Rasarit de Soare La Venetia

KATE NEVINS

R`s`rit de soare la Vene]ia Traducerea [i adaptarea \n limba român` de LULI FILIPESCU.

ALCRIS

Capitolul 1 Cu un ghid al Vene]iei \ntr-una din mâini [i cu po[eta \n cealalt`, Rita Stewart admira cu o curiozitate respectuoas` unul din plafoanele pictate ale Vilei Mandola. Transformat` de curând \n muzeu, vila era \nc` pu]in cunoscut` turi[tilor. Rita era singura care admira personajele mitologice [i \ngera[ii care zburau \ntr-o simfonie de culori vesele [i calde. Dar degeaba \[i sucea gâtul, tot nu reu[ea s` vad` opera de art` \n \ntregul ei. Privi de jur-\mprejur. Sala era mic` [i pustie. Rita puse jos po[eta [i-[i scoase vesta pe care o a[ez` al`turi de ea pe parchetul bine ceruit. |[i d`du dup` urechi p`rul ro[cat [i se \ntinse pe spate \ntr-o pozi]ie confortabil` care-i permitea s` admire plafonul f`r` s-o doar` gâtul. Acum vedea zeii [i zei]ele \n toat` splendoarea lor. Descoperea p`storii [i p`stori]ele, care p`reau mai atra[i unii de ceilal]i decât grijulii fa]` de oile lor. Ni[te cupidoni roz, a[eza]i pe nori[ori, dominau \ntreaga scen`.

6

KATE NEVINS

Era clar c` autorul ghidului nu se \ntinsese pe jos ca s` studieze plafonul, fiindc` altfel ar fi men]ionat o mul]ime de detalii pe care Rita le descoperea amuzat`. |ncerca s` ghiceasc` numele maestrului sau al [colii c`reia \i putea fi atribuit` aceast` pictur` când sim]i o u[oar` ap`sare pe una din t`lpile picioarelor. Ridic` gâtul [i z`ri, lipit` de t`lpile ei, o pereche de basche]i de o dimensiune impresionant`. Ridic` [i mai mult capul [i \n]elese c` un b`rbat avusese aceea[i idee ca [i ea. „Ce tupeu!“ gândi Rita. Apoi reflect`. Necunoscutul avea acelea[i drepturi ca [i ea. Nimic nu-l \mpiedica s` priveasc` plafonul dintr-o pozi]ie confortabil`. {i unde s-ar fi putut lungi acest admirator, dac` nu acolo? Se a[ez` \n fund [i \ntâlni privirea a doi ochi catifela]i [i un zâmbet plin de amabilitate. |n acea clip` regret` c` necunoscutul nu e lungit lâng` ea. Rita alung` imediat acest gând din minte [i s`ri \n picioare. – Hello! spuse vesel b`rbatul. Mi se pare c` avem aceea[i metod` de a studia operele necunoscute. – Nu te \ncrede \n aparen]e! replic` Rita, \n defensiv`. Un fulger de admira]ie str`luci apoi \n ochii ei verzi. Necunoscutul se ridicase cu suple]ea unei pisici. Era \nalt, brunet, cu o alur` sportiv`, \mbr`cat \ntr-un tricou [i ni[te pantaloni din catifea reiat`. Blânde]ea oarecum trist` din privire \i \mblânzea tr`s`turile energice. – |]i st` \n obicei s` te \ntinzi pe spate când vizitezi muzeele? o \ntreb` el ironic.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

7

– Mi se \ntâmpl` chiar s` merg \n mâini, nu se l`s` ea mai prejos. Privirile li se \ntâlnir`. |n ochii lui se putea z`ri o sclipire de veselie. {i Rita se sim]i emo]ionat`. Ce ciudat! Imagina]ia ei \l dezbr`c` imediat pe acest prea frumos str`in de aparen]a lui terestr`. |l asimil` cu divinit`]ile care zburau \n picturi. Gol, probabil c` avea o piele cu reflexe de alabastru... Rita clipi de mai multe ori pentru a alunga fantasmele. – }i-a intrat ceva \n ochi? se \ngrijor` el. Stucul de pe tavanele astea vechi se coje[te de multe ori, \n momentele cele mai nea[teptate. Vorbea o englez` f`r` accent. Faptul c` se exprima atât de spontan \n limba ei n-o mira pe Rita. |[i d`duse seama pân` acum c` unii italieni posed` arta de a repera frumoasele americance \n mul]imea de turi[ti care vizita Vene]ia. F`r` a-i mai a[tepta r`spunsul, el scoase o batist` imaculat` [i trase spre una din ferestre. Puse un deget sub b`rbia ei [i-i porunci: – Ridic` pu]in capul [i las`-m` s` v`d ce te deranjeaz`. – Nu cred c`... – Oh! V`d ceva \n ochiul t`u drept, o \ntrerupse el. Prive[te plafonul, te rog. Dar Rita nu-i d`du ascultare. Bra]ele care o ]ineau o fascinau. Mânecile scurte l`sau s` se vad` mu[chii puternici. Pielea era bronzat` [i un p`r fin, negru o acoperea pân` la \ncheietura mâinilor. – Prive[te \n sus, repet` el. |n acela[i timp \i zâmbi. Din]ii foarte albi \i luminau fa]a bronzat`. Din el se degaja un parfum nedefinit, dulce [i

8

KATE NEVINS

ame]itor. Se apropie [i mai mult de ea [i-i sim]i coapsele puternice lipindu-se de trupul ei. Rita nu-[i mai putea st`pâni b`t`ile inimii. Categoric, acest italian nu era numai frumos, viril [i ciudat. Reu[ea performan]a s-o fac` s` uite c` ea nu venise la Vene]ia ca turist`. |ntâlnirile de afaceri, grijile unui program minu]ios stabilit la plecare, erau expediate pe ultimul plan al preocup`rilor ei. Era ca [i cum, brusc, via]a se deschidea spre un orizont la fel de colorat ca [i plafonul de deasupra capului ei. Clipi cu nervozitate din pleoape [i apoi \nc` o dat`, alarmat`. Nu avea nimic \n ochi. Praful din ochi nu era decât un pretext. Necunoscutul \l inventase pentru a-[i putea permite s` ating` o femeie care i se p`ruse atr`g`toare. Rita ridic` mâna pentru a-l respinge. Dar gestul ei r`mase neterminat. Privirea ochilor negri era atât de blând` \ncât se sim]ea tulburat`. Aparent, atrac]ia era reciproc`. {i constatarea asta o bucur` nespus pe Rita. F`cu un pas \napoi [i-l \ntreb` mali]ioas`: – Spune-mi drept, chiar crezi c` stucul se coje[te? – Voiam s` m` asigur c` nu e[ti victima unuia dintre \ngerii pe care-i admirai adineauri. Dr`gu]ii de ei, lanseaz` câteodat` s`ge]i mortale. – Port o vest` anti-s`ge]i, glumi Rita. Dar \[i regret` imediat vorbele. Ochii negri studiau acum liniile delicate acoperite de m`tasea bluzei verzi. – Cupidon e viclean, [opti str`inul. Când descoper` c` dou` persoane de sex opus \[i ating t`lpile, \[i spune: „Hei! Ce ocazie bun` s` economisesc o s`geat`! Pe `[tia doi \i dobor dintr-o singur` lovitur`“.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

9

– Nu cred c` e atât de meschin. – Nu e generos decât \n dragoste... Vocea profund` a str`inului r`sunase \n \nc`perea f`r` nici o mobil`. Rita crezu c` aude cuvântul dragoste repercurtându-se de la un perete la altul. Clopotul unei biserici din apropiere sun` ora. Sunetul o f`cu s`-[i vin` \n fire. Ce se \ntâmpla cu ea? Nu mai avea nici pic de bun-sim]? Când ea avea o \ntâlnire important` peste dou`zeci de minute, \i ardea de glume cu un donjuan de muzeu? Rita se \ndrept` spre centrul s`lii; \[i adun` vesta de pe jos, geanta, [i o lu` spre ie[ire. – Chiar trebuie s` pleci? o \ntreb` b`rbatul. N-am avut timp s` facem cuno[tin]` [i, totu[i, ne-am descoperit o mul]ime de afinit`]i, printre care admira]ia pentru operele de art` ignorate de turi[ti. Rita se ab]inu s`-i r`spund`. Cu capul sus [i cu obrajii ca focul, p`r`si \n grab` \nc`perea. O dat` ajuns` \n strad`, arunc` o privire spre ceas [i se \ncrunt`. Ce prostie c` f`cuse ocolul `sta pe la Vila Mandola! Momentul \ntâlnirii se apropia cu pa[i repezi [i ea habar n-avea unde se afl` palatul Rusconi. Un mic surâs \i lumina chipul. Chiar \[i pierduse timpul? Nu, \[i r`spunse singur`. Surescitarea de care fusese cuprins` \n acele scurte momente fusese la fel de bun` pentru ea ca o gur` de oxigen. P`stra \n urma acestei scurte \ntâlniri

10

KATE NEVINS

un sentiment de amuzament [i-[i va reaminti mult timp de aceste zece minute de recreere, atât de rare \n programul unei femei de afaceri. Mergea cu un pas u[or, dar se pierdu curând \n labirintul de str`du]e [i canale. Timp de zece minute se \nvârti inutil de colo-colo, apoi se hot`r\ s` cear` o l`murire unui italian care o cam sc`ld`. O femeie \i indic` o str`du]` care se termina \ntr-o pia]` ce domina Canal Grande. Când ajunse acolo, Rita se opri uluit`. Palatele care se reflectau \n apa verde-alb`struie formau un decor splendid. Totu[i, ea abia le d`du aten]ie. Aten]ia se \ndrepta spre cele patru [evalete instalate \n semicerc. |n fa]a lor, cu spatele \ntors spre ea, un pictor trecea de la o pânz` la alta. |n mâna stâng` ]inea un m`nunchi de pensule. Cu dreapta le tr`gea una câte una ca dintr-o tolb` de s`ge]i. Intrigat`, Rita se apropie pentru a vedea mai de aproape opera acestui ciudat artist. Toate culorile curcubeului str`luceau pe pânzele lui. – E vorba de o tehnic` de avangard`? Gândise cu voce tare. A[a c` fu surprins` de rezonan]a cuvintelor rostite. Pictorul se \ntoarse [i-i adres` un zâmbet fermec`tor. Rita \nchise ochii câteva clipe. „Oh, nu! oft` ea. Iar el!“ Deschise ochii [i \ntâlni privirea lui prietenoas`. – Sunt bucuros c` m` \ntrebi, spuse pictorul. Cei care trec pe aici se intereseaz` arareori de opera mea.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

11

Rita not` un am`nunt care-i sc`pase \n lumina mai slab` din muzeu. Ochii lui nu erau negri ci c`prui, cu ni[te puncti[oare de aur care-i f`ceau s` par` mai lumino[i. |n ciuda faptului c` era ciufulit, p`rul era tuns cu grij`. Tân`rul deschise larg bra]ele, \mpr`[tiind pete de culoare pe pavajul cenu[iu. – E[ti modelul pe care l-am a[teptat toat` via]a! exclam` el. – Mo... modelul! \ng`im` Rita, uluit`. Ar`t` cu mâna spre pânzele abstracte. – Ce reprezint`? – Un r`s`rit de soare vene]ian, declar` cu mândrie pictorul. |n diminea]a asta am prins toate nuan]ele aurorei pe Canal Grande. Acum a[tept ca soarele s` coboare spre orizont. Cobor\ vocea [i ad`ug`, mângâind-o cu privirea ochilor catifela]i: – Ca s` te pictez. O s` aleg o nuan]` fluid`, u[oar` ca o acuarel`. Penelul meu va contura cu dragoste trupul t`u... Ea \l \ntrerupse cu o voce repezit`: – Caut Palatul Rusconi. |mi po]i indica drumul cel mai scurt pentru a ajunge acolo? Tân`rul râse [i o sclipire mali]ioas` trecu prin ochii lui \ntuneca]i. – Orice trec`tor \]i poate spune. M`rturise[te mai degrab` adev`rul: voiai s` m` revezi, nu-i a[a? O femeie frumoas` c`reia \i plac plafoanele pictate ale Vilei Mandola [i-l dore[te \n mod firesc drept ghid pe pictorul Frank Giordano. Prenumele o f`cu s` uite pe moment impertinen]a vorbelor lui.

12

KATE NEVINS

– Frank? se mir` ea, ridicând din sprâncene. – Sunt n`scut dintr-o mam` american` [i un tat` italian, \i explic` el cu un mic salut ironic. Vino, ad`ug` el apoi cu seriozitate. O s` te conduc personal pân` la palazzo. Puse m`nunchiul de pensule jos, \n apropiere de o palet` multicolor`, [i o lu` de bra] pe Rita. Fiindc` o antrena de-a lungul cheiului, ea protest`: – Mi-ar fi suficiente câteva indica]ii. Mâna lui Frank avea darul s`-i trimit` ni[te fiori pl`cu]i prin tot corpul. Dar el nu-i d`du drumul. – Pariez c` e[ti genul de femeie care uit` sfaturile care i se dau. E mai bine s` te duc eu pân` acolo. Dup` scurt timp, Frank se opri lâng` o cas` mare, cenu[ie, pu]in cam co[covit`. Fa]ada care se cufunda direct \n apele canalului oferea un amestec de stil bizantin [i renascentist, cu logii [i ferestre \nalte cu coloane. Ni[te stâlpi vopsi]i \n alb [i ro[u erau \nfip]i \n fa]a por]ilor. – Iat` splendidul palazzo Rusconi, spuse Frank. Rita privi \n spatele ei. {evaletele se aflau la vreo treizeci de metri de aici. – Puteai s` mi-l ar`]i, spuse ea pe un ton repro[. – |mi \nchipuiam c` te-ai plictisit s` tot mergi de una singur`, replic` el privind-o cu coada ochiului. Rita nu-i r`spunse nimic. Se aplec` peste parapet, fixând por]ile duble ale palatului [i \ntrebându-se cum s` ajung` la ele. Privirea pictorului o urm`rise pe a ei.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

13

– Pe vremuri, locuitorii din palazzi intrau \n ele prin portalurile dinspre ap`, \i explic` el. Gondolele se ancorau de stâlpi. Noaptea vale]ii \i a[teptau cu o f`clie \n mân`. |]i imaginezi fastul serilor cu luminile reflectate \n apa neagr` din Canal Grande? Râse apoi f`r` pic de veselie. – Dar timpul acesta e de mult apus. Acum contesa Rusconi intr` \n cas` prin spate. Vrei s` m` \nso]e[ti? Contesa e una dintre prietenele mele. – Mul]umesc, \i spuse ea sec. Cred c` m` pot descurca singur`. – Atunci, mult noroc! rânji el. {i se \ntoarse la pânzele lui. Rita \nconjur` palatul [i descoperi o str`du]`. Câteva trepte duceau la o u[`. Ridic` mâna spre cioc`nelul cu care se b`tea \n poart`, dar gestul se \ntrerupse la jum`tate. Piesa de bronz data din secolul la XVI-lea. Ca anticar priceput, Rita Stewart [tia s` recunoasc` autenticitatea unui obiect. {i acesta era remarcabil. Reprezenta un dragon cu solzii \n relief. Coada se \nf`[ura \n jurul inelului prins \n canatul por]ii. Raritatea lui se datora celor dou` capete: unul senin, cel`lalt sinistru, aproape amenin]`tor. Rita mai v`zuse cioc`nele \n form` de animal s`lbatic. Dar de ce dou` capete? Privi din nou spre Canal Grande. Palatele se succedau pe malurile sale. Lumina de o frumuse]e opalescent` le \nv`luia punându-le \n valoare. Reflexele apei se mi[cau unduitoare pe fa]adele lor. Decorul p`rea la fel de magic, la fel de real ca amestecul culorilor de pe pânzele pictorului.

14

KATE NEVINS

|[i \ndrept` din nou aten]ia spre cioc`nel. Meseria[ul care-l f`cuse se gândise s` reprezinte prin el simbolul ora[ului s`u? Vene]ia avea dou` fe]e? {i cum s` deosebeasc` binele de r`u? Rita ridic` din umeri. Nu se afla aici pentru a se l`sa vr`jit` de frumuse]ea unui ora[. Forbis, asociatul ei, o \ns`rcinase s` negocieze interesantele piese ale colec]iei. Casa Forbis [i Stewart era cunoscut` \n tot New York-ul pentru calitatea mobilelor [i obiectelor de art` pe care le vindea. Dac` Rita continua s` viseze, elegantul magazin de pe Madison Avenue risca s`-[i piard` o parte din clientel`. Cioc`nitul bronzului pe stejar r`sun` \n aerul cald al acestei frumoase dup`-amieze de mai. A[tept` un moment apoi mai b`tu o dat`... [i \nc` o dat`. O privire spre ceas \i dovedi c` nu dep`[ise ora \ntâlnirii. Atunci, de ce refuzau s-o primeasc`? Se \ntoarse nemul]umit` [i se lovi de cineva care mirosea puternic a terebentin`. Se d`du \napoi un pas. – Contesa nu [tie s` se poarte, spuse ea repede. A acceptat s` m` \ntâlneasc` [i am sosit la timp. A[a c` nu-mi explic de ce... Frank o \ntrerupse: – Servitorul ei e surd. Am \ncercat s` te previn, dar m-ai expediat la pensulele mele. Rita ridic` din umeri [i-i explic`, exasperat`: – Dezinvoltura concet`]enilor t`i m` [ocheaz`. La New York, când a[tep]i pe cineva, faci \n a[a fel \ncât s` fii acolo. – Oferta mea r`mâne valabil`, spuse Frank cu amabilitate. Pot s` te introduc cu u[urin]` la contesa Rusconi. Rita ar`t` spre [evaletele din pia]`.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

15

– {i ele? Râsul vesel al pictorului sperie porumbeii care se a[ezaser` pe parapet. – La Vene]ia, lumina se schimb` continuu. |i pândesc surâsul, fiindc` ea este st`pâna mea [i eu sunt sclavul ei. – De necrezut, [opti Rita cufundându-[i privirea verde \n ochii lui c`prui. Nu-mi zice c` te la[i dominat de ceva atât de capricios ca timpul [i culoarea. Privi din nou apoi spre ceas. Momentul \ntâlnirii sosise. – Dac` e[ti \ntr-adev`r singura persoan` capabil` s` fac` s` se deschid` aceast` u[`, atunci \]i accept ajutorul, rosti ea cu regret. Tân`rul \[i aplec` pu]in capul spre ea, cu o lumini]` amuzat` \n priviri. – Pe cine trebuie s` anun]? – M` numesc Rita Stewart [i reprezint Casa Forbis [i Stewart. Unul dintre cele mai elegante magazine de antichit`]i din New York. Frank scoase un [uierat de admira]ie. – Deci e[ti bogat`. Rita se \ncrunt`. – Asociatul meu a adus capitalul, \l corect` ea. – {i tu talentul, dup` cum presupun. – Nu [tiu dac` talentul. Dar e adev`rat c` sunt un expert destul de cunoscut. Vorbea f`r` vanitate, doar din grij` pentru exactitate. – Las`-m` s` ghicesc, spuse Frank. O licen]` \n istoria artelor, nu-i a[a?

16

KATE NEVINS

– Da, dar ceea ce [tiu \i datorez \n special tat`lui meu. El era ebenist. Locuiam \ntr-un or`[el deprimant din Vermont. Nimeni nu avea bani, dar toat` lumea \[i iubea cu pasiune meseria. Mai târziu m-am specializat \n Rena[terea Italian`... Se opri, surprins`. De ce-i povestea toate astea? Frank spuse cu o oarecare condescenden]`: – {i presupun c` tu consideri Vene]ia drept cartierul general al paturilor cu coloane [i al tablourilor rare. Ai venit s` cumperi ceva de la contes`? – Da. {i consider interogatoriul terminat, domnule Giordano. – Spune-mi Frank. O femeie care [i-a sprijinit t`lpile picioarelor de ale mele a devenit \n mod obligatoriu o persoan`... intim`. F`r` s` mai asculte protestele, o conduse \n fa]a unei u[i]e. Aceasta era din fier [i se g`sea pe un alt perete al casei. Rita se sim]ea din ce \n ce mai enervat`. Nu-[i d`dea prea bine seama dac` teama c` \ntârzie sau prezen]a lui Frank o f`cea s` se simt` astfel. El b`g` mâna printre bare [i \ntoarse cheia prin interior. Intrar` \ntr-o gr`din` lipit` de palat. – Contes` Rusconi! strig` Frank. Musafira dumneavoastr` a sosit. Alfredo n-a auzit zgomotul f`cut de cioc`nel. O caschet` de golf de un albastru-\nchis se mi[c` printre ni[te tulpini de floarea soarelui. O femeie supl` se ridic` gra]ioas`, cu o foarfec` de gr`dinar \n mân`. Veni spre ei, \n timp ce-[i scotea m`nu[ile [i le b`ga \n buzunar. Purta o bluz` verde de chirurg, strâns` \n talie cu un cordon de piele.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

17

Rita \i arunc` o privire \ntreb`toare lui Frank. Dar era evident c` el nu-i va explica ciudata \mbr`c`minte a contesei. O privea cu admira]ie. Rita \[i \ndrept` aten]ia spre gazda ei. |n ciuda p`rului alb [i a ridurilor, contesa Rusconi \[i p`strase o siluet` de fat` tân`r`. Tr`s`turile fine erau atr`g`toare. Ochii de un albastrudeschis str`luceau plini de via]`. Dar vârsta se citea cu cruzime pe mâna p`tat`, cu venele scoase \n relief, pe care o \ntinse cu amabilitate tinerei femei. – |mi pare r`u. Alberto e surd-bocn`. Sunte]i doamna Stewart, nu-i a[a? – Rita Stewart. A]i acceptat s` m` primi]i... – Bine\n]eles. Ar trebui s`-l concediez pe b`trânul Alfredo [i s`-l \nlocuiesc cu o tân`r` secretar`. |i privea pe Rita [i pe Frank pe sub viziera albastr` [i zâmbea, ca [i cum pronun]ase cea mai mare aiureal` din lume. Simpl`, gra]ioas`, mali]ioas`, contesa era \ncânt`toare. Dup` un schimb de amabilit`]i, o lu` \naintea musafirilor ei pe o c`rare care se \nfunda \n crâng. |nainta cu mici pa[i pruden]i. Gr`dina amintea mai degrab` de o mic` jungl` decât de un parc. Mergând al`turi de Rita, Frank d`dea la o parte crengile care riscau s-o ciufuleasc`. Din \ntâmplare sau cu inten]ie, mâna lui atinse de mai multe ori pieptul Ritei, prin m`tasea corsajului. De fiecare dat`, Rita abia \[i st`pânea un fior. |[i spuse f`r` nici o umbr` de indulgen]`: „|n]eleg de ce un pictor pe jum`tate american tr`ie[te la Vene]ia. Fetele frumoase \l intereseaz` cel pu]in la fel de mult ca r`s`riturile de soare pe Canal Grande.”

18

KATE NEVINS

– {i dac` am merge \n [ir indian? \i propuse ea pe un ton repezit. – }i-ar trebui o armur` [i o casc`. – Contesa se descurc` foarte bine [i f`r` aceste accesorii. – Plevi]ele o cunosc [i-[i retrag spinii la trecerea ei, obiect` Frank râzând. Rita \i arunc` o privire rece. F`r` s` scoat` nici un cuvânt, \l l`s` s` treac` \naintea ei. Gândurile ei se concentrau acum asupra afacerii care o adusese la contesa Rusconi. {i totu[i, f`r` voia ei, ochii i se \ndreptau spre [oldurile \nguste [i umerii la]i care o precedau. De ce o singur` atingere a acestui Casanova o f`cea s` se simt` atât de vulnerabil`? |n mod obi[nuit, nu avea \ncredere [i se ferea de seduc`tori. D`du la o parte cu piciorul o crengu]` care sem`na cu un [arpe. {i \n acela[i timp, f`r` s` fi vrut, expedie ca din pra[tie un pumn de pietri[ \n glezna lui Frank. Acesta \ntoarse capul. – S-a \ntâmplat ceva? – Dac` Stanley ar fi \naintat prin Africa la fel de \ncet ca tine, ar fi ratat \ntâlnirea cu Livingstone. Contesa alese exact acest moment pentru a \ntoarce capul. P`rea extrem de amuzat` de discu]ia lor. Cu bluza ei verde [i p`rul alb ciufulit, sem`na cu una din zânele bune din benzile desenate. Rita o b`nui c` merge atât de \ncet ca s`-i dea timp lui Frank s`-i farmece musafira. Când ajunser` \n sfâr[it la verand`, contesa \[i puse casca de golf pe o mas` din fier l`cuit, apoi \[i dezbr`c` bluza de

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

19

spital. |n rochia de pânz` albastr` p`rea la fel de fragil` ca o adolescent`. Se ]inea foarte dreapt` [i avea ceva seme] \n felul ei de a-[i ridica b`rbia [i a-i privi. Se scuz`, adresându-i-se tinerei americance: – Probabil c` echipamentul meu vi se pare ciudat, dar e practic pentru gr`din`rit [i m` protejeaz` de soare. – Mi se pare original, spuse politicoas` Rita. Un zâmbet pozna[ lumin` chipul cu tr`s`turi obosite. Frank tu[i. – V` las s` sta]i amândou` de vorb`. Privirea lui \ntârzie asupra Ritei. Contesa Rusconi \i propuse s` r`mân` la ceai. Dar el o refuz` surâzând. – Ierta]i-m`, dar m` \ntorc la pânzele [i la pensulele mele. Contesa o conduse la primul etaj [i traversar` \mpreun` o serie de \nc`peri cu tapiserii somptuoase dar \nvechite. Cu ochiul ei exersat, Rita v`zu imediat c` mobilele [i tablourile disp`ruser`. Absen]a lor l`sase urme mai deschise pe covoare [i pere]i. Ceea ce r`m`sese era \nc` frumos, dar f`r` o valoare excep]ional`. Sosise oare prea târziu? – Iau de obicei ceaiul pe verand`, spuse contesa. Dar cum vederea spre Canal Grande este splendid`, v` duc \n budoarul meu... E camera mea preferat`, ad`ug` ea \mpingând canatul unei u[i duble capitonate. Nu este la fel de mare ca [i celelalte, dar se deschide spre logia de la fa]ad`. |n timp ce se apropiau de balconul cu arcade de piatr`, contesa \i explic` de ce-i pl`cea atât de mult budoarul: – Nu m` satur s` tot privesc traficul de pe canal. Gondolele [i vaporetti circul` toat` ziua. Diminea]a v`d trecând barjele sp`l`toreselor cu teancurile de lenjerie alb` pentru hoteluri. Pe urm`, zarzavagii [i...

20

KATE NEVINS

Rita o asculta cu o ureche distrat`. Examina plin` de curiozitate tot ceea ce o \nconjura. Ochii ei se oprir` pe un blazon auriu, atârnat deasupra [emineului de piatr`. Reprezenta un leu ridicat pe labele din spate, zgâriind aerul cu ghearele labelor din fa]`. Contesa \i urm`rise privirea. – Armoriile familiei Rusconi, preciz` ea. S` nu m` crede]i snoab` fiindc` le etalez la vedere pentru a fi admirate de vizitatori. Dar apar]in unui Club Heraldic care-[i oblig` membrii s` pun` \n valoare blazonul familiei. O rug` pe Rita s` se a[eze [i se instal` pe scaunul al`turat. – Alfredo ne va aduce \n curând ceaiul, continu` ea. Dac` nu aude zgomotul cioc`nelului de la u[`, \n schimb nu renun]` nici \n ruptul capului la mica ceremonie ritual`. Am fost c`s`torit` cu un actor englez [i am adoptat cel pu]in unul din obiceiurile lui. „Trei so]i, num`r` \n gând Rita incluzându-l [i pe defunctul conte. Câ]i b`rba]i a expediat \n paradis?“ Ochii alba[tri scânteiar` mali]io[i. – M`ritându-m` \n mai multe locuri din lume, am practicat cea mai bun` manier` de a cunoa[te obiceiurile str`ine. Rita zâmbi la auzul fanteziilor contesei. – Poate c` ave]i dreptate. N-am fost m`ritat` decât o singur` dat`. A[a c` nu prea am experien]` \n domeniu. – Divor]at`? – Da. Plictiseala a fost motivul reciproc. Contesa râse pu]in dispre]uitor.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

21

– O c`s`torie f`r` pasiune e sortit` \ntotdeauna e[ecului. Rita se gândi imediat la Frank Giordano. Pictorul era \ns`[i \ntruchiparea pasiunii; aceasta se citea \n ochii lui arz`tori, pe buzele senzuale [i \n fiecare din gesturile lui. Gândindu-se la degetele lungi ale artistului, Rita sim]i o c`ldur` viclean` prin tot trupul. Ce partener minunat pentru o noapte de amor! Fu smuls` din visarea ei de o palm` familiar` care-i atinse genunchiul. Contesa se aplecase spre ea. O expresie de mândrie \i lumina ochii alba[tri. – Dup` ce ne bem ceaiul, o s` te duc \n magazinul meu. Un magazin? Rita o privi pu]in speriat`. Nu [i-o putea imagina pe aristocrata contes` Rusconi ocupându-se de comer] ca o micburghez`. – Acolo mi-am depozitat comorile, continu` b`trâna doamn`. Rita f`cu un efort pentru a se controla ca s` nu lase s` i se \ntrevad` consternarea. Misterul pere]ilor goi [i al camerelor nemobilate era rezolvat. Contesa vindea personal [i f`r` nici o jen` patrimoniul familiei Rusconi. – Deci ave]i propriul dumneavoastr` magazin, spuse Rita. Nu cuno[team acest detaliu. Totu[i, dup` spusele unor negustori parizieni care m-au sf`tuit s` vin s` v` v`d, era]i gata s`-mi ceda]i câteva bibelouri vechi. – {i sunt \n continuare. Oh, scumpa mea, comer]ul este atât de amuzant! {ti]i ce vreau s` spun. La telefon mi-a]i comunicat c` ave]i un magazin de antichit`]i pe Madison Avenue. Rita d`du politicoas` din cap. De[i nu era de p`rere cu contesa. S` te ocupi de comer] nu era deloc un lucru

22

KATE NEVINS

amuzant. B`trâna [i distinsa doamn` manifesta o fals` pudoare, de care americanca nu d`duse niciodat` dovad`. |n ochii Ritei, un magazin era o surs` de profituri. Pentru ca aceast` surs` s` func]ioneze cu randament maxim, erau necesare o gestiune sever`, discern`mânt, corectitudine [i disciplin`. Rita \[i \ncepuse cariera colec]ionând gravuri vechi pentru a le revinde. |nceputul fusese dur, \n mod sigur foarte diferit fa]` de cel al contesei Rusconi. {i spera s` nu sfâr[easc` a[a ca gazda ei. Contesa locuia \ntr-un palat, dar pentru a supravie]ui trebuia s` vând` totul, cu excep]ia blazonului familiei. B`trâna continua s`-i vorbeasc` despre propriile ei preocup`ri. – ... O s` vede]i ce anima]ie e \n locul unde am magazinul. Cump`r adeseori [i chilipiruri... Dup` o scurt` ezitare, \i m`rturisi: – Mi se mai \ntâmpl` [i ca prietenii s`-mi dea spre vânzare unele piese rare... Apropo de prieteni, cine sunt gazdele dumneavoastr` de la Vene]ia? – Am re]inut o camer` la Danieli. Mi-am l`sat acolo valizele când am venit de la aeroport. – Un hotel! exclam` contesa cu un aer scandalizat. Dar, scumpa mea, de ce un hotel, când ni[te bune prietene de-ale mele, Maria [i Luiza, cele dou` fiice nem`ritate ale contelui Marco, ]in cea mai bun` pensiune din ora[? Se ridic` imediat. – |i telefonez Mariei s` v` preg`teasc` o camer`. O spusese pe un ton atât de hot`rât \ncât Rita nu \ndr`zni s` se opun` deciziei b`trânei doamne. De[i prefera luxosul

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

23

ei hotel unei pensiuni, chiar ]inut` de ni[te aristocrate. Dar refuzând, se temea c` o nemul]ume[te pe femeia care-i fusese atât de insistent recomandat` de coresponden]ii ei parizieni. |n timp ce flec`reau bând o ultim` cea[c` de ceai, Frank intr` \n budoar. Surâsul lui str`lucitor lumin` \nc`perea ca o raz` de soare. – F`r` munc` \n aceast` dup`-amiaz`, doamnelor. O duc pe Rita s` se plimbe prin Vene]ia. – Categoric nu, protest` tân`ra americanc`. Eu am venit \n Italia exclusiv pentru afaceri. – Absurd, rosti calm Frank. Vene]ia este un ora[ al emo]iilor. |nainte de a trata afaceri, trebuie s-o descoperi... Am dreptate, contes`? B`trâna doamn` \l aprob` zâmbind cu un aer complice. Rita o compar` \n minte cu o bunic` extrem de indulgent` fa]` de fanteziile mezinului familiei. – Haide, draga mea, spuse contesa Rusconi, invitând-o pe Rita s` se ridice. Veni]i mâine la magazinul meu. V` conduce Frank. Dezorientat` de rapiditatea evenimentelor care amenin]au s`-i ocupe tot timpul, Rita \[i lu` r`mas-bun de la gazda ei [i p`r`si palatul \n tov`r`[ia lui Frank. Pe strad` el o lu` de bra]. – „S` vezi Neapole [i apoi s` mori”. Cuno[ti dictonul? o \ntreb` el vesel. Cu mine el devine „S` vezi Vene]ia [i s` tr`ie[ti”. Rita nu avu curajul s` se supere.

