România şi statele balcanice între anii 1878-1914

CUPRINS 1. Aspecte introductive şi istoriografice…………………………p.3 2. Capitolul I……………………………………………………..p.8 3. Capitolul II…………………………………………………….p.13 4. Capitolul III……………………………………………………p.17

1

LISTA ABREVIERILOR A.I.

=Arhiva Istorică

Arh. M.A.E. =Arhiva Ministerului Afacerilor Externe f.

=fila

r.

=raport

R.E.S.E.E

=Revue des etudes sud est europeennes

SMIMod

=Studii şi materiale de istorie modernă

tel.

=telegramă

2

ASPECTE INTRODUCTIVE ŞI ISTORIOGRAFICE Poziţia

României

faţă

de

naţionalismul

balcanic(1878-1900)

reprezintă titlul proiectului în care am încercat îmbinarea unor instrumente cu mijloace de lucru pentru crearea unei prime impresii corespunzătoare elaborării tezei de doctorat cu acelaşi titlu. Raportarea României la popoarele balcanice într-o perioadă destul de încărcată de agitaţia afirmării naţionale, perioadă pregătitoare a terenului desfăşurării primei conflagraţii mondiale, mi s-a părut importantă din cel puţin două motive. Un prim motiv ar fi acela că perioada amintită nu a constituit obiectul vreunui studiu mai complex1, deşi este binecunoscută înclinaţia istoricilor români către evidenţierea suportului acordat de România naţiunilor balcanice de-a lungul secolului XIX. Dar poate tocmai pentru că propriile interese naţionale ale României independente nu o mai lăsau să susţină aspiraţiile naţionale ale popoarelor balcanice aşa cum o făcuse până în 1878, atitudinea României faţă de statele sud dunărene în perioada menţionată intră mai puţin în atenţia istoriografiei române. Pe de o parte se observă o perioadă(de la crearea statului român până la independenţă inclusiv) intens valorificată din punct de vedere istoriografic, în special înainte de 1989, iar pe de altă parte există lucrările -realizate după toate canoanele ştiinţifice -lui Gheorghe Zbuchea care acoperă perioada de la începutul secolului XX şi până la primul război mondial: România şi lumea sud-est europeană la începutul secolului XX(1900-1912), Editura Paco, Bucureşti, 1999 şi România şi războaiele balcanice:1912-1913: Pagini de istorie sud-est europeană, Editura Albatros, 1

Preocupat de întreaga epocă modernă, istoricul Nicolae Ciachir a realizat două studii şi despre perioada în discuţie : Acţiunile diplomaţiei româneşti pe plan balcanic în perioada 1878-1900, în „Revista arhivelor”, 40, 1978, nr.2, p.145-151; idem, România şi ţările balcanice în perioada 1878-1900, în „Revista de istorie”, 33, 1980, nr. 2, p. 327-352

3

Bucureşti, 1999. Aşadar, intervalul de timp istoric cuprins între finalul Congresului de la Berlin şi începutul de secol XX este cel care nu a atras prea mult atenţia istoricilor modernişti. Alegerea temei de faţă este motivată şi de interesul personal pentru atitudinea/rolul României în general, de-a lungul timpului, faţă de statele balcanice, atitudine pe care am încercat să o observ în lucrarea de disertaţie dedicată ruperii relaţiilor sovieto-iugoslave în 1948. Primul capitol se intitulează Politica României în sud-estul Europei după Congresul de la Berlin(1878-1885) şi urmăreşte să arate că România independentă devine mult mai preocupată de a păstra ce a câştigat la Berlin decât de a mai susţine

puternic năzuinţele naţionale ale popoarelor

balcanice; în acelaşi timp se va încerca surprinderea reacţiei României faţă de problemele balcanice nerezolvate şi chiar amplificate de Congresul de la Berlin. O astfel de problemă a fost trasarea graniţei româno-bulgare, acţiune care a provocat mai mult decât neînţelegeri în relaţiile celor două state pentru o perioadă de şase ani după încheierea Tratatului de la Berlin. România şi criza bulgară(1885-1888) constituie cel de-al doilea capitol , el fiind proiectat pe situaţia critică creată în special pe plan balcanic de unificarea Rumeliei Orientale (octombrie 1885) cu Bulgaria, urmată imediat de războiul sârbo-bulgar şi Pacea încheiată la Bucureşti în primăvara lui 1886. Capitolul de faţă încearcă să surprindă şi rolul jucat de România faţă de criza dinastică bulgară, criză ce s-a finalizat în 1888 nu fără ca bulgarii să propună inclusiv regelui României de câteva ori să preia şi conducerea Bulgariei. Interesele naţionale ale României au dictat însă refuzul solicitării bulgare. Capitolul al-III-lea- Efervescenţa naţională balcanică în ultima decadă a secolului XIX are în atenţie poziţia luată de România faţă de 4

războiul greco-turc din 1897 dar în acelaşi timp şi conflictul ţării noastre cu Bulgaria din anii 1899-1901; tot în acest capitol se încearcă clarificarea rolului jucat de România faţă de chestiunea macedoneană care înfierbânta cel mai tare spiritele naţionaliste sârbeşti, bulgare şi greceşti. Înainte de a trece la evidenţierea

unor trăsături ale istoriografiei

propriu-zise a problematicii este important să amintesc existenţa excursului istoriografic ce constituie primul capitol al lucrării lui Nicolae CiachirIstoria popoarelor din sud estul Europei în epoca modernă, Bucureşti, Editura Oscar Print, 1998. Studiul realizează în 50 de pagini o largă, concentrată şi bine structurată prezentare a evoluţiei istoriografiei româneşti şi străine care s-a ocupat de balcanistică. Istoriografia română este destul de bogată în preocupări pentru sud estul european în epoca modernă. De la A.D. Xenopol2 ale cărui lucrări se bazează pe numeroase izvoare şi o vastă bibliografie, până la Nicolae Iorga3 care pune bazele balcanisticii româneşti ca ştiinţă şi Victor Papacostea4 cu organizarea modernă a acestei ştiinţe, înclinaţia istoricilor români pentru trecutul statelor sud dunărene a fost foarte puternică. Date fiind particularităţile perioadei comuniste, istoricii interesaţi de problematica raporturilor României cu statele balcanice în epoca modernă au scris destul de mult despre ajutorul acordat de statul român mişcărilor de eliberare naţională din Balcani şi în general oricărui tip de manifestare a conştiinţei 2

A. D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra Ţărilor Române, vol.I-II,Iaşi, 1880; idem, Istoria românilor în Dacia Traiană, vol. I-XIV, Bucureşti, 1927 3 N. Iorga, Istoria statelor balcanice în epoca modernă, Vălenii de Munte, 1913; idem, Albania şi România, Vălenii de Munte, 1915; idem, Istoria războiului balcanic, Bucureşti, 1915; idem, Ce înseamnă popoarele balcanice, Vălenii de Munte, 1916; idem, Histoire des roumains de la Peninsule des Balcans, Bucarest, 1919; idem, Nouvelles notes sur les relations entre roumains et grecs, Bucarest, 1921; idem, Correspondence diplomatique roumaine sous le roi Charles I-er(1866-1880), Paris, 1923; idem, Politica externă a regelui Carol I, Bucureşti, 1923; idem, Histoire des etats balkaniques jusqu’a 1924, Paris, 1925; idem, Istoria românilor, vol.X, Bucureşti, 1939; idem, Ce este sud-estul european, Bucureşti, 1940 4

Volumul intitulat Civilizaţie românească şi civilizaţie balcanică, Bucureşti, Editura Eminescu, 1983, reuneşte o parte din lucrările sale publicate în mai multe reviste începând cu 1925.

