Rezumat Irina Movila

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Caragial e“ | Bucureşti

teză de doctorat

§

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams Posibile trasee de studiu pentru actor

doctorand | Irina Movilă univ. dr. dr. Alexa Visarion conducător ştiinţific | prof. univ.

Bucureşti | 2012

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

Cuprins

Argument cap. 1

§

De la eroinele lui Cehov, Strindberg, Ibsen şi O’Neill, la ambiguitatea structurală a eroinelor lui Tennessee Williams Precursori și surse de inspiraţie [ 1.1.] Forma dramatică

[1.1.1.] Scurt periplu istoric în structură şi caracteristici [1.1.2.] Forma plastică a Teatrului lui Tennessee Williams [ 1.2.] Anti-Eroul

[ 1.2.1.] Influenţe în structura caracterului dramatic: Omul lui Jung; Hamlet [ 1.2.2.] Influenţe ideatice: Mitul lui Orfeu; Mitul lui Oreste [ 1.3.] Influenţe. Dante, Cehov, O’Neill, D.H. Lawrence, Hart Crane, Oscar Wilde, Strindberg

[ 1.3.1.] [ 1.3.2.] [ 1.3.3.] [ 1.3.4.] [ 1.3.5.]

Dante - Drumul iniţiatic Cehov - Locul emblematic şi actorul ascuns Eugene O’Neill - Sufletul tragic D.H. Lawrence - Dizertaţii despre supremaţia trupului. Oscar Wilde -Exemplul extrem

2

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

3

[ 1.3.6.] Hart Crane - Transcendeţa prin halucinaţie [ 1.3.7.] Strindberg - Măşti fantasmatice cu aspect de colaj

cap. 2

§

În căutarea substanţei unice în destinul comun. Singurătatea  între acceptare şi refuz în teatrul lui Tennessee Williams | 55 Consideraţii asupra preocupărilor sale filozofice, cu caracter de eseu [ 2.1.] Unic şi comun | 57

Repetabilul identic; Unicul în multiplicitate; Numitorul comun [ 2.2.] Acceptarea şi refuzul | 61 Visător şi Supravieţuitor; Cel de pretutindeni; Cel fără busolă - dezorientatul; Răzvrătitul; Cel care se târăşte - viermele; Portretul învingătorului

cap. 3

§

Universul mască în expresia spectaculară la Tennessee Williams [ 3.1.] Masca instrument al psihicului şi expresia sa spectaculară

Masca – formă de expresie psihică, socială, teatrală; Masca fixă – Teatrul antic; Masca compusă – Teatrul modern [ 3.2.] Nevoia de metamorfoză

Limita – Victima tragică; Persona – conceptul de Mască la Jung; Starea de vid – abisul; Colajul – instrument al expresivităţii în arta modernă [ 3.3.] Dublul fiinţei în expresie spectaculară

Starea de Dublu; Masca compusă, Portretul, Autoportretul; Personajele Mască; Măştile schimbărilor psihice; Absenţa, Eu-l ascuns [ 3.4.] Analogii necesare în ambianţa plurifocală a artei moderne

cap. 4

§

Complexul erotic - Un portret al singurătăţii multiplicate Ipostazele contrare ori complementare în structura eroinei la Tennessee Williams. Raportul frig-cald, luciditate-amăgire [ 4.1.] Consideraţii generale [ 4.2.] Complexul erotic la eroina lui Tennessee Williams [ 4.3.] Confluenţe cu psiho-patologia lui Jung

[ 4.3.1.] Tipul extrovertit în expresie caracterologică la T. Williams [ 4.3.2.] Tipul introvertit în expresie caracterologică la T. Williams [ 4.4.] Personaje pereche – contrar - complementar

[ 4.4.1.] Mama şi Fiica - Menajeria de sticlă [ 4.4.2.] Fata bătrână şi Femeia copil - Vară şi fum [ 4.4.3.] Sfânta şi Maria Magdalena - Noaptea iguanei 

