Rainbow Rowell - Fangirl

RAINBOW ROWELL

Fangirl

Rainbow Rowell ( n 1973 ) este o prezentatoare din Statele Unite , nascută în Omaha , Nebraska , unde traiește și în prezent , alăuri de soțul ei și cei doi copii . Din 1995 , când și-a licența în journalism , până în 2012 , cînd s-a apucat de serios de scris , a fosr editorialista pentru Omaha Wolrd-Herald . Primul ei roman , Attachments , a apărut în 2011 . Adevaratul success a venit însa odată cu cele două romane pentru tineri aparute în 2013 , Fangirl și Eleanor și Park , pe care New York Times le enumera printre debuturile remarcabile ale anului . Ambele au fost deja traduse in zeci de limbi . În 2015 , Rowell a publicat romanul fantastic Carry On .

RAINBOW ROWELL

Rainbow Rowell

FANGIRL Traducere din limba engleza și note de la Ela –Evelina Jianu

youngart

Fangirl

Redactor : Radu Lilea Tehnoredactor : Cristina Vlad Corrector : Theodor Zamfir DTP Coperta : Alexandru Daș

Descriere CIP a bibliotecii Naționale a României ROWELL , RAINBOW Fangirl / Rainbow Rowell ; trad de Ela-Evelina Jinau - Bucuresti : Young art , 2017 ISBN 978-606-8811-17-8 I . Jianu , Ela –Evelina (tred.) 821.111-31=135.1

Rainbow Rowell Fangirl Copiright Ⓒ 2013 Rainbow Rowell

Ⓒyoungart , 2017 , pentru prezența ediției . youngart

este un imprint al Grupului Editorial Art

RAINBOW ROWELL

Pentru Jennifer , care întotdeauna a avut în plus o sabie cu laser

Fangirl

Semestrul întai, toamna anului 2011

RAINBOW ROWELL

Seria Simon Snow ________________________________________________________ Din Encyclowlkia, enciclopedia pentru toţi Acest articol se referă la seria de romane pentru copii. Pentru alte sensuri, vezi Simon Snow (dezambiguizare). Seria Simon Snow este compusă din şapte romane fantastice, scrise de autoarea britanică, specialistă în filologie, Gemma T. Leslie. Cărţile prezintă povestea lui Simon Snow, un orfan de unsprezece ani din Lancashire, care este admis la Şcoala de MagieWatford pentru a deveni el însuşi magician. Când creşte, Simon sealătură Magilor, o grupare care luptă împotriva Monotonului Viclean, forţă maletică ce încearcă să alunge magia din lume. De la publicarea volumului Simon Snow şi mostenitorul Magului, în 2001, cărţile din serie au fost traduse în 53 de limbi şi, până in august 2011, s-au vândut în peste 380 000 000 de exemplare. Leslie a fost criticată pentru violenţa din această serie şi pentru personajul pe care l-a creat, care se dovedeşte, uneori, egoist şi iute la mânie. Scena ritualului de exorcizare din cel de-alpatrulea volum, Simon Snow şi cele patru selkie', a provocat, în 2008, boicoturi din partea comunităţilor creştine din America. Romanele sunt larg recunoscute drept opere clasice ale modemităţii. În 2010, revista Time l-a declarat pe Simon „cel mai important personaj al literaturii pentru copii de la Huckleberry Finn încoace“. Cel de-al optulea volum, ultimul din serie, va fi publicat în data de 1 mai 2012.

Fangirl

_____________________ 1

Creaturi mitologice din folclorul irlandez, scoţian şi feroez despre care se credea că trăiesc în mare sub formă de foci, lepădându-şi blana şi devenind oameni pe uscat.

Istoricul aparițiilor: Simon Snow şi moştenitorul Magului, 2001 Simon Snow şi cel de-al doilea şarpe, 2003 Simon Snow şi cea de-a treia poartă,200 Simon Snow şi cele patru selkie, 2007 Simon Snow şi cele cinci pumnale, 2008 Simon Snow şi cei şase iepuri albi, 2009 Simon Snow şi cel de-al şaptelea stejar„ 2010 Simon Snow şi cel de-al aptulea dans, volum programat pentn lansare pe 1 mai 2012

RAINBOW ROWELL

UNU La ea în cameră era un băiat. Cath îşi ridică privirea la numărul pictat pe uşă, apoi se uită la fişa de repartizare în camere, pe care o ţinea în mână. „Căminul Pound, camera 913.“ Asta era cu siguranţă camera 913, dar poate că nu era căminul Pound. Toate clădirile din campus arătau la fel, ca nişte blocuri de garsoniere pentru bătrâni, dintr-acelea finanţate de stat. Cath se gândi că poate ar trebui să-l oprească pe tatăl ei înainte să-i aducă restul cutiilor sus. -Tu trebuie să fii Cather, zise băiatul zâmbind larg şi întinzându-i mâna. -Cath, spuse ea, simţind o tresărire de panică în stomac. Îi ignoră mâna întinsă. (Oricum, Cath avea ambele mâini ocupate cu o cutie, deci ce aştepta băiatul ăsta de la ea? Era o greşeală. Trebuia să fie o greşeală. Ştia că Pound era un cămin mixt. .. Dar existau şi camere mixte? Băiatul îi luă cutia din braţe, punând-o pe patul liber. Patul din cealaltă parte a camerei era deja acoperit cu haine şi cutii. -Mai ai bagaje de adus?o întrebă el.Noi tocmai am terminat. Cred că o să ne ducem să mâncăm câte un hamburger.Tu nu vrei unul? Ai mai fost la Pear‟s? Au hamburgeri cât pumnul tău de mari. Îi luă mâna într-a lui. Cath înghiţi în sec. -Strânge pumnul! îi zise el. Cath făcu întocmai.

Fangirl

-Mai mari decât pumnul tău! aprecie băiatul dând drumul mâinii ei şi luând rucsacul pe care Cath îl lăsase în faţa uşii. -Mai ai cutii? Trebuie să mai ai şi alte cutii. Ti-e foame? Era înalt,slab şi bronzat şi arăta ca şi cum tocmai îşi scosese căciula, părul blond-închis stându-i în toate direcţiile. Cath se uită din nou la fişa ei de repartizare. El era Reagan? -Reagan! strigă vesel băiatul. Uite, a venit colega ta d cameră! . O fată păşi înăuntru prin spatele lui Cath, se întoarse şi o privi cu răceală. Avea părul drept, castaniu şi o ţigară neaprinsă între buze. Băiatul i-o luă şi şi-o puse între propriile buze. -Reagan, Cather. Cather, Reagan, zise el. -Cath, preciză aceasta. Reagan încuviinţă din cap şi cotrobăi prin geantă după o ţigară.

altă

-Eu m-am instalat aici, spuse ea arătând spre grămada de cutii din partea dreaptă a camerei. Dar nu contează. Dacă ai problem legate de feng shui, poţi să-mi muţi catrafusele în parteacealaltă. Se suci către băiat şi zise: -Mergem? El se întoarse către Cath: -Vii şi tu? Cath clătină din cap. Când se închise uşa în urma lor, se aşeză pe salteaua neînfăţată care se părea că îi aparţine.Feng shui-ul era ultima ei grijă. Îşi rezemă capul de peretele de cărămidă gri. Trebuia doar să se calmeze un pic. Trebuia să strângă la un loc toată nelinistea aceea pe care o simţea în fundul ochilor ca pe nişte paraziţi radio şi în gât ca pe bătăile încă unei inimi. Trebuia să o strângă la un loc şi să o împingă

RAINBOW ROWELL

înapoi în stomac, acolo unde îi era locul. Acolo o putea face ghem şi astfel ar fi reuşit să se descurce cu ea. Tatăl ei şi Wren aveau să urce din clipă în clipă, iar Cath nu voia ca ei să ştie că era pe punctul de a ceda psihic. Dacă ea ceda, ceda şi tatăl ei. Şi dacă oricare dintre ei ceda, Wren avea săse poarte de parcă ei ar fi făcut asta intenţionat,doar ca să-i strice prima zi în campus, care trebuia să fie perfectă. Noua şi minunataei aventură. -O să-mi multumesti mai târziu pentru asta, spunea Wren tot timpul. Spusese asta pentru prima dată în luna iunie. Cath îşi trimisese deja formularele de cazare la universitate şi bineînţeles că o trecuse pe Wren drept colegă de cameră. Nici măcar nu se gândise vreun moment că ar fi putut scrie altceva. Împărţiseră aceeaşi cameră timp de optsprezece ani. De ce s-ar fi schimbat lucrurile acum? -Tocmai pentru că am împărţit aceeaşi cameră timp de optsprezece ani, argumentase Wren. Stătea la capul patului lui Cath când îi zisese asta, cu acea enervantă care spunea că ea era Cea Matură.

atitudine

-Şi a fost perfect, spusese Cath, făcând un gest cuprinzător către dormitorul lor,spre teancurile de cărţi,posterele cu Simon Snow, dressingul unde amândouă îşi îndesau hainele, fără să-şi mai bată capul să reţină ce era al uneia şi ce era al celeilalte. Cath stătea la capătul opus al patului, încercând să nu pară Fraiera Care Plânge Mereu. -Acum vorbim despre facultate! insistase Wren. Scopul e să întâlneşti oameni noi când mergi la facultate! -Tocmai de-aia am o soră geamănă, ca să nu-mi fac griji în privinţa asta.Tot felul de necunoscute ciudate care iţi fură tampoanele si care miros a sos de salată... Şi care îţi fac poze cumobilul în timp ce dormi…

Fangirl

-Despre ce vorbeşti? zisese Wren oftând. De ce ar mirosi cineva a sos de salată? -A otet, spusese Cath. Tii minte când am fost în turul ăla organizat pentru candidaţi şi camera unei fete mirosea a sos Italian de salată? -Nu. -Păi, era dezgustător. -Aşa-i la facultate,îi replicase Wren exasperată, acoperindu-şi fata cu mâinile. Ar trebui să fie o aventură! -Este deja o aventură! Cath se trăsese mai aproape de sora ei şi îi dăduse la o mâinile de pe faţă.

parte

-Perspectiva este deja înfiorătoare. -Trebuie să cunoaştem oameni noi, repetase Wren. -N-am nevoie de oameni noi. -Asta dovedeşte câtă nevoie ai să cunoşti oameni noi...zisese Wren strângând mâinile lui Cath într-ale ei.Cath, gândeşte-te puţin: dacă stăm împreună, toată lumea o să ne trateze ca şi cum am fi aceeasi persoană. O să treacă patru ani până o să ne deosebească. -Trebuie doar să se uite cu atenţie, rostise Cath atingând cicatricea de pe bărbia lui Wren, aflată chiar sub buză. (Accident la săniuş. Aveau nouă ani,iar Wren era pe locul din faţă al saniei când s-au lovit de un copac. Cath & căzut în zăpadă.) -Ştii că am dreptate, spusese Wren. -Nu ştiu, clătinase din cap cealaltă. -Cath… -Te rog nu mă lăsa singură! -Nu eşti niciodată singură, adăugase atunci Wren, oftând din nou. Tocmai de-asta ai o soră geamănă.

RAINBOW ROWELL

*** -E chiar drăguţ aici, zise tatăl lor. Făcu privirea roată prin camera 913 şi lăsă pe salteaua lui Cath un coş de rufe plin cu pantofi şi cărţi. -Nu e drăguţ, tată! spuse Cath, stând ţeapănă lângă uşă. E ca o cameră de spital, dar mai mică. Şi fără televizor. -Ai o vedere frumoasă spre campus. Wren se apropie de fereastră şi rosti: -Camera mea are vedere spre parcare. -De unde ştii? o întrebă Cath. -De pe Google Earth. Wren de abia aştepta să înceapă facultatea. Ea şi colega ei de cameră, Courtney, vorbeau despre asta de săptămâni întregi. Courtney era tot din Omaha. Se întâlniseră deja şi cumpăraseră împreună tot feluri de lucruri pentru camera lor de cămin. Oath seţinuse după ele, stăpânindu-se să facă pe bosumflata în timp ce elealegeau postere şi lămpi de birou asortate. Tatăl lui Cath se întoarse de la fereastră şi îi cuprinse umerii cu braţul. -O să fie bine. -Ştiu, spuse ea dând din cap. -Bun, zise el bătând din palme. Următoarea oprire: căminul Schramm. A doua oprire: la pizza. A treia oprire: cuibul meu triști părăsit. -Fără pizza, spuse Wren.Scuze, tată. Eu şi Courtney mergem la petrecerea bobocilor diseară. Mâncăm acolo. Îşi aruncă privirea spre sora ei şi adăugă:

Fangirl

-Ar trebui să vină şi Cath la petrecere. -Eu sunt pentru pizza, zise aceasta cu un aer sfidător. -Sora ta are dreptate, Cath, făcu tatăl ei zâmbind. Ar trebui să te duci. Să cunoşti oameni noi. În următoarele nouă luni o să tot cunosc oameni noi. Astăzi aleg pizza. Wren îşi dădu ochii peste cap. -Bine, rosti tatăl lor şi o bătu pe Cath usor pe umăr. Următoarea oprire: căminul Schramm. Vă rog! le invită el deschizând usa. Cath nu se mişcă din loc. Se uită la sora ei. -Poţi să te întorci să mă iei, după ce o duci pe ea. Eu vreau să încep să despachetez. Wren nu o contrazise, ci ieşi pe hol. -Vorbim mâine, zise ea fără să se întoarcă suficient cât să o privească pe Cath. -Sigur, îi răspunse aceasta. Despachetatul îi dădea o stare de bine - să pună cearşafuri pe pat şi să îşi aranjeze manualele acelea noi şi incredibil de scumpe pe rafturi, deasupra noului ei birou. După ce s-a întors tatăl ei, au plecat împreună, pe jos, spre Valentino‟s. Pe drum au întâlnit doar tineri de vârsta lui Cath. Era înfricoşător. -De ce sunt toţi blonzi? întrebă Cath. Şi de ce sunt toti albi? Tatăl ei râse. -Te-ai obişnuit să locuieşti în cartierul cu cei mai puţini albi din Nebraska. Casa lor din South Omaha se afla într-un cartier mexican. Familia lui Cath era singura familie de albi din zonă.

RAINBOW ROWELL

-O, Doamne! zise ea. Crezi că aici sunt gherete de taco? - Cred că am văzut un Chipotle1... Cath oftă adânc. -Haide, parcă îţi plăcea Chipotle. -Nu asta e ideea. Ajunseră la Valentino‟s; era plin de studenţi. La fel ca ea, câţiva, nu mulţi, veniseră cu părinţii. -Zici că suntem într-o poveste SF! spuse Cath. Niciun copil… Puţini indivizi peste treizeci de ani...Unde sunt oamenii mai în vârstă? Tatăl ei se pregătea să muşte dintr-o felie de pizza. -Ca în Hrana verde2, rosti el. Cath râse. -Nu sunt bătrân, să ştii, adăugă el, bătând în masă cu două deget e de la mâna stângă. Patruzeci şi unu de ani. Colegii de muncă de vârsta mea de-abia acum încep să facă copii. -Tu te-ai gândit bine. Ai scăpat de-o grijă de tânăr. Acum poţi să începi să aduci fete acasă. -Fetele mele... îi replică el uitându-se în jos, în farfurie. Voi două sunteţi singurele fete la care mă gândesc. -Bleah! Tată! Sună aiurea. -Ştii ce vreau să spun. Ce se întâmplă cu tine şi sora ta? Nu v-aţi mai certat niciodată aşa până acum... -Nu ne certăm nici acum, zise Cath muşcând din felia ei de pizza cu şuncă şi cheeseburger. 1

' Chipotle Mexican Grill, lanţ de restaurante care servesc mâncare me xicană.. 2

Soylent Grenn (1973 ) , film regizat de Richard Fleischer . “ Hrana verde “ era prelucrata din cadaver umane .

Fangirl

Şi imediat scuipă: -Ah, nu! -Ce-ai păţit? Ai dat de vreo pleoapă? -Nu.De castraveţi muraţi.Nu-i nimic,doar că nu mă aşteptam. -Dar pare că vă tot certaţi. Cath ridică din umeri. Ea şi Wren nici nu prea mai vorbeau, darămite să se certe. -Wren vrea mai multă... independenţă. -Sună rezonabil, zise el. „Bineînţeles că pare rezonabil, doar asta e specialitatea lui Wren“, se gândi Cath. Dar nu mai adăugă nimic. Nu voia ca tatăl ei să se îngrijoreze din pricina asta acum. Îşi dădea seama, după felul în care bătea darabana pe masă, că începuse să-şi piardă răbdarea. Trecuseră deja prea multe ore de când se purta ca un tată normal. -Obosit? îl întrebă ea. El ii zâmbi,parcă cerându-şi scuze,şi îşi puse mâna în poală. -A fost o zi importantă. Importantă şi dificilă...Adică, ştiam că a şa o să fie. Ridică dintr-o sprânceană şi continuă: -Plus voi două, în aceeaşi zi.Uau.Încă nu-mi vine să cred că nu vă întoarceţi cu mine acasă... -Nu te obișnui pre atre fără noi . Nu sunt sigură că o să rezist nici un semestru întreg . Glumeam numai pe jumătte , ir tatăl ei își dădu seama . - O să te descurci , Cath , zise el și își puse mâna ( pe aceea care îi tremura mai puțin ) pese mâna ei , apoi i-o stânse . Și eu la fel . Știi asta , nu ?

RAINBOW ROWELL

- Tot ce vreau e să îți iei un cățel , îi spuse ea . - Aș uita mereu să il hrănesc . - L-am putea dresa să te hraneasca el pe tine . Când Cath ajunse înapoi , la cămin , colega ei de cameră , Reagon , nu se întoarse încă . Sau poate că venise și please din nou . Cutiile ei păreau neatinse . Cath termină de despachetat hainele , apoi deschise cutia cu lucrurile personale pe care și le adusese de acasa . Scoase p fotografie cu ea si Wren și o prinse de panoul de plută din spatele biroului . Era o poză de absolvire . Purtau amândouă robe roşii şi zâmbeau. Wren nu se tunsese încă … Wren nici măcar nu-i spusese lui Cath că avea să facă asta. Era pe la sfârşitul verii; s-a întors acasă de la serviciu aşa, pur şi simplu tu nsă băieţeşte. Îi stătea grozav, ceea ce probabil însemnă că şi lui Cath i-ar fi stat la fel cu tunsoarea aia.În niciun caz Cathnu ar mai fi putut să se tundă astfel,presupunând că şi-ar fi făcut curaj să renunţe la patruzeci de centimetri de păr. Nu putea s-o copieze pe Wren, aşa, ca în Anunţ periculos1. Apoi, Cath scoase poza înrămată a tatălui lor. Fotografia asta frumoasă, care îl înfăţişa în ziua nunţii, stătuse până acum pecomoda de acasă.Era tânăr,zâmbea şi purta o mică floarea-soarelui la rever. Cath puse poza pe raftul de deasupra biroului. După aceea scose fotografia cu ea şi Abel la balul de absolvire. Cath purta o rochie verde, lucioasă, Abel având un brâu de smoching asortat. Ea ieşise bine în poză, deşi faţa îi păreaciudat de dezgolită şi de plată fără ochelari. Şi Abel arăta bine, deşi părea plictisit. El mereu părea cam plictisit. 1

Single White Female ( 1992 ) , film în care Allison , personajul principal , este imitate , urmarită și controlată de coleg ei de cameră .

Fangirl

Cath se gândi că ar fi trebuit să-i fi trimis până în acel moment un mesaj lui Abel prin care să-l anunţe că ajunsese cu bine. Dar voia să aştepte până avea să se simtă mai vioaie şi mai relaxată. Mesajul trimis e bun trimis. Dacă pari prost dispusă sau melancolică, mesajul rămas acolo, în telefon, o să-ţi tot aminteascăce povară eşti pentru ceilalţi. La fundul cutiei erau posterele lui Cath cu Simon şi Baz. Le întinse pe pat cu grijă. Câteva erau originale, fuseseră desenatesau pictate special pentru Cath. Trebuia să le aleagă pe cele preferate. Nu avea loc pentru toate pe panoul de plută. Cath se hotărâse deja că nu va pune niciun poster pe pereţi,unde ar fi săritîn ochi. Alese trei. .. Simon ridicând Sabia Magilor. Baz lăfăindu-se pe un tron negru decorat cu colţi. Ei doi plimbându-se în timp ce frunze aurii se învârtejeau în jurul lor, iar fularele le fluturau în Vânt. Mai erau câteva lucruri în cutie: un bucheţel uscat, dintr-acelea de pus la rever, o panglică de la Wren, pe care scria „Clubul Farfuriilor Curate1“, busturile de colecţie ale lui Simon şi Baz, pe care şi le comandase de la Noble Collection. Cath le găsi tuturor acestora câte un loc, apoi se aşeză pe scaunul uzat de lemn de la birou. Aproape că se simţea ca acasă, dacă stătea aşa, cu spatele la jumătatea de cameră a lui Reagan, cu pereţii ei goi şi toate cutiile de acolo. ___________ 1

Campanie iniţiată de administraţia americană în timpul Primului Război Mondial şi continuată până după cel de-al Doilea Război Mondial, care avea ca scop promovarea ideii de raţionalizare a consumul .

RAINBOW ROWELL

În camera lui Simon era un baiat . Un băiat cu păr negru, lins si cu ochii cenusii , reci . Se învartea în cerc, ţinând un pisoi sus, în aer, în timp ce o fată sărea și încerca să îl prindă. -Dă-mi-lînapoi! striga fata. O să-l răneşti! Băiatul a râs şi a ridicat pisoiul şi mai sus, darîn următorul moment l-a văzut pe Simon în pragul uşii şi s-a oprit, adoptând o expresie dură. -Sal'tare, a spus băiatul brune podea. Motanul a aterizat în picioare şi a ţâşnit din cameră. Fata a fugit după el. Băiatul i-a ignorat. Atras de jacheta uniformei pentru a o aranja cum trebuie şi a zâmbit în colţul stâng al gurii. -Te ştiu. Eşti Simon Snow... moștenitorul Magului, a spus el întinzându-i mâna cu înfumurare. Eu sunt Tyrannus Basilton Pitch . Dar poţi să-mi spui Baz. O să fim colegi de cameră. Simon s-a încruntat , ignorând mâna albă, întinsă către el. -Ce crezi ca făceai cu pisoiul fetei? (Fragment din capitolul 3 al volumuluri Simon Snow şi moştenitorul Magului, copyright © 2001, Gemma T. Leslie)

Fangirl

DOI În cărţi, când personajele se trezesc într-un loc necunoscut, trec mereu prin acel moment de dezorientare, când nu ştiu unde se află. Lui Cath nu i se întâmplase niciodată asta, pentru că îşi amintea întotdeauna clipele de dinainte de somn. Dar tot era ciudat să audă vechea alarmă pornindu-se dintr-o dată în acest loc nou. Lumina din cameră era stranie, prea gălbuie pentru orele dimineţii, iar în aer se simţea o notă puternică de detergent, cu care Cath nu era sigură că se va putea obişnui. Îşi luă mobilul şi opri alarma, amintindu-şi că încă nu-i trimisese mesaj lui Abel. Nu-şi verificase nici măcar adresa de e-mail sau contul de FanFixx înainte de culcare. „prima zi“, îi scrise ea acum lui Abel. „vorbim mai încolo, pup etc.“ Patul din cealaltă jumătate a camerei era tot gol. Pe Cath nu o deranja asta. Poate că Reagan urma să-şi petreacă tot timpul în camera iubitului ei. Sau în apartamentul lui. Iubitul ei părea mai mare probabil că locuia undeva în afara campusului, cu alţi douăzeci de băieţi, într-o casă dărăpănată cu o canapea în curtea din faţă. Deşi avea toată camera la dispoziţie, Cath nu se simţea în siguranţă să se schimbe acolo. Reagan putea să intre în orice moment. Iubitul lui Reagan putea să intre în orice moment... Şi oricare dintre ei putea fi genul ăla de pervers care se foloseşte de camera fotografică a mobilului. Cath îşi luă hainele la baie şi se schimbă într-o cabină. La chiuvete era o fată care încerca cu disperare să stabilească contact vizual cu ea, ca să se împrietenească, dar Cath se prefăcu că nu observă.

RAINBOW ROWELL

După ce termină pregătirile, îi rămase destul timp pentru micul dejun, dar nu se simţea îndeajuns de curajoasă să meargă la cantină. Încă nu ştia unde e aceasta şi nici cum funcţionează… . În situaţiile noi, cele mai complicate reguli sunt tocmai acelea pe care nimeni nu se oboseşte să ţi le explice. (Şi despre care nu afli nimic pe Google.) Cum ar fi: unde începe coada? Ce feluri de mâncar e poţi comanda? Unde stai în picioare şi unde poţi să te aşezi? Încotro te duci după ce termini de mâncat şi de ce se uită toată lumea la tine? Îh! Cath desfăcu o cutie cu batoane proteice. Mai avea patru astfel de cutii şi trei borcane imense de unt de arahide ascunse sub pat. Dacă le drămuia, putea evita cantina până în octombrie. Îşi deschise laptopul şi, în timp ce mesteca un baton cu roşcove şi ovăz, îşi verifică contul de FanFixx. Erau nişte comentarii noi pe pagina ei de la oameni care se frământau pentru că ea nu postase un nou capitol din Nu renunţa cu o zi în urmă. „Bună, tuturor!“ tastă ea. „Scuze pentru ziua de ieri. Prima zi de şcoală, chestii ce ţin de familie etc.S-ar putea să nu pun nimic nici azi. Dar vă promit că mă întorc la scris marţi şi o să am nişte idei foarte şmechere. Vă las, Magicath.“ În timp ce se îndrepta către sala de cursuri, Cath nu reuşea să scape de sentimentul că se preface a fi studentă într-un film pe tema maturizării. Decorul era perfect: peluze verzi, clădiri de cărămidă şi, pretutindeni, adolescenţi cu rucsacuri. Cath îşi mută cu efort geanta de pe un umăr pe celălalt. „Priviţi! Sunt imaginea clasică a studentei.“ Ajunse la cursul de istorie a Americii cu zece minute mai devreme, dar nu suficient de devreme ca să prindă un loc în spatele clasei. Toţi cei din sală păreau să se simtă stingheri şi neliniştiţi, ca şi cum îşi petrecuseră mult prea mult timp încercând să se hotărască ce haine să poarte.

Fangirl

(„Pune început bun“, se gândise Cath când îşi alesese hainele cu o seară în urmă. Blugi. Tricou cu Simon. Cardigan verde.) Băiatul care stătea în banca de lângă ea avea căşti în urechi şi dădea timid din cap în ritmul muzicii. Fata din cealaltă parte îşi tot arunca părul când pe un umăr, când pe celălalt. Cath închise ochii. Auzea băncile celorlalţi scârţâind. Simţea mirosul de deodorant al colegilor. Simplul fapt că îi ştia prezenţi acolo o făcea să fie încordată şi să se simtă încolţită. Dacă ar fi încercat să-şi calce pe mândrie, Cath ar fi putut să meargă la cursul ăsta împreună cu sora ei. Şi ea, şi Wren aveau nevoie de creditele cursului de istorie. Poate că ar fi trebuit să meargă la cursuri cu Wren cât încă mai aveau nişte lucruri în comun, pentru că nu erau interesate deloc de aceleaşi materii. Wren voia să studieze marketingul şi, cine ştie, să se angajeze în publicitate, ca tatăl lor. Cath nici măcar nu se putea imagina având un serviciu sau o carieră. Alesese filologia, sperând că asta însemna că putea să-şi petreacă următorii patru ani citind şi scriind. Şi, poate, încă patru ani după aceea. Oricum, avea medii îndeajuns de mari ca să sară peste cursul pregătitor. Iar în primăvară, când se întâlnise cu profesorul-consilier, Cath l-a convins că se putea descurca la cursul introductiv de creaţie literară pentru anii mai mari. Era, de fapt, singurul curs -şi, poate, unicul lucru care ţinea de colegiu pe care Cath îl aştepta cu nerăbdare. Profesoara care preda chiar era romancieră. Cath îi citise cele trei cărţi (care vorbeau despre atmosfera de declin şi dezolare din America rurală) în timpul vacanţei de vară. -De ce citeşti chestia aia? o întrebase Wren când îşi dăduse seama ce făcea. -Poftim? -O carte fără dragoni sau elfi pe copertă. -Îmi lărgesc orizontul.

RAINBOW ROWELL

-Şşt! făcuse Wren, acoperind urechile figurii de pe afişul de film de deasupra patului ei. O să te audă Baz! -Baz are încredere în relaţia noastră, răspunsese Cath, neputându-şi reţine zâmbetul. Se gândise la sora ei, iar asta o făcu pe Cath să-şi caute mobilul. Probabil că Wren ieşise în oraş noaptea trecută. Păruse că tot campusul fusese pus pe petrecere. Cath se simţise sub asediu în camera ei pustie de cămin. Strigăte. Râsete. Muzică. Din toate direcţiile. Lui Wren probabil că tot zgomotul ăsta i se păruse irezistibil. Cath scotoci după telefon prin geantă. „te-ai trezit?“ Mesaj trimis. Câteva secunde mai târziu, se auzi bipul alertei de mesaje a telefonului. ,,nu cumva trebuia să te întreb eu asta?“ „am fost prea obosită să îţi scriu aseara , tastă Cath. ,,m-am culcat la zece.“ Bip. „deja îţi neglijezi fanii...“ Cath zâmbi. „eşti mereu gelos pe fanii mei...“ „să ai o zi bună.“ „da, şi tu.“ Un tip de origine indiană, de vârsta a doua, îmbrăcat într-un sacou de tweed, care îi dădea o înfăţişare blândă, intră în amfiteatru. Cath îşi închise mobilul şi îl strecură înapoi în geantă.

Fangirl

*** Era moartă de foame când a ajuns înapoi în camera de cămin. În ritmul ăsta, batoanele ei proteice nu aveau să-i ajungă nici măcar o săptămână... În faţa camerei ei şedea un băiat. Acelaşi. Iubitul lui Reagan? Sau partenerul ei de fumat? -Cather! zise el zâmbind. Începu să se ridice imediat ce o văzu apropiindu-se - era un întreg proces, pentru că picioarele şi mâinile lui erau prea lungi în comparaţie cu corpul. -Mă cheamă Cath. -Eşti sigură? Îşi trecu o mână prin păr, ca şi cum voia să se asigure că este în continuare ciufulit. -Pentru că îmi place mult cum sună Cather. -Sunt foarte sigură, spuse ea ferm. Am avut suficient timp ca să mă hotărăsc. Băiatul rămase acolo, aşteptând ca ea să deschidă uşa. -Reagan e înăuntru? îl întrebă Cath. -Dacă era, eu aş fi fost deja înăuntru, zâmbi el. Cath strângea cheia între degete, dar nu deschise uşa. Nu avea nevoie de asta acum. Trecuse deja prin prea multe situaţii noi şi diverse în acea zi. Voia doar să se ghemuiască în patul acela străin, care scârţâia, şi să înfulece trei batoane proteice. -Când vine? întrebă ea privind dincolo de silueta băiatului. Acesta ridică din umeri. Stomacul lui Cath se strânse dureros. -Păi, nu te pot lăsa să intri pur şi simplu! izbucni ea.

RAINBOW ROWELL

-De ce nu? -Nici măcar nu te cunosc. -Glumeşti? râse el. Ne-am întâlnit ieri. Eram în cameră când ai venit tu. -Da, dar nu te cunosc. Nici măcar pe Reagan n-o cunosc. -Şi o s-o laşi şi pe ea să aştepte la uşă? -Uite, zise Cath, nu pot să las tipi necunoscuţi să intre în camera mea. Nu ştiu nici măcar cum te cheamă. Situaţia asta are potenţialul unui viol. -Viol? -Înţelegi, nu? El ridică dintr-o sprânceană şi clătină din cap, zâmbind încă. Nu chiar. Dar acum nu mai vreau să intru cu tine. Cuvântul „viol“ îmi creează o stare de disconfort. -Şi mie, zise ea răsuflând uşurată. Băiatul se rezemă de perete şi se lăsă să alunece pe podea, privi nd in sus spre ea. Îi întinse mâna. -Eu sunt Levi, apropo. Încruntată, Cath dădu mâna cu el. Încă ţinea cheile. -OK, zise ea, apoi deschise uşa şi o închise în urma ei cât de repede putu. Îşi luă laptopul şi batoanele proteice şi se cuibări într-un colţ al patului. Cath se tot învârtea, dar numai prin jumătatea ei de cameră. Şi nu avea îndeajuns spaţiu. Se simţea ca într-o închisoare, mai ales acum că iubitul lui Reagan, Levi, stătea de pază sau, mai bine zis, zăcea de pază pe podea, pe hol.

Fangirl

Cath s-ar fi simţit mai bine dacă ar fi putut vorbi cu cineva. Se întrebă dacă să o sune pe Wren sau dacă era prea curând. Îl sună pe tatăl ei, în schimb. Şi îi lăsă un mesaj vocal. Îi trimise un mesaj lui Abel. „hei. Am bifat o zi. tu ce faci?“ Îşi deschise manualul de sociologie. Apoi laptopul. Pe urmă se ridică să deschidă o fereastră. Era cald afară. Peste drum, câţiva studenţi se alergau cu pistoale dintr-acelea cu proiectile din burete. Asta se întâmpla în faţa sediului Pi Kappa, frăţia ciudaţilor. Cath îşi scoase mobilul şi sună. -Bună, răspunse Wren. Cum a fost prima ta zi? -În regulă. A ta? -Bună, zise Wren. Wren reuşea mereu să pară relaxată şi nonşalantă. -Adică a fost enervantă. Am greşit clădirea mergând la cursul de statistică. -Ce naşpa. Se deschise uşa, iar Reagan şi Levi intrară în cameră. Reagan îi aruncă o privire ciudată lui Cath, dar Levi îi zâmbi. -Da, continuă Wren. Am întârziat doar câteva minute, dar tot m-am simtit ca o proastă. Hei, eu şi Courtney mergem să luăm cina acum, pot să te sun mai târziu? Sau vrei să te întâlneşti cu noi la prânz, mâine? Cred că o să începem să ne vedem la Selleck, la amiază, de acum încolo. Ştii unde e? -O să găsesc eu locul, zise Cath. -Bine, aşa rămâne. Ne vedem atunci. -Bine, spuse Cath. Apăsă tasta de încheiere a apelului şi îşi puse mobilul la loc, în buzunar. Levi se întinsese deja cât era de lung pe patul lui Reagan.

RAINBOW ROWELL

-Fă-te util, îi zise aceasta, aruncând un cearşaf mototolit spre el. Bună, adăugă ea întorcându-se spre Cath. -Bună, li răspunse Cath. Rămase in picioare preţ de un minut, aşteptând să vadă dacă era rost de ceva conversaţie, dar Reagan nu părea interesată de lucrul acesta. Răscolea prin cutii, ca şi cum ar fi căutat ceva anume. -Cum a fost prima ta zi aici? o întrebă Levi. Trecu o clipă până ca fata să-şi dea seama că Levi vorbea cu ea. -Bună. -Eşti în anul întâi, nu? continuă el în timp ce făcea patul lui Reagan. Cath se întrebă dacă Levi avea de gând să-şi petreacă noaptea în camera lor. Asta n-ar fi fost în regulă. Absolut deloc. Băiatul se uita în continuare la Cath zâmbindu-i, aşa că ea încuviinţă dând din cap. -Ai găsit toate sălile cursurilor tale? -Da... -Cunoști oameni noi? „Da“, se gândi ea, „pe voi.“ Nu mi-am propus asta, zise ea. O auzi pe Reagan pufnind. -Unde-ţi sunt feţele de pernă? făcu Levi privind spre dulap. -În cutii, îi răspunse Reagan. Levi începu să golească o cutie, aranjând obiectele pe biroul lui Reagan ca şi cum ştia unde trebuia să stea fiecare. Îşi ţinea capul aplecat, care îi atârna de parcă ar fi fost vag ataşat de gât şi de umeri. Levi semăna cu una dintre acele figurine ale căror membre sunt prinse de trunchi cu benzi uzate de elastic. Era ceva neîmblânzit în

Fangirl

înfăţişarea lui. Şi în cea a lui Reagan la fel. „Cine se aseamănă se adună“, se gândi Cath. -Şi la ce eşti studentă? o întrebă el pe Cath. -La Litere, spuse ea, apoi făcu o pauză cam prea mare până să se intereseze: Tu ce studiezi? Levi păru încântat să răspundă. Să răspundă la ceva, la orice. -Ingineria mediului. Cath nu ştia ce înseamnă asta, dar nu voia să întrebe. -Te rog să nu începi să vorbeşti despre ingineria mediului, oftă Reagan. Hai să stabilim regula asta, valabilă tot restul anului. Nu se vorbeşte despre ingineria mediului la mine în cameră! -E şi camera lui Cather. -Cath, îl corectă Reagan. -Dar când nu eşti în cameră? O întrebă el pe Reagan. Putem să vorbim despre ingineria mediului când tu nu eşti în cameră? -Când eu nu sunt în cameră... cred că tu o să aştepţi afară, pe hol, spuse ea. cu .

Cath zâmbi spre Reagan, chiar dacă aceasta era întoarsă spatele. Apoi văzu că Levi o urmărea, aşa că surâsul ei dispăru

Toţi studenţii din sală păreau că asta aşteptaseră toată săptămâna. De parcă urma să înceapă un concert. Sau ca şi cum erau la premiera unui film nerecomandat minorilor. Când profesoara Piper intră, întârziind câteva minute, primul lucru pe care Cath îl remarcă fu faptul că era mai scundă decât părea în pozele de pe copertele cărţilor ei. Poate că era o prostie. Acelea erau portrete, până la urmă. În ele , profesoara Piper reuşea să umple cadrul: avea pomeţi înalţi, ochi mari, de un albastru spălăcit şi un păr impresionant, lung şi şaten.

RAINBOW ROWELL

În realitate, părul profesoarei era la fel de impresionant, dar cărunt şi un pic mai bogat decât în poze. Era atât de scundă, încât trebuia să facăun mic salt ca să se poată aşeza pe catedră. -Aşadar, zise ea în loc de bună ziua, bine aţi venit la cursul de creaţie literară. Văd câteva feţe cunoscute prin sală. Le zâmbi unor studenți , nu și lui Cath . Cath era , în mod evident , singura din anul întâi din încăpere . Tocmai își dăduse seama ce anume îi dădea de gol pe boboci: rucsacurile mult prea noi, faptul că fetele erau machiat e şi că băieţii aveau tricouri marca Jockey,cumpărate de pe Hot Topic. Tot ce purta Cath, de la tenişii ei Vans roşii la ochelarii de soare vişinii, era de la Target. Studenţii din ani mai mari purtau ochelari Ray-Ban cu rame groase şi negre. Profesorii la fel. Dacă şi-ar fi luat şi ea o pereche de ochelari Ray-Ban negri, probabil că ar fi putut să îşi comande un gin tonic pe undeva, prin împrejurimi, fără să fie legitimată. -Ei bine, zise profesoara, mă bucur că sunteţi aici cu toţii. Vocea ei era caldă şi şoptită. Ai fi putut să spui că toarce ca o pisică şi n-ai fi fost prea departe de adevăr. Vorbea atât de încet, încât toată lumea trebuia să stea nemişcată ca să o poată auzi. -Avem multe de făcut semestrul ăsta. Deci hai să nu irosim nici un minut! Să intrăm în subiect. Se aplecă în faţă, ţinându-se de marginea catedrei. -Sunteţi pregătiţi? Ne facem intrarea? Majoritatea celor din sală încuviinţară din cap. Cath se uită în jos, în caiet. -OK, să începem cu o întrebare care nu are, de fapt, un răspuns.. . De ce scriem ficţiune? Unul dintre studenţii mai mari decise să răspundă provocării. -Ca să ne exprimăm, propuse el.

Fangirl

-Sigur, zise profesoara. De asta scrii tu? Băiatul încuviinţă din cap. -OK... Ce alt motiv mai putem avea? -Pentru că ne place să ne auzim vocea, adăugă o fată. Era tunsă ca Wren şi îi stătea chiar mai bine. Arăta ca Mia Farrow în Copilul lui Rosemary1 (având, în plus, o pereche de ochelari Ray-Ban). -Da, râse profesoara. Avea un râs ca de zână, se gandi Cath. -Evident, ăsta e motivul pentru care scriu eu. Şi predau ! Toată lumea râse împreună cu ea. -Din ce alt motiv? „Eu de ce scriu?“ Cath încercă să găsească un răspuns profund, ştiind totuşi că, şi dacă l-ar fi aflat, nu ar fi avut curajul să-l formuleze cu voce tare. -Ca să explorăm lumi necunoscute, adăugă cineva. -Ca să explorăm lumi deja cunoscute, zise un altul. Profesoara Piper aproba din cap. „Ca să flu altundeva“, se gândi Cath. -Deci... toarse profesoara. Poate ca să ne înţelegem pe noi însine? -Ca să ne eliberăm, zise o fată. „Ca să ne eliberăm de noi înşine.“ __________ 1

Rosemary 's Baby (1965), film în regia lui Roman Polanski.

RAINBOW ROWELL

-Ca să le arătăm oamenilor ce se întâmplă în mintea noastră, rosti un băiat în blugi strâmţi, roşii. -Presupunând că vor să ştie, completă profesoara. Toată lumea izbucni în râs. -Ca să-i facem pe oameni să râdă. -Ca să ne bucurăm de atenţie. -Pentru că e singurul lucru pe care ştim să-l facem. -Vorbeşte in numele tău, spuse profesoara. Eu ştiu să cânt la pian. Dar continuaţi… Îmi place. Îmi place. -Ca să facem să, înceteze vocile din minţile noastre, vorbi băiatul din faţa lui Cath. Avea un păr scurt şi negru, care dobândea o tentă încă şi mai în chisă pe ceafă. „Ca să încetăm“, se gândi Cath. „Ca să încetăm să mai fim ceva anume sau undeva anume.“ -Ca să ne punem amprenta pe ceva, zise Mia Farrow . Ca să creăm ceva care să ne supravieţuiască. Băiatul din faţa lui Cath interveni din nou: -Reproducere asexuată. Cath îşi imagină că stătea în faţa laptopului ei. Încercă să pună în cuvinte ce simţea, ce se întâmpla când era bine, când totul funcţiona, când îi veneau cuvintele înainte să-şi dea seama ce vor să însemne, tâşnind din pieptul ei ca rimele, ca versurile de rap. Uşor ca săritul coardei. Ca atunci când sari fix înainte ca frânghia să-ţi atingă gleznele. -Ca să împărtăşim lumii ceva adevărat, răspunse o altă fată. Şi ea purta ochelari Ray-Ban. Cath clătină din cap.

Fangirl

-De ce scriem ficţiune? întrebă profesoara Piper. Cath se uită în jos, în caiet. „Ca să dispar. “

RAINBOW ROWELL

Era atât de concentrat - şi de frustrat -, încât nici măcar nu a văzut-o pe fata cu păr roşu care s-a aşezat la masa lui. Avea codiţe şi purta ochelari de modă veche, cu lentile alungite, ca acela pe care i-ai putea lua la o petrecere dacă te-ai costuma în vrăjitoare. -O să te epuizezi, i-a zis fata. -Încerc să fac asta cum trebuie, a spus Simon mormăind, lovind din nou moneda de doi cenţi cu bagheta şi încruntându-se dureros de tare. Nu se întâmplă nimic. -Lasă-mă pe mine, a spus ea, mişcându-şi rapid mâna peste monedă. Nu avea baghetă, dar purta un inel mare, violet. Avea un fir de aţă înfăşurat în jurul degetului, ca să nu-i cadă bijuteria. -Zboară spre casă! Moneda a vibrat, apoi i-au crescut şase picioare şi un fel de abdomen şi a început să fugă pe masă. Fata a împins-o cu blândeţe într-un borcan. -Cum ai făcut asta? a întrebat-o Simon. Şi ea era în primul an, la fel ca el. Îşi dădea seama după matricola verde de pe puloverul ei. -Nu faci magie, a rostit ea încercând să zâmbească cu modestie şi fiind cât pe ce să-i reuşească lucrul acesta. Eşti magie. Simon s-a holbat la moneda de doi cenţi transformată în buburuză. -Eu sunt Penelope Bunce, a zis fata întinzându-i mâna. -Simon Snow, a replicat el dând mâna cu ea. Ştiu, a zâmbit Penelope.

