[i sim]ea privirea atras` ca de un magnet c`tre ferestrele casei lui. Era tot ce putea vedea din casa ascuns` între copaci. Chicoti u[or, se sim]ea ca o [col`ri]` care pândea b`iatul vecinilor, de care era îndr`gostit`. Îndr`gostit` ? Se rostogoli pe o parte. Oare chiar era îndr`gostit` ? Sau poate se înc`p`]âna s` cread` acest lucru? În trecut, fusese sigur` pe sentimentele ei, dar acum nu mai era a[a de convins`. Chiar dac`-l a[tepta cu ner`bdare, asta nu putea fi numit` dragoste, ci mai de grab` o stare de surescitare nervoas`. Noel urma s` stea toat` s`pt`mâna în spital [i chiar dac`-i f`cea vizite lungi, se sim]ea teribil de singur`. Oare de ce acum sim]ea singur`tatea ca pe o povar`, în timp ce pân` acum o agrea ? P`l`ria îi alunec` de pe fa]` tocmai când soarele intra în nori. Nori? Mai înainte nu era nici un nor pe cerul de un albastru transparent. Deschise ochii [i privirea ei nu întâlni cerul, ci doi ochi alba[tri ca apa oceanului, care o priveau cu blânde]e. Doamne, cât era de frumos! Nu se putu ab]ine s`-l admire. Chipul lui destins, f`r` masca omului de afaceri, p`rea mult mai tân`r. Reg`sea acum ceva din tân`rul iubit pe care-l pierduse cu nou` ani în urm`.

136

SILVY SANDERS

– Bun`, îi zâmbi Roben. – Bun`, reu[i ea s` r`spund`, dup` ce-[i umezi buzele uscate subit, cu vârful limbii. – Te-ai bronzat frumos ! – Am avut parte de timp bun. Jade privea la el în sus. Era parc` mai înalt [i mult mai masiv decât î[i amintea, dar recunoscu c` ceea ce vedea o încânta din cale afar` de mult. – Te-ai întors, constat` ea stupid. – Acum o jum`tate de or`. Pot s` m` a[ez ? ar`t` el patul de plastic aflat lâng` ea. – Sigur c` da, îl invit` ea cu un gest elegant al mâinii. Roben î[i dezbr`c` tricoul, apoi bermudele pe care le arunc` neglijent pe un scaun, înainte de a se întinde ca un leu lene[. La vederea mu[chilor care jucau sub pielea aurie, Jade sim]i c` se tope[te cu totul pe din`untru. Înghi]i în sec [i se ascunse sub p`l`ria de pai. Nu-l mai vedea, dar urechile nu avea cum s` [i le astupe. Auzi patul care trosni sub greutatea b`rbatului [i chiar cu pleoapele închise, în fa]a ochilor îi juca imaginea trupului plin de vigoare care se întindea lene[ sub razele fierbin]i ale soarelui. Sim]i cum toat` pielea îi ia foc, a[a c` f`r` un cuvânt se ridic` [i se arunc` în piscin`. Se a[tepta ca la contactul cu apa al trupului ei încins s` ias` fum, dar nu ie[ir` decât câ]iva stropi, din care unii îl udar` pe Roben. Înot` viguros spre cel`lalt cap`t al piscinei, în dorin]a de a pune o distan]` cât mai mare între ea [i Roben. Apa era îns` mult prea cald` pentru a ostoi focul din ea. B`t`ile inimii tocmai c`p`tau un ritm normal când se trezi tras` sub ap` de dou` bra]e puternice. Lu` o gur` bun` de ap` înainte s` se smuceasc` spre suprafa]a apei. Scuip` ca o pisic` muiat` [i se zburli la fel. – Ce crezi c` faci? strig` ea enervat`. – Credeai c` m` po]i stropi f`r` a fi pedepsit` ? O privir` candid doi ochi alba[tri, cu o urm` de amuzament în adâncurile lor ame]itoare.

T~CERE GREA

137

– Te-am stropit involuntar, nu se l`s` ea, pe când tu era s` m` îneci cu bun` [tiin]`. El râse. Un râs profund b`rb`tesc, plin de veselie. – În apa asta de nici doi metri ! Chiar dac` sup`rarea îi trecuse, iar râsul lui o bucurase, Jade nu vroia s` abdice prea repede. – Te po]i îneca [i într-un ibric, ridic` b`rbia cu seme]ie. Roben o prinse de mân` [i o trase spre el. – De ce ne cert`m, micu]` Jade ? O clip`, încremeni. Era prima dat` când îi spunea pe nume de când [tia cine era cu adev`rat. – Nu fi a[a uimit`, scumpo, m-am hot`rât s` folosesc acest nume pentru c` în toate actele tale a[a e[ti trecut`, asta pe de o parte, iar pe de alt` parte, vreau s` mergem înainte, f`r` a privi mereu peste um`r. Ai vreo obiec]ie ? Bucuria se rev`rs` prin venele ei ca un coniac bun [i vechi. Îl înl`n]ui cu bra]ele [i-i zâmbi cu toat` fa]a. – Nici una ! – A[a este mult mai bine o mângâie el pe p`rul ud. C`lcau u[or apa, f`r` a se putea desp`r]i. Buzele ei ude erau o tenta]ie mult prea mare pentru Roben. A[a c` ced` f`r` prea mult` lupt` [i le s`rut`. La început u[or, pândindu-i cu aten]ie reac]iile, apoi când ea i se abandon` cu încredere, cu pasiune fierbinte. Trupurile lor se reg`sir` [i se înl`n]uir` firesc. Adâncir` s`rutul, gustându-se la început timid apoi din ce în ce mai profund, mai s`lbatic. Lumea disp`ruse din jurul lor, spulberat` de valul pasiunii care-i purta pe coama lui înspumat` departe de amintirile dureroase ale trecutului. Revenir` la realitate când uitar` s` mai calce apa [i se duser` la fund, îmbr`]i[a]i. Ie[ir` la suprafa]` râzând ca doi copii. – Nu este un loc potrivit pentru s`rut`ri prea lungi, râse Roben. – Cu siguran]`, este un loc periculos. – Hai s` ie[im, atunci ! – De acord.

