Rousseau - Confesiuni 3

confesiuni ★ ★ ir

visările unui hoinar singuratic JEAN-JACQUES ROUSSEAU Confessions Tome III Librairie Pion, Paris JEAN-JACQUES ROUSSEAU Les reveries du promeneur solitaire Ed. Garnier, Paris, 1960

PARTEA A DOUA (Urmare)

Cartea a zecea (1 7 5 8—1 7 5 9)'

Forţa de necrozat pe care o agitaţie trecătoare mi-o dăduse ca să pot părăsi Hermitage-ul se istovi de îndată ce plecai de acolo. Abia apucai să mă instalez în noua locuinţă1, că dese şi acute atacuri ale retenţiunilor mele se complicară cu ivirea unei boli ce mă chinuia de cîtva timp, fără să ştiu că era vorba de aşa ceva. Devenii în curînd pradă celor mai crunte încercări. Doctorul Thierry, vechiul meu prieten, veni să mă vadă şi-mi deschise ochii asupra stării în care mă aflam. Sondele, tijele, bandajele, toată aparatura infirmi taţilor vîrstei îngrămădită în jurul meu mă făcură să simt cu asprime că inima nu mai e tînără şi teafără cînd trupul a încetat de a fi. Vara nu mă în- zdrăveni de loc, şi am petrecut tot anul 1758 într-o stare de depresiune ce mă făcu să cred că am ajuns la capitul sorocului meu. Vedeam cum sfîrşitul se apropia cu un fel de zorire. Trezit din nălucirile prie- _ teniei, desprins de tot ceea ce mă făcuse să iubesc viaţa, nu mai găseam în ea nimic care să mio poată înfăţişa, plăcută : nu mai vedeam în ea decît dureri şi necazuri ce mă împiedicau să mă bucur de mine. 1 La Montmoreaey-Montleuis (n.t,). ! 7 Năzuiam spre clipa cînd să fiu liber şi să scap de duşmanii mei. Dar să reluăm firul întâmplărilor. Se părea că retragerea mea la Montmorency o surprinse pe doamna d’Epinay ; într-adevăr, ea nu sc aşteptase la una ca asta. Trista mea stare, asprimea iernii, părăsirea generală în care mă găseam, totul îi înclina să creadă, pe Grimm şi pe dînsa, că, îm- pingîndu-mă pînă la marginea răbdării, mă vor sili să cer ajutor şi să mă coboare pînă la ultima înjosire, spre a fi lăsat în adăpostul clin care onoarea îmi poruncea să plec. M-am mutat atît de repede, că nu mai avură timp să prevină faptul, şi nu le mai rămase dc- cît să mi-o plătească cu aceeaşi măsură, şi să sfîrşească prin a mă distruge sau a încerca să mă întoarcă din drum. Grimm alese prima soluţie, dar cred că doamna d’Epinay ar fi preferat-o pe cealaltă ; şi bănuiesc asta din răspunsul ei la ultima mea scrisoare, unde îndulci mult tonul pe care-1 luase în cele de mai înainte şi unde părea să deschidă portiţa spre o reîmpăcare. Lunga întârziere a acestui răspuns, pe care mă făcu să-l aştept o lună întreagă, arată limpede încurcătura în care se găsea de a-i da o întorsătură convenabilă, precum şi deliberările ce-1 precedaseră. Nu putea sa meargă mai departe fără a-şi călca mîndria ; dar după scrisorile sale de mai înainte şi după plecarea mea pripită din casa ei, nu se putea să nu se observe grija ceo avu de a nu lăsa să se strecoare în această scrisoare nici un cuvînt supărător. O transcriu în întregime, ca oricine să judece. (Pachetul B, nr. 23). Geneva, 17 ianuarie 17>8 N-am primit scrisoarea dumneavoastră, din 17 decembrie, domnule, decît ieri. Mi-a fost trimisă intr-o ladă cu diferite lucruri, care în tot acest timp a fost pe drum. N-am să răspund decît la nota de la sfîr- şit; cît despre scrisoare, n-o înţeleg prea bine, şi 8 dacă am ajuns în situaţia de a ne explica, aş ■vrea să pun tot ceea ce s-a întîmplat pe seama unei neînţelegeri. Revin la notă. Vă puteţi aminti,

domnule» că noi am stabilit ca simbria grădinarului de la Hermit age să treacă prin mumie dumneavoastră, spre a-l face să simtă mai îndeaproape că depinde de dumneavoastră şi spre a nu mai da loc la scene caraghioase şi neobrăzate ca acelea iscate de înaintaşul lui. Dovada este că simbria lui pentru primele trimestre v-a fost înmânată, şi că mă înţelesesem cu dumneavoastră, cîteva zile înainte de plecarea mea, de a vă înapoia banii cei veţi da ca avansuri. Ştiu că la început v-aţi opus; dar vă rugasem eu să faceţi aceste avansuri; era firesc sa mă achit, şi asupra acestui lucru eram înţeleşi. Cahouet mi-a adus la cunoştinţă că n-aţi vrut să primiţi aceşti bani. Este desigur o încurcătură la mijloc. Am dat ordin să vă fie restituiţi şi nu văd pentru cc aţi vroi să-mi plătiţi grădinarul, in ciuda a ceea ce ara convenit împreună, şi chiar pe deasupra termenului cit aţi stat la Hernii tage. Socot deci, domnule, că amintindu-vă tot ceea ce am onoarea de a vă spune, nu veţi refuza de a fi răsplătit pentru avansul pe care aţi avut bunăvoinţa de a-l face pentru mine. După toate ceie întîmplate, nemaiputînd avea încredere în doamna d’Epinay, n-am mal vroit să reiau legătura cu ea ; n-am dat nici un răspuns acestei scrisori şi corespondenţa noastră s-a încheiat aici. Văzînd ho- tărîrea mea, şi-o luă şi dînsa pe a ei, şi intrînd în planurile lui Grimm şi ale clanului holbachic, îşi uni eforturile cu ale lor spre a mă da la fund. în timp cc ei unelteau la Paris, dînsa uneltea la Geneva. Grimm, care mai pe urmă se duse s-o întîlnească acolo, sfîrşi ceea ce începuse ea. Tronchin 1, pe care nu le fu greu 1 Medicul geneve* Theodore Tronchin, despre care a mai fost vorba (n.t.). 9

