Robert Ludlum - Conspiratia Spirala

m

1

m

rr?

GAYLE LYNDS

CONSPIRAŢIA SPIRALA V

:AJI Ta 1

JOI

T r a d u c e r e : C Ă T Ă L IN C R O H O R U

887881/

1 \ EDITUKALTDER

U -

2009

%k W

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Românie LYNDS, GAYLE Conspiraţia Spirala/ Gayle Lynds; trad.: Cătălin Croitoru - Bucureşti: Lider, 2004 ISBN 973-629051-4 I. Croitoru, Cătălin (trad.) 821.111(73)-31=135.1

THE COIL Copyright O by Gayle Lynds Toate drepturile asupra acestei ediţii în limba română aparţin Editurii LIDER B-dul Libertăţii nr. 4, bl. 117, et. 3, ap. 7, sector 4, cod 040128Bucureşti Tel: 337.48.81, 335.07.80,0744.530.940,0723.334.291; Fax: 337.48.22, e-mail: [email protected]; site: www.trustul-lider.ro Tiparul executat la S.C. TIPARG S.A. / \

A

PROLOG Februarie 1998 Fredericksburg, Virginia Limuzina Departamentului de Stat gonea prin mijlocul pădurii dezgolite; secretarul de stat Grey Mellencamp acţionă butonul care facea să se ridice geamul ce-1 separa de şofer. Mellencamp se uita pe geam la copacii şi tufişurile fară frunze, reci şi întunecate în lumina slabă a amurgului. Trunchiurile dese, la limita cărora se înşirau grămezi de zăpadă murdară, şi crengile împreunate se ridicau ca un zid de o parte şi de alta a şoselei, formînd un fel de tunel întunecos. Printre copacii cufundaţi în umbră nu se vedea nici o mişcare, nici un semn de viaţă. Mellencamp se lăsă pe spate copleşit de un sentiment de neputinţă. Tocmai avusese o întîlnire cu Liz Sansborough şi nu reuşise să obţină de la ea informaţiile dorite. Era supărat şi dezamăgit, însă, cu cît analiza mai profund cele întîmplate, cu atît realiza că peste toate astea se adăuga şi un sentiment de uşurare, pentru că femeia aceasta fusese trecută pe lista celor de sacrificiu. Cineva avea să fie sacrificat oricum. Probabil că, pînă la sfîrşit, mai mulţi. Spera numai ca fiecare din aceştia să fie cu adevărat vinovat astfel încît execuţiile să-şi aibă rostul. Nu-i plăcea deloc chestia asta, cu atît mai mult acum, după ce se convinsese că Liz Sansborough era nevinovată. Privea în continuare pe geam şi încerca să se relaxeze inhalînd aerul mirosind a piele scumpă. încheiase o mulţime de înţelegeri reuşite pe tot mapamondul, mai întîi pentru firma de avocatură la care lucrase, şi apoi în calitate de secretar de stat, aşa că putea să-şi dea seama cînd avea de-a face cu o situaţie pe care o putea controla.

wgnSflHB IS m

llSlSl l hIScoase telefonul mobil din buzunarul interior al ha iei şi sună la Bruxelles. -Aici Cronus, răspunse imediat o voce cu ac( :nt britanic. Mellencamp începu să vorbească pe un ton hotărît: -Tocmai am terminat discuţia cu Sansborough, la c sa conspirativă. Femeia pretinde că nu a văzut nici un dosar că nu stătea în caracterul tatălui ei să păstreze aşa ceva susţinut asta pe toată durata discuţiei. -La naiba! în mod sigur individul avea astfel de dosa e, spuse Cronus ridicînd vocea. Nu se putea să nu ţină evide; a celor pentru care lucra şi ce facea pentru ei. Lista contacte )r sale, pentru numele lui Dumnezeu. Cine era de încrede \ cine nu. Acţiunile reuşite. Cele eşuate. Adrese. Numere e telefon. Nume false. Nimeni nu poate să supravieţuiască p afaceri, mai ales în acest domeniu, fară o bază de date. E cljr că femeia minte! Secretarul de stat îşi stăpîni cu greu o replică dură. -Sansborough spune că bătrînul avea o memor fotografică şi că prin urmare nu avea nici un motiv să păstre: astfel de informaţii. I-a spus că de fiecare dată cînd termii o acţiune avea grijă să distrugă orice înscris: planuri, hăr orare şi tot felul de astfel

de chestii. Mama lui Sansboroug ne-a povestit exact acelaşi lucru şi toată lumea ştie principalul motiv pentru care Carnivorul a reuşit să rezis atîta vreme a fost tocmai vigilenţa sa deosebită. Englezul spuse cu o voce în care se citea clar că nu fusesi convins: -După tot ce s-a întîmplat, aceste dosare trebuie si existe. Şi fară îndoială că Sansborough ştie unde sînt ascunse E singura persoană care ne poate duce la ele, acum, după ce mama ei a murit. -Da, aceste informaţii există undeva, însă părinţii ei nu i-au spus nimic. Dacă nu şi-ar fi surprins tatăl în timpul acelei acţiuni de curăţare din Lisabona, fară îndoială că nu ar fi aflat niciodată nimic despre viaţa secretă a părinţilor ei, aşa cum nici noi probabil că nu am fi ştiut nimic. Ignoranţa a fost cea mai bună metodă prin care au reuşit să o protejeze,

f ha iei aşa că ce motiv puteau să aibă ca să-i povestească despre dosare? In afară de asta, ei au ieşit din branşă din clipa cînd accfnt ea s-a mutat la ei. Femeia nu i-a văzut niciodată plănuind o lovitură. Mi se pare destul de evident că nu are cum să ştie despre acele dosare. Mellencamp facu o pauză şi-şi îndreptă a c sa umerii largi. O să găsim dosarele, însă nu prin intermediul ei. sar, :â - Şi-a bătut joc de tine, Themis. E în stare de aşa ceva. va.lA Doar e unul dintre cei mai buni oameni de la Langley1. Mellencamp simţea că începe să-şi piardă cumpătul, osa î, Crezi că dacă aş şti că mă minte nu aş utiliza toate dei a metodele pentru a scoate informaţiile de la ea? Doar e pielea cteir mea în joc. Dintre noi doi eu am de departe mult mai mult de de î, pierdut. Nu tu ai fost şantajat cu informaţiile conţinute în re e dosarele alea. Simţea cum îi bate inima. Mellencamp era că i supraponderal şi, de fiecare dată cînd se gîndea la problemele cl r coronariane pe care le avea, îl cuprindea spaima. închise ochii încercînd să-şi ţină emoţiile sub control. Liz Sansborough era singurul copil al lui Hal Sansborough - Carnivorul, cel ce fiisese unul dintre cei mai misterioşi şi mai de temut asasini independenţi din epoca războiului rece. în ciuda concurenţei pentru notorietate din partea unora de teapa lui Carlos - Şacalul, Imad Fayez Mugniyeh sau Abatele, Carnivorul reprezentase întotdeauna o legendă pentru cei care erau la curent cu astfel de lucruri - urît de toţi, însă angajat mereu, atît de o parte cît şi de cealaltă. în toată activitatea lui avusese grijă să nu facă nimic care să ducă la dezvăluirea propriei identităţi. Nu exista nici o fotografie a lui şi, pînă aproape de momentul în care o se sinucisese, nimeni nu fusese în măsură să-i afle adevăratul r nume. Fusese o himeră, un cameleon indestructibil în această lume e subterană a spionilor şi criminalilor internaţionali. Un personaj a fară chip. ii Cronus vorbi din nou şi de data asta vocea sa nu mai era atît de r acuzatoare. ă - Ai de gînd să faci ceea ce-ţi cere cel care te şantajează, Themis? rţ -Niciodată. Tonul vocii secretarului de stat nu lăs oc nici unei u îndoieli. Va trebui să găsim singuri inform; iile acelea. Mă tot g gîndesc la comunicatele de presă pe a e ţi le-am trimis. I Răspunsul trebuie să fie într-unui dintrefele. Scoase hîrtiile din ci servietă. ist -Dacă aşa stau lucrurile, eu unul nu reuşesc ă-1 descopăr. Mellencamp nu răspunse nimic şi începu să studiezejiin nou es < foile de hîrtie. \

The Times, Marea Britanie s s e. 1 Langley, Virginia - localitatea în care se află sediul central al CIA c (n. tr.). e7 n u le i fi ş a a e,

Astăzi, Sir Robert Childs, MP, a fost găsit mort în cada de baie, cu tăieturi la încheieturile mîinilor, toate indiciile sugerînd o posibilă sinucidere. Menajera sa, cea care a descoperit trupul neînsufleţit al cunoscutului parlamentar, a declarat că a găsit un bilet în care acesta îşi exprimă regretul pentru neplăcerile provocate familiei sale datorită legăturilor pe care le avea cu fete de consumaţie...

Bild, Germania (traducere) A întreaga naţiune a trăit un moment de şoc în această dimineaţă la aflarea veştii că, la miezul nopţii trecute, cancelarul Hans Raab şi-a dat demisia. Supus în permanenţă tirului acuzaţiilor conform cărora, de-a lungul celor 16 ani cît fusese la putere, acceptase mai multe donaţii ilegale în schimbul unor favoruri politice, acesta a...

The Washington Post, Statele Unite O nouă surpriză electorală s-a înregistrat astăzi, cînd al şaselea congresman, în tot atîtea săptămîni, şi-a anunţat retragerea din cursa pentru un nou loc în Congres. Jay White, reprezentant al statului Oregon, şi-a motivat decizia prin naşterea celui de-al treilea copil al său şi a

8

f

declarat că este nevoit să revină în sectorul privat pentru a obţine un venit mai mare, care să-i permită să-şi întreţină familia.

Renunţarea sa face astfel ca un total de trei republicani şi trei democraţi, fiecare dintre aceştia reprezentînd cele mai radicale fracţiuni ale partidelor pe care le reprezentau, să iasă din cursa electorală. Nici unul dintre cei menţionaţi nu ar fi întîmpinat vreo opoziţie serioasă pentru cîştigarea unui nou loc în Congres...

-Să-1 luăm de exemplu pe Sir Robert, zise Mellencamp. Şi-a tăiat venele în baie exact ca un senator roman nebun numai fiindcă s-a aflat că a asudat în aşternuturi cu cîteva tîrfe. E greu să ne închipuim că a fost în stare să se sinucidă pentru un motiv atît de ridicol. -In anumite cercuri din Londra se ştia de mult că apelează la dame de companie. -Exact. înseamnă că s-a temut că altceva va ieşi la iveală. Ceva mult mai important pentru el, ca să-l împingă la sinucidere. Mellencamp oftă şi continuă: -Şi acum demisia lui Raab, motivată de cîteva neregularităţi financiare. E de necrezut că a putut să-şi dea demisia ia miezul nopţii ca un hoţ ordinar, din cauza unei ilegalităţi minore. -Bine că nu mai poate să forţeze cu alegerea noului director general pentru comerţ. Restricţiile referitoare la protejarea mediului ar fi dat pieţele internaţionale cu cel puţin zece ani în urmă. Vocea de la celălalt capăt al liniei facu o pauză şi reluă după cîteva clipe de reflecţie: -Poate că asta e. Poate că Raab a fost obligat să demisioneze din cauza vreunei numiri pe care se pregătea s-o facă şi povestea cu fondurile alea ilegale e doar o scuză pe care s-o servească publicului. Mellencamp dădu aprobator din cap.

9

las rnu e ca itre [S C eze i

n tt e

Dar ce legătură are asta cu toţi congresmenii care aurenunţat chiar înainte de alegeri? Trei de la extrema dre ptă, trei de la extrema stîngă. Dacă ceea ce bănuim noi este c şi pentru şantaj sînt folosite informaţiile din dosi Carnivorului... -Atunci trebuie să existe o legătură între men Congresului, Robert Childs, cancelarul Raab şi tine. P că ar trebui să faci ceea ce-ţi cere individul acela, The La urma urmei, te-a ameninţat cu moartea. Nu e vorba cerere prea exagerată. O mică modificare a noului a< lo dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite... c -Ţi-am spus că nu! izbucni Mellencamp şi apo cufundă în tăcere. iil Ii dezvăluise lui Cronus doar stri» necesar în legătură cu şantajul e la care era supus şi nimic i mult. Nu voia să discute mai mult pe această temă. î ţ Cronus păru că nu băgase de seama ieşirea acestui; continuă să i gîndească cu voce tare: kle -Ce aveţi voi în comun? Sînteţi din ţări diferite. Difei domenii de activitate, deşi sînteţi cu toţii implicaţi mai m|lt sau mai . puţin în politică, Toţi sînteţi bărbaţi. Bărbaţi albi in M rec putere. Mai ştim că tu l-ai angajat pe Carnivor, sau cel t pujn soţia ta... ele N-o băga şi pe ea în chestia asta, se răsti Mellencan lin ori Ruth murise cu cinci ani în urmă şi el continua să-i du i j dorul. Făcuse o greşeală în tinereţe. încurajată de un ate prieteL apelase la Carnivor pentru a-1 pedepsi pe un i membru jl Senatului care îi violase sora mai mică. lis. Atît senatorul cît atotputernicul său tată, care îl e sprijinise în toate acţiuni muriseră împreună într-un o] s accident de navigaţie pe cînd i\ | d aflau cu iahtul în )rd e Mediterana. - ul Anchetatorii noştri au descoperit că atît Raab cît şi d< ta dintre membrii Congresului l-au cunoscut pe Carnivo iŞi continuă Cronus. Se pare că autorul şantajului nu doreşt bani. Să fie vorba despre un plan bine pus la punct sau e pu şi simplu un nebun care acţionează astfel datorită unui impui iraţional? -Naiba ştie, zise obosit Mellencamp. -Toate pistele verificate de oamenii noştri s-au înfundat Toţi spun că e ca şi cum ar căuta o fantomă prin ceaţă. Cel cel

P i l » e i î i , a d 10

p dre o tetri cru Mellencamp deveni dintr-o dată atent, ate - Aproape sigur. is. Vocea de la celălalt capăt al firului se auzi rece, î o profesionistă: rd - E ultima persoană în viaţă care ne poate duce ia Carnivor. Trebuie să fie eliminată înainte de a putea să ne se facă rău. ul Exact de asta se temuse Mellencamp mai mult. ai - Fiecare moarte lasă o pată de lumină, argumentă el. Cu cît se acumulează mai multă lumină, cu atît atragem mai şi mult atenţia. Dacă o omorîm vor creşte şi şansele de a fi descoperiţi. Ar fi mult mai bine pentru noi - mult mai sigur e - s-o ţinem sub control. t La celălalt capăt al firului se lăsase o tăcere care n presupunea uimirea. Mellencamp profită şi continuă repede, cu o voce care voia să pară total dezinteresată. Nu trebuia să dea impresia că ar cere o favoare. Cronus, bineînţeles, ar fi încercat imediat î să negocieze şi acest lucru nu era negociabil: -Dacă aranjăm totul aşa cum trebuie, pînă la urmă Sansborough s-ar putea să ne fie utilă. Poate foarte utilă dacă reuşim să dăm de un fir care să ne conducă la cel care are dosarele sau dacă îşi aminteşte ea ceva despre care acum nu-şi dă seama cît e de important. Aşa cum ai spus şi tu, ea este ultima noastră legătură. -Poate că ai dreptate, admise Cronus. Ai vreun plan? -Bineînţeles. Mellencamp zîmbi în sinea lui. Gîndeşte-te puţin. In clipa de faţă Sansborough n-are nici o ocupaţie şi e probabil foarte deprimată. Ambii săi părinţi sînt morţi şi soţul ei a fost ucis cu mult timp în urmă. Nu are alţi fraţi sau surori şi, datorită vieţii pe care a dus-o, nu are nici un prieten adevărat, cu excepţia verişoarei sale din California. -Sarah Walker, da. îmi aduc aminte. Şi? -Ceea ce-şi doreşte cel mai mult este să lucreze din nou

11

la Langley, pentru că asta e ceea ce ştie ea cel mai binem se simte ca acasă. -Directorul adjunct o consideră drept un i|sc securitate. -E normal ca Ariene să creadă aşa ceva şi are A Ariene va continua să-i ofereA speranţa unor activi colaborare, cît s-o ţină liniştită. însă Sansborough nu \ niciodată să cîştige încrederea celor de la Langley încercat să-şi ia masteratul în psihologie la Univei Georgetown Am încurajat-o să continue în direcţia asfc ce trebuie să facem noi este să-i creăm oportunităţi îi domeniu. Ceva irezistibil. însă trebuie să ne mişcăm i înainte ca să fie interesată de altceva sau să ne iasă i cumva. Dacă totul merge bine, vom reuşi s-o facem să c în mediul academic - o femeie ca atîtea altele cu un tre care vrea să scape. O persoană neînsemnată într-un o sau universitate. Mică, lipsită de importanţă. Şi acol timp cît stă liniştită şi nu ne încurcă, vom pute supraveghem. Să avem grijă să nu fie un pericol penti Sau pentru ea.

jta l ¡> 1 re u Kt tat c Ce c ac ei P ca îp ar Grey Mellencamp locuia la o fermă de cai de rasă s la ut aproximativ şaizeci şi cinci de kilometri la est de conspiratoare. 4 Limuzina părăsise drumul de ţară şi ii pe autostradă, unde traficul a uat dens, deşi normal pentruţce entru o clipă, dar cedară imediat şi ieşiră din stratul subţire i le sol cu rădăcini cu tot. Reuşise însă să încetinească ca ilunecarea şi încă nu se afla în cădere liberă. r Aproape paralizată de frică, căuta cu mîinile şi d picioarele ;eva de care să se apuce, care să-i frineze u prăbuşirea. Nimic lin ceea ce apuca nu era însă suficient de p stabil şi de rezistent. ¥ lir în en tr le e se tq le u A pe truj llit l m ei A

32

> ar q ar c ie a a fe

®

•AA-

Nici unul din colţurile de stîncă sau cioturile de care încei să se agaţe nu rezista prea mult şi alunecarea contim Muchiile ascuţite ale rocilor care formau peretele îi tăi tricoul şi pantalonii. Tot trupul îi era acoperit de zgîrieto care o usturau. Era cît pe ce să rateze un copac subţire care se ridi dintr-o crăpătură a peretelui. Reuşi în ultimul moment să prindă cu mîinile de el. In mod miraculos, trunchiul copacul rezistă. Se legănă uşor încercînd să se lipească de perete de stîncă. Sub tălpile ei nu se mai afla nimic. Briza rece oceanului îi biciuia pielea acoperită de sudoare. Timpul se oprise în loc. Era obosită, copleşită de durei şi îşi pierduse aproape orice speranţă. Ştia că un singur pi greşit sau o secundă de neatenţie putea însemna moartea. In timp ce încerca să lupte cu frica, să-şi recapete energilriaş de care avea nevoie pentru a continua lupta, auzi o vocppr interioară: poţi să ieşi din situaţia asta. Repetă cuvintele ţ|u apoi înţelese: singurul element asupra căruia putea s acţioneze era ea însăşi. Trebuia să se concentreze. |tosa Nervii ei suprasolicitaţi se liniştiră treptat. Reuşi să uifelexă de durerea ascuţită produsă de zgîrieturi şi de vînătăi. Priv în sus însă nu reuşi să vadă marginea falezei. Nu avea cuq eli să se caţere înapoi. ăşi Trunchiul copacului trosni cu un zgomot care făcu să-i effii îngheţe sîngele în vine - rădăcinele cedau. fiii Se forţă să-şi păstreze calmul şi se uită în jos. Erau mi bine de nouă metri pînă jos. Plaja îngustă era pustie, nu aveâlpu pe cine să strige după ajutor. Valurile erau puternice însă, înalt chiar sub locul unde se afla ea, se spărgeau pe nisip, nu pelost bolovani. > | ■ Îpfii Căută un punct de sprijin şi, în cele din urmă, reuşi sitar găsească o buză îngustă ce ieşea din perete aproximativ trei metri mai jos. Concentrîndu-se, îndoi trunchiul copacului îi|ţraţ direcţia dorită şi apoi, mişcîndu-şi încet mîinile, începu sălaţa coboare. In ^ ^ft^rtţj®^ Reuşi să atingă cu vîrful pantofului ieşitura îngustă. 1 Aproape imediat, rădăcinile copacului cedară, făcînd să cadă lent asupra ei o ploaie de nisip şi de bucăţi de piatră. e e

33

flcerj Liz dădu drumul copacului. Căderea trunchiului o facu ¡Jtiffli se balanseze însă îşi regăsi imediat echilibrul şi se lipi 1 tâijrîns de peretele de stîncă. Contactul îi produse o suferinţă rietd: o copleşi pentru o clipă. O dureau toate rănile. Trase adînc r în piept, încercînd să blocheze mental durerea. ridi( Puţin mai jos văzu o altă ieşitură. începu să coboare cu tsăi enţie, folosindu-se de fiecare colţişor de rocă şi smoc de acul rbă. Fiecare centimetru însemna o adevărată luptă. După fcte: ajunse în punctul de sprijin, rămase nemişcată cîteva clipe cce i să-şi revină şi apoi văzu un alt loc unde putea să-şi sprijine nbele picioare. împărţit în obiective mici, imposibilul putea urei realizat. r pi După ce coborî pe noua buză a peretelui se uită din nou ea. jos. Pînă la plajă mai rămăseseră cam cinci metri. Un val iergi iaş se rostogoli şi se sparse de malul acoperit cu nisip voc iproşcînd peretele falezei cu stropi de apă. Cîteva picături slej udară piciorul. a Liz ajunse la concluzia că distanţa era suficient de redusă i să încerce o săritură. Calculă traiectoria, îndoi genunchii, ui exă corpul şi sări îndepărtîndu-se de peretele falezei, tiv După un zbor scurt prin aerul rece al oceanului ateriză ciin î limba de nisip în poziţie ghemuit, facînd un stol de păsări i-şi ia zborul, umplînd aerul cu ţipete indignate. Liz rămase să- ¿mişcată, cu degetele înfipte în nisip, respirînd din greu, icercînd să-şi revină, na Un nou val se sparse de ţărm acoperindu-i picioarele cu vei mmă. Liz îşi şterse cu braţul faţa fierbinte şi începu să isi îalizeze situaţia. Era total lipsit de logică, imposibil să fi pt )st ţinta accidentală a vreunui nebun. Nu, ticălosul acela o rmărise. Voise să o ucidă şi fusese cît pe ce să reuşească. *ar de ce aici? De ce acum? Se cutremură simţind din nou strînsoarea ca de oţel a raţelor individului în jurul mijlocului ei, lipsa de apărare în iţa atacului plănuit cu grijă. Se ridică în picioare, îşi scutură şipul de pe palme şi o luă spre capătul plajei. întrebările şi emoţia faceau încetul cu încetul loc unui ¿ntiment de furie. începu să alerge. Oare trecutul se răzbuna e ea?

33

d(

zb o h aim * Liz revenise în clădirea Facultăţii de Psihologie şi merg grăbită pe culoar. Din direcţia opusă venea o studentă ca îşi strîngea cărţile la piept, părînd cu gîndurile departe, văzu însă pe Liz. Fata flcu ochii mari de surpriză. -Aţi păţit ceva, domnişoară profesoară Sansborough -Am căzut cînd alergam, îi răspunse Liz zîmbind. Nup1 nici m un motiv de îngrijorare. Liz îşi continuă drumul. Studenţi, cărţi, cadre didactic ®c Asta era viaţa ei. O lume minunată, provocatoare, ia caia! ? ţinea foarte mult. Violenţa devenise pentru ea un obiect c V studiu, despre care preda la catedră. Nu o mai trăia zi de z Perioada

3

aceea se terminase. Devenise o altă persoană acun ' Descuie uşa biroului, gîndindu-se la ceea ce trebuia M s u P spună cînd va suna la poliţie. în timp ce traversa i încăpere*'0®* îndreptîndu-se spre telefon, avu senzaţia ov ciudată că ceva n era în ordine în birou. Se opri în ? spatele mesei de lucru. D nu' obicei, pe ea se afla un J mozaic de cărţi, ziare, casete ^ fotografii, corespondenţă şi iu c u fişe pline cu notiţe, ce îşi schimb ' continuu structura. Un talmeş-balmeş care provoca durei m de cap celor care n intrau acolo, inclusiv lui Kirk. In timp citer cerceta cu ic atenţie încăperea de jur împrejur, Liz realiză cilm . surprindere că era încă în stare să reconstituie cu acurate^ 1ie elementele din încăpere aşa cum le lăsaseră la plecare. Totul părea la locul lui. Probabil că imaginaţia i-o lua«! razna. Trase o înjurătură, întinse mîna spre telefon însă si opri brusc. Lumina roşie clipea cu intermitenţă pe robotul telefonic^ Apăsă pe butonul de redare. „Mesaj primit la ora 10.30 A M "; anunţă vocea electronică. » Era Shay Babcock, producătorul ei, cu vocea sa inconfundabilă:

„Salut, Liz. Ce mai faci? Am nişte veşti nasoale pentru e. Se pare că am rămas fără obiectul muncii pentru o vreme. ide la Compass Broadcasting au amînat Secretele rboiului rece pînă ia începerea sezonului următor. Sau chiar iimult. îmi pare rău, fetiţo." riergl - Nu! Liz se prăbuşi în fotoliu. ta ca Mesajul lui Shay, în vocea căruia se citea o urmă de irte. îovăţie, continuă: „Am dat o mulţime de telefoane, dar n-am reuşit să obţin îi un raspuns clar de la căcăcioşii ăia. Eu personal nu înţeleg ugh nic. Insă poţi conta pe mine. Nici una dintre emisiunile pe . Nu|re le produc nu e atît de aproape de sufletul meu. Vreau să an că o făceam cu pasiune. Serialul despre războiul rece icticl:e cu adevărat important. Ignoranţii ăia trebuie să ştie că caJii avem ceva de spus. Dă-mi un semnal cînd reuşeşti să ctlipi de băieţaşii ăia care salivează în jurul tău şi stăm de de 2|rbă. Te pup." Se auzi un declic şi banda din aparat se opri. icuj Pentru o clipă, Liz rămase nemişcată. Dacă nu ar fi trecut puţin timp în urmă prin emoţiile atentatului de pe faleză, erel^babil că ar fi

36

tremurat de furie. Derulă bandă şi mai ascultă înregistrarea încă o dată. îularea bruscă a serialului nu avea nici un sens. Compania eltuise o avere cumpărînd toate drepturile de difuzare, :lusiv pentru episoadele ce apăruseră pe cablu, şi alocase tfelnulţime de bani pentru publicitate. Totul mergea perfect - :eresul publicului crescuse enorm. Dăduse interviuri nu mai pentru articolul din Ghidul TV, ci şi pentru People, itertainment Weekly şi - ceea ce era mai surprinzător - ntru GQ. în plus, compania mutase emisiunea duminica, lediat după foarte popularul 60 Minutes. Deşi cele două au difuzate pe canale diferite, intervalul orar favorabil prezentase un nou atu. Existau toate condiţiile pentru un are succes în domeniul documentarelor de televiziune. Şi, /lea ce conta cel mai mult pentru ea, serialul putea fi văzut I milioane de telespectatori. - Doamne, Dumnezeule, Liz! In cadrul uşii îşi făcuse apariţia Kirk, care se uita ţintă la I, alb la faţă. Intrase, ca de obicei, fără să bată la uşă. A

a n i. D se t pc fm b ăd ite t l a37 s is f r

lic

'

*

-Ce ai păţit? Eşti rănită? Bineînţeles că eşti. Ce întrel prostească! Uită-te la tine! Kirk veni cu paşi mari lîngă Liz coborî privirea. Avea tricoul sfîşiat în mai m locuri, iar braţele şi picioarele erau murdare şi pline zgîrieturi. Avea o vînătaie pe burtă. Nu se uitase însil oglindă să vadă în ce stare îi era faţa, dar bănuia că nu a bine deloc. -N-am nimic, îi spuse ea. Curăţ imediat mizeria aste pe mine. Numai că acum trebuie să sun la poliţie. Un alergi trăsnit m-a aruncat de pe faleză. -Cum adică un alergător te-a aruncat de pe faleză? alergător? -Asta aş vrea să aflu şi eu. Liz ridică receptorul. Kirk se încruntă şi spuse hotărît: -Poliţia poate să mai aştepte. Mai întîi trebuie să me la doctor. -Crede-mă, n-am nimic. Nu mi-am rupt nici un os, z Liz şi începu să formeze numărul. Cu o mişcare surprinzător de rapidă, Kirk îi smu receptorul din mînă.

38

Pistruii nu se mai vedeau, se înroşise la faţă, din cau furiei. Sau probabil a fricii. -Am spus doctor. E posibil să te fi lovit mult mai r decît crezi. Nu mai fi atît de încăpăţînată, Liz. Conduc e Cînd ajungem acolo, sun eu la biroul şerifului. După ce fu examinată de doctor, care îi curăţă rănile şi spuse că în rest nu are nimic, Liz ieşi împreună cu ajutor de şerif Harry Craine în parcul din faţa cabinetului şiil aşezară amîndoi pe o bancă de lemn. Kirk intră într-o librar din apropiere, ca să ridice o carte pe care o comandase. Liz îi povesti poliţistului modul în care se desfăşură* atacul. -Ce vîrstă avea atacatorul? vru să ştie ajutorul de şer Craine. Cum arăta? Craine era un bărbat solid, cu o voc răguşită şi ochi obosiţi. Nu avea mai mult de patruzeci | cinci de ani, după aprecierea ei, însă se comporta ca cinev

39

-

întreHre avusese de-a face la viaţa lui cu o mulţime de ticăloşi şi îngă re văzuse multe nenorociri. ai m| - Alb, cu nasul cîrn, bărbia puternică şi pomeţi pline oeminenţi, începu ea. Pielea întinsă, fară cute. Avînd în însadere şi muşchii puternici, cred că avea cu puţin peste nu aij-izeci de ani. Părul şaten, o nuanţă ştearsă, tuns scurt. Cam Ltru centimetri, nu mai mult. Constituţie de atlet - picioare lastJusculoase, piept fară pic de grăsime. Era mai înalt decît lergăjine. Probabil un metru optzeci şi cinci. Purta ochelari de j are Ray-Ban, o şăpcuţă de base-ball, pantaloni scurţi de ijjtf) Itloare albastru deschis şi un tricou cu mîneci scurte, de eeaşi culoare. Pantofi sport obişnuiţi, albi, cu dungi albastru chis. Nike. Nu avea nici o inscripţie vizibilă pe haine. Era ibrăcat în aşa fel încît să fie imposibil de identificat.

