Sfantul Dionisie AreopagitulOpere Complete

Redactor:

Virginia Bănşoiu

© Editura PAIDEIA 75104 Bucureşti, România Str. Bucur nr. 18, sector 4 tel.: (00401) 330.80.06; 330.16.78 fax: (00401) 330.16.77

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii PAIDEIA

Sfântul DIONISIE AREOPAGITUL OPERE COMPLETE Şi

SCOLIILE Sfântului M AXIM M ĂRTURISITO RUL

Traducere, introducere şi note de Pr. DUMITRU STÂNILOAE Ediţie îngrijită de CO N STANŢA COSTEA

PAIDEIA B u c u r e ş ti

1996

N OTĂ A SU PR A ED IŢIE I

V ersiunea rom ân ească pe care p ărintele D um itru S tâniloae a d at-o operei com plete a lui D ionisie A reopagitul şi com entariilor la acest co rp de scrieri ale lui M axim M ărturisitorul urm ează ediţia stabilită de J.-P. M igne în P atrologia g r a c a , tom urile III şi IV (P aris 1857). T rad ucâtorul a m enţinut şi argum entat în Introducere atribuirile A batelui M igne: a p a r astfel Dionisie şi nu Pseudo-D ionisie, M axim M ărturisitorul şi nu loan din S cylhopolis. în con­ secinţă, varianta rom ână a încercat sâ re specte în redactare şi unele detalii de prezentare a textului din ediţia de bază, care privesc punctuaţia, evidenţierea citatelor sau a unor term eni, uneori în form a originală, când versiunea latină paralelă a decis-o. R eferinţele biblice au fost însă corectate şi adăugate, conform ed iţiilo r franceze m odem e ale operei lui D ionisie (M aurice de G andillac), de asem enea adaptate ediţiei rom âneşti curente a Bibliei (1975), ţinând seam a şi de unele om isiuni sau erori iile acesteia din urm ă. puse în evidenţă de recursul la original-S eptuaginta sau N oul Testam ent. în spiritul traducerii, care a intenţionat o versiune rom ânească într-o lim bă care evocă literatura ascetică din m anuscrisele m edievale târzii, am păstrat form ele vechi ale u nor cuvinte: sim boale, trezvie, prooroc, încheiere.

IN TR O D U C ER E

I. P retinsul panteism neoplatonic a l scrierilor areo p a g itice , susţinut d e unii din cercetătorii lor Scrierilc areopagitice au fost obiectul unei im ense literaturi, începând din secolul VI şi până azi. Pânâ în secolul XVI, s-a crezul câ autonil lor a fost ucenicul Sf. Apostol Pavel. din Areopagul Atenei. De la L aurenţiu V alla. din tim pul R enaşterii, m ulţi din cei ce s-au o cupat de ele l-au contestat pe D ionisie A reopagitul ca autor al lor, afirm ând câ e le datează de la sfârşitul secolului V sau începutul secolului VI. U nii din aceştia au văzul în ele o influenţă a neoplatonicilor Plotin (205 - 270) şi P roclu (412 - 485), alţii au negat această influenţă, ba au apărat ch iar identitatea autorului cu D ionisie din A reopag. Aici ne v om opri îndeosebi la cercetătorii m ai noi ai accstor scrieri, din care doi sunt rom âni şi unul francez. Ei nc oferă în rezum at şi opiniile cercetătorilor de m ai înainte. Ei înşişi se declară pentru datarea lor la sfârşitul secolului V sau începutul secolului VI. D intre ei, unul. Pr. C icerone Iordâchcscu, în prefeţele c e lo r două volum e ale traduccrii acestor scrie ri1, foloseşte în interpretarea lo r un lim baj care pare a adm ite o influenţă a panteism ului neoplatonic. Un altul, francezul M aurice de G andillac. care dâ o nouă traducere a scrierilor areopagitice, se foloseşte de un lim baj p rin care exprim ă m ai puţin o influenţă de fond a neoplaionism ului şi m ai m ult una de formă-. Mai recent, Pr. G heorghe Drăgulin a publicat, întem eiat pe o bogată bibliografie, o serie de studii asupra acestor scrieri, susţinând teza câ autorul lor este călugărul scit (daco-rom an din Dobrogea) D ionisie Exiguul, dar lc vede ca exprim ând în m odul cel mai corect învăţătura ortodoxă a Părinţilor anteriori, fără nici o influenţă neoplatonică-1. Deşi sufleteşte înclinăm sâ adoptăm teza Pr. Gh. Drăgulin, socotim câ problem a datei şi a autorului nu e încă deplin elucidată. Dar ceea ce socotim câ e m ai greşit în această dezbatere este teza unei influenţe neoplatonice dc fond în aceste scrieri. Şi aceasta, precum şi autoritatea m are şi influenţa pozitivă pe care aceste scrieri le-au avut şi le au în R ăsăritul ortodox ne fac sâ înclinăm m ai m ult spre ideea apariţiei lor în R ăsăritul creştin chiar de la începuturile lui sau spre ideea câ ele sunt de la însuşi D ionisie A reopagitul. deşi nu e cu totul exclusă posibilitatea de a avea ca autor pe unul dintre călugării sciţi din secolul VI sau, poale, ch iar pe D ionisie Exiguul. P relinsa influenţă panteistâ asupra acestor scrieri nu e considerată ca o influenţă care schim bă fondul credinţei creştine nici de Pr. C icerone Iordâchescu. D ar el foloseşte un lim baj am biguu, care lasă im presia câ adm ite această influenţă. El d ec lară o dală câ noi „toţi suntem părtaşi la supra-esenţa“ divină sau câ „E urile noastre finite se contopesc în Eul infinit, iar acest Eu infinit... este unilaica spirituală a toiului*' . A ceasta, pentru câ D um nezeu însuşi producc toate cele ale lum ii dintr-o necesitate, deci nu c o existenţă personală liberă, iar lum ea e din veci, ca şi El. ..S upra-esenţa. cum s-a arătat m ai sus. are o tendinţă veşnică dc a ieşi din ea prinir-un fel de ek -sta : (em anaţie, o num eşte D ionisie)" . pe ca re în să Pr. C icerone lordăchescu o num eşte în continuare „cum este crearea lum ii, a spiritelor etc." (Introducere la D espre num ele divine. T eologia m istică, p. LII). Dar m ai are drept autorul am intit să num ească em anaţia, creaţie? lar în aii loc, prezentând p revenirile d iferitelor grade de existenţă din supra-esenţa divină. Pr. C icerone lordăchescu spune: ..O m ul. luai în curentul inferior al em anaţiei, pluicşle prin ex istenţă, iar prin spirit şi raţiune este atras spre obârşia lui" (op. cit., p. X X X V III). Şi iarăşi în alt loc. el spune, identificând creaţia cu em anaţia: „S upra-esenţa iese din sine prin em anaţie (Jlpdo6oi deodată înţelegerii. A l deprinderii Deprinderile dc acolo iitu poruncesc cele dum nezeieşti; iar deprinderea este o calitate ‘statornică. Aici. rânduielile bisericeşti sunt cliipuri ale deprinderilor netrupeşti de acolo Căci deprinderile sunt ale cclor nctrupeşti. Notcazâ câ Sfânta Liturghie (introducerea în taine. if .p a ttK ri U D O 'tay c o y îa sau m îstagogia sacerdotală) săvârşită la noi oam enii este m utarea ierarhici cereşti. M a i p re su s de lu m e . C cea cc e mai presus de lum e nu are înţeles sensihjl, ci spiritual, ca ccca cc c mai presus de lum ea noastră. P rin c u v in te le - S c rip tu rii, g r. iepoypacpiK 'aîC . A dică în cuvintele com puse în ch ip sfânt în Scripturi S ă n e rid ic e . N o te a z ă c u m su n te m în ă lţa ţi la cunoaşterea lui D um nezeu şi câ I Iristo se C el ce ne în a lţi. I m culm ile. Nimic n-a fosl numit la întâm plare dc fericitul accsta. ci cu m ultă învăţătură şi in chip propriu cu dreaplă credinţă; lîindcă deci a spus câ sfânta slujbă se săvârşeşte la noi prin sim boale materiale şi chipuri dezv o l­ tate spre înţelegerea noasirâ. fiind o im itaţie a sfintei slujbe a îngerilor, in mod cuvenit a num it slujba acelora culme; câci. cei cc s-au ocupat cu accstea, au obişnuit sa num ească culm e a oricărei fiinţe ccea cc c vârful cel m ai curai al e i şi d e carc atârnă neîntrerupt, adică neîncetat. fiinţa: d e pilda, culm ea sufletului este nim ica, care e cea m ai curată parte a ei; şi culm ea iubirii eslc iubirea fierbinte a celo r foarte înălţaţi şi foarle îndum nezeiţi: şi culm ea ierarhiei noastre şi a ordinei ei lainice este cea mai mare curăţie a ei. din carc se aprinde şi înlinderea ei şi voinţa ei dc-a sc apropia dc ncm alcrialnaie: deci curăţia cca mai m are în noi este sim ­ bolul culm ii tainelor fără chip. sim ple şi n cirupeşti. în carc sc află ridicată ierarhia ca inlr-o sfântă exprim are pentru oam eni, pe care îi inalţă prin chip u n spre vederile curate ale culm ii slujim spirituale.

C apitolul II SI în fă ţişă rii, gr. CKţ.

Fericirea d u m nezeiască c u riiţe ţle în v ă ţân d c u iâ fii e

Ierarhia esle. D efin iţia ierarh iei. Pe c âl e c u p u tin ţă , g r. ţ S w o tx o v . O h g in e a d e să vâ rşirii, gr. T fX cx ap ^tK O V . Sau Ccl c c d c tâv â rşcţic . C 11 to iul neam e ste ca tă . Ccl U nul şi făcător de umiaie se numeşte asem ănare şi egalitate ţi identitate, ca Cel sim plu şi neamesiecai 51 netom pus. Iar p e col alipit d e materie il n u m e » neasemenea. necgal şi diferenţiat şi am estecat şt in sc himbare. Iar prui L-nul sa sc inţeleagâ D um nezeu.

«2 P ărtaşii, gr. B iaO fO iaC . P.U iaşii f O l a o o ;) l'om ieaza 0 ceata. A ici n u m e şte p ă rta şi (B la c sc o x a ţ) pe cei c e se m iş că în ju r u l c e lo r d u m n e z e ie ş ti. T o arte slra v ez ii i S i a S c a x a r a ) . a dica M rălucK oare. lim pezi: n ep ătate (6tK r|Xi6M i a ) . ad icâ ne în lin a lc. S â fa c ă . A ce ste a so c o tesc c â a ralâ c a nu treb u ie carc» a din tre cei aliaţi în tr e a p u p reo ţe ască sa facă cev a m ai înalt d ccât ceca ce e p ro p riu trep tei lor. ci să-şi im pună să lu c re ze n u m a i ccc a ce ţine dc trcap la p ro p rie ji sâ nu n â d c z e pe ccl c c-l în v aţă; s i nu în cerce să facă celc m ai p resus de treapta lui; dc e x em p lu , sa nu în v eţe pe p ieoţt şi sd nu sfinţe asc ă da ru rile sau sâ h iro to n isească d u c o n i; sâ nu înveţe pc d ia co n i sau sa boiezc. Câci nu vor da pe D uhul S lan t. c u m n ici d ia co n u l l ilip m F u p lc le uptt.uoli: dar nici sâ nu sfin ţe asc ă daru rile; şi aşa inai d eparte; dar şi cci de săv â rşiţi treb u ie sâ facă n u m ai cele ce su nt da tori sâ le facă. ca sâ se pazcascâ bine ceea cc a sp u s d u m n e ze iescu l P av cl; F ie a u e s d lă m â iu l în

fu n d iien iă înălţând

d e xa v â rfcjte în dum nezeind

Fericirea dum nezeiască h tm m u re

d esăvârşii e

Ai fericirii dum nezeieşti ie ra rh i c u raţcsc lu m in ează d csăv â rşc sc

1 ei t are se a fh l su h ierarhi cci care cei care se cei care se se curălum inează desăvârşesc |o c -

§3 A i m in ţii, gr. v o o c . in dialectul ionic sc foloseşte o v o u e . TOU v o o c . o i vo eq . Cei d in A tica spun o v o o c . TOÎ) VOU şi la p lural, o i VOÎ. XWV VCOV şi VOIOI. C e i ce se curâţesc. Aici vorbeşte de episcopii înşişi, du p ă cc în ain te a vorbii d espre cci ce sc aflâ sub ei; arată gradele şi câ cei ce sc curâţesc sunt pc o treaplâ m ai jo s ca cci ce alungă dracii; iar cei ce lum inează se află pe o treaptă mai înaltă prin învâţâiuiâ. cu m sunt presbiteru şi diaconii: iar desâvârşitorii suni cei cc um plu prin Boier de Duhul Sfânl. cu m sunt episcopii. Le spune acestea şi mai încolo, în scricrca D espre le n a hm bisericească. C ele ce se a flă in (d u m n ezeire) în m o d n a tu ra l f i m ai p re su s d e fir e . Ccle pn n care lum inează sunt in ei in mod natural şi mai presus de fire. A lămurit bine rânduiala sfintelor sluj kw bisericeşti. Cei cc vin la dumnezeiescul Botez, trebuie sâ se curăţcascâ părăsind păcatele, apoi sc lum inează prin învăţătura preoţilor pregătiţi pentru aceasta. Iar cei cc curâţcsc trebuie sâ lie în slare sâ com unice altora sfinţenia. Şi apoi pc aceia sâ-i boteze episcopii. Caci pe a ceştia ii num esc desăvârşitori. Această rânduiala trebuie păzită.

45

D espre Ierarhia C ereasca

C a p ito lu l I V

§1 La îm părtăşirea. N oieazâ raţiunea pentru carc D um ­ nezeu a adus toaic la existenţă: ca sâ se impar! i ţ e .isca de bunătatea lui, potrivii cu fiecare. A ceasta o arată cuvântul: La Ttiitll M eu suni m ulte locaşuri (loan 14.2). Căci fiecare se va împărtăşi după laptele sale de bunătatea lui; a ţa spune şi Tit in can ea îm potriva M anichetlor. D in cete ce su n i. Aici le arata la un loc pe toalc cele din creaţie prin cuvântul cele ce sunt (OVTCOV): şi pe cele cugetate şi pe cele văzute; căci pc loale le-a făcui Dum nezeu din celc ce nu suni num ai penlru accasia. ca sâ sc bucure de bunătatea lui; dar se b u c u ri prin Providenţa, cu m c în slane fiecare; caci Providenţa lui Dumnezeu este obârşia fiinţei celor ce sunL D eci toate cele ce sunt. Ţoale celc cc suni se îm părtăşesc dc Providenţa lui D um nezeu; câci nu e nici una carc sâ nu se îm părtăşească dc D um nezeu; d upa cum râul este lipsit de subzistenţă (’/ se rafim ii stăteau îm p re ju ru l Im. fieca re c u câte jo se aripi şi celc urm ătoare (Is. 6.2 »; şi adaugă: şi i n d o u ă zburau-, c um stând, zb u rau îm prejur? T reb u ie înţeles astfel d e sp ic to a tâ m in tea cc sc lum inează din D u m ­ nezeu. cauza tuturor, fiindcă e lum inată d c C el ce a crcal-o . se spune c ă c m işcată îm prejurul lui. c a îm prejul u l c e n t r u l u i , m iş c a r e a n e fiin d u n a s p a ţia lă , ci înţelegătoare şi vie; iar m işcarca îin p icju r a m intii este

50

astfel: orice înţeleg ăto r înţelege sau fiind m inte, sau im părlăşindu-se dc o m inte. Ccl cc c m inte. înţelege c a ! prim ul: iar ccl cc sc îm p ărtăşeşte dc m inte. înţelege ca al doilea; prin aceasia. deci. întrucât fiind num e. înţelege, se sp u n e ca e m işcai: iar m işca re a aceasia e în ţcleasi} sâvâişindu sc in cerc. întrucât sc facc reflectat şi in ju r u lt său. şi prin ca se inţelege şi pe sine şi ceea ce e înaintea sa. d in carc s a luminai: asllel a\ ănd înţelegerea proiectată din D um ne?cu ccl care il voieşte, sc spune ca sc mişcă in jurul • său. adica in jurnl d o n n tci şi iubirii lui D um nezeu, şi princa in jurul ccntrului: câci nu sc uncsc celc dc al doilea cu cclc dinaintea Ier. ci ceca cc sc săvârşeşte sc aseamănă cu o \ hora (intr-o horă fieca re se şi nu.)că şi e u m işu n d e cel) dinaintea sa. n.trad.); câci celc cc sc nasc, tinzând spre ceea j cc le este propnu. privcsc pc cel cc le-a nâscul; deci cel > întors prin înţelegere spre ccl dinaintea lui. inlroduce cuge-.j tarea mişcării circulare. Fiindcă dcci D um nezeu este pretu­ tindeni, cclc ce-i u rm ează lui p retutindeni prin v oinţa de a-l înţelege, sc b ucură dc accasia şi se m işcâ îm prejurul lui cu veselie. Dcci se sp u n e câ m in tea este in ea însăşi şi sc grăbeşte spre ca însăşi. Iar ceea ce este in sine însuşi.) arătând n em urirea, are stabilitate: câci ca existenţă în sine. Iiind existenţa fără m o arte, e înţeleasă ca stahilâ. Iar prin faptul că sc m işcâ spre sine. sc m işcâ aşa nevrând sa ­ se risipească în celc d in afara sa şi spre înţelesuri legate^ de m aterie. Dcci, întrucât sc m işcă prin sine. nu stă. ci sc m işcă, dar d upă fiinţa, având d c asem enea pururea sta­ bilitate, nu are m işcarc. D eci, d u p ă fire. în ticcare dintre} minţi este ca pornire d o rin ţa d u p ă D u m nezeu şi spre sine ca o horă circulară îm prejurul Centrului. E o m işcare şi stabilitate ca a cercului în jurul p unctului sau al centrului său. dc la carc şi-a lua) subzistenţa. D e fapt. ch iar şi prin!; ncccsitaiea firească fiecare d in tre cclc cc su n t sc m işcâ în j ho ră în ju ru l lui D u m n ezeu , d o rin d prin ex isten ţă însăşi;, sâ existe. A stfel toaic sunt îm p reju ru l îm păratului tuturofV; şi d in p ric in a lui su n t to a te şi El e c a u z a tu tu ro r 1 bunătăţilor. Iar spu n ân d câ ccle d intâi horcsc n c m ijlo c it. îm prejurul lui D u m n ezeu , ca n cav ân d altceva înainte»' ■ lui. aralâ câ cele d in al d o ilea şi d in al treilea rând, adicâ cclc sensibile horcsc. c u m s-a sp u s. p o triv it cu ele. în ju ru l lui D u m nezeu p rin m ijlo cirea c clo r d in ain tea lor. ffo r m e le lu i) sp iritu a le. S u nt form ele şi însuşirile ord in elo r existente în fo rm a n ctru p cascâ şi. ca atare, nu au n ev o ie de cclc m ateriale, n ici de sp a ţiu , c a sâ se d espartă, ca toate tru p u rile; c âci. u nde e trup. e şi spaţiu în care pol în căp ea, farâ lu p tă, trupurile. A s e m e n e a u n u i g la s. A ccstca sunt dc la lezcchicl. în to c u l să u . C u m treb u ie în ţeles lo cu l penlru D um ­ nezeu . od ată c c S crip tu ra sp u n e p retutindeni câ D u m - ■ nezeu este n e m ărg in it şi c â C ei u l e sie tro n u l lui. ia r j p ă m â n tu l a şternu t pic lo a relo i lui (Îs. 66.1 ) şi: .4 o p rit ; ap ele cu p a lm a şi a m ă su ra t p ă m â n tu l cu co lu l (Is. 4 0 .1 2 ) ; şi iaraşi: D e m ă voi su i in cer. Iii a co lo eşti. d e m ă voi c o b o ri la iad. d e fa tă e şti IPs. 138.8). C e a înţeles dec» lezcchicl prin lo cu l lui D u m n ezeu ? Sp u n em câ c clc ce ni se par n o u ă im u n cco asc. D um nezeu Ic lu m in ează c elo r ce-I c au tă din loată m işcarea (su fletească), c u m spune dum nezeiasca Scriptură. D c va păzi cineva poruncile. M ele. E u şi T atâl M eu vom veni şi n e vom fac e lo ca ş la e l (lo an 14.23): deci şi Puterile inteligibile şi sufletele sfinţilor şi al tu tu ro r cclo r cc pazcsc poru n cile lui. se p o t n um i c u dreptate lo c şi o d ih n ă a lui D um nezeu: caci zice

Despre Ierarhia Cereasca şi în alţii p a n e: D u h u l M e u se t a o d ih n i intru ei. I n scrie rea D e sp re c â n tă r i le d u m n e z e ie ş ti. N oteazâ c i e alcatuu.i ţi o alia scriere Ih -sp ie n h itiin le d u m ­ nezeieşti L oc u rile d u m n e z e ie ş ti A ralâ ta re c locul o tiihnei lut D um nezeu ll.u c u rile ) - d u m n e z e ir ii izv o râ to a re. C cea ce s-a spus: C i i n i itni veţi zidi M ie. zice fJin n n u l. suit care e lin u l od ih n e i M ele ils . M i.l: Fapt 7,-l‘J). u r a u câ nu sc vorbeşte dc un luc se n sib il. ci d e sp re accstc m inţi dunin c ie ic y i; sau 51 aşa: D u m n e ze u a v oii sâ arate ca esie nem ărginit Şi altfel: c i in cei ce auzeau , nu era loc dc o dihna p cm ru D u m n e z e u .p c n tiu n c cred in ţa lo t.c u m zicc P u m n u l in E vang h e lie : r i u l O m u lu i nu m e u n d e sii-şi plet e ( op u l (L iic. 9 .58). I s t e ti m o iu id ă . S p u n e c ă im reil sfân tă c ân tarea şi glasul c are din locul lui il p rea m ăre şte pc D u m n ezeu , nu num ai ca tn in sn u te ţi trep telo r celor m ai d c jo s prilejul dc a l c u n o aşte şi pro slă v i pe D u m n e ze u , ci in scam n a ţi altceva a fară dc acestea. A ce asla o a ratâ sp u sa p rin carc zicem c a D um n e ze u e ste u n ita te in trei ipostasuri şi ca poarta grijă dc ţoale d c la prim e le p ână la c ele d in u n n a dc pc păm ânt c u p rin /â n d u -lc p c to ate în m o d necu p rin s, adicâ linântlii-le n u c o rp o ral, ci p rin P ro v id en ţa d u m ­ nezeiască in m od m ai p resu s d c fiinţă la r câ o t e unitate ţi m onadă o sp u n e ţi h v a g n e ccl n c cu v io s. care zicc in capitolul III al sulei a d o u a . aceasta: ..E l e ste m on ad a, llindcâ d u m n e ze irea e ste sim p lă ţi ne îm p ârţitâ: pentru aceea este m o n a d ă şi m o n a d a, c a sa v o rb im am n io tic , e sim plă ţi nci'o m p u sâ: 51 d c a cc ca este u n itate, p en tru ca Sfânta 1 re n n e e unita şi in ca in sâşi. d a r ţi u n c ţic cu ea pe toţi cci cc SC apro p ie d e E a. d u p â sp u sa d in Evanghelic: Cu \Vi fie u n u p ie i tim «or uiu i su m e m ( lo a n 17.11). N e c u p r in să , gr. d o / r i t p . C u p rin d e re nccu p rm să num eşte P rovidenţa şi îm b ră ţişa re a lui D u m n ezeu cu totul deo sebită ţji necu p rin să de cele c u p rin se. C a p im lttl

V III

O rd in u l im reil d c m ijloc P u terile.

Iz v o r u l d o m n ie i, gi. K tip ta p x io ty Izv o r al dom niei a u u m il dum n ezeirea. Penlru câ este izv o r (începui) şi c au z a a dom niei. N e p â ră sin d N oieazâ câ p retu tin d en i spune câ Puterile sup erio are transm it din ale lor c c lo r dc d u p â ele şi P u terile îm p u tern icesc pc c ele de su b e le; şiim câ s-a scris c â şi pc D aniel ţ i pc alţii i-a întării ingeiul; ţi ccca cc-i m ai însem n at d ecât toate e câ ţ i pe în su şi D om nul nostru lisu s H risios l-au întărit, ca pc U nul cc c ia şi 0111. precum sc serie in E va n g h elia diiptl Lueu. H u n a râ iid u ia lti. E legal d c ccca c c s-a sp u s m ai sus; c a ii soc o tesc iii e sp u s lot despre ele. A s e m ă n â n d u - s e Puterile spirituale transm it cclo r dc d u p â e le. ca un o ra cc sunt îngeri, ţi d in stăpânirea lor. alât câl Ic e ste cu putinţă. E s ie ş i (el) c u ră ţit A ralâ c u m ţi prin ce se curâţesc. sc lum in ează şi se d esâvârşcsc cetele de m ijloc; şi câ S crip tu ra pe ficcarc în g e rii aralâ prin alte sim boale. P rin m ijlocirea. D esăvârşirile prin ccle de la m ijloc su m m ai întu n eco ase dccâl ccle produse printr-o prim â arâiare a lui D um nezeu, de care se învrednicesc primele.

§2

SI P ute m ir e . gr 8 o v a x d . Fo arte lan N u m ire . A rqi.i cc în se a m n ă n u m ire a lor, c are c însuşirea lor.

D o m n iile .

treb u ie sâ aibă p u terea de-a răm âne necâzutc; acesiea suni p e scurt ideile acelora. Dar m arele D ionisie spune celc cu toiul to m ra rc acelora; câci spune câ sunt celc ce au primit su b zisten ţa de la D um nezeu prin creaţie: d c la El au dcci ţ i a scm ân aiea în d om ine, ca şi noi cei creaţi d upâ asem ă­ n ate: de acelea spune insă că au p u terea n esupusă nici u n ei c âd e ii prin raţiunea d om niei, tâind şi oprind şi n e lâ sin d sa ic stăpânească pofta spre cele sensibile şi o p rin d u-le şi pc ccle cc le prcccd lar de ccle sensibile şi tru p eşti spune câ sim t roabe ţi nelibere şi d e o slavâ d eşarta Şi le spun lacatoare dc robie, in loc de vrednice d c robie Hfvry;. A spus m ai intuneciHiSt) nu penlru n eînţelegerea ci dc către cl, ci pentru slăbirea ci; câci o aralâ spunând: d esăvârşirea dc ;il do ile a grad (5c i) t r p a x 3tv i. adicâ cele dc al d oilea se desav ârşesc mai intunecal. C e i p ric ep u ţi. N otcazâ ca preoţii au predat accstea m arelui D ionisie; şi acesta a num ii prim ele Puteri d u m ­ n e zeieşti a u to -arâlatc (U O T O p a v e îţ). fiindcă prim esc p rin ele insele ilum inările d u m nezeieşti iiichcâ iui prin alţii, n lr a d ) ; căci celelalte P u ten nu prim esc darurile d u m n ezeieşti ale cunoştinţei p n n ele insele, ci prin celc superioare. Preo ţească . N oteazâ câ este o tradiţie p rcoţcascâ a şti d esp re o rd in ea m inţilor (cereştii. D e ilu m in ă r ile D oi ada spusei ca celc de al d oilea sunt ir-iţiaie de celc dintâi, la proorocul Zaharia. L-a p re d a t D esp ic cei predaţi Babilonului C ru d e . gr. o a i O o o o o t ţ Lipsite dc blândeţe.

51

D espre Ierarhia Ccrcască D e m u lte fe lu r i. O b se rv i că D um nezeu loate le încearcă penlru a inioarce pe cci rătăciţi. L -a a d u s în c ă o d a ta c u b lândeţe. Cu blândeţe (E7tlftKC0ţ). in loc dc: cu iubire de o am eni sau cu m ate bunătate. C o m u n . T o aieP u lerile inteligibile (spirituale) poarta num ele com un de ingeri. M a i de jo s . gr. txpnjKVCDV. D e al doilea rang. M e r g â n d in întâ m p in a rea . M ergând poate înaintea p roorocului sau poate înainte de a veni la el îngerul mai m are. P otrivit (sfa tu lu i) d u m n eze ie sc. V rea s i spună ca ţi in treptele îngereşti cei dintâi vestesc celo r dc al d oilea sfatul lui D um nezeu. M are belşug (K a T aK d p n c o ţ). in loc de m ult, la Iczcchiel. S ă despartă. Bine a spus D om nul prin proorocul le zcchicl câ va desparţi |ic cci drepţi de păcătoşi: câci aceasta sc vede şi d in E vanghelie c a o va face cân d va despărţi oile dc caprc (M at. 25.32). Aici sc vede acordul V echiului T estam ent c u cel N ou. C a re poa rtă o h a in ă (ce a ju n g e ) p â n ă la călcâie. D espre ccl cc a îm brăcal haina cc ajunge pân ă la călcâie. N o te a z i câ îngerul căruia i s-a po ru n cit s i p u n ă sem n era îm brăcat cu o hainii p â n ă Iu călcâie 5/ avea in ju r u l coapsei un brâu, adicâ un chip cuvenit preotului. Iar celorlalţi îngeri le-a poruncit sâ aibă în m âini securi, ccca ce înseam nă O oarecare putere p edepsitoare: din aceasta avem sâ înţelegem câ chipul îngerilor înseam n ă şi ceea ce are sâ sc săvârşească în viitor; aceasta irebuie să o în ţelegem d espre Serafim i ţi H eruvim i şi despre c cld a lte Puteri, câ au şi chipul potrivit ireptei lor: câci cci cc spun cântarea între il sfântâ ( t p i o d v i o v ) îşi au c hipul cu m ulle feţe. c uvântul arătând câ cântarea lor este n ctâcu tâ ţi m ultă; aceasta înţelege-o şi d espre celc viitoare. U n se m n p e fru n ţile . N oieazâ c â p n n a ceasia a vestit de m ai înainte prinir-un chip ceea cc va face D um nezeu; căci a pune o pecete dc viaţă făcătoare pc cred in cio şi în seam nă a-i m ântui d c Pierzătorul: de aceea s-a poru n cit îngerilor in c hipuri dc p reo ţi sâ facă aceasta pentru c ci nevin ovaţi; câci brâul şi h aina p ână la călcâie a ra lâc h ip u l preoţilor, c u vcnit preoţiei; d ar a cum şi noi. cei c re d in ­ cioşi. ne întip ărim pe frunte cu sem nul c ru cii, ca să scăpăm tic vrăjm aş, iată şi o altă asem ănare a V echiului T estam ent cu cel Nou. N otcazâ câ acesiea sunt cclc irei c ete întreite ale P u terilor inteligibile (spiritualei: în tâ ia triadă. T ro n u rile (S c au n e le), apoi H eruvim ii, a p o i Serafim ii. A d o u a triadă: D om niile. Puterile. Stăpâniile. E le sc num csc ţi cclc m ijlocii. A treia triadă: începăioriilc. A rh an g h elii, îngerii. Iar n um ele com un al luiuror este cel d e îngeri. B u n a o rânduire . D espre b una orân d u ire a c elo r de al doilea legaţi d c c ci dim âi. P e p re a d u m n e ze ie sc u l G avriil. N o te a z ă că n ic i G av n il nu e d intre Puterile cele m ai înalle. ci d in tre celc m ai dc jos. Iera rhia. N oieazâ c ă celc cc se săvârşesc astăzi in B iserică s u n i o im ita ţie a ie ra rh ie i ta in ic e d e su s: d e fapt p r e o ţii p u n p e c e te a c ru c ii d c v ia ţă fă c ă to a re pe c ei c c v in la ta in ă p e n lru a -i d e s p ă r ţi d c c e i n e c r e ­ d in c io ş i şi ca s â -i sc a p e d e v ră jm a şu l; d a r şi a ltfe l sc p ă z e şte o r â n d u ia lă în S fâ n ta B ise ric ă : c ă c i. c c c a ce

52

se îngăduie să facă ip o d iaco n u l nu fac cci m ai de jo s. Şi c c c a c e fa c e p r e o tu l , n u f a c c d ia c o n u l; şi g r ă in d s im p lu , f ie c a r e a re s lu j ir e a lit u r g i c ă c u v e n ită lu i; d a r to ţi p o a r ia n u m e le c o m u n e.iixni ■" fi'*1 u n u t tu r c ei a totuşi m a i m u re intre acest fe l J e în g e ri, n. Irad.). Ş i d c ştie c in ev a c ev a m ai d esăvârşit, ii cer sA m ă în v e ţe D ar n o tează c u m s-au rânduit ord in ele in g e re jii p n n creaţie.

C a p ito lu l X II 51 în tr e a b ă . P entru ce p reo ţii d in tre n oi sc n u m esc îngeri

§2 S p u n e m ca - în trea g ă . N o te az ă câ deşi cele d in urm ă suni m ai prejos J e P u terile m ai în alte, so îm p ărtăşesc şi ele în parte de înţe le p ciu n e a şi c u n o ştin ţa acelora. (C etele fiin ţe lo r ) de su b e i C are esic iilţelcp ciu n ea şi îm părtăşirea între ag a şi care cca p arţială; iar d u p ă p u te rea p r o p n e tic b u ie în ţe le asa d u p a pu te re a a leg erii libere. H otărât s-a rânduit. Notează câ m haturiit ( to p ia x a i) nu înseam nă o nece sita te d c n co co lit, cu m s-au o b işn u it m ulţi sa spună. ei s-a lu m in ii s-a sp u s în loc de s-a rânduil du p ă o m ă su ra rân d u ită a p u te rii m inţii, m ă su ră peste care nu sc poate în ţeleg e [m intea a re o lă ry im e de po.\tbilntlii. p e c a re le ttlev e lib e rta tea , to tu şi. m in tea o m enească a re un m \e ! p t.ite ca re p ru n e tre ce p n n D u m nezeu, n.trad.).

§1 V ei a flu . A rată c u m se n u m e sc şi d u m n e ze i, in m od com un, atâl îngerii, c ât şi o a m en ii iub ito ri d c D u m n ezeu , d upă c u vântul: E u ant zis. d u m n eze i stin tep (Ps. 81.6). R idicată. A rată c u m şi in ce fel s-au în v red n icii şi de nuntirile dum n e ze ieşti.

C a p ito lu l X III §1 t / i S e ra fim . N o tc az â c ă Serafim u l (6 O f.pcw pîn) arc num e m asculin. C ă c i s-a r p u te a m ira cin ev a . P im d că s-ar părea că aceasta e con tra r c e lo r sp u se: c aci a sp u s în ain te dc acestea ca cele m a i d c jo s sun t iniţiate de c clc de d easu p ra h r , dar nu de cele m ai ir alic; d e p ild ă , treap ta a treia dc c ca din m ijloc şi a d o u a d c c e a m ai p resu s de toate; s-a întrebat d e sp re a c e asia şi s-a ară tal deo seb irea.

A p ă c a te lo r p o m e n ite . N u sc p o ate face in iţierea in cele d u m n e ze ieşti, d a c â n -a a v u t loc în ain te c u răţirea p ă catelo r, c âc i S e rafim u l sc tă lm ăceşte c a ccl c e arde ( s a u c u n p n o t i 'K ) .

A ltu l - n u fo a rte . N otează ca s-a sp u s nu fo a n c în înţe le su l că ar fi pc ju m ătate p otrivit; caci nu s-a spus câ n u e c u to tu l nepotrivit, d a r c in p a n e n epotrivit; câci afirm ă c cv a p o zitiv . adicâ m t mi sc pare câ sc poale d e c la ra n e p o triv it d u p a o b ic ciu l filo so filo r, c â ţi se ad au g ă cu v ân tu l nicidecum . A p lă sm u it. N oţcaza câ spune c â îngerii cc le suni a p ro a p e au fo rm at v edeniile p ro o ro c ilo r spre a-i conduce la În ch ip u irea c elo r cc p ar sâ fie văzute: câci vedeau gh ic itu ri şi sim boale. nu lucruri dezvăluite şi substanţe. P e se a m u lu i D u m n eze u . O bservă câ îngerii carc in iţia z ă pe p ro o ro c i îm p lin ea u d e sc o p e ririle astfel: îiiiUţăndu-i iniâi spre D um nezeu care e cauza propnu-zisa a luiuror. în al doilea rând. spre prim ele minţi de după D um nezeu, care stau în fruntea ierarhiei îndreptate sprc D um nezeu. A cestea le învaţă in celc următoare. Ş i - p rin toate. N otează c â P ro v id en ţa lui D um nezeu străb ate la toate în chip ascu n s şi câ un în g er m ai jos sc n u m eşte la fel Serafim . P e m ă su ra lor. A dică pc m âsura puterii celo r ce le p rim esc îşi in lind e şi ilum inările. F iecă rei. L ăm ureşte cu o pild â c u m ilum inările d u m ­ n ezeieşti se transm it unora m ai arătat, altora m ai întuncS o a re lu i. Pilda aceasta s-a dat şi m ai sus; prin cea d intâi m aterie înţelege sticla şi cclc a sem en ea, iar prin cea m ai în g ro şată, casele, peşterile şi cele apropiate. Altfel, p rin p rim a m aterie înţelege p c cca su b ţire şi acrianâ şi cu rată. I . a f e l c ă ld u ra fo c u lu i. F ru m o s ascam ânâ focul cu D um n ezeu : câci zice Scriptura: D u m n eze u este fo c care to p eşte (m istu ito r) (Evr. 12.29); fo cu l pc dc o parte în c ălzeşte. pc d c alta arde; aşa şi D um nezeu p e cci cc se a p ro p ie d e El îi lu m inează, ia r pc c c i cc n u cred sau pe c ei ce n u sc ap ro p ie d c El cu cre d in ţă . îi arde. î n (fiin fele ) co ntra re. C a diam an tu l şi apa. N a tu ra le . N atu rale num eşte ccle sensibile şi văzute. E dc ştiu t câ în cazu l celor in telig ib ile (sp iritu ale), v irtu ţile nu suni p rin apeident c a la n o i. ci D u m nezeu este v irtu tea vie şi prin sine d esăv ârşită şi fârâ n evoie dc ceva, fiind că s-a su bstanţialii»! in ch ip m ai p resu s de fiinţa (dc su b stan ţă) şi iese d in sine tran sm iţân d u -se la cele din ea. căro ra le este c au z a, adicâ la celc spirituale, care există co n cret. D eci D um nezeu este iz v o rul virtuţii vii şiîn d u m n ezeito are, d u p â cât se p oate, a c elo r c c sc îm părtăşesc de E l; d ar iese in c h ip p rovidenţial, prin procesiune, la celc sp iritu ale fiinţializatc prin F.l; şi prin aceasia nu le perm ite m in ţilo r cu lm ca şi d esăvârşirea. D cci m inţile nu au vir­ tu te a p rin acc id en t, ca n oi; nu au, de e x em p lu , în ţe le p ­ ciun ea prin n c v o in ţâ sau înv âţâtu ră sau d reptatea sau c u m p ăta rea d in infrânare sau bărbăţia din buna orânduire a tru p u lu i şi a nervilor, câci in acestea nu e virtutea ca ccv a in altceva; ci ca co n stă în a lucra ccle proprii şi a tin d e lârâ odih n ă spre D u m nezeu şi spre ele însele: v irtu tea lo r stă în im itarea lui D um nezeu; ca păzeşte rân d u iala d e -a fi c a una in alta. ca: în m in e vieţuieşte su fle tu l tău. n u ca o transm itere d e învăţătură. Iar acci­ d e n tu l în seam n ă a fi subicct a cee a ce nu e sle din el: câci acelea sunt nccom pusc şi nem aierialc şi speciile lor sunt vieţi, nu ca in m aicnc; şi acestea le-a înţeles ccl ce Ic-a scris

55

D esp re Ierarhia C erească xrestea pe m argine; sâ ai insa in mim e observaţiile m ete dinainte cu trei pagini; şi aici cele dorite ( t o fip ie ţlE v ai) ajutâ înţelegerii melc; şi Părinţii aşa uu inţelcs: şi acesta adm ite liberul arhîtm al îngerilor, cum vei afla peste puţin C auza (întregii) orânduirii (ierarhice), gr. T o ţ lu ţr y ia Adie.) Dumnezeu. E sie d e ci luluro r. N otcazâ că D u m n ezeu este fiinţa lum inii şi v irtuţii p n n fire şi p n n voin|ă. Socotesc. N oteazâ că d upă D um nezeu, începutul a ţoala virtutea sunt m inţile ccle m ai înalte, prim ele pn n c a re a v e m ilum inarea lui D um nezeu. în su şirea arzătoare. N otează că m inţile celc m ai înalte suni arzătoare prin însuşirea lor. D e T ro n E xplică bine cc sunt T ronurile: înţelegerea dcschisâ a lui D um nezeu; calitatea de T ron zicc ea este însuşirea d ală cu un rol d eosebii sfintelor Tronuri. D e m a i j o s D espre treptele mai dc jo s . cu in sc îm ­ părtăşesc ile ilum inările dum nezeieşti prin cele dintâi. A m in tite. A venir la cxplicarea a ceea ce a spus înainte.

§4 D ec i zicea. V orbeşte despre ccl ce a sp u s că nu a fost Serafim cel cc s-a aratul lui lsaia. ci unul din ingerii mai de jo s; co m b ate părerea pe care a ex p u s-o puţin m ai inatnte. la inccputul c apitolului, unde spunea câ u lm i nu fo a rte nepotrivit şi cele u nnătoare. î n sim b o a le . P entru câ v ede pe Se rafim i cu şase aripi. A şe za te - îm p re ju ru l lu i D u m n eze u . Căci se zice în Scriptură: S tăteau în ju ru l ha (A poc. 7 ,1 1) { d e a se m işcă in ju r u l lut D u m n eze u, n. trad.l. în v ă ţa . O bserva c c în v ăţa lsaia. pe care îl n um esc teolog: câ D um nezeu e n ccunoscul chiar celo r mai înalte, m ai de sus P uteri şi câ cele ce su n t nu au n im ic asem enea lui. Iar cele cc sunt (OVTCt) am spus in cartca dinainte dc aceasta că sunt cele inteligibile (îngeri) şi sensibile: accasta o învaţă proorocul dupâ ce s-a curaţii de păcatele sale; despre accasia v om vorbi puţin mai târziu. /I fo s l în v ă ţa t lain ic despre - S e ra fim i. Ce a învăţat prin Serafim i. N u m ire . E xplicarea Serafim ilor. A le aripilor. C c aratâ aripile. Spre D u m n eze u - prim ele A spus mai sus, la sfârşitul capitolului II. câ toată mintea cerească şi om enească are şi trcpie prim e, m ijlocii şi ultime; deci cu drcptale a spus câ Puterea are şase aripi, ca prin douâ să-şi astupe feţele, prin ccle mijlocii picioarele, iar prin celelalte să zboare in jurul lui D um nezeu, despre care cl a spus c i este suprem a întindere. N otează ce înseam nă multele picioare şi multele feţe ale Serafim ilor şi penlru cc unele sunt acopcritc. Inşesiie. N oieaza cu m explică cele şase picioare ale sfinţilor Serafim i. .1 c elo r văzute. A dicâ a celor văzute de prooroc. A c elo r m a i înalie Prin acoperirea feţelor; a celoi m at adânci, prin acoperirea picioarelor; iar sim etria prin cele din mijloc. C ân ta re - m u lt slăvitoare. Sfăitt. sfânt, sfânt (ls. 6.1; A poc. 4 .8 ) inseam nă câ şi îngerul, d upă felul şi puterea lui. prim e şte ilu m in are a d u m n e ze iasca şi tran sm ite proorocilor cât pricep, nu cât cunoaşte el.

