Romana

PROGRAMA EXAMEN DE BACALAUREAT LIMBA SI LITERATURA ROMANA 2013

* * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Mihai Eminescu - Romantismul (curent, arta poetica, teme majore); Luceafarul, Floare albastra, Oda (in metru antic), Scrisoarea I etc. George Bacovia - Simbolismul (trasaturi); Plumb, Amurg violet, Lacustra etc. Lucian Blaga - Modernismul (expresionism); Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Dati-mi un trup voi muntilor etc. Tudor Arghezi - Modernismul (estetica uratului); Testament, Pslam, Flori de mucigai etc. Ion Barbu - Modernismul (ermetismul); Riga Crypto si Lapona Enigel, Joc secund etc. Nichita Stanescu - Neomodernismul; Leoaica tanara, iubirea, Alta matematica, Catre Galateea etc. Ioan Slavici - Nuvela psihologica Moara cu noroc (demonstratie, caracterizare) Mihail Sadoveanu - Romanul traditional Baltagul (demonstratie, caracterizare) Liviu Rebreanu - Romanul interbelic, obiectiv Ion George Calinescu - Romanul realist Enigma Otiliei (caracterizare) Camil Petrescu - Romanul interbelic, subiectiv Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (caracterizare) Marin Preda - Romanul postbelic Morometii (caracterizare) I.L.Caragiale - Comedia O scrisoare pierduta; Nuvela psihologica In vreme de razboi Marin Sorescu - Teatrul modern Iona Titu Maiorescu - Junimea, Convorbiri literare Eugen Lovinescu - Modernismul Ion Creanga - Basmul cult Povestea lui Harap-Alb Ion Pillat - Traditionalismul; Aci sosi pe vremuri Mircea Eliade - Romanul experientei Maitreyi

Curentele: * * * * * * * * * * * *

Clasicism Romantism Realism Simbolism Naturalism Modernism Expresionism Suprarealism Neomodernism Postmodernism Umanism Iluminism

Niveluri de constituire a mesajului - aplicarea, în diverse situaţii de comunicare, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea adecvată a unităţilor lexico-semantice; - aplicarea cunoştinţelor de limbă, inclusiv a celor dobândite în ciclul gimnazial, în exprimarea corectă şi în receptarea textelor studiate sau la prima vedere. Nivelul fonetic - pronunţii corecte / incorecte ale neologismelor; hiat, diftong, triftong; accentul; - cacofonia; hipercorectitudinea - pronunţare nuanţată a enunţurilor (ton, pauză, intonaţie) Nivelul lexico-semantic

- variante lexicale; câmpuri semantice - erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimică - derivate şi compuse (prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale - relaţii semantice (polisemie; sinonimie, antonimie, omonimie) - sensul corect al cuvintelor (în special al neologismelor) - unităţi frazeologice - etimologia populară, hipercorectitudinea - sensul cuvintelor în context; sens denotativ şi sens conotativ Nivelul morfosintactic - forme flexionare ale părţilor de vorbire (pluralul substantivelor, articularea substantivelor, forme cazuale; forme flexionare ale verbului, adjective fără grade de comparaţie, numerale etc.); valori expresive ale părţilor de vorbire; mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii vorbitorului - elemente de acord gramatical; (între predicat şi subiect – acordul logic, acordul prin atracţie; acordul atributului cu partea de vorbire determinată); - elemente de relaţie (prepoziţii, conjuncţii, pronume/ adjective pronominale relative, adverbe relative) - anacolutul Nivelul ortografic şi de punctuaţie - norme ortografice şi de punctuaţie în constituirea mesajului scris (scrierea corectă a cuvintelor, scrierea cu majusculă, despărţirea cuvintelor în silabe, folosirea corectă a semnelor de ortografie şi de punctuaţie) - rolul semnelor ortografice şi de punctuaţie în înţelegerea mesajelor scrise Nivelul stilistico-textual - registre stilistice (standard, colocvial, specializat etc.) adecvate situaţiei de comunicare - coerenţă şi coeziune în exprimarea orală şi scrisă - tipuri de texte şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ - stiluri funcţionale adecvate situaţiei de comunicare - limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic; argou, jargon - stil direct, stil indirect, stil indirect liber - rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice în constituirea sensului

Niveluri ale receptării mesajului • fonetic, ortografic şi de punctuaţie — dificultăţi de înţelegere a mesajului cauzate de forme incorecte de pronunţare — rolul semnelor ortografice şi de punctuaţie în înţelegerea mesajelor scrise • morfosintactic — ambiguităţi morfosintactice care îngreunează înţelegerea mesajului • lexico-semantic — interpretarea sensului cuvintelor în context — rolul câmpurilor semantice în interpretarea mesajelor scrise şi orale • stilistico-textual — rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice — rolul elementelor arhaice şi regionale în receptarea mesajelor — receptarea în funcţie de tipurile de texte (ficţionale şi nonficţionale) — receptarea în raport cu genurile şi speciile literare în care se încadrează textele respective — tipuri de texte şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ • nonverbal şi paraverbal — influenţa elementelor nonverbale şi paraverbale asupra înţelegerii mesajului oral

STRUCTURA UNUI TEXT ARGUMENTATIV 1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare: - Utilizarea adecvata a tehnicilor de redactare si a formelor exprimarii scrise compatibile cu situatia de comunicare in elaborarea unor texte diverse; - Identificarea particularitatilor si a functiilor stilistice ale limbii in receptarea diferitelor tipuri de mesaje/texte;

- Receptarea adecvata a sensului/sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de mesaje orale sau scrise; - Utilizarea adecvata a achizitiilor lingvistice in producerea si in receptarea diverselor texte orale si scrise, cu explicarea rolului acestora in construirea mesajului. 2. Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune şi de interpretare, a modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea textelor literare şi nonliterare: - Identificarea temei si a modului de reflectare a acesteia in textele studiate sau in texte la prima vedere; - Identificarea si analiza principalelor componente de structura, de compozitie si de limbaj specifice textului narativ; - Identificarea si analiza principalelor componente de structura si de limbaj specifice textului dramatic; - Identificarea si analiza elementelor de compozitie si de limbaj in textul poetic; - Compararea unor viziuni despre lume, despre conditia umana sau despre arta reflectate in texte literare, nonliterare sau in alte arte. - Interpretarea textelor studiate sau la prima vedere prin prisma propriilor valori si a propriei experiente de lectura. 3. Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/literare: - Identificarea si explicarea relatiilor dintre opere literare si contextul cultural in care au aparut acestea; - Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate. 4. Argumentarea în scris şi oral a unor opinii in diverse situaţii de comunicare - Identificarea structurilor argumentative in texte literare si nonliterare studiate sau la prima vedere; - Argumentarea unui punct de vedere privind textele literare si nonliterare studiate sau la prima vedere; - Compararea si evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecati proprii.