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

4

[ 4.4.4.] Doamna şi Vagaboanda - Orfeu în infern [ 4.4.5.] Aparatul de reproducere – Femeia Pisică şi Femela Şobolan - Pisica pe acoperişul fierbinte [ 4.4.6.] Iluzie şi realitate - Un tramvai numit Dorinţă [ 4.4.7.] Actriţa şi Necunoscuta - Dulcea pasăre a tinereţii 

cap. 5

§

Performanţe interpretative în adaptările teatrale şi cinematografice ale operei lui Tennessee Williams - O dimensiune a pateticului Cuvânt introductiv [ 5.1.] Dimensiunea pateticului

[ 5.1.1.] Sensul principal – dimensiunea pateticului. Stilul patetic; personajul patetic; categoria estetică a pateticului; patosul; patetismul proporţiilor, gestului, experienţa patetică [ 5.1.2.] Exemplificari ale dimensiunii patetice în cele şapte arte [ 5.1.3.] Sensul peiorativ [ 5.2.] Performanţe interpretative în montările teatrale şi adaptările cinematografice ale operei lui Tennessee Williams şi dimensiunea lor patetică

[ 5.2.1.] Un Tramvai numit Dorinţă – interpretări şi montări memorabile Jessica Tandy, Vivien Leigh, Ann-Margret, Clody Bertola [ 5.2.2.] Alte interpretări, montări şi adaptări de referinţă Laurette Taylor, Valeria Seciu în Menajeria de sticlă Vivien Leigh în adaptarea cinematografică Primăvara romană a doamnei Stone

Deborah Kerr în adaptarea cinematografică Noaptea iguanei 

cap. 6

§

Imaginea senzorială a cuvântului. Gestul scenic-prelungire a structurii intime a personajului. | 186 [ 6.1.] Motivaţie pentru incidenţa discursului despre instrumentul cuvânt  şi instrumentul gest  în tema propusă | 188

[ 6.2.] Imaginea senzorială a cuvântului . Partitura muzicală şi rolul cuvântului în partitura muzical-dramatică a textului studiat de interpret | 193

Interferenţa dintre partitura dramatică şi partitura muzicală [ 6.3.] Gestul scenic – prelungire a structurii intime a personajului | 199

Exemplificări vizuale - roluri de referinţă din opera lui T. Williams

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

5

Cuvânt de încheiere Anexe 1. Listă de lucrări: piese de teatru, piese într-un act şi p iese scurte, povestiri scurte, romane, memorii, volume de poezie, scenarii originale. 2. Opinii pro şi contra despre opera lui Tennessee Williams culese din cronicile publicate în urma reprezentaţiilor cu piesele sale. 3. Fişier de fotografii: personale şi de familie, din timpul filmărilor şi repetiţiilor alături de actori şi colaboratori.

Bibliografie

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

6

Cuvinte cheie

Abis, acceptare-refuz, adaptare, contrar-complementar, complex erotic, colaj, compromis, cuvânt, dublu, eroina, erotism, fantasmatic, formă teatrală, formă plastică, gest, halucinant, iluzie, impuritate, învins-învingător,  juxtapunere, lirism, mască, mască-compusă, metamorfoză, maladiv, patetic, portret-mască, pereche, patologic, realitate, reformulare, răzvrătit, spaimă, simbol, spectacular, singurătate, vid, violent.