Fangirl

(Fragment din capitolul 8 al volumului Simon Snow şi mostenitorul Magului, copyright © 2001, Gemma T. Leslie)

RAINBOW ROWELL

TREI Era imposibil să scrie în condiţiile astea. În primul rând, camera lor era mult prea mică. Era un dreptunghi zgarcit, în care fuseseră înghesuite cele două paturi, de-o parte şi de cealaltă a uşii. Când aceasta se deschidea, lovea capătul saltelei lui Cath. Încăperea era îndeajuns de lată cât să încapă şi două birouri, între paturi şi ferestre. Dacă vreuna dintre fete ar fi adus o canapea, ea ar fi ocupat tot spaţiul rămas liber în mijlocul camerei. Niciuna dintre ele nu îşi adusese canapea. Sau televizor. Sau vreo lampă drăguţă de la Target. Reagan nu părea să-şi fi adus niciun lucru personal în afară de haine, de un prăjitor de pâine chestie cu totul interzisă şi de Levi, care stătea întins pe patul ei, cu ochii închişi, ascultând muzică, în timp ce ea tasta zgomotos la computer (un jaf de laptop, la fel ca al lui Cath). Cath era obişnuită să împartă camera; făcuse asta cu Wren de când se ştia. Dar dormitorul lor de acasă era aproape de trei ori mai mare decât încăperea aceasta. Iar Wren nu ocupa atât de mult spaţiu ca Reagan. Metaforic vorbind. Spaţiu mental. Wren nu te deranja. Cath încă nu ştia ce să creadă despre Reagan... Partea bună era că Reagan nu părea interesată ca ea şi Cath să stea treze noaptea-ntreagă ca să-şi împletească una alteia părul şi să se împrietenească la cataramă. Ce ușurare ! Partea proastă era că Reagan nu părea interesată de Cath deloc. De fapt, şi asta era cumva o uşurare. Reagan era înfricoşătoare. Punea multă energie în tot ce făcea. Dădea buzna pe uşă, apoi o trântea. Era mai mare decât Cath, un pic mai înaltă şi cu forme mai generoase (pe bune, generoase). Chiar şi personalitatea ei părea mai mare. Când Reagan era în cameră, Cath încerca să nu-i stea în cale şi să evite contactul vizual cu ea. Reagan se comporta ca şi cum Cath nu

Fangirl

se afla acolo, aşa că şi aceasta din urmă făcea la fel. De obicei, metoda funcţiona în cazul amândurora. Dar momentan, îi era greu să scrie prefăcându-se că Reagan nu exista. Lucra la o scenă complicată: Simon şi Baz se certau pentru că nu se puneau de acord dacă vampirii vor putea fi consideraţi vreodată cu adevărat buni şi dacă ei doi ar fi trebuit să meargă la balul de absolvire împreună. Îşi dorea să fie o scenă foarte amuzantă, romantică şi profundă, toate astea fiind, de altfel, specialităţile lui Cath. (Se pricepea destul de bine şi la scenele de trădare. Şi la cele cu dragoni vorbitori.) Dar nu putea trece de fraza „Simon şi-a dat din ochi părul castaniu-auriu şi a oftat“, Nici măcar nu putea să-l facă pe Baz să se mişte. Gândurile îi fugeau continuu la faptul că Reagan şi Levi stăteau chiar în spatele ei. Creierul îi era blocat pe semnalul „ALERTA : INTRUŞIl“. În plus, murea de foame. Imediat ce Reagan şi Levi aveau să plece să ia cina, Cath plănuia să mănânce un borcan întreg de unt de arahide. Asta dacă aveau de gând să plece la cină , Reagan continua să lovească în taste de parcă voia să rupă biroul, Levi nu dădea semne de plecare, iar stomacul lui Cath începuse deja să chiorăie. Apucă un baton proteic şi ieşi din cameră, intenţionând să facă o scurtă plimbare pe hol ca să-şi limpezească gândurile. Dar pe hol zici că era o reuniune. Toate uşile camerelor erau proptite larg deschis, în afară de a lor. Fetele mişunau peste tot, vorbind şi râzând. Tot etajul mirosea a pop-corn ars. Cath se strecură în baie şi se ascunse într-una dintre cabine, desfăcând ambalajul batonului proteic. Lacrimi de nervi îi curgeau pe obraji. „Doamne“, se gândi ea. „Doamne. Bun. Nu e atât de grav. De fapt, nu e nimic în neregulă. Ce s-a întâmplat, Cath? Nimic.“ Îşi simţea tot corpul încordat. Era pe cale să cedeze. Iar stomacul parcă îi luase foc.

RAINBOW ROWELL

Îşi scoase telefonul şi se întrebă oare ce făcea Wren. Probabil crea secvenţe coregrafice pe muzica lui Lady Gaga. Probabil proba puloverele colegei ei de cameră. Probabil nu stătea pe closet, mâncând un baton cu migdale şi seminţe de in. Cath ar fi putut să-l sune pe Abel... Dar ştia că el trebuia să plece a doua zi de dimineaţă la Missouri Tech1. Familia îi organizase o mare petrecere cu turte de mălai cu carne, făcute în casă, şi cu fursecurile cu cremă de cocos ale bunicii, pe care le considerau atât de speciale, încât nu le găseai la brutăria familiei. Abel lucra la panaderia2 , iar familia lui locuia în apartamentul de deasupra. Părul lui mirosea mereu a scorţişoară şi a drojdie... Doamne, lui Cath chiar că îi era foame. Îşi aruncă ambalajul de la batonul proteic în coşul pentru tampoane şi se spălă pe faţă înainte să se întoarcă în camera. Reagan şi Levi tocmai ieşeau, slavă Domnului! În sfârşit! -Pe curând, zise Reagan. -Tine-o tot aşa! îi spuse Levi, zâmbind. În momentul în care au închis uşa în urma lor, Cath se simţi de parcă era gata să se prăbuşească. Luă încă un baton proteic, se trânti în vechiul fotoliu de lemn în cepea să-i placă scaunul ăsta şi deschise un sertar ca să-şi sprijine piciorul.

_______ 1 Missouri University of Science and Technology. 2 „Brutărie“ (span.).

Fangirl

Simon şi-a dat din ochi părul castaniu-auriu şi a oftat. - Doar pentru că nu îmi vineîn minte niciun exemplu de

vampir erou,

nu înseamnă că aşa ceva nu există. Baz s-a oprit din încercarea de a-şi face cufărul să leviteze şi i-a zâmbit lui Simon, dezvelindu-şi un colţ strălucitor. -Personajele pozitive se îmbracă în alb, a zis Baz. Ai încercat

vreodată

să cureţi pete de sânge de pe o pelerină albă? Căminul Selleck era chiar în mijlocul campusului universitar. Puteai merge să mănânci acolo, chiar dacă nu erai cazat în el. De obicei, Cath le aştepta pe hol pe Wren şi Courtney, ca să nu trebuiască să intre singură în cantină. -Cum e colega ta de cameră? O întrebă Courtney în timp ce înaintau la coada din faţa bufetului cu salate. O întrebase ca şi cum ea şi Cath erau prietene vechi, ca şi cum Cath ar fi ştiut despre Courtney mai multe decât că îi place să mănânce brânză de vaci cu piersici. Bufetul suedez de la Selleck era ciudat de tot. Brânză de vaci cu piersici, compot de pere cu caşcaval ras. -Ce-i asta? se interesă Cath, ridicând un polonic de salată de fasole verde cu fasole boabe. -Poate că-i vreo altă specialitate din Nebraska de vest, zise Wren. Avem băieţi în cămin care poartă pălării de cowboy tot timpul, chiar şi când se plimbă pe hol. -Mă duc să găsesc o masă, spuse Courtney. -Hei, zise Cath urmărind-o pe Wren cum îşi umplea farfuria cu legume, am scris noi două vreo poveste în care Simon şi Baz dansau?

RAINBOW ROWELL

-Nu-mi amintesc, făcu Wren. De ce? Scrii tu o scenă de dans? -Ei valsează. Sus, pe metereze. -Ce romantic, spuse Wren uitându-se după Courtney prin sală. -Mi-e teamă să nu-l fac pe Simon să pară prea sentimental. -Simon este sentimental. -Mi-aş fi dorit să citeşti şi tu asta, adăugă Cath, urmând-o către masă. -Nu o citesc deja toţi puştii de clasa a noua din America de Nord? replică Wren aşezându-se lângă Courtney. -Şi din Japonia, spuse Cath luând loc. Sunt straniu de populară în Japonia. Courtney se aplecă spre Cath, ca şi cum aflase şi ea marele secr et, şi zise: -Cath, Wren mi-a spus că scrii povestiri cu Simon Snow. Ce grozav! Sunt un mare fan al lui Simon Snow. Am citit toate cărţile când eram mică. Cath îşi desfăcu sandviciul şi zise sceptică: -Nu s-au terminat încă. Courtney luă o gură de brânză de vaci, fără să dea atenţie faptului că fusese corectată. -Adică seria nu s-a încheiat. Cartea a opta iese abia anul viitor, continuă Cath. -Spune-ne despre colega ta de cameră, o îndemnă Wren zâmbindu-i inexpresiv. - Nu e nimic de spus. -Atunci inventează ceva. Wren era nervoasă. Iar asta o enerva pe Cath. Dar apoi Cath se gândi cât debucuroasă era, de fapt, pentru că avea mancare gătită şi pentru că acum nu stătea de vorbă cu necunoscuti, aşa că se hotărî să

Fangirl

facă efortul de a fi drăguţă cu noua şi exuberanta colegă de cameră a lui Wren. -O cheamă Reagan. Are păr castaniu-roscat... Şi fumează. Courtney strâmbă din nas. -Fumează în cameră? -Nu prea rămâne prin cameră. -Şi n-aţi stat şi voi de vorbă? o întrebă Wren bănuitoare. -Păi, ne-am salutat, zise Cath. Am vorbit cu iubitul ei puţin. -Cum e iubitul ei? se interesă Wren. -Nu ştiu. Înalt? -Mă rog, au trecut doar câteva zile. Sunt sigură că o să ajungi să o cunoşti mai bine. Apoi, Wren schimbă subiectul, vorbind despre o întâmplare de la o petrecere la care fusese cu Courtney. Locuiau împreună de doar două săptămâni, dar deja aveau o groază de glume ale lor, pe care Cath nu le înţelegea. Cath îşi mâncă sandviciul cu carne de curcan, plus două porţii de cartofi prăjiţi şi îşi ascunse încă un sandvici în geantă când Wren nu era atentă. În noaptea aceea, Reagan a rămas şi ea în cameră. (Levi nu, slavă Domnului!) Se culcă înaintea lui Cath, care încă tasta. -Te deranjează lumina? o întrebă Cath, arătând spre lampa care făcea corp comun cu biroul ei. Pot s-o sting. -E în regulă, zise Reagan. Cath îşi puse căştile in urechi ca să nu audă zgomotele făcute de Reagan adormind. Respiratia ei Foiala prin cearşafuri. Scârţâitul patului. „Cum poate să adoarmă aşa uşor cu o necunoscută în cameră?“ se întrebă Cath. Îşi lăsă căştile in urechi şi se băgă, în sfârşit, în propriul pat şi-şi trase plapuma peste cap.

RAINBOW ROWELL

-Încă n-ai stat de vorbă cu ea? se interesă Wren săptămâna urmă toare tot la un prânz. -Vorbim. Ea spune: „Ai putea să închizi fereastra”, iar eu zic: „Sigur“. Ne spunem şi „bună“, facem asta în fiecare zi. Uneori de două ori pe zi. -Devine ciudat, zise Wren. -Încep să mă obişnuiesc, mărturisi Cath jucându-se cu furculița prin piureul de cartofi. -Tot ciudat e. -Pe bune? Chiar vrei pe bune să începi discuţia despre cum m-am ales cu o colegă ciudată de cameră? Wren oftă. -Dar iubitul ei? -Nu l-am mai văzut de câteva zile. -Ce faci weekendul ăsta? -Temele, probabil. Scriu despre Simon. -Eu şi Courtney mergem la o petrecere în seara asta . -Unde? -La Casa Triangle! zise Courtney. O spusese cu tonul ăla cu care fraierii vorbesc despre „Casa Playboy“. -Ce e Casa Triangle? întrebă Cath. -E frăţia studenţilor de la Inginerie, zise Wren. -Cum ar veni, se îmbată şi construiesc poduri? -Da, se îmbată şi proiectează poduri. Vrei să vii? -Nu, zise Cath luând o gură de friptură de vită cu cartofi; la Selleck părea să fie o perpetuă cină de duminică.

Fangirl

-Tocilari beţi. Nu sunt genul meu. -Dar ţie îţi plac tocilarii. -Nu tocilarii care intră în frăţii, punctă Cath. Ăia fac parte dintr-o subcategorie de tocilari de care nu sunt deloc interesată. -L-ai pus pe Abel sa semneze un agajament de abstinență de la bautura înainte să plece în Missouri ? -Abel e iubitul tau ? se interesa Courtney . E dragut ? Cath o ignora . -Abel n-o să se transforme într-un beţiv, cofeină are intoleranţa! -Asta e un raţionament greşit. -Ştii că nu-mi plac petrecerile, Wren. -Iar tu ştii ce zice tata: trebuie să încerci înainte de a spune că un lucru nu-ţi place. -Serios? Te foloseşti de tata ca să mă convingi să merg la petrecerea unei frăţii? Am încercat şi chestia asta cu petrecerile. Am fost atunci la Jesse, era şi tequila... -Ai încercat să bei tequila? -Nu, dar ai încercat tu, iar eu te-am ajutat să faci curat după ce ai vomat. -Wren zâmbi visătoare şi îşi aranjă bretonul pe frunte. -Atunci când bei tequila e important procesul, nu rezultatul... -O să mă suni, da? zise Cath. -Dacă vomit? -Dacă ai nevoie de ajutor. -N-o să am nevoie de ajutor. -Dar o să mă suni? -Doamne, Cath! Da. Linişteşte-te, bine?

RAINBOW ROWELL

-Dar, domnule, a insistat Simon. Trebuie să-i fiu coleg de cameră în fiecare an, adică în toţi aceşti ani cât vom fi la Watford? Magul a zâmbit cu indulgenţă şi i-a ciufulit părul de culoarea carameiului. -Alegerea colegului de cameră este o tradiţie sacră la Watford. Vocea lui era blândă, dar plină de fermitate. -Ordalia v-a ales să fiţi împreună. Trebuie să aveţi grijă unul de altul şi să ajungeţi să vă cunoaşteţi la fel de bine ca fraţii. -Da, domnule, dar... Simon s-a foit pe scaun şi a continuat: -Ordalia trebuie să ti făcut o greşeală. Colegul meu de cameră e un nenorocit. S-ar putea să fie chiar malefic. Săptămâna trecută, cineva mi-a vrăjit laptopul ca să nu se mai deschidă. Şi ştiu că el a fost! L-am văzut râzând pe înfundate. Cu gesturi pline de solemnitate, magul şi-a mângâiat de câteva ori barba scurtă şi ascuţită, care abia reuşea să-i acopere bărbia. -Ordalia v-a potrivit, Simon. Eşti menit să îi porţi de grijă colegului tău. (Fragment din capitolul 3 al volumului Simon Snow şi cel de-al doilea şarpe, copyright © 2003, Gemma T. Leslie)

Fangirl

PATRU Veveriţele din campus erau mai mult decât domesticite , practic deveniseră experte în abuzuri domestice. Când mâncai ceva, te t rezeai cu ele fix lângă tine chiţăind. -Ia-o, zise Cath, aruncând o bucată de baton cu capşuni şi soia în direcţia veveriţei grase şi roşcovane de la picioarele ei. Îi făcu o poză cu telefonul şi i-o trimise lui Abel. „veveriţa abuzatoare“, scrise ea în mesaj. Abel îi trimisese imagini cu camera lui, de fapt, cu apartamentul lui de la Missouri Tech, şi poze cu el alături de cei cinci colegi de apartament, care arătau ca tocilarii din Teoria Big Bang. Cath încercă să-şi imagineze cum ar fi s-o roage pe Reagan să se foto grafieze împreună şi izbucni în râs un pic cam prea tare. Veveriţa înlemni speriată. Nu o luă la goană. Miercurea şi vinerea, Cath avea patruzeci şi cinci de minute libere între cursul de biologie şi cel de creaţie literară, pe care, în ultima vreme, şi le petrecea chiar aici, pe acest petic de iarbă umbrit de lângă Litere. În acest loc nu o deranja nimeni. Nimeni, în afară de veverițe. Îşi verifică mesajele, chiar dacă soneria mobilului nu se auzise. Ea şi Abel nu vorbiseră propriu-zis de când plecase Cath la facultate în urmă cu trei săptămâni, dar el îi trimisese mesaje. Şi e-mai luri, din când în când. Spunea că e bine şi că în Missouri concurenţa era deja foarte mare. „Fiecare dintre studenţii de aici era cel mai deştept din clasa lui, la liceu.“ Cath rezistase impulsului de a-i răspunde:„În afară de tine, nu?“ Doar pentru că Abel luase nota maximă la testul de ma tematică din cadrul examenului de admitere, nu însemna că era cel mai deştept

RAINBOW ROWELL

elev din clasa lor. Era praf la istoria Americii şi la spaniolă şchiopăta. Tocmai la spaniolă, pentru numele lui Dumnezeu! Îi spusese deja lui Cath că urma să se întoarcă la Omaha de-abia de Ziua Recunostintei, iar ea nu încercase să-l convingă să vină acasă mai curând. Încă nu-i era dor de el. Din cauză că Abel nu era cu adevărat iubitul lui Cath, aşa ar fi spus Wren. Asta era una dintre discuţiile pe care le tot purtau: -E un iubit perfect valabil, spunea Cath. -Zici că-i o noptieră, răspundea Wren. -E mereu acolo când am nevoie de el. -...Ca să-ţi pui revistele pe el. -Ai prefera să ies cu cineva ca Jesse? Ca să ne pierdem amândouă nopţile de weekend plângând? -Aş prefera să te vezi cu cineva cu care să-ţi facă plăcere să te săraţi. -M-am sărutat cu Abel. -Ah, Cath, termină! Îmi faci creierul să vomite. -Sunt cu el de trei ani! E iubitul meu! -La Baz şi Simon ţii mai mult Evident! Nu-i corect să-l compari cu Baz şi Simon... Îmi place de Abel. E stabil. -Tu continui să descrii o neptieră… Wren incepuse să iasă cu băieţi din clasa a opta (cu doi ani înainte ca sora ei să la măcar în calcul asta). Înainte de Jesse Sandoz, Wren nu rămăsese cu niciun baiat mai mult de câteva luni. Pe Jesse l-a păstrat aşa de mult pentru că nu fusese niciodată convinsă că el o plăcea cu adevărat- cel puţin asta era teoria lui Cath.

Fangirl

De obicei, Wren işi pierdea interesul pentru orice tip imediat ce îl cucerea. Procesul de convingere era partea ei preferată -Momentul ăla, îi explicase ea lui Cath, când îţi dai seama că tipul se uită la tine altfel... că începe să te vadă numai pe tine. Momentul ăla când ştii că nu mai vede nimic altceva. . . Lui Cath îi plăcuse aşa de mult replica asta, încât i-a împrumutat-o lui Baz câteva săptămâni mai târziu. Iar Wren s-a enervat când a citit. Oricum, Jesse nu fusesese niciodată pe de-a-ntregul convins. Niciodată nu avusese ochi numai pentru Wren, nici măcar după ce făcuseră sex toamna trecută. Iar asta o scosese pe Wren din ritm. Cath s-a simţit uşurată când a aflat că Jesse a primit o bursă de fotbal american în statul Iowa. Tipul nu era în stare să menţină o relaţie la distanţă, iar Wren avea la dispoziţie cel puţin zece mii de băieţi la Universitatea din Nebraska pe care să-i treacă prin procesul de convingere. Cath îi mai aruncă o bucată de baton proteic veveriţei. Dar cineva care purta nişte pantofi brogue bleu păşi prea aproape, aşa că veverita se sperie şi se mişcă încet deoparte. „Veveriţele grase de campus se mişcă greu“, se gândi Cath. Pantofii bleu mai făcură un pas către fată, apoi se opriră. Cath se uită în sus. În faţa ei stătea un băiat. Cum ea şedea -iar el se poziţionase cu spatele la soare -,tipul părea să aibă doi metri şi jumătate în înălţime. Îl privi mijind ochii, dar nu îşi dădu seama cine era. -Cath, nu-i aşa? Îi recunoscu vocea. Era brunetul care stătuse în faţa ei la cursul de creaţie literară. Nick. -Aşa-i. -Ți-ai terminat compunerea? Doamna profesoară Piper le ceruse să scrie un text de o sută de cuvinte din perspectiva unui obiect. Cath încuviinţă din cap, încă privindu-l printre gene.

RAINBOW ROWELL

-Ah, scuze, zise Nick, dându-se din soare şi aşezându-se pe iarbă lângă ea. Îşi trânti rucsacul între genunchi. -Şi ce obiect ai ales? -Un lacăt, zise ea. Tu? -Un pix, făcu el cu o grimasă. Dar mă tem ca nu cumva să fi ales toată lumea asta. -Nu-ţi face griji. E o idee groaznică. Nick râse, iar Cath se uită în pământ. -Şi crezi că o să ne pună să citim în faţa clasei ce-am scris? Cath îşi ridică brusc privirea spre el. -Nu! De ce ar face aşa ceva? -Profii aşa fac, zise el, de parcă asta era o informaţie pe care Cath ar fi trebuit să o ştie. Nu era obişnuită să-l privească pe Nick din faţă. Avea o figură de băieţel, cu ochi albaştri, umbriţi şi sprâncene groase şi negre, care a proape că se uneau. Arăta ca un pasager de la clasa a treia de pe Titanic. Sau ca un om stând la coadă pe Insula Ellis. Necizelat, dintr-o bucată. Şi drăguţ. -Dar nu o să avem timp să citim toţi, spuse ea. -Probabil că o să ne împartă în grupuri întâi, continuă el pe acelaşi ton, ca şi cum ea ar fi trebuit să ştie şi treaba asta. -Oh... Eu sunt destul nouă pe aici. -Eşti în anul întâi? ______ 1

Insulă aflată la gura de vărsare a fluviului Hudson, în apropierea oraş ului New York. Între 1892 şi 1954 a fost cel mai aglomerat punct de intrare a imigranţilor în Statele Unite ale Americii.

Fangirl

Cath aprobă şi îşi dădu ochii peste cap. -Cum a intrat un boboc la cursul ultraelitist al doamnei profesoare Piper? -Am cerut asta. Nick ridică din sprancenele lui stufoase şi îşi împinse în afară buza de jos, impresionat. -Chiar crezi că pixul e o idee groaznică? -Nu ştiu ce ai vrea să-ţi spun acum, îi răspunse Cath. -Ai cumva vreo tulburare de alimentaţie? o întrebă Reagan. Cath şedea pe pat, învăţând. Reagan se ţinea de uşa dulapului, sărind într-un picior şi încercând să se încalţe cu o cizmă neagră, cu toc. Probabil că se pregătea să plece la serviciu. Reagan mereu se pregătea să plece unde va. Pentru ea, camera era o gară de tranzit, locul unde se oprea între cursuri şi bibliotecă, între postul de la Uniunea Studenţilor şi cel de la Olive Garden1 . Unde îşi schimba hainele şi îşi arunca manualele şi de unde îl lua pe Levi. Şi uneori pe alţi tipi. Luna trecută se perindaseră un Nathan şi un Kyle. Dar niciunul dintre ei nu părea a fi o parte permanentă din sistemul solar al lui Reagan, aşa cum era Levi. Iar asta îl transforma pe Levi într-o componentă a sistemului solar al lui Cath. O întâlnise în campus în ziua respectivă şi o conduse se până la clădirea Oldfather, povestindu-i despre nişte mănuşi pe care şi le cumpărase din faţa Uniunii Studenţilor. -Sunt croșetate manual. În Ecuador. Cather, ai văzut vreodată o alpaca? Sunt cele mai adorabile lame din lume. __________ 1

Lanţ de restaurante cu specific italo-american.

RAINBOW ROWELL

Adică... imaginează-ţi cea mai drăguţă lamă, apoi imaginează-ţi ceva şi mai drăguţ. Iar lâna lor nu e de fapt lână, ci un fel de fibre hipoalergene... Acum Reagan se holba la Cath, încruntându-se. Purta blugi negri mulati şi un tricou negru. Poate că se ducea în oraş, nu la serviciu. -Coşul tău de gunoi e plin de ambalaje de batoane energizante. -Te-ai uitat în gunoiul meu? Pe Cath o cuprinse un val de furie. -Levi căuta un loc unde să-şi arunce guma... Deci? Ai vreo tulburare de alimentaţie? -Nu, zise Cath, fiind destul de sigură că tot asta ar fi spus şi dacă ar fi avut vreo tulburare de alimentaţie. -Atunci de ce nu mănânci mâncare adevărată? -Mănânc, rosti Cath încleştându-şi pumnii. Îşi simţea pielea tensionată. -Doar că nu aici. -Eşti ca anormalii ăia care mănâncă aiurea1 -Nu, doar... începu Cath, apoi se uită în sus, în tavan , hotărându-se că acesta era unul dintre momentele în care adevărul e mai uşor de spus decât orice minciună. Doar că nu ştiu unde e cantina. -Eşti aici de mai mult de o lună. -Ştiu. -Şi n-ai găsit până acum cantina? -Nu am căutat-o propriu-zis... 1

Aluzie la serialul documentar Freaky Eaters

Fangirl

-De ce n-ai întrebat pe cineva? Puteai să mă întrebi pe mine. Cath îşi dădu ochii peste cap şi îi aruncă o privire lui Reagan. -Chiar vrei să te deranjez cu întrebări stupide? -Dacă întrebările sunt despre mâncare, apă, adăpost, da! Doamne, Cath, sunt colega ta de cameră! -Bine, rosti Cath, întorcându-se la cartea ei. Am reatinut. -Deci, vrei să-ţi arăt unde e cantina? -Nu, mulţumesc. -Nu poţi să continui să trăieşti cu batoane de slăbit, în mai ai multe. -Ba mai am… Reagan oftă. -E posibil ca Levi să fi mâncat câteva... -Îl lasi pe iubitul tău să îmi fure din batoanele proteice? Cath se aplecă din pat ca să-şi verifice rezerva de batoane. Toate cutiile erau deschise. -Zice că îţi face o favoare, îi răspunse Reagan. Te forţează să-ţi rezolvi problema. Şi nu e iubitul meu. Nu tocmai. -E o încălcare a intimităţii! spuse Oath furioasă, uitând pentru o clipă că Reagan era, probabil, cea mai intimidantă persoană pe care o cunoscuse vreodată. -Încalţă-te, îi zise Reagan. Îţi arăt unde e cantina. -Nu! Cath simţea deja anxietatea începând să-i toace mărunţel stomacul în nişte bucăţele care păreau să nu-şi găsească locul. -Nu e doar asta… Nu-mi plac locurile noi. Situatiile noi. O să fi e multă lume si n-o să stiu unde să stau... Nu vreau să merg.

RAINBOW ROWELL

Reagan se aşeză la unul dintre capetele patului ei, cu braţele înc rucişate. -Te duci la cursuri? -Bineînţeles. -Cum? -La cursuri e altceva. Am la ce să mă concentrez. Şi acolo e greu, dar e tolerabil. -Iei pastile? -Nu! -Poate că ar trebui. Cath îşi împinse pumnii în saltea şi zise: -Asta nu e treaba ta! Nici măcar nu mă cunoşti. -De-asta nu am vrut o colegă de cameră din anul întâi. -Până la urmă, de ce îţi pasă? Te deranjez cu ceva? -Mergem să luăm cina chiar acum. -Ba nu, nu mergem. -Ia-ţi legitimatia de student. -Nu vin la cină cu tine. Nici măcar nu mă placi! -Ba te plac cât de cât, zise Reagan. -E ridicol! -Doamne Dumnezeule, nu ţi-e foame? Cath strângea din pumni atât de tare, încât nodurile degetelor i se albiseră. Se gândea la o friptură de pui. Şi la cartofi gratinaţi. Şi la o plăcintă cu rubarbă şi căpşuni. Şi se întreba dacă la cantina căminului Pound exista aparat de îngheţată, ca la Selleck.

Fangirl

Şi se gândi la victorie. La cum lăsa să chestia asta, orice ar fi fost, să iasă victorioasă... Nebunia din capul ei. Cath: zero puncte. Nebunia: un milion de puncte. Cath se aplecă în faţă, apăsând cu mâinile în dreptul stomacului făcut ghem. Apoi se ridică cu câtă demnitate îi mai rămăsese şi-şi încălţă tenişii Vans. -Am mâncat mâncare adevărată... murmură ea. Iau prânzul cu sora mea la Selleck. Reagan deschise uşa. -Atunci de ce nu mănânci şi aici? -Pentru că am aşteptat prea mult. Am intrat într-un bIocaj! E greu de explicat… -Serios, de ce nu iei pastile? Cath trecu pe lângă ea, ieşind din cameră. -Eşti psihiatru acreditat? Sau doar te prefaci? -Eu iau pastiie, spuse Reagan. Sunt o minune! Nu există niciun moment penibil la cantină, nu statu în uşă, cu tava în mână, fără să ştie încotro să meargă, ce loc neînsemnat să-şi aleagă Reagan se aşeză la prima masă pe jumătate liberă pe care o găsi. Nici măcar nu se deranjă să dea din cap către oamenii care stăteau deja la masa respectivă. -N-o să întârzii la serviciu? o întrebă Cath. -Ies în oraş… Dar întâi aveam de gând să mănânc aici, Oricum plătim toate mesele astea, aşa că am putea profita Pe tava lui Cath erau o farfurie cu budincă de ma. camane şi două boluri de varză de Bruxelles. Murea de foame.

RAINBOW ROWELL

Reagan luă o gură mare de salată cu paste. Părul lung îi aluneca se pe umeri. Avea zeci de nuanţe roşietice şi aurii, niciuna tocmai naturală. -Tu chiar mezi că nu te plac? întrebă ea cu gura plină. Cath înghiţi în sec. Ea şi Reagan nu avuseseră nicio conversaţie până acum, darămite una serioasă. -Hm... Mi se pare că nu prea îţi doreşti o colegă de minieră. -Păi, nu îmi doresc, se încruntă Reagan. Făcea asta la fel de des pe cât zâmbea Levi. -Dar asta n-are legătură cu tine. -Atunci de ce stai la cămin? Nu eşti în anul întâi, nu? „Nu ştiam că studenţii din ultimii ani sunt repartizaţi în camere comune. -N-am de ales, zise Reagan. E o chestie inclusă în bursă. Trebuia să primesc camera mea anul ăsta, eram pe listă, iar toate camerele individuale erau ocupate. -Imi pare rău, zise Cath. -Nu e din vina ta. -Nici eu nu voiam să am colegă de cameră, spuse Cath. Adică... eu credeam că o să stau cu sora mea. -Ai o soră care învaţă aici? -Geamănă. -Bleah! Ce aiurea! -De ce zici că e aiurea? întrebă Cath. -Pentru că este. Îmi dă fiori. E ca şi cum ai avea o sosie. Sunteţi gemene identice? -Teoretic, da. -Bleah! făcu Reagan cutremurându-se teatral.

Fangirl

-Nu e ceva care să-ţi dea fiori, spuse Cath. Ce-i în neregulă cu tine? Reagan se strâmbă şi se cutremură din nou. -Şi de ce nu stai cu sora ta? -A vrut să cunoască oameni noi. -Ai spus-o ca şi cum s-a despărţit de tine. Cath împunse cu furculiţa încă o bucată de varză de Bruxelles. -Stă în căminul Schramm, zise ea uitându-se în jos, în tavă. Când îşi ridică din nou privirea, văzu că Reagan o măsura încruntată. -Mă faci să îmi fie milă de tine din nou. Cath îşi îndreptă furculita spre Reagan. -N-are de ce să-ţi fie milă. Nu vreau să-ţi fie milă de mine! -Nu mă pot abţine. Eşti jalnică. -Nu sunt! -Eşti. Nu ai prieteni, sora ta te-a părăsit, ai o tulburare de alimentaţie... Şi o pasiune ciudată pentru Simon Snow. -Nu sunt de acord cu nimic din ce ai spus. Reagan mesteca. Încruntată. Purta un ruj roşu-închis. -Am mulţi prieteni, spuse Cath. -Nu i-am văzut niciodată. -De-abia am ajuns aici. Majoritatea prietenilor mei S-au dus la alte universităţi. Sau sunt prieteni de pe internet. -Prietenii de pe internet nu se pun. -De ce nu? Reagan dădu din umeri cu dispreţ. -Şi nu am o pasiune ciudată pentru Simon Snow, continuă Cath. Sunt doar foarte activă în fandom1.

RAINBOW ROWELL

-Ce naiba e ăla „fandom“? -N-ai cum să înţelegi, oftă Cath, dorindu-şi să nu fi folosit cuvântul acesta, ştiind că, dacă ar fi încercat să se explice n-ar fi făcut decât să complice situaţia în care se afla . Reagan nu ar crede (sau nu ar înţelege realitatea); Cath nu era doar un simplu fan Simon Snow. Era unul dintre adevăraţii fani. Un fan cunoscut pe internet după numele mic, un fan care avea fani, la rândul său. Dacă i-ar fi zis lui Reagan că povestirile pe care ea le scria despre Simon aveau în mod constant peste douăzeci de mii de cititori, Reagan ar fi râs de ea. Şi oricum, dacă ar fi spus asta cu voce tare, s-ar fi considerat o nesimţită. -Ai capete de Simon Snow pe birou. -Sunt busturi de colecţie. -Mi-e milă de tine şi o să fiu prietena ta. -Nu vreau să fiu prietena ta, spuse Cath cu toată fermitatea de care era în stare. Mie chiar îmi place că nu suntem prietene! -Şi mie, adăugă Reagan. Îmi pare rău că ai distrus asta fiind aşa de jalnică.

______ 1

comun.

Comunitate de fani foarte devotaţi, creată în jurul unui interes

Fangirl

Bun venit pe Fan-Fixx.net, locul unde povestea nu se termină ni ciodată. Găsiţi aici un forum şi o arhivă administrate de voluntari Accep tăm texte literare de calitate din partea tuturor faniior. \mplică-te ca vo luntar sau fă o donaţie aici. Fă-ţi profit de autor FanFIxx.net aici. Treb uie să ai minimum treisprezece ani ca să poti trimite texte sau coment a pe FanFiXx.net. (Mesajul de bun venit de pe prima pagină a siteuiui FanFIxx. net, primit în data de 1 iulie 2011)

RAINBOW ROWELL

CINCI -Te rog, nu mă obliga să stau pe jos, aici, pe hol, zise Levi. Cath păşi peste picioarele lui întinse, ca să ajungă la uşa camerei. -Am de învăţat. -Reagan întârzie şi deja am aşteptat aici jumătate de oră, rosti Levi, apoi îşi coborî vocea şi adăugă şoptit-, Vecina voastră cu cizme Ugg roz tot iese să stea de vorbă cu mine. Fie-ţi milă! Cath se încruntă la el. -N-o să te deranjez deloc. O aştept pe Reagan în linişte, atât. Cath îşi dădu ochii peste cap şi intră, lăsând uşa deschisă în urma ei. -Înţeleg de ce tu şi Reagan v-aţi împrietenit aşa de uşor, spuse el ridicându-se ca s-o urmeze în cameră. Uneori sunteţi extrem de nesuferite. -Nu ne-am împrietenit. -Eu am auzit altceva... Hei, acum că mănânci la cantină, îmi dai mie batoanele tale proteice? -Mi-ai mâncat deja din ele, se indignă Oath, aşezându-se la birou şi deschizându-şi laptopul. -M-am simţit prost că am făcut treaba asta pe furiş. -Mă bucur. -Dar nu-i aşa că eşti mai fericită acum? o întrebă aşezându-se la un capăt al patului ei, rezemându-se de perete şi încrucişându-şi picioarele lungi în dreptul glenelor. Deja pari mai întremată. -Hm, mulţumesc? -Deci?

Fangirl

-Ce? -Pot să iau un baton? zâmbi el larg. -Eşti incredibil. Levi se aplecă să caute cutia de batoane de sub pat. -Blueberry Bliss este preferatul meu… Cath chiar era mai fericită acum. (Nu că ar fi recunoscut asta în faţa lui Levi.) Până acum, faptul că Reagan alesese să facă o faptă bună împrietenindu-se cu ea, nu ceruse cine ştie ce de la Cath. Trebui a doar să meargă la cantină împreună cu colega ei de cameră şi să-i ţină isonul când făcea mişto de toată lumea care trecea pe lângă masa lor. Lui Reagan îi plăcea să stea lângă bucătărie, exact acolo unde coada din faţa Vitrinelor bufetului se încheia, iar oamenii se risipeau prin sala de mese. Îl numea „punctul de observaţie“. Nimeni nu scăpa de remarcile ei. -Uite, spusese ea cu o seară în urmă. E Şchiopu'. Cum crezi că şi-a rupt piciorul? Cath îşi ridicase privirea spre tipul respectiv, un personaj periculos de sofisticat, cu păr ciufulit şi ochelari supra dimensionaţi. -Probabil ca s-a împiedicat în propria barbă. -Ha! făcuse Reagan. Iubita lui îi duce tava. Uită-te la ea! Ce prinţesă! Unde crezi că s-au întâlnit într-o reclamă la American Apparel? -Sunt aproape sigură că s-au cunoscut la New York, iar le-a luat cinci ani ca să ajungă până aici. -Oh, Lupoaica la dreapta, spusese Reagan entuziastă. -Are brelocul ăla cu coadă de blană? -Nu ştiu, stai să văd... Nu. La naiba! Îmi cam place coada ei, zisese Cath zâmbind cu drag spre fata grăsuţă, cu păr negru, vopsit.

RAINBOW ROWELL

-Dacă Dumnezeu m-a adus în calea ta ca să te împiedic să porţi aşa o tâmpenie, atunci mă supun vrerii Lui, rostise Reagan. După părerea lui Reagan, Cath era deja problematic de ciudată. -E îndeajuns de grav că ai postere cu Simon Snow desenate manual, îi spusese Reagan în seara de dinainte, în timp ce se pregătea de culcare. Dar chiar sunt necesare şi posterele gay cu Simon Snow? Cath se uitase în sus la desenul de deasupra biroului ei, care îi înfăţişa pe Simon şi Baz ţinându-se de mână. -Lasă-i în pace! exclamase ea. Sunt îndrăgostiţi. -Nu-mi prea amintesc asta din cărţi. -Când îi scriu eu, sunt îndrăgostiţi. -Când îi scrii tu? Cum adică? Reagan se oprise în timp ce îşi trăgea tricoul pe cap şi adăugase: -Nu. Ştii ceva? Nu-mi răspunde. Nu vreau să aflu. Deja mi-e greu să te privesc în ochi. Levi avea dreptate, se împrieteniseră rapid. Acum, când Reagan spunea lucruri de genul ăsta, Cath era gata-gata să râdă. Dacă Reagan lipsea de la cină, Cath se ducea singură la cantină şi se aşeza la masa lor. Mai târziu, când Reagan se întorcea în cameră (dacă se întorcea), Cath îi povestea tot ce ratase. -Papuci de Plastic a vorbit in sfârşit cu Lindsay Lohan de Venez uela, îi spunea Cath. -Slavă Domnului! îi răspundea Reagan, aruncându-se în patul ei. Mă termina tensiunea sexuală dintre ei. Cath nu era sigură unde se ducea Reagan în nopţile când nu venea înapoi la cămin. Poate că rămânea la Levi. Cath îşi mută acum privirea asupra lui Levi… Era tot pe patul lui Cath, mâncând cel de-al doilea baton Blueberry Bliss. Purta blugi negri şi un tricou la fel. Poate că Levi luc ra şi el la Olive Garden.

Fangirl

_ Eşti chelner? îl întrebă ea. -Momentan? Nu. -Lucrezi la raionul Lancome? -Ce? râse el. -Încerc să-mi dau seama de ce te imbraci în negru din cap până în picioare. -Poate pentru că sunt un rocker supărat, dar numai în anumite zile, zise el zâmbind. Cath nu şi-l putea imagina pe Levi în rolul de rocker supărat, pentru că avea cel mai zâmbitor chip pe care îl văzuse vreodată. Surâsul îi cuprindea toată faţă, de la bărbie până la linia părului. Fruntea i se încreţea, ochii îi sclipeau. Până şi urechile participau la zâmbet: tresăreau de zici că erau ale unui căţel. -Sau poate că lucrez la Starbucks. -Serios? pufni ea. -Serios, îi răspunse el, încă zâmbind. Într-o bună zi ai nevoie de asigurare medicală şi nu ți se mai pare atât de ciudat să lucrezi la Starbucks. Asa ii făceau mereu Levi şi Reagan: îi tot aminteau cât de tânără şi naivă era. Reagan era doar cu doi ani mai mare decât Cath. Nu avea nici măcar vârsta necesară ca să poată bea alcool. Din punct de vedere legal. Nu că asta ar fi contat în campus. Găseai băutură peste tot. Wren avea deja un act de identitate fals. „Poţi să-l iei de la mine“, îi spusese ea lui Cath. „Le spui că porţi extensii de păr. “ Cath se întreba câţi ani avea Levi. Arăta îndeajuns de mare ca să aibă voie să bea, dar poate că părea aşa doar din cauza părului... Nu că Levi ar fi fost chelios. Şi nici nu părea să chelească (încă). Dar linia părului îi cobora în V spre frunte pentru ca apoi să se retragă dramatic deasupra tâmplelor. Şi în loc să-şi aranjeze părul în aşa fel încât să ascundă asta sau în loc să renunţe la el şi să se tundă foarte scurt, cum ar fi făcut majoritatea băieţilor, Levi îl pieptăna în

RAINBOW ROWELL

sus şi peste cap, într-o buclă uşor neglijenta. Şi îl tot ciufulea, atrăgând şi mai mult atenţia asupra frunţii lui late şi ridate. Ca acum. -La ce lucrezi acolo? o întrebă el, trecându-şi degetele prin păr şi scărpinându-se la ceafă. -Învăţ în tăcere. Cath postase un singur capitol din Nu renunţa, Simon în săptămâna aceea, capitol care avea doar jumătate din lungimea obişnuită. De obicei, posta ceva în fiecare seară pe pagina ei de pe FanFixx dacă nu un capitol întreg, atunci măcar o însemnare pe blog. Comentariile de pe pagina ei fuseseră amabile... „Ce mai faci?“ „Voiam doar să văd ce faci.“ „De-abia aştept următorul capitol!“ „Of ! Am nevoie de doza mea zilnică de Baz.“ Dar, pentru Cath, toate astea sunau ca nişte cereri. Obişnuia să citească şi să răspundă la fiecare comentariu primit (comentariile erau ca nişte premii, ca şi cum ar fi primit stelute de aur sau coroniţe de flori). Dar de când începuse să aibă succes cu povestirea Nu renunţa, Simon, totul trecuse la un alt nivel, iar Cath aproape că nu mai făcea faţă. Trecuse de la cinci sute de citiri per capitol la cinci mii. În mod constant. Apoi, unul dintre greii de pe cel mai important site pentru fani, Fic-sation, declarase Nu renunţa ca fiind „povestirea celui de-al optulea an“ şi, de atunci, pagina lui Cath a început să fie accesată de treizeci şi cinci de mii de ori pe zi. Încerca să ţină pasul cu comentariile şi întrebările, pe cât posibil. Dar lucrurile se schimbaseră. Acum nu mai scria doar pentru Wren şi prietenii lor de pe vechile forumuri Snowflakes. Nu mai era vorba doar de un mic grup de fete care, la aniversări, îşi făceau una alteia cadou tot felul de povestiri sau care îşi trimiteau texte pe post de consolare atunci când

Fangirl

erau triste ori pur şi simplu de amuzament: „Am scris chestia asta ca să te fac să râzi...“ Cath avea un public acum, admiratori. Erau toţi aceşti oameni pe care nu-i cunoştea, dar care aveau aşteptări de la ea şi îi puneau la îndoială deciziile. Uneori, chiar se întorceau împotriva ei. O vorbeau de rău pe alte site-uri, spunând că scria bine cândva, dar că magia s-a dus. Că Baz semăna prea tare cu cel din povestea originală sau, dimpotrivă, că nu semăna îndeajuns. Spuneau că Simon prea o făcea pe mironosiţa sau că Penelope a ei era prea artificială. -Nu le eşti datoare cu nimic, îi zicea Wren, venind în patul lui Cath, pe la trei dimineaţa, şi luându-i laptopul din mână. Culcă-te! -O să mă culc. Doar că... vreau să termin scena asta. Cred că Ba z o să-i spună în sfârşit lui Simon că îl iubeşte. -O să-l iubească şi mâine. -E un capitol important. -Toate capitolele sunt importante. -E diferit de data asta. Cath spunea asta de un an. -Asta e finalul. Wren avea dreptate, Cath deja scrisese povestea cu Baz şi Simon îndrăgostiţi de zeci de ori. Scrisese scena şi replica „Snow... Simon, te iubesc!“ în cincizeci de feluri. Dar Nu renunţa era diferit. Era cel mai lung fan fiction al ei de până în acel moment.Textul era deja mai amplu decât oricare dintre cărţile originale scrise de Gemma T. Leslie, iar Cath de-abia trecuse de două treimi din lungime . Nu renunţa era gândit de parcă ar fi fost cea de-a opta carte din seria despre Simon Snow, de parcă ar fi fost responsabilitatea lui Cath să ducă la bun sfârşit toate firele narative, să se asigure că Simon devenea Mag, că Baz cunoştea ispăşirea (Gemma nu ar fi permis asta

RAINBOW ROWELL

niciodată), că băieţii o uitau pe Agatha. .. Trebuia să scrie toate scenele de despărţire şi pe acelea de la terminarea şcolii şi să consemneze revelaţiile de ultim moment. .. Şi să pună în scenă ultima luptă dintre Simon şi Monotonul Viclean. Toţi cei din comunitatea fanilor scriau acum povestiri despre anul al optulea. Cu toţii voiau să-şi încerce puterile cu marele final, asta înainte să fie publicată ultima carte din seria Simon Snow în luna mai. Dar pentru mii de oameni, Nu renunţa era deja cel mai bun final. Ei îi spuneau mereu lui Cath că nu se mai puteau raporta la fel la cărţile originale după ce citiseră ce scrisese ea. („De ce îl urăşte Gemma pe Baz?“) Cineva începuse chiar să vândă tricouri pe Etsy1, pe care scria „STAI CALM ŞI NU RENUNTA“, fiind imprimate cu o imagine în care Baz şi Simon se uitau fioros unul la altul. Wren îi cumpărase lui Cath un astfel de tricou, când ele împliniseră optsprezece ani. Cath încercase să facă în aşa fel încât să nu i se urce la cap. ,,Aceste personaje îi aparţin Gemmei T. Leslie“, scria ea la începutul fiecărui capitol. -Îi apartii Gemmei, i se adresa ea posterului cu Baz de acasă, de deasupra patului. Eu doar te iau cu împrumut. Site de comerţ online pentru produse-unicat sau manufacturate. -Nu l-ai luat cu împrumut pe Baz, îi zicea Wren. L-ai răpit şi l-ai crescut ca pe copilul tău. Când Cath stătea să scrie până târziu prea multe nopţi la rând, când devenea obsedată de comentarii şi critici, atunci Wren venea la ea în pat şi îi fura laptopul, ţinându-l apoi strâns la piept, ca pe un ursuleţ de plus, în timp ce dormea. În acele nopţi, Cath se putea duce la parter ca să continue să scrie la calculatorul tatălui lor dacă voia neapărat, dar nu-i plăcea să o supere pe Wren. Ascultau una de alta, chiar dacă în rest nu ar fi luat pe nimeni altcineva în seamă.