Abordarea subiectelor la proba orala. Recomandări CE SE AŞTEAPTĂ DE LA TINE? 1. Înţelegerea cerinţei. 2. Selectarea informaţiilor în conformitate cu cerinţa. 3. Organizarea răspunsului. 4. Susţinerea răspunsului. REŢINE! Prima condiţie a unui răspuns de succes este buna înţelegere a cerinţei. Aşa că: I. Asigură-te că ai înţeles cerinţa. Pentru aceasta, trebuie: - Să citeşti enunţul până la capăt, înainte de a începe să răspunzi; - Să-l reciteşti pentru a evita eventualele capcane; - Să identifici domeniul la care face referire. II. Analizează cu atenţie cerinţa. Pentru aceasta, trebuie să identifici cuvintele-cheie care indică: - Tema, subiectul: pentru a evita tratarea unui alt subiect; - Forma sub care trebuie formulat răspunsul: frază, cifră, informaţie, comentariu etc. Verbele de comandă conţin adesea informaţii importante. Cerinţa (verbul de comandă) : 1. Precizează/ indică/ arată/ menţionează/ stabileşte/ consemnează/ identifică Forma şi conţinutul răspunsului: Răspunsul presupune să stabileşti şi să arăţi în mod precis şi succint aspectul impus de cerinţă Vezi un Exemplu 2. Exprimă-ţi opinia, motivează-ţi/ argumentează-ţi opinia Presupune un răspuns mai amplu, subiectiv care vizează modul în care a fost însuşită deprinderea de a argumenta. Răspunsul poate începe astfel: opinia mea este, cred că, în ceea ce priveşte... consider că/ opinia mea

este, răspunsul poate continua cu formulări de tipul: îmi susţin opinia prin următorul/ următoarele argumente; argumentele le susţin cu următoarele exemple; în concluzie... Notă! Exprimarea opiniei presupune: 1. Formularea opiniei, adică ipoteza 2. Susţinerea opiniei cu argumente 3. Exemplificarea argumentelor 4. Concluzia Vezi un Exemplu 3. Argumentează/ demonstrează/ justifică/ exemplică Presupune un răspuns coerent, articulat în conformitate cu etapele argumentării: 1. Formularea ipotezei (este prezentă în cerinţă) 2. Enumerarea argumentelor 3. Exemplificarea fiecărui argument Situaţii: a. argumentarea unui punct de vedere personal - vezi exemplul de mai sus b. argumentarea punctului de vedere al autorului unui text/ a unei idei din text c. argumentarea apartenenţei unui text la un gen, o specie, o categorie de texte (în cazurile de la punctul b. conectorii folosiţi ar trebui să fie formulaţi în manieră impersonală: după cum se ştie, precum se afirmă etc.) Explicarea presupune lămurirea unei probleme prin exemple De exemplu 4. Prezintă/ expune/ ilustrează/ numeşte Presupune un răspuns concentrat pe un subiect bine individualizat; informaţiile despre răspuns se găsesc în textul suport/ pornind de la definirea conceptului operaţional numit de cerinţă. Exemplu 5. Analizează/ explică/ comentează Vizează înţelegerea textului, asumarea creativă a unui punct de vedere, remarci personale. 6. Rezumă Specificul rezumatului este faptul că el condensează un text mai lung fără a adăuga niciun element personal, fără a copia enunţuri din textul de bază (exceptie fac datele reale), folosind conctori pentru marcarea liniilor logice (apoi, după aceea etc.);rezumatul trebuie sa fie o dovada a înţelegerii textului şi a respectării sensului de bază a acestuia. Rezumarea se face de obicei paragraf cu paragraf, fiindcă astfel se respectă ordinea ideilor din text.

Elementele situatiei de comunicare: Emitator, Receptor, Mesaj Elementele situatiei de comunicare E R M: a) Emiţător: funcţie emotivă (emiţătorul este cel care transmite mesajul unui receptor; funcţia emotivă se concretizează în selecţia informaţiei pe care emiţătorul o operează în realitatea înconjurătoare); b) Receptor: funcţie conativă (receptorul este cel căruia i se adresează mesajul emiţătorului, adică el este cel care primeşte o informaţie, astfel se concretizează funcţia conativă sau de cunoaştere. Efectul mesajului se măsoară într-un răspuns verbal/ scris sau comportamental); c) Mesaj: funcţie poetică (ceea ce emiţătorul transmite receptorului printr-un proces de codificare a unor elemente verbale/ nonverbale). Cerinţa (verbul de comandă) : 1. Precizează/ indică/ arată/ menţionează/ stabileşte/ consemnează/ identifică Forma şi conţinutul răspunsului: Răspunsul presupune să stabileşti şi să arăţi în mod precis şi succint aspectul impus de cerinţă Exemplu: Art. 23 (1): Copilul are dreptul la liberă exprimare. Art. 25 (1): Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie. Art. 28 (1): Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante. (Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului]

Cerinţă: Precizează, elementele situaţiei de comunicare din textul dat {emiţător, receptor mesaj]. Indicaţii: Pentru un răspuns corect trebuie: 1. să ţii cont de sensul şi funcţia termenilor pe care trebuie să-i numeşti: Emitator, Receptor, Mesaj -definitiile 2. să le identifici pe text: Emiţătorul este specializat: instituţia care dă legile. Ideea specializării este susţinută de titlu, Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, şi de structuri formale tipice: Art. 23, Art. 25, Ari. 28, paragrafe notate cu (1), (1), (1). Receptorul este specializat, respectiv cel care aplică legea, dar şi nespecializat, adică cetăţeanul beneficiar care citeşte legea. Mesajul este circumscris de tema textului: protecţia copilului.