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

7

Rezumat

Pentru unii prăfuit şi patetic, pentru alţii viu dar agresiv şi simplist, pentru o întreagă literatura de exegeză material nesfârşit de comentarii, interpretări şi reformulări, pentru actor şi spectator instrument de a se simţi, cerceta şi cunoaşte prin cuvintele sale, Tennessee Williams ni se pare a fi, după cum şi-a dorit cu obstinaţie, prilejul bogat, cu prisosinţa ofertant de a comunica gânduri şi experienţe, de a împărtăşi valenţe poetice şi înţelesuri filozofice lipsite de pretenţia originalităţii dar cu amprenta libertăţii absolute. Cu rezonanţă comună, populară, accesibilă atât marginalizaţilor dintr-un cătun uitat de lume cât şi însinguraţilor din marile oraşe opera sa este traversată de o emoţie ce-i va fi întotdeauna trăsătură definitorie. Simplitatea, sinceritatea şi ironia, onestitatea şi francheţea, tristeţea şi compasiunea, cinismul şi disperarea sunt atributele unei dramaturgii ce-şi păstrează, asemenea marilor clasici, cititorul şi auditorul datorită structurii sale complexe, aparent naive, cuceritoare prin frusteţe şi lirism. Williams a contribuit decisiv la experimentarea, dezvoltarea şi fixarea unor repere conceptuale în limbajul imaginii ca instrument operativ major a celei de-a şaptea arte. Dramaturgia sa surprinde unul din acele momente ale schimbării caracterului reprezentativ al lumii şi deci ale expresiei sale traduse artistic. Caracterul său profund generator de polemică îşi întăreşte consistenţa şi importanţa pliindu-se

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

8

cu lejeritate caracterului versatil, mobil şi amăgitor, al Realităţii percepute ca dat primordial în contactul cu existenţa umană. Bazându-se pe importanţa cuvântului ca funcţie scenică el perfecţionează calitatea formei teatrale la nivel plastic folosindu-se de muzică, lumini, ecrane şi proiecţii, mijloace non-verbale multiple şi diverse prin care amplifică caracterul vibrant al cuvântului ca pilon dramatic. Dincolo de specificitatea fiecărui gen artistic există o interferenţă de necontestat între diversele forme de expresivitate ale limbajelor proprii. În fiecare limbaj artistic, teatrul în cazul nostru, apar rapeluri ale unor forme de expresie aparţinând altor arte (pictura, muzica, baletul), care completează fericit acuitatea celui analizat. Teatrul este o sinteză a limbajului vizual, pictural, muzical, coregrafic, poetic, care se suprapune peste metafora textului, a interpretării actorului şi a viziunii regizorului în respectiva montare. Iată de ce am considerat util ca în studiul nostru asupra lui Tennessee Williams să folosim şi elemente colaterale cum ar fi instrumentul-mască sub diferitele sale forme şi abordări, or instrumentul-cuvânt  în toată complexitatea sa. Folosirea termenului de patetic în legătură cu Tennessee Williams şi asociat prea adeseori artei sale umbreste uneori nejustificat creaţia sa. Am încercat să restabilim calitatea patetică a operei sale din prisma sensului originar al acestui cuvânt îndepărtându-ne de sensul său peiorativ, prea des uzitat astăzi.

cap. 1

§

De la eroinele lui Cehov, Strindberg, Ibsen şi O’Neill, la ambiguitatea structurală a eroinelor lui Tennessee Williams  Traseul psihologic al personajelor lui T. Williams capătă sens abia când s-au construit, aproape cinematografic, sute de fotograme ce alcătuiesc statura personajului de interpretat, admiţând că acestea pot fi pe moment contradictorii, că se abat de la sens, ori că sunt pur şi simplu poetice în sine.  Însoţit de un lirism metafizic, caracterul romantic străbate întreaga dramaturgie a lui Williams şi îi defineşte personajele. Prin fiecare din personajele sale, Williams ne prezintă o structură compozită, imagini multiplicate delirant, un montaj de identităţi ce-şi asumă în identitatea mamă roluri mai mici sau mai mari, comprimate sintetic în ceea ce putem numi generalizând ca fiind  Anti-Eroul . Anti-Eroul e oprimat de multiplul din el. E tributar umbrei sale adică locului unde îşi ascunde emoţiile gândurile şi reprezentările cele mai specifice. Anti-Eroul se simte vinovat în faţa dublului său, imaginea despre sine este covârşită de penitenţă. Statura şi personalitatea omului modern, aflată în centrul preocupărilor