Fangirl

„Bună tuturor“, începu Cath să scrie în jurnalul ei de pe FanFixx. Şi-ar fi dorit ca Wren să fie cu ea ca să citească postarea înainte s-o publice. „Cred că e timpul să recunosc că e greu la facultate: «E greu la facultate! Am tot mai puţin timp.» Aşa că probabil că n-o să pot să scriu la Nu renunţa la fel de des cum mi-aş dori… Dar nu dau bir cu fugiţii, vă promit. Şi nici nu renunţ! Deja ştiu cum vreau să se termine. Şi n-o să am nicio clipă de linişte până nu reuşesc să închei.“ Nick se întoarse spre banca ei imediat ce se încheie cursul. -O să fii partenera mea, da? -Da, zise Cath, observând o fată de pe rândul următor care se uita la ei dezamăgită. Probabil că îşi dorea să fie ea partenera de proiect a lui Nick. Toată lumea trebuia să-şi găsească un coleg cu care să compună o povestire, în afara orelor de curs, trimiţându-şi unul altuia paragrafel e scrise. Profesoara Piper spusese că scepul exerciţiului era să-i facă extrem de atenţi la intrigă şi la vocea naratorului şi să le ghideze mintea pe căi pe care nu le-ar fi putut găsi pe cont propriu. Nick voia ca ei să se întâlnească în campus, la Biblioteca Love. (Acesta era numele bibliotecii, de-adevăratelea; vă mulţumim pentru donaţie, domnule primar Don Lathrop Love.) Nick lucra acolo câteva seri pe săptămână, aranjând cărţile pe rafturi. Reagan se arătă foarte suspicioasă când o văzu pe Cath punându-şi laptopul în rucsac după cină. -Pleci din cămin noaptea? Ai cumva o întâlnire? O spusese de parcă ar fi fost o glumă. Cath mergând la o întâlnire… -Mă văd cu cineva pentru un proiect. -Să nu te intorci singură spre cămin dacă e târziu, îi zise Levi.

RAINBOW ROWELL

El şi Reagan îşi împrăştiaseră cursurile prin toată jumătatea de cameră a fetei. -Dar eu mă întorc singură tot timpul, se răsti Reagan la el. -E altceva, îi zâmbi Levi cu căldură. Tu nu ai aparenţa asta de Scufîţă Roşie pe care o are Cath. Tu eşti infricoşătoare. Reagan rânji ca lupul cel mare şi rău. -Nu cred că violatorilor le pasă prea mult dacă eşti sigură pe tin e, zise Cath. -Nu? făcu Levi aruncându-i o privire foarte serioasă. Eu cred că preferă prăzile uşoare: fete cât mai tinere şi mai naive. Reagan pufni în râs. Cath îşi prinse esarfa la gât. -Nu sunt naivă… murmură ea. Levi se ridică de pe patul lui Reagan şi îşi trase pe el o geacă verde şi grea, de pânză. -Haide, zise el. -De ce ? -Te conduc la bibliotecă. -Nu e nevoie, protestă Cath. -Nu m-am mişcat de aici de două ore. Nu mă deranjează deloc. -Nu, serios... -Du-te odată, Cath, spuse Reagan. Nu-i ia mai mult de cinci minute; altfel, dacă te violează cineva, o să fie vina noastră. N-am chef de remuşcări. -Tu nu vii? O întrebă Levi pe Reagan. -Doamne fereşte! E frig afară. Chiar era frig afară. Cath mergea cât putea de repede. Având picioare aşa de lungi, Levi păşea de parcă ieşise la plimbare.

Fangirl

Încarca să vorbească cu Cath despre bovine. Din câte îşi dădea ea seama, Levi avea un curs la care numai despre ele învăţa. Probabil că s-ar fi specializat în bovine, dacă ar fi existat această variantă la facultate. Poate chiar exista. Universitatea nu o lăsa pe Cath să uite că Nebraska e o zonă rurală, lucru la care nu se gândise înainte să ajungă acolo. Crescuse în Omaha, singurul oraş adevărat al statului. Cath mai străbătuse cu maşina Nebraska, în drum spre Colorado. Văzuse câmpurile verzi şi lanurile de porumb, dar nu-şi bătuse prea mult capul cu chestiile astea. Nu se gândise până acum la oamenii care locuiau acolo. Levi şi Reagan erau dintr-un orăşel numit Arnold, despre care Reagan zicea că arăta şi mirosea ca o grămadă de bălegar. -Tinutul lui Dumnezeu, îi spusese Levi la un moment dat. De fapt, al tuturor zeilor. Lui Brahma şi lui Odin le-ar plăcea foarte mult acolo. Levi continua să vorbească despre bovine, deşi ajunseseră deja la bibliotecă. Cath păşi pe prima treaptă ţopăind de frig De acolo, era aproape la fel de înaltă ca el. -Înţelegi ce vreau să spun? o întrebă el. -Vacile sunt rele, bovinele sunt bune, aprobă ea din cap. -Vacile sunt bune, bizonii -şi mai buni! o corectă el. Apoi zâmbi leneş, în colţul gurii. -Toate astea sunt lucruri foarte importante, înţelegi? De-asta ţi le spun. -Vitale, adăugă ea. Ecosisteme. Pânze freatice. ChiţCani pe cale de dispariţie. -Sună-mă când termini, Scufiţo! „Ba nu“, se gândi Cath. ,,Nici măcar nu-ţi ştiu numărul de mobil.“ Levi se îndepărta deja. -O să fiu în camera ta, îi zise el peste umăr. Sună-mă acolo.

RAINBOW ROWELL

Biblioteca avea şase niveluri, plus încă două la subsol. Acestea din urmă, unde se aflau rafturile, fuseseră foarte straniu gândite şi erau accesibile numai pe anumite scări. Aproape că-ţi dădeau senzaţia că depozitele de carte erau ascunse sub alte clădiri de prin campus. Nick lucra în partea nordică a subsolului, într-o încăpere albă şi lungă. Zici că era o bază militară pentru lansarea de rachete, plină însă cu rafturi de cărţi. Oriunde te aflai, auzeai un huruit şi, deşi Cath nu vedea ventilatoarele, se simţea curent în unele părţi din încăpere. La masa unde stăteau, Nick fusese nevoit să pună un pix peste caietul deschis, ca să nu îi fluture paginile. Băiatul prefera să scrie de mână. Cath încerca să-l convingă că ar fi fost mai bine să scrie pe rând la laptopul ei. -Dar atunci n-o să observăm diferenţele, zise el. N-o să mai sesizăm că sunt două mâini diferite care scriu. -Nu pot să gândesc scriind pe hârtie, spuse ea. -Perfect, făcu Nick. Exerciţiu] ăsta trebuie să te scoată din zona ta de confort. -Bine, zise ea, oftând. Nu mai avea rost să se certe cu el, Nick îi împinsese deja laptopul la o parte. -Bine, rosti el luându-şi stiloul şi desfăcându-i capacul cu dinţii. Încep eu. -Stai! Haide să stabilim ce fel de povestire scriem. -O să vezi tu. -Nu e corect. Cath se aplecă în faţă spre foaia albă de hârtie. -Nu vreau să scriu despre... cadavre sau despre... trupuri goale. -Deci nu vrei să scrii despre trupuri.

Fangirl

Nick avea un scris neglijent, doar parţial descifrabil. Era stângaci, aşa că întindea cerneala albastră pe toată foaia în timp ce scria. „Ar trebui să scrii cu carioca“, se gândi Cath, încercând să citească de pe partea cealaltă a mesei. Când Nick îi întinse caietul, lui Cath îi fu greu să-i înţeleagă scrisul chiar dacă acum nu mai citea de-a-ndoaselea. -Ce ai scris aici? întrebă ea arătând cu degetul un cuvânt. -„Retina.“ Fata stă intr-o parcare. Şi stă sub un felinar: Iar părul ei e atât de blond, încât străluceşte ca o lumină în faţa ta. Îţi arde retina şi toat nenorocitele alea de celule cu conuri, pe rând. Fata se întinde

spre tine şi te apucă de tricou. Se ridică pe vârfuri

acum. Încearcă să se apropie de tine. Miroase a ceai negru şi a American Spirits... Şi în momentul în care gura ei îţi atinge urechea, te intrebi dacă îţi mai ştie numele. -Scriem deci la timpul prezent? zise Cath. -Şi la persoana a doua, confirmă Nick. Cath se încruntă la el. -Ce nu-i bine? o întrebă el. Nu-ţi plac poveştile de dragoste? Cath simţea că se înroşeşte şi încercă să se stăpânească „Stai calmă, Scufiţo!“. Se aplecă spre rucsac să caute un pix . Îi era greu să scrie altfel decât la calculator şi îi era greu să se concentreze în timp ce Nick o urmărea de parcă tocmai o pusese în dificultate.

-Te rog, nu-i spune mamei, chicoteşte ea.

RAINBOW ROWELL

-Ce parte să omit? o întrebi tu. Cea cu părul? Sau cea cu ţigările astea tâmpite, de hipster? Te trage de tricou insistent, iar tu o impingi de parcă are doisprezece ani. Practic, cam atâţia are. E atât de tânără... Iar tu eşti atât de obosit. Şi ce-o să creadă Dave despre tine, dacă pleci de la

prima voastră

întâlnire doar ca să ai grijă de surioara ta cea prostuţă şi enervant de blondă? -Eşti naşpa, Nick, îţi zice ea. Se clatină pe picioare. Se învârte din nou în jurul felinarului de pe stradă. Cath întoarse caietul invers şi i-l întinse înapoi lui Nick. El îşi împinse limba prin interiorul obrazului şi zâmbi. -Deci naratorul nostru e gay... făcu el. Şi îl cheamă la fel ca pe mine. -Ador poveştile de dragoste, spuse Cath. Nick mai dădu din cap de câteva ori. Şi apoi începură amândoi să râdă.

Fangirl

***

Era aproape ca înainte, ca atunci când scria cu Wren, stând amândouă în faţa computerului, trecându-şi tastatura de la una la alta şi citind cu voce tare ce scria cealaltă. Cath se ocupa mai ales de dialoguri. Wren se pricepea mai bine la intrigă şi la crearea atmosferei. Uneori, Cath scria toate replicile, iar Wren venea pe urmă şi adăuga părţile ei, hotărând unde erau în acel moment Baz şi Simon şi încotro se îndreptau. Odată, Cath scrisese ce va ce, în opinia ei, trebuia să fie o scenă de dragoste, dar Wren transformase totul într-un duel cu săbii. Chiar şi după ce încetaseră să scrie împreună, Cath continuase să o urmărească pe Wren prin toată casa, implorând-o să o ajute, de fi ecare dată când nu reuşea să-i determine pe Simon şi Baz să facă şi altceva decât să tot vorbească. Nick nu era Wren. Făcea pe şeful şi se cam dădea în spectacol. Şi, evident, era băiat. De aproape, ochii îi erau şi mai albaştri,iar sprancenele lui păreau insufletite. Îşi lingea buzele în timp ce scria, apăsându-şi limba pe dinţii din faţă. Spre cinstea lui, trecu destul de repede peste partea gay. Chiar şi atunci când Oath îl înzestră pe Nick cel fictiv şi gay cu sprâncene groase şi negre şi cu pantofi brogue bleu. Lui Nick cel real îi era greu să-şi aştepte rândul. Îi lua lui Cath caietul din mână înainte ca ea să termine de scris, iar pixul său verde lăsa o dungă de-a lungul paginii. -Stai, îi spunea ca atunci. -Nu, am o idee... Iar tu eşti pe punctul de a o face praf. Cath încerca să-şi adapteze paragrafele ca să semene cu felul în care scria Nick, dar propriul ei stil continua să se simtă. Se bucură când îşi dădu seama că şi Nick încerca să o imite.

RAINBOW ROWELL

După câteva ore, Cath căsca, iar povestirea lor ajunsese de două ori mai lungă decât trebuia să fie. -O să dureze o groază s-o trecem pe calculator, remarcă ea. -Atunci n-o facem. O predăm aşa. Cath se uită la paginile mânjite de cerneală albastră şi pix verde. -E singurul nostru exemplar. -Da, deci vezi să nu-l pape căţelul, zise el închiZându-şi fermoarul hanoracului gri, apoi se întinse după geaca de blugi jerpelită. -E miezul nopţii. Trebuie să pontez. Căruciorul de lângă masa lor era încă plin cu cărţi. -Şi ce faci cu astea? îl întrebă Cath. O să se ocupe de ele fata din tura de dimineaţă. Ca să-i vină pofta de viaţă. Cath luă caietul lui Nick, rupse cu grijă paginile cu povestirea lor şi le puse în rucsac, apoi îl urmă pe băiat pe scările în spirală. Nu se întâlniră cu nimeni în drum spre parter. Acum, se simţea altfel în preajma lui. Altfel decât cu câteva ore în urmă. Era distractiv. Cath nu-şi mai simţea eul îngropat sub straturi şi straturi de teamă şi anxietate diagnosticabilă. Mergeau unul lângă altul pe scări şi vorbeau ca şi cum încă îşi mai pasau caietul. Ajunseră afară şi se opriră pe trotuar. Cath simţi cum nervozitatea începea din nou să o cuprindă, înce t-încet. Cu stângăcie, încercă să-şi închidă nasturii jachetei. -Bine, zise Nick, punându-şi rucsacul în spate. Ne vedem la curs? -Da. O să am grijă să nu pierd romanul nostru. -Primul nostru roman, adăugă el pornind pe aleea care ieşea din campus. Noapte bună!

Fangirl

-Noapte bună! Îl privi cum se îndepărtează, cu părul lui negru cu reflexii albastre în lumina lunii... Şi apoi, Cath îşi dădu seama că era singură pe terenul dintre clădiri. Doar ea şi cei vreo sută de copaci pe care nici nu-i observase pe timp de zi. Luminile bibliotecii se stinseră în spatele ei, făcând umbra lui Cath să dispară. Fata oftă şi îşi scoase telefonul. Primise două mesaje de la Abel. Le ignoră. Sună la numărul din camera ei, sperând că Reagan nu se culcase încă. -Alo? răspunse colega ei de cameră la al treilea ţârâit. Se auzea muzică de acolo. -Sunt Cath. -Ei, bună, Cath. Cum a fost întâlnirea? -Nu a fost o... Uite, eu o să vin spre cămin. Ajung repede. Sunt deja pe drum. -Levi a plecat spre tine imediat ce a auzit telefonul sunând. Ai putea să-l aştepţi. -Nu era nevoie să... -O să fie mai multă bătaie de cap dacă nu te găseşte. -Bine, cedă Cath. Mulţumesc, atunci... Reagan închise. Cath rămase lângă un felinar, ca Levi s-o poată vedea, şi încercă să adopte atitudinea vânătorului, nu pe cea & fetiţei cu coşuleţ ul. Levi apăru mult mai repede decât se aşteptase Cath, fugind spre ea pe alee . Chiar şi când alerga părea relaxat. Cath o luă spre el, ca măcar să-l scutească de câţiva paşi în plus. -Catherine, zise el, oprindu-se alături, întorcându-se apoi în sensul ei de mers. Eşti întreagă! -Nu mă cheamă aşa.

RAINBOW ROWELL

-Doar Gather, nu? -Cath. -Te-ai rătăcit prin bibliotecă? -Nu. -Eu mereu mă pierd prin bibliotecă, chiar dacă mă duc des acolo. De fapt, cred că, cu cât mă duc mai des, cu atât mă rătăcesc mai mult! De parcă biblioteca începe să mă cunoască mai bine şi îşi dezvă luie în faţa mea noi culoare. -Petreci mult timp la bibliotecă? -Da, chiar petrec mult timp. -Cum e posibil, din moment ce eşti mereu la mine în cameră? -Păi, unde crezi că dorm? Când se uită spre el, Cath văzu că zâmbea larg.

Fangirl

Simon s-a făcut covrig în pat, ca un unicorn mic şi rănit. Tinea peticul de catifea verde lipit de faţa lui plină de lacrimi. -Eşti bine? l-a întrebat Basil. Era clar că n-ar fi vrut să pună întrebarea. Era clar că i se părea cam de prost gust să vorbească cu duşmanul lui dintotdeauna. -Lasă-mă-n pace! s-a răstit Simon, înecându-se în lacrimi şi urându-l pe Basil chiar mai mult decât de obicei. Era mama mea. Basil s-a încruntat. Şi-a mijit ochii cenuşii şi umbriti şi şi-a încrucişat mâinile la piept, ca şi cum se silea să rămână locului. Ca şi cum nu-şi dorea să facă altceva decât să mai arunce asupra lui Simon o vrajă de strănut. -Ştiu, a zis Basil aproape furios. Ştiu prin ce treci. Şi eu mi-am pierdut mama. Simon şi-a şters mucii pe mâneca iachetei şi s-a ridicat încet în capul oaselor, cu ochii la fel de mari şi de albaştri precum A Opta Mare. „Oare Basil minte? N-ar fi de mirare... Dobitocul!“ (Fragment din Prieteni pe viaţă... şi dincolo de ea, publicat în august 2006 pe site-ul FanFixx.net; autoare: Magicath şi Wrenegade)

RAINBOW ROWELL

ŞASE -Tată? Sună-mă. ... -Sunt tot eu, Cath. Sună-mă. ... -Tată, nu mai ignora mesajele mele vocale. Tu îţi verifici mesageria? Ştii cum să faci asta? Dar şi dacă nu ştii, tot ai văzut apelurile nepreluate de la mine. Sună-mă înapoi, da? ... -Tată. Sună-mă. Sau sun-o pe Wren. Ba nu,sună-mă pe mine. Sunt îngrijorată din cauza ta. Şi nu-mi place să-mi fac griji din cauza ta. ... -Nu mă face să-i sun pe vecini. O să vină la uşă să te verifice, iar cum tu nu vorbeşti spaniolă, o să fie jenant. ... -Tată? -Bună, Cath. -Tată! De ce nu m-ai sunat? Ti-am lăsat un milion de mesaje. -Mi-ai lăsat mult prea multe mesaje. N -ar trebui să mă suni. Nici măcar n-ar trebui să te gândeşti la mine. Eşti la facultate acum. Vezi-ţi de viaţă! -Eu am plecat la şcoală, tată, atât. Nu e ca şi cum ne-am fi despărţit din cauza unor neînţelegeri ireconciliabile.

Fangirl

-Am urmărit multe episoade din 9021011, draga mea. Părinţii nici măcar nu mai apar, în serial după ce Brandon şi Brenda pleacă la facultate. Asta e momentul tău... Ar trebui să mergi la petrecerile frăţii lor şi să te impaci cu Dylan. -De ce ţine toată lumea să mă duc la petrecerile frăţiilor? -Dar cine vrea să mergi la petrecerile frăţiilor? Eu glumeam. Nu-ţi pierde timpul cu tipii din frăţii, Cath. Nu fac decât să se îmbete şi să se uite la 90210. -Tată, ce mai faci? -Sunt bine, draga mea. -Te simţi singur? -Da. -Mănânci? -Da. -Ce mănânci? -Mâncare sănătoasă. -Ce ai mâncat azi? Nu minţi! - O chestie ingenioasă, pe care am descoperit-o la QuikTrip: un cârnat băgat într-o clătită, care apoi sunt minunat prăjite împreună într-un aparat de hot-dog… -Tată! -Haide, Cath, mi-ai z-is să nu mint. -Nu poţi să te duci până la o alimentară sau la un alt magazin de genul ăsta? -Ştii că urăsc alimentarele. -Se găsesc şi fructe la QuikTrip. __________ 1

Beverly Hills, 90210, serial american de televiziune.

RAINBOW ROWELL

-Serios? -Da. Să întrebi. -Ştii că urăsc să întreb. -Mă faci să stau îngrijorată din cauza ta. -Ni-ţi face griji pentru mine, Cath. O să mă uit după fructe. -Ce compromis jalnic... -Bine, o să merg la alimentară. -Să nu minţi! Promiţi? -Promit! -Te iubesc! -Şi eu te iubesc! Spune-i surorii tale că o iubesc. ... -Cath, tata sunt. Ştiu că e târziu şi că probabil te-ai culcat deja. Adică, sper că te-ai culcat! Dar mi-a venit o idee. E o idee groza vă. Sună-mă! ... -Cath? Tot eu sunt. Şi tot târziu e, dar nu mai aveam răbdare să-ţi spun asta. Iţi aduci aminte că mi-aţi zis că vreţi o toaletă la etaj? Camera voastră e fix deasupra băii. Am putea să punem o trapă. Şi o scară. Ar fi un fel de scurtătură secretă către baie. Nu-i o idee grozavă? Sună-mă! Sunt tata. ... -Cath! Nu o scară obişnuită, ci o bară din aceea cum au pompierii! Aşa că tot va trebui să urci scara principală, ca sa ajungi în camera ta… Dar, Cath, o bară ca pentru pompieri! Pe asta cred că aş putea să o instalez singur. Mă rog, întâi de toate să o găsesc... ...

Fangirl

-Tată? Sună-mă. ... -Sună-mă, da? ... -Tată, sunt Cath. Sună-mă. Era vineri seară, iar Cath era singură în cameră. Încarca să lucreze la Nu renunţa, Simon, dar gândurile îi zburau aiurea... În acea zi, la curs, profesoara Piper adusese înapoi povestirea, cea pe care ea o scrisese cu Nick. Profesoara le umpluse marginile foilor cu note de zece şi se schiţase pe ea însăşi, într-un colţ, strigând: „Zeceeeeeeee!“ Invitase câteva dintre echipele de studenţi (le-a ales pe cele care s-au descurcat cel mai bine) să citească cu voce tare în faţa clasei. Cath şi Nick au fost ultimii, trecând povestirea de la unul la altul, în aşa fel încât fiecare citea paragraful scris de celălalt. Au fost răsplăt îţi cu zeci de hohote de râs, probabil pentru că Nick interpreta de parcă ar fi fost la Shakespeare în parc1. Când se aşezaseră din nou în bancă, Cath îşi simţise obrajii şi gâtul arzând. După ora de curs, Nick i-a întins degetul mic. Cum ea se holba nedumerită la el, băiatul i-a spus: -Haide, facem un legământ. Cath şi-a prins degetul mic de al lui, iar el a strâns mai tare. -Parteneri de proiect, oricând avem nevoie unul de celălalt, accepti? Privirea lui era atât de hotărâtă, încât tot ce spunea părea de o importanţă deosebită. -Accept, a zis Cath evitându-i căutătura. -Doamne Dumnezeule! a spus Nick, retrăgându-şi deja mâna. Suntem al naibii de buni!

RAINBOW ROWELL

-Cred că a rămas în pană de zece după lucrarea noastră, a rostit Cath urmându-l afară din clasă. Toată lumea o să primească maximum nouă plus în următorii opt ani din cauza noastră. -Ar trebui să repetăm experienţa, a zis el întorcându-se brusc în prag. Cath s-a lovit de şoldul lui, înainte să se poată opri. -Deja am făcut un legământ, a adăugat ea, făcând un pas înapoi. -Nu asta voiam să zic. Nu ca temă. Ar trebui să o facem pur şi simplu pentru că ne-a ieşit bine, ştii? Chiar le iesise bine. Cath nu se mai distrase aşa de… păi, cel puţin de când ajunsese aici, la facultate. -Da. Bine. -Eu lucrez în serile de marţi şi joi, a continuat Nick . Vrei să ne întâlnim din nou marţi? La aceeaşi oră? -Sigur. Şi, de atunci, Cath s-a gândit numai la asta. Se întreba ce o să scrie. Ar fi vrut să stea de vorbă cu Wren. Cath încercase să o sune mai devreme, dar Wren nu răspunsese. Acum era aproape ora unsprezece... Cath luă telefonul şi o sună. -Da, soră-soră? se auzi Wren. -Bună. Poţi să vorbeşti? -Da, soră-soră, chicoti Wren. -Ai ieşit pe undeva? -Sunt la etajul al zecelea din căminul Schramm. Aici vin... toţi turiştii care vizitează căminul. Este punctul de observaţie. „Panoramă de la fereastra lui Tyler“, aşa scrie pe vederi. ___________ 1

Festival de teatru în aer liber, organizat la New York.

Fangirl

Vocea lui Wren era caldă, plăcută. Tatăl lor spunea mereu că Wren şi Cath au aceeaşi voce, doar că a lui Wren funcţiona la treizeci şi trei de rotaţii pe minut, pe când alui Cath, la patruzeci şi cinci… Dar acum suna diferit. -Eşti beată? -Am fost beată, zise Wren. Acum cred că sunt într-o altă stare. -Eşti singură? Unde e Courtney? -E aici. Cred că stau pe piciorul ei. -Wren, eşti bine? -Da, da, da, soră-soră. De-asta ţi-am răspuns la telefon. Ca să-ţi spun că sunt bine. Ca să mă Iaşi în pace o vreme, bine-bine? Cath îşi simţi faţa crispată, asta mai degrabă pentru că acum se simţea rănită, decât din cauza îngrijorării -Te-am sunat doar ca să vorbim despre tata . Cath şi-ar fi dorit să nu fi folosit cuvântul „doar“ atât de mult. Era ticul ei pasiv-agresiv, asemănător tresăririlor care însotesc minciunile. -Şi despre alte lucruri. Despre… băieţi. Wren chicoti -Despre băieţi? Simon îi mărturiseşte din nou Agathei că e gay Îl transformă Baz in vampir? Din nou? Şi-au încurcat degetele unul în părul celuilalt şi acum nu mai pot să şi le descâlcească? Ai ajuns la partea în care Baz îi zice pe nume pentru prima dată? Pentru că aia e mereu o scenă grea... E alerta de incendiu de gradul al treilea! Cath îndepărtă telefonul, ca să nu-i mai atingă urechea. -Du-te naibii! şopti ea. Eu voiam doar să ştiu dacă eşti bine. -Bine-bine, zise Wren pe un ton care ba urca, ba cobora. Apoi închise.

RAINBOW ROWELL

Cath îşi aşeză telefonul pe birou şi se îndepărtă de el. De parcă aparatul ar fi fost o creatură care ar fi putut s-o muşte. „Wren e probabil beată. Sau drogată.“ „Wren niciodată... niciodată nu ar...“ Niciodată nu o mai tachinase pe Cath în legătură cu Simon şi Baz. Simon şi Baz erau... Cath se ridică pentru a stinge lumina. Îşi simţea degetele reci. Îşi scoase blugii cu mişcări bruşte şi se urcă în pat. Apoi se ridică din nou ca să verifice dacă uşa era închisă. Se uită pe vizor; holul era pustiu. Se întoarse în pat. Se ridică iarăşi. Deschise laptopul, îl porni, îl inchise la loc. „Wren Sigur e drogată. Wren niciodată nu ar...“ Wren ştia cine sunt Simon şi Baz. Ştia ce reprezintă ei . Simon şi Baz sunt... Cath se întinse înapoi în pat şi-şi scutură mâinile deasupra cuverturii, apoi îşi răsuci palmele în părul de la tâmlple până simţi tensiunea. „De Simon şi Baz nu se atinge nimeni.“ -Azi nu-i nicio distracţie, spuse Reagan, uitându-se posacă spre uşa cantinei. Reagan era mereu morocănoasă în dimineţile de week-end (atunci când era prin preajmă). Bea prea mult şi dormea prea puţin. Nu îşi ştersese încă machiajul din seara trecută şi încă mirosea a transpirație şi a fum de ţigară. „Reagan expirată de-o zi“, se gândi Cath. Dar Cath nu-şi făcea griji din cauza lui Reagan, nu aşa de mult cum îşi făcea pentru Wren. Poate pentru că Reagan era lupul cel mare şi rău, pe când Wren era un fel de Cath cu o tunsoare mai reuşită.

Fangirl

Pe uşa cantinei intră o fată care purta un bluzon roşu cu inscripţia „HUSKER FOOTBALL“ şi blugi mulaţi. Reagan oftă. -Ce s-a întâmplat? o întrebă Cath. -Toţi arată la fel în zilele când sunt meciuri. Nu pot să le văd adevărata faţă, cea urâtă şi schimonosită... Se întoarse spre Cath şi o întrebă: -Ce faci azi? -Mă ascund în cameră. -După cum arăţi, ţi-ar prinde bine o gură de aer. -Mie? zise Cath, înecându-se cu sandviciul cu carne de vită la cuptor. Tu arăţi de parcă ai avea nevoie de ADN proaspăt. -Arăt aşa pentru că îmi trăiesc viaţa, spuse Reagan . Pentru că experimentez, înţelegi? Cath se uită din nou la colega ei de cameră şi nu îşi putu ascunde zâmbetul. Dermatograful de la ochii lui Reagan se intinsese. Arăta ca varianta dură a lui Kate Middleton. Şi, deşi era mai solidă decât majoritatea fetelor (şolduri mari, sâni mari, umeri largi), se mişca de parcă ar fi avut exact dimensiunile la care râvnea toată lumea. Şi toată lumea o privea ca atare, inclusiv Levi şi ceilalţi băieţi care se tot nimereau prin cameră când Reagan se pregătea să iasă în oraş. -N-ai cum să arăţi aşa, spuse Reagan şi indică spre propria figură, obosită, ca după petrecere, dacă te ascunzi în cameră tot weekendul. -Am reţinut, crede-mă. -Hai să facem ceva azi. -E zi de meci. Singurul lucru inteligent pe care îl putem face e să stăm în cameră şi să baricadăm uşa.

RAINBOW ROWELL

-Ai ceva haine roşii? o întrebă Reagan. Dacă ne îmbrăcăm în roşu, putem să ne plimbăm prin campus şi să primim băutură gratis. Telefonul lui Cath începu să sune. Se uită în jos la el. Wren. Apăsă butonul de ignorare a apelului. Astăzi trebuie să scriu, zise ea. Când se întoarseră în cameră, Reagan făcu duş şi se machie din nou, stând pe scaunul de la birou, cu o oglindă în mână. Plecă şi se întoarse după câteva ore cu sacoşe de la Target şi cu un tip pe nume Eric. Plecă din nou şi nu se mai întoarse până la apus. De data asta, veni singură. Cath tot la biroul ei era. -De-ajunsl aproape că urlă Reagan. -Doamne! spuse Cath întorcându-se spre ea. Îi trebuiră câteva secunde ca privirea să se adapteze şi să se poată concentra şi asupra altui lucru decât ecranul computerului. -Îmbracă-te, făcu Reagan. Fără să ne certăm. Să ştii că n-am de gând să continui jocul ăsta cu tine! -Ce joc? -Parcă ai fi o pustnică mică şi tristă, iar asta îmi dă fiori. Aşa că îmbracă-te! Mergem la bowling. -La bowling? râse Cath. -Ah, sigur... spuse Reagan. De parcă bowlingul ar fi ceva jalnic în comparaţie cu programul tău obişnuit. Cath se îndepărtă puţin cu scaunul de birou. Piciorul stâng îi amorţise. Îl scutură. -N-am mai fost niciodată la bowling. Cu ce să mă îmbrac? -N-ai fost niciodată la bowling? o întrebă Reagan cu neîncredere. La Omaha nu se joacă bowling?

Fangirl

Cath dădu din umeri: Joacă oamenii foarte bătrâni? Probabil. . .? -Îmbracă-te cum vrei. Cu ceva pe care să nu scrie Simon Snow, ca să nu creadă lumea că ţi-a rămas mintea la Vârsta de şapte ani. Cath îşi puse tricoul ei cu NU RENUNTA şi o pereche de blugi şi îşi strânse din nou părul în coadă. Reagan se încruntă la ea. -Chiar trebuie să-ţi prinzi părul aşa? E ceva în stil mormon? -Nu sunt mormonă. -Am zis „în stil“. Cineva bătu la uşă şi Reagan deschise. Levi era în prag, practic sărind pe loc. Purta un tricou alb pe care desenase cu markerul un guler, nasturi în faţă şi un buzunar la piept, deasupra căruia era scris cu înflorituri „Regele bowlingului“. -Mergem? zise el. Reagan şi Levi erau foarte pricepuţi la bowling. Se pare că exista o sală de bowling şi la ei, în Arnold. Dar nu era nici pe departe la fel de bună ca aceasta de aici, spuseră ei. Ei trei erau singurii clienţi sub patruzeci de ani din sală în seara respectivă, dar asta nu l-a oprit pe Levi să intre în vorbă cu absolut toată lumea: cu tipul care dădea pantofii cu spray dezinfectant, cu cuplul de pensionari de pe culoarul de alături, cu un grup de mame din nu ştiu ce organizaţie, care l-au trimis înapoi cu părul ciufulit şi cu o halbă de bere… Reagan se comportă ca şi cum nici nu observa toate astea. -Cred că în colţ, acolo, e un bebeluş pe care ai uitat să-l pupi, îi spuse Cath. -Unde-i bebeluşul? o întrebă el, iar privirea i se învioră.

RAINBOW ROWELL

-Nu, zise ea. Încercam doar să.. Doar. Levi puse jos halba. Tinea în echilibru trei pahare în cealaltă mână şi le lăsă să cadă pe masă fără să le răstoarne. -De ce faci asta? -Ce anume? Îi turnă bere în pahar şi i-l întinse. Cath îl luă fără să se gândească, apoi îl puse jos, dezgustată. -De ce te străduieşti atât să fii drăguţ cu oamenii? Levi zâmbi, dar cum asta făcea şi înainte, surâsul lui deveni şi mai larg. -Crezi că ar trebui să semăn mai mult cu tine? o întrebă el, apoi se uită cu drag spre Reagan, care urmărea încruntată (dar într-un fel languros) întoarcerea bilelor. Sau ca ea? Cath lşi dădu ochii peste cap şi zise: -Trebuie să existe şi varianta de mijloc, mai fericită. -Eu sunt fericit, deci cred că asta e varianta. Cath îşi cumpără de la bar o Coca-Cola Cherry şi ignoră Berea pe care i-o turnase Levi. Reagan cumpără două farfurii cu nachos portocalii înecati în sos. Levi comandă trei castraveti muraţi gigantici, care erau atât de acri, încât adolescenţilor le dădură lacrimile. Reagan câştigă primul joc . Levi, pe al doilea . Înainte de al treilea, Levi îl convinse pe tipul de la tejghea să pernească sistemul ajutător pentru copii. Dar Cath tot nu reuşi să acumuleze puncte. Levi câştigă din nou. Lui Cath îi rămăseseră îndeajuns de mulţi bani cât să ia de la automatul cu dulciuri îngheţate sub formă de Sandvici pentru toţi trei. -Chiar sunt Regele Bowlingului, zise Levi. Tot ce .scriu pe tricoul meu se transformă în realitate.

Fangirl

-Cu siguranţă se va transforma în realitate seara asta la Muggsy' s, rosti Reagan. Levi râse şi mototoli în pumn ambalajul îngheţatei Ca să-l arunce spre ea. Felul în care îşi zâmbeau o făcu pe Cath să îşi mute privirea în altă parte. Erau atât de relaxaţi unul în preajma celuilalt... De parcă se cunoşteau dintotdeauna. Reagan era mai drăguţă dar şi mai rea cu Levi, decât fusese vreodată cu Cath. Cath se simţi trasă de coadă şi îşi ridică brusc privirea. -Vii cu noi, nu-i aşa? o întrebă Levi. -Unde? -În oraş. La Muggsy‟s. Noaptea abia a inceput. -N-am Vârsta necesară. N-am voie să intru în baruri. -O să fii cu noi, o asigură Levi. Crede-mă, n-o să te oprească nimeni. -Are dreptate, spuse Reagan. La Muggsy' s vin doar foşti studenţi care au renunţat la facultate şi alcoolici fără speranţă. Bobocii nu încearcă niciodată să se strecoare înăuntru. Reagan îşi puse o ţigară în gură, dar n-o aprinse. Levi i-o luă şi şi-o puse între buze. Cath aproape că zise da. Şi totuşi clătină din cap.

RAINBOW ROWELL

*** Când se întoarse în cameră, Cath se gândi s-o sune pe Wren Îl sună pe tatăl e1, în schimb. După voce, părea obosit. Atâta vreme cât nu încerca să. înlocuiască scările din casă cu un tobogan cu apă, lucrurile erau pe drumul cel bun. Plus că mâncase două caserole de Healthy Choicel la cină. - Chiar pare o alegere sănătoasă, îi spuse Cath încercând un ton încurajator. Citi puţin pentru cursuri. Apoi stătu trează ca să lucreze la Nu renunţa până în momentul în care simti că o usturau ochii şi fu sigură că o să adoarmă imediat ce va pune capul pe pernă. .

________ 1 ,

,Alegerea sanatosa '' , refrigerente .

marca de produse alimentare

Fangirl

-Cuvintele sunt foarte puternice, a spus atunci domnisoara Possibelf, păşind uşor printre rândurile de bănci. Şi capătă şi mai multă putere cu cât sunt rostite mai des… Când sunt spuse, citite şi scrise, în anumite combinaţii coerente. S-a opritîn faţa băncii lui Simon şi a bătut în ea cu un sceptru în crustat cu pietre scumpe. -Sus, sus şi tot mai sus! a zis ea răspicat. Simon a privit podeaua îndepărtându-se de picioarele lui. S-a pr ins de marginile băncii, răsturnând un teanc de cărţi şi foi. Din partea cealaltă a clasei s-a auzit râsul lui Basilton. Domnisoara Possibelf l-a atins uşor pe Simon, pe adidas, cu sce ptrul. -Ai răbdare! Banca s-a oprit, plutind la un metru în aer. -Atunci când faci o vrajă, secretul este să stăpâneşti acea putere, a rostit domnisoara. Nu e de-ajuns să pronunti cuvintele. Trebuie să le invoci semnificaţia... Acum, deschideţi manualele de cuvinte magice l a pagina a patra. Şi obişnuieşte-te acolo, Simon. Te rog! (Fragment din capitolul 5 al volumului Simon Snow şi mostenitorul Magului, copyright © 2001, Gemma T. Leslie)

RAINBOW ROWELL

ŞAPTE Cath văzu numele lui Abel pe ecranul telefonului şi, pentru un moment, se gândi că primise un mesaj de la el, deşi era clar că mobilul suna. Abel n-o suna niciodată. Îşi trimiteau e-mailuri. Îşi scriau mesaje pe mobil chiar cu o seară în urmă făcuseră asta. Dar de vorbit vorbeau doar când se întâlneau. -Alo! Cath aştepta în locul ei preferat din faţa clădirii Andrews, unde se ţineau cursurile de filologie. Era prea frig ca să stai afară, dar, uneori, Nick venea şi el aici înainte de cursuri, îşi verificau unul altuia temele sau vorbeau despre textul pe care îl scriau împreună. (Care tot într-o poveste de dragoste se transforma. Nick îl dusese în direcţia aceea) -Cath? Vocea lui Abel era serioasă şi familiară. -Bună, zise ea. Se simţi brusc cuprinsă de căldură. Lucru surprinzător. Poate că îi fusese cu adevărat dor de el. Cath încă o evita pe Wren. Nu mai luase prânzul la Selleck de când Wren, beată fiind, se luase de ea. Poate că, de fapt, lui Cath îi era pur şi simplu dor de casă. -Bună, ce mai faci? -Sunt bine, făcu el. Ti-am spus şi aseară că sunt bine. -Păi, da, ştiu. Dar e altceva la telefon. Abel păru uimit. -Exact asta a spus şi Katie.

Fangirl

-Cine e Katie? -Katie e motivul pentru care te sun. Adică, motivul adevărat pentru care te sun. -Poftim? întrebă Oath înclinându-şi capul într-o parte. -Cath, am cunoscut pe cineva, zise el. A spus-o fix aşa. De parcă era într-o telenovelă. -Pe Katie? -Da. Şi... ăăă… m-a făcut să înţeleg că… hm… că relaţia dintre noi nu este reală. -Ce vrei să spui? -Adică relaţia noastră, Cath. Nu e reală. De ce îi tot repeta numele? -Bineînţeles că e reală, Abel. Suntem împreună de trei ani. -Da, oarecum. -Nu oarecum. -Bun. În orice caz, zise el cu o voce hotărâtă, am întâlnit pe altcineva. Cath se întoarse spre clădire şi îşi rezemă fruntea de zidul de cărămidă. -Pe Katie. -Şi este ceva mai real, zise el. Suntem pur şi simplu… făcuţi unul pentru celălalt, înţelegi? Putem să vorbim despre orice. E programatoare, ca mine. Si a luat treizeci şi patru de puncte la ACT1! ______ 1

American College Testing, examen standard pentru absolvenţii de liceu din Statele Unite ale Americii. Admiterea la facultate se face pe baza punctajului, maximul fiind de treizeci şi şase de puncte.

