S.G.gorjAN_Aparat Medical 1941

Construcţia unui

Aparat medical de

înaltă frecvenţă cu 9 figuri

Colecţia Practică — Nr. 57—57 bis EDITURA

GORJAN

Aceasta braşură este adaptată de Ing. Şt. Georgescu - Gorjan după Dr. O. Nothdurft.

Reproducerea interzisă fără aprobarea Editurii Gorjan, Bucureşti Str. Poetul Macedonschi Nr. 3 — Nr. 57—57 bis C. P. (1.3x.46)

I. Acţiunea curenţilor asupra corpului omenesc Aceste observaţii introductive, privitoare la acţiunea cu­ renţilor electrici asupra corpului nostru, nu au drept scop să intre in amănunte cu caracter medical, ci sî ne pună în gardă împotriva primejdiilor tratamentului electric făcut cu mijloace proprii. Un tratament electromedical, care poate aduce servicii nepreţuite, de pilda unui bun prieten, ne poate căşuna nouă înşine neplăceri, deşi simptomele boalei ar fi în aparenţa aceleaşi. Neplăceri se pot întâmpla chiar şi în cazul când creşterea şi reducerea intensităţii curentului se face gradat; cu atât mai mult ne putem aştepta la surprize proaste când variem, în timpul tratamentului, curenţii prin salturi. Dacă un om sănătos apucă în mâini două mânere metalice legate cu o baterie anodică de 30—40 volţi, trecerea curentului continuu uniform prin corp nu este neplăcută. Dar dacă întrerupem curentul, muşchii omului suferă un spasm dureros, o crampă, care ajunge de nesuferit, în caz că urmăm să întrerupem şi să închidem circuitul cu repeziciune. Curentul alter­ nativ, care îşi schimbă sensul de obicei de 100 de ori pe se­ cundă, are acelaşi efect dureros asupra muşchilor. Asemenea efecte pot fi uneori de dorit, de pildă în cazul unor fenomene de înţepenire (paralizie) ; dar dacă folosirea lor este permisă şi salutară întrʼun caz anumit, apoi aceasta numai medicul poate să o hotărască. Când intensitatea curentului întrece o anu­ mită măsură, care sʼa stabilit a fi în jurul unei zecimi (1/10) de amper, se pot întâmpla grave accidente, ba chiar moarteaÎn cercurile necunoscătorilor, tensiunea de 110 volţi e so­ cotită ca neprimejdioasă. Aceasta credinţă mai este întărită

4 şi fio felul nesocotit cum lucrează unii electricieni fanfaroni, care vor să impresioneze prin „vitejia” lor pe nepricepuţii gala să-i admire. Ba există şi oameni care cred că se pot juca fără grijă cu tensiunea tot mai răspândită de 220 V.Mare, imensă greșală! Se ştie azi că rezistenţa corpului ome­ nesc este de abia 500 ohmi și ca numai rezistenţa de trecere (pielea mâinii) la locul atingerii poate avea valori mai mari, între 5000 şi 20 000 ohmi. Luând o valoare mijlocie de 10 000 ohmi, curenlul ce ia naştere la tensiunea de 200 volţi va ft

Atingerea întâmplătoare, de scurtă durată, a unei sârme sau piese sub tensiune până la 220 V dă în general o simplă scuturătură dureroasă dar nu mortală, care produce însă o sensaţie de spaimă la persoanele sensibile. Să presupunem că rezistenţa de trecere ar fi mică, din cauza unor anumite împrejurări : în acest caz atingerea poate fi mortală. De exemplu, un om aflat în baie are o legătură ideală cu pământul, rezis­ tenţa pielei este aproape zero, astfel că este suficient ca el să atingă cu mâna udă o dulie de lampă sau o piesă metalică a unui întrerupător defect, pentru a muri instantaneu. Se cunoaște un asemenea caz, întâmplat cu ani în urmă. Profesorului Dr. D..., renumit chirurg, Curentul mortal are câteva zecimi de amper. Accidente mortale se mai pot întâmpla în pivniţe umede, în camerele obscure ale fotografilor etc. Astăzi trebue să ştie orişicine, cât ar fi de nepriceput în ale electricităţii, că atingerea unei singure sârme poate fi primejdioasă, chiar mortală, din cauza „legăturii cu pământul”. Orice sârmă are o tensiune faţă de pământ şi atingerea ei de către om stabileşte o legătură directă cu pământul prin corp, picioare, încălţăminte. De aceea în odăile de baie nu se per­ mit prize şi nici întrerupătoare, iar lămpile sunt acoperite cu globuri şi montate cât mai inaccesibil. De aceea este reco­ mandabil, pentru cei ce lucrează în pivniţe la Instalaţia elec-

5 trică, să pună sub picioare un postament de scânduri uscate sau să poarte mânuşi izolatoare de cauciuc. A construi sau a folosi „aparate de electrizat”, legale direct la reţeaua de curent, piată acte de inconştienţă criminală. Experienţa a arătat că, în împrejurări identice, accidentele (produse de curent sunt mai primejdioase la curent continuu (decât la curent alternativ. Aceasta se explică, probabil, prin acţiunile chimice ale curentului continuu; la curent alternativ acţiunea chimică a unei alternanţe este de sigur anulată de alternanţa următoare. Sʼa mai dovedit că vătămările aduse corpului sunt cu atât mai reduse, cu cât schimbările de sens ale curentului se produc mai repede, adică, în termeni tehnici, cu cât „frecvenţa” curentului e mal ridicată. Curentul cu toarte multe schimbări, curentul de înaltă frecvenţă sʼa arătat neprimejdios, chiar la tensiuni de mii de volţi. Aceste vibraţii electrice, numite „radiaţii Tesla” după numele inventatorului, dau descărcări în formă de scântei sau fascicule până la un metru lungime. Cu ajutorul lor, tuburile „Geissler” sʼau putut aprinde fiind ţinute în mână, ceea ce a îngăduit şarlatanilor de bâlci să dea reprezentaţii cu „Miss Volta care suportă mi­ lioane de volţi”. Sʼau construit aparate cu curenţi din aceştia de înaltă frec­ venţă, numite aparate de „diatermie” care, dacă sunt execu­ tate cu competenţă şi conştiinciozitate, dau rezultate minu­ nate. Şi mai bune decât aparatele de diatermie sunt acelea de „unde ultrascurte”, adică de şi mai înaltă frecvenţă decât diatermia, introduse de puţini ani în practica electromedicală. Atât diatermia cât şi ultrascurtele lucrează astfel: părţile bol­ nave ale corpului sunt încălzite prin curenţii de frecvenţă înaltă, care pătrund în regiunea de tratat cu ajutorul unor electrozi. Încălzirea, foarte puternică, poate fi şi grozav de primejdioasă în multe cazuri, cum ar fi tendinţa de sângerare, focarele de puroi său infecţie etc. Fără aviz medical, aseme­ nea tratamente nu se fac. Vom adăuga acum, pentru amatorii curioşi, că diatermia lucrează cu tensiuni de circa 2000 volţi și intensităţi de câţiva amperi.