56

C u ră ţia esie. C e este cu ră ţia şi c u m sc dâ ce inteligibile (în g erilo r) dc D um nezeu. A ce a stă . A dicâ c u răţia sau îm p â rtăşu e x D in (p ric in i) p re a în a lte. N u c u m e slc c u ra ţi o am en ilo r este c u răţia fiin ţelo r netnipeşti. P u te r ilo r d in j u r u l lu i. în ju r u l d u m n e z e ir i începătoare, adică a lui D um nezeu. S i li se a ra te A dică curăţia P en tru (P uterile) - de g ra d u l u t doilea. T reb u ' văzul ca afirm a câ se deo seb eşte nu puţin toaiâ Pute" cclo r netnipeşti în ce priveşte asem ănarea cu D um ne " căci m inţile suprem e au o asem ăn are m arc cu D um nezeu şi una inferioară cu celelalte m inţi, precum o cere şi treapta lo t. pânâ la ultim ele; şi încă inferioară c clo r dii^ urm a este asem ănarea cu sufletele noastre; p entru câ îi lipseşte m uli su tlciu lu i n o stru din ce au toate m inţile. Şi deci şi ilum inarea dum nezeiască se vede mai re strâ n şi şi, mai redusă; câci, pe c ât e mai m arc distanţa a propierii lui dc D um nezeu, p e atâta îşi restrânge ilum inarea d u r a i n ezetasca arătarea ci în n ecunoscutul ei unitar şi simplu;-? câci D um nezeu csle n ecunoscut n u pentru v a rie ta te^ n ecunoscută dc n oi a raţionam entelor (silogism elor), ci p e n tru n e m u rire a lui u n ita ră şi p en tru u n ita te a lui. n ecuprinsă in com p araţie cu celc ale noastre. î n c h ip arzător. N otează câ însuşirea arzătoare e proprie S erafim ilo r şi cum . curăţind îngerul, s-a sp u s c ij Serafim ii c u râ ţe a u fşi înainte dc ei D um nezeu). 5 au p rin p re o ţi N oieazâ câ preoţii sunt sub ierarh ş i ' câ altceva csle a curaţi şi altceva a lum ina; şi câ altcev a e 1 liturgul (d iaco n ul) şi altceva preotul; şi câ, c urăţind sa u :1; lum inând preoţii, se spune câ o facc ierarhul. ) L e pă strea ză n e sch im b a te . D u m n ezeu . C reato ru l tu- '< turnr şi al c clo r inteligibile (fiinţelor îngereşti), su sţin e şi p rim e le f iin ţe şi le p ă stre a z ă sp re n e sc h im b a re şi n ecădere; trebuie în ţelese nesch im b ate, d u p ă aceea c& su n t. c a în nem urire. în viaţă, p en tru care s-au fiinţializat] spre a fi lum ină; în accsiea su n i nesch im b ate în m od fiinţial şi spre a n u sc sc h im b a sp re p o tle stiâine. D um ­ nezeu le p ăstrează şi c a pc unele ce sunt libere. C âci a tind e spre El tin e de alegerea lo r proprie: d a r siâruirr* pu ru rea în ju ru l lu i are nevoie şi dc ajutorul tui D u m ­ nezeu; căci coaie au n ev o ie dc aju to ru l lut. C e l ce m -a în v ă ţa t p e m in e acestea. N o tcazâ câ accsiea Ic-a învăţat m arele D ionisie dc la aliul. Iera rh u l. N oteazâ că şi celc m ai înalte o rd in e sunt d u p â D um nezeu. A m f o s t în v ă ţa t ■ în c h ip d u m n eze ie sc. Întărirea în m oralitate de către în g er e ca o c u răţire a lui lsaia de c ătre inger; acestea i s-au sp u s lui d esp re Serafim i. P rin lin e în su ţi R edă prin d epăşire şi în m o d co n cen ­ trat loate ccle spuse; le concentrează aşa: c p ropriu cunoştinţei tale sp in tu ale sâ prim eşti această cauzâ. fie aflând dc la line însuti, fie în văţând de la aliul şi sâ-ţi d cscopcri şi mai m ult ţie şi. dacâ se poale, sâ-nn d e sco p eri şi mie la fel vederea iubită. A preţui ( r i s c a u în loc de a prefera ( r t p o i l j a r j a a i ). N otează ca îngerul ne prile­ juieşte n ouâ d a ru n le lui D um nezeu, M ijlo cesc. Vezi câ atunci când D um nezeu ne dâ cuv ân t, ne deschide gura. îngerul o prilejuieşte, interve­ n ind im ijlo cin d ) p e n u u n oi în c h ip viciu.

!

D espre Ierarhia C ereasca

C ap ito lu l X IV M ii A cestca s-au spus lu D aniel. Slaba f i redusa. Sim etric slaha a num ii num ărul oamenilor in c o m p a ra re vu ccl al îngerilor. C aci s-a spus accasta Şi de aliul. oarecare D iritm cel o rb cele n ouăzeci şi nou;i (io oi sum îngerii. ia r te a una pierd ută suntem noi. oamenii (Prin prim ire) dc c u n o ştin ţă . A firm a ca $i tngeni înşişi ştiu Pr,n prim ite de cun o ştin ţă. nu m atem atic. h o ­ tarele lor. întrucât câtim ea n u m ăru lu i fiinţelor cereşti îl ştiu numai cei lum inaţi de D u m nezeu ( ei nu se p u i m tnuint. 11 .ţii» in gen era l J e n u m ă ru l to r m um ii d e Iu Dum nezeii, n. tiad.).

C a p ito lu l AT'

Şl A sem enea t e lei îngereşti. Ca o p â n ză, ca un Fir. C urăţirile. ei d v otK aO âp O f.lţ. N um eşte c u ră ltit in lerprclârilc explicative prin care sc curăţcsc sim boalele de ccle ce par nepotrivite în cele spuse. Căci n u m a i duca. S-a sp u s înainte câ Puterile mai inallc sunt superioare ierarhie celo r dc d u p ă ele 51 celc de la m ijloc celor din urm ă. Câci n a sp u s câ aceeaşi Ireapia stăpâneşte peste celc dc d u p â ca şi e stăpânită dc acciea, ci a spus ca prim a treapta stăpâneşte p este ea şi c stăpânită de celc dinainte de ca; aşa irehuie înţelese şi c cle u r­ mătoare Sunt inferioare ierarhic. C eea ce spune este accasia: dacâ ani spune câ prim ele trepte sunt superioare ierarhic celor din urm a. apoi iaraşi câ ccle din urm a su n t su p eri­ oare ierarhic treptelor dintâi, cărora acelea Ic sunt su p e ­ rioare. am spune un lucru absurd. . In urcuşul noslru spre D u m nezeu ne ajută şi faptul D um nezeu şi ale fiinţelor îngereşti. Şi cele m ateriale pol c.i totdeauna fiinţele îngcreşli se prezintă ca trim ise de li lacu tc toi mai transparente p entru cele spirituale, pot fi autoritatea existenţei suprem e a lui D um nezeu. O sim t iot m ai transfigurate. T ru p u l om enesc al lui H risto s a aceasta cei ce ajung la cxp cricrca lor. T em a p rincipală a p u tu t fi fâcut m ediul cel m ai transparent al dum nezeirii. lui Dionisie esie legătura inlre n u n ţile spirituale (îngeri) R aţio n a litate a sp iritu lu i, sim ţirea d in adân cim ile lui şi chipurile în care ne suni descrise in Scriptură sau în lainice ţi inepuizabile pol d eveni proprii ale trupului. carc sc arată uneori o rg an e lo r revelaţiei. Hle pot fi dcCreaţia întreagă e adusa la e x isten ţă pcm ru a înainta scrisc sau se pol arăta în c h ip u ri m ai p otrivite existenţei în D um nezeu şi prin aceasta p entru a se indum nezei sau lor spirituale, alteori în chipuri m ai n epotrivite (Ici. cai sfinţi înaintând in u n irea cu D u m nezeu şi între p âiţîlc ci. etc.V in m odul al d o ilea sunt prezentate pentru a ne da I a ră a se c o n to p i. P rin a c c a sta c re ş te to to d a tă în seama ca fiinţele spirituale nu pot fi aşa; d eşi au în m od c u n o aştere, d ar îitir-o cu n o aştere prin exp erien ţă tot m ai spiritual unele din p u terile a cesto r c hipuri inferioare accentuată a m isterului, prin creşterea la infinit în această (puterea leului, iuţim ea calului). exp erien ţă E o înaintare in carc toate creaturile sc ajută Toate chipurile redau ci asemănare neasemanitoare cu fiinţele îngereşti. e le insele unite in ierarh ia lor. Chiai D um nezeu este d escris p n n asem enea c hipuri D um nezeu conduce cu lucrarea lui lucrarea ierarhiei, pe de o parte a sem anâtoare. pe dc alta n easem anăioare, care are ca scop sporirea in unirea cu D um nezeu Dupâ I.ui D um nezeu i se zice C el ce e sie sau V iaţa sau D ionisie A reo p ag itu l* S fân tul M axutl M ărturisitorul şi Raţiunea, pentru ca e cauza acestora. D ar alteori i se Sfântul G rig o n c Palam a au acordai cca mai mare atenţie neagă acestca pentru câ c m ai p resu s d c ele. F. asem enea lucrării dum nezeieşti necrcatc. în scopul îndum nezeirii cu loate şi neasem enea. N eg ările (apofazcle) o ricăro r crcaturiloi conştiente carc lucrează ţi ele. imitând m odelul asemănări i sc potrivesc chiar niai bine lui D um nezeu, dunm ezcicsc ţi privind neclintit spre El. iar acest model decâi afirm ările lor. U neori, cu c ât sunt m ai neasem âintipârindu-sc in cci ce săvârşesc slujirile d e sfinţire ţi în cei iiătoarc chipurile în c arc nc eslc descris. D um nezeu ne cc panicipâ la ele. Dionisie A reopagitul a subliniat cu toaiâ înalţă mai m uh la El. puterea relaţia v ie a creaturilor conţticnte cu D um nezeu ţi Accasia se în tâm plă şt cu ingerii. Ba c h iar ţi c u înălţarea lor spre El in solidaritatea lor icrarhică. cele mai oam enii De aici. folosirea m etaforelor. S c p o ate spune d c sus intipârindu-sc d e chipul lui ţi com unicându-le. la ca şi persoana um ană pc d e o p arte p oale fi e x p rim ată, pc rândul lor. lumina prim ilă. celor cc le urmează. A ceasta se dc alta e un m ister inexplicabil. Ba ch iar orice înţeles lace mai .des pnn sfimclc slujiri ale m em brilor ierarhici. A aşa-zis raţional nu e total m a rg in ii.c i d cschis indcfinilu-

63

N ote la Ierarhia C erească conlucra cu Dumnezeu în accastă opera de sfinţire proprie Fiinţele îngereşti form ează o ierarhie de trei trepte cc se şi a .iliora e lucrul cel mai dumnezeiesc al făpturilor. suprapun de trei ori. E le urcă v e şn ic in p a rticip a re a tot 6. M ateria c ţi ea de lu D um nezeu şi face posibile m ai sp o rită la e n e rg iile d u m n e ze ieş li şi la asem a n are a) form ele frum oase. D ar a cestea prim esc fru m u seţea cil D u m n e ze u , l u c ra re a lo r e u n ită c u lu c ra r e a d u m ­ adevărată num ai când sunt produse d e sp irit şi sc aratâ n e z e ia sc ă . A cest u rcu ş se realizează prin trei e tap e cc sc prin ele stările spirituale curate şi lum inoase. Deci spiritul repetă: prin c u ră ţire, lu m in are şi desăvârşire. T oate; poate lucra în m aterie şi se poate revela prin ea. Sau accstea işi au izvorul în D um nezeu. D um nezeu e curăţia form ele m ateriei sc .illit v inual în spirit, deci virtual şi absoluta Hl c lumina absolută, neprim ind lumina dc la in D um nezeu. C reatorul spiritului om en esc şi al materiei. altul. F.l e desăvârşirea absolută. Curăţia-a constă în elibe^l Form a creată cea m ai frum oasa e m ateria în trupul o m e ­ rarea fiecărei trepte dc orice am estecare cu altceva, în nesc. legat intim de spiritul lui. iar suprem a !rum usc(e o concentrarea ex clu siv ă spre D um nezeu. D ar absoluta atinge ea în trupul C uvântului. în gerilo r li s-a dat şi lor neamestecare cu oricc altceva o are Dumnezeu. O trcapU, putin ţa sa ia form e v ăzu te. mai ales o m e n eşti, dar terminând curăţirea de amestecarea cu altceva, trece la o trecătoare. nclegaic intim de existenţa lor. inconsistente. iluminare superioara, prin lumina cc- i v inc de la Dunincj D um nezeu a creai toate form ele de ex isten ţa pentru o Dur ca una ce s-a curăţit, transmite treptei de sub ea pute solidaritate intre ele. A creat ţi m ateria ca o form â de accslei curăţiri. Şi după ce treapta de deasupra ei s-a ilum ie xistenţa, pentru ca spiritul sa şi arate frum useţea în n at. a trecut la desăvârşire. Dar, ajunsă la capătul ilum inări’ form ele ei. poate ajuta şi pe cca de sub ea sâ se ilumineze, E ste lu crul c cl m ai d u m n e z e ie s c , p e n tru câ in D ar curăţirea treptei inferioare nu sc face num ai prin a c e a s ta c o n lu c r a r e sc ara ta r ă sp u n su l c re a tu r ii la puterea ce-i vine de la treapta superioară, care a ajuns la iu birea lui D um nezeu cu iu b irea sa. capătul curăţirii sale. ci şi din puierea lui D umnezeu, odalâ cc curăţirea înseam nă eliberarea d e amestecul cu altceva şi C a p ito lu l I I I dobândirea preocupării exclusive de D umnezeu. 7. Se dcsvric urcuşul spre D u m nezeu al treptelor C a p ito lu l I V ie rarhice ale fiinţelor îngereşti in trei etape continue, repetate la nivel tot m ai inall: citrillireti. lum inarea ,şi 8 . Toate le-a creat D um nezeu ca sa sc im p irtăşeasc4 t (It'xfiutrşii e« Pentru toaie iau putere de la D um nezeu. în de bunătatea lui pe m âsu ra lor. A cesta e sensul e x is te n ţe i■ El e izvorul c w a ţie i. al lum inării şi al desăvârşirii. D um nezeu este izvorul existenţei tuturor, penlru c ă c bun A cestea se în făp tu iesc in pArtăşii la ie rarh ie din şi atotputernic, d ar Hl c m ai p resu s de existenţă. El este D um nezeu, iz vorul lor. mai m ult ca în nişte o g lin zi tot izvorul vieţii tu tu ro r, fim d m ai presus dc viaţă. Este mai d a r e . tot m ai străv ezii Deci D um nezeu nu e c u n o s­ izvorul raţiunii ţ i în ţeleg erii tu n iro r. fiind m ai p resu s de cut n um ai tcoretic. ci şi prin întipărirca lui in îngeri 51 in raţiu n e şi d c înţelegere. Sc afirm ă tran scen d en ţa lui D um ­ oam eni ca şi curăţie, ca luminii in care e c u n o scu t, ca nezeu laţă dc toate celc cc e x istă, care au şi v iaţă şi desăvârşire în toate cele bune. cug etare p rin El. H resp in să orice coniinuim ic panleislâ C ura tui c on sta in tot m ai d eplina eliberare d c preo cu ­ d e existenţe, d e viaţă, dc raţiune şi în ţeleg ere intre E l şi parea d e altele deoseb ite de D um nezeu. Ba e co n d iţia lum e. Dc aceea aceasta nu p oate fi riec.it d in nim ic, d aca pentru c u noaşterea tot m ai adevărata şi mai adân ca a lui ea este prin El, d a r nu d in fiinţa lui şi nici din alta care nu D um nezeu, fiind eliberarea de în g u sta şi n ep o triv ita lui m ai poate lî alăiu tea d e a lui. o d a tă ce e sic infinit: c ăci, cunoaştere. Iar accasta e ceca ce il face pe în g er to t m ai d acă ar avea n evoie d e allccva pentru crearea lum ii, a r fi asem enea cu D um nezeu sau m ai desăvârşit in bunătatea lim itai. şi iubirea carc este prop rie lui. Toate aceste niv ele uluise A cesta e m arele paradox: lum ea n u e d in fiinţa, viaţa se c om unica cclor care urm ează d u p ă ele. Prin lîrca ei. şi raţiunea lui şi lotuşi e sie p rin El. F. o liecere d e la El la curăţia lunnna. a sem an area cu D um nezeu în bunătate sc ca. dar nu o p relu n g ire a fiinţei, v ieţii, raţiunii. înţelegerii c om unică de la cei cc sunt m ai ridicaţi şi se rid ica m ereu lui. E o trecere prin p u terea voită d e El. D ă fiinţa lum ii, la cei ce sunt m ai jos. dar in im ediată le g ătu ri cu ei. ia; dar El răm âne m ai p resu s d c fiinţa ei. ad ica dc cec a ce a ceştia suni atraşi d e curăţia, lu m in a şi desăv ârşirea cunoaştem noi ca fiinţă, dă viaţă u n o ra din lum e. dar nu acelora. din viaţa lui. El răm ân ân d m ai presu s de cc irâim n o i ca înălţarea în c utâţie. în cun o aşterea lui D um nezeu. 111 viaţă proprie: ii d ă raţiu n e şi înţelegcie. d ar FI răm âne desăvârşirea ca asem ăn are cu E l, sunt însufleţite de m ai presu s d e ccea cc cu n o aşte m noi ca raţiu n e şi iubirea lui Iar iubirea faţă de HI a unora nu poate sa nu înţelegere. Şi. totuşi, nu p u tem c u g eta existenţa lum ii, d evină şi iubire a lor laţă d e c ei d e d u p ă ci. viaţa şi raţiunea u n o r fiinţe d in ca. fără fiinţa, viaţa şi T otu şi, curăţirea, lum inarea şi desăvârşirea u nora prin raţiunea lui m ai p resu s d c fiinţă, viaţa şt raţiune. atracţia loi de către D um nezeu şi com u n icarea acestor stări celor urm ători nu se face in m od n ecesar co n fo rm 9 . D ar fiinţele îngereşti sau cereşti au o fiinţă (o unei legi. Iubirea din ele nu poate av ea loc Iară libertate. existenţa), o v iaţă şi o înţelegere m ai presus d e c ea a cclo r F in firea tu turo r o pornire spre iubire. D ar iubirea a putut d in lum ea noastră, deşi fiinţa, v iaţa şi înţelegerea lo r sunt create. D ar fiind m ai aproape dc D uiniiczcu şi toatâ fiinţa lî atrasă chiar de unii îngeri şi spre sinea lor înţeleasa in loi n u m ai n u n te sau înţelegere sau fu n d m ai pline de chip e goist, ceea ce a du s la căd erea unora, iar in oam en i puterea ex isten ţei, d e viaţa şi lu m in a lui D um nezeu, e le şi spre plăcerile de c ele m ateriale, dat fiind c a ei suni au prim it ţi m isiu n ea d c -a ne ajuta şi pe noi sa prim im im hrăcuţi în trupuri.

64

N ote la Ierarhia C ereasca mai m ullâ p u te a', v ia ţi ţi lu m in ă (Ic la D um nezeu. A p ro ­ pierea lor mai m are de D um nezeu le da m ai m ulta dragoste d c Bl. mai m ultă atenţie la El. mai m ultă a sem ă ­ nare cu Hl. D ar aceasta Ic l'uce sâ im ite m ai m u II d ragosiea lui D um nezeu pentru noi. 10. D eoarece afirm ării d in ain te ca n oi prim im cele de la D um nezeu p n n îngeri, u n u ii o p u n laplul c ă unii ■ifuili au vorbii de spre o co m u n icare d itc ctâ c u D u m ­ nezeu. autorul declară c â o c o m u n icare c u D um nezeu ptin îngeri nu se o p u n e ţi unei co m u n icări dirccie. E le sc îm b in i in g e m inştşi i-au in tro d u s pe sfinţi la c o m u m c aie j directă cu D um nezeu. în g e n i n e-au p u iu l ajuta să experiem lucrarea cil toiul sp iritu ală a lui D um nezeu, întrucât au luat unele c hip u ri prin carc n i s-au făcu t m ai accesibili. K ţi aceasta un u rcu ş ircpial al nostru la trăirea prezenld î i lucrării spirituale a lui D um nezeu, l-'ecioani M ana va trăi m inunea c o n cep erii Ţ iului lui D u m nezeu din ea. d u p ă ce i s-a vestii a ccasia p n n în g er. E o iconom ie a lui D um nezeu sa-şi facă d in îngeri în a in te m erg ăto rii săi la oam eni, pentru ireplata rid icare a acesto ra la c o ­ ple şitoarea e x p e r ie n ţă a lu c ră rii lui. O m u l trăieşte mărimea b u naiăţilor lui D u m n ezeu şi prin fap tu l câ trăirea ci dc către cl e ste anticipată dc trăirea c ea m ai presus dc o m . dar nu cu lotul co p leşito are, a îngerilor. D ionisie A reo p ag itu l n e p rez in tă v iz iu n e a în treg u lui univ ers cre at, n e v ăz u t şi v ăzu l. în a in tâ n d sp re D u m ­ nezeu. a tra s de E l. d a r ră sp u n z â n d ace stei atra cţii prinlr-un urcuş so lid ar ie ra rh ic - litu rg ic, h o v iziu n e dinam ică asce n d en tă a c reaţiei u n iv e rsale . Pentru această înaintare c o n tin u ă în lu m in a şi iubirea lui a făcut D um nezeu universul sau p en tru vcşn ica lui îndum nezeite. Nu l-a fâcut de la în cep ut în m ax im a apropiere de El. pentru ca sâ-l d ea şi lui p n leju l şt buc un a s i fa c i accaslâ înaintare m ân at de d o rin ţă şi cu libertatea lu i - mai precis a îngerilo r şi a o a m e n ilo r- ş in u - lp u tc a face de la început ca pe Sine: un un iv ers al dum n ezeilo r infiniţi. Sf. M axim M artu risiio n jl a preluat această v iz i­ une vorbind dc liturghia co sm ic ti şi spunând câ D u m ­ nezeu C uvântul a creai pe om pentru a-l indum nezei şi pcmru accasia UI sc facc axa lucrătoare în istorie, conducând-o spre v eşnicia îndum nezeiţii (R ă sp u n su ri ctllre Titlustt. 2 ’ ). 11. Chi;ir lisus se su pu n e ca om accstci rân d uieli a lui D umnezeu, lăsându-sc întărit dc înger. D ea ltfel. El sc foloseşte dc îngeri şi c a vestitori ai dum nezeirii lui pentni oamenii cărora ei Ic erau mai apropiaţi.

C a p ito lu l V I 12. N um ai D um nezeu şlic câte o rd in e îngereşti suin. N ouă nt s au descoperit irei o rd in e, dc câic trei trepte. S-;ir putea ca. aşa cu m vor veni la existe n ţa p entru veci miliarde de oam eni, sâ existe şi m iliarde dc în g eri, de ipostavun c onşu en tc n e tnip eşti. p entru a c u p rin d e r ii mai multe din înţelesurile şi form ele d e iubire ale lui D u m ­ nezeu ccl infinit şi pentru c a pe m ăsură ce vin n o i şi noi oameni la existenţa pentru veci. sâ-i a ib ă in grija lor prieteneasca alli şi alţi îngeri a propiaţi spiritual dc un ici­ tatea fiecăruia. Pot li in p lan u l nev ăzu t d in ju ru l n ostru nunţi im posibil de n um ărat, c arc sâ-l înţeleagă p c D u m ­ nezeu ccl mai m ult. sâ-l lau d e în com u n şi să se intereseze

d e noi. D um nezeu n-a ad u s la fiinlâ o lu m e văzută şi n e v ăzu ta săracă. Prccum nu p u iem da de m arginile lumii v ăzute, aşa nu putem da nici de m arg in ile celei ncvâzuie. c u atât m ai valoroase, carc co n trib u ie la îm bogăţirea n o astră spirituală d in D um nezeu, infinitul lum inii şi al în ţelesu rilo r Ele îşi c o m un ică trăirea m ereu sporită a lui D u m n ezeu şi bucuria de KI - cu m n c-o co m u n icăm şi n o i şi carc e c u atâl m ai b o g a tă, cu c ât suniem m ai mulţi cci c c n c -o com u n icăm . N u c v orba în accasta d e o reîn to arcere sau atragere d in n o u in esen ţa fund am en tală a c clo r ieşite d in ca. c o n fo rm teoriei panteiste neo p lato n ice. C ăci celc cc urcă sp re D um nezeu su n t creale de El d in n im ic şi nu aju n g in u rcuşul lor la o c o n to p ire cu D u m n ezeu , ci răm ân veşnic creatc d u p a fiinţa lor. in d u m n ezein d u -se d u p ă har.

C a p ito lu l VII 13.

C cle trei cctc din p rim a treap tă sunt aprinse de d rag o stea faţa d e D u m n ezeu , a flân d u -se în d irectă relaţie c u D um nezeu, fară m ei o m ijlo cire. N u m ai p e El il văd şi-l sim t ca m ai înalt d ecât ele. S u n t ap rin se dc iu b ire, d ar nep ătim aşe. C âci iu b irea a ccasia le în altă, nu le coboară. D a r e le încălzesc, la rân d u l lor. p c ccic d e su b ele. în călzesc p e acelea spre iubire, prin iubirea lor. Câci cel ce m heşie nu n u m ai sc în călzcştc dc iu b irea ce o arc faţă d c ccl m ai d e sus. ci şi încălzeşte c u iu b irea lui pc cel m ai d e jo s. în H eru v im i sc allă. pc lângă c ăld u ra iubirii lor. în ţelep ciu n ea câştig ată d in ved erea lui D u m n ezeu , pc c are d e asem enea o transm it c clo r trei cete d in treapta de d u p ă cca dintâi, lar in T ro n u ri iese în relief cu deosebire în suşirea d e -a fi cel m ai rid icat „ lo c “ de o d ih n ă al lui D u m nezeu prin iu b irea lo r faţâ d c E). c o m u n icâ n d şi ele aceasta calitate celo r de d u p â ele. T o ate celc trei cete d in prim a triad ă se m işcâ în ju ru l lui D um nezeu, d ar şi persistă în ju ru l lui. D e accca sc spune despre ele câ sc şi m işcă, d ar şi stau in ju n ii lui. S unt statornice, pentru câ nu c o b o arâ spre stările cclo r m ai dc jo s. D ar se m işcă p en tru câ nu se m ulţum esc nicicân d sâ răm ână u nde sunt şi sâ nu urce m ai sus în îm p ărtăşirea de D um nezeu. 14. Cetele din prim a triadă nu c u n o sc pe D um nezeu prin nici unele din celc creatc. ci n um ai dircct din El. De accca au cu răţia cca m ai înaltă, lu m in a dum nezeiască cea m ai bogată şi d esăvârşirea cca mai d ep lin ă în c om paraţie c u treptele de d u p â ele. d a r înain tează m ereu m ai sus in c u răţia lor sau în eliberarea dc alte şi alte îngustim i ale rteştiinţei şi. c a urm are, în lu m in area lo r directă din D u m nezeu şi deci şi in d esăv ârşire în asem ănarea cu D um nezeu. E le s u n t în re la ţie n e m ijlo c ită c u D u m n e z e u , c âci n u se p o a te c u g e ta c â su n t la in f in it a lte şi a lte tre p te m e re u m ai în a lte in a p ro p ie r e a d e E l. A ccasia ar în se m n a câ c re aţia e slc in fin ită, c ce a ce a r face pc D um n ezeu lipsii d e c a p a cita te a d e a lim ita creaţia. Iar la p tu l c a prim a tria d ă se a flă in ir-o rela ţie n em ijlo c ită cu D u m n ezeu nu t> lacc c u to iul d e o seb ită d c c cle dc d u p ă e a. p en iru c â şi e le sc îm p ă rtăşe sc în m o d n e m ij­ locit d e D u m n e ze u , care e v e rtica la c c se în a ltă p rin tre to aic. D eose b irea prim e i tria d e c o n stă n u m a i în faptul câ nu arc n e v o ie de alte m a d e p e n tru a u rca in co m u -

65

N ote la Ierarhia C erească rucarca to t m ai a p ro p ia t! cu D u m n e ze u , c u m au acelea. D ar e ţin u tă şi ea in solid arita te cu tria d ele d e m ai jo s . prin răsp u n d e re a d e -a le a trag e d u p â ele la o c o m u n ica re c u D u m n e ze u tot m ai b o g a tă. U rcu şu l tu tu ro r in a p ro ­ p ie re a d e D u m n e ze u în so lid a rita te e . c u m sp u n e S fâ n tu l M axim M ărtu risito ru l. în tr-o sc o lie la acest c ap ito l, ca o h o ra su ito are în ju r u l lui D u m n ezeu , in c ad ru l căreia celc m ai d c jo s fiind a trase dc c cle m ai de su s în a in te az ă ţ i ele intr-o c o m u n ica re ne m ijlo c ită , d a i m ai dc jo s . c u D u m ­ nezeu. îm rc agu crca(ic se m işca sp re o tot m ai m arc c o m u n ica re direc tă c u D u m n ezeu . în c ad ru l ace stei ho re universale. ] 5 . in m o d m ijlo cit F iul lui D u m n ezeu ccl intru p at a in tro d u s a c e astă tria d ă şi în tain a în tru p ă rii şi lucrării lui m ân tu ito a re. D ar p oate to cm ai făc ân d u -lc sâ-şi dea sc am a de m ă rim ea a cestei taine, a fâcut a ceste c elc sâ sc in lrcbc cu în d o ia lă c um s-a p u tu t face a ceasta? C âci era d c n e în ţeles iubirea a tât de m a rc a F iu lu i lui D u m ­ nezeu c are l-a făcut sâ sc co b o are p â n â a se face o m . 1 6 . D in izvorul dunm czciesc.

C apitolul VIII 1 7 . P rim a tria d ă a în g e rilo r e c o n ce n tra tă spre m a re ea infinită a lui D um nezeu. Ea sc alcătuieşte d in cei in a căror iubire sc odihn eşte D u m nezeu (T ro n u rile) şi carc răm ân nem işcaţi în b u cu ria de a l av ea pc D um nezeu od ihnindu-sc în ci şi de-a sc odihni ei înşişi în El; din Serafim ii care ard de focul dragostei lui D um nezeu faţă de ei şi a lui ţaţa de KI; şi d in H eruvim ii care adaugă la acest foc al dragostei şi cea m ai inaltâ lum ină a înţelep­ ciunii. T riada a doua se îm părtăşeşte cu deo seb ire de c arac ­ terul lui D um nezeu dc D om n. dc Puternic şi de Stăpân. Prim a ccaiâ a ei sim te libertatea ei d ep lin ă, nesu p u să nici unei porniri im crioare sau puteri exterioare. Sim te num ai dom nia datatoare de libertatea a lui D um nezeu. A d o ua ceată trăieşte puterea lui D um nezeu, care o face şi pe ca puternica. A ireia îşi sim te stăpânirea de sine. care e o dom nie activă, o dom nie în tot cc face. T riad a a Ireia e însă rcin a ta cu slu jirea v e stito are catre oa m en i, fiind în leg ătu ră n e m ijlo c ita cu ei. Ea Ic c o m u n ică o a m en ilo r locu l iu b irii lui D u m n e ze u şi de D um nezeu şi pu te re a libertăţii sau a stă p ân irii dc sine. prim ite de la D u m n e ze u prin triad ele su p e rio are, d ar trăite şi de o a m en i în tr-u n m od d irect, d a r de mai d eparie, de la D um nezeu. 1 8 . U neori, ingerii din treapta cea mai de jo s sau A rhanghelii sunt trim işi direct de D u m nezeu sau. la porunca lui D um nezeu, de cei din treptele sup erio are, să com unice oam en ilor veşti despre viilor sau îndem nuri spre anum ite fapte, fii sunt prezentaţi uneori în aceasla slujire îm brăcaţi în haină lungă p ână la călcâie, prin care se dâ de înţeles slujirea lor ierarhica sfinţitoare, Câci aceasta haină închipuie haina pe care au sâ o îm brace şi preoţii sau a rhiereu bisericeşti, carc le aco p eră form ele trupului care pol ispili la porniri p ătim aşe. Le răm âne d e s c o p e rii n u m a i c a p u l, c a rc a re în sin e m in te a în ţe le g ăto a re şi g u ra c o m u n ica to a re a v o ilo r d u m ­ nezeieşti.

66

N u m ele d e preot în su şi (iepexx;) arc sensul dc sfinţit. C âci sc sfinţeşte în tr-o legătură superioară cu D u m nczcuj şi îi înaltă pe c red in cio şi spre sfinţenie. întrucât ii în a lţi spre D um nezeu. D c accca i sc sp u n e preotului şi ,.S fin |ia ta " . lar ierarhul sau arhiereul înseam n ă în cep ăto r sau co n d ucăto r m ai înalt în sfin ţen ie, m otiv pentru care i se spune ..Preasfin ţii" (IcpO TcrtO ţ). H risto s este cel m ai în ali ierarh, p e n tru câ este începătorul sfinţeniei c a D um nezeu, dai şi co n d u căto ru l în ea sau in d u m n e ze ire, c a om . D ar ierarh m ai în se a m n t şi „ S tăp ân sfin ţit" . Stăpân carc c o n d u ce insâ prin iubire in iubirea m ai înaltă a lui D um nezeu. De accca sc spuntf a rh ie re u lu i „ P r c a s fin ţitc S tă p â n e " . ia r lui H risto s ..S tăp ânu l" sau „ D o m n u l” prin excelentă. H ristos e ste ..în c ep ă to ru l" sfinţeniei sau izvorul ci. p enlru c â este Fiul T atălu i, d a r şi om ul carc prim cjuiJ sfinţenia cca m ai înaltă. Rolul acesta îl tran sm ite pc treptev m ai potrivite o am en ilo r şi ierarhici cereşti şi o m e n eşd .' N im eni nu urcă sin g u r sp re D um nezeu, ci prin alţii, care! au experiat sfin ţen ia m ai în alta a lui. carc sc sim te in sfinţenia lor. U neori, în g erii le vestesc o am en ilo r fapte de viitor ale lui D u m nezeu sau p roorocii. Sau D u m nezeu a ratâ câ îşi va îm plini prin în g eri anum ite fapte cu oam en ii. A şa c porun ca d ală unui în g er de-a p u n e în viito r sem nul crucii^ lui H ristos pe fru n tea c e lo r ce vor c red e în Hl. sem n prin carc sc va întipări in fiin ţa acelora puterea lui D um nezei^ care-i va m ân tu i şi-i va scăp a d c vrăjm aşul. S e în ti p ă r e s c p r in a c e a s ta c e i c r e d in c i o ş i c u ; P re a sfâ n ta T r e im e c e a iu b ito a r e şi c u d u h u l je rtfe i ’ iu b ito a re a lu i H ris to s . u m p lâ n d u - i şi p e e i d e iu b ire a tre im ic â şi d c iu b ir e a je r l le l n ic â a lu i H risto s. D eci vine în ei c h iar prin în g e ri nu n u m ai o v e stire d e la D u m n ezeu , ci c h iar o p u te re d e la D u m n e ze u ; se îm ­ părtăşesc dc o p re z e n ţi a T reim ii in ei şi a lui Hristos, D ucă pot sim ţi nem ijlocit p e D u m nezeu prin cel ce m i- l' predică cu sim ţire, cu m nu l-aş p utea sim ţi şi prin înger, carc mi-l predică in m od nevăzut şi cu m are înrâurire în interiorul m eu? D acâ a rătân d u -m i preotul crucea sau binecu v ân lân d u -m â cu sem nul ei. sim t direct în m ine ' prezenţa lui H ristos cel răstignit, cu m nu l-aş sim ţi când inii pune îngerul în interiorul m eu p ecctca crucii lui Ij H risios? M ijlocirea lui D u m nezeu prin preot sau prin inger nu înseam nă o interpunere a lor îm re D um nezeu şi m ine. ci un d cg ei care m i-l arată, un g la s care-m i spune; * „iaiâ-1!" D um nezeu nu c o n d iţio n ează arătarea lui către noi de izolarea noastră, ci m sc arata cu atât mai sim ţii când ne vede adunaţi, solidari in El. in glasul p reo iu lu i şi al ingerului sim t puterea lui D um nezeu.

C apitolul IX 19. T riada îngereasca cca m ai ap ro p iată de oam eni e triada a treia, form ală din începătorii. A rhangheli ţii îngcii. Incepâtonile sunt cci care sunt pentru noi ..începu­ tul" sfinţeniei sau al „co n d u cem ” spre Dum nezeu. Ei privesc spre triada D om niilor. Puterilor. Stăpaniilor, dar şi spre A rhangheli şi îngeri, care ne com unica noua direct ceea ce primesc dc la D um nezeu prin treptele superioare. „ S c u p iu ra a încredinţat ierarhia dc la noi in g en lo r” . Ei sunt ierarhii ierarhilor păm ânteşti sau c onducătorii şi

N o te ta Ierarh ia C erească

începătorii lor in sfinţenia pc care ierarhii bisericeşti o D a r n ici îngerii nu ad u c întotdeau n a vestirile sau comunici prcolilor. iar aceştia poporului, ceea cc nu tălm ă cirile lor d ire c t u n e i m ulţim i în g en eral, ca la exclude ţi unirea acestuia cu Dumnezeu. Iar pnn ierarhi naştere a lui H n sio s, ci u n eo ri le c o m u n ică p o p o ru lu i prin îngerii comunica ţi poporului sfinţenia sau legătura cu b ărb aţi aleşi, capahili sa le prim ească prin treapta lor d u h o v n ic e a sc ă m ai în ălţată. C â ci. pe lân g ă ierarhia Dumnezeu. b isericească rân d u ită d c D u m nezeu ca ierarh ic vizibilă, De aceea Scriptu ta vorbeţte ţi de câtc un inger deose­ e x istă şi o ierarhie d u h o v n icească între o am en i, adicâ bit al fiecărui popor. Aşa cum ficcarc persoană umană are trep te d iferite de trăire şi înţelegere d u h o v n iceasca, dintre un înger al ci. carc se um ani pe un plan mai înalt cu acea carc uncie sunt foarte inaJle. E o altâ fo rm ă prin care persoană, aţa are ţi ficcarc popor un înger mai înalt, cu D u m n e ze u su sţin e o răsp u nd ere şi o so lid aritate intre capacitatea unei conduceri, al unui ..izvor dc sfinţenie" în g eri ţi o a m en i, in urcuşul lor spre F.I. potrivit acclut popor. De aceea Dumnezeu a pus graniţele intre neamuri corespunzător deosebirii între îngerii destinaţi lor. C ap ito lu l X Ierarhia, dc la cea mai înaltă treaplâ îngereasca până la cca mai dc jos. implică - prin rolul conducător în­ credinţat ficcâiei trepte penlru cca mai dc jos - nu numai 2 1 . P rim a treapta întreită se îm p ărtăşeşte de o lum ină 0 „stăpânire" . ci şi o răspundere. Toata ierarhia este m ai a scu n sa, penlru câ c în n e m ijlo cită com unicare cu străbătută de o responsabilitate carc îi leagă pc cci mai D u m n ezeu c cl a scu n s in p ro fu n zim ile lui faţă d e făpturi. înalţi de cei mai de jos. o responsabilitate care este şi o C u c ât eşti m a i ap ro ap e d c D um nezeu, c u atât îţi dai m ai solidaritate a întregii creaţii conşticntc. m u lt se am a d e taina lui. c u m ţi sc întâ m p lă şi în relaţia cu Treptele mai de sus nc sunt mai ascunse decât cele p erso a n a iubită. D ar lu m in a d u m n ezeiască c c i sc aratâ mai apropiate de noi. Dar sunt şi în ele insele mai pline p rim e i tr e p te e ste m ai c u ra tă , fiin d m a i b o g a tă şi de taină decât ccle mai apropiate de noi. Căci sunt mai a ra tăn d u -sc m ai d irec t şi m ai adâncă. A v em d e -a face cu apropiate, ca fiinţe, de misterul abisal al dumnezeirii sau un alt parad o x . mat asemănătoare cu El. Dar chiar treapta îngerilor arc 2 2 . D ar c h ia r îngerii d in aceeaşi treap tă îţi co m u n ică un anumit mister sau o ascunzuuc neînţeleasă şi ncirăitâ u nii a lto ra cee a ce văd spiritual, ccca c c cun o sc din complet de noi. Cu alăt mai ascunsc nc sunt treptele D u m n ezeu . E şi între e i o co m u n icare. A ltfel nu s-ar supenoare îngerilor. Dar. întrucât Ic simţim ţi pc ele ca b u c u ra îm p reun ă. N ici unul nu sc b u cu ră sin g u r d c ceea nefiind ultimele, trăim dar ca mai ascunsc - şi treptele cc c u n o aşte d in D um nezeu. Se aralâ ţi în a ceasta o superioare acelora. Ca pc Ccl mai ascuns sau ca pc Ccl solid arita te între c i. o solidaritate p rin d ialo g , singura mai mare mister îl trăiin pe Dunmczcu •. dar îl trăim totuşi f o r m ă d e c o m u n ic a r e p o s ib i lă în tr e e x is te n ţe l e şi pe El. căci luminile ţi experienţele lui Dumnezeu cc ne c o n şticn tc. D c a ccca strig â S erafim ii unul câtrc altul. vin prin treptele îngereşli simţim că nu sunt de la ele sau 2 3 . D ar m inţile cereşti şi om eneşti n u su n t deosebite că ele. deşi atâldc misterioase pentru noi. sunt lotuşi mai nu m a i ca g rup u ri în curăţirile, ilum inările ţi d esăvârşirile prejos de misterul începător al lor şi neînceput al lui de c are se îm părtăşesc pe rân d . c i şi ficcarc dintre ele are Dumnezeu. îm r-un fel in o n c e m o m en t toate cclc trei siâri la înălţim i Dar şi primei triade îi este Dumnezeu nu numai Ccl d e o seb ite. M in tea o m e n ea scă a fiecărui om trăieşte mai apropiat, ci şi ascuns în marele lui mister dc izvor m ereu c u raţia. ilu m in area şi desăv ârşirea, puteri prin care neînceput al luminilor şi al sfinţeniei cc Ic vine dc la El. se cu râ ţeşte, se ilum inează, se desăv ârşeşte m ereu. M ai Poate aceasia a făcui posibilă şi căderea unora din ales oa m en ii ajunşi la sfinţenie se află la în ălţim ea tuturor îngerii cei mai înalţi. întrucât li se cerea şi lor un efort cete lo r îngereşti în siarea lor de curăţie, de ilum inare, de pentru trăirea şi cunoaşterea măririi necuprinse a lui d e săv â rşire in năzu in ţa şi puterea lor de-a se curaţi, Dumnezeu, pe carc ei nu l-au făcui ilu m ina şi desăv ârşi m ai departe. D ar aceasia n u cxclude Viziunea aceasta icrarhie-lilurgică şi sfinţitoare a c o m u n ica rea e x p erien ţelo r stărilor lo r d e c u răţie, dc ilu­ urcuşului solidar spre Dumnezeu al creaţia conştiente a m in are şi d c desăvârşire ţi a năzuinţei lo r con lin u c de-a fosl pierduta in Occidcniul protestant şi ncoprolestant sc înălţa în aceste stări. O am en ii, până su n t în siarea dc individualist şi neînţelegător al sfinţeniei, pentru că a p ă ca t, sunt la începutul şi pc parcursul m ai puţin înălţat pierdut legătura trăită cu Dumnezeu, reducând-o la o al cură ţirii, ilum inării şi d esăv ârşirii lor. m ai p rejos de legătură plin simpla credinţă de la distanţă, ca urmare a trep tele in g e re ţli şi sc folosesc dc ccc a ce le co m u n ică înţelegerii lui in catolicism ca simplu obiect al deducţia a ce lea . D ar pc cu lm ile sfinţeniei lor. sc a lia la înălţim ea tu tu ro r trep telo r îngereşti şi în c o m u n icare c u ele. raţionale. 20. Dar (aptul câ lîccarc popor e încredinţat con­ 2 4 . D io n isie A reo pagitu l ex p rim ă p e lot parcursul ducerii unui înger nu înseamnă că accţti îngeri trebuie sci terilo r sale taina lui D u m n ezeu c a izv o r al lu tu ro rcc lo r b u n e c âtc le avem : d a r m ai p resu s de loale. E l c izvorul înţeleşi ca nişte zei independenţi sau nu arată câ Dum­ fiinţei, al ex isten ţei, al lu m in ii, al desăv ârşirii, fiind mai nezeu ţi-a Ijmilat slăpâmrea numai la poporul Iudeu, p re su s de fiinţa, d e e x isten ţă, d e curăţie, dc lum ină, de îngerii popoarelor sunt toţi in slujba lui Dumnezeu. De d e săvârşire. Nu p uiem num i cu n u m ele c clo r avute şi aceea Dumnezeu încredinţează unui inger sau altuia şi iraite dc noi cele pro p rii lui D um nezeu. C elc trăite şi misiunea vreunei vesuri spcciale unui popor Iar dacâ n u m ite de n oi sunt relative. începute, participate; cclc ale uncie popoare sau unele persoane umane nu ascultă de lu i sunt absolute, neîn ccp u te. neparticipate, l.e are pe Dumnezeu, cunoscut şi prin îngeri, aceasia se datorează toate in Suie libertăţii lor.

