Re Vista

SUMAR I. STUDII, CERCETĂRI, ARTICOLE • Convenţia cu privire la drepturile copilului - 20 de ani de la adoptare - prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu.......................................................................................................................... • Drepturile sociale şi politica socială în lumina Tratatului de la Lisabona - Luis Jimena Quesada....... • Carta drepturilor fundamentale. Perspective - Cristina Alina Corduban......................................... • Drepturile electorale în Uniunea Europeană- Claudia Elena Marinică........................................... • Internetul - evoluţie, impact pozitiv, vulnerabilităţi - Radu Dan Cristian....................................... • Diplomaţia şi drepturile omului - dr. Ioan Maxim............................................................................ • Aspecte ale dreptului la un mediu sănătos - conf. univ. dr. Ion Rusu................................................

3 9 16 23 30 60 62

II. DOCUMENT • Hotărârea Guvernului României privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii................... • Raport de activitate al IRDO - 2008 (limba engleză).........................................................................

69 74

III. SEMNAL..............................................................................................................................................

91

IV. REMEMBER.......................................................................................................................................

96

SOMMAIRE I. ETUDES, RECHERCHES, ARTICLES • La Convention relative aux droits de l'enfant - 20 ans de son adoption - prof. Dr Irina Moroianu Zlătescu............................................................................................................................................ • Les droits sociaux et la politique sociale dans la lumière du Traité de Lisbonne - Luis Jimena Quesada........................................................................................................................................... • La Charte des droits fondamentaux. Perspectives - Cristina Alina Corduban................................. • Les droits électoraux en l'Union Europénne - Claudia Elena Marinică.......................................... • L'internet - évolution, impact positif, vulnérabilités - Radu Dan Cristian...................................... • La diplomatie et les droits de l'homme - Dr Ioan Maxim................................................................. • Aspects du droit à un environnement sain - maître de conférences Dr Ion Rusu...............................

9 16 23 30 60 62

II. DOCUMENT • Arrêt du Gouvernement de la Roumanie relatif à l'interdiction des travaux dangereux pour les enfants • Rapport d'activité de l'Institut Roumain pour les Droits de l'Homme - 2008 (en anglais).................

69 74

III. SIGNAL..............................................................................................................................................

91

IV. REMEMBER......................................................................................................................................

96

DREPTURILE OMULUI

3

1

CONTENTS I. STUDIES, RESEARCH, ARTICLES • The Convention of the Rights of the Child - 20th anniversary - Prof. Dr. Irina Moroianu Zlătescu... • Social rights and social policy in terms of the Treaty of Lisbon - Luis Jimena Quesada................. • The Charter of Fundamental Rights. Prospects - Cristina Alina Corduban..................................... • Electoral rights in the European Union - Claudia Elena Marinică.................................................. • The Internet - evolution, positive impact, vulnerabilities - Radu Dan Cristian............................... • Diplomacy and human rights - Dr. Ioan Maxim............................................................................... • Aspects of the right to a healthy environment - Prof. Dr. Ion Rusu..................................................

3 9 16 23 30 60 62

II. DOCUMENT • Decision by the Government of Romania on the prohibition of dangerous labour for children.......... • IRDO - Records of activities, 2008 (English)...................................................................................

69 74

III. SIGNAL...............................................................................................................................................

91

IV. REMEMBER.......................................................................................................................................

96

2

DREPTURILE OMULUI

I. STUDII. CERCETĂRI, ARTICOLE

CO"VE"ȚIA I"TER"AȚIO"ALĂ CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI – 20 DE A"I DE LA ADOPTARE Istoria drepturilor copilului, scurtă din punctul de vedere al sistemelor juridice de protecție1, este marcată de personalități care s-au ridicat pentru o protecție specială precum și de progrese conceptuale și juridice, „constante dar și discontinue”2. Astfel, încă înainte de primul război mondial, pediatrul polonez Janusz Korczak, recunoscut ca o figură emblematică a acestui proces, milita pentru ceea ce el numea „dreptul copilului la respect”. După încheierea războiului, Liga Națiunilor elabora o serie de principii, incluse în Declarația de la Geneva din 1924 referitoare la protecția specială datorată copilului. Aceste principii se vor regăsi în Declarația drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1959, în care se arată că „dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire speciale, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte cât și după nașterea sa.” În Declarație sunt înscrise principiile sociale și juridice aplicabile protecției copilului, făcându-se referire specială la practicile în materie de plasament familial și de adopție pe plan național și internațional. Acest document, urmat de proclamarea anului 1979 ca an internațional al copilăriei, marchează o veritabilă renaștere a drepturilor copilului. Dar marele pas înainte s-a realizat odată cu elaborarea primului instrument cu forță juridică dedicat integral protecției și promovării ansamblului drepturilor copilului, Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, dată de la care se împlinesc 20 de ani3.

1 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Violența împotriva copiilor, în „Drepturile omului” nr. 3/2007, p. 3–5. 2 C. Brisset, Les droits de l’enfent, vingt ans aprés, în „UN Special” nr. 688 - octobre 2009, p. 38. 3 Convenția a intrat în vigoare la 2 septembrie 1990. România a ratificat acest instrument internațional prin Legea nr. 18/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990 și republicată în nr. 3/4 din 19 iunie 2001.

DREPTURILE OMULUI

Prof. univ. dr. IRI"A MOROIA"U ZLĂTESCU

La convenție s-au adăugat în anul 2000 Protocolul facultativ cu privire la drepturile copilului referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă4 și Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate5. Astăzi, la douăzeci de ani de la adoptarea convenției, este remarcabil faptul că ea a fost ratificată, de aproape toate statele lumii6. Punerea ei în aplicare a suscitat intense preocupări având în vedere complexitatea dispozițiilor sale. În acest scop, a fost creat Comitetul drepturilor copilului compus din 18 experți independenți care, potrivit procedurii sale, examinează rapoartele supuse de către state, audiază organizațiile neguvernamentale și organisme independente, statele parte la convenție, face observații și elaborează recomandări generale. Adoptat la 6 septembrie 2000. România a ratificat Protocolul prin Legea nr. 470 din 20 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 25 septembrie 2001. 5 Adoptat la 25 mai 2000. România a ratificat Protocolul prin Legea nr. 567 din 19 octombrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 31 decembrie 2001. 6 Pertinente în domeniul drepturilor copilului sunt, însă, numeroase alte documente din sistemul Națiunilor Unite: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (1966), Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului (1960), Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale (1993), Convenția asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (1980), Convenția pentru respingerea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituției semenilor (1949), Convențiile nr. 6/1949, 16/1921, 29/1930, 59/1937, 138/1973 ale Organizației Internaționale a Muncii, în special Convenția OIM nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor și Convenția OIM nr. 183/2000 privind revizuirea Convenției asupra maternității. A se vedea Drepturile copilului, IRDO, 2008, p. 5–56, și Drepturile copilului și tânărului, vol. I – Documente internaționale, ed. a III-a, IRDO, 2005, p. 5–235. 4

3

O serie de state au considerat necesar să se doteze cu instituții independente, mediatori, ombudsmani, însărcinate să urmărească aplicarea prevederilor convenției. În plan regional european, în sistemul tratatelor Consiliului Europei cu privire la drepturile omului, drepturile copilului sunt tratate în mod implicit sau explicit. Astfel, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului7, care protejează drepturile civile și politice și enunță valorile fundamentale, prin art. 1 se face precizarea că articolele convenției se aplică tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția părților contractante. Chiar dacă în textul tratatului nu se face nicio referire direct la copii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acumulat o bogată jurisprudență prin aplicarea la drepturile copilului a unor articole precum art. 2 – dreptul la viață, art. 3 – interzicerea torturii, art. 4 – interzicerea sclaviei și a muncii forțate, art. 5 – dreptul la libertate și siguranță, art. 6 – dreptul la un proces echitabil sau art. 8 – dreptul la respectarea vieții private. Tratat complementar Convenției drepturilor omului, Carta Socială Europeană (STE nr. 5/1950/ 1953), care consacră și garantează drepturile economice și sociale, înlocuită progresiv de Carta socială revizuită (STE nr. 35/1996/1999), cuprinde dispoziții care interesează în mod deosebit pe copii8. Pe lângă art. 16 cu privire la dreptul familiei, al membrilor ei, la protecție socială, juridică și economică și al art. 13 referitor la protecția sănătății, Carta socială revizuită cuprinde și vizează direct, explicit, exclusiv, drepturile copiilor și adolescenților (art. 7) la protecție socială, juridică și economică (art. 17) și integrează drepturile garantate de Convenția Națiunilor Unite (art. 17.1). Comitetul european al drepturilor sociale, care evaluează conformitatea legislației și prevederilor interne cu Carta, a lărgit sfera de aplicare a protecției speciale contra pericolelor fizice și morale, prevăzută la art. 7.10, la protecția copiilor contra traficului cu ființe umane și a relei folosiri a tehnicilor de informare. Pe lângă protecția acordată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta socială,

7 STE nr. 5/1950/1953 V. Principalele instrumente cu privire la drepturile omului, vol. II – Instrumente regionale, ed. a IX-a, IRDO, Buc., 2007, p. 55–72. 8 A se vedea, pe larg, Irina Moroianu Zlătescu, Carta socială europeană, IRDO, Buc., 2009 și „Drepturile sociale”, IRDO, Buc., 2009.

4

copiilor li se garantează protecție și prin dispozițiile altor tratate europene9. Întemeiat pe Convenția ONU, adoptată în urmă cu douăzeci de ani, ratificată de toate statele membre ale Uniunii Europene, în special pe articolele 3, 9, 12, 13 din aceasta, articolul 24 al Cartei drepturilor fundamentale prevede: „Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate (alin. 1). În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial (alin. 2). Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său (alin. 3)”10. În ansamblu, drepturile copilului, consacrate și garantate prin reglementările internaționale și interne, pot fi grupate în drepturi de protecție împotriva oricăror forme de abuz fizic sau emoțional, drepturi de dezvoltare, strâns legate de asigurarea serviciilor necesare, precum educație și îngrijire medicală, accesul tuturor la acestea și drepturile de participare și consultare în privința deciziilor care îi privesc. Aceste drepturi se regăsesc în Legea nr. 272/2004 și în întregul pachet legislativ adoptat de Parlamentul României precum și în strategiile și măsurile de punere în aplicare a acestor reglementări. Ca stat parte la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și protocoalele sale precum și

Convenția pentru prevenirea torturii și a pedepselor inumane sau degradante (STE nr. 126/1987/1989), ce prevede un mecanism preventiv, nonjudiciar, pentru protecția deținuților, inclusiv a minorilor privați de libertate, Convenția în materie de adopție a copiilor (revizuită, STCF nr. 202/27 noiembrie 2008), Convenția pentru protecția copiilor contra exploatării și abuzurilor sexuale (STCE nr. 201/2007), Convenția cu privire la lupta contra comerțului cu ființe umane (STCE nr. 197/2005/2008), Convenția asupra relațiilor personale privind copiii (STE nr. 192/2003/ 2005), Convenția asupra cybercriminalității (STE nr. 185/ 2001/2004), Convenția europeană asupra exercitării drepturilor copilului (STE nr. 160/1996/2000), Convenția asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei (STE nr. 85/1975/1978) ș.a. A se vedea Principalele instrumente internaționale, vol. II, ed. a IX-a, IRDO, op. cit. 10 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2007/C303/01) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anul 50, 14 decembrie 2007 (Ed. în limba română). 9

DREPTURILE OMULUI

la tratatele regionale în materie, România a asimilat în legislația internă principiile și normele asumate prin angajamentele sale internaționale, instituind, totodată, în urmă cu zece ani, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului care desfășoară o largă gamă de activități, programe și campanii. În acest an, 2009, au fost prezentate Comitetului ONU pentru drepturile copilului cel de al treilea și al patrulea raport de țară, însoțit pentru prima dată de un raport al copiilor. Între evenimentele semnificative pentru preocupările legate de problematica majoră a drepturilor copilului se numără conferința de la București din 15–16 octombrie 2009 pe tema „Tendințe actuale în justiția pentru copii și familie”, la care au participat un mare număr de specialiști. Cu această ocazie, a fost subliniată importanța raportului consolidat prezentat de România cu privire la respectarea Convenției cu privire la drepturile copilului și, mai ales, a recomandărilor Comitetului ONU pentru drepturile copilului, ce trebuie avute în vedere în toate domeniile. Între altele, dezbaterile au evidențiat necesitatea înființării Tribunalelor pentru copii și familie, a specializării magistraților în cauzele cu minori precum și a introducerii instituției avocatului copilului. Totuși, după cum sublinia recent Thomas Hammarberg, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, în punctul său de vedere din 16 noiembrie 2009, cu toate progresele realizate în cei douăzeci de ani de la adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului, aplicarea ei a fost mai puțin eficientă decât ar fi fost de așteptat, „în special în absența unei abordări sistematice și globale a drepturilor copilului ca prioritate politică.” Malnutriția lovește încă aproape 400 milioane de copii din întreaga lume, circa 200 de milioane sunt exploatați, jumătate dintre ei lucrând în condiții care le amenință sănătatea și chiar viața, aproximativ 100 milioane de copii nu sunt școlarizați, două treimi fiind fete, 270 milioane sunt lipsiți de orice serviciu de sănătate, iar 40 milioane nu au acte de stare civilă, nenumărați copii sunt supuși zilnic violenței. Examinând principalele provocări la adresa protecției drepturilor copilului, reuniunea, organizată de către Comitetul pentru drepturile copilului și Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite DREPTURILE OMULUI

pentru drepturile omului pentru sărbătorirea celei de a douăzecea aniversări a adoptării Convenției cu privire la drepturile copilului, desfășurată la Geneva în 8–9 octombrie 2009, la Centrul internațional de conferințe, cu o largă și reprezentativă participare, a avut ca rezultat o serie de recomandări pentru responsabilii decizionali și alți actori care participă la aplicarea acestei convenții, recomandări ce urmează a fi adoptate oficial la sesiunea din ianuarie 2010 a Comitetului. Astfel, în vederea abordării integrate a prevenirii și protecției, se recomandă un sistem holistic, dinamic, descentralizat și evolutiv, pe termen lung, împotriva abuzurilor și exploatării sexuale și economice a copiilor, sistem dotat cu un mecanism eficient de coordonare și raportare regulată a progreselor realizate la nivel local, național și al instanțelor și mecanismelor de protecție a drepturilor copilului. Se are, de asemenea, în vedere activarea ratificării de către toate statele a instrumentelor universale și religioase pertinente în materie, în special Protocolul facultativ referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, și adoptarea unui cadru legislativ conform cu prevederile acestor documente, care să incrimineze orice formă de exploatare a copiilor sub 18 ani și să consacre principiul extrateritorialității. De asemenea, se recomandă instituirea unor proceduri și mecanisme eficiente de primire a plângerilor, urmărire și anchetă contra persoanelor din rețele de exploatare a copiilor, inclusiv prin criminalitate informatică și trafic de stupefiante, adoptarea unor măsuri speciale, mecanisme și programe corespunzătoare pentru asigurarea protecției copiilor victime sau martori ai actelor criminale și a reinserției lor sociale, conform liniilor directoare în materie de justiție pentru copii formulate prin rezoluția 2005/20-22 iulie 2005 a Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite. Copiilor trebuie să li se garanteze un mediu sigur și protector în familie, comunități, școli și instituții, prin promovarea unor metode de educație pozitive și neviolente și organizarea unor campanii de sensibilizare și formare în acest sens, identificarea copiilor în dificultate, în special refugiați, deplasați, migranți, orfani, neînregistrați, săraci ș.a. și adoptarea unor măsuri eficiente de luptă împotriva sărăciei și sprijin pentru familiile cele mai lipsite de mijloace. 5

O altă direcție de acțiune vizează responsabilitatea companiilor private din domeniu, internet, telefonie, turism, sistem bancar și media în privința luptei împotriva abuzurilor asupra copiilor, astfel încât să fie împiedicată utilizarea acestor servicii pentru solicitări și tranzacții în scopul exploatării copiilor. O serie de alte importante recomandări vizează combaterea eficientă a discriminării, inclusiv prin strângerea colaborării între organismele tratatelor, realizarea drepturilor economice, sociale și culturale, chiar în perioade de criză, și adoptarea unor planuri naționale de acțiune în acest sens sau participarea copiilor la viața publică. Recent, în scopul întăririi orientărilor în materie de politic și practici pentru aplicarea Convenției cu privire la drepturile copilului și a celorlalte instrumente pertinente în materie, au fost elaborate, din inițiativa Consiliului Drepturilor Omului, liniile directoare pentru protecția îngrijirii alternative, supuse Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite în vederea adoptării cu prilejul împlinirii a douăzeci de ani de la adoptarea Convenției11. Obiectivele urmărite prin adoptarea acestui document, menit să ghideze politicile, deciziile și activitățile tuturor entităților din sectorul public, privat, societatea civilă, în privința copiilor lipsiți de protecție parentală sau care riscă să fie lipsiți de asemenea protecție, constau în sprijinirea eforturilor pentru a se asigura menținerea sau revenirea copilului în familia sa sau, la nevoie, a se găsi altă soluție adecvată și permanentă, inclusiv adopția sau kafala în dreptul islamic. În cazul în care asemenea soluții permanente se dovedesc imposibile și nu corespund interesului superior al copilului, să fie definite și aplicate acele forme de protecție pentru îngrijirea alternativă ce sunt cel mai bine adaptate situației și asigură condiții favorabile pentru o dezvoltare completă și armonioasă. Atunci când familia copilului, celula fundamentală a societății și contextul natural al creșterii și protecției copiilor, este incapabilă să îi asigure acestuia îngrijirea, îl abandonează sau îl încredințează unor terți, statul este acela care are datoria de a apăra drepturile copilului și a-i asigura o protecție adecvată a îngrijirilor alternative, cu concursul sau prin intermediul autorităților locale competente și al organizațiilor

11 Decizie adoptată de Consiliul Drepturilor Omului, în cea de a 27-a ședință a sa, la 17 iunie 2009.

6

societății civile abilitate în acest sens. Asemenea decizii, inițiative sau abordări trebuie să fie adoptate caz cu caz, numai în interesul superior al copilului, cu respectarea deplină a dreptului acestuia de a fi consultat și luarea în considerație a opiniilor acestuia, ținând cont și de capacitățile sale, de vârstă și nivel de maturizare. Spre a se evita separarea de părinți, se recomandă luarea de măsuri pentru susținere, în funcțiile lor educative, a familiilor cu capacități limitate de diverși factori precum toxicomanie și alcoolism, discriminare etnică, conflicte armate sau ocupație străină. De asemenea, este necesară luarea în îngrijire și sub o protecție adecvată a copiilor victime ale violului și exploatării, a celor abandonați, sau care trăiesc în stradă, sunt născuți în afara căsătoriei, nu sunt însoțiți sau sunt separați de familiile lor, deplasați în interiorul țării sau refugiați, a copiilor muncitorilor migranți, ai solicitanților de azil, ai bolnavilor de HIV/SIDA sau afectați de aceste boli sau alte boli grave. Prin copii privați de protecția parentală se înțelege, conform liniilor directoare (III/28 a), sub rezerva unor excepții, orice copil care nu beneficiază de protecția permanentă a cel puțin unuia dintre părinți, indiferent de motive sau împrejurări. Copiii din această categorie care se află în afara țării de reședință obișnuite sau sunt victime ale unei situații de urgență pot fi considerați ca neînsoțiți, dacă nu sunt luați în îngrijire de un alt membru al familiei sau un adult care are o asemenea responsabilitate în baza legii sau a cutumei, sau separați dacă sunt separați de persoana care fusese însărcinată, conform legii sau cutumei, să răspundă nevoilor lor, chiar dacă sunt însoțiți de un alt membru al familiei. Formele pe care protecția îngrijirii alternative le poate lua constau în: angajamentul informal, privat, atunci când copilul este luat în grijă de membri ai familiei lărgite, prieteni ai acesteia sau alte persoane cu titlu personal, fără ordinul sau autorizarea unei autorități administrativ-judiciare sau a unui organism acreditat; angajamentul formal, în situația oricărei luări în îngrijire în cadrul familial, ordonate sau autorizate de către o autoritate judiciară sau administrativă competentă sau a oricărui plasament într-o instituție, inclusiv privată, ca urmare sau nu a unor măsuri administrative sau judiciare (III 28 a) ii). În funcție de cadrul în care se înscrie protecția se folosesc termenii: luarea în îngrijire de către DREPTURILE OMULUI

apropiați, formală sau informală (i); plasament familial, la decizia unei autorități competente, într-o altă familie decât cea proprie (ii), alte forme de plasament familial sau de tip familial (iii); plasament în instituții, inclusiv de urgență, în refugii, centre de tranzit, pe termen lung sau scurt (iv); mod de viață independent, sub supervizare. Fac excepție persoanele sub 18 ani private de libertate, copiii cu părinți adoptivi efectiv plasați sub protecția lor sau aranjamentele informale prin care copilul se află în mod voluntar cu membrii familiei sale sau cu prieteni în scop recreativ sau alte motive fără legătură cu incapacitatea sau reticența părinților în legătură cu asigurarea unei protecții adecvate. Pentru a se evita recurgerea la îngrijiri alternative se indică promovarea protecției parentale și prevenirea separării familiilor, precum și facilitarea revenirii copilului în familie. În fiecare țară, autoritățile competente au datoria de a elabora o Cartă a drepturilor copilului care beneficiază de protecția îngrijirii alternative, în termeni care să facă pe deplin inteligibile pentru copii regulile, prevederile și obiectivele, drepturile și îndatoririle ce decurg. Copiii constituie o categorie deosebit de vulnerabilă, mai ales în condițiile crizei economice. Chiar pe continentul european, în multe țări, un mare număr de copii suferă de sărăcie, sunt discriminați, în special cei cu dizabilități, întâmpină dificultăți în accesul la educație și sănătate, suferă violențe în familie, comunitate, la școală, continuă să fie plasați în instituții necorespunzătoare, sunt traficați și exploatați, sunt separați de familiile lor de migranți sau solicitanți de azil sau sunt chiar plasați în detenție, practică prea răspândită în legătură cu copiii aflați în conflict cu legea. Referitor la drepturile copilului, Rezoluția Parlamentului European din 14 ianuarie 2009 asupra drepturilor fundamentale 2004–2008 (2007/2145/INI) pune accentul pe combaterea violenței, sărăciei și muncii acestora. În special sunt condamnate pedofilia, abuzul sexual, violența domestică, pedepsele corporale în școală și alte forme de abuz în instituții. Pentru identificarea acestor abuzuri grave se recomandă instituirea unor mecanisme, cu o largă publicitate, prin care copiii din statele membre să poată raporta asemenea cazuri (alin. 115). De asemenea, se impune implementarea unor măsuri efective pentru interzicerea diverselor forme DREPTURILE OMULUI

de exploatare, inclusiv prin prostituție, producție de pornografie infantilă, trafic de droguri, furturi de buzunare și cerșetorie (alin. 116). Statele membre sunt chemate să pună capăt practicii căsătoriilor neoficiale ale minorilor, adesea de vârste fragede, considerate ca o formă de abuz sexual dăunător dezvoltării copilului și o incitare la abandon școlar. Având în vedere că mii de copii din unele state membre sunt angajați în cele mai inadecvate forme de muncă în mediu urban și rural, devine stringent necesară aplicarea riguroasă a legislației naționale în materie, precum și organizarea campaniilor naționale de educație atât pentru părinți, cât și pentru copii. Frecventarea constantă a școlii este de natură să contribuie la prevenirea unor astfel de abuzuri și ruperea cercului vicios dintre analfabetism și sărăcie. Întrucât aproape 20% dintre copiii din Uniunea Europeană trăiesc sub limita de sărăcie, iar cei mai vulnerabili provin din familii uniparentale sau au părinți născuți în alte țări, se impune luarea măsurilor adecvate pentru a li se asigura accesul la drepturi, inclusiv pentru susținerea familiilor lor, cu precădere a celor mai sărace, în sensul reducerii sărăciei copiilor și a familiilor lor. Totodată, Comisia este chemată să includă strategiile din aceste domeniu în toate politicile de dezvoltare. Prin Rezoluția 2007/2145 (INI), se cere o atenție deosebită pentru situația refugiaților, solicitanților de azil și a copiilor acestora, precum și a copiilor migranți fără documente, „astfel încât fiecare copil să își poată exercita pe deplin drepturile, așa cum sunt ele definite în Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, inclusiv dreptul la nediscriminare” (alin. 99). O atenție specială trebuie acordată minorilor neînsoțiți și celor separați de părinții lor, care ajung în Uniunea Europeană printr-o imigrare nelegală. Statele membre trebuie să le asigure acestora asistență și protecție împotriva oricăror forme de violență și exploatare, precum și asistență legală, îmbunătățirea condițiilor de primire, cazare corespunzătoare, acces la serviciile de sănătate, educație, formare, îndeosebi pentru însușirea limbii oficiale a țării gazdă, formare vocațională și integrarea deplin în sistemul educațional. De asemenea, se subliniază că detenția administrativă a copiilor este inacceptabilă iar copiii însoțiți de familiile lor pot fi deținuți numai în condiții cu adevărat excepționale, pentru cel 7

mai scurt timp posibil și în interesul lor, în concordanță cu art. 3 și 37 (b) ale Convenției Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (alin. 101). În consecință, drepturile copilului, inclusiv protecția copiilor, constituie o arie tematică importantă a planului de activitate al Agenției drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin care se urmăresc o serie de obiective specifice. Între acestea, identificarea și analiza codurilor de conduită și a indicatorilor furnizorilor de servicii destinate copiilor, în special copiilor din categorii de risc, precum copii cu dizabilități, din minorități etnice, solicitanți de azil și familii de migranți separate, copii fără documente de stare civilă, identificarea și analiza acțiunilor pentru combaterea traficului cu copii și accesul egal la educație și sănătate de calitate pentru copiii din grupuri dezavantajate, în special Roma și călători. Cu tot drumul lung, ascendent, parcurs în cei douăzeci de ani scurși de la adoptarea Convenției, în sensul îmbunătățirii protecției copiilor, „mai SUMMARY

The study, devoted to the rights of the child topic at the 20 th anniversary of the United "ations Convention, shows the main moments with the development of the protection of the rights of the child, at universal and regional, European, levels, from the legal and the institutional framework down to present orientations, ways of action, strategies and significant programmes. On examining this evolution, as well as the real situation of children, a vulnerable category in general and particularly under the circumstances of the economic crisis, the author concludes that, despite the progress achieved so far, the protection of the rights of the child still has a long way to go, which implies the need for massive, constant and conjugated efforts.

8

este încă nevoie de continuarea și concertarea acțiunii guvernamentale ca și a acțiunii organizațiilor internaționale și a societății civile pentru asigurarea respectării, protecției și promovării drepturilor omului. Aceasta presupune nu numai adaptarea legislației, ci și asigurarea exercitării pe deplin a drepturilor copiilor în viața de fiecare zi, inclusiv participarea și accesul copiilor la justiție. Aceasta – se arată în declarația comună a Consiliului Europei și a Agenției drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – constituie un imperativ moral, social și legal”12. Analiza situației actuale reliefează din nefericire perpetuarea unor grave probleme, între care malnutriția, exploatarea economică, abandonul școlar, sănătatea precară, violența ș.a. Astfel, Convenția cu privire la drepturile copilului și celelalte instrumente în materie, precum și mecanismele create în aplicarea lor se dovedesc indispensabile dar insuficiente. Omenirea se află așadar în toiul luptei pentru drepturile copilului, iar ceea ce rămâne de făcut implică un efort uriaș care trebuie continuat în mod susținut. RÉSUMÉ

L’étude, consacrée au thème des droits de l’enfant, à vingt ans de l’adoption de la Convention de l’O"U, met en évidence les principaux repères marquant l’évolution de la protection et promotion des droits de l’enfant sur le plan universel et régional européen, en partant du cadre juridique et institutionnel et allant jusqu’aux orientations actuelles, aux directions d’action, aux stratégies et aux programmes significatifs. Suite à l’examen de cette évolution et de la situation réelle des enfants, catégorie vulnérable en général, surtout dans les conditions de la crise économique, l’auteur en tire la conclusion selon laquelle, malgré tous les progrès réalisés jusqu’à l’heure actuelle, la protection des droits des enfants doit encore parcourir un long chemin, ce qui implique un effort massif, conjugué et constant.

12 Joint statement on the occasion of the 20th Anniversary of the Adoption of the Convention on the Rights of the Child.

DREPTURILE OMULUI

DREPTURILE SOCIALE ȘI POLITICA SOCIALĂ Î" LUMI"A TRATATULUI DE LA LISABO"A* I. Probleme introductive: echilibrul fragil și instabil dintre adjectivele „social” și „economic” din tratatul de la Lisabona

O primă abordare a Tratatului de la Lisabona1 arată că articolul 2, alineatul 3 enunță că „Uniunea instituie o piață internă. Aceasta acționează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social, precum și pe un nivel înalt de protecție și de îmbunătățire a calității mediului”. Într-adevăr, adjectivul „social” ca element asociat cu „economia de piață” este pur accidental, deoarece aceasta este singura dată când pare menționat împreună cu formularea „economie de piață”, în întregul text al Tratatului de la Lisabona. În ultimă instanță, ideea unei „constituții europene sociale și economice” nu anticipează un echilibru între social și economic, ci un dezechilibru vădit mai curând în favoarea problemelor economice decât în cea a preocupărilor sociale2. Dacă s-a demonstrat deja că regulile competiției constituie elementul cheie al economiei de piață a

* Versiunea în limba engleză a acestei lucrări a fost publicată în Polonia în 2008, în Studies in Honour of Andrzej Marian Swiatkowski (Studii în onoarea lui Marian Swiatkowski). ** Profesor la Facultatea de Drept (Universitatea din Valencia, Spania), Membru al Comitetului european pentru drepturile sociale. 1 Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului cu privire la Uniunea Europeană și a Tratatului de înființare a Comunității Europene, semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007. 2 Vezi, B. Magliulo, L’Europe sociale des institutions et des hommes, Nathan, Paris, 19991. Vezi și M. Ferrera, "uovi modelli per il welfare europeo, în Il Mulino, nr. 2, 1993, și L. Jimena Quesada, El Estado social en Europa în Revista del Ministerio de Trabajo y Asuntos SocialesAsuntos Sociales, nr. 30, 2001. 3 Vezi, L. Jimena Quesada, European Constitution and competition policy. Focus on conflicts between freedom of enterprise and other fundamental rights, Pilon edizioni, Roma, 2005, în special Capitolul 3 („Special Section: the modulation of competition rules through other transversal aspects of the European construction: 3.1. A paradigmatic dialectic tension: competition rules and the European social dimension”), pp. 76–83. DREPTURILE OMULUI

Luis JIME"A QUESADA**

Uniunii Europene3, trebuie de asemenea subliniat că aceste reguli servesc ca motor pentru funcționarea pieței interne și, totodată, arbitrează în funcționarea celor patru libertăți clasice ale pieței comune (libera mișcare a persoanelor, serviciilor, mărfurilor și capitalului)4. În mod deosebit, din punctul de vedere al politicii sociale, libertatea de mișcare a lucrătorilor pune în evidență un echilibru delicat, pe de o parte, între aspectele economice și cele sociale ale Tratatelor europene (liberalizarea controalelor la frontiere în vederea liberei circulații a lucrătorilor care sunt cetățeni ai țărilor membre nu trebuie să atragă după sine discriminarea în privința condițiilor de muncă, a angajării și a securității sociale) și, pe de altă parte, extinderea cetățeniei Uniunii (principiul nediscriminării pe motivul deținerii cetățeniei unei țări membre îi exceptează pe angajații administrației publice)5. În legătură cu politica socială, trebuie inclusă și așa-zisa analiză ex ante a impactului economic și social al reglementărilor europene care operează asupra pieței interne. În Acordul interinstituțional din 2003 (Parlamentul European, Consiliul European și Comisia Europeană) privind îmbunătățirea procesului de elaborare a legislației6 cele trei instituții europene încurajează instituirea reglementărilor de către agenți privați (co-reglementări și autoreglementări), incluzând implicarea partenerilor sociali7.

4 See extensively B. Pérez de Las Heras, El mercado interior europeo. Las libertades económicas comunitarias: mercancías, personas, servicios y capitales, Universidad de Deusto, Bilbao, 2004. 5 A se vedea J. L. Monereo Pérez, și J. Vida Soria, La conditión de nacionalidad en el acceso del personal a los empleos públicos, Ministerio para las Administraciones Públicas, Madrid, 1991. 6 OJ C 321/01, 31 decembrie 2003. 7 Conform acestui Acord interinstituțional privind îmbunătățirea procesului de elaborare a legislației, prin coreglementare se înțelege acel mecanism prin care un act legislativ comunitar încredințează atingerea obiectivelor definite de autoritatea legislativă părților recunoscute în domeniu (cum ar fi operatorii economici, partenerii sociali, organizațiile neguvernamentale, sau asociațiile). Cât privește autoreglementarea, aceasta este definită drept posibilitatea ca operatorii economici, partenerii sociali, organizațiile neguvernamentale, sau asociațiile să adopte între ele și pentru ele principii comune la nivel european (îndeosebi coduri de practică sau acorduri sectoriale).

9

De fapt, în sfera statelor membre ale Uniunii Europene, globalizarea face să fie esențial să se acorde pieței o poziție importantă atunci când sunt elaborate proiectele de lege8, chiar în faza inițială (care prognozează costul economic și social al legilor, așa-numita „fezabilitate”)9. În orice caz, OECD (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) a adoptat totodată și recomandări adresate întreprinderilor multinaționale prin care acestea sunt invitate să contribuie la realizarea drepturilor sociale fundamentale ale angajaților lor și să respecte drepturile omului ale celor afectați de activitățile pe care le desfășoară10. Aceeași preocupare pentru funcționarea corespunzătoare a pieței în legătură cu elaborarea proiectelor de lege s-a manifestat, cum era și de așteptat, la nivelul OECD și trebuie menționată aici Recomandarea sa din 9 martie 1995 privind îmbunătățirea calității reglementărilor publice. Astfel, aici nu este vorba numai de a prognoza cât va costa bugetul statului pentru a pune legea în practică – adică, costul suportat de vistieria publică – ci și efectul financiar asupra companiilor și, în ultimă instanță, pierderea, menționarea sau crearea de locuri de muncă (ne-am putea gândi la efectele economice și cele legate de locurile de muncă ale legislației anti-tutun. Din această ultimă perspectivă, în unele țări din Uniunea Europeană există uzanța de a se apela la tehnica verificării prin listă; adică, un chestionar al cărui scop este verificarea consecințelor pentru companii și pentru dezvoltarea economică și socială pe care le-ar putea avea un proiect de lege. În cadrul acestor considerații, contribuția Tratatului de la Lisabona la politica socială este pur terminologică. Într-adevăr, în afară de a include domeniul „politicii sociale” sfera de cuprindere a „împărțirii competenței între Uniune și statele membre”, Tratatul de la Lisabona enunță că Titlul XI, intitulat „politica socială, educația, pregătirea în școli profesionale și tineretul” (conform vechii

8 A se vedea A. J. Porras "adales, La calidad normativa y los desafios de la gobernanza, în Calidad normativa y técnica legislatives Europa, Estados y entidades infraestatales (A. Porras și L. Pegoraro – coordonare), Libreria Bonomo Editrice, Bologna, 2003, p. 43. 9 A se vedea, de asemenea, Declaration ". 39 on the quality of the drafting of Community legislation adoptată la 2 octombrie 1997 de Conferința interguvernamentală și anexată la Actul Final al Tratatului de la Amsterdam. 10 Ghidul OECD pentru întreprinderile multinaționale a fost adoptat inițial în 1976, iar apoi revizuit în iunie 2000. În această chestiune, vezi, L. Dubin, The direct application of human rights standards to, and by, transnational corporations, in the Review of the International Commission of Jurists, vol. 61, 1999.

10

numerotări a Tratatului de instituire a Comunității Europene), se va intitula „politica socială”, și se va renumerota drept Titlul IX în Tratatul de la Lisabona și va primi o nouă numerotare (Titlul X) în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

II. Către consolidarea politicii și respectarea drepturilor sociale în cadrul Uniunii Europene

Așa cum s-a afirmat în prima parte a lucrării de față, adjectivul „social” apare alături de principiul „economiei de piață” doar o singură dată în Tratatul de la Lisabona și, prin urmare, se poate susține și că adjectivul „social” are mai puțină greutate decât adjectivul „economic”. Trebuie avut în vedere că includerea „politicii sociale” în Tratatele Comunităților Europene era o noutate introdusă în 1986 prin Actul Unic European. Dar, dacă în sfera economicului pașii înainte în cadrul Uniunii Europene s-au făcut uniform, progresul social a fost introdus „asimetric” (în conformitate cu dinamica „Europei cu viteze diferite”). Astfel, în 1989 Marea Britanie a fost singura din cele pe atunci douăsprezece țări ale Uniunii care nu a semnat Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrărilor, chiar dacă acesta este un document privind politica în domeniu, fără valoare obligatorie. În 1992, a fost necesară și includerea nucleului politicii sociale sub forma unui Protocol anexat Tratatului de la Maastricht pentru a face posibilă o clauză opțională de neadeziune11, încă odată pentru Marea Britanie. În ceea ce le privește, Tratatul de la Amsterdam din 1997 a lărgit sfera de cuprindere a clauzei antidiscriminatorii (noul Articol 13 al Tratatului de instituire a Comunității Europene), în timp ce Tratatul de la Nisa din 2001 a încercat să implementeze mai bine „metoda deschisă de coordonare”12, care compensează realizarea pieței cu protecția drepturilor sociale13.

11 A se vedea J. J. Martínez, Maastricht y la nueva política social, în Gaceta Jurídica de la CE, n. B–71. A se vedea și J. C. Séche, L’Europe sociale après Maastricht, în Cahiers de droit européen, nr. 4/5, 1994. 12 S. De la Rosa, La méthode ouverte de coordination dans le système juridique communautaire, Bruylant, Bruxelles, 2007 13 În această privință, a se vedea O. de Schutter, The Implementarion of the EU Charter of Fundamental Rigths through the Open Method of Coordination, Jean Monnet Working Paper 07/04, New York University School of Law, New York, 2004. Acest autor încearcă să identifice „funcțiile diferite ale unei metode deschise de coordonare în implementarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”.

DREPTURILE OMULUI

Este binecunoscut că orice progres social implică un cost economic care trebuie suportat de state sau de firme. Fie că acest cost este suportat de state fie că și-l asumă firmele, prețul produselor va crește în țară sau în țările care încearcă să implementeze acest progres social. Dacă țara sau țările respective nu sunt în stare să convingă și alte țări din jurul lor să implementeze un progres social similar, există așadar riscul că își vor pierde competitivitatea internațională. Acesta este fundalul și dinamica acordurilor sociale, și aceste sunt coordonatele în baza cărora a fost semnată Carta Socială Europeană din 1961 a Consiliului Europei14. Care este dimensiunea socială a Tratatului de la Lisabona comparativ cu abordarea sa economică: Așa cum înțeleg eu lucrurile, această dimensiune socială trebuie măsurată în funcție de cel puțin două aspecte: a) Mai întâi, abordarea „politicii sociale” în Tratatul de la Lisabona. În acest caz, prevederea care servește drept bază sau introducere pentru noul Titlu X „Politica socială”) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene [Articolul 151 TFEU (ex-Articolul 136 TCE)] este cât se poate de clar în favoarea prevalenței obiectivelor comerciale asupra obiectivelor sociale ale Uniunii. În mod deosebit, Articolul 151, în timp ce menționează explicit „Carta Socială Europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961” (împreună cu Carta Comunitară din 1989 a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor), spune clar că dimensiunea socială trebuie să țină cont de „nevoia de menținere a competitivității economiei Uniunii”15.

A se vedea H. Wiebringhaus, Rapport introductif sur la Charte sociale européenne, în La Charte social européenne. Dix années d’application, Université Libre de Bruxelles, 1978, p. 25. 15 Articolul 151 TFEU prevede: „Uniunea și statele membre, având în vedere drepturile sociale fundamentale cum sunt cele enunțate în Carta Socială Europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 și în Carta Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor din 1989, vor avea drept obiective promovarea ocupării unui loc de muncă, condiții de viață și de muncă mai bune, astfel încât să facă posibilă armonizarea lor cu menținerea îmbunătățirilor aduse, o protecție socială corespunzătoare, dialog între conducere și salariați, dezvoltarea resurselor umane în vederea menținerii unei cote înalte a ocupării locurilor de muncă și combaterea excluziunii. În acest scop Uniunea și statele membre vor implementa măsuri care să țină cont de diversele forme ale practicilor naționale, îndeosebi în domeniul relațiilor contractuale, și de nevoia de menținere a competitivității economiei Uniunii. Ele au convingerea că o astfel de dezvoltare va rezulta nu numai din funcționarea pieței interne, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ci și din procedurile prevăzute în Tratate și din însușirea prevederilor înscrise în legislație, reglementări sau prin acțiune administrativă”. 14

DREPTURILE OMULUI

b) În al doilea rând, sfera de cuprindere a drepturilor sociale din „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii”, care devine obligatorie din punct de vedere juridic ca făcând parte din Tratatul de la Lisabona. Această Cartă a Uniunii include o listă considerabilă de drepturi sociale: din acest punct de vedere, drepturile fundamentale cele mai legate de piață (libertatea de a-și alege o ocupație și dreptul de a se angaja în muncă – Articolul 15, dreptul la proprietate – Articolul 17, și libertatea de mișcare și de rezidență – Articolul 45), precum și orice limitări specifice (de exemplu, „interesul public” și „interesul general” în măsura în care acestea afectează dreptul la proprietate din Articolul 17) sunt în echilibru cu drepturile sociale recunoscute îndeosebi în Titlul III („Egalitatea”) și în Titlul IV („Solidaritatea”) ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene16. Și totuși, această recunoaștere formală de mare anvergură prezintă mai multe puncte slabe, între care: – Carta Uniunii nu își are propriul mecanism de garantare (un fel de „drept de apel”), ceea ce constituie marele călcâi al lui Ahile al întregului document;17 – textul Cartei Uniunii nu menționează Carta Socială Europeană nici măcar o singură dată, ceea ce înseamnă că acest instrument emblematic al Consiliului Europei este, într-un fel, „ținut ascuns”, în ciuda faptului că o bună parte din articolele Cartei Uniunii care acoperă drepturile sociale au fost formulate luându-se drept model atât Carta Socială Europeană din 1961 cât și Carta Socială Europeană revizuită din 1996. Aceasta constituie un fel de desconsiderare a Cartei Sociale Europene în comparație cu celălalt tratat emblematic al Consiliului Europei (Convenția Europeană a Drepturilor Omului), care este menționată de câteva ori în Carta Uniunii18;

A se vedea M. A. ALEGRE MARTI"EZ, Los derechos sociales en la Carta de los derechos fundamentales de la Union Europea, în Escritos sobre Derecho Europeo de los Derechos Sociales (coord. L. Jimena Quesada), Tirant lo Blanch, Valencia, 2004. 17 A se vedea B. S. Tomás Mallén, A Carta dos direitos fundamentals da Uniao Européia ou a otimizaçao da protegao dos direitos e liberdades na Europa, în Anuario Brasil-Europa. Direitos Humanos e Relaçoes Externas, Editorial Konrad-Adenauer-Stiftung, Brasilia, 2004, p. 39. 18 A se vedea J. F. Flauss, Las interacciones normativas entre his instrumentos europeos relativos a la protección de los derechos sociales, în Escritos sobre Derecho Europeo de los Derechos Sociales, Tirant lo Blanch, Valencia, 2004. 16

11

– deși Carta Socială Europeană este menționată în Preambulul Cartei Uniunii, prin contrast, jurisprudența Comitetului European pentru Drepturile Sociale nu este menționată, o altă desconsiderare clară față de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (deoarece jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului este menționată în mod explicit);19 – legat de aceasta, în timp ce Articolul 6 TEU prevede aderarea Uniunii la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu există o prevedere similară referitoare la aderarea la Carta Socială Europeană. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un instrument de bază al democrației politice, fiind ratificat de Uniunea Europeană, neratificarea în paralel și a instrumentului de bază al Consiliului Europei privind democrația socială (Carta Socială Europeană) va lăsa astfel drepturile sociale în cadrul Uniunii într-o poziție dezavantajoasă în privința garanțiilor20.

III. Provocările politicii sociale după Tratatul de la Lisabona

Aceștia sunt parametrii dimensiunii sociale în Uniunea Europeană. Acestea fiind spuse, după Tratatul de la Lisabona este politica socială în mod necesar și în toate cazurile subordonată imperativelor predominant mercantile ale Uniunii? În practică, răspunsul va fi probabil afirmativ. Totuși, din perspectiva obligațiilor sociale internaționale ale statelor membre ale Uniunii, răspunsul ar trebui să dea mai multă speranță în privința eficacității drepturilor sociale. Mai întâi, toate statele membre ale Uniunii au ratificat Carta Socială Europeană din 1961 a Consiliului Europei, care a fost interpretată progresiv de Comitetul de experți independenți. În jurisprudența rezultată de la acest organism, care își are originea în sistemul înaintării de rapoarte, măsurile antisociale care provin dintr-o economie de piață strictă au fost temperate.

19 A se vedea L. Jimena Quesada, El desarrollo jurisprudencial de la Carta Social Europea, in Protectión international de derechos humanos. Nuevos desafios (coord. C. Courtis, D. Hauser și G. Rodriguez Huerta), Editorial Porrúa, Mexico, 2005. 20 A se vedea O. De Schutter, L’odhésion de L’Union européenne á la charte sociale européenne révisée, EUI Working Paper LAW No. 2004/11, European University Institute, Florence, 2004.

12

Pe de altă parte, este adevărat că nu toate statele au ratificat Carta Socială Europeană revizuită din 1996, care extinde lista drepturilor sociale și adoptă sistemul „cvasijuridic” al plângerilor colective înaintate Comitetului european pentru drepturile sociale21. De exemplu, în timp ce Franța și Italia au ratificat Carta revizuită din 1996, Spania sau Marea Britanie nu au făcut acest lucru: fără îndoială, aceste state mai reticente trebuie să o ratifice în viitor. Jurisprudența rezultată din activitatea Comitetului european pentru drepturile sociale, care derivă din acest sistem al plângerilor colective, de asemenea a corectat măsurile menite să facă piața muncii mai flexibilă22. În hotărârea pe fond din 16 noiembrie 2001, în cazul Confédération Française de lʼEncadrement împotriva Franței,23 Comitetul european a considerat, a priori, că măsurile vizând flexibilitatea în privința orelor de program nu încalcă propriu-zis Carta24. Pentru a fi în conformitate cu Carta Socială revizuită, legislația sau reglementările naționale trebuie să îndeplinească trei criterii: a) trebuie să nu permită un număr de ore de program zilnic sau săptămânal nerezonabil; b) trebuie să opereze într-un cadru juridic care să ofere garanții adecvate; c) trebuie să prevadă perioade de referință rezonabile pentru calcularea timpului mediu de lucru25. În ultimă instanță, pentru a confirma sfera de cuprindere a dimensiunii sociale, Uniunea Europeană trebuie să încorporeze „acquis-ul

21 A se vedea A. M. Swiatkowski, Carta de los derechos sociales europeos, Eduntref (Editorial de la Universidad Nacional de Tres de Febrero), 2007, îndeosebi pp. 429–435 („Comité Europeo de Derechos Sociales”). 22 A se vedea X. Prétot, De la liberté dʼentreprendre au droit à un emploi, ou les bases constitutionelles du droit de licenciement, în Droit Social, nr. 4, 2005. 23 Plângerea colectivă nr. 9/2000 cu privire la situația personalului managerial în privința zilelor lucrătoare pe an. 24 Vezi în special General Introduction, Conclusions XIV-2, p. 33. 25 Conform acestor criterii, Comitetul a constatat că: „situația personalului managerial privind zilele lucrătoare dintr-un an constituie o încălcare a articolului 2.1 din Carta Socială revizuită dat fiind numărul mare de ore de lucru săptămânale permise și absența unor garanții adecvate. Comitetul consideră că numărul de ore de lucru efectuate de managerii care sunt prinși în sistemul cu un anumit număr de zile lucrătoare pe an și care, în sistemul programului de lucru flexibil, nu sunt plătiți suplimentar este anormal de mare. În atare împrejurări, perioada de referință de un an este excesiv de mare. Situația așadar contravine articolului 4.2 din Carta revizuită” (paragrafele 38 și 45).