138

SILVY SANDERS

Roben o lu` de mân` [i urcar` împreun` treptele piscinei. Jade îi oferi un prosop în timp ce ea încerca s`-[i [tearg` p`rul, care ud fiind, str`lucea cu reflexele întunecate ale unui onix. – Cum se simte tat`l t`u ? – Mult mai bine, dar medicii nu vor s`-i dea drumul din spital toat` s`pt`mâna. – Ar trebui s` ai încredere în opinia lor. – Am, dar îmi este greu s`-l [tiu acolo. Ap`s` pe ultimul cuvânt cu v`dit dezgust. – Ui]i c` tat`l t`u este doctor [i spitalul este pentru el ca o a doua cas`. – Dac` pui problema a[a, ai dreptate. – Important este c` se simte mai bine. – Da, dar se pare c` va trebui s` se pensioneze, nu va mai putea lucra dup` acest accident. Va fi o perioad` foarte grea pentru el. T`cerea pluti câteva clipe prin aerul care îi înconjura, în timp ce fiecare era cufundat în gândurile lui. – Vroiam s` te rog ceva, spuse într-un târziu Roben. – Te ajut ce cea mai mare pl`cere, îi zâmbi Jade. – Eu nu cunosc prea bine aceast` regiune. M` întrebam dac` te-ar deranja s-o descoperim împreun`. Am auzit c` Forêt de Landes, p`durea de pini plantat` de oastea lui Napoleon, este foarte frumoas`. Mi-ar pl`cea s` v`d cum se recolteaz` r`[ina din pinii aceia uria[i planta]i în nisip, sau s` urc`m împreun` pe duna lui Pillat... Roben spunea toate astea cu privirea pierdut` în zare, refuzând s` o priveasc` pe Jade, de team` s` nu citeasc` pe chipul ei expresiv un refuz categoric. Prefera s` amâne acest deznod`mânt cât mai mult posibil. – Sunt încântat` s`-]i fiu ghid domnule Montereaux, auzi glasul ei cristalin în care clocotea veselia. – Adev`rat ? o privi el neîncrez`tor. – Cu o singur` condi]ie, ridic` ea un deget.

T~CERE GREA

139

– Accept, r`spunse el repede. – Vreau s` ne întoarcem înainte de ora cinci, pentru a prinde ora de vizit` la spital. – Pentru a fi siguri c` nu întârziem, ne vom programa întoarcerea cu o or` mai devreme, este bine ? – Perfect, îi zâmbi ea. – A[tept s` propui ora de plecare. Jade î[i frec` b`rbia gânditoare. – Nou` …. – Ne-am în]eles, se gr`bi Roben s` accepte. – Vom petrece o vacan]` minunat`, îl privi ea pe sub sprâncene. – Sper din tot sufletul ! Roben se întinse la soare, aparent nep`s`tor. Jade nu putea b`nui tumultul de emo]ii pe care le stârnise prin simplul fapt c` folosise pluralul. Nu b`nuia nici cât de singur [i de înstr`inat se sim]ea el. Era convins` c` se certase cu tat`l lui, dar nu [tia cât de r`u [i de ireparabil. Nu îndr`znea s` ating` acest subiect delicat, preferând s` aib` r`bdare s`-i povesteasc` el. – În seara aceasta, vrei s` serve[ti cina cu mine ? arunc` el propunerea. – La ce or` ? Lui nu-i venea s` cread` c` totul mergea atât de u[or. Se a[teptase la riposte [i contre, nu la cooperarea de care d`dea ea dovad`. – Opt î]i convine ? – Este foarte bine. Petrecur` restul zilei discutând lejer, glumind, înotând, [i studiindu-se foarte atent. Aveau nou` ani de recuperat. Când intr` în rezerva lui Noel, în acea dup` -amiaz`, Jade avea o figur` radioas`, cum b`trânul n-o mai v`zuse niciodat`. – Ce s-a întâmplat scumpa mea, ai câ[tigat la loterie ? o întâmpin` el zâmbindu-i blând. Cu pa[i u[ori, tân`ra pluti spre pat, îl s`rut` pe frunte, se a[ez` pe scaunul special pus pentru ea [i oft` mul]umit`.

140

SILVY SANDERS

– Nu înc`, îi r`spunse ea, dar sper s-o fac curând, papa. – S` câ[tigi la loterie ? se ar`t` el nedumerit. – La loteria vie]ii, preciz` ea, evident cu gândurile aiurea. B`trânul a[tept` s` se reculeg` [i s`-i povesteasc`. N-a durat prea mult pân` a început : – S-a întors, tat`, Roben s-a întors azi. – M` bucur pentru tine, murmur` Noel. – Am stat aproape toat` ziua împreun`. Am discutat mult. {tii, a decis s`-mi spun` Jade. Nu crezi c` este un lucru bun ? – Ba da, se gr`bi el s`-i confirme. – Mi-a propus s` vizit`m regiunea ! – Ei, asta este foarte bine, o asigur` Noel serios. Îmi f`ceam griji c` te vei plictisi singur`, acum c` sunt imobilizat în spital. Jade deschise gura s`-l contrazic`, dar renun]`. De obicei, singur`tatea n-o deranja, dar acum ar fi însemnat s` mint` . – Ce sim]i pentru el ? îndr`zni b`trânul s` întrebe. – Sentimentele mele sunt amestecate, dar cred c` înc` îl mai iubesc. Trebuie s` l`muresc totu[i dac`-l iubesc pe Roben cel de acum sau pe cel de odinioar`. Sunt foarte deosebi]i. Atunci era un tân`r impulsiv, frumos, inteligent, cu inima cât turnul Eiffel, care credea în oameni [i în iubirea etern`. Acum a devenit cinic, introvertit, chiar dac` a r`mas frumos [i inteligent. Dar am la dispozi]ie mai multe zile pentru a-l descoperi pe adev`ratul om care se ascunde sub masca marelui patron [i a omului de afaceri. Noel o trase spre el [i o s`rut` pe obraji. – Draga mea, fericirea ta m` bucur` nespus de mult. E[ti radioas`, [i sper c` vei fi [i de acum încolo. Cred c` am fost pu]in gelos pe acest tân`r, care a de]inut un loc important în inima ta în to]i ace[ti ani, chiar f`r` s` [tii. L`sa]i trecutul s` doarm`, iar voi tr`i]i prezentul ca [i cum ar fi ultima clip`. Ascult` sfatul meu, prin]es`, sfatul unui om care a privit moartea de foarte aproape. Jade îi strânse degetele care se odihneau în palma ei.

