Shakespeare William Furtuna PDF

 

Furtuna   Furtuna

William Shakespear Shakespearee 

ACTUL I 

SCENA l  Furtunăă. Tună Furtun Tună şi fulger ă. Se vede puntea de mijloc a unei cor ă bii bă bătute de talazurile mă mării. Intr ă că  că pitanul şi şeful echipajului  CĂPITANUL (de pe puntea de la pupa) 

Şefule!  ŞEFUL 

(de pe puntea de mijloc) lată-mă, că pitane: cum merge? 

CĂPITANUL 

ă cuă.)matelo ţii. Dăfluierul Bine. Stai de la vorb -i zor, altminteri ne ducem Hai, repede, repede!  (Se întoarce cîrm (Se aude c ă pitanului. Intr la ă fund. matelo  ţ ii.) ii.)   ŞEFUL 

Curaj, bă băieţ ieţi, curaj! Daţ Daţi-i zor, scumpilor! Hai, iute, iute, strîngeţ strînge ţi velele. Luaţ Luaţi aminte la fluierul că pitanului... Suflă Suflă, vîntule, pînă pînă nu mai poţ poţi — numai lasă lasă-ne loc de manevrat! 

(Intr ă  Alonso, Sebastian, Antonio, Ferdinand, Gonzalo  şi al   ţ iii.) i.)  ALONSO 

Vrednice şef de echipaj, ai grijă grijă. Unde-i că că pitanul? Cheamă Cheamă toţ  toţi oamenii. 

ŞEFUL 

V-aşş ruga să V-a să coborî  coborîţţi. 

ANTONIO 

Unde-i că că pitanul, şefule? 

ŞEFUL 

 Nu-l auziţ auziţi ? Ne încurcaţ încurcaţi. Mai bine-aţ bine-aţi sta în cabine, decît să s ă da  daţţi ajutor furtunii.  GONZALO 

Fii calm, amice, fii calm.  ŞEFUL 

Cînd o fi şi marea... Plecaţ Plecaţi de-aici! Talazurile astea nu se sinchisesc nici mă măcar de rege. întoarceţ întoarceţi-v i-văă  în cabine. Liniş Linişte! Nu ne stînjeniţ stînjeniţi! 

GONZALO 

la-o mai încet şi nu uita pe cine ai pe bord.   ŞEFUL 

 Nu-i nimeni care să să-mi fie mai drag decît eu însumi... Eş E şti sfetnic: dacă dacă po  poţţi porunci stihiilor să să tac  tacăă şi 1 să ne lase în pace , nu ne mai atingem de nici un odgon. Arată Arat ă-ţi puterea. Dacă Dacă nu eş eşti în stare, mulţţume mul umeşşte cerului c-ai tr ăit cît ai tr ăit şi aaşşteapt teaptăă în cabină cabină n  năă pasta pe care-o poate-a-duce ceasul... Curaj, bă băieţ ieţi... Că Căraţ raţi-vă i-vă de-aici, vă vă spun! (Iese în fug ă.)  GONZALO (smuciturile vasului îi curmă  vorba, mereu) 

Omul ăsta îmi dă dă mari speranţ speranţe... Nu-i stă stă scris pe frunte c-o să s ă se înece, are mutra unuia care va sfîr şi în ştreang... Destin ce ne ocroteş ocroteşti, ai grijă grijă de spînzur ătoarea lui, f ă din ştreangul ce-l aş aşteapt teaptăă o funie de nă nădejde pentru noi, fiindcă fiindcă asta de care ne ţinem acum e prea slabă slabă... Dacă Dacă nu-i sortit să să sfîrseasc  sfîrseascăă  în ştreang, ne-am dus pe copcă copcă. 

(Intr ă iar  şeful de echipaj : vă zîndu-l, curtenii se retrag in cabinele lor.)  ŞEFUL 

ţi catargul! Vira, mai jos, mai jos! Să Coborî Coborîţ S ă-ncer-c -ncer-căăm să să plutim doar cu vela cea mare. (Se aud   1   Gonzalo f ăcea parte~;din sfatul regelui, a că c ărui menire era să să sting  stingăă vrajba şi ssăă „fac  „facăă pace" (n. tr.). 

' 

 ţ ipete ipete dinspre cabine.) Dar-ar ciuma-n ei cu zbieretele lor! R ăcnesc mai avan decît furtuna, ba chiar decît noi...  (Intr ă  iar Sebastian, Antonio  şi Gonzalo.) 

Iar ăăşşi? Ce căutaţi aici? Vreţi să lăsăm totul baltă şi să ne scufundăm? Aveţi chef să vă duceţi la fund? 

SEBASTIAN 

Puschea pe limbă-ţi, cîine afurisit, lătr ător şi cîrtitor! 

ŞEFUL 

Atunci faceţ faceţi voi treaba. (Le întoarce spatele.) 

ANTONIO 

La spînzur ătoare cu tine, cîine, fecior de lele, zurbagiu neruşinat! Nu ni-e teamă nouă de înec, pe cît ţi-e ţie. 

GONZALO 

Mă pun chezaş că n-o să se-nece, chiar dacă nava asta n-ar fi decît o coajă de nucă şi-ar fi la fel de spartă ca o tîrf ă  nesătulă.  ŞEFUL (strig ă ) 

Pînzele-n vînt! Ridicaţi două vele. în larg, în larg!  (Corabia se ciocne şte. Limbi de foc o str ăbat de la prova la pupa. Intr ă  matelo ţ iî, iî, uzi leoarcă.)  

 

8

MATELOŢ MATELO ŢII 

 

Sîntem pierduţi! Să  ne rugăm, să  ne rugăm i Totul s-a sfîcşit! (Ies.)  ŞEFUL 

(sco ţ lnd lnd încet un clondir) Cum aşa, să murim cu gîtlejul rece?  GONZALO 

Se roagă regele şi prinţul. Haidem, să-i însoţim, c-avem aceeaşi soartă.  îmi ies din fire.  SEBASTIAN ANTONIO 

Beţivanii ăştia ne fur ă  viaţa. Ticălosu-acesta Cu gura mare, tare-aş vrea să-l văd Spălat de zece valuri!1 GONZALO 

Ştreangu-l paste,  Măcar că-l cere fiecare val Căscîndu-se adînc, ca să-l înghit   ă.  (De jos se aud zgomote învălmăşite.) Aibi milă, Doamne! Vai, ne sf ărîrnăm! Soţie, frate şi copii, adio! Ne sf ărîmăm! Ne sf ărîmăm! Ne sf ărîmăm!  i Aluzie la soarta piraţilor, care erau legaţi în lanţuri pt? ţărrn, pe o scar ă de piatr ă, şi lăsaţi aşa pînă ce trei rînduri de valuri se spărgeau de trupurile lor (n. tr.).  ANTONIO 

Cu regele-mpreună regele-mpreună S  Săă ne-nec  ne-necăăm. (Iese.) 

SEBASTIAN 

Să-i spunem bun r ămas. (Iese.)  GONZALO 

Aş da acum o mie de stînjeni de mare pentr-un pogon de pă p ămînt sterp... pentru-o pîrloagă pîrloagă n  năă p  păădit dităă de bă bălării... Facăă-se voia cerului! Dar tare-aş Fac tare-aş fi vrut să să mor pe uscat! (Iese.)  Pe punte năvăleşte mulţimea călătorilor, luminată  de  flăcări. Deodată, acestea se sting. R ăsună  un cor de  glasuri.  SCENA 2  Insula. Un platou stîncos, înverzit, cu o potecă ce coboar ă printr-un crîng de tei, sub un perete de stîncă; în faţă se vede ăşurat în mantia-i de vr ă jitor, iese deschizătura unei peşteri înalte, perdeluite. Miranda priveşte spre mare; Prospero, înf ăş din peşter ă cu un toiag în mînă.  MIRANDA  (întorcîndu-se cu fa ţ a spre el) Dac-ai stîrnit cu vraja ta, drag tată tat ă, A apelor mînie, potoleş potoleşte-o: Ne-ar potopi cu

smoală-arzînd smoală -arzîndăă cerul,  10  Ce zi cumplită cumplită!   Nici un r ău anume. Tot ce-am f ăcut a fost de dragul tă t ău, Copila mea, tu, care n-ai habar Nici cine eş eşti, nici cine sînt — mai mult Decît stă stă pînul unei biete peş peşteri Şi tată tatăl tă tău.  De n-ar ajunge marea pîn-la el Să S ă-i stingă stingă focul din obraji... Ală Al ături De cei nă nă p  păăstui stuiţţi am suferit: Frumoasa navă navă  (f ăr ă doar şi poate C-avea pe bord vreo nobilă nobilă f ă ptur ă!) E sf ărîmat rîmatăă.  (Suspină.)

 

Gemetele lor   îmi sfîş sfîşiar ă  inima... Să Sărmanii! Puterea unui zeu de-as fi avut, Pă P ămîntul l-aş l-aş fi pus să să-nghit -nghităă marea Decît să s ănghităă ea frumoasa navă nghit navă Ş i-a sufletelor lor încă înc ărcă rcătur ă.  Te liniş linişte teşşte: inimii miloase  Tu  spune-i că că nimic nu s-a-ntîmplat.  12 MIRANDA (privind din nou spre mare) 

 Nu mi-a trecut prin minte Nicicînd să să ştiu mai mult.  PROSPERO 

E vremea, îns însăă, S Săă ştii. Dă Dă-mi mîna, mantia mi-o scoate.  (Punînd deoparte mantia.)

 

Magie, stai acolo... — Ştergeterge-ţţi ochii  Şi-ascult i-ascultăă lini  linişştit tităă. Naufragiul  Ce te-a miş mişcat, stîrnind în tine mila,   A fost cu-atîta grijă grijă pus la cale  De mine, prin magia mea, încît    Nici una din f ă pturile pe care  Le-ai auzit gemînd pe nava ceea  De valuri înghiţ înghiţit ităă, n-a pierdut  Măcar vreun fir de pă păr. Şezi jos, acum  Se cade să s ă cuno  cunoşşti şi alte lucruri.  MIRANDA

 

Ai început adeseori să să-mi spui Anume cine sînt, dar te-ai oprit De fiecare dată dat ă, cu-ncheierea: Nu încă ,  — să să mă  mă zbucium mă mă l lăăsai.  PROSPERO 

Acum, e timpul, îns însăş ăşii clipa-ţ clipa-ţi cere S-asculţ S-asculţi şi ssăă-ţi deschizi urechea bine. 

 

(Se a şaz ă pe un bolovan cioplit în chip de lavi ţă  ţă.)

îţi aminteş aminteşti de vremea dinaintea Sosirii noastre-Ti peş pe ştera aceasta? Nu cred că c ă ai putea să să o ţii minte, Aveai pe-atunci numai trei ani.  MIRANDA  PROSPERO 

Ba pot. Prin ce-o alt ă cas  casăă, Alţ Alţi oameni, alte lucruri? Haide, spune-mi De ţi s-a-ntipă s-a-ntipărit   ţii minte ? Prin vreo altă ceva în minte.  MIRANDA 

E mult de-atunci, şi amintirea mea E mai degrabă degrabă ca un vis, ceţ ce ţoas oasăă... N-aveam vreo patru-cinci dădace-atunci?  PROSPERO 

Ba ai avut mai multe chiar, Miranda. Dar cum de mai ţii minte ? Ce mai vezi în hă h ăul vremii  plin dentunecime? De-ţ De-ţi aminteş aminteşti ceva din tot ce-a fost, Ţii minte, poate,-aici cum ai ajuns?   MIRANDA  Nu, asta nu. 

l   

14

PROSPERO 

ăl ttăău  Miranda, tatdoisprezece A fost, cutată ani în urm urmăă, Un prinţ prinţ puternic: duce de Milano.  MIRANDA 

 Nu tu mi-eş mi-eşti tată tată?  PROSPERO 

Maică-ta — femeie  Maică Cinstităă — îmi spunea că Cinstit că tu mi-eş mi-eşti fiică fiică; Şi duce de Milano ţi-era tată tatăl, Moş Moştenitoarea-i unică unică fiind O  principesăă — da, nu mai prejos.    principes MIRANDA 

O, ceruri! Ce nă nă past  pastăă ne-a adus Aici? sau e-un noroc?  

PROSPERO 

Şi una şi-alta:   Nă  Nă pasta ne-a gonit de-acolo, dar Norocul ne-a adus aici.  MIRANDA 

Cît suf ăr   Cînd mă mă gîndesc la marile necazuri Pe care eu ti le-am pricinuit Fă Făr ă-a le ţine minte. Dar urmează urmează...  PROSPERO 

Aveai un unchi, Antonio pe nume, Un frate-al meu — aaşşa îl socoteam Pe tic ticăălosul, ce-mi era mai drag Decît oricare om afar' de tine. Lui i-am lă l ăsat în grijă grijă tot ducatul — Pe-atunci întîiu-n lume, Prospero Fiind vestit prin 'nalta-i demnitate Şi ne-ntrecut în liberele arte. Fiind de-acestea absorbit cu totul, Pe frate l-am lăsat să să cîrmuiasc  cîrmuiascăă Şi cufundat în studiile-oculte, Da ţari rn-am înstr ăinat. Atuasi, Mîr şavuavu-ţţi unchi... M-asculţ M-asculţi?  MIRANDA (întorcîndu- şi fa ţ a dinspre mare) 

Cu luare-arninte.  PROSPERO 

Cînd a deprins ştiin tiinţţa de-a-mpă de-a-mpărti  Şi de-a tă tăgădui favoruri lumii,  De-a înă înălţa şi-a coborî în rang —   Cînd mi-a schimbat şi mi-a strunit slujbaş slujbaşii  Avînd în mînă mînă cheia şi lă lăcata,  A început pe degete să să-i joace  Ş i i-a f ăcutajunsese să-i cînte să lui în strună strun Ca vîscul să se-nlind să  se-nlindă ă  ă: 

 

16 

Pe trunchiu-mi princiar, sleindu-i vlaga. Dar nu m-asculţ m-asculţi... 

MIRANDA '(cu glas spă sit) 

Ba da, iubite tat tatăă.  PROSPERO 

 Nesocotindu-mi trebile lumeş lumeşti, Desă Desăvîr şindu-mi, în singur ătate, Puterea minţ minţii, şi-n norod avînd încredere prea multă multă — am trezit |n tică ticălosu-mi frate pofte rele: încrederea ce i-o dă d ădeam, deplină deplină Şi f ăr ă margini, a nă născut în el 0-nş 0-nşelă elăciune tot atît de mare, în felul ei... Ajuns, astfel, stă st ă pîn Nu numai pe veniturile mele, Ci şi pe tot ce-i mai putea aduce Puterea mea — ca unul care-ajunge, Minţ Minţind mereu, ă-i duce-ntr-adevă ăr; ţM-asculţ săăcînd  ia drept adevărşMinciunile adevă —drept a început s ă cread să  creadă  Că duce-ntr-adev inîndu-mi i tot   f  pe ducele, i-a zis Că Că are deplin. Ambiăţ C Ambiţ ii mari Crescur ă-n el... M-ascul copilaŞmea? ţi, locul MIRANDA 

tată.  Şi-un surd ti-ar auzi povestea, tată

l  PROSPERO  • 

Ca între rolul ce-l juca şi omul Ce i-l dă dăduse piedici să să nu fie, A vrut să să-ajung -ajungăă despot în Milan, Crezînd că că mi-e de-ajuns cr ăiia slovei Şi ccăă nu-s bun să să cîrmuiesc ducatul. Deci, lacom de putere, s-anvoit Cu-al Neapolului crai, să să-i dea peş peşche cheşş, Punîndu-ş Punîndu-şi „coroniţ „coroniţa" lui în slujba „Coroanei" celuilalt si-ncovoind Ducatul, pîn-atunci neatîrnat, In jugul cel mai ruş ruşinos...  MIRANDA  PROSPERO 

O, ceruri! 

şava-i  faptă Mîr  faptă judec-o şi spune-mi De poate fi un frate omu-acesta.   MIRANDA Pe-a mea bunică bunică o stimez, dar ştiu Că Că uneori o mamă mamă bun  bunăă na  naşşte Fii r ăi.  PROSPERO 

Prin învoiala încheiată încheiată, Al Neapolului crai — un vechi duş du şman De-al meu — s-a înţ în ţeles cu al meu frate  17  18 

Ca — pentru închinare şi tribut — -S -Săă m  măă alunge din ducat pe mine Şi pe ai mei şi să să-i dea lui Milanul, Cu-onorurile toate. Drept urmare, Antonio, strîngîndu-ş strîngîndu-şi lefegiii, Deschise-ale Milanului vechi por ţi, Iar slugile-i, la adă ad ă postul nopţ nopţii, Ne-au scos afar ă din cetate, silnic, Pe mine şi pe tine... Ce-ai mai plîns!  MIRANDA (cu lacrimi în ochi) 

 Neamintindu-mi cum am plîns atunci, Voi plînge-acurn, din nou — e un prilej De care se aga agaţă  ochii ţă ochii mei.  PROSPERO 

încă pu încă  puţţin ascultă ascultă şi te-oi face Să Să în  înţţelegi si-această si-această întîmplare Ge-atît te-a tulburat; altminteri, ştiu, Nar avea noimă noimă tot ce-ţ ce-ţi povestesc.  MIRANDA 

De ce nu he-au luat atunci şi viaţ viaţa?  PROSPERO 

Pe drept mă mă-ntrebi; povestea mea, ea însăş însăşi,i, Stîrneş Stîrneşte întrebarea. Află Află, dar, Că Că n-au avut curaj (eram iubit  De-al meu norod). Nu şi-au pă pătat cu sînge  Făr ădelegea, ci-n culori frumoase  Au zugr ăvit-o. Ne-au că cărat cu-o luntre  în larg, unde-aş unde-aştepta, doar pentru noi,  Un putregai de navă navă, f ăr ă pînze,  Odgoane şi catarge, pă păr ăsită sită  Chiar de guzgani. Acolo ne-au lă lăsat,  ări  Siă ne jelim ce asurzitoarei msuspinul, vîntului, ne-ntorceamă   Ş

 

înduioşşat, sporindu-ne durerea.  înduio MIRANDA 

Ţi-am fost povar ă grea! 

PROSPERO 

Mi-ai fost un înger.  Cînd marea o spoream cu-a mele lacrimi Şi cînd gemeam sub greaua mea povar ă, Surîsu-ţ Surîsu-ţi plin de har mă-mb -mbăărbă rbăta Să Să-ndur orice.  MIRANDA 

Cum am ajuns la ţă ţărm? rm?  PROSPERO   cerească Prin Pronia cerească...1

Aveam puţ puţin inăă ap  apăă de bă băut  hrană de la nobilul Gonzalo  Şi hrană

i Vers lă lăsat In suspensie in original (n. tr.). 

19   — Lui i se-ncredinţ se-ncredinţase misiunea; Mă Mărinimos, ne-a dat şi straie scumpe,  ?i rufe, ce ne-au fost de mult folos. n bună bunătatea lui, ştiindu-mi dorul De că căr ţi, mi-aduse din dulapul meu Pe cele care mi-s mai dragi decît Ducatul însuş însuşi.  MIRANDA 

Tare-aşş vrea să Tare-a să-l vă văd Şi eu pe omu-acela într-o zi.   PROSPERO 

E vremea să să m  măă scol. Stai jos şi-ascult i-ascultăă Cum s-a sfîr şit că călătoria noastr ă... 

(î   şi pune iar mantia.)

 

Ei, si-am ajuns pe insula aceasta. Aici, eu ţi-am fost dască dascăl şi, prin mine, Ai dobîndit mai multe cunoş cuno ştin tinţţe Decît alţ alţi prinţ prinţi, ce au mai mult r ăgaz Şi dască dascăli mai puţ puţin stă stăruitori. 