RAINBOW ROWELL

Cath obţinuse treizeci şi două. -Te desparti de mine pentru că nu sunt îndeajuns de deşteaptă? -Asta nu e o despărţire. Pentru că nu suntem propnu-zis împreună. -Asta i-ai spus lui Katie? -I-am spus că ne-am îndepărtat. -Da, izbucni Cath. Pentru că singura dată când mă suni e atunci când te despărţi de mine. Lovi cu piciorul în zidul de cărămidă, regretând imediat că o făcuse. -Sigur. De parcă tu mă suni tot timpul. -Te-aş fi sunat dacă ai fi vrut. -Serios? Cath lovi din nou în zid şi zise: -Poate. Abel oftă. Părea a fi mai degrabă exasperat decât trist, plin de regrete sau altcumva. -Nu am mai fost cu adevărat un cuplu din clasa a unsprezecea, spuse el. Cath voia să-l contrazică, dar nu-i venea în minte niciun argument oonvingător. „Dar m-ai dus la balul armatei“, se gândi ea. „Dar m-ai învăţat să conduc.“ -Dar bunica ta îmi face mereu tres leches1 de ziua mea -Oricum face tot timpul prăjitura asta pentru brutărie. -Bine. ______ 1

Prăjitură de tip pandişpan .

Fangirl

Cath se întoarse şi se rezemă de zid. Ar fi vrut să poată plânge... Doar ca să-l pună în încurcătură. -Am înţeles. Am înţeles totul. Nu ne despărţim, dar s-a terminat totul între noi. -Nu s-a terminat, spuse Abel. Putem să rămânem prieteni. O să-ţi citesc în continuare povestirile. Şi Katie le citeşte, le-a citit dintotdeauna. Ce coincidenţă, nu-i aşa? Cath Clătină din cap, rămasă fără cuvinte. Nick apăru de după colţul clădirii şi o salută cum făcea el mereu, privind-o în ochi şi dând din cap. Cath îi răspunse ridicându-şi privirea. -Da, zise ea la telefon. Ce coincidenţă. Nick îşi aşeză rucsacul pe o jardinieră de piatră, începând să răscolească printre caiete şi cărţi. Geaca lui nu era închisă, aşa că i se văzu pieptul atunci când se aplecă. Nu mult, doar câţiva centimetri de piele albă şi nişte fire negre de păr. -Trebuie să închid, zise ea. -Oh. Bine. Mai vrei să ne vedem de Ziua Recunostinţei? o întrebă Abel. -Trebuie să închid, spuse ea şi chiar asta făcu. Cath inspiră adânc. Se simţea ameţită şi epuizată, ca şi cum ceva enorm ar fi împins să iasă afară din pieptul ei. Îşi rezemă din nou umerii de zid şi se uită în jos spre creştetul lui Nick. Băiatul îşi întoarse privirea şi îi zâmbi strâmb, întinzându-i câteva hârtii. -Vrei să citeşti asta? S-ar putea să fie naşpa. Sau poate că e grozavă. Să-mi spui că e grozavă, da? Dar numai dacă nu e cumva prost scrisă.

RAINBOW ROWELL

Cath îi trimise un mesaj lui Wren cu puţin înainte să înceapă cursul de creaţie literară, ascunzându-şi telefonul în spatele umerilor laţi ai lui Nick. „abel mi-a dat papucii.“ „oh Doamne. îmi pare rău. vrei să vin pe la tine?“ „da. la 5?“ „da. eşti OK? “ „cred că da. şi noptierele te lasă la un moment dat.“ -N-ai plâns încă? Stăteau pe patul lui Cath, mâncând ultimele batoane Proteice. -Nu, zise Cath. Şi nici nu cred că o să plâng. Wren îşi muşcă buza. La propriu. -Spune odată! O îndemnă Cath. -Nu cred că mai e nevoie. Nu am crezut niciodată că o să mă simt atât de bine dacă nu o spun. -Spune! -Nu a fost iubitul tău de-adevăratelea. Nu ţi-a plăcut niciodată de el în felul ăla, rosti Wren împingând-o pe Cath atât de tare, încât aceasta căzu. Cath râse şi se aşeză din nou în fund, strângându-şi genunchii la piept. -Dar chiar am crezut că îl iubesc. -Cum ai putut să crezi aşa ceva? întrebă Wren râzând Şi ea acum. Cath ridică din umeri.

Fangirl

Era joi seară şi Wren era îmbrăcată de ieşit în oraş. Se dăduse cu fard de pleoape verde-deschis, care îi făcea ochii să pară mai mult verzi decât albaştri, iar buzele îi erau de un roşu strălucitor. Părul ei scurt era pieptănat într-o parte şi răsfirat şic pe frunte. -Serios vorbind, zise Wren. Ştii cum e să fii îndrăgostită. Ai scris de o mie de ori cum e, ştiu asta. Cath se strâmbă. -Nu-i acelaşi lucru. Aia e fantezie. Ceva de genul: „Simon s-a aplecat spre Baz, iar felul în care buzele lui îi rosteau numele părea magic.“ -Nu e doar fantezie... zise Wren. Cath se gândi la felul în care se uita Levi în momentele în care Reagan îl tachina. La felul în care Nick îşi trecea vârful limbii peste dinţii mici şi drepţi. - Nu-mi vine să cred că Abel a ţinut să-mi spună ce punctaj a luat tipa aia la ACT, rosti Cath. Ce ar trebui să fac cu informaţia asta? Să-i ofer o bursă? -Eşti tristă vreun pic? o întrebă Wren aplecându-se după o cutie de batoane de sub pat şi observând că era goală. -Da... Mi-e ruşine că am stat cu el atâta timp. Că am crezut cu a devărat că o să putem continua aşa. Şi sunt tristă pentru că acum chiar simt că perioada liceului s-a terminat. Ca şi cum Abel era o parte din acea perioadă realmente fericită, pe care am crezut că o pot păstra cu mine. -Îţi aminteşti că ţi-a făcut cadou de ziua ta un încărcător pentru laptop? -A fost un cadou util, zise Cath împungând-o pe sora ei cu un deget. Wren îi prinse degetul şi i-l dădu la 0 parte. -Te gândeai la el de fiecare dată când îţi deschideai laptopul? -Chiar aveam nevoie de un încărcător nou.

RAINBOW ROWELL

Cath se rezemă din nou de perete, cu faţa spre Wren. -Atunci m-a sărutat pentru prima dată, de ziua mea, când împlineam saptesprezece ani. Sau poate că eu l-am sărutat pe el. -A fost un gest încărcat de pasiune? -Nu, chicoti Cath. Dar îmi aduc aminte că m-am gândit că... mă făcea să mă simt în siguranţă. Îşi frecă ceafa de zidul de cărămidă gri. -Îmi aduc aminte cum mă gândeam că eu şi Abel nu vom ajunge niciodată ca mama şi tata, că dacă Abel se va sătură vreodată de mine, eu voi putea trece peste asta. Wren continua să o ţină de mână pe Cath; o strânse. Apoi îşi rezemă şi ea capul de perete, asemenea surorii sale. Care incepuse să plângă. -Păi, chiar aşa şi e, zise Wren. Treci peste asta. Cath râse şi îşi strecură degetele pe după ochelari ca să-şi şteargă lacrimile. Wren îi luă şi această mână. -Ştii ce cred eu, zise Wren. -Foc şi ploaie, şopti Cath. Simti degetele lui Wren prinzându-i încheieturile. -Suntem invincibile. Cath se uită la părul castaniu şi lucios al lui Wren şi la ochii ei verzi, cu sclipiri gri-metalice. „Tu eşti cea invincibilă“, se gândi ea. -Asta înseamnă că n-o să mai primeşti prăjituri tree leches de ziua ta? -Voiam să-ţi mai zic ceva, se scăpă Cath. E vorba de... Adică, cred că e vorba de... un tip.

Fangirl

Wren ridică din sprâncene. Dar înainte să apuce Cath să mai spună ceva, se auziră voci pe hol şi cheia în uşă. Wren dădu drumul mâinilor lui Cath când se deschise uşa, Reagan năvăli înăuntru şi îşi aruncă geanta de sport pe podea. Apoi ieşi în grabă pe uşă, înainte ca Levi să apuce măcar să intre. -Bună, Cath! zise el, zâmbind deja. Eşti…? Se uită spre pat şi se opri. -Levi, ea e sora mea, Wren. Wren îi întinse mâna. Levi făcu ochii mari, părând mai mirat decât îl văzuse vreodată Cath. Îi zâmbi lui Wren şi dădu mâna cu ea. -Wren, zise el. Ce nume fascinante au cei din familia voastră! -Mama n-a ştiut că o să aibă gemene, explică Wren. Şi n-avea chef să mai aleagă un nume. -Cather, Wren… Levi arăta de parcă tocmai descoperise roata. -Catherine. Cath îşi dădu ochii peste cap, iar Wren se mulţumi să zâmbească. -Isteţ, nu? -Cath, rosti Levi încercând să se aşeze pe pat lângă Wren, deşi nu era destul loc. Wren începu să râdă şi se înghesui lângă Cath. Aceasta se dădu şi ea mai într-o parte. Cam fără tragere de inimă, „Dacă îi dai lui Levi un deget...“ -Nu ştiam că ai o mamă, zise el. Sau o soră. Ce altceva mai ascunzi? -Cinci verişori, îi răspunse Wren. Şi un şir de hamsteri ghinionişti, numiţi cu toţii Simon. Zâmbetul lui Levi se mări.

RAINBOW ROWELL

-Ah, hai încetează, zise Cath dezgustată. Nu vreau s-o vrăjeşti pe sora mea -dacă rămâne aşa? Reagan intră iar în cameră şi aruncă o privire spre Oath. O observă pe Wren şi se cutremură. -E sora ta geamănă? -Ştiai că are o soră geamănă? o întrebă Levi. -Wren, ea e Reagan, spuse Cath. -Bună, zise Reagan, încruntându-se. -Nu i-o lua în nume de rău, îi zise Cath lui Wren. Aşa se poartă ca cu toată lumea. -Trebuie să plec, oricum, anunţă veselă Wren, dându-se jos din pat. Era îmbrăcată cu o rochie roz, dresuri mare şi ghete tot maro, dintr-acelea până la gleznă, cu toc şi cu nişte nasturi mici şi verzi aplicaţi pe partea laterală. Erau, de fapt, ghetele lui Cath, dar aceasta nu avusese niciodată curaj să le poarte. -Mi-a făcut plăcere să vă cunosc, zise Wren, zâmbind către Reagan şi Levi. Ne vedem mâine la prânz, adăugă uitându-se spre Cath. Reagan o ignoră. Levi o salută cu mâna. Imediat ce se închise uşa, băiatul făcu din nou ochii mari. Mari şi albaştri. -Ea e sora ta geamănă? -Identică, zise Reagan, cu o voce înfundată. Cath aprobă din cap şi se aşeză la birou. -Uau, zise Levi şi se dădu jos din pat, stând acum în faţa lui Cath. -Nu ştiu ce-a vrut să fie asta, dar a părut ceva jignitor, Spuse Cath.

Fangirl

-Cum să ţi se pară jignitor faptul că ai o soră geamănă supersexy? - Uite-aşa, îi răspunse Cath, încă încurajată de cuvintele lui Wren şi, în mod straniu, de ce se întâmplase cu Abel şi cu Nick; n-avea de gând să lase chestia asta s-o atingă. De parcă eu aş fi Sora cea Urâtă. -Nu eşti Sora cea Urâtă, zise Levi zâmbind larg. Eşti doar Clark Kent. Cath începu să-şi verifice e-mailurile. Hei, zise Levi lovind cu piciorul în scaunul lui Cath. Ea simţi în vocea lui că voia s-o tachineze. O să mă anunţi când îţi scoţi ochelarii?

RAINBOW ROWELL

Agatha Wellbelove era cea mai drăguţă vrăiitoare de la Watford. Toată lumea ştia asta -fiecare băiat, liecare fată, toţi profesorii... Liliecii din clopotniţă, şerpii din pivniţe... Şi Agatha o ştia. Şi probabil că vei crede că asta ii ştirbea vreun pic din farmec şi din frumuseţe. Dar Agatha, la cei paisprezece ani ai ei, nu-şi folosise niciodată frumusetea ca să-i rănească sau să-i controleze pe ceilalţi. Ştia că e drăguţă şi impărtăşea lucrul aceasta ca pe un dar. Fiecare zâmbet primit de la ea te făcea să te simţi ca într-o dimineaţă însorită, perfectă. Agatha o stia. Şi le zâmbea tuturor celor care ii ieşeau in cale, ca şi cum acesta era cel mai mare lucru pe care îl putea oferi.“ (Fragment din capitolul 15 al volumului Simon Snow şi cele patru selkie, copyright © 2007, Gemma T.Leslie)

Fangirl

OPT -Ai început să lucrezi la povestire? Se aflau în subsolul bibliotecii, la două niveluri sub Pământ, de fapt; era şi mai frig decât de obicei. Curentul făcea ca bretonul lui Nick să fluture.„Şi la băieţi tot «breton» se numeşte?“ se întrebă Cath. -De ce e aşa curent aici? se interesă ea. -De ce e curent în general? îi replică Nick. Asta o făcu să râdă. -Nu stiu. De la maree? -De la circulaţia aerului în peşteri? -Nu e curent. E chestia aia pe care o simţi când timpul accelerează brusc spre viitor. Nick îi zâmbi. Buzele lui erau subţiri, dar închise la culoare, în aceeasi nuanţă ca interiorul gurii lui. -Studenţii de la Litere sunt groaznici, zise el ridicând din sprâncene; apoi o înghionti şi o întrebă: Şi zi aşa… ai început să lucrezi la povestire? Probabil că ai terminat-o deja. Eşti al naibii de rapidă. -Exersez mult, zise ea. Scriind? -Mda... Preţ de o clipă, se gândi să-i spună adevărul. Despre Simon şi Baz. Un capitol pe zi, treizeci şi cinci de mii de vizualizări... Ca să mă menţin în formă, zise ea. În fiecare dimineaţă, de relaxare. Tu ai început să lucrezi la textul tău? -Mda, făcu Nick în timp ce mâzgălea pe marginea caietului. De vreo trei ori… Doar că nu ştiu ce să zic de tema asta

RAINBOW ROWELL

Doamna profesoară Piper le ceruse să scrie o povestire cu narator necreditabil. Cath compusese textul din perspectiva lui Baz. Se gândea la lucrul ăsta de ceva timp. Poate că îl va transforma într-un text mai lung la un moment dat, după ce va termina cu Nu renunţa. -Ar trebui să fie uşor pentru tine, spuse Cath, înghiontindu-l şi ea pe Nick, dar mai uşor. Toţi naratorii tăi sunt necreditabili. Nick o lăsase să citească unele dintre povestirile lui şi primele câteva capitole dintr-un roman pe care îl începuse în anul întâi de facultate. Tot ce compunea el era întunecat -mai deocheat şi mai morbid decât orice scrisese şi va scrie Cath -, dar amuzant. Şi cumva reconfortant. Nick era bun. Lui Cath îi plăcea să stea lângă el şi să-l privească în timp ce creează. Să vadă pe viu cum sunt inventate glumele. Cum sunt potrivite cuvintele. -Exact... zise el, umezindu-şi buza de sus. De fapt, el nu prea avea o buză superioară, ci, mai degrabă, o dungă subţire şi roşie. -De-asta simt nevoia ca acum să scriu ceva special. -Haide, zise Cath trăgând caietul spre ea. E rândul meu. Întotdeauna era greu să-l facă pe Nick să dea caietul. În prima seară în care se întâlniseră să lucreze la povestirea iar extracurriculară, Nick venise cu trei pagini deja scrise. -Trişezi! îi spusese Cath. -E doar un impuls ca să ne punem în mişcare, explicase el. Cath i-a luat caietul şi a început să scrie peste şi printre rândurile lui, înghesuind dialoguri pe margine şi tăind replicile exagerate (Uneori, capacităţile scriitoriceşti ale lui Nick pur şi simplu nu făceau faţă.) Apoi a adăugat că. teva paragrafe proprii. „Parcă mi-e mai uşor acum să scriu pe hârtie“, se gândi Cath, deşi încă îi era dor de tastatura laptopului ei. -Trebuie să tai şi să adaug lucruri, i-a spus ea lui Nick

Fangirl

-Data viitoare să-ţi aduci foarfeca. Acum, când lucrau, stăteau unul lângă altul; era mai uşor să citească şi să scrie când venea rândul celuilalt. Cath se obişnuise să şadă în dreapta lui Nick, astfel încât mâinile cu care scriau să nu li se atingă din greşeală. Cath se simţea ca şi cum ar fi o parte dintr-un monstru cu două capete. Sau ca şi cum ar fi participat la una din cursele alea pe perechi când alergi cu un picior legat de un picior al coechipierului Se simţea în largul ei. Nu prea ştia cum se simţea Nick. .. Stăteau mult de vorbă, atât înaintea, cât şi în timpul cursului. Nick se tot întorcea spre banca lui Cath. Uneori, după ce ieşeau din sală, Cath se prefăcea că are şi ea treabă spre clădirea Bessey, acolo unde se ţinea următorul curs al lui Nick, asta deşi nu mai era nimic dincolo de construcţia aceea, în afară de stadionul de fotbal american. Slavă Domnului că el nu o întreba niciodată unde se duce. N-o întreba unde se duce nici în nopţile în care plecau de la bibliotecă. Se opreau întotdeauna, pentru o clipă, pe scări, în timp ce Nick îşi punea rucsacul în spate şi îşi in“ făşura în jurul gâtului esarfa albastră, cu imprimeu. Apoi el spunea: „Ne vedem la curs.“ Şi pleca. În serile în care Cath ştia sigur că Levi era în camera ei îl suna şi aştepta să vină s-o ia. Dar, de cele mai multe ori forma numărul de la Poliţie şi alerga înapoi spre cămin, cu degetul pe tasta de apelare.

RAINBOW ROWELL

*** Wren ţinea o dietă ciudată. -E dieta Scorpie slăbănoagă, zise Courtney. -E o dietă vegetariană, o lămuri Wren. La cantina Selleck era Vinerea cu Fajita. Wren îşi umpluse o farfurie cu legume la grătar: ardei gras şi ceapă, plus două portocale. Aşa mânca de câteva săptămâni. Cath o privi cu atenţie. Wren îmbrăca haine pe care şi sora ei le purtase; Cath ştia cum ar fi trebuit să îi vină. Lui Wren, puloverul îi era încă strâmt la piept, iar blugii de-abia îi cuprindeau fundul. Fetele aveau aceeaşi conformaţie, cu fundul mare. Cath obişnuia să poarte cămăşi şi pulovere lungi, care-i acopereau soldurile. Lui Wren îi plăceau bluzele care îi evidenţiau talia. -Arăţi la fel, zise Cath. Arăţi ca mine şi uite ce mănânc eu! Cath avea în farfurie fajita cu carne de vită cu smântână şi trei feluri de brânză. -Da, dar tu nu bei. -Dieta Scorpie slăbănoagă include şi alcool? -Suntem scorpii slăbănoage doar în timpul săptămânii, spuse Courtney. Şi scorpii beţive în weekenduri. Cath încercă să prindă privirea lui Wren. -Nu cred că mi-aş dori să fiu în niciuna dintre ipostaze. -Prea târziu, zise Wren pe un ton egal, apoi trecu la alt subiect: Te-ai văzut cu Nick aseară? -Da, zâmbi Cath şi vru să-şi schimbe zâmbetul într-un rânjet insinuant, dar nu reuşi decât să-şi încreţească nasul ca iepurii. -Oh! Cath! zise Courtney. Ne gândeam să ne nimerim şi noi într-o seară pe la bibliotecă, aşa, ca să-l vedem. Marţea şi joia, nu?

Fangirl

-Nu. În niciun caz. Nu, nu, nu, se opuse Cath uităndu-se la Wren. Nu, aţi înţeles? Spuneţi că aţi înţeles. -Bine, zise Wren luând mai multe bucăţi de ceapă în furculiţă. Dar ce-i aşa mare lucru? -Nu e mare lucru. Dar dacă aţi veni acolo, ar părea că e mare lucru. Mi-aţi distruge strategia mea gen: „Hei, dacă ai chef, ne vedem? OK.“ -Ai o strategie? se miră Wren. Include cumva şi ideea de a-l săruta? Wren o tot bătea la cap cu sărutatul. De când Abel o părăsise pe Cath, Wren îi tot spunea surorii sale să-şi urmeze instinctul şi să dea frâu liber bestiei dinăuntru. -Ce zici de el? îi spunea Wren de fiecare dată când zărea un tip arătos, în timp ce stăteau la rând la cantină. Vrei să-l săruţi? Nu vreau să sărut un necunoscut, îi răspundea Cath. Nu mă interesează buzele în sine. Era numai parţial adevărat. De când Abel o părăsise... De când Nick începuse să se aşeze lângă ea... Cath observa anumite detalii pe care nu le remarcase înainte. Băieţi. Tipi. Peste tot. Serios, erau peste tot. La cursuri. La Uniunea Studenţilor. În cămin, la etajele de deasupra şi la cele de dedesubt. Şi putea să jure că nu semănau deloc cu băieţii din liceu. „Cum e posibil ca un singur an să schimbe atât de multe lucruri?“ Cath se trezea admirându-le gâturile şi mâinile. Le cerceta cu privirea linia fermă & maxilarului, pieptul puternic reliefat sub umeri, părul lor…

RAINBOW ROWELL

Sprâncenele lui Nick se pierdeau în linia părului, iar perciunii îi ajungeau până pe obraji. Când stătea în spatele lui, la cursuri, Cath îi vedea muşchii umărului stâng încordându-se pe sub tricou. Până şi Levi ii distrăgea atenţia. Aproape constant. Cu gâtul lui lung şi bronzat. Şi care tremura şi se tensiona când râdea. Cath se simţea altfel. Captivată. Băieţii ăştia (totuşi, niciunul dintre aceşti tipi nu mai arăta a băiat)… Ce nebunie! Şi, de data asta, Wren era ultima persoană cu care voia să vorbească. De fapt, Cath nu voia să vorbească cu nimeni despre băieţi. -Strategia mea, îi spuse Cath lui Wren, este să mă asigur că Nick n-o s-o cunoască pe sora mea geamănă, care e mai drăguţă şi mai slabă decât mine. -Nu cred că ar conta, îi răspunse Wren. Cath observă că Wren nu a contrazis-o când a zis despre ea că e „mai drăguţă şi mai slabă“. Din câte îmi spui, se pare că te place pentru mintea ta. Eu nu am mintea ta. Nu o avea. Iar Cath nu înţelegea de ce. Aveau acelaşi ADN. Acelaşi fond şi aceeaşi creştere. Diferenţele dintre ele nu aveau nicio logică. Vino cu mine acasă în weekendul ăsta, zise Cath brusc. Găsise pe cineva care s-o ducă la Omaha în seara aceea. Wren îi spusese deja că nu voia să meargă. -Ştii că lui tata îi e dor de noi, insistă Cath. Haide! Wren se uită în tavă şi adăugă: -Ti-am spus deja. Am de învăţat. -E meci în weekendul ăsta, zise Courtney. Putem să rem încontinuu până luni la unsprezece. -Măcar i-ai sunat pe tata? -Ne-am scris e-mailuri, răspunse Wren. Părea în regulă. -Îi e dor de noi.

Fangirl

-E normal să-i fie dor. E tatăl nostru. -Mda, zise Cath încet, dar s-a schimbat. Wren îşi ridică privirea spre Cath, clătinând uşor din ). Aceasta din urmă se ridică de la masă şi zise: -Ar trebui să plec. Am nevoie să trec pe la cămin înainte de curs. Când doamna profesoară Piper le ceru în acea după-amiază să predea lucrările scrise din perspectiva unui narator necreditabil, Nick îi luă lucrarea lui Cath din mână. Ea şi-o trase înapoi. Băiatul ridică din sprâncene. Cath îşi lăsă privirea în jos şi îi zâmbi. Abia mai târziu îşi dădu seama că o făcuse ca Wren. Unul dintre zâmbetele acelea de mironosiţă... Nick îşi împinse limba în interiorul obrazului şi o privi cercetător pe fată preţ de o clipă, înainte să se întoarcă la banca lui. Profesoara luă lucrarea din mâna lui Cath. -Mulţumesc, Cath, îi zise ea zâmbindu-i cu căldură şi strângând-o uşor de umăr. Abia aştept să citesc ce-ai scris. Nick se întoarse spre Cath, auzind-o pe profesoară. Mimă din buze „animăluţ de companie“. Cath se gândi să se aplece şi să-l mângâie pe ceafă.

RAINBOW ROWELL

Trecuseră două ore de când văzuseră cum podul fusese ridicat. Două ore în care se certaseră, dând vina unul pe altul. Baz se îmbufna, zicând: -Dacă nu mă tot încurcai, n-am fi ratat stingerea. lar Simon bombănea la rândul lui: -Nu ţi-aş sta în cale dacă n-ai bântui peste tot, cu planurile tale malefice. Dar Simon ştia că adevărul era că se luaseră aşa de tare cu cearta că pierduseră noţiunea timpului, iar acum erau nevoiţi să îşi petreacă noaptea afară. Nu aveau cum să fenteze stingerea, indiferent de câte ori îşi ciocnea Baz călcâiele spunând: Nicăieri nu-i ca acasă. (Oricum era o vrajă care se învăţa în anul al şaptelea, deci Baz n-avea nicio şansă cu ea.) Simon a oftat şi s-a aşezat în iarbă. Baz încă bombănea şi se holba la fortăreaţă ca şi cum spera să găsească o cale de intrare. Hei, a zis Simon lovindu-l pe Baz în genunchi. Au! Ce vrei? Am un baton de ciocolată. Vrei jumătate? Baz a privit în pământ, cu o figură la fel de cenusie ca ochii lui în umbra înserării. Şi-a dat părul negru pe spate şi s-a încruntat, aşezându-se lângă Simon pe dâmb. -De care? -Cu mentă. Simon a scos batonul din buzunarul pelerinei. -Preferatul meu, a recunoscut Baz cu ciudă. Simon i-a răspuns cu un zâmbet larg şi strălucitor, dezvelindu-şi toţi dinţii. -Şi al meu. (Fragment din Secrete, stele şi batoane de ciocolată, publicat în ianuarie 2009 pe FanFixx.net; autoare: Magicath şi Wrenegade)

Fangirl

NOUĂ Cath mai avea cam o oră de pierdut până pleca spre Omaha şi nu voia să stea în cameră. Era o zi de noiembrie cât se poate de frumoasă. Rece, cu chiciură, dar nu geroasă Pentru Cath, era îndeajuns de frig ca să poată purta hainele ei preferate: cardigan, dresuri groase şi jambiere. Se gândi întâi să se ducă la Uniune să înveţe, dar, până la urmă, se hotărî să se plimbe prin oraş, prin Lincoln. Cath nu ieşea aproape niciodată din campus; nu avea motive s-o facă. 1 se părea că trece o graniţă. Ce s-ar fi făcut dacă îşi pierdea portofelul sau dacă se rătăcea? Ar fi fost nevoită să sune la ambasadă... Oraşul Lincoln părea şi mai provincial decât Omaha. Avea totuşi cinematografe şi magazinaşe în centru. Cath trecu pe lângă un restaurant thailandez şi pe lângă faimosul slChipotle. Se opri şi intră într-un magazin de cadouri, unde mirosi toate uleiurile aromate. Pe partea cealaltă a străzii era un Starbucks. Cath se întrebă dacă era acelaşi Starbucks în care lucra Levi şi, o clipă mai târziu, se trezi traversând strada. Înăuntru era la fel ca în toate cafenelele Starbucks în care Cath intrase până atunci. Poate totuşi cu mai mulţi clienţi din mediul academic… Şi cu Levi, mişcându-se vioi în jurul unui espressor, zâmbind la ce i se spunea în căşti. Purta un pulover negru peste un tricou alb. Arăta ca şi cum se tunsese de curând. Pe i ceafă, părul era mai scurt; în rest, stătea zbârlit sau îi venea pe faţă. Strigă numele cuiva şi întinse un pahar unui bărbat care arăta ca un profesor de vioară ieşit la pensie. Levi se opri să vorbească cu tipul respectiv. Aşa era Levi; pentru el era o necesitate fiziologică să facă asta. -Eşti la rând? o întrebă o femeie pe Cath. -Nu, luaţi-o înainte.

RAINBOW ROWELL

Apoi, Cath se hotărî să stea totuşi la coadă. Doar nu venise doar ca să-l studieze pe Levi în habitatul lui natural. De fapt, nu prea ştia ce căuta ea aici... -Pot să te ajut cu ceva? o întrebă tipul de la casă. -Nu, nu poţi, îi răspunse Levi, împingându-l pe individ spre următorul client. Mă ocup eu de ea. Apoi, îi zâmbi larg lui Cath. -Cather. -Bună, făcu ea, dându-şi ochii peste cap; crezuse că Levi n-o s-o observe. -Uită-te la tine! Ce înfofolită eşti! Ce-s alea? Pulovere pentru picioare? -Sunt jambiere. -Porţi cel puţin patru feluri diferite de tricotaje. -Asta e un fular. -Eşti înfofolită din cap până în picioare. -Am prins ideea. -Te-ai gândit să treci pe-aici ca să mă saluţi? -Nu. Levi se încruntă. Cath îşi dădu ochii peste cap din nou. -Am venit să-mi iau cafea. -De care? -Cafea obişnuită. Medie. -E frig afară. Lasă-mă să-ţi pregătesc ceva bun. Cath ridică din umeri. Levi luă un pahar şi începu să toarne sirop, în timp ce Cath aştepta de cealaltă parte a eSpressorului. -Ce faci în seara asta? o întrebă el. Ar trebui să vii şi tu, o să facem un foc de tabără. Vine şi Reagan. -Mă duc acasă. La Omaha.

Fangirl

-Serios? zise Levi zâmbindu-i. Espressorul scoase un şuierat. -Bag mâna în foc că ai tăi sunt foarte bucuroşi. Cath ridică din nou din umeri. Levi puse frişcă în ca feaua ei. Mâinile lui erau lungi... şi mai musculoase decât restul corpului, cu degete cam noduroase şi unghii scurte Şi pătrăţoase. -Să ai un weekend minunat! îi spuse el întinzându-i paharul. -N-am plătit încă. Levi ridică mâinile: -Te rog! Mă jigneşti! -Ce-i asta? întrebă ea aplecându-se deasupra cănii şi mirosind. -E invenţia mea: cafea cu lapte şi aromă de dovleac. Nu e foarte tare. Nu încerca s-o comanzi de la altcineva. N-o să fie cum o fac eu. -Mersi. Levi îi zâmbi din nou larg, iar Cath făcu un pas în spate, aproap e lovindu-se de un raft plin cu căni. Pa, spuse ea. Levi trecu la următorul client de la rând, cu acelaşi surâs genero s ca de obicei. Erin, fata cu care Cath urma să meargă acasă, pusese un anunţ la toaleta de pe etaj, spunând că voia să împartă cu cineva costul benzi nei până la Omaha. Tot drumul nu vorbi decât despre iubitul ei, care încă locuia în Omaha şi probabil că o înşela. Cath abia aştepta să ajungă acasă. Se simţi cuprinsă de un val de Optimism în timp ce urca scările spre casă. Cineva strânsese frunzele din grădină .

RAINBOW ROWELL

Oamenii care stau treji o noapte întreagă ca să facă munţi de piure de cartofi1 nu prea au prezenţa de spirit de a strânge frunzele din grădină. De fapt, tatăl ei n-ar fi făcut munţi de piure. Nu era stilul lui. O bară de pompieri care ajunge la mansardă... Călătorii în care se hotăra să plece dintr-un impuls de moment... Trei nopţi în şir nedormite, pentru că descoperise serialul Battlestar Galactica pe Netflix... Astea erau simptomele nebuniei lui. -Tată? Casa era întunecată. Ar fi trebuit să fie acasă la ora asta... Spuse se că o să ajungă mai devreme. -Cath! Era in bucătărie. Cath alergă spre el ca să-l îmbrăţişeze, iar el o strânse în braţe, la rândul lui, ca şi cum avea mare nevoie de asta. Când Cath îi dădu drumul din îmbrăţişare, el îi zâmbi. Era foarte bucuros să o vadă. -E întuneric aici, spuse fata. Tatăl ei se uită în jur ca şi cum tocmai ce ajunsese şi el acolo. -Ai dreptate, făcu el, traversând apoi încăperile de la parter şi aprinzând luminile. Începu să aprindă şi lămpile, dar Cath le stinse în urma lui. -Tocmai lucram la ceva… spuse el. -Pentru serviciu? Pentru serviciu, confirmă tatăl lui Cath, aprinzând absent o lampă pe care ea tocmai o stinsese. ___________ 1 Referire la personajul Roy N eary din filmul SF Întâlnire de gradul t rei (Close Encounters of the Third Kind, 1977).

Fangirl

-Ce părere ai de Gravioli2? -Îmi plac. La cină avem Gravioli? -Nu, e vorba despre clientul de care mă ocup. -Aţi obţinut un contract cu Gravioli? -Nu încă. E un concurs de idei. Ce părere ai? -Despre Gravioli.. - Da… zise el şi bătu cu degetele mâinii stângi în palmă -Păi, îmi place sosul de friptură„ Îmi plac şi ravioli.. -Şi Gravioli te fac să te simţi… -Sătulă. -Asta e groaznic, Cath. -Aăă... Fericită? Relaxată? Răsfăţată? De două ori răsfăţată pentru că am două feluri preferate de mâncare în acelaşi timp. -Poate. .. -Iar asta mă face să mă întreb ce alt fel de mâncare ar mai merge cu sosul de friptură. -Ha! zise el. Posibil . Se îndepărtă de ea; Cath ştia că se duce să-şi caute blocul de desen. -Ce avem la cină? îl întrebă Cath. -Ce vrei tu. Apoi se opri şi se întoarse spre ea, ca şi cum tocmai îşi amintise ceva. -Nu. Tonetele de taco. Tonetele de taco? ___________ 2

Numele „Gravioli“ este compus din gravy „sos de friptură“ şi r “violi

.

RAINBOW ROWELL

-Da. Conduc eul N-am mai condus de luni întregi! La care să mergem? Haide să mergem la toate. -Sunt cel puţin şapte tonete de taco pe o rază de trei kilometri. -Haide! spuse ea. Vreau să mănânc doar burrito de acum până duminică dimineaţă. Au mâncat burrito şi s-au uitat la televizor.Tatăl ei tot mâzgălea pe blocul de desen, iar Cath îşi scoase laptopul. Ar fi trebuit să fie şi Wren aici, cu laptopul ei, trimiţându-i lui Cath mesaje, în loc să vorbească. Cath se hotărî să-i trimită lui Wren un e-mail. Mi-ar fi plăcut să fii si tu aici. Tata pare în regulă. Nu cred că a spălat vreun vas de când am plecat noi de acasă şi nici nu ştiu dacă a folosit vreunulîn afara paharelor. Dar măcar lucrează. Şi nu a spart nimic prin casă. Şi are privirea limpede… ştii? Mă rog. Ne vedem luni. Ai grijă de tine. Ai grijă să nu-ţi dea careva somnifere. Cath se culcă la ora unu. Se trezi şi coborî la parter pe la trei, ca să verifice dacă uşa de la intrare era încuiată; făcea uneori asta când nu putea să doarmă, când ceva nu părea în ordine. -Tatăl ei umpluse sufrageria de foi cu sloganuri şi desene. Se învârtea printre ele, ca şi cum căuta ceva. -La culcare? îl întrebă ea. Lui îi trebuiră câteva secunde până să-şi focalizeze privirea asupra fetei. -La culcare, îi răspunse, zâmbind cu blândeţe. Când Cath coborî din nou, pe la cinci, el era în dormitorul lui. Îl auzea sforăind.

Fangirl

Tatăl ei plecase de acasă când Cath coborî la parter în dimineaţa următoare. Fata se hotărî să evalueze proporţiile dezastrului. Foile răspândite prin sufragerie fuseseră împărţite pe secţiuni. „Pe căprării“, după cum zicea el. Erau lipite pe pereţi şi pe geamuri. Unele foi aveau alte bucăţi de hârtie prinse de jur-împrejurul lor, ca şi cum acolo se petrecuse o explozie de idei. Cath se uită peste propunerile lui şi le însemnă cu un pix verde pe cele care îi plăceau. (Ea folosea verde, Wren, roşu.) Privelistea - un soi de haos controlat -o făcea să se simtă mai bine. Un pic de manie era în regulă. Acest pic îl ajută să-şi plătească facturile, să se ridice din pat dimineaţa şi să fie magic de inventiv atunci când avea mai mare nevoie de asta. -Am fost magic astăzi, fetelor! obişnuia el să spună după ce se întorcea de la vreo prezentare importantă, şi amândouă ştiau că asta însemna că aveau să mănânce homar la cină. Fiecare câte unul, fiecare cu propriul încălzitor cu lumânare pentru bolul de unt. Întreaga lor gospodărie funcţiona datorită acestui pic de manie. Piticul din pivniţă, care torcea aur… Cath verifică bucătăria. Frigiderul era gol. Congelatorul era plin de semipreparate Healthy Choice şi plăcinte la tigaie marca Marie Callender‟s. Umplu maşina de spălat vase cu pahare murdare, linguriţe şi ceşti de cafea. Baia era în regulă. Cath aruncă o privire şi prin dormitorul tatălui ei şi mai adună nişte pahare murdare. Erau foi răspândite peste tot pe acolo, nici măcar aranjate în teancuri. Grămezi de scrisori, majoritatea nedesfăcute. Se întrebă dacă nu cumva tatăl ei îngrămădise totul în dormitorul lui înainte de sosirea ei. Cath nu se atinse de nimic în afară de vasele murdare. Apoi puse la microunde o caserolă Healthy Choice, pe care o mâncă deasupra chiuvetei, şi se hotărî să meargă înapoi la culcare. Până atunci nu băgase de seamă cât de moale era patul ei de acasă. Iar pernele miroseau atât de bine! Şi îi fusese dor de toate

RAINBOW ROWELL

posterele cu Simon şi Baz... Avea un decupaj cu Baz în mărime naturală; vampirul îşi arăta colţii, rânjind, cum stătea el acolo, atârnat de cadrul patului cu baldachin. Cath se întreba dacă Reagan ar accepta aşa ceva în camera lor de cămin. Poate că decupajul ar fi încăput în dulap. Cath şi tatăl ei mâncară tot weekendul pe la diferite tonete de taco. Cath a ales carnitas şi barbacoa, al pastor şi chiar şi lengua1. Totul înmuiat în sos verde de tomatillo2 . Tatăl ei a tot lucrat. Aşa că şi Cath lucră lângă el, scriind la Nu renunţa, Simon mai mult decât o făcuse în săptămâni întregi. Sâmbătă seară era încă trează pe la unu noaptea, dar spuse că se culcă, asta ca să-l determine şi pe tatăl ei să facă la fel. Apoi mai rămase trează o oră sau două, scriind. Era plăcut să scrie din nou în camera ei, în patul ei. Să se piardă în lumea magilor şi să rămână acolo. Să nu audă alte voci în mintea ei în afară de cele ale lui Simon şi Baz. Să nu-şi audă nici propria voce. Asta era motivul pentru care Cath scria fan fiction. Pret de câteva ore, lumea lor lua locul lumii reale. Iar ea putea să se lase purtată de sentimentele personajelor ca de un val, alunecând lin ca pe panta unui deal. Duminică seară, casa era plină de foi de calc şi ambalaje de burrito. Cath umplu din nou maşina de spălat vase cu pahare şi strâns e tot gunoiul acela care mirosea delicios. Trebuia să se întâlnească cu Erin în West Omaha ca să plece împreună înapoi spre universitate. Tatăl ei o aştepta la uşă ca să o conducă, zăngănindu-şi cheile, lovindu-le de picior. ___________ 1

Preparate culinare specifice bucătăriei mexicane.

2

Aşa-numita tomată mexicană

Fangirl

Cath încercă să memoreze imaginea lui din acel moment pentru mai târziu, când va avea nevoie de ceva care s-o liniştească. El avea părul şaten-deschis, aceeaşi nuanţă ca a lui Cath şi Wren. Şi acelaşi tip de păr: des şi drept. Nasul îi era un pic rotunjit, dar mai lat şi mai lung decât al lor. Avea aceeaşi nonculoare în ochi, la fel ca fetele. Era ca şi cum ele ar fi fost doar ale lui. De parcă şi-ar fi împărţit ADN -ul la trei, în mod egal. Ar fi fost o imagine mult mai liniştitoare dacă el n-ar fi părut aşa de trist. Işi lovea prea tare cheile de picior. -Sunt gata, îi spuse Cath. -Cath... Fetei aproape că-i stătu inima în loc din pricina felului în care tatăl ei îi pronunţase numele. -Stai jos, bine? Trebuie să-ţi spun ceva rapid. -De ce trebuie să stau jos? Nu vreau să trebuiască să stau jos. -Doar… spuse el arătând spre masa din sufragerie, Te rog. Cath se aşeză la masă, încercând să nu-i mişte foile, să nu sufle spre ele şi să le strice ordinea. -Nu intenţionam să amân atât de mult până să-ţi Splm... zise el. -Spune-mi odată! Mă sperii. Mai mult, îşi simţea stomacul ca un ghem ce urcase până în gât. -Am mai vorbit cu mama voastră. -Poftim? Cath n-ar fi fost atât de şocată dacă tatăl ei i-ar fi spus că stătuse de vorbă cu o fantomă. Sau cu yeti. -Ce? De ce? -Nu pentru mine, adăugă el repede, ca şi cum ştia că ideea de a se împăca cu ea era absolut terifiantă. Ci pentru voi. -Pentru mine?

RAINBOW ROWELL

-Pentru tine şi Wren. - Nu mai face asta, zise fata. Nu vorbi cu ea despre noi. -Cath... E mama voastră. -Nu există dovezi care să susţină această teorie. -Ascultă-mă puţin, Cath. Nici măcar nu ştii ce vreau să-ţi spun. Cath începuse deja să plângă. -Nu-mi pasă ce vrei să-mi spui. Tatăl ei hotărî să continue: -I-ar plăcea să vă vadă. Mamei voastre i-ar plăcea să vă cunoască un pic mai bine. - Nu. -A trecut prin multe, scumpo. -Nu. Nu a trecut prin nimic. Era adevărat. Mama lor nu luase parte la niciun eveniment important din viaţa fiicelor ei. -De ce vorbim despre ea? Cath auzea cum tatăl ei zdrăngănea iarăşi cheile, lovinda-şi piciorul de tăblia mesei. Trebuia ca Wren să fie aici, cu ei. Wren nu avea ticuri nervoase. Nici nu plângea. Wren nu l-ar fi lăsat să continue să vorbească despre lucrurile astea. -E mama voastră. Cred că ar trebui să-i daţi o şansă. -I-am dat. Când ne-am născut. Am încheiat subiectul ăsta. Cath se ridică prea brusc, iar un teanc de foi căzu de pe masă. - Poate că mai vorbim despre asta de Ziua Recunos tinţei, spuse tatăl ei. -Sau poate că nu vorbim despre asta de Ziua Recunoştinţei, ca să nu stricăm sărbătoarea. O să-i spui şi lui Wren? -I-am spus deja. I-am trimis un e-mail. -Şi ce a zis? -Că o să se gândească.

Fangirl

-Păi, eu nu mă gândesc, spuse Cath. Nu pot nici măcar să concep să mă gândesc la asta. Se ridică de la masă şi începu să-şi adune lucrurile. Avea nevoie de ceva de care să se agaţe. Tatăl lor n-ar fi trebuit să le dea veştile separat. N-ar fi trebuit să le vorbească despre asta deloc.