T~CERE GREA

141

– Eu promit, dar promite [i tu c` te vei menaja [i te vei face bine, pentru a veni cât mai repede acas`. – Promit, zâmbi el blând. Mai st`tur` de vorb` un timp. Noel observ` amuzat privirile ei furi[e spre ceas. – Te gr`be[ti ? – Nu, r`spunse ea repede, mult prea repede . – Cum î]i vei petrece seara ? – M-a invitat Roben la cin`. – Ei, atunci fugi s` te preg`te[ti, nu vreau ca din cauza mea s` nu fii r`pitor de frumoas`. Jade îi ridic` mâna [i i-o s`rut` plin` de recuno[tin]`. – Mul]umesc, tat`, [opti ea emo]ionat`. – Haide fugi, n-are rost s` stai aici când gândul t`u este în alt` parte! Tân`ra î[i plec` privirea, vinovat` [i ru[inat`, deoarece b`trânul s`u tat` avea dreptate. – Nu te sim]i vinovat`, draga mea, îi zâmbi Noel, a[a este via]a, iar eu sunt primul care m` bucur de fericirea ta. – E[ti cel mai minunat tat`, îi spuse Jade cu glasul gâtuit de emo]ie. – Pentru mine, este foarte important s` r`mân [i pe mai departe în aceast` postur`. – Nimeni [i nimic nu poate schimba acest lucru. – Atunci, totul este bine, acum fugi, s` nu întârzii. Se s`rutar` pe obraji, emo]iona]i, apoi Jade plec` repede. Ajuns` acas`, f`cu un du[, apoi încerc` s`-[i aleag` toaleta pentru sear`. Nu întâmpinase niciodat` greut`]i în alegerea unei ]inute, pân` acum, se gândi ea. – Dar toate au un început, murmur` ea un sfert de or` mai târziu, în fa]a vrafului de haine aruncat pe pat. Privi gr`bit` la ceas [i constat` c` nu mai avea la dispozi]ie decât zece minute, a[a c` închise ochii, prinse un umera[ [i îmbr`c` rapid

142

SILVY SANDERS

rochia din m`tase verde cu imprimeuri galbene pe care o nimerise. Se machie foarte pu]in [i tocmai punea peria de p`r la locul ei când auzi soneria. Se gr`bi s` deschid`. În prag o a[tepta un imens aranjament din flori de câmp. Chipul lui Roben se ivi zâmbitor de dup` flori. – Sper c` n-am întârziat livrarea, scump` domni[oar` ! Jade f`cu un pas înapoi pentru a-i permite s` intre, acceptând jocul lui. – Sunte]i foarte punctual, domnule comisionar. Când îi lu` florile, mâinile lor se atinser` u[or, dar Jade sim]i aceea atingere ca pe o desc`rcare electric`. Îi întoarse repede spatele în c`utarea unui vas în care s` pun` florile, pentru a nu-l l`sa s` observe ce efect devastator avea asupra ei. Roben o studia cu sincer` pl`cere, iar agita]ia ei nu-i sc`p`. Amuzamentul din ochii lui alba[tri spori în intensitate. Jade mai pierdu câteva clipe în buc`t`rie, unde puse ap` la flori, încercând s`-[i domoleasc` b`t`ile nebune[ti ale inimii. Revenind în living, îl g`si pe Roben stând tot în picioare. – La spital mi-ai trimis tot flori de câmp, spuse ea primul lucru care-i trecu prin minte. – Nu [tiam c`-]i plac, atunci le-am trimis pentru simplul fapt c` aveam senza]ia c` te reprezint`. – Da, îmi plac foarte mult, spuse ea vis`toare. – Unele lucruri nu se schimb` cu trecerea timpului ! – Ca dragostea mea pentru florile s`lbatice ale câmpului, sublinie ea cu o u[oar` înclinare a capului. Ochii lor plini de melancolie se sus]inur` câteva clipe, înainte ca Roben s` zâmbeasc` [i s` spun` : – Putem pleca ? Jade î[i scutur` capul ca pentru a alunga cea]a în care plutea mintea ei [i r`spunse vioaie : – Sunt gata, în[f`c` ea geanta de pe m`su]a joas` [i f`când câ]iva pa[i spre u[`. Constatând c` el n-o urmeaz`, se întoarse, nel`murit`.

T~CERE GREA

143

– Nu plec`m ? – Ba da, dar oricât de dragi mi-ar fi picioarele tale, cred c` ar fi bine dac` te-ai înc`l]a cu ceva ! Uimit`, Jade î[i privi picioarele goale. – La naiba, bomb`ni ea, de asta m` sim]eam atât de bine. – Dac` te sup`r` piciorul, te iau [i a[a, spuse el repede. – M` sup`r` pu]in, accept` ea, dar pot s` port înc`l]`minte comod`. – Te iau [i în papuci, dac` te sim]i bine, preciz` el atent. – Nu cred c` s-ar asorta cu rochia, zâmbi ea în timp ce înc`l]a ni[te escarpeni comozi. – Acum chiar putem pleca, preciz` ea dup` ce se învârti demonstrativ în fa]a lui. Pân` la ma[in`, Jade se tot certa singur` c` nu luase ni[te pantofi cu tocuri înalte, pentru c` a[a ar fi putut recupera pu]in din diferen]a de în`l]ime care-i separa. Roben o conduse în unul din cele mai în vog` restaurante din Arcachon. Intrarea lor nu r`mase neobservat`. În timp ce-l urmau pe [eful de sal` spre masa lor, oamenii se opreau din discu]ii pentru a-i privi. Formau o pereche deosebit de frumoas` [i de potrivit`. B`rbatul blond cu privirea ca adâncurile în[el`toare ale m`rii [i femeia mignon`, dar cu o siluet` de invidiat, cu pletele negre ca antracitul [i ochi de un verde intens. Dou` contraste care aveau în comun un sentiment de iubire profund, care f`cea din ei un întreg. Seara a fost reu[it`. Au mâncat bine, au glumit mult, au dansat strâns îmbr`]i[a]i [i asta le-a pl`cut cel mai mult. Trecuse de miezul nop]ii când Roben a condus-o pân` în fa]a u[ii. – O cafea ? întreb` ea ridicând spre el ochi verzi înroura]i. O clip`, doar o clip`, b`rbatul fu gata s` refuze, pentru a-[i urma planul elaborat cu mult` grij`. Dar o singur` privire aruncat` ochilor ei cu chem`ri întunecate, a fost suficient` pentru ca toate planurile s`-i fug` din minte, spulberate de dorin]a care îi r`scolea m`runtaiele.