5

naţionale a popoarelor balcanice(culturală, de exemplu). Acest fapt nu ştirbeşte cu nimic din valoarea studiilor şi lucrărilor ştiinţific elaborate pe baza arhivelor româneşti şi străine de către principalii pasionaţi ai naţiunilor balcanice în epoca modernă: Nicolae Ciachir, Constantin Velichi sau Gelcu Maksutovici. Studiile de referinţă pentru raporturile României cu popoarele balcanice în epoca modernă rămân, evident, cele ale lui Nicolae Ciachir. România în sud estul Europei, Bucureşti, Editura Politică, 1968, reprezintă un important punct de reper pentru studiul politicii practicată de România în Balcani între 1848 şi 1886, în ciuda „omisiunilor” precum relaţiile încordate ale României cu Bulgaria din cauza frontierei Dobrogei de sud ori celelalte tensiuni care au apărut în mod inevitabil între România şi vecinii ei de la sud de Dunăre. Istoricul român are printre alte merite şi acela de a fi fost primul care a scris

documentat despre unirea Rumeliei Orientale cu

Bulgaria(octombrie 1885) şi războiul sârbo-bulgar(noiembrie 1886) finalizat cu pacea de la Bucureşti (1886). Este de remarcat faptul că istoricii(N. Ciachir, M. Milin, C. Iordan, D. Buşă ) care s-au ocupat de atitudinea României faţă de unificarea Bulgariei scriu despre acest fapt într-o foarte strânsă legătură cu războiul sârbo-bulgar şi Pacea de la Bucureşti, în ciuda faptului că primul fapt istoric nu a constituit cauza ci doar unul din pretextele celui de-al doilea. Aşa cum am precizat şi mai înainte, studiile dedicate politicii practicate de România faţă de sud estul european în perioada cuprinsă între Congresul de la Berlin şi sfârşitul secolului XIX sunt pe de o parte puţin numeroase, iar pe de altă parte de întindere mică. Alături de cele două studii ale lui N. Ciachir precizate mai sus, mai poate fi amintit unul semnat de

6

Beatrice Marinescu5, al cărui aport este veritabil prin aducerea în discuţie a presei româneşti, dar uşor ştirbit de preluarea fără prelucrare a unor fragmente din studiul dedicat reprezentanţei diplomatice româneşti la Sofia al lui Constantin Velichi6. Din perspectiva raporturilor bilaterale ale României cu statele şi naţiunile balcanice, doar relaţiile româno-sârbe beneficiază de o sinteză. Este vorba despre lucrarea lui Miodrag Milin- Relaţiile politice româno-sârbe în epoca modernă(secolul XIX), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992, scrisă în urma unei bune cunoaşteri atât a istoriografiei române cât şi a celei sârbe şi pe baza documentelor vizualizate în arhivele ambelor state. Structurată în mare parte pe activitatea diplomatică bilaterală a celor două state, aşa după cum ne anunţă şi titlul, din lucrarea lui Miodrag Milin răzbate destul de uşor admiraţia autorului pentru „spiritul şi ingeniozitatea politică românească”7. Fără să aibă parte încă de un studiu de sinteză mai amplu, ansamblul raporturilor româno-albaneze în epoca modernă a beneficiat de aportul unei serii întregi de cercetători, pornind de la T. Capidan şi N. Iorga şi sfârşind cu G. Maksutovici, C. Vătăşescu şi Gh. Zbuchea. Ultimul istoric amintit afirmă chiar că cercetările efectuate

„pe baza întregului fond arhivistic din

România (…) epuizează practic subiectul”8. Din aceste considerente lucrarea de faţă nu îşi propune să trateze problematica activităţii culturale a patrioţilor albanezi pe teritoriul României.

5

Beatrice Marinescu, Romania and South East Europe at the end of the 19th century, în „R.E.S.E.E”, 21, 1983, nr.4, p.323-340 6 Constantin Velichi, Reprezentanţa diplomatică a României la Sofia, în „ Reprezentanţele diplomatice ale României”, vol. I, Bucureşti, Editura Politică, 1975, p.256-283 7 Miodrag Milin, Relaţiile politice româno-sârbe în epoca modernă(secolul XIX), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992, p.130 8 Gheorghe Zbuchea, România şi naşterea statului albanez, în „Albanezul”, V, an 4, 1996, nr.5, p.7

7

CAPITOLUL I POLITICA ROMÂNIEI ÎN SUD-ESTUL EUROPEI DUPĂ CONGRESUL DE LA BERLIN(1878-1885) O problematică deloc neglijabilă dar care nu a intrat în atenţia istoricilor români până relativ recent, este cea a tensiunilor create în relaţiile româno-bulgare din cauza traseului frontierei sudice a Dobrogei. Încordarea a fost generată iniţial de ambiţiile ruseşti dar ea a fost menţinută ulterior de nou născutele şi uşor de stimulat ambiţii naţionaliste bulgăreşti. Despre relaţiile încordate dintre România şi Rusia datorate neînţelegerilor apărute în delimitarea graniţei sudice a României a amintit în 1979 Şerban Rădulescu Zoner în studiul său Poziţia internaţională a României după Congresul de la Berlin- premise ale unei opţiuni, publicat în „SMIMod”, VI. Istoricul nu aduce în discuţie decât simpla existenţă a unui moment de criză în ianuarie 1879 când guvernul român a ordonat ocuparea înălţimii Arab Tabia în pofida opoziţiei ruseşti. Evoluţia chestiunii frontierei de sud a României a fost mult mai târziu tratată din punct de vedere tehnic de Grigore Stamate în lucrarea Frontiera de stat a României, Bucureşti, Editura Militară, 1997. În 1998 Ion Ionescu a publicat Politica Rusiei în bazinul Mării Negre.1878-1916, Bucureşti, Editura Militară, lucrare în care dedică 6 pagini „episodului Arab Tabia”. Autorul scrie foarte pătimaş despre provocarea de către Rusia a acestei divergenţe de frontieră între români şi bulgari dar reduce întreaga problematică la un simplu „episod” care se derulează de-a