RAINBOW ROWELL

Drumul spre West Omaha, cu tatăl ei, fu îngrozitor. Iar cel spre Lincoln, fără el - încă şi mai neplăcut. Totul le mergea pe dos. Fuseseră atacaţi de un bezmetic-de-pădure dintr-aceia cu creastă şi veninos. Apoi se ascunseseră în peştera aceea cu păianjeni, unde au dat peste chestiawaia, ce-o fi fost ea, care a muşcat adidasul lui Simon. Probabil un şobolan. Şi apoi, Baz l-a luat pe Simon de mână. Sau poate că Simon l-a luat pe Baz de mână... Oricum, era de înţeles, de vreme ce aveau de-a face cu bezmetici-de-pădure şi păianjeni şi sobolani. Uneori apuci mâna cuiva doar ca să te asiguri că mai eşti în viaţă şi că ai alături de tine o altă fiinţă umană, care îţi poate demonstra asta. S-au întors la fortăreaţă aşa, ţinându-se de mână. Şi ar fi fost în regulă (aproape în regulă), dacă unul dintre ei ar fi dat drumul mâinii celuilalt. Dacă nu ar fi rămas ei acolo, la marginea Marelui Câmp, fiecare dintre ei ţinând o părticică din celălalt, chiar dacă pericolul trecuse de mult. (Fragment din M-ai înţeles greşit, publicat în ianuarie 2010 pe FanFixx.net; autoare: Magicath)

Fangirl

ZECE Profesoara Piper nu terminase de corectat compunerile cu narator necreditabil (din cauza asta Nick era iritat şi devenise paranoic), dar le ceruse deja să se apuce de proiectul final, o povestire de zece mii de cuvinte. -Nu o lăsaţi pe noaptea de dinaintea predării, spusese ea, cocoţată pe catedră, legănânduşi picioarele. O să se vadă că a fost scrisă cu o noapte înainte. Nu sunt interesată de fluxul conştiinţei. Cath nu ştia cum va reuşi să se concentreze asupra tuturor lucrurilor pe care le avea de făcut. Proiectul final şi textele săptămânale, plus toate celelalte teme pentru fiecare curs în parte. Atât de mult de citit... Atât de mult de scris... Eseuri, lucrări argumentative, referate. În zilele de marţi şi, uneori, în cele de joi, se întâlnea să scrie cu Nick. Plus Nu renunţa. Plus e-mailuri, însemnări ş i comentarii... Cath se simţea de parcă înota într-o mare de cuvinte. Iar uneori de parcă se îneca în ea. -Ti s-a părut vreodată că ai fi, aşa, ca o gaură neagră... sau ca opusul unei găuri negre? îl întrebă ea pe Nick marţi seară. -Care îndepărtează materia în loc s-o absoarbă? -Care o degajă, încercă ea să-i explice. Stăteau la masa lor dintre rafturile de cărţi, iar Cath îşi rezemase capul de rucsacul ei. Simţea curent la ceafă. -Opusul unei găuri negre de cuvinte. Ca şi cum lumea absoarbe toate cuvintele tale până te secătuieşte. -Nu de tot. Nu încă. Dar cuvintele zboară din mine atât de repede, încât nici nu ştiu de unde vin.

RAINBOW ROWELL

-Şi poate că ţi-ai consumat surplusul, zise el îngrijorat, iar acum cuvintele iau fiinţă din oase şi sânge. -Acum sunt făcute din suflarea mea. Nick se uită în jos la ea; sprâncenele băiatului se uniseră, formau acum o singură linie groasă. Ochii lui aveau culoarea aceea pe care n-o poţi vedea în curcubeu. Indigo. -Nu, zise el. Nu m-am simţit niciodată aşa. Cath râse şi clătină din cap. -Cuvintele ies din mine ca pânza lui Spiderman, zise Nick ridicându-şi mâinile şi atingându-şi palmele cu degetele mijlocii. Fffffâşşşş! . Cath dădu să râdă, dar reuşi doar să caşte. -Haide, spuse el. E miezul nopţii. Cath îşi adună cărţile. Nick lua mereu caietul. Era caietul lui până la urmă, plus că el lucra la povestire în timpul scurs între întâlnirile lor de la bibliotecă. (Întâlniri delucru sau ce or fi fost ele.) Când ajunseră afară, era mult mai frig decât se aşteptase Cath. -Ne vedem mâine, îi zise Nick şi se îndepărtă. Poate că Piper o să termine cu lucrările noastre. Cath încuviinţă din cap şi îşi scoase mobilul ca să sune în cameră. -Bună, spuse cineva încetişor. Cath tresări. În spatele ei era Levi, rezemat de stâlpul felinarului, de parcă ar fi fost imaginea arhetipală a omului rezemat de felinar. -Întotdeauna termini la miezul nopţii, îi spuse el zâmbind . M-am gândit să ţi-o iau înainte. E prea frig afară ca să stai să mă aştepţi. -Mersi, făcu ea şi o luară împreună spre cămin. Levi era neobişnuit de tăcut.

Fangirl

-Deci, ăla e partenerul tău de studiu? o întrebă el când ajunseră la jumătatea drumului spre cămin. -Da, zise Cath în spatele fularului. Îşi simţea propria răsuflare umedă, îngheţând în ţesătura aceea. -Îl ştii? -L-am mai văzut pe aici. Cath era şi ea tăcută. Era prea frig ca să vorbească şi se simţea mai obosită decât de obicei. -S-a oferit vreodată să te conducă la cămin? -Nu l-am rugat niciodată să facă asta, se repezi Cath. Nici pe tine nu te-am rugat. -Aşa e. Şi iar tăcere şi frig. Aerul rece o înţepă pe Cath în gât atunci când, într-un sfârşit, spuse: -Deci poate că n-ar trebui să mă conduci. -Nu fi caraghioasă. Nu asta voiam să zic. Prima dată în săptămâna aceea o văzu pe Wren la cantină, la prânz, cu Courtney. Oath nu se putu gândi decât la un singur lucru: „Deci aşa arăţi tu când îmi ascunzi un secret uriaş: fix ca de obicei.“ Cath se întrebă dacă Wren avea de gând să vorbească cu ea despre... subiectul pe care îl deschisese tatăl lor. Se întrebă câte alte lucruri importante îi mai ascundea Wren. Şi când începuse să facă asta? Când începuse Wren să filtreze ce îi spunea? „Pot să fac şi eu asta“, se gândi Cath. „Pot să ţin secrete.“ Dar Cath nu avea niciun secret şi nici nu voia să ascundă ceva de Wren. Se simţea atât de bine, atât de uşw rată să ştie că atunci când vorbea cu Wren nu trebuia să se cenzureze.

RAINBOW ROWELL

Aştepta un moment în care să poată discuta cu sora ei fără să fie şi Courtney de faţă, dar aceasta era mereu prin preajmă. (Spunând întruna cele mai prosteşti lucruri posibile. Ca şi cum viaţa ei ar fi fost o probă de auditie pentru cine ştie ce reality show de la MTV.) În sfârşit, după câteva zile, Cath se hotărî să o conducă pe Wren la următorul curs, imediat după prânz, chiar dacă risca să întârzie ea însăşi la ore. -Ce s-a întâmplat? întrebă Wren de îndată ce Courtney o apucase, fără a bănui nimic, spre cursul de economie. Începuse să ningă. Erau nişte fulgi de nea apoşi. -Ştii că am fost acasă în weekend... începu Cath. -Da. Ce mai face tata? -E în regulă… chiar bine. Participă la un pitch pentru Gravioli. -Gravioli? Asta e grozav! -Ştiu. Şi părea foarte implicat. Şi cam atât... Adică totul părea în regulă în rest. -Ti-am zis eu că nu are nevoie de noi. -Bineînţeles că are nevoie de noi, pufni Cath. Dacă ar E avut o pisică, ar fi fost la un pas de a ajunge ca-n Grey Gardens 1. Cred că mănâncă numai la QuikTrip şi doarme pe canapea. -Parcă ziceai că e bine. -Păi, da. După standardele lui. Ar trebui să vii cu mine acasă da ta viitoare. -Data viitoare e Ziua Recunostinţei. Cred că o să vin. Cath se opri. Aproape că ajunseseră la clădirea unde se ţinea următorul curs al lui Wren, iar Cath nu trecuse încă la partea mai grea _1Film documentar american realizat de Albert şi David Maysles (1975); prezintă viaţa mizeră a două femei care aparţinuseră elitei soci ale.

Fangirl

Wren oftă ca şi cum ştia ce urma. a discuţiei. -Tata mi-a spus… că ţie ţi-a spus deja… -Aşa e. -De ce? o întrebă Cath, încercând din greu să nu se smiorcăie. -Uite-aşa, începu Wren potrivindu-şi rucsacul. Pentru că e mama noastră. Şi chiar mă gândesc la asta. -Dar... Problema lui Cath nu era lipsa contraargumentelor. Avea nenumărate. Şi semănau unei mulţimi de oameni încercând să evacueze o clădire în flăcări, împotmolindu-se însă la ieşire. -Dar n-o să facă decât să strice totul! -A stricat deja totul, observă Wren. Nu ne mai poate părăsi din nou. -Ba da, poate. Wren clătină din cap. -Mă gândesc doar. -O să-mi spui dacă hotărăşti ceva? -Nu şi dacă asta te-ar supăra aşa de tare ca acum, se încruntă Wren. - Am dreptul să mă supăr când există toate motivele . - Pur și simplu nu-mi place treaba asta spune Wren , luându-și privirea de la Cath și mutându-ți-o asupra ușii . O să întârzii. Dar și Cath avea să întârzie .

RAINBOW ROWELL

-Sunt deia coleg de cameră cu el, a protestat Baz. N-artrebui să fiu obligat să-i devin şi partener de laborator. Nu mai suport să tot văd obraji îmbuioraţi. Fetele din clasă stăteau ca pe ace pe scaunele lor, Frecare dintre ele fiind pregătită să-i ia locul lui Baz. -Gata cu obrajii mei, a murmurat Snow, înroşindu-se zdravăn. -Serios, domnule profesor, a spus Baz, agitând bagheta înspre S now cu un gest care spunea: „Uitaţi-vă şi voi la el!“ Snow a apucat capătul baghetei, îndreptând-o spre podea. Profesorul Chilblains nu era deloc impresionat. -Stai jos, domnule Pitch. Mă faci să irosesc timp preţios din ora de laborator. Baz şi-a trântit cărţile pe banca lui Snow. Acesta din urmă şi-a pus ochelarii de protecţie, potrivindu-şi-i bine; lentilele nu i-au estom pat albastrul ochilor şi nici căutătura tăioasă. -Ca să Fie clar, a mormăit Snow, nici eu nu-s dornic să-mi petre c şi mai mult timp cu tine. -Băiat prost... a uitat Baz aparte, cercetând cu privirea umerii în cordaţi ai lui Snow, roşeaţa care, din pricina enervării, îi cuprinsese gâ tul şi valul de păr de culoarea bronzului, parţial stăpânit de elasticul o chelarilor... „Ce stii tu despre «a dori»?“ (Fragment din Cele cinci ocazii în care Baz s-a dus la chimie şi data când a lipsit, publicat în august 2009 pe FanFixx.net; autoare: Magicath şi Wrenegade)

Fangirl

UNSPREZECE Pe culoar era linişte deplină. Toată lumea din căminul Pound plecase să se distreze.' Cath se holba la ecranul computerului ei, iar în minte Îi răsuna vocea profesoarei „Piper. Se străduia să rememoreze întreaga conversaţie, derulând-o în minte iar şi iar, de parcă ar fi vrut să-şi forţeze memoria să vomite. În acea zi, la începutul cursului, profesoara Piper le adusese înapoi povestirile cu narator necreditabil. Pe ale tuturor, în afară de cea a lui Cath. -Vorbim după curs, bine? îi spusese fetei, cu zâmbetul ei blând şi sincer. Cath se gândise că excepţia asta trebuia să fie un semn bun, că poate profesoarei îi plăcuse foarte mult povestirea ei. Se vedea că o plăcea pe Cath. Dintre toţi studenţii de la curs, ei îi adresa cele mai multe zâmbete. Îl devansa net pe Nick. Iar compunerea asta era cea mai bună bucată pe care o scrisese Cath în tot semestrul. Ştia asta. Poate că profesoara Piper voia să discute despre lucrare în detaliu sau poate că voia să-i spună lui Cath să treacă din semestrul următor la cursul pentru avansaţi. (Era nevoie de o recomandare specială pentru înscriere.) Sau doar... ceva de bine. Ceva. -Cath, i se adresase profesoara, după ce toată lumea plecase din sală, iar Cath se apropiase de pupitru. la loc. Zâmbea mai blând ca niciodată, dar ceva nu era în regulă. Ochii femeii păreau trişti, se citea regretul în ei, iar atunci când Cath a luat lucrarea, a văzut un patru mic şi roşu scris într-un colţ. Cath i-a aruncat profesoarei o privire tăioasă. -Cath, nu ştiu ce să cred despre lucrarea ta. Chiar nu ştiu cum a putut să-ţi treacă aşa ceva prin minte...

RAINBOW ROWELL

-Dar... a fost chiar atât de prost scrisă? Era posibil ca povestirea ei să fi fost mai proastă decât cele ale tuturor colegilor? -Nu-i vorba despre cât e de bună sau de rea, a scuturat din cap profesoara Piper, iar părul ei lung şi sălbatic se mişcă dintr-o parte într-alta. E plagiat. -Ba nu. Eu am scris povestirea. -Tu ai scris-o? Eşti autoarea cărţii Simon Snow şi moștenitorul Magului? -Bineînţeles că nu. Ce rost avea întrebarea asta? -Personajele şi toată această lume aparţin altcuiva. -Dar povestirea e a mea. -Personajele şi lumea sunt povestirea, a spus femeia, vrând să o facă să înţeleagă. -Nu neapărat... Cath simţea cât de tare se înroşise. Vocea îi juca feste. -Ba da, a insistat profesoara. În mod necesar. Dacă ţi se spune să scrii ceva original, nu poţi pur şi simplu să furi o poveste scrisă de altcineva şi să schimbi câte ceva în privinţa personajelor. -Asta nu e furt. -Dar ce anume? -Împrumut, a spus Cath; nu-i plăcea deloc că se certa cu profesoara Piper, nu-şi dorise să o facă să o privească atât de rece, de rezervată, dar nu se putuse stăpâni. -Schimb. Amestec. Explorez. -Furi. -Nu e ilegal ce am făcut.

Fangirl

Cath avea toate argumentele la îndemână; ele nu-i apă. rau doar propria povestire, ci ideea de fan fiction. -Personajele nu sunt ale mele, dar eu nu încerc să Câştig bani de pe urma lor. Profesoara Piper nu făcea decât să clatine din cap, chiar mai dezamăgită decât păruse cu câteva minute în urmă. Şi-a trecut palmele peste blugi. Degetele ei erau scurte; purta un inel mare cu turcoaz, care depăşea arti. culaţia degetului. -Dacă e sau nu legal, este irelevant. Ti-am cerut să scrii o povestire originală, care să fie a ta. Şi nu e nimic original aici. -Nu cred că înţelegeţi, a spus Cath, dar vorbele ei au sunat ca un hohot de plâns. Şi-a coborît privirea ruşinată şi a Văzut din nou nota de patru scrisă cu roşu. -Eu cred că tu nu înţelegi, Cath, a replicat profesoara cu o voce voit calmă. Şi chiar aş vrea să înţelegi. Eşti la facultate, ce facem aici e pe bune. Te-am lăsat să te inscrii la un curs pentru anii mai mari şi, până acum, m-ai impresionat teribil. Dar acum a fost o greşeală. Ai dat dovadă de imaturitate şi trebuie să înveţi din asta. Cath şi-a încleştat fălcile. Incă voia să se apere. Muncise atât de mult la povestire. Profesoara Piper le spunea mereu să scrie despre ceva drag. Lui Cath Baz şi Simon îi erau cei mai dragi. Dar Cath s-a rezumat la a aproba din cap şi s-a ridicat. A reuşit chiar să murmure un mulţumesc la ieşirea din clasă. Acum, rememorând totul, simţea că faţa îi ia foc. Se holbă pe deasupra laptopului la desenul de pe perete, o schiţă în cărbune reprezentându-l pe Baz. Vampirul stătea pe un tron negru, sculptat, cu un picior aruncat peste unul dintre braţele jilţului şi cu capul înclinat înainte, într-c atitudine provocatoare, dar degajată În josul de senului, autorul lui scrisese cu o caligrafie perfectă următoarele:

RAINBOW ROWELL

„Cine ai fi tu fără mine, Snow? Un biet virgin cu ochi albaştri, care nu ştie să dea cu pumnul.“ Şi mai jos: „Inimitabila Magicath. “ Cath luă din nou mobilul. O sunase pe Wren de cel puţin şase ori de când plecase de la curs. Îi intra direct mesageria vocală. Cath închisese de fiecare dată. Ştia că, dacă ar fi putut să vorbească cu Wren, s-ar fi simţit mai bine. Wren ar fi înţeles... probabil. În urmă cu câteva-săptămâni, Wren chiar spusese toate acele lucruri răutăcioase despre Baz şi Simon. Dar asta se întâmplase din cauză că se îmbătase. Dacă Wren ar şti cât de supărată era Cath acum, sigur nu s-ar purta ca o scorpie. Ar înţelege. Ar ajuta-o pe Cath să-şi revină... Wren se pricepea la treaba asta. Dacă Wren ar fi fost aici... Cath bufni în râs. Dar sună mai degrabă ca un hohot de plâns. („Ce naiba, de ce tot ce-mi iese pe gură aduce a hohot de plâns?“) Dacă Wren ar fi fost aici, ar fi organizat de urgenţă o petrecere Kanye. La început, s-ar fi urcat în picioare pe pat. Asta era tipicul, pe vremea când se aflau acasă. Când lucrurile deveneau prea grave de exemplu, atunci când Wren aflase că Jesse Sandoz o înşela, când Cath fusese concediată pentru că şeful ei de la librărie îi spusese că nu zâmbea îndeajuns, când tatăl lor începuse să se poarte ca un zombi şi părea că nu o să-şi mai revină -, una dintre ele se ridica în picioare în pat şi trăgea de o manetă imaginară, un mecanism imens aflat undeva, în aer, şi striga: -Petrecere Kanye de urgenţă. Iar cealaltă trebuia să dea fuga la computer şi să pună lista de melodii pentru petrecerea Kanye. Apoi săreau împreună, dansând şi urlând versurile pieselor lui Kanye West până ajungeau să se simtă mai bine. Uneori, toată treaba asta le lua ceva timp... „Sunt autorizată să dau de urgenţă startul unei Petreceri Kanye “, îşi spuse Cath, izbucnind din nou în râs. (De data asta, sunet ele emise aduceau ceva mai mult a râs.) „Nu e ca şi cum aş avea nevoie de cvorum.“

Fangirl

Se întinse către laptop şi deschise lista de melodii pentru petrecerea Kanye. Avea nişte boxe portabile într-unul dintre sertare. Le scoase şi le conectă. Apoi dădu volumul la maximum. Era vineri seara, deci nu era nimeni in clădire, poate că nici în tot campusul, care să fie deranjat. Petrecere Kanye de urgenţă. Cath se urcă în picioare în pat ca s-o anunţe, dar coborî imediat. Era ridicol. Jalnic. (Există ceva mai jalnic decât o petrecere dansantă dată de una singură?) În schimb, se postă în faţa boxelor şi închise ochii, fără să danseze propriu-zis, doar legănându-se şi şoptind versurile. După prima strofă, începu să danseze. Kanye reuşea mereu să-i ajungă la suflet. Muzica lui era antidotul perfect pentru orice nemulţumire, oricât de serioasă ar fi fost aceasta. Era acolo combinaţia perfectă de furie, de indignare, de certitudine că „lumea nu va şti nicio dată cât de minunat sunt“. Cantitatea perfectă de poezie. Cu ochii închişi, Cath aproape că putea să-şi imagineze că Wren dansa în cealaltă parte a camerei, cu o baghetă ca a lui Simon Snow pe post de microfon. După câteva melodii, Cath nu mai avu nevoie să se prefacă. Dacă vecinii ar fi fost acasă, ar fi auzit-o urlând versurile. Cath dansă. Şi cântă rap. Şi dansă. Şi, la un moment iat, auzi un ciocănit la uşă. „La naiba! Poate că vecinii sunt acasă.“ Deschise fără să se uite cine stătea în prag şi fără să dea sonorul mai încet (gândirea îi era afectată de muzica lui Kanye), dar pregătită să-şi ceară scuze. Era Levi. - Reagan nu-i aici, strigă Cath. Levi îi răspunse ceva, dar nu îndeajuns de tare. -Ce? -Atunci cine e aici? strigă Levi, zâmbind.

RAINBOW ROWELL

Levi. Întotdeauna zâmbitor. Purta o cămaşă cadrilată de flanel, cu mânecile desfăcute. Nici să se îmbrace ca lumea nu era în stare. -Cine e aici şi ascultă muzică rap? -Eu. Cath gâfâia; încerca să ascundă acest lucru. Levi se aplecă spre ea, ca să nu trebuiască să strige. -Asta nu poate f1 muzica lui Cather. Am crezut întotdeauna că eşti genul care preferă melodiile depresive, indie. O tachina. Numai adevăratele urgenţe puteau întrerupe o petrecere Kanye. -Pleacă, zise Cath dând să închidă uşa. Levi o împiedică,întinzând mâna. -Ce faci? întrebă el râzând şi băgându-şi capul pe uşă. Cath clătină din cap, neputându-i da niciun răspuns chibzuit. Şi pentru că n-ar fi contat oricum, de vreme ce Levi nu era niciodată chibzuit. -Dau o petrecere dansantă de urgenţă. Cară-te! -O, nu,zise Levi împingând uşa şi strecurându-se pe lângă Cath. Era prea slăbănog. Prea înalt. Cath închise uşa în urma lui. Nu exista un model de acţiune pentru asemenea situaţie. Ar fi sunat-o pe Wren ca să-i ceară opinia dacă ar fi ştiut că exista vreo şansă ca ea să-i răspundă la telefon. Levi se postă în faţa lui Cath, cu o expresie serioasă (măcar o dată, chiar aşa, măcar o dată în viaţa lui) şi ţinând ritmul cu mişcările capului. -Aşadar, petrecere dansantă de urgenţă, vorbi el tare . Cath aprobă, dând din cap. Şi continuă să dea din cap. Şi continuă.

Fangirl

Levi îi răspunse dând şi el din cap. Şi apoi Cath începu să râdă şi-şi dădu ochii peste cap; legăna din şolduri într-o parte şi-n alta. Nu foarte tare. Si apoi din umeri. Şi iată că dansa din nou. Un pic mai crispată decât înainte - genunchii şi coatele se cam ţineau ţepene - dar tot dans era. Când îl privi din nou pe Levi, văzu că şi el dansa. Exact aşa cum şi l-ar fi imaginat, dacă s-ar fi gândit vreodată la lucrul ăsta. Cu mişcări prea ample şi prea relaxate, trecându-şi degetele prin păr. (Frate, nu-i nevoie să-ţi scoţi în evidenţă linia în V a părului!) Ochii lui realmente străluceau de bucurie. Radiau. Cath nu se putea opri din râs. Levi o privi în ochi şi începu şi el să râdă. Şi iată că dansa cu ea. Nu erau lipiţi unul de altul sau ceva de genul ăsta. De fapt, el nu se apropiase. O privea şi se mişca în acelaşi ritm cu ea. Şi iată că şi ea dansa cu el. Mai bine decât el, ceea ce era plăcut. Cath îşi dădu seama că îşi muşca buza de jos, aşa că încetă a o mai face. În schimb, începu să cânte rap. Cath ştia atât de bine versurile că le-ar fi putut spune de la coadă la cap. Levi ridică din sprâncene şi zâmbi larg. Ştia refrenul şi îl cântă cu ea. Dansară până începu o altă melodie, apoi cât ţinu aceasta şi următoarea. Levi păşi spre ea, poate că n-o făcuse intenţionat, iar Cath se rostogoli pe pat. Levi râse şi sări pe patul lui Reagan, cât pe-aci să se lovească cu capul de tavan. Continuară să danseze împreună, imitând cele mai caraghioase mişcări ale celuilalt, sărind la capetele paturilor... Era aproape la fel ca atunci când dansa cu Wren. (Şi totuşi nu, evident. Pe bune, nu era.) Dintr-odată, uşa camerei se deschise larg. Cath sări în spate, ferindu-se de uşă, şi căzu cât era de lungă pe saltea, care o aruncă pe podea. Levi râdea atât de tare, încât fu nevoit să se sprijine de perete cu ambele mâini.

RAINBOW ROWELL

Reagan intră în cameră şi spuse ceva, dar Cath nu auzi ce anume. Se întinse spre birou şi îşi închise laptopul, oprind muzica. Râsul lui Levi răsună în liniştea care se lăsase brusc. Lui Cath i se tăie răsuflarea. Plus că aterizase greşit, pe unul dintre genunchi. -Ce … mama... naibii? spuse Reagan, mai mult şocată decât supărată - mai bine zis, lui Cath nu i se păru că era supărată. - Petrecere dansantă de urgenţă, spuse Levi sărind jos de pe pat şi dând s-o ajute pe Cath. Aceasta se sprijini de birou şi se ridică. -Eşti bine? se interesă el. Ea zâmbi şi încuviinţă. -O ştii pe Cather? o întrebă Levi pe Reagan, iar chipul încă îi strălucea de veselie. Scuipă flăcări! -Fix aşa a fost şi ziua de azi pentru mine, spuse Reagan lăsându-şi geanta jos şi aruncându-şi pantofii din picioare. Numai ciudăţenii la fiecare pas. Ies în oraş. Vii? -Sigur, zise Levi, apoi se uită spre Cath. Vii şi tu? Reagan o privi pe Cath şi se încruntă. Cath simţi ceva lipicios adunându-i-se în stomac. Poate că îi revenea amintirea scenei de mai devreme cu profesoara Piper. Sau poate că n-ar fi trebuit să danseze cu iubitul colegei ei de cameră. -Ar trebui să vii şi tu, îi spuse Reagan. Păru sinceră. Cath se trase de tivul tricoului. -Nu. E deja târziu. O să mai scriu... Se întinse după mobil, verificându-l din obişnuinţă. Avea un mesaj necitit de la Wren. „la muggsy's. VINO ACUM. Urgenţă!“

Fangirl

Cath văzu ora la care îl primise. Wren îi scrisese cu douăzeci de minute în urmă, în timp ce ea şi Levi dansau. Puse mobilul pe birou şi începu să-şi încalţe ghetele peste pantalonii de pijama. -E totul în regulă? o întrebă Levi. -Nu ştiu... clătină Cath din cap. Se simţea iarăşi ruşinată. Şi speriată. Stomacul ei părea încântat să aibă un nou motiv pentru care să se muncească. -Ce e Muggsy‟s? -E un bar, ii răspunsul Levi. Aproape de Campusul de Est. -Ce e Campusul de Est? Levi se întinse pe lângă ea şi îi luă mobilul de pe birou. Se încruntă privind ecranul. -Te duc cu. Sunt cu maşina. -Unde e duci? se interesă Reagan. Levi aruncă mobilul lui Cath spre Reagan şi apoi îşi îmbrăcă haina. -Sunt sigur că e în regulă, spuse Reagan, citind mesajul. Probabil că a băut prea mult. E comportamentul obligatoriu al bobocilor. -Dar oricum trebuie să mă duc să o iau de acolo, zise Cath, luându-şi înapoi telefonul. -Bineînţeles că trebuie, încuviinţă Levi. Urgenţă înseamnă urgenţă. Se uită apoi spre Reagan şi o întrebă: -Vii şi tu? -Dacă nu aveţi nevoie de mine, nu aş veni. Trebuia să ne întâlnim cu Anna şi Matt... -Vorbim mai târziu, spuse el. Cath era deja la uşă.

RAINBOW ROWELL

-Sora ta e bine, o asigură Reagan aproape cu blândete. Ea nu face decât să se poarte normal. Maşina lui Levi era, de fapt, o camionetă. Una mare. „Cum îşi permite să plătească benzina?“ Cath nu voia să fie ajutată să urce, dar,cum lipsea o treaptă - era o rablă nenorocită, observă ea acum, de aproape -, fata ar fi trebuit să se caţere la propriu înăuntru, dacă Levi n-ar fi prins-o de cot. Cabina camionetei mirosea a benzină şi a cafea măcinată. Centura de siguranţă era blocată, dar Cath reuşi totuşi să şi-o prindă. Levi se strecură cu uşurinţă în scaunul lui şi îi zâmbi lui Cath. Ea se gândi că băiatul încerca să o încurajeze. -Ce e Campusul de Est? -Vorbeşti serios? -De ce n-aş fi serioasă în momentul ăsta? -Este partea cealaltă a campusului. Acolo unde e Facultatea de Agronomie. . .? Cath dădu din umeri a nerăbdare şi se uită pe geam. Cădea lapoviţă încă de după-amiază. Luminile păreau nişte pete umede pe caldarâm. Din fericire, Levi conducea încet. -Şi Facultatea de Drept, continuă el. Sunt şi cămine şi o sală de bowling perfect funcţională. Şi o lăptărie. Serios, nimic din toate aste a nu îţi sună cunoscut? Cath îşi rezemă fruntea de geam. Sistemul de încălzire al camionetei încă băga aer rece. Trecuse jumătate de oră de la primirea mesajului. Jumătate de oră de la mesajul de alarmă. -Cât de departe e? -La câţiva kilometri. Ajungem în zece minute, poate un pic mai mult, din cauza vremii. Majoritatea cursurilor Inele se ţin în Campusul de Est.

Fangirl

Cath se întreba dacă Wren era singură. Unde era Courtney? N-ar fi trebuit să fie împreună? -E şi un muzeu cu tractoare acolo, continuă Levi. Şi un centru internaţional unde se învaţă cum se fac carpetele. Iar mâncarea de la cantine e extraordinară... Nu era în regulă. Să ai o soră geamănă trebuia să fie ca şi cum ai avea un înger păzitor. Propriul tău paznic. „PRIETEN DIN OFICIU “ tatăl lor le cumpărase tricouri inscripţionate cu aceste cuvinte când împliniseră treisprezece ani. Încă le mai purtau uneori (niciodată în acelaşi timp), doar ca să se amuze. Sau făcând pe ironicele. Ori din cine ştie ce alte motive. „La ce bun dacă ai o soră geamănă şi n-o laşi să-ţi poarte de grijă?! Să te protejeze. . .“ -Campusul de Est e mult mai bun decât Campusul Central, din toate punctele de vedere. Iar tu nici măcar nu ştiai că există. Lumina roşie a semaforului se aprinse, iar Cath simţi că roţile se învârteau încă. Levi acţionă frâna de motor, iar camioneta încetini tot mai mult până se opri fix unde trebuia. Fură nevoiţi să parcheze destul de departe de bar. De altfel, pe toată strada erau baruri, unul lângă altul. -N-o să mă lase să intru, spuse Cath, dorindu-şi ca Levi să iuţească pasul. Nu am vârsta necesară. -La Muggsy‟s nu te verifică nimeni. -N-am mai fost niciodată într-un bar. Un grup mare de fete ieşi din bar pe uşa din faţa lui Levi şi Cath . Băiatul o apucă pe Cath de mânecă şi o trase la o parte. -Eu am mai fost, zise el. O să fie în regulă. -Nu e în regulă, rosti Cath mai mult pentru sine de cât pentru Levi. Dacă ar fi fost, Wren n-ar fi avut nevoie de mine. Levi o trase din nou de mânecă şi deschise o uşă grea, neagră şi fără geam. Cath se uită în sus, la reclama lumiv noasă de deasupra

RAINBOW ROWELL

capetelor lor. Doar literele „UGGSY“ şi un trifoi cu patru foi se mai aprindeau. Înăuntru, un tip masiv stătea pe un scaun de bar şi citea ziarul Daily Nebraskan la lumina unei lanterne. Ridică lanterna spre Levi şi zâmbi. -Salut, Levi. Băiatul îi zâmbi şi el. -Salut, Yackle. Yackle deschise o a doua uşă şi o ţinu aşa cu o mână. Nici măcar nu se uită la Cath. Levi îl bătu pe braţ în semn de mulţumire când trecură pe lângă el. În bar era întuneric şi atât de aglomerat, că nu aveai loc să arunci un ac. Pe o scenă de mărimea unei canapele, scenă aflată lângă intrare, cânta o trupă. Cath se uită în jur, dar nu putea să vadă nimic din pricina înghesuielii. Se întreba unde era Wren. Unde era Wren în urmă cu patruzeci şi cinci de minute? Ascunsă în baie? Ghemuită lângă vreun perete? I se făcuse rău, leşinase? I se mai întâmplase să leşine... Cine era cu ea ca s-o ajute? Sau cine îi făcuse rău? Cath simţi mâna lui Levi apucând-o de cot. -Haide. Se strecurară pe lângă o masă înaltă, unde un grup numeros dădea pe gât shot-uri. Unul dintre băieţi se dezechilibră, căzând peste Cath; Levi îl împinse înapoi, zâmbindu-i. -Vii de obicei pe aici? îl întrebă Cath după ce trecură de masa respectivă. -E aşa naşpa numai când cântă vreo trupă. Se îndepărtară de scenă, înaintând spre bar. O mişcare lângă perete îi atrase atenţia lui Cath. Felul în care tipa Îşi dădu părul pe spate.

Fangirl

-Wren, spuse Cath, grăbindu-se. Levi o luă de braţ şi împinse facă loc.

lumea din faţa ei, încercând să-i

-Wren! strigă Cath peste zgomotul mulţimii, înainte Să fi fost îndeajuns de aproape ca să poată fi auzită de aceasta. Inima îi bătea tare. Încercă să-şi dea seama ce se întâmpla cu sora ei: un tip masiv stătea în faţa ei,ţinând-o pe Wren captivă între el şi peretele capitonat. -Wren! Cath împinse într-o parte braţul tipului, iar acesta se dădu în spate, perplex. -Eşti bine? -Cath? Wren rămăsese cu sticla de bere neagră în aer, ca şi cum mâna i se blocase. -Ce cauţi aici? -Tu mi-ai spus să vin. Wren pufni. Faţa îi era îmbujorată, iar pleoapele i se îngreunaseră de cât de beată era. -Nu ţi-am spus nimic. -Mi-ai trimis un mesaj, zise Cath, privindu-l urât pe tipul masiv până când acesta mai făcu un pas în spate. „Vino la Muggsy‟s. Urgenţă.“ -Căcat. Wren îşi scoase mobilul din buzunarul de la blugi şi se uită la ecran. Se holbă la el preţ de o clipă, concentrându-se. -Mesajul ăla era pentru Courtney. Tot cu „C“. -Tot cu „O“? Cath rămase împietrită, apoi îşi ridică mâinile în aer.

RAINBOW ROWELL

-Faci mişto de mine? -Bună, zise cineva. Se întoarseră amândouă. Un tip care părea să facă parte dintr-o frăţie studenţească stătea la un pas de ele,dând din cap în direcţia lor. Rânji, buza de jos răsfrângându-i-se. -Gemene. -Du-te naibii! îi zise Wren, apoi se întoarse spre sora ei. Uite, îmi pare rău… -Ai necazuri? -Nu, o asigură Wren. Nu, nu, nu... -Cât de sexy, spuse tipul. -Atunci care era urgenţa? o întrebă Cath. -Voiam să vină Courtney repede, îi răspunse Wren, făcând un gest cu sticla de bere spre scenă. Tipul de care îi place ei este aici. -Omule, ia uită-te aici! Gemene sexy. -„Urgenţă“ e pentru ceva grav! strigă Cath. Barul era atât de zgomotos, încât trebuia să strigi; iar asta te făcea să-ţi ieşi rapid din sărite. Chiar crezi că se cade să spui asta? îl auzi Cath pe Levi, care îşi luase tonul acela amabil, ca pentru străini. -La naiba! Gemene, omule! Toată lumea are fantezii cu gemene, nu? -Relaxează-te, Cath, spuse Wren, frecându-şi ochii cu dosul mâi nii. Nu e ca şi cum aş fi sunat de-adevăratelea la poliţie. -Tu înţelegi că sunt surori, nu? făcu Levi, în vocea lui simţindu-se din ce în ce mai tare încordarea. Ce spui tu înseamnă incest. Tipul izbucni în râs. -Nu, ce spun eu e să le dau să bea până incep să se hâljonească.

Fangirl

-Aşa faci tu cu sora ta? întrebă Levi apropiindu-se de tipul ăla și de prietenul lui -Cine dracu' te-a crescut? -Levi, nu, rosti Cath şi îl trase de geacă. Mereu ni se întâmplă asta. -Vi se întâmplă mereu? Levi ridică din sprâncene şi se întoarse spre tip. Fetele astea două au părinţi. Au un tată. El n-ar trebui să stea în grijorat dacă ele sunt într-un bar, gândindu-se că vor fi înjosite de cine ştie ce pervers, care este încă obsedat de filmele porno. Taţii n-ar trebui să se gândească vreodată la aşa ceva. Perversul nu era atent la cei spunea Levi. Privirea lui beată şi libidinoasă era aţintită asupra lui Cath şi Wren. Aceasta din urmă îi arătă degetul mijlociu; buza tipului se răsfrânse din nou. Levi se trase mai aproape de masa individului. -N-ai voie să te raportezi la ele aşa doar pentru că arată la fel. Perversul naibii! Lângă ei apăru un alt tip din frăţie, cu trei beri în braţe, rotinduşi privirea. Rânji când le observă pe Cath şi Wren. -Gemene. -Cea mai a naibii fantezie! spuse primul tip. Apoi, pe nepregătite, individul de lângă Wren, cel solid, care o ţinuse lipită de perete, trecu pe lângă Levi şi îl pocni pe acel pervers beat fix în bărbie. Levi se uită la musculos şi zâmbi, bătându-l pe umăr. Wren îl a pucă de braţ. -Jandro! Prietenii perversului deja îl ajutau pe acesta să se ridice de la podea. Levi o prinse de încheietură pe Cath şi începu să-l împingă pe Jandro prin mulţime. Jandro o trase pe Wren după el.

RAINBOW ROWELL

-Hai, îi îndemnă Levi. Afară, afară, afară! ! Cath îl auzea pe pervers strigând înjurături în spatele lor. -Ah, du-te dracului! îi aruncă Levi peste umăr. Ieşiră valvârtej pe usa barului. Tipul solid de la intrare se ridică în picioare. -E totul în regulă, Levi? -Betivi, scutură acesta din cap. Yackle se duse spre bar. Wren era deja pe trotuar, strigând la tipul musculos. La Jandro. Oare chiar ieşea cu el, se întrebă Cath, sau era doar un băiat care pur şi simplu îi luase apărarea pe moment? Nu-mi vine să cred că ai făcut asta, îi zise Wren. Poţi fi arestat. Îl lovi peste braţ, iar el nu schiţă niciun gest. Levi îl bătu pe Jandro pe celălalt braţ ca într-un fel de salut. Aveau cam aceeaşi înălţime, dar Jandro era mai lat în umeri, era brunet şi purta o cămaşă roşie de cowboy. „Probabil că e mexican“, îi trecu prin minte lui Cath. Cine o să fie arestat? se auzi o voce. Cath se întoarse. Courtney se îndrepta spre ei clătinânclu-se, purtând nişte pantofi roz, cu tocuri de doisprezece. -De ce staţi aici, afară, pe mizeria asta de vreme? -Nu stăm, îi răspunse Cath. Tocmai plecam. -Dar eu abia am ajuns, se plânse Courtney, apoi se uită spre Wren: Noah este înăuntru? -Plecăm, îi spuse Cath lui Wren. Eşti beată. -Da... zise Wren ridicându-şi sticla de bere. În sfârşit! -Hei, încetişor, îi zise Levi, apoi îi trase sticla din mână, aruncând-o într-un tomberon din spatele ei. E ilegal să bei pe stradă. -Aia era berea mea, protestă Wren.

Fangirl

-Hai, urlă mai tare, dacă vrei în arest. Poate că nu te-au auzit toţi poliţiştii din zonă, îi spuse Levi zâmbind. Cath nu zâmbea. -Eşti beată. Mergem acasă. -Nu. Cath. Nu mă duc acasă. Sunt beată şi rămân în oraş. Asta e şi scopul principal când ieşi, ce naiba! Se clătină pe picioare, iar Courtney chicoti şi îşi puse un braţ pe după umerii ei. Wren se uită la colega ei de cameră şi începu şi ea să chicotească. -Totul este „scopul principal“ la tine, adăugă Cath încet. Lapoviţa îi biciuia obrajii. Wren avea cristale de gheaţă în păr. -Nu te las singură în halul în care eşti, continuă Cath. -Nu sunt singură, răspunse Wren. -E în regulă, Cath, o asigură Courtney, iar zâmbetul ei nu putea fi mai infatuat de atât. Şi nici mai strident decât îl făcea acel ruj roz. -Eu sunt aici, Han Solo e aici, continuă ea zâmbind şi flirtând cu Jandro. Noaptea de-abia a început. -Noaptea de-abia a început! intonă Wren, lăsându-şi capul pe umărul lui Courtney. -Nu pot pur şi simplu să... începu Cath clătinând din cap. -E al dracului de frig aici, zise Courtney luând-o din nou în braţe pe Wren. Hai să mergem! -Nu la Muggsy's, spuse Jandro, începând să se îndepărteze. Acesta o privi pe Cath peste umăr; preţ de o clipă, fata avu senzaţia că el voia să-i spună ceva. Dar J andro continuă să se îndepărteze. Wren şi Courtney îl urmară. Courtney se clătina pe tocuri. Wren nu se uită înapoi.

RAINBOW ROWELL

Cath îi urmări traversând strada şi dispărând sub o altă reclamă cu becuri arse. Îşi şterse cristalele de gheaţă de pe obraji. -Hei, auzi ea o voce, după un moment de tăcere rece şi umed. Levi. Era încă în spatele ei. -Hai să plecăm, zise Cath, privind în pământ. Totul îi mergea pe dos, iar la asta se adăuga şi faptul că Levi trebuie că o credea idioată. Pantalonii de pijama ai lui Cath erau leoarcă, iar vântul îi pătrundea până la piele. O trecu un frison. Levi veni lângă ea şi îi trase pe cap gluga de la hanorac. Cath îl urmă spre camionetă. Acum, că realiza cât de frig îi era, dinţii începuseră să-i clănţăne. -Mă descurc, zise ea când Levi încercă să o ajute să urce în maşină. Aşteptă ca el să se îndepărteze înainte să se caţere pe scaun. Levi se strecură pe locul şoferului şi porni motorul, dând drumul la căldură şi la ştergătoare şi ţinându-şi mâinile în faţa ventilatoarelor. -Centura de siguranţă, spuse el după o clipă. -Ah, scuze... Cath căută centura. Şi-o prinse. Camioneta nu se mişcă încă. -Ai făcut ce trebuia, să ştii, spuse Levi. -Nu. Nu ştiu. -Trebuia să vii să vezi dacă e bine. Urgenţă înseamnă urgenţă. -Şi apoi am lăsat-o aşa, beată moartă, cu un necunoscut şi cu o proastă. -Tipul ăla nu părea a fi tocmai un necunoscut. Cath aproape că izbucni în râs. Pentru că Levi n-o contrazisese în privinţa proastei. -Sunt sora ei. Trebuie să-i port de grijă. -Nu împotriva voinţei ei.

Fangirl

-Şi dacă leşină pe undeva? -Se întâmplă des? Cath îl privi. Părul lui era ud; se vedea că îşi trecuse degetele prin el. -Nu vreau să mai vorbesc despre asta. -Bine... Ti-e foame? -Nu, zise ea coborându-şi privirea. Camioneta tot nu se mişcă din loc. -Pentru că mie mi-e foame. -Nu trebuia să te întâlneşti cu Reagan? Ba da. Mai târziu. Cath îşi freca din nou faţa cu palmele. Cristalele d. gheaţă din păr i se topeau şi picăturile de apă îi veneau în Ochi. -Sunt îmbrăcată în pijamale. Levi băgă în marşarier. -Ştiu locul perfect. Pantalonii de pijama nu fură o problemă. Levi o duse la un punct de oprire pentru camioane, loc deschis non-stop undeva, în apropiere de marginea oraşului. (Totul în Lincoln era aproape de marginea oraşului.) Localul părea că nu fusese renovat niciodată; arăta de parcă ar fi fost construit în urmă cu şaizeci de ani din materiale refolosite şi crăpate. Chelneriţa începu prin a le turna cafea, fără să-i întrebe dacă voiau. -Perfect, zise Levi, zâmbind spre chelneriţă şi chinuindu-se să-şi scoată haina. Ea aşeză frişcă pe masă şi îşi trecu mâna peste umărul lui Levi, cu o mişcare afectuoasă.

