Psihoterapeutica Ortodoxă - Hieroteos Vlachos

Stiinta Sfinţilor Părinţi

r -e r e a

3a

.

/xO° Ss lt /x T * it-tfr

c lu p ^ _ .( ,„ ° r

& d i ţ î & - i n l i m b a e jig ie2:5 .

JF '& tft& rs") — 0^°',> JFr£Ztf*&Fm s') a cărt« Sfc Monastery M r 'T 'heotolcos rA °4>

nesiguranţa cuibărite in el m urma m orţii suuciuuu sau.

2. Corespondenţe între suflet, minte, inimă şi raţiune Atât în textele nou-testamentare cât şi în cele patristice, întâlnim deopotrivă diferenţe şi confuzii între termenii suflet, m in te, inim ă şi raţiune. Cercetătorii acestor scrieri sunt6970 69 S f. Grigorie P a la m a , Triade 1, 2, 2, CWS , p. 42. 70 Sf. M a x im , o.c., IV, cap. 80, p. 139.

2. C o resp o n d en ţe între suflet, m inte, inim ă ş i raţiune

137

confruntaţi mai întâi cu problema confuziei între conceptele pe care le denum esc termenii respectivi - termenii în sine fiind interschimbabili. A cesta este un subiect care mă preocupă de mulţi ani şi pe care de mult încerc să-l elucidez; deşi am cercetat numeroase şi variate surse bibliografice, trebuie să recunosc că majoritatea exegeţilor, cu foarte puţine excepţii, nu pot determina nici relaţiile, nici diferenţele dintre aceşti termeni. Voi încerca deci să stabilesc care sunt aceste diferenţe şi să descriu modul de aplicare a fiecăruia dintre termenii puşi în discuţie. Am explicat deja că sufletul om enesc este plăsmuit după chipul lui D um nezeu, şi că, în virtutea faptului că el este cel ce dă viaţă trupului cu care se uneşte, în om chipul lui Dumnezeu este mai pregnant d ecât în îngeri. întrucât sufletul se află pretutindeni în trup, se poate considera că atât omul în întregimea lui, cât şi trupul om enesc în sine sunt zidite după chipul lui Dumnezeu. Imnul Sfântului Ioan Damaschin cântat la slujba de înmormântare este deosebit de grăitor în acest sens: „Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd zăcând în mormânt frumuseţea noastră, neavând chip“. A cest imn se referă la trupul omenesc zidit după chipul lui Dum nezeu - trup care se află în mormânt, urmare a căderii din har.

a. M in tea şi su fletul în textele nou-testamentare şi patristice, sufletul este identificat x cu mintea, cei doi termeni fiind interschimbabili. Sfântul Ioan Damaschin susţine că mintea este latura cea mai pură a sufletului, ochiul sufletului: „Sufletul nu are mintea ca ceva care se deosebeşte de el, ci ca şi cea mai curată latură a sa, întrucât ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este şi mintea pentru suflet"71. Sf. Ioan Damaschin, Credinţa ortodoxă, FC, voi. 37, p. 236.

138

IU, Psihoterapia ortodoxă

. ; uSfântul Grigorie Palama foloseşte termenul minte în | L sensuri - atât ca suflet în ansamblu, cât şi ca putere a sufletuluiprecum Dumnezeul treimic este Minte, Cuvânt şi Duh, tot astfel^ sufletul este alcătuit din minte, cuvânt şi duh. După zidirea omului de către Dumnezeu, scrie Sfântul^ îngerii au văzut Cu adevărat „Sufletul omului lipit de simţuri şi de învelişul trupesc, ca pe unalt Dumnezeu care nu doar apărea pe pământ prin bunătatea dumnezeiască, minte şi trup în acelaşi om, cl era şi preschimbat prin harul dunmezeiesc în acelaşi trup, minte şi duh. Şi aceasta pentm că sufletul a fost plăsmuit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în întregime unii în minte, cuvânt şiduh"72. % Textul de mai sus cuprinde câteva adevăruri esenţiale. La început, este vorba despre faptul că sufletul este unit cu învelişul trupesc şi cu simţurile. în continuare, termenii suflet şi minte se întrepătrund: în loc de „suflet", se spune „minte"; „minte şi tmp în acelaşi om". Apoi, Sfântul Grigorie Palama foloseşte împărţirea „înveliş trupesc, minte şi duh“ - duhul fiind harul Sfântului Duh, întrucât Dumnezeu,nu a făcut omul numai cu suflet şi tmp, „ci l-a înzestraţii pu har; astfel este sufletul cu adevărat viu"73, în cele din urmă, Sfântul precizează că sufletul a fost creat după chipul şi asemănarea-lui D u m n eză „întru totul unit în minte, cuvânt şi duh“; sufletul^ fost deci zidit după chipul lui Dumnezei,, iar mintea^ ădentificându-se cu sufletul, este considerată putere a acestuia. Mintea este „ochiul sufletului", spune Sfântul Ioan Damaschin. Identificam minţii cil sufletul apare de asemenea într-un alt text palamit: „Căci nu în întocmirea trapului stă acest chip, ci în firea minţii, decât care nimic nu este mai bun după fire"74. 71Sf. Grigorie Palama, Despre Sfântul Duh. 2.9. 73 lbidem, 8.

74Idem, Tom ul aghioritic. cap. 27, p, 439ntb;

2. Corespondenţe între suflet, minte, inimă f i raţiune

139

Fiind c re a t d u p ă ch ip u l lui D u m n ezeu , sufletul om enesc este triadic: m in te , c u v â n t şi duh. D eo arece în sens g eneral, mintea se id e n tific ă c u su fle tu l, în se am n ă că şi ea este triadică: f „Atunci câ n d u n ita te a m in ţii este triu n itară, răm ân ân d to tu şi una, ea este u n ită c u U n ita te a tre im ic ă d um nezeiască. U n itatea minţii d evine tre im ic ă atu n c i câ n d se în to a rce la sine şi se rid ic ă prin sine la D umnezeu**75. A stfel, su fletu l este „unul, deşi are multe puteri**76 —u n a d in a c e ste p u te ri fiin d m intea. P e de altă parte, sufletu l în a n s a m b lu l său, cu cele trei p u teri ale sale, se numeşte to t „minte**. Prin u rm a re , S fin ţii P ă rin ţi c o n sid e ra u c ă sufletul şi m in tea au fost create d u p ă c h ip u l lu i D u m n ez eu : „C ăci n u în în to cm irea trupului stă a c e s t c h ip , ci în fire a minţii**77. A şa cu m D u m n e z e u e ste e se n ţă şi energii n ecreate, su fletu l, care a fost c re a t d u p ă c h ip u l S ău , şi m in tea , care se id e n tifică cu sufletul, a u şi e le e s e n ţă şi en e rg ii. S fân tu l G rig o rie P a la m a observă c ă in im a e s te e s e n ţa s u fle tu lu i, ia r lu c ra re a m in ţii, alcătu ită d in g â n d u r i şi im a g in i in te lig ib ile , e s te e n e r g ia sufletului. D e c i şi m in te a a re e s e n ţă şi en erg ie —term en u l m in te fiind fo lo sit a tâ t p e n tru a d e s e m n a „esenţă**, cât şi „energie** sau „lucrare**: „ C e e a c e n u m im « m in te » este to to d a tă lu c ra re a minţii, care c o n s tă în g â n d u ri şi im a g in i intelig ib ile. M in te a este p u te re a c a r e s ă v â r ş e ş te a c e s te a şi p e c a re S c rip tu ra o numeşte «inimă»**78. D e o a re c e c o n tem p o ran ii Sfântului G rig o rie Palama îi re p ro ş a u c ă v o rb e ş te d e s p re co b o râ re a m in ţii în inim ă, el adaugă: „ S e p a r e c ă a c e ş ti o a m e n i n u -şi d a u se a m a că ce v a este esenţa m in ţii, şi a ltc e v a e n e rg ia s a “ 79.

voi.

75Idem, D espre isihaştf. cf. E F , p. 409 sq., Filocalia (orig. gr.), 4, p. 133. 76Ibidem, E F , p. 410. 77Idem, Tomul aghioritic. cap. 27, p. 439. 78Idem, E F , p . 410. 79Idem, Triade, 1, 2, 5, CW S, p. 44.

140

///.

P sihoterapia o rtodoxă

b. M in tea ş i in im a Mintea este numită „esenţa su fletulu i44, adică inimă. Această identificare între m inte şi in im ă apare în num ero ase texte sc rip tu ristice şi p a tr istic e , u n d e c e i d o i te rm en i sunt interschimbabili. Hristos D om nul îi binecuvânteazăpe cei curaţi cu inima: „Fericiţi cei curaţi cu inim a, că aceia vor vedea pe Dumnezeu44 (Matei 5, 8). D um nezeu se revelează inimii şi, de aceea, numai în inimă ajunge om ul să-L cunoascăicu adevărat. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că Dum nezei^a făcut lumina Sa să strălucească „în in im ile n o a stre, ca să străluceaseă cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, p e faţa Iui H ristos44(II Corinteni 4,6). Apostolul se roagă „ca D um nezeul D om nului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, Să vă dea vou ă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, întru cunoaşterea Lui, şi să vă lum ineze ochii inimii, ca să pricepeţi44 (EfesenL 1, 17—18). A stfe l, inim a primeşte revelaţia cunoaşterii lui D um nezeu ’ în alte locuri, termenul inimă este înlocuit cu minte. Spre pildă, când Domnul S-a arătat discipolilor Săi după înviere, „le-a deschis m intea ca să priceapă Scripturile44(L u ca24,45). Deoarece om ul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu deschizându-şi „ochii inim ii44şi curăţindu-şi inima, expresia „le-a deschis mintea44 este identică cu expresia „le-a deschis inima44. In acelaşi mod, „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu44 se leagă de spusele Apostolului: „Ci să vă schimbaţi prin înnoirea m inţii44 (Rom ani 12,2). Iată în ce constă interschimbabilitatea celpr doi termeni. Interpretând învăţătura Mântuitorului: „Daţi m ilostenia celei [părţii] dinăuntru şi, iată, toate vă vor f! curate44 (Luca 11, 41), Sfântul Maxim Mărturisitorul afirm ă: „ A d ică nu vă mai îndeletniciţi cu lucrurile din jurul trupului, ci străduiţi-vă de vă curăţiţi mintea de ură şi neputinţă, prin inimă înţelegând Domnul mintea. Căci acestea întinând m intea, nu o lasă să vadă pe

2. Corespondente Intre suflet, minte, inimă şi raţiune

141

Hristos, care locuieşte în ea, prin harul Sfântului Botez4*80. întrucât Hristos sălăşluieşte în minte, mintea şi inima sunt identice. c. M in tea şi raţiu n ea Pe de altă parte, şi energia minţii, „care constă în gânduri şi I imagini inteligibile*4, este numită tot „minte**. Adresându-se 1 Corintenilor, Sfântul A postol Pavel spunea; „Căci, dacă m ă rog I în limbi, duhul m eu se roagă, dar m intea m ea este neroditoare. [ Atunci ce voi face? M ă voi ruga cu duhul, dar m ă voi ruga f şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu I mintea** (I Corinteni 1 4,14-15). în acest text, „duhul** este darul \ limbilor, în tim p ce „mintea** este raţiunea; deci, m intea este f identificată cu raţiunea sau cugetarea. Sfântul M axim M ărturisitorul, numind „minte** atât raţiunea 1 cât şi inima, care este centrul fiinţei noastre şi prin intermediul i căreia dobândim cunoştinţa despre D um nezeu, ne înfăţişează caracteristicile ei distincte: „M intea curată vede lucrurile drepte; raţiunea exercitată aduce cele văzute sub privire**81. întrucât mintea (inima) este aceea care vede limpede lucrurile, ea trebuie purificată, raţiunea fiind aceea care form ulează şi exprimă cele văzute. Astfel, putem afirma că pentru a fi un Părinte al Bisericii, nu este nevoie numai de o minte lim pede, ci şi de o exprimare pe măsură - adică de un discurs îngrijit, cu scopul de a expune aceste realităţi suprafireşti, atât cât îi este om ului cu putinţă.

d. M in tea şi aten ţia Alţi Sfinţi P ă rin ţi fo lo se sc term enul m in te p en tru a defini atenţia, care e o n o ţiu n e m a i su b tilă decât raţiunea82. M itropolitul 80Sf. Maxim, o.c., IV, cap. 73, p. 137. 81 Sf. Maxim, o.c., II, cap. 97, p. 101. 82Sf. Grigorie Palama, Triade, 1, 2, 7, CWS, p. 46.