8

lungul a doi ani: 1878-1880 şi nu utilizează nici un tip de document pentru a-şi argumenta discursul. Că Arab Tabia nu a constituit doar un episod ne-o demonstreză Daniela Buşă în cele câteva studii pe această temă, pentru care a utilizat colecţii de documente publicate, memorii şi documente inedite din trei fonduri ale Arhivelor Ministerului de Externe9. Imaginea acestei problematici poate fi încă întregită având în vedere că autoarea mai sus menţionată nu a utilizat decât un dosar din cele şase dosare de corespondenţă în legătură cu lucrările Comisiei Europene pentru delimitarea liniei de frontieră între Dobrogea şi Bulgaria aparţinând fondului Războiul de Independenţă din Arhivele Diplomatice. Informaţii inedite cu privire la delimitarea frontierei româno-bulgare de-a lungul perioadei cuprinse între 1876 şi 1896 se găsesc şi în dosarul 33 ce aparţine fondului Problema 21 din Arhiva M.A.E. „Politica externă a unui stat- asupra frontierei căruia apasă forţa a două state puternice- doar foarte greu poate urma o linie bine determinată şi corectă, dacă relaţiile sale cu temuţii vecini nu sunt menţinute într-un constant echilibru ”.10 Observaţia aparţinea ministrului Italiei la Bucureşti, Tornielli şi era făcută de diplomatul italian cu referire la relaţiile tulburi pe care statul român le avea cu imperiul ţarist în 1880. Acest factor- menţinerea ”echilibrului” în raporturile cu vecinii cei „temuţi”- a amprentat şi politica pe care România independentă a încercat să o menţină corectă faţă de 9

Daniela Buşă, Frontierele ţărilor din sud-estul Europei şi Congresul de la Berlin, în „Istorie şi societate”, Bucureşti, 2000, p.32-49; idem, Frontiera sudică a României-evoluţia unui traseu.1878-1913, în „Revista Istorică”,14, 2003, nr.3-4, p.115-130; idem, Modificări politico-teritoriale în sud-estul Europei între Congresul de la Berlin şi primul război mondial(1878-1914), Bucureşti, Editura Paideia, 2003, p.48-60 10

Ion Bulei, Rudolf Dinu, 35 anni di relazioni italo-romene, 1879-1914, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2001, p.76-77, doc.26, r.39; Bucureşti, 25 aprilie 1880, Tornielli către Cairoli

9

naţiunile balcanice. Pentru România de după Berlin, la factorul enunţat mai înainte, se adaugă independenţa şi mărirea teritoriului, adică tot atâtea elemente ce au contribuit la trasarea unor noi linii de evoluţie a politicii României în Balcani. La originea problematicii frontierei româno-bulgare, care a afectat relaţiile dintre cele două state pentru o lungă perioadă de timp, se găsesc interesele ruseşti de la 1878. Acest fapt probează, dacă mai era nevoie, aserţiunea lui Tornielli. Independenţa impunea şi ea un statut deosebit care nu mai permitea statului român să susţină cauza naţiunilor balcanice aşa cum o făcuse până în 1878. Iar Dobrogea contribuia şi ea la o uşor sesizabilă schimbare a intereselor naţionale ale României. „Prin Dobrogea, România are o fereastră deschisă către Marea Neagră şi, prin ea, către lumea mediteraneeană. Prin portul său de la Constanţa (...) România este direct interesată de echilibrul balcanic şi de viitorul imperiului otoman .”11 Publicate la 1911 de către francezul R. Pinon, aceste rânduri ne determină să intuim povara responsabilităţii pe care o constituia acest teritoriu pentru România. Mai mult decât atât, Dobrogea se interpunea între Rusia şi Bulgaria, rol pentru care omul politic bulgar Stambulov nu invidia deloc România, împărtăşind unui compatriot de-al său următoarea constatare personală: „Să binecuvântaţi cerul pentru că Dobrogea vă desparte de Rusia”.12Dobândirea zonei danubiano-pontice a contribuit în mod evident la modificarea intereselor naţionale româneşti şi, implicit, a politicii sale externe. Graniţele noi stabilite de Congresul de la Berlin au creat nenumărate probleme atât comisiilor europene care trebuiau să la traseze pe teren cât mai 11 12

R. Pinon, L’Europe et la Jeune Turquie. Les aspects nouveaux de la question d’Orient, Paris, 1911, p.404 apud R. Pinon, op.cit, p.410

10

ales statelor implicate direct. Articolul 2 al Tratatului de la Berlin lăsa România fără Silistra, fortăreaţă destul de importantă care contribuia inclusiv la comunicarea cu Dobrogea.

13

„Sursă de putere sau slăbiciune”14

pentru România, Dobrogea avea o cheie: Silistra15. Această veche cetate era un punct strategic foarte important, motiv pentru care guvernul de la Bucureşti acorda „multă importanţă luării în posesie a Silistrei precum şi liniei care se va adopta ca graniţă între acel oraş şi portul Mangalia”16 oamenii politici români au încercat să speculeze rivalitatea dintre austroungari şi ruşi pentru ca lucrările comisiei de delimitare a frontierei să le fie favorabile, dar tot ce s-a reuşit a se obţine a fost înălţimea Arab Tabia care domina Silistra. Aşadar României îi trebuia Silistra pentru ca Dobrogea să fie în siguranţă, dar nu a primit cetatea, în timp ce Bulgariei îi trebuia Arab Tabia pentru ca Silistra să fie în siguranţă, dar aceasta a fost dată României. Ambele state au fost în egală măsură nemulţumite de frontiera acceptată oficial în 1881 iar aceste nemulţumiri au generat conflicte de frontieră puternice în 1885 şi 1899 dar şi multe alte incidente mărunte. Volumele 194 şi 195, fond A.I., Arhiva M.A.E., conţin o serie de documente care ilustrează relaţiile încordate dintre România şi Bulgaria între anii 1878-1880. Cercurile conducătoare româneşti au încercat să păstreze un oarecare echilibru în relaţiile cu vecinii lor sud dunăreni, în 1882 având loc vizita în România a principelui Bulgariei, Alexandru Battenberg, iar doi ani mai târziu regele Carol I făcea o vizită oficială la Belgrad. Ultima vizită s-a făcut mai mult datorită nemulţumirii pe care o manifestau sârbii faţă de o presupusă strângere a relaţiilor României cu Bulgaria. Astfel, deşi Milan, 13

D. Buşă, Frontiera sudică a României..., p.116 Independenţa României. Documente, vol. II, partea a II a, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1997, p. 338, doc. 187, r. 141, Bucureşti, 10/22 august 1878, W. A. White către Salisbury 15 R. Pinon, op.cit 16 Independenţa României, p.339 14

11

principele Serbiei efectuase vizite în România, Carol nu răspunsese la fel, în timp ce vizitei lui Alexandru Battenberg, suveranul român i-a replicat prompt printr-o vizită la Rusciuk. În atare situaţie, guvernul român s-a arătat dornic să repare „greşeala” şi a planificat imediat vizita suveranului român în Serbia17. Politica inteligentă dusă de România faţă de cele două state după Congresul de la Berlin i-a permis mai apoi să rămână neutră în timpul războiului sârbo-bulgar din 1885, reuşind să nu îşi strice raporturile cu cele două beligerante.