24

KATE NEVINS

Când ajunser` pe chei, \ngerul din vârful campanilei din Pia]a San-Marco str`lucea orbitor sub razele soarelui care cobora spre apus. Pe deasupra lagunei, norii aveau nuan]e aurii. Lumina str`lucea [i \n p`rul negru al lui Frank. El ar`t` cu mâna spre pânzele p`r`site pe pavaj. – |nainte s` i le dau lui Alfredo, mi-ar pl`cea s`-]i explic ce \ncerc s` ob]in. – M` simt flatat`, \i spuse Rita cu sinceritate. Se temea c`-l r`nise prin remarca pripit` f`cut` asupra tehnicilor avangardiste. Rita Stewart era un expert \n domeniu. Nu numai c` arta Rena[terii nu avea nici un secret pentru ea, dar era deopotriv` interesat` [i de pictura modern`. Colec]iona pentru propria ei pl`cere pânzele pe care-[i putea permite s` le cumpere. Cuno[tea \n \ntreaga lume un mare num`r de comercian]i de art` precum [i proprietari de galerii, printre care unul [i \n Italia, pe nume Orseolo. Frank o strânse de bra]. – Eu nu pictez r`s`rituri sau apusuri de soare. A[a ceva fac to]i. Folosesc lumina [i culoarea pentru a scoate \n eviden]` frumuse]ea [i diversitatea Vene]iei. Dau aten]ia cuvenit` nuan]elor [i degradeurilor... Rita \l aproba dând din cap. Dar mintea ei vagabonda. Se sim]ea emo]ionat` de compania pictorului. |n acest moment, bra]ul lui Frank o conducea cu siguran]` de-a lungul canalelor [i se sim]ea nespus de bine \n propria ei piele, al`turi de noul ei prieten. – N-a[ vrea s` te plictisesc, spuse el cu un ton cam \nfumurat.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

25

{tia c` plictiseala era ultimul lucru pe care o femeie l-ar putea sim]i \n compania lui. |nainte s`-[i strâng` pânzele [i [evaletele o privi. O lumin` cald` str`lucea \n ochii lui c`prui. Dar nu era probabil decât o r`bufnire trec`toare de pasiune, fiindc` \i spuse cam repezit: – Soarele coboar` spre orizont. E timpul s` strâng. |[i trase u[or bra]ul de sub bra]ul ei, apoi ridic` mâna spre p`rul ei lung. |i aranj` o [uvi]` dup` ureche. – Nu sunt un portretist, dar mi-ar pl`cea s` te pictez a[a cum e[ti acum, cu lumina soarelui jucându-se \n p`rul t`u. Rita \[i plec` pleoapele pentru a sc`pa de privirea care stârnea fiori fierbin]i \n trupul ei. |ncerc` s` se dojeneasc` singur`, \n gând, bine\n]eles: „Rita Stewart, gata cu copil`riile! |nceteaz` de a mai privi \n ochii acestui seduc`tor. La treizeci de ani, e[ti pe cale de a reu[i o carier` de invidiat la New York. Deci nu-]i strica via]a \ndr`gostindu-te de un tip boem cu prea mult` imagina]ie...“ Se d`du \napoi cu un pas. Frank se juca acum cu o alt` [uvi]` din p`rul ei. Ea \i acoperi amical mâna lung` [i puternic` \nainte de a-i spune: – Las`-m`! – Nu sunt sigur c` pot, [opti el. – Ce muzeu \mi propui? \l \ntreb` ea. – F`r` muzee, decret` el. Mai ales c` majoritatea se \nchid peste o jum`tate de or`. Vreau s`-]i ar`t cum tr`iesc italienii. {i pentru asta vom merge \ntr-un loc unde turi[tii pun arareori piciorul. * *

*

26

KATE NEVINS

P`r`sir` vaporetto \mpreun` cu o mul]ime de muncitori care se \ntorceau acas`. Sta]ia se g`sea \ntr-un cartier estic al ora[ului, departe de circuitele turistice. |n curând ajunser` pe ni[te str`du]e pitore[ti, colorate de tarabele cu fructe [i legume. – Ai dreptate, spuse Rita. Pe aici nu exist` nici camere de luat vederi, nici aparate de fotografiat... – Doar italieni care-[i fac cump`r`turile de sear`. – Locuie[ti prin \mprejurimi? \l \ntreb` ea cu un rest de ne\ncredere. – Nu. Am \nchiriat o cas` la Burano, o mic` insul` din lagun`, la jum`tate de or` de mers cu vaporul din Pia]a SanMarco. Voiam doar s`-]i ar`t un alt aspect al Vene]iei. Deschide ochii [i urechile. Spectacolul merit` osteneala. Ultimele raze ale soarelui f`ceau s` par` mai ro[ii vinetele [i tomatele, d`deau reflexe argintii m`slinelor verzi, \n timp ce l`mâile c`p`tau str`luciri de aur. Frank \i ar`t` o piramid` \nalt` de portocale. – Admir` arta celui care a f`cut-o. |n entuziasmul lui, \ndep`rtase prea mult bra]ele [i mâna lui lovi piramida colorat`. E[afodajul se n`rui precum o construc]ie din piese de domino. Portocalale se r`spândir` pe jos, se rostogolir` \n rigol` [i pe sub picioarele gospodinelor. Rita avu impresia c` dezastrul nu se va mai sfâr[i. B`canul ie[i pe trotuar. Era mic, avea o musta]` neagr` [i o privire trist`. – Sunt dezolat, \i spuse Frank \n italiene[te. Negustorul ridic` din umeri cu un gest fatalist.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

27

– Se mai \ntâmpl`. – O s` v` pl`tesc pagubele, promise pictorul. – Nu, nu! Câteva kilograme de fructe pierdute n-o s` m` ruineze. Frank [i Rita se aplecar` [i, strecurându-se printre trec`tori, adunar` toate portocalele cu excep]ia uneia pe care cineva o c`lcase \n picioare f`când-o zob. – Cump`r toate fructele care s-au stricat, anun]` Frank \nc`p`]ânat. Scoase portofelul, \n timp ce Rita punea fructele lovite \n talerul balan]ei. Frank lu` punga mare pe care i-o \ntindea negustorul. – Toate portocalele alea care se rostogoleau, pufni Rita \n râs, ofereau un spectacol frumos. Dar ce o s` faci cu achizi]ia ta? O natur` moart`? Frank râse la rândul lui. – De ce nu? Lu` fiecare câte o portocal`, apoi Frank puse punga \n co[ul unei gospodine \nconjurate de copii. Femeia se pierdu \n mul]umiri. – Ce a zis? \l \ntreb` Rita lipindu-[i buzele de portocal` ca s`-i sug` zeama. – Ne-a binecuvântat pân` la a treia genera]ie. Nu \n]elegi italiana? Chipul Ritei se \ntunec`. – Am luat ni[te lec]ii \nainte de plecare. M-a costat foarte mult, pentru prea pu]ine rezultate. N-am talent la limbi str`ine, asta e!

28

KATE NEVINS

– Nu vorbi a[a! Oricine poate \nv`]a o limb` dac` \[i d` osteneala. O s` fii eleva mea, hot`r\ el. Rita \i zâmbi. Pu]in suc i se scursese pe b`rbie. Frank scoase batista [i o [terse. Privirile li se \ncruci[ar`. Era sigur` c` el \i ghicea tulburarea. Pentru a rupe vraja, spuse primul lucru care-i trecu prin cap. – Aranjamentul b`canului avea un echilibru destul de precar. Sunt sigur` c` nu suntem primii care l-am r`sturnat. De ce-[i d` atâta osteneal` când poate pur [i simplu s`-[i prezinte marfa \ntr-o l`di]`? – A[a face]i voi la New York? – |n supermarketuri da. Suntem practici. Frank f`cu o mutr` dispre]uitoare, dar apoi zâmbi. – Italienii sunt ni[te arti[ti, spuse Frank. Le face tot atâta pl`cere s` construiasc` ceva cât s` admire mai apoi rezultatul. Nu cred c` b`canul \[i vede atât de des piramida d`râmat`. Oamenii care vin \n mod obi[nuit s` cumpere de la el nu-[i agit` bra]ele ca morile de vânt. Rita \l privi surprins`. – |ntotdeauna am privit fructele ca pe o marf` comestibil`. – La ocazie devin [i elemente decorative. Te afli \ntr-o ]ar` \n care prezentarea conteaz` la fel de mult ca [i marfa. Privi \n jurul ei cu mai mult` aten]ie. Frank avea dreptate. Culorile, aranjamentul d`deau o str`lucire deosebit` fructelor [i legumelor. |[i ridic` ochii spre fa]adele cl`dirilor care ad`posteau magazinele. |n unele locuri, tencuiala c`zuse l`sând c`r`mida goal`. Dar jaluzelele de lemn erau vopsite \n culori vii. La ferestre erau ghivece de flori [i totul te f`cea s` ui]i de ravagiile timpului.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

29

– }i-e foame? o \ntreb` pictorul pe nea[teptate. – |ntotdeauna mi-e foame când e vorba de mâncare italieneasc`. – Bravo! o aprob` el vesel. Cunosc un mic restaurant, nu departe de aici, unde o s` te regalezi. P`r`sir` pia]a [i mul]imea de menajere \ntr-o continu` agita]ie. Felinarele luminau acum str`zile. Pere]ii caselor ar`tau splendid \n lumina aceea difuz`. Ajunser` curând \ntr-o pia]` foarte animat`. |n centru, o fântân` cu ghizduri atr`gea to]i porumbeii din cartier. Dou` restaurante luminate à giorno scoseser` mese [i pe trotuar. Ni[te jardiniere cu begonii delimitau terasele. Un chelner \n vest` alb` salut` perechea cu o exuberan]` specific meridional`. – Frank! Ce surpriz` pl`cut`! A trecut ceva timp de când n-ai mai venit pe aici. Cuprinse mâinile pictorului \ntr-ale lui [i le scutur` jovial. – Prietenul meu, Stefano, \i spuse Frank Ritei. Cu o lumin]` de admira]ie \n ochi, chelnerul se \nclin` curtenitor \n fa]a tinerei femei. – V` instalez \n cel mai bun loc, \i asigur` el. De la masa lor, unde se a[ezar` unul lâng` altul, aveau o privire de ansamblu a pie]ei. Rita se mir` c` vede atâta lume \ntr-un cartier ignorat de turi[ti... – Este ora plimb`rii de sear`, \i explic` Frank. Vene]ienii \[i pun cele mai frumoase haine pe care le au, pentru a fi v`zu]i de cunoscu]ii lor.

30

KATE NEVINS

– Acela[i gust pentru fast, remarc` Rita amuzat`. Apoi lu` meniul [i se pierdu \n numele care-i erau complet str`ine. – |]i plac pastele? Sau fructele de mare? o \ntreb` Frank. Gra]ie M`rii Adriatice, Vene]ia le are pe cele mai bune din lume. Rita puse degetul pe un rând aproape ilizibil. – A[ mânca scampi. – Prea u[or. Ca s` te familiarizezi cu limba, s` faci singur` comanda. Dar arat`-mi altceva pe meniu. Fiindc` Rita era \ncurcat`, el ar`t` cu degetul spre un fel pe care ea \l descifr` cu greutate. – Ce e asta? Bisato alla marinara? – Un fel de marinat` de anghile. Rita se strâmb` \ngre]o[at`. – A[ avea impresia c` \nghit [erpi. – {i totu[i e ceva delicios. Tu-l comanzi [i eu \l m`nânc. Trebuie s` te \nve]i cu pronun]ia limbii italiene. – Doamne! N-a[ putea s`-mi aleg mâncarea dup` pofta inimii, f`r` s` m` gândesc la lec]ii? Dar repro[ul ei trecu neb`gat \n seam`. Stefano st`tea \n fa]a mesei lor, cu un carnet \n mân`. – Hai! \i porunci Frank. {i, subjugat`, Rita \i d`du ascultare. Frank nu mai putea de bucurie. Ad`ug` [i el ceva: o friptur` de scampi, dou` garnituri [i o salat`. Pe urm` alese o sticl` de valpolicella rose. – De cât timp locuie[ti la Vene]ia? \l \ntreb` Rita, dup` ce Stefano se \ndep`rt`.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

31

– De [ase ani. Am venit din cauza luminii. Nic`ieri, nici m`car \n sudul Fran]ei, nu e atât de bun` ca aici. – Ai expus ceva? – Doar dou` pânze \n Soho, acum câ]iva ani... Din fericire am o alt` surs` de venituri decât pictura mea, ad`ug` el dup` o scurt` ezitare. Apoi zâmbi [i-i ar`t` cât de frumos era aranjat` masa. Flac`ra lumân`rilor f`cea s` str`luceasc` argint`ria [i por]elanul pe fa]a de mas` roz. – Dup` cum vezi, spuse el, nu sunt \nc` muritor de foame \ntr-o mansard` [i-mi pot oferi luxul s` invit o femeie frumoas` \ntr-un restaurant la mod`. |ntotdeauna ]i-e foame? Sosirea chelnerului o \mpiedic` pe Rita s`-i r`spund` pe loc. Se strâmb` ar`tând spre anghilele care pluteau \ntr-un sos gras. – Mi-era foame \nainte s` aduc` oroarea asta. El \i oferi scampi [i p`str` pentru el farfuria cu bisato. – |n mod sigur nu se num`r` [i ni[te italieni printre str`mo[ii t`i, remarc` el, fiindc` altfel ]i-ar pl`cea asta. Totu[i, dac` m` uit bine la tine, mi se pare c` ai p`rul ro[cat [i carna]ia vene]iencelor pictate de Tiepolo. Rita scutur` din cap. – La facultate m` luau adeseori drept egipteanc`. – Adev`rat? |[i puse jos furculi]a [i o examin` cu aten]ie. Apoi \i prinse b`rbia \ntre dou` degete [i o oblig` s`-[i ]in` capul foarte drept, \n timp ce el o studia la lumina mi[c`toare a lumân`rilor. Mâna lui cobor\ apoi ca o mângâiere pe pielea m`t`soas` a gâtului.

32

KATE NEVINS

Rita avea impresia c` lumea \nconjur`toare disp`ruse. Era con[tient` doar de privirea arz`toare a lui Frank [i de surescitarea care-i cuprinsese \ntreg trupul. Pentru a-[i alunga emo]ia, ea \i spuse glumea]`: – M` vezi mergând tot timpul cu capul \n profil? Frank \[i retrase mâna. |ncordându-[i bustul, adopt` postura ]eap`n` a faraonilor. Rita pufni \n râs. O pereche de la masa vecin` râse [i ea. – Precis sunt \n luna de miere, [opti Frank reluându-[i atitudinea normal`. Rita zâmbi cu regret. – Ce loc minunat pentru un voiaj de nunt`! [opti ea. – Unde ai fost \n c`l`torie de nunt`? – De unde [tii c` am fost m`ritat`? – N-a fost decât o simpl` presupunere. – N-am avut de fapt o lun` de miere, \i m`rturisi ea. Neil este expert \n c`r]i vechi [i era mult prea ocupat, ca s` c`l`toreasc` de pl`cere. Apoi ridic` din umeri, parc` resemnat`. – De fapt, n-a trecut mult [i mi-am dat seama c` se plictisea dac` r`mâneam \ntre patru ochi. El tr`ia \n mijlocul unei adev`rate cur]i de prieteni, admiratori [i parazi]i. – {i cât timp ai rezistat? – Doi ani. Ruptura s-a instalat \ncetul cu \ncetul. Destul de repede am \ncetat s`-l respect. {i nu po]i iubi pe cineva f`r` s`-l respec]i. Dar nu voiam s`-l p`r`sesc pe Neil, fiindc` sim]eam c` are nevoie de mine. Era lipsit de maturitate. Dar este o maladie incurabil`. {i când am \n]eles asta, am divor]at. Frank se \ncrunt`. Argumentul nu-l satisf`cea.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

33

– Nu-mi \nchipui c` e[ti atât de dur`. Rita puse mâinile pe mas` cu un gest repezit, ca [i cum d`dea c`r]ile de joc. – Sunt cea mai mare dintre [apte fra]i [i surori. |n timpul copil`riei, adolescen]ei [i tinere]ii mele am avut grij` de cei mai mici. E destul pentru o \ntreag` existen]`, nu-i a[a? Avu chef s` adauge c` femeile puternice erau \n general prada visat` de b`ie]ii nehot`râ]i [i fermec`tori. Dar prefer` s` \ncheie o discu]ie care-i displ`cea. – Neil [i-a reluat obiceiurile de fl`c`u petrec`re], spuse ea. {i e fericit. – Dar tu e[ti? Rita \[i ridic` b`rbia cu mândrie. – Am magazinul meu de antichit`]i. |mi ador munca [i \ncep s` ob]in profituri destul de mari de pe urma ei, ceea ce mi se pare foarte pl`cut. – Nu ]i-ar pl`cea s` locuie[ti \n Italia? |n acela[i timp \i cuprinsese \ncheietura fin` \n palma lui solid` [i posesiv`. Rita se \nfior`. Ochii ei descoperir` pe degetele lui Frank câteva pete de vopsea care nu se cur`]aser` cu terebentina. Se sim]ea ciudat de emo]ionat` de acest mic defect al unei frumuse]i aproape perfecte. Dar \[i reveni imediat, nemul]umit` [i alarmat` totodat`. Oare n-o s` se schimbe niciodat`? De ce se sim]ea atras` mai degrab` de sl`biciune decât de for]`? Mai \ntâi Neil [i apoi acest pictor frumos [i boem ca to]i cei din breasla lui... |i atrase aten]ia asupra petelor de pe degete [i de pe tricou.

34

KATE NEVINS

– Le [tiu, spuse el pe un ton nep`s`tor. Am nevoie de o mam`. Rita se crisp` [i Frank izbucni imediat \n râs. – Nu e[ti vizat`. |]i rezerv un alt loc \n via]a mea. Tân`ra se \ndep`rt` de el cât putu de mult [i ripost` cu severitate: – Ce rol? Nu accept indica]ii de la nimeni. Sunt anticar [i dac` am o hot`râre de luat o discut cu asociatul meu. Dar \n acela[i timp \[i regret` atitudinea ]âfnoas`, atât de diferit` de personalitatea ei. Acesta era felul ei de a se ap`ra? Terminar` de mâncat \n lini[te. Frank comand` dou` \nghe]ate cu fragi. |nainte de a b`ga linguri]a \n \nghe]ata apetisant`, el remarc` pe un ton vis`tor: – Am \nv`]at multe de când tr`iesc la Vene]ia. Italienii savureaz` tot ceea ce \nseamn` sarea vie]ii: frumuse]ea, dragostea, traiul bun. Sunt \n stare s` [i le ofere [i le pas` mai mult de prezent decât de viitor. – Fiecare cu p`rerea lui, replic` Rita. Personal, dac` mi se \ntâmpl` s` apreciez clipa prezent`, m` gândesc totodat` [i la consecin]ele faptelor mele. Privi ceasul de la \ncheietura mâinii [i ad`ug` zâmbind: – Ra]iunea m` \ndeamn` s` m` opresc la aceast` pl`cut` conversa]ie. Nu cunosc \nc` locul unde voi dormi la noapte. A[a c` e timpul s` m` prezint la pensiunea Morosini. Frank o privi surprins. – Iat` o alegere care nu-]i prea seam`n`. – N-am nici un merit \n asta, r`spunse tân`ra cu o voce obosit`. Contesa Rusconi a aranjat totul. Bagajele mele au r`mas la Danieli, unde le-am l`sat când am sosit de la aeroport.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

35

– E[ti obosit`? se nelini[ti Frank. – Nu \n mod deosebit. Dar simt c` mi se taie picioarele la gândul c` trebuie s` m` duc la hotel ca s`-mi recuperez bagajele, apoi s` str`bat toate aceste str`du]e [i canale \n c`utarea prietenelor contesei. Frank izbucni \ntr-un râs plin de veselie. – M` \ns`rcinez eu cu toate, spuse el. N-o s` ai nici o grij`... cu o singur` condi]ie. – Care? – Dac` vei fi satisf`cut` de serviciile mele, ne vom petrece \mpreun` tot restul serii. Cunosc o discotec` unde ambian]a este teribil`. De acord? Fascinat` de privirea lui \ntunecat`, ea d`du din cap, ar`tând totodat` spre vesta sport ag`]at` de sp`tarul scaunului. – Sper c` o s`-mi la[i totu[i timpul necesar s`-mi schimb ]inuta, spuse ea \ncercând s` nu arate cât de mult` pl`cere \i f`cuse invita]ia lui. * *

*

Rita avea impresia c` e purtat` pe aripile vântului. Gra]ie perfectei cunoa[teri a locurilor [i oamenilor, Frank reu[ise s` g`seasc` o b`rcu]` cu motor [i hamali. A[a c`, la o jum`tate de or` dup` ce p`r`siser` restaurantul, Rita \[i prezenta pa[aportul la micul birou de primire al pensiunii Morosini.

36

KATE NEVINS

O servitoare pe jum`tate adormit` \i d`du dou` chei: una de la camera ei [i una de la u[a de la intrare, \n cazul c` se \ntoarce târziu. Casa fusese probabil foarte frumoas`. |nc`perile erau foarte mari, dar nu prea potrivite pentru destina]ia de hotel. Rita reper` câteva mobile de pre], dar not` totodat` c` pre]ioasele covoare erau tocite pân` la urzeal` [i c` zugr`veala ar fi trebuit de mult ref`cut`. |l l`s` pe Frank \ntr-un salon vechi [i-l urm` pe hamal pân` la primul etaj. Nu-i trebuir` mai mult de dou`zeci de minute ca s` fac` un du[ [i s` se \mbrace. Reap`ru \n salon \ntr-o rochie albastr` de cocteil. M`tasea fluid` se mula pe trupul ei. Pantofii cu tocuri \nalte [i o po[et` de sear` \i completau ]inuta. Dup` privirea admirativ` cu care o fix` pictorul, Rita \[i d`du seama c` alegerea ei fusese bun`. Frank era probabil un obi[nuit al casei, fiindc` \[i schimbase tricoul p`tat [i pantofii de velur cu un polo alb [i o perehe curat` de blugi. Barca cu motor \i a[teptase. Se \ntoarser` pe str`du]ele de ap` pân` \n cartierul Castello. Merser` apoi pe jos pân` \ntr-o pia]et` iluminat` \n \ntregime cu neon. Ecourile unei muzici calde, dinamice sc`pau pe ferestrele cabaretului. Mai multe persoane râdeau [i flec`reau pe strad`. – Oh, Frank! – Buona sera, Frank! Un grup se apropie de ei. Urmar` strângeri de mâini, exclama]ii de veselie, lovituri prietene[ti peste spate [i pe um`r. Se p`rea c` Frank are mul]i prieteni.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

37

|n local comand` vin pentru to]i prietenii lui, apoi o lu` pe Rita pe ringul de dans. Un loc atât de aglomerat \ncât perechile b`teau aproape pasul pe loc. Muzica era \n general compus` din aranjamente pe cântecele lui Michael Jackson. Rita parc` plutea, \nl`n]uit` de bra]ele lui Frank. Universul ei se limita la um`rul lui puternic pe care \[i sprijinea fruntea [i la bra]ul care-i strângea talia. Pierduse complet no]iunea timpului. Când \[i ridica pu]in capul, \ntâlnea privirea ochilor lui arz`tori, a c`ror flac`r` f`cea s`-i curg` foc prin vene. Se l`sa cuprins` de senza]ii uitate de o ve[nicie. Miezul nop]ii trecuse de mult când p`r`sir` localul. Se plimbar` un timp f`r` s` scoat` nici un cuvânt, pe o strad` pustie [i lini[tit`. – Te-ai distrat la fel de bine ca la New York? o \ntreb` Frank aproape cu timiditate. – La New York nu m` distrez niciodat`. Aici a fost... C`ut` un calificativ, dar nu g`si nici unul destul de sugestiv pentru a traduce prin cuvinte ceea ce sim]ea. A[a c` spuse cu simplitate: – Seara a fost minunat`. |]i mul]umesc, Frank. – E târziu. Având \n vedere decalajul orar, ai avut o zi foarte lung`. Te conduc la pensiunea surorilor Morosini. Vocea \i tremurase pu]in. Rita nu r`spunse nimic. El lu` t`cerea ei drept aprobare [i iu]i pasul. Când ajunser` la pensiune, Rita scoase cele dou` chei pe care i le d`duse recep]ionera. O alese pe cea mai mare. – Presupun c` e cea de la poart`. O b`g` \n broasc` f`r` a reu[i \ns` s-o r`suceasc`.

38

KATE NEVINS

Frank \ncerc` la rândul lui, cu acela[i insucces. Iar cealalt` cheie era prea mic` pentru m`rimea broa[tei. – Poate c` mai exist` vreo poart`, la fel ca la Palatul Rusconi, \i suger` tân`ra femeie. – Nu. E singura intrare pe care o [tiu. Rita se enerv`. – Nu-mi vine s` cred c` mi-a dat o cheie gre[it`... totu[i, dac` stau s` m` gândesc mai bine, e posibil. Fata de la recep]ie dormea de-a-mpicioarelea. |ntr-un hotel american, ar fi fost concediat` \nainte de sfâr[itul zilei. Rita ap`s` pe butonul soneriei. – Presupun c` au un paznic de noapte. |ncerc` de mai multe ori. Dar soneria nu reu[i s` trezeasc` pe nimeni din casa care p`rea pustie. Nici o lumin` nu se z`rea prin obloanele \nchise. Locul p`rea de-a dreptul lugubru. Rita era furioas` pe sine. Sl`biciunea de care d`duse dovad` \n fa]a contesei Rusconi \i ap`rea acum ca o formidabil` prostie. Ce idee s` plece din hotelul ei luxos, deschis zi [i noapte, ca s` se mute \n palatul `sta lamentabil, \nchis ermetic ca o \nchisoare! – S` ne \ntoarcem la Danieli, \i spuse ea. Frank cl`tin` din cap. – Vene]ia e plin` de turi[ti. Camera ta de acolo e \n mod sigur ocupat`. Vii la mine. – La tine? repet` Rita. Dar unde? – La Burano. Aminte[te-]i c` ]i-am spus: locuiesc pe una dintre insulele din lagun`. Dar ca s` ajungem la sta]ia de unde lu`m barca cu motor, trebuie s` mergem cu gondola. Nu te-ai urcat niciodat` \ntr-o gondol`, nu-i a[a? Rita oft`. Limbu]ia pictorului o enerva.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

39

– Ascult`-m` bine, Frank! Când m-am sculat azi-diminea]`, crezi c` aveam inten]ia s` suport zece ore de zbor ca s` profit de „la dolce vita” italian` [i s`-mi sfâr[esc seara \ntr-o gondol` romantic`? Povestea asta a \nceput s` m` mire [i pe mine. Ar putea fi intitulat`: „Problema de la miezul nop]ii”. Capitolul unu. – Sau mai degrab` „Noapte la Burano”, replic` el f`r` s` se lase descurajat. O gondol` trecea prin apropiere. Frank strig` [i tricoul v`rgat al gondolierului se mi[c` prin semi\ntuneric. A[a c` Rita nu avu de ales [i trebui s` se a[eze al`turi de Frank pe banca matlasat` a ambarca]iunii \nguste. Alunecau \ntr-o lini[te stranie de-a lungul unui canal, a c`rui ap` str`lucea \n lumina lunii. |n spatele lor, la pupa, b`rbatul manevra cu \ndemânare vâsla. Casele riverane aveau obloanele trase. Ritei i se p`rea ap`s`toare atmosfera. O trecu un fior. Frank \i \nconjur` umerii cu un bra] amical. |n momentul când treceau pe sub un pod mic, Rita z`ri furi[ându-se o siluet`. Frank o tachin`. – Cred c` am v`zut un cu]it str`lucind sub o cap` neagr`. Gondolierul supralicit`: – Un corp a c`zut \n ap`, signorina. Rita scoase un mic strig`t [i se strânse lâng` Frank. – Nu, nu, totul e \n regul`, spuse gondolierul. N-a fost decât o glum`. Rita se sim]i totu[i u[urat` când ajunser` pe Canal Grande.

40

KATE NEVINS

– Canalele astea strâmte cred c`-i fac pe mul]i s` sufere de claustrofobie, remarc` ea. – Bine\n]eles, o aprob` Frank ironic. Psihiatrii vene]ieni [tiu asta. Numai c` aici, \n loc de divan, folosesc un pat de ap` pentru a-[i lungi pacientele. Rita bomb`ni: – Prefer glumele gondolierului. Intrar` pe Canal Grande \n dreptul Podului Rialto. Era târziu. Reflectoarele erau stinse. Pe fiecare mal, palatele se succedau cu fa]adele lor gotice, renascentiste sau clasice. |n lumina alb`struie a lunii p`reau ni[te decoruri de teatru. Frank \i spunea Ritei numele fiec`ruia. Dar, \nvins` de oboseal`, tân`ra mo]`ia, con[tient` doar de apropierea trupului lui [i de sunetul grav al vocii. I-ar fi pl`cut ca aceast` agreabil` beatitudine s` nu se mai sfâr[easc` niciodat`. El o scutur` u[or. – Treze[te-te, Rita. Ajungem \n fa]a Palatului Dogilor. Acum trebuie s` g`sim o barc` cu motor. Gondolele nu ajung pân` la Burano. N`ucit` de nesomn, \l urm` pe Frank [i se trezi a[ezat` din nou al`turi de el, dar asurzit` acum de zgomotul unui motor. „E imposibil, visez, gândea ea. Eu, Rita Stewart, anticar cunoscut pe Madison Avenue, \nso]esc un pictor tr`snit pe o insul` necunoscut`.” Se ciupi de bra]. Nu, nu era un vis. Frank locuia \ntr-o cas` de pescari. Rita z`ri o fa]ad` \ntunecat` cu ramele deschise la culoare ale ferestrelor [i a u[ii. Frank \[i scoase cheia.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

41

– Zece mii de lire ca s`-]i aflu gândurile, [opti el. Rita morm`i: – N-ar fi trebuit s-o ascult pe contes`. – A[teapt` s`-]i vezi patul. Cear[afurile s-au uscat la soare. Sunt de un alb ca z`pada [i miros a violete. Cuvertura e f`cut` din puful gâ[telor de pe insul`... Rita \nchise ochii la perspectiva unui culcu[ atât de confortabil [i \mbietor, apoi \i redeschise alarmat`. – {i unde se afl` acest pat? – |n camera de oaspe]i. Fii lini[tit`! |mpinse o u[` [i o l`s` singur` \ntr-o \nc`pere de o simplitate aproape monahal`. Rita nu mai putea de oboseal`. Frank nu min]ise. Cear[afurile erau m`t`soase [i parfumate. Pernele mari [i moi. Cuvertura nu cânt`rea nimic dar o proteja de aerul r`coros al nop]ii. Rita se culcase goal`. Pe nori[orii lor roz, \ngera[ii picta]i pe plafonul Vilei Mandola nu puteau fi mai ferici]i decât ea. Pe buze \i ap`ru un zâmbet de \ncântare. Ziua fusese minunat`. Imaginea lui Frank era atât de puternic`, \ncât aproape c` reu[ea s`-i alunge din minte motivul c`l`toriei ei. |[i reamintea fiecare din expresiile lui, gura senzual`, râsul vesel [i mângâierea \nv`luitoare a ochilor lui de catifea. O fur` somnul. Pe chipul ei se putea citi fericirea.

Capitolul 2 Aroma cafelei o trezi din somn pe Rita. Deschise ochii pe jum`tate, apoi \i \nchise repede la loc. Oare unde se afla? Memoria \i reveni brusc. Fu cuprins` de un asemenea elan de bucurie \ncât s`ri jos din pat [i deschise obloanele ca s` lase s` intre soarele. Ferestrele d`deau spre câmp. O briz` cu iz s`rat ciufuli p`rul Ritei care \nchise repede obloanele, con[tient` de goliciunea ei. Deschise apoi dulapul de stejar care, \mpreun` cu patul [i scaunul din pai formau singurul mobilier din camer`. Ni[te c`m`[i b`rb`te[ti erau \mp`turite cu grij`. Lu` una [i o \mbr`c`, apoi se b`g` cu pl`cere \n culcu[ul ei c`ldu]. Un alt miros \l \nso]ea pe cel al cafelei. Rita \[i imagin` o tav` plin` cu lucruri apetisante: [unc` [i ou` pr`jite, unt proasp`t cu chifle calde. Mmm... |nghi]i \n sec de poft`. Ra]iunea \i comanda s` se scoale [i s` se duc` s`-l ajute pe Frank la buc`t`rie. Dar la naiba cu ra]iunea! Se \nveli bine cu

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

43

cuvertura [i a]ipi din nou, con[tient` de pl`cerea acestui somn pe furate [i de lenevia atât de neobi[nuit` pentru ea. Cineva o trase de degetele de la picioare, smulgând-o din euforia ei. Frank se a[ezase pe marginea patului, ]inând o tav` pe genunchi. Rita ridic` pu]in capul. V`zu dou` pahare cu suc de portocale [i vesela fin` din por]elan chinezesc. Se trânti la loc pe pern` [i se \ntinse cu poft`. – Exact tava pe care o a[teptam! Cum se spune \n italian` la micul dejun? – Piccola colazione. Dar aparen]ele sunt câteodat` \n[el`toare. Scoal`-te [i prive[te realitatea \n fa]`. Rita \i adres` cel mai frumos surâs al ei. Apoi se ridic` [i se sprijini de perne. – Tu ai f`cut... Se \ntrerupse, holb` ochii [i scoase un „oh” decep]ionat. Nu era [unc`. Ni[te ou` b`tute, pe fundul unei farfurii adânci, cu un aspect translucid [i deloc apetisant. Dar un trandafir ro[u \mpodobea tava. – Mic dejun \n stil italian? pufni ea \n râs. Frank se strâmb`. – S-a \ntrerupt curentul electric exact \n momentul când \ncepeam s` pr`jesc jambonul, \i explic` el. Miroase trandafirul [i bea sucul de portocale. N-am nimic altceva s`-]i ofer, cara mia. Rita \[i turn` o cea[c` de cafea. Era rece [i amar`. Singurele lucruri comestibile de pe platou erau sucul de portocale [i o felie de chec. Frank lu` cele dou` pahare, \ntinse unul Ritei [i-l p`str` pe cel`lalt. B`ur` \mpreun`. Frank r`m`sese posomorât. Rita \ncerc` s`-l \ncurajeze.