CUM SE ARGUMENTEAZĂ UN PUNCT DE VEDERE Definiţie: argumentarea este un demers prin care justificăm o afirmaţie pe care o facem, încercând să convingem că avem dreptate, un mijloc prin care susţinem sau demonstrăm un punct de vedere. Este procesul de justificare logică a unei opinii pe care vrem să o susţinem. a argumenta - a susţine - a dovedi - a întări Argumentarea se face în scopul de a-i convinge pe partenerii de comunicare de justeţea opiniei exprimate. Argumentul este suma aserţiunilor pro/ contra, aserţiuni care produc temeiuri pentru susţinerea unei concluzii, Notă! 1. Aserţiune (teza. - ideea pe care o demonstrăm): Exprimarea unei opinii nesusţinută de temei, adevărul unei aserţiuni se probează prin examinarea dovezilor şi a temeiurilor care pot fi aduse pro/ contra ei. 2. Premise: temeiuri aduse pentru a susţine concluzia. 3. Concluzia: este o propoziţie declarativă cu valoare de adevăr. Fiecare element al concluziei trebuie susţinut de premise. în formularea argumentelor şi a concluziilor se utilizează diverse cuvinte persuasive: în mod sigur, evident, clar, prin urmare, deci, greşit etc. ETAPELE ARGUMENTĂRII: 1. Formularea tezei: formularea unei opinii despre un text, o idee, o situaţie etc. 2. Argumentul (argumentele): argumentarea propriu-zisă (care poate cuprinde argumente pro sau contra ipotezei enunţate). Argumentul se formulează în termeni de: cred că, mă interesează să citesc (să văd filmul) pentru că..., îmi place deoarece..., se înscrie în sfera preocupărilor mele dat fiind că..., îmi stârneşte curiozitatea etc. Argumentele trebuie formulate clar şi concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele mai „tari". Este bine să punctaţi argumentele prin formulări pregnante, care au rolul de a anunţa că urmează ceva important, solicitând în acest fel atenţia auditoriului: pentru că, faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, spre deosebire de, în primul rând, nu în ultimul rănd, în concluzie etc. 3. Dovezi: - fapte, întâmplări care aparţin experienţei personale; - opinii de autoritate (ex.: înţelepciunea populară consideră că..., Constituţia susţine că...); - comparaţii care să scoată în evidenţă ideea susţinută; - exemple din textul suport, în cazul în care există. 4. Concluzia presupune o frază în care: - se reia teza şi se motivează prin dovezile date la punctul anterior; - se reia, într-un mod nuanţat, formularea ipotezei, dacă argumentarea a demonstrat ipoteza, sau - se contrazice ipoteza, în cazul în care argumentarea a demontat ipoteza respectivă.

Stilurile functionale (stiintific, oficial, publicistic, artistic, colocvial)

Termenul provine, potrivit Dictionarului de termeni literari, din fr. style, lat. stylus, cu sensul "condei, compozitie". In poetica traditionala însemna modul de exprimare scrisa sau orala. Se pot distinge:

* * * *

stilul propriu unui gen sau unei specii literare (stilul dramatic, epic, liric) stilul unui curent artistic (romantic, clasic, realist etc) stilul epocii stilul national

Modul in care sunt folosite resursele limbii (lexicale, fonetice, morfologice, sintactice, topice) poate caracteriza un vorbitor sau o colectivitate (grup); Tudor Vianu definea stilul ca fiind expresia unei individualitati.În limba romana contemporana exista cinci stiluri functionale: stiintific, oficial (juridic-administrativ), publicistic,beletristic (artistic), si colocvial (familiar).

1. Stilul stiintific Se utilizeaza in lucrarile care contin informatii asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigatii, cercetari, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, in lucrarile stiintifice; comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva; accentul cade pe comunicare de notiuni, cunostinte, idei etc., astfel ca functia limbajului este cognitiva; CUPRINDE: articole stiintifice, lucrari de specialitate scrise de cercetatori, savanti, persoane creditabile in domeniul stiintific. Textele stiintifice urmaresc sa exploreze, sa explice, sa argumenteze cunostinte factuale. CARACTERISTICI:

* * * * * * * * * * * * * *

are functie exclusiv referentiala; trasmite informatii stiintifice, tehnice, utilizate pe baza unor rationamente logice, deductive, argumentate; respecta proprietatea termenilor; se folosesc multe neologisme; conform tipului de discurs: nonfictional, argumentativ, descriptiv, explicativ. conform relatiei E-R (emitator-receptor). Emitatorul poate fi specializat (chimis, sociolog, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau nespecializat. Relatia emitator-receptor poate fi determinata de emitator prin numirea publicului-tinta sau nedeterminata. conform efectului mesajului: Acordul, fiindca autorii sunt persoane creditabile in domeniul stiintific. conform functiei mesajului (scop): informare, educare, publicitar (functie colaterala intalnita la textele de escorta de tip prefete, cuvant inainte). conform incarcaturii emotionale a mesajului: critic, polemic, neutru. folosirea cuvintelor monosemantice; claritatea exprimarii (pusa in evidenta printr-o structura adecvata a propozitiei/frazei), precizie, corectitudine; utilizarea sensului propriu al cuvantului; un grad mare de tranzitivitate; fiecare domeniu stiintific isi are propriul vocabular; termenii utilizati sunt monosemantici. Lexicul stiintific include numeroase neologisme si cuvinte derivate cu prefixe si pseudoprefixe (antebrat , contraofensiva) sau compuse cu sufixoide si prefixoide (biolog, geografie etc.) Acestora li se adauga utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne conventionale, formule stereotipe. Dintre compozitiile pe baza textelor stiintifice, amintim: analiza stiintifica (filozofica, economica, politica, botanica, etc); studiul; comunicarea; referatul; eseul;