6 Acum 15-20 ani au apărut pe piată nişte aparate de înaltă frecvenţa, simple, de legat direct la orice priză. La acestea, tensiunile de frecvenţă înaltă nu se aplicau pacienţilor cu ajutorul electrozilor metalici, ci prin nişte electrozi de sticlă, care se luminau ca tuburile Gelssler. Fabricantul pretindea că efectul lor salutar asupra bolnavilor sʼar fi datorat unui şir întreg de fenomene: Mai întâi, pişcăturile uşoare ale scânte­ ilor la locurile de trecere ar fi foarte favorabile; apoi razele ultraviolete ar avea o bună influenţă; după aceea, ozonul desvoltat în urma descărcărilor electrice contribue la însănătoşire și, în sfârşit, efectul de diâtermie al înaltei frecvenţe se adaugă la cele precedente. Asupra acestui ultim punct, prospectul fabricantul nu prea insista, căci se părea, după experienţele clinice, că energia de incălzire a diatermiei era prea slabă. Efectul scânteilor era de asemenea privit cu neîncredere. Nu se poate tăgădui că expunerea la pişcăturile micilor scântei nʼar da uneori bune rezultate şi nici că ozonul nu ajută activităţii pielei, în anu­ mite condiţii. Dar laudele aduse aparatului, care era in stare — după părerea fabricantului — să vindece o droaie de boale, nu prea făceau bună impresie. Şi autorul acestei broşuri so­ cotea că aparatul era o excrocherie... nevinovată, până când a avut prilejul să-şi revizuiască părerea. În urma unei excursii la munte, pe vreme ploioasă, mʼarn pricopsit cu o înţepeneală şi cu nişte junghiuri înspăimântătoare, faţa de care mʼam lăsat ispitit să încerc un ultim mijloc de scăpare: aparatul Radiolux (căci aşa se chema minunea cu pricina). Rezultatul a fost ui­ mitor. După un tratament de o jumătate de oră, înţepeneala a început să cedeze, iar în urma câtorva şedinţe, răul era în­ lăturat de tot. Mi-a fost indiferent, atunci, cărui fenomen i sʼa datorat vin­ decarea. De atunci am mai constatat şi alte rezultate bune ale acestui tratament simplu. Poate că toate fenomenele po­ menite în prospect au contribuit, la un loc, la vindecare. Ceea ce este sigur, e faptul că aparatul, folosit cu judecată, nu

7 ponte dăuna corpului. Prin folosire cu judecată înţelegem per­ misiunea acordată de medic şi îndrumările necesare trata­ mentului. Noi nu vrem — Doamne fereşte ! — să ne ameste­ căm in treburile medicului ci numai să dăm îndrumări pentru construirea unor aparate utile şi care, cumpărate din comerţ, ar fi ai mult mai scumpe decât cele realizate de noi înşine. După literatura medicala se pare că pot fi aşteptate, mai in toate cazurile, rezultate bune prin ameliorarea stării gene­ rale, prin înviorarea întregului organism în cazurile de : in­ somnie rebelă, reumatisme căpătate în urma răcelilor, înţepe­ neli, junghiuri, dureri de cap ( nu toate), mâncărimea pielei, căderea părului, degerături ( tratament ulterior), hemoroizi (trânji) etc. Persoanele care şuieră de astmă, care au tensiu­ nea sângelui ridicată, turburări nervoase la inimă, se vor adresa neapărat doctorului care, în cele mai multe cazuri, va răspunde : „Inceaică ! Dacă nu-ţi foloseşte la nimic, nici rău nu-ţi face”

II. Cum sunt construite aparatele de înaltă frecvenţă din comerţ Întrʼo cutie, în care se păstrează şi electrozii de sticlă, se află un cilindru bun de apucat, făcut din material izolant. Cilindrul are o gaură, la care se pot adapta diferiţi electrozi de sticlă. Cilindrul se apucă întrʼo mână, care atinge cu electrodul locul de tratat; electrodul se luminează imediat. Pentru a pune aparatul în funcţiune, e suficient să se vâre furca întrʼo priză obişnuită, apoi să să se învârtă încet spre dreapta un buton de reglaj, după care se aude bazâitul unui vibrator. Cu cât se învârte mai înspre dreapta butonul, cu atât luminescenţa elec­ trodului creşte, iar efectul de diatermie e mai puternic. Alcătuirea interioară a aparatului e următoarea: În cutia complet închisă se află un miez de fier, peste care sunt bo­ binate o sumedenie de spire de sârmă subţire (v. fig. 1, E). Dinspre dreapta intră în bobinare, direct curentul dela priză, care trece apoi la coloana de alamă G, şi prin arcul F şi şu­ rubul Sr ţin contact cu arcul) înapoi în reţea. Curentul

8 din spirele bobinei magnetizează miezul de fier şi acesta atrage puternic lama-arc F, la al cărei capăt se află lipită o bucată măricică de fier. Dar din aceasta cauză arcul se de­ părtează de vărful şurubului, curentul se întrerupe, miezul de fier se demagnetizează, iar arcul F cade înapoi peste şurubfăcându-se din nou contact prin Sr, curentul circulă iarăşi, magnetizează miezul de fier, care atrage lama, întrerupe cu­ rentul etc. etc. etc. Mulţi dintre citito­ rii noştri cunosc acest soi de vibrator de la soneria electri­ că sau dela apara­ tul obişnuit do elec­ trizat (A se vedea broşura 101/102 din „Colecţia P r a c t i ­ că”). Între Sr şi G se montează circuitul electric oscilant, al­ cătuit din conden­ satorul C1 şi bobina S1. Aţâţat de vibra­ tor, circuitul acesta Fig. 1. Schema aparatelor din comerţ oscilează cu propria sa frecvenţă, care atârnă numai de mărimile relative ale con­ densatorului şi bobinei de self. Condensatorul este destul de mare, ca să poată înmagazina destulă energie electrică trans­ misa dela reţea; în schimb, bobina de self are abia câteva spire. În felul acesta se obţine o frecventă foarte înaltă, de ordinul a 500000 - 1000000 oscilaţii sau perioade pe secundă. Cum vedem, circuitul oscilant dă naştere frecvenţei înalte. Bobina S1 se află, în mod obişnuit, în mânerul cilindric al aparatului, şi anume înfăşurată deasupra unei alte bobine cu

9 multe spire S2. Bobina S1 influenţează bobina S2 inducând (provocând) în aceasta din urmă un curent tot de înaltă frec­ venţă, dar și de (naltă tensiune. Tensiunea este aşa de mare încât la capotele bobinei S2 sʼar putea Isca scântei de 1 -3 cm, daca le-am apropia. În realitate drumul înaltei tensiuni va fi: prin electrod în corpul pacientului și de-acolo la pământ, iar pe de altă, parte prin condensatorul C2 în rețea şi de-acolo tot la pământ. Vom vedea mai târziu că acest drum, ales în ve­ derea utilizării cât mai simple a aparatului, are şi unele ne­ ajunsuri. Sâ rezumam acum punctele principale. Curentul reţelei e întrerupt de vibrator şi excită astfel un circuit de înaltă frec­ ventă, forţându-1 să oscileze rapid. Oscilaţiile acestea induc intrʼun alt circuit cu multe spire un curent de aceeaşi înaltă frecvenţă, dar de tensiune înaltă (şi, deci, de mică intensitate). Bobina S1 şi bobina de-a doua S2 se află în mânerul cilindric al electrodului. Mânerul este indicat în fig. 1 prin liniile în­ trerupte. În timpul funcţionării, condensatorii C1 şl C2 sunt puşi la grea încercare. Un condensator de acesta consta dintrʼo fâşie îngustă dar lungă de hârtie parafinată, acoperită de o parte şi de alta cu câte o fâşie ceva mai îngustă de staniol (poleială). Aceste două benzi metalice reprezintă cele două plăci (sau armături) ale condensatorului, corespunzând armaturilor me­ talice ale cunoscutei „butelii de Leyda”. Toată panglica aceasta se mai acoperă pe amândouă feţele cu alte două benzi de hârtie parafinată, apoi se răsuceşte și se presează. Dacă apa­ ratul funcţionează mai mult timp, condensatorul se încălzeşte, căci înalta tensiune acţionează prin hârtie asupra celor două armături. Temperatura poate creşte atât de mult, încît para­ fina să se topească şi să curgă afară ; dând mai departe energie condensatorului, acosta va fi străpuns. Desfăcând cutia apara­ tului, se observă, de cele mai multe ori, parafină scursă. În locul condensatorilor străpunşi se vor procura blocuri Hydra de 2 x 0.1 μF (microfarazi).