144

SILVY SANDERS

– Mul]umesc, chiar îmi doream o cafea. – F`-te comod pân` o preg`tesc. Jade î[i arunc` po[eta [i pantofii cu un gest neglijent [i se refugie în buc`t`rie. Se cert` în gând c`-l invitase la o or` atât de târzie din noapte, în timp ce pornea filtrul de cafea. – Pentru c` platonismul `sta m` scoate din min]i, bomb`ni ea ! – Ai spus ceva? se auzi vocea lui, teribil de sexy. – N-am spus nimic, reu[i ea s` articuleze pe un ton ridicol de pi]ig`iat, [i trânti ce[tile de cafea pe o tav`. – Dac` te deranjez, pot pleca, r`sun` chiar în spatele ei vocea aceea care o punea pe j`ratic. Se întoarse brusc [i nimeri în bra]ele dup` care tânjea. Î[i înclin` capul, sprijinindu-l de torsul lui cald. Nu mai reu[i s` gândeasc`. Efluvii de dorin]` îi r`scoleau sim]urile prea mult timp adormite. Roben nu putea rezista chem`rii trupului ei. O prinse mai strâns în bra]e [i rev`rs` asupra ei un potop de mici s`rut`ri, care o f`cu s` i se ofere f`r` nici o re]inere. Buzele ei ardeau de un foc viu când b`rbatul le lu` în st`pânire. Se împleticir` pân` în living, unde Roben se l`s` s` cad` pe spate, pe canapeaua confortabil`, cu Jade strâns lipit` de el. Se sim]eau incomoda]i de hainele care le acopereau trupurile cuprinse de febra pasiunii. Jade trase de c`ma[a lui de m`tase f`când nasturii s` zboare prin toat` camera. Când î[i puse buzele într-un s`rut tandru pe locul unde inima lui s`lta într-un ritm nebunesc, el gemu ca de o grea suferin]`. Prinse cu ambele mâini corsajul rochiei [i trase scurt. Materialul se rupse cu un zgomot fin l`sând descoperi]i sânii plini [i tari. Se repezi la ei ca un fl`mând la bucata de pâine. Dantela fin` a sutienului îl împiedic` totu[i s`-[i potoleasc` foamea, a[a c` avu aceea[i soart` cu materialul rochiei. Când buzele lui prinser` sfârcul trandafiriu înt`rit de dorin]`, a fost rândul ei s` geam` de pl`cere.

T~CERE GREA

145

Îmbr`c`mintea care îi mai acoperea a fost repede înl`turat`, pentru ca cele dou` trupuri s` se poat` atinge [i contopi în toat` splendoarea lor nud`. Roben alint` îndelung, [i în mod cât mai echitabil cei doi sâni care i se ofereau cu voluptate. – Te doresc! [opti el r`gu[it. Jade nu r`spunse. Se arcui sub el într-o invita]ie mut`, dar elocvent`. Împreunarea lor a fost s`lbatic`, plin` de o pasiune ce dep`[ea limita imaginabilului. Au urcat rapid pe valul pasiunii care i-a purtat în acela[i timp pe plaja blând` a împlinirii. Trupurile transpirate r`maser` mult timp înl`n]uite, în dorin]a de a perpetua la infinit pl`cerea sublim` care-i aruncase undeva în afara timpului. Chiar [i atunci când inimile începur` s`-[i g`seasc` ritmul normal, Roben continua s` men]in` leg`tura aceea intim` între cele dou` trupuri, prizonier în c`ldura umed` a trupului femeii care-i demonstrase c` înc` mai putea iubi. – Ne-am iubit ca doi nebuni, sufl` el lâng` tâmpla ei. Ea zâmbi lene[. – Mai degrab` ca ni[te înfometa]i de dragoste. Blând, b`rbatul continu` s` mângâie trupul perfect al femeii. – Doamne, cât ur`sc b`rba]ii care te-au atins, a[a ca mine ! Încrâncenarea [i gelozia din tonul lui o f`cur` pe Jade s` chicoteasc` vesel`. – Ce g`se[ti de râs ? se încrunt` el. – Mai multe, râse ea . Sup`rat, Roben o mu[c` ceva cam tare de pielea fin` a gâtului. – Hei, ce faci ? icni ea printre hohote de râs. – Te pedepsesc, s`rut` el locul dureros. – N-ai de ce, spuse ea serioas`. B`rbatul încet` s` fac` vreo mi[care, încercând s` interpreteze corect vorbele tinerei femei. – Te referi la ce am spus mai înainte ? Jade îi sim]i trupul încordat ca un arc bine întins.

146

SILVY SANDERS

– Da, r`spunse ea simplu. Roben se ridic` într-un cot [i ochii lui alba[tri cercetau intens tr`s`turile femeii, în c`utarea unor semne care s`-i confirme sau s`-i infirme spusele. Blânde]ea [i senin`tatea tr`s`turilor ei îi înl`turar` si ultimele dubii. – Oh, dragostea mea, o strânse el în bra]e cu recuno[tin]`, cum este posibil a[a ceva ? – Am încercat, serios, dar cum un b`rbat adâncea pu]in un s`rut sau devenea prea insistent, m` dezgusta [i fugeam cât mai departe. Nu vreau s` ]i se urce la cap acest fapt, dar ]i-ai l`sat pecetea pe trupul meu cu foarte mult timp în urm`. Chiar [i atunci când eram convins` c` te ur`sc, trupul meu tânjea dup` tine. – Eu nu pot s` m` laud c` am tr`it ca un eunuc, dar vreau s` [tii c` n-am f`cut dragoste, am f`cut sex cu femeile care au trecut prin patul meu,ceea ce este o mare deosebire. – Nu pot spune c` asta m` lini[te[te [i m-ar face s` nu le scot ochii dac` le-a[ întâlni. Roben râse din toat` inima. – Gelozia ta m` face fericit, micu]` panter`. Se aplec` [i o s`rut` cu o tandre]e ame]itoare. – Ce-ai spune dac` am recupera ceva din anii pierdu]i, în patul t`u? Canapeaua asta nu este suficient de mare pentru ce am eu în minte în acest moment. – Sunt cam multe sc`ri de urcat se alint` ea. – Asta nu este o problem`, se ridic` el cu ea în bra]e, munca grea cade în sarcina b`rbatului, îi s`rut` el vârful nasului în timp ce urca scara în pas vioi.

Capitolul 13 A doua zi, soarele î[i aruncase de mult mingea de foc pe cerul de un albastru pur când Jade deschise cu greu ochii. Zâmbi. Un zâmbet lene[, plin de mul]umire. Zâmbetul ei se l`rgi când constat` c` nu putea s`-[i mi[te picioarele din cauza unei greut`]i care i le ]inea prizoniere. Arunc` o privire în josul trupului ca s` vad` ceea ce [tia deja. Roben î[i ]inea un picior pu]in îndoit peste ea, iar palma lui ]inea delicat [i protector, în c`u[ul ei, sânul ei drept. – Doamne, ce noapte! [opti ea cu fa]a în pern`. Chiar dac` se sim]ea în]epenit`, continu` s` nu se mi[te, de team` s` nu-[i trezeasc` iubitul. Scenele fierbin]i ale nop]ii îi revenir` cu claritate în minte, f`cându-i sângele s` clocoteasc`. – Se pare c` doamna s-a trezit, îi [opti el în p`r, lâng` tâmpl`. Jade î[i spori mi[carea provocatoare a [oldurilor, chicotind încântat` de puterea pe care o exercita asupra lui. Degetul lui mare de la mâna în care era cuib`rit sânul ei se mi[c` senzual peste sfârcul deja înt`rit. – E[ti deja preg`tit` pentru mine, îi murmur` el în timp ce intra cu o mi[care sigur` în c`ldura feminit`]ii ei. Pasiunea pe care o crezuser` potolit` în noaptea ce trecuse, îi cuprinse mai puternic`, acum când perioada taton`rilor trecuse [i trupurile lor se cuno[teau mai bine.