44

KATE NEVINS

– Ce dr`gu] din partea ta c` mi-ai adus micul dejun la pat! – S` mai vii o dat` când o s` am curent electric [i o s`-]i demonstrez adev`ratele mele talente. El ar`t` spre ou`. – Ar trebui s` le arunc pe o pânz` \n maniera anumitor speciali[ti de Pop’Art. – Ce te-a f`cut s` devii pictor? \l \ntreb` pe nea[teptate Rita. – Voca]ia probabil. Se \ncrunt` [i reflect` un moment \nainte de a continua: – |ntotdeauna am fost talentat la desen [i m-am sim]it atras de culori. Pentru mine pictura nu este un scop \n sine. Este eliberarea unei nevoi de exprimare. Din copil`rie am [tiut ceea ce voi face. – Ai avut noroc. – Mai pu]in decât crezi, fiindc` am pierdut mult timp. Exilat de la Torino la San Francisco, tat`l meu a devenit un avocat celebru \n Statele Unite. Dorea s` m` vad` preluând cabinetul de aocatur`. A[a c`, ani de zile, m-a obligat s` studiez dreptul. Rita p`ru [ocat`. – {i-]i iroseai via]a doar din dragoste filial`? – Te mir` asta? G`se[ti c` n-am caracter, nu-i a[a? Rita \[i plec` genele lungi pentru a-[i asunde admira]ia care str`lucea \n ochii ei verzi. {tia c` Frank Giordano nu poate fi considerat un om slab. Frank rosti foarte repede: – Uit` o clip` de educa]ia ta american`. Dac` \n familiile italiene copilul este un adev`rat rege, el trebuie \n schimb s`-[i asculte tat`l. |n ceea ce m` prive[te, eram \mpins de un

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

45

resort mai puternic decât tradi]ia. Voiam s`-i dovedesc celui care mi-a dat via]` c` nu m` tem de nimeni, nici m`car de el, pe planul competi]iei. – {i totu[i ai revenit la pictur`, remarc` Rita. – Da, dar numai dup` moartea tat`lui meu [i dup` terminarea facult`]ii de drept. {i am rupt totodat` cu un mod de via]` care nu-mi convenea. Mama mea primea foarte mult, dar mai mult din obliga]ie decât din prietenie. Pe tot parcursul vie]ii lor, p`rin]ii mei au r`mas robii conven]iilor sociale. Un miros de ars \l \ntrerupse. Frank s`ri \n picioare. – Au dat drumul la curent. Am l`sat dou` felii \n pr`jitorul de pâine, pentru cazul c` nu-]i pl`cea checul meu. Acum \]i voi putea preg`ti o adev`rat` piccola colazione. – Vin cu tine, \i spuse ea \n momentul când el p`r`sea \nc`perea. – Baia este \n fundul culoarului, \i spuse Frank peste um`r. Ceva mai târziu, beau cafea fierbinte, stând a[eza]i unul \n fa]a celuilalt \n buc`t`rie. Pe fereastr`, Rita vedea de cealalt` parte a unui canal \ngust un [ir de case cu un singur nivel, cu fa]adele zugr`vite \n culori vii. O campanil` pu]in aplecat` domina acoperi[urile vechi din ]igl` ro[ie. Priveli[tea o surprindea prin calm [i originalitate, dar nu \ntârzie prea mult asupra ei. Ochii \i erau atra[i mai degrab` de Frank c`ruia \i sorbea cuvintele [i-i r`spundea la \ntreb`ri. |ncercau s` se cunoasc` mai bine. Rita se \ntreba dac` nu era pe cale s` se ata[eze prea mult de acest b`rbat din cauza admira]iei exagerate pe care o sim]ea pentru el. Totu[i, când Frank \i propuse o plimbare pe insul`, \l refuz`. Afacerile \[i rec`p`taser` \ncetul cu \ncetul ascendentul \n preocup`rile ei.

46

KATE NEVINS

– |]i apreciez foarte mult compania, Frank, dar trebuie neap`rat s` m` \ntorc la Vene]ia. I-am promis contesei Rusconi c` ne \ntâlnim la magazinul ei. Arunc` o privire spre rochia albastr` de m`tase [i zâmbi. – Mai \ntâi va trebui s`-mi schimb toaleta. O s` fac un mic ocol pe la pensiune [i cu ocazia asta o s` discut [i cu surorile Morosini despre condi]iile [ederii mele acolo. * *

*

Când ajunser` \n fa]a pensiunii, Rita fu frapat` de toate semnele de decrepitudine pe care abia le remarcase \n ajun. Pere]ii erau co[covi]i. Vopseaua de pe obloane se cojea. Gr`dina era plin` de m`r`cini [i urzici, dominate de un chiparos falnic, martor al unei splendori trecute. Totu[i, un buchet mare de iri[i \mpodobea holul de la intrare. Erau ni[te buchete la fel de frumoase [i \n salon. Recep]ia era pustie. Rita lu` telefonul [i form` num`rul palatului Rusconi. Nimeni nu-i r`spunse. – Mai \ncearc`, o sf`tui Frank. Apoi \i d`du num`rul de la magazin. Dar se p`rea c` nobila doamn` nu se afla nici la palat nici la magazin. – Nu are nici un ajutor? se mir` Rita punând receptorul \n furc`. Frank \ncepu s` râd`. – Oh, nu! Nu vrea s` \mpart` cu nimeni pl`cerile nego]ului.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

47

– Pl`cerile? Credeam c` oamenii muncesc \n primul rând ca s`-[i câ[tige existen]a. Oricât de contes` e ea, prietena ta nu e scutit` de aceast` nevoie. {i ca s` te convingi, e de ajuns s` arunci o privire \n \nc`perile aproape golite de mobil` ale palatului ei. Frank nu-i r`spunse \ns`. O femeie de vreo [aizeci de ani cobora scara cu un pas maiestuos. P`rul ei cenu[iu, t`iat scurt, \ncadra o fa]` prelung`, osoas` [i distins`. Era \mbr`cat` cu o fust` neagr` [i o bluz` de culoarea filde[ului \mpodobit` cu un jabou de dantel`. – Doamna Stewart, presupun? |ncântat` s` v` cunosc, spuse ea \ntr-o englez` perfect`. Eu sunt Maria Morosini. Rita vru s`-l prezinte pe Frank. Dar femeia o opri, zâmbind. – Suntem vechi prieteni. Frank dispunea aici chiar de o mic` \nc`pere unde \[i ]inea o parte din lucruri. Rita \[i aminti atunci c` Frank se schimbase aici \nainte de a pleca \n ora[. Maria Morosini ar`t` spre vasul cu flori de la piciorul sc`rilor. – V` rog s` m` ierta]i, signora, c` nu a]i g`sit flori proaspete \n camer` la sosirea dumneavoastr`. Dar ieri n-am g`sit nimic care s`-mi plac`. Sora mea [i cu mine iubim numai florile cu tije lungi, cum sunt trandafirii, iri[ii sau gladiolele. Ele sunt semnul unei splendori care se potrive[te cu casa noastr`. Rita d`du politicos din cap. |n sinea ei, deplângea lipsa de sim] practic de care d`deau dovad` surorile Morosini. |n loc s` cheltuiasc` o avere pe la flor`rii, de ce nu-[i defri[au gr`dina ca s` planteze trandafirii [i gladiolele de care aveau nevoie? Maria continua cu un zâmbet satisf`cut:

48

KATE NEVINS

– Din fericire, \n diminea]a asta ne-am putut umple vazele. Am pus ni[te flori splendide \n camera dumneavoastr`. – Mul]umesc. V` apreciez gestul, spuse Rita. Dar m` tem c` n-am primit cheia potrivit`. |n noaptea asta n-am reu[it s` deschid poarta... Ezit`, nedorind s` fac` nepl`ceri personalului. Dar dup` câteva secunde de nehot`râre, Rita consider` c` surorile Morosini trebuiau s` afle c` portarul nu-[i face cum trebuie datoria. – Am sunat de mai multe ori dar nu mi-a r`spuns nimeni. Degetele Mariei tr`geau cu nervozitate de jaboul fin de dantel`. – |mi pare r`u, signora. Camerele au ferestre spre cealalt` parte a casei. A[a c` nu se aude soneria pân` acolo. Dar o s`-l cert pe Mario c` nu era la postul lui. Cobor\ tonul pentru a ad`uga pe un ton confiden]ial: – Nenorocitul s-a pus pe b`ut, m` \n]elege]i? Dar, cu toate astea, nu-l putem concedia. Lucreaz` pentru familia noastr` din copil`rie. O expresie gânditoare \ntunec` fa]a br`zdat` nemilos de trecerea anilor. – |n fond, poate c` din cauza asta suge b`utur` ca un burete, ad`ug` ea. Rita [i Frank schimbar` o privire amuzat`. {i asta spori intimitatea care se stabilise \ntre ei. Maria o rug` pe Rita s`-i \napoieze cheia \n chestiune. Apoi disp`ru \ntr-un birou aflat \n spatele recep]iei. Urmat` de Frank, Rita intr` \n salon [i privi \n jurul ei. Deasupra [emineului monumental era ag`]at un blazon asem`n`tor cu cel pe care-l v`zuse \n palatul Rusconi. |ns` aici

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

49

leul era culcat, doar capul lui vigilent fiind ridicat. Fotografiile, divanurile [i comodele erau grele dar de bun` calitate [i gust. O vitrin` fusese golit` de con]inutul ei, cu excep]ia unui vas emailat de Faenza. Rita \l reper` imediat [i se apropie ca s`-l examineze mai atent. Corpul oval al vasului reprezenta capul unui patriarh b`rbos. Mânerele verzi erau admirabil cizelate. Obiectul data \n mod sigur din secolul XVI. Vasele de acest fel erau \ns` \ntotdeauna perechi. Unde o fi al doilea? se \ntreb` Rita. |ntâlni \n acel moment privirea lui Frank. – O minun`]ie, nu-i a[a? [opti ea. – Da. |]i imaginezi mândria me[terilor care au reu[it o asemenea perfec]iune? |n prezent, fabricile scot mii de vase asem`n`toare, a c`ror execu]ie grosolan` este o insult` pentru arta ceramicii. – |n ochii t`i, poate. Dar turistul care cump`r` o reproducere este la fel de fericit ca [i cum ar poseda originalul. Frank se strâmb` dispre]uitor. – Dac` este american, o dat` \ntors acas` se va gr`bi s`-l \mpodobeasc` \n mod sigur cu flori artificiale. Rita nu mai avu timp s`-i r`spund`. Maria tocmai intra \n salon. O femeie mai tân`r` [i cu forme ceva mai pline o \nso]ea. Maria f`cu prezent`rile. – Sora mea mai mic`, spuse ea. Luisa se ocup` de buc`t`rie. Frank le surâse celor dou` prietene ale lui. – Luisa e cea mai bun` buc`t`reas` din Vene]ia. Pot s` depun m`rturie \n acest sens, afirm` el.

50

KATE NEVINS

O brusc` ro[ea]` color` chipul palid al Luisei care-[i plec` ochii, m`gulit` de compliment. Avea nasul acvilin ca sora ei [i acelea[i buze sub]iri [i dispre]uitoare. – Iat` cheia cea bun`, spuse Maria \ntinzându-i-o Ritei. {i \nc` o dat`, v` rog s`-mi accepta]i scuzele. – Nu-i nimic, spuse americanca pe un ton conciliant. Cele dou` surori afi[au o asemenea noble]e, \ncât le l`s` s` plece f`r` s` fi \ndr`znit s` \ntrebe de pre]ul camerei. – Sun-o din nou pe contes`, o sf`tui Frank. Form` chiar el num`rul [i \ntinse receptorul Ritei. |n sfâr[it cineva r`spunse la cel`lalt cap`t al firului. Contesa Rusconi p`rea c` abia r`sufl`. – Scumpa mea, \nc` dou` minute [i nu m-a]i mai fi g`sit. Tocmai \nchideam magazinul, fiindc` sunt invitat` disear` la ni[te prieteni. {i cum fac totul \n ultimul moment, nu mi-a mai r`mas prea mult timp s` m` preg`tesc. Rita \ncerc` s`-[i ascund` dezam`girea. – V-am mai sunat [i adineaori. Interlocutoarea ei o \ntrerupse cu o voce ner`bd`toare. – Eram la coafor. Pe urm`, a trebuit s` dau o fug` s`-mi cump`r o pereche de pantofi de sear`. Cei vechi s-au cam uzat de atâtea petreceri... Oh, dar acum m` gândesc... Izbucni \n râs ca [i cum o idee n`stru[nic` \i trecuse prin minte. – ...Veni]i la petrecere, drag` prieten`. Va fi o ocazie bun` pentru dumneavoastr` de a \ntâlni jum`tate din aristocra]ia vene]ian`. Vechiul meu prieten, Luigi Capiello, a avut ideea ca \n seara asta s` invite o groaz` de cuno[tin]e. Ruga]i-l pe Frank s` v` \nso]easc`... sau mai degrab` o s`-l rog eu personal când o s`-l v`d. El \l cunoa[te foarte bine pe Luigi.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

51

Rita se sim]ea n`ucit`. Contesa avea un talent s` ia hot`râri \n locul ei punând-o aproape \n fa]a faptului \mplinit. {i \n afar` de asta, vorbea atât de repede \ncât era imposibil s-o \ntrerupi. Rita reu[i totu[i s` spun`: – Frank e lâng` mine. – Splendid! Da]i-mi-l la telefon. Rita \i pas` u[urat` receptorul. |n timp ce Frank era supus la rândul lui tirului contesei, Rita se \ntoarse \n salon. Covorul scump oriental era tocit. O fereastr` r`m`sese blocat` fiindc` cremona disp`ruse. Pernele din catifea de pe canapeaua mare fuseser` cârpite cu destul` stâng`cie. Toate aceste semne denotau o s`r`cie lucie. {i totu[i, flori scumpe \mpodobeau vasele \nalte din cristal. Ridic` ochii spre plafonul cu casete. Cum or fi \nc`lzit iarna \nc`perile astea atât de mari [i de \nalte? Frank veni dup` ea, cu ochii str`lucind de veselie. – Ie[im disear`, o anun]` el. – A[a am \n]eles [i eu. – Atunci vin s` te iau la ora opt. De acord? Rita ridic` fatalist` din umeri. – Ar trebui s` refuz, spuse ea cu un zâmbet for]at, dar... – Dar ce? – Nu vreau s-o nemul]umesc pe contes`. – Cred c` n-o s` regre]i. Sigur, nu va fi o atmosfer` atât de destins` ca asear`... Fiindc` ne-am distrat bine, nu-i a[a? Rita d`du din cap, adresându-i un zâmbet c`lduros. |n momentul când ie[eau din salon, un b`rbat cu p`rul argintiu \mpingea u[a holului. Elegan]a lui demodat` \i sporea

52

KATE NEVINS

distinc]ia. |l salut` pe Frank, care i-l prezent` Ritei. Signor Bianchi era unul din clien]ii pensiunii. Se \nclin`, ducând degetele tinerei femei pân` la buzele lui, \ntr-o s`rutare de mân` ca pe vremuri. Apoi se \ndep`rt` cu discre]ie. Rita \l conduse pe Frank pân` \n prag. – Dac` surorile Morosini au mul]i clien]i, pensiunea este o afacere rentabil`, remarc` ea. – N-a[ ajunge prea repede la concluzia asta, spuse prudent Frank. Signor Bianchi [i al]i clien]i sunt vechi prieteni ai Luisei [i Mariei. Sunt sigur c` nu particip` decât cu ni[te sume nesemnificative la cheltuielile pensiunii. Cred c` abia \[i pl`tesc mâncarea. Impruden]a surorilor Morosini o l`s` cu gura c`scat` pe Rita. – Dar... bietele femei sunt pe cale s` se ruineze. – Posibil. Dar nu-[i pot arunca prietenii \n strad`. – Nu, bine\n]eles c` nu... Totu[i, ar face mai bine s`-[i reduc` cheltuielile. Casa ar merge foarte bine [i f`r` risipa asta de flori scumpe. Fu rândul lui Frank s` se simt` [ocat. – Florile aduc Mariei [i Luisei frumuse]ea care le \nsenineaz` via]a. – O frumuse]e cam costisitoare. Frank ridic` din umeri, agasat de lipsa de \n]elegere a tinerei femei. – Sunt fericite s` continue vechile obiceiuri. Casa lor a cunoscut [i vremuri de glorie. Pânze de mari mae[tri \mpodobeau pere]ii. O armat` de vale]i se ocupa de gr`din` [i de buc`t`rie. Acum, pentru a fi servite, cele dou` surori nu

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

53

dispun decât de o femeie cu ziua [i de un portar care \n general se \mbat`. {i le blamezi c` cheltuiesc câteva mii de lire ca s`-[i cumpere flori? Când r`mase singur`, Rita medit` la vorbele pictorului. Nu era de aceea[i p`rere cu el. Cum s`-]i g`se[ti fericirea cheltuind mai mult decât \]i po]i permite? Pentru ea, comportarea surorilor Morosini era nici mai mult nici mai pu]in decât o nebunie. Dar \ncet` \n curând s` se mai gândeasc` la cele dou` surori. Ziua era splendid`. {i disear` va ie[i din nou \n compania lui Frank. Pân` atunci, fiindc` de afaceri nu putea fi \nc` vorba, se va amesteca \n mul]imea turi[tilor care vizitau Pia]a San-Marco [i Palatul Dogilor. Urc` \n camera ei ca s` se schimbe. * *

*

Malul pe care se ridica Palatul Capiello era luminat à giorno. Logiile [i arcadele dantelau fa]ada la fel de elegant ca ornamentele unui tort de nunt`. Femei cu cape lungi de velur [i b`rba]i \n frac coborau din gondole. Nu puteau trece pragul decât dup` ce erau anun]a]i de doi servitori care flancau intrarea, cu câte o f`clie \n mân`. Por]ile ghintuite erau larg deschise spre un hol imens, pardosit cu marmur` [i mobilat cu piese vechi. Frank [i Rita \[i spuser` numele vale]ilor \mbr`ca]i \n stil fran]uzesc. Pictorul era \mbr`cat \ntr-un smoching de un albastru-\nchis. Rita \mbr`case o tunic` vernil care i se mula ca o m`nu[` pe trupul suplu. Abia reu[i s` nu pufneasc` \n râs când intrar` \n palat.

54

KATE NEVINS

– I-am fi putut anun]a la fel de bine pe Mickey [i Minnie Mouse. Nimeni n-a dat aten]ie la ceea ce am spus. – Ce importan]` are! ripost` Frank. Protocolul a fost respectat [i asta e tot ce conteaz`. Urcar` scara monumental` care ducea spre \nc`perile \n care avea loc recep]ia. – |l z`resc pe contele Capiello, spuse pictorul. Vino s` te prezint. Contele se apropia de ei. Un p`r alb [i m`t`sos \i aureola chipul. |i primi cu un surâs larg. – Sunt fericit c` ai putut veni, dragul meu Frank, spuse el cuprinzând mâinile pictorului, pentru a le scutura cu c`ldur`. Apoi lu` mâna Ritei [i se \nclin` adânc. – Sunt \ncântat s` \ntâlnesc o femeie atât de frumoas`, spuse el galant. Aten]ie, Frank! Ai grij` s` nu ]i-o r`peasc` nimeni... {ampanie? le propuse el chemând printr-un gest un b`iat cu vest` alb`. Bufetul e aranjat \n sala de bal. Vi-l recomand c`lduros. Ochii lui str`lucir` când ad`ug` pe un ton pofticios: – O s` g`si]i [i homari. Apoi se \ndep`rt` ca s` primeasc` [i al]i invita]i. Cu o cup` plin` \n mân`, Rita \l trase pe Frank ceva mai departe de mul]ime. – Ai remarcat eticheta sticlei? \l \ntreb` ea \n [oapt`. Un Dom Perignon din 1976. Probabil c` e foarte bogat. – Te \n[eli. Din contr`. Dar un Capiello nu poate servi o am`rât` de oranjad` oaspe]ilor s`i... Hai acum s` d`m o rait` pe la homari. Str`b`tur` mul]imea care se \nghesuia \n sala luminat` de dou` lustre mari de cristal.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

55

Homarii erau t`ia]i \n felii [i reconstitui]i \n carapacea lor. {i nu erau singurul lux al bufetului. Pe fa]a de mas` din dantel`, platourile de argint puneau la dispozi]ia invita]ilor feluri variate [i tentante de mâncare. Dup` ce gustaser` din caviar [i pui la rotisor, cei mai gurmanzi puteau alege diferitele sorturi de patiserie [i \nghe]at`. – N-am v`zut \n via]a mea o asemenea abunden]` de feluri [i nici atâta lux \n prezentarea lor, remarc` Rita gânditoare. Un fel de respect admirativ o f`cuse s` vorbeasc` \n [oapt`. Frank \i explic`. – Contele prime[te o dat` pe an. |n acea zi scoate tot ce are mai frumos. Cump`r` cele mai fine produse [i angajeaz` o armat` de vale]i pentru a le servi. – |nc` dou` serate ca asta [i va fi nevoit s`-[i vând` palatul, remarc` Rita pe jum`tate amuzat`, pe jum`tate scandalizat`. Contesa Rusconi venea spre ei, \nso]it` de o brunet` planturoas`. – Rita! Frank! Sunt fericit` c` v` afla]i \n mijlocul nostru ast`-sear`. V-o prezint pe signora Alvarez, o prieten` din Buenos Aires. {uvi]e argintii f`ceau s` str`luceasc` p`rul negru al signorei Alvarez. R`spunse cu cordialitate cuvintelor de bun-sosit, apoi \[i ascunse cu mâna decolteul. – M` simt destul de stânjenit` c` am venit f`r` nici o bijuterie la o serat` atât de elegant`. Dar o parte din bagajele mele au fost furate la aeroport. Voi fi desp`gubit` de societatea de asigur`ri, bine\n]eles. Dar pân` atunci, am impresia c` sunt dezbr`cat`. – {i a[a e[ti \ncânt`toare, spuse mali]ioas` contesa care era plin` de coliere, inele [i br`]`ri. Dar dac` acest fapt te deranjeaz` chiar atât de mult, te rog prime[te acest dar.

56

KATE NEVINS

|[i scoase de la gât un lan] de aur de care era ag`]at` o piatr` albastr` cu o montur` fin`. Lucr`tura era demodat` dar foarte frumoas`. – Oh, nu, protest` prietena ei. N-am dreptul s` te privez de aceast` bijuterie, scumpa mea Lily. Ea apar]ine \n mod sigur familiei Rusconi. – Ia-o f`r` nici un scrupul, Ofelia, spuse nep`s`toare contesa. Am primit-o mo[tenire [i pot s` dispun de ea dup` bunul meu plac. Dac` mândria ta \]i interzice s` prime[ti un asemenea cadou, atunci poart`-l m`car cât timp stai la Vene]ia. Prinse colierul la gâtul Ofeliei [i se d`du un pas \napoi pentru a admira pandantivul. – Arat` mult mai bine la gâtul t`u, spuse ea cu amabilitate. Prietena ei \i strânse mâinile \ntr-o efuziune de tandre]e specific sud-american`. – |ntotdeauna e[ti generoas`, scumpa mea Lily! exclam` ea. Contesa se \ntoarse zâmbind spre Rita. – |n timpul tinere]ii noastre, când m` numeam \nc` Lyli Moran, drumurile vie]ii noastre s-au \ntâlnit pentru un timp. Eu eram dansatoare cu castaniete [i Ofelia costumier` \n teatrul unde dansam. Signora Alvarez oft` din adâncul pieptului. – A fost o epoc` minunat`. Cine [i-ar fi putut \nchipui atunci c` Lily Moran se va m`rita cu un conte italian [i eu, Ofelia Perez, cu un bancher argentinian? Contesa puse mâna pe bra]ul prietenei sale. – Te las cu Frank. Eu vreau s`-i ar`t ceva Ritei. {i cu un mic surâs misterios, o \ndemn` s-o urmeze prin mul]ime.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

57

Rita se \ntreb` ce toan` o mai fi având contesa. Aceasta deschise o u[` [i o conduse \ntr-o \nc`pere luminat` doar de ilumina]ia de pe Canal Grande. Ochii Ritei se obi[nuir` foarte repede cu semi\ntunericul. V`zu un blazon mare ag`]at deasupra [emineului. – Armoriile familiei Capiello, o anun]` contesa cu respect \n voce. Mania asta de a expune blazonul familiei \ncepuse s-o cam agaseze pe americanc`. A[a c` nu d`du mare aten]ie leopardului alb \nf`]i[at pe fondul de azur al ecusonului. Contesa aprinse o lamp`. A[a c` Rita putu privi dup` pofta inimii pendula a[ezat` pe poli]a din marmur` a [emineului. Era un model splendid, reprezentativ pentru arta francez` din timpul lui Ludovic al XV-lea, cu un cadran din email [i nimfe aurite. Contesa p`ru pe punctul de a spune ceva, apoi \[i strânse buzele \ntr-o t`cere plin` de repro[. Era clar c` atitudinea Ritei o [oca. „Ar fi trebuit s` m` uit ceva mai sus” se gândi tân`ra. Dar nu era capabil` de pref`c`torie. Se \ntoarse s` examineze [i restul \nc`perii care i se p`ru la fel de goal` ca o sal` de a[teptare dintr-o gar`. |n acel moment, contesa stinse lumina. – Mâine o s` fiu la magazin, o preveni ea pe un ton repezit. Ora nou` v` convine? – Perfect, rosti Rita. |ntoars` \n saloane, privi mai cu aten]ie la invita]ii contelui Capiello. Apar]ineau cu to]ii aceleia[i genera]ii. Femeile purtau toalete din catifea sau moar, care fuseser` probabil la

58

KATE NEVINS

mod` pe la jum`tatea secolului. Fracurile b`rba]ilor fuseser` croite pentru ni[te umeri musculo[i. Acum atârnau pe ni[te trupuri sl`bite. „Ni[te fantome, \[i spuse Rita. Trag dup` ei nostalgia fastului de odinioar`. Tr`iesc peste posibilit`]ile lor, oferind bufete scumpe sau cheltuindu-[i r`m`[i]ele averii pe la flor`rii. Sunt nebuni de legat”. |l c`ut` pe Frank prin mul]ime. Cum nu-l vedea, se apropie de o comod` din abanos \ncrustat cu filde[ [i sidef. Mângâie cu respect munca me[terului. – O evaluezi? rosti o voce ironic` din spatele ei. Rita sim]i o furnic`tur` de-a lungul coloanei vertebrale. Frank avea darul de a-i stimula \n mod agreabil fibrele nervoase. Se \ntoarse [i \ntâlni privirea arz`toare a ochilor c`prui. – M` mul]umesc s-o admir, \l corect` ea. Dar \mi \nchipui c` ar vinde-o dac` ar g`si un cump`r`tor. Se apropie de el [i [opti: – De ce toate aceste \ncânt`toare persoane \n vârst` tr`iesc atât de nebune[te? Peste tot pe unde sunt invitat`, nu v`d decât pere]i goi [i covoare roase. Dar cheltuiesc f`r` s` se uite la bani [i dispre]uiesc repara]iile curente. De ce, Frank? Toate astea nu au nici un sens. – Se simt ferici]i a[a, spuse pictorul. – Pre]ul fericirii lor mi se pare prea ridicat... Se \ntrerupse. Maria Morosini se apropia de ei, \ntr-o rochie foarte elegant` din satin mov care data \n mod sigur din vremea primelor colec]ii Dior. Rita n-o mai v`zuse pe proprietara ei de când \i schimbase cheia de la u[a pensiunii.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

59

– Camera e confortabil`? se interes` Maria. |mi pare atât de r`u c` n-am putut-o \mpodobi cu flori \nainte de sosire. Rita o asigur` c` faptul nu avea nici o importan]`. Camera \i pl`cea. A[a c` Maria se \ndep`rt` cu un pas de suveran`, sim]indu-[i sufletul mai u[or. Dou` ore mai târziu, când \[i lua r`mas-bun de la gazdele ei, Rita avea impresia c` p`r`se[te o lume pe cale de dispari]ie, dar care avea grij` s` arate bine \n goana ei spre pierzanie. |[i alung` din minte ideile neutre. Frank o conduse la pensiune \n gondol`. Noaptea era prea frumoas` pentru gânduri \mpov`r`toare. * *

*

Lumina lunii acoperea cu o patin` argintat` b`l`riile din gr`dina pensiunii Morosini. Farmecul continua. Frank scurtase pu]in [ederea lor la contele Capiello pentru a-i da posibilitatea Ritei s` admire palatele de pe Canal Grande \nainte s` se sting` reflectoarele care le luminau fa]adele. St`tuser` \nl`n]ui]i sub ochii binevoitori ai gondolierului, str`b`tând \ntâi Canal Grande, pe urm` canalele mai mici. |n fa]a chiparosului care p`rea negru \n lumina lunii, Frank se opri [i o lu` \n bra]e pe Rita. Tân`ra se \nfior`. Senza]iile pe care reu[ise s` le st`pâneasc` \n timpul plimb`rii cu gondola \i aprinser` sângele \n vene. Nu nega atrac]ia pe care o sim]ea pentru Frank, dar [tia c` ar fi o gre[eal` s` se ata[eze de el.Dup` divor], se jurase c` dac` se va mai \ndr`gosti vreodat`, b`rbatul respec-

60

KATE NEVINS

tiv va fi un om de afaceri lucid [i \ntreprinz`tor. Gusturile ei, obiceiurile, caracterul, \ntreaga ei personalitate erau opuse acestui pictor care ridica lipsa de eficien]` [i extravagan]a la rang de virtu]i. Cu el, n-ar avea nici un viitor. Se \ncord`. Ca [i cum \i ghicise [irul gândurilor, Frank protest`: – Rita! Nu po]i tr`i doar clipa prezent`? Cu vârful degetului, \i atinse gâtul. Aceast` mângâiere, de[i u[oar`, zdruncin` rezisten]a Ritei [i-i \nce]o[` mintea. Trebui s` fac` un efort pentru a g`si un argument conving`tor. – Nu ac]ionez niciodat` f`r` s` m` gândesc la consecin]a actelor mele. Mi se pare c` ]i-am mai spus asta, \i reaminti ea cu o voce r`gu[it`. – Momentele magice nu au decât urm`ri pl`cute. Chipurile lor erau foarte aproape unul de cel`lalt. Respira]iile li se amestecau. Rita se sim]ea din ce \n ce mai ame]it` [i \ncepuse s` pronun]e ni[te cuvinte pe care nici ea nu le mai credea. – Nu, Frank... Aventura noastr` n-ar fi decât o scurt` \ntâlnire f`r` viitor... Peste dou` zile plec \n Statele Unite... |n acest timp, degetele lui lungi [i \ndemânatice urmau delicat liniile buzelor ei, ca [i cum pictorul voia s` le descopere contururile. {i când puse st`pânire pe buzele ei, Rita fu uimit` de tandre]ea s`rut`rii lui. Se lipi instinctiv de el. C`ldura trupului viril \i \nnebuni sim]urile [i se abandon` complet buzelor lui senzuale. Le \ntredeschise pe ale ei. Limbile lor se \ntâlnir`. Fu un s`rut plin de pasiune.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

61

Rita sim]i c` i se taie picioarele de emo]ie. Frank o sus]inu cu o mân`. Celalalt` mân` vagabonda pe bustul ei, trezind peste tot senza]ii minunate. – R`mâi la Vene]ia, o rug` el. Buzele lui \i acopereau acum toat` fa]a cu o ploaie de s`rut`ri. |l sim]ea pe Frank \n tot trupul ei. |i [optea cuvinte tandre la ureche, s`rutând-o, vorbindu-i. – R`mâi, Rita. Nu pleca peste dou` zile. Vreau s` te pictez, s` te cunosc mai bine... Trezea \n ea dorin]e refulate de mult timp. Dar el ce sim]ea pentru ea? O simpl` admira]ie de estet? O atrac]ie pasager`? Oricum, rela]ia lor evolua \ntr-un ritm prea rapid pentru gustul Ritei. Era gata s` cedeze f`r` s`-[i mai fac` ni[te calcule. Dar va fi \n stare s`-l uite pe Frank dup` ce i se va d`rui? Avea nevoie de pu]in timp pentru a vedea mai clar \n sine. Cum el o ruga din nou s`-[i mai amâne data plec`rii, Rita accept`. Frank râse triumf`tor. – O s`-]i dau lec]ii de italian`, \i promise el. – {tiu s` zic addio. Nu e de ajuns? Buzele ei erau umflate de dorin]`. El puse din nou st`pânire pe ele \ntr-o lung` s`rutare care o f`cu s` se \nfioare. Se smulse cu greu din bra]ele lui. Frank o l`s` s` se duc` singur` pân` la u[a pensiunii Morosini.