67

N ote la Ierarhia C crcascâ

directă. Dumnezeu îl face dc fapl pe sfânt mai s e s iz ^ . de noi ca tninsmiţâior al puterii dumnezeieşli. decât pai alţi oameni, prin care dc asemenea nc poate veni puicrejl dumnezeiasca ce lucrează prmtr-un slânt. dar într-u^ grad mai slab. Dumnezeu însuşi rămâne şi El ascuns, deşi 1 simţim puterea lui lucrătoare pnn sfâniul sesizabil. Dionisie îşi însuşeşte aceasia opinie. Rl socoteşte pe Dumnezeu însăşi fiinţa luminii. Căci existenţa este insăşi lumină, sens. Iar Dumnezeu ca Izvorul exişti crealc. dc diferite trepte, esie Izvorul luminii de dift grade. Fiecare creatură este o fiinţă a luminii produse Dumnezeu. Dar. cu cât este o existenţă creată maj aproape de Dumnezeu, cu atât c mai multă lumintjjji capabilă sâ prtmcasca mai mult lumina lui Dumnezeu, dar mai capabilă şi sâ o transmită. ; Astfel. întrucât fiinţele crcalc cele mai înalte repnfr zintâ cea mai înaltă lumină făcuiâ mai sesizabili celoc a p o sto li. R u n • în cele d u m n eze ie şti. N otcazâ c u m e predat p run cu l d c p ârin ji, cân d e b otezat, u n u i naş (prim ilor) intro d u s în cclc dum n ezeieşti, spre o sta n ţă creştere. P o vd ţu ito r. N o ieazâ c i n u m eşte şi pc n aş învăţător. în ă lţa tă . A d icâ v iaţa.

NOTE

la IERARHIA BISERICEASCĂ

4 6 . Dumnezeu ca sfânt şi ca izvor al ierarhiei ce C apitolul I conduce spre F.l este totodată frumos isau armonios), înţelept şi bun. Prin accstca atrage şi accstea sunt mo­ 45. De aici a luat Sfântul Maxim numele de mis­ tivele pentru care se comunica. Toată ierarhia trebuie sâ tagogii* pentru Sfânta Liturghie. Prin toate lucrările lor. aibă acesiea în diferite grade, ca sâ atragă şi ele spre treptele ierarhice urca pe cei mai de jos în trăirea tainelor nivelul lor continuu mai înalt şi spre Dumnezeu. lui Dumnezeu. Cunoaşterea lor. trăirea lor c totodată o 4 7 . Deosebirea în felul cum ni sc comunica nouă triire a lor ca taine mai presus de cunoaştere. Sfinţenia şi Dumnezeu şi cum li sc comunică îngerilor stâ în faptul taina sunt cele două aspecte ale realităţii dumnezeieşti câ ingerii ca minţi pure cunosc şi trăiesc pe Dumnezeu în triite de cei ce se apropie de Dumnezeu. Cunoaşterea tui unitatea lui. ca minte pe Minte, pc când noi il cunoaştem Dumnezeu este aslfel cunoaşterea lui ca taina, ea mister şi-l trăim în mulţimea variată a puterilor şi lucrărilor lui nemărginit şi producător de sfinţenie in cel cc sc îm ­ datorită faptului ca ne folosim de mulţimea de organe ale părtăşeşte de ea. De altfel, sfinţenia însăţi este o taina. trupului material, simţindu-l totuşi ca pe Acelaşi în toate Cel cc caută sa explice lotul rational alungă nu numai aceste puteri şi lucrări. Accasta se daroreşte faptului că taina, ci şi sfinţenia. Iar taina şi sfinţenia sunt proprii noi înşine suntem minţi in trupuri, iar sufletul însuşi persoanei. Dumnezeu ca Persoanâ Ic arc prin Sine în mod cunoaşte şi se manifestă prin multe simţuri şi c pus prin nemirginit şi omul şi Ie însuşeşte întrucât cunoaşte şi trup în diferite situaţii şi trebuinţe. Dumnezeu însuşi a trăieşte pc Dumnezeu ca existenţa personala. Prin aceasta adus la fiinţă şi materia întinsă în spaţiu, capabila să fie se cunoaşte şi pe Sine ca taina şi îşi descoperă şi dezvolta organizată în multe forme. Iar Dumnezeu vrea sâ se taina şi sf inţenia. Persoana lui Dumnezeu mi se descoperă arate şi prin ele, dându-le prin aceasta o frumuseţe, o ca taina şi întrucât o adâncă sfială mâ opreşte sâ pătrund ordine, o capacitate de a sc transfigura ca mediu al deplin in ca. E simţirea ce mi-o inspiră şi persoana lucrărilor dumnezeieşti. Forma cca mai înaltă Şi mai semenului. Nu pot intra deplin in existenta personala a spiritualizată o dobândeşte materia organizată în trupul lui Dumnezeu, pentru câ mi se revelează ca o Sfântă a omenesc. Dumnezeu a voit să-şi arate puterea şi Sfintelor, cum intr-un grad redus mi se revelează aşa şi imaginaţia creatoare în loate formele dc creaţie şi în persoana semenului. acelaşi timp puterea dc-a lucra prin toate, de-a le face pe Persoana lui Dumnezeu e o Sfântâ a Sfintelor şi dc toate capabile să fie mijloace ale lucrării lui, având ceva aceea e ascunsul in carc nu pot intra. Când mi se pare ca asemănător cu KI: ţi de-a se face străveziu prin loate, ceea am intrat, nu mai sesizez sfinţenia ascunsă a lui. cum nu ce Ic face ţi frumoase, redând frumuseţea lui. mai sesizez nici această calitate a semenului. Trebuie sâ 4 8 . Dumnezeu este izvorul ierarhiei prin carc urcă ma fjc sfânt ca sâ mâ pot apropia de taina lui Dumnezeu toate spre unirea cu El ţi spre îndumnezeire. pentru câ El şi sâ mâ umplu de o „delicateţe sfântă" . ca sâ cunosc este cauza creatoare a tuturor. Şi eslc amândouă acestea, real persoana semenului. Prin aceasla devine omul preot. pentru câ este fiinut Toate au de la El existenta Preoţia este egală cu sfinţenia. De aceea sc spune preotu­ şi mişcarea spre existenta cca bună. termeni preluaţi şi dc lui in greceşte iFpeix; (ccl sfin[it>. Dc aceea numai Dum­ Sfântul Maxim Mărturisitorul, inceputul îndumnezeirii nezeu poate facc pe om preot sau sfinţit Preoţia are lor se face prin mântuirea lor dc rău. Şi aceasta o face izvorul în Dumnezeu. Cel mai sfânt s-a fâcut ca om lisus Dumnezeu prin voin(a lui conştienta. Câci bunătatea Hristos, având umanitatea unită cu dumnezeirea în presupune o libertate conştientă, deci Persoana. Mai pre­ aceeaşi Persoanâ. El este arhiereul suprem al oamenilor cis. după Dionisie. Dumnezeu c flinta virtuţii ca Treime. câirc Dumnezeu, hl este obârşia şi ţinta ierarhiei. Tindem Caci o Persoanâ dumnezeiască nu poate li bună decât cu sâ ajungem cât mat aproape de Dumnezeu, uniţi cu altă Persoana din veci. La Sfântul Maxim aceasta definiţie Mn>ius ca om. Dar sljnţcma implica nu numai iama Im se transforma în definiţia: Funţn virtuţii tL\le Hnxfci Câci Dumnezeu, ci şi adevărul. Caci adevărul nu e superfi­ virtutea e in loml drumul spre bunătate sau deprinderea cialitatea raţională mărginită. De aceea Diomsie numeşte in bunatate. Şi dc unde putem avea bunătatea sau virtutea, daca nu de la Dumnezeu prin Mustos.' Bunătatea e şt adevărul sfânt.

121

N olc 1» Ierarhia B isericească sem nul unci existente putern ice. accentuate. Şi d a că toate au lotul de ta D um nezeu, dai p n n v oinţa lui. nu d in fiin[a lui. înseam nă câ ele suni create d in nim ic. M ântuirea înseam nă m aparea de r ju şi d c m oarte. D ar D u m nezeu nu se m ulţum eşte sâ dea făpturilor n u m ai o sc ăp ate de râu. deci o stare neutra între bin e şi râu . t i vrea sâ le dea tot b inele său. toata iubirea sa. A ceasta c indum nezeirea. D ionisie. urm ându-l pc Sfântul A tanasie, nu vede lucrarea lui H ristos n um a i in tr-o scăp are ju rid ic ă a o anicnilot dc pedeapsa lui D um nezeu, prui satisfacţia adusă dc h l Iui D um nezeu, c a om . pentru jig n ire a c c i .tu a dus-o o am enii prin păcat F.l vede pc 1liisto s c a Cel ce n e aduce iu birea lui D um nezeu şi ca C el ce ne u neşte tot m ai m ult cu El p n n iubire. A ceasia e iitdum nezeirea o am en ilor şi aceasia e ceea c c înfăptuieşte Hl p rin ierar­ h ie. W in m e m brii ierarhici. H n sio s, ca suprem ul ierarh, îşi com u n ică o am en ilo r iubirea sa. A ccasta e m isiunea lor sâ arate în c i iubirea lui D u m nezeu laţă dc ouinent. Sfântul M axim a preluat ideea d esp re lucrarea lui H n sto s c a înd um n czcirc a o am en ilo r (Q u a e su n n e s u d I luiliisiitni. c apitolul 22). 49. D a c i oam enii, ca flinte in trup, prim esc d c la m em brii ierarhici p uterile d u m nezeieşti p n n m ijloace m ateriale ca sim boale, accstc m ijloace nu trebuie socotite c a dând. în m od ncccsar. tu tu ro r, puteri d um nezeieşti, deci ca fiind penlru toţi sim boale. P enlru cci ce nu v o r sâ v adă puterile spirituale, cclc m ateriale nu au caractcr de sim boale. ci sunt sim ple form e ale m ateriei care nu au n u m e de la D um nezeu în ele. D e accea m em b rii ierarhiei nici nu Ic dau acelora învăţătu ra tainică despre caracteru l lor de m ijloace ale puterilor şi lum inilor d um nezeieşti.

C apitalul II 5 0 . S to p u l vieţii noastre este indum nezeirea noastiâ. Iar aceasta sc înfăptuieşte prin iubirea lui D u m nezeu de c ătre noi. D eci scopul ierarhici este sâ ne dep rin d ă in luliirea de D um nezeu. D um nezeu este ju b u c in Sine şi izvor de iubire pentru noi. A create in iubire c una t u a n c îndum nczei. M em brii ierarhici ne pol face sa sporim in iubire şi deci in induinnczcire nu num ai v orhindu-ne d espre ca. ei facându ne sâ o vedem realizată în ci. ca iubire faţă de D um nezeu şi de oam eni. 5 1 . D ionisie face o deo seb ire intre fiinţa şi lucraie, deosebire pe care o vor relua Sfântul M axim M ărturisi­ torul şi Sfanţul G rigorie Palam a. Nu poate arata iubire ccl ce nu există şi nu există deplin decât ca fiinţa iubitoare, însăşi fiinţa dum nezeiască desăvârşiţi im plică iubirea şi este izvor dc iubire. C ăderea din iubire este o slăbire a luriţei. o alterare a c i. O fiinţă foia lucrarea a devărată, care este iubirea, esie m o a n â. uscalâ. slăbită, alterata. 5 2 . Daca D um nezeu ca fiinţă desăv ârşita este izvor de iubire este firesc ca din iubire sa vină la n o i. tâcânduse om , ca sa ne Iaca. asem enea lui, fii iubiţi şi iubitori ai T atălui ccresc De aceea ne şi dă printr o naştere din Duh o existenţa asem ănătoare lui D um nezeu cel iubitor. Cu accastâ naştere din D um nezeu începe indum nezeirea n o astră sau c apacitatea dc iulnre 5 3 . E un sem n al vech im ii scrierii a cesteia câ vorbeşte m ai ales dc l>oiezarea unor bărbaţi, nu a c o p i­ ilor. E din tim pul când c re ştin ism u l se adresa unei lum i

122

p ăg ân e. In iţiativ a în creşlin ârii o av ea cu d eo seb ire băr­ b atu l, cap u l fam iliei. 54. U n aii sem n al a lcaiu ini p robabile a scrierii In p rim ele tim puri ale c rc ştu iism u lu i esic t â în o rice locali­ tate creştin ă (de o b icei în o raş) era un ep isco p înconjurat de c âţiv a preoţi. Botezul sc făcea in fata întregii com u­ nităţi. care nu e ra p rea m are; şi e ra o adevărată sărbătoare p en tru ea sâ prim ească un n ou m em bru. S -ar putea o b ie cta totuşi câ a utorul scrierii, trăito r n u m a i pe la anul 5 0 0 d. H r., a v oit să-şi întem eieze pretenţia c ă c ucenicul S fân tu lu i A p osto l Pavel d in A reop ag, prin descriereţ) rânduielii B otezului d e la începutul creştinism ului. D ar descrierea rân d u ielii e p rea c x actâ ca sâ po ată fi cunost ittă n u m a i d in tr-o trad iţie v e n ită pân ă la cl prin m ai multe g e n e ra ţii. în să şi p a rtic ip a re a în tre g ii c o m u n ită ţi la p rim irea unui n o u m em b ru în co m u n itatea locală ni sc p arc un sem n al alcătuirii scrierii intr-un tim p d inainte de c e Biserica a d ev en it in stitu ţie recunoscută dc Stat (Ia 312). Prin p rezen ţa activă a întregii c o m u m iâţi sc arată concret câ noul venit, u n in d u -se cu H ristos. intră în Biserică. O B iserică su p u să persecuţiei a v ea o conştiinţă în tărită a co m u n iu n ii celo r cc o co n stitu ie. Această co nştiin ţă întărită e x ista şi in tre e p iscop şi c lerul din jurul lui, m an ifestată in săv ârşirea in c o m u n a actelor de prim ire in B iseric i a unui n o u u icm h ru . Dc rem arcat in special c â preoţii ro steau n u m ele cclu i c e e ra botezat. în vrem e c c ep isco p u l îl scu fu n d a in apă. T reb u ia ca acela să se vad â im p rim at in c o n ştiin ţa m u lto ra c a persoanâ v alo ro asă in faţa lui D um nezeu. Im portanţa co m u n iu n ii s-a apreciat in B iserica pri­ m ară şi p rin legătura strân să in care prim ea pc ccl CC intra în Biserică cu n aşu l Iui. c u „ p t u n ito ru l” acestuia în grija, în răspunderea lui. El e ra predat în g rija acestuia şi dupâ Botez. O m u l nu -şi po ate ţin e cald ă c red inţa dccât în c o m un iu n ea cu altu l, intro d u s în ea dc cl însuşi, precum arc nevoie pentru m en ţin erea lui în ir-o v iaţa serioasă de ajutorul altuia, care este m ai întării în ea ca cl. Pregătire» p cnttu naşterea d in nou şi grija creşterii n o ului născut spiritual făcea pc „ p rim ito r" (d tv ctS o x a ;. naş), un fel de păruite spiritual al acestuia. Pentru p oporul român, p ân ă astăzi naşa se num eşte „ m am a naşă" . Faptul că nu sc vorbeşte dc Botezul c opiilor, ei de al u nor bărbaţi m aturi arata de asem en ea câ scrierea datează d in u -o vrem e sau d intr-un tim p in care lum ea din ju r era păgână. A ceste practici nu m ai p uteau exista la sfârşitul secolului al V -lea. in O rient. 5 5 . Ţ o l în tim purile de început ale Bisericii trebuie sa fi existat şi ob iceiu l ca cel ce sc b otează sa m ărtu­ risească în prealabil o pocăinţă pentru viaţa lui anterioarâ. iar ep isco p u l sâ-i dea în d em n uri sâ stăruie in n oua v ia ţi pentru care prim eşte in Botez Ilarul lui H n sio s. 5 6 . O bişn u in ţă c u înţelesurile sim bolice ale actelor sâ 'a rşiţe mai înainte şi d u p ă Botez a noului venit la creştinism d ovedeşte şi ea socotim , vechim ea scrierii. 5 7 . S -a spus dc unii interpreţi, i rilici din A pus ai scrierilor a reopagitice. câ nu sc observ ă în ele o preţuire a crucii lui H ristos. A v em aici p o m en irea directă a sem ­ nului c iucii în d esv n erea turnării m iru lu i sfinţit în apa B otezului. Cel cc c botezat c afundat in H ristos Cel ce a prim it m oartea, din care se ridica apoi cu H ristos Cel înviat d u p â trei zile. N u m ai astfel devine îm preună cu

N ote la Ierarhia Bisericească

Hiistos liu al Taiului, nâscindu-se in acelaşitimp din apa Sfântului Duh. împreună cu Hristos ca om. întrucât apa, plină tio puterea Sfântului Duh. sc aliâ în cristelniţa, ca in Maica Domnului. Maica înfierii. E prezenţi astfel in Taina Botezului întreaga Sfântă Treime, invocata >i ca prin săvârşirea intreilă .1 tuturor actelor T.unei. Toate actele Botezului concentrează in ele o simbolica întreita, naşterea cu Hiistos la o viaţa nouă in El. moartea şi învierea cu Hristos şi împlinirea acestor acte din puterea Sfintei Treimi. S-a spus chiar de un teolog ortodox fScImicinannică actele liturgice nu trebuie socotite sini bolico. data fiind realitatea prezentă a lui Hristos şi a Sfintei Treimi in ele. Dionisie accentuează cu insistenţă caracterul simbolic. O face aceasta pentru că înţelege simboalele ca acte şi materii cu rost dc mijloace trans­ figurate ale lucrărilor dumnezeieşti, dat fiind că omul nu primeşte aceste lucrâri decât pnn trup. 5 8 . Botezul sc numea la începutul creştinismului luminare. Câci unirea cu Hristos cel răstignit şi înviat l-a pus pe drumul plin de sens spre veşnica viaţă fericită, scoţâmlu-l din întunericul unei vieţi fără sens. Sc mai numea şi desăvârşire pentru câ il scotea din v iaţa în care nu se străduia pentru o desăvârşire după pilda lui Hristos. Dar puterea deplină pentru o viaţă desăvârşită o primeşte cel botezat numai prin împărtăşirea dc 1 Iristos cel înviat în Euharistie. Se aratâ în accasta câ desăvârşirea făpturii conştiente prin înaintarea în Dumnezeu nu arc sfârşit, împărtăşirea aceasta o făcea, după scrierea de faţă. epis­ copul, ceea ce aratâ tlin nou alcătuirea ci în primele timpuri creştine. 5 9 . între botezarea şi miruirca celui nou venit şi împărtăşirea lui. ierarhul se ducea în altar, apoi după împărtăşirea lui se reintoarcea în altar, închipuind pe Hiistos care ca Dumnezeu sc întoarce in ascunzimea sa lainic ă, dupa ce s-a pogorât la om şi s-a răstignit, dar apoi după o nuuă dăruire in Euharistie iarăşi se întoarce Fn Sine |- implicata în această deosebire şi unirea intre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile luinecreaic. prin prima stăiuind în Sine. prin cele de al doilea coborând la făpturile sale. 6 0 . Autorul pomeneşte aici de o scrierc a lui. de care Sfântul Maxim în Scolii spune câ 11-a ajuns la el. Aceasta e mea o dovidâcâ autorul trebuie să-şi fi alcătuit scricrile nu numai cu vreo 70 dc ani înainte de-a Ic li cunoscut Sfântul Maxim pe celelalte. Se afrniiă aici din nou strânsa legătură dintre simboalele şi realităţile simbolizate. F.xislâ o corespondenţă şi o legătură imre ele. Simboalele corului, spre ccle inteligibile şi ccic inteligibile sunt nu numai modele spirituale ale formelor sensibile, ci şi izvor al lor. în Dumnezeu sunt dale virtual fot mele *;clor sensibile, iar acele virtualităţi sunt şi puteri producătoare şi su sţinătoare ale form elor sensibile Aceasta e valabil şi in relaţia dintre suflet şi lormcle şi mişcările simţite ale trupului. 61 . Dai puterile dumnezeieşti araiate in lucranle omului prin tiup nu-l silesc pc om sâ le pună in lucrare Iară vota sa L'nele dau lormâ vieţii sufleteşti şi trupeşii a omului fârâ voia lui. Dar aceasta se întâmpla numai intiuc.it il ţin pe om în existenţă ca om. Insă inul ţarcă omului prin ele la o viaţă îndumnezeită se face numai cu acordul libertăţii şi al efortului omului. Dacă prin voia lui

omul tinde spre plăcerile trupeşti, trecătoare, cl se lipseşte de lumina dumnezeiască, se închide ci. rămânând in întuneric Deci puterile dumnezeieşti ţin pc om în exis­ tenţă şi farâ voia lui. dar ele 1 se descoperă ca lumini 101 mai puternice numai dacâ omul li sc deschide de bunâ voie. însă Dumnezeu rămâne chiar ca lumină mereu în faţa omului, aşteptând doar ca omul sâ sc deschidă prezentei lui prin credinţă, ca sâ-l vadă ca lum ini 6 2 . Prim a form ă lum inoasa în care se aratâ D um nezeu om ului este dc aceea co n ştiin ţa de sine a om ului. De aceea co n ştiin ţa a devărată de sine a om ului e prim ul dar sfin ţit al lui D um nezeu de carc om ul sc face co n ştient. Pânâ cc orftul nu ştie dc Dumnezeu, nu ştie nici dc sine cu adevărat. Câci nu ştie de sensul existenţei sale şi de răspunderea sa în fata unui for suprem pentru semenii săi. Numai prin aceasta se trezeşte el şi devine serios: numai prin aceasta îşi dâ seama dc adevărata lui im portanţă în faţa forului şi izvorului suprem al existentei. 6 3 . Numai adus prin Botez sau prin lumina sensului existenţei sale sau al conştiinţei de sine Ia starea de trezire - câ nu există prin sine sau prin nişte legi oarbe, ci prin Dumnezeu, iar accasta îi dâ adevărata valoare chiar in faţa existentei supreme - poate ti primit în acea existentă la împărtăşirea de Sine şi omul porneşte pe calea îndum­ nezeirii şi a comuniunii depline cu cei la fel îndumnezeiţi, într-o conştiinţă reciprocă dc valoarea lor carc arc ca urmare iubirea intre ei. valoare şi iubire ce-şi dau seama câ nu le vine decât din Dumnezeu, izvorul dătător dc valoare al tuturor şi dc iubire a unora de către alţii. 6 4 . în împărtăşirea comună de Hristos. credincioşii realizează şi întăresc continuu nu numai eoni uniunea între ci. ci şi cu Cel Unul. devenind una toii între ei şi fiecare unificând pornirile sale într-o proprie unitate. Dacâ păcatul dezbină dc Dumnezeu, de semeni şi în sine. iubirea de Dumnezeu înlătură aceste dezbinări şi aduce unitatea in loate celc trei privinţe. 6 5 . Ungerea cu Sfântul Mir a celui botezat înseamnă pregătirea pentru luptele împotriva ispitelor. Luptele acestca sunt rânduite de Hristos ca Dumnezeu. îşi primesc legile lor de la El ca înţelept; El încununează purtarea lor dc către cei botezaţi ca Drept, iar caBun sc uneşte El insuşi cu ci în purtarea lor, întărindu-i. în toătc felurile e prezent Hristos in ele. Pentru Bl le purtăm, ca sâ fim asemenea lui. El stabileşte regula lor. El va în­ cununa pe cci ce le poartă. Dar El nu le rânduieşte şi Ic încununează numai. ci. prin bunătate, nc şi ajută sâ le purtăm, punând El umărul în umărul nostru. H o pogorâre milostiva la slăbiciunile noastre nu pentru a ne scuti de ele. ci penlru a intări cu puterea lui. puterea noastră. S-a spus de unii interpreţi critici apuseni că in scrierile lui Dionisie lipseşte c rucea lui Hrisios. Dar chiar in purlarca comună cu noi a greutăţilor noastre, sc aralâ o participare la crucea noastră. El nu ne-a dai numai pildă pentru purtarea crucii şi nu a întărit numai prin crucea purtată de hl lirea noastră pentru purtarea ei. ci poartă şi acum împreuna cu noi crucea pe care nc-u cerut sâ o purtăm şi noi. urmând pildei lui. Conştiinţa şi simţirea câ El poartă crucea noastră împreuna cu noi. câ hl iu parte la luptele noastre nc bucură şi ne dâ curaj sa ne angajăm in luptele noastre, peniru ca le cunoaştem ca lupte dumnezeieşti, ca

123

N ote la Icm rh ia B isericeasca lupte ceru te dc D um nezeu, ca lupte dc înalt p restigiu şi cu un im portant rost, ca lu p te d esăvârşitoare. ca lupte purtate dc I Irm o s însuşi îm p reu n ă c u noi. 66 . Botezul nc asigura câ nui nu m urim de tot şi d efinitiv, c um n-a m urit nici I Iristos Prin în treita scu fu n ­ d are în apa. ccl botezul im ită m oartea D ătătorului d e viaţă H ristos. pe carc stapânitorul lum ii nu l-a putut ţine. 67. A vând pnn credin ţă p c H rislos care a m urit în noi. p n n m oarte vom prim i şi n oi c hipul C clui fără chip. podoaba C clui fără de p od oab e, adică v o m păstra in suflet, virtualitâţilc form elor şi sim ţurilor tru p u lu i no stru , carc se vor actualiza ta învierea d e o b şte p en tru fiecare dintre noi. C âci in Botez m urim păcatului şi m o rţii reale, fâcându-ne asem enea lui. o d ată cc nc u n im cu El. Botezul ne aratâ câ m oartea noastră va Ti n u m ai o dcsfacen: te m porară a form elor văzute ale trupului şi d e ci o trecere a sufletului in plan nevăzut, d c unde sc va arăta iarăşi odată în trupul înviat, aşa cu m se aratâ cel ce afu n d at fiind in apa Botezului, e scos iarâşi la aratare. curăţit dc viaţa stricâcioasă de acum.

C a p ito lu l III

68.

L iturghia, ca T aină a Sfintei îm p ărtăşan ii. în ­ cununează toate c d cla llc Taine. Ea cu p rin d e concentrat lot cc s-a dat in acelea. D ar trebuie sâ sc tî prim it iniâi pc rând ceea cc s-a dai în acelea. Dc aceea L itu rg h ia sc num ea Sinaxâ. nu num ai pentru câ uncşlc tot p oporul cc ţine de un locaş bisericesc, ci şi pentru ca u neşte în ca tot ce s-a dat prin cclelaltc Taine şi penlru câ uneşte cel mai deplin pe ficcarc credincios şi pc toţi în D u m nezeu cel t nul şi infinit în iubire. O m ul aspiră spic tot ce p o ate li şi-l poate ferici, carc nu poale fi dccâl cel U nul nesfârşit in viaţa şi iubirea lui 69. T aina Stim ei îm părtăşanii e taina cu lm in an tă, nu num ai penlru c ă e îm plinirea unirii n oastre cu totul, trăită 1nlr-un fel în m od virtual, ci şi pentru câ ea nc face părtaşi a ceea ce porneşte deplin spre a ni se îm părtăşi pe m ăsura n oastră din dum nezeiasca obârşie, in celelalte T ain e şi icrurgii. d aruindu-nc in m od m ai îm puţinai acca p len itu ­ dine. De aceea Liturghia deţine şi locul ccl m ai în alt în ierarhia slu jbelor bisericeşti şi a sfintelor lucrări ale ierarhici b isericeşti, prin care ni se com unică bunătăţile d u m ­ nezeieşti. E un termen propriu şi mereu repetat dc Dionisie. acela de obârşie dum nezeiască (8e.Ctpxwt>. Prin el se arată câ D um nezeu nu rămâne închis in Sine. ci a fost de la crearea lumii şi e ste veşnic prin ceea cc com unică obârşia dc putere, d e har. de lumină, de fericire a ccca cc nu este El prin fiinţă. D um nezeu n-are încep u t, dai E l e ste suprem ul început al tuturor. D ar nu e un început panteist, p entru câ c început dum nezeiesc d eosebit de noi. c în cep u t in calitate dc D um nezeu deosebii de toate celc ce nu su n t de o fiinţâ t u El: e începui iubitor, deci conştient şi voit. T o ate T ainele punăndu-nc intr-o c o m u n iu n c tot m ai a cccntuatâ cu D um nezeu, cu puterile lui. n e asig u ră viaţa noastră veşnică, fericită, dcci dau existenţei noaslre un sens sau o lum ină. D ar pentru câ Botezul nc p u n e în p n m a c o m uniune cu D um nezeu carc ne asigură p rin el viaţa \e şm c â in iubirea lui, fiind p rim a lum ină cc ne scoale din întunericul un ei vieţi sup u să m orţii farâ sens, sc num eşte in m od deosebit lum inare. ..E l n u -a dat cea

124

d intâi vedere" a sensului ex isten ţei m ele. Ea ne va călău zi însă la vederea tu tu ro r b u n ătăţilo r fericirii în D um nezeu, prin tot m ai d ep lin a c o m u n iu n c c u El. La c u lm ea vederii, a lum inii, a c o m u n iu n ii cu D um nezeu, ne ridicam insă prin îm p ărtăşirea c u trupul şi sângele D om nului în S in axâ sau in L iturghie. D e accca a utorul trccc la e x p u n erea ci 70. L iturghia e săvârşită, d u p a au tu r. c a şi Botezul, d e ierarh. Preoţii şi d iaco n ii ii su n t n u m ai a jiitâlo riţ A ceasta nc .irată, sc pare iarăşi, c â scrierea d atează din tim pul cân d creştinism ul luase fiinţă n um ai in oraşe, unde co n d u cc a un e p isco p , aju tai de c â ţiv a p reoţi. Sfântul M axim afirm ă câ autorul d escrie o b iceiu l din R om a. unde episcopul av ea in ju ru l lui şapte p reo ţi şi u n ii diaconi.. Litu rg h ia d escrisa e foarte schem atică: a şa e ra la inceput. întâi e piscopul facea o ru g ăciu n e la altar. A poi tăm âia toi locaşul sfânt. R ev en in d la altar, ro stea sau cân ta cu preoţii un n um âr dc psalm i, apoi se făceau nişte citiri din V echiul şi N oul Testiim ent. d u p ă care sc scoteau catehum enii, en erg u m en ii (cci stăpâniţi d c nişte p a tim i) şi cci în starea d c p ocăinţă. a larâ. u nii din preoţi sau d iaconi pâzind uşile. E ra un tim p c ân d creştinii sc fereau sâ nu fie aflaţi, ca sâ nu fit* supuşi m artirajului. M em brii c lerului puneau apoi pâinea şi p o tiru l p e a ltar D u pâ o sfântă rugăciune, se sărutau u nii pe alţii. în sem nul păcii, îşi spălau mâinile, cp isco p u l citea ru g ăciu n ea de prcfaccic. d u p â carc urm a îm părtăşirea e p isco p u lu i, a clerului şi a p o p orului şi înălţarea c elo r c o b o râte la o a m en i in tain a obârşiei lor. E o sim plitate care ar d o v ed i >i e a v ech im ca scrierii. 71. Pâinea şi vinul euiah isiic su n t n u m ite sim boale ale tru p u lu i şi sângelui D om n u lu i. D ar nu in sensul c i sunt separate interior d e acelca. T ru p u l şi sângele D om­ nului Ic-au p ătruns în m o d spiritual in aşa f c l.c â ele şi-au schim bat calitatea, in tâ l nu sc m ai po ate spune câ pâinea c pâinea o b işnuită pe c are ccl cc se îm părtăşeşte o ia îm p reu nă cu trupul cel n evăzut. P âin ea şi vinul suni sim boale n um ai în sensul câ sc p ot vedea şi g usta, că v ederea şi gustarea lo r nu c o inchipuirc. D a r p rin ele cel du h o v n icesc vede şi g u stă to tod ată trupul şi sângele înviat al D om nului. Pâinea şi vinul suni sim boale numai întrucât au răm as sensibile, accesibile sim ţurilor. Ele nu sc pierd în aceasta calitatc a lor. D ar e le au fost prefăcute in acciaşi tim p in m ediu al trupului şi sângelui spirituali­ zat al D om n u lu i, in m ediu al celo r inteligibile. Dacâ c uvântul preotului p lin de c red in ţă şi m ân a lui c are atinge in sem nul crucii capul unui c red in cio s pro d u ce o m odi­ ficare spirituală in toatâ fiinţa acciuia. cu m n -a r putea p ro d u ce însuşi D uhul Sfânt chem at d c p reo l şi lucrător prin c uvintele preotului şi prin sem nul crucii fâcut d c el peste pâine şi vin p r e ftu e ie u lor in calitatea u n o r pro­ prietăţi o rşu n te e ale trupului şi sân g elu i lui H ristos? A ceste c sensul sim b o alelo r dat p ărţilo r văzute ale sfin­ telo r T aine: ele au fost prefăcu te în m edii sau proprietâţj intim e ale trupului şi sângelui D o m n u lu i, ale con ţi nulului lor spiritual. A cel c o nţinut e cau za carc preface in sim bol sau in m e d iu intim p a n c a văzuta intrebuinţată în acest scop. Pentru cel cred in cio s, frum useţea ascunsă a a r­ h etip u rilo r se dezb racă dc îm b răcăm in tea v ariată care le a scunde sau m lui lu i se um plu de s tr a tu m eu lu m in ii celei u n a fi neucoperiie. D e o an u m ită urm ă a peceţii trupului şi sângelui său se îm p ărtăşesc şi c ei nevrednici. D ar o fac a ceasta cu un sentim ent lipsit de respect laţă d e acelea.

N o te la Ierarhia B isericeasca De accca se îm p ă rtă şe sc dc p â in e a şi v in u l c u h a n stic sp re A ceastă p o sib ilitate dc în ălţare în m isterul d um neze­ osânda lor. C in e p riv e ş te I» im al sâ u eu b a tjo cu ră . il vede iesc- d u p ă ieşirea prin iubire la ceilalţi o trăim în L itur­ ţnir-un fel in m o d real p e acela. D a r pc d e alia n u -l ghie. resp c cta c a a t.ire şi d e ac e c u s u f e r i d c u rm ă rile iriste P oate c â în aceasta se arată, prccum a arătat D ionisie ale ace stei p riv iri (s a u a tin g e r i) . în D esp re iera rhia cerească, caracterul de sim boale v ir­ 72. A u to ru l v e d e tiu n u m a i in sim b o ale le v â n a te 51 tuale cc dev in sim b o ale to t m ai încărcatc dc prezenţa d u m n e z e ia s c a , a tu tu ro r c o m p o n en te lo r cosm osului. in îm pă rtăşire a de lo a tc sa u ii du m n e ze ieşti. T o t universul este tra n s fig u ra şi, destinat şi apro p ie rea tu tu ro r d e h l. o d a tă c u rev e n irea lui in Sin e. în d u m n e ze irii. m ediu peste carc şi in care i i sc întindă S-a sp u s d c u nii ca in a c e asta D io n isie red ă e m an a ţia lu m in a d u m n c zc iascâ . cu m s-a în tin s în ju ru l lui 1 Iristos tu turor d in e se n ţa c c a u n a şi a tra g e re a lo r iarăşi in sine. p e T ab o r lu m in a tru p u lu i său. D at n u m in d pe D u m n e z e u d irec t, c r o ito r u l sim lM m leh'r A ccasia nc d ă p u tin ţa înţelegerii unui rost nu numai ( D e s p if i c t n h u t b ise ric e a sc ă , c ap ito lu l III) şi p recizân d p ractic, ci şi spiritual al şliin tclo r naturii. C u cât cu n o aş­ c i nu lo ţi se rea d u n ă în KI p ru i îm p ă rtăşire a reală c u KI. te m m ai m ult m area bogăţie şi m in u n ata o rânduire a araiă c a lu m e a n u c c o n sid e ra ta d c el ea fiin d din esen ţa co m p o n en te lo r creaţici. c u a tât nc înălţăm la un D um ­ lui D u m n e ze u . A şa c u m la C in a c ca de T a in a Iu d a. c are n ezeu înţeles ca un iz v o r u n ita r de m ai m are bogăţie şi nu s-a îm p ă rtăşit c u v re d n ic ie d c tru p u l şi sâ n g ele lui m ai m in u n ată înţelepciune. A şa p ătrundem mai adânc în H ristos, s-a dc spa rţii de E l. la fel sc d e p ărtea ză dc El cei lu m in a lui D u m n ezeu , c u m H ristos însuşi ca o m s-a ce lac la fel in o ric e tim p sa u c c i ce p u r ţ i sim p lu n u v or u m p lu t d c m ai m are slavă d u p â ce s-a coborât în aceasta sa sc îm p ă rtăşe ască de CI p rin x trn b m tlelc dc p âin e şi de calitate la m axim a apro p iere de o a m en i prin jertfa lui vin ale (lu p u lu i şi sâ n g e lu i lu i ( ih id .y L a fel. nu ar p u te a iu bitoare. vorbi D io n isie J tc o im lu m n e z e ir e a u n o ra sau nu lc -a r d a în acest sens, pâinea şi v in u l p use pc altar pentru a sc unora titlul d e d u m n e ze ie şti. d a c ă loale ar e m an a şi s-ar u m p le d c p rezen ţa ascunsă a trupului şi sângelui lui pot întoarce in El in b a z a u n e i le g i u m fu rm e. fi vă zu te şi ca rep rezen tân d toi co sm o su l dat n ouă dc Ierarhu l, c a c h ip al lu i H risto s. în c ep ă to ru l ie ra rhici, D u m n ezeu spre ex isten ţa n o astră. D u p â o scolie a Sfân­ c obo râ t p n n b u n ă ta te la c re d in c io şi p rin a c te le d c c o m u ­ tu lui M ax im , ele par a fi pu se pe altar îndeosebi de nicare a p utorilor lui D u m n e z e u acc lo ra . in to rcăn d u -sc d iacon i, p relu n g in d tradiţia dală din vrem ea Apostolilor, după ele la allar. m e a c h ia r la o m ai m are în ălţim e d u p ă c arc au instituit pc d iaconi pentru a se îngriji dc ccle fiecaie c o b o râ re , Ieşire a ile o a m en i iu b ito a re In c ele de ircb u in cio a sc c o m u n ităţii c re d in cio şilo r (cf. Fapt. 6.1-6). u i doile a i u p r ic in u it ( p n n m ă rg in ire a lo r) în to a rce rea E le su nt puse pc altar, n u m it şi d e D ionisie masă m at rlian iiezeiasiri In c e le d in tâ i (ib/ti. c ap ito lu l III). d c je rtfă (G lx Jia ax n p iO V ). T oaic treb u ie predate lui C oborârea însăşi d in iubire la c c ic d e jo s sau sm erirca nu D u m n ezeu , p entru a fi sfinţite p rin u nirea m axim ă cu El; actualizează n um a i iu b ire a lu i, ci sc apropie in concret dc m u rin d loru-şi toaie sunt adunate reprezentativ în trupul muica bogăţie şi m in u n a u varietate a operei lui Dum nezeu, luat d intre n o i dc Fiul lui D um nezeu. Şi îm pârtăşindu-ne in iorcăndu se la D um nezeu cu o m ai m are admiraţie faţa de de El. n e aflăm şi noi in El ca C cl cc le aduce pe toate şi l-l. se ad ucc şi pe Sin e T atălui, începătorul a toate. D e v iz iu n e a a c c asia d e s p re p o rn ire a d c la D u m n e ze u 7 3 . C ântările de psalm i şi citirile d in Scriptură au ca şi înto arccrca în a sc u n z im e a d u m n e ze ias că a celu i ce. sc o p a d u cerea în am in tire şi lauda tu tu ro r faptelor lui c o n d u s d e iu b ire a lui D u m n e z e u , se sim te d a to r să le-o D u m n e ze u dc la crearea lu m ii şi p ân â la daturile cc nc a d u c i şi a lto ra, se re sim te C u lisl C a ta fy g io lu l. un au to r vin p rin H ristos. T o ate le trăim şi Ic lăudăm la fiecare din secolu l al X !V -le a . în sc rie re a D e sp r e viala c o n te m ­ L itu rg h ie, pân â la u n ificarca c u Fiul lui D um nezeu ccl plativa'. „ F ă ră în do ială că şi ascu n su l lui D um nezeu c în tru p at. în S fân ta îm p ărtăşan ie, ca începui al veşnicei insoţit dc an um ite arătări P ăşin d m in tea p e urm a accstora. vieţi fericite, nu n um ai p rev estite nouă. ci şi experiate în prim eşte o sim ţire a ascu n zim ii d u m n ezeieşti urcând dc la în c cp u lu rilc ci în existenţa n oastră păm ântească. celc cup rinse ale lu i D u m n e ze u la cee a cc c necuprins. Iar 7 4 . C â n tările cx ccu iatc din psalm i se fac tot m ai clare n d icându -se aco lo , ştie sig u r c â e slc c ev a c e scapă c u p rin ­ p rin cân tări şi c h ip u ri m ai e x tin se. Şicâ n tare a lor com ună derii sule n atu rale şi se a lia d easu p ra oricărei cuprinderi cu (o m o fo n â) realizează o înţelegere şi trăire com ună a înţelegea*,!, tic ea c h ia r în g e re ască , fie m ai p resu s d e fire. (aptelor m unluiluurc ale lui D um nezeu în fiecare Litur­ D c a sem e n ea , ştie c a a ce st c e v a e ste ascu n s şi in ccp u lu l g h ie . d u r şi o unire şi înţelegere a u n o ra dc către alţii. Şi sfârşitul a ce stei firi şi fiin ţe (c re a te i şi a tu l ce ex istă, A ceastă laudă şi înţelegere com ună a lui D um nezeu şi iar in Su ie e ste m ai p re su s d e fire. d e fiinţa, aşezat în tărire a unirii u n o ra cu alţii sc trăieşte ca o suflare ne sfâ rşit m a i p resu s d e câ t to a tă e x iste n ţa... A ccsi c cv a u n itară in to ţi a aceluiaşi D u h dum nezeiesc. Cântările dc e sie l'm il ccl a sc u n s şi m ai p re su s d e m in te. D c la El p salm i se term in ă cu citiri d in V cchiul şi N oul T estam ent, porn eşte în c h ip na tu ra l în ţe le g e re a d u m n e ze iască c e a de p rim ul c o n ţin ân d p rev estirile despre H n sto s. ultimul m ulte felu ri, c are n e rid ic ă ia răşi şi ne în to arce prin d esp re lu crarea lui în T ain ele prezente. T oată lucrarea şi c o b o râ ri şi în ă lţă ri în ţe le g ă to a re sp re U n u l cel a sc u n s 51 v o rb irea lu i D u m nezeu se aratâ ca adevăr îm plinit în m ai p re su s d e fire şi în c e p u tu l tu tu ro r*1 ( F ilo ca lw . cd. în tru p a re a Fiului lui D um nezeu şi în lucrarea Iui prezentă a su p ra c e lo r cc c re d in El rom . voi V III. p . - i M - 4 6 1).