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

9

marilor gânditori ai artei secolului al XX-lea a generat optici diverse, viziuni artistice concentrate asupra ideii de dublu, de mască ca expresie spectaculară a eu-lui ascuns şi a definirii metamorfozei ca stare psihologică universală. Cel care evoluează în poveştile sale nu este prototipului conceptului Aristotelic despre caracterul dramatic central, ci întrupează esenţa acelei umanităţi anodine care nu are calităţi morale, nu luptă şi nu e capabilă de acte majore decisive. Anti-Eroul lui Williams va trăi mereu în preajma limitei tragice fără a câştiga dimensiune tragică. El se află suspendat între a fi fiinţă şi a nu fi fiinţă. Anti-Eroul are ca dat existenţial rătăcirea, sfăşierea între mari întrebări. Actul mistic nu îi este suficient şi nu are atributul absolutului. Datorită interogaţiei nu are acces la religie, de cele mai multe ori se pierde în întunecimea propriilor necesităţi sufleteşti şi fiziologice. Personaje ca reverendul Shannon din Noaptea iguanei, sunt blocate în dilema de a alege: ateu sau credincios?! Momentul alegerii nu este pentru ele activ ci paralizant. Spiritul lor nu e capabil de revelaţie. Personajele lui Williams îşi consumă existenţa atemporal. Prezentul în care se zbuciumă este resimţit ca o temniţă, trecutul este nesemnificativ, iar viitorul nu există. Ele nu au rădăcini originare la care să se raporteze. Ca influenţe în structura caracterului dramatic se disting modelele: Omul lui Jung; Hamlet. Omul lui Jung este un conglomerat de măşti, caracterizat de o perpetuă căutare şi dorinţă de definire. Din punct de vedere teatral, Hamlet, caracterul său cu structură multiplă ce se defineşte şi se expune prin diversitatea tuturor personalităţilor sale.  Ca influenţe ideatice mitul lui Orfeu şi mitul lui Oreste străbat întreaga operă a lui T. Williams. Dante şi Drumul iniţiatic, Cehov - Locul emblematic şi actorul ascuns, Eugene O’Neill şi Sufletul tragic, D.H. Lawrence - Dizertaţii despre supremaţia trupului, Oscar Wilde şi Exemplul extrem, Hart Crane - Transcendeţa prin halucinaţie, Strindberg şi Măşti fantasmatice cu aspect de colaj sunt influenţe filozofice şi stilistice asupra operei sale şi pot fi piste de studiu pentru dramaturgia sa.  Tulburătoare şi frapante, caracterele feminine pe care le creează Williams alcătuiesc o categorie de tipuri psihologice de o varietate, diversitate şi complexitate seducătoare. Chiar şi cele mai puţin importante ca pondere dramaturgică sunt adevărate bijuterii portretistice şi un nesfârşit prilej de experimentare expresivă pentru actor.  Tipul de gândire feminin şi expresia feminină a manifestărilor sufleteşti pot fi regăsite şi sub carcasa uşor de dezghiocat a personajelor masculine.  În adâncul personajelor lui Williams imaginea psihică ideală, iluzorie ori refulată  îşi derulează continuu mişcarea fantasmatică. Studiindu-le atent traiectoria interioară vom găsi mereu cele două talere ale balanţei multiplicate uneori chiar delirant. În fiecare dintre ele diferitul şi comunul coexistă căutând echilibrul.