Capitolul 3 A doua zi, la ora unsprezece, Rita \mpingea u[a de la magazinul contesei. Era situat pe o str`du]` numit` tot Rusconi, aflat` \n apropierea palatului cu acela[i nume. Intr` [i se opri necrezându-[i ochilor. Frank \i spusese c` \n Italia prezentarea conta la fel de mult ca marfa. Dar se p`rea c` simpaticei contese pu]in \i p`sa de acest obicei. Magazinul ei, de[i mare, era vrai[te, al`turi de obiecte pre]ioase \nghesuindu-se bibelouri f`r` valoare. Contesa scria la un birou mic, plasat \n fundul magazinului. O z`ri pe Rita [i se scul` s-o \ntâmpine. – Bun` diminea]a, doamn` Stewart. Ochii ei alba[tri str`lucir` amuza]i când ad`ug`: – Americancele sunt foarte punctuale. – Nu e un defect, spuse cu blânde]e Rita. Contesa f`cu un gest care \ngloba ansamblul stomacului ei. – Dac` v` intereseaz` ceva, nu v` jena]i. Rita ar`t` spre po[eta ei [i zâmbi.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

63

– Mi-am f`cut o list`. Unul dintre clien]ii mei colec]ioneaz`, printre altele, bronzuri medievale. Corespondentul meu parizian mi-a spus c` voi g`si la dumneavoastr` obiecte care s`-i plac`. Contesa exclam` \ncântat`: – {i a avut dreptate. Am un sfe[nic de la \nceputul secolului IV. V` intereseaz`? – Da. Pot s`-l v`d? – Bine\n]eles. Ochii ei alba[tri o privir` pe Rita apoi se rotir` spre marfa heteroclit`. – Unde l-oi fi pus? [opti contesa. A[ putea s` vi-l descriu... dar trebuie s`-l g`sesc totu[i. Veni]i cu mine. Se strecur` printre l`zi, mese [i scaune, antrenând-o pe Rita dup` ea. – Poate c`, dac` v-a]i clasa comorile, \i suger` Rita ezitând, a]i g`si mai u[or ceea ce c`uta]i. Cel mai bine ar fi s` le grupa]i pe epoci [i s` aranja]i \n vitrine ceea ce nu-i intereseaz` decât pe turi[ti. – Excelent` idee, spuse contesa f`r` pic de entuziasm. – Dori]i s` v` expun felul cum v`d eu prezentarea? – Da, dar mai târziu. |ntâi trebuie s` g`sesc bronzul acela... Ah, iat`-l! exclam` ea deplasând piesele din argint ale unui serviciu de ciocolat`. |ntinse Ritei un mic personaj c`lare pe un leu. |n mâna ridicat` ]inea un sfe[nic cu cinci bra]e. Ansamblul era searb`d, f`r` gra]ie [i prost echilibrat. Rita, care sim]ea a]intit` asupra ei privirea contesei, \[i ascunse dezam`girea [i se feri s` zâmbeasc`. Se mul]umi s` pun` obiectul pe o m`su]`.

64

KATE NEVINS

– Mi-e team` c` a]i fost p`c`lit`, contes`, spuse ea cu amabilitate. Sfe[nicul `sta n-are nici o valoare. A fost fabricat \n serie la sfâr[itul secolului trecut. Rita surprinse o lic`rire de stim` \n ochii alba[tri. Deci fusese un test! Se felicit` \n sinea ei. De acum nu-i vor mai fi prezentate decât piese autentice. U[a se deschise [i o femeie \n blugi [i tricou \[i f`cu apari]ia. – Ocupa]i-v` de client`, o sf`tui Rita. |n acest timp, m` uit s` v`d ce m-ar putea interesa. Turista, o americanc`, dorea s` duc` un cadou tipic italienesc prietenilor ei din Atlanta. Rita recunoscu accentul t`r`g`nat al celor din Georgia. Contesa r`spunse cu amabilitate: – Am multe articole frumoase [i deloc scumpe. Rita le l`s` s` discute [i examin` talme[-balme[ul din magazin. Brusc, ochii i se m`rir` de surpriz` [i pl`cere. Pe o comod` din acaju era plasat` perechea vasului pe care-l admirase \n salonul pensiunii Morosini. Nu putea fi vorba de o eroare. Aceast` faian]` de Faenza era sora geam`n` a celeilalte. Erau dou` exemplare unice care nu se vindeau separat. Rita pricepu imediat. Surorile Morosini o rugaser` pe prietena lor s` le g`seasc` un cump`r`tor pentru vasele respective. Dar, fiindc` nu le pl`cea s` vad` cum dispar comorile, nu-i d`duser` contesei decât unul singur, rezervându-[i pl`cerea de a-l admira pe cel`lalt pân` la sosirea cump`r`torului. Rita se \ntrist` la gândul durerii resim]ite de cele dou` surori, nevoite s` se despart` \ncetul cu \ncetul de tot ce le era

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

65

drag. Un alt exemplu \i \nt`ri convingerea. Pe biroul contesei descoperi pendula Ludovic al XV-lea pe care o v`zuse \n ajun la contele Capiello. Luigi Capiello ar putea s`-[i achite facturile la homar [i [ampania, cu banii lua]i pe ea? F`r` probleme, \[i r`spunse singur` Rita. Pendula valora o mic` avere. Dar contesa va g`si un cump`r`tor destul de bogat pentru a-i oferi pre]ul pe care-l merita? Reveni spre u[`, exact la timp ca s` aud` comentariul final al contesei. – Ave]i noroc, doamn`. Statueta din sticl` colorat` pe care a]i achizi]ionat-o valoreaz` mult mai mult decât dou`zeci [i cinci de dolari. Este o munc` de artist pe care n-o ve]i g`si \n nici unul din magazinele cu suveniruri. Rita abia \[i ascunse zâmbetul. Dac` Lily, actuala contes` Rusconi, nu avea deloc talent \n a-[i expune marfa, \n schimb [tia s` vând`. „Munca de artist” venea \n linie dreapt` de la Murano unde sufl`torii de sticl` executau pe band` sute de obiecte asem`n`toare. Dar unde era r`ul? Dou` persoane erau satisf`cute. Prima f`cuse o afacere bun`. Iar cea de-a doua era \ncântat` c` a reu[it s` achizi]ioneze un obiect rar. Dup` ce u[a se \nchise, contesa Rusconi se \ntoarse la Rita. – |mi pare r`u, scumpa mea, dar a[a se \ntâmpl` toat` ziua. Arunc` o privire spre geanta Ritei. – Ce mai c`uta]i pentru clien]ii dumneavoastr`? – Am o list` lung`. Mai \ntâi... U[a se deschise din nou. Frank intr`, \nso]it de un b`rbat corpolent, destul de \n vârst`, \mbr`cat cu o elegan]` sobr`. |l prezent` contesei, subliniind c` domnul Richard Graham din Minneapolis era deosebit de interesat de pendulele vechi.

66

KATE NEVINS

Apoi pictorul o reper` pe Rita. |i adres` un zâmbet fermec`tor [i f`cu \n a[a fel \ncât s` se apropie de ea. – Mi-ai lipsit, \i [opti el la ureche. Rita se \nro[i la fa]` \n egal` m`sur` de pl`cere [i de jen`. Ar`t` spre celelalte dou` persoane cu un gest discret. Dar acestea erau prea ocupate s` discute cifre pentru a le da vreo aten]ie. Frank o trase pe Rita \n micul birou din spatele magazinului. – Spune-mi c` [i eu ]i-am lipsit, o implor` el. Dar Rita prefer` s` nu-i arate cât de mult o tulbura. – Eu n-am un temperament atât de exploziv ca al t`u, spuse ea râzând. Frank scutur` indignat din cap. – E[ti fierbinte ca o flac`r`, protest` el. Dar tu... – Sstt! \l \ntrerupse ea punându-i degetul pe buze. Contesa venea \n mare grab`. |n[f`c` pendula care trona pe birou cu amândou` mâinile [i plec` \napoi la clientul ei. Rita \ncepu s` doreasc` din tot sufletul ca americanului s`-i plac` aceast` adev`rat` oper` de art` [i s-o pl`teasc` cât mai scump posibil. – E dr`gu] din partea ta c`-i serve[ti drept intermediar prietenei tale, remarc` ea. Frank f`cu un gest nep`s`tor. – N-am nici un merit \n asta. De multe ori, v`zându-m` c` pictez, oamenii \mi cer adresa unui anticar bun... Rita \l asculta cu o singur` ureche. Cu cealalt` \nregistra frânturile de conversa]ie dintre Richard Graham [i contes`. Aceasta era foarte conving`toare. Se p`rea c`, de data asta, contesa Capiello \[i va pl`ti cea mai mare parte din furnizori.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

67

Imediat ce u[a se \nchise \n urma clientului, contesa li se al`tur`. Ochii \i str`luceau de pl`cere. |nchise pre]iosul cec \ntr-un sertar al biroului ei, apoi se \ntoarse spre tân`ra femeie. – Data viitoare, de exemplu poimâine pe la ora patru, o s` \nchid magazinul. {i atunci nu vom mai fi deranjate. – Poimâine? repet` Rita surprins`. Dar putem trata de pe acum. Contesa lu` un aer scandalizat. – E aproape amiaz`, protest` ea. Nu sacrific niciodat` ora prânzului pentru ni[te chestiuni de comer]. – V` invit pe amândou` la restaurant, propuse pictorul. Contesa \i mul]umi dar refuz`. – Prefer s` m`nânc la mine acas` [i s` m` odihnesc apoi o or` sau dou`. – Rita? Invita]ia p`rea irezistibil` dac` te uitai \n ochii lui Frank. Tân`ra fu pe punctul s` accepte, dar \[i reaminti de o obliga]ie imposibil de amânat. Trebuia s`-i telefoneze unuia din coresponden]ii ei din Thailanda. Ezit`, \mp`r]it` \ntre con[tiin]a profesional` [i dorin]a imperioas` de a r`mâne cu Frank. Dar grija fa]` de afaceri birui. – |mi pare r`u, dar trebuie s` m` \ntorc la pensiune. Am o \ntâlnire pe fir cu Bangkok-ul. Asia e destul de greu de contactat [i mi se \ntâmpl` câteodat` s` a[tept ore \ntregi câte o leg`tur`. Frank puse mâna pe um`rul ei. Zâmbea cu o tandre]e pu]in trist`.

68

KATE NEVINS

– Fiindc` ]i-ai prelungit [ederea la Vene]ia, o s` lu`m masa \mpreun` alt` dat`, rosti el. Rita \[i lu` r`mas-bun de la ei. Un vag sentiment de dezam`gire nu-i d`dea pace. Nici unul nici cel`lalt nu f`cuse nici un efort s-o re]in`. Frank nu fixase o dat` pentru urm`toarea \ntâlnire. * *

*

Dormea adânc când o trezi ploaia. „Furtun` cu grindin`” gândi ea auzind izbiturile din geam. Cu pleoapele grele de somn, \[i b`g` capul sub cuvertur` pentru a-[i reg`si lini[tea. Dar degeaba, zgomotul se auzi la fel de tare. Camera ei era situat` pe col], o fereastr` dând spre canal, alta spre o pia]et`. Rafalele alternau cu ni[te pauze ciudate. Intrigat`, se frec` la ochi, se scul` [i se apropie de fereastra care d`dea spre pia]et`. Ciudat lucru, geamul era uscat. La lumina palid` a unui felinar, z`ri o siluet` care se apleca [i se ridica la intervale regulate. |[i puse repede halatul [i deschise fereastra. – Frank! E[ti nebun? Nu mai arunca pietricele, o s` spargi geamurile. – Vino jos, cara mia, spuse el cu o voce potolit`. – Categoric nu. E noapte. Ai idee cât e ceasul? – Da. Vreau s`-]i ar`t r`s`ritul soarelui la Vene]ia. Rita râse.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

69

– E foarte romantic, dar mor de somn. – Foarte bine. Ca s` te trezesc, o s`-]i cânt o serenad`. Puse o mân` pe piept [i-[i bomb` teatral pieptul. Rita \l rug`: – Nu, Frank, nu. O s` treze[ti toat` casa. – Atunci \mbrac`-te [i coboar`. |]i acord zece minute. Rita \nchise fereastra [i se \mbr`c` gr`bit`. Ni[te blugi [i un tricou albastru i se p`rur` cele mai potrivite pentru un r`s`rit de soare. Mai lu` [i un pulov`r, gândindu-se la aerul rece din zori. Frank se gândise la ea. Voia s` \mp`rt`[easc` \mpreun` acelea[i emo]ii. Când cobor\, mai era \nc` \ntuneric dar o gean` de lumin` ap`ruse pe cer spre est. P`rul ro[cat \i c`dea liber pe umeri. – Aurora, zeitatea mea din zori! exclam` Frank \mbr`]i[ând-o. – Aurora... remarc` Rita. Nu sunt eu. Cred c` e[ti pu]in nebun. – Nebun dup` tine, o corect` Frank cu o voce r`gu[it`. De când te-am cunoscut, sunt fericit sau trist \n func]ie de tine... dac` e[ti sau nu al`turi de mine. |[i apropie fa]a de a ei. – {i ast`zi, sunt fericit. Când o s`rut`, Rita se \nfior` [i respira]ia i se acceler`. |ntredeschise buzele. |ntâi Frank o s`rut` cu patim`, apoi se mul]umi s-o mângâie cu buzele. – S` plec`m, spuse el, fiindc` o s` rat`m spectacolul [i ar fi p`cat. O lu` de mân` [i o conduse cu un pas rapid pe str`du]ele \ntunecoase [i pustii. Acest ora[ f`r` ma[ini dormea \nc`.

70

KATE NEVINS

Magazinele ferecate cu lac`te, cu obloanele trase, mesele strânse la marginea trotuarelor d`deau impresia unui ora[ mort. Rita se \nfior`. Atunci Frank o strânse [i mai tare de mân`. Profilul lui viril se desena ca o linie palid` \n noapte. Purta un pulov`r pe gât [i ni[te pantaloni de catifea. Aerul s`rat al lagunei \i impregnase pielea [i hainele cu un miros de iod. – Unde mergem? \l \ntreb` ea. – Sus \n campanil`. Rita pufni \n râs. – Dac` e vorba de campanila din pia]et`, se deschide abia la nou` diminea]a, ripost` ea. Frank o asigur` c`-l mituise pe gardian [i ob]inuse dublura cheilor. – ...Dar bine\n]eles c` o s` urc`m pe sc`ri. Ascensoarele nu func]ioneaz` la ora asta. La piciorul camponilei San-Marco, Rita ridic` ochii spre galeria dantelat`, acolo foarte sus, sub clopotni]`. – Sunt mii de sc`ri de urcat ca s` ajungem acolo, gemu ea. – Urc` prima mie singur`, glumi el, [i pe urm` o s` te duc \n bra]e. Rita nu regret` efortul. Vene]ia, laguna [i insulele ap`reau \ncetul cu \ncetul din noapte. Tabloul care se descoperea ochilor ei ului]i, [i \ncântarea o l`sar` f`r` glas. Câteva stele mai str`luceau pe cer, dar lumina roz care urca dinspre est le [tergea \ncetul cu \ncetul.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

71

– Uit`-te bine, o preveni Frank cu o voce grav`. |i \nconjur` umerii cu bra]ul. Rita nu mai [tia ce o tulbur` mai mult: contactul trupului viril al vecinului ei sau aurora. Aduser` un omagiu t`cut acestei splendori. Rita tr`ia o impresie de ireal. Parc` plana deasupra unui ora[ din basme. Focul din soare \i curgea prin sânge [i-i alunga orice rezisten]`. Avu convingerea intim` c` fericirea era aici, foarte aproape de ea. Nu avea decât un gest de f`cut ca s` fie a ei. Se \ntoarse spre Frank, \[i ridic` mâinile [i mângâie obrajii aspri \nainte de a-i strânge cu dragoste \ntre palme. Apoi \l s`rut` provocator pe b`rbie [i pe buze. El o strânse \n bra]e cu o violen]` care se repercut` \n tot trupul Ritei, eliberând un val de dorin]e prea mult timp refulate. Se ag`]` de gâtul lui \ntr-o \mbr`]i[are pasionat`. Când tân`rul o s`rut`, Rita avu impresia c` toate culorile aurorei \i str`luceau prin fa]a ochilor. – Vino \n atelierul meu, \i [opti el. – Unde? – La mine, la Burano. Putem ajunge acolo \n dou`zeci de minute. O s` te pictez a[a cum te v`d acum. Rita ced` rug`min]ii lui. |n barca rapid` cu motor care-i ducea spre insul`, \[i reg`si \ns` bunul-sim]. Servindu-i drept model, nu se vor crea \ntre ei leg`turi mult mai puternice decât cele care decurgeau dintr-o simpl` \ntâlnire? Dar acest gând disp`ru cu iu]eala fulgerului. |ncet` imediat s` se mai \ntrebe. Acum contau pentru ea doar bra]ele lui

72

KATE NEVINS

Frank care-i \nl`n]uiau talia, um`rul lui care-l atingea pe al ei [i vântul care-i \nv`luia pe amândoi \ntr-un vârtej ame]itor. * *

*

Insula Burano este locuit` de pescari [i de dantel`rese. |n`l]ate pe marginea canalelor, casele sunt vopsite \n culori vesele. Cea a lui Frank era albastr`, cu rame albe la ferestre. Tân`rul \i ar`t` un paravan aflat \ntr-un col] al atelierului. – Dezbrac`-te acolo, \i spuse el. Dac` te jenezi s`-mi pozezi \n costumul Evei, o s` g`se[ti [i un prosop ca s`-]i ascunzi goliciunea. Rita privea \n jurul ei cu o curiozitate avid`. Ultima oar` când venise aici, nu v`zuse decât camera de oaspe]i [i buc`t`ria. Gr`bit` s` plece spre Vene]ia, nu remarcase hangarul lipit de cas`. Partea de nord a acoperi[ului fusese \nlocuit` cu sticl`. O mul]ime de pânze, montate pe cadre, erau \ntoarse cu fa]a spre pere]i. I-ar fi pl`cut s` le examineze. Dar cum Frank p`rea cuprins de pasiunea febril` a pictorului, ea nu \ndr`zni s`-l roage nimic. |[i scoase hainele [i le \mp`turi cu grij` pe un taburet. Un prosop mare de plaj` atârna pe sp`tarul unui scaun. Se drap` \n el, l`sând goi umerii [i coapsele lungi. }inuta ei r`mânea pudic`. Se \nro[i pân` la urechi, prezentându-se astfel \n fa]a lui Frank. – Ca s` intri \n ambian]`, ar trebui s` por]i o bluz` de artist [i o beret`, spuse ea pe un ton glume] \ncercând s`-[i ascund` \ncurc`tura. Eu m-a[ vedea destul de bine \n costumul unei tahitiene, cu o floare de hibiscus \n p`r.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

73

Frank râse [i o lu` \n bra]e. Rita se aprinse imediat. Dar, \n timp ce degetele \ndemânatice ale pictorului l`sau urme de foc pe trupul ei, oriunde o atingea, Rita avea impresia c` dorin]a nu-i era \mp`rt`[it`. Frank n-o atingea decât pentru a o face s` adopte atitudinea dorit` de el. Rita \[i mu[c` buzele \ncercând s`-[i vin` \n fire. |n acest moment nu era decât un model. |n ochii pictorului \ncetase de a fi o femeie, pentru a deveni o alegorie f`r` sex [i f`r` creier. „O zeitate a Aurorei” precizase el. Pasiunea care-l f`cuse pe Frank s-o ia \n bra]e \n campanil` se transformase acum \ntr-o energie creatoare. Mâna care ]inea penelul era rapid` [i precis`. Ochii lui \ntuneca]i str`luceau \ntr-un mod neobi[nuit. Rita r`mase mult timp nemi[cat`. Când soarele ajunsese la zenit, Frank tot mai picta. O mângâia din priviri, \ntârziind asupra liniei umerilor, asupra sânilor fermi... |n sfâr[it, reu[i s` se rup` de opera lui. – S` ne oprim pu]in, \i propuse el. Rita se \ntinse apoi \[i mi[c` u[or capul de la dreapta la stânga. – Doamne, cât e de frumos! exclam` Frank. Fiecare dintre gesturile tale este perfect. Rote[te-te pu]in. A[ vrea s` prind curba gâtului. Resemnat`, se a[ez` din nou pe taburetul modelului. Frank reveni la [evalet [i d`du de câteva ori cu pensula pe pânz`. Chipul lui str`lucea de o patim` care alimenta dorin]a Ritei.

74

KATE NEVINS

Se \nfior`, extrem de excitat`. |ntr-o clip`, Frank fu lâng` ea. – E[ti obosit`. Iart`-m` c` te-am re]inut atât de mult timp. O s`-]i masez mu[chii durero[i. Trecu \n spatele ei [i \ncepu s`-i fr`mânte cu blânde]e umerii [i spatele. – Destinde-te, cara mia, [opti el. Rita se l`s` moale \n mâinile lui. Cu ochii \nchi[i, cu b`rbia sprijinit` \n piept, \ncerca s` se conving` c` era la o banal` [edin]` de masaj la un kinetoterapeut. Nu era pentru prima oar` când \i ciupea [i-i fr`mânta cineva astfel mu[chii. Atunci de ce avea aceste senza]ii ciudate? Mâinile \ndemânatice se \ndreptar` brusc spre partea de jos a coloanei vertebrale, apoi urcar` \ntr-o lung` mângâiere de-a lungul [oldurilor. Rita ghici invita]ia. Era preg`tit`. Se ridic` [i-l privi. Fiorul care-i arunc` unul \n bra]ele celuilalt purta \n el toate promisiunile pl`cerii. Buzele lui Frank le devorar` pe ale ei, gustând, mângâind, explorând. Când limbile lor se atinser`, Rita se sim]i cuprins` de un val s`lbatic de senzualitate. Prosopul c`zu pe jos. Frank \i acoperi trupul gol cu o ploaie de mici s`rut`ri pl`cute dar incitante. Mâinile nu r`m`seser` nici ele inactive. Descopereau curbe care p`reau s` ascund` bucurii secrete. – Oh, Rita, [opti el. N-o s` te mai las s` pleci. Ca pentru a-[i confirma hot`rârea, o ridic` \n bra]e, deschise u[a de comunicare spre cas` [i o purt` de-a lungul culoarului cu pere]ii v`rui]i. O puse pe patul \n care dormise o noapte.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

75

– Dragostea mea, spuse el cu o voce r`gu[it`. Ochii lui \nfl`c`ra]i de dorin]` scânteiau ca dou` stele. |[i scoase repede hainele [i se lungi lâng` ea. Trupul lui avea culoarea aramei. Rita se cuib`ri la pieptul lui, ascunzându-[i fa]a \n p`rul care acoperea torsul viril. Trase \n piept ame]it` mirosul de mosc al pielii lui. El o \ndep`rt` cu blânde]e [i gura lui se r`t`ci \n dulcea vale dintre sâni. Obrazul lui aspru se frec` de sfârcul unuia dintre ei. Rita gemu. Atunci, Frank prinse \ntre buze cel`lalt sfârc [i-l mu[c` u[or pân` ce tân`ra femeie strig` de pl`cere. Frank \i [opti cuvinte dr`g`stoase, \n timp ce buzele lui s`rutau pântecele ei satinat. Rita gemu din nou. A[teptarea devenise un adev`rat chin. |l cuprinse \n bra]e [i se strecur` sub el. Fiecare mi[care a lui Frank o transforma \ntr-o materie care nu mai avea nici greutate nici nume. Ea devenea lumin`, fluviu, vârtej de bucurie. |ntr-o \nfl`c`rare vecin` cu extazul, strig` numele lui Frank ag`]ându-se de el pentru a-l urma pân` la cap`tul lumii. O dat` pacea revenit` \n corpurile lor, se privir` ului]i. Pe urm`, Frank o p`r`si ca s` se lungeasc` lâng` ea. |ncepu s-o mângâie pe p`r. Un timp \[i savurar` fericirea \n t`cere. Apoi Rita remarc`, aproape cu timiditate: – Tabloul, Frank... Nu l-ai terminat. El se \ntinse lene[. – N-are nici o importan]`. Nu mai are nevoie decât de câteva retu[uri. – {i cum o s`-l nume[ti? – Nu [tiu. G`se[te-i tu un nume. – „Lumina zorilor pe Marea Adriatic`”.

76

KATE NEVINS

Frank \[i ridic` pu]in capul [i-i s`rut` tandru um`rul gol, lipit de al lui. – Prea lung [i prea romantic. Eu sunt un pictor abstract. – De ce nu, pur [i simplu: „Rita”? – Foarte bine, o aprob` el. Excelent. – Mi-ar pl`cea s` v`d pânza. – O s-o vezi mâine. Prima din zilele pe care le vom petrece \mpreun`. Ea se cuib`ri lâng` el. – Nu e un lucru \n]elept. Trebuie s` m` ocup de munca mea, care m` a[teapt` la New York. Frank o mu[c` u[or de lobul urechii. – Nici o problem`. Te voi urma [i acolo. – {i o s` pictezi zgârie-norii din Manhattan? obiect` ea cu \ndoial`. El o s`rut` pe piept. – Ai fost vreodat` optimist`, Rita? Este totu[i o stare de gra]ie care ne ajut` s` realiz`m proiectele cele mai nebune[ti. |n ziua primei noatre \ntâlniri, eram sigur c` voi reu[i s` te aduc la Burano. {i uite c` visul meu s-a realizat! Rita p`ru descump`nit`. – Arti[tii, sau cel pu]in creatorii, sunt mai ferici]i decât muritorii de rând. El se ridic` \ntr-un cot, surprins, [i o privi cu aten]ie. – Nu e[ti fericit`? – |n acest moment, da. Dar \n general, \n mod sigur nu la fel ca tine. Lucrurile, oamenii, evenimentele nu sunt ori albe ori negre. Au mai multe fa]ete. Eu personal am tendin]a s` nu re]in decât partea lor proast`.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

77

– {i atunci, pe mine cum m` vezi? o \ntreb` el, p`rând brusc nelini[tit. Rita se ridic` [i-l strânse \n bra]e \ntr-un elan de pasiune necontrolat. – Nu-mi pune genul acesta de \ntreb`ri. Te iubesc, Frank, [i se zice c` dragostea te orbe[te. El urm` cu mâna conturul fe]ei delicate a Ritei. – {i eu te iubesc, Rita. Da, oricât de nebunesc ]i s-ar p`rea acest lucru, te iubesc. Dar eu v`d un viitor luminos, la fel cum era cerul \n aceast` diminea]`. Un fior de bucurie o str`b`tu. El o s`rut` [i o mângâie pe tot trupul. Sângele Ritei \ncepu din nou s` fiarb`. Se iubir` ca doi nebuni. |[i petrecur` restul zilei, ca [i noaptea care urm`, \ntr-o lume fermecat` de unde nu fugeau decât când erau sau prea \nfometa]i, ca s` se repead` \n buc`t`rie dup` o hran` mult mai p`mântean`.

Capitolul 4 Soarele o trezi din somn pe Rita. Fu imediat con[tient` de ciudata mole[eal` a corpului. Capul lui Frank era sprijinit de um`rul ei [i un bra] \i \nconjura posesiv talia. |ncerc` s` se degajeze f`r` s`-l trezeasc`. Dar el deschise ochii [i-i zâmbi. Rita \i mângâie cu tandre]e obrazul pe care era vizibil` o barb` de dou` zile. – Ai dormit bine? – Când? protest` el cu o strâmb`tur` comic`. Izbucnir` amândoi \ntr-un râs fericit. Rita se \ntinse lene[`, \nainte de a anun]a cu o voce convins`. – E timpul s` ne scul`m. – De ce? |ncearc` s`-mi dai un motiv valabil [i sar \n picioare. – Trebuie s`-mi termini portretul. {i eu am \ntâlnire cu contesa Rusconi. El o privi cople[it.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

79

– Revizuie[te-]i priorit`]ile, dragostea mea. Cele dou` motive invocate nu au caracter de urgen]`. – Pentru mine da. Nu amâna niciodat` pe a doua zi... Cuno[ti urmarea proverbului... Frank ridic` din sprâncean` [i o examin` gânditor. Apoi \[i balans` picioarele lungi pe marginea patului. – Foarte bine, rosti el resemnat. Atunci, s` \ncepem cu micul dejun. Te chem imediat ce e gata. {i pentru a o face s` uite c`-i vorbise cam repezit, o s`rut` pe col]ul buzelor. De data asta, cafeaua era fierbinte. Buc`]ile de bacon [i ou`le miroseau delicios. A[ezat` \n buc`t`rie \n fa]a b`rbatului pe care-l iubea, Rita \i admira tr`s`turile virile. Deslu[ea \n ele o energie pe care vorbele lui o dezmin]eau adeseori. Se gândi c`, de multe ori, curajul unui artist consta \n a da ce era mai bun din el pentru a-[i crea opera. {i, brusc, fu extrem de curioas` s` descopere cum o pictase. – Trebuie s` pozez din nou? \l \ntreb` ea. – Nu. Ceea ce-mi mai r`mâne de f`cut nu mai necesit` prezen]a modelului. – Frank! Mor de curiozitate. Pot s`-mi privesc portretul? El se ridic` [i-i \ntinse mâna. Rita fu gata s` se \mpiedice \n poalele halatului prea lung pentru ea. |n pragul atelierului, se sim]i emo]ionat` [i pu]in speriat`. Va afla acum felul \n care o vedea el. Pânza se afla pe [evalet, dar invizibil` din acel punct. Nimic nu fusese deplasat. Taburetul modelului era tot acolo, la fel ca [i cârpele, tuburile, pensulele [i paleta de care se servise pictorul.

80

KATE NEVINS

Rita se apropie [i r`mase uluit`. Pictura dovedea mai degrab` o r`bufnire a emo]iilor decât o copie fidel` a realit`]ii. Dar gra]ie jocului de nuan]e [i degradeurilor, Frank reu[ise s` sugereze formele. Arta acestui pictor al luminii oferea un amestec de blânde]e [i violen]` care trezeau admira]ia. Rita zâmbi portretului ei. Oh, bine]\n]eles c` nu era genul de tablou pe care i l-ar fi d`ruit mamei sale. {i totu[i, \ntreaga frumuse]e a r`s`ritului de soare la Vene]ia ap`rea \n planul doi. Ea \ns`[i, mai mult sugerat` decât desenat`, se desprindea din oceanul de culori. |[i recuno[tea liniile fe]ei, ochii verzi [i p`rul ro[cat. O tr`s`tur` incert` de penel evoca trupul ei. Nu fusese niciodat` atât de frumoas`. Toate temerile \i disp`rur`. Prin acest portret, Frank \i m`rturisea dragostea lui. Reu[ise s` redea inexprimabilul: bucuria lui de a tr`i, emo]ia senzual`, totul prin faptul c` o \nf`]i[ase pe Rita ca pe cel mai frumos lucru din via]a lui. |[i d`du seama c` Frank o urm`rea nelini[tit. – Ce p`rere ai? o \ntreb` el cu r`suflarea t`iat`. – Oh, Frank! E... o minune. Ai talentul celor mai mari pictori, plus o sclipire de geniu. Frank râse u[urat. – Am doar [ansa de a [ti s` exprim ceea ce simt. {i pentru asta dispun de dou` modele excep]ionale: o femeie splendid` [i cel mai frumos ora[ din lume. O lu` \n bra]e pentru un lung [i tandru s`rut. Când se desp`r]ir`, Rita se uit` din nou la pânz`. – Ar trebui s`-]i faci o expozi]ie, spuse ea vis`toare. Dar Frank cl`tin` din cap.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

81

– Lumea artelor se poate lipsi foarte bine de Frank Giordano. – Gânde[te-te la situa]ia ta, insist` Rita. Celebritatea nu te tenteaz`? – Nu. Nu sunt gata s` devin robul ei. – Ce vrei s` spui? – Mi-am impus s` str`bat o lung` perioad` de munc` \nainte de a ajunge pe culmile artei mele. {i \n plus, am oroare de galerii [i de oamenii care le frecventeaz`. Cea mai mare parte a vizitatorilor nu pricep nimic dar critic` de fac spume la gur`. Vin s` priveasc` pânzele fiindc` a[a e la mod`. Sunt snobi, pompo[i, ignoran]i. |[i mai puse vopsele pe palet`, lu` pensulele [i se instal` \n fa]a [evaletului. – Iart`-m`, doamn` Rembrandt, spuse el râzând. A[ vrea s` termin mica mea capodoper` \nainte s` m` \mbrac. |]i cedez baia. |n timp ce f`cea du[, Rita avu o idee. |n curând, aceasta puse complet st`pânire pe ea. Unul dintre prietenii ei, Ugo Orseolo, trebuia neap`rat s` vad` lucrarea lui Frank. Ugo, un critic de art` recunoscut pe plan mondial, avea ni[te galerii extrem de bine cotate \n Statele Unite. Organiza de asemenea bienale de art` modern` \n Europa, \n special la Vene]ia, Roma [i Milano, unde de altfel [i locuia. Dac` Ugo ar vedea portretul pe care i-l f`cuse Frank, Rita era convins` c`-i va \mp`rt`[i entuziasmul [i-l va lansa pe pictor. O umbr` \i \ntunec` bucuria. Dispre]ul lui Frank pentru lumea artelor era \n parte justificat. Nu puteai face nici un pas

82

KATE NEVINS

\n acest mediu f`r` a fi supus la ni[te constrângeri. Trebuia s` accepte recep]iile, interviurile [i criticile. Dar reputa]ia mai \ntâi [i bog`]ia mai pe urm` erau pre]ul lor. La cei aproape trezieci [i cinci de ani ai lui, Frank trebuia s` \nceap` o adev`rat` carier`. {i ea se sim]ea preg`tit` s`-l ajute. Dar avea dreptul s` fac` asta f`r` voia lui? Nu risca, \n acela[i timp, s` strice rela]ia lor? Un fior de team` o trecu. Apoi se r`zgândi. Nu \ncerca mereu Frank s-o conving` de importan]a prezentului? Ei bine, azi \n ochii Ritei, important era s`-i telefoneze lui Ugo Orseolo [i s`-l anun]e ce descoperise. |n timp ce ea se piept`na, Frank intr` \n baie. |l v`zu prin oglind` [i se mir` de pasiunea pe care o trezea \n ea. Cum putea iubi astfel un b`rbat care nu se r`sese de dou` zile? – Am terminat tabloul, declar` el cu o emfaz` pref`cut`. O s` celebr`m evenimentul oferindu-ne prânzul \n cel mai bun restaurant din insul`. Dar Rita nu era de acord. – Plec`m la Vene]ia, decise ea. Ai uitat de \ntâlnirea mea cu contesa Rusconi? O s` s`rb`torim mâine terminarea tabloului. El se apropie de ea pe la spate, \[i strecur` mâinile sub p`rul m`t`sos [i-i mângâie gâtul. Apoi \ncepu s-o s`rute pe p`r. A[a c` Rita nu-i putea vedea ochii. – Mâine e imposibil, spuse el cu o voce \n`bu[it`. De diminea]` plec la Roma cu avionul. – Atunci, o s` te \nso]esc, spuse ea pe un ton nep`s`tor. Frank ridic` imediat capul. – Nimic nu m-ar putea face mai fericit. Dar toat` ziua \mi va fi ocupat` de diverse... probleme.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

83

– Te duci acolo pentru... probleme legate de pictur`? – De afaceri, o corect` el. Tonul lui era destul de repezit. De ce gen de afaceri se ocupa Frank? Nu \ndr`zni s`-l \ntrebe mai mult. O \ntoarse spre el [i-i s`rut` cu tandre]e cuta dintre sprâncene, care ap`rea involuntar când era \ngrijorat`. – Pot s` dispun acum de baie? o \ntreb` el. Rita se retrase f`r` s` mai spun` nimic. Peste o jum`tate de or`, Frank \[i f`cea apari]ia ras, \mbr`cat \n blugi [i un tricou din bumbac alb. |n vaporetto care-i ducea la Vene]ia, Rita continua s`-[i pun` \ntreb`ri. Cu ce se mai ocupa Frank \n afar` de pictur`? {i de ce fusese atât de evaziv \n privin]a c`l`toriei la Roma? * *

*

Luar` prânzul \ntr-un restaurant mic aflat \n apropiere de celebrul pod Rialto. |n timp ce-[i bea cafeaua, Frank o studia pe Rita. – Mai trebuie s` te pictez de câteva ori, spuse el pe un ton admirativ. La lumina crepusculului, \n lumina verii [i a iernii. Rita \i arunc` o privire [i replic` glumea]`: – Cau]i doar un model gratuit, nu mai \ncerca s` m` duci de nas! Mul]i arti[ti \[i folosesc drept modele so]iile sau mamele. – So]ia! Iat` cuvântul potrivit, ripost` el privind-o cu sub\n]eles. Rita reu[i s`-[i st`pâneasc` o tres`rire de fericire.

