Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul

Index Viaţa şi suferinţele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.................................2

Minunile Sfântului Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon care s-au făcut în Grecia şi Rusia................................................................................................22 Însemnările din Condica bisericii metocului athonit......................................36 Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (27 iulie/7 august)................45 Biserica Sfântul Nifon, patriarh al Ţarigradului Cu blagoslovenia sfinţitului arhimandrit Ieremia, egumenul Mănăstirii Sfântului Pantelimon de la Sfântul Munte Athos

Editura metocului Mănăstirii Sfântului Pantelimon de la Sfântul Munte Athos Moscova, 2001 Viaţa şi suferinţele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon Pe când împărăţea nelegiuitul Maximian 1 , un crud chinuitor al creştinilor, când aproape peste întreaga lume căzuse întunericul necredinţei şi a idolatriei necestive, când o mare prigoană se abătuse pretutindeni asupra credincioşilor în Hristos şi când piereau cu moarte de mucenic mulţi mărturisitori ai preasfântului nume al Mântuitorului Iisus Hristos, atunci a pătimit pentru El, în ţara Bitiniei, în oraşul Nicomidia 2 , şi sfântul mare mucenic Pantelimon. 1 Maximian II Galeriu - cumnat şi coguvemant cu împăratul Diodeţian, mai târziu urmaşul

acestuia la împărăţie (305-311). 2 Nicomidia - oraş înfloritor din antichitate, în nord-vestul Asiei Mici, la ţărmul Mării

Marmara, capitala provinciei orientale a Imperiului Roman în timpul lui Diodeţian şi al succesorilor acestuia.

Acest slăvit pătimitor pentru Hristos s-a născut în oraşul Nicomidia dintr-un tată pe nume Eustroghie, om de vază şi bogat, şi mama Sfânta Evvula 3 . După credinţa sa, tatăl era păgân, adept înfocat al idolatriei, iar mama era creştină, primind sfânta credinţă de la părinţii ei şi slujind cu stăruinţă pe Hristos. Aşadar, soţii, uniţi trupeşte, erau despărţiţi duhovniceşte: el aducea jertfe falşilor zei, ea aducea jertfă de laudă Dumnezeului Celui Adevărat. Li s-a născut un fiu pe care l-au numit Pantoleon. Acest nume înseamnă «în toate leu», căci se presupunea că, la vârsta bărbăţiei, fiul va fi asemeni unui leu. Dar mai târziu fiului i s-a schimbat numele în Pantelimon, adică «atotmilostivul», întrucât era milostiv în toate cele: vindeca bolnavii fără plată, dădea de pomană la cei sărmani şi a dăruit cu mână largă averea pământească celor săraci. Din fragedă pruncie mama şi-a educat fiul întru cucernicie, l-a învăţat să creadă în Unul Dumnezeu Cel Adevărat, Carele sălăşluieşte în ceruri. A dorit din toată inima ei ca fiul să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos şi să se facă bineplăcut Lui prin faptele sale bune, înturnându-l de la politeismul păgân. Fiul şi-a însuşit călăuzirile cele bune ale mamei, atât cât a putut în anii adolescenţei sale. Mai apoi buna sa mamă şi îndrumătoare a plecat curând la Domnul, părăsindu-şi fiul la anii tineri. După moartea ei, băieţandrul a luat-o pe urmele rătăcirilor tatălui; acesta îl ducea adesea să se închine la idoli, întărindu-i necredinţa păgână. La început Pantoleon a urmat cursurile unei şcoli de gramatică, unde se făcea educaţie păgână. Apoi tatăl l-a dat la o şcoală de medicină, la Eufrosin, un doctor vestit, pentru ca băiatul să capete cunoştinţe de măiestrie medicală. Băiatul era înzestrat cu o deosebită agerime a minţii, asimila uşor tot ce era învăţat şi, curând, depăşindu-i pe cei de-o vârstă cu el, aproape că se putea compara cu însuşi profesorul. Pe lângă asta se distingea cu darul vorbirii, prin frumuseţe şi lăsa asupra tuturor o impresie plăcută; era cunoscut până şi de împăratul Maximian, care trăia în acea vreme la Nicomidia. În timpul prigonirilor, nelegiuitul împărat a ars 20.000 de creştini în biserică 4 , în ziua de Crăciun a omorât pe episcopul Antim 5 şi pe mulţi alţii, după diferite 3

Pomenirea Sfintei Evvula se face la 30 martie.

4 Pomenirea celor 20.000 de mucenici, arşi în biserica Nicomidiei, se face pe 28 decembrie. 5

Pomenirea Sfântului mucenic Antim este pe 3 septembrie.

schingiuiri, i-a sortit pieirii. Doctorul Eufrosin mergea adesea cu medicamente la palatul tiranului - ori la el, ori la curtenii săi, tratând pe toţi de la curtea împăratului. Când Eufrosin venea la curtea împăratului, era însoţit de Pantoleon, care îşi urma profesorul, şi toţi se mirau de frumuseţea şi mintea cumpătată a băiatului. Odată, văzându-l, împăratul l-a întrebat: - De unde-i şi al cui fiu este? Primind răspunsul, împăratul i-a poruncit lui Eufrosin să-l înveţe pe tânăr cât mai repede şi cât se poate de bine toată măiestria medicală, exprimându-şi dorinţa de al avea pe băiat întotdeauna pe lângă sine, acesta fiind vrednic de a-l sluji. Tot pe atunci trăia în Nicomidia un bătrân presviter pe nume Ermolae, care se ascundea de prigonitori împreună cu un mic grup de creştini, în căsuţa sa simplă. Când pleca de la casa sa către învăţător şi la înapoiere, drumul lui Pantoleon trecea pe lângă căsuţa în care se ascundea Ermolae. Văzându-l de la fereastră pe tânărul care trecea pe acolo, Ermolae a cunoscut după chipul şi privirea acestuia bunele sale moravuri, a înţeles cu duhul că tânărul va fi un vas ales al lui Dumnezeu. Într-o bună zi, Ermolae a ieşit în întâmpinarea lui Pantoleon şi l-a rugat să-i păşească pragul casei pentru scurtă vreme. Blândul şi ascultătorul tânăr a intrat în casa bătrânului preot. Oferindu-i lui Pantoleon un loc lângă sine, bătrânul l-a întrebat de unde se trage şi despre părinţii săi, s-a interesat de credinţa şi despre felul său de a-şi duce viaţa. Tânărul i-a răspuns amănunţit că mama sa a fost creştină şi a murit, iar tatăl său este în viaţă şi venerează după preceptele păgâneşti mai mulţi zei. Atunci Sfântul Ermolae l-a întrebat: - Ei, dar tu, bunule copil? De care credinţă ai vrea să te ţii: de cea a tatălui sau de cea a mamei? Tânărul a răspuns: - Mama mea, cât a fost în viaţă, m-a învăţat credinţa ei, iar eu m-am alipit cu drag de această credinţă. Însă tata, fiind mai puternic, mă sileşte să urmez legile păgâneşti şi să mă bage la curtea împăratului printre demnitarii şi slujbaşii de seamă apropiaţi ai împăratului!

Sfântul Ermolae l-a mai întrebat: - Dar după ce fel de învăţătură te călăuzeşte profesorul tău? Tânărul i-a zis: - După învăţătura lui Asclepiade, a lui Hipocrate şi Galen 6. Aşa a voit tatăl meu, dar şi profesorul meu spune că, dacă îmi voi însuşi aceste învăţături, voi putea prea lesne să vindec orice boli ale oamenilor. La aceste ultime cuvinte Sfântul Ermolae a găsit un bun prilej de a purta o discuţie folositoare şi a început să semene în inima tânărului, ca în pământul cel bun, sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu: - Crede-mă, tinere drag! i s-a adresat el lui Pantoleon. Adevărat îţi grăiesc ţie: învăţătura şi măiestria lui Asclepiade, ale lui Hipocrate şi Galen sunt mărunte şi prea puţin ajută celor ce se folosesc de ele. Iar zeii, pe care împăratul Maximian, tatăl tău şi alţi păgâni îi venerează, sunt deşertăciune, iar ceea ce au născocit preoţii lor despre ei nu-i nimic altceva decât mit şi înşelăciune. Adevăratul şi Atotputernicul Dumnezeu este unul - Iisus Hristos. El a redat vederea celor orbi, pe cei leproşi i-a curăţit, pe cei morţi i-a înviat; a izgonit demonii din oameni cu un singur cuvânt; nu numai El însuşi tămăduia, ci şi veşmântul Său: astfel, o femeie care suferea de scurgerea sângelui de doisprezece ani, s-a lecuit pe loc, deîndată ce a atins cu mâna veşmântul Lui. Dar cine poate să povestească în amănunt despre minunatele Sale fapte? La fel cum nu e cu putinţă să numeri nisipul mării, stelele de pe cer şi picăturile de apă, tot aşa nu se pot număra minunile şi nu se poate măsura măreţia lui Dumnezeu. Şi acum El este Ajutătorul Cel tare al robilor Săi, mângâie pe cei întristaţi, tămăduieşte pe bolnavi, izbăveşte de nenorociri şi slobozeşte de toate relele vrăjmaşe, fără să aştepte a fi înduplecat de unul sau de altul, ci preîntâmpinând rugăciunile şi chiar dorinţa inimii. El dăruieşte puterea de a săvârşi toate acestea şi acelora care-L iubesc, le trimite darul facerii de minuni, şi, la sfârşit le dă viaţa cea nemărginită întru slava veşnică a împărăţiei Cereşti. Dacă tu vei crede, vei putea să tămăduieşti orice fel de boli numai prin chemarea Preacuratului Nume a lui Hristos. Pantoleon a plecat urechea la aceste sfaturi ale Sfântului Ermolae, primindu-le în inima sa ca adevărate. S-a adâncit cu mintea în ele cu bucurie şi a spus sfântului: - De multe ori am auzit acestea de la mama mea şi am văzut adesea cum ea se ruga şi-l chema pe acel Dumnezeu despre Carele tu îmi povesteşti. 6 Renumiţi medici ai antichităţii.

De atunci Pantoleon venea în fiecare zi la sfânt şi se desfăta în convorbiri duhovniceşti cu acesta, întărindu-se în cunoaşterea Dumnezeului Celui Adevărat. Iar când se întorcea de la profesorul său Eufrosin, înainte de a merge acasă, trecea pe la bătrânul său sfătuitor şi asculta călăuzirile sale folositoare pentru suflet. *** Odată, la întoarcerea de la profesor, Pantoleon o ocolit puţin într-o parte şi a dat brusc de un copil mort, muşcat de un şarpe uriaş, iar şerpoaica acestuia şedea tot acolo. Văzând acestea, tânărul s-a speriat la început şi a dat înapoi, dar pe urmă s-a gândit: „Acum a venit vremea să încerc să mă conving dacă sunt adevărate cele spuse de stareţul Ermolae". Şi, uitându-se la cer, a rostit: - Doamne Iisuse Hristoase, deşi nu sunt vrednic să Te chem pe Tine, însă dacă Tu voieşti ca să mă fac robul Tău, arată puterea Ta şi fă ca în Numele Tău copilul acesta să învie, iar şarpele să piară. Şi în aceeaşi clipă copilul a înviat, ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un vis, iar şarpele sa rupt în două. Atunci Pantoleon, crezând pe deplin în Hristos, şi-a îndreptat către cer ochii săi trupeşti şi a mulţumit Domnului cu lacrimi de bucurie pentru că Acesta l-a scos din întuneric la lumina cunoştinţei Sale. După aceasta, Pantoleon a mers cu grăbire la Sfântul presviter Ermolae şi căzând la cinstitele picioare ale acestuia, i-a cerut să-l boteze. I-a povestit sfântului cum a înviat copilul prin puterea Numelui lui Iisus Hristos şi cum a pierit şarpele care omorâse copilul. Sfântul Ermolae a mers împreună cu Pantoleon să vadă şarpele mort şi văzându-l, a mulţumit lui Dumnezeu pentru minunea săvârşită prin mijlocirea căreia El l-a adus pe Pantoleon la cunoaşterea Sa. Apoi Sfântul Ermolae l-a botezat pe tânăr în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi săvârşind Liturghia în odăiţa sa, l-a împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine ale lui Hristos. După creştinare Pantoleon a rămas pe lângă stareţul Ermolae vreme de şapte zile, învăţând dumnezeieştile cuvinte spuse lui prin gura bătrânului şi prin harul lui Hristos. Ca dintr-un izvor de apă vie şi-a ostoit sufletul la belşugul roadelor duhovniceşti. A opta zi a mers acasă, iar tatăl său l-a întrebat: - Fiule, unde ai petrecut atâtea zile? Am fost tare îngrijorat pentru tine.

Sfântul i-a răspuns: - Am fost cu învăţătorul meu la palatul împăratului şi am vindecat un bolnav pe care împăratul îl iubeşte foarte mult. Şi nu am plecat şapte zile, până ce nu l-am tămăduit. Aşa a spus Pantoleon şi nu a minţit, căci, sub chipul unei pilde, i-a spus un adevăr tainic şi în tâlcuri: prin învăţător l-a numit pe Sfântul presviter Ermolae, prin palatul împăratului a subînţeles acea linişte lăuntrică, în care s-a săvârşit Taina cea dumnezeiască, iar prin bolnav s-a subînţeles pe sine însuşi, sufletul său, care a iubit pe împăratul Ceresc, suflet care a fost supus vreme de şapte zile la tămăduire duhovnicească. Când a doua zi a mers la dascălul său, Eufrosin, acesta l-a întrebat: - Pe unde ai umblat atâtea zile? - Tatăl meu, cumpărând o moşie, m-a trimis s-o iau în primire, iar eu am examinat cu atenţie şi fără grabă tot ce se afla acolo, căci moşia este cumpărată cu un preţ tare scump. Pantoleon a vorbit astfel în tâlcuri despre Sfântul botez, pe care el l-a primit, şi despre celelalte Taine ale credinţei creştine - celei adevărate, care au o valoare nepreţuită, ce depăşeşte toate bogăţiile lumii, căci ele sunt dobândite prin Sângele nepreţuit al lui Hristos. Auzind acestea, Eufrosin a încetat să-i mai pună întrebări. Iar Pantoleon era prea plin de harul lui Dumnezeu, purtând înlăuntru comoara dreptei credinţe. Era îngrijorat şi se preocupa de tatăl său, voind să-l scoată din întunericul idolatriei şi să-l aducă la lumina cunoştinţei lui Hristos. În fiecare zi, discuta cu el cu înţelepciune, în pilde şi întrebări. Îi zicea: - Tată, de ce zeii, care au fost făcuţi în picioare, stau în picioare până în ziua de azi, aşa cum au fost puşi la început? Iar cei făcuţi şezând stau până în ziua de azi şi nu se ridică niciodată? - Nu mi-e deloc clară întrebarea ta, răspunse tatăl, nici eu nu ştiu ce să-ţi spun. Sfântul însă, punându-i tatălui mereu tot alte şi alte asemenea întrebări, îl forţa pe acesta să se îndoiască de zeii lui şi să priceapă câte puţin din minciuna şi rătăcirea idolatriei. Tatăl a încetat să mai venereze idolii aşa cum îi venera înainte, când le

