Sociologia Comunitatilor Rurale Si Urbane

Sociologia comunităților rurale și urbane

Practic, sunt foarte puține persoane care să nu se fi deplasat niciodată în viață, dintr-o localitate în alta, sau măcar în cadrul aceleiași localități. Chiar mersul la școală ne ”forțează” să facem acest lucru. O astfel de ”acțiune” ați întreprins și dumneavoastră venind aici, la facultatea noastră, pentru a studia sociologia. Toți cei care facem acest ”tip de acțiune” observăm anumite diferențe sau asemănări, care există între localitățile pe care le întâlnim, atunci când ne deplasăm dintr-un loc în altul; acestea pot fi de ordin economic, unele dintre localități sunt mai dezvoltate, altele mai puțin, altele de ordin geografic, unele se află la munte altele la șes, sau altele care țin de numărul și calitatea instituțiilor pe care le au, școli, spitale sau prefecturi. Prin fața noastră se derulează o multitudine de activități, de fapte, pe care le întreprind cei ce locuiesc în aceste localități. Toți acești oameni fac parte din diferite comunități, mai mari sau mai mici, mai educate sau mai puțin educate, mai tinere sau mai îmbătrânite. Pe unele dintre aceste activități le înțelegem, pe altele nu, pe unele le știm, pe altele nu. Ne punem diferite întrebări în legătură cu aceste comunități: Ce le face să fie încă viabile? Care sunt forțele care le guvernează? Cine sunt cei care le alcătuiesc? Sociologia comunităților umane tocmai acest lucru îl face, studiază comunitățile în toată compexitatea lor, din perspectivă sociologică. Fiecare dintre noi avem șansa de a fi proprii nostrii cercetatori, fiecare dintre noi facem parte dintr-un mare laborator sociologic; dacă pentru un biolog care studiaza diferite specii de animale trebuie să se deplaseze în arealurile de origine a respectivelor viețuitoare, noi avem obiectul de cercetare tot timpul cu noi, pentru ca facem parte, fiecare din noi, dintr-o comunitate urbană sau rurală, mai mare sau mai mică; cu toții aparținem unei comnunități. Pentru a cerceta și înțelege o comunitate din perspectivă sociologică, trebuie să vedem comunitatea respectivă cu ochii unui sociolog, să avem acea imaginație sociologică de care vorbea C. Wright Mills. Ea înseamnă capacitatea de a trece de la o perspectivă la alta – de la cea politică la cea psihologică, de la studiul unei singure familii la evaluarea comparativă a bugetelor naționale, de la seminarul teologic la instituția militară... ea are capacitatea de a trece de la cele mai impersonale

și mai îndepărtate transformări la aspectele cele mai intime ale eului uman și de a vedea raporturile dintre aceste două genuri de aspecte1. În analiza unei comunități vom observa care sunt forțele ce o guvernează, ce procese au loc, care sunt faptele sociale prezente în acea comunitate, care sunt direcțiile de dezvoltare ale comunității, ce remedii pot fi aduse pentru o bună funcționare a ei. Se poate constata că demersul unui sociolog de a studia comunitățile este unul științific, unul care are la bază un plan al cercetării bine stabilit: Știința reprezintă folosirea sistematică a metodelor de investigație empirică, analizei datelor, gândirii teoretice și evaluării logice a argumentelor în intenția de a dezvolta un corp de cunoștințe despre un anumit subiect. Conform definiției, sociologia este o activitate științifică deoarece implică metode sistematice de investigație empirică, analiza datelor și evaluarea teoriilor pe baza dovezilor și a argumentului logic2. De o deosebită importanță pentru sociologia actuală românească este prezentarea, chiar în cursul introductiv, a celui care este considerat întemeietorul Școlii românești de sociologie, Dimitrie Gusti (1880-1955). Acest lucru ne dă o anumită siguranță și încredere că ceea ce facem noi acum nu este un lucru inutil și neștiințific și tot demersul nostru sociologic se sprijină pe a activitate de cercetare românească, făcută cu profesionalism și cu responsabilitate. În acest sens, iată ce afirmă în editorialul din revista ”Sociologie românească” D. Gusti: Sumarele celor doi ani încheiați ai revistei arată măsura în care am putut înfăptui intenția de a da tabloul științific al națiunii românești de azi, ce decurge din convingerea că toate colectivitățile omenești trebuiesc privite integral în toată complexitatea pe care o au în viață, care reprezintă ideea conducătoare a sistemului nostru de sociologie. Am prezentat în anii de apari ție încheiați ai ”Sociologiei Românești”, o frescă largă a împrejurărilor complexe și am sugerat problemele numeroase pe care le ridică satele noastre și țărănimea românească. Vom începe de acum în colo să înfțișăm orașele noastre și vom continua să urmărim starea Românilor de peste hotare și a grupurilor de populație de alt neam de pe teritoriul țării noastre și să promovăm cunoașterea străinătății și a îndeosebi stării statelor în mijlocul cărora trăim3.

