Sfantul Nectarie Din Eghina

SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA CUNOASTE-TE PE TINE INSUTI! SAU DESPRE VIRTUTE

Editura Sophia si Metafraze , Bucuresti, 2012, 447 pagini

Personalitate erudita, cunostea in profunzime greaca clasica, latina, ebraica si franceza, Sfantul Nectarie din Eghina a lasat o opera scriitoriceasca voluminoasa (peste 50 de titluri) care include lucrari ce acopera aproape toate genurile literaturii teologice de specialitate: istoric, hermeneutic, dogmatic, moral, pastoral, omiletic, catehetic, filosofic, apologetic, mariologic, poetic, imnologic, liturgic, aghiologic, ocupandu-se in paralel atat de editare a unor texte patristice cat si de traducere. Sfantul Nectarie nu s-a distins doar pentru sfintenia recunoscuta a vietii ci in aceeasi masura s-a facut remarcat si ca un ierarh erudit, ducand mai departe sub acest aspect traditia Parintilor de limba greaca ai Bisericii si fiind totodata si un profund cunoscator al scriitorilor antici. In aceasta consta armonizarea desavarsita a idealului ascetic cu idealul educatiei elinocrestine intalnita atat in opera sa cat si in cea a marilor Parinti ai Bisericii. Printre lucrarile elaborate in perioada cat a ocupat functia de director al Seminarului Teologie Rizareios ca rod al activitatii sale didactice se numara :1. manualul de Morala crestina pentru uzul elevilor Seminarului Teologic Rizareiros (1897) 2. Manualul de Pastorala (1898) 3. Sfanta Sfanta Cateheza Ortodoxa (1899) 4. Hristologia (1901) 5. Istoria Evenimentelor Evenimentelor Evanghelice in acord cu textele Sfintelor Evanghelii (1903) 6. Cunoaste-te pe tine insuti (1904), publicata cu un Tratat sub forma de scrisoare c atre o maica evlavioasa (1904) . In afara acestora o serie de lucrari au ramas needitate din cauza lipsei de resurse financiare un exemplu fiind Manualul de Liturgica care a fost scris in perioada in care car e a ocupat postul de director al Seminarului Teologic Rizareios. In ansamblu cea mai mare parte a operei sale scriitoricesti este centrata pe dezvoltarea si analizarea temelor dogmatice si morale.Ca director la Rizareios interesul .pentru morala si asceza abordate acum dintr-o  perspectiva pedagogica este dezvoltat in mod sistematic: intre lucrarile de morala scrise in aceasta perioada se numara Manualul de Morala Cestina, Manualul de Catehetica si Cunoaste-te pe tine insuti . Preocuparea Sfantului Nectarie fata de abordarea teoretica a problemelor morale  premerge ocuparii postului de director la Seminarul Teologic Rizareios. Sfantul Nectarie dupa ce se va retrage la Manastirea ctitorita de el, in insula Eghina a imbunatatit cuprinsul Manualului de Morala, adaugand 30 de pagini din lucrarea Cunoaste-te pe t ine insuti. Potrivit Sfantului Nectarie, Morala arata crestinilor ceea ce este in acord sau dezacord cu principiile evanghelice avand menirea de a le pune pe acestea in aplicare in viata morala a omului spre a-l conduce la desavarsire.