DREPTURILE OMULUI

social” al Consiliului Europei. Această abordare este cu atât mai necesară cu cât jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene pe probleme sociale, deși considerabilă, este mai săracă decât cea pe probleme de „liberă competiție”26. De fapt, Curtea de Justiție a pronunțat hotărâri deosebit de interesante privind egalitatea dintre femei și bărbați (incluzând perspectiva genului)27. Dar, ar fi interesant pentru Curtea Uniunii Europene să țină cont și de jurisprudența socială a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și, mai presus de orice, de jurisprudența Comitetului european pentru drepturile sociale. Oricum, provocările privind politica socială după Tratatul de la Lisabona nu numai că se focalizează pe dimensiunea europeană, ci trebuie să țină cont și de actuala criză economică internațională. Când reglementările Uniunii Europene exercită presiuni asupra companiilor dintr-un anumit sector, (de exemplu, în agricultură) pentru realizarea anumitor obiective (în primul rând legate de mediu), se garantează totodată ajutor european sau de la stat, care face posibilă compensarea pierderii competitivității internaționale (reducerea taxelor pe carburanți pentru fermieri etc.). Acesta este singurul mod legitim de menținere a competitivității la nivel european, deoarece Uniunea Europeană, cum este de așteptat, nu poate interfera în mod nelegitim cu suveranitatea altor state, cu atât mai puțin în cazuri cum este cel al „gigantului chinez”28. Cum poate Uniunea Europeană să fie consecventă cu o politică socială care respectă 26 J.M. Verdier, Protection et justiciabilité des droits sociaux, în Affari Sociali Internazionali, nr. 1, 1992. 27 A se vedea Ch. McCrudden, The Effectiveness of European Equality Law: "ational Mechanisms for Enforcing Gender Equality Law in the Light of European Requirements, în Oxford University Press, vol. 13, n. 13, 1993. 28 A se vedea judecata Curții de primă instanță din octombrie 2004 (cazul T-35/02, Shanghai Teraoka Electronic Co. Ltd împotriva Consiliului Uniunii Europene): urmare a unei plângeri depuse la 30 iulie 1999 de producătorii de cântare electronice din Comunitatea Europeană care se referea la cea mai mare parte din producția Comunității pentru acel produs, Comisia, printr-o notă publicată la 16 septembrie 1999 (OJ 1999 C 262, p. 8), a inițiat o procedură anti-dumping în baza articoluluii 5 din Regulamentul Consiliului (EC) nr. 384/96 din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor de produse de dumping din țări nemembre ale Comunității Europene (OJ 1996 L 56, p. 1) în legătură cu importarea anumitor cântare electronice având ca țări de origine China, Coreea de Sud și Taiwan.

DREPTURILE OMULUI

demnitatea lucrătorilor și să concureze cu mâna de lucru scandalos de ieftină care există în China?29 Din acest punct de vedere, întreprinzătorii din Uniunea Europeană care încearcă să încheie contracte cu lucrători din țări terțe care sunt gata să accepte salarii mizere vor descoperi că există o limită la libertatea lor concurențială prin existența unor cote sau contingente de lucrători care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene (aceste cote sunt stabilite de fiecare stat membru al Uniunii). Cu alte cuvinte, libera concurență nu-i permite unui întreprinzător din Uniune să ofere nelimitat locuri de muncă al lucrătorilor din țări din lumea a treia30. Este adevărat că, în domeniul comerțului exterior al Uniunii care vizează cooperarea în dezvoltare, Uniunea poate impune așa-numita clauză de „condiționare politică”31; adică, ajutorul comercial pentru țări din lumea a treia cu condiția respectării de către acestea a democrației și a drepturilor omului32. De fapt, pentru a închide această secțiune, se cuvine să subliniem că principiul unei economii de piață deschise cu concurență liberă orientează și acțiunile de politică externă ale Uniunii pe aceeași direcție din care suflă vântul globalizării. De vreme ce regulile concurenței guvernează și relațiile comerciale ale Uniunii Europene cu restul lumii și în cadrul organizațiilor internaționale, s-au încheiat acorduri bilaterale și multilaterale cu țări din lumea a treia33. În orice caz, aceste evoluții trebuie să aibă în vedere dezbaterea privind o „clauză socială”, sau

29 A se vedea această abordare în K. De Feyter, Corporate Governance and Human Rights,în Commerce mondial et protection des droits de lʼhomme/World trade and protection of human rights, Bruylant, Bruxelles, 2001, p. 83; „responsabilitatea corporației față de drepturile omului poate fi împărțită atunci când corporația intră într-o relație contractuală cu alte corporații în contextul activităților sale, cum ar fi un stat sau un subcontractant. Se poate foarte bine argumenta că o anume răspundere are și corporația atunci cînd încheie contracte cu alți factori care încalcă drepturile omului ale angajaților săi sau cu alte persoane în contextul activităților pe care le desfășoară, solidar sau la cererea corporației”. 30 A se vedea P.A. Fernández Sánchez, La circulatión de los ciudadanos extracomunitarios, în Cuadernos Europeos de Deusto, nr. 12, 1995. 31 Despre limitări atât în privința clauzei de condiționare cât și a teoriei obligației pozitive, vezi J.F. Flauss, La globalisation economique, în Commerce mondial et protection des droits de lʼhomme/World trade and protection of human rights, Bruylant, Bruxelles, 2001, p. 228-232. 32 A se vedea, de ex., B. Brandter și A. Rosas, Human Rights and External Relations of the European Community: An Analysis of Doctrine and Practice, în European Journal of International Law, nr. 9, 1998. 33 A se vedea Y.-C. Chao, et al.(ed.), International and comparative competition laws and policies, Kluwer Law International, The Hague, 2001.

13

să asigure „standarde ale muncii în viziunea Curții”, în cadrul comerțului internațional, cum ar fi în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului sau în cadrul politicilor comerciale naționale34.

IV. Gânduri de încheiere: optimizarea standardului comun european cu privire la politica socială și la drepturile sociale

Dacă legislația europeană este în bună parte alcătuită din reglementările Uniunii Europene și ale Consiliului Europei, cele două forumuri continentale trebuie să fie complementare și este necesar ca reglementările să interacționeze: această sinergie este relevantă mai ales în domeniul politicii sociale, acționând chiar asupra implementării politicilor publice și în privința drepturilor omului35. Mai precis, iată riscul cu care ne-am putea confrunta: două niveluri europene contradictorii sau divergente (două „adevăruri europene” diferite) în legătură cu principiul egalității și al drepturilor sociale36. În acest scenariu, am insista asupra următoarei soluții ca fiind cea mai rezonabilă, în fața riscului pe care l-am menționat: aderarea mai „populară” a Uniunii Europene la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ar trebui să fie însoțită în paralel de aderarea uniunii la Carta Socială a Consiliului Europei, astfel încât democrația politică și cea socială să meargă mână în mână și de dragul coerenței cu principiul indivizibilității drepturilor omului. Pe lângă argumentul teoretic, importanța aderării Uniunii la Carta Socială Europeană reiese mai ales dintr-o chestiune pragmatică: evitarea divergențelor sau contradicțiilor dintre Curtea de Justiție a Uniunii și Comitetul european pentru drepturile sociale37. Din fericire, o astfel de contradicție nu a apărut încă în acest domeniu al practicii sau al jurisprudenței, deși riscul există, așa cum se vede

34 A se vedea, de ex., E. De Wet, Labor Standards in the Globalized Economy: The inclusion of a Social Clause in the General Agreement on Tariff and Trade/World Trade Organization, în Human Rights Quarterly, nr. 17, 1995. 35 Cu această abordare, J.F. Flauss, Las interacciones normativas entre los instrumentos europeos relativos a la proteción de lo derechos sociales, în Escritos sobre Derecho european de los derechos sociales (coord. L. Jimena Quesada), Tirant lo Blanch, Valencia, 2004, pp. 25-54. 36 A se vedea Jimena Quesada, L., La Europea social y democrática de Derecho, Madrid, Dykinson, p. 107. 37 Scopul urmărit este de a permite „fertilizarea încrucișat a celor două sisteme”: A.Clapham, „Is there any competition between the two Social Charters?”, Affari sociali internazionali, nr. 1, 1992, p. 197.

14

din hotărârea pe fond în Plângerea colectivă nr. 22/2003 (Confederația generală a muncii împotriva Franței) din 7 decembrie 2004 a Comitetului european pentru drepturile sociale și judecata Curții de Justiție din Luxembourg din 1 decembrie 2005 (Cazul C-14/04, Abdelkader Delias, Confédération générale du travail, Fédération nationale des syndicats des services de santé et des services sociaux CFDT, Fédérations nationale de lʼaction sociale Force ouvrière împotriva Primului Ministru, Ministrului Afacerilor Sociale, Muncii și Solidarității). Ambele cazuri s-au axat pe conceptul de „timp de lucru” în legătură cu sfera de cuprindere a legislației naționale care prevede un plafon mai rezonabil pentru lucrători, în special legat de timpul maxim de lucru săptămânal. Mai exact, ambele organisme europene (Comitetul european pentru drepturile sociale38 și Curtea de Justiție a Uniunii Europene39) abordează stabilirea timpului de lucru în anumite stabilimente sociale în ceea ce privește

38 În Plângerea colectivă nr. 22/2003, Comitetul european pentru drepturile sociale a stabilit (paragrafele 36 la 39): Perioadele «dʼastreinte» (= de constrângere) sunt de fapt perioadele în care angajatul este obligat să stea la dispoziția angajatorului în vederea prestării muncii, la solicitarea acestuia din urmă. Dar, această obligație, chiar și atunci când eventualitatea prestării muncii este pur ipotetică, fără îndoială că nu-i dă voie angajatorului să presteze activități după bunul său plac, în perioada de timp de care dispune înainte de începere a muncii la o dată fixă și care se supune lipsei de certitudine ce rezultă din exercitarea unei ocupații sau din situația de dependență inerentă în această exercitare. Absența muncii efective, stabilită a posteriori pentru o perioadă de timp pe care angajatorul nu a avut-o la dispoziția sa a priori, nu poate prin urmare să constituie un criteriu adecvat pentru ca o astfel de perioadă să fie considerată drept perioadă de repaus. Comitetul prin urmare consideră că asimilarea perioadelor «dʼastreinte» cu perioadele de repaus constituie o încălcare a dreptului la un program de lucru rezonabil prevăzut în Articolul 2 § 1 din Carta revizuită. Cât privește faptul că aceste perioade «dʼastreinte» pot fi în zile de duminică, Comitetul consideră că este tot o încălcare a Articolului 2 § 5 din Carta revizuită. 39 În judecata din 1 decembrie 2005, Curtea de Justiție a enunțat (paragrafele 59 la 62): În orice caz, simplul fapt că orele de prezență a angajaților la locul de muncă sunt luate în considerare în totalitatea lor pentru implementarea anumitor drepturi ale angajaților reieșite din Directiva 93/104, în cazul de față dreptul la perioade de repaus zilnic și săptămânal, nu poate asigura deplina concordanță cu obligațiile pe care această directivă le impune statelor membre, dat fiind faptul că statele sunt obligate să garanteze toate acele drepturi, în mod deosebit fixarea timpului maxim de lucru săptămânal la 48 de ore. Mai trebuie adăugat că prevederile naționale precum cele înscrise de Decretul nr. 2001-1384 nu pot intra în cadrul derogărilor posibile prevăzute pentru directiva respectivă. Mai întâi, Articolul 2 din Directiva 93/104, care definește termenii principali utilizați în directivă, inclusiv conceptele de timp de lucru și perioadă de rapaus, care nu pot fi supuse derogării. În al doilea rând, nici măcar nu se pretinde în cazul de față că legislația aflată în discuție din procedurile principale se poate încadra la unul din cazurile la care se referă Articolele 17(1) și (2) și 18(1)(b)(i) din Directiva 93/104”.

DREPTURILE OMULUI

lucrul la solicitare, când lucrătorului i se cere să se prezinte la locul de muncă (perioadele de inactivitate ale lucrătorului în cadrul acestui sistem vizavi de sistemul național de calcul al orelor de prezență la lucru se diferențiază în funcție de intensitatea activității). Ce s-ar fi întâmplat dacă judecata Curții Comunității ar fi contrazis decizia anterioară a Comitetului european pentru drepturile sociale? Din nefericire, la nivel european nu există soluție într-o astfel de situație, încât făptuitorul de justiție național s-ar fi confruntat cu o dilemă greu sau imposibil de rezolvat. În rezumat, laitmotivul sinergiei propuse (pentru a se ajunge la un standard comun european în privința politicii sociale și a drepturilor sociale) este de a se satisface principiul egalității pe tot cuprinsul continentului (și, prin urmare, în Uniunea Europeană), astfel încât cetățenii să se bucure de același tratament indiferent de teritoriul european pe care se află. În acest sens, contribuția Comitetului european pentru drepturile sociale nu trebuie să rămână necunoscută, cu atât mai puțin subevaluată40. SUMMARY

Desigur, așa cum am analizat deja, însăși formula „economie de piață socială” proiectează o tensiune dialectică clară între imperativele progresului social și cele ale dezvoltării economice. Aceeași formulă proiectează o tensiune considerabilă între statele membre, care au fost obligate mai presus de toate să se conformeze mandatelor ce derivă din integrarea economică europeană. Și încă câteva cuvinte de încheiere: în contextul globalizării economice, vorbim despre dezvoltare durabilă și dezvoltare a mediului41. În plus, vorbim despre guvernarea corporatistă42. Din acest punct de vedere, dacă globalizarea este abordată dintr-o perspectivă mai generală și mai culturală, trebuie atunci să ne referin la dezvoltare umană durabilă43. Aceasta înseamnă „umanizarea” relațiilor sociale44 astfel încât ele să fie ceva mai mult decât produsul concurenței economice iar funcționarea companiilor și puterilor publice să devină, mai întâi de toate, rezultatul condițiilor de guvernare și al respectului pentru drepturile omului turnate împreună de instituțiile publice, sectorul privat și societatea civilă45. RÉSUMÉ

The author, professor with the Faculty of Law at the University of Valencia, member of the European Committee of Social Rights, examines the social rights and the social policy in terms of the Treaty of Lisbon. His study is structured in four parts: I. Introductory issues: the difficult and tense balance between the adjectives „social” and „economic” in the

Lʼauter, professeur à la Faculté de Droit de lʼUniversité de Valencia, membre du Comité européen pour les droits sociaux, examine les droits sociaux et la politique sociale dans la lumière du Traité de Lisbonne. Son étude est structurée en quatre parties: I. Problèmes introductifs: lʼéquilibre fragile et instable entre les adjectifs «social» et «économique» dans le Traité

40 O primă și interesantă analiză a jurisprudenței Comitetului european pentru drepturile sociale în J.F. Akandji-Kombe, The material impact of the jurisprudence of the European Committee of social rights, în Social rights in Europe, Oxford University Press, 2005. 41 A se vedea R. McCorquodale și R. Fairbrother, Globalization and Human Rights, în Human Rights Quartely, vol. 21, 1999. 42 Pentru înțelesul termenului „guvernare corporatistă”, vezi studiul Băncii Mondiale, Corporate governance: a framework for implementation, World Bank, Washington, 1999: „Din perspectiva unei corporații, consensul care se conturează este că guvernarea corporatistă se referă la maximizarea valorii supusă satisfacerii obligațiilor financiare și de altă natură juridică și contractuală ale corporației. Această definiție inclusivă accentuează nevoia conducerilor de a echilibra interesele acționarilor cu cele ale altor factori interesați – angajați, clienți, furnizori, investitori, comunități – pentru realizarea unei valori durabile pe termen lung. Din perspectiva politicii publice, guvernarea corporatistă se referă la alimentarea întreprinderii concomitent cu asigurarea responsabilității în exercitarea puterii și a patronajului de către firme. Rolul politicii publice este de a asigura firmelor stimulente și

disciplină pentru a minimiza divergența dintre profitul privat și cel social și de a proteja interesele factorilor interesați.” Raportul este disponibil și pe site-ul Băncii Mondiale, care are o secțiune specială despre guvernarea corporatistă: www.worldbank.org/html/pdf/privatesector/cg. 43 A se vedea, de ex., I. Sirageldin (ed.), Sustainable Human Development in the Twenty-First Century: An Evolutionary Perspective, The Johns Hopkins University, USA, 2005. 44 A se vedea documentul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Integrating Human Rights with Sustainable Human Development, în http://magnet.undp.org/ Docs/policy5.html, postat la 10 octombrie 2001. Unul din obiectivele acestui document este de a promova cooperarea dintre Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului. Drepturile omului sunt indivizibile, inalienabile și universale. Accentul pus pe un aspect al drepturilor omului nu poate fi folosit pentru a reduce din promovarea altui aspect. PNUD abordează acest angajament față de drepturile omului pe trei niveluri: dreptul la dezvoltare, dezvoltare umană durabilă și bună guvernare. 45 A se vedea P. Paricio Aucejo, Union Europea y sociedad civil, Universidad Cardenal Herrera-CEU, Valencia, 2002.

DREPTURILE OMULUI

15

Lisbon Treaty. II. Towards the consolidation of the Social Policy and the respect for Social Rights within the European Union. III. The Challenges of the Social Policy after the Lisbon Treaty. IV. Concluding thoughts: the optimization of the common European standard concerning Social Policy and Social Rights.

de Lisbonne. II. Vers la consolidation de la politique sociale et du respect des droits sociaux dans le cadre de lʼUnion Européenne. III. Les défis de la politique sociale après le Traité de Lisbonne. IV. Pensées en guise de conclusion: optimisation du standard européen commun relatif à la politique sociale et aux droits sociaux.

CARTA DREPTURILOR FU"DAME"TALE. PERSPECTIVE I. Considerente introductive

Fără indoială, Uniunea Europeană, acest „obiect politic neidentificat” cum a numit-o Jacques Delors, această organizație sui generis nu ar fi putut să-și „constituționalizeze” drepturile fundamentale decât într-un mod cu totul original. Drepturile omului nu și-au făcut apariția în peisajul comunitar decât în anii 1960 prin jurisprudența Curții europene de Justiție (CEJ). Până în acel moment, natura economică a Comunității economice europene (1957) sau a Comunității europene a cărbunelui și oțelului (1951) nu justificaseră instituirea, prin tratatele constitutive, a unui regim juridic comunitar de protecție a drepturilor omului. Cu atât mai mult cu cât Consiliul Europei asigura deja la nivel european protecția drepturilor omului prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale semnată în 1950 la Roma (ulterior, din 1961 și prin Carta socială europeană) și prin Curtea europeană a drepturilor omului (CEDO) care în 2009 celebrează 50 de ani de la înființare. În prezent, în Europa, drepturile omului sunt protejate prin două sisteme diferite și independente cunoscute sub denumirea de „regimul de la Luxemburg” și „regimul de la Strasbourg.”1 Regimul de la Strasbourg este aplicabil tuturor Statelor Membre ale Consiliului Europei și implicit tuturor Statelor Membre ale UE. „Actul de naștere” al protecției drepturilor omului la nivel comunitar îl reprezintă Hotărârea CEJ din 12 noiembrie 19692, care stabilea că respectarea drepturilor omului constituie un principiu general al dreptului comunitar: „dispoziția litigioasă nu relevă niciun element susceptibil de

1 G. Harpaz, The European Court of Justice and Its Relations with the European Court Of Human Rights: The Quest for Enhanced Reliance, Coherence and Legitimacy, Common Market Law Review, nr. 46, 2009, p. 105. 2 Disponibilă la adresa http: //eur-lex.europa.eu/

16

CRISTI"A ALI"A CORDUBA"

a pune în discuție drepturile fundamentale ale omului cuprinse în principiile generale ale dreptului comunitar a căror respectare este asigurată de curte” (trad. n.) (paragraful 7). Jurisprudența Curții Europene de Justiție a contribuit de-a lungul timpului în mod indirect la „elaborarea unui catalog de drepturi fundamentale”3 consacrate astfel ca principii generale de drept comunitar. Totuși această dezvoltare pretoriană a drepturilor fundamentale ale Uniunii are dezavantajul de a nu fi vizibilă pentru cetățenii UE, pe fondul unor discuții încă de actualitate (până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona) asupra „deficitului democratic”. Dintre principiile și drepturile fundamentale cele mai importante recunoscute până în prezent de Curtea Europeană de Justiție (CEJ) putem menționa: demnitatea umană, principiul egalității, nediscriminarea, libertatea de asociere și drepturi sindicale, libertatea religioasă, libertatea de expresie și de informare, libertatea de circulația a lucrătorilor, protecția confidențialității, inviolabilitatea domiciliului4 etc. La nivelul dreptului primar, protecția drepturilor omului este garantată din 1993 prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene în actualul articol 6 al Tratatului UE consolidat. Astfel la art. 6 alin. (2) respectarea drepturilor fundamentale este consacrată ca un principiu general al dreptului comunitar: „Uniunea respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

3 L. Burgorgue-Larsen, La Charte des droits fondamentaux de l’Union Européenne în J. Ziller (ed.), L’Union Européenne, La Documentation Française, Paris, 2008, p. 51. 4 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Instituții europene și drepturile omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, București, 2008, p. 116.

DREPTURILE OMULUI

fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, precum și astfel cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar.” Jean-Paul Jacqué insistă pe diferența între drepturi și principii de drept. Dacă drepturile fundamentale pot fi invocate direct de către particulari, nu același lucru se întâmplă cu principiile de drept care pot fi invocate doar prin măsurile care sunt luate pentru punerea lor în practică5 la nivel național.

II. Scurt istoric al Cartei drepturilor fundamentale

Odată cu prăbușirea blocului comunist și cu perspectiva aderării la UE a fostelor țări comuniste, Uniunea Europeană a trebuit să-și adapteze criteriile de aderare specificităților viitoarelor state membre în care respectarea drepturilor omului sau democrația fuseseră o problemă în regimul totalitar. Astfel, în urma Consilului european de la Copenhaga din 1993 și, ulterior, în urma Consilului european de la Madrid din 1995, au fost stabilite criterii de aderare cunoscute ca și „criteriile de la Copenhaga”. Primul dintre aceste criterii, criteriul politic – a cărei îndeplinire condiționează deschiderea negocierilor – prevede existența unor instituții stabile care să garanteze democrația, Statul de drept, drepturile omului și respectul și protecția minorităților. În 1997, în urma Consilului european de la Luxemburg, au fost deschise negocierile cu cinci țări (Cehia, Estonia, Polonia, Slovenia, Ungaria, plus Cipru), iar doi ani mai târziu, în 1999, în urma Consiliului european de la Helsinki au mai fost deschise negocierile cu alte șase țări (România, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria și Malta). În acest context, în perspectiva celei de-a cincea extinderi, problema reglementării explicite a respectului drepturilor fundamentale la nivel comunitar a ajuns ca prioritate pe agenda liderilor europeni. La un an de la aniversarea, în 1998, a 50 de ani de la semnarea Declarației universale a drepturilor omului, care a relansat dezbaterea asupra drepturilor fundamentale, Consilul european de la Köln din iunie 1999, nu întâmplător sub Președinția germană, a luat decizia de a consolida, pentru o mai bună vizibilitate, într-un document comun toate drepturile

5 J. P. Jacque, Droit institutionnel de l’Union Européenne, Dalloz, Paris, 2006, p. 66.

DREPTURILE OMULUI

fundamentale în Uniunea Europeană. Germania este o țară a cărei constituție este bazată pe drepturi fundamentale6, spre deosebire de modelul constituțional francez orientat spre instituții. La acel moment, ministrul de externe al Germaniei era Joshka Fischer, un federalist convins. Programul de lucru al Președinției germane pe a cărui agendă Carta drepturilor fundamentale figura ca o prioritate era intitulat Europe’s Path into the 21st century7 (Calea Europei în secolul 21). Metoda de lucru, compunerea și modalitățile instanței (Convenției) însărcinate cu elaborarea Cartei au fost stabilite la Consiliul european de la Tampere din octombrie 19998, în perspectiva creării unui spațiu de libertate, securitate și justiție. Președinția finlandeză a Consiliului Uniunii Europene nu este lipsită de semnificație, Finlanda fiind țara de origine a primului mediator european, Jacob Söderman.

III. Elaborarea Cartei drepturilor fundamentale

Convenția însărcinată cu elaborarea Cartei s-a reunit pentru prima dată în decembrie 1999 sub conducerea reprezentantului guvernului german, Roman Herzog, fost președinte al Curții constituționale germane și fost Președinte al Republicii federale germane. Prin compoziția convenției9 și metoda de lucru, Carta drepturilor fundamentale

6 A se vedea de exemplu Franz C. Mayer, Schutz vor der Grundrechte-Charta oder durch die Grundrechte-Charta? – Anmerkungen zum europäischen Grundrechtsschutz nach dem Vertrag von Lissabon in I. Pernice (ed.), Der Vertrag von Lissabon: Reform der EU ohne Verfassung? Kolloquium zum 10. Geburtstag des WHI, Baden Baden (Nomos), 2008, p. 87. 7 Pentru mai multe detalii a se vedea ". Yasue, Drafting the Charter of Fundamental Rights in De Koji Fukuda, Hiroya, Akiba, European Governance after "ice, Routledge, p. 72. 8 Concluziile Consiliului european de la Tampere 1999 sunt disponibile la adresa http://www.europarl.europa.eu/ summits/tam_fr. htm. 9 Convenția privind Carta drepturilor fundamentale a fost formată din • 15 reprezentanți ai șefilor de stat și de guvern din guvernele statelor membre • un reprezentant al președintelui Comisiei europene • 16 membri ai Parlamentului European • 30 de membri ai Parlamentelor Naționale (câte 2 per Stat Membru) De asemenea au participat ca observatori doi reprezentanți ai Curții Europene de Justiție și doi reprezentanți din Partea Consilului Europei (din care unul din partea Curții europene de justiție). Comitetul regiunilor, Comitetul economic și social, precum și Mediatorul european au fost consultați, iar țările candidate au participat la un schimb de păreri. Carta a fost postată pe internet dând posibilitatea cetățenilor și ONG-urilor de a se exprima asupra acesteia implicând astfel și societatea civilă în procesul de elaborare.

17

va constitui ulterior o sursă de inspirație și pentru Convenția privind viitorul Europei în cadrul căreia urma să fie elaborat Tratatul Constituțional. Mandatul Convenției pentru redactarea unei carte a drepturilor fundamentale a UE a fost nu acela de a reglementa noi drepturi ale omului, ci acela de a avea o „sinteză a valorilor comune ale Statelor Membre”10. Pentru prima dată toate drepturile omului dispersate în diferite alte instrumente juridice, ca de exemplu legislațiile naționale și Convențiile internaționale ale Consilului Europei, ale Națiunilor Unite, ale Organizației Internaționale a Muncii urmau să se regăsească într-un singur document, dând „vizibilitate și claritate drepturilor fundamentale”, contribuind astfel la dezvoltarea conceptului de cetățenie europeană. Proiectul Cartei a fost adoptat la 2 octombrie 2000. Statele membre au aprobat proiectul în timpul Consilului european de la Biarritz de pe 13 și 14 octombrie 2000. Carta a fost semnată și proclamată de Parlamentul European, de Consiliu și Comisie cu ocazia Consilului european de la Nisa la 7 decembrie 2000 (JO nr. C364 din 18 decembrie 2000). O dată cu proclamarea Cartei drepturilor fundamentale, protecția drepturilor fundamentale a „ieșit din clandestinitate”, întinderea aplicabilității drepturilor fundamentale la nivel comunitar fiind anterior necunoscută cetățenilor. Totuși, unii autori au asemănat elaborarea Cartei cu o „creare a dreptului fără Stat”. 11 Carta drepturilor fundamentale a marcat astfel „o etapă, ultima a secolului XX și prima a secolului XXI în istoria libertăților din Europa”12. În același timp prin metoda Convenției care a dat posibilitatea consultării cetățenilor europeni, Carta drepturilor fundamentale a marcat o „nouă etapă în democrația UE”, dând dublu sens conceptului de transparență nu doar din punctul de vedere al accesului la documente, cât mai ales prin „deschiderea procesului politic” consultării societății civile.

10 Pentru mai multe informații a se vedea site-ul UE consacrat Cartei drepturilor fundamentale accesibil la adresa http://europa.eu/legislation_summaries/human_rights/funda mental_rights_within_european_union/133501_fr.htm. 11 Aluzie făcută de autor la titlul cărții lui Laurent CohenTanugi, Le Droit sans L’Etat in L. Burgorgue-Larsen, La Charte des droits fondamentaux de l’Union Européenne în J. Ziller (ed), L’Union Européenne, La Documentation Française, Paris, 2008, p. 51. 12 M. Didier, La Charte des droits fondamentaux, DVD Encyclopædia Universalis, Paris, 2006.

18

IV. Conținutul Cartei drepturilor fundamentale

Carta drepturilor fundamentale „corespunde nevoilor și stării Europei anului 2000 și va putea asigura o mai bună protecție a cetățenilor ei și un control mai eficace al instituțiilor” afirma Guy Braibant, reprezentantul Franței13 la Consiliul european de la Biarritz în octombrie 2000. Mai mult, spre ceosebire de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care duprinde, în principal, drepturile de „primă generație”, Carta europeană a drepturilor fundamentale reflectă evoluțiile lumii actuale înglobând și drepturi de a treia „generație” sau drepturi „moderne” sau „contemporane”. Dintre drepturile de a treia generație putem menționa protecția mediului, accesul la documente, bioetica, protecția datelor cu caracter personal sau dreptul la o bună administrare. Carta drepturilor funamentale este structurată după două mari principii: principiul indivizibilității și principiul universalității. Principiul indivizibilității constă în faptul că, pentru prima dată, sunt reunite într-un singur document toate drepturile fundamentale, fie ele politice, civile, economice sau sociale. Anterior, exista o separare între drepturile civile și politice și drepturile economice și sociale. Principiul universalității constă în faptul că drepturile enumerate în Cartă sunt acordate oricărei persoane care se află pe teritoriul UE, indiferent de naționalitate sau reședință, cu excepția drepturilor care decurg din cetățenia europeană și care nu pot fi garantate decât cetățenilor europeni.14 După originea drepturilor fundamentale codificate de Carta drepturilor fundamentale putem vorbi de patru categorii: • drepturi care preiau drepturile prevăzute în Convenția europeană a drepturilor omului (drepturile civile) • drepturi care codifică o parte din jurisprudența CEJ • drepturi care se regăsesc deja în tratate • drepturi de a treia generație care reflectă evoluțiile tehnologice și problematica lumii contemporane.

Citat de M. Didier, op. cit. A se vedea J-L. Antoine-Gregoire, Le respect des droits fondamentaux dans lʼUnion în Parlement Européen, Fiches techniques sur lʼUnion Européenne, Luxemburg, OPOCE, 2009, p. 97–100 sau C. Lalumière, La Charte des droits fondamentaux de lʼUnion européenne, dans LʼObservateur de Bruxelles. 1.05.2001, nº 42, p. 19–21. 13

14

DREPTURILE OMULUI

Carta drepturilor fundamentale este împărțită în 6 capitole verticale privind diferite domenii și un al șaptelea capitol de natură orizontală privind clauzele generale. Primele trei capitole (Demnitate, Libertăți, Egalitate) cuprind mai ales drepturi ale omului apărute la sfârșitul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea care se încadrează, în principal, în prima generație de drepturi ale omului. Drepturile sunt grupate, pe capitole, după cum urmează: • Capitolul I: Demnitatea (dreptul la viață, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate); • Capitolul II: Libertățile (drepturi la libertate și siguranță, respectarea vieții private și a familiei, protecția datelor cu caracter personal, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie etc.); • Capitolul III: Egalitatea (egalitatea în fața legii, nediscriminarea, egalitatea între femei și bărbați, drepturile copilului, integrarea persoanelor cu handicap etc.) • Capitolul IV: Solidaritatea care a făcut obiectul mai multor controverse în special din partea Regatului Unit cuprinde drepturi sociale ca dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii (art. 27), protecția în cazul concedierii nejustificate (art. 30), securitatea socială și asistența socială (art. 34)15 etc. Drepturile sociale au constituit dintotdeauna „mărul discordiei” între State Membre datorită modelelor sociale diferite. Capitolele V și VI cuprind dispoziții de natură juridică referitoare la drepturile cetățenilor și justiție: • Capitolul V: Drepturile cetățenilor (dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la o bună administrare, dreptul de acces la documente etc.); • Capitolul VI: Justiția (dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare etc.); Capitolul VII privind Dispozițiile generale anticipează, între altele, posibilele conflicte între aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și Carta

Carta drepturilor fundamentale disponibilă la http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LesUriServ.do?uri = OJ:C:2007: 303:0001:0016:RO:PDF 15

DREPTURILE OMULUI

drepturilor fundamentale în cazul unui drept reglementat de ambele instrumente. În acest sens articolul 52 (3) prevede că: „nicio dispoziție a prezentei Carte nu trebuie să fie interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute” de alte texte aplicabile Statelor Membre.

V. "atura juridică a Cartei drepturilor fundamentale

Recunoașterea valorii juridice a Cartei drepturilor fundamentale reprezintă o „piatră de temelie a reformei” UE.16 Din păcate, în prezent, din punct de vedere juridic, Carta drepturilor fundamentale nu are efect juridic obligatoriu, ea fiind un „angajament politic” ce ține de „dreptul moale” al Uniunii, unii autori clasificând-o, datorită semnatarilor, și ca acord interinstituțional.17 Deși inițial a fost parte integrantă din Tratatul constituțional (Partea a II-a), ea nu mai face parte integral din Tratatul de la Lisabona care cuprinde doar o prevedere referitoare la Carta drepturilor fundamentale prin care i se conferă „aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor” fiind astfel ridicată la rangul de drept primar. La 12 decembrie 2007, cu o zi înaintea semnării Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a fost din nou proclamată cu modificări minore18 și semnată de Parlamentul European, de Consiliu și de Comisie (JO nr. C303 din 14 decembrie 2007). Astfel articolul 6 TUE consolidat cu modificările introduse prin Tratatul de la Lisabona (TL) stipulează: „(1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.” Faptul că s-a renunțat la încorporarea Cartei în întregime în Tratatul de la Lisabona, fără a avea efecte asupra forței sale juridice are și efecte pozitive ca de exemplu evitarea a două Preambuluri unul la început și unul la mijlocul

16 I. Pernice, The Treaty of Lisbon and Fundamental Rights în Stefan Griller/Jaques Ziller (eds.), The Lisbon Treaty. EU Constitutionalism without a Constitutional Treaty?, Springer Wien New York 2008, p. 236. 17 J.P. Jacque, op. cit., p. 66. 18 Trebuie menționat faptul că Carta corespunde versiunii din 2004 care fusese parte din Tratatul constituțional (Partea a II-a) și nu celei din 2000, reprezentând una dintre părțile preluate ca atare din Tratatul Constituțional.

19

aceluiași Tratat. Ingolf Pernice mai subliniază și faptul că referința, din Tratatul de la Lisabona, la Cartă îi conferă statutul de „document constituțional separat” cu o „existență independentă” care deschide astfel posibilitatea și altor organizații de a invoca Carta.19 Noul tratat configurează în mod clar sistemul drepturilor fundamentale al UE care apare ca sprijinindu-se pe trei „piloni”20. • Carta drepturilor fundamentale având aceeași valoare juridică ca cea a tratatelor (art. 6 (1) – TUE–TL); • Aderarea la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (art. 6 (2) – TUE–TL); • Principiile generale de drept stabilite de CEJ (art. 6 (3) – TUE–TL); Totuși al doilea paragraf al alineatului (1) (art. 6 (1) TUE–TL) precizează clar că: „Dispozițiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate”, Uniunea neavând o competență generală de legiferare în domeniul drepturilor omului. Această prevedere nu face decât să întărească prevederile articolului 51 (2) din Cartă care stipulează: „Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nu creează nicio competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate.” Delegațiile britanică, irlandeză, daneză, olandeză, finlandeză și suedeză s-au opus inițial la menționarea Cartei în articolul 6 al TUE–TL. Acordul delegațiilor privind înscrierea drepturilor sociale și economice în Carta drepturilor fundamentale fusese obținut tocmai datorită faptului că, inițial, nu era prevăzut pentru Cartă să aibă forță juridică, ci doar valoare simbolică de declarație politică.21 În final, doar Marea Britanie și Polonia sunt cele două țări adepte ale unui opt-out parțial de la Carta drepturilor fundamentale ale UE. Opt-out-ul este reglementat prin Protocolul nr. 30 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Polonia și în Regatul Unit, la Tratatul de la Lisabona. O explicație în cazul Regatului Unit o reprezintă „moștenirea thatcheriană” promovând

I. Pernice, The Treaty of Lisbon and Fundamental Rights în Stefan Griller/Jaques Ziller (eds.), The Lisbon Treaty. EU Constitutionalism without a Constitutional Treaty?, Springer Wien New York 2008, p. 241. 20 Ibidem, p. 252. 21 L. Burgorgue-Larsen, op. cit., p. 54. 19

20

„flexibilitatea ocupării forței de muncă”22 deja adânc înrădăcinată în conștiința britanicilor. Pe de altă parte, dacă Marea Britanie pare a fi o prezență constantă în „opt-out-urile” reglementărilor UE23 nu același lucru se poate spune și despre Polonia, cel mai mare dintre noile State Membre, care s-a alăturat doar ulterior inițiativei britanice de a deroga parțial de la Carta drepturilor fundamentale. În acest caz, motivarea opt-out-ului a ținut nu doar de argumentele de natură religioasă ale unei țări profund catolică (împotriva avortului și a căsătoriilor între homosexuali), ci și de contextul intern politic dificil cu gemenii Kaczyński la guvernare care au făcut negocierile asupra Tratatului de la Lisabona extrem de dificile. Astfel art. 1 alin. (2) din Protocolul 30 stipulează: În special și pentru eliminarea oricărei îndoieli, nicio dispoziție din titlul IV al Cartei nu creează pentru Polonia sau pentru Regatul Unit drepturi care să poată fi invocate în fața unei instanțe decât în măsura în care Polonia sau Regatul Unit au prevăzut astfel de drepturi în legislația sa națională.

VI. „Aproprierea judiciară” și juridică comunitară a Cartei drepturilor fundamentale

Deși Curtea europeană de justiție a contribuit la dezvoltarea pretoriană a unui catalog de drepturi fundamentale luate separat, „aproprierea judiciară comunitară a Cartei” ca întreg nu s-a dovedit a fi atât de simplă. Curtea europeană de justiție s-a dovedit mult mai precaută în a face referire la valoarea juridică a Cartei, deși a făcut de multe ori referire, separat, la anumite drepturi incluse în Carta drepturilor fundamentale. Astfel Hotărârea Curții (Marea Cameră) din data de 27 iunie 2006 privind regruparea familiei în Cauza C 540/03 este cea care face, prima dată, referire directă la Carta drepturilor fundamentale, deschizând calea menționării acesteia și în alte Hotărâri ulterioare ale CEJ (a se vedea de exemplu Hotărârea Curții din 11 decembrie 2007 în Cauza C-438/05).24 Tribunalul de Primă Instanță s-a dovedit mai deschis în acest sens, prima Hotărâre care face referire la Carta drepturilor fundamentale datând din 30 ianuarie 2002 în cauza T 54/99.25 În mod paradoxal, Curtea

A se vedea de exemplu J.P. Jacque, op. cit.,p. 68. Putem menționa de exemplu opt-out-ul de la euro sau opt-out-ul inițial de la Carta socială europeană. 24 A se vedea și L. Burgorgue-Larsen, op. cit., p. 51. 22 23

DREPTURILE OMULUI

europeană a drepturilor omului de la Strasbourg a evocat Carta drepturilor fundamentale înaintea CEJ printr-o Hotărâre din 11 iulie 2002 referitoare la o cauză privind noțiunea de căsătorie (Cauza Christine Goodwin c. Royaume-Uni).26 Totuși jurisprudența CEJ limitează protecția drepturilor fundamentale, precizând clar că aceasta nu se aplică decât instituțiilor și organelor comunitare sau Statelor membre care pun în aplicare dreptul comunitar. Articolul 51 (1) din Cartă stipulează: „Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate.” Deși fără natură juridică obligatorie, și celelalte instituții comunitare au ținut cont, după proclamarea Cartei, de drepturile fundamentale ale Uniunii. Comisia europeană, în special, a pus în practică încă din 2001 „un control de compatibilitate” al propunerilor de acte de drept derivat, deschizând calea promovării ex ante a unei adevărate „culturi a drepturilor fundamentale” în procesul decizional.27 Astfel prin Comunicarea COM (2005) 172, Comisia stabilește o metodologie pentru controlul sistematic și riguros al compatibilității propunerilor legislative cu Carta drepturilor fundamentale, fiecare propunere fiind însoțită de două documente: evaluarea de impact care trebuie să prezinte efectele asupra drepturilor individuale și un memorandum explicativ care să conțină și o secțiune referitoare la compatibilitatea bazei legale cu drepturile fundamentate.28

J.P. Jacque, op. cit., p. 68. A se vedea de exemplu paragrafele 58 și 100 ale Hotărârii disponibile la adresa http://cmiskp.echr.coe.int/ tkp197/view.asp?item=2&portal=hbkm&action=html& highlight=&sessionid=26859496&skin=hudoc-fr. Paragraful 58 evocă de exemplu articolul 9 al Cartei drepturilor fundamentale: „Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi.” 27 L. Burgorgue-Larsen, op. cit., p. 57. 28 A se vedea COM 2005 (172): COMMUNICATION FROM THE COMMISSION Compliance with the Charter of Fundamental Rights in Commission legislative proposals Methodology for systematic and rigorous monitoring (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri= COM:2005:0172:FIN:EN:PDF) 25

26

DREPTURILE OMULUI

VII. Evoluții de viitor

„Respectarea drepturilor omului este, în mod evident, un factor important de menținere a păcii și securității internaționale și de dezvoltare socioeconomică; respectul pentru drepturile omului nu este numai o componentă esențială, ci și condiția sine qua non a unei dezvoltări durabile” atrăgea atenția încă din 1992 Boutros Boutros Ghali, Secretarul general de la acea vreme al Organizației Națiunilor Unite, la a 47-a sesiune a Adunării Generale din 1992.29 Articolul 37 – Protecția mediului – din Carta drepturilor fundamentale proclamată în 2000 stipulează: „Politicile Uniunii trebuie să prevadă un nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a calității acestuia, care să fie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltării durabile.” Într-o lume în care, în 2009, schimbările climatice (cu consecințe directe asupra dezvoltării durabile) sunt, alături de criza financiară, pe agenda celor mai importante structuri internaționale ca G8, G20 sau Uniunea Europeană, cuvintele din 1992 ale unui lider provenind de pe continentul african par a fi mai mult decât actuale. Fără îndoială, consecințele actualei crize economico-financiare vor conduce automat la o criză socială cu efecte directe asupra oamenilor de rând datorită șomajului în creștere. Acest lucru va putea duce la punerea sub semnul întrebării a necesității afirmării unor noi drepturi sociale sau a configurării unei noi generații de drepturi ale omului de natură globală, transversală sau hibridă. La 27 aprilie 2009, după cinci ani de negocieri, pe fondul crizei actuale și a perspectivei alegerilor europarlamentare, Parlamentul European și Consiliul UE au eșuat, în procedura de conciliere30, în găsirea unui acord privind Directiva Timpului de Lucru, deși protecția sănătății și securității lucrătorilor, ca și reconcilierea vieții de familie cu viața profesională ar trebui să aibă preeminență în fața considerațiilor de ordin economic care legitimează opt-out-urile31 la săptămâna de lucru de maxim 48 de ore

29 Citat în V.V. Popa, L. Vitca, Drepturile Omului, Ed. All Beck, București, 2005, p. 4. 30 A fost a treia conciliere care a eșuat de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, ceea ce nu face decât să releveze sensibilitatea politică a unui asemenea dosar. 31 Directiva a ținut prima pagină a ziarelor mai ales în Marea-Britanie, care, așa cum am menționat deja mai sus este o adeptă prin excelență a „flexibilității ocupării forței de muncă” care devine cu atât mai pertinentă pe fondul crizei financiare și economice actuale.

21

lucrătoare. La data de 27 aprilie, delegația Parlamentului în cadrul comitetului de conciliere a decis cu o largă majoritate – 15 voturi pentru, 5 abțineri și niciun vot împotrivă – că este imposibil să se ajungă la un acord, obstacolul major fiind clauza de derogare/opt-out-ului privind săptămâna de lucru de maxim 48 ore32, deși noua propunere legislativă cu excepția opt-out-ului, oferea o protecție mai mare lucrătorilor. Condițiile de muncă echitabile și corecte sunt reglementate în Carta drepturilor fundamentale la art. 31 (2): „(1) Orice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa. (2) Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioada de odihnă zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.” Pe de altă parte, trebuie să luăm în considerare și faptul că, la nivel global, universalitatea drepturilor omului este marcată de un anumit „relativism” vizibil și în relațiile internaționale ale Uniunii Europene cu țări din Africa în comparație, de exemplu, cu relațiile Chinei cu aceleași țări, SUMMARY

The author examines the evolution of the European Union’s preoccupation for the protection and the promotion of human rights, placing the analysis of the Charter of Fundamental Rights in this context. The study, characterized by an analytical approach, is so structured as to reflect this evolution, from a brief history of the elaboration process and the adoption of the Charter of Fundamental Rights to the contents, the sources, principles, juridical nature and reflections about the prospects. In conclusion, she shows that in world where to act locally and think globally is a necessity, the Charter of Fundamental Rights of the European Union could be ”a visiting card for the European social model, both inside the Union and outside it”.

A se vedea "iciun acord cu Consiliul legat de directiva privind timpul de lucru (Rubrică de briefing) pe site-ul Parlamentului european http.//www.europarl.europa.eu/ sides/getDoc.do?type=IM-PRESS&reference= 20090421BRI54104&secondRef=ITEM-002-RO& format= XML&language=RO 32.