142

III. Psihoterapia ortodoxă

Teolipt al Filadelfiei leagă m in tea de aten ţie, cu v â n tu l, de „chemarea numelui dum nezeiesc” , iar duhul, de sm erenie şi dragoste. Când puterile sufletului lucrează în acest fel, „întreg omul dinlăuntru liturghiseşte D om nului... D ar vreau să ştii şi aceasta: nu cumva socotind că te rogi, să u m bli d eparte de rugăciune, să te osteneşti fără câştig şi să alergi în deşert. A ceasta se întâmplă la cântarea cu gura, când m intea e p urtată în altă parte şi e împărţită între patim i şi lucruri, încât se întinează şi înţelesul cântării. Dar aceasta i se întâm plă şi cugetării. Căci adeseori străbătând aceasta cuvintele rugăciunii, m intea nu o însoţeşte şi nu se aţinteşte spre D um nezeu, cu C are se face convorbirea rugăciunii, ci e abătută pe furiş de anum ite gânduri. Atunci cugetarea spune din obişnuinţă cuvintele, ia r m intea lunecă de la cunoştinţa lui D umnezeu. C a urm are şi sufletul se arată fără înţelegere şi fără aşezare, întrucât m intea s-a îm prăştiat în niscai năluciri, sau spre cele ce e furată, sau voieşte”83. ! Mintea însăşi, care nu reprezintă doar gândurile ([logism oi), ci şi atenţia care e mai subtilă decât acestea, trebuie să se coboare în inimă —în esenţa sufletului, care este aşezată în inim a „de came” (Iezechiel 11,19), aceasta fiind lăcaşul raţiunii şi „prim ul organ raţional al trupului”. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm mintea împrăştiată de simţuri în afară şi s-o readucem „la inimă, care este lăcaşul gândurilor”84. Desigur, fără a epuiza subiectul discuţiei noastre, am dorit doar să facem anumite distincţii între conceptele m in te, in im ă şi suflet. Pentru a evidenţia relaţiile dintre aceste concepte, precum şi termenii prin care acestea sunt desemnate, vom reveni asupra lor într-unul din capitolele următoare. în concluzie, subliniem faptul că term enul m in te are multe înţelesuri în tradiţia biblico-patristică. M intea este echivalată “ M itro p o litu l T eolipt al F ilad e lfie i, o.c., p p . 54 —55. M Sf. G rig o rie Palam a, o.c., I , 2, 3, CtVS, p. 43.

3. Mintea, inima şi gândurile

143

cu sufletul, fiind în acelaşi tim p şi energie a acestuia. întocm ai sufletului, ea este creată după chipul lui D um nezeu - şi, întocm ai ca şi el, este alcătuită din esenţă şi energie. D e asem enea, precum în D um nezeu e s e n ţa şi e n e rg iile su n t d e s p ă rţite în m o d nedespărţit, to t astfel şi în m inte. A cesta este m otivul pentru care în unele locuri Sfinţii P ărinţi caracterizează m intea drept esenţă, adică inim ă (caz în care m intea este echivalată cu inim a), iar în altele, d rep t en e rg ie, im ag in i raţionale sau concepte echivalate cu atenţia cea subtilă, care, în loc să se întoarcă spre inimă, se revarsă în afară prin sim ţuri. în general însă, prin „minte" S finţii P ărin ţi în ţe le g „in im ă" sau „suflet", fără a exclude celelalte elem ente pe care le-am m enţionat deja. Pierzând legătura cu această tradiţie patristică, m ulţi dintre noi identifică m intea cu raţiunea. N ici m ăcar nu concepem că, în afara raţiunii, m ai p o t exista şi alte puteri de o im portanţă mult mai mare: m intea şi inim a. întreaga noastră civilizaţie este o civilizaţie lipsită de inim ă, lipsită de suflet - şi de aceea om ul înţelege doar ce poartă în inim a sa. Inim a ni s-a îm bolnăvit de patimi, m intea n i s-a întunecat, iar noi nici m ăcar nu le m ai percepem existenţa. Iată de ce am considerat necesară o astfel de clarificare. Cei ce au pe D uhul Sfânt înlăuntrul lor, cei ce sunt în duhul R evelaţiei, nu au trebuinţă de astfel de clarificări, întrucât cunosc din proprie experienţă prezenţa şi activitatea minţii şi a inimii.

3. Mintea, inima şi gândurile Cele până aici spuse constituie introducerea la cercetarea şi interpretarea vieţii lăuntrice a sufletului. Boala şi tăm ăduirea sufletului înseam nă îndeosebi boala şi tăm ăduirea m inţii, a inimii şi a gândurilor. în cele ce urm ează, ne vom ocupa de

144

IJI. P sih o tera p ia o rto d o xă

a c e s t s u b ie c t, s tu d iin d s e p a r a t m in te a , in im a ş i g â n d u r ile . Cred c ă o a s tfe l d e a n a liz ă n e v a a ju ta s ă n e c e r c e t ă m e u l lă u n tric .

I. M in t e a A m s u b lin ia t d e ja f a p tu l c ă te r m e n u l m i n t e a r e n u m e ro a se s e n s u ri în s c rie r ile p a tr is tic e , f iin d u n e o r i e c h iv a la t c u su fletu l, a lte o r i c u e n e r g ia s u f l e t u l u i ( o c h iu l s u f l e t u l u i ) , ia r a lte o ri su g e râ n d e s e n ţa s a u tr e z v ia s u fle tu lu i, c a re e s te m a i s u b tilă decât m in te a în s ă ş i. în a c e s t c a p ito l, v o m s tu d ia b o a la şi tă m ă d u ire a m in ţii. T e rm e n u l m i n t e în s e a m n ă a tâ t p u te r e a s u f le tu lu i85, cât şi, p o tr iv it S fâ n tu lu i I o a n D a m a s c h in , c e a m a i c u r a tă z o n ă a sa: „ M in te a n u e s te d e o s e b ită d e s u f le t, c i e s te c e a m a i c u r a tă p arte a sa , c ă c i c e e s te o c h iu l f a ţă d e tr u p , e s te ş i m in te a fa ţă de s u fle t“ 86. D e c i m in te a , a c e s t o c h i a l s u f le tu lu i c a r e lu c re a z ă p rin in te r m e d iu l s im ţu rilo r , se în tin e a z ă , s e îm b o ln ă v e ş te ş i tre b u ie s ă fie v in d e c a tă . P r e c u m a tu n c i c â n d o c h iu l tru p e s c e s te b o ln av , s e în tu n e c ă to t tr u p u l, to t a s tfe l a tu n c i c â n d o c h iu l s u f le te s c se îm b o ln ă v e ş te , în tr e g s u f le tu l se în tu n e c ă . A c e s ta e s te în ţe le su l s p u s e l o r M â n t u i t o r u l u i : „ D a c ă l u m i n a c a r e e î n ti n e e s te în tu n e r ic , d a r în tu n e r ic u l c u a tâ t m a i m u lt! “ (M a te i 6, 2 3 ). C ân d m in te a p ă r ă s e ş te in im a , r e tr ă g â n d u -s e d e la fa ţa lu i D u m n e z e u , se îm b o ln ă v e ş te şi m o a re , în tr e g s u f le tu l m o a re o d a tă c u ea. în c o n tin u a r e , v o m p r e z e n ta a c e s t a s p e c t în tr-u n m o d m a i an a litic .

a . V ia ţa f ir e a s c ă a m in ţii S fin ţii P ă r in ţi a u d e f in it fă ră e c h iv o c v ia ţa fire a s c ă a m in ţii. P o triv it C u v io s u lu i N ic h ita S tith a tu l, „ D u m n e z e u e s te m in te 85 I b i d e m , CJVS, p . 4 2 . 86 S f . I o a n D a m a s c h i n , C redin ţa o rto d o x ă , F C , v o i. 3 7 , p . 2 3 6 .

3. Minţeq, initqa şi gândurile

145

jjepătim^oarfi, m ai presus de toată m intea şi de toată nepâtim i^llum m ă şi izvor al luminii celei bune; înţelepciune, Cuvânt şi cunoştinţă şi dătător de înţelepciune, de cuvânt şi de cunoştinţă"87. Fiind chip al lui Dumnezeu, omul are o minte nepătimitoare doar atunci „când rămâne întru ale sale şi nu se mişcă departe df vrednicia şi de firea sa“. Aşadar, mintea omului

caută să se uneasc&cu Dumnezeu, „de la Care-şi are începutul", întorcându-se prin însuşirile sale fireşti spre El, Căruţa doreşte „să-I urmeze în simplitate şi iubirea de oameni". Precum Mintea-Tatăl zămisleşte: Cuvântul care îi creează şi recreează pe oam enijtot astfel cuvântul odrăsleşte mintea sufletului omeneşji rezidin4;„ca alte ceruri sufletele oamenilor de acelaşi neam cu sine,;şi facându-le, tari prin răbdare şi prin virtuţile cu fapta". M intea omului nu numai că rezideşte prin cuvânt sufletele celorlalţi oameni, dar „le face vii prin duhul gurii sale". Astfel, mintea: care se m işel spic Dumnezeu recreează alte suflete, vădindu-se „şi ea ziditoare a lumii înţelegătoare, imitând pe Dumnezeu, Ziditorul lumii mari"88. Aceste citate din scrierile Cuviosului Nichita Stithatul arată că atunci când mintea se mişcă în mod firesc spre Dumnezeulşi se uneşte cu El, devine şi ea, prin har, ceea ce Mintea-dumnezeiască este prin natura Sa. Unirea minţii cu Dumnezeu este în acelaşi timp şi mişcare şi nemişcat®! întrucât desăvârşirea nu are sfârşit Sfântul Maxim M ărtu risitoare vorbeşte despre nemişcarea atotmişcătoare şi despre mişcarea nemişcată, încredinţându-ne că deşi omul rămâne nemişcat în Dumnezeu, el se află totuşi în continuă mişcare. Aceeaşi idee o dezvoltă şi Cuviosul Nichita Stithatul: „Dumnezeu este Minte şi pricina întregii mişcări neîncetate, şi toate minţile îşi au în El, ca în prima Minte, stabilitatea neclintită şi mişcarea fără sfârşit. Dar aceasta o pătimesc numai aceia care 87Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., III, ,cap. 1, p. 268. 88Ibidem, III, cap. 12, p. 273,' 10 - Psihoterapia