MIRANDA 

(H sărut ă.)  Fii binecuvîntat! Şi-acum te rog  Să-mi spui de ce-ai stîrnit furtuna asta — Că C ăci întrebarea încă încă mă  mă fr ămînt mîntăă.  20 

PROSPERO 

Printr-o ciudată ciudată întîmplare, soarta —   Acum iubita mea — mi i-a adus   Pe-ai mei duş duşmani pe insula aceasta  Şi ştiu că că fericirea mea atîrnă atîrnă  De-o stea de bun augur, a că c ărei zodie  De-aşş ocoli-o, aş De-a aş că  cădea pe veci.  Mai mult nu întreba. Ţi-e somn, îmi pare.  Adormi, e-o toropeală toropeală s  săănătoas toasăă:  In van te-mpotriveş te-mpotriveşti.  (Miranda adoarme. Prospero deseneaz ă pe iarbă  un cerc magic.)

 

Hai, vino, slugă slugă, Te-apropie, Ariel. Sînt gata, iată iat ă! (î  şi ridică toiagul.) 

 

(Intr ă Ariel.) ARIEL

Stă Stă pîne, slavă slavă ţie! Am venit Să Să-ţi fac pe voie; orice-ai porunci — Să S ă zbor, să să-not, să să m  măă arunc în foc, Să S ă c  căălăresc  pe-un nor, porunca ta De Ariel va fi îndeplinită îndeplinită Cu-ntreaga lui pricepere.  PROSPERO 

Ia spune-mi,  Ai rînduit furtuna poruncită poruncită^ întocmai? 

l

 

ARIEL 

Punct cu punct...1 M-am ar ătat pe-a regelui corabie La pror ă, şi la mijloc, şi pe punte, Şi-n fiece cabină cabină, ă. Ardeam Şi m- Mai trezind spaimă spaim în multe locuri dintr-o dată — dată velaTrimis mare, de pe Jupiter, catarg, pe adunam apoi într-o vă paie. vă Nici fulgerul prevestitor de Pe tunet, nu vergi e mai— sprinten,

 

orbitor. Cu flă flăcări de pucioasa II hă hăr ţuiam pe aprigul Neptun,^ De-i tremurau talazurile toate Şi cît pe ce să să-i scape şi tridentul.  PROSPERO 

Viteze duh, cu-o larmă larmă ca aceasta  Puteai să să-i scoţ scoţi din minţ minţi pe_cei mai vajnici.  ARIEL 

Toţ Toţi au simţ simţit fiorul nebuniei  pradă dezn  deznăădejdii s-au lă lăsat.  Şi pradă Toţ Toţi, far' de mateloţ mateloţi, s-au azvîrlit  în marea spumegîndă spumegîndă, ppăăr ăsind  Corabia, cuprinsă cuprinsă de-al meu foc.  întîi să sărit-a Ferdinand, feciorul  Monarhului, strigînd: „Toţ „Toţi dracii-aici sînt  Vers lăsat în suspensie in original (n. tr.). 

22 

Şi iadul s-a golit!" Iar pă p ărul lui, Ca un foltan de trestii se zbîrlise.   PROSPERO 

Aşa te vreau. Dar spune-mi, toate-acestea S-au întîm.plat de ţărm ţărm aproape?  Şi-s teferi?  ARIEL PROSPERO  ARIEL 

Da. 

 Nici un fir de pă păr n-au lipsă lipsă, Iar straiele ce i-au ţinut pe apă apă Li-s mai curate-acum. I-am risipit Pe ă, precum insul insulă ai zis, în cete, Pe-al  regelui fecior llăăsîndu-l singur Pe-o stîncă stîncă, să să înghe  îngheţţe cu suspinuri Văzduhul şi să să-si mestece amarul. PROSPERO 

Cu-a regelui corabie, cu flota Şi cu matrozii, ce-ai f ăcut? 

ARIEL 

Corabia  E-acum la adă adă post, în golfu-adînc De unde-n miez de noapte noapte m-ai trimis S-aduc din depă depărtatele Bermude —   Ce-s încă încă tulburate1 — stropi de rouă rouă. Pe mateloţ mateloţi în cală cală i-am lă lăsat Să Să doarm  doarmăă, frînţ frînţi de trudă trudă şi de-o vrajăă. Cît despre flota ce-am împr ăstiat-o, S-a strîns la loc şi se îndreaptă vraj îndreaptă-acurn, Pe al Mediteranei val, spre Neapol, Crezînd că că nava regelui s-a frînt Şi a pierit cu regele o dată dat ă. 

PROSPERO 

S ă fie ceasul?  Ţi-ai împlinit întocmai datoria, Dar, Ariel, mai e ceva. Cam cît Să ARIEL 

E trecut de-amiază de-amiază. 

PROSPERO (uitlndu-se la soare) 

Sînt ceasurile două două, pe puţ puţin. De-acum pînă pînă la sase-avem de lucru Şi fiecare clipă clipă ne e scumpă scumpă.  ARIEL 

Mai e de lucru? Dacă Dac ă m  măă tot pui La treabă treab ă, îîţţi aduc şi eu aminte De o f ăgăduial duialăă ne-mplinit  ne-mplinităă.  i Shakespeare face aluzie la naufragiu naufragiull unei cor ă bii care transporta transporta coloniş colonişti în America şi care s-a scufundat în apropiere de insulele Bermude, la 29 iulie 1609 (n. tr.). 

24 

PROSPERO

Măi, mofturosule, ce-i mai fi vrînd?    ARIEL 

 

Vreau libertatea. 

PROSPERO 

 N-o s-o dobîndesti 'Nainte de soroc. Ajunge-acum.  (î   şi ridică toiagul.) ARIEL

 

Adu-ţi aminte, rogu-te, ce bine Te-am tot slujit, f ăr ă s Adu-ţ  săă mint vreodată vreodată, Far' să să gre  greşşesc şi f ăr ă să  să  crîcnesc. Mi-ai şi f ăgăduit să să-mi scazi un an.  PROSPERO 

Ui Uiţţi de ce cazne te-am scă sc ă pat? 

ARIEL  PROSPERO 

 Nu uit.  Ba uiţ uiţi; şi îîţţi închipui că că e  eşşti mare Şi tare, dacă dacă mergi pe fundul mă mării, Goneş Goneşti pe vîntul de la miazăănoapte, Sau te strecori, spre-a-mi împlini porunca, în vinele-nghe miaz vinele-ngheţţatului pă pămint.  25  26 

ARIEL  PROSPERO 

Ba nu.  Minţi, r ăule! Uitaşi, pesemne, De cotoroanţa Sycorax, zăluda Pe care-o-ncovoiase r ăutatea Şi anii... Ai uitat-o?  ARIEL 

 Nu, stă pîne.  PROSPERO 

Ba, ai uitat-o. Unde s-a născut? R ăspunde-mi!  ARIEL 

In Alger, stă pîne.  PROSPERO 

Oare? 

Sînt nevoit în fiecare lună lună S  Săă-ţi amintesc ce-ai fost. Clonţ Clonţoasa ceea A fost, cum ştii, zvîrlită zvîrlită din Alger, Căci să săvîr şise multe f ărdelegi Şi vr ă ji prea crunte ca să să-ncap -ncapăă-n vorbe. Ca ppre reţţ al unei slujbe ce-o f ăcuse Cetăţ Cetăţii, ii, au lă lăsat-o-n viaţă viaţă.. Este? 

ARIEL 

Aşa-i, stă stă pîne. 

PROSPERO 

Cotoroanţa asta  Cotoroanţ Cu ochii urduroş urduroşi a fost adusă adusă Pe insulă insulă de niş nişte marinari. Era bor ţoas oasăă, iar ă tu pe-atunci Erai, curn singur spui, în slujba ei. Şi pentru că că erai un duh prea gingaş gingaş Spre-a-i împlini poruncile lumeş lumeşti, S-a mîniat pe tine şi te-a-nchis — Cu ajutorul crunţ crunţilor ei demoni -în trunchiul despicat al unui pin. Vreo doisprezece ani ai stat acolo, In care timp ea a murit. Gemeai Asemeni unei mori de vînt, amarnic. Era  pustie insula pe-atunci (Afar ă de odrasla zgripţ zgripţoroaicei — Un boţ boţ de carne roş roşie).  ARIEL  PROSPERO 

Calibaii.  Da, Caliban, cel ce mi-e slugă-acum, Nerodule. Ştii bine din ce chinuri Te-am scos. F ăceai, cu gemetele tale, Să urle lupii şi să plîngă ur şii.  27 

 

28

De blestemul acesta, Sycorax   Nu mai putea în veci să să te dezlege:  Eu, cu  magia mea. te-am slobozit   Cînd, poposind pe insula aceasta, Te-am auzit şi-am despicat copacul.  f

O

'

ARIEL 

îţi mulţ mulţumesc, stă stă pîne.  PROSPERO 

De mai murmuri, Am să despic anume un stejar Şi-am să să te-nchid în trunchiu-i noduros, Ca să să mai urli ierni două douăsprezece. 

ARIEL 

O, iartă iartă-m -măă, stă stă pîne! Porunceş Porunceşte Şi te ascult, supus.  PROSPERO

Dacăă-ai s-asculţ Dac s-ascul ţi, Eu, peste două două zile, îţ îţi dau drumul.    ARIEL 

 

Te recunosc, stă stă pîn mă mărinimos. Ce porunceş porunceşti anume? Ce să să fac?  PROSPERO 

Să te prefaci în nimf ă, nevă nevăzut zutăă  Decît de ochii tă tăi si-ai mei. Hai, au-te Şi-ntoarce-te cu noul chip, mai iute.  (Ariel iese. Prospero se apleacă asupra Mirandei.)

Desteaptă-te, copilă Desteaptă copilă, ai dormit Destul.  Ciudată Ciudată. 

 

MIRANDA 

M-a toropit povestea ta  PROSPERO Toropeala  poţ poţi s-o

scuturi. Să Să mergem să să-l vedem pe Caliban, Pe sclavul meu în veci morocă moroc ănos. 

 

(Se apropie de o grot ă.) MIRANDA

E-un tică ticălos, mi-e silă silă s  săă-l privesc.  PROSPERO 

 Nu ne putem lipsi de el, oricum: Ne face focul, ne aduce lemne, lemne, Ni-i de folos în multe alte feluri. Hei, Caliban! Hei, sclavule! R ăspunde!  CALIBAN (din grot ă ) Sînt lemne de ajuns. 

29 

PROSPERO 

Hai, ieş ieşi afar ă,  Am altă altă treab  treabăă pentru tine. Ieş Ieşi, Ţestoaso! 

(Reapare Ariel, în chip de nimf ă.) 

Minunatăă ar ătare — Auzul ţi-l ascute, Ariel.  Minunat (îi şopte şte ceva.) ARIEL 

Stă Stă pîne, se va face.  (Dispare.) 

PROSPERO 

(lui Caliban) 

Sclav bicisnic,  Făcut de-o cotoroanţă cotoroanţă cu  cu un diavol, Arată Arată-te! 

(Caliban iese din grot ă , mormăind.) CALIBAN 

Să cad  cadăă-asupra voastr ă Atîta rouă rouă otr ăvită vită, cîtă cîtă A mă măturat din smîrcuri mama mea Cu pana unui corb. 1 Bătu-v-ar vîntul Şi umple-vi-s-ar trupul de băş băşici! ici! 

i Shakespeare precizează precizează: vîntul de sud-vest, un vînt aducă aducător de molime (n. tr.).   30

 

PROSPERO 

Âzi-noapte, pentru-aceste vorbe rele, Simţ Simţi-vei junghiuri crîncene în coaste, De n-ai să s ă po  poţţi nici r ăsufla; arici Au să să te piş pişte, ciuruindu-ţ ciuruindu-ţi trupul — Cu gă găuri dese ca la faguri, dar Mai dureroase decît acul viespii.  CALIBAN (rînjindu- ş  şi col  ţ ii) ii) 

Vreau să să maniac. Iar insula-i a mea —   Mi-a dat-o mama. Tu mi-ai şterpelit-o. /M-ai r ăsf ăăţat, ţat, întîi, cu poame dulci, j M-ai învăţ înv ăţat at apoi să să spun  pe nume l Luminii celei mari şi celei mici, l Ce ard prin zi şi noapte. Mi-ai fost drag,  Ţl'am ar ătat al insulei tezaur — v Izvoarele şi slatinele ei,  Pămîntul gras, sau sterp. Acum, mă mă blestem!  Să tabere asupr ă-ţi toţ toţi gîndacii,  Broscoii şi liliecii mumei mele!  Eu, rege altă altădat', ajuns-am slugă slugă!  M-ai ţintuit în stînca asta aspr ă  Şii-ţţi faci de cap pe insulă insul ă, în voie.  PROSPERO 

Sclav mincinos, te miş mişcă numai biciul,   Nu vorba bună bună. M-am purtat cu tine   — Spurcat cum eşti —cu grijă grijă omeneasc  omeneascăă,  31 

Te-am gă găzduit în peş peşter ă la mine, Pîn-ai cercat să să-mi pîngă pîngăre reşşti copila.  CALIBAN 

Ha, ha ! Bine-ar fi fost! Mi-ai stat în cale, Altminteri, toată toat ă insula aceasta Ar fi ticsită ticsită azi de Calibani. 

PROSPERO 

 

 Nemernic sclav, în stare de-orice rele,  De tine bună bunătatea nu se prinde.  M-am str ăduit, din milă milă, ssăă te-nv  te-nvăţ ăţ  Cîte ceva în fiecare ceas  Şi graiul să să-l deprinzi — cînd nu ştiai   Nici ce-i cu tine, ci bolboroseai  Ca o jivină jivină; gîndurilor tale  Le-am dat cuvinte, ca să să le pricepi.  Ai învăţ învăţat, at, printre dar soiul tău te să tă  Nevrednic oameni sface ă tr ă  ieş ieşti.  De-aceea te-am închis în stînca asta.   CALIBAN 

E drept că că să  să vorbesc m-ai învăţ învăţat, at, Dar m-am ales cu-atît, că c ă ştiu să să blestem. Lovi-te-ar ciuma pentrunvăţ nvăţul ul ăsta!  PROSPERO 

Piei, pui de vr ă jitoare! Du-te grabnic Şi adu lemne; vezi, nu ză ză bovi, 

 

32

Căci ai şi alte treburi. Dai din umeri? De nu-mi asculţ ascul ţiporunca-i vai de tine! Te-mpung cu junghiuri, os cu os ţi-l umplu umplu C Cuu ace de durere, de-ai să urli Atît de ta,re, c-au să s ă se-ngrozeasc  se-ngrozeascăă Şi fiarele-auzindute.  CALIBAN 

O, nu!...  (Aparte.) 

Am să să-l ascult, n-am încotro. Puterea I-e-atît de mare, că c ă ar fi în stare Să Să-l biruie şi să să şi-l facă facă sclav Pe 1

zeul mumei mele, „_^ PROSPERO   Setebos.

Hai, sclavule, te car ă, nu mai sta! 

(Caliban pleacă. Prospero şi Miranda intr ă în pe şter ă.  Se aude muzică. Intr ă Ariel nevă zut, jucău ş. Ferdinand   îl urmeaz ă.) 

ClNTECUL LUI ARIEL 

Pe nisip, cu-această cu-această zîn  zînăă,  Mînăă-n mînă Mîn mînă:  Dă-i fierbinte, să sărutarea —   Tace marea.  Riturnela au s-o cînte 

 Zeitate pă păgînă gînă  a patagonezilor, menţ men ţionat ionatăă  într-o carte de călătorii apă apărută rută în 1577: History of Travel de Eden (n. tr.).  3 — Furtuna 

1

Duhuri blînde.  Dănţuiţi, dănţuiţi Şi auziţi!   

„Hau, hau!" (Refren, împr ăş ăştiat.) 

Latr ă cîinii:  „Hau, hau!" (Refren.)  Auziţi!  E cocoşul care strigă:  „Cucurigu!"  FBRDINAND 

De unde vine cîntecul? Din aer   Sau din pămînt? Nu-l mai aud. Desigur   Că vreun zeu al insulei i-e soţul.  Jeleam pe ţărm a tatălui meu soartă  Cînd cîntecul s-a furişat spre mine,  Pe ape, liniştindu-le mînia  Şi potolindu-mi jalea. L-am urmat,   Mai bine zis: el m-a tîrît pe mine.  Dar a pierit... Ba nu, începe iar ăăşşi. 

  Oasele i-s de coral, Ochii lui — mărgăritare. Nu s-a spulberat sub val, Ci doar marea l-a îţi zace tatăl colo-n mare. ClNTECUL LUI A R I E L

 

schimbat In ceva ciudat, bogat. Nimfe clopotul i-l sună. 

 

34

Bing —bang! (Refren.) Ia auzi-l cum r ăsună — Bing — bang.  De bietul tata-mi aminteşte cîntul: Nu-i omenesc de fel, nici pămîntean Acum l-aud deasupr ă-mi.  PROSPERO (ie şind cu Miranda din pe şter ă ) 

Fata mea,  Ridică-ţi genele puţin şi spune-mi Ce vezi?  E-un duh? duh? O, doamne, cum se uită! E-aşa frumos! Dar nu-i decît un duh.   Nu, fata mea: mănîncă, bea şi doarme, Şi-i înzestrat cu simţuri ca şi noi... Acest flăcău, pe care-l vezi acum, A fost şi el  pe navă. De n-ar fi Mîhnit — mîhnirea roade frurSusetea —  

  ş: şi-a pierdut Tovar ăăşşii — si-i caută  acum. Ai spune că e chipe (îi atinge obrazul)

MIRANDA (înainteaz ă , vr ă jit ă ) 

Aş spune că că-i dumnezeesc la chip, Că Căci n-am vă văzut mai nobilă nobilă f ă ptur ă. 

PROSPERO (aparte) 

E-ntocmai cum am vrut. vrut. O, harnic duh, De azi în dou douăă zile vei fi slobod. 

FERDINAND (în timp ce Miranda U prive şte) 

Desigur că că-i zeiţ zeiţa proslă proslăvită vită  De cîntu-acesta... Rogu-te să să-mi spui  De eş eşti de fel din insula aceasta?  Aş vrea să să-mi dai povaţă povaţă —  — ce să să fac?  întîi de toate, spune-mi, tu, minune:  Eşti fată fată?  MIRANDA 

Da, sînt fat fatăă, nu-s minune. 

FEROINAND  

O, ceruri! îmi r ăspunde-n graiul meu! Din cei care-l vorbesc, aş aş fi întîiul, De-aş De-aş  fi acolo unde e vorbit. 

 

36

PROSPERO (se apropie) 

întîiul? Dac-al Neapolului crai Te-ar auzi, ce-ai fi? 

FERDINAND  

Ce sînt şi-acum: Un muritor uimit să să te audă audă Vorbind de Neapol. Mă Mă aude el, De-aceea plîng: sînt  Neapolul eu însumi, De cînd cu ochii mei — de-atunci în lacrimi V Văăzut-am moartea tată tatălui meu  — craiul.  MIRANDA 

Sărmanul! 

FERDINAND  

S-a-necat, cu to toţţi curtenii, Cu ducele Milanului şi fiul Acestuia. 1 PROSPERO (aparte) 

Adevăratul duce Şi fiica lui, frumoasa, ar putea Să Adevă S ă te subjuge, dar nu-i vremea încă încă... Au şi schimbat  priviri... Blînd Ariel, Curînd te slobozesc...  l(Cu Fiulasprime.) ducelui e pomenit o singur ă dat  datăă, dar e probabil cS într-o versiune anteriuar ă Sliakespeare îi dă d ăduse un rol mai mare (n. tr.).  

Cinstite domn, O vorb vorbăă doar: mă mă tem că că-ai cam greş greşit. 

MIRANDA 

De ce-i vorbeş vorbeşti atît de aspru, tată tată? E-al treilea om pe care-l vă v ăd şi-ntîiul Ce-mi smulse un suspin. O, îndurare înduplecă înduplecă-l pe tată tatăl meu!  FERDINAND 

De eş eşti  Fecioar ă si de nu iubeş iube şti pe altul, Te fac regin reginăă-n Neapol. 