PARTICULARITATI LINGVISTICE: Lexicale: terminologie de specialitate, monosemantism, neologisme, prefixoide; Morfologice:Substantive abstracte, pluralul autorului; Sintactice: Coordonarea si subordonarea; Stilistice:fara figuri de stil si digresiuni. Nota! Tot de stilul stiintific tine si limbajul tehnic (terminologie cu caracter orientat practic), limbajul religios (terminologie arhaica, solemna, conservatoare si cu incarcatura emotiva), limbajul poetic (terminologie accesibila si cu tehnici persuasive).Informatiile din stilul stiintific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv). -Argumentarea este un demers prin care se justifica o afirmatie. Textele argumentative afirma sau neaga, valorizeaza sau nu, favorizeaza ca adevarate sau false, idei, convingeri, atitudini. Intr-un text stiintific argumentarea are functie referentiala, dar intr-un text jurnalistic ea are functie conativa.

2. Stilul oficial (juridic-administrativ) A. STILUL JURIDIC CUPRINDE: domeniul legislativ (articole de lege, Constituţia, Codul penal, Codul muncii etc), texte elaborate de organul judiciar. CARACTERISTICI ALE STILULUI: -funcţie referenţială; -enunţuri cu formă impersonală -conţinut normativ; -enunţuri clare, lipsite de ambiguitate; -folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiţi; -folosirea clişeelor formale; -utilizarea unor clişee care indică atitudinea necesară (se completează cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completa, se scrie cu litere de tipar etc); -respectă proprietatea termenilor; -foloseşte terminologia de specialitate; -foloseşte neologisme; -în raport cu realitatea, mesajul este preponderent denotativ; -conform relaţiei E-R (emitator-receptor)beneficiar. Emiţător - specializat, adică organul legislativ; în acest tip de text, emiţătorul dă receptorului instrucţiuni în legătură cu modul în care trebuie înţeles textul. Instrucţiunile sunt realizate prin mijloace lexicale (trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau prin mijloace formale (art. 1,2). Receptorul este de obicei specializat - cel care trebuie să aplice legea, dar şi nespecializat - cel care vrea să cunoască legea. -conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt persoane credi-tabile în domeniul juridic. Emiţătorul poate controla efectul mesajului asupra receptorului (tip de discurs unde funcţia perlocuţionară este controlabilă). -conform funcţiei mesajului: informare, educare. -conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv. PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE Lexicale:terminologie specifica Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; Substantive abstracte; Verbul "a trebui", verbul "a putea"; Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ;Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; Forme impersonale; Expresii verbale impersonale. Sintactice:Coordonare sisubordonare; constructii infinitivale; fraze coordonate; Stilistice:clisee; elipsa, verbele copulative; fara figuri de stil si digresiuni.

B. STILUL ADMINISTRATIV CUPRINDE: domeniul legislativ, administrativ, texte elaborate de organul administrativ. CARACTERISTICI ALE STILULUI: • enunţuri cu formă impersonală • conţinut normativ • enunţuri clare, lipsite de ambiguitate • inventar lexical cu termeni clar definiţi • prezenţa clişeelor • respectă proprietatea termenilor • foloseşte terminologia de specialitate • are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic (cerere, telegramă etc.) • obiectiv şi impersonal • accesibil, clar şi precis • conform relaţiei E-R beneficiar. Emiţător - specializat adică organul legislativ. Receptorul este de obicei specializat - cel care trebuie să aplice legea.

• conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt instituţii creditabile în domeniul administrativ, (act oficial) Notă! în cazul cererii, scrisorii oficiale, telegramei, efectul mesajului vizează acordul/ dezacordul/ aprobare/ dezaprobare/ respingere/ informare. • conform scopului: funcţie conativă. • conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv. PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE Lexicale:Terminologie specifică: adeverinţă, adresă, cerere, certificat, domiciliu, dosar indemnizaţie Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; Verbul "a trebui", verbul "a putea"; Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; Forme impersonale; Expresii verbale impersonale. Sintactice: constructii infinitivale; fraze coordonate; Stilistice: fara figuri de stil

3.Stilul publicistic Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice, economice, artistice etc. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate scris); ARTICOLUL, CRONICA, REPORTAJUL, FOILETONUL, INTERVIUL, MASA ROTUNDA, STIREA, ANUNTUL PUBLICITAR CARACTERISTICI ALE STILULUI

* * * * *

* * * * * *

*

are funcţie de mediatizare a evenimentelor; conţine informaţii economice, politice, sociale; influenţează opinia publică (discurs persuasiv); în conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa raţiunii sau afectivităţii; strategia persuasivă se bazează pe argumente: A.persuasiunea adresată raţiunii aduce argumente de specialitate, de tip cauză-efect; (cauze-situaţie de analizat şi/ sau problemă-soluţii-rezultate/ modalităţi de aplicare a soluţiilor); B.persuasiunea adresată afectivităţii aduce argumente de popularitate, superioritatea unor produse în raport cu altele similare, mărturia unor beneficiari ai produsului, tradiţie, grija faţă de destinatar. dimensiunea persuasivă ţine de publicitar; are funcţie conativă; exprimă atitudini; orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate. utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian; receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi ( neologisme ), preocuparea pentru inovatia lingvistica (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor; titluri eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvant, constructii retorice (repetitii, interogatii, enumeratii, exclamatii etc.), utilizarea larga a sinonimelor; tendintele de aglomerare sintactica; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative . utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (exclamatii, grafice, interogatii, imagini etc)

Notă! Unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau ştiinţific, prin faptul că îmbină informaţia cu o prezentare/ comentare a acesteia, ceea ce, uneori, presupune şi o anumită implicare subiectivă a autorului.Conţinutul reflectă realitatea imediată şi este completat cu mijloace extralingvistice de tipul: fotografie, caricatură, hartă, schemă, statistică, tabel. PARTICULARIĂŢI LINGVISTICE Lexicale: Este evitat limbajul profesional (el se foloseşte în publicaţiile de specialitate). Termenii noi sunt explicaţi prin analogie: raporturi de asemănare/ diferenţiere stabilite între două sau mai multe obiecte, fenomene, fiinţe etc. Utilizeaza titluri socante pentru a atrage atentia, pentru acoperirea subiectului sau pentru oreferire nemijlocita la continut. Morfologice:Foloseşte preponderent diateza activă

Sintactice: Construit cu propoziţii enunţiative cât mai accesibile şi mai simple. Formulări eliptice care să impresioneze şi să atragă atenţia. Stilistice: Detaliile sunt precise şi elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovaţie. Se utilizeaza uneoriprocedee artistice (asemanatoare cu stilul beletristic).

