Reiki Manual
March 14, 2017 | Author: Bogdan Vatavu | Category: N/A
Short Description
Download Reiki Manual...
Description
REIKI GRADUL I SESIUNEA I Motto: “Întâmplările, prin exaltarea lor îndelungă, sau numai prin nenumărata lor repetare în memorie, se pietrifică, devin mituri”. - Nichita Stănescu a) Istoricul şi modul de funcţionare a sistemului Reiki Usui. In Reiki se spune: În primul rând sunt eu. În al doilea rând sunt eu. În al treilea rând sunt eu. Reiki este o metodă japoneză de autovindecare, bazată pe direcţionarea energiei Reiki prin plasarea mâinilor în anumite poziţii pe corpul pacientului. Reiki este un fenomen energetic ce nu contravine cu legile ţării sau cu convingerile spirituale. Reiki este recunoscut şi se practică la nivel mondial. În Reiki există 2 aspecte: 1. energie 2. participarea personală 1. Se referă la faptul că orice persoană care primeşte iniţierea de la un maestru Reiki are capacitatea de a folosi energia Reiki în folosul personal sau pentru cei din jur care solicită ajutorul. 2. Referitor la participarea personală, conştientă a persoanei, se realizează prin respectarea practică de fiecare zi a celor 5 principii care constituie esenţa spiritualităţii: 1. doar astăzi mă eliberez de orice îngrijorare 2. doar astăzi mă eliberez de orice supărare 3. doar astăzi sunt plin de gratitudine şi-mi respect părinţii,
profesorii şi strămoşii 4. doar astăzi trăiesc cinstit 5. doar astăzi respect viaţa în jurul meu sub toate formele Energia Reiki este deosebită dpdv informaţional şi se autoghidează prin relaţiile pe care le stabileşte cu subconştientul pacientului, determinându-i astfel şi necesităţile sale energetice. Din acest motiv, terapeutul nu trebuie să stabilească o anumită cantitate de energie şi nici scopul transmiterii ei, ci trebuie doar să permită curgerea acestei energii. Abilitatea de a face acest lucru este dobândită prin iniţierea pe care o face un maestru Reiki asupra practicantului; ceea ce înseamnă că maestrul deschide un anumit canal energetic, canal ce rămâne deschis tot restul vieţii şi cu ajutorul căruia persoana va accesa la energia universală Reiki. Acest canal are ca traseu: cap-inimă-palme. Pentru a obţine iniţierea sunt necesare câteva condiţii: 1. Iniţierea trebuie dorită şi acceptată în cunoştinţă de cauză; nu se face cu forţa, nici fără ştirea persoanei. 2. Iniţierea o face un maestru direct asupra persoanei în cauză, nefiind posibilă iniţierea la distanţă sau prin reprezentanţi. 3. Atunci când o persoană atinge un anumit grad spiritual, apare şi un maestru care să o ajute să progreseze în continuare. 4. Iniţierea nu cere nici un efort din partea celui ce se iniţiază; el stă liniştit şi acceptă ceea ce se va întâmpla. 5. Iniţierea nu prezintă nici un risc, atunci când este realizată de un maestru.
Majoritatea bolilor şi a durerilor sunt rezultatul unor blocaje ale energiei; prin eliminarea acestora şi prin creşterea fluxului energetic se produce autovindecarea, terapeutul fiind un catalizator. El declanşează autovindecarea. Datorită iniţierilor în Reiki, fiecare cursant îşi activează capacităţi energetice de autovindecare latente, fireşti. Nu e vorba de fenomen paranormale, ieşite din comun, ci de un fenomen pe care îl trăieşte orice persoană care practică Reiki. !!! Reiki îi ajută pe practicanţi să se descopere, să se regăsească pe sine în forma optimă. Scopul practicării Reiki este de a corecta eventuale dizarmonii ale individului, de a corecta anumite probleme de sănătate, având în vedere că fiinţa umană e un complex de energii. Practicând Reiki ne naştem a doua oară şi se ajunge la o eliberare treptată de toate celelalte false constrângeri. Există constrângeri bine înţelese şi acceptate conştient, dar există foarte multe care nu sunt înţelese, nu sunt acceptate şi creează tensiuni inutile. În Reiki nu există o cale spirituală deja trasată şi obligatorie pentru toată lumea. Mai mult, este important tocmai aspectul de libertate personală pe care îl învăţăm. De aceea, se spune că Reiki este o şcoală de libertate, mulţumită căreia fiecare îşi descoperă calea sa proprie de dezvoltare personală, iar dezvoltarea spiritului, a minţii şi a corpului reprezintă un proces individual care nu poate fi identic cu al altei persoane. Practicarea Reiki nu împiedică practicarea altor discipline spirituale. Nu se substituie medicului, şi nici medicamentelor; dar potenţează acţiunea medicamentelor. De aceea, acestea se administrează sub control medical. Ceea ce este specific în Reiki este că circulaţia energiei nu se face mental, ci corpul uman, animal sau plantele
absoarbe energia de care are nevoie. Ca urmare, nu este nici un pericol de a practica Reiki în mod eronat după ce am fost iniţiaţi. Caracteristici ale canalului Reiki 1. Canalul Reiki este independent de sistemul energetic obişnuit (chakre, meridiane, nadisuri). 2. Canalul Reiki este etanş, în sensul că energia Reiki trece prin terapeut spre pacient, terapeutul fiind un releu; altfel spus, eu, ca terapeut, nu dau pacientului din energia mea, ceea ce înseamnă că la sfârşitul tratamentului voi fi cel puţin cu acelaşi nivel energetic, dacă nu mai mult decât la începutul tratamentului. 3. Reiki are sens unic, în sensul că intră şi iese, nu se întoarce energia de la pacient către terapeut, astfel încât nu există riscul îmbolnăvirii sau să primim vibraţii negative de la pacient. Legendele continentelor Lemuria, Mu, Atlantida, povestesc despre folosirea energiei în viaţa cotidiană. Reiki era o componentă a civilizaţiei cunoscute azi sub numele de Mu. Distrugerea civilizaţiei Mu şi, mai târziu, a civilizaţiei atlante, a făcut ca tehnicile de vindecare să rămână cunoscute numai de câteva persoane alese anume sub formă scrisă sau păstrate în învăţăturile esoterice ale Indiei, corespunzătoare culturii Shiva timpurii. Istoria Reiki-ului tradiţional promovată de americani începe cu sec. XIX, cu dr. Mikao Usui, care a trăit între 18561926. Este fondatorul sistemului Reiki Usui. Se spune că, deşi cunoştea magnetismul şi artele marţiale, dr. Mikao Usui a intrat într-o stare depresivă profundă şi de durată, din care nu putea să mai iasă, în jurul vârstei de 50 de ani.
Ca urmare, a hotărât să se retragă pe muntele Kurama 21 de zile pentru mediatţie, post şi rugăciune. Acolo a trăit o experienţă care în limba sanscrită înseamnă sattorri, care e dificil de tradus. Unii consideră că se poate traduce prin “iluminare”; dar Mikao Usui nu a fost un iluminat. Se poate spune că a fost o conştientizare. În realitate, a fost mai mult decât o conştientizare şi mai puţin decât o iluminare. Am putea spune că a fost o experienţă mistică. În ultima dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, dr. Mikao Usui a văzut venind spre el un proiectil de lumină de un alb strălucitor. Lumina l-a lovit în zona frunţii şi pentru un timp şi-a piedut cunoştinţa. Apoi a văzut milioane de baloane multicolore şi, în final, simbolurile Reiki scrise ca pe un ecran. În timp ce vedea simbolurile primea informaţie în legătură cu ele despre modul cum activează energia vindecătoare. Era prima activare Reiki, redescoperită pe cale psihică, a unei metode antice. Dr. Mijao Usui a părăsit muntele Kurama cunoscând metoda de vindecare folosită de Iisus şi de Buddha. Urmare la această experienţă, şi-a dat seama că poate canaliza energia care avea alte caracteristici decât energia Ki pe care o cunoştea deja. Caracteristica principală a energiei Ki este că poate fi dirijată mental. Coborând muntele, dr. Mikao Usui a experimentat 4 miracole: 1. Şi-a rănit tălpile şi, instinctiv, s-a oprit şi şi-a aşezat mâinile pe ele. Palmele s-au încălzit şi tălpile s-au vindecat. 2. După 21 de zile de post a mâncat normal la casa la care a ajuns, fără dureri de stomac. 3. Femeia care servea în casă avea o durere de gât foarte puternică. Dr. Mikao Usui a vindecat-o prin plasarea
mâinilor de o parte şi de alte a feţei. 4. Întorcându-se la mănăstirea sa, a vindecat cu ajutorul mâinilor pe superiorul mănăstirii ţintuit la pat de o criză de artrită. SESIUNEA II a) Istoricul şi modul de funcţionare a sistemului Reiki Usui (partea II) În drumul său prin Japonia, dr. Mikao Usui l-a întâlnit pe Chojiro Haiashi, ofiţer în marină în rezervă, căruia i-a transmis întregul sistem Reiki. Dr. Mikao Usui a iniţiat peste 2000 de persoane, dintre care 18 au ajuns la rangul de maestru. Chojiro Haiashi a împărţit tehnica Reiki în 3 grade: I, II şi gradul de maestru. El a deschis o clinică în Tokio, unde a ajuns la d-na Hawaya Takata, ca pacientă, în 1935. La 90 de ani, era văduvă cu 3 copii şi, ca urmare a greutăţilor, se îmbolnăvise. Constatând pe propria piele binefacerile acestei metode de vindecare energetică, după ce a fost refuzată pentru că japonezii nu doreau ca Reiki să părăsească ţara, a reuşit să înveţe în 1937, ajungând la gradul II Reiki. Întorcându-se în Hawaii, a deschis o clinică în Kapao, cu rezultate foarte bune. În 1938, C. Haiashi i-a acordat gradul de maestru, mergând chiar el în Hawaii. Apoi, d-na Takata a deschis al doilea centru de tratament. În 1941, la 10 mai, C. Haiashi şi-a oprit inima cu puterea gândului. Urma războiul şi nu voia să se implice. D-na Takata a iniţiat în Reiki, în SUA, în Canada, şi apoi în Europa. A avut 22 de maeştri; a murit în 1980, la 11