125

Note la Ierarhia Bisericeasca 7 5 . Catehum enii erau socotiţi încă în faza dc pregătire a naşterii din nou prin cuvintele Scripturii. Dc accca nu erau lăsaţi să rămână în biserică decât până cc se citeau textele din Vechiul ţi Noul Testament. Ei nu erau ajunşi la viata întreagă, ipostaticâ Ei puteau ieşi din această Fază ţi in acest caz erau ca nişte avortoni morţi. Cci cc aveau numai viaţa născută din irupun erau ca nişte morţi sufleteşti şi ca atare lipsiţi de lumina sensului vieţii. 7 6 . Energumenii sunt pe o treaptă mai înaltă decât catehumenii. pentru că ci au lost botezaţi, au intrat in viaţă, dar sunt încă reţinuţi de la împărtăşirea deplină de Hristos prin patimile lor. Ei sunt dc accca lipsiţi de sfinţenie. Numai cei scăpaţi dc patimi pot reintra în lumina totală. înainta in sfinţenie, fiind întăriţi în aşa fel. încât pot respinge nălucirile ispititoare. înainte de aceea erau invitaţi şi ci să iasă după citirile din Scripturi, fiind inapţi de vederea şi apropierea prezenţei dumnezeieşli din Sfânta Taină a Euharistiei. 7 7 . Cei ce rămâneau dupâ ieşirea catehuniemlor. energumenilor şi celor in stare de pocăinţă, puteau sâ laude cu loată convingerea cclc săvârşite de Dumnezeu penlru noi prin Simbolul credinţei şi aşa să se pregătească într-o deplină unitate între ei pentru unirea cu Dumnezeu prin Sf. Împărtăşanie. Ei nu mai învaţă numai cclc cc Ic-a făcui Dumnezeu din auzirca Scripturilor, ci le şi mărtu­ risesc şi mulţumesc pentru ele. 7 8 . Pregătiţi penlru unirea cu Dumnezeu prin măr­ turisirea in comun a Crezului, sc pun pe altar, acopcrite. dumnezeiasca pâine şt potirul binecuvântării, sc face sărutarea intre toţi slujitorii în semnul păcii între ci. se doreşte pacc întregului popor şi sc pomenesc şi cci din diplice. pentru câ numai uniţi cu loţii în iubire se pol împărtăşi de Cel Unul. Dezbinarea între noi e semnul păcatului, unirea c semnul iubirii, al curăţiei dc păcat. E de remarcat câ cei decedaţi erau pomeniţi atunci înainte dc sfinţirea daiuitlor. nu dupâ aceasta, ca astăzi. 79 . Dintre cei decedaţi sc pomenesc cei cc au trăit o viaţă virtuoasă şt nc călăuzesc şi pc noi prin pilda lor la veşnica viaţă fericiră. Ei sunt pomeniţi şi penlru faptul câ sunt vii, câ s au mutai din moarte la viaţâ. nu sunt morţi sufleteşte, ca cci ce nu sunt unili cu Hristos. Dcci au pulere sâ ne comunice şi nouă din viata lor. Ei nu trăiesc numai în amintirea noastră, ci în mod real. Nu-i impunem alcntici lui Dumnezeu numai prin pomenirea noastră, ci sunt vii în mod real. pentru câ îi ţine astfel atenţia lui Dumnezeu într-un fel. sunt prezenţi in chip ncvăzul lângă Hrislos cel prczeni in chip ncvăzul. Penlru că l-au iubit şi-l iubesc şi deci îi iubeşte şi El. 8 0 . După sărutarea înlrc ei şi dupâ pomenirea sfinţilor decedaţi, ierarhul şi clerul din jurul lui îşi spală în faţa sfântului altar mâinile. E un act carc aratâ ca in Liturghia Noului Testament s-au luat unele practici din Vechiul Testament. Spălarea sc face chiar în faţa allarului. adică in faţa lui Hrislos. ca sâ se unească cu El in unirea lor cu Tatâl îşi spală numai mâinile sau vârfurile trupului, pentru câ in general ierarhul şi clerul sunt cură|iţi pnn Botez şi prin hirotonie. înţelegând curăţirea prin spălare şi ca o sfinţire de celc mai sub(iri inchipuin şi gânduri necuvcmte ale sufletului. Prin aceasta îşi vor face sufletul un mediu deplin transparent al luminii care se răspândeşte din tmpul şi sângele Domnului, asemenea

126

unei oglinzi spirituale lipsite de oricc pata. Lumina lui Hristos poate pătrunde astfel până în cele mai adânci ascunzimi ale sufletului şi trupului. 8 1 . Fiul lui Dumnezeu făcându-se părtaş de toaic ale umanităţii noaslre. fără sâ sc confunde cu ele, ne-a dăruit prin ele comunicarea cu Sine. ca unora dc un neam cu El. ne-a Tăcui părtaşi de bunătăţile sale. ne-a scăpai de stăpânirea morţii nu folosindu-se de puterea sa. ci de judecată şi dreptate, pentru câ şi-a însuşit judecata înţeleaptă şi dreptatea normală a firii omeneşti şi ne-a comunicai şi nouă puterea lor. Câci trebuie sâ fim întări|| în cele normale sau bune ale noastre şi sâ biruim râul. Sj nu fim ridica(i în accastâ stare fără să fim făcuţi dc fapt noi înşine superiori lur.U niţi cu Hristos, aşa cum firea lui omcncască a fost ridicată la o frumuseţe lipsită de chipurile mărginite şi ispititoare, la o frumuseţe indefinibilă, iradiantă prin ele. aşa nc-am ridicai şi noi la ace» frum useţe a indefinitului uman. plin die Dumnezeu nedivizat in chipuri m ărginite şi ispiti­ toare. spre nem ărginirea prin care transpare fru­ museţea indefinitului dumnezeiesc. 8 2 . Nu ne putem apropia de Dumnezeu, uniţi cu Hristos ca om. dccât retrăind prin lucrările ierarhice faptele mântuitoare ale lui lisus. săvârşite cu bunâvoirea Tatălui in Duhul Sfânt, adicâ din iubirea Sfintei Treimi faţă dc noi. în aceasia se aratâ câ Dionisie înţelegea pe Ccl Unul şi adunarea noastră in El. ca în Ccl caice Sfânta Treime, un Unul care nu c lipsit dc iubirea interpersonal! Sfânta Treime c prin fiinţă Unul. Gândirea teologici alui Dionisie e personalistă. Dumnezeu cugetai şi trăit dc El c Dumnezeul iubirii. Aceasta explică întruparea fiului Tatălui, care prui aceasia sc facc prunul ierarh sau izvorul ierarhici. Câci ierarhul înseamnă Ccl cc coboară de la Dumnezeu spre oameni, ca sâ-i adune pe oameni în Dumnezeu. Şi numai Hrislos coboară de fapt din Dum­ nezeu şi ne urcâ în El. în ierarhul de fiinţă umană lucreaZ* ierarhul Hnsios. El uneşte pe ierarhul omenesc cu Sine. urcându-i la Sine, ca să-l facâ sâ coboare la oameni CU iubirea sa. pentru a-i urca la Dumnezeu sau la unirea sa cu Hristos. în ierarh. Hristos prelungeşte coborârea sa laoamcni. unirea cu ci şi prin aceasta urcarea lor la Dumnezeul Trebuie sâ fie un ierarh pnn care sunt urcaţi oamenii în Hristos. ierarhul cel bisericcsc. Preoţii sunt cci ce suni uni[i şi ci cu ierarhul ccl unul bisericesc, pentru ca sâ-i adune pe oameni in el ca în ccl ce lucrează Hristos cel Unul. Coborârea ierarhică a lui Dumnezeu prin HrisK» la oameni prin ierarhii şi preoţii văzuţi in continuarea timpului nu s-ar putea face dacă ar rămâne Unul neîmbrâcal in componentele trupului şi sângelui, pentru a se apropia de oameni - aflaţi şi ci în pluralitaiea acestor componente - dar nici dacâ Dumnezeu, făcându-se astfel om sau compus, n-ar mai rămâne şi Dumnezeu Cel Unul sau nccompus. Venirea lui Dumnezeu la oameni şi ridlcaiea lor la Sine nu sc poale deci face decât în această fonna ierarhica, in carc cohurâicac unilâcu oecoborâlta. asumarea componentei c unita cu persistenţa în unitate. Aceastâ fomia ierarhică e suigura în care se poate înfăptui unirea lui Dumnezeu cu oatucnu. 83. Descoperirea pâinii ca simbol sau chip al trupu­ lui lui Hrislos şi a paharului | vinului) ca chip al sângelui lui şi împărţirea lor credincioşilor de către ierarh c o

Noie la Ierarhia Bisericească prelungire lainica a asumării dc către Fiul cel Recompus. Fiul lui Dumnezeu, a componentelor noastre: facâmlu-no parte de împărtăşirea lui prui aceste componente, rămâne totuşi in rle ca Cel Unul şi ne uneşte prin ele cu Sine şi intre noi. dacă nu nc lăsăm dezbinaţi in noi înşine şi intre noi pnn patimile noastre. Căci numai silindu-nc să fim noi înşine una în existenţa personală şi în relaţia cu alţii. ne putem uni cu Cel Unul. Astfel, in toatâ lucrarea ierarhiei coborâtoare, sfinţitoare şi înălţătoare a noastră in Hristos este prezent cu lucrarea lui Hristos însuşi, nevăzut, ca izvor al ierarhici ţi ca real lucrător prin ea. A nega ierarhia bisericească înseamnă u neg.! pc Hristos ca Dumnezeu făcut om. adică Ierarh, sau Mijlocitor activ între noi şi Dumnezeu, ca unificator al nostru cu Dumnezeu şi intre noi. Dionisie se vădeşte prin aceasta ca un gânditor profund hnstocentric. Vcchimea scrierilor lui Dionisie sc arată şi in faptul ci prezintă şi împărtăşirea credincioşilor de trupul lui Hrislos şi de sângele lui în mod deosebit, sub chipul pâinii şi al vinului, aşa cum a împărtăşit Hristos pc Apostoli la Cina cea de Taină, ceea cc nu sc mai intâmpla în secolul ui V-lea. în care afirmă unii că ar fi fost alcătuite aceste scrieri. 84. De trupul şi sângele lui Hrislos sc impărtăşesc întâi ierarhul şi clerul din jurul lui. Apoi ierarhul sau prcoiul care s-a împărtăşit împărtăşeşte şi pc credincioşi. Căci. prccurn mediile mai subţiri sc umplu primele dc lumina şi apoi prin ele se revarsă lumina la alte existenţe, aşa şi-i ad u n ă de la vederile varia te sau. m ai b ine zis. de la închipuiri* la cunoştinţa cea una. adevărată, curată şi unitară, um plându-i de singura şi unica lu m ină177. §7 Acest bine e lăudat de sfinţii cuvântători şi ca frum os*, şi c a frum useţe, şi ca iubire, şi ca iubit şi prin loate celelalte num iri d u m ­ nezeieşti cuvenite frum osului, de frum useţe făcător şi plin de har. Iar frum osul .şi fru­ m u se ţe a se po t d is tin g e în c a u z a c a re le c u p rin d e în una pe lo ate. C âci a c e s te a d is iin g â n d u -le în lo a te e x is te n ţe le c a p a r ­ ticip ate şi p a rtic ip a n te , sp u n em cit fru m o s e ste c e e a ce p a r tic ip ă la fru m u s e ţe , ia r fru m u se ţe a es te p a rtic ip a re a la c a u z a fr u ­ m useţii tu tu ro r c c lo r fru m o a s e . Iar frum o­ s u lu i in a i p r e s u s d e f iin ţă i se s p u n e frum useţe, penlru frum useţea transm isă de la ea tuturor celo r ce există, ficcăruia în m od propriu şi pentru câ c cauza bunei arm onii şi lum inozităţi, ca o lum ină cc transm ite tu tu ro r tran sm isiu n ile de frum useţe fâcâtoarc ale razelor ei izvorâtoare şi ca una ce atrage la sin e 178 (K O t\o0v; de unde i sc spune şi fru­ m os. icdtAAoţ) loale şi le adună pe toate în loate ca în una şi aceeaşi. Iar frum osul, ca atotfrumosul şi suprafrum osul şi pururea exisicnt şi acelaşi frum os, nu devine, nici nu se pierde, nici nu creşte, nici nu se veştejeşte, nici nu ia ceva frum os în altceva urât. nici nu c o dată. altădată nu. nici nu e faţă d e ceva frum os, faţâ de altceva urât. nici nu e acum . iar acum nu. ca uneori fiind frum os, alteori nu, ca fiind unora frum os, altora nefiind fru­ m os. Ci acelaşi e în sine cu sine, de acelaşi unic chip*, fiind pururea frum os şi având în sine, m ai înainte de tot frum osul. în m od su p erio r, fru m u se ţe a izv o râ to are . C âci a preexistat prin firea sim plă şi su prafirească a luluror celor frum oase, toată frum useţea şi toi frum osul în m od unitar în calitate de cauzâ. 148

C âci din acest frum os* le vine tu tu ro r celor ce sunt ex isten ţa şi pentru frum os su n i toate arm oniile şi priete n iile şi co m u n iu n ile între toate şi toate; şi prin fru m o s s-au unit toate. Şi frum osul e în ce p u tu l lu lu ro r sau cauza fdţâtoare a tuturor. El le m işc â pe toate şi le susţine prin d ra g o ste a de fru m u se ţe proprie. Şi c capătul tuturor* şi ca u z a iu b ită şi fin ali (câci toate se fac p entru fru m o s) şi ex e m p la ri, câci toate sc d efin esc c o n fo rm lui. D e aceea frum osul este acelaşi cu b in ele, pentru câ toate se doresc după frum os şi bine prin toată cauza. Şi nu ex istă c e v a din ce le ce sunt care sâ nu se îm p ărtăşe ască de frum os şi d e bine. Ba, cuvântul va îndrăzni sâ sp u n ă şi aceasta, câ şi ccca cc nu este* partic ip ă la frum os şi la bine. C âci şi cl va fi fru m o s şi bun când se va lău d a în D um nezeu prin în lătu rarea tuturor în m od m ai presus de d e fiinţă. A c est U nul bun şi frum os este în m od u n ilar c a u za tuturor celor m ulte frum oase şi bune. D in accsta suni toate existenţele fiinţialc* ale celo r ce suni, unirile, deosebirile, identităţile, diferenţele, as e m ă n ă rile , n e a s e m ă n â rile , ce le com une ce lo r c o n tra re , n ea m estecâ rilc c e lo r unite, p ro n iile celor m ai de sus, d eo se b irile celor din aceleaşi elem ente. în to arc erile ce lo r de mai jo s, stările n em işca te şi d u ra te le tu tu ro r celor ce se pâzcsc p e ele în sele. Ş i iarăşi cele c o m u n e tu tu ro r în to a te , în m o d propriu fiecâruia şi ac ordurile şi p riete n iile n cconfund ale şi a rm o n iile în tre g u lu i, co m p a raţiile a lia te în în treg , leg ă tu rile ned e sfăc u te ale ce lo r ce sunt. s u cc esiu n ile n e în tre ru p te ale c e lo r c e se d e s f ă ş o a r ă , to a te s tă rile * şi m işcările m inţilor, ale sufletelor, ale trupu­ rilor. C ăci c o stare şi o m işc are în toate, ceea ce ţine pe fiecare durabil m ai p re su s de orice stare şi m işcare în ra ţiu n e a sa şi îl m işcâ în m işcarca p ro p rie l71'. §8 Şi sc spune c â se m işc â m in ţile dum ­ nezeieşti. u nindu-se în m od circ u lar* cu ilu­ m in ă rile fâ râ în c e p u i şi fâ râ s fâ rş it ale fa im o su lu i şi binelui; d a r şi în m o d d irect (în linie dreptă). câ n d ies sp re p u rtarea de g rijă a c c lo r m ai de jo s . în d rep tâ n d u -le pe toate în m od direct (în linie d re ap tă) şi în m od circular şi în spirală când, pu rtân d dc g rijă de cele mai de jo s. răm ân fără sâ iasă din ele în identitatea

D espre N um irile D um nezeieşti lor. în această id en titate a frum osului şi binelui cc se m işă nesfârşit unul în altul. 89 Iar m işcarea su netului* esie circulară, ca intrare in sine însuşi de la celc din afară şi ca adunare unitară în ele insele a puterilor lui înţelegătoare, ca adunare cc-i dăruieşte su ­ netului. ca într-un cerc, nerălăcirea. întorcându I şi adunându -1 de la cele din afară, întâi în el însuşi, apoi ca pe unul ce a devenit unitar, um ndu-l cu puterile cc se unesc în m od unitar şi astfel con d u c ân d u -1 spre frum osul şi binele care e mai presus de toate cele cc suni şi e unul şi acelaşi şi fără începui şi fârâ sfârşii. Iar în spirală* sc m işcâ sufletul. întrucât uneşte cunoştinţele dum nezeieşli în m od pro ­ priu cu sine. nu în chip înţelegător şi unitar, ci raţional şi desfăşurat, ca prin nişte lucrări am estecate şi unitare. Iar în m od direcl (în linie d re ap ta), când n e in trâ n d în sin e şi nem işcându-se p rin ir-o în ţe le g e re unitară (căci aceasia este, cum am spus. în cerc), ci m işcându-se spre cele din jurul său şi de la celc din afară, se în alţă ca de la nişte sim boale variate şi înm ulţite spre intuiţiile sim ple şi

unitelw. §10 Deci cauza acestor irei m işcări ale luiuror şi a cclor sensibile* şi cu m ult înainie a per­ sistenţelor şi s tărilo r şi tem eiurilor, ca şi susţinăioarea şi capătul final al lo r este fru­ mosul şi binele, care e m ai presus de loată starea şi m işcarea*. D e aceea, loată slarea* şi m işcarea e din el şi in el şi spre el şi pentru cl. Câci din el şi prin cl e şi loată fiinţa şi viaţa şi a m inţii şi a sufletului, m icim ile şi egalităţile, m ărim ile, m ăsu rile, a se m ă n ările c e lo r ce suni. arm o n iile, c o m b in ă rile . în treg im ile , părţile; din el e loiul unul şi m ulţim e*, legăturile p ărţilo r, u nirile tuturor părţilor, d esăvârşirile în lre g u rilo r. c a lita te a, canlilaiea, c â tim e a , n e s fâ rş itu l, c o m p a ra ţiile , deosebirile, toată nesfârşirea, toatâ m arginea, loale definiţiile*, treptele, depăşirile, elem en­ tele, form ele, toatâ fiinţa, ţoală puterea, loată lucrarea, loată d eprinderea, toată sim ţirea, toaiâ raţiunea, loală înţelegerea, toată atin­ gerea. loaiă ştiinţa, loală unirea. Şi sim plu, lol

cc există e din frum os şi bine şi în frum os şi bine şi se întoarce spre frum os şi bine. Şi toate câte suni şi se fac suni şi se fac pentru frum os şi bine şi toate privesc spre el şi sunt m işcate spre el şi se susţin dc el şi sunt din pricina lui şi pentru el; şi în el e toi începutul ca m odel* săvârşitor. făcător, form ator, tem eiul elem en­ telor şi. sim plu, lot începutul, toatâ susţinerea şi capătul final. Şi, ca să spun înir-un cuvânt, toate celc cc sunt. sunt din frum os şi bine. Şi, toate cele ce nu suni* sunt în chip m ai presus de fiinţă în frum os şi bine. Şi acesta este începutul tuturor şi m ai presus de începui şi supradcsâvârşit. Că din el şi p rin el şi în el şi spre el xunr to a te, cum spune sfântul cuvânt (R om . 11,36). Deci. tuturor le esie dorit şi iubii frum osul şi binele. Şi pentru el şi din pricina lui iubesc şi cele m ai m ici pc cele m ai înalle* întoarse spre ele şi stau în com uniune cu cele dc aceeaşi constituţie şi treaptă; şi ccle m ai înalle au purtare de grijă pentru cele m ai m ici şi ele se susţin pc ele; şi loate dorind frum osul şi binele, fac şi voiesc toate câte le fac şi le voicsc. D ar C uvântul adevărat în ­ drăzneşte să spună şi aceasta, că El însuşi e cauzatorul luiuror penlru covârşirea bunătăţii şi pe toate le iubeşte şi toate le face, toate le desăvârşeşte, loate le susţine, toate le întoarce spre S ine şi esie şi iubirea dum nezeiască, face roditor binele binelui penlru bine. C âci însăşi iu b irea b inefăcătoare* a c e lo r c e e x is tă , preexistând în m od co v ârşito r în bine, nu l-a lăsat pe acesta sâ răm ână nero d ito r în sine. ci I-a m işcat pe el la făptuire prin covârşirea care le face* pe to a te 181.

§11 D ar sâ nu so co tea scă cin e v a* câ vestim n u m ire a e ro su lu i c o n tra r S crip tu rii. C ăci s o co tesc câ este lu cru n eraţio n al şi strâm b a nu fi aten t la în ţelesu l sc o p u lu i, ci la cu v in te. Şi ac ea sia nu este p ro p riu c c lo r cc vo iesc sâ în ţe le a g ă c e le d u m n ez eieşti, ci c e l o r c e p rim e s c s u n e te le s im p le şi pc ac e stc a le ţin la p arte a din a fa ră a u re ch ilo r ne tre c u te în lâu n tru şi nu v oiesc s â ştie ce în s e a m n ă c u ta re c u v â n t şi cu m tre b u ie lă m u rit şi p rin a lte c u v in te cu a c e la ş i în ţe le s* şi m ai re v elato are. Ei răm ân Ia litere şi la sem ne neînţelese şi la silabe şi vorbe n ecunoscute care nu sc deschid înţelegerii 149

D espre N um irile D um nezeieşti sufletului lor şi sună exterior la auzul lor. bom bănite prin buze. Ei sunt c a aceia care nu pol vedea c a num ărul patru înseam nă dc douâ ori doi sau câ linia dreaptă poate fi trasă prin m ai m ulte linii drepte sau că locul m atern poale fi indicat prin locul patern sau câ orice altceva poate 11 indicat prin alte m ulte cuvinte care înseam nă acelaşi lucru. T rebuie ştiut*, potrivit dreptei raţiuni, că de litere, de silabe, de cuvin te, dc propoziţii şi cuvinte ne folosim pentru sim ţuri şi câ atunci când sufletul sc m işcâ prin actele lui înţelegătoare spre cele cugctalc, sunt de prisos odată cu sim ţurile şi cele sim ţite prin ele. La fel sunt de prisos şi puterile înţelegătoare*, când sufletul devenit In chip dum nezeiesc se atinge în tr-o unire neînţeleasă dc razele lum inii ncapropiate prin atingeri care nu se folosesc de ochi. D ar când m intea se sileşte sâ se m işte prin cele sensibile spre înţelegeri contem plate intuite, cele ce ne vin prin sim ţuri ni se fac mai vădite*, cu v in ­ tele m ai clare, cele văzute m ai înţelese, ca atunci când cele arătate prin sim ţuri râm ân nelăm urite. A tunci cele sensibile nu se vor putea înfăţişa bine* m inţii. D ar c a sâ nu părem câ spunem acestea, schim bând S crip­ turile, sâ le audă pe acestea cei ce cercetează (c ritic ă) n u m irea iubirii (eros)', lubeşte-o (C pdc0T |X l) p e ea şi re va p ă stra p e tine. Im bră{işeaz-o p e ea şi cinsteşte-o p e e a , cu să te îm brăţişeze (Pild. 4.6-8). Şi loale celelalte pe carc le laudă Scriptura.

n oi. ci şi Scripturile laudă erosul ca potrivit p e n l r u D u m n e z e u . D a r m u l ţi m i le , nepricepând unitatea num elui dum nezeiesc de eros, s-au rostogolii, pc m ăsura lor, la o folosire divizată şi trupească şi distinctivă a lui, cum nu este adevăratul eros, ci idolul sau, m ai bine zis. o câdcrc de la erosul adevărat. C âci m u lţim ea * nu p o ate p rice p e unitatea cro su lu i d u m n ez eiesc şi unic. D c aceea, p ă râ n d m u lto r a un n u m e m ai g re u * de în ţe le s, a fost folosii p en tru în ţelepciune» d u m n e z e ia sc ă spre în ă lţa re a şi rid ic a re a lor la cu n o a şte re a d ra g o ste i a d e v ăra te ferosu­ lui a d e v ăra t) şi spre e lib e ra re a d e greutatea în ţeleg e rii ei. D cci n oi. când întâlnim pe unii care cugetă în m od inferior, să înţelegem în chip cinstit, ţinând seam a şi de cuvântul: Căci s-a întors* iubirea ta. asupra m ea m ai minimală decât dragostea ( a y a n iy a i v ) Jenteilor (II Reg. 1,26). Penlru cei ce aud drepl ccle dumnezeieşti, sfinţii autori al Scripturilor folosesc* în acelaşi înţeles cuvântul iubire (agape) şi eros, potrivii revelaţiilor dum nezeieşti. Şi au aceeaşi putere de unire şi legare şi de am estecare* cu fr u m o s ^ >, şi binele. Câci ele suni pentru frum os* şi bine şi frum osul şi binele provin din ele şi ţin pe cele de aceeaşi treaptă în com unicare reci­ procă. dar şi m işcâ pe celc dintâi spre purtarea dc grijă a celo r de al d oilea şi întăresc pe cele de m ai jo s prin înloarcerca lor spre cele mai dc s u s 1* . §13

§12 Dar unora din sfinţii noştri cuvântători li s-a pârul* câ num ele eros (dragoste) este mai p u ţin d u m n e z e ie s c d e c â t ce! dc ag a p e (iubire). A ceştia sâ audă* câ scrie şi dum ­ nezeiescul lgnatie*: Erosul m eu* (dragostea m ea) s-a răstignii. Şi în introducerile ante­ rioare* la Scripturi vei afla pc careva spunând despre dum nezeiasca înţelepciune: \f-u m în­ drăgostit de frum useţea ei (Inţel. 8,2). D eci să nu ne tem em dc num ele dragostei (eresului), nici sâ nu nc tulbure pe noi vreun cuvânt îndoielnic despre ea. M ie îmi pare câ S crip­ turile vad un înţeles com un în num ele de iubire şi dc eros. de aceea foloscsc m ai mult p en tru cele d u m n ez eieşii* cu v â n tu l e ro s adevărat, din cauza prejudecăţii necuvenite a unor astfel de oam eni. D eoarece nu num ai

D ar crosul dum nezeiesc este şi extatic*, nclăsînd pc cei îndrăgostiţi sâ fie ai lor. ci ai celor de care sunt îndrăgostiţi. Şi aratâ pe cele superioare, purtătoare de grijă penlru cele in­ ferioare. şi pe ccle de acelaşi grad susţinându-SCj una pe alta. şi pe cele inferioare într-o înioarcere dum nezeiască spre cele dintâi. De aceea şi m arele Pavel. ajuns în posesia erosului dum­ nezeiesc şi părtaş de puterea lui extatică, zice cu gura îndum nezeită: Nu m ai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte in nune (Gal. 2.20). Z icc aceasta ca adevărat cuprins de dragoste şi ca cel cc a ieşit din sine*, cum însuşi zice. în D um nezeu şi ca cel ce nu m ai trăieşte viaţa lui. ci viaţa Celui iubit, ca foarte iubit. D ar puiem îndrăzni* să spunem şi aceasla, câ şi cauzatorul tuturor, prin erosul frum os şi bun penlru toţi, penlru covârşirea bunătăţii iubitoare (erotice), iese

D espre N um irile D um nezeieşti al'an'i din Sine prin purtările de grijă spre toaie celc ce suni şi oarecum atras de bunătatea şi iubirea şi erosul său. Şi ieşit de sub toate şi pesie toate, se coboară spre ceea ce e în toate, neieşit din Sine în p uierea lui extatică mai presus de fiinţă. Dc accca îl num esc pe El cei puiem iciîn cele dum nezeieşti şi râvniior*, ca bogat în erosul lui bun laţă de cele ce suni şi ca C cl ce s tim u le a z ă râ v n a d o rin ţe i de dragoste şi ca arătându-se pe Sine râvnitor în ea făcând aceasia şi pe cele dorite râvniioare Ţaţă de El. ca unele ce sunt providenţiale dc El. Şi atât cel îndrăgostit cât şi dragostea sun! în întregim e ale dragostei şi ale binelui. Şi cele înleineiate dc m ai înainte în frum os şi bine există şi sunt făcuie penlru frum os şi binels-‘.

s fin ţit al n o s tru în c u v â n tu l n o s lru d esp re e r o s 1*5. §15 Din irnnele dragostei (crosului) ale p reasfântului lero tei E ro s u l* , fie că -i zic em d u m n e z e ie sc , fie în g e re s c , fie m in ta l, fie s u llc tc s c , fie fizic, să-l în ţeleg e m ca pe o p u tere u n ific a ­ to are şi în a rtic u la to a re , care m işc â ce le su­ p e r io a re s p re p u ri a rc a d e g r ijă a c e lo r in fe rio a re , iar pe c e le d e ac e la şi fel spre re c ip ro c ita te în co m u n iu n e şi la u rm ă pe ce le in fe rio a re spre în to a rc e re la ce le m ai în a lte şi m ai în a in ta te

§14

§16 D ar ce v o iesc în g en e ral* vorbitorii despre D um nezeu când ÎI num esc o dată eros şi iubire, altâ dală în drăgii (prin cros) şi iu­ bii*. N um irile dintâi îl arală cauzator şi pro ­ ducător şi născător; iar cele de al d oilea îl aratâ pe El însuşi. Şi prin prim ele e m işcai*, prin cele de al doilea m işcă. A ceasta aratâ câ El însuşi e m işcător al său şi prin Sine. Astfel îl num esc pe El iubit şi vrednic de iubit, ca frumos şi bun. Iar cros şi iubire îl num esc ca fiind putere m işcăto are şi în acelaşi limp înălţătoare spre S ine. ca fiind singurul El însuşi şi prin S ine frum os şi bun şi ca fiind arătarea sa prin Sine. Ş i ca fiin d lu c ra re a bună a u n irii cu S in e rid ic a tă p e ste to ată* unirea şi m işc a re a în d ră jfită (a c ro s u lu i)* , sim plă, de sin e m işc ă to a re , de sin e lu ­ c r ă t o a r e . p r e e x i s t e n t ă b i n e l u i , iz vo râ to a re a b u n ă tă ţii în c e le ce s u n t şi înto rcân d u -le iară şi s p re b in e. în a c e a sia se arată cu d e o s e b ire e ro s u l d u m n e z e ie s c n e sfâ rşit în s in e şi fă ră în c e p u i p e n lru bine. din bine şi în b in e şi sp re b in e. n n ş c â n d u -s e în sin e, în în v ă lu ire p ro p rie , fără ab a te re în ac e e a ş i c a lita te şi p ro ie c lân d u -se p u ru re a , d a r ră m â n â n d şi re sta b ilin d u -se la fe l'* '. A c e s ie a le -a s p u s şi v e s titu l n o s tru s ă v â rş ito r al c c lo r s fin te în c h ip d u m ­ n e z e i e s c . în i m n e l c d r a g o s t e i ( d u m ­ n e z e ie ş ti). c a sâ nu g â n d im c e e a cc e n ec u v en il şi ca să-l av e m c a pe un cap

D in aceleaşi im ne d e d ragoste a le aceluiaşi D coarccc am dat o rd in ea m ultelor Irepte ale dragostei (carc purced) dintr-una*, vom spune în ccle urm ătoare care sunt cunoştinţele şi p uterile felurilor dragostei (e rosurilor) din lum e şi m ai presus de lum e. pe carc le întrec, d u p ă s co p u l ra ţiu n ii, trep te le şi ord in ele d ragostei înţeleg ă to a re şi in telig ib ile, m ai presus de care se află c ro su rile de sine inteli­ g ib ile şi d u m n e z e ie ş ti a le f r u m u s e ţilo r adevărate, care au fosl cântate cu dreptate de noi. R ezum ând acum iarăşi loale în erosul cel unul şi concentrat, vom prezenta pe tatăl tu­ turor; şi strângând din cele m ulte. întâi vom aduna două feluri ale dragostei, peste care s tă p â n e ş te c a u z a a n tic ip a tă n e su p u să relaţiei*, a dragostei întregi de dincolo de loate, spre carc tinde în arm onie cu fiecare dintre existenţe erosul înlrcg din loate*.