aducea zi de zi numeroase prinoase. A început să-i dispreţuiască şi să nu li se mai închine. Văzând acestea, Pantoleon se bucura măcar de faptul că a reuşit să deştepte în tatăl său îndoiala privitoare la idoli, cu toate că n-a izbutit să-l depărteze cu totul de aceştia. Nu o dată Pantoleon a vrut să sfărâme idolii tatăl său, care erau destui în casa lor, dar şi-a înfrânat dorinţa, pe de o parte, ca să nu-l mânie pe tată pe care, după poruncile dumnezeieşti, trebuie să-l respectăm, pe de altă parte, pentru că aştepta timpul când tatăl său, cunoscând el însuşi pe Adevăratul Dumnezeu, va voi să-i spargă el cu mâna lui. *** În acest timp, a fost adus la Pantoleon un orb, care se ruga să fie tămăduit: - Mă rog la tine, însănătoşeşte-mă pe mine, orbul şi lipsitul de nepreţuita lumină! Toţi doctorii care sunt în oraşul acesta m-au tratat, dar fără nici un folos, ba nu mai văd nici ultimele sclipiri de lumină, după cum am rămas şi fără avut, căci, tot dându-le bani, am pierdut totul, iar în loc de tămăduire am rămas cu orbirea şi cu pierderea de timp. Sfântul i-a grăit, întrebându-l: - Dacă ţi-ai dat tot avutul acelor doctori, dar fără de nici un folos, atunci cu ce-o să mă răsplăteşti pe mine, de vei fi tămăduit şi vei vedea? - Cu tot ce mi-a mai rămas, nu mult. Sunt gata să-ţi dau totul ţie, i-a răspuns orbul. Sfântul a zis: - Darul vederii, care îţi deschide lumina, ţi-l va da Creatorul luminii, Dumnezeu Cel Adevărat, prin mine, nevrednicul rob al Său, iar tu nu-mi da mie cele făgăduite, ci dă-le celor sărmani. Auzind acestea, Eustroghie, tatăl lui Pantoleon, i-a zis acestuia: - Fiule! Nu te apuca de un lucru pe care nu-l poţi duce la bun sfârşit, căci va râde lumea de tine. Poţi oare tu, un tânăr, să faci mai mult decât acei doctori cu experienţă, care l-au tratat şi nu au putut să-l vindece? - Nimeni dintre acei doctori, a răspuns doctorul fără de arginţi, nu cunoaşte acel tratament aplicabil în cazul de faţă, pe care îl ştiu eu, căci este o diferenţă uriaşă între ei şi învăţătorul meu, Carele mi-a dat mie acest tratament. Crezând că vorbeşte despre profesorul Eufrosin, tatăl său a remarcat:

- După câte am auzit, şi dascălul tău a tratat pe acest orb şi nu a putut să facă nimic. - Aşteaptă puţin, tată, şi vei vedea puterea mea doftoricească, i-a răspuns Pantoleon. Spunând acestea, tânărul a atins cu degetele ochii orbului şi a rostit: - în numele Domnului meu Iisus Hristos, Carele dă lumină celor orbi, vezi! Imediat s-au deschis ochii orbului şi el a început să vadă. După această minune, tatăl lui Pantoleon, Eustroghie, împreună cu omul căruia i s-a redat vederea au crezut pe dată în Hristos, au fost încreştinaţi de Sfântul presviter Ermolae şi s-au umplut de mare bucurie duhovnicească de la harul şi puterea lui Hristos. Eustroghie a dărâmat toţi idolii din casa sa, faptă la care l-a ajutat şi fiul său Pantoleon; zdrobind idolii în bucăţi, i-au aruncat într-o groapă adâncă, pe care au acoperit-o cu pământ. Puţin timp după aceea, Eustroghie s-a pristăvit întru Domnul. Pantoleon, care a ajuns moştenitorul foarte bogatei moşii părinteşti, a slobozit pe dată toţi robii şi roabele, făcându-le daruri generoase. Iar averea a început s-o împartă la cei aflaţi în nevoie: la schilozi, la săraci, la văduve şi orfani. Apoi a trecut prin toate temniţele şi vizitându-i pe cei care sufereau în cătuşe, i-a mângâiat cu leacurile sale, dăruindu-le cele ce aveau nevoie. Astfel, el nu era numai doctorul rănilor, ci şi al mizeriei omeneşti. Toţi primeau de la el pomană îmbelşugată, iar la vindecări îl ajuta harul lui Dumnezeu. Tânărului i s-a dat de sus darul tămăduirii, iar el vindeca fără plată tot felul de boli nu atât cu mijloace farmaceutice, cât prin chemarea Numelui lui Iisus Hristos. Atunci Pantoleon s-a arătat cu adevărat ca Pantelimon, adică «atotmilostivul», şi după nume, şi în fapte arătând tuturor milostenie, nelăsând pe nimeni să plece de la el fără pomană sau nemângâiat, împărţind ajutoare la cei aflaţi în nevoie, iar pe bolnavi tămăduindu-i fără plată. Toţi oamenii din oraş cu diferite boli veneau la el, părăsindu-i pe ceilalţi doctori, întrucât de la aceştia nu primeau tămăduiri atât de grabnice şi desăvârşite, ca de la Pantelimon, care îi lecuia fără greş şi care nu primea plată. Numele doctorului atotmilostiv şi fără de-arginţi a devenit cunoscut în tot norodul, iar ceilalţi doctori erau huliţi şi luaţi în râs. Ca urmare, din partea doctorilor faţă de sfânt au izbucnit zavistie mare şi ură, care au început încă de pe când orbul mai sus pomenit şi-a căpătat vederea. Lucrurile s-au întâmplat în felul următor.

Într-o bună zi când acest orb, care începuse să vadă mulţumită Sfântului Pantelimon, mergea prin oraş, l-au văzut doctorii şi s-au gândit: „Nu acesta este cel care era orb şi căuta să se lecuiască la noi, iar noi nu l-am putut vindeca? Atunci cum de vede acum? Cine şi prin ce mijloace l-a tămăduit şi i-a deschis ochii?" Doctorii l-au întrebat cum de vede acum. Omul acela nu a tăinuit numele tămăduitorului. Doctorii, ştiind că Pantoleon era ucenicul lui Eufrosin, au zis: - Mare învăţător, mare ucenic! Fără să vadă că prin mijlocirea lui Pantelimon a lucrat puterea lui Hristos, ei au mărturisit adevărul, căci Pantelimon este marele ucenic al Marelui învăţător - Iisus Hristos. Dar măcar că, prin gura lor doctorii îl lăudau făţarnic pe sfânt, în inimile lor, însă, din cauza zavistiei, se gândeau la rău. Ei îl cercetau pe sfânt, căutând vreo învinuire împotriva lui, ca să-l piardă. Doctorii au aflat că Pantelimon merge în temniţă şi tămăduieşte rănile întemniţaţilor, care pătimeau pentru Hristos, şi l-au pârât la nelegiuitul Maximian: - împărate! Tânărul, care tu ai poruncit să înveţe meşteşugul doftoricesc, dorind săl ai pe lângă tine în palatele tale, arătându-i atâta milă imperială, merge prin temniţe, tămăduind pe întemniţaţii care hulesc pe zeii noştri, grăind cu viclenie laolaltă cu ei despre zeii noştri şi înduplecându-i şi pe alţii către asemenea viclenii. Dacă nu-l vei pierde cât mai curând, îţi vei pricinui ţie-ţi destulă tulburare, căci vezi cât de mulţi întorc spatele zeilor, datorită învăţăturilor lui ispititoare. De fapt, meşteşugul doftoricesc prin care tămăduieşte Pantoleon nu vine de la Esculap 7 sau de la alt zeu, ci de la un oarecare Hristos, în Carele cred toţi şi prin Carele lecuieşte Pantoleon. Astfel vorbiră clevetitorii, implorându-l pe împărat să-l cheme pe orbul tămăduit de Pantoleon, ca să se încredinţeze de adevărul spuselor lor. Împăratul porunci pe dată să fie căutat orbul care şi-a recăpătat vederea, iar când acesta a fost adus, l-a întrebat: - Zi-mi, bunule, cum a tămăduit Pantoleon ochii tăi? Omul a răspuns: - A chemat numele lui Hristos, mi-a atins ochii şi deodată am văzut. 7 zeu păgân al ştiinţei medicale.

- Dar tu ce crezi, i s-a adresat împăratul, Hristos te-a vindecat sau zeii? - împărate! a răspuns acesta. Doctorii pe care-i vezi în jurul tău au depus multe eforturi vreme îndelungată, ca să mă facă bine; ei mi-au luat tot avutul, dar nu numai că nu mi-au adus nici un folos, ci m-au lipsit şi de puţina vedere pe care o mai aveam şi m-au orbit cu totul. Pantelimon, însă, numai prin chemarea numelui lui Hristos m-a făcut văzător. Acum judecă şi tu însuţi, o, împărate, şi hotărăşte care este cel mai bun şi mai adevărat doctor. E oare Esculap şi ceilalţi zei chemaţi atâta timp şi care n-au ajutat deloc, sau Hristos, Carele a fost chemat doar o dată şi Carele mi-a redat pe loc vederea? Atunci împăratul, după obiceiul tuturor tiranilor, a încercat să-l silească pe om să facă o nelegiuire: - Nu te sminti, omule, şi nu aminti de Hristos, căci este limpede că zeii ţi-au dat putinţa să vezi lumina. Fără să ia în seamă puterea împăratului şi fără să se teamă de ameninţările tiranului, orbul tămăduit a răspuns lui Maximian mai cu îndrăzneală decât orbul din Evanghelie, chemat spre cercetare la farisei (Ioan 9, 27): - Tu însuţi te sminteşti, o, împărate! Spunând că zeii tăi orbi sunt dătători de vedere, tu însuţi eşti asemenea lor şi nu vrei să vezi adevărul. Plin de furie, împăratul a ordonat pe loc să i se ia viaţa prin sabie. Şi astfel a fost secerat capul bunului mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos, ca să-L vadă faţă către faţă, în lumina cerească nepieritoare, pe Acela pe Carele L-a mărturisit pe pământ şi a primit vederea cea trupească. Sfântul Pantelimon a plătit la ucigaşi pentru trupul acestuia şi l-a înmormântat lângă trupul tatălui său. După aceea împăratul a poruncit să fie chemat la el Pantoleon. Pe când ostaşii îl duceau pe sfânt la împărat, acesta cânta un psalm al lui David: „Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis" (Psalm 108,1). Aşa şi-a înfăţişat el trupul în faţa împăratului pământesc, iar duhul în faţa Celui ceresc. Uitându-se la el fără nici un fel de mânie, împăratul Maximian a început blând să-l lămurească:

- Lucruri urâte am auzit despre tine, Pantoleon. Mi se spune că îl tăgăduieşti cu totul şi îl dispreţuieşti pe Esculap şi pe ceilalţi zei. Iar pe Hristos, Carele a pierit de moarte rea, îl slăveşti şi îţi pui nădejdea în E1 şi numai pe El îl numeşti Dumnezeu. Se pare că nu mai ai ştiinţă de cât de mare milă ţi-am arătat. Ai fost primit în palatul meu şi i-am poruncit dascălului Eufrosin să te înveţe cât mai grabnic meşteşugul doftoricesc, pentru ca tu să te afli întotdeauna în preajma mea. Tu însă, sfidând toate acestea, ai trecut la duşmanii mei. Însă, de fapt, nu voiesc să cred ceea ce se spune despre tine, fiindcă oamenii sunt deprinşi să spună multe minciuni. De aceea te chem pe tine însuţi să povesteşti adevărul despre tine şi să dai în vileag mincinoasa cleveteală a pizmuitorilor pe seama ta şi, în prezenţa tuturor, să aduci jertfă marilor noştri zei. Sfântul a răspuns: - O, împărate, trebuie să dăm crezare mai mult faptelor decât vorbelor! Căci adevărul se cunoaşte cu mult mai bine din fapte decât din cuvinte. Aşadar, crede în cele povestite despre mine: eu mă lepăd de Esculap şi de ceilalţi zei ai voştri şi îl proslăvesc pe Hristos, pentru că eu am cunoscut faptele Sale. El este Unul Dumnezeu adevărat. Ascultă măcar pe scurt faptele lui Hristos: El a zidit cerul, a întărit pământul, a înviat pe cei morţi, a redat vederea la orbi, a curăţat pe leproşi, a ridicat din paturi pe cei slăbănogi. Ce fapte asemenea au făcut zeii cinstiţi de voi? Oare pot ei să le facă? Dacă vrei să afli acum tăria atotputernică a lui Hristos vei vedea lucrarea Sa chiar acum, în realitate. Porunceşte să se aducă aici orice bolnav aflat pe pat de moarte, faţă de care doctorii şi-au pierdut orice nădejde de vindecare. Şi să vină popii voştri idoleşti şi să cheme zeii lor, iar eu voi chema pe Dumnezeul meu. Şi care dintre zei va tămădui pe bolnav, acela să fie recunoscut Unul Dumnezeu adevărat, ceilalţi să fie răsturnaţi de pe locurile lor. Împăratului i-a plăcut acest sfat al sfântului şi a poruncit nu mai decât să se găsească un astfel de bolnav. *** Şi iată că a fost adus într-un pat un slăbănog, care era aşa de mulţi ani. Nu-şi putea mişca nici un mădular şi era asemenea unui buştean nesimţitor. Au venit şi sacerdoţii lor, care slujeau la idoli şi erau pricepuţi la meşteşugul doftoricesc. Ei au propus sfântului să-L cheme el primul pe Hristosul său. Sfântul le-a replicat: - Dacă voi chema pe Dumnezeul meu şi Domnul meu va vindeca pe slăbănog, atunci pe cine vor mai tămădui zeii voştri? Chemaţi voi la început pe zeii voştri,

iar dacă aceştia vor tămădui pe bolnav, atunci nu va mai trebui să-L chem pe Dumnezeu meu. Aşadar, popii idoleşti au purces să cheme pe zeii lor: unul - pe Esculap, altul - pe Zeus, celălalt - pe Diana, ceilalţi - alţi demoni. Dar nimeni dintre aceşti demoni nu le-a dat glas, nici atenţie. Şi popii idoleşti au făcut mult timp rugăciuni potrivnice lui Dumnezeu, dar fără nici o izbândă. Sfântul, văzându-le stăruinţa lor zadarnică, a zâmbit a râde. Văzându-I, împăratul i s-a adresat lui Pantelimon: - Pantoleon, dacă poţi, fă-l tu sănătos pe acest om prin chemarea Dumnezeului tău. - Să se dea la o parte slujitorii idoleşti, a zis sfântul, iar ei s-au depărtat de pat. Atunci sfântul, apropiindu-se de pat, şi-a ridicat ochii la cer şi a rostit următoarea rugăciune: „Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă! Să nu-ntorci faţa Ta de la mine; în ziua suferinţei mele, pleacă spre mine urechea Ta! Î ziua când Te voi chema, degrabă auzi-mă! (Psalmul 101,1-3) Şi arată-Ţi tăria Ta atotputernică în faţa celor care nu Te cunosc, căci totul este cu putinţă pentru Tine, o, împărate al puterilor!" După ce a rostit această rugăciune, sfântul l-a luat de mână pe neputincios, zicând: „în numele Domnului Iisus Hristos ridică-te şi fii sănătos!" într-o clipită slăbănogul s-a ridicat, a simţit vigoare în tot trupul, umbla, se bucura şi luându-şi patul cu sine, a plecat la casa lui. Văzând o asemenea minune, mulţi din cei prezenţi au crezut în Hristos. Slujitorii la idoli însă scrâşneau din dinţi la robul lui Hristos şi i se adresară împăratului cu următoarele cuvinte: - Dacă el va rămâne în viaţă atunci va rămâne de izbelişte aducerea de jertfe la zei, iar noi vom fi luaţi în râs de creştini. Fă-i de hac, o, împărate, şi asta cât se poate de curând. Atunci împăratul i-a spus lui Pantelimon: - Pantoleon, adu jertfă la zei şi nu vei muri degeaba. Tu doar ştii câţi oameni s-au prăpădit pentru că s-au lepădat de zeii noştri şi n-au ascultat de rânduielile noastre. Au nu ştii cât de crud a fost chinuit stareţul Antim? - Toţi cei care au murit pentru Hristos, a răspuns sfântul, nu s-au prăpădit, ci şiau aflat viaţă veşnică. Şi dacă Antim, care era bătrân şi neputincios la trup, a