22

unde drepturile omului sunt încă o problemă. Dacă UE – considerată după unii autori ca fiind o „putere normativă” ce-și exportă valorile – a făcut din respectarea drepturilor omului un element de condiționare33 a unor acorduri sau ajutoare de natură economică, nu același lucru se întâmplă cu China care câștigă influență în aceste țări, tocmai prin necondiționarea acordurilor sale. În aceste condiții, acțiunea UE în lume ar fi riscat să-și piardă din credibilitate în condițiile în care UE care-și condiționează acordurile și ajutoarele economice cu țările în dezvoltare nu ar fi dispus de propria Cartă a drepturilor fundamentale. Viitorul drepturilor omului va fi fără îndoială condiționat de mutațiile lumii și de lecțiile învățate din crizele actuale. Vom vedea poate reglementarea unor drepturi de tip hibrid, transversal sau global. Căci și drepturile omului vor trebui adaptate noilor nevoi ale lumii de azi, dar și de mâine. Într-o lume în care a „acționa local și a gândi global” este o necesitate, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene poate reprezenta o „carte de vizită a modelului social” european34 atât în interiorul Uniunii, cât și în exteriorul acesteia. RÉSUMÉ

L’auteur examine l’évolution des préoccupations de l’Union Européenne en matiére de protection et promotion des droits de l’homme, en entreprenant en ce contexte une analyse de la Charte des droits fondamentaux. L’étude, à caractere analytique, est structurée d’une manière qui permet á suivre son évolution, en partant d’une brève présentation historique, du processus d’élaboration et d’adoption de la Charte des droits fondamentaux, du contenu, des sources, des principes et de la nature juridique de ce document, jusqu’ȧ des considerations sur ses perspectives. Dans un monde oú agir localement et penser globalement est devenu une nécesité – affirme l’auteur en guise de conclusion – la Charte des droits fondamentaux de l’Union Européenne peut représenter «une carte de visite» du modèle social européen, tant au sein de l’Union qu’à l’extérieur de celle-ci.

33 La nivel global, UE practică o politică de „stick and carrot”, acordarea ajutoarelor economice țărilor în curs de dezvoltare cu probleme în respectarea drepturilor omului fiind condiționată tocmai de respectarea drepturilor fundamentale. 34 Jo Lemen citat în C. Wernicke, Eine Charta mit Lücken în Die Zeit. 28.09.2000, p. 9 (disponibil la adresa http://www.lena.lu?lang=3&doc=118314 accesată la 13.07.2009).

DREPTURILE OMULUI

DREPTURILE ELECTORALE Î" U"IU"EA EUROPEA"Ă Evoluția noțiunii de drepturi electorale cu un istoric destul de îndelungat este jalonată în epoca contemporană de documente internaționale de importanță majoră, de la Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul cu privire la drepturile civile și politice la Tratatul de la Lisabona al Uniunii Europene. Astfel, în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în articolul 21, se stipulează că orice persoană are dreptul să participe la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanți liber aleși. Orice persoană are dreptul de acces, în condiții de egalitate, la funcțiile publice ale țării sale. Conform punctului 3 al articolului 21 din Declarația Universală a Drepturilor Omului „Voința poporului este baza puterii de stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri oneste care trebuie să aibă loc periodic, prin sufragiu universal egal și prin vot secret, sau după o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului”. Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice prevede în articolul 25 că: „Orice cetățean are dreptul și posibilitatea, fără nicio discriminare și fără restricții nerezonabile: a) de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanți liber aleși; b) de a alege și de a fi ales, în cadrul unor alegeri periodice, oneste, cu sufragiu universal și egal și cu scrutin secret, asigurând exprimarea liberă a voinței alegătorilor; c) de a avea acces, în condiții generale de egalitate, la funcțiile publice din țara sa.” Uniunea Europeană, deși inițial a acordat o atenție deosebită obiectivelor economice, începând cu Tratatul de la Maastricht s-a reorientat, dimensiunea sa politică și democratică căpătând noi valențe. Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene a deschis calea, aducând în materie de cetățenie o noutate. Astfel, articolul 8 instituie „o cetățenie a Uniunii”, dar conținutul acestuia a rămas să fie elaborat, spre exemplu în privința garantării accesului la anumite bunuri și servicii esențiale. Astfel, acest articol prevede: „(1) Se instituie cetățenia Uniunii. DREPTURILE OMULUI

CLAUDIA ELE"A MARI"ICĂ

Este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. (2) Cetățenii Uniunii se bucură de drepturile și au obligațiile prevăzute de prezentul tratat.” În doctrina de drept constituțional și comunitar, s-a subliniat caracterul sui generis al acestei cetățenii, din acest motiv ea fiind definită de către unii specialiști ca fiind o cetățenie de superpoziție. Pornind de la legătura dintre statul suveran și persoana fizică, cetățenia europeană ar trebui să meargă pe premisa unei relații între o organizație internațională și o persoană fizică. Această „cetățenie a Uniunii” a fost confirmată ulterior și prin Tratatul de la Amsterdam și "isa. Carta drepturilor fundamentale, elaborată în același timp cu Tratatul de la Nisa consolidează drepturile cetățeanului european. Astfel, aceasta ajută la completarea cu noi precizări referitoare la drepturile care definesc cetățenia Uniunii Europene. În art. II 39–46 regăsim următoarele drepturi: • dreptul de a vota și a candida la alegerile pentru Parlamentul European; • dreptul de a vota și a candida pentru alegerile municipale; • dreptul la o bună administrație europeană care, la rândul său, cuprinde: – dreptul fiecărei persoane de a fi audiată, înainte de luarea oricărei decizii individuale care o afectează; – dreptul fiecărei persoane de a avea acces la propriul dosar, cu respectarea confidențialității, a secretului profesional și de afaceri; – obligația administrației europene de a-și justifica deciziile; • dreptul de acces la documentele instituțiilor europene; • dreptul de a se adresa Avocatului Poporului (Ombudsman) la nivel european; • dreptul de petiție la Parlamentul European; • dreptul de deplasare și rezidență pe teritoriul statelor membre; • dreptul la protecție diplomatică și consulară într-o țară terță, în care propria țară nu este reprezentată. Aceste drepturi reprezintă îndeosebi drepturi politice, punându-se accent pe raporturile dintre 23

cetățean și structurile publice ale guvernării europene, ceea ce duce la constatarea în timp a unei întăriri a cetățeniei supranaționale. Prin Declarația de la Laeken din decembrie 2001, Uniunea și-a propus ca obiectiv aducerea Uniunii mai aproape de cetățeni, reliefându-se cu aceeași ocazie necesitatea definirii unei Uniuni mai suple, mai eficiente, mai democratice și mai transparente. Tratatul de la Lisabona1, cu denumirea oficială Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană și Tratatul instituind Comunitatea Europeană, a fost semnat la 13 decembrie 2007 la summitul de la Lisabona, Portugalia. Acesta a luat naștere ca urmare a respingerii Constituției, având ca scop amendarea atât a Tratatului instituind Comunitatea Europeană, cât și a Tratatului privind Uniunea Europeană. S-a decis, de asemenea, ca în cadrul său să fie inclusă numai o prevedere în legătură cu Carta Drepturilor Fundamentale, prin care aceasta devenea un instrument cu aceeași valoare legală ca și Tratatele, spre deosebire de Constituție care urma să înglobeze în textul său Carta. La baza acestui tratat stau trei argumente esențiale, și anume: • O mai mare eficiență în procesul de luare a deciziilor, • Lărgirea conceptului de democrație, • O mai mare coerență pe plan extern. Astfel, Tratatul de la Lisabona promovează: „O Europă a drepturilor, valorilor, libertății, solidarității și siguranței, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate și asigură o mai bună protecție a cetățenilor europeni. Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică și consolidează valorile și obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să servească drept punct de referință pentru cetățenii europeni și să arate ce anume are de oferit Europa partenerilor săi din întreaga lume. Drepturile cetățenilor și Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona menține drepturile existente și introduce altele noi. În mod special, garantează libertățile și principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale și conferă dispozițiilor acesteia forță juridică obligatorie. Se

1 Publicat în J.O. al Uniunii Europene nr. C306 Anul 50 din data de 17 decembrie 2007.

24

referă la drepturi civile, politice, economice și sociale. Libertatea pentru cetățenii europeni: Tratatul de la Lisabona menține și consolidează cele „patru libertăți”, precum și libertatea politică, economică și socială a cetățenilor europeni. Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Uniunea și statele membre acționează împreună într-un spirit de solidaritate în cazul în care un stat membru este ținta unui atac terorist sau victima unui dezastru natural sau provocat de mâna omului. De asemenea, se subliniază solidaritatea în domeniul energiei. Mai multă siguranță pentru toți: Uniunea va beneficia de o capacitate extinsă de acțiune în materie de libertate, securitate și justiție, ceea ce va aduce avantaje directe în ceea ce privește capacitatea Uniunii de a lupta împotriva criminalității și terorismului. Noile prevederi în materie de protecție civilă, ajutor umanitar și sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de a întări capacitatea Uniunii de a răspunde la amenințările la adresa securității cetățenilor europeni.”2 În ceea ce privește drepturile omului, Tratatul de la Lisabona reprezintă un pas înainte, prin aceea că se garantează punerea în aplicare a Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale, se deschide și oportunitatea pentru Uniunea Europeană de a adera la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se introduce un nou drept pentru cetățenii europeni, conform căruia o petiție cu 1 milion de semnături din mai multe state membre poate fi trimisă Comisiei pentru a demara o inițiativă legislativă. În ceea ce privește drepturile electorale, acesta nu aduce schimbări semnificative însă apar unele modificări față de tratatele constitutive, iar aderarea Uniunii Europene la instrumentele juridice internaționale, precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impune respectarea de către Uniune și a acestor prevederi. Astfel, articolul 3 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului va trebui respectat, acesta stabilind că „înaltele părți contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”. Ca urmare a respectării articolului mai 2

Ibidem.

DREPTURILE OMULUI

sus-menționat, articolul 6 U.E. se modifică și acesta. Dreptul la alegeri libere este un drept subiectiv de participare al oricărui cetățean, însă nu este un drept absolut deoarece statele pot supune drepturile de vot și de eligibilitate la anumite condiții restrictive, în așa fel încât acestea să fie legitime. În literatura de specialitate se consideră că „în ciuda acestor limitări inevitabile, dreptul la alegeri libere face în prezent obiectul unei protecții mai importante din partea organelor de la Strasbourg. În fapt, în ciuda importanței pluralismului politic care este unul dintre pilonii oricărei societăți democratice, clauza politică prevăzută la art. 3 din Protocolul nr. 1 era până în prezent o obligație minimală însă… progresiv lucrurile au evoluat către o valorizare sporită a democrației reprezentative, în special cu recunoașterea calității de corp legislativ a Parlamentului”3. Tot în cadrul acestui tratat se introduce inițiativa cetățenească, un nou drept pentru cetățenii europeni, conform căreia o petiție cu 1 milion de semnături din mai multe state membre poate fi trimisă Comisiei pentru a demara o inițiativă legislativă, în vederea adoptării unor acte cu caracter juridic, iar dreptul de acces la documentele Uniunii este extins. În opinia unor autori, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va reprezenta actul de naștere al unui corp electoral european4. Pentru a intra în vigoare, Tratatul de la Lisabona trebuie să fie ratificat de către statele membre. Ungaria a fost prima țară care a ratificat Tratatul chiar în decembrie 2007, fiind urmată de alte câteva state membre: Franța, Malta, România și Slovenia. În decursul anului 2009, Germania a finalizat procesul de ratificare a Tratatului, urmată fiind de Irlanda în procesul de ratificare la începutul lunii octombrie. Polonia este penultima țară care a ratificat Tratatul urmată de Cehia, ultima țară de care depindea intrarea în vigoare a Tratatului. Însă, cetățenia europeană nu se limitează la drepturile prevăzute expres de tratate ci, cuprinde ansamblul drepturilor prevăzute de tratate, aceasta

Jean-Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu, București, 2009, pag. 302. 4 Mădălina Tomescu, Exercitarea drepturilor electorale de către cetățenii europeni. Implicații ale adoptării Tratatului de la Lisabona asupra dispozițiilor electorale din dreptul comunitar, Revista de Drept Comunitar, nr. 5/2008, Editura Wolters Kluver, București. 3

DREPTURILE OMULUI

având o evoluție permanentă. Astfel, aceste drepturi pot fi completate cu noi drepturi de către Consiliu care, statuează cu unanimitate, la propunerea Comisiei.5 Alături de reglementările prevăzute în tratate, au apărut și alte reglementări, precum: • Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat în care nu sunt resortisanți6. • Directiva 94/80/CE a Consiliului din 19 decembrie 1994 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie o dețin, cu modificările și completările ulterioare.7 • Regulamentul 2004/2003/CE al Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european, cu modificările și completările ulterioare.8 Un rol deosebit de important în edificarea și consolidarea drepturilor electorale l-a avut și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene. De asemenea, nu trebuie uitată adoptarea Codului bunelor practici în materie electorală9, de către Consiliul pentru Alegeri Democratice și, ulterior, de către Comisia de la Veneția, la solicitarea Adunării parlamentare, în anul 2002. Acest document a fost aprobat de Adunarea parlamentară cu ocazia sesiunii sale din 2003 (prima parte) și de Congresul pentru puterile

Conform articolului 22 din Tratatul asupra funcționării Uniunii Europene de la Lisabona, Comisia prezintă la fiecare trei ani un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și social asupra aplicării dispozițiilor privind cetățenia europeană. Prin acest raport, pe baza conținutului său, Consiliul poate decide cu unanimitate conform unei proceduri legislative speciale și după aprobarea Parlamentului european, adoptarea unor dispoziții care să ducă la completarea conținutului cetățeniei europene. 6 Publicată în J.O. L. 368, din data de 31.12.1994 7 Prin Directiva 2006/106/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a Directivei 94/80/CE de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin, având în vedere aderarea Bulgariei și României, publicată în J.O. L. 363 din data de 20.12.2006. 8 J.O. L. 297 din data de 15.11.2003 9 CDL-AD(2002)023 rev. 5

25

locale și regionale al Consiliului Europei, la sesiunea din primăvara anului 2003. Codul de bune practici în materie electorală, reflectă principiile patrimoniului electoral european, fiind un document de referință în acest domeniu al Consiliului Europei, care poate sta la baza unor eventuale dezvoltări ale cadrului legislativ pentru organizarea de alegeri democratice în statele europene. Respectarea celor cinci principii ale patrimoniului electoral european (sufragiul universal, egal, liber, secret și direct) este esențială democrației, asigurând posibilitatea de a exprima democrația prin diferite modalități, dar sub rezerva anumitor limite. Aceste limite derivă în primul rând din interpretarea acestor principii. Textul stipulează regulile minime care trebuie urmate pentru a asigura respectarea lor. În al doilea rând, nu este suficient ca dreptul electoral stricto senso să conțină reguli adecvate patrimoniului electoral european, ci acestea trebuie să fie incluse în contextul lor: credibilitatea procesului electoral trebuie să fie garantată. În primul rând, drepturile fundamentale trebuie să fie respectate. În continuare, stabilirea regulilor trebuie să fie asigurată astfel încât să excludă orice suspiciune de manipulare. În cele din urmă, cadrul procedural trebuie să permită implementarea eficientă a regulilor proclamate. Astfel, în explicarea celor mai sus menționate, în cadrul acestui Cod se fac diverse precizări cu scopul de a lămuri acolo unde este cazul dar și de a influența promovarea și protejarea acestor drepturi electorale prin inițiative legislative la nivelul fiecărui stat. Prin urmare, organizarea unor alegeri democratice și existența democrației sunt imposibile fără respectarea drepturilor omului, în special a libertății de exprimare și a presei, a libertății de întrunire și asociere pentru scopuri politice, inclusiv crearea partidelor politice. Limitarea acestor drepturi fundamentale trebuie să corespundă prevederilor Convenției europene a drepturilor omului, dar și exigenței conform căreia aceste limitări trebuie să aibă o bază legală care să corespundă interesului general și să respecte principiul proporționalității. Stabilirea dreptului este un element important al credibilității procesului electoral și este esențială pentru consolidarea democrației. Prin urmare, modificarea frecventă a normelor sau caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul. 26

Trebuie garantată nu atât stabilitatea principiilor fundamentale cât stabilitatea unor reguli mai speciale ale dreptului electoral, în special cele care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale și constituirea teritorială a circumscripțiilor. Aceste trei elemente sunt frecvent considerate a fi factori decisivi la determinarea rezultatelor scrutinului. De aceea, trebuie evitate nu doar manipulările în favoarea partidului la putere, ci însăși tentativele de manipulare. Una dintre modalitățile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituție sau în textul superior legii ordinare a elementelor cele mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale, circumscripțiile sau regulile de constituire a circumscripțiilor). Prin urmare, se consideră că dreptul electoral ar trebui să aibă, în principiu, rang legislativ. În ceea ce privește procedura electorală și garanțiile procedurale, se fac referiri la organizarea scrutinului de către un organ imparțial, pentru a se asigura o bună administrare a procesului electoral, la independența administrației față de puterea politică, funcția publică aplicând dreptul electoral fără a fi supusă presiunilor din partea puterii politice. Crearea comisiilor electorale independente și imparțiale, de la nivelul național la nivelul biroului de vot, este indispensabilă pentru garantarea unor alegeri desfășurate adecvat sau cel puțin pentru înlăturarea oricărei suspiciuni grave de iregularitate care ar putea influența procesul electoral. Componența comisiei electorale centrale este foarte importantă, dar nu mai mult decât funcționarea acesteia. Celelalte comisii la nivel regional sau de circumscripție, trebuie să aibă o componență similară cu cea a comisiei electorale centrale. Pentru a aplica eficient prevederile dreptului electoral, posibilitatea de contestare a incapacității de a respecta legislația electorală în fața unei instanțe de apel trebuie să fie grantată. Aceasta se aplică în special la stabilirea rezultatelor alegerilor: cetățenii au dreptul să contesteze rezultatele alegerilor, invocând iregularitățile procedurii de votare. Aceasta se aplică, de asemenea, la deciziile adoptate în perioada pre-electorală, în particular în ceea ce privește dreptul de vot, listele electorale și eligibilitatea, validitatea candidaturilor, respectarea regulilor campaniei electorale și accesul la DREPTURILE OMULUI

mijloacele de informare în masă sau la finanțarea partidelor. Există două soluții posibile: – Recursurile pot fi tratate de către instanțele judecătorești ordinare, speciale sau constituționale. – Instanțe competente de recurs pot fi și comisiile electorale. Acest sistem prezintă avantaje reale, deoarece comisiile sunt foarte specializate și, respectiv, mai specializate în materie electorală decât instanțele judecătorești. Cu toate acestea, din motive de precauție, se recomandă instituirea unei forme de control jurisdicțional. Prin urmare, prima instanță de recurs ar fi comisia electorală superioară, iar a doua o instanță judecătorească competentă. Procedura de recurs ar trebui să fie cât mai scurtă posibil, cel puțin în ceea ce privește deciziile adoptate înainte de alegeri. De asemenea, procedura trebuie să fie simplă. Capacitatea reclamantului de a face recurs trebuie să fie pe larg recunoscută. Recursul trebuie să fie accesibil oricărui alegător al circumscripției precum și oricărui candidat din partea acesteia. Procedura trebuie să aibă un caracter judiciar, iar puterile instanței de recurs sunt de asemenea importante. Ulterior, alături de acest Cod al bunelor practici în materie electorală10, datorită interesului manifestat față de chestiunea referendumului și a bunelor practici în materie sa adoptat pe 29 aprilie 2005, Recomandarea nr. 1704 (2005) referitoare la „Referendumuri: bune practici europene”. Apare astfel, ca fiind evidentă necesitatea elaborării unui document de referință al Consiliului Europei în materie referendară, ca pandant al Codului de bune practici în materie electorală. Această sarcină a fost preluată de Consiliul pentru Alegeri Democratice, iar liniile directoare privind organizarea referendumului au fost adoptate de Consiliul pentru Alegeri Democratice cu ocazia celei de-a 18-a reuniuni (Veneția, 12 octombrie 2006) și de Comisia de la Veneția în cea de-a 68-a sesiune plenară (Veneția, 13–14 octombrie 2006). Astfel, a fost adoptat Codul de bune practici în materie de referendum, de către Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 19-a reuniune de la Veneția din data de 16 decembrie 2006 și de către Comisia de la Veneția la cea de-a 70-a Sesiune Plenară din data de 10

CDL-AD (2002) 023 rev.

DREPTURILE OMULUI

16–17 martie 2007 pe baza contribuțiilor a trei membri ai Comisiei de la Veneția, domnii Piter van Dijk (Olanda), François Luchaire (Andorra) și Giorgio Malinverni (Elveția). Emergența drepturilor fundamentale, expresie a procesului de constituționalizare al Uniunii Europene, instituirea cetățeniei europene ca rezultat al unui amplu proces de durată în urma căruia cetățeanul este situat în centrul activității Uniunii, nu reprezintă decât etape în consolidarea acestor drepturi și libertăți fundamentale dar, în acelați timp reprezintă și grija manifestată de instituțiile Uniunii Europene pentru promovarea și protejarea acestora. Considerată a fi o „cetățenie de suprapunere”11, cetățenia europeană oferă avantajul de a da posibilitatea exercitării drepturilor din conținutul său pe întreg teritoriul Uniunii, precum și a consolidării indirecte a drepturilor fundamentale. Drepturile electorale au un rol important la nivelul categoriei din care fac parte, categoria libertăților publice și mai precis a drepturilor politice. Astfel, acestea reprezintă o dovadă din partea cetățenilor statelor membre a cunoașterii propriilor drepturi, o dovadă de conștiință civilă, exercitarea acestor drepturi nefiind obligatorie, ci lăsată la latitudinea cetățeanului. Este absolut necesar ca reglementările din domeniul drepturilor electorale să aibă ca principiu de bază egalitatea cetățenilor dar și egalitatea de șanse între cei care sunt candidați la alegerile naționale sau europene. Respectarea acestor principii se impune ca urmare a necesității existenței unei administrații transparente, deschise, eficiente în cadrul căreia toți cetățenii să beneficieze de drepturile lor. Drepturile electorale alături de drepturi precum dreptul la liberă circulație și sejur pe teritoriul statelor membre, dreptul la protecție consulară și diplomatică din partea statelor membre pe teritoriul unui stat terț unde statul de origine nu este reprezentat, dreptul la petiție în fața Parlamentului European și al Mediatorului European, dreptul la corespondență cu instituțiile Uniunii și organele consultative ale acesteia într-una din limbile tratatelor, reprezintă unele dintre drepturile ce decurg din conținutul cetățeniei europene, cetățenie care, se acordă automat cetățenilor statelor membre ale Uniunii.

11 P. Dollat, Droit Europeen et droit de l’Union Europeene, Ed. Dalloz, 2005, p. 177

27

Dreptul de a vota și de a candida la alegerile municipale și europene Drepturile electorale sunt reprezentate prin urmare, la nivelul Uniunii Europene, în principal, prin dreptul de a vota și de a candida la alegerile municipale și europene, indiferent de locul de reședință pe teritoriul Uniunii, în aceleași condiții ca și naționalii statului pe teritoriul căruia se află.12 În ceea ce privește dreptul de a candida și de a alege în planul alegerilor parlamentare europene, se prevede că: „Orice cetățean al Uniunii, rezident într-un stat membru și care nu este cetățean al acestuia, are dreptul de a alege și de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care își are reședința, în aceleași condiții ca cetățenii acelui stat”. Exercitarea acestora se face o singură dată cu prilejul acelorași alegeri, fie în cadrul statului de origine, fie în cadrul statului de reședință. Toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure condițiile necesare în vederea exercitării drepturilor electorale, prin aplicarea principiului egalității juridice între electorii comunitari și cei naționali dar și a asigurării relației de cooperare în vederea evitării dublului exercițiu al acestor drepturi. Ca și în cazul sistemelor naționale, și în cadrul Uniunii Europene există situații în care, ca urmare a unor condamnări civile sau penale, fie în statul de origine, fie în cel de reședință, se aplică decăderea din aceste drepturi electorale a cetățenilor. În sarcina celor care candidează sunt stabilite câteva condiții suplimentare pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, cum ar fi: • Depunerea unei declarații din care să rezulte naționalitatea și adresa acestora pe teritoriul electoral al statului de reședință, colectivitatea locală sau circumscripția statului de origine unde a fost înscris candidat cu prilejul ultimelor alegeri; • Angajamentul că nu își va exercita dreptul de vot sau că nu va candida pe teritoriul statului de origine; • Statele de reședință pot cere electorilor să indice în respectiva declarație că nu au fost decăzuți din drepturile electorale în statul de origine, să prezinte un document de identitate

12 Directiva Consiliului 93/109/CE din 6 decembrie 1993 – dreptul de a vota și de a candida la alegerile parlamentare pentru cetățenii cu rezidență într-un stat ai cărui resortisanți nu sunt și Directiva 94/80/CE a Consiliului din 19 decembrie 1994 pentru alegerile municipale.

28

valid și să indice data de la care își au reședința pe teritoriul său. O altă condiție suplimentară ar fi aceea că în statele membre în cadrul cărora non-naționalii, cetățeni europeni, care au drept de vot reprezintă peste 20% din populația totală cu drept de vot, se impune ca aceștia să aibă o durată de ședere de cinci ani pentru exercitarea dreptului de vot și de zece ani pentru eligibilitate. În ceea ce privește exercitarea acestui drept în cadrul alegerilor municipale într-un stat a cărui cetățenie nu o deține, cetățeanul Uniunii Europene trebuie să îndeplinească următoarele condiții: • Să aibă cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene. • Să aibă reședința în statul membru în care dorește să candideze și/sau să voteze.; • Să îndeplinească condițiile prevăzute de legislația statului de reședință pentru exercitarea acestui drept. Practic, cetățeanul european trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și un cetățean al statului de reședință în virtutea respectării principiului egalității în drepturi dar și a principiului nondiscriminării. În privința perioadei minime în care să-și fi avut reședința pe teritoriul statului de rezidență, cetățenii Uniunii Europene se consideră a îndeplini această condiție dacă fac dovada unei perioade de reședință echivalente în alte state membre. Totuși, unele state pot impune o durată minimă de rezidență în cadrul colectivității în cadrul căreia se manifestă acest drept. O altă precizare importantă de menționat este aceea că nu sunt interzise nici dubla candidatură și nici dublul vot pentru cetățeanul european, însă statele membre pot restricționa acest lucru și astfel cel care are calitatea de ales într-un aparat municipal nu mai poate deține simultan și funcția dobândită în statul de origine, care dacă ar fi exercitată în statul de reședință ar genera incompatibilitate. Statele membre ale Uniunii Europene au reușit într-o anumită măsură armonizarea cadrului electoral prin care sunt organizate alegerile pentru Parlamentul European. Astfel, acestea folosesc un sistem proporțional în alegerile pentru Parlamentul European, iar natura proporțională a acestui sistem trebuie respectată. Între acești parametri, statele membre au puterea să-și determine procedurile electorale exacte, cum ar fi circumscripțiile, stabilirea pragului și dacă folosesc sau nu un sistem cu liste sau cel cu un vot unic transferabil. DREPTURILE OMULUI

Cu toate acestea, în ciuda reglementărilor comune care pot fi găsite în legislația Uniunii Europene, administrarea actuală a alegerilor pentru Parlamentul European este organizată la nivel național și reglementată prin legislație națională. Din această perspectivă, alegerile care vor urma pentru Parlamentul European reprezintă mai degrabă 27 de alegeri paralele în fiecare stat membru al Uniunii Europene, decât o singură alegere europeană extinsă. Din cele prezentate mai sus, se poate observa că cetățenia europeană, mai precis modalitatea de reglementare și conținutul acesteia, spre deosebire de cetățenia unui stat, conferă doar un ansamblu de drepturi politice, fără obligații, drepturi lipsite de similitudine în raport cu cetățenia națională. În literatura de specialitate13 s-a ajuns la diverse concluzii referitoare la cetățenia europeană. Astfel, pe de o parte, cetățenia europeană conservă sensul inițial al cetățeniei, așa cum a apărut în interiorul frontierelor juridice ale statului național, ca relație directă între cetățenii statelor membre și Uniune. Ca în orice sistem federal, unde drepturile se aplică direct cetățeanului, statutul de cetățean european desemnează drepturile cetățeanului ca membru al

propriului stat și al Uniunii. Pe de altă parte, a fi cetățean al Uniunii presupune să fii membrul unei noi comunități politice, ireductibilă la suma societăților și statelor naționale. Prin urmare, cetățenia europeană trebuie înțeleasă în primul rând ca o identitate politică. Aceasta reprezintă identitatea Uniunii Europene, caracterizată de o cultură politică comună care trebuie construită și inventată printr-un proces similar formării statelor naționale. Alți autori consideră că „cetățenia europeană nu este o cetățenie în sensul clasic al cuvântului, deoarece nu putem vorbi deocamdată de un popor european care să stea la baza înființării unui stat european. Statele membre nu sunt dispuse să renunțe la dreptul suveran de a acorda și de a retrage cetățenia. Prin urmare, cetățenia unională este o cetățenie dedusă din cetățenia națională a statelor membre, care apare ca un catalog de drepturi pentru cetățenii statelor membre.”14 „Instituirea unei cetățenii europene este un accelerator de vitalitate politică”15 și drept urmare aceasta trebuie păstrată, fundamentată și perfecționată pentru a putea conferi Uniunii Europene acele elemente de identificare proprii dar și ideea de unitate și unicitate pe plan internațional.

The author analyzes the status of the electoral rights in the European Union, rights derived from the European citizenship. Instituted under article 8 of the Treaty of Maastricht, the European citizenship was given shape and defined by a series of later documents. Thus, the Charter of Fundamental Rights introduces new clarifications related to the rights of the European citizen, particularly the political ones, with emphasis on his relationship with the public structures of the European governance. Modified in comparison to the constitutive treaties, the Treaty of Lisbon will stand for the birth certificate of a European electoral corpus. The author devoted ample space to the Code of good practices in terms of electoral issues and the Code of good practices in terms of referendums, in the context of the relationship between the Community Law and the human rights treaties adopted by the Council of Europe. Finally, she presents the conditions for the extension of the right to vote and to be elected in the framework of the municipal and the European elections within the European Union.

L’auteur analyse la situation des droits électoraux au sein de l’Union Européenne, lesdits droits découlant de la citoyenneté européenne. Instituée aux termes de l’article 8 du Traité de Maastricht, la citoyenneté européenne s’est dessinée et définie dans une série de documents ultérieurs. Ainsi, la Charte des droits fondamentaux ajoute de nouvelles précisions relatives aux droits du citoyen européen, surtout en matière de droits politiques, l’accent étant mis sur les relations de celui-ci avec les structures publiques de la gouvernance européenne. Par les modifications apportées aux traités constitutifs, le Traité de Lisbonne va représenter l’acte de naissance d’un corps électoral européen. Un ample espace est réservé au Code de bonnes pratiques en matière électorale ainsi qu’au Code de bonnes pratiques en matière de référendum, dans le contexte de la relation entre le droit communautaire et les traités relatifs aux droits de l’homme du Conseil de l’Europe. Au final de l’ouvrage sont présentées les conditions à remplir en vue de l’exercice du droit de voter et d’être élu aux élections municipales et européennes dans le cadre de l’Union Européenne.

SUMMARY

RÉSUMÉ

Gyula Fabian, Drept instituțional comunitar, Ediția a II-a, cu referiri la Tratatul de aderare a României, Constituția U.E., Tribunalul Funcției Publice și Eurojust, Editura Sfera S.R.L., Cluj-Napoca, 2006, p. 145. 15 C. Blumman, L. Dubois, Droit institutionnel de l’Union Europeenne, Ed. Litec, Paris, 2005, p. 108. 14

13 Cezar Bârzea, Cetățenia Europeană, Editura Politeia, 2005, p. 132.

DREPTURILE OMULUI

29

I"TER"ETUL – EVOLUȚIE, IMPACT POZITIV, VUL"ERABILITĂȚI

RADU DA" CRISTIA"

În secolul XX, cel mai mare eveniment tehnologic și social în același timp a fost apariția internetului. În domeniul Științei și Tehnologiei Informației, mari evenimente tehnologice cu importante consecințe sociale au fost descoperirea tranzistorului, a circuitului integrat și a calculatorului electronic. Internetul nu este numai un fenomen tehnologic, ci și unul social, prin participarea utilizatorilor, din ce în ce mai numeroși, la structurarea lui actuală. Dezvoltarea internetului a depins evident de tehnologie, dar în egală măsură de factori sociali care s-au îmbinat cu factorii tehnologici pentru ca internetul să ajungă ceea ce a devenit astăzi.1 Odată instaurat în fibrele societății, internetul a produs și produce consecințe noi pentru societate. Cel mai important dintre acestea este procesul de globalizare. Datorită legăturii dintre societatea informațională și globalizare, ceea ce îndreptățește afirmația că globalizarea este o consecință firească a societății informaționale, întrucât societatea informațională se dovedește a fi un proces care nu mai poate fi oprit, globalizarea este și ea un proces inevitabil. Deoarece internetul a fost și rezultatul unei interacțiuni sociale, dintre specialiști, instituții, state și un extrem de mare număr de utilizatori din întreaga lume, și numai în acest context el a fost

posibil, ca o invenție tehnologică și socială, numai în acest context el a căpătat forma sa de astăzi, este normal să gândim că și globalizarea, ca efect al internetului să ia forma la care să participe toți participanții la globalizare. Aceasta este lecția internetului, care s-a dovedit un mare succes în istoria tehnologică și socială a omenirii, arătând și calea pe care trebuie s-o urmeze procesul de globalizare, aceea a participării tuturor în moduri care urmează a fi generate în mare măsură de utilizatorii globalizării. Ca și internetul, globalizarea nu va putea fi strict ierarhică pentru a fi o reușită a omenirii. Dacă internetul nu este ierarhic, nici globalizarea, în mod firesc, nu va putea fi ierarhică, asigurându-se, ca și în cazul internetului, forme de coordonare generală care să stabilească reguli de comportament acceptate de toți, ceea ce ar putea fi posibil numai într-o societate a cunoașterii și poate a conștiinței. Faptul că au apărut două forme de atitudini politice intelectuale, Davos și Porto Alegre, dar și o a treia formă prin proteste de stradă față de globalizare, arată că procesul de globalizare nu și-a găsit echilibrul și drumul firesc, deși el este propulsat de creșterea internetului și a utilizării sale în viața economică, culturală și socială a globului. Istoria internetului, în lumina considerațiilor de mai înainte, este una dintre cele mai interesante și instructive.

Protoistoria internetului începe cu inventarea transmiterii informației pe liniile de telecomunicație, radio, sateliți, prin comutarea pachetelor de date (packet switching). Comutarea pachetelor de date și tot ceea ce a urmat de aici înainte până la Internet, inclusiv, a fost opera culturii științifice și tehnologice occidentale. Comutarea de pachete a fost inventată simultan, independent, de Paul Baran (Rand Corporation) în SUA, și Donald Davies (National Physical Laboratory) în Anglia în anii 1964–1965. Donald Davies a introdus termenul de „packet switching” pentru tehnologia divizării unui mesaj în pachete de date de lungime

standard transmise printr-o rețea de noduricalculatoare electronice, fiecare pachet purtând la începutul lui datele de serviciu necesare pentru a ajunge la destinație și a fi încadrat în ordinea necesară mesajului întreg. El a scos în evidență, ca și Baran, eficiența unui asemenea sistem de comunicație și a propus constituirea unei rețele naționale de comunicație prin comutarea de pachete realizând două mici sisteme experimentale Mark I (1967) și Mark II (1973), ultimul fiind păstrat în funcțiune până în 1986. Proiectului britanic NPL i-au urmat proiectul ARPANET în SUA și proiectul Cyclades (pentru o rețea de cercetare) în Franța. Ultimul proiect a început în 1972, fiind finanțat de guvernul francez, având ca arhitecți pe Louis Pouzin și

1. Evoluții

M. Drăgănescu, Societatea informațională și a cunoașterii. Vectorii societății cunoașterii, Academia Română – 2001, p. 6, http://www.racai.ro 1

30

DREPTURILE OMULUI

Hubert Zimmerman, care au elaborat o serie de idei explicite privind interconectarea între rețele (internetworking), ceea ce nu a preocupat programul ARPANET într-o primă etapă. Tehnologia comutării de pachete s-a dovedit a fi fundamentală pentru apariția internetului, fiind tehnologia de bază a internetului, fiind perfecționată în anii 1980 și 1990 în concordanță cu cerințele impuse de dezvoltarea internetului. ARPANET – prima rețea de amploare bazată pe comutarea de pachete a fost realizată de ARPA (Advanced Research Projects Agency) depinzând de Departamentul Apărării din SUA. Programul ARPANET (rețea ARPA) a fost condus în prima etapă de Lawrence Roberts, care, spre deosebire de Baran și Davies, a avut finanțarea necesară și a reușit să impună definitiv, prin ARPANET, viabilitatea rețelelor bazate pe comutarea de pachete. Proiectul ARPANET a fost unul dintre cele mai complexe din domeniul științei și tehnologiei informației.2 De remarcat cum în jurul proiectului ARPANET s-a creat o anumită cultură organizațională prin activități descentralizate și informale, cu decizii tehnice luate prin consens, rețeaua fiind ea însăși cel mai bun spațiu de întâlnire al specialiștilor. Activitățile ARPANET, începute în anii 19671968, au dus în 1969 la instalarea a patru noduri, iar în anii imediat următori au fost dezvoltate serviciile telnet (telecommunications network și sistemul ftp pentru transferul de fișiere). În anul 1972 proiectul original ARPANET era încheiat, constituit din 15 noduri și a fost prezentat cu mare succes la International Conference on Computer Communications. Totuși ARPANET nu era încă un produs finit și avea încă de evoluat. Pe de altă parte s-a și trecut la constituirea unor societăți comerciale. Lawrence Roberts părăsește ARPA pentru a deveni președintele Telenet. Telenet a fost prima rețea comercială oferind servicii de rețea în șapte orașe din SUA începând din anul 1975. În schimb, ARPANET avea să intre într-o nouă etapă, aceea a utilizatorilor care aveau să îl transforme. Astfel, utilizatorii au fost aceia care au introdus sistemul de a transmite date nu numai la mare distanță, ci și între calculatoarele unei locații. Ele nu au făcut parte din proiectul ARPANET, dar au fost repede asimilate de ARPANET. În anul 1975 2

Ibidem, p. 7-8.

DREPTURILE OMULUI

aproape 30% din traficul ARPANET era intranodal. În acest mod au apărut rețelele locale. Rețelele locale s-au dezvoltat considerabil în anii 1980, bazate pe tehnologia Ethernet, prezentând și avantajul unei mari viteze de transmitere a informației între calculatoarele locale. Poșta electronică (e-mail). Ideea e-mail-ului nu era nouă, ea circulând la MIT încă din 1965. Dar introducerea lui în sistemul ARPANET în anul 1972 a produs, remarcă analiștii relației dintre tehnologie și societate, o schimbare radicală în identitatea și scopurile ARPANET-ului. Fenomenul e-mail a fost de fapt o mare surpriză. A fost primul mare succes spectacular al ARPANET-ului, dând un nou sens activității rețelei, care nu era numai o împărțire a resurselor de calcul între participanții la rețea. Primul program funcțional pentru e-mail a fost creat de Ray Tomlinson (programator la compania Bolt, Beranek and Newman). În rapoartele programului ARPANET ale timpului se arată că e-mail-ul a schimbat complet colaborarea dintre cercetătorii care utilizau rețeaua, aceștia folosind-o zi de zi. Cu toate că, se arată într-un raport, e-mail-ul a apărut neplanificat, neanticipat și în cea mai mare măsură nesprijinit, poșta electronică a ajuns să eclipseze în volumul traficului pe rețeaua ARPANET toate celelalte aplicații disponibile atunci prin rețea. Internetul. Internetul este un sistem de rețele interconectate. Arpanetul era un sistem de calculatoare și terminale interconectate. În decurs de 10 ani s-a produs transformarea ARPANET în INTERNET. Încheierea activității ARPANET a avut loc în 1990.3 Internetul nu a fost prevăzut în proiectul ARPANET și nici în planurile ARPA. Internetul a reprezentat o etapă într-adevăr nouă în domeniul rețelelor, care avea să depășească cu mult mărimea și cuprinderea de funcțiuni de către ARPANET. În conceperea internetului doi cercetărori de ARPA, Robert Kahn și Vinton Cerf au avut un rol major, deoarece au găsit soluții pentru interconectarea rețelelor de calculatoare. Sistemul preconizat de ei putea fi foarte mare, dar mult mai flexibil și mai descentralizat decât predecesorul. Cerf și Kahn sunt recunoscuți ca principalii arhitecți ai internetului.4 3 4

Ibidem, p. 9. Ibidem, p. 10-11.

31

În același timp, Robert M. Metcalfe de la Xerox Palo Alto Research Center (PARC) a creat rețeaua local ETHERNET care a devenit foarte repede de referință pentru toate rețelele locale (LAN-Local Area Network). Succesul a fost foarte mare, la sfârșitul secolului trecut milioane de rețele locale din întreaga lume utilizau Ethernet-ul sau rețele inspirate de acesta. Trecerea de la programul ARPANET la programul ARPA INTERNET s-a produs după anul 1973 când Kahn și Cerf (provenit de la Stanford University) au început să studieze modul în care se pot interconecta rețele heterogene de calculatoare. În 1976 Cerf trece la ARPA pentru a lucra împreună cu Kahn la programul INTERNET. Acest program urmărea să cuprindă într-o mare rețea toate rețelele existente din întreaga lume (de exemplu, Franța introdusese sistemul public de transmisie de date TRANSPAC, o continuare a sistemului CYCLADES). Încă din anul 1973, Vinton Cerf, Gerard Lelann, and Robert Metcalfe și alții au colaborat pentru elaborarea faimosului protocol TCP, ca protocol deschis (open), ale cărui specificații să fie disponibile fără restricții, care avea să asigure un flux de date ordonat, fără erori de la un „host” la altul. Acest protocol a fost puternic influențat de Cyclades și Ethernet, diferind foarte mult de ceea ce utilizase ARPANET. TCP nu stabilea numai o conexiune între două gazde (hosts) ci mult mai mult: verifica și confirma sosirea corectă a pachetelor de date, compensa erorile prin retransmiterea pachetelor pierdute sau deteriorate și controla viteza transmisiunii datelor limitând numărul de pachete în tranzit. Tot acest grup a introdus sistemul de adresare care în esență, cu unele modificări, este utilizat și astăzi. În 1978, Vint Cerf, Jon Postel și Danny Cohen propun, pentru o mai mare eficiență, separarea protocolului TCP în două părți: un protocol „host to host” (TCP) – care ordonează pachetele de date în vederea unor legături fiabile între perechi de gazde (hosts) – și un „internetwork protocol (IP)” care transmite pachetele individuale între calculatoare. Versiunea TCP/IP a devenit standard în 1980 reflectând ideile și interesele comunității internaționale de specialiști în rețele. Aceste protocoale au permis testarea ideilor privind internetul. În anul 1977 se realizează cu succes o demonstrație de către ARPA a rețelei de 32

interconectare a rețelelor (Internet), ceea ce a dus la standardizarea protocolului TCP/IP, deși, se spune, într-o mare măsură la presiunea managerilor militari de la ARPA. Apoi se trece la utilizarea civilă a internetului. În primul rând, în 1982 ARPANET-ul devenit Internet este desfăcut în SUA în două rețele: o rețea de cercetare (continuând de fapt Arpanetul, dar care acum devenea dominat de universități și deci mai aproape de regimul civil) și o rețea militară (MILNET). A urmat apoi etapa comercializării internetului care a dus la expansiunea mondială a acestuia. S-a ajuns în situația ca nimeni să nu dețină o deplină autoritate asupra internetului, nici chiar sectorul privat. Astăzi nimeni și niciun organism nu poate pretinde a reprezenta autoritatea Internetului. Internetul devine o resursă internațională și o piață internațională. Este interesant că în Franța compania de comunicații France Telecom a introdus în 1982, pentru prima oară, nu numai servicii de telecomunicații, ci și de conținut (content) prin răspândirea sistemului Minitel bazat pe terminale prin care se puteau obține informații online pe ecran de către milioane de oameni privind diferite servicii. De asemenea, este cunoscut rolul avut pentru utilizarea rețelelor de calculatoare al Centrului European pentru Cercetări Nucleare (CERN) cu sediul la Geneva, care pentru a transmite imensul volum de date culese ca rezultat al experimentelor cu particule de mare energie și-a dezvoltat o rețea locală de date (1980) la Geneva, dar și legături de tip Internet cu NSFNET (rețeaua National Science Foundation din SUA) care a preluat la un moment dat rolul central în rețeaua ARPANET devenită de tip Internet. În 1988 Franța și Canada se conectează la această rețea, în același an Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia iar în 1989 Germania, Australia, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Porto Rico și Marea Britanie; în 1990 se racordează Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, Grecia, India, Irlanda, Coreea de Sud, Spania și Elveția.5 În 1995 când Fundația Națională de Științe (NSF) din SUA a încetat să opereze rețeaua, INTERNETUL cuprindea 22.000 de rețele din afara SUA, circa 40% din total, devenind astfel cu adevărat o rețea internațională. 5

Ibidem, p. 12. DREPTURILE OMULUI

La 20 februarie 2001, Academia Națională de Inginerie din SUA a decernat premiul Charles Stark Draper, cel mai important premiu pentru inginerie din SUA lui Vinton Cerf, Robert Kahn, Leonard Kleinrock și Lawrence Roberts pentru eforturile lor individuale în dezvoltarea internetului. World Wide Web. Începând din anul 1990 internetul avea să cunoască cea mai tulburătoare transformare și extindere prin ceea ce avea să fie tehnologia World Wide Web (www). Tehnologia www este o aplicație a internetului, dar care a schimbat fundamental internetul, fără a schimba structura lui generală sau sistemul de protocoale, prin introducerea unor aplicații noi. Web-ul nu a fost, de fapt, creat în SUA, ci la Laboratorul de Fizică al CERN din Geneva în anul 1990 de către Tim Berners-Lee, care constatând că deși calculatoarele personale au devenit orientate pe imagine, pe Internet predomina totuși textul. El a folosit tot ceea ce internetul adusese până atunci, plus un mod de organizarea informației (propus de Ted Nelson, un specialist din familia hacker-ilor) bazat pe „hypertext”, prin care se stabileau legături (links) între diferite informații. În acest mod se

poate renunța, după cum se știe, la prezentarea liniară a informației. Berners-Lee, introducând hypertextul la nivelul întregii rețele mondiale Internet și utilizarea multimedia (audio și video) avea să dea naștere a ceea ce a devenit „a world wide web of information”. Berners-Lee și colaboratorii au creat limbajul HTML. Aceste lucruri au schimbat internetul, iar astăzi nu se mai face de fapt o deosebire între Web și Internet. Succesul noului Internet - www a fost imens. Poșta electronică și www, care au dat un conținut nou internetului, sunt exemple de aplicații care nu au rezultat dintr-un obiectiv planificat, ci prin deciziile spontane a mii și mii de utilizatori independenți. Nimeni nu a prezis apariția acestor aplicații și, prin aceasta, ceea ce va deveni și a și devenit internetul. Fără îndoială internetul a fost și o invenție socială deoarece el sa înscris în mod firesc și ca un instrument social. Este de asemenea evident că internetul, odată inventat, a devenit un proces de autoorganizare la scară globală. Acest proces de autoorganizare va continua și s-ar putea, ca în acest cadru, să apară aspecte calitative noi.6

Omniprezența calculatoarelor în toate domeniile de activitate și ritmul rapid de evoluție tehnologică a acestora sunt aspectele cele mai semnificative ale actualei revoluții informatice. Simbolul convergenței dintre telecomunicații, calculatoare și tehnologia de control, internetul, reprezintă unul dintre vectorii Societății informaționale în Europa.7 În prezent este un fapt comun în a recunoaște că informația este omniprezentă în activitățile umane, tehnologia informației și de comunicații, de la calculatorul personal la rețeaua Internet, de la telefonul mobil până la rețelele mondiale de comunicații, este în plină dezvoltare și ne transformă viața, relațiile, organizarea societății. Dezvoltările IT&C din ultima decadă au transformat deja societatea noastră sub multe aspecte. Cu toate acestea, se consideră că și țările dezvoltate din punct de vedere industrial care beneficiază, comparativ cu celelalte țări, din plin de noile facilități, nu se află decât la începutul exploatării unor tehnologii care nu s-au maturizat și care se află încă în plină dezvoltare. Societatea Informațională – Societatea Cunoașterii (SI-SC) este concepută ca un mediu foarte diferit, fără precedent, în care imple-

mentarea ultimelor realizări tehnice trebuie să meargă în paralel cu adoptarea de noi soluții juridice care să monitorizeze efectele negative ale impactului utilizării IT&C. Potențialul internetului de a informa, educa, distra și de a se constitui ca suport pentru organizarea și desfășurarea afacerilor la scară globală este considerabil. Dar, ca orice nouă tehnologie, internetul poartă și un conținut potențial nociv, putând fi folosit și pentru organizarea și desfășurarea de activități criminale. Modificările tehnologice sau introducerea unei noi tehnologii, de regulă, impun modificări corespunzătoare în cadrul legislativ existent, în organizarea instituțiilor, în politica afacerilor, în schimbarea abilităților personale ale celor implicați și chiar transformarea mentalităților. O nouă tehnologie poate să facă fezabile activități sau acțiuni care nu se puteau realiza anterior, când a fost elaborat cadrul legislativ și, de aceea, asemenea acte și activități nu pot fi ilegale sau criminale până ce nu se elaborează o lege care să le interzică.