146

UI. Psihoterapia ortodoxă

nu au avut o mişcare întinată şi amestecată, ci neamestecală şi netulburată"89. Unindu-se cu „prima Minte", mintea omului devine bună şi înţeleaptă. Sfanţul Talasie Libianul precizează „Singur Dumnezeu e bun şi înţelept prin fire. Dar se face $ mintea prin împărtăşire, dacă se străduieşte"90. Prin urmare, analizând starea naturală a minţii, trebuie sa definim clar care sunt m işcările sale fire şti/ nefireşti şi suprafireşti. Iată cum înfăţişează Sfântul M arcu A scetul mişcările minţii: „Trei sunt locurile spirituale la care vine mintea când se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire şi cel împotriva firii. Când vine la locul după fire, se d e sc o p e r i » sine ca pricina gândurilor rele şi-şi mărturiseşte lui D um nezei păcatele, recunoscând pricinile patimilor. Când vine la locul cel împotriva firii, uită de dreptatea lui D u m n e z e u # se războieşte cu oamenii pe motiv că o nedreptăţesc. Iar când e ridicată la locul mai presus de fire, află roadele Duhului Sfant"91^* V iaţa D uhului Sfânt vădeşte starea n a tu ra lă a m inţii,, zugrăvindu-i dezvoltarea firească: „ Cel ce stăruie în mişcările cele după fire ale minţii şi în vrednicia cuvântului se păzeşte, curat de cele materiale, se împodobeşte cu blândeţe, smerită cugetare, dragoste şi milă, şi se umple de strălucirea iluminările® Duhului Sfânt", ne învaţă Cuviosul Niehita Stithatul^.; •v Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, „mintea lucrează! după fire când şi-a supus patimile şi contem plă raţiunile lucrurilor, aducându-le în legătură cu D um nezeu‘‘91;«De asemenea, Sfinţii Părinţi subliniază faptul că mintea se schimbă m funcţie de fiecare înţeles al lucrurilor; privind duhovniceşte 19Ibidem, IU, cap. 28, p. 279. 50Sf. Talasie Libianul, o.c., U, cap. 37, p. 26,. 91Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce cred că se îndreotează rfin fapffl cap. 90, Filocalia, voi. 1, p. 300. 91Cuviosul Niehita Stithatul, o.c., UI, cap. 13, p. 273.^° ®Sf. Maxim, o.c., IV, cap. 45, p. 132.

3. Mintea, inima fi gândurile

147

f„chipurile lu c ru rilo r", e a „se m o d ifică în chip felurit după fiecare

f vedere", ia r a tu n c i câ n d

se u n eşte cu D um nezeu, „devine cu

Itotul fără ch ip şi fă ră fo rm ă "94. E ste deci im portant ca m intea să înveţe să p riv e a s c ă „c h ip u rile lu c ru rilo r" duhovniceşte, căci altfel n u v a p u te a v ie ţu i în sta re a sa firească, ci v a fi deform ată; iar atunci cân d m intea, care este ochiul sufletului, este deformată, se d efo rm ea ză şi sufletu l. A ltfel spus, d acă u n a din puterile su fle tu lu i se în tin e a z ă şi se îm b o ln ă v e şte , se v o r în tin a şi îm b o ln ăv i şi c e le lalte p u te ri ale sale, d eoarece „sufletul este u n ic " 95. în tr u c â t m in te a h r ă n e ş te s u f le tu l, e a e s te a c e e a ca re d eterm in ă d e sfă şu ra re a în tre g ii vieţi a o m ului: „M in tea noastră este la m ijlo c în tre d o u ă fiinţe, care îşi lucrează fiecare cele p ro p rii, u n a v irtu te a, c e alaltă răutatea; ad ică în tre în g e r şi drac. D ar ea are libertatea şi p uterea să urm eze sau să se îm potrivească cui v re a "96. M in tea este ac ee a care dezb in ă sufletul; îm bolnăv in d u -se, ea p rih ă n e şte su fletu l şi-l d u ce în rătăcire: „C ând m in tea se ap lea că spre vreu n lucru al p atim ii om eneşti", sufletul se d ezb in ă97. E a se caracterize az ă p rin aceea că atunci când se o cu p ă d e ce v a în m o d constant, ajunge să crească în tru acel lu cru - u rm a re a fiin d că-şi v a în d rep ta şi „p o fta şi iu b irea" în acea direcţie, care v a fi sau îndeletnicirea „cu cele dum nezeieşti şi p r o p rii şi in te lig ib ile " sa u „ c u lu c ru rile şi cu p a tim ile tru p u lu i"9*. Şi încă: „P atim a de ocară a dragostei o cu p ă m intea cu lu cru rile m a teriale, ia r p atim a de laudă a dragostei o leagă d e cele d u m n e ze ieşti"99. Iată de ce asceza orto d o x ă acordă o d eo seb ită im p o rta n ţă urcuşului şi m işcărilo r m inţii, bineştiind 94 Ibidem, III, cap. 97, p. 123. 95 Sf. Grigorie Palama, E F 3, p. 410. 96 Sf. Maxim, o.c., III, cap. 92, p. 122. 97 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., III, cap. 17, p. 275. 98 Sf. Maxim, o.c., III, cap. 71, p. 117. 99 Ibidem.

148

III. Psihoterapia ortodoxă

că atunci când m intea contem plă „lucrurile m ateriale44, ea se îm bolnăveşte şi transm ite boala tu tu ro r p u te rilo r sufletului. în general, se poate afirm a că m işcările m inţii sunt după fire, mai presus de fire şi îm potriva firii. D ato rită libertăţii sale, m intea se m işcă după cum doreşte. E a se m odifică în funcţie de calea pe care o urm ează şi de locul u n d e se află, m odificând apoi şi sufletul - fie în m od negativ, fie pozitiv: „O am enii îşi îndreaptă m intea fie către păcatele lor, fie către Iisus, fie către oam eni44'00. A ceastă afirm aţie se va clarifica în cele ce urmează, când vom vorbi despre bolile m inţii şi v in d ecarea lor. Iată u n pasaj edificator în această privinţă: „M intea nu se m ărgineşte la niciuna din părţile noastre alcătuitoare, ci este în m od egal în toate şi prin toate44. C om unicarea m inţii cu trupul constă într-un contact tainic şi de neconceput, „nefiind nici în cele dinlăuntru (căci cele im ateriale n u p o t fi cuprinse înlăuntrul trupului), nici în cele din afară (căci ceea ce este im aterial nu poate cuprinde nim ic), ci apropiindu-se de firea n o astră în chip uim itor şi de neînţeles, şi intrând în legătură cu noi, urm ează să fie considerată a fi atât înlăuntrul cât şi în afara firii, în să nici înrădăcinată în ea, nici înconjurată de ea44'01. E xplicând atât pasajul citat din scrierile S fântului M acarie E gipteanul - referitor la faptul că m in tea şi to ate gândurile aflătoare în suflet fiinţează în inim ă ca într-un m ă d u lar firesc cât şi cel m enţionat anterior, din scrierile S fântului G rigorie de N isa, care arată că, fiind im aterială, m in tea nu se găseşte în trup, Sfântul Grigorie Palam a dem onstrează că aceste două texte nu se contrazic, ci se îngem ănează arm onic. D esigur, Sfântul M acarie E gipteanul şi Sfântul G rigorie al N işei aveau viziuni antropologice diferite: într-un fel v o rb ea prim ul despre m intea 10 100Pentru avva llie. cap. 5, o.c., p. 85. 101 Sf. Grigorie de Nisa, Crearea omului, cap. 15, NPNFns, voi. 5, p. 403 sq.; PG 4 4 ,1 77BC.

3. M ititea, inim a ş i gâ n durile

149

dinlăuntrul tru p u lu i, şi în tr-a lt fel vorbea al doilea despre m intea din afara tru p u lu i. D ar, rep e t, aceasta nu înseam nă că o p iniile lor se c o n tra z ic - în to c m a i d u p ă cu m cel c a re a firm ă că D um nezeu, fiin d im a te ria l, n u se află într-un anum e loc nu-1 contrazice p e cel care susţine că dum nezeiescul C uvânt S -a aflat oarecând în p ân te c e le P reasfin tei Fecioare. F iind im aterială, m intea se află atât în afa ră d e trup cât şi în trup, folosindu-se de inim ă în chip ta in ic „ c a de p rim u l organ trupesc al m in ţii"102. în capitolul anterior, am ară tat că m intea are esenţă şi energie; ca esenţă, e a se află în inim ă, iar ca energie, iese afară din trup, lucrând în gân d u ri şi co n cep ân d „chipurile lucrurilor". în starea sa naturală, m in tea in tră în in im ă (altfel spus, energia in tră în esenţă), în ă lţâ n d u -se în ac e st chip spre D um nezeu - d a r la această m işcare c irc u lară a m inţii ne vom referi ulterior. M intea d u p ă ch ip u l lui D um nezeu are viaţă în ea n u m ai atunci când, u n in d u -se cu E l, este înţelepţită şi îm bunătăţită; în aceasta constă v ia ţa m inţii. S fântul A postol Pavel spune: „C ăci cine a cu n o scu t g ând ul [m intea] lui D um nezeu, ca să-L în v eţe pe E l? N oi în să avem g ândul [m intea] lui H ristos" (I C o rin ten i 2 ,1 6 ). S tarea firească a m inţii om ului este de a se uni c u m in ţe a lui H ristos; num ai atunci v a fi ilum inată şi dătătoare de lum ină. „A devărata viaţă şi adev ărata energie a m inţii" sălăşlu iesc în om atunci când inteligenţa sufletului său se îndeletn iceşte cu v e d e r ile d u m n e z e ie ş ti, în ă lţâ n d la u d ă şi m u lţu m ită lu i D um nezeu, şi atunci câ n d se lipeşte de El, chem ându-I n u m ele n eco n ten it103. în tim p ce îndepărtarea de D um nezeu o m o a ră m intea, v iaţa m inţii întru E l înseam nă însoţire şi îm p reu n are cu E l:„ D acă viaţa m inţii este lum ina cunoştinţei, iar aceea e n ăscu tă 102 Sf. Grigorie Palaraa, Triade, 2, 2, 29, apud părintele Dumitru Stăniloae, o.c., p. 71. Ibidem, 2, 2, 23. 1™

150

III. Psihoterapia ortodoxă

de dragostea către Dumnezeu, bine s-a zis că nim ic nu este mai mare decât dragostea dum nezeiască"104. Sfântul Evagrie Ponticul ne învaţă: „Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrană sufletului, aşa rugăciunea duhovnicească este hrana minţii"105. Rugăciunea hrăneşte mintea şi-i dă viaţă. Când mintea se m işcă către Dum nezeu şi se uneşte cu El, este sănătoasă şi plină de viaţă; în această stare, ea primeşte m ângâierea lui D um nezeu, deoarece aflân d u -se în tru El, dobândeşte sănătate şi discernământ. Facultatea perceptivă a minţii - „simţirea m inţii" - constă în „gustarea p recisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută"106. în viaţa duhovnicească, este esenţial ca m intea să fie în stare a deosebi lucrarea şi mângâierea lui Dumnezeu de lucrarea diavolului. într-o minte sănătoasă care se îndeletniceşte neîncetat cu realităţile dumnezeieşti, „partea pătim itoare" a sufletului devine „armă dumnezeiască"107. Numai astfel se poate vorbi despre sănătatea sufletului în ansamblul său. M intea este căruţa care mână sufletul fie înspre Dumnezeu, fie înspre diavol şi păcate. în orice caz, când mintea e sănătoasă, ea are deplina încredinţare a împlinirii voii lui Dumnezeu. Porunca Sfântului Apostol Pavel referitoare la dobândirea unei minţi curate şi vii este limpede: „Fiecare să fie pe deplin încredinţat în m intea lui" (Romani 14,5). Deşi în acest capitol am vorbit despre minte ca despre o putere a sufletului, ea are şi alte puteri şi energii. Cuviosul Nichita Stithatul observă: „Puterile cuprinzătoare ale minţii sunt patru: cuminţenia, agerimea, înţelegerea şi destoinicia. Cel ce 104Sf. Maxim, o.c., I, cap. 9, p. 62. 105 Sf. Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, cap. 101, Filocalia, voi. l,p. 105. 104Sf. Diadoh al Foticeei, o.c., cap. 30, p. 401. 147Sf Talasie Libianul, o.c., II, cap. 49, p. 27.