putut să rabde chinurile groaznice pentru Domnul nostru, cu atât mai mult eu, tânăr şi vârtos la trup, trebuie să rabd neînfricat toate chinurile ce-mi vor fi sortite. Eu îmi voi socoti viaţa pustie, dacă nu voi muri pentru Hristos. Împăratul a poruncit să-l atârne gol pe mucenic pe un stâlp de caznă şi să-i smulgă carnea cu gheare de fier, pârlindu-i coastele cu torţe aprinse. Îndurând aceste suferinţe, Sfântul Pantelimon s-a uitat la cer şi a zis: „Doamne Iisuse Hristoase! Aratămi-Te în această clipă, dă-mi puterea să rabd, ca să pot îndura până la capăt chinurile." Şi Domnul i s-a arătat în chipul presviterului Ermolae, zicând: - Nu te teme, Eu sunt cu tine. În acea clipă, mâinile călăilor au rămas fără vlagă şi parcă au amorţit. Uneltele de caznă le-au căzut, iar torţele s-au stins. Când a văzut acestea, împăratul a poruncit să-l scoată pe mucenic de la locul caznei şi i-a spus: - în ce stă puterea vrăjitoriei tale, de ce slugile au rămas neputincioase, iar făcliile s-au stins? Mucenicul a răspuns astfel: - Aceasta nu este o vrăjitorie a mea, ci puterea atotbiruitoare a lui Hristos, Carele pre toate le face. Împăratul a ripostat: - Dar ce vei face, dacă voi porunci să-ţi sporească chinurile? - La chinurile mari, a răspuns mucenicul, Hristos arată putere mare, trimiţândumi o putere şi mai mare, ca să te fac de ruşine. Iar eu, dacă voi îndura pentru El chinuri mai grele, voi primi de la El răsplată mai mare. Atunci tiranul a poruncit să se topească plumb într-un cazan mare şi mucenicul să fie aruncat acolo. Când plumbul clocotea, mucenicul a fost dus la cazan. El şi-a înălţat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ţie, de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu. Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc, de mulţimea celor ce lucrează fărădelege" (Psalm 63, 1-2). Când el se ruga astfel, Domnul i s-a arătat iar sub chipul lui Ermolae şi luându-l de mână, a intrat cu el în cazan. Într-o clipită focul s-a stins şi plumbul s-a răcit, iar mucenicul cânta cuvintele psalmistului: „Iar eu, către Dumnezeu am strigat, şi Domnul m-a auzit pre mine. Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, şi voi vesti, şi El va auzi glasul meu" (Psalm 54, 18-19).

Cei de faţă au rămas uimiţi de minune, iar împăratul a exclamat: - Ce va fi până la urmă, dacă focul s-a stins, iar plumbul s-a răcit? La ce fel de caznă să-l mai supun pe acest vrăjitor? Cineva l-a sfătuit: - Să fie băgat în fundul mării. Nu va putea el să vrăjească toată marea şi deci, va pieri. Tiranul a poruncit să-l înece pe Sfântul Pantelimon în mare. Luându-l pe mucenic, slugile l-au aşezat într-o barcă şi i-au atârnat de gât un pietroi. După ce s-au depărtat mult de ţărm, l-au aruncat pe Pantelimon în mare, după care s-au întors la ţărm. Şi iarăşi Hristos i-a apărut sfântului sub chipul lui Ermolae, după care piatra de la gâtul mucenicului s-a făcut uşoară, ca o frunză, iar Pantelimon s-a ţinut cu tot cu piatră la suprafaţa mării, fără să se scufunde. Şi mergea pe ape ca pe uscat, condus, ca şi apostolul Pavel odinioară, de mâna lui Hristos. Sfântul Pantelimon a ieşit pe ţărm, cântând şi proslăvind pe Dumnezeu, şi s-a înfăţişat înaintea împăratului. Împăratul a rămas nespus de uimit de o asemenea minune şi a exclamat: - Care este puterea vrăjitoriei tale, Pantoleon! Şi marea ţi-ai supus-o? - Şi marea se supune Stăpânitorului şi face voia Lui, a răspuns sfântul. - Aşadar, tu stăpâneşti şi marea? a întrebat împăratul. - Nu eu, l-a lămurit mucenicul, ci Hristos, Ziditorul meu şi Stăpânul tuturor făpturilor văzute şi nevăzute. El stăpâneşte atât cerul şi pământul, cât şi marea: „în mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe..." (Psalm 76, 18). Atunci tiranul a poruncit să se pregătească în afara oraşului un circ de animale sălbatice şi să-l dea pe mucenic la fiare ca să-l mănânce. Întreg oraşul s-a adunat să vadă cum pe tânărul minunat, chinuit fără vină, îl vor sfâşia fiarele. A venit acolo şi împăratul. El a arătat cu degetul înspre fiare şi a spus: - Ele sunt pregătite pentru tine. Aşadar, ascultă-mă! Ai grijă de tinereţea ta, cruţă-ţi frumuseţea trupului tău, adu jertfe la zei, altminteri vei muri de moarte cruntă, sfâşiat de colţii fiarelor.

Sfântul şi-a arătat dorinţa de a fi sfâşiat de fiare mai bine, decât să se supună unui asemenea sfat viclean şi unei asemenea porunci. Prin urmare, Pantelimon a fost aruncat la fiare. Şi aici Domnul i s-a arătat, întruchipat în presviterul Ermolae, a zăgăzuit pofta fiarelor şi le-a făcut blânde, asemenea oilor: târându-se după sfânt, acestea îi lingeau picioarele. El le mângâia cu mâna, iar fiecare fiară, îngrămădindu-se în celelalte, încerca mereu ca mâna sfântului să o atingă pe ea. Lumea, văzând acestea, se mira foarte tare şi exclama într-un glas: - Mare este Dumnezeul creştinilor! Să fie eliberat tânărul acesta drept şi nevinovat! Atunci împăratul, plin de mânie, a trimis soldaţii cu săbiile scoase la cei care-L slăveau pe Hristos şi mulţi din cei care credeau în Hristos au fost ucişi. Împăratul a ordonat să fie ucise şi toate fiarele. Văzând acestea, mucenicul a glăsuit: - Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule! Nu numai oamenii, dar şi fiarele se jertfesc pentru Tine! Supărat şi mâniat, împăratul a plecat de la locul spectacolului, iar mucenicul a fost aruncat în închisoare. Oamenii omorâţi au fost luaţi de rudele lor şi înmormântaţi, iar fiarele au rămas să fie devorate de câini şi de păsările carnivore. Dar şi aici s-a petrecut o mare minune: aceste fiare au zăcut multe zile neatinse de câini şi de păsări. Mai mult decât atât, cadavrele nu miroseau. Când a aflat despre acestea, împăratul a poruncit să fie aruncate într-o groapă adâncă şi să fie acoperite cu pământ. A mai poruncit să se facă pentru mucenic o roată înfricoşătoare cu ţepi ascuţiţi. Când sfântul a fost legat de aceasta şi slugile împăratului au început să o învârtă, roata, mânată de o putere nevăzută, a zburat în toate părţile şi s-a sfărâmat în bucăţi, rănind de moarte pe mulţi aflaţi în apropiere. Dar mucenicul a coborât de pe roată întreg şi nevătămat. Şi i-a apucat pe toţi teama la vederea unor asemenea minuni prin care Dumnezeu era proslăvit prin persoana sfântului Său. Iar împăratul a rămas uimit la culme şi l-a întrebat pe mucenic: - Cine te-a învăţat să săvârşeşti atât de mari fapte vrăjitoreşti? - Am învăţat cu Sfântul presviter Ermolae, a spus mucenicul, nu vrăjitoria, ci adevărata cucernicie creştinească.

- Dar unde este învăţătorul tău Ermolae? a întrebat împăratul. Voim să-l vedem. Înţelegând cu duhul că pentru Ermolae s-a apropiat vremea cununii muceniceşti, Pantelimon i-a răspuns împăratului: - Dacă porunceşti, îl voi aduce la tine. Sfântul a fost lăsat liber, însoţit fiind doar de trei oşteni din straja sa, ca să-l cheme pe presviterul Ermolae. Când mucenicul a ajuns la casa în care locuia presviterul, acesta, văzându-l, a întrebat: - Pentru ce ai venit, fiule? - Stăpâne şi părinte, împăratul te cheamă. - La timp ai venit să mă chemi, a zis stareţul, pentru că a venit ceasul suferinţei şi morţii mele; căci în această noapte s-a ivit în faţa mea Domnul şi m-a vestit: „Ermolae! Trebuie să suferi mult pentru Mine, asemenea robului Meu, Pantelimon". Spunând aceste cuvinte, stareţul a plecat cu bucurie alături de mucenic şi s-a înfăţişat înaintea împăratului. Văzându-I pe presviter, împăratul a întrebat cum îl cheamă. Sfântul, spunându-şi numele, nu şi-a ascuns nici credinţa, numindu-se cu glas tare creştin. Împăratul l-a mai întrebat: - Mai există cineva cu aceeaşi credinţă? - Mai am doi tovarăşi de credinţă, robii lui Hristos, Ermipp şi Ermocrat. Atunci împăratul a poruncit să fie aduşi şi aceştia la el şi a spus celor trei slujitori ai lui Hristos: - Voi l-aţi abătut pe Pantoleon de la zeii noştri? - însuşi Hristos, au răspuns cei trei. Dumnezeul nostru îi cheamă la Sine pe cei pe care-i socoate vrednici, ridicându-i din întunericul diavolesc al idolilor la lumina cunoaşterii Sale.

- Lăsaţi acum vorbele voastre mincinoase, a spus împăratul, şi întoarceţi-l din nou pe Pantoleon la zeii noştri. Atunci vi se va ierta şi prima voastră vină şi vă veţi bucura de cinstea mea în asemenea măsură încât vă voi face prietenii mei apropiaţi în palatul meu. - Cum putem să facem acest lucru, au refuzat cu tărie sfinţii, dacă şi noi înşine ne pregătim să murim pentru Hristos, Dumnezeul nostru?! Nici noi, nici el nu ne vom lepăda de Hristos, darămite să aducem jertfe la nişte idoli surzi. Spunând acestea, ei şi-au îndreptat toate gândurile către Dumnezeu şi s-au apucat să se roage, ridicând ochii înspre cer. De Sus le-a apărut Mântuitorul şi imediat după aceea a avut loc un cutremur. - Vedeţi cum s-au mâniat zeii pe voi, a ridicat glas împăratul. Ei clatină pământul! - Ai spus adevărul, au întărit sfinţii, că din cauza zeilor voştri s-a cutremurat pământul, că ei au căzut din locurile lor la pământ şi s-au zdrobit, fiind dărâmaţi de puterea Dumnezeului nostru, Carele S-a mâniat pe voi. Abia au terminat de spus acestea, că a venit în fugă la împărat un trimis de la capişte, templul lor, cu ştirea că toţi idolii au căzut la pământ şi s-au făcut praf şi pulbere. Împăratul smintit, nevăzând în toate acestea puterea lui Dumnezeu, ci magie a creştinilor, a strigat: - Cu adevărat, dacă nu le venim de hac degrabă acestor magi, atunci tot oraşul va pieri din cauza lor. A poruncit apoi ca Pantelimon să fie dus în temniţă. Stareţul Ermolae şi cei doi prieteni ai săi, după ce au fost supuşi la multe schingiuiri, au fost condamnaţi la decapitare. Şi astfel, cei trei sfinţi mucenici, presviterul Ermolae şi cei doi care slujeau alături de el, Ermipp şi Ermocrat, săvârşind fapta lor mucenicească, s-au înfăţişat Sfintei Treimi întru slava cerească 8. După uciderea celor trei sfinţi mucenici, împăratul a poruncit să fie adus Sfântul Pantelimon şi i-a adresat următoarele cuvinte: - Pe mulţi am întors eu de la Hristos la zeii noştri, numai tu nu vrei să mă asculţi. Până şi învăţătorul tău Ermolae cu cei doi prieteni ai săi s-au închinat la zei şi le-au 8 Pomenirea sSinţilor Ermolae, Ermipp şi Ermocrat - 26 iulie.

adus jertfe, iar eu pentru aceasta i-am cinstit cu mari demnităţi în palatul meu. Fă şi tu la fel şi te vei bucura de aceeaşi cinste! Mucenicul, ştiind prin duhul său că sfinţii s-au învrednicit de cununa mucenicească, i-a cerut împăratului: - Porunceşte-le să vină aici, ca să-i văd înaintea ta. - Nu sunt acum aici, a minţit împăratul, i-am trimis în alt oraş, unde vor primi o mare avere. - Iată, împotriva voinţei tale ai spus adevărul, i-a explicat sfântul. Tu i-ai trimis de aici, dându-i în braţele morţii, iar ei au plecat cu adevărat în palatul ceresc al lui Hristos, ca să primească avuţiile pe care ochiul nu le poate cuprinde. Când a văzut că mucenicul nu poate fi înduplecat cu nici un chip către cele rele, împăratul a poruncit să fie bătut cu sălbăticie şi, după ce i-a pricinuit răni grave, l-a condamnat la moarte. A poruncit să-i fie tăiat capul cu sabia, iar trupul să-i fie ars. După aceea oştenii l-au dus pe mucenic pentru decapitare în afara oraşului. Mergând la moarte, sfântul cânta un psalm al lui David: „De multe ori s-au luptat cu mine, din tinereţile mele, şi nu m-au biruit. Spatele mi-au lovit păcătoşii, întinsau lungi brazde" (Psalm 128, 2-3). Şi tot aşa înainte, până la sfârşitul psalmului. Când oştenii l-au scos pe mucenic din oraş, la o distanţă mai mare de un poprişce 9 şi au ajuns la locul care a fost plăcut Domnului pentru sfârşitul robului Său, ei l-au legat pe Pantelimon de un măslin şi apropiindu-se, călăul l-a lovit cu sabia pe sfânt, dar s-a îndoit ca ceara, iar trupul Sfântului n-a fost lovit, pentru că el nu-şi încheiase încă rugăciunea. Înfricoşaţi, oştenii au exclamat: - Mare este Dumnezeul creştinilor! Şi, căzând la picioarele sfântului, s-au rugat la el: - Rugă-mu-te, robule al lui Dumnezeu! Roagă-te pentru noi să fim dezlegaţi de păcatele noastre, că noi am făcut din porunca împăratului. Pe când sfântul se ruga, s-a auzit din cer un Glas, care i s-a adresat şi care a întărit schimbarea numelui său. În loc de Pantoleon, Domnul l-a numit Pantelimon, 9 Poprişce - lungime antică grecească de 180 de m.

