Tablitele de La Sinaia

Latinitate si dacism TABLIȚELE DE LA SINAIA Privind în diacronie, tăblițele de la Sinaia, set de artefacte arheologice, reprezintă un subiect controversat. Acestea sunt alcătuite din plumb și sunt scrise într-o limbă necunoscută sau inventată, în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale). Textele sunt însoțite uneori și de imagini, presupunându-se, de asemenea, că ar fi o cronică a dacilor ( întrucât menționează nume de regi daci și toponime dacice). Însă, istoricii și lingvi știi le consideră în general falsuri moderne, astăzi aflându-se depozitate de mai bine de un secol în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București. → ORIGINE : Originea tăblițelor este obscură și controversată, existând două ipoteze cu privire la formarea lor: pe de-o parte unii consideră că tăblițele de plumb sunt originalele și sunt create de daci, iar pe de altă parte unii sus țin că actualele tăblițe de plumb sunt copii ale unor tăblițe dacice orginale de aur, descoperite cu ocazia săpării fundației castelului Peleș, copiate și apoi topite la ordinul lui Carol I, care ar fi vrut să folosească aurul tăblițelor, dar să și păstreze pentru posteritate informația de pee le. Povestea lor începe pe la sfârșitul anului 2003, când o carte stranie venea să tulbure somnul experților noștri în istorie veche și arheologie. Autorul, un distins inginer pensionar, atrăgea atenția în scrierea sa asupra unor tulburătoare obiecte pe care le văzuse și le fotografiase în tinerețe, prin anii 40, în subsolurile Muzeului de Antichități din București, în vremea războiului. Dan Romalo era pe atunci student, și obiectele acelea bizare, pe care fusese chemat să le fotografieze, aveau să-l obsedeze toată viața. Era vorba despre câteva zeci de tăbli țe de plumb, absolut fascinante, acoperite în întregime cu imagini și cu înscrisuri într-o limbă necunoscută, o formidabilă epopee imprimată pe suprafața metalului cenușiu: oștiri de luptători înarmați cu lănci și cu scuturi, purtând în frunte stindarde, chipuri de regi și de zei, cetăți impresionante, cu palate și temple decorate cu însemne heraldice, deci, o lume gravata in plumb, cu o migală și cu o artă de excepție. Șaizeci de ani mai târziu, pasionatul inginer, publică propria carte, care conține o dezvăluire șocantă: prețioasele relicve de plumb din subsolul Institutului de Arheologie nu fuseseră niciodată cercetate știin țific, printr-o expertiză temeinică, fiind, practic, aruncate la coș. Dan Romalo avansează două ipoteze: fie aceste extraordinare obiecte sunt autentice, și atunci avem de a face cu cea mai importantă descoperire făcută vreodată în domeniul istoriei vechi (căci ele descriu cu lux de amanunte lumea disparută a geto-dacilor de acum 2000 de ani), fie sunt niște falsuri de o anvergură și de o ingeniozitate nemaivăzute, facute candva de un geniu enciclopedic și vizionar, cu ajutorul unor mijloace necunoscute. Ambele ipoteze sunt fascinante și nasc o sumedenie de întrebări: de unde provin aceste tăbli țe din plumb? De ce nu am auzit niciodată despre ele, fie falsuri sau nu? Iar dacă sunt falsuri, atunci cine este eruditul care a reu șit un fals-capodoperă de asemenea proporții și, mai ales, în ce scop? Ce s-a întâmplat cu obiectele acestea între 1940, atunci cand Dan Romalo le-a văzut pentru prima dată, și 2003, când a reușit, în cele din urmă, să le facă publice? De ce nu au fost cercetate niciodată temeinic de către istorici și arheoheologi. Astfel, căutând răspunsuri la aceste întrebări, s-a descoperit ca povestea tăblițelor a fost învăluită de mister încă de la bun început, că nimeni nu știe de unde au aparut, cine le-a adus și nici cine ar fi putut să le producă. Iar în primul rând, cel mai misterios lucru este chiar felul în care, timp de zeci de ani, aceste plăcuțe stranii și povestea pe care ele încă nu au spus-o au reu șit să evite orice fel de publicitate, orice fel de studiere stiințifică adecvată; și, astfel, multe dintre ele au disparut.