4. Stilul artistic (beletristic) Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva, sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare. CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele dramatice; tot aici pot fi incluse eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile. CARACTERISTICI:

* * * * * * * *

* * * * * *

libertatea pe care autorul şi-o poate lua în raport cu normele limbii literare; contrastul dintre sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin modul neobişnuit în care se folosesc cuvintele); caracterul individualizat al stilului; unicitate şi inovarea expresiei; bogăţie lexicală - din punct de vedere statistic; sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt; înglobează elemente din toate stilurile funcţionale, dar şi din afara limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon); mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi, asigurându-i acestuia o structură care îl face perceptibil la nivelul formei şi adesea uşor de fixat în memorie. Prin funcţia poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informaţie, ci un text interesant în sine: plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanţa mesajului e produsă de simetrii, repetiţii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcţia poetică se manifestă desigur în poezie, dar nu numai în ea; e prezentă în vorbirea curentă, în expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe etc. folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente; o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are propriul stil; bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici, neologisme, termeni de jargon sau argou etc); extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni; cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa; relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abaterea de la uzul curent al limbii.

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI: Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi a sentimentelor. Proprietăţi: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor şi sentimentelor. Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării. Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor. Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară. PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicală Morfologice: Valori expresive ale părţilor de vorbire; Mărcile subiectivităţii Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare; Inversiuni, dislocări topice Stilistice: Prezenţa procedeelor artistice

5. Stilul colocvial Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza in sfera relatiilor de familie, in viata de zi cu zi. CUPRINDE (sfera de utilizare) - relaţii interpersonale în planul vieţii cotidiene. CARACTERISTICI:

* * * * * * * * * *

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

conform specificului discursului: discurs ficţional/ stil artistic, discurs nonficţional/ stil ştiinţific; recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică); are o mare încărcătură afectivă; regulile gramaticale pot fi încălcate; pot fi folosite elemente de argou sau jargon; sunt folosite particularităţi regionale sau socio-profesionale; se realizeaza dezvoltarea spontana, neintentionata a limbii. un anume grad de afectivitate; folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului; utilizarea mijloacelor non-verbale; oscilare intre economie si abundenta in exprimare. Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice, a abrevierilor de tot felul, dar mai ales prin elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si prin mijloace extralingvistice (mimica, gestica) care permit intreruperea comunicarii, restul fiind sugerat. Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie, prin utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze. prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici; folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la imperativ; simplitate, degajare si naturalete. conform relaţiei E-R (beneficiar) Emiţătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi şi el specializat sau nespecializat. In cadrul acestui stil, relaţia emiţător-receptor poate fi şi de rudenie. conform efectului mesajului Acord Identificare Internalizare conform funcţiei mesajului (scop): Informare Educare Divertisment Publicitar conform încărcăturii emoţionale a mesajului Emoţional Persuasiv Manipulant Prohibitiv Critic Polemic

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI Claritate Proprietate Corectitudine Precizia Puritatea

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE Lexicale: Argou; Jargon;Neologisme la moda; Cuvinte tipice unor graiuri Morfo-sintactice: Pronume, adjective, adverbe nehotarate. Aproximari prin numerale si substantive. Pronume si verbe cu specific regional; enunturi fragmentate. Izolari, inversiuni, elipse. Digresiuni, paranteze. Stilistice: Diminutive. Argumentative. Cuvinte cu sens peiorativ. Superlative expresive. Vocative, interjectii,imperative. Zicale.

Figuri De Stil. Moduri de expunere. Genuri literare. Notiuni de versificatie Concepte operationale Figuri de stil

*

*

*

* * * * * * * * * * * *

Epitetul - „Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate, printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea si fantezia cititorului” (Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte. Epitetele pot fi explucative, epitete metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative, antitetice, evocative, ornante. Frumusetea epitetelor este data de asocierea deosebita, inedita a cuvintelor. Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale primului termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara). Ca figura de stil, comparatia opate fi exprimata numai printr-un substantiv, insotit de atribute si complemente. Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul prorpiu al cuvântului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvântul sau expresia il dobândeste numai prin analogie, prin comparatie. In comparatia initiala, care sta la baza metaforei, termenul cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de unde rezulta ca intr-o expresie morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai greu de intuit, sugerat. Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvântatoare, obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile omenesti de a vorbi, de a gândi, de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un cuvânt, de a face din ele persoane. Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii, fenomene, idei etc.), de obicei, punânduse reciproc in lumina, urmarindu-se sa se reliefeze mai pregnant opozitia dintre acestia. Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete, personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor notiuni abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe. Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intâmplari, cu scopul de a=l impresiona pe cititor. Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-o propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a unui cuvânt (grup de cuvinte) din contextul respectiv. Enumeratia - Insiruirea mai multor termeni din acelasi cmp semantic, folosita spre a atrage atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate. Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte, pentru a intari o idee sau o impresie. Onomatopeea - Cuvânt care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura. Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa. Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau divinitatii pentru a-si pitea realiza opera. Când invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica. Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregul prin parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, posesorul prin lucrul posedat etc. Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in atenuarea prin substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen.