2. Impactul social-economic al utilizării IT&C

6

Ibidem, p. 13.

DREPTURILE OMULUI

St. Iancu, Unele probleme sociale, economice, juridice și etice ale utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor, Academia Română, București, septembrie 2001. 7

33

Societatea omenească a căutat căi și modalități care să-i asigure o cât mai bună adaptare la schimbările majore tehnologice. Pe măsură ce au apărut noi necesități, noi probleme și s-au identificat noi mijloace tehnice de soluționare, de satisfacere a necesităților vieții, s-au creat noi instituții care au urmărit să amortizeze șocurile noilor tehnologii și să descurajeze abuzurile care ar fi putut duce la efecte necontrolabile. Cu toate acestea, aplicarea unor noi tehnologii, chiar și în cazul soluționării unor probleme curente de producție, de creștere a bunăstării, de îmbunătățire a stării de sănătate, a dat naștere, uneori, la efecte secundare nedorite a căror soluționare a necesitat și necesită noi eforturi. Extinderea utilizării tehnicii de calcul în aproape toate domeniile vieții, precum și conectarea calculatoarelor în rețele internaționale a făcut ca infracțiunea comisă cu ajutorul sau prin intermediul calculatorului să fie mai diversă, mai periculoasă și mai prezentă la nivel internațional. O analiză a factorilor generatori de acțiuni criminale a arătat că rețelele de comunicare și calculatorul modern prezintă caracteristici specifice care sunt de mare utilitate pentru criminali și implică mari dificultăți pentru potențialele victime și pentru aplicarea legii (probleme complexe de securizarea sistemelor, multiplicitatea sistemelor hard și soft, lipsa de experiență a multor utilizatori, anonimatul comunicării, criptarea și mobilitatea internațională). Grupuri care activează în domeniul crimei organizate, profesioniști în spionajul economic și serviciile secrete din întreaga lume exploatează deja aceste noi caracteristici ale acțiunilor criminale cibernetice. Multe guverne, mulți oameni de afaceri, mulți utilizatori particulari nu realizează pericolul la care sunt expuși prin aceste noi condiții de comitere a crimei, nici că protecția împotriva crimei cibernetice are o mare semnificație și nici care sunt căile potențiale tehnice și legale de contracarare a amenințărilor infractorilor. Într-un studiu efectuat în anul 1998 de către Universitatea din Würzburg, la cererea Direcției a XIII-a a Comisiei Europene, se arată că, fără a se face referiri la aspectele tehnice legate de securitatea sau fiabilitatea insuficiente ale rețelelor informatice, impactul negativ al utilizării IT&C s-a concretizat, în prezent, în următoarele infracțiuni: încălcarea caracterului privat al datelor personale, violarea drepturilor de 34

proprietate intelectuală, infracțiuni economice, diseminarea de materiale cu conținut ilegal sau nociv. Analiza situației actuale a evidențiat că infracțiunile comise prin intermediul calculatorului s-au focalizat în domeniul crimei economice în special prin comiterea de fraude cu ajutorul calculatorului, spargeri de coduri, spionaj economic, furt de secrete tehnologice. Folosirea IT&C în domeniile tradiționale ale crimei organizate (de ex. comerțul cu arme și droguri) capătă o importanță tot mai mare. Studiul celor patru direcții de acțiune infracțională prin utilizarea IT&C evidențiază faptul că internetul a devenit țara celor patru cavaleri ai Apocalipsei: crima organizată, terorismul, traficul de arme și de droguri, pedofilia.8 În acest studiu se prezintă puncte de vedere controversate și alternative privind: accesul liber la informație, caracterul privat al datelor personale, impunerea respectării cadrului legal, libertatea cuvântului, a exprimării libere a concepțiilor, convingerilor, în contextul utilizării facilităților oferite de Internet în condițiile de piață economică liberă. Orice autor al unui asemenea material face parte dintr-un anumit grup social cu o anumită mentalitate, are opinii personale, prejudecăți. Personal sunt un susținător al Cartei Drepturilor Omului și în același timp un partizan al dezvoltării tehnologice, incluzând dezvoltarea IT&C. Nu am avut intenția de a evidenția cât de periculoasă poate fi dezvoltarea tehnicii, în general, sau a IT&C, în special. Dacă vom cugeta asupra produselor pe care le utilizăm zi de zi, la ceea ce mâncăm, la condiționările tehnice în care trăim și ne desfășurăm activitatea și ne vom imagina cum ar arăta o zi din viață fără mijloace de comunicare, de transport, de climatizare, de canalizare, am vedea ce importanță are tehnica în viața noastră cotidiană. În concluzie la cele expuse mai sus se poate afirma că orice tehnologie nu este o forță imuabilă care acționează în afara controlului uman. Oamenii decid ce tehnologii și ce produse să dezvolte și să le utilizeze, stabilesc când un produs este sigur pentru a fi lansat pe piață, adoptă decizii referitoare la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească personalul angajat. Oamenii fac legi, aprobă acte normative și standarde care să reglementeze interacțiunile dintre societate și efectele impactului unei noi tehnici. 8

Ibidem, p. 2–5.

DREPTURILE OMULUI

În studiul efectuat de către Universitatea din Würzburg a fost evidențiat impactul negativ al utilizării IT&C, fără a se face referiri la aspectele tehnice legate de securitatea sau fiabilitatea insuficiente ale rețelelor informatice, precum și la aspectele etice ale utilizării sistemelor informatice. Studiul s-a încheiat cu precizarea că, pentru a se putea lupta cu succes împotriva infracțiunilor comise prin intermediul IT&C, trebuie stabilită o strategie pertinentă, la nivel internațional.9 Intensificarea utilizării IT&C poate adânci separația dintre bogați și săraci, creând o societate cu două clase cei care „au” acces la informație și cei care „nu au”. Ar fi necesar ca să se subvenționeze persoanele cu venitul/cap de locuitor redus pentru a-și putea permite să procure un calculator sau să dispună de acces la „spațiul public” pe Internet pentru a avea acces la informațiile pe care serviciile comerciale nu le pot furniza. Progresul tehnologic generat de calculatoare și ritmul extraordinar de dezvoltare a IT&C pot determina un impact dramatic asupra vieții oamenilor. Pentru unii, care văd calculatorul ca un instrument care dezumanizează și care reduce calitatea vieții sau care amenință status quo și buna lor stare, acest impact este ceva îngrozitor. Alții văd în dezvoltarea IT&C o provocare și o oportunitate incitantă. Are evoluția IT&C un impact general pozitiv sau negativ? O tehnologie nouă, inclusiv IT&C, trebuie comparată cu alternativele sale și să se facă un bilanț al avantajelor și dezavantajelor generate de fiecare dintre aceste noi tehnologii. Noi trebuie să studiem orice nouă tehnologie, să-i identificăm aspectele pozitive și negative pentru a reduce tot ceea ce este defavorabil și a dezvolta ceea ce este util. În domeniul utilizării IT&C se poate aprecia că, prin eforturi tehnologice, juridice, educaționale, să se conceapă o strategie politico-socială, atât pe plan național cât și internațional, care să diminueze până la anulare efectele negative care ar putea fi generate. Impactul pozitiv social-economic al utilizării TIC poate fi structurat pe următoarele 10 direcții de transformare a societății umane: 1. Transformarea modului în care comunicăm. Mai mult de două miliarde de oameni pot să acceseze simultan rețeaua Internet, să organizeze întâlniri electronice în timp real, să gestioneze tranzacții financiare, să vorbească cu prietenii sau 9

Ibidem, p. 6.

DREPTURILE OMULUI

rudele, indiferent de locul din lume în care sunt situați. Toate aceste acțiuni, care pot fi simultane, nu sunt dependente de limba de exprimare (se poate face automat o traducere sincronă din mai multe limbi) și nici de anumite limite fizice ale interlocutorilor deoarece dispozitivele de introducere a datelor asigură mai multe variante: tastatură, semnal vocal, semne grafice, scris de mână etc. Internetul se află la baza revoluției din domeniul telecomunicațiilor. 2. Transformarea modului în care dispunem de informație. O persoană poate accesa, interoga sau imprima textul oricărei cărți, reviste, ziar etc. introdus într-o bază de date, orice informație video, prin simpla atingere a mous-ului sau a ecranului, prin adresare verbală către calculator. Un individ poate opta ușor pentru un anumit mod în care să i se comunice datele solicitate: text, imagine, semnal audio etc. Informația poate fi referită și prelucrată, poate fi încorporată în mai multe moduri, poate să i se adauge valoare, poate fi analizată prin instrumentele soft existente și poate fi transformată în cunoștință. 10 3. Schimbarea modului în care învățăm. Orice persoană poate participa la programe educaționale on-line, independent de situarea sa geografică, de vârstă, de limite fizice, de programul personal. Oricine poate accesa materialele educaționale stocate în memoria calculatorului, reapelând lecțiile anterioare, actualizând abilități sau selectând diferite metode de învățare cu scopul de a identifica cel mai eficient stil de muncă. Noul proces de instruire și pregătire, împreună cu sisteme de inteligență artificială, va fi capabil să realizeze trei lucruri care anterior nu au fost posibile în procesul de educație: – va evalua exact stadiul de pregătire, va ști permanent ce s-a asimilat; – va identifica ce mai trebuie învățat, ce mai trebuie făcut pentru a încheia procesul de pregătire; – va optimiza procesul de pregătire în concordanță cu strategia de învățare individuală preferată: vizuală, acustică, tactilă, olfactivă sau chinestezică. Sistemul de învățământ virtual constituie singurul proces de învățământ care poate deveni 100% eficient. El acționează atât timp cât mai este ceva de asimilat. Să ne închipuim cum ar fi traiul nostru dacă am fi asimilat integral tot ce am citit din cărți de la începerea școlii primare chiar 7

Ibidem, p. 7.

35

numai până la obținerea titlului de doctor în științe. Programele educaționale pot fi adaptate pentru cerințele fiecărui individ, astfel că revoluția informațională să ajungă la toată lumea și ca nimeni să nu fie situat în afara posibilităților de dezvoltare. 4. Transformarea naturii și a modului în care facem comerț. Orice companie comercială va putea fi ușor abordată de clienții săi, independent de situarea lor geografică. Ea recepționează imediat reacția clienților, ajustează, în caz de necesitate, strategia de marketing sau modifică stocurile de produse, în funcție de aceste reacții. Consumatorii pot procura produsele sau serviciile cu cele mai convenabile raporturi preț/performanță lansând comanda de la serviciu. Livrările electronice se fac cu certitudine la client și asigură în același timp furnizorilor accesul imediat la banii lichizi generați de efectuarea vânzărilor. Consumatorul primește automat un raport financiar care-i permite să aibă o imagine actualizată a situației sale financiare.11 5. Schimbarea modului în care muncim. Locul de muncă nu mai este legat stabil de o anumită localitate geografică astfel că un angajat poate să acceseze locul său de muncă și colegii din localități diferite sau în timp ce se deplasează. Angajații pot accede la anumite funcții fără a fi obligați să locuiască în zone metropolitane importante. Ei pot să aleagă locul unde trăiesc mai degrabă în funcție de preferințele sale sau de cele ale familiei pentru un anume stil de viață decât în funcție de oportunitățile pieței forței de muncă. Un loc de muncă cu o mare flexibilitate este capabil să fie adaptat la cerințele fiecărui individ, de la persoane handicapate fizic la persoane în vârstă.12 6. Transformarea practicii asistenței medicale. Aplicațiile de telemedicină au devenit un fapt comun. Specialiștii folosesc videoconferințele și metodele de consultare de la distanță pentru a trata pacienții situați la câteva sute de kilometri de medic. O intervenție chirurgicală asistată de calculator poate fi transmisă prin Internet pentru a face cunoscut în lumea întreagă procedurile folosite. Sisteme expert, bazate pe analiza unei uriașe cantități de informație medicală, asistă activitatea medicilor. Pacienții pot lua decizii privind propriul lor tratament prin noi modele de interacțiune cu medicii lor și pe baza accesului 11

12

36

Ibidem, p. 8. Ibidem, p. 9–10.

crescând la informația biomedicală, prin intermediul bibliotecilor medicale digitalizate existente pe Internet. 7. Transformarea modului în care proiectăm și fabricăm bunuri. Produse și structuri complexe pot fi proiectate prin stimulare pe calculator. Proiectanții produsului, furnizorii de materii și materiale, producătorii și utilizatorii participă la procesul de proiectare, influențându-l prin reacțiile lor. Procese multiple de fabricație și proiectare pot fi explorate rapid pentru a se stabili care sunt cele mai performante, ceea ce se concretizează în produse sigure, de înaltă calitate și la prețuri reduse. 8. Transformarea modului în care se face cercetare. Cercetările se pot desfășura în laboratoare virtuale în care oamenii de știință și inginerii pot să-și realizeze sarcinile stabilite, independent de situarea lor geografică. Cercetătorii interacționează cu colegii, au acces la instrumentație și aparatură, își împart și schimbă resurse computaționale și accesează informația în biblioteci digitale. Toate revistele științifice și tehnice sunt disponibile on-line permițând cititorilor să exploreze, pe bază de parolă, interactiv, rezultatele cercetărilor. 9. Transformarea relației om-mediu. Modele climatice certe permit să se determine distribuția și rata schimbărilor climatice și să se elaboreze previziuni meteorologice sectoriale și regionale cu o mai mare acuratețe. Modele sofisticate prevăd cu precizie răspunsul ecosistemului pământ la schimbările climatice (temperatură, umiditate, compoziția atmosferei etc.). Alte modele, complet integrate, permit oamenilor de știință și politicienilor să acceseze informațiile privind tendințele de evoluție a numărului populației, tendințele de evoluție climatică, utilizarea resurselor, valoarea resurselor economice și naturale, momentul de luare a deciziilor privind opțiunile de costuri și tehnice eficiente pentru a reduce sau a adapta schimbările climatice. 10. Modificarea modului de lucru al conducerii administrative. Serviciile administrației centrale pot fi accesate liber de cetățeni, independent de situarea lor geografică, de nivelul lor de instruire în domeniul calculatoarelor sau de capacitățile lor fizice de a se deplasa. Sisteme inteligente ghidează cetățenii furnizându-le modalitatea de a obține informația căutată. Documentele și DREPTURILE OMULUI

formularele vor putea fi accesate, completate și supuse aprobării automat, electronic. Informația va fi procesată și vor fi transmise aproape simultan răspunsuri la problemele ridicate de cetățeni. Impactul negativ social-economic al utilizării IT&C. IT&C constituie o parte a vieții noastre, nu este numai o tehnologie. În prezent, IT&C pune în contact oamenii din întreaga lume, în timp real și într-o modalitate care era greu de imaginat cu o decadă în urmă. Studenți din București sau Paris pot coresponda, în orice moment, despre evoluție sau libertate intelectuală, cu bibliotecari din Kansas sau Norvegia sau chiar cu persoane din Africa de Sud. Marile companii consideră ca o rutină să aibă sediul central într-o țară, unitățile de producție în alte două sau trei țări, unde forța de muncă este mai ieftină, unitățile de cercetare-dezvoltare și inovare în a patra sau a cincea țară, în care există un potențial inventiv deosebit, în timp ce consumatorii produselor realizate sunt situați în alte țări în care prețul de desfacere asigură realizarea profitului maxim. Simbolul convergenței dintre telecomunicații, calculatoare și tehnologia de control, internetul, reprezintă unul dintre principalele blocuri constituente ale infrastructurii informaționale globale și unul dintre realizatorii Societății Informaționale – Societății Cunoașterii în Europa. Potențialul internetului de a informa, educa, distra și de a se constitui ca suport pentru organizarea și desfășurarea afacerilor la scară globală este considerabil. Dar, ca orice nouă tehnologie, internetul poartă și un conținut potențial nociv, putând fi folosit și pentru organizarea și desfășurarea de activități criminale. Este dificil să se evalueze impactul unei noi tehnologii. Unele dintre modificările introduse pot fi evidente, altele pot fi subtile. Chiar și când avantajele utilizării unei noi tehnologii sunt semnificative, costul acesteia și efectele secundare pot să nu fie la fel de evidente și invers.13 Modificările tehnologice sau introducerea unei noi tehnologii, de regulă, impun modificări corespunzătoare în cadrul legislativ existent, în organizarea instituțiilor, în politica afacerilor, în schimbarea abilităților personale ale celor implicați și chiar și transformarea mentalităților. O nouă tehnologie poate să genereze activități sau acțiuni care nu se puteau realiza anterior, când a 13

Ibidem, p. 11

DREPTURILE OMULUI

fost elaborat cadrul legislativ și, de aceea, asemenea acte și activități nu pot fi ilegale sau criminale până ce nu se elaborează o lege care să le interzică. Evoluția legislației este întotdeauna în urma progresului tehnic. Uneori, la nivel național, legislația elaborată cu întârziere este insuficientă iar într-un număr de cazuri reglementările pe plan internațional sunt încă neinițiate. Armonizarea legislației impusă de dezvoltarea tehnicii este o activitate care trebuie impulsionată continuu. Răspândirea tehnologiilor informației și comunicațiilor în aproape toate domeniile vieții, precum și interconectarea calculatoarelor în rețele internaționale, au făcut ca afacerile, administrația și societatea să depindă de eficiența și securizarea IT&C. Această dependență este cu atât mai „sensibilă” cu cât cadrul normativ care reglementează domeniul IT&C încă nu a fost precis determinat, iar infracțiunile din domeniul calculatoarelor, prezente și la scară internațională, au devenit mai diverse, mai periculoase. Experiența din alte sectoare ale științei și tehnologiei care au fost implicate în implementarea de noi tehnologii cu un potențial ridicat de generare și a unor efecte secundare, nocive, evidențiază faptul că implementarea unor asemenea tehnologii prezintă trei etape: – dezvoltarea și implementarea tehnologiei; – măsuri pentru prevenirea și contracararea efectelor nedorite; – obținerea sprijinului public pentru exploatarea curentă a noii tehnologii. Pentru utilizatorii IT&C, măsurile de prevenire și contracarare a efectelor nedorite ar trebui să includă și o sarcină suplimentară și anume prevenirea pătrunderii și, în caz de necesitate, monitorizarea intrușilor potențiali în sistemele informatice.14 Societatea omenească a căutat căi, modalități, care să-i asigure o cât mai bună adaptare la schimbările majore tehnologice. Pe măsură ce au apărut noi necesități, noi probleme și s-au identificat noi mijloace tehnice de soluționare, de satisfacere a necesităților vieții, s-au creat noi instituții care au urmărit să amortizeze șocurile noilor tehnologii și să descurajeze abuzurile care ar fi putut duce la efecte necontrolabile. Cu toate acestea, aplicarea unor noi tehnologii, chiar și în cazul soluționării unor probleme curente de producție, de creștere a bunăstării, de îmbunătățire 14

Ibidem, p. 12.

37

a stării de sănătate, a dat naștere, uneori, la efecte secundare nedorite a căror soluționare a necesitat și necesită noi eforturi. Pe măsura dezvoltării spațiului cibernetic se vor conserva multe dintre problemele, neajunsurile și neliniștile vieții necibernetizate: crime, pornografie, pedofilie, violențe, discursuri care diseminează ura, reclame ilicite, dezinformări, încălcări ale drepturilor intelectuale, jocuri de noroc incorecte etc. Grupuri, considerate de unii oameni ca fiind agresive și generatoare de violență, ca de ex. „capete rase” sau adolescenți sectanți, pot folosi internetul în scopurile lor specifice. Reacția noastră față de aceste probleme care devin și ale spațiului cibernetic, va depinde de atitudinea pe care o avem față de ele însele. Problemele care apar în urma dezvoltării IT&C nu diferă fundamental de cele cu care societatea sa confruntat anterior. Cu toate acestea, nu poate să constituie o scuză faptul că asemenea efecte nedorite, care au apărut în procesul utilizării IT&C, au apărut ori de câte ori se implementează noi tehnologii, chiar și în afara spațiului cibernetic. Important este ca să existe o preocupare permanentă a factorilor de decizie care să se implice în gestionarea domeniului, în ridicarea nivelului de educație și instruire a utilizatorilor pentru impunerea treptată a unei etici adecvate în utilizarea IT&C. Prometeu s-a sacrificat furând focul de la zei pentru a-l dărui muritorilor. Focul a dat oamenilor puterea să încălzească casele, să gătească mâncarea, să dispună de motoare cu abur sau cu ardere internă, care au făcut viața mai confortabilă, mai sănătoasă, mai plăcută. Cu toate acestea, focul a devenit și o forță distructivă: incendiile naturale sau provocate și aruncătoarele de flăcări folosite în conflictele militare, sunt numai două exemple de folosire distructivă a focului. În ciuda acestor riscuri, a acestor pericole, nimeni, astăzi, nu va renunța la foc. Oamenii au învățat treptat să se folosească de foc în mod productiv și sigur și cum să răspundă la eventuale dezastre produse de foc, cum să lupte cu dezastrele naturale, accidentale sau nu.15 Utilizarea IT&C nu se face într-un vacuum legislativ, întrucât toți oamenii utilizatori sunt subiecte de drept în statul în care trăiesc. În studierea potențialelor infracțiuni trebuie să facem o distincție între acte ilegale și nedreptăți, păgubiri făcute cu rea-intenție, la adăpostul lipsei unei 15

38

Ibidem, p. 13.

prevederi legale de interdicție adecvate. În fapt, în zilele noastre, internetul a devenit țara celor patru cavaleri ai Apocalipsei: crima organizată, terorism, furnizări de arme și droguri, pedofilie16. Întotdeauna o tehnologie a constituit obiectul atât al unei aplicări în conformitate cu scopul pentru care a fost creată, dar și al unei utilizări în alte scopuri, al unor abuzuri sau al unor accidente. Și, cu cât o tehnologie este mai puternică, când este folosită corect, conform scopului pentru care a fost creată, cu atât ea este mai nocivă când este folosită în mod abuziv. Mașinile automate bancare (ATM) constituie o aplicație comună în tehnologia calculatoarelor care poate exemplifica apariția unor efecte negative în cazul aplicării unei noi tehnologii. ATM-urile permit efectuarea unor tranzacții bancare, inclusiv retragerea unor sume, în orice moment din zi și din noapte și în locuri situate în apropierea locuinței, biroului, gărilor etc. Efectuarea de operații prin intermediul ATM-urilor prezintă însă și dezavantaje și anume: – Reducerea locurilor de muncă. În S.U.A., de exemplu, în anul 1986 erau 480.000 casieri bancari. Ca urmare a generalizării utilizării ATM, zece ani mai târziu, în anul 1993, rămăseseră numai circa 300.000. – Schimbarea condițiilor de prestare a serviciilor pentru client. Automatizarea funcției de casier elimină contactul uman dintre casier și client. În loc de a se adresa unei persoane zâmbitoare, clientul apasă pe butoanele unei mașini, care poate funcționa cu erori. În plus, este posibil ca un client să vrea să adreseze o întrebare și să nu aibă cui. – Crearea unui mediu care facilitează infracțiuni. Oamenii pot fi jefuiți imediat după ce au retras banii de la un automat situat în plină stradă. Răufăcătorii pot folosi cărțile de credit furate sau contrafăcute fără niciun risc deoarece anonimatul mașinii face posibilă infracțiunea. Un casier ar observa că aceeași persoană face numeroase retrageri succesive sau ar putea cunoaște proprietarul și ar reacționa când i se prezintă o carte de credit furată, ar putea identifica un suspect în cazul comiterii unei infracțiuni. – Pierderea caracterului privat al operațiunilor. Tranzacțiile efectuate la ATM sunt înregistrate într-o bază de date neconfidențiale situată la bancă. Înregistrarea tranzacțiilor unei persoane efectuate la mai multe ATM-uri poate furniza pentru un terț situat în bancă informații despre orientarea afacerilor acelei persoane. 16

Ibidem, p. 14.

DREPTURILE OMULUI

– Erori în operare. O eroare din programul calculatorului care gestionează activitatea ATM-urilor unei bănci poate reduce sau majora suma depusă sau retrasă. În New York numai la o bancă au fost efectuate eronat 150.000 tranzacții care au totalizat mai mult de 15.000.000 $.

Din cele de mai sus rezultă că ATM-urile prezintă și unele dezavantaje. Cu toate acestea se consideră că ele vor continua să fie utilizate deoarece acest tip de automat prezintă și numeroase avantaje, în primul rând comoditatea efectuării unei tranzacții financiare.

Ultimii ani, prin dezvoltările explozive ale tehnologiei informației și comunicațiile, induse de tranzacția spre societatea informațională, au produs modificări fundamentale ale modului în care se desfășoară astăzi procesele la nivel guvernamental, politic, economic, social etc. Prin natura lor, sistemele informaționale trebuie să funcționeze continuu, să controleze componentele fizice, cu scopul final de a servi operatorii umani. Interacțiunile dintre aceste sisteme sunt critice pentru o bună funcționare a întregii rețele, însă nu sunt întotdeauna predictibile, ci, de multe ori, aleatorii și nesincronizate. În termeni generali, infrastructura națională critică înseamnă componente fizice și servicii vitale pentru atingerea intereselor naționale, a căror întrerupere sau distrugere ar duce la apariția unor dezechilibre puternice în cadrul proceselor care susțin aceste interese. În timp ce o definiție este relativ ușor de dat și avantajele oferite de tehnologia informației și comunicațiilor sunt foarte bine exploatate, consecințele interdependențelor dintre diversele segmente ale infrastructurii informaționale criticate sunt prea puțin cunoscute. Gradul de conștientizare asupra noilor vulnerabilități asociate cyber-spațiului și efectelor (adeseori în cascadă) pe care le poate avea un atac asupra infrastructurii critice se concretizează, într-o măsură insuficientă, în inițiative și programe la nivel național. Totodată, este prea puțin văzut faptul că internetul este din ce în ce mai mult un mediu de influențare activă a percepțiilor, de convingere conceptuală și de generare a unor noi tipuri de poli mediatici.17 Dacă problematica protecției infrastructurii fizice și a amenințărilor la adresa acesteia este îndeosebi bine cunoscută, protecția infrastructurii informaționale comportă o serie de dificultăți. În primul rând, numeroase tehnici performante de atac software pot fi găsite pe Internet, utilizarea lor necesitând cunoștințe medii. Pentru un cyber-

atacator, nu există nevoia apropierii fizice de țintă; atacurile pot proveni de oriunde și, prin însăși filozofia construcției rețelei mondiale, depistarea sursei acestor atacuri se face cu mare greutate, mai ales că tehnicile actuale permit cu ușurință disimularea intențiilor reale. Așadar, oricine intenționează să atace un segment al infrastructurii informaționale o poate face de cele mai multe ori utilizând echipamente chiar modeste ca performanțe, cunoștințe tehnice de multe ori medii, o suită de aplicații larg disponibile și popularizate pe internet, precum și informații amănunțite despre vulnerabilitățile sistemelor informaționale dintr-o mare varietate de surse deschise. Este surprinzător de constatat că, în ciuda avantajelor evidente ale tehnologiei informației și comunicațiilor, problematica protecției sistemelor informaționale și, într-un sens mai larg, a infrastructurii informaționale critice, are o dinamică mai lentă de evoluție. Astfel, în ciuda răspândirii pe scară largă a echipamentelor și aplicațiilor software de autentificare și protecție, sistemele informaționale rămân vulnerabile unor atacuri de multe ori nesofisticate. Nu există, nici chiar în țările occidentale, o cultură a utilizării sistemelor informatice din punctul de vedere al protecției. Utilizatorii acestor sisteme nu folosesc parole complexe de acces și nu le schimbă în mod regulat, iar aplicații software banale pot reuși cu succes spargerea lor. Problematica protecției infrastructurii informaționale naționale critice a căpătat doar în ultimii cinci ani atenția cuvenită, prin evidențierea explicită a importanței sale în cadrul strategiei de securitate națională. Demersurile actuale, întreprinse de țări ca S.U.A., Canada, Marea Britanie, Elveția, Austria, Suedia sau Australia, nu au depășit, în cele mai multe dintre cazuri, etapa unor modeste calitative, în special din cauza dificultății de a surprinde, la un nivel acceptabil, și dincolo de aspectul pur tehnic de protecție a rețelelor de calculatoare, complexitatea interdependențelor puternice dintre diversele segmente ale infra structurii critice.18

3. Infrastructura informațională critică în era cyber-spațiului

Moldovan Cl., Infrastructura informațională critică în era cyber-spațiului, Gândirea militară românească nr. 4/2002, p. 53. 17

DREPTURILE OMULUI

18

Ibidem, p. 54.

39

Orice demers structural, procedural, metodologic sau legislativ pe linia protecției infrastructurii informaționale trebuie să conțină trei elemente (aspecte): prevenirea – pentru reducerea probabilității ca un atac să aibă loc cu succes; detecția și răspunsul – însemnând acele acțiuni necesare pentru identificarea și evaluarea la timp a unui atac, precum și readucerea sistemelor afectate la starea inițială; construcția – reprezentând acțiuni necesare pentru ca metodele și tehnicele de identificare a atacurilor să țină pasul cu evoluția rapidă a gradului de sofisticare a acestora. Ca un corolar la această evoluție rapidă, este utilizat termenul de „an Internet” pentru a desemna trei luni calendaristice. Aceasta, deoarece tehnologia informației evoluează într-o asemenea manieră încât programele și planurile adoptate cu un an în urmă devin insuficiente acum din punctul de vedere al eficienței. În esență, se arată că infrastructura critică poate fi văzută ca o sumă funcțională de elemente critice, caracterizate a priori de o serie de vulnerabilități, la adresa cărora se manifestă clase de amenințări. Utilizând metode specifice managementului de risc, aceste lucruri duc la identificarea și analiza riscurilor, precum și la elaborarea și operaționalizarea unor planuri de reducere a efectelor. Acest model global de lucru oferă doar punctele principale de reflecție în elaborarea unei strategii naționale de protecție. În mod cert însă, operaționalizarea acestei strategii înseamnă dezvoltarea unor capacități analitice deosebite și includerea lor într-un ciclu funcțional coerent. Modelul funcțional și cel analitic detaliază, în continuare, acest aspect. Modelul funcțional reprezintă o succesiune de faze funcționale care compune ciclul de protecție a infrastructurii critice, pornind de la momentul inițial al avertizării asupra iminenței unui atac până la faza finală de refacere a stării funcționale inițiale.19 Aceste faze constau în: • elaborarea de indicații și avertizări, la nivel tactic sau strategic, despre probabilitatea de apariție a unui atac la adresa unui element critic din cadrul infrastructurii; acestea pot fi emise de către structuri cu atribuții de monitorizare sau din cadrul componentelor comunității serviciilor de informații; • evaluarea și analiza, pentru a determina posibilele efecte ale atacului și modul de propagare a acestora în cadrul unor sectoare diferite ale infrastructurii; 19

40

Ibidem, p. 55.

• răspunsul, sub forma unor acțiuni concertate și coordinate pentru a limita imediat efectele negative; • reducerea, prin derularea unor planuri menite să împiedice apariția efectelor „în cascadă”; • remedierea, prin care se urmărește refacerea legăturilor funcționale între elementele/sectoarele afectate; • reconstituirea, care are ca scop refacerea funcțională completă a elementelor/sectoarelor afectate. Modelul analitic urmărește să surprindă o serie de metodologii strâns legate între ele, utilizate în scopul identificării posibilelor interdependențe dintre diversele sectoare ale infrastructurii critice și pentru a determina modul de propagare a efectelor unor atacuri de la un sector la altul.20 – Analiza sectorială are ca rezultat identificarea sectoarelor componente ale infrastructurii critice, a serviciilor și elementelor critice din care acestea sunt compuse. Rezultatul acestei etape analitice scoate în mod cert în evidență complexitatea legăturilor dintre sectoare. – Analiza funcțională și tehnologică are ca scop determinarea interdependențelor funcționale din cadrul unui sector, a modului în care elementele critice componente se relaționează între ele din punct de vedere funcțional și al efectelor manifestării unui atac. De asemenea, se urmărește atât determinarea vulnerabilității asociate fiecărui element, cât și cuantificarea gradului de criticabilitate a elementului, acesta însemnând măsura în care disfuncționalitățile la nivelul elementului avut în vedere influențează celelalte elemente din cadrul sectorului din care face parte. – Analiza de dependență sectorială urmărește determinarea în detaliu a modului în care un sector depinde în funcționarea sa de un altul și a modului în care perturbația dintr-un sector se propagă, cu efectele sale, în cadrul altor sectoare. Rezultatele acestei analize sunt foarte importante, dar trebuie menționată dificultatea în a le obține, ca urmare a greutății în a modela diversele tipuri de vulnerabilități (în plan uman, tehnic, procedural etc.) și a efectelor acestora. – Analiza amenințărilor reprezintă un proces sistematic de identificare, cuantificare și agregare a unor indicatori cheie ce caracterizează cât mai exact entitatea ce se constituie într-o amenințare. Trecând la un nivel de detaliu superior, datele despre adversar și capabilitățile acestuia trebuie introduse într-o structură de date care caracterizează adversarul studiat din mai multe puncte de vedere. Se poate astfel imagina această structură sub forma unui grup de matrici care conțin o serie 20

Ibidem, p. 56–57.

DREPTURILE OMULUI

de variabile cheie cu putere de predicție și care iau în considerație capabilitățile, tipul și gradul de organizare, tradiția culturală (care poate încuraja sau descuraja anumite tipuri de acțiuni), motivele și obiectivele adversarului (aflate în legătură, de exemplu, cu doctrinele sale operaționale). – Analiza de risc reprezintă colaționarea elementelor referitoare la amenințările la adresa sectoarelor infrastructurii naționale critice și vulnerabilitățile sistemelor componente ale acesteia, în scopul identificării continue a ricurilor asociate. Rezultatul acestei analize se concretizează în construcția și actualizarea permanentă a unei liste de riscuri, împreună cu un set de indicatori (probabilitate, impact, prioritate etc.). – Analiza de impact urmărește să determine, pentru o anumită amenințare, distribuția impactului în cadrul sectoarelor componente. Se pot evidenția astfel sectoarele cele mai afectate, asupra cărora faza de răspuns din cadrul modelului funcțional va trebui să se concentreze. – Analiza scenariilor are ca scop construcția unor scenarii de agresiune, pentru a fi identificate, pentru o anumită clasă/clase de amenințări, sectoarele afectate, succesiunea apariției și magnitudinea efectelor negative, modelarea eficienței măsurilor de răspuns/reducere/ remediere/ reconstituire. Scopul final al oricărei strategii de protecție constă în asigurarea că orice întrerupere a funcțiunilor critice trebuie să fie de scurtă durată,

cu o frecvență redusă, izolată din punctul de vedere al efectelor laterale și cu consecințe minime.21 Problematica protecției infrastructurii naționale informaționale critice, ca unul din elementele fundamentale în atingerea intereselor naționale, nu este nouă, însă ea trebuie reconsiderată din cel puțin două motive. Primul este acela că sectoarele componente ale infrastructurii naționale critice prezintă interdependențe puternice. Astfel, niciunul nu va funcționa în totalitate separat, efectele unei acțiuni distructive la nivelul unui sector putându-se propaga cu rapiditate și necontrolat la nivelul altor sectoare. Al doilea motiv este asociat responsabilitățile lor actuale privind protecția, fiind deci necesar ca orice demers în acest sens să fie unul distribuit pe întregul spectru al activității naționale (la nivel politic, economic, social, militar, legislativ etc.) și bazat pe un set comun de principii, metode și tehnici de lucru. În final, trebuie remarcat că rolul serviciilor de informații (naționale sau departamentale) capătă noi dimensiuni, și aceasta deoarece noile tipuri de amenințări la adresa intereselor naționale, precum și noile tipuri de vulnerabilități ale sistemelor critice necesită noi metode și tehnici de culegere și analiză a informațiilor. Iar o partajare clară a responsabilităților în ceea ce privește protecția infrastructurii informaționale este un prim pas necesar.

Unele infracțiuni care ajung pe „tărâmul” internetului, au căpătat noi caracteristici. Printre acestea se numără și terorismul. În condițiile în care, cu mijloace tehnice minime și cheltuieli financiare aproape modice, orice utilizator poate intra în legătură cu rețeaua Internet, pentru a accesa o sumedenie de baze de date din întreaga lume, ne putem aștepta oricând ca un rău-voitor sau bolnav psihic, de oriunde de pe glob, să provoace pagube imense unor indivizi, comunități umane sau chiar state aflate la zeci de mii de kilometri distanță. În Computers Crisis (Computere în criză), un raport al Consiliului Național de Cercetare, se afirmă răspicat că „Teroristul zilei de mâine ar putea fi capabil să provoace daune mai mari cu un keyboard decât cu o bombă”22. Este din ce în ce mai evident că, în zilele noastre, grupările teroriste utilizează tot mai mult

internetul pentru a-și atinge scopurile subversive. Majoritatea dintre ele sunt, de altfel, prezente pe Internet. Printre cel mai bine reprezentate sunt mișcările de gherilă latino-americane care dispun de o tehnică informatică de înaltă performanță și, de multe ori, de masive finanțări ce provin din fondurile unor capi ai traficanților de droguri23. Ca toată lumea, de altfel, și organizațiile teroriste utilizează internetul, în primul rând, în calitatea sa de mijloc de comunicare. Prin site-urile pe care și le-au creat pe World Wide Web aceștia își propagă intens ideologiile pe care le-au îmbrățișat, utilizând internetul ca vector principal al legitimării lor ideologice24. Un exemplu în acest sens îl reprezintă organizația teroristă Drumul luminos din Peru, care, dispunând de un site pe Web, își promovează propria ideologie extremistă. Interesant este faptul

4. Terorismul cibernetic, infracționalitatea informatică și dreptul

Ibidem, p. 58. Alvin și Heidi Toffler, Război și antirăzboi, Ed. Antet, p. 179. 21 22

DREPTURILE OMULUI

Em. Stancu, Terorism și Internet, „Pentru Patrie”, nr. 12/2000, p. 26. 24 Serge Le Doran, Philippe Rosé, Cyber-Mojia, p. 205. 23

41

că, așa după cum constată fostul șef al operațiunilor F.B.I., Buck Revell, atât timp cât mesajele acestor grupări fac numai propagandă pentru ideologia lor, fără să treacă la acțiuni criminale, teroriștii pot desfășura liberi activități, astfel încât internetul a devenit un adevărat „rai” pentru ei25. La rândul lor, simpatizanții diferitelor organizații teroriste, cu diferite ocazii, cum ar fi reușita unor acțiuni ale acestora, construiesc site-uri de simpatie față de asemenea grupări. În condițiile în care organizațiile teroriste, cu ajutorul unor buni specialiști, beneficiază de securizarea comunicațiilor prin utilizarea tehnicilor de criptografiere, înlăturând în bună măsură riscurile divulgării secretelor, acestea pot coopera, via Internet, cu alte grupări sau pot transmite subordonaților ordine, planuri de acțiune, instrucțiuni, hărți coduri, fotografii ale viitoarelor victime ș.a. O astfel de tehnică a utilizat, de exemplu, Ramzi Ahmed Yousef, creierul acțiunii teroriste de la World Trade Center, în organizarea acțiunii (eșuate) care viza distrugerea unui număr de 11 avioane. Surprinzător este faptul că, în ceea ce privește pregătirea și desfășurarea acțiunilor teroriste clasice, dar și a celor de natură informatică, orice individ amator de astfel de „distracții”, care posedă un minimum de cunoștințe și de deprinderi pentru a utiliza un computer, un keyboard și un mouse, poate să obțină, de pe Internet, know-hawul de care are nevoie pentru atingerea scopurilor sale. Astfel, unele site-uri, ușor identificabile în această rețea, furnizează informații de ultimă oră cu privire la confecționarea bombelor, instrucțiuni privind manipularea substanțelor explozive și rețelele necesare. Pe aceste site-uri pot fi găsite Manualul teroristului și Cartea de bucate a anarhistului, în care este descris cu lux de amănunte modul de construire a mai multor tipuri de bombe.26 Aceasta pentru a nu mai vorbi de acele pagini Web care prezintă ultimele tipuri de arme, informații paramilitare, tehnici de corupere sau ucidere a viitoarelor victime etc. Tot ceea ce este prezentat în astfel de site-uri beneficiază de imagini, scheme și explicații amănunțite. Dar, în rețea se găsește chiar mai mult decât atât, se găsește și o bună parte din know-haw-ul de producere a armelor nucleare (poate nu atât de sofisticate), care se află la îndemâna tuturor Em. Stancu, op. cit., p. 26. 26 Ibidem. 25

42

doritorilor: teroriști, maniaci, instabili psihic sau state paria27. Din păcate, lucrurile nu se opresc la aceste activități care, de regulă, premerg acțiunile teroriste propriu-zise; ele merg mai departe, ajungând să incite la astfel de atacuri și, în final, la organizarea și desfășurarea unor acte criminale grave. O altă categorie de activități teroriste desfășurate pe Internet o reprezintă diseminarea mesajelor de ură și incitare la violență prin intermediul paginilor Web. Astfel, organizațiile islamiste utilizează internetul pentru a-și disemina propaganda antievreiască și antioccidentală. În acest scop, unele site-uri create de simpatizanții mișcării Hamas cheamă la luptă împotriva evreilor și preamăresc gloria de a muri în această luptă. De asemenea, în S.U.A., o mulțime de site-uri existente pe World Wide Web proclamă supremația albilor, iar gruparea teroristă Alpha HQ din Philadelphia publică pe paginile sale de Web diverse amenințări, mesaje de hărțuire și intimidare etnică, fapt ce l-a determinat, în octombrie 1999, pe procurorul general al statului Pensylvania, Mike Fisher, să prezinte o plângere împotriva acestei organizații. De altfel, așa după cum constată Liga Antidefăimării din S.U.A., internetul a devenit „un forum pentru grupările teroriste sau teroriștii individuali”.28 Întrucât în S.U.A. se consideră că informațiile difuzate pe Internet țin de dreptul la liberă exprimare, riposta autorităților față de construirea site-urilor de către grupările teroriste este destul de delicată. Astfel, în această țară, deși paginile Web ale grupărilor teroriste sunt publice, F.B.I.-ul nu are voie să facă dosare cu fișierele respective decât atunci când investighează un anumit caz care a fost aprobat de procuror. În același timp, grupărilor teroriste nu le-a trebuit prea mult timp să înțeleagă faptul că un mijloc de presiune la fel de spectaculos, dacă nu mai mult, decât plasarea unor bombe în diferite locuri publice, îl reprezintă distrugerea infrastructurilor informatice și periclitarea vastelor rețele informatice. Spre exemplu, potrivit bazelor de date ale F.B.I-ului și, în special, ale T.I.S.-ului (Terrorist Information System), în 1994 existau nu mai puțin de 200.000 de indivizi și peste 3.000 de organizații susceptibile de a se deda la practici de acest gen.29 În condițiile actuale se pot realiza pe Internet diverse și, uneori, spectaculoase Alvin și Heidi Toffler, op. cit., p. 237. Em. Stancu, op. cit., p. 26. 29 Serge Le Doran, Philippe Rosé,, op. cit., p. 205. 27 28

DREPTURILE OMULUI

operațiuni de sabotare a computerelor. Ilustrativ în acest sens este cazul celui care-și spunea Johny Xchaotic și care, la 10 august 1996, a făcut ca adresele de poștă electronică ale mai multor personalități americane, printre care se numărau președintele Bill Clinton, patronul Microsoft, Bill Gates, politicianul texan Ross Perot ș.a., să fie „inundate” cu mii și mii de mesaje nesolicitate, provocând pierderea celor ce prezintă interes pentru destinatar, blocarea legăturii cu internetul și chiar „sucombarea” calculatorului30. Alți sabotori de pe Internet au furat, într-un interval de două luni, toate e-mail-urile Centrului de Cercetări Atomice din India. Dar nu numai poșta electronică poate fi sabotată, ci și site-urile de pe Internet, care constituie prăzi dintre cele mai ușoare pentru hackeri. De altfel, printre aceștia domnește moda întrecerilor în imaginație pentru a sabota site-urile guvernamentale Web. Spre exemplu, în noaptea de 15 spre 16 august 1996, un hacker a atacat site-ul Web al Ministerului Justiției din S.U.A. și a transformat textele și imaginile. În urma modificărilor făcute, Departamentul Justiției a devenit Departamentul Injustiției, locul fotografiei Procurorului general a fost luat de fotografia lui Adolf Hitler, împreună cu aceea a manechinului-vedetă de televiziune Jennifer Aniston; iar întregul site a fost „completat” cu imagini pornografice și zvastici31. La rândul lor, hackerii din țara noastră au spart site-ul Ministerului de Finanțe și au modificat informația guvernamentală în diferite moduri. Una dintre principalele modificări a fost adăugarea unei „taxe pe prostie”, care trebuia să fie cu atât mai mare cu cât persoana era mai importantă. Banii încasați din această taxă urma să fie folosiți pentru a mitui N.A.T.O. să ne primească la sânul său cu brațele deschise32! Există însă temerea îndreptățită că, depășind astfel de manifestări lucide, hackerii vor merge mult mai departe și vor modifica listele de prețuri, taxele juridice sau chiar rezultatele cercetărilor științifice, ceea ce ar avea consecințe mult mai grave33. Totodată, asistăm la o proliferare a atacurilor masive contra elementelor rețelei Internet. Sunt atacați furnizorii de acces la Internet, veritabile noduri fără de care nu ar putea fi posibil să se Ibidem, p. 228–229. Ibidem, p. 225. 32 „Chip Computer Magazin, nr. 12/1999, p. 18. 33 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 207. 30 31