10

Deschiderea cutiilor cere răbdare şi o serie de încercări De cele mai multe ori, suportul de electrozi, căptuşii cu pluş face corp comun cu carcasa propriu-zisă a aparatului. Problema se reduce la descoperirea şuruburilor. De obicei unul din aceste şuruburi se află sub mânerul aparatului şi slujeşte la fixarea [cutiei vibratorului; capul lui este scufundat însă, uneori, sub clei. Alte şuruburi se găsesc sub pluş, în poziţie verticală. Căutarea şuruburilor se face cu multă atenţie pentru a nu strica aspectul aparatului, E mai rău când sunt străpunse dintrodată amândouă bobinele; în general aparatul nu poate fi reparat cu mijloace proprii, căci bobinele refăcute de noi nu vor mai încăpea în mâner. În curând bobinele vor fi din nou străpunse. Nu ne rămân decât două soluţii: sau cumpărăm un mâner nou (dacă se găseşte !) sau transformăm întregul aparat în felul descris mai departe, în legătură cu con­ strucţia de către orice amator a aparatului de înalta frecvenţa.

III. Realizarea aparatelor de înaltă frecvenţă a) Vibratorul cu curent dala reţea Această piesă e alcătuită dintrʼun miez de fier cu o bobinare, din arcul vibratorului cu plăcuţa de fier şi din şurubul vibratorului. Miezul de fier trebue să fie făcut din sârme de fier moale de 0,8 - 1 mm diametru, izolate între ele, pentru ca magnetizarea şi demagnetizarea să se facă fără pierderi. Sârma de fier va tfi perfect întinsă, operaţie care se face astfel: se taie sârma în bucăţi de câte 4 m, se prinde fiecare bucată cu un capăt de un cârlig şi se trage de capătul cellalt până ce sârma se rupe întrʼun loc oarecare. După aceea, sarma se taie (chiar pe pământ) în bucăţi de câte 10 cm lungimeAceste bucăţi se strâng apoi în mănunchi, ca să formeze un miez rotund de 1 cm diametru. Capetele miezului se vâră în 2 capace pătrate de lemn de 6 - 8 mm grosime, având la mijloc o gaură de 1 cm diametru. Aceste capace vor fi capetele mo-

11 sorului (v. fig. 2). La una din părţi, miezul va depăşi capacul cu vreo 2 - 3 mm. Suprafaţa frontală ieşită în afară a miezului se va bate, ca sa fie perfect plană. Odată aceste operaţiuni isprăvite, e nevoie să se izoleze bine miezul de bobină, pentru a se evita străpungerile. Cea mai bună izolaţie o constitue un tub de ebonită sau pertinax, prins în capacele laterale. Dacă nu avem tub din acesta, suntem ne­ voiţi să bandajăm miezul cât mai uniform cu panglică de izolat, acoperind bandajul cu 2 - 3 straturi de hârtie parafinată. Mie­ zul izolat trebue să fie neted şi rotund, pentru ca bobina să iasă îngrijită. Pentru bobinare folosim cel mai bine sârmă emailată de 0,15 mm (0,2 mm diame­ tru, inclusiv lacul). Avem nevoie de 200 g sârmă, care va fi înfăşurată foarte exact, adică spiră lângă spiră. Vom da atenţie mai ales margini­ lor fiecărui strat. Dacă spire­ le marginale sunt numai pu­ ţin slăbite, acţiunea continuă a vibratorului le va slăbi şi Fig 1. Maşina de bobinat mai rău, şi se pot întâmpla străpungeri. Sârma cu mătase se poate bobina mai uşor; ea va fi trecută, în timpul bobinării, printrʼo baie de parafină fierbinte. În acest caz, intercalările de hârtie, de care vom vorbi mai departe, se vor pune numai din două în două stra­ turi iar hârtia va fi foarte subţire. Ne slujim de o maşină de bobinat simpla, aşa cum se vede în fig 2. Începutul sârmei, ocrotit printr'un tubuşor izolant, este scos afară printr'o gaură a peretelui (capacului) din stânga al mosorului. Trebue să umblăm atent cu sârmuliţa şi să ne ferim să o îndoim în mod inutil, căci o singură ruptură face bobina inutilizabilă. A cârpi sârmuliţele prin lipire, este o operaţie foarte discutabilă, pentru diletanţi. Bobinarea începe cam la 4 mm dela peretele din dreaptase execută uniform până la 4 mm de peretele clin stânga, aco-

12 perindu-se tot stratul cu o foaie de hârtie parafinată, de lățime exact cât lungimea miezului mosorului. Sârma se trece pe noua suprafaţă netedă (de hârtie) și se bobinează un alt strat de spire. Să băgăm de seamă ca trecerile de sârmă de pe un strat pe altul să se repartizeze uniform de-a-lungul întregului cerc, nu să se încalece. Întru cât trecerile se fac mai uşor prin dunga unde se îmbină foaia de hârtie izolatoare a fiecărui strat, vom avea grijă să deplasăm mereu în acelaşi sens îmbinarea ! Al treilea sau al patrulea strat il începem' la vreo 6—7 mm dela capace, iar peste alte trei straturi mărim distanţele la 1 cm etc. (În fig. 3 am desenat, pentru claritate, numai cate un strat din trei). Între două straturi extreme (unul înafara, altul aproape de miez) există periodic tensiuni cu mult mai mari decât aceea a re­ ţelei, deoarece la orice restabilire de contact iau naştere su­ pratensiuni. Va trebui să înfăşurăm pe mosor cam 250—270 m, dacă vrem să legăm aparatul la 220 volţi. Pentru o tensiune de 110 volţi ajung 150 m. Electricianul diletant ar putea avea ideea să economisească spire, legând în serie cu bobina o rezistenţa; această idee e greşită, deoarece rezistenţa ohmică nu joacă un rol exclusiv, ci în legătură cu inducţia mutuala. La 220 volţi şi o rezistenţă de 150 m (330 ohmi), ar cores­ punde, f/f curent continuu:

fn realitate, prin bobină circulă un curent de 0,1 A, Dacă le­ găm în serie cu aparatul o lampă de 75 waţi, curentul nu scade, ci creşte la 0,2 amperi, iar bobina se înfierbântă repede în timpul funcţionării. Selfinducţia este cu atât mai mare, cu cât e mai mare numărul liniilor de forţă. Dacă alegem un miez de fier mai gros, obţinem un flux (un mănunchi de linii de forţă) superior, însă pentru aceasta avem nevoie de sârmă mai multă, deoarece va creşte şi lungimea fiecărei spire. Din aceasta cauză, vom micşora rezistenţa magnetică printrʼo de­ rivaţie de fier: aceasta va fi în practică o placa de tablă de 4 x 12 cm şi 1 mm grosime, înşurubată de unul din capacele mosorului. E bine ca tabla să fie mai întâi recoaptă (încălzită la mare temperatură) şi răcită încet (acoperită cu cenuşă). Tabla o fixăm lateral, ca să nu împiedece răcirea. Bobina ter­ minată se va fixa pe dedesubt de placa de bază, cu două şu-