Moduri de expunere Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura

(peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chpul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe lânga prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incântare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci când scriitorul descrie personaje, realizând portrete. Naratiunea - este o relatare a unor intâmplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intâmplari prezentate intr-un loc si un timp determinate. Toate aceste intâmplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta intâmplari din viata oamenilor, acele intâmplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci când apar personaje colective, modul de viata al societatii omenesti, intr-o anume epoca. Pritre speciile genului epic care au ca mod de exopunere naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul, poemul eroic. Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intâmplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gândeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate. Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgând la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punându-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotarârea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter. Genuri literare Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel, mod) si, in literatura, numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost definit având ca elemente de referinta relatia ce se stabileste intre cretor si lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta comunica in opera respectiva idei, sentimente, atitudini. 1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai adesea, poet) comunica direct impresiile, gândurile, sentimentele, ideile si atitudinile sale. Cel care le exprma este insusi poetul. Uneori, sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului, intâmplare fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia. * cult: - imnul -- Poezie sau cântec solemn compus pentru preamarirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc divinitatea. Odata cu formarea statelor nationale, imnul devine si un cântec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a statului. Este inrudit si cu oda. - oda -- specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri, fata de patrie. Oda opate fi eroica, personala, religioasa sau sacra. - pastelul -- specie a poeziei lirice, in care autorul descrie un tablou din natura (priveliste, moment al unei zile sau anotimp, aspecte din fauna si flora), prin intermediul caruia isi exprima direct anumite sentimente. - elegia -- Poezie lirica in care se exprima sentimente de tristete, melancolie, regret mai mult sau mai putin dureros, de disperare, provocate de motive intime sau sociale. Elegiile pot fi filozofice, patriotice, religioase, erotice etc. - satira -- Poezie lirica n care sunt ridiculizate aspecte negative sociale, moravuri, caractere. satira poate fi literara, morala, sociala, politica. - meditatia -- specie a liricii filozofice in care poetul isi exprima sentimentele, cugetând asupra rosturilor existentei umane si asupra unor experiente intelectuale fundamentale in legatura cu temele majore ale unversului. - sonetul -- Poezie cu forma prozodica fixa, alcatuita din 14 versuri, repartizate in doua catrene, cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera. Intregul cuprins al poeziei este enuntat in ultimul vers, care are forma unei maxime. - rondelul -- A aparut in literatura medievala franceza si desemneaza, la origine, un cântec si un dans. In acceptia lui moderna, rondelul este o poezie cu forma fixa, având numai doua rime si un refren, care deschide poezia si in care este reluat, partial si inetgral, la mijlocul si la sfârsitul ei. - gazelul -- desemneaza o poezie lrica erotica. Originar din literatura indiana, persana, araba, preluat de poetii europeni, gazelul este format dintr-un numar variabil de distihuri, fiecare al doilea vers având aceeasi rima cu cele doua versuri ale distihului initial. * popular - doina -- specie a liricii populare si a folclorului muzical românesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc. - cântecul -- specie lirica semifolclorica, având un caracter nostalgic, erotic, sau care celebreaza haiducia. - bocetul -- Lamentatie improvizata, de obicei, versificata, cântata pe o anumita melodie, in cadrul obiceiurilor legate de inmormântare.

2. Genul EPIC cuprinde acele opere literare in care ideile si sentimentele autorului nu sunt transmise direct, ca in cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Genului epic ii corespunde, ca mod de expunere, naratiunea. De aceea, intr-o opera epica exista trei elemente defibitorii: actiunea (intâmplarile prezentate, frecvent, in ordinea desfasurarii lor), personajele si autorul. * cult - schita -- specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune limitata la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a mai multor personaje. - nuvela -- Opera epica in proza, care are o actiune complexa ce cuprinde o inlantuire de fapte, la care participa mai multe personaje, surprinse in evolutie si prezentate in mediul lor de viata. Ca dimensiune, se situeaza intre schita si roman. Nuvela poate fi romantica, naturalista, realista, psihologica, umoristica, istorica. - romanul -- specie a genului epic, in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decât a celorlalte specii epice in proza, desfasurata pe mai multe planuri , cu personaje numeroase, bine conturizate. - fabula -- Povestire scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica anumite trasaturi morale sau comportarea unor oameni, prin intermediul personajelor - animale, plante, obiecte - si care are valoare educativa. Fabula este construita pe baza alegoriei, dezvaluita prin morala (partea finala), uneori, cu valoare de sentinta a fabulei. - balada -- A fost cultivata de literatura medievala franceza. Are subiecte diverse, valorifica eroicul, fantasticul, legendarul, care a fost adesea valorificata in literatura culta. Are o forma fixa (trei strofe a câte opt versuri si un catren final. - poemul eroic -- specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari decât balada, dar mai mici decât epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare, din trecutul unui popor, punând in centrul atentiei figura unui erou exceptional, in imprejurari exceptionale, care se detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina. - epopeea -- Creatie epica in versuri, de intindere mai mare decât poemul, in care se povestesc fapte eroice, legendare, de mare insemnatate pentru viata unui popor si la care participa, pe lânga eroii numerosi, si forte supranaturale. Epopeea poate fi istorica, eroica, eroi-comica, filozofico-religioasa. - basmul -- specie in proza a epicii (populare), a carei naratiune si ale carei personaje, fabuloase, transfigureaza realitati ale naturii si ale vietii sociale - legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care se explica, apelându-se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte, fenomen,) al unui eveniment istoric ori se evoca ispravi neobisnuite ale unor eroi atestati sau nu de catre documente.

*

popular - basmul (povestea) -- *** - legenda -- *** - balada -- *** - snoava -- scurta povestire folclorica cu continut anecdotic, inspirata din viata de toate zilele, având o larga circulatie orala. 3. Genul DRAMATIC cuprinde acele opere literare incare continutul de idei, sensul operei sunt evidentiate prin jocul unor actori, care intruchipeaza personajele pe o scena, in fata sspectatorilor. Intre spectatori si scriitor (dramaturgul) apare o conventie, spectatorul admitând ideea ca pe scena apar adevaratii eroi. Principalul mod de expunere intr-o opera dramatica este dialogul (si monologul). Opera dramatica nu este scrisa pentru a fi citita, ci pentru a fi reprezentata pe scena.