40

Poliţistul ridică ochii de pe carnetul în care nota ce spunea h şi o privi cu atenţie. ps J - Nu v-a scăpat mai nimic, spuse el fară nici o intonaţie. -Mulţumesc. Am încercat să-mi amintesc cît mai mult i să vă pot raporta. -Cei mai mulţi nu sînt în stare să-mi dea nici zece la iţă din detaliile pe care mi le-aţi furnizat dumneavoastră şi >t aş avea mari îndoieli privind exactitatea descrierii lor. lajoritatea oamenilor au un simţ de observaţie foarte slab. Liz ridică din umeri. -Aş fi vrut să vă pot oferi mai multe informaţii. Totul -a întîmplat însă atît de repede. ' - îmi dau seama cum a fost. Aceeaşi voce lipsită de intonaţie, însă în privirea ărbatului se citea o umbră de suspiciune. -Nu am înţeles prea bine afirmaţia dumneavoastră cum ă atacatorul era îmbrăcat în aşa fel încît să nu poată fi ientificat. Liz spusese mai multe decît trebuia. -Pur şi simplu am dedus asta. E unul din lucrurile cu are mă

41

ocup - fac deducţii. Sînt profesoară la universitate. Poliţistul dădu din cap. -Mi-aţi mai spus. Aţi realizat de asemenea un serial la wleleviziune. Nu l-am văzut, dar cred că am auzit despre el. 37

im e ţ

m eu şi

ictao u n Şa i r i iu c )e răn ir a s şer w c ci

42

Dar în afară de asta? N-aţi predat dintotdeauna aici universitate. Există ceva în trecutul dumneavoastră cart fi putut declanşa chestia asta? -Nu. Singurii oameni periculoşi cu care am de-a f sînt studenţii care vor note mai mari şi şefii de la compa de televiziune care încearcă să modifice conţinutul serialii meu. Craine dădu din cap şi închise carneţelul. -Mă bucur că doctorul a spus că nu aveţi nici o ral mai serioasă. E uimitor că aţi reuşit să supravieţuiţi Ui1 asemenea căzături. Liz ridică din umeri. -Am trecut pe lîngă un copac şi m-am prins de el. A avut un noroc chior, adăugă ea fără prea mare convingere -Uau, facu poliţistul şi îşi privi ceasul. Unde vă vi afla după ce plecaţi de aici? -Mă întorc la birou. Numărul de telefon e pe cartea < vizită pe care v-am dat-o. Seara sînt invitată la o petrecere reşedinţa decanului Quentin, de pe Mission Canyon. V-ai lăsat şi numărul de mobil. V-aş fi recunoscătoare dacă m-a suna de îndată ce aflaţi ceva. Orice. 4 El dădu scurt din cap şi se îndreptă spre maşină. -Ţinem legătura. Pe la ora unu, Liz se afla din nou în biroul său aflat 1 etajul doi al facultăţii. Stătea în picioare, cu braţele încrucişat şi privea pe fereastră. Soarele strălucea deasupra clădirii joase din campus şi a copacilor presăraţi peste tot în fertili Goleta Valley. Privi în depărtare, spre dealurile vineţii aflat* la poalele munţilor Santa Ynez, ale căror piscuri erai înconjurate de nori. Panorama vastă îi producea un sentiment de melancolie. De obicei, imaginea aceea minunată îi crea o stare de linişte, îi dădea senzaţia că timpul s-a întors în favoarea ei. Acum însă, în timp ce aştepta ca producătorul să-i răspundă la mesajul pe care i-1 lăsase, nu simţea decît nelinişte. Făcu un pas înapoi şi tocmai se pregătea să se întoarcă ia masa de lucru cînd îşi observă imaginea oglindită în geam.

vu o ciudată senzaţie de déjà vu, văzîndu-şi faţa suprapusă îste peisajul la care ţinea atît de mult. Se simţea dată la o irte, devenise din nou străina care nu aparţinea niciodată •cului în care se afla. Era teribil de furioasă nu numai din ®pahuza atacului, cît mai ales că nu mai putea să-1 trateze cu rialulidiferenţă ca pe vremuri. Atacul îi zdruncinase de asemenea noua atitudine faţă p violenţă, atitudine dezvoltată de-a lungul anilor ca rezultat o raj studiilor sale. Totul se citea foarte clar în privirea răvăşită ti uijglindită în geam. îşi analiză trăsăturile feţei - pomeţii înalţi, (asul şi aluniţa de deasupra colţului din dreapta al gurii. Ochii li căprui erau plini deAîngrijorare şi furie, îl. Ai îşi observă părul. Ii plăcuse mereu culoarea aceea - şaten gereiichis, cu nuanţe de roşu. Dimineaţă, după ce-1 pieptăna, îi ă veltîrna strălucitor pe umeri, liber ca şi spiritul ei. Acum era iufulit. Deşi se schimbase şi-şi pusese pe ea cămaşa şi lantalonii pe care îi purtase la cursul de dimineaţă, uitase a-şi perie şi părul. Bine măcar că avea faţa curată; se spălase i cabinetul doctorului. Chiar dacă reflexia din geam nu era rea clară, se puteau distinge bronzul feţei, culoarea închisă ochilor, nasul cu vîrful în sus, ce fusese cîndva comparat e un răutăcios cu o pistă de sărituri la schi. Avea o gură îare şi

44

încercă să zîmbească. Nu reuşi însă. Telefonul începu să sune. Ridică repede receptorul şi se lasă să cadă în fotoliu. Era Shay Babcock, care nu-i lăsă timp pentru întrebări, i repetă ceea ce-i spusese în mesajul pe care i-1 lăsase a i c i limineaţă, după care adăugă: í -De atunci tot încerc să găsesc o soluţie. E o mare car împenie, fata mea. La naiba, mă bazam mult pe serialul e ăsta. fa -Spune-mi şi mie exact ce s-a întîmplat. La capătul fi celălalt al firului urmă o pauză. Relaţia dintre îi nu fusese una prea uşoară. Lui nu-i prea plăcea să fie bătut a cap, iar Liz era o femeie care voia să ştie toate detaliile. El icceptase să lucreze cu ea fiindcă îşi dorise foarte mult să ealizeze serialul acela despre războiul rece, iar ea înţelesese ;ă are nevoie de un veteran ca el dacă vrea să obţină o iudienţă cît mai mare. Pînă la urmă, parteneriatul lor se

te a c er e | V a; at m iş a t -a r il

o iti la ra

nt y

:a O fl

ir ul 4l te i d m

45

dovedise a fi unul foarte productiv, care însă nu fusese pus • la o adevărată încercare pînă în momentul acela. Intr-un tîrziu el spuse: -Ca de obicei. Şefii de la TV nu sînt cei mai mari curajoşi din lume. Adevărul e că şi slujbele lor sînt stabile ca ceaţa de pe rîu. în mesajul transmis de Bruce Fontana, directorul pentru programe de divertisment al companiei, mi s-a comunicat că decizia a fost luată noaptea trecută. Bineînţeles, telefonul 1-a dat asistentul său şi lucrul ăsta s-a petrecut dimineaţă. M-am dus imediat să discut cu Bruce. M-a lăsat să aşţşpt la uşă cîteva ore bune. Cînd a văzut că nu plec, m-a primit. A mîncat şi a vorbit ia telefon tot timpul cît am fost acolo. Obişnuita tactică de umilire. Cînd nici măcar nu lasă telefonul jos ca să-ţi spună să ieşi dracului de acolo, atunci poţi fi sigur că groapa e săpată, sicriul a fost coborît şi tu te afli înăuntru. Dacă am văzut că aşa stau lucrurile, m-am întors la birou şi am dat nişte telefoane, încercînd să trec peste individul ăia. Bineînţeles, fară nici un rezultat. Nici nu mă aşteptam. -Vom face serialul în altă parte. O altă companie.

46

-Nu avem cum. Sîntem legaţi de Compass. Bineînţeles, ai putea încerca să reziliezi contractul, însă ar însemna să plătim o groază de bani. Eu n-am buzunare aşa de mari. Numai cheltuielile de judecată te omoară. Mă înfior numai cînd mă gîndesc. -Cu cine ai reuşit să vorbeşti? Shay îi înşiră cîteva nume şi ea le scrise pe o bucată de hîrtie. -La naiba, Liz. Vocea lui vădea epuizarea, lipsa de speranţă. In afară de ăştia, nu mai avem cu cine să vorbim. -Există întotdeauna cineva deasupra. Preşedintele companiei, de exemplu. -Am încercat. Shay îi spuse numele acestuia. Eu zic să renunţi, fata mea. -Nu pot. -Bine. Dacă reuşeşti să-i faci să-şi schimbe decizia, anunţă-mă şi pe mine. Intre timp, trebuie să am grijă şi de celelalte proiecte ale mele; Nu vreau s-o dau în bară şi cu alea. Mă înţelegi? Pe buzele iui Liz apăru un zîmbet amar. Nu avea nici un chef să fie înţelegătoare. Simţise însă frica din vocea lui. Era

47

fară îndoială îngrijorat de soarta pe care ar fi putut-o avea celelalte proiecte ale sale dacă insista prea mult în legătură cu serialul despre războiul rece. în lumea brutală a televiziunii nu prea era loc pentru cei care faceau scandal. -Nu te implica prea tare în celelalte proiecte, Shay, zise Liz, încercînd să dea o notă optimistă tonului vocii sale. O să am nevoie de tine după ce reuşesc să-i conving. -Da. Optimistă ca întotdeauna. Succes. Ciao, fetiţo. Liz rămase la telefon, încercînd să găsească pe cineva în măsură să anuleze decizia aceea stupidă. Avea în agendă mai multe nume şi numere de telefon pe care le obţinuse pe vremea cînd serialul ei era considerat drept o achiziţie nemaipomenită pentru companie şi îi sună pe toţi. -Liz! Ce bine îmi pare că te aud, îi spuse şeful compartimentului dezvoltare. Nu, nu ştiu nimic. Chiar au anulat serialul? De ce? -Fir-ar să fie, noi sîntem mereu ultimii care află ce se petrece, mîrîi şi directorul de la departamentul de publicitate. Nimeni nu avea cum s-o ajute, nimeni nu ştia nimic.

48

Bănuise că n-o să fie prea uşor, însă se aşteptase să găsească o cale de rezolvare. Supărată, deschise calculatorul ca să vadă ce poate afla pe Internet despre Compass Broadcasting. Descoperi că firma era deţinută de InterDirections, conglomeratul media condus de faimosul Nicholas Inglethorpe. Foarte interesant. Se întrebă dacă magnatul bănuia ce idioţi lucrează pentru el. Trebuia să-i aducă la cunoştinţă care era realitatea. Reuşi să găsească numărul de la sediul central al firmei InterDirections, care se afla în Los Angeles. Formă numărul şi, după ce reuşi să treacă de mai mulţi indivizi ţîfhoşi, ajunse în sfîrşit la secretara lui Inglethorpe. Aici se lovi de acelaşi zid impenetrabil, chiar dacă respingerea fu făcută într-un mod politicos: -îmi pare rău, domnişoară Sansborough, însă domnul Inglethorpe se află în prezent în Europa şi nu îl aşteptăm să se întoarcă mai devreme de săptămîna viitoare. Aş fi bucuroasă să vă preiau mesajul. Liz îi comunică mesajul şi se lăsă pe spate în fotoliu. Se întinse, îşi roti capul de cîteva ori şi încercă să se elibereze de furia care se coagula în ea, care îi absorbea toată atenţia.

49

Trebuia să-şi limpezească creierul şi să se gîndească la un plan prin care să-1 convingă pe Inglethorpe. în timp ce încerca să se concentreze, privirea îi căzu pe dulăpiorul cu sertare. Pe încuietorile a clouă sertare se vedeau nişte zgîrieturi care nu fuseseră acolo înainte. Se ridică imediat în picioare. Din doi paşi traversă încăperea şi se ghemui lîngă dulăpior ca să cerceteze mai bine zgîrieturile. Cineva forţase sertarele. Trase de cel de jos. Era descuiat, deşi n-ar fi trebuit să fie. înăuntru se afla servieta ei. O deschise. Nu lipsea nimic. Trase de al doilea; nici acesta nu era încuiat, şi începu să citească etichetele dosarelor care se aflau înăuntru. Cu inima cît un purice, le mai citi încă o dată. Dosarul ce conţinea ideile pentru episodul pe care voia să-1 dedice asasinilor din epoca războiului rece dispăruse. îşi aminti că pusese dosarul acolo chiar înainte de a pleca să alerge şi că încuiase după aceea sertarul. Traversă grăbită biroul şi deschise uşa de la intrare. Şi pe încuietoarea de la uşă se vedeau zgîrieturi. Aşadar, aşa se explica senzaţia neplăcută pe care o avusese cînd intrase în birou. Subconştientul ei înregistrase probabil zgîrieturile. Acum ştia. Nu numai că cineva încercase s-o omoare, dar,

50

în acelaşi timp, altcineva pătrunsese în biroul ei şi-i furase documente. închise uşa şi se duse la telefon. Cu puţin noroc, ar fi putut să-1 găsească pe Harry Craine la biroul şerifului. îi reveniră în minte experienţa care se citea în ochii poliţistului şi vocea sa răguşită. Poate că reuşise să afle ceva despre autorul atacului. Formă numărul, ceru să vorbească cu Craine şi fu bucuroasă să afle că poliţistul se afla acolo. - Cu ce vă pot ajuta ... domnişoara profesor Sansborough, nu? Vocea de la telefon era diferită. Nici urmă de răguşeală sau de experienţă. Bărbatul care îi răspunsese era un tînăr, plin de energie şi de entuziasm. -Sînteţi ajutorul de şerif Harry Craine? După ce bărbatul îi confirmă că el era persoana, Liz continuă: -Am raportat azi la biroul şerifului comiterea unui atac asupra mea. Credeam că am vorbit cu dumneavoastră. în orice caz, m-am întîlnit cu cineva de la dumneavoastră, care mi-a luat o declaraţie lîngă cabinetul doctorului din Montecito. -Să ştiţi că eu n-am mai trecut prin Montecito de mai bine

51

de o săptămînă. Probabil că aţi înţeles greşit numele. Se mai întîmplă. Bănuiesc că nu i-ati cerut o carte de vizită. -Nu. Fir-ar să fie. Uitase să-i ceară aşa ceva. O altă greşeală. Ii povesti poliţistului de la celălalt capăt al firului despre ce era vorba. -Cred că sînt implicaţi cel puţin doi indivizi, concluzionă ea. Bărbatul care m-a împins pe mine de pe faleză şi o a doua persoană care a pătruns în biroul meu în timpul atacului şi mi-a furat nişte documente. —O să verific în baza de date, zise brusc poliţistul. Atunci cînd e vorba de o tentativă de omor, informaţiile sînt introduse imediat în baza de date. Aveţi puţină răbdare. Lămurim problema imediat. -In baza de date scrie şi cine mi-a luat declaraţia? -Bineînţeles. Şi cine se ocupă de caz, dacă e vorba de un alt ofiţer. Liz rămase în aşteptare, cu gîndul la cele două evenimente. Mai mult ca sigur că între atac şi spargere exista o legătură. Coincidenţa era prea mare. Insă despre ce legătură să fie vorba? -Domnişoară Sansborough? *»

52

-Da? Vocea lui Harry Craine se schimbase. Devenise suspicioasă şi nervoasă. -Am sunat la universitate şi mi-au spus că într-adevăr sînteţi profesoară acolo. Apoi am verificat numărul de la care sunaţi şi este într-adevăr de la biroul dumneavoastră. Deci presupun că sînteţi persoana care pretindeţi. Cînd spuneţi că a încercat cineva să vă arunce de pe faleză? -înjur de zece jumătate azi-dimineaţă. Ar trebui să fie trecută ora în primul raport în legătură cu atacul. Oare ce naiba se petrecea acolo? -Da, aşa ar trebui. Cînd aţi sunat ca să raportaţi? -N-am sunat eu. A sunat un coleg, profesorul Kirk Tedesco. A sunat în timp ce mă examina doctorul. Trebuie să fi fost înjur de unsprezece jumătate, poate douăsprezece fară un sfert. Imediat după aceea şi-a făcut apariţia un detectiv de la dumneavoastră. -Interesant. Mai ales că nu există nici o înregistrare a vreunui apel telefonic. Asta mă face să mă întreb ... vreţi cumva să faceţi vreun experiment psihologic pe noi, domnişoară? Pentru serialul dumneavoastră de la

53

televiziune sau pentru altceva? Despre asta e vorba? Liz rămase cu gura căscată. -Nu aveţi nici o înregistrare a apelului lui Kirk? Al profesorului Kirk Tedesco? -Nici un apel. Nici o consemnare a atacului împotriva dumneavoastră. Nimic - astăzi sau în altă zi. Cred că e timpul să mă lămuriţi, domnişoară. Ce urmăriţi de fapt? Nu mai putea să respire. -E scandalos ce vreţi să insinuaţi. Fără îndoială că cineva i» de acolo ori a pierdut, ori nu a înregistrat raportul profesorului Tedesco. Vreau să fiu perfect înţeleasă: am fost atacată. Dacă vă veţi da osteneala să-mi verificaţi pregătirea, sînt sigură că veţi înţelege că sînt o persoană care ştie să facă diferenţa dintre un atac şi un accident şi că nu sînt deloc genul de femeie care să intre în panică aşa uşor! Staţi de vorbă şi cu profesorul Tedesco şi cu doctorul meu, Wendell D. Klossner. -V-a văzut vreunul dintre ei căzînd de pe faleză? o întrebă Craine. -Nu m-a văzut nimeni, cu excepţia bărbatului care m-a aruncat. -Deci tot ce ştiu cei doi e că aţi fost rănită.

54

-Corect. Dar de ce aş minţi în legătură cu asta? întrebă Liz ridicînd vocea. -Nu ştiu, domnişoară Sansborough. De ce minte lumea? Modul în care bărbatul încerca să-şi controleze vocea indica clar nervozitatea acestuia. Primim mereu tot felul de telefoane ciudate şi nu numai de la nebuni sau drogaţi. Chiar şi de la cetăţeni aparent normali. Poate că trebuie să facă rost de un alibi pentru o soţie bănuitoare. Poate că vor să obţină bani de pe urma unei asigurări. Nu spun că acest lucru ar fi valabil în cazul dumneavoastră, însă chiar dacă profesorul Tedesco şi doctorul Klossner confirmă că aţi fost rănită, asta tot nu înseamnă că cineva a încercat să vă ucidă. Poliţistul se opri şi oftă. -O să fac nişte investigaţii. E tot ce vă pot promite. Vocea ei era plină de amărăciune şi răceală. -După modul în care vedeţi dumneavoastră lucrurile, domnule ajutor de şerif, mă îndoiesc că veţi descoperi ceva. La celălalt capăt al firului urmă un moment de tăcere. Craine zise apoi: -Dumneavoastră pretindeţi că noi am primit un telefon în legătură cu un pretins atac asupra dumneavoastră şi spuneţi

55

că cineva a pierdut raportul sau chiar 1-a ascuns. Atunci de unde a apărut falsul ajutor de şerif? De unde ştia el despre telefonul pe care-1 dăduse profesorul Tedesco, sau despre atac? De unde a ştiut el unde să vă găsească? Mîna lui Liz se încleştă pe receptor. De unde ştiuse unde s-o găsească? In timp ce în mintea ei se închega un răspuns, simţi că i se face frig. încercă să-şi controleze vocea şi-i mulţumi politicos ajutorului de şerif, după care închise telefonul. Tremurînd, îşi lăsă capul în palme, luptîndu-se cu sentimentul de frică ce o copleşise. Era posibil ca cineva din biroul şerifului să fie implicat. Sau poate că ucigaşul o urmărise pînă la cabinetul lui Klossner şi reuşise cumva să devieze apelul lui Kirk. Ambele variante indicau clar că în această afacere erau implicate mai multe persoane. O organizaţie puteriiică, cu experienţă, o organizaţie care voia s-o omoare. Bratislava, Slovacia Era trecut de ora nouă seara şi în aerul fierbinte de vară se simţea mirosul de nămol al Dunării. In depărtare se auzea sirena unei baije şi întunericul care se lăsa deasupra fluviului era spart de lumina puternică a reflectorului montat pe o ambarcaţiune.

56

îmbrăcat în frac, Blase Kusterle stătea ascuns în umbra unui copac din Piaţa Hviezdoslav, locul unde erau masaţi protestatarii. Ţinta vizată era Ambasada americană, situată chiar peste drum. Kusterle rotea nervos o ţigară între degete. Ar fi vrut să o aprindă şi să o fumeze, însă situaţia începea să se complice. In spatele ferestrelor luminate ale ambasadei se desfăşura o recepţie în onoarea lui Stanford Weaver, noul şi bogatul preşedinte al Băncii Mondiale. Blase putea să-şi imagineze interiorul fastuos al clădirii, muzica insipidă, clinchetul paharelor cu şampanie şi sporovăiala politicoasă şi lipsită de sens, întreruptă doar de eventualele ieşiri necontrolate ale vreunui invitat ce băuse prea mult. Afară, în piaţă, era cu totul altceva. Sosiseră mult mai mulţi demonstranţi decît i se spusese lui. Se înghesuiau în jurul perimetrului ambasadei, evitînd puşcaşii marini ce păzeau incinta. Blase văzu cu o stringere de inimă cum din spatele ambasadei îşi face apariţia încă o trupă de soldaţi cu armele pregătite. Mulţimea nu se dădu decît foarte puţin înapoi în timp ce militarii îşi ocupau poziţiile. Sosi apoi un nou val de protestatari

57

- bărbaţi, femei şi cîţiva copii mai măricei - pe jos, pe biciclete sau ieşind din maşini Skoda învechite. îşi făcură apariţia şi cîteva taxiuri, care, imediat după ce-şi descărcară pasagerii, o tuliră ca nişte iepuri speriaţi. Noi-veniţii îşi salutau prietenii în slovacă şi cehă cu Ahoj şi Cau şi în germană cu Guten Abend. Se auzea chiar şi în americană: Whats happeninman? îmbrăcaţi simplu, marea majoritate a demonstranţilor aveau în spate rucsacuri în care se aflau truse de prim ajutor şi sticle de plastic cu oţet. Sticlele astea nu prevesteau nimic bun. Cei ce veniseră cu ele se aşteptau la o confruntare violentă. In mod normal, oţetul îmbibat în eşarfele cu care îşi acopereau faţa îi ajuta să suporte gazele lacrimogene. Vuietul vocilor lor devenea din ce în ce mai puternic. Se apropiaseră din nou de gardul ambasadei agitînd pancarte pe scria în slovacă, germană sau engleză: GLOBALIZARE = SĂRĂCIE SALVAŢI PĂDURILE ŞI RÎURILE PLANETEI CONSOLIDAŢI STATELE NAŢIONALE. NU LE DISTRUGEÎL »

58

Se aflau acolo socialişti, anarhişti şi naţionalişti de modă veche, toţi opunîndu-se globalizării şi efectelor sale. Motivele fiecăruia erau diferite. Socialiştii voiau ca statul să-şi păstreze controlul în toate domeniile. Anarhiştii luptau pentru diminuarea oricărei forme de control. Naţionaliştii cereau menţinerea graniţelor. Numai globalizarea, considerată de fiecare fracţiune drept un asalt asupra convingerilor lor politice, fusese în stare să adune laolaltă oameni atît de diferiţi. Se aflau acolo bineînţeles şi ecologişti şi unionişti. Pentru aceştia însă apartenenţa la un partid era mult mai puţin importantă decît cauza. Din locul în care stătea ascuns, Blase reuşi să-i identifice pe Tomasz şi pe Mana, soţia acestuia. Amîndoi trecuţi de cincizeci de ani, cei doi sufereau din cauza dispariţiei programelor sociale de ajutorare a bătrînilor din epoca comunistă. Tomasz ţinea deasupra capului un carton pe care scria OAMENI, NU PROFITURI. Nu departe de cei doi se afla Lukas, ce abia împlinise treizeci de ani. Bărbatul îşi pierduse slujba atunci cînd, urmare a efectelor globalizării, fabrica în care lucra fusese privatizată şi în mai puţin de un an dăduse faliment. De atunci nu mai reuşise să-şi găsească o slujbă permanentă. Oriunde se uita, Blase vedea aceiaşi artişti, scriitori,

59

profesori, fermieri - oameni pe care îi întâlnise şi în alte reuniuni şi demonstraţii antiglobalizare. Cei mai mulţi dintre ei credeau sincer într-o lume mai bună şi erau gata să lupte pentru echitate socială şi pentru apărarea mediului. Erau nişte aspiraţii normale, cu care era şi el de acord. Ceea ce-1 îngrijora însă pe Blase era numărul mare de străini. Erau cel puţin cinci mii şi continuau să sosească. Era şocant de mult pentru Bratislava, un oraş care nu se făcuse remarcat pînă atunci nici ca destinaţie turistică, nici ca scenă pentru confruntări majore. Judecînd după cei pe care reuşise să-i identifice şi din frinturile de discuţii ce ajungeau pînă la el, aceşti străini proveneau în cea mai mare parte din aşa-numitul triunghi de aur al Europei Centrale - Viena, Budapesta şi Praga - şi erau organizaţi în obişnuitele „grupuri de afinităţi", formate din cinci pînă la cincisprezece persoane. Unii aveau misiuni înaintea începerii protestului propriu-zis - cum ar fi identificarea locurilor unde era cel mai probabil să fie duşi eventualii arestaţi. Alţii trebuia să acţioneze în timpul protestului - să asigure aprovizionarea cu apă şi să facă fotografii ce puteau constitui dovezi ale brutalităţii forţelor de ordine. Restul aveau sarcini

60

după terminarea protestului - urmau să aibă grijă de copiii, animalele sau plantele celor răniţi sau închişi. Blase înălţă brusc capul, ciulind urechile. Patru tineri discutau despre o „acţiune directă" planificată pentru acea seară. Nu ştiau nici ei prea multe, singurul indiciu fiind instructajul privind drepturile cetăţeneşti din Slovacia, aşa cum se făcea de fiecare dată cînd exista probabilitatea ca un astfel de eveniment să degenereze. Din ce în ce mai neliniştit din cauza acestei informaţii, Blase o zări pe Viera Jozef. Părul ei negru şi mătăsos cobora ca un nor pe umerii rotunzi. într-o mînă avea o găleată acoperită, iar în cealaltă o geantă sport. Era îmbrăcată cu o rochie uşoară de vară care se termina deasupra genunchilor. Apariţia ei în mijlocul mulţimii atrăsese atenţia multor bărbaţi, însă ea îşi urma neabătută drumul, cu privirea fixată pe clădirea austeră a ambasadei. Pe faţa ei frumoasă era întipărită o expresie hotărîtă. Era o oponentă înfocată a globalizării. Blase avusese relaţii intime cu fata şi aştepta cu nerăbdare următoarea lor întîlnire. In urma Vierei venea fratele ei Johann, un miner cu braţe musculoase care se uita încruntat la bărbaţii care întorceau capul după ea. Cei doi erau cei mai importanţi organizatori ai

61

mişcării antiglobalizare din oraş. Johann se oprise să stea de vorbă cu un bărbat care ţinea în mîini o pancartă uriaşă - ENERGIA NUCLEARĂ UCIDE. Blase nu-1 mai văzuse niciodată. Cei doi se adînciră în conversaţie, aplecaţi unul spre celălalt ca să se audă mai bine. Tensiunea din aer creştea cu fiecare clipă. Uşa dublă de la clădirea ambasadei rămînea în continuare închisă şi îfi făcuse apariţia o dubiţă a canalului Markiza Television. Doi cameramani săriră din maşină şi începură imediat să filmeze. Fură urmaţi de doi reporteri cu carneţelele şi pixurile pregătite, în timp ce alţi trei tehnicieni începură să instaleze microfoane, cabluri şi alte echipamente. Televiziunea privată trimisese o echipă numeroasă, ceea ce însemna că se aşteptau la un reportaj suculent. însemna de asemenea că urmau să sosească în scurt timp şi alţi reprezentanţi ai mass-media. Un minut mai tîrziu, îşi făcură apariţia în viteză mai multe maşini de poliţie ale căror roţi se opriră brusc, cu un scrîşnet. Poliţiştii din ele nu se mişcau deloc cu rapiditatea ce ar fi fost de aşteptat. Regimul comunist fusese înlăturat cu mai bine de paisprezece ani în urmă, însă poliţiştii din ţările fostului bloc sovietic nu se cizelaseră parcă deloc. Cei din Bratislava nu erau

62

o excepţie. Cu bastoanele în mînă, zdrahonii priveau încruntaţi, în ochii lor citindu-se mesajul universal al poliţiştilor: „Nu mă enervaţi, băieţi, că vă sparg capul". Poliţiştii îşi ocupară metodic poziţiile, încercînd să încercuiască şi să controleze mulţimea, în timp ce din maşini erau descărcate cordoane şi scuturi de protecţie şi furtunuri de apă. Zidul compact de uniforme care se formase începu să împingă demonstranţii de lîngă ambasadă, înapoi în parc. Lui Blase nu-i plăcea deloc ce se petrecea. Viera îi spusese că nu fusese planificat nimic special pentru seara aceea, nimic decît o demonstraţie obişnuită împotriva Băncii Mondiale şi a noului său şef. Johann îi confirmase că, în afară de obişnuitele tulburări ce aveau loc cu astfel de ocazii, nu se pregătise nimic. îi mai spusese că, dacă are altă treabă şi nu poate să participe, nu e nici o problemă. Blase era convins acum că cei doi ori îl minţiseră, ori nu fuseseră nici ei informaţi. Dacă n-ar fi fost îmbrăcat în fracul acela blestemat care îl identifica drept inamic, ar fi fost acolo lîngă ei, unde îi era locul. Zgomotul produs de mulţimea agitată crescu brusc în intensitate. Nu auzise nici un ordin şi nici nu văzuse nimic care

63

să provoace această schimbare, însă, exact ca norii care se adună înainte de furtună, mulţimea se transformase într-o singură creatură uriaşă care îşi unduia trupul printre maşinile parcate, în direcţia ambasadei. Vuietul crescuse în intensitate ca un tunet. Era înspăimîntător. Aerul fierbinte părea că e gata să explodeze. Blase ajunse la concluzia că era vorba despre acea acţiune directă. Probabil că semnalul fusese transmis din gură în gură. Aruncă ţigara şi începu să alerge. Cu ajutorul unui megafon o persoană aflată lîngă ambasadă le ordonă demonstranţilor să se retragă. Protestatarii răspunseră cu strigăte violente. Claxoanele maşinilor blocate de marea de demonstranţi pusă în mişcare ţipau înnebunite. Deodată, la fel de brusc cum se puseseră în mişcare, şirurile cele mai apropiate de ambasadă se opriră. Frînarea se transmise ca un val în toată masa de demonstranţi şi în cîteva clipe mulţimea încremeni pe loc. Toţi întindeau gîtul să vadă ce se întîmplă. Blase continua să înainteze facîndu-şi loc printre oameni. Ajunse în faţă şi se opri răsuflînd din greu. O văzu pe Viera. Aceasta ţîşnise în spaţiul liber dintre agitatori şi ambasadă. Toată lumea încremenise surprinsă: poliţiştii, crezînd că au

64

reuşit să stăpînească mulţimea; demonstranţii, uimiţi de îndrăzneala tinere femei. Blase făcu un pas înainte, neştiind prea bine cum trebuie să acţioneze. Unul dintre puşcaşii marini se răsti la ea în engleză: -Stai pe loc! Blase se întoarse pregătit să-i tragă o înjurătură soldatului. Văzu însă faţa bărbatului şi se opri. Acesta se uita spre locul în care se afla Viera şi pălise. Blase se răsuci brusc. Fata ridicase deasupra capului găleata pe care o avusese în mînă şi acum îşi turna peste umeri un lichid de culoarea chihlimbarului. Rochia i se lipise de corp. -Nie! strigă cineva în slovacă. E benzină! -Viera! urlă Blase şi se năpusti pe lîngă soldat în direcţia ei. Ce vrei să faci? Opreşte-te! -Benzină! Cuvîntul se răspîndi ca un ecou prin mulţime, oamenilor şocaţi care-1 rosteau nevenindu-le să creadă ce se petrece. -Benzină! Opriţi-o! Blase continua să alerge. Nu reuşea să înţeleagă rostul acestei nebunii. Viera era atît de mică şi de vulnerabilă aşa cum stătea acolo, înconjurată de demonstranţi, de poliţişti şi de

65

puşcaşii marini, o gînganie în comparaţie cu clădirea masivă a ambasadei. Insă expresia de pe faţa ei angelică spunea simplu: „Asta sînt eu şi ceea ce fac e bine". -Opriţi-o! strigă disperat Blase în slovacă şi apoi în engleză. -S-o oprească cineva! Nu mai era însă timp. Viera se mişca rapid şi precis, de parcă ar fi repetat de nenumărate ori această scenă. în timp ce Blase şi alţi demonstranţi încercau să se apropie de ea, Viera scoase o brichetă din geantă, apăsă pe un buton şi o limbă de foc ieşi din micul dispozitiv. Fata îndreptă bricheta spre ea. -Viera! ţipă el. -Opriţi-o! Era vocea disperată a fratelui ei, Johann, care îşi făcea loc prin mulţime. N-o lăsaţi să facă aşa ceva! Ajutor! Opriţi-o! Fata explodă în flăcări. Pentru o clipă scena păru a fi decupată dintr-o poveste - frumoasa prinţesă închisă pentru vecie într-o vază de foc. Apoi fusta se evaporă brusc, o simplă bucată de pînză mistuită de flăcări. Pe jumătate dezbrăcată, Viera întinse mîinile prin limbile de foc în direcţia demonstranţilor. Buzele sale se mişcară ca şi cum ar fi vrut să vorbească. îşi înălţă capul şi pe faţa ei se citi o mare uimire.