17

Miodrag Milin, op.cit, p.143

12

CAPITOLUL II ROMÂNIA ŞI CRIZA BULGARĂ(1885-1888) La 6/18 septembrie 1885 a izbucnit revolta din Philippopoli, capitala Rumeliei Orientale, care s-a sfârşit prin unirea acestei provincii otomane cu Bulgaria. Membrii Alianţei celor trei împăraţi din 1881 hotărâseră să nu se opună unirii dacă nu se depăşeau hotarele configurate în 1878, dar situaţia a fost cu totul alta.18 Aparent surprinzător, tocmai Rusia a fost cea care s-a opus din răsputeri unificării bulgare, aceeaşi Rusie care crease la San Stefano o Bulgarie inacceptabil de mare. Atitudinea rusă s-a explicat prin faptul că bulgarii au realizat unirea singuri, fără acordul şi supravegherea „părintească” a fratelui slav mai mare19. Dacă reacţia Rusiei a intrat mai puţin în atenţia istoriografiei române, atitudinea corectă, de neutralitate binevoitoare a României a fost scoasă în evidenţă cât mai mult cu putinţă20. Poziţia României a fost însă un pic mai nuanţată. Într-adevăr, ziarul „Românul ” din 10 septembrie 1885 îşi exprima „bucuria” pentru „poporul bulgar, un popor cu care pururea am fost în cea mai strânsă legătură de prietenie şi interese”21, dar în acelaşi timp ministrul de externe român îşi exprima în instrucţiunile telegrafiate la 19/31 octombrie 1885 trimisului 18

Daniela Buşă, Modificări..., p.135 Ibidem, p.137 20 Nicolae Ciachir, L’union de la Roumelie Orientale et de la Principaute de Bulgarie et la conclusion du traite de paix de Bucarest(1886), în „Etudes balkaniques”, 1985, nr.4, p.109-115; Idem, Oraşul Bucureştilocul tratativelor şi al păcii care a pus capăt conflictului balcanic din anii 1885-1886 în „Materiale de istorie şi muzeografie”, Bucureşti, VII, 1969, p.279-284; Miodrag Milin, Relaţiile politice româno-sârbe în epoca modernă(secolul XIX), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992, p. 147-148; Constantin Iordan, L’union de la Roumelie Orientale avec la Bulgarie(1885). Notes sur l’atitude de la Roumanie., în „R.E.S.E.E.”, 23, 1985, nr.3, p.258-263; idem, De nouveau sur l’atitude de la Roumanie a l’egard de l’union de la Roumelie Orientale avec la Bulgarie(1885): neutralite ou soutien? ,în „R.E.S.E.E.”, 43, 2005, nr.1-4, p.345-352; Daniela Buşă, Modificări…, p.131-144 19

21

Documente. Poporul român şi lupta de eliberare a popoarelor din Balcani, Bucureşti, 1986, p.515, doc.195

13

român la Constantinopol teama faţă de faptul că fortificaţiile de la Vidin sunt în alertă. „Noi nu avem de gând să intervenim în chestiunea bulgară atâta vreme cât este vorba despre un conflict între Serbia, Bulgaria şi Turcia” adăuga I. Câmpineanu, dar dacă Marile Puteri întrunite în Conferinţa de la Constantinopol nu intenţionau să garanteze articolul 11 din Tratatul de la Berlin, atunci „să facă cunoscut că acest articol a încetat să existe pentru ca şi noi să putem să ne apărăm frontierele”22. Articolul 11 impunea ca „toate fortăreţele vechi” din Bulgaria să fie „rase în cursul unui an sau şi mai înainte , dacă va fi posibil ” iar „guvernul local” trebuia să ia „imediat măsuri pentru a le dărâma”.23 Precauţia guvernului român era uşor de înţeles dacă luăm în calcul că nu mai departe decât în august acelaşi an relaţiile româno-bulgare deveniseră deosebit de tensionate din cauza ocupării de către grănicerii bulgari a înălţimii Arab Tabia.24 Atitudinea României faţă de unificarea Bulgariei, reacţia ei cu privire la zvonurile de alianţă cu Serbia şi Grecia răspândite de agenţia de presă Havas ori aprecierile diverselor state despre corectitudinea poziţiei statului român faţă de toate aceste evenimente se regăsesc în volumul 202 al fondului A.I., Arhiva M.A.E. Conducerea română a păstrat aceeaşi atitudine şi faţă de războiul izbucnit după atacarea Bulgariei de către Serbia la 2/14 noiembrie 1885 în ciuda tentaţiei venită din partea sârbă. Este cunoscut că aceasta a încercat pe mai multe căi să îşi atragă sprijinul României dar şi al Greciei în perspectiva atacării Bulgariei. Prima a răspuns pozitiv destul de prompt cererii sârbe, dar România a refuzat, ceea ce a contribuit la căpătarea statutului de gazdă a Păcii de la Bucureşti din 1886. Volumul 208 din fondul Arhiva Istorică 22

Arhiva M.A.E., fond A.I., vol.202, f.56, tel. 16305, Bucureşti, 19/31 octombrie1885, Câmpineanu către Legaţia României de la Constantinopol 23 Tractatul de Pace de la Berlin, Bucureşti, 1878, p.6 24 Daniela Buşă, Modificări..., p.58