3. Mintea, inima şi gândurile

151

u n eşte a c e s te a c u c e le p a t r u v ir tu ţi c u p rin z ă to a re a le su fletu lu i, în s o ţin d c u c u m i n ţ e n i a m i n ţ i i , c u m p ă ta r e a s u f le tu lu i; cu a g e rim ea , c h ib z u in ţă ; c u în ţe le g e r e a , d re p ta te a ; c u d esto in ic ia, b ă rb ă ţia , ş i- a în to c m it s ie ş i, în c h ip în d o it, c ă ru ţă c u fo c ce-1 d u ce la c e r ş i d in c a r e lu p tă îm p o triv a c e lo r tre i c ă p e te n ii şi p u te ri g e n e r a le a le o ş tirii p a tim ilo r: iu b ir e a d e a rg in t, iu b irea de p lă c e ri şi iu b ir e a d e s la v ă " 108. D e ş i a c e s te z o n e a le m in ţii s u n t d e n e în ţe le s p e n tru n o i, p rin o s te n e lile lo r ş i lu m in a ţi d e D u h u l S fâ n t, S fin ţii P ărin ţi le -a u d if e r e n ţ ia t u n e le d e a lte le şi le -a u c la s ific a t, fa m ilia riz â n d u -n e a s tfe l c u în tr e a g a stru c tu ră lă u n tric ă a su fletu lu i. C el ce tr ă ie ş te în in im a R e v e la ţie i şi e s te lu m in a t d e D u h u l S fâ n t aju n g e s ă c u n o a s c ă to a te a d â n c im ile s u fle tu lu i şi to a te p u te rile m in ţii, c a re n u p o t fi n ic i c u n o s c u te şi n ic i c o n c e p u te d e a c e ia c a re s -a u în d e p ă r ta t d e h a r u l d u m n e z e ie sc . P e n tru ce l c a re s-a în d e p ă r t a t d e D u m n e z e u , n a t u r a u m a n ă r ă m â n e o b s c u ră , n e c u n o s c u tă . In c e le to c m a i s p u se , a m în c e rc a t s ă a ră tă m c u m lu c re a z ă s ta re a f ire a s c ă a m in ţii în tr-u n o m al lu i D u m n e z e u . S fân tu l T a la sie L ib ia n u l s u s ţin e c ă „ ţin e d e fire a m in ţii să n u su fere g â n d u l c e b â r f e ş te în a s c u n s p e a p r o a p e le " 109. în s ta re a sa fire a s c ă , m in te a re f u z ă g â n d u rile c a re p u rc e d d e la ce l ră u re fu z â n d , în g e n e ra l, o ric e g â n d c a re se o p u n e iu b irii. E a se d e s ă v â rş e ş te n u m a i a tu n c i c â n d se îm b o g ă ţe şte în tru cu n o ştin ţa d e D u m n e z e u : „ M in te d e s ă v â rş ită e ste a c e e a ca re s-a îm b ib a t d e c u n o ş tin ţă , ia r s u fle t d e s ă v â rş it e ste a c e la c a re s-a ţe su t cu v ir tu ţile " 110. A c e a s tă c u n o ş tin ţă , c a re se tra n sc e n d e p e ea însăşi, e s te c u n o ş tin ţa d e s p re D u m n e z e u şi d e sp re lu c ru rile c re ate de E l: „ M in te a d e s ă v â rş ită e s te a c e e a c a re p rin c re d in ţă ad e v ărată i°» Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap. 12, pp. 190-191. 109 Sf. Talasie Libianul, o.c., IV, cap. 38, p. 44. 110 Ibidem, II, cap. 54, p. 28.

152

IU Psihoterapia ortodoxă

a SUpracunoscut în chip supraneştiut pe Cel supranecimosiiffl contemplă trăsăturile universale ale făpturilor Lui şi!a primit de lâ Dumnezeu cunoştinţa cuprinzătoare a Providenţei şi & Judecăţii arătată în ele; se înţelege, atâta cât e cu putinţă oamenilor"111.

b. Bolile minţii După cădere, mintea s-a întunecat şi s-a îmbolnăvit, încetând de a mai fi desăvârşită. Acest lucru se repetă ori de câte ori omul cade în păcat. Prima războite a diavolului este cu mintea. Atunci când acceptăm căderea în păcat, demonii încearcă să ne subjuge. Iată un text semnificativ în această privinţă: „Dracii iau prilejurile de-a stârni în noi gândurileipătimaşe din patimile,aflătoare în suflet. Pe urmă, războindu-ne mintea prin aceste gândurile silesc la consimţirea cu păcatul. Astfel biruitori fiind, o dueja păcatul cu cugetul. Iar acest păcat săvârşindu-se, o duc în sfârşit, ca pe o roabă, la faptă. După aceasta, cei ce au pustiit sufletul prin gânduri se depărtează împreună cu ele şi rămâne în minte numai idolul păcatului". Interpretând cuvintele Domnului: „Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel proorocul stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă" (Matei 24,15), Sfântul Maxim explică: „Loc sfânt şi biserică a lui Dumnezeu este minţea omului în care dracii, după ce au pustiit sufletul prin gânduri pătimaşe, au aşezat idolul păcatului4*.” V Iată în ce constă boala minţii. Ea nu este,numai captivată de cel rău, dar se şi îmbolnăveşte, întrucât „idolpl păcatului^ rămâne adânc împlântat în ea pururea ca o rană, pricinuind noi 111Sf. Maxim, o.c., III, cap. 99, p. 123. “2 Sf. Maxim, o.c., II, cap. 31, p. 86.

3. Mintea, inima şi gândurile

153

si noi p ăc ate. în a ta ri situ a ţii, c â n d m in te a este stăpânită d e diavol i i de p a tim i, e a „ c u g e tă c e le ce n u se cu v in , ia r cu g etarea aceasta [o fac a ră ta tă c u v in te le şi f a p te le " 113. T oate sp u se le şi fap tele [unui o m îi v ă d e s c s a u s ă n ă ta te a m in ţii sa u b o a la acesteia. Cei | care au d a ru l d e o s e b ir ii g â n d u rilo r p o t d isc e rn e starea lău n trică a o m u lu i d u p ă m iş c ă rile sa le e x te rio a re şi d u p ă cu v in tele sale. A lip ire a m in ţii d e s im ţu ri „o fa c e ro a b ă p lă c e rilo r tru p u lu i" 114, în lo c s ă s e în to a r c ă sp re D u m n e z e u şi să se u n ea sc ă cu El, m in tea s e u n e ş te c u s im ţu rile , c u c e rin d u -se lor; ac eastă ro b ie sau c a p tiv ita te e s te o b o a lă c a re p ro v o a c ă m o a rtea m inţii. In co n tin u a re , v o m cita câ te v a tex te scripturistice şi patristice p en tru a d e s c rie u n e le ca r a c te r istic i şi situ aţii critice ale b o lilo r m in ţii. S fâ n ta S c r ip tu r ă n e v o rb e ş te d e s p re m in te a d e sfrâ n a tă , tru p ea scă , şi d e s p re o am en ii „stricaţi la m inte şi lipsiţi de ad ev ăr" (I T im o te i 6, 5 ); to ţi cei c a re se îm p o triv e sc adevăru lu i su n t „ o a m e n i stric a ţi la m in te " (II T im o tei 3 ,8 ) . R e fe rin d u -se la u n ere tic d in v r e m e a sa, S fâ n tu l A p o sto l P av el afirm a că acesta se în g â m f a „ z a d a r n i c în în c h ip u ir e a [m in te a ] lu i tr u p e a s c ă " ( C o lo s e n i 2 , 18) - c e e a c e a ra tă c ă a tu n c i c â n d c in e v a se c u c e re ş te s im ţu rilo r e lip sit d e lu c ra re a D u h u lu i S fânt, av ân d o m in te tru p e a s c ă . In R o m a n i 1 ,2 8 , m in te a ca re s-a în d e p ărtat de D u m n e z e u e s te n u m ită „ fă ră ju d e c a tă [d ec ăzu tă]". A p o sto lu l îi în d e a m n ă s tă ru ito r p e c re ştin i să n u trăiasc ă p rec u m p ăg â n ii, „în d e ş e rtă c iu n e a m inţii lo r" (E feseni 4 ,1 7 ) , iar Sfinţii P ărinţi S f â n tu l T a la s ie L ib ia n u l, sp re p ild ă - n e în f ă ţiş e a z ă ce se în tâ m p lă a tu n c i c â n d „ p a rte a p a s io n a lă (afec tiv ă ) a su fletu lu i ie se d in v irtu ţile sale": m in tea se clinteşte din tărâm ul cunoştinţei d u h o v n ic e ş ti, se în tu n e c ă şi se îm b o ln ă v e şte 115.

'» Sf. Talasie Libianul, o.c., III, cap. 4, p. 32. im Ibidem, II, cap. 55, p. 28. ns Ibidem, II, cap. 56, p. 28.