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

cap. 2

§

10

În căutarea substanţei unice în destinul comun. Singurătatea între acceptare şi refuz în teatrul lui Tennessee Williams Williams este interesat în a surprinde dimensiunea instabilă a lumii sale instalate istoric într-o epocă de tranziţie. El îi accentuează aproape impudic lipsa de tragism. Dramaturgia sa caută unitatea şi unicitatea, iar personajel e sale sunt caracterizate printr-o pătimaşă, perpetuă devenire. Ele caută unicitatea în sine şi în lumea înconjurătoare pentru a o nega cu aceeaşi pasionalitate cu care au alergat după ea. Colectivitatea care îl interesează pe Williams este expresia acelui Eu ce nu are unitate în viaţă. Personajele lui Williams pot fi numite exponenţiale pentru o epocă istorică  în care formarea în inconştienţă şi întreţinerea existenţei unei mulţimi amorfe şi nediferenţiate, sexul privit ca brutalitate a apropierii şi nu ca prelungire firească a iubirii, violenţa, urâtul vor căpăta adepţi. Deşi s-a concentrat cu obstinaţie asupra destinelor şterse, strivite, asupra a tot ce pare că iese din comun numai sub aspect emoţional, patologic, Williams a reuşit să recompună, să reformuleze tipul Eroului din acel nimeni necunoscut, ce l-a preocupat. Patologicul din perspectiva operei sale, şi deci a preocupărilor sale, se referă la acel Eu însingurat, bombardat de o realitate crudă şi devastatoare din toate direcţiile, care exploziv sau dimpotrivă în urma unui fenomen de implozie îşi recompune dimensiunile în portrete umane impregnate de acesta. Acceptarea şi Refuzul, Supravieţuitorul şi Visătorul, dramatica consumare inutilă a destinului comun, experienţa unică a singurătăţii suspendată în compromis, devin se pare coordonate ale artei secolului al XX-lea. Personajele sale luptă, chiar dacă nu au direcţie, încearcă din răsputeri să trăiască, chiar dacă nu au un scop. Ele sunt avide să găsească un sens şi ecourile patetice ale destinelor lor, de cele mai multe ori sfărâmate, se compun ca un carusel de portrete tragice proiectate pe fundalul impactului dur între Iluzie şi Realitate. Ambiguitatea şi Contradicţia sunt funcţii ale unei realităţi pe care Williams o controlează poetic subliniind tocmai ipostazele singulare. Numitorul comun e omul captiv, trist, scârbit de sine, care se sprijină pe compromis ca pe o nouă religie. Ceea ce ni se pare important de subliniat, din perspectiva artei actorului, este faptul că toate tipologile de personaje se supun comunului, ca fizionomie artistică, şi se diferenţiază prin natura lor lirică, uneori discursivă sau dimpotrivă

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

11

printr-o dimensiune dramatică acută. Ele se supun zeilor lor şi se eliberează de ei cu repeziciune pentru a se supune din nou altora găsiţi la fel de rapid. Aceste tipuri caracterologice propun portrete ce pot fi atribuite oricui şi asimilate de oricine.