14

aparţinând Arhivei Ministerului de Externe conţine documente referitoare la Pacea de la Bucureşti încheiată între sârbi şi bulgari. Abdicarea forţată a lui Alexandru de Battenberg a determinat prelungirea perioadei dificile prin care trecea Bulgaria; documentele care alcătuiesc volumul 210 al fondului A.I. din Arhiva M.A.E. fac referire la aceste fapte. În situaţia dată, Ştefan Stambulov, în calitate de membru al Consiliului de regenţă bulgar, i-a propus lui Carol I să devină rege al Bulgariei în iunie 188725. Faptul s-a petrecut după ce cu un an înainte, Alexandru de Battenberg a încercat să îl convingă pe regele Carol I ca România să participe la crearea unei federaţii româno-bulgare

pentru

eliberarea Macedoniei de sub stăpânire turcească. Federaţia urma să se bazeze pe o largă autonomie internă şi mai avea ca scop prevenirea imixtiunii ruseşti în Balcani26. Ambele propuneri au fost refuzate, aşa după cum era de aşteptat. Chestiunea propunerilor bulgare nu a reţinut prea mult atenţia istoriografiei şi de aceea nu poate fi amintit aici decât un articol din „Magazin Istoric”, 440, 2003, nr.11, scris de Anton Caragea şi intitulat sugestiv Carol I, regele Româno-Bulgariei. Articolul nu face însă referire la absolut nicio lucrare istorică ori la vreun document care să îi ofere vreo validitate. Un izvor important pentru înţelegerea atitudinii României faţă de evoluţia problemelor balcanice după 1887 îl reprezintă memoriile demne de încredere ale lui Trandafir G. Djuvara care a reprezentat statul român la Belgrad(1887-1888), Sofia(1888-1891) şi Constantinopol(1896-1900)27. Diplomatul român îşi amintea că în cadrul unei întrevederi solicitată de 25

Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p.145 26 Ibidem, p.144 27 Trandafir G. Djuvara, Mes missions diplomatiques. Belgrade-Sofia-Constantinople-Galatz-Bruxelles-Le Havre-Luxembourg-Athenes. 1887-1925, Paris, 1930, p.1-66

15

Stambulov în perioada regenţei bulgare, omul politic bulgar a încercat să îl convingă de faptul că „România şi Bulgaria ar fi fost mai puternice dacă realizau o uniune personală în genul celei care exista între Austria şi Ungaria”. Principalele argumente se refereau la religia comună împărtăşită de cele două popoare dar şi la existenţa în trecut a unui „regat românobulgar”28. După cum era de aşteptat, reprezentantul României la Sofia şi-a manifestat din start reticenţa faţă de posibilitatea punerii în aplicare a unei asemenea idei, fără ca măcar să aştepte instrucţiuni de la Bucureşti. „Nu iam ascuns Preşedintelui Consiliului că proiectul său mi se părea dificil de realizat şi mai ales periculos prin consecinţele pe care le putea avea, cele două popoare având origini diferite şi mentalităţi diametral opuse”29. Nepunând nici un preţ pe propunerea bulgară, diplomatul român aducea în discuţie şi zvonurile ulterioare cu privire la realizarea unei uniuni sârbobulgare, atribuind întrega chestiune „dezordinii care domnea în Bulgaria în acea epocă”30. România a reuşit de-a lungul crizei bulgare să se facă apreciată pentru reacţiile ei temperate, atât de către Marile Puteri care au acceptat Bucureştiul ca loc al păcii sârbo-bulgare cât şi de către zbuciumaţii săi vecini sudici.

28

Ibidem, p.14 Ibidem, p.15 30 Ibidem 29

16

CAPITOLUL III EFERVESCENŢA NAŢIONALĂ BALCANICĂ ÎN ULTIMA DECADĂ A SECOLULUI XIX Ultimul deceniu al secolului XIX a debutat cu reluarea unei vechi idei: cea a confederaţiei balcanice. În 1891 studenţii sârbi, membrii ai societăţii Obilic a studenţilor sârbi din Belgrad au contactat Asociaţia generală a studenţilor din România pentru a colabora în vederea realizării unei înţelegeri româno-sârbe pentru început şi apoi a uneia balcanice31. Rezultatul final a fost constituirea Societăţii Alianţa popoarelor din Balcani, care îi cuprindea conform statutului pe sârbi, greci, români, bulgari şi albanezi şi avea drept scop împiedicarea apariţiei conflictelor şi realizarea unei alianţe bazată pe egalitatea naţională, religioasă şi politică a popoarelor amintite32. De fapt, ideea unei Confederaţii Balcanice a tot circulat şi cu puţin mai înainte , în 1888. Ziarele bucureştene susţineau chiar că „miezul” acestei confederaţii urma să fie format din România, Bulgaria şi Serbia după care urmau să fie implicate Grecia, Muntenegru, Bosnia, Herţegovina şi Albania pentru a rezista la orice presiune din afară. Nu numai presa română s-a arătat interesată de această idee- destul de veche, dealtfel33- ci şi cea sârbă. Articolul intitulat Serbia şi România apărut în publicaţia sârbă „Dnevnik” din august 1889 este totuşi destul de realist, autorul său ţinând să precizeze încă din start că „alianţa popoarelor balcanice nu poate fi încă considerată la 31

Mihail Dan, Nicolae Cordoş, O încercare de colaborare politică româno-sârbă în 1891, în „Acta Musei Napocensis”, 7, 1970, p.638 32 Ibidem, p.641 33 Vezi un scurt istoric al evoluţiei ideii confederaţiei balcanice de-a lungul secolului XIX şi chiar încercările foarte concrete de punere a ei în practică în 1868 de către prinţul sârb Miloş Obrenovici, la R. Pinon, op.cit, p.443-484

17

această oră decât un vis frumos”34. Dar realizarea confederaţiei balcanice îi apărea autorului articolului ca absolut necesară la un moment dat în timp pentru că „Serbia, prin poziţia sa geografică, trebuia să trăiască în mod natural, într-o prietenie intimă cu poporul bulgar”35. Cu toate acestea, relaţia bilaterală sârbo-bulgară nu putea exista atunci datorită faptului că „nu putem să ne bazăm pe ei”. Înţelegerea între popoarele balcanice era văzută ca posibilă în periodicul sârb doar în cadrul unei confederaţii în care „alianţa dintre România şi Serbia va fi începutul şi preludiul”36.Punerea Confederaţiei sub protecţia unei mari puteri a însemnat însă şi sfârşitul proiectului.37 Situaţia în Balcani a evoluat dramatic în a doua jumătate a ultimului deceniu al secolului XIX prin izbucnirea revoltei din insula Creta şi războiul greco-turc din 1897. Planul Confederaţiei Balcanice era de nerealizat iar în condiţiile războiului dintre greci şi turci, cei dintâi nu au făcut nici un efort pentru a-şi atrage sprijinul vecinilor balcanici38. Spre deosebire de greci, diplomaţii turci au reuşit nu numai să obţină neutralitatea Bulgariei, Serbiei şi Muntenegrului dar au încercat chiar să încheie un tratat de alianţă cu România. Oamenii politici români nu au acceptat propunerea otomană, însă zvonuri că România ar participa la un eventual război în Balcani au existat şi ele erau susţinute de reprezentanţii diplomatici ai Angliei şi Franţei la Constantinopol39. În capitolul de faţă un loc important ar trebui să îl ocupe şi atitudinea României faţă de spinoasa chestiune macedoneană. Deşi nu a avut virulenţa 34