154

III. Psihoterapia ortodoxă

P r in u r m a r e , b o l i l e m i n ţ i i s u n t c a r a c t e r i z a t e ca 0 „în tu n e c a re 44. M in tea p lă sm u ită d u p ă c h ip u l lui D u m n ez eu este „ lu m in o a să44, d a r c â n d se în d e p ă rte a z ă d e E l îşi p ie rd e starea sa fire ască şi se în n e g u re az ă. S fâ n tu l Isih ie S in a itu l n e spune că „c ele o p t g ân d u ri m ai g en e rale a le ră u tă ţii, în c a re s e cuprinde to t g ân d u l r ă u ... se su ie to a te în p o a rta in im ii şi, aflâ n d m intea n ep ă zită, in tră u n u l câ te u n u l la v re m e a s a 44. O ric a re d in tre ele, „su in d u -se şi in trân d în in im ă, ad u c e c u sin e u n ro i de alte g â n d u ri n eru şin a te ; şi aşa, în tu n e c â n d m in te a , a ţâ ţă trupul, îndem nându-1 la să v ârşirea de fap te ru şin o a se 44116. A ce laşi Sfânt a ra tă c ă cel ce îşi p etrece v ia ţa în p ăc ate şi în d e sfrâ n a re „îşi * în tu n e c ă m in tea44»7. P rin urm are, S fnţii P ărin ţi n e p o v ăţu iesc s ă n e p ă z im gând u rile şi să fu g im de p ăc at, „ c a n u cum va, în tu n e câ n d u -se m in tea44, să v ed em „u n ele în locul a lto ra 44»8. O m in te întu n ecată n u p o ate avea acces lib e r şi cu rat nici sp re sin e, n ic i spre se m en ii săi. T otul se în n e g u re a z ă şi se p rih ă n e şte , cu co n sec in ţe c h in u ito a re p e n tru v ia ţa o m u lu i: ,.Precum norii acoperă soarele, tot astfel şi cugetele rele întunecă ş i n im ic e s c m in te a 44» 9. M in te a „ s e în tu n e c ă ş i r ă m â n e n ero d ito a re atu n ci câ n d g răie şte cu v in te lu m e şti, sa u cân d p rim in d u -le în cu g et, stă de v o rb ă c u ele, sa u c â n d tru p u l îm p re u n ă cu m intea se ocupă în deşert cu n iscai lu cru ri supuse s im ţu r ilo r ... A tu n c i în d a tă p ie rd e c ă ld u ra , s tr ă p u n g e re a , în d răz n irea către D um nezeu şi cunoştinţa [de D um nezeu]. C ăci c u c â t suntem m ai atenţi la m inte, ne lum inăm , şi cu câ t suntem m a i neaten ţi, ne întunecăm 44*20. A ce st întuneric este num it „orbire44, în trucât e o adev ărată rătăcire a m inţii. Sfântul M arcu Ascetul observă: „M intea devine 16789* 116 Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 75, p. 103. 117 Ibidem, I, cap. 69, p. 75. 118 Sf. Talasie Libianul, o.c., 1, cap. 86, p. 22. 119 Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul XXVI, p. 464. im Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 25, p. 89.

3. Mintea, inima şi gândurile

155

oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere1*12'. Cuviosul Nichita Stithatul scrie: „Neştiinţa minţii pământeşti fiind o ceaţă şi un întuneric adânc ce acoperă vederea sufletului, îl face pe acesta întunecat şi înnegurat, de nu poate înţelege cele dumnezeieşti şi omeneşti, nefiind în stare să privească spre razele luminii dumnezeieşti | sau să se bucure de bunătăţile acelea pe care «ochiul nu le-a \ văzut şi urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit» (I Corinteni 2 ,9)“12122. Boala şi moartea minţii înseamnă neputinţa minţii şi a sufletului de a-L contempla pe Dumnezeu şi de a se umple de lumina Lui. Sfântul Vasile Cel Mare observa că, aşa cum ochiul trupesc nu poate să vadă clar un obiect dacă se mişcă într-o parte şi în cealaltă, în sus şi în jos, tot astfel nici ochiul sufletului, adică mintea, „nu poate privi adevărul limpede** atunci când este sfâşiat de „mii de nelinişti**123. O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea**, spune Sfântul Ioan Scărarul124. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire“125. Mintea bolnavă se aseamănă unui prizonier captiv: „Patimile de ocară simt lanţuri ale minţii, care o ţin în lucrurile supuse sim ţurilor"126. Sfântul Maxim Mărturisitorul face următoarea analogie: „Precum pasărea, când începe să zboare având piciorul i

I | f§

121Sf. Marcu Ascetul. Despre legea duhovnicească, cap 101,Filocalia, voi. 1, p. 280. 122Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., II, cap. 87, p. 260. 123 Sf. Vasile cel Mare, FC, voi. 13, p. 9. 124 Sf. Ioan Scărarul. o.c.. Cuvântul VI. p. 239. 123Ibidem, Cuvântul XXVI, p. 408. 126 Sf. Talasie Libianul, o.c., III, cap. 41, p. 35.

156

III. Psihoterapia ortodoxă

legat, e trasă la păm ânt de sfoară, aşa şi m intea care n -a dobândit încă nepătim irea, dacă vrea să zboare spre cun o ştin ţa celor cereşti, e trasă la păm ânt de p atim i"127. O ricât de m ult ar încerca să se înalţe spre cunoştinţa dum nezeiască, ea nu v a reuşi dacă nu se va elibera de patim i, ştiu t fiin d că p a tim ile o supun păm ântului şi o ţin înlănţuită de el. P atim ile ne îngroaşă mintea şi îm piedică rugăciunea curată, ne avertizează Sfântul Evagrie P onticul128, iar Sfântul Talasie susţine aceeaşi idee: „M intea înfum urată, purtată de duhul slavei deşarte şi al m ândriei, e nour fără apă“ 129. M intea bolnavă de patim a slavei deşarte este o m inte care începe să rătăcească, căci fiind influenţată de această patim ă, „încearcă să m ărginească dum nezeirea în chipuri şi înfăţişări"130. 1 Sfântul Isihie Sinaitul evidenţiază felul în care m in tea „neîncercată în iscusinţa trezviei" devine prizoniera patim ilor. Ea „îndată se am estecă în chip pătimaş cu chipul ce i s-a nălucit, oricare ar fi [acesta], şi stă de vorbă cu el, prim ind întrebări necuvenite şi dând răspunsuri. Şi atunci gândurile noastre se am estecă cu nălucirea drăcească, aceasta crescând şi sporind şi m ai m ult, ca să pară minţii, care a prim it-o şi pe care a prădat-o, vrednică de iubit, frum oasă şi plăcută"131, t Pe lângă bolile înfăţişate mai sus, trebuie m enţionată şi întinarea minţii. Sfântul Apostol Pavel rem arca: „Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nim ic nu este curat, ci li s-au întinat lor şi m intea şi cugetul" (T it 1 ,1 5 ). „D e m ulte ori", observă Sfântul Ioan Scărarul, „cel care a gu stat din adevărata rugăciune îşi întinează m intea printr-un singur cuvânt şi astfel, stând la rugăciune, nu mai 127 Sf. Maxim, o.c., I, cap. 85, pp. 75-76. 122 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap. 50, p. 98. 129 Sf. Talasie Libianul, o.c., IV, cap.26, p. 43. 130 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap.l 16, p. 107. >3' Sf Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 42, p. 93.

3. M intea, inim a şi gândurile

157

d o b ân d eşte c a d e o b ic e i lu c ru l d o r it" 132, A celaşi Sfânt ne vorbeşte şi d esp re p rim e jd ia n um ită „subtila cugetare" a minţii, un fel de „ im p u ls" al ei, care „dintr-odată şi tară să-i mai dea tim p d e g â n d it c e lu i ce p ă tim e ş te , d ez lă n ţu ie în el focul păcatu lu i". A stfe l, îm p ă tim ire a se poate cuibări în sufletul om ului „p rin tr-o sim p lă am intire fără chibzuinţă, fără să treacă un o arecare tim p , fără a fi cu g e ta t"133. In co n c lu z ie, b o lile m inţii sunt: stricăciunea, întunecarea, o rb ire a , in d if e r e n ţa , in s e n s ib ilita te a , ro b ia, ca p tiv ita te a , în ch ip u irea, în tin a re a şi im pulsivitatea. Tot ce îndepărtează m in tea d e la m iş c a re a ce a d u p ă fire

îm bolnăveşte om ul,

întinându-1 şi ducându-1 spre m oarte.

c. V in decarea m inţii V ieţuirea orto d o x ă presupune în prim ul rând vindecarea facultăţii n o etice a sufletului. P recum atunci când m intea se în n eg u rează, se întu n ecă şi se întinează şi sufletul, tot astfel tăm ăd u irea m inţii duce la vindecarea întregii fiinţe omeneşti. A şadar, în cele ce u rm ează ne vom ocupa de felul în care se poate tăm ădui m intea de bolile sale. Pentru o mai netă clarificare a a c e ste i te m e , ne vo m lim ita la două aspecte principale: m odurile de vindecare a m inţii şi consecinţele acestei vindecări. S fin ţii P ă rin ţi îş i în te m e ia z ă în v ăţătu rile pe faptul că v in d ecarea m inţii se obţine prin păzirea ei, care se numeşte „trezvie". „Păzirea m inţii", spune Sfântul Isihie Sinaitul, „e un turn din care pot fi privite raţiunile fiecărei virtuţi"134. Şi încă: „P aza m in ţii poate fi num ită în chip cuvenit şi pe dreptate 132 Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul XXVIII. pp. 503-504. H Ibidem, Cuvântul XVTpp. 318-319. f134 Sf. Isihie Sinaitul, o.c., I, cap 76, P. 76.

158

///

Psihoterapia ortodoxii

născătoare dc lumină, născătoare de fulger, aruncătoare de lumină şi purtătoare de foc, căci întrece, grăind adevărul, nenumărate şi multe virtuţi trupeşti". Prin puterea Mântuitorului Hristos, paza minţii îi poate preschimba pe „netrebnici, întinaţi, neştiutori, neînţelegători şi nedrepţi" în „drepţi, de treabă, curaţi, sfinţi şi înţelegători". Dincolo de aceasta, paza minţii îi poate învrednici pe oameni să contemple şi să teologhisească „cele tainice"155. Sfântul Filotei Sinaitul ne îndeamnă stăruitor să ne păzim cu străşnicie mintea, iar atunci când observăm apariţia unui gând păcătos, să-l respingem pe acesta, şi de îndată să-L chemăm pe Hristos „pentru izgonirea lui": „Şi dulcele Iisus, încă vorbind tu, îţi va grăi: «Iată sunt aici, ca să-ţi dau ajutor». Iar tu, după ce s-au liniştit toţi aceşti vrăjmaşi, prin rugăciune, ia seama iarăşi la m inte"135136. Paza minţii nu constă doar în efortul de a nu perm ite gândurilor rele să ne înstăpânească mintea. întrucât gândurile rele izvorăsc din patimi, paza minţii trebuie să înceapă cu „înfrânarea în mâncări şi băuturi, lepădarea şi respingerea oricărui fel de gând şi liniştea inim ii"137. Ea se alătură trezviei şi rugăciunii inimii sau rugăciunii lui Iisus, întrucât „nu va înainta deloc paza minţii fără trezvie împreunată cu smerenie şi cu rugăciunea lui Iisus Hristos"138. Aceasta înseamnă că o astfel de pază se poate dobândi doar dacă omul se străduieşte să se elibereze de patimi şi să câştige virtuţile. E ste nevoie de m ult curaj pentru a tăm ădui o m inte împătimită. Sfinţii Părinţi scot în evidenţă importanţa curajului în viaţa duhovnicească: „Sufletul viteaz îşi învie mintea ucisă", 135Ibidem, II, cap. 69, p. 101. i3«Sf. Filotei Sinaitul, Capete despre trezvie, cap. 26, Filocalia, voi. 4, p. 130. 137Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 63, p. 99. >3SIbidem, II, cap. 66, p. 100.

