Regulile de tragere (2)

INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATE

“Alexandru cel Bun” CATEDRA INSTRUCŢIA TRAGERII

INSTRUCŢIUNE

REGULI DE TRAGERE

2

CHIŞINĂU – 2007

Instrucţiunea este elaborată de către şeful catedrei ”Instrucţia tragerii” locotenent – colonel I. Cibotari, locţiitorul şefului catedrei locotenent – colonel O. Ruşciuc, lectorul superior maior R. Burlea şi lectorii: maior V. Iorga, maior L. Cazacov, maior V. Procopii. Redactor: locotenent M. Cujbă

3

C U P R I N S : I.

TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE Şl CARE APAR, ÎN TEREN OBIŞNUIT ......................................4

II. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR TERESTRE CARE SE MIŞCĂ ...................................................................................11 III. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE Şl CARE APAR, IN TEREN MUNTOS ............................................20 IV. TRAGEREA PE TIMP DE NOAPTE Şl ÎN CONDIŢII DE VIZIBILITATE REDUSĂ ......................................................25 V. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR AERIENE CARE ZBOARĂ LA MICĂ ÎNĂLŢIME ........................................28 VI. TRAGEREA CU MITRALIERELE DE PE TRANSPORTOR ASUPRA OBIECTIVELOR TERESTRE ................................ .35 VII. TRAGEREA CU ARUNCĂTORUL DE GRENADE ANTITANC (A.G.-7) ...................................................51 VIII. NOŢIUNI DESPRE EFICACITATEA TRAGERII (FOCULUI) CU ARMAMENTUL DE INFANTERIE ....60 IX. PRINCIPII GENERALE A REGULILOR DE TRAGERE DIN BMD-1 .........................................................69 X.

4

TRAGEREA CU ARUNCĂTORUL DE GRENADE „AGS – 17”................................................................................91

XI. REGULI DE TRAGERE DIN AG – 9 .................................109

I. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE ŞI CARE APAR ÎN TEREN OBIŞNUIT Pentru executarea tragerii asupra obiectivelor fixe şi asupra celor care apar, înălţătorul, punctul de ochire şi corectorul de derivă (la armamentul prevăzut cu corector de derivă) se stabilesc astfel încît să asigure trecerea traiectoriei medii prin centrul obiectivului sau cît mai aproape de acesta (fig. 1). Poziţia înălţătorului

Poziţia corectorului de derivă

Poziţia punctului de ochire Fig. 1. Poziţia înălţătorului, punctului de ochire şi a corectorului de derivă

A. STABILIREA ÎNĂLŢĂTORULUI Înălţătorul se stabileşte în funcţie de : — distanţa pînă la obiectiv ; — diferenţa dintre condiţiile tragerii respective şi cele normale ; — genuliera obiectivelor. Dacă distanţa pînă la obiectiv este determinată cu suficientă precizie, iar tragerea se execută în condiţii normale, înălţătorul iniţial se stabileşte la gradaţia corespunzătoare distanţei pînă la obiectiv. In condiţii diferite de cele normale se aplică următoarele reguli : — pînă la distanţa de 400 m, la înălţătorul iniţial, nu se introduce nici o corecţie ; — la distanţe mai mari de 400 m, la înălţătorul iniţial se introduc corecţii, în funcţie de temperatura aerului, astfel : 5

+ 1/2 gradaţie (+ 50 m), dacă temperatura aerului este cuprinsă între 0°C şi - 25°C ; + 1 gradaţie (+ 100 m), dacă temperatura aerului este sub — 25°C. B. STABILIREA PUNCTULUI DE OCHIRE ÎN ÎNĂLŢIME Dacă înălţătorul iniţial se stabileşte corespunzător distanţei pînă la obiectiv, punctul de ochire se stabileşte în centrul obiectivului ,,punct ochit” - ,,punct lovit” (fig. 2).

300 cm

600 cm 200 m

100 m

700 cm 300 m

500 cm 400 m

500 m

Orizontala armei

Fig. 2. Stabilirea punctului de ochire în înălţime cînd se ia cu înălţătorul corespunzător distanţei pînă la obiectiv

Asupra obiectivelor de genulieră mică (în jur de 0,50 m), punctul de ochire in înălţime se stabileşte la marginea de jos a obiectivului, iar tragerea nu se va executa cu înălţătorul corespunzător distanţei la care se găseşte obiectivul, ci cu acel înălţător care asigură trecerea traiectoriei medii prin centrul obiectivului sau cît mai aproape de acesta (fig. 3).

Fig. 3. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea asupra obiectivelor de genulieră mică.

Cînd se trage asupra unor obiective, care sunt dispuse în limitele distanţei loviturii razante sau la o distanţă mai mare decît aceasta, punctul de ochire în înălţime se stabileşte ca în figura 4.

6

Fig. 4. Stabilirea punctului de ochire în înălţime în funcţie de distanţa pînă la obiectiv: (se trage cu puşca mitralieră md. 1964)

a) mai sus de marginea de jos a obiectivului cu 1/3 din înălţimea acestuia, dacă obiectivul este dispus la o distanţă mai mică decît jumătate din distanţa loviturii razante, iar înălţătorul corespunde distanţei loviturii razante ; b) la marginea de jos a obiectivului, dacă obiectivul este dispus la o distanţă mai mare decît jumătate din distanţa loviturii razante, iar înălţătorul corespunde distanţei loviturii razante ; c) în centrul obiectivului, dacă obiectivul este dispus la distanţa loviturii razante, iar înălţătorul corespunde acestei distanţe ; d) la marginea de sus a obiectivului dacă obiectivul este dispus la o distanţă mai mare decît distanţa loviturii razante, iar înălţătorul corespunde distanţei loviturii razante. In momentele încordate ale luptei, trăgătorul neavînd posibilitatea schimbării înălţătorului, corespunzător distanţei pînă la obiectiv, suprapunerea traiectoriei medii pe centrul obiectivului sau cît mai aproape de acesta se asigură prin stabilirea punctului de ochire în înălţime astfel : - la marginea de jos a obiectivului, cînd acesta se găseşte la o distanţă mai mică decît distanţa corespunzătoare gradaţiei de pe înălţător (fig. 5) ;

Fig. 5. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la marginea de jos a obiectivului

- la marginea de sus a obiectivului, cînd acesta se găseşte la o distanţă mai mare decît distanţa corespunzătoare gradaţiei de pe înălţător (fig. 6). 7

Fig. 6. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la marginea de sus a obiectivului

C. STABILIREA PUNCTULUI DE OCHIRE ÎN DIRECŢIE ŞI A CORECTORULUI DE DERIVĂ Cînd tragerea se execută în condiţii normale, punctul de ochire în direcţie se stabileşte pe mijlocul obiectivului, la înălţimea la care s-a stabilit punctul de ochire în înălţime; dacă armamentul este prevăzut cu corector de derivă, corectorul de derivă se fixează în dreptul gradaţiei „0” de pe scara corecţiilor în direcţie. Vîntul lateral exercită o mare influenţă asupra traiectoriei, abătînd-o lateral, în sensul în care bate vîntul: — spre stînga, cînd vîntul bate din dreapta spre stînga ; — spre dreapta, cînd vîntul bate din stînga spre dreapta. Valoarea corecţiilor pentru vînt moderat (4 m/s), care bate lateral sub un unghi de 90° este arătată în tabela Nr. 1. La armamentul prevăzut cu corector de derivă, corecţiile pentru vînt lateral se aplică prin schimbarea poziţiei corectorului, deplasîndu-1 în partea din care bate vîntul, astfel: — spre stînga, dacă vîntul bate de la stînga spre dreapta ; — spre dreapta, dacă vîntul bate de la dreapta spre stînga. Mărimea abaterilor laterale ale gloanţelor depinde de viteza vîntului, astfel : — pe timp de vînt puternic corecţiile se iau de 2 ori mai mari; — pe timp de vînt slab, corecţiile se iau de 2 ori mai mici. Pentru corectarea poziţiei punctului de ochire în direcţie, calculul lăţimilor de ţintă se face de la mijlocul obiectivului, nu de la marginea lui. La tragerea asupra obiectivelor grupate (pe un front larg), nu se aplică nici o corecţie pentru vînt lateral. Întrucît corecţia în direcţie depinde şi de durata de traiect a glonţului, corecţia pentru vînt lateral se va determina pentru distanţa înălţătorului corector.

8

9

Tabela Nr. 1

D. ÎN EXECUTAREA TRAGERII ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE ŞI ASUPRA CELOR CARE APAR, SE APLICĂ URMĂTOARELE REGULI: a) Asupra unui obiectiv izolat, fix şi bine observat, tragerea se execută în serii scurte sau lungi, în funcţie de: — distanţa pînă la obiectiv ; — importanţa obiectivului. Cu cît distanţa pînă la obiectiv este mai mare şi cu cît obiectivul este de genulieră mai mare, cu atît seria de cartuşe trase va fi mai lungă. Tragerea se va executa pînă la nimicirea obiectivului sau pînă cînd obiectivul se adăposteşte. b) Asupra unui obiectiv care apare — indiferent de genuliera lui şi distanţa pînă la el — tragerea se execută în serii scurte, la intervale mici de timp. Pentru lovirea obiectivelor care apar de mai multe ori, trăgătorii trebuie să aibă temeinice deprinderi în transportul cu repeziciune a focului de la un loc la altul de apariţie a obiectivului; în acest scop, se impune o atentă observare a cîmpului de luptă şi deschiderea cu repeziciune a focului. c) Asupra unui obiectiv grupat, compus din mai multe ţinte izolate şi bine vizibile, tragerea se execută în serii scurte sau lungi, în funcţie de distanţă, cu transportul focului de pe o ţintă pe alta, cu respectarea regulilor privind stabilirea înălţătorului şi a punctului de ochire (fig.7).

10

Fig. 7. Transportul focului de pe o ţintă pe alta

d) Asupra forţei vii a inamicului care atacă (contraatacă) la distanţa de 200 m şi mai mică, tragerea se execută în serii lungi, cu repartiţia focului pe frontul obiectivului (fig. 8).

Fig. 8. Repartiţia focului pe frontul obiectivului

e) Asupra unui obiectiv larg, format din mai multe ţinte care nu se văd clar (sînt mascate), precum şi asupra unui obiectiv izolat mascat, tragerea se execută cu repartiţia focului pe tot frontul obiectivului (măştii) la schimbarea succesivă a punctului de ochire de la un obiectiv la altul.

11

II. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR TERESTRE CARE SE MIŞCĂ A. GENERALITĂŢI Cîmpul de luptă modern se caracterizează printr-o mare varietate de obiective. Un procent însemnat din aceste obiective îşi vor schimba mereu poziţia faţă de planul de tragere, adică vor fi din cele care se mişcă. Din această categorie fac parte (fig. 9): — militari care atacă de front sau se retrag ;

— agenţi pe motocicletă ; Fie. 9. Obiective care se mişcă

Pentru definirea obiectivelor care se mişcă este necesar să se precizeze (fig. 10) : — distanţa în metri pînă la obiectiv (D) ; — direcţia de mişcare a obiectivului, faţă de trăgător ;

Viteza ( pas alergător = 2-3 m/s)

Direcţia K

— viteza cu care se mişcă ; D

12

— unghiul de drum al obiectivului (K) în grade Fig. 10. Elementele necesare în tragerea asupra obiectivului care se mişcă

Distanţa pînă la obiectivul care se mişcă se determină după aceleaşi procedee ca şi pînă la un obiectiv fix sau care apare. La determinarea distanţei pînă la un obiectiv care se mişcă, se are în vedere depărtarea la care se va găsi acesta faţă de trăgător în momentul începerii tragerii (fig. 11).

Fig. 11. Determinarea distanţei pînă la un obiectiv care se mişcă

Viteza cu care se mişcă un obiectiv se apreciază din vedere sau se determină cu ajutorul diferitelor procedee şi se exprimă, de regulă, în metri pe secundă sau kilometri pe oră (minut). La aprecierea vitezei de mişcare a unui obiectiv, direct din vedere, se ţine seama de natura obiectivului şi de acţiunea pe care o execută acesta, ca în exemplele din fîg.12 : Se mişcă cu o viteză de aproximativ 1,5 m/s La pas

La pas alergător

Se mişcă cu o viteză de aproximativ 2,5 m/s

În fugă

Se mişcă cu o viteză de aproximativ 4 m/s

Motociclist

Se mişcă cu o viteză de 40-50 km/oră (11-14 m/s)

13

Fig. 12. Vitezele de deplasare ale diferitelor obiective

Pentru determinarea vitezei cu care se mişcă un obiectiv, se folosesc diferite procedee. Astfel, pe direcţia de deplasare a unui obiectiv se aleg două repere între care se cunoaşte depărtarea sau se poate determina cu exactitate această depărtare în metri; se stabileşte prin cronometrare timpul în care obiectivul parcurge depărtarea între reperele alese; se calculează viteza de deplasare (V), împărţind distanţa parcursă în metri (Dm) la timpul de parcurgere în secunde (Ts) : De exemplu, între două repere situate la o depărtare de 60 m, un trăgător parcurge distanţa în timp de 25 secunde. Viteza cu care se mişcă trăgătorul este egală cu (fig. 13):

Fig. 13. Determinarea vitezei de deplasare a unui obiectiv

Direcţia de mişcare (deplasare) a obiectivului defineşte sensul lui de mişcare faţă de trăgător: se apropie (înaintează); se îndepărtează (se retrage); trece de la dreapta spre stînga sau de la stînga spre dreapta (fig.14).

14

Fig. 14. Determinarea direcţiei de mişcare (deplasare) a unui obiectiv

Unghiul de drum al obiectivului care se mişcă (unghiul sub care are loc deplasarea obiectivului) este unghiul format între planul de tragere şi planul care conţine direcţia de deplasare a obiectivului. Unghiul de drum al obiectivului se notează simbolic cu litera K (fig. 15).

Fig. 15. Unghiul de drum al unui obiectiv

In funcţie de unghiul de drum al obiectivului, deplasarea se consideră : a) De front — cînd obiectivul se mişcă în acelaşi plan cu planul de tragere sau sub un unghi de drum faţă de acesta de maximum 30° (fig.16). b) De flanc — cînd obiectivul se mişcă perpendicular pe planul de tragere sau sub un unghi de drum cuprins între 60° şi 120° faţă de acesta (fig.17). c) Oblică — cînd obiectivul se mişcă sub un unghi ascuţit sau obtuz faţă de planul de tragere sub un unghi de drum cuprins între 30°-60° sau 120°-150° faţă de acesta (fig.18).

Fig.16. Deplasarea obiectivului de front

15

Fig.17. Deplasarea obiectivului de flanc Fig.18. Deplasarea oblică a obiectivului

B. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR CARE SE MIŞCA DE FRONT In cazul tragerii asupra obiectivelor care se mişcă de front — care vin spre trăgător sau pleacă de la acesta — modificarea distanţei este neînsemnată, iar planul de tragere coincide cu direcţia de mişcare a obiectivului. Pentru aceste considerente, asupra obiectivelor care se mişcă de front tragerea se execută ca şi asupra obiectivelor fixe sau asupra celor care apar, iar înălţătorul se stabileşte corespunzător distanţei la care se va găsi obiectivul în momentul tragerii. Modificarea distanţei devine evidentă şi se ţine seama de ea numai atunci cînd tragerea se execută la intervale mari (10-12 s), iar obiectivul se mişcă cu o viteză mare (5-7 m/s). Pentru modificările distanţei care au loc pe timpul duratei de traiect a glonţului nu se aplică nici o corecţie prin schimbarea înălţătorului ci, pe măsura apropierii sau îndepărtării, se schimbă poziţia punctului de ochire în înălţime. Pentru tragerea asupra obiectivelor care vin spre trăgător, punctul de ochire în direcţie se stabileşte ca şi la tragerea asupra obiectivelor care apar, iar punctul de ochire în înălţime se stabileşte mai sus de marginea de jos a obiectivului cu 1/3 din înălţimea acestuia (fig. 19).

16

Fig. 19. Tragerea asupra obiectivelor care vin spre trăgător

La tragerea asupra obiectivelor care se îndepărtează de la trăgător, punctul de ochire în direcţie se stabileşte ca şi la tragerea asupra obiectivelor care apar, iar punctul de ochire în înălţime se stabileşte mai jos de marginea de sus a obiectivului cu 1/3 din înălţimea acestuia (fig. 20).

Fig. 20. Tragerea asupra obiectivelor care se îndepărtează

Lungimea seriei de cartuşe la tragerea asupra obiectivelor care se mişcă de front se proporţionează în funcţie de distanţa şi dimensiunile obiectivelor respective. Cu cît distanţa de tragere este mai mare şi cu cît obiectivul este mai mare, cu atît seria de cartuşe trebuie să fie mai lungă şi invers. Corectarea tragerii se execută, în general, după aceleaşi reguli ca şi la tragerea asupra obiectivelor fixe sau asupra celor care apar. Totuşi, în anumite situaţii, cînd loviturile sînt scurte sau lungi, tragerea se continuă cu elementele stabilite iniţial, pînă ce obiectivul care se mişcă intră în snopul traiectoriilor respective. Astfel, dacă la tragerea asupra unui obiectiv care se apropie se observă lovituri scurte, se poate continua tragerea fără modificări pînă ce obiectivul intră în zona de cădere a gloanţelor. C. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR CARE SE MIŞCA DE FLANC SAU OBLIC 17

La tragerea asupra obiectivelor care se mişcă de flanc sau oblic, pe timpul duratei de traiect a glonţului distanţa de tragere nu se modifică în aşa măsură încît să fie necesară aplicarea corecţiei la stabilirea înălţătorului sau a punctului de ochire în înălţime. In cazul în care obiectivul se mişcă de flanc sub un unghi drept faţă de planul de tragere (unghiul de drum egal sau apropiat de 90°), punctul de ochire în direcţie se modifică faţă de linia obiectivului cu o mărime apreciabilă (O A) fig. 21. Pentru ca traiectoriile gloanţelor să treacă prin obiectiv este necesară aplicarea unei corecţii în direcţie, denumită corecţie de deplasare (Cd). La tragerea asupra obiectivelor care se mişcă de flanc sub un unghi drept faţă de planul de tragere (unghiul de drum egal sau apropiat de 90°), corecţia de deplasare (Cd) rezultă din produsul dintre viteza de mişcare a obiectivului (V) şi durata de traiect a glonţului (tg): (fig. 21).

Cd = V x tg

Fig. 21. Aplicarea corecţiei de deplasare asupra obiectivelor care se mişcă de flanc

Viteza de mişcare a obiectivului se apreciază de către trăgător, iar durata de traiect se ia din tabelele de tragere ale armamentului respectiv. La armamentul de infanterie corecţia de deplasare se realizează prin schimbarea punctului de ochire în direcţia de mişcare a obiectivului sau prin fixarea corespunzătoare a corectorului de derivă. În acest caz ochirea se face direct pe obiectiv. La tragerea cu armamentul fără corector de derivă corecţia de deplasare se calculează în metri (submultipli ai acestora) şi se exprimă în dimensiuni aparente ale obiectivului (în figuri ale acestuia), iar la 18

tragerea cu armamentul prevăzut cu corector de derivă corecţia se exprimă în miimi sau diviziuni ale corectorului de derivă. Pentru ca valoarea corecţiei să fie exprimată în dimensiuni aparente ale obiectivului (în figuri ale acestuia) este necesar ca valoarea ei, calculată în metri, să se împartă la lăţimea (lungimea) obiectivului; lăţimea unei ţinte trăgător alergînd este egală cu 0,50 m (fig. 22). Pentru ca valoarea corecţiei să fie exprimată în miimi sau diviziuni ale corectorului de derivă, aceasta, calculată în metri, se transformă cu ajutorul formulei para-laxei (miimii) în miimi şi apoi în diviziuni ale corectorului de derivă.