§17 A le aceluiaşi, din aceleaşi im ne ale dragostei A dunându-le iarăşi pe acclcaşi în una, sâ spunem c ă esie o unică putere sim plă care sc

151

D espre N um irile D um nezeieşti m işcă de la sine spre o anum ită îm binare unitară, de la Binele însuşi până la ultim a dintre existenţe, şi de la aceasta iarăşi prin toate spre Binele din c a însăşi şi prin ea însăşi î n t o r c â n d u - s e c i r c u l a r s p re e a î n s ă ş i , desfăşurându-se (111 cerc) neîncetat, identică cu ea însăşi. §18 Şi, dacâ cineva ar întreba: dacă tuturor le esie drag şi dorit şi iubit frum osul şi binele (câci îl doreşte pe acesta* şi râvneşte să fie în el, cum am spus, şi ceea ce nu este; şi el este ceea ce dă form â şi cclo r fără form ă şi în cl se zice şi este în chip m ai presus d e fiinţă şi ceea ce nu este), cum nu doreşte frum osul şi binele - şi m ulţim ea dem onică ce e alipiiâ de m aterie şi a căzut din identitatea îngcrescâ a dorinţei binelui şi se face cauzâ a tuturor relelor ei şi ale aliora, câtc ziccm că s-au înrăit? Şi cum neam ul d e m o n ilo r* , p ro d u s de b in e , nu răm âne în chipul binelui? Sau cum , fâcut bun de către bine, nu este în chipul binelui*? Şi ce este ceea ce-I face râu? Şi în general ce este răul? Şi din ce început a luat existenţa şi în cc este din cele ce sunt? Şi cum a voit C el bun* să-l producă pc el? Şi cum voind aceasta, a putut'.’ Şi d acă râul e din altă cauză, care e acea altă cauză a celor ce sunt afară de bine? Şi cum . existând şi pronia, există râul. sau s-a făcut în general, sau nu e desfiinţai? Şi cum doreşte ceva din cele cc sunt răul. deosebit de bine? §19 A cestea Ic va spune poate nedum erită o p re tin s ă ra ţiu n e . D a r îi vo m ce re e i să privească la adevărul lucrurilor şi vom în­ drăzni sâ spunem întâi aceasta. Răul nu este din bine*. Şi dacă e din bine, nu este râu. Câci nici răceala nu este din foc, nici binelui nu-i aparţine sâ nu producă ccle bune. Şi dacă toate cele ce există sunt din bine (câci e firea binelui să aducă Ia existenţă şi sâ m ântuiască iar a râului să strice şi să destram e), nim ic din cele existente nu e din râu. Şi nici râul însuşi nu c prin el, chiar dacă există în ceva râul. Şi d a c â e aşa. râul nu esle cu lotul râu. ci are ceva din bine, şi de aceea esie în parte râu. C âci dacâ ce le ce sunt se d o re sc du p â frum os şi 15 2

b in e, toate celc ce le fac, le fac penlru câ par bu n e. D c fapt scopul ce lo r ce sunt* are ca în ce p u i şi ţin tă b in ele (c âci nim ic nu face ce ea ce face g ân d in d u -se la firea râului). D ar atunci cum e răul în cc le ce sunt, sau este n eso c o tin d d o rin ţa c e a bună? Şi dacâ to ate cele cc ex istă* sunt din b ine şi binele e din co lo de ce le c c sunt - în bine şi ceea c e nu esie, cslc. Iar râul nu este nici existent. Iar dacâ nu este. nu e cu totul râu. nici neexisiertt în sens de depăşire. C âci ceea ce nu este peste tot nu e nim ic, d ac â nu sc spune câ e în bine ca suprafiinţâ. Deci binele va fi supraîntem eiat cu m ult înainte şi d e ceea ce există sim plu şi de ccca ce nu există. Iar râul nu e nici în cele ce sunt, nici în cele ce nu sunt, ci e m ai departe de bine şi m ai străin şi m ai fără fiinţâ decât ch iar ccca ce nu este. D e unde e dcci râul*, va întreba cineva. C âci dacâ nu este râul. virtutea şi răutatea (păcatul) sunt acciaşi lucru, ca un tot în tot şi ca o parte potrivită părţii. Sau nici ce ea ce se luptă cu virtutea nu e râu. D ar înfrânarea şi neînfrânarea suni contrare şi la fel dreptatea şi nedreptatea. Şi nu vorbesc num ai d e drept şi de nedrept şi dc înfrânat şi de neînfrânat, ci şi dc d is ta n ţa cu m ult a n te rio a ră în suflet, înainte de a se arăta în afară, între virtute şi contrariul, deci între virtuţi şi păcate şi de opoziţia patim ilor faţă de raţiune*. Şi din acesiea trebuie sâ adm item în bine un râu contrar binelui. D ar nu e binele contrar sieşi, ci sunt ca dintr-un unic principiu şi născute d intr-o cauzâ unică şi ca atare se bucură de com uniune şi unitate şi prietenie. Şi nici bine­ le m ai mic nu e contrar celui m ai m are. Câci nici căldura sau răceala m ai m icâ nu sunt contrare celor mai m ari. D eci râul este în cele ce sunt şi este existent, dar se şi opune şi e contrar binelui. Şi deşi e o corupere a celor existente*, aceasta nu scoate râul din exis­ tenţă, ci se socoteşte şi el câ este şi e născător al celor ce sunt. Sau oare nu devine de multe ori* corupţia produsă de el. o facere a ceva? A stfel râul contribuie* la întregirea totului şi e s te c e e a cc fa c e ca în tre g u l sâ nu fie desăvârşit din pricina lu iis7. §20 Dar raţiunea adevărata va răspunde la aceasta: câ răul ca râu* nu e nici o fiinţă sau

D espre N um irile D um nezeieşti ceva propriu făcui, ci ccea ce face el e num ai sâ dezbine şi sa corupă subzistenţa cclor ce sunt Iar de zice cineva că cl este născător şi prin coruperea lui dă altuia naşiere. trebuie sâ-i răspundem cu adevărul ca nu coruperea dâ naştere, ci. întrucât e corupere, râul corupe şj înrăieşte num ai, iar naşterea şi fiinţa se produc num ai din pricina binelui; riu l prin el esie corupere, d ar d ac ă este născător, este datorită binelui. Şi întrucât e rău. nu c nici existenţă, nici făcător de existenţă. Dur şi existenţa e pentru bine şi binele, existând, e făcător al celor bune. M ai bine zis* nu va fi nici acelaşi lucru prin aceeaşi (cale) şi bine şi rău. nici nu va fi în puterea aceluiaşi .ţi co ru ­ perea şi facerea ca aceeaşi. Nici nu e râul în sine putere de sine sau stricăciune de sine. nici existent, nici bine, nici născător, nici făcător al celor existente şi b u n e 11"1. Dar binele, în cele în care va fi deplin, face cele depline şi neam estecale şi în întregim e bune*. Iar cele ce se îm părtăşesc dc el m ai puţin, sunt şi bune şi nedepline. pentru lipsa aliata in bine. Şi peste tot râul nu e nici bun, nici făcător d e bine. Ci cel ce e mai mull sau ni.ai puţin apropiat dc bine. va fi şi el bun în m od c o r e s p u n z ă to r . F iin d c ă b u n ă ta te a desăvârşită difuzată prin toate nu ajunge nu ­ mai pânâ la fiinţele aioibune din jurul ei. ci se întinde până la cele din urm ă*, aflându-se în unele in întregim e, iar în altele în m od redus, iar in altele in m odul cel m ai de pe urm ă. precum poate fiecare dinlre existenţe sâ se îm pârtăşesca d e ea. Şi unele se îm părăşesc cu totul de bine. altele se lipsesc m ai m ult sau mai puţin de el, iar altele au o participare mai slăbită la bine şi in altele binele e prezent* printr-o ultim ă trăsătură. C ăci dacâ n-ar fi prezent binele în fiecare pe m ăsura lui. celc atoldum nczcieşii şi atotvechi s-ar afla. p n n neîm pâriâşire. pc ireapta din urm ă. D ar cum ar fi cu putinţă c a toate sâ se îm părtăşească într-un singur chip de bine, o d ată ce nu suni toate la feî de capabile de îm părtăşirea în' treagă? D a r m ă rim e a p u te r ii c o v â rş ito a re a binelui este aceasla. c â le întăreşte şi pe cele lipsite de el şi însăşi lipsa lui* poate prim i îm părtăşirea întreagă de el. Şi dacă trebuie să spunem adevărul cel m ai cutezător, şi ccle ce se lu p tă c u e l* se îm părtăşesc d e e l din puterea lui. Mai bine zis. ca sâ spun pe scurt, toate existenţele. întrucât suni. sunt b une şi sunt din

bine; d ar întrucât au o lipsâ în bine, nu sunt nici bune, nici existente. Astfel în cazul unor însuşiri, cum ar fi căldura sau răceala, m ulte din ex istenţe pot l'i încălzite dar pot exista şi fiind lipsite dc căldură; şi m ulte existenţe pot fi lipsite de viaţă şi de m inte. Şi D um nezeu fiind ridicat din fiinţă exislâ în m od m ai pre­ sus de fiinţă. Şi sim plu. în toate celelalte, î n c e tâ n d s a u n e a f l â n d u - s e d e lo c v re o însuşire, existenţele sunt şi pot subzista. Dar cel lipsit de bine in tot felul* n-a fost. nici nu este, nici nu va fi. nici nu poate fi nicăieri, nicidecum . D e pildâ. cel neînfrânat, deşi s-a lipsii de bine prin p ofta neraţionalâ. în aceasla nici nu este. nici nu pofteşte ccle ce sunt*, dar se îm p ă rtă ş e ş te to tu şi d e b in e p rin tr-o trăsătură obscură a unirii şi iubirii. D ar şi m ânia participă la bine. prin faptul că se m işcâ şi doreşte sâ îndreple pe celc ce par rele şi sâ le întoarcă spre ccea cc pare bun*. Şi însuşi ccl ce pofteşte viaţa cea m ai rea, ca unul cc d oreşte peste lot viaţa, care lui îi pare, în plus. cea m ai bunâ, ch iar prin faplul câ pofteşte viaţă şi tinde spre viaţa părută lui ca c c a mai bunâ. p articipă la bine. Şi dacă desfiinţezi c u totul binele, nu va fi n ici fiin ţă , n ici v ia ţă , n ic i d o rin ţă , nici m işcare, nici altceva nim ic. Deci şi a se face ceva nu este propriu puterii răului, ci e sem nul p re zen ţe i un u i bine m a i m ic, în tru c â t şi boala* este o lipsă în rânduialâ, nu a întregii (rânduieli). C ăci dacâ s-ar p roduce aceasta, nici boala nu va subzista. D ar boala răm âne şi este. având ca fiinţă o râ nduialâ m icşorată şi subzistând în ea. C âci ceea ce-i lipsit cu totul* de bine, nici nu există, nici nu e în cele ce sunt. D ar starea am esiccatâ în cele ce sunt. pentru binele din ele. este prin aceasla şi existenţă în cele existente, în tru câ t participă la bine. M ai bine zis. toaic existenţele suni m ai m ult sau m ai puţin în m ăsura în care participă la bine. R âul prin sine nici nu este. nici nu va fi nicăieri, nicidecum . Iar ceea cc în parte este. în parte nu este, întrucât a cazul din C el ce este pururea, nu este. d a r întrucât participă la a fi. prin acesta esie şi în el stăpâneşte şi se salvează atâl existenţa, cât şi neexistenţa. Şi răul carc a căzut cu lotul din bine, nu va fi bun nici în cele ce sunt m ai niuli. nici în cele ce suni m ai puţin. C eea ce e în parte bun. iar în parte nu e bun. se luptă cu vreun bine oarecare, ilar nu cu binele întreg. C âci e

153

D espre N um irile D u m n e z e ie ş ti susţinut şi el dc participarea la bine şi binele face sâ fiinţeze* şi lipsa lui prin participarea Iaci*. Câci plecând binele cu iotul, nu va mai fi în general ceva bun. nici ceva am estecat, nici rău prin sine. Câci dacă râul este un bine nedeplin, prin absenţa deplină a binelui, va lipsi şi binele nedeplin şi c c l d eplin . Ş i atunci este şi se vede răul. când c contrar celor* în care este, iar de cele bune este despărţit, Căci esie cu neputinţă ca aceleaşi să se lupte cu aceleaşi în toaic. Deci râul nu esle existent.

Câci El sau nu e bun sau lace binele şi aduce * la existenţă cele bune. Şi nu e odatâ aşa, inc altădată nu e aşa. Căci prin aceasta ar dove$ schim bare şi prefacere. Cel aloidum nezeişO e cauza tuturor din jurul lui iar dacâ în Dum­ nezeu binele* este însăşi fiinţa şi totuşi Duni* nezeu sc schim bă din bunătate, (ar însem na câ) uneori esle, alteori nu este. Iar d acâ are binele prin participare, îl va avea de la altul şi uneori îl va avea. alteori nu-l va avea. Deci nu e din Dum nezeu răul, nici nu e în D um nezeu, nici in m od sim plu*, nici pen itu un tim p * 189.

§21

D a r râul nu e s le n ici în ce le ce e x istă . C ăci D ar râul nu e nici în în g eri* . Căci dacâ d ac â toate cc lc ex is te n te sunt din b in e şi to ate îngerul bun vesteşte bunătatea dumnezeiască*, cu p rin d b inele, sau nu este râul în ce le ce sunt fiind prin participare în gradul al doilea ceea ce sau va fi în b in e. D a r în b in e n u v a fi (c u m nu e în gradul întâi în calitate de cauză - ceea ce e nici ră cea la în foc), nici nu p o ate face râu vesteşte cl este chip al lui Dumnezeu*, arătate prin ce ea c e face s â fie binele. D a r d a c â v a fi. a luminii nevăzute, o g lin d ă d a r ă , străvezie, cum va fi râul în bin e? C âci dc es te din el. va neslâbită. n eprihănită, nepătată, care primeşte fi absurd şi cu n ep u tin ţă* . C ăci nu p o a r e , cu m (de sc poale spune) întreaga frumuseţe a formei • sp u n e adevărul S crip tu rilo r, p o m u l h im sâ dumnezeieşti a binelui; îngerii răspândesc lu­ fa c ă r o d u n rele (M al. 7,1 8 ). N ici invers. Iar minos şi neamestecat prin ci (precum sunt) d ac â nu e d in el (d in b in e) e văd it c ă c din alt bunătatea tăcerii nevăzute. Deci nu e nici în principiu şi cauză. îngeri răul. dar sunt răi prin pedepsirea* celor în acest c a z sau râul va fi din bine sau cc păcătuiesc. în acest sens şi cei ce corecieazŞ, b inele va fi din râu. Iar dacâ nu se poate pe cei ce greşesc sunt răi şi preoţii care opresc • aceasta, atât binele cât şi râul sunt din alt pe cei întinaţi de la tainele dumnezeieşti*. princip iu şi ca u ză . C âci nici o d u alitate* nu e Totuşi nici pedeapsa* nu e rea, ci ceea ce se ; o obârşie. D ar m o n ad a ( u n ita te a ) este un p rin ­ face vrednic de pedeapsă, nici oprirea m ericip iu (u n în ce p u t) al d u alităţii. Şi lotuşi e tată de Ia cele sfinte, ci faptul de-a se fi făcui ) absurd ca d in ir-u n u l şi acelaşi sâ fie şi să iasă necurat şi nesfânt şi incapabil de c e le nepri- ’’ două lucruri c u totul con tra rc * şi prin cip iu l să hânite. >'• nu lie sim plu şi unitar, ci îm părţit şi îndoii şi contrar sieşi şi deo se b ii în sine. D ar nu e cu §2.i putinţă să fie do u ă* principii (începuturi) contrare ale e x isien ţelo r şi acestea una în alta şt luptându-se în toate. C ăci dacâ ar fi aşa. ar D a r nici d em o n ii* nu sunt prin fire râi. fi şi D um nezeu nu fârâ supărare şi nu lipsit de C âci d ac â ar fi râi prin fire. n -a r fi nici de Ia greutăţi*, câci a r fi ce v a şi în E! c are-l tulbură. C el bun. nici în cele c e există, nici nu s -a r fi Apoi toate ar fi fârâ râ nduială şi luptându-se sch im b at din buni, o d a tă c c -a r fi prin fire şi între ele. D a r D um nezeu transm ite tuturor p u ru rea râi. A poi sunt râi io r în şile sau altora? existenţelor iubirea şi b inele şi p acea lău n ­ D a că lor înşile. se d istru g şi p e ei; ia r dacâ trică şi e lăudat de sfinţii autori ai S cripturii altora, c u m disirug sau c e d isiru g ? F iinţa, sau ca dătător de daruri. De aceea cele bune sunt p u terea, sau lu cra re a? D acâ fiinţa, m ai întâi toate iubite (prietene)* şi arm onioase şi fiice n u fac aceasia co n tra r firii! C âci nu d istru g pe ale unei unice vieţi ţi îndreptate spre un unic ce le nc.siricâcioase prin fire. ci pe ce le ce bine şi iubitoare în tre ele şi asem ănătoare şi-şi prim esc stricăciunea. A poi nici ac ea sta nu e vorbcsc între ele. rău tuturor*, sau cu toiul. D a r nici nu se siricâ* ce v a din celc cc sunt în tru câ t sunt Deci nu e râul în D um nezeu şi rau) nu e fiinţă şi fire, ci prin lipsirea* lo r d e rânduiala dum nezeiesc. Dar nici nu e râul din Dum nezeu.

1

D e sp re N u m irile D um nezeieşti cea d u p ă fire, ra ţiu n e a arn io n ie i şi sim etriei slăbeşte. n e p u tâ n d ră m â n e la fel. Ia r slăbirea nu e totală, că ci d a c â ar li to tală, ar d esfiin ţa şi actul stricării şi sup o rtu l ei şi o astfel de stricare ar fi şi o strica re (d e sfiin ţa re) a ci. Deci nici ac est lapt n u e rău. ci bine cu lipsă*. Câci ceea ce e cu lotul n ep ă rtaş la bine. nu se afli nici în ce le ce ex istă. A celaşi lucru se poate spune -ţi d esp re strica rea puterii sau a lucrării. A poi cu m su n t rai d e m o n ii fă cu ţi de D um nezeu*? C ăci b in ele p ro d u c e ţi d ă e x is­ tenţa ce lo r bune. T o tu şi se nu m esc râi. va spune c in e v a. D ar n u în tru câ t sunt, căci sunt din bine şi au p rim it fiinţa bună* ci întrucât nu sunt (cum sp u n e S crip tu ra )* , fiindcă au slăbit şi im au p ă z ii (leg ă tu ra cu ) o bârşia h r . Deci spune. în ce sunt d e m o n ii râ i, d ac â nu în în c e ta re a d e p r in d e r i i c c l o r b u n e , d u m ­ nezeieşti*? A ltfel, d a c â dem o n ii su n t prin lire răi. sunt p u ru rea răi. D ar ră u l e nestatornic. Deci d ac ă sunt p u ru rea* Ia fel. nu sunt răi. Căci a fi p u ru re a la fel* e p ro p riu binelui. Iar de nu sunt p u ru rea ră i, n u su n t prin fire râi, ci din lip sa b u n ă tă ţilo r în g ere şti. Şi nu sunt cu totul nepârtaşi de b in e. prin care şi suni şi vieţuiesc şi c u g e tă şt esle p este tot în ei o m işcare a d o rin ţei. Ia r răi se zic c ă sunt* pentru că slăb esc în lu cra re a c e a d u p ă fire. Deci râul este în ei o a b a tere şi o ieşire din cele cc sunt ale lor* şi o n e re u ş ită şi o nedeplinâtate şi o n e p u tin ţă şi o slăbiciune şi o n e s ta to r n ic ie şi o c ă d e re d in p u te re a ce salvează d esă v ârşire a în ei. A ltfel, ce esle râul în d em o n i? M â n ia n e ra ţio n a lâ , pofta fără m inte. în ch ip u irea av â n tată* . D a r acestea*, chiar d ac â su n t în d e m o n i, n u sunt cu toiul, nici în loate. n ici e le prin e le în sele rele*. C âci cu alte a n im ale a c estea n u au o relaţie*, ci pentru anim al râul e.siq p ieirc şi co ru p ere . D ar accasiâ re la ţie salvca/.â şi face sâ ex iste firea pe care anim alul o are. N u este deci rău n ea­ m ul diav o lesc , prin ce ea ce esle du p â fire, ci prin ceea c c nu este*. Şi nu s-a schim bat binele tu tu ro r dat lor. ci ei au că zu i din binele înireg ce li s-a dat. Şi nu sp u n em * că s-au schim bat d aru rile îngereşti date lo r.c i acestea sunt în ei în treg i şi d ep lin văz u te, ch ia r d acâ ei nu le văd. în tru câ t li s-au strâm bai puterile văzătoare ale b inelui. D eci c e ea ce sunt. sunt şi din bine şi buni şi d o re sc frum osul şi binele, adică a fi, a v ieţui, şi d o rin ţa d c -a în ţe le g e cele ex isten te. Şi se zic răi* prin lipsire, prin

abatere şi prin cădere dc la b u n u rile cuvenite lor. Şi sunt râi, întrucât nu sunt. C âci dorind ce ca ce nu este*, doresc ră u l140. §24 D ar oare va spune cin c v a c â sufletele suni rele? D ar fiindcă trăiesc din providenţă şi pentru m ântuire îm preună c u relele accasta nu e un râu, ci e bine şi în bine. care face şi râul un bine. Iar de zicem că s ufletele se înrăiesc*. prin cc se înrăiesc, d acâ nu în lipsa deprinde­ rilo r şi lucrărilor bune şi prin nereuşirea fa­ cerii binelui şi prin căderea din el pentru slăbirea proprie? C ăci spunem că şi aerul din ju ru l nostru s-a întunccat din insuficienţa şi absenţa lum inii. D ar lu m in a însăşi este pu­ rurea lum ină şi lum inează întunericul. Deci nu e nici în d em oni, nici în noi râul. ca o e x isten ţă rea*, ci ca lipsă* şi ab se n ţă a de­ plinătăţii bu n u rilo r p ro p rii141.

§25 D a r nici în anim alele* neraţionale nu este râul. C âci d ac â înlături* iuţim ea şi po lta şi celelalte câte se zic, d ar nu sunt sim plu prin firea lo r rele, ele nu m ai sunt. Leul pierzând forţa şi superioritatea, nu va mai fi leu. C âi­ nele care se face apropiat tuturor, nu va mai fi câine, dacâ nu are pornirea de-a păzi şi dc-a se ţine pe lângă ccl ce-i esle stăpân şi de a alu n g a ceea ce e străin. D eci nestricarea firii nu e un râu. ci c rea stricarea firii şi lipsa d ep rin d erilo r, lucrărilor şi puterilor naturale. Şi dacâ toate ce lc ce sunt în tim p au de­ p linătatea prin facere, nedeplinâiaica nu va fi cu totul în toată firea.

§26 D ar nici in materie* nu e râul. Căci dacâ în fireageneralâ(universală)* sunt toate* raţiunile naturale, nu e nim ic contrar ei. Ci în fiecare va fi pe dc o parte ceca ce e potrivit firii, pe de alta ceea ce nu c potrivii ei. Dar fiecâm ia îi este propriu altceva după lire şi altceva conlrar firii. Iar râul contrar firii e lipsa celor ale firii. Deci nu e rea firea, ci râul firii este acela de-a nu îm plini cele ale firii proprii. 155

D espre N um irile D um nezeieşti §27

§29

D ar nici în tru p u ri* nu c râ u l. C ăci urâ(enia şi boala suni o lipsă a chipului şi o absenţă a rânduielii, lar accasta nu e cu totul rau. ci o frum useţe m ai mică. Câci dacâ s-ar pierde toată frum useţea şi chipul şi rânduiala. va dispare şi trupul însuşi, lar că trupul nu e nici cl cauza răutăţii sufletului*, e vădit din puunţa răutăţii de-a fi* şi fără trup, c a în dem oni. C ăci acesta esie râul si din m inţi şi din suflete şi din trupuri*, slăbirea şi căderea din dep n n d e rea propriilor bunâtâţi1"-

D ar nu sp u n em n ici c â lip sa luptă prin p ulerea* ei cu b in ele. C âci lip sa to tală e cu lotul ncpuiincioasâ. Ia r lipsa parţia lă , nu prin faptul câ e lipsă are p u terea, ci intrucât nu c lipsă totală*. C âci n u m ai lip sa p arţia lă a binelui e răul. Şi disp ărâ n d accasta, dispare şj natura râului.

§28 D ar nu e adevărată nici rnull afirm ata declaraţie: R âul e în m aterie. întrucât c m alene. C ăci şi aceasta face parte l'iinţialâ din lum e. din frum useţea şi chipul ei. Ia r dacâ m ateria e în afara acestora, fund prin ea fără calitate şi fără form ă, cum face ea ceva. când nu are prin ca nici puterea de-a pătim i (su­ porta)*'.' Şi astfel, cum e m ateria un râu? C âci dacâ nu e nicăieri, nicidccum . nu e nici bunâ. nici rea. Sau de este în vreun fel. iar cele ce sunt. loate suni din hinc, va fi şi ea din bine; atunci c sau binele făcător al râului sau râul bun. ca fiind din bine, sau şi binele râu, ca fiind din rau. Sau v o r fi douâ principii, şi am bele dependente dc un alt vârf. lar dacă spun câ m ateria e necesară spre îm plinirea lumii intregi. cum e m ateria un râu? C âci altceva e râul şi altceva nccesarul. Şi cum Cel bun poate aduce ccva la existenţă din rău? Sau cum e râul necesar binelui? Căci răul fuge de natura binelui. Şi cum naşte şi prim eşte m a­ teria natura, dacâ e rea? C âci răul, întrucât e râu*, nu naşte şi nu hrăneşte sau nu face. in general, şi nu păstrează nim ic. Iar dacâ ar spune câ râul nu produce răutatea în sufleie, ci num ai le atrage spre ea. cum va fi aceasla adevărat? Câci m ulţi dintre oam eni caută spre bine. Şi apoi, cum şi de unde i-a venii m ateriei sâ atragă spre râu? Deci nu din m aterie vine râul în sufleie. ci dintr-o m işcare neregulată şi greşită, lar de spun unii că aceasta provine din m aterie şi că m ateria e nestatornică d ar e necesară celor ce nu se pol întem eia pe ei înşişi, sâ spună cum e râul necesar, sau n ec e­ sarul râ u 1* ?

§30 V orbind pe scu rt, bin ele c din ca u za cea una* şi integrală iar răul d in lipsuri m ulte şi parţiale. D u m n ez eu c u n o a ş te râul* c a bine şi ia E l c a u z e le * r e le l o r s u n t p u te ri b in e­ făcătoare. Iar d ac ă râul este e te rn * şi creator şi are p utere şi este şi lu cre az ă, d e unde le are acestea? Din bine? S au bin ele le are din râu? Sau am â n d o u ă din alte ca u z e ? T o t ce este d upâ lire* se n aşte d in ir-o c a u z ă d efinită, lar d ac â răul e fără ca u z ă şi n ed e fin it, nu e după fire. C âci n u este în fire cc ea c e c c o n tra r firii, nici raţiunea unei rânduieli în ceea ce nu e rânduialâ. A şadar sufletul c ca u za ră u lu i, precum focul a căldurii? Şi pe toate de ca re se apropie, le um ple d e ră u ta te? Sau fire a sufletului c bunâ, iar prin lucrări este câ n d într-un fel. când în altul? D acâ e re a în săşi existenţa lui prin lire*, de unde are ex isten ţa? O are din cauza bună creato a re a tu tu ro r existenţelor? D ar d acă e din aceasta, cum e rea prin fiinţă? C âci toate rodurilc ei sunt b u n e. l a r dacâ e prin lucrâri*. nu e nici râul n e s c h im b a t Căci altfel, dc unde suni virtuţile d a c â nu se face şi el (s u n e tu l) ase m e n ea b in elu i? D eci râul e o lipsă. El e o slăb iciu n e şi o lipsă a b in elu i1!M. §31 C au za c e lo r bune este una. lar d ac â râul este co n tra r b in elu i* , c a u z e le râ u lu i suni m ulte şi anum e nu ra ţiu n ile şi puterile* sunt făcătoare ale relelor, ci n e p u tin ţa şi slăbiciu­ n e a şi a m e s te c a r e a n e s i m e t r i c â a c e lo r n e a s e m â n ă i o a r e . R e l e l e n u s u n t n ici nem işcate, nici m ereu egale cu sine, ci fără sfârşii şi fârâ hoiar şi p ătru n z ăto are în altele, care ar fi şi ele fârâ sfârşit. D ar şi începutul şi sfârşitul (ţinta) luturor relelor* este binele. C âci pentru bine* sunt to ate, şi ce le bune şi

D espre N um irile D um nezeieşti cele contrare. De fapt şi pc ac estea le facem dorind binele (câci nim eni nu face ceea ce face tinzând spre rău). D e aceea râul nici nu are substanţă ( ipostas). ci ce v a alăturat sub­ stanţei (iposlasului) şi se face pentru bine. nu pentru sin e1*'5. §32 E x is te n ţa r â u lu i tr e b u i e c u g e t a t ă c a a c c id e n t şi p e n tr u a l t c e v a şi n u d in tr-u n în c e p u t ( p r i n c i p i u ) p r o p r iu . C â n d se face c e v a . e d re p t s â se s o c o t e a s c ă b u n , p en tru c ă se fa c e p e n tr u b in e , d a r în re a lita te nu c d r e p t* sâ s o c o tim b in e ce ea ce nu e b in e c u a d e v ă r a t. S-a arătat câ altceva e ce ea ce se a ş te a p tă (sau se doreşte) şi altceva ceea ce se face. A şadar răul e co n tra r s c o p u lu i, c o n tra r firii, c o n tra r cuuzci. c o n tra r p rin c ip iu lu i (în ce p u tu lu i), contrar ţintei, contrar norm ei, contrar voirii, contrar substanţei (iposlasului). R ă u le lipsă*, in s u fic ie n ţă , s lă b ic iu n e , n e s im e trie , greşeală*, lip să de sco p , n ed e p lin â tate: e neîntem eiat, nccauzat, nedefinit, neroditor, n e e fic ie n t, n e p r o d u c ă to r , fâ râ fiin ţă , noasem ănător. fârâ sfârşit, întunecat, neregu­ lat; şi însuşi ceea ce nu e nim ic nicăieri nicidecum. C um poale fi peste tot ccva rău. fârâ am estecarea cu binele? Câci ceea ce e cu totul ncpârlaş de bine, nici nu este. nici nu poale fi ceva. C âci dacâ binele este şi existent şi voitor şi puternic şi eficient, cum va putea fi ccva contrar binelui, lipsit şi de fiinţă şi de voinţă şi de putere şi dc lucrare? Nu toate sunt luiuror* şi total aceleaşi, în aceleaşi fel dc rele. Râul dem onului este sâ He contrar m inţii bune: al sufletului, co n tra r raţiunii: al trupu­ lui. contrar n atu rii1'"’. §33 Cum sunt peste toi relele*, odată ce există Providenţa? Râul nu există ca râu, nici ca existent nici în ccle existente. Şi nim ic din celc cc sunt nu este în afara P rovidenţei. Căci nu este râul existent, neam cstecat cu binele: şi dacă nu c nim ic din cele ce suni care să nu participe la bine, iar râul e lipsa binelui, iar nici una din existenţe nu e lipsită cu totul de bine. în loate cele ce ex istă este P rovidenţa dum nezeiască şi nim ic din cele ce suni nu e

în a fa ra P ro v id e n ţe i. D a r P ro v id e n ţa se foloseşte potrivii binelui şi de se fac unii* râi. spre folosul lor, sau al altora, sau propriu*, sau com un şi poartă grijă de fiecare din cele cc sunt potrivite lui. De aceea nu prim im ju d ec ata d eşartă a m ultora, ca re spun câ noi ne folosim de P rovidenţă* fără să vrem * spre a ajunge la virtute. C âci nu e propriu P rovi­ denţei să strice firea. Dc aceea P rovidenţa care s alv ează firea fiecăruia, le p oartâ de grijă c c lo r ce se m işcă de sine* c a unora cc se m işcă liberi şi are g rijă dc toţi şi dc fiecare în m od propriu, după cum firea celo r providenjiaţi prim eşte bunătăţile proniatoare ale proniei întregi şi dc tot felul, dăruite fiecăruia pc m ăsura lu i197. §34 D eci nu e ex is te n t râ u l, n ici nu e în cele ce e x istă. C âci nu e n ică ie ri râul ca râu. Şi nu c p ro p riu râ u lu i a se face prin p u tere ci p rin slăb iciu n e. Şi d em o n ii. în tru c â t sunt. sunt din bine şi în bine. Iar râul în ei este d in c ă d e re a din ce le bu n e ca re le sunt p ro ­ p rii şi sch im b area* lo r este s lăb iciu n ea în i d e n t i t a t e a ş i d e p r i n d e r e a l o r , în d e s ă v â rş ire a dc c h ip în g ere sc c u v e n ită lor. Şi d o re sc b in ele, în tru câ t d o re sc sâ ex iste, să v ieţu iască şi sâ în ţelea g ă. Şi în tru câ t nu d o re s c b in e le , d o re s c n o n -e x is te n ţa . Iar a c ca sta nu e d o rin ţă , ci ab a tere de la d o rin ţa ad e v ăra tă. §35 Ia r dc nu g re ş iţi în c u n o ştin ţa* S crip tu rii vedeţi c â ca nu m eşte râi pe cei ce au slăbit în c u n o ş tin ţa şi facerea n eu itată a binelui (c f. R o m . 1.18-20) şi pe cci cc c u n o sc vo in ţa, d a r nu o îm p lin e sc (cT. Luc. 12,47), pe cei ce au au z ii, d ar au slăbii în cred in ţă sau în lu cra re a bin elu i (cf. M arc. 4 ,1 8 -1 9 ) şi nu v o iesc sâ în ţelea g ă a se îm b u n ătăţi din ca u z a ab aterii sau s lăb iciu n ii voinţei. Câci în g en e ral, cum am sp u s de m ulte ori. râul e s l e s l ă b i c i u n e şi n e p u i i n ţ â şi l i p s a c u n o ştin ţe i* sau a cu n o ştin ţei m o b ile , sau a c r e d in ţe i, sau a d o rin ţe i, sau a lu cră rii b in e lu i. Şi d a c â a r z ic e c in e v a : nu se p e d e p s e ş te s lă b ic iu n e a , d im p o tr iv ă , se 157

Despre N um irile D um nezeieşti iarlâ. d acă n -a r ex is ta puterea, cu v â n tu l ar fi drept. D ar d ac â din bine vine puterea, c are d ă, du p ă S c rip tu ră , cele c u v e n ite în m od sim plu tu tu ro r, nu e de laudă ab a tere a d e p rin d e rii de la b u n ătă ţile propf,^ ce vin din bine şi fuga şi că d ere a din ea Dar acestea s-au spus de noi* după putere în m od îndestulător în ccle D espre d reapta şi dum nezeiasca judecară, sfânta lucrare în care a d e v ă ru l S c r ip tu r ii a r e s p in s c u v in te le so fiştilor carc au grăit nedreptate şi m inciună î m p o t r i v a l u i D u m n e z e u şi c u v i n t e

neînţelepte. Iar acum . s-a lăudat destul binele, ca cel cu adevărat vrednic de adm irat, ca obârşie şj capăt al tuturor, ca cuprinzător al celor ce sunt, ca cel ce d â chip celo r ce nu suni, ca fiind cauzator al tuturor bunurilor, ca necauzator al celor rele, ca pronie şi bunătate desăvârşiţi, ca ceea cc depăşeşte cele ce sunt şi cele ce nu sunt şi îm bunătăţeşte relele şi lipsirea de bunătate, ca cel ce e dorit şi iubit şi loate celelalte câte le-a arătat în cele dinainte, pre­ cum socotesc, cuvântul adevărat.

Capitolul V Despre Cel ce este, în care sunt şi modelele §1 Să trecem acum la num irea fiinţei du m ­ nezeieşti cea cu adevărat existentă a C elui cu adevărat existent (TOî ovxcoq ov x o q ). D ar vom spune că scopul cuvântului nu este sâ explice fiinţa m ai presus de fiinţă*, ca m ai presus de fiinţă (câci aceasla esie de negrăit şi de necunoscut şi cu totul dc neexplicat şi c m ai presus şi de unitate), ci sâ lăudăm ieşirea dc fiinţă făcătoare a fiinţei izvorâtoare a d u m ­ nezeieştii obârşii*. De fapt num irea d u m ­ nezeiască a B inelui* explicând loale ieşirile (procesiunile) cauzei tuturor, se extinde şi la ccle ce sunt şi la celc ce nu sunt* şi este şi mai presus de ccle ce nu sunt. Iar num irea C elui cc este sc extinde Ia toate celc ce sunt şi esie m ai presus de cele ce sunt. Iar num irea vieţii se extinde la toate cele ce vicţuiesc şi este inai presus de cele ce vieţuiesc*. Iar num irea î n ţ e l e p c i u n i i se e x t i n d e la lo a te c e le înţelegătoare şi raţionale şi sensibile şi esie m ai presus de loale accstea1i despre D om nul dom nilor (Apoc. 19.16) şi l)um ne:eul dum nezeilor (Ps. 49,1). Şi întâi irehuie spus ce socotim câ este sfinţenia de sine (autosfinţenia) şi ce vrea sâ araic S crip­

tura prin îndoirea num irilor*.

§2 S fin ţe n ia e deci (v o rb in d în felul n o s­ tru), cu ră ţia lib eră de lo ată im p u rita te a şi d e s ă v â r ş ită şi cu to tu l n e p r ih ă n ită , îm p ă ră ţia este d ăru irea a to a tă au to ritate a şi p o d o ab a şi râ n d u ia la şi ord in ea . Iar d o m n ia nu e num ai d e p ă ş ire a tu tu ro r re le lo r, ci şi toată p o sesia d esă v ârşită a fru m u se ţilo r şi 173

D espre N um irile D um nezeieşti b u n ătă ţilo r şi sig u ran ţa a d e v ăra tă şi n e c lin ­ tită în ele. D e aceea do m n ia* (K\)pioxr) dc m u lte / elin i (JIOXXOOTOV OtnrixnM 01): precu m daca cinex a strigând şi p n n ace asla sp u n â n d c ev a . cei de faţă. întăriţi la auz. aud strig ătu l şi cce a c c s-a sp u s, i.ir cci cc se d e p an e az ă pu ţin , pe cât sc d e p ărtea ză pe atât au d n u i sla b su n e tu l, iar c c i c c se d e p ărtea ză m ai m ult, aud cu atâi m at slab şi p n m c sc o p a rte n u i v a g a d in sunetul bogat, şi a uzind un oare ca re su n et n eclar n u înţeleg ceea cc s-a ro su l, lot aşa treb u ie în ţe le asă lu m in a soarelui adevărat, c h iar da câ pilda e d c n eco m p a ra t. Ş i la n aşte re a . S â n u so co teşti c â so a re le esie cauzator al naşterii sau al vieţii sau al cre şte rii sau al d esăv â rşim vreuneia din e x iste n ţe, prec u m nici v reo alia su h ic . chiar dc e d intre ccle foarte ne ce sare, ca dc p ild â apa; căc i e posibil sâ du ram şi fără soare şi a p ă. d eşi n u p erm an en t, ci destul lim p; dar ştiin d D u m n e ze u c a raceala este cu lotul n c ro d ito arc. ia t c ă ld u ra m ăsu rata e ro d ito are, şi câ

plantele şi sem inţele au nevoie de căldură, ca şi loate co rp u rile cc au viaţă, fie sensibilă, fie vegetală şi sunt cu ră ţite m u lt. încât suni făcute şi albe. ca hainele şi altele, b a. căld u ra şi in n o icşle sem inţele îngheţate, a făcui ca so arele să aiti.1 accasiă fire; astfel loale celc spuse se fac d in lu crarea C reato ru lu i, av ân d această putere nu din v o in ţa sau puterea proprie. A ccasta o spune sfântul D io­ n isie în m o d dep lin , cxplicân d u -se pc sine însuşi mai jo s. la sfâişitu l cap ito lu lu i cinci şi la sfârşitul celui de al şaselea. înţelege deci accasia cu m se cuvine şi nu o strâm ba. E sie m â su ru So arele sc zice m ăsură şi n u m ăr al o relo r, fiindcă face începutul zilei; iar ziua carc sc repetă in cerc facc tim pul: dc aceea s-a n u n u t m ăsură, ca unul ce m âso ai â viaţa n o astră; căci m ăsoară lo t tim p u l nostru. C ă c i e a e ste lu m in a . N o ieazâ câ soarele a lum inai şi c cle trei zile d in ain te dc facerea lui. fiind fârâ form ă; şi că lum ina crcatâ im âi s-a form at în ziua a patra ca soarele, c u m sp u n e şi V asilc ccl M are în H e.taim eron; deci nu n e so co ti câ cele m ai înainte sp u se nu s-au sp u s despre soare, ci d e sp re p rim a lum ină c rcatâ care a p rim ii form a soarelui. în c ep ă to a re, gr. cb; C vapxiK H - A dică începutul şi cau z a unirii şi asem ănării adevărate. D u p â e l se dore sc toate. O bservăm cum îm parte toate existe n ţele şi anum e în ju ru l Celui cc este îm păratul tuturor, d u p â care sc şi doresc loale existenţele. N oieazâ câ num eşte întâi pe ccle înţelegătoare (V ocpd). apoi pe ccle raţio n ale (X oyiK a). înţelegătoare sunt celc neam estccatc cu trupurile, ca loale Puterile m ai presus dc lume ( c o s m o s ) ; ia r r a ţi o n a le ( c u v â n tă t o a r e ) , s u f le te le om e n eşti, care sunt în relaţie cu tru p u l, cum este oinul sensibil; câci c ân d lucrează n u m ai o m u l interior, dupâ A p o sto l, ad ică sufletul, c are nu arc toalâ relaţia c u trupul, o m u l este înţeleg ăto r ( v o f p o ţ . m intal) - in accl m om ent n u -l n u m eşte n u m ai raţional (XoyiKCOţ). câci accasta p ro v in e d in irup şi suflet raţional. D ar spune c â celc în ţeleg ăto are (VOCpd. m inţile) şi raţionale (X oytK d) se d o resc d u p â D u m n ezeu in c h ip c u n o scăto r, ca având prin fire d o rin ţa de-a c u n o aşte pc îm p ăratul luluror şi de-a sc 'îm p ă r tă ş i d e b u n ă ta te a lu i. f iin d c ă su f le tu l e ste c u n o scă to r şi raţio n al; bine se spune şt câ are dorinţa binelui. la r anim alele ncraţio n alc doresc binele prin însăşi p u terea sim ţitoare, la r ccle n esim ţito are, cum su n t p la n ­ tele şi ccic n eînsu fleţite şi lipsite de v iaţă, doresc în mod n atural binele, nu ca sa l şi cuno ască, ci c a sâ răm ână c eea cc su n t n u m ai p rut d o rin ţa naluralâ Hind ţinuie de bin e in existenţă. L e (in e îm p re u n ă . ’AoXXrţ- adică adunate. Soarele sc n u m e şte rjX lo v pentru ca Ic adună (aoX X rj JlOtcT) pc ccle îm p răştiate, ad ică Ic strânge şi Ic leagă, dar neagă c â e D u m n ezeu , p entru că sunt m ulte carc ii sunt contrare şi se d esp rin d din el. D u p ă u n c u ra n t d in vechim e. După cuvântul din vechim e, aralâ sau câ dum nezeiescul Dionisie şi dunuiczelescul Tiinolei au fost Klini. c u m arată şi in F aptele Aposm lilcr. sau aralâ gândul nebunesc al Elinilor. Câci numeau soarele veclu şi începător (HCxXatov Kdi d tp x a Î0 V ).cu n i s-a spus in com edie.

I9 I

§5 T rebuie curăţiţi. Câci s-a spus: A p ro p ia ţi-vâ d e E l fi v,l veţi lum ina şt fe le le voastre nu se voi m a i riijin a (Ps. 33.5). A u iu b it m u lt. C elui c c iubeşte m ull, i sc va şi da m ult: iar celui ce iubeşte m ai puţin, i sc V3 d a pc m ăsu ra iubirii lui; lăm ureşte ceea ce -.pune m ai sus. câ D u m n eze u esle ordinea şi nuistini noastră. §6 M a i p re su s de lu m e . gr. unepKOCUlOV. S-a spus minli mai presus de lume. întrucât unele m inţi şi trepte slim e sunt supralum cşli. iar alte trepie îngereşti suni intrai um erii, ad icâ rânduite spre slujirea lum ii, spre o c u ­ parea de ea: acestea sunt num iie de unii şi c onducătoare ale lumii. L’nele din m inţile iir.ralum eşti. o am en i şi îngeri, sunt şi conducători de neam uri şi de cetăţi şi dc Biserici şi de sfinii. cum spune d u m nezeiescul lo an in A p o a ih p sâ . dar şi ai ailor o rânduiri lum eşti, c u m spune ji Psalm islul: S liăitit-v a îngerul D om n u lu i (Ps. 33.7); supralunicsc este ccl du hovnicesc: in ju ru l lum ii este ccl sufletesc; în lum e este ccl trupesc; în alt sens, s'upralumesc e ste şi ccl ce înd ru m c az ă în v ă ţătu ra d esp re D u m n e ze u , iar în ju r u l lu m ii, ccl cc în d r u m e a z â cunoaşterea naturală, în lum e cel ce practică virtutea făptuitoare. I.e cuprinde pe loale. l oate făcându-lc şi susţinându-lc şi crescându-le şi prcfăcându-le. Dezbină. N e c u n o a ş te r e a se p a r ă d e D u m n e z e u (dezbin,1) d upă cum lum ina m ai m ult adu n ă şi leagâ. cum s-a spus mai sus. O piniile D espre idoli şi despre p o litcisiuul lor. în c h ip u iri, g r . ( p o tv ta o îa ţ . N u m e şte în c h ip u iri înţelegerile po m iic de la cele sensibile. P Ş i c a fr u m o s . F ru m os s-a num it D u m nezeu in C â n ­ tarea Cântării/|i|}oX lK ÎK t f c o X o y îa y şi în v ă ţă tu ra Iei ilogiciI ( x r j ţ O coXoytKTjc u n o t u n t b o r t o c ) . citcştc al treilea cap ito l al tratatu lu i d e s p ic T e o lo g ia m istică .

NO TE

la NUMIRILE DUMNEZEIEŞTI

C a p ito lu l / 12 0 . Cliiar faptul câ a v e m sim ţirea căc x istâ cev a mai presus dc putin(a noastră d c cunoaştere ne d â asigurarea câ accl ccva există. Ja sp ers a v o rb it d c ştiinţa cc o avem câ există ccva dinc o lo d c cu n o aşterea noastră. „ E de cugctat că e x istă c cva cc n u sc poate înţelege" C.Es ist denkbar, das e s g ib t w as nicht dcnkhar isT ; P hitosuphie, Bd. IU, M etaphysik, Berlin, 1932, p. 39).

1 2 1 . D um nezeu cel m a i p resu s dc fiinţa celo r crcatc coboară, din bună tate , la m ăsu ra cunoaşterii lo r că E l există, dar n u se poate £acc în c ăp u t d c în ţeleg erea lor. N u le-ar mai putea da, In acest c az , sim ţirea c â E le m ai presus de ele, 12 2 . T ot c cl cc f a c t c cv a c m ai p resu s d c înţeleg erea cclui făcut. F iin ţa crcato are c m ai p resu s de în ţelegerea celui creat. U nitatea făcăto are dc unitate c m ai p resu s dc înţelegerea unităţii crcatc. C cl ce face binele c m ai presus dc înţelegerea c elu i c ă ru ia i sc face. N im ic d in acestea n-au în ele p uterea creatoare a c elo r cc Ic crccazA.

1 2 3 . T oate cele cre ate , ex periate de noi, c ei creaţi, aparţin fiinţei. D a r D um n ezeu C reatorul c mai p resu s de ele ca fiinţe. P e e le Je cu n o aşte m ca ex isten te, ca pe cele cc s u n t C reatorul e m ai p resu s d c ceea cc e ste în sensul c unoscut d c noi.