3. M intea, inim a ş i gândurile

159

spune Sfântul Ioan S căraru l139. Un atlet curajos nu renunţă şi nu-şi pierde cum pătul ch iar dacă a fost biruit de demoni, ci nădăjduieşte în D um nezeu: „C alul iscusit cu cât fuge mai mult, cu atât se încălzeşte şi aleargă m ai repede; prin fugă, eu înţeleg cântarea de p salm i, ia r p rin cal, m intea cea vitează"140. Curajul duhovnicesc îm bărbătează inima, ajutând-o să învie mintea om orâtă de patim i; pentru a învia, ea trebuie să păzească toate poruncile M ântuitorului. D acă neascultarea poruncilor duce la m oartea m inţii, ascultarea lor atrage după sine readucerea ei la v ia ţă. S fân tu l Io an S cărarul ne atrage atenţia asupra activităţilor m inţii om ului îndreptate către învierea din moartea p ricin u ită d e p atim i. A ce ste activităţi sunt: „M editarea la dragostea cea către D um nezeu, am intirea de moarte, pomenirea lui D um nezeu, a îm părăţiei cerurilor, a râvnei sfinţilor mucenici, pom enirea lui D um nezeu care este de faţă, după cuvântul celui ce zice: «P ururea pun pe D om nul înaintea mea» (Psalmul 15, 8), am intirea de sfintele şi inteligibilele puteri (scil. îngerii), am intirea de m om entul ieşirii sufletului, al prezentării înaintea judecăţii, al pedepsirii, al pronunţării sentinţei"141. In aceeaşi o rd in e de idei, S fântul T alasie L ibianul ne aduce aproape im aginea unei căruţe cu patru roţi, „care suie mintea la ceruri" cele p atru roţi fiind „liniştea (isihia), rugăciunea, dragostea şi înfrânarea"142. M intea se lum inează atunci când omul faptuieşte virtuţile, facându-se „în chipul lum inii"143. In d u h u l în v ă ţă tu rii S fâ n tu lu i S im eon N oul Teolog, d iscip o lu l său, C uviosul N ichita Stithatul, observă: „Calea grabnică spre înălţarea în virtute a începătorilor este tăcerea buzelor, în ch id erea ochilor şi surzenia urechilor". A ceastă 139 Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul XIII, p. 288. 140 Ibidem, Cuvântul XXVIII, p. 503. 141 Ibidem, Cuvântul VI. pp. 239-240. 142 Sf. Talasie Libianul, o.c., I, cap. 24, p. 17. 343 Ibidem, I, cap. 50, p. 19.

160

III. Psihoterapia ortodoxă

liniştire a simţurilor prin închiderea intrărilor „din afară şpre sine“ ajută mintea „să se cunoască pe sine, şi mişcările sale" şj să stea „ca un împărat în mijlocul gândurilor, şi judecând şi deosebind pe cele bune de cele rele", acceptândurle pe cele bune şi aşezându-le „în jitniţele înţelegerii... cu: care apoi hrănindu-se, se împuterniceşte şi se umple de lumină--, iar pe cele rele lepădându-le „în adâncul uitării, scuturându-se de amărăciunea loriul4. Acest text merită o atenţie deosebită. Slobozită din robia simţurilor prin tăcere şi prin suprimarea stimulilor exteriori, m intea poate echilibra sufletul, neîngăduind gândurilor demonice să intre în adâncul acestuia, în aşa-numita zonă a subconştientului. Astfel, toate imaginile conceptuale şi toate mişcările lăuntrice ale omului a cărui minte împărăţeşte asupra gândurilor vor fi cu adevărat echilibrate. Sfântul hjjaxim M ărturisitorul îi în d eam n ă'p e atleţii duhovniceşti: „înfrânează iuţimea sufletului cu dragostea; veştejeşte partea poftitoare alui cu înfrânarea; înaripează partea raţională a lui cu rugăciunea.; Şi lumina minţii nu se va întuneca niciodată"14145. Unul din punctele-cheie ale învăţăturilor patristice, m adresate începătorilor întru lăuntrica lucrare duhovnicească! a tămăduirii minţii, este acela de a-şi păstra mintea neîntinată - I lucrare ce trebuie continuată tot timpul vieţii. Sfântul loan j Scărarul descrie detaliat acest proces: „Stăpâneşte-ţi mintea cea nestăpânită în plăcerile care înfierbântă trupul... Poartă crucea | în suflet şi înfige-ţi mintea (raţiunea) într-însa (scil. în cruce) precum ai înfige nicovala în lemn, ca să reziste la toate loviturile, la toate ispitele, la toate zgomotele ocărilor, calomniilor, batjocoririlor şi nedreptăţilor cu care una după alta poate să fie ciocănită; astfel mintea nu slăbeşte defel, nici pătimeşte vreo 5 144Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap- 26, p. 196. m Sf. Maxim, o.c., III, cap. 80, p. 13£.

3. M intia, inima ţ i gândurile

161

ci răm âne m ereu liniştită şi nemişcată*1'46. Această f lucrare trebuie îm preunată cu străduinţa de a asculta şi de a ne | supune chem ării şi poruncilor dumnezeieşti, în măsura în care î înţelegem să le urm ăm . Insistăm asupra deosebirii dintre omul p practic şi cel contem plativ în această privinţă, precum şi asupra diferenţei dintre vârsta noastră duhovnicească şi modul nostru de a ne controla m intea. în scrierile lui Ilie Ecdicul, citim: „Cel ce se o cu p ă cu fă p tu ire a poate uşo r să-şi supună m intea rugăciunii, iar contem plativul, rugăciunea minţii**147. în limbajul patristic, această lucrare care duce la tămăduirea minţii se num eşte „curăţire**. M intea întinată de patimi trebuie purificată, iar Cel care săvârşeşte această purificare este Duhul Sfânt: „Numai D uhul Sfânt poate să curăţească mintea**. Este deci absolut necesar ca D uhul Sfânt să se sălăşluiască în noi, „ca să avem sfeşnicul cunoştinţei luminând în noi totdeauna**. Când Duhul „Cel puternic** intră în sufletul nostru, El îl dezarmează şi îl leagă „pe tâlhar**, care-şi slobozeşte „prada** lui; altfel, cel rău „nu va slobozi nicidecum prada** sa - adică mintea slăbită de „acele mici şi întunecate atacuri (momeli) ale dracilor**148. Şi Cuviosul N ichita Stithatul ne ajută să înţelegem cum să ne curăţim mintea, explicându-ne că, aşa cum avem cinci simţuri trupeşti, avem şi cinci sim ţuri ascetice, care corespund celor trupeşti. Cele cinci sim ţuri ascetice („privegherea, cugetarea, rugăciunea, în frân area şi liniştirea**) trebuie unite cu cele trupeşti: „vederea cu privegherea, auzul cu cugetarea, mirosul cu'rugăciunea, gustul cu înfrânarea şi pipăitul cu liniştirea**. Num ai printr-o astfel de unire ne vom curăţi „mintea sufletului** şi subţiind-o prin această lucrare, o vom putea face „nepătimitoare şi străvăzătoare**149. ; z d ro b ire *

fi Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul IV. p. 188. M1Ilie Ecdicul, Capete despre cunoştinţă, cap. 118, Filocalia, voi. 4, p. 320. i« Sf. Diadoh al Foticeei, o.c., cap. 28, p. 400. Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap. 91, p. 223. 11 - Psihoterapia

162

IU. Psihoterapia ortodoxă

La rândul său, Sfântul Isihie Sinaitul insistă în mod deosebit asupra rolului rugăciunii lui Iisus, care ne purifică mintea de gândurile cele păcătoase. A tunci când prim im în trup „mâncărurile aducătoare de boală“, trebuie să căutăm leacul prin care să scăpăm de ele; ;,la fel şi mintea, când a primit să înghită gândurile şi simte amărăciunea lor44, trebuie Să se lepede de ele „prin rugăciunea lui Iisus, strigată din adâncurile inimii“150. Prin urmare, curăţirea minţii nu se reduce la depistarea gândurilor care au intrat în ea şi au îmbblhăvit-o, ci consta în lepădarea de ele - pe care nu 0 vom obţine prin raţionalizări şi introspecţii analitice, ci numai prin rugăciunea lui Iisus; iar când spunem „rugăciune44, ne referim la lucrarea Duhului Sfânt. Care pătrunde în inimă atunci când aceasta pomeneşte neîncetat* numele lui Iisus. Sfântul Grigorie Palama ne încredinţeazVcă gândurile,, care constituie lucrarea minţii, sunt repede curăţite dacă ne dăruim timpul rugăciunii, în special rugăciunii lui Iisus, Dar, deşi rugăciunea ne va scăpa de gândurile rele, ea nu ne va curăţi sufletul întru totul, deoarece puterea care pune în lucrare curăţirea deplină a sufletului nu poate fi activată dacă celelalte, forţe sufleteşti nu sunt şi ele purificate în întregime - prin înffânare, trezvie şi dragoste. Să nu se amăgească omul^ precizează Sfântul Grigorie Palama, gândind că s-a curăţit întru totul dacă s-a lepădat de gândurile cele rele151152; Privegherea, spune şi Sfântul Ioan Scărarul, contribuie mult la curăţirea minţii şi a sufletului: „Ochiul care priveghează purifică mintea; somnul îndelungat învârtoşează sufletul441,52. X în timp ce neştiinţa minţii, acel întuneric dens care înnegurează ochiul sufletului, îl împiedică pe om să înţeleagă 150Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 86, p. 106. îsi sf. Grigorie Palama, EF3, p. 410, Filocalia (orig. gr.), voL4,3, p. 133. 152 Sf. Ioan Scărarul, o.c., C u v â n tu l XX. p. 348.