13 ruburi de lemn subţiri. Placa de bază poate fi făcută din lemn, cu condiţia să fie fiartă în prealabil în parafină, ca să-şi piardă

Fig. 3. Schiţă generală de montaj

conductibilitatea. Mai bine este dacă procedăm cum se arată. în capitolul VI.

14 Iată-ne ajunşi acum la construcţia vibratorului. Acesta, la aparatele din comerţ, serveşte în acelaşi timp şi pentru re­ glajul în mare ai intensităţii curentului de înaltă frecvenţă. Construcţia v i b r a t o r u l (întreruptorului) va putea fi făcută cu succes numai de către acei amatori, care au multă înde­ mânare la lucrările mecanice. Un arc puternic, tăiat întrʼo tablă de alamă bine ciocănită, groasă de 0,5 mm, poarta la capăt un ciocănaş de fier de 1x1 cm şi 1,5 mm grosime (v. fig. 3). Acesta se va fixa cu 4 nituri mici de aramă sau aluminiul pe arc. Nu recomandăm de loc lipitura moale cu cositor). De cealaltă parte a capătului arcului se prinde un disc mic de platină sau argint de 3 mm diametru şi 2 mm înălţime; el se lipeşte deasupra unei găuri de 2 mm, dată în arcul de alamă. Este şi mai bine dacă putem cumpăra o platină având formă ca în a, fig. 3, astfel ca ea să intre cu gâtuitura în gaura de 2 mm. Arcul, împreună cu ciocănaşul şi contactul de platină, se înşurubează în E, întrʼun colţar de alamă, uşor de găsit în orice magazin de articole radiotehnice. Acest colţar va avea nişte şanţuri de 3—4 mm lungime, în locul găurilor de fixare, pentru a se putea potrivi cu uşurinţă poziţia cea mai favora­ bilă a ciocănaşului. În acelaşi fel se fixează şi contraarcul de contact F, având şi el la capăt un contact de platină şi arcuind puternic spre stânga. Contraarcul poate fi apropiat sau înde­ părtat de arcul vibratorului cu ajutorul excentricului S. Dacă apăsarea excentricului asupra contraarcului este slabă, numărul de întreruperi va fi mic, ca şi puterea dată de aparat; în caz de creştere a presiunii, vor creşte atât puterea, cât şi numărul întreruperilor. Discul excentric se taie dintrʼo tablă de alamă de 1 mm grosime şi se fixează pe axul de alamă al unei re­ zistenţe vechi de radio, prin găurire şi lipire. Ca lagăr slujeşte o bucşa de radio. Repetăm că întreaga construcţie nu poate fi executată decât de persoane îndemânatice. Fig. 4 ne arată piesele componente ale unui altfel de vi­ brator care poate fi reglat fix pentru un anumit număr de întreruperi. în fig. 4 a şi b am dat dimensiunile trebuincioase.

15 pentru două tipuri diferite de suport al contactului fix*). Pri­ mul tip are avantajul ca se poate executa fără ghivent. Potri­ virea se face cu ajutorul a doua şuruburi simple de lemn, fixate de placa aparatului şi care lunecă în cele două şanţuri. Pe urechea îndoită la înălţimea de 2 cm se lipeşte, la mijloc, o sârmuliţă de platină de 1—1,5 mm diametru şi cam 6—7 mm lungime, în aşa fel încât să iasă în afară cu vreo 2 mm. La tipul b, colţarul de alamă are un ghivent, în care intră, fără prea mult joc, şurubul de potrivire. Şurubul are la vârf o găurice de 1,2 mm diametru, de 2 mm adâncime, în care se lipeşte cuiul de pla­ tină. La capătul cel­ lalt, şurubul are un disc izolant ghiventuit şi chituit. După ce sʼa făcut regla­ jul definitiv, o mutelcă exagonală, aflata pe şurub lângă disc, se răsuceşte Fig. 4. Piesele vibratorului până ce presează bine pe colţar. O a doua contrapiuliţă identică se înşurubează dinspre sârma de platina, astfel ca poziţia şurubului să fie asi­ gurata vreme îndelungată. Dacă nu avem scule pentru tăiat ghivent, dăm în colţar o gaură mai mare decât şurubul şi lipim de placa colţarului o piuliţă. Şi în acest caz avem nevoie de alte două de fixare. Tabla de alamă folosită va fi bine ciocănită, până va arcui suficient. Plăcuţa de fier (ciocanaşul) se va fixa, cum am spus, cu 4 nituri, platina ( 5 x 5 x 0,3 mm) se va lipi. Arcul se va fixa de colţar cu două şuruburi, dar se poate şi nitui şi apoi lipi. Conductele, după montaj, vor fi lipite la locurile de contact. Şi acum, un avertisment: Vibratorul nu se va proba înainte *) Contactul fix înlocuieşte contra arcul F din fig. 3.

16 de a fi fost legat cu cei 2 condensatori! — Platina nu este indispensabilă; ea poate fi înlocuită cu argint, ha chiar şi alamă pe alamă merge bine un anumit timp, după care este nevoie de şlefuire. b) Primul circuit oscilant De cele două colţare de alamă ale vibratorului se leagă doi condensatori. În aparatul meu lucrează doi condensatoribloc, de tipul Hydra, a 2 x 0 , 1 mlcrolarazi, de mai mulţi ani, fără să li se fi întâmplat ceva. Ei au fost încercaţi cu o ten­ siune alternativă de 1000 volţi, deci cu o tensiune insuficientă. Cu toate acestea, chiar dacă aparatul funcţionează mai mult timp, abia se încălzesc, pe când alţi condensatori-bloc se în­ cing destul de serios. Pentru mai multă siguranţă, este de dorit totuşi să se folosească condensatori-bloc de 2 x 0 . 1 microfarazi încercaţi la 8000 V (tipul folosit pentru antiparazitarea aparatelor electrice. Cei doi poli exteriori se leagă între ei ca în fig. 3 cu ajutorul unei sârme îndoite, iar borna mijlocie alcătueşte a doua legătură. Înainte de a hotărî mărimea plăcii de bază şi felul monta­ jului, trebue să ne decidem dacă vrem ca aparatul să aibă şi reglaj fin, iar în caz afirmativ, de ce fel de construcţie va fi acest reglaj. Putem lega cele două borne libere ale condensatorilor direct cu bobina oscilantă plată, iar aceasta să o facem mo­ bilă sub bobina de înaltă tensiune. Dacă ambele bobine se află exact una deasupra celeilalte, ele vor da maximum de putere; dacă o deplasăm pe cea de jos, puterea scade. Acest fel de reglaj este cel mal fin şi delicat posibil. A doua posibilitate (v. fig. 3) constă în a lega de bobina oscilantă SL. o bobina variabilă S2, cu ajutorul căreia să se poată modifica acordul. O asemenea bobină mobilă putem să o construim, cel mai bine, din sârmă rotundă argintată, pe care o folosesc radlotehnicienii, înfăşurand-o în două secţiuni pe un inel de lemn, din acelea de care se atârnă draperiile. Spirele vor fi depărtate între ele cu 1 mm în interior, iar cele