84

KATE NEVINS

– S` nu gr`bim lucrurile, spuse ea. Ne cunoa[tem atât de pu]in! Frank se \ncrunt` [i puse jos cea[ca pe jum`tate plin` cu un gest atât de brusc \ncât câteva pic`turi se v`rsar` pe farfurioar`. – Faptul c` sunt un pictor necunoscut \]i influen]eaz` \n vreun fel hot`rârea? Ni[te presim]iri nepl`cute o cuprinser` pe Rita. Dar le alung` spunându-[i c` optimismul avea câteodat` [i p`r]i bune. – C` e[ti sau nu celebru nu are nici o influen]` asupra hot`rârii mele, spuse ea cu sinceritate. Dar consider c` mai trebuie s` a[tept`m cu c`s`toria. El o lu` de mân`. – |]i \n]eleg ezitarea. E[ecul primului t`u mariaj te-a f`cut s` fii prudent`. A[a c` voi fi r`bd`tor, scumpa mea. |[i d`dur` \ntâlnire la magazinul contesei. |nainte de asta, Rita voia s` treac` pe la pensiune s`-[i schimbe hainele. Ajuns` \n camer`, ridic` receptorul [i form` num`rul de la Milano al prietenului ei Orseolo. Spre uimirea ei, \l prinse imediat. – Ugo? Rita Stewart la telefon. Ce mai faci? – Foarte bine. De unde m` suni? – Din Vene]ia. P`ru \ncântat s-o [tie la o distan]` de patruzeci de minute de zbor. Ca s` scurteze convorbirea [i s` previn` o invita]ie, Rita \l anun]` c` descoperise un pictor excep]ional. Pe jum`tate american, pe jum`tate italian, acesta alesese s` locuiasc` la Vene]ia. – ...}i-ar pl`cea s`-i vezi pânzele?

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

85

– Bine\n]eles. Am \ncredere \n gustul t`u. De la prima privire [tii s` recuno[ti un talent adev`rat. {i cum se nume[te protejatul t`u? – Frank Giordano. {i locuie[te \n insula Burano. – Notez informa]ia. Ai putea s`-mi aranjezi o \ntâlnire? O s`-i examinez lucr`rile. Are câteva terminate? – Da. Se gândea la pânzele sprijinite de pere]ii atelierului din Burano. – Perfect, spuse Ugo. A[tept ve[ti de la tine. Pe curând, Rita. – La revedere, Ugo. {i-]i mul]umesc pentru \ncredere. Rita surâse satisf`cut`. Pân` acum, totul mergea conform planurilor ei. |i mai r`mânea doar s`-l conving` pe Frank. O va face \ncetul cu \ncetul, f`r` s` for]eze nota. * *

*

Soarele coborâse spre apus când o p`r`sir` pe contesa Rusconi. Frank voia s-o duc` pe Rita la Burano. |n ciuda puternicei dorin]e de a dormi cu Frank, Rita refuz` invita]ia pictorului. – I-am promis Mariei c` \n seara asta voi cina la pensiune. E prea târziu s-o anun] c` m-am r`zgândit. Probabil c` Luisa face acum ceva bun \n onoarea mea. Te invit eu pe tine, Frank. Dar b`rbatul refuz`, cu un aer posomorât. – Nu vreau s` \ntârzii \n seara asta la Vene]ia. – Hai s` bem m`car un pahar \mpreun`.

86

KATE NEVINS

Frank accept` [i o duse, departe de mul]ime, \ntr-o cafenea unde mesele erau puse la ad`postul de soare, sub o bolt` de vi]`-de-vie. |[i savur` \n t`cere sucul de fructe. Rita, care-[i amintea de atitudinea lui Frank la contes`, se nelini[ti: – Consideri comer]ul drept o activitate demn` de dispre]? El o privi, surprins de \ntrebare. – Nu, bine\n]eles c` nu. Comer]ul guverneaz` lumea [i fiecare trebuie s` se supun` regulilor lui. Dar felul \n care este organizat \mi displace. La fel ca [i contesa, detest s` fiu dirijat sau prins la \nghesuial`. Ad`ug` apoi cu blânde]e: – La magazin erai animat` numai de bune inten]ii, dar eu [tiam c` e[ti pe o cale gre[it`. Rit` d`du din cap, dezam`git`. – Avem caractere [i puncte de vedere complet diferite, Frank. Nenorocirea e c` nici tu nici eu nu vom \ncerca s` le punem de acord. Eu am tendin]a de a merge direct la ]int`. Tu ocole[ti ca un drum [erpuitor de ]ar`. Suntem asemenea cu dou` trenuri care gonesc \n direc]ii opuse. Un zâmbet mali]ios lumin` tr`s`turile lui Frank. – De ce dou` trenuri? S` urc`m \mpreun` \ntr-unul din acele adorabile omnibuze care opresc \n toate sta]iile. A[a o s` avem timp s` admir`m peisajul. Rita obiect` cu un aer de \ndoial`: – Nu vom [ti nici m`car \ncotro ne \ndrept`m. – Ai \ncredere \n mine, spuse el s`rutându-i vârfurile degetelor. Eu cunosc perfect traseul. Se privir` cu tandre]e. Ochii lui \ntuneca]i exprimau o asemenea admira]ie \ncât Rita se hot`r\ s`-i vorbeasc` despre

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

87

Ugo Orseolo. Nici o zon` de umbr` nu trebuia s` existe \ntre ei. Deschise gura, dar o \ntrebare a lui Frank o l`s` f`r` glas. – |ntotdeauna ai fost atât de \nver[unat` \n goana dup` eficacitate, sau e o revan[` asupra anilor negri? Dup` ce clipa de surpriz` trecu, Rita reflect` pentru a-i r`spunde cât mai cinstit posibil. – Am avut \ntotdeauna un temperament de lupt`toare, \i m`rturisi ea. Dar n-am cunoscut ceea ce nume[ti tu ani negri. Apar]in unei familii numeroase care a tr`it mai mult decât decent datorit` muncii neobosite a tat`lui meu. De foarte tân`r`, am avut responsabilit`]i. Dar a trebuit s`-mi asum unele [i mai importante dup` c`s`toria mea. Neil era incapabil s` ia vreo hot`râre. – Poate c` nu-i l`sai tu libertatea s` ia vreo hot`râre, obiect` Frank cu blânde]e. Ea \i arunc` o privire rapid`. – Sesizez sensul repro[ului t`u. {i atunci, o s`-]i r`spund c` trebuie s` fie doi pentru un tango. Dac` unul dintre parteneri se opre[te, celuilalt nu-i mai r`mâne decât s` aleag` rock-ul. S` zicem c` Neil nu f`cea nici un efort [i c` eu eram obligat` s` dansez singur`. Apoi oft`. – C`s`toria noastr` a fost un adev`rat fiasco. – Nici un moment bun? – Ba da, recunoscu ea. Neil era amuzant, plin de imagina]ie, spiritual. Pentru a face fa]` undeva, era perfect. Nenorocirea era c` el considera via]a drept o continu` petrecere. Frank o privi vis`tor.

88

KATE NEVINS

– Petrecerea d` sare vie]ii, remarc` el. Dar s-o vezi drept un scop al existen]ei e o copil`rie. Se uit` la ceas [i se ridic`. – Cu tine, scumpa mea, timpul trece fulger`tor. Or, eu am ceva de terminat \nainte de plecarea la Roma. Ad`ug` pe un ton de repro[: – Fiindc` refuzi s`-]i petreci noaptea cu mine la Burano, te conduc pân` la pensiune. Rita \l privi cu ochii plini de dragoste. – N-am dreptul s-o lipsesc pe biata Maria de-o client`. – Frank pl`ti nota, apoi fluier` dup` o gondol` pentru a se \ntoarce \n cartierul surorilor Morosini. Un canal \ngust m`rginea una din laturile palatului Morosini. Fa]ada d`dea spre o pia]et`. Pentru a ajunge la palat, trebuia s` debarce pe chei [i s` mearg` de-a lungul gr`dinii cu chiparo[i. Frank \i ceru gondolierului s`-l a[tepte. |nainte de a ajunge la intrare, o lu` pe Rita \n bra]e [i o s`rut` cu atâta patim` \ncât tân`ra \[i regret` hot`rârea de a dormi \n aceast` noapte \n propriul ei pat. Buzele lui Frank, c`ldura \mbr`]i[`rii lui aprindeau \n ea un foc care-i \ntuneca ra]iunea. Cu toat` fiin]a ei sim]ea nevoia unei alte nop]i de dragoste cu Frank, a mii de nop]i de dragoste cu el. |i r`spunse cu pasiune la s`rut. {i \i trecu prin minte c` era momentul potrivit s`-i propun` o \ntâlnire cu organizatorul Bienalelor. La urma urmei, Frank era la fel cu to]i arti[tii. Nu cerea decât s` i se ofere o [ans` [i, dac` ap`rea, s` profite de ea. – Am o propunere s`-]i fac... \ncepu ea. Frank o \ntrerupse.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

89

– O [tiu. }i-ar pl`cea s` m` invi]i la cin`. Dar \n seara asta \mi este imposibil. }i-am mai spus. |n schimb, o s`-mi faci tu o favoare. – Nu, Frank, te \n[eli... – Nu vrei s`-mi faci o favoare? – Oh, Frank! Se strânse mai tare la pieptul lui. Tân`rul declar` pe un ton rug`tor: – Mâine sear`, când m` voi \ntoarce de la Roma, a[ vrea s` te g`sesc \n pragul casei mele de la Burano, ca o so]ie care pânde[te \ntoarcerea so]ului ei. – Dar... – O s` \ncerc s` prind avionul de la ora [apte, continu` el cu \nc`p`]ânare. Dup` o or`, voi ateriza pe aeroportul Marco Polo. Pe urm`, nu-mi vor trebui mai mult de dou`zeci de minute ca s` traversez laguna la bordul unei b`rci rapide cu motor. Spune da, dragostea mea. O s`-]i dau dublura cheilor mele. Te duci la Burano când dore[ti... Când gondola se \ndep`rt`, Rita realiz` doar c` Frank hot`râse totul f`r` s` cunoasc` problema care o fr`mânta. Dar avea acum la dispozi]ie timpul necesar s`-i arate prietenului ei Ugo Orseolo opera pictorului. Desigur c` procedeul nu era prea elegant, dar scopul scuz` mijloacele, \[i spuse Rita. Pe de alt` parte, ac]ionând f`r` [tirea lui Frank, evita ni[te discu]ii interminabile [i poate chiar [i o ceart`. Or, dragostea lor nu era \nc` destul de veche ca s` suporte o ceart`, chiar [i pasager`.

Capitolul 5 Un apetisant miros de sup` cu legume ie[ea pe geamul buc`t`riei când Rita ajunse \n fa]a pensiunii. Ni[te bujori roz \nfloriser` \n vasul de cristal de pe una dintre comodele din hol. Angela, servitoarea celor dou` surori, punea fa]a de mas` \n sufragerie. Maria [i Luisa discutau \n micul birou aflat \n spatele recep]iei. U[a era \ntredeschis`. Rita surprinse f`r` s` vrea dialogul celor dou` femei \n timp ce-[i lua cheia de pe tabloul de la recep]ie. – Nu mai putem s`-i ]inem mult timp, se plângea Luisa. Contribu]ia lor e atât de mic` \ncât nu acoper` nici mâncarea. – Imposibil s`-i gonim, spuse cu hot`râre Maria. Sunt ni[te prieteni prea vechi ca s` proced`m astfel. Ce o s` fac` atunci când nu vor mai avea nici m`car un acoperi[ deasupra capului? – Atunci s` mai vindem ceva, \i suger` sora mezin` pe un ton disperat. Dar ce anume?

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

91

Rita r`mase pe loc. |[i imagina durerea [i confuzia celor dou` surori [i suferea pentru ele. Maria relu` cu o voce \n`bu[it`: – Lily pretinde c` ar g`si un cump`r`tor pentru vasele de Faenza dac` \i d`m [i al doilea vas. Amatorii vor s` vad` [i perechea lui. Trebuie s` ne resemn`m, Luisa. Da, [tiu, ]inem [i una [i alta la aceste obiecte care apar]in familiei noastre de atâtea genera]ii. Dar nu crezi c` supravie]uirea prietenilor no[tri e mai pre]ioas` decât faptul c` posed`m ni[te obiecte de art`? Rita se retrase tiptil. |nconjur` recep]ia [i urc` scara de marmur` acoperit` de un covor uzat, care ducea spre camera ei. Era cople[it` de melancolie [i triste]e. |n acela[i timp \[i spunea c` surorile Morosini [i prietenii lor erau singurii vinova]i de nenorocirea lor. Tr`iser` prea mult timp \n fast f`r` s` se preocupe de viitor. Nep`sarea \i dusese la ruin`. Acest gând o f`cu s` fie [i mai hot`rât` \n privin]a lui Frank. |l va \mpiedica s` urmeze acela[i drum. Indiferent cât ar costa-o asta, ea \l va face s` \n]eleag` realit`]ile existen]ei. Ridic` receptorul [i sun` la Milano. Avu noroc s`-l prind` destul de repede pe Ugo. Dup` un schimb de polite]uri, \i explic` motivele telefonului ei. – ...Dac` e[ti liber mâine, ]i-a[ putea ar`ta lucr`rile pictorului despre care ]i-am vorbit. – A[teapt` s`-mi consult agenda... |n principiu dispun de câteva ore dup` \ntâlnirile planificate. Dac` artistul t`u [i insistentul lui impresar sunt liberi spre sfâr[itul dup`-amiezii, eu... – Oh, nu! gemu Rita care realiz` imediat cât de catastrofal` ar fi o \ntâlnire \ntre Frank [i Ugo. A[ prefera diminea]a.

92

KATE NEVINS

Urm` o scurt` t`cere la cel`lalt cap`t al firului. Apoi Ugo oft`. – E[ti teribil`! La ora paisprezece \]i convine? – Da. Vin s` te a[tept la aeroport. – Nu trebuie. Am avionul meu personal [i aterizez direct la Marco Polo. A[tepta]i-m` amândoi la Burano. D`-mi numai adresa unde trebuie s` vin. – Frank Giordano locuie[te \ntr-o cas` albastr`, pe cheiul Venturi. Tu[i \ncurcat` \nainte de a-i m`rturisi: – Dar el nu va fi acas`. |[i petrece ziua la Roma. Din nou t`cere. Ugo va accepta complicitatea pe care i-o cerea? U[urat`, \i auzi, \n cele din urm`, râsul \n`bu[it. – Am priceput. Pe mâine, draga mea. – Pe mâine, Ugo. * *

*

A doua zi la prânz, sosea pe insul`. Toat` noaptea fusese chinuit` de o b`nuial`. Dac` pânzele respective erau ni[te mâzg`lituri f`r` valoare? O lu` la fug` spre casa albastr`. Deschise gr`bit` u[a [i d`du buzna \n atelier. Un suspin de u[urare \i sc`p` de pe buze. Tablourile \nf`]i[au progresul pictorului. Frank \ncepuse prin a \nf`]i[a lucrurile cu un realism riguros. Pe urm` abandonase perspectiva [i preciziile geometrice pentru a folosi doar efectele magice ale culorii. Era opera unui \ndr`gostit de lumin`. Rita \l a[tept` pe Ugo la debarcader. |ntârziase.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

93

„Doamne, se rug` ea, f` ca Frank s` nu vin` mai devreme!” Z`ri \n sfâr[it o barc` rapid` care traversa laguna. – Te-ai schimbat, Rita! exclam` Ugo dup` un schimb amical de cuvinte. Signor Orseolo avea vreo cincizeci de ani, ni[te ochi p`trunz`tori, p`rul negru piept`nat cu grij` spre spate [i o musta]` mic` de care se tr`gea \n momentele de cump`n`. Trufia lui \i irita pe du[mani. Pe Rita n-o deranja \ns`, fiindc` \i admira competen]a [i-l [tia de o generozitate inepuizabil`. – Ne-am schimbat amândoi, \l corect` cu blânde]e tân`ra femeie. Au trecut doi ani de la ultima \ntrevedere pe care am avut-o la New York. – Nu e o problem` de vârst`. Ai \nflorit, draga mea. Niciodat` nu ]i-am v`zut aceast` expresie de fericire \ntip`rit` pe chip. Cu pleoapele pe jum`tate \nchise, o \ntreb` pe un ton [`galnic: – Pas`rea rar` pe care ai descoperit-o e cumva responsabil` de aceast` metamorfoz`? – A[teapt` s`-i vezi opera [i o s` admi]i c` are geniu. |l conduse de-a lungul canalelor mici ale insulei pân` la casa albastr`. |n atelier, Ugo se opri \n fa]a [evaletului. Frank l`sase pe el ultima pânz`. Ugo d`du de mai multe ori din cap f`r` s` spun` nimic. Rita, care-i pândea reac]iile, se sim]i nelini[tit` \n sinea ei. Se a[teptase la o izbucnire de entuziasm. Dar criticul prefera s` tac`. Ugo se apropie de pânz`, o examin` cu un ochi mai atent, apoi se \ntoarse spre ea.

94

KATE NEVINS

– Care este numele lucr`rii? – Rita. O sclipire \n ochii lui negri, dar f`r` nici un comentariu. – Ce mai ai s`-mi ar`]i? Rita sim]ea c`-i tremur` genunchii. Cu un gest \i indic` pânzele de lâng` perete. Erau vreo cincizeci, de diferite m`rimi. Ugo le studie minu]ios, una câte una. Scosese din buzunar un carne]el [i lua noti]e. Rita mai pândea [i rarele zgomote de afar`. Pa[i pe chei, zgomotul \ndep`rtat al vreunui motor o f`ceau s` transpire de spaim`. Dac` Frank se \ntorcea mai devreme decât spusese? |n sfâr[it, Ugo b`g` carne]elul \n buzunar [i puse la loc ultima pânz` examinat`. Apoi se \ntoarse spre prietena lui. – Pentru a veni pân` aici, am sacrificat dou` \ntâlniri importante, remarc` el tr`gându-se de must`cioara neagr`. Rita avu impresia c` tot sângele i-a fugit din inim`. Era posibil ca dragostea s-o fi orbit \ntr-un asemenea hal \ncât s` nu fi fost \n stare s`-l judece pe Frank la adev`rata lui valoare? {i brusc urm` miracolul: un surâs larg destinse tr`s`turile lui Ugo Orseolo. Reg`sindu-[i cheful de vorb`, exclam` zgomotos: – Dar fii sigur`, draga mea prieten`, c` nu regret nimic. Ca de obicei, am avut dreptate s` m` \ncred \n flerul t`u. Giordano al t`u e un maestru [i nu exagerez spunând asta. Prin pânzele lui, i-am urm`rit progresul treptat pân` la opera perfect` pe care i-ai inspirat-o. Cu gustul lui pentru feerie [i fast, a reu[it s` redea inexprimabilul. Am admirat subtilele jocuri de vibra]ii ca [i tonalit`]ile muzicale ale culorilor. Ad`ug` gânditor:

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

95

– Opera lui merit` s` fie expus`... Dar a[ vrea s`-l lansez \nainte de Bienala de la Vene]ia. Vom \ncepe printr-o expozi]ie \n galeria mea milanez`. Voi organiza o recep]ie la care voi invita cei mai buni critici, ziari[ti... Rita sim]i c` o trece un fior. Lui Frank nu-i pl`ceau deloc aceste reuniuni. Nu-i ascunsese ce gândea despre flec`reala obi[nuit` \n aceste ocazii. – Va trebui s` vin` [i el la recep]ia ta? „Ce \ntrebare prosteasc`”, gândi ea imediat. Ugo o privi cu un aer [iret. – Prietenul t`u arat` r`u? – E foarte frumos, dar... – ...detest` onorurile, \ncheie Ugo \n locul ei. Atunci, \ncearc` s`-l convingi c` a trecut vremea \n care geniile tr`iau izolate, \mp`r]indu-[i pâinea [i vinul cu alte suflete boeme. Acum suntem \n secolul marketing-ului. Rita \l privi descurajat`. Niciodat` n-ar accepta s`-i vorbeasc` astfel lui Frank. Preocupat de descoperirea lui, Ugo nu remarc` decep]ia Ritei. Continu` volubil: – Tu te vei ocupa de rela]ia lui cu publicul. Când \l pot \ntâlni? Trebuie s` revin la Burano? Pentru un artist de talia lui, a[ accepta s` fac drumul... Bine\n]eles \ns` c`, cel mai simplu ar fi s` vin` s` vad` galeria mea din Milano... Ce s-a \ntâmplat? se nelini[ti el descoperind expresia disperat` care se \ntip`rise pe chipul tinerei femei. – Frank nu va accepta. Am organizat aceast` vizit` f`r` [tirea lui. Când o s` afle, o s` se \nfurie. Ugo \i m`tur` obiec]ia printr-un gest larg al mâinii.

96

KATE NEVINS

– Atunci s` ne imagin`m altceva: de exemplu, o \ntâlnire \ntâmpl`toare. Vin peste dou` zile la Vene]ia pentru a sus]ine o conferin]` la Academia de Arte Frumoase. Se mai trase o dat` de must`cioar`. – Dar, la drept vorbind, nu va fi locul ideal pentru a vorbi despre afaceri. – Ne-am putea \ntâlni \n Pia]a San Marco, suger` Rita. – Excelent` idee. La ora trei, ve]i bea amândoi câte un capuccino pe terasa Florian. Iar eu o s` trec din \ntâmplare pe acolo. Rita ro[i de pl`cere. Ideea \i convenea. {i, \n plus, mai avea \n fa]a ei dou` zile ca s` \ncerce s` schimbe mentalitatea pictorului [i s`-i sugereze o eventual` expozi]ie cu tablourile lui. * *

*

Când auzi cheia \ntorcându-se \n broasc`, se repezi la intrare. Avusese grij` s`-[i aduc` la Burano cea mai frumoas` rochie pe care o avea la ea, adic` cea pe care o purtase la recep]ia contelui Capiello. Dou` triunghiuri de aur \i atârnau la urechi. Un colier din filde[ \i \mpodobea decolteul. Voia s` fie frumoas` pentru a-l primi pe b`rbatul pe care-l iubea. Frank \i puse \n bra]e un buchet enorm de trandafiri. Ea exclam` \ncântat`: – Ce nebunie! Ai devalizat o flor`rie? |[i ascunse fa]a \n petalele lor ro[ii. Frank protest`:

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

97

– N-am dreptul la o mic` s`rutare? Rita puse buchetul pe o mas` \nainte de a-i s`ri \n bra]e. Frank \i strivi buzele \ntr-o s`rutare avid` [i posesiv`. Rita sim]i c` se aprinde [i-i r`spunse pasional. Când \[i rec`p`tar` respira]ia, Frank o anun]` pe un ton mali]ios: – Acum o s` s`rb`torim succesul meu. Rita tres`ri. O clip`, crezu c` e la curent cu interesul pe care i-l purta Ugo Orseolo. Dar era ceva absurd. – Ce succes? – Ai venit s` m` a[tep]i a[a cum te rugasem. M`car o dat` n-ai aranjat lucrurile dup` bunul t`u plac. Performan]a merit` s` fie s`rb`torit`. Tân`rul o privi cu tandre]e. – E minunat s` te reg`sesc. F`r` tine ziua mi s-a p`rut interminabil`. – {i cum te-ai gândit s` s`rb`torim re\ntâlnirea? – {ansa e de partea mea. Ce-ai zice de un tur la Lido? Rita se \ncrunt`. – E[ti juc`tor? \l \ntreb` ea \ngrijorat`. – Nu, dar \mi place ambian]a unor anumite cazinouri. Cel din Vene]ia [i-a p`strat farmecul de odinioar`, când prin]ii [i prin]esele \l frecventau. Mai ales c` \n aceast` sear` se prezint` un spectacol de cabaret. Te intereseaz`? Rita \l \ntreb` imediat: – Crezi c` rochia mea este destul de elegant`? Frank se \ndep`rt` pu]in ca s`-i admire umerii sidefii. Apoi ochii privir` rochia de m`tase care se mula ca o m`nu[` pe trupul ei perfect.

98

KATE NEVINS

– Ar`]i atât de bine \ncât o s` le faci s` moar` de invidie pe celelalte femei. Cinar` la repezeal` acas` \nainte de a lua o barc` rapid` spre Lido. Plaja lung` acoperit` de nisip fin o \ncânt` pe Rita, dar insula o dezam`gi. Ma[ini [i autocare sosite pe feribot tulburau lini[tea. |n holul cazinoului, Rita \l strânse [i mai tare de bra] pe Frank [i-l privi zâmbind. Ar`ta superb \n smochingul lui bleumarin. – M` simt ca la \nceputul secolului, spuse ea vesel`. Am chef s` beau [ampanie, s` fac pe femeia fatal` [i s` seduc un ho] deghizat \n gentleman. – Prima dorin]` e u[or de \ndeplinit. Cea de a doua e posibil`. Dar a treia... nu conta prea mult pe realizarea ei. Dac` nu cumva e[ti dotat` cu un fler de detectiv... Principalul atu al acestor tipi e c` trec neobserva]i. – Foarte bine. Atunci o s` m` mul]umesc cu un pictor celebru. Frank privi \n jurul lui, punându-[i mâna strea[in` la ochi. – {i unde se afl` aceast` celebritate? – La bra]ul meu. |n sfâr[it, avea un punct de plecare pentru discu]ie! Dar Frank izbucni \ntr-un râs ironic. – De[i gre[e[ti, m` simt flatat. – Celebritatea nu te atrage? Cât de u[or ar deveni totul dac` Frank ar r`spunde afirmativ! Dar el cl`tin` din cap râzând.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

99

– E ultimul lucru care m` intereseaz`. Rita sim]i c`-i piere orice chef de via]`. Frank \i r`spunsese sincer, f`r` fals` modestie. Doar arta conta pentru el. Cu inima grea, se \ntreb` ce reac]ie va avea el poimâine când va afla c` ea se ocupase cu preg`tirea terenului pentru ca arta lui s` fie comercializat`. Apoi \[i alung` gândurile negre. Un angajat \mbr`cat \n frac le cerea curtenitor s` prezinte pa[apoartele \nainte de a-i l`sa s` intre \n s`lile de jocuri. |narma]i cu un permis de intrare pentru acea sear`, intrar` \ntr-o lume t`cut`, unde l`mpile montate cu grij` luminau numai clien]ii a[eza]i \n fa]a meselor de joc, acoperite cu plu[ verde, ruleta [i teancurile colorate de jetoane. Doar anun]urile crupierilor [i zgomotul f`cut de bilele de o]el rupeau t`cerea. – Fiindc` nu-mi place s`-mi pierd banii cu jocurile de noroc, schimb doar dou`zeci de dolari. Nici un cent \n plus, anun]` Rita cu o voce sc`zut`. – Ce preferi? Au de toate aici: rulet`, chemin de fer, baccara... – Un aparat de f`cut bani, glumi Rita. El o privi cu coada ochiului. – Nu suntem la Las Vegas. – Atunci \mi \ncerc [ansa la rulet`. Rita se a[ez` pe unul din scaunele aurite tapi]ate cu catifea. Frank r`mase \n spatele ei ca observator. Din trei mize, Rita pierdu totul. Se ridic` [i-i [opti lui Frank la ureche: – E rândul t`u s` \mbog`]e[ti cazinoul. Tân`rul \i s`rut` vârful degetelor [i-i lu` locul câteva mâini. Dar reu[i totu[i s` r`mân` mai mult decât Rita \n fa]a mesei verzi.

100

KATE NEVINS

|n acest timp, ea putu studia asisten]a. Femeile \n rochii de sear` arborau bijuterii care scânteiau \n luminile candelabrelor. B`rba]ii erau \n smoching sau \n frac. To]i urm`reau cu o nelini[te prost ascuns` bila care s`rea de la un num`r la altul, pe ro[u sau negru. Rita avu impresia c` to]i ace[ti oameni apar]in unei lumi diferite de a ei. Fu mul]umit` s`-l vad` acceptându-[i \nfrângerea cu zâmbetul pe buze. P`r`sir` saloanele, ajungând din nou sub candelabrele str`lucitoare din hol. – {i acum, hai la cabaret, \i propuse el ar`tându-i u[ile duble ale s`lii de spectacol. – Nu e chiar ceea ce-mi place mie, spuse \n [oapt` Rita, cu destul` re]inere \ns`. Frank oft` u[urat. – Nici mie. Un concert sau o pies` bun` m-ar atrage mai mult. {i dac` am ie[i pu]in? La ora asta târzie, plaja este pustie dar sigur`. Rita accept` bucuroas`. – Când am posibilitatea, spuse ea, prefer lucrurile simple \n locul obliga]iilor mondene. – |ntotdeauna te po]i debarasa de obliga]ii. – Nu, Frank, unele sunt necesare pentru... – Acesta este punctul t`u de vedere, o \ntrerupse el repede. Singura mea obliga]ie e s` pictez. {i singura pl`cere este s` te iubesc. Rita prefer` s` nu mai insiste. Merser` pe nisipul \nt`rit, oprindu-se din loc \n loc pentru a se \mbr`]i[a [i s`ruta.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

101

– Te iubesc, Rita. De când te cunosc, via]a mea a c`p`tat un nou sens. N-o s` te mai las s` pleci. Tân`ra nu r`spunse nimic dar trase adânc \n piept aerul s`rat. Luminile de pozi]ie ale vaselor ancorate \n larg sp`rgeau \ntunericul nop]ii. Luminile care scânteiau pe Marea Adriatic` formau parc` o lume ireal`, magic`, \n care Rita se pierdea. Reu[ea chiar s` uite scopul c`l`toriei \n Europa. – Ce pl`cut e s` avem plaja numai pentru noi, continu` Frank. |n mai pu]in de o lun` va \ncepe sezonul de var` [i mul]imea va da n`val`. Nici un col]i[or de intimitate... |mi amintesc de ni[te vacan]e minunate. Pân` am \mplinit zece ani \mi petreceam toate verile la veri[orii mei din Yarmouth, \n Anglia. M` sculam cu noaptea-n cap ca s` merg singur printre dune. Priveam pesc`ru[ii, valurile, [i eram fericit. Strig`tele p`s`rilor de mare \mi aminte[te \ntotdeauna de copil`ria mea. O \mbr`]i[` râzând [i ad`ug`: – Buzele tale [i aerul de mare \mi ajung, dragostea mea. Pe tine ce te face fericit`? – N-am ni[te amintiri atât de frumoase ca tine despre vacan]e. Nu aveam destui bani ca s` plec`m din casa noastr` din Vermont. Dar era foarte mare [i avea o gr`din` pe m`sur`... – Nu mi-ai r`spuns la \ntrebare. Care este defini]ia ta despre fericire? – Tu, dragostea mea... tu [i munca mea, se corect` ea, din grij` pentru respectarea adev`rului. |mi iubesc meseria la fel de mult cum \]i place ]ie s` pictezi. Cum el r`m`sese t`cut, Rita insist`:

102

KATE NEVINS

– Am nevoie de magazinul meu de pe Madison Avenue. Lucrez de atât de mult timp \ncât a devenit un obicei pentru mine. Am \nv`]at meserie asistând pe la licita]ii. Când John Forbis mi-a propus ajutorul lui financiar... El o \ntrerupse pe un ton neutru: – Vorbe[te-mi despre acest John Forbis. – E \ncânt`tor, foarte bogat [i mare amator de art`. Fii lini[tit, nu mi-a f`cut niciodat` curte. Femeile nu-l intereseaz`, dac` \n]elegi ce vreau s` spun. Când mi-a propus o asociere, a fost \ns` abia \nceputul drumului pentru mine. A trebuit s` lansez magazinul, s` g`sesc clientel`, s` [tiu ce s` cump`r... Frank o ridic` \n bra]e [i o s`rut` pân` \[i pierdur` amândoi r`suflarea. Rita \l \ntreb`: – Vorbe[te-mi despre femeile pe care le-ai iubit. – Nici una nu mi-a l`sat o amintire durabil`. N-am \ntâlnit niciodat` una cu care s` fi vrut s` m` \nsor. Rita sim]i c`-i cre[te inima de bucurie. Avu \n fa]a ochilor imaginea unui c`min lini[tit, plin de copii. Un vis drag inimii ei. Dar \l alung`. Aveau prea multe lucruri s`-[i spun` [i s` fac` \mpreun` \nainte s` se gândeasc` la c`s`torie. Poate c`, dup` \ntâlnirea cu Ugo Orseolo, Frank va privi altfel viitorul? Prefer` s` lase lucurile pe seama hazardului [i a [ansei. Nu-i va vorbi despre \ntâlnirea aranjat` \n Pia]a San Marco. – Hai s` ne \ntoarcem, [opti ea luându-l de bra].