făcându-i cunoscut limpede harul Său de a fi milostiv cu toţi cei care vin la el aflaţi în necazuri şi amărăciune. Apoi Domnul l-a chemat la cer. Plin de bucurie, sfântul a poruncit oştenilor să-i taie capul, dar aceştia nu au vrut. Îi apucase spaima şi tremurul. Atunci Sfântul li s-a adresat cu următoarele cuvinte: - Dacă nu veţi îndeplini cele poruncite, nu veţi căpăta milă de ia Hristosul meu. Atunci oştenii sărutară mai întâi trupul sfântului, apoi porunciră unuia, iar acesta ia tăiat capul mucenicului 10. Şi în loc de sânge a curs lapte, în aceeaşi clipă, acel măslin s-a acoperit de rod din vârf până-n poale. Văzând acestea, multă lume care era de faţă la tăierea capului sfântului a crezut în Hristos. Împăratul a fost înştiinţat despre minunile săvârşite acolo şi a poruncit ca măslinul să fie tăiat fără întârziere în bucăţi şi să fie ars laolaltă cu trupul mucenicului. Când focul s-a stins, credincioşii au luat din cenuşă trupul neatins de foc şi l-au înmormântat cu cinste în mormântul din apropiere al scolasticului Adamantie. Lavrentie, Vassoi şi Provian, care au slujit în casa marelui mucenic, au văzut suferinţele sale şi au ascultat Glasul din cer. Ei au descris viaţa, pătimirile şi sfârşitul pământesc al marelui mucenic. Pomenirea Sfântului Pantelimon se cinsteşte din vechime de către tot Răsăritul Ortodox. Încă din secolul IV au fost ridicate Biserici închinate sfântului în Sevastia şi la Constantinopol. Numele sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon este chemat la săvârşirea tainei Sfântului Maslu, a sfinţirii apei şi a rugăciunilor de boale. Cinstitele moaşte ale marelui mucenic Pantelimon au fost răspândite pe bucăţele în toată lumea creştină. Foarte multe din acestea se află în Sfântul Munte Athos. Cinstitul cap mult tămăduitor al Sfântului mare mucenic Pantelimon, „această comoară de mult preţ", se păstrează din secolul XVI într-o raclă scumpă, în altarul bisericii mănăstirii ruse athonite a Sfântului Pantelimon. Pomenirea Sfântului Pantelimon se săvârşeşte cu multă cinste în această mănăstire. Cu opt zile înainte 10 Sfântul Pantelimon a fost martirizat la 27 iulie 305. În Calendarul împăratului Vasilie

(sec.XI) se spune că laptele şi sângele care au curs la decapitarea sfântului s-au păstrat până-n secolul X şi erau tămăduitoare.

de prăznuire începe înainteprăznuirea. În aceste zile, după vecernie, se cântă canoanele pe opt glasuri. În ziua prăznuirii se săvârşeşte privegherea pe tot timpul nopţii, iar miile de oaspeţi şi pelerini iau parte la slujbă, proslăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh şi pe Sfântul mare mucenic Pantelimon. Pentru pomenirea Sfântului mare mucenic la Nicomidia, în ajun de 27 iulie/9 august, se face o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a sfântului. Mii de oameni, nu numai creştini ortodocşi, ci şi armeni, papistaşi şi chiar mahomedani vin aici şi aduc sute de bolnavi, care se tămăduiesc după rugăciunile aduse Sfântului. În condica bisericească ce se păstrează la mitropolia din Nicomidia, sunt trecute peste 2000 de semnături ale grecilor, turcilor, italienilor şi armenilor, care s-au tămăduit după rugăciunile la marele mucenic Pantelimon. Cinstirea sfântului mare mucenic în Biserica Ortodoxă Rusă se face încă din secolul XII. Marele cneaz Izeaslav, cu numele de botez Pantelimon, avea chipul marelui mucenic pe coiful său de luptă şi, prin ocrotirea acestuia, a rămas în viaţă în bătălia din 1151. Când, în 1862, ieromonahul Arsenie, athonitul a adus o părticică din moaştele marelui mucenic în Rusia, s-au petrecut multe minuni. Sfântul Pantelimon este cinstit ca ocrotitor al oştenilor şi totodată ca tămăduitor atotmilostiv. Şi azi marele mucenic şi tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi în Biserica Ortodoxă, căci el a devenit pentru creştini cu adevărat doctorul celor bolnavi, ocrotitorul celor aflaţi în năpaste, dăruitorul vederii, apărătorul pruncilor, bătrânilor şi al tuturor celor aflaţi în suferinţă, marele tămăduitor şi ocrotitor în faţa lui Dumnezeu minunat întru sfinţii Săi. Amin!

Minunile Sfântului Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon care s-au făcut în Grecia şi Rusia În 1826, o fetiţă de 12 ani, fiica unui funcţionar turc, a suferit un şoc apoplectic în urma căruia i s-au strâmbat mâna şi piciorul (mâna i s-a încovoiat către umăr, iar piciorul către spate). S-au folosit diferite procedee de la diverşi doctori, dar nu s-a observat nici o îmbunătăţire a stării fetiţei. Într-o bună zi, doi creştini din Nicomidia - Sotiriu Panait şi Dimitrie Aviarinos, venind la funcţionar şi văzând starea jalnică a fetiţei, au aflat că nici unul din doctorii chemaţi nu au putut să dea nici un ajutor fetiţei. Atunci ei au spus tatălui: „în eparhia noastră este un medic sfânt care tămăduieşte toate bolile şi face mari minuni; ai face bine să i te adresezi; poate că nu o să refuze să te ajute." Aceste cuvinte au îmboldit pe turc să-i roage nu mai decât şi cu multă stăruinţă pe creştini să mijlocească pe lângă doctorul cel sfânt să-i tămăduiască fiica atât de iubită de el. Creştinii au încuviinţat, ei înşişi ducând-o pe fetiţă la mănăstire. Aici copila a stat vreme de o săptămână, timp în care un iereu (Vasilie din satul Ada-Bazar) a slujit un moleben şi i-a citit rugăciuni fetiţei; după ce au trecut cele şapte zile, el a stropit-o cu apă din fântâna sfântă şi, prin mijlocirea minunată a Sfântului Pantelimon, bolnava s-a tămăduit pe deplin. Când creştinii, care au dus-o, s-au întors cu fetiţa vindecată la tatăl ei, acesta nu mai ştia cum să le arate recunoştinţa şi de bucurie a făcut bogate danii la mănăstire. *** În 1833, un eunuc mut al sultanului Mahmud a venit la Biserica Sfântului Pantelimon. Nu se ştie cât de mult timp s-a aflat acesta în stare de muţenie, stare care l-a mânat să vină acolo. Prin semne el a rugat să i se dea apă din fântâna sfântă. Eunucul a fost condus la nivelul inferior al lăcaşului, unde se afla mormântul Sfântului Pantelimon, iar acolo, scoţându-se apă din izvorul tămăduitor, i s-a dat să bea, iar eunucul a căpătat imediat darul vorbirii. *** În 1833 şi 1834, turcii au fost în război cu Egiptul; o parte a armatei turceşti sub comanda lui Emin-paşa, care se deplasa pentru întărirea corpului principal al

armatei turceşti, a sosit la Nicomidia în octombrie 1833 şi a rămas pe loc până la primirea informaţiilor privind destinaţia sa: un detaşament al trupei şi-a aşezat tabăra pe pământul bisericii Sfântului mare mucenic Pantelimon, iar celălalt detaşament mai departe, de cealaltă parte a bisericii. Multă vreme nu a venit nici o informaţie; trupele au continuat să aştepte; între timp, se apropia ziua prăznuirii Sfântului mare mucenic Pantelimon. În această situaţie părea că nici nu mai poate fi vorba de prăznuirea aşa cum se cuvine a acestei zile; însă sfântul mucenic s-a îngrijit el singur să îndepărteze piedicile din calea prăznuirii şi să cureţe locurile ocupate de armata turcă. Cu zece zile înainte de sărbătorire, el i-a apărut paşei în vis şi i-a grăit: „Ziua prăznuirii mele se apropie. Aici se va săvârşi prăznuirea, de aceea ia-ţi nu mai decât trupele şi pleacă de aici!" Când s-a trezit, paşa a socotit că acesta nu e decât un vis şi nu a îndeplinit porunca; dar Sfântul Pantelimon i-a apărut din nou, în altă noapte, şi i-a repetat: „Scoate-ţi armata şi pleacă de aici, de nu vei avea crunt de suferit!" Paşa nu a luat în seamă nici această înfricoşată poruncă a Sfântului mare mucenic Pantelimon. Între timp, între soldaţi s-a pornit o molimă, iar turcii au început să moară pe capete. Atunci Sfântul Pantelimon i-a apărut paşei pentru a treia oară, de data aceasta nu în vis şi nu noaptea, ci în miezul zilei şi aievea: el mergea prin tabăra detaşamentului turc, îmbrăcat în haine elineşti, îndreptându-se spre cortul paşei. Turcii au sărit să-l prindă pe îndrăzneţul străin, dar mâinile şi picioarele celor care vroiau să sară la el rămâneau paralizate, aşa că toţi s-au oprit îngroziţi. Intrând în cortul paşei, Sfântul Pantelimon i-a spus cu glas de tunet: „De ce nu pleci cu armata, când ţi-am făcut cunoscut că vreau să săvârşesc praznicul! Drept pedeapsă pentru aceasta voi nimici oastea ta şi pe tine." Văzând în faţa sa pe acela care-i apăruse de două ori în vis, paşa a căzut înspăimântat cu faţa la pământ, iar Sfântul Pantelimon s-a făcut nevăzut. Atunci, convins de această apariţie minunată şi de moartea care intrase în trupe, paşa a dat ordin neîntârziat de plecare. Şi - minune! - înainte de plecare s-au vindecat toţi aceia care au încercat să-l prindă pe sfânt şi au fost pedepsiţi, iar paşa, deplasânduse la un ceas depărtare de biserica Sfântului Pantelimon, şi-a aşezat tabăra lângă cimitirul evreiesc, la locul numit Imboir.

După aceasta creştinii au sărbătorit slobod praznicul Sfântului mare mucenic Pantelimon, mulţumind pentru ajutor, ocrotire şi apărare. În tabără, însă, moartea printre turci s-a pornit din nou şi a secerat atât de tare, încât din întreaga armată a paşei n-a mai rămas decât o treime. Creştinii socotesc că această pedeapsă a venit ca urmare a faptului că soldaţii turci au furat unele odoare bisericeşti din biserica Sfântului Pantelimon. *** În 1842, la mănăstirea Sfântului Pantelimon a venit de la Constantinopol un armean papistaş împreună cu soţia sa bolnavă. Amândoi auziseră multe despre minunile sfântului tămăduitor. Soţia armeanului era posedată de diavol. Femeia era însoţită de mama ei şi de o servitoare, iar soţul a adus un pater papistaş pentru a face rugăciuni asupra bolnavei la mormântul marelui mucenic. Ei au mers la mănăstire şi au cerut voie ca paterul să-şi citească rugăciunile în biserică şi n-au fost refuzaţi. Dar oricât a citit acel pater rugăciuni, oricât a stropit cu apă din fântâna sfântă pe bolnavă, orice altceva a făcut paterul papistaş, totul a fost fără de folos. Se afla pe atunci la mănăstire un preot ortodox, pe nume Grigorie, plin de simplitate şi credinţă. Uitându-se la strădaniile lor de tămăduire a bolnavei, conforme cu ritul lor, acesta a spus: „Degeaba vă trudiţi, voind să o însănătoşiţi prin mijlocirea rugăciunilor paterului vostru. Nu o să izbutiţi nicidecum, Sfântul nu primeşte rugăciunile voastre. De v-aţi fi rugat de un preot ortodox, eu cred că bolnava ar fi fost tămăduită demult de Sfântul mare mucenic Pantelimon." Atunci toţi au venit la el şi au început să-l roage chiar pe el, iar preotul s-a învoit. După ce a slujit un moleben, el a poruncit s-o scalde pe bolnavă cu apa din fântâna cea sfântă. Când au început să-i scoată veşmintele din partea de sus a corpului, ea ţipa, se cutremura toată şi era furioasă pe oricine; însă când i-au turnat apă sfinţită, s-a liniştit, s-a vindecat pe dată de suferinţa grea şi a început să mulţumească sfântului tămăduitor. După cele petrecute, soţul, mama şi paterul papistaş nici nu mai doreau să plece din Nicomidia. Însă după un timp au fost nevoiţi să se întoarcă la Constantinopol. Înainte de plecare, ei s-au oferit să trimită la catedrala din Nicomidia o placă din piatră pe care să fie inscripţionată povestirea minunii petrecute, dar mitropolia a refuzat o asemenea propunere, iar papistaşii au plecat.

Însă, întrucât aceştia erau nişte oameni de vază în societate, vestea minunii săvârşite s-a răspândit repede printre cei de aceeaşi credinţă cu ei, şi de atunci papistaşii au început să-l cinstească pe Sfântul Pantelimon şi mulţi dintre ei au început să vină în Nicomidia. *** Şi turcii îl cinstesc cu evlavie pe Sfântul Pantelimon, după cum se vede din faptul că vin la prăznuirea Sfântului Pantelimon, aducând şi bolnavii. În 1844, unui turc din Nicomidia i-a luat foc casa din lemn; flăcările au cuprins repede acoperişul casei. Speriat, turcul a sărit repede în curte şi a început să strige în gura mare: „Panteli, iatişi!" („Pantelimon, grăbeşte-te!" - adică grăbeşte-te să dai ajutor). În acest timp, unii au văzut doi porumbei, care pluteau în zbor deasupra flăcărilor. Incendiul s-a stins într-o clipită, ca de la sine. Drept recunoştinţă, turcul a adus câţiva piaştri la biserică şi i-a dat pe ulei pentru Sfântul Pantelimon. *** Soţilor Hristea şi Elena din Nicomidia li s-a îmbolnăvit fiul Ioan în vârstă de şase ani: copilul a suferit vreme de patru ani, zăcând culcat în nemişcare, fără să aibă putere măcar să se întoarcă în pat; slăbise în aşa hal că, în loc de un om viu, părea un schelet învelit în piele. Uitându-se la fiul ei în suferinţă, mama lui însăşi suferea cu inima şi nu-şi afla liniştea, mai ales că fiul avea nevoie de o îngrijire foarte atentă şi obositoare. Într-o bună zi, în 1847, ea l-a aşezat pe o targă şi l-a dus cu ajutorul celor apropiaţi la mănăstirea Sfântului Pantelimon, iar acolo l-a lăsat sub racla marelui mucenic. „Sfinte Pantelimon - se ruga ea plângând în hohote - ori ia-mi fiul ori tămăduieştel." Curând, mama care-l striga îndurerată pe sfânt, a fost auzită şi mângâiată dincolo de orice aşteptări: copilul s-a ridicat în picioare şi a urcat scările de la raclă, absolut sănătos fiind, şi a mers singur până acasă. Tatăl recunoscător (un bulgar) a comandat două lumânări de ceară de înălţimea băiatului, iar când acestea au fost gata, le-a dat fiului său. Acesta le-a dus în biserica Sfântului Pantelimon şi le-a pus el singur la racla marelui mucenic, tămăduitorul său.