PROSPERO 

Mai domol...  Sînt unul în puterea celuilalt, Dar ca să n-o cîstige prea uş u şor, Am să să le pun, fireş fireşte, beţ beţe-n roate... O vorbă vorbă  doar — îţi poruncesc s-asculţ s-asculţi: Uzurpi un titlu care nu-i al tă t ău Şi ai venit pe insula aceasta Ca o iscoadă iscoadă, ca să să ini-o r ă pe  peşşti.  FERDINAND 

Greşşeşti, îţ Gre îţi dau cuvîntul meu de om.  38

MIRANDA    

 Nu poate gîndul r ău să  stea-ntr-un templu C Cum um e acesta; Binele-ar fi dornic Să stea cu R ăul într-

 

asa o casă casă. 

PROSPERO (cu glas poruncitor, lui Ferdinand) 

Urmeazăă-mă Urmeaz -mă!  (Mirandei) Să nu-mi vorbeş vorbeşti de el: E-un tr ădător...  (Lui Ferdinand) Hai, vino. O să să-ţi leg Picioarele cu gîtul laolalt laolaltăă. Vei bea doar apa mă m ării, iar drept hrană hrană Doar muş muşchi jilav şi r ădăcini uscate Şi coji de ghind ghindăă vei primi. Hai, vino.  FERDINAND 

Cît am putere să să mă  mă-mpotrivesc, Mă Mă voi lipsi de-asemenea primire.  

 

(Scoate spada, dar o vrajă  îl în ţ epene epene şte.)

MIRANDA   în prip  Nu-l judeca pripăă, tat tatăă  drag, E nobil şi viteaz.  PROSPERO 

Ce? A ajuns Copilul ssăă-l înveţ înveţe pe pă părinte?  Mi Mişşelule, în teacă teacă vîr ă-ţi spada!  O scoţ scoţi, dar n-ai curajul să să love  loveşşti —   încărcat.  Ţi-e cugetul, pesemne, încă Degeaba stai în gardă gardă: cu toiagul,  De vreau, te fac să să scapi din mînă mînă arma.  (Sabia îi cade din mînă lui Ferdinand.)

MIRANDA 

 

O, tată tată, te implor! 

PROSPERO 

Dă-mi drumul, fată fată. Nu te-agăţ te-agăţaa de mantia-mi. 

 

40

MIRANDA Mă pun ză z ălog. 

Aibi milă milă,  PROSPERO 

O vorbă vorbă de mai spui, Te-alegi, de nu cu ura mea, cu-o ceartă ceart ă; Ce? Aperi un uzurpator? Tu crezi Că Că nui pe lume altul mai frumos, Pe Caliban doar şi pe el vă văzîndu-i. Prostuţ Prostuţo! Dacă Dacă-l pui cu alţ alţii-al ii-alăături, Eun Caliban ^i el, iar ei par îngeri.   MIRANDA 

Mă mul  mulţţumesc, pesemne, cu puţ puţin: Nu vreau să să v  văăd o faţă faţă mai  mai plă plăcut cutăă. 

 

PROSPERO (lui Ferdinand)

Supune-te şi vino. Muş Muşchii tă tăi Sînt firavi iar, ca în pruncia lor.   FERDINAND  

Aşa-i: înlă înlănţuit sînt, ca de-o vrajă vraj ă: Nu-mi pasă pasă-acum de slă slă biciunea rnea, De moartea tatei, de nenorocirea Prietenilor şi de-amenintarea Acestui om, ce m-a supus — îndur Chiar temniţ temniţa, de pot s-o văd pe fată fată în fiecare zi. întreg pămîntul Să Să fie liber, eu m-aş m-aş mul  mulţţumi Cu-o temniţă temniţă ca  ca asta.  PROSPERO 

Vraja-i bună. (Lui Ferdinand) 

Urmeazăă-mă Urmeaz -mă. 

(Lui Ariel)

 

Lucrat-ai foarte bine. 

 

(Lui Ferdinand)

Urmeazăă-mă Urmeaz -mă.  (Lui Ariel)

 

Mai vreau să să-mi faci o treabă treabă.  41 

MIRANDA 

Fu liniştit, nu-i tata r ău cum pare: Mînia asta-i neobi şnuită.  PROSPERO (lui Ariel) 

Vei fi ca vîntul muntelui de slobod, De-mi împlineşti porunca.  ARIEL 

Punct cu punct. 

PROSPERO  (întorcindu-se din nou spre Ferdinand) Urmează-mă. (Mirandei) Tu nu te-amesteca. (Intr ă to ţ i trei în pe şter ă.) 

ACTUL II 

SCENA Un luminil ş de pădure, într-alt colţ al insulei. Regele Alonso e întins pe iarbă, cu faţa în jos. Gonzalo, Adrian, Francisco

şi alţii stau în jurul Iui. Sebastian şi Antonio stau deoparte şi vorbesc în şoaptă, cu glas batjocoritor. 

 

GONZALO 

Fii vesel, sire, ai temei să fii,  Ca si noi toţi, căci viaţa e mai scumpă  Decît tot ce-am pierdut. Necazul nostru  E lucru-obişnuit: nu trece zi  Făr ă ca vreo soţie de matroz,  Vreun armator sau vreun negu ţător,  Să  nu deplîngă-o pierdere ca asta.  Puţini pot spune c-au scă pat, ca noi,  Printr-o minune. De aceea, cată  în cumpănă să  pui, întelepţeşte,  Salvarea cu necazul.  ALONSO (f ăr ă să  ridice capul) 

Taci, te rog! 

 

43

SBBASTIAN 

Ca pe o ciorbă ciorbă rece prime primeşşte alinarea.  ANTONIO 

 N-o să să-l lase aş aşa curînd duhovnicul.  SEBASTIAN 

Te uită uită, al minţ minţii ornic şi-l întoarce grabnic Acuş Acuş-acu -acuşş va bate ceasul.  începe: unu.  GONZALO  SEBASTIAN  GONZALO 

Sire... 

GONZALO  (din nou către rege) De-aceea, sire...  ANTONIO 

Ptiu! Ce spart la gur ă !  ALONSO 

Te rog, dă dă-mi pace!  GONZALO 

Am sfîr şit. Dar totuş totuşi...  SEBASTIAN 

îi dă dă-nainte cu vorba.  Cine-ncepe să să cînte mai întîi, el sau Adrian? Hai să să punem prinsoare. 

SEBASTIAN 

Cocosul ăl bbăătrîn.  ANTONIO 

Ba, cocoş cocoşelul. 

SEBASTIAN 

Pe ce ne prindem?  Cînd fiecă fiecărei suferinţ suferinţi îi dai în suflet cuvenitul loc, primeş prime şti...  SEBASTIAN 

(tare) Un ţechin. 

GONZALO (tntorcîndu-se spre el) 

Da, da, un chin. Fă Făr ă s  săă vrei ai spus un adevă adev ăr. 

SEBASTIAN 

Iar tu l-ai priceput mai repede decît m-am aş a şteptat. 44 

ANTONIO 

Pe-un hohot de rîs.  SEBASTIAN  S-a f ăcut!  ADRIAN  Deşi insula pare pustie...  SEBASTIAN  Ha, ha, ha!  ANTONIO  Ai plătit. ADRIAN   

 

...nelocuită şi aproape-inaccesibilă...  SEBASTIAN  Totuşi...  ADRIAN  Totuşi...  ANTONIO   Nimic nu-i scapă.  ADRIAN  Totuşi trebuie să aibă o clemenţă dulce, aleasă şi blînSă.  46

ANTONIO    

„Clemenţa" a fost o fată dulce.1 SEBASTIAN  Da, şi aleasă, vorba cărturarului nostru.  ADRIAN  Văzduhul se dezmiardă cu dulcea-i r ăsuflare.  SEBASTIAN  De parc-ar avea bojoci, si-nc ă bojoci putregăiţi.  ANTONIO  Sau de parcă l-ar hr ăni cu miresme o mlaştină.  GONZALO  Aici ai tot ce trebuie ca să tr ăieşti.  ANTONIO  Adevărat, lipsesc numai mijloacele de trai.  SEBASTIAN  Lipsesc cu desăvîr şire, sau ca şi cînd n-ar fi.  GONZALO  Ce-naltă şi ce grasă pare iarba! Şi-atît de verde!  i Joc de cuvinte: Adrian, folosind un limbaj preţ pre ţios, spune „clementă „clementă" în loc de climă climă. Antonio se reler ă la un nume de (aţă (aţă,, obiş obişnuit în familiile puritane (n. tr.).   47

 

ANTONIO 

Pămîntul, ză zău, e oacheş oacheş. 

SEBASTIAN 

Ba are şi-un ochi de verdeaţă verdeaţă..  ANTONIO 

 Nu greş greşeşte prea mult.  SEBASTIAN 

 Nu, de fel, numai că că ocole  ocoleşşti adevă adevărul cu totul.  GONZALO 

Dar minunea e — oricît ar pă p ărea de necrezut...  SEBASTIAN Cum sînt mai toate minunile...   GONZALO 

...că ...că vesmintele noastre, deş deşi au trecut prin mare, par la fel de noi şi de str ălucitoare ca şi-nainte, ca si cum apa ei să sărat ratăă le-ar fi vopsit din nou. 

ANTONIO 

Dacăă m Dac  măăcar unul din buzunarele lui ar avea glas, ar spune că c ă minte. 

SEBASTIAN 

Sau i-ar ascunde minciunile.  GONZALO 

Ve Veşşmintele noastre par acum la fel de noi ca atunci cînd le-am îmbr ă îmbr ăcat întîiaş întîiaşi dată dată, în Africa, la nunta Claribelei, mîndra fiică fiică a regelui, cu craiul Tunisului.  

SEBASTIAN 

 

48

A fost o nuntă nuntă grozav  grozavăă şi n-am dus-o de loc r ău la întoarcere. 

ADRIAN 

Tunisul n-a avut niciodată niciodată parte de o regină regină a  aşşa de frumoasă frumoasă. 

GONZALO 

Da, de la vă văduva Didona încoace.  Văduv duvăă? Dar-ar holera-n ea. De unde a mai scos-o şi pe asta? Vă Văduva Didona! Ce te f ăceai dacă dacă pomenea şi de „vă „văduvul Eneas ? Ce-ai fi zis atunci?    Văduva Didona, Didona, zici? Stai pu puţţin să să m  măă gîndesc. Pă Păi, dînsa era din Cartagina, nu din Tunis.  

 

 

GONZALO 

Tunisul se chema odinioar ă Cartagina, domnule. 

ADRIAN 

Cartagina?  GONZALO 

Da, Cartagina, crede-mă crede-mă.  ANTONIO 

Vorba lui e mai miraculoasă miraculoasă decît harpa f ăcătoare de minuni.1 SEBASTIAN    Nu-nal  Nu-nalţă ţă numai  numai ziduri cu ea, ci case întregi.   ANTONIO 

Ce ispravă ispravă miraculoas  miraculoasăă ne mai pregă pregăteş teşte, spre a ne dovedi că c ă-i o nimica toată toată?  SEBASTIAN 

Cred c-o să să-şi vîre în buzunar insula şi-o s-o ducă ducă acas  acasăă lui fiu-su, ca pe un mă m ăr.  ANTONIO 

să-i arunce sîmburii în mare, ca să să r ăsar ă şi alte insule.  Şi o să

l Aluzie la Amphion, fiul Iul Jupiter şi al Antiopel, căruia Apollo i-a dăruit o harpă, cu care a înălţat zidurile Tebei (n. tr.). 

 

50

l  Sire...  Era şi timpul... 

GONZALO  ANTONIO  GONZALO 

Sire, spuneam că că ve  veşşmintele noastre par acum la fel de noi ca atunci cînd le-am purtat la Tunis, la nunta fiicei voastre, care-i acum regină regină. 

ANTONIO 

O regină regină cum n-a vă văzut niciodată niciodată Tunisul. 

SEBASTIAN 

Afar* de vă văduva Didona, Didona, ia te rog! 

ANTONIO 

Da, văduva Didona, ah, văduva Didona! 

GONZALO 

Sire, nu-i aş aşa că că pieptarul meu pare nou-nouţ nou-nouţ, ca-n ziua cînd l-am pus pe mine-ntîia oar ă? Adică Adică, într-un fel.  ANTONIO 

A nimerit-o bine cu felul ăsta. 

 

4*

51  GONZALO 

In ziua nunţ nunţii fiicei voastre, atunci l-am îmbr ăcat.  ALONSO (ridicîndu-se în capul oaselor)

 

Se-mpotriveşte mintea-mi să Se-mpotriveş să primeasc  primeascăă  Acest potop de vorbe... Ah, mai bine  Pe fiică fiică-mea să să n-o fi dus acolo,  Căci mi-am pierdut, la-ntoarcere, feciorul,  Iar fata mea, departe de Italia,  Ca şi pierdută pierdută-i, vai! N-o s-o mai vă v ăd!  O, fiule, menit să să-mi fii urmaş urmaş  în Neapol şi-n Milan, ce că că pc  pcăăun  Te-a înghiţ înghiţit?  FRANCISCO 

Poate că că-i viu, mă mărite: Eu l-am vă văzut luînd în piept talazul Şi că călărindu-l. Capul şi-l ţinea Deasupra şi, cu braţ braţele vînjoase, îş îşi despica f ăgaş gaş spre ţă rmul care Se apleca asupr ă-i, ca şi cum Voia să să-i vină vină-n ţărmul ALONSOSînt ajutor. Că a ajuns cu bine.     sigur Că  Nu, s-a dus! 

 

52 

SEBASTIAN (cu glas tare) 

Aceasta, mulţ mulţumit umităă dumitale: N-ai vrut cu fiica-ţ fiica- ţi ssăă blagoslove  blagosloveşşti Europa, ci în Africa ai dus-o. Acolo,  barem, ea nu-ţ nu-ţi vede ochii, Ce au temei să s ă plîng  plîngăă.  ALONSO 

O, dă dă-mi. pace!  SEBASTIAN 

 Noi te-am rugat, că căzînduzîndu-ţţi în genunchi  Şi-am stă stăruit, în fel şi chip. Chiar fata  ănă aneş Ini cumpă cump — s-aleagă între revoltă revolt ascultare nestat s-aleag Ş ştiind ă.  ă  Mă tem că că ţi-am pierdut pe veci feciorul:  In Neapol şi-n Milan r ămas-au azi  Mai multe vă văduve decît bă bărba rbaţţii  Pe care i-om aduce să să le-aline.  E vina dumitale.  ALONSO 

Tot a mea-i Şi pierderea, din toate cea mai grea.  GONZALO (lui Sebaslian) 

E aspru adevă adevărul ce-l rosteş rosteşti,  Şi nu-i la vreme spus: cam zgîndă zgînd ări rana In loc s-o oblojeş oblojeşti.  SEBASTIAN 

bine-aşşa.  E bine-a ANTONIO 

felcereşte chiar.  Şi felcereş GONZALO 

Măria ta, cînd eş eşti posomorit, Pe toţ toţi ne-apasă ne-apasă nori. 

SEBASTIAN 

Ce spune pasă pasărea?  ANTONIO 

E-n pasă pasă-rea.1

GONZALO 

Să am eu o plantaţ plantaţie aici...  ANTONIO 

Ar semă semăna urzici...  l Joc de cuvinte: „foul wealher" —vreme rea — şi „fowl weather" —vreme pă păsăreasc reascăă —aluzie, probabil, la pieptă pieptănătura bă bătrînului sfetnic, numit şi „cocoş „cocoş" (n. tr.). 

 

54

SEBASTIAN 

Măcriş criş  sau nalbă nalbă. 

GONZALO 

Iar dac-as fi al insulei monarh...  SEBASTIAN 

Ar face-orice, doar de bă băut n-ar bea, Că Că n-are ce...  GONZALO 

Aş r ăsturna a ţă ţării rii rînduială rînduială:   Negoţţul l-aş  Nego l-aş opri, de orice fel.  De tribunale n-ar mai fi nici urmă urm ă.  De scoli, nici pomeneală pomeneală. N-ar mai fi   Nici bogăţ bogăţie ie şi nici să săr ăcie,   Nici slujbe, învoieli sau moş moşteniri,   Nici pîre pentru ţarini sau podgorii.  Metalul, grîul, vinul şi uleiul   Nu s-ar mai folosi. Şi nici o muncă muncă —   Toţ Toţi oamenii ar sta cu mîna-n sîn;   Femeile, la fel — nevin nevinovate. ovate.   N-ar fi nici un stă stă pîn...  SEBASTIAN 

Şi totuş totuşi vrea Să Să fie rege-al insulei, nerodul. 

ANTONIO 

 

Un capă capăt al republicii lui, uită uită de celă celălalt. 

 

55

III 

GONZALO 

Ar fi-n devă devălm lmăş ăşie ie împă împăr ţite Ale naturii daruri, f ăr ă munc  muncăă. Nemaifiind tr ădări şi r ăzvr ăti tiţţi, N-aş N-aş mai avea nevoie de cuţ cuţite, De să să bii, suliţ suliţi, puş puşti sau alte arme. Natura ar da, singur ă,-un belş belşug în stare a-mi hr ăni norodul paş paşnic.  SEBASTIAN 

Supuşşii lui se pot că Supu căsători?  ANTONIO  Nu, nene, au să să leneveasc  leneveascăă toţ  toţi — şi tîrfele, şi golanii...  GONZALO 

Domnia mea ar fi desă desăvîr şită ită, Chiar Epoca de Aur ar întrece-o...   SEBASTIAN  (tare) Tr ăiasc iascăă-n veci mă măria sa!  ANTONIO 

Tr ăiasc iascăă-n veci Gonzalo! 

 

56

GONZALO 

M-asculţţi, sire?  M-ascul

ALONSO 

Dă-mi pace cu nimicurile astea! 

GONZALO 

Ai dreptate, luminăţ luminăţia ia ta; le-am spus numai aş aşa, ca să să le dau un prilej de rîs acestor domni, care au niş ni şte plă plămîni atît de simţ simţitori şi de gîdiloş gîdiloşi, încît oriş orişice nimic îi face să să rîd  rîdăă.  De tine rîdeam.  De mine, care nu-s nimic pe lîngă lîng ă voi, cînd e vorba de asemenea glume prosteş prosteşti. Dar daţ daţi-i înainte cu rîsul, nu vă opri  opriţţi.  ANTONIO 

Straşşnică Stra nică lovitur ă ne-a tras!   Numai că că l-a lă lăsat lat tot pe el.  Sînteţţi niş Sînte nişte oameni grozavi: aţ aţi fi în stare să să smulge  smulgeţţi si luna de pe cer, dac-ar sta neclintită neclintit ă acolo vreme de cinci să ptă  ptămîni! 

 

(Apare Ariel, nevă zut, îngintnd o melodie gravă.) SEBASTIAN

Aşa am face şi după după aceea ne-am duce să să prindem niscai pă păsări1, pe-ntuneric. 

 

(Gonzalo le întoarce spatele.) ANTONIO

 Nu te supă supăra, scumpul meu.  GONZALO 

Fii pe pace, nu-mi pierd eu cumpă cumpătul aş aşa de lesne... (Se culcă.) Ce-ar fi să să mă  mă adormi  adormiţţi cu rîsetele voastre, că că mi-e tare greu capul?   ANTONIO 

Gulcăă-te, şi-ascult Gulc i-ascultăă-ne. 

 

(Adorm toii, afar ă de Alonso, Sebastian şi Antonio.) ALONSO

Aşa curînd au adormit ?! As vrea   Să mi se-nchidă se-nchidă ochii peste gînduri —   Pleoapele mi-s grele.  SEBASTIAN 

Sire, vezi Să Să n-alungi somnul: vine rareori  i E vorba, din nou, de Gonzalo (n. tr.). 

 

58

In ospeţ ospeţie la durerea noastr ă Şi-atunci o face ca să să ne-o aline.  ANTONIO 

 Noi doi, mă mărite domn, te vom veghea Cît te-odihnesti.  ALONSO 

Vă mul  mulţţumesc... Ciudat Ce toropeală toropeală... 

 

(Alonso adoarme. Ariel dispare.) SEBASTIAN

Ce somn greu i-apasă i-apasă?  ANTONIO 

De vină vină-i clima.  SEBASTIAN 

Dacăă e aş Dac aşa, 

 

Pleoapele de ce nu ni se-nchid? Eu vă v ăd că că mie nu mi-e somn. 