DREPTURILE OMULUI

acceadă în rețea, prin bombardarea unui computer cu mesaje până acesta își dă duhul. Dar cel mai mare pericol îl reprezintă faptul că teroriștii individuali sau grupările teroriste ar putea ataca și penetra rețele de calculatoare importante ale statului. În condițiile internetului, teroriștii au acum posibilitatea de a lansa atacuri greu detectabile din orice punct al globului. Pot infecta sistemele informatice cu viruși complecși ceea ce ar putea provoca disfuncționalități grave în sisteme. Bande teroriste, seniori ai narcoticelor sau unele state dedate la acte teroriste pot intra în rețeaua Internet și sabota nodurile critice din foarte vulnerabilul sistem de comunicații și legături prin satelit al unei țări34. Ei pot lansa atacuri masive cu viruși informatici asupra rețelelor de telecomunicații, de apărare, de alimentare cu energie electrică, gaze și apă sau asupra sistemelor de dirijare a transporturilor aeriene, navale și terestre, asupra sistemelor informatice din bănci, burse, societăți de asigurări etc. Viața a demonstrat că chiar sistemele militare americane, care se presupune că sunt printre cele mai sigure din lume, prezintă cu regularitate semne dă slăbiciune în fața atacurilor informatice, adesea întreprinse de amatori cu motivații ludice, care aproape întotdeauna rămân surprinși de amploarea și consecințele faptelor lor. De exemplu, în 1997, trei adolescenți din portul Zadar din Croația, după ce au spart codurile de protecție, au intrat în computerul Pentagonului și au copiat fișiere confidențiale privind bazele militare35. Ei au fost repede prinși grație urmelor lăsate pe Internet, dar fapta lor dovedește, încă o dată, vulnerabilitatea sistemelor informatice vitale ale unui stat de talia S.U.A. Un semnal de alarmă a tras și liderul unui grup de crackeri chinezi, care, în 1999, a pretins că a accesat sistemele de securitate ale calculatoarelor care monitorizează sateliții chinezi, ceea ce a dus la pierderea temporară a controlului acestora36. Din păcate, astfel de cazuri nu sunt puține (numai în februarie 1999 au fost înregistrate 11 penetrări în rețeaua Pentagonului!) și ele dovedesc tot mai mult că atacurile electronice, „virușii” și „bombele informatice” înfăptuite de mafioți angajați alături de un guvern islamist, de pirați informatici reconvertiți la războiul economic sau

Alvin și Heidi Toffler, op. cit., p. 128. Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 222–223. 36 Em. Stancu, op. cit., p. 27. 34 35

43

la manipularea cursurilor bursiere și la sabotaje distructive nu sunt nici pe departe pericole imaginare, ci cât se poate de verosimile37. În principiu, în cazul criminalității în domeniul rețelelor de date, în special în ce privește internetul, se pot distinge infracțiunile care vizează paralizarea lor în întregime, a unor părți ale acestora sau a unor structuri care lucrează cu ele, prin programe virusate sau prin puternice atacuri de tipul DOS distribuit (DDOS), realizate prin hacking38. Cele mai multe atacuri DOS și DDOS sunt lansate împotriva site-urilor Web, cu scopul de a împiedica vizitarea acestora de către utilizatorii obișnuiți. Mânată de „apetitul” pentru profituri din ce în ce mai mari, crima organizată și-a deplasat și ea rapid o bună parte a „afacerilor” pe terenul înaltelor tehnologii și, implicit, al internetului. Cu câțiva ani în urmă, Joseph Albini, profesor de drept penal la Universitatea din Nevada și unul dintre cei mai buni experți în mafii din S.U.A., atenționa asupra faptului că nu încapă nicio îndoială că grupurile criminale organizate utilizează tehnologii cum sunt computerele și algoritmii de încifrare. De altfel, amintea cunoscutul profesor, istoria crimei organizate a demonstrat că infractorii se adaptează foarte rapid la noile tehnologii apărute, pe care le utilizează cu succes în activitatea lor crimilată. În Statele Unite, exemplifica profesorul Joseph Albini, bandiții utilizau deja aparatele de radio, înainte ca aceste mijloace de comunicare să fi intrat în dotarea poliției39. La concluzii asemănătoare ajunge și raportul Subcomisiei Senatului S.U.A. pentru investigații asupra securității, care consemnează faptul că „Istoria recentă arată că infractorii se adaptează rapid la instrumentele de comunicare anonime și nedetectabile”40. Organizațiile criminale s-au convertit cu o viteză uimitoare la tehnologiile actuale cele mai sofisticate. Spre exemplu, ele folosesc programele informatice de criptografiere pentru a comunica pe Internet cu o marjă foarte mare de siguranță sau, așa după cum recunoșteau autoritățile columbiene, una dintre noile grupări apărute la Cali, după loviturile date cartelurilor din

Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 204–205. Johann Kubika, Posibilități de combatere a criminalității informatice și pe Internet, în „Buletin Informativ” al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Editura „Academica”, București, 2000, p. 144. 39 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit. p. 43. 40 Ibidem, p. 241. 37

38

44

această zonă, a utilizat internetul pentru a-și extinde și coordonarea traficului de droguri 41. La rândul lor, „șefii Mafiei italiene, în general inteligenți și abili, au observat deja, sau vor înțelege mai devreme sau mai târziu, enormele posibilități oferite de informatică, de rețele și, mai ales, de Internet42. Dar, internetul constituie un mijloc formidabil și pentru bandele organizate care se ocupă cu traficul ilegal de arme, de medicamente, cu spălarea enormelor sume de bani murdari ș.a.43 Există suficiente motive care ne îndreptățesc să credem că această formă atât de gravă a infracționalității, care este crima organizată, s-a orientat hotărât spre Internet și alte înalte tehnologii conexe acestei rețele. Un astfel de motiv constă în faptul că pentru grupările crimei organizate internetul reprezintă un mijloc ideal de comunicare rapid, ieftin și destul de sigur în condițiile utilizării programelor informatice de criptografiere. Astfel, în ianuarie 1996, mai multe grupări criminale din Detroit au creat un site Web, pe care, după 3 luni, când acesta a fost închis de prestatorul de servicii, l-au mutat la un furnizor din Noua Zeelandă. „Denumit «Glock» acest site avea rolul de releu între bandele din lumea întreagă, de la West Side Crips din Phoenix, până la Lil Shorty’s din Londra sau chiar Gangster’s Disciples din Chicago. Căci în Statele Unite proliferează Street gang-urile (bandele de stradă)”44. Astăzi, când în lumea comerțului electronic, care se dezvoltă într-un ritm amețitor, se vehiculează sume enorme de bani, când prin intermediul rețelei infractorii pot avea mult mai ușor acces la informațiile care îi interesează, când internetul s-a constituit într-un nou canal, mai ușor și mai rapid, de pompare a banilor, când hold-up-ul electronic aduce câștiguri mult mai mari și mai puțin riscante (datorită relativului anonimat oferit de acest mediu) decât tradiționalele spargeri de bănci, profesioniștii crimei organizate au devenit deja utilizatori avizați și foarte interesați ai acestei rețele informatice planetare. La rândul ei, creșterea rapidă a numărului de utilizatori ai internetului va facilita și mai mult dezvoltarea crimei organizate și desfășurarea operațiunilor de reciclare a produselor acesteia. Toate acestea vor

Ibidem, p. 30–31. Ibidem, p. 33. 43 Johann Kubika, op. cit. p. 144; Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit. p. 177. 44 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit. p. 46. 41 42

DREPTURILE OMULUI

face ca, pe viitor, internetul să devină unul dintre cei mai importanți vectori ai crimei organizate, care a știut întotdeauna să-și găsească noi mijloace pentru a-și desfășura activitățile sale ilegale. „Utilizarea tehnologiilor este anticorpul pe care îl va secreta crima organizată pentru a străbate furtunile dezlănțuite de puterile represive.”45 Piratarea programelor pentru calculator reprezintă altă formă a criminalității legate de Internet. Ea se realizează prin încărcarea programelor difuzate pe Internet în memoria internă a unui calculator atunci când această operațiune nu este expres autorizată de către titularul dreptului de autor.46 În cadrul unei operațiuni desfășurate împotriva pieței negre, în 1997, poliția italiană a capturat, la Livorno, peste patruzeci de mii de C.D.-RON-uri piratate și o mare cantitate de dischete de la un grup de douăzeci și nouă de persoane care, după ce preluau programele din rețeaua Internet, fabricau produsele finite în mai multe ateliere clandestine. Tot cu ocazia amintită, poliția avea să confiște importante cantități de echipamente de înregistrare și programe informatice destinate să „spargă” dispozitivele de protecție cu care erau prevăzute produsele originale”. 47 Ținând seama de exploziva dezvoltare a internetului și de protejarea site-urilor care găzduiesc copii ilicite ale programelor pentru calculator, pe care le pun la dispoziția utilizatorilor, este de așteptat ca în viitor acest tip de piraterie software să cunoască cote din ce în ce mai mari. Încărcării ilicite a programelor informatice difuzate pe Internet i se adaugă pirateria audio care, odată cu apariția muzicii pe Web, a luat o mare amploare. 48 În condițiile în care tot mai multe tipuri de afaceri au pătruns în comunitatea virtuală, a luat o mare amploare furtul de date și informații. Dată fiind această situație, „păstrarea sub lacăt a datelor expuse privirilor neautorizate”49 a devenit o problemă de cea mai mare importanță.

Ibidem, p. 239. Annemarie Levins, Le piratage de logiciels: un fléau mondial, în „Revue Internationale de Police Criminelle”, numéro 476–477, 1999, p. 5. 47 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit. p. 172. 48 Pentru detalii vezi: „Ai dorit încă o revoluție: Muzica pe Web”, traducere și adaptare de Luigi Obreja după PC World S.U.A., în „PC World România”, noiembrie 1999, p. 60–70. 49 "elu Petre, Firewalls, PC World România, mai 2000, p. 60. 45 46

DREPTURILE OMULUI

Astăzi, când există un număr foarte mare de baze de date, care grație internetului pot fi consultate din orice colț al lumii, spionajul informatic cunoaște o și mai mare amploare și diversificare. Furtul de informații îngrijorează tot mai mult companiile, societățile și firmele din cele mai variate domenii de activitate. Informațiile comerciale, de genul listelor de produse, de prețuri, de clienți, de furnizori, al metodelor de promovare a produselor sau al studiilor de marketing sunt cele mai „vânate”50. Acestora li se adaugă tehnologiile de fabricație, metodele de instruire a personalului, know-how-ul intervențiile în curs de patentare ș.a. Comenzile de produse prin Internet, „plătite” cu cărți de credit false, sunt, deja, de domeniul trecutului, sau au rămas doar în „grija” infractorilor începători. Întrucât majoritatea magazinelor virtuale cu nume mari au încetat să mai trimită în România produse comandate din țara noastră, datorită faptului că multe cumpărături se făceau cu cărți de credit folosite fraudulos, „specialiștii” români în frauda pe Internet au găsit metode mult mai sigure și mai profitabile de a fura din conturile altora51. Acest lucru s-a întâmplat odată cu deschiderea de către Internet a unei noi ere pentru publicitate. Spre exemplu, există companii de publicitate care plătesc deținătorilor de site-uri pentru faptul că aceștia atașează pe siteurile lor un banner al unei firme sau pentru faptul că își afiliază site-ul personal la una dintre companiile specializate în promovarea pe Internet („affiliate”). În ceea ce privește ultima metodă, trebuie precizat faptul că aceste companii plătesc deținătorului site-ului care s-a afiliat și a atașat un spot publicitar o sumă de bani proporțională cu numărul de click-uri de pe banner-ul promoțional instalat pe site-ul acestuia. O astfel de activitate este profitabilă pentru toate părțile și, în același timp, partea legală. În al doilea rând, ne vom opri asupra unei afaceri nu tocmai ortodoxe care vizează cumpărarea în scop de revânzare a domeniilor Internet care aparțin unor personalități sau firme renumite52. Sperând să se îmbogățească peste noapte, unii „întreprinzători” au cumpărat domenii cu numele anumitor celebrități, în ideea

Ioana Vasiu, op. cit., p. 173, Vasile Damian, Frauda pe Internet are sediul în România. Românii conduc detașat în topul celor mai ingenioși hoți din rețeaua mondială, în „Capital” nr. 38, 21 septembrie 2000, p. 27. 52 Cătălina Eftene, Goana după aur s-a mutat pe Internet, în „Capital” nr. 38, 21 septembrie 2000, p. 28. 50

51

45

că mai târziu vor primi bani grei în schimbul acestora. Este de notorietate cazul lui Dan Parisi, un fost muncitor în construcții, care a cheltuit peste 100.000 de dolari pentru a înregistra mai mult de 500 de companii cunoscute, printre care și Microsoft, ATT, Intel ș.a. Tot el deținea și domeniul Madonna com, pe care l-a folosit pentru un site sexy până în 1999 când avocații cunoscutei stele a muzicii ușoare, susținând că Parisi a înregistrat domeniul cu scopuri „malefice”, l-au revendicat pentru clienta lor. Mulți alți profitori ca Parisi au pierdut în instanță drepturile asupra unor domenii purtând nume sonore, precum: Julia Roberts, Jimi Hendrix, Yahoo! ș.a. În multe țări ale lumii, afișarea și distribuirea materialelor obscene în public constituie o infracțiune. Ori, nu există niciun dubiu că internetul, prin natura sa deschisă, a devenit un astfel de loc. Ca atare, desfășurarea unor asemenea activități prin intermediul acestei megarețele cade, de cele mai multe ori, sub incidența legii penale. Cu toate acestea, locațiile ce conțin materiale „pentru adulți” sunt foarte numeroase. Se pare că prima condamnare pentru o astfel de faptă comisă pe Internet s-a petrecut în S.U.A., unde Robert și Carleen Thomas din California au fost condamnați potrivit unui statut criminal federal, care interzice distribuirea de imagini obscene53. Tot pentru diseminarea pornografiei pe Internet, în Germania, CompuService – o mare companie de servicii on-line – a fost obligată să închidă accesul la o serie de astfel de locații. De asemenea, în Franța, tot în anul 1996, doi manageri ISP, care lucrau pentru WorldNet, respectiv pentru FranceNet, au fost arestați și acuzați de pedofilie, fiind făcuți responsabili pentru materialele distribuite în grupurile de discuții all binaries54. Mai recent, în Germania, statisticile Poliției Judiciare pe 1999 au înregistrat peste 2.000 de cazuri de popularizare și deținere de pornografie infantilă, din care jumătate din acestea (puțin peste 1.000) au fost depistate prin surf pe Internet, de Biroul Federal de Criminalistică prin Investigații Independente55. Înmulțirea unor astfel de cazuri și impactul negativ al diseminării materialelor obscene pe Internet au dus la creșterea îngrijorării opiniei publice în legătură cu multiplicarea unor astfel de activități în rețea. Ioana Vasiu, op. cit., p. 128. 54 Ibidem, p. 132. 55 Johanun Kubika, op. cit., p. 145. 53

46

Dar, pe lângă unele forme mai vechi ale criminalității legate de Internet, și-au făcut apariția și altele mai noi ca: „ofertele pentru adopție” care ascund vânzări mascate de copii (cazul celor două gemene Kimberley scoase de o familie americană la vânzare pe Internet, petrecut la începutul anului 2001), furtul de identitate, violarea zonei informațiilor private a utilizatorilor internetului; vânzarea la licitație a unor obiecte naziste (cazul companiei Yahoo! care, prin sentința din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului de Mare Instanță din Paris a fost obligată să țină seama, în termen de 3 luni, de notificarea făcută la 22 mai 2000 aceleiași companii prin care i se cerea să ia măsuri de natură să facă imposibilă consultarea pe Yahoo! com a serviciului de licitație a unor obiecte naziste sau al oricărui site sau serviciu care se constituie într-o apologie a nazismului sau o contestare a crimelor naziste) ș.a. După ce ne-am format o imagine asupra ceea ce reprezintă internetul, vom încerca să răspundem la întrebarea dacă această fabuloasă rețea informațională planetară cu caracter public trebuie să fie supusă normativității juridice? În ciuda unor argumente demne de a fi luate în seamă (și într-o anumită măsură le vom lua) ale adversarilor necesității instituirii unei astfel de reglementări în ceea ce privește celebra rețea, în cele ce urmează vom căuta să demonstrăm și să argumentăm că internetul are nevoie de o reglementare juridică rațională, pertinentă, lipsită de excesivitate. De ce? În primul rând, pentru că, în cadrul societății, în cea mai mare parte a lor, acțiunile indivizilor înzestrați cu conștiință și voință proprie nu se produc ca o desfășurare haotică de fapte, ci, dimpotrivă, ele se derulează într-un mod organizat, după anumite reguli sociale, au un caracter normat. „În ultimă instanță – parcurgând medieri complexe, adeseori foarte delicate, aproape evanescente – caracterul organizat al conviețuirii impune și activității umane un caracter normat”56. În al doilea rând, pentru că, așa după cum constata unul dintre fondatorii sociologiei juridice – Émile Durkheim, viața generală a societății nu poate să se extindă asupra niciunui domeniu fără ca viața juridică să se extindă și ea, în același timp și în aceeași măsură, asupra acestuia57. Ori, cum apariția și dezvoltarea internetului nu reprezintă

Pavel Apostol, "ormă, etică și activitate normată, Editura Științifică, București, 1968, p. 68. 57 Apud Georges Gurvitch, Eléments de sociologie juridique, Éditions Montaigne, Paris, 1940, p. 16. 56

DREPTURILE OMULUI

altceva decât o extindere a vieții sociale asupra unui nou domeniu, activitățile oamenilor în această rețea gigantică vor trebui să capete, în afara reglementărilor tehnice indiscutabile, sau a celor de natură morală, și o reglementare juridică adecvată. Sunt voci care susțin că reglementările tehnice și morale ar fi suficiente pentru buna funcționare a rețelei. Noi, însă, avem îndoieli serioase în această privință. Pe ce se bazează ele? Pe faptul că internetul a fost și este pândit de mari pericole care-și află sorgintea în aceea că această rețea, miraculoasă prin beneficiile care le aduce omului, reprezintă, în același timp, un mediu extrem de favorabil pentru cei care se dedau la comiterea unor fapte indezirabile social, fapte care se pot întinde, după cum am văzut, de la actele teroriste până la hărțuirea sexuală sau diseminarea imaginilor pornografice. Fără doar și poate, atât criminalii individuali, cât și cei care s-au constituit în bande organizate, nu pot fi lăsați să folosească internetul pentru a-și realiza scopurile lor infracționale. De aceea, în condițiile unei dezvoltări spectaculoase a internetului și ale proliferării criminalității în această rețea, se impun ca necesare și oportune unele măsuri de prevenire și combatere a acestui fenomen atât de nociv și periculos, între care, printre cele mai semnificative și eficiente, ar putea fi cele de natură juridică. Iată câteva argumente, sperăm noi, suficient de solide pentru a pune în lumină necesitarea creării unui Drept al internetului. Desigur, susținând această idee, nu uităm faptul că, având rădăcini aproape în toate țările lumii și fiind lipsit de o autoritate centrală, internetul este considerat de liberaliștii civili și activiștii on-line ca o adevărată piață liberă a ideilor de tot felul. Nu putem să nu luăm în considerație lupta lor sisifică de a feri internetul de constrângerile juridice care, prin impunerea unor sancțiuni civile sau penale pentru activitățile neglijente sau ilegale, ar amenința expansiunea și, nu în ultimul rând, spiritul acestei rețele58. Dar, în acelaști timp, așa cum bine se știe, oamenii simt nevoia irepresibilă, adânc înrădăcinată în ființa lor, de un „grăunte” de ordine în viața socială, în activitățile pe care le desfășoară. Pentru a nu fi distrus, în final, de acțiunile bandelor criminale, internetul, care s-a constituit

58 Ioana Vasiu, Criminalitatea informatică, Ed. Nemira, Buc., 1998, p. 125–126.

DREPTURILE OMULUI

ca o „lume” nouă, are nevoie de o anumită ordine, de o minimă reglementare juridică. Necesitarea reglementării juridice a internetului rezultă și din aceea că unele fapte comise în această rețea cad deja sub incidența unor legi existente. Faptul că astfel de comportamente și-au mutat locul de desfășurare nu schimbă cu nimic natura lor criminală. În multe țări există o serie de acte normative care, chiar dacă n-au vizat, spre exemplu, diseminarea materialelor obscene în rețeaua Internet, sunt aplicabile și se aplică și în cazul comiterii acestor fapte prin intermediul rețelei amintite. Astfel, în Marea Britanie există mai multe acte normative care incriminează diferite aspecte ale obscenității: Obscene Publications Act (actul publicațiilor obscene) din 1959, Protection of Children Act (Actul protecției copilului) din 1978, Indecent Displays Act (Actul afișajelor indecente) din 1981, Telecommunications Act (Actul telecomunicațiilor) din 1984, Criminal Justice Act (Actul justiției criminale) din 1988 sau Criminal Justice and Public Order Act (Actul Justiției Criminale și a Ordinii Publice) din 199459. Dar nu numai obscenitățile, ci multe alte fapte comise prin intermediul internetului și care aduc atingere intereselor individului, comunității sau societății, intră sub incidența legilor actuale din diferite țări. Din păcate, însă, unele fapte indezirabile social care s-au petrecut și se petrec în rețeaua Internet reprezintă o chestiune atât de nouă și cu o dezvoltare și o diversificare atât de rapide încât ele n-au putut fi incriminate de reglementările juridice mai vechi și au scăpat chiar și celor mai noi legi din țările puternic informatizate, fără a mai vorbi de celelalte țări rămase mult în urmă din acest punct de vedere, cum este și cazul României. Mai mult, chiar și faptele comise în Internet și care pot fi incriminate pe baza unor legi nespecifice, de cele mai multe ori nu-și găsesc o soluționare deplină pe baza acestor acte normative învechite, întrucât ele îmbracă aspecte noi în manifestările lor. Astfel, chiar în ceea ce privește difuzarea materialelor obscene, faptă complex incriminată de legile anterioare, s-a resimțit acut lipsa unor reglementări specifice privind comiterea acestor fapte prin Internet. Așa se face că în anul 1996 a reprezentat începutul intervențiilor guvernamentale în această materie. Este cazul S.U.A., unde la 1 februarie 1996 Congresul a adoptat Telecommunications ReformAct (Actul reformei telecomunicațiilor) 59

Ibidem, p. 131–133.

47

care stipula mai multe sancțiuni cu trimitere directă la diseminarea materialelor pornografice în Internet. La aceeași dată, guvernul Franței a mers mai departe și a lansat un apel pentru stabilirea unor standarde internaționale în legătură cu internetul și adoptarea unor standarde etice în acest domeniu.60 Iată că problemele instituirii unor reglementări juridice relative la desfășurarea anumitor tipuri de activități în Internet câștigă din ce în ce mai mult teren în rândul țărilor high-tech, cum ar fi S.U.A., Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia ș.a., dar și al unor organisme reprezentative ale unor comunități regionale sau ale comunității internaționale. Prin urmare, „oamenii sunt preocupați nu doar de folosirea eficientă și dezvoltarea continuă a domeniului tehnologiei informației și al internetului, ci și de stabilirea cadrului legal în care să se desfășoare interacțiunile în acest domeniu numit și Cyber-space sau Global Village”.61 În același timp, pornindu-se de la faptul că internetul este o rețea publică deschisă, care transgresează granițele tuturor statelor conectate, se conturează tot mai clar ideea că chiar instituirea unor legi naționale bune în această materie (ceea ce este încă departe de a se

înfăptui) n-ar fi suficientă, astfel de legi ar fi inefective și ineficiente, întrucât un fenomen global cum este această rețea nu poate fi reglementat local. În condițiile în care este posibil, de exemplu, să se folosească un calculator din România pentru a se accesa un calculator din Germania, în scopul de a dobândi acces la un calculator aflat în S.U.A., este greu de crezut că legile naționale în materie de Internet vor fi eficiente. „Numai un spațiu juridic mondial va putea stăvili fuga înainte a mafiilor telemarketing-ului”, spun doi autori avizați precum Serge Le Doran și Philippe Rosé, referindu-se numai la un domeniu restrâns al activităților desfășurate în această rețea. Dar acest lucru este valabil pentru toate domeniile marii rețele. De aceea, „cunoașterea diferitelor legi ce guvernează internetul și hotărârea comunității internaționale de a acoperi toate golurile acestei noi lumi și de a le armoniza este una foarte actuală”. Ori, în mod indiscutabil, aceste preocupări vor trebui să conducă, mai devreme sau mai târziu, la un Drept al internetului, la un drept cu un caracter la fel de transfrontalier și de global cum este însăși această fabuloasă rețea informațională, iar în final la o lege a Cyberspace-ului.

Politica de securitate a sistemelor de rețele de calculatoare. Progresele înregistrate în știință și tehnică au determinat apariția tehnologiei informației, care poate fi apreciată în domeniul militar ca o armă de luptă reală, o forță multiplicatoare a proceselor de comandă și control, iar teatrul de operații viitor va fi unul informațional modern. Acest efect de multiplicare poate fi diminuat sau chiar anulat dacă adversarul reușește să intercepteze, să înțeleagă și să prelucreze informațiile care stau la baza proceselor de comandă și control. Asigurarea unei protecții (securități) informaționale adecvate, împotriva amenințărilor substanțiale, este o problemă fundamentală a organelor militare de conducere din armatele moderne. Această preocupare se materializează în dezvoltarea și modernizarea unei arhitecturi de securitate informațională (INFOSEC). În standardele militare și în literatura de specialitate din principalele armate occidentale, cu

precădere din armata S.U.A. 152, se acordă o atenție deosebită protecției (securității) sistemelor informaționale împotriva accesului neautorizat și modificării informațiilor pe timpul culegerii, memorării, prelucrării și transmiterii, asigurând utilizarea acestora de către personalul autorizat și luarea măsurilor pentru prevenirea accesului neautorizat prin descoperirea și contracararea acțiunilor respective. 62 Această securitate are în vedere mijloacele de transmisiuni (COMSEC), tehnica de calcul (COMPUSEC) și controlul radiațiilor (emanațiilor) compromițătoare (TEMPEST). Sistemele de comunicații moderne ale marilor unități includ și componente asociate în mod normal cu tehnica de calcul, ceea ce determină ca ele să respecte și cerințele impuse sistemelor informaționale automate. Finalmente, nivelul de protecție pe care și-l poate permite un sistem depinde de valoarea

5. Siguranță și securitate informatică

Ibidem, p. 129. Victor-Valeriu Patriciu, Ioana Vasiu, ȘerbanGeorge Patriciu, Internet-ul și dreptul, Editura ALL BECK, București, 1999, p. XIII. 60

61

48

Liviu Cumpătă-Arsenie, Politica de securitate a sistemelor de rețele de calculatoare, Buletinul Universității Naționale de Apărare nr. 4/2004, p. 203. 62

DREPTURILE OMULUI

informațiilor conținute sau vehiculate prin acesta sau de funcțiile pe care trebuie să le asigure. Pentru adaptarea unor niveluri corespunzătoare de securitate a informațiilor protejate, statele membre ale NATO au elaborat documentul C – M (55)15 numit „Securitatea în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord” care oferă cerințele minime de securitate ce trebuie satisfăcute pentru protecția informațiilor clasificate (secrete) în NATO. Politica de securitate a sistemelor de rețele de calculatoare are în vedere următoarele domenii: – hardware; – software și firmware; – proceduri; – comunicații: rețele și mediul fizic; – personal; – radiații parazite; – calamități naturale. Securitatea hardware constituie un factor important al securității mediului pentru fiecare sistem militar. Cerințele de securitate hardware se urmăresc pe timpul proiectării, fabricării și achiziționării echipamentelor tehnice și se bazează pe adoptarea următoarelor măsuri:63 – utilizarea unui personal verificat (la încadrare); – prevenirea accesului neautorizat la echipamente, materiale și documente; – protecția împotriva acțiunilor de spionaj, sabotaj, deteriorare a mijloacelor tehnice și altele; – reducerea amenințării asupra componentelor tehnice, care pot cauza scoaterea lor din funcțiune sau alterarea neautorizată a datelor cuprinse în acestea; – personalul de întreținere care are acces la date de nivel superior, să fie autorizat special în acest scop. Securitatea software și firmware constituie o componentă majoră a măsurilor care asigură protecția sistemelor de transmisiuni din armatele moderne, caracterizate printr-un grad înalt de automatizare și prin utilizarea pe scară largă a calculatoarelor. Erorile care pot apărea în funcționarea produselor software pot fi generate de cauze numeroase, dintre care cele mai importante sunt: greșelile de programare (0,5%) și de implementare (1%), defectarea suportului hardware (6,5%), erori generate de catastrofe naturale (2%), erori provocate de acțiunile 63

Ibidem, p. 204.

DREPTURILE OMULUI

adversarului (35%), greșeli de operare (25%) și acțiuni specifice mediului cibernetic (30%). Cerințele de securitate software se au în vedere în toate etapele de elaborare și exploatare a produselor logice și se realizează prin: – asigurarea unui control permanent asupra funcționării componentelor software și firmware, pentru protecția împotriva compromiterii, deteriorării sau utilizării neautorizate; – înainte de darea în exploatare, toate produsele software utilizate în sistemele militare trebuie să fie verificate de personal autorizat; – fiecare componentă software și firmware a calculatoarelor implementate în echipamentele de transmisiuni trebuie să includă o listă de identificare a modulelor executabile, autorizate să ruleze pe acestea, iar în toate mecanismele hardware și software ale aparaturii, fiecare produs software să fie protejat împotriva modificărilor neautorizate; – personalul de exploatare autorizat trebuie să dispună de întreaga documentație asupra produselor software, atât în format sursă cât și în cel de execuție, pentru a elimina în timp scurt erorile apărute. Dacă din analiza riscurilor rezultă că este posibil atacul prin software de distrugere (malicious software) în scopul penetrării sistemelor informatice, trebuie adoptate măsuri de protecție corespunzătoare: programe antivirus, de identificare și blocare a hackerilor, soluții holografice rezistente la falsificări și alte metode nontehnice, astfel încât riscul să fie menținut la un nivel acceptabil.64 Ca urmare, se impune adoptarea și a următoarelor măsuri: – documentația privind proiectarea și performanțele software va fi protejată și va fi utilizată numai de către programatorii și operatorii autorizați, fiecare dintre aceștia având acces numai la documentația software de care răspunde în mod oficial; – produsele software vor fi păstrate în configurația originală furnizată de firma producătoare, fiind interzis a se executa copii neautorizate de pe orice documentație de programare sursă; – copiile software, executate legal, vor fi apărate și nu vor fi folosite niciodată pentru operații de producție ulterioare; 64

Ibidem, p. 205.

49

– controlul sever pentru reducerea riscurilor introducerii de produse software netestate sau a software-ului distructiv (malsoftware); – personalul care a încălcat regulile privind utilizarea software trebuie să suporte sancțiuni legale și să i se interzică accesul la rețelele sistemului de comunicații. Protecția bazelor de date folosite în sistemele de rețele de calculatoare moderne se poate realiza prin: – asigurarea confidențialității, prin ierarhizarea strictă a informațiilor stocate în funcție de importanța lor, distribuirea lor autorizată și asigurarea accesului limitat al utilizatorilor la acestea, potrivit competențelor funcționale; – asigurarea integrității și disponibilității bazelor de date prin măsuri tehnice, organizatorice și software corespunzătoare; – utilizarea unor mecanisme și programe de protecție a datelor, prin controlul citirii și scrierii acestora numai la nivelurile permise; – separarea funcțiilor cu atribuții de control față de cele de utilizare. Conceptul de securitate hardware și software multinivel asociază diferite niveluri de control al accesului, pentru a proteja cât mai bine o resursă, indiferent de natura sa, fără a produce degradarea performanțelor sistemului de comunicații. Securitatea procedurilor constituie o parte integrantă a programului general de securitate și trebuie să asigure un înalt nivel de protecție a echipamentelor ce folosesc software prin:65 – supravegherea continuă a parametrilor de exploatare și a echipamentelor; – operațiile trebuie să fie clar descrise și separate pentru reducerea riscurilor ca un adversar potențial să afecteze accesul la operațiile sistemelor de calcul utilizate în rețelele de transmisiuni; – componentele hardware, software, firmware și documentația vor fi protejate pentru prevenirea dislocării, distrugerii sau modificării intenționate sau neintenționate, ceea ce presupune un control riguros al configurației, dispunerii fizice și a personalului de exploatare, precum și generarea oportună a rapoartelor, alarmelor și semnalelor de avertizare; – sistemul trebuie să permită schimbarea formei de prezentare a unei alarme în funcție de faptul că ea este confirmată sau nu; – determinarea prealabilă a implicațiilor probabile ce pot surveni la modificarea configurației 65

50

Ibidem, p. 206.

echipamentelor de automatizare ale sistemului de comunicații (schimbare software, facilități, mediu, module tehnice sau interfețe), inclusiv a modificării nivelului radiațiilor parazite, ceea ce atrage măsuri suplimentare de protecție și o nouă certificare TEMPEST. Securitatea comunicațiilor (COMSEC) interesează în mod deosebit sistemele de comunicații, având scopul să asigure prevenirea interceptării emisiunilor, accesului electronic neautorizat și modificării informației pe timpul memorării, prelucrării și transmiterii, garantând utilizarea acesteia numai de către personalul autorizat. De asemenea, trebuie să prevină accesul personalului neautorizat la echipamente, servicii, material și documente prin descoperirea, confirmarea și contracararea acțiunilor de spionaj, sabotaj și de distrugere ale acestuia. Sistemul de securitate adoptat trebuie să fie capabil să asigure circulația sigură a informației cu orice categorie de clasificare (până la SECRET NATO) în telefonie, facsimil, teleimprimare sau sub formă de date și video, atât în interiorul oricărui sistem de transmisiuni (EUROCOM) cât și cu diferite națiuni. – toate echipamentele din sistemele de automatizare utilizate în rețelele de transmisiuni pentru prelucrarea, transmiterea și memorarea informațiilor cu grad diferit de confidențialitate vor fi operate și secretizate în conformitate cu legislația de protecție în vigoare (în armata americană este cuprinsă în DIAM 50-4, NSAM/30-1 și în alte instrucțiuni); – organizarea unui control sever asupra generării, gestionării și utilizării parolelor privind accesul la diferite facilități oferite de sistemele de comunicații.66 Sistemul de securitate preconizat se realizează la nivel monocanal sau multicanal și operează pe baza principiului legătură cu legătură, cu criptare în linie și/sau a utilizării de circuite fizice aprobate de autoritățile autorizate. Dacă o parte din circuite nu sunt protejate, pe acestea se utilizează un indicator de avertizare. Protecția fizică a echipamentelor de tehnică de calcul se realizează prin organizarea și dotarea corespunzătoare a locurilor de dispunere, pentru interzicerea accesului neautorizat și a interceptării radiațiilor parazite ale acestora. Se are în vedere verificarea continuă a protecției fizice prin monitorizarea umană și/sau electronică a zonei 66

Ibidem, p. 207.

DREPTURILE OMULUI

protejate. De asemenea, se vor folosi bariere și proceduri standardizate, chei de control, iluminări și alte soluții care să interzică accesul neautorizat. Securitatea personalului urmărește să asigure interzicerea accesului persoanelor neautorizate sau răuvoitoare la echipamente, mediile de informații și bibliotecile de programe ale sistemelor automatizate din rețelele de calculatoare moderne, ceea ce se realizează prin: – stabilirea pentru fiecare operator a unui domeniu de responsabilitate (echipamente de exploatat) și ansamblu de comenzi autorizate; – investigarea strictă a personalului militar și civil destinat pentru operarea și accesul la echipamentele de tehnică de calcul, care trebuie să respecte toate cerințele prevăzute în instrucțiunile privind personalul destinat să lucreze la aparatura de prelucrare automată a datelor din complexele rețelelor de calculatoare. Personalul care prezintă riscuri pentru securitate va fi înlocuit din funcțiile de operare și mentenanță; – asigurarea unei protecții stricte împotriva persoanelor rău intenționate, întrucât pericolul interior reprezintă posibilitatea ca personalul care are acces autorizat la o rețea de calculatoare să abuzeze intenționat sau accidental de dreptul său de acces pentru a pune în pericol întreaga securitate a acesteia (experiența a dovedit că cele mai mari pericole la adresa securității sistemelor de rețele de calculatoare au venit din interiorul acestora); – actualizarea continuă și compartimentată a pregătirii personalului destinat să exploateze diferite echipamente din sistemul de calcul, antrenarea acestuia pentru rezolvarea oportună a situațiilor ce pot apărea pe timpul operării;

– controlul și supervizarea permanentă a întregii activități a personalului de operare și întreținere, inclusiv prin monitorizarea video a locurilor de lucru; – protecția personalului autorizat împotriva acțiunilor de cercetare-diversiune și teroriste prin interzicerea accesului persoanelor străine la locurile de lucru.67 Protecția contra urmărilor calamităților naturale cuprinde un spectru larg de măsuri privind cutremurele de pământ, inundațiile, furtunile, descărcările electrostatice, fenomenele electromagnetice naturale sau provocate (zone cu anomalii magnetice, zone energetice artificiale din atmosferă etc.), radiații nucleare. Protecția se referă în egală măsură la echipamentele de transmisiuni și la personalul de operare. Severitatea amenințărilor și pericolelor asupra sistemelor de comunicații și informatice determină ca acestea să fie supuse unui mare risc, generat de posibilitatea accesului neautorizat la informațiile secrete și de existența resurselor tehnice și procedurale pentru distrugerea datelor importante sau diminuarea încrederii în acestea, creându-se condiții pentru pierderea potențială a controlului asupra forțelor proprii. Ca urmare, necesitatea asigurării unei securități ridicate a informațiilor împotriva amenințărilor substanțiale de pe câmpul de luptă este o problemă fundamentală a conducerii militare moderne.

Abordarea comună a securității informațiilor ia, în general, în discuție numai aspectul asigurării secretului. Acesta, un aspect foarte important de altfel, constituie o parte a domeniului securității și nu întregul său. În cadrul acestui domeniu se disting trei aspecte de fond, a căror realizare constituie, în același timp, și scopurile principale ale managementului securității: confidențialitatea (asigurarea secretului); integritatea; disponibilitatea. În cadrul unor sisteme sau medii de aplicație, anumite subdomenii și elemente de implementare ale securității pot fi mai importante decât altele. În funcție de tiparul adoptat pentru securizarea propriului sistem, fiecare din cele trei aspecte menționate este configurat cu gradul de dezvoltare

corespunzător impactului său asupra securității întregului sistem, ceea ce va duce la întrebuințarea unor tehnici și procedee specifice, diferite față de un alt sistem.68 Cele trei scopuri enunțate sunt prezente în schemele de protecție ale tuturor sistemelor. De exemplu, organizațiile care au ca domeniu de activitate cercetarea și proiectarea de noi produse vor dezvolta până la maxim serviciul de confidențialitate în scopul protecției noilor modele, în timp ce integritatea și disponibilitatea, deși prezente, vor avea un rol secundar. Pe de altă

6. Siguranță și securitate informațională

DREPTURILE OMULUI

Ibidem. Ion Roceanu, Iulian Buga, Siguranță și securitate informațională, Gândirea militară românească nr. 3/2003, p. 84. 67

68

51

parte, sistemele de control al traficului aerian nu pun accent pe confidențialitatea informațiilor vehiculate, în timp ce disponibilitatea și mai ales integritatea sunt cruciale pentru evitarea dezastrelor cauzate de imposibilitatea dirijării sau de dirijarea greșită a aeronavelor în limitele spațiului aerian avut în responsabilitate. Pentru domeniul militar, toate aspectele securității devin critice. De exemplu, sistemelor de armament trebuie să li se asigure un nivel înalt al confidențialității – pentru evitarea compromiterii informațiilor față de adversar; al integrității – în scopul asigurării funcționării în limita specificațiilor tehnice și, în același timp, al disponibilității – pentru a putea executa misiunile în momentele planificate. Prin confidențialitate se dorește garantarea accesului utilizatorilor numai la informațiile specificate în autorizația individuală corespunzătoare. Prin accesul la informațiile clasificate se înțelege, în mod clasic, posibilitatea – privită atât ca ocazie, cât și ca drept – de a obține date despre acestea. Diferitele persoane au acces la informațiile clasificate dacă au permisiunea oficială, materializată într-o autorizație/certificat de securitate, de a obține cunoștințe despre informațiile respective și dacă se află încadrați pe un post care presupune obținerea unor astfel de cunoștințe. În cadrul subsistemului de calculatoare, precum și a celui de comunicații, serviciile de confidențialitate asigură faptul că datele nu vor fi accesate, văzute sau făcute disponibile utilizatorilor neautorizați, chiar dacă aceste date sunt stocate la nivelul unei stații de lucru sau echipament de comunicații; stocate pe un server, respectiv la nivelul unui nod de comunicații (comutator numeric, centru de management); în tranzit prin rețea. Integritatea unui sistem informațional implică obligativitatea asigurării neîntrerupte a integrității informațiilor stocate în acestea. Integritatea, presupune ca elementele tehnice, umane și procedurale ce compun sistemul să nu corupă informațiile, simultan cu interzicerea oricărei intervenții rău intenționate sau accidentale, care pot duce la modificarea acestora. Această abordare este comună în special în cazul subsistemelor de calculatoare.69 În rețelele de comunicații, integritatea este abordată într-o variantă specifică, sub denumirea 69

52

Ibidem, p. 85.

de autenticitate, acestea asigurând mijloacele de verificare a originii datelor, prin determinarea stației de lucru și a utilizatorului care le-a introdus sau trimis, precum și prin înregistrarea momentului la care s-a executat operațiunea respectivă. Integritatea are în vedere cât de complete sunt informațiile, precum și gradul lor de precizie, iar în cazul tranzacțiilor (inclusiv schimburile clasice de fișiere), autenticitatea acestora (Directiva de securitate ACE 70-1). Integritatea presupune mecanisme specifice de securitate care asigură protecția împotriva modificărilor neautorizate. Disponibilitatea se referă la faptul că atât componentele hardware, cât și cele software din compunerea sistemelor informatice lucrează eficient, iar sistemul este capabil să rezolve incidentele/evenimentele hardware și software care se produc. Obiectivul urmărit prin realizarea disponibilității este de a asigura ca informațiile să fie utilizabile la cerere, iar acestea să îndeplinească cerințele efectuării tranzacțiilor (inclusiv clasicul transfer de fișiere). Disponibilitatea abordează două aspecte principale ale funcționalității unui sistem informațional: refuzul serviciului și pierderea capacității de procesare a datelor, ca efect al unor catastrofe naturale (cutremure, furtuni, inundații etc.), accidentelor (incendii, inundații provocate) ori acțiunilor umane distructive. Desigur, pentru echipamentele care nu sunt proiectate după cerințe ce iau în calcul mediile cu parametri agresivi, menționăm printre alte cauze posibile de natură fizică și umiditatea excesivă, temperaturile extreme, substanțele corozive etc., deși aceste cauze nu afectează numai asigurarea disponibilității. În abordarea disponibilității sunt importante aspectele fizice, administrative și cele tehnice ale securității. Aspectele fizice includ controlul accesului, sistemele de control (detecție-avertizare-tratare) a incendiilor și umidității, instalațiile de restaurare a datelor dispuse în afara incintei de prelucrare etc. Aspectele tehnice includ mecanismele de toleranță la erori, comutările electronice (salvarea automată a datelor), aplicațiile pentru controlul accesului care să prevină întreruperea serviciilor de către persoane neautorizate etc. Din punct de vedere administrativ, se adaugă problemele care țin de politicile de control al DREPTURILE OMULUI

accesului, procedurile de operare, planurile de intervenție pentru situațiile de urgență, pregătirea utilizatorilor. Deși nu este o măsură esențială, pregătirea corespunzătoare a operatorilor, programatorilor și a personalului de securitate poate contribui la evitarea a numeroase situații de afectare a disponibilității. Desigur, operațiunea de blocare a unor drepturi de către personalul de securitate pe timpul activităților de întreținere constituie o restricționare a disponibilității sistemului pentru anumiți utilizatori, dar acest fapt nu poate fi întotdeauna evitat și, în consecință, nu este considerat un incident de securitate.70 Pe măsură ce crește gradul de automatizare a echipamentelor, instalațiilor, rețelelor de orice tip și în final a proceselor, iar această creștere este accelerată în toate domeniile de activitate, semnificația asigurării disponibilității capătă valențe strategice, mai importante uneori decât cele proprii confidențialității și integrității. Principalele direcții de dezvoltare a mecanismelor ce contribuie la realizarea disponibilității se identifică mai ales în domeniul produselor antivirale, în cel al tehnicilor de toleranță la erori sau în planul realizării unor rețele de prelucrare alternative, pentru cazul în care rețeaua de bază nu mai este disponibilă. Ca răspuns la continua creștere a importanței sistemelor informaționale și, în consecință, a dependenței față de acestea, unele mijloace, tehnici, proceduri de securitate informațională specifice unor domenii închise au cunoscut atât o serie de perfecționări și adaptări, cât și un transfer rapid de la nivelul comandamentelor de rang strategic la nivelul comandamentelor marilor unități operative și, uneori, chiar tactice. Siguranța informațională (IA – Information Assurance) abordează operațiile informaționale defensive, care protejează informațiile și sistemele informaționale puternic informatizate, în scopul de a le asigura disponibilitatea, integritatea, autentificarea, confidențialitatea și nerepudierea. Din punct de vedere istoric, prioritar a fost termenul de Securitate informațională (INFOSEC), folosit inițial pentru a denumi combinația dintre COMPUSEC – Computer Security și COMSEC – Communication Security. În ultimii ani, a fost definit termenul de Siguranță informațională, în scopul de a cuprinde aspecte mai largi ale preocupărilor ce privesc securitatea. 70

Ibidem, p. 86.