decembrie, lăsând ca suucesoare pe Phyllis Furumoto, fiica unuia din copiii săi. Începând cu 1980, Reiki a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, încât astăzi se practică chiar şi în spitalele americane şi europene. Există societăţi de asigurare în Elveţia care rambursează costurile pentru tratamentele Reiki. Se apreciază că la momentul acesta există milioane de practicanţi Reiki şi zeci de maeştri Reiki, organizaţi în şcoli, centre sau asociaţii. Reiki se practică pe toate continentele, şi chiar dacă există diferenţe între Reiki practicat în diferite zone ale globului, el este acelaşi, la fel de benefic, pentru oamenii din întreaga lume, acţionând spre binele lor superior. Accesul la Reiki este deosebit de facil, rapid şi sigur. Se poate combina Reiki cu alte metode, cum ar fi: vindecarea cu ajutorul pietrelor preţioase, aromoterapie, meloterapie, sacroterapie etc. Analizând problemele cu care ne confruntăm zilnic, putem constata că multe din ele nu ne aparţin şi că e o mare pierdere de timp şi de energie să ne ocupăm de probleme pe care nu le vom rezolva niciodată. Fiecare zi e un nou început şi trebuie să fie mai bună decât celelalte. Conştientizând problemele care creează teama, la un moment dat înţelegem că e nejustificată şi că este o frână în calea evoluţiei spirituale. Vedeţi implicaţiile problemei care vă creează teama. Sunt în puterea voastră? Dacă da, rezolvaţi-le. Dacă nu, găsiţi singuri soluţii la probleme, cereţi ajutorul altcuiva mai puternic. Eliminând tot ce nu vibrează în armonie cu spiritul, se vor redeschide canalele obturate de mii şi mii de ani, datorită folosirrii lor incorecte. Astfel, calităţile
spiritului vor aflui din nou spre noi pentru a hrăni celulele care mai reţin în memoria lor scopul şi identitatea divinului din fiecare. Practicând Reiki, are loc în viaţa noastră o transformare importantă, nu doar în propriul sanctuar al existenţei noastre, ci în toate relaţiile ce ne sunt ataşate în viaţă. Se dezvoltă în timp capacităţi nebănuite, considerate de mulţi paranormale, dar, în fond, absolut normale. Se reorganizează însuşi fundamentul vieţii, viaţa fiind adusă pe calea armonizării cu esenţa tuturor lucrurilor. Reiki înseamnă iubire şi lumină, dragoste şi viaţă, iar acestea nu pot fi niciodată administrate în cantitate prea mare. Uneori, persoanele care au nevoie de dragoste şi de viaţă, se tem adesea să devină mai iubitoare şi mai “vii”, riscând încă de la început o reacţie de respingere. Inima noastră fragilă are nevoie să fie tratată şi reîntinerită. Reiki nu este periculos. El scoate la suprafaţă tot sau aproape tot, nu neapărat pozitiv, dar curăţă şi umple cu energie pozitivă. Se poate vorbi de o criză de vindecare; uneori, culoarea şi mirosul urinei se pot modifica sau pot apărea dureri de cap, ameţeli, agitaţie, modificări ale ciclului lunar al femeilor (în prima lună de Reiki). În această perioadă se consumă mai multe lichide decât de obicei, cel puţin 2 săptămâni – cel puţin 2l/zi. Reiki se adresează în primul rând tinerilor şi adulţilor, dar nu există o limită minimă sau maximă de vârstă pentru a fi iniţiat în Reiki. Reiki este deci o minte deschisă spre nou şi spre înţelepciunea străveche. Reiki este sacru, dar nu e o practică religioasă. Poate fi practicat de oricine, indiferent de convingerile sale religioase. Reiki este benefic prin structura sa. Practica este astfel
concepută pentru a promova binele şi armonia, frumosul şi adevărul celui care primeşte energia Reiki. Reiki nu necesită condiţii speciale pentru a fi practicat. Poate fi practicat oriunde şi oricând, în orice poziţie, ziua sau noaptea, indiferent de condiţiile atmosferice. Energia Reiki provine de la o sursă de energie universală, care nu poate fi localizată fizic, care nu e Dumnezeu, dar poate fi considerată o creaţie a lui Dumnezeul. Orice om are dreptul înnăscut să trăiască mai bine. E adevărat că prin durere se plătesc anumite greşeli, dar se poate plăti şi altfel, nu numai prin suferinţă. Durerea, se spune, e un semnal, indicând o greşeală. Dar odată remarcată, rolul ei s-a încheiat şi astfel poate fi înlăturată fără nici o reţinere. Reiki este o poartă ce ni se deschide, după care fiecare descoperă diverse comori. Cheia fericirii şi a armoniei este iertarea. Vom începe cu autoiertarea, spunând zilnic 5-7 minute “Mă iert şi mă accept”, timp de 40 de zile, apoi vom practica iertarea faţă de alte persoane, nu neapărat după 40 de zile, ci şi înainte, spunând, la fel ca frecvenţă şi durată, următoarea frază: “Iartă-mă pentru răul care ţi l-am făcut. Te iert pentru răul care mi l-ai făcut. Îţi mulţumesc pentru binele care mi l-ai făcut”(mental). Astfel, se vor regla energetic relaţiile cu aceste persoane. E bine să ne alcătuim o listă cu persoanele cunoscute şi pe care vom scrie perioada de 40 de zile. b) Poziţii de mâini în autotratamentul Reiki După ce ne-am spălat pe mâini de eventuale impurităţi energetice, mulţumim entităţilor de lumină că suntem un canal Reiki şi cerem ajutorul pentru a canaliza energia către propriul corp. Apoi aşezăm mâinile pe corp conform fişei,
câte 5 minute pe fiecare poziţie (12 x 5 = 60 minute). Dacă nu avem timp o oră, putem fracţiona autotratamentul în 2-3 reprize. Dacă adormim în timpul autotratamentului, vom continua după ce ne trezim. Dacă dorim să facem un duş, îl facem înainte de autotratament. Dacă nu avem timp într-o zi să ne facem autotratament, canalul Reiki nu se închide. Se poate face Reiki zilnic, de întreţinere. Dacă apar dureri într-o zonă care nu apare pe fişă, ne aşezăm mâinile acolo, fie că am făcut sau nu autotratament în ziua respectivă. Durata de 5 minute este aproximativă, în sensul că putem să stăm şi o oră într-o anumită poziţie. c) A doua iniţiere în gradul I Reiki d) Se practică autotratamentul “Esenţialul este invizibil pentru ochi”. A. de Saint-Exupéry “Reiki este înţelepciune şi adevăr”. d-na Takata SESIUNEA III a) Întrebări şi simţăminte “Înainte de toate s-a zidit înţelepciunea şi înţelpciunea minţii este din veac”. Vechiul Testament b) Avantajele în autotratament Fiecare om porneşte în viaţă cu o moştenire genetică pe care a primit-o de la părinţii săi, cu un spirit care a parcurs un anumit drum în vieţile anterioare şi cu o influenţă astrală în momentul naşterii, toate acestea conferindu-i unicitate şi
anumite sensibilităţi. 1. Pentru fiecare nu există persoană mai compatibilă decât el însuşi. 2. Disponibilitatea – alt avantaj (o oră târzie din noapte, un loc izolat) 3. Nu există nici un fel de condiţii în ceea ce priveşte afecţiunile tratate. Se poate practica Reiki în orice fază a bolii. După aproximativ 2 săptămâni de autotratament apar primele rezultate; uneori mai repede. Se spune că boala este prietenul omului, pentru că îl obligă să acţioneze pentru a readuce organismul la starea de funcţionare normală. Boala este favorizată de un deficit energetic, calitativ vorbind, care slăbeşte rezistenţa. Dacă sunt luate în seamă manifestările ce preced boala şi se acordă atenţia necesară, se poate evita îmbolnăvirea. Orice boală din corpul fizic apare mai întâi în corpurile energetice. Practica Reiki ne ţine departe de boli, rezolvându-se diverse perturbări care ar putea genera afecţiuni ale corpului fizic. c) Poziţii de mâini în tratamentul Reiki pentru o altă persoană (comentarii pe marginea fişei) După ce ne-am spălat pe mâini, mulţumim că suntem canal Reiki şi cerem ajutorul entităţilor de lumină. Persoana este aşezată la orizontală şi se face o scanare cu una din mâini la 15-20cm de corp, începând de la cap către picioare. Dacă simţim ceva la nivelul palmelor reţinem locul şi vom insista în acele zone când facem Reiki e bine să nu alarmăm persoana spunându-i ce simţim în aura ei. Discuţiile pe care le avem cu pacientul pe parcursul tratamentului sunt astfel conduse, orientate, încât să fie constructive. Este posibil ca
pacientul să adoarmă sau să plângă, să râdă. În fiecare caz e normal. După ce am parcurs toate poziţiile de mâini pentru altă persoană în tratamentul Reiki conform fişei, câte 5 minute pe fiecare poziţie, vom uniformiza aura cu ambele mâini, mişcându-le de la cap spre picioare la 15-20cm de corp. Apoi ridicăm mâinile la nivelul umerilor şi mai emitem către pacient 2-3 minute Reiki. După care ne spălăm pe mâini, după ce mai întâi am mulţumit că suntem canal Reiki şi pentru ajutorul primit. Dacă este cazul, fracţionez tratamentul în 2-3 reprize pe parcursul unei zile. Putem face Reiki altor persoane pentru întreţinere. Dacă pacientul acuză dureri într-o zonă ce nu apare pe fişă, îi aşezăm mâinile în zona respectivă, fie că am parcurs sau nu cele 20 de poziţii de mâini în tratamentul Reiki. Dacă nu avem apă pentru a ne spăla pe mâini, vizualizăm lumină. b) Condiţii pentru a face tratament altei persoane 1. Compatibilitatea dintre terapeut şi pacient este importantă pentru ca eficienţa transmiterii energiei Reiki să fie maximă, iar terapeutul să se simtă cel puţin la fel de bine ca la început, dacă nu chiar cu o frecvenţă de vibraţii mai mare. Pentru a face tratament altei persoane trebuie să fim echilibraţi, neinfluenţabili de factori externi, într-o stare energetică foarte bună, deschidere totală faţă de oamenii care ne solicită, nu-i judecăm după faptele lor, nu-i apeciem dacă sunt sau nu buni, dacă merită sau nu tratamentul. În cazul unei incompatibilităţi, terapeutul sau pacientul sau amândoi vor avea o stare de disconfort; ca urmare, vom încheia tratamentul rapid şi vom recomanda alt terapeut.