Capitolul 6 – Ce decor! exclam` Rita. St`teau pe terasa cafenelei Florian. Rita alesese o mas` \n primul rând. |n spatele lor, orchestra cânta un portpuriu din operete. Frank chem` un chelner. Ochii Ritei scormoneau prin mul]ime \n c`utarea lui Ugo. Era bucuroas` c` Frank nu-i remarcase nervozitatea. De diminea]` vorbea vrute [i nevrute, \n timp ce gândul la \ntâlnire f`cea s`-i transpire mâinile. De obicei, reu[ea s`-[i p`streze st`pânirea de sine \n orice \mprejurare. Puterea de judecat` contribuise la reu[ita ei profesional`. {i uite c` ast`zi, frumoasa ei siguran]` de sine o p`r`sise. Regreta c` nu poate conta decât pe [ans`. Cele câteva \ncerc`ri de a-l preg`ti pe Frank fuseser` sortite e[ecului. P`rea neclintit \n hot`rârile lui. |l \ntrebase chiar: – Dar, Frank, tu din ce tr`ie[ti dac` nu vinzi nici o pânz`? Tân`rul râsese [i afirmase:

104

KATE NEVINS

– Bursa de studii pe care am ob]inut-o \mi este prea de ajuns pentru necesit`]ile mele. – Dar nu va dura o ve[nicie. Frank ridicase din umeri cu un aer nep`s`tor. – Când va fi cazul, voi reflecta la aceast` chestiune. Aceea[i lips` de prevedere condusese spre naufragiu familiile Rusconi, Morosini, Capiello [i pe mul]i al]ii. Dar acum, cuprins` de \ndoieli, Rita aproape c`-[i dorea ca signor Orseolo s` fie re]inut departe de Vene]ia. Ora \ntâlnirii se apropia [i ea se temea \ngrozitor de reac]ia lui Frank. Chiar dac` dragostea lor devenea zi de zi mai puternic`, nu era sigur` c` pictorul va aproba hot`rârea pe care o luase pe ascuns. Gândurile ei ajunseser` \n acest punct, când Ugo ap`ru \n fa]a mesei, elegant \n blazerul lui de culoare \nchis` [i cu un fular galben b`gat [mechere[te pe sub gulerul c`m`[ii. – Rita Stewart! Ce pl`cere s` te \ntâlnesc! Surpriza pe care o manifesta cu atâta convingere p`rea atât de sincer` \ncât Rita se sim]i cuprins` de remu[c`ri. |i zâmbi lui Ugo [i-i prezent` pe cei doi b`rba]i unul celuilalt, subliniind faptul c` Frank era pictor. Frank ar`t` ce[tile de pe mas` [i-i propuse cu amabilitate: – Nu be]i o cafea cu noi? – Cu pl`cere. Ugo reper` un scaun gol la o mas` vecin` [i-i \ntreb` politicos pe ceilal]i trei ocupan]i dac`-l poate lua. Apoi \l apropie de masa lor. Frank d`du comanda. Rita \i explic`, pref`cându-se vesel` ca s` \nc`lzeasc` atmosfera:

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

105

– Ugo [i cu mine ne cunoa[tem de vreo zece ani. E unul dintre cei mai mari negustori de art` din lume. N-ai auzit vorbindu-se niciodat` despre galeriile Orseolo? Frank se \ntunec` pu]in la fa]`. – Numele nu-mi este necunoscut, admise el. Dar... Se \ntrerupse cu un aer preocupat. Rita \i ghici gândurile. |ncerca s` g`seasc` vorbele potrivite pentru a spune cu tact ceea ce gânde[te el despre comer]ul cu art`. Ugo vorbi \n locul lui. – Prefera]i s` v` ]ine]i departe de Bienale [i de alte expozi]ii? suger` el zâmbind. – Da, spuse Frank surprins. N-am nimic dintr-un pictor monden. Ar`t` spre pantalonii de velur [i tricou. – Cum a]i ghicit asta? Dup` \mbr`c`mintea mea? Orseolo \i zâmbi cu gura pân` la urechi [i d`du din cap negând. Rita sim]ea c` inima \i bate s`-i sar` din piept, \ntr-un ritm dezordonat. Sosise momentul s` clarifice situa]ia, fiindc` discu]ia se \mpotmolise. |nghi]i \n sec [i spuse cu o voce cât putu de sigur`: – Frank, trebuie s`-]i m`rturisesc ceva. Pictorul ridic` din sprâncene. Ochii lui trecur` de la unul la altul, apoi se fixar` asupra Ritei. – Te pomene[ti c` ai luat una din pânzele mele ca s-o expui \n holul Academiei de Art`? Ideea i se p`ru atât de aiurit`, \ncât izbucni \n râs. Rita \[i continua ideea: – L-am prevenit pe Ugo c` dete[ti mondenit`]ile care \nso]esc obligatoriu prezentarea unei lucr`ri \n public. Lui Frank \i pieri râsul.

106

KATE NEVINS

– Dar... Ai corespondat cu signor Orseolo de când m` cuno[ti? Rita d` du din cap, confirmându-i. Cu coada ochiului, se uita la Ugo. O expresie circumspect`, aproape sup`rat`, \ntuneca fa]a italianului. Frank o \ntreb` cu asprime pe Rita: – De ce ai procedat astfel? Vreau s` zic, \n ce scop? Ea \[i \ncruci[` degetele pe mas` a[a cum v`zuse c` fac unii vene]ieni pentru a \ndupleca soarta. – Ugo ]i-a examinat pânzele, Frank. Vrea s` dezv`luie publicului talentul t`u [i... Frank o \ntrerupse pe un ton \nfuriat: – Când? Unde mi-a v`zut prietenul t`u tablourile? Lâng` Palatul Rusconi? – Nu, la tine acas`, \i m`rturisi ea cu o sinceritate sinuciga[`. L-am rugat s` vin` la Burano \n ziua când tu erai plecat la Roma. – Ce? strig` Frank. Ai dus pe cineva \n casa mea?... F`r` permisiunea mea? Era scos din fire. Ugo Orseolo se ridic`. Nu-i pl`ceau scenele [i aceasta i se p`rea \ngrozitor de penibil`. |i privi pe amândoi cu o expresie \ntristat` [i spuse, f`r` a renun]a la bonomia lui obi[nuit`: – V` las s` discuta]i \ntre voi. Dac` o s` c`de]i la \n]elegere, te rog anun]`-m`. {tii unde m` g`se[ti, Rita. Se \nclin` \n fa]a ei, \l salut` pe Frank [i se pierdu imediat \n mul]ime. Dup` plecarea lui, Rita \ncerc` s` se justifice: – L-am rugat s`-]i vad` pânzele doar cu gândul la cariera ta, Frank. E[ti atât de talentat, dragul meu. E nedrept s` nu fii

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

107

cunoscut. Ugo a fost de aceea[i p`rere cu mine [i po]i s` ai \ncredere \n judecata lui. E considerat unul dintre cei mai buni critici de art`... El o \ntrerupse f`r` menajamente: – Deci, ai ac]ionat prin spatele meu. De necrezut! Nim`nui nu i-a dat pân` acum prin cap s`-mi bage \n cas` o persoan` necunoscut`. Vocea lui vibra de mânie. Gura avea o expresie dispre]uitoare. Nu mai exista nici un pic de dragoste \n privirea cu care o fixa. Rita \[i \mpreun` mânile \ntr-un gest de rug`minte. – Ascult`-m`, Frank! E [ansa vie]ii tale. N-o l`sa s`-]i scape! Drept orice r`spuns, el se ridic` declarând: – Nu mai spune nimic. Plec spre Burano. Acolo \mi voi reg`si poate calmul. Dar pentru moment sunt furios [i regret \ncrederea pe care ]i-am acordat-o. Rita se ridic` la rândul ei. – Nu, Frank, nu m` p`r`si astfel. Am dreptul la o explica]ie, nu-i a[a? – }i-ai pierdut toate drepturile asupra mea ducându-l pe negustorul `sta \n atelierul meu. Nu mai avem nimic s` ne spunem. Arunc` pe farfurioar` câteva bancnote [i plec` gr`bit. Rita se trânti pe scaun, terminat`. Era con[tient` de privirile pe care i le aruncau ceilal]i consumatori, dar pu]in \i p`sa. De[i era \n mijlocul unei mul]imi de turi[ti, nu se mai sim]ise niciodat` atât de singur`. R`mase mult timp nemi[cat`, rumegând vorbele lui Frank. Dup` momentele de disperare, decise c` nu trebuie s` se lase \nvins`. Surpriza fusese cea care dictase atitudinea lui

108

KATE NEVINS

Frank, acum era sigur` de asta. Din orgoliu, se \nc`p`]ânase s`-[i sus]in` convingerile. Dar era imposibil ca plecarea lui s` \nsemne o ruptur`. {tia acum c` dragostea lor e puternic`. Dac` va a[tepta urmarea evenimentelor plictisindu-se la pensiunea Morosini, [tia c` Frank va veni la ea. Se va ar`ta jenat, chiar disperat de ie[irea lui. Apoi o va lua \n bra]e [i nemul]umirile reciproce vor disp`rea sub s`rut`rile pasionate. {i a doua zi, discu]iile vor re\ncepe. Nu, a[teptarea nu era o solu]ie. Rita voia s` ajung` la miezul problemei, s` epuizeze argumentele pe care nu avusese timp s` le dezvolte. |i pl`ceau situa]iile clare. A[a c` decise s` uite de orgoliul ei [i s` se duc` dup` el la Burano. Cu b`rbia ridicat` trecu prin fa]a [irului de consumatori care auziser` fiecare cuvânt din cearta lor [i se distraser` ca de un spectacol improvizat [i gratuit. Asistaser` la plecarea lui Ugo, apoi la plecarea lui Frank. {i acum o priveau plecând [i pe ea. Dar ea nu-i vedea. La debarcaderul pentru insule, trebui s` a[tepte vreo zece minute plecarea. Probabil c` Frank reu[ise s` ia cursa anterioar` sau vreo barc` rapid`. Era o zi perfect` de mai. Aerul era cald. Apa lagunei str`lucea \n b`taia soarelui ca o mare de diamante. Totu[i, tremurând de team`, Rita \[i puse vesta când urc` pe vapor. |i ridic` [i gulerul. Va avea destul` putere ca s`-i ]in` piept lui Frank? Va fi destul de conving`taore ca s`-l oblige s` revin` asupra hot`rârii lui? Frank atinsese culmea crea]iei sale. Atunci, de ce s`-[i risipeasc` talentul \ntr-un amatorism neproductiv?

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

109

Când \i deschise poarta casei, ochii lui negri reflectau aceea[i mânie ca atunci când se desp`r]iser` pe terasa Florian. }inea \n mân` o pensul`. Pe tricou avea pete de vopsea. – Intr`, spuse el. O cafea? – Nu, mul]umesc. – Tocmai pictez o lucrare f`r` valoare comercial`. Orseolo al t`u nu va vrea \n mod sigur s-o expun`, anun]` el cu o expresie dispre]uitoare. {i, f`r` s`-i mai dea nici o aten]ie, se \ndrept` cu pa[i mari spre atelier. Rita \l urm` protestând: – Te por]i ca [i cum faptul de a câ[tiga bani e un lucru de dispre]uit. De acord, n-ar fi trebuit s`-l invit pe Ugo f`r` permisiunea ta. Dar de ce s` te \nc`p`]ânezi \n ni[te convingeri ridicole? Idealismul este un defect când se transform` \ntr-un mod de via]`. – Mor eu de foame? Se \ntoarse spre ea [i cu un gest larg \nglob` c`su]a confortabil` [i atelierul. – Tr`iesc eu \n mizerie? ad`ug` el ridicând tonul. – Nu asta e problema. Nu vrei s` devii celebru? – Nu, nu [i iar nu! exclam` el. Refuz un succes c`ruia ar trebui s`-i sacrific lini[tea mea sufleteasc`. S` flec`resc, cu un pahar de [ampanie \n mân`, cu ni[te ziari[ti [i critici, pentru a-i impresiona prin ceea ce le povestesc sau printr-o tunsoare mai ciudat`? N-am chef de a[a ceva. Vreau s`-mi p`strez libertatea s` pictez ceea ce doresc, doar de amorul artei. Rita ridic` din umeri.

110

KATE NEVINS

– Spune mai degrab` c` ]i-e team` s` ie[i din g`oaca ta ca s`-]i expui lucr`rile [i s` te confrun]i cu p`rerea mul]imii. – Nu lipsa de curaj e problema mea, replic` Frank cu asprime. Dar cred c` ghicesc ceea ce te deranjeaz`. }i-e ru[ine c` e[ti atras` de un artist necunoscut. Atacul lui o atinse din plin pe Rita care se \nfurie. – {i eu sunt un om de succes [i n-am nevoie de succesul t`u. Dar b`nuiesc c` \mi refuzi ajutorul pentru un alt motiv. }i-ar pl`cea s` m` cantonezi \ntr-un rol de model, nu-i a[a? Un model cu care s` \mpar]i [i patul dac` ai chef! Frank \i arunc` o privire furioas`, apoi \ncepu s` mearg` \n lung [i-n lat prin atelier. Nu l`sase pensula din mân`. – A[ fi dorit s` te ocupi doar de afacerile tale [i s` nu mai \ncerci s` controlezi vie]ile altora. Dup` ce ai \ncercat s`-]i impui metodele contesei Rusconi, acum te ]ii de capul meu. Eu... – Uit` de gre[eala pe care am f`cut-o cu contesa, \l \ntrerupse Rita strigând [i mai tare decât el. Am terminat cu asta o dat` pentru totdeauna, a[a c` nu mai revenin la problema asta. |ncerc s` te ajut a[a cum ai face [i tu pentru mine. Cobor\ tonul [i ad`ug`: – Nu suntem ni[te str`ini, Frank. Credeam c` ne iubim. Se opri din mers [i o privi. Ochii lui nu reflectau nimic altceva decât o mânie amestecat` cu suspiciune. – Avem puncte diferite de vedere asupra no]iunii de dragoste, spuse el dispre]uitor. Dac` \]i d`deai osteneala s`-]i analizezi sentimentele pe care le nutre[ti fa]` de mine, ai fi descoperit c` \n realitate \l iube[ti pe b`rbatul \n care visezi s` m` transformi.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

111

– Nu-i adev`rat, protest` ea cu convingere. Te iubesc a[a cum e[ti, Frank. {i pentru c` te admir, am vrut s` te ajut s` ie[i din anonimat. {tiam c` risc s`-mi atrag repro[uri din partea ta. {i dac` am bravat, am f`cut-o gândindu-m` doar la viitorul t`u. – Cau]i ni[te motive valabile ca s`-]i scuzi comportarea, ripost` el. De fapt ai f`cut totul f`r` s` te preocupi s` menajezi propria mea sensibilitate, personalitatea mea. Conta doar realizarea planului t`u. Atâta nedreptate o revolta pe Rita. – E[ti o fiin]` imposibil`! url` ea. Tu [i b`trânii aristocra]i pe care-i frecventezi tr`i]i ca \n secolul trecut, \nchizând deliberat ochii \n fa]a realit`]ii. – Adev`rat? |[i arunc` pensula pe podea [i se pro]`pi \n fa]a ei cu bra]ele \ncruci[ate, având \ntip`rit` pe chip o expresie fioroas`. Dar Rita nu se speria atât de u[or. Frank o atac` din nou, dar de data asta cu un ton rece, plin de mândrie: – Poate c` suntem altfel decât prietenii t`i americani, Rita. Dar cunoa[tem totu[i la fel de bine ca [i voi realit`]ile existen]ei. Numai c` am p`strat un mod de via]`, o art` de a tr`i s-ar putea chiar spune, care la voi a disp`rut. Noi credem c` mai exist` [i altceva care poate aduce fericirea \n afara banilor [i succesului. Bine\n]eles c` nu asta este etica de pe Madison Avenue. Dar noi suntem la Vene]ia, un loc privilegiat, situat \n afara timpului. Ai f`cut gre[eala de a te \n[ela asupra ]`rii. Rita ridic` imediat capul cu mândrie. – O gre[eal` pe care o s-o repar foarte repede. Mâine iau avionul spre New York.

112

KATE NEVINS

Surpriza, sau altceva, \l f`cu s` tresar` pe Frank. O clip` Rita sper` c` va protesta. Dar pe chipul lui ap`ruse din nou masca de dispre]. Cu obrajii \n fl`c`ri, tân`ra \i \ntoarse spatele [i se \ndrept` spre u[`. Pe culoar \ncetini pasul, sperând c` va veni dup` ea. Dar Frank r`mase \n atelier. La debarcader, pentru a-i r`mâne bine \ntip`rite \n minte, privi cele dou` rânduri de case joase, colorate, care m`rgineau canalul strâmt. O triste]e sfâ[ietoare \i cuprinsese sufletul. Acuza]iile lui Frank o r`niser` profund. Plânsese destul de rar \n via]a ei. Totu[i, când se sprijini de balustrada b`rcii rapide care o ducea spre Vene]ia, lacrimile \ncepur` s` i se rostogoleasc` pe obraji. Se terminase. Dragostea lor nu putuse rezista unei dispute atât de \nver[unate. O pr`pastie \i desp`r]ea, atât de adânc` \ncât n-o puteau trece. |[i [terse fa]a z`rind Palatul Dogilor [i Piazetta cu splendidele coloane de granit. Orgoliul \i interzicea s`-[i afi[eze durerea. Iar orele care o desp`r]eau de plecare i se p`reau interminabile. Cum s` le foloseasc`? S` se \nchid` \n trista pensiune Morosini? Nu, era ceva peste puterile ei. Atunci o plimbare pe Canal Grande, \n c`utarea amintirilor? Rita suportase cu curaj desp`r]irea de so]ul ei. Dar \n acest moment sim]ea nevoia unei \ncuraj`ri. Se gândi la singura prieten` pe care o avea \n Vene]ia. Imediat ce puse piciorul pe p`mânt ferm, se \ndrept` cu pas vioi spre Palatul Rusconi. * *

*

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

113

– Dac` am lua ceaiul pe verand`? \i propuse vesel` contesa. E singura parte \nsorit` din afurisitul `sta de palat. „{tie c` am plâns [i \ncearc` s`-mi ridice moralul” gândi Rita recunosc`toare. Ceremonialul ceaiului \i absorbi un moment aten]ia tinerei femei. Credinciosul Alfredo avea delicate]ea [i talentul unei menajere. Platoul pe care-l preg`tise era demn de cele mai rafinate subrete. Pâinea era pr`jit` exact cum trebuia. Pr`jiturile [i celelalte bun`t`]i puseser` pu]in balsam pe sufletul Ritei. Ochii alba[tri care o priveau str`luceau plini de \n]elegere. – Nu e[ti fericit`, copila mea. Probleme cu Frank? Rita o aprob`, dând cu triste]e din cap. Contesa schi]` un zâmbet. – |mi \nchipuiam. A[a cum v` cunosc [i pe unul [i pe cel`lalt, v` \ndrepta]i \n mod inevitabil spre o ciocnire. Rita se strâmb`. – Sunte]i mai perspicace decât mine. – Ce s` faci, e privilegiul vârstei. {i \n plus, m` laud c` am o mare experien]` \n dragoste. N-am avut \ntotdeauna riduri, micu]a mea. Am fost una din cele mai curtate femei \n tinere]ea mea. Din dansatoare am devenit contes` fiindc` \n acel timp, prin manierele, inteligen]a [i gra]ia ei, o femeie [tia s` se ridice pe scara social`. Dar s` [tii c` \ntotdeauna m-am m`ritat din dragoste. Contesa oft` \n timp ce ochii ei alba[tri str`luceau, plini de ironie. – Dar trebuie s` recunosc c` dragostea nu dura niciodat` prea mult timp.

114

KATE NEVINS

– Exist` totu[i un mijloc pentru a p`stra dragostea b`rba]ilor, se lament` Rita. Eu am \ncercat s`-l ajut pe Frank. F`r` s`-i spun nimic, i-am ar`tat lucr`rile lui signor Orseolo. – Celebrul negustor de tablouri? – El. Suntem \n rela]ii de afaceri de mult timp. O sclipire amuzat` ap`ru \n ochii alba[tri. – {i nu gre[e[te \ntru totul. E unul din multele tale p`cate. – Sunt o femeie de afaceri, o corect` cu blânde]e Rita. Posed un sim] practic, de care Frank e cu des`vâr[ire lipsit. De ce nu l-a[ ajuta? Contesa \[i \ncruci[` mâinile fine, pe care venele albastre erau ie[ite \n relief, apoi se aplec` spre Rita. – O s` \ncerc s`-]i r`spund la \ntrebare. Reflect` o clip`, apoi declar` cu emfaz`. – Scumpa mea copil`, Frank e b`rbat... Râse [i relu` imediat. – {tii asta. {i sunt caraghioas` c` ]i-o reamintesc. Dar, ca s` \n]elegi bine, aminte[te-]i c` prietenul nostru comun tr`ie[te de mul]i ani \n Italia. A adoptat unele din obiceiurile noastre fiindc` le apreciaz` [i i se potrivesc de minune. – De exemplu? Contesa nu-i r`spunse imediat. Mai puse ni[te ap` fierbinte \n ceainic [i umplu din nou ce[tile. – Ei bine, scumpa mea, aici b`rba]ii nu accept` ajutorul unei femei. |[i arog` dreptul de a-[i conduce ei singuri afacerile. |ntr-o c`snicie, b`rbatul, care este [eful familiei, câ[tig` banii necesari cuplului. Rolul so]iei se limiteaz` la a avea grij` de cas` [i de a cre[te copiii. Dac` nevoia o oblig` s` munceasc`, face \n a[a fel \ncât performan]ele sau câ[tigurile ei s` nu-l pun` \n umbr` pe capul familiei.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

115

– Dac` pricep bine, spuse Rita, el consider` reu[ita unei femei ca o insult` adus` virilit`]ii sale. – Exact! spuse contesa \ncântat`. Rita se \ncrunt`. – Ceea ce e valabil pentru unii nu e neap`rat [i pentru al]ii. Frank are o ascenden]` american`... – E[ti tân`r` [i neexperimentat`, o \ntrerupse contesa. Dac` ai fi c`l`torit la fel de mult ca [i mine, ai [ti c` ]ara influen]eaz` puternic caracterul [i obiceiurile celor care tr`iesc \n ea. De[i toate fiin]ele omene[ti au acelea[i nevoi, comportamentul lor variaz` \n func]ie de societatea care-i \nconjoar`. Rita protest`. – Frank are o personalitate puternic`. Nu este o giruet` \n b`taia vântului. B`trâna doamn` zâmbi cu indulgen]`. – Ai dreptate s`-l aperi. Dar \[i iube[te atât de mult a doua patrie \ncât, f`r` voia lui, i s-a modificat caracterul. Ceea ce numesc eu a intra \ntr-un proces de schimbare. – Schimbare, repet` Rita prinzând cuvântul ca pe o cheie a unei por]i \nchise. – Da, micu]a mea, toat` lumea se schimb`. Dac` prive[ti \n urma ta, sunt sigur` c` o s` g`se[ti c` e[ti foarte diferit` de Rita Stewart care debarca la \nceputul lui mai pe aeroportul Marco Polo. Rita c`zu pe gânduri. – Ave]i dreptate, admise ea. Frank m-a \nv`]at s` râd. Când am sosit, eram obsedat` pân` la team` de mersul afacerilor mele. Dar ele merg bine gra]ie asociatului meu cu care vorbesc regulat la telefon. Uitând de ele, am redescoperit bucuria de a tr`i. Pe de alt` parte... Ezit`, jenat`.

116

KATE NEVINS

– Ei, ce este? insist` contesa. – Nu eram vindecat` \n urma c`s`toriei mele ratate. Când m` gândeam la Neil, fostul meu so], m` \ntrebam dac` va reu[i s`-[i refac` via]a f`r` mine. – {i acum nu-]i mai pui \ntrebarea? – Nu. Gra]ie lui Frank, am sc`pat pentru totdeauna de ea [i \nc` f`r` durere. – Fericirea de a iubi este cel mai bun medicament, spuse cu \n]elepciune contesa. Dar tratamentul nu trebuie oprit prea brusc. Rita \[i b`u [i restul ceaiului [i puse cea[ca [i farfurioara pe mas`. – Mul]umesc. Nu numai c` m-a]i tratat cu o delicioas` gustare, dar mi-a]i oferit \n plus [i simpatie. Datorit` dumneavoastr`, \n]eleg acum mai bine evenimentele. B`trâna doamn` \i zâmbi cu afec]iune. – |n]elepciunea popular` pretinde c` \n via]` \nve]i repetând acelea[i gre[eli. |n ceea ce m` prive[te, m-am \n[elat atât de des \ncât a[ merita o a doua existen]`. }i-am transmis pu]in din experien]a mea. Depinde de tine dac` o folose[ti sau o ignori... Vino s` m` vezi cât de des dore[ti. U[a mea \]i va fi \ntotdeauna deschis`. |n prag, o \mbr`]i[` pe tân`ra femeie. – O s`-]i telefoneze. Nu-]i face griji. Rita \i adres` un surâs recunosc`tor. Speran]a ren`scuse \n inima ei. Dup` ce p`r`si Palatul Rusconi, reveni la pensiune printr-un labirint de str`du]e [i canale. Avea inten]ia s` se instaleze \n salon [i s` a[tepte ca Angela s` vin` s`-i spun`: „La telefon, signora”.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

117

Intrând \n \nc`perea vast` cu tapi]eriile uzate, Rita remarc` imediat c` vasul de Faenza nu mai era \n vitrin`. Maria [i Luisa nu-[i pierduser` timpul, \n disperarea lor de a mai face rost de bani. Frunz`ri ni[te reviste, acordându-le \ns` o privire distrat`. Sosi [i ora cinei. Nimeni n-o ceruse pe signora Stewart la telefon. Ritei \i venea greu s`-[i ascund` decep]ia. V`zând-o singur` [i trist` \n fa]a farfuriei ei, unul dintre b`trânii domni se scul` de la masa lui [i se apropie de ea. Cu o curtoazie de pe vremuri, se scuz` pentru \ndr`zneala lui [i o \ntreb` dac` ar accepta s` le fac` onoarea de a se a[eza la masa lor. Rita nu avea nici un chef de conversa]ie. Dar erau atât de dr`gu]i [i aten]i! Un refuz i-ar mâhni, gândi ea. La \nceput, se for]` s` fie amabil`. Apoi compania lor i se p`ru extrem de pl`cut`. Ei \i ofereau cele mai bune buc`]i, \i umpleau paharul, \i f`ceau complimente [i povesteau, \ntr-o englez` perfect`, anecdote pline de spirit. La sfâr[it, reconfortat` dar [i pu]in ame]it`, Rita \i p`r`si \ntinzându-le mâna ca o contes`. Ei se \nclinar` unul dup` altul, s`rutându-i cu delicate]e vârful degetelor. Euforia ei disp`ru \n timpul du[ului. Apoi r`mase ore \ntregi cu ochii pe pere]i, neg`sindu-[i somnul. Era dureros de consternat` de profunzimea sentimentelor pe care i le purta lui Frank. |n plus, pictorul \i deschisese por]ile unei lumi str`lucitoare, unde scara valorilor era diferit` de cea pe care o respectase pân` atunci. Tandre]ea, pasiunea, gustul fericirii deveniser` pentru ea ni[te droguri de care nu se mai putea lipsi.

Capitolul 7 Visa frumos. Cineva \i cânta. Dar era oare un vis? Se ridic` \n pat [i se frec` la ochi. Spre marea ei uimire, recunoscu vocea lui Frank. Sunetul venea dinspre canalul aflat sub una dintre ferestrele ei. Nu se f`cuse \nc` zi, fiindc` doar luna \i lumina camera. Pe noptier`, ceasul de voiaj ar`ta ora trei. Indiferent dac` era o melodie frumoas`, cel care o intona \[i pierduse min]ile. Chiar dac` nici o fereastr` a pensiunii nu d`dea spre canal, oamenii din casele vecine nu vor \ntârzia s`-[i ridice obloanele [i s`-l boscorodeasc` pe acel Romeo incon[tient care scula un cartier \ntreg din somn \n plin` noapte. Vocea nu se l`sa deloc: – „Oh, Rita, frumoasa mea, Iart`-l pe amantul t`u nebun Care se \nfurie f`r` rost...” Rita \[i arunc` halatul pe ea [i ie[i pe balcon. Frank st`tea \n picioare \ntr-o ambarca]iune firav`, cu capul ridicat \n direc]ia ei. |n spatele lui, vâsla[ul, care mai auzise el de-astea la via]a lui, era atent doar la echilibrul gondolei.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

119

– „Dac` vrei, frumoasa mea, vom str`bate visând...” – Destul! \l rug` Rita \n`bu[indu-[i sunetul vocii. Mergem unde vrei, dar potole[te-te odat`! Se f`cu imediat lini[te, apoi vocea profund` a lui Frank o tulbur` din nou: – Ai zis unde vreau? Atunci vin sus. F`r` a mai ]ine cont de protestele tinerei femei, se ag`]` de un burlan de scurgere [i se servi de el ca de o scar` pentru a escalada peretele. Cu ochii mari de spaim`, Rita se a[tepta s`-l vad` plonjând \n apa neagr`, cu burlan cu tot. Dar el \nainta cu o agilitate de felin`. Când ajunse la \n`l]imea ferestrei, se aplec`, se prinse de balustrad` [i s`ri pe balcon cu \ndemânarea unui acrobat. Apoi se aplec` peste balcon [i-i spuse gondolierului \n italiene[te: – Du-te cu bine! {i-]i mul]umesc. Totul e \n regul`. Rita \[i \ncruci[` bra]ele pe piept. De[i inima \i tres`lta de bucurie, se pref`cu indignat`. – I-ai spus c` totul e \n regul`? Poate c` dup` p`rerea ta, dar nu [i dup` a mea. – Ia te uit`! Acum \n]elegi [i italiene[te? Rita nu aprinsese lampa. Lumina palid` a lunii d`dea reflexe de metal p`rului lor [i le transforma ochii \n ni[te pete \ntunecate. Ezitar`, ca [i cum nici unul dintre ei nu voia s` fac` primul pas. Dup` o frac]iune de secund`, c`deau unul \n bra]ele celuilalt. – Oh, Rita! [opti Frank cu o voce r`gu[it`. Am crezut c` te-am pierdut. Chiar ]i-ai rezervat un bilet la primul avion spre New York? Se s`rutar` cu o infinit` tandre]e.

120

KATE NEVINS

– Mi-a trebuit destul timp ca s` m` calmez, \i spuse Frank. Amândoi am procedat proste[te. Cred c` ar trebui s` avem o explica]ie. – Asta e [i p`rerea mea. Rita se urc` \n pat [i se a[ez` turce[te. – Trage-]i scaunul lâng` pat, \i spuse ea. |n acea lumin` ireal`, patul, scaunele, micul secretaire [i comoda p`reau ni[te plute pe o mare de argint. – Am gre[it când m-am enervat, admise Frank. Mai târziu, când m-am gândit mai bine, am \n]eles c` ai vrut s` ac]ionezi doar \n interesul meu [i doar din dragoste pentru mine. M-am sim]it chiar flatat la ideea c` lucr`rile mele au suscitat admira]ia unui eminent critic ca signor Orseolo. – N-ar fi trebuit s` aranjez nimic cu el f`r` [tirea ta, recunoscu ea. Frank râse. – Poate c` `sta era singurul mijloc ca s` m` faci s` m` r`zgândesc. Când am redevenit eu \nsumi, mi-am etalat pe jos toate pânzele [i le-am examinat \ncercând s` le v`d cu ochii lui Orseolo. Am remarcat atunci coeren]a [i maturitatea lucr`rilor mele. Reflect` exact ceea ce am vrut s` exprim... Se \ntrerupse pentru a-[i cânt`ri mai bine cuvintele. – Ucenicia mea se terminase [i eu nu [tiam. Am \n]eles asta asear`, dup` ce mi-am privit lucr`rile cu al]i ochi. – E[ti gata s` expui? \l \ntreb` ea cu un ton vibrând de speran]`. El \i lu` mâna [i o mângâie. – Nu [tiu nimic despre legile pie]ei. A[a c`, n-a[ accepta s-o fac, dac` tu nu r`mâi lâng` mine s` m` sprijini. Rita nu ezit` nici o clip`, nu-[i puse nici o \ntrebare despre viitorul propriei sale afaceri. |n acest moment nu se gândea

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

121

decât la bucuria de a se fi \mp`cat cu Frank. De a afla c` el este gata s`-[i expun` lucr`rile. Acest lucru o mi[ca atât de mult \ncât era gata s` plâng` de fericire. – Oh, dragostea mea, dac` trebuie, voi fi impresarul t`u. |mpreun` \i vom \nfrunta pe critici, presa, pe detractori, fiindc` vor exista precis. Chiar [i marele Leonardo da Vinci a avut... {i recep]iile, Frank, te-ai gândit la recep]ii, tu care dete[ti mondenit`]ile? Frank ridic` resemnat din umeri. – Dac` accept s` expun, o s` supot tot ceea ce \nso]e[te \n mod obligatoriu vernisajele. – O s` fiu al`turi de tine \n calitate de intermediar. Frank pufni \n râs. – A[a cum te cunosc eu, o s` pui pre]ul pe tablourile mele [i o s` distribui fotografiile tablourilor tale preferate negustorilor de art`... Doamne, nu pot s` suf`r acest termen! Rita \i ciufuli p`rul. – Nu fi r`u! Frank râse. – Nu cunosc prea mul]i pictori care s` dispun` de un intermediar atât de \ncânt`tor. Apoi \ntinse un bra] [i-[i strecur` mâna prin deschiz`tura halatului ei. Rita reu[i s`-[i st`pâneasc` valul de dorin]`. Nu-i povestise \nc` totul lui Frank. – Ieri, când m-am \ntors de la Burano, am vizitat-o pe contesa Rusconi. Degetele lui Frank se oprir`. – {i ]i-a vorbit despre mine? – Da. Mi-a explicat de ce ai reac]ionat cu atâta violen]` la propunerea mea de a te ajuta.