C. Wright Mills Imaginația sociologică, Editura Politică, București, 1975, p. 36. A. Giddens, Sociologie, Editura All, București, 2010, p. 75-76. 3 Dimitrie Gusti, Plan de acțiune pentru 1938, în ”Sociologie românească”, anul III, nr. 1-3, ianuarie-martie, 1938, p. 3. 1 2

2

În studierea comunităților rurale și urbane, cercetările întreprinse de către D. Gusti și echipele sale interdisciplinare ne sunt de un real folos, atât din perspectiva istoriei sociologiei cât și din cea a evoluției cercetării comunităților umane. Ne interesează în călătoriile noastre, din punct de vedere sociologic, să analizăm, tipurile de locuințe pe care le întâlnim, modul în care acestea sunt construite, felul în care oamenii vorbesc, se îmbracă, sau mănâncă, ce credințe au, cum este organizată acea comunitate rurală sau urbană, sau ce instituții sunt prezente și cum interacționează ele. Pentru cunoașterea unei comunități sunt necesare alături de cunoștințe din domeniul sociologiei și cunoștințe din domeniul economiei, psihologiei, geografiei sau cel al religiilor. Spre a deveni capabili să lămurești o problemă ridicată de viața națiunii, e nevoie să cunoști nu numai economia politică sau numai dreptul, statistica, sau numai știința populației, ori numai sociologia. E nevoie să cunoști noțiunile fiecăreia din aceste științe, căci nici o problemă concretă nu e numai economică, ci tot odată și socială și sanitară, culturală și politică4. Toate aceste lucruri vor genera anumite capitole care vor trata probleme cum ar fi: apariția și structura comunităților urbane și rurale, forțele care le guvernează, instituțiile care sunt prezente, stratificarea socială, relațiile interumane și de coeziunea din cadrul comunităților sau manifestările culturale și spirituale din cardul lor.

4

Ibidem, p. 2.