12 4 . C el c e c recază to a te, în tru c ât prin aceasta le mărgineşte c u p u te re a Iui, e ste nem ărginit. C cl ce face toate d in n im ic n u c m ă rg in it d c n im ic. T o tu şi, în tru cât le adu ce p e toate la ex iste n ţă d in bun ătate şi nu d in necesitate, căci a ceasta l-a r m ărg in i, se p oate sp u n e că bunătatea lui n u c n e co m u n ic ab ilă n ici un cia d in cele ce sunt p rin EL Prin a ceasta Ic şi atrag e p c toate spre îm ­ părtăşirea de EI. B unătatea, c o b o râ tă la clc, lasă să fie văzută d in e a. de cre aturile c o n ştien te, o an u m ită lum ină. D ar nu prin e le în sele a u u rca t la v ed erea acestei lum ini. 1 2 5 . C reaturile con ştien te văd d in fiinţa creatoare m ai presus de fiinţa tutu ro r c elo r c reate o lu m in ă şi acest fapt le facc şi pe ele să sc b u cu re d c această lum ină coborâtoare la ele şi să u ree şi ele la m ai m ulta vedere a ci. Pc dc altă parte, fap tu l c ă D um nezeu face lu m e a d in bunătate îl a rată ca in terp erso n al d in veci. C ăci bunătatea nu poate fi d e câ t a p e rso an ei şi n u sc poale adresa d ecât altei persoane.

1 2 6 . Pc dc o parte cunoscându-1 pe D u m n ezeu ca pc C reato r, p e dc alta neînţclcgăndu-1 n iciodată dep lin , cu no aşterea lu i de c âtic noi e u n ită c u sim ţirea tainei sau ascu n su lu i lui. Ccl m ai m u lt îl cunosc pc D um nezeu ca a tare m in ţile su p ralu m cşti sau în g e re şti, n cav â n d u -1 a co p e rit d c m aterialitntea sim bolică a lum ii. 1 2 7 . Dc accea, m inţile om eneşti în v aţă şi d c la m in ţile pure a le în g e rilo r să înainteze în c u n o aşterea lui D u m n ezeu . M ai ales în v a ţă d c la acelea că D um n ezeu e cauza şi în c epu tu l şi fiinţa ş i v iaţa în Sine a tuturor. 1 2 8 . D ar, d a că to a tă varietatea.celor create n u po ate fi d e câ t d in o b â rşia un ică a Creatorului, p rin toate urcăm la cuno aşterea unităţii lui. Iar aceasta ne aju tă şi p c n o i să ne un ificăm in E l. A ceasta în tăreşte ex p erien ţa n oastră că su n te m legaţi u n u l c u a ltu l, c ă fiecare su n tem legaţi cu toţi ş i cu to ate. Toţi suntem în tr-u n sens „o b iec te" făcu te. N ici u n u l şi nici tin a n u suntem p rin n oi în şin e, n u su n tem u ltim a realitate. 1 2 9 . D ar u n itatea accasta desăv ârşită, sup erio ară o rică rei u niri d in tre n o i, d e ci n eîn ţeleasă d e săv ârşit d c noi, o v ed em în acelaşi tim p ca T reim e. 1 3 0 . C ăci pu te re a c i creatoare d o v ed eşte câ a re în Sine d in vcci o fecunditate p rin fiin ţă, n u p rin putere. A ceasta îl a ra tă pc D u m n ezeu T atăl d in veci. Şi accasta e x p lică toată fecunditatea sau paternitatea d in creaţie, ca ţ i fap tu l n a şterii d in un ele creaturi a alto r creatu ri. C au za a to ată p atern itatea şi filiaţia d in lu m e nu poate fi decât în e x iste n ţa m ai p resu s dc fiinţă, p rin Sine. 1 3 1 . Iar în a c c asta se a ra tă bun ă tate a de fiin ţă făcătoare, fără sfârşit, a acelei ex isten ţe. D ar această unitate treim ică a su p rem ei fiinţe e şi b a za arm o n izării în unitate n e co n fu n d ată a tu tu ro r celo r create. A ccasta este o u rm are a iu b irii unităţii necon fu n d ate a c elo r trei P e r­ so an e ale T reim ii, care c şi form a su p rem ă şi d c Sine existe n tă şi v eşn ică a iubirii. 1 3 2 . D a r to t u n iv e rs u l m u ltip lu şi u n ita r e x istă p e n tru o a m en i. D c a cc ca , în c reaţia lu m ii şi în su sţi­ n e re a c i sc a ra tă , c u d e o seb ire , iu b ire a lu i D u m n e ze u faţă d e o a m en i, ca făpturi con ştien te şi în setate d c to t m ai m u ltă iubire. C ăci bunătatea nu sc poate m an ifesta ca a d ev ă ra tă d e câ t u n o r fiinţe conştiente. D u m n e ze u face şi o lu m e d e o b ie c te d in b u n ă tate . D ar nu p e n tru a -şi ară ta a c c a stă b u n ă ta te c i, ci p rin c a p e rso a n elo r u m a n e. A ce s­ to ra Ic ara tă iu b ire a sa , d a r le -o a ra tă şi p rin d a ru l b o g a t

229

I

Note la Numirile Dumnezeieşti al lu c ru rilo r lum ii, fapl c arc le d â şi lo r p u tin |a să-şi arate legilor creaţiei. Ş i. întrucât se în tâm p lă adeseori de nu Ic iu birea unele faţă dc altele. îm plineşte, cere irita re a ferecatelor (a dato riilo r neîm ­ Iar c a izvor al unei atât dc întinse iubiri faţă de oam eni plinite). oblig ăn d u -se să ierte şi cl datoriile neîm plinite n enum ăraţi, aratată prinlr-un univers atât dc întins şi în faţă de D um nezeu şi de legile date de £1 sau pe cele relaţie şi cu nenum ărate persoane îngereşti d e trepte neîm plinite faţă de el dc către sem en ii lui. A ceasta ajută superioare. D um nezeu se arata şi n esupus unor legi care şi ca la restabilirea iubirii sau a îm p ărăţiei lui D um nezeu i-ar m ărgini puterea. El esie întreg iubire nesu p u sa unor intre oam eni. legi cure l-ar m argini şi d i tuturor celo r create legile 13 4 . C onform cu cele spuse, autorul afirm a în con­ iubirii, făcându-lc deci libere sâ poată folosi aceste legi tinuare câ D um nezeu a m ers cu iu b i/ea lui faţă de oam eni spre m enţinerea şi întărirea iubirii sau unităţii dintre toate. p ână la a se îm părtăşi de ale noastre, ca şi n oi sâ ne 133. N um ai făcând o am eni care pol răspunde liber îm părtăşim dc ale lui. El, Cel sim p lu , s-a c o m p u s cu iubirii lui. D um nezeu sc arală ea iubitor, nu făcând lucruri creatura ca s-o ridice la un ilalea cu El ca Persoană, Cel sau ubiecle. D ar făcând lucruri cc pot fi folosite de veşnic s-a făcut tem poral ca sâ d ea valoare veşnică fap­ oam eni pentru iubi/ca între ei, îşi arată in m od d eosebit telor noastre din tim p; s-a făcut in terio r firii noastre iubirea faţă de ci. Sau se arată câ face lum ea de obiecte m ărginite şi fragile ca sâ-i dea bogăţia sa infinită şi p entru iubirea faţă dc ci. Dc aceea sc num eşte de oam eni e ternitatea. Prin aceasta a ram as şi D um nezeu, dar s-a iubitor, nu de lucruri iubitor. făcut şi om care îm plineşte d ep lin p oruncile date omului. O m ul este prin aceasta d upă chipul lui D um nezeu. El O m ul obişnuit vine la ex isten ţă şi trăieşte atât ca îşi dâ seam a câ D um nezeu e o fiinţă iubitoare, dar e atăl subiect partener al lui D um nezeu şi al altor oam eni, câl dc iubitoare, câ n-arc nim ic de obiect în El. câ nu c întru şi ca o biect al altora. Fiul lui D um nezeu vine el însuşi la nim ic supus unor legi, pe când om ul e pe de o parte liber, existenţă şi ca om . d a r ia şi legile om ului. însă în mod pc de alta supus unor legi care îi arată că nu e p rin sine. liber, şi Ic foloseşte in libertate c a s ă le îm p lin cascâd ep lm O am enii pol folosi până la un loc liber legile, dar nu pot şi sâ ajute sem enilor săi sâ Ic îm p lin ească. C hiar in modul ieşi cu totul din ele. O am enii su n t făcuţi, d a r sunt şi supuşi venirii la existenţă acceptă şi uncie d in legile venirii la u n or legi. ca o c ondiţie a afirm ării iubirii. De aceea, om ul e x isten ţă ale om u lu i, dar nu toate, nu şi pe cele strâmbate poate iubi liber şi pc D um nezeu ca C reator şi D um nezeu care au făcut grea îm p lin irea voii lui D um nezeu dc către sc poate face şi om , pentru a întări iubirea lor faţă dc Sine el. Fiul lui D um nezeu se naşte ca om el însuşi din şi intre ei prin unirea sa ca Subiect suprem iu b ito r cu ei. Fecioară, făcându-se co n ce p u t din trupul ei curat şi A ccasta arată însă câ şi um anitatea poate fi rid icata la n ăscându-se curai din ca. C u m a p u tu t face pe A dam şi Ireapia unei subiectivităţi c arc depăşeşte toate legile im ­ pc E va m ai presus de legile o b işn u ite, a şa s-a p u tu i face puse om ului ca obicct creat. Fiul lui D u m nezeu făcândupc Sine o m în parte m ai p resu s de legile obişnuite. El se sc în m od liber om supus legilor lui. ca sâ le d epăşească, face. şi ca om . Subiect ce vin e dc ta Sin e ca existenţa, nu îm plineşte num ai rostul lor de condiţii p use făpturii p e n ­ c a un subiect d eosebit de Sine. E suprem a înălţare a tru iubire. o m u lu i la treapta d e S u b iect d u m n czcicsc. răm ânând insă O m ul vede şi în accasta c a există un factor care este şi Su b iect o m en e sc şi realizân d astfel calitatea d c Subiect e xclusiv S ubiect superior legilor şi C reato r prin accasta partener atât al lui D u m n ezeu , c âl şi al c elo rlalţi o a m en i al unei lum i supuse unor legi p rin care sâ slu jcască iubirii. A ceasta a rată câ in D u m n ezeu însuşi, m ai p recis în Fiul L um ea supusă legilor ca obiect nu poate II dc la sine şi lu i D um nezeu, c da tă pu tin ţa, d ar nu necesitatea, de-a se nici om ul c are e ste su p u s in parte legilor, d a r in parte face şi om . dar nu n um ai o m c a toţi o am enii, c i partener c onştient de ele şi capabil sâ le folosească c u m v oieşte, al lor ca o m . răm ân ân d şi D um nezeu. fiind insă chcm at să le folosească in m o d liber p entru 1 3 5 . L -am cu n o scu t astfel c a Su b iect între noi pe iubire şi prin aceasta sâ se ridice la u nirea cu D um nezeu, U nul din SubicctcIc T reim ii şi p rin acesta nc-a venii în fara a pierde um anitatea şi calitatea d e creatură. m axim ă apropiere Sfânta T reim e. d ar prin perdelele simA ccasta a fost posibil p entru că om ul nu c num ai bo a lelo r um ane, care şi ele su n i m o d u ri ale iubirii lui de supus unor legi. ci şi dator sâ le im plincascâ c o n ştien t şi oam eni. liber, văzând în ele voia lui D um nezeu. D e aceea, pentru 13 6 . Iar in viaţa viitoare accstc p erd ele m ateriale se oam eni D um nezeu e ste nu n u m ai Stăpân şi jm p ărat care vor face total străvezii. M ateria sc va facc total lum inoasă d a legi. ci şi T ată carc le dâ n atu ra supusă, o rg an izată prin şi incoruptibilă; trupul n o stru sc v a um ple de lumina legi. pentru a realiza prin ca iu b irea între e i şi ascultarea trupului lui H ristos pe T ab o r. T r u p u rile c e lo r ce au iu bitoare dc El. A stfel, om ul e nu n u m ai o b iect supus c re sc u t d u h o v n ic e ş tc p c p ă m â n t în c o m u n ic a re c u El u n or legi. ci şi subiect c apab il şi d ato r sâ îm plinească se v o r fac c a tât d e s tr ă v e z ii, c a v o r fi c a n işte im itări legile sau voia lui D um nezeu c u iubire; câci a cestea sunt a le in g e n lo i A c e a sta va p r o d u c e o s u p re m ă unire legi ale iubirii şi prin îm plinirea lo r se realizează în creaţie c u D u m n e ze u col U n u l c a r c a lu a t tru p u l n o stru şi va im părâţia lui D um nezeu ca T ată. in această du b lă calitate tr a n s fig u r a to t u n iv e rs u l, r id ic â n d u - l p e ste leg ile ne în vaţă H ristos sâ vedem pe D um nezeu în rug ăciu n ea g ra v ita ţie i şi c o m p o z iţie i, fără a le a n u la . nostru, care e şi program u l adevărat p entru viaţa 137. A ceasta unire a c e lo r sfinţiţi şi a universului oam enilor, având sâ-1 iubească c a T ata iu b ito r cerân d lui prin care sunt legaţi cu H risto s în lu m in a lui v a coincide D um nezeu ajutor să-l îm plinească. cu o „ o d ih n ă" a lu crărilo r m inţii no astre carc cunoaşte Dc aceea se spune in accastâ rugăciune câ o m u l c nu celc ale lum ii, separându-lc d e D u m nezeu şi in tre ele şi num ai obiect, ci şi subiect d a to r să im plincascâ legile deci m ă rginindu-lc prin d esp ărţire T o ţi şi toate v or fi creaţiei sau voia lui D um nezeu. A ceastă d u b lă c alitate a văzute unite în H ristos - D um nezeu Cel U nul in lum ina om ului e presupusă de caracterul d c p u n tn t / p entru cl al

230

Note la Numirile Dumnezeieşti revărsau din El. Prin aceasta vor fi văzute toate intr-un fel mai presus dc cunoştinţa, câci vor fi văzute în Ccl ce e mai presus de ţoală liin|a celor separate, prinlr-o cuno;iin|a mai presus de cunoştinţa. 1 3 8 . Căci El însuşi, ca Ccl ce e Cauzatorul şi Sus­ ţinătorul tuturor intr-un mod unit. mai presus de felul cum le vede legate în viata pământească. le cunoaşte în mod mai presus dc cum le cunoaştem noi. dcspârtindu-le şi mărginindu-le. Cunoaşterea lut c mai presus de raţiune, dc cuvânt, de atingere, de părere. Şi de aceea El însuşi e mai presus dc toate acestea. 1 3 9 . Dar Dumnezeu fiind iubirea sau Binele prin Sine. pc dc o parte El este o unitate trcimicâ. pentru câ iubirea sau binele nu poate exista decât intre Persoane. Cu cât e mai mare ca Bine. cu atât c mai vădit ca rela(ie intre Persoane, dar şi în cea mai desăvârşită unitate. Dar acest fapt e şi mai presus dc înţelegere. 1 4 0 . De aceea, neînţelese şi negrăite sunt şi duhurile ingereşti care suni pe dc o parte rezultate ale actelor de bunătate ce iradiază din Ccl mai presus dc tot ce cunoaştem noi ca existent, ca fiinţă. şi pe dc alta. pri­ mirea acestor acte dc duhurile cereşti. Pe acestea le imită şi oamenii, ca creaturi spiritual-corporalc conştiente, atunci când se ridică peste lucrurile ce Ic văd despărţite ţi compuse. 1 4 1 . Pe de altă parte, prin ridicarea aceasta neanulând celc cc sunt tn jurul noslru, ele ne fac sâ lăudam Adevărul mai p'resus de adevărul lor. drept cauza, fiinţă, viaţă. unire a lor. vâzându-l ca mai presus dc tiuită, dc viajâ. de existenţa lor, de oricc nume. ca pronie şi bunătate, ca obârşie şi suportul luiuror. ii dăm luate numele celor bune crcatc de El. dar cugetăm aceste nume mai presus de ţoale numirile cclor crcatc. Vazându-lc cauzate, din această calitate a lor, îl lăudăm ca pe cauza lor. Folosim mereu paradoxul prin carc îi atribuim toate cele bune cc Ic cunoaştem, dar in acelaşi ttmp i Ic negăm pe toate, fiind în calitate de cauză ultimă, cum nu pot 1! ele. mai presus de toate. 1 4 2 . Lui Dumnezeu i se cuvine şi numele Stăpânilorul 51 împăratul împăraţilor sau Domnul domnilor, pentru că nu e Stăpân. împărat şi Domn numai peste unele existenţe, ci pesie ţoale; chiar peste cci cc au o relativă poziţie dc împăraţi, de stăpâni, de domni peste lucruri şi oameni. Câci şi ci suni supuşi unor legi. Dum­ nezeu însă nu e supus nici unei existente, nici unei legi. El e Subiectul stăpânilor peste toţi şi toate, fiind din veci prin Sine şi fiind Creatorul şi Susţinătorul tuturor. N 11 se poale să nu cugetam o astfel dc flintă, slăpână pesle loale şi nesupusă nici unei puteri sau legi mai presus dc tot ce esle prin faptul câ nu este in relaţie nevrutâ cu altele şi supusă altora. 143 . El e Cel Vcchi de zile. Cel fără inccput şi Ccl cc nu îmbătrâneşte. N-arc început, pentru ca n-are pe nimeni care l-ar fi creat. Nu îmbătrâneşte, pentru ca nu e supus nici unei legi carc l -ar corupe sau 1-ar îmbătrâni. E neschimbabil.nefiind supus unor legi carc schimbă loate. 1 4 4 . E mântuirea, dreptatea prin cxccIenţă. Se dau aici toate efectele întrupării şi jertfei ca 0111 a Fiului lui Dumnezeu: El e mântuirea noastră. întrucât scapă firea noastră de moarte, c dreptatea, întrucât no ridica la îm­ plinirea voii lui Dumnezeu, răscumpărarea. întrucât 11c

sc o ate prin je rtfă dc su b ro b ia d iav o lulu i care p ro ­ m o v ează eg o ism u l în noi. c sfinţenia, întrucât u m ple firea n o a stră d e cu răţia lui D um nezeu. A utorul vede im p o r­ tan ta lui lisu s H rislos. nu ved e n u m ai un D u m nezeu ca unitate absolută, m ai p resu s d e viata n oastră şi lipsit d e iu b irea prin care vrea sâ ne m ântuiască.

1 4 5 . E l e în adierea su b ţire (sim ţită d e proorocul llie). pentru c â treb u ie o sim ţire d eo seb it de subţire, de sp iritu ală p entru a-l sim ţi. 1 4 6 . El e toate cele c e su n t. pentru c â p rin El suni to ate, d a r c tem elia lor, m ai p resu s d e ele. 1 4 7 . El e şi m arg in ea tu tu ro r, c a m arg in ea absolută, fără El n ep u tân d fi nici un a din existente. D ar e m arginea nem ărg in ită. N u e altă m arg in e d in c o lo d e El. 1 4 8 . E c asa. locaşul în care su n t to ate. N u c supus nici un ei relaţii, d a r loate, fiind în relaţie cu loatc. sunt prin aceasta depen d en te d e El, în a farâ d e această d ep en ­ d en tă n e p utân d fi nim ic. Pc ţoale le face sâ se întoarcă spre S ine în m o d unitar, d a r c elc cc su n t ţinute în legătură c u E l fără voia lo r nu sc bu cu ră d c b u n ătatea lui. de fericirea, dc b u cu ria da lă de El.

C apitolul II 1 4 9 . O rice num ire d u m n ezeiască sc atrib u ie întregii d u m n e ze iri. a d ic â tu tu ro r c e lo r trei P e rso an e d u m ­ nezeieşti. C âci. prin d u m n ezeirea în treag ă, a utorul în ţeleg e nu fiin ţa în Sine a lui D um nezeu, ci fiin |a p u rtată d e cele trei ip osiasuri. T o ate cele trei ip o stasu ri a u în co m u n loate în s u ş irile sau n u m ir ile d u m n e z e ie ş ti. D io n isie nu gân d eşte la D um nezeu ca la o un itate u n ifo rm ă, ci c a la D um nezeu ccl in T reim e, deşi p e de altă parte loate cele dum nezeieşti le sunt co m u n e cclo r irei ipostasuri. 1 5 0 . D ar to c m a i p e n lru c â a u to ru l în ţe le g e p rin d u m n e z e ir e a în tr e a g ă d u m n e z e ir e a p u r ta tă de tre i P e r s o a n e , el a c c e n tu e a z ă io t a şa d e m u lt şi d istin c ţia lo r în D u m n e ze u . 1 5 1 . Cele com u n e întregii d u m n ezeiri sau luiuror celo r trei ipostasuri. nu le n u m eşte autorul sim plu; fiinţa, b unătatea, d um nezeirea, viaţa. în tclep ciu n ca. ci suprafiinţa. suprabunătatea ele. A d au su l de su p ra aralâ ccic proprii lui D um nezeu, deo seb ite d e cele fără accsi adaos, înrud irea, dar ţi deosebirea se cx p licâ din faptul câ ccle ale lum ii su n t create de un C re ato r care p rin aceasta e şi deoseb it şi în ru d ii cu ele. D um nezeu ca nccrcal şi C reator are aceste însuşiri într-un fel su p erio r, neînţeles de noi. pentru câ d epăşeşte ex p erien ţa noastră. Ccle create sunt cauzale, deci şi însuşirile lor. D um nezeu şi însuşirile lui sunt necauzate şi pur cauzaioarc. A ccasta înseam nă câ D u m nezeu e lipsit de oricc pasivitate. El nu e şi obiect sau şi p asiv, ci exclusiv Subiect. N u sta sub puterea nici unei legi sau puteri superioare, ci e deasu p ra luiuror. Şi ireb u ic sâ cugetam câ există o realitate n esupusă deloc alteia superioare, deci exclusiv c a Subiecl pur acliv şi atotputernic, adică o realitate care c înălţată dc suprem a putere, n cavând în ca nici o pasivitate su p u să alteia, ultim ă, putând crea şi fiind cau zato are a loate c ele d eose­ bite dc Sine din nim ic, n ed ep in zân d de n im ic în puterea et asupra luiuror. chiar in crearea lor.

231

Note la Numirile Dumnezeieşti O ur c h ia r realitatea carc c p u r Subiect şi atotputernică nu poate fi un Subiect lipsii d e iubire. câci aceasta a r fi o m are sârâcie a lui. în puterea lui irebuic sâ fie o bogăţie ţi o fericire nem ărginită. Iar această fericire şi bogăţie nu poate fi lipsită de c o m uniun ea iubirii. A ceasta în seam n ă pe de o parte că D um nezeu este o existentă intcrpersonalâ. pe dc alta că această bogăţie şi fericire şi p lenitudine fără lipsuri nu arc nevoie dc nici o schim bare, căci accasta ar p resupune o slăbiciune prin carc cad c m ai jo s sau linde spre o îm bogăţire, spre o înnoire. 152. R e v e n in d la a d ao su l de su p ta , atribuit

însuşirilor şi numirilor dumnezeieşti, autorul numeşte intre altele unitatea dumnezeirii tripersonalc mai presus de once unitate in creaturi. Câci ca c temeiul creator şi sus{inăior al oricărei unilâţi şi identităţi Acesta e de fapt necunoscut, liuid altfel decât toate ccic cunoscuta de noi. ca unele ce suni cauzate. Dar necunoaşterea şi neputinţa exprimării lui suni o antcccdentâ a oricărei cunoaşteri. 1 5 3 . 1-a fel. lui Dumnezeu i se poate aplica şi afir­ marea .şi negarea, pentru câ c şi deasupra lor. Puiem spune că esie, dar şi câ nu este. Dar ultima o puiem spune ca depăşire n afirmării care l-ar arăla dependent de ceva. Pe de altă parte. HI e mai presus şi de orice negare. Trebuie sa dcpâjim şi afirmarea şi negarea când vorbim dc El. Depăşim afirmarea care îl defineşte, dc exemplu, câ c fiinţa, câ e bunătate, înţelepciune, dar şi negarea lor, câci nu poale fi lipsit de nimic bun. 154. D espre ipostasunle lui se p oate spune câ sunt unul în altul aşa dc m ult. câ sunt supra-unite, mai unile ca orice unire între iposlasurile creaie. dar şi n e co n fu n ­ date. Lin e x em plu palid îl avem între oam eni, carc c u cât suni mai interiori unul aliuia. cu atât se suni m ai mull bucuroşi dc experienţa unuia prin altul sau cu atât sim te unul mai m ult realitatea celuilalt. D ar persoanele um ane sinii nteteu câ m ai au un drum de făcut p â n i a se avea in întregim e una pc alta, cum nu sim t Persoanele d u m ­ nezeieşti. 155. C um p u te m în ţe le g e câ fic c a rc P e rso a n ă d u m n e z e ia s c ă a re ţo a lă fiin ţa d u m n e z e ia s c ă , d a r în m od d istin c t una fa ţă de a lia ’’ C u m p u te m s p u n e câ o P e rso a n a a rc to a ta fiin ţa şi c e lc a le fiin ţe i c a T ata, iar alta ca F iu ? Prin cc sc d istin g e o P erso an ă de alta. având totuşi fiecare toată fiinţa sau su p rafiin ţa divina'.’ Părinţii au dat m ai m ullc ex em p le d in p lan u l fizic. (D c ex em p lu . S fântu l V asile spu n e câ Pelru are p âru l n e g ru , iar loan pârul blon d, dar fiecare arc pâr ca şi celă lalt.) Nu sc p rogresase încă suficien t în 'înţelegerea d e o se ­ b ir ilo r s p ir itu a le in lr e p e rs o a n e , in c lu z â n d lo tu ş i p o sesiv, de către fiec are , to a ta fiinţa. O o a re ca re a p ro ­ piere de prec iza rea acestui fapt s-a dat p rin term en u l p erih o re zâ . c are ar pute a fi trad u s p rin in te rim a n te re a /irn a 'i. P ro p riu -zis. ace asta dâ sen su l a d ev ărat al c o m u n iu n ii intre p e rsoanele ce-şi d evin in terio are lâra sâ sc c o n fu n d e , sta re realizată ca m odel su p rem în S fânta T reim e . A ce sta îl pute m inte rp re ta m ai c o m p let, sp unând, de e x em n iu . câ T alâl. trâin d u -se ca T ata. in clude şi trăirea filiaţiei F iu lu i, dar nu ca Fiu. ci ca Tat.1. C h iar un tată om e n esc trăieşte in sim ţirea lui d c tata şi ceea ce trăieşte fiul ca fiu. fiind asifel c h iar prin a ceste pro p rietă ţi pe rsona le şi d istin cţi şi u n iţi. S unt

uni(i fără a în c cta să fie d istin cţi. N u m ai T alâl a re prop r ie ta te a d c -a n a şte p c F iu l D a rîn n a ştere a F iu lu i trăieşte ş i pc F iul ca pc c el p e c are-l n a şte, c u m va sp u n e a u to ru l c ev a m a id ep a rte: S u n t u n ite şi d istin c te u n u fa ţii d e a lta . in faptul câ D um nezeu e T ată carc Irâieşic în Sine şi sim (irea Fiului, e im plicată nu n u m a i d istin cţia în ipostasuri. ci şi deofiintim ea. D acă n -ar avea Fiul fiinţa Tatălui, n-ar sim ţi fiecare d in ei pe celălalt. D acă T alâl n -ar avea un Fiu d e fiinţa lui. n -ar avea pe c in e iubi c a d esăvârşit unit c u El. Fiul. iubind p c T atâl. a re aceeaşi putere nem ărg in ită in iu b irea Iui c a T atăl. N u m ai p entru c â sunt deosebiţi ca T ată şi Fiu, p ot trăi aceeaşi iubire nem ăr­ ginită, deşi in m o d u ri d eosebite. L a o am em . n u e intre to ţi relaţia d e tatâ şi fiu. deci trăirea fiecăruia d e către fiecare in a ceastă calitate. D ârei sc sim t u niţi p en tru c â a u aceeaşi în ţeleg ere a existentei, aceleaşi d u reri şi bucurii, d a r fiecare le trăieşte ca ipostas a p an c in unire cu alţii in m o d actual sau a re putin[a virtuala d e a trăi aceleaşi stări, ca cei ce su n t d e o fiinţa, d a r d eoseb iţi ca persoane. T răiesc şi o a m en ii aceeaşi fiinţă în m od unitar, d ar în m o d deo seb it c a persoane deo seb ite. D eo seb irea in p e rso an e nu exclu d e trăirea u nităţii d e fiinţa şi u n itatea d e fiin(â n u e x clu d e trăirea ei în m o d u ri p e rso n a le d e o seb ite. D im p o triv ă , n u m ai accasta le d â viaţa reala. 156. Dai mai este şi o d istincţie în tre fiinţa lui D um nezeu care răm ân e u n a in n cco m u n ic are a ci şi p rocesiunile ci. din b unătate, spre făpturi, ccea c e ne facc sâ Irâim pe D um nezeu „m u ltip lica i" . d a r nedespărţit in fiecare dm darurile lui. Fiecare făptură prim eşte pc D um ­ n ezeu unii, atât în cele irei P e rso an e n e co n fu n d ate, cât şi în p rezenţa lîuiţci întregi a lor. E c a u n p u n ct din centrul cercului, care c prezent in loatc p u n ctelc dc pc periferie. D u m nezeu sc îm p ărtăşeşte p rin acestea, d ar e şi neîm p âriâşii. S u p rau n ilatea d u n m c zc iascâ se m ultiplic/l p tii m i t distincţiei du m n ezeieşti in d a ru rile neschim bate între ele i . ) Ea e c auza tu tiito i c elo r de care se imp â r uimesc m tim p iirld yb il cele particip a te, in nici un dar nu se im p an ăşcsc creatu rile n um ai d e o p a n e din dum ­ nezeire. ci de d um nezeirea im rcagâ şi e a răm âne totuşi şi n ici una nu se îm p ărtăşeşte dc în treag a fiinţă dum neze­ iască. 1 5 7 . 1.a o b iecţia ce s-ar p u te a face c â fiecare a ra ţi în sine alta în tip ărite a dum n ezeirii. dcci nu a r p rim i pccctca întregii ilum nczciri. autorul răsp u n d e câ această varietate a in tip âririlo r nu d ep in d e dc d u m n ezeire, ci de capacitatea deo seb ita a fiecărei făpturi d e -a p n m i im ip ârirca dum ­ nezeirii celei unice. F ăpturile lipsite d e m inte se impâitaşcsc n u m ai dc lucrarea pro d u căto are de fiinţa, nu şi de c ea dătătoare d e înţelegere. 158. D ar D um nezeu C uv ân tu l s-a făcut distinct în legătura lui cu oam en ii lată d c Tatăl şi d e D uhul Sfânt, prin (aptul câ n um ai El lucrează asu p ra lor prin um ani­ ta tea sa. D ar C el cc lucrcază p n n um an itatea sa e lotuşi un a cu T atăl şt cu D uhul şi su n i sim ţiţi şi aceştia in lucrarea lui H ristos. totuşi H ristos e sim ţit şi în m od distiiK l c a Fiul carc şi-a însuşit ipostatic m odul om enesc dc a lu c ra a s u p ra n o a s tr ă . S e sim te d is tin c t, d ar ned esp ărţit de Tatâl şi de D uhul Sfânt. C âci Fiul răm âne ch iar in această lu crare prin um an itatea sa neschim bat ca D u m nezeu C el ce lucrează p rin ca.

Note la Numirile Dumnezeieşti 1 5 9 . Făpturile prim esc c eled u in n czeieşri num ai prin im partăşire. D ar dc liin ţa d u m nezeiasca aflaiă la tem elia lor nu se pot împărtăşi. A ceasta înseam nă câ ele se im părtaşesc num ai dc pu terile ce vin ilin fiinţa d u m n e ze ­ iască s.iu de puterile înduninezeitoare. A ceasta arată iarăşi că. după autor, lum ea e creată, nu e din fiinţa dum nezeiască cum au so co tit unii. c ie z â n d u l înlluenţat de panteism ul plotinian 1 60. N um ai Fiul şt D uhul Sfânt ies din d um nezeirea la tălu i ca nişte ml jd iţe sau flori, deci sunt dc aceeaşi l>in;a cu Fii

1 6 1 . D ar fap tu l că D um nezeu C reato ru l şi Susţinătorul tuturor este un Tată, un Fiu şi un Duh Sfânt, itnpnnta şi faplunlor mi caracter patern, filial şi le facc sa ic semene, dai Ei rămân în paternitatea şi filiaţia lor şi sunt prin depăşire deasupra celor din faplun. Intre ele mi e \h ii nici o înrudire, aşa cum nu există între cele cauzate şi cauza lor. Ccle cauzate .tu chipiu tie cauzelor, dar c.tii/ele insele sunt mai presus dc cele cauzate, iar daca Dumnezeu este mimai Cauză, neavând nimic cauzat iu Suie sau in ceea cc face. El creează ccle cauzate din nimic. ... ici altfel n-ar mai fi cauza pură. Făpturile sunt. în venirea lor la existenţă, exclusiv cauzale, chiar daca sunt aduse la existenţă ca să se cauzeze în paite şi pe ele mtrrol.ilta. având in aceasta uiuhi/> al lui Dumnezeu. Cea mat mare posibilitate de-a li şi cauza intr-lin fel voită de sine. dc a fi deci ncc.mzate. n au numai făpturile crcate . ii voinţa liberă (înăcrii şi oamenii) Aceasta pentru ca niiiii create ca să realizeze o legătura de iubire intre ele şi cu Dumnezeu, care are nevoie şi de o voinţă liberă. 1 62. Dar tocmai prin faptul că toate făpturile vin la ustenţa prin Cauza pură. dc Siile existentă, ele preexistă iMi.-cum ca posibilitate în fiinţa lui D um nezeu, priit voinţa lut. A dică D u m nezeu preştie despre e le. înauiie

■Ic a Ic crea Daca n-ar avea accasta preexistenta în voinţa lui Dumnezeu, CI n-ar fi un Creator atotputernic şi .ulcvarat. ci ar emană orbeşte din Hl. fără voia şi preştimţa Im despic ele. El e Creatorul voit al lor. pentru ca c personal. 1 63. A.ic r se pune in relief taina unirii Urii omeneşti in. lusiv a trupului ei - cu ipostasul dumnezeiesc al lui lisus Ilristu s F o taina de neînţeles.

1 6 4 . Dar la baza tainei unirii lui Dumnezeu Cuvântul cu firea omeneasca stă taina tot aşa de mare câ Dumnezeu Cuvântul a putut crea fir.M omeneasca cu calitate i inclui sau a existentei. D acă c in ev a s-ar in rii total, n -ar m ai exista, 1S9. n.ir. dacă râul nu e decât rezemat pe existenţa deci n ar m ai fi nici râu. Hăul total, care nu vrea n ici ci.it.'- ile Dumnezeu, cl nu exista ca o fiinţă propite. cum existenţii sa. nu există. D a c i n ai participa delo c la purcxisia toate lomielc de existenţă, luci ca iposias propnu i.trea existenţ.-i Im D um nezeu, nici n -ai fi. HI apare în fiinţele sau ipusiasiirile existente de la Râul nu poate desfiinţa c ev a to tal, căci in a c c s lc a z n u Dumnezeu, acestea din urma folosind contrar firii lor mai C nici cl D eci iritrucâl face si cl ceva. a ra li câ cl nuierile cc li s-.iu dat spre înaintarea in binele idevaral. p a rticip i lotuşi la bine. De exem p lu in b o a li nu dispare sau m Dumnezeu, ca izvor al eustentci lor per.tru toată o rganizarea tru p u lu i, căci în acest caz n -a rsu b zisia sporuc-a acesteia U nul ca rău nu ui e folosi de existenţa sa creata, mărginită şi texte citate din Sf. Simion Noul Teolog, intr-o notă la o :il^cră. Numai relaţia între un Dumnezeu personal. scolie a Sf. Maxim (Capitolul IV §33). materia a fost IIL-Li'.'at şi trcjlor şi o existenţa personală creata poate lâcutâ la început ca lumină incoruptibilă, in carc aveau explica binele ţi râul. O esenţa unică din carc ar ieşi loale sâ sc vadâ oamenii între ei, şi Dumnezeu, i» fie lumină. aşa cum sunt. nu poate explica deosebirea intre bine şi a zis la început Dumnezeu. Dar având în vedere câ omul iau l'n Dumnezeu iripersonal esle identic cu binele pur va slâbi legătura eu Dumnezeu şi sc va apicca mai mult şi cu izvorul binelui. Dar un astfel dc Dumnezeu creând spre acest mediu. Dumnezeu a pus în ea şi posibilitatea din bunataie existenţe mărginite şi libere. caic sâ răs­ dea deveni opaca şi totodată supusă legilor carc o fac pundă iubirii lui. poate explica - prin libertatea ce Ic-o dă necesară hranei omului şi coruptibilă. Dar prin aceasta ■icc'tora pentru dezvultaica lor spre LI sau contrar lui - şi materia nu devine cu lotul rea. Ea a rămas folositoare r.iul Dar acest râu nu l poale atinge în bunătatea lui vieţii omului şi poate câştiga o transparenţă lot mai marc nemărginită. penlm oamenii curaţi. In viaţa viitoare ca va fi. pentru cei 190. Dar nu numai in Dumnezeu este binele, ci şi în apropiaţi deplin dc Dumnezeu, cu totul luminoasă. Poale cele mai apropiate făptui î conştiente şi litiere de El. Câci acest lucru c spus ca o prevedere şi in avertismentul dai omului de Dumnezeu: Când \e[t mânca dm i'i au oi iginca in Cl şi pi imesc de la El tot mai maii daiuri pomul t unoşnntei tunelul )i răului, cu moartea veii i'.ecrcate ale iubvii lui. Dar unii din aceşti îngeri au putui muri. Natura va deveni pentru el şi bună şi rea, in sensul adea din bunătatea curată, nevoind sâ recunoasca pc câ eh iar in folosirea ci ca mâncare, nu devine numai rea Duiiincveu e.i izvor al existenţei lor. Aceştia devin răi nu ci rămâne şi buna: dar şi in sensul câ prin experienţa pun fiinţa, ci prin libertate. Dar întrucât rămân în exis­ dureroasă cc o va lace omul prin materia devenită corup­ tenţa. rămân intr-un amestec de bine îi de râu. tibilă deci şi prin trupul lui supus morţii, va spori inlr-o Depuriâtidu-sc de Dumnezeu, ei suferă râul şi ca o spiritualizare luminoasă a materiei şi in viaţa viitoare ca pedeapsa a lui Dumnezeii Dar aceasta aralâ că poate fi şi va redeveni cu totul lumină, cum îi zice poporul român altceva ce apare ca rin. dar în realitate c un bine care nu cosmosului: lume—lumină. în capitolul despre îngeri. poate fi in comunicare cu râul pentru câ viea sâ readucă Diontsic spune câ cluar şi îngerii de pe treptele inferioare pe cei rai prin laul pedepsei, la bine. Astfel şi cel bun in au o legătură cu materia, putând apărea în formă de grad suprem sau nemărginit se poate folosi de un râu trupuri materiale şi folosind sunetul ci şi în vorbire. Dar aparent spre bine. nu numai ei se folosesc de materia astfel devenită, ci şi Demonii nu sunt răi pnn fire. căci in acest caz ar fi răi pentru câ Dumnezeu i-a făcut aşa. sau n-ar lace parte din demonii.

237

Note la Numirile Dumnezeieşti D ar aşa cu m pentru cei ce se v o r uni prin în v iere cu H ristos m ateria va redeveni lu m in i, aşa pentru cei pentru care m ateria a devenit o p a c i sau socotită ca singura realitate, folosita num ai p en tru trebum (ele m ateriale, pentru cei cc vor fi despărţiţi c u totul dc H ristos în viaţa viitoare ea va deveni un întuneric extrem . Ea va fi în ­ tunericul iadului lipsii de sens, căci nu va m ai avea nici m ăcar rostul de a-i hrăni. 1 9 4 . R iu l e o lip s i în bine. sau in existenţa. C le i o lipsă totală nu poate lupta cu ccca ce este. 195. Râul c din lucrarea lib eri, nu din fiinţa făp­ turilor. sau din A utorul lor. E din lucrarea lib e ri a lor, care are in ea pe dc o parte puterea dată de D um nezeu, pe dc alta folosirea cum nu trebuie a ei. prin libertatea făpturilor conştiente. 1 9 6 . inccputul binelui e unul. D ar relele au m ulte începuturi. Insă au începuturile in cele m ulte bune ce vin de la D um nezeu iar sfârşitul lor e toi binele. Căci tind toate spre bine. d a r unele spre un bine care li sc pare bine. R iu l e contrar firii, contrar în ceputului şi sfârşitului adevărat al lucrurilor, contrar binelui şi scopului real al tuturor. El reuşeşte s i suice cât dc m ulte, dar nu reuşeşte să distrug ă total nim ic, ci num ai sâ d ezordoneze şi să urâţcascâ. 197. C um se îm p a c i râul cu P rovidenţa care sc îngrijeşte de toate? D aca râul e în existenţe, şi nici una din ele nu e lipsită cu totul de bine. în toate cele ce există se allâ Providenţa, susţinându-le. Ea înd reap tă şi cele cc sc fac râu spre folosul celo r ce le fac. sau al c elo r către care se în dreaptă râul făcut. D um nezeu voieşte prin P rovidenţa ca toţi sâ fie m ântuiţi. D ar nu le im p u n e m ântuirea c u sila c elo r ce nu voiesc. însă ii m enţine pe toţi în existenţa veşnică. 198. U nii spun câ dacă râul e din slăbiciune, cl trebuie iertat. D ar slăbiciunea arătată in rău nu e lipsită de voinţă. Cel cc face râul se îm pacă cu slăb iciu n ea cu care il face N u luptă îm potriv a ci.

Capitolul V 199.