148

SILVY SANDERS

Se iubir` îndelung, înnebunitor de lent, fiecare încercând s`-i d`ruiasc` celuilalt cât mai mult` pl`cere. Când Jade se d`du jos din pat s` mearg` la baie, ceasul ar`ta ora unsprezece. – Dac` nu ne ridic`m din pat, risc`m s` nu mai plec`m nic`ieri, îi spuse ea vesel` în timp ce intra în baie. – Nici o problem`, iubito, o ajunse din urm` vocea lui plin` de promisiuni. Jade d`du drumul la ap` [i intr` sub jetul c`ldu]. – Tot nu-]i place apa fierbinte, o cuprinser` din spate dou` bra]e, înghesuind-o pentru a-[i face loc lâng` ea. Tân`ra femeie zâmbi, încântat` c` î[i amintea astfel de am`nunte, dup` atâ]ia ani. F`cur` un du[ foarte lung. Mor]i de foame, fiindc` s`riser` peste micul dejun, reu[ir` s` serveasc` prânzul dup` ora treisprezece. – Mai mergem undeva ast`zi? se interes` Roben dup` ce ultima buc`]ic` de mâncare disp`ru din farfuria lui. – Cum vrei tu, veni prompt r`spunsul ei. – M` gândeam ca ast`zi s` r`mânem aici, am putea lenevi la soare lâng` piscin`, iar atunci când ne încingem prea tare, insinuarea din tonul lui o f`cu pe Jade s` se înfioare, ne putem r`cori în ap` sau în cas`, dup` cum va fi cazul . }inând bine cu ambele mâini farfuriile pe care le strânsese de pe mas`, Jade ripost` cu un aer fals scandalizat. – Ai devenit un adev`rat maniac sexual ! – Am foarte mul]i ani de recuperat, [i ce vrei, dac` n-o fac acum când mai pot, la b`trâne]e slabe [anse s` mai reu[esc. Ea duse vasele la buc`t`rie, înso]it` de râsul lui vesel [i lipsit de griji. Dup` ce umplu ma[ina de sp`lat vase, aranj` pu]in dezordinea pe care o f`cuser`, î[i puse un costum de baie din dou` piese [i reveni la piscin`.

T~CERE GREA

149

Roben p`rea adormit sub razele fierbin]i ale soarelui. Jade î[i permise s`-l cerceteze admirativ. Cât de mult iubea fiecare centimetru din trupul acela magnific ! R`mase pierdut` în gândurile care i se învârteau prin cap ca un carusel. – Dau un b`nu] pentru gândurile tale, murmur` el f`r` s` deschid` ochii ! Ru[inat` c` se l`sase astfel descoperit`, Jade se gr`bi s` se a[eze al`turi de el, ridicând cu nep`sare din umeri când îi r`spunse : – Nimic interesant ! B`rbatul deschise ochii [i o privi fix. – Nu te cred, dar dac` nu vrei s`-]i împ`rt`[e[ti gândurile cu mine, te în]eleg. Chiar dac` tonul lui se dorea nep`s`tor, Jade sim]i umbra de triste]e [i dezam`gire ce se insinu` . – E[ti nedrept, Roben, îmi ceri s`-mi pun sufletul pe o tipsie în fa]a ta, dar tu ascunzi atâtea secrete ! B`rbatul deschise gura s` nege, dar adev`rul îl pocni în fa]` ca o minge de fotbal lansat` spre poart`. Se gândi câteva clipe înainte de a vorbi : – Ai dreptate, avem înc` multe lucruri pe care le t`inuim. – Asta pentru c` înc` nu ne-am acomodat unul cu cel`lalt, iar umbrele trecutului n-au disp`rut în totalitate. – Dar trupurile noastre n-au aceast` problem`, zâmbi el mali]ios. – Sunt de acord cu tine, îi r`spunse ea tot cu un zâmbet. M`car asta merge perfect. Trebuie s` recunosc c` ai dreptate. Zâmbetul lui se l`rgi, plin de automul]umire. – Am fost, suntem [i vom fi de-o compatibilitate perfect`. Jade ar fi vrut s` discute mai pu]in despre sex [i mai mult despre planurile de viitor, dar era evident c` el ocolea cu abilitate acest subiect. St`tur` întin[i la soare f`r` a mai discuta, mai bine de o or`. La un moment dat, Jade se ridic` [i-l privi atent`, convins` c` doarme dus. Se l`s` s` alunece în piscin` [i înot` dou` lungimi de bazin pân` s`-l aud` plonjând. Se jucar` în ap` pân` când Jade ceru îndurare [i fugi din ap`. Tocmai termina s`-[i [tearg` p`rul când Roben i se al`tur`.

150

SILVY SANDERS

– Trebuie s` m` preg`tesc s` merg la spital, îl anun]` ea. – Bine, eu voi da o fug` pân` la mine s` m` schimb [i s` inspectez frigiderul; pân` te întorci, voi preg`ti cina. Cu toate c` era dezam`git` c` nu se oferise s-o conduc` la spital, Jade îi zâmbi, alungând sup`rarea. – Sper c` ai devenit un buc`tar mai bun decât erai în tinere]e ! – Nu r`spund unui astfel de atac, se încrunt` el amenin]`tor, las faptele s` vorbeasc` ! O prinse de ceaf` [i o s`rut` prelung. – Asta ca aperitiv, rânji el ironic. Se mai s`rutar` o dat` înainte ca el s` plece fluierând vesel o melodie care ei îi aduse lacrimi în ochi. Cântecul se intitula „Et si tu n’existais pas“ [i apar]inea celui care fusese Joe Dassin. Jade se repezi în cas` pentru ca Roben s` nu vad` cât de mult o emo]ionaser` amintirile trezite de acea melodie. Se sp`l` de mai multe ori cu ap` rece pe fa]` înainte de a intra sub du[. „L’été Indian“, „Salut“, „A toi“, „Taka takata“, „Le roi du blues“, vechile melodii compuse de Joe Dassin îi revenir` rând pe rând în minte, f`când-o s` le fredoneze încet. Noel o a[tepta cu ner`bdare. – Ei, ce a]i vizitat ast`zi ? o lu` el în primire de cum intr`. Ea îi zâmbi, c`utând repede un r`spuns, doar nu era s`-i spun` adev`rul ! – Azi n-am plecat nic`ieri, Roben a avut câteva probleme de rezolvat, spuse ea adev`rul pu]in sucit. Dup` ce-[i s`rut` tat`l, se a[ez` lâng` el. Noel îi prinse mâna [i o ]inu strâns. – Mi se pare c` e[ti cam obosit` ! – Cam sunt, recunoscu ea cu greu, am înotat toat` dup` -amiaza. – {i ast` sear`, ce ave]i în plan ? – Roben m-a invitat la o cin` preparat` de el, a[a c` s` nu te miri dac` vom ajunge amândoi la spital al`turi de tine. Noel râse, \nveselit.