ANTONIO 

 Nici rnie.  Mi-e trează trează mintea. Au că căzut în somn, Ca la un semn, parc-ar fi fost tr ăsni sniţţi.  (Ar ătind spre cei adormi ţ   ţ i,i, vorbe şte în  şoapt ă.)

59 

 

Cinstite Sebastian, ce-ar fi? Ce-ar fi... Dar nu... şi totuş totuşi parcă parcă-ţi vă văd pe frunte Ce ai putea să să fii:  prileju-ţţi cere Să  prilejuSă-l foloseş foloseşti, iar fantazia-mi vede Cum o coroan coroanăă-ţi cade-n cap, din cer.  SEBASTIAN 

şti treaz  sau dormi?  E ANTONIO  N-auzi că că îţ  îţi vorbesc?  SEBASTIAN 

Ba da, e graiul celor ce visează viseaz ă:  Vorbeşşti în somn. Ce-ai spus ? Ciudată Vorbe Ciudat ă stare:  Să dormi cu ochii larg deschiş deschişi, să stai  De vorbă vorbă, să să te miş mişti mereu si totuş totuşi  Să dormi adînc...  ANTONIO 

Mărite Sebastian,  îţi laş laşi ssăăi^ doarmă doarmă — sau să să moar ă chiar — Norocul, închizi ochii, treaz fiind. 

SEBASTIAN 

E limpede că că sfor ăi, dar e-un tîlc în sfor ăiala ta. 

 

60

ANTONIO 

Sînt seriossă Decîtmai oricînd; s ă fii la fel încearcă încearc ă — Ascultă Ascultă-mă -mă, oricît te-ar tulbura-  SEBASTIAN 

Poftim, sînt ca o apă apă st  stăătătoare.  ANTONIO 

Te-nvăţ Te-nv ăţ eu  eu să să te umfli şi ssăă curgi. 

SEBASTIAN 

încearcă: lenevia moş încearcă moştenit tenităă  Din moş moşi-str ămo moşşi mă mă-nva -nvaţă  săă descresc.  ţă s

ANTONIO 

De-ai şti ce mult îţ îţi place gîndu-acesta, De care rîzi acum! Cum, dezgolindu-l, De-abia-l îmbraci mai mult! E-adevă E-adevărat Că Că oamenii-n declin se duc la fund, Adeseori, de frică fric ă sau din lene.  SEBASTIAN 

Continuăă. Vă Continu Văd după după ochii tă tăi Şi după după fa  faţă ţă,, c-ai ceva de spus: în chinurile facerii te zbaţ zba ţi.  62 

ANTONIO (arat ă spre Gonzalo) 

Ascultă Ascult -mă -mă.pricepe) Acest bă băcă uituc — fi ţă. dat. Dar uit ănoi uită rii după dup — L-a-ncredinţ L-a-ncredin pe rege (doar că asta Seămai ctrîn luiCe E-nvaviaţă via că s-a-necat: că Sînt sigur,ţatcum sînt sigur claă nu ă feciorul ştimă moarte  poate Să Să-noate omu-acesta-n somn.  SEBASTIAN 

 Nu cred. Nici o nă nădejde nu-i să să fi scă scă pat.  ANTONIO 

„Nici o nă nădejde"-nseamn dejde"-nseamnăă pentru tine-o Nă Nădejde mare, -atît de 'nalt 'naltăă-ncît Ambiţ Ambiţia nu-i poate-ntrece  piscul, Şi se opreş opreşte-acolo... Eş Eşti de-acord Că Că Ferdinand s-a înecat?  SEBASTIAN 

E mort. 

ANTONIO 

Moşştenitorul Neapolului, cine-i ?  Mo

SEBASTIAN 

E Glaribel.  ANTONIO 

Regina din Tunis, Ce stă stă a  aşşa departe, că că nu poate Primi din Neapol veş ve şti, decît de-ar face Poş Poşta taşş din ă s ă. Din Tunis soare (luna-i înceat PînMeniţ Pînă  săă afle, pruncii-ar cre mari, barb barbă pornind, în ce mare  Ne-am înecat,prea afar înceată cîăţ).iva Meni  să vîrseascăăcreş -unşte fapt, prinCucare Trecutul e-un prolog prolog, , iar ă de cîţ ţi ssăă s ăvîrseasc urmeazăă E treaba ta si-a mea.  urmeaz

 

SEBASTIAN 

Ce tot îndrugi ? A fratelui meu fiică fiic ă e regina Tunisului, iar Neapolul, de drept I se cuvine, ca moşştenitoare. Intre Tunis şi Neapol, e-o distanţă mo distanţă... ... 

ANTONIO 

Ce parcă parcă strig  strigăă: „Cum să să se întoarcă întoarcă  In Neapol, Claribel ? Să Să stea-n Tunis,  Iar Sebastian să să se trezească trezească!"...Uite,  închipuie-ţţi ccăă-s mor ţi— e-un somn şi moartea—   închipuieAtunci, la Neapol, s-ar gă găsi un rege  La fel de bun ca adormitul ăsta,  Curteni ca şi Gonzalo de flecari; -  O gaiţă gaiţă la  la fel de învăţ învăţat atăă  Aş fi eu însumi, la nevoie. Ah,  

 

64

Dac-ai avea acelaş acelaşi gînd! Ce somn Prielnic slavei tale-ar fi acesta! Mă M ă înţ  înţelegi ? 

SEBASTIAN 

Da, cred că că te-n  te-nţţeleg.  ANTONIO 

Şi cum ai vrea norocul să să-ţi întîmpini ? 

SEBASTIAN 

Mi-aduc aminte cum l-ai alungat Pe fratele tă t ău, Prospero. 

ANTONIO 

Aşa e:  Şi uită uită-te ce bine-mi vin acum Veş Veşmintele, mai bine ca-nainte. Eram în rînd cu servitorii lui — Acurn, ei mă mă slujesc pe mine numai.  

SEBASTIAN 

Dar conş conştiin tiinţţa?...  ANTONIO 

Ce-o mai fi şi asta ? Deger ătur ă la că călcîi de-ar fi, Aş Aş merge în tîrlici. Nu simt în piept Această Aceast ă zeitate... Douăăzeci  Dou De conş conştiin tiinţţe, cu-nveliş cu-nveliş de zahă zahăr, De-ar sta-ntre mine şi Milan, sînt sigur Că Că s-ar topi... Priveste-l pe-al tău frate: N-ar fi de loc mai bun decît ţă ţărîna rîna Pe care zace, dac-ar fi ce pare, Adică Adic ă mort... Cu-acest otel supus, îl fac să să doarm  doarmăă-n veci... în timp ce tu L-ai m mîntui întui pe bosorogul ăsta, Pe-acest Jupîn Prudenţă Prudenţă,, ce-ar putea Să Să ne încurce. Toţ Toţi ceilalţ ceilalţi, fii sigur, Le-nchidem gura, cum o-nchizi cu lapte Pisicii; ori orişşice le-am porunci, Ne-ar asculta, supuş supu şi.  SEBASTIAN 

Prieten drag.  îţi voi urma exemplul: după după cum Ai dobîndit Milanul, tot astfel Voi dobîndi eu Neapolul. Şi-acum, Să Să  tragem spada. Cu o lovitur ă Sc  Scăă pa-vei de tributul ce-l plă plăte teşşti, Iar eu, ca rege, te voi preţ pre ţui.  ANTONIO 

Să tragem spada în aceeaş aceeaşi clipă clipă: Cînd braţ braţul mi-l ridic, tu f ă la fel, Asupra lui Gonzalo.   5 — Furtuna 

 

65

SEBASTIAN  Stai, o vorbă vorbă... (î  şi vorbesc în şoapt ă.)  (Muzică. Reapare Ariel, nevă zut,  şi se apleacă asupra lui Gonzalo.) 

Stă Stă pînul meu prevede, prin magie, Primejdia care îi paş paşte-acum Şi mă mă trimite ca să să-i scap, altminteri Tot planul lui de rîpă rîpă se va duce.  (Clnt ă în urechea lui Gonzalo.)

 

Sfor ăi, adormit de tot, Neş Neştiind că că un complot Se urzeş urzeşte: Dacă Dacă ţii la viaţ viaţa ta, Lasă Lasă somnul şi ppăăzea... Te trezeş trezeşte! 

ANTONIO 

Hai, amîndoi, deodată deodată s  săă izbim!  OONZALO (trezindu-se) 

O, îngeri buni, pe rege ocrotiţ ocroti ţi-l! (îl zgîllîie pe Alonso, care se treze şte si el.) Treze Trezeşşte-te! Dar ce se-ntîmplă se-ntîmplă-aici? 

ALONSO (lui Antonio şi Sebastian) 

Cu să să biile trase ? Ce-i cu voi ? Ce-s feţ feţele acestea îngrozite ?  SEBASTIAN 

Pe cînd stă stăteam aici, să să te veghem,  Am auzit un r ăget ca de taur, 

 

Sau chiar de leu, grozav. Nu te-a trezit? 

ALONSO 

 N-am auzit nimic.  ANTONIO 

Era un zgomot  Ce-ar fi înspă înspăimîntat şi-un că că pc  pcăăun, De se cutremura întreg pă pămîntul. N-a fost un singur leu, ci zeci şi sute. 

ALONSO 

Ai auzit ceva, Gonzalo?   GONZALO 

Sire,  Pe legea mea, am auzit un murmur, Un bîzîit ciudat, ce m-a trezit... Te-am zgîlţ zgîl ţîit, trezindu-te. Cînd ochii Mi iam deschis, eu i-am vă văzut pe ei Cu să s ă biile trase... Adevă Adevărul 

    67  66 5*

E că că a fost ceva... Sa stă st ăm de veghe, Sau să să plec  plecăăm de-aici. Să Să ne-narm  ne-narmăăm. 

ALONSO 

Da, să să plec  plecăăm, pe bietul meu fecior Să Să-l că căută utăm.  GONZALO 

Să-l ocrotească ocrotească cerul De fiare, că căci pe insulă insulă-i, desigur. 

ALONSO 

Să mergem, dar ă; ia-o înainte. 

ARIEL (în timp ce ceilal  ţ i se depărteaz ă ) 

Stă Stă pînul meu va şti ce-am să săvîrsit, Deci, rege, cată cată-ţi fiul, liniş liniştit.  (Iese.) 

SCENA 2 

Un platou sterp. Vreme posomorită posomorit ă. Intr ă Caliban, cu o leg legăătur ă de lemne. lemne. Se aud tunete.  CALIBAN 

Din gropi si smîrcuri, molimele supte De soare peste pest e Prospero să să cad  cadăă, S-ajungă S-ajungă-ntreg o boală boală. (Fulger ă.) Da, îl blestemi, Deş Deşi m-ascultă m-ascultă  duhurile lui (î  şi lasă jos povara)  68

 

Ce, numai la porunca lui, mă mă-mburd -mburdăă  , M-arunc M-aruncăă-n glod, mă mă sperie cu stafii, Mă Mă poart  poartăă-aiurea noaptea, ca o tor ţţă. ă. La orice fleac le-asmute împotrivă împotriv ă-mi — Au chipuri de maimuţ maimu ţe uneori, Ce-ş Ce-şi rid de mine şi mă mă mu  muşşcă-apoi; Ades îmi ies în cale ca aricii Şi ţepii si-i înfig în talpa-mi goală goal ă; Iar alteori le simt pe trupul meu, Ca niş ni şte şerpi ce-mi şuier ă-n ureche, De-mi vine să să-mi iau cîmpii...  (Intr ă  Trinculo.) 

Uite, na!  Un duh de-al lui vrea să să m  măă canoneasc  canoneascăă Pentru ză ză bav  bavăă: am să să mă  mă lungesc, Poate c-aş c-aşa n-o să să mă  mă bagen seamă seamă.  (Se trînteste cu fa ţ a în jos, incit nu i se vede decît mantaua.) 

TRINCULO 

 Nici un tufiş tufiş, nici mă măcar un copă copăcel ca să să te poţ poţi feri de vremea rea — si iacă iac ătă că  că vine iar furtuna, auzi cum şuier ă vîntul. Norul ăla negru şi mă mătăhălos seamă seamănă c-un poloboc gata-gata să să-şi deş deşerte vinul. Dac-o tuna iar ca mai-nainte, nu ştiu un" să să-mi vîr scă scăfîrlia. Din norul ăla o să să plou  plouăă cu gă găleata, mai mult ca sigur...  (Calcă peste Caliban.) 

69

 

Hei, dar ce-i cu mogîldeaţ mogîldeaţa asta? O fi om sau peş peşte? Viu sau mort? (fi miroase.) Dup Dupăă miros s-ar zice că e peste, miroase a peş pe şte împuţ împuţit. Un fel de batog, dar de loc proaspă proasp ăt. Curios peş peşte! De-as fi acu în Anglia — cum mai fusei —aş —a ş pune pe careva să să mi-l vopsească vopsească şi-atunci toţ toţi prostii din tîrg s-ar repezi să-l cumpere, cu'bani grei. Acolo, cu o pocitanie ca asta ai traiul asigurat! Orice dihanie poate face om din tine. Ăia n-ar da un sfanţ sfanţ unui olog, dar ar da şi-un pol ca să să vad  vadăă un indian mort. (Ridică an capăt al mantalei.) Ia te uită uită! Are picioare de om şi aripioarele-i parc-ar fi braţ braţe! (îl pipăie.) Valeu, si e cald! (Se d ă înapoi.) Numai ştiu ce să să cred. în tot că c ăzu, nu-i peş peşte; te pomeneş pomeneşti c-o fi vreun pă p ămîntean al insulei, tr ăsnit de curînd pesemne. (Tună.) Valeu! Iar vine furtună furtună: ăl mai bine-i să să mă  mă ascund sub mantaua lui... (Se vira sub capătul de jos al mantalei.) Alt adă adă post nu vă văz ssăă fie pe-aproape. Nevoia te face să să nu nu-ţţi alegi vecinii de pat. Am să s ă stau aici pînă pînă-o trece furtuna. 

  să  N-am să să mai ies pe mare, mare, Pe ţă ţărm rm as vrea să mor...  (Intr ă  Stephano cu un şip în mină , cînlînd.) STEPHANO

 

Grozav cîntec de îngrop îngropăăciune!... Ia să să m  măă mai alin un pic. (Bea.j 

 

70

(Cînt ă.) 

Eu, că că pitanul, matrozii şi şeful  Pe fete grozav le iubeam,  în fiece zi f ăcîndu-ne cheful.  Şi numai pe Kate o lă l ăsam,  C-avea o limbă limbă-ascu -ascuţţită ită ca acu:  Pe-orice matroz îl primea cu „la dracu!"   Mirosul catranului nu prea-i plă plăcea,  Dar un croitor s-o ciupească ciupească putea.  Băieţ ieţi, hai pe mare şi daţ daţi-o „la dracu!"  Par şiv cîntec şi ăsta... Dar ia să mai tragem o  duscăă... (Dea.)  dusc CALIBAN 

 Nu mă mă mai canoni... Aoleo!  STEPHANO  

Ce se-ntîmplă se-ntîmplă? Sînt şi diavoli pe-aci? Nu cumva ne jucaţ jucaţi vreo festă festă cu să sălbatici si cu piei-rosii? N-am scă scă pat eu de la înec ca să să m  măă sperii acum de dihania asta cu patru picioare. Bine-a zis cine a zis că c ă nu s-a nă născut încă încă omul cu patru picioare care să să-l pună pună pe Stephano cu botul pe labe. Şi aş aşa va fi, cîtă cîtă  vreme-mi mai bate inima-n piept.  CALIBAN 

Valeu, cum mă mai munceş munceşte duhul!...  STEPHANO  

O fi vreun că că pc  pcăăun cu patru labe, de pe insulă insul ă, şi mi se pare mie că c ă-i bolnav de friguri... Unde  naiba o fi-nvaţ fi-nvaţat graiul nostru? Drept r ăsplat splatăă, o să să-i dau o mînă mînă de-ajutor... Dacă Dacă-l vindec, îl îmblînzesc şi-l iau cu mine la Neapole — ar fi un plocon vrednic de orice împă împ ărat care-a că călcat vreodatăă pe-o blană vreodat blană.  CALIBAN (sco ţ înd înd capul) 

 Nu mă mă mai canoni atîta, rogu-te. Am să să duc degrabă degrabă lemnele acasă acasă.  STEPHANO 

L-au apucat frigurile şi bate cîmpii. Ia să s ă-i dau să să guste din şip: dacă dacă n-a mai pus niciodată niciodată vin în gur ă, scapăă de bîţ scap bîţîial îialăă. Dacă Dacă-l vindec şi-l îmblînzesc, m-am pricopsit — îl vînd în cîstig. Cu unul ca ăsta îţ îţi scoţţi pîrleala.  sco

 

(li apucă de umăr.) CALIBAN

 Nu mi-ai f ăcut r ău pîn-acum,  Dar o să să-mi faci, o ştiu după după-al tă tău tremur:  Te-aţţîţă Te-a ţă Prospero-mpotriv  Prospero-mpotrivăă-mi.-  STEPHANO 

Fă-te-ncoa'! (îi aruncă  şşipul.) Deschide gura; asta o să-ţi dezlege limba. Hai, mîţă mî ţă,, deschide gura, cu asta scapi de bîţ bîţîial îialăă, zzăău. Ţi-o spun eu. (Caliban bea.)  Nici nu ştii ce prieten ai gă găsit. Mai desf ă-ţi o dată dată f ălcile.  72 

TRINCULO 

Parc-am mai auzit eu glasul ăsta. Te pomeneş pomeneşti câ-i... Ba nu, că c ă s-a-necat. Ăş tia-s diavoli. Doamne,  Ăştia-s ap apăăr ă!  STEPHANO 

Patru picioare şi două două gl  glăăscioare — e un balaur foarte nostim! Glasul din faţă fa ţă are,pesemne,  are,pesemne, menirea să-l vorbească vorbească de bine pe prietenul să său, iar ăl din spate să să bîrfeasc  bîrfeascăă si să să-njure... îi dau tot vinul din şip, dacăă-i prieş dac prieşte şi-l scapă scapă de friguri. Hai, bea. (Caliban se supune.) Amin! Ia să să-ţi torn acu şi pe gura ailaltăă.  ailalt Stephano!  TRINCULO  STEPHANO (se d ă înapoi) 

M-ai chemat cu gura ailaltă ailalt ă? Doamne, fie-ţ fie-ţi milă milă! Ăsta-i diavol, nu că că pc  pcăăun, îl las, că că n-am lingur ă  mare ca să să stau cu el la masă masă.1 TRINCULO 

 

Stephano! Dacă Dacă eş  eşti cu adevă adevărat Stephano, pune mîna pe mine si vorbeste-mi: sînt Trinculo! Nu te teme, sînt bunul tă t ău prieten Trinculo.  i Aluzie la un proverb: „Ca să s ă stai cu diavolul la masă mas ă, îtl trebuie o lingur ă mare" (u. tr.). 

 

73

STEPHANO 

Dacă e Dacă  eşşti cu-adevă cu-adevărat Trinculo, ieş ieşi de-acolo. (li apucă de glezne.) Am să să te trag de picioarele mai scurte — Trinculo avea astfel de picioare... Da, ză zău, astea sînt ale lui. (Se uit ă la el.) Eşti chiar Trinculo, pe cîte vă v ăd. Cum de-ai ajuns să să fii dosul dihaniei ăsteia? Are-o r ăsufl suflăătoare pe unde ies Trinculi?  TRINCULO (ridicindu-se) 

Credeam c-a fost doborît de tr ăsnet... Dar, Stephano, nu te-ai înecat? Acu trag nă nădejde că că nu te-ai înecat. A trecut furtuna ? De teama ei, m-am pitit sub mantaua pocitaniei. Va să s ă zic  zicăă tr ăie ieşşti, Stephano? O, Stephano, se cheamă cheamă  că doi napolitani au scă scă pat cu viaţă viaţă!! 