să-i cîştige de partea lor, îl seconda fără abatere şi deveni cei mai furios prigonitor al meu, fără să fi avut cel mai mic motiv de a se pjînge de mine, ca

şi Grimm. Top trei înţeleşi, răspândiră pe ascuns în Geneva sămînţa ce avea să încolţească acolo patru ani mai târziu. Avură mai mult de furcă la Paris, unde eu eram mai cunoscut şi unde inimile, mai puţin aplecate către ura, nu se lăsară atît de uşor cucerite. Spre a da loviturile cu mai multă iscusinţă, începură prin a trăncăni că eu eram cel care-i părăsise. (Vezi scrisoarea lui De- leyre, pachetul B, nr. 30.) De aici, preiăcîndu-se că-mi ■sînt încă prieteni, îşi împrăştiau cu dibăcie învinuirile răutăcioase, transformmdu-le în plângeri despre nedreptatea prietenului lor. Asta făcu ca, mai puţin puşi în gardă, mulţi erau îndemnaţi să-i asculte şi să mă ponegrească. învinuirile surde de trădare şi nerecunoştinţa erau exprimate cu mai multă precauţie şi prin aceasta cu mai mult efect. Ştiam că-mi aruncă în cap mârşăvii cumplite, fără să pot înţelege pe ce anume le întemeiau. Tot ceea ce am putut să deduc din vuietul public fu că el se reducea la aceste patru crime capitale : 1) retragerea mea de Ia ţară ; 2) dragostea mea pentru doamna d’Houdetot; 3) refuzul de a o însoţi la Geneva pe doamna d’Epinay ; 4) plecarea de la Hermitage. Dacă au mai adăugat la acestea şi alte bîrfeli, luară măsuri atît de mari, că-mi fu absolut cu neputinţă să aflu vreodată în ce constau ele. Aşadar, aici cred că pot fixa stabilirea unui sistem adoptat de atunci de către cei care dispun de mine cu un progresaşi un succes atît de rapide, încît faptul ar părea uluitor pentru cine nu ar şti cu cită uşurinţă se leagă între ele toate cele ce dau apă la moară răutăţii omeneşti. Trebuie să încerc a explica î.n' puţine cuvinte ceea ce acest obscur şi profund sistem are mai vizibil în ochii mei. Avînd acum un nume celebru şi fiind cunoscut în toată Europa, îmi păstrasem totuşi felul simplu de a trai de la început. Dezgustul aprig pentru tot ceea ce se numeşte partidă, grupă, cabală, mă menţinuse liber, independent, fără alt lanţ decît pasiunile inimii mele. Singur, străin, izolat, fără sprijin, fără familie, neţinînd decît la principiile şi la datoriile mele, urmam neclintit calea cea dreaptă, nelinguşind, nepărtmind pe nimeni în dauna dreptăţii şi a adevărului. în plus, retras de doi ani în singurătate, fără să primesc veşti, fără să fiu ţinut la curent cu ce se întîmplă în lume, nici informat, nici curios de nimic, trăiam la patru leghe de Paris, tot aşa de despărţit de această capitala, prin propria mea nepăsare, ca şi cum m-aş fi afla® peste mări în insula Tinian. Grimm, Diderot, d'Holbach, dimpotrivă, în inima vălmăşagului, trăiau în lumea cea mai de sus şi-şi îm- părţeau între ei aproape toate sferele. Ei puteau sa se facă ascultaţi peste tot de oamenii mari, de oamenii de spirit, de literaţi, de magistraţi, de femei. Se vede dar de la sine avantajul pe care această poziţie îl da celor trei bărbaţi uniţi împotriva unui al patrulea în situaţia în care mă găseam eu. E drept că Diderot şi d'Holbach nu erau (cel puţin n-o puteam crede) în stare să pună la cale uneltiri mîrşave : unul nu avea atîta răutate *, celalalt nu era atît de priceput 5 dar tocmai prin asta partida lor era mai bine legată. Grimm ticluia singur în capul lui planul şi nu le arăta celorlalţi doi decît ceea ce ei aveau trebuinţa să vadă spre a trece la înfăptuire. înrîurirea ce-o avea asupra •lor făcea această înfăptuire uşoară,

iar rezultatul răspundea superiorităţii talentului său. * „Mărturisesc că de cînd am scris această carte, tot ceea ce întrevăd prin pînza misterelor ce mă înconjoară ml face să mă tem că nu l-am cunoscut îndeajuns pe Diderot." (Nota lui J.-J. Rousseau.) 11

g£ji*£ ;

- SMV7UJ *.