3

Conceptul de comunitate Comunitatea poate fi înțeleasă ca un grup social care împărtășește, mai mult sau mai puțin conștient, aceleași valori, interese, norme și obiceiuri, având un grad înalt de coeziune 5. Poate fi văzută și ca o entitate social—umană unde membrii ei locuiesc același teritoriu, au relații sociale constante și tradiționale, folosesc aceleși resurse naturale, au o relativă autarhie și conține toate activitățile proprii unui sistem social6, dar, în același timp, poate fi văzută ca fiind formată dintr-un număr de oameni care au ceva în comun, fără ca ei să locuiască toți într-un anumit loc 7. Cu toate acestea, atunci când vorbim de o anumită comunitate, în sensul ”serios” al cuvântului, ne gândim în primul rând la niște oameni între care se stabilesc anumite relații sociale care se caracterizează funcție de o multitudine de factori, dintre care amintim: spațiul geografic, educația, cultura, spiritualitatea sau istoria acelei comunități și lista poate continua. Comunitatea morala la Comte Sociologul francez A. Comte (1798-1857) poate fi considerat omul epocii pozitive chemat să predice pozitivismul la Notre-Dame ca singura religie reală şi completă. Nu ezit a spune că religia pozitivă trebuie să intre în circuitul universal văzându-i-se importanţa intelectuală şi morală8. Comte a recuperat ideea comunităţii prin mijlocirea acelei distincţii operate de el între puterea spirituală şi puterea temporală. El a observat că societatea, în evoluţia sa, îşi pierde coerenţa, ordinea, astfel că puterea spirituală se rupe de cea temporală. Consecinţa este prăbuşirea comunităţii. Progresul spiritului pozitiv aduce, după Comte, reunificarea celor două puteri şi, deci, recuperarea ordinii în cadrul unei coerenţe noi, care este produsul spiritului pozitiv. În viziunea sociologiei statice a lui Comte există trei grade de existenţă, fiecare dintre ele pregătindu-l pe următorul. Cele trei grade corespund: primul –vieţii individuale, al doilea – vieţii domestice şi al treilea –vieţii sociale. Viaţa individuală a fost caracterizată prin preponderenţa instinctelor personale, cea domestică prin expansiunea instinctelor simpatice şi cea socială prin dezvoltarea influenţelor intelectuale. Fiecare dintre aceste trei grade este destinat a-l prepara pe următorul. Rezultă astfel ***, Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, Editura ALL, p. 173. C. Zamfir (coord.), Dictionar de Sociologie, Editura Babel, București, 1993, p. 127. 7 Allan G. Johnson, Dicționarul Blackewll de Sociologie, Humanitas, București, 2007, p. 80. 8 Auguste Comte, Catéchisme positiviste, www.uqac.uquebec.ca, la présente édition reproduit le texte de l'édition originale du Catéchisme positiviste, Paris, chez l'auteur,1852, p. 10. 5 6

4

coordonarea moralei, în raport cu nivelurile personal, domestic şi social. Primul nivel înseamnă conservarea individului în cadrul unei discipline înţelepte, al doilea predominarea simpatiei asupra egoismului, iar la al treilea dirijarea înclinaţiilor noastre conform unei raţiuni convenabil dezvoltate încât să fie posibilă conlucrarea tuturor facultăţilor noastre la atingerea scopului comun în conformitate cu legile proprii acestor facultăţi. Aceste trei forme de coordonare morală reprezintă fiecare în parte, tot atâtea expresii ale comunităţii. La Comte, comunitatea are, aşadar, înţeles de comunitate morală prin cele trei tipuri corespunzătoare celor trei grade de existenţă9. Întrucât raportul dintre cele trei grade de existenţă este unul de integrare ierarhică, înseamnă că cele trei moduri de manifestare a comunităţii morale sunt integrate după legea predominării spiritului de ansamblu, deci a moralei întregului asupra spiritului de detaliu, această predominare fiind una alternativă în decursul evoluţiei umane. Preocuparea lui Comte pentru comunitate este legată direct de prăbuşirea sau dezorganizarea formelor tradiţionale de asociere. Nu este întâmplător că sociologia s-a născut în cadrul procesului de apariţie şi dezvoltare a noilor forme de viaţă asociativă în Europa occidentală, forme pe care industrialismul şi democraţia socială le-au adus cu ele. Cum apariţia noilor forme a sporit manifestările spiritului anarhic, reflecţia sociologică s-a constituit nu atât ca act de percepţie a noilor forme, cât ca percepţie neliniştită, îndurerată a celor vechi. Comte, Tocqueville, Le Play sunt cu toţii urmăriţi de umbra comunităţii tradiţionale care va răzbate în sociologia lor ca un imperativ moral al restaurării comunităţii. Iluminismul şi Revoluţia le provoacă reacţia de respingere, chiar dacă le admit ca procese prin care s-a operat destrămarea vechii organizări. În fapt acestea nu au produs forme noi, ci le-au distrus pe cele vechi. Drepturile individuale, libertatea, egalitatea –pentru Comte sunt simple dogme metafizice, fără substanţă pentru a susţine o autentică ordine nouă. Societatea pozitivă este un medievalism fără creştinism. În societatea pozitivă, clasa antreprenorilor înlocuieşte aristocraţia funciară, ştiinţa înlocuieşte religia, formele republicane pe cele monarhice. În concepţia lui Comte există trei stări spirituale ale omenirii: starea teologică, starea metafizică şi starea pozitivă. În cadrul celor trei stări comunitatea este produsul relaţiei dintre agenţii 9

Ilie Bădescu, Istoria Sociologiei, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994, p.51-59.