*** În 1851, în împrejurimile Nicomidiei, lăcustele au pustiit ogoarele, livezile şi grădinile şi se înmulţeau din ce în ce mai mult. După ce au distrus la sate orice vegetaţie, lăcustele s-au îndreptat în zbor chiar spre oraş şi s-au lăsat într-o masă compactă lângă biserica Sfântului Pantelimon. Locuitorii creştini ai oraşului s-au rugat la sfântul lor ocrotitor - marele mucenic Pantelimon. După săvârşirea unui moleben preotul a ieşit şi a stropit cu apă din fântâna sfântă lăcustele din jurul bisericii. Pe dată acestea au murit mai întâi acolo unde s-a făcut stropirea, apoi din ce în ce mai departe. În cele din urmă, au pierit toate şi astfel oraşul a scăpat de nenorocire. O mulţime de bolnavi din împrejurimile Constantinopolei au fost vindecaţi. Într-o „condică" se află circa 2000 de semnături autografe ale celor vindecaţi în diferite perioade de timp. Deşi în această carte a bisericii nu sunt pomenite amănuntele tămăduirii, documentul este foarte important, cuprinzând mărturii vrednice de luare aminte, ale grecilor, turcilor, armenilor, italienilor şi ale altor persoane de alte confesiuni, în limbile lor materne. D upă spusele preoţilor şi localnicilor, cea mai mare parte a tămăduirilor petrecute nu a fost trecută în „condică" din pricina numărului foarte mare al acestora. Bolnavii, care veneau în cârje sau erau aduşi în pat, lăsau după însănătoşire aceste obiecte la locul vindecării, ne mai fiindu-le de trebuinţă. Încă din vechime, în Răsărit, Pantelimon, pătimitorul lui Hristos este cinstit ca un mare doctor fără de arginţi. În Rusia ortodoxă, chiar în inima ei - Moscova, ca şi-n celelalte oraşe, a fost proslăvit plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon, în 1862, când au fost aduse de la Sfântul Munte, din mănăstirea Russikon cu hramul său, moaştele mult tămăduitoare ale marelui mucenic. Valuri de tămăduiri s-au revărsat din aceste moaşte sfinte, care au străbătut multe oraşe şi sate ale Rusiei. Nici mai târziu doctorul ceresc n-a încetat să-şi arate mila sa tuturor acelora care i s-au adresat cu credinţă, fapt dovedit de mulţimea de scrisori trimise din diferite colţuri ale Rusiei pravoslavnice la sfântul locaş al marelui mucenic Pantelimon. Întrucât minunile arătate sunt binefăcătoare nu numai pentru cei care s-au învrednicit de ele, ci şi pentru toţi creştinii ortodocşi, întărindu-i în credinţă şi evlavie, propunem cucernicilor cititori şi cinstitorilor acestui plăcut al lui Dumnezeu extrase din câteva scrisori trimise la Athos, la mănăstirea Sfântului tămăduitor Pantelimon, în secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea.

*** „Consider că este un păcat să tac în ceea ce priveşte mila lui Dumnezeu arătată în cazul răposatului meu soţ, Franz Iosifovici Korf, mort la vârsta de 50 de ani. Soţul meu a fost toată viaţa catolic, dar a cinstit întotdeauna aşa cum se cuvine pe plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon. Vădit şi de mai multe ori, plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon a fost doctorul tămăduitor şi ajutorul la toate suferinţele sale. Şi iată ce trebuie remarcat în mod deosebit: cu puţin timp înainte de moartea sa, prietenii răposatului meu soţ i-au propus să treacă la Ortodoxie, dar el a refuzat întotdeauna cu încăpăţânare. Cu două zile înainte de a se sfârşi suferea foarte tare, însă când i s-a citit rugăciunea Împărătesei Cerului, a fost cuprins de un somn profund, care a durat maxim un sfert de oră. După ce s-a trezit, a început să ceară moaştele Sfântului Pantelimon sau măcar ulei din candela de la moaştele sale, cu care a poruncit să i se ungă locurile bolnave, dar se vedea clar că era foarte agitat. La întrebarea noastră dacă a văzut cumva ceva în somn, a răspuns destul de tăios: „Nu mă-ntrebaţi" - iar apoi a cerut stăruitor, vreme de o zi şi o noapte, să i se dea lumina lui Dumnezeu şi ţinea mereu în mâini chipul Sfântului Pantelimon reprezentat pe o pânză de atlaz, trimis de la Sfântul Munte. De abia peste 24 de ore am putut ghici, cum să-i putem satisface rugămintea: să i se dea lumina lui Dumnezeu. I s-a propus să treacă la Ortodoxie şi să i se facă toate rânduielile cuvenite, iar el a rugat numai ca toate acestea să se facă cât mai repede. A fost chemat nu mai decât un preot, care a slujit totul după rânduiala Bisericii Ortodoxe. Apoi l-a împărtăşit, i-a făcut Sfântul maslu şi i-a citit rugăciunea la ieşirea sufletului. După aceasta, peste nouă ore, a murit în linişte. Nimeni dintre rudele şi prietenii răposatului nu l-au putut convinge să primească Ortodoxia, iar Sfântul mare mucenic Pantelimon, căruia răposatul i s-a adresat mereu în rugăciune, a înfăptuit acest lucru. Eu şi toţi apropiaţii credem în acest lucru şi este păcat ca să păstrez tăcerea în ceea ce priveşte mila lui Dumnezeu arătată răposatului" (din scrisoarea Mariei Alexeevna Korf). În oraşul Ostrogojsk din gubernia Voronej, Sfântul mare mucenic Pantelimon şi Sfântul mare mucenic Gheorghe au tămăduit un om care şi-a tăiat piciorul.

Lucrurile s-au petrecut în felul următor: un negustor, voind să taie lemne pentru foc, a lovit greşit cu toporul din toată puterea. Tăişul toporului i-a intrat în picior şi l-a tăiat atât de rău încât au fost zdrelite şi oasele piciorului! Fără să mai stea pe gânduri, omul a alergat acasă, fără să simtă încă durerea, şi a trimis imediat după doctor. După ce l-a îngrijit şi l-a legat la picior, doctorul a spus că rana va supura mult şi că, laolaltă cu puroiul vor fi eliminate şi fragmentele de os. La punerea pansamentului rănitul nu a simţit o durere prea mare, dar odată cu venirea nopţii, durerea s-a înteţit în asemenea măsură încât omul nu-şi mai putea găsi locul. Aflându-se într-o astfel de situaţie, bolnavul a început să se roage cu lacrimi la Sfântul tămăduitor Pantelimon şi la Sfântul Gheorghe purtătorul de biruinţă, pentru ca aceştia să-i uşureze măcar un pic durerea. După ce s-a rugat, omul a aţipit şi, aflându-se într-un fel de uitare de sine, a văzut că intră la el trei oameni: doi tineri cu veşminte lungi până în pământ, iar al treilea de vârstă mijlocie, având o barbă nu prea mare, neagră. Unul din tineri s-a apropiat de el, l-a desfăcut pe bolnav la picior şi, împreună cu celălalt, a început să cerceteze rana. Apoi primul a scos din rană două frânturi de os, le-a arătat celuilalt şi le-a dat bolnavului, zicând: „Ai grijă de ele". Însă bolnavul, căzând la picioarele lor, a început să-i roage să ia ei oscioarele şi să le pună în cripta comună de la Muntele Athos. La această rugăminte, cei doi doctori cereşti s-au uitat unul la altul, ca şi cum s-ar întreba dacă să îndeplinească rugămintea lui sau nu; apoi unul din ei a luat acele fărâme de os cu sine. Cu aceasta vedenia a luat sfârşit. Când bolnavul s-a trezit, a văzut că are piciorul sănătos. De bucurie, fără să-şi creadă ochilor, a început să-şi mişte piciorul, să-l ciupească, dar nu simţea nici cea mai mică durere. Curând după aceasta, rana s-a cicatrizat. În ceea ce priveşte spusele doctorului că se vor elimina fragmente de os din rană, acest lucru nu s-a întâmplat. Osul a crescut la loc şi omul nu a mai avut niciodată probleme cu rana de la picior. *** Alt negustor s-a chinuit tare şi multă vreme cu picioarele, pe care s-au format nişte abcese maligne îngrozitoare. Patru zile la rând bolnavul a avut nişte dureri insuportabile şi în tot acest timp ţipa de durere. Şi când şi-a pierdut orice nădejde

de însănătoşire, a primit pe neaşteptate ajutor de la Sfântul mare mucenic Pantelimon. S-a întâmplat în felul următor: un călugăr, care îl vizita pe negustor şi care era întotdeauna găzduit la acesta, se pregătea să meargă la Athos şi a trecut pe la vechiul său binefăcător să-şi ia rămas bun de la el. Aflând că acesta e aproape în pragul morţii, monahul a rămas uimit şi s-a întristat. Zguduit până în adâncul sufletului de suferinţele bolnavului, el era gata să facă orice pentru a uşura starea binefăcătorului său. Şi iată, crezând cu tărie în ocrotirea Sfântului Pantelimon, a prins să se roage înlăcrimat, cu stăruinţă pentru vindecarea bolnavului, zicând: „Sfinte plăcut lui Dumnezeu! Acest rob al lui Dumnezeu, bolnav de moarte, a făcut mult bine mie şi sfântului tău locaş. Acum eu mă întorc sub oblăduirea ta la Sfântul Munte şi te rog fierbinte, sfinte plăcut lui Dumnezeu, tămăduieşte-l, căci tu eşti în stare, Domnul dăruindu-ţi harul Său, al tămăduirii prin lucrare minunată!" După ce a mai înălţat încă şi alte câteva rugăciuni fierbinţi la sfântul mucenic, monahul s-a culcat. Şi în aceste momente s-a săvârşit o neobişnuită şi slăvită minune. Noaptea, în vis, bolnavul a văzut apropiindu-se de el un tânăr minunat, care a început să se îngrijească de picioarele sale şi să le examineze cu atenţie, asemenea unui doctor. După ce l-a cercetat atent, a spus: „Nu te teme! A venit să-ţi lecuiască picioarele Sfântul mare mucenic Pantelimon!" Spunând acestea, tânărul a dispărut. Bolnavul însă s-a trezit imediat şi s-a simţit absolut sănătos. Îndată a mers să-l trezească pe călugăr: „De ce dormi atâta? Scoală şi te bucură cu mine!" Călugărul s-a bucurat foarte mult când binefăcătorul său i-a povestit toate cele întâmplate. Nu şi-a putut reţine lacrimile şi a mulţumit nu mai decât Sfântului mare mucenic Pantelimon. *** Un alt monah a fost şi el martorul unei prea frumoase minuni săvârşite de Sfântul mare mucenic Pantelimon după rugăciunile fierbinţi şi stăruitoare care i-au fost adresate. Leonid, copilul în vârstă de 3 ani al negustorului Ostrouhov, a căzut greu bolnav, în aşa măsură încât toţi ai casei erau disperaţi în privinţa însănătoşirii lui. Zdrobiţi de durere, părinţii aşteptau din clipă în clipă moartea copilului. În acest timp i-a vizitat monahul unei mănăstiri având hramul Sfântului Pantelimon.

Monahul, aflând despre nefericirea întâmplată în casa lor, le-a propus să le aducă o icoană a Sfântului Pantelimon, pe care o avea el, zicând că sfântul mare mucenic le va vindeca fiul, după cum a vindecat şi pe mulţi alţii aflaţi în neputinţă. Părinţii copilaşului au primit cu recunoştinţă această propunere şi au făgăduit cu mâna pe inimă că, dacă plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon le va vindeca fiul, ei vor înzestra biserica mănăstirii Russikon de la Athos cu icoanele celor douăsprezece mari praznice, icoane de care Sfânta mănăstire avea nevoie. Când a adus icoana sfântului, monahul a spălat cu apă chipul mucenicului; după aceea a dat această apă pentru a fi băută de bolnav. Curând după aceea copilul s-a liniştit şi a adormit, în timp ce până atunci nu reuşea să pună geană pe geană nici zi, nici noapte. Trezindu-se a doua zi, copilul era sănătos. Bucuroşi la culme, părinţii s-au grăbit să-şi ţină făgăduiala. *** O femeie de familie burgheză din oraşul Simbirsk s-a îmbolnăvit grav. Şedea tot timpul culcată şi a rămas în această situaţie întristătoare multă vreme. Toate mijloacele folosite pentru a-i uşura durerile crunte nu au dus la nici un rezultat. S-a întâmplat că, în acel oraş, au fost aduse de la Muntele Athos părticele de moaşte şi părticele din Crucea de viaţă dătătoare, în faţa căreia creştinii slujeau molebne. La unul dintre acestea a venit şi soţul femeii bolnave. După ce a ascultat slujba Sfintei Cruci de viaţă dătătoare şi a Sfântului mare mucenic Pantelimon, soţul, ieşind din biserică, a primit o coală de hârtie cu chipul sfântului pătimitor şi tămăduitor, pe care a pus-o în buzunar. Nici n-a intrat bine în casă, când pe bolnavă a apucat-o o înfricoşătoare criză de îndrăcire. Rupând hainele de pe ea, femeia a început să strige cu răutate înspre soţ: „Aruncă hârtia aceea cu care ai venit de la biserică. Scoate-o din buzunar şi arunco şi nu te apropia de mine cu ea, că te omor!" Înspăimântat de îndrăcirea femeii, soţul a hotărât să o ducă la sfintele moaşte. Când au dus-o în biserică, în timpul vecerniei, demonizata încerca să se smulgă din braţele celor care o ţineau, urla şi îşi rupea părul din cap. Însă imediat ce s-a închinat la moaşte, s-a liniştit şi a tăcut, iar apoi a început să plângă şi să se roage stăruitor. Astfel s-a săvârşit această minune.