1

Sursa primordiala a moralei este revelatia dumnezeiasca, dumnezeiasca, cuvantul lui Dumnezeu atat scris cat si nescris atunci cand este talmacit in acord cu duhul Bisericii. Ortodoxe. Exploatand admirabil acest canon ca metoda de lucru recurge la acumularile scripturistice si  patristice anterioare asimilandu-le si reambinandu-le intr-un ansamblu care are in centru virtutea si dobandirea ei. In afara bogatelor referinte la Sfanta Scriptura, Sfantul citeaza diferite si numeroase pasaje din Parinti si scriitori bisericesti poate unii mai putin familiarizati (Teodoret de Circ,Vasile de Ancyra, Ancyra, Isidor Pelusiotul ,Nil Ascetul, Iosif Iosif Briennios) precum si din scriitorii elini antici (Platon, Aristotel, Plutarh,.Iamvlihos), prezentandu-ne o lucrare ce ne ar putea fi caracterizata drept patristica intrucat se prezinta ca o expresie a vietii sale sfintite si pentru care respira duhul Parintilor. Sfantul ofera concomitant pentru fiecare virtute sau viciu argumente din mai multi Sfinti Parinti Pari nti dezvaluindu-ne indirect intentia de a sublinia nu doar acordul dintre Sfintii Parinti ci si faptul ca Parintii sunt dincolo de niste personalitati ale spatiului teologic sursa si izvorul i zvorul reannoirii vietii Bisericii. In metoda de lucru l ucru a Sfantului  Nectarie  Nectarie se pot recunoaste aplicate ireprosabil cuvintele Sfantului Ioan Damaschin:” Nu voi spune de la mine nimic; nu voi expune in chip succinct decat cel e care au fost prezentate in diferite lucrari de catre barbati sfinti si plini de intelepciune ‘.(Dialectica ‘.(Dia lectica 2 pag 94,533 A). Prin urmare, Morala se prezinta ca “stiinta ethosului crestin” sau ca stiinta ”binelui absolut”,pe care Sfantul Nectarie il defineste ca fiind “dorul innascut in om, care se afla in armonie cu poruncile poruncile morale evanghelice.” evanghelice.” Sfantul Nectarie este printre cei dintai teologi ai modernitatii care a inteles necesitatea relatiei de unitate dintre dogma/ethos si Dogmatica Morala (anihilata si inexistenta in  protestatism) dintr-o perspectiva echivalenta relatiei dintre dintre teorie si practica. “Dogmatia are ca obiect relatia lui Dumnezeu cu omul, pe cand Morala –relatia Morala –relatia omului cu Dumnezeu” Morala nefiind altceva decat “credinta care creste in om, ajungand o putere plina de de viata “. Legea morala este in armonie cu puterile spirituale ale omului, pentru Sfantul Nectarie legea “straina’ de care aminteste Pavel , care trebuie inteleasa ca un un argument al libertatii de care dispune omul omul pentru a se autodetermina si a alege binele. Aceeasi intentionalitate determinate de cautarea si dobandirea binelui absolut anima, de altfel, si discursul etico-filosofic al antichitatii. Insa Sfantul Nectarie socoteste ca toate  principiile pe care etica filosofica (atat antica cat si moderna) le afirma in concordanta cu  principiile  principiile evanghelice “nu au adus toate roadele asteptate”, intrucat sunt lipsite de autoritate dumnezeiasca, neputnd sa-I convinga pe oameni sa le adopte si sa le puna in practica; concomitent, fiind lipsite de puterea harului care intareste pe cel ce practica perceptele evanghelice, nu conduc conduc la rezultatul asteptat, deoarece “lupta pentru a dobandi dobandi (in virtute) necesita o tarie morala care nu vine decat prin puterea duhovniceasca a legii morale pecetluite de autoritatea divina’’. In acord cu Sfantul Nectarie, etica filosofica nu nu poate aduce rod decat atunci cand se afla sub autoritatea conferita de religie: ‘Asa cum existenta existenta moralei este imposibila in afara religiei, tot astfel nici religia nu poate subzista in afara moralei. Religia fara morala este un fel de misticism fals, mort si inselator, iar morala fara religie este o libertate neintemeiata, plina de contradictii, neputand sa lamureasca dedicarea fata de ideea de datorie, indurarea necazurilor, devotamentul fata de virtute si jertfa si  jertfa de sine”. 2