122

KATE NEVINS

Frank se ridic` [i s`ri \n pat. O \mpinse pe Rita, obligând-o s` se \ntind`. Tân`ra sim]i cum o dezbrac` de halat. |ncerc` s`-l resping`, dar f`r` pic de convingere. O fierbin]eal` pe care o cuno[tea prea bine \i anihila voin]a. Frank se dezbr`c` la rândul lui, \nainte s` \ntrebe: – {i, dup` p`rerea contesei, de ce m-am purtat astfel? O oarecare \ngrijorare r`zb`tuse din vocea lui. Rita o remarc` imediat. – Datorit` faptului c` tr`ie[ti \n Italia, n-ai devenit oarecum un mic tiran? – Asta e p`rerea ei? – Da. {i pare s` considere extrem de fireasc` aceast` comportare. Frank scoase un oftat de u[urare, urmat de un hohot de râs. – Bravo, Lily! M` \ntreb adeseori ce personaj trebuie s` admir mai mult la ea: pe fosta dansatoare sau pe marea doamn` din aristocra]ia italian`. Atinse cu buzele chipul Ritei. – N-o crede, dragostea mea. N-am nimic dintr-un tiran. De[i, bine\n]eles, a[ prefera s` nu fii o femeie de afaceri cu geant` diplomat. – Nu ]ine cont de ea. E talismanul meu. Nu m` despart de ea decât când dorm, glumi ea. Frank o s`rut` pe gur`, apoi o mu[c` u[or de lobul urechii. – R`mâi la Vene]ia, Rita! Nu m` p`r`si, o implor` el. N-a[ mai putea tr`i f`r` tine. Simt nevoia s` te privesc râzând, aruncându-]i pe spate coama ro[cat`... s`-]i pictez pielea sidefie [i ochii de culoarea oceanului. Vreau s` te s`rut mereu, mereu... |[i puncta fiecare cuvânt cu mici s`rut`ri pasionate care \ncingeau sângele Ritei. Când \i scoase c`ma[a de noapte [i-[i lipi de um`rul ei gol buzele aproape respectuoase, tân`ra avu senza]ia cea mai extraordinar` pe care o \ncercase vreodat`.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

123

Câteodat` se \ndoise de dragostea lui, \ntrebându-se dac` nu se leg`na \n iluzii [i false speran]e. |n noaptea asta, nu numai c` era sigur` c` Frank \i era predestinat, dar se [tia iubit` de el la fel de mult cât \l iubea [i ea. Suspin` de fericire când sim]i mâinile lui cuprinzându-i sânii ca \n ni[te cupe. Cu vârful degetelor \i mângâia sfârcurile care se \nt`reau, trimi]ând valuri de pasiune [i ner`bdare \n trupul ei. Devenie un instrument pe care el cânta ca un virtuoz. Frank depuse un [ir de s`rut`ri pân` la pântecele plat, gr`bit asemeni unei albine care zboar` deasupra unui câmp de flori. |n momentul acela sim]urile ei sc`par` de sub contorul. S`ge]i aprinse de dorin]` se formar` dinspre buzele cu care el o atingea [i i se \nfipser` \n pântec. Rita era gata s`-l primeasc`. Dar Frank se ridic` pu]in [i se \ntinse ca s` ia cuvertura c`zut` la picioarele patului. O trase peste ei, având grij` s` fixeze unul din capete \ntre perne. – Ce faci? – Sunt un vân`tor preistoric care [i-a \nchis prada \ntr-o grot`. Las`-m` s` te iubesc a[a cum vreau eu, [opti el. {i \n acest spa]iu \nchis, transformat \n pe[ter` \n imagina]ia lor, se d`ruit` unul celuilalt cu pasiune [i senzualitate, f`r` nici o re]inere. Somnul \i cuprinse \ntr-un târziu. Cu un gest aproape incon[tient, aruncar` din nou cuvertura jos ca s` respire din plin aerul nop]ii. *

*

*

O senza]ie pl`cut` o trezi pe Rita din somn. Degetele lui Frank fugeau u[or pe rotunjimile trupului ei, coborând de-a lungul coapselor. Vru s` se ridice, dar el o \mpinse u[urel la loc.

124

KATE NEVINS

– Tocmai \]i sculptam corpul, \i spuse el râzând. Fiindc` te-ai mi[cat, trebuie s-o iau de la cap`t. – Ce fel de sculptur`? glumi ea. Un Maillol sau un Cezar? – Un Cezar, bine\n]eles. O s` te transform prin compresiune \ntr-un trofeu str`lucitor pe care o s`-l port \ntotdeauna cu mine. Rita pufni \n râs. – {i zici c` nu e[ti un tiran. Oh, Frank, dar s-a f`cut ziu`. – Abia s-au ivit zorile, scumpa mea. Schimbar` o dulce s`rutare. De[i foarte tandr`, nu putea dezl`n]ui puterea pasiunii lor. Ziua care \ncepea aducea cu ea tot cortegiul ei de obliga]ii. – O s` te p`r`sesc \nainte s` se scoale toat` casa, spuse Frank, fiindc` altfel risc s` le scandalizez pe Maria [i Luisa. O s` ies pe porti]a din gr`din`. {tiu unde s` g`sesc cheia. Rita \[i \ncol`ci bra]ele \n jurul gâtului lui. – Sunt atât de fericit`! F`r` tine, parc` eram \n infern. – {i eu am sim]it acela[i lucru. Ieri am \nceput o pânz`, dar inspira]ia nu-mi venea deloc. Cearta noastr` nu \nceta s` m` urm`reasc`. – O s` mai avem [i alte discu]ii, spuse ea, dar s` \ncerc`m s` nu le mai transform`m \n drame. Dup` ce Frank plec`, Rita \[i d`du seama c` nu-l \ntrebase când [i unde se vor \ntâlni din nou. F`cu un gest nep`s`tor. Frank va lua \n mod sigur ini]iativa de a-i telefona, chiar dac` nu va fi vorba decât de stabilirea unei noi \ntâlniri cu Ugo Orseolo. Se b`g` \n pat [i adormi din nou.

Capitolul 8 Dragostea \i d`dea o stare de euforie general`. |n diminea]a asta i se p`rea c` domne[te o stare neobi[nuit` la pensiunea Morosini. Al`murile bine frecate, gladiolele proaspete \n glastre, soarele care intra \n valuri prin u[a deschis` nu erau totu[i de ajuns pentru a crea aceast` atmosfer` destins`. Maria o salut` cu amabilitate când Rita cobor\ \n sufragerie pentru a lua un mic dejun cam \ntârziat. Luisa fredona la recep]ie [i r`spunse cu o c`ldur` neobi[nuit` salutului ei. Tân`ra presupuse c` prietena lor, contesa Rusconi, reu[ise s` g`seasc` un cump`r`tor pentru vasele de Faenza. Vânzarea, nesperat de rapid`, \mbun`t`]ise provizoriu finan]ele celor dou` surori. Ipoteza ei c`p`t` mai mult` certitudine când o v`zu pe Maria aranjând pe mesele din sufragerie buche]ele scumpe de orhidee. – Superbul vas de Faenza a disp`rut din salon, remarc` ea. Unde e?

– Vândut, rosti Maria cu un aer dintr-o dat` dramatic. – Oh! Maria ad`ug`, oftând: – I l-am \ncredin]at lui Lily... Vreau s` zic contesei Rusconi, \mpreun` cu un altul asem`n`tor. Vasele vechi de Faenza nu se vând decât perechi. Nici Luisa nici eu nu l-am v`zut plecând, cu bucurie \n suflet. Dar aici, ne temeam mereu c` o s` se sparg`. Rita d`du din cap. Respecta mândria Mariei. Aceasta ad`ug` \ns` cu sinceritate: – {i pe urm`, \ntr-o pensiune ca a noastr`, banii au importan]a lor, din p`cate! – |n]eleg, spuse Rita. Cel pu]in a]i ob]inut un pre] bun? Maria zâmbi satisf`cut`. – Oh, da! Rosti o cifr` [i apoi \ntreb`: – Ca anticar renumit ce sunte]i, nu crede]i c` prietena noastr` are sim]ul afacerilor? Rita o aprob` cu un aer evaziv. Din fericire \[i putuse masca surpriza. Era consternt`. Vasele fuseser` vândute la o treime din valoarea lor. Ea le-ar fi cump`rat la dublul pre]ului cu care fuseser` achizi]ionate. La fel de \ncântat`, Maria termin` de aranjat florile apoi ie[i din sufragerie. Rita se felicit` c` se putuse preface [i nu stricase astfel bucuria surorilor Morosini. Dar cum de se l`sase p`c`lit` contesa \ntr-un asemenea hal? se \ntreba Rita. Doar asistase la magazin la câteva tranzac]ii [i o considera pe contes` foarte priceput` [i la curent cu valoarea pieselor autentice.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

127

Rita \[i amintea printre altele de tocmeala dintre contes` [i Richard Graham, americanul din Minnesota, amator de pendule vechi. Un client pe care i-l adusese Frank. Contesa ]inuse cu din]ii de pre]ul pe care-l stabilise pentru pendula prietenului ei Luigi Capiello. O sum` foarte onorabil` pe care amatorul sfâr[ise prin a o pl`ti. Rita se \ntreb` dac` nu cumva vasele de Faenza aveau o cot` mai pu]in ridicat` \n ]ara lor de origine decât \n Statele Unite. {i regreta c` n-a f`cut ea oferta \nainte ca Maria [i Luisa s` se despart` de scumpa lor comoar`. Apoi uit` de surorile Morosini [i chiar de operele de art` care fuseser` totu[i centrul preocup`rilor ei pân` venise la Vene]ia. {i asta, datorit` soneriei telefonului care r`suna \n hol. Era sigur` c` era Frank. Angela intr` \n sufragerie. – La telefon, signora. Rita fugi pân` la telefon. Vocea pictorului \i r`sun` pl`cut la ureche. – Bun` diminea]a, dragostea mea. Mai leneveai \nc` \n pat? – Nu. M-am sculat, m-am \mbr`cat [i tocmai \mi terminam micul dejun. {i tu unde e[ti? La Burano? Râse [i o preveni c` n-o s`-i vin` s` cread`. – Alfredo e \n grev`. – Alfredo? – Da, servitorul contesei: fidelul valet, cel surd bocn`. {i atunci mi-am oferit serviciile lui Lily. |n diminea]a asta o ajut s` taie trandafirii ve[teji]i din gr`din`. |n curând, o voi \nso]i la magazin. Lucrurile pe care le-ai cump`rat tu pleac` mâine cu vaporul. Alfredo trebuia s` le ambaleze. O s-o fac eu \n locul lui.

128

KATE NEVINS

– Nu pricep. B`trânul apar]ine vreunui sindicat? Frank râse din nou. – |n Italia toat` lume apar]ine unui sindicat. Cobor\ vocea. – Nu pot s` stau nici m`car o zi f`r` s` te v`d. Ar fi peste puterile mele. Vino s` ne \ntâlnim la prânz \n pia]a unde obi[nuiesc s`-mi instalez [evaletele. O s` mânc`m \mpreun` \ntr-un birt \nainte s` m` \ntorc la contes`. Ritei nu-i venea s`-[i cread` urechilor. – Ce chestie! E[ti sigur c` bietul Alfredo n-o s` te considere drept un sp`rg`tor de grev`? – N-a auzit el de a[a ceva. Pe curând, dragostea mea. Rita \i transmise o s`rutare sonor` prin microfonul telefonului \nainte de a \nchide. Angela traversa holul cu geanta pus` pe um`r. Nu lucra decât câteva ore diminea]a [i-l \nlocuia câteodat` pe portarul de noapte, când acesta era prea beat. Rita se \ntreb` dac` [i ea apar]inea vreunui sindicat. Apoi \[i reaminti de vasele de Faenza [i-[i promise c` o s` discute problema cu Frank. * *

*

Senza]ia de fericire a Ritei persist` \n tot timpul prânzului. Ni[te nimicuri o alimentau \n permanen]`: admira]ia din privirile pe care i le arunca Frank, mâna lui care o mângâia pe a ei, bucuria de a-[i descoperi gusturi comune. Dragostea lui o ame]ea. Frank pusese st`pânire \n \ntregime pe trupul [i sufletul ei. |[i reaminti de cele dou` vase ale surorilor Morosini abia când se apropiau de Palatul Rusconi.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

129

Frank o ]inea de talie. Ea \l oblig` s` se opreasc` [i s-o priveasc`. – |nainte de a ajunge la contes`, a[ vrea s` te \ntreb ceva. Te pricepi la antichit`]i, nu-i a[a? |ntr-o zi mi-ai spus c` va fi un subiect potrivit de conversa]ie pentru serile de iarn` petrecute \n fa]a [emineului. – Exact. De ce? – Maria Morosini mi-a spus \n diminea]a asta care e pre]ul pe care contesa l-a ob]inut pentru vasele de Faenza. Cota lor e mai sc`zut` \n Italia decât \n celelalte ]`ri? Frank fixa un punct invizibil de partea cealalt` a canalului. Chipul lui se \ntunecase brusc. – Cum vrei s`-]i r`spund la o asemenea \ntrebare? Habar n-am de pre]urile practicate pe pia]a interna]ional` de art`. – Crezi tu c` dou` mii de dolari pentru o pies` unic`, a[a cum era perechea de Faenza, e o sum` suficient`? El o privi \ncruntat [i replic` scurt: – Tu e[ti expertul. Rita nu se formaliz` de schimbarea brusc` de atitudine. – {tiu c` dete[ti problemele de bani. Totu[i, suma mi se pare derizorie. A[ fi crezut-o mai priceput` pe contes`. – N-o critica, spuse el [i o flac`r` \i ap`ru \n ochii \ntuneca]i. Lily ac]ioneaz` \ntotdeauna \n interesul prietenilor ei. – Nu m` \ndoiesc de asta, dar... El o \ntrerupse ner`bd`or: – Nu te sf`tuiesc s` spui \n fa]a ei c` vasele de Faenza s-ar fi vândut mai bine \n America. Ai jigni-o. Apoi \[i reg`si brusc expresia vesel`. O lu` pe Rita de bra] [i-i ar`t` Palatul Rusconi, aflat foarte aproape.

130

KATE NEVINS

– Prive[te! – De necrezut! Nu e b`trânul Alfredo b`rbatul a[ezat pe treptele palatului? – Chiar el. De azi-diminea]` de la ora opt, s-a instalat acolo cu un carton pe piept, pe care a scris: „|n grev`”. {i vezi c` i se aduce de mâncare? Contesa tocmai ie[ea pe poarta gr`dinii. Era \mbr`cat` a[a cum o v`zuse Rita prima oar`, cu o bluz` verde de chirurg [i o caschet`. }inea \n mâini un [ervet \nnodat la cele patru col]uri, din care se vedeau o baghet` [i o sticl` de vin. A[ez` [ervetul lâng` b`trânul servitor. – Grev` \n stil italian? \l \ntreb` Rita cu o voce amuzat`. – Noblesse oblige, spuse Frank. Lily s-a considerat \ntotdeuna drept \ngerul p`zitor al personalului ei. Contesa \i z`ri. Le ie[i \n \ntâmpinare [i \ntinse Ritei o mân` prieteneasc`. – Cum te mai sim]i, draga mea? Epoca noastr` este complet debusolat`. Sindicatul servitorilor a organizat o grev` surpriz`. Alfredo, care nu-[i aude nici m`car propria lui voce, a auzit-o totu[i pe cea a federa]iei. Din fericire, Frank a acceptat s` m` ajute, fiindc` altfel mâine cargoul ar pleca f`r` cump`r`turile tale. Accep]i s` ne dai o mân` de ajutor? O s` completezi, dac` vrei, formularele pentru vam`. – Cu pl`cere. M` bucur s` v` fac un serviciu. {i \n plus, \mi place magazinul. Dar... de ce e Alfredo \n grev`? – Habar n-am, spuse contesa cu nep`sare [i nu sunt sigur` nici m`car dac` Alfredo [tie mai mult decât mine. Asta e! Trecând prin fa]a treptelor palatului, spuse aproape ]ipând:

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

131

– Dup` ce termini prânzul, te rog, f`r` siest`! Fiindc` ]ii mor]i[ s` faci grev`, f`-o cel pu]in corect. – Da, contes`, o aprob` cu respect Alfredo. Urmat` de Frank [i de Rita, se \ndrept` spre magazin. Când ajunse \n fa]a u[ii, scoase o cheie din buzunar [i descuie. – M`rfurile pentru New York sunt grupate \n biroul meu, \i spuse ea lui Frank dup` ce-[i scoase bluza [i cascheta. O s`-]i dau [i restul ambalajului de care ai putea avea nevoie. Apoi se adres` Ritei: – Ce preferi, draga mea? S` completezi imediat actele sau s` m` \nlocuie[ti pu]in \n magazin? – S` v` \nlocuiesc. |mi place s` am contact cu clientela. – Perfect. Frank \i [opti Ritei: – Nu vom fi desp`r]i]i prea mult timp, dragostea mea. Contesa se \ntoarse spre ei cu un zâmbet mali]ios \n ochii alba[tri. – S-ar zice c` furtuna a luat sfâr[it. Rita \i adres` o privire complice. – Da. Timpul frumos a revenit pentru totdeauna. B`trâna doamn` o lu` de mân`. – V` \ndr`gesc pe amândoi, copiii mei. {i s` ai \ncredere \n Frank, Rita. Nu este niciodat` inconstant. |l cred capabil de o mare dragoste. – {i eu \l iubesc, declar` Rita cu seriozitate. Ochii contesei str`luceau ca safirele. Ridic` fruntea [i rosti pe un ton bucuros: – M` simt foarte fericit` de rolul meu. N-am jucat oarecum rolul lui Cupidon? Aminti]i-v`, copiii mei, c` gra]ie mie v-a]i cunoscut. Dac` eu nu i-a[ fi dat \ntâlnire Ritei Stewart, nu v-a]i fi \ntâlnit niciodat`.

132

KATE NEVINS

Schimbar` o privire complice peste capul contesei. Era mai bine s-o lase s` se legene \n iluziile ei, decât s`-i m`rturiseasc` pasiunea lor comun` pentru plafoanele pictate ale Vilei Mandola, care st`tuse la baza primei lor \ntâlniri. – {i acum, Frank, la treab`! spuse contesa invitându-l s-o urmeze \n \nc`perea din fundul magazinului, a c`rui u[` o \nchise \n urma ei. R`mas` singur`, Rita travers` magazinul \n direc]ia locului pe care-l amenajase dup` metodele ei s`pt`mâna trecut`. Dar mare \i fu dezam`girea! Dezordinea domnea aici, ca [i mai \nainte. Apoi \[i reveni. La urma urmei, contesa era liber` s`-[i aranjeze magazinul dup` cum dorea. U[a magazinului se deschise. Rita \l recunoscu pe Luigi Capiello, contele care d`duse o petrecere fastuoas` \n palatul lui. Cu obrajii lui ro[ii [i p`rul alb, evoca un Mo[ Cr`ciun care \[i schimbase mantia cu un costum de var`, la mod` prin anii cincizeci. }inea sub bra] un pachet plat, \nvelit \ntr-o hârtie cenu[ie. – Signora Stewart! Ce surpriz` pl`cut`. – Bun` ziua, signor Capiello. M` simt flatat` c` v` aminti]i de mine. – Nu uit niciodat` o femeie frumoas`, mai ales când e [i simpatic`. Rita r`spunse printr-un zâmbet la complimentul lui. – Ce face contesa Rusconi? o \ntreb` el. Rita ar`t` spre u[a din fundul magazinului. – Bine. Frank o ajut` s` ambaleze mobilele [i obiectele pe care le-am cump`rat [i care trebuie s` plece mâine cu cargoul.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

133

– Atunci n-o deranja]i, spuse repede contele. O s` m` plimb pu]in printre aceste frumoase lucruri. Prietena noastr` comun` are mult gust, nu-i a[a? – Un gust foarte sigur, \l aprob` Rita cu sinceritate. Tr`gea cu coada ochiului spre pachetul pe care el \l strângea sub bra]. Contele mai voia s` vând` ceva din comorile lui? |ncerc` s`-[i reaminteasc` de operele de art` existente \n saloanele palatului. Probabil c` mai erau obiecte de pre]. M`rimea [i forma pachetului o f`ceau s` presupun` c` e vorba de un tablou. Dar cum va reu[i s` i-l propun` contesei dac` ea, Rita, r`mânea \n magazin? Mândria era singurul lucru care le va mai r`mâne \n curând acestor b`trâni aristocra]i. |l l`s` s` priveasc` \n lini[te obiectele expuse [i se duse \n \nc`perea din fund ca s-o anun]e pe contes`. – Mul]umesc, draga mea, spuse contesa. Lui Luigi nu-i place s` a[tepte. M` duc s` vorbesc cu el. |n acest timp, instaleaz`-te la biroul meu. E mai comod s` scrii acolo. Frank \i ar`t` Ritei dou` cutii aflate \n spatele lui. – Cump`r`turile tale sunt preg`tite pentru a fi ridicate de transportator. O gondol` va veni disear` ca s` le ia [i s` le duc` la gara maritim`. Apoi \i \ntinse un stilou [i câteva imprimate. – Completeaz`-le! am nevoie de adresa ta exact` pentru expedierea m`rfurilor. Rita se instal` la birou. U[a spre magazin r`m`sese \ntredeschis`. Frânturi din conversa]ia purtat` \ntre contes` [i Luigi Capiello ajungeau la urechile ei. Dar, atent` la formula-

134

KATE NEVINS

re, nu le acorda decât o aten]ie distrat`, fiindc` Frank st`tea \n spatele ei. La un moment dat \i ridic` p`rul [i o s`rut` pe ceaf`. – Las`-m` \n pace, \l rug` Rita. {i rupse \n buc`]i unul din formulare. – M` faci s`-mi pierd capul. Dac` o ]ii tot a[a, cump`r`turile mele o s` ajung` la Madison din Wisconsin \n loc de Madison Avenue din New York. {i, \n plus, nici nu suntem singuri. Ce ar zice prietena ta dac` ne-ar surprinde s`rutându-ne? El o cuprinse cu bra]ele, exact pe sub sâni, [i o s`rut` dup` ureche. – S-ar bucura v`zându-ne atât de \ndr`gosti]i unul de cel`lalt. Brusc, aten]ia Ritei fu captat` de conversa]ia din magazin. Contele o \ntreba dac` avea amatori pentru o pictur` pe lemn, apar]inând [colii spaniole din secolul XVI. – Crezi c` a[ primi la fel de mul]i bani ca pe pendulele Ludovic al XV-lea? Trei mii de dolari e un pre] bun. – Sper, dar nu-]i pot promite nimic. – F` tot ce po]i, draga mea Lily. Ritei \i veni greu s`-[i ascund` stupefac]ia. |[i amintea de suma pe care americanul o completase pe cecul dat contesei Rusconi. Nou` mii de dolari [i nu trei mii a[a cum credea Luigi. De trei ori mai mult! {i chiar la acest pre], americanul f`cuse o afacere excelent`. – Ce s-a \ntâmplat, dragostea mea? o \ntreb` Frank, sim]ind-o c` se crispeaz`.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

135

– Nimic... nimic grav. Dar mâna care scria adresa \ncepuse s` tremure. Era imposibil s` continue s` se prefac`. B`nuielile care o asaltau cu viteza unui uragan erau prea \ngrozitoare. Exista \n mod sigur o explica]ie logic` a comportamentului contesei. Dar \ndoiala era mai puternic` [i nu l`sa \n urma ei decât dezgust [i indignare. Se ridic` \n picioare. – Am o migren` \ngrozitoare. Nu-]i face griji. Trebuie s` m` odihnesc pu]in... M` duc la pensiune s` m` lungesc pu]in. Prefera s` nu-l priveasc` \n ochi. – Te \nso]esc pân` acolo. Hot`rârea lui era f`r` drept de apel, a[a c` Rita renun]` s` mai discute. Travers` magazinul. Contele Capiello pusese pictura veche pe o mas`. Ritei i-ar fi pl`cut s`-i spun` cât valora cu adev`rat aceast` capodoper`, la fel ca [i frumoasa pendul` Ludovic al XV-lea cu cadranul din email. Dar \[i st`pâni pornirea. Va pune ea lucrurile la punct mai târziu, dup` ce va verifica juste]ea ipotezelor ei. – Ierta]i-m`, spuse ea repede \ndreptându-se spre ie[ire. Nu m` simt prea bine. Drumul cu gondola fu \ngrozitor. Frank p`rea atât de afectat, de dornic s`-i fie de folos, \ncât \ncepuse s`-i poarte pic`. Dragostea pentru el se transforma \n resentiment. De ce juca aceast` fars` ridicol`? O min]ise când \i spusese despre bursa de studii. Tr`ia foarte bine din partea de beneficii pe care i-o oferea contesa. {i dac` min]ise \n privin]a sursei lui de venit, de ce ar fi mai sincer \n privin]a sentimentelor lui?

136

KATE NEVINS

– Vrei s` urc cu tine? o \ntreb` el când o ajut` s` pun` piciorul pe cheiul de pe care aveai acces spre Palatul Morosini. Rita \i arunc` o privire p`trunz`toare. El preciz`: – Te \n[eli. M` gândeam doar la ni[te comprese reci. Mama mi le punea pe frunte când m` durea capul. – Eu procedez altfel, spuse ea evaziv. Las`-m` acum. Te sun eu mai târziu. Apoi \i \ntoarse spatele [i fugi spre poart`. Voia s` r`mân` singur` ca s` reflecteze. |n camera ei, incapabil` s` gândeasc`, se arunc` pe pat cuprins` de o durere insuportabil` [i izbucni \n hohote de plâns. Lacrimile o mai u[urar` pu]in. Dar acum \ncepuse \ntradev`r s-o doar` capul. Tâmplele \i zvâcneau de durere. |ncerc` totu[i s` recapituleze faptele. Toate duceau la aceea[i concluzie: contesa \[i p`stra un beneficiu exorbitant din vânz`ri [i-l \mp`r]ea cu Frank. Când avea ocazia, pictorul \i aducea poten]iali cump`r`tori. Doar el \l adusese [i pe Richard Graham, americanul amator de pendule vechi. Abuzul de \ncredere, \[i spuse Rita, este un act demn de dispre]. Dar devine revolt`tor când este exercitat pe socoteala unor vechi prieteni, care se dau pe mâna ho]ului cu o \ncredere oarb`. Nici surorile Morosini nici contele Capiello nu aveau nici cea mai mic` idee asupra valorii obiectelor de care se desp`r]eau. Versat` [i f`r` scrupule, fosta dansatoare profita de naivitatea lor pentru a tr`i bine [i chiar pentru a \ntre]ine un artist. „Un fel de mecenat”, [opti Rita izbucnind iar \n plâns.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

137

|ncerca s` \n]eleag` cum fusese \n stare pictorul s` ajung` complice la o asemenea escrocherie. Poate credea c` talentul se afl` deasupra oric`rei morale? Pentru a continua s` picteze, \[i aroga dreptul s` foloseasc` orice mijloace, chiar [i pe cele mai pu]in onorabile. Atâ]ia ani cât pictase f`r` s` câ[tige nimic \i tociser` sim]ul onestit`]ii. Dar aceast` explica]ie n-o satisf`cea pe Rita. |l cuno[tea pe Frank. Discutaser` atât de mult amândoi. Sigur, era nep`s`tor, dar niciodat` nu sim]ise la el lipsa no]iunii de onoare. Nu mai pricepea nimic. Apoi \[i aminti de ceva. Când sosise la Palatul Rusconi fusese frapat` de originalitatea cioc`nelului de la fa]ad`. Privind dragonul cu dou` capete, se \ntrebase atunci dac` nu reprezenta cele dou` fe]e ale Vene]iei. Acum era sigur` de asta. Pân` acum nu v`zuse decât fa]a senin`, amabil`, seduc`toare a ora[ului [i a locuitorilor s`i. Un simplu incident risipise cea]a din fa]a ochilor ei. {i ceea ce descoperea o revolta, \ngre]o[ând-o. Probabil c` a]ipise un timp, fiindc` soneria telefonului o f`cu s` tresar`. {i când deschise ochii soarele coborâse spre apus. Era Frank. Vocea lui cald`, afectuoas` frânse inima Ritei. Dar acum era \narmat` pentru a rezista farmecului lui. – ...S` cin`m \mpreun` \n seara asta, \i propuse el dup` ce se interes` de starea s`n`t`]ii ei. – Nu, Frank. |mi pare r`u, dar e imposibil. R`spunsul ei scurt \l l`s` f`r` glas.

138

KATE NEVINS

De ce nu \nchidea? se \ntreb` ea. O ultim` speran]` o cuprinse. Dialogul putea fi reluat dac` Frank r`spundea: „Haide, Rita, f`r` copil`rii! {tiu ce gânde[ti [i te \n[eli amarnic”. |n loc de asta, el o \ntreb` repezit: – Ce s-a \ntâmplat? – Imposibil de explicat. Trebuie s` plec de aici. La revedere, Frank. – Ceee?! – P`r`sesc Vene]ia. – Te rog, r`mâi acolo unde e[ti. Sosesc \ntr-o jum`tate de or`... M` auzi, Rita? – Da, dar nu mai avem nimic s` ne spunem. – Posibil. Dar \]i mai cer treizeci de minute de r`bdare. Mi le acorzi? Rita ezit`, sim]indu-se prins` \n curs`. |l iubea \nc` [i el [tia asta. Imediat ce-l va vedea, se va arunca \n bra]ele lui f`r` s`-i mai pese de nimic. Atâtea femei se \ndr`gosteau de ni[te canalii [i refuzau s` le p`r`seasc` atunci când aflau! Pân` acum, Rita dispre]uise acest gen de sl`biciune. O s` fac` [i ea la fel? Se gândi [i hot`r\ c` trebuia s`-i acorde lui Frank o [ans` s` se explice. – Rita, a[tept r`spunsul t`u. – Vino, spuse ea pe un ton sec. Frank nu mai ad`ug` nimic [i \nchise. Declicul r`sun` \n urechea Ritei ca un zgomot sinistru.

Capitolul 9 Se sp`l` cu ap` rece pe fa]a umflat` de plâns [i se fard` pu]in. Abia se recuno[tea, privindu-se \n oglind`. Ar`ta mai r`u decât atunci când se decisese s`-l p`r`seasc` pe Neil. Ochii ei verzi \[i pierduser` str`lucirea. O cut` amar` \i ap`ruse la col]ul buzelor. Ca s`-[i mai piard` timpul [i s`-[i fac` mai u[oar` a[teptarea, \[i consult` agenda de \ntâlniri. Cea mai mare parte a oamenilor pe care vrusese s`-i vad` fuseser` contacta]i, cu excep]ia unui colec]ionar care avea de vânzare ni[te gravuri vechi. Rita amânase mereu aceast` vizit` pe care n-o spera interesant`. Va renun]a la ea [i va lua primul avion spre New York. Telefon` unei agen]ii de voiaj [i re]inu un loc pentru zborul de poimâine. „Consider` aceast` aventur` ca pe o simpl` idil` de vacan]`, \[i repeta ea. Uit`-l pe Frank. Mai exist` atâ]ia b`rba]i...” Dar toate eforturile ei pentru a [i-l alunga din minte r`m`ser` \n zadar. {tia c`-l iube[te. Se sim]ea totu[i incapabil`

140

KATE NEVINS

s` iubeasc` un b`rbat necinstit. Avea dureroasa impresie c` este prins` \ntre un perete [i o stânc`, f`r` speran]a de a sc`pa s` fie strivit`. |l pândea pe Frank cu toate sim]urile \n alert`. {i totu[i tres`ri când el b`tu la u[a camerei. El o privi cu severitate. – Ce s-a \ntâmplat? Ochii i se \ngustar` [i ad`ug` pe un ton dur: – Migrena n-a fost decât un pretext. Spune-mi ce nu e \n regul` cu tine. Rita se \narm` \mpotriva emo]iei, regretelor, amintirilor. – Poimâine iau avionul spre New York. Frank se trânti \ntr-un fotoliu. – Imposibil. Vocea lui tremura de durere [i uimire. Cu onestitatea care o caracteriza, Rita spuse: – L-am auzit pe contele Capiello spunând pre]ul pe care l-a ob]inut pe pendul`. Or, eu eram de fa]` când a vândut-o prietena ta, Lily. Sim]ea un asemenea dispre] fa]` de contes` \ncât nu-i mai d`dea titlul. Rita nu mai vedea acum \n aceast` femeie f`r` scrupule decât pe fosta dansatoare care urcase scara social` gra]ie puterii pe care o avea asupra b`rba]ilor. – Ei [i? spuse Frank cu o voce indiferent`. – {tii la fel de bine ca [i mine c` americanul din Minneapolis a pl`tit o sum` de trei ori mai mare decât a \ncasat bietul conte. Presupun c` aceea[i escrocherie a f`cut-o [i pe socoteala surorilor Morosini. Vasele lor valorau mult mai mult decât au primit ele. Mergea de colo pân` colo prin camer`, cu nervii la p`mânt. Faptul c` era vorba de necinstea unei femei \n care avusese atâta \ncredere o f`cea s` fie [i mai furioas`. Rita abia se st`pânea s` nu ]ipe.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

141

Ie[i pe balcon, \ncercând s`-[i reg`seasc` st`pânirea de sine. Crepusculul arunca o lumin` violet` asupra apei [i caselor. Dar \n dep`rtare, \n perspectiv`, campanila bisericii San Zaccaria se deta[a, \nro[it` de ultimele sclipiri ale apusului. Intr` \n camer`. Frank nu se mi[case de pe locul lui. O \ntreb` pe un ton neutru: – Dac` o consideri pe contesa Rusconi hoa]`, ce rol \mi atribui \n rela]ia mea cu ea? – Nu e destul de evident? – Deci, eu \i aduc clien]i [i \mpart cu ea beneficiile. Asta e concluzia ta. Frank nu ridicase tonul, dar ochii lui \ntuneca]i erau nespus de tri[ti. Am`r`ciunea \i era \ntip`rit` pe chip. Se ridic`, \[i b`g` mâinile \n buzunare [i \ncepu s` se plimbe [i el prin camer` ca un leu \n cu[c`. Brusc, se \ntoarse spre ea \ntinzându-[i bra]ele. – Prive[te-mi bra]ele: nu tremur`. Sângele rece nu m-a p`r`sit atunci când ar fi trebuit s` reac]ionez violent la acuza]iile tale. |n timp ce vorbeai, am \ncercat s` pricep ce te-a f`cut s` ajungi la o concluzie atât de pripit` [i jignitoare. – {i ai \n]eles? – Da, n-ai avut destul` \ncredere \n mine, deci nu m` iube[ti atât de mult cum sus]ineai. Vocea i se frânse când rosti aceste ultime cuvinte. Emo]ia f`cu s` i se umezeasc` ochii Ritei. |[i [terse lacrimile cu dosul palmei. Nu era momentul s` se \nduio[eze. – Ai o alt` explica]ie decât a mea? El cl`tin` din cap. Atunci Rita remarc` pe un ton repezit: – Refuzul t`u \mi confirm` b`nuielile. – Rita, te rog. Nu-]i pot spune nimic. Nu acum, [opti el cu o voce conving`toare.