RAINBOW ROWELL

-Vii des aici? îl întrebă Cath, când chelneriţă se îndepărta. -Mai des decât în alte locuri, cred. Dacă iei tocăniţă de pastramă de vită, n-o să îţi mai fie foame câteva zile... Frişcă? De obicei, Cath nu îşi comanda cafea, dar aprobă din cap, iar el îi puse frişcă în ceaşcă. Fata îşi trase cafeaua înapoi şi se uită în jos, la ea. Îl auzi pe Levi citând. -Ştiu cum te simţi acum. Am două surori mai mici. -Nu ştii cum mă simt, zise Cath, turnându-şi în cafea trei pliculeţe de zahăr. Nu e doar sora mea. -Lumea chiar reacţionează aşa mereu? -Cum anume? Cath se uită la el, dar Levi îi evită privirea. -Faza cu gemenele. Aaa. Asta… Cath amestecă în cafea, lovind linguriţa prea tare de ceaşcă. -Nu tot timpul. Numai dacă ne nimerim printre oameni beţi sau, de exemplu, când mergem pe stradă... Levi se strâmbă. -Ce oameni depravaţi. Chelneriţa se întoarse, iar Levi se lumină la faţă când o văzu. Previzibil. Îşi comandă tocăniţă de pastramă de vită. Cath se rezumă la cafea. -O să-i treacă în timp, spuse el când chelnerita plecă de la masa lor. Reagan avea dreptate. Aşa fac cei din anul întâi. -Şi eu sunt studentă în anul întâi, dar nu ies să mă îmbăt. Levi râse. -Corect. Pentru că tu eşti prea ocupată cu petrecerile dansante. Ce era cu petrecerea de urgenţă, până la urmă?

Fangirl

Cath îl privi cum râdea şi simţi cum în stomac i se cască o prăpastie întunecată, periculoasă. Profesoara Piper. Simon. Baz. Nota patru scrisă clar; cu rosu. -Anticipai o urgenţă? întrebă el, încă zâmbind. Sau poate că invocai una? Ca un fel de dans al ploii? -Nu e nevoie să faci asta, spuse Cath. -Ce anume? -Să te străduieşti să mă faci să mă simt mai bine. Simţea că nu-şi mai putea stăpâni lacrimile, iar vocea îi tremura. -Nu sunt una dintre surorile tale mai mici. Zâmbetul lui Levi dispăru complet. -Îmi pare rău, spuse el, iar în tonul lui nu mai era urmă de tachinare. Am… am crezut că poate vrei să vorbeşti despre asta. Cath îşi lăsă din nou privirea spre ceaşcă. Clătină din cap de câteva ori şi ca să-i spună că nu voia să vorbească, şi ca să-şi alunge usturimea din ochi. Fu adusă tocăniţa lui Levi. Ditamai porţia. Levi mută ceaşcă lui Cath de pe farfuriuţă, unde puse tocăniţă. Cath mâncă. Era mai uşor să mănânce decât să se contrazică. Îşi petrecuse întreaga zi certându-se şi, până în acel moment, nimeni n-o ascultase. În plus, tocăniţa era foarte bună, ca şi cum fix atunci fusese preparată; chiar era făcută din pastramă de vită şi avea şi două ouă ochiuri aurii deasupra. Levi îi umplu şi mai mult farfuriuţa. -S-a întâmplat ceva la un curs, spuse Cath. Nu se uită la el. Poate că i-ar prinde bine un frate mai mare, mai ales că rămăsese fără sora geamănă. Un sprijin la nevoie... La ce curs? întrebă el. -La creaţie literară.

RAINBOW ROWELL

-Ai curs de creaţie literară? Chiar există aşa un curs? -Tu chiar mă întrebi aşa ceva? -Are cumva de-a face cu pasiunea ta pentru Simon Snow? Cath se uită în sus la el şi se înroşi. -Cine ţi-a spus despre pasiunea mea pentru Simon Snow? -Nu era nevoie să-mi spună cineva. Ai chestii cu Simon Snow peste tot. Mai rău ca verişorul meu de zece ani, zâmbi larg Levi; părea uşurat să poată face asta din nou. Reagan mi-a spus că scrii povestiri despre el. -Deci Reagan ţi-a spus. -La asta lucrezi mereu, nu? Scrii povestiri cu Simon Snow? Cath nu ştia ce să spună. Totul suna aşa de ridicol în ura lui Levi... -Nu sunt doar povestiri... El luă o îmbucătură zdravănă de tocăniţă. Părul îi era încă ud şi îi cădea (umed şi blond) în ochi. Îldădu pe spate. -Nu sunt? Cath scutură din cap. Chiar erau doar povestiri, dar povestirile nu sunt doar aşa, un lucru oarecare. Simon nu era un oarecare. -Ce ştii despre Simon Snow? îl întrebă ea. Levi dădu din umeri. -Toată lumea a auzit de Simon Snow. -Ai citit cărţile? -Am văzut filmele. Cath îşi dădu ochii peste cap atât de exagerat, încât simţi o durere. La propriu. Poate pentru că încă era gata să cadă pradă lacrimilor. Sau gata să cadă. Punct. -Deci nu ai citit cărţile.

Fangirl

-Nu prea mă omor cu cititul. -Asta s-ar putea să fie cel mai prostesc lucru pe care mi l-ai spus până acum. -Nu schimba subiectul, zâmbi Levi din nou. Deci scrii povestiri cu Simon Snow... -Ti se pare amuzant. -Da, spuse Levi. Dar, cumva, e mişto. Spune-mi mai multe despre povestirile tale. Cath presă dinţii furculiţei în napron. -Păi, sunt doar aşa... Pun personajele în situaţii noi. -Ca în scenele tăiate la montaj? -Uneori. Sunt mai mult un fel de „ce-ar fi dacă“. De exemplu, ce-ar fi dacă Baz nu ar fi rău? Ce-ar fi dacă Simon n-ar fi descoperit cele cinci pumnale? Sau dacă le-ar fi găsit Agatha în locul lui? Dar dacă Agatha ar fi malefîcă? -Agatha n-ar putea să fie malefică, protestă Levi, aplecându-se în faţă şi aţintindu-şi furculita spre Cath. Are o inimă curată. E ca o leoaică scăldată de lumina răsăritului. Cath îşi miji ochii. -Cum de ştii asta? -Ti-am zis, am văzut filmele. -Ei bine, în lumea mea, dacă vreau s-o fac pe Agatha să fie rea, pot. Sau pot s-o fac să fie vampir. Sau s-o transform într-o leoaică adevărată. -Lui Simon nu i-ar plăcea asta. -Lui Simon nu-i pasă. E îndrăgostit de Baz. Levi hohoti. (,,Nu se iveşte prea des ocazia de a folosi cuvântul ăsta, dar acum este unul dintre aceste momente“, se gândi Cath.) -Simon nu e gay.

RAINBOW ROWELL

-În lumea mea, este. -Dar Baz e duşmanul lui de moarte. -Nu trebuie să respect nicio regulă. Cărţile originale există deja, nu e treaba mea să le rescriu. -Treaba ta este să-l faci pe Simon să fie gay? -Te concentrezi prea mult asupra aspectului gay. Acum se aplecă şi ea în faţă. -Nu mă pot abţine… chicoti Levi. (Oare băieţii „chicotesc“ sau „râd pe înfundate“? Lui Cath nu-i plăcea expresia „pe înfundate“.) -Ideea cu fan fiction-ul e că poţi să te joci în universul altcuiva, spuse ea. Să rescrii regulile. Sau să le schimbi un pic. Povestea nu trebuie să se sfârşească atunci când se satură Gemma Leslie de ea. Poţi să rămâi în lumea asta, în lumea pe care o iubeşti, oricât de mult vrei, atâta timp cât inventezi poveşti noi. -Fan fiction, zise Levi. -Da. Cath se simţi jenată de sinceritatea tonului ei şi de entuziasmul pe care îl simţea ori de câte ori vorbea despre lucrurile astea. Se obişnuise să le ţină doar pentru ea, se obişnuise să presupună că lumea ar crede-o ciudată, tociIară şi dubioasă dacă ar fi aflat… Poate că şi Levi gândea aşa. Dar poate că lui i se păreau amuzanţi ciudaţii şi dubioşii. -Şi petrecerea de urgenţă? se interesă el. -Aşa, zise ea rezemându-se de banchetă. Profesoara ne-a spus să compunem o povestire cu narator necreditabil. Eu am scris ceva de spre Simon 'şi Baz... Ea nu a prins ideea. A crezut că plagiez. Cath aproape că se chinui să pronunţe cuvântul cu pricina, simţind cum smoala i se zvârcoleşte în stomac. Dar era o povestire scrisă de tine, spuse Levi.

Fangirl

-Da. -Nu e chiar plagiat... îi zâmbi el. Trebuia să găsească mai multe nume pentru zâmbetele lui Levi; surâdea în prea multe feluri. De exemplu, acesta fusese, de fapt, o întrebare. -Erau cuvintele tale, nu? -Exact. -Adică, înţeleg de ce profesoara ta n-a vrut să scrii o povestire cu Simon Snow, având în vedere că numele cursului nu este „creaţie de fan fiction“, dar n-aş numi asta plagiat. E ilegal? -Nu. Atâta timp cât nu încerci să vinzi ceea ce scrii. Gemma T. Leslie a declarat că îi plac povestirile astea... Adică, îi place ideea că ele există. Nu le citeşte. -O să-ţi facă referat profesoara ta? -Cum adică? -Îţi face referat la Comisia de Etică? -Nu a zis nimic în sensul ăsta. -Ar fi pomenit dacă avea de gând. Deci... e in regulă. Levi îşi plimbă furculiţa prin aer, ca şi cum ar fi trasat o linie dreaptă cu un creion. -Nu e deloc grav. Trebuie doar să nu-i mai dai alte texte de genul ăsta. Incă părea un lucru grav. Pe Cath tot o durea stomacul. -Dar... m-a făcut să mă simt ca o proastă şi dubioasă. Levi râse din nou. Chiar te aştepţi ca o profesoară de engleză mai în vârstă să aprecieze un text cu tentă gay, avându-l ca per. sonaj pe Simon Snow, text scris de un fan? N-a zis nimic de latura gay. -Dubios.

RAINBOW ROWELL

Levi ridică dintr-o sprânceană. Sprâncenele îi erau mult mai închise la culoare decât părul. Mult prea închise la culoare, de fapt. Şi arcuite. Ca şi cum şi le desenase. Cath simţi că ea, de fapt, zâmbea, chiar dacă încerca să nu-şi mişte buzele şi niciun muşchi al feţei. Clătină din cap, apoi se uită în jos la mâncare şi luă o gură mare de tocăniţă. Levi îi mai puse ou şi carne în farfurie.

Fangirl

Se strecura din castel, stătea pe afară toată noaptea,întorcânduse în cameră abia în zori, cu frunze în păr... Baz punea ceva la cale. Simon era sigur de asta. Dar avea nevoie de dovezi. Penelope şi Agatha nu-i luau în serios suspiciunile. -Pune ceva la cale, le spunea Simon. -El mereu pune ceva la cale, îi răspundea Penelope. -Pândeşte din înalt, zicea Simon. -El mereu pândeşte, îi răspundea Agatha. Şi e destul de înalt. Nu e mai înalt decât mine. -Hm... e puţin mai înalt. Nu era vorba numai despre faptul că punea ceva la cale sau că pândea. Baz urmărea ceva. Ceva dincolo de răutatea lui cronică. Ochii lui perlaţi, gri, erau injectaţi şi încercănaţi. Părul său îşi pierduse strălucirea. De obicei rece şi intimidant, Baz părea în ultima vreme înfrigu rat şi încolţit. Simon îl urmărise cu o noapte în urmă preţ de trei ore, prin catacombe, dar fără niciun rezultat. (Fragment din capitolul 3 al volumului Simon Snow şi cele cinci pumnale, copyright © 2008, Gemma T. Leslie)

RAINBOW ROWELL

DOISPREZECE Era prea frig ca să aştepte afară până să înceapă cursul de creaţie literară, aşa că, până la urmă, Cath găsi o bancă în clădirea Andrews unde se aşeză cu un picior strâns sub ea, rezemându-se de pe retele crem. Îşi scoase telefonul şi deschise povestirea unui fan pe care o citea. (Era prea agitată ca să înveţe.) Cath încetase să mai citească textele altora despre Simon şi Baz. Nu voia să copieze în mod involuntar stilul unui alt autor de fan fiction sau să fure idei din greşeală. Aşa că, atunci când citea alte povestiri de acest gen, ele erau cu Penelope. Uneori, cu Penelope şi Agatha. Alteori cu Penelope şi Micah (tipul venit prin programul de schimb de elevi, personaj care apărea doar în volumul al treilea). Sau doar cu Penelope şi aventurile ei de una singură. Faptul că citea fan fiction în Litere, în timp ce aştepta să o revadă pe profesoara Piper pentru prima dată după discuţia lor, părea un act de rebeliune declarată. Cath luase în considerare varianta de a chiuli în acea zi de la curs, dar se gândise că asta nu ar fi făcut decât ca întâlnirea cu profesoara să fie mai dureroasă data viitoare. Nu avea cum să chiulească de la curs tot semestrul, aşa că era mai bine să se ducă acum şi să scape de-o grijă. Reuşise deja să dea ochii cu Wren şi nu fusese nici pe departe pe-atât de rău pe cât îşi închipuise că va fi. Luaseră prânzul împreună de două ori în acea săptămânăşi niciuna dintre ele nu adusese în discuţie ce se întâmplase la Muggsy‟s. Poate că Wren fusese prea beată ca să-şi mai amintească detaliile. Courtney nu părea să se prindă că surorile evitau subiectul. (Fata aia era la fel de subtilă ca un magazin de cadouri Spencer‟s.) -Hei, Cath, spusese Courtney la prânz, cine era blondul ăla drăguţ cu care erai vineri seară? El era bibliotecarul tău cel sexy? -Nu. Ala era doar Levi.

Fangirl

-Iubitul colegei ei de cameră, o lămurise Wren amestecând în supa de legume. Părea obosită. Nu se dăduse cu rimel, iar genele îi erau decelorate şi scurte. -Ah, făcuse Courtney răsfrângându-şi buza de jos. Ce păcat! Era superdrăguţ. Băiat de la ţară. -De unde ţi-ai dat seama că e de la ţară? o întrebase Cath. -Carhartt, pronunţaseră şi Wren, şi Courtney în acelaşi timp. -Ce? -Jacheta lui, îi explicase Wren. Toţi băieţii de la ţară poartă jachete Carhartt. -Ascult-o pe sora ta, că ştie ce spune, chicotise Courtney. Îi ştie pe toţi băieţii de la ţară. -Nu e bibliotecarul meu cel sexy, spusese Cath. „Nimeni nu este bibliotecarul meu cel sexy“, se gândi ca acum, fără să se mai poată concentra la textul pe care îl citea. „De fapt, nu am pe nimeni, sexy sau nu.“ Şi oricum, Cath încă nu ştia sigur dacă Nick era într-adevăr sexy sau dacă doar părea astfel. Mai ales privit din perspectiva ei. Cineva se aşeză lângă ea, pe bancă; Oath îşi ridică privirea de la ecranul telefonului. Nick dădu din cap în semn de salut. -Te gândeşti la lup şi lupul - la uşă, spuse ea, apoi regretă că o făcuse. -Te gândeai la mine? -Mă gândeam… la lup, adăugă prosteste Cath. -Creier fără ocupaţie, spuse Nick zâmbind larg. Purta un pulover gros, bleumarin, pe gât, care îl făcea să arate ca un marinar de pe o navă sovietică de război. Iar asemănarea asta era mai evidentă decât de obicei.

RAINBOW ROWELL

-Deci, despre ce a vrut Piper să vorbească cu tine saptămâna trecută? -Nu e mare lucru. Stomacul lui Cath era praf, aşa că abia dacă îl simţi strângându-se. Nick îşi desfăcu o lamă de gumă şi şi-o puse pe limbă. -Era despre cursul pentru avansati? -Nu. -Trebuie să-ţi faci programare ca să vorbeşti cu ea despre asta, o informă el, mestecând. E ca un interviu. Eu m-am programat pentru săptămâna viitoare. Sper să-mi ofere un post de asistent universitar. -Da? zise Cath îndreptându-se de spate. Ar fi grozav. Te-ai descurca de minune. Nick îi zâmbi mânzeşte. -Mda, păi, trebuia să fi vorbit cu ea despre asta înainte să ne fi dat ultima temă. Am primit cea mai proastă notă din întreg semestrul. -Serios? Îi era foarte greu să prindă privirea lui Nick pentru că ochii săi erau ascunşi adânc sub sprâncene. Trebuia să te concentrezi ca să-i găseşti. -Şi eu la fel, spuse Cath. -A zis că stilul în care scriu e „mult prea înşelător“ şi „impenetrabil“, oftă el. -A spus lucruri mai rele despre mine. -Presupun că m-am obişnuit prea tare să scriu asistat, zise Nick, încă zâmbindu-i şi - tot mânzeşte. -Asemenea, adăugă Cath.

Fangirl

Nick sparse un balon de gumă în direcţia ei şi întrebă: -Scriem în seara asta? Cath dădu aprobator din cap şi se uită la ecranul mobilalui. -Reagan nu e aici, spuse Cath, dând deja să închidă uşa . Levi se propti în prag, cu umărul la inaintare. -Cred că am depăşit faza asta, zise el, intrând în cameră. Cath dădu din umeri şi se întoarse la birou. Levi se trânti pe patul ei. Era îmbrăcat în negru din cap până-n picioare: probabil că tocmai ieşise de la serviciu. -Încă nu-mi vine să cred că lucrezi la Starbucks, se încruntă Cath la el. -Care e problema cu Starbucks? -E o companie mare, impersonală. Levi ridică bonom dintr-o sprânceană. -Până acum, m-au lăsat să-mi păstrez personalitatea. Cath se întoarse la laptop. -Îmi place slujba mea, continuă el. Întâlnesc aceiaşi oameni în fiecare zi, ţin minte ce comandă fiecare de obicei, le aduc bucurie. Și apoi pleacă. E ca şi cum aş fi barman, doar că nu trebuie să am de-a face cu beţivi. Apropo... Ce mai face sora ta? Cath se opri din tastat şi se uită la el. -Bine. E… bine. Şi-a revenit, bănuiesc. Mulţumesc, ştii tu, pentru că m-ai dus cu maşina. Pentru tot. Cath îşi exprimase recunoştinţa încă din seara de vineri, dar simţea că îi mai datora lui Levi nişte mulţumiri. -Pentru nimic. Aţi avut o discuţie serioasă?

RAINBOW ROWELL

-N-avem nevoie de discuţii, îi răspunse ea ţinându-şi două degete pe tâmplă. Suntem gemene. Vorbim prin telepatie. -Serios? zâmbi Levi. Cath izbucni în râs. -Nu. -Nici măcar un pic? -Nu, făcu ea, întorcându-se la tastat. -La ce lucrezi? -Fac un eseu la biologie. -Nu la vreun fan fiction secret, deocheat? Cath se opri din nou. -Povestirile mele nu sunt nici secrete evident deocheate. Levi îşi trecu degetele prin păr, zbârlindu-l în creştet făcându-l să stea ca un panaş de un auriu ca nisipul. -Cu ce iti dai pe păr ca să-l faci să stea aşa, în sus? -Cu nimic, râse el şi-l aranjă din nou. -Cu nimic? Trebuie să fie ceva... -Cred că se aranjează aşa pentru că nu îl spăl... -Niciodată? făcu ea cu o grimasă. -Cam o dată pe lună... Cath strâmbă din nas şi clătină din cap. -Ce dezgustător! -Nu, nu e dezgustător. Îl mai clătesc totuşi. -Tot e dezgustător. -E perfect curat. Se înclină spre ea, iar părul lui îi atinse mâna. Camera era prea mică.

Fangirl

-Miroase-l! Cath se dădu mai în spate. -Nu-ţi miros părul! -Atunci o să mi-l miros singur! Levi trase de o şuviţă de-a lungul frunţii lui înalte, şuviţă care îi ajunse până la baza nasului. -Miroase a trifoi proaspăt cosit. -Nu cred că trifoiul se coseşte. -Dar îţi închipui cât de frumos ar mirosi dacă ar fi cosit ? Levi se rezemă la loc, ceea ce fu o uşurare pentru Cath... Până în clipa când îl văzu luându-i perna şi frecându-şi capul de ea. -Dumnezeule! Opreşte-te! N-am mai pomenit aşa o încălcare a spaţiului intim! Levi izbucni în râs, iar Cath încercă să-i ia perna din braţe. El o ţinu strâns la piept, cu ambele mâini. -Cather... -Nu-mi spune aşa. -Citeşte-mi din povestirea ta secretă şi deocheată. -Nu e deocheată. -Citeşte-mi ceva, oricum. Cath dădu drumul pernei. Probabil că era deja iremediabil murdărită. -De ce? -Pentru că sunt curios. Şi pentru că îmi plac poveştile. -Vrei doar să faci mişto de mine. -Nu voi face, zise el. Pe cuvânt.

RAINBOW ROWELL

-Asta faceţi tu şi Reagan când cu nu sunt aici, nu-i aşa? Râdeţi de mine. Vă jucaţi cu busturile de colecţie. Mi-aţi pus şi vreo poreclă ridicolă? -Cather, rosti el, iar ochii îi sclipiră. -Să ştii că scopul existenţei mele nu este să vă distrez pe voi doi. -În primul rând, eşti sigură? Pentru că ne distrezi. În al doilea rând, nu râdem de tine. Prea mult. Sau cum făceam la început. Şi în al treilea rând… Numără pe degete, iar obrajii îi tresăreau, ceea ce o făcea pe Cath să râdă. -În al treilea rând, continuă el, nu o să fac mişto de tine cu nimeni, de aici înainte, dacă îmi citeşti şi mie acum din textele tale. Cath îl privi cu seriozitate. Aproape. Încă mai chicotea un pic. Şi clipea des. Din când în când se uita în tavan. -Esti curios, spuse ea. Ei încuviinţă. Cath îşi dădu ochii peste cap din nou şi îşi întoarse priviea spre ecranul laptopului. De ce nu?! Nu avea nimic de pierdut. „Da, dar nu aşa trebuie pusă problema“, spuse o altă parte a minţii ei. „Ce ai de câştigat?“ Nu că felul în care scria că fan fiction l-ar fi putut impresiona pe Levi… Poate că avea să-l distreze, dar nu era acelaşi lucru cu a-l impresiona. Levi deja o considera cin. dată, iar asta avea să o facă să pară şi mai ciudată în ochii lui. Oare femeia cu barbă se entuziasma când vedea în public tipi drăguţi, veniţi la spectacolul de la bâlci? Cath n-ar fi trebuit să-şi dorească genul ăsta de atenţie. Iar Levi nici măcar nu era atât de drăguţ. Fruntea îi era brăzdată de riduri chiar şi atunci când nu se încrunta. Efecte ale expunerii prelungite la soare. -Bine, consimţi ea. Levi zâmbi larg şi dădu să spună ceva.

Fangirl

-Taci, zise Cath, ridicând o mână spre el. Nu mă face să mă răzgândesc. Doar... lasă-mă să găsesc ceva. Deschise folderul Simon/Baz de pe desktop şi se uită prin el, căutând ceva adecvat. Care să nu fie prea romantic.Sau prea deocheat. „Poate... da. Asta merge.“ -Bine. Ştii că în cartea a şasea… -Care e aia? -Simon Snow şi cei şase iepuri albi. -Aha, am văzut filmul. -Bine. Simon rămâne la şcoală în vacanţa de Crăciun pentru că încearcă să găsească cel de-al cincilea iepure. - Şi pentru că tatăl lui a fost răpit de monstri în costume înfricoşătoare...Deci s-a dus fericita cină de Crăciun a familiei Snow... -Monstrii sunt ogrii reginei, zise Cath. Iar Simon încă nu ştie că Magul e tatăl lui. -Cum de nu şi-a dat seama până acum? Indignarea din vocea băiatului o făcu pe Cath să vrea să-i răspundă. -E atât de evident! continuă Levi. De ce ar apărea Magul de fiecare dată când se întâmplă ceva important şi de ce ar deveni aşa de sentimental, povestind cum a cunoscut el cândva o femeie care avea ochii lui Simon...? -Ştiu, spuse Cath. E jalnic, dar cred că Simon îşi doreşte atât de tare ca Magul să fie tatăl lui, încât nu vrea să accepte dovezile copleşit oare în acest sens. Pentru că, dacă s-ar înşela, asta l-ar dărâma. -Basil ştie, zise Levii - O , da, Baz ştie cu siguranţă. Cred că şi Penelope ştie. -Penelope Bunce, zâmbi larg Levi. În locul lui Simon, aş umbla numai după Penelope! -Bleah. Îi e ca o soră.

RAINBOW ROWELL

-Nu seamănă cu niciuna dintre surorile mele. -Mă rog. Totul se petrece în timpul acelei vacanțe de Crăciun. -Bine. Am înţeles. Băiatul închise ochii şi se rezemă de perete, ţinând perna lui Cath în braţe. -Gata. Sunt pregătit. Cath se întoarse la computer şi îşi drese glasul. (Apoi se simţi aiurea pentru că făcuse asta.) Mai aruncă o privire peste umăr, spre Levi. Nu-i venea să creadă că urma să-i citească... Chiar avea de gând s-o facă?

-Dacă mai continui să te învârţi aşa prin cameră, o să-ţi blestem picioarele să se lipească de podea, i-a spus Baz. Simon l-a ignorat. Se gândea la indiciile pe care le găsise Până atunci, descopere o legătură între ele... Piatra în formă de iepure din

încercând să

turnul ritualurilor, vitraliul

cu iepure din catedrală, sigiliul de pe podul mobil... -Snow! a strigat Baz. O carte de vrăji zbură Fix pe lângă nasul lui Simon. -Ce crezi că faci? l-a întrebat acesta, sincer surprins. Aruncatul cu cărţi şi cu blesteme era o activitate obişnuită pe culoare şi în sălile de clasă şi... peste tot. Dar dacă BazTncerca să-l

lovească în timp ce se aflau în dormitor...

-Anatema Colegului de Cameră, a zis Simon. O să fii dat afară.

Fangirl

-Tocmai de asta n-am dat direct în tine. Cunosc regulile, a murmurat Baz, frecându-se la ochi. Snow, ştiai că dacă colegul de cameră îţi moare în timpul anului şcolar, ţi se dau note maxime, doar de milă? -Asta e un mit, i-a răspuns Simon. -Norocul tău e că deja am note maxime. Simon s-a oprit ca să se uite cu atenţie la colegul lui de cameră. De obicei îi plăcea să se prefacă că Baz nu era acolo. De obicei, Baz chiar nu era acolo. În afară de cazul în care spiona sau punea ceva la cale, Baz detesta să stea în camera lor. Spunea că prea miroase a intenţii bune. Dar în ultimele două săptămâni, Baz abia dacă ieşise din cameră. Simon nu-l văzuse nici la cantină, nici la antrenamentele de fotbal american. Baz părea tensionat şi neatent la ore, iarcămăşile lui de şcoală - de obicei, călcate şi de un alb strălucitor - arătau la fel de murdare ca ale lui Simon. -Pentru că e vampir, Simon! interveni Levi. -În povestea asta, Simon nu ştie încă, îi explică fata. -E vampir! strigă Levi spre laptop. Şi te urmăreşte. Stă treaz toată noaptea, uitându-se la tine cum dormi, incercând să se hotărască dacă să te mănânce deodată sau pe bucăţele. -Simon nu te aude, spuse Cath. Levi se rezemă la loc, strângând din nou perna în braţe . -Aştia doi chiar sunt cam gay, nu-i aşa? Se privesc mul pe altul când dorm… Si o ignoră pe Penelope. -Sunt obsedati unul de celălalt, îl lămuri Cath, pe un ton care sugera că ăsta e unul dintre adevărurile absolute ale vieţii. În cartea a

RAINBOW ROWELL

cincea, Simon nu face decât să-l uramărească pe Baz peste tot şi să-i descrie ochii de zici că e un dictionar de sinonime pentru cuvântul „gri“. -Nu ştiu, recunoscu Levi, dar mi-e greu să mă obişnuiesc cu ideea. E ca şi cum aş afla că Harry Potter e gay. Sau că Enciclopedicul Brown 1 ar fi. Asta o făcu pe Cath să râdă cu poftă. -Eşti un fan înfocat al lui Brown? -Taci din gură!Tata îmi citea din volumele astea când eram mic. Levi închise ochii din nou şi îi spuse lui Cath: -Bine. Continuă.

-S-a... întâmplat ceva? l-a întrebat Simon, iar în următorul moment nu-i veni să creadă că a făcut asta. Nu-i păsa cu adevărat. Dacă Baz i-ar fi răspuns că da, Simon arii spus: „Mă bucur!“ Şi totuşi i s-a părut cumva crud să nu întrebe. Poate că Baz era cel mai ticălos om pe care Simon îl cunoscuse vreodată... Dar era totuşi un om. -Nu eu sunt cel care se învârte prin cameră ca un dement hiperactiv, a mormăit Baz. Stătea cu coatele pe birou şi cu capulîn mâini. -Eşti… deprimat sau pari să ai ceva. -Da, sunt deprimat. Sunt deprimat, Snow. _______ 1

Personajul principal al unei serii de romane poliţiste scrise de Donald J. Sobol

Fangirl

Baz şi-a ridicat capul din mâini şi şi-a învârtit scaunul spre Simon. Chiar arăta îngrozitor. Ochii îi erau infundaţi în orbite şi iniectaţi. Mi-am petrecut ultimii şase ani locuind cu cel mai egocentric şi nesuferit bou care a avut vreodată baghetă. iar acum, în loc să-mi petrec aiunul Crăciunului cu familia mea iubitoare. să beau cidru fiert şi să mănânc sandviciurl calde cu caşcaval... în loc să îmi încălzesc mâinile la semineu ... eu joc rolul figurantuiur suferind dintr-un nenorocit de spectacol cu Simon Snow Simon se holbă la el. -E aiunul Crăciunului? -Da... oftă Baz din rărunchi. Cu un aer posac, Simon a înconjurat propriul pat. Nu îşi dă. duse seama că în seara respectivă era ajunul Crăciunului. S-arn aşteptat ca Agatha să-l fi sunat. Sau Penelope...

-Penelope... a oftat Levi. Cath continuă să citească.

„Poate că prietenii aşteptau să fie sunaţi de Simon. Nici măcar nu le cumpărase cadouri . În ultimul timp, nimic nu părea la fel de important ca găsirea iepurilor albi. Simon şi-a încleştat fălcile, acest lucru evidenţiindu-i maxilarul proeminent. Nimic nu era lafel de important ; întreaga şcoală se afla în pericol. Trebuia să existe o legătură pe care nu o vedea. Piatra din turn, vitraliul, sigiliul, cartea Magului...

RAINBOW ROWELL

-Mă dau bătut, a spus Baz pe un ton plângăreţ. Mă ducsă mă înec în şanţul de apărare. Spune-i mamei mele că am ştiut mereu că eu eram preferatul ei. Simon s-a oprit din patrulat în dreptul biroului lui Baz. -Ştii cum să ajungi la şanţ? -Nu o să mă sinucid pe bune, Snow. Îmi pare rău să te dezamăgesc. -Nu, doar că... Foloseşti bărcile uneori, nu? -Toată lumea le foloseşte. - Eu nu, a zis Simon. Eu nu ştiu să înot. -Nu mai spune... şuieră Baz , lăsând să se simtă in ton o undă din vigoarea lui de altădată . Păi, oricum nu cred că ţi-ai dori să înoţi în şanţ. Vârco-sirenele te-ar ataca. -Dar cum de nu se ating de bărci? -Prăiinile cu care sunt împinse şi marginile bărcilor sunt de argint. -Mă iei si pe mine cu barca? Merita măcar să încerce. Şanţul era unul dintre puţinele locuri din şcoală pe care Simon nu le cercetase încă. -Vrei să mergi cu mine cu barca? i-a întrebat Baz. - Da, a zis Simon, ridicându-şi privirea. Mă iei? -De ce?

Fangirl

-Vreau... să văd cum e. N-am mai incercat niciodată... Ce contează de ce? E aiunui Cră ciunului şi e clar că nu ai nimic mai bun de făcut. Se pare că nici măcar propriii tăi părinţi nu suportă să te aibă în preajmă. Baz s-a ridicat brusc, ochii săi gri strălucind ameninţător în

umbra sprânceneior.

-Nu ştii nimic despre părinţii mei! Simon s-a tras în spate. Baz era mai înalt cu câţiva centimetri decât ei (deocamdată) şi, când voia, putea să-şi ia aerul unui individ periculos. -Îmi... Uite, îmi pare rău, a zis Simon. Mă iei? -Bine. Străfulgerarea de furie şi energie se estompase deja. -Ia-ţi pelerina: Cath îi aruncă o privire lui Levi. Băiatul îşi ţinea în continuare ochii închişi. După o clipă, îl deschise pe unul dintre ei. -S-a terminat? -Nu. Doar că nu ştiam dacă vrei să continui să citesc. Adică… Ai înţeles tu. Levi îşi închise ochii şi scutură din cap. -Nu fi fraieră! Citeşte mai departe. Cath îl privi preţ de o clipă. Ridurile de pe fruntea lui şi ţepii blonzi de-a lungul maxilarului... Gura. lui mică, dar cu buze ţuguiate ca ale unei păpuşi. Cath se întrebă dacă lui Levi nu cumva îi era greu să caşte gura suficient cât să poată musca dintr-un măr.

RAINBOW ROWELL

-Cred că nebunia ta e molipsitoare. s-a plâns Baz, descâicînd o frânghie. Bărciie erau strânse una peste cealaltă şi legate pentru iarnă.

Simon nu se gândise

până în acel moment la cât de frig era afară. -Taci din gură, a spus Simon. O să fie distractiv. -Asta e problema, Snow... De când facem noi dol chestii distractive împreună? Nici nu ştiu ce înţelegi tu prin distracţie. Probabil să-ţi albeşti dinţii. Să măcelăreşti dragoni fără să fie necesar... -Ne-am mai distrat de câteva ori, la contrazis Simon. Nu ştia cum să procedeze cu Baz, altfel decât să se contrazică cu el asta şi pentru că Baz se înşela, bineînţeles. În şase ani, trebuia

să ti fost şi momente în care s-au distrat

împreună. -De exemplu, atunci, în anul al treilea, când ne-am luptat amândoi cu himera. -Încercam să te atrag într-o cursă, a spus Baz. Credeam că o să reuşesc să mă îndepărtez de lângă creatura aia înainte să atace. -Oricum, a fost distractiv. -Încercam să te omor, Snow. Având în vedere asta, eşti sigur că vrei să mergi mai departe? Singur, doar cu mine? Într-o barcă? Dacă te împing peste bord? Aş putea să le las pe vârco-sirene să-mi rezolve toate problemele... Buzele lui Simon s-au strâmbat într-o jumătate de zâmbet. -Nu cred că o să faci asta.

Fangirl

-De ce nu? Baz a dezlegat şi ultima frânghie. -Dacă voiai într-adevăr să scapi de mine, a spus Simon gânditor, ai Fr făcut-o până acum. Nimeni n-a avut atât de multe prilejuri ca tine. Nu cred că mi-ai face rău poate doar dacă asta te-ar ajuta într-unul dintre planurile tale măreţe. -Ãsta ar putea fi chiar planul meu măreţ, a sugerat Baz,împingând una dintre bărci cu un icnet. -Nu. Planul ăsta e al meu. -În numele lui Aleister Crowley 1 , Snow, ai de gând să mă ajuţi sau nu? ' Au cărat barca până jos, la apă, Baz balansând încet prăjina. Simon observă pentru prima dată argintul cu care era placat unul dintre capetele ei. -Bătăile cu zăpadă, a spus Simon, urmându-l pe Baz, în timp ce lansau barca la apă. -Ce? -Ne-am bătut cu zăpadă de multe ori. A fost distractiv. Şi i-am bătut şi cu mâncare. Te-am vrăijit să-ţi iasă sos de friptură pe nas... -Iar eu ţi-am pus bagheta la microunde. Ai distrus bucătăria, a râs Simon. -Credeam că n-o să facă altceva decât să se umfle ca o bezea. _______ 1

Aleister Crowley (1875 --1947 ) -ocultist, magician şi scriitor englel

RAINBOW ROWELL

-De ce să-ţi imaginezi una ca asta...? Baz dădu din umeri şi spuse: -Să nu pui niciodată o baghetă în cuptorul cu microunde. Am învăţat lecţia. Cu excepţia baghetei lui Snow. Şi a cuptorului cu microunde al lui Snow. Simon stătea pe ponton, tremurând. Chiar nu luase în calcul că avea să fie frig acolo. Sau că trebuia să urce într-o barcă. S-a uitat spre apa rece şi întunecată din şanţ şi i s-a părut că vede o umbră masivă sub luciul apei. -Haide, a spus Baz, care se urcase deja în barcă. L-a Împins pe Simon în umăr cu prăjina. -Ăsta e planul tău măreţ, ai uitat? Simon şi-a încleştat dinţii şi a păşit pe punte. Barca s-a afundat puţin în apă sub greu tatea lui, făcându-l să se dezechilibreze. -Poate că o să fie într-adevăr distractiv, a zis Baz râzând , scufundând prăjina în apă şi împingând barca. Baz părea că se simte în elementul lui acolo, o umbră întunecată la capătul bărcii, arătând la fel de elegant şi mlădios ca întotdeauna. Se mişcă în lumina lunii, iar Simon îl văzu inspirând adânc. Părea mai plin de energie acum faţă de cum fusese în ultimele câteva săptămâni. Dar Simon nu venise aici ca să se uite la Baz slavă Domnului, putea face asta în restul timpului ! S-a întors, privind împrejur, la şanţul din jurul castelului, studiind sculpturile din lungul zidurilor de piatră şi plăcile de la marginea apei.

Fangirl

-Ar fi trebuit să aduc o lanternă... a SpUS el. -Ce păcat că nu eşti magician, i-a răspuns Baz şi a făcut să apară o minge albastră de foc pe care a aruncat-o spre capul lui Simon. Acesta s-a ferit. Baz fusese întotdeauna mai bun decât el la vrăjiile de foc. Ce-i mai

plăcea să se dea mare… Plăcile au strălucit în lumină. -Putem să ne apropiem mai mult de perete? l-a întrebat Simon -Baz s-a conformat fără efort. De aproape, Simon a putut observa că acolo era un mozaic care cobora sub nivelul apei. Războaiele vrăjitorilor. Unicorns, Simboluri şi hieroglife. Cine ştie până la ce adâncime ajungea? Baz a directionat barca încet, pe lângă perete. Simon ţinea lumina sus, aplecându-se din ce în ce mai tare peste marginea bărcii ca să vadă mai bine. Uitase de Baz, lucru pe care, în mod obişnuit, nu şi l-ar în

găduit în afara

camerei, a protecţiei pe care aceasta i-o asigura, Atunci când barca s-a oprit, Simon nici măcar nu a observat la început. Când s-a uitat în spate, a văzut că Baz se apropiase de el. Era aplecat deasupra lui, luminat de flăcările albastre pe care le aruncase ; avea dinţii dezgoliţi şi o expresie hotărâtă şi plină de dezgust. Uşa se deschise larg. Reagan obişnuia să împingă uşa cu piciorul de îndată ce o descuia. Partea exterioară a uşii era plină de urme prăfuite lăsate de încălţările ei. Intră în cameră şi îşi aruncă pe podea genţile. -Bună, zise Reagan, uitându-se în treacăt spre ei.

RAINBOW ROWELL

-Linişte, şopti Levi. Cath citeşte un text de-al ei. -Serios? întrebă Reagan privindu-i dintr-odată cu mai mult interes. -Nu chiar, spuse Oath, închizându-şi laptopul. Tocmai am terminat. -Nu! protestă Levi întinzându-se şi deschizând la loc laptopul. Nu poţi să te opreşti în mijlocul atacului vampirului! -Vampiri deci? zise Reagan. Sună destul de palpitant. Trebuie să-mi termin eseul la biologie, rosti Cath. -Hai să mergem, spuse Reagan întorcându-se spre Levi. Botanica ! Facem asta sau nu ? -Facem , mormăi el , coborând din patul lui Cath . Pot sa-ți folosesc telefonul ? Cath îi dădu mobilul, iar Levi tastă un număr. Din buzunarul lui de la spate începu să se audă o melodie a celor de la Led Zeppelin . - Va urma, zise el, dându-i telefonul înapoi. Promiţi? -Sigur . -La bibliotecă? întrebă Reagan. -La restaurantul Hi-Way, îi răspunse Levi ridicându-și rucsacul şi deschizând uşa. Fan fiction-ul mi-a făcut poftă de tocăniţă de pastramă de vită. -Pe curând, îi zise Reagan lui Cath. -Pe curând, spuse şi Cath. Levi se întoarse şi băgă din nou capul pe uşă doar cât să-i arunce lui Cath încă un zâmbet larg.

Fangirl

În 1933, dacă voiai să cunoşti alţi fani Star Trek, trebuia să te alături fan-cluburilor prin corespondenţă sau să te întâlneşti cu ceilalţi fani la reuniuni… Când cititorii s-au îndrăgostit de Simon, în 2001, com unităţile de fani erau la doar un click distanţă. Comunitatea Simon Snow a invadat mediul virtual... şi continuă să o facă, Există mai multe site-uri si bloguri dedicate lui Simon decât trupei Beatles şi lui Lady Gaga la un loc. Pe internet găseşti povestiri scrise de fani, desene şi clipuri video realizate de ei, plus nesfârşite discuţii şi ipoteze. Pasiunea pentru Simon nu este trăită în singurătate sau o dată pe an, la cine ştie ce reuniune… Pentru mii de fani de toate vârstele, pasiunea pentru Simon este nici mai mult, nici mai puţin decât un stil de viaţă. (jennifer Magnuson, „Tribul lui Simon“, Newsweek, 28 octombrie 2009)

RAINBOW ROWELL

TREISPREZECE Cath nu încerca să îşi facă prieteni noi la facultate. Uneori, chiar se străduia să nuşi facă prieteni, fiind cât pe ce să devină nepoliticoasă. (Tâfnoasă, încordată şi uşor mizantropă? Da. Nepoliticoasă? Nu. ) Dar toţi cei din jurul lui Cath - colegii de cursuri şi de cămin -chiar încercau să-şi facă prieteni, aşa că ea ar fi trebuit să fie nepoliti coasă în anumite momente dacă ar fi vrut să nu se dea pe brazdă. Viaţa în campus era foarte previzibilă, rutină şi iarăşi rutină. Vedeai aceiaşi oameni când te duceai să te speli pe dinţi şi grupuri formate din diverse combinaţii ale aceloraşi indivizi, la cursuri. Aceleaşi persoane treceau pe lângă tine pe holuri… În scurt timp ajungeai să saluţi dând din cap. Apoi cu voce tare. Şi, până la urmă, cineva începea să vorbească cu tine şi n-aveai de ales, trebuia să te dai pe brazdă. Ce-ar fi putut să spună Cath în cazurile astea? „Nu mai vorbi cu mine“? Doar nu era Reagan. Aşa a ajuns Cath să stea cu T.J. şi cu Julian la cursul de istoria Americii şi cu Katie, o studentă atipică (avea doi copii), la Cursul de ştiinţe politice. Mai era o fată drăguţă, pe nume Kendra, la cursul de creaţie literară; ea şi Cath învăţau împreună la Uniunea Studenţilor câte o oră, în dimineţile de marţi şi de joi, aşa că era logic să stea în aceeaşi bancă. Totuşi, niciuna dintre aceste prietenii nu se extindea şi în viaţa personală a lui Cath. T.J. şi Julian nu o invitau să fumeze iarbă cu ei, nici să joace Batman: Arkham City la PlayStation 3. Nimeni n-o invita vreodată pe Cath la petreceri (în afară de Reagan şi Levi, care păreau mai degrabă un fel de susţinători ai ei decât prieteni). Nici măcar Nick, cu care Cath scria acum în mod regulat, de două ori pe săptămână, n-o invita niciodată nicăieri.