Fig. 22. Valoarea corecţiei de deplasare în lăţimi de siluete

D. PROCEDEE DE TRAGERE ASUPRA OBIECTIVELOR CARE SE MIŞCĂ Pentru executarea tragerii asupra obiectivelor care se mişcă, se folosesc două procedee : — procedeul însoţirii obiectivului; — procedeul aşteptării obiectivului. De exemplu, la tragerea cu pistolul-mitralieră Md.1963, la distanţa de 300 m, asupra unui obiectiv (ţinta alergînd) care se mişcă cu o viteză de 3 m/s, sub un unghi de 90° faţă de planul de tragere, corecţia de deplasare este egală cu 156 cm. Valoarea corecţiei în dimensiuni (lăţimi) aparente ale obiectivului este egală cu 3. a) Procedeul însoţirii obiectivului. Trăgătorul, după ce a luat corecţia de deplasare corespunzătoare, deplasează partea dinainte a ţevii armei, în 19

funcţie de deplasarea obiectivului, menţinînd constant aceeaşi corecţie şi executînd focul lovitură cu lovitură sau în serii scurte, la intervale de timp. La calcularea corecţiei de deplasare este necesar să se adauge şi corecţia corespunzătoare timpului necesar pentru mînuirea trăgaciului (timp întîrzietor) care, în medie, este de 0,20 secunde şi care se notează cu TI. Astfel, dacă un obiectiv se deplasează cu o viteză de 3 m/s, corecţia corespunzătoare a timpului întîrzietor va fi : Timpul necesar consumat cu mînuirea trăgaciului (TI) însumat cu cel necesar pentru parcurgerea traiectului glonţului, trebuie să fie egal cu timpul în care ţinta se deplasează din poziţia actuală pînă la poziţia viitoare în care se va întîlni cu glonţul. Corecţia de deplasare se aplică, fie prin stabilirea punctului de ochire în faţa obiectivului cu corecţia de deplasare calculată, fie prin introducerea corecţiei respective la corectorul de derivă. În cel de-al doilea caz, punctul de ochire se ia chiar pe obiectiv, ceea ce uşurează mult executarea tragerii. Atît calculele teoretice, cît şi practica demonstrează că tragerea prin procedeul însoţirii obiectivului are aceeaşi eficacitate ca şi tragerea asupra obiectivelor fixe; de aceea, dacă se stabileşte bine corecţia, iar obiectivul este însoţit pe tot timpul tragerii cu precizie, traiectoria medie se deplasează împreună cu obiectivul. b) Procedeul aşteptării obiectivului se aplică astfel: pe direcţia de deplasare a obiectivului trăgătorul îşi alege cîteva repere asupra cărora execută ochirea ; cînd obiectivul se apropie de reperul ales, la depărtarea corespunzătoare corecţiei de deplasare calculate, deschide focul. Dacă obiectivul nu este lovit, trăgătorul îl aşteaptă la reperul următor şi aşa mai departe. Ţinînd seama de erorile posibile în determinarea vitezei de deplasare a obiectivului şi de faptul că la fiecare reper nu se poate trage decît o singură serie de cartuşe, focul se deschide de regulă cu o corecţie ceva mai mare decît cea calculată şi se măreşte lungimea seriei de cartuşe trase. În timpul executării focului în serie armamentul rămîne nemişcat, iar obiectivul, deplasîndu-se, intră în snopul traiectoriilor. Din practică rezultă 20

că viteza de deplasare a obiectivelor, determinată de trăgător, va fi mai mică decît cea reală de 1,5 ori. Dacă la aceasta se mai adaugă şi întîrzierea posibilă în deschiderea focului, reiese că este necesar ca la tragerea prin procedeul aşteptării obiectivului corecţia să se ia de două ori mai mare decît cea calculată pentru viteza obiectivului respectiv (2. Vo. tg. sin K). Tragerea, folosind procedeul aşteptării obiectivului, are o eficienţă mai mică decît tragerea prin procedeul însoţirii obiectivului, deoarece în această situaţie obiectivul poate fi lovit numai de un singur glonţ din seria trasă, iar la fiecare aşteptare nu se poate trage decît o singură serie; de asemenea, reperele pentru aşteptarea obiectivului nu vor fi prea multe pe drumul parcurs de acesta, deci, tragerea nu se va putea repeta de prea multe ori. De aceea este mai indicat procedeul însoţirii obiectivului. La tragerea asupra obiectivelor care se mişcă, folosind procedeul aşteptării obiectivului, este mai indicat ca focul să se execute în serii de cîte 6-10 cartuşe. In acest fel, deşi corecţia de deplasare este luată mai mare decît cea din tabele, se asigură ca snopul traiectoriilor să întîlnească obiectivul. De reţinut faptul că procedeul însoţirii obiectivului nu se poate folosi: — la tragerea asupra obiectivelor care se deplasează cu viteze mari; — asupra obiectivelor care se deplasează în pantă sau sub un unghi ascuţit faţă de direcţia de tragere etc. In asemenea cazuri, trebuie să se folosească procedeul aşteptării obiectivului. III. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE Şl CARE APAR IN TEREN MUNTOS La tragerea în teren muntos, în funcţie de unghiul de teren al obiectivului (ţintei) şi de distanţă, pentru a se realiza trecerea traiectoriei medii prin centrul obiectivului sau cît mai aproape de acesta, este necesară aplicarea unei corecţii complementare a unghiului de teren în gradaţii de înălţător sau numai schimbarea poziţiei punctului de ochire în înălţime. Punctul de ochire în direcţie se stabileşte în condiţii identice ca la tragerea în teren obişnuit. Pentru practica tragerilor se pot aplica regulile arătate mai jos. a) La distanţe de tragere pînă la 400 m : 21

— cînd obiectivele sînt dispuse sub unghiuri de teren mai mici de + sau - 15° nu se aplică nici o corecţie de înălţător, iar punctul de ochire în înălţime se stabileşte ca în condiţii normale de teren (fig. 23), indiferent de genuliera obiectivelor şi felul tragerii (de sus în jos sau de jos în sus) ; — cînd obiectivele sînt dispuse sub unghiuri de teren mai mari de + sau - 15° nu se aplică nici o corecţie de înălţător, iar punctul de ochire în înălţime se stabileşte astfel : — la marginea de jos a obiectivului, în cazul tragerii de jos în sus asupra obiectivelor de genulieră mică (fig. 24) şi în cazul tragerii de sus în jos — indiferent de genuliera obiectivelor (fig. 25 a, b) ; — în centrul obiectivului, în cazul tragerii de jos în sus asupra obiectivelor de genulieră mare (fig. 26). b) La distanţe de tragere mai mari de 400 m: — cînd obiectivele sînt dispuse sub unghiuri de teren mai mici de + sau - 15° nu se aplică nici o corecţie de înălţător, iar punctul de ochire în înălţime se stabileşte la marginea de jos a obiectivelor, indiferent de genuliera lor şi felul tragerii: de sus în jos sau de jos în sus (fig. 27); — cînd obiectivele sînt dispuse sub unghiuri de teren mai mari de + sau - 15°, înălţătorul corespunzător distanţei înclinate pînă la obiectiv se micşorează cu o gradaţie, iar punctul de ochire în înălţime se stabileşte : — în centrul obiectivelor, în cazul tragerii de jos în sus (fig. 28) ; — la marginea de jos a obiectivelor, în cazul tragerii de jos în sus asupra obiectivelor de genulieră mică, precum şi în cazul tragerii de sus în jos asupra obiectivelor de orice genulieră (fig. 29) ; c) Punctul de ochire în direcţie se stabileşte ca în condiţiile terenului obişnuit, cu menţiunea că la armamentul prevăzut cu corector de derivă nu este indicat să se aplice corecţia pentru vînt lateral pe corectorul de derivă, întrucât în munţi, de regulă, vîntul nu are o viteză constantă şi în acelaşi sens decît perioade foarte scurte de timp, iar folosirea corectorului de derivă în aceste condiţii ar determina întîrzieri în deschiderea focului. d) Stabilirea corecţiilor de înălţător datorită creşterii altitudinii: — la distanţe de tragere pînă la 500 m, chiar în terenuri cu munţi înalţi, nu este necesară aplicarea corecţiilor de înălţător ; — la distanţe de tragere mai mari de 500 m se procedează astfel : — la distanţa de 600 m : — pînă la altitudinea de 2 000 m nu se aplică nici o corecţie ; — la altitudinea de 2 000 m şi mai mare, înălţătorul trebuie micşorat cu 1/2 gradaţie ; 22

— la distanţa de 700 m : — pînă la altitudinea de 1 500 m nu se aplică nici o corecţie ; — la înălţimi cuprinse între 1 500 şi 2 000 m, înălţătorul trebuie micşorat cu 1/2 gradaţie, iar la altitudini mai mari de 2 000 m, cu 1 gradaţie ; — la distanţa de 800 m: — pînă la altitudinea de 1 000 m nu se aplică nici o corecţie ; — la altitudini cuprinse între 1000 m şi 2 000 m, înălţătorul trebuie micşorat cu 1/2 gradaţie, iar la altitudini de 2 000 m şi mai mari, cu 1 gradaţie ; — la distanţa de 900 m şi 1 000 m : — pînă la altitudinea de 800 m nu se aplică nici o corecţie ; — la altitudini cuprinse între 800 m şi 1 500 m, înălţătorul trebuie micşorat cu 1/2 gradaţie ; — la altitudini cuprinse între 1500 m şi 2 500 m, înălţătorul trebuie micşorat cu 1 gradaţie, iar la altitudini mai mari de 2 500 m, cu 1 şi 1/2 gradaţie. e) La tragerile în teren muntos, felul focului se foloseşte ca în condiţiile terenului obişnuit, cu excepţia focului în serii lungi, care nu este indicat, deoarece greutăţile în aprecierea distanţelor pot determina consumuri inutile de muniţie.

Fig. 23. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea asupra obiectivelor dispuse sub unghiuri de teren mai mici de ± 15°

23

Fig. 24. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea de jos în sus asupra obiectivelor de genulieră mică

a — asupra obiectivelor mijlocii;

b — asupra obiectivelor mari Fig. 25. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea de sus în jos:

24

Fig. 26. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea de jos în sus asupra obiectivelor mari

Fig. 27. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea de sus în jos şi de jos în sus asupra obiectivelor de orice genulieră

Fig. 28. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea de jos în sus asupra obiectivelor dispuse la distanţe mai mari de 500 m

25

Fig. 29. Stabilirea punctului de ochire în înălţime la tragerea asupra obiectivelor sub unghiuri de teren mai mari de ± 15°, la distanţe mai mari de 400 m

IV. TRAGEREA PE TIMP DE NOAPTE Şl ÎN CONDIŢII DE VIZIBILITATE REDUSĂ A. Generalităţi. Tragerea cu armamentul de infanterie pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă poate fi executată : — în condiţii de iluminare artificială neîntreruptă a terenului; — în condiţii de iluminare artificială periodică a terenului ; — fără iluminarea artificială a terenului, cînd obiectivele apar ca siluete ce se profilează pe fondul unor incendii, pe fondul alb al stratului de zăpadă sau pe fondul luminos al cerului senin ; — cînd obiectivele se demască prin flacără la gura ţevii; — cînd obiectivele se descoperă cu ajutorul aparatelor de ochire pe timp de noapte, pe bază de raze infraroşii. Pregătirea tragerii pentru timp de noapte sau pentru condiţii de vizibilitate redusă constă în : — stabilirea celor mai probabile direcţii (sectoare) de apariţie a inamicului, marcarea acestor direcţii (sectoare) cu ţăruşi, pietre sau alte obiective, aşezate la 4-5 m în faţa şanţului de tragere, vopsite pe partea orientată spre trăgător în alb (fosfor), astfel încât să fie observate de către trăgător, dar să nu demaşte poziţia de tragere ; — amenajarea unor juguri (platforme) şi crăcane pentru fixarea armamentului în vederea tragerii pe direcţiile (sectoarele) alese (fig. 30).

26

Vedere generală a pistolului mitralieră pregătit pentru tragere pe timp de noapte 1- jugul, 2- crăcanul Fig. 30. Armament pregătit pentru trageri pe timp de noapte

B. Tragerea pe timp de noapte, în condiţii de iluminare artificială neîntreruptă a terenului, se execută după aceleaşi reguli ca şi pe timp de zi. În timpul iluminării terenului, trăgătorul, fără a-şi îndrepta privirea spre sursa de iluminare a terenului, descoperă obiectivul, apreciază distanţa, stabileşte înălţătorul şi punctul de ochire şi execută tragerea. O mare atenţie trebuie acordată distingerii obiectivului propriu-zis, pentru a nu fi confundat cu umbra acestuia ce se profilează. C. Tragerea pe timp de noapte, în condiţii de iluminare artificială periodică a terenului (realizată cu ajutorul cartuşelor de iluminare), se execută cu înălţătorul stabilit la gradaţia 3 sau la poziţia normală „P" — la pistolul-mitralieră Md. 1963. Punctul de ochire în înălţime se stabileşte astfel (fig. 31) :

Poziţia înălţătorului

Poziţia punctului de ochire în cazul tragerii la distanţe mai mici de 300 m

Poziţia punctului de ochire în cazul tragerii la distanţe mai mari de 300 m

Fig. 31. Poziţia înălţătorului şi a punctului de ochire, în funcţie de distanţa de tragere

— în centrul obiectivului (în teren muntos, la tragerea de sus în jos la marginea de jos a obiectivului), cînd obiectivele sînt dispuse pînă la distanţe de 300 m ; — la marginea de sus a obiectivului (în teren muntos, la tragerea de sus în jos, se stabileşte la marginea de jos a obiectivului), cînd obiectivele sînt dispuse la distanţe mai mari de 300 m. D. La tragerea asupra obiectivelor care apar ca siluete pe fondul luminos al cerului, pe fondul unui incendiu sau pe fondul alb al stratului de zăpadă, în limitele distanţei loviturii razante, înălţătorul se 27

stabileşte la gradaţia 3 sau la poziţia normală „P", iar punctul de ochire se stabileşte în centrul obiectivului (fig. 32).

Poziţia punctului de ochire

Poziţia înălţătorului

Fig. 32. Poziţia înălţătorului şi a punctului de ochire în cazul tragerii în limitele distanţei loviturii razante

Pentru executarea ochirii se procedează astfel (fig. 33, 34) : a) cînd nu se folosesc dispozitivele de ochire cu substanţă luminiscentă se ia cătare „bine prinsă" pe fondul luminos, alături de marginea obiectivului care se vede cel mai clar, după care se deplasează arma pînă cînd linia de ochire se suprapune pe punctul de ochire ales pe obiectiv şi se deschide focul: — în serii scurte, cînd silueta obiectivului se vede bine ; — în serii lungi, cînd silueta obiectivului nu se vede clar. b) cu folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă, arma se îndreaptă de la început pe centrul obiectivului; obiectivul, fiind mai puţin iluminat decît mediul înconjurător, permite suprapunerea punctelor luminiscente pe aceeaşi linie mai uşor şi mai repede.

Fig. 33. Executarea ochirii fără folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă

Fig. 34. Executarea ochirii cu folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă

E. Pentru executarea ochirii asupra obiectivelor care apar iluminate, se procedează astfel (fig. 35, 36) : a) Cînd nu se folosesc dispozitive de ochire cu substanţă luminiscentă se ia cătare plină pe fondul obiectivului iluminat, apoi se aduce cătarea între umerii crestăturii înălţătorului; prin deplasarea armei se suprapune cu punctul de ochire ales în centrul obiectivului. b) Cu folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă 28

este necesar ca arma să fie îndreptată mai întîi alături de obiectiv (astfel punctele cu substanţe luminiscente se vor distinge mai bine), după aceasta, menţinînd punctul pe aceeaşi linie, se aduce arma pe centrul obiectivului şi se deschide focul.

Fig. 35. Executarea ochirii fără folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă

Fig. 36. Executarea ochirii cu folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă

F. Tragerea asupra obiectivelor care se demască prin flacără la gura ţevii se execută cu înălţătorul pus la gradaţia 1, eficacitatea focului obţinîndu-se prin coborîrea traiectoriei sub linia de ochire. Acest înălţător este valabil pentru pistol-mitralieră, puşcă - mitralieră, puşcă semiautomată şi mitralieră, în tragerile executate asupra : — obiectivelor de genulieră mică, dispuse pînă la distanţa de 250 m ; — obiectivelor de genulieră mijlocie, dispuse pînă la o distanţă de 300 m; — obiectivelor de genulieră mare, dispuse pînă la distanţa de 400 m. Punctul de ochire se alege pe flacără sau imediat sub flacără. Ochirea se execută în următoarele etape (fig. 37) : a) se „prinde” flacăra la gura ţevii în apărătoarea cătării, astfel încît pe fondul flăcării să se vadă fie apărătoarea cătării, fie cătarea propriu-zisă; b) se caută a se aduce vîrful cătării în partea de mijloc a flăcării; c) se ridică partea dinapoi a armei, astfel încît muchia de sus a foii înălţătorului să acopere jumătate din flacără sau ca partea de mijloc a muchiei de sus a foii înălţătorului (crestătura înălţătorului) să vină aproximativ la jumătatea înălţimii apărătorii cătării.

Fig. 37. Etapele ochirii asupra obiectivelor care se demască prin flacără la gura ţevii

29

V. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR AERIENE CARE ZBOARĂ LA ÎNĂLŢIME MICĂ In funcţie de viteza de zbor, obiectivele aeriene se împart în trei grupe : — grupa 1: cu viteze cuprinse între 3-6 m/s (paraşutişti); — grupa a 2-a: cu viteze pînă la 150 m/s (elicoptere, planoare dirijabile, avioane de transport); — grupa a 3-a: cu viteze mai mari de 150 m/s (avioane de vînătoare - bombardament, bombardament, cercetare etc.). Principalii termeni care se folosesc în tragerile cu armamentul de infanterie asupra obiectivelor aeriene se arată în fig. 38.

Fig. 38. Reprezentarea grafică a termenilor care se folosesc în tragerile cu armamentul de infanterie asupra obiectivelor aeriene: poziţia actuală a obiectivului aerian (AO); poziţia viitoare a obiectivului aerian (Ay); distanţa înclinată pînă la poziţia actuală a obiectivului aerian (O - AO); Distanţa înclinată pînă la poziţia viitoare a obiectivului aerian (O - A'O'); distanţa orizontală pînă la poziţia viitoare a obiectivului aerian (O-A'y'); locul din care se execută tragerea asupra obiectivului aerian (O); unghiul de înălţare a obiectivului aerian (a); corecţia de deplasare a obiectivului aerian (c); înălţimea de zbor a obiectivului aerian în poziţia actuală (AO- A'O'); înălţimea de zbor a obiectivului aerian în poziţia viitoare (Ay - A'y'); unghiul de drum (zbor) al obiectivului aerian (Kl ; K2).