3. Mintea, inima f i gândurile

163

atât lu cru rile o m e n e ş ti c â t p e şi c e le d u m n e z e ie şti, c ă in ţa îl tăm ăduieşte. Ia tă c u m n e în fă ţiş e a z ă C u v io su l N ic h ita S tith a tu l lucrarea d e tă m ă d u ir e a m in ţii şi a s u f le tu lu i c u a ju to r u l pocăinţei: „ D e z v ă lu in d u -i-s e o c h ii p rin p o c ă in ţă , su fle tu l v e d e acestea [cele d u m n e z e ie şti şi o m e n e şti] în c h ip cu ra t, le a u d e întru c u n o ştin ţă şi le p ric e p e c u în ţe le g e re a . D a r n u n u m a i a tâ t, ci pune şi tre p te le a c e s to r în ţe le su ri în in im a sa şi, g u stâ n d d in du lceaţa lo r, îş i lim p e z e ş te c u n o ş tin ţa . I a r p r in c u v â n t d e în ţe le p c iu n e d e la D u m n e z e u , d e s c r ie tu tu r o r b u n ă t ă ţi le minunate ale lui D u m n e z e u "153. D o b ân d ită prin nev o in ţe, lacrim i şi m ă rtu risire a p ă c a te lo r, p o c ă in ţa rid ic ă c e a ţa d e p e o c h ii sufletului, învred n icin d u -1 să v a d ă fru m u seţile d u m n e ze ieşti. ' în scrierile p atristic e se d isc u tă m u lt d espre cob o rârea m in ţii în inim ă şi d e sp re în to a rc e re a e n e rg iilo r sp re esen ţă. Ia tă u n b inecunoscut fra g m e n t d in tr-o sc riso a re a S fâ n tu lu i V asile C e l M are către p rie te n u l său, S fâ n tu l G rig o rie d e N az ia n z : „ C ă c i dacă m in te a n u se o c u p ă de tre b u ri d in afa ră , şi n ic i n u se îm prăştie p rin sim ţu ri în to a tă lu m ea, se retrag e în sin e în să şi. A tu n ci e a se în a lţă în m o d s p o n ta n la c o n te m p la r e a lu i D um nezeu. L u m in a tă de a c ea sp le n d o are d u m n ezeiască, e a u ită de p ro p ria ei fire. A p o i, n e m a itră g â n d sufletu l în jo s , în sp re grija de ce le ale g u rii sa u d e c e le ale îm b ră c ă m in ţii, îş i v a în d re p ta în tre a g a râ v n ă c ă tre d o b â n d ire a b u n ă tă ţilo r c e lo r v eşn ice"154. A m c itat în tre g u l te x t p e n tru că este d e o s e b it d e grăitor, şi p o ate de aceea a şi fo st fo lo sit de S fân tu l G rig o rie P alam a în co n tro v ersa sa cu filo so fu l V arlaam . S fâ n tu l V asile cel M are in sistă a su p ra fap tu lu i c ă m in te a n e îm p ră ştia tă d e lucrurile lum ii din afa ră se în to a rc e la sin e în să şi şi se rid ic ă , prin sine, la v ed erea lui D u m n ezeu . A stfel ilu m in ată şi sc ă ld a tă 153 C u v io s u l N ic h ita S tith a tu l, o.c., II , c a p . 8 7 , p p . 2 6 0 —2 6 1 . 154 S f. V a sile c e l M a r e , S c r i s o a r e a a I I - a . FC, v o i. 13, p . 7 .

164

III. Psihoterapia ortodoxă

în frumuseţe, ea nu se va mai tulbura de lucrurile cele pământeşti uitându-şi până şi propria fire. Coborârea minţii în inimă - adică întoarcerea energiei spre esenţă - constituie vindecarea m inţii; această întoarcere presupune mai întâi aflarea inimii trupeşti, şi numai după aeeea a celei metafizice sau duhovniceşti. Nevoitorul; „coboară în adâncurile inimii sale, la început în inima trupească şi de acolo în acele profunzimi care nu mai sunt ale trupului. îşi găseşte adâncul inimii, atinge miezul metafizic, duhovnicesc, al fiinţei sale pe care, scmtându-1, vede că existenţa omenirii nu este ceva exterior sau străin fiinţei sale, ci e întru totul îm pletit cu propria sa fiinţă"155. Coborârea minţii în inimă este, de fapt, o îm preuna^ a minţii cu inima, pecetluită de lacrimi de smereniei şi de o dulce simţire a iubirii dumnezeieşti: la c r im ile de smerenie din timpul; rugăciunii sunt un indiciu cert al unirii minţii cu inim a şi al -friptului ca rugăciunea curată şi-a aflat locul sau de obşte, aceasta constituind primul pas al urcuşului spre Dumnezeu. D e aceea*, asceza aşază lacrimile la temelia vieţii duhovniceşti"156. Intrând în inimă, mintea se desprinde de orice imagine exterioară, atât vizuală cât şi mintală157. Uşile inimii se închid oricărui lucru, străin, şi „sufletul pătrunde într-un «întuneric» de o factură cu totul specială, învrednicindu-se astfel să stea cu m intea curata în chip negrăit înaintea lui Dumnezeu"158! * Coborârea minţii în inimă şi întoarcerea energiei minţii spre esenţa sa sunt aprofundate de Sfântul Dionisie Areopagitul în descrierea celor trei mişcări ale minţii şi ale sufletului. Primă; este o mişcare circulară a sufletului, „ca intrare în sine însuşi de* la cele din afară şi ca adunare unitară în ele însele a puterildr lfrf W Arhimandritul Sofronie, Sfântul Siluan, p. 47. 156Ibidem, p. 133. »» Ibidem, p. 151. Ibidem, p. 145.

3. Mintea, inima şi gândurile

165

în ţeleg ăto are44; a c e a s tă m iş c a re c irc u la ră im p lic ă în to a rc e re a sufletului m a i în tâ i s p re e l în su ş i, a d u n a re a p u te rilo r sale p en tru a se rid ic a sp re D u m n e z e u , „ C a re e m a i p re su s d e to a te ce le ce sunt şi e u n u l şi a c e la ş i şi fă ră în c e p u t şi fă ră sfâ rşit44. U n ita ră în fond, a c e a stă m iş c a re îm p ie d ic ă îm p ră ştie re a m in ţii, ad u n â n d -o şi în ă lţâ n d -o la D u m n e z e u . M in te a se e lib e re a z ă d e c e le d in afară, a lu n g ă o r ic e n o ţiu n e le g a tă d e im a g in a ţie şi se u n e şte c u in im a p r in p o c ă in ţă ; a c e a s tă u n ir e s e n u m e ş te „ te o lo g ie ap o fatică44 şi e s te în s o ţire a m in ţii c u D u m n e z e u , c a re în le sn e şte arătarea L u i în lă u n tr u l ei. A d o u a m iş c a re , „ în lin ie d re a p tă 44, p re su p u n e a tâ t m işc a re a su fletu lu i „ s p re c e le d in ju r u l să u şi d e la c e le d in a fa ră 44, c â t şi în ălţarea lu i „ c a d e la n işte sim b o a le v a ria te şi în m u lţite sp re in tu iţiile s im p le şi im ite 44. A c e a s tă m işc a re p rin c a re D u m n e z e u p o a te fi c o n t e m p l a t d e f ir e a u m a n ă se n u m e ş te „ te o lo g ie catafatică44 sa u „c o n te m p la re n a tu ra lă 44; p rin ea, su fletu l se în a lţă spre D u m n e z e u . în a c e la şi tim p în s ă ea p o a te d u c e la am ăg iri, în tru c ât m u lţi d in tre c e i c a re a u în v ă ţa t să p riv e a sc ă fă p tu rile lui D u m n e z e u „în m o d d ire c t44 p o t fi in d u şi în ero a re , a ju n g â n d ch iar să se în c h in e la c re a tu ri, m a i d e g ra b ă d e c â t la C re a to r şi la c re a ţie . A tr e ia m iş c a re , „ în s p ir a lă 44, c o n s titu ie p u n te a d e le g ătu ră d in tre p rim e le d o u ă m işcă ri. S fin ţii P ă r in ţi a c o r d ă p r io r ita te p r im e i m iş c ă r i, c e le i circulare, p e n tru c ă e a fo rm e az ă u n cerc: m in tea co b o a ră în in im ă şi d e a c o lo u rc ă sp re D u m n e z e u , în lă tu râ n d u -se a s tfe l o ric e în c h ip u ire a m ă g ito a re 159160. A c e a stă m işc a re c irc u la ră se o b ţin e p rin ru g ă c iu n e a n o e tic ă , p rin c a re atletu l d u h o v n ic e sc se lu p tă „să în to a rc ă m in te a sp re e a în să şi, p ro p u lsâ n d -o ap o i n u în lin ie dreaptă, ci p rin tr-o ta in ic ă m işc a re circ u lară d e la c e le e x te rio a re sp re sin e în să şi44160. . 159 S f. D i o n i s i e A r e o p a g i t u l , D esp re n u m irile d u m n ezeieşti, c a p . IV , # 8 -9 , pp. 1 4 8 -1 4 9 . 160 S f. G r i g o r i e P a l a m a , Triade, 1, 2 , 8 , a p u d p ă r i n t e l e D u m i t r u S tă n ilo a e , o.c., p . 7 2 .

166

IU. Psihoterapia ortodoxă

Coborârea minţii în inim ă se dobândeşte, aşadar, rugăciunea minţii atunci când mintea, eliberată de

gânduri Şj

plăsmuiri, se roagă în chip nematerial, fără împrăştiere. Sfântul Evagrie Ponticul binecuvântează m intea care se roagă astfel lui Dumnezeu: „Fericită este mintea care a dobândit în vremea rugăciunii, în chip desăvârşit, starea fără formă. Fericită

este

mintea care, rugându-se neîmprăştiat, câştigă necontenit un tot mai mare dor către Dumnezeu. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, se face nematerială şi săracă de toate. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, s-a lipsit desăvârşit de orice simţ“161. Până acum am analizat metodele de vindecare 'a nfintn Jn continuare, să vedem ce ne spun S fin ţii Părinţi despre consecinţele acestei vindecări: ce se întâmplă cu mintea îh timpul procesului de vindecare şi după săvârşirea acestuia? Unul din roadele tămăduirii este nepătimirea: „Mintea nepătimitoare“, afirmă Cuviosul Njchita Stithatul, „este aceea care stăpâneşte patimile sale şi s-a ridicat mai presus de întristare şi de bucurie, încât nu se mai întristează nici de supărările din necazuri, şi nu se mai revarsă nici de bucuria mulţumirii; ci în necazuri îşi ţine sufletul în bucurie, iar în clipele de fericire şi-l ţine înfrânat şi nu-l lasă să iasă din dreapta măsură“162*.Această nepătimire este purtarea în trup a omorârii celei dătătoare de viaţă a iui Iisus Hristos (U Corinteni 4 ,1 0 ) - „moartea de viaţă făcătoare a Domnului în mădularele şi în cugetările" noastre. O astfel de lucrare nu se poate săvârşi decât prin Duhul Sfânt1». După ce s-a eliberat de stimulii exteriori şi s-a curăţit de întinăciunile păcatului, mintea vede lucrurile cu claritate, vădind toate meşteşugirile celui rău, chiar în timp ce acesta se pregăteşte să o războiască. Sfântul Marcu Ascetul observă: „Când mintea 161 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap. 117-120, pp. 107-108'. i« Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap: 92, p. 223. Ibidem, II, cap. 20, pp. 233-234.

3. Mintea, inima şi gândurile

167

| iese din grijile trupeşti, vede, în m ăsura în care iese, lucrăturile vrăjmaşilor1*164. „ M in tea slobozită de patim i11, adaugă Sfântul f Talasie L ibianul, „vede gândurile sim ple atât când veghează trupul, cât şi în so m n 11' 65. P rin urm are, co n ştiin ţa p e deplin purificată n u v a m ai fi tulburată de gândurile pătim aşe nici m ăcar în som n, cân d m in te a este inactivă.

