Reinhart Koselleck - Conceptele Si Istoriile Lor

Reinhart Koselleck, Conceptele şi istoriile lor, Editura Art, Bucureşi, 2009, traducere din limba germană de Gabriel H. Decuble şi Mari Oruz, 482 pagini Istoria socială şi istoria conceptuală: o analiză pragmatică In order to understand the significance of history, Koselleck proposes an analysis of the relationship between conceptual history and social history, a study in which the function of speech plays an important part. The use of concepts for a pragmatic-social purpose can be understood by means of a historiography of social events that imply concepts as ways of living. Koselleck offers concepts autonomy but they can only exist in relation with their social utility. History cannot be fully understood without an analysis of events and concepts, considering their social utility and the lexical transformation derived from their social utility.

Istoria trebuie înţeleasă ca istorie socială, în caz contrar istoria nu este istorie, ea implică relaţii interumane, cu formele de asociere de orice tip, cu stratificarea socială. Urmărind evoluţia gândirii istorice şi a istoriografiei, vom întâlni atât istoria socială, cât şi istoria conceptuală folosite fie în definirea reciprocă (Vico, Rousseau sau Herder), fie funcţionând în domenii distincte. „Conceptele au fost permanent în atenţia istoriei limbii (a lingvisticii diacronice) şi a lexicografiei istorice” (p. 8). Raportul de apropiere dintre istoria socială şi istoria conceptuală a început în secolul al XX-lea prin Walter Schlesinger şi Otto Brunner. Brunner dorea să evidenţieze structurile sociale constituite şi evoluţiile lor, din perioada medievală. Acest lucru nu putea fi îndeplinit decât printr-o analiză separată a fiecărei autodefiniri lingvistice, precum şi a interpretărilor care au dus la aceste autodefiniri. Pentru Lucien Febvre şi Marc Bloch, analiza lingvistică reprezenta o parte integrantă a cercetărilor social-politice. Prin Werner Conze, istoria socială şi cea conceptuală au putut fi sintetizate într-un domeniu cu problematică proprie prin intermediul înfiinţării Cercului de istorie socială modernă, în 1956-1957.

Societatea şi limba aparţin parametrilor metaistorici, fără de care nu putem gândi istoria. Ispita de a concepe o istorie totală se naşte din faptul că teoriile, probleme şi metodele social-istorice şi conceptuale erau considerate domenii ale istoriei. Atât abordările social-istorice, cât şi metodele specifice istoriei conceptuale aveau nevoie, pentru a fi definite, de domeniile apropiate lor. De aceea ele trebuie să apeleze la interdisciplinaritate dar aceasta nu înseamnă că ele sunt universale. „Căci acel totum al istoriei sociale şi acel totum al istoriei limbii nu se pot oglindi niciodată reciproc întru totul” (p. 11). Istoria conceptuală şi istoria socială se află într-o relaţie condiţionată din punct de vedere istoric dar se păstrează o distanţă între ele. Vorbind de raportul dintre istoria socială şi istoria conceptuală, se observă o diferenţiere ce vizează întotdeauna conceptul de universalitate a celor două ştiinţe: istoria nu se poate limita la faptele istorice şi nici la relaţiile interumane. Pentru a putea discuta despre istorii, Koselleck apelează la actul vorbirii (istoria nu se identifică şi nici nu se reduce la aceasta), de aceea istoria se poate defini prin semiotică. „Limba vorbită sau înscrisul căruia i se dă citire nu pot fi separate in actu de evenimentul în curs de împlinire ci numai diferenţiată din punct de vedere analitic” (p. 15). Se creează un rapot de interdependenţă între limbaj, acţiune şi suferinţă iar acest raport poate fi aplicat la toate unităţile sociale de acţiune. Relaţia dintre acţiune şi limbaj, dintre comportament şi vorbire se dizvolvă în momentul în care ne îndreptăm privirea de la istoria in eventu către istoria trecută, cea ex eventu. Koselleck apelează acum la antropologie, prin intermediul căreia putem îngloba atât istoria transmisă prin comunicare orală, cât şi prin comunicare scrisă şi putem ajunge la o definire a istoriei. Cu ajutorul surselor lingvistice se poate face diferenţa între ceea-ce-se-spune despre şi ce se poate consemna ca fiind ceea-ce-s-aîntâmplat-de-fapt. Observăm că autorul nu face referire doar la sursele editate ci preferă să meargă pe un drum lingvistic, extra-lingvistic şi al coeziunii sociale spre ceea ce înseamnă istorie. Limba are o dublă sarcină - aceea de a trimite la relaţiile extralingvistice dintre evenimente dar şi de a trimite la ea însăşi. Istoric vorbind, limba este autoreflexivă. Pentru că istoria socială şi istoria conceptuală se constituie diferit, istoria socială este strâns legată de cea conceptuală pentru a certifica experienţele în limbă. Procesul este şi invers pentru a nu pierde din vedere diferenţa dintre realitatea demult