Ca principiu ultim, temeiul moralitatii este Dumnezeu Insusi, Cel Singur Bun, Cel care este Bun “in fiinta sa”; binele, fara a putea putea fi separat de fiinta Sa, “este continutul vesnic si neincetat al voii Sale”. Sfantul Nectarie def ineste ineste binele moral ca fiind binele absolut, identificandu-l cu Imparatia lui Dumnezeu- “imparatia libertatii si iubirii’, “binele atotdesavarsit, care cuprinde in sine toata plenitudinea; aceasta (imparatie) va veni la existenta in mod deplin , “atunci cand c and toate isi vor atinge desavarsirea ; la cea de-a doua venire a Domnului”. In lumea prezenta, Imparatia lui Dumnezeu este “rel ativa”, aratandu-si aratandu-si chipul intr-un mod imperfect , in limitele impuse de existenta stricaciunii, pacatului si mortii: ‘chiar si acolo un de Crestinismul apare ca o forta biruitoare (…), Imparatia lui Dumnezeu este “relativa” , aratandu-si aratandu-si chipul intr-un mod imperfect, in limitele impuse de existent stricaciunii, pacatului si mortii: “chiar si acolo unde Crestinismul apare ca o forta forta  biruitoare(…), Imparatia lui Dumnezeu are de infruntat imparatia pacatului, iar neghina creste alaturi de grau”, grau”, :neputandu-se :neputandu-se implini cu adevarat pentru scurte interval de timp”.Raul “nu este o simpla negare si evitare a binelui, ci o realitate anume, o  vointa egoista care se impotriveste in mod obiectiv binelui, prin urmare, este o real itate care se afla af la in disonanta cu lumea si care nu ar trebui sa existe”. Raul existe”. Raul se afla intr-un raport antitetic cu binele: asa cum exista un bine absolut, exista si un rau ra u absolut , care subzista in “unirea pacatului cu egoismul si nefericirea”, fiind “pacatul insusi , alaturi de ideea ideea de vinovatie, de condamnare launtrica si de mustrare amara si cumplita cumplit a care vine din partea constiintei”. Asemenea binelui, raul nu va  putea  putea ajunge niciodata in istorie la forma sa absoluta, dar se poate manifesta “in chip relativ, ca o insumare a tuturor relelor, ca o societate anarhica si odioasa, in care egoismul nimiceste orice legatura sacra, unde domina ateismul si hula, iar crima este prezenta sub toate formele(…)”. Imparatia binelui nu se opune doar imparatiei r aului, ci si acestei lumi, l umi, care totusi nu a fost biruita de rau in chip deplin, ci care”inca mai pastreaza binele in fiinta sa”. Ca o continuare a Manualului de morala, alcatuit pentru ele vii de la Rizareios, Sfantul Nectarie va publica in 1904 o lucrare inedita, unica pentru genul ei, Cunoaste-te pe tine insuti, unde trateaza minutios virtutea. Convins ca omul omul nu poate ajunge ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu daca mai mai inainte nu a dobandit dobandit cunoasterea sinelui, Sfantul Nectarie expune expune invatatura Parintilor Bisericii despre virtutile credintei, nadejdii nadejdii si iubirii, despre despre legea morala, dreptate, adevar, precum si despre virtutil e partilor cognitive, volitive si desiderative. Autorul ne prezinta, prin urmare, un tratat autonom care d ezvolta aretologia, adica invatatura ortodoxa despre virtute in general si despre fiecare virtute in particular, raportandu-le pe fiecare dintre acestea la viciile corespunzatoare, din perspectiva unui demers impus de o nevointa ascetica care urmeaza o metodologie normativa. Virtutea si ideea de datorie sunt socotite de Sfantul Nectarie termenii fundamentali care alcatuiesc cuprinsul moralei in special , avand ca termeni principiile principiil e morale formulate de legea evanghelica. Aretologoia trateaza”implinirea optionala a legii morale innascute, adica acordul si armonia neintrerupte si desavarsite dintre vointa omului si voia dumnezeiasca”,care au fost talcuite de Evanghelie. Prin urmare virtutea insasi nu este “decat armonia puterilor sufletesti ale omuluiomuluicunoasterea, vointa, simtirea si voia dumnezeiasca, legea dumnezeiasca si conceptual de morala. Sfantul Nectarie subliniza ca virtute este, dintr-o anumita perspectiva, congenitala omului, fara sa se limiteze la idea de instinct.virtutea este”o putere a sufletului , fara a fi o 3