2. Disponibilitatea – atât pacientul, cât şi terapeutul, nu poate fi obligat să primească, respectiv să dea energie Reiki 3. Receptivitatea. Nu noi stabilim cantitatea de energie pe care o dăm pacientului, ci organismul său reacţionează şi ia energia de care are nevoie, cantitativ vorbind. Noi deschidem calea şi creem posibilitatea de a face acest lucru. Atunci când pacientul are o fractură, îi putem ţine mâinile pe ghips. Reiki trece şi prin ghips, iar problema se va rezolva mai rapid şi mai eficient. Dacă e rană sau zona nu e suficient de curată, se pot folosi şerveţele sau materiale absorbante. În cazul bolilor de piele, vom ţine mâinile la 12cm de corp. !!! O poziţie tipică în stările de şoc: se aşează o mână pe frunte şi cealaltă pe occipital (tratament sau autotratament). !!! Are efecte importante pentru ochi şi asupra coloanei cervicale. Durerile de cap ocazionale dispar în 2–3minute. e) Poziţii combinate: 15-20 minute, şi mai mult – pentru pacient, dar pot fi folosite şi în autotratament. 1. Pacientul fiind culcat, se aşează o mână la baza gâtului şi cealaltă în zona plexului solar (ombilic). Se foloseşte în afecţiuni ale tiroidei. 2. Se aşează mâinile la baza gâtului, una în faţă şi una în spate. Se foloseşte în afecţiuni ale plămânilor în partea lor superioară, în astm, alergie, în probleme ale coloanei vertebrale, în probleme emoţionale. 3. Se aşează o mână în zona lombară şi cealaltă sub coaste. Se foloseşte în afecţiuni ale organelor din cavitatea abdominală sau ale plămânilor. 4. Se aşează o mână în zona cervicală şi cealaltă în zona lombară. Se foloseşte pentru energizarea coloanei. 5. Se aşează o mână în zona cervicală (pe chakră) şi
cealaltă în zona coccisului (pacientul stă cu faţa în jos). Se foloseşte pentru energizarea coloanei şi pentru mobilitate generală. 6. Se aşează o mână în zona rinichilor şi cealaltă în dreptul vezicii urinare, pentru afecţiuni ale acestora. 7. În cazul unei pareze pe dreapta, se aşează piciorul drept peste stângul, iar mâna stângă peste piciorul drept, pacientul fiind culcat la orizontală şi se dă Reiki în zona capului. Dacă pareza este pe stânga, se aşează piciorul stâng peste dreptul şi mâna dreaptă peste mâna stângă. Şi la fel, se dă Reiki la cap, 10-20 minute. Dacă are pareză pe ambele părţi, se procedează ca mai sus, ambele situaţii. Dacă nu-şi poate ţine singur mâinile şi picioarele încrucişate, îl ajutăm – aşezăm mâinile noastre pe mâinile, respectiv pe picioarele pacientului şi dăm Reiki. e) A treia iniţiere în gradul I Reiki SESIUNEA IV a) Reiki pentru animale şi plante 1. Reiki pentru pisică şi plante • Se aşează o mână pe cap şi cealaltă pe gât. Are efect antistres. • Se aşează o mână pe cap şi cealaltă pe fund, pentru energizarea coloanei. • Se aşează ambele mâini pe abdomen, în probleme abdominale. • Dacă pisica devine agitată se încetează tratatmentul, altfel devine agresivă. • Locurile unde se aşează o pisică este cumul de energii
negative sau un nod Hartman. Pisica are rolul de a curăţi, pentru că se hrăneşte cu energie negativă. Se recomandă să aşezăm astfel patul, încât să avem capul la nord sau la est şi nu sub un nod Hartman. Altfel apar insomnii, coşmaruri. 2. Reiki pentru plante • Pentru a energiza o plantă se ţine ghiveciul între palme aproximativ 20 de minute. La fel se energizează vinul, apa. • Toate obiectele din jur sunt impregnate cu propria noastră enegie. Mai mult, efectele malefice pot fi înlăturate prin energizarea obiectului, care devine releu pentru a radia energia Reiki. • Alfel spus, înainte de a consuma legume, fructe, palnte, e bine să le purificăm de eventuake energii malefice, energizându-le. De asemeni, atunci când vindem un obiect, când oferim un cadou, mai întâi îl energizăm, astfel valoarea sa va creşte în mod vizibil în ochii celui care-l primeşte. • Atitudinea în timpul culegerii palntelor medicinale este foarte importantă. Cerem permisiunea plantei de a fi culeasă şi urmărim să avem o stare armonioasă. • Stresul şi oboseala în asemenea momente se pot transmite plantelor. Cactuşii influenţează benefic relaţiile interumane. Clopoţeii de vânt ridică nivelul de vibraţie, comparativ cu tămâia, agheazma, lumânările etc. b) Echilibrare de chakre Atunci când nu avem timp de un tratament sau autotratament complet, îi facem echilibrare de chakre, astfel: • Aşezăm o mână pe chakra 1 şi cealaltă pe chakra 6 – 5
minute • O mână pe chakra 5 şi cealaltă pe chakra 2 – 5 minute • O mână pe chakra 3 şi cealaltă pe chakra 4 – 5 minute • Ambele mâini pe chakra 4 ! Cu timpul – echilibrare de chakre, apoi autotratament complet. Meditaţia = saltul în conştiinţă, este întoarcerea privirii către interior, de la periferie spre centru, de la iluzie către realitate, de la materie către Dumnezeu. c) Tehnici japoneze de Reiki: 1. Meditaţia Gassho Scopul: de curăţire a chakrelor. Cu mâinile unite în dreptul inimii, cu coloana dreaptă, ne concentrăm pe degetul 3 şi pe chakra 2, se inspiră pe nas cu limba în cerul gurii şi se expiră cu limba jos (fără zgomot). Gândurile care apar nu se iau în seamă. Putem să spunem o mantră, să facem invocaţia luminii sau o frază de genul: “Să prospere divinitatea din mine”. Se poate face zilnic ca şi practică – 5, 10, 30 minute. !!!Important! Înainte de a începe meditaţia Gassho se face un exerciţiu pentru a trezi energia, numit Giamstart = cu degetul mare în interiorul mâinii se inspiră cu mâinile întinse şi se expiră cu mâinile la piept de câteva ori, pentru a simţi energia pe coloană. Apoi ne aşezăm şi intrăm în meditaţia Gassho. Invocaţia luminii: invoc lumina hristului lăuntric, sunt un canal curat şi perfect, lumina îmi este călăuză. 2. Kenyo-Kan – i se mai spune şi tehnica de curăţat pe
uscat. Se foloseşte pentru a ne feri de vibraţiile altora sau de ale noastre când sunt distructive. Anunţăm mental de ceea ce vrem să scăpăm (pentru lucruri mărunte – un telefon, ce a zis cineva etc.). Mâna dreaptă pe umărul stâng se deplasează în diagonală spre şoldul drept. Mâna stângă pe umărul drept se deplasează în diagonală pe şoldul stâng. Mâna dreaptă pe umărul stâng se deplasează în diagonală pe şoldul drept. Mâna dreaptă perie braţul stâng orientat cu palma în sus. Mâna stângă perie braţul drept orientat cu palma în sus. 3. Haushim – Koketsu – Ho: tehnica de mai sus aplicată altei persoane Terapeutul se aşează în spatele pacientului cu mâna stângă pe umărul pacientului; cu mâna dreaptă trasează 8 x-uri sau 16 diagonale, începând de la umărul stâng al pacientului. Cu degetele 2 şi 3 în formă de V, începând din zona cervicală, alunecăm de o parte şi de alta a coloanei până în zona coccisului, unde apăs de 10 ori. Cu ambele mâini “dăm praful” la o parte de la coloană spre exterior, de cel puţin 3 ori. 4. Reiki Mawashi: funcţionează pe principiul dreapta dă, stânga primeşte Se practică în grup, ţinându-ne de mâini (alternând bărbatfemeie). Energia va circula în sensul acelor de ceas câteva minute, apoi în sens invers, aceeaşi durată. d) A patra iniţiere în Reiki
e) Cursanţii primesc tratament Reiki în cadrul cursului. “Cel mai frumos lucru pe care îl putem experimenta este misterul. El este sursa adevăratei arte şi ştiinţe”. A. Einstein
CURS DE REIKI GRADUL II “Iar ceea ce pluteşte în apariţia şovăitoare să prinzi în gânduri tainice.” Goethe Sesiunea I A. Realizări şi rezultate ale cursanţilor de gradul I Reiki. Întrebări. Concluzie: în Reiki, 50% înseamnă poziţii de mâini şi 50% idealuri Reiki. B. Simbolurile Reiki Simbolurile = semne grafice, investite cu putere magică, care au o puternică acţiune energetică asupra celor cărora le sunt adresate. Transmiterea energiei Reiki în timp scurt, oriunde în spaţiu şi timp, fără efort, în folosul altora şi al nostru, se face folosind simbolurile. Acestea au fost ţinute secret mult timp şi transmise de la maestru la discipol numai oral. Pentru a le folosi nu este suficientă doar cunoaşterea lor, ci este necesară şi o iniţiere pe care o realizează un maestru. Simbolul este o cheie ce permite deschiderea unei porţi. Activăm simbolurile, după ce am fost iniţiaţi, prin desenare în aer, pe hârtie, sau mental, cu 3
degete, cu 5 degete sau cu podul palmei, o dată, şi spunem numele simbolului de 3 ori (valabil pentru toate simbolurile). Scopul – să activăm simbolurile doar gândindu-ne la ele. Folosindu-le zilnic, intrăm în rezonanţă cu simbolurile. Primul simbol: simbolul de distanţă: HON – SHA – ZE – SHO – NEN Interpretarea esoterică a simbolului “Partea mea divină salută partea ta divină.” sau “Te salut şi acţionez în numele tău.” Simbolul II – simbol mental-emoţional: SEI – HE – KI Interpretarea esoterică a simbolului: “Divinitate şi umanitate se unesc pentru a forma unitate.” Partea stângă a simbolului are legătură cu partea stângă a creierului, cu logica; partea dreaptă a simbolului are legătură cu partea dreaptă a creierului, cu creativitatea, intuiţia, cu vocea interioară. - serveşte la echilibrarea celor 2 părţi ale creierului - conduce la sensibilitatea minţii şi logica sensibilităţii Se foloseşte atunci când: - vrem să ne reamintim ceva - înainte de a învăţa ceva - pentru dureri de cap - pentru echilibru şi armonie - în cuplu, oriunde şi oricând Simbolul III: CHO – KU – REI Interpretarea esoterică a simbolului “Toată energia universului, aici şi acum.” Este un simbol de forţă; se deschide instantaneu accesul la
energia universală Reiki. - se foloseşte oriunde şi oricând, cu sau fără alt simbol - aplicat asupra palmelor, face să crească puterea vindecătoare a mâinilor, sporind eficienţa - aplicat asupra unei leziuni - grăbeşte vindecarea prin activarea energetică a zonei respective - aplicat pe corp în fiecare chakră de jos în sus şi o dată pe tot corpul - îl protejează împotriva oricărei agresiuni energetice - vizualizat pe uşa apartamentului - oferă protecţie - aplicat mental pe plafon, podea şi pereţi - purifică încăperea - e necesar să se facă acest lucru în încăperi unde s-au făcut tratamente - aplicat asupra unui animal sau plantă – îi permite să primească pe cale naturală energia de care are nevoie !!! SIMBOLURILE AU UN CARACTER SECRET, NU SE LASĂ LA VEDERE, NU SE DESENEAZĂ ÎN FAŢA ALTOR PEROANE NEAVIZATE!!! !!! ŞI ÎN GRADUL II REIKI FACEM TRATAMENT NUMAI CU PERMISIUNEA CELUILALT!!! - aplicat asupra unui obiect, acesta devine furnizor de energie - vizualizând CHO - KU – REI în faţa autoturismului – îi deschidem drum pentru a se deplasa în condiţii optime - timpul pentru fiecare poziţie Reiki se înjumătăţeşte, atât în autotratament, cât şi în tratamentul altei persoane (2 – 3 minute), deoarece folosim energia simbolurilor - persoanelor decedate le putem trimite un singur tratament la distanţă, adăugând: “Dacă energia este primită, mulţumesc frumos. Dacă nu, să fie orientată unde e nevoie