În anii ce-au urmat femeia s-a simţit bine şi, mergând cu drag la biserică, nu o dată a îngenuncheat la moaştele athonite de la care a primit tămăduirea. *** Un caz asemănător de vindecare după rugăciuni închinate Sfântului mare mucenic Pantelimon, a avut loc în evlavioasa familie Kupavkin din oraşul Ostrogojsk. O dată, fiica lor de şapte ani Maria, a început să alerge pe stradă, având o înfăţişare atât de îngrozitoare, încât toţi ai casei s-au înspăimântat. Nu se ştie cum şi din ce cauză toată faţa i s-a deformat, gura i-a rămas strâmbă de aşa natură că nici capul nu şi-l putea mişca. În afară de asta, fetiţa a muţit şi într-o criză de furie, ca dementă, a început să-şi înghită limba. Zdrobită de durere, cucernica ei mamă s-a repezit imediat la casa unei familii vecine, ştiind că acolo poate primi ceva sfinţit de la moaştele Sfântului mare mucenic Pantelimon, care săvârşise o minune în acea familie. După ce a povestit cu lacrimi în ochi despre toate cele întâmplate şi a primit puţină apă sfinţită de la Bobotează, şi ulei din candela de la icoana făcătoare de minuni a marelui mucenic, mama suferindei s-a grăbit să se întoarcă acasă. Pe drum, aducând fierbinţi rugăciuni sfântului plăcut lui Dumnezeu, ea a făgăduit să facă pomeni la Sfântul Munte în cazul însănătoşirii fiicei sale. Ajunsă acasă, nefericita mamă a făcut tot ce au sfătuit-o vecinii. Cu ulei de la icoana făcătoare de minuni a uns faţa copiliţei şi imediat aceasta a putut să-şi mişte capul. Şi - o, ce minune copleşitoare! - faţa şi nasul s-au îndreptat şi au rămas pentru totdeauna aşa cum trebuie. Iar după ce bolnava a băut puţină apă sfinţită, a şi început să vorbească. De atunci Maria este sănătoasă. *** Tot în oraşul Ostrogojsk, Sfântul mare mucenic Pantelimon a binevoit să dea ajutor în felul următor. Un tânăr a pierdut o poliţă bancară în valoare de 1500 de ruble, pe baza căreia i se ordonase să ridice banii. Extrem de tulburat, tânărul s-a apucat s-o caute: a mers pe la toţi cunoscuţii pe unde fusese mai înainte, a întrebat pe toţi, dar nu a găsit poliţa. Trebuie pomenit că acest tânăr citise şi auzise multe despre minuni săvârşite în urma rugăciunilor la Sfântul mare mucenic Pantelimon. Aşadar, pierzând orice nădejde de a găsi poliţa pierdută, tânărul a început să se roage fierbinte la sfântul plăcut lui Dumnezeu pentru ca acesta să-l ajute, promiţând daruri pentru mănăstirea de la Sfântul Munte, dacă se va găsi poliţa. Şi cât de grabnic i-a venit în

ajutor sfântul cel pătimitor! Nici cinci paşi n-a apucat să facă tânărul, când a văzut o fetiţă, care avea în mână o hârtie pe care o citea. Ce minune! Era poliţa pierdută! Cine poate descrie mirarea şi bucuria lui, mai ales când fetiţa i-a arătat locul unde a găsit poliţa pe lângă care el trecuse de vreo douăzeci de ori! Bucuros, tânărul a mulţumit din inimă sfântului plăcut lui Dumnezeu şi nu a întârziat să se ţină de făgăduiala făcută. *** Un funcţionar ieşit la pensie, pe nume G. Proţiuk, avea un copil de trei ani pe nume Ioan, care suferea de o boală chinuitoare, însoţită de convulsii şi crampe. Într-o zi i-a vizitat un călugăr de la Sfântul Munte Athos şi, aflând de durerea lor, spre mângâiere şi povaţă, le-a lăsat un caiet cu descrierea minunilor Sfântului mare mucenic Pantelimon. Pricepând astfel faptele sfântului plăcut lui Dumnezeu, părinţii băieţelului bolnav au purces la rugăciune fierbinte către sfântul pătimitor, ca să le dea un ajutor cât de grabnic. Şi ajutorul nu a întârziat să vină: foarte curând durerile au încetat de tot şi, în anii care au urmat, sfântul plăcut lui Dumnezeu nu a uitat să-i dea ajutor copilului, tămăduit de el. Astfel, la câţiva ani după aceea sfântul mucenic a salvat pe adolescentul Ioan şi pe alţi membri ai familiei de la moartea iminentă în urma prăbuşirii unei clădiri în timpul unui uragan. Iată cum s-a întâmplat: de ziua sfântului ocrotitor al copilului (7 ianuarie), părinţii au chemat mulţi oaspeţi. Mama lui Ioan, care s-a culcat să se odihnească puţin după pregătirile istovitoare, a avut următoarea vedenie tulburătoare: icoanele din casă s-au însufleţit deodată. Un chip, pe care ea l-a recunoscut ca fiind al Mântuitorului, era neîndurător, altul - al Maicii Domnului, al treilea chip - ba al Sfântului Ioan Botezătorul, ba al Sfântului mare mucenic Pantelimon. Maica Domnului şi sfântul încercau stăruitor şi emoţionant să-L înduplece pe Neîndurător să ierte, zicând: „Lasă ca cele ce vin să treacă aşa!" Dar Neîndurătorul rosti aspru: „Să fie pedepsiţi!" Acest dialog s-a purtat de trei ori la rând. Precista şi sfântul se rugau să-i ierte. Neîndurătorul însă repeta: „Să fie pedepsiţi!" La aceste cuvinte mama copilului s-a trezit înspăimântată şi, spunând o rugăciune, s-a uitat la icoane, dar acestea erau la locul lor obişnuit. Şi-a povestit visul soţului şi oaspeţilor, care însă nu i-au dat nici o importanţă. Dar judecata lui Dumnezeu se apropia! A apărut ca din senin un uragan nemaipomenit, înfricoşător. După ce-au

luat masa împreună, toţi, în afară de două doamne, au mers prin antreu în cealaltă jumătate a casei. Fiul familiei Proţiuk, Ioan, a fugit în bucătărie şi, rezemat de perete, a stat ţeapăn acolo, refuzând să plece, în ciuda tuturor rugăminţilor care i sau adus. În acest timp, uraganul a zguduit atât de tare clădirea, încât aceasta s-a prăbuşit, acoperindu-i pe toţi cei care se aflau în cameră. Primul şi-a revenit stăpânul casei, care a rămas ca prin minune în viaţă, şi a început să-şi cheme imediat băiatul, care nu a întârziat să-i răspundă. „Sunt aici, tăticule!"a zis copilul ieşind din bucătărie, încetul cu încetul s-au adunat toţi cei ce veniseră ca oaspeţi în casa lui Proţiuk. N-au venit însă cele două doamne, care rămăseseră în salon. După căutări minuţioase au fost găsite şi acestea, însă una era deja moartă, iar cealaltă era mutilată rău. Astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului: „Să fie pedepsiţi!" - s-a săvârşit judecata asupra acelora care au mâniat pe Stăpânul şi Domnul lor. Unul a fost pedepsit prin moartea soţiei, altul prin mutilarea soţiei, iar al treilea prin pierderea avutului său. S-a mai petrecut un fapt uimitor, ca un fel de semn că a avut loc o minune: salvarea întregii familii. Icoana Sfântului mare mucenic Pantelimon a rămas întreagă, nici măcar sticla nu i s-a crăpat, în timp ce la celelalte icoane sticla s-a spart, ba şi chivotul s-a sfărâmat. Slavă Domnului Dumnezeu, minunat întru sfinţii Săi! O doamnă, fiind martoră la minunea descrisă, a făcut atât de grave contuzii, încât aproape că nu mai era în stare să se întoarcă, motiv pentru care a făcut o rană cangrenată. Şi ca nenorocirea să fie totală, doctorii socoteau necesar să-i amputeze piciorul contuzionat. Dar iată că într-o bună zi a venit la bolnavă soţia lui Proţiuk şi i-a adus un caiet cu descrierea unor minuni ale tămăduitorului Pantelimon. Şezând întinsă în patul ei, suferinda a citit şi s-a rugat cu râvnă la Sfântul mare mucenic Pantelimon să-i dea grabnic ajutor. Era noapte. Bolnava a aţipit puţin şi îndată a avut parte de o minunată vedenie; a venit, după cum i s-a părut, un tânăr doctor şi a început să umble repede prin cameră, zicând: „Nu-i nevoie să se facă operaţia, mai bine faceţi o baie". După aceste vorbe, bolnava s-a uitat la cel venit, dar nu i-a văzut capul. Doctorul însă, apropiindu-se de ea, a spus lovind piciorul: „Aici nu ţi s-a pus un bandaj"- şi imediat a dispărut. Curând după aceasta bolnava s-a însănătoşit.

*** Tot în oraşul Voznesensk, unde Sfântul Pantelimon a săvârşit minunile descrise mai sus, suferea de crize de epilepsie un tânăr pe nume Anton. După lungi şi zadarnice eforturi, medicii i-au comunicat că boala lui este incurabilă. Dar nefericitul tată nu şi-a pierdut nădejdea de însănătoşire a fiului. Cu credinţă în ajutorul Atotputernicului, el şi-a dus fiul suferind la Kiev, ca să se închine la moaştele sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu de acolo. Totuşi călătoria nu a dus la nici un rezultat: băiatul s-a întors cu aceeaşi boală. Ajungând acasă, tatăl bolnavului a rugat pe un preot să-l citească rugăciunile orânduite, ceea ce acesta a şi făcut. Însă spre groaza şi uimirea tuturor, când preotul a citit rugăciunile a treia oară, boala nu numai că nu i-a trecut, dar i-a sărit la cap, căci faţa suferindului s-a înnegrit, iar crizele au continuat ca şi înainte. Atunci un creştin l-a sfătuit pe tatăl bolnavului să se adreseze la Muntele Athos cu cererea de a se citi rugăciuni la Sfântul mare mucenic Pantelimon. Neavând bani ca să-i poată trimite la Sfântul Munte pentru a se ţine rugăciuni acolo la sfânt pentru tămăduirea fiului, tatăl era foarte amărât şi tulburat, în cele din urmă a găsit posibilitatea de a trimite bani, care, cu toate acestea, au fost furaţi la oficiul poştal. Însă sârguinţa lui a fost totuşi răsplătită printr-o tămăduire minunată a fiului. Odată, după ce au fost trimişi banii, bolnavul a avut o criză profundă şi - minunea minunilor! - din gura lui a început să curgă apă şi a tot curs aproape douăzeci şi patru de ore. După contenirea curgerii, Anton s-a sculat absolut sănătos. Iar hoţul banilor trimişi a fost aspru condamnat de dreapta Celui de Sus. *** În oraşul Tuia, toţi membrii unei familii au făcut pe neaşteptate febră mare, de nici nu se puteau ridica din pat. Capul familiei şi-a rugat soţia ca ea să citească acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon. Însă nici ea, nici alţi membri ai familiei n-au fost în stare să ducă la îndeplinire cucernica lui dorinţă. Atunci, mânat de o râvnă neobişnuită faţă de sfântul mucenic, capul familiei, târându-se cu eforturi supraomeneşti, a reuşit să ajungă până la Sfintele icoane şi a citit el însuşi acatistul marelui mucenic. Şi s-a petrecut o slăvită minune! Deodată toată familia s-a făcut bine. Atât de uluitoare sunt minunile tale, sfinte mucenice!

O altă familie avea un copil, care a orbit şi care nici măcar nu deschidea ochii. Mama sa a început să citească acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon şi nici n-a apucat să-J termine, că băiatul a şi început să vadă. Într-o familie Sfântul Pantelimon a binevoit să acorde ajutor şi ocrotire de două ori: o anume Serafima, de 18 ani, a răcit în timpul ştiutelor probleme femeieşti lunare, aşa încât a fost nevoită să stea culcată în pat. Mai întâi a vomitat. Apoi a început să vorbească fără şir, după care a căzut în inconştienţă, zvârcolindu-se în pat şi ţipând sfâşietor de te apuca groaza. Oricât s-au zbătut medicii, nu au putut învinge boala. Atunci părinţii Serafimei s-au rugat fierbinte către Preaînaltul Doctor fără de arginţi al sufletelor şi trupurilor noastre. După săvârşirea Sfântului maslu şi după ce s-a împărtăşit, ea a început să se întremeze simţitor, i-a rămas numai durerea de cap. La sfatul medicului, bolnava a început să fie scoasă la plimbare, socotindu-se că aerul proaspăt o va înzdrăveni. Însă într-una din aceste plimbări bolnava a răcit şi boala anterioară i-a revenit cu şi mai mare furie. Au început din nou crizele: uneori părea că bolnava dormitează, apoi deodată sărea din pat, se zvârcolea în toate părţile şi, epuizată de chinuri, se lăsa apoi în braţele celor care o îngrijeau. Se liniştea puţin, apoi sărea din nou, se îndoia pe spate mai să-şi atingă spinarea cu capul; ba parcă înota în aşternut, ba încerca să se ridice în cap sau să se lovească de pat. Au fost încercate toate mijloacele posibile pentru atenuarea bolii: au fost chemaţi doctori, s-au slujit rugăciuni la sfinţi şi la Maica Domnului, bolnavei i s-a dat să bea apă sfinţită, dar nu a ajutat-o nimic. Mai multe rude şi cunoştinţe l-au sfătuit pe tatăl bolnavei să ia acasă icoana Sfântului Pantelimon, dar acesta socotea că este necuviincios ca după icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale altor sfinţi să mai apeleze la ajutorul marelui mucenic. Într-un sfârşit, convins de sfaturile unui pelerin, el s-a învoit să primească chipul făcător de minuni al marelui mucenic. Când a fost adusă icoana în casă, bolnava a trecut printr-o criză îngrozitoare. La sfârşitul rugăciunii tatăl a uns capul fiicei sale cu ulei de la icoana plăcutului lui Dumnezeu Pantelimon. Îndată ce a făcut acest lucru, bolnava a început să se smucească în toate părţile, să se lovească cu capul de tot ce-i ieşea în cale, să apuce plapuma, pernele numai ca să se şteargă de ulei. A trebuit până la urmă să o spele pe cap şi de-abia atunci s-a liniştit şi a adormit. Curând după aceasta crizele au încetat, iar bolnava s-a însănătoşit pe deplin; a rămas numai cu o mare slăbiciune şi durere de cap, care treptat au trecut şi ele.