*

cult - comedia -- Este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca personaje, intâmplari, moravuri sociale, care sunt caracterizate intr-un mod ce stârneste râsul, având un sfârsit vesel (happy end) si, deseori, un rol moralizator. - drama -- specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu continut si deznodamânt grav. Fiindca imbina episoadele vesele cu cele triste, drama exprima mai aproape de adevar complexitatea vietii reale. Tinzând sa exprime aceasta complexitate, este mai putin supusa conventiilor decât tragedia, si de aici, diversitatea formelor si dificultatea de a o defini. Contine tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati, iar partea componenta esentiala o constituie conflictul. -tragedia -- specie a genului dramatic, in versuri sau proza, cu subiect grav, patetic, cu personaje puternice, aflatde intr-un conflict violent, ireconciliabil, cu deznodamânt nefericit, infiorator. * popular - Irozii - oratia de nunta Notiuni de versificatie Versificatia sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o stiinta. Ea studiaza cantitatea sau durata vocalelor si a silabelor, in diferite parti constructive ale cuvântului (in limite care utilizeaza o metrica calitativa. In general, insa, prin versificatie se intelege ansamblul de tehnici pe care il presupune scrierea versurilor si rima. Versificatia, spre deosebire de proza, incânta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificatie, se intelege ansamblul de reguli, pe care, in timp, poetii le-au statuat in scrierea poeziilor. 1. VERSUL - este un rând dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rima si masura. Acesta este versul clasic.

In afara de acest gen de vers, mai exista: a) Versul liber - care este un rând dintr-o poezie, in care regulile enuntate mai sus sunt aplicate dupa cum doreste poetul, netinând cont de unele dintre acestea; b) Versul alb este versul fara rima. 2. STROFA - apare in versificatia moderna si numeste o grupare de versuri delimitate grafic printr-un spatiu alb. Numarul versurilor dintr-o strofa difera, incepând cu strofe formate dintr-un singur vers si ajungând pâna la o strofa cu 12 versuri. Dupa numarul de versuri din care sunt alcatuite strofele, pot fi : monovers (un vers), distih (soua versuri), tertet (trei versuri), catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (sase versuri), septet (sapte versuri), octava (opt versuri), nona (noua versuri), decima (zece versuri). stanta este tot o strofa in care versurile sunt legate prin inteles si printr-o anumita rima. specifica Renasterii italiene, o stanta poate avea un numar de versuri variind intre trei si douazeci. 3. MASURA - este numarul silabelor dintr-un vers. Masura poate fi de la patru silabe, pâna la 15-16 silabe, si chiar mai multe. Masura si ritmul sunt atribute importante ale versificatiei. De regula, intr-o poezie, versurile au aceeasi masura. Exista, totusi, si versuri cu o masuradiferita, mai ales in fabule. 4. RIMA - consta in a face sa coincida silabele de la sfârsitul a doua sau mai mulote versuri. Aceasta potrivire incepe cu ultima vocala accentuata.Când rima este imperfecta, ea poarta numele de asonanta. In aceasta situatie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor si, aproximativ, consoanele. Considerata, in literatura culta, drept o licenta poetica, in poezia populara, asonanta este foarte des intâlnita. Dupa felul cum rimeaza versurile, exista mai multe tipuri de rima: - Monorima -- consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica poeziei populare. - Imperecheata sau succesiva -- apare atunci când versurile rimeaza doua câte doua - primul cu al doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d. - Incrucisata sau alternativa -- apare atunci când primul vers al unui catren rimeaza cu al treilea, iar al doilea rimeaza cu al patrulea. - Imbratisata -- rimeaza primul vers cu al patruleasi al doilea cu al treilea. Este un tip de rima mai rar folosit de poeti. - Variata sau amestecata -- apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea diverselor tipuri de rima, nerespectându-se o anumita ordine a acestora. Pentru multi, rima este sinonima cu poezia, fiindca rima, combinata cu ritmul, este cea care da muzicalitate oeziei. Rima este cea care grupeaza versurile in strofe, indicând si sfârsitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvântul-rima este si cel mai important din versul repsectiv. Dupa silaba accentuata din rima, aceasta opate fi simpla sau complexa. Rima simpla poate fi masculina, atunci când accentul cade pe ultima silaba, sau feminina, atunci când accentul pica pe penultima silaba. 5. RITMUL - miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a unor silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers. Unitatea metrica este un grup de silabe accentuate si neaccentuate ( / ) si ( U ) si care se repeta la intervale regulate intr-un vers. Cel mai adesea, in limba româneasca se folosesc unitatile metrice numite troheu, iamb si amfibrah, iar ritmul corespunzator este trohaic, iambic si amfibrahic. Formele ritmului sunt binare. Trohaic - atunci când unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific poeziei populare, pentru ca este coborâtor si vioi, dar apare si inpoezia culta. Iambic - atunci când unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care, prin nota lui grava, este potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau glas unor sentimente puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie. Formele ritmului mai pot fi ternare: dactilic (picior trisilabic / U U ), anapestic ( U U /) si amfibrahic ( U / U ). Ritmul amfinrahic presupune o succesiune de picioare trisilabice, in care a doua silaba, accentuata, este incadrata de doua silabe neaccentuate.

Modalitatile semantice si morfologice de exprimare a timpurilor verbale Moduri predicative: Indicativul - Prezentul indicativului exprima actiuni simultane cu momentul vorbirii , dar poate avea si alte valori. Prezentul istoric sau narativ exprima sendul de perfect ( Mihai Viteazul intra in Alba-Iulia ) . Prezentul iterative indica actiuni care au loc periodic (Merge zilnic la munca ) . Prezentul gnomic sau etern arata adevaruri permanente (Buturuga mica rastoarna carul mare.) sau fenomene vesnice (Luna se roteste in jurul pamantului , iar aceasta in jurul soarelui.) . Prezentul poate avea valoare de viitor ( Maine merg la munte.) sau de imperative (Spui ce mai ai de spus si pleci!).