5

puterii spirituale şi seculare. În starea teologică aceştia sunt preoţii şi militarii, în cea metafizică, filosofii şi legiştii, iar în cea pozitivă savanţii şi industrialii10. Redescoperirea comunității în viziunea lui Nisbet Cuvântul comunitate desemnează toate formele de relaţionare care sunt caracterizate de un înalt grad de intimitate personală, profunzime emoţională, coeziune socială şi continuitate în timp. Comunitatea este fondată pe om, conceput în integritatea şi integralitatea sa mai degrabă, decât în raport cu unul sau cu altul dintre rolurile sale, luate separat, pe care el le poate deţine într-o ordine socială dată. După sociologul american Robert A. Nisbet (1913-1996) comunitatea are următoarele caracteristici: - îşi trage forţa din motivaţie mai mult decât din voinţă şi interes; - este o fuziune între sentiment şi gândire, tradiţie şi angajare, apartenenţă şi voliţie; - poate fi identificată în expresia simbolică a locului, religiei, naţiunii, rasei, ocupaţiei, cruciadei; - arhetipul său este familia şi, în orice tip de comunitate genuină, nomenclatura familiei este preeminentă; Comunitatea este cadrul de referinţă al studierii omului ca întreg, ireductibil la oricare dintre status-urile sale. Comunitatea mică – Robert Redfield Termenul de comunitate se caracterizează prin varietatea întrebuinţărilor sale. Totuşi, această dispersie semantică se organizează în jurul a doi poli de elaborare conceptuală, în funcţie de abordare: definiţiile propuse pot fi rezultatul unei abordări culturaliste sau a unei abordări istorice. În primul caz, sunt subliniate aspectele psiho-sociologice ale comunităţii (natura relaţiei dintre membrii săi), pe când în al doilea caz sunt subliniate dimensiunile sale instituţionale şi economice. Antropologia americană a privilegiat, în general, prima concepţie, prin studierea „comunităţilor” locale, rurale sau de cartier, inserate în interiorul societăţilor de tip modern. Pentru antropologul american Robert Redfield (1897-1958), esenţa comunităţii constă în caracterul său holist : ea este un „tot uman” (human whole), iar membrii săi trăiesc pentru şi prin ea11. 10 11

Ibidem, p.60-62. Pierre Bonte, Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie, Polirom, Iaşi, 1999, p163.

6

În antropologie, se întâlneşte conceptul de comunitate mică definită ca un grup socialuman de mici dimensiuni (clan, trib, sat) şi caracterizat prin relaţii nemijlocite de cunoaştere reciprocă între membrii săi. Ea este totodată cea mai mică unitate morfologică a speciei umane în care reproducerea poate avea loc fără iminenţa consangvinităţii şi, deci a efectelor patologice degenerative. Relevanţa antropologică a comunităţilor mici se bazează pe faptul că funcţiunile sociale ale acesteia se desfăşoară într-un spaţiu fizic restrâns, ceea ce le face direct observabile şi, deci proprii abordării holiste monografice.

Comunitatea mică după Robert Redfield Ce are în mod particular o comunitate mică? În primul rând calitatea caracterelor distinctive: unde începe și se termină o comunitate este aparent. Ceea ce este distinctiv pentru o comunitate este aparent pentru un observator exterior însă acest lucru este prezent în con știin ța de grup al celor care formează comunitatea. În al doilea rând, comunitatea care ne preocupă este mică, a șa de mică încât ea însă și este unitatea pentru observația directă sau fiind ceva mai mare și omogenă se prevede în unele păr ți din aceasta o unitate pentru observa ția directă pe deplin reprezentativă pentru întreg. O comunitate de patru mii de indieni din America Latină poate fi studiată făcând cunoștință direct cu o parte din ei. În al treile rând, comunitatea pe care o avem de studiat în aceste capitole este omogenă. Activită țile și starea de spirit se asemănă foarte mult pentru persoanele care corespund aceluiași gen și categorie de vârstă și via ța unei genera ții este o repetare a precedentei. Astfel înțeleasă, omogenitatea este echivalentă cu ”slow-changing” (schimbarea lentă). A patra definire calitativă a comunității despre care vorbim este ”self-sufficient” (auto-suficien ța) și oferă pentru toți sau pentru cei mai mulți dintre ei activitățile și trebuin țele necesare. Comunitatea mică oferă totul de la leagăn la mormânt. Calitățile distinctive, micimea, omogenitatea și autosuficiența definesc un tip de comunitate umană care se întâlnește în mare măsură în grupuri cu anumite particularități precum și în sate sau ora șe mai mici. Robert Redfield, Comunitatea mică, ( trad. după ed. en. The Little Community, The University of Chicago Press, Chicago, 1984, p. Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. 4.)