Unghiul de înălţare se măsoară cu ajutorul lăţimii palmei. Cunoscînd distanţa pînă la un reper şi valoarea unghiului de înălţare, ÎNĂLŢIMEA DE ZBOR A AVIONULUI (I) se determină cu ajutorul formulei : în care : Din figura 39 rezultă: rotunjit = 200 m. 30

D = distanţa pînă la reper; P = unghiul de înălţare.

Fig. 39. Determinarea unghiului de înălţare şi a înălţimii de zbor a avionului

Valoarea corecţiei de deplasare la tragerea asupra unui paraşutist care coboară cu viteza de 3-6 m/s se determină în mărimi aparente ale siluetei, în funcţie de viteza de coborîre şi distanţa înclinată la care se găsesc paraşutiştii şi are valorile arătate în tabela care urmează : Valoarea corecţiei de deplasare în mărimi aparente ale Viteza de paraşutistului, la distanţele : coborâre 100 m 200 m 300 m 400 m 500 m 3 m/s — 1/2 1 1,5 2 4 m/s — 1/2 1 2 2,5 5m/s 1/2 1 2 2,5 3,5 6 m/s 1/2 1 2 3 4 Mărimea acestei siluete se consideră de 1,5 m. Valoarea corecţiei de deplasare (C) la tragerea asupra obiectivelor aeriene din grupa a doua (elicoptere, planoare, avioane de transport). Elementele necesare calculării corecţiei de deplasare sînt: lungimea obiectivului aerian, viteza acestuia (Vo) şi durata de traiect a glonţului (tg) pentru distanţa la care se va găsi în momentul deschiderii focului. Pentru a determina corecţia de deplasare (spaţiul pe care îl parcurge obiectivul aerian pe timpul duratei de traiect a glonţului), se înmulţeşte viteza obiectivului (m/s) cu durata de traiect a glonţului (în s): C = V x tg, iar pentru a transforma această corecţie în mărimi aparente ale obiectivului, împărţim corecţia calculată la lungimea obiectivului aerian (fig. 40). O

31

Fig. 40. Determinarea corecţiei de deplasare asupra unui avion de transport

Considerăm lungimea avionului de 12 m : — viteza avionului = 250 km/oră (69 m/s); — durata de traiect a glonţului = 1,04 s. Corecţia de deplasare (spaţiul parcurs de avion în timpul duratei de traiect a glonţului) va fi: 69 x 1,04 = 72 m. Valoarea corecţiei de deplasare în mărimi aparente ale avionului va fi: 72 :12 = 6. Determinarea momentului deschiderii focului în tragerea executată asupra unui avion care zboară cu viteza de 720 km/oră (fig. 41). Pentru ca glonţul să întîlnească avionul la distanţa eficace a focului, acesta se va deschide în momentul cînd avionul se va afla la o depărtare de poziţia viitoare (Ay) egală cu spaţiul parcurs de avion pe timpul duratei de traiect a glonţului pentru distanţa înclinată de 500 m. Arma trebuie înclinată sub un unghi de 450 şi îndreptată în punctul S în faţa poziţiei viitoare Ay, la aproximativ 1s de zbor a avionului (pentru viteza de 720km/oră — la 200m ; pentru viteza de 360km/oră — la 100m)

32

Fig. 41. Determinarea momentului deschiderii focului la tragerea executată asupra unui avion care zboară cu viteza de 720 km/oră a — unghiul de înălţare; S — punctul de ochire cînd se deschide focul: C — corecţia de deplasare calculată (1,04 x 200 = 208 m)

Tragerea asupra avioanelor care atacă în picaj (fig.42). Condiţiile cele mai favorabile pentru executarea focului sînt create atunci cînd avionul execută picajul direct pe obiectiv sau spre poziţia plutonului; nu se aplică nici o corecţie în direcţie, întrucît linia de ochire şi direcţia de traiect a glonţului coincid cu direcţia de zbor a avionului. Deschiderea focului se va face cînd avionul se găseşte la 900 m-700 m faţă de poziţia plutonului; glonţul va întîlni avionul la distanţa de 500 m. Întrucît durata tragerii este extrem de scurtă, se impune executarea focului continuu. Timpul în care se poate trage = l"-2"

Fig. 42. Tragerea asupra avioanelor care atacă în picaj

Tragerea prin procedeul focului de baraj: — comanda prevestitoare pentru deschiderea focului se dă cînd avionul se găseşte la 2500 - 2000 m faţă de pluton, iar comanda săvîrşitoare „FOC”, cînd avionul ajunge la 1000 m (avionul se întîlneşte cu snopul de gloanţe la distanţa de 500 m);

33

— se foloseşte asupra avioanelor care zboară cu viteze mai mari de 500 km/oră sau în condiţii de vizibilitate redusă şi constă în plasarea pe direcţia de zbor, în faţa avionului, a unei perdele de foc concentrat; — valoarea corecţiei de deplasare, în funcţie de distanţa de tragere şi viteza avionului, se arată în tabela de mai jos: Valoarea direcţiei de deplasare în metri Tipul avionului şi viteza de zbor Avioane de bombardament cu viteze de 150 – 170 m/s Avioane de vînătoare cu viteze de 200 – 250 m/s

Distanţe de tragere 300 m

400 m

500 m

45 - 50

150 - 170

300 - 330

60 - 75

200 - 250

400 - 500

Fig. 43. Executarea focului de baraj, cînd avionul se deplasează lateral faţă de poziţia plutonului: A — poziţia avionului la deschiderea focului; B — poziţia avionului la întîlnirea cu snopul de gloanţe; C — colecţia de deplasare; H — înălţimea de zbor a avionului.

34

Fig. 44. Executarea focului de baraj, cînd avionul vine spre poziţia plutonului: A — poziţia avionului la deschiderea focului; B — poziţia avionului la întâlnirea cu snopul de gloanţe; C — corecţia de deplasare; H — înălţimea de zbor a avionului.

Executarea focului de baraj vertical. Se execută sub un unghi de înălţare de 90°, cînd avionul este descoperit la o distanţă mai mică de 1500m faţă de poziţia plutonului şi, deci, timpul de pregătire pentru tragere este foarte mic. Focul de baraj se plasează într-un punct situat deasupra poziţiei plutonului, pe direcţia de zbor a avionului (fig. 45).

A = Poziţia avionului la descoperire ; B = Poziţia avionului în momentul deschiderii focului; C = Corecţia de deplasare ; D = Poziţia avionului la întîlnirea cu snopul de gloanţe. Fig. 45. Executarea focului de baraj vertical

Executarea focului de baraj înclinat. Se execută sub un unghi de 45°, iar avionul trebuie descoperit la distanţa de cel puţin 2 000 m faţă de poziţia plutonului (fig. 46). 35

A = Poziţia avionului la descoperire ; B = Poziţia avionului în momentul deschiderii focului; C = Corecţia de deplasare ; D = Poziţia avionului la întîlnirea cu snopul de gloanţe. Fig. 46. Executarea focului de baraj înclinat

Executarea tragerii prin procedeul însoţirii obiectivului aerian (fig. 47). Se execută asupra obiectivelor care zboară cu viteze mai mici de 500 km/oră (elicoptere, avioane de transport şi avioane de luptă), precum şi asupra paraşutiştilor; focul se execută în serii lungi.

A = Poziţia avionului la descoperire ; B = Poziţia avionului în momentul deschiderii focului; C = Corecţia de deplasare ; D = Poziţia avionului la întîlnirea cu glonţul. Fig. 47. Executarea tragerii prin procedeul însoţirii obiectivului

VI. TRAGEREA CU MITRALIERELE DE PE TRANSPORTOR ASUPRA OBIECTIVELOR TERESTRE Mitralierele de pe transportor (14,5 mm şi 7,62 mm) sunt destinate pentru 36

nimicirea (neutralizarea) transportoarelor (automobilelor) blindate, armamentului antitanc, mijloacelor de foc şi forţei vii care se găseşte în adăposti uşoare, precum şi pentru combaterea ţintelor aeriene. DISTANŢA DE TRAGERE ASUPRA OBIECTIVELOR TERESTRE: - cu mitraliera 14,5 mm ... pînă la 2 000 m; - cu mitraliera 7,62 mm ... pînă la 1 500 m. TRAGEREA ASUPRA ŢINTELOR AERIENE se executa pînă la distanţa de 1000 m cu mitraliera 14,5 mm iar cu mitraliera 7,62 mm, pînă la distanţa de 500 m.

Stabilirea punctului de ochire

Cînd obiectivul este dispus pînă la distanţa (D) de 400 m, tragerea se execută cu înălţătorul 4, iar punctul de ochire se stabileşte astfel (fig. 48): - în centrul obiectivului, cînd D = 400 m; - către marginea de jos a obiectivului, cînd distanţa este mai mică de 400 m.

Fig. 48. Stabilirea punctului de ochire, cînd obiectivul este dispus la distanţa pînă la 400 m

Dacă distanţa pînă la obiectiv este mai mare de 400 m, înălţătorul se stabileşte corespunzător distanţei la care se găseşte obiectivul (distanţa se rotunjeşte în sute de metri, în plus pentru fracţiuni mai mari de 50 m şi în minus pentru fracţiuni mai mici de 50 m), iar punctul de ochire se stabileşte în centrul obiectivului (fig. 49).

37

Fig. 49. Stabilirea înălţătorului şi a punctului de ochire

La distanţe mai mari de 400 m, pe timpul luptei, cînd situaţia nu admite modificarea înălţătorului, punctul de ochire se stabileşte astfel (fig. 50): - la marginea de jos a obiectivului, dacă înălţătorul este mai mare decît distanţa pînă la obiectiv; - la marginea de sus a obiectivului, dacă înălţătorul este mai mic decît distanţa pînă la obiectiv.

Fig. 50. Stabilirea punctului de ochire, cînd nu se modifică înălţătorul

38

Influenţa temperaturii aerului asupra tragerilor (fig. 51). Temperatura aerului influenţează asupra tragerii şi se ia în consideraţie: PENTRU MITRALIERA CALIBRU 14,5 mm numai la distanţe mai mari de 1000 m, iar pentru MITRALIERA CALIBRU 7,62 mm la distanţe mai mari de 500 m, astfel: - dacă temperatura aerului este mai mare de + 25°C, punctul de ochire se va stabili la marginea de jos a obiectivului, iar la temperaturi de la - 5°C la - 15°C, la marginea de sus a obiectivului; - la temperatura aerului de la - 15°C pînă la - 20°C şi de la - 20°C pînă la - 30°C şi mai mult, înălţătorul trebuie mărit cu 1 şi respectiv cu 2 gradaţii.

Fig. 51. Influenţa temperaturii aerului asupra tragerii

Cînd se trage asupra obiectivelor fixe, stabilirea corecţiilor în direcţie se face în funcţie de viteza şi direcţia vîntului, precum şi în funcţie de distanţa pînă la obiectiv. Tabelul cu corecţiile ce se fac pentru vînt lateral moderat, sub un unghi de 90° (grade) faţă de planul de tragere. Distanţe de tragere (m)

Corecţii pentru vînt moderat lateral (4 m/s) Pentru mitraliera 14,5 mm Pentru mitraliera 7,62 mm In metri In miimi In metri In miimi 39

300 400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 11300 1400 1500

— 0,16 0,28 0,40 0,56 0,78 1,0 1,2 1,6 1,9 2,3 2,8 3,2

— 0,5 0,5 0,5 1,0 1,0 1,0 1,0 1,5 1,5 2,0 2,0 2,0

0,26 0,48 0,72 1,1 1,6 2,2 2,9 2,7 4,6 5,5 Ş,6 7.7 8,9

1 1 1,5 2 2 3 3 4 4,5 4,5 5 5,5 6

Corecţiile de mai sus se măresc de 2 ori cînd viteza vîntului este de 810 m/s, iar direcţia acestuia formează un unghi de 90° faţă de planul de tragere, doar în cazul vîntului slab sau moderat, însă sub un unghi ascuţit faţă de planul de tragere, se micşorează de două ori. Sensul corecţiei în direcţie - în raport cu spinul central al reticulului - trebuie să coincidă cu sensul vîntului, rotirea mitralierelor făcîndu-se, în acest caz, în sens invers (dacă vîntul bate de la stînga spre dreapta), corecţia se introduce în dreapta spinului central, iar cînd vîntul bate de la dreapta spre stînga, corecţia se introduce în partea stîngă a spinului central. Tragerea asupra obiectivelor terestre care se deplasează de front spre (dinspre) trăgător, se execută cu înălţătorul corespunzător distanţei la care se va găsi în momentul deschiderii focului (fig. 52, 53). V - viteza de deplasare a obiectivului = 18 km/oră (5 m/s); d - distanţa pe care o parcurge obiectivul din momentul observării (ho), pînă în momentul deschiderii focului (h1). A) Dacă V = 5 m/s, iar h1 = 20 s, d va fi egal cu 100 m. Deci, distanţa de tragere (Dt) va fi egală cu Do + d = 700+100 = 800m. Dacă V = 5 m/s, iar h1 = 20 s, d va fi egal cu 100 m.

B)

40

Deci, distanţa de tragere (Dt) va fi egală cu Do - d = 800 - 100 = 700 m.

Fig. 52. Tragerea asupra obiectivelor care se deplasează dinspre trăgător

Fig. 53. Tragerea asupra obiectivelor care se deplasează înspre trăgător

In cazul tragerii asupra obiectivelor care se deplasează sub un unghi oarecare faţă de direcţia de tragere, punctul de ochire se alege în faţa obiectivului, la o depărtare care să asigure întîlnirea glonţului cu obiectivul; această depărtare corespunzătoare poziţiei viitoare se numeşte „corecţia de deplasare”. Tragerea asupra obiectivelor care se deplasează sub un unghi de drum (K) In raport cu unghiul de drum al obiectivului (K), deplasarea acestuia faţă de transportor se poate considera (fig. 54).

a — de front, cînd K = 0° sau 180°; b — de flanc, cînd K = 90°; c — oblică, cînd K variază între 0° şi 90° Fig. 54. Tragerea asupra obiectivelor care se deplasează sub un unghi de drum

41

Corecţia de deplasare (Cd) pentru tragerea asupra obiectivelor care se deplasează sub un unghi de drum faţă de direcţia de tragere se determină în raport cu: - direcţia de deplasare a obiectivului (unghiul de drum K); - viteza de mişcare a obiectivului în m/s (VO); - durata de traiect a glonţului (Ţg). Valoarea sin K se consideră astfel: sin 30° = 0,5 ; sin 60° = 0,9 ; sin 450 = 0,7; sin90° = l. Determinarea corecţiei de deplasare, în cazul tragerii asupra obiectivelor care se deplasează sub un unghi de 90° faţă de direcţia de tragere, se arată mai jos: Distanţa de tragere (m) 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 1300 1400 1500

Corecţia de deplasare asupra obiectivelor care se deplasează cu viteza de : 10 km/h 20 km/h 10 km/h 20 km/h (3 m/s) (6 m/s) (3 m/s) (6 m/s) în metri în miimi în metri în miimi în metri în miimi în metri în miimi Pentru mitraliera 14,5 mm Pentru mitraliera 7,62 mm 0,3 3 0,6 5 0,4 4 0,7 7 0,6 3 1,2 5,5 0,7 4 1,4 7 0,9 3 1,8 2,5 1,2 4 2,3 8 1,2 3 2,4 6 1,6 4 3,2 8 1,5 3 3,1 6 2,1 4 4,3 8 1,9 3 3,8 6 2,7 4,5 5,5 9 2,3 3 4,5 6 3,4 5 6,8 10 2,7 3 5,3 6 4,2 5 8,3 10 3,1 3 6,1 6 5,0 5,5 10,0 11 3,5 3,5 7,0 6,5 6,0 6 11,5 11 3,9 3,5 7,8 7 4,4 3,5 8,8 7 4,9 3,5 9,8 7 5,4 4 10,9 7,5 6,0 4 12,0 7,5 -

Cînd obiectivul se deplasează oblic, corecţia se ia de două ori mai mică. Tragerile prin intervalele dintre trupele proprii se folosesc în terenuri plane, unde datorită lipsei unor poziţii dominante nu sînt posibile tragerile pe deasupra trupelor proprii. Pe timpul executării tragerilor, intervalele dintre trupele proprii trebuie să fie riguros respectate, iar în interiorul acestor intervale nu sînt permise manevre sau alte mişcări ale subunităţilor proprii. Siguranţa tragerilor în aceste situaţii se asigură prin respectarea condiţiilor speciale privind dispunerea obiectivului asupra căruia se trage, astfel încît acesta să fie mai departe atît de aliniamentul pe care se găsesc trupele proprii, cît şi faţă de flancurile acestora (fig. 55). 42

Fig. 55. Intervalul între subunităţile proprii pe timpul tragerilor : a — direcţia armament - obiectiv; b — direcţia armament - trupe proprii; d — distanţa dintre armament şi trupele proprii; d1 — distanţa dintre trupele proprii şi obiectiv; s— unghiul de siguranţă

Distanţa minimă de siguranţă însumează trei componente: - distanţa dintre armament şi trupele proprii, apreciată din vedere; - greşala posibilă în aprecierea distanţei pînă la trupele proprii, egală cu patru (4) greşeli medii; - mărimea jumătăţii apropiate a fîşiei de împrăştiere a gloanţelor în bătaie, dublată (4 Abp * 2 = 8 Abp). Valoarea distanţei minime de siguranţă Categorii de armament Mitraliera calibru 14,5 Mitraliera calibru 7,62

Cînd trupele proprii sînt : adăpostite în mişcare 300 m 400 m 200 m 300 m

Unghiul minim de siguranţă (S) trebuie să aibă valorile arătate în tabela de mai jos : Mitraliere Distanţa între Armament transportor şi trupele proprii Sub 200 m Peste 200 m Cînd trupele proprii sînt adăpostite Cînd trupele proprii sînt neadăpostite

7,62 mm

14,5 mm

Sig. 0 – 50 0 – 35 -

Sig. 0 – 50 1 – 00

Pentru a determina valoarea zonei de tragere (ZT), se procedează astfel (fig. 56): din valoarea intervalului existent între subunităţile proprii se scade valoarea dublată a spaţiului minim de siguranţă (valoarea spaţiului minim de siguranţă se dublează, deoarece 43

acesta se ia pentru fiecare din flancurile interioare ale subunităţilor proprii). Cînd valoarea intervalului între subunităţile proprii este de 50 m, zona de tragere are o dezvoltare de 30 m, deoarece 50 - (2 x 10) = 30 m. Fig. 56. Stabilirea unghiurilor minime de siguranţă (S) şi a zonei de tragere (ZT)

Fig. 57. Valoarea unghiului minim de siguranţă

In cazul tragerilor, prin intervalul dintre subunităţile proprii care acţionează în ofensivă se ţine seama de faptul că, deşi valoarea unghiului minim de siguranţă rămîne constantă sau scade pe măsură ce distanţa dintre transportor şi subunităţile proprii se măreşte, creşte totuşi valoarea liniară a spaţiului minim de siguranţă, descrescînd totodată dezvoltarea frontală a zonei de tragere, aşa cum se arată în exemplul din fig. 57. Tragerile în jumătate se execută cînd intervalul dintre subunităţile proprii îmbracă aspectul arătat în figura 58. 44

Datorită faptului că nici alinierea şi nici regularitatea mişcărilor subunităţilor proprii nu sînt posibile, atunci cînd se execută trageri în jumătate se iau aceleaşi măsuri de siguranţă faţă de subunităţile proprii ca la tragerea prin intervale.