 

(II zgîl   ţ îie îie zdravăn.) STEPHANO

 Nu mă mă  zgudui, că că ame  ameţţesc.  CALIBAN 

Frumoşşi mai sînt la chip, de n-or fi duhuri: Acesta-i zeu şi are-o bă Frumo băutur ă Cereasc  Cereascăă. In genunchi îi voi cădea. 

 

(îngenuncheaz ă.)

 

74

STEPHANO 

Cum de-ai scă scă pat? Şi cum de-ai ajuns aici ? Jur ă pe şipul ăsta, cum ai venit aici?... Eu, unul, am scă scă pat agăţ agăţînduîndumă de-un butoi de madera, pe care marinarii-l zvîrliser ă peste bord — ţi-o jur pe şipul ăsta, pe care mi l-am meş meşterit singur, din scoar ţă de ţă de copac, după după ce-am ajuns pe ţă ţărm. rm.  CALIBAN (se apropie) 

Jur pe-acest şip să să-ti fiu supusă supusă slug  slugăă. Nu-i pă pămînteasc mînteascăă  băutura asta.  STEPHANO 

Uite! (îi întinde  şipul lui Trinculo.) Jur ă  şi spu-ne-mi cum ai scă pat. 

TRINCULO 

Am înotat pîn'la ţă rm, ca o raţă raţă.. Ză Zău ccăă-not ca o raţă raţă,, ti-o jur. ţărm, Sărut rutăă sfînta scriptur ă... (Trinculo bea.) Ăi fi-no-tînd tu ca o raţă ra  ţă,, dar ar ăţi gîscă. (îi smulge din mină  şşipul.)  ăţi ca o gîscă

TRINCULO 

Ah, Stephano, mai ai bă băutur ă?  75  STEPHANO 

Tot butoiul, fr ăăţţioare. Pivniţa mea e-ntr-o stîncă pe malul mării, acolo mi-am ascuns vinaţul... (Se uit ă cu coada ochiului la Caliban.) Ei, dihanie, cum o duci cu frigurile?  CALIBAN 

Ci spune-mi, n-ai picat cumva din cer ?  STEPHANO 

De-a-dreptul din lună, crede-mă... (Golind şipul.) De omul din lună ai auzit? Eu eram.  

CALIBAN (i se prosternă ) 

Te-am zărit acolo şi mă închin ţie: stă pîna mi te-a ar ătat, aveai un cîine şi-ţi uscai obielele pe-o tuf ă. 

STEPHANO 

Hai, jur ă pe sfînta evanghelie si sărut-o. O umplu îndată la loc...Jur ă!  TRINCULO 

Pe lumina cerului, nu-i cine ştie ce grozav că pcăunul. Nu mi-e frică de el — e tare slab de minte... Omul din lună! E şi lesne   crezător, după toate alea. Dar ştie să bea... Bravo, că pcăune, te pricepi să tragi la măsea, 

76

CALIBAN 

Fii dumnezeul meu: am să-ţi ar ăt  Al insulei pămînt mănos, în întregime -  Şi tălpile am să-ţi sărut. 

TRINCULO 

E-un că pcăun f ăăţţarnic şi beţiv, pe legea mea. Gînd o s-adoarmă dumnezeul lui, o să-i şterpelească şipul.  CALIBAN 

Jur să-ţi fiu rob şi tălpile-ţi sărut.  STEPHANO 

Atuncea, cazi în genunchi si jur ă. 

(Caliban îngenuncheaz ă , cu spatele la Trinculo.) 

TRINCULO 

Mor de rîs cînd mă uit la că pcăunul ăsta nerod. N-are pereche de tîmpit ce e. Mai că-mi vine să-l bat... 

STEPHANO 

Hai, pupă-aici. 

 

(Caliban îi sărut ă picioarele.) TRINCULO

Dar e beat-rnort, nenorocitul... Scîrbos că pcăun!  77 

 

CALIBAN 

Am să să-ţi ar ăt izvoarele curate,  Voi pescui, îţ îţi voi culege boabe  Şii-ţţi voi aduce lemne-ndeajuns.  La naiba cu tiranul ce-l slujeam!   Un lemn nu-i. mai aduc! Te voi urma,  Om minunat!  TRINCULO 

Caraghios că că pc  pcăăun! Un beţ beţiv nenorocit i se pare o minune de om!  

CALIBAN 

Te-oi duce la aluni şi meriş merişori  Şi, scormonind cu ghearele pămîntul,  Ţi-oi scoate baraboi. Am să să-ţi ar ăt  Şi gaiţ gaiţa în cuib, am să să te-nv  te-nvăţ ăţ  Să prinzi maimuţ maimuţa sprintenă sprintenă-n capcană capcană  1 pescăruş ruşi  am să să-ţi aduc  Şi pui de pescă Din cele stînci. Vei merge, dar, cu mine?  STEPHANO 

Du-ne unde vrei, numai nu pă pălăvr ăgi atîta. Ajunge! Trinculo, avînd în vedere că că regele şi toţ toţi ceilalţ ceilalţi sau înecat, noi sîntem moş moştenitorii insulei. (Lui Caliban.) la-mi şipul şi du-l. (Lulndu-l de bra ţ  pe  pe Trinculo.) Frate Trinculo, acuş acuşi îl umplem la loc.  

1

 Ca şi în alte pă păr ţi, textul shakespearean e neclar. Asupra termenului folosit aici — „sea-mells" — există există controverse. Am adoptat interpretarea dată dată de ediţ ediţia Cambridge (n. tr.). 

 

78

CALIBAN (cînt ă ca un om beat) 

Adio, crunt stă stă pîn, adio! 

TRINCULO 

Un că că pc  pcăăun care zbiar ă, un că că pc  pcăăun beat. 

CALIBAN 

 Nu-i mai prind peş peşti, nu-i mai fac foc. Nu-i voi că c ăra Nici o surcea.   Nici blide nu-i mai spă spăl de loc. Ban! B Ban! an! Ca-li-ban Are alt st stăă pîn, nu un tiran. Ura! Tr ăiasc iascăă  libertatea! Ura! Ura!  STBPHANO 

Bravo, că că pc  pcăăune ! la-o-nainte ! (Ies  ţ ooppăind.)  ACTUL III  SCENA I 

In faţ faţa peş peşterii lui P Pros rosper pero. o. Int Intr  r ă  Ferdinand, că cărînd un buş buştean.  FERDINAND  

Anume jocuri obosesc, dar mun munca ca  Le-adaugăă  pl Le-adaug plăăcere; uneori 

O umilinţă umilinţă-i -i nobil îndurată îndurată,  Iar cele mai modeste începuturi  Tind spre un ţel înalt... Această Această  muncă muncă  Mi s-ar pă părea un chin îngrozitor   De n-aş n-aş  fi-nsufleţ fi-nsufleţit de o domni domniţă ţă  Ge-mi schimbă schimbă truda în plă plăcere... O,  Pe cît e tată tatăl de-ar ţţăgos ăgos şi r ău,  Pe atît e ea de bună bună. (Se a şeaz ă.) El m-a pus  Să-i car buş buşteni cu miile; ea plîng plîngee  Cînd vede cum muncesc de greu si-mi spune  Că  niciodată niciodată  n-a fost truditor   Mai nobil nobil decît m mine. ine. (Se ridică.) Dar uitasem. 

 

80

Aceste gînduri munca-mi uş uşureaz ureazăă  — In aste clipe-s cel mai odihnit 1. 

(Miranda iese din pe şter ă. Prospero r ătnîne la intrarea pe şterii, nevă zut.) 

MIRANDA    Nu mai munci atît, te rog. Aş Aş vrea Un fulger să să fi ars aceş aceşti buş buşteni Pe care ai poruncă poruncă să  să-i aduni. Povara lasă lasă-ţi jos şi te-odihneste: Va plînge-n vatr ă c  căă te-a ostenit... Te rog să să te-odihnesti: cu nasu-n

 

căr ţi E tata. Ai trei ceasuri la-ndemîn la-ndemînăă. 

FERDINAND  

Stă Stă pîn  pînăă  dragă dragă, pînă pînă  să  sfîr şesc Această Această treab  treabăă, mă mă apuc  apucăă noaptea. 

MIRANDA 

De te aaşşezi, car eu buş buşteni în locu-ţ locu-ţi: Pe-acesta dă dă-mi-l, ca să să-l duc la stiv stivăă.  FERDINAND  

 Nu, scumpa mea, decît să să trînd  trîndăăvesc In timp ce-nduri o astfel de ruş ru şine, Mai bine-mi frîng spinarea.  i Gel mai controversat vers din Furtuna. In folip-ul original e scris astfel: „Most busie lest when I doe it". In ediţ ediţiile ulterioare versul a fost corectat, devenind: devenind: „Most busy, least when I do it", cu sensul: „Deş „Deşi fac munca cea mai grea, n-o simt" (n. tr.).  81 

82   MIRANDA  

Ca şi ţie  Această muncă mi s-ar potrivi Şi-aş  îndura-o mai uşor, dorind-o, în timp ce tu o faci f ăr ă să vrei.  PROSPERO 

(aparte)  

Sărmana mea, te-ai prins, pe cît se ve  Pari obosit.  MIRANDA  FERDINAND 

 Nu, nobilă stă pînă — E dimineaţă noaptea, cînd te văd. Vreau numele să-mi spui, spre-a-l pomeni în rugăciuni.  MIRANDA 

Miranda. — Tată, vai, Porunca ţi-am călcat-o !  FERDINAND 

Admirată  Miranda, preţuieşti cu-adevărat Mai mult decît orice pe lumea asta. Mi-au încîntat privirea multe fete, Ades mi-a fost auzul fermecat 

 

6*

De glasul lor; pe multe dintre ele Le-am îndr ăgit pentru anume haruri, Dar nu deplin, căci fiecare-avea Cîte-un cusur care-i ştirbea nobleţea... Dar tu n-ai seamăn, eşti desăvîr şită, Din tot ce-i bun în oameni oameni eşti f ăcută.  MIRANDA 

Eu n-am văzut nicicînd vreo altă fată. Alt chip, decît al meu într-o oglindă, Nu-mi amintesc. Iar chipuri de  bărbaţi, Afar' de tine, bunul meu prieten, Şi de iubitu-mi tată, n-am privit. Cum or fi alţii nu ştiu, însă jur Pe feciorie  — juvaer în zestrea-mi — Că n-aş  vrea alt tovar ăăşş  decît tine — Şi nici nu-mi pot închipui alt om Vederii mele mai "plăcut... Dar iată, Pălăvr ăgesc şi uit îndemnul tatei.  FERDINAND 

Miranda, sînt un prinţ, poate chiar rege — O, n-aş  mai fi! — şi n-aş  mai îndura Corvada asta, cum n-aş şti să-ndur Pe buze-o muscă... Sufletul mi-ascultă: Din clipa-n care te-am v ăzut, spre tine Zburat-a a mea inimă, dorind Să-ţi fie sclavă. Iată de ce sînt Un bustenar atît de r ă bdător.  84

 

MIRANDA 

Deci, mă mă  iubeş iubeşti? 

FERDINAND 

O, ceruri, o, pă pămînt, Fiţ Fiţi martori si încununaţ încununaţi-mi spusa Cu fericire, de-i adev adevăărat ratăă, Iar dacă dacă-i mincinoasă, să-mi prefaceţ mincinoasă prefaceţi în nenoroc cît bine mi-a fost scris. Da, te t e iubesc şi te cinstesc mai mult Decît orice pe lume.  MIRANDA 

Sînt nebună nebună S  Săă  plîng de fericire. 

PROSPERO (aparte) 

Două  inimi  Două Alese, întîlnitu-s-au! Pogoare Asupr ă-le al cerurilor har! 

FERDINAND 

De ce plîngi? 

MIRANDA 

De nevrednicia mea,  Că nu cutez să să  dau ce-as vrea să dau, Nici să să  primesc ceva, f ăr ă  de care   Nu pot tr ăi... Dar toate astea-s fleacuri Mă dau pe faţă faţă,, vrînd să să mă  mă ascund... Sfioasă Sfioasă şiretenie, în lături! Tu, nevinovăţ nevinovăţie, ie, fi-mi îndemn!... De vrei, îţ îţi sînt soţ soţie, iar de nu, Fecioar ă voi muri, în slujba ta: Tovar ăşă  mă po  poţţi opri, Dar nu m măă po  poţţi opri să să te slujesc.  ăşă  să-ţi fiu, mă FERDINAND (îngenuncheaz ă ) Stă pînă  dragă, rob îţi sînt, sînt, pe veci! 

MIRANDA 

îmi vei fi soţ soţ?  FERDINAND 

 

Doresc să să-ţi fiu, cum robul Doreş Doreşte libertatea. lat latăă-mi mîna. 

MIRANDA 

palmăă. Şi-acum, la revedere; peste-o or ă.  Ţi-o-ntind pe-a mea cu inima în palm FERDINAND 

O mie au să-mi par ă, nu doar una! (Miranda iese. Ferdinand se duce s ă care lemne.) 

85

 

PROSPERO 

Ca ei de fericit nu pot să s ă fiu — Uimirea bucuria le-a sporit-o — Mă M ă bucur totuş totuşi mult... Pînă Pînă la cină cină  Mai am destule de-mplinit, de-aceea Mă  duc la cartea mea. 

(Se întoarce în pe şter ă.) 

SCENA 2 

Un golf al mă mării, în stînga faleza coboar ă lin spre plajă plajă, în dreapta se vă văd stînci şi o mică mică grot  grotăă, la intrarea că c ăreia stau şi beau Stephano, Trinculo şi Caliban.  STEPHANO 

Ia mai ţineine-ţţi gura! Cînd s-o goli butoiul, o să să bem apă apă — da' pîn-atunci nici o pică pic ătur ă. De-aceea, vira! şi ddăă-i bă bătaie. Bea în să sănătatea mea, slugă slugă-că -că pc  pcăăun. 

TRINCULO 

Slugă-că Slugă -că pc  pcăăun! Mare nebunie-i pe insula asta! Cică Cic ă n-ar fi pe ea decît cinci oameni — noi sîn-tem trei; dacăă ăilal dac ilalţţi doi au tot atîta minte ca noi, se duce de rîpă rîp ă statul.  STEPHANO 

Slugăă-că Slug -că pc  pcăăun, bea cînd îţ îţi spun. Ţi-s ochii duş duşi în fundul capului. 

 

86

TRINCULO 

Păi, unde vrei să să se ducă ducă? Dacă Dacă i s-ar duce în coadă coad ă, ar fi un că c ă pc  pcăăun nemaipomenit. 

STEPHANO 

Robul meu şi-a înecat limba-n vin. Cît despre mine, nici marea nu mă mă poate înghiţ înghiţi — am înotat trei'şş'cinci  de leghe pîn'la trei' TRINCULO

ţă ţărm. rm. Ascultă Ascultă, ccăă p-c  p-căăune, ai să să-mi fi locotenent, sau stegar.  Mai degrabă degrabă locotenent, că că stegar... nu poa' să să stea de loc.  STEPHANO 

Dom'le că că pc  pcăăun, n-o să să fugim.  TRINCULO 

Şi nici n-o să să mergem mă măcar: o să să st  stăăm lungiţ lungiţi, ca niş nişte cîini şi nici n-o să să deschidem gura.  STEPHANO 

Ascultăă, pocitanie, zi si tu ceva, dacă Ascult dac ă e  eşşti o pocitanie de treabă treab ă.  CALIBAN 

Luminăţie, Luminăţ ie, cum o duci? Dă Dă-mi voie Să Să-ţi ling sandalele. Pe celă celălalt N-o să să-l slujesc, fiindcă fiindcă nu-i viteaz. 

87 

TRINCULO 

Minţi, că Minţ că pc  pcăăun ageamiu: aş aş fi în stare să s ă dobor şi-un vagmistru. Bă Bă, peş peşte stricat, ai mai vă văzut tu om fricos să să bea cît am bă b ăut eu azi? Fiindcă Fiindcă e  eşşti jumate peş peşte, jumate că că pc  pcăăun, umbli cu minciuni? 

GALIBAN 

I-auzi-l cum îş îşi bate joc de mine! îl laş la şi, stă stă pîne?  TRINCULO 

„Stăă pîne" —zice. Tîmpit că „St că pc  pcăăun!  CALIBAN 

Auzi-l! Iar ăăşi! Muşcă-l, ză zău, să să crape!  şi! Muş STEPHANO 

Trinculo, tacă tacă-ţi fleanca! Dacă Dacă te r ăzvr ăteş teşti, cel dintîi copac te-aş te-aşteapt teaptăă... Bietul că că pc  pcăăun e supusul meu şi nu îngă îngădui să să fie batjocorit.  CALIBAN 

îţi mulţ mulţumesc, prea nobile stă stă pîn... Eş Eşti bun să să-mi mai asculţ asculţi o dată dată rug  rugăămintea? 

STEPHANO 

Cu plă plăcere: cazi în genunchi si zi-o înc-o dată dat ă. Eu şi Trinculo stă stăm şi te-ascultă te-ascultăm.  (Caliban îngenuncheaz ă , Stephano şi Trinculo abia se mai ţ in in pe picioare.  (Intr ă Ariel, nevă zut de ei.) 

88

 

CALIBAN 

Cum ţi-am mai spus, sînt robul unui zbir, un vr ă jitor care, prin viclenie, mi-a smuls această această insul  insulăă.  Ba minţ minţi! 

 

ARIEL 

CALIBAN (întorcîndu-se spre Trinculo) 

Minţţi tu, maimuţă Min maimuţă   hîtr ă. Tare-aş Tare-aş  vrea Să te ucidă ucidă  bravul meu stă stă pîn... Eu nu mint!  STEPHANO  •

 

Trinculo, să să ştii că că dac  dacăă-i mai curmi vorba, îţ îţi zbor vreo cîteva mă măsele. 

TRINCULO 

Păi, n-am zis nimic.  STEPHANO 

Taci acum, o vorbă vorbă s  săă  n-aud. (Lui Caliban.) Zi-i 'nainte.  CALIBAN 

Prin farmece pe insulă insulă-a pus mîna — Furîndu-mi-o. Dac Dacăă mă  măria ta Vei vrea să să mă  mă r ăzbuni — şi ştiu că po  poţţi Şi ai curajul... Ăsta nu cutează cutează... 

  Asta aşa e.  STEPHANO  CALIBAN  Vei fi stă pînul insulei, iar eu Te voi sluji.  STEPHANO  Dar cum să fac? Mă poţi duce la cetăţeanul ăla ?  CALIBAN  Da, da, stă pîne: adormit ţi-l dau  Şi poţi să-i baţi şi-un cui în că păţînă.  ARIEL  Minţi, n-ai putere.  CALIBAN  89

Ce tot îndrugi, pramatie! măria ta, de loveapşte-l zdrav  ăn, Apoi ia-i şipul: de acinainte Să  bea bea neghiobule, doar saramur  ă. Nu-i Tear rog, ăt Izvoarele ă  dulce. STEPHANO  Trinculo, astîmpăr ă-te, c-o păţeşti. Dacă-l mai întrerupi pe că pcăun măcar c-o vorbă, pe legea mea că las mila la o parte si fac din tine pastrama.  90  TRINCULO  Dar ce-am f ăcut ? Nici n-am deschis gura. Uite, mă dau mai încolo, poftim.  STEPHANO   N-ai zis tu că minte ?  Tu minţi!  ARIEL  STEPHANO  Mint? Na! (îl love şte.) Dacă ţi-a plăcut, mai spu-ne-mi şi altădată că mint.  TRINCULO   N-am zis că minţi. Ce, eşti într-o ureche şi-ai şi surzit? Dar-ar ciuma-n şipul tău! Uite unde duce  beţia. Lua-l-ar naiba de c ă pcăun, iar ţie cădea-ţi-ar mîna!  Ha, ha, ha!  CALIBAN  STEPHANO  Şi-acum, povesteşte mai departe...  Iar tu dă-te mai încolo, (îl amenin ţă pe Trinculo.)  CALIBAN  GCG&" GCG&" CLUJ  - FILIALA MĂREŞTI -  rrn. Awn

VL*CU

»'«< "

Să-l baţi pînă  se satur ă, pe urmă  „„„.^„n,,___   îl bat şi eu.  '^tf >; * H  Ă   * 

STEPHANO 

Dă-te mai încolo. — Hai zi-i mai departe. 