66

Din gura deschisă nu-i ieşti însă decît fum şi fata se prăbuşi. Blase era paralizat. încerca să înţeleagă ce se întîmplase şi era atît de şocat că nu distinse imediat vuietul mulţimii înnebunite. Din trupul ei ieşea fum. Flăcările continuau s-o învăluie. Mirosul greţos de came arsă se răspîndea peste mulţime. într-o clipă începură violenţele. Protestatarii se năpustiră înspre poliţişti şi puşcaşii marini. Se auziră focuri de armă. Poliţiştii puseră în funcţiune furtunurile cu apă şi demonstranţii începură să urle speriaţi. Una dintre maşinile parcate fu răsturnată de protestatari. Apoi o alta. Trei maşini începură să ardă şi flăcările roşii şi galbene se ridicau înspăimîntător spre cerul negru al nopţii făcînd stelele să pălească. Se repetau scenele de coşmar înregistrate cu ocazia întrunirii Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, desfăşurată în Praga în urmă cu cîţiva ani. Pentru Blase era mult mai rău. Prins în vîrtejul luptei, încerca să-şi croiască drum spre trupul Vierei. în timp ce îi împmgea pe cei din jur încercînd să-şi facă loc, Blase simţi cum i se furişează o mînă în buzunarul de la spate. Se întoarse repede, însă lîngă el nu se afla nimeni care să dea impresia că ar fi făcut gestul acela. înainte să apuce să se dezmeticească, primi un pumn în tîmplă şi cineva încălţat cu

67

cizme îl călcă pe pantoful drept. Durerea era greu de suportat. Se aplecă, lovi şi el cu pumnul şi continuă să-şi croiască drum. Imaginea înspăimîntătoarei morţi a Vierei îi apăruse din nou în faţa ochilor, ştergînd orice altceva. Trebuia să ajungă la ea. Poate se înşelase. Poate că toate nu fuseseră decît rodul imaginaţiei sale. Simţi în piept o durere ascuţită. Ştia că nu făcea decît să se amăgească singur. Poliţia primise întăriri şi ei fu prins în mijlocul unei bătălii lipsite de sens. Fu arestat împreună cu alţi demonstranţi şi aruncat într-o dubiţă a poliţiei. Dezamăgit, copleşit de sentimentul de vinovăţie, nu ripostă deloc şi se lăsă dus de maşina care dispăru în noapte.

68

Secţia centrală de poliţie din Bratislava păstra încă mobilierul şi aerul sumbru din era comunistă. Cenuşie şi strident luminată, clădirea se umpluse de mirosul de sudoare şi resentimentele mulţimii de agitatori arestaţi ce fuseseră aduşi acolo după ora unsprezece. După ce i se luară, în sfîrşit, datele personale, Blase fu împins într-o celulă mare, plină cu bărbaţi furioşi. Mulţi dintre ei aveau arsuri şi răni superficiale la care nu avusese încă timp să se uite nimeni. Doctorii chemaţi de poliţie se ocupau mai întîi de cazurile cele mai grave. Căldura din celulă era îngrozitoare. Nu exista aer condiţionat care să mai tempereze fierbinţeala nopţii de vară sau tensiunea acumulată. Adrenalina confruntării se menţinea încă la un nivel ridicat şi aproape toţi cei care erau înghesuiţi acolo în picioare sau pe băncile incomode discutau despre moartea Vierei Jozef. Unii erau furioşi şi considerau că fata făcuse o prostie, în timp ce alţii admirau ceea ce, în viziunea lor, fusese un act de onoare, un sacrificiu personal. Toţi însă erau convinşi de faptul că moartea fetei demonstrase că 69

eforturile lor de a opri procesul de globalizare însemnau mult mai mult decît nişte lupte de stradă, aşa cum ar fi vrut guvernele şi media aservită lor să convingă opinia publică. Prin sacrificiul fetei, mişcarea fusese cumva sanctificată, cel puţin pentru o vreme. Răvăşit de durere şi de un sentiment de vinovăţie, fără să ia în seamă privirile furioase pe care le atrăgea fracul său, Blase cercetă mulţimea pînă cînd reuşi să-1 vadă pe Johann Jozef, fratele Vierei. Johann şedea pe o bancă încovoiat, cu faţa îngropată în mîini. Banca era plină, însă bărbatul în vîrstă ce era aşezat lîngă Johann, cînd văzu cum se uită Blase la acesta, se ridică şi lăsă locul gol. Blase se aşeză imediat. - Cum ai putut s-o laşi să facă aşa ceva? strigă el furios în slovacă, ridicînd tonul după fiecare cuvînt. Blestemat să fii, Johann! Johann ridică brusc capul. Era un bărbat solid, de aproape un metru optzeci înălţime, ce se apropia de treizeci de ani. 70

încă nu-şi revenise din şoc şi întreaga lui fiinţă radia durere. -Pentru că habar n-am avut ce plănuia să facă! spuse el însoţind cuvintele cu o strîmbătură de durere. La un moment dat ne-am despărţit. Am strigat la ea să se oprească, însă eram prea departe. O, Doamne! -Eşti fratele ei, continuă Blase furios. Ar fi trebuit să ştii! Doar aţi plănuit demonstraţia împreună. Nu se poate să nu-ţi fi spus nimic. A fost clar că repetase şi ştia exact ce are de făcut. Johann reacţionă la acuzele lui Blase. -Cum de nu ai ştiut tu? Mi-a spus că urma să meargă la tine ieri. Cina la Korzo şi apoi în apartamentul tău. Să sărbătorim victoria de a doua zi, aşa mi-a spus. Tu eşti cel căruia ar fi trebuit să-i fi spus! Blase o văzu din nou pe Viera aşa cum arătase ultima dată cînd fuseseră împreună, plină de viaţă şi de optimism, îi simţi braţele suple în jurulAgîtului, îşi aminti de parfumul natural degajat de pielea ei. îi auzea clar vocea ce enumera indignată aşa-zisele binefaceri -ale globalizării - mai multe 71

slujbe pierdute, mai mulţi copii înfometaţi, mai multe resurse naturale vîndute pe nimic de guverne corupte şi transformate în profit de către companii lacome. Se plăcuseră şi partidele de sex fuseseră explozive. Adevărul era că... la asta se rezumase relaţia lor - prietenie, atracţie fizică, sex. Cinismul relaţiei umbrise părţile cu adevărat bune. -A anulat întâlnirea, spuse el nervos. N-am văzut-o deloc ieri sau azi înainte de demonstraţie. Fu cuprins de un nou val de vinovăţie. îşi întoarse capul de la Johann. Nu mai avea putere să-1 acuze pe acesta. Viera îl evitase întreaga săptămînă, probabil - abia acum îşi dădea seama - pentru a-şi ascunde planul. Fusese şi el foarte ocupat şi nu-şi dăduse seama. O eroare fatală. Johann se holba la hainele cu care era îmbrăcat. -Eşti îmbrăcat în frac! Ca ei. De asta te dădeai pe lîngă Viera! Eşti un spion nenorocit! răcni el şi întinse mîinile spre gîtul lui Blase. Ca şi cum ar fi primit în faţă un jet de apă rece, Blase îşi 72

veni imediat în fire. Acuzaţiile lui Johann fuseseră auzite de mulţi dintre cei prezenţi în celulă. Aceştia întoarseră capul spre el cu priviri furioase. Ii prinse pe Johann de mîini. -Te înşeli, spuse el printre dinţi. Aveam un plan. M-am îmbrăcat în frac fiindcă aveam de gînd să încerc să pătrund în ambasadă şi să-1 abordez pe ticălosul ăla de Stanford Weaver. Aş fi reuşit dacă protestul nu ar fi degenerat. Dacă Viera n-ar fi... Blase clipi de cîteva ori, apoi îşi drese glasul şi continuă: -Aş fi aşteptat pînă ce Weaver ar fi fost înconjurat de alţi mahări şi apoi i-aş fi cerut să semneze petiţia noastră. Mar fi refuzat, desigur, însă plănuisem să mă ţin de capul lui pînă ce chema cineva soldaţii din gardă. M-ar fi aruncat afară, însă ar fi ieşit un scandal uriaş. Un subiect nemaipomenit pentru presă. Parcă şi vedeam titlurile: „Şeful celei mai bogate bănci din lume refuză să-i ajute pe cei săraci". Pentru o secundă, pe faţa lui Johann apăru un zîmbet. -Articolele din presă ar fi fost exact ce ne trebuie. Răspunsul lui Johann sparse tensiunea din celula 73

suprapopulată. Blase îi eliberă braţele. -Merita să încerc, zise el resemnat. Faţa i se strîmbă însă imediat de durere. Cum a putut ea să ţină aşa ceva secret fată de noi amîndoi, Johann? 9 7 Umerii lui Johann se încovoiară neajutoraţi. -Viera ştia să păstreze un secret, zise el mohorît şi se lipi cu spatele de zid. Cei din jur îi priveau cu compasiune. Fratele şi iubitul. -Nimeni n-ar fi putut-o convinge pe Viera să nu facă ceşi pusese în gînd, concluzionă Blase. Johann încuviinţă trist cu o mişcare a capului. Coborî privirea în pămînt, îşi flexă degetele, apoi se uită de jur împrejur de parcă ar fi sperat ca cineva de acolo să-i poată explica ce nu se putea explica, ce nu se putea îndura. Blase oftă din greu. Johann se întorsese şi vorbea cu cel aşezat pe bancă de cealaltă parte. Cei din celulă păreau că se obişnuiseră cu postura de deţinuţi, începuseră să se organizeze şi şedeau pe bănci cu rîndul. Deşi era copleşit de >

74

amărăciune şi ruşine, îşi aduse aminte brusc de mîna care îi strecurase ceva în buzunarul din spate. Aruncă o privire înjur şi văzu că nimeni nu-i mai acorda nici o atenţie. Băgă mîna în buzunar şi scoase de acolo o bucată mototolită de hîrtie, pe care se putea citi: „Sir Robert a fost ucis. Dacă vrei să afli de către cine, contactează-mă". Blase trase adînc aer în piept. Pe hîrtie nu se vedea nici o semnătură însă mesajul era urmat de indicaţii referitoare la un loc din Catedrala St. Martin. Era aşteptat într-o anumită strană, într-o capelă a catedralei, la ora cinci dimineaţa. Textul era în engleză, scris îngrijit cu creionul. Uşa celulei se deschise cu zgomot. Blase ridică privirea şi ascunse hîrtia înapoi în buzunar. Toţi deţinuţii întoarseră capul. In celulă intraseră patru poliţişti în uniformă şi nimeni nu mai scotea nici un cuvînt. Doi deţinuţi care vorbiseră înainte în germană fură înşfăcaţi de trei dintre poliţişti. Cel de-al patrulea îl observase pe Blase şi înaintă către ei. -Tu! Da, tu. Pe aici, îi ordonă poliţistul în slovacă. Pentru că Blase nu se mişca destul de repede, poliţistul 75

îl apucă de haină şi-1 împinse cu putere spre uşă. Mai multe mîini se întinseră ca să-1 susţină pe Blase să nu cadă. Uşa celulei se deschise şi poliţistul îi mai arse o lovitură în spate, proiectîndu-1 pe coridor. Blase se lovi cu un zgomot surd de peretele opus. O durere ascuţită îi străbătu corpul. -Zatocte vl'avo, ordonă unul dintre poliţişti. Blase şi ceilalţi doi prizonieri se întoarseră spre stînga, aşa cum li se ordonase. Grupul începu să înainteze pe coridor. Poliţistul care vorbise mai înainte deschise o uşă. -Aici. Blase fu împins din nou. In timp ce ateriza în camera a cărei uşă fusese deschisă, îl auzi pe acelaşi poliţist cum îi spune unuia dintre cei doi nemţi: -Camera în care vei fi interogat tu e alături. Uşa fu închisă şi încuiată în urma lui. La masa din mijlocul încăperii stătea singură Ada Jackson, ofiţerul de legătură al Ambasadei britanice pe lîngă forţele de poliţie slovace. Era o femeie mignonă, cu părul negru aranjat cu grijă, ce 76

purta ochelari cu ramă subţire. îmbrăcată într-un taior elegant, arăta impecabil chiar şi la ora aceea foarte matinală. în încăpere se mai aflau două scaune cu spătar şi, într-un colţ, o cuşcă de sîrmă, destinată fără îndoială prizonierilor prea năbădăioşi. Ceea ce îi atrase însă atenţia lui Blase fu cea de-a doua uşă, care, avînd în vedere peretele pe care se afla, arăta ca o ieşire spre lumea de afară. Trase aer în piept uşurat. Scena cu poliţiştii care-1 scoseseră din celulă împreună cu cei doi nemţi nu fusese decît o înscenare. Acoperirea sa rămînea intactă. Reuşiseră să-l păcălească şi pe el. -Cred că te-ai distrat de minune, zise el îndreptîndu-se spre uşă. Femeia se ridică şi îl urmă. -Ai intrat în rahat pînă la gît.

77

-Cine spune asta, tu sau cei de la Whitehall2? Femeia de lîngă el era în acelaşi timp şi şefa agenţiei MI6 din capitala Slovaciei. Ada Jackson descuie uşa. Aerul greu al nopţii îi izbi în faţă şi cei doi ieşiră din clădirea poliţiei. -Toţi spunem, Simon. Urcă odată în maşină. Ada Jackson se afla la volan şi maşina ambasadei trecea printre casele cu aspect medieval şi bisericile în stil baroc ce mărgineau străzile înguste ale oraşului vechi. Se îndreptau spre Dunăre. Luna scălda într-o lumină argintie acoperişurile puternic înclinate şi turnurile vechi de secole ale oraşului. Fostă capitală a regilor maghiari şi oraş favorit al Habsburgilor, Bratislava părea în întregime adormită — inocentă şi pură. Simon Childs invidia această pace. Conştient că depăşise din nou limita aceea imaginară impusă de superiorii lui, Simon se aşezase repede pe locul liber din faţă, savurînd atmosfera creată de instalaţia de aer condiţionat Stăpînîndu-şi la perfecţie emoţiile, începuse să-i 78

descrie Adei modul în carease desfaşurase demonstraţia şi moartea cumplită a Vierei. îi înşirui protestatarii pe care îi recunoscuse, îi repetă conversaţiile pe care le auzise, făcu o analiză asupră modului în care fusese organizată acţiunea şi nu pomeni nici un cuvînt despre partea sa de vină. Ada îi puse întrebări în legătura cu fiecare detaliu. Simon îi privea profilul, ochelarii sprijiniţi de nasul scurt şi severitatea neschimbată a feţei. întregul ei trup, din creştetul acoperit cu păr negru pînă la pantofii cu tocuri joase, fiecare mişcare creau o impresie de precizie, precizie care se regăsea şi în felul în care gîndea. O precizie uneori exagerată şi, din această cauză, inflexibilă. Ii privi mîinile fixate pe volan. Nu purta nici un inel. Simon nu putuse niciodată să-şi dea seama dacă în viaţa acestei femei existase sau nu vreo relaţie romantică. Avea aproape patruzeci de ani, era foarte atrăgătoare, însă emana acel semnal ce ţinea bărbaţii deoparte, caracteristic femeilor a căror inimă aparţinea deja altcuiva. Simon bănuia însă că în cazul Adei nu era vorba de un bărbat, ci de „carieră". -N-ar fi trebuit să părăseşti ambasada, aşa cum ai făcut tu, A

*

79

îi spuse ea brusc, cu o voce severă. Ai plecat în mijlocul recepţiei, pentru numele lui Dumnezeu. Ce dracu' Simon, primiseşi o misiune şi nu ai îndeplinit-o. Ce se întîmplă cu tine? Făcuse o mare greşeală şi Ada avea întru totul dreptate. Simon era expertul MI6 în grupurile antiglobalizare din Europa Centrală, un agent care reuşise să penetreze cu mult mai mult succes aceste organizaţii decît americanii, germanii sau francezii. Avînd în vedere înmulţirea atentatelor teroriste din ultima vreme, nici unul dintre înalţii responsabili de la Whitehall nu se opusese atunci cînd noul şef al Băncii Mondiale solicitase o întrevedere cu misterioasa sursă a englezilor - cu el. La urma urmei, banca împrumuta guvernele din regiune cu miliarde de dolari şi unul din lucrurile pe care toate mişcările de protest îl susţineau era că aceşti bani ajutau la distrugerea ţărilor respective, nu la dezvoltarea lor. Planul fusese ca el, îmbrăcat în frac, să fie introdus în ambasadă şi să aştepte într-una din camerele din spate pînă în clipa în care Stanford Weaver avea să-şi facă timp să discute cu el. 80 2 Denumire generică a guvernului britanic după numele

-Am ieşit afară cîteva minute să iau o gură de aer proaspăt, zise el prefacîndu-se indignat. Şi nu cred că eram singurul. Petrecerile astea sînt atît de plictisitoare. -Acele „cîteva minute" au fost suficiente ca să intri în bucluc, îi reaminti ea. Nici unul dintre noi nu se omoară după petrecerile astea, însă le acceptăm fară să facem atîtea comentarii. Cîţi ani ai, treizeci? întrebarea îl facu să se uite la ea. Da, treizeci, decise ea. E timpul să încetezi să te mai comporţi ca un copil, Simon. Eşti un tip prea atrăgător şi prea sigur de tine. Buza de sus a Adei se ridică în semn de dezgust. Cîteodată mă întreb dacă, în afară de activitatea sub acoperire în compania unor nebuni periculoşi, mai eşti bun şi la altceva. El deschise gura pentru a-i da o replică tăioasă, însă se stăpîni la timp. -Nu cred că trebuie să-ţi mulţumesc pentru aceste aprecieri. -Greşeşti. Ar trebui să-mi mulţumeşti. Mă îndoiesc că a mai fost cineva vreodată atît de sincer cu tine. Sau poate 81

că lucrurile astea ţi s-au mai spus însă nu ai avut chef să le asculţi. Ada parcă maşina chiar lîngă malul irului, cu botul spre apă. Opri motorul şi stinse farurile. Rămaseră în tăcere, singuri în pustietatea aceea unde nu-i putea auzi sau vedea nimeni. In faţa lor se întindea Dunărea - Dunaj în slovacă -, un fluviu măreţ, cufundat în întuneric, pe a cărui suprafaţă luna trasa linii mărunte de culoarea mercurului. In stînga lor se afla silueta futuristă a Podului SNP, ce făcea legătura între Oraşul Vechi aflat pe malul sudic şi blocurile de beton din Petrzalka, cartierul cu cea mai ridicată rată a sinuciderilor din Bratislava. Blocurile cu apartamente precum şi toate monstruozităţile acelea pătrăţoase apărute la marginea Oraşului Vechi fuseseră ridicate de comunişti - o moştenire turnată în ciment primită de la fosta Uniune Sovietica. -Nu vreau să par nepoliticos, Ada, încercă Simon, însă nu cred că ar trebui să ne purtăm de parcă ar fi sfîrşitul lumii. Sînt gata să stau de vorbă cu Stanford Weaver oricînd doreşte acesta. Spune-mi ora şi locul şi voi fi 82 străzii cuprinse între Trafalgar Square şi Houses of Parliament,

acolo. Doar ştii asta. Ea întoarse capul spre el. -E prea tîrziu. A plecat. -Deja? -Americanii l-au scos rapid de acolo. Gîndeşte-te şi 1a situaţia delicată în care se află omul acesta. Moartea teatfală a Vierei Jozef va fi pe prima pagină a ziarelor de dimineaţă. E un moment delicat atît pentru americani cît şi pentru Banca Mondială. Ascultă-mă cu atenţie, Simon. Modul în care te-ai purtat nu a fost prevăzut în plan. în seara asta ar fi trebuit să porţi o discuţie cu un nou aliat foarte important pentru Marea Britanie. Nu numai că i-ai dat pur şi simplu cu tifla, dar ai creat încă un motiv de jenă pentru el şi pentru americani. îmbrăcat în fracul ăla ai ieşit în evidenţă în mulţimea înfierbîntată ca un preot la o orgie. Cuvintele ei conţineau o mare doză de adevăr însă în lumea dură a celor de la MI6, atît a celor care desfăşurau muncă de teren, cît şi a analiştilor, nu aveai voie să dai 83

dovadă de slăbiciune, să-ţi manifeşti temerile, fiindcă riscai să dispari - uneori chiar în sens literal. -Era absolut nevoie să mă aflu acolo în seara asta, insistă el. Poliţia, media şi publicul cunosc întotdeauna din timp cînd se pregăteşte o demonstraţie importantă, fiindcă organizatorii respectă legile şi solicită aprobarea autorităţilor, în acelaşi timp, nici nu pot păstra secretul din cauza agitaţiei care-i cuprinde înainte de eveniment. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în seara asta. -Te ascult. -Nu ştiu cum, peste cinci mii de protestatari au trecut graniţa în Slovacia. N-am auzit nici o şoaptă despre asta înainte de demonstraţie, şi nici autorităţile sau altcineva. Adaugă la Uta şi autoincendierea din seara asta - prima, slavă Domnului, însă poţi să fii sigură că nu va fi ultima. Viera nu era deloc vreun extremist religios. Nici vreun criminal al-Qaeda. Era o simplă învăţătoare care îşi petrecea timpul liber îngrijind bolnavii din spitale şi organizînd mese pentru săraci. Avea toată viaţa înainte. 84 unde se află cele mai importante instituţii guvernamentale (n.tr.).

Chipul ei de înger era perfect pentru paginile ziarelor. Chipul ideal pentru postere cu copii martiri. -Prelegerea asta a ta duce undeva? -Duce la concluzia că, da, e posibil să nu fi strîns în seara asta mîna nu ştiu cărui bancher, însă mi-am făcut treaba. Am primit misiunea asta de agent de penetrare pentru că eram îngrijoraţi că mişcarea antiglobalizare poate furniza soldaţi pentru grupurile teroriste. Am dreptate? Ada ridică din umeri. -Da, ăsta a fost motivul. -Un motiv foarte important. Fanatismul pe care l-am văzut acolo în seara asta a fost ca un strigăt de ridicare la luptă. Viera a apelat la violenţă pentru a atrage atenţia asupra cererilor grupului ei şi, mîine dimineaţă, ei vor vedea ziarele şi vor şti că sacrificiul ei a folosit la ceva. Mi-e teamă să mă gîndesc la ce se poate întîmpla dacă fiecare grup de activişti antiglobalizare înţelege acest lucru şi începe să acţioneze în consecinţă. Nu va trece multă vreme şi-şi vor redirecţiona violenţa spre cei pe 85

care-i consideră răspunzători pentru problemele lor. Ce se va întîmpla dacă toate grupurile astea găsesc o cale de colaborare şi de luptă comună? Dacă se unesc, e posibil să avem o situaţie mai grea decît cea din anii '60, care a răscolit Europa şi Statele Unite. Ada clătină furioasă capul. -Exagerezi. Oamenii ăştia^sînt prea slabi, prea bucuroşi să se considere nişte victime. In afară de asta, instituţii ca FMI şi Banca Mondială sînt mult mai bine pregătite să învingă sărăcia şi celelalte probleme ale omenirii decît adulţii plîngăcioşi sau copiii ignoranţi care urlau în seara asta în faţa ambasadei. Dacă aceşti agitatori nu au reuşit să mă convingă pe mine, fii sigur că nu vor reuşi să convingă nici pe alţii. Ce dacă apar pe prima pagină a cîtorva ziare? Nu sînt decît un cor de plîngăcioşi. -Corul ăsta, aşa cum îl numeşti tu, poate exploda. Nu trebuie să subestimezi niciodată potenţialul unui cîine învins. Mai ales dacă acest cîine se simte încolţit. Ada întoarse capul spre el. Lui Simon nu-i plăcu deloc 86

ceea ce se citea în ochii ei. -încerci să te scuzi pentru ceea ce ai făcut, dîndu-mi aceste informaţii, zise ea glacială. Nu e decît o perdea de fum pentru eşecul tău. Mi-am trimis oamenii să verifice ce s-a filmat în piaţă în seara asta. Este imposibil ca tu să nu fi fost filmat sau fotografiat acolo. Va trebui să apelez la contactele mele şi nu-mi place deloc să fac asta pentru ceva care n-ar fi trebuit cu nici un chip să se întîmple. Ada scoase un fel de icnet obosit. -Chiar dacă reuşesc să şterg orice imagine cu tine, nu uita că tu te aflai sub protecţie numai în interiorul ambasadei. E posibil ca cineva de acolo să te fi văzut furişîndu-te afară şi devenind apoi imul dintre personajele principale ale revoltei. După tot scandalul din presă, orice martor va începe în mod sigur să-şi pună întrebări în legătură cu tine. Ai dat dovadă de o neglijenţă de neiertat. -Nu mi-am făcut decît meseria. -Tocmai asta e problema. Pentru tine e doar o simplă 87

meserie. Pretinzi că meseria asta înseamnă ceva pentru tine, însă în realitate o tratezi ca pe un joc. Nu ai nici o opinie în legătură cu ceea ce fac oamenii ăştia despre care ne informezi de trei ani încoace. Nu îţi pasă dacă ceea ce fac ei e bine sau rău. Nici despre guvernul tău nu ştii dacă face bine sau rău. Unde este adevăratul Simon Childs? Unde se ascunde? Dumnezeule, femeia asta începea să-1 plictisească. -Tot ceea ce fac, fac pentru Marea Britanie. Cred că e suficient. Mai vrei să discutăm şi despre altceva? Discuţia despre loialitate şi despre Marea Britanie îi redeşteptase durerea aceea surdă din piept, pe care o asocia cu moartea tatălui său. Sir Robert Childs fusese un fel de instituţie »

naţională — membru al Parlamentului, adept al ideilor de stînga, dar respectat şi de adversarii săi de dreapta. Se sinucisese, la fel ca Viera. Simon făcuse la vremea respectivă investigaţii foarte amănunţite, însă nu reuşise să găsească nici un indiciu că moartea tatălui său fusese altceva decît o 88

simplă sinucidere. încercă să-şi păstreze o faţă cît mai impasibilă deşi ardea de nerăbdare să se uite la ceas. Nu voia să întîrzie la întîlnirea cu necunoscutul care scrisese biletul. Ada Jackson pomi motorul maşinii. - Vreau un raport complet despre tot ceea ce ai observat, împreună cu concluziile tale. Aştept să-1 găsesc la piciorul podului pînă la opt dimineaţa. Ziariştii vor încerca să afle cît mai multe detalii despre Viera şi viaţa ei - cu cît mai multe amănunte intime, cu atît povestea va fi mai picantă. Spune-i prietenului tău Johann că eşti atît de distrus încît ai nevoie de o pauză. El o să împrăştie zvonul şi presa îl va înghiţi. Pînă cînd termini raportul voi pregăti o casă conspirativă pentru tine. Vreau ca toată afacerea asta să se stingă. Blase Kusterle trebuie să dispară.