17 două secţiuni se vor afla pe inel la distante de 2 cm. Inelul de lemn trebue să aibă cel puţin 4 mm diametru interior. Pentm ca sârma să nu se deplaseze pe inel, pilim înainte de bobinare, atât în interiorul, căt şi în exteriorul inelului, nişte şănţuleţe adânci de 1 mm şi dăm şi cele două găuri B pentru două şuruburi subţiri de alamă, necesare pentru fixarea inelului. Trei inele de porţelan puse dedesupt, creează distanţa necesară faţă de placa de bază. Pentru scoaterea capetelor sârmelor şi fixarea lor se dau două găuri de câte 1 mm în direcţia diametrului. Peste cele două porţiuni bobinate calcă o punte de con­ tact, făcută dintrʼun arc de alamă. În poziţia din fig. 3 este pusă în circuit aproape întreaga bobinare; dacă am suci pun­ tea de contact în sensul invers acelor unui ceasornic, până la capăt, am scoate toată bobinarea din circuit. Puntea nu trebuie să calce pe o porţiune lată, ca să nu scurt-circuiteze mai multe spire, care ar consuma energie de geaba. Spre extre­ mităţi puntea va fi îndoită de ambele părţi, spre a călca dintrodată cel mult pe două spire. Fixarea punţii se va face cu ajutorul vreunui buton vechi de potenţiometru, rămas dela un aparat stricat de radio. Butonul Irebue să Izoleze cum trebue. Dacă el se fixează cu ajutorul vreunui şurub îngropat, capul metalic al şurubului trebue şi el izolat, turnând o picătură-două de masă lzolanta (ceară roşie, de exemplu). Bobina oscilantă este, la fel ca bobina de înaltă tensiune, o bobină plată. În primul rând, construcţia plată permite o montare mai uşoară, apoi se simplifică înlocuirea în caz de străpungere şi, in sfârşit, cu mijloacele simple de care dispu­ nem putem confecţiona mai bine o bobină plată, a cărei stră­ pungere să nu fie probabilă. Bobina oscilantă se poate face din sârmă ceruită de sonerie. Putem, fie să o „modelăm” cu mana liberă, fie să o înfăşurăm în jurul unui butuc de lemn conic, teşind-o apoi ca sʼo facem plată. Importă ca în mijlocul bobinei să rămână un capăt de sârmă de 15 cm lungime (dacă legam bobina cu un regulator inelar), sau de 5 cm lungime (dacă folosim însăşi bobina pentm reglaj). Fig. 5 ne arată bo-

18 bina în mărime naturala. Diferenţe de o spiră sau de 1/2 cm în diametru nu contează. Întrʼo cutiuţă de carton de 6 X 6 cm se toarnă parafină pe o înălţime de 1/2 cm. După ce parafina se întăreşte, rămâne la mijloc o adâncitură, care se completează cu parafină fluidă. Sârma din mijlocul bobinei va străpunge parafina, iar bobina se va culca pe masa de parafină. În jurul locului pe unde am varît mijlocul sârmei apăsăm cu degetele. Celălalt capăt al sârmei îl scoatem lateral prin carton. După aceea turnăm peste bobină, atât cât sʼo acopere, puţină parafină nu prea fierbinte. Dacă rămân porţiuni neregulate sau băşici în masa de pa­ rafină, corectăm totul, apropiind un ciocan de lipit încălzit. Ne procurăm în sfârşit o bucată de sticlă de 6 X 6 cm (de exemplu, o placă fotografică 6x6 de pe care am îndepărtat cu în­ grijire stratul sensibil), o încălzim un pic cu atenţie şi o apăsăm uşor peste parafina din cutie, atât cât e nevoie Fig. 5. Bobina de oscilaţie pentru ca parafina să adere pe sticlă. În felul acesta, circuitul electromedical este separat cu absolută siguranţă de reţeaua de curent. Cine posedă o cutie de carton cu capac bun de mărimea prescrisă, poate fixa spirala în mijlocul cutiei, scoţâtidu-i ca­ petele pe la mijlocul fundului şi lateral, în aşa fel încât spirala, să ocupe o poziţie mijlocie fixă în cutie. Închidem după aceea capacul şi turnăm parafină pe un perete lateral, iar nu pe fund. Distanţa dintre spirală și capac va fi de vreo 2 mm. După ce parafina sʼa întărit, îndepărtăm cartonul şi obţinem o pastilă prismatică de parafină, care înglobează bobina. În-caz că folosim un regulator inelar, fixăm bobina osci­ lantă cu 4 şuruburi mici în cele 4 colţuri, de placa de bază Cele două capete de sârmă se leagă ca în fig. 3; punând acum, bobina oscilantă, bobina de înaltă tensiune S2 (desenată

19 -ca un cerc cu linii întrerupte), putem socoti că am terminat esenţialul. În caz că asigurăm reglajul prin deplasarea bobinei oscilante, construim pentru această bobina o săniuţă de lemn, care să se poată deplasa cu vreo 3—4 cm. Peste această să­ niuţă clădim un pod din carton subţire, de care prindem bo­ bina de înaltă tensiune. După ce podul de carton a fost fixat tragem peste el cu pensula o pojghiţă de parafină. Săniuţa bobinei S1 iese afară de sub pod cu vreo 5 cm şi are la ca­ păt un buton lipit cu clei, de care apucăm când vrem să de­ plasăm bobina. Sârmele se leagă cu două liţe flexibile izolate în mătase, care merg apoi la condensatori. În capitolul IV vom mai arăta un alt soi de reglaj foarte moale. c) Circuitul de înaltă tensiune Ceea ce importă la bobina de înalta tensiune, pe care o construim tot plată, este izolaţie perfectă şi o acordare cât mal minuţioasă. Această bobina trebue să aibă cam 350—400 spire, dacă o facem din sârmă de 0,1 mm. Putem totuşi folosi cu acelaşi succes şi dimensiuni pană la 0,2 mm diametru. Pentru executarea bobinării ne confecţionăm mai întâi un dis­ pozitiv simplu, pe care îl putem folosi şi la facerea bobinelor de unde lungi sau de medie frecvenţa din aparatele de radio cu care de sigur că ne ocupăm!). Două discuri de lemn de 6 cm diametru, netezite bine, cu colţuri rotunjite, înşurubate îm­ preună ccu un butuc gros de 4 mm şi cu un diametru de 2,5 cm, dau un mosor adânc, pe care putem face bobinarea. Bu­ tucul se face din pilă puţin conic, spre a se putea scoate din dispozitiv bobina gata confecţionată. Afară de aceasta, în butuc se crestează două şănţuleţe prin care vor trece aţele de strângere. Discurile laterale au în dreptul şănţuleţelor feres­ truici, în acelaşi scop. Fig. 6 ne arată lămurit toate acestea. Metoda cea mal simplă de bobinare constă din fixarea şuru­ bului mijlociu al dispozitivului în mandrinul unei maşini de găurit de mana înţepenită bine la un banc. După aceea, pu­ tem începe bobinarea, care merge extrem de repede. Cunos-