→ IPOTEZA COPIERII ȘI TOPIRII ORIGINALELOR DE AUR: În investigația sa despre „afacerea” tăblițelor, jurnalistul Dumitru Manolache a încercat să strângă laolaltă puținele mărturii scrise existente și declarațiile oferite lui de către oameni care ar fi intrat în contact cu tăblițele sau ar fi auzit de „tradiția locală” referitoare la ele. În ciuda caracterului anecdotic al informa țiilor, există totuși specialiști, precum doctorul în lingvistică romanică, Aurora Pețan (aceasta le clasifică drept „o tradiție orală,

Latinitate si dacism destul de serioasă ” [1]), care nu au ezitat să le ia în considerare sau care pleacă de la premisa că acestea sunt adevărate. Dintr-un interviu luat de către domnul Manolache doamnei Cornelia Velcescu, filolog și sculptor, care în perioada '70-'80 a fost implicată în traducerea celor două piese arheologice aflate la Mănăstirea Sinaia, aflăm posibilul număr al tăblițelor, descoperite în context similar și, pentru prima oară, faptul că scrierile erau considerate a fi de orgine geto-dacă: Se vorbea despre descoperirea, în peștera Sfânta Ana pe vremea regelui Carol I, a 40 de tăblițe de aur de dimensiunea 15/10 cm, dar și mai mari, cu scriere dacă sau getică. Doamna Velcescu își continuă relatarea, prezentând două ipoteze, despre care se discuta în biroul profesorului Ion Popescu-Puțuri (directorul Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă CC al PCR) și oferindu-și concluzia. Astfel, se vorbea acolo că din vânzarea aurului acestor tăblițe ar fi obținut Carol I bani pentru terminarea Peleșului. Deși habar nu avea de ceea ce scria pe tăblițe, regele și-ar fi dat totuși seama de valoarea lor pentru studiul istoriei. De aceea, ar fi ordonat să se facă replici în plumb. Din câte înțelesesem eu, dintre acele replici se mai salvaseră doar două bucăți, care se aflau la muzeul Mânăstirii Sinaia. Iar, într-o altă variantă, se vorbea despre un inginer silvic, Ionescu, om foarte îndrăgostit de comori, de munții Bucegi. El îl condusese pe cunoscutul cercetător peruan Daniel Ruzo, venit în România, la peștera lui Zalmoxis, care avea o intrare secretă, cunoscută doar de câțiva ciobani, dar nedescoperită nici până în prezent. Despre acest inginer se spunea că ar fi descoperit 40 sau 60 de plăcuțe de aur cu scriere getică în peștera Sfânta Ana și că el ar fi fost cel care le-ar fi subtilizat în plumb. Doamna Cornelia Velcescu întreabă retoric: Cine a făcut copiile? Inginerul Ionescu sau regele Carol I?, conchizând că, logic, răspunsul nu poate fi decât „regele Carol I”, pentru că inginerul Ionescu nici nu era născut atunci când s-au descoperit plăcile. El a fost, se pare, doar țap ispășitor. După cum a observat Dumitru Manolache, istoria plăcilor despre care, generic, se spune că provin de la Sinaia, poate fi explicată doar în limita a patru ipoteze: prima, existența într-adevăr a unor originale de aur care, întrun anumit moment, au fost copiate în plumb, așa cum susțin tradiția și o serie de dovezi indirecte, prezentate de noi până acum; a doua, existența unor plăci de aur care nu au fost topite în totalitate, parte din ele păstrate de Casa Regală, ajunse fie la Moscova, odată cu Tezaurul României, fie la Banca Națională Română, sau, de ce nu, fie rămase la Peleș; a treia, inexistența unor originale de aur sau din alte materiale, situație în care plăcile de plumb cunoscute astăzi ar fi produsele unuia sau a mai multor falsificatori; și a patra, autenticitatea artefactelor din plumb cunoscute astăzi, ipoteză susținută de domnul Dan Romalo în cartea sa.” → IPOTEZA FALSURILOR. SUSPECȚII. HAȘDEU ȘI DENSUȘIANU Alexandru Vulpe, actualul director al Institutului de Arheologie din București, consideră drept origine a ipotezei falsurilor perioada lui Vasile Pârvan, care „le văzuse și el și credea că sunt falsuri. Generația după Pârvan, la fel, le-a considerat niște falsuri din secolul al XIX-lea. Noi le putem data după anumite criterii ", declara academicianul în 2004, într-un interviu.[4] Și el crede că plăcile au ajuns la Mânăstirea Sinaia, dar că au fost făcute în altă parte: eu le-am preluat de la generația dinaintea mea drept "falsurile lui Hașdeu". Având aceste „antecedente”, și pentru că vorbise despre un alfabet getic în disputa cu Grigore Tocilescu, Hașdeu figurează primul pe lista suspecților de fals, în cazul tăblițelor de plumb. Cât despre presupusa perioadă în