7

Comunitate și Societate - Tönnies Ferdinand Comunitatea (Gemainschaft)12 este, după sociologul german Ferdinand Tönnies, o unitate socială restrânsă, cu membri puţini, precis determinaţi şi constanţi, care se cunosc personal şi au relaţii reciproce intense şi directe, colaborând conform unor reguli tradiţionale şi neschimbătoare. Societatea (Gesselschaft) este un grup social de alt ordin de mărime, cuprinzând mai multe mii sau mai multe milioane de membri; sfera acestora nu este cu precizie delimitată, relaţiile dintre ei sunt mai ales indirecte şi nu reclamă cunoaşterea personală reciprocă. Lucrarea sociologului german Ferdinand Tönnies, Gemeinschaft und Gesellschaft. Abhandlung des Communismus und des Socialismus als empirische Culturformen, (Comunitate și Societate. Tratat de comunism și socialism ca forme empirice de cultură) a apărut la Leipzig în 1887.

Tönnies se naște în anul 1855 Schleswig-Holstein, Germania. Studiază la universitățile din Strasburg, Jena, Leipzig, Bonn, Berlin și Kiel. Este un apropiat al filosofului și moralistului Fr. Paulsen (1846-1908). Influențat de acesta studiază pe Hobbes, Spinoza, Adam Smith, K. Marx, Rodbertus. Nu sunt uitați nici Hume, Spencer și A. Comte care-i vor influența opera sa. Predă la universitatea din Kiel din anul 1881, unde devine titular în anul 1913. În anul 1916 se retrage în cercetare; de remarcat sunt două lucrări care au apărut după această dată, Critica opiniei publice (Kritik der öffentlichen Meinung – 1922) și Spiritul timpului nou apărută în anul 1935. Se stinge din viață în anul 1936 la Kiel.

Tönnies Ferdinand (1855-1935)

Ea nu a stârnit la început nici un interes deosebit, ceea ce l-a făcut pe Tönnies să fie dezamăgit față de reacția publicului. Aprofundează cercetările din domeniul sociologiei și 12

Mulţi autori preferă să folosească aceşti termeni în germană, deoarece traducerea lor prin „comunitate” şi „societate” nu redă în întregime sensurile avute în vedere de autor; Gemainschaft înseamnă comunitate, dar şi comuniune, ceea ce este deţinut în comun, ceea ce creează legăturile, în timp ce, pe lângă sensul de societate, Gesselschaft îl include şi pe cel de asociere - P. Dobrescu, A. Bârgăoanu, Şcoala de la Chicago, în „Sociologie Românească”, volumul I, nr. 1-2/2003, p. 80.