Fangirl

Asta în vreme ce calendarul social al lui Wren era atât de încărcat, încât Cath simţea că, fie şi când o suna pe sora ei, nu făcea altceva decât s-o întrerupă din ceva important. Cath crezuse că depăşiseră momentul cu bar-tastrofa, dar Wren părea acum mai distantă, mai iritabilă decât la începutul anului. În rarele ocazii în care Cath încerca totuşi să o sune, o prindea mereu pe picior de plecare, fără să-i spună vreodată încotro. -Nu vreau să apari acolo să-mi faci spălături gastrice. Într-un fel, aşa stătuseră lucrurile dintotdeauna. Wren fusese mereu Sociabila. Prietenoasa. Cea care primea invitaţii la quinceaneras1 şi la alte petreceri aniversare. Da înainte, în gimnaziu şi în liceu, toată lumea ştia că, dacă o invitai pe Wren, venea şi Cath, la pachet. Chiar şi la baluri. Pozele acopereau trei ani de baluri şi banchete; surorile şi însoţitorii lor apăreau stând sub bolte de baloane, înaintea cortinelor sclipitoare. Veneau la pachet, pur şi simplu. Dintotdeauna. Se duseseră chiar şi la terapie împreună, după ce le părăsise mama. Asta fusese un pic ciudat, îşi dădea seama Cath acum, privind in urmă. Mai ales având în vedere cât de diferit reacţionaseră la plecarea ei: Wren exteriorizându-se, Cath interiorizându-se (violent, a fundându-se în disperare mai adânc decât în Călătorie spre centrul Pământului). Învăţătoarea lor din clasa a treia (surorile fuseseră în aceeaşi clasă în şcoala primară) a crezut că erau supăraţi, din cauza teroriştilor Pentru că mama lor plecase în ziua de 11 septembrie. În acea zi de 11 septembrie...

______ 1

Petrecere dată la împlinirea vârstei de cincisprezece ani de către fetel e de origine latino-americană.

RAINBOW ROWELL

(Cath găsea că era incredibil de jenant pentru că părea că mama lor era atât de egoistă, încât nu se putuse abţine să nu amestece tragedia naţională cu propriile ei probleme.) Cath şi Wren fuseseră trimise acasă de la şcoală mai devreme, iar părinţii lor se certau deja când au ajuns ele, Tatăl lor era supărat, iar mama plângea... Cath a crezut iniţial că era din cauza turnurilor gemene. Invăţătoarea le Spusese despre avioane. Dar nu acesta era motivul.Nu tocmai. Mama repeta încontinuu: -Nu mai pot, Art. Nu mai pot, pur şi simplu. Nu aşa trebuia să fie viaţa mea. Cath a ieşit şi s-a aşezat pe scările din spatele casei. Wren i s-a alăturat şi a luat-o de mână. Cearta părinţilor a continuat. Şi a continuat. Iar când preşedintele a zburat pe deasupra casei lor în acea după-amiază, în drum spre baza forţelor aeriene, cu singurul avion de pe cer, Cath s-a gândit că poate chiar venise sfârşitul lumii. Mama lor a plecat definitiv abia peste o săptămână. Le-a îmbrăţişat pe veranda, le-a sărutat obrajii iar şi iar, le-a promis că o să se revadă în curând, le-a spus că ea doar avea nevoie de puţin timp ca să-şi revină, ca să-şi aducă aminte cine era de fapt. Iar asta n-avea nici un sens pentru Cath şi Wren. „Eşti mama noastră. “ Cath nu-şi amintea prea bine tot ce s-a întâmplat după aceea. Îşi amintea că plângea des la şcoală. Se ascundea cu Wren în toalete în timpul pauzelor. Se ţineau de mână în autobuz. Wren îl zgâriase pe un băiat care le făcuse... lesbiene. Wren n-a plâns. Ea fura lucruri şi le ascundea sub pernă. Când tatăl lor le-a schimbat aşternuturile pentru prima dată (de-abia prin preajma Zilei Îndrăgostiţilor),a găsit acolo creioane cu Simon Snow, glossuri de buze şi un CD cu Britney Spears.

Fangirl

Apoi, la nici o săptămână după asta, Wren a tăiat rochia unei colege cu foarfeca de plastic, iar Cath a făcut pipi pe ea în timpul orei de ştiinţe sociale pentru că i-a fost frică să ridice mâna ca să ceară voie la baie. Învăţătoareala sunat atunci pe tatăl lor şi ia dat cartea de vizită a unui psiholog pentru copii. Tatăl lor nu i-a spus terapeutului că mama lor plecase. Nu i-a spus nici măcar bunicii până la vacanţa de vară. Atât era de sigur că mama fetelor se va întoarce… Era complet dat peste cap. Toţi trei erau. A durat ani întregi până au reuşit să se pună pe picioare. Şi ce dacă unele lucruri nu erau tocmai la locul lor? Măcar se susţineau unul pe altul. De cele mai multe ori. Cath închise manualul de biologie şi se întinse să ia laptopul. Cititul însemna prea multă linişte. Avea nevoie să scrie. Tresări când telefonul începu să sune. Se holbă la ecran preţ de câteva clipe, încercând să-şi dea seama al cui e numărul. -Alo? -Bună, sunt eu, Levi. -Bună ...? -O să fie o petrecere la mine diseară. -Mereu e petrecere la tine. -Deci, vii? Reagan vine. -Ce să fac eu la petrecerea ta, Levi? -Să te distrezi, spuse el, iar ea aproape ca îl cum zâmbea. Cath încercă să se abţină să zâmbească şi ea. -Nu beau, nu fumez, nu mă droghez. -Ai putea să stai de vorbă cu lumea. -Nu-mi place să vorbesc cu oameni beţi.

RAINBOW ROWELL

-Doar pentru că se bea la petrecere, nu înse oamenii de acolo vor fi beţi. Eu n-o să fiu beat. - Nu e nevoie să vin la petrecere ca să stau de vorbă cu tine. Ti-a zis Reagan să mă inviţi? -Nu. Nu chiar. Nu aşa. -Distracţie plăcută la petrecere, Levi. -Stai... Cath. -Ce e? făcu ea ca şi cum ar fi fost deranjată de insistenţa lui. Dar nu era. Nu tocmai. -Ce faci? -Încerc să scriu. Tu ce faci? -Nimic. Tocmai ce am ieşit de la serviciu. Poate că ar trebui să-mi citeşti restul poveştii... -Ce poveste? Ştia despre ce era vorba. -Povestea cu Simon Snow. Vampirul Baz era pe punctul de a-l ataca pe Simon. -Vrei să-ţi citesc la telefon? -De ce nu? -N-o să-ţi citesc la telefon. Cineva ciocăni la uşă. Cath aruncă o privire suspicioasă intr-acolo. Încă un ciocănit. - Ştiu că tu eşti, zise ea la telefon, făcându-l pe Levi să râdă . Se ridică şi deschise uşa, încheind apelul. -Eşti culmea. -Ti-am adus cafea. Era îmbrăcat în negru din cap până-n picioare: blugi negri, pulover negru, bocanci negri din piele. Avea în mână două pahare roşii ca hainele lui Moş Crăciun.

Fangirl

-Nu prea beau cafea, zise ea, făcând abstracţie de ultimele lor întâlniri. -În regulă. Astea-s mai degrabă un fel de bomboane topite. De care vrei: latte cu aromă de turtă dulce sau cu lichior de ouă? -Lichiorul de ouă mă face să mă gândesc la muci. -Şi pe mine. Dar asta îmi place. Îi întinse unul dintre pahare, spunând: -Turtă dulce. Cath luă paharul zâmbind resemnată. -Cu plăcere, făcu Levi. Se puse pe pat, zâmbind ca şi cum aştepta ceva. -Vorbeai serios? îl întrebă ea, aşezându-se la birou. -Haide, Cath, nu scrii povestirile astea ca oamenii să se bucure de ele? -Le scriu ca să fie citite. O să-ţi trimit un link. -Nu-mi trimite un link. Nu prea mă omor după internet. Cath îşi simţi ochii mărindu-i-se. Era pe punctul de a lua o gură de cafea, dar se opri. -Cum e posibil să nu-ţi placă internetul? E ca şi cum ai Spune „nu-mi plac lucrurile avantajoase. Nici cele uşoare. Nu-mi place că am acces printr-un click la toate descoperirile omenirii. Nu-mi place lumina. Şi nici cunoaşterea.“ -Apreciez cunoaşterea. -Nu-ţi plac cărţile. Şi acum îmi zici că nu foloseşti mteruetul? Ce-ţi mai rămâne? Levi începu să râdă. -Viaţa. Munca. Cursurile. Natura întreagă. Ceilalţi oameni.

RAINBOW ROWELL

-Ceilalţi oameni, repetă Cath clătinând din cap şi luând o gură de cafea. Şi pe internet întâlneşti oameni. E grozav. Ai toate avantajele comunicării cu ceilalţi, minus mirosul de transpiratie şi contactul vizual. Levi dădu cu piciorul în scaunul ei. Ajungea la el fără ca măcar să fie nevoit să se întindă. -Cath. Citeşte-mi povestirea. Vreau să ştiu ce sein. tâmplă în continuare. Fata îşi porni laptopul cu mişcări lente, ca şi cum încă nu se hotărâse cum să procedeze. De parcă ar fi existat şi varianta de a-l refuza. Levi voia să afle ce se întâmpla în continuare. Chestia asta era un fel de călcâi al lui Ahile pentru Cath. Deschise documentul cu povestirea din care îi citise. O scrisese cu un an in urmă, pentru un concurs de fan fiction organizat de Crăciun („Să colindăm cu Baz şi S imon“). Textul lui Cath câştigase două premii: „În stilul originalului“ şi „Cel mai bun Snow“. -Unde rămăseserăm? întrebă ea, mai mult pentru sine. -Baz îşi arăta colţii, iar expresia lui era plină de dezgust şi hotărâre. Cath găsi imediat scena respectivă. -Uau. Ce memorie bună ai! Levi zâmbea. Levi din nou în scaunul ei cu piciorul. -Bine, spuse ea, deci erau în barcă, iar Simon se aple:ase să se uite la plăcile de pe zidul şanţului de apărare... Levi închise ochii. Cath îşi drese vocea.

Când s-a uitat în spate, a văzut că Baz se apropiase de el. Era aplecat deasupra lui, luminat de flăcările albastre pe care le aruncase; avea dinţii dezgoliţi şi o expresie hotărâtă şi plină de dezgust.

Fangirl

Baz ţinea prăjina chiar deasupra feţei lui Simon şi înainte ca acesta să apuce să îşi ia bagheta sau să şoptească o vrajă, Baz deja împingea prăjina pe deasupra umărului băiatului. Barca s-a clătinat, iar dinspre luciul apei s-a auzit un urlet înecat, ca o zbatere nebună. Baz a ridicat prăjina şi a împins-o din nou în apă. Expresia îi era rece şi plină de cruzime cum Simon n-o mai văzuse niciodată. Buzele lui groase străluceau. Aproape că mârâia. Simon a rămas nemiscat cât timp s-a clătinat barca. Când Baz s-a retras de la marginea luntrii, Simon s-a ridicat cu grijă. -Ai omorât-o? a întrebat el încet. -Nu, a spus Baz. Ar fi trebuit. Ar trebui să ştie că nu are voie să atace bărcile... lar tu ar trebui să ştii că e interzis să te apleci spre apă. -Până la urmă, ce caută vârco-sirenele în şanţul ăsta? a izbucnit Simon. Asta e o şcoală. - O şcoală condusă de un nebun. Încerc să te fac să înţelegi treaba asta de şase ani. -Nu vorbi aşa despre Mag! -Unde e Magul tău acum, Simon? l-a întrebat Baz în şoaptă, uitându-se în sus spre vechea fortăreaţă. Părea din nou obosit; faţa îi era umbrită în lumina lunii, iar ochii -înconjuraţi de cear căne negre. -Şi ce cauţi, de fapt? a continuat el morocănos, frecându-şi ochii. Dacă mi-ai spune, poate că aş reuşi să te ajut să găseşti acel lucru şi ne-am întoarce înăuntru, fără să sfârşim înecaţi, degeraţi sau cu gâtul sfâşiat. -Caut... a început Simon, cântărind riscurile.

RAINBOW ROWELL

De obicei, când Simon ajungea atât de departe într-o misiune, Bazi îi ghicea planuri le şi îi punea în cale tot felul de piedici ca să-l facă să eşueze. . Dar de data asta, Simon nu spusese nimănui în ce consta misiunea lui. Nici măcar Agathei. Nici măcar lui Penelope. Scrisoarea anonimă îl sfătuia pe Simon să caute ajutor. Spunea că misiunea era prea periculoasă ca să fie întreprinsă de o singură persoană... şi tocmai de asta nu voia el să-şi implice Prietenii. Dar să-l pună pe Baz în pericol... Ei bine, ăsta nu era tocmai un lucru neplăcut. -E periculos, a rostit Simon cu asprime. -Ah, da... Ti se mai spune si Pericol. Simon Oliver Pericol Snow, -De unde ştii că mă cheamă şi Oliver? l-a întrebat Simon suspicios. -În numele măreţei Crimea, care parte din „şase ani“ n-o înţelegi? Ştiu şi care e pantoful pe care îl încalţi primul. Ştiu că șamponul tău miroase a mere. Îmi explodează capul din cauza tuturor informaţiilor inutile despre Simon Snow pe care le cunosc... Tu nu-l stii pe al meu? -Pe al tău? -Numele meu întreg. „Pe dintele Morganeî, cât de arţăgos putea să fie!“ -E.… Basilton, nu? -Exact, prost de dai în gropi ce eşti. -A fost o întrebare capcană, a zis Simon întorcându-se spre mozaic.

Fangirl

-Ce cauţi? l-a întrebat Baz din nou, şuierând printre dinţi ca un animal. Acesta era unul dintre puţinele lucruri pe care le-a aflat Simon despre Baz în cei şase ani: putea trece într-o fracţiune de secundă de la iritare la periculozitate. Dar Simon încă nu învăţase să nu se lase momit. -iepuri, s-a răstit el. Caut iepuri. -iepuri? Baz părea derutat. S-a oprit din mormăit. -Şase iepuri albi. De ce? -Nu ştiu, a strigat Simon. Pur şi simplu. Am primit o scrisoare. Sunt şase iepuri albi pe domeniul şcolii şi ei indică o cale… -Către ce? -Nu ştiu. Către ceva periculos. -Şi bănuiesc că nu ştii cine a trimis scrisoarea, a zis Baz rezemându-se cu fruntea de prăjină. -Nu. -Ar putea fl o cursă. -Există un singur mod de a afla dacă e. Simon îşi dorea să se fi putut ridica pentru a-l înfrunta pe Baz, fără să riste să răstoarne barca. Ura faptul că acesta îi vorbea de sus.

RAINBOW ROWELL

Tu chiar crezi asta, nu-i aşa? a pufnit Baz cu ironie. Tu chiar crezi că singurul mod de a afla dacă ceva e periculos este să te arunci lix în mijlocul acelui lucru. -Ai altă sugestie? -Ai putea să-l întrebi pe scumpul tău Mag, de exemplu. Sau ai putea să îi ceri părerea prietenei tale, tocilara. Are un creier aşa de mare că-i împinge urechile în afară de zici că-i maimuţă... Poate că ea te-ar putea lumina. Simon l-a apucat pe Baz de pelerină, făcându-l să-şi piardă echilibrul. -Nu vorbi aşa despre Penelope. Barca s-a clătinat. Baz şî-a recompus postura nonşalantă. -Ai vorbit cu ea despre asta? Sau cu altcineva? -Nu, a spus Simon. -Şase iepuri, zici? -Da. -Câţi ai găsit până acum? -Patru. -Deci, l-ai găsit pe cel din catedrală, pe cel de pe podul mobil... -Ştii de iepurele de pe pod? s-a mirat Simon. Mie mi-au trebuit câteva săptămâni până să-l găsesc. -Nu mă surprinde, a spus Baz. Nu prea ai spirit de observaţie. Îmi ştii măcar numele

de familie?

Fangirl

A început să împingă din nou luntrea cu prăjina -de data aceasta spre debarcader, spera Simon. -Numele tău e... Începe cu T. -Tyrannus, a zis Baz. Pe bune? Deci catedrala, podul şi creșă... Simon s-a ridicat clătinându-se, ţinându-se de pelerina lui Baz. Barca s-a legănat. -Creşa? . -Bineînţeles, a confirmat Baz înălţând dintr-o sprânceană. De aproape, Simon putea să vadă clar cearcănele vineţii de sub ochii lui Baz şi încrengătura de vase de sânge închise la culoare de pe pleoapele lui. -Arată-mi. Baz a dat din umeri de parcă l-ar fi scuturat un frison; s-a îndepărtat de Simon şi a coborât din barcă. Simon a fost împins în faţă şi a apucat un stâlp al debarcaderului ca să nu lase barca să se distanţeze. -Haide, l-a îndemnat Baz. Cath îşi dădu seama că începuse să citească replicile lui Simon şi Baz imitându-le vocile, mai bine zis redând felu] În care le auzea ea în minte. Aruncă o privire rapidă spre Levi, ca să vadă dacă observase şi el. Levi îşi ţinea paharu] de cafea la piept, cu ambele mâini, cu bărbia rezemată de capac, ca şi cum se încălzea. Avea ochii deschişi, dar privea în gol. Arăta ca un copilaş care se uită la televizor. Cath îşi întoarse privirea la ecranul laptopului înainte ca Levi s-o prindă uitându-se la el.

RAINBOW ROWELL

A durat mai mult să pună barca la loc decât le luase să o dea la apă, iar când, în sfârşit, au reuşit să o lege, mâinile lui Simon erau ude şi îngheţate. S-au grăbit înapoi spre fortăreaţă, împreună, cu pumnii îngheţaţi îndesaţi în buzuna re. Baz era mai înalt, dar păşeau amândoi fix în acelaşi ritm. Simon s-a întrebat dacă mai merseseră vreodată aşa . În cei şase ani în care drumurile lor se îndreptaseră mereu în aceeaşi direcţie, merseseră ei vreodată în acelaşi ritm, sincronizâ ndu-şi paşii? -Aici, a spus Baz, prinzându-l pe Simon de braţ şi oprindu-se în faţa unei uşi închise. Simon ar fi trecut pur şi simplu pe lângă ea. Şi probabil că o făcuse de mii de ori. Era la parter, lângă birourile profesorilor. Baz a încercat clanta. Era încuiată. Şi-a scos baghe ta din buzunar şi a început să murmure. Uşa s-a deschis brusc, aproape ca şi cum clanta ar fi fost cea care voia să ajungă la mâna palidă a lui Baz. -Cum ai făcut asta? l-a întrebat Simon. Baz nu i-a răspuns, doar a mârâit şi a păşit înainte. Simon l-a urmat. Încăperea era întunecată , dar se vedea că era un loc dedicat copiilor. Erau acolo jucării, perne si multe şin e pentru trenulețe şerpuind peste tot prin cameră. -Ce e locul ăsta? -E creşa, a şoptit Baz. De parcă n-ar fi vrut să-i trezească pe bebeluşii care ar fi dormit acolo, înăuntru. -De ce are nevoie Şcoala Watford de o creşă?

Fangirl

-Nu are nevoie. Nu mai are. Acum e prea periculos aici pentru cei mici. Dar ăsta era locul unde profesorii îşi aduceau copiii în timp ce lucrau. Şi puteau să vină aici şi alti copii cu puteri magice, dacă se dorea ca ei să beneficieze de un start timpuriu în dezvoltare. -Tu ai fost aici? -Da, de când m-am născut. -Înseamnă că părinţii tăi au considerat că aveai nevoie de mult ajutor suplimentar. -Mama era directoarea şcolii, idiotule! Simon s-a întors să se uite la Baz, dar nu îi putea distinge chipul în întuneric. -Nu ştiam asta. -Ce şocant... a zis Baz, iar Simon aproape căîl simţi cumîşi dă ochii peste cap. -Dar am cunoscut-o pe mama ta. -Ai cunoscut-o pe mama mea vitregă, a spus Baz, rămânând nemișcat. Simon a făcut la fel. -Fosta directoare, a rostit el, studiind profilul lui Baz. Cea de

dinainte de venirea

Magului, cea care a fost omorâtă de vampiri... Baz şi-a aplecat dintr-odată capul, de parcă ar ii fost greu ca o stâncă. -Hai! Iepurele e în direcţia asta. Următoarea sală era rotundă şi încăpătoare. Pe ambele părţi erau aliniate pătuţuri, de-a lungul pereţilor. Alte paturi foarte îoase erau dispuse în cerc, în mijloc. În capătul Opus alîncăperii era un șemineu uriaş, care urca până la jumătatea peretelui, sub tavanul curbat. Baz a şoptit ceva spre palmă şi a trimis o bilă de foc direct prin grătarul şemineului. A şoptit

RAINBOW ROWELL

încă o dată, răsucindu-şi mâna prin aer, iar flăcările albastre au devenit portocalii şi fierbinţi. încăperea începea să se anime în jurul lor. Baz s-a apropiat de şemineu, ridicându-şi mâinile ca să şi le încălzească. Simon l-a urmat. -Uite-l acolo, a zis Baz. -Unde? a întrebat Simon uitându-se în foc. -Deasupra ta. Simon s-a uitat in sus, apoi s-a întors ca să cuprindă cu privirea toată încăperea. Pe tavan, deasupra lui era o imagine complexă, care reprezenta cerul nopţii. Cerul era pictat cu bleumarin şi era dominat de Lună un iepure alb cuibărit, cu ochii'inchişi, gras, dormind dus. Simon a mers pânăîn mijlocul camerei, cu privirea aţintităin sus. -Cel de-al cincilea iepure... a şoptit el. Iepurele-Lună. -Si acum? s-a auzit Baz din spatele lui. -Ce vrei să zici? -Vreau să zic: „Şi acum?“. -Nu ştiu, a răspuns Simon. -Păi, ce-ai făcut când i-ai găsit pe ceilalţi? -Nimic. Doar i-am găsit şi atât. Scrisoarea nu spunea decât să-i găsesc. Baz şi-a acoperit faţa cu palmele şi a gemut, lăsându-se exas perat pe vine.

Fangirl

-Aşa operează de obicei echipa ta de vis? Nu-i de mirare că e atât de uşor să mă bagîn ce faceţi. -Dar nu e la fel de uşor să ne opreşti, din câte am observat. -Of, taci din gură, a zis Baz cu faţa ascunsă între genunchi. Pur şi simplu... Nu mai su port. Nu vreau să mai aud vocea ta plângăcioasă până în momentul când o să ai ceva care să merite spus. O simt ca şi cum mi-ai înfige ceva între ochi. Simon s-a aşezat pe podea, lângă Baz, în faţa şemineului, uitându-se în sus, la iepurele care dormea. Când a început săi! doară gâtul, s-a lăsat pe spate, pe covor. -Am dormit într-o cameră ca asta, a rostit Simon. La orfelinat. Nu era nici pe departe atât de frumos acolo. Nu aveam şemineu. Nici iepure-Lună. Dar dormeam la fel, cu toţii într-o singură cameră. -Pe bune, Snow, ăla a fost momentul în care ai început să joci în Annie? -Încă există astfel de locuri. Orfelinate. N-ai de unde să ştii tu... -Exact. Mama mea n-a ales să mă părăsească. -Dacă familia ta e aşa grozavă, de ce-ţi petreci Crăciunul cu mine? -N-aş numi asta petrecere.

___________ 1

Musical creat pe baza benzilor desenate Little Orphan AM (Micuța orfană Annie), realizate de Harold Gray. Muzica spectacolului a fost compusă de Charles Strouse.

RAINBOW ROWELL

Simon s-a concentrat din nou asupra iepurelui. Poate exista

ceva ascuns acolo.

Poate dacă mijea ochii la el... Sau poate dacă încerca să se uite la iepure cu oglinda. Agatha avea o oglindă magică, ce îţi spunea dacă era ceva în neregulă cu tine. Dacă aveai spanac între dinţi sau dacă îţi atârna ceva din nas. De fiecare dată când Simon se uita in ea, oglinda îl întreba pe cine încerca să păcălească. -E doar geloasă, obişnuia să-l liniştească Agatha. Oglinda crede că îţi dau prea multă atenţie. -A fost alegerea mea, a rupt Baz tăcerea. Nu am vrut să merg acasă de Crăciun. S-a întins pe podea, la distanţă de un braţ de Simon. Când acesta s-a uitat spre ei, a văzut că Baz privea în sus, spre stelele pictate pe tavan. -Ai fost aici? l-a întrebat Simon urmărind felulîn care lumina focului dansa pe trăsăturile ferme ale lui Baz. Simon crezuse dintotdeauna că nasul lui Baz arăta aiurea. Începea prea de sus, cu o umflătură mică între sprâncene. Dacă se uita prea mult la nasul băiatului, Simon simţea nevo ia să! împingă cu degetele în jos. Nu că asta ar fi avut vreun efect. Era doar un impuls. -Mă întrebi dacă am fost aici când anume? -Când au atacat-o pe mama ta. ' Au atacat creşa! a spus Baz, de parcă arii explicat asta lunii de

pe cer. Vampirii

nu pot avea copii, ştii... Trebuie să-i transforme. Au crezut că, dacă transformă în vampiri copii cu puteri magice, aceştia o să fie de două ori mai periculoşi. „Ar putea fi“, se gândi Simon, simţindu-şi stomacul strângându-i-se de frică. Vamp irii erau deja aproape invulnerabili. iar un vampir cu puteri magice...

Fangirl

-Mama a venit să ne apere. -Să te apere pe tine, a adăugat Simon. -A aruncat foc asupra vampirilor, spuse Baz. S-au aprins

imediat, ca nitrocelul

oza. -Ea cum a murit? -Erau mult prea multi. Încă vorbea spre tavan, dar cu ochii închişi. -Au reuşit vampirii să transforme vreun copil? -Da, a spus Baz. Cuvântul i-a scăpat printre buze ca un cerculeţ de fum de ţigară. Simon nu ştia ce să Spună. S-a gândit că, probabil, era mai tău să ai o mama , o mamă puternică şi iubitoare, pe care apoi să o pierzi, decât să cresti ca el. Fără să ai nimic. Ştia ce se întâmplase mai departe în povestea lui Baz. După ce directoarea, mama lui Baz, a fost omorâtă, Magul a preluat conducerea şcolii. Şcoala s-a schimbat din acel moment. A fost necesar. Acum, ei nu mai erau doar elevi, ci şi războinici. Bineînţeles, creşa a fost închisă. Când veneai la Watford, trebuia să-ţi laşi copilăria în urmă. Asta nu l-a deranjat pe Simon. El nu a avut nimic de pierdut. Dar în cazul lui Baz... „Şi-a pierdut mama“, s-a gândit Simon, „şi s-a ales cu mine în

schimb.“ Într-un

acces de tandreţe sau poate de milă, Simon s-a întins să atingă mâna lui Baz, aşteptându-se ca acesta să-i scoată braţul din umăr ca răspuns.

RAINBOW ROWELL

Dar mâna lui Baz a rămas rece şi inertă. Când s-a uitat de aproape, şi-a dat seama că Baz dormea. Uşa se deschise larg şi Cath se gândi că, pentru prim dată, Reagan sosea şi ea la ţanc. Cath îşi închise laptopu ca să-i arate lui Levi că terminase de citit.. -Bună, zise Reagan. O, ia te uită! Pahare de Crăciun Mi-ai adus un latte cu aromă de turtă dulce? Cath se uită în jos, cu vinovăţie, la paharul ei de cafe: -Ti-am adus un latte cu lichior de ouă, spuse Lev întinzându-i paharul lui. Şi m-am gândit să-l păstrez cald la mine în gură. -Lichior de ouă, repetă Reagan strâmbând din nas, dar luă paharul. Ce cauti aici asa devreme? -M-am gândit că am putea să învăţăm puţin înainte de petrecere. -Jacob Have I Loved ? Levi încuviinţă. - Citiţi Jacob Have I Loved 1? ii întrebă Cath. E o carte pentru copii. -Literatură pentru adolescenţi, spuse el. E un curs grozav. Reagan îşi îngrămădea haine în geantă. -O să fac duş la tine, zise ea. M-am săturat până peste cap de duşurile comune. Levi se împinse mai sus în patul lui Cath şi se aplecă spre birou, rezemându-se într-un cot. -Deci aşa a devenit Baz vampir? Când a fost atacată creşa? Cath ar fi vrut ca el să nu vorbească despre asta cu Reagan de faţă. -Adică, în realitate?

Fangirl

-Adică în cărţi. -Creşa nu există în cărţi. -Dar în versiunea ta aşa se întâmplă. -Doar în povestirea asta. Fiecare povestire e un pic diferită. -Şi alţi fani au propriile versiuni? -Oh, da, spuse ea. Sunt mulţi fani şi fiecare are stilul lui. -Eşti singura care scrie despre faptul că Baz şi Simon se îndrăgostesc unul de celălalt? Cath izbucni în râs. -Oh, nu. Tot internetul scrie despre Baz şi Simon. Dacă intri pe Google şi tastezi „Baz şi Simon“, prima sugestie care îţi apare „Baz şi Simon îndrăgostiţi“. -Câtă lume face asta? -Câtă lume scrie despre relaţia Baz-Simon? Sau câte lume scrie fan fiction? . -Câtă lume scrie fan fîction. -Dumnezeule... Nu ştiu. Sunt mii şi mii. -Deci, dacă nu vrei să se termine căiţile, poţi să Citeşti la nesfârşit poveşti cu Simon Snow publicate pe internet. -Exact, rosti Cath cu toată convingerea. Crezuse că Levi o judeca, dar el chiar prinsese ideea. -Dacă îndrăgeşti Lumea Magilor, poţi pur şi Simplu să trăieşti mereu în ea. -N-aş numi asta a trăi, zise Reagan. -Era o metaforă, spuse Levi cu blândeţe. Cath zâmbi forţat şi clătină din cap. _____ 1

Pc Iacov l-am iubit (1980), roman de Katherine Paterson

-Sunt gata, anunţă Reagan. Vii şi tu, Cath?

RAINBOW ROWELL

-Eşti sigură? o întrebă Levi ridicându-se de pe pat. Am putea să venim să te luăm mai târziu. -Nu, nu e nevoie. Ne vedem mâine. Imediat ce plecară, Cath coborî să ia cina la cantină de una singură.

Fangirl

-Poate că n-ar trebui să am o baghetă. Poate că artrebui să am un inel, ca tine. Sau o… chestie din aia care se pune la mână, cum are păduchioasa de Elspeth. -Of, Simon, s-a încruntat Penelope. Nu-i spune aşa. Nu e vina ei că are blană… Tatăl lui Elspeth a fost Regele Vrăjitor din Canus. -Da, ştiu, eu doar... -E mai uşor pentru noi, restul, a zis ea pe un ton dulce. Instrumentele magicienilor rămân în familie. Sunt lăsate moştenire din generaţie în generaţie. -Da, la fel ca magia, a adăugat el. Nu are sens, Penelope… părinţii mei trebuie să fi fost şi ei magicieni. Mai încercase să dezbată subiectul ăsta cu ea şi o întristase la fel de tare şi atunci. -Simon... e imposibil. Nişte magicieni nu şi-ar abandona niciodată propriul copil. Niciodată. Magia e mult prea valoroasă. Simon i-a evitat privirea şi a ştichiuit din nou cu bagheta prin aer. Bagheta asta care părea moartă în mâna lui. -Mie blana lui Elspeth mi se pare foarte drăguţă, a spus Penelope. Pare aşa moale... Simon şi-a îndesat bagheta în buzunar şi s-a ridicat. -Pentru că îţi doreşti un căţeluş. (Fragment din capitolul 21 al volumului Simon Snow şi cea de-a treia poartă, copyright © 2004, Gemma T. Leslie)

RAINBOW ROWELL

PAISPREZECE Tatăl lor veni după ele în ajunul Zilei Recunostintei, Dând parcă maşina în faţa căminului Pound ca s-o ia pe Oath, Wren şi Courtney erau deja pe bancheta din spate a Hondei. De obicei, Cath şi Wren stăteau pe bancheta din spate împreună. Tatăl lor se plângea că se simţea ca un şofer de taxi, iar ele îi răspundeau: -Ba nu, şofer de limuzină. Du-ne acasă, James! -Uau, ia uită-te... spuse eu când Cath se urcă pe scaunul din faţă, lângă el. Am companie... Cath încercă să zâmbească. Courtney şi Wren vorbeau între ele, dar Cath nule putea auzi din cauza radioului dat prea tare. După ce intrară pe autostradă, Cath se aplecă spre tatăl ei ca să-l întrebe: -Cum merge cu Gravioli? -Ce? făcu el dând radioul mai încet. -Tată! protestă Wren. Era melodia noastră preferată! -Scuze, zise el, dând sonorul mai tare doar în boxele din Spate. Ce spuneai? o întrebă el pe Cath. -Gravioli. -Oh, se strâmbă el. La naiba cu Gravioli! Ştiai că, de fapt, sunt doar ravioli la conservă, îmbibaţi în sos mare şi vâscos de friptură? -Dezgustător. -Este chiar revoltător, continuă el. E ca şi cum le-ai da oamenilor mâncare pentru câini. Poate că asta ar fi trebuit să spunem în reclamă: „Îţi doreai în secret să guşti din mâncarea pentru câini? Mirosul ei îţi lasă gura apă?“

Fangirl

Cath intră şi ea în joc, imitând cât putea de bine vocile din reclame. -„Şi singurul lucru care te opreşte să te hrăneşti cu mâncare pentru câini este teama că vecinii tăi vor observa conservele de la gunoi? Şi îşi vor da seama că nu ai câine?“ ,,Graaavioli“, spuse tatăl ei, rotunjind „Mâncare de câini. Special pentru oameni.“

fiecare

vocală.

-N-aţi primit contractul? îl întrebă Cath. Îmi pare rău. Tatăl ei clătină din cap, exagerând cu acest gest. -Ba l-am primit. Uneori, să obţii ce ţi-ai dorit este mult mai rău decât să nu se întâmple asta. A fost o luptă între şase agenţii. Clienţii ne-au ales pe noi, dar apoi au refuzat toate ideile bune pe care le-am prezentat. Şi atunci, disperat, Kelly a zis în timpul unei şedinţe cu clienţii: „Ce-ar fi să facem un urs care iese lihnit din hibernare -şi tot ce poate să spună e: «Grrr!». Şi apoi primeşte un bol mare plin cu Grrrravioli delicioşi şi se transformă în om...“ Şi clientul a fost încântat de idee la naiba, a fost entuziasmat şi a început să strige: „Asta e!“. Cath se uită în spate ca să vadă dacă Courtney era atentă la povestire. Tatăl lor înjura numai atunci când vorbea despre serviciu. (Şi, uneori, atunci când era în fazele lui maniacale.) Obişnuia să spună că în agenţiile de publicitate e mai rău decât pe submarin, cu toate înjurăturile pe care le auzi şi cu senzaţia de claustrofobie pe care o trăieşti. -Şi acum facem urşi animaţi şi Grrravioli. -Sună groaznic. -E o tortură. Facem patru spoturi TV. Patru urşi diferiţi care se transformă în patru oameni diferiţi… Patru! Ca să acoperim toate rasele umane. Şi tâmpitul de Kelly întreabă dacă n-ar trebui să-l facem pe asiatic să se transforme într-un urs panda. Şi vorbea serios. Nu numai că e o chestie rasistă, dar urşii panda nici măcar nu hibernează!

RAINBOW ROWELL

Cath chicoti. -Iar eu mă văd nevoit să-i spun şefului meu: „E o idee interesantă, Kelly, dar urşii panda nu hibernează. “ Şi ştii ce mi-a replicat? -Hm. Zi-mi, râse Cath. -„Nu mai lua totul ad litteram, Arthur.“ -Nu se poate! -Ba da, spuse tatăl ei râzând şi clătinând din cap din nou, cu o mişcare mult prea rapidă şi îndelungată. Să lucrez pentru clientul ăsta e ca şi cum mi-aş pune creierul să-şi sape singur groapa. -Să-şi sape singur grrrroapioli, spuse Cath. Tatăl ei râse din nou. -E în regulă, zise el bătând darabana pe volan. E vorba de bani. Doar de bani. Cath ştia că asta nu era adevărat. În cazul lui, nu era niciodată vorba despre bani. Pentru el, munca în sine era importantă. Să vină mereu cu ideea perfectă, cu cea mai elegantă soluţie. Nu-i păsa ce anume vindea. Tampoane, tractoare sau mâncare de câini făcută special pentru oameni. Voia doar să găsească o idee frumoasă şi bună, care să se potrivească perfect, ca o piesă de puzzle. Dar atunci când o găsea, aceasta era aproape întotdeauna omorâtă din faşă. Fie o respingea clientul, fie şeful. Sau era schimbată , și atunci era ca şi cum cineva ar fi sfredelit o gaură direct în inima tatălui ei, secându-l de toată energia. După ce o lăsară pe Courtney în West Omaha, Wren se aplecă de pe bancheta din spate şi dădu radioul mai încet . -Centura de siguranţă! îi atrase atenţia tatăl ei. Wren se lăsă pe spate şi îşi prinse din nou centura. -Vine bunica mâine pe la noi? -Nu, zise el. S-a dus la Chicago. Stă o lună acolo, la mătuşa Lynn. Vrea să-şi petreacă sărbătorile cu copiii.

Fangirl

-Şi noi suntem copii, continuă Wren. -Nu mai sunteţi copii. Acum sunteţi nişte tinere cu pretenţii. Nimeni nu vrea să vă vadă cum desfaceţi carduri primite pe post de cadou. Hei, la ce oră vine mama să te ia? Cath se intoarse brusc să o privească pe sora ei. Wren deja se uita la Cath. -La amiază, zise ea cu precauţie. O să luăm prânzul la unu. -Deci noi mâncăm la şase? La şapte? O să mai mănânci cu noi? -Vine să te ia? o întrebă Cath. Vine la noi acasă? Tatăl se uită într-un fel ciudat la Cath, apoi în oglinda retrovizoare, la Wren. -Credeam că o să vorbiţi despre asta. Wren îşi dădu ochii peste cap şi îşi mută privirea spre geam. -Ştiam că o să-şi iasă din pepeni... -Nu-mi ies din pepeni, spuse Cath simţind înţepături în colţurile ochilor. Dacă îmi ies din pepeni este numai din cauză că îmi ascunzi lucruri. -Nu e mare lucru. Am vorbit cu mami de câteva ori la telefon şi mâine o să stau cu ea câteva ore. Vorbeşti cu ea pentru prima dată în zece ani şi nu ţi se pare mare lucru? Şi îi spui „mami“? -Cum ar trebui să-i spun? -N-ar trebui să-i spui în niciun fel, rosti Cath întorcându-se cu totul spre bancheta din spate, întinzând centura de siguranţă. Şi n-ar trebui s-o suni. Simţi mâna tatălui ei pe genunchi. - Cath… -Nu. Nu poţi fi de partea ei, nu după tot ce s-a întâmplat -E mama voastră, continuă el.

RAINBOW ROWELL

-Ăsta e un detaliu nerelevant, zise Cath. De ce in deranjează până la urmă? -Vrea să ne cunoască, îi răspunse Wren. -Ei, da, e al naibii de convenabil. Acum vrea, când nu mai avem nevoie de ea. -„Al naibii“? repetă Wren. Ai grijă, Cath, că începi să vorbesti ca Snow. Cath simţea lacrimi pe obraji. -De ce faci mereu asta? -Ce anume? -Faci tot felul de comentarii privitoare la Simon şi la Baz. -Ba nu! -Ba da ai făcut, spuse Cath. Şi încă faci. -Cum zici tu... -Ea ne-a părăsit. Nu ne-a iubit. -Nu e chiar atât de simplu, făcu Wren, uitându-se la clădirile pe lângă care treceau. -Pentru mine este, declară Cath, întorcându-se la loc în scaun şi încrucişându-şi braţele la piept. Tatăl ei se înroşise şi bătea darabana pe volan. Când ajunseră acasă, Cath nu vru să fie ea cea care se duce supărată in dormitor. Ştia că, dacă ar fi făcut-o, s-ar fi simtit acolo ca într-o cuşcă, nefericită, ca şi cum ea era sora cea nebună. Ca o fetiţă pedepsită să stea în camera ei. Aşa că se duse în bucătărie. Se aşeză lângă bufet, prin vind pe fereastră, spre curtea din spatele casei. Tatăl ei nu strânsese încă leagănele din grădină. Ar fi trebuit să le dea jos. Deveniseră un fel de

Fangirl

capcană mortală acum; copiilor din vecini le plăcea să se furişeze în curtea lor că să se joace -Credeam că o să discutati despre asta, spuse tatăl ei. Stătea în spatele fetei. Cath dădu din umeri. El îşi puse o mână pe umărul ei, dar Cath nu se întoarse. -Wren are dreptate, adăugă el. Nu e chiar atât de simplu . -Opreşte-te! Opreşte-te, da? Nu-mi vine să cred că eşti de partea ei. -Sunt de partea amândurora. -Nu mă refeream la Wren, rosti Cath învârtindu-se prin bucătări e, simţind că se apropie un nou val de lacrimi. Mă refeream la ea. Te-a părăsit. -Relaţia noastră nu funcţiona, Cath. -Şi de asta ne-a părăsit şi pe noi două? Pentru că relaţia voastră nu funcţiona? -Avea nevoie de puţin timp. Nu făcea faţă rolului de părinte... -Şi tu făceai faţă? Cath observă durerea din ochii lui şi clătină din cap: -N-am vrut să sune aşa, tată. El trase aer adânc în piept. -Uite, ca să fiu sincer, nici mie nu-mi place situaţia asta Mi-ar fi mult mai uşor dacă n-ar trebui să mă mai gândesc vreodată la Laura... Dar e mama voastră. -Ar trebui să încetaţi cu toţii să mai spuneţi asta, zise Cath întorcându-se cu faţa la geam. Nu te mai poţi numi mamă dacă apari abia după ce copiii tăi au crescut. Ca animalele alea care vin la finalul poveştii ca să mănânce turtiţa găinuşei 1 . Atunci când aveam nevoie de ea, nici măcar nu ne răspundea la telefon. Când ne-a venit ciclul prima dată a trebuit să căutăm informaţii pe Google. Dar acum, când nu ne mai e dor de ea, când nu mai plângem după ea..

RAINBOW ROWELL

. La naiba, acum, după ce ne-am revenit... Acum vrea ea să ne cunoască mai bine?Eu nu mai am nevoie de o mamă acum.Nu, mersi . Tatăl ei izbucni în râs. Cath îi aruncă o privire peste umăr. -De ce râzi? -Nu ştiu. De chestia cu turtita, cred. Şi... chiar aţi căutat informaţii despre ciclu pe Google? Aţi fi putut să mă întrebaţi pe mine - Ştiu despre ce e vorba. Cath oftă. -E în regulă. Oricum, pe atunci căutam totul pe înternet. -Nu trebuie neapărat să vorbeşti cu ea, spuse el cu blândeţe. Nu te obligă nimeni. -Da, dar Wren deja... Ea deja a creat precedentul. -Probabil că Wren are anumite lucruri pe care vrea să le lămurească. “ Cath îşi strânse pumnii şi îşi acoperi cu ei ochii. -Doar că mie... nu-mi place asta... Nu-mi place să mă gândesc la ea, nu vreau s-o văd. N-o vreau în casa asta, amintindu-mi că a fost cândva şi a ei... Nu vreau ca gândurile ei să ne atingă în vreun fel. -Ştiu, făcu tatăl ei strângând-o în braţe. -Mă simt de parcă totul e întors pe dos. - Şi eu, spuse el, trăgând din nou aer adânc în piept. -Ai fost şocat când a sunat? ____ 1

Referire la basmul The Little Red Hen (Găinuşa roşie), în care anima lele de pe lângă casă refuză să o ajute pe găinuşă la muncile câmpului, dar vor să se ospăteze din turta gătită de ea.

Fangirl

- Am plâns trei ore încontinuu. -Of, tată... -Bunica i-a dat numărul meu de mobil. -V-aţi şi întâlnit? -Nu. Pe Cath o trecu un frison, iar tatăl ei o strânse şi mai tare în braţe. -Când mă gândesc că o să vină la noi acasă.. zise ea . E ca in scen aia din Frația inelului cand hobiții se ascund de Nezgûl . - Mama ta nu e malefică, Cath. - Aşa simt eu lucrurile astea. El tăcu pentru câteva momente, apoi recunoscu: -Şi eu. Wren nu se întoarse la timp pentru cina din Ziua Recunoştinţei. Rămânea la mama ei peste noapte. -Cred că, dacă punem masa şi ne prefacem că totul e ca de obicei, o să fie şi mai rău, îi spuse Cath tatălui ei. -De acord. Mâncară în sufragerie carne de curcan cu piure, uitându-se la History Channel. Tava cu fasole verde rămase neatinsă în bucătărie, pentru că Wren era singura care mânca aşa ceva .