realitate cu totul straina de firea umana”. Virtutea este proprie si adecvata omului, intrucat omul este in potenta o fiinta morala, avand datoria datoria de a deveni moral si in fapt. Desavarsirea si sfintenia sunt o chemare si o predispozitie, care se afla in firea umana si la care se poate ajunge prin cultivarea in chip liber si neconstrans a virtutii. Virtutea nu apare in Sfanta Scriptura desemnata printr-un termen propriu, ci este semnificata de alte expresii precum “dreptate”, “dorinta Duhului”, “sfintenia”, frica de Dumnezeu,”, ‘paza poruncilor’ s.a Virtutea, ca necessitate impusa de natura finite umane, este absoluta, intrucat inrudirea cu Dumnezeu cere omului ca acesta sa se nevoiasca, pentru a ajunge la asemanarea cu El. Virtutea este una si indivizibila, dar poate fi concomitent multipla, putand fi distinse, sub aspect metodologic, diferite categorii de virtuti, preum cele teologice, morale, sociale, etc. Sub aspect moral, virtutea inseamna noblete si frumusete duhovniceasca. Sub aspect religios, virtutea este inchinarea adevarata si adecvata atat firii omului cat si modalitatii in care trebuie sa ne raportam la Dumnezeu. Acest tratat de aretologie se incheie cu o Scrisoare adresata simbolic unei monahii evlavioase si nu unei personae reale, istorice care ar purta acest nume. Sfantul a depus eforturi deosebite pentru a pune temelia Manasti rii Sfintei Treimi din Eghina si de a aduna o comunitate monahala care sa asigure cele necesare functionarii f unctionarii ei fiind recunoascuta de catre stat si Biserica, la trei ani dupa moartea sa in 1924. Intreg cuprinsul acestei scrisori este o expunere sistematica a sfaturilor adresate fiicelor sale duhovnicesti, un exemplu de savarsit al asumarii paternitatii spirituale, un efort plin de iubire si sensibilitate pastorala care incearca sa sprijine si sa consolideze optiunea acestora  pentru viata monhala. Sfantul utilizeaza procedeul literar al personificarii de-a lungul intregii lucrari Cunoaste-te  pe tine insuti, personificand insuti, personificand atat viciile cat si virtutile, pentru ca ulterior sa li se adreseze  personal intr-un stil direct. In aceeasi maniera trateaza si virtutea evlaviei at unci cand Sfantul afirma : “Evlavia este stiinta slujirii lui Dumnezeu”.Evlavia Dumnezeu”.Evlavia este bunul cel mai inalt dintre toate bunurile si culmea poruncilor dumnezeiesti. Evlavia este maica virtutii; inceputul si  plinirea tuturor virtutilor. Evlavia este prin ea insasi un bun totdeauna statornic. Evlavia este ratiunea tuturor bunatatilor; pentru ca atrage asupra as upra sa dumnezeiasca purtare de grija;se pune obstacol in calea mortii si a saraciei si daruieste belsug de bunuri” pentru bunuri” pentru ca in partea finala sa o identifice cu conditia intima a celei care se dedica vietuirii monahale, la a carei ,,intrupare” este datoare sa ajunga orice fecioara in Hristos.Cunoaste-te Hristos.Cunoaste-te pe tine insuti este insuti este o lucrare de maturitate spirituala, rodul patrunderii duhului Parintilor, dar si al experientei indelungate, de-a lungul careia el insusi a fost supus lucrarii raului, incercat asemenea aurului in cuptor. Sfantul Nectarie s-a aratat a fi un adevarat prieten al virtutii atat in viata cat si in scrierile sale. Stilul sau se doreste simplu si firesc, fara ,,extravagante” lingvistice disciplinat si curat. Nu incearca sa impresioneze pe cititor prin fraze complicate si perioade lungi sau  prin termeni mai putin accesibili. Scrie int-un limbaj propriu epocii, atent si ingrijit. Pentru om, cunoasterea de sine este o datorie primordiala iar in lipsa acestei preocupari, gandurile lui se afla in ratacire fiind prizonier diferitelor patimi, stapanit de pofte aprige, preocupat de