CALIBAN 

Cum îţ îţi spuneam, e obiceiul lui Să Să doarm  doarmăă dup  dupăă mas  masăă: du-te-acolo, la-i că căr ţile şi dă dă-i la cap c-un lemn, îi spinteci burta c-un ţă ţăru ruşş, sau gîtul Cu un cuţ cuţit i-l tai. Dar nu uita Să S ă-i iei hîr ţoagele, că căci f ăr ă ele E-un tont cum sînt şi eu şi nici un duh Nu-l mai ascultă ascult ă: toate îl ur ăsc La fel ca mine. Că Căr ţile, doar ele, Pe foc le pui. Mai are si unelte — Aş A şa le zice — şi ar vrea cu ele Să S ă-şi umple casa, cînd o va avea.

 

Dar cea mai mare-avere-a lui e fata, Frumoasă Frumoas ă foc; el însuş însuşi o numeş numeşte „Fă „Făr ă egal". Femei eu n-am văzut Afar' *de ea şi mama, Sycorax, Dar între ele-i o deosebire Ca de la ceruri la pă pămînt.  STEPHANO 

Atîta de frumoasă frumoasă?  E chiar  

CALIBAN 

Da, stă stă pîne.  S-ar potrivi în patu-ţ patu-ţi de minune Şi-0 droaie de copii frumoş frumoşi ţi-ar face. 

92 

STEPHANO 

Că pcâune, am să să-l ucid pe cetăţ cetăţean ean şi am să să domnesc pe insulă insulă împreun  împreunăă cu fiică fiică-sa, regina mea — tr ăiasc iascăă regele şi regina! Iar tu şi cu Trinculo veţ veţi fi vice-regi... Ce zici de ideea asta, Trinculo, îţ î ţi  place?  TRINCULO 

E straş straşnic nicăă.  STEPHANO 

Bate laba, îmi pare r ău că că te-am pocnit. Numai vezi, cît tr ăie ieşşti, ai grijă grijă  ce vorbeş vorbeşti. 

CALIBAN 

într-o jumate ceas va adormi — îl vei ucide? 

STEPHANO 

Da, pe cinstea mea. 

ARIEL 

Stă Stă pînului mă mă duc să să-i dau de veste.  Ce bine-mi pare! Să ne-nveselim... Mai zi-mi o dat datăă  cîntecelul ăla. 

STEPHANO 

Dacă mă rogi tu, că pcăune, fac orice pentru tine. Hai, Trinculo, să  cîntăm. 

(Cînt ă.) 

Joc de ei ne batem, limba să le-o scoatem, Facem tot ce vrem.   CALIBAN 

 Nu-i asta melodia. 

(Ariel clnt ă  melodia din fluier  şi tamburină.) STEPHANO

Ce-o mai fi şi asta ? 

 

TRINCULO 

E cîntecelul nostru, cîntat de Jupîn Nimeni.  STEPHANO (strîngînd pumnul) 

Dacă eşti om, arată-te. Iar dacă eşti diavol, f ă ce vrei.  TRINCULO (plîng ăre ţ  ) O, iartă iartă-mi pă păcatele!   94 

STEPHANO 

Moartea stinge toate datoriile. Te sfidez, demone! (Deodat ă U piere curajul.) Fie-ţi milă  de noi! 

CALIBAN 

Ţi-e frică? 

STEPHANO 

 Nu, că pcăune, nu mi-e frică  de loc.  CALIBAN 

Să nu te temi — căci insula e plină  De zgomote şi melodii plăcute,  Ce nu fac r ău. îmi zumzăie-n urechi  Adesea mii de cobze şi de naiuri,  Şi glasuri, uneori, ce mă adorm  Din nou cînd mă trezesc după-un somn lung.  Atunci, în vis, îmi pare că asupr ă-mi  Se cască norii şi comori mi-arată,  încît vreau iar s-adorm, cînd mă trezesc.  STEPHANO 

îmi place împăr ăăţţia asta, în care muzica e pe degeaba. 

CALIBAN 

 Numai să scapi de Prospero.  STEPHANO 

Vine şi asta — n-am uitat ce mi-ai spus.  TRINCULO 95    

Cîntecul se depă depărteaz rteazăă. Ce-ar fi să să ne luă luăm după după el şi p-ormă p-ormă să  să  ne facem treaba? 

 

STEPHANO 

Ia-o-nainte, că că pc  pcăăune, te vom urma. Tare-aş Tare-aş vrea să să-l vă văd pe muzicantul ăla. Gintă Gintă grozav.  TRINCULO 

Hai, vii? Eu r ămîn în urmă urmă, Stephano. 

(îl urmeaz ă pe Ariel, urctnd poteca de pe falez ă-) 

SCENA

3 

Crîngul de tei de deasupra pe peşşterii lui Prospero, pe culmea stînoii. Alonso şi curtenii lui, obosiţ obosiţi şi descurajaţ descurajaţi, îş îşi croiesc drum  printre copaci. Gonzalo se tîr ăăşte şte în urma celorlalţ celorlalţi.  OONZALO 

Pe Sfînta Nă Născă scătoare, nu mai pot, Nu mă mă mai ţin picioarele, alteţă alteţă.. E-un labirint f ăr ă  sfîr şit. Dă Dă-mi voie Să Să m-odihnesc.  ALONSO 

Bătrîne, nu te cert, Fiind eu însumi ostenit de moarte. Şezi jos si te-odihneste...  96 

(Alonso, Gonzalo, Adrian  şi Francisco se a şazâ.) 

Pînă-aici  Pînă Mi-a fost nă nădejdea sfetnic: n-o ma maii las S Săă m  măă-am -amăăgeasc geascăă. S-a-necat acela Pe care-l căut utăăm, iar marea-şşi rîde De cercetarea noastr ă pe uscat... în pace odihnească mareaodihnească!  ANTONIO (care st ă  cu Setastian, ceva mai departe) 

Bine-mi pare  Că şi-a pierdut nă nădejdea. Nu cumva De hotă hotărîrea noastr ă s  săă te lepezi, Fiindc Fiindcăă-am dat o dată dată gre  greşş. 

SEBASTIAN 

Aştept Un nou prilej, să-l folosim din plin. 

ANTONIO 

Ce-ai zice să să-ncerc -ncercăăm chiar astă astă-noapte? Sînt osteniţ osteniţi de drum si nu-s în stare Să S ă stea de veghe ca în alte daţ daţi.  SEBASTIAN 

La noapte, noapte, deci. Nici un cuvînt m mai ai m mult. ult. 

(Se aude o muzică solemnă , ciudat ă. Apare Prospero, nevă zut, deasupra deasupra lor.) 

7 — Furtuna  97  ALONSO 

Prieteni buni, ce-i cîntecul acesta?  GON.ZALO 

O muzică muzică încînt  încîntăătoare, dulce! 

(Apar o mul   ţ ime ime de f ă pturi ciudate, care a şaz ă o masă de  ospe ţ e, e, apoi d ăn ţ uie uie în jurul ei cu mi  şşcări gra ţ ioase; ioase; după  ce-l poftesc la masă pe rege şi suita lui, dispar.)  ALONSO 

Ce-au fost aceste duhuri? Doamne-ajut Doamne-ajutăă! 

SEBASTIAN 

E-un teatru de pă pă pu  puşşi însufleţ însufleţite. Acuma cred că că-s inorogi pe lume Şi că că-n Arabia e un copac în care-i tronul pă păsării mă măiastre.  ANTONIO 

Da, cred şi eu. Iar de mai e vreun lucru De necrezut, jur că-i adevă adevărat. Drumeţ Drumeţii niciodată niciodată n-au minţ minţit, De Deşşi-s huliţ huliţi de proş proşti cînd vin acasă acasă.  GONZALO 

M-ar crede cei din Neapol, de le-as spune Ce s-a-ntîmplat aici şi c-am vă văzut Asemenea f ă pturi — nu mă mă-ndoiesc Că Că-s pămînteni ai insulei — ciudate 

98 

La-nf ăăţi ţişare, dar mai delicate  Decît sînt îndeobş îndeobşte-ai noş noştri semeni?!  PROSPERO (aparte) 

Prea bine zici, cinstite domn, că c ăci unii Din cei de fa faţă ţă   sînt mai r ăi ca dracul... 

ALONSO 

Mă  minunez vă văzînd aceste chipuri; Atîta farmec au şi-atîta graţ graţie! E muzic muzicăă-n miş mişcările lor mute!  PROSPERO (suriztnd sumbru) Nu te gr ă bi cu lauda, aşteaptă.  FRANCISCO 

SEBASTIAN Ciudat cum  

au pierit.  Dar n-are-a face, Mîncarea ne-au lăsat-o şi — ni-e foame... 

 

(Se uit ă cu jind la masă.) Ce-ar fi să guşti puţin?  ALONSO 

 Nu, n-am nevoie.  99 

OONZALO 

 Nu-ţi fie teamă  Nu-ţ teamă, sire. Cînd eram Copii, am fi crezut noi că, la munte, Sînt oameni care au, ca niş ni şte tauri, Guş Guşi lungi — desagi de piele — sau că că alţ  alţii Au capu-n piept precum ne-ncredinţ ne-ncredinţeaz eazăă Drume  Drumeţţii care-ncheie r ămăşaguri ăşaguri 1 ? ALONSO 

M-aşez cu voi la masă M-aş masă, chiar de-ar fi Cea de pe urmă urm ă... Totuna îmi este, Că Căci traiul mi-am tr ăit. Hai, frate, duce, Urmeazăă-mi pilda, şezi si tu cu noi.  Urmeaz

(Alonso, Sebastian şi Antonio iau loc la masă.)  (Tunete şi fulgere. Apare Ariel, cu înf ăţ  ăţ i  şşarea unei zgrip-   ţ oroaice oroaice înaripate. Bătînd din aripi face s ă dispar ă masa,   printr-o vrajă ciudat ă.)  ARIEL 

Sînteţi trei pă Sînteţ păcăto toşşi, pe care marea,  Urmînd porunca soartei — ce-i stă st ă pîna  Pămîntului — v-a azvîrlit aici,  Pe insula aceasta f ăr ă oameni,  Căci printre oameni n-aţ n-aţi putea tr ăi.  (Cei trei scot scot săbiile.) V-am scos din minţ minţi, fricoş fricoşilor; dar alţ alţii, 

i Comentatorul ediţiei Cambridge e de părere că întreagă această replică îi apar ţine lui Antonio, nu bătrînului Gonzalo (n. tr.).  100 

.v*  La  fel de laş laşi ca voi, s-ar spmzu£â' • •~ Sau Sau îneca, îneca, de-ar de-ar fi în locul vostru! 

f"'

(Cei trei se reped să lovească , dar o vrajă îi  ţ intuie intuie şte.) 

 Nebunilor! Eu şi ortacii mei  Sîntem ale destinului unelte.  Cu să să biile voastre aţ aţi putea  Să-mpunge -mpungeţţi mai degrabă degrabă vîntul, sau  Să sfîş  sfîşia iaţţi rîzînda faţă faţă-a -a mă mării,  Decît să să  smulgeţ smulgeţi din penetul meu  Măcar vreun fir. La fel de neatins  Sînt ceilalţ ceilalţi. Şi de-altminteri chiar de-aţ de-aţi vrea  Tot n-aţ n-aţi putea, că căci să să biile voastre  Prea grele-s pentru voi acum... Mi-e dat  Să v-amintesc că că din Milan, voi trei  Pe Prospero l-aţ l-aţi alungat, zvîrlindu-l  Pe mare — care fapta v-a plă plătit-o! —   Cu mîndra-i copilită copilită  împreună împreună.  Drept care cerul, care doar amînă amînă,  Făr ă-a uita, a aţîtat uscatul  marea, împotriva voastr ă — da,  Şi marea, A asmuţ asmuţit asupra voastr ă  toate  Fă pturile pă pămîntului si mă mării...  Alonso, ţie ţi-a luat feciorul  Şi-acum, prin mine, îţi vesteş vesteşte-o moarte —   O vei simţ simţi la fiecare pas  Pe insula aceasta f ăr ă via  viaţă ţă;;  De-a ei mînie, doar prin pocă poc ăin inţă ţă  viaţă   f ăr ă  pat patăă, po poţţi scă scă pa.  Şi-o viaţă 101 

(Se aude un tunet si Ariel Ariel dispare; reapar, înso ţ ite ite de o muzică suavă , gra ţ ioasele ioasele f ă pturi, care, dansînd dansînd si f ăcînd fel de fel de grimase,  scot masa afar ă din scenă.)

PROSPERO 

 

Ai fost grozav în rolul zgripţ zgripţoroaicei, Scump Ariel — cu m mult ult firesc, întocmai Precum ţi-am poruncit. Şi n-ai uitatrolul. Şi Duş Nimic cef aveai de spus. La fel celelalte jucat Cu-nsufle Cu-nsufleţ admirabil, Da,dinsi-a ăcut efectul vraja mea: Du şmanii duhuri mei, cusi-au minţile minţ robite, Sînt înţire, puterea mea.

 

în starea asta Ii las, iar eu mă duc la Ferdinand — Ei cred că c ă-i mort — şi la Miranda lui Şi-a mea. 

 

(Iese.)

GONZALO 

Dar ce ai, sire, pentru Dumnezeu ?! De ce pprivirea rivirea aasta sta r ătăcit cităă? 

ALONSO 

E groaznic! Se f ăcea că că îmi vorbesc Talazurile, că  îmi cîntă cîntă vîntul, Iar tunetul, cu orga lui cumplităă, Acelaş cumplit Acelaşi nume — PROSPERO-mi rostea, Ca un ecou. Acuma ştiu de ce Fecioru-mi zace-n  patul lui de alge; .  102 

M   ducspre să-l să cautSEBASTIAN în adîncul mării, Să Să-mpart cu el culcuş culcuşul.    mă (Seărepede mare.) De-ar veni Toţ Toţi demonii pe rînd, cu ei m-aş m-aş bate.  ANTONIO 

Te însoţ însoţesc. 

 

 ţ i.) (Ies cusabia în mină , înnebuni ţ  i.) GONZALO

Da, sînt pierduţ pierduţi toţ toţi trei. Pă Păcatul lor, ca o otrav otravăă-nceat -nceatăă, începe a-i m muuşca pe din dinăăuntru. Voi, ce sînteţţi mai sprinteni decît mine, Urmaţ sînte Urma ţi-i şi opriţ opriţi-i de la fapta La care nebunia îi îndeamnă îndeamn ă.  ADRIAN 

Urmeazăă-ne, te rog.  Urmeaz (Pornesc pe urmele celor trei.)

 

ACTUL IV 

SCENA l 

în faţ faţa peş peşterii lui Prospero. Prospe Prospero ro iese din peş peşte: ă  cu Ferdinand şi Miranda.  PROSPERO 

De-am fost prea aspru în pedeapsa mea, R ăsplata ce ţi-o dau îndreaptă îndreaptă r ăul: îţ îţi dau o parte-a vieţ vieţii mele, partea Care mă mă ţine-n viaţă viaţă.. Deci, a ta e. La cazne te-arn supus, ca să-ţi încerc Iubirea. Ai trecut ciudat de bine Această Această încercare. De aceea, In faţ fa ţa cerului îţ îţi întă întăresc Bogatul dar. O, Ferdinand, nu rîde C-o laud: vei vedea curînd că că-ntrece Cu mult oriş orişice laudă laudă.  FERDINAND 

Te cred, Oracolele oriş orişice mi-ar spune. 

 

PROSPERO

Primeşte-mi fiica-n dar şi drept r ăsplata  Primeş Prea vrednic dobîndită dobîndită. Dar să să ştii  Că de te-atingi de fecioria ei 1 'Nainte de sfinţ sfinţita cununie,  Unirea voastr ă nu va fi rodită rodită  De nici o ploaie-a cerului: doar ur ă,  Dispreţţ şi vrajbă Dispre vrajbă patul nupţ nupţial  Vi-l vor aş aşterne-ncît vă vă va fi silă silă  De el, amîndurora. Deci, doar tor ţa  Lui Himeneu să să-ţi lumineze calea. 

  la zile liniş Cum nă năzuiesc liniştite,  Copii frumoş frumoşi şi viaţă viaţă-ndelungat -ndelungatăă,  Cu-o dragoste ca asta — nici un demon    Nu-mi poate ispiti cu negre iaduri  Şi amă amăgeli onoarea. I-aş I-aş r ă pi  Acelei zile str ălucite nimbul,  Doar cînd aş aş crede că că-ai lui Phoebus cai   Au damblagii, sau că că frumoasa Noapte  E ţintuit intuităă-n iad.  FERDINAND

PROSPERO  Frumos vorbit-ai. Deci, stai cu ea de vorbă: e a ta...  ţ ii (îndr ă gosti  ţ  ii se retrag şi se a şaz ă  ceva mai încolo, pe banca de piatr ă. Prospero î  şi ridică  toiagul.)  lin original „virgin-hnol"  —centur ă  de castitate (n. tr.) 

104  106 

Hei, Ariel, prea harnica mea slugă slug ă! 

 

(Apare Ariel.)

ARIEL 

 

Aici sînt. Ce doreş doreşti, stă stă pînul meu? 

PROSPERO 

Tu şi ortacii tă tăi mi-aţ mi-aţi împlinit  Cu vrednicie ultima poruncă poruncă.  Acum, vă vă dau o nouă nouă-ns -nsăărcinare:  Adu-mi aici alaiul peste care  Te-am pus stă stă pîn — dar repede, că căci vreau  Să-ncînt privirea tinerei perechi  Cu-o plă plăsmuire a masiei mele:  l

 

o

Eu le-am f ăgăduit-o, şi-o aş aşteapt teaptăă. 

ARIEL 

 Numaidecît?  PROSPERO 

In clipa asta chiar. 

ARIEL 

Pînăă să Pîn  să zici „Ai plecat?" Şi ssăă mai r ăsufli-o dat' Pe toţ toţi ţi i-am adunat — Mă M ă iube  iubeşşti, stă stă pîne, oare?  PROSPERO 

Da, Ariel, din inim inimăă. — Să Să nu vii Decît cînd îmi vei auzi chemarea.   Fireşşte.  Fire

ARIEL (Dispare.)  PROSPERO (întorcîndu-se la Ferdinand) 

ă ţi-lgrav. ţii, Pornirilor ăcicuvîntul. Vezi cuvîntul smai săcumpă   nu ăletat, daidefrîu pentru focul  jur  ămîntul cel să Să fii Maisă cump vreiliber, să-ţiCţii. să   sîngelui e-un pai Chiar FERDINAND 

Pe pace fii, că căci neaua virginală virginală Ce-o port pe inimă inimă îmi potoleş potoleşte A trupului vă vă paie.1

PROSPERO 

Bine... Vino,  E vremea, Ariel: rnai multe duhuri Adu, decît vreunul să să lipseasc  lipseascăă. Tă Tăcere, numai ochi să să fim! Tă Tăcere!  (Se aude o muzică suavă.)  l In original: „ardour of my liver" — ar şiţa ficatului — ficatul fiind socotit socotit sediul pasiunilor (n. tr.). 