RAINBOW ROWELL

Baz : -Adică nu cu un băiat? Simon: - Da . Nu -da sau nu ? -Da . Dar nu in felul asta Baz: -Adica nu cu in baiat ? Simon : -Adică nu când îmi doream cu adevărat. (Fragment din Ne încumetăm ? , publicat în aprilie 2010 pe FanFixx.net; autoarea : Magicath )

Fangirl

CINCISPREZECE Când Cath îşi dădu seama că Levi era la uşă, fu atât de bucuroasă să-i vadă chipul mereu zâmbitor, încât îl lăsă imediat să între în cameră. Nici măcar nu se obosi să-i spună că Reagan nu era acolo. -Reagan e aici? o întrebă el imediat ce trecu pragul. De data asta, chipul lui Levi nu părea prietenos. Băiatul era încruntat şi strângea din buzele lui arcuite. -Nu, zise Cath. A ieşit acum câteva ore. Nu a adăugat: „cu un tip masiv, pe nume Chance, care joacă mult fotbal şi care, după cum arată, l-ar putea interpreta pe John Henry 1“ -La naiba, zise Levi, rezemându-se de uşă. Chiar şi atunci când era furios, el tot se rezema de câte ceva. -Ce s-a întâmplat? întrebă Cath. Oare devenise, în sfârşit, gelos? Oare nu ştiuse până acum de ceilalţi tipi? Cath crezuse mereu că el şi Reagan aveau un soi de înţelegere. -Era vorba să studiem împreună, zise el. -Oh… rosti Cath, fără să priceapă. Păi, poţi să stai aici să înveţi dacă vrei. -Nu. Era nervos. ______ 1

.

Erou popular afro-american renumit pentru forţa lui ieşită din comun

RAINBOW ROWELL

-Am nevoie de ajutorul ei! Trebuia să învăţăm împreună noaptea trecută şi m-a lăsat baltă, iar testul e mâine şi... Aruncă o carte pe patul lui Reagan, apoi se aşeză pe marginea patului lui Cath, fără să se uite la fată, continuând să-şi ferească ochii. -Mi-a zis că o să învăţăm împreună. Cath se duse şi luă cartea. -Proscrişiii 1? -Mda, zise el ridicând privirea. Ai citit-o? -Nu. Tu? -Nu. Atunci citeşte-o. Testul e mâine? Ai timp. Nu pare foarte mare. Levi clătină din cap şi se uită în podea din nou. -Nu înţelegi. Trebuie să iau examenul ăsta. -Atunci citeşte cartea. Aveai de gând s-o pui pe Reagan s-o citească în locul tău? El clătină iar din cap, nu ca răspuns la această întrebare, ci la ideea în sine de a citi o carte. -Ti-am mai zis, spuse el. Nu prea îmi plac cărţile. Levi spunea mereu asta. „Nu prea îmi plac cărţile.“ Ca şi Cum cărţile ar fi fost deserturi cu prea multă cremă sau filme de groază. -Da, dar asta e pentru şcoală, continuă ea. Ai lăsa-o Pe Reagan să dea testul în locul tău? -Poate, pufni el. Dacă ar exista varianta asta. Cath lăsă cartea să cadă lângă el, pe pat, şi se duse la birou . -Ai putea la fel de bine să vezi filmul, zise ea în silă. ____ 1

Roman de S. E. Hinton.

Fangirl

-Nu e disponibil. Cath scoase un fel de „hm“ înfundat. -Nu înţelegi, spuse Levi. Dacă nu iau cel puţin un opt la cursul ăsta, o să fiu dat afară. -Atunci, citeşte cartea. -Nu e atât de simplu. -Ba este fix atât de simplu! Ai un test mâine, iar iubita ta nu e ai ci ca să facă treaba în locul tău, anume să citească acest volum. -Nu înţelegi... nimic. Levi stătea în picioare acum. Se îndreptase spre uşă, dar Cath n-avea de gând să se întoarcă spre el şi să-l înfrunte. Se săturase de ceartă. Plus că ea nu avea nimic de-a face cu toată treaba asta. -În fine. Nu înţeleg. Cum zici tu. Reagan nu-i aici, iar eu am o groază de chestii de citit şi, cum nimeni n-o să facă nimic în locul meu… Îl auzi deschizând uşa brusc. -Am încercat s-o citesc, spuse el pe un ton aspru. Tot încerc de două ore încoace. Doar că... nu sunt un cititor prea bun. N-am... n-am reuşit niciodată să termin o caite. Cath se întoarse cu faţa la el, simţind un junghi de vinovăţie în stomac. -Încerci să-mi spui că nu poţi să citeşti? Levi îşi dădu părul pe spate cu o mişcare bruscă. -Bineînţeles că pot să citesc. Doamne Dumnezeule! -Păi, atunci, ce încerci să-mi spui? Că poţi, dar nu vrei? -Nu. Eu... Levi închise ochii şi inspiră adânc pe nas.

RAINBOW ROWELL

-Nu ştiu de ce mă mai chinui să-ţi explic. Pot să citesc. Doar că nu pot să citesc cărţi. -Prefă-te că e doar un indicator stradal foarte lung şi încearcă să-i dai de cap. -Dumnezeule, zise el surprins, ba chiar rănit. Ce ţi-am făcut de eşti aşa de rea cu mine? -Nu sunt rea, continuă Cath, ştiind că, probabil, chiar aşa era. Doar că nu ştiu ce ai vrea să-ţi spun. Să te aprob în privinţa asta? Ce faceţi tu şi Reagan nu e problema mea. -Crezi că sunt leneş, făcu el cu ochii în pământ. Şi nu sunt! -Bine. -E ca şi cum nu mă pot concentra, adăugă el întorcându-se în prag cu spatele la ea. Citesc acelaşi paragraf de nu ştiu câte ori şi tot nu ştiu despre ce e vorba. Ca şi cum cuvintele trec prin mine şi nu le pot reţine. -Bine. El se întoarse doar cât s-o privească în ochi. Când nu zâmbea, o chii lui Levi păreau prea mari comparativ cu restul chipului său. -Nu sunt un trişor. Apoi plecă, lăsând uşa să se închidă în urma lui. Cath expiră. Apoi trase aer în piept, însă pieptul îi era atât de în cordat, încât respiraţia era dureroasă. Levi n-ar trebui să o poată face să se simtă aşa... Levi n-ar trebui nici măcar să aibă acces la ce se întâmpla în inima ei. Levi nu era iubitul ei. Nu făcea parte din familia ei. Nu-l alesese ea. Nu putea să-l evite, aşa cum nu putea să o evite pe Reagan. Era „cumnatul ei de cameră“. Cartea Proscrişii rămăsese pe patul ei. Cath o apucă în grabă şi ieşi în fugă din cameră.

Fangirl

-Levi! strigă ea in timp ce alerga pe hol. Levi! El era în faţa liftului, cu mâinile în buzunarele hainei. Cath se opri când îl văzu. Băiatul se întoarse spre ea. Ochii lui tot prea mari erau. -Ti-ai uitat cartea, spuse ea arătându-i-o. -Mersi, făcu el, întinzând mâna. Cath nu i-o dădu. -Uite... de ce nu te intorci? Reagan e probabil pe drum. -Îmi pare rău că am tipat la tine. -Ai ţipat ia mine? -Am ridicat tonul. Cath îşi dădu ochii peste cap şi făcu un pas înapoi, înspre cameră. -Hai. Levi se uită în ochii ei, iar ea nu-şi feri privirea. -Eşti sigură? -Hai. Cath se întoarse spre cameră şi îl aşteptă să i se alăture. -Scuze, rosti ea încet. Nu mi-am dat seama că era o discuţie serioasă decât prea târziu. -Sunt doar foarte stresat din cauza testului. Se opriră în faţa camerei, iar Cath îşi duse brusc încheieturile mâinilor la tâmple. -Rahat. Îşi puse mâinile în cap. -Rahat, rahat, rahat. Suntem blocaţi pe dinafară. Nu mi-am luat cheile.

RAINBOW ROWELL

-Mă ocup eu, zâmbi el larg. Levi scoase din buzunar inelul lui cu chei. Cath rămase cu gura căscată. -Ai cheia de la camera noastră? -Reagan mi-a dat o cheie de rezervă, pentru urgenţa. Descuie uşa şi o ţinu deschisă pentru Cath. -Şi atunci de ce aştepţi mereu pe hol? -Pentru că aia nu-i o urgenţă. Cath intră în cameră, iar Levi o urmă. Zâmbea din nou, dar nu cu aceeaşi intensitate ca de obicei. Nu se mai certau, dar el tot avea să pice testul. - Deci n-ai reuşit să găseşti filmul? întrebă ea. Nici pe internet? - Nu. Şi oricum, filmul nu mă ajută la nimic. Profesorii îsi dau seama dacă ai văzut ecranizarea. Se trânti la capătul patului ei. -De obicei ascult audiobook-ul. -Asta e ca şi cum ai citi cartea, zise Cath, aşezându-se la birou.-Da? -Bineînţeles. Levi lovi cu piciorul scaunul ei, în glumă, apoi îşi sprijini tălpile de el. -Păi, atunci, retrag ce am spus. Înseamnă că am citit multe cărţi. .. Dar asta nu era disponibilă. Îşi desfăcu fermoarul hainei. Pe dedesubt purta o cămaşă cadrilată, verde cu galben. -Aşa, şi? Reagan urma să-ţi citească toată cartea?

Fangirl

-De obicei ne oprim asupra chestiunilor importante. Asta o ajută şi pe ea, pentru că, în felul ăsta, recapitulează. Cath se uită în jos, la cartea aceea, publicată în ediţie broşată. -Păi, eu nu te pot ajuta. Tot ce ştiu despre Proscrişii se rezumă 1a: „Rămâi minunat, Ponyboy.“ Levi oftă şi îşi trecu mâna prin păr. Cath dădu paginile cu degetul mare... Chiar era o carte subţire. Cu zeci de dialoguri. Se uită în sus, la Levi. Soarele apunea în spatele lui Cath; Levi era înconjurat de o aură de lumină portocalie. Cath îşi întoarse scaunul spre pat, luându-l pe nepregătite pe băiat; picioarele lui alunecară pe podea. Apoi, Cath îşi sprijini ea picioarele de rama patului şi îşi scoase ochelarii, ridicându-i pe cap. -„Când am iesit din întunericul sălii de cinema în lumina puternică a soarelui. . .“ -Cath, şopti Levi. Îşi simţi scaunul clătinânclu-se şi îşi dădu seama că băiatul îl lovea cu piciorul. -Nu e nevoie să faci asta. -Evident, zise ea. „Când am ieşit din întunericul sălii de cinema. -Cather. Ea îşi drese vocea, concentrată încă asupra cărţii. Taci din gură, îţi datorez o favoare. Cel puţin. Nu vezică încerc să citesc...? „Când am ieşit din întunericul sălii de cinema în lumina puternică a soarelui, aveam doar două lucruri în minte...“ _____ 1

Proscrişii, de S. E. Hinton, traducere din engleză şi note de Shaulu'

Al-Gareeb, Editura Art, 2013.

RAINBOW ROWELL

Între două paragrafe, Cath îi aruncă o privire lui Levi şi observă că zâmbea larg. Băiatul se aplecă în faţă ca să-şi scoată haina şi-şi găsi o nouă poziţie care îi permitea să-şi sprijine picioarele de scaunul ei. Se lăsă pe spate, rezemându-se de perete, şi închise ochii. Cath nu mai citise niciodată atât de mult cu voce tare. Din fericire, cartea era bună, aşa că aproape că uită după o vreme că o citea cu voce tare şi că Levi asculta... Aşa cum uită şi de circumstanţele care duseseră la această situaţie. Trecu o oră, poate chiar două, înainte să lase cartea jos, în poală. Soarele apusese deja şi singura sursă de lumină din cameră era acum lampa de birou. -Poţi să te opreşti când vrei, îi zise Levi. - Nu vreau să mă opresc, îi replică privindu-l. Sunt doar... foarte însetată. Simti că roşeşte, deşi nu îşi dădea prea bine seama din ce cauză. Levi râse şi se ridică. -Aaa... da. Hai să-ţi aduc ceva. Vrei un suc? Apă? Îmi la zece minute să-ţi aduc un latte cu aromă de turtă dulce. Cath era pe punctul de a-i spune să nu se deranjeze, dar îşi aminti ca gust bun avea latte-ul cu aromă de turtă -Serios? -Mă întorc în zece minute, o anunţă el, punându-şi deja geaca. Se opri în prag, iar Cath simţi un gol în stomac amintindu-şi cât de trist păruse Levi ultima dată când stătuse în acel loc. Levi îi zâmbi.

Fangirl

Cath nu ştiu ce să facă, aşa că dădu evaziv din cap spre el, oferindu-i cel mai jalnic gest încurajator: degetele mari ale ambelor mâini orientate în sus. După ce plecă Levi, ea se ridică şi îşi întinse oasele. Spatele şi umerii îi trosniră. Se duse la baie. Se întoarse. Se întinse din nou. Îşi verifică telefonul. Apoi se aşeză pe pat. Aşternuturile miroseau a Levi. A zaţ de cafea. Şi a ceva cald, picant, probabil apă de colonie. Sau săpun. Sau deodorant. Levi se aşeza atât de des pe patul ei, încât mirosul ăsta era familiar. Uneori se simţea fum de ţigară, dar nu în seara asta. Uneori mirosea a bere. Cath lăsase uşa descuiată, aşa că, atunci când Levi bătu, ea se ridică în capul oaselor şi îi spuse să intre. Avea de gând să se ridice de pe pat şi să se aşeze din nou la birou, dar Levi o puse să ţină paharele în timp ce el îşi scoase haina. Faţa îi era roşie din pricina frigului, iar în momentul în care o atinse pe Cath din greşeală cu haina, aceasta tresări simţind cât de rece era. -Minus cinci grade, spuse el, luându-şi căciula de pe cap şi ciufulindu-şi părul până îl făcu să stea din nou în sus. Dă-te mai încolo. Cath îi făcu loc în pat, trăgându-se mai aproape de pernă şi sprijinindu-se de perete. Levi îşi luă paharul şi zâmbi spre Cath. Ea puse suportul de carton, cu două pahare, pe birou; pe lângă cafea, îi adusese şi un pahar mare cu apă. -Pot să te întreb ceva? i se adresă ea uitându-se în jos, la paharul ei Starbucks. -Bineînţeles. -De ce ai ales un curs de literatură, dacă nu poţi termina de citit o carte? Levi se întoarse spre ea. Erau umăr lângă umăr.

RAINBOW ROWELL

-Am nevoie de şase ore de literatură ca să termin facultatea. Asta înseamnă două cursuri. Am încercat să fac un curs în primul an, dar am picat la examen. Am picat... multe examene în anul ăla. -Dar cum te descurci la oricare dintre celelalte cursuri? Cath avea ore de lectură pentru şcoală aproape în fiecare seară. . -Am strategii care să mă ajute să mă descurc. -Ca de exemplu? -Înregistrez cursurile şi le ascult mai târziu. De obicei, profesorii ne predau în timpul cursurilor mai toate subiectele pe care ni le dau la examene. Şi îmi găsesc şi grupuri de studiu. -Şi te bazezi pe Reagan... -Nu doar pe Reagan, zâmbi el larg. Ştiu cum să o găsesc pe cea mai deşteaptă fată din orice clasă. Cath se încruntă la el.. -Doamne, Levi, asta sună a exploatare. -Cum să fie exploatare? Nu le pun să poarte fuste scurte. Nu le spun „iubito“. Nu fac decât să zic: „Bună, fată deşteaptă, n-ai vrea să stăm de vorbă despre Marile speranţe?“ -Probabil că fetele rămân cu impresia că-ţi place de ele. -Chiar îmi place de ele. Dacă n-ar fi fost vorba de exploatare, i-ai hărţuişi pe băieţii deştepţi, nu numai pe fete… -Chiar fac asta atunci când n-am de ales. Te simţi exgloatată, Cather? Încă afişa zâmbetul acela larg, privind-o pe după cana de cafea. -Nu. Ştiu că de mine nu-ţi place. -Nu ştii nimic.

Fangirl

-Deci, ăsta e un lucru obişnuit pentru tine? Găseşti mereu câte o fată care să-ţi citească cu voce tare o carte întreagă? -Nu, clătină el din cap. Asta e prima dată. -Hm, acum chiar că mă simt exploatată, zise ea punându-şi cana jos şi luând cartea. -Mulţumesc, zise el. -Capitolul al doisprezecelea... -Vorbesc serios, făcu Levi trăgând cartea în jos şi uitându-se la Cath. Mulţumesc! Cath îi susţinu privirea timp de câteva secunde. Apoi aprobă din cap şi ridică din nou cartea. După încă cincizeci de pagini, lui Cath începu să-i fie somn. La un moment dat, Levi se sprijini de ea, iar Cath se lăsă mai pe spate. Fata nu se putea concentra la ce simţea în acea zonă a corpului ei pentru că era prinsă cu cititul... Totuşi, preţ de un întreg capitol, buzele şi ochii i se mişcară, dar mintea ei nu înregistră altceva în afară de căldura corpului lui Levi. Cât de cald era iubitul colegei ei de cameră. Unul dintre iubiţii colegei ei de cameră. Mai conta asta? Dacă Reagan avea trei iubiţi, care însemna că treaba asta era doar o treime în neregulă? Probabil că nu era un lucru greşit ca pur şi simplu să se sprijine de Levi. Dar să o facă pentru că era cald şi nu tocmai moale... Asta nu era în regulă. Vocea lui Cath începuse să sune răguşit, aşa că Levi se ridică şi se îndepărtă puţin de ea. -Vrei să iei o pauză? o întrebă el. Ea aprobă din cap, doar pe ju mătate recunoscătoare.

RAINBOW ROWELL

Levi se ridică şi se întinse. Cămaşa lui scoasă din pantaloni nu se ridică deasupra taliei.. Cath se întinse şi ea şi se frecă la ochi. -Ai obosit, spuse el. Hai să ne oprim. -Nu ne oprim acum. Aproape am terminat. -Mai avem încă vreo cincizeci de pagini... -Te-ai plictisit? -Nu. Mi se pare doar că e prea mult - mă refer la ceea ce faci pentru mine. E aproape exploatare. -Pfff. Mă întorc imediat. Şi apoi terminăm cartea . Am trecut prin jumătate şi vreau să ştiu ce se întâmpla Încă n-am auzit pe nimeni spunând: „Rămâi minunat Ponyboy.“ Când se întoarse, Levi era pe hol, sprijinindu-se de uşă. Probabil că se dusese la toaleta de la etajul băieţilor. -Mi se pare ciudat că aştepţi afară, acum că ştiu că ai o cheie de la cameră. Îl pofti înăuntru, iar el se trânti pe pat din nou şi îi zâmbi. Cath se uită spre scaunul de la birou, dar simţi mâna lui Levi pe braţul ei. O trase pe fată spre el în pat, iar ochii li se întâlniră pentru o secundă. Cath se uită în altă parte, de parcă nu se întâmplase nimic . -Uite ce mai vindem la Starbucks, spuse el, întinzându-i un baton energizant. Cath îl luă. -Blueberry Bliss. Uau. Îmi trezeşte amintiri de acum două luni. -Lunile trec altfel când eşti la facultate, adăugă Levi, mai ales în primul an. Se întâmplă prea multe lucruri deodată. O lună din primul an de facultate face cât şase luni obişnuite... E ca atunci când calculezi timpul în luni şi ani câineşti.

Fangirl

Cath desfăcu batonul proteic şi îi dădu şi lui Levi jumătate. El luă bucata şi o ciocni de a ei. - Noroc!

RAINBOW ROWELL

*** Era foarte târziu. Şi prea întuneric în cameră ca să mai poată citi . Vocea lui Cath era răguşită acum; suna ca zgomotul făcut de o lamă tocită. Ca şi cum îşi revenea de pe urma unei răceli sau a unei crize de plâns. La un moment dat, Levi o cuprinse cu braţul stâng şi a trase spre el, în aşa fel încât spatele ei să rămână sprijinit de pieptul lui. Cat h se tot foise încercând să-şi găsească o poziţie confortabilă rezemată de perete, aşa că Levi o apucase pur şi simplu şi o trăsese spre el. Apoi, mâna lui se retrase, rămânând pe pat, cu excepţia momentelor în care Levi se întindea sau îşi schimba poziţia. Când îşi muta greutatea corpului, Levi o prindea din nou pe Cath de umăr, ca să o ţină lipită de pieptul lui până îşi găsea locul. Cath îi simţea pieptul ridicându-i-se în timp ce inspira. Îi simţea răsuflarea în păr la răstimpuri. Când Levi îşi mişca bărbia, îi atingea uşor ceafa. Pe Cath începuseră s-o doară muşchii braţelor, ai spatelui şi ai gâtului, pentru că stătea de atâta timp încordată. Pierdu locul unde citea şi se opri pentru un moment. Simţi apăsarea bărbiei lui Levi pe capul ei. -Ia o pauză, spuse el pe un ton care, deşi nu era şoptit, era aproape la fel de uşor ca un murmur. Cath aprobă din cap, iar el îi susţinu cotul stâng în timp ce îşi întinse braţul pe deasupra corpului ei, ca să ajungă la paharul de apă. Trupul lui aproape că o îmbrăţişă pentru o secundă, apoi Levi se lăsă din nou pe spate, rezemându-se de perete. Nu-şi luă mâna de pe cotul ei. Cath luă o gură de apă, apoi puse jos paharul. Incercă să nu se foiască prea mult, dar îşi simţea spatele înţepenit şi încordat. -Te simţi bine? se interesă el. Ea aprobă din nou din cap. Şi apoi îl simţi mişcându-ae încet.

Fangirl

-Uite... Levi se lăsă pe-o parte, intinzându-se pe pat, şi o trasa şi pe Cath în jos, astfel încât să stea culcată pe spate, în faţa lui. Braţul lui se afla sub capul ei pe post de pernă. Umerii lui Cath se relaxară şi fata simţi la ceafă materialul cald al cămăşii lui Levi. -E mai bine aşa? e întrebă el, privindu-i chipul. li lăsa lui Cath libertatea de a spune nu, fără să fie nevoie ca ca să-l refuze cu voce tare. Cath nu vorbi. Nici nu încuviinţă din cap. Nu răspunse. În schimb, se uită în jos şi se mişcă uşor spre el, întorcându-se pe o parte şi sprijinind cartea de pieptul lui. Fata începu din nou să citească şi simţi mâna lui Levi cuprinzăndu-i umărul. Când el era atât de aproape, Cath nu era nevoită să citească prea tare. Ceea ce era bine, pentru că aproape că îşi pierduse vocea. („De tot.) Dumnezeule, Levi era cald şi atât de aproape, iar mirosul lui era atât de pregnant, încât toate astea o făceau să se piardă. Cath îşi simţea ochii obosiţi. Ea însăşi era obosită. Atunci când ajunse la partea în care Johnny, unul dintre personajele principale, este rănit, Levi inspiră adânc şi brusc. În momentul acela, Cath deja stătea lipită cu obrazul de pieptul lui şi îi simţea coastele la fiecare respiratie. Inspiră şi ea. Vocea îi deveni şi mai răguşită. Levi o strânse şi mai tare la piept. Cath se întrebă dacă mai circulă sângele prin braţul lui. Se întreba ce o să se întâmple când o să ajungă la finalul poveştii. Continuă să citească. Erau prea mulţi băieţi în cartea asta. Prea mulţi pumni , picioare şi feţe roşii de mânie.

RAINBOW ROWELL

Crezuse că o să izbucnească în râs când va ajunge în sfârşit la replica: „Rămâi minunat, Ponyboy“, dar nu se întâmplă aşa, pentru că asta însemna că Johnny murise, iar ea se gândi că, poate, Levi plângea. Poate şi Cath plângea. Ochii îi erau obosiţi. Ea însăşi era obosită. “Când am ieşit din întunericul sălii de cinema în lumina puternică a soarelui, aveam doar două lucruri în minte: Paul Newman şi cum să ajung acasă...“ Cath închise cartea şi o lăsă să alunece pe pieptul lui Levi, fără să ştie ce ar fi trebuit să urmeze. Nu ştia nici măcar dacă mai era trează. În momentul în care cartea căzu, Levi o trase spre el. Peste el. Cu ambele braţe. Pieptul ei era lipit strâns de al lui, iar cartea alunecă între abdomenele lor. Ochii lui Cath erau pe jumătate închişi, la fel ai lui Levi. Iar buzele lui păreau mici numai de la distanţă, realiză ea, din cauză că erau ţuguiate, ca ale unei păpuşi. Acum, că le vedea de aproape, îşi dădea seama că erau mari, de fapt. Perfecte, într-un fel. Levi îi atinse jucăuş nasul cu nasul lui, iar gurile lor se uniră somnoroase, deja moi şi deschise. Ochii lui Cath se închiseră, iar pleoapele aşa rămaseră, strânse. Ar fi vrut să le deschidă la loc. Ar fi vrut să se uite mai bine la sprâncenele acelea mult prea întunecate ale lui Levi, ar fi vrut să-i admire tunsoarea ciudată, ca de vampir. Simţea că treaba asta avea să nu se mai repete şi că, oricum, putea distruge tot ce mai rămăsese din viaţa ei, aşa că voia să deschidă ochii, ca să aibă dovada că se întâmplase. Dar era atât de obosită. Şi gura lui era atât de moale.

Fangirl

Şi nimeni nu o mai sărutase vreodată pe Cath în felul ăsta. Numai Abel o mai sărutase înainte, iar atunci era ca şi cum simţeai o presiune fermă asupra buzele la care răspundeai la fel. Săruturile lui Levi erau devoratoare. Ca şi absorbea ceva din lăuntrurul ei, bărbia lui zvâcnind usor Cat îşi trecu degetele prin părul lui, dar nu putu să își deşchidă ochii . În cele din urmă, nu putu rămâne trează.

RAINBOW ROWELL

-Îmi pare rău, Penelope. ... -Nu-mi irosi timpul cu părerile tale de rău, Simon. Dacă ne-am opri să ne cerem scuze de frecare dată când vreunul dintre noi îl calcă pe celălalt pe bătături, nu near mai rămâne timp să fim prieteni.

(Fragment din capitolul 4 al volumului Simon Snow şi cel de-al doilea şarpe, copyright © 2003, Gemma T. Leslie)

Fangirl

ŞAISPREZECE Cath nu se trezi când se deschise uşa. Dar sări când o auzi trântindu-se. Atunci îl simţi pe Leavi întins sub ea, asprimea caldă a bărbiei lui pe fruntea ei. Abia atunci se trezi cu adevărat. Reagan stătea în picioare, la capul patului lui Cath şi se uita la ei. Purta încă blugii pe care-i îmbrăcase cu o seară înainte, iar fardul albastru-argintiu de pe pleoape i se întinsese până pe obraji. Cath se ridică în capul oaselor. Şi Levi la fel. Ameţit. Iar Cath îşi simţi stomacul în gât. Levi se întinse după telefonul lui Cath şi se uită la ecran. -La naiba! Am întârziat două ore la serviciu. Se ridică şi îşi puse haina. -Am adormit citind, spuse el, pe jumătate către Reagan, pe jumătate spre podea. -Citind, repetă aceasta, uitându-se la Cath. -Pe curând, adăugă Levi, mai mult spre podea decât către vreuna dintre cele două fete. Şi apoi dispăru. Reagan stătea încă la capul patulul lui Cath. Pleoapele lui Cath erau lipicioase, iar ochii o înţepau , plini de lacrimi dintr-odată. -Îmi pare aşa de rău, zise ea din tot sufletul. Simţea regretul în stomac şi în fiecare dintre muşchii dureroşi ai umerilor şi ai spatelui.

RAINBOW ROWELL

- Doamne…. -Termină, zise Reagan. Era în mod clar furioasă. -Îmi... Îmi pare atât de rău. -Termină. Nu-ţi cere scuze. Cath îşi încrucişă picioarele şi se aplecă deasupra lor, cu mâinile acoperindu-i faţa. -Dar ştiam că e iubitul tău. Cath plângea de-a binelea acum. Deşi probabil că asta nu făcea decât s-o enerveze şi mai tare pe colega ei de cameră. -Nu e iubitul meu, declară Reagan, aproape ţipând. Nu mai este. Nu mai e iubitul meu… de mult timp, de fapt. Aşa că termină. Reagan trase zgomotos aer în piept, apoi expiră. -Doar că nu mă aşteptam să se întâmple asta. Şi dacă era să se întâmple, nu mă aşteptam să mă deranjeze. Doar că… E Levi. Iar lui Levi întotdeauna îi place de mine cel mai tare. „Nu e iubitul ei? “ -Încă îi place de tine cel mai tare, zise Cath încercând să nu se smiorcăie. -Nu fi proastă, Cather! Vocea lui Reagan era de-a dreptul tăioasă. -Adică, ştiu că eşti. În privinţa asta. Dar încearcă să nu fi proastă acum, în momentul ăsta. -Îmi pare rău… spuse Cath, încercând fără să reuşească să o privească în ochi pe colega ei de cameră. Încă nu-mi dau seama de ce am făcut asta. Nu sunt genul ăla de fată, pe cuvânt.

Fangirl

Reagan se întoarse în sfârşit cu spatele la ea. Îşi lăsă geanta pe pat şi îşi luă prosopul. -La ce gen de fată te referi, Cath? La genul de fată normală? Mă duc să fac un duș. Când mă întorc, am lăsat în urmă povestea asta.

RAINBOW ROWELL

*** Şi când s-a întors, chiar lăsase în urmă povestea aceea„ Cath se cuibărise în pat şi plânsese, de parcă nu asta făcuse în tot weekendul de dinainte de Ziua Recunostintei Când văzu cartea Proscrişii căzută între pat şi perete, o luă şi o aruncă pe podea. Reagan observă volumul când se întoarse în cameră. Se îmbrăcase cu o pereche de pantaloni de yoga şi cu un hanorac gri strâmt şi purta ochelari pătrăţoşi maro în locul lentilelor de contact. -Ah, la naiba, făcu ea ridicând cartea de pe jos. Trebuia să-l ajut să înveţe. Se uită spre Cath şi adăugă: -Voi chiar n-aţi făcut altceva decât să citiţi? -Nu chiar, spuse Cath, cu vocea sugrumată de un suspin necontrolat. -Nu mai plânge. Vorbesc foarte serios. Cath închise ochii şi se întoarse spre perete. Reagan se aşeză la capul propriului pat. -Nu e iubitul meu, spuse ea cu seriozitate. Şi ştiam că te place... Venea aici tot timpul. Doar că nu ştiam că şi tu îl placi. -Credeam că vine aici tot timpul pentru că e iubitul tău. Nu mi-am dorit să înceapă să-mi placă de el. Am încercat să mă port urât cu el. -Credeam că aşa e felul tău de-a fi, adăugă Reagan. Îmi plăcea asta la tine.

Fangirl

Cath izbucni în râs şi se frecă la ochi pentru a mia oară în ziua aceea. Se simţea de parcă ar fi făcut conjunctivită. -Am trecut peste asta, zise Reagan. Doar că m-a surprins. -Nu ai cum să treci peste una ca asta, rosti Cath, ridicându-se şi sprijinindu-se de perete. Chiar dacă cel pe care l-am sărutat nu e iubitul tău, la momentul respectiv eu asta credeam. Aşa aveam de gând să te recompensez pentru toate lucrurile bune pe care le-ai făcut pentru mine. -Uau… Când pui aşa problema, e destul de nasol. Cath încuviinţă din cap cu tristeţe. -Deci, de ce ai făcut asta? Cath se gândi la căldura pe care o emana Levi în braţele ei cu o noapte în urmă. Şi la cele zece mii de zâmbete ale lui. Şi la fruntea lui kilometrică. Închise ochii, apoi şi-i apăsă cu podul palmelor. -Pentru că îmi doream foarte, foarte mult. -Bine, oftă Reagan. Uite cum stă treaba… Mi-e foame şi trebuie să termin de citit Proscrişii. Levi te place, iar tu îl placi… Eu am trecut peste asta. Atmosfera din camera asta ar putea să devină foarte rapid ciudată dacă începi să te vezi cu fostul meu iubit din liceu. Dar nu putem întoarce timpul înapoi, înţelegi? Cath nu-i răspunse. Reagan continuă: -Dacă ar fi fost încă iubitul meu, noi două ne-am fi certat acum. Dar nu mai este cazul. Aşa că hai să mâncăm, da? Cath se uită în sus, spre Reagan. Apoi încuviinţă cu o mişcare a capului.

RAINBOW ROWELL

Cath lipsise deja de la cursurile de dimineaţă. Inclusiv de la cel de creaţie literară. Se gândi la Nick, dar în acel moment nu simţi nimic special. Reagan mânca cereale Lucky Charms cu lapte. -Bine, zise ea, îndreptându-şi linguriţă spre Cath. Şi acum? -Şi acum ce? spuse Cath cu gura plină de caşcaval ras. -Acum ce faci cu Levi? Cath se strădui să înghită. -Nimic. Nu ştiu. Ar trebui să ştiu? -Vrei să te ajut în privinţa asta? Cath se uită la Reagan. Chiar şi fără machiaj şi fără să-şi fi aranjat părul, colega ei de cameră era înspăimântătoare. Nu exista nici urmă de teamă în Reagan. Nici urmă de ezitare. Când vorbeai cu ea, te simţeai de parcă te aflai în calea unui tren care venea spre tine în viteză. -Nu ştiu ce anume înseamnă „asta“, rosti Cath. Îşi ţinea mâinile în poală. Şi le strânse pumn şi continuă să vorbească. -Mă simt ca şi cum... ce s-a întâmplat noaptea trecută a fost o aberatie. Ca şi cum doar în toiul nopţii s-ar fi putut petrece, când amândoi eram foarte obosiţi. Pe zi, ne-am fi dat seama cât de aiurea e din partea noastră să... -Ti-am zis deja, o întrerupse Reagan, nu e iubitul meu. -Nu e vorba numai despre asta, continuă Oath întorcându-se cu faţa spre ferestre, apoi din nou spre Reagan, privind-o cu toată seriozitatea. Era altceva când mie îmi plăcea în secret de el, iar el era de neatins. Dar nu cred că eu chiar aş putea să fiu cu cineva ca Levi. Ar f1 ca un fel de relaţie între exemplare din specii diferite. Reagan îşi lăsă linguriţă să cadă în bolul cu cereale.

Fangirl

-Ce-i în neregulă cu Levi? -Nimic. Doar că nu e... ca mine. -Adică inteligent? -Levi e foarte inteligent, bătu Cath în retragere. -Ştiu, zise Reagan, cu aceeaşi atitudine defensivă. - E diferit. E mai mare. Fumează. Şi bea. Probabil că a făcut şi sex. Adică, aşa pare. Reagan ridică din sprâncene, ca şi cum Cath spunea trăsnăi. Iar lui Cath îi trecu prin minte nu pentru prima oară în general, ci pentru prima oară de noaptea trecută până în acel moment că Levi probabil că făcuse sex cu Reagan. -Şi îi place în aer liber, adăugă Cath, doar ca să schimbe subiectul. Şi îi plac animalele. Nu avem nimic în comun. - Îl descrii de parcă ar fi un ţărănoi scandalagiu care fumează trabucuri şi face sex cu prostituate. Cath nu se putu abţine să nu râdă şi spuse: -Ca pe unul dintre francezii ăia periculoşi, care făceau negoţ cu blănuri pe vremuri. - E doar un tip, făcu Reagan. Bineînţeles că nu e ca tine. N-0 să găseşti niciodată pe cineva care să fie exact ca tine… În primul rând pentru că băiatul ăla nu ar ieşi niciodată din cameră... -Băieţii ca Levi nu ies cu fete ca mine. -Te întreb din nou: cu fete normale adică? -Băieţii ca Levi ies cu fete ca tine. -Şi asta ce vrea să însemne? vru să ştie Reagan, înclinându-şi capul într-o parte. -Cu fete în regulă. Drăguţe.

RAINBOW ROWELL

Reagan îşi dădu ochii peste cap. -Nu. Vorbesc serios, continuă Cath. Uită-te la tine… Tu eşti sigură pe tine, nu ţi-e teamă de nimic. Mie mi-e frică de orice. Şi sunt nebună. Adică, poate că tu crezi că sunt puţin nebună, dar, de fapt, eu nu-i las pe oameni să vadă decât vârful acestui aisberg care e nebunia mea. Dincolo de aparenţa asta care mă recomandă drept un pic sărită şi inadaptată social, eu sunt un dezastru în toată puterea cuvântului! Reagan îşi dădu din nou ochii peste cap. Cath îşi propuse să nu-şi mai dea ochii peste cap. -Cum am fi împreună? întrebă Cath. El ar vrea să iasă prin baruri, iar eu să stau acasă, să scriu povestiri. -N-am de gând să încerc să te conving să începi o relaţie cu el, replică Reagan. Mai ales dacă o să te comporţi prosteşte. Dar un lucru îţi spun: te comporţi prosteste. El chiar te place. Îi plac chiar şi povestirile tale ciudate, numai despre ele vorbeşte. Levi e doar un băiat. Un băiat foarte, foarte bun… Poate cel mai bun. Dar nimeni nu spune că trebuie să te măriţi cu el. Aşa că nu mai complica atât de mult totul, Cath. L-ai sărutat, nu? Singura intrebare este: vrei să-l mai săruţi? Cath îşi strânse pumnii atât de tare, încât unghiile i se înfîpseră în palme. Reagan începu să-şi aşeze vasele din care mâncase pe tavă. -De ce v-aţi despărţit? scăpă Cath întrebarea. -Îl tot înşelam, îi răspunse Reagan cu un ton de parcă voia să încheie conversaţia. Pot fi o prietenă destul de bună, dar ca iubită sunt groaznică. Cath îşi ridică tava şi o urmă pe Reagan spre coşurile de gunoi. Nu-l văzu pe Levi în seara aceea. El lucra în serile de miercuri. Acela fu momentul în care Cath realiză că ştia pe de rost

Fangirl

programul de lucru a lui Levi. Dar el îi trimise totuşi un mesaj referitor la petrecerea ce urma să aibă loc a doua zi, la el acasă. „petrecere? joi? la mine acasă?“ Cath nu-i răspunse la mesaj, deşi încercă să o facă. Începea să scrie mesaje, dar le tot ştergea. Fu cât pe ce să-i trimită o faţă zâmbitoare pe post de răspuns. Reagan se întoarse de la lucru noaptea târziu şi se băgă direct în pat.Cath era la birou, scria. -Levi a dat gata testul cu Proscrişz'i, zise Reagan, înăbuşindu-şi un căscat. Cath zâmbi fără să-şi ridice priviream din ecranul laptopului. - Aţi vorbit despre mine? -Nu. Mă gândeam că nu ţi-ar plăcea să vorbesc despre tine. Ti-am zis, sunt o prietenă destul de bună. - Da, dar eşti mai mult prietena lui Levi decât a mea. -Prietenia înainte de toate! spuse Reagan. A doua zi de dimineaţă, înainte să plece, Reagan o întrebă pe Cath dacă voia să meargă la petrecerea lui Levi. -Nu cred, îi răspunse Cath. Am un curs vineri dimineaţă la opt jumate. -Cine se înscrie la un curs programat vinerea la opt jumate?! Cath dădu din umeri. Nu voia să meargă la petrecerea lui Levi. Deşi îi plăcea de el, nu-i plăceau petrecerile. Şi nu voia ca, după tot ce se întâmplase între ei, prima lor întâlnire să fie la o petrecere. Înconjuraţi de oameni petrecând. De oameni, în general.

RAINBOW ROWELL

Cath era aproape convinsă că rămăsese singură în tot căminul Pound în seara aceea. Îşi tot spuse că era cumva mişto să aibă la dispoziţie o clădire de douăsprezece etaje. Ca şi cum ar fi rămas încuiată într-o bibliotecă peste noapte. „De asta nu pot să flu cu Levi. Pentru că sunt genul de persoană care visează să rămână încuiată într-o bibliotecă... Iar Levi nici măcar nu poate să citească. “ Cath se simţi prost imediat ce se gândi la asta. Levi putea să citească. (Oarecum.) Mereu fusese de părere că oamenii ori ştiu să citească, ori nu. Nu avusese habar de existenţa stării ăsteia de mijloc, în care se afla Levi: mintea lui prindea cuvintele, dar nule putea reţine. Ca şi cum cititul ar fi semănat cu manevrarea braţului de la aparatul cu animăluţe de pluş, acel joc mecanic ieftin pe care îl găseşti lângă pistele de bowling. Dar Levi nu era în niciun caz prost. Tinea minte totul. Putea să recite replici lungi din filmele cu Simon Snow şi ştia tot ce se putea şti despre bizoni şi prundăraşi... Şi, până la urmă, de ce dezbătea treaba asta în sinea ei? Doar nu avea de gând să-i trimită lui Abel punctajul obţinut de Levi la ACT. Ar fi trebuit să-i răspundă la mesaj. (Lui Levi, nu lui Abel.) Dar asta ar fi însemnat să se implice activ în situaţie. Ca şi cum ar fi făcut o mutare pe tabla de şah. Sau ca şi cum şi-ar fi luat avânt ca să se înalte cu balansoarul. Mai bine să-l lase pe Levi în aer 0 zi, două decât să se trezească ea însăşi acolo, sus... Faptul că analiza situaţia asta sau ce era ea, slujindu-se de comparatia cu leagănele, dovedea că nu era pregătită. Pentru el. Levi era un adult. Avea o camionetă. Şi barbă. Şi se culcase cu Reagan; ea practic recunoscuse asta.

Fangirl

Cath nu voia să se uite la un băiat şi să-şi imagineze persoanele cu care el se culcase... Cu Abel nu avusese niciodată problema asta. Nimic nu se transforma într-o problemă când era cu Abel. „Pentru că“, auzi vocea lui Wren în minte, „nu-ţi plăcea de el.“ Cath îl plăcea pe Levi. Mult. Îi plăcea să îl privească. Îi plăcea să-l asculte... Deşi, uneori, detesta să îl asculte vorbind cu altcineva. Detesta felul în care împărţea zâmbete în stânga şi îndreapta, ca şi cum nu însemnau nimic . Ca şi cum nu se epuizau nici odată. Făcea totul să pară atât de uşor... Chiar şi statul in picioare. Nu aveai cum să înţelegi cât efort depun oamenii ca să se ţină drepţi, până nu îl vedeai pe Levi rezemat de un perete. Părea că se reazemă de ceva chiar şi atunci când nu o făcea. În cazul lui, statul in picioare era un fel de culcat la verticală. Gândul la soldurile leneşe şi umerii relaxaţi ai lui Levi îi aducea aminte lui Cath de noaptea petrecută împreună în pat. Îşi petrecuse noaptea cu un băiat. Se culease cu el. şi n-are a face că asta era tot ce făcuseră - tot un lucru important rămânea. Ar f1 vrut să poată vorbi cu Wren... „Dă-o naibii pe Wren.“ ,,Nu... Dă-o încolo. Ignor-o.“ Tot ce făcea Wren în ultima vreme era să-i complice ei viaţa. Cath se culcase cu un băiat. Cu un tip. Şi fusese minunat. Cald. Şi complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă la trezire ar fi fost altfel? Fără Reagan care să intre peste ei. Ar fi sărutat-o Levi din nou? Sau ar fi plecat tot în grabă, aruncându-i doar un „pe curând“? Pe curând…

RAINBOW ROWELL

Cath se holbă la ecranul laptopului. Lucra la acelaşi paragraf de două ore. Era o scenă de dragoste (una destul de cuminte) şi uita tot timpul unde se presupunea că erau mâinile lui Baz şi cele ale lui Simon. Devenea derutant uneori din cauza repetiţiilor pronumelor „el“ şi „lui“. Recitise paragraful de atât de multe ori, încât începea să aibă senzaţia că mai scrisese cândva propoziţiile astea, formulate la fel. Poate că o mai făcuse. Îşi închise laptopul şi se ridică. Era aproape zece. La ce oră se terminau petrecerile? (La ce oră începeau?) Nu că ar fi contat la momentul acela. Cath nu avea cum să ajungă la Levi acasă. Se duse în faţa oglinzii înalte, care era montată pe spatele uşii. Cath arăta fix cum era, de fapt: o tocilară de optsprezece ani cu zero cunoştinţe despre băieţi sau despre petreceri. Blugi strâmţi. Şolduri nu tocmai strâmte. Un tricou roz, decolorat, pe care scria „