cap. 3

§

Universul mască în expresie spectaculară la Tennessee Williams A trăi în ,,spatele măştii’’ ce afişează doar ce individul lasă să se întrevadă,  înseamnă a folosi o formă fixă, pliabilă unei multitudini de relaţii şi situaţii. Acest ,,a trăi în spatele unei măşti’’ apare uneori ca singură modalitate pentru revigorarea spirituală, imaginativă şi senzorială. ,,A trăi în spatele unei măşti’’ traduce un reflex de apărare adaptat codului realităţii şi relaţionării exterioare nu totdeauna prielnice. Masca compusă din teatrul modern fixează numai dimensiunea ce nu are transcendemţă. Ea traduce încarcerarea individului într-o dimensiune orizontală, complexantă în care nevoia sa de identitate apare ca simbol încă nedescifrat. Semnul său principal este aparenţa. Această aparenţă ce se cere afişată ascunde sub multiplele ei faţete abisul, o absenţă ce s-a concretizat ca ansamblu mental. Vom numi mască tocmai această expresie spectaculară mobilă, inconsistentă, a caracterului capabilă de metamorfoză cu rapiditate, şi deseori contrariantă.  Teatrul lui Williams este în ultimă instanţă expresia universului amputat al victimei tragice. Pentru Williams masca, nevoia şi tendinţa de mascare sunt elemente ale oricărei topografii mentale. La Williams personajele cu potenţialul uman cel mai pronunţat şi cu cea mai mare putere de metamorfoză, adică cele ce au capacitatea de a se confrunta cu limita generând tragicul sunt şi cele mai atinse, prin instabilitatea lor emoţională de fracţionare interioară. Creând la graniţa unor mari schimbări, Williams a intuit că arta nu poate rămâne neafectată de cuceririle ştiinţei şi de lărgirea cunoaşterii omului modern. Necesitatea unor inovaţii pe tărâmul teatral l-a urmărit şi i-a contaminat creativitatea purtându-l deseori pe drumuri nesigure şi în căutări cu reuşite discutabile.  În teatrul de ultimă perioadă a lui T. Williams, perspectiva construirii imaginilor este orientată spre o pistă neconvenţională care urmăreşte cu obstinaţie găsirea unui drum nou. Distorsiunile (filmice), inversarea, efectul de oglindire, imaginile duble, tăiate, abstracţiunile creează viziunea unui amalgam, spaţial şi emoţional tulburător. Unghiurile înşelătoare din care sunt privite personajele perturbă coerenţa mesajului dar creează abisul, vidul.  Tipologia psihică şi sufletească stăpânită de această cădere în sinele

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

12

rătăcit se realizează prin colajul dintre tuşele groase chiar stridente la nivelul comportamentului şi cele diafane, fragile, fulgurante de la nivelul emotivităţii. Ele sunt construite prin colaj şi tranzitează un carusel halucinant de măşti. Ritmicitatea apariţiei şi aparenţei personajelor în Eu-l purtător este o coordonată esenţială atunci când vorbim de construcţia dramaturgică a vreunui personaj creat de Williams. Individualul este pentru Tennessee Williams, în expresie artistică, o entitate invadată de multiplu, în care dublul său se multiplică delirant şi conversiv şi se constituie din elemente disparate, compuse, cu provenienţă diversă şi capacitate de coeziune improprie. Grotescul şi fantasticul sumbru capătă la el deseori expresie-mască  şi sunt forme de expresie tipice, ce se ascund în majoritatea personajelor portretizate. Personajele-mască,  în sensul demersului nostru, vor fi predominant cele aflate la graniţa dintre sănătos şi nesănătos, în apropierea patologicului în special pentru că acolo realitatea şi iluzia sunt două ipostaze ale aceleiaşi realităţi fantasmatice, fiindu-şi una alteia dublu. Personajele-mască ale lui Willliams sunt în ultimă instanţă autoportrete de bărbaţi şi femei. Am considerat necesar în această lucrare discursul nostru despre mască metamorfoză şi dublu întrucât tehnicile de realizare a unui portret de personaj necesită astăzi, din perspectiva artei actorului, raportarea la juxtapunere şi colaj. Este evidentă la T. Williams nevoia de a experimenta starea de dublu, necesitatea explorării dublului pentru a ajunge la esenţă, pentru obţinerea unei măşti emblematice, ce poate reuni spiritul şi sentimentul în expresia lor inefabilă.

cap. 4

§

Complexul erotic - Un portret al singurătăţii multiplicate Ipostazele contrare ori complementare în structura eroinei la Tennessee Williams. Raportul frig-cald, luciditate-amăgire  Împlinirea sexualităţii specifice a individului, exprimarea plenară a erotismului său configurează forma sa de existenţă pe pământ. Acest instinct, considerat de Jung şi mai apoi de toţi marii gânditori şi creatori ai epocii sale, ca fiind primordial instituie la nivel psihic un sistem specific şi orientează observaţia clinică, integrarea socială şi dimensiunea poetică a individualităţii omului. Codul acesta cu caracter personal, inconfundabil este cel ce conturează caracterul, motivaţiile şi acţiunile. Codul acesta dă expresivitate destinului şi modalităţilor de reprezentare a universului psihic: aşteptări, fantasme, vise. Eroinele lui Williams se supun acestui cod caracterizându-se prin frustrare şi reprimare, prin lipsa sentimentului de permanenţă în relaţii. Experienţa erotică