în univers.” C. Scrisori către boală “… nu mai am nevoie de tine, dă-mi drumul, nu te trimit la alţii, dar te rog să pleci de la mine…” - după care vizualizăm o imagine vindecătoare şi spunem organului sau zonei afectate: “Te rog să mă scuzi că ţi-am provocat durerea.” D. Prima lege a universului “Ce semeni, aceea culegi!” A doua lege a universului “Spune-mi cu cine te întâlneşti, ca să-ţi spun cine eşti.” E. Iniţierea în gradul II Reiki Sesiunea II A. Cum şi când folosim aceste simboluri pentru a transmite Reiki la distanţă 1. Transmiterea energiei Reiki către mai multe persoane - vizualizăm persoanele în parte şi li se aplică simbolurile mental, spunând numele fiecărui simbol de 3 ori - apoi aşez mâinile în cupă şi emit 5 – 7 minute Reiki - sau le aşez pe propriul corp şi spun: “Mâinilor mele fizice în această poziţie Reiki le corespund mâinile mele energetice (avem o infinitate de mâini energetice) pentru … (se spune mental numele persoanei căreia i s-au aplicat simbolurile) în toate poziţiile Reiki, pentru binele lor superior (pentru o singură poziţie) (simbolurile se pot face cu privirea) !!! NUMAI CU PERMISIUNEA PERSOANEI!!! 2. Transmiterea energiei către un grup de persoane care au
ceva în comun - se alege un membru al grupului ca reprezentant pentru întregul grup, căruia i se aplică simbolurile, spunându-li-se numele simbolurilor de 3 ori (nr. 1, 2, 3 sau 3, 2, 1) - contraexemplu: dacă e vorba de vecini zgomotoşi, sală de spectacol, calamităţi naturale, persoane în comă, accident, copii mici – în aceste situaţii nu se cere permisiunea 3. Alte situaţii: transmiterea energiei către o persoană după imagine: fotografie, film 4. Transmiterea energiei în cursul unei convorbiri telefonice 5. Transmiterea energiei Reiki către autorul unei cărţi, compozitorul unei muzici, pictorul unui tablou (se face pentru a-i înţelege opera) 6. Transmiterea energiei în trecut pentru propria persoană sau pentru altcineva, inclusiv la momentul preconcepţiei, al concepţiei, al naşterii şi pentru fiecare an de viaţă “Cât timp mâinile mele fizice sunt în această poziţie Reiki, mâinile mele energetice vor fi pe… (se spune numele persoanei) la timpul respectiv, în toate poziţiile Reiki, spre binele … (meu, al său) superior.” a se combină cu iertarea sau autoiertarea - semn că funcţionează este că la un moment dat trecutul nu ne mai apasă, nu ne mai afectează 7. Transmiterea energiei în viitor, examen, întruniri ( 5 – 7 minute: îmi transmit Reiki ca să am succes la examen) 8. Transmiterea energiei către animale şi plante 9. Transmiterea energiei pentru dezvoltarea şi expansiunea ideilor de bucurie, dragoste, armonie, bunăstare, abundenţă 10. Transmiterea energiei pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu
alte persoane 11. Transmiterea energiei pentru propria dezvoltare personală prin intermediul unei fotografii cât mai recente, asupra căreia fac simbolurile, spunându-le numele de 3 ori şi spun: “Cât timp privesc această fotografie energia va fi transmisă pentru mine, pentru pasul următor pe care îl am de făcut în evoluţia mea spirituală în această viaţă.” 12. Transmiterea energiei celui care m-a iniţiat şi perfecţionat pe calea spirituală (“Transmit Victoriei energie Reiki pentru binele ei superior”) 13. Transmiterea energiei pentru a intra în rezonanţă cu personalităţi care sunt sau nu în viaţă 14. Transmiterea energiei pentru clarificarea unor obiective viitoare 15. Transmiterea energiei pe parscursul unei activităţi (conducând un autoturism, circulând cu metroul, avionul, urcând o scară, scriind ceva) - după ce am activat simbolurile, spun: “Atât timp cât mâinile mele fizice ating volanul sau orice piesă a maşinii (stiloul, cartea, computerul, vioara, flautul etc.) energia Reiki va fi transmisă spre binele lui (al meu) superior. Ne putem continua activitatea, iar transmisia va avea loc; trebuie să fim doar conştienţi de ea, nu trebuie să ne concentrăm la ea. 16. Transmiterea energiei în cursul unui tratament sau autotratament prin poziţionarea mâinilor (gradul I Reiki); adică pentru fiecare poziţie Reiki activăm simbolurile. La sfârşitul oricărei transmisii energetice frec discret mâinile şi suflu, pentru a tăia legătura energetică cu evenimentul asupra câruia am lucrat.
B. Legile care stau la baza sistemului REIKI USUI pentru a-l aplica cu succes şi creativitate 1. Reiki este aborbit de copilul interior – este unul dintre nivelurile principale ale fiinţei umane. El administrează sentimentele, forţa vieţii, capacitatea de a stabili relaţii cu exteriorul şi potenţialul subtil de acţiune. Acest fenomen are loc în funcţie de necesităţi şi, în plus, Reiki este orientat către toate dizarmoniile persoanei în cauză, la toate nivelurile existenţei sale. Reiki nu poate fi impus sau introdus cu forţa în fiinţa umană. Fiecare boală oferă ocazia pentru cel în cauză să devină mai conştient, să-şi definească mai bine personalitatea, să-şi creeze o stare de echilibru care să-i permită să reacţioneze. Un factor important este încrederea pe care i-o insuflă practicantul Reiki pacientului. Absenţa fricii, sentimentul de siguranţă, de acceptare şi integrare în relaţia terapeutică, sunt fundamentale. Toate acestea sunt valabile şi în cazul autotratamentului. Altfel spus, Reiki tratează şi vindecă bolile care nu sunt adânc ancorate în sufletul pacientului. Dacă întâlnim astfel de cazuri, mai întâi se face o chirurgie psihică, ceea ce poate face orice practicant de gradul III Reiki. Pentru a trata eficace afecţiunile profunde, conştiinţa corporală trebuie să fie ferm convinsă de avantajul pe care îl prezintă vindecarea. 2. Reiki nu intervine direct asupra corpului, ci îl stimulează în asă fel, încât acesta conştientizează cât mai puternic funcţiile sale naturale 3. Reiki stimulează capacităţile de conservare şi păstrare a vitalităţii corpului. Este foarte importantă o alimentaţie
adecvată, apă în cantitate suficientă, o bună calitate psihică şi energetică, precum şi stimulente adaptate stării persoanei în cauză. Succesul tratamentului depinde de gradul de libertate cu care persoana va lăsa să acţioneze creativitatea înnăscută în timpul unui astfel de proces de vindecare, precum şi de cantitatea de exerciţii la care îşi va supune corpul pentru a stimula metabolismul. 4. Cu cât afecţiunea e mai adânc înfiptă în psihicul pacientului, cu atât mai mult acesta trebuie să participe efectiv la vindecarea sa, fiind în mod conştient motivat să se schimbe, să devină flexibil şi deschis faţă de lucruri noi. 5. Reiki este cu atât mai eficace cu cât corpul spiritual şi sufletul sunt mai liberi şi mai vii. Utilizarea pietrelor preţioase vindecătoare, aromoterapia, psihoterapia, masajele relaxante ajută foarte mult. Pe plan spiritual se creează un spaţiu de libertate mai mare, atât în viaţa particulară cât şi în cea spirituală şi profesională, renunţându-se la opiniile inhibitoare ale dezvoltării personale, favorizând schimbul, de asemeni conştient şi egal, al energiilor, pe plan spiritual. Au loc dizolvarea legăturilor karmice prin armonizarea conştientă a energiilor. 6. Orice vindecare se realizează într-o manieră naturală şi, desigur, holistică. Pe plan sufletesc, procesul de vindecare are 3 etape: a) “adevăr” – vindecarea începe cu conştiinţa; în general, are legătură cu durerea, suferinţa şi frica b) “dragoste” – a opta pentru vitalitate şi a aspira la unitate înseamnă, de obicei, a ne expune la duşuri scoţiene, cu bucurii şi realizări, cu speranţe, pe de o parte, şi incertitudini, decepţii, căderi, pe de altă parte. Atunci
individul adoptă o atitudine mai realistă, ajungând cu picioarele pe pământ. c) “înţelepciune” – permite o utilizare creativă, constructivă şi stimulatoare a resurselor şi a aspectelor personalităţii, care sunt în general refulate şi stăpânite în subconştient; astfel, procesul de vindecare ia sfârşit. În orice terapie bolnavul trebuie să colaboreze la propria vindecare, în sensul că el ia în considerare părţile neacceptate ale organismului său şi mesagerii acestuia, bolile, ca pe nişte ajutoare, în măsura în care aceste elemente sunt expresia semnificativă şi adecvată propriei persoane. Trebuie să fie motivat, să integreze funcţiile şi nevoile în viaţa sa, dar şi să se identifice cu acestea, cu dragoste şi plăcere. Procesul de vindecare este complet în momentul în care persoana în cauză recunoaşte şi acceptă cu dragoste trecutul, pe de o parte, şi pe de altă parte, talentul, ajutorul, oportunitatea unei fericiri mai mari, într-o manieră constructivă şi creativă, atât pentru bunăstarea proprie, cât şi a celor din jurul său. În acel moment, boala, primul impuls spre dezvoltare, a devenit inutilă. Dacă se întrerupe terapia Reiki în timpul crizei de vindecare, şansele de vindecare vor fi anulate. Dacă se depăşeşte criza de vindecare, are loc o vindecare rapidă şi o regenerare a părţilor bolnave. Ca urmare, condiţiile care au generat maladia dispar. 7. Reiki nu vindecă ceea ce a fost distrus definitv. Organele sau părţile coprului “complet moarte” nu pot fi regenerate decât cel mult în limitele impuse de posibilităţile
organismului respectiv. Dacă dublura energetică subtilă – corpul eteric – care suportă structura fizică, este perturbată de o maladie incurabilă, în aşa măsură încât părţile sănătoase nu mai reuşesc să revitalizeze şi să regenereze organele sau zonele cu probleme, atunci Reiki ameliorează durerea, face ca individul să treacă mai uşor prin această perioadă, sufletul fiind nemuritor. Prin Reiki se anulează sentimentul de disperare, de culpabilitate, generând o senzaţie de pace şi de uniune cu forţa creatoare. Cel care acceptă realitatea unei renaşteri, a unei vieţi după moarte şi a unei misiuni de ucenicie spirituală, înţelege importanţa tratamentului Reiki. Mai mult, Reiki nu generează dizarmonii sau boli. Persoanele care au nevoie de dragoste şi de viaţă se tem adesea să devină mai iubitoare, “mai vii”, riscând încă de la început o reacţie de rspingere. !!! Important!!! 1. Problemele acute delimitate cu precizie (răni, contuzii) se tratează local. 2. Problemele acute care afectează zone întinse ale corpului sau sunt legate de aspecte psihice necesită un tratament complet zilnic. Fiecare poziţie de tratement se menţine cel puţin 3 minute. 3. Poziţiile special sunt aplicate după tratamentul complet lung sau prescurtat; ele se folosesc în intervalul dintre 2 şedinţe şi se ţin cel puţin 20 minute. Reiki stimulează metabolismul, implicit funcţiile de dezintoxicare ale coprului. Ca urmare, corpul pacientului devine mai sensibil şi mai sănătos în ansamblu, deci poate reacţiona la doze mai mici de medicamente. Numai
medicul curant reduce dozele progresiv, pe măsură ce constată ameliorarea, respectiv vindecarea. Reiki nu dă interacţiuni dizarmonice cu medicamentele. “Nu am ajuns la înţelegerea legilor fundamentale ale universului prin mintea mea raţională.” A. Einstein Sesiunea III “Astfel ţi-am împărtăşit cunoaşterea, care-i mai tainică decât orice taină. Cercetând-o pe de-a întregul, fă cum vrei.” Bhagavad – Gita 1. Reiki şi cristaloterapia. Partea I
Există situaţii când dorim să trimitem tratament la distanţă 24 de ore din 24. În acest caz, folosim un cristal de cuarţ. Cei care urmează calea binelui ştiu ce spune Mântuitorul: “Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va vătăma.” (Luca: 10, 19) Istoria cristalelor cunoaşte multe versiuni şi numeroşi autori. Legendele continentelor Lemuria, Mu, Atlantida ne povestesc despre utilizarea cristalelor pentru a stoca şi genera energia necesară localităţilor vieţii cotidiene. Abuzul de aceste energii a fost una din cauzlele principale ale distrugerii acestor continente, unul după celălalt.