8

psihologiei; este ales în anul 1894 membru al Institutului internațional de Sociologie de la Paris; publică în anii următori mai multe lucrări din domeniul sociologiei; în anul 1909 este ales președintele Societății germane de Sociologie, fondată în același an. Reeditarea lucrării Comunitate și Societate în anul 1912 este pentru Tönnies un succes13. Comunitatea şi societatea sunt tipuri de unităţi sociale istoriceşte succesive, aparţinând unor trepte diferite ale dezvoltării istorice, dar ele se regăsesc şi simultan, în cadrul unei epoci. Din punct de vedere istoric, comunitatea este caracteristică, după Tönnies, formaţiunilor precapitaliste, organizării patriarhal-feudale a vieţii sociale. Formele de bază sunt viaţa familială, comunitatea locală (rurală sau urbană), relaţiile de prietenie, rudenie, vecinătate; aceste relaţii fiind reglementate pe baza obiceiului, a înţelegerii directe, a moralei, ele având deci un caracter „organic”. Baza economică a comunităţii este pământul, fiind vorba de acele trepte ale dezvoltării sociale în care activitatea economică de bază este agricultura. Baza economică a societăţii o formează banii, ea se constituie pe treapta producţiei generalizate de mărfuri, când activitatea economică principală se desfăşoară în marea industrie, iar centrul de greutate al vieţii sociale se deplasează de la sate spre marile aglomerări urbane. Relaţiile dintre oameni sunt aici întemeiate pe schimb, pe calcul raţional, pe interes, fiind reglementate prin lege, prin convenţie, prin dreptul contractual, prin opinia publică generală, toate bazate pe activitatea statului şi pe funcţionarea economiei capitaliste. Aceste relaţii apar ca neorganice, externe, generatoare de tensiuni şi conflicte; viaţa politică, implicând întreaga naţiune, este terenul pe care se manifestă aceste conflicte. Tönnies consideră că relaţiile sociale sunt întemeiate pe voinţă şi distinge două tipuri fundamentale în funcţie de două tipuri de voinţă: voinţa esenţială şi voinţa liberă, arbitrară, prima fiind organică, naturală, iar cea de a doua presupunând acţiunea orientată spre un scop premeditat, liber ales : … voinţa esenţială poartă în sine condiţiile pentru comunitate, pe când voinţa liberă, arbitrară, produce societate14. Comunităţile rurale, la Tönnies, se dezvoltă pe raportul constant dintre cultivarea pământului şi gospodărie, elementul principal fiind familia, studierea comunităţii făcându-se prin studierea familiei15.

13

J. Leif, Introduction de traducteur, în Ferdinand Tönnies, ” COMMUNAUTE ET SOCIETE”, Paris, 1944, p. V-VII. Andrei Roth, Individ şi societate, Editura Politică, Bucureşti, 1986, p. 44. 15 Ferdinand Tönnies, Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. 26. 14

9

În cadrul vieţii urbane, rudenia şi vecinătatea ca forme de exprimare a sentimentelor de prietenie, cunoaşterea intimă şi bunătatea reciprocă îşi pierd din forţă limitându-se în cadrul unor sfere înguste. Influenţa artei şi a practicilor sacerdotale sunt puternice. Binele şi nobilul devin prin sacru factori care acţionează asupra gândirii şi conştiinţei. Artele 16 şi meseriile se transmit ca o credinţă religioasă, la fel ca o taină şi ca o dogmă, prin studiu şi prin exemplu; se conservă în cadrul familiilor şi se transmit apoi copiilor şi, de asemenea, corporaţia se leagă, ca un clan, la un strămoş, inventatorul artei, care transmite o moştenire comună, şi reprezintă o funcţie a comunităţii urbane ca membru integrat al comunităţii. Toate aceste activităţi ale membrilor comunităţii sunt reglementări sacre izvorâte din obiceiurile transmise din generaţie în generaţie. Corporaţia este o comunitate religioasă asemenea oraşului17. Tipurile de comunităţi umane la Tönnies sunt cele de sânge, de loc, de spirit, de rudenie, de vecinătate şi de prietenie. Comunitatea de sânge, ca unitate de existenţă, tinde să se dezvolte către comunitatea de loc care, în mişcarea sa, se apropie de comunitatea de spirit prin activitate şi conducere comună. Comunitatea de loc poate fi considerată ca un ansamblu coerent al vieţii biologice, comunitatea de spirit –ca un ansamblu coerent al vieţii mentale. Ultima, în raport cu prima, este genul de comunitate specific umană şi superioară. Comunitatea de sânge se găseşte în relaţii de legătură şi de activităţi comune, comunitatea de loc – în relaţii care ţin de pământ şi terenuri agricole şi comunitatea de spirit – în raporturi comune cu locuri sfinte şi divinităţi venerate. Comunitatea de rudenie are comună casa ca loc de desfăşurare; aici viaţa se desfăşoară sub acelaşi acoperiş. Sunt prezente manifestările religioase în principal cultul morţilor. Îndeplinirea datoriilor faţă de cei morţi aduce protecţie din partea acestora. Vecinătatea este caracteristică vieţii din mediul urban unde apropierea dintre locuitori determină numeroase contacte între ei. Comunitatea bazată pe prietenie se distinge de celelalte două – de rudenie şi de vecinătate –prin identitatea condiţiilor de muncă şi a felului de gândire. Ea apare, de regulă, acolo unde sunt profesii înrudite şi unde există apropieri între locuitorii unui sat.