Arh. M.A.E., fond Problema 21, vol.4, f.24, articol extras din ziarul „Narodni Dnevnik”din 26 august 1889 35 Ibidem, f.25 36 Ibidem 37 Beatrice Marinescu, op.cit., p. 325 38 Daniela Buşă, Modificări..., p.198 39 Ibidem

18

celorlalte state implicate, politica României faţă de problema macedoneană a fost una destul de activă şi scopul ei a fost acela de a obţine mai multe drepturi pentru românii macedoneni, căpătând mai multă putere într-o zonă de care statul român nu putea fi dezinteresat. Politicienii români au acţionat pe cale diplomatică pentru a crea o mitropolie românească în Macedonia, ştiut fiind că supremaţia religioasă însemna în acelaşi timp şi control politic. Pentru România, secolul XIX se termina din punctul de vedere al politicii sale în Balcani, cu un nou şi puternic conflict de graniţă şi mai apoi diplomatic cu Bulgaria. Motivul l-a constituit ocuparea de către români a insulei Bujorescu, pentru care statul român a plătit şi despăgubiri. Divergenţa era de fapt minoră dar a declanşat campanii de presă virulente în ambele state. Deşi aparent chestiunea se rezolvase, asasinarea profesorului Ştefan Mihăileanu de către membrii naţionalişti ai Comitetului macedobulgar a determinat o puternică încordare în relaţiile dintre cele două state40. Calmul de care România dăduse dovadă până atunci în problemele destul de dese cu Bulgaria, s-a pierdut. România a ajuns chiar să discute cu Serbia condiţiile de colaborare în situaţia unui război cu Bulgaria, dar a respins în cele din urmă proiectul de Convenţie militară în formula propusă de sârbi. Mai mult, în 1901, în cadrul discuţiilor cu statele membre ale Triplei Alianţe, primul ministru român P.P. Carp a propus modificări ale tratatului de alianţă în vederea apărării de Bulgaria41. Zvonuri despre un eventual război româno-bulgar au existat încă din februarie-martie 1897, ele regăsindu-se în documentele cuprinse de volumul 89(1890-1910, Rusciuc), fond Problema 21, Arhiva M.A.E. La rândul său, volumul 95(1897, ianuarie-aprilie, Sofia) din acelaşi fond este compus dintr40 41

Beatrice Marinescu, op.cit, p.334 Politica externă.., p.150.

19

o serie de documente referitoare la atacurile presei bulgare contra administraţiei române din Dobrogea(ianuarie, martie) şi la convorbirile avute de agentul diplomatic român cu primul ministru bulgar referitor la campania de presă îndreptată împotriva României şi în legătură cu o pretinsă mobilizare a armatei române la frontiera cu Bulgaria. Tot în acest volum se găsesc informaţii cu privire la mişcări de trupe bulgăreşti la frontiera românească şi înzestrarea cu armament a armatei bulgare. În volumele 96, 97 şi 98 alternează acuzaţii de tot felul aduse de presa bulgară cercurilor conducătoare româneşti. Pentru început, România era acuzată în iulie 1897 de încheierea la Constantinopol a unei alianţe româno-turce îndreptată, evident, împotriva Bulgariei, după care încep criticile din noiembrie 1897 şi apoi aprilie-mai 1898 cu privire la măsurile „restrictive” luate de autorităţile române împotriva şcolilor bulgăreşti din Dobrogea. Fondul 71 aparţinând tot Arhivelor M.A.E. ne pune şi el la dispoziţie o serie de volume de documente referitoare la puternica tensionare a relaţiilor româno-bulgare de la începutul secolului XX. Astfel, despre asasinarea profesorului Mihăileanu şi corespondenţa privitoare la proces există documente în volumul 42, în timp ce volumul 43 conţine informaţii despre acţiunile diplomatice ale României pe lângă marile puteri şi pe lângă guvernul bulgar, măsurile luate de România împotriva bulgarilor şi reclamaţia guvernului bulgar şi piedicile aduse navigaţiei. Despre acelaşi conflict româno-bulgar, doar că acum cu adăugarea unor zvonuri de război vorbesc şi documentele ce alcătuiesc volumul 44. Oricât de mult ar fi încercat România să se ţină departe de naţionalismul exacerbat din Balcanii sfârşitului de secol XIX, vârtejul în care se găsea această zonă la sfârşitul secolului naţiunilor a cuprins-o şi pe ea. 20

Acesta este proiectul de cercetare ştiinţifică pe care îl supun spre aprobare.

21

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. Izvoare 1.) Documente inedite (Arhive) -Arhiva Ministerului Afacerilor Externe: -Fonduri: Arhiva Istorică, Războiul de Independenţă, Problema 21, 71 2.) Documente publicate: Bulei Ion, Dinu Rudolf, 35 anni di relazioni italo-romene: 1878-1914. Documenti diplomatici italiani, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001 Carol I. Corespondenţă privată(1878-1912), Editura Tritonic, Bucureşti, 2005 Căzănişteanu Constantin, Documente privind istoria militară a poporului român, vol. IV-VII, Editura Militară, Bucureşti, 1976 Documents diplomatiques francaises 1-re serie (1871-1900), Paris, 1935 Documente oficiale. Din corespondenţa diplomatică de la 2/14 septembrie 1877 până la 16/28 iulie 1880 prezentate corpurilor legiuitoare în sesiunea anului 1880-1881, Bucureşti, 1880 Documente. Poporul român şi lupta de eliberare a popoarelor din Balcani, Bucureşti, 1986 Independenţa României. Documente, vol.II, partea a doua, Editura Academiei, Bucureşti, 1978 Tractatul de Pace de la Berlin, Bucureşti, 1878

22

II. Amintiri, memorii, jurnale Bălăceanu, Ion, Amintiri politice şi diplomatice.1848-1903, Editura Cavallioti, Bucureşti, 2002 Candiano-Popescu, Alexandru, Amintiri din viaţa-mi, vol I-II, Editura Eminescu, Bucureşti, 1999 Djuvara, T. G.