Energia radiată de cristale în mediul înconjurător are rolul de a aduce spiritualitatea, cunoaşterea adevărului, a legilor universului, determinând în tot mai mulţi terieri dezvoltarea conştiinţei, deschiderea spre lumină, aducerea în corpul fizic a corpului de lumină, provocând redeschiderea canalelor de comunicare cu divinitatea, cu universul, cu sursa primordială a vieţii. Cristalele de cuarţ se întâlnesc în vecinătatea rocilor eruptive şi primare, ajungând la 1m lungime. S-au format prin cristalizare de soluţii saturate de bioxid de siliciu la presiune. Procesul este lent; pentru depunerea a câţiva mm de bioxid de siliciu sunt necesari mii de ani. Datorită prezenţei unor impurităţi se cunosc o serie de cuarţuri colorate. Ametistul este violet datorită prezenţei fierului. În cuarţul roz există mangan sau titan. În cel fumuriu se află întipărite mineralele radioactive. Mărimea cristalelor este de la câţiva mm la câţiva m, acestea din urmă apar sub forma florilor de mină, a clusterelor. Concrescenţa de mai multe cristale. Într-o familie de cristale, fiecare are un model propriu energetic vibraţional, care se acordează în mod armonios cu vibraţiile celorlalţi ca într-o orchestră. Ei emit energia spontan, încărcându-se unul de la celălalt. Cuarţurile crescute într-un pat de argilă iau forma maclelor – îngrămădiri de cel puţin 2 indivizi au aceeaşi compoziţie. C. Gruiescu a găsit o categorie recentă de macle, unicate mondiale, la Ocna de Fier. În România, cristale de cuarţ se găsesc în Munţii Metaliferi din Apuseni, zona Baia Mare. În lume, cele mai renumite cuarţuri provin din Brazilia şi Arcansas, SUA. Pentru a folosi un cristal de cuarţ se lasă o noapte în apă cu
sare, pentru a se şterge memoria de durere din timpul exploziei. Apoi se ia cristalul în mâna stângă, se fac cele 3 simboluri deasupra lui în aer cu mâna dreaptă şi se spune numele fiecărui simbol de 3 ori. Dacă am o fotografie recentă a persoanei, o aşez sub cristal (în palma stângă). Îmi imaginez persoana, vizualizez persoana căreia vreau săi transmit şi emit 7 – 10 minute energie Reiki. Apoi aşez cristalul pe fotografie şi-i găsesc un loc retras de ochii lumii, dar la lumină. A doua zi (dacă e posibil la aceeaşi oră) procedez analog (simboluri şi emisie de energie Reiki prin intermediul cristalelor – 7-10 minute). Tratamentul la distanţă durează 7, 9, 21, 72, 108 zile, în funcţie de problema ce o avem de rezolvat. La sfârşitul transmisiei zilnice frec discret mâinile şi suflu. La sfârşitul perioadei (7,9 etc. zile) se aşează cristalul într-o sită de plastic sub robinet, 2-3 minute. Apoi se şlefuieşte cu o cârpă moale şi este astfel pregătit pentru o nouă emisie energetică. Pentru orice situaţie, problemă sau proiect, se poate face un bileţel, dacă nu ai o fotografie, asupra căreia se acţionează ca mai sus. Afirmaţiile sunt rugăciuni moderne, formulate la timpul prezent, la afirmativ, şi ca şi cum s-au întâmplat. Exemplu: “Locul de muncă unde mă aflu (chiar dacă eşti şomer) este plin de armonie şi pace”. “În fiecare zi mă simt din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere”. “Fac această afacere să câştig şi eu şi ceilalţi”. “Merit o persoană cu care să trăiesc în armonie şi pace”. Pe spatele fotografiei sau pe bileţel desenăm simbolurile. Iar la sfârşitul perioadei de 7, 9 etc. zile se aşează bileţelul sau fotografia pe o farfurioară şi i se dă foc. Se suflă cenuşa
peste geam, balcon, în ideea că ultimele reziduuri energetice sunt trimise la uzina de reciclare a energiei universului. (dacă arde dintr-o dată = se rezolvă imediat). 1. Ametistul – este foarte potrivit pentru meditaţie. Se poate aşeza pe Ajna, persoana fiind la orizontală. Ametistul învaţă mentalul umilinţa pentru a putea deschide uşa spre gândirea superioară, permite experimentatorului să intre în oceanul de linişte şi să participe la serenitatea ce există dincolo de activitatea mentală cotidiană. Ţinut în mâna stângă în timpul meditaţiei, determină o relaxare a corpului fizic. Elimină stresul şi anxietatea, persoana fiind mai receptivă la trăirile din timpul meditaţiei. Ametistul armonizează cu cuarţul roz, este recomandat celor ce nu ştiu să trăiască bucuria vieţii, pentru că niciodată nu au fost iubiţi; celor care nu au simţit adevărata esenţă a iubirii, nefiind capabili să aibă acces la tărâmurile interne ale inimii. 2. Citrina – culoarea sa galben-portocalie măreşte lumina din jurul corpului, formând o aură protectoare persoanei, care se va simţi încrezătoare şi în siguranţă. Armonizează Manipura. 3. Cuarţul fumuriu – este cel mai strălucitor dintre toate pietrele închise la culoare. Stimulează şi purifică prima chakră. E benefic pentru rezolvarea depresiilor. Ajută pe cei care au aspiraţii înalte, dar sunt incapabili să se ridice la standardele lor. Facilitează eliminarea unor subpresoare inutile, obţinându-se o libertate care permite persoanei să fie mai bine acordată la lumină. 4. Carneol (carmeliana) – o agată roşie-portocalie. Este un simbol al puterii şi al frumuseţii. Ca piatră indigenă
pământeană, conţine înregistrările planetei şi, ca urmare, poate fi folosită în regresii, în timp şi spaţiu. În meditaţii determină focalizarea minţii spre intenţii şi scopuri mai înalte. În terapie s-a dovedit a fi utilă în cazuri de infertilitate şi impotenţă. Prin culoarea sa ajută la purificarea sângelui, la curăţirea organelor de reproducere, de blocaje energetice care pot diminua procreaţia. 5. Aventuriana verde – reflectă o culoare pură, folosind la alinarea inimii, în neutralizarea unor emoţii adunate şi subpresate, serveşte la echilibrare şi bunăstare, dizolvă orice sentiment care duce la constricţia activităţii plexului solar şi al Anahatei. Este considerat un panaceu universal. Terapia aventurinei poate fi combinată cu malahita, care aduce la suprafaţă suferinţele. Pentru terapie şi activarea chakrei Anahata se asociază aventurina cu cuarţul roz. 6. Opalul prezintă o iridizare asemănătoare curcubeului. Se foloseşte când vrem să amplificăm sentimentul de veselie, exuberanţă. Conţine până la 30% apă. Este prietenul aceluia care este propriul său prieten. 7. Agata albastră – prin culoarea sa lucrează cel mai bine pe a cincea chakră. Mai există pietre albastre, ca: turcoaza, crisocola, lorimarul, acvamarina, dar cea care iradiază o pace deosebită este agata albastră. Ea este ideală pentru bărbaţii şi femeile care doresc să-şi exprime direct, fără ocolişuri, ceea ce simt şi gândesc. Amplasată pe Vishuda – determină verbalizarea gândurilor şi sentimentelor cunoscute sau nu. 8. Heliotropa (piatra sângelui) – se foloseşte în afecţiuni ale ficatului, rinichilor, splinei; se poate plasa pe corp în zone congestionate sau cu circulaţia îngreunată sau deasupra organelor ce urmează a fi purificată. S-au obţinut rezultate
spectaculoase în leucemii, cancer, în boli ale măduvei osoase, ale stomacului, ale organelor sexuale. La Paris, întro colecţie particulară, există un bust reprezentând pe Iisus sculptat într-o singură heliotropă enormă. Heliotropa are nişte pete albe, roşii sau negre. Artistul a lucrat de aşa manieră, încât petele roşii sugerează picăturile de sânge ivite din cauza coroanei de spini. B. Chirurgia emoţională pe inimă 1. Simbolul de inimă: SHI – KA – SEI – KI - se foloseşte pentru boli de inimă, pentru suferinţe sentimentale – alinare, pentru echilibrare de chakre, alături de celelalte 3 simboluri - se foloseşte în chirurgia enoţională 2. Chirurgia emoţională – meditaţie C. Iniţiere la inimă şi la picioare Sesiunea IV
A. Tehnici japoneze de Reiki: partea II 1. Tehnica HESO CHIRYO. Cu degetul 3 se face o presiune lejeră pe buric, direct pe piele, până simţim pulsul în deget, ochii fiind închişi (nu contează ce mână folosim). Când simt pulsul las energia din cap şi din deget să se contopească. Scopul acestei tehnici: pentru a ne armoniza pentru o pace interioară, pentru a ne centra. Se poate face oriunde şi oricând, 1, 2, 3 – 5 minute.
2. Tehnica JOSHIN - KOKI – HO Este o tehnică de vibraţie, pentru că ridică nivelul energetic; este interzisă celor cu tensiune şi astm. Se execută în picioare, cu picioarele uşor depărtate, se inspiră prin coroană, cu limba în cerul gurii şi vizualizăm că energia care intră o conducem la chakra 2 şi apoi ne umple tot corpul. Cu respiraţia oprită vizualizăm energia care ne umple corpul. Şi când considerăm că suntem plini ne relaxăm, expirăm şi dăm drumul la energie prin mâini, prin tălpi, prin tot corpul. Se poate practica oricând, în stări de apatie şi de depresie, mai ales. 3. Tehnica JAKI – KIRI – HO Este o metodă de curăţat obiecte de vibraţii negative. Se aşează obiectul de curăţat în mâna stângă. Se inspiră cu limba în cerul gurii şi se fac 2 pase cu respiraţia oprită; la a treia pasă se opreşte mâna dominantă deasupra obiectului, se expiră deasupra lui şi mişcăm mâna spre exterior. Argintul, ca şi pietrele, adună energie negativă. De aceea, acestea se curăţă din când în când cu JAKI – KIRI – JOKO – HO. Apa cu sare este agresivă şi o folosim doar prima dată când lucrăm cu cristalele. Soarele are rolul de a încărca. !!! Cristalul nu trebuie atins de nimeni!!! “Nimeni nu mă atinge, pentru că sunt protecţie divină” “ Înapoia mea” 4. Tehnica REI – JI - HO Se execută înaintea oricărui tratament, în 3 etape: 1. Cu mâinile în poziţia Gassho anunţi intenţia de a da tratament Reiki, spunând: “Voi utiliza energia Reiki”. 2. Se face o mică rugăciune, specifică mie, pe care o închei
spunând: “Pentru binele persoanei, la toate nivelele”. 3. Ridic mâinile la cel de-al treilea ochi, atingând cu vârfurile degetelor Ajna şi cer energie Reiki să-mi ghideze mâinile în poziţiile în care persoana are mai mare nevoie. Nu facem poziţiile clasice, acelea din fişe, şi nici nu avem nevoie să ştim de ce mâinile s-au dus în această poziţie sau în aceste poziţii. Nu există timp minim sau maxim, şi cu cât dăm mai multă importanţă şi atenţie, cu atât funcţionează mai bine (se vizualizează simbolurile). 5. LAZER – HO (laser ho) Degetele de la mâna stângă strâns unite, se ţin în sus, funcţionând ca o antenă, ca un releu. Degetul mare, mijlociu şi inelarul de la mâna dreaptă (1, 3, 4) sunt unite şi se aplică pe abcese, tumori, pe tot ce trebuie dispersat (noduli); durata – după intuiţie. 6. KO – KI – HO (tehnica suflatului) Cu limba în cerul gurii se desenează CHO - KU – REI şi se suflă pe locul unde suntem poziţionaţi cu mâinile. Intuiţia este foarte importantă. Se poate sufla pe o hârtie, pe un proiect necondiţionat – cerere, lucrări, teze, curs, carte, set de lucrări. Astfel, curăţim de energie negativă şi-i dăm forţă. 7. GYO – SHI – HO (tehnica privirii fixe) Tehnica constă în a focaliza locul unde vrem să trimitem energie cu ochii. Înseamnă a privi pe cineva cu iubire, privirea este pierdută, focalizarea se face în spatele persoanei – şi trimit energie. La un moment dat este posibil să se vadă aura persoanei.