DREPTURILE OMULUI

Acest concept acoperă nu numai domeniile tradiționale ale COMPUSEC și COMSEC, incluzând și posibilități PDR (Protect, Detect, React – protecție, detecție, reacție), precum și securitatea tehnică, a personalului, fizică și procedurală. COMSEC, un subdomeniu de tradiție al securității informațiilor, se referă în cadrul Siguranței informaționale, cu deosebire la folosirea criptării atât a celei simetrice, cât și a celei asimetrice. Cele patru niveluri de bază ale criptării sunt: legătură, rețea, flux și terminal la terminal. Explozia internetului și a aplicațiilor asociate a produs o arie nemaiîntâlnită de expansiune a tehnologiei informațiilor, care își găsește reflectarea aproape în orice latură aplicativă. Paradigma „World Wide Web” este prezentă în toate aspectele MIL-CIS (Military Computer Information System) împreună cu vulnerabilitățile asociate noilor tehnologii. Chiar atunci când se lucrează într-o rețea redusă de tip intranet, aceste vulnerabilități sunt prezente. Conceptul PDR urmărește punerea în valoare a următoarelor caracteristici de protecție: cartografierea rețelelor pentru stabilirea unor conexiuni reale; identificarea și evaluarea vulnerabilităților echipamentelor și rețelelor față de amenințările cunoscute; verificarea configurării corespunzătoare a componentelor; inspectarea parolelor pentru identificarea celor ce sunt ușor de depășit; evaluarea atributelor permiselor electronice de acces; detectarea modificărilor neautorizate; folosirea instrumentelor antivirus; detectarea și raportarea atacurilor cunoscute pe baza semnăturilor electronice ale atacatorilor; închiderea conexiunilor suspecte și interzicerea accesului prin intermediul acestora; sprijinul pentru analizele postincident etc. Securitatea informațională (INFOSEC – Information Security), așa cum s-a mai menționat, devansează din punct de vedere istoric conceptul „Siguranței informaționale” și a reprezentat răspunsul de „legitimă apărare” față de apariția și dezvoltarea acțiunilor informaționale integrate în INFOINT (Information Intelligence). Protecția informațiilor și a sistemelor informaționale integrate, împotriva accesului neautorizat la informații în scopul citirii, copierii sau al modificării, fie ele stocate, în procesare sau în tranzit (circulante), precum și împotriva repudierii serviciului față de utilizatorii autorizați, 53

dar și împotriva permiterii accesului utilizatorilor neautorizați, incluzând acele măsuri care sunt necesare pentru a detecta, a documenta și a se opune unor astfel de amenințări, reprezintă scopurile INFOSEC:71 • asigurarea confidențialității informațiilor, caz în care se au în vedere informațiile clasificate, precum și cele confidențial-personale și private; principiul confidențialității se bazează pe recunoașterea faptului că dezvăluirea neautorizată a unor informații duce inerent la înregistrarea unor daune; • asigurarea integrității informațiilor, avându-se în vedere: acuratețea și caracterul de integralitate al informațiilor/bunurilor; autenticitatea tranzacțiilor; protecția împotriva unor modificări neautorizate; • asigurarea disponibilității: informațiile să fie utilizabile la cerere și să îndeplinească parametrii necesari efectuării tranzacțiilor; • nerepudierea, avându-se în vedere ca responsabilitățile să fie stabilite și controlate clar; să fie stabilite și implementate autoritățile specifice; asumarea răspunderii acțiunilor; acțiunile să nu poată fi respinse. Principiile care stau la baza constituirii modelului INFOSEC, specifice oricărui tip de organizație pentru care se proiectează, sunt: recunoașterea faptului că există amenințări; admiterea realității conform căreia informațiile și bunurile prezintă valoare atât individual, cât și din punct de vedere sistemic; proiectarea unei securități adecvate, cu niveluri de protecție graduală și cu o limită eficientă a protecției; individualitatea protecției; accesul controlat; impunerea sancționării încălcării normelor de securitate; educarea personalului și crearea unei cunoștințe individuale și colective a securității; previziunea evenimentelor de securitate ce nu au fost încă identificate. Componentele (domeniile) INFOSEC sunt securitatea echipamentelor de calcul (COMPUSEC), securitatea comunicațiilor (COMSEC), securitatea organizațională și administrativă, securitatea procedurilor, securitatea fizică și securitatea personalului. COMPUSEC cuprinde acele măsuri și elemente de control care asigură confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea informațiilor prelucrate și stocate cu ajutorul echipamentelor informatizate. Nu folosim termenul de „calculatoare” sau pe cel de „computere”, întrucât prin acestea 71

54

Ibidem, p. 87.

utilizatorul comun înțelege, de regulă, microcalculatorul tip PC, în timp ce COMPUSEC se adresează inclusiv sistemelor de armament, liniilor de fabricație automatizate pe baza unor componente hard/software. Rezultă că aceste măsuri include proceduri și instrumente hardware și software necesare pentru protejarea sistemelor informatice și a informațiilor din cadrul acestora. COMSEC cuprinde acele măsuri destinate împiedicării accesului neautorizat la informațiile care pot fi preluate din domeniul telecomunicațiilor, precum și asigurarea autenticității comunicărilor efectuate pe aceste linii. Măsurile COMSEC se aplică sistemelor electrice care generează, procesează sau folosesc în orice mod informații cu regim protejat și sunt grupate în subdomeniile:72 – securitatea criptografică (CRIPTOSEC – CRYPTOGRAFIC SECURITY); – securitatea fizică a echipamentelor de telecomunicații și a personalului corespunzător (PHYSEC – PHYSICAL SECURITY); – securitatea emisiunilor (EMSEC – EMISSION SECURITY); – securitatea în etapa de transmitere sau, pe scurt, securitatea transmiterilor (TRANSEC – TRANSMISSION SECURITY). După cum se poate observa, există similitudini foarte mari între modelele IA și INFOSEC, care coexistă în cadrul securității sistemelor, fiind dificil de precizat ce le diferențiază cu adevărat. Astfel, ambele reprezintă tipuri de acțiuni specifice operațiilor informaționale defensive; au ca scop protecția informației și a sistemelor informaționale; se referă la informații stocate, în procesare și în tranzit; dispun de capabilități sau au implementate măsuri de detecție, documentare și reacție; urmăresc prezervarea unor proprietăți ale informațiilor, precum și a unor servicii ale sistemelor informaționale. Din punctul de vedere al diferențelor, se poate observa că, în timp ce modelul INFOSEC pune accent, din perspectiva obiectivelor, pe împiedicarea unor acțiuni directe asupra informației (copiere, citire, acces ilicit), modelul IA se preocupă mai mult de efectul pe care atacurile le vor avea asupra serviciilor (integritate, autenticitate, disponibilitate, confidențialitate). Dacă încercăm să efectuăm o analiză din punctul de vedere al componentelor, constatăm că cea mai importantă diferență este modul în care 72

Ibidem, p. 88.

DREPTURILE OMULUI

este construit subsistemul de control. Astfel, INFOSEC prevede măsuri și pornește de la detecție, pe când IA dispune de capabilități (PDR) și are ca prim pas al ciclului definirea a ceea ce trebuie și cum trebuie protejat. Așa cum am menționat, cele două modele coexistă. Modelul Siguranței informaționale este specific sistemelor înalt automatizate, întotdeauna

cu o infrastructură de comunicații numerică integrată cu cea informatică, iar prin aceasta și cu restul subsistemelor, în timp ce modelul Securității informaționale răspunde cerințelor sistemelor mai vechi, de regulă hibride, ce conțin într-o măsură importantă echipamente ce nu pot fi integrate în cadrul unui subsistem automatizat de management al securității informațiilor.

Construirea societății informaționale, a cadrului și dimensiunilor societății informatice reprezintă un interes major și o etapă decisivă în procesul actual de dezvoltare al societății. Societatea informatică, societatea cunoașterii, favorizează extinderea semnificativă a rețelelor și serviciilor informatice în instituțiile statului român, în locuri care cumulează date clasificate, nedistinate publicității, ceea ce generează apariția unor noi riscuri și amenințări de natură informatică73. Dezvoltarea fără precedent în domeniul informaticii, modificările survenite în managementul sistemelor și rețelelor de comunicații, precum și perspectiva liberalizării pieței de profil, toate acestea necesită din partea instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale o permanentă evaluare atât a oportunității de utilizare, cât și a riscurilor și amenințărilor pe care aceste evoluții le generează la nivelul infrastructurii naționale critice. În acest context, se conturează o serie de perspective nedorite, denumite generic amenințări, de tipul: • creșterea dependenței infrastructurii sistemului securității naționale de infrastructurile critice ale societății, în special față de sistemele de producere, distribuție și transport al energiei electrice, sistemele de comunicații și sistemele de calculatoare interconectate; • conturarea unei geografii informatice care transcede spațiul de aplicabilitate a legislației naționale, în care persoane sau grupuri de interese ostile pot viza sistemele vitale ale societății; • utilizarea oportunităților generate de crearea pieței libere în domeniul comunicațiilor pentru realizarea unor interese proprii ale unor cercuri și

persoane, în detrimentul intereselor statului și al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale; • crearea unor prejudicii prin concurență neloială și favorizarea accesului ilegal la date secrete din domeniul telecomunicațiilor și al tehnologiei informațiilor; • exercitarea unor presiuni asupra organismelor de control și gestionare a resurselor în domeniul comunicațiilor (spectrul de radiofrecvență, numerotația telefonică etc.), pentru o alocare preferențială a acestora. Subscrisă unei realități prezente în toate statele dezvoltate, evoluția societății informatice scoate în evidență o serie de vulnerabilități ale sistemului de securitate național, îndeosebi în ceea ce privește:74 – infrastructura informațională; – mediul informațional. Principalele vulnerabilității reliefate de liberalizarea pieței comunicațiilor se referă la: • dependența unor elemente ale infrastructurii informaționale a instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale (cel puțin pe termen mediu) de sistemul național de telecomunicații; • împărțirea responsabilităților privind asigurarea funcționalității sistemului de telecomunicații între sectorul public și cel privat; • dificultățile de implementare, în cadrul sectorului privat, a unor proceduri standard de limitare a accesului la informațiile vehiculate în interiorul sistemelor de telecomunicații, cerință specifică organismelor de securitate și de apărare națională; • disponibilitatea redusă a sectorului privat de a satisface cerințele de „exclusivitate” în exploatarea unor căi și canale de legătură; • dificultatea monitorizării tuturor punctelor de intrare/ieșire în/din sistem, ca o consecință a vehiculării unui număr mare de informații

7. Riscuri și vulnerabilități în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației

Marcel Răducu, Riscuri și vulnerabilități la adresa siguranței naționale în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației, Gândirea militară românească, nr. 4/2002, p. 59. 73

DREPTURILE OMULUI

74

Ibidem, p. 60.

55

clasificate în cadrul mai multor subsisteme de telecomunicații administrate de către operatori diferiți; • manifestarea unor probleme de interoperabilitate între componentele hardware și software utilizate de operatorii privați și cele din dotarea instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale; • imposibilitatea aplicării unor proceduri unice și eficiente de protecție fizică a sistemelor de telecomunicații, determinate de managementul diferențiat, centrat pe profit, al acestora. Actualele tendințe de evoluție a unor procese și fenomene de globalizare informațională generează transformări profunde în domeniul siguranței informațiilor, al securității informaționale și al securității fizice, creându-se, astfel, condiții favorabile pentru apariția unor noi riscuri specifice. În cele ce urmează voi face o scurtă prezentare a acestor riscuri specifice, pe domeniile menționate: Siguranța informațiilor • perspectivele de dezvoltare a societății informatice scot în evidență limitele cadrului legislativ actual, care nu reglementează modul în care operatorii din cadrul sistemului național de comunicații contribuie la sprijinirea efortului de apărare, în situații de criză, la mobilizare și război, sau cum vor răspunde solicitărilor structurilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, referitoare la datele deținute (de exemplu, bazele de date personale ale abonaților); • înmulțirea semnificativă a conectivităților, a intrărilor/ieșirilor în/din rețelele de telecomunicații de stat și private și a competențelor în gestionarea sistemelor de telecomunicații mărește dificultățile de implementare a unor capacități de protecție, detectare, localizare și reacție la atacuri informaționale; • dinamica mai redusă a proceselor de achiziție și modernizare a tehnologiei informațiilor și comunicațiilor specifice instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, în raport cu tehnologiile informaționale comerciale, care se dezvoltă mult mai rapid, impune ajustări și adaptări permanente ale standardului de siguranță în exploatarea mijloacelor informatice și de comunicații ale sistemului național de securitate; • competiția tehnologică tinde să concentreze atenția și preocupările administratorilor privați ai rețelelor de telecomunicații pe eficiența economică și mai puțin pe siguranța informațională, cerință specifică îndeosebi instituțiilor din domeniul securității naționale; • insuficienta delimitare a secretului de stat de secretele comerciale, tehnico-științifice etc. 56

creează posibilități de scurgere a unor informații vitale din domeniul telecomunicațiilor. Securitatea informațională • caracterul eterogen al unor canale de comunicații, administrate sectorial de către mai multe firme private, pot perturba controlul fluxurilor de date de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, ca instituții beneficiare; • prin dezvoltarea tehnologiei informațiilor și comunicațiilor apar noi oportunități ca segmente din piața telecomunicațiilor să fie preluate în administrare de către investitori străini, mai puțin insensibili la problematica securității și siguranței naționale; • cunoașterea exactă, de către operatorii privați, chiar și pe segmente, a arhitecturii sistemului de telecomunicații utilizat de instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale creează posibilități sporite de inducere a unor atacuri subtile sau a unor transformări contrare intereselor naționale; • politicile distincte, deseori aflate în competiție, promovate de administratorii privați generează dificultăți în elaborarea unor proiecte pe termen lung în domeniul siguranței și securități sistemelor de comunicații și informatice utilizate75. Securitatea fizică • managementul diferențiat al structurilor private din domeniul comunicațiilor creează dificultăți relativ la implementarea unor măsuri unitare și eficiente de protecție fizică a rețelelor și echipamentelor utilizate împotriva eventualelor atacuri executate în scopul procedurii de întârzieri în transmiterea fluxului de informații, al blocării temporare a funcționării normale a echipamentelor utilizate, al lansării de rutine pentru emiterea unui număr foarte mare de apeluri false sau chiar al inițierii unor proceduri de deteriorare critică a programelor utilizate; • ca urmare a creșterii vulnerabilităților sistemelor de comandă și control informatice se diversifică posibilitățile de promovare a unor daune clasice (accidente tehnologice nucleare, biologice, chimice etc.). Cel puțin pe termen mediu, dezvoltarea societății informatice va avea un impact semnificativ asupra managementului sistemelor informaționale actuale, îndeosebi în ceea ce privește alegerea rețelelor de comunicații ce vor fi utilizate, rețele care trebuie să asigure fluxuri de date și informații fiabile, cu integrare pe verticală și orizontală, precum și un standard ridicat de 75

Ibidem, p. 61.

DREPTURILE OMULUI

siguranță al acestora. Din perspectiva enunțată, posibilele acțiuni imediate pot viza:76 • elaborarea unor programe coerente pentru dezvoltarea unei culturi de securitate (safety culture) la nivelul specialiștilor, managerilor și al altor factori decizionali; • dezvoltarea cadrului legislativ actual în consens cu legislația internațională și cu cea europeană, în scopul protecției infrastructurii informaționale critice și al descurajării atacurilor în mediu informațional; • realizarea unor programe de cercetare științifică și dezvoltare, în sprijinul cunoașterii și al managementului complexității interacțiunilor dintre infrastructura critică a societății informatice și infrastructura (elementele de infrastructură) sistemului securității naționale;

• determinarea transversală a vulnerabilității sistemelor de infrastructuri informaționale critice din sectorul privat și de stat și realizarea unor capacități informatice integrate de protecție a acestora, din perspectiva intereselor naționale de securitate; • instruirea unor comisii și grupuri de lucru pentru cercetarea multidisciplinară a vulnerabilităților și riscurilor sistemelor complexe și a impactului acestora asupra sistemului securității naționale; • realizarea unui parteneriat la nivel național între domeniul public și cel privat, care să elaboreze seturile de măsuri pentru asigurarea unui nivel acceptabil al securității infrastructurii critice ale societății informatice.

Capacitatea de cyber-insurgență există și apar din ce în ce mai multe dovezi că intenția de folosire a acestor arme aparține, în general, entităților non-statale (teroriști, grupări criminale transnaționale și pirații internetului). Posibilitățile de penetrare a sistemelor computerizate de către hackeri crește exponențial cu rata de utilizare domestică a internetului de către populație. S-a apreciat că 96% din penetrările comise de hackeri rămân nedescoperite, iar 95% din cele descoperite nu sunt urmate de niciun fel de măsuri. Cu asemenea breșe în sistemul de securitate este ușor de înțeles de ce cyber-insurgența constituie o amenințare continuă, posibil de exercitat atât la nivel individual cât și de grup sau chiar la nivel guvernamental. Fără îndoială, cyber-insurgența va pune noi și dificile probleme sistemelor naționale de securitate, erodând puterea de stat, destabilizează economia și periclitează autonomia și suveranitatea națională. Grupările teroriste pun din ce în ce mai mult accent pe utilizarea mijloacelor din sfera criminalității informatice pentru a-și atinge scopurile politice și sociale, datorită avantajelor oferite de facilitățile din domeniul tehnologiei informației. Aceste grupări trebuie monitorizate pentru contracararea atacurilor lor, prin implementarea măsurilor de protecție adecvate.77 Având în vedere rolul pe care internetul îl are în prezent în societate, vulnerabilitatea internetului devine direct o vulnerabilitate nouă și importantă a

societății umane. Evident, nu se poate pune problema de a renunța la Internet ca rețea mondială, ci de a găsi antidoturi, sisteme de apărare, ceea ce duce la o nouă etapă tehnico-socială a internetului. S-ar putea ca această cursă între metode de agresiune și antidoturi de apărare să nu se termine, important este ca atacurile să poată fi ținute sub control. Pentru a se putea lupta cu succes împotriva infracțiunilor comise prin intermediul IT&C, trebuie stabilită o strategie, pertinentă, care să urmărească: – Acțiuni de perfecționare a cadrului legal existent în domeniul informatic; – Perfecționări tehnologice soft de criptografiere care să diminueze posibilitatea decriptării neautorizate; – Creșterea performanțelor tehnologice de fabricație a hardware-ului și software-ului care să diminueze posibilitatea de acțiune a hackerilor; – Măsuri educaționale prin care să se extindă conceptele preventive, apreciate ca fiind mai eficiente decât cele punitive. Strategia elaborată ar trebui să cuprindă, în mod obligatoriu, cel puțin toate țările care sunt racordate la INTERNET, deoarece adoptarea unei strategii naționale diferențiate ar putea constitui „raiuri informatice” pentru infractorii informatici și, în schimb, ar conduce la restricții de piață și la bariere naționale în calea liberă a informației. La elaborarea strategiei ar trebui să se țină seama că informația este o valoare nouă, distinctă, care nu poate fi protejată prin analogie cu bunurile tangibile.

8. Propuneri și concluzii

Ibidem, p. 62. Gh. Arădăvoaice, Gabriel "aghi, Dan "iță, Sfârșitul Terorismului? Ed. Antet, București 2002, p. 146. 76 77

DREPTURILE OMULUI

57

În domeniul legislativ ar trebui elaborată o nouă doctrină a dreptului informației care va avea ca obiect: – protecția autorului și a celui care deține informația; – protecția persoanei la care se referă informația; – protecția societății față de diseminarea informației ilegale, nocive; – dreptul legal al persoanei de a avea acces liber la a primi și a transmite informații. Uniunea Europeană a adoptat deja instrumente juridice cu scopul de a se armoniza legislațiile naționale ale Statelor Membre în ceea ce privește protecția datelor personale prelucrate automat, protecția dreptului de proprietate intelectuală, prevenirea crimei cibernetice. Nu au fost încă identificate soluții la nivelul CEE în ceea ce privește: conținutul ilegal și nociv al unor comunicări prin Internet, reguli procedurale penale, securizarea sistemelor de calcul, precum și sancțiuni în domeniul protecției datelor. Aceste probleme ar putea fi soluționate dacă s-ar realiza următorul program de acțiuni, adoptat la nivel european: În sectorul acțiunilor din afara cadrului juridic, ar trebui întreprinse următoarele demersuri: – să dezvolte agenți inteligenți, specializați și selectarea conectărilor cu site-urile în legătură cu generarea de infracțiuni; – să instruiească și să acționeze pentru conștientizarea utilizatorilor IT&C asupra pericolelor potențiale existente; – să dezvolte tehnologii complexe și noi proiecte de cercetare în domeniul securității calculatoarelor (în special în legătură cu e-business și cu tranzacțiile electronice financiare); – să dezvolte, într-un cadru legal adecvat, o rețea de puncte de contact pentru diseminarea de comunicări cu conținut nociv; – să stabilească un cod de conduită pentru întreprinzătorii internaționali (în special cu referire la conținutul nociv, la activitățile ilegale și la protocoale, pentru cooperarea internațională împotriva infracționalității informatice); – să dezvolte proceduri de parcurgere inversă a traseului de transfer al datelor (în special prin acțiunea în comun a avocaților, procurorilor și a industriașilor pentru a dezvolta, implementa și utiliza noi produse soft adiționale la protocoalele TCP/IP, utilizabile în asemenea proceduri).

58

Pentru dezvoltarea cadrului juridic existent, ar trebui să elaboreze: – o directivă asupra responsabilității (civile și penale) a furnizorilor de servicii și acces la Internet (ar trebui elaborată înainte de adoptarea mai multor legi naționale care să reglementeze asemenea probleme); – o directivă prin care să se definească ce este un mesaj cu conținut legal, ilegal și nociv transmis în rețeaua de calculatoare, care ar putea nu numai să solicite Statele Membre UE să adopte sancțiuni efective împotriva mesajelor ilegale sau nocive ci și să restricționeze fluxul de date internaționale în raport de conținutul ilegal sau nociv care nu se conformează listei întocmite în baza definițiilor; – o listă a acțiunilor ilegale care ar trebui interzise și sancționate prin legile naționale cu scopul de a se garanta securitatea și protecția utilizatorului de rețele de calculatoare europene; – acțiuni de perfecționare a informării asupra situației juridice din Statele Membre (perfecționarea și actualizarea periodică a bazelor de date pe teme juridice cu privire la starea criminalității cibernetice). Pentru dezvoltarea cadrului juridic existent, Uniunea Europeană ar trebui să coopereze cu Consiliul Europei, cu G8 și cu alte organizații internaționale pentru: – a defini un minim de reguli de luptă prin dreptul penal împotriva infracțiunilor comise prin intermediul calculatorului; – a recomanda forța coercitivă adecvată pentru investigarea crimelor cibernetice din rețelele internaționale de calculatoare (echilibrând cerințele în raport cu urmărirea juridică efectivă și respectarea drepturilor umane pentru suspecți și martori); – a se îngriji de transferul investigațiilor în rețelele internaționale de calculatoare (în special transferul „on-line” al investigațiilor și înghețarea operațiunilor de transfer de date); – a defini gama de jurisdicții naționale în rețelele internaționale de calculatoare (în special soluționarea conflictelor de jurisdicție care pot apărea în rețelele internaționale de calculatoare, în raport cu conținutul ilegal care s-ar putea încadra într-o multitudine de jurisdicții; – a crea un set de reguli comune pentru armonizarea înregistrărilor care se arhivează în poliție și în statistici judiciare precum și pentru analize statistice în tipuri specifice de infracțiuni (în special cibernetice). DREPTURILE OMULUI

O altă temă asupra căreia ar trebui chibzuit este diversitatea calității calculatoarelor și sistemelor de comunicare existente în exploatare în ceea ce privește proiectarea și realizarea tehnologică, interfețele utilizate, fiabilitatea, siguranța în exploatare. Ar trebui luată în considerare și diversitatea strategiilor naționale în ceea ce privește politica IT&C din diferite țări sau cea adoptată de către diferite consorții economice internaționale, atât producătoare cât și utilizatoare de mijloace din domeniul IT&C, precum și de diversitatea preferințelor diverșilor utilizatori IT&C în ceea ce privește tipurile de produse, particularități constructive, mediul de lucru, caracterul privat conferit etc. În consecință, singura opțiune explicită pentru România pentru perioada 2007–2010, în contextul impactului social, juridic, economic, etic al utilizării IT&C ar trebui să prevadă: – armonizarea cadrului juridic național cu cel comunitar în vigoare cel puțin la 1 ianuarie 2005 și crearea prin acțiuni ferme a convingerii că această armonizare se face printr-o continuă actualizare; participarea activă a țării noastre la realizarea programului de acțiuni adoptat la nivel european; – conceperea unei strategii naționale de contracarare a acțiunilor criminale cibernetice și crearea infrastructurii necesare care să permită prevenirea infracțiunilor facilitate sau generate în condițiile utilizării IT&C. În cadrul acestei strategii ar trebui:

– să se conceapă un set de măsuri prin care opinia publică să devină conștientă asupra acțiunilor care s-ar impune în caz de necesitate și care, împreună cu setul de măsuri menite să constituie o cultură a securizării sistemelor informatice, să faciliteze depășirea momentelor posibile de criză în funcționarea infrastructurilor critice; – să se adopte un Cod al dezvoltării și utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor, cu caracter de sinteză și orientare, pentru atingerea stadiului corespunzător conceptului definit pe plan mondial de societatea informațională societatea cunoașterii; – participarea activă pe plan internațional la elaborarea noii strategii pertinente din domeniul informatic. În finalul acestui demers, dar nu în ultimul rând ca importanță, apreciem că atingerea unui nivel de siguranță cât mai ridicat și mai aproape de realitate relativ la alegerea rețelelor de comunicații ar trebui să aibă în vedere, pe de o parte, elaborarea unui ansamblu de măsuri preventive, care să permită o reacție oportună și coerentă, în situații de criză, în funcționarea infrastructurii informaționale critice, iar pe de altă parte, promovarea unor programe de învățământ universitar și postuniversitar la nivelul instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, pentru a face față nevoilor specifice analizei vulnerabilităților și riscurilor la adresa societății informaționale.

SUMMARY

RÉSUMÉ

The internet is not only a technologic phenomenon, but also a social one. The author presents in an ample study the evolution, the positive impact and the vulnerabilities of the internet from such points of view as the social perspective, the access to information, the free circulation of information and ideas, as well as the security of the information and the protection against criminality and terrorism. Based on his analysis, the author draws conclusions and makes suggestions including the need for a new doctrine of the computer science law, a new code of conduct for international entrepreneurs, procedures to track down the data transfer process, the development of the existing legal framework by collaboration among the international organizations. In the social context of Romania, in terms of the use of the computer science technology, it is recommended that a new national strategy be adopted to counteract cybernetic criminal acts; it as also recommended that a Code for the development and the use of the computer science technology and communications be adopted. DREPTURILE OMULUI

L’Internet n’est pas seulement un phénomène technologique, mais aussi bien un phénomène social. L’auteur présente dans une ample étude l’évolution, l’impact positif mais également les vulnérabilités de l’internet, envisagés de la perspective sociale, de l’accès aux informations, de la libre circulation de l’information et des idées ainsi que du point de vue de la sécurité de l’information et de la protection contre les infracteurs et le terrorisme. Il résulte de l’analyse entreprise une série de conclusions et de propositions, dont la nécessité d’une nouvelle doctrine du droit de l’information, un nouveau code de conduite des entrepreneurs internationaux, des procédures de parcours inverse du tracé de transfert des données, le développement du cadre juridique existant par une collaboration entre les organisations internationales. Dans le contexte social de l’utilisation de la technologie de l’information en Roumanie, l’adoption d’une stratégie nationale est recommandée, vouée à contrecarrer les actions criminelles cybernétiques, tout comme l’adoption d’un Code de développement et d’utilisation de la technologie de l’information et.…

59

DIPLOMAȚIA ȘI DREPTURILE OMULUI Potrivit unui studiu al Comisiei naționale consultative pentru drepturile omului (CNCDH) din Franța*, diplomația franceză consideră promovarea drepturilor omului pretutindeni în lume drept unul din obiectivele sale fundamentale (cel de al doilea, preciza în 2008 șeful statului francez). Drepturile omului, se arată în studiul CNCDH, constituie astăzi o problemă centrală a relațiilor internaționale, iar poziția față de această chestiune este de o mare actualitate și deosebit de importantă pentru prestigiul și imaginea Franței. În conformitate cu Carta Națiunilor Unite, cadrul normativ de bază al relațiilor internaționale și al politicii externe a fiecărui stat, „dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional umanitar” cuprind și consacră norme juridice esențiale pentru omenire. Fiecărui membru al comunității internaționale îi revine datoria de a promova respectul universal al drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără nici o discriminare. Importanța care trebuie acordată drepturilor omului în activitatea diplomatică rezultă așadar nu doar din valoarea acestor norme ci și din obligațiile asumate de state conform dreptului internațional, precum și din calitatea lor de membre ale organizațiilor internaționale (ONU, UE, Consiliul Europei ș.a.) care au inclus drepturile omului în categoria scopurilor și principiilor pentru care acționează. Diplomația contemporană nu se poate limita doar la relațiile dintre entitățile statale și la cele cu organizațiile internaționale. Ea trebuie să acționeze, totodată, pentru apărarea și promovarea intereselor și nevoilor tuturor ființelor umane, pentru susținerea și sprijinirea celor care acționează în această direcție (persoane fizice, organizații și instituții umanitare, ONG-uri etc.). Ea nu poate asista în mod pasiv la numeroasele încălcări ale demnității umane, oriunde s-ar produce acestea. Pentru a se asigura că acțiunile diplomației în domeniul drepturilor omului reflectă convergența dintre politica externă și cea internă, CNCDH apreciază că toate inițiativele diplomației franceze în acest domeniu trebuie să fie exemplare, acest lucru fiind considerat esențial pentru realizarea eficienței și credibilității lor. În acest scop, Comisia a subliniat că este necesară:

* Studiu premergător asumării de către Franța a președintelui UE; C"CDH, Diplomacy and Human Rights, February 2008, www.cndch.fr (Etudes).

60

Dr. IOA" MAXIM

– continuarea activităților de ratificare a tratatelor internaționale din domeniul drepturilor omului, în special a celor din domeniul justiției penale internaționale și a celor vizând abolirea pedepsei capitale; – continuarea transpunerii în legislația internă a angajamentelor internaționale asumate, precum și a recomandărilor făcute de organismele internaționale competente; – adoptarea unor planuri de acțiune la nivel național fondate pe universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului, atât în privința drepturilor civile și politice, cât și a celor economice, sociale și culturale. Asigurarea consecvenței necesare impune, totodată, ca politica externă privind drepturile omului să nu se abată de la principiile și obiectivele fixate, să evite standardele duble în aprecierea diferitelor situații concrete, să folosească în toate ocaziile același limbaj**. Franța și Uniunea Europeană, evidențiază studiul CNCDH, sunt chemate să promoveze în mod dinamic problematica drepturilor omului, să facă din aceasta o chestiune primordială pentru politica lor externă. Diplomația trebuie să acționeze pentru întărirea principiului „responsabilității de a proteja”, precum și pentru consolidarea dreptului umanitar, pentru ca aceste chestiuni să se afle pe agendele tuturor organizațiilor internaționale (universale și regionale) competente. Franța, subliniază CNCDH, trebuie să fie, totodată, mai activă în ceea ce privește activitatea normativă, îndeosebi în cadrul Consiliului Europei. Pentru diplomația multilaterală, se impune ca problematica drepturilor omului să fie pe deplin integrată în categoria preocupărilor internaționale de interes major aflate pe agendele forurilor internaționale. Această abordare trebuie, totodată, extinsă și la nivelul organismelor regionale din alte zone geografice (Africa, America latină și Asia).

** Recomandarea Comisiei privind evitarea standardelor duble și folosirea aceluiași limbaj în toate situațiile are în vedere aspecte frecvent întâlnite în practica unor state, atât în raporturile bilaterale cât și în dezbaterile internaționale. Astfel, este bine cunoscut faptul că datorită unor interese politice, economice, comerciale proprii, ignorând realitatea, unele state au închis și continuă să închidă adeseori ochii în fața unor încălcări serioase ale drepturilor omului din diverse țări (n.a.). DREPTURILE OMULUI

În ceea ce privește diplomația bilaterală, problemele privind drepturile omului trebuie să se bucure de o atenție sporită, să facă în mod continuu obiectul dialogului, al consultărilor și cooperării politice între state; în cadrul contactelor care au loc, aceste chestiuni să fie abordate la toate nivelele. Totodată, în relațiile și colaborarea dintre state se impune trecerea de la declarații la activitățile operaționale, dialogul pe aceste probleme să fie urmat de acțiuni concrete în vederea soluționării lor corespunzătoare, precum și de sprijinire a celor care militează în mod susținut în favoarea respectării drepturilor și libertăților omului. Cele 158 misiuni diplomatice ale Franței, se arată în studiul CNCDH, le-a fost încredințată sarcina să urmărească în mod sistematic și să ia în considerare în toate acțiunile lor situația drepturilor omului din țările în care se află. Integrarea problematicii drepturilor omului în politica externă trebuie, de asemenea, să urmărească aspectele de organizare, ceea ce implică sensibilizarea tuturor organismelor competente, coordonarea acestor acțiuni și urmărirea eficienței lor. Această strategie care, după cum s-a arătat, nu reduce rolul diplomației la relațiile cu alte state și cu organizațiile internaționale, reclamă, de asemenea, includerea societății civile în rândul apărătorilor drepturilor omului, iar acest lucru presupune sprijin instituțional pentru organizațiile neguvernamentale active în acest domeniu, pentru toate componentele societății civile implicate, precum și un permanent dialog între reprezentanții diplomatici și apărătorii drepturilor omului. Sprijinirea victimelor încălcărilor drepturilor omului este pentru Franța o prioritate, un follow-up al cazurilor individuale fiind absolut necesar. Importanța pe care problematica drepturilor omului a căpătat-o în ultimele decenii, numărul tot mai mare de actori implicați, fac necesară, de asemenea, sporirea expertizei în acest domeniu, inclusiv în ceea ce privește sectorul diplomatic. Pentru realizarea acestui obiectiv, CNCDH recomandă: – dezvoltarea, la toate nivelele, a pregătirii profesionale în domeniul drepturilor omului și al dreptului umanitar, a cooperării internaționale pentru formarea experților necesari, – multiplicarea consultărilor între sectorul public și cel privat, între experții publici și cei privați în acest domeniu, – promovarea unor legături mai strânse între activitățile de cercetare privind drepturile omului și practicile în materie. DREPTURILE OMULUI

O strategie privind această chestiune, arată studiul CNCDH, trebuie să urmărească consolidarea acțiunilor întreprinse de sectorul public și de cel privat, determinarea priorităților potrivit problemelor din diversele zone geografice, adaptarea permanentă a acțiunilor diplomatice la circumstanțele existente, elaborarea unor instrucțiuni specifice, a unor îndrumări pentru fiecare misiune diplomatică în situațiile de violări sistematice ale drepturilor omului, a libertăților de conștiință, de asociere, de exprimare și de informare. La nivel central, o astfel de strategie trebuie axată pe stabilirea și formularea obiectivelor de cooperare și dezvoltare, pe integrarea lor în activitățile de politică externă ale Uniunii Europene. Societatea civilă, organizațiile neguvernamentale active în acest domeniu trebuie să fie consultate și să participe în mod efectiv la elaborarea proiectelor de cooperare. CNCDH propune, de asemenea, o serie de măsuri pentru a spori consistența, transparența și eficiența politicii externe franceze în domeniul drepturilor omului. În acest scop, se recomandă elaborarea unui raport anual către Parlament, a cărui dezbatere publică ar permite o mai bună vizibilitate și evaluare de ansamblu a acțiunilor diplomatice întreprinse în domeniul drepturilor omului, cu siguranță o mai realistă selectare a priorităților, precum și o mai amplă informare a opiniei publice. Subliniind rolul important al legislativului în ceea ce privește orientarea politicii externe și implementarea obiectivelor acesteia, precum și contribuția semnificativă a diplomației parlamentare la promovarea acestor obiective, CNCDH propune crearea unor comitete pentru drepturile omului în cadrul celor două camere ale Parlamentului francez. Concluzia finală a studiului CNCDH evidențiază necesitatea creării unui Institut francez al drepturilor omului, așa cum există în numeroase alte țări din Europa și de pe alte continente. O astfel de structură independentă ar impulsiona activitățile de cercetare în domeniul drepturilor omului, ar oferi un sprijin substanțial acțiunilor diplomației, atât în plan bilateral cât și în cadrul forurilor internaționale, ar facilita dezvoltarea contactelor și a cooperării internaționale, ar aduce o contribuție însemnată la sporirea prestigiului Franței în lume. 61

SUMMARY

Human rights are a central issue with international relations. The importance that has to be attached to human rights in the diplomatic activity comes out not only from the norms, the principles and the values assumed by the international comunity, but also from the commitments assumed by the States in accordance with the international law. The author largely refers tot the conclusions of a study made by the French "ational Consultative Commission on Human Rights, including the necessity that human rights issues be promoted dynamically by means of diplomacy, as well as the necessity that a French Institute of Human Rights be established which, through its research work, could offer substantial assistance to diplomacy, both at bilateral level and in the framework of international organizations.

RÉSUMÉ

Les droits de lʼhomme représentent un problème central des relations internationales. Lʼimportance que lʼon doit accorder aux droits de lʼhomme dans lʼactivité diplomatique ne résulte pas seulement des normes, principes et valeurs assumés par la communauté internationale, mais aussi des obligations assumées par les Etats en conformité avec le droit international. Lʼauteur se réfère amplement aux conclusions dʼune étude de la Commission nationale consultative des droits de lʼhomme en France, parmi lesquelles la nécessité de promouvoir de manière dynamique la problématique des droits de lʼhomme par lʼintermédiaire de la diplomatie et la création dʼun Institut français des droits de lʼhomme qui pourrait offrir, par ses recherches, un appui substantiel à la diplomatie, tant sur un plan bilatéral que dans le cadre des organisations internationales.

ASPECTE ALE DREPTULUI LA U" MEDIU SĂ"ĂTOS

Conf.univ. dr. IO" RUSU

1. Una dintre numeroasele probleme care preocupă omenirea în ultimele decenii este politica de mediu. Deși se vorbește mult despre ecologie și educația ecologică, este necesar să se acționeze pentru creșterea gradului de conștientizare a oamenilor în vederea protejării și menținerii unui mediu de viață sănătos.1 Art. 135, alin. 2 din Constituția României stipulează, printre altele, că statul trebuie să asigure: exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național; refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic; crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții; aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene. După revizuirea Constituției din 2003, s-a introdus art. 35, intitulat „Dreptul la mediul sănătos”. Astfel, statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. Irina Moroianu Zlătescu, Octavian Popescu, Mediul și sănătatea, Institutul Român pentru Drepturile Omului, București, 2008, p. 9. 1

62

Pentru exercitarea acestui drept fundamental, conform art. 35, alin. 2 din legea fundamentală, statul român asigură cadrul legislativ adecvat, persoanele fizice și juridice având îndatorirea de a proteja și ameliora mediul înconjurător. A fost adoptată Legea apelor nr. 107/19962 în care se arată că apele reprezintă o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil pentru viață și pentru societate, dar și materie primă pentru activități productive, sursă de energie și de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic. Tocmai datorită complexității și multiplelor roluri ale apei, s-a stipulat că aceasta nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat și apărat. Apele fac parte din domeniul public al statului iar cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă constituie acțiuni de interes general. Potrivit legii, conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, în condițiile

Legea nr. 107/1996 a fost publicată în M.Of. nr. 244/ 8.10.1996, fiind modificată de mai multe ori, ultima modificare fiind prin Legea nr. 310/2004, publicată în M.Of. nr. 584/30.06.2004. 2

DREPTURILE OMULUI

utilizării durabile a resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă, iar poluatorul plătește și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării și în Marea Neagră, echilibrul acestora fiind influențat de calitatea apelor interioare care se varsă în acestea. Legea apelor are ca scop, printre altele: – conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri libere a apelor; – protecția împotriva oricărei forme de poluare și de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor și albiilor sau cuvetelor acestora; – refacerea calității apelor de suprafață și subterane; – conservarea și protejarea ecosistemelor acvatice; – asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației și a salubrității publice; – gospodărirea durabilă a apei și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu menținerea și ameliorarea calității și regenerării naturale a apei; – apărarea împotriva inundațiilor și oricăror altor fenomene hidrometeorologice periculoase; – satisfacerea cerințelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a transporturilor, turismului, agrementului și sporturilor nautice, ca și ale altor activități umane; – asigurarea protecției ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a coastelor, în golfuri, sau aflate în Marea Neagră; – conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare și încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanță prioritar periculoase; – reducerea progresivă a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare. Potrivit legii, aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore, cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km2, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul DREPTURILE OMULUI

valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime. Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Legea impune proprietarilor acestor albii să folosească aceste ape numai în concordanță cu condițiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv. Resursele de apă, de suprafață și subterane, constituie monopol natural de interes strategic, și prin urmare, stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, constituie un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Potrivit legii, apele utilizate pentru prelevarea de apă în scop potabil vor fi protejate pentru evitarea deteriorării calității acestora și pentru a reduce nivelul de tratare în procesul de producere a apei potabile. În jurul surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, al surselor de apă minerală și al lacurilor terapeutice, se instituie zone de protecție sanitară, cu regim sever, sau cu regim de restricții, precum și perimetre de restricție hidrogeologică. Dreptul de proprietate asupra surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, surselor de apă minerală și a lacurilor și nămolurilor terapeutice se extinde și asupra zonelor de protecție sanitară cu regim sever. Dreptul de folosință a apelor, de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabilește prin autorizația de gospodărire a apelor și se exercită potrivit legii. Acest drept include și evacuarea în resursele de apă, de ape uzate, ape din desecări, ori drenaje, ape meteorice, ape de mină sau de zăcământ, după utilizare. Satisfacerea cerințelor de apă ale populației are prioritate față de folosirea apei în alte scopuri. Conform legii, au prioritate față de alte folosințe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum și debitele necesare menținerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic. Legea apelor reglementează ca apa potabilă distribuită organizat în centre poluate poate fi utilizată și în alte scopuri, numai dacă s-a asigurat satisfacerea integrală a cerințelor populației, 63

animalelor, și ale unor activități care necesită apa de această calitate. Alimentarea cu apă potabilă în alte scopuri va fi limitată sau desființată numai atunci când apar cerințe noi în alimentarea cu apă a populației. Apele subterane sunt destinate, în primul rând, pentru alimentarea cu apă a populației și animalelor, precum și pentru asigurarea igienei și sănătății populației. Aceste ape pot fi utilizate și în alte scopuri numai în baza autorizației de gospodărire a apelor. Utilizatorii de apă sunt obligați să economisească apa prin folosire judicioasă, având obligația să asigure întreținerea și repararea instalațiilor proprii și, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare. Conform legii, autoritatea publică centrală din domeniul apelor și Administrația Națională Apele Române sunt în drept să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei, pentru a face față unui pericol ori consecințelor unor accidente, secetei, inundațiilor sau unui risc de lipsă de apă, din cauza supraexploatării resursei. Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă. Normele privind calitatea apei potabile, supravegherea, inspecția sanitară și monitorizarea calității ape potabile se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice din domeniul sănătății. Pentru protecția resurselor de apă, potrivit legii, se interzic, printre altele: – punerea în funcțiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente, darea în funcțiune de noi ansambluri de locuințe, introducerea la obiectivele economice existente de tehnologii de producție modificate, care măresc gradul de încărcare a apelor uzate, fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare, ori fără realizarea altor lucrări și măsuri care să asigure, pentru apele uzate evacuate, respectarea prevederilor impuse prin autorizația de gospodărire a apelor; – realizarea de lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor existente, fără realizarea sau extinderea corespunzătoare și concomitentă a rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare necesare; – aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau 64

ale bălților, în Marea Neagră și în zonele umede, precum și depozitarea pe malurile acestora a deșeurilor de orice fel; – evacuarea de ape uzate în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, în bălți, heleștee sau în iazuri, cu excepția iazurilor de decantare; – spălarea în cursuri de apă sau în lacuri și pe malurile acestora a vehiculelor, a altor utilaje și agregate mecanice, precum și a ambalajelor sau obiectelor care conțin substanțe periculoase; – aruncarea sau evacuarea în instalații sanitare ori în rețelele de canalizare a deșeurilor periculoase sau a substanțelor periculoase. Autoritățile administrației publice locale au obligația asigurării gospodăririi eficiente a apei distribuite în localități, precum și colectarea apelor meteorice, canalizarea și epurarea apelor uzate3. Realizarea alimentării centralizate cu apă a satelor și comunelor cu distribuție stradală, fără branșamente la locuințe, este condiționată de asigurarea scurgerii apei prin rigole stradale și programe de realizare etapizată a canalizării și epurării acestor ape. Persoanele fizice și juridice care exploatează stațiile și instalațiile de epurare au obligația să realizeze urmărirea continuă, prin analiza de laborator, a modului de funcționare a acestora, să păstreze registrele cu rezultatele analizelor și să pună aceste date la dispoziția personalului împuternicit cu sarcini de inspecție și control. Potrivit legii, delimitarea albiilor minore se realizează de Administrația Națională Apele Române împreună cu autoritatea de cadastru funciar și cu deținătorii terenurilor riverane. În scopul asigurării protecției albiilor, malurilor, construcțiilor hidrotehnice și îmbunătățirii regimului de curgere a apelor, se instituie, printre altele, zone de protecție pentru: – albia minoră a cursurilor de apă; – suprafața naturală a lacurilor naturale sau a bălților acoperite de apă și de vegetație acvatică, precum și țărmul mării; – suprafețele ocupate de lucrări, de amenajare sau de consolidare a albiilor minore, de canale și derivații de debite la capacitatea maximă de 3 I. Rusu, Protecția apei în România, Revista „Tribuna Economică”, București, nr. 33/2006, p. 78-81.

DREPTURILE OMULUI

transport a acestora, precum și de alte construcții hidrotehnice realizate pe ape; – lucrări de apărare împotriva inundațiilor. Aplicarea, în funcție de specificul local, a regimului restricțional de folosire a terenurilor din zonele de protecție, din zona dig-mal și din acumulări nepermanente se asigură de Administrația Națională Apele Române, cu consultarea deținătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri și, după caz, a unităților de navigație civilă și în concordanță cu metodologia elaborată de autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Așadar, Legea apelor prevede obligativitatea acționării, în funcție de specificul local, în vederea aplicării regimului restricțional de folosire a terenurilor din zonele de protecție. Din păcate, gravele inundații din 2005 și 2006 din România au demonstrat că nu s-au executat dispozițiile Legii apelor, că autoritățile cu atribuții și responsabilități în acest domeniu nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu. S-au pasat responsabilitățile către autoritățile locale, acestea, după cum se știe, neavând nici fonduri bănești necesare ori, de cele mai multe ori, nici personal calificat. Ce este mai grav, în opinia noastră, este faptul că nici după urmările catastrofale ale inundațiilor din 2005 nu s-au tras învățămintele necesare, iar autoritatea centrală în materie nu a acționat. Mass-media a reliefat pe larg neajunsurile din domeniul protecției apelor și neimplicarea factorilor de decizie aproape la toate nivelele4. Astfel, Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu Suceava a solicitat public Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor să ia măsuri pentru deblocarea și corectarea torenților și pâraielor din zona de munte pentru a fi prevenită amplificarea efectelor inundațiilor, după dezastrul de la începutul lunii iunie, din comuna Arbore, județul Suceava. Așa cum afirma Comisarul Regional de Mediu, necorectarea, neamenajarea și neîntreținerea cursurilor de apă superioare duc la blocarea lor în mai multe puncte, atât cu aluviuni provenite din alunecări, cât mai ales cu 4

Cotidianul „Gândul” din 7.07.2006, p. 3.