Fig. 58. Tragerile în jumătate

Determinarea frontului de bătut la inamic la tragerea prin intervale (fig. 59) se face au ajutorul formulei : , în care: Fm = frontul care se poate bate; I = intervalul dintre subunităţile proprii; 2S = spaţiul minim de siguranţă (luat faţă de flancurile interioare ale celor două subunităţi vecine); D = distanţa de la transportor pînă la obiectiv; d = distanţa de la transportor pînă la aliniamentul pe care se găsesc subunităţile proprii. Din exemplul alăturat obţinem :

45

Fig. 60. Schimbarea poziţiei T.A.B. cînd obiectivul de bătut nu intră în zona de tragere

Fig.59.Determinarea punctului de bătut la inamic

Tragerea asupra unui obiectiv care se găseşte la exteriorul zonei de tragere se execută după schimbarea poziţiei transportorului (T.A.B.), cu luarea aceloraşi măsuri de siguranţă faţă de trupele proprii, împingîndu-1 cît mai aproape faţă de una din aceste subunităţi (fig. 60). Ţinînd seama de unghiul minim de siguranţă, se poate calcula valoarea spaţiului minim de siguranţă şi a zonei de tragere pentru diferite distanţe dintre transportor şi subunităţile proprii, aşa cum se arată în tabelele următoare : Valorile spaţiului minim de siguranţă şi ale zonei de tragere pentru mitraliera calibru 14,5 mm de pe transportorul amfibiu blindat Valoarea spaţiului minim de siguranţă (s), în metri

25m

50m

75m

100m

100

5,00

15

40

65

90

200

10,00

5

30

55

80

15,00

-

20

45

70

400

20,00

-

10

35

500

25,00

-

-

25

50

100

10,00

-

30

55

80

20,00

-

10

35

60

30,00

-

-

15

40

40,00

-

-

-

20

Distanţa (în metri) dintre transportor unghiului minim şi subunităţile proprii de siguranţă (în miimi)

Trupele proprii sînt adăpostite

Trupele proprii sînt în mişcare

300

0-50

200 300 400

46

Valoarea zonei de tragere (Z.T.) pentru intervalu1 (I) dintre subunităţile proprii de :

1 - 00

60

Z.T. = I - 2S Valorile spaţiului minim de siguranţă şi ale zonei de tragere, pentru mitraliera calibru 7,62 mm de pe transportorul amfibiu blindat Distanţa (în metri) dintre transportor şi subunităţile proprii 100 200 300 400 500 600 700

Valoarea unghiului minim de siguranţă (in metri) 0-50

0-35

800

spaţiului minim de siguranţă (s) (în metri)

Valoarea zonei de tragere (Z.T.) pentru intervalul (I) dintre subunităţile proprii de: 15m 25m 50m 75m

Obs.

100m

5,00 10,00 10,50 14,00 17,50 21,00 24,50

5 -

15 5 -

40 30 29 22 15 8 -

65 55 54 47 40 33 26

90 80 79 72 65 56 51

28,00

-

-

-

19

44

Z.T.= I - 2s

Concluzii: Cu mitralierele calibru 7,62 mm şi 14,5 mm se poate trage prin intervalele dintre trupele proprii, numai în condiţiile specificate în tabela de mai jos:

Valoarea intervalului

25 m 50 m 75 m 100 m

Distanţa maximă între transportor şi trupele proprii (în metri) Pentru mitraliera 14,5 mm Pentru mitraliera Trupele proprii Trupele proprii în 7,62 mm adăpostite mişcare

100 m 500 m 800 m -

100 m 400 m 600 m 800 m

200 m 300 m 400 m

Tragerile pe deasupra trupelor proprii sînt admise numai cînd îndeplinesc toate condiţiile (fig. 61), care să înlăture total lovirea accidentală a trupelor proprii, fie direct cu gloanţe, fie cu ricoşet. In toate cazurile, se interzice tragerea cu secerare în adîncime.

US - unghiul de siguranţă la tragerea pe deasupra trupelor proprii, cînd obiectivul este dispus

47

mai sus decît trupele proprii; hs - înălţimea de siguranţă ; UO - unghiul de ochire cu înălţătorul corespunzător distanţei pană Ia obiectiv; UV - unghiul de vizibilitate între trupele proprii şi obiectiv. Fig. 61. Unghiurile necesare la tragerile pe deasupra trupelor proprii

Din figura de mai sus rezultă următoarele: US = UV + UO; UV = US - UO.

Pentru distanţa dintre transportor şi trupele proprii, cuprinse între 100m şi l000m, unghiul de siguranţă şi înălţimea de siguranţă pentru trageri pe deasupra trupelor proprii, trebuie să aibă valorile din tabelul următor: Distanţa dintre mitralieră şi trupele proprii „d" (în km) Valoarea unghiului de siguranţă „US" (în miimi) Valoarea înălţimii de siguranţă „hs" (în metri) rotunjită în plus

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7

0,8

0,9

1

64

40

32

29

29

29

31

31

35

39

7

8

10

12

15

18

22

25

32

39

Valoarea 7,62 unghiului mm de ochire (în miimi) 14,5 pentru mm mitraliera: Distanţa dintre transportor şi trupele proprii şi valoarea unghiurilor de siguranţă (în miimi)

48

100

64

200

40

300

32

6,1

1800

1700

1600

1500

1400

1300

1200

1100

1000

900

800

700

600

500

400

Distanţa dintre transportor şi obiectiv (în m)

300

Posibilitatea executării tragerilor pe deasupra trupelor proprii depinde întotdeauna de mărimea unghiului de vizibilitate, care se calculează cu ajutorul unghiului de siguranţă şi al unghiului de ochire (UV = US - UO); valorile unghiului de vizibilitate calculat astfel se arată în tabela de mai jos:

7,2

8,6

10

12

14

16

19

22

26

2,2

2,8

3,6

4,4

5,3

6,4

7,5

8,6

9,7 10,8 12,2 13,6 15,3 17,2 19,2

Unghiurile minime de vizibilitate în miimi (rotunjite) pentru mitraliera : 7,62 mm 14,5 mm 58 -

57 62 33 -

55 61 37 37 23

54 60 30 36 22

52 60 28 36 20

50 59 26 35 18

48 58 24 34 16

45 57 21 33 13

42 55 18 31 10

38 54 14 30 6

53 29 -

52 28 -

50 26 -

49 25 -

47 23 -

45 21 -

400

29

500

29

600

29

700

31

800

31

900

35

1000

39

-

-

-

28 19 -

28 17 25 17 -

27 15 24 15 24 15 -

26 13 23 13 23 13 23 15 -

25 10 22 10 22 10 22 12 24 12 -

23 7 20 7 20 7 20 9 22 9 22 13 -

22 3 19 3 19 3 19 5 21 5 21 9 25 13 -

21 18 18 18 20 20 24 28

17 17 17 19 19 23 27

15 15 15 17 17 21 25

14 14 14 16 16 20 24

12 12 12 14 14 18 21

10 10 10 12 12 16 20

Cînd trupele proprii sînt adăpostite, unghiul de siguranţă şi unghiul de vizibilitate pot fi micşorate cu valoarea staturii omului, considerată de 2 m, ceea ce în miimi reprezintă valorile din tabela de mai jos: Distanţa dintre transportor şi trupele proprii (în m) Valorile cu care se reduc unghiurile de siguranţă şi unghiurile de vizibilitate

100 200 300 400 500 600 700 20

10

6

5

4

3

2

La tragerile pe deasupra trupelor proprii este necesară stabilirea unghiului de tragere minim (unghiului de control) cu care se poate deschide focul, fără a periclita trupele proprii peste care se trage. Pentru a calcula unghiul de tragere minim într-o situaţie concretă, se procedează astfel : - din tabelele anterioare se scoate valoarea unghiului de siguranţă şi a unghiului de ochire pentru distanţa concretă; - cînd între trupele proprii şi transportor există o diferenţă de nivel, se calculează şi unghiul terenului pentru poziţia trupelor proprii (faţă de transportor); - suma acestor trei unghiuri (cu semnele lor algebrice) reprezintă unghiul de tragere minim (unghiul de control), care arată dacă sub acest unghi se poate trage fără a pune în pericol trupele proprii. Exemplu: mitraliera 7,62mm se găseşte la 300m înapoia trupelor proprii adăpostite, pe un teren cu o diferenţă de nivel de – 5m faţă de mitralieră. Din tabelul anterior rezultă valoarea unghiului de siguranţă pentru 49

„d” = 300m, care este de 32 miimi, iar unghiul de ochire la această distanţă este de 6,1 miimi; unghiul de teren al trupelor proprii este de – 16 miimi

. Deci, unghiul de tragere minim (unghiul de control), notat prescurtat cu UTm, va fi de 22 miimi (32 + 6,1 - 16). Dacă trebuie să verificăm posibilitatea executării tragerii cu mitraliera calibru 7,62 mm pe deasupra trupelor proprii asupra a două obiective, „A” - la 800m şi „B” - la 1000m, dispuse pe un teren cu o diferenţă de nivel de +7m faţă de trupele proprii, vom proceda astfel: - scoatem din tabel unghiul de ochire (de tragere) asupra fiecărui obiectiv, corespunzător distanţei pînă la acestea: - „A” (800m) = 14 miimi; - „B” (1000m) = 19 miimi; - adunăm la acestea unghiul de teren pentru fiecare obiectiv în parte: ; - pentru obiectivul - pentru obiectivul şi obţinem unghiul de ochire (de tragere); - pentru „A” = 14 + 9 = 23 miimi; - pentru „B” = 19 + 7 = 26 miimi. Cele două unghiuri de ochire (de tragere) pentru fiecare din obiectivele „A” şi „B”, fiind mai mari decît unghiul de tragere minim, rezultă că se poate executa tragerea asupra lor fără a periclita trupele proprii pe deasupra cărora se trage. Importanţa deosebită în tragerile pe deasupra trupelor proprii prezintă şi problemele legate de limita de siguranţă; zona de siguranţă; zona periculoasă şi limita periculoasă (fig. 62).

50

Fig. 62. Precizarea limitelor şi zonelor de siguranţă şi periculoase la tragerea prin intervale

Limita de siguranţă este aliniamentul din teren, la care, dacă ajung trupele proprii (în atac) sau inamicul (cînd trupele proprii sînt în apărare), tragerea pe deasupra trebuie mutată pe alt obiectiv mai în adîncime sau încetată, pentru a nu periclita trupele proprii. Zona de siguranţă este fîşia de teren cuprinsă între limita de siguranţă şi primul aliniament al trupelor proprii ; adîncimea ei este similară cu cea întîlnită la tragerile prin intervale (denumită distanţă minimă de siguranţă la care trebuie să se găsească obiectivul faţă de trupele proprii), cu menţiunea că în cazul cînd terenul dintre trupele proprii şi obiectiv este orizontal, această distanţă se dublează. Zona periculoasă din faţa mitralierelor este fîşia de teren în interiorul căreia este oprită orice circulaţie (agenţi, împrospătători, evacuări); se determină în metri împărţind înălţimea de siguranţă la tangenta unghiului de tragere minim:

Limita periculoasă este marginea dinainte a zonei periculoase.

51

VII. TRAGEREA CU ARUNCĂTORUL DE GRENADE ANTITANC A.G-7 Creşterea numărului mare de tancuri în înzestrarea armatelor moderne impune luarea tuturor măsurilor care să determine reducerea efectului acestora pe cîmpul de luptă. O mare eficacitate împotriva tancurilor, autotunurilor şi altor mijloace blindate ale inamicului o are şi focul ARUNCĂTOARELOR DE GRENADE ANTITANC AG – 7 combinat cu baraje şi obstacole. Caracteristicile aruncătorului de grenade antitanc A.G.-7 - înzestrat cu înălţătorul optic PGO-7, lipsa de recul la plecarea loviturii, o traiectorie a grenadei suficient de întinsă şi împrăştierea normală a loviturilor relativ mică - asigură unui trăgător bine instruit posibilitatea de a lovi obiectivele blindate ale inamicului din prima grenadă trasă (fig. 63).

52

Fig. 63. Suprafaţa de împrăştiere a loviturilor la diferite distanţe

Pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă împotriva mijloacelor blindate, trăgătorii cu aruncătorul de grenade antitanc trebuie: - să cunoască principalele date despre tancurile, autotunurile şi alte mijloace blindate ale inamicului; - să determine corect şi repede distanţa pînă la obiectiv şi condiţiile în care are loc tragerea; - să stabilească repede şi corect gradaţia reticulului înălţătorului optic (poziţia înălţătorului mecanic) şi punctul de ochire; - să observe rezultatele tragerii şi să corecteze cu pricepere focul. Pentru precizia tragerii cu aruncătorul de grenade antitanc, o importanţă deosebită are determinarea precisă a distanţei pînă la obiectiv, iar asupra obiectivelor care se mişcă, în plus, viteza şi direcţia de mişcare a acestora. Faţă de acestea şi ţinînd seama de condiţiile exterioare (temperatura, direcţia şi tăria vîntului), se stabileşte gradaţia reticulului înălţătorului optic (poziţia înălţătorului mecanic) şi punctul de ochire în înălţime şi în direcţie (fig. 64).

Fig. 64. Stabilirea distanţei pînă la obiectiv şi a vitezei de mişcare a acestuia

Distanţa pînă la obiective se determină din vedere, în principal, după gradul de vizibilitate a diferitelor detalii sau se stabileşte prin măsurare cu ajutorul scalei telemetrice a înălţătorului optic. Viteza de deplasare a obiectivelor blindate se determină după durata în care acestea străbat o anumită distanţă cunoscută sau se apreciază din vedere, ţinînd seama de situaţia tactică în care are loc deplasarea şi relieful terenului. La aprecierea vitezei de deplasare din vedere se ţine seama de următoarele considerente : 53

- pe timpul atacului limitei dinainte, în cooperare cu infanteria, tancurile se mişcă cu o viteză de 10-12 km/oră ; - pe timpul dezvoltării succesului în adîncimea apărării în condiţii favorabile de teren, tancurile se mişcă cu o viteză de 18-20 km/h. Direcţia de deplasare a obiectivelor blindate ale inamicului faţă de direcţia de tragere se apreciază din vedere, în funcţie de raportul aparent dintre lăţimea şi lungimea obiectivului în faţa trăgătorului. Tragerea asupra mijloacelor blindate ale inamicului se execută, de regulă, pe timpul opririi acestora. Punctul de ochire se stabileşte în mijlocul obiectivului sau în partea cea mai vulnerabilă a acestuia, iar gradaţia reticulului înălţătorului optic (înălţătorul mecanic) se stabileşte corespunzător distanţei (fig. 65).

Fig. 65. Stabilirea punctului de ochire în mijlocul obiectivului

Pe timpul executării tragerii, trăgătorul şi ajutorul său sînt obligaţi să observe cu atenţie rezultatul focului şi, la nevoie, să-1 corecteze. Observarea tragerii se face urmărindu-se grenada pe traiectorie şi explozia acesteia. Cînd obiectivul nu este lovit din prima grenadă trasă, se fac corecţiile necesare corespunzătoare cu mărimea abaterii grenadei faţă de punctul de ochire. Corectarea focului se face prin schimbarea punctului de ochire sau prin stabilirea unei noi gradaţii de pe reticulul înălţătorului optic (înălţătorului mecanic), precum şi prin combinarea ambelor procedee. Pentru corectarea focului în direcţie prin schimbarea punctului de ochire, se stabileşte, în lăţimi de obiectiv, abaterea grenadei faţă de mijlocul obiectivului şi de linia centrală a scalei corecţiilor în direcţie, după care se schimbă punctul de ochire în partea opusă corespunzător valorii aflate (fig. 66). 54

Pentru corectarea focului în direcţie prin alegerea unei noi gradaţii a scalei corecţiilor în direcţie, este necesar să se menţină ochirea corectă şi să se observe în dreptul cărei gradaţii a scalei a trecut sau a explodat grenada şi, ţinînd cont de această diferenţă, se schimbă gradaţia şi se reface ochirea pentru a doua lovitură (fig. 67).

Fig. 66. Corectarea focului prin schimbarea punctului de ochire

Fig. 67. Corectarea focului prin alegerea unei noi gradaţii a scalei corecţiilor în direcţie

Cînd abaterile în adîncime sînt mici faţă de obiectiv, corectarea focului se face prin schimbarea punctului de ochire în înălţime. Dacă lovitura este scurtă (—), punctul de ochire în înălţime se schimbă cu o jumătate de figură în sus : se ocheşte la marginea de sus a obiectivului (fig. 68).

55

Fig. 68. Corecţia punctului de ochire în vederea lungirii bătăii grenadei

Dacă lovitura este lungă (+), punctul de ochire în înălţime se schimbă cu o jumătate de figură în jos şi se ocheşte la marginea de jos a obiectivului (fig. 69).

Fig. 69. Corecţia punctului de ochire în vederea micşorării bătăii grenadei

Dacă abaterile loviturilor în adîncime sînt mari, se stabileşte valoarea lor în metri şi, corespunzător cu aceasta, se alege o nouă gradaţie de pe scala înălţătorului optic (înălţătorul mecanic). La determinarea distanţei din vedere, după gradul de vizibilitate al diferitelor detalii se au în vedere următoarele: - la 500m, se văd: - ţeava şi masca tunului; - roţile motrice; - se distinge: - frîna de gură a tunului. - sub 500 m, se văd : - frîna de gură ; - galeţii de schimb ; - vizoarele de la cupola comandantului; - se observă : - rotirea roţilor şi şenilelor. - sub 300m, se văd : - orificiul mitralierei ; - inelele pentru remorcare ; - clamele pentru fixarea uneltelor genistice. Pentru stabilirea distanţei prin măsurare cu ajutorul scalei telemetrice a înălţătorului optic, este necesar ca imaginea scalei de pe reticulul lunetei să fie suprapusă pe un obiectiv în aşa fel, ca acesta să apară între linia orizontală continuă şi cea înclinată punctată. 56

Liniuţa scalei deasupra liniei punctate, în dreptul căreia a fost prins obiectivul cu o înălţime de 2,7m (tancul mijlociu M47 Patton), indică distanţa pînă la obiectiv (fig. 70).

Fig. 70. Stabilirea distanţei pînă la obiectiv cu ajutorul scalei telemetrice

Dacă obiectivul are o înălţime mai mare sau mai mică de 2,7m, numărul de zecimi de metri diferenţă de înălţime (în plus sau în minus) se înmulţeşte cu un coeficient constant 4 şi cu cifra de pe scală în dreptul căreia a fost prins obiectivul. Totalul astfel obţinut se adaugă la distanţa în dreptul căreia a fost prins obiectivul - dacă înălţimea obiectivului este mai mare de 2,7m, sau se scade din această distanţă - dacă înălţimea obiectivului este mai mică decît 2,7m. Exemplu: să se stabilească distanţa pînă la un tanc mijlociu M48 A2 Patton (înălţimea = 3,2m), dacă acesta se cuprinde pe scala telemetrică a înălţătorului optic, între linia orizontală continuă şi linia înclinată punctată în dreptul linioarei care indică cifra 6 (fig. 71).