142

KATE NEVINS

– Dar de ce? se enerv` Rita. El ocoli \ntrebarea. – Red`-mi \ncrederea pe care mi-ai retras-o cu atâta brutalitate. Chipul lui exprima o durere atât de intens`, \ncât Rita \ntoarse capul [i privi peretele \ntunecat al unei case de dincolo de canal. |l crezuse pe Frank diferit de Neil. Dar \n acest moment, g`sea c` cei doi b`rba]i se asem`nau prin acelea[i deficien]e de caracter. Amândoi aveau o \nclina]ie spre r`u [i spre minciun`. {i de fiecare dat` ea se l`sase orbit` de dragoste! |l privi drept \n ochi [i declar` r`spicat: – Rareori mai am \ncredere \n cei ce m-au tr`dat. Frank f`cu un gest descurajat. – Atunci, promite-mi ceva. – Ce anume? – Anuleaz`-]i rezervarea pentru New York. Oh, nu, nu-]i mai cer s` r`mâi la Vene]ia, ad`ug` el foarte repede pentru a-i opri protestele. Amân`-]i doar plecarea cu dou` sau trei zile. Ochii lui, pe jum`tate \nchi[i, str`luceau. Ad`ug` cu o arogan]` nea[teptat`: – |n acest fel, nu vei da impresia c` fugi celor pe care-i cuno[ti \n Vene]ia: surorile Morosini, contele Capiello [i al]ii. Cuvântul o deranj`. Nu privise plecarea ei ca pe o fug`. Totu[i, dup` o clip` de gândire, recunoscu \n t`cere c` Frank nu se \n[elase. Hot`rârea ei, luat` atât de repede, de a-[i re]ine un loc \n avionul de poimâine, denota o lips` de curaj care nu-i sem`na. Reac]ionase ca un stru] care \[i bag` capul \n nisip ca s` nu vad` pericolul. – |n ciuda ne\ncrederii tale, \mi accep]i propunerea? Rita se gândi la campanila luminat` \nc` de ultimele raze ale soarelui care asfin]ea, \n timp ce restul ora[ului era \n umbr`. {i o scânteie de speran]` re\nvie \n inima ei. {i dac`

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

143

exista o explica]ie logic` a comportamentului lui Frank? Nu ca s` se justifice o implora s`-[i amâne plecarea? La urma urmei, nimic nu dovedea c` beneficiase de pe urma matrapazlâcurilor contesei. – O s`-mi anulez rezervarea, promise ea. – Perfect. F`r` nici un cuvânt \n plus, el p`r`si \nc`perea. *

*

*

Rita ceru s` i se serveasc` cina \n camer`. |n noaptea aceea dormi prost. Durerea, dezgustul, ranchiuna o sfâ[iau. |n unele momente totu[i, o speran]` nebuneasc` \i cuprindea inima. Apoi \ndoielile puneau din nou st`pânire pe ea. Pe la ora trei diminea]a, \nghi]i un somnifer. De la divor]ul ei nu mai folosise calmante. A[a c` pastila \[i f`cu repede efectul. Soneria telefonului o smulse din somnul ei profund. Se frec` la ochi, se mir` c` dormise atâta [i ridic` receptorul. Contesa Rusconi se afla la cel`lalt cap`t al firului. – Rita? spuse ea cu o voce rece, renun]ând la orice formul` de polite]e sau introducere. Dau un cocteil mâine sear` la ora [apte. Am invitat câ]iva prieteni. Mi-ar face pl`cere s` participi [i tu. De obicei atât de curtenitoare, contesa era repezit` [i poruncitoare. – E un ordin? \ntreb` Rita pe acela[i ton. – Mai degrab` un sfat. Dar ai interesul s`-l urmezi. Rita fu gata s` r`spund` c` pu]in \i p`sa de sfaturile unei femei care-[i \n[ela prietenii, pref`cându-se c` este binef`c`toarea lor. Un rest de curtoazie o \mpiedic` totu[i s`-i spun` ce avea pe inim`.

144

KATE NEVINS

– Contez pe tine, Rita, relu` vocea cu trufie. Vei \ntâlni la mine majoritatea membrilor Clubului heraldic. O \ntrunire imposibil de imaginat \n mediile de afaceri americane. O asemenea \ngâmfare aduse un zâmbet pe buzele Ritei. Categoric, aceast` femeie reu[ea s-o uimeasc` \ntotdeauna! Rita \[i spuse c` era incon[tient`. Dar ideea de a invita toate victimele ei pentru a le trata cu [ampanie [i oranjad` avea [i o latur` care o amuza pe tân`ra americanc`. – O s` vin, promise ea. {i \nchise. Ziua i se p`ru interminabil de lung`. Dup` ce-[i anul` rezervarea, Rita hoin`ri prin Vene]ia. Dar plimbarea \i re\nvia durerea. Nu exista nici o str`du]` pe care s` nu fi trecut \n compania lui Frank. Vizitaser` \mpreun` muzeele, admiraser` toate palatele. {i \[i d`dea seama c` Vene]ia e \ntr-adev`r ora[ul \ndr`gosti]ilor. La bra]ul lui Frank, acest am`nunt \i sc`pase. Ast`zi când r`t`cea prin mijlocul miilor de perechi, \[i sim]ea cu [i mai mult` cruzime singur`tatea. |n ziua urm`toare, pentru a-[i omor\ timpul, se duse la colec]ionarul de gravuri vechi. Era un b`trân care tr`ia, ca [i mul]i al]ii, \n mijlocul unor relicve fastuoase. Num`ra poate o mul]ime de nobili printre str`mo[ii lui, dar gravurile sale nu aveau o valoare de pia]`. Pentru a nu-l dezam`gi, Rita cump`r` câteva pe care le pl`ti mult peste pre]ul lor. Mai apoi se \ntreb` ce va face cu ele. Aceast` vizit` \i permise \ns` s` petreac` un timp f`r` s` se gândeasc` la Frank. Pe m`sur` ce se scurgeau orele, Rita \ncepea s` se \ndoiasc` de ra]ionamentul ei. Frank \l calificase drept „pripit [i jignitor”.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

145

{i dac` avea dreptate? Dac` era \ntr-adev`r un om integru, introdus din gre[eal` \ntr-un mediu imoral? Dac` \l lega de contes` doar o prietenie dezinteresat`? Ipoteza asta n-o \ncuraja decât pe jum`tate pe Rita, fiindc` se sim]ea cuprins` [i de u[urare [i de remu[c`ri. Dac` Frank era nevinovat, distrusese iremediabil frumoasa lor poveste de dragoste. {tia cât de mândru este Frank. Niciodat` n-o va ierta c`-i adusese ni[te acuza]ii atât de umilitoare. Se sim]i u[urat` când sosi ora s` se \ntoarc` la pensiune pentru a se \mbr`ca. Frank va asista \n mod sigur la recep]ie. Rita se temea de clipa când se vor afla fa]`-n fa]`. Temperatura dup`-amiezii r`m`sese cald` [i umed`. Rita alese o rochie care-i ajungea pân` la glezne, dintr-un jerse fin din bumbac alb care, gra]ie unei veste asortate, se putea purta la fel de bine pe strad` ca [i \n saloane. |[i puse ni[te cercei [i un colier de aur \n torsad`. Pantofii escarpeni albi erau din aceea[i piele ca [i po[eta. |n momentul când p`r`sea camera, \[i aminti c` tocurile \nalte erau incomode pe pavajul neregulat al Vene]iei. Fiindc` nu exista o sta]ie de gondole \n apropiere, trebuia s` parcurg` pe jos distan]a care o separa de palatul Rusconi. Se desc`l]` [i \[i puse perechea de sandale. |n unele cazuri, pentru ea, confortul avea prioritate asupra elegan]ei. Pensiunea p`rea pustie. Surorile Morosini apar]ineau Clubului heraldic. Rita [i le imagin` pe cale de a-[i alege cu grij` toaletele pentru a r`spunde la invita]ia contesei. Era abia [ase [i aveau destul timp s` se preg`teasc`, mai ales c` ele dispuneau de o barc` personal`, ancorat` la chei.

Capitolul 10 Când Rita ajunse la Palatul Rusconi, soarele \nc` mai lumina cu putere. Sub razele lui de aur, zidurile p`reau [i mai triste, etalându-[i cu nep`sare dec`derea. „Lily Moran nu a realizat \nc` destule beneficii pentru a-[i repara palatul”, \[i spuse Rita cu o cruzime pe care [i-o regret` imediat. La urma urmei, nu era problema ei. I se oferise un armisti]iu. Trebuia s` profite de el. Intrarea uria[` spre Canal Grande era deschis`. Cea mai mare parte a invita]ilor soseau \n gondol`. Rita admirase acela[i spectacol dar sub o lumin` diferit`, \n seara recep]iei dat` de contele Capiello. De data asta personajele \[i abandonaser` rochiile lungi, capele de catifea [i smochingurile. Femeile erau \n ]inut` de cocteil. B`rba]ii \n costume de culoare deschis`. Doi vale]i flancau poarta dubl`. Rita nu-i mai v`zuse niciodat`. Se gândi c` Lily Moran \i angajase special pentru recep]ie.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

147

Sosirea ambarca]iunilor care erau apoi legate de ]`ru[ii vopsi]i \n alb [i ro[u suscita curiozitatea multor turi[ti. Apleca]i peste parapet comentau veseli ]inuta vestimentar` a invita]ilor. „Au sc`pat din Muzeul Grevin, râdeau francezii... Nu, sunt costuma]i pentru un bal de sfâr[it de secol...” Rita prefer` s` nu aud` mai mult. |i \ndr`gise pe ace[ti b`trâni aristocra]i. |i pl`ceau curtoazia, amabilitatea, manierele lor desuete. Admira mândria lor. {i acum, când era la curent cu mi[c`toarea lor naivitate, sim]ea pentru ei chiar o imens` compasiune. Se \ndrept` spre palat [i intr` prin fa]ada din spate, \mpreun` cu alte câteva persoane venite pe jos. Alfredo era str`lucitor \ntr-o uniform` verde galonat` cu argint. Rita a[tept` ca ceilal]i invita]i s` intre, apoi \[i apropie gura de urechea b`trânului [i-l \ntreb` articulând cu grij` cuvintele: – S-a terminat greva? – Si, signora. Ad`ug` apoi, f`cându-i cu ochiul: – Contesa [i cu mine am negociat contractul. Rita se al`tur` celorlal]i invita]i care se regrupau \n marele salon de la primul etaj. Erau vreo dou`zeci de persoane, mult mai pu]ine decât la serata contelui Capiello. Rita se gândi c` Lily Moran, m` rog, contesa Rusconi, operase o selec]ie \ntre cei mai buni prieteni ai ei. Surorile Morosini veniser` \n rochii de dantel`, cu câte o gardenie prins` la cordon. Maria se apropie de Rita. – Dac` am fi [tiut c` sunte]i invitat`, am fi venit \mpreun`, \n ambarca]iunea noastr`. Cum a]i venit pân` aici?

148

KATE NEVINS

– Pe jos, spuse Rita... V` rog s` m` ierta]i, dar vreau s-o salut pe st`pâna casei. |ntr-un deux-pièces ro[u garnisit cu negru, contesa perora \n mijlocul unui mic grup. Rita se apropie de ea [i se lovi de o privire ca de ghea]`. Dar nu fu decât un fulger. Imediat un surâs binevoitor destinse tr`s`turile b`trânei doamne. – |ncântat` s` te v`d, Rita. |i cuno[ti pe majoritatea prietenilor mei, a[a c` nu te mai prezint. Sper c` te vei sim]i bine la petrecerea noastr`. Tonul r`m`sese totu[i rece. Rita trebui s` fac` un efort ca s`-[i p`streze zâmbetul. – Sunt \ntotdeauna fericit` s` v` \ntâlnesc. Invita]ia dumneavoastr`, ca de altfel tot ceea ce face]i, a fost o mare surpriz` pentru mine. O clip`, prea scurt` pentru a fi perceput` de cei ce le \nconjurau, ochii lor se \ncruci[ar` ca s`biile a doi dueli[ti. Apoi \[i zâmbir` din nou [i contesa se \ntoarse spre invita]ii ei. Privirea Ritei se plimb` prin \nc`pere. Frank nu era acolo. Sim]i o durere sfâ[ietoare \n inim`, pe care o consider` imediat deplasat`. |n câteva zile va fi departe de el [i de aceast` lume care nu era a ei. Atunci, de ce s` se mai aga]e de o rela]ie inutil`? Aten]ia ei se \ndrept` asupra bufetului aranjat \ntr-un col] al \nc`perii. Preparatele nu aveau „clasa” celor pe care le oferise Luigi Capiello invita]ilor s`i. Dar, la urma urmei, nu era vorba decât de un cocteil. Ni[te farfurii cu fursecuri, al`turi de vase cu ghea]` din care se z`reau gâturile sticlelor.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

149

Alfredo [i cei doi vale]i se instalaser` \n spatele mesei lungi pentru a asigura serviciul. Luisa se apropie de Rita [i o salut` vesel`. – Mi se pare extrem de pl`cut ca, din când \n când, s` m` \mbrac frumos ca s`-mi \ntâlnesc prietenii. Ad`ug` apoi, coborând tonul: – Asta ne aduce aminte de timpurile bune. Scumpa noastr` Lily p`streaz` tradi]iile. |i dator`m atât de mult! „Nu-i datora]i nimic” \[i spuse Rita care se feri \ns` s`-[i exprime cu voce tare p`rerea. Luisa continu` pe acela[i ton: – Ne-a prevenit c` va face \n cursul serii un anun] important. Magazinul \i m`nânc` tot timpul. {i totu[i nu renun]` la pre[edin]ia Clubului! F`r` ea, s-ar duce de râp`... Uite-l pe Frank! exclam` ea, privind peste um`rul interlocutoarei sale. Rita sim]i c` i se accelereaz` respira]ia. Dup` emo]ia care o cuprinsese, \n]elese c` dragostea ei pentru pictor r`m`sese neschimbat`. Trupul o tr`da. De dou` zile, degeaba se \ndemnase la ur`, fiindc` trupul ei nu-l uitase. Inima ei nu b`tuse niciodat` atât de repede. Cum Frank nu p`rea gr`bit s` se apropie de ele, Rita nu mai rezist` [i se \ntoarse. |n costum gri, c`ma[` alb` [i papion, Frank st`tea de vorb` cu contele Capiello. Luisa se \ndrept` spre ei, dar Rita nu se mi[c` din loc. O cuprinsese o dorin]` nebun` s` fug` din palat, departe de b`rbatul ale c`rui jur`minte de dragoste nu avuseser` nici o valoare pentru el. Doar ni[te vorbe \n vânt... Plecarea ei ar trece neobservat`. Grupurile care se formaser` flec`reau vesele, f`r` s` se mai ocupe de ea.

150

KATE NEVINS

Se \ntoarse cu fa]a spre ie[ire. Dar \nainte s` fi f`cut vreun pas \n acea direc]ie, Frank se afla \n fa]a ei, c`utându-i privirea. Imposibil s`-l priveasc` \n ochi. A[a c` Rita \ntoarse capul. – N-ai p`r`sit Vene]ia, remarc` el. |]i mul]umesc c` te-ai ]inut de cuvânt. – Niciodat` nu-mi \ncalc cuvântul dat. El rânji dispre]uitor. – Totul depinde de promisiunea pe care ai f`cut-o, rosti Frank. Faptul c` ai r`mas la Vene]ia nu te angajeaz` decât pentru dou` zile. Te-am mai auzit f`când [i alte jur`minte, pe care le-ai dat u[or uit`rii. Dac` \n]eleg bine, promisiunile tale nu rezist` \n timp. Faptul c` se referise la nop]ile lor de dragoste [i la declara]iile reciproce pe care [i le f`cuser` \n acele momente fierbin]i o f`cu pe Rita s` se \nro[easc`. Din fericire, nimeni nu se afla destul de aproape de ei ca s-o vad`. Se preg`tea s` riposteze c` din cauza comport`rii lui se \ntâmplase asta, când clinchetul f`cut de o lingur` pe cristal le \ntrerupse dialogul. Privir` \n direc]ia bufetului. Cu o demnitate de suveran`, contesa Rusconi se instalase \n spatele mesei lungi cu r`coritoare. Rita nu se putu \mpiedica s`-i admire ]inuta. – Fi]i v` rog aten]i... Prieteni, v` rog! Cum zgomotul conversa]iilor nu se stingea, lu` un alt pahar [i o alt` lingur` [i re\ncepu s` bat`. Toate privirile se \ntoarser` spre ea. Doar câteva [oapte se mai f`ceau auzite ici [i colo. – Scumpii mei prieteni, clubul nostru va \mplini zece ani de existen]` \n luna iulie, anun]` ea cu o voce puternic`. V-am

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

151

invitat \n aceast` sear` ca s` s`rb`torim aceast` aniversare. Da, [tiu.... am cam devansat data. Dar aveam o declara]ie important` de f`cut. Lini[tea devenise total`. Atunci contesa continu`, coborând tonul: – De ani de zile \mi aduce]i obiecte de mare valoare pentru ca s` le negociez cât pot mai bine. Mi-a]i acordat \n \ntregime \ncrederea voastr` [i v` mul]umesc pentru asta. Totu[i, trebuie s` v` m`rturisesc c`, \ntr-un anumit fel, n-am r`spuns \n \ntregime a[tept`rilor voastre. O voce de b`rbat se ridic` din fundul s`lii. – Nu-]i face probleme, Lily. Eroarea este uman`. To]i gre[im. – Nu e vorba de o eroare, prieteni. |n mod deliberat nu v` d`deam \n totalitate suma pe care o primeam pentru amintirile voastre de familie. Un lung murmur de consternare str`b`tu asiten]a. Urmar` apoi câteva oftaturi [i câteva cuvinte de protest. Rita nu se mai sim]ise \n via]a ei atât de jenat`. Ar fi avut aceea[i impresie, surprinzând un secret ru[inos. Privirea lui Frank o ardea, dar nu \ndr`znea s`-[i \ntoarc` deloc capul \n direc]ia lui. St`pâna casei b`tu din nou cu lingurile \n cele dou` pahare. T`cerea reveni, ap`s`toare, iar ea tu[i ca s`-[i dreag` glasul. Rita se uita cum s` fac` s` p`r`seasc` neobservat` salonul. Auzise deja destul. Dup` p`rerea ei, Lily \[i pierduse definitiv reputa]ia. S`-[i cear` scuze sau iertare ar face-o [i mai odioas` \n ochii prietenilor ei. Dar asta \nsemna s` n-o cuno[ti pe contesa Rusconi.

152

KATE NEVINS

– Haide, haide, doar nu crede]i c` v-am spoliat \n vreun fel, rosti ea pe un ton de tragedian`. N-am p`strat pentru mine nici m`car un cent drept comision asupra vânz`rilor. Un murmur str`b`tu din nou \nc`perea. – Ce \nseamn` asta? Un comision era normal... Nu mai pricepem nimic. Rita \[i sim]ea b`t`ile dureroase ale inimii. Presim]ea un adev`r la care nici m`car nu se gândise. A[a c` se sim]ea atât de nenorocit`, \ncât \i venea s` moar`. Cu ochii mari de team`, o privea pe femeia care-[i ]inea publicul cu r`suflarea t`iat`, cu un sim] uimitor al suspansului. Ochii alba[tri se \ndreptar` spre surorile Morosini, aflate \n imediata apropiere a bufetului, \nainte de a cuprinde ansamblul invita]ilor. – {tiu c` mul]i dintre voi sunt... s` zicem imprevizibili, continu` contesa. A[a c` mi-am luat libertatea de a investi \n valori sigure diferen]a dintre pre]ul real [i cel pe care vi-l d`deam. Astfel c` \n fiecare trimestru, ve]i primi un venit sigur [i substan]ial. O t`cere uluit` \i primi vorbele. Apoi, imediat, câteva \ntreb`ri ]â[nir` de pe buzele invita]ilor. – Ce fel de valori? Când ne vom \ncasa primele dividende? Cine te-a sf`tuit?... Contesa ridic` mâna pentru a restabili calmul. Se \ntoarse spre pictor. – Pentru administrarea banilor l-am ales pe Frank Giordano, pe care-l cunoa[te]i cu to]ii. De fapt, el a \ncredin]at capitalurile tat`lui s`u, bancher la Roma... Bancher la Roma?

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

153

Rita r`mase stupefiat`. O minciun` \n plus, gândi ea. Nu-i spusese el \ntr-o zi c` era fiul unui celebru avocat, emigrat la San Francisco? Ad`ugase chiar c`, din respect filial, urmase studii de drept care i-ar fi permis s` preia cabinetul tat`lui s`u? {i c` \[i terminase studiile dup` moartea tat`lui... Speran]a pe care m`rturisirea contesei o f`cuse s` renasc` \n ea se spulber` brusc [i Rita se sim]i [i mai cople[it` de durere decât atunci când sosise la Palatul Rusconi. Contesa \[i continua micul ei discurs. – ...Am p`strat secretul asupra tranzac]iilor noastre pentru a vi-l \mp`rt`[i la aniversarea clubului nostru. Dar, din cauza unor anumite interpret`ri gre[ite... |i arunc` Ritei o privire plin` de repro[uri. Dar tân`ra era prea d`râmat` ca s-o observe. – ...Pentru a nu l`sa loc nici unui echivoc, am preferat s` devansez data petrecerii noastre ca s` v` anun] vestea bun` chiar \n aceast` sear`. |n func]ie de e[alonarea v`rs`mintelor, dividendele v` vor fi pl`tite la date diferite. Pl`]ile vor \ncepe \nainte de sfâr[itul acestui an [i, crede]i-m`, nu ve]i fi dezam`gi]i. E vorba de ni[te rente viagere care v` vor asigura viitorul. Aclama]ii entuziaste salutar` aceste ultime cuvinte. Apoi un ropot de aplauze izbucni. Contesa \nconjur` masa pentru a se amesteca \n mul]imea prietenilor care o ova]ionau. Rita \i bar` trecerea. – V` cer iertare, spuse ea cu o voce sugrumat`. Gazda ei mai mult \i ghici cuvintele decât le auzi, fiindc` zgomotul nu permitea o conversa]ie pe un ton normal.

154

KATE NEVINS

Ochii alba[tri o privir` pe Rita cu o afec]iune pu]in ironic`. Apoi contesa o s`rut` pe amândoi obrajii, [optindu-i la ureche: – A fost o gre[eal` datorat` tinere]ii, pe care o uit cu pl`cere. Dar pe viitor, nu te mai \ncrede atât de u[or \n aparen]e. |n timp ce invita]ii se apropiau pentru a o felicita pe binef`c`toarea lor, Rita se \ndrept` spre o u[` pe care o reperase \n spatele bufetului. Nu voia s` treac` prin mul]ime, riscând s` dea nas \n nas cu Frank. Pentru ultima oar`, o privi pe femeia mândr` care str`lucea la auzul laudelor ce i se aduceau. „Doamne! se rug` Rita, f` s` nu fie [i ea victima aparen]elor! |nainte s`-i \ncredin]eze banii lui Frank, ar fi trebuit s` fac` o anchet` asupra existen]ei pretinsului bancher...” Rita \nchise cu grij` u[a \n urma ei. Era disperat` [i nu mai avea decât o singur` dorin]`: s` p`r`seasc` acest palat al mirajelor, s` se \ntoarc` la pensiune [i s`-[i fac` bagajele. O lu` pe un culoar care se termina \n micul salon unde luase ceaiul cu contesa, \n ziua sosirii ei la Vene]ia. Doamne, cât de departe i se p`rea acum acea zi! Blazonul familiei Rusconi trona deasupra [emineului de piatr`. Rita deschise u[a, travers` una, dou`, trei alte \nc`peri, f`r` a reu[i s` g`seasc` scara. Nu prea cuno[tea palatul. De fapt, \n rarele ocazii când venise, nu fusese primit` decât \n budoar sau pe veranda de la parter. Dup` o curs` inutil` prin bibliotec`, fumoar [i un alt salon, reveni pe urma propriilor ei pa[i. Erau atâtea u[i \ncât nu mai [tia pe care s-o deschid` ca s` reg`seasc` holul de la primul etaj.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

155

Doborât` de durere [i oboseal`, se strânti \ntr-un fotoliu. O lumin` crepuscular` sc`lda budoarul. {i brusc, reflectoarele se aprinser` [i luminar` Canal Grande [i fa]adele palatelor. Silueta lui Frank se desen` sub arcadele gotice ale logiei. Rita \[i duse mâna la gur` pentru a-[i \n`bu[i un strig`t. Mintea ei \i ordona s` fug`, dar o for]` de ne\nvins o ]inea ]intuit` \n fotoliul ei. Frank intr` \n \nc`pere [i se opri la doi pa[i de ea. – Te a[teptam, spuse el. Am \nchis cu cheia toate u[ile culoarelor, ca s` fiu sigur c` n-o s` fugi. }i-am citit gândurile pe chip \n timp ce vorbea Lily. Nu te-am min]it, Rita. Tat`l meu a murit de mult. Mama mea s-a rec`s`torit cu un bancher \n care am deplin` \ncredere. Lily a preferat s` simplifice leg`turile noastre de familie. De fapt, tat`l meu vitreg locuie[te la Roma. Fiecare din aceste explica]ii o f`cea pe Rita s` se simt` [i mai disperat`. Deci \l b`nuise de necinste pe un om integru, pe b`rbatul de care era nebune[te \ndr`gostit`, apoi \ncercase s`-l dispre]uiasc`. Remu[c`rile o torturau, ad`ugându-se disper`rii c` stricase totul. Apoi avu o tres`rire de revolt`. La urma urmei, era [i vina lui Frank. De ce naiba nu-i m`rturisise adev`rul \n momentul când ea \[i d`duse seama c` era ceva \n neregul` cu afacerile contesei? Frank r`spunse la \ntrebarea ei chiar \nainte s-o formuleze. – Când afacerile lui Lily au \nceput s` ]i se par` suspecte, am vrut s`-]i alung \ndoielile. Dar secretul nu-mi apar]inea. Trebuia ca Lily s` m` dezlege. Dar contesa refuza, amânând

156

KATE NEVINS

momentul când \[i va anun]a prietenii. Cu suscebilitatea lor exacerbat`, ace[ti b`trâni aristocra]i au câteodat` ni[te reac]ii imprevizibile. Se \ntreba cum s` le anun]e vestea. Imagina]ia ei a g`sit aceast` solu]ie când a \n]eles c` prin t`cerea ei... Se \ntrerupse, ezit` [i spuse cu o voce sugrumat` de durere: – Prin t`cerea ei, riscam s` te pierd. Rita nu \ndr`znea s` cread` ceea ce auzise. Deci, chiar [tiind c`-[i pierduse \ncrederea \n el, Frank continua s-o iubeasc`? Credea c` viseaz`. Frank o anun]` cu un ton virbând de mândrie: – |ntotdeauna spun adev`rul. Rita s`ri \n picioare, gata s` i se arunce \n bra]e. Fiindc` tân`rul r`m`sese \ns` nemi[cat, cu mâinile de-a lungul corpului, Rita \[i \n`bu[i elanul inutil. {i totu[i, din tot sufletul ei, continua s`-l cheme. Lacrimile \ncepur` s` i se rostogoleasc` pe obraji. – |mi pare r`u... Ne\n]elegerea asta \ngrozitoare ne-a desp`r]it, Frank... Dragostea noastr`... Durerea era atât de puternic` \ncât Rita se bâlbâia, incapabil` s` pronun]e o fraz` coerent`. Frank \[i scoase cu un gest rapid papionul, ca [i cum \l \n`bu[ea. Apoi remarc` pe un ton amar: – Deci nu m` mai iube[ti? – Oh, dragul meu, niciodat` n-am \ncetat s` te iubesc. Se repezi \n bra]ele lui. El o cuprinse, strângând-o cu disperare, acoperindu-i cu s`rut`ri pasionate fruntea [i p`rul.

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

157

Rita tremura de bucurie dar [i de team`. Fericirea asta nu putea fi decât efemer`. Cum ar putea-o ierta din tot sufletul? Rela]ia lor nu va mai putea fi niciodat` aceea[i. – Remu[c`rile m` omoar`, [opti ea printre dou` hohote de plâns. – {i pe mine! Imediat ce ai \nceput s` b`nuie[ti ceva, ar fi trebuit s` nu ]in seam` de recomand`rile lui Lily [i s`-]i spun adev`rul. A[a c` suntem la egalitate, dragostea mea. Hai s` [tergem totul cu buretele [i s` ne promitem c` nu vom mai avea secrete unul fa]` de cel`lalt. Apoi ascult` cu aten]ie. Zgomotul vocilor din salonul al`turat le parvenea, \n`bu[it de grosimea pere]ilor. Dintr-un moment \n altul, invita]ii puteau intra [i \n budoar. O lu` pe Rita de mân`. – Hai s` mergem afar`. Vom fi mai lini[ti]i. Traversar` biblioteca. Frank scoase o cheie din buzunar [i deschise u[a care d`dea spre holul de la primul etaj. Dup` câteva minute, ajunser` pe cheiul unde pictorul \[i instala câteodat` [evaletele. – |]i aminte[ti? o \ntreb` el \mbr`]i[ând-o. Aici ai descoperit cu ce m` ocup. – {i imediat am avut revela]ia talentului t`u, spuse Rita lipindu-se de pieptul lui puternic. Sunt atât de mândr` de tine, Frank! |ncerc chiar un sentiment de inferioritate. Eu nu sunt capabil` s` creez nimic. Frank izbucni \ntr-un râs pozna[. – Complexat` tu, dragostea mea? Ce vorbe[ti! Tu ai ambi]ie, o voin]` de fier [i sim]ul adev`ratelor valori. Te ador a[a cum e[ti. {i, dup` o scurt` t`cere:

158

KATE NEVINS

– R`mâi la Burano, nu-i a[a, Rita? – Da, scumpul meu. Frank spuse entuziasmat: – |ntotdeauna am visat la o adev`rat` nunt` \n stil italian, cu muzic`, dansuri, cântece vesele. Insula nostr` va fi prea mic` pentru a-i primi pe to]i invita]ii. Rita \l \ntrerupse, pref`cându-se mirat`: – {i cine va fi mireasa? Frank r`mase interzis [i o privi cu un chip \ngrijorat. – N-am mai cerut pe nimeni \n c`s`torie pân` acum. Vrei s` te m`ri]i cu mine, Rita, vrei cu adev`rat? – Din tot sufletul... Dar unde o s` locuim? La New York sau la Vene]ia? Frank nu-i r`spunse imediat. O oblig` pe Rita s` se sprijine de parapetul care domina Canal Grande. Obraz lâng` obraz, admirar` câteva clipe palatele luminate care se reflectau \n apa neagr`. Frank spuse \n sfâr[it: – Mi-am pus deja \ntrebarea. Am putea s` g`sim r`spunsul dac` facem fiecare un pas \n sensul cel bun. Numai aici g`sesc inspira]ia s` pictez. {i atunci m-am gândit... Ezit`. Rita \l \ndemn` s` continue: – La ce te-ai gândit? – S` deschizi la Vene]ia o sucursal` a magazinului t`u din Madison Avenue. Iar eu o s` expun la Milano [i \n toate galeriile de art` pe care le vei alege tu. Rita \[i sprijini capul de um`rul b`rbatului iubit. – Am o solu]ie mai bun`. |nainte s` ne fi certat, i-am telefonat asociatului meu. Este de acord s` se ocupe singur de

R~S~RIT DE SOARE LA VENE}IA

159

afacerea de la New York. Te-ai gândit la faptul c` deschizând aici o sucursal` a magazinului meu, i-a[ aduce prejudicii contesei? – Da. Dar cum s` facem altfel? Ai tu vreo idee? – Deschid o galerie de art` la Vene]ia. Orseolo o s` m` sprijine. Iar tu vei fi primul meu client. Frank o strânse cu pasiune \n bra]e. – E[ti o adev`rat` magicianc`. – Nu, Frank, doar o \ndr`gostit`. Tân`rul depuse o ploaie de s`rut`ri pe chipul ei. Când ajunse la gur`, pecetlui cu un s`rut p`tima[ \mp`carea lor. Rita se \nfior` de pl`cere. Se \ndep`rtaser` pu]in pentru a-[i reg`si r`suflarea. Tân`ra [opti: – Te iubesc atât de mult, Frank! A[ vrea ca minunata noastr` leg`tur` s` dureze mult, foarte mult timp. Cum se zice „toat` via]a” \n italian`? – Tutta la vita. Privirile lor \nfl`c`rate continuar` s`-[i vorbeasc`. Cuvintele nu mai aveau rost.

Sfâr[it