8. SHO – CHO - REIKI Este Reiji – Ho (punctul 4) practicat în grup. 9. Meditaţia UNRO. Se practică 10 – 15 minute pe zi, 3 luni, cu pauză de 2 săptămâni, apoi iar 2 luni. Corpul este lăsat să se mişte liber, nu creăm mişcarea, de aceea este bine să o realizăm fără muzică. 10. SEI –HE – KI – CHI – RYO (tehnica fără nume) Se foloseşte simbolul mental emoţional SEI – HEI – KI. Se utilizează pentru a schimba anumite trăsături de caracter. Începem cu noi, formulând afirmaţii pozitive, şi la prezent. Exemplu: “Am un echilibru şi un calm interior perfect”. “Sunt o persoană plină de răbdare”. “Ajung întotdeauna la timp oriunde am de mers”. “Sunt o persoană armonioasă şi am o relaţie de cuplu perfectă pentru mine, în armonie cu universul”. Se aşează mâna stângă pe frunte şi dreapta pe occipital. Se activează SEI – HE – KI şi se repetă afirmaţia timp de 7 – 10 minute. Apoi se ia mâna stângă de pe frunte şi se mai continuă câteva minute cu mâna dreaptă. Dacă vrem să ajutăm pe cineva cu această tehnică îl îndrumăm să-şi spună afirmaţia, dirijându-l spre ce afirmaţii doreşte. Se activează SEI – HE – KI în timp ce ţinem mâna stângă pe frunte şi dreapta pe occipital (pe capul pacientului) în timp ce el mental repetă fraza (pe care poate să nu mi-o spună). Apoi luăm mâna stângă de pe frunte (după 7 – 10 minute) şi mai continuăm cu dreapta câteva minute. Exemplu: dacă vrea să renunţe la fumat, este o persoană
nervoasă etc. “Mulţumesc frumos 24 de ore din 24 de ore”
CURS DE REIKI GRADUL III “Orice ideal care nu devine în tine un ideal distruge în sufletul tău o forţă. Orice idee care devine un ideal naşte în tine forţe ale vieţii”. - Rudolf Steiner Meditaţia şi rugăciunea Meditaţia şi rugăciunea sunt vehiculele care vă poartă în locurile păcii sufleteşti care vă duc la împăcarea cu Dumnezeu. Meditaţia calmează şi linişteşte simţurile exterioare, dispare dependenţa de simţuri, deşi ele continuă să existe. Exersând 15 – 30 minute pe zi se simte liniştea pură, unde nici un gând perturbator nu pătrunde, mintea fiind un observator tăcut. Astfel, devii un vehicul perfect, receptorul mesajelor de la îngeri, de la Dumnezeu, de la sinele superior, de la ghizii spirituali personali. Esenţa rugăciunii depinde de claritatea, intensitatea şi credinţa manifestată. Toate acestea înlătură emoţiile negative din experienţele trecute. Credinţa este mintea care acceptă realitatea lui Dumnezeu sau a fiinţei supreme.
1) “Te rog, Doamne, cu smerenie şi cu toată iubirea mea, cu toată puterea de rugăciune, creează în jurul meu o sferă de lumină care să mă protejeze împotriva tuturor formelor de agresiune venite de oriunde şi de oricând, de acum şi de altă dată, pentru totdeauna”. 2) “Dăruiesc iubire Sfintei Treimi tuturor entităţilor de lumină din cerurile superioare, dăruiesc iubire tuturor oamenilor, plantelor, munţilor, văilor, apelor, planetei Pământ”. (În timp ce se spune această rugăciune ridicăm mâinile cu palma în sus pe inspiraţie şi le coborâm cu palma în jos pe expiraţie.) Încheierea ideală a oricărei rugăciuni este “Facă-se voia ta, Doamne”.
B. Reiki şi cristaloterapia. Partea III Se consideră că medicina începe să înţeleagă totala interdependenţă între corpurile energetice: mental, afectiv, fizic. Miracolul constă în capacitatea corpului omenesc de a se reface singur, pe orice cale. Vindecarea cu cristale nu vizează doar corpul fizic, ci şi sistemele energetice care îl creează şi îl întreţin. Corpul fizic este rezultatul final al energiei. Dr. Dumitru Constantin spunea: “Scopul trecerii noastre prin substanţă nu este altul decât acela de a crea noi gânduri, noi informaţii, care se vor întoarce în câmpul fundamental, devenind sursă pentru noi ordonări în univers. În timpul somnului, organismul transformă câmpul electromagnetic al Pământului în energie vitală pe care o poate folosi. Absenţa somnului ne alterează starea mentală,
afectivă şi fizică. Omul complet este o serie de sisteme energetice, unde interferează mentalul, afectivul şi fizicul. Cristalul interacţionează cu aceste sisteme energetice şi, împreună cu mentalul, determină modificări funcţionale, care se vor manifesta în corpul fizic. Ţinând un cristal în mâna stângă, cel puţin se va dubla energia organismului. Exemplul 1: se ţine cristalul în mâna stângă, cu dreapta se aşează pe locul dureros, timp în care vizualizăm simbolurile Reiki (spre deosebire de cei care fac doar cristaloterapie). Exemplul 2: dacă durerea este în partea stângă, se aşează în mâna stângă un cristal pe locul dureros, apoi se apucă braţul stâng cu palma dreaptă. Durerea este un semnal emis de celulele organului dureros către creier, pentru a se trimite în zonă energie în scopul proiectării anomaliei. Atunci când sistemul funcţionează automat, când celulele au primit energia necesară, încetează semnalul dureros. Calmantele interferează cu procesul de vindecare, în sensul că ele acoperă terminaţiile nervoase, încât semnalul celulelor nu mai ajunge pe creier; ca urmare, creierul nu receptează durerea, nu trimite energie în zonă, iar starea celulelor se înrăutăţeşte. Folosind cristalul trimitem energie în zonă, în loc să blocăm semnalul dureros. Astfel, celulele se refac şi durerea încetează, deoarece semnalul nu mai este necesar. În general, durerile reflectă un minus de energie. Un contraexemplu îl reprezintă durerile de cap. Energia intră prin chakra 7 şi prin Ajna; când ieşirea este blocată (cauza este de cele mai multe ori afectivă) se exercită o presiune ca la obturarea furtunului de apă. În acest caz, se ia cristalul în mâna dreaptă şi se aşează pe plexul solar, iar stânga se
aşează pe locul dureros, de unde se transferă excesul de energie, care se redistribuie în întreg corpul (15 – 30 minute). Pentru a accelera procesul se închide ochii şi se reprezintă durerea ca un nor negru de energie, mâna fiind un aspirator uriaş. Când norul dispare se deschid ochii, ne ridicăm în picioare, inspirăm adânc, facem câţiva paşi şi durerea a dispărut. Există câteva trimiteri referitoare la folosirea cristalului: a) În Sfânta Scriptură, în Cartea Exodului, găsim descrierea pieptarului judecăţii: “… în el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume, în 4 rânduri de pietre: în rândul întâi un sardonix, un topaz şi un smarald, în rândul doi un rubin, un safir şi un diamant; la al treilea rând un opal, o agată şi un ametist; în al patrulea rând, o trisolită, un onix şi un jaspis. Aceste pietre să fie legate într-o ferecătură de aur”. Tot în Exod găsim folosirea unui utilitar de cristale – bagheta. “Moise şi-a trimis toiagul spre cer şi Domnul a trimis tunete şi piatră”…”ia-ţi în mână toiagul… vei lovi stânca şi va ţâşni apă…” Treptat, uitarea acoperă folosirea acestor utilitare cu cristale. Ele revin în Evul Mediu, în legendele regelui Athur şi în cele despre Merlin. Se spune că renumita spadă a regelui Arthur era invincibilă datorită faptului că era încastrat în gardă un cristal. Iar Merlin folosea sfera de cristal şi bagheta de putere. Se spune că atât Paracelsius cât şi Nostradamus foloseau sfera de cristal şi bagheta atlantă pentru activarea sferei de cristal. În extremul Orient, regii anticei Indii erau sfătuiţi să adune pietre dintre cele mai frumoase pentru a-şi asigura protecţia. Unele triburi de indieni mexicani spuneau că, dacă duc o viaţă corectă, sufletul trece după moartea corpului într-un cristal. Dacă o
persoană norocoasă ar fi găsit un asemenea cristal, ar fi putut comunica cu sufletul respectiv, care ar fi ajutat-o în terapie, ar fi ghidat-o, ar fi făcut ca visele să devină realitate. Explorarea aurei. Pecientul este aşezat cu faţa în sus, cristalul se ţine între degetul mare şi celelalte 3 degete, la 2 – 3 cm de corpul pacientului. Când apare o senzaţie de căldură sau palpitare, se plimbă cristalul lent pe deasupra pacientului. Dacă: - se simte o rezistenţă impusă mişcării - o senzaţie de cald - o palpitare rece - sau orice altceva deosebit ne oprim şi ne mişcăm cu cristalul în sens antiorar în jurul anomaliei depistate, până simţim cristalul tot mai greu. Atunci ne oprim şi aşezăm vârful cristalului pe corp în centrul cercului descris, câteva minute. Se continuă astfel până se ajunge la picioare. Apoi vă întoarceţi în zona capului şi uniformizaţi aura (cu ambele mâini – într-una fiind cristalul). Pacientul se întoarce cu faţa în jos şi se repetă procedeul. Astfel, chakrele sunt bine deschise, închideţi-le imaginându-vă un fermoar pe care îl apucaţi bine şi îl trageţi de la picioare spre cap. Ca urmare, pacientul este destins, în echilibru, odihnit şi fortificat. Suferinţa şi tensiunea se reduc sau chiar dispar şi se instalează o stare generală bună. Cristalul stimulează toate simţurile exterioare şi interioare, măreşte capacitatea creierului, dezvoltă mentalul, ducând la o înţelegere sporită a informaţiilor crescânde. Ne putem purifica aura de o serie de vibraţii negative după o zi epuizantă folosind 4 cuarţuri cu un vârf, aşezate în cele 4
colţuri ale căzii de baie, cu vârfurile spre exterior (pe marginea căzii sau direct în apă). Pentru încărcare, revitalizare, relaxare, vârfurile se orientează spre interior. Realizarea sferei de protecţie Te vezi înconjurat de o sferă de lumină albă, penetrabilă doar de ce este alb, pur, de ceea ce îţi este benefic. Din interiorul acestei sfere îţi poţi observa zonele întunecoase ale aurei, care odată aduse la suprafaţă ajung în afara sferei de protecţie şi nu se mai pot reîntoarce în aură. Observă şi conştientizează ce simţi acum, când ai această sferă de protecţie. Ea ne permite: - identificarea mai rapidă a persoanei cu lumina, cu puritatea - permite detaşarea de amintirile traumatizante ale subconştientului - se creează o legătură conştientă cu sursa luminii În aceste momente de conştientizare putem să ne aşezăm (se ne imaginăm) un cristal roz pe Anahata, iar la picioare, între labe, un cuarţ fumuriu, de nuanţă cât mai întunecată. Cristalele trebuie tratate cu respect. Lor le place să stea la soare, să poată reflecta lumina şi să-şi propage frumuseţea de jur împrejur. Pentru încărcare (după purificare) – se pot lăsa la soare cel puţin 30 de minute. Programarea cristalelor Cristalele sunt capabile sa fixeze la comandă energii, să le stocheze şi să le elibereze la nevoie.