57

Fig. 71. Stabilirea distanţei pînă la obiectiv, cînd acesta se cuprinde pe scala telemetrică a înălţătorului

Rezolvare: diferenţa de înălţime a obiectivului faţă de tancul etalon (2,7m) este egală cu 5 zecimi de metri (3,2m-2,7m = 0,5m); distanţa reală pînă la obiectiv este egală cu 600+120 = 720m sau rotunjit = 700m, deoarece: 5 (numărul de zecimi de metri, diferenţa în înălţime a obiectivului faţă de tancul etalon) x 4 (coeficient constant) x 6 (cifra în dreptul căreia este cuprins obiectivul pe scala telemetrică) = 120m. Condiţiile de temperatură faţă de cea normală (+15°C) au o mare influenţă asupra traiectoriei grenadei - mărind bătaia acesteia cînd tragerea se execută pe timp de căldură (vara), sau micşorînd bătaia acesteia cînd tragerea se execută pe timp de frig (iarna). Pentru introducerea corecţiei de temperatură la tragerea pe timp de vară, la o temperatură mai mare de 0°C, rozeta corecţiei de temperatură de pe lunetă se pune la semnul „+” (fig. 72).

Fig. 72. Corecţia de temperatură la tragerea pe timp de vară

Pentru introducerea corecţiei de temperatură la tragerea pe timp de iarnă la o temperatură mai scăzută de 0°C, rozeta corecţiei de temperatură de pe lunetă se pune la semnul „ - ” (fig. 73).

58

Fig. 73. Corecţia de temperatură la tragerea pe timp de iarnă

Vîntul frontal slab şi moderat nu influenţează în mod simţitor asupra bătăii grenadei şi deci nu necesită aplicarea unei corecţii. Vîntul frontal puternic din faţă micşorează bătaia şi de aceea punctul de ochire se ia mai sus (fig. 74).

Fig. 74. Influenţa vîntului frontal puternic din faţă asupra traiectoriei

Vîntul frontal puternic din spate măreşte bătaia grenadei şi de aceea punctul de ochire se ia mai jos (fig. 75).

Fig. 75. Influenţa vîntului frontal puternic din spate asupra traiectoriei

59

Vîntul lateral exercită o mare influenţă asupra traiectoriei grenadei. Acţionînd asupra aripioarelor stabilizatorului, vîntul lateral abate capul grenadei spre partea din care bate ; din această cauză grenada deviază de la planul de tragere în această parte (fig. 76).

Fig. 76. Influenţa vîntului lateral asupra traiectoriei grenadei

La tragerea asupra unui obiectiv care înaintează spre trăgător sau se depărtează de el, gradaţiile reticulului înălţătorului optic (mecanic) şi punctul de ochire se aleg corespunzător cu distanţa la care se poate găsi obiectivul în momentul executării focului (fig. 77).

Fig. 77. Alegerea distanţei corespunzătoare pe timpul apropierii obiectivului

La tragerea asupra unui obiectiv care se deplasează sub un unghi oarecare faţă de direcţia de tragere, se introduce corecţia de deplasare a obiectivului pe timpul duratei de traiect a grenadei. Corecţia de deplasare a obiectivului poate fi luată: a) în figuri de obiectiv şi, în acest caz, linia centrală a scalei corecţiilor în direcţie (punctul de ochire) se schimbă în partea spre care se mişcă obiectivul (fig. 78). 60

Fig. 78. Corecţia de deplasare în figuri de obiectiv

b) în gradaţii ale reticulului înălţătorului optic şi, în acest caz, gradaţiile scalei corecţiilor în direcţie se iau în partea reticulului de unde se deplasează obiectivul (fig. 79).

Tancul trece de la dreapta spre stînga la distanţa de 300m cu viteza de 20 km/oră Fig. 79. Corecţia de deplasare în gradaţii ale reticulului înălţătorului optic

c) în figuri ale obiectivului; pentru deplasarea de flanc cu viteză de 25 km/oră este egală cu 1/2 figură la distanţa de 200m şi cu 1 figură la distanţe mai mari. d) în gradaţii de direcţie ale scalei; pentru deplasarea de flanc a unui obiectiv ce se mişcă cu viteza de 15 km/oră - este egală cu 2 gradaţii pentru toate distanţele. Dacă viteza de deplasare se măreşte sau se micşorează de două ori faţă de 15 km/oră - corecţia se măreşte sau respectiv se micşorează de două ori. 61

VIII. NOŢIUNI DESPRE EFICACITATEA TRAGERII (FOCULUI) CU ARMAMENTUL DE INFANTERIE A. GENERALITĂŢI Prin eficacitatea tragerii (focului) înţelegem posibilitatea focului, efectul său material obţinut asupra unui obiectiv. Eficacitatea tragerii, notată prescurtat Ef, constituie unul din principalele scopuri ce se urmăresc în pregătirea de război a trupelor, deoarece succesul în cîmpul tactic şi, ca urmare al victoriei, depind, în primul rînd, de pierderile ce producem inamicului prin focul executat cu armamentul nostru; cu alte cuvinte, eficacitatea tragerii (focului) reprezintă condiţia fără de care nu reuşeşte nici cea mai îndrăzneaţă manevră tactică. Orice acţiune tactică, în cadrul micilor subunităţi, se reduce în ultimă analiză la o problemă de tragere (foc) pe care, cine o rezolvă cu mai multă ingeniozitate are şi cele mai multe şanse. Tragerea cu armamentul de infanterie trebuie să fie, în acelaşi timp, eficace şi utilă. Tragerea eficace impune temeinice cunoştinţe teoretice şi tehnice, iar tragerea utilă angajează un dezvoltat simţ tactic; îmbinarea ambelor cerinţe ale tragerii demonstrează personalitatea unui ingenios mînuitor de traiectorii. Orice hotărîre - pe hartă sau pe teren - se materializează, în primul rînd, prin traiectoriile armamentului de la care trebuie să smulgem maximum de eficacitate. Obţinerea unei eficacităţi maxime a tragerii cere din partea comandanţilor care conduc şi comandă focul cunoaşterea posibilităţilor armamentului; de asemenea, impune comandanţilor şi trăgătorilor să posede toate cunoştinţele necesare aprecierii reale a valorii tactice a focului în strînsă legătură cu proprietăţile tehnice ale armamentului. Conducerea focului revine comandanţilor de companii şi plutoane de infanterie (comandanţilor de grupe de mitraliere). A conduce focul înseamnă: a indica obiectivul sau partea din obiectiv ce trebuie bătută; a stabili înălţătorul iniţial; a preciza obiectivele ce trebuie bătute de fiecare pluton (grupă); a stabili felul focului; a hotărî momentul deschiderii şi, eventual, al încetării focului; a fixa consumul aproximativ de muniţie. Comanda focului revine comandanţilor de grupe de infanterie (de echipe de mitraliere). 62

A comanda focul înseamnă: a transmite executanţilor datele stabilite de comandantul care conduce focul; a repeta comanda săvîrşitoare de deschiderea focului; a corecta tragerea; a ordona, eventual, încetarea tragerii. Orice problemă de tragere (foc) are o latură tactică şi una tehnică. Nu se poate rezolva latura tehnică fără a ţine seama de situaţia tactică de moment. Din punct de vedere tactic, focul armamentului de infanterie, întrebuinţat în mod judicios, constituie unul din principalele mijloace pentru nimicirea sau neutralizarea forţei vii a inamicului în vederea îndeplinirii de către subunităţile de infanterie a misiunilor de luptă primite, deoarece : - în lupta de apărare, focul produce mari pierderi inamicului pe timpul apropierii lui de poziţiile noastre de apărare, respinge atacul acestuia în faţa limitei dinainte a apărării şi îl nimiceşte în cazul pătrunderii în adîncimea apărării proprii; - în lupta ofensivă, focul ajută mişcarea (manevra) trupelor proprii prin nimicirea sau împiedicarea inamicului, să folosească în bune condiţii propriul său foc; mişcarea (manevra) trupelor proprii apropie focul de inamic şi-1 face să devină din ce în ce mai nimicitor; - în toate formele de luptă, focul armamentului de infanterie combinat cu mişcarea şi acţiunea tactică, precum şi cu folosirea judicioasă a terenului şi a condiţiilor de timp şi de stare a vremii, constituie un procedeu sigur şi eficient pentru învingerea inamicului. În fiecare din situaţiile tactice de mai sus, se va urmări ca focul armamentului propriu să obţină un efect tehnic corespunzător de: nimicire, neutralizare, întreţinere, neliniştire. Fiecărui efect tehnic îi va corespunde un anumit grad de eficacitate care exprimă pierderile ce se urmăresc a se produce inamicului, fie sub formă de fracţii ordinare sau zecimale, fie prin densitatea ce trebuie realizată pe unitatea de spaţiu şi de timp. a) Efectul tehnic de nimicire urmăreşte a produce inamicului pierderi însemnate, astfel încît acesta să nu-şi mai poată îndeplini misiunea. Pentru aceasta, se apreciază ca suficient un grad de eficacitate (pierderi) asupra forţei vii şi a mijloacelor de foc ale inamicului de cel puţin 1/3 sau 0,33 (33%) pe toată durata străbaterii snopului traiectoriilor care se realizează prin densitatea de 2 gloanţe pe metru liniar, în timp de un minut. 63

b) Efectul tehnic de neutralizare urmăreşte a produce inamicului asemenea pierderi, care să-i împiedice mişcarea sau să-i dezorganizeze focul. În acest scop, este necesar un grad de eficacitate (pierderi) asupra forţei vii a inamicului şi a mijloacelor de foc între 1/7-1/4 sau 0,15-0,25 (15% - 25%) sau o densitate de 1 glonţ pe metru liniar, în timp de un minut. c) Efectul tehnic de întreţinere urmăreşte a nuanţa focul după ce s-a executat asupra obiectivului respectiv o tragere de nimicire sau neutralizare. Efectul tehnic de întreţinere va avea o intensitate mai redusă, considerîndu-se suficient un grad de eficacitate de 1/10-1/7 (10% - 15%). Cînd reacţiunile inamicului sînt supărătoare, întreţinerea focului va alterna la intervale mai scurte, cu focul de nimicire sau de neutralizare. Nuanţarea focului prin intensităţi variabile şi schimbări repezi de obiective, în funcţie de situaţia concretă a inamicului, constituie regulă de bază a tragerilor de război. Această regulă trebuie bine cunoscută şi respectată atît de către comandanţii care conduc şi comandă focul, cît şi de către fiecare trăgător în parte. O tragere executată cu aceeaşi intensitate, nu corespunde realităţii şi nici nevoilor; în plus, duce la consum inutil de muniţie. d) Efectul tehnic de neliniştire urmăreşte să întîrzie deplasarea inamicului, să-i îngreuieze activitatea, să-i zdruncine moralul. În acest scop, este necesar un grad de eficacitate sub 1/10 (10%). B. ELEMENTELE DE BAZĂ PENTRU APRECIEREA ŞI CALCULUL EFICACITĂŢII TRAGERII (FOCULUI) CU ARMAMENTUL DE INFANTERIE La aprecierea (calculul) eficacităţii tragerii (focului) se iau în considerare următoarele elemente de bază: - împrăştierea tragerii; - razanta traiectoriei; - fîşia omorîtoare a glonţului; - suprafaţa vulnerabilă a obiectivelor; - timpul util şi durata tragerii; - cadenţa (ritmul de tragere). a) Împrăştierea tragerii a fost analizată în partea a II-a, cap. XII. Pentru aprecierea eficacităţii tragerii se vor considera : - împrăştierile normale - pentru trăgătorii de elită; 64

- împrăştierile tolerate - pentru ceilalţi trăgători; - inima snopului - la tragerea cu mitraliera, în cazul determinării cu exactitate a distanţei pînă la obiectiv şi luării în consideraţie a corecţiilor impuse de condiţiile de moment. În calculul eficacităţii se va considera că armamentul are o tragere grupată şi precisă. b) Razanta traiectoriei a fost analizată în partea a II-a Cap. VI; prezintă o importanţă deosebită pentru eficacitatea tragerii (focului), deoarece singura parte folositoare dintr-o traiectorie este cea razantă. În limitele distanţei loviturii razante - corespunzătoare ţintelor de diferite genuliere - traiectoriile fiind atît de întinse încît, ordonatele lor maxime nu se ridică peste genuliera ţintelor respective, întreaga fîşie de teren peste care trec aceste traiectorii se numeşte zonă rasă. Cînd terenul dinapoia ţintei coboară uniform (contra-pantă), iar unghiul de contrapantă nu este mai mare decît unghiul corespunzător ordonatei negative înscrisă în tabela de tragere, traiectoria care va trece pe deasupra contra-pantei va rade contrapanta, deoarece depăşirea acesteia va fi sub un metru înălţime, aşa cum se vede şi din fig. 80.

65

Fig. 80. Zonele rase într-un teren în contrapantă, pentru distanţele de tragere: a = 700; b = 900; c = 1000; d = 1200 m

c) Fîşia omorîtoare a glonţului, denumită şi umbra balistică, este fîşia de teren din zona punctelor de cădere (snopului) pe care gloanţele pot avea efecte omorîtoare asupra forţei vii (fig. 81);

Suprafaţa fîşiei omorîtoare a glonţului este dată de adîncimea spaţiului periculos al înălţătorului şi de lăţimea ţintei considerate; se poate calcula şi direct, împărţind suprafaţa vulnerabilă „s” a ţintei la tangenta unghiului de cădere (UC) în miimi , folosind formula:

SFOG = suprafaţa fîşiei omorîtoare a glonţului. Exemplu: se trage cu mitraliera 7,62mm la distanţa de 800m asupra unei ţinte alergînd: UC = 19; coeficientul spaţiului periculos al înălţătorului = 53. Dimensiunile transformate ale ţintei alergînd sînt: - lăţimea (lt) = 0,45 m; - înălţimea (It) = 1,34 m. Suprafaţa vulnerabilă a ţintei (s) = 0,60m2 SPPI = 1,34 x 53 = 71m. Folosind formula : 66

Folosind formula: SFOG = lt x SpPI, rezultă: SFOG = 0,45x71 = 32m2.

Fig. 81. Fîşia omorîtoare a glonţului (umbra balistică)

Fîşia omorîtoare a glonţului asupra unei formaţiuni se calculează în mod asemănător ca pentru o ţintă izolată din compunerea formaţiunii respective, adăugînd la fîşia omorîtoare a primei ţinte jumătate din adîncimea formaţiunii respective. Exemplu: Se trage în aceleaşi condiţii ca la exemplul anterior asupra unei grupe inamice prin flanc, a cărei adîncime se consideră 25 m.

d) Suprafaţa vulnerabilă a obiectivelor izolate a fost analizată în partea a II-a, cap. XII. Aşa cum s-a observat în exemplele de mai sus, în calculul eficacităţii se ia în considerare nu suprafaţa geometrică a obiectivelor, ci suprafaţa lor vulnerabilă. e) Timpul util şi durata tragerii sînt determinate de apariţia, durata mişcării sau a activităţii de foc a obiectivului inamic, timp în care acesta nu se poate sustrage efectului focului armamentului nostru. Trăgătorii trebuie să prindă momentele de mişcare a inamicului, în care să execute asupra lui un foc cu efect tehnic de nimicire; pe timpul opririlor inamicului să întreţină focul cu o intensitate scăzută ; Asupra obiectivelor fixe (cuiburi de foc) tragerea se nuanţează pînă cînd acestea îşi încetează activitatea, menţinînd focul cu intensitate variabilă. 67

f) Cadenţa (ritmul) de tragere variază în raport cu: - proprietăţile tehnice ale fiecărei categorii de armament; - efectul tehnic propus a fi realizat (nimicire, neutralizare, întreţinere, neliniştire); - natura obiectivului (fix; care apare; care se mişcă; important; secundar); - durata tragerii (tragere scurtă sau tragere de durată). C. DETERMINAREA EFICACITĂŢII TRAGERII (FOCULUI) CU ARMAMENTUL DE INFANTERIE Eficacitatea tragerii (focului) cu armamentul de infanterie asupra diferitelor obiective se poate aprecia, pe baza probabilităţii de lovire, prin comparaţie sau prin calcul. a) Metoda comparaţiei constă în a compara suprafaţa vulnerabilă a obiectivului (ţintei) - „s” - cu suprafaţa împrăştierii - „S” (fig. 82). Dacă suprafaţa împrăştierii „S” este mai mică sau cel mult egală cu suprafaţa vulnerabilă a obiectivului „s”, toate gloanţele vor lovi, cu certitudine, obiectivul, avînd o eficacitate (Ef) de 100% sau, pe scurt notat: Ef = l, ceea ce înseamnă că pentru obţinerea efectului la ţintă este suficient să se consume numai un cartuş. Dacă suprafaţa împrăştierii - „S” este mai mare decît suprafaţa vulnerabilă a obiectivului - „s”, consumul de muniţie va creşte, deoarece şi probabilitatea de lovire a obiectivului se va reduce. b) Metoda prin calcul constă în a stabili de cîte ori „s” se va cuprinde în „S”, folosind formula: în care: N = numărul de cartuşe ce trebuie trase pentru a obţine 1 glonţ în obiectiv.

Necesar 1 cartuş pentru ca obiectivul să fie nimerit.

68

Necesar 4 cartuşe pentru a obţine un glonţ în obiectiv.

Fig. 82. Exprimarea grafică a metodelor de determinare a eficacităţii tragerii (focului)

Rezultatele probabile tehnice, la un anumit consum de cartuşe, sînt date din relaţia aceloraşi factori şi sînt exprimate prin formula : în care : R = rezultatele probabile tehnice ; N = numărul de cartuşe. Formula de mai sus ne arată că pentru a lovi cu certitudine în obiectivul dat trebuie să tragem atîtea cartuşe (N), de cîte ori „s” se cuprinde în „S”. In acest caz, gradul de eficacitate „Ef”, adică numărul de gloanţe probabile în obiectiv (ţintă), dintr-un număr „N” de cartuşe trase va fi dat de formula:

Consumul de muniţie necesar pentru obţinerea unui anumit grad de eficacitate propus poate fi calculat cu ajutorul formulei : In efectuarea calculului consumului de muniţie valorile gradului de eficacitate se arată în tabela de mai jos: Categoria de obiective Forţa vie Mijloc de foc, punct de observare

Pentru efect de: nimicire neutralizare Ef = 1 Ef = 0,5 Ef = 2 Ef = 1

D. CONCLUZII

In luptă, esenţialul îl constituie lovirea obiectivului cu un consum mic de muniţie şi în minimum de timp. Pentru aceasta însă, focul trebuie nu numai executat ci şi înţeles şi condus. In procesul instructiv-educativ trebuie să pregătim luptători cu temeinice deprinderi de trăgători, care să ştie să aprecieze valoarea tactică a focului armamentului cu care sînt înzestraţi, să le dezvoltăm curajul, judecata, hotărîrea şi încrederea în armamentul lor. 69

Nimic nu se poate aştepta de la un foc neînţeles, neobservat şi necondus sau în dezacord cu mişcarea (manevra) deoarece, în luptă, focul şi mişcarea se contopesc în acelaşi act - nimicirea materială şi umană a inamicului.