16

Pentru Tönnies toate meseriile sunt prin natură o artă, şi arta în acest context nu este decât o manifestare a credinţelor şi a loialităţii de unde rezultă caracterul religios al profesiilor şi corporaţiilor. Înţelegem astfel rolul şi autoritatea Bisericii în comunităţile urbane: ea este gardianul moravurilor, cutumelor, profesiilor, artelor şi a comerţului. Oraşul este în concluzie o comunitate religioasă. – J. Leif, Introducerea traducătorului, în Ferdinand Tönnies, „Communauté et société”, Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. XV. 17 Ferdinand Tönnies, Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. 36-37.

10

Divinitatea recunoscută şi sărbătorită în acelaşi spirit intervine direct în întreţinerea legăturilor conferind comunităţii o formă durabilă. Acest spirit, această atitudine faţă de divinitate, nu întăreşte legătura cu divinitatea, dar trăieşte în conştiinţa celor care venerează divinitatea, acest lucru însoţindu-i şi atunci când călătoresc în locuri străine. Această formă de comunitate bazată pe prietenia spirituală, produce o formă de legătură invizibilă între membrii comunităţii, o apropiere mistică, animată de intuiţii şi voinţe creatoare. Raportul între oameni în calitate de prieteni şi tovarăşi are aici mai puţin un caracter organic şi interior. Ei sunt mai puţin instinctivi şi mai puţin condiţionaţi de obiceiurile care decurg din raporturile de vecinătate. Raporturile sunt de natură raţională şi par asemănătoare, comparate cu primele, dar reanalizate sunt deasupra hazardului şi a alegerii libere18. Prezentarea de mai jos scoate în evidenţă punctele caracteristice pentru comunitate şi societate la Tönnies19: Comunitate Perioada de tinereţe a societăţii Relaţii de rudenie, relaţii de prietenie, relaţii între vecini Agricultură (predominant) Unitate organică Organism viu Permanenţă în spaţiu, ataşamentul faţă de un loc anume Producţie doar la nivelul gospodăriei Viaţa privată Relaţii bazate pe înţelegere Obiceiuri, tradiţii Credinţă (religioasă) Pământ Folclor Artă populară, muzică, produse meşteşugăreşti Activitatea intelectuală: bazată pe imaginaţie Credinţa în fiinţe invizibile, spirite, zei Religie

Societate Perioada de maturitate a societăţii Relaţii impersonale între oameni care au întodeauna ceva în schimb Industrie (predominant) Atomizare Relaţii mecanice, artificiale, construite Mobilitate accentuată Comerţ industrial, producţie capitalistă (utilizarea eficientă a capitalului, vinderea forţei de muncă) Viaţa publică Relaţii bazate pe contact Gândire liberă, raţională, legislaţie Convenţii Bani Civilizaţia statului Ştiinţă, metodă ştiinţifică Activitatea intelectuală: bazată pe gândire, raţionament Accentul asupra cercetării naturii vizibile Opinia publică, ştiinţă

În opera sa Tönnies subliniază faptul că cele două modele de comunitate şi societate sunt expresia unor tipuri ideale care ajută la descrierea complexităţii realităţii sociale, ca poli extremi între care se situează formele reale şi concrete ale voinţei şi ale acţiunii. Teoriile sale au făcut ca, de multe ori, comunitatea să fie considerată o expresie a vechilor forme de colectivitate rurală, iar

18 19

Ibidem, p. 14-16. P. Dobrescu, A. Bârgăoanu, Şcoala de la Chicago, în „Sociologie Românească”, volumul I, nr. 1-2/2003, p. 80.