4

multe si zadarnice lucruri, cu o viata nelinistita dezordonata si plina de griji griji gresind in toate; se poticneste pe calea vietii, clatinandu-se la fiecare pas, se impiedica, cade si este strivit. Omul ca fiinta religioasa, rationala si libera din punct de vedere moral, este o faptura aleasa, menita sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu, dupa chipul caruia a fost creat si  partasa bunatatii si fericirii dumnezeiesti. Cel ce nesocoteste propriul sineIl nesocoteste sip e Dumneze, iar cel ce Il ignora i gnora pe Dumnezeu , ignora intru totul adevarul si firea lucrurilor, fapt pentru care paseste pe calea acestei vieti, asemenea unui calator ratacit in pustie.Cel ce nu isi cunoaste propriul sine este un trufas se poareta urat si necuviincios in fata lui Dumnezeu.Se considera important desi este neinsemnat, se faleste desi este marunt.Nestiind nimic , crede ca le stie pe toate.Se mandreste in ignoranta luisi cand zorbeste i se vadeste nestiinta.Cel ce nu se cunoaste pe sine pururi pacatuieste inaintea lui Dumnezeu si se indeparteaza de El neincetat.Ignorand firea lucrurilor si felul in care sunt de la sine cu adevarat acestea, ii este cu neputinta sa le aprecieze si sa discearna intre cele neinsemnate si si cele deosebite, intre cele valoroase si cele fara valoare, intre cele cinstite si cele necinstite; in felul acesta se vatama si se iroseste in cele zadarnice si marunte, neglijandu-le si fiind indiferent fata de cele vesnice si foarte de cinste. In om se afla sadita puterea de cunoastere a sinelui, pentru ca prin fireste o fiinta fii nta spiritual si libera din punct de vedere veder e moral , avand o vointa libera si capacitatea de cunoastere.Dumnezeu plasmuindu-l pe om dupa chipul Sau, l-a creat astfel incat sa-L caute, sa-L cunoasca, sa-L iubeasca si sa se apropie de El .Aceste puteri morale , proprii omului date din belsug de catre Creator, tin loc de lege morala, impunand omului respectarea ei. Dar pentru ca omul sa-L cunoasca pe Dumnezeu, este dator ca mai intai sa se cunoasca desavarsit desa varsit pe sine; pentru ca cel ce nu se cunoaste pe sine nu il cunoaste nici pe Dumnezeu, iar cel ce nu Il cunoaste pe Dumnezeu nici nu-L iubeste, nici nu I se inchina, nici nu-L doreste din toata inima, nici nu-l cauta, nici nu se apropie de El. Ca sa se poata cunoaste deplin pe sine trebuie mai intai sa doreasca sa-si asume cercetarea de sine facand fa cand din sinele propriu un obiect de studiu;fara vointa nu est e cu putinta a se realiza nimic dintre cele necesare. Puterile morale lipsite de vointa sunt puteri nelucratoare, neputand a-l duce la cunoastere pe cel care le detine.Vointa le pune pe acestea in miscare si le arata destoinice ;puterea vointei in om intarita fiind de facultatea ratiunii si de liberul arbitru invinge orice obstacol si le poate poate implini pe toate; “voiesc devine devine este posibil”  pentru omul care actinoneaza prin cunoasterea si dupa legile libertatii.Cei care se cunosc pe ei insusi sunt laudati in cartea Pildelor ca intelepti. Nevoia de a ne cunoaste pe noi insine a fost propovaduita atat de religie cat si de filozofie. Thales din Milet a definit ca inceput al oricarei virtuti preceptul “cunoaste“cunoaste-te pe tine insuti”. Iar oracolul din Delphi a numi t acest  precept ca pe “cel dintai si c si cel el mai bun al adevaratei cunoasteri”.Prin cunoasteri”.Prin urmare este evident ca a ne cunoaste pe noi insine este inceputul a tota virtutea si intelepciunea. Cel ce se cunoaste pe sine isi cunoaste indatoririle fata de sine, fata de aproapele, fata de Dumnezeu, intelege ca evlavia ,dreptatea, adevarul si cunoasterea trebuie t rebuie sa fie pentru el singurele si ngurele bunuri dragi si de ravnit folosindu-se de ele ca de o piatra filozofala spre a –  a – si si proba fiecare fapta religioasa si morala. Xenofon spune despre cei ce se cunoasc pe sine ca isi stiu aptitudinile si sunt constienti de ceea ce pot si de ceea ce nu pot sa implineasca. Clement Alexandrinul 5