T~CERE GREA

151

– Atunci, de ce m`nânci ? – Îi acord o [ans` pentru a dovedi c` a devenit un bun buc`tar, a[a cum se laud`. Cu toate c`, sincer` s` fiu, m` îndoiesc de o asemenea minune. – Ar putea s` comande ceva la un restaurant, el doar s` înc`lzeasc` mâncarea ! Jade î[i d`du cu palma peste frunte. – S` [tii c` a[a va proceda, râse ea înceti[or, este hot`rât s` m` impresioneze. – A[a sunt to]i b`rba]i îndr`gosti]i, zâmbi Noel în]eleg`tor. Tân`ra femeie se posomorî imediat. – Ce este, draga mea? o întreb` blând tat`l ei. – Nu [tiu dac` este îndr`gostit de mine, se lament` ea. Nu mi-a spus c` m` iube[te ! – Dar exist` mai multe moduri de a spune aceste cuvinte, uneori f`r` a fi nevoie s` le pronun]i. V`zând c` îl prive[te uimit` [i nedumerit`, b`trânul continu` : – De multe ori, faptele, gesturile unui om spun pentru el te iubesc. – Poate ai dreptate, dar uneori sim]i nevoia s` le auzi spuse clar ! – Atunci, trebuie s` ai r`bdare pân` când cel de la care a[tep]i aceste cuvinte simte nevoia s` ]i le spun`. – Cred c` sunt pu]in cam ner`bd`toare. – Nu, e[ti îndr`gostit`, îi puse Noel diagnosticul. Se privir` [i izbucnir` amândoi în râs. Jade mai st`tu aproape o or` în compania tat`lui ei adoptiv. Când se ridic` s` plece, Noel îi spuse : – Ai grij`, nu cere prea mult într-un timp prea scurt ! Tân`ra femeie învârti pe toate p`r]ile sfatul tat`lui s`u, pân` ajunse acas`, dar nu reu[i s` în]eleag` subtilitatea lui. Se dezbr`c` repede de hainele cu care fusese îmbr`cat` la spital [i îmbr`c` o pereche de pantaloni albi lungi pân` sub genunchi, un tricou verde cu alb [i o pereche de sandale f`r` toc. Î[i privi ceasul [i se gr`bi spre casa lui Roben. V`zut` de aproape, aceasta era mult mai mare ca a lor.

152

SILVY SANDERS

Roben îi deschise imediat u[a, ca [i cum îi pândise sosirea. Se s`rutar` prelung. Sim]eau c` trecuse mult prea mult timp de la ultimul s`rut. Masa era aranjat` frumos, cu lumân`ri festive, pe terasa plin` de flori. – Dac` mai întârziai mult, se r`cea mâncarea ! – Ai pus lumân`rile pe mas` ca s` nu vedem ce punem în gur`, îl ironiz` ea. – Vai, se ar`t` el jignit. Am vrut s` creez o atmosfer` romantic`, [i uite ce am ob]inut. Pentru a-l îmbuna, Jade îi s`rut` buzele r`sfrânte, apoi se a[ez` la mas`. Mâncarea a fost foarte gustoas` [i ea nu s-a zgârcit cu laudele. – Bravo, ai devenit un buc`tar foarte bun, la ce restaurant lucrezi ? Roben arunc` [ervetul cu care se [tersese la gur` pe mas`, se l`s` pe spate în scaun [i izbucni în râs. O clip` mai târziu, i se al`tura [i Jade. Printre hohote, Roben reu[i s` o întrebe : – De unde ai [tiut c` am comandat mâncarea la restaurant ? – Dac` n-ai b`trâni, atunci cump`r`-]i. Râsul b`rbatului înghe]` la r`spunsul ei vesel. – Ce ai vrut s` spui? se încrunt` el. Jade în]eleas` c`-l sup`rase, dar nu pricepea cu ce gre[ise. – Noel a sugerat c` vei cump`ra mâncarea de la restaurant. De ce te-ai sup`rat? – Nu m-am sup`rat, încerc` el s` readuc` buna dispozi]ie risipit`. – Am atins un punct sensibil [i vreau s` [tiu ce te-a deranjat, ca alt` dat` s` m` feresc. Roben trebui s` recunoasc` juste]ea afirma]iei tinerei femei, dar nu era preg`tit s` recunoasc` în fa]a ei ruptura ireparabil` dintre el [i tat`l s`u. Nu fusese niciodat` prea apropiat de Armand Montereaux, dar cuvintele grele pe care i le spusese la desp`r]ire îi provocau o teribil` suferin]`. Pentru c` nu putea s-o mint`, îi r`spunse evaziv.

T~CERE GREA

153

– Înc` nu pot discuta cu cineva despre alterca]iile avute cu tat`l meu! Jade îl privi cu tandre]e . – Alt`dat` eram buni prieteni [i nu aveam secrete unul fa]` de altul. Roben se ridic` [i o trase în bra]ele lui. – Era într-o alt` via]`, Jade, accentu` inten]ionat numele ei. Acum suntem doi str`ini, ai pu]in` r`bdare cu mine; în ultimii nou` ani mi-am cultivat latura cinic`, în detrimentul celei afective, nu m` pot schimba peste noapte. Tân`ra femeie accept` spusele lui, s`rutându-l scurt pe b`rbie. B`rbatul o conduse spre sufrageria impun`toare. – Acum avem în program vizionarea filmului Casablanca. – Asta da, surpriz` ! se ar`t` Jade bucuroas`. Înc` î]i mai plac filmele vechi ? – Nu [tiu, nu m-am mai uitat la unul de la accidentul care ne-a desp`r]it, dar vreau s` aflu. Brusche]ea r`spunsului o [oc` pe Jade, care se a[ez` repede pe canapea pentru a-[i ascunde tulburarea. Roben puse caseta în video apoi se a[ez` lâng` ea. Bra]ul lui o cuprinse pe dup` umeri [i o trase mai aproape de el. Jade î[i impuse cu greu s` se destind`, iar dac` el îi sim]i încordarea trupului, nu f`cu nici o remarc`. Ac]iunea filmului o p`trunse, [i Jade uit` de sup`rare [i se destinse, cuib`rit` în bra]ele lui. Când filmul se apropia se sfâr[it, urmând dramatica scen` a desp`r]irii, tân`ra închise ochii pentru a nu mai suferi al`turi de cei doi protagoni[ti. Oboseala nop]ii trecute, ca [i stresul de peste zi o doborâr`, adormind imediat. Roben o sim]i când se relax`, cuprins` de somn. A[tept` amuzat s` se termine filmul, apoi î[i permise s-o admire, ghemuit` la pieptul lui. Închise televizorul [i la lumina discret` a unei plafoniere de pe hol, o lu` în bra]e [i o duse în dormitorul lui. Sentimentul absurd de proprietate asupra celei adormite, pe care nu putea s` [i-l domine, îl f`cu s` o strâng` mai tare lâng` el. Ea se foi nemul]umit`, iar el în]elese c` o deranja.