89

6 Santa Barbara, California Traficul de pe autostrada 101 devenise foarte aglomerat o dată cu căderea serii, spre disperarea lui Liz care încerca să ajungă cît mai repede cu Toyota ei sport la petrecerea organizată de decan. Tensionată şi obosită, Liz căzuse pradă sindromului luptă-sau-fugi - acel mecanism atavic localizat în regiunea subcorticală a creierului uman. Era ca motorul unei maşini al cărei şofer ar fi apăsat simultan atît pe pedala de acceleraţie, cît şi pe cea de frînă. Lumea ordonată şi tihnită pe care şi-o construise în ultimii cinci ani se făcuse brusc ţăndări şi ea avea senzaţia că se prăbuşeşte. îi lăsase un mesaj iui Kirk în care îi povestea acestuia ce se întîmplase şi-1 ruga să-şi amintească tot ceea ce se discutase cu cei din biroul şerifului. După aceea făcuse nişte investigaţii în speranţa de a descoperi pe cineva care să-1 fi 90

văzut pe străinul ce pătrunsese în biroul ei, pe alergătorul care o împinsese de pe faleză, sau pe falsul poliţist care o interogase. Nu reuşise să afle nimic util. îşi anulase vacanţa la Paris şi-i trimisese lui Sarah, pe mobil, un mesaj plin de scuze. Trebuia să rămînă în Santa Barbara pînă afla tot adevărul. Era deja tîrziu cînd ajunsese acasă ca să se pregătească pentru petrecere. în sufletul ei se produsese o schimbare bruscă. Fusese atacată. O organizaţie puternică voia s-o lichideze. Normal că avea nevoie de o armă cu care să-i ucidă înainte de a o ucide ei pe ea. Se dusese direct la seiful din perete şi scosese de acolo vechiul ei Walther de 9 mm. Arma era curată şi bine întreţinută; începuse să bage gloanţele în încărcător; Găsise o oarecare consolare în mişcările precise, fără efort, învăţate în urma antrenamentelor dure făcute cîndva. Aceste mişcări îi aduseră însă din nou în memorie tot ceea ce spera să uite: cei trei ani de muncă operativă pe teren pentru Langley- acele perioade lungi de plictiseală presărate din cînd 91

în cînd de momente mai periculoase. Sentimentul de neputinţă trăit atunci cînd soţul ei fusese capturat şi ucis de Jihadul Islamic. Faptul că fusese martoră în Lisabona la ultima misiune sîngeroasă a Carnivorului. Apoi cei trei ani îngrozitori în care fusese nevoită să fugă şi să se ascundă împreună cu părinţii ei în timp ce încerca să aranjeze ca aceştia să se* predea. Privise către pistolul din mîna ei. O parte din ea tînjea după securitatea oferită de armă, indiferent cît de superficială ar fi fost această securiţate. Violenţa putea fi o soluţie atît de facilă, atît de îmbietoare. în final însă violenţa se amplifica într-o spirală ce crea mult mai multe probleme decît rezolva. Violenţa era ceva care corupea atît la nivel de individ cît şi la nivel de societate. Clătinase energic din cap. Nu. Nu voia să se lase sedusă din nou. Trebuia să existe şi alte căi prin care să riposteze la acele atacuri. Scosese gloanţele din încărcător, pusese arma la loc în seif şi începuse să se îmbrace pentru petrecere. Avea să ajungă acolo foarte tîrziu, însă nu-i păsa. Trebuia să se 92

elibereze de toate acele gînduri, să se relaxeze şi să încerce să privească totul dintr-o altă perspectivă. Şi trebuia să stea de vorbă cu Kirk despre falsul „Harry Craine". în lumina slabă a înserării, florile de bougainvillea roşii ca sîngele, ce atîrnau pe ramurile care se ridicau în jurul porticului de la intrarea în casa decanului Derrick Quentin, formau o pată de culoare pe zidul alb. Cu geanta pe umăr, Liz trecu pe sub crengile încărcate de flori şi intră în casă, unde petrecerea era în toi. îşi salută colegii şi luă de la bar un pahar cu martini Belvedere. Aproape toată lumea aflase despre atacul de pe faleză şi, în timp ce-1 căuta pe Kirk, fu nevoită să repete povestea de mai multe ori. Cîţiva invitaţi îi spuseseră că şi Kirk o căuta. Termină băutura şi, după ce duse paharul la bucătărie, ieşi pe peluza din spate. Pe terasă se aflau mai mult de o duzină de cadre didactice de la universitate, sorbind din pahare şi discutînd despre Freud, Jung sau Rank. Kirk nu se afla însă printre ei. 93

Dădu ocol verandei. Băutura o ajutase să se relaxeze. îşi trecu mîna peste frunzele mari de bougainvillea. Frunzişul bogat al plantei tropicale se înălţa pînă la ultimul etaj al casei, în timp ce admira florile, Liz îşi auzi numele. Curioasă, se uită cu atenţie printre frunzele cărnoase. în mica grădină de pe partea aceea a casei se aflau Kirk şi decanul, adînciţi într-o conversaţie purtată cu vocea scăzută. Un taxi trecu în viteză pe stradă. Liz îşi încordă auzul ca să înţeleagă ce vorbeau cei doi. -Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i povestesc lui Themis despre ceea ce i s-a întîmplat lui Liz, spuse Kirk. Ce altceva aş fi putut face? Ştii doar că vrea să-i raportăm imediat orice eveniment neobişnuit. Liz se încruntă, nevenindu-i să creadă. Cine era Themis? Kirk raporta cuiva ce făcea ea? —însă faptul că ai minţit-o că îl suni pe şerif a fost o mişcare foarte riscantă, Kirk, spuse decanul. Nu e proastă şi poate oricînd să-şi dea seama ce se întîmplă. Ar fi un dezastru. 94

I se puse un nod în piept. Kirk o minţise? Kirk rîse uşor. -N-o să-şi dea seama. E îndrăgostită şi are deplină încredere în mine. N-o să-şi imagineze niciodată ce se întîmplă cu adevărat... Fierbea de furie. Ce ticălos ... Ce? Ce spunea? -In afară de asta, ai văzut ce repede 1-a trimis Themis pe poliţistul ăla fals ca să stea de vorbă cu ea. E clar că fundaţia nu vrea ca poliţia să-şi bage nasul. Nu ar fi bine să stricăm tocmai acum aranjamentul pe care-1 avem cu fundaţia, nu? Liz strînse cu putere din pumni, stăpînindu-se cu greu să nu explodeze. De ce raportau Kirk şi decanul despre ce facea ea? Ce naiba se petrecea aici? Ticălosul ăla de Kirk o trădase şi acelaşi lucru se putea spune şi despre decan. Insă ceea ce o îngrijora cel mai mult era faptul că şeful lor, acest „Themis", avea în mod evident enorm de multă putere şi, aşa cum se temuse, în spatele acestei afaceri se afla o „fundaţie". Descoperi o deschizătură mai mare printre frunzişul plantei. Cei doi bărbaţi stăteau în picioare, aproape unul de 95

celălalt, sub un arbore de piper. Kirk îşi ţinea spatele drept, fără urmă de ameţeala alcoolică în care cădea rapid la majoritatea petrecerilor. în comparaţie cu el, decanul părea mic şi slab, însă privirea sa ascuţită îl facea să semene cu un şarpe cu clopoţei. -Dumnezeu ştie cum ar fi reacţionat cei din Aylesworth dacă nu aş fi raportat despre ceea ce s-a întîmplat şi dacă ar fi intervenit poliţia. -Nu pot să mă liniştesc. Situaţia mă îngrijorează. Pînă acum, aranjamentul nostru a funcţionat atît de bine. Toată lumea a avut de cîştigat, în special Liz. Cu trecutul ei ar fi fost imposibil să obţină catedra acum cinci ani. Ticăloşii! Toţi erau nişte ticăloşi! Deci în spatele acestei mîrşăvii se afla Fundaţia Aylesworth. Da, era adevărat că CV-ul ei nu fusese prea grozav, dar propunerile pe care le făcuse... Liz încetă brusc să caute motivele pentru care primise catedra. în clipa aceea era una dintre cele mai neînsemnate probleme ale ei. îngrijorată şi furioasă în acelaşi timp, se aplecă să audă mai bine. Nu voia să piardă nici un cuvînt. 96

-Şi noi am cîştigat, asta e sigur, rîse Kirk satisfăcut. Numi fac deloc iluzii. N-aş fi primit niciodată o slujbă atît de bine plătită la o universitate mare ca asta dacă nu m-ar fi angajat Themis ca s-o supraveghez pe Liz douăzeci şi patru de ore pe zi, şapte zile pe săptămînă. -Ai dreptate, zise şi decanul după cîteva clipe de gîndire. Nici pentru relaţiile mele cu consiliul de administraţie, apariţia celor două catedre sponsorizate nu a fost un lucru prea rău. Cu toate astea, tot n-am înţeles de ce a ţinut s-o trimită aici. Nu pot să nu mă gîndesc că acest atac subit asupra ei precum şi furtul din birou au o legătură cu aranjamentul nostru. Decanul îşi ţuguie buzele încruntat. -Mi-e teamă că am fost folosiţi în cine ştie ce afacere periculoasă despre care habar n-avem şi care se va întoarce ca un bumerang împotriva noastră. Liz blestemă în gînd. Catedra ei, poziţia specială pe care o avea în universitate, întreaga ei activitate fusese aranjate de către acest Themis şi de către Fundaţia Aylesworth. Nu pentru că cercetările ei privind violenţa şi activitatea de la 97

catedră ar fi avut vreo importanţă, ci pentru că nu ştiu ce ticălos cu un pseudonim în loc de nume voise să ştie în permanenţă unde se află şi ce face. Furioasă, se întoarse şi porni spre cele cîteva trepte ce duceau în grădină. îşi pregătea în minte cuvintele pline de dezgust pe care avea să le arunce celor doi. După ce avea să le spună în faţă cît de demni de dispreţ erau, avea să-i oblige să-i spună tot ce ştiau. Totul. Care era adevăratul nume al lui Themis? II întîlniseră vreodată? Trebuia să existe cel puţin un număr de telefon la care aceştia sunau pentru a-i da raportul. Se opri însă brusc. Abia mai respirînd, rămase ascunsă printre frunzele de bougainvillea, în timp ce privirea ei încerca să străbată întunericul. Ceva se mişcase pe trotuar - o umbră se deplasase. Urmări umbra cu privirea şi reuşi să distingă silueta unui bărbat ghemuit în spatele unui copac aflat lingă gărduleţul alb de lemn ce înconjura proprietatea. Se uită din nou spre locul în care se aflau Kirk şi decanul. Cei doi stăteau cu faţa spre casă, cu spatele la stradă. Silueta se mişcă de-a lungul trotuarului, supraveghind casa şi grădina şi folosind gardul pe post de ascunzătoare. 98

Stîlpii gardului o împiedicau să-i vadă faţa. Silueta şi modul în care se mişca i se păreau însă foarte cunoscute... cu o strîngere de inimă, reuşi să-1 recunoască - era „ajutorul de şerif4 care îi luase declaraţia după-amiază. Se hotărî brusc. Pateticul duo din grădină putea să mai aştepte. Bărbatul pe jumătate ascuns lîngă gard venea direct de la Themis. Cu ajutorul lui putea ajunge la acest Themis şi la motivul pentru care fusese atacată. Se întoarse, fară să facă nici un zgomot, şi intră în casă urmînd acelaşi drum ca la sosire, ocolind apoi veranda ce se întindea şi de-a lungul celeilalte laturi a clădirii, unde existau cele mai puţine şanse de a fi văzută de cei doi. îşi petrecuse cureaua peste piept astfel încît geanta îi atîma la spate, unde nu o incomoda în caz că ar fi fost nevoită să o ia la fugă. Ajunsă la colţul casei se opri şi aruncă o privire pe stradă, întunericul se lăsa încetul cu încetul peste peluza din faţa reşedinţei decanului Quentin şi peste strada mărginită cu arbori bătrîni. Se vedeau mai multe maşini parcate, însă nici urmă de falsul poliţist. 99

Coborî repede treptele şi apoi parcurse în fugă aleea pînă la portiţa albă ce dădea în stradă, undele lăsă pe vine şi cercetă încă o dată trotuarul. Nimic. îşi ciuli urechile, încercînd să distingă şi cel mai mic zgomot. In spate se auzeau rîsetele şi vocile celor aflaţi 1a petrecere. Deodată auzi undeva în stînga, mai sus pe stradă, cum se deschide şi se închide încet portiera unei maşini. După aceea cum se ridică sau coboară geamul de la portiera respectivă. Deschise uşor poarta şi înaintă în direcţia locului de unde venise zgomotul. Trecu de un arbore şi pe lîngă două dintre maşinile parcate, urmărind cu atenţie umbrele desenate pe trotuar de lămpile cu neon. începuse să bată un vînt uşor, care mişca frunzele, însă nu avea forţa necesară pentru a clătina ramurile copacilor. Aerul era impregnat cu mirosul puternic al ierbii proaspăt tunse. Liz aruncă o privire spre casă, ce aproape că nu se mai vedea din locul acela, şi apoi spre strada pustie ce urca şerpuind spre dealurile din apropiere. De undeva de deasupra se auzi ţipătul ascuţit al unui coiot. 100

Unde dispăruse bărbatul aceia? Continuă să se furişeze în susul străzii. Deodată se opri să asculte. Avea senzaţia că aude ca prin vis nişte paşi uşori ce se apropiau în fugă de ea. Se răsuci la timp pe călcîie pentru a vedea strălucirea lamei unui cuţit în mîna stîngă a unei siluete îmbrăcate în haine de culoare închisă şi cu o mască de schi pe faţă. Individul se apropiase fară zgomot, cu intenţia de a o ataca pe la spate. Spaima facu să-i crească brusc nivelul adrenalinei. Se întoarse şi vru să ţîşnească spre stradă, unde lumina era mai bună, însă îşi prinse piciorul într-o rădăcină şi se împiedică gata să cadă, în timp ce geanta i se izbi de spate. Individul ajunse imediat lîngă ea. O prinse cu braţul drept de după gît şi o trase înapoi în umbra copacului. Avea aceeaşi înălţime ca bărbatul ce o aruncase de pe faleză. Abia reuşind să mai respire, nu putu să facă decît ceea ce probabil că se şi aşteptase ucigaşul: îl apucă cu ambele mîini de braţul care o strîngea de gît şi, răsucindu-se şi dînd din picioare, încercă să se elibereze din strînsoare. Singurul ei avantaj era 101

forma fizică deosebită menţinută cu ajutorul anilor de antrenamente. Corpul ei era puternic şi flexibil. II simţea pe individ cum se chinuie să-şi păstreze echilibrul. Braţul bărbatului continua s-o strîngă cu putere de gît. Respira din ce în ce mai greu. încetă să mai tragă de braţul individului. încercă să-i aplice două lovituri ushiro empiuchi cu coatele. Reuşi să-1 atingă cu unul din coate în coaste şi simţi cum individul îşi înăbuşă cu greu un geamăt. Strînsoarea din jurul gîtului ei slăbi pentru un moment, încercă să ţipe, însă individul o strînse din nou de gît. Liz se zbătu iar, luptîndu-se pentru o gură de aer. Din cauza lipsei de oxigen vedea negru în faţa ochilor. O cuprinse o spaimă teribilă cînd îl văzu cum ridică stiletul. Voia s-o lovească în inimă prin partea stîngă. în cazul în care nu nimerea cum trebuie, moartea ei avea să fie lentă şi dureroasă. Dacă însă ucigaşul lovea cu precizie, moartea putea surveni în cîteva secunde. înjură disperată printre dinţi. îşi dădu seama imediat că exista o mică speranţă: atenţia bărbatului se concentrase 102

asupra cuţitului şi acesta ignora faptul că avea şi ea o armă — geanta, care îi atîma pe spate. Calcuiînd cu grijă, străduindu-se să respire, urmări cuţitul cum se îndepărtează de trupul ei, pregătindu-se s-o străpungă. Trebuia să-şi programeze manevra cu exactitate, astfel încît să profite de concentrarea individului asupra armei Cuţitul pomi brusc către ea. Liz se mişcă iute spre dreapta şi se folosi de toată greutatea trupului ei pentru a se răsuci sub braţul bărbatului. Pentru o secundă reuşi să se elibereze şi-şi trase geanta în faţa cuţitului. Cuţitul intră cu forţă în geantă şi o străpunse pînă în partea cealaltă. Trupul ei se încordă instinctiv, însă vîrful cuţitului nu reuşi decît s-o zgîrie. Strînsoarea din braţul ce-i înconjura gîtul slăbi puţin în timp ce atacatorul înjură şi încercă să smulgă cuţitul din geantă. Liz îi apucă imediat braţul cu ambele mîini. însă în loc de a încerca să-1 îndepărteze de gîtul ei, aşa cum făcuse înainte, îl împinse puţin în sus şi-şi înfipse dinţii prin stofa mînecii pînă ce ajunse la came. Gura i se umplu de sînge. 103

Bărbatul începu să geamă luptîndu-se să-şi elibereze mai repede cuţitul. Plină de sudoare, cu plămînii arzînd, Liz continua să stea agăţată cu dinţii în braţul lui, ca un pitbull prins de gîtlejul inamicului. Cînd, în sfîrşit, mîna bărbatului începu să tremure slăbind strînsoarea, Liz îi dădu drumul şi se răsuci rapid, eliberîndu-se. în aceeaşi clipă ucigaşul reuşi să-şi recupereze cuţitul. » Bărbatul se dădu un pas înapoi, încercînd să-şi recapete echilibrul. Era o ocazie pe care nu avea voie s-o rateze. Probabil că singura ei şansă. Liz se lăsă pe spate şi-i aplică o lovitură puternică cu piciorul în bărbie. Ochii bărbatului se holbară pe sub mască. Lovitura ei îl prinsese descoperit. Capul îi fu azvîrlit spre spate şi individul se roti neajutorat pe călcîie prăbuşindu-se greoi, cu faţa în jos, pe gazonul de lîngă trotuar. Rămase întins fară să mai mişte. Răsuflînd din greu, Liz se apropie cu grijă de el încercînd să vadă unde avea cuţitul. îşi masa gîtul şi înghiţea cu greu. 104

Unde era cuţitul? Deodată înţelese. Rămase încremenită, cu privirea îndreptată spre bărbatul prăbuşit. Şoldul stîng puţin mai sus. Un picior era strîns sub celălalt, iar o mînă se afla sub corp. Pieptul bărbatul era însă întins la orizontală pe iarbă. Liz trase o înjurătură. Aproape imediat auzi zgomot de paşi. Dădu să fugă, apoi îl văzu pe falsul poliţist care îşi făcuse apariţia printre maşini, cu un pistol în mînă. Bărbatul îi făcu un semn cu capul, băgă pistolul în toc şi se aplecă asupra celui care o atacase. Fără să scoată o vorbă, îi întoarse trupul cu faţa în sus. Cuţitul era îngropat în pieptul individului ce rămăsese cu mîna încleştată pe plăsele. Liz îşi mută privirea. Amintirea violenţei şi a crimelor trecutului ei o tulburase. Individul acela, un străin pentru ea, murise din cauza ei. E drept că încercase s-o ucidă, însă probabil că acest lucru nu avea prea multă importanţă. Important era numai faptul că moartea ei sau a acestui individ erau la fel de inutile. „Harry Craine" ridică privirea spre ea. y.

105

-Bună treabă. Ajută-mă să-1 urc în maşina ta. -Cine eşti? întrebă ea. Cine te-a trimis aici?

7 A

Liz îl privi drept în ochi. In lumina puternică a soarelui de amiază i se păruseră bătrîni şi obosiţi. Acum însă, la adăpostul umbrei, erau strălucitori ca două bucăţi de jar. Era îmbrăcat cu o jachetă sport şi pantaloni maro din bumbac. Trupul lui era ameninţător de masiv faţă de al ei. Avea o faţă lungă, destul de lată în dreptul pomeţilor, frunte înaltă şi părul bogat. Bărbia era îngustă, însă gropiţa din centru îi dădea un aer uşor senzual, semn că pe vremea cînd era cu douăzeci de ani mai tînăr şi privea lumea cu alţi ochi zdrobise multe inimi. - Ştii cine sînt şi pentru cine lucrez, spuse el. -Da, răspunse ea cu o voce obosită. Ştiu. 106

Probabil că ştiuse - cel puţin într-un colţ al subconştientului - din clipa în care fusese aruncată de pe faleză de către bărbatul acela. CIA revenise în viaţa ei. Ori în persoana alergătorului, ori a lui „Harry Craine", ori a amîndurora. -Avem o problemă, spuse el. O problemă foarte gravă. Te rog, apucă picioarele ucigaşului. Ajută-mă să-1 trag de aici înainte ca să ne vadă cineva. Liz îşi aduse aminte de modul în care echipa de la CIA a lui Hughes Bremner reuşise s-o păcălească pe Sarah organizînd un fals atentat la viaţa ei, facînd-o să creadă că cei care Oa păzeau fuseseră „ucişi" de oamenii trimişi de Carnivor. înscenarea fusese foarte convingătoare. -Nu încă, spuse ea. -Dar nu avem timp ... -Te rog să taci. Nu ai fi aici dacă nu ai avea nevoie de mine. Aşa că taci din gură în timp ce verific eu. Liz îngenunche lîngă trupul căzut şi-şi apăsă degetele pe artera carotidă. Nu se simţea nici urmă de puls. Pieptul 107

bărbatului era plin de sînge în locul unde intrase cuţitul. îşi lipi urechea de el. Nu se auzea nimic. -Ţi-am spus că e mort. Liz ridică privirea spre ei. -Cine te-a învăţat meserie, omule? întrebă ea şi începu să caute prin buzunarele mortului. -Voiam să-1 verific după ce îl duceam la maşina ta. Dar dacă vrei să te dai mare, fie. Bărbatul se ghemui lîngă ea. Liz nu zise nimic. Sub braţul bărbatului ucis se vedea »

un pistol mic într-un toc din piele, probabil arma lui de rezervă. Fără îndoială că folosise cuţitul pentru a face cît mai puţin zgomot. în afară de ţigări, în buzunarele mortului nu se mai găsea nimic. Liz ridică fruntea cu urechile ciulite. Dinspre casa decanului ajunse pînă la ei un hohot de rîs. Oaspeţii acestuia se aflau pe verandă şi-şi luau rămas-bun de la gazde. -OK, hai să mergem. Liz apucă picioarele mortului. Bărbatul de 1a CIA ridică de umeri trupul celui ucis şi o 108

luă înainte. Cadavrul era destul de uşor, nu cîntărea mai mult de şaptezeci de kilograme. -Văd că ştii unde mi-am parcat maşina, zise ea surprinsă. -Am venit aici cu un taxi, se justifică el. Pentru că nu team văzut la petrecere, m-am dus lîngă maşina ta şi am rămas să te aştept acolo. Te urmăream în oglinda retrovizoare. -Deci l-ai văzut cum m-a atacat. Ei încuviinţă cu o mişcare a capului. -îmi pare rău că n-am reuşit să ajung mai repede ca să te ajut. -Prostii. Ai avut la dispoziţie o groază de timp. Ai vrut să vezi dacă mai sînt în stare să mă descurc singură. El nu încercă să nege acest lucru. Liz lăsă jos picioarele mortului şi descuie portbagajul. înăuntru avea nişte pungi de plastic pe care le desfăcu şi aşezară cadavrul pe ele. Liz scoase masca de pe faţa mortului. Nu fu deloc mirată acelaşi nas scurt, părul şaten tuns scurt, bărbia puternică. -E individul care m-a aruncat de pe faleză, spuse ea. îl 109

cunoşti? -Nu, şi nici nu mă aşteptam la aşa ceva. Nu trimit ei indivizi care să poată fi identificaţi aşa uşor. -Cine sînt „ei"? -Speram să ne spui tu. Uitîndu-se de jur împrejur, bărbatul închise repede portbagajul. Liz însă nu prea avea chef să răspundă la întrebări. -Care e numele tău adevărat? Ce vor cei de la Langley de la mine? -Hai să urcăm în maşină. Stăm de vorbă acolo. Oaspeţii începuseră să plece de la petrecere şi se îndreptau spre maşinile lor. Am stat prea mult timp aici. -Asta nu e problema mea. Ai intrat şi în locuinţa mea. Reuşise să-1 ia prin surprindere. Bărbatul se încruntă, dar nu zise nimic. -Ai intrat în maşină şi ai uitat geamul puţin coborît. Din moment ce singura pereche de chei de rezervă se află în bucătărie, e clar că ai fost acolo şi le-ai luat. Numai Dumnezeu ştie pe ce ai mai pus mîna. Vreau să-ţi văd 110

legitimaţia. -Aveau dreptate cînd spuneau că eşti bună, mormăi el

111

M

şi scoase din buzunarul de la piept o legitimaţie CIA. Numele înscris acolo era Angus Macintosh. -Mulţumesc, zise ea şi băgă legitimaţia în geantă. -Nu poţi să faci aşa ceva, zise el ridicînd indignat din sprîncene. Liz nu acordă nici o atenţie vorbelor sale şi examină minuţios locul în care cuţitul intrase în geanta sa de piele. Fusese o lamă cu două tăişuri - subţire şi ascuţită. Un stilet, în clipa în care termină de analizat geanta, privirea îi fu atrasă 112

de o bucată boţită de hîrtie căzută pe jos. -Ce e aia? întrebă agentul. Liz ridicase hîrtia de jos şi acum o netezea. -E adresa decanului Quentin. Adresa era scrisă cu creionul şi într-un colţ al hîrtiei se afla un semn ciudat, ca un şarpe. Eljse aplecase peste umărul ei ca să se uite la hîrtie. -înseamnă că individul nu s-a obosit să memoreze adresa. Probabil că i-a căzut din vreun buzunar. Sînt surprins că n-ai găsit-o atunci cînd l-ai percheziţionat. Cred că totuşi ţi-ai cam ieşit din mînă. Hai să mergem. -Perioada petrecută la CIA nu e una dintre cele mai plăcute din viaţa mea, agent Macintosh. Nu-mi place sămi dai tîrcoale şi în nici un caz n-o să mai lucrez vreodată pentru Langley. Să-ţi intre în cap chestia asta şi dispari naibii din viaţa mea. Liz îndesă hîrtia în poşetă. Bărbatul oftă nemulţumit. -Poţi să-mi spui Mac. Modul în care m-am furişat în preajma ta e posibil să nu fi fost, într-adevăr, prea subtil. 113