Imperfectul arata o actiune desfasurata de-a lungul unei perioade de timp trecute , simultana cu alta actiune trecuta ; de aceea , imperfectul este timpul naratiunii . Poate avea valoare de imperfect narativ sau descriptive(Pe atunci priveam norii ore in sir.) , valoare interativa (Se intalneau zilnic.), valoare de conditional perfect (Daca taceai , filozof ramaneai.)sau de optativ (Voiam sa stiu ce mai faceti.) Ca timp al povestirii , imperfectul este si indicele trecerii de la realitate la imaginar (In vis se facea ca erai imparat.). In limba literara , in scris , perfectul simplu exprima rapiditate cu care s-a petrecut o aptiune si faptul ca ea s-a incheiat inaintea prezentului. De aceea perfectul simplu este utilizat in naratiuni in care miscarile/ actiunile personajelor se produc rapid sau de la sine sau cand este introdusa o replica a unui personaj , in dialog (-As pofti o salata din Gradina Ursului – zise imparatul. Ion Creanga) .Poate exprima ironia(Ca bina mai zisesi!) sau reprosul (Venisi sit u , in sfarsit!). Perfectul simplu se mai intrebuinteaza in vorbirea curenta regionala. Perfectul compus exprima o actiune realizata in trecut si inchjeiata in momentul relatarii ei , avand de obicei valoare absoluta (Am citit cartea) .Poate fi utilizat si cu valoare relative : mai mult ca perfect (Inainte de a pleca a salutata pe toata lumea.) , viitor anterior (Pana se decide , l-am lamurit.) , viitor (Acu chiar ca am plecat. . ) . Poarte fi utilizat uneori cu forma inverse (-Mai auzit-ai dumneata , cumnata, una ca asta [ …] !?Ion Creanga) sau cu intercalarea unor forme nearticulate ale pronumelui (Alege-ti una din doua , caci altfel dau cinstea pe rusine …!auzitu-m-ai? Ion Creanga), ca marca a oralitatii. Mai mult ca perfectul arata ca actiunea s-a desfasurat in trecut si s-a incheiat inaintea altei actiuni din trecut . Cealalta actiune trecuta poate fi neexprimata sau sugerata de un gerunziu sau de un supin ( De exemplu : Vorbind de una de alta , timpul trecuse repede . Se facuse foc la auzul vestilor.). Viitorul indica o actiune care se petrece dupa momentul vorbirii . Uneori viitorul poate fi folosit ca perfect (Dupa infaptuirea uunirii, domnitorul va incerca sa obtina recunoasterea ei pe cale diplomatica.) sau poate avea valoare de viitor anterior (Dupa ce aveti citi textul , vom discuta mesajul sau .). Viitorul mai poate avea valoarea modului imperativ (Decizia va fi dusa la indeplinire .), prezumtiv (Asa o fi , n-o fi asa …) , optativ (Am sa va rog sa fiti mai atent.). Utilizarea viitorului popular in textul literar este o marca a oralitatii. Viitorul anterior exprima o actiune care urmeaza sa aiba loc dupa momentul vorbirii si inaintea altei actiuni viitoare , este un timp folosit rar si livresc , dar formele populare (oi fi spus , ati fi spus), omonime cu prezumtivul , sunt marci ale oralitatii. Prezentul conjunctiv exprima nesiguranta , dorinta (Sa sarim in luntrea mica … Mihai Eminescu ), o actiune viitoare (Sa raspund sau san u raspund.) sau situate in timp (Eu sa muncesc , iar tu sa stai? ) , dar poate avea si valoare de imperative (Sa asculti sfatul meu!). Perfectul conjunctiv esprima concesia , indoiala (N-ar fi scos o vorba , sa-l fi picat cu ceara ! ) sau conditia in trecut (O ora sa fi fost amici … Mihai Eminescu). Conditional-optativul exprima o actiune realizabila , o dorinta (Jelui-m-as si n-am cui. Folclor; in blesteme, Manca-i-ai coada!) si conditia indeplinirii dorintei (De-ar sti omul ce-ar pati , dinainte s-ar pazi.) Formele inversate apar in vorbirea populara sau in constructii affective (mira-m-as!) Imperativul exprima o actiune realizabila , un ordin , o dorinta o rugaminte (Vino-n codru la izvorul / Care tremura pe prund. Mihai Eminescu.) Moduri nepredicative Infinitivul denumeste o actiune continua , ca process; infinitivul mai poate avea valoare de conjunctiv , de imperativ sau de gerunziu. Gerunziul exprima o actiune in desfasurare , simultan cu o alta actiune; in enunturi exprima insusiri ale verbelor (Deatatea nopti aud plouand / Aud materia plangand . George Bacovia).

Participiul denumeste actiunea suportata sau savarsita de un obiect ; prin conversiune , devine adjective (fericit , multumit , linistit etc.) , iar unele devin substantive prin articulare (Tot patitu-I priceput.).

Supinul denumeste actiunea , fiind uneori echivalent in prezentul (Usor de spus , greu de facut ) ; actiunea exprimata de supin reprezinta scopul ( Ce mai este de facut ? ) , mai rar cauza (De urat ma duc de-acasa/ Si uratul nu ma lasa . Ion Creanga ) unei actiuni expuse anterior.

UMANISMUL – UMANISMUL CRONICARILOR Contributia istoriografiei la dezvoltarea limbii si literaturii romane ILUMINISMUL – IN CULTURA SI LITERATURA EUROPEANA; IN PROVINCIILE ROMANESTI; SCOALA ARDELEAN Rolul literaturii in perioada pasoptista – Dacia literara Societatea Junimea si revista literara – programul societatii Junimea Preocuparile lui Titu Maiorescu ORIENT SI OCCIDENT IN ROMANIA DIVERSITATEA TEMATICA, STILISTICA SI DE VIZIUNE IN OPERA MARILOR CLASICI Romantismul – Eminescu (Floare albastra; sara pe deal; scrisoarea I; oda; luceafarul) Simbolismul – Bacovia (plumb; amurg violet) Comicul – I.L.Caragiale (o scrisoare pierduta)

Contents