Mes missions diplomatiques: Belgrad- Sophia-

Constantinople, Galatz- Bruxelles-Le Havre, Luxemburg- Athenes 18871925, Paris, 1930 Marghiloman, Alexandru, Note politice 1897-1925, vol. I, Bucureşti, 1927 Ghyka, Dimitrie, Memorii:1894-1940, Institutul European, Iaşi, 2004

III. Lucrări generale Academia

Română,

Istoria

Românilor,

vol.VII,

tom

II,

Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 2003 Atanasiu, Victor, Pe drumul dintre uniri(1859-1918), Editura Vasile Cârlova, Bucureşti, 1995 Berindei Dan, Diplomaţia românească modernă, Editura Albatros, Bucureşti, 1995 Berindei Dan, La constitution des Etats nationaux aux Balcans et les Grandes Puissances au XIX siecle, în „Encountes on conflict of civilisation on the Balkans”, Belgrade, 1998

23

Biagini, Antonello, L’Italia e la delimitazione del confine in Dobrugia, în „Risorgimento. Italia e Romania.1859-1879. Esperienze a confronto”, Editura Anima, Bucureşti, 1992 Bulei, Ion, Culisele Tratatului din 1883, în „Magazin Istoric”, 38, 2004, nr.2 Buşă, Daniela, Comunităţile etnice minoritare din ţările sud-est europene şi statutul lor la sfârşitul sec. XIX, în „SMIMod”, 11, 1997 Buşă, Daniela, Echilibrul european şi modificările politico-teritoriale, în „Structuri politice în secolul XIX”, Bucureşti, 2000 Idem, Frontierele ţărilor din sud-estul Europei şi Congresul de la Berlin, în „Istorie şi societate”, Bucureşti, 2000 Idem , Modificări politico-teritoriale în sud-estul Europei între Congresul de la Berlin şi primul război mondial(1878-1914), Editura Paideia, Bucureşti, 2003 Idem, Sfere de interes şi aspiraţii naţionale. Macedonia şi Albania în context zonal şi european(1878-1903), „SMIMod...”, 14, 2000-2001 Idem, State şi naţionalităţi din sud estul Europei la sfârşitul secolului XIX şi începutul sec XX, în „Biblioteca Bucureştilor”, 3, 2000, nr.8 Bulz, Ileana, Anglia, România şi sud-estul Europei, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2003 Casso, Leon, Rusia şi bazinul Dunării, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2003 Căzan, Ileana, Turcii otomani, Imperiul otoman şi sud estul Europei până la 1918, Editura „Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir,” 2004 Căzan, Gheorghe Nicolae, România şi Tripla Alianţă(1878-1914), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979

24

Ciachir, Nicolae, Contribuţii la istoricul relaţiilor româno-turce(18781914), în „Buletinul de Studii şi referate”, 23, 1970,5 Ciachir, Nicolae, Istoria modernă a Albaniei, Bucureşti, 1974 Ciachir, Nicolae, Istoria modernă a Serbiei, Bucureşti, 1974 Ciachir, Nicolae, Istoria politică a Europei de la Napoleon la Stalin, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998 Ciachir, Nicolae, Istoria popoarelor din Sud-Estul Europei în epoca modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998 Ciachir, Nicolae, Istoria slavilor, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998 Ciachir, Nicolae, Istoria universală modernă, vol. I, II, III, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998 Idem, Marile Puteri şi România (1856-1997), Editura Albatros, Bucureşti, 1996 Idem, Războiul pentru independenţa României în contextul european (18751878) Editura Albatros, Bucureşti, 1996 Idem, România în Sud-Estul Europei (1848-1886), Editura Politică Bucureşti, 1968 Chirică, Codrin-Valentin, Anglia si „chestiunea orientală”, (1830-1900), Editura Helios, Iaşi, 1999 Cliveti, Gheorghe, România si crizele internaţionale (1853-1913), Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 1997 Idem,

Studiul

metodologice,

relaţiilor

externe

ale

României

moderne.

Repere

în „Concepte si metodologii în studiul relaţiilor

internaţionale”, Iaşi, 1997 Cristian, Vasile, Prelegeri de istorie universală modernă, vol. I, Editura Demiurg, Iaşi, 1998

25

Djordjević, D, Révolutions nationales des peuples balcaniques(1704-1914), Belgrad, 1965 Djuvara, Alexandru G., La Rusie et la crise bulgare, Bucarest, 1886 Driault, E, Zheretier, M, Histoire diplomatique de la Gréce de 1821 á nos jours, Paris, 1927 Gemil, Tahsin, Asociaţia din România a „Junilor turci”, în

„Anuarul

Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol” ,VII , 1970 Horga, Ioan, Europa secolului XIX, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2000 Ionescu, Ion Dificultăţile trasării frontierei dunărene între România şi Bulgaria, efect al viciilor de text, redactare şi procedură în urma tratatului de la Berlin, Analele Dobrogei, Constanţa, serie nouă, 5, 1999, nr. 1 Idem, Politica Rusiei în bazinul Mării Negre, 1878-1916, Editura Militară, Bucureşti, 1998 Iorga, N, Istoria statelor balcanice în epoca modernă, Vălenii de Munte, 1913 Iorga, N, Correspondence diplomatique roumaine sous le roi Charles I er(1866-1880), Bucureşti, 1938 Iorga, N, Politica externă a regelui Carol I, Bucureşti, 1923 Iscru, Gheorghe, D, Istoria modernă a României, vol. I-II, Editura Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 1998 Jelavich, Barbara, Formarea statelor naţionale balcanice, (1804-1920), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006 Idem, Istoria Balcanilor,vol. II, Editura Institutului European, Iaşi, 2000 Macuc, Mihai, Aspecte ale problemei orientale în sec. XIX, dreptul de intervenţie în treburile interne ale imperiului otoman, în „Concepte şi metodologie în studiul relaţiilor internaţionale”, Iaşi, 1998 26

Mamina, Ion; Bulei, Ion, Guverne şi guvernanţi (1866-1916), Editura Silex, Bucureşti, 1994 Miller, William, The Balkans. Romania, Bulgaria, Serbia and Montenegro, London, 1896 Mincev, Dimitar, Problemes roumains refletes dans la presse bulgare de l’epoque de la renaissance nationale, în „Etudes Balkaniques”, 2, 1973 Mureşan, Camil, Europa modernă. De la renaştere la sfârşitul de mileniu, vol. IV, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1997 Mureşan, H, Politica externă a României între 1871-1900 în corespondenţa diplomatică germană, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, 13, 1971 Olteanu, Antoaneta, Homo balcanicus. Trăsături ale mentalităţii balcanice, Editura Paideia, Bucureşti, 2004 Osiac, Vladimir, Istoria modernă a României, Universitatea din Craiova, Craiova, 1994 Papacostea, Victor, Civilizaţia românească şi civilizaţia balcanică, Bucureşti, 1983 Pascu, Vasile, Istoria modernă a românilor (1821-1918), Editura Clio – Nova, Bucureşti, 1996 Pinon, R, L’Europe et la Jeune Turquie. Les aspects nouveaux de la question d’Orient, Paris, 1911 Prodan, Costică, Aspecte privind diplomaţia militară românească între Războiul de Independenţă şi Primul Război Mondial, în „Diplomaţie şi diplomaţi români”, vol I, Focşani, 2001 Platon, Gheorghe, De la constituirea naţiunii la Marea Unire. Studii de istorie modernă, vol. II, Editura „Universităţii Al. I. Cuza”, 1998