20 când raportul de reducere al maşinii de găurit, vom afla nu­ maidecât de câte tururi de manivelă e nevoie pentru înfăşu­ rarea celor 400 spire. Când bobina e terminată, o strângem cu un fir de mătase (dacă e nevoie, ne servim de un ac), pe care îl trecem de mai multe ori printrʼunul din şanţurile butu­ cului şi pe la părţile superioare ale ferestruicilor faţă în faţă. Facem o a doua legătură prin al doilea şănţuleţ şi cealaltă pereche de ferestruici. Obţinem în fe­ lul acesta două legături extra-solide. Acum putem îndepărta discul dinspre partea unde butucul e mai mic în diametru, ca să lasă bobina. Mai fa­ cem încă două legături cu fire de mă­ tase, la 90° cu primele executate. După aceea scufundăm bobina în parafină clocotită, până ce nu mai iese nicio băşică de aer. După răcirea parafinei, ambele ca­ pete ale sârmei se liberează de izo­ laţie pe o lungime de 1 cm şi se pun faţă în faţă ta o depărtare de circa 6. Dispozitiv de bobi­ 3 mm. Spre a obţine cu uşurinţă Fig. nat pentru bobine plate această distanţă, înfăşurăm cele două capete pe câte un chibrit şi apropiem chibriturile până la li­ mita dorită. Ca prevedere, mai punem peste bobina oscilantă S1 înca o placă de sticlă şi abia peste aceasta bobina de înaltă tensiune. Punând aparatul în funcţiune, va trebui să ob­ ţinem scântei puternice de 2—3 mm. Dacă distracţia cu scân­ teile durează puţin timp, să nu ne speriem, ci să oprim ime­ diat aparatul, căci bobina este străpunsă, ceea ce nu ne împiedecă să o putem folosi din nou. Am spus că orice bobină trebue temeinic izolată. Stră­ pungerile se petrec întotdeauna în punctele unde au rămas băşicuţe invizibile de aer în interiorul parafinei. Pentru eli­ minarea acestor băşicuţe, vom fierbe din nou bobina în pa­ rafină, lăsând-o de data aceasta o oră întreagă, căci tot mai

21 simplă e metoda asta decât îndepărtarea bășicuţelor cu o pompa de aer. Trecem sârma interioară prin gaura mijlocie a bobinei şi o sucim în sus, sucim în sus şi sarma exterioară şi apoi atârnăm bobina de firele de mătase, astfel ca ea sâ se afle în mod uniform la 2 - 3 mm de fundul vasului cu parafină. Cel mai bun vas de fiert este o capsulă de porţelan cu un capac, cu fundul plat de 5 cm diametru, dar în lipsă ne putem folosi şi de o cutie de tablă cu capac, care să se închidă perfect. Vasul îl punem pe o sită de sârmă cu asbest sau pe o placă de asbest sau pe o tablă, având dimensiunile de cel puţin 16 x 16 cm. Sub placă aşezăm flacăra, pe care o vom potrivi destul de mică. După ora de fierbere şi alte 3—4 ore pentru răcire, ciocănim vasul de porţelan sau îl ţinem (la fel ca şi pe cutia de tablă) câteva secunde în apă fierbinte, spre a uşura deslipirea capacului. Capacul cutiei de tablă putem să îl găurim cu un tirbuşon, la mijloc, pentru a egaliza pre­ siunea mică din interior cu cea atmosferică. Se ştie că pre­ siunea vasului ţine capacul înţepenit. Rezistenţa la străpungere a bobinelor astfel confecţionate este extraordinar de mare; oricât am împins încărcarea lor, ca durata şi ca intensitate, nu mi sʼa întâmplat să fi fost vre­ una străpunsă. Este drept că fierberea bobinei, timp de o oră, în parafină nu este de loc o plăcere. Parafina face un fum grozav şi tot procesul de fierbere trebue supraveghiat, căci uneori vaporii de parafină pot lua foc. Fierberea parafinei nu trebue neapărat să fie vie, pentru ca aerul să fie eliminat. Putem să ne dăm imediat seama care e temperatura cea mai potriviiă. Când observăm că eliminarea başicuţelor de aer începe să se potolească, sa lovim uşor cu un creion pe colţurile sitei, imediat se vor urca sumedenie de băşicute. Această probă ne arata dacă bobina va fi în scurt timp rezistentă la străpungere. Lăsând fierbătorul liniştii 2—3 minute şi ciocă­ nind sita din nou, dacă observăm că nu se mai iscă băşinite, bobina este aproape de tot fără aer. Dacă vrem să ob­ ţinem însă cu adevărat o bobina de înaltă tensiune de excelentă calitate, nu strică să repetăm aceeaşi probă după alte câteva minute.

22

IV. Montarea definitivă a aparatului Dacă aşezăm piesele separate pe o planşetă, lăsând spaţiu suficient între ele, obţinem aranjamentul din fig, 3. Nu e de loc recpmandabil să apropiem mai mult piesele, căci pentru noi diletanţii conductele de curent intens trebuesc să fie cat mai degajate şi mai depărtate între ele. Aparatul va fi mai puţin voluminos numai dacă renunţăm la circuitul de acord și la reglajul fin. În acest caz, el poate fi cuprins intrʼo valiză mica de oraş, din fibră, din acelea care se află de vânzare oriunde, pe preţuri mici. Aţi văzut din paginile precedente că vʼam averlizat că e nevoie să lăsăm vibra­ torul să meargă de încercare, înainte de a fi legat condensatorii şi bobina oscilantă. Abia după ce toate piesele, cu excepţia bobinei, de înaltă tensiune, au fost solid fixate de postament, putem păşi la prima probă se­ rioasă. Cu acest prilej vom face astfel ca să. controlăm şi tăria oscilaţiilor produse. Pentru aceasta, răsucim trei spire a 3,5 cm diame­ tru, din sâmă de 0,1—0,5 mm, izolată ori­ cum, şi apoi legăm spirele între ele cu aţă. Capetele sârmei le legam, fie direct, fie printrʼo dulie pitică, de un bec de baterie electrică (lig. 7). Punem apoi această bo­ t-'ig. 7. llobfnâ de bină ajutătoare peste bobina oscilantă. Dând. Încercat drumul curentului, vom obţine la întreruptorul de curent dela reţea nişte scântei, nu prea mari, sgomotoase. Reglăm presiunea arcului înfreruptorulul astfel ca becul să ardă uniform şi luminos. Dacă riscăm, la începutul experienţei ca becul să se ardă, aşezăm bobina ajutătoare, nu direct peste cea oscilantă, ci la o distanţă potrivită, folosind o scandurică, un carton, o carte. Cu cat becul arde mal liniştit, cu atât sensaţia tratamentului cu înaltă frecvenţă este mai plăcută. Cu prilejul acestor încercări, să ţinem neapărat seamă de măsu-