dispărută şi dovezile ei lingvistice. Ceea ce urmează este analiza istoriei limbii şi a istoriei evenimenţiale care se prezintă diferit. John E. Toews propune o metodică a istoriei intelectuale care relativizează antiteza dintre realitate şi gândire, dintre fiinţă şi conştiinţă, dintre istorie şi limbă. Koselleck face apel la meaning and experience care se explică reciproc şi în spatele cărora se ascund condiţii lingvistice şi non-lingvistice. Koselleck doreşte să rămână la delimitarea analitică dintre limbă şi istorie, aceasta fiind şi teza sa principală. El se ocupă şi de raportul dintre vorbire şi reacţiune, raport în care se evidențiază o diferenţă iar aceasta trebuie explicată. Pentru explicarea tezei, Koselleck utilizează condiţii pre- şi extra-lingvistice ale istoriei umanităţii, delimitarea relaţiei dintre limbă şi istorie în înfăptuirea evenimentelor şi schiţează relaţia dintre limbă şi întâmplarea ex post. Crearea unei istoriografii evenimenţiale duce la concluzia că diferenţa dintre realitatea trecută şi procesarea ei lingvistică este reductibilă. Odată ce Koselleck vorbeşte despre istoria conceptelor şi conceptele istoriei, el apelează la metodele lui Koebner și Hegel - cei care au refăcut istoria conceptului, afirmând o istorie proprie, imanentă. Koebner aplica metoda medievistică (istoria socialjuridică). Între istorie şi concepte există o relaţie de interdependenţă pe care Koselleck o va lămuri prin tratarea istoriei conceptelor şi explicarea variilor concepte ale istoriei. Istoria conceptelor este din punct de vedere lingvistic o realitate istorică pe care vrem să o descriem, ea implicând şi problema conceptelor istoriei. Wilhelm von Humboldt avea să declare că tot ceea ce acţionează în istoria universală se manifestă şi în interiorul omului. Prin urmare, ideologiile pot parazita reprezentările istorice, întrucât întregul luat ca premisă teoretică poate fi regăsit în nenumărate aspecte particulare ale sale. Koselleck vorbeşte despre ştiinţa care poate oferi metode eronate care generează judecăţi pripite. În acest sens, el face referire la istoriografia germană a secolului al XIX-lea care a încercat să scrie istoria poporului german pentru mileniul anterior, ceea ce este fals, pentru că istoria este mai mult sau mai puţin decât ce se spune despre ea. Relaţia omului cu timpul istoric s-a schimbat radical atât în teorie, cât şi în practică prin faptul că se descoperă istoria însăşi1. Modernitatea se axează pe termenul de progres care capătă un caracter nou, deschis viitorului. Cu referire la modernitate, Bacon 1

Referire la lexiconul „Concepte istorice fundamentale”.

şi Pascal afirmă ca ideea temporal-circulară a fost abandonată în favoarea unui timp progresiv. Bacon, Fontenelle şi Perrault şi-au formulat reprezentările despre progres în relaţia cu scopul unui perfectio. Odată cu Condorcet, conceptul joacă un rol central, menit să redea caracterul procesual al progresului nelimitat. Concluzia ar fi că, din perspectiva criticii ideologice, orice concept are o trasabilitate socială, „iar partizanatul şi ideologizarea vocabularului modern pot fi considerate ca fiind a priori constitutive pentru limbajul social-politic de azi” (p. 79). Când Koselleck vorbeşte despre structura antropologică şi semantică a culturii, dă exemplu termenul Bildung care oferă o rezistenţă tenace faţă de uzul limbii. Însemnătatea conceptului nu ţine în mod direct de istoria socială, cultura fiind şi un factor istoric genuin. Astfel, antropologia conceptelor trecute prin marii filosofi le-au oferit acestora o dimensiune transcedental-filosofică prin intermediul căreia ele au dobândit un statut unic. Odată cu Herder, istoria nu mai poate fi înţeleasă fără cultură şi nici cultura fără istorie. După Koselleck, istoria conceptelor poate fi împărţită în trei etape: una preponderent teologică, una pedagogic-iluministă şi una modernă. El analizează cum conceptul se trans-formează la marii gânditori, cum ar fi Humboldt, Scheler etc. Ceea ce vrea să demonstreze Koselleck este că Bildung poate fi determinat social dar nu poate fi redus la factorul social. În acest sens, Nietzsche vorbea despre statul care coordona cultura ca pe un fapt al birocraţiei. Conceptele au devenit autosuficiente prin Humboldt, Herder, Fichte, Goethe sau alţi mari întemeietori de discursuri. Evident că problemele sunt mult mai complicate dar Koselleck le trasează precis. Ceea ce trebuie avut în vedere este că „limba reflectă în mod conştient, deci caracterul lingvistic, istoria reflectată în mod conştient, deci istoricitatea, religia reflectă în mod conştient, deci religiozitatea şi arta reflectă în mod conştient, deci estetica – aceastea sunt dimensiunile fundamentale ale culturii” (p. 130). Pentru a arăta autonomia istoriei conceptuale faţă de istoria socială, Koselleck ne prezintă o istorigrafie analitică a conceptelor precum patriotismul, revoluţia, duşmanul, vorbind şi despre revoluţia limbii şi prefacerile sociale, de inovaţiile conceptuale produse de iluminism și aducând în discursul metodic marxist nume ca Hegel, Kant, Locke etc., toate vizând semnificaţia morală a conceptelor în societate. În ultima parte a cărţii, Koselleck explică funcţiile conceptelor în planul social-politic, aplicând termeni ca

Bürgertum, middle class, bourgeoisie în procesul de transformare al societăţii şi urmărește cum aceşti termeni au influenţat istoria socială, formând în aclaşi timp şi autoreflecţia. Cu alte cuvinte, Koselleck formează un proces de concepere a istoriei ca istorie, plecând de la istoria conceptuală şi de la aplicarea conceptelor în viaţa politică şi socială. Prin urmare, el vorbeşte despre burghezie şi revoluţie, despre statul naţional, acestea privind interesul particular şi interesul general al istoricului în definirea istoriei. Ceea ce ne propune Koselleck este o reîntoarcere la origini, o regândire a procesului istoric din punct de vedere social şi conceptual şi a raportului dintre ele, cu presupoziţia că experienţa cotidiană oferă binele general. Viziunea pragmatică a autorului duce la exemplificarea necesităţii, a abordării conceptelor principale ale vieţii sociale, formând astfel o metodă universalizantă de înţelegere a conceptelor şi a istoriilor lor.