A utorul se va o c u p a n u cu e x p lica rea e x is­ tenţei m ai p resu s de e x iste n ţă a lu i D u m n e ze u , ci cu i e ş i r i l e lu i a c t i v e , c r e a t o a r e a le c e l o r c r e a t e , susţinătoa re ale lor şi în ă lţă to are sp re Sin e. A utorul nu m e şte c o n tin u u pc D um nezeu m m p re su s d e fiin fă . adică m ai presus de existen ţă, d at fiind că fiinţa vine de la it ft. V om vedea m ai înco lo cc în ţeleg e p rin ex isten ţă sau p n n cele ce suni. C hiar a fi sau e x isten ţa aşa c u m o trăim noi este o taină. N u ştim ce înseam n ă şi c u m se produce. Sim ţim n um ai câ nu e prin e a. ci p n n C ineva m ai presus de a fi. sau de fiinţa în sensul trăit dc noi. 200. T o a te a c ţiu n ile c re a to a re , su sţin ă to a re şi înălţătoare ale lui D um nezeu cel mai p resu s dc fiinţă, sunt cuprinse in num ele dc Providenţă. E a c cau za tuturor cclor create, fund un a şi in acelaşi tim p m u ltip lă in lucrările ci producătoare şi susţinătoare ale tu tu ro r for­ m elor de existenţă, aşa cu m şi persoana um ană este una in lucrările ci. dar lucrările sunt multe. 201. A firm ând că existen ţa e prim u l şi c el m ai m are dar, de care se îm părtăşesc creatu rile, u nii ar pu iea în ­

238

treba: de cc atunci cele raţionale şi îngerii, carc sunt n um ai m inţi pu re. sunt mai aproape d c D um nezeu, dccâl cele sensibile, sau c hiar n esen sib ile? A utorul răspunde că viaţa, raţiunea, m in tea face o creatu ră m ai aproape dc D um nezeu, pentru câ în aceste în su şiri e un plu s de existenţă. A ltfel e trăită e x isten ţa d c cel cc vieţuieşte şi m ai intens, dc ccl raţional şi de m inţile p ure ale îngerilor. 202. Sc v ede şi d e aici câ a utorul nu c panteist. E xistenţa c u adevărat e x isten tă, m ai presus d c exis­ te n ţi. carc c n u m ai din dar, sau d in p a rticip a re , sc d eosebeşte de aceasta prin faptul c ă n u e creată, ci crea­ toare in toate form ele dc existenţe. E o d e o seb ire dc fiinţa între ele, nu n u m ai de grad. Deci a utorul e străin de panteism ul care co n fu n d ă în fiinţă p e acestea două. C eea ce face pe Cel m ai presus de fiinţă C reator, e bunătatea. Iar bu n ătatea im p lică libertatea. D um nezeu nu e o esen ţa din care em ană fără voie e xistenţele. N u e o existenţa asem enea lor. Fiind suprafiinţial. sau m ai p resu s de a fi, accastâ sup raex isten ţâ im p lică în e a şi b u n ătatea nem ăr­ g inită şi total lib eri. Fiind Ccl cc face toate, e însăşi p u terea acestei faceri; fiind C reatorul şi susţinătorul v eacurilor, c însăşi puterea lor: fiind Creatorul tim pului, c în săşi puterea tim pului. T oate îl au pc El ca putere susţinătoare. Ş i totuşi El e d eosebit de toate. El c ch iar e x isten ţa c elo r ce sunt. căci El le-o dâ. Şi totuşi c m ai presus de e x isten ţa lor. Cele create sunt, întrucât au o definiţie. D ar şi m işcându-se. El e puterea stabilităţii şi m işcării lor. d a r e m ai presus de stabilitatea şi m işcarea lor. El a fo st d eci înainte d e toate, d acă le-a creat şi va fi p u ru rea d acă le susţine. 203. El preexistă tu tu ro r şi d e aceea toate sunt din El. c are le g â n d eşte în ain te d e e x isten ţa lor şi a re puterea de -a le aduce la e xistenţă. D e aceea în El sc constituie şi se m en ţin toate. 204. D in D um nezeu este ex isten ţa c a atare, viaţa ca atare, raţiu n ea c a atare, astfel câ acestea. în g eneralitatea lor. sc fac în c epu tu ri ale c clo r c c su bzistă concret: încât pc dc o p a n e u ltim ele e x ista p rin particip area la ccle g en erale, care su n t tot atâtea încep u tu ri, d ar p rin acestea participă şi la Dumnezeu care este începutul celor generale. D ar cele generale nu există concret, ci le vedem în ccle ce e x istă con cret. Fiecare perso an ă p articip ă la fiin ţa u m a n i c a la un înccp u t. dar aceasta p articip ă la lucrarea Iui D um n ezeu , făcătoare a fiinţei um an e. Prin ex isten ţa de sine. prin viaţa d e sine. a utorul în ţeleg e fiinţele sau în suşirile generale. D ar acestea su n t în cad rate in relaţii, pe c ând lucrările lui D um nezeu ca încep u tu ri, nu sunt stăpânite d c vreo relaţie. A ici se arată iarăşi câ a utorul nu g ând eşte pe D u m nezeu ca o e sen ţă d c care se îm părtăşesc toate fără v oinţa lui. 205. T o ate fom icle d e ex isten ţă au în D um nezeu începuturile - în lucrările lui D u m nezeu care su n t in El o unitate, dar p e m ăsură ce se realizează c h ip u rile lor, sc arată in ele deo seb ite, c u m sc arată şi pro d u sele lor. Sunt ca luiiilc care p o m in d d in cen tru l cercu lu i, se d istin g între ele şi sc distan ţează tot m ai m ult, pe m ăsu ră cc su n t mat d epărtate dc c en tru l lo r d u m nezeiesc. 206. Sufletul este un ch ip al lui D u m n ezeu , c a c e n tn t d in a căru i unitate de p u te ri pornesc puterile c a m od distinct, când sufletul vrea sâ realizeze un lucru sau altul. Ş i aşa c u m sufletul e întreg in lucrare distin ctă. aşa c şi

Note la Numirile Dumnezeieşti

Dumnezeu întreg în orice lucrare a lui ţi opera a accstor lucrări. 207. Existenta esie a lui Dumnezeu ţi nu El al existentei. Sc accentuează prin aceasta iraractciul lui de Persoana. Desigur existenta sau fiinţa nu c despărţita de Persoanele dumnezeieşti, ca celc ce au fiinţa. De aceea se spune şi inversul. Dar in Persoane se manifesta conştiinţa dispunerii libere de fiinţa sau de existenta, l.iberc nu in sensul câ ar putea face prin ca otice, face numai cele hune. Dar le face cu libertate, nu se fac fără voie. 208. E o reciprocitate intre Subiect din veci şi existenta lui; nu este F.l fără ea. nici invers. 209. Sc exprimă aici raportul intre Ccl existent fără inccput şi celc ce au existenta din F.l. 210. Dumnezeu a făcut, face şi va face. 211. Dumnezeu c mai presus dc toate şi in acelaşi timp Cauzatorul tuturor Faptul câ e mai presus de loate nu-1 [ine în nccomunicarc cu toate. Dc aceea in El sunt toate, ca Cel cc c cauza luiuror. dar intrucâi nu sunt în formele lor distincte, acestea sc pot nega lui. El c fârâ formă, dar e cauz.a luiuror formelor. 212. Raţiunile lui Dumnezeu despre toate, unite în bl, se numesc modele sau predeterminări. Dar ele devin predeterminări distincte numai când Dumnezeu h otărăşte prin voinţă sâ crccze făpturile şi sa le conducă co n fo rm lor, Prin aceasta amorul arată iarăşi pc Dumnezeu ca Persoană, sau comuniune treimicâ de Persoane. 2 1 3 . D um nezeu c începutul şi sfârşitul luiuror. Căci prin cugetarea şi voia lui se crează şi se con d u c lo ate. dar

sc c rează şi sc conduc ca sâ înainteze spre El. c a sâ d ev in ă şi prin ele tot m ai a sem en ea lui în bunătate. D ar în această calitate D um nezeu e şi m arginea tu tu ro r celoi creaie. intrucâi toate sunt lacu tc sâ înainteze spre El, ca m argine nem ărginită N u poate fi o m argine d in co lo d c El. mai presus dc El. N uinai spre El ca existentă şi bunâtatc nesfărşitâ p ot înainta to ate in m o d pozitiv. El e începutul tuturor ca C cl c c c cau z a lo r şi e sfârşitul tuturor, ca C el ce e tinla lor. D ar chiar in calitate de cauzâ le crează spre a înainta spre F.I. E l e cau z a lor finala. 2 1 4 . El e m arginea n em ărginita, din co lo dc carc nu sc poate trece. 2 1 5 . D um nezeu este astfel şi Cel cc iese din Sin e şi Cel ce răm âne în Sine: este şi statornic în Sine şi m işcător al tuturor spre Sine. A ici c o riginea deosebirii între fiinţa lui D um nezeu şi lucrările lui n ecreaie. învăţătură preluată de Sf. M axim M ărturisitorul şi Sf. G rig o rie Paianta, despre un D um nezeu prezent in lum e şi activ în ea. sfinjitor al tuturor, nu un D um nezeu exclusiv fiinţă inac­ cesibilă. care lasă lum ea n epârtaşâ d c El. ca în O ccident.

Capitolul VI 2 1 6 . A utorul n um eşte u n co n viata în săţi sau în sine i av>To£ti C unoaşterea aceasla. c.ue c u l­ m inează in cunoaşterea C uvân tu lu i dum nezeiesc cel în ­ tru p at. îi u n e şte pe to ţi. p ree m n n e cu n o a ştere a lo r 240

adevărată, sau socotirea lo r ca d esp ărţite de D u m nezeu C uvântul. îi d ezb in ă pe o am en i, fiecare cău tân d altă explicări- a lucrurilor. D ar c u n u aşterca lui D u m nezeu Cuvântul din cu n o aşterea tu tu ro r e un ită cu cred in ţa în El. câci F.l e m ai presus d e înţeleg erea deplină a lui de către noi.

Capitolul VIU 228.

Pu terea du m n ezeiască c d eoseb ită dc Puterile supraccrcşti sau îngereşti. A utorul se gândeşte aici la cerul aştrilor, in toate ccle ce sunt e o putere, şi la baza puterii lor e puterea dum n ezeiască. Se d epăşeşte iarăşi atât d csp arţirea intre lu m ea creată şi D um nezeu, cât şi con fu n d area p am eistă a lo r O riu n d e e ceva. c o putere şi puterea aceasta e p ro d u să şi su sţin u tă dc puterea dum ­ nezeiască. 229. S unt d ate carac ten z ări ale p uterii dum nezeieşti care il arată pc D u m n ezeu deo sebii d e toată creaţia. El e m ai p resu s de tot ce p utem n oi ex p erta şi g ândi ca putere. C âci e C auzatorul tu tu ro r fo rm elo r dc putere şi. fiind mai p resu s de ele. FI a rc p u terea creatoare d e la Sine. Dacă nu ex istă e x iste n tă fără p u te re şt p u te re fără ex isten ţă, d aca însăşi e x iste n ţa c p u te re şi p u terea e x iste n ţă. D u m ­ nezeu fiin d m ai p resu s d e a li (su p ra fiin ţia l), c mai p resu s şi dc o ricc p u te re , su p rap u tern ic. HI arc puterea creatoare de la S in e T o ate pu terile create - începând de la celc îngereşti şi p ân ă la cea a m aten ei - sunt depen­ d e n te . d e ci m a rg in ile . A lu i D u m n e ze u e ste in d e ­ p e n d en ta . deci c u a d e v ă ra t HI e n c m â ig in it. O rice creatură, cât d c putern ică ai II. se sim te d ependentă dc puterea superioară a alto ra şi in u ltim ă analiză a lui D um nezeu. S u n t in aceasta o slăb iciu n e a lor D um nezeu nu sim te puterea lut d epem lem a de nim ic. C h ia r in s e n tim e n tu l d e d e p e n d e n ţa al c e lo r con ştien le. sau în faptul co n statat al depend en ţei celor inconştiente, c utiplicată ex isten ţa unui izvor al puterii suprem e, in dependente şi cauzatoare a tuturor puterilor. T o ate cele inconştiente d in lum e im -şi au. pc de altă parte, rostul decât pentru om , tai om ul trăieşte necesitatea de-a creşte la nesfârşit pentru existenţa suprem ă, cn să d ureze la n esfârşit în ea. aşa cu m doreşte şi cu m nu poate d u ra in sin e , d e -a d u ra in e x iste n ţa care arc to a ti m ulţum irea in ca însăşi. T o ate sunt dc la acea existenţă şi d u rea /â prin ea. în p u terea ce le e dala slă şi e x iste n ţa loi Sim pla e x iste n ţă a m aicrici. fără n im ic în p lu s (v iaţă, sim ţire, con ştiin ţă), arata câ şi ea este de la D um nezeu D u m ­ n e z e u , c r e â n d d i f e r ite g r a d e d e e x is te n ţă , a c re a t d if e r ite g r a d e de p u te r e . D ar c c le in fe rio a re sun t şi e le n e c e sa re c e lo r su p e rio a re şi c e le su p e rio a re le da u un ro st c c lo r in fe rio a re şi iu lo s in d tile . le rid ic ă la o p a rlic ip a re la f o rm e le lor d e e x is te n ţa şi p u tere su p e rio a r a . Fa ra m a te rie n -a r e x ista tr u p u r ile , prin c a re se e x p c r ia z â to i m ai m u lt f o rm e le v ie ţii s p ir itu ­ ale. N u n u m a i o m u l r id ic ă m a le n a . sp u ilu alizâ n d -o p rin iru p . ci vi m a teria a ju ta la îm b o g ă ţire a sp iritu a lă a o m u lu i, d e sco p e rin d p rin iru p m u ltele en erg ii aflate in m a terie şi folo sin d u -le p e m ru c re şte re a lui sp iritu ală. O am en ii, la rândul lor. se n d ic ă p rin ex p erien ţele djn tru p u rile lor la sim ţirea le g ătu rii cu în g erii, dcci şi

Noic la Numirile Dumnezeieşti în g e rii îşi im p rim ă p rin o a m en i în m a terie v iaţa lo r sp iri­ tuală. F a ptul câ toate su n t c re ate p e n tru o im itate, ara ta şi el că to ate au un C re ato r u n ic şi to a te su nt su sţin u te d c El şi ajutate sâ sc rid ic e la trăiri tot m ai b o g a te ale v ie ţii şi p ute rii sp iritu a le a lu i D u m n ezeu . în p u te rile d a te c re a tu rilo r sc a fla şi m işca re a lo r. Şi acc stc m işcă ri tir.d in m o d firesc sp re un h in e m ai m a rc . din în tă rire a le g ătu rii c u D u m n e ze u , carc c izv o ru l a toi bine le. C h iar d o rin ţa lo r sp re b in e e o p u te re im p rim ată in ele dc D u m n e ze u . D ar cre aţia m a teria lă şi an im ală sc fo loseşte spre în a in ta re a ei şi a lo r în b in e d e c re a ­ turile c o n ştie n tc. în sp e cia l d c o m . c are e la m ijlo c în tre înge ri şi cre atu rilc in c o n ştie n te ţ i deci în tre a cestea şi D um nezeu. A stfel p u terea nu e n um ai u n a c u existenta, ci şi c u bunătatea. O slăbire în urm ărirea c o n şticn ta a binelui, e o slăbire în p u tere şi existentă. Se scoate in relief u n itatea intre loate fo rm ele u n iv e r­ sului c re at, o a n u m ită afc c[iu n e c o n ştie n tă sau in ­ c onştientă între e le. co n lu crare a lo r fără sâ se c onfunde. C âci ficcarc form ă îşi are im p o rta n ţa ci. N u m ai răm ânând loale în legătură între ele şt cu D um nezeu, izvorul unitar dc puteri al tuturor, cresc şi ele în putere. în afirm area egoistă a cuiva, stă slăb irea lui. Râul vine din acţiunea lite r ă a o m u lu i îm p o triv a accstci unită|i. c o n d u s de egoism ul care socoteşte câ lucrează pentru bine, A m orul spune că m ateria c sim p lă existentă (de la a fi, e tva i). A ccasta era m entalitatea în tim pul lui şi al lui M axim . M ateria se socoteşte o ex isten tă inform ă, pasivă; sc socotea câ D um nezeu şi o m u l îi adaugă nişte form e. D ar ştiinţa a desco p erit câ în m aterie sunt puteri (energii) uriaşe. Dacâ ele suni lăsate şi folosite în arm on ia lor, su n t fo lo sito are o am en ilo r. D acâ se d escom pun ţi se foloscsc unele puteri îm potriva altora, râul p rodus astfel, m ai ales dc ego ism ele colective, în ­ seam nă nu num ai d ezo rd in e în natură, ci şi suferinţe în viaţa oam en ilor. Se p ro d u ce o c o ru p ere gen erală in natură, dar ţji în trupul om cn csc, care-l d u ce pănâ la inoartc. D ar accasta nu d istru g e puterile m ateriei, câci ele se c om bină d u p â c o ru p erea u n o r form e in form e identice sau deosebite. M oartea trupului, ca desco m p u n ere a lui, adusă de slăbirea spiritului carc nu m ai (ine n atu ra lui şi a lum ii în unitate, cân d e prim ită însă de om din forţa spirituală, intre carc crcd in ţa în D u m nezeu şi iubirea aproapelui, poale fi în v in să prin reco m p u n erea elem e n ­ telo r trupului personal. D ar forţa aceasta n-a a vut-o ca om dccât D um nezeu C u v ân tu l, can; o c o m u n ică şi celo r ce se uncsc cu El. învierea va înalţa tru p u rile şi în general m ateria la starea dc lum ina, la care ar fi d u s-o om ul d acâ n-ar fi intervenit păcatul; el însă a dus-o la o p acitaie şi corupere, căutând in c a plăceri nespirituale. 230. Sc răsp u n d e la întreb area cum e D um nezeu atotputernic, d acâ nu sc poate n ega pe Sine. Se arată câ aceasta ar fi una cu n eputinţa. El nu c slăbit în putere prin privaţiu ne, căci aceasta n -ar m ai fi putere; nici nu poate ignora ccva prin priv aţiu n e. F.l sc poate c o b o rî la nivelul slăbiciunii om eneşti, c a sâ co m u n ice cu o am enii, d ar o face aceasta cu voia şi răm ân e de aceea. în acelaşi tim p. în atotputernicia sa. D um nezeu se poate e x p rim a prin negaţiuni. dar nu ca unul ce ar fi lipsit in m od real dc ceea ce i se neagă, ci ca C el ce e m ai p resu s d c toate atributele existentei create. El nu e ste. nu ca Ccl cc nu esie in m od

real. c i c a C el ce este m ai p resu s d e ex isten ta d ep en d entă şi m ărg in ită a creaturilor. 2 3 1 . S trâ n s un ilâ c u repartizarea g rad e lo r şi fo rm elo r d c p utere dăru ite d c D u m n ezeu cre atu rilo r, stă d rep tatea lui. A făcut-o accasta sp re folosul tu tu ro r, c u m am arătat înainte. C ăci ccle m ai m ici su n t în cad rate în celc m a i m a n şi toate îşi sunt d e fo lo s recip ro c. L a obicc(ia u n o ra câ D um nezeu nu s-a arătat d rep t făcând pc unele ratio n ale, p e altele ncraţio n alc, pc u n ele p icritoare şi p c altele n em uritoare, se răsp u n d e c â c cle m ateriale şi ap aren t p icru o are sun t şi ele fâcutc p en tru a fi sp iritu alizate şi făcute nem u rito are, a ju tân d şi e le la creştc rc a sp iritu ală a prim elor. M ateria e făcută şi e a sâ d e v in ă lu m in a d c la început, sau m ai su s d e ea, prin spiritul o m cn esc u m p lu t d c dum nezeire. D reptatea lui D u m n ezeu se arată astfel în fap tu l dc -a susţine pc fiecare în rolul c u v en it lui în de zv o lta rea întregului univers. 2 3 2 . S c răsp u n d e unei alic o biec(ii la afirm area dreptâ[ii lui D um nezeu: p entru cc to lerează c a c ei drepţi şi b u n i sâ fie făcuţi sâ sufere d c c ei râi? R ă sp u n su l arată c ă nu prin alip irea la celc m ateriale şi trecăto are sp o re se­ t e i d rep ji în p utere şi in fericire. Ei g ăsesc o fcricirc su p erio ară in sp o rirea în p u terile sp iritu ale şi se p regătesc p en tru o asifel de fericire d u p â viata păm ântească. E i mai co ntrib u ie p rin accasta sâ nu c re ască râul în tre o am en i. 2 3 3 . A jutân d D u m n ezeu , prin d rep tatea Iui. făpturile să se m enţină în rân d u ia la c o m u n ă ce li s-a dat. ncconfun d ân d u -se şi n ed ezb in alc prin afirm area e g o istă, lu­ c re a z ă prin a ceastă râ n d u ia lâ la însăşi m â n tu irea şi fericirea lo r veşnică. L e ajută prin aceasta să răm ân ă in tr-o egalitate a im p o rtan tei lo r. ch iar d acâ e le sunt inegale prin fiin |a lo r şi D u m n ezeu le păzeşte în acelaşi tim p a ccastâ inegalitate, n ep ro m o v ân d un am estec al form elor lor.

Capitolul IX 2 3 4 . L u i D u m n ezeu i sc d au în S criptură n u m iri o p u se, d ar toate su n t în cad rate în bine. N u se sp u n e că c şi bun şi râu. c i n u m ai câ e şi m are şi m ic. şi acc iaşi şi altul şi a sem en ea cu c re atu rilc şi neasem cn ca. C â c i toatâ varietatea cre atu rilo r il au pe El c au zâ. d c ci pentru această v arietate arc o tem elie în E l, sau m ai b in e z is în v oinţa Iui. Căci p ro d u ce o creaţie b o g a tă, variată, d ar în care toate sc în treg esc reciproc. E l c m arc. pentru câ e x istă o creaţie uriaşă ţi c o m p o n en te m ari în ea, d a r e şi m ic. pentru c â c C reatorul co m p o n en te lo r m ici. E asem en ea c u toate, p en tru câ toate su n t din lucrarea lui. d a r şi ncasem en ca c u ele. fiind infinit m ai p resu s d e e le. Este acciaşi în toate, d a r în ficcarc lucrează ca altul. 2 3 5 . D u m nezeu sc aratâ m arc nu n u m ai p e n tru câ universul cre at e m are. ci p en tru c i El e sim ţit ca nesfârşit m ai m are ca universul. El d ă m ereu alte şi alte d aru ri c reaturilo r şi o v a face a ceasta in veci, arătând m ărim ea sa nesfârşită. 2 3 6 . D um nezeu se facc în acciaşi tim p m ic. sa u îşi face m ică p u terea lui pe m ăsu ra co m p o n en te lo r ultram ici ale universului. C âci nu v rea sâ le c o p leşească prin m ărim ea lui. D ar în cad rân d pe ccle m ici in m ărim ea u n iv ersu lu i, se arată c a m are c h ia r in m icim ea lu i. E o m icim e nestăpânită, n em ărg in ită. S e ex tin d e din c cle in

241

i

Note la Numirile Dumnezeieşti care apare arătând c a e in toate. !n m icim ea lui e o adâncime nesfârşită. pusâ în v alo are c ân d voieşte şi d u p â cu m voieşte. 237. E A celaşi şi la fel în eternitate, n escâzut. n e ­ schimbat. Câci are în Sine toate în m od n eschim bat, deşi contrare. Căci în El form ează o unitate m ai presus de orice unitate d ependentă de EI. E A celaşi c a Cel ce nu creşte, căci e d incolo d e tot cc a r putea sâ i se adauge. E într-o identitate m ai presu s dc orice identitate, p en tm câ nici nu i sc a d a u g i ceva. nici nu poate p ierde cev a d in ea. 2 3 8 . A vând o identitate care le cu p rin d e p e loate. El sc afla in toate, oricâl de variate, d ar e şi m ai p resu s dc form ele lor. care p re z in ţi definiri ale lo r cu p rin se d in veci in E l. în infinitatea lu i m ai p resu s de orice form â. Fiind în toate cele variate El apare şi c a altul. 2 3 9 . Toate fiind din p u terea lu i. El este a sem enea lo r şi Ie dăruieşte o tot m ai m arc asem ănare c u Sine. d ar num ai dacă se întorc spre El c u vo ia lor. în acelaşi tim p răm âne infinit m ai presus dc a sem in area cu ele. Ccle cauzate sunt asem enea cauzei u ltim e, d ar cau za farâ cauză este to tdeauna pro fu n d neasem enea c u ele. Fiind asemenea tu turor şi ficâ n d u -le pe toate s i crească în aceasta asem ănare. El e ste şi Cel cc le susţine şi le sporeşte în unitate. 240. Deci loate sunt şi asem en ea şi neasem en ea lui. Fiind asem enea pot sp ori în im itarea lui. D ar El fiind nesfârşit, nu pot a junge niciodată la asem ănarea deplină cu El. 241. D um nezeu este şi Cel ce stă şi şade. El stâ ca Cel cc-şi păstrează identitatea în m od n eclintit şi lucrează la fel spre binele tuturor. D c accca este şi cau za stab ilită|ii form elor şi a m işcării lo r .statornice sp re El. iNcicşind d in Sine. nu se m icşorează prin darurile ce le dâ. 2 42. D ar D um nezeu e şi Ccl cc se m işcă. D ar mişcarea nu-l facc să sc schim be sau m icşoreze. E l e Nem işcatul m işcător. N u se po ale spune c i El c n u m ai ncmiţjcat, câci are o iubire f a ţi d e loatc şi dăruieşte d in Sine atâta cât pot prim i creaturile nesfârşit dc m ici. d eosebite fa;â de El. T ez a lui A ristotel despre nem işcatul m işcător devine înţeleasă p rin iubire. 243. D um nezeu e sie şi egal c u Sine nu n u m ai ca Ccl ce rămâne în n e sfârşirea sa. c i şi ca Ccl ce le d â tu tu ro r o egalitate prin interesul lui pentru toate şi o im p o rtan tă eg ală pentru realizarea creaţiei c a inlreg. D um nezeu n u e ste num a i izvorul ex isten tei, ca Cel ce este. ci şi al m işcării, p entru c elc cc nu p o t fi făcute desăvârşite şi infinite c a EI. ci au sâ înainteze sp re d esăvârşire, c u aju to ru l lui. S e vede şi aici co n cep ţia n ep antcisli a lui D ionisie. D e altfel ex iste n ta ad ev ă ra tă nu poate fi o e x iste n (â încrem en ită. C h ia r în S in e. D um nezeu cel în T reim e are m işca re a iu b irii inlre c ele irci Persoane. D ar a c c asta e o m işcare n e sch m ib atâ . p en tru c i e ste o iu b ire in fin ită, c are nu cre şte şi nu scade. M işcarea accasta stâ la b a za m işcărilor sale spre c reapc şi a m işcărilor din creaturi. Căci şi aceslca sim t o m işcare intre e le şi sp re D um nezeu, ca d o v ad ă a u n iiâ|ii lor şi cu D um nezeu, a voin[ei d c -a spori această unitate. N um ai riu l face m işcarea lo r m ijlo c de dezbinare. A ceastă m işcare desăvârşită a iubirii în tre P ersoanele Sfintei T reim i îl face p e D um nezeu nem işcat p rin c a spre cev a deosebii de El. D ar tot ea face p osibilă m işcarea

242

C elui nem işcat în sensul a m in tit, n em işcat d in S in e spre c rearea e xistentelor deo seb ite d e El şi sp re creşterea lor. m işcare îm părţită, v ariată şi m icşo rată p e m ăsu ra cre a ­ tu rilo r care sc pot m işca astfel şi e le în m o d m ărginii, d ar şi m ereu sporit. T reb u ie acccntuat că m işcarea in tre Persoanele d u m ­ nezeieşti şi cea intre fip tu ri şi în tre ele şi D um n ezeu , nu po ate fi decât iu b ire a Iar iu b irea e ste u n a c u binele. De a ceea spune Sf. M axim c i o m u l c făcui sâ în ain teze d e la e x iste n ţi, sau dc la a fi. la existen ţa b u n ă sau la a f i bun. M işcarea spre bine. sau sp re u n itate între ele e proprie c o m p o n entelo r existenţei. Binele e p ro p riu existentei şi in e a e im p licată creşterea in b in e. p en tru c â existenţa e d e la D um nezeu. D c aceea a fi e cea m a i m are tainâ, p c n tty câ e de la D um nezeu, c are e existe n ţa p rin definiţie (O cb v), sau sup raex isten ţa p rin Sin e. Şi d e accca exis­ tenţa venită de la El nu m ai e n im icită, c h ia r c ân d c râu folosită, ca în dem oni. C h iar în ţeleg erea ca m işcare re­ c ip ro c i între persoane slujeşte iubirii, câci a firm ă în D um nezeu intim itatea fârâ m arg in i a P erso an elo r d u m ­ n ezeieşti şi urm ăreşte in făp tu ri a p ro p ierea în tre e le şi D um nezeu. D um nezeu Ic su sţin e pe to ate ca altele, apărând şi El în ele ca altul şi altul, to cm ai p en tru a le atrage pe unele sp re altele ca d e m n e d e -a fi iubite. E le se susţin ca a sem en ea şi n easem en ea p en tru c a sâ a sp ire sâ fie tot m ai a sem en ea între c lc şi cu El.

C apitolu l X 2 4 4 . Prin durerile du lci sc face v o ia lui D um nezeu c cl iu b it, râlc ân d u -sc p este e g o ism u l carc pro m ite plăceri am ăgitoare. 2 4 5 . D um nezeu e c el m ai b ă trâ n sau C cl m ai vechi, fiind infinit în ainte d c lo atc. D ar c şi C cl m ai tânâr. câci nicio d ată nu îm b ătrâneşte şi e ţin ta spre c are în aintează lo ale. C ăci ceea ce e ţin ta n o astră, c m ai tâ n âr c a n o i. care înaintăm spre ea. El n u îm b ătrân eşte, p en tru c â nu se m işcă, ci răm âne m ereu in S in e la fel. E ccl m ai bătrân, ca în ceputul m im ării tu tu ro r, d a r şi c el m ai tânâr. fiind ţinta n esch im b ată spre c are sc m işcă toate. 2 4 6 . C a atare. D u m n ezeu e ste nu n u m a i e tern , c i şi veacul în carc sc m işcă celc c c v o r d u ra veşnic, în să şi tim pul sau b aza tim p u lu i în c arc sc m işcă. El se m işcâ născân d u -lc pc toate, d ar răm â n e în S ine nem işcat. De aceea e şi etern itatea în Sine. d a r şi tim pul în care se m işcâ toate şi veşnicia spre carc se m işcâ. Fiin d o rig in ea celor c c sunt ad u se la e%islen|â şi su sţin u te in m işcare fârâ sfârşii e totod ată d easu p ra tim p u lu i şi v e şn iciei 2 4 7 . D ar în tru cât celc c reate su n i făcute p entru a în ain ta în El în veci, prim esc şi e le n u m ire a dc veşnice, deşi în ain tează spre El sau in El în tim p. Ele su n t dcci veşn icc prin îm părtăşire dc veşnicia lui. nu p rin ele cum este El. El e în sens p ro p riu v eşnic p en tru c â d u rea ză prin EI in veci şi le facc şi p e cele cre ate să d u reze în veci. El este C au zato ru l veşniciei. M ai bin e z is El este e lem . câci n u e n u m ai fără sfârşii, ci şi fârâ în c ep u i. C reaturile nu su ni prin ele incoruptibile, c u m este D u m n ezeu , ci prin îm părtăşirea vo ită d e E l. S unt in co ru p tib ile în tru cât sunt ţin u te in această stare p rin leg ătu ra cu El. E le su n t în sâ şi tem porale. N um ai în tim p în ain tează in v eşnicie, câci

Note la Numirile Dumnezeieşti cresc spre ea. E le au o n esch im b are. întrucât râm ân în a c c a sli m işcare în E l. pe c ân d El este neschim bat nu printr-o m işcare sp re o ţin tă m ai presus de El. D in acestea încă sc vede deo seb irea dc fiinţă între D um nezeu şi celelalte, adicâ o co n cep ţie nepanteistâ. C re a tu rile u n esc în e le tim p u l c u v c ş n ic ia . î n ­ tru c â t râm â n şi d e v in v e şn ic e p rin n e o p rir e a în a in ­ t ă r i i în D u m n e z e u , C c l e t e r n p r i n E l î n s u ş i . D u m nezeu însâ e ste pur etern sau v eşn ic p rin Sine. V eacul e ste un în tre g al tim p u lu i, un lim p cu o ţintă ca sens; sau e ste o în tâ ln ire în tre etern ita te a lui D u m n e ze u şi lim p. V eacul este m ai m ult sau m ai p u ţin tim pul având drep t ţintâ e tern ita te a sau fiin d m ai m u lt sau m ai puţin cop leşit dc e te rn ita te a lui D u m n ezeu . V eacu rile sun t şi în lre g u ri te m p o rale g â n d ite dc D u m n e ze u cu voia. în a in te d e -a le da fiinţâ, sau carc au prim it fiinţă dc la E l. sau carc s-au u m p lu t de e tern ita te a lui D u m ­ nezeu du p â cc s-au c rc a t dc El. A stfel. D u m n e ze u C uv â n lu l s-a n ă sc u t în a in te dc to ţi vccii. D ar p ot fi şi in tre g u ri te m porale p reşliu tc de D u m n ezeu în cu rg e re a lor sau care au aju n s la un sfârşit care nu e o un ire cu D u m nezeu. D ar a ju n g şi la u n irea cu E l c ân d d ialo gu l cu El e tem poral şi ve şn ic sau to t m ai v cşn ic, pc m â su ra spo ririi dia lo g u lu i. D ar c şi o v eşn icie a m o n o lo g u lu i ne sfâ rşit al o m u lu i cu sin e în su şi, sau a falsu lu i d ialo g cu d e m o n ii şi cu d u şm a n ii săi. so c o tit de el c a su p rem u l dialog. L u m e a în g e rilo r e ste m ai v eşn ică în se n s b u n d e câ t cea a oa m en ilo r, p en tru câ e ste în sen s m a i p ro p riu , în g erii nu c resc cu tim p u l. în tim p. Făp tu rile u m a n e fiind suflete îm b râ ca te în iru p u ri trec âlo are şi c o ru p ti­ bile. m ai ales d u p â p â ca t, au un m ai m are g rad d e tem po ralitate. D ar şi e le su n i d e stin a te sâ a ju n g â şi cu tru p u rile, ba c h ia r cu u n iv e rs u l v âzu l c u c are su n i legate. în veşnicie. D ar Ia c o v ârşirea tim p u lu i p rin v e şn icie, fă p tu rile u m a n e şi u n iv ersu l m a terial v o r ajunge num a i prin în v ie re. A tu n ci lo a lâ m a teria u n iv e r­ sului c u c are e le g ată şi c ea a tru p u lu i, va red e v en i lum inâ. c um avea sâ d e v in â d a c i nu inte rv en e a p ăca tu l. U niversu l nu va m ai av ea n ici o o p a cita te şi în tu n e cim e în rela ţie cu D u m n e ze u . D u m n e ze u , izv o ru l lu m in ii sau al se n su lu i ne sfâ rşit şi al iu b irii nem ărginite-, se va vedea şi sim ţi prin to ţi o a m en ii şi p rin tot u n iv ersu l. T o ate vo r trăi u n ita te a d e p lin ă cu D u m n e ze u şi în tre ele. D im p o triv ă , p e n tru c e i c c au c u ltiv a t d e z b in a re a e g o is tă şi d u şm ă n ia , u n iv e rs u l v a d e v e n i c u to tu l în tu n e c a t. D ar în tu n e ricu l acesta va li sp o rit de în ­ tu n e cim ea feţe lo r d u şm ă n o ase. Se v o r trăi loate ca în tu n e ric şi în a c e laşi tim p în tr-o c h in u ito a re sin ­ gurătate. V o r trai şi ele o in c o ru p tib ilitate în sensul câ nu vo r p utea fi n im icite d e rău ta te a d in tre ele. C âci D um nezeu nu-şi ren c ag â c rc aţia. c h ia r d a câ o lasă s â s e sim tă stră in ă de F.l şi în su ferin ţa d u şm ă n ie i şi d e zo r­ dinii. îm părăţia lui D u m nezeu c arc va du ra în vecii vecilor, va fi o îm părăţie care va reprezenta apropierea m ax im ă a lui D um nezeu ca îm părat T ată şi a Fiului ca îm părat Frate, de oam eni şi a oam en ilo r intre ei. Prin H rislos. D um nezeu a cob o rât şi cl la trăirea tim pului şi am intirea ci o va păstra transfigurată in vecii vecilor adicâ în etern itatea în care a adunai toi cc s-a triit ca d ru m spre veşnicie dc oam en i şi d e Fiul lui D u m n ezeu

făcut om , care va face şi pe T atâl şi pc D uhul Sfânt sâ realizeze cu preţuire tran sfig u rarea c c lo r ce au fosl trăite cu iubire in lim p. D im potrivă, ace stea v or chinui în veci pc c ci s-au im prim at cu în c ip âţân a re . în trăirea lor în spirit, de duşm ănie şi de egoism .

C apitolu l X f 2 4 8 . Pacea n u poate fi d ecât în tre m ai m ulte. Şi e p acc intre ele c ând c a u ţi sâ se în tin d ă fiecare la nesfârşit. E un paradox faptul d e -a răm âne toate în graniţele lor şi totuşi dc a avea o pace, o arm onie în tre e le, avân d fiecare n evoie de celelalte. E pe de o p a n e o d esp ărţire între ele, pe dc alta, cev a ce le u n eşte sau o n e cesitate a fiecăreia de celelalte. C cl ce le uneşte c D u m n ezeu . 2 4 9 . Pacea e lâcutâ. Nu e gălăgioasă. In pace nu-şi strigă fiecare voinţa de-a se întinde pesie altele. Deci pacea e linişte. 2 5 0 . P a c ea în tre to a te, c are răm â n to tu şi m u lte, nu se ba ze az ă n u m a i p e o în ru d ire lă u n tric ă în tre e le. ci pe fap tu l c â ele su n t p ro d u su l u n o r p ro ce siu n i ale lui D u m n e ze u , c are în S in e ră m â n e U n u l. Prin unitatea m an ifestată în loate actele d e o seb ite prin c are creează şi su sţin e loale, le susţine şi le ad u ce şi p e cele crcatc şi susţinute d c m ultele p ro ce siu n i a le lui D um nezeu. în u n itatea sa, fârâ sâ le c o n fu n d e. A ceastă u nitate m ai p resu s dc o rice unitate d in lu m e n -o p u tem în ţeleg e şi e x prim a, d ar p utem cu n o aşte v a rietatea participărilor c re a tu rilo r la p ro ce siu n ile sau lu c ră rile c re ato a re şi susţin ăto are v ariate, c e po rn esc d in participări care le uneşte, fârâ sâ le c onfunde. 2 5 1 . U nitatea izvo ru lu i du m n e ze iesc al p rocesi­ u n ilor creato are şi susţin ăto are ale tu tu ro r, susţine între a cestea o legătură, care în c elc co n ştie n te ia şi caracterul un ei afecţiuni. T oate se b u c u ră d c toate, c âci toate se în treg esc şi sc îm bo g ăţesc din b o g ă ţia n e sfâ rş iţi şi b u nă a lui D u m nezeu c are se rev a rsă în toate. C ăci însăşi unitatea dum n ezeiască străb ate prin lo ate. p rin lucrările p o rn ite din ea. Cel m ai m u lt sc îm b o g ă ţe sc d c darurile dum nezeieşti în g erii, c a m in ţi pu re c are tind prin fire sâ în ţeleag ă pe D u m nezeu Cel U n u l şi sâ răsp u n d ă prin accasta iubirii lui. între ele şi D u m n ezeu se realizează o unitate nccon fu n d atâ, câci ceea c c înţelegi m ai m ult. iubeşti mai m ult. sau voinţa de în ţeleg ere e anim alâ de iu b irea celui pc care voieşti sâ-l înţelegi. Prin înţelegere se realizează o anum ită unire între ccl ce înţelege şi cel înţeles. D ar iu b irea face pe cei ce în ţeleg m ai m ult prin s u p e r i o r it a te a lo r sâ c o m u n ic e şi c e lo r in f e r io r i în ţeleg erea lor şi prin aceasta sâ-i a p ro p ie dc ei. Unii o h ie cte az i câ d acâ fiecare vrea sâ răm ână el în suşi şi sâ sc afirm e pc sine. c u m m ai d o reşte pacea cu altele? A uiorul răspunde câ prin faptul însuşi câ fiecare vrea sâ răm ână în idenliiatea sa, nu voieşte nici sâ se am estece cu altele, nici sâ se d ezb in e de ele. câci in am ân d o u ă cazurile sc păgubesc în identitatea lor. Prin pace toate sunt pe de o parte n cm işcatc din identitatea lor, pc dc alta se m işcă spre înălţarea lo r in D u m nezeu şi spre îm b o g ăţirea lor în legâturâ cu altele. Prin p ace sunt şi m işcate şi nem işcatc in id en titatea lo r şi se bu cu ră ca şi celelalte să fie la fel.

Nole la Numirile Dumnezeieşti 2 5 2 . Chiar dacă unele sc afirmă pe ele împotriva altora, nu voiesc sâ cadă cu totul din identitatea lor. adică din unirea lor lăuntrică şi să devină ncslabilc. Iar stabili­ tatea în ele însele nu o pot avea decât in legătură cu celelalte, deci printr-o anumită pace cu ele. într-un fel suni şi ei doritori de pace. deşi sc înşală socotind că sc menţin prin alipirea la celc trecătoare şi prin dezbinare. 2 5 3 . Cel mai mult ne ajuiâ să pus irAni pacea in noi. intre noi şi cu Dumnezeu, Iisus Hristos. El ne-a împăcat ca om cu Sine şi prin Sine, ca Fiul lui Dumnezeu, cu Tatăl. El ne-a adus. ca Dumnezeu, pacea dinainte de vcci între Sine şi Tatâl. 2 5 4 . E pusă şi aici problema existenţei şi creşterii în Dumnezeu prin participare, noţiune care n-a fost deplin clarificată în scrisul vcchi bisericesc. Idccadc participare o foloseşte şi Sf. Atanasie. Creaturile există şi cresc spiritual prin participare la puterile dumnezeieşti. Ele sunt nu numai subiecte ale existenţei şi puterilor create din nimic, ci şi ale puterilor dumnezeieşti, carc Ic susţin pc primele. Deosebirea lor de Dumnezeu e că Dumnezeu le are prin fiinţă, pc când ele le primesc ca raze de la Dumnezeu. Ele nu sunt prin aceasta nici una cu Dumnezeu, nici separate de HI. Nu e nici panteism , nici separatism între lume şi Dumnezeu. Dumnezeu e deosebit de creaturi prin fiinţă, sau prin faptul că El e mai presus dc fiinţa sau dc existenţa (owjioc. de la CI v a i ) creaturilor, pe carc ele o au dc la HI drept cauză, pe când El o arc necauzală şi cauzatoare, fn această calitate D um nezeu ca fiinţă este şi neparticipabil.