DREPTURILE OMULUI

rescturi provenite din exploatarea forestieră, respectiv cioate, crengi, cetină, bușteni. Prin obturarea secțiunilor de scurgere, în cazul unor precipitații abundente, există pericolul creării unor viituri așa cum au fost în 2005 la Voroneț și Stulpicani, ori mai recent, la Arbore. O parte din amploarea dezastrului de la Arbore se afirmă că aparține și Direcției Silvice Suceava prin neluarea tuturor măsurilor de deblocare a cursurilor superioare de apă, a pâraielor. În acest fel, nu s-ar fi ajuns în situația antrenării unor resturi provenite din exploatarea forestieră sau bușteni. Conform Legii apelor, apărarea împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și a accidentelor la construcții hidrotehnice reprezintă o activitate de protecție civilă a populației de interes național. Elaborarea strategiei și concepției de apărare împotriva inundației, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor revine autorității publice centrale din domeniul apelor. Potrivit legii, activitatea de gospodărire a apelor și respectarea reglementărilor legii sunt supuse controlului de specialitate, în cadrul autorității publice centrale funcționând Inspecția de Stat a Apelor. Legea prevede aplicarea unor sancțiuni în funcție de gravitatea faptei comise și urmările acesteia. Cu titlu de exemplu, art. 87, alin. 4, sancționează fapta de evacuare sau injectare de ape uzate, precum și descărcarea de reziduuri și orice alte materiale în resursele de apă, fără respectarea prevederilor, avizului sau autorizației de gospodărire a apelor. Mass-media a reflectat încălcări grave ale reglementărilor anterior menționate, prin identificarea deversărilor de ape uzate în Marea Neagră, în zona stațiunii Mamaia – 7 iulie 2006. Am prezentat câteva din prevederile importante ale legii apelor, dar problema care se pune este că această legislație trebuie numai respectată, și ce este mai important, urmărit modul de conformare și de îndeplinire a obligațiilor de către factorii cu atribuții și responsabilități. Datorită importanței materiei, atrăgeam atenția asupra necesității protejării mediului și urmărilor 65

pentru sănătatea publică prin afectarea calității apei5. 2. Ample reglementări oferă Codul silvic – Legea nr. 26/19966. Constituie fondul forestier național, atât pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, indiferent de natura dreptului de proprietate. Terenurile din fondul forestier național destinate împăduririi și cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică sunt: a) terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate și poienile stabilite prin amenajamentele silvice, să fie împădurite; b) pepinierele, solariile, plantațiile, culturile de răchită și cele cu arbuști ornamentali și fructiferi; c) terenurile destinate asigurării hranei vânatului și animalelor din dotarea unităților silvice; d) terenurile ocupate de construcții și cele aferente acestora, drumuri și căi ferate forestiere, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale, dotări tehnice specifice sectorului forestier. Fondul forestier național constituie, după caz, proprietate publică sau privată și reprezintă un bun de interes național. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier național se exercită în conformitate cu dispozițiile Codului Silvic, iar identificarea terenurilor se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării Codului Silvic. Potrivit legii, statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, elaborează politici în domeniul fondului forestier național și al vegetației forestiere din afara acestuia, indiferent de natura proprietății și exercită controlul asupra modului de gospodărire a acestuia. I. Rusu, Drept Constituțional și Instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Editura „Lumina Lex”, București, 2004, pag. 304. 6 Legea nr. 26/1996 a fost publicată în M.Of. nr. 93/8.05.1996. Legea a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență nr. 139/17.10.2002 publicată în M.Of. nr. 786/29.10.2002 și Ordonanța de urgență nr. 139/ 5.10.2005, publicată în M.Of. nr. 939/20.10.2005. 5

66

Fondul forestier național este supus Regimului silvic, adică un sistem de norme silvice tehnice, economice și juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecția și paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere. Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se realizează prin Regia Națională a Pădurilor, care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. Persoanele fizice, juridice și instituțiile publice care beneficiază, sub raport economic, de efectele funcțiilor de protecție ale pădurilor au obligația să plătească unităților silvice contravaloarea acestor efecte. Regia Națională a Pădurilor prestează, la cerere, contra cost, servicii de specialitate în pădurile proprietate privată, ale altor deținători, precum și în vegetația forestieră din afara fondului forestier. Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice, acestea constituind bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate a statului. Amenajamentele silvice se elaborează pe Ocoale silvice și unități de producție, cu respectarea metodologiei unitare și a prevederilor normelor tehnice de amenajare a pădurilor, urmărind asigurarea continuității funcțiilor ecologice și social-economice ale acestora. Pe baza datelor din amenajamentele silvice și din alte lucrări tehnice de specialitate, se întocmește periodic inventarul fondului forestier, la nivel național și teritorial. Amenajamentele silvice și modificarea prevederilor acestora se aprobă de către conducătorul autorității publice centrale, care răspunde de silvicultură. După cum se poate constata, Codul Silvic român stipulează drepturi și obligații pentru cei care, sub orice formă, gestionează ori administrează fondul forestier proprietate publică. Important este ca toate structurile cu atribuții și responsabilități concrete să-și îndeplinească atribuțiile în vederea protejării fondului forestier național și asigurarea, astfel, a rolului său de protecție a mediului înconjurător. Reconstrucția ecologică, regenerarea și îngrijirea pădurilor se realizează în concordanță DREPTURILE OMULUI

cu prevederile amenajamentelor silvice și ale studiilor de specialitate de către Regia Națională a Pădurilor. În scopul asigurării permanenței, stabilității, bio-diversității pădurii, se va acorda prioritate regenerării speciilor din tipul natural fundamental, prin aplicarea unor tratamente cu intervenții repetate. Tăierile rase sunt admise numai în pădurile de molid, pin, salcâm, plop, salcie și în zăvoaie, precum și în cazul refacerii unor arborete, în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente. În aceste condiții, mărimea parchetelor va fi de maximum 3 hectare, iar în situațiile în care, pentru reîmpădurire, este necesară pregătirea mecanizată a solului, suprafața parchetului poate fi de cel mult 5 hectare. Regia Națională a Pădurilor este obligată să organizeze și să organizeze și să asigure împădurirea tuturor terenurilor neregenerate și a poienilor din fondul forestier pe care îl administrează, destinate acestui scop. Codul silvic impune un termen de cel mult 2 ani pentru executarea lucrărilor de reîmpădurire și de completare a regenerărilor naturale. Starea de sănătate a pădurilor se asigură de către Regia Națională a Pădurilor, prin măsurile de prevenire și de combatere a dăunătorilor și a bolilor, indiferent de forma de proprietate a pădurilor. Tot conform reglementărilor Codului Silvic, în scopul protecției faunei și florei, se aplică metode biologice și integrale de combatere a bolilor și dăunătorilor vegetației forestiere, care să asigure echilibrul ecologic. Persoanele juridice și fizice care desfășoară activități ce pot aduce prejudicii, prin poluare, fondului forestier național și vegetației forestiere din afara acestuia, sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru respectarea indicatorilor de calitate a aerului, apei și solului. Pagubele aduse prin nerespectarea

acestor prevederi se recuperează integral de la cei care le-au produs, deosebit de sancțiunile penale sau administrative ce se aplică, după caz. Regia Națională a Pădurilor asigură și exercită paza fondului forestier pe care îl administrează împotriva tăierilor ilegale de arbori, furtunilor, distrugerilor, degradărilor, pășunatului, braconajului și a altor fapte păgubitoare, precum și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Codul Silvic stipulează obligația de a sprijini acțiunile de pază a fondului forestier, atât pentru consiliile județele și locale, prefecți, cât și pentru unitățile de poliție și jandarmerie. De asemenea, prefecții, consiliile județene și locale, unitățile Ministerului Apărării și ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit atribuțiilor ce le revin, au obligația să sprijine acțiunile de prevenire și stingere a incendiilor în zonele cu vegetație forestieră. Legea interzice pășunatul în pădurile care fac parte din fondul forestier proprietate publică a statului, pe terenurile degradate, împădurite și în perdelele forestiere de protecție. Este permisă recoltarea ierbii cu secera din plantații și păduri, cu excepția celor cu funcții speciale de protecție. Cu aprobarea organelor silvice, la recomandarea Asociației crescătorilor de albine, se permite amplasarea, în mod gratuit, a stupilor în vederea valorificării surselor nectaro-polenifere. Comunitatea Europeană a pledat pentru conservarea mediului, întocmind un program pentru perioada 2001–2010, intitulat „Viitorul nostru, alegerea noastră”. Programul include problemele legate de protejarea mediului, relația mediului cu sănătatea oamenilor, asigurarea unui management durabil al resurselor naturale și al deșeurilor.7

7 Irina Moroianu Zlătescu, Octavian Popescu, op. cit., p. 127.

DREPTURILE OMULUI

67

SUMMARY

The author presents aspects of the domestic legislation related to the environment, in terms of the right to a healthy environment. He pays particular attention to the regulations in the field of water and the forests, while warning about the policies in the field and also about certain negative practices of law violation and the need to improve the control upon its application and observance. The protection of the environment is dealt with in terms of the right to health and the obligation of providing a sustainable management of the resources and the wastes.

68

RÉSUMÉ

L’auteur présente des aspects de la législation interne relative à l’environnement, envisagés de la perspective du droit à un environnement sain. Une attention spéciale est accordée aux réglementations relatives à l’eau et aux forêts, l’auteur attirant l’attentions tant sur les politiques en la matière que sur certaines pratiques négatives, de violation de la loi et sur la nécessité de l’amélioration du contrôle de l’application et du respect de celle-ci. Le problématique de la protection de l’environnement est abordée en relation avec le droit à la santé ainsi qu’avec l’obligation d’assurer une gestion durable des ressources et des déchets.

DREPTURILE OMULUI

II. DOCUME"T HOTĂRÂRE

privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii*

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al prevederilor art. 4 alin. (1) din Convenția nr. 182/1999 — Convenția privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. — (1) Prezenta hotărâre reglementează cadrul legal privind definirea, interzicerea și eliminarea muncilor periculoase pentru copii, care, prin natura lor sau prin condițiile în care se exercită, dăunează sănătății, securității sau moralității copiilor. (2) Dispozițiile prezentei hotărâri se aplică tuturor categoriilor de angajatori, organizațiilor neguvernamentale, persoanelor fizice autorizate și asociațiilor familiale, precum și persoanelor fizice care utilizează munca copiilor în sectorul informal și în cel formal. (3) Prevederile prezentei hotărâri se aplică în domeniul muncii, asistenței sociale și protecției copilului, educației, sănătății, precum și în oricare alt domeniu cu incidență asupra copilului. (4) În situația tinerilor angajați în sectorul formal cu contract individual de muncă se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 600/2007 privind protecția tinerilor la locul de muncă, act normativ care se completează cu dispozițiile prezentei hotărâri. CAPITOLUL II Definiții

Art. 2. — În sensul prezentei hotărâri, termenii și noțiunile de mai jos au următoarea semnificație: a) copil — orice persoană în vârstă de până la 18 ani; b) munci periculoase — toate activitățile din sectoarele formal și informal, desfășurate de către copil sau realizate prin implicarea nemijlocită a copilului, care, prin natura lor sau prin condițiile

în care se exercită, dăunează sănătății, securității, dezvoltării sau moralității copiilor, având următoarele caracteristici: se desfășoară în sectoare economice periculoase sau în ocupații periculoase în care munca copiilor este interzisă prin lege; au o frecvență, durată și/sau intensitate care împiedică frecventarea învățământului obligatoriu, participarea la programe de orientare sau de formare profesională aprobate de autoritatea competentă sau capacitatea copilului de a beneficia de instruire; c) munci intolerabile — activitățile desfășurate de către copil sau realizate prin implicarea nemijlocită a copilului, care, prin natura lor sau condițiile în care se exercită, dăunează sănătății, securității, dezvoltării sau moralității copiilor, și anume: toate formele de sclavie sau practicile similare — vânzarea de sau comerțul cu copii, servitutea pentru datorii și munca de servitor — precum și munca forțată sau obligatorie, inclusiv recrutarea forțată sau obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele armate; utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul practicării prostituției, producției de material pornografic sau de spectacole pornografice; utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activități ilicite, mai ales pentru producția și traficul de stupefiante, așa cum le definesc convențiile internaționale; d) sectorul formal — sectorul în care activitatea sau munca prestată de un copil pentru persoane juridice sau fizice se realizează în baza unei forme contractuale reglementate de lege corespunzător vârstei sale;

* H.G. nr. 867 din 29 iulie 2009, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 568 din 18.VIII.2009. DREPTURILE OMULUI

69

e) sectorul informal — sectorul în care activitatea desfășurată de un copil pentru persoane fizice se realizează fără o formă contractuală reglementată de lege, cum ar fi: activitățile domestice în gospodăriile proprii sau în alte gospodării, activitățile din agricultură, activitățile de pe stradă: spălatul geamurilor în intersecții, închirierea unui loc de parcare, distribuirea de pliante/reviste și altele asemenea, piețe, gări și porturi, activitățile tradiționale: topirea metalelor neferoase, fabricarea cărămizilor și altele; f) educație tehnologică — disciplina de studiu din trunchiul comun pentru învățământ obligatoriu, componentă a ariei curriculare Tehnologii, cu caracter interdisciplinar și practic-aplicativ; g) instruire practică — activitate prevăzută în planurile-cadru de învățământ pentru învățământul profesional, liceal — filiera tehnologică și postliceal, la aria curriculară Tehnologii, care asigură achiziția de competențe de tip experiențe de muncă, corespunzătoare unei anumite calificări profesionale, și care poate fi organizată comasat sau în cadrul săptămânilor mixte: teorie, laborator tehnologic și pregătire practică; h) stagii de practică la operatorii economici — activitate de instruire practică, prevăzută în planul-cadru de învățământ, desfășurată la operatorii economici, în baza unei convenții/protocol de colaborare între unitatea de învățământ și operatorul economic. CAPITOLUL III Tipuri de munci periculoase pentru copii

Art. 3. — Muncile periculoase pentru copii sunt determinate de următoarele criterii: a) expunerea la riscuri fizice, psihologice sau sexuale; b) efectuarea de activități sub pământ, sub apă, la înălțimi periculoase sau în spații restrânse; c) efectuarea de activități cu mașini, materiale sau instrumente periculoase, care implică manipularea sau transportul unor greutăți; d) efectuarea de activități într-un mediu în care copiii sunt expuși la acțiunea unor substanțe, agenți sau proceduri periculoase ori în condiții de temperatură, umiditate, zgomot sau vibrații care le-ar prejudicia sănătatea și în alte condiții de aceeași natură; e) efectuarea de activități în condiții extrem de dificile, pe parcursul mai multor ore sau în timpul 70

nopții, ori pentru care copilul este reținut într-un mod nejustificat de către angajator și în alte condiții de aceeași natură; f) efectuarea de activități în locurile cu condiții deosebite sau speciale de muncă, stabilite potrivit legii; g) expunerea la riscuri de accidentare sau de îmbolnăvire profesională; h) orice formă de muncă care, prin natura acesteia, contravine scopurilor și măsurilor luate în vederea frecventării obligatorii a unei forme de învățământ, potrivit legii. Art. 4. — (1) Lista cuprinzând tipurile de munci periculoase pentru copii este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Lista cuprinzând tipurile de munci periculoase pentru copii va fi examinată periodic de către Comitetul național director pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă care, după caz, va propune revizuirea acesteia, în condițiile legii, după consultări cu organizațiile interesate ale angajatorilor și lucrătorilor, precum și ale societății civile. Art. 5. — Cazurile de copii implicați în munci intolerabile și munci periculoase în sectorul formal și informal sunt identificate de către profesioniștii din diferite domenii de activitate, cum ar fi: inspecția muncii, asistența socială și protecția copilului, educația, sănătatea, poliția. Art. 6. — (1) Toate cazurile de copii implicați în cele mai grave forme de muncă a copiilor, respectiv munci intolerabile și munci periculoase, se raportează obligatoriu la direcția generală de asistență socială și protecția copilului, care coordonează activitatea echipei intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă și asigură monitorizarea acestor cazuri. (2) Compartimentul de intervenție în situații de abuz, neglijare, trafic și migrație din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului răspunde de evaluarea cazurilor și aprecierea muncilor în sectorul formal, desfășurate în baza contractelor civile, și a activităților din sectorul informal ca fiind munci periculoase, ținând cont de definiția prevăzută la art. 2, criteriile prevăzute la art. 3, lista prevăzută în anexa la prezenta hotărâre și metodologia prevăzută la alin. (4). (3) Direcția generală de asistență socială și protecția copilului evaluează cazurile de copii implicați în munci intolerabile și munci periculoase DREPTURILE OMULUI

în vederea luării măsurilor care se impun și oferirii serviciilor necesare pentru copii și familiile acestora, în baza unui plan de reabilitare și/sau integrare socială ori, în cazul în care copilul este separat de familie, a unui plan individualizat de protecție. (4) Metodologia de intervenție multidisciplinară și interinstituțională, precum și modalitatea prin care se realizează monitorizarea globală a acestor cazuri, la nivel județean, respectiv local al sectoarelor municipiului București, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Art. 7. — Reglementarea prestării de către copii de activități în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar, de modeling, în sectorul formal în baza contractelor civile, precum și de activități din cadrul educației tehnologice, instruirii practice, stagiului la operatori economici, în vederea prevenirii muncilor periculoase, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

CAPITOLUL IV Contravenții și sancțiuni Art. 8. — (1) Părinții sau reprezentanții legali ai copilului depistați că permit copilului sau folosesc copilul la efectuarea de munci periculoase sunt obligați să frecventeze programe de educație parentală sau, după caz, de consiliere, în baza serviciilor asigurate sau facilitate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului, potrivit prevederilor art. 92 lit. b) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare.

(2) Serviciile menționate la alin. (1) sunt destinate atât părinților sau reprezentanților legali ai copilului, cât și copiilor, în baza unuia dintre planurile prevăzute la art. 6 alin. (3). (3) Fapta părintelui sau a reprezentantului legal care refuză serviciile prevăzute la alin. (1) sau care a beneficiat de programe de educație parentală și consiliere și continuă să folosească sau permite copilului efectuarea de munci periculoase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 1000 lei. Art. 9. — Fapta persoanei fizice care folosește copiii la efectuarea de munci periculoase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei. Art. 10. — Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 8 alin. (3) și art. 9 și aplicarea sancțiunilor se fac de către poliție, în urma sesizării scrise din partea direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Art. 11. — (1) Prevederile prezentului capitol referitoare la contravenții se aplică în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri și se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii ori comunicării procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancționat, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

L I S TA cu tipurile de munci periculoase pentru copii I. Activități/Munci în care copiii sunt expuși acțiunii unor agenți care dăunează securității și sănătății, precum: 1. Agenți fizici: a) radiațiile ionizante; b) expunere prelungită la radiațiile solare; c) activitatea/munca în atmosferă hiperbarică, de exemplu în incintele presurizate, la scufundări DREPTURILE OMULUI

A"EXĂ

subacvatice, precum și în atmosferă cu presiune scăzută; d) activități/munci ce pun în pericol sănătatea din cauza temperaturilor extreme (sub 0 grade Celsius, respectiv peste +37 grade Celsius) sau a umidității crescute ori scăzute; e) activități/munci ce pun în pericol sănătatea din cauza zgomotului ori vibrațiilor; 71

f) expunere la ultrasunete; g) activități/munci în spații slab iluminate; h) activități/munci în locuri cu emisii de praf de cereale sau de legume. 2. Agenți biologici: agenții biologici din clasele 3 și 4 în sensul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.092/2006 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici în muncă. 3. Agenți chimici: a) substanțele și preparatele care sunt clasificate în toxice, foarte toxice, corozive, caustice, inflamabile sau explozive; b) substanțele și preparatele care se clasifică în nocive și prezintă următoarele riscuri: — pot determina efecte ireversibile foarte grave; — pot determina efecte ireversibile; — pot antrena o sensibilizare prin inhalare; — pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea; — pot cauza cancer; — pot cauza modificări genetice ereditare; — pot avea efecte grave pentru sănătate în caz de expunere prelungită; — pot reduce fertilitatea; — pot determina apariția pe durata gravidității a unor efecte nocive pentru mama minoră și copil; c) substanțele și preparatele care se clasifică în iritante și prezintă următoarele riscuri: — sunt inflamabile; — pot antrena o sensibilizare prin inhalare; — pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea; d) substanțele și preparatele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006 privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni și mutageni la locul de muncă; e) plumbul și compușii săi, în măsura în care agenții respectivi pot să fie absorbiți de organismul uman; f) azbestul. II. Munci în care copiii sunt expuși acțiunii unor procedee și/sau activități care dăunează securității și sănătății, precum: 1. procedee și/sau activități prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006; 2. procedee și/sau activități de fabricație și de manipulare a dispozitivelor, artificiilor sau diverselor obiecte care conțin explozivi; 72

3. procedee și/sau activități din menajeriile de animale feroce și veninoase și din crescătoriile de animale; 4. procedee și/sau activități de tăiere industrială și în gospodării a animalelor și păsărilor, manipularea și depozitarea animalelor sacrificate; 5. procedee și/sau activități care presupun manipularea aparatelor de producere, de înmagazinare sau de folosire a gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate; 6. procedee și/sau activități care presupun folosirea cuvelor, bazinelor, rezervoarelor, recipientelor sau canistrelor care conțin agenții chimici prevăzuți la pct. I.3; 7. procedee și/sau activități care comportă risc de prăbușire, surpare, cădere de la înălțime; 8. procedee și/sau activități care comportă riscuri electrice de înaltă tensiune; 9. procedee și/sau activități ce prezintă riscuri de accidentare (tăiere, lovire, cădere, zdrobire, amputare, rănire, asfixiere etc.) sau îmbolnăvire pe care copiii se presupune că nu le pot identifica sau preveni din cauza atenției insuficiente pe care o acordă securității în muncă sau a lipsei lor de experiență ori de pregătire; 10. procedee și/sau activități interzise în mod explicit pentru copii, prevăzute în legislația muncii; 11. procedee și/sau activități care presupun manipularea neprotejată a dejecțiilor de animale și păsări și altele asemenea; 12. procedee și/sau activități care presupun manipularea neprotejată a resturilor menajere și/sau a gunoiului, inclusiv colectarea materialelor refolosibile; 13. procedee și/sau activități care presupun turnarea/prelucrarea de metale; 14. procedee și/sau activități care presupun fabricarea cărămizilor. III. Activități/Munci în care copiii sunt expuși unor condiții care dăunează securității, sănătății și moralității, precum: 1. activități/munci care se desfășoară pe timp de noapte; 2. activități/munci ce depășesc capacitatea fizică a copilului, apreciată de medicul de familie; 3. activități/munci ce depășesc capacitatea psihologică a copilului, apreciată de psiholog; 4. munca în acord sau alte munci la care se poate obține, printr-un tempo de muncă crescut, o răsplată mai mare; DREPTURILE OMULUI

5. munca într-o grupă cu angajați adulți, care lucrează în acord (în sensul celor menționate la punctul anterior); 6. munci în care tempoul de lucru nu este recomandat doar ocazional, ci este pretins sau obținut prin metode de constrângere; 7. activități/munci în subteran; 8. activități/munci în cariere de piatră, sare și altele asemenea; 9. activități/munci care implică manipularea sau transportul unor greutăți peste limitele maxime admise prevăzute în tabel; 10. activități/munci la înălțimi periculoase (peste 2 metri); 11. activități/munci care presupun contactul cu obiecte/suprafețe având temperatură crescută

(peste +37 grade Celsius) sau scăzută (sub 0 grade Celsius); 12. munci în cazinouri, sexy-cluburi, sexshopuri și altele asemenea; 13. activități/munci pe stradă care expun copilul riscului de exploatare prin muncă sau sexuală și/sau de comitere de infracțiuni; 14. activități/munci în cimitire; 15. activități/munci care presupun fabricarea băuturilor alcoolice, îmbutelierea și vânzarea alcoolului, în alte condiții decât cele stabilite de lege; 16. activități/munci desfășurate în condiții de vreme nefavorabile sau dezastre naturale. IV. Orice muncă/activitate care împiedică frecventarea unei forme de învățământ, potrivit legii.

TA B E L Limite maxime admise pentru manipularea sau transportul unor greutăți (în kg) Tip de manipulare

Ridicare

Purtare Tragere Împingere

Frecvența operațiilor

Rar*

Băieți și fete 5—11

5

Băieți

Vârstă (ani)

12—15

8

Frecvent**

—

—

Rar*

5

8

Foarte frecvent***

—

—

Frecvent**

—

—

Rar*

5

8

Foarte frecvent***

—

—

Frecvent**

—

—

Frecvent**

—

—

Rar*

5

8

Fete

Vârstă (ani)

Vârstă (ani)

35

13

16—18

25 20

16—18

9 8

30

13

15

8

20

9

15

10

16

11

10 11

7

7,5

* Rar: sub 5% din durata muncii. ** Frecvent: între 6—10% din durata muncii. *** Foarte frecvent: peste 10% din durata muncii.

DREPTURILE OMULUI

73

RECORD OF IRDO’S ACTIVITIES* 2008 Provision of an adequate framework and proper means for the observance of human rights entails increased effectiveness when it is based upon solid knowledge and awareness, in terms of both the public authorities and the citizens who are the beneficiaries of these rights and their protection. Speaking about solid knowledge about human rights, as well as their consistent implementation and observance, an important role is played by the national institutions – independent, equidistant, created under the law, with specific powers in this field. In this context, the Romanian Institute for Human Rights – a national institution in the field – established under Law No. 9/1991 – has contributed, by its entire activity, to the training of persons activating in public structures and institutions with powers in the field of human rights protection and promotion. In the year 2008, the Institute organized numerous activities devoted to training, information, documentation, research and consultancy. Bearing in mind that the learning of human rights and the research work in this field are adequate means for an increased respect for human rights, by means of better familiarization with human rights issues, the Institute took into account, with all its activities, the fact that a good training in the field of human rights cannot be achieved without promoting the research activity. This is the reason why the research activities performed by the Institute dealt not only with the issues laid down in documents, conventions and other normative acts, but also with the protection and the evolution of human rights; they were not only confined to judicial studies, but also dealt with the historical, sociologic and economic aspects of human rights, the relationship between human rights and the professional deontology etc. Working to achieve the purpose for which it had been established – a purpose provided for in art. 2 of its Constitutive Act, namely, that the Institute shall ensure better knowledge by the public bodies, the non-governmental associations and the Romanian citizens, of human rights issues, the way human rights are guaranteed in other countries, and to inform the public opinion abroad, the inter-

national bodies, about the practical ways human rights are achieved and observed in Romania –, in the year 2008, the Romanian Institute for Human Rights (IRDO) organized scientific events, symposia, seminars, roundtables, debates, training courses, exchanges of experience. Also, it performed research work, published and disseminated several works in the field, which were meant to provide better understanding of the international standards, instruments and mechanisms for the protection and promotion of human rights at international level and where Romania is a party, while trying to facilitate their rapid and correct implementation at domestic level. Particular attention was also paid to the way the governmental bodies meet the commitments assumed in relation to the implementation and the observance of human rights, the way certain inconsistencies and infringements still existing may be solved, as well as the way to increase the effectiveness of the actions taken by non-governmental organizations, the civil society, in general, to remedy the existing deficiencies. The Institute was appreciated not only for the rich experience it acquired but also for the good collaboration with international organizations, universal and regional, with the national institutions in the framework of national human rights institutions, while the events it organized enjoyed domestic and international resonance, all these playing an essential role for the full accomplishment of the tasks provided for under the law. The results obtained with the training, research, and consultancy activities the Institute performed in the year 2008 and which are being continued in 2009 at national level, are paralleled by numerous participations, together with international bodies and specialized institutions in other countries, in the international circuit of information in the field of human rights. In fact, IRDO was accredited as such by the International Coordinating Committee of National Human Rights Institutions for the promotion and protection of human rights, and by the European Union Fundamental Rights Agency.

* The complete text of IRDO’s Record of Activities for the year 2008, accompanied by the Annexes was published in the Romanian language in Issue No. 4/2008 of the quarterly “Drepturile Omului”.

74

DREPTURILE OMULUI

Under such circumstances where the promotion of human rights becomes more and more topical, while education for the respect of these rights and human dignity is reflected by the evolution of the Romanian society, promoting and guaranteeing these rights will provide their effective achievement. Throughout this long-term effort, the Romanian Institute for Human Rights is committed to play its role as well as it can, in partnership with the governmental and the nongovernmental organizations. The results obtained in the year 2008 entitle us to appreciate that IRDO plays well its role as a national independent institution for the promotion of human rights, acting like a solid bridge between the State institutions and the civil society. The activities performed by the Romanian Institute for Human Rights in the year 2008 may be synthesized as aiming to: • Provide better knowledge on human rights issues, as well as the way these rights are guaranteed in the Member States of the United "ations, the OSCE, the Council of Europe, EU etc.; • Inform the international institutions about the practical ways in which human rights are promoted and guaranteed in Romania; • Perform research on important aspects in the field of human rights promotion and observance in our country and at international level; • Organize and achieve training and educational programmes in the field of human rights according to the newest methodologies; • Publish the regulations, the documents, and the recent studies and research works in the field of human rights; • Improve the activity of IRDO’s Documentation Center, to enrich and modernize it; • Offer advisory opinions, on request, to all those interested. I. RESEARCH DEVOTED TO ASPECTS OF THE PROMOTIO" A"D RESPECT OF HUMA" RIGHTS I" ROMA"IA A"D AT I"TER"ATIO"AL LEVEL

One of the main elements characterizing the activity performed by the Romanian Institute for DREPTURILE OMULUI

Human Rights is to research various aspects related to the promotion and observance of human rights. Dealing with this activity, provided for by the law, IRDO has always had in mind the Principles of Paris1 on the functioning of national institutions for the promotion and protection of human rights, the Paln of Action adopted by the World Conference on Human Rights, Vienna 1993, the Declaration of Durban of 2001, the documents adopted by the Council of Europe Steering Committee for Human Rights, United Nation’s Resolution 59/113 of 10 December 2004, the Annual Working Programme of the European Union Agency for Fundamental Rights and, last but not least, Recommendations R(79)16 and (97)14 and Resolution (97)11 by the Council of Europe Committee of Ministers, which points out that investigating human rights and learning human rights are adequate means to provide increased respect for human rights, by knowing them better. The thematic dealt with in the studies, the research and the articles achieved in the year 2008 was diversified, practically covering both the general aspects of the history and the evolution of human rights at international and domestic level, and specialized topics related to various civil and political rights, on the one hand, and the economic, social and cultural rights, on the other hand. There were also topics dealing with the “third generation” human rights, such as: the right to peace, the right to sustainable development, the right to a healthy environment. The experience accumulated by and the professional training of the Institute’s own researchers and its collaborators allowed us to approach the most recent topics in the field, in ample activities, extending beyond one year and achieved by teams of two or more researchers in the Institute who worked in partnership with honorific associated researchers with the purpose of deepening the approach given the profoundness of the subject. At the same time, the research works dealt with special topics usually approached by a single author, while the results of such studies were taken advantage of either by publication in the quarterly “Drepturile Omului“, in the monthly bulletin Info IRDO, and in volumes, or by national and international bodies

The fundamental principles established at the first international meeting of the National Institutions for the Promotion and Protection of Human Rights, held in Paris on 7-9 October 1991, also known as the “Principles of Paris”. 1

75

with which IRDO collaborates. It is in this category that the great majority of the studies and research works performed within or with the participation of IRDO fall. In terms of the thematic dealt with, one can distinguish: a) research activities dealing with general issues; b) research activities devoted to the instruments and the mechanisms related to the promotion and the protection of human rights and the way the former evolved; c) works devoted to the protection and the promotion of human rights; d) research works devoted to human rights and the fundamental freedoms, namely: civil and political rights, economic, social and cultural rights; the right to peace, the right to sustainable development and the right to a healthy environment. A brief illustration of each research category shows the diversity of the topics.

a) General issues • From the Universal Declaration of Human Rights to the Objectives of the Millennium; • Democracy and human rights; • Equality and non-discrimination issues; • Spiritual dimension of human rights, freedom of conscience, freedom of expression and religious freedom; • Freedom of the press – the foundation of democracy and peace; • Human rights and the fight against discrimination in labour; • Cultural rights and freedom of conscience in Romania and the European community; • Right to religious education; • The Romanian family – dignity-solidarity; • Policies and measures for the social integration of persons with disabilities.

b) Research devoted to legal documents and mechanisms for the protection and promotion of human rights • The Universal Declaration of Human Rights and the Constitution of Romania; • International standards for the protection of the economic, social and cultural human rights; 76

• •

•

•

United Nations mechanisms and international and regional instruments on racial discrimination; The rights of young people in domestic and international regulations; The Treaty of Lisbon – a new stage with the European system; The Community acquis and the process of legislative harmonization in the field of information of public interest.

c) Research devoted to the protection and promotion of certain human rights • Equality in rights of the European citizens; • Fighting anti-Semitism; • Independence of justice – foundation of the rule of law and guarantor for the defence of human rights and the fundamental freedoms; • Promotion and protection of human rights in the public administration; • Fighting gender discrimination in the administration and in justice; • Religious freedom in the administrationcitizen relationship in the European Union Member States; • Protection of human rights by the institution of the administrative contentious; • Reform of the public administration in the context of European integration. d) Research devoted to the human rights and fundamental freedoms: civil and political, economic, social and cultural; the rights to peace, to sustainable development and a healthy environment • Fighting trafficking of human beings; • Cooperation within the European Union in relation to the integration of asylum seekers; • Transparency of the judicial act; • Religious rights of pupils and students with the public educational system; • Electoral rights; • Rights of intellectual property in Romania; • Social protection and non-discrimination; • Rights of women. The international legal framework; • Practice and means of school education against racial discrimination; • Protection of the rights of certain categories of persons; DREPTURILE OMULUI

•

•

•

•

•

The fundamental right of aged people to medical healthcare and social assistance; Rights and duties of the Community public servant; Protection of the child against new technologies; Countries of the third world and protection of the data; Right to a healthy environment.

e) Studies and documentaries for establishing points of view in relation to bills In the year 2008, IRDO participated in some of the working meetings of Parliament’s juridical commissions and human rights commissions and of the Superior Council of Magistracy. At these meetings, IRDO’s representatives expressed their points of view in relation to various bills: •

• • •

• •

• • • •

Bill for amending and supplementing Law No. 489/2006 on religious freedom and the general regime of the cults; Bill for amending and supplementing Law No. 109/2007 on re-using information released by public institutions; Bill for amending and supplementing Government Ordinance No. 26/2000 on associations and foundations; Bill for approving Government Urgency Ordinance No. 4/2008 for amending and supplementing Law No. 293/2004 on the status of the public servants in the National Administration of Penitentiaries; Bill on the loyalty of persons belonging to the national minorities to Romania and the Romanian unitary national State; Bill on the status of persons belonging to the national minorities of Romania; Bill for amending and supplementing the Criminal Code and the Criminal Procedure Code; Bill for approving Government Urgency Ordinance No. 51/2008 on the public legal aid in civil matters; Bill for amending and supplementing Law No. 217/2003 on preventing and fighting domestic violence; Bill for amending and supplementing The Romanian Citizenship Act No. 21/1991, republished;

DREPTURILE OMULUI

• •

• •

Bill for amending and supplementing Law No. 52/2003 on decisional transparency in the public administration; Bill for amending and supplementing art. 42 in Law No. 10/2001 on the legal status of buildings abusively taken in the period 6 March 1945-22 December 1989, republished; Bill for amending and supplementing Law No. 677/2001 on the protection of persons in relation to the processing of personal data and the free circulation of such data; Bill for approving Government Urgency Ordinance No. 126/2007 on amending Law No. 248/2005 on the regime of the free movement of Romanian citizens abroad.

II. TRAI"I"G PROGRAMMES A"D EDUCATIO"AL ACTIVITIES I" THE FIELD OF HUMA" RIGHTS

The activities performed in the field of education and training-for-trainers focused on one of the main objectives laid down in the Constitutive Law of the Romanian Institute for Human Rights: organization of training programs, particularly addressing those categories of persons having special responsibilities for the protection of human rights or to ensure awareness of human rights issues amongst large categories of the population. Following adoption of Resolution 59/113 of 10 December 2004 by the United Nations General Assembly, which launched the World Programme for Human Rights Education for the period 2005-2015, the Romanian Institute for Human Rights took action in conformity with the provisions laid down in this resolution and attached particular attention in 2008 to the intensification and the diversification of the activities conceived to develop education. The purpose was to shape the citizens’ attitudes and behaviours characterizing a democratic society and increase the interest and the competencies of participation in the public life of as many citizens as possible, coming from all social-professional categories, both young and aged. The Steering Committee of IRDO took several measures to adapt the Institute’s activities to the objectives of the World Plan. It was an easy task 77

for our plan of action had anticipated, to a great extent, these objectives: • to promote a culture of human rights; • to reach a consensus in relation to the methods and fundamental principles of human rights education starting from the international instruments; • to make human rights education a priority at national, regional and international levels; • to offer a framework for common action to the various actors involved with this educational process; • to consolidate partnerships and cooperation at all levels; • to monitor and support the existing educational programmes in the field of human rights, with a view to push forward the successful examples while stimulating those measures addressing their continuation, improvement and development. The conclusions resulted from the research on the way human rights were perceived by various population categories, the opinions held and the suggestions made by the participants in the polls, as well as the accumulated experience, were our main blueprints for conceiving and organizing the activities devoted to training-for-trainers and human rights education. The target groups of IRDO’s activities in this respect were persons working in such fields as education, research, public administration, justice, health as well as persons from categories with special problems: women, children, pensioners, persons with disabilities etc. The increasing effectiveness of our undertakings, the better use of the materials, the objective selection of our beneficiaries, as well as the involvement of an increased number of experts led to the increased interest showed by an ever greater number of beneficiaries for our activities, all of which were achieved in close cooperation with partners from non-governmental organizations mainly concerned with human rights education, from public institutions as well as higher education institutions, religious cults, professional associations etc. Following is a brief presentation of the educational and training activities performed by our Institute, mainly bringing into relief those that were characterized by continuity and those that

78

have been enjoying recognition both at national and at international level: • 15th edition of the International University of Human Rights summer courses, organized by the Romanian Institute for Human Rights in collaboration with the UNESCO Chair for Human Rights, Democracy, Peace and Tolerance, the Romanian Association for the United Nations and the Club of Cheia “Victor Dan Zlătescu”; • Coordination of the UNESCO Chair for Human Rights, Democracy, Peace and Tolerance, together with the North University, a permanent activity, which includes the Master Degree courses (graduated in 2008 by the 6th series of graduates), debates, training courses, roundtables, conferences, book releases etc., organized in collaboration with other institutions and organizations; • 11th edition of the international symposium on “Human Rights – Spiritual Dimension and Civic Action”, organized by the Romanian Institute for Human Rights in partnership with the “Al. I. Cuza” University of Iași, The Metropolitan Church of Moldova and Bucovina and the RomanCatholic Bishopric of Iași; • The international symposium on “Dignity and Justice for All of Us”, organized by the Romanian Institute for Human Rights in partnership with the Patriarchate of the Romanian Orthodox Church and the Bucharest Archdiocese of the RomanCatholic Church, and with the participation of the Romanian Association for the United Nations, the Continuous Education Institute – “Al. I. Cuza” University, and the IDEF Committee; • The international symposium on “Interconfessional Communication in the European Union“, and event that took place in the period 10-11 September and was preceded by The 9th Conference of Experts on Religious Freedom, also organized in the Human Rights Hall in the Parliament Palace, in the period 8-10 September. Co-organizers of these events beside Parliament of Romania were the Romanian Institute for Human Rights, The DREPTURILE OMULUI

• •

•

• •

•

Ministry of Culture and Cults and the Association “Freedom and Conscience”; 15th edition of the national school contests “The Education and Civic Culture School Contest“ and, respectively, “Democracy and Tolerance“; Continuous training courses for teachers and primary school teachers, for the personnel of the Ministry of Administration and Interior, for public servants, jurists and other socio-professional categories; Symposiums on “Administration and Religion” were organized by the Romanian Institute for Human Rights in collaboration with the Association “Freedom and Conscience” and the local authorities; Debates, symposiums, colloquiums devoted to issues of major interest or meant to mark certain events or anniversaries, etc.; 2nd edition of the National Contest of Literary Creation and Plastic Creation for pupils in primary schools, organized in partnership with the School Inspectorate, The Teachers’ Training Center and School “Constantin Brâncoveanu” in Slatina, Olt County; Launch of the 5th edition of the Didactic Creativeness Contest in the field of auxiliary materials devoted to human rights education in pre-university educational units.

1. The 14th edition of the International University of Human Rights summer courses, organized by the Romanian Institute for Human Rights, in collaboration with the UNESCO Chair for Human Rights, Democracy, Peace and Tolerance, the Romanian Association for the United Nations, and the “Victor Dan Zlătescu” Club of Cheia, took place on 3-6 July 2008. The sessions, devoted to the Universal Declaration of Human Rights, whose 60th anniversary was celebrated on 10 December 2008, brought together, as usual, specialists and experts, researchers, representatives of the teaching staff in universities and pre-university educational units, magistrates members of the Superior Council of Magistracy, of the High Court of Cassation and Justice, of other courts, of the Legislative Council, as well as representatives of the staff of the police and of the administration, DREPTURILE OMULUI

candidates for a Doctor’s or a Master’s Degrees, representatives of domestic and international nongovernmental organizations. The opening session, devoted to the UDHR – a basic document with the fundamental human rights system, was followed by plenary sessions devoted to specific topics, including: “The Universal Declaration of Human Rights and the Constitution of Romania”, “Independence of justice – a guaranty for the protection of human rights and fundamental freedoms”, “Freedom, equality, solidarity – the Charter of Fundamental Rights of the European Union”. The next sessions were devoted to important aspects of the topic: “Equality and non-discrimination”, including: “Instruments, mechanisms and institutions for the protection and the promotion of human rights”, “Protection of the rights of certain categories of persons”, and “Education and information”. The 2008 edition aimed to improve the training programmes devoted to the promotion and the protection of human rights, with a view to expose discriminatory actions, by respecting the rights of those with a different ethnicity, sexual orientation or religion that the majority. The session was an opportunity for the organization of a book exhibition of works devoted to human rights, published by the Romanian Institute for Human Rights.

2. “Human Rights – A Thematic for the Dialogue with and among Religions” was the topic of the 9th edition of the international symposium on “Human Rights – Spiritual Dimension and Civic Action”, organized by the Romanian Institute for Human Rights in partnership with the “Al. I. Cuza” University of Iași, the Metropolitan Church of Moldova and Bucovina, and the Roman-Catholic Diocese of Iași, an event initiated ten years ago. The reunion was organized into three thematic sessions, namely, “Religious freedoms”, “Legal provisions on religious freedom and elimination of discrimination”, and “The right to religious education”, where presentations were followed by comments and exchanges of opinions. The dissertations on religious freedom and the elimination of discrimination approached both the universal level and the regional and the national ones, while the topic of the right to religious education was dealt with in a multi-disciplinary 79

approach, from a philosophical, sociological, pedagogical, religious and legal point of view. The participants in the debates included members of international organizations, such as IDEF, IPV and CEU, Members of Parliament, members of the Constitutional Court, of the Superior Council of Magistracy, of the various denominations, of NGOs, members of university staff, researchers, and representatives of the administration. The debates took place in a spirit of cooperation for the assertion of common values and principles.

3. On 13 December 2008, The Patriarchate Palace hosted the International Symposium on “Dignity and justice for all of us“, organized by the Romanian Institute for Human Rights, The Romanian Patriarchate and the Bucharest Archdiocese of the Roman-Catholic Church, with the participation of the Romanian Association for the United Nations, the Continuous Education Institute – University “Al. I. Cuza”, and the Steering Committee of IDEF. Devoted to the 60th anniversary of the Universal Declaration of Human Rights, adopted by the United Nations General Assembly, the symposium concluded the series of events organized by the Romanian Institute for Human Rights throughout the International Year of Human Rights Learning under the logo “Dignity and justice for all of us”. The speakers pointed out the historical importance of the Universal Declaration of Human Rights, which offered mankind the proposition of a world where human beings should enjoy freedom of speech and faith, proclaiming human dignity as the loftiest aspiration of common people. At the same time, they emphasized the topical nature of the message conveyed by the Declaration given the present-day circumstances when mankind is facing new challenges, just as serious as those it faced at the time when this most important document protecting man’s rights and freedoms was born. In the closing session, the participants adopted an Appeal for dialogue and cooperation to uphold human dignity, pointing out that, for the right to dignity and justice to be a sustainable edifice, it is necessary to take into account the spiritual dimension of human rights, to cultivate the respect 80

for the common values that form the basis of the ensemble of the human being’s fundamental rights.

4. Activities in collaboration with the Association “Freedom and Conscience” The Romanian Institute for Human Rights organized a series of symposiums and debates in collaboration with the Association “Freedom and Conscience” and the local authorities. They include those on “The role of teachers and priests for the protection and the promotion of the rights of the child” (28 January), “Administration and religion” (29 January), held in Bucharest, and “Inter-confessional communication and the role of the religious communities in the local community” (28-30 October), held in Ploiești and Târgoviște.

5. Education of the young generation in a spirit of respect for human rights and fundamental freedoms, for dignity and tolerance, for the free exchange of opinions, is an objective that has been pursued by over a decade in the framework of a partnership between the Romanian Institute for Human Rights and the Ministry of Education, Research and the Youth. This partnership took the form of a number of activities that have become traditional, such as: the school contests “The Civic Education and Civic Culture School Contest” and “Democracy and Tolerance”, each at its 15th edition; continuous training courses for teachers and primary school teachers; colloquiums, symposiums and debates on various aspects of the human rights education activity and, last but not least, the initiation of a new edition of the Didactic Creativeness Contest in the field of auxiliary materials to be used for human rights education and of a "ational Contest of Literary Creation and Plastic Creation for primary school pupils. 6. The national school contests Following an initiative by the Romanian Institute for Human Rights, the Ministry of Education, Research and the Youth included, starting in 1993, the disciplines civic education (grades III-IV), and respectively civic culture (grades VII-VIII) in the category of disciplines for which annual national school contests are organized. These contests, in the organization of which the Romanian Institute for Human Rights is a partner of the Ministry of Education, Research and the DREPTURILE OMULUI

Youth, known as ‘Olympiads’, are the result of the need for education meant to shape the role and the status of a citizen in a democratic society, with a view to train and develop competencies for participation in the public life, a critical social spirit and the capacity for tolerance.

a) The 15th edition of the Civic Education/ Culture School Contest was organized in April 2008 in Galați, in partnership with the Ministry of Education, Research and the Youth – General Directorate for Pre-University Education, and the Galați County School Inspectorate. The event enjoyed particular interest and the participating crews proved a thorough training in the general topics – “Dignity of the person in a democratic society“ and “Democracy and Tolerance – Past – Present – Future”. As usual, the best works achieved by the participating crews were offered prizes by the Romanian Institute for Human Rights. b) The 15th edition of the final stage of the "ational School Contest “Democracy and Tolerance” A complex form of civic education involving pupils from primary and secondary schools, the contest was organized on three dimensions: theoretical, practical-applicative, and artistic, with the participation of three-member crews, of which one from a primary school. The experience accumulated during the 15 years when the contest was held reveals a constant improvement of the quality of the materials presented in the framework of the contest – in all its three dimensions, as well as a constantly increasing interest in the issues it deals with. The contest, held in Bistrița, County BistrițaNăsăud, in the third decade of July, aimed to develop cooperation competencies at group level, stimulating the interest in familiarization with the concepts: democracy, tolerance, human rights, rights of the child and the relationships among all these, familiarization with the national and the international regulations referring to these concepts and, last but not least, students’ practicing democratic, tolerant, attitudes and behaviour, the civic spirit and shaping the skills of getting involved with the life of the educational and the community the students belong to. c) The 5th edition of the "ational Contest of Didactic Creativeness in the field of auxiliary

DREPTURILE OMULUI

materials devoted to human rights education in pre-university educational units. The contest was organized by IRDO in partnership with the Ministry of Education, Research and the Youth, and the Mureș Teachers’ Training Center. The main objective of the contest was to stimulate the interest in achieving auxiliary means devoted to human rights education, democracy and the shaping of a culture of peace, while taking into account the objectives of education proclaimed by the United Nations General Assembly in its Resolution 59/113 of 2004. d) The 3rd edition of the "ational Contest of Literary Creation and Plastic Creation entitled “Images from My Childhood” addressing primary school pupils, organized in partnership with School “Constantin Brâncoveanu”, the School Inspectorate and the Teachers’ Training Center of Slatina, Olt County, was also launched in 2008. The 2nd edition of the contest, concluded in December 2008, enjoyed large interest, a fact illustrated by the approximately 300 works of plastic creation and 1000 works of literary creation from 2 counties that were presented. Finalization of this edition of the contest took place in the framework of a cycle of events devoted to the International Day of Human Rights which were organized in the county of Slatina in the period 7-10 December. The book entitled “Rights of the Child – My Rights” published in 2008 by the Romanian Institute for Human Rights and distributed to the participants in these contests made the pupils and the students become familiar and apply the rights listed in the Convention on the Rights of the Child and in Law No. 272, which reiterates and develops in conformity with the national specifics, in the national legislation, the main provisions of the Convention.