23 rile de prevedere arătate la sfârşitul broşurii, chiar dacă aceste măsuri ne par plicticoase; Încercarea cu bobina, ajutătoare ne dă imediat o sugestie, în ce fei putem să ne construim un reglaj de intensitate, care să lucreze foarte moale. Ia să înlocuim lampa printrʼo rezis­ tenţă variabilă, din acelea folosite în radiotehnică ! Această rezistenţă ne îngădue să slăbim sau sa întărim curentul auxiliar (din bobina ajutătoare sau auxiliară). Dar prin bo­ bina auxiliară cu curent variabil nu facem altceva decât să furăm mai mult sau mai puţin din energia aparatului. Când rezistenţa este scoasă de tot aparatul dă maximum de ener­ gie, când cursorul ei este la mijloc, energia aparatului este moderată etc. Mărimea cea mai potrivită a rezistentei varia­ bile depinde de numărul de spire ale bobinei auxiliare şi vi­ ceversa. Dacă dispunem de o rezistenţă de 6 ohmi, facem o bobină cu două spire, dacă rezistenţa are 40 ohmi, bobina vă avea 5 spire etc. Bobina auxiliară va fi plată şi se va strânge intre două cartonaşe cusute. Bobina astfel fixată se va aşeza între bobina oscilanta şi cea de înaltă tensiune. Avantajul „regulatorului de inducţie” este regiunea lui mare de reglaj, ca şi posibilitatea potrivirii fine a reglajului. Desavantajul principal constă din faptul că el consumă tot prisosul de energie, încărcând prea tare sistemul oscilant propriu-zis. De altfel regulatorul de inducţie poate fi făcut şi mal simplu, dintrʼo tablă subţire de aluminiu, pe ale cărei ambe părţi sʼa lipit hârtie, tablă ce se vară mai mult sau mai puţin intre bobina oscilantă şl cea de înaltă tensiune. În tablă se induc aşa-numiţii curenţi Foucault sau curenţi rătăcitori, care consumă tot prisosul de energie. Acum putem să montam şi bobina de înaltă tensiune. Ca­ petele ei se izolează cu tuburi de gutaperă sau cauciuc şi se conduc la o bară de ebonită sau trolit. Această bara va avea 6-8 cm lungime, 1 1/2, cm lăţime şi va fi nu prea subţire. Pe ea se vor fixa, la 4 — 5 cm depărtare, două bucşe, de care se vor lipi capetele bobinei. Între cele două bucşe se branşează un eclator de siguranţă, adică o simplă sârmă legată de una

24 din bucşe şi fixată cu capătul cellalt la o mică distanţă de bucşa a doua (v, fig. 3). Pe această mică distanţa (5 mm) va „eclata”, adică va izbucni, se va isca scânteia (de-aci şi de­ numirea de eclator). Fără acest eclator de siguranţă, nu e voie să se pună aparatul în funcţiune. Să mai rezumăm încă odată ceea ce este esenţial pentru construcţia aparatului, Un vibrator este alimentat dela reţea; el poate fi făcut reglabil, prin pre­ siunea exercitată asupra unei lame. (Regulator mecanic; func­ ţionează bine, dar cere multă îndemânare în construcţie). Vibralorul încarcă doi condensatori, care trebue să fie rezistenţi la străpungere. Aceştia se descarcă, la rândul lor, întrʼo bobina oscilantă, cu care poate exista în paralel o altă bobina, necesară pentru reglaj. (Reglare bună, dar care cere spaţiu destul de mult; nu ajunge întotdeauna pentru slăbirea sufi­ cientă a înaltei frecvenţe), Bobina oscilantă poate fi construită astfel ca să se deplaseze faţă de bobina de tensiune înaltă. (Ușor de construit, dar soluţie greoaie şi care cere spaţiu mult; reglaj foarte fin şi întins). Bobina oscilantă poate fi se­ parată de cea de înaltă tensiune printrʼo tobă de aluminiu formând ecran. (Reglaj foarte simplu şl bun, dar consumând multa energie. Se poate produce încălzire mare, în caz de funcţionare îndelungată!) Între bobina oscilantă şi bobina fi­ nală se intercalează 2 - 5 spire de sârmă legate cu o rezis­ tenta variabilă. (Reglaj bun, dar mănâncă energie). În sfârşit avem bobina de tensiune, fiartă în parafină până ce rămâne fără băşicuţe de aer : ea este protejată de un eclator de siguranţa de 5 mm distanţă.;

V. Electrozii Aparatul nostru, spre deosebire de aparatele din comerţ, se va folosi cu doi electrozi, ceea ce prezinto o serie de avantaje. Mai întâi pe acela că ne da putinţa, în multe ca­ zuri, să dirijăm curenţii prin corp, pe o anumita cale. Apoi, pe acela ca putem obţine curenţi mai puternici. În sfârșit, fo­ losind doi electrozi, aparatul nostru de radio va fi deranjat mai puţin de paraziţi.

25 Unul din electrozi îl facem dintrʼo eprubetă de diametru mai mare, de al cărei perete interior stă lipită, prin forţa pro­ prie de arcuire, o tablă subţire de aramă. În acest scop fâşia de cupru se va introduce în chip de spirală. Putem folosi în loc şi o bucată rotundă de lemn, îmbrăcată în mai multe poj­ ghiţe de poleiala (staniol), pe care o vârîm cu mişcări de rotaţie. Prin aceste mişcări, staniolul formează o armătură în contact cu peretele eprubetei, după ce lemnul a fost tras. În ambele

Fig. 8. Electrod și suport de electrod

cazuri (arama sau staniol), armătura se opreşte la 2 cm dela gura eprubetei. Prin dopul care închide eprubetă, trecem firul de legătură, terminat printrʼo „banană”. Un asemenea „elecirodcondensator” dă o sensaţie foarte plăcută în timpul tratamen­ tului. Să arătăm cum se construişte suportul care poartă al doilea electrod (de sticla). El este făcut dintrʼun tub de hârtie înrulată şi lipită, la al cărui capăt se chitueşte un inel din tablă de aramă subţire, având 3 cm lăţime. De acest inel se lipeşte

sârma de legătură. Inelul nu are voie să iasă din tubul de hârtie, iar lungimea lui (egală cu lăţimea fâşiei de tablă) trebue să fie destul de mare pentru ca nici contactul metalic al electrodului de sticlă, vărît în tub, să nu rămână pe vreo porţiune afară din tub. În felul acesta împiedecăm formarea scânteilor care ar putea înfricoşa fără rost persoanele sensibile. Fig. 8 ne arată în stânga (a) electrodul-condensator, iar în dreapta (b) suportul de electrozi. E bine să acoperim lițele cu câte un maţ subţire de cauciuc, pentru a evita iscarea scân­ teilor. Nu strică dacă maţul de cauciuc are pereţi groşi, dim­ potrivă. Autorul a folosit furtun de cauciuc cu pereţi de 2—3 mm grosime. Capătul maţului de cauciuc care acoperă liţa se sigilează printrʼun dop de parafină ( v. fig. 8 b, dopul din mijlocul tubului). Trebue să mai observăm că tubul din fig. 8 b nu este transparent, cum se pare în desen, ci opac, fiind făcut din hârtie. În suportul din fig. 8 b se vârâ diferiţii electrozi. Unul dintre aeeştia, aproape universal, are forma unei greble cu 6 dinţi. Acest electrod este suveran în tratamentul durerilor de cap şi insomniei, putând fi însă folosit şi pentru îngrijirea părului şi la tratarea durerilor din încheieturi. Electrodul cel mai simplu este aceia plat, care se poate folosi în mod universal. Pentru îndepărtarea negilor de curând formaţi se foloseşte un electrod

Fig. 9. Electrod piptene

numit „cu fulguraţie”. Cu acest electrod se înconjoară negul, scânteile sărind direct pe neg. Tratamentul durează puţin timp (1/2 minut), dar se face de două ori pe zi, vreme de mai multe zile. De observat că electrozii de sticlă pomeniţi aci nu pot fi confecţionaţi de noi, ci procuraţi din comerţ.

