Realismul in Literatura

Realismul este o amplă mişcare literară apărută in Franţa, la mijlocul secolului al XlX-lea, ca o reacţie antiromantică, având prelungiri şi in secolul al XX-lea.Este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relaţia dintre artă şi realitate. Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a realităţii şi reflectarea ei veridică, obiectivă în creaţie. ”Realismul se defineşte prin grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o" (G.Picon). Termenul a fost folosit pentru prima oară în anul 1798 de către Friederich Schiller, scriitor german. Dar teoreticianul curentului realism în secolul al XlX-lea este considerat scriitorul francez Jules Husson (ChampfleurY), care nu va emite o definiţie, ci, dimpotrivă, va demonstra cu patimă imposibilitatea de a se putea elabora vreuna. Dezvoltarea curentului este legată de teoriile scientiste şi pozitiviste ale secolului al XlX-lea, de atitudinea materialistă faţă de realitate, ale cărei concepte presupun observaţia, descripţia, determinismul ,experienţa.Manifestarea curentului literar, realismul, s-a produs însă în prima jumătate a secolului al XlX-lea, ca reacţie împotriva romantismului. Astfel, conştiinţa lucidă, obiectivismul percepţiei se opun sensibilităţii subiective şi imaginaţiei debordante promovate de romantism. În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european, caracterul unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către artişti şi de către critici şi ilustrate prin numeroase creaţii.

●Contiţii social istorice:  revoluţia industrială  sursa principală de inspirație este domeniul social(societatea influențează hotărâtor destinul oamenilor)  introducerea în filozofie a pozitivismului,curent promovat de A.Comte  consolidarea burgheziei în ierarhia socială  teoria evoluționistă a lui Charles Darwin.

Aceasta afirmă că organismele şi formele de viaţă inferioare au evoluat liniar (lent) către forme superioare. Mai precis, populaţii întregi din fiecare specie s-au „deplasat” treptat, trecând prin numeroase forme intermediare de-a lungul a milioane de ani, către forme superioare.  Pauperizarea ţăranilor si obligarea lor să migreze în căutarea de lucru spre aglomerările urbane

●Principii ale realismului o

Reflectarea realității în aspectele ei esențiale într-un mod veridic si apelând adesea la elemente care conferă autenticitatea;

-Exemple:evenimente istorice reale,personaje ce reprezintă proiecția epică a unor indivizi cu exintență istorică reală,introducerea de secvențe publicate în presa vremii. o

Oglindirea realităţii se face în absenţa totală a intenţiei de a idealiza evenimentele;

o

Este prezentată amănunțit structura social considerată determinant indivizilor;

o

Realismul are un caracter profund critic la adresa societăţii ;

o

Operele realiste au character documentar;

o

Realismul are tendinţa clară de a prelua metode de analiză din ştiinţele exacte şi de a le aplica domeniului social;

o

Accentul cade pe detaliul veridic ce contribuie la reconstituirea epocii.

Scriitorii realişti se îndreaptă spre viaţa socială, reprezentând omul ca produs al mediului în care traieşte.În realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o întreagă categorie umană şi socială.Între curentele literare apar frecvent interferenţe. Astfel, în opera unor mari scriitori realişti, ca Balzac sau Stendhal se întâlnesc multe elemente romantice.

●Trăsăturile realismului: •Perspectivă narativă obiectivă,iar naratorul omniscient şi omniprezent conferă veridicitate operei;

•Dacă romantismul se adresa aproape exclusiv sensibilităţii, urmărind să emoţioneze , să impresioneze, realismul se adresează raţiunii, având drept ţintă adevărul, cunoaşterea,

înţelegerea lumii, a raportului dintre individ şi societate. Imaginaţia nelimitată a romanticilor este înlocuită cu observarea şi analizarea atentă a realiţătii;

•Stilul este lipsit de ornamentaţii; •Absenţa idealizării; • Primează epicul, în detrimentul analizei, dominând în operă povestirea coerentă a evenimentelor din viaţa personajelor şi profilarea relaţiilor dintre ele (relaţiile interumane);

• Personajul realist este strâns legat de mediul ambiant, de mediul său de viaţă care-i motivează şi structura etică, de aceea realismul se distinge prin realizarea unor "personaje tipice în situaţii tipice";

•Precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor realiste, figurile de stil, atunci când apar, au rol caracterizator şi nu de înfrumuseţare a limbajului;

•Compoziţional, romanul realist se caracterizează prin construcţie echilibrată şi, de cele mai multe ori, sferică, exemplificatoare fiind, din acest unghi, romanele lui Liviu Rebreanu;

•Personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană (un tip) şi se supune valorilor morale ale colectivităţii respective, care îl aprobă sau nu, dar nu-I modifică esenţial;

•Predilecţia pentru tipuri de personaje statice, construite sub formă de caractere şi arhetipuri;atitudinea auctorială reieşită din relaţia cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea "dindărăt", confirmă atotputernicia naratorului heterodiegetic; • relatarea se face la persoana a-III-a într-un stil sobru si impersonal.

În literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei şi nu se poate vorbi, în niciun caz, despre realism în poezie. Romanul este specia epică în care realismul s-a reflectat cu deosebire cunoscând astfel o dezvoltare fără precedent în istoria literaturii, prin activitatea unor scriitori ca:Honore De Balzac, Stendhal, Charles Dickens, Gustave Flaubert, Tolstoi, fraţii Goncourt, iar în literatura română prin activitatea lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda.Dar se poate afirma că şi schiţa şi nuvela s-au bucurat de apreciere din partea

scriitorilor dornici să oglindească în opere realitatea.Prin viziunea obiectivă asupra lumii, asupra aspectelor morale şi sociale de la periferia societăţii, considerate până atunci vulgare şi neinteresante, scriitorii realişti au reuşit să demonstreze că viaţa omului simplu poate fi "la fel de dramatică şi de complexă ca şi lumea eroică a clasicismului sau lumea personajelor excepţionale a romantismului” (Gh.Crăciun).

Realismul în literatura română: În literatura română, creaţia de tip realist corespunde celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi primei jumătăţi a secolului al XX-lea (parţial). În literatura română, realismul a debutat ca un curent antiromantic declarat. BogdanPetriceicu Haşdeu este printre primii gânditori şi esteticieni români care au observat că studiul societăţii omeneşti" trebuie primit ca o situaţiune care ţine şi de ştiinţele naturii, şi de ştiinţele spiritului, îmbrăţişând astfel totalitatea ştiinţelor într-un singur buchet, al cărui mod de legătură este omul". Realismul va evolua la un moment dat spre naturalism, curent literar promovat şi valorificat artistic în special de Emile Zola, inventator al termenului şi şef de şcoală recunoscut. Având o doctrină mai radicală decat a realismului, naturalismul tinde spre reproducerea crudă, brutală chiar a realităţii, temele sale predilecte fiind boala, ereditatea, tarele biologice, fiziologia, cazurile patologice. Scriitorul întocmeşte adevarate fişe medicale ale personajelor, cuprinse într-un întreg lanţ determinist-biologic, aplicând metoda de lucru experimentală în construcţia romanului.

Alături de Lev Nikolaevici Tolstoi, Marcel Proust, Gustave Flaubert sau André Gide, Honoré de Balzac (1799-1850) este unul din marii romancieri ai lumii care au influenţat literatura română. Influenţa sa a fost atât de evidentă şi fecundă, încât critica literară a găsit de cuviinţă că este operativ să introducă în inventarul său conceptul de „balzacianism”, desemnând, pe de o parte, ceea ce este specific operei balzaciene, iar pe de altă parte, acea tendinţă a scriitorilor de a prelua şi cultiva teme, motive, tipologii de personaje, tehnici narative etc., care definesc şi singularizează opera marelui scriitor francez. Astfel, al doilea capitol al lucrării se va referi la Balzac ca teoretician al realismului modern, subliniind faptul că este cel dintâi care a teoretizat funcţia referenţială a detaliului

concret, ce era în acord cu lumea contemporană a lui. Pentru scriitorul francez, care promovează importanţa detaliilor ce par să nu spună prea multe la prima vedere, această caracteristică va defini, de aici inainte, specia literară cunoscută de obicei sub numele de roman realist. Apoi, în următorul capitol al lucrării de faţă ne vom ocupa de o contextualizare a operei balzaciene în cadrul literaturii europene şi, implicit, franceze, precum şi stabilirea principalelor coordonate literare care definesc romanele şi nuvelele lui Balzac.

Caracteristicile balzacianismului:  tehnica amanuntului semnificativ;  descrieri minuţioare de interioare şi exterioare de clădiri,vestimentaţie,informaţii culinare;  încă de la începutul operei se realizează o fixare precisă în timp şi spaţiu în manieră realistă la care se adaugă descrierea de la exterior spre interior.

Reprezentanţi:  Franţa: Stendhal - "Rosu si Negru",Balzac, Gustave Flaubert - " Doamne Bovary",Prosper Mérimée

 Anglia: Charles Dickens:”Marile Speranţe”  Rusia: Tolstoi - "Razboi si pace", "Ana Karenina”, Dostoievsky - "Crima si pedeapsa",Cehov, Nikolai Gogol.

 România: N. Filimon, Ioan

Slavici, I.L Caragiale, Liviu Rebreanu, Hortensia

Papadat- Bengescu, G. Călinescu, Marin Preda,  Norvegia :Henrik Ibsen