OK, n-are rost să mai pierdem timpul. Aşa cum ţi-am mai spus, avem o problemă foarte gravă, însă din păcate e o problemă care te priveşte şi pe tine. Verişoara ta Sarah Walker a fost răpită în Paris acum cîteva ore şi Asher Flores a fost împuşcat. -Nu se poate! Liz trase adînc aer în piept. Asher trăieşte? Aţi găsit-o pe Sarah? -Flores trăieşte. în prezent o căutăm pe Walker. Răpirea s-a produs cam în acelaşi timp cu atacul de pe faleză. Liz se chinuia să-şi controleze emoţiile. -De ce ar trebui să cred că ceea ce-mi spui e adevărat? Bărbatul băgă o mină în maşină prin geamul deschis şi scoase de acolo un CD - player. -Am primit înregistrarea asta de la Paris. Apăsă un buton şi CD-ul începu sa se rotească. ,JLiz, aici e Asher " Era într-adevăr vocea lui Asher, însă la CIA aveau metode prin care se putea imita orice voce. „Nişte minţi de rahat au răpit-o pe Sarah. Să ştii că nu e glumă, Liz. Vor dosarele Carnivorului. Avem la dispoziţie 114

patru zile. " Asher începu să tuşească. Cînd vorbi din nou, vocea sa era plină de furie. yyDespre ce dracu' e vorba? Ce dosare? O vor omorî, Liz, şi eu nu pot să mă ridic de aici. Sînî blocat în afurisitul ăsta de spital Dacă dosarele alea sînt la tine sau dacă ştii ceva despre ele ..." Macintosh apăsă pe butonul STOP. -E suficient? Din nou dosarele Carnivorului. Simţea că nu mai poate respira. -Urcă în maşină. Conduc eu. Asher Flores era unic prin limbajul său colorat. Liz nu mai auzise pe nimeni în afară de el folosind sintagma „minţi de rahat" şi modul de construcţie a frazelor era de asemenea al lui. La asta se adăuga şi disperarea pe care o simţise în vocea lui, furia că nu putea face nimic pentru a o salva pe Sarah din pericolul mortal în care se afla. Ca orice alt agent CIA, Asher era un actor destul de bun, însă nu într-atît încît să fi jucat scena pe care tocmai o auzise. Apelul înregistrat suna exact aşa cum s-ar fi aşteptat ea să sune într-o astfel de 115

situaţie. » Liz deschise portiera. De frică pentru ceea ce i se putea întîmpla lui Sarah, i se pusese un nod în stomac. De-a lungul anilor deveniseră la fel de apropiate ca nişte surori. Datorită unui plan diabolic al celor de la CIA, înfăţişarea lui Sarah fusese transformată încît să semene perfect cu Liz, însă ăsta fusese numai începutul legăturii lor. Descoperiseră pe parcurs că gîndeau cam în acelaşi mod, că aveau chiar şi gusturi şi interese comune. Liz admira profund inteligenţa şi sensibilitatea lui Sarah, precum şi încăpăţînarea cu care se dedica investigaţiilor jurnalistice la care era în stare să lucreze chiar şi luni de zile. Cîştigase un premiu Pulitzer pentru o serie de articole în legătură cu centralele nucleare din California. t Avea să facă tot ce stătea în puterea ei ca s-o salveze pe Sarah. Lefcţia pe care o învăţase la CIA fusese însă una amară. Nu putea avea pe deplin încredere în ei, nici măcar în această situaţie. Mai ales în această situaţie. In timp ce Macintosh îşi aşeză trupul mare şi musculos pe 116

locul din dreapta, ea se aşeză la volan. închiseră portierele fară zgomot şi Liz pomi motorul. -Presupun că ai pregătit totul ca să plec la Paris. -Cei de la Langley au pregătit un avion special. Te aşteaptă. Liz întoarse maşina şi începu să coboare dealul. -Ai intrat la mine în casă. Mi-ai făcut şi bagajul? -Trebuie să-ţi mărturisesc că l-am făcut. Ţi-am luat şi paşaportul. Nu-ţi mai rămîne decît să mergi la aeroport. De cadavru se ocupă oamenii mei. -Spune-mi cum s-a întâmplat.' Macintosh îi descrise modul în care se desfaşurase răpirea. -Asher spune că totul s-a petrecut în cîteva secunde. Acţiunea a fost planificată probabil cu grijă. Rezervarea la bistroul unde urmau să servească cina a fost făcută de la hotel şi cineva a reuşit fară îndoială să obţină informaţia. Numai aşa se explică faptul că cei doi bărbaţi au ştiut unde să-i aştepte pe alee. în ceea ce priveşte 117

dubiţa, probabil că-i urmărea. Macintosh clătină îngrijorat din cap. -Marea întrebare..'. întrebarea noastră este unde sînt dosarele Carnivorului. Liz răspunse mohorîtă: -Nu cred că există aşa ceva. -Deci nu ţi-ai schimbat punctul de vedere de la interviul pe care l-ai avut cu Grey Mellencamp? -Nu. Am continuat să caut după aceea, însă nu am găsit nici un indiciu că tatăl meu ar fi păstrat o astfel de evidenţă. Intraseră pe Mission Canyon Drive şi Liz se opri brusc. înainte de a merge mai departe, trebuia să afle cît de mult era el dispus să spună adevărul. -Cei de la Langley se află în spatele înscenării puse la cale aici, la Santa Barbara? Posturile scoase la concurs de Fundaţia Aylesworth au fost plătite de ei cu scopul de a ne atrage aici pe Kirk şi pe mine, ca să mă poată ţine sub control? Themis este oare un nume codificat purtat de vreunul dintre ofiţerii voştri? A

118

El întoarse capul spre ea. In ochii lui se citea atît surprindere, cît şi o urmă de respect. -Ai aflat despre Themis? -Este unul de-ai voştri? repetă ea întrebarea. El încuviinţă din cap. -Cum ai aflat? -Nu are importanţă. De ce mi-aţi înscenat toată povestea asta? -Cum au ajuns pînă la noi zvonurile privind dosarele, era normal să ne gîndim că pot ajunge şi la alţii. Tu erai ţinta cea mai probabilă. Avînd în vedere că cineva a trimis un ucigaş care a încercat să te ucidă de două ori în aceeaşi zi, mi se pare normal ca cei de la Langley să-şi fi luat măsuri de prevedere. Cred că ar trebui să le fii recunoscătoare pentru asta. Liz pufni dispreţuitor. -CIA a fost şi este în continuare îngrijorată de posibila existenţă a acestor dosare, nu pentru viaţa mea. -Nu ne putem permite ca dosarele să ajungă în mîinile cui 119

nu trebuie, Liz. Trebuie să înţelegi lucrul ăsta. -Ce mă împiedică să cred că ucigaşul a fost trimis de cei de la Langley? -Nu are sens. Dacă dorim să punem mîna pe dosare, tu eşti cea care ne poţi duce la ele. Asta nu s-a schimbat deloc. Liz fu nevoită să-i dea dreptate în sinea ei. Dacă ucigaşul ar fi fost trimis de cei de la Langley, eşecul primului atac ar fi fost tratat cu mult mai multă atenţie. -Probabil că erai deja în drum spre mine sau operai prin zonă, de ai ajuns atît de repede la cabinetul doctorului meu. Macintosh se lăsă pe spate şi încrucişă mîinile la piept. Partea de sus a feţei sale se afla în umbră, ceea ce făcea ca gropiţa din bărbie să pară mai întunecată, mai adînci. -Lucrez lîngă Los Angeles. Tocmai mă îndreptam spre nord, pentru o anchetă în Tnousand Oaks, cînd am aflat mai întîi despre Flores şi Walker şi apoi despre tine. CIA a aranjat în aşa fel încît să pot lua identitatea lui Harry 120

Craine, ca să împiedicăm poliţia locală să se amestece. Actele de identitate mă aşteptau aici. -Ai discutat şi cu şeriful? -Bineînţeles. Dacă sună cineva, i se va spune că raportul Iui Kirk a rost găsit şi că departamentul se ocupă de investigaţii. Liz era deja cu gîndurile în altă parte. Suferinţa ei era aproape fizică, se simţea ca şi cum ar fi avut un atac de febră. Era bolnavă de frică pentru Sarah şi Asher. -Nu pot să cred că Sarah şi Asher au fost şi ei implicaţi în povestea asta. Apăsă pe pedala de acceleraţie, grăbită să ajungă 1a aeroport. Grăbită să ajungă la Paris, unde Sarah şi Asher aveau nevoie de ea. -La ce te aşteptai? O dată ce ai făcut public faptul că ai în pregătire o emisiune la televiziunea naţională despre asasinii din epoca războiului rece şi că printre ei s-a numărat şi Carnivorul, era inevitabil să devii o ţintă. Toţi cei ameninţaţi de existenţa dosarelor s-au folosit cel puţin o dată de serviciile unui ucigaş plătit. Viaţa ta nu 121

mai valorează nici cît un tichet de parcare din clipa în care ei au ajuns la concluzia că deţii dovezi în legătura cu aceste afaceri. în acelaşi timp, oricine ar fi vrut să pună mîna pe dosare ar fi încercat de asemenea să ajungă la tine - prin orice mijloc posibil. Inclusiv prin răpirea verişoarei tale. -De ce nu mi-ai spus toate astea cînd ne-am întîlnit prima dată? De ce ai încercat să mă păcăleşti? -Asher nu-şi recăpătase complet cunoştinţa. Trebuia să fim siguri în legătură cu cele întîmplate şi pentru asta am avut nevoie de ceva timp. Cei de la Langley erau convinşi însă că atacul asupra lor s-ar putea să fie urmat de unul asupra ta, aşa că m-au trimis aici. Liz trase adînc aer în piept. -Cei de la Langley au ordonat anularea serialului? -Am făcut anumite presiuni, recunoscu el. Acum, că nu mai este în atenţia publicului, e posibil ca ameninţarea la adresa ta să se mai reducă. Nu dorim ca operaţiunea de găsire a lui Sarah să fie în vreun fel compromisă. -Sau operaţiunea de găsire a dosarelor. 122

Macintosh ridică din umeri. -Bineînţeles. »

Ajunseseră pe autostrada 101, care ducea spre aeroport, şi Liz mări viteza. -OK, deci sînt implicate două grupuri aici. Primul este constituit din cei care au răpit-o pe Sarah şi care cer dosarele drept răscumpărare. In cel de-al doilea sînt cei care l-au trimis pe individul acela să mă omoare. Aceştia ori se tem că din dosarele respective poate ieşi la iveală ceva care să-i incrimineze, ori dosarele se află deja în posesia lor şi se tem că eu pot ajuta la demascarea lor. -Da, exact aşa gîndim şi noi. -Care e situaţia la Paris acum? »

-Am făcut tot posibilul să nu răsufle nimic. Ultimul lucru de care avem nevoie este să apară în presă ştirea că unul dintre asasinii din timpul războiului rece a păstrat date în legătură cu crimele sale şi că soţia unui agent CIA este ţinută ostatică pînă cînd reuşim să dăm de acele dosare. 123

Ca să prevenim scurgerile de informaţii, lucrăm în colaborare cu Sûreté. In afară de ei nu au mai fost implicate alte agenţii din interiorul sau exteriorul Franţei. Personalul hotelului a fost anunţat că Asher a fost rănit în timpul unui jaf armat şi că Sarah se află cu el la spital. In acelaşi timp, celor de la spital li s-a spus că Sarah a suferit teribil de pe urma şocului şi că se află sub sedative, în camera ei de hotel. -Ce-aţi aflat de la angajatul care a făcut rezervarea pentru cină? -L-am interogat, însă n-am reuşit să aflăm nimic. Continuăm să-1 ţinem sub observaţie. » i -Şi care e rolul meu? -Ne vei ajuta să cîştigăm ceva timp pentru a o putea salva pe Sarah. Din moment ce răpitorii au reuşit să-i găsească pe Asher şi pe Sarah, cred că sînt suficient de isteţi încît să-şi plaseze oameni la pîndă într-un mod care să facă practic imposibilă descoperirea lor. Atunci cînd te vor vedea, vor crede că te afli acolo pentru a participa la 9

124

schimb, ceea ce înseamnă că noi ne pregătim să le satisfacem cererile. Asta ar trebui să le micşoreze puţin tensiunea. De cele mai multe ori răpitorii îşi ucid victimele cu mult înainte de momentul în care ar trebui să primească răscumpărarea, datorită presiunii imense la care sînt supuşi. Devin nervoşi şi speriaţi şi încep să-şi imagineze ce-i mai rău. Din nefericire, Macintosh avea dreptate. încă un motiv de îngrijorare pentru Liz. -Şi, exact, ce anume vrei să fac eu? -Mai întîi îl vei vizita pe Asher, însă vei pretinde că eşti Sarah, astfel încît legenda noastră să funcţioneze în continuare. Dacă te întreabă cineva, încă nu ţi-ai revenit din şoc, dar doreşti să-ţi vezi soţul. Sperăm să-şi amintească mai multe după ce te vede. Apoi te duci la hotel. Poate găseşti vreun indiciu care nouă ne-a scăpat. Vrem să te comporţi ca şi cum ar fi camera ta. -Să mă comport ca Sarah? -Da, ca Sarah. în felul acesta, cei de la hotel nu vor avea nevoie de explicaţii suplimentare. Bineînţeles că răpitorii 125

vor şti că e vorba despre tine. -Ce măsuri aţi luat ca s-o găsiţi? ~ Oamenii noştri sînt pe stradă, la pîndă, şi în acelaşi timp sînt investigate în mod discret anumite contacte pe care ori noi, ori cei de la Sûreté le-au stabilit în decursul timpului. Aşa cum ştii prea bine, e un joc al aşteptării, însă nu dorim să neglijăm nici o pistă. Adevărul este că ne-ar prinde teribil de bine o mînă de ajutor. Cineva care vrea ceva de la noi şi e dispus să facă un tîrg. Sau o cît de mică informaţie care să ne conducă la o sursă. Metodele obişnuite. -Şi dosarele Carnivorului? -Sperăm să le găseşti tu. -Am încercat deja şi nu am reuşit, fir-ar să fie. Dosarele astea nu există! -Mai încearcă. CIA le caută încă dinainte de discuţia ta »

cu Grey Mellencamp, fără succes deocamdată. E clar însă că există o persoană care e convinsă că aceste dosare sînt reale pentru că în, în caz contrar, nu s-ar fi întîmplat ceea ce s-a 126

întîmplat azi. Macintosh se opri ezitînd. -Bineînţeles, e posibil ca acest individ să se înşele. Sprîncenele ei se uniră de îngrijorare. Liz privea neliniştită la maşinile din faţa ei. -Aşa ceva ar fi fatal pentru Sarah.

$ Bratislava, Slovacia Peste oraşul cufundat în întunericul profund ce vestea apropierea dimineţii se lăsase o căldură înăbuşitoare. Simon era îngrijorat că nu va putea ajunge la timp. Parcurse pe jos distanţa de la rîu pînă la apartamentul său din Oraşul Vechi, îşi scoase fracul şi puse pe el o pereche de blugi şi o cămaşă largă. Scoase dintr-o cutie ascunsă sub pat pistolul Beretta de 127

9 mm şi verifică dacă funcţionează. Era nerăbdător să-1 întîlnească pe cel care pretindea că are informaţii despre moartea tatălui său. Întîlnirea îi provoca şi o mare doză de îngrijorare. Băgă pistolul la spate, astfel încît să fie acoperit cu cămaşa, şi mai luă cu el o lanternă mică dar puternică pe care o vîrî într-unui din buzunarele blugilor. In clipa în care se pregătea să plece privirea i se opri asupra imaginii din oglinda de pe birou. Pentru o fracţiune de secundă i se păru că vede acolo o persoană necunoscută. Cine era el? Blase Kusterle? Simon Childs? De obicei intra foarte adînc în pielea unui personaj şi raporta foarte rar în mod direct superiorilor săi din MI6. Era bine pentru sănătatea sa mentală să fie o singură persoană la un moment dat. în noaptea aceea însă, totul se răsturnase cu josul în sus şi redevenise brusc, fără nici un avertisment, Simon Childs. Se întoarse la birou şi rămase cu privirea aţintită în oglindă. Ada îi spusese că e atrăgător şi arogant, exact invers de cum se considera ei. Avea cu puţin peste un metru optzeci 128

şi un păr şaten ondulat pe care-1 purta mai lung, aşa cum îşi imagina el că se potrivea cu Blase Kusterle, agitatorul. Obrazul său avea nevoie de un bărbierit. Nasul era mare şi turtit. îşi aduse^brusc aminte, cu durere, de motivul pentru care arăta aşa. în ochii de culoare albastru deschis se citea oboseala şi încă ceva ce nu-i facea deloc plăcere. Nu ştia căreia dintre identităţile sale - lui Blase sau lui Simon trebuia să-i mulţumească pentru asta. Clătină nervos capul, dezgustat de lipsa de stăpînire de sine. în timp ce ieşea în viteză din apartament, îşi aduse aminte de raportul pe care ar fi trebuit să-1 scrie pentru MI6. Documentul putea să mai aştepte. Rămăsese mai puţin de o oră pînă la răsăritul soarelui şi el alerga pe strada Kapitulská, în direcţia Catedralei St Martin. Masiva biserică în stil gotic se ridica trufaşă şi sinistră doar la cîţiva metri distanţă de autostrada Staromestká, o monstruozitate suspendată, datînd din era comunistă, pe care treceau maşini chiar şi la ora aceea. Zona din apropierea catedralei părea pustie, însă el scoase pistolul de la spate 129

pentru orice eventualitate. Se furişa acum cu pistolul în mînă pe lîngă zidurile vechi, cercetînd cu atenţie pereţii, curţile şi Piaţa Rudnay, ce se deschidea în apropiere. Perlă a tezaurului naţional, Catedrala St. Martin fusese cu jumătate de mileniu în urmă locul de încoronare al regilor unguri şi o mare parte din ea continua să fie folosită de credincioşi. Noaptea, uşa de 1a intrare era încuiată. La ora aceea nu se afla nimeni acolo şi Simon nu văzu nimic care să-i trezească suspiciunile. Satisfăcut de rezultatul cercetărilor sale, se apropie de uşa de pe latura de nord a catedralei, aşa cum i se indicase în bilet. Uşa era întredeschisă. O mai deschise cu cîţiva centimetri şi fu imediat asaltat de mirosul umed al zidurilor de piatră. Pe poliţele înşirate de-a lungul coridorului ce se vedea în faţă se aflau lumînări aprinse, deşi exista şi instalaţie de lumină electrică. Rămase cîteva clipe cu urechile ciulite. Păşi înăuntru în timp ce inima îi bătea cu putere, gata să-i spargă pieptul. Aerul dinăuntru era mai rece cu cel puţin zece grade decît cel de afară. Trase uşa după el 130

şi o lăsă întredeschisă exact aşa cum o găsise. Luminările erau destul de departe una de cealaltă, furnizînd numai lumina necesară pentru a-1 ghida. începu să înainteze pe coridor cu arma pregătită. Uriaşă şi destul de complicată pentru cei care o vizitau, catedrala avea trei nave, un prezbiteriu în care locuiau preoţii, trei capele în stil gotic ca şi o sală enormă de intrare şi o capelă în stil baroc dedicată Sfîntului Ioan Cerşetorul. In timp ce se apropia de capătul coridorului, era din ce în ce mai copleşit de tăcerea adîncă ce părea că emană din zidurile cenuşii de piatră. Aşa cum scria în bilet, intră în prima capelă. Rămase în picioare în spatele încăperii, forţîndu-se să respire regulat. O dată cu el, şi aerul părea să fi încremenit. Nu se mişca absolut nimic, nici flăcările luminărilor, nici umbrele pe care acestea le desenau pe pereţi. Capela părea pustie. Simon se uită pe rînd la luminările puse din loc în loc, la şirurile de bănci, la tapiţeriile vechi şi la colţurile cufundate în întuneric. Se întrebă dacă persoana care scrisese biletul se afla deja acolo. Dacă avea să apară sau nu. îşi dădu seama că, deşi îi era frică 131

de această întîlnire, dorea cu disperare ca ea să aibă loc. Privi ceasul. Era exact ora prevăzută pentru întîlnire. Numără trei rînduri de bănci şi se aşeză la capătul dinspre alcov. îşi vîrî revolverul la şoldul drept de unde îl putea scoate imediat şi aşeză lanterna pe locul din stînga sa. Se întoarse să privească în direcţia alcovului. In umbra acestuia se afla o statuie din marmură albă a Fecioarei Maria ce părea că emite o lumină nepămînteană. Rămăsese ca hipnotizat şi îi reveniseră în minte vremurile în care, la Londra, copil fiind, frecventa biserica în mod regulat împreună cu părinţii săi şi fratele său vitreg. El era cel mai tînăr dintre cei doi băieţi, fiul mamei sale de dinaintea căsătoriei, în timp ce fratele său Michael - Mick - era fiul lui Robert Childs. îşi iubise foarte mult tatăl vitreg. în clipa în care îşi schimbă poziţia ca să poată privi în partea din faţă a capelei, continuînd să se gîndească la părinţii săi, auzi un sunet atît de slab încît avu senzaţia că e numai rodul imaginaţiei sale. Dădu să se întparcă. -Stai pe loc. Priveşte drept înainte. Ordinul fusese rostit 132

în engleză, însă cu accent italian. Era vocea unui bărbat, joasă şi fermă. Ai răbdare. Cu puţin noroc, terminăm repede şi după aceea fiecare o să poată să-şi vadă de drum. Simon reuşi să vadă silueta unui bărbat în umbră fără a putea însă să-i distingă faţa. -Cine sînteţi? întrebă el şi întoarse încet capul în direcţia în care i se spusese. întrebarea fu ignorată. -îţi aduci aminte de Ucigaşul de pe strada Miller? La Londra, cînd erai copil? După calculul lui Simon, bărbatul se afla la cel puţin trei metri distanţă de el. Prea departe ca să poată fi atins, însă suficient de aproape ca şoaptele sale să fie auzite foarte bine în capela cufundată în tăcere. Simon ar fi vrut să sară de la locul lui, să-1 strîngă de gît şi să obţină astfel toate informaţiile dorite. » Dar întrebă la fel de încet ca cei din spatele lui: -Mi-aţi scris că tatăl meu a fost ucis. Cine a facut-o? 133

-Aşteaptă. Piu tardi. Ai răbdare. Mai întîi trebuie să înţelegi începutul. Vocea era a unui om obişnuit să dea ordine, care nu accepta să fie întrerupt sau interogat. -Ştii povestea Ucigaşului de pe strada Miller? repetă el întrebarea. Simon căzu pe gînduri. -Toată lumea bănuia că e vorba despre un londonez, fiindcă obişnuia să lase cadavrele în cele mai ascunse locuri ale oraşului. Unul dintre cei mai îngrozitori criminali din istoria Londrei. Cred că primul cadavru a fost descoperit pe o alee care dădea în strada Miller. îmi aduc aminte că nu aveam voie să mă joc pe afară fiindcă toate mamele erau foarte speriate. -Buono. Ucigaşul acela era un monstru. Băieţii aceia erau conştienţi pe toată durata jocurilor sale disgustoso, pînă cînd mureau din cauza sîngerării. După cea de-a unsprezecea mutilare şi crimă, inspectorul-şef era sigur că reuşise să-1 identifice - ucigaşul era un aristocrat. Un titlu 134

şi o avere obţinute de-a lungul mai multor generaţii. Apoi dovezile au dispărut. S-au evaporat pur şi simplu. Un funcţionar a fost găsit ţap ispăşitor şi a fost concediat. în acelaşi timp însă, asistentul inspectorului a primit o moştenire neaşteptată şi s-a retras în sudul Franţei. Inspectorul - cel care ar fi dorit să-1 acuze pe aristocrat a fost şi el acuzat pentru participarea la pariuri ilegale. în clipa în care s-a ajuns la concluzia că nu existau suficiente dovezi pentru ca suspectul să fie acuzat, s-a renunţat şi la acuzaţiile la adresa inspectorului. Bărbatul relatase toate acestea cu o voce monotonă, de parcă ar fi recitat un rol învăţat îndelung. -Cînd însă a murit şi cel de-al doisprezecelea băiat, tatăl tău a intervenit. -îmi aduc aminte că era teribil de indignat. Că a solicitat o anchetă guvernamentală privind modul în care poliţia se ocupase de cazul respectiv. însă nu-mi amintesc să fi fost arestat cineva. De fapt, nu-mi mai amintesc nimic altceva. Criminalul acela în serie probabil că a fost oprit. A

135

-E numai pe jumătate adevărat. în realitate, tatăl tău a fost cel care a rezolvat problema. Sir Robert mai fusese martor la astfel de mîrşăvii, la investigaţii care fuseseră îngropate din cauza presiunilor exercitate. Niciodată însă nu fusese un caz atît de grav. El a simţit că trebuie să facă ceva pentru a salva alţi copii, aşa că şi-a folosit sursele pentru a angaja în mod secret un asasin. Acesta 1-a ucis pe aristocrat, însă a făcut ca totul să pară un accident de motocicletă. Bineînţeles că cei de la Scotland Yard au răsuflat uşuraţi. Nici familia nu s-a obosit să cerceteze prea mult „accidentul". Simon era surprins, nu putea să spună nimic. Constată că dezaproba modul în care acţionase tatăl său. Sir Robert fusese toată viaţa un luptător pentru drepturile omului. Ideea că un astfel de om ar fi putut angaja un asasin i se părea imposibilă, în total dezacord cu caracterul său. Şi totuşi bărbatul din spate avea dreptate cel puţin într-o privinţă: Ucigaşul de pe strada Miller fusese un ticălos cu un apetit greu de potolit pentru torturarea băieţilor mici. Pe vremea 136

aceea, Sir Robert avea doi băieţi mici şi o soţie înspăimîntată. -Acum cinci ani, continuă vocea, cineva a aflat toate astea şi a încercat să-1 şantajeze pe Sir Robert. Vocea făcu o pauză şi apoi continuă metodic: Atunci el şi-a tăiat venele. S-a omorît fiindcă risca să fíe arestat şi reputaţia sa urma să fíe distrusă. Cariera sa politică şi viaţa aşa cum o ştia el erau terminate. Se gîndea de asemenea că scandalul avea să-i afecteze şi familia. Simon simţi că trupul îi devenise rigid. Nu spunea nimic, însă se gîndea că dacă tatăl său nu şi-ar fi pus capăt zilelor, probabil că mama lui ar mai fi trăit. Ar fi acceptat să-i fie implantat un stimulator cardiac. Aşa, murise la numai şase luni de la sinuciderea soţului ei. Simon îşi încordă pumnii, cuprins din nou de vechea durere. Se chinuise din răsputeri să-i ofere mamei sale un motiv pentru care aceasta să continue lupta, însă durerea ei fusese mai puternică. Sub ochii lui devenise din ce în ce mai slabă, pielea ei se îngălbenise şi îşi pierduse energia pînă ajunsese ca o fantomă. Era o imagine pe care o purta mereu cu el. 137

-Ce voia şantaj istul? -Votul tatălui tău într-o afacere legată de libertatea comerţului, o cerere cu care el bineînţeles că nu a fost de acord. -Votul său nu a fost niciodată de vînzare, recunoscu Simon. Indiferent dacă cîştiga sau pierdea, integritatea lui era mai presus de orice. Simon se opri, dîndu-şi seama că nu acesta era adevărul. Tatăl său nu fusese chiar aşa de perfect: angajase un asasin şi, prin sinuciderea sa, îşi ucisese şi soţia. Ca să nu mai vorbim de amantele pe care le avusese de-a lungul anilor. -Politica era totul pentru tata, zise el nervos. Chiar dacă nu ar fi facut-o, aşteptarea următoarei ocazii în care şantajistul i-ar fi putut cere să-şi modifice votul ar fi creat o presiune extraordinară asupra lui. Dar cum a reuşit şantajistul să afle despre legătura dintre tatăl meu şi asasin? Aţi spus că înţelegerea a fost secretă. Şantajistul era chiar asasinul? -Imposibil. Asasinul era mort. 138

-Atunci cine era şantajistul? -Am impresia că nu ai fost deloc atent la ceea ce ţi-am spus. Pentru prima dată de la începui întâlnirii, Simon avu senzaţia că distinge o notă de emoţie în vocea joâsă - o furie abia stăpînită, care nu era însă îndreptată împotriva sa. -Nimeni nu ştie. De aceea mă aflu aici. Tu trebuie să faci investigaţii. Să descoperi care este identitatea ticălosului. Să-1 opreşti. Mîna lui Simon se odihnea pe scaunul de lîngă el. începu s-o mişte uşor spre şold, spre locul unde era ascuns pistolul. -De ce ar trebui să vă cred? Tot ce mi-aţi spus poate să fie o minciună. Ce vreţi de fapt de la mine? -Exact ce ţi-am spus - să-1 opreşti pe acest barbar. Nimic altceva. Niciodată nu ai încredere, nu-i aşa Simmy-boy? Simon înlemni. -Aşa te striga tatăl tău, nu? Trebuie să-1 găseşti pe ticălosul care a provocat moartea părinţilor tăi. Bărbat sau femeie, nu ştiu. Eu ştiu prea puţin. 139

Din nou vocea era afectată de emoţie. -îţi aduci aminte de prietenul tatălui tău, Terrill Leaming, bancherul din Ziirich? El îţi poate spune mai multe. însă ascultă sfatul meu - nu mai spune nimănui. Nici unul dintre noi nu cunoaşte puterea forţelor pe care le-ai putea provoca. -Să-mi spună mai multe despre ce? Dumneavoastră de unde ştiţi toate astea? Nu primi nici un răspuns. Simon se răsuci pe bancă, însă nu reuşi să vadă decît nişte umbre. Sări în picioare şi începu să alerge, aprinzînd în acelaşi timp lanterna. Cercetă toate ungherele cu fasciculul luminos, însă capela era goală, la fel de tăcută ca moartea. Rămase cîteva clipe nemişcat, neştiind ce să facă. în cele din urmă, pomi cu paşi repezi pe coridorul care ducea spre ieşirea din catedrală. Se tot gîndea la misteriosul informator: după voce părea destul de bătrîn, şaizeci sau chiar şaptezeci de ani, vorbind foarte bine engleza, însă cu un uşor accent italian. Trecu în revistă toate cunoştinţele italiene ale familiei, 140

însă nici una nu se potrivea cu misteriosul mesager. Nu-1 uimise numai faptul că individul ştia modul în care obişnuia să-1 alinte tatăl lui - ar fi putut afla asta foarte bine de la vreun servitor sau de la un prieten al familiei. Dar chiar şi afirmaţia că Sir Robert îl oprise cu mijloacele sale proprii pe ucigaşul de copii părea destul de credibilă. Dacă tot ceea ce spusese necunoscutul despre Sir Robert, despre Ucigaşul din strada Miller, despre asasinul plătit şi despre şantajist nu fusese decît o minciună, atunci era clar că individul cunoştea suficient de multe elemente pentru a o face să sune foarte credibil. Simon ajunse aproape de uşa pe care intrase şi observă că era întredeschisă, exact aşa cum o lăsase. Mirosul de piatră veche era mai puternic aici," în coridorul îngust. Stinse lanterna şi luminările. Rămas în beznă, fii cuprins de un sentiment al inevitabilului. Oricum, Ada voia ca el să părăsească pentru o vreme Europa Centrală. Era sigur că ea nu avusese în vedere o excursie la Zurich, însă asta avea el de gînd să facă. 141

Se lipi de perete şi privi prin crăpătura uşii. Soarele răsărise şi scălda într-o lumină aurie spaţiul deschis din jurul catedralei. Voia să se asigure că nu fusese urmărit. Cercetă locul în speranţa de a-1 găsi pe necunoscut. Individul era grozav de priceput dacă reuşise să strecoare biletul în buzunarul cuiva atît de antrenat ca Simon fără să fie prins. Şi mai era ceva: Simon lucra de aproape trei ani sub un nume fals. Familia sa ştia că e în America de Sud, angajat de o firmă petrolieră britanică. Cum de reuşise oare individul să afle că se găsea în Bratislava şi că avea să participe la demonstraţia din acea seară? Nu-i plăcea nimic din toate astea. îngrijorat, se strecură afară din catedrală. Va scrie raportul pentru Ada Jackson şi apoi va zbura la Zurich. Deocamdată avea să urmeze sfatul pe care i-1 dăduse misteriosul mesager: nu avea să spună nimănui nimic.