IX. PRINCIPII GENERALE A REGULILOR DE TRAGERE DIN BMD-1 Cu tunul 2A28 „GROM” se nimicesc obiective blindate la distanţa de pînă la 1300m. Cu focul mitralierei jumelate PKT şi armamentul cu glonţ – forţă vie, mijloacele de foc, tunuri antitanc, aruncătoare de grenade, mitraliere şi altele. Succesiunea activităţilor de executare a tragerilor: - observarea în câmpul de luptă şi indicarea ţintelor; - alegerea ţintelor; - determinarea elementelor iniţiale de tragere şi distanţelor până la ţinte; - alegerea poziţiilor de tragere şi felurile executării tragerilor. OBSERVAREA CÂMPULUI DE LUPTĂ ŞI INDICAREA OBIECTIVELOR Observarea se efectuează cu scopul depistării la timp a dislocării şi acţiunilor inamicului (tancurilor, autopropulsatelor, altor ţinte blindate, forţei vii şi mijloacelor de foc), semnalelor (semnelor) comandantului de pluton şi rezultatelor tragerilor. În toate cazurile se organizează o observare circulară: CG – înainte şi în stânga; OO – înainte şi în dreapta; mecanicul – conducător – înainte; militarii lângă uşile compartimentului de luptă (desant) – în urmă; restul 70

efectivului – în direcţia bordurilor. Despre ţintele depistate imediat se raportează CG: se indică în direcţia cărui reper (obiect al localităţii) în care parte, referitor direcţiei de mişcare a ML; se precizează poziţia ţintei în câmp (în dreapta şi stânga în miimi; mai departe şi mai aproape – în metri) şi se indică ţinta. Exemplu: „Copac izolat, în dreapta 30, mai departe 100 – tun antitanc”. „Reperul 2, în stânga 30, mai aproape 50 – tanc în locaş”. Respectiv la mişcarea ML: „Înainte, în dreapta – aruncător de grenade portativ”. „Înainte, în stânga – cotitura drumului, în dreapta 50, mai departe 100 – RAD”. Persoana care primeşte raportul, observând ţinta raportează: „Ţinta văd”; în caz contrar - „Ţinta nu văd”. Dacă indicaţia nu-i clară – „N-am înţeles”. În afară de aceasta – indicarea ţintelor se execută cu glonţ trasor. ALEGEREA ŢINTELOR ŞI DETERMINAREA DISTANŢELOR PÎNĂ LA ŢINTE Ţinta se alege şi se indică de către Cdt. Gr. Se alege ţinta cea mai importantă, din două sau mai multe ţinte egal după importanţa – se alege cea mai aproape sau mai vulnerabilă. Distanţele se determină cu ochiul liber, cu aparatele optice (scara de măsurare a distanţelor – TKN–3B; 1PN22M1 (M2), formula miimii). Determinarea distanţelor cu ochiul liber: - pe segmentele terenului, după gradul de vizibilitate a obiectelor, combinarea ambelor metode. Dacă ţinta este depistată lângă un obiect al terenului, până la care este cunoscută distanţa, este necesar de luat în consideraţie depărtarea ţintei de la obiect. Noaptea distanţele se determină asemănător ca şi ziua. Pentru determinarea distanţei până la ţintă care se vede pe timpul tragerii (flacăra la gura canalului ţevii) şi se aude zgomotul tragerii, este necesar de calculat intervalul de timp în secunde (timpul de la apariţia flăcării până când se aude zgomotul) şi de înmulţit cu 340 (viteza sunetului în aer). DETERMINAREA ELEMENTELOR INIŢIALE DE TRAGERE DIN TUNUL „2A28”GROM Pentru executarea primei lovituri, este necesar de determinat elementele iniţiale de tragere: 71

Înălţătorul – se alege unul din diviziunile orizontale ale reticulului. Diviziunea de ochire al înălţătorului – unghiul sau diviziunea necesară, vârful (sau baza) căruia trebuie să coincidă cu punctul de ochire la ochirea tunului în ţintă. Punctul de ochire – un anumit punct pe ţintă sau în afara ei. La determinarea elementelor iniţiale, este necesar de a cunoaşte: - temperatura aerului acţionează la distanţa de zbor a grenadei, este necesar de verificat mânerul mecanismului de reglare la temperatură; - vântul frontal puternic acţionează considerabil asupra distanţei de zbor a grenadei la D>1000m; din faţă – o micşorează; punctul de ochire – baza de sus a ţintei; din spate – baza de jos a ţintei; - vântul lateral abate grenada de la planul de tragere până la 1100m în direcţia opusă a vântului; tragere la distanţe de la 1200m şi 1300m – în direcţia unde bate vântul; - cu cât mai mare va fi distanţa până la ţintă (timpul de zbor a grenadei), viteza de mişcare a ţintei, cu atât mai mare trebuie să fie devansarea; - la tragerea în munţi presiunea atmosferică se deosebeşte considerabil faţă de condiţii normale; cu ridicarea înălţimii de la nivelul mării la fiecare 100m, începînd cu înălţimea de 100m, presiunea atmosferică se micşorează aproximativ cu 9 mm coloană de mercur; de aceea distanţa de zbor a grenadei se măreşte; în condiţia de tragere la înălţime de la 500m şi mai sus, este necesar de schimbat poziţia punctului de ochire pe înălţime ( P.O. = 9x înălţimea terenului / 100). Ca reper iniţial se alege diviziunea centrală a înălţătorului dacă nu se introduc corecţii (la vînt, la deplasarea ţintei, la temperatură). METODELE DE EXECUTARE A FOCULUI ŞI ALEGEREA POZIŢIEI DE TRAGERE Focul din armamentul ML se execută prin ochire directă. În dependenţă de distanţa pînă la obiectiv, de caracterul terenului şi de armamentul ales, pentru nimicirea obiectivului, tragerea se execută din mers, din opriri scurte sau de pe loc. Focul de pe loc se efectuează din RAD, tun şi PKT în apărare, ambuscadă şi la respingerea contraatacului inamicului. Focul din opriri scurte – se execută în timpul ofensivei, cînd, din cauza distanţei mari pînă la obiectiv, focul din mers este puţin eficient. 72

Focul din opriri scurte se execută din tun cu lovituri cumulative şi armamentul cu glonţ. Obiectivul se nimiceşte dintr-o oprire scurtă sau mai multe. Pregătirea pentru tragere se efectuează în timpul deplasării. La fiecare oprire se execută o lovitură din tun, iar cu focul din PKT – pînă la nimicirea obiectivului. Deplasarea BMD între opriri, se efectuează cu viteză maximală. Timpul de deplasare depinde de condiţiile situaţiei, terenului de observare şi de durata pregătirii pentru o nouă lovitură. Oprirea scurtă se efectuează la comanda ochitorului operator. Deplasarea după oprirea scurtă mecanicul conductor o începe de sine stătător, după lovitură sau la comanda OO. Focul din mers – metoda de bază de executare a focului în timpul atacului, contraatacului şi urmăririi adversarului. Focul din mers se execută, de regulă, din armamentul cu glonţ. Poziţia de tragere se alege astfel, ca să asigure condiţii de mascare şi protejare a BMD, de asemenea şi condiţii bune de observare. O atenţie deosebită se acordă alegerii poziţiei de tragere la tragerea din RAD. Poziţia de tragere la tragerea din RAD se alege, luînd în consideraţie zona de nimicire a obiectivului. În adîncime această zonă se limitează cu distanţa minimă şi maximă de tragere, iar pe direcţie – unghiul de vizare a înălţătorului optic. Poziţia de tragere este necesar de ales astfel, ca să asigure tragerea la distanţă maximă. Pe direcţia de tragere trebuie să lipsească obstacole naturale sau artificiale ce pot împiedica ochirea şi zborului grenadei. Poziţia de tragere se alege pe o porţiune orizontală de teren. MLI nu trebuie să se încline mai mult de 3o. De asemenea, trebuie de luat în consideraţie zonele periculoase de start a rachetei antitanc dirijată din instalaţia de lansare (3m stînga - dreapta, 25m în spate). În limitele acestei zone se interzice dispunerea efectivului, amplasarea muniţiilor şi substanţelor uşor inflamabile. La necesitate, pentru BMD, se amenajează poziţia de tragere, se pregătesc datele iniţiale şi se întocmeşte fişa de foc. REGULILE DE TRAGERE DIN TUNUL „2A28” DE PE LOC ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE 73

Pentru tragere asupra ţintelor fixe, înălţătorul se alege conform distanţei până la ţintă. Cînd condiţiile luptei nu permit schimbarea înălţătorului, tragerea se efectuează asupra ţintelor cu H=2m la D=800m cu înălţătorul 8, ochind în baza ţintei cu diviziunea corespunzătoare corecţiei. Corecţia la vânt lateral şi mişcarea laterală (oblică) a ţintei se ia cu diviziunea respectivă DSCL (Diviziunea Scării Corecţii Laterale). Punctul de ochire se ia în centrul ţintei, dacă nu se introduc corecţii la devierea temperaturii aerului de la cea nominală. Dacă temperatura aerului diferă de cea nominală, atunci e necesar de determinat corecţia după tabel. Vântul longitudinal puternic influenţează esenţial asupra distanţei de zbor a grenadei. La tragerea din tunul 2A28 la distanţe mai mari de 1000m, conform tabelului de trageri, corecţia la vântul longitudinal cu viteza 10m/s este de 1,2m, sau 0,5 figuri ale ţintei-tanc. Aceasta înseamnă că cu atâtea unităţi se măreşte P.O. la vânt longitudinal, ce suflă în direcţia opusă tragerii şi se micşorează la vânt longitudinal ce suflă în direcţia de tragere. Vântul lateral la fel are o influenţă esenţială asupra zborului grenadei. Direcţia şi viteza vântului pot fi determinate cu ochiul liber sau după obiectele din teren. Corecţiile în direcţie la vânt lateral se iau din tabelul prezentat mai jos, calculată pentru viteza vântului de 10m/s şi care suflă sub un unghi de 90o. TABELA CORECŢIEI LA VÎNTUL LATERAL PUTERNIC (10M/S) PENTRU TUNUL 2A28

Distanţa de tragere, m 400 500 600 700 800 900 1000 1100 74

Corecţia de tabel

Corecţia (rotunjită)

în metri

în miimi

DSCL (1 div.=0-05)

+4,8 +5,9 +6,5 +6,5 +6,1 +5,2 +3,7 +1,5

+2,0 +3,1 +4,1 +4,6 +5,1 +4,9 +3,9 +1,7

+1 +1 +1 +1 +1 +1 +1 +0,5

în figuri a tancului Proiecţia Proiecţia frontală laterală (Bt=3,6m) (Lt=6,9m) +0,5 +0,5 +1 +0,5 +1 +0,5 +1,5 +0,5 +1,5 +0,5 +1,5 +0,5 +1 +0,5 +0,5 +0

1200 1300

-1,4 -4,7

-1,7 -6,4

-0,5 -1

-0,5 -2

-0 -1

75

Semnul „+” la corecţie înseamnă că grenada se abate de la suprafaţa de tragere în direcţia de unde suflă vântul. Semnul „-” înseamnă că grenada se abate de la suprafaţa de tragere în direcţia de unde suflă vântul. Din tabel se observă că la astfel de vânt, corecţiile sunt egale cu:  1 DSCL la trageri la distanţe de 400m până la 1000m, la fel şi la 1300m şi 0,5 DSCL la distanţe de 1100m şi 1200m;  1 figură a proiecţiei laterale a tancului la 1300m şi 0,5 figuri – la tragerea la distanţe de la 400m până la 1000m;  2 figuri ale proiecţiei frontale a tancului la tragerea la 1300m; 1,5 figuri la 700-900m; 1 figură la 500,600-700m; 0,5 figuri la celelalte distanţe. La vântul oblic corecţiile se micşorează de 2 ori, la viteza vântului mai mică (mare) de 10m/s mărimea corecţiei laterale proporţional se micşorează (măreşte). Deoarece până la distanţa de 1100m la vânt lateral grenada se abate în partea de unde suflă vântul, corecţiile se iau după următoarele reguli:  dacă corecţia se ia în figuri a ţintei, atunci ea se ia prin mutarea PO (diviziunea centrală a înălţătorului respectiv) în acea parte unde suflă vântul;  dacă corecţia se ia în DSCL, atunci diviziunea necesară se ia în partea de unde suflă vântul (ochirea cu diviziunea aleasă se execută în centrul ţintei).

76

0 16 0 20 0 25 0 31 0 38 0 47 0 56 1 07 1 19 1 33

Unghiul de ochire, grade, min 0,60 0,90 1,30 1,85 2,65 3,75 5,20 7,10 9,50 12,40

Înălţimea traiectoriei, m 0,71 0,90 1,10 1,32 1,56 1,83 2,14 2,48 2,83 3,19

Timpul de zbor, s 591 529 473 421 377 342 315 296 283 270

Viteza finală m/s Temperatura atmosferică (loviturii) la 100C, m 0,01 0,02 0,03 0,05 0,08 0,12 0,18 0,26 0,36 0,48

Presiunea atmosferică la 10 mm a coloanei de mercur

0,02 0,04 0,07 0,12 0,20 0,33 0,52 0,79 1,15 1,61

La vîntul longitudinal cu viteza de 10 m/s, m

+4,8 +5,9 +6,5 +6,5 +6,1 +5,2 +3,7 +1,5 -1,4 -4,7

0,23 0,29 0,35 0,42 0,48 0,54 0,60 0,67 0,73 0,79

Pe direcţie, m

400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 1300

Distanţa, m

Corecţia sumară

0,20 0,26 0,33 0,39 0,46 0,53 0,60 0,68 0,75 0,83

Pe înălţime, m

Corecţiile abaterilor pe înălţime

0,11 0,16 0,23 0,33 0,46 0,65 0,90 1,22 1,60 2,06

Corecţiile abaterilor la vînt lateral cu viteză de 10 m/s, miimi

* Notă: 1. La folosirea „Corecţiilor abaterilor temperaturii atmosferice (loviturii) la 100C ” se ia în consideraţie că la instalarea temperaturii la poziţiile „0”, „+” şi „-” sunt calculate pentru temperaturile atmosferice 00C, +200C, -200C (temperaturi nominale).

400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 1300

Distanţa, m

77

Tabela 2

78

Fig. 83 Corecţia tragerii la vînt lateral

Întrucât la distanţa de 1200m şi 1300m la vânt lateral grenada se abate în direcţia unde suflă vântul, corecţiile în acest caz se iau după următoarele reguli:  dacă corecţia se ia în figuri a ţintei, atunci ea se efectuează cu mutarea diviziunii centrale în direcţia de unde suflă vântul;  dacă corecţia se ia în DSCL, atunci diviziunea necesară se alege în acea parte a reticulului, unde suflă vântul.

Fig. 84 Devansarea în figuri a ţintei

REGULILE DE TRAGERE DIN ARMAMENTUL „BMD-1” DE 79

PE LOC ASUPRA OBIECTIVELOR MOBILE ÎN DIFERITE CONDIŢII DE TRAGERE Pentru efectuarea tragerii din tunul 2A28 asupra obiectivelor blindate care se mişcă, este necesar să cunoaştem: înălţătorul, diviziunea de ochire şi punctul de ochire. Se aleg în raport de distanţa la care se va găsi ţinta în momentul întâlnirii (ciocnirii) grenadei cu ţinta. Totodată, corecţia pe direcţie la vântul lateral se introduce după aceleaşi reguli ca şi tragerea asupra obiectivelor fixe. Pentru tragerea asupra obiectivelor blindate, care se deplasează sub un unghi faţă de planul tragerii, este necesar de introdus corecţia pe direcţie (calculând devansarea). La deplasarea obiectivului în momentul zborului grenadei, de asemenea se ia în consideraţie acţiunea vântului lateral. La tragerea asupra obiectivelor blindate, care se mişcă sub un unghi faţă de planul tragerii, ochirea se efectuează cu procedee de conducere a obiectivului sau prin procedeele de aşteptare a obiectivului. Pentru determinarea mărimii devansării este necesar de ştiut distanţa până la obiectiv, viteza şi direcţia deplasării ei. Viteza mişcării obiectivelor blindate se determină din vederi (ochiumetric), reieşind din caracterul folosirii lor tactice şi relieful terenului. De exemplu, la deplasarea tancurilor în ordine de luptă a infanteriei, ele se mişcă cu viteza de 5-6 km/h (1,6 m/s): La atacul primului aliniament în cooperare cu infanteria, viteza mişcării tancurilor este egală aproximativ cu 10-12km/h (3,3m/s); - la dezvoltarea succesiunii de luptă pe teren favorabil, tancurile au viteza mijlocie de 18-20km/h (5m/s şi mai mult). Direcţia mişcării ţintelor blindate faţă de planul tragerii se determină cu vederea (ochiu-metru) luând în consideraţie proporţia lăţimii şi lungimii obiectivului. Direcţia deplasării obiectivului se consideră: frontală – dacă obiectivul se deplasează sub un unghi nu mai mare de 30o faţă de planul tragerii, oblică – dacă obiectivul se deplasează sub un unghi de 30 o o până la 60 ; de flanc – dacă obiectivul se deplasează sub un unghi de 60o până la 120o. 80

TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR MOBILE Pentru determinarea devansării la tragerea asupra obiectivelor care se deplasează sub un unghi de 90o faţă de planul tragerii, ne conducem de următoarea tabelă: MĂRIMEA CORECŢIEI LA DEPLASAREA A ŢINTEI PENTRU TUNUL 2A28 Distanţa de tragere, m

Timpul de zbor al grenadei

400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 1300

0,71 0,90 1,10 1,32 1,56 1,83 2,14 2,48 2,83 3,18

Devansarea (rotunjită) Diviziunea scării corecţiei În figuri ale tancului a laterale protecţiei laterale (lung. 6,9) Viteza mişcării ţintei (km/oră) 9-10 18-20 24-25 9-10 18-20 24-25 1 2 2,5 0,5 0,5 1 1 2 2,5 0,5 0,5 1 1 2 2,5 0,5 1 1 1 2 2,5 0,5 1 1,5 1 2 2,5 0,5 1 1,5 1 2 2,5 0,5 1,5 2 1 2 3 1 1,5 2 1 2,5 3 1 2 2,5 1 2,5 3 1 2 3 1 2,5 3 1 2,5 3

Din tabel se vede că devansarea deplasării obiectivului cu viteza aproximativ cu 10km/h, este egală cu 1 diviziune a scării corecţiei laterale la toate distanţele tragerii sau este egală cu 1/2 a obiectivului la distanţa de 400 până la 900m şi prima figură a tancului la distanţe mai mari. Când obiectivul se deplasează oblic (sub un unghi ascuţit faţă de planul tragerii), devansarea se ia de două ori mai mică faţă de mişcarea din flanc. Devansarea în figuri se citeşte de la mijlocul obiectivului. TRAGEREA ASUPRA OBIECTIVELOR MOBILE ÎN CONDIŢII CÎND ESTE VÎNT TRAGEREA PRIN ÎNSOŢIRE ŞI AŞTEPTARE

Pentru determinarea devansării este necesar de cunoscut distanţa până la ţintă, viteza şi direcţia mişcării obiectivului. Viteza ţintei: în dependenţă de relieful localităţii.  Tancul în aliniamentul de luptă - 5-6km/h (1,6m/s).  În atac al limitei dinainte a apărării inamicului în interacţiunea cu infanteria -10-12km/h (3,3m/s). 81