11

societatea ca o expresie a colectivităţilor urbane şi a acelor moduri de viaţă legate de producţia industrială şi de piaţă care caracterizează epoca noastră20. Găsim în această lucrare noțiuni privitoare la comunitate și societate văzute ca forme ale evoluției societății. Cu alte cuvinte, comunitatea și societatea tratate în această lucrare, nu trebuie privite ca una fiind proprie mediului rural(comunitatea) iar cealaltă celui urban(societatea). Aceste două forme care caracterizează societatea le putem găsi deopotrivă în cele două medii, cu precădere cea a comunității în orașele mici. A stârnit anumite controverse referitor, pe de o parte, la conflictul care ar fi între societate și comunitate, și pe de altă parte că societatea este într-o evoluție de la un comunism primitiv, unde era prezentă în cardul relațiilor dintre oameni o legătură organică, interioară, firească, la o societate socialistă, individualistă si care-l privea numai pe individ, separat de ceilalți și unde domnește interesul personal al fiecăruia. Teoria societații după Tönnies Conform teoriei societății, aceasta este formată dintr-un grup de oameni care trăisc și locuiesc, ca într-o comunitate, în bună înțelegere unul lângă celălalt, nefiind uniți organic ci separa ți organic; în timp ce, în comunitate, ei rămân împreună în ciuda a tot ceea ce-i desparte, în societate, ei sunt separați în ciuda a tot ceea ce-i leagă. Prin urmare, nu există aici activită ți care pot să apară dintr-un principiu apriori sau mod necesar și care în măsura în care ele sunt produse pentru individ exprimă voința și spiritul acestei unități, realizându-se pentru cei care sunt asocia ți cu el ca și pentru el însu și. Aici fiecare este pentru el și într-o stare de tensiune față de to ți ceilal ți. Domeniile de activitate și de putere sunt limitate în raporturile dintre indivizi, în așa fel că fiecatre se apără de ac țiunile celuilalt, fiind considerate ac țiuni inamice. Această conduită negativă este una normală, fundamentală, în relațiile unora fa ță de al ții, și caracterizează societatea într-o stare de normalitate. Nimeni nu face ceva pentru celălalt, nimeni nu vrea să acorde sau să dea ceva pentru celalalt, dacă acesta nu este un schimb de serviciu sau un dar estimat cel pu țin echivalent cu al său. Este chiar necesar ca serviciul sau darul să fie mai util decât cel pe care l-a dat, deoarece numai primirea de ceva care-i pare lui mai bun îl va decide să facă această acțiune. Ferdinand Tönnies, Comunitate și Societate ( trad. după ed. fr. Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. 39.)

20

Piero Amerio, Evoluţia conceptului de comunitate în cultura universală, în Bruna Zani, Augusto Palmonari (coord.), „Manual de psihologia comunităţii”, traducere de Hanibal Stănciulescu, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 31.

12

Bibliografie Amerio, P., Evoluţia conceptului de comunitate în cultura universală, în Bruna Zani, Augusto Palmonari (coord.), „Manual de psihologia comunităţii”, Editura Polirom, Iași, 2003. Bădescu, I., Istoria Sociologiei, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994. Bonte, P., Izard, M., Dicţionar de etnologie şi antropologie, Polirom, Iaşi, 1999. Comte, A., Catéchisme positiviste, Paris,1852. Dobrescu, P., Bârgăoanu, A., Şcoala de la Chicago, în „Sociologie Românească”, volumul I, nr. 12/2003, pp. 58-83. Giddens, A., Sociologie, Editura All, București, 2010. Gusti, D., Plan de acțiune pentru 1938, în ”Sociologie românească”, anul III, nr. 1-3, ianuarie-martie, 1938. Johnson, A. G., Dicționarul Blackewll de Sociologie, Humanitas, București, 2007, p. 80. Mills, C. W., Imaginația sociologică, Editura Politică, București, 1975. Redfield, R., The Little Community, The University of Chicago Press, Chicago, 1984. Roth, A., Individ şi societate, Editura Politică, Bucureşti, 1986. Tönnies, F., Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris, 1944. Zamfir, C., (coord.), Dictionar de Sociologie, Editura Babel, București, 1993. Zani, B., Palmonari, A., (coord.), Manual de psihologia comunităţii, Editura Polirom, Iași, 2003. ***, Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, Editura ALL.

13