Latinitate si dacism care Hasdeu ar fi „plăsmuit” falsurile de plumb, Aurora Pețan ține să precizeze că aceasta nu poate fi alta decât cea imediat următoare morții fiicei lui (1888), Iulia Hașdeu, perioadă în care Hașdeu s-a dedicat, în mare parte, ședințelor de spiritism din castelul de la Câmpina, în încercarea sa de a contacta spiritul Iuliei. Un altul pe lista de suspecți este istoricul Nicolae Densușianu, care, după 30 de ani de cercetări, a scris cartea „Dacia preistorică”. Aurora Pețan consideră că „aspectul neindo-european al limbii din tăblițe se potrivește cu ideile sale despre o limbă pelasgică, însă el nu poseda cunoștințe de lingvistică atât de avansate încât să poată crea o astfel de limbă” . În plus, era foarte sărac, chiar „Dacia preistorică” a fost publicată abia după moartea sa, prin grija ministrului educației de atunci, C.I. Istrati. Cercetări. Încercări de descifrare a inscripțiilor Din păcate, astăzi nu există la nivel oficial nici un program de studiere sau cel puțin de protejare a pieselor care se mai află în depozitul institutului. Plăcile au rămas tot neinventariate, fiind, astfel, susceptibilă chiar și dispariția lor completă. Conform opiniei jurnalistului Dumitru Manolache, „ideea că artefactele de la Sinaia sunt falsuri a înmormântat pentru un secol orice inițiativă de cercetare”, „legenda” aceasta funcționând ca o capcană în care, din nefericire, au căzut generații întregi de istorici, arheologi, lingviști. Tot acesta observă că „subiectul a fost ocolit ca un ciumat”, din motivul că, dacă te atingeai de el, riscai descalificarea profesională, oprobriul breslei. Pentru Aurora Pețan „este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese”, deși „toată lumea știa de existența lor”, mister pe care aceasta și-l explică doar prin ipoteza conform căreia Grigore Tocilescu, Vasile Pârvan, Radu Vulpe, Alexandru Vulpe „știau că a existat un tezaur din piese de aur care a fost distrus” și că, astfel, „scoaterea la lumină a copiilor ar fi dus la un scandal”. În anul 2014 a apărut lucrarea „Mato Davo Geto”, studiu asupra plăcilor dacice de plumb, de Răzvan Anghel. Lucrarea identifică grupările recurente care apar în textele plăcilor și încearcă să le pună în contextul istoric cunoscut. Sunt, astfel, identificate nume de regi și chiliarhi geți, romani sau macedoneni, unii atestați de alte surse iar alții necunoscuți, și cetăți dacice, unele descoperite și cercetate arheologic, iar altele necunoscute. Corelarea simbolurilor alfabetice şi a elementelor de conţinut din plăcuţele de la Sinaia, numeroasele inscripţii în veşmânt grecesc, latin ori slav, ar putea pune, deci, într-o lumină nouă istoria noastră străveche, regăsirea, descifrarea şi popularizarea plăcuţelor de plumb de la Sinaia constituind un nou orizont de cercetare pentru istoriografia românească

Bibliografie 

Dumitru Manolache, Tezaurul dacic de la Sinaia - legendă sau adevăr ocultat?, Editura Dacica, 2006



Pețan, Aurora, A possible Dacian royal archive on lead plates, Antiquity Journal, Vol 79 No 303, March 2005



Bucurescu, Adrian, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Editura Arhetip, 2005



Romalo, Dan, Cronica apocrifă pe plăci de plumb?, Arvin Press, București, 2003



Romalo, Dan, Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb, Editura Alcor, București, 2005



Velcescu, Cornelia, Inscripții rupestre din Munții Carpați, Editura MIRACOL, Burești, 2002



Horia Turcanu (Formula AS): „Misterul tăblițelor de plumb”

Latinitate si dacism