La dezvoltarea succesului atacului -18-20km/h (5m/s) şi mai

mult. Direcţia ţintei: frontală, oblică, laterală. La Vv =10km/h devansarea DSCL la toate distanţele de tragere sau 1/2 figuri - de la 400m până la 900m şi 1 figură la distanţe mai mari. Pentru mişcarea oblică devansarea este de 2 ori mai mică. Devansarea se ia de la mijlocul ţintei. Pentru tragerea la D700m – în partea de jos (baza) a ţintei. Vântul lateral abate glonţul în direcţia în care bate vântul. Corecţiile la vânt lateral puternic sînt indicate în tabela de mai jos; CORECŢIILE LA VÎNTUL LATERAL CU VITEZA DE 10 M/S PENTRU MITRALIERA PKT (BMD-1) Distanţa de tragere, m 400 500 600 700 800 900 1000

Corecţiile tabelare în metri în miimi 1,0 2 1,7 3 2,6 4 3,8 5 5,36 7 7,0 8 8,9 9

Corecţiile În diviziuni ale scării corecţiei laterale 1 div.=0,005 0,5 0,5 1 1 1,5 1,5 2

Pentru vânt oblic corecţiile se micşorează de 2 ori, pentru viteza vântului mai mică (mare) de 10m/s, corecţia laterală proporţional se micşorează (măreşte). Deoarece glonţul la vânt lateral se abate în partea unde bate vântul, corecţiile se iau în felul următor: - dacă corecţia a fost determinată în metri sau în figuri a ţintei, corecţia se ia prin scoaterea diviziunii centrale în partea de unde bate vântul; 91

- dacă corecţia este determinată în DSCL, atunci diviziunea necesară se ia în partea de unde bate vântul. Tragerea din mitraliera jumilată se execută:  asupra ţintei izolate – cu serii scurte, rapid, urmând una după alta, fără a schimba elementele iniţiale;  asupra ţintei compusă din ţinte izolate văzute clar – serii scurte, transferând focul de la una la alta, începând de la cele mai importante, fără a schimba reperul înălţătorului;  asupra ţintei largi compusă din figuri neclare, văzute asupra ţintei largi sau izolate mascate – cu serii lungi cu împrăştierea pe frontul ţintei, fără a schimba reperul centrului;  asupra forţei vii ce atacă (contraatacă) – cu foc permanent sau serii lungi împrăştierea pe frontul ţintei, fără a schimba reperul central;  asupra ţintei înguste şi adînci – împrăştierea în adâncime de margine, din faţă spre cel îndepărtat sau invers, fără a schimba reperul central;  asupra ţintei largi şi adânci, asupra ţintei mascate cu împrăştierea în adâncime şi lăţime concomitent, fără a schimba reperul central. REGULILE DE TRAGERE DIN MITRALIERA JUMILATĂ DE PE LOC ASUPRA OBIECTIVELOR MOBILE Pentru tragerea asupra ţintei, ce se mişcă lateral sau oblic faţă de planul de tragere, elementele iniţiale se iau reieşind din distanţa până la ţintă, viteza şi direcţia ei de mişcare. DEVANSAREA LA TRAGEREA PRIN METODA DE ÎNSOŢIRE PENTRU PKT (BMD-1) Distanţa de tragere, m 400 500 600 700 800 900 1000 92

Ţinta se mişcă cu V=10km/oră Auto-moto ţintă cu V=20km/oră DEVANSAREA în în miimi în DSCL în în în DSCL metri 1 div.=5 metri miimi 1 div.=5 miimi miimi 1,8 4 1 3,2 8 2 2,3 5 1 4,3 9 2 3,0 5 1 5,5 9 2 3,7 5 1 6,8 10 2 4,5 6 1 8,3 10 2 5,4 6 1 10,0 11 2 6,3 6 1 11,5 12 2

Anexa: La executarea focului prin metoda de aşteptare a ţintei, devansarea se ia de două ori mai mare decât arătată în tabel. La mişcarea ţintei sub unghi ascuţit faţă de planul tragerii devansarea, când tragerea se efectuează prin metoda de conducere a ţintei, se ia de două ori mai mică decît tabelară, iar la ducerea focului prin metoda de aşteptare a ţintei – mărimile tabelare. Focul asupra ţintei ce se mişcă lateral sau oblic, se execută prin metodele de însoţire şi aşteptare; lungimea seriilor: prin însoţire – serii scurte sau lungi (cu cât distanţa şi viteza mişcării este mai mare, cu atât este mai lungă seria); prin aşteptare – cu serii lungi. REGULILE DE TRAGERE DIN MITRALIERA JUMILATĂ DIN MERS SAU PLUTIND ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE ŞI MOBILE Tragerea din mitraliera jumilată din mers sau plutind asupra ţintelor fixe şi mobile se execută după regulile de tragere din opriri scurte din tun, luând în consideraţie deosebirile pentru mitralieră. În afară de aceasta, la tragere, în partea dreaptă (stânga) se ia în consideraţie corecţia la deplasarea ML. Această corecţie pentru mişcarea laterală a ML (relativ de ţintă) cu 10km/h este de 0-04, iar la mişcarea oblică – 0-02. Pentru corecţie se aleg DSCL în partea stângă (dreaptă) a reticulului.

93

X.

TRAGEREA CU ARUNCĂTORUL DE GRENADE „AGS – 17”

DETERMINAREA ELEMENTELOR INIŢIALE DE TRAGERE DIN „AGS - 17” Elementele iniţiale de tragere din „AGS - 17” sunt:  tipul traiectoriei;  diviziunea înălţătorului şi unghiul de ridicare;  punctul de ochire;  alegerea modului şi cadenţei de tragere;  instalarea fasciculului (la tragerea prin ochire indirectă). Tipul traiectoriei se alege în dependenţă de locul de amplasare a obiectivului. Dacă obiectivul este bine vizibil prin ÎO, atunci tragerea se execută prin ochire directă cu traiectorie întinsă. Tragerea cu traiectorie întinsă se execută la toate distanţele. Dacă obiectivul este dispus în tranşee, şanţuri, după un adăpost sau contrapantă a terenului, tragerea se execută la distanţe de 1000 – 1700 m. cu traiectorie curbă. Pentru determinarea diviziunii înălţătorului, unghiului de ridicare şi a PO este necesar de determinat distanţa până la obiectiv, luînd în consideraţie condiţiile exterioare, care pot influenţa asupra distanţei şi direcţiei de zbor a grenadei. La executarea tragerii asupra obiectivelor mobile este necesar de luat în consideraţie direcţia şi viteza de deplasare a obiectivului. În momentele încordate ale luptei corecţiile nu se iau. Diviziunea înălţătorului, unghiul de ridicare şi PO se determină astfel ca traiectoria medie să treacă prin centrul obiectivului. Cele mai răspândite metode de determinare a distanţelor sunt ochimetric şi folosind formula miimii. Formula miimii: D= Îţ x 1000 U unde: D – distanţa până la ţintă; Îţ – înălţimea ţintei; U – înălţimea unghiulară a ţintei în miimi. Exemplu: De determinat distanţa până la ţintă „o grupă de infanterie” 94

(înălţimea ţintei 1,5m), dacă înălţimea unghiulară a ţintei măsurată cu reticulul înălţătorului este egală cu 0-02 (2miimi) D=1,5 x 1000 =750. 2 La tragerea de la distanţa de 700m (550m), de regulă, se instalează înălţătorul 0-00 şi de pe reticul se alege diviziunea care corespunde distanţei de tragere. Abaterile considerabile ale condiţiilor exterioare de la cele tabelare sunt cauza schimbării distanţei şi direcţiei de zbor a grenadei. Înălţătorul se alege în dependenţă de distanţa pînă la obiectiv, corecţiei la condiţiile exterioare conform tabelului şi tipului de traiectorie (tabela 3). La distanţe de pînă la 700 m. (550 pentru AG de model mai vechi), tragerea se efectuează cu diviziunea înălţătorului 0 – 00. Ochirea se efectuează cu diviziunea corespunzătoare a reticulului ÎO. Exemplu: de determinat diviziunea înălţătorului la tragerea asupra tunului inamicului cu traiectorie întinsă la distanţa de 1200 m. REZOLVARE. Conform tabelei – 2 – 54. Influenţa temperaturii nu se ia în consideraţie la trageri la distanţe de pînă la 700m. La trageri la distanţe mai mari de 700m. se ia în consideraţie influenţa temperaturii asupra distanţei de zbor a grenadei, mărind înălţătorul pe timp rece şi micşorînd-ul pe timp cald (tabela 6). Mărimea corecţiei aproximative la variaţia temperaturii cu 10oC la distanţe 700 – 1200m. va fi egală cu 15m., la distanţe 1200 – 1700m. – 25m. Exemplu: De determinat diviziunea înălţătorului la tragerea asupra unui tun, dacă temperatura aerului este de – 25oC (temperatura încărcăturii de pulbere este aproximativ egală cu cea a aerului). REZOLVARE. Conform tabelei, mărimea abaterii la variaţia temperaturii cu 10oC la distanţa de 1200m. este egală cu 22m. (13+9). Determinăm variaţia temperaturii reale cu cea reală: 15+25=40. Determinăm mărimea abaterii grenadei în distanţă: 22*40/10=88m. Determinăm că distanţa de tragere este egală cu 1288m., aproximativ 1300m. Conform tabelei 3, pentru distanţa de tragere 1300m. se instalează diviziunea înălţătorului 2 – 92. Vântul frontal micşorează distanţa de zbor a grenadei, iar vântul din spate o măreşte îndeosebi la tragerea cu traiectorie curbă. 95

Vântul frontal nu influenţează asupra direcţiei de zbor a grenadei la distanţa de până la 700m. La D>700 mărimea abaterii, în caz de vânt lateral puternic, este indicată în tabel (tabela 6). Mărimea corecţiei aproximative, în caz de vânt lateral puternic la tragerea cu traiectorie întinsă la distanţe de 700 – 1200m. – 25m., la distanţe mai mari – 50m.; la tragerea cu traiectorie curbă – 100m. În caz de vânt lateral moderat, corecţia se micşorează de 2 ori. Corecţia în distanţă la ridicarea terenului asupra nivelului mării se ia în consideraţie la tragerea în munţi. La ridicarea terenului asupra nivelului mării cu 100m. presiunea atmosferică se micşorează cu 9mm. Schimbarea presiunii atmosferice la tragerea la distanţa de 700m. nu influenţează semnificativ asupra distanţei de zbor a grenadei şi de aceea corecţii nu se introduc. La executarea tragerii la distanţe mai mari de 1000m. se introduc corecţii conform tabelei (tabela 3). Mărimea corecţiilor aproximative în distanţă la schimbarea presiunii atmosferice la tragerea cu traiectorie întinsă, la ridicarea terenului asupra nivelului mării va fi la 1000m. – 50m., 2000m. – 100m.; la tragerea cu traiectorie curbă 100 şi 200m. Determinarea unghiului de tragere în direcţie depinde de tipul de ochire (directă sau indirectă), calculând mărimea corecţiei la derivaţie şi vânt lateral. Corecţia la derivaţie şi la vânt lateral se poate introduce şi cu DSCL ale reticulului ÎO. În condiţii normale, la tragerea prin ochire directă sau indirectă, când AG este orientat spre un reper, mecanismul de instalare a unghiurilor în direcţie se instalează la diviziunea 30 – 00. Pentru determinarea diviziunii mecanismului de instalare a unghiurilor în direcţie, la tragerea prin ochire indirectă asupra obiectivului vizibil, este necesar ca comandantul să măsoare unghiul dintre obiectiv şi reperul observat prin ÎO şi să efectueze scăderea acestui unghi din 30–00, dacă obiectivul se află în stânga de la reper, să adune acest unghi la 30–00, dacă obiectivul se află în dreapta de la reper. Exemplu: de determinat unghiul de direcţie al AG de bază la tragerea de pe poziţie acoperită asupra AG pe afet, dacă unghiul dintre obiectiv şi reper (copac izolat), care se află în stânga de la obiectiv, este de 2 – 80. REZOLVARE: unghiul de direcţie este egal cu 32 – 80 (30 – 00+2 80). 96

Datorită derivaţiei, grenada se abate în dreapta de la planul de tragere. La tragerea cu traiectorie întinsă la 1000m. mărimea acestei abateri este neînsemnată. La tragerea la distanţe mai mari, îndeosebi cu traiectorie curbă, este necesar de introdus corecţii conform tabelei. (tabela 4) Mărimea corecţiei aproximative la derivaţie la tragerea cu traiectorie întinsă la distanţe mai mari de 1000m. va fi egală cu 0 – 10; la tragerea cu traiectorie curbă – 0 – 50. Exemplu: de determinat unghiul de direcţie la tragerea prin ochire directă cu traiectorie curbă asupra PCO al inamicului, dacă distanţa până la obiectiv este de 1200m. REZOLVARE: Conform tabelei, mărimea corecţiei la 1200 m este egală cu 0 – 70.(conform tabelei 5) Se determină mărimea unghiului de direcţie 30 – 00 – 0 – 70=29 – 30. Vântul lateral influenţează asupra direcţiei de zbor a grenadei, abătând-o în direcţia unde suflă vântul. Corecţia la vînt lateral se determină conform tabelei (tabela 6). Mărimea corecţiei aproximative la vânt lateral puternic, la tragerea cu traiectorie întinsă la distanţe de până la 700m. – 0 – 05; la 700 – 1000m. – 0 – 10; la distanţe mai mari – 0 – 20; la tragerea cu traiectorie curbă pentru toate distanţele – 0 – 70. Corecţia se micşorează de 2 ori la vânt moderat şi la vânt oblic. Exemplu: de determinat unghiul de direcţie la tragerea prin ochire directă cu traiectorie întinsă asupra mitralierei inamicului la distanţa de 900m., dacă vântul e puternic şi suflă din stânga. REZOLVARE: conform tabelei, corecţia la vânt lateral puternic şi la derivaţie sunt egale cu 0 – 12 şi, respectiv 0 – 04. Determinăm mărimea unghiului de direcţie: 0 – 12+0 – 04=0 – 16; 30 – 00-0 – 16=29 – 84. În toate cazurile, când ne permite situaţia, elementele iniţiale se pregătesc din timp, calculând totodată mărimile corecţiilor la temperatură, ridicarea terenului asupra nivelului mării, unghiul de teren al obiectivului şi derivaţia. Înainte de deschiderea focului, la aceste corecţii pregătite din timp se mai adună şi corecţia la vânt lateral sau frontal. La tragerea prin ochire directă, asupra obiectivelor izolate şi grupate (pe un front de până la 20m.) PO se alege în centrul obiectivului. În cazul când frontul obiectivului este mai mare de 20m., se stabilesc mai multe PO 97

şi tragerea se execută cu împrăştierea pe front. Alegerea modului de executare a focului include: - executarea focului într-un punct – se execută, de obicei, asupra obiectivelor izolate; - executarea focului cu împrăştierea pe front sau cu stabilirea mai multor PO – asupra obiectivelor largi pe front; - executarea focului cu împrăştierea în adâncime sau cu stabilirea a mai multor înălţătoare – pentru nimicirea obiectivelor largi în adîncime; - executarea focului cu împrăştierea pe front şi în adîncime - pentru nimicirea obiectivelor largi pe front şi în adîncime; Viteza de acţionare a ţevii la executarea tragerii prin împrăştiere depinde de distanţa de tragere şi să asigure explozia grenadelor la distanţa de 15m. una de la alta. Tragerea din AG se efectuează de regulă, cu cadenţă minimă. Tragerea cu cadenţă maximă se efectuează după reglajul tragerii asupra unui obiectiv şi nimicirea acestuia cît mai rapid, la respingerea atacurilor şi contraatacurilor, asupra obiectivelor largi pe front şi adânci. ALEGEREA MOMENTULUI DE DESCHIDERE A FOCULUI Momentul de deschidere a focului se determină prin comanda comandantului „FOC”, iar la alegerea momentului de sine stătător – în dependenţă de situaţie şi locul obiectivului. Cele mai convenabile momente de deschidere a focului sunt: când obiectivul poate fi nimicit prin surprindere; cînd obiectivul este bine vizibil; când obiectivul se grupează. Momentul de surprindere are un efect uluitor asupra inamicului, şi anume, în acest moment se produc cele mai mari pierderi. EXECUTAREA FOCULUI, OBSERVAREA REZULTATELOR FOCULUI, REGLAJUL ŞI CORECTAREA FOCULUI La executarea tragerii din AG reglajul şi focul la nimicirea obiectivului se contopesc într–un proces unic. Focul din AG se execută mai întîi la distanţe deja determinate din timp, cu instalarea regulatorului cadenţei de tragere în poziţia „min.”, cu serii scurte sau foc cu foc. Servanţii sunt obligaţi să ducă observarea după rezultatele focului propriu şi să – l corecteze. Observarea după rezultatele tragerii se efectuează după spargerile 98

grenadelor. În cazul tragerii unei serii, se determină centrul grupării spargerilor şi după aceasta mărimea abaterii de la ţintă. Mărimea abaterii spargerii în direcţie se determină în unităţi de derivă. Mărimea abaterii spargerii în distanţă se determină în metri. Dacă nu este posibilă determinarea abaterilor spargerilor de la obiectiv în distanţă în metri, poziţia acestora în raport cu obiectivul se apreciază ca lovitură lungă sau lovitură scurtă. Lovitura lungă se înseamnă cu semnul „+”, iar lovitura scurtă „-”. În tabel sunt redate exemple de raport şi însemnările rezultatelor observării. Locul spargerii faţă de obiectiv Dreapta 0 – 20, lovitură lungă Stînga 0 – 08, lovitură scurtă Lovitură scurtă 2 lovituri lungi Nimicit Spargerea neobservată

Forma raportului

Însemnări

Dreapta 20, plus Stînga 8, minus Minus Două + Nimicit neobservat

L 20+ S 82+ N ?

În cazul abaterii spargerilor, este necesar de efectuat reglajul pe obiectiv – alegerea elementelor iniţiale de tragere necesare pentru nimicirea obiectivului. Reglajul tragerii se efectuează prin metoda introducerii corecţiilor, conform rezultatelor determinării valorii abaterii centrului grupării spargerilor de la obiectiv şi încadrarea obiectivului în furcuţă cu înjumătăţirea ei ulterioară. Reglajul în distanţă şi în direcţie se execută cu serii scurte sau foc cu foc. Dacă prima spargere n-a fost observată şi trăgătorul are certitudinea că ea nu s-a produs în dispozitivul trupelor proprii şi nu are indicii asupra locului spargerii, se trage a doua lovitură cu aceleaşi elemente. Dacă nici a doua spargere n – a fost observată, se modifică înălţătorul sau unghiul de derivă în scopul de a aduce spargerea într-o porţiune de teren observată. Înălţătorul poate fi micşorat, numai dacă acest lucru nu periclitează trupele proprii. Reglajul în direcţie până la 0 – 20 se introduce cu precizie de o diviziune a derivei. Corecţiile mai mari de 0 – 20 – se rotunjesc până la 5 diviziuni. Reglajul în direcţie se mai efectuează şi după locul spargerii grenadei 99

(fig. 90). Pentru aceasta, după lovitură, se orientează pe ţintă diviziunea scării corecţiei laterale în dreptul căreia s-a produs spargerea sau, rotind tamburul unghiului de derivă se instalează unghiul corespunzător abaterii.