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

13

are, la Williams, un caracter pasager ce duce la mutilare psihică ori emoţională.  Traseele lor emoţionale sunt expresia unei amputări dezastroase a erotismului lor. Iniţiativele lor erotice apar ca nişte acţiuni frânte, tragice prin inconsistenţă. Eroinele sale sunt hăituite de erotismul lor şi sunt sleite de primatul lui. Aproape toate personajele au un dublu afişat, nu numai unul intuit, intim. La nivel simbolic, raportul frig-cald, îngheţat-incandescent, luciditate-amăgire defineşte structural personajele sale de referinţă. Numim complex erotic acea conştientizare uneori brutală şi impusă, de cele mai multe ori dureroasă, a unui conglomerat de senzaţii şi impresii, de acţiuni şi dorinţe, de răzvrătiri şi refulări pe care le produce activitatea libidinală a psihicului uman în raport cu condiţia sa originară, percepută de cele mai multe ori în aceste cazuri ca fiind umilitoare şi degradantă. Williams ne prezintă clinic caractere aflate sub semnul inadaptării, subordonării, personaje determinate ce-şi afirmă necesităţile ori eroine ce caută să suplinească golul din sinele lor şi să învingă abisul. Caracterele dramatice din opera lui Williams pot fi asociate cu uşurinţă cu unul din aceste tipuri, ori, în forma lor de manifestare, se întrepătrund cu aceeaşi complexitate cu care acest lucru se întâmplă în natură. Studierea unuia sau altuia din personajele sale ne oferă o hartă psihologică extrem de nuanţată în care un anume tip psihologic este descris cu o exactitate aproape medicală. Personaje pereche – contrar - complementar ne oferă tablouri violente poetice ale unui climat psihologic marcat de o tristeţe mecanică de o singurătate absolută.

cap. 5

§

Performanţe interpretative în adaptările teatrale şi cinematografice ale operei lui Tennessee Williams - O dimensiune a pateticului Opera sa poartă pecetea unui gânditor visceral al timpului său... visceral. Pecetea lăsată de acesta în dramaturgia secolului al XX-lea constă şi în aceea că opera sa emoţionează şi se susţine prin pateticul personajelor sale. Are calitatea de a fi patetic acel gest, act (în sensul unei acţiuni pornite din esenţa profundă a unei personalităţi umane ori rodul unui raport anume ales cu obiectul la care se raportează: lumea, aproapele), acea înşiruire de cuvinte ori de sunete ce nasc un melos; numai acel gest, act, acea frază ori acea muzică ce  înduioşează, încălzeşte, mişcă şi poate deveni zguduitor. Dimensiunea aceasta majoră care ne păstrează în adâncuri legătura cu fiinţa noastră originară, esenţială, care ne delimitează personalitatea şi ne recompune statura morală şi sufletească, însoţeşte, ca o umbră proiectată pe nisip, traseul omului religios ori revoltat în călătoria sa către eternitate. Dacă suntem de acord că omul şi potretul său robot este şi stă sub semnul