sfatuieste: ”Daca ”Daca vrei sa-L cunosti cunosti pe Dumnezeu incepe prin a te cunoaste pe tine insuti.” Despre cei ce nu-si nu-si cunosc sinele Sfantul Ioan Gura de Aur zice:”A nu te cunoaste pe tine insuti este mai grav decat cea mai de pe urma nebunie si pierdere a mintilor caci una este cauzata de boala pe cand cealalta de capacitatea viciata a libertatii de alegere.” alegere.” Aristotel spune ca “Inceputul absolut a toate este Dumnezeu pe cand aa-l virtutilor este evlavia”. Pentru cel ce se cunoaste pe sine sensul a ceea ce este drept se descopera ca fiind binele insusi iar cultivarea dreptatii ajunge sa fie pentru el calauza ca-l conduce spre bine;pentru ca inceputul caii bune este faptul de a face ceea ce este drept si de a sluji adevarul. Pentru cel ce se cunoaste pe sine, adevarul se infatiseaza ca o trasatura dumnezeiasca ce-l inalta pe iubitorul de adevar la culmea desavarsirii si la asemenarea cu Dumnezeu. A ne cunoaste pe noi insine este un lucru anevoios si cer e o purtare de grija neintrerupta neintre rupta si multa straduinta. Sfantul Vasile cel Mare spune :”Intr -adevar -adevar se pare ca a te cunoaste pe tine insuti este cel mai greu lucru dintre toate;caci nu doar ochiul care priveste in afara nu se poate folosi de vedere pentru a se cunoaste pe sine ci chiar si mintea mi ntea noastra desi observa amanuntit  pacatele celorlalti este zabavnica in a-si a-si recunoaste propriile lipsuri”. La alcatuirea acestei carti s-a procedat astfel: mai intai s-au descris trasaturile specifice care se refera la sentimentul religios fiind sistematizate in prima parte sub titlul Studii religioase.Apoi religioase.Apoi s-au descris trasaturile definitorii care se refera la sentimentul moral sub titlul Studii morale. morale. Studiile religioase se impart in trei clase dupa numarul virtutilor teologice: credinta, nadejdea si iubirea. In prima clasa s-a asezat credinta in Dumnezeu ce este tratata in  primul capitol. Aici sunt incluse toate trasaturile virtutilor si viciilor care se refera la credinta in Dumnezeu. In cea de a doua clasa s-a s- a asezat nadejdea in Dumnezeu care ocupa cel de a-l doilea capitol. Aici sunt introduce toate trasaturile virtutilor si viciilor cu privire la nadejdea in Dumnezeu. In cea de a treia clasa clas a s-a dispus iubirea fata f ata de Dumnezeu fiind dezbatuta in cel de al treilea capitol unde sunt insumate toate trasaturile virtutilor si viciilor referitoare la iubirea fata de Dumnezeu. Trasaturile morale se impart in doua clase: virtutile si viciile morale care se raporteaza la legea morala si virtutile si viciile morale care fac referire la puterile sufletesti ale omului adica la facultatile cognitive, afective si deziderative. Prima clasa este tratata in capitolul al  patrulea. Intr-o prima parte se afla cuprinse studii despre legea morala, insusirile si chipurile morale care se refera la adevar iar in partea finala se regasesc insusirile si chipurile care se raporteaza la dreptate. A doua clasa este tratata in capitolele cinci-sapte. In capitolul al cincilea sunt inglobate trasaturile si chipurile tuturor virtutilor si viciilor care au in vedere facultatea cognitiva.In capitolul al saselea sunt reunite insusirile si chipurile tuturo virtutilor si viciilor care se raporteaza la facultatatea afectiva.Acest capitol se imparte la randul lui in doua parti:prima parte cuprinde trasaturile si chipurile virtutilor si viciilor cu privire la facultatea volitiva iar partea a doua contine trsaturile si chipurile tuturor virtutilor si viciilor care privesc facultatea sentimentului. In cel de a-l saptelea capitol care este si ultimul sunt intrunite trasaturile si chipurile tuturor virtutilor si viciilor care se refera la facultatea deziderativa .

6

 Numarul tuturor trasaturilor si chipurilor religioase si morale ajung la 200.Pentru cititor studiul diferitelor caractere religioase si morale il ajuta in acelasi timp si pe sine sa-si vada ca intr-o oglinda chipul sufletului, ii descopera patimile si caracterul lor, intelege uratenia acestora si astfel le respinge purtand de grija de vindecarea sufletului. Harul virtutilor atrage inima lectorului spre ele si frumusetea lor nemuritoare pune stapanire pe sufletul sau. Inima lui este ranita de dragostea pentru ele si se avanta sa le urmeze. Cu ajutorul acestei lecturi cititorul indrumat si ajutat sa sporeasca pururi se desavarseste in virtute si poate ajunge cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

7