108  MASCARADA   Apare Iris IRIS  Zeiţă Ceres, holdele-ţi înalte  De grîu, de orz, de-ovăz şi celelalte —   Păşunile din munţi, cu oi blajine,  Imaşurile de fîneaţă pline,  Zăvoaiele pe care-April le împle  Cu crini, de pus naiadelor la tîmple —   Dumbr ăvile, a căror umbr ă deasă  O caută acel pe care-l lasă  Ibovnica; şi viile bogate,  Şi ţărmul sterp, cu stînci, pe care-ades  Te-ntinzi la soare — lasă-acestea toate:  A Cerului cr ăiasă m-a trimes  Pe mine, curcubeul ei, să-ţi spun  Că vrea să-i fii, la joc, tovar ăăşş bun.  Văd carul ei, cel tras de păunite:  Hai, Ceres, spune-i bun venit zeiţei.  (Carul Junonei apare pe bolt ă. Intr ă Ceres.)  CERES 

Salut, o sol pestriţ, ce pe vecie Ascul ţi de a lui Jupiter soţie Şi, cu-âripi ca şofranul, peste flori îmi picuri rniere şi îmi înf ăşori Pămînturile-n straşnice covoare -Stă pîna ta de ce mă cheamă oare?  IRIS 

Spre a nunti o dragoste curată Şi-a-i da o zestre binemeritat ă.  CERES Drag arc ceresc, întîi să-mi spui, de vrei, 

 

Dacă Venera şi feciorul ei  Sînt cu regina, fiindcă-am jurat  Să nu-i mai văd, de cînd l-au ajutat  Pe Pluton să-mi r ă pească biata fiică.  IRIS 

De ea tu n-ai temei să-ţi fie frică:  Am întîlnit-o printre nori — zbura  Spre Pâphos, cu fecioru-i după ea.  Pe-aici cînd au trecut, au vrut cu-o vrajă   Nesă buită să mi-i prindă-n mreajă  Pe-acesti logodnici, juruiţi să fie  Făr ă prihană pîn-la cununie.  Dar în zadar: zadar: ibovnica lui Marte  A dat iar greş. Iar fiul ei, trist foarte, foarte,  Săgeţile-otr ăvite si le-a frînt  Şi a rostit fierbinte jur ămînt  Să nu mai tragă, ci, ca un ştrengar   Cu vr ă biile să se joace doar.  (Junona coboar ă  din carul ei.)  CERES 

Junona, cea mai mîndr ă-ntre regine, Soseşte: după paşi o simt că vine.  JUNONA 

Ce faci, iubită iubită sor ă ? Hai cu mine, Perechea asta s-o blagoslovim — S Săă prop  propăş ăşeasc eascăă-n pace să să-i dorim! 

 

(Clnt ă.)

Bunăăstare, armonie, Mulţ Bun Mulţi copii şi bucurie Azi Junona vă vă ureaz  ureazăă Şi vă vă binecuvînteaz  binecuvînteazăă. 

CERKS 

Roade multe şi bogate Şi hambare-ndoldorate; Vite grele de ciorchine, Holde mari, cu spice pline; Primul prunc să să vin  vinăă-n lume După După seceri  secerişş anume. Grijile să să nu vă vă plou  plouăă — Ceres vă vă ureaz  ureazăă vou  vouăă. 

FERDINAND 

Ce ar ătări fermecă fermecătoare. Oare Sînt duhuri?  PROSPERO 

Duhuri, da: eu le-am chemat Din lumea lor, spre a da trup si viaţă via ţă închipuirii  închipuirii mele.  FERDINAND 

O, aş vrea  In paradisu-acesta să să tr ăiesc O veş veşnicie, lîngă lîngă un pă părinte Atît de înţ înţelept si minunat.  (Junona si Ceres î   şi vorbesc în  şoapt ă , apoi o trimit pe Iris

MIRANDA 

cu o solie.) 

Iubitul meu, tă tăcere, ccăăci Junona Şi Ceres îş îşi şoptesc.1 PROSPERO 

Mai e ceva De împlinit. Tă Tăceţ ceţi, nu rupeţ rupeţi vraja! 

IRIS 

Voi, nimfe ale apelor de munte, Cu ochi blajini şi verzi cununi pe frunte, Lă Lăsa saţţi nahlapii şi porniţ porniţi, alai: vă pofte vă  pofteşşte pe-acest plai. Veniţ Veniţi, fecioare-nimfe, de îndată îndată Să  Să-ncunun -ncununăăm o dragoste curatăJunona curat ă.  (Intr ă un grup de nimfe.)

 

Secer ători trudiţ trudiţi şi ar şi de soare, Veniţ Veniţi si voi aici, de pe ogoare.  

i In primul folio (din 1623) această această replic  replicăă e atribuită atribuită lui Prospero. Editorul Aldis Wright a emis pentru prima oar ă în 1866 ipoteza că că  replica e a Mlrandei (n. tr.). 

   

110 111

•

 

Vă pune  puneţţi ppăălăriile de paie   prindeţţi nimfele bă bălaie.  Şi-n hor ă prinde (Intr ă un grup de cosa şi, îmbr ăca ţ i în straie de sărbătoare. Se al ătur ă nimfelor într-un dans plin de gra ţ ie, ie, spre sfîr- şitul căruia  Prospero tresare deodat ă  şşi începe să vorbească. Se aude apoi un zgomot ciudat, înv ălmăşit, iar dansatorii ies cu vizibil ă părere de r ău.)

 

PROSPERO (aparte) 

Uitasem de mîr şava uneltire Urzită Urzită împotriva vieţ vieţii mele De Caliban şi aliaţ aliaţii lui. Se-apropie momentul. 

(C ătre duhuri) 

Foarte bine! Şi-acum, plecaţ plecaţi. Ajunge.  FERDINAND Tatăăl ttăău E mistuit Tat de-o patimă patimă ciudat  ciudatăă.    MIRANDA 

 

 N-a fost nicicînd atît de mînios.  PROSPERO 

Pari tulburat, bă băiete, şi speriat: Fii vesel. Doar peţ peţrecerea-i sfîrsită sfîrsită,  112  Actorii, cum ţi-am spus, au fost doar duhuri 

Şi toate s-au topit acum în aer:  Aidoma acestei nă năluciri,  Palatele şi turnurile-nalte,  Şi templele, şi însuş însuşi globu-acesta 

Cu totlă viu pe elă— vor topiă   Făr-a lăce-i sa vreo urm urmă , caseşi-aceast i-această Părelnic relnicăă serbare: viaţ viaţa noastr ă  E din plă plămada viselor f ăcut cutăă,  Şi somnul o-mpresoar ă... Domnul meu,  Sînt tulburat, îmi iartă iartă slă  slă biciunea —   Bătrîna-mi minte-i r ăvăşit ăşităă-acum.  De beteş beteşugu-acesta să să nu nu-ţţi pese.  Retrage-te-n chilia mea, de vrei,  Şi te-odihneş te-odihneşte. Voi umbla puţ puţin,  Şă-mi Şă-mi liniş liniştesc înfierbîntata minte.  PERDINAND şi MIRANDA 

 Noi îţ îţi dorim să să-ţi dobîndeş dobîndeşti iar pacea. (Ies amîndoi.) PROSPERO  Şă-mi vii ca gîndul! Haide, Ariel! De tine-i vorba.  (Apare Ariel.) ARIEL 

Cu-al tă tău gînd sînt una. Ce porunceş porunceşti?  8 —Furtuna 

 

113

PROSPERO 

E vremea să să fim gata A-l întîlni pe Caliban.  ARIEL 

Stă Stă pîne,  Cînd am jucat în rolul blîndei Ceres,1 Am vrut să să-ţi spun, dar m-am temut apoi Să S ă nu te superi.  Pe tică ticălo loşşi ?  PROSPERO 

Unde i-ai llăăsat 

ARIEL 

Ti-am spus: erau beţ beţi turtă turtă Şi bbăătăioş ioşi, încît loveau vă văzduhul Că Că le-adia pe-obraji — şi chiar pă pămîntul Că le-atingea picioarele. Şi totuş totuşi Erau mereu cu gîndul la complot. Cînd am izbit în tamburină tamburin ă-o dată dată, Ca niş nişte cai urechile-ş urechile-şi ciulir ă, Holbar ă ochii şi adulmecar ă, Cu nă nările umflate, melodia. Atît de mult le-am fermecat auzul, Că Că m-au urmat, ca mînjii glasul iepei, Prin spină spin ării, ce i-au împuns amarnic.  i Din pricina lipsei de actori a „trupei regelui", Ariel juca şi rolul zeiţ zeiţei Ceres (n. tr.). 

114 

La urmă urmă, i-am lă lăsat în smîrcul verde Din dosul grotei; pînă pîn ă la bă bărbie-s Vîrîţ Vîrîţi în smîrcul mai duhlit ca ei.  PROSPERO 

Bine-ai f ăcut. Fă Fă ptura nevă nevăzut zutăă P  Păăstreaz streazăă-ţi-o: mai am de ea nevoie. Adu-mi aici zorzoanele din casă cas ă   — Momeală Momeală pentru hoţ hoţi.  ARIEL 

Mă duc, mă mă duc.  PROSPERO 

Un diavol înnă înnăscut, de-a că cărui fire învăţ învăţul ul nu se prinde, în zadar M-am str ăduit să să-l schimb: cu anii, trupul I-e si mai hîd, iar sufletul mai putred... îi schingiuiesc pe toţ to ţi, pînă pînă la sînge! 

 

(Reapare Ariel, încărcat cu ve şminte str ălucitoare etc.) Atîrn Atîrnăă-le pe o ramur ă de tei. (Ariel le atîrnă. Prospero şi Ariel r ămîn nevă zu ţ i. i. Intr ă Caliban, Stephano  şi Trinculo, uzi leoarc ă.)

CALIBAN 

 

Călca lcaţţi tiptil, să să n-aud  n-audăă sobolul Un pas mă m ăcar. Aici i-e vizuina.  8* 

115  STEPHANO  

Ascultăă, pocitanie, zîna ta, de care ziceai că-i cumsecade, şi-a cam bă Ascult bătut joc de noi.  TRINCULO 

 

Mă că  că pc  pcăăune, tot trupul îmi miroase a pi pişă sup ărat foc.  şăllău de cal, drept care nasul s-a supă STEPHANO  

La fel şi-al meu... Auzi, că că pc  pcăăune? Dac Dacăă m  măă-n-furii pe tine, să să ştii că că...

 

« 

(Scoate cu ţ itul.)

TRINCULO 

S-a zis cu tine, că că pc  pcăăune.  CALIBAN (umil) 

Stă Stă pîne, ai încredere în mine,  Fii r ă bd  bdăător: r ăsplata te va face  Să ui  uiţ neplămiezul neplă ceri... Vorbiţ Vorbi înăş...oapt oaptă E liniţişde liniş te ca-n nopţiiţiîncă nopţ înc   ă: 

TRINCULO 

Măcar de nu ne-am fi pierdut clondirele în smîrc...   STEPHANO  

Da, că că pc  pcăăune, asta nu-i doar o ruş ruşine, ci şi o pierdere f ăr ă seam  seamăăn.  116 

TRINCULO 

Mă doare mai mult decît că c ă m-am udat. Şi mai zici, că pc  pcăăune, că că-i o zînă zînă cumsecade!  STEPHANO  

Mă duc să să-mi scot şipul din baltă baltă, chiar de-ar fi să să m  măă vîr pînă pînă peste urechi în noroi.  CALIBAN 

Stai liniş liniştit mă măria ta... 

 

(Se Ur ă ăşşte pînă la gura pe şterii.)

Aici  E gura peş peşterii... Pă Pătrunzi tiptil Şi săvîr şesti acea nelegiuire Prin care-ajungi al insulei stă st ă pîn, Iar eu,  pe veci, o prea plecată plecată slug  slugăă.  STEPHANO Bate laba. 

încep ssăă  nutresc gînduri sîngeroase. 

TRINCULO (tr ă gînd cu ochiul la ve şmintele atîrnate) 

O, rege Stephano! Alteţă Alteţă!! Mă Mărite domn Ste-phano (apucă o haină ) uite ce garderobă garderobă te-a  te-aşş-teapt -teaptăă!  CALIBAN 

 Nebunule, sînt niş nişte zdrenţ zdrenţe doar!  117 

TRINCULO 

opăie.)  Da de unde, că că pc  pcăăune! (îmbr ăcînd haina.) Ştim noi ce-i o zdreanţă zdreanţă.. O, rege Stephano ! (începe să  ţ ţ op

STEPHANO 

Scoate haina de pe tine, Trinculo. Vezi pumnul ăsta? Dă Dă-o-ncoace, c-o vreau eu. 

TRINCULO O vei avea mă măria ta. ( Ş  Ş i-o i-o scoate cu părere de r ău.) 

CALIBAN 

R ămînemîne-ţţi-ar în gît! Ce ţi-a venit, Nebunule, de ţi-au că căzut cu tronc Aceste boarfe? Lasă Lasă-le! întîi Să Să-l omorîm, căci dacă dacă se trezeş trezeşte E vai de noi, ne tă t ă bă  băceş ceşte pielea. 

STEPHANO 

(O îmbracă.) Acu' jiletca-i sub tei, pe umerii Ţ ine-ţşţi-o inei gura, că pc că  pcă Nenetotteiule, mei, să-mi să tinăăune. tină  de cald anul. nu cumva jiletca asta-i a mea? 118 

TRINCULO (dîrdîind) Da, zău, măria ta, fur ăm cu toptanul!1 STEPHANO 

Bunăăă!! Ţine-o haină Bunăăă haină pentru gluma asta: sub domnia mea, oamenii de duh vor fi r ăsplă splăti tiţţi cum se cuvine. „Fur ăm cu toptanul" - da, bine zis. Mai na o haină hain ă.  TRINCULO 

Că pc  pcăăune, pune-ţ pune-ţi puţ puţin clei pe deş deşte şi ia ţoalele care au mai r ămas.  CALIBAN    

tf 

 Nu mă mă ating de ele. Pierdem vremea Şi-o să să ne pomenim schimbaţ schimbaţi în gîste Sau chiar în cimpanzei cu fruntea strimtăă.  strimt STEPHANO 

Că pc  pcăăune, pune mîna şi ajută ajută-ne să să că  căr ăm boarfele astea pînă pînă la polobocul meu de vin, altminteri te dau afar ă din împăăr ăţie. împ ăţie. Hai, ţine asta.  TRINCULO 

Şi asta. 

lin original joc de cuvinte intraductibil; pornind de la „line", vechi cuvînt echivalent cu linie (tei) Shakespeare ajunge la „under the line" (cu sens de „la ecuator"). Trinculo face un calambur: „we steal by line and lenei", expresie însemnînd: cu

metrul, exact (n. tr.). 

 

Da, şi asta.  STEPHANO   (îl încarcă.) 

f"Se aud chiote de vînătoare. Apar o Sumedenie de duhuri  cu chip de cline şi încep să-i fug ărească. Prospero şi Ariel  

le asmut.)  PROSPERO 

Hai tu Duh al munţilor! 

ARIEL 

Şo pe ei, Argint Viu!  PROSPERO 

Hai, Furie! Uite colo, Tiran! Şo pe ei! (Caliban, Stephano si Trinculo sînt alunga ţ i din scenă.) 

Poruncă spiriduşilor le dau Să-i facă zob, să-i macine-n dureri; De-atîtea vîn ătăi cîte-au să aibă, Să  fie mai tărcaţi decît un tigru.  ARIEL  Auzi-i cum r ăcnesc.  PROSPERO  Să-i fugărească  ' Amarnic. — Da, acum îi am în mînă Pe toţi vr ă jmaşii mei. Str ădania mea  120  Se va sfîr şi curînd, iar tu putea-vei Zburda în libertate, încă-un pic Slujeşte-mă şi-al tău va fi văzduhul.  (Iese.)  ACTUL V  SCENA l  în faţ faţa peş peşterii lui Prospero. Acesta apare în veş veşmintele sale vr ă jitore  jitoreşşti, însoţ însoţit de Ariel.  PROSPERO  Se împlineş împlineşte tot ce-am pus la cale. Am vr ă ji de soi şi duhuri ce m-ascultă m-ascultă, Iar vremea-ş vremea-şi mină mină carul înainte. Ce or ă e? 

ARIEL 

E şase si spuneai Că Că munca noastr ă va-nceta la sase. 

PROSPERO 

Am spus aş aşa, cînd am stîrnit furtuna... Dar regele şi soţ soţii lui ce fac, Ia spune-mi?   122 

ARIEL 

Sînt închiş închişi ca mai 'nainte — Cum i-ai vă v ăzut — în acel crîng de tei Ce-ti apă ap ăr ă chilia de furtuni. Nu ies de-acolo, de nu-i slobozeş slobozeşti. Toţ Toţi trei: monarhul, frate-să frate-său, precum Şi fratele matale, aiurează aiurează, Iar ceilalţţi îi deplîng, nenorociţ ceilal nenorociţi, îndeosebi cel că căruia îi zici „Bă „Bătrînul şi cinstitul lord Gonzalo": Pe barba lui curg lacrimile-întocmai Ca ploaia-n streş streşini... Vraja ta i-a prins Atît de zdravă zdrav ăn, că că, de i-ai vedea, La inimă inimă te-ai înmuia.  PROSPERO 

Crezi, oare?  ARIEL 

PROSPERO Eu, de-aş  fi om, m-as înmuia.  de-aş

Şi eu...  Dacăă pe tine, care eş Dac eşti doar duh, Te-nduioş Te-nduioşeaz eazăă starea lor, pe mine, Care li-s semen şi-am aceleaş aceleaşi patimi, Cum ar putea să să nu mă mă mi  mişşte-adînc? Deş Deşi tică ticălo loşşia lo"r mă mă-nfurie, Chem Cugetul, mai darnic, împotriva  123 

Mîniei: în virtute stă stă noble  nobleţţea, Nu-n r ăzbunare. Mă Mă opresc aici: Mă Mă mul  mulţţumesc cu pocă pocăin inţţa lor. Hai, dă-Ie drumul, .Ariel. Voi rupe Aceste vr ă ji, să să-şi vină vină iar în fire Pentru-a putea redeveni ei înş în şişi. 

ARIBL  Stăpîne, ţi-i aduc numaidecît. (Dispare.)  PROSPERO (Descrie un cerc magic cu toiagul.) 

Voi, iazme ale apei şi ppăădurii,  Şi voi, ce f ăr ă urme pe nisip  Fugiţţi după Fugi după Neptun, cînd scade marea,  Şi-l ocoliţ ocoliţi, cînd creş creşte iar. Voi, duhuri  Ce în lumina semoiănaţ semă na i  ă —   O iarbă iarb  creaţă , nu de păţscut pă scută ă crea ţă,lunii Şi voi, ce-n miez de noapte împliniţ împliniţi 

 

Ciupercile — precum şi voi, ce rîdeţ rîdeţi  Cînd sună sună ceasul stingerii, — prin voi,   Oricît de slabe-aţ slabe-aţi fi, am fost în stare  Să scad lumina soarelui de-amiază de-amiază,  Să slobozesc nă nă prasnicele vînturi  Şi să să încaier bolţ bolţile cu marea.  Am dat pe mîna tunetului focul;   Lui Jupiter, cu propriul să său tr ăsnet  I-amtemelii despicat stejarul. Zguduind   Din înaltul promontoriu, 124  Am smuls din r ădăcin cinăă pini şi cedri.  Tot eu am dat mormintelor poruncă poruncă  Să se deschidă deschidă şi trezindu-ş trezindu-şi mor ţii  Să-i lase-n lume... De magia-mi cruntă cruntă  Mă lep  lepăăd, iată iată. Vreau sa mai stîrnesc   O muzică muzică divin  divinăă, ca să să-i facă facă  Să-mi înţ înţeleag eleagăă  gmdul.(Ridicînd gmdul.(Ridicînd toiagul.)După-aceea  îmi frîng toiagul şi-l îngrop în ţă ţărn rnăă,  Iar cartea am s-o zvîrl într-un adînc    Necercetat de nimeni, niciodată niciodată.  (Se aude o muzic ă solemnă. Reapare Ariel, urmat de Alonso, care d ă din mîini ca un nebun,  şi de Gon-zalo. Apoi intr ă în scenă Sebastian si ţ i.i. V ă zîndu-i  Antonio, cu gesturi gesturi asemănătoare, urma ţ i de Adrian  şi Francisco. To ţ i intr ă în cercul desenat de Prospero  şi r ămîn ca vr ă ji  ţ  astfel, Prospero vorbe şte.)