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

14

unicităţii în multiplicitate şi că varietatea de dimensiuni a umanului în general, poate fi regăsită comprimat în complexitatea psihologică a unui singur individ, atunci ştim că fiecare din noi are undeva pe această planetă o copie identică aproape, atât exterior, cât mai ales în profunzimea noastră. Această mare familie de fraţi şi surori necunoscuţi ne diferenţiază şi ne adună în acelaşi timp în felul de a acţiona , de a gândi, de a simţi, de a recepta şi analiza lumea. Această observaţie simplă, a dus la crearea celor mai interesante opere ale omului. Descoperirea numitorului comun face ca un demers cu precădere dependent de individ, cum este arta sa, să se poată regăsi şi împlini în percepţia celorlalţi. Marile şi tulburătoarele personaje ale literaturii şi dramaturgiei universale  îşi gasesc astfel corespondent în materialul perisabil, efemer dar cu atât mai puternic ca impact din care se întrupează marele actor. El traduce lumii prin carnea sa fizică senzorială şi mai ales mentală, acel bagaj unic, particular şi subtil al fiinţei umane. El trebuie să fie efemer pentru ca numai atunci iminenta sa apariţie, forţa şi puterea de coeziune se împlineşte ca valoare. El este trecător, unic şi inegalabil ca timpul în dimensiunile sale. Dacă suntem de acord cu formula sintetică a existenţei unei familii de femei asupra cărora s-a concentrat interesul lui Tennessee Williams, atunci fără doar şi poate această familie a găsit o alta, la fel de complexă, de actriţe care le -au întruchipat: Jessica Tandy, Vivien Leigh, Ann-Margret, Clody Bertola, Laurette Taylor, Valeria Seciu , Deborah Kerr.

cap. 6

§

Imaginea senzorială a cuvântului. Gestului scenic - prelungirea structurii intime a personajului. Revoluţia la nivelul formei dramatice şi a structurii personajelor cât şi remodelarea compoziţională a spaţiului de joc şi restructurarea elastică a timpului scenic au fost secondate, nu mai puţin important ca însemnătate, de o celebrare a cuvântului scris în toata dramaturgia lui Tennessee Williams. În marile sale piese, cele ale căror autenticitate a valorii a fost verificată de trecerea timpului, cât şi  în cele experimentale, autorul recucereşte, în dimensiunea sa reală, valoarea completă a cuvântului scenic. Am considerat necesar un discurs aparte despre cuvantul şi gestul scenic. Cuvântul privit ca entitate distinctă, ca o notă muzicală complexă, de sine stătătoare, într-o partitură dramatică este instrumentul cu care operează cu predilecţie dramaturgul şi mai apoi actorul. Iar gestul ca prelungire a structurii intime a personajului acumulează şi traduce adesea chintesenţa caracterului dramatic de interpretat.

Abisul psihic şi erotismul maladiv în expresia spectaculară a eroinelor din dramaturgia lui Tennessee Williams

15

*** Datorită noutăţii de abordare a formei dramatice prin reevaluarea şi reorganizarea timpului scenic al acţiunii ca expresie a derulării mişcărilor psihicului uman şi prin metamorfozarea spaţiului scenic într-o entitate simbolică ce este şi ea expresie spectaculară a particularităţilor psihicului, Williams oferă un limbaj scenic ce a revoluţionat atitudinea şi maniera în arta teatrală şi cinematografică. Prin structura lor nevrotică, ca expresie a unor disfuncţii de vectori ce acţionează confuz, afazia temporală şi obstinaţia folosirii efectului de spaţiu  închis sau fix, devenită aproape clişeu, ce accentuează sentimentul claustrofobiei şi abisului, prin profunda senzaţie de vid ce-o degajă, aceste lucrări sunt ecoul unor răspunsuri transfigurate artistic şi filozofic la calitatea şi consistenţa lumii exterioare şi interioare căreia artistul i-a fost martor şi exponent premonitoriu. O melancolie ce sapă adânc în interiorul fiinţei portretizează strălucitor, chiar fascinant sufletul uman abandonat singurătăţii şi interogaţiei. Într-o opinie personală am dori să subliniem amprenta unui anume fel de candoare agresivă pe care o degajă această dramaturgie, considerându-l pe Williams un dramaturg al tinereţii revoltate. Generaţii de actori, regizori, producători şi teatrologi au manifestat un interes special faţă de toată opera sa. Ni se pare important de subliniat caracterul patetic al destinului său artistic, caracter ce se suprapune patetic peste modelul destinului vieţii sale.