C apitolu l XI! 2 5 5 . D acâ cxisiâ o sfinţenie în lum e. d acă există o d om nie în lum e. trebuie sâ existe un izvor al lo r mai presus dc ele. E un izvor nesfârşit al lor. câci c onduce pe cei sfinţi şi pe cei cu o autoritate spirituala în lum e spre o tot mai înaltă autoritate. A utoritatea adevărată în să nu e cea care se im pune cu sila. Fiecare om are o autoritate asupra naturii: îngerii au o autoritate asupra o am enilor, d a r n autoritate iubită. A devărata autoritate e un ită cu sfinţenia, care c una cu curăţia şi iubirea. D um nezeu are o sfinţenie ce se revarsă genero s ca iubire curată, neegoista. în îngeri şi în oam eni.

2 5 6 . Dumnezeu nu e numai desăvârşit sau nemăr­ ginit. cum sunt desăvârşite şi se pot întinde nemărginit in El cele create (îngerii, oamenii), ci e supradesăvârşit. El e marginea nemărginita a oricărei făpturi, a oricărei nemărginiri in care se pol întinde făpturile. Din această supranemărginire vin darurile în veci nemărginite, ne­ sfârşite în toate creaturile.

C apitolu l XIII 2 5 7 . A v em m ereu în aceste scrieri deosebirea intre fiinţa îm părtăşită şi lucrările ei ce vin în toate. învăţătură afirm ată de Sfântului G rigorie Palam a. 2 5 8 . E ste U nul. pentru câ este toate şi mm p resu s de loale. Le cuprinde pc toate şi c mai m ull decâi toate. D acă nu Ic-ar c u prinde pe toate şi n -ar fi toate d in E l. n -ar fi unicul U nul.

244

2 5 9 . Fiind U n u l care le c u p rin d e potenţial pe toate, d in El su n t loate. D e aceea n ici o ex isten ţă nu c n epărtaşă dc El. T o ate su n t d in p u terea şi p rin p u terea lui. T o ate au fost g ân d ite in prealabil dc El şi sunt m en ite sâ se adune în El. Ei este unicul U nul, d ar şi Cel c ap ab il sâ Ic cu p rin d ă pe toate. 2 6 0 . T o ate su n t părtaşe d c El c a U n u l. precu m loate num erele sunt părtaşe de U nul. O rice n u m ero tare trebuie sâ înceap ă de Ia unul şi oricâte su n t c ele num ărate, form ează îm p reu n ă o unitate. D oi form ează o unitate, zece, o g ru p ă unitară. Iar d e sunt m ai m u lţi, form ează îm p reu n ă o g rup are unitară: su n t legaţi toţi în tre c i prin ccva. O ju m ătate a ccv a. e legată şi e a d e unul. d in care facc p an e. 2 6 1 . D ar loale d in u n iv ers, o ricât de m ulte a r fi. nu suni n u m ai o u n ita te 'in tre e le. ci p ro v in şi d in U nul mai p resu s dc ele. C âci accl U n u l c m ai în ainte de o rice unul. sau d e întâiul lum esc şi d e o rice un itate a tuturor. O rice unul creat se află fârâ sâ v rea în relaţie c u altele, dcci nu e u nul absuluL in d ep en d en t de orice şi suficient sieşi. D acâ toate d in lu m e su n i d ep en d ente una dc alta. lum ea în treag ă trebuie sâ fie şi ea d e p en d en tă de U nul in d ep en d en t, ab so lu t, n esu p u s relaţiilor, carc d eci arc toate în Sine. L u m ea cu unităţile c o m p u se sau d ependente esie astfel o do v ad ă pentru existenţa sau supraexistenţa unui U n u absolut, in d ep en d en t, care a re totul în Sine. E un U nu desăv ârşit, un U nu p rin Sine. N u m ai El poate e x p lica unitatea lu m ii, c o m p u să d in unităţile ei, sau în care toaic unităţile au n ev o ie un cie dc altele. T o ate unităţile creale su n i pasive, supuse, ia r u nele şi pătim aşe. U nul suprem e n u m ai activ. El e desăvârşit liber, d cci atotputernic', C âci o libertate slăbită înseam nă o putere îm puţinată. Iar lib c n aica ad ev ărată lucrează to td eaun a binele. D cci în D u m n ezeu nu c nici o pasivitate sau palim â. Se v ede şi d in aceasla deo seb irea dc fiinţă între D um nezeu şi lum e. co n trar oricăru i panteism . Şi n um ai o libertate desăv ârşită poate fi la o rig in ea lumii. Căci ccea cc c lipsit dc p u te re in el în su şi, nu p oale avea o riginea în el. Ccle m u lte su ni un a în tr-u n întreg, sau prin legăturile dintre ele. Câci n im ic nu sta d c sine. Şi toate d in univers sunt înir-o unitate, iar accaslâ unilale îşi are o rig in ea in Ccl U nul m ai presus d e ca. A cel U nul e sie în to ate prin lucrările lui carc în F.l suni una. Pc toate le-a av u t in g â n d ire a sa C el U nul. D acă n-ar fi El ca U nul nesfârşit, n-ar fi ccle m u lte şi legătura dintre ele. Ccl Unul este cau za tuturor. 2 6 2 . D ar D um nezeu c sic U nul şi totuşi ro d n ic şi în Sin e însuşi. E U nul ca T alâl Fiului, carc c şi El U nul pentru câ in actul rodniciei sale T a tii e infinit. Şi am ândoi sunt una. La fel e U nul in Sin e şi un a c u T alâl şi cu Fiul. D uhul Sfânt. D um nezeu e U nul c are nu e x clu d e faptul de-a fi intrcil. E p n n aceasta mai p resu s dc u n itate şi m ulţim e. E U nul şi totuşi T rei. Sau su n t T rei şi totuşi U nul. Fiul e chipul T atălu i d esp re Sine însuşi, ned esp ărţit dc Sine. T atăl sc c u g etă pe Sine. şi ch ip u l c u g etai al să u în su şi c Fiul. D ar El îşi şi iubeşte ch ip u l său. a d ică sim te bucu ria de El: d a r p entru accasta şi Fiul trebuie să-l iubească. Şi s im ţirea ned esp ărţită de Sm c c D uhul Sfânt. T atâl c n u n te a c c se c u g etă şi sc b u cu ră dc Sin e, sau se sim ie pe

Note Iu Numirile Dumnezeieşti c e c cauza tuturor. N u se p oale o pri ex iste n taîn tr-u n g o l. Sine. D u m nezeu c m in le. care se c u g e ti şi se voieşte nu poate 11 prin sine: nici nu poate ti ca însăşi, în n e p u ­ sim ţind b ucuria dc Sin e sau .20); şi n u e în g ădu it a săvârşi ceea ce e drept fără vrednicie. Vei citi despre aceasla şi în ccle urm ătoare. M ai pe latg le a rată acestea O rig cn in c apitolul X al P litnget ilor lu i lerem ia . S2 D ec i c u m zici. U n cu v ân t sp u s ca d in partea lui D em ofil cu m nu tieh u ie în v in u iţi preoţii neevlavioşi. E u îţi ro i ră sp u n d e. R ăsp u n s, la o b iecţia despre lucrările preotului. Ş i să n u (în ţeleg i) - în c h ip sp a ţia l P ogorârile şi trep tele îngereşti nu trebuie în ţelese spaţial sau câ se a p ro p ie sp a ţia l d e D u m n e ze u , c i d u p â c ap a cita te a fiecăruia; câci D u m nezeu n u e în spaţiu; deci nici Puterile im eligibilc (îngereşti). P r in n u m e l e la i H r is to s , s im b o a le lo r . Adică săvârşirea Tainelor. Sunt în chipul lui Hristos, pentru câ preoţii, folosindu-se d c daruri sau de sim boale, au treapta lui Hristos. §3 D a r n u - tu i D em o fil. C âci nu e p erm is. zice. lui D em ofil. care c terap eut, sâ ad ucă în v in u iri acestor p ăcate.

275

Epistole la r cele d repte Cc este a transm ite in m od drepi cele drepte şi ca îngerilor li s-a îm re d in la l ccea cc e drept. D ec i D em o fil ■ p rin c u vâ n t. A dică D om olii sa-şi pedepsească neraţionalilatea, m ânia şi pofta iubirii Im dc stăpânire. D ar noieaza ca in toate existenţele se transm it pnn cele dinlâi cclor de al d oilea cele ale dem nităţii lor. Sâ stăp ânească Sâ stăpâneasca, zice, raţiunea m ânia şi potta; căci acestea Mini cele inferioare: cât i în reţinerea lui se arată siăpanirca şi puterea raţională, ca sa nu se folosească sim plu de ele. ci spre ceva folositor. I e giu ito r de la D u m n eze u . N um eşte pc d u m n ezeies­ cul Pavel. \ lt a pro bă - {in fr u n t e a ) Bisericii. Din E pistola către Timotei.

cum spune D om nul către ci: N u ştiţi a i cărui dtth sunteţi (Luc. 9, 55). Poale a spus-o aceasta arătând cărui har au ales sâ i slujească; dar poate şi Părintele, privind la acest d ar desăvârşii pc care l-au prinnL d upâ înviere, a spus aceasta, pentru câ s-a se n s: C ăci in iâ nu era D u h u l Sfânt, p entru că h tu s încă nu fu sese slăvit (lo an 7,39). lar învăţător în cele sfinte il num eşte pe A postolul Pavel. întrucât l-a hirotonii intru arhiereu al Biscncii din Atena, cu m s a se n s in sfintele C o nstituţii apostolice. i\'u treb u ie sâ p ed ep se a scă . N otează e u vânlul frum os şi folositor câ trebuie sâ fie învăţaţi şi nu pedepsiţi cci neştiutori, precum c o n d u cem şi pe orbi. nu-i pedepsim , lar prin v a r a Koppi'K unii înţeleg tâm pla (x p o ra tp o v . p a rtea laterala ti fn o q ii n. trad.) alţii o brazul iai alţii o pa n e a capului {pupila, n irad.). Şi e preferabil sa sc

§4

sp u n ă KOpptţV d e c â t KpOCCMpOV. c âc i şi H o m e r o num eşte KOpOT}\’ (în d ialectu l io n ic şi a tic vei Iu .n . Irad.). in aceasla pan e a capului a lovii D em ofil pe. cel ce sc pocăia. C e i ce ca u tă . \r a t â c â cci ce au ales sâ n ed rep iâţeascâ, sâ facă bine, nu au şi făcut, cu m au voii. Ii vădit că unele din laptele hune nu sunt voite, iar altele din cele ce nedreptăţesc se fac din neputinţa. S â n ed rep tă ţea scă N otează că unii voiesc sâ uim eze celor ce n edrcplâţcsc, alţii c elo r ce fac bine. ch iar d acâ nu Irec în faptă ccle ce le-au voit Ş i aici şi acolo. D repţii suni urm aşii sau u n n âto rii îngerilor şi îm p reu n ă călători cu ei nu num ai în veacul viilor, ci şi în viaţa de acum C ea m a i m a re d in tre toate b u n ă tă ţile. C ea mai mare d intre loale b unătăţile e a fi p u ru rea cu D um nezeu. Ş i a ic i şi d u p ă m oarte. Păcătoşii se p edepsesc şi in viaţa aceasta şi în cea viitoare, fiind o sândiţi îm preună cu dem onii de căire patim ile proprii pe carc le-au ales. Iţi voi a m in ti. N oieaza că e v orba dc vederea S fântu­ lui C arp. plina de toată frica şi m ângâierea.

H M ăreşte - după vrednicie N otează o rdinea v red ­ nica de laudă a Bisericii, ca d iaconii sâ îndrepte pe m onahi şi pe diaconi preshiterii şi pe presbiteri episcopii: iar pc episcopi apostolii şi urm aşii acestora, lar co rc rtarca in urm aşii apostoliloi o fac cei de aceeaşi treaptă. Ş i iera rh ilo r apostolii. N o te az ă câ a p o sto lii şi urm aşii apostolilor suni mai mari ca episcopii; şi ca fiecare trebuie sâ fie îndreptai de cel mai înalt. Iar urm aşii apostolilor socotesc că suni patriarhii de acum. .Vh ştiu c u m să p lâ n g N otează am ărăciune» sau mai degrabă com pătim irea Părintelui. D e fa p t oare nu (so co teşti că) - (a l lu i D u m n eze u ) C e lu i bu n . De l'api de 1111 socoteşli că eşti pus de noi terapeut al celui bun. cu sigur.rnţa câ eşti sirâin şi nouă. şi imregii biserici. D ar notează câ in parohia m arelui D ionisie s-a greşit şi ca el insuşi l-a făcut pe D em ofil monah al Bisericii. P ăca tu l îndoit. N otează că num eşte păcat îndoit când pacâtuind, cincva ignoră câ a păcătuit A ccasta o spune lorcm ia, cum lăm ureşte in ccle urm atoare: F iindcă tu p m ă tu u de tImtă ori. p ă ia sin d ti-M ă pe M ine. izvorul vieţii (Ier. 2.1 ') şi cele urm ătoare. ( a D ernojil (n u ) so co teşte M u ltă şi m are esie m ângâierea com pătim iioare pentru păcătoşi. D a r săv ârşitorul în c ep ă to r a l sfin ţen iei A rată pe D om nul că nu porunceşte celc asem enea celo r lacute de D em ofil. P rin aceasta de cei păcă to şi. C \h l p ă ta t n-a făcut, nit t nu s-a ttjlat vicleşug in gura im : o spune aceasla A postolul (I Peiru 2.22). Cu aceasla consună: D espărţit d e c e i p ă c ă to ş i ftm ti şt m a i în a lt d e c â t cer u n ic iF.vr. 7.2h). II în dreptăţeşte să se b u c u re de (d a ru rile) sale Adică de iubirea sa de oam eni şi nu de Întuneric şi pedeapsă C ăci şi celo r cc (n -a u crezu t) in FI. A ceasta se a fli in E vanghelia dup a Luca.

§6 A j u n i c â n d va 0 p ovestire frum oasa, că nu irebuie blestem aţi păcătoşii, ch iar d acâ păcătuiesc îm potriva lui D um nezeu, fă seam a deci la istoria care d esen e m ila n cgiăilă a D om nului nostru lisu s H ristos şi d espre cci cc sc pocăiesc. V orbeşte în să şi de sfinţenia d u m n ezeiescu ­ lui C arp A cest C arp e cel dc care am inteşte A postolul în a d oua F pistolă către Tim otei (4.13). In vrem ea ( sfin telo r) ru g ă c iu n i p red esă râ rşito a re. I’rc d e s ă v â rş ito a re ( J l p o t f X c î a ţ ) n u m e au A le ru e n ii r u g ă c iu n ile n u n ţilo r d u p ă je rtfe : c âc i n u m e a u n u n ta sfârşitul (TeXcx;). ca d e săv â rşin d cele ale v ieţii: aceasla se a rată d in rnulte piese de lealru ale po eţilo r. D cci aveau n u n ta ca taină. Şi z iceau câ ru g ăc iu n ile sunt a n terio are d esăv â rşirii şi in iţierii ( Jtp o u 'A tC c c B a i şi

§3 D e c isă n u fu c em aceasta. C ă ci n u a vem . Sâ ai m ulte bunătăţi. P ânm c m ult com pătim itor. C ăci şi p rea d u m n e ze iesc u l. N otează câ num eşte pc ucenicii D om nului nepârtâşi de Duhul Sfânt c ând c er să ardă cu foc pe Sam ariteni. cum aflăm în Evanghelie. D ar

276

J ip o n u X c to G a i) şi o a re cu m c u râ ţin d sp re p re g ă tire a p e n lru ta in a , c u m z ice C r a tin o s în d ra m a P y le a . M ai ales n u m eau taine sfârşii urile şi cerem o n iile (n u n ţile ) (TeAv| şi T cX e x aq ) v reu n o ra d in zeii lo r m in c in o şi, ca d e să v â rşin d şi d u c â n d la d e s ă v â rş ire pe cci ce le p rim e a u . D eci m arele D ionisie. nu m m d ceea ce se n u ­ m ea în chip n ecredincios la E lini taină a adevărului, a

m u v e s e le In m o d p articular, ca cc ic in carc urea sau d o h an d ea im fiu, iar a jtd e em u o m u n ţi public, c u c e le în care s e proclam a

a c e pri >\ i ica ve sel Li (1lAotpi CtC) p u b lice, Ş i uie sa se p o a ilc d o liu , dai sc săvârşeau şi rtfe p u b lice in fiecare zi şi Lei c e jelea u e a u s p e c ta c o le le şi petrecea u în o sp e ţe um ite z ile din c e lc v e s e le f ’IÂ a p ia iC ). La

stlel de 71 veselii f'l^ O tp fa iţ) o sărbătoare ie a m a icii z eilo r lor, m a i b in e z is a d e ­ 7.1ce D e m o fil în scrierea Despre jertfele şi ei w / j i. agă A d ic ă p â n ă \ a dura v iaţa p rezen ta , itorii d e D u m n e z e u ire b u ie să sfă tu ia scă c c i ra ia d ţi ţi sa-t a tra sa la c u n o a ş ie r c a c i e d e n o ia t^ i a cea sta ; c â ci unii spun din m rarul. lo lo s in d u - s e d e spu^a A p o sio lu -

Pe ointii ertn t după prim a şi a dr.’iw e-I [T ii 3 ,1 0 ); e i nu în ţe le g se n su l c e lo r

m ai a le s din s p u s e le urm ătoare. C i c i n u ­ in e v e n ită o c o lir e a , d u p â in iă ia ţ i a d o u a el c e învaţă se h o la r a şle să-l o c o le a s c ă p e că acela se îltcn ţi n e contrar; dar o a sc u n d e n d u s e p e sin e Inskişi. C ă c i e vădit câ n i i li sc d e s c o p e r ă ţi sun ea c e lo r c e v in la pă .Ortiiia ţi a datui sfătuite, au în ţe le s că tu r i V e c h iu lu i ţi N o u lu i T e sta m e n t. şnuia in act‘a 0 r e n u N o t e a /ă că tradiţia edat c a n o a n e le psal m od ieri lor d c n o a p te. ulburării. P articu la n e g a tiv ă nu trebuie spusa in riftirn rnfbui-fii-ii, pe m m că n ici m u lt. fi In d ia i! în treru p ea m er e u , n ie i nu burării. pentru că se întrerupea s o m n u l. i D umnezeu - ca prinir-un fulger. F u lişc a r e de su s în j o s în spirală a acru iui arde, de a c e e a se z ic e ţji c ă c o n su m ă , ţi cu clttp omenesc. N o te a z ă că în g erii o m en esc. nurele lor N o t e a z ă HeAiatumiciti de sub eeea cc a r a u uşurătatea v u u ) ţ e i; c ă d dacă r ii căzu t. N o te a z ă cu m d ia v o lu l arunca pe o a m e n i ccl m ai din a Iar a, pe care aici il n u m e şte g r o a p ă fără fu n d , lie r ă tă c in d u -i. fie

pc c e i c e ascu ltă ric e l, Se în tâ m p lă uneori

a D o m n u lu i.

A i întins mâna. A d ic â m â n a tui Carp Să uit (păcâtuiască) alţi (oameni)

răstignească: D o m n u l vorbeşte d c QlTfj. Buni .jî de oam eni iubitori. O bserv ă d e c la r i p e în g eri bu n i şi d e o a m e n i iubito

Epistola IX i\

Tit. A c c s i S fâ n t T it esLe un u c e n ic al A l-a pus ţ i e p is c o p al C retei, c u m sp u n e n e z e ie s c u lu i Pa v e l s c r is ă către Tit. tn Teologia sim bolică. Arata c e c u p siw hiilidi a m a relu i D i o n inie, Sc întipăreşte. Ia fo rm ă fâ rto jio p ^ o tc î

(E v cx7iofj.d£otaG ai K a î G jj.paX .eT v) c c v d in Jucrarca p ic to r ilo r ca re, lu â n d sc a xu grav e s c ic o a n e le . la i părinţi ai în ţc lc p n u m e l e p e p r o o r o c i.

Câci privindu-le astfel, rom cunoaşt Vom am oaşie 1:11veneraţie In lo c d e nin-învie, il v o m c im ti, îl v o m adm ira, v o m lî

reicritor la Sfânta 33 închinata T r e im e aH

vieţii 1r vâr a h în El însuşi şi suit uimi în Sin

arată p n n a ceasia şi d c -o filn ţiin ea şi m ona TiciJiiL'a ce Mă în Ea; aşa s p u n e şi G rjg o prim a scriere despre Fiul şi în a do u a d e notează şi spitsa: Pururea privindu-se p e aceasta despre Slanta T reim e. C âci cete din afară. A d ic ă a le În ch ip

la r c u v â m u ! t'fîM O T loar^Je în toc d e m i ş i în ţe le su l lui in afară >e d e d u c e din se n s

t'n pântece a! tui Dum nezeu,

năs

D in p â n tc c e ic lui D u m n e z e u i c refera l înainte de (uveafiir (P s . 1 0 9 . .1). Iar cuv referă la Cuvânt bun scos-tt imwti mea fla rea respirată (su fla tă ) se rct'erfi ta; Şi fh re a ) ştirii lui (P s, 3 2 .fi). h r sâ n u l, Ja: care este in sânul 'Tatâlui { lo a n [. 18), In sau dup ă c h ip u l p la n telo r se r eferă la pnm 2 ,7 ). D in rădăcina e pentru spusa; Ca o rid ic a u F iu l M eu ( c f. Is. 5 3 .2 ) . Prin spus o d iâ s lt Tacob (c f. Is. 2 7 .6 ) se în ţe le g e I

Epistole (P s.3 5 .9 ) şi cele apropiaic. î n ce p riveşte (p roniile) inteligibile. E le arata proniile. c a de exem plu: C a un vultur va u coperi c u ib u l său (Deut. 3 2 .1 1) şi celelalte. Sau darurile, dc exem plu: Tu deschizi m ânu l a (Ps. 144,16) şi: C el ce dă hrană la toi trupul (Ps. 135.25); câci aceasta este şi mai m ult un sem n al providenlei. Sau: arătările, pentru câ s-a făcut văzut în chip de om sfinţilor din V echiul T estam ent (Fac. ÎS) şi ca D uhul Sfânt în chip de porum b. D ar pro v id en ja sc arata şi în pedepsirea celor necredincioşi: câci s-a spus prin p roo ro c : Şi va Ji lo r c a p an tera fi ca pard o n u l (O sca 13,7). lar puterile lut Ic reprezintă ochii şt num ele altor m edulare trupeşti. Iar între celc proprii (lui D u m nezeu) este şi neim blânzirca. c um se spune la A m os (A m os. 7). Câci e propriu firii dum nezeieşti a nu patim i şi a nu se îm blânzi, dupâ cum şi a p ierde deprinderile rele. prccum s-a zis: D um nezeul nostru esie fo c p ierză to r (m istuitor) (Deut. 4,24). Iar celelalte înţelesuri ale celo r spuse sunt vădite cclor iubitori dc osteneala. Şi înţelegerea m ai înaltă şi alegorică a lor nu e nepotrivita cu ele. D ar se pot înjclcgc prin ele şi scopurile şi sta b ilitei le. ca neschinibarea şi ncprcfaccrea firii dum nezeieşti, care se închipuicsc prin p ie trele de la tem elie. Iar p ro ce siu n ile şi deosebirile arată răspândirea b unătăţilor existente în m od firesc in El. ca în pilda crinului ce răspândeşte huna m ireasm ă, din care pricină i sc şi spune flo a r e a câm pului şi c rin u l văilor (C ânt. 2 . 1). Iar unirile trebuie înţelese ca în toarcerea spre El şi legătura c u El a făpturilor, m otiv pentru carc c indicai şi ca piatra din capul unghiului, iar podoabele fem inine, pom enite la lsaia. descriu bogăţia ato tfelu riti a p rovidenţei dum nezeieşti (cf. Is. 3.18-24). Iar sm irna, aram a şi fildeşul trebuie în ţelese ca p rovidenţă carc reface sau ca puterea deosebitoare şi purificatoare. D ar se descriu şi cele prin carc sc înarm ează cineva, la r ele închipuiesc p uterea care pierde şi desfiinţează cele contrare. Iar la arm ătura putern ică sc referă p o ate şi spusa: în veşm ânt a u rit (Ps. 4 4 ,1 1) şi: în c in g e sa b ia Ta p este m ijlocul Tău. P uternice (Ps. 44,4). C âci sab ia e a rm a aspră, c um istoriseşte Pilarh. L a fel este un m eşter făurar tot cel ce lucrează prin foc. /.o ospeţe. S uni ospe(C ca în Evanghelic (cf. L uc. 15). c ând se laic viţelul cel gras şi c elelaltc penlru fiul risipitor. D e m u lte f e lu r i ş i indirecte. V orbeşte d esp re neîm plinirea făgăduin(eloi. întrucât cele prezise nu sc văd d use la liniă-, d e pildă, ca să arătăm p uţine d in c elc m u lte, spusa către laco h : T ă i e d om n a l fra telu i lău (Fac. 2 7 .2 9 ) şi cele despre răm ânerea la îm pâra(ie a săm ântii lui D avid, prezicere care num ai la arătare nu s-a îm plinit, d ar n icidecum în înţelesul e i adevărat. Câci ceea ce s-a făgăduit lui la co b de spre d o m n ia lui şi a cclo r din săm ânţa lui s-a îm plin it in sen s înalt în H ristos, ca şi făgăduinţele c ătre A vraum d esp re stăpânirea p ăm ântului şi d espre binecuv ântarea neam u rilo r in cl. Iar făgăduinţa către D avid sc referă num ai la H ristos. I.a fel şi celc cc par spuse desp re Solom on in Psalm ul 44. D eci făg ă­ du in ţe le acestea, având înţelesu ri diferite, le-a n u m ii dc multe feluri, dar nu c a pc unele m enite sâ sc ab ată d e la ad ev ăr, ci ca ccle ce vor desco p eri ceea ce se aştepta cu adevărat. (D espre C â ntarea C â n tă rilo r, câ e sfântă d u p â aceşti sfinţi; căci T eo d o r dc M opsuesiia a calo m n ial-o foarte nebuneşte). F o rm e co m p u se . F orm e com p use n u m eşte celc cc se

fac în m od sim bolic m ai presus d e ele insele, m ai presus dc a fi înţelese aşa cu m apar şi sunt prezentate sim plu în scris; câci nu se dau drept c hipuri ci n um ai acoperăm ânt şi ch ip al în ţelesu rilo r şi vederilor m ai adânci. D ar aceasta o spune pentru câ sim boalclc nu au fost înţelese de cei in capabili ca form e com p u se lainice mai presus de ele însele; o spune, ca sâ nu se considere celc d in faţa lor dem ne dc dispreţuit. V n a - negrăită. E 'înţeleasă prin ca tradijia negrăită şi tainică a Scripturii, co m u n icată sim bolic, ca un a ce se e x p rim ă prin sim boale: d ar ca e şi sâvârşitoare a sfinţirii (T E X e attK fiv ). ca una cc p redă actcle sfin|iloarc ale T ain elo r printr-o tradiţie sim ţitoare. A cest c o ntinui ne­ g răit e îm pletii cu c u v ân tu l, c are prin sim bolul exprim abil e unit cu conţinutul n egrăit şi tainic. Câci în sim bol îşi g ăseşte o u m bră adevărul n ecunoscut pu b lic, ca în pasca legii. Pasca adevărată, p recum s-a spus: Triştele nostru H risto s. s-a je rtfit p e n tru n oi (1 C or. 5,7). la r o altă parte a tradiţiei teologice (scrip tu ristice)csie arătată şi cu n o scu tă nu prin sim boale; pc aceasta o n um eşte şi iubitoare d c înţelepciune şi doveditoare. Ea e ste cea carc nc p redă învăţăturile m orale naturale şi cele d c făptuit ale creaţiei. A ceasta are o putere convingătoare m ai vădită şi un adevăr m ai strâns legat cu cele ce le spun; prin accasta este m ai do v ed ito are. L atu ra sim bolică nu are puterea de-a co n v in g e, ci o lucrare nevăzută şi efi­ cien tă care întăreşte sufletele tainice şi contem plative p rin ghicituri tainice sau sim bolice şi le întem eiază in H ristos p rin tainele în v â|atc nu prin cu v ân t, ci p rin tăcere şi prin ele lu m in ează m in tea prin d esco p erirea u n o r ilu­ m inări ale iui D um nezeu sp re în ţeleg erea tain elo r neg răile. D eci n otează c â tradiţia teologică (a Scripturilor) e sie în d o ită (dublă) şi ia scam a cu m şi carc este. Ş i u n a sim bolicâ. Sim bo lică şi săvârşit oare dc sfinţire c c ea care sc săvârşeşte p n n sim boale. ca cele ale cultului d in L ege şi c a T ain ele sfin te lo r lucrări lainice ale noastre; d a r ale n o astre sunt m ai înalte şi m ai d uhovniceşti. Iar cea iubitoare dc înţelepciune şi d o v ed ito are p rin înţelegerea făp tu rilo r şi a unor iconom ii d u m nezeieşti şi a tâlcuirii c o n tem p lativ e a c clo r spuse d esp re D um nezeu, sc spune d irect în Scripturi. C o n v in g e ş i le a g ă . C o n v in g e ş i le a g â p u n â n d a d e v ă ru l ca o le g ă tu ră şi p e c e te p e c e le sp u se şi îl facc c re z u t c e lo r ce a sc u ltă . Iar p re z e n ta re a sim b o lic ă îi fac e p e c ci c re d in c io şi fa m ilia ri lu i D u m n e ze u p rin c e le să v â rşite , p rin d e p rin d e r e a f ă p tu ito a re şi p rin c h ip u r i , p c c a rc le -a n u m it şi in iţie r i n e în v â ţa te

(â5i6dKTOuq liuaxaycoyiaţ). S a u a i tra d iţiei legii. N u n u m ai tradiţia legii, ci şi săv ârşirea sfintelor T ain e a fo st legată de sim boale. Şi n u e de m irare, o d ată cc şi în g erii ne ad u c tainele d u m ­ n e ze ieşti p rin g h ic itu ri. Ş i în s u ş i D o m n u l sc arată în v ăţân d u -nc d esp re D um n e ze u in p arabole. D in tradiţia în v ăţătu rilo r despre D um nezeu: una este n eg răită si lainică, carc e sim bolică şi sfintiloare şi lu­ crătoare; iar alta e arătată şi c u n o scu tă , care e iubitoare d c înţelepciune şi d o v ed ito are şi convingătoare. D e la sim b o a lele. Prim a lucrează prin sim bolică naturală, a d o u a ne-a p redai învăţăturile neprihănite în Scripturi. P rin g h ic itu ri. Prin gh icitu ri, cum face îngerul din Z a h a n a (cf. Z ah. 3). c arc d â c h ip u l lui lisu s losedcc şi

Epistole îm brăcăm intea lui şi vorb eşte d esp re El: şi G avriil la D aniel carc istoriseşte cele d espre H ristos, spunând ccic lainice referitoare la E l: şi altele c a acestea. Iar lucrătoare ale cclor dum nezeieşti num eşte sau pe celc cc fac pe om ul cc se îm părtăşeşte de ele D um nezeu sau pe cele lucrate de D um nezeu. P rin c h ip u l celo r d e p e m a să Prin cele ale m esei (tpane^C O OlV) nu m e şte T ain ele săvârşite pc S fânta M asă prin b in e cu v â n tare a p âinii şi a poiirului. D ar noieaza câ şi V echiul T estam en t şi cel N o u ne predă m ulte prin sim boale; şi penlru cc. Viaţa o m u lu i. Socotesc ca cl a num it viaţa om ului neîm pârţitâ întâi p entru lucrarea co rp o rala a sufletului, jl doilea penlru com p lex itatea şi m ultele pârjt ale tru p u ­ lui. P liveşte căi dc m inunai red ă ccle ale sufletului. V orbind de n d m p â rtirc a sufletului, o num eşte p artea ncpâlim iloare: iar .tccasia esie ccea cc c mai subţire in iurtei şi. cu m ar zice cin ev a, floarea lui, care este m intea, din care răsare şi puterea raio n a la ; prin m inte sufletul e ţi înjelegator; în m inte se vâd în m od cu n o scăto r tainele sim ple şi o a recum dezvelite, fara sim boale. Iar partea îm părţită a lui este ceea cc n um eşlc şi partea patim iloarc (pasiva şi pătim aşa), iar aceasta p utere a sufletului c unita cu sim ţurile prin d uh ul, carc e la m ijlocul sufletului şi tru p u lu i; în d u h au te m elia p u te rile sim ţirii şi ale înţelegerilor cuno scă to are prin gândire. A ccasta este partea patim iloarc a su fletu lu i. întrucât sufletul c m ânat p n n sim ţire spre îm p â lim irea lui de c elc sensibile. A ceasta parte a sufletului, putem spune ca nu e c u rata ca m intea, nici nu poate c on tem p la cele dum nezeieşti şi ccle ştiute şi inteligibile in m od nem ijlocit, ci are n evoie de c eva mai îngroşat, de o călăuză spre cele sim ple şi netrupeşli, lucru pe carc îl îm p lin esc sim boalele ce conduc prin celc îm părţite, adică prin cele sensibile şi văzute. Ş i p a r te a n e p ă tim ito a r e a s u f l e t u l u i P a r te a n epâtim itoare a sufletu lu i esie cea înţelegătoare, nu total nepartaşa dc pătim ire (de pasivitate), ci ncavând pornirile în afara pătim irii. întrucât trupul cade sub m ulte înrâuriri rele, pc carc sufletul nu le su p o rta fârâ p ro p ria voire. Paitca patim itoaie a sufletului e cea care percepe celc din a fara prin sim ţuri; ci au sp u s că s-au predai în m od trupesc prin sim boale ccle dum nezeieşti, p n n care suntem ridicaţi la \ ederea celor ncm ateriale. In m o d c la r în v ă ţă tu ra despre D u m n e ze u (S crip ­ tura). Şi cci ce aud învăţătura c la r i şi go ala dc acoperâm inie d espre D um nezeu îşi întipăresc in ei unele chipuri spre înţelegere, călăuzind prin ele pe ascultători. A ltfel teologia clara c. dc pildâ: S-a arătat D om nul lui A vraam sau lui M oise şi: A : is D o m n u l (leş. 7): şi: A fo st cuvântul D om nului către p n io r o c (Ier. 4 7 ,1 ) şi cele a se­ m enea. lar d a r i e când nu sc aratâ D om nul prin sim boale figurate. Iar l'om iâ figurată e vederea evlavioasă pe care o pniitim prin astfel dc spuse, p otrivite firii dum nezeieşti. U n chip oarecare • spre înţeleg erea . P recum prin pom i dum nezeiescul A tanasie înfăţişează ip o stasu n le închinatei T reim i şi c cilalţî sfinţi din altele. D ar şi c reaţia lum ii a fosl p rodusa ca un fel de sim boale ale cclo r nevăzute ale lui D um nezeu. §2 P re cu m zice

• P a ve l. A po sto lu l zice aşa: C e le

n e vă zu te a le tu i. v eşn ica lu i p u te re , in fă p tu r i s e vâ d (R o m . 1.20). la r H risto s (câ ci pe ace sta îl n u m eşte C uv ân tu l adevărat), zice: D acii v-am sp u s w u t1 cele p ă m â n te şti şi nu le credeţi, cum veţi cred e de vă voi spune vouă ceie cereşti? ( loan 3.12) şi toate cele ca acestea. De aceea teologii. în m od c u v en it şi legiuit aratâ ca p riveşte bucu ria celo r cc fac cele b u n e şi c hinul şi osânda c elo r cc pacatuicsc. Iar sfaturile şi îndem nurile cc feresc d e relele viitoare Ic num eşte p urificatoare şi neprihănite, lar om eneşti şi m ijlocii. întrebările interesate, c a d e pildâ: U nde este fratele tă u ? (Fac. 4.9); şi: P o g o râ n d ro i vedea I Fac. 18,21); şi: D o m n u l cercetea ză p e c e l d re p t f t p e ceI necred in cios (Ps. 10.5). A cestea sun i la m ijlo c între ccle ce îi con v in lui D um nezeu şi în tre cele c c apar cu toiul necu v cn ite. ad ică a sem en ea fiarelor şi m ateriilo r n eîn su ­ f le ţite . Ia r fă c u te m a i p r e s u s d c lu m e şi în c h ip dexâvârşitor. n u m eşte pe cele făcute în c h ip d esâvârşilor. p o trivit cu vântu lui şi sin g u rei v o in ic a lui D um nezeu. I.egi vâzuie. c a cca c are scuza o fecioara v io lata în pustie şi ccle asem enea. Iar rânduieli nev ăzu te c a cea caie spune: L-a m iubit p e ta c o b . u ir p e E s a u l-am urâ t şi altele ca a ceasla (R om . 9.13). P ărin tele le-a prezentai in m ulic felu ri, penlru că pc u n ele S c rip tu ra je -a p redai în m od sim b o lic, pe altele în c h ip n e p rih ă n it şi m ai presus dc lum e. în m o d p o trivit cetăţii. O parte a fiiosofiei este practică, o alta contem plativa. Şi o parte a celei practice (făptuitoare) este obşteasca, care sc num eşte şi socială (cetăţenească), ca cca legiuitoare, iar alia individuală, ca c ca etică. Iar la m ijlocul celei practice este ceaeco n o m icâ: iar o p ane acelei contem plative esie cca naturală, care cunoaşte prin cele sensibile şi sdiim b âio arc. care esie şi cosm ologică; iar cea vâzăloare (intuitivă) şi teologică contem plă ccle inteligibile şi eterne, lar la mijlocul celei contem plative este cea care cunoaşte ccle etem e şi sensibile, carc este astro n o m ici şi matem atica. De aceasta nu vorbeşte Scriptura, iar E vreii o au în D eu ten m o m . N u o istorie simplă. Ccle spuse in Scriptură în mod sim bolic sau istoric nu descriu o istorie simplă, ci o desăvârşire a vieţii. Iar desăvârşire a vieţii zice câcste scopul sfinţilor, care este ca pnn Scripturi sâ se desăvârşească cci ce sunt învăţaţi spre viata veşnică, lar accasta o urmăreşte în mod necesar înţelesul înalt şi alegoric al ei. i'd ven im în m o d sfin ţit. Serie a trece (5ia(3a(vE lV ). în loc dc a pătrunde (8ia (îd A A e iV ). A ccasia înseam nă a pătrunde şi a intra sau a ajunge în lâunirul lucrului. Aşa zicc şi D iogenian. L u m in ile m a i p re su s de fiin ţă . L um ini mai presus de fiinţă, inteligibile şi dum nezeieşti n um eşte pe atom eprih â n ita şi Preasfânta T reim e. Iar inteligibili. îngerii su p e­ riori. D eosebirea acestora am arâtal-o d ep lin în scrierea D esp re nu m irile dum nezeieşti. D espre p ro n iile - lu i in telig ib ile D espre providenje v orbeşte ca în Evanghelii: F o c am venit să a ru n c p e p ă m â n t (l.u c. 12.49). D espre cuvinte, ca la icremia: Nu su n t cuvintele M ele aşa ca focul, zice D t m utul (Ier. 23.29). C hipul focului trebuie în ţeles d c cia ltfcl re fc rilo rla D u m nezeu şi altfel referito r la c cic inteligibile, la îngeri adică şi la providen(clc şi c uvintele lui D um nezeu. C â n d (exp rim ă ) cauza. C hip u l focului în sen s de cau za se refera la c uvintele D om nului; iar in sens de ex isten tă, la D u m nezeu; iar în sens d c îm părtăşire, la

279

Epistole îngeri. Iar în sens de cauză e d eosebii d c cel în sen s dc îm părtăşire; prim ul aralâ fiinţa care este prin ca în să ţi, având adaos c hipul dum nezeiesc, carc este al îngerilor, la r ceea cc e xista e ste cuvântu l d um nezeiesc, ce pro v in e d in D um nezeu. P re cu m ş i în ţelegerea acestora. C h ip u rile sc re f e r i la subiecte (su bstanţe). chiar d a că sunt identice. C ercetarea ( c e lo r p ro p u se ) - d e voi. A venii spre corectare ţi tem a din P ro verb e despre înţelesul hranei. S3 I m cea lichidă . N oieaza c â a num ii h r ă n i şi b ă u tu ri lichidă. P a h a ru l • ro tu n d . înţelesul pah aru lu i şi al rotunjim ii lui. F ără în c e p u t ţi fă r ă sfârşii. D eclară p ro v id en ţa lui D um nezeu f i r i în c ep u i, nu p entru câ le-a p rcc u g eta l în ccpând s i e x iste d eo d aiâ cu lu cru rile, d u p â acei lipsiţi dc m inte care sp un: o d ată cu D u m n ezeu suni (oaie; ci pcm ru c i şi îna in te d e -a fi fosl l'âcuie lucru rile de c âlre D um nezeu , (ex isten ţe le ), au fosl ideile sau m odelele lor adică clem ele lor înţelesuri (de care am spus în scrierea D espre num irile d u m nezeieşti c i dum nezeiescul Pavel le-a num it predeterm inări) şi câ în ideile şi înţelesurile acestea ale lui D u m n e ze u e ra u p r e f ig u r a te c c le ce v o r li a d u se la e x is te n ţă ; şi c i p ro v id e n ţa lui D u m n e z e u u p re e x ista t f i r i d e în c e p u i în tre g ii c re a ţiu n i. C â c i a a p a rţin u i p ro n ie i lui D u m n e ze u sa u c u g e tă rii lui .'interioare sâ v o ia sc â s i p r o d u c i c re a ţia , ca îm p lin ire a b u n ilâ ţii lui îna in te cug etă to are (p ro n iato a re ). Ca u rm are, providenţa (pronia) c declarată şi fura sfârşit, ca cca care va fi cu îngerii nem urilori şi cu noi. carc v o m fi fâcuji nem uritori, şi va fi loate celc bune pentru noi. în ţe le p c iu n e a şi-a zidit sieşi casă. A ra tă c e în ­ seam nă câ în ţelepciunea şi-a zidii sieşi casă şi in ca pregăteşte celc cc le-a spus şi su n t în afara ei şi în ca. E ste in loate. D espre aceasla s-a vorbii în scrierea D espre num irile du m nezeieşti, c u m stă şi se m işcâ. D ar n oieaza câ num eşte propriu-zis p c D um nezeu. î n S in e p r in depă şirea. Ş i în acestca se aratâ p rin depăşire câ nu trebuie sâ înţelegem ceea cc se sp u n e ca o privaţiune şi inex iste n ţi. Ş i s tâ n d A ici m i sc pare c i explică ce e ste casa (COTlOt). adicâ;