Fig.90. Reglajul în direcţie după spargerea grenadei

Reglajul prin introducerea corecţiilor se efectuează în condiţii favorabile, ce asigură determinarea precisă a valorii abaterii spargerii în distanţă de la obiectiv. Reglajul prin introducerea corecţiilor rezultatelor determinării valorii abaterii spargerii de la obiectiv şi încadrarea obiectivului în furcuţă se efectuează în felul următor. Reglajul se începe printr-o lovitură pe elementele calculate, trăgînd lovitură cu lovitură. Începînd cu trecerea la căutarea încadrării de o furcuţă, se execută pe grupe de două lovituri (fig. 91).

Fig.91. Reglajul în distanţă

Furcuţă – se numesc două valori ale înălţătorului la care se obţine o lovitură lungă „+”, iar la a doua lovitură – scurtă „-”. Ea poate fi largă (100m.) şi îngustă (50m.). În dependenţă de valoarea abaterii spargerii de 100

la obiectiv, lăţimea primei furcuţe poate fi mărită sau micşorată. Cînd se trage asupra obiectivelor situate în imediata apropiere a trupelor proprii, înălţătorul iniţial se stabileşte astfel încît să se obţină prima lovitură lungă. Pentru aceasta, înălţătorul corespunzător distanţei calculate se măreşte cu una sau două furcuţe. După ce s-a obţinut o lovitură lungă (scurtă), reglajul se continuă lovitură cu lovitură apropiind succesiv traiectoria de obiectiv, prin salturi de 2, 1 sau 0,5 furcuţe înguste, în dependenţă de abaterea spargerii de la obiectiv. După ce s-a obţinut o lovitură scurtă (lungă), reglajul se continuă după regulile generale. Reglajul se consideră terminat, atunci cînd s-a obţinut: încadrarea obiectivului la o furcuţă (îngustă), avînd pe fiecare din limitele ei cel puţin o spargere precis observată; o grupă acoperitoare, avînd cel puţin o spargere precis observată; o lovitură în obiectiv. REGULILE DE TRAGERE DIN „AGS-17” ASUPRA OBIECTIVELOR FIXE ŞI CARE APAR Focul asupra obiectivului izolat (fix) se execută cu instalarea înălţătorului determinat în timpul reglajului cu serii de 3-10 lovituri, în dependenţă de importanţa obiectivului şi distanţa până la el. Cu cît obiectivul este mai important şi elementele iniţiale sunt determinate mai precis, cu atît este mai lungă seria de lovituri. Mecanismele de ochire pe verticală şi orizontală, în acest caz, se blochează. Pentru nimicirea ţintei care apare, este necesar de observat locul apariţiei ei şi imediat de deschis focul. Focul asupra obiectivelor grupate se execută cu serii lungi, cu transferarea focului de la o ţintă la alta. Asupra obiectivelor largi pe front formate din ţinte mascate, focul se execută neîntrerupt cu împrăştierea grenadelor pe front sau cu serii lungi cu stabilirea mai multor puncte de ochire cu interval între ele, în funcţie de distanţa de tragere: până la 1000m. – 0 – 20, la distanţe mai mari – 0 – 10. Focul asupra obiectivelor largi în adîncime se execută neîntrerupt cu împrăştierea în adîncime sau cu serii lungi cu instalarea, în prealabil, a mai multor diviziuni ale înălţătorului, cu un interval de 50 – 100m. Obiectivele largi pe front şi în adâncime, dispuse pe un teren deschis, sau obiectivele mascate sunt nimicite cu împrăştierea pe front şi în 101

adâncime. Focul se execută cu serii lungi.

REGULILE DE TRAGERE DIN „AGS-17” ASUPRA OBIECTIVELOR MOBILE Asupra obiectivelor ce se mişcă frontal la planul de tragere (spre PT a AG sau de la PT), se execută focul cu instalarea diviziunii înălţătorului distanţei, unde se va afla obiectivul în momentul exploziei grenadei. Pentru aceasta este necesar de efectuat reglajul tragerii în furcuţă care poate fi egal, în dependenţă de viteza de deplasare a obiectivului, cu una – două furcuţe largi (fig. 92).

Fig.92. Tragerea asupra obiectivului ce se deplasează frontal la planul de tragere

La tragerea asupra obiectivului, ce se deplasează sub un unghi faţă de planul de tragere, se mai ia în consideraţie şi mărimea devansării determinată după tabel. (tabela 4) Valoarea corecţiei la deplasarea obiectivului se ia cu schimbarea unghiului de derivă (fig. 93 b).

102

Fig.93. Tragerea asupra obiectivului ce se deplasează sub un unghi la planul de tragere

În cazul când obiectivul se deplasează de la stânga la dreapta (de la dreapta la stânga), mărimea devansării indicată în tabel se adună (se scade) la (din) 30 – 00. La fel, corecţiile în devansare se mai introduc şi cu DSCL (fig. 93 a), astfel DSCL se aleg din partea de unde se deplasează obiectivul. De obicei, focul aspra obiectivelor mobile se execută prin metoda aşteptării. Tragerea asupra infanteriei ce atacă (contraatacă) se execută cu cadenţa de tragere maximală şi cu foc neîntrerupt, cu împrăştiere pe front. REGULILE DE TRAGERE DIN „AGS-17” NOAPTEA, PRIN INTERVALE ŞI FLANCURI, PE DEASUPRA TRUPELOR PROPRII Tragerea pe timp de noapte se execută după aceleaşi reguli de tragere ca şi pe timp de zi. La tragerea pe timp de noapte este necesar de conectat sistemul de iluminare a reticulului. Elementele iniţiale sunt aceleaşi ca şi la tragerea pe timp de zi. Tragerea pe timp de noapte, asupra inamicului ce atacă, se execută cu foc neîntrerupt cu împrăştierea pe front, indiferent de condiţiile de vizibilitate. Tragerea prin intervale pe la flancuri impune respectarea următoarelor măsuri de securitate: 1. Punctul de cădere a grenadelor trebuie să fie mai departe de trupele proprii. Pentru aceasta, distanţa dintre trupele proprii şi obiectiv nu trebuie să fie mai puţin de:  200m – în cazul când distanţa dintre AG şi trupele proprii este mai mică de 600m;  300m, în cazul când distanţa dintre AG şi trupele proprii este de la 600 la 1200m (tabela 5). 2. Între flancuri şi limita sectorului de tragere se indică unghiuri de siguranţă. Lăţimea acestui unghi (fig. 94) este nu mai puţin de 0-75, în cazul când AG se află la o distanţă de 500m faţă de trupele proprii, iar la distanţa de 600 – 1200m. – nu mai puţin de 0 – 150. 103

Fig.94. Unghiurile de siguranţă la tragerea prin intervalele trupelor proprii

3. Lipsa obstacolelor, pe direcţia de tragere, ce pot împiedica zborul grenadelor. Pentru determinarea limitelor sectoarelor de transferare a focului pe front, prin intervalele trupelor proprii, este necesar de indicat sectoare de siguranţă prin instalarea limitatoarelor. La executarea focului prin intervale şi la flancuri, servanţii AG duc o observare deosebită după exploziile grenadelor şi rezultatele focului propriu. Focul pe deasupra subunităţilor proprii cu traiectorie întinsă se execută numai sub conducerea comandantului şi cu respectarea următoarelor cerinţe: - AG trebuie să fie în stare bună de funcţionare; - după fiecare 80 – 90 de împuşcături ţeava să se răcească; 104

înainte de tragere se efectuează o serie de lovituri pentru aşezarea mai fixă a AG pe pământ; - lipsa obstacolelor, pe direcţia de tragere, ce pot împiedica zborul grenadelor. Tragerea cu traiectorie curbă pe deasupra subunităţilor proprii nu este periculoasă. Siguranţa tragerii pe deasupra subunităţilor proprii, cu traiectorie întinsă, se asigură prin instalarea unghiului minim dintre canalul ţevii şi linia spre trupele proprii (fig. 95). -

Fig.95. Unghiul de siguranţă la tragerea pe deasupra trupelor proprii

Valoarea acestui unghi de siguranţă (în funcţie de înălţător) este redată în tabela 5. La distanţa de 200 – 600m până la trupele proprii unghiul de siguranţă este egal cu 0 – 50, iar la distanţa de la 700 până la 1000m – 1 – 00. Dacă trupele proprii şi obiectivul se află pe orizontala armei, atunci pentru determinarea unghiului de siguranţă este necesar la distanţa reală de adăugat 300m. Unghiul de siguranţă va corespunde cu distanţa sumară. REGULILE DE TRAGERE DIN POZIŢIE DE TRAGERE ACOPERITĂ Pregătirea datelor iniţiale pentru tragerea din AGS – 17 din poziţie de tragere acoperită include determinarea datelor iniţiale ale înălţătorului, unghiului de derivă şi fasciculului. Stabilirea diviziunii înălţătorului se determină după tabelă, în conformitate cu distanţa până la obiectiv şi corecţiile în distanţă, în cazul abaterilor condiţiilor normale de tragere. Unghiul de derivă se determină în conformitate cu corecţiile la derivaţie şi la vânt lateral, după regulile descrise anterior. La tragerea din poziţie acoperită AG se orientează spre un reper din direcţia de apariţie a inamicului cu diviziunea unghiului de derivă 30 – 00. Pentru determinarea unghiului de derivă, când obiectivul este vizibil 105

pentru comandant, care se află în apropiere de poziţia de tragere, este necesar de măsurat unghiul dintre obiectiv şi reperul vizibil prin înălţătorul optic şi de a-l aduna cu 30 – 00, dacă obiectivul se află în dreapta faţă de reper sau se scade din 30 – 00, în cazul când obiectivul se află în stînga de la reper. La tragerea din poziţie acoperită cu mai multe aruncătoare de grenade fasciculul se stabileşte: - concentrat – pentru nimicirea obiectivului izolat, în cazul când obiectivul este dispus pe un front nu mai mare de 20m; - pe lăţimea obiectivului – pentru nimicirea obiectivelor largi, în acest caz intervalul fasciculului nu trebuie să depăşească 15m; Pentru determinarea intervalului dintre fascicule (distanţa dintre centrele de spargere a aruncătoarelor vecine), este necesar de divizat obiectivul pe front în părţi egale, cu numărul de AG repartizate pentru tragerea asupra obiectivului dat. Modificarea unităţilor de derivă la trecerea de la fasciculul paralel la cel concentrat şi cel pe lăţimea obiectivului se determină după formula „miimii”. Pentru trecerea la fasciculul concentrat, este necesar de împărţit intervalul dintre aruncătoare la a mia parte din distanţa de tragere (0,001D), iar la trecerea fasciculului pe lăţimea obiectivului este necesar de scăzut intervalul dintre aruncătoare din intervalul fasciculului şi se împarte la 0,001D.

106

Tabela 3

Tabelul instalări diviziunilor înălţătorului Diviziunile înălţătorului (în miimi) la tragerea cu traiectorie curbă

11-67 11-49 11-31 11-13 10-94 10-74 10-52 10-29 10-05 9-78

Distanţa de tragere, m

Diviziunile înălţătorului (în miimi) la tragerea cu traiectorie întinsă

50 100 150 200 250 300 350 400 450 500 550 600 650 700 750 800 850 900 950 1000 1050 1100 1150 1200 1250 1300 1350 1400 1450

0-02 0-09 0-17 0-25 0-33 0-41 0-49 0-58 0-67 0-76 0-86 0-96 1-06 1-16 1-27 1-39 1-51 1-64 1-77 1-91 2-06 2-21 2-37 2-54 2-73 2-92 3-13 3-35 3-59 107

a

Tabela 4

9-49 9-17 8-79 8-33 7-68 6-67

108

1500 1550 1600 1650 1700 1730

3-86 4-17 4-53 4-96 5-57 6-67

109

Tabela 6

Tabela 5

110

111

XI.

REGULI DE TRAGERE DIN AG - 9

Pentru îndeplinirea cu succes a normativelor şi misiunilor de foc în luptă este necesar: – de cunoscut datele esenţiale şi locurile sensibile ale tancurilor, instalaţiilor autopropulsate ale artileriei, RAD pe TAB şi alte ţinte; – de observat încontinuu cîmpul de luptă şi de depistat la timp ţintele; – rapid şi corect de stabilit datele iniţiale pentru trageri; – de a duce cu eficacitate focul pe toate direcţiile şi toate tipurile de ţinte, indiferent de condiţiile de vizibilitate şi climaterice atît ziua, cît şi noaptea; – de a urmări rezultatele tragerii şi efectua corectarea ei; – de a urmări consumul muniţiilor şi completarea lor la timp. DUCEREA OBSERVĂRII DUPĂ CÎMPUL DE LUPTĂ ŞI INDICAREA ŢINTELOR Observarea în luptă se duce cu scopul observării la timp a dislocării şi acţiunilor inamicului, şi anume a tehnicii blindate, la fel şi a forţei vii şi mijloacelor de foc ale inamicului. În luptă este necesar de urmărit semnalele comandantului de pluton şi rezultatele focului. Grupa duce observaţii după cîmpul de luptă cu ochiul liber, în afară de aceasta, comandantul AG – ului duce observaţii cu binoclul, iar ochitorul cu înălţătorul optic. Binoclul şi înălţătorul optic se folosesc pentru o observare detaliată a ţintelor îndepărtate; importante sunt măsurile de mascare – luciul părţii optice demască dislocarea sa. O atenţie deosebită se atrage la căile de acces ale inamicului şi direcţiile periculoase. Terenul se studiază de la dreapta la stînga şi de la sine spre orizont. La observare nu se lasă din vedere nici un indiciu care ar demasca inamicul: foc de armă, zgomot de motoare sau şenile, ş.a. Noaptea dislocarea şi acţiunile inamicului se stabilesc după sunet şi surse de iluminare. Despre ţintele depistate se raportează imediat comandantului AG-9 şi 112

se indică dislocarea lor. Raportul trebuie să fie scurt şi clar: ”înainte – tanc, 900” sau “reper 1 stînga 40, TAB în locaş, 700”. ALEGEREA ŢINTEI Cu grenade cumulative se distrug ţintele blindate. Cu grenade cu schije se distrug forţele vii şi mijloacele de foc ale inamicului aflate pe un teren deschis sau sub un adăpost uşor blindat. În situaţii deosebite, la lipsa ţintelor blindate cu grenade cumulative, se distruge forţa vie şi mijloacele de foc ale inamicului. Ţintele pot fi fixe, mişcătoare şi care apar şi dispar. Ţinta se alege şi se indică grupei în luptă de comandantul AG-9. Efectivul grupei trebuie să fie atent la ordinele date şi să le execute rapid. Din mai mute ţinte observate concomitent, se alege cea mai importantă şi mai periculoasă. La apariţia ţintelor la fel de periculoase se alege cea mai apropiată. STABILIREA DISTANŢEI Distanţa pînă la ţinte se stabileşte cu ochiul, cu scara telemetrică a înălţătorului optic şi după formula miimilor. Cunoaşterea distanţei pînă la ţinte uşurează stabilirea înălţătorului. De aceea, dacă permite situaţia, distanţa pînă la ţinte se stabileşte mai exact. Stabilirea distanţei cu ochiul se face pe fragmente de teren care se memorează în memoria vizuală, după vizibilitatea obiectului şi dimensiunii sale. La stabilirea distanţei după fragmente de teren este necesar ca o distanţă etalon să fie în memoria vizuală, pentru stabilirea distanţei pînă la obiectul îndepărtat. Trebuie de luat în consideraţie că cu mărirea distanţei, dimensiunea fragmentului se micşorează. La stabilirea distanţei după vizibilitate şi posibile dimensiuni ale obiectului, este necesar de comparat dimensiunea vizibilă cu cea reală, memorată la o distanţă anumită. Dacă ţinta este observată lîngă un reper stabilit, stabilirea distanţei pînă la ea se face pe baza distanţei pînă la reper . Noaptea distanţa se stabileşte la fel ca şi ziua. Pentru stabilirea distanţei pînă la ţintă după flacără şi sunet, este necesar de calculat timpul de la apariţia flăcării pînă la apariţia sunetului şi de înmulţit cu 340 viteza 113

sunetului. Pentru stabilirea distanţei cu scara determinării distanţei „КУМ” a înălţătorului optic, este necesar de pus baza scării la baza ţintei, care se va afla cuprinsă cu linia curbă punctată (fig. 1 a). Scara indică distanţa pînă la ţintă, care are înălţimea de 2,7 m.

b) Fig.96. Aprecierea distanţei pînă la ţintă după scara determinării distanţei: a) după scara determinării distanţei „КУМ”(distanţa pînă la ţintă 800m); b) după scara determinării distanţei „OCK”(distanţa pînă la ţintă 900m).

Dacă ţinta are înălţimea mai mică (sau mai mare) de 2,7 m este necesar de calculat diferenţa la înălţime, care este un număr zecimal. Diferenţa la înălţime o înmulţim la cifra constantă 4 şi la cifra corespunzătoare de pe scara determinării distanţei. Rezultatul primit este corecţia (în metri), care prin scădere (sau adunare) cu numărul corespunzător distanţei, (de pe scara determinării distanţei) ne dă posibilitatea de a aprecia distanţa pînă la obiectiv. Exemplu: De apreciat distanţa pînă la tancul greu al inamicului, care are înălţimea de 3,2m, dacă tancul cu partea sa de sus atinge linia punctată la scara determinării distanţei corespunzătoare cifrei 10 (1000m). Rezolvare: Diferenţa la înălţime este egală cu 0,5m, sau 5 zecimi metri (3,2m-2,7m);corecţia este egală cu 200m(5 zecimi metri x 4 x 10); distanţa pînă la ţintă este egală cu 1200m (1000m + 200m). Scara determinării distanţei „OCK” a înălţătorului optic este pentru ţinte pînă la 1,7 m. Pentru stabilirea distanţei pînă la ţintă este necesar de stabilit scara în aşa mod, ca ţinta să fie cuprinsă între cele două linii (fig.96 b). Scara indică distanţa pînă la ţintă. Distanţa pînă la ţintă cu scara telemetrică se poate stabili doar dacă 114

înălţimea ţintei este cuprinsă complet în scara determinării distanţelor. În caz contrar, se produc greşeli majore. Pentru determinarea distanţei după formula „miimii”, este necesar de cunoscut lăţimea sau înălţimea ţintei (obiectivului) şi de măsurat unghiul de deplasare a ţintei (obiectivului), apoi după formula miimii de calculat distanţa. Exemplu: Tancul inamicului cu lăţimea de 3,5m se deplasează sub un unghi de 0- 05. De determinat distanţa pînă la tanc. Rezolvare. Determinăm după formula miimii. D= În x 1000 = 3,5 x 1000 = 700m. U 5 DETERMINAREA ELEMENTELOR INIŢIALE PENTRU TRAGEREA CU AG - 9 Elementele iniţiale pentru tragere sunt: alegerea înălţătorului, punctului de ochire şi DSCL. Este necesar de cunoscut: • abaterea temperaturii de la cea normală provoacă schimbarea distanţei de zbor a grenadei; cînd temperatura aerului este între +10 şi -10 indiciile se aduc la ” 0 ”, pentru temperaturi mai mari de +10 indiciile se aduc la ”+”, iar pentru temperaturi mai mici de – 10 la „ - ”. • la vânt frontal din faţă şi la presiunea >750mm D de zbor a grenadei se micşorează, iar la vânt din spate, presiunea