142

Apel pentru teleconferinţă din Bruxelles, Belgia -Aici Hyperion. Ai noutăţi în legătură cu operaţiunea, Cronus? -Aici Atlas. -Prometeu. Sînt gata. -Themis. Ce oră imposibilă!

10

-if fcf Ocean. Să începem, Cronus. -Foarte bine. Deci sîntem cu toţii prezenţi. Vă vorbeşte Cronus. Atlas a cerut să fie pus la curent. Cred că pe el trebuie să-l acuzaţi pentru ora asta foarte matinală. Răspunsul este că am reuşit să trecem cu succes de această etapă dificilă. Sansborough a fost atacată pentru a doua oară. Mac a fost acolo şi a asistat la atac. Femeia s-a descurcat destul de bine. Deprinderile ei sînt încă adecvate pentru ce avem nevoie. După aceea Mac a luat legătura cu ea. A fost de acord să coopereze ...

Undeva, in zbor spre Paris

143

Avionul era un aparat cu reacţie Gulfstream V, aeronava de lux cea mai apreciată de bogătaşii lumii. Cele opt locuri erau de fapt fotolii care se puteau roti şi aranja după dorinţă, fiecare echipate cu un telefon multicanal şi cu mufe pentru servicii de date prin satelit. La bordul aparatului se afla bineînţeles şi un calculator puternic cu legături Internet iară fir, plasat într-un centru de comunicaţii. Pilotul şi copilotul erau în cabina lor, aşa că în compartimentul pasagerilor nu se aflau decît Liz şi Mac. Mac, în spatele unui bar în miniatura, pregătea un cocteil într-un pahar cu picior înalt. -Votcă Belvedere, aşa cum ai cerut, anunţă el mîndru şi-şi turnă şi el o bere Red Tail. îi întinse paharul lui Liz şi se aşeză în fotoliul de lîngă ea, ţinînd în mînă paharul cu bere. Oftă de parcă scăpase de o povară. Liz sorbi din pahar, recunoscătoare pentru băutura de calitate. Avea să fie o călătorie destul de lungă, aproape unsprezece ore pînă la aterizare, deşi zburau pe ruta cea mai scurtă, pe deasupra Polului Nord. Căpitanul le spusese că existau şanse să ajungă la Paris în jur de ora 3:00 P.M. ora locală, puţin mai devreme chiar, în funcţie de condiţiile meteo. Mac se uită la ea. -Ne vei fi de mare ajutor. Ne vei ajuta să cîştigăm timp. Liz fu surprinsă de sinceritatea lui. Exista ceva în fiinţa lui care îi plăcea. Era probabil vorba de bogata lui experienţă, care nu însemna fără îndoială prea mult pentru el, însă era deosebit de valoroasă pentru Liz. Nu trebuia însă să uite că

bărbatul acesta lucra pentru CIA, era un veteran al acestei organizaţii caracterizate prin duplicitate. De fapt, Liz îşi dădu brusc seama, în timp ce sorbea din nou din pahar, că în ceea ce-i spusese el mai înainte exista-ceva care scîrţîia ... ceva care nu se prea potrivea cu cele ştiute de ea. Oricît se chinuia, nu reuşea săşi dea seama despre ce fusese vorba, sau cînd anume spusese ei cuvintele respective. In mintea ei îşi făcu însă loc o altă întrebare neliniştitoare. -Ce te face să crezi că Sarah e încă în viată? -Dacă ar fi ucis-o, mai mult ca sigur că am fi aflat şi noi. Cadavrele au un talent al lor de a ieşi la suprafaţă. Mac o privi în ochi şi apoi îşi mută privirea. -Ai dreptate. Nu avem de unde să ştim. însă vom acţiona ca şi cînd ar fi în viaţă pînă în clipa în care vom afla că lucrurile stau altfel. Gîndeşte-te şi ia răpitori... ţinînd-o în viaţă, se asigură că nu se fac prea multe valuri în jurul acestei răpiri. -Nu poţi să negi însă că, chiar dacă le daţi dosarele, este 144s-o omoare pînă la urmă. foarte probabil ca Mac ridică din umeri şi coborî privirea în paharul cu bere. -Trebuie să acţionăm ca şi cum Sarah ar fi încă în viaţă şi să sperăm că dosarele Carnivorului există. -Foarte bine.

Liz se lăsă pe spate, încercînd să se relaxeze, însă gîndurile sale se întorceau mereu la Sarah şi Asher, la faptul că ajunseseră în situaţia asta nefericită numai şi numai din cauza ei. Acceptase postul oferit de Fundaţia Aylesworth fară nici cea mai mică suspiciune. Invitaţia sosise la mai puţin de o săptămînă de la moartea lui Mellencamp. Din acea clipă începuse să ducă o viaţă falsă şi se prinsese în joc fară să-şi pună vreo întrebare în

10

145

legătură cu coincidenţa. Fusese vina ei, fiindcă dorise cu ardoare să se elibereze de trecut şi să înceapă o viaţă nouă. Fiindcă crezuse că poate spera şi ea la un pic de fericire. Acum Sarah şi Asher plăteau pentru slăbiciunea ei. Mac dădu la o parte măsuţa pliantă, se ridică în picioare şi întinse mîinile spre compartimentul pentru bagaje. -Am ceva pentru tine. Scoase de acolo o cutie metalică prevăzută cu încuietoare electronică. Tastă un cod numeric şi scoase din cutie un pistol Sig Sauer exact ca acela pe care îl purta el, o armă compactă de calibru 9 mm, foarte apreciată de serviciile de informaţii americane. O armă frumoasă, sau cel puţin aşa ar fi caracterizat-o ea pe vremea cînd încă mai considera că un pistol poate fi frumos. Mac îi întinse arma. -Nu e înregistrată. Aveam de gînd să-ţi aduc Waither-ul... Liz ridică mirată din sprîncene. Se uită spre pistol fară să-1 atingă, apoi ridică din nou privirea spre Mac. -Mi-ai spart seiful? -Dacă nu am reuşit să-ţi găsesc pistolul în altă parte... S-ar putea să ai nevoie de o armă. Fiindcă eram deja acolo, m-am gîndit mai întîi să-ţi aduc pistolul tău. Mi-am dat însă seama imediat că ai fi putut fi identificată cu ajutorul lui, dacă, Doamne fereşte, s-ar întîmpla ceva la Paris. Aşa ceva n-ar fi bine nici pentru Sarah. Aşa că i-am rugat pe cei de la Langley să pregătească o armă neînregistrată care să ne aştepte în avion. Aceasta este. -Unde este Walther-ul meu? -L-am lăsat în torpedo. -Nu am nevoie de o armă, oftă ea. -Era cît pe ce să fii ucisă de două ori astăzi. Nu fi prostuţă. -Aş fi proastă dacă mi-aş închipui că problemele se pot rezolva cu o armă. -Dacă arma se află în mîinile cui trebuie, ea poate să salveze vieţi. -Sună ca o scuză destul de tentantă, zise ea cu o voce sobră. Dacă violenţa este folosită pentru o cauză bună, atunci este bună. Dacă e pentru ceva rău, atunci este rea. Exact aşa gîndea şi Mussolini - „Există o violenţă care e morală şi una care e imorală". Şi ştim cum a transformat pînă la urmă

această filozofie în dictatură şi în partenenat cu Hitler. Problema este că violenţa nu este un material ca oţelul sau ca untul. Nu este ceva neutru din punct de vedere etic sau politic. Faptul că cineva crede că merită să lupte pentru o cauză nu implică automat că violenţa „necesară" pentru cauza respectivă este justă. Mac se încruntă. -Dă-mi voie să văd dacă am înţeles bine. Orice fel de violentă este rea. Punct, f -Văd că ai înţeles. -Chiar şi atunci cînd e folosită pentru a împiedica mai multă violenţă? Revolte, despoţi, genocid? -Uite ce e, singurul motiv pentru care există pe lume această problemă a violenţei este pentru că noi am permis aşa ceva. I-am oferit o aură romantică creînd mituri despre ucigaşi ca Bonnie şi Clyde. Am instituţionalizat-o prin crearea forţelor armate şi de poliţie şi a agenţiilor de informaţii. Peste tot poţi găsi exemple de glorificare a violenţei. Unul dintre146cele mai triste exemple este cel al soldaţilor din Vietnam, care cereau sanitarilor, înainte de .. . . . d moarte, o ultimă ţigară, deşi nu fumaseră niciodată. In felul acesta ei recreau scene eroice despre care auziseră că se petrecuseră în cel de-al doilea război mondial şi le văzuseră în

filmele produse la Hollywood. O încercare de romanţare a propriei lor morţi. Groaznic. -Vă mulţumesc, domnişoară profesoară Sansborough. -îmi e indiferent dacă mă crezi ruptă de realitate. Nu am de gînd să port armă. Ştiu foarte multe despre violenţă. Am folosit violenţa cînd am lucrat acolo. Acum mă ocup de acest subiect din punct de vedere ştiinţific. Aş fi blestemată dacă

10

tocmai eu aş perpetua violenţa. Mac ridică din umeri. -Mie mi se pare că sună ca un discurs funerar. In sens propriu. Continuă s-o privească cîteva clipe însă, văzînd că expresia de pe faţa ei rămînea neschimbată, puse la loc revolverul în cutia metalică. Avionul se clătină uşor în clipa în care Mac scoase de acolo un telefon mobil Nokia. -Cu ăsta n-ai cum să omori pe nimeni, zise el şi-i întinse aparatul. -Spune-mi ce ştie să facă, spuse Liz luînd telefonul din mîna lui. -E prevăzut cu un dispozitiv de protecţie împotriva ascultării. Am şi eu unul exact la fel. Nu o să mă îndepărtez prea mult de tine în Paris şi o să încerc să te ajut în caz că ai nevoie. Sarcina mea va fi mai grea din moment ce nu vrei să porţi armă, însă umerii mei sînt suficient de largi. Ar fi o prostie să fim văzuţi împreună, aşa că vom folosi aceste telefoane speciale pentru a păstra legătura. -Nu cred că va fi nevoie să-mi sari în ajutor. Eram un agent bunicel. însă ai dreptate, s-ar putea să fie nevoie să luăm legătura. Care e numărul tău? Mac îi spuse numărul şi ea îl memoră. Nu voia să-1 bage în memoria aparatului pentru că exista pericolul ca telefonul să cadă în mîinile altcuiva. -încă ceva, spuse el. Asher ne-a povestit că tu şi cu Sarah nu v-aţi mai văzut de cîteva luni bune. Ştiai că s-a tuns? -Nu. Mac îi întinse cîteva fotografii color scoase la imprimantă. în prima, Asher şi Sarah stăteau în apă pînă la genunchi în faţa unei plaje de aur, îmbrăţişaţi şi zîmbind cu gura pînă la urechi. în alta, cei doi alergau pe nisip, iar în cea de-a treia Asher o arunca pe Sarah în apă. Din fiecare imagine sărea în ochi bucuria celor doi că se aflau împreună. Lui Liz i se puse un nod în gît. -Imaginile astea îţi oferă mai multe unghiuri asupra părului ei, continuă Mac. Crezi că poţi să te tunzi şi tu la fel? o întrebă el întinzîndu-i un foarfece. • -De unde ai fotografiile? întrebă Liz luînd foarfecele. Din locuinţa lor? Cei doi locuiau în Malibu, la o distanţă de _

A

147

.

.

A

aproximativ o sută cincizeci de kilometri la sud de Santa Barbara. Nu suficient de aproape ca s-o poată vizita pe Sarah atît de des cît ar fi vrut. Mac încuviinţă din cap. -Unul dintre oamenii mei a intrat acolo. Mi-a trimis fotografiile prin reţea. -Am bănuit eu. Pentru Companie nu exista nimic sacru, nici măcar Constituţia. Un fost director explicase odată la un congres că agenţia nu reuşea să onoreze în toate ocaziile Constituţia. Asta era o altă problemă referitoare la cei care preamăreau violenţa şi la instituţiile create de ei - exista tendinţa ca aceştia să distrugă tocmai ceea ce ar fi trebuit să apere. Liz se îndreptă îngîndurată spre toaleta din spatele avionului unde se afla o oglindă.

Santa Barbara, California Era aproape ora148 zece seara. Kirk Tedesco era furios şi îngrijorat. Deşi băuse, apăsa cu putere pe pedala de acceleraţie a Mustang-ului. Unde era Liz? Trebuia să se întîlnească cu ea, însă femeia dispăruse. După ce terminase de vorbit cu decanul în grădină, o căutase

peste tot. Totdeauna fusese o tipă foarte independentă. Nu recunoscuse în faţa decanului că relaţia lor era mai mult una de prietenie decît una bazată pe sex şi că sexul nu era atît de frecvent pe cît ar fi dorit el. Atunci cînd descoperise că maşina ei nu mai era acolo, o sunase acasă, însă nu-i răspunsese decît robotul. Spera s-o găsească în apartamentul său. Supărat, dăduse pe gît trei pahare de whisky unul după altul,

10

149

asta după ce toată seara se chinuise cu cocteiluri slab alcoolizate. Se urcase furios în Mustang, coborîse capota şi plecase în trombă de la casa decanului. Se afla acum pe autostrada 101 şi se îndrepta spre sud, spre locuinţa sa situată pe plajă, nu departe de Summerland. Pe autostradă se vedeau destul de puţine maşini. Cele mai multe rulau în aceeaşi direcţie ca şi el, ceea ce era normal la ora aceea. Erau oameni care reveneau acasă în L.A. sau se grăbeau să ajungă la unul din hotelurile din oraş pentru a prinde cîteva ore de somn înainte de întîlnirile de a doua zi. Gîndurile sale fură întrerupte de constatarea că în spatele său se afla o maşină care îi urmărea de ceva vreme. Se bucură - încă un şofer căruia îi plăcea viteza. Amîndoi aveau maşinile trecute pe controlul automat al vitezei, amîndoi erau atenţi la eventualele patrule de poliţie de pe autostradă. Cealaltă maşină părea a fi un automobil de teren fiindcă avea farurile poziţionate mai sus. Kirk se uită la vitezometru. Era fixat pe 125 kilometri pe oră, aşa cum îl stabilise ei, şi se părea că şi celălalt şofer mergea la fel de repede. Vîntul îi şuiera pe la urechi, o briză caldă, nocturnă ce purta cu ea mirosul Pacificului. Luna strălucea deasupra oceanului, trasînd o dîră argintie pe apa neagră. Trecerea de la negrul oceanului la dîra luminoasă se făcea treptat, prin nuanţe de gri. Ii plăcea mult lucrul ăsta. După părerea lui, nimic nu trebuia să fie numai alb şi negru. Viaţa ar fi fost foarte plictisitoare astfel. Pomi radioul şi căută KCLU, postul său favorit cu muzică de jazz. Dar postul transmitea un buletin de ştiri, aşa că încercă KLTE, un post care dădea numai muzică rock. A, da. Aşa era perfect. In timp ce bătea cu degetele pe volan în ritmul muzicii, aruncă din nou o privire în oglinda retrovizoare. Rămase perplex nevenindu-i să creadă ce se petrecea. Lumina farurilor maşinii de teren se apropia, inundînd vehiculul în care se afla el. Era ceva neliniştitor în legătură cu cel care se afla în spatele lui - nu numai că acesta mărise brusc viteza, dar farurile maşinii sale erau atît de aproape şi poziţionate atît de sus încît deveniseră ameninţătoare ca ochii unui animal de pradă. Apăsă pe pedala de acceleraţie. Ajunse la 135 de kilometri pe oră şi se uită din nou în oglinda retrovizoare. Maşina de teren

se apropiase şi mai mult. Incredibil. Pentru numele lui Dumnezeu, ce fumase individul ăsta? încercă să se elibereze de abuni alcoolului. Pe şosea nu mai treceau deloc alte maşini. Urcau acum dealul ce era imediat urmat de valea abruptă ce cobora spre Summerland. Departe în dreapta, oceanul strălucea tăcut în lumina lunii. Trase brusc de volan şi trecu maşina de pe banda din stînga pe cea din dreapta. Nu se obosi să semnalizeze şi nici nu încetini. Ticălosul nu avea decît să treacă pe lîngă el cu viteză supersonică. Maşina de teren nu îl depăşi însă; individul trecu şi el pe banda mai lentă. Inima lui Kirk începu să bată cu putere. Gura i se uscase. Privea aproape paralizat în oglinda retrovizoare la farurile care se apropiau ameninţătoare de Mustang-ul său, pînă cînd, cu o mişcare bruscă, uriaşa maşină îl izbi în spate. Kirk fu aruncat în faţă şi scoase un ţipăt. Apăsă cu putere pe pedala de acceleraţie şi încercă să-şi tragă Mustang-ul spre stînga şoselei. Maşina de teren ţîşni însă înainte şi ajunse paralel cu a lui, tăindu-i calea. Se mişcase prea încet. 150 putere, încercînd să scape de aburii Clătină capul cu alcoolului. Maşina de teren se izbi puternic de partea laterală a Mustang-ului. Kirk scoase un urlet furios şi încercă din toate puterile să păstreze controlul volanului. Fără succes însă. • Fu cuprins de o spaimă nebună. în timp ce maşina rupse A

7

t

.

.

.

bariera de protecţie şi părăsi şoseaua, Kirk îşi dădu seama că urmează să moară. Scoase un urlet şi-şi încleştă mîinile pe volan. Mustang-ul cobori în viteză de pe coama dealului, trecu peste calea ferată fără să se oprească şi îşi continuă drumul lovind bolovani, trecînd peste tufe şi izbindu-se de trunchiurile stejarilor. Fixat de centura de siguranţă, Kirk era izbit înainte şi înapoi de fiecare dintre aceste coliziuni, în timp ce maşina făcu

10

151

un salt peste un dîmb şi sări cu botul înainte spre abisul întunecat al falezei, Kirk scoase un ultim urlet. Mai simţi încă un impact năucitor, apoi nimic.

in zbor spre Polul Nord Liz se uită spre grămăjoara de pir roşcat din chiuvetă. Era destul de mult acolo, ca lîna moale a unui miel. Nu-şi putu stăpîni un zîmbet gîndindu-se la această comparaţie nefericita şi începu să-şi pieptene părul în jurul feţei astfel încît să semene cit mai bine cu noua tunsoare a lui Sarah - un aer puţin sălbatic, foarte modern.

10

152

Se privi în ochi şi atinse cu un deget aluniţa din colţul gurii. Avea aceasta aluniţă din naştere, în timp ce Sarah o căpătase în mod artificial. Arunci o privire şi spre degetul mic de la mîna stingă, strimb din cauza unui accident la patinaj petrecut în copilărie. Sărmana Sarah fusese nevoiţii să îndure şi ea ruperea degetului, pentru a fi exact ca al ei. Ii datorau foarte multe iui Sarah şi ea şi părinţii ei, fiindcă aceasta acceptase să treacă prin chinurile iadului atunci cînd Liz îşi convinsese părinţii să se predea. Sau cel puţin aşa crezuse ea. Pînă la urmă numai mama ei îşi respectase angajamentul. Acum, cînd îşi aducea aminte de toate astea, simţea din nou durerea aceea în coşul pieptului. Pierduse destul timp cu aranjatul. Părăsi toaleta cu un oftat şi înaintă pe culoarul din mijlocul avionului. Mac stătea cu capul rezemat pe spătar. Ţinea ochii închişi şi faţa i se relaxase. Găsise pe undeva o pătură şi-şi acoperise picioarele cu ea. Liz era convinsă că bărbatul aţipise, însă acesta spuse fară să deschidă ochii: -Trebuie să vorbim despre părinţii tai. E posibil să fi uitat vreun amănunt şi tocmai acesta să ne ofere un indiciu preţios în legături cu dosarele. -Am spus celor de CIA tot ce ştiam cînd am fost interogată. Şi nu uita că am fost interogată de două ori. N-a rămas nici cea mai mică piatră neîntoarsă. Mac îşi încrucişa braţele peste pieptul puternic şi, cu toate că ţinea în continuare ochii închişi, pe buze îi apăru un zîmbet. ~ Fa-mi totuşi această plăcere. Ia-o ca pe o mică răsplată pentru zborul pîni la Paris cu acest luxos avion privat. Liz se lăsă să cadă în fotoliu. -Mai este vreo pătură? înainte ca ea să termine întrebarea, Mac îi întinse o pătură. Probabil că fusese pe podea, lîngă el. -Ţi-o dau dacă îmi înapoiezi legitimaţia. -Mi se pare corect. Liz băgă mîna în geantă şi scoase de acolo legitimaţia. Mac o puse rapid în buzunarul interior al sacoului şi Liz îşi acopen picioarele cu pătura. Era caldă şi-i produse pe dată o senzaţie de confort. Avea mare nevoie de puţin confort în momentele acelea. Mac deschise ochii. -Hai să începem cu începutul. Cum i-ai descrie pe tatăl tău? Era un sociopat? Sau poate un psihopat? Liz simţi că i se ridică părul de pe ceafă. Discuţia lua o turnură care nu-i plăcea aeloc. însă Mac avea dreptate. Vorbind despre el, era posibil să-şi amintească ceva folositor.

153

-Nu, tata nu se potnvea cu nici una dintre aceste definiţii. Dacă reuşeai să-1 faci să vorbească despre crime, descopereai că le regretă. Liz întoarse capul spre Mac. -Lipsa remuşcărilor este un simptom comun atît pentru psihopaţi, cît şi pentru sociopaţi. Acestora le este indiferent, sau găsesc întotaeauna justificări pentru actele reprobabile pe care le comit, de la simple furturi pînă la crimă. Ambele patologii sînt definite de o lipsă de empatie, ceva care se intîlneşte la cei mai mulţi dintre oamenii care mint în mod cronic sau la cei care ignoră drepturile şi sentimentele celorlalţi. Mac se încruntă. -Dacă te-am înţeles corect, vrei să spui că nu există nici o diferenţă între un sociopat şi un psihopat. -N-am terminat. Un psihopat are şi elemente de psihoză... de obicei paranoia sau un fel de gîndire ruptă de realitate, cum ar fi credinţa că victimelor sale Te place suferinţa pe care le-o produce sau că ele merită această suferinţă. Mac îşi ţuguie buzele, căzut pe gînauri. -Deci aacă un individ ucide pentru bani şi nu-i pasă, atunci el este sociopat. Dacă alt tip ucide fiindcă e convins că victima vrea să-1 ucidă pe el, acesta este psihopat. -Ai dreptate. Adolf Hitler a fost probabil un psihopat, în timp ce la un om de afaceri care ruinează alţi semeni de-ai

lui pentru a obţine profit se pot distinge elemente de sociopatologie. -Tocmai ai dat vina pe capitalism. A -Da? Bine măcar că tu zimbeşti. îmi aduc aminte că unul dintre profesorii mei pretindea că dacă toţi oamenii ar fi sănătoşi fa cap atunci în lume nu ar mai fi războaie, ar exista mîncare, îmbrăcăminte şi locuinţe pentru toţi şi fiecare am avea la dispoziţie o groază de timp liber. Am fi mai

10

154

productivi şi mai creativi. E plăcut să-ţi imaginezi o lume ca asta. -Eu am auzit că aşa ceva se va petrece în momentul în care femeile vor^i la conducere. -E posibil. In clipa de faţă nu mă interesează cine conduce. Mă interesează mai mult rezultatele. Hai să ne întoarcem însă la psihopaţi şi sociopaţi, ca să înţeleşi mai bine de ce nu era tata la fel ca ei. Aceşti bolnavi psihic îşi compartimentează viaţa. Un foarte bun exemplu poate fi văzut în filmul Analyze This. îţi aduci aminte că acolo Robert De Niro joacă rolul unui şef mafiot? -Bineînţeles. » -Există în film o scenă în c^re personajul său are o partidă de sex oral cu o prostituată. în timp ce femeia îşi face treaba, el îi spune că îşi iubeşte soţia însă nu poate avea sex oral cu ea pentru că ar face-o cu aceleaşi buze cu care îşi sărută copiii. Replica lui De Niro este foarte amuzantă. In acelaşi timp scena este edificatoare: personajul său n-are nici cea mai mică idee despre modul în care soţia lui priveşte faptul că el are relaţii cu o prostituată, nu-1 interesează ce gîndeşte ea despre sexul oral sau despre orice altceva. Individul este un sociopat. Pentru el, nu are nici o importanţă cine este soţia lui de fapt. Din punctul lui de vedere, singura ei funcţie este aceea de a juca rolul pe care el 1-a creat pentru ea. -Da, e un punct de vedere caracteristic tuturor mafioţilor. Toţi vor să se căsătorească. Chestia asta le ridică statutul în familie. în cadrul organizaţiei, statutul este foarte important. -Exact. Roluri. Roluri care nu au nimic de-a face cu oamenii care le joacă. Din cauza asta personajul lui De Niro se poate comporta ca un soţ iubitor fară ca să iubească deloc, fară să ştie cine e soţia lui de fapt. Comportamentul tandru în familie este dictat mai mult de egoism decît de iubire. Sociopaţii păstrează această aparenţă ae oameni iubitori, însă cum simt ei în realitate ... cine ştie? -Şi tatăl tău nu era aşa? -Nu sînt sigură. Nervoasă, Liz facu o pauză. Eu simţeam că ne iubea. Deşi era un ucigaş, am avut mereu senzaţia că ne iubea. Cînd mama şi cu mine am vrut să ne predăm, a spus că va face şi el acelaşi lucru. Că aşa este corect. M-am întreoat atunci dacă nu cumva încerca doar să ne facă nouă pe plac. Liz clătină din cap. -Prima lui crimă a fost un act de mînie. Lucra în Las Vegas, avea abia douăzeci de ani şi a scăpat fără să fie prins. însă

155

mafia a prins de veste. L-au remarcat pentru „talentul său natural44. Atunci cînd mafia te antrenează ca asasin, primii oameni pe care trebuie să-i ucizi sînt de obicei tot din lumea interlopă, sau lucrează pentru mafie. Avea senzaţia că ucide oameni răi. -Se credea un fel de justiţiar? -îţi place să pui etichete, nu? Ei bine, şi da şi nu. Ucidea pentru bani, însă linia pe care şi-o impusese era ca ţintele sale să fie murdare şi el era cel care stabilea dacă erau suficient de murdare ca să fie lovite. După ce mafia i-a permis să lucreze independent, a putut să-şi urmeze calea iară ca cineva să-1 supravegheze sau să-1 critice. I-a plăcut întotdeauna să cfeţină controlul. » -Dar mama ta? A descoperit singură adevărul, sau i 1-a mărturisit el pînă la urmă? -A descoperit singură. Credea că are o amantă şi a început să facă investigaţii. In faţa ochilor îi reveni o amintire dureroasă. Mama sa căuta cu febrilitate printre hainele tatălui ei. Melanie avea cam treizeci de ani şi Liz zece. Melanie se întorsese brusc spre ea, speriată. Ea alergase spre Melanie şi aceasta îngenunchease în faţa ei, netezindu-i rochiţa. Nu te speria, dulceaţa mea. Nu s-a intîmplat nimic. Tata a lăsat un oiletşi nu reuşesc să-l găsesc. Nu e ceva important. Du-te afară şi ia-ţi bicicleta. Mergem în parc. O sa ne distrăm de minune.

Liz reveni în prezent. -Bineînţeles că ei nu a vrut nici atunci să-i spună adevărul. Ia spus că lucrează pentru MI6, ştiind că ea avea să accepte lucrul acesta. A început să-1 ajute cu planificarea şi cu activitatea de rutină necesară pentru organizarea unei lovituri. După o vreme, a început să participe şi ea la crime. Macîîanincăoprivire,kmcqputcuri

-Şi tu de unde ştii toate astea?

10

156

-După mai mulţi ani, pe cînd locuiam din nou cu ei, mama mi-a spus tot. Mac încuviinţă din qap. -Da, înţeleg şi credpă şi tradiţia militară

j

folosind degetul arătător al mîinii libere ca pe un scalpel. * Hoover Dam - baraj pe fluviul Colorado, la graniţa dintre statele Arizona şi Nevada, terminat în 1936. Are o înălţime 221 m.

-Şi senhor Santarosa este foarte dezamăgit că nu a reuşit 1 să ajungă la întâlnire, spuse politicos asistentul care vorbea I engleza cu accent. La fel ca şi Santarosa, acesta era portughez. | Oameni mărunţi dintr-o ţară mică, lipsită de importanţă. \ Gilmartin îşi înăspri tonul. -Sper ca domnul comisar să-şi facă timp pentru o I discuţie mîine. Vă rog să-i spuneţi asta. -Nu pot ... începu asistentul, după un moment de tăcere. I Celălalt telefon al lui Gilmartin începu să vibreze în I buzunarul interior al hainei. -Spuneţi-i! se răsti el şi întrerupse legătura cu|| portughezul. Aruncă o privire de jur împrejur,459scoaâe telefonul din j buzunar şi se întoarse cu faţa la perete ca să vorbească. -Aici Atlas. -Eşti tot la Paris, Atlas? -Bineînţeles. Ce noutăţi ai?