27 În cazul nevralgiilor feţei, care sunt foarte dureroase, apa­ ratul nostru nu ajuta mult. Aceste dureri pot fi mult alinate, uneori chiar suprimate, cu ajutorul unei simple baterii de lanternă. Se leagă polul + al bateriei cu un electrod simplu în formă de pieptene (fig. 9). Polul negativ (adică lama cea lungă de alamă a bateriei) se leagă cu un electrod în formă de placă, învelit întrʼo cârpă puţin umezită şi aplicată pe spate sau pe gat. După o jumătate de ora se observă rezultatul bun al tratamentului, dacă „periem” locurile dureroase cu un pic de presiune.

VI. Prescripţii pentru evitarea accidentelor În „Introducerea” broşurii de faţă am atras atenţia în mod deosebit că nu e de glumit cu curentul de 120—220 V al re­ ţelei şi că unele tensiuni, pe care neştiutorii sau „specialiştii” uşuratici le socotesc inofensive, pot provoca grave accidente. Trebue să ne gândim bine daca nu cumva aparatul nostru ar putea prilejui asemenea accidente. Din acest punct de vedere, aparatul construit după broşura de faţă este superior apara­ telor din comerţ, prin faptul că circuitul de înaltă frecvenţă nu are nicio legătură cu circuitul de curent dela reţea, căci bobina de înaltă frecvenţă nu este cuplată cu partea 120 (220 V) nici măcar printrʼun condensator. Dacă bobina S2 (fig. 3) este izolată de bobina oscilantă primară aşa cum sʼa arătat, nu va fi cu putinţa să treacă prin electrozi şi prin corpul pa­ cientului curenţi de frecventa reţelei (50 per/sec). Dar daca vrem ca aparatul să reziste oricărei critici, trebue să facem ca el să corespunda prescripţiilor electrotehnice, şi la partea de joasă frecvenţă (curent dela reţea). Pentru aceasta în primul rând e nevoie să ferim de atingere întâmplătoare toate piesele în directa legătură cu reţeaua. Obţinem cu uşu­ rinţă acest rezultat, înglobând întregul aparat întrʼo cutie simplă; din cutie nu iese decât şnurul cu furca pentru priza, toate celelalte piese aflate la tensiunea reţelei fiind ferite de atin-

28 geri. Şnurul nu trebue să suporte nicio întindere, deci el va fi prins fix între doua piese, izolante. Nu se admite ca el să fie înnodat, pentru a i se împiedeca trecerea prin peretele cutiei. Colțarele arcelor de contaci, ca şi dispozitivul de reglaj al vibratorului, sunt supuse tensiunii reţelei. Dacă ne-am apuca să le montăm pe lemn, am contraveni, prescripţiilor electro­ tehnice. Realizăm o oarecare siguranţă, dacă fierbem în pa­ rafină treimea de sus a scândurii de bază (v. în fig. 3, porţiu­ nea de care e fixata bobina vibratorului şi piesele alăturate). Dar, ca să realizăm 100% prevederile prescripţiei, vom decupa în scandară o fereastră dreptunghiulară, peste care vom înşuruba o placă de bachelită de 2 mm grosime. Colţarele de alama le fixăm cu şuruburi de 3 mm diametru şi 10 mm lun­ gime. Potrivirea se face foarte uşor, dacă asigurăm odată pentru totdeauna piuliţele de pe partea inferioară a plăcii izolante, bloându-le în nişte găuri de formă corespunzătoare, date întrʼo plăcuţă de bachelită fixată pe partea de jos. În felul acesta, piuliţele neputându-se suci, şuruburile de fixare ale colţarelor se vor slabi sau strânge cu ajutorul unei şurubel­ niţe, ca nişte simple şuruburi pentru lemn. Când reglăm vibratorul, trebue să scoatem de fiecare dată furca din priza reţelei. În caz că în circuit există un întreru­ pător monopolar, este suficient să-1 folosim pe acesta în timpul reglajului, pentru izolarea relativa a bobinei de reţea, cu con­ diţia ca masa pe care lucrăm şi podeaua să fie perfect uscate. Trebue să observăm însă cu rigurozitate dacă întrerupătorul este întradevar în poziţia „scos din circuit”. Aparatul nostru nu este construit pentru funcţionare conti­ nuă. Dar dacă bobina se încălzeşte după abia 10-15 minute, este semn că undeva este vreun defect. Sau nu sunt suficiente spire pe bobină, sau miezul de fier nʼa fost bine executat. În amândouă cazurile lucrurile se pot îndrepta, înlocuind tabla laterala de fier moale prin alta nouă, încovoiata cu vreo 5-7 mm în unghi drept peste partea bobinei dinspre vibrator, astfel ca tabla să se apropie de capătul miezului. În caz că există atingere între două spire, ceea ce se întamplă numai dacă am

29 lucrat neîngrijit, defectul nu se poate remedia decât prin rebobinare. Aparatele de înalta frecvenţă turbură audiţiile de radio și de aceea nu se vor folosi în timpul audiţiilor importante. Partea de înaltă frecvenţă a aparatului nostru va produce mai puţini paraziţi, căci este închisă. Nici intreruptorul (vi­ bratorul) nu deranjară prea mult, cum ne-am putea aştepta. Unul din aparatele folosite de mine producea în radioul din camera de alăruri un foarte slab zumzet. Dacă totuşi aparatul produce paraziţi, înserăm în cele 2 fire care merg la priza de curent cate o bobină de şoc. Sunt suficiente două bobine cu 200—250 spire libere din sârmă de 0,3—0,4 mm. Depărtarea dintre bobine va fi cam de 3 cm. Dacă la una din bobine curentul intră prin stânga, la cealaltă treime să intre prin dreapta, în caz că bobinele sunt identice şi identic aşe­ zate. Curentul trebue să circule în acelaşi sens. Dacă nici acest mijloc de antiparazitare nu e suficient, legăm capetele bobinelor dinspre aparat cu un condensator de 2 x 0,1 sau 2 X 0,5 μF, iar mijlocul acestui condensator îl punem la pământ. Amănunte asupra antiparazitării se găsesc în broşura „Radio fără paraziţi” (nr. 66/67 din „Colecţia Practică”). - S F Â R Ş I T -

Tipărit la 4.V.1945 de Tip. „Editurii Gorjan” Calea Moşilor 318 — Reg. Com. 63511941