 

  Un cînt solemn e leacul cel mai bun Al unei minţ min ţi bolnave. Liniş Linişte teşştete-ţţi înfierbîntatul cap, lipsit de cuget. R ămîi în cerc, eş eşti ţintuit de-o vrajă vrajă... Cinstite domn Gonzalo, ochii mei Vă Văzîndu-i pe ai tă tăi senlă nlăcr ămeaz meazăă... Se risipeş risipeşte vraja şi, precum in noapte se strecoar ă zorii limpezi Şi bezna o topesc, la fel încep Şi ei să să-alunge ceaţ ceaţa neş neştiin tiinţţei Ce le învă învăluise judecata...  PROSPERO (lui Alonso)

125 

O, vrednice Gonzalo, credincios  Aceluia pe care îl slujeş slujeşti,  Tu m-ai salvată salvată Cu vorba şi cu fapta,  Credinţţa eu din plin ţi-oi r ăsplă Credin splăti-o...  Alonso, tu ai fost prea crud cu mine   t ău pus —   Şi fiica mea, de fratele tă Iţi ispăş ispăşeeşti azi vina, Sebastiane...  Pe tine, frate-al meu, hr ănit cu-ambitii  Ce ţi-au stîrpit în suflet omenia,   Incît ai încercat, cu Sebastian   — Ce-i şi mai chinuit de remuş remuşcări —   Pe rege să să-l omori, te iert acum,  Oricît ai fi de vitreg... Judecata   Să li se limpezească limpezească a-nceput:  Se-apropie ca valurile mă mării  De ţă ţărmu-ntunecat rmu-ntunecat al minţ minţii lor...  Toţ Toţi mă mă privesc, dar nu mă mă recunosc.  Hei, Ariel, din peş peşter ă adu-mi  Coroana şi topuzul.  (Ariel zboar ă  spre pe şter ă.) 

Lepăd masca  Lepă Şi mă mă ar ăt aaşşa cum în Milano Am fost cîndva. Hai, duhule, gr ă be  beşşte, îţ îţi voi reda îndată îndată libertatea.  (Ariel se întoarce, cînlînd   ţşi-l ajut ă pe Prospero să se-m-brace.) 

ARIEL 

Zbor sprinţare Şi m-ascund în cîte-o floare  126   cu-albinele sprinţ Cînd vreo buhă buhă dă  dă chemare. 

 

După var ă  zbor, că După călare  Pe-a liliecilor spinare.  Fericit şi vesel o să să fiu,  Sub o floare de pe-un ram mlă mlădiu.  PROSPKRO 

O, cît îmi vei lipsi, drag Ariel! Dar vei fi slobod. Da, aaşşa, aş aşa... 

(Ariel U ajut ă să se îmbrace.) 

Şi-acum, pîn' la corabia regeasca Să Să-mi zbori, sol nevă nevăzut, îi vei găsi Pe mateloţ mateloţi pe punte, adormiţ adormiţi. Sînt treji doar că că pitanul şi cu şeful De echipaj: adu-mi-i de îndată îndată. ARIEL 

 

Sorbind vă văzduhul, fi-voi înapoi Pîn' să să apuce inima să să-ţi bată bată De două două ori. 

 

(Dispare.)

GONZALO 

Acesta e tă tărîmul suferinţ suferinţei,  Al spaimei şi-al minunilor. O, Doamne,  Ajutăă-ne de-aicea să Ajut să sc  scăă p  păăm!  127 

PROSPERO 

Priveşte, rege, ai în faţ Priveş faţa ta  Pe Prospero, nedreptăţ nedreptăţitul itul duce  Al mîndrului Milan. Şi ca dovadă dovadă  Că-i viu acela care îţ îţi vorbeş vorbeşte,  Te-mbr ăăţi ţişez şi îîţţi urez şi ţie  Şi celorlalţ celorlalţi, un cald: „Bine-aţ „Bine-aţi venit!"  ALONSO   eş  Nu eşti chiar el, sau o nă năluc lucăă Din cele ce de-un timp mă m ă am  amăăgesc. Dar inima îţ îţi bate, vă văd — ştiu de eşti viu. Din clipa cînd mi-ai apă ap ărut în faţă faţă,, Cumplitul zbucium, ce m măă  adusese în ppragul ragul nebuniei, ma lăsat. Presimt c-a fost o stranie poveste — De s-a sfîr şit cumva... îţ îţi dau-napoi Ducatul, şi te rog să să-mi ier ţi greş greşeala. Dar cum de-i Prospero aici si-n viaţă via ţă??  PROSPERO (lui Gonzalo) 

Te voi îmbr ăăţi întrupatăă.  ţişa întîi pe tine, Prieten drag — eeşşti cinstea întrupat GONZALO 

O fi sau nu aievea ? N-am să jur.  128 

PROSPERO 

Vă mai aflaţ aflaţi, pesemne, sub o vrajă vrajă  A insulei, de puneţ puneţi la-ndoială la-ndoială  Tot ce vedeţ vedeţi. —Bine-aţ —Bine-aţi venit, prieteni! 

(Aparte, lui Sebastian şi Antonio.) 

Cît despre voi, nevrednicii mei domni, A regelui mînie as putea, De-a De-aşş  vrea, să să  o abat ă tr ădarea. Dar nu-i vremea Să asupra voastr  , Vă Vădindu-v dindu-vă Să spun ce ştiu.  (lui ăAntonio) SEBASTIAN   Vorbeste-n el Satana.  PROSPERO 

De fel... Cît despre tine, om nevrednic — M-as pîngă pîng ări dacă dacă ţi-a i-aşş spune „frate" — îţîţi iert tică ticălo loşşiile, pe toate, Şii-ţţi cer ducatul înapoi, că căci ştiu Că Că trebuie să să-l dai.  ALONSO 

De-ntr-adevăr   De-ntr-adevă Eşti Prospero, ne spune spune-n -n am amăănunt Cum ai sc scăă pat şi cum ne-am întîlnit Cu tine-aici, cînd nu sînt nici trei ceasuri De cînd am fost zvîrliţ zvîrliţi pe ţă rmu-acesta, La care Ferdinand, iubitu-mi fiu, N-a mai ţărmu-acesta, ajuns —o, dureros e gîndul! 

129 

î 

mi pare râu. 

 

130

PROSPERO  ALONSO 

E-o pierdere cumplit cumplităă N-o poate nici r ă bdarea lecui.  PROSPERO 

 

 Nu cred că ajutorul i-ai cerut. O pierdere la fel de grea avînd, Ea sprijinul mi-a dat şi-s împăcat.  ALONSO 

O pierdere la fel de grea ?  PROSPERO 

La fel  Şi n-am atîtea mijloace s-o-ndur, Pe cît ai tu: eu fiica mi-am pierdut-o.  ALONSO 

O fiică! De-ar fi-n viaţă  amîndoi, în Neapole, eu rege si regin regină I-aş  face si m-aş  duce să mă-ngrop în fundul mării, unde-mi zace fiul... Cînd ai ai pierdut-o? pierdut-o?  PROSPERO 

Astăzi, în furtună...  Dar, domnii mei, îmi pare că sînteţi  Aţît de uluiţi, încît nu daţi Nici ochilor crezare... Ce vă  spun E-adevărat. Cît de năuci aţi fi, Aflaţi că eu sînt Prospero, acelaşi Pe care din Milan l-aţi alungat Şi care-n chip ciudat a nimerit Pe insula aceasta, ca s-ajungă  Stă pînul ei, iar voi să fiţi zvîrliţi Pe ţărmul ei... Dar mă  opresc aici — .E o poveste lungă, n-o poţi spune La prima "întîlnire, nici la masă...  (Ar ătlnd spre intrarea pe şterii)  Bine-ai venit, măria ta. Această  Chilie mi-e palat. N-am multe slugi,  Iar în afar ă n-am nici un supus.  Priviţi, vă rog: de vreme ce îmi da ţi  Ducatul înapoi, vă  r ăsplătesc  C-un dar la fel de scump, sau cel puţin  Cu o minune care vă va face  La fel de bucuroşi pe cît sînt eu.  (Prospero  ridică perdeaua de deasupra intr ării. Se vede cum înăuntru Ferdinand şi Miranda joacă  şşah.)  MIRANDA

Mă-nşeli, iubitul meu.  PERDINAND 

 Nu, draga mea, Pentru nimic în lume nu aş face-o.  9*  131  MÎRANbA 

Iar mie mi-ar pă părea că că  joci frumos Chiar dac-ai face-o pentru-o-mpă pentru-o-mpăr ăţie. ăţie.  ALONSO 

De-i vreo nă năluc lucăă-a insulei, cumva, îm îmii pierd feciorul ppentru-a entru-a doua oar ă.  Minunăţ Minun ăţie! ie!  SEBAjSTIAN  PERDINAND 

Marea-i milostivă milostivă, Deş Deşi-i atît de crîncenă crîncenă. Degeaba Am blestemat-o. 

(îngenuncheaz ă în f ala lui Alonso.) ALONSO

Te binecuvîntă binecuvîntă 

 

Un tată fericit! tată Hai, fiul meu, Ridic Ridicăă-te şi spune-mi ce-i cu tine.  MIRANDA   Minune! Ce de nobile f ă pturi!  Ce oameni minunaţ minunaţi! O, lume nouă nouă,  Frumoasăă  eşti, cu-asemenea f ă pturi!  Frumoas PROSPERO (cu un surîs amar) 

E nouă nouă pentru tine...  132

 

ALONSO 

Cine-i fata?  O poţ poţi cunoaş cunoaşte doar de vreo trei ceasur ceasuri.i. O fi zei zeiţţa ce ne-a despă despăr ţit Şi ne-a unit apoi din nou? 

FERDINAND 

 Nu, tată tată,  E-o muritoare, dar eterna Pro Pronie nie Mi-a hăr ăzit-o: am ales-o cînd Nici nu puteam să cer povaţ povaţa tatei, Nici nu credeam că c ă mai am tată tat ă. Ea E fiica ăstui duce de Milan, De-a că c ărui faimă faimă  auzisem des, Dar nu-l vă văzusem, şi care mi-a dat O nouă nouă via  viaţă ţă.. Prin această această fat  fatăă, El mi-e al doilea tată tat ă.  Pentru ea  fi... Dar ce ciudat îmi pare S La fel voi Săă-i cer iertare fiului meu..,  Sire, 

 

Opreşşte-te. Trecutul a murit — Să nu ne-apese cugetul.  Opre

  Am plîns  GONZALO

In sinea mea, de-aceea n-am vorbit... Privi Priviţţi această această tîn  tînăăr ă pereche, O, zei, şi o cunună cunună sacr ă  daţ daţi-i. Că Căci voi ne-aţ ne-aţi însemnat anume drumul Ce ne-a adus aici.  ALONSO Amin, Gonzalo.  GONZALO 

Milanul din Milan a fost zvîrlit   Ca să  domnească domnească-ai să săi urmaş urmaşi în Neapol ?  Da Daţţi bucuriei glas şi-nve i-nveşşnici niciţţi-o  Cu aur în coloane! Claribel  Plecînd la Tunis, îş îşi ggăăse seşşte-un soţ soţ  fratele ei, Ferdinand, îşi află află  Şi fratele O soaţă soaţă,, chiar cînd alţ alţii-l cred pierdut;  Iar Prospero-ş Prospero-şi recapă recapătă ducatul  Pe-o insulă insulă pustie. Şi noi toţ toţi  Redevenim noi înş înşine, de unde   Ne cam pierdusem mintea fiecare.  ALONSO (către Ferdinand şi Miranda) 

Vreau mîinile să să mi le daţ daţi. Durerea Să Să-i mai apese pe aceia care Nu vă v ă doresc deplină deplină fericire!  134 

GONZALO 

Amin, aaşşa să  fie! 

 

(Reapare Ariel, urmat de C ă pitan  şi de Ş eful eful de echipaj, echipaj, buimăci ţ   ţ ii). ).

Uite,   noş Sînt totsire, de-ai noştri! N-aveam eu dreptate Să Să spun că că ăsta n-o să să se în înece ece Cît timp mai sînt spînzur ători pe lume ? 

 

( Ş Ş  efului efului de echipaj.)

Ascultă, blestematule, nu-njuri  Ascultă Şi pe uscat, cum înjurai pe bord ?  Aici nu mai ai glas ? Ce vesti ne-aduci?   ŞEFUL 

întîi de toate, vestea cea mai bună bun ă: Că Că-i teaf ăr regele şi-a lui suită suită. A doua veste bună bună e că că nava, In urmăă cu trei ceasuri sf ărîmat urm rîmatăă, E-ntreagă E-ntreagă-acum şi gata de plutire, Ca-n ziua cînd pe mare am purces.  ARIEL (la urechea lui Prospero) 

Stă Stă pîne, toate-acestea le-am f ăcut De cînd ne-am despă despăr ţit. 

PROSPERO 

O, harnic duh!  ALONSO  Sînt întîmplări cu totul nefireşti,  Din ce în. ce mai stranii. — Să ne spui  Cum ai ajuns aici?  ŞEFUL  De-aş şti că-s treaz  De-a binelea, m-aş str ădui să-ţi spun... Dormeam buştean, îngr ămădiţi pe punte — N-aş şti să  spun de cînd şi cum anume Gîn Gînd, d, f ăr ă  veste, ne-a trezit o larmă De urlete, un zăngănit de lanţuri Şi alte zvonuri înfricoşătoare. Ne-am pomenit toţi slobozi, slobozi, iar în faţă Corabia sta — teaf ăr ă şi mîndr ă. Văzînd-o, că pitanul a-nceput Să ţopăie, dar într-o clipă-am fost Luaţi pe sus şi-aduşi aici, ca-n vis.  ARIEL  (la urechea lui Prospero) Lucrat-am bine?  PROSPERO  Straşnic! Vei fi slobod.  ALONSO  E-un labirint de^întîmplări ciudate, Cum nu a cunoscut vreodată  omul. Puteri dea deasupra supra F Firii irii — Ne poate lămuri doar vreun oracol.   Nu-ţi fr ămînta degeaba mintea, sire,  sînt la mijloc PROSPERO  

 

Cu-aceste ciudăţenii, în curînd  Voi lămuri eu însumi, pe-ndelete,  Aceste întîmplări, ce-au să  vă  par ă  Fireşti atunci. Fiţi veseli deocamdată —   Şi bune să vă par ă toate cele.  (Lui Ariel.) Apropie-te, duhule. Dă-i drumul  Lui Caliban şi celorlalţi. Dezleagă-i  De vrajă vrajă. (Ariel pleacă.)  Cum te simţi, măria ta?  Suitei tale îi lipsesc, îmi ppare, are, Vreo cîţiva inşi, de ca care re ai uitat. 

(Reapare Ariel, împingîndu-i din urmă pe Caliban, Stephano şi Trinculo, îmbr ăca ţ i In straiele furate.) 

STEPHANO 

Fiecare să aibă grijă de ceilalţi, nu de sine însuşi! Fiindcă-n viaţă totu-i să ai noroc. Coragio, că pcăune, coragio!  TRINCULO  Dacă iscoadele pe care le port sub frunte spun adevărul, atunci am în faţa mea o privelişte gro-  z;wa.  136  137   J   CALIBAN  O, Setebos, ce duhuri minunate! Şi cît e de frumos st stăă pînul meu! M Măă tem că că mă  mă va pedepsi.  SEBASTIAN  Ha, ha!  ăştia? ce-s ăş tia? De vînzare-s?  Eu cred că că  da, că căci unul dintre ei E-un peş peşte numa' bun de dus la pia piaţă ţă..  Antonio,  ANTONIO

PROSPERO 

De vreţ vreţi ssăă şti tiţţi ce fel de oameni sînt, Priviţ Privi ţi-le însemnele. Pocitul — A ccăărui mamă mamă-a fost o vr ă jitoare Ge-avea puterea de-a supune luna Şi valurile mă mării — monstrul ăsta Şi ceilalţ ceilalţi doi tîlhari, m-au jefuit Şi-au pus pus la cale via viaţţa ssăă-mi r ă peasc  peascăă. Cei doi vă  apar ţin, îi recunoa recunoaşşte teţţi. Dar stîrpitura asta, f ăt al beznei, îmi apar ţine. 

CALIBAN 

O să să mă  mă împung  împungăă Pîn-am să să mor! 

 

ALONSO

Acesta nu-i Stephano, Beţ Beţivul meu chelar?  SEBASTIAN 

E beat şi-acum — De unde-o fi f ăcut el rost de vin? 

ALONSO 

Şi Trinculo-i beat mort; dar unde oare  ăsit atîta Or fi gă gde-ai băsă Cum ajunsbă săutur   fii ăaş a?ş a murat? 

TRINCULO 

Păi, de cînd v-am pierdut din vedere, tot într-o mur ătur ă o duc şi tare mă mă tem că că mi-a intrat în oase. Dar nu face nimic, n-au să să se mai lipească lipească mu  muşştele de mine! 

 

(Stephano geme.) SEBASTIAN

Stephano, ce-i cu tine?  STEPHANO 

 Nu m-atinge!  Eu nu mai sînt Stephano, ci un junghi în coaste.   PROSPERO 

Voiai s-ajungi al insulei m monarh, onarh, Pramatie ? l  139 

138  STEPHANO 

Aş fi fost un rege tare bolnav.  ALONSO  (ar ălînd spre Caliban) N-am pomenit f ă ptur ă mai ciudată. 

PROSPERO 

 

I-e sufletul la fel de hîd ca trupul. — în peşter ă  te du cu ceilalţi doi, Şi f ă curat, de vrei să fii iertat.  CALIBAN  Da, da, mă duc. Şi o să fiu cuminte Şi n-o să mai crîcnesc. Ce dobitoc Arn fost că  l-am luat pe  beţivan Drept Dumnezeu şi lui m-am închinat!  Hai, car ă-te!  PROSPERO  ALONSO  Căraţi-vă şi voi — Dar straiele să le lăsaţi acolo De unde le-aţi luat.  SEBASTIAN  Sau fur-luat. (Caliban, Stephano şi Trinculo ies.)  140  PROSPERO  Pofteşte, sire, cu a ta suită, în peştera-mi săracă: veţi r ămîne Acolo-n astă  noapte, ce va trece Mai repede, căci vă voi depăna Povestea vieţii mele, mai cu seamă  Tot ce s-a întîmplat de cînd venit-am Pe insulă. Iar mîine dimineaţă  Vom merge împreună la corabie  Şi vom porni spre Neapol, unde sper   Să fiu de faţă la frumoasa nuntă  A tinerei perechi. Mă voi retrage  Pe urmă în Milanul meu, să cuget  La moarte-ndeosebi.  ALONSO  Aş  vrea s-ascult  Povestea vieţii tale: mi-o . închipui Ciudată foarte.  PROSPERO  V  ă voi spune-o toată Si vă f ăgăduiesc o mare calmă  Şi-un vînt prielnic, pentru a ajunge   Din urmă  cît mai grabnic flota voastr ă...  Atîta îţi mai cer, drag Ariel —   Şi-apoi eşti liber la stihia ta  Să  te întorci. Adio!  (C ătre ceilal   ţ ii.) .)  Mă urmaţii  (Intr ă cu to ţ ii ii In pe şter ă , In timp ce se lasă  cortina.)  141  EPILOG  rostit de  PROSPERO  O

Vr  s-au risipit, Sîntlă obiăş nuit. obiş să fiu să închis, avînd iar un ă jile-mi ducat, N-aş N-a ş dori să fiu să lăun sat om Pe-ast Pe-astă insulPot insulă ă  aici pustie. Cum ve veţţi Sau vrea,la aNeapole şa să fie!trimis. Cu-aleDar voastre mîini, puteţ puteţi S Săă mă  mă slobozi  sloboziţţi, de vreţ vreţi. Umîle-mi pînzele suflarea Voastr ă, binef ăcătoarea. Altfel, ţelul de-a vă vă place, Pulbere şi praf se face. Fă Făr ă  duhuri şi minuni, M-aş M-aş sfîr şi, de-n rugă rugăciuni — Care spalăă-orice pă spal păcat — N-aş N-aş cere să să fiu iertat. Cum şi voi aţ aţi vrea să să fiţ  fiţi, Rogu-vă Rogu-vă: mă  sloboziţ sloboziţi!  REGIONALA L. U J