154

SILVY SANDERS

Ajuns în dormitor, î[i depuse dulcea povar` cu mult` grij` în patul enorm. Îi desf`cu fermoarul pantalonilor apoi îi scoase cât mai u[or posibil. Vru s`-i scoat` [i tricoul, dar se temu s` n-o trezeasc`, astfel c` o acoperi apoi intr` în baie. Dup` ce se preg`ti pentru noapte, se strecur` în pat [i mult` vreme privi chipul cel nou al Emmei. În somn, disp`rea seriozitatea care-i d`dea un aspect intransigent. Cu tr`s`turile destinse, ar`ta adorabil de vulnerabil`. Incon[tient, ea se trase mai aproape de c`ldura trupului b`rb`tesc. Zâmbind mul]umit, Roben î[i puse capul foarte aproape de al ei [i o lipi de el. Adormi imediat. Luna lumina blând în întunericul de catifea al nop]ii, în timp ce perdelele de la ferestrele deschise se umflau ca ni[te baloane uria[e, sub suflul lene[ al brizei oceanice. Urletul care spintec` lini[tea era îngrozitor prin spaima cumplit` care r`zbea prin el. Roben s`ri speriat. Pân` în]elese c` cea care urla era Jade, strig`tul se mai repet` de dou` ori. Femeia se zb`tea ca [i cum încerca s` scape de ceva sau de cineva. Roben o lu` repede în bra]e, vorbindu-i blând. Jade se zb`tu o vreme, în timp ce lacrimile îi curgeau nest`vilit de sub pleoapele închise. Ca în urm` cu ceva vreme, când fusese martorul unui alt co[mar, ea spuse disperat` : – Nu m` l`sa Roby , nu m` l`sa ! Se ag`]` de gâtul lui ca un naufragiat de colacul de salvare. B`rbatul o strânse în bra]e în timp ce-i [optea : – Sunt aici, dragostea mea, stai lini[tit`, nu plec nic`ieri, sunt aici cu tine [i aici voi r`mâne. Teribil de afectat, îi sim]ea lacrimile care i se prelingeau acum pe torsul puternic. – Gata, gata, scumpa mea, acum totul va fi bine, sunt aici …. – Pentru cât timp ? auzi el o [oapt`.

T~CERE GREA

155

O dep`rt` pu]in pentru a o putea privi [i întâlni ochii ei larg deschi[i. Intuitiv , în]elese c` de r`spunsul lui atârna fericirea lor, dar nu spuse decât : – Atâta timp cât vei dori. Ea oft` [i închise ochii. Trupul ei încordat îl vesti c` înc` nu adormise. – Jade, [opti el. – Da ! – Poveste[te-mi despre co[mar. – Nu [tiu dac` pot, se lament` ea. – Dac` vrei, po]i, o s`rut` el pe tâmpl`. Cu voce întret`iat` de câte un suspin, Jade îi povesti cum, în co[mar, retr`ie[te momentul accidentului [i cum un munte de sticle o strive[te ca pe o insect`; viseaz` c`-l strig`, dar el dispare în afara muntelui de sticle sparte, iar ea încerc` disperat` s` ias` din cioburile acelea, dar nu reu[e[te niciodat`. – Co[marul acesta a început la dou` zile de la accident [i a continuat ani de zile, la început mai des, apoi din ce în ce mai rar, sfâr[i ea epuizat`. Pentru prima dat` de la reg`sirea lor, Roben avu imaginea complet` a tragediei prin care trecuse. Se sim]ea vinovat ca însu[i p`catul c` o acuzase c` pusese mai presus de iubirea lor chipul ei. În]elegea cât de singur` [i de speriat` se sim]ise în acea perioad`. În timp ce la el veneau nu numai p`rin]ii, dar [i to]i prietenii, ea z`cuse mutilat` pe un pat de spital, iar singurul care o vizitase fusese arogantul s`u tat`. Ura pentru Armand urc` în el ca un flux într-o noapte cu lun` plin`. – N-ai cum s` [tii cât de mult regret cele întâmplate. Voi tr`i toat` via]a sub povara acelui accident care ne-a desp`r]it atât de brutal. Umerii lui încovoia]i erau ap`sa]i parc` de toat` suferin]a lumii. Jade îl cuprinse în bra]e [i-l s`rut` blând. Era rândul ei s`-l ajute. – Nu e[ti tu principalul vinovat. Cred c` soarta a vrut s` ne încerce dragostea, spuse ea cu tandre]e. Vinovat a fost [oferul care a provocat accidentul, vinovat` sunt [i eu c` am dat dovad` de vanitate, [i pentru un nou chip am acceptat povara unei t`ceri îndelungate [i teribil de ostile.

156

SILVY SANDERS

Cred c` tat`l t`u nu este nici el foarte vinovat, deoarece a speculat un moment prielnic pentru a sc`pa de cea care st`tea în calea fiului s`u. A f`cut o afacere pentru care a pl`tit o sum` de bani, iar eu, partenera lui, am pl`tit cu suferin]` [i singur`tate. Din p`cate, nu mai putem face nimic pentru a schimba trecutul, dar putem influen]a viitorul, dac` vrem amândoi. – M-am certat r`u de tot cu tata când am fost la Paris. I-am spus cuvinte grele [i am p`r`sit pentru totdeauna casa p`rinteasc`. M`rturisirea lui sp`[it` o tulbur` pe Jade. – Ce vei face acum ? \ncerc` ea s`-l fac` s` continue. – Am renun]at la conducerea firmei MONT din Paris [i am hot`rât s` lucrez la filiala pe care am deschis-o eu la Bordeaux. – {i tat`l t`u, ce p`rere are ? – Nu mi-a m`rturisit opinia lui în aceast` problem`, dar faptul c` este convins c` tot ce ne-a f`cut a fost spre binele nostru m-a enervat a[a de tare, încât l-am anun]at c` m` voi întoarce în casa p`rinteasc` numai la moartea lui. – Oh, Doamne, nu cred c` ai putut spune a[a ceva! – Ba, da iubito, [i nu sunt mândru deloc de ie[irea mea nebuneasc`. Îl mai auzise spunându-i iubito [i în timpul co[marului, dar acum cuvântul a fost ca o ambrozie cereasc` pentru inima ei. Era atât de mândr` de el, de faptul c` a putut s` treac` peste orgoliul s`u [i s` accepte c` a gre[it vorbindu-i urât tat`lui s`u. Descoperea cu imens` pl`cere caracterul onest al celui de care se îndr`gostise în tinere]e [i pe care acum îl iubea [i-l stima. Mânat` de un impuls interior de nest`vilit, se aplec` peste el, îi s`rut` fruntea, ochii, nasul, apoi col]urile gurii, înainte de a [opti p`tima[: – Te iubesc,… te iubesc, accentu` ea vibrant. Fericit ca un copil în ziua de Cr`ciun când a primit tot ce-[i dorea, Roben \[i înfund` fa]a în p`rul ei, [optind la rândul lui : – {i eu te iubesc, comoara mea. Iubesc trupul t`u, iubesc chipul t`u, iubesc felul în care te por]i [i inima ta mare.