Pasul I: ştergerea formelor-gând anterioare. Se aşează cristalul pe masă, se freacă mâinile câteva secunde pentru a activa centrii din palme, apoi aşezăm cristalul în mâna stângă, cu mâna dreaptă deasupra în cupă, şi dăm Reiki. Se cere lumina necesară pentru a se purifica treptat cuarţul. Se simte o uşoară răcoare. Pasul II: conceperea programului. 1. E bine ca cel puţin iniţial să se limiteze numărul programelor introduse în cristale la câte unul, pentru a se evita confuziile şi răspunsurile contradictorii. 2. În timpul programării se elimină orice gând negativ; implementarea lui în cuarţ determină amplificarea pe structura sa spiralată şi ca urmare se manifestă în această stare. 3. Orice program e conceput cu grijă sub formă de lanţuri de imagini, iar mai târziu, când experienţa creşte, prin intermediul formelor-gând, cu ajutorul sunetelor, al culorilor. 4. În fazele avansate, când facem programarea prin formegând, e bine să o realizăm într-o meditaţie, în starea alfa. Exemplul 1: în vederea unui examen, pentru a anula o stare de anxietate, se poate programa un cuarţ ţinându-l cu vârful spre al treilea ochi, vizualizându-ne într-o stare calmă, sigură, având control asupra situaţiei. Această imagine se proiectează în cristal (noi fiind înstarea alfa), iar apoi purtat la momentul respectiv, cristalul care a reţinut formele-gând ce au fost trasnmise, le va emana acţionând ca un confident în clipa potrivită. Exemplul 2: putem program cuarţuri cu sentimentul iubirii, orientate spre alte persoane sau spre întreaga umanitate. Ne aşezăm comod, cu spatele drept, ochii închişi, cu cristalul
favorit în mâna stângă. Astfel, recepţionăm toate impulsurile trimise de cuarţ. - se aşează cristalul în dreptul ombilicului, a inimii şi a frunţii, pentru a-i simţi vibraţiile. Apoi ne concentrăm asupra lui câteva minute. Cu ochii închişi ne imaginăm, ne aducem în minte imaginea pentru care lucrăm - ne mutăm conştiinţa în cristal şi studiem structura moleculară - cristalul, fiind o formă purificată a materiei, moleculele sale vibrează la unison cu aceeaşi frecvenţă, se conştientizează propriile frecvenţe acordate celor cosmice, celor existente în cristal. Ceea ce determină armonie şi pace cu sinele, cu întreaga creaţie, este ca o suspendare a spaţiului şi a timpului, ca o transcendere din dimensiunile spaţio-temporale, este o amestecare cu rezonanţa cosmică* - se inspiră profund pentru a se menţine legătura cu corpul fizic şi a se canaliza starea de pace şi acordare cu unicul spre realitatea materială. În final, se vizualizează cristalul înconjurat de lumină, moment în care suntem sincronizaţi cu armonia cosmică şi ne putem privi ca pe un cristal, fiind un instrument al luminii, al universului. Astfel, ne vom simţi complet limpezi şi luminoşi, întăriţi în propria noastră sursă de lumină. În timpul meditaţiei se poate folosi cuarţ fumuriu sau turmalină, ceea ce determină pământarea trăirii stării de conştiinţă extinsă în corpul fizic. Aceste pietre se pot purta şi după meditaţie pentru a asigura integrarea energiilor în corpurile noastre de energie. Cristalele pentru terapie şi cele ce urmează a fi date în dar se programează pentru ameliorarea problemelor fizice şi psihice, respectiv se programează cu imaginea persoanei care primeşte darul într-o stare perfect sănătoasă şi fericită.
Se recomandă ca persoana care dăruieşte cristalul să-l poarte o perioadă pentru a-l impregna cu vibraţiile proprii, cu dorinţele sale de mai bine pentru cealaltă persoană, pentru îndepărtarea obstacolelor ce ar putea apare în calea celui care primeşte darul. Pasul 3: implementarea programului 1. Cristalele cu un singur vârf - se ţine în palma stângă, dreapta deasupra în cupă, şi se dă Reiki - se proiectează mental programul asupra cristalului - programarea se termină când nu se mai vizualizează lumina ce iese din mâna dreaptă ori nu se mai simte răcoare în ea 2. Cristale cu 2 vârfuri - se dă Reiki ţinând cristalul cu vârfurile între cei 2 centri din palme - programul implementat este deosebit de puternic, cristalele fiind foarte versatile în privinţa sensului de lucru 3. Clusterele - dacă se implementează un singur program, se procedează ca la cristalele cu un singur vârf - când se introduc programe diferite în fiecare vârf, acestea trebuie să fie compatibile, iar centrul de emisie din palma dreaptă se orientează deasupra cristalului. Fascicolul emis se orientează mental în acest vârf - implemetarea se face zilnic 5 – 7 minute, timp de 3, 7, 21, 108 zile, în funcţie de proeictul asupra căruia lucrăm Acordarea cu cristale - reprezintă capacitatea de a neutraliza mentalul, încât
sufletul să poată percepe adevărul, iar mentalul să fie capabil să comunice cu alte forme de viaţă prin niveluri mult mai subtile - pentru liniştirea mentalului se poate folosi rugăciunea, intrarea în alfa într-una din meditaţiile învăţate. Exemplu: se intră în starea alfa (numărând mental rar, calm, egal, de la 1 la 50 şi invers), cristalul este în mâna stângă cu vârful spre centrul din palmă sau orientat către al treilea ochi - rugăm cristalul să reflecte răspunsul din partea adevărului în subconştientul nostru, după care mintea se deschide pentru a fi pregătită pe recepţie - răspunsul poate fi sub formă de simboluri, imagini, viziuni sau cunoaştere directă. Pe măsură ce asistaţi cristalele, de fapt le lăsaţi să-şi dezvolte secretele, să-şi împlinească destinul. C. Iniţierea în gradul III Reiki Sesiunea II A. Simbolul de maestru: DAI-KO-MYO-USUI Interpretarea esoterică a simbolului: “Mare lumină strălucitoare, străluceşti asupra mea”. Se foloseşte atunci când: - vrem să întărim forţa - alături de celelalte simboluri, dimineaţa, ca exerciţiu energetic - DAI = mare - KO = lumină
- MYO = asupra mea - se activează prin vizualizare, o dată, şi se spune numele de 3 ori B. Grilul de cristale (personal) 1. Materiale necesare: - un suport dur (carton, placaj) cu diametrul de cel puţin 20 cm - o fotografie proprie, de preferinţă cât mai recentă - 6 cristale terminate cel puţin într-un vârf - un cristal de centru cu 1 sau 2 vârfuri - un cristal maestru cu energie masculină 2. Alcătuirea grilului: - se curăţă cristalele lăsându-le o noapte în apă cu sare - se aşează provizoriu într-o formă haxagonală (cu diametrul de 25 cm) şi se procedează la încărcarea fiecărui cristal - înainte de a începe încărcarea grilului se aşează fotografia proprie în centrul grilului ( a practicantului de gradul III), pe spatele căreia este scris: “Permit energiei Reiki să mă vindece la toate nivelele”. Desenez cele 4 simboluri pe fotografie + simbolul de inimă - fiecare cristal se încarcă ţinându-l în mâna stângă aproximativ 7 minute după ce am activat simbolurile deasupra lui. Apoi se lipeşte (cu aluat) în locul decis în hexagon inclusiv cristalul de centru pe fotografia personală. Încărcăm cristalul naestru activând simbolurile deasupra lui 7 minute şi cu cristalul maestru încarc grilul, astfel: pornind de la cristalul din centru către un cristal de pe margine – la cristalul vecin – la centru – înapoi – la cristalul vecin – la
centru – înapoi – la cristalul vecin – la centru – înapoi, şamd cel puţin 3 rotaţii complete în sens invers acelor de cea, timp în care, mental, spun: “Cu iubire, cu iubire, cu iubire. Cu lumină, cu lumină, cu lumină”. Rugăciunea domnească (Tatăl Nostru), rugăciunea inimii sau invocaţia luminii: “Invoc lumina Hristului lăuntric, sunt un canal curat şi perfect, lumina îmi este călăuză”, de cel puţin 3 ori. - zilnic se încarcă cristalul maestru, cu el desenez deasupra grilului simbolurile şi apoi încarc grilul. - apoi se aşează undeva, ferit de ochii lumii, cu cristalul maestru alături (pe o linie) - atunci când plecăm din localitate se face o fotografie a reţelei (fără proiecte în reţea), fotografie pe care, împreună cu cristalul maestru, o iau cu mine în călătorie; voi încărca grilul de acasă prin intermediul fotografiei grilului (activez simbolurile deasupra cristalului, activez simbolurile cu cristalul maestru deasupra grilului şi parcurg grilul în sens invers acelor de ceas) - fotografiile pacienţilor sau proiectele se aşează în reţea astfel încât să nu atingă cristalele. Proiectele se încarcă de la sine, în momentul în care încărcăm noi zilnic grilul. La sfârşitul perioadei proiectele se ard. IMPORTANT: cristalul de centru, dacă are un singur vârf, se aşează cu vârful spre unul din cristalele de pe margine, iar cristalele de pe margine, cu vârfurile spre centru. Proiectele sau fotografiile pacienţilor se aşează între cristale fără să le atingă, fie chiar şi suprapuse. Un alt exemplu de proiect personal: “Permit energiei universale de viaţă să-mi ajute la îndeplinirea misiunii divine pe Pământ” – se termină cu:”în armonie cu universul, după legile divine”. Dacă anumite proiecte nu se îndeplinesc, este
posibil ca formularea sa nu fi fost corectă, ca perioada să nu fi fost corespunzătoare sau să nu ştim ce ne dorim. În unele din cazurile de mai sus reformulăm, după ce mai întâi am intrat în alfa şi am cerut ajutorul entităţilor de lumină să mă ajute să formulez corect, punând întrebarea: “Ce e mai bine pentru mine în situaţia…?” Dacă cineva atinge cristalele, le dezlipim, le purificăm, le ştergem şi le punem iar. La unele proiecte nu trebuie să scriem perioada (proiecte personale sau ale altora). Exemplu: ”Am abundenţă din toate punctle de vedere în armonie cu universul, după legile divine”. Sesiunea III “Dacă nu mi-ar fi fost îngăduită cunoaşterea acestor lucruri, m-aş fi născut în zadar”. Seneca A. ANTAHKARANA Este un simbol tibetan foarte vechi, folosit de călugării tibetani în procesul de vindecare. Este un pod de legătură între eul conştient şi cel divin. Se poate medita în prezenţa lor. Se pare că există un os care face legătura ca o punte între partea din faţă şi din spate a corpului. Este un simbol multidimensional. Există Antahkarana masculină, “cubul mic”, Antahkarana “crucea cosmică”, Antahkarana multiplă, “16 cuburi mici” şi Antahkarana feminină, “cubul mare”. Antahkarana masculină şi feminină se folosesc în meditaţie, pentru vindecare bruscă. Trasă la xerox şi micşorată, se