'

I -Trebuie să ne vedem. Peste două ore, în locuinţa mea din Londra. -In seara asta? De ce să ne întîlnim atît de tîrziu, Cronus? -E problema cu dosarele. S-ar putea să fie nevoie să ne reevaluăm poziţia. J —Nu mă miră. Atunci cîndfundaţia e slabă, proiectul se prăbuşeşte. -Ce vrei să spui cu asta? -Eu n-am fost niciodată convins că dosarele astea există cu adevărat. Este foarte posibil să urmărim o himeră. Ultimul an nu fusese deloc bun pentru Ocean. La mică distanţă de biserica barocă Saint-Louis-en-PIle se afla una dintre reşedinţele sale favorite, o casă magnifică ridicată de un duce pe vremea lui Ludovic al XIV-lea şi aflată acum în proprietatea firmei. Cu bustul gol, îmbrăcat doar în pantalonii de in, Ocean şedea nervos pe unul din scaunele stil Empire din dormitor şi încerca să nu se mai gîndească la necazuri. Cecily cînta în baie şi se pregătea pentru el. Era un bărbat viguros, în vîrstă de cincizeci şi cinci de ani. Avea un păr negru şi des, un nas prusac care l-ar fi umplut de invidie pînă şi pe Bismarck şi un trup solid pe care îl ferise întotdeauna de îngrăşare. Ştia să se impună cu eleganţă, indiferent dacă participa la o petrecere sofisticată sau la şedinţa unui consiliu de administraţie. îşi luase pastila albastră în urmă cu o oră. De obicei, era un interval mai mult decît suficient pentru a-şi face efectul, însă în ziua aceea nu era atît de sigur. Căldura serii pătrundea prin ferestrele înalte, facînd parcă să vibreze panourile de sticlă. Deasupra patului, un ventilator îşi rotea leneş palele orizontale şi, pentru cîteva secunde, avu senzaţia că a evadat într-un colţ exotic din Extremul Orient... undeva în aglomeratul Beijing sau în Shanghaiul plin de culoare, locuri în care Eisner-Moulton inaugura noi fabrici de automobile şi camioane şi unde el s-ar fi putut dedica în întregime tulburătoarelor aspecte ale dezvoltării. Cu douăzeci de ani în urmă, Ocean era industriaşul minune al Europei. Reuşise să transforme aproape peste noapte firma vest-germană Eisner Motorwerks, care renunţase la modelele sale prăfuite şi începuse să producă automobile suple, echipate cu motoare puternice, ce parcă te invitau să le conduci. După aceea, imperiul său se dezvoltase rapid, reuşind să evite perioadele de recesiune şi adaptîndu-se din mers schimbărilor în materie de gust ale clienţilor, pînă cînd Eisner ajunsese un producător de automobile, camioane şi avioane de nivel continental. în anii 1990, cumpărase Clarke Motor Company, producătorul american de automobile de lux şi, apoi, fuzionase cu firma Moulton din Franţa, specializată în ¥

camioane. Eisner-Moulton ajunsese astfel să producă întreaga gamă de vehicule în uzine răspîndite peste tot în lume. In ultima vreme însă conglomeratul se afla în impas şi acest lucru se datora în cea mai mare parte faptului că ei fusese convins că boom-ul economic mondial avea să dureze. Cine putea bănui o asemenea răsturnare dramatică a situaţiei? Şi, mai ales, cine ar fi putut prezice că recesiunea va dura aşa de mult? In ianuarie fusese nevoit să acopere pierderile divizii de produse electronice a firmei, cu profituri realizate I celelalte sectoare. Mutarea asta îl costase peste un mili&i de euro. In martie, descoperise că unităţile producătoare < \ automobile ale Eisner-SUA aveau pierderi de două orí m mari decît prevăzuseră economiştii săi. Primise apoi o a tre lovitură: în mai fusese nevoit să oprească finanţarea firm Koekker Air, producătorul olandez de avioane, aflat proporţie de cincizeci şi unu la sută în posesia concernul Eisner-Moulton. Drept rezultat, Koekker fusese declar falimentar şi Eisner-Moulton 461 sumă de peste patru nevoit să treacă la capitoli pierderi şocanta miliarde de euro. ! acum, tocmai aflase că o altă filială, Tnlckliner Americ urma să anunţe pierderi de aproape un miliard de euro. L total de peste opt miliarde şi anul era abia la jumătate. Ocean sări de pe scaun şi începu să patruleze pri A

dormitor, furios din cauza lui Claude de Darmond. Spera* să obţină de la acesta un împrumut discret, care să-1 ajute s traverseze perioada dificilă şi să se extindă în noi zone, i special în Europa de Est Avea nevoie de banii ăştia ca c aer. Citibank avea probleme cu Departamentul Justiţiei, Ban of America trebuia să facă faţă unor acuzaţii de spălare c bani, Deutsche Bank era măcinată de probleme interne. Unc putea el să găsească acum o bancă suficient de mare, suficiei de discretă şi suficient de sănătoasă la care să apeleze? - Christian! gînguri uşor Cecily. Fata ieşise din baie. Era blondă şi îşi înfăşurase trupi întrun material diafan. Menchen uită de toate necazurile şi inima începu să bată cu putere. Cecily făcu o piruetă şi ajunse sub baldachini aurit al patului. Fata reprezenta pentru el mult mai mult dec o simplă distracţie. II fascina, aşa cum numai o fată tînăh inconştientă încă pe deplin de efectul farmecelor sale, ü putea fao Ţesătură transparentă se răsuci pe corpul fetei şi el tras adînc aer în piept. Pe fesa ei stîngă se vedea tatuajul - coad unui şarpe. Din locul unde şedea, Ocean putea simţi mirosi de mosc şi violete emanat de trupul fetei. Vedea cu och minţii cele cinci locuri intime unde Cecily aplicas costisitorul parfum. întreg corpul îi fu străbătut de o explozie de căldură, însă Ocean nu facu nici o mişcare. îi plăcea să prelungească agonia. Fata ridică ţesătura subţire şi facu o piruetă în faţa lui, permiţîndu-i să urmărească coada de un verde-albăstrui, care pornea de pe fundul ei roz, îi înconjura şoldul spre pîntece, unde se lăţea şi se transforma într-un dragon roşu, desenat chiar deasupra pubisului ei blond. Ocean rămase cu ochii holbaţi, respirînd greu. Cîrlionţii erau foarte deschişi la culoare. Aproape uitase cît de inocenţi. Ca ai unei fetiţe. Făcu trei paşi, o prinse de încheietura mîinii şi o trase spre el. Fata chicoti, prefacîndu-se că încearcă să scape. -Non, non, Christian. O, mă sperii! Fata era delicioasă, ca o prăjitură franţuzească. -Bon, mormăi ei. Să-ţi fie frică. Cecily rîse din nou. El o muşcă de gît. Ea gemu şi Ocean îi trase capul pe spate şi-i acoperi gura cu a lui. Două ore mai tîrziu, Cecily sorbea dintr-un pahar cu şampanie şi alerga în pielea goală de colo-colo prin încăpere, căutîndu-şi hainele şi vorbind de una singură. Culcat în patul larg, Ocean o privea cu duioşie. Ţinea foarte mult la fata asta. Dacă în clipa aceea ea i-ar fi cerut o diademă cu diamante, probabil că i-ar fi promis-o. Ştia însă că fata era mulţumită chiar recunoscătoare - cu mia de euro pe care avea să i-o strecoare în poşetă la plecare. Faptul că ţinea sincer la el îl impresiona cel mai mult.

Se simţea din nou ca pe vremuri. Două orgasme năucitoare, pentru care l-ar fi invidiat orice alt bărbat. Rezultat al unei magii foarte prozaice - pilula albastră. N-ar fi avut nevoie de ea pentru un singur orgasm, însă pentru două îşi făcuse cu prisosinţă efectul. Telefonul mobil începu să sune. Se rostogoli spre marginea patului, însă Cecily ajunse prima cu mîna la buzunarul sacoului. -Stai! strigă el. Fata înlemni speriată de-a binelea, privindu-1 cu ochii holbaţi. -Christian? El veni repede lîngă ea, gol puşcă, aşa cum se ridicastl din pat. -Să nu mai pui niciodată mîna pe ăsta. Niciodată. Ii smulse telefonul din mînă, apăsă pe butounul ON ş i spuse încet: -Aşteaptă. Scoase apoi portofelul din haină şi 463 îi zise fetei: -Strînge-ţi restul hainelor. Te sun eu. Cecily îşi culese de jos hainele şi el o împinse spre uşJ dormitorului, băgîndu-i bancnotele în mînă. Fata ridică faţa spitl el. Ocean o sărută şi simţi din nou căldura aceea care era atît dct importantă pentru el. Rămase în cadrul uşii privind-o

cum îşi punepantofii, îşi aranjează fusta şi-şi scutură pletele blonde. Fata se îndreptă spre scară şi-i făcu un semn vesel cil mîna. Afecţiunea pe care i-o arăta tînăra era falsă. Ştiuse toii timpul lucrul acesta şi acum, cînd era gata să revină în lumea! lui, nici nu-i mai păsa. închise uşa şi ridică telefonul la ureche ¡ -Aici Ocean. Tu eşti, Cronus? -Da. Trebuie să ne întîlnim în seara asta. Peste doucl

ore, în locuinţa mea din Londra. -Spune-mi ce s-a mai întîmplat cu dosarelel Carnivorului. 1 -Nu prea am multe noutăti. Discutăm cînd ne întîlnim. î -Ar fi şi cazul să discutam. Tărăşenia asta ne-a facuâ să pierdem o groază de timp. Ar trebui să rezolvăm proolemaî asta cumva, indiferent prin ce mijloace. Nu eşti de acord? -Cred că ai dreptate. La urma urmei, toţi vrem săpuneml mîna pe dosare, nu-i aşa, Ocean? H Exasperat, César Duchesne se întoarse grăbit, şchio-| pătînd la taxiul său, cu un pahar plin cu cafea tare în mînă.] Aparatul de emisie-recepţie montat în maşină scotea farăj încetare pocnituri în timp ce el transmitea ordine şi primeai

W hii

rapoarte de la spionii săi care se învîrteau cu maşinile prin Pigalle, ducînd clienţi atraşi de viaţa de noapte sălbatică, de droguri, de sexul aflat la discreţie, de reclamele de neon care vindeau iluzii. Pigalle era din ce în ce mai mult considerat a fi o zonă şic de către tineri. Proştii! -Guignot pe strada Duperré lîngă Fromentin. Aştept un client. Peugeot-ul îşi continuă drumul pe Douai. -Trevale, ordonă Duchesne. Tu eşti cel mai aproape. -Am înţeles. Începîna de la sud de Boulevard de Clichy pînă sus, la Sacré-Coeur, trimisese şofer după şofer să urmărească diverse maşini Peugeot care se dovediseră a nu fi cea pe care o căuta. Primise un raport foarte credibil, confirmat de mai mulţi, cum că maşina sport părăsise Belleville - cu Childs la volan şi Sansborough pe locul din dreapta -, coborîse apoi, după cîteva ocoluri, în Pigalle şi dispăruse nu departe de Clichy. De atunci, nici o veste. Duchesne urcă în maşină, porni motorul şi intră în trafic. Pentru o clipă, prin faţa ochilor îi apărură alte taxiuri, alte 465 oraşe, parfumul excitant al soţiei lui, emoţia dragostei. Berlin. Ziirich. Roma. Londra. New York. Las Vegas. Los Angeles. Atîtea oraşe. Le putea vedea pe toate trecîndu-i prin faţa ochilor, însă peste toate acele imagini se suprapunea chipul soţiei sale. Un chip care îi aduce aminte de un trecut şi ae o fericire care dispăruseră, care se şterseseră complet o dată cu

moartea ei, cauzată de dosarele Carnivorului.

Langley, Virginia Frank Edmunds îşi trecu îngrijorat mîna prin păr. Oamenii săi o pierduseră pe Sansborough. Străzile întortocheate şi mulţimea de trecători din Pigalle îi luaseră prin surprindere pe cei din echipa pe care o trimisese. Pînă să ajungă la intersecţia unde fusese localizat ultimul apel de la ea, maşina dispăruse şi nu mai era nici o urmă de Sansborough sau de Childs pe străzi sau în magazine. Avea zece oameni acolo, unii pe jos, alţii în maşină. Aştepta acum neajutorat şi posomorit. în curînd trebuia să-i raporteze din nou lui Jaffa şi nu simţea nici o tragere de inimă. 333

Paris. Franţa *f Paşii de pe trepte trecură prin dreptul lor şi îşi urmară drumul spre etaj. Simon şi Liz îşi scoaseră o clipă capul din ascunzătoare şi văzură doi bărbaţi înarmaţi cu oistoalemitralieră, conduşi de un al treilea care se ghida după ecranul unui calculator portabil. -Malko! şopti Liz furioasă. A reuşit din nou să descopere Peugeot-ul. Simon trase o înjurătură. -A plantat un dispozitiv de urmărire de rezervă pe maşină! începură să coboare din nou fară zgomot şi Simon scoase pistolul Uzi din sac. Auziseră strigătele furioase ale celor de deasupra care descoperiseră maşina goală. Răsuflînd din greu după coborîrea rapidă, ajunseră în sfîrşit jos, într-o sală luminată de un singur bec atîrnat de tavan. Nu îi aştepta nici o ambuscadă 467 acolo, însă nu se vedea nici o cale de ieşire, cu excepţia unei uşi de incendiu. Simon crăpă puţin uşa. Rămase ca trăsnit şi trase repede uşa la loc. -Malko a venit cu o echipă completă. Sînt acolo patru bărbaţi înarmaţi pînă-n dinţi. Am putea încerca să forţăm

ieşirea, însă nu cred că avem prea multe şanse. Liz era de aceeaşi părere. -De data asta pot să ne oprească. Se duse să se uite după un colţ care părea că nu duce nicăieri. Mai e o uşă aici, aproape că nici nu se vede. Simon o urmă imediat şi ea încercă clanţa. -E încuiată, fir-ar să fie! Deasupra lor, vocile dezbăteau cu aprindere. Apoi se auziră paşii coborînd pe scări. . 1 l^tui Simon avea un mănunchi de şperacluri în mînă. -E rindul meu. Liz se dădu la o parte. Simon începu să încerce şperaclurile în timp ce ea sări şi sparse becul cu tocul pistolului. Fură amîndoi învăluiţi în întuneric, apoi Simon aprinse lanterna. Liz veni lîngă el, îi luă lanterna din mînă şi o îndreptă spre broasca uşii. Simon era încordat, complet absorbit de ceea ce facea. Desfacerea unei încuietori trebuia tratată cu maximă atentie. Deasupra lor, zgomotul paşilor indica faptul că urmăritorii mai coborîseră încă un etaj şi acum cercetau zona. Un scurt moment de respiro pentru ei. Cu un zgomot metalic înăbuşit, Simon reuşi în sfîrşit să deschidă uşa. -La timp, respiră Liz uşurată. Se repeziră amîndoi în întuneric, însă nu reuşiră să încuie uşa în urma lor. Broasca era ruginită de partea cealaltă. Simon îşi aruncă geanta în faţa uşii. Era important orice lucru care ar fi putut să-i întîrzie cît de puţin pe urmăritorii lor. Liz roti fasciculul de lumină al lanternei prin încăperea care se dovedi a fi un fel de magazie, plină cu piese vechi de motor, mături şi lopeţi aşezate în grămezi. Locul era plin de mizerie şi, ceea ce era cel mai rău, nu se vedea nici o altă ieşire. Liz continua însă să studieze cu atenţie pereţii. Se vedea clar că încăperea era mult mai veche decît restul garajului. Lambriurile de lemn erau negre datorită trecerii timpului, iar pe podeaua din cărămidă se vedea un strat gros de praf. Era un fel de pivniţă sau ... Simon trase o înjurătură şi se repezi spre uşa pe unde intraseră. -E o fundătură. Liz îl prinse de mînecă. -Du-te, ia-ţi geanta şi întoarce-te aici! Undeva în spatele uşii se auzea cum urmăritorii lor vorbeau în aparate de emisie-recepţie. Liz putea desluşi vocile şi zgomotul aparatelor. Uşa de la ieşirea de incendiu fu trîntită de perete şi zgomotul paşilor deveni din ce în ce mai slab, îndreptîndu-se spre interiorul garajului. Liz trase adîhc aer în piept. -Nu avem mult timp ia dispoziţie. -Ceea ce fac eu acum e o dovadă a nesăbuitei încrederi pe care o am în tine. O să vină înapoi. Simon luă sacul de jos şi se întoarse lîngă Liz. -Nu au cum să ne găsească dacă noi n-o să mai fim aici. îndreptă fasciculul lanternei spre peretele din stînga şi

ocoli

I

rapid o stivă de anvelope pentru a ajunge mai aproape. Cred că am descoperit ceva. Cercetă podeaua şi ridică de jos un obiect metalic ruginit care semăna cu un pistol-mitralieră de mari dimensiuni, deformat. El se apropie. -Ce e asta? Liz îi întinse obiectul. -Poate îmi spuijtu. -Pune lumina pe el. Simon începu să examineze obiectul. Dumnezeule! E un străvechi pistol-mitralieră Sten. -Exact ce speram şi eu. Liz îşi reluă căutarea. Ieftine, cu cadenţă mare de tragere, pistoalele-mitralieră Sten 469 fuseseră armele pe care britanicii le furnizaseră din abundenţă Rezistenţei franceze în timpul celui de-al doilea război mondial. Plin de admiraţie, Simon răsucea pe toate părţile relicva ruginită.

-Una dintre cele mai inspirate realizări ale noastre. Acesta are însă ţeava îndoită, aşa că bănuiesc că a aruncat-o cineva;., aici, probabil. Se uită la Liz. Crezi că aici era un punct de trecere. Liz ridică de jos o foaie de hîrtie galbenă, îndoită la margini. -Exact. Uite, încă o dovadă - un afiş scris în franceză şi în germană în care se oferă recompensă pentru un luptător din Rezistenţă. -Dacă ceea ce spui tu e corect, înseamnă că trebuie să existe şi o altă cale de ieşire. Liz cerceta cu atenţie de jur împrejur. în timpul războiului, membrii Rezistenţei îşi creaseră locuri secrete prin tot Parisul, chiar şi prin catacombe şi prin conductele de canalizare, unde se întîlneau şi planificau acţiunile. Oriunde era posibil, o încăpere era pregătită astfel încît să arate ca o fundătură, pentru a-i face pe nazişti să renunţe la căutări înainte de a ajunge la adevărata ascunzătoare. Simon studia tavanul. -Crezi că nişte balamale ascunse ne-ar fi de ajutor? Ea se răsuci spre el. -Unde? 3 .^ Simón privea fix spre un loc în tavan. -Vezi cît de ornat e tavanul? Prea ornat pentru un asemenea depozit. Liz îndreptă fasciculul lanternei spre locul indicat de el. Tavanul era placat cu panouri din lemn cu diagonala de aproximativ şaptezeci şi cinci de centimetri. La fel ca şi pereţii şi pistolul-mitralieră Sten, tavanul se înnegrise o dată cu trecerea timpului. Simon luă lanterna din mîna lui Liz. -Urmăreşte cu atenţie linia de îmbinare a panourilor. Vezi cum este întreruptă acolo cîţiva centimetri şi apoi revine la normal? Două balamale. Aproape invizibile datorită modului în care au fost îmbinate plăcile. îmi aduce aminte de camera pentru muzică din Oaten Place. Oaten Place se afla în Kent şi era reşedinţa bunicii lor. -Dormitorul secret? Ai dreptate. în cronica familiei se spunea că, în urmă cu patru generaţii, Squire Oaten se îndrăgostise de profesoara de muzică a copiilor săi. în timp ce soţia şi copiii săi îşi petreceau vara în Portofino, el poruncise să fie construit acel cuib secret al dragostei. Liz şi Simon începură să înghesuie cauciucuri într-o stivă sub cele două balamale. După ce se adunară destule, ea le ţinu să nu cadă, iar el se urcă pe ele. Apasă panoul de lemn în zona balamalelor pînă ce mai degrabă simţi decît auzi un clic. împinse panoul şi acesta se deschise. O lumină galbenroşiatică pătrunsese prin crăpătură. Simon înălţă precaut capul. -Ce vezi? întrebă ea în şoaptă. -Nu prea multe. Ţine bine cauciucurile. Vreau să sar. în timp ce ea se străduia să păstreze echilibrul grămezii de cauciucuri, el se prinse de ambele părţi ale deschiderii şi

sări. Agil şi musculos ca o pisică, Simon ajunse sus imediat. -Ce e acolo, Simon? întrebă ea de îndată ce picioarele acestuia dispărură în deschizătură. Faţa lui apăru imediat în lumină, murdară şi surîzătoare. -E bine. O să-ţi placă la nebunie. -Abia aştept. îi întinse lucrurile prin deschizătură. El îndreptă lanterna în jos ca să-i facă lumină şi ea începu

471

imni rrnimflgrirli WmmM mEmmm

f^SSlBi Hi^flH

să rostogolească anvelopele înapoi de unde le luaseră. SI auzeau din nou paşi şi voci în casa scărilor. Din ce în ce m ' ^ Nici să nu te gîndeşti. Deghizarea mea a fost destul de bună pînă acum. -Atunci hai să trecem la treabă. Ce-ai găsit? întrebă el luînd o gură din cafeaua cu lapte. -Acesta e site-ul Uniunii Europene. Verific acum Comisia pentru concurenţă. Uite-1 pe Santarosa. Poate vrei să ştii cum arată comisarul. Carlo Santarosa avea o faţă mare, mediteraneană, pielea măslinie, ochi înguşti şi întunecaţi şi tipul acela de gură ce putea foarte uşor fi dulce sau crudă, în funcţie de circumstanţe sau de capriciile sale. Avea părul cărunt şi purta ochelari cu ramă subţire. -Nu pare să fie un tip uşor de convins, zise Simon. -S-ar putea ca şantaj istul nostru să aibă mai mult de furcă cu el decît se aşteaptă. Liz facu clic pe un hyperlink. Uite, cazurile în care sînt încălcate legile concurenţei - sînt afişate aici. Avem noroc. Sînt acum în secţiunea antritrust şi anticarteluri. Ştii tu, cazurile în care firmele se înţeleg pe ascuns în loc să fie în competiţie una cu cealaltă şi modul în care comisia controlează înţelegerile acestea anticompetitive. Firma Eisner-Moulton mia sărit aproape imediat în ochi. E acuzată că încearcă să controleze ilegal preţul automobilelor şi al camioanelor pe tot cuprinsul Europei. Numele lui Chris- tian Menchen este menţionat în mod special. -Sună destul de rău. -Foarte. Firma sa multinaţională merge în pierdere şi a închis sau a vîndut mai multe fabrici şi companii subordonate. Singurul punct luminos sînt vînzările din Europa. In cazul în care decizia comisiei este în defavoarea lui, va fi nevoit să reducă preţurile, ceea ce îl va afecta pe mai multe fronturi, inclusiv în capacitatea de a contracta alte împrumuturi cu care să contrabalanseze pierderile. Compania este uriaşă. Va supravieţui. Dacă însă tendinţele nefavorabile continuă, este posibil ca Menchen să-şi piardă funcţia şi, spre deosebire de Statele Unite, Germania nu se poartă deloc blînd cu cei învinşi. -El este oare şantaj istul nostru? Liz îl privi posomorită. -E posibil. Totul depinde de personalitatea individului. De ce se teme acesta. Ce doreşte să obţină. Presupunînd că dosarele se află în posesia lui Menchen, atunci aceasta ar fi o ocazie nemaipomenită pentru el. N-ar avea altceva de făcut decît să-1 şantajeze pe Santarosa pentru a-1 convinge să decidă în favoarea firmei Eisner-Moulton şi o mare parte di problemele

sale şi ale companiei ar fi rezolvate. -Pare a fi şantajistul pe care îl căutăm. Bunul-simţ în spune însă că trebuie să verificăm dacă nu cumva ne-a scăpa ceva. Calculatorul aflat lînga ei se eliberase. Se mută în faţ lui şi intră în reţea folosind unul din numele sale false. Tastau acum amîndoi în tăcere, sorbind din cînd în cîn din cănile cu cafea. -Uite-1 şi pe vechiul tău prieten -Nicholas Inglethorpe zise Simon după cîteva minute. în secţiunea dedicat fuziunilor. Comisia pentru concurenţă reprezenta unica instituţii de control a legalităţii fuziunilor efectuate în interioru Uniunii Europene. -Comisia analizează în prezent dacă nu cumva est< necesar ca conglomeratul său multinaţional să renunţe i pachetul de acţiuni în valoare de şase miliarde de dolari p< care le deţine în operatorul de cablu SkyCall, înainte de a-, permite să achiziţioneze firma Grossblatt din Polonia. Şi aste fiindcă Grossblatt este proprietarul unuia dintre cei mai mar competitori ai lui Inglethorpe - Polska-Storrs Media. Ar f cea mai mare renunţare forţată înregistrată vreodată. -Conglomeratul lui Inglethorpe are şi probleme financiare. Recesiunea economiei mondiale 1-a lovit şi pe el. Mi-aduc aminte că am citit undeva că speră să se extind? în Europa de Est. Dacă pentru asta se baza pe SkyCall şi; Santarosa îl obligă

597

să renunţe la ea, va fi puternic zdruncinat. -Asta face din el cel de-al doilea membru al Spiralei care ar putea fi şantajistul. Se priviră îngrijoraţi şi îşi reluară căutările. Liz rămase lipită de scaun, cu ochii pe ecran, însă Simon, o oră mai tîrziu, făcu o pauză şi se duse să cumpere încă două cafele cu lapte. -Uite, iar Europa de Est, zise el după ce îşi reluă cercetarea. De data asta e vorba despre Richmond Hornish şi faipiosul său proiect caritabil - calculatoarele pe care le furnizează la preţ scăzut pentru toate şcolile din Bulgaria. I Comisia investighează dacă nu cumva el a beneficiat de 1Q reducerea taxelor, ceea ce, potrivit lor, ar fi dezavantajat concurenţa. -Adică Hornish ar fi beneficiat de comisioane? -Cam aşa ceva. Dacă raportul Comisiei ajunge la această ţa concluzie şi Santarosa îl aprobă, după scandalul care se va declanşa fără îndoială, Homish poate să-şi ia rămas-bun de d la Premiul Nobel pentru Pace. Şi asta după ce şi-a dedicat ultimii cinci pentru a-şi reface proasta reputaţie de mercenar al finanţelor şi pentru a demonstra că merită acest premiu. -Deci are foarte multe de pierdut. Ar putea foarte bine să fie el şantajistul. Simon încuviinţă şi se întoarseră la treabă. Parcurseră aproape în întregime site-ul şi erau gata să renunţe, cînd Liz dădu peste numele lui Gregory Gilmartin. -Aproape că uitasem de fuziunea dintre Gilmartin Enterprises cu Tierney Aviation. Probabil fiindcă a primit deja aprobarea SEC* în Statele Unite. Nici nu ştiam că Uniunea Europeană trebuie să-şi dea şi ea acordul. Doar ambele sînt firme americane. De ce este implicată şi Europa? -Pentru că ambele firme fac afaceri serioase aici, răspunse el, aşa că aprobarea SEC nu e suficientă. Comisia noastră pentru concurenţă nu este ca SEC a voastră — ea are posibilitatea să sancţioneze firmele care abuzează de poziţia dominantă pe care o au pe piaţă şi le poate obliga să renunţe ' la o parte din active. Din moment ce o fuziune a fost aprobată, comisia are foarte puţine posibilităţi de a opri formarea unui monopol. Ea nu poate exercita un control decît înainte de fuziune, de aceea face investigaţii, indiferent de decizia luată de SEC. în funcţie de rezultat, Santarosa decide. » - E o afacere colosală. O lovitură de patruzeci de miliarde de dolari. E aşa de mare încît Gilmartin-Tierney poate să ajungă pe unul dintre primele locuri printre firmele multinaţionale. O afacere care ar duce faima lui Gregory Gilmartin pe culmi mult mai înalte decît cele atinse de tatăl *

* Securities arid Exchange Commission, agenţie guvernamentală americană care verifică legalitatea tranzacţiilor şi asigură protecţia investitorilor împotriva practicilor ilegale.