T~CERE GREA

157

O clip`, gândul tinerei femei fugi la b`trânul ei tat`, în]elegând abia acum în]elepciunea sfatului s`u. Dar s`rutul care-i c`zu pe buze îi [terse imediat orice gând coerent. F`cur` dragoste în aerul înmiresmat al nop]ii ca [i cum ar fi fost singurii oameni de pe p`mânt, apoi adormir` lini[ti]i [i mul]umi]i. A doua zi, au reu[it s` viziteze întinsele p`duri de pini care aveau mici recipiente pentru colectarea r`[inii pe care ace[ti pini uria[i o produceau în beneficiul oamenilor. Urcar` pe duna care servise ca decor pentru o mul]ime de filme, iar când Roben observase c` era obosit`, iar piciorul o sup`ra, nu s-a sfiit s-o ia în bra]e pentru a ajunge pe coama dunei, unde un vânt puternic sufla cu ostilitate. N-au mai avut r`bdare s` se întoarc` la Arcachon pentru a servi prânzul, ci s-au oprit într-o alt` sta]iune, Biscaross, unde dup` o mas` excelent` au închiriat un vapora[ cu care au navigat pe lac mai bine de o or`. Ajun[i în fa]a casei, Roben o anun]` simplu : – Merg [i eu la spital cu tine. Cuvintele lui au f`cut obrajii tinerei s` se coloreze ca doi maci în soarele verii. S-au privit îndelung, cu acea percepere extrasenzorial` specific` îndr`gosti]ilor. Dup` vizita la Noel, care a decurs bine, cei doi b`rba]i f`când eforturi pentru a se în]elege [i accepta, Roben a invitat-o pe Jade la cin`, în ora[. B`rbatul a ales pentru acea sear` localul unde se întâlniser` întâmpl`tor, cu ocazia primei lor vizite la Arcachon. Atunci el fusese înso]it de Lucian, iar ea de Noel. Separeul în care au fost condu[i era plin de flori, o orchestr` cânta o melodie lent`, iar Roben p`rea c` st` pe c`rbuni încin[i. Jade se aplec` peste mas` [i-l prinse de mân`. – De ce e[ti atât de agitat ? Întâlnirea ta cu tata a fost un succes. El o aprob`, dar era evident c` nu asta constituia problema lui. Zâmbind dulce, Jade îl strânse iar de mân`.

158

SILVY SANDERS

– Haide, spune, este mai bine s` te descarci înainte de a mânca pentru c` nu vreau s` faci indigestie. B`rbatul trase aer în piept mai mult decât era necesar pentru a respira [i întreb` : – Î]i aminte[ti ultima noastr` discu]ie avut` acum nou` ani, înainte de accident ? Jade se încrunt` pu]in înainte de r`spunde. – Te referi la faptul c` acceptasem cererea ta în c`s`torie ? Expirând, Roben aprob` cu o mi[care puternic` a capului, înainte de a vorbi. – Da la asta m` refeream, Emma – Jade, spuse el solemn, sco]ând la iveal` din buzunarul de la piept o pungu]` de catifea ro[ie [i punând-o în fa]a ei. Vrei s` fii so]ia mea, la bine [i la r`u, [i fie ca nici moartea s` nu ne poat` desp`r]i? Ochii alba[tri str`luceau cum Jade nu-i v`zuse niciodat`. Chiar dac` exuberan]a tinere]ii se estompase, înlocuit` de profunzimea maturit`]ii, lacurile adânci prin care Roben î[i etala sentimentele profunde o emo]ionar` pân` la lacrimi pe tân`ra femeie. – Iubitule, [opti ea sacadat, da, pronun]` de data aceasta clar [i conving`tor. Roben îi prinse mâna, îi s`rut` fiecare deget pe rând, apoi deschise pungu]a din care scoase un inel. Îl strecur` pe inelarul mâinii ei stângi, s`rutând apoi iar`[i fiecare deget. – Ai f`cut din mine omul cel mai fericit, [opti el tulburat. – Iar tu din mine femeia cea mai împlinit`, murmur` Jade în timp ce dou` lacrimi sc`par` de sub cortina grea a genelor. Î[i strângeau mâinile cu disperare plin` de fericire, în timp ce lumea din jurul lor disp`ruse, dându-le impresia, pentru câteva clipe, c` sunt Adam [i Eva. Dup` un timp, coborând de pe norul pufos pe care c`l`toreau, Roben îi spuse tandru, în timp cea Jade î[i privea inelul :

T~CERE GREA

159

– M` bucur c`-]i vine bine. Acesta este inelul pe care ]i-l cump`rasem acum mai bine de nou` ani. Ochii ei se m`rir` într-o întrebare mut`. – Da, iubito, este inelul pe care mi l-am putut permite la veniturile mele de atunci. Acum puteam s`-]i cump`r ceva mai sofisticat, dar am vrut s`-l por]i pe acesta, pentru mine are o semnifica]ie aparte … Jade îi opri explica]iile punându-i un deget pe buze. – Mul]umesc, iubitule, inelul este minunat [i nu l-a[ schimba pentru toate bijuteriile din lume. Nu mai era nevoie s`-[i exprime în cuvinte sentimentele, ele transpirau prin to]i porii trupului [i prin ferestrele verzi ale sufletului. Se în]elegeau [i se percepeau acum la un nivel superior. Sufletele lor comunicau ca dou` jum`t`]i ale aceleia[i entit`]i. {tiau c` familia lor va fi binecuvântat` cu o dragoste profund`, care trecuse cu bine proba timpului. Respectul pe care [i-l purtau era chez`[ia unei vie]i armonioase, pline de fericire.

Sfâr[it