7. With regards to the continuous training of the teachers involved with human rights education, an important number of activities were organized in various regions of the country during the year 2008, in partnership with the Teachers’ Training Centers. They include short-term courses which are part of the continuous training programmes for the didactic personnel. The first continuous training courses for the didactic personnel in the field of human rights education and the rights of the child were continued in the year 2008. The courses, 81

accredited by the Ministry of Education, Research and the Youth, were organized by the Romanian Institute for Human Rights in partnership with the Teachers’ Training Centers of Bucharest, Tg. Mureș and Galați. The thematic of the courses was meant to ensure the continuous training of the participants by assisting them to find accessible ways for the students to learn and apply correctly and flexibly the concepts, to identify values, principles and democratic concepts, to use skills and competencies for dialogue, the public debating of the issues, negotiation, resolution of conflicts, etc. The topics enjoyed deep interest and included, among others, the following: “The rights of the child in the Romanian legislation”, “Civicdemocratic values and principles promoted in preuniversity educational units”, etc. The thematic volume entitled “Rights of the Child”, published by the Romanian Institute for Human Rights in 2008 to assist the participants in these courses, enjoyed large success.

8. Activities devoted to the staff of the Ministry of Administration and Interior. In the year 2008, IRDO continued to organize, in partnership with the General Directorate for legal regulations and contentious matters of the Ministry of Administration and Interior, courses dealing the human rights issues addressing the staff of various structures in the Ministry. Among them, mention should be made of those on “Human rights and the activity of the public order forces”, addressed to various structures in the Ministry of Administration and Interior. The dissertations delivered by the representatives of the Romanian Institute for Human Rights in the year 2008 dealt with such topics as: • The concept of human rights and the documents that consecrate them; • Evolution of the international concepts and regulations in the field of human rights. Other events were also organized in the framework of the partnership with this Ministry, including colloquiums, book releases and book exhibitions, etc. 9. Activities devoted to the citizen-administration relationship. In this field, the fruitful collaboration based on a partnership agreement with the National Institute of Administration continued a tradition

82

of participation in the various courses with personnel from the local public authorities, organized in various regions of the country.

10. Activities devoted to the administration of justice. In this field, the activities took place almost weekly in courts, parquets and bar associations, based on the partnership agreements concluded with the Superior Council of Magistracy, the National Institute of Magistracy, the High Court of Cassation and Justice. To assist the citizens and for the citizens to better familiarize with the most important rights, the Institute, in partnership with the Superior Council of Magistracy, proposed, achieved and published based on a consensus, two working instruments: The first one represents the sum total of certain rights of the citizens, in accordance with the domestic legislation and the European law. Knowing them is a prerequisite for the defence and the enjoyment of all citizens’ rights. The Constitution and the domestic legislation consecrate the principles referring to: • free access to justice; • equality before the law; • the right to a fair trial and resolution of cases within a reasonable time period; • the public nature of the court sittings; • the right to defence. These can only be achieved if justice proves to be impartial, efficient, transparent, and credible. The citizens should know and monitor the enjoyment of these consecrated rights that are clear, accurate rules, which they must follow. 11. Other specific forms of training and education in the field of human rights: a) Elaboration of special programmes devoted to important events and appreciated as such by the United Nations and the Council of Europe and relevant for the protection and the promotion of human rights, such as: – Education in bioethics and human rights; – Human rights in the European Union and the Community institutional framework; – United Nations Decade of Education for Sustainable Development (2005-2014). b) Coordination of the U"ESCO Chair for Human Rights, Democracy, Peace and Tolerance. The Chair was created based on an agreement between UNESCO, the Romanian Institute for DREPTURILE OMULUI

Human Rights, and the North University of Baia Mare, being a pilot center of research, debate and training at post-university level. In the year 2008, a new class of students graduated the Master’s Degree in human rights, democracy, peace and tolerance; this form of training assimilates the results of the national and the international research, while keeping pace with the progress and the developments in its specific field. Mention should be made that the Institute is the first national institution that coordinates, within the partnership system of UNESCO’s programmes, the activity of a Chair for human rights, democracy and peace. The activities organized together with the UNESCO Chair for Human Rights, Democracy, Peace and Tolerance, include: – A training course in the field of human rights for the staff of the police; – The course on “United Nations International and Regional Mechanisms and Instruments on Racial Discrimination”; – Information and documentation activities organized by the UNESCO Chair for Human Rights, Democracy, Peace and Tolerance; – Debates on “Human rights and justice. Presentation of recent cases in the jurisprudence of the ECHR”; – “Spiritual Dimension of Human Rights – Freedom of Conscience, Expression and Religion”; – “Tolerance – a concept in evolution”; – Roundtables of debates on “Fighting Gender Discrimination in the Administration and the Police”, “Human Rights Fighting Discrimination at Work”, “The Meaning of ‘European Citizen’”; – Symposium on “60 Years since the Adoption of the Universal Declaration of Human Rights. The European Conventions and the National Constitutions”. c) Participation in debates on various aspects related to the respect and the promotion of human rights that took place in the framework of scientific events, symposiums, colloquiums, roundtables, etc., or in the framework of radio broadcasts. III. ORGA"IZATIO" OF COLLOQUIUMS, SEMI"ARS A"D SYMPOSIUMS

The activity of organizing colloquiums, seminars, symposiums or roundtables, together with the Institute’s other activities of research, education and DREPTURILE OMULUI

training formed a harmonious structure of dealing with human rights issues, while emphasizing the importance of their promotion and protection. The dissertations and the studies presented on these occasions were the result of the research activity performed by the Romanian Institute for Human Rights. "o matter whether they were events organized by the Institute or in partnership, the exchange of experience, the opinions and the conclusions drawn there allowed for conceiving new topics for research, new ways to approach training and education in the spirit of respect for human rights. The fact that the Institute was invited to participate with studies, dissertations, reports, etc., in events organized by various human rights organizations and bodies, domestic and from abroad, fully illustrates the prestige IRDO enjoys both at national and international level, a prestige acquired through the scientific organization of the dissertations, the accuracy and the consistency of its involvement with the defence and the promotion of the human rights and fundamental freedoms. It should be stressed that the Institute has constantly tried and managed to attract participants in the events it organized and even to determine involvement in the organization of these events of a large number of actors with powers or taking interest in the field of human rights, working in the structures of Parliament, the Government, governmental and non-governmental organizations, or international and regional organizations. By getting involved these actors – who participated with their own essays, dissertations, communications, experience or with reports on behalf the institutions of the organizations they represented – the Institute pursued a better communication and a closer collaboration for the application or the identification of more effective solutions to improve the status of human rights in Romania. The Romanian Institute for Human Rights organized a large number of scientific events devoted to the assertion, the promotion and the protection of human rights with personalities from Romania and from abroad taking interest in human rights issues as participants. Of these, mention should be made of: • The World Health Day, at the 60th commemoration of the first World Health Assembly, when the establishment of a world day devoted to health was decided, 83

was marked by the Romanian Institute for Human Rights on 7 April with a roundtable on “Protecting Health against Global Heating”, which was also the logo for the events devoted to this day all over the world. On the occasion, the participants – professors, experts in the field of health and the environment, physicians, jurists, representatives of governmental and non-governmental organizations in the field of human rights – pointed out both how important it was to protect health against the effects of climatic changes and to take measures of international and national legal protection, as well as practical actions of protection and particularly related to people’s education, organized by national and international institutions and also NGOs concerned with the defence of the environment and health, human rights in general, to stop those most dangerous phenomena. Also, the participants in the reunion were announced that the Institute was about to publish an important book in the field entitled “Environment and Health”.

The International day of Families, proclaimed on 15 May under resolution 47/2371/1993 by the United Nations Organization, was celebrated on 14 May. At the same time, starting in 1994, on proposal by the Romanian Institute for Human Rights and with the endorsement of the Patriarchate of the Romanian Orthodox Church, a Government Decision was adopted under which the National Day of the Romanian Family was instituted to be celebrated on the same day. “The Romanian family – dignity – solidarity” was the topic of a roundtable organized by the Romanian Institute for Human Rights in partnership with the Romanian Association for the United Nations to commemorate the International Day of Families and the National Day of the Romanian Family. The participants presented and debated upon the most topical family issues, the guaranteeing and the promotion of the rights of all families, the prejudices and the difficulties families have to face both at national and international level. On the occasion, the participants – representatives of NGOs concerned with the protection of children and the youth, the family and women, •

84

university members, researchers, physicians, experts – referred to the measures taken to increase the role of the family in the social life, to overcame problems and difficulties they face, particularly the young family, as well as the role of the authorities and the civil society for the elimination of domestic violence, the family abandon, the traffic in women, the exploitation of clandestine labour, particularly in the case of juveniles, the drug consumption, and violence in schools.

On the occasion of the World Environment Day, on 5 June, the Romanian Institute for Human Rights organized in collaboration with the Romanian Association for A Healthy Environment and the Romanian Association for the United Nations, a symposium on “Give up your habits: militate for an economy with low levels of noxious wastes”. The participants debated upon the multitude of problems entailing the erosion of man’s natural habitat as well as the lack of intelligent policies of urban planning capable to put an end to the phenomena with bad consequences upon life. The climatic changes, generated by the human activity, visible at planetary scale, are a serious problem mankind is facing on this very moment. The participants – university members, magistrates, researchers and experts in the field of town-planning, physicians, candidates for Doctor’s Degree and for a Master’s Degree – deplored the fact that Romania, particularly Bucharest, is no exception to the fact that the harmful phenomena of the environment are fully felt and pointed out the need for measures to stop such phenomena as soon as possible. The participants in the debates also referred to a number of decisions by the European Court of Human Rights, while pointing out that the jurisprudence of the European Court could be particularly helpful for stopping the phenomena having bad consequences upon life and the health of the environment. It was also pointed out on the occasion that politicians, the economic bodies, the business enterprises, the governments, the non-governmental organizations and the mere citizens as well should join their efforts to put at work those resources and initiatives that promote a “green” lifestyle, a superior energetic effectiveness, alternative sources •

DREPTURILE OMULUI

of energy, conservation of the forests and the green spots and, in general, a consumption that couldn’t harm the environment, so that the next generations might enjoy a healthy environment, favouring a harmonious development. The Romanian Institute for Human Rights participated in the working meeting devoted to the finalization of the Country Report, which was the basis for the Universal Periodic Review (UPR) by the UN Human Rights Council with regards to the status of application and observance of the universally acknowledged standards in terms of human rights and fundamental freedoms by the United Nations Member States, organized by the Romanian Ministry of External Affairs. The Report reflects the overall situation of Romania‘s performance as to the protection and the promotion of human rights, the efforts and the achievements of the governmental authorities as well as the problems and the difficulties encountered by Romania in the field.

Between 17-20 January 2008, the Romanian Institute for Human Rights participated in the first meeting of the members of the network of experts in EU legislation on migration and asylum of the National Human Rights Institutions (NHRI), organized by the German Institute for Human Rights. • On 10 April 2008, the Romanian Institute for Human Rights participated in the roundtable on “The European Charter of Regional or Minority Languages. Implementation and Monitoring in Romania”, organized by the Government of Romania – Interethnic Relations Directorate, in partnership with the Council of Europe, the Secretariat of the European Charter of Languages, the Office of the OSCE High Commissioner for National Minorities, and the Commissioner for Multilingualism of the European Commission. • In the framework of the events devoted to the United "ations Day – 24 October, the Romanian Institute for Human Rights organized: – The international symposium on “Human Rights – Spiritual Dimension and Civic Action”, in partnership with the “Al. I. Cuza” University of Iași, the Metropolitan Church of Moldova and Bucovina, and the Roman-Catholic Diocese of •

DREPTURILE OMULUI

Iași, with the assistance of the Romanian Association for the United Nations; – The roundtable on “Human Rights in the United Nations System”, in collaboration with the UNESCO Chair for Human Rights, Democracy, Peace and Tolerance. On the occasion, the volume “Drepturile omului – un sistem în evoluție, IRDO, București, 2008“ was released.

On the occasion of the Human Rights Day, the 60th anniversary of the Universal Declaration of Human Rights adopted by the United Nations General Assembly in 1948, the Romanian Institute for Human Rights organized, in Bucharest and within the territory, a series of events (symposiums, seminars, roundtables, debates) as follows: – Debate on “The 60th Anniversary of the Universal Declaration of Human Rights”, organized by the Romanian Institute for Human Rights in collaboration with General School “Constantin Brâncoveanu” of Slatina; – Roundtable on “Artisans of Modern Thinking of Human Rights”, organized by the Romanian Institute for Human Rights in collaboration with the Romanian Association for the United Nations; – International symposium on “Dignity and Justice”, organized by the Romanian Institute for Human Rights in partnership with the Patriarchate of the Romanian Orthodox Church and the Archdiocese of the Roman-Catholic Church of Bucharest, with the participation of the Romanian Association for the United Nations, the Institute of Continuous Education – “Al. I. Cuza” University of Iași, and the Steering Committee of IDEF, an event that concluded the week devoted to the Human Rights Day. In the year 2008, the commemoration of this remarkable event focused on the evocation of the personalities, the founding parents of the Universal Declaration of Human Rights, the contribution of these “artisans of modern thinking of human rights” to the construction of the common foundation of the international protection of human rights and the common fight against discrimination. The participants pointed out the importance and the exceptional significance of this document, the foundation upon which the edifice of human rights had been raised, where all the basic •

85

principles of human rights are to be found: universality, indivisibility and interdependence. The participants in these events – Members of Parliament, representatives of justice, the cults, governmental and non-governmental organizations, teachers, students, experts in the field of human rights – also revealed that the Declaration would continue to remain the main reference for the evaluation of the progress achieved in terms of human rights. On the occasion, several works published by the Romanian Institute for Human Rights in the year 2008 were presented. IV. PUBLICATIO" OF REGULATIO"S, DOCUME"TS, STUDIES A"D RESEARCH I" THE FIELD OF HUMA" RIGHTS

Informing public bodies, NGOs and the citizens about the domestic and the international regulations, institutions and mechanisms, practices and customs, continued to be one of the Institute’s constant preoccupations. In this respect, IRDO had a rich and intensive publishing and editing activity, thus fulfilling one of main tasks conferred by its constitutive law, that is, to inform the public institutions, the nongovernmental organizations and the citizens about the international documents, practices and customary proceedings in the field of human rights, including translation thereof, and also to inform about the governmental and the nongovernmental efforts taken to promote and protect human rights, as well as the international commitments assumed by Romania and the way they are accomplished. Periodic publications

a) Quarterly “Drepturile Omului” publishes studies, research works, articles, essays and reports, texts of regulations and other international or national documents of major significance in the field of human rights, jurisprudence in the same field, notes, comments, book reviews. The thematic, dealt with scientifically, includes all categories of rights, both civil and political, and the economic, social and cultural rights, also the solidarity rights, values, principles, norms and standards, institutions and mechanisms, terms and concepts, developments and trends. 86

The notes, the commentaries – related to various events in the field of human rights – as well as the reviews of books dealing with human rights also include brief presentations of the Institute’s editorial novelties, and short presentations of the activities organized by the Romanian Institute for Human Rights or the activities IRDO participated in.

b) Info IRDO – a monthly information bulletin including topical news about events organized at domestic and international level, related to human rights. The readers particularly appreciate the column “Jurisprudence of the European Court of Human Rights”, which briefly presents a selection of cases brought before the European Court. It should be mentioned that it is the only monthly publication which periodically presents the jurisprudence of the Court. Other permanent columns are devoted to recently adopted international documents. Works published in volumes Beside these periodicals, IRDO also published new compilations of documents and research works, published in volumes, as well as revised and renewed editions of several reference works.

“Drepturile copilului” (Rights of the child) The volume includes a compilation of the main international documents and domestic regulations selected in terms of relevance for the topic of the rights of the child. The work is addressed to all those involved with the promotion and the protection of the rights of the child, education for the assertion and observance of these rights, particularly to teachers in pre-university educational units, to specialists, and also to that part of the civil society that assists with their enjoyment for the benefit of the younger generation and the entire Romanian society. •

“Drepturile copilului. Drepturile mele” (Rights of the child. My rights) A popularization work, addressed to children and youngsters, meant to contribute to a better familiarization with the rights specific to this distinctive category of holders of rights, and also to be used as a basis for analysis and discussions moderated by teachers in the framework of human rights education. •

DREPTURILE OMULUI

“Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului” (Jurisprudence of the European Court of Human Rights), 6th edition, revised and supplemented, in Romanian, which corresponds to the 10th edition in French, author: Vincent Berger. The book presents fluently and accurately the contentious activity of the Court since its creation in 1959, while showing the essence of the jurisprudence of this international jurisdiction. To this end, it collects and thoroughly groups together in a rigorously scientific manner the essential elements that should allow particularly practitioners and students to access the texts of the Court’s decisions, while offering, by means of the bibliographic references attached to each case, new and large possibilities for documentation and research. The volume, in its present form, enriched, restructured and updated, also reflects the new stage in the activity of this important European institution – the European Court of Human Rights – once Protocol 11 on the establishment of a permanent Court to replace the old mechanism entered into force in November 1998. •

“Drepturile omului – un sistem în evoluție“ (Human rights – a developing system), 2nd edition. The volume, which is the result of a vast and long activity of scientific research, deals with a large thematic, significant to human rights, from the Universal Declaration of Human Rights to the Charter of Fundamental Rights of the European Union, from the historical roots and the forerunners of the modern thinking of human rights to the newly acknowledged rights, and also the challenges with which these rights are confronted, which mankind has been facing since the beginning of the present millennium. This approach, which characterizes the work as a whole, is also characterizing each of its sections, devoted to the universal and the regional instruments and mechanisms, the issues of equality and non-discrimination or human rights education, democracy, peace and tolerance. •

“Instituții europene și drepturile omului” (European institutions and human rights) By its genuine qualities such as the clarity and the accuracy of the presentation, the work satisfies •

DREPTURILE OMULUI

the need for information of a large circle of readers, from those quite familiar with the topic to those less informed, who are interested in such issues. The volume begins with a “Motivation” where the author presents the ideas she tried to point out, followed by an introduction to the “European geopolitics”. The work progresses following a well-conceived plan: the diachronic presentation of the European organization, the big European organizations, the creation of the European Communities, the development process, auxiliary bodies, the extension process, the Community legal system, the fundamental documents, the European Union Agency for Fundamental Rights, and the Treaty of Lisbon. The volume ends with a republication of the Charter of Fundamental Rights of the European Union. The book, which is the result of a constant interest in the European institutions and the issue of human rights that gave birth to a series of works, some of which were achieved in collaboration, reflects the latest developments in the fields it deals with as well as the development of the author’s research in the field.

“Egalitate. "ediscriminare. Bună administrare“ (Equality. "on-Discrimination. Good Governance) Devoted to a highly topical issue, approached with scientific means, the work is the result of a constant preoccupation by all powers and institutions, and by the civil society and the holders of rights as well. Its seven chapters, namely: Aspects of Community policies in terms of equality of opportunities and equality of treatment, A general analysis of discriminated categories and the status attained with the promotion of the principle of equality of opportunities for all, Promotion of the principle of equality of opportunities for women and men, Equality of opportunities for different races, nationalities, languages or ethnicities, The reform of public policies, Reflections about the reform of the public administration, The management of non-discrimination, illustrate the main landmarks in the approach to these complex issues, while synthesizing rich information from domestic and international sources, presented and analyzed with scientific rigour. •

87

“Eficiența și echitatea justiției. Standarde europene“ (Effectiveness and equity of justice. The European standards) The volume includes the two resolutions and the twenty-three recommendations by the Council of Europe Committee of Ministers, translated into Romanian, a project initiated and coordinated by Judge Cristi Danileț. It is the second edition of the work (the first one is to be found on the Ministry of Justice webpage), while it is the first printed edition. Publication of this valuable working instrument in a volume reflects the preoccupation of the Romanian Institute for Human Rights to promote the international standards in the field of human rights in a way corresponding to its specific tasks as a national institution involved with training, research and information. •

“Mediul și Sănătatea“ (Environment and health) The work is an ample, yet not exhaustive excursion into a most topical concern both in Romania and in the world – the impact of an unhealthy environment upon the individual and the collective health. While the first chapters of the book present aspects related to the various ways in which man’s living and working environment is polluted, as well as their medical consequences, the final part deals with the responsibilities of the State’s and the non-governmental institutions in terms of policies for the promotion of a healthy environment. The authors’ ideas to be found in the book are the ideas of two constant defenders of human rights, who have dealt a lot lately with the legal, the social and the medical aspects of life. •

“Diversité dans l’unité?“ (Diversity in unity?) The book sets forward for international debate the expertise and the opinions of a Romanian author with a valuable scientific work and expertise in the United Nations bodies and the European ones. The thorough examination, based on a case study, and the extrapolation of the results are the rationale for the author’s suggestion that the paradigm ‘unity in diversity’ should be changed into ‘diversity in unity’ and that it should be that latter to define the ensemble of the Community •

88

approaches with the future construction of the system of human rights. Publication of the book in French, added in the end an ample summary followed by the author’s conclusions translated into Romanian, makes it accessible to an international public, thus making possible a debate of the ideas and pros the author advances.

Reports • Record of activities by the Romanian Institute for Human Rights for the year 2007; • Report on the legislation related to human rights; normative acts adopted in 2007; • "ational report on the protection of the fundamental human rights in the criminal trial – the first intermediate Congress of the International Academy of Comparative Law; • "ational report on the status of human rights in Romania in the framework of the United "ations Human Rights Council Universal Periodic Review

Mention should be made that the Romanian Institute for Human Rights and its quarterly “Drepturile Omului” are acknowledged by the "ational Council of Scientific Research in the Higher Education System, and have been entered in the 2001-2008 lists of scientifically accredited publishing houses and magazines V. THE DOCUME"TATIO" CE"TER

Since IRDO was created under Law No 9/1991 up to present, one of its tasks has been to create, maintain and operate for outside users an information center / library, which shall keep and make available to them publications in the field of human rights, the texts of international conventions, laws, documents, studies and other publications as well as bibliographic references. The Center’s book inventory was increased in the year 2008 with research and documentation works / the Institute’s own publications, with acquisitions of various valuable publications in the legal, the social-political, the cultural fields, and dictionaries as well (all bought from selfadministered funds). During the year, IRDO received a large number of publications in the form of donations from international organizations, DREPTURILE OMULUI

higher education units and continued the exchange of publications with foundations, universities, similar institutions and NGOs in the field, both from Romania and from abroad. Particular attention was attached to the collaboration with other specialized libraries from other countries, a most representative one being the collaboration with the “Alexandrina Library” from Alexandria – Egypt. While a permanent preoccupation was to inform and document about the scientific activities performed by the Institute, the publications issued in the year 2008 under the patronage of IRDO were sent free of charge to all Romanian beneficiaries, on request: the National Library of Romania, the University Central Library, the Romanian Academy, the Senate of Romania, the Chamber of Deputies, the Constitutional Court, the Superior Council of Magistracy, the High Court of Cassation and Justice, the Institute of Juridical Research, the National Institute of Magistracy, the Training Center of Registrars and Other Specialized Auxiliary Personnel, the National Institute for Lawyers’ Training, the Ministries with tasks and preoccupations in the field of human rights, the Mayors’ Offices, the Teachers’ Training Centers, the Courts of Appeal, the Tribunals, the Courts of Justice, the General Parquet, as well as organizations and institutions from abroad: UNESCO, the Council of Europe, the Secretariat of the European Social Charter, the European Court of Human Rights, the United Nations Office of the High Commissioner for Human Rights in Geneva, the International Academy of Comparative Law – Paris – the Hague, the Center for International and European Studies. As the Documentation Center of the Romanian Institute for Human Rights was known and appreciated for the value of its book inventory, it was visited throughout the year by researchers, teachers, lawyers, magistrates, students, representatives of various NGOs in Romania and from abroad, interested by the scientific literature in the field of human rights or complementary fields at national and international level. Given its preoccupation for improving the quality of its activities and to facilitate the access to the data, the Institute created in 2007 its webpage, which has been so far visited by over 800,000 users. The Institute’s webpage hosts, among other things, a page called “Virtual DREPTURILE OMULUI

Library”, which is periodically updated with publications issued under the patronage of IRDO; also, the webpage hosts information about Romanian cases solved by the European Court of Human Rights, the activities organized by the Institute, the increasing the number of the Institute’s beneficiaries. In the year 2008, the Romanian Institute for Human Rights took the necessary legal steps to clarify and solve more than 350 complaints addressed to it, thus responding to the petitions related to various violations of certain rights by the State’s administrative bodies or in the administration of justice. Following the investigations and the analyses made by the public authorities on request by our Institute, a large number of the complaints addressed to us prove to be justified, and adequate measures were taken to restore the violated rights, a fact that was communicated to the petitioners. Also, the Institute offered advisory opinions, consultations and information to the persons who came to the Institute’s headquarters, while offering them documentation related to the domestic legislation, governmental and nongovernmental bodies with tasks and preoccupations in terms of the promotion of human rights. *

*

*

Professionalism, rigour and commitment to human rights issues in all aspects, the exceptional collaboration with national and the international human rights institutions made the work of the members of the Romanian Institute for Human Rights and its overall activity enjoy a remarkable prestige amongst the beneficiaries and the specialized institutions in Romania and from abroad. As a result, a large number of domestic and international bodies invited the Romanian Institute for Human Rights or its representatives to join their working structures of their steering structures. Here are a few examples showing that the Institute is: – Member of the UNESCO National Commission for Bioethics; – Member of the National Coordinating Committee of the United Nations Decade of Education for Sustainable Development. At the same time, IRDO continued its activity in the framework of various international structures. 89

As is known, in token of acknowledgement at international level of the efforts taken by the Romanian Institute for Human Rights for the promotion of human rights, the Institute or its representatives were elected members of various structures of a series of international bodies such as: – Member of the International Organization of Family Bodies; – IRDO is also represented in the United Nations Working Group on certain forms of discrimination; – Also, IRDO’s researchers were designated experts within the systems of UNESCO, OSCE, and the Council of Europe, participating in this capacity as rapporteurs or section moderators in various scientific events devoted to human rights;

90

– Member of the Steering Committee of the International Institute Law of French Expression and Inspiration (IDEF); – The International Assembly of Francophone Institutes and Networks of Human Rights elected IRDO as one of the 9 members of the Steering Committee of this prestigious forum; – IRDO is member of the Association of Francophone National Commissions for Human Rights; – Member of the National Human Rights Institutions Network; – Member of the International Academy of Comparative Law; – As far as IRDO’s activity related to human rights education, an international recognition is reflected by the fact that, in time, the Institute was awarded various international decorations.

DREPTURILE OMULUI

II. SEM"AL

Instituțiile "aționale pentru Drepturile Omului și Programul de la Stockholm Cu ocazia Reuniunii Consiliului pentru Afaceri există diferențe mari cu privire la statutul Interne și Justiție, ce va avea loc la Luxemburg, persoanelor care nu pot fi expulzate de pe teritoriul în data de 23 octombrie, la finalul procesului de unui stat și cu privire la accesul pe care acestea îl negocieri între Statele Membre, Grupul European au la drepturile fundamentale. În unele țări, această al Instituțiilor Naționale pentru Drepturile categorie de persoane este tratată diferit, în funcție Omului, cere ca programul Stockholm să con- de motivele sau durata perioadei în care aceștia nu solideze drepturile celor care fac parte din pot fi expulzați, în timp ce în alte țări toate categoria persoanelor care nu pot fi expulzate. persoanele care nu pot fi expulzate sunt tratate la Este vorba despre străinii care nu au un statut legal fel. În mod frecvent, aceste persoane nu au acces de ședere în Uniunea Europeană, dar care nici nu sau au un acces limitat la drepturi fundamentale, pot fi expulzați din motive legale sau practice și de precum dreptul la sănătate, la locuință, la hrană, la aceea se află în situația de a nu a avea acces educație (școală) și muncă. Persoanele care nu pot adecvat la protecția drepturilor omului. fi expulzate, indiferent de particularitățile cazurilor Instituțiile Naționale pentru Drepturile Omului lor, împărtășesc adesea aceleași condiții cu cele salută interesul Comisiei Europene față de acest care pot fi expulzate aflându-se într-o situație grup de țintă pe agenda Programului de la nelegală și neavând perspective reale de a obține Stockholm. Programul multianual, temelia poli- un statut legal prin legea națională sau prin ticilor Uniunii Europene cu privire la Justiție și mecanismele de protecție internațională. Afaceri Interne pentru perioada 2010—2014, va fi Grupul European al Instituțiilor Naționale adoptat de Șefii de Stat și de Guvern la Summitul pentru Drepturile Omului evidențiază lipsa unei din Decembrie 2009. În comunicarea din iunie reglementări comprehensive în legislația Uniunii 2009 cu privire la „Programul Stockholm”, Europene cu privire la persoanele care nu pot fi Comisia Europeană scria: „… toate aceste măsuri expulzate. frecvente de repatriere pot fi efectuate ca urmare a Uniunea Europeană este fondată pe principiile obstacolelor de ordin legal sau practic”. Potrivit libertății, democrației, respectului pentru drepComisiei, Uniunea Europeană, trebuie „să aibă în vedere, în absența unor reguli clare, posibilitatea turile omului și aplicării legii. Mai mult, toate stabilirii unor standarde comune pentru protecția Statele Membre ale Uniunii sunt părți contractante la un număr mare de tratate internaționale privind imigranților ilegali care nu pot fi expulzați”. Motivele pentru care un străin nu poate fi drepturile omului, care conțin prevederi relevante expulzat sunt numeroase. Astfel, dreptul la viață și pentru persoanele care nu pot fi expulzate. De aceea, Grupul European al Instituțiilor interzicerea torturii și a tratamentului inuman, așa Naționale pentru Drepturile Omului încurajează cum sunt garantate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, împiedică expulzarea, dacă Statele Membre ale Uniunii Europene în vederea această măsură expune pe cel expulzat la un includerii în Programul Stockholm a problemei pericol de moarte sau unui tratament nefavorabil. privind persoanele ce nu pot fi expulzate, probleDe asemenea, protecția dreptului la viața privată și mă care nu ar trebui tratată ca un simplu fenomen la familie poate împiedica expulzarea, iar în cazul temporar. Experiența arată că indivizii pot avea unui minor neînsoțit, prevederile Convenției cu acest statut de persoane care nu pot fi expulzate privire la Drepturile Copilului pot împiedica pentru o perioadă foarte lungă, chiar ani sau decenii. Mulți dintre aceștia nu au perspective în expulzarea acestuia. În ciuda tuturor obligațiilor pe care și le-au ceea ce privește întoarcerea în țările lor de origine, asumat Statele Membre față de persoanele care din cauza unor motive independente de propria locuiesc pe teritoriul lor, în Uniunea Europeană voință.   DREPTURILE OMULUI

Pentru acest motiv, legislația Uniunii Europene trebuie să asigure o poziție fermă față de drepturile fundamentale ale acestui grup, care să includă drepturile omului, precum dreptul la educație, la sănătate, la locuință și hrană adecvată. Acest cadru legal trebuie, de asemenea, să includă posibilitatea persoanelor care nu pot fi expulzate de a obține șederea legală.

Grupul European al Instituțiilor Naționale pentru Drepturile Omului este o rețea regională cuprinzând Instituții Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului, acreditate de către Națiunile Unite în acord cu principiile de la Paris, grup din care face parte și Institutul Român pentru Drepturile Omului.

Politicile familiale — o investiție pentru viitor În perioada 23—27 septembrie 2009, la Toledo (Spania) s-a desfășurat Conferința cu tema „Politicile familiale, o investiție pentru viitor — Dialog între organizațiile privind familia și alte instituții europene”, organizată de Uniunea Națională a Asociațiilor Familiale (UNAF), Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Familiei (OMF) și Universitatea Castilla — La Mancha, la Palatul Lorenzana. Conferința s-a desfășurat în reuniuni plenare și ateliere de lucru. Principalele teme abordate în cadrul conferinței au fost: eficacitatea politicilor de sprijin a familiilor, abordarea politicilor familiale în cadrul Uniunii Europene, politicile integrate familiale în Castilla La Mancha, organizațiile familiale în dialog cu diferite instituții și rolul în societate al ONG-urilor ce activează în domeniul protecției familiei. De asemenea, au fost organizate ateliere de lucru pe trei domenii: serviciile de îngrijire și serviciile de sprijin parental pentru familii, sprijinul financiar pentru familii și managementul timpului. În cadrul acestor ateliere de lucru s-a evidențiat faptul că deși Europa se confruntă cu o situație economică dificilă, este foarte important de știut că politicile care sprijină familiile, pentru a asigura un nivel de viață optim, trebuie să fie considerate mai mult decât o investiție pentru viitor, o sarcină pentru societate. S-a subliniat de asemenea, că organismele europene și naționale,

partenerii sociali, în general societatea științifică și civilă, trebuie să joace un rol important în politicile familiale. Pornind de la definirea și prezentarea diferitelor sisteme de politici familiale la nivelul Uniunii Europene, subliniind diferențele existente de la o țară la alta în ceea ce privește prioritățile politicilor și impactul lor asupra familiei, au fost analizate principalele cauze ale deficitului demografic cu care se confruntă Europa. Instituțiile europene, guvernele naționale și partenerii sociali, în general, trebuie să joace un rol important în adoptarea și implementarea politicilor familiale. Un punct de vedere larg împărtășit a fost acela că elaborarea de măsuri legislative care se răsfrâng asupra politicilor familiale trebuie să cuprindă și alocarea resurselor bugetare corespunzătoare și va trebui să traverseze toate departamentele guvernamentale. Au fost subliniate schimbările și evoluțiile care au avut loc în domeniul politicilor familiale, în majoritatea țărilor europene, dar s-a subliniat caracterul insuficient al măsurilor luate și necesitatea de a depăși „nivelul scăzut de protecție” al sistemelor sociale. Aceste reuniuni sunt o oportunitate pentru crearea unui canal de discuții și analiză a situației diferitelor modele de familii și diferitelor concepte existente la nivel european. Dezvoltarea de rețele sociale este esențială pentru încurajarea comunicării între instituțiile și organizațiile ce acționează în domeniul protecției familiei.

DREPTURILE OMULUI

Ziua mondială a umanitarului La 19 august a.c., la sediile din New York și Geneva ale Organizației Națiunilor Unite, precum și în numeroase țări membre ale organizației a fost celebrată, pentru prima dată, „Ziua mondială a umanitarului”, prilej de omagiere a tuturor acelora care cu dăruire, curaj și spirit de sacrificiu, abandonând confortul de acasă și adeseori pe cei dragi, au răspuns apelului Națiunilor Unite de a-și desfășura activitatea în cele mai îndepărtate și mai dificile colțuri ale lumii, afectate de conflicte, subdezvoltare, calamități naturale, epidemii etc. După cum se cunoaște, la 19 august 2003, un camion încărcat cu explozibil a sărit în aer în aproprierea sediului ONU de la Bagdad ucigând 22 de angajați ai organizației între care Reprezentantul oficial al ONU, Sergio Vieira de Mello. Patru ani mai târziu, în 2007, la Alger, un alt atac cu bombe a pus capăt vieții a 17 membri ai

personalului organizației. Acestea au constituit momentele tragice care au declanșat o nouă percepție cu privire la ceea ce semnifică în prezent noțiunea de umanitar. Potrivit datelor furnizate de către ONU, doar în cursul ultimului deceniu și-au pierdut viața peste 750 de persoane implicate în acțiuni umanitare. Anul 2008 a fost însă cel mai nefast, 260 de persoane angajate în operațiuni umanitare fiind asasinate, răpite sau grav rănite. Pentru a omagia pe toți acești eroi adeseori necunoscuți care acționează în condițiile extrem de dificile, care își asumă riscuri considerabile mergând până la sacrificiul suprem pentru a veni în ajutorul victimelor conflictelor armate, catastrofelor naturale, Adunarea Generală a ONU a decis la 11 decembrie 2008 ca 19 august să fi declarată „Ziua mondială a umanitarului”.

Revista U" Special a împlinit 60 de ani U" Special, revista funcționarilor internaționali din Geneva a împlinit 60 de ani de existență, primul ei număr apărând în octombrie 1949, la doar câțiva ani de la crearea Organizației Națiunilor Unite. Concepută ca for de întâlnire și dezbatere a ideilor, opiniilor și preocupărilor celor care își desfășoară activitatea în cadrul secretariatelor organizațiilor internaționale cu sediul la Geneva, proveniți din aproape toate țările lumii, UN Special a reflectat în paginile sale toate marile probleme ale lumii aflate pe agenda de lucru a acestor organizații – dezarmare, dezvoltare, drepturile omului, mediul înconjurător, muncă, sănătate, comerț, telecomunicații, proprietate intelectuală ș.a. Cu obiectivitate și profesionalism, în revistă șiau găsit întotdeauna loc atât succesele cât și unele neîmpliniri în activitățile respectivelor organizații, precum și opinii, comentarii ale celor care, prin activitatea lor cotidiană, puțin vizibilă în exterior, asigură funcționarea, bunul mers al acestor mecanisme de cooperare internațională. 93

Echipa sa redacțională a fost mereu alcătuită, pe bază de voluntariat, din acei „civil servants” care, cu un remarcabil devotament, și-au unit priceperea și energia pentru a fi în slujba colegilor lor. Pentru a fi întotdeauna cât mai aproape de cei cărora li se adresează, în revistă sunt prezentate, de asemenea, diverse evenimente din activitatea și viața membrilor comunității funcționarilor internaționali (căsătorii, nașteri, reușite profesionale și în plan sportiv etc.) toate acestea fiind o dovadă remarcabilă a faptului că, în ciuda diversității membrilor săi din punct de vedere cultural, lingvistic, religios etc. această comunitate este puternică și extrem de eficientă în activitățile pe care le desfășoară. Colectivul redacțional al revistei „Drepturile Omului” adresează cu acest prilej revistei UN Special și colectivului său editorial calde felicitări și urări de mult succes în viitor. DREPTURILE OMULUI

Irina Moroianu Zlătescu:

Carta Socială Europeană IRDO, București, 2009

Lucrarea, publicată cu prilejul împlinirii a zece ani de la ratificarea de către România a Cartei Sociale revizuite, dezvoltă și aprofundează cercetările întreprinse de autoare în domeniul drepturilor economice, sociale și culturale. Tratate multă vreme ca drepturi de „viteza a doua”, drepturile sociale au fost aduse în primplanul preocupărilor comunității internaționale și ale statelor, în contextul globalizării, de criza economică mondială, cu consecințe nefaste asupra unor largi categorii de persoane. De aici, așa cum subliniază autoarea, nevoia de redefinire de orientărilor și obiectivelor politicii sociale, într-un moment al schimbării care solicită capacitatea de adaptare la noua situație. În acest context, Europa are avantajul de a beneficia de existența unor instrumente juridice în pas cu evoluțiile vieții economice și sociale. În cadrul acestor instrumente, locul central îl ocupă Carta socială europeană, în special în forma sa revizuită, caracterizată drept „Carta socială a secolului XXI” și pilonul modelului social european. Instrument de referință al politicii sociale a statelor membre ale Consiliului Europei, între care și România, aflată între primele trei țări care au ratificat-o în 1999, Carta socială revizuită amendează și completează lista drepturilor consacrate în Carta din 1961, deschizând totodată o amplă perspectivă în materia drepturilor sociale și economice.

DREPTURILE OMULUI

Totodată, Carta socială revizuită este primul tratat internațional care consacră dreptul la protecție împotriva sărăciei și a excluderii sociale, două atingeri majore aduse demnității umane. Înscrisă pe aceste coordonate, lucrarea recent apărută conține principalele repere ce se degajă din examinarea, cu rigoare științifică, a conținutului Cartei din 1961, al Cartei sociale revizuite intrată în vigoare în 1999 și al Protocoalelor adiționale, atât în materie de drepturi, cât și de mecanisme și proceduri de control și raportare. Autoarea întreprinde, de asemenea, o analiză a concluziilor adoptate de către Comitetul european pentru drepturile sociale, în cadrul procedurii rapoartelor, cu privire la concordanța situației interne cu dispozițiile Cartei sociale revizuite pe care România s-a angajat să le respecte. Această nouă lucrare a prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, publicată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în continuarea seriei de studii și cercetări dedicate problematicii drepturilor economice și sociale, vine să îmbogățească, să actualizeze o informație de primă importanță în contextul recentelor provocări la adresa respectării și promovării acestor drepturi și, totodată, să evidențieze direcții de acțiune conform cu modelul social european, într-o concepție care refuză o pretinsă contradicție între cerințele economice și cele sociale. Rodica Șerbănescu

94

Octavian Popescu:

Sistemul de sănătate și drepturile sociale IRDO, București, 2009

Observator atent al fenomenelor și al modului în care a evoluat sistemul nostru de sănătate, în ultimii ani, autorul, Octavian Popescu, doctor în științe medicale examinează situația din sistemul sanitar din România în contextul actual social și economic, aducând în centrul atenției drepturile pacienților, exprimând puncte de vedere personale cu privire la neîmplinirile și așteptările cu care acesta se confruntă. Structurată în șase capitole, în lucrare sunt abordate competent teme ca Dreptul la sănătate ca drept social, cu referire directă la reforma în sistemul de sănătate și dreptul la sănătate; Climatul social și starea de sănătate, punând față în față cele două categorii, a medicilor și a

95

pacienților. Un spațiu larg este acordat analizării sistemului nostru de sănătate, cu realizările și neîmplinirile sale, legii pacientului, malpraxisului, carențelor și dificultăților din asistența medicală, securității alimentare etc. În ultimele trei capitole sunt tratate pe larg criza și poluarea demografică, perspectivele sistemului sanitar din România, precum și drepturile sociale pe timp de criză. Însoțită de o bogată listă bibliografică, lucrarea pledează ca reforma în domeniul sănătății să corespundă marilor așteptări sociale în materie de sănătate și îngrijiri medicale. Gheorghe Pârvan

DREPTURILE OMULUI

V. REMEMBER

ACTIVITĂȚI PROPRII SAU Î" COLABORARE 1 iulie 2009 7 iulie 2009 10 iulie 2009 17 iulie 2009

20—23 iulie 2009 24—25 iulie 2009

2—6 august 2009 10—11 august 2009 12 august 2009 19—23 august 2009

DREPTURILE OMULUI

Masă rotundă cu tema „Zece ani de la ratificarea Cartei Sociale Europene Revizuite. Evoluția drepturilor economice, sociale și culturale în România”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului. Dezbatere cu tema „Stop stigmatizării persoanelor purtătoare a virusului HIV”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului.

Simpozion cu tema „Solidaritatea între generații și drepturile omului”, organizat cu ocazia Zilei mondiale a populației de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația Clubul de la Cheia.

Masă rotundă cu tema „Elaborarea actelor normative și respectarea drepturilor omului în justiție”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația pentru Națiunile Unite din România (ANUROM), cu ocazia Zilei mondiale a justiției. Activități de educație pentru drepturile omului consacrate Anului internațional al învățării drepturilor omului, organizate de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Casa Corpului Didactic Timiș. Simpozion cu tema „Drepturile economice, sociale și culturale în anul 2009 – un necesar salt calitativ”, organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația pentru Națiunile Unite din România (ANUROM) la Bistrița.

Campania de informare și educare în domeniul sănătății cu tema „Investind în sănătate construim un viitor mai sigur”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului la Bistrița.

Seminar cu tema „Gestionarea efectelor și provocările crizei financiare mondiale”, organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația pentru Națiunile Unite din România (ANUROM).

Dezbatere cu tema „Drepturile omului și condițiile socioeconomice în perioada de criză”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului.

Simpozion cu tema „Administrația publică și aplicarea în practică a drepturilor religioase”, organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația pentru Națiunile Unite din România, la Piatra Neamț. 96

24 august 2009 26—27 august 2009 4 septembrie 2009 9—11 septembrie 2009

Dezbatere cu tema „Libertatea culturală și religioasă”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Asociația pentru Națiunile Unite din România (ANUROM) și Clubul de la Cheia.

Simpozion cu tema „Curtea Europeană a Drepturilor Omului — 50 de ani de existență”, organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Asociația pentru Națiunile Unite din România (ANUROM). Întâlnire cu reprezentanți ai MCM (Making Commitments Matter) și ai Asociației pentru Națiunile Unite din România (ANUROM), organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului.

Activități de educație pentru drepturile omului consacrate Anului internațional al învățării drepturilor omului, organizate de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Casa Corpului Didactic Oradea.

11—12 septembrie 2009 Masă rotundă cu tema „Dreptul electoral - drept fundamental într-o societate democratică”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Casa Corpului Didactic Iași.

11—14 septembrie 2009 Susținerea lucrărilor de masterat în drepturile omului în cadrul Catedrei UNESCO pentru democracție, pace și toleranță coordonată de Institutul Român pentru Drepturile Omului și Universitatea de Nord — Baia Mare. 16 septembrie 2009

Masă rotundă cu tema „Accesarea, gestionarea și finanțarea proiectelor de cooperare între diferite regiuni europene”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Clubul de la Cheia.

23—26 septembrie 2009 Activități de educație pentru drepturile omului consacrate Anului internațional al învățării drepturilor omului, organizate de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Casa Corpului Didactic Mureș.

3 iulie 2009 5 iulie 2009 9—10 iulie 2009

97

PARTICIPĂRI LA ALTE MA"IFESTĂRI

Simpozion național cu tema „Relațiile jurisdicțiilor europene cu jurisdicțiile naționale”, organizat cu prilejul Zilei Justiției de Uniunea Juriștilor din România.

Dezbatere cu tema „Calitatea justiției în România”, organizată de Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale. Reuniunea suplimentară privind Dimensiunea Umană a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa cu tema „Libertatea de religie sau convingere”. DREPTURILE OMULUI

5 august 2009

11 august 2009 18—19 august 2009 28 august 2009 1—4 septembrie 2009 22 septembrie 2009

Dezbatere cu tema „Dialogul social în Uniunea Europeană”, organizată cu prilejul împlinirii a zece ani de la ratificarea Cartei Sociale Europene Revizuite de Family Forum în parteneriat cu Asociația pentru Națiunile Unite din România (ANUROM). Masă rotundă cu tema „15 ani de aplicare efectivă a Convenției Europene a Drepturilor Omului în România”, organizată de Asociația pentru Națiunile din România (ANUROM). Masă rotundă cu tema „Libertatea conștiinței, religiei și bisericii”, organizată de Family Forum.

A douăsprezecea sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului, organizată la Palatul Națiunilor.

Întâlnirea anuală a experților în domeniul libertății religioase organizată de International Religious Liberty Association. A doua întâlnire a reprezentanților puterii judecătorești, legislative și executive cu tema „Pactul pentru justiție”, organizată de Alianța pentru statul de drept.

23—27 septembrie 2009 Conferința cu tema „Politicile familiale o investiție pentru viitor”, organizată de Uniunea Națională a Asociațiilor Familiale, Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Familiei și Universitatea din Castilla La Mancha.

DREPTURILE OMULUI

98