Atât de puternică este în faţa lui Dumnezeu mijlocirea Sfântului mare mucenic Pantelimon! *** Însă foarte curând plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon a ajutat din nou această familie: mama Serafimei suferea de multă vreme de guturai cronic, într-o zi ea a simţit că ceva o supără în nara dreaptă. După ce a consultat-o medicul, s-a constatat că are o excrescenţă numită polip. Întrucât boala era periculoasă, femeia a fost de acord să se opereze. Între timp soţul a adus ulei de la icoana Sfântului mare mucenic Pantelimon, sfătuindu-şi soţia să-şi ungă locul bolnav cu ulei. Ea i-a răspuns: „Oare pot să mai scap de operaţie la o asemenea boală?" „Dacă fiica noastră s-a lecuit de o boală diavolească în urma rugăciunilor la marele mucenic, ce mai înseamnă pentru sfânt să te lecuiască şi pe tine", a zis soţul. Ascultând aceste vorbe, soţia i-a urmat sfatul. Şi ce credeţi? Numai de două ori şi-a uns nara şi boala a trecut. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! *** O minune la fel de uimitoare a săvârşit sfântul plăcut lui Dumnezeu Pantelimon la Novgorod asupra unui sugar pe nume Alexandru. Pe neaşteptate copilul s-a îmbolnăvit grav. Toate remediile încercate nu i-au uşurat suferinţele, iar părinţii aşteptau din clipă-n clipă moartea fiului lor. Câteva zile la rând copilul nu a mai supt la piept, a slăbit mult şi de-abia se mai ţinea în viaţă. Zdrobiţi de durere părinţii s-au lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu. Era duminică. Tatăl copilului a mers la biserică şi s-a rugat fierbinte, din toată inima, la plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon să-i vindece fiul. Mama, care rămăsese acasă, a început să citească acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon. În timp ce citea, în camera întristatei mame a intrat camerista cu faţa strălucind de bucurie şi a spus că pruncul este sănătos: râde şi se joacă cu jucăriile lui. Cine poate descrie uimirea şi bucuria mamei! Între timp, tatăl copilului se întorcea de la biserică fără să mai aibă vreo nădejde că-şi va mai găsi în viaţă unicul său fiu. Mare i-a fost însă mirarea când, apropiindu-se de casă, i-a văzut adunaţi pe toţi, cu feţe vesele, aşteptând întoarcerea capului familiei. L-au înştiinţat că băieţelul este

absolut sănătos, se joacă şi râde. Tatăl, bucuros la culme, a mulţumit din toată inima sfântului mare tămăduitor pentru minunea săvârşită. *** Un caz asemănător s-a întâmplat şi într-o altă familie. Serghei, un copil de doi ani, s-a îmbolnăvit atât de grav încât doctorii nu-i mai dădeau nici o speranţă de însănătoşire. Tatăl copilului s-a bizuit pe ajutorul şi ocrotirea Sfântului mare mucenic Pantelimon, despre ale cărui minuni citise multe şi auzise şi de la alţii. A mers la paraclisul sfântului plăcut lui Dumnezeu, unde se păstrează moaştele lui tămăduitoare, ca să ceară de la sfântul doctor vindecarea unicului său fiu. În vreme ce tatăl se ruga la sfântul tămăduitor, copilaşul, care nu se trezise până atunci, s-a ridicat perfect sănătos şi a cerut jucăriile, apoi a adormit. Văzând în aceasta semnul ajutorului minunat al sfântului mucenic, tatăl a mers a doua zi din nou la paraclis. În lipsa lui, acasă s-a repetat acelaşi eveniment. La sfârşit, la rugămintea capului familiei au fost aduse moaştele sfântului plăcut lui Dumnezeu şi, după o slujbă, au fost aşezate lângă copil. Acesta, şezând în braţele doicii, şi-a făcut cruce singur, iar apoi a sărutat moaştele. Trebuie spus că mai înainte de aceasta nu putea să şadă nici măcar în braţe. Şi iată cum, încetul cu încetul, copilul a început să se întremeze, iar curând după aceea s-a însănătoşit cu totul. Însă lucrul cel mai uimitor era că băieţelul cerea adesea să i se dea iconiţa Sfântului mare mucenic Pantelimon, pe care, luând-o în mânuţe, zâmbea cu un zâmbet de nedescris. Când copilul s-a însănătoşit, tatăl l-a întrebat de ce râdea când lua iconiţa, şi a primit următorul răspuns: „El se juca cu mine". Cât de minunate sunt faptele tale, sfinte mucenice! *** Sfântul tămăduitor Pantelimon dă grabnic ajutor, lecuind bolile sufleteşti şi trupeşti ale tuturor celor care se apropie de el cu credinţă şi rugăciuni fierbinţi. Din 1863, când ieromonahul Arsenie a adus de la Athos în Rusia o parte din moaştele sfântului pătimitor, harul tămăduitor s-a revărsat într-un şuvoi îmbelşugat în diferite locuri ale Rusiei pravoslavnice. Despre tămăduirile minunate, înfăptuite prin mila lui Dumnezeu, se povesteşte în cărţile „Viaţa, suferinţele şi minunile Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon", „Descrierea semnelor şi tămăduirilor venite de la sfintele moaşte aduse din Sfântul Munte Athos de la mănăstirea rusească a Sfântului Pantelimon".

Moaştele cele de preţ ale marelui mucenic Pantelimon sfinţesc multe locuri. Astfel, capul pătimitorului şi tămăduitorului, precum şi părticele din sfintele sale moaşte odihnesc în mănăstirea Russikon, având hramul pătimitorului Pantelimon, de la Sfântul Munte Athos. În Rusia, la Moscova, părticele ale moaştelor sunt păstrate cu sfinţenie în biserica Sfântului mare mucenic Nichita, la metocul mănăstirii athonite Sfântul Pantelimon.

Însemnările din Condica bisericii metocului athonit 30.04.1996 La catedrala Bogoiavlenski am sărutat moaştele marelui mucenic Pantelimon. Peste două săptămâni au început să se resoarbă sărurile de la încheieturile degetelor mâinii şi de la toate încheieturile. M-am rugat la Domnul, ca să-l proslăvească pe plăcutul tău, doctorul şi tămăduitorul Pantelimon, prin mine păcătoasa, şi să mă tămăduiască sufleteşte şi trupeşte. Mulţumesc Domnului, marelui mucenic Pantelimon şi frăţiei metocului că mi-a dat posibilitatea să mă vindec şi mă voi ruga lui Dumnezeu pentru toţi. O monahie de la mănăstirea Novo-Aiexeevsk 14.05.1996 Dau mărturie că o familie de fii duhovniceşti ai mei au luat acasă o icoană de hârtie a Sfântului Pantelimon. Iar noaptea, băiatului în vârstă de 10 ani, bolnav de astm, i s-a făcut rău, sufocându-se. Atunci a luat iconiţa Sfântului Pantelimon, a lipit-o de faţă şi imediat a început să respire mai uşor, iar dimineaţa din icoana de hârtie a început să curgă mir, şi acum toată partea dreaptă este impregnată cu ulei sfinţit, fapt văzut de mine însumi şi pentru care dau mărturie. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, sfinte plăcut lui Hristos! Preot Serghei Stepanov, satul Kolomenskoe, catedrala Kazanskaia 16.05.1996 Timp de douăzeci de ani am fumat mereu şi n-am putut să scap de această obişnuinţă, oricât m-am străduit să mă las. Şi, într-un sfârşit, mi-am pierdut orice nădejde şi nu mai aveam vreo intenţie serioasă de a mă lăsa de fumat. Sufeream din cauza acestei deprinderi, iar preotul mi-a spus că de-acum asta e pur şi simplu posedare şi va trebui să dau socoteală. M-am rugat la moaştele Sfântului Pantelimon tămăduitorul de boale să mă izbăvească de această patimă, să mă întărească în intenţia mea de a mă lăsa de fumat. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi a marelui mucenic am putut să mă înfrâng pe mine însămi. Ilera P., Kazahstan 16.05.1996 Să ne bucurăm şi să ne rugăm tămăduitorului şi făcătorului de minuni Pantelimon, care a izbăvit în chip minunat de la mutilare şi de la pieire pe surorile mănăstirii,

întoarse după molebnul slujit în faţa moaştelor, şi care le-a ferit de vătămare în accidentul petrecut (autobuzul s-a răsturnat, iar surorile au scăpat fără nici o zgârietură!). Ne bucurăm şi rămânem recunoscători egumenului Teoctist de la metoc şi frăţimei de Dumnezeu înţelepţite pentru nevoinţele ei întru întărirea Ortodoxiei. Egumena Xenia şi surorile Kolomna, Mănăstirea Novo-Golutvin 16.05.996 Am venit în biserica Sfântului mare mucenic Nichita, ca să mă închin la prea cinstitul cap al Sfântului Pantelimon. Mă durea tare mâna dreaptă, nu puteam să o ridic, să o întorc la spate, să-mi scot uşor hainele, să-mi iau de mână nepotul. Mâna mă durea de aproximativ un an şi mă simţeam din ce în ce mai rău. Am stat la rând la moaşte cam nouă ore, dar a fost uimitor că am stat fără să simt vreun efort. Mă rugam numai la Domnul să mă lase să intru în catedrală. M-am închinat la moaşte şi am fost fericită, mă simţeam uşoară şi liberă! Simţământul pe care l-am avut, de recunoştinţă, de evlavie, nici măcar nu pot să-l redau în cuvinte. Apoi am simţit că durerea mă părăseşte, am început să ridic mâna, să o întorc spre spate, iar ieri - 26 mai - mi-am ridicat nepoţelul în braţe. Mulţumesc lui Dumnezeu, marelui mucenic şi tămăduitor Pantelimon pentru vindecare şi nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt; îmi vine să plâng de fericirea şi de mângâierea duhovnicească pe care o am. Galina, Moscova 24.05.1996 Sîntem recunoscători Domnului, Maicii Domnului şi marelui mucenic Pantelimon pentru mila şi harul arătat şi pentru tămăduirea primită de sora noastră Mariamna. Pe piciorul stâng avea de şapte ani o ulceraţie sub formă de excrescenţă. I s-a propus să facă operaţie, dar ea s-a închinat de câteva ori la moaştele marelui mucenic Pantelimon şi a uns cu ulei locul bolnav. O, minune! Excrescenţa a scăzut, iar din rană a curs un lichid cu miros greu. Suntem recunoscători pentru mila arătată nouă, păcătoşilor. Schiegumena Pinna cu surorile Mănăstirea Novo-Alexeevsk 22.05.1996 Mai mult de zece ani am suferit de maladii ginecologice:hiperplazie, endometrie, miom, endometrioză. Am fost propusă pentru operaţie şi mi s-au făcut analizele preoperatorii. După ce m-am închinat la moaşte, am venit la medic pentru a se lua

decizia finală. Mi s-au mai făcut odată analizele şi medicul a spus că sunt perfect sănătoasă. Ianuşkevici Nina Vsevolodovna, Moscova 26.05.1996 Am fost bolnavă mintal, nu puteam să mă împărtăşesc. Astăzi m-am împărtăşit. Mam lăsat de fumat după ce am mers prima dată la moaşte. Mulţumesc Domnului Dumnezeului nostru şi sfântului Său marele mucenic Pantelimon pentru tămăduirea sufletului şi a trupului meu. Iziumenko Evghenia, Moscova 29.05.1996 În 1964 am fost operată, dar s-a greşit: a fost lăsat un tampon de vată în tractul intestinal. La 12 ore după operaţie aveam o temperatură de 42°C. Profesorul a stabilit că este vorba de o cangrenă a intestinului şi a decis repetarea urgentă a operaţiei. Înainte de operaţie a apărut la mine în spital o stareţă necunoscută. Ea a spus că este trimisă de la Dumnezeu la adresa care i s-a indicat şi că ştie numele meu şi mă cunoaşte. A mai spus că în vis i-a apărut de trei ori un om şi i-a poruncit să vină imediat la mine la spital şi a dat numele meu. I s-a arătat să ia cu sine acatistul Sfântului tămăduitor Pantelimon. Numele stareţei era Eufrosina. În ajun, de la părintele meu duhovnic, ieroschimonahul Nectarie de la catedrala Maicii Domnului Kazanskaia, oraşul Eleţ, unde se află pristolurile Sfântului Pantelimon tămăduitorul de boale şi a icoanei Semnul Maicii Domnului, mi s-a trimis icoana Sfântului tămăduitor Pantelimon şi o scrisoare cuprinzând previziunea vindecării mele de către marele mucenic Pantelimon, arătată lui în vis. Eufrosina mi-a spus că trebuie să citesc acatistul pe care mi l-a adus în faţa icoanei tămăduitorului Pantelimon - trimisă mie de părintele Nectarie. A spus ca în noaptea de dinainte de operaţie să-l citesc. Dimineaţa am fost operată. Operaţia a reuşit. Vakulenko Pelagheia Mihailovna, Moscova 31.05.1996

Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfântului Pantelimon tămăduitorul. Am suferit cinci ani de diabet zaharat. Pe 29 septembrie m-am întors de la policlinică: procentul de zahăr a scăzut până la normal. Slavă lui Dumnezeu! Bulaeva Valentina Feodorovna paznic aI bisericii Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia 5.05.1996 Vindecarea auzului: la ora 0.30. Auzeam prost cu urechea stângă, vindecarea s-a petrecut într-o clipită, imediat ce am cerut în rugăciune să alunge demonul surzeniei şi să-mi tămăduiască auzul. Citesc necontenit rugăciunea lui Iisus. Kolomieţ Grigori 6.05.1996 Am suferit de durere de urechi din timpul iernii, apoi a venit surzenia. După ce mam închinat la sfintele moaşte, durerea din urechi mi-a dispărut. Slavă lui Dumnezeu! Ionina, Moscova 6.05.1996 Mă durea o măsea atât de tare încât mă hotărâsem s-o scot. M-am închinat la sfintele moaşte şi durerea mi-a trecut cu desăvârşire, aşa că am refuzat să-mi scoată măseaua. Stăteam prost cu vederea (+5), mă temeam pentru ochii mei. M-am închinat încă odată la sfintele moaşte (a cincisprezecea oară) şi am început să văd clar fără ochelari. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! K.G., Sankt-Petersburg 6.06.1996 Am fost grav bolnavă mintal. Am aflat că a fost adus capul Sfântului Pantelimon. Îmi doream foarte mult vindecarea mea şi a copilaşilor, dar mi-era teamă să mă apropii. Însă după ce am sărutat sfintele moaşte, am simţit o uşurare. A treia oară am venit eu singură. Pe fiul meu îl dureau ochii. Când s-a apropiat de moaşte a simţit un pic durere în ochi, apoi uşurare şi a spus: „Mamă, Sfântul Pantelimon m-a vindecat". Din mila lui Dumnezeu ne-am însănătoşit. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Pătimitorule şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! O enoriaşă a catedralei icoanei Maicii Domnului Axion Estin Crimeea, Oktiabrskoe

7.06.1996 Când m-am închinat la sfintele moaşte ale marelui mucenic şi tămăduitor Pantelimon pentru a treia oară la mănăstirea Novosspaskoe, am fost vindecată. Timp de nouă ani am suferit de rinichi, iar acum nu mă mai dor. Roaba lui Dumnezeu Elena, catedrala Chipului nefăcut de mână al Mântuitorului Hristos, Ghireevo 7.06.1996 M-am închinat de trei ori la moaştele Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon. Mă pregăteam pentru operaţie. O ultimă analiză a arătat că operaţia nu mai este necesară. Larisa Pavlovna I., Moscova 9.06.1996 Nepoata mea Xenia a avut vreme de patru ani o puternică diateză (ulceraţii). După ce a mers la moaştele plăcutului lui Dumnezeu Pantelimon (la catedrala Bogoiavlenski şi de două ori la mănăstirea Sviato-Danilovsk) s-a petrecut o ameliorare, ulceraţiile s-au cicatrizat. Valentina (bunica), Moscova 10.06.1996 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, şi ale sfinţilor Tăi! Vreau să vă povestesc despre o minune pe care a săvârşit-o Domnul asupra mea prin mijlocirea marelui Său mucenic Pantelimon. În 1927, eram o fetiţă de trei ani şi aveam difterie într-o formă severă. Eram internată la spital împreună cu mama. Medicii au spus că nu voi suporta această maladie şi au prevenit-o să se pregătească de înmormântare. Mi-au cusut o rochiţă pentru înmormântare şi mi-au adus-o la spital. Mama mea era foarte credincioasă şi se ruga neobosit la Dumnezeu pentru salvarea mea. Crezând cu tărie în marele mucenic Pantelimon, ea purta cu sine icoana lui şi se ruga cu stăruinţă să mă salveze, în acea noapte mi s-a făcut rău de tot. Agitată, mama aştepta moartea mea. Nu mai respiram, unghiile mi se albăstriseră. Mama mi-a umezit buzele cu apă sfinţită, mi-a pus pe piept iconiţa mucenicului Pantelimon şi s-a rugat tot timpul la el. Eu am amuţit. Mama a crezut că am murit, dar deodată a auzit un şopot. Eu am chemat-o şi i-am şoptit: „Mamă, unde-i doctorul acela cu hăinuţe frumoase, care mi-a uns gâtul, cheamă-l".