poate purta în buzunar. Anrahkarana feminină foloseşte persoanelor foarte stresate. Foloseşte la liniştirea copiilor şi pentru dezvoltarea intuiţiei. “Crucea cosmică” are 7 Antahkarane pe orizontală şi 7 pe verticală (7 zile, 7 ore, 7 planete) – se foloseşte ţinându-se cu faţa spre mine, pentru a trece peste anumite bariere, pentru curăţire şi echilibrare de chakre. IMPORTANT: nu se aşează toate împreună în timpul tratamentului. Antahkarana multiplă nu se aşează nici sub picioare, nici sub pat. Are rolul de a dispersa energia în exces. Se foloseşte în abcese, tumori. În dureri de cap se aşează pe cap Antahkarana multiplă 5 minute, apoi se aşează Antahkarana masculină 5 minute. Se poate combina energia Antahkaranei cu energia grilului de cristale: se trage la xerox Antahkarana masculină, astfel încât diagonala cubului să aibă 25 cm. Se aşează pe vârfuri cristalele, iar fotografia în centru cu cristalul de centru. Şi se procedează cum ştim deja. Se consideră că nici o nemulţumire sau conflict nu-şi are cauza în prezent, ci în trecut. A. Meditaţie pentru întâlnirea ghidului spiritual personal B. Iniţierea în gradul III Reiki Sesiunea IV Mantră cunoscută din 1940, numită “Marea invocaţie” “Din punctul de lumină, din mintea lui Dumnezeu, lăsaţi lumina să intre în minţile oamenilor. Lăsaţi lumina să coboare pe Pământ. Din punctul iubirii, care este în inima lui Dumnezeu, lăsaţi iubirea să intre în inimile oamenilor. Lăsaţi iubirea să se întoarcă pe Pământ. Prin centrul
cunoscut ca voinţă a lui Dumnezeu lăsaţi scopul să ghideze micile voinţe ale oamenilor, scopul pe care maeştrii îl cunosc şi îl servesc. Din centrul pe care îl numim rasa umană lăsaţi planul de dragoste şi lumină să lucreze, să poată închide uşa unde cel rău lucrează. Lăsaţi Lumina, Iubirea şi Puterea să restaureze planul pe Pământ”. Chirurgia psihică Partea I. Pregătirea persoanei. - persoana se relaxează, se spune sau nu ce problemă are - dacă este în corpul fizic, unde este - dacă are formă, ce formă are - ce mărime, ce culoare, aspect, greutate - dacă face zgomot, cum este - convenim cu persoana să fie sinceră, să se concentreze cât poate, atunci când nu poate să răspundă la întrebări şi să ne spună că nu cunoaşte răspunsul, ca să putem trece la altă întrebare - este bine să aibă ochii închişi chiar din prima fază - scopul acestei faze este de a ajunge la miezul problemei, la localizarea afecţiunii, disconfortului - ultima întrebare pe care i-o punem înainte de a începe efectiv sa lucrăm este: “Eşti pregătit să scapi de acest lucru, de această problemă?” - aşteptăm din partea pacientului un răspuns ferm, DA. Dacă răspunsul nu este ferm, fie repetăm această întrebare, fie mai adăugăm întrebări la cele de mai sus. După care repetăm întrebarea cheie, cea pe care am subliniat-o. Partea II. Chirurgia psihică
- terapeutul îşi desenează pe palme DAI–KO–MYO-USUI, se spune numele simbolului de 3 ori şi se bate din palme discret de 3 ori (pe fiecare palmă cu cealaltă) - la fel cu CHO-KU-REI - !!!pacientul este cu ochii închişi, iar noi facem această pregătire în spatele pacientului – îi spunem că în câteva minute începem chirurgia psihică, timp în care el poate să spună mental o rugăciune - pacientul stă pe scaun sau pe fotoliu - se activează CHO-KU-REI pe tot corpul şi pe fiecare chakră de jos în sus (la terapeut) (nu contează ordinea) - terapeutul îşi scoate degete energetice cu zgomot (din fiecare deget, ca şi cum s-ar trage dintr-un pai) - se activează CHO-KU-REI pe fiecare deget energetic – deasupra fiecărui deget - se desenează CHO-KU-REI pe locul ce urmează a fi “operat” (pe pacient) - ne centrăm pe rugăciune spre entităţile de lumină, către Iisus, Maica Domnului, Dumnezeu, ghizii spirituali, mulţimim că suntem canal Reiki şi îi rugăm să ne însoţească - se extrage energia negativă cu degetele energetice pe inspiraţie şi se trimite spre lumină la uzina de reciclare a energiei universului pe expiraţie, aruncând în sus (facem chirurgie psihică persoanelor cărora le-am aplicat tratament Reiki cu palmele sau la distanţă) - după un timp (după intuiţie) mă opresc şi întreb dacă sunt schimbări: SINCERITATE - când nu mai e nevoie să reiau extragerea energiei negative (o dată, de 2 ori, pentru că nu mai este) activez SEI-HE-KI şi întreb: “Ce lecţie ai de învăţat?”
- pacientul poate să spună da sau nu, dar trebuie să conştientizeze care îi este lecţia - activez CHO-KU-REI pe locul operat - se taie legăturile energetice prin mişcare de foarfece, de sus până jos - se introduc degetele energetice în teacă pe expiraţie, cu zgomot - mulţumim asistenţei divine Partea III. Dăm tratament Reiki pe locul operat, activând simbolurile învăţate.
B. Practică – chirurgie psihică Încheiem cu “Dezvăluirea secretului” – Rumi “Briza de jos are secrete să-ţi spună. Nu te duce să dormi. Trebuie să ceri ceea ce vrei cu adevărat, nu te duce să dormi. Luna se întoarce înapoi şi traversează pragul unde cele 2 lumi se ating. Uşa e rotundă şi deschisă, nu te duce să dormi”.
KARUNA REIKI Ori crezi că poţi, ori că nu poţi, ai dreptate. (Henry Ford) Karuna este un cuvânt în limba sanscrită care înseamnă „orice acţiune întreprinsă pentru a diminua suferinţa altora"
— compasiune, milă, înţelegere. Sistemul Karuna a fost dezvoltat de William Lee Rand, care a şi înregistrat denumirea ca marca sa comercială (trade mark), simbolurile au fost canalizate de Mary Miller, Katherine Mills Belamonte, Pat Courtney. William Lee Rand este liderul „International Center for Reiki Training" din Southfield — SUA şi în 1995 a pus la punct Karuna Reiki pentru a soluţiona problemele pe care Reiki-ul nu le abordează, dar care totuşi creează neplăceri oamenilor. In cursul unui tratament special cu simbolurile de gradul II se poate întâmpla ca, luând legătura cu subconştientul pacientului, acesta să refuze tratamentul, deşi mentalul doreşte acest tratament. Orice suferinţă nu este întâmplătoare, ea are o cauză şi un scop, acela de a-i semnala omului că a greşit şi că trebuie să facă ceva. Cel care mănâncă ce nu trebuie se îmbolnăveşte de stomac (aparat digestiv), cel care gândeşte ce nu trebuie îşi îmbolnăveşte sistemul nervos sau capătă o boală psihică, tocmai pentru a i se semnala că a greşit. Trebuie să-şi recunoască greşeala şi să dorească s-o îndrepte pentru a se putea vindeca. Dacă nu face acest lucru nu se va vindeca oricât ar fi de ajutat cu medicamente, fizioterapie, tratamente energetice etc. Karuna Reiki îl poate face să-şi dea seama că are de învăţat ceva din suferinţa lui şi să înveţe ceea ce trebuie, creând astfel condiţiile vindecării. In Karuna Reiki există 2 niveluri de practicant şi două de maestru. Iniţial Karuna Reiki era accesibilă numai maeştrilor Reiki, dar apoi s-a considerat necesar ca nivelurile mai joase să fie mai larg accesibile, numărul maeştrilor fiind destul de mic, permiţând astfel ca această tehnică utilă să fie cunoscută de
mai mulţi oameni. Nivelurile de practicant sunt accesibile tuturor persoanelor care au iniţierea avansată şi o practică suficientă, care va fi apreciată astfel de maestrul respectiv. De regula pentru iniţiere în Karuna practicant I şi II se accepta orice practicant de Reiki de gradul II dacă are o practică suficientă şi un nivel corespunzător, pentru a putea beneficia de Karuna Reiki. Sunt acceptaţi practicanţii oricăror ramuri ale Reiki. Maeştrii Karuna pot fi numai maeştrii Reiki. Toţi maeştrii Karuna Reiki sunt înregistraţi în SUA şi sunt recunoscuţi ca maeştri şi au drept de practică numai după ce primesc sigiliul şi numărul de înregistrare de la International Center for Reiki Training. Karuna Reiki are o acţiune profundă, acţionând şi asupra părţii noastre întunecate, care atrage toate experienţele neplăcute, toate comportamentele noastre nearmonioase. Această parte va trebui în primul rând recunoscută. Trebuie să acceptăm că suntem oameni echilibraţi şi că fiecare dintre noi avem şi o parte negativă, care depinde de noi, este a noastră şi trebuie să fie într-un echilibru armonios cu celelalte componente ale noastre, pentru a ne simţi bine şi a funcţiona la modul optim. Această parte a noastră acţionează în favoarea noastră, dar se manifestă într-un mod neplăcut. De aceea e bine să comunicăm cu ea şi să-i cunoaştem obiectivele pentru a înţelege întâmplările neplăcute din trecut şi a putea evita întâmplări neplăcute în viitor. Karuna Reiki foloseşte simboluri accesibile numai celor iniţiaţi. Simbolurile nu pot fi folosite în alte scopuri decât acelea pentru care s-a primit iniţierea şi utilizarea lor este
legată de forma grafică primită o dată cu iniţierea. Modul de lucru poate fi adaptat în funcţie de fiecare situaţie în parte şi aici intervine creativitatea fiecăruia. Dacă rezultatele sunt cele aşteptate, înseamnă că s-a procedat corect, altfel trebuie căutată greşeala.
View more...
Comments