27

Idem, De la constituirea naţiunii la Marea Unire. Studii de istorie modernă, vol. III - IV, Editura „Universităţii Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000, 2003 Idem, Informaţii privind orientarea politică externă a României la sfîrşitul sec. XIX, în „Sub semnul lui Clio. Omagiu adus acod. Prof. Ştefan Pascu”, Cluj, 1974 Idem, România în jocul politic al Marilor Puteri. Determinism politic şi acţiune naţională, în „Arhivele Banatului”, 2, 1995, nr. 2 Preda, Dumitru, Conştiinţa naţională de stat în sec. XIX în Sud Estul Europei. Rolul factorului militar – exemplu românesc, în „Istoria – ca experienţă intelectuală”, Oradea, 2001 Racoviţan, Mihai, Istoria modernă a românilor. Prelegeri universitare, Editura Tehno Media Prest, Sibiu, 2002 Rădulescu – Zoner, Şerban, Dunărea, Marea Neagră şi Puterile Centrale. 1878-1898, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1982 Rădulescu-Zoner, Şerban, Le sud-est de l’Europe et les relations internationales apres le Congres de Berlin a la lumiere des rapports diplomatiques roumains inedits.1878-1898, în „Istorie şi societate”, Bucureşti, 2000 Schifirneţ, Constantin, Geneza modernă a ideii naţionale. Psihologie etnică şi identitate naţională, Editura Albatros, Bucureşti, 2001 Stan, Apostol, Putere politică şi democraţie în România 1859-1918, Editura Albatros, Bucureşti, 1995 Stanciu Ion, Oncescu Iulian, Istoria modernă a românilor, vol. I-II, Editura Macarie, Târgovişte, 2001 Velichi ,Constantin N, Curs de istoria modernă a Bulgariei, Bucureşti, 1974 Idem, Imperiul otoman şi statele din Balcani între 1878-1912, în „Studii şi articole de istorie”, 15, 1970 28

Vlad, Constantin, Relaţiile internaţionale in istoria modernă, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2001 Xenopol, A.D., Istoria românilor, vol. XIII, Bucureşti, 1930 Zbuchea, Gh., O istorie a românilor din Peninsula Balcanică (sec. 18-20), Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 1999

IV. LUCRĂRI SPECIALE

Bărbulescu , Ilie, Relations des Roumains avec les Serbes, les Bulgares, les Grecs et la Croatie..., Iaşi, 1912 Idem, Românii faţă de sârbi şi bulgari, mai ales cu privire la chestiunea macedo-română, Bucureşti, 1905 Idem, Vechile relaţii ale Principatelor Române cu Croaţia, Bucureşti, 1903 Bossy, Raoul Vasile, Politica externă a României între anii 1873-1880, privită de la agenţia diplomatică din Roma, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1928 Buşă, Daniela, Frontiera sudică a României-evoluţia unui traseu.18781913, în „Revista Istorică”, 14, 2003, nr.3-4 Idem, Relaţiile României cu statele balcanice în primii ani după independenţă, în „Istorie şi diplomaţie în relaţiile internaţionale”,Constanţa, 2003 Caragea, Anton, Carol I, regele Româno-Bulgariei, „Magazin Istoric”, 2003, 37, nr.11 Ciachir, N. Acţiunile diplomaţiei româneşti pe plan balcanic în perioada 1878-1900, în „Revista Arhivelor”, 55, 1978, nr 2 29

Idem, L’Union de la Roumelie Orientale et de la Principaute de Bulgarie et la conclusion du Traite de paix de Bucarest(1886), în „Etudes Balkaniques”, 4, 1985 Idem, Oraşul Bucureşti-locul tratativelor şi al păcii care a pus capăt conflictului balcanic din anii 1885-1886, în „Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie”, 7, 1969 Idem, România şi ţările balcanice în perioada 1879-1900, în „Revista de Istorie”, Bucureşti, 33, 1980, nr.2 Cliveti, Gheorghe, România şi „crizele din sud est”(1878-1913): Argumente pentru o nouă abordare, „Codrii Cosminului. Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, 3-4, 1997-1998 Constantin, Carmen Elena, Relaţiile greco-române la sfârşitul secolului XIX. Afacerea Zappa, în „Arhivele Prahovei”, 5, 2000 Constantinescu, Şerban, Relaţiile externe ale României după cucerirea independenţei de stat. 1878-1900, în „Muzeul Naţional Bucureşti”, 4, 1978 Cordoş Nicolae, Dan Mihail, O încercare de colaborare politică românosârbă în 1891, în „Acta Musei Napocensis”, 7, 1970 Iordan,

Constantin,

L’Union

de la

Roumelie Orientale avec la

Bulgarie(1885). Notes sur l’attitude de la Roumanie, în „RESEE”, 23, 1985, nr.3 Idem, De nouveau sur l’attitude de la Roumanie a l’egard de l’union de la Roumelie Orientale avec la Bulgarie(1885): neutralite ou soutien?, în „RESEE”, 43, 2005, nr.1-4 Manea, Nadia, Ivan Margareta, Modelul balcanic al constituirii statului naţional modern. România şi Serbia, în „Muzeul Naţional Bucureşti”, 9, 1997

30

Marinescu, Beatrice, Les evenements des Balkans apres le congres de Berlin refletes dans la presse de Roumanie(1878-1886), în „Revue Roumaine d’Histoire”, 20, 1981, nr.2 Ibidem, Romania and South-East Europe at the End of the 19-th Century, în „RESEE”, 21, 1983, nr.4 Milin, Miodrag, Relaţiile politice româno-sârbe în epoca modernă, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992 Obedeano, C. B, Les relations historiques et politiques des Roumains avec les Serbes, Bucureşti, 1929 Popescu, Dan, Din lupta comună a românilor şi sârbilor pentru libertate socială şi naţională, oglindită în periodicele româneşti şi sârbeşti din Banat, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, în „Apulum. Acta Musei Apulensis”, 20, 1982 Velichi, Constantin N., Les relations roumano-greques durant la periode 1866-1879, în „RESEE”, 8, 1970, nr.3 Idem, Les relations roumano-greques pendant la periode 1879-1911, în „RESEE”, 7, 1969, nr.3 Idem, România în sud-estul Europei(1800-1912), în „România în sud estul Europei”, Ed. Politică, Bucureşti, 1979 Zbuchea, Gheorghe, România

şi lumea sud-est europeană la începutul

secolului XX(1900-1912), Ed. Paco, Bucureşti, 1999

31

32