în salon nu era nimeni, iar mama a înţeles că era vorba de marele mucenic Pantelimon şi i-a mulţumit fierbinte pentru minunata lui tămăduire. Mi-a revenit respiraţia, obrajii şi-au recăpătat culoarea roz şi am revenit la viaţă. Mare a fost uluirea doctorului, când m-a văzut dimineaţa şezând în pat, şi a zis: „E un caz ne mai întâlnit de însănătoşire". Mama mi-a repetat mereu aceste lucruri pentru ca eu să le ţin minte şi să mă rog la Sfântul mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon. Şi, iată, acum, după 70 de ani, Domnul m-a învrednicit să mă închin la sfântul cap al marelui mucenic Pantelimon şi să-i aduc mulţumiri pentru că m-a tămăduit. Slavă ţie, sfinte mare mucenice Pantelimoane, pentru minunata tămăduire pe care mi-ai dăruit-o. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi toţi sfinţii, miluiţi-ne pe noi, cei ce nădăjduim întru voi. Loghinova Nina Alexeevna *** Alioşa Liubţev, născut în 1992, nu a vorbit de la naştere şi de asemeni s-a oprit din creştere. După ce s-a închinat la moaşte, evoluţia mintală a devenit normală, ba în anumite privinţe îi depăşeşte pe cei de o vârstă cu el. Toate acestea s-au petrecut datorită ajutorului primit de la Sfântul mare mucenic Pantelimon. Din 1994 până în 1998 am suferit de dureri la stomac şi de arsuri la esofag. Medicii nu au găsit nimic. Am scăpat de dureri datorită ajutorului Sfântului marelui mucenic Pantelimon. Liubţev a Olga *** Kuzmiceva Serafima Alexeevna, născută în 1916, în 1995, după o boală de lungă durată, a început să zacă, nici măcar nu putea să şadă, pe picior i s-au deschis nişte ulceraţii trofice. Doctorii au spus că boala este incurabilă, iar cu timpul poate evolua înspre cangrenă. După ce i s-a uns piciorul cu ulei de la moaştele Sfântului Pantelimon, ulceraţiile au dispărut fără urmă. De asemenea am scăpat şi de problemele la creier, adică gândirea mi s-a limpezit cu totul, fiindcă cu jumătate de an în urmă nu recunoşteam pe nimeni. Am început să şed în pat. Aducem mulţumiri Sfântului tămăduitor Pantelimon.

Rudele femeii însănătoşite *** Am suferit mulţi ani de sindromul epileptic, de mari dureri de cap cu pierderea cunoştinţei. După rugăciunile aduse plăcutului lui Dumnezeu şi multmilostivului tămăduitor Pantelimon şi după mărturisirea păcatelor mele, am simţit o puternică ameliorare a bolii. Cekova Iulia, Elektrostal *** Acum peste douăzeci de ani mi-a îngheţat un picior şi mi-a degerat celălalt, şi de atunci tot le-am simţit îngheţate. Şi iarna şi vara dormeam cu ciorapi de lână. În toţi aceşti ani m-am tratat în fel şi chip: şi acasă, şi la spital. În ultima vreme, pe timpul nopţii, am început să am cârcei la picioare, aveam dureri groaznice. De curând am căpătat cartea cu „Viaţa, suferinţele şi minunile Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon" cuprinzând şi imaginea sfântului pătimitor. Citind cartea, am cerut în gând plăcutului lui Dumnezeu să mă tămăduiască de boală. Într-o noapte am avut spasme teribile la picior şi atunci, disperată, am rostit rugăciunea lui Iisus. Încetişor durerea a dat înapoi. Dimineaţa, eu, mult păcătoasa, m-am adresat minunatului doctor şi tămăduitor Pantelimon, m-am rugat cu râvnă în faţa icoanei lui, am citit acatistul sfântului pătimitor şi am uns cu ulei din candelă nu numai picioarele, ci şi toate locurile bolnave. Am aşezat la căpătâi icoana mucenicului din carte, iar cartea am pus-o sub pernă. Şi... minune! Picioarele pur şi simplu nu mai voiau să stea în ciorapi; i-am scos cu teamă, dar toată noaptea am dormit liniştită. Noaptea am simţit o mireazmă de nedescris, şi ţin bine minte cum am inspirat profund de câteva ori. A treia noapte am făcut acelaşi lucru şi iar s-a simţit o mireazmă, dar cu totul alta. Acum picioarele nu-mi mai produc neplăceri, dorm fără ciorapi, iar locurile bolnave pe care le-am uns cu ulei nu mă mai dor nici ele. Eu cred, şi cred cu tărie: deşi sunt o mare păcătoasă, am fost vindecată prin mila lui Dumnezeu, a Preacuratei Sale Maici, şi prin puterea tămăduitoare a Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon. Seriapina Galina Atexandrovna, Astrahan *** Pe 9 august 1998, mă găseam în catedrala Sfinţilor mucenici Adrian şi Natalia. Se ţinea slujba Sfântului mare mucenic Pantelimon. Eu am stat lângă icoana lui şi m-

am închinat la părticica din moaştele sale. Seara am fost dus de acasă cu salvarea, având o durere acută în zona sternului. Spre dimineaţă mi-au trecut toate durerile, iar la plecare doctorii au spus: „Nu ai nimic, mergi acasă." Nu mi-a venit să cred, mai ales că am formaţie medicală. A rămas să fiu examinat ambulatoriu. Pe 12 august mi s-a explicat că mi-a ieşit o piatră din vezica biliară şi mi s-a pus diagnosticul: ulceraţie a stomacului în fază acută, inflamare a esofagului şi gastrită. De spaimă, în aceeaşi zi m-am lăsat de fumat şi de atunci n-am mai tuşit. Am început să mă rog la Sfântul mare mucenic Pantelimon şi i-am spus duhovnicului meu, părintele Nicolai, ce s-a întâmplat. Acesta s-a rugat şi el. Aveam bani numai pentru cincisprezece zile de tratament, deşi era nevoie de opt săptămâni. Am fost examinat din nou pe 11 septembrie. Nu s-au mai descoperit nici ulceraţii, nici inflamări ale esofagului. Acum nu fumez, nu am tuse (deşi înainte, la serviciu, mulţi ani la rând, ieşeam afară de câte trei ori ca să tuşesc) şi am şi uitat că fumam cândva. Slavă lui Dumnezeu! Iuri, Moscova La mijlocul lunii lui februarie 1994, am început să fac puroi la degetul mare de la piciorul drept. În acelaşi timp aveam pneumonie şi mi se făceau antibiotice, dar acestea nu aveau efect asupra degetului cu puroi, care se umflase şi mai tare. Nici un tratament încercat de medici nu a folosit la nimic: nici unguentele speciale, nici băile antiseptice, nici altele. Toate acestea, în cel mai bun caz, doar reţineau puroiul, dar la cea mai mică apăsare pe deget buba se spărgea. Şi pentru că de un an şi jumătate aveam diabet zaharat în formă severă, medicii se temeau de cangrenă şi au propus să mă opereze. Iar când mi s-a inflamat şi alt deget de la acelaşi picior, atunci aproape că am acceptat operaţia. Cu toate acestea, în vara lui 1994 şi în cea a lui 1995, am fost la mănăstirea Uspenski de la Odessa, iar ulceraţiile aproape că au trecut cu totul. Atunci am refuzat să mă operez. Iarna pneumonia mi-a revenit şi nimeni nu putea înţelege ce se petrece totuşi cu degetele. Chirurgii insistau că ameliorările din timpul verii sunt o întâmplare, de la apa mării, ş.a.m.d., şi cereau să mă "taie", dar familia mea şi eu însumi nu am fost de acord. Când în 1996, au fost aduse la Moscova moaştele Sfântului mare mucenic Pantelimon, voiam foarte mult să mă închin la ele, deşi socoteam că nu voi putea să stau în picioare la rând vreme de mai multe ore. Totuşi, Dumnezeu m-a ajutat să mă pot închina la sfintele moaşte. După aceasta pur şi simplu am uitat de

inflamaţii, iar când mi-am amintit şi m-am uitat, am văzut că una din ele trecuse deja, iar cea mai gravă abia se mai vedea. Curând după aceea a dispărut definitiv. Astfel, la rugăciunile Sfântului şi marelui mucenic Pantelimon, Domnul mi-a dăruit sănătatea, pe care medicii nu puteau să mi-o dea. Lebedev Dimitri Iurevici, Moscova *** La începutul lui decembrie 1997, am avut o puternică criză cardiacă. Cardiograma a arătat modificări difuze ale miocardului. Tratamentul nu a ameliorat aceste modificări, iar medicul m-a informat că aşa va rămâne pentru totdeauna. În aprilie anul următor, băiatul meu mi-a adus cartea „Viaţa, suferinţele şi minunile Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon", acatistul şi o iconiţă cu chipul său. M-am apucat imediat să citesc şi am rămas uimit de minunile tămăduirii, cugetând la faptul că poate se va petrece şi cu mine o asemenea minune. Cerând cu stăruinţă acest har de la tămăduitorul Pantelimon, l-am primit: îndată am simţit o îmbunătăţire şi am putut să mă descurc fără nitroglicerină şi validol. Spre uimirea medicului, cardiogramele au arătat că nu mai există modificări ale miocardului. Eu socot că tămăduirea s-a petrecut prin milostivirea lui Dumnezeu datorită sfântului plăcut lui Dumnezeu şi tămăduitorului Pantelimon. Aduc mulţumiri Sfântului mare mucenic pentru vindecarea bolii. Goliatina N.N., Komsomolsk, regiunea Ivanovo Iubite întru Domnul părinte egumen Nikon, vă scrie roaba lui Dumnezeu Zinaida. Vreau să vă înştiinţez despre minunatele tămăduiri pe care mi le-a dăruit Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Său marele mucenic Pantelimon. Anul trecut am fost în interes de serviciu la Moscova. Am trecut şi pe la biserica sfinţiei voastre unde am cerut ulei din candela de la moaştele Sfântului mare mucenic Pantelimon. Şi iată că, în toamna lui 1997, am început să am dureri la piept. Medicul ginecolog mi-a pus diagnosticul de mastopatie şi intenţiona să mă trimită la analize la secţia de oncologie. Într-o stare de spirit apăsătoare, am venit acasă şi mi-am adus aminte de uleiul de la moaşte şi mi-am uns pieptul cu el, spunând o rugăciune. Am făcut acelaşi lucru şi în următoarele 2-3 zile. Durerea a trecut, iar nodulii s-au resorbit, însă, cum sunt o persoană disciplinată, am zis să merg şi la clinică. Doctorul m-a cercetat îndelung, după care a întrebat: „Dar de ce-aţi venit la mine? Eu nu găsesc nimic

bolnav la dumneavoastră". Am cunoscut o bucurie fără margini. Apoi nu am mai trecut pe la alţi doctori şi mă simţeam perfect sănătoasă. Apoi, pentru păcatele mele, Domnul mi-a trimis în februarie 1998 o durere similară. Dar de data asta n-am mai stat pe gânduri: imediat ce am simţit durerea la piept, o umflătură şi nodului, în aceeaşi seară am apelat la rugăciune şi la „tratamentul" verificat: uleiul mucenicului Pantelimon, iar dimineaţă nu mai aveam dureri! Astfel, cu adevărat în chip minunat, Domnul este proslăvit întru sfinţii Săi! Vă rog mult să înştiinţaţi despre aceste tămăduiri minunate pe cei de la mănăstirea rusă a Sfântului Pantelimon de la Muntele Athos, să slujiţi un acatist de mulţumire Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon şi să vă rugaţi pentru mine păcătoasa şi neştiutoarea roabă a lui Dumnezeu Zinaida. Sfârşit şi lui Dumnezeu Slavă!

Tropar, glas 3: Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (27 iulie/7 august) Condacul 1 Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane! Icosul 1 Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cântăm: Bucură-te, sfinte cu adâncă judecată; Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată; Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor; Bucură-te, al blândului Iisus următor; Bucură-te, că după Domnul ai însetat; Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat; Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti; Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti; Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor; Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;

Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită; Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 2-lea De mic rămas fără mamă, sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevărat, Căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea Adânc fiind rănit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mântuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru care te lăudăm aşa: Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos; Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos; Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni; Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni; Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat; Bucură-te, cel ce copilul ai înviat; Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;

Bucură-te, uimirea multor învăţaţi; Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos; Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora; Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi; Bucură-te, mângâierea celor amărâţi; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 3-lea Deşi cu trup omenesc pe pâmânt, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea Râvnă multă ai pus, sfinte, ca să întorci de la închinarea de idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudă ca aceasta: Bucură-te, cercetător al durerilor; Bucură-te, vindecător al orbilor; Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti; Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti; Bucură-te, al sufletului tău vânător;

Bucură-te, al doctorilor doctor; Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu; Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi; Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor; Bucură-te, lauda îngerilor; Bucură-te, a păgânilor mirare; Bucură-te, bucuria mamei tale; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 4-lea Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea Ca fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, sfinte, făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm: Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor; Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi; Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;

Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori; Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor; Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor; Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-au pregătit; Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit; Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut; Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut; Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri; Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 5-lea Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ şi cele fără de preţ la ei erau de mare preţ la tine, căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea Neînduplecat văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântăm: Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău; Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas; Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas; Bucură-te, sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri; Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă; Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat; Bucură-te, că, Hristos în chipul lui Ermolae ţi s-a arătat; Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat; Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit; Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins; Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 6-lea Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icosul al 6-lea Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu; Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul meu; Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor; Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător; Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri; Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre; Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti; Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti; Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare; Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire; Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit; Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 7-lea Zile de-a rândul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Piatră ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci, bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântăm: Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule; Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule; Bucură-te, al puterii firii înfrângâtor; Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor; Bucură-te, plutitor deasupra apelor; Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor; Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească; Bucură-te, dobânditor de slavă cerească; Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi; Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi; Bucură-te, răspânditorule al credinţei; Bucură-te, iubitorule al umilinţei; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 8-lea Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm: Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat; Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat; Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat; Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat; Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune; Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune; Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti; Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti; Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor; Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor; Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piarză; Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 9-lea

Văzând tăria ta, sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecător socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim: Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe; Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse; Bucură-te, că pe roată ai fost strunjit; Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit; Bucură-te, cel ce ai fost socotit fermecător; Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor; Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor; Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor; Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat; Bucură-te, că la moartea lor, pământul s-a cutremurat; Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit; Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 10-lea Zadarnice au fost chinurile păgânilor, sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea Cine nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi izbit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea capului şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă: Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit; Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit; Bucură-te, că în chinuri Domnului slavă dădeai; Bucură-te, că împărăţia cerească cu dor o căutai; Bucură-te, că numele din Pandoleon ţt-a fost schimbat; Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat; Bucură-te, că după nume eşti mult-miluitor; Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurâtor; Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut; Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut; Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat; Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 11-lea Cu durere dreptcredincioşii au privit sfârşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudă ca aceasta îţi aducem: Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat; Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat; Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului; Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti; Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat bucurie; Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire; Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat; Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat; Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune; Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cunune; Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;

Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 12-lea Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! Icosul al 12-lea Şi după moarte ai săvârşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi: Bucură-te, bucuria Tatălui; Bucură-te, lauda Fiului; Bucură-te, desfătarea Duhului sfânt; Bucură-te, miluirea celor de pe pământ; Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri; Bucură-te, izbăvitor de chinuri; Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc; Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc; Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele; Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;

Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor; Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor; Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 13-lea (se zice de trei ori): Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi spunem durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, sfinte şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Apoi iarăşi se zice:

Icosul întâi Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cântăm: Bucură-te, sfinte cu adâncă judecată; Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;

Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor; Bucură-te, al blândului Iisus următor; Bucură-te, că după Domnul ai însetat; Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat; Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti; Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti; Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor; Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor; Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită; Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită; Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul întâi Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!