şi bunicul său, sau cel puţin aşa îmi aduc aminte că am cir undeva. Bărbaţii Gilmartin au fost celebri, însă se pare că vrea să-i depăşească. Simon se lăsă pe spate şi se întinse. -Nu prea îmi place ce am descoperit - patru dinţi membrii Spiralei au motive pentru care să-1 şantajeze p Santarosa. N-am reuşit să găsim un răspuns clar, fir-* să fie. -E uimitor cîţi dintre ei au afaceri care depind d deciziile acestui om. Pe de altă parte, mă gîndesc că în zilei noastre e aproape imposibil să desfaşori afaceri internaţional de un asemenea nivel fară să ai de-a face cu astfel de agenţi -Ai dreptate. Globalizarea urmăreşte eliminare barierelor economice, astfel încît corporaţiile să-şi poată mut fabricile şi capitalurile în acel punct de pe glob în care găses mîna de lucru cea mai ieftină, piaţa cea mai profitabilă ; impozitele cele mai scăzute. De fiecare dată cînd traverseaz o graniţă riscă însă să dea peste alte reguli. Unul dintr efectele globalizării este acela că acordurile comercial internaţionale afectează capacitatea guvernelor de administra problemele 599

interne din ţările lor. De fapt, înceta cu încetul, guvernele devin nişte simple subsidiare ale pieţelo financiare... sclave ale pachetelor de acţiuni şi ah investitorilor, care nu mai ţin seama de nevoile reale alt cetăţenilor pe care îi reprezintă./ ¿H -Hrană şi o locuinţă. -Şi apă curată şi educaţie. Uniunea Europeană încearpi să controleze corporaţiile, însă atît timp cît profitul este obiectivul numărul unu al capitalismului, companiile! multinaţionale vor face totul pentru profit şi vor continua si se afle în conflict cu Comisia pentru concurenţă. Pînă la urma - în afară de cazul în care globalizarea îşi va pierde totuşi acest caracter mercantil - cred că companiile multinaţionale le vor învinge. -Şi marea masă a oamenilor va pierde. E o perspectivă al naibii de tristă, zise ea. -Singurul pas înainte pe care l-am făcut a fost acela de a-1 elimina pe Brookshire, pentru că e singurul politician jj dintre ei. în mod evident că e singurul ale cărui afaceri nu -1 600

depind de Santarosa. Simon îi privi cu atenţie chipul. Stai în faţa calculatorului de aproape două ore. Vrei să faci o pauză cît timp caut eu ceva despre Dreftbury? -Da. Mulţumesc. Liz se duse la bar şi comandă două cafele normale. Pe ecranul de deasupra se vedea un reporter de la CNN, care, bătut de vînt undeva în Glasgow, citea lista celor aşteptaţi să ia parte la şedinţa G-8, ce urma să se desfăşoare acolo luni. Cînd reveni cu cele două pahare de cafea la calculator, pe masă erau aşezate cu faţa în jos patru coli de hîrtie scoase la imprimantă. -Mulţumesc, zise el după ce îşi primi cafeaua. Ce-ţi mai aduci aminte despre Dreftbury? Liz se aşeză. -Staţiunea este foarte frumoasă - dealuri domoale, copaci şi terenuri de golf chiar pe malul mării. Hotelul este aşezat pe un deal înalt şi e construit pe ruinele unui castel. Drumul care duce la el oferă o privelişte spectaculoasă. De pe şosea se văd hotelul şi terenurile de golf. -Asta ne va ajuta. Simon întoarse cele patru foi de hîrtie. 9

j'

601

în partea de sus a primei pagini se putea citi: HOTELUL DREFTBURY, TERENURI DE GOLF ŞI APE TERMALE

V O STAŢIUNE DE LUX RENUMITĂ PENTRU CAMPIONATUL ORGANIZAT AICI

Simon aranjă cele patru coli astfel încît formară un dreptunghi. -Aceasta e o hartă a complexului. Proprietatea e destul de mare - aproape trei sute cincizeci de hectare. Hotelul central avea două aripi care se întindeau şi se curbau formînd un fel de n întors. In incintă se aflau şi alte clădiri exterioare, drumuri de acces, precum şi numeroase terenuri unde se puteau practica şi alte sporturi. Cu un deget, Liz îi arătă un braţ de uscat care înainta în mare. -Unul dintre terenurile de golf se extinde în peninsu asta. Faleza e înaltă şi abruptă, iar în cîteva locuri aproaţ că nu există deloc plajă. îmi aduc aminte că eu şi mama ai încercat 602

o dată să trecem pe acolo, dar n-am reuşit. Pădurile care înconjurau vasta proprietate intrau în cîtev locuri şi pe pămînturile acesteia. Staţiunea Dreftbury eij mărginită într-o parte de mare, iar în cealaltă de autostrac care venea dinspre Ballantrae şi Loch Ryan în sud şi duce spre Troon şi Symington în nord. -N-am reuşit să aflu nimic despre modul în care au fo: repartizaţi oaspeţii în camere. Simon puse degetul pe hartă. -Aici e poarta principală pe unde se intră de pe şose< iar aici e intrarea de serviciu. Aşa cum ţi-am spus, măsurii de securitate vor fi foarte severe - poliţia locală, probab forţe de la Glasgow şi de la Scotland Yard şi, bineînţeles, firmă privată. In week-end-ul ăsta Dreftbury poate reprezenta o ţintă pentru terorişti, aşa că şi MI5 va fi prezentă acolo. N putem aştepta ca perimetrul să fie patrulat în permanenţi: Nu va fi uşor de intrat acolo, nici chiar pentru noi. Liz dădu din cap străbătută de un fior. -Ştiu. Trebuie să fim cu ochii în patru tot timpul. 603

-Hai să plecăm de aici. Trebuie să ne pregătim pentr cel mai important rol al carierei noastre.

47

II

Undeva în nordul Europei Sarah se trezi brusc deşi zgomotul valurilor care loveai» ritmic stîncile scăzuse în intensitate, ceea ce însemna probabi că se aflau în timpul refluxului. Lumina dimineţii pătrunde; printre ferestrele zăbrelite şi colora în nuanţe de roz pereţii duşumeaua şi tavanul celulei, toate din blocuri roşcate cUt calcar peste care se aşezase patina secolelor. îngrijorată, Sarah se dezlipi uşor de Asher, care se părea că avusese parter de un somn bun după ce reuşise să se încălzească. Dădu ocol ¥ celulei în căutarea unei căi de ieşire, însă blocurile de calcar păreau foarte solide. Tocmai se oprise şi examina uşa, făcută din lemn masiv, cu 604

legături de fier, cînd, de cealaltă parte, se auzi scrîşnetul ^ metalic al zăvorului. Se dădu repede înapoi şi uşa se deschise. ^ în cadrul ei se afla unul dintre bărbaţii pe care îi văzuse cu o Ka seară înainte. Acesta ţinea într-o mînă un pistol-mitralieră AK47, iar în cealaltă o pungă de hîrtie pe care o aruncă în ost interiorul celulei. în spatele lui se vedea un coridor îngust, cu tavanul jos, tipic pentru castelele medievale. -Sandvişuri, spuse individul, aruncînd o privire lipsită fy de interes în interiorul celulei. ¿Ie Sarah îl studie cu atenţie, încercînd însă să pară cît mai i indiferentă. Temnicerul avea sprîncene groase şi o faţă 0asimetrică. întreaga sa făptură emana plictiseală. Ţinea ta neglijent în mînă pistolul. La brîu, într-un toc de piele, se ^ vedea un telefon mobil. II n - Mulţumesc, încercă ea să lege o conversaţie. E frumos afară? El o privi ca şi cum n-ar fi fost în toate minţile şi facu un pas înapoi. u - Hei, ripostă ea, asta e tot? Ne e foame. 605

-Dacă vreţi să mîncaţi, bine. Dacă nu, iarăşi bine. Bărbatul închise uşa şi trase zăvorul la loc. -Mîncare? întrebă Asher de pe patul pliant. Se trezise şi se ridicase în capul oaselor. Vocea sa avea mai multă forţă decît în noaptea precedentă. Chiar dacă se afla în cealaltă parte a celulei, Sarah observă că privirea lui se limpezise. Părul lui negru şi ondulat era năclăit, însă îi revenise culoarea în obraji. Se aşezase pe marginea patului, proptindu-se ferm cu picioarele pe duşumea şi-şi ţinea spatele drept. Arăta foarte bine dacă 1nu luai în seamă cearcănele de sub ochi şi cutele din jurul gurii. Razele soarelui ce intrau în celulă prin ferestrele înalte creau un joc de lumini şi umbre pe faţa lui ascuţită. Sarah se aşeză pe pat lîngă el şi începură să mănînce sandvişuri cu ou şi şuncă şi împărţiră sticla cu apă ce se găsea în pungă. Din clipa în care gardianul îşi făcuse apariţia ci mîncarea, în mintea lui Sarah începuse să se înfiripe un plan -S-ar putea să existe o cale de ieşire de aici, dar problem* e 606

dacă tu te simţi suficient de bine ca să-mi dai o mînă d* ajutor. S-ar putea să fie vorba de o luptă. Ochii lui Asher căpătaseră strălucirea unor agate. -Spune-mi despre ce e vorba. -Avem nevoie de o piatră mare şi ascuţită. Ceva cu aspect ameninţător. Cînd se întoarce gardianul, tu vei sta cu piatra ridicată, ca şi cum ai vrea să-I ataci. Avînd în vedere că se pare că nu intenţionează să ne omoare - cel puţin deocamdată - ar trebui să încerce să te doboare, probabil cu ajutorul armei. Deci tu va trebui să stai suficient de departe de uşă, încît el să fie nevoit să înainteze cîţiva paşi. Aici intervin eu. Voi sta lipită de zid, lîngă uşă. Cînd se repede la tine, eu îl fac să scape arma din mînă cu o lovitură de picior. El se întoarce Spre mine şi tu pui mîna pe armă.' Asher se dezumflase. -Doamne Dumnezeule, Sarah. Ce te face să crezi că un asemenea plan ar putea avea şanse de reuşită? -Gardianul. Moare de plictiseală. E neglijent, fiindcă e convins că nu reprezentăm nici un pericol pentru el. 607

Asher căzu pe gînduri, 1 '' -Există însă riscul ca ordinele pe care le-a primit în legătură cu noi să se fi schimbat între timp sau ca tu să nu« reuşeşti să-1 loveşti suficient de tare peste mînă încît să scape pistolul. Eşti sigură că te mai descurci la karate ca să reuşeşti? ] Vreau să spun că a trecut foarte mult timp de cînd ai urmat programul de antrenament. -Să ştii că am şi alte preocupări în afară de scris şi de munca de cercetare cît timp hoinăreşti tu prin lume, îi răspunse ea cu răceală. El înţelese că era mai înţelept să pună capăt discuţiei pentru că repetatele şi lungile lui absenţe constituiau mereu un subiect de dispută. Se simţea vinovat fiindcă ar fi trebuit să fie şi el la curent cu faptul că ea urmase cursuri de karate în timp ce el fusese plecat. Se uită la ea cu coada ochiului. Avea încă urme de praf pe faţă şi expresia aceea furioasă ce indica clar că nu era dispusă să cedeze nici un pas. Ii plăcuse dintotdeauna această trăsătură a caracterului ei. Se pregătea să-i spună acest lucru, însă Sarah i-o luă înainte: 608

-Problema este dacă tu eşti suficient de refăcut. Pentru că, chiar dacă planul meu funcţionează, tot va trebui ca după aceea să scăpăm din locul ăsta. Şi asta ar putea să însemne că vom fi nevoiţi să alergăm. Asher încuviinţă cu o mişcare a capului. -Sînt în stare să ignor durerea. -Pînă devine atît de puternică încît îţi pierzi cunoştinţa. -Nu se va întîmpla aşa ceva, o asigură el. Insă amîndoi ştiau că era foarte posibil să se întîmple. Nu aveau însă alte opţiuni. Terminară de mîncat şi apoi trecură la treabă, cercetînd pereţii bucată cu bucată, în căutarea unei aşchii suficient de mare pentru a-1 face pe gardian să reacţioneze. Razele soarelui de după-amiază încălzeau pereţii de piatră ai celulei şi aerul mirosea a mare. Sarah găsise două blocuri de piatră crăpate, însă nici eavnici Asher nu reuşiseră să desprindă vreo bucată din perete. In toată celula nu exista nimic care să poată fi folosit pe post de armă şi gardianul se putea întoarce din clipă în clipă. 609

-M-am tot gîndit, începu Asher, şi am ajuns ia concluzia că nu sîntem în Elsinore. Cred că ne aflăm în Scoţia, undeva pe coastă. -Pentru numele lui Dumnezeu, cum ai ajuns la concluzia asta? Sarah stătea pe vine şi se uita fix la el. Era ceva obişnuit pentru Asher s-o surprindă cu deducţiile sale. -Din mai multe motive. în primul rînd, afară sînt oameni care joacă golf. Am prins cîteva frînturi de conversaţie. Golful este sportul naţional al Scoţiei. în al doilea rînd, nu am fost suficient de mult în aer ca să fi putut ajunge mai departe. Şi în al treilea rînd - Asher făcu o grimasă încercînd să explice mai bine locul ăsta miroase a Scoţia. Umezeala din aer. Miros de iarbă neagră. Marea zbuciumată. Falezele înalte. Răcoare, chiar dacă ne aflăm în luna iulie. Şi apoi mai este şi castelul ăsta vechi — Scoţia e plină de aşa ceva. Bineînţeles e posibil să mă înşel. Sarah ştia însă că el era convins că are dreptate. Agenţi cu adevărat valoroşi posedau ceea ce purta numele neştiinţifi! de fler Datorită unei combinaţii între experienţă, trăsătuf moştenite 610

şi curaj, aceştia erau în stare să găsească intuită răspunsuri care de cele mai multe ori se dovedea surprinzător de corecte. -Probabil că ai dreptate, recunoscu ea. însă nu văd cur ar putea să ne ajute descoperirea asta. -Da. Bănuiam că ai să spui asta. Asher se pregătea S; prezică apropierea unei furtuni cînd de afară ajunse pînă lr ei o voce suficient de aproape ca să se audă destul de clar. Sarah înălţă brusc capul. -îl auzi? -Se pare că e individul care ne-a adus cu maşina de 1; aeroport aseară. -Malko. înţelegi ce spune? -NIL Nu reuşesc. .. Ea se repezi atunci la patul pliant ce rămăsese nefolosit Avea o ramă de metal sudată, peste care era întinsă o pînzi murdară. Sarah sprijini rama vertical de perete, la un ungh de aproximativ treizeci de grade. -Vino te rog aici şi ţine-1! -Imediat. N A

B

611

In timp ce Asher se aplecă peste patul pliant încercînc să-1 ţină pe loc, Sarah se dădu înapoi pînă la peretele opus îşi facu vînt, sări şi, păşind pe pînza patului, reuşi să se apuce cu mîinile de zăbrelele de la fereastră. Rămase agăţată acolc şi-şi băgă picioarele între ramă şi pînză. -Ce spune? o întrebă Asher. -Ssst! Ştia acum cum arată acest Malko - solid, musculos, îmbrăcat într-un costum scump. Avea una din feţele acelea lungi şi lipsite de orice element spectaculos, o faţă care trecea nebăgată în seamă. Tipul de personaj care se pierdea foarte uşor în mulţime, un avantaj pentru un ucigaş plătit. Purta ochelari de soare şi vorbea la mobil. Era singur şi se plimba ksj de-a lungul falezei. Se uita în permanenţă în toate părţile, de parcă terenul îngrijit din jur ar fi fost plin de hoarde de nţii adversari. Nu dădea semne de nervozitate, era pur şi simplu ific vorba de vigilenţa unui profesionist. In spatele lui se vedea !uri marea, cenuşie şi zbuciumată după furtuna din noaptea itiv precedentă. ay „... în Alloway, spunea Malko.Totul va fi pregătit acolo. 612

Nu aveţi de ce să vă faceţi probleme, sir. Avem timp suficient. îi voi comunica asistentului mesajul. Puteţi să vă bazaţi pe mine." Urmă o pauză, după care Malko zise încet, forţînd-o s- pe Sarah să se încordeze pentru a putea auzi ceva: „Vă mulţumesc, sir. Da, vă mulţumesc." După ce întrerupse legătura şi băgă telefonul în buzunar, Malko se întoarse cu faţa spre mare. Bărbatul acesta îi provoca lui Sarah o senzaţie ciudată, era exact ca un cîine de luptă pe care tocmai îl lăudase stăpînul. 'a Brusc, Malko se răsuci pe călcîie şi dispăru cu paşi hotărîţi după un colţ al clădirii. Sarah coborî de pe marginea de sus a patului şi-i povesti lui Asher ce auzise. -Nu e aşa că Alloway se află în Scoţia? întrebă ea după ce termină de povestit. Locul unde s-a născut Robert Burns*. â Ai avut dreptate în privinţa locului în care ne aflăm. 11 El încuviinţă cu o mişcare a capului. -Cînd ai privit în direcţia mării, ai văzut vreo insulă? -Am văzut. Cred că era o insulă, deşi arăta mai mult ca ► o stîncă de forma unei pîini. juj

613

I - Aha! Trebuie să fie vorba despre Ailsa Craig. Acum ştiu. Ne aflăm pe Firth of Clyde, în sud-vestul Scoţiei. Am mai fost pe aici acum cîţiva ani, în drum spre Glasgow. Hai să ieşim naibii de aici. Dacă acesta e un hotel, înseamnă că au şi maşini. Eu sînt gata să evadez, tu nu?

Dreftbury, Scoţia Autostrada A77 urma conturul intrîndului pe care marea îl facea în uscat în dreptul estuarului Firth of Clyde şi şerpuia * Robert Burns - poetul naţional al Scoţiei (1759-1796) (n.tr.).

apoi printre dealurile verzi pe care păşteau vaci colorate îl alb şi maro din rasa Ayrshire. Simon se afla la volanul unu nou Land Rover, în timp ce Liz urmărea cu atenţi indicatoarele rutiere, în căutarea drumului care ducea spr| Dreftbury. La intervale regulate, Simon verifica în oglindi retrovizoare şoseaua din spatele lor. De fiecare dată cînd îl privea, Liz avea un sentiment ciudat. 614

La un moment dat, în cursul ultimelor patruzeci ş| opt de ore, Simon încetase să mai fie o reminiscenţă copilăriei. Stătea lîngă ea deghizat - părul de un blon< murdar, ochelari de soare, un sacou sport ieftin şi o cravati din fire sintetice. Cu faţa sa mare şi nasul diform, putea foarlii bine trece drept antreprenor de pompe funebre sau agen guvernamental. Liz era sigură că nici măcar prietenii lui ce mai apropiaţi - dacă mai avea aşa ceva nu l-ar fi recunoscu i sub înfăţişarea aceea. -Te uiţi la mine, zise el fară să întoarcă privirea. -Nu te-ai înroşit. ¿*| -Trebuia să mă înroşesc? -îţi admiram pur şi simplu noua înfăţişare. -Oh! facu el şi-i zîmbi cu gura pînă ia urechi. Folosind una din identităţile lui false, închiriaseră Lanc¡ Rover-ul la ieşirea din Dumfries, locul unde abandonaseră Jeepul. Cumpăraseră din oraş două telefoane mobile, haine? şi vopsea de păr. După aceea, găsiseră un motel unde plătiseră* pentru o noapte întreagă, însă nu stătuseră decît ca să se spele, să-şi vopsească părul şi să-şi schimbe hainele. Liz mai avea 615

ceva din banii pe care îi găsise în portofelul lui Sarah şi îi împărţise cu Simon. Cu ajutorul aparatului de fotografiat pe care Simon îl avea în geantă, îşi făcuseră poze şi îşi pregătiseră două legitimaţii MI6 false. Ea devenise Verónica? Young, iar el Douglas Kennedy. Reveniseră apoi pe autostrada A75, merseseră spre vesti spre Stranraer, în uriaşul intrînd Loch Ryan, de unde cotiseră spre nord, pe A77. -Şi eu sînt foarte impresionat de înfăţişarea ta, zise Simon. Nimic nu se compară cu satisfacţia de a te afişa în aceeaşi maşină cu o amazoană sexy cu părul cărunt. -Pardon? -La ce te aşteptai? Ai părul unei bătrîne de şaptezeci de ani şi faţa unei studente. Şi costumul ăsta negru stă prea bine pe tine ca să fie convingător. Ai reuşit să obţii combinaţia perfectă pentru un anumit gen de fantezii sexuale. -Iţi baţi joc de mine. -Numai puţin. -Faci abstracţie de toate ridurile astea la care am muncit 616

atîta. -Nici nu e prea greu. Traficul devenise din ce în ce mai aglomerat şi Simon fu nevoit să încetinească la intrarea într-o curbă largă. Liz cercetă zona. Sus, în stînga lor, pe un deal care se termina deasupra mării, apăruse o clădire impunătoare, cu pereţi albi şi acoperiş din ţiglă roşie, decorată cu coloane şi arcade. -Acolo e. Ţinta călătoriei noastre - hotelul Dreftbury. Liz încuviinţă cu o mişcare a capului întrebîndu-se ce îi aştepta acolo. Celebrele terenuri de golf ale staţiunii se întindeau în jurul complexului, ca un covor de un verde strălucitor, punctat ici şi colo de porţiunile dezgolite ale obstacolelor şi mărginite de garduri vii. Se vedeau şi cîţiva jucători ce îşi legănau crosele care scînteiau în lumina soarelui pe jumătate acoperit de norii ce începuseră din nou să se adune. Mirosea a furtună şi trecerea norilor desena umbre negre pe pantele domoale ale dealurilor. Pe Liz o năpădiseră amintirile ... marele salon, barul cu minunata terasă din piatră de unde se putea admira întreaga 617

vale şi estuarul, ascensoarele, lungile şi întortocheatele coridoare, serviciul impecabil. Simon apăsă frîna. Fusese nevoit să încetinească la fel ca şi celelalte maşini din faţa lui. -Ce s-a întîmplat? Liz încercă să vadă ce se petrecea în faţă, pe autostradă, la ieşirea din curbă. -Uite acolo răspunsul. Simon fu din nou înconjurat de amintirile legate de Viera şi, în special, de noaptea aceea violentă din Bratislava. Demonstranţii antiglobalizare s-au adunat aici. Ajunseseră într-un punct de unde puteau vedea nu numai magnificul hotel, ci şi întreaga vale pînă la baza dealului ţi care se aflau clădirile. Din vale şerpuia în sus, către hotel,! şosea cu două benzi, plină cu autovehicule. Drumul ¿1 întindea de-a lungul înaltului zid de piatră ce înconjuil staţiunea. Limuzine cu geamuri fumurii îşi aşteptau rîndil pentru a intra pe poarta principală, unde erau supuse untl minuţioase verificări de securitate, în timp ce camioanele ¡1 furgonetele erau îndrumate spre intrarea de serviciu. 618

De cealaltă parte a drumului se aflau însă cîteva mii dl demonstranţi ţinuţi în frîu de poliţişti în uniformă cari instalaseră deja bariere. îmbrăcaţi simplu, cu rucsacuri îi spate, protestatarii strigau şi agitau pancarte. Undevi deasupra, pe coama unui alt deal, se vedea punctul d| comandă, unde nişte indivizi cu binocluri la ochi şi cu aparat! de emisie-recepţie dirijau mişcarea mulţimii masate lîngf drum. -Dă drumul la radio, zise Simon scurt. Văd şi reporteil de la televiziune. Ă

In timp ce Liz căuta un post care să transmită un reportaf de la faţa locului, Simon îi povesti despre frustrării! antiglobaiiştilor, despre furia lor îndreptată împotriva marilo| agenţii de presă, care le luau foarte rar în serios acuzaţiile ş| plîngerile. Furia de a se simţi maiginalizaţi şi neluaţi în seamăl -Nu mă surprinde deloc faptul că se află aici, spusJ Simon. Am informat de multă vreme că se coace ceval încercau să găsească un prilej pentru a deschide ochii publicului şi reuniunea Nautilus e tocmai ce le trebuie. Dacţf reuşesc să 619

împiedice desfăşurarea întâlnirii... -Uite indicatorul spre Dreftbury, îl întrerupse Liz. Găsise! şi un post care transmitea de la faţa locului şi dădu sonorul! mai tare. Simon ieşi de pe autostradă şi mări viteza pe şoseaua locală. La radio se auzea vocea unei reportere care încerca să acopere vacarmul produs de claxoanele maşinilor şi de strigătele demonstranţilor. „... din faţa exclusivistei staţiuni Dreftbury. De partea cealaltă a şoselei se află, după estimările noastre, mai bine de trei mii de demonstranţi. Cîţiva au ridicat în aer un balon ! Pf uriaş, de forma unui porc de culoare roz aprins. Se pare că 0nu le lipseşte umorul... pe porc scrie porcul capitalist = aer s? cald*. Pe măsură ce trece timpul sosesc din ce în ce mai mulţi agitatori. încearcă în permanenţă să treacă de baricade M şi să ţîşnească spre cele două intrări în staţiune, însă sînt neJ arestaţi înainte de a apuca să facă cîţiva paşi. Sînt încărcaţi 1în dubiţe şi trimişi la secţia locală de poliţie. Inspectorul Hepburn, reprezentantul forţelor locale ne-a declarat că pînă 620

d* acum nu s-au înregistrat răniţi, însă insistă ca publicul să w ocolească zona. Nu putem decît să fim de acord cu în inspectorul. Nu ne amintim să mai fi trăit o astfel de vi experienţă. O asemenea mulţime agitîndu-se într-un spaţiu ds atît de mic. Ajuns în faţa intrării de serviciu, autobuzul în care se afla orchestra de coarde din Glasgow a fost oprit şi -3 muzicienii obligaţi să-şi prezinte instrumentele la control. Artiştii nu au fost deloc mulţumiţi de tratamentul aplicat, însă nici o persoană care intră .înăuntru nu este exceptată de la control. Ne îndreptăm acum spre şirul de limuzine, unde vom încerca să stăm de vorbă cu cîţiva dintre invitaţi. Este 4 vorba despre personaje din elita mondială, care, potrivit celor afirmate de protestatari, se află aici pentru a conspira în ii legătură cu modul în care va fi condusă omenirea în anul L următor." e Vocea femeii scăzu în intensitate apoi se auzi din nou, strigînd de data aceasta: „ Dă-te la o parte, tinere! Sîntem de ia Radio Edinburgh. Nu de la poliţie. Cum îţi permiţi! Nu poţi să ne opreşti! Domnule! Domnule!" 621

Se auzea cum lovea cu degetul într-un parbriz. „Vă rog să coborîţi geamul ca să vă pun cîteva întrebări!" Liz micşoră volumul şi Simon apăsă pe pedala de frînă. Ajunseseră la capătul coloanei de vehicule ce înainta cu pas de melc spre cele două intrări. - Bine măcar că am ajuns în dreptul zidului, zise Liz. * în original HOT AIR-joc de cuvinte, hot air însemnînd şi discuţii lipsite de sens, inutile.

-Uite acolo, printre copaci. în timp ce Land Roverul înainta bară la bară cu maşua din faţă, Liz privi spre pilcurile dese de copaci de ia margir | domeniului. De după un trunchi de copac îşi făcuse apari a un ciobănesc german ţinut în lesă de un bărbat în uniform neagră, cu un pistol-mitralieră pe umăr. Patrulau perimetr | Văzu imediat şi alţi bărbaţi, alţi cîini. . I Simţi că i se pune un nod în gît. -Descurajant, zise ea. Agenţi de securitate privaţi? Simon încuviinţă. 622

-Am vrut să-ţi arăt ce ne aşteaptă.

I

Asher nu era un om care să se sperie prea uşor. Nul stătea în fire să-şi facă prea multe griji. Pentru ei, îngrijorării era un semn de nehotărire şi de neputinţă. însă din clipa 1 care Sarah fusese răpită, nodul din stomac nu-1 mai părăsisl Era un semnal al fricii. Reîntîlnirea din Paris îl liniştise pentl moment, ştiind că Sarah era în viaţă. Nodul îi revenise mii imediat. Sarah nu scăpase din pericol şi el nu era în măsut s-o ajute. Pianul ei ar fi putut avea şanse de succes, însă bucata c| rocă de care aveau nevoie întîrzia să apară, deşi cercetaseif cu cea mai mare atenţie trei dintre pereţii celulei şi trecuseil acum la cei de-al patrulea. Căutau crăpături şi trăgeau dl fiecare colţ ieşit în afară. :;J Deodată, luîndu-1 total prin surprindere, un bloc de piatrl roşie de formă neregulată, lat cam de cincisprezecf centimetri, se mişcă în perete. Asher trase puţin mai. tare şi bucata de zid căzu în braţel I sale. 623

Sarah se întoarse spre ei, cu ochii cît cepele. -Ai găsit o bucată! E perfectă! Simon nu răspunse. Rămăsese cu ochii aţintiţi în găurii din perete, i UJÎHA I u , m * a ■f m . m . fta h s tiiiş iij Zgomotul metalic al zăvorului mişcat de la locul lui î| facu să se răsucească pe călcîie. -Vino repede aici cu piatra, îi spuse ea. Pregăteşte-te si te prefaci că-1 ataci!

624

-Nu! Aşteaptă. Schimbare de plan. Du-te la uşă şi poartă-te drăguţ cu el. Să nu cumva să-1 ataci. Simon puse repede piatra înapoi în perete. îşi scutură praful de pe mîini şi se culcă pe patul pliant. Exact în clipa aceea uşa se deschise. Sarah se afla deja acolo. -Mulţumesc, spuse ea aceluiaşi bărbat care le adusese mîncarea şi mai devreme. Lipsa de interes a acestuia părea că se accentuase. Avea cu el pistolul-mitralieră şi telefonul mobil. Individul mormăi ceva, îi întinse alte două sticle cu apă şi o pungă de hîrtie, după care părăsi încăperea. Se auzi din nou zăvorul tras de cealaltă parte a uşii. -Foarte bine, zise Asher zîmbind. îi făcea plăcere că din cînd în cînd ea îl asculta şi facea ce-i spunea el. Dar Sarah se răsuci furioasă. -Sper să fi descoperit un miracol în peretele ăla.

Imediat după ce se înregistrase la recepţie, Sir Anthony Brookshire urcase grăbit în apartamentul său, dezgustat din cauza mulţimii de agitatori fanatici care nu doreau decît să distrugă ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să fie un week- end liniştit, dedicat consensului şi găsirii unor soluţii. Stătea acum în picioare lîngă fereastră, îmbrăcat cu sacoul său favorit cu carouri şi cu petice din piele la coate. Ţinea mîinile la spate şi privea în vale, unde se agitau şi urlau idioţii aceia. Era stăpînit de un sentiment ciudat, ca şi cum timpul ar fi trecut prea repede pe lîngă el. La un moment dat se întîmplase ceva şi de atunci lucrurile nu mai merseseră aşa cum trebuie. Oare nu mai era în stare să ţină pasul cu vremurile? „Mi-am petrecut întreaga viaţă încercînd să înţeleg cum funcţionează lumea în care trăim, îşi spuse el. Încercînd să descopăr ce se află la baza civilizaţiei. Care este semnificaţia victoriilor şi înfringerilor noastre, ce se ascunde în spatele 465 abilităţii noastre de a căuta fericirea şi de a suporta tristeţii Am crezut că, dacă facem cu toţii parte din aceeaşi luni dacă sîntem reprezentanţii aceleiaşi specii, e normal ă acţionăm cu toţii în aceeaşi direcţie. A fi împotril globalizării e ca şi cum ai vrea să dai ceasul înapoi. Cal cum ai crede că Pămîntul e plat. Ca şi cum ai crede în zînei vrăjitoare, ca şi cum te-ai închina la nişte zei păgîni", închei el şi oftă adînc. Nu-i plăcea calea pe care apucase, însă nu vedea nicii posibilitate de întoarcere. Standardele trebuia menţinute I cel mai înalt nivel şi pentru asta era necesar ca cineva I păstreze direcţia. La urma urmei, anduranţa era probabil ci mai mare virtute.

-Ce vor demonstranţii ăştia? întrebă el. César Duchesne aşteptase în picioare, aproape de uşi îmbrăcat cu o jachetă de tweed şi cu pantaloni maro, acesl avea deasupra buzunarului de la piept un ecuson de culoal galbenă, semnul distinctiv al asistenţilor personalităţii I prezente la întrunire, deşi continua să îndeplinească funcţii! de responsabil cu securitatea al Spiralei. -Vor modificarea politicii Fondului Monetg Internaţional şi Băncii Mondiale, răspunse el. Eliminar*! datoriilor ţărilor din lumea a treia. Stabilirea unei taxe