Şi purificarea este legată de nepătimire: „Minte curată este aceea care s-a despărţit de neştiinţă şi e luminată de lumina dumnezeiască“ , ne încredinţează Sfântul Maxim Mărturisitorul16616789. Purificarea minţii este importantă deoarece numai astfel vom dobândi cunoştinţa de Dumnezeu: „Mintea curată primeşte uneori învăţătură de la Dumnezeu însuşi, care vine în ea. Alteori îi insuflă cele bune Sfintele Puteri [puterile îngereşti]. Şi iarăşi alteori, firea lucrurilor contemplate11167. Şi tot el spune: „M intea curată petrece sau în înţelesurile simple ale lucrurilor omeneşti, sau în contem plarea naturală a celor văzute, sau în cea a celor nevăzute, sau în lum ina Sfintei Treimi11168. A stfel purificată, mintea va înţelege Sfintele Scripturi: „Atunci ie_a deschis m intea ca să priceapă Scripturile11 (Luca 2 4 ,4 5 ) . Potrivit Sfântului M axim M ărturisitorul, există o atracţie puternică între m intea curată şi cunoaşterea lui D um nezeu: „P recum lu m in a so a re lu i atrage ochiul cel să n ăto s, a ş a şi cunoştinţa lui D um nezeu atrage spre sine în chip firesc m in tea curăţită prin dragoste11169. Iar Sfântul T alasie afirm ă: „D u h u l Sfânt, aflând m intea g olită de patim i, o înv aţă tainic, p o triv it cu 164 Sf. M arcu A scetu l, Despre legea duhovnicească, cap. 167, Filocalia, voi. 1, p. 286. 165 Sf. Talasie, o.c., I, cap. 54, p. 19. 166 Sf. M axim, o.c., I, cap. 33, p. 65. 167 Ibidem, III, cap. 94, p. 122. 168 Ibidem, I, cap. 97, p. 77. 169 Ibidem , I, cap. 32, p. 65.

168

III. Psihoterapia ortodoxă

puterea ei, despre toate cele nădăjduite [ale veacului viitor]“ivo în acest fel, omul devine teolog, căci teologia nu se dobândeşte prin cunoştinţă şi osârdie omenească, ci prin lucrarea Duhului Sfânt care sălăşluieşte în inima curată: „Mintea curăţită de tot noroiul se face sufletului cer înstelat de înţelesuri strălucitoare şi atotluminoase şi Soarele dreptăţii luminează în ea, trimiţând în lume razele luminoase ale cunoştinţei de Dumnezeu (ale teologiei)"170171. în Pateric, citim: „A întrebat a w a Amon al Raitului pe a w a Sisoe; «Când citesc Sfânta Scriptură, voieşte sufletul meu să alcătuiască cuvânt să am spre întrebare [pentru a fi pregătit să răspundă întrebărilor care îi pot fi adresate]». I-a zis lui bătrânul: «Nu este trebuinţă, ci mai vârtos din curăţenia minţii câştigă-ţi ţie a fi fără de grijă şi [după aceea] a vorbi>i“ 172. Prin urmare, adevărata teologie nu este rodul concentrării minţii omului, ci e manifestarea Duhului1Sfânt. Când mintea este purificată de patimi, ea este şi ilum inată, dobândind capacitatea sau înţelepciunea de a teOloghisi. Spunem atunci c t întreaga viaţă a omului devine o teologie; chiar şi însuşi trupul său se învredniceşte de aceasta. Omul purificat este întru totul teologhisitor. Sfinţii Părinţi s-au folosit uneori de învăţăturile înaintaşilor lor, nu pentru că lor le-ar fi lipsit experienţa duhovnicească, ci pentru a o confirma pe aceasta, mai ales în perioadele în care învăţăturile lor începuseră să fie atacate de calomniatori. Purificându-ne mintea, dobândim totodată şi o adevărată cunoaştere a noastră înşine. Filosoful Varlaam susţinea că sfinţenia şi desăvârşirea nu pot fi aflate „fără îm părţire, raţionamente şi cercetare analitică", pretinzând că cel ce voieşte să posede perfecţiunea şi sfinţenia trebuie să înveţe „metodele 170 Sf. Talasie, o.c., IV, cap. 75, p. 47. 171 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., II, cap. 67, p. 252. m Pentru a w a Sisoe. cap. 17, în o.c., p. 210.

3. Mintea, inima şi gândurile

169

■ d e a distinge,;raţiona şi cerceta analitic". Sfântul Grigorie Palama i ,s_a opus categoric acestei concepţii, declarând-o „o erezie a ■stoicilor şi a pitagoreicilor" şi încredinţându-ne că noi, creştinii, ■ nu considerăm ceea ce aflăm prin cuvinte şi raţionamente drept ■ adevărata cunoaştere, ci doar ceea ce este demonstrat prin k făptuire şi vieţuire - care este nu numai lucru adevărat, ci şi I lucru neîndoielnic şi de necombătut. Nimeni nu poate ajunge la I cunoaşterea de sine, continuă Sfântul Grigorie Palama, prin ■ interm ediul diferenţierilor, raţionam entelor şi cercetărilor f analitice, dacă nu şi-a slobozit mintea de închipuiri şi de slava deşartă, sau de orice gânduri rele, printr-o pocăinţă aspră şi smerită ş î printr-o intensă asceza. Cei care nu s-au lepădat de închipurile deşarte şi păcătoase şi care nu şi-au purificat mintea nu-şi dau seama de propria lor netrebnicie - singura cale prin care se poate pune început'bun cunoaşterii de sine173, în zilele noastre, mulţi oameni îşi închipuie că se poate ajunge la cunoaşterea de sine prin auto-analiză şi psihanaliză. Aceasta este însă o amăgire care duce la consecinţe dezastruoase; este foarte probabil ca cel ce se analizează pe sine astfel să ajungă la schizofrenie. Pe de altă parte, metoda ascezei, care foloseşte procedeele deja enunţate - paza m inţii, purificarea ei şi coborârea ei în inimă prin pocăinţă şi rugăciune Poetică, precum şi ascultarea poruncilor Mântuitorului Hristos - ne ajută să ne desprindem dfe închipuiri şi de robia faţă de cele trupeşti şi să ne constatăm jalnica aşezare lăuntrică. Cunoaşterea de sine este lucrarea Duhului Sfânt. Numai atunci când harul dumnezeiesc, împreună cu propriile strădanii, ne luminează sufletul, vom cunoaşte cu precizie fiecare detaliu legat de fiinţa noastră. Tămăduirea minţii vădeşte existenţa patimilor. Numai luminaţi şi învredniciţi de Duhul Sfânt, ne m m Grigorie Palama, o.c., 1, 3,13.

170

III. Psihoterapia ortodoxă

vom înarm a îm potriva acestora; cân d m in tea este tămăduită ea se desprinde de năluciri şi v ătăm ări d eşarte174. ^ U n alt rezultat al tăm ăduirii m inţii este libertatea. Deşi a fost ţinută în captivitate de patim i, m in tea eliberată este întru totul înviată: „C el dus în robie, pen tru o vrem e n u se întoarce cu atâta bucurie când este slobozit, cum se întoarce m intea cu picioare vesele spre cele cereşti, ca spre ale şale, când e slobozită din legăturile (afecţiunile) materi;ale“ 175. O dată descăţuşată de p a tim i, o rice v a face i „ s e v a so c o ti d a r c u ră ţ, adus lui D um nezeu"176*. « A stfel slobozită, m intea este înviată. Se poate vorbi deci d espre m inunea în v ierii m in ţii, ne în c re d in ţe a z ă Cuviosul N ichita Stithatul, care o com pară cu m inunea învierii lui Lazăr. Precum a m urit Lazăr şi a fost îngropat, to t astfel m oare şi este îngropată şi m intea n o a s tră - ş i precum a venit H ristos în cetatea Betaniei ca să-l învie pe Lazăr, td t astfel vine şi la m intea noastră cea om orâtă de păcate spre a o învia din „stricăciunea patimilor". P recum M aria şi M arta, surorile lui Lazăr, au alergat cu lacrimi de întristare să-L întâm pine pe M ântuitorul, „înţelepciunea şi d rep ta tea , scufu n d ate în în trista re de m o a rtea m in ţii, vin plângând înaintea Lui". Dreptatea închipuie aici greaua pătim ire şi „lucrarea poruncilor", iar înţelepciunea, „lucrarea m inţii" şi a s c u lta re a m işcă rilo r „c u vântului cu n o scu te cu m in te a şi înţelesurile lui descoperite prin contem plaţie"17?. A flăm această corelare între cele două m inuni - învierea lui L azăr şi învierea minţii noastre omorâte de păcate - în m ulte din im nele Bisericii ortodoxe. Ingăduiţi-mi să citez două dintre ele: 1) „în soţind gândirea şi fapta la cele de sus, să ne sârguim a trim ite lui H ristps rugăciuni, ca să învieze m intea noastră cea iw Sf. Diadqh al Foticeei, o.c., cap. 49, p. 410. 175 Iile Ecdicul, o.c., III, cap. 272, p. 339. 176 Ibidem, IU, cap. 119, p. 320. >77 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., II, cap. 98, p. 266:

3. M intea, inima şi gândurile

171

îngropata, ca pe un alt Lazăr, cu venirea Lui cea înfricoşătoare; ca să-I aducem stâlpările dreptăţii şi să strigăm: «Bine eşti icuvântat Cel ce v ii» "178. în acest tropar, se pare că M arta este „fapta", iar M aria „gândirea" care-L roagă pe Hristos Domnul să învieze m intea noastră cea m oartă şi îngropată. 2) „A sem ănându-ne noi credincioşii M artei şi M ăriei, să trimitem la D om nul fapte dum nezeieşti, ca pe nişte solitori; ca venind, să învieze m intea noastră, care zace cum plit m oartă în morm ântul lenevirii nesim ţitoare, nicicum sim ţind frica lui Dumnezeu şi neavând acum putere de viaţă, strigând: «Vezi, Doamne, şi precum de dem ult, îndurate, ai sculat pe Lazăr, prietenul Tău, cu venirea Ta cea înfricoşătoare, aşa ne înviazâ pe toţi, dându-ne nouă m are m ilă»"179. îngropată în „mormântul lenevirii", m intea noastră este com plet lipsită de energie vitală. Drept aceea, ne îndem năm să înfăţişăm M ântuitorului pe M arta şi pe M aria - adică, făptuirile şi gândurile noastre - cerându-I stăruitor să ni le învieze. „M intea celui înfrânat [înviat] este biserică a D uhului Sfânt", afirm ă Sfântul Talasie Libianul180. Aflându-se în această stare, m intea purificată este iluminată şi cuprinsă de răpire dum nezeiască181; ea se desfată de vederea lui D um nezeu şi grăieşte cu El. Când Sfinţii Părinţi ne vorbesc despre răpirea şi extazul minţii, ei nu se referă la faptul că mintea iese din trup, aşa cum se spunea în cazul Pithiei, ci că, slobozită de g rijile cele trupeşti şi lum eşti, se oferă întru totul lui Dumnezeu, fără a pierde legătura cu lum ea exterioară. Cel care a dobândit rugăciunea neîncetată cunoaşte extazul minţii; acest extaz se num eşte răpire şi este o form ă a contem plării lui Dumnezeu (theoriă). 178 T ropar al Utreniei din Joia Săptăm ânii Floriilor. Triod. 179 Stihiră. Vecernia din M iercurea Săptăm ânii Floriilor, o.c.

w Sf. Talasie, o.c., HI, cap. 55, p. 36. 1,1 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., III, cap. 18, p. 275.

172

III. Psihoterapia ortodoxă

Iluminată fiind, mintea purificată devine, la rândul ei, SUrs. de lumină; este neapărat necesar să discutăm despre aceasta iluminare dătătoare de lumină, deoarece ea constituie una di* principalele metode psihoterapeutice de vindecare %minţii. Sfântul Diadoh al Foficeei, cunoscător al teologiei mistice, ne zugrăveşte detaliat această iluminare a minţii; „Nu trebuie să ne îndoim că atunci când mintea începe să se afle sub lucrarea puternică a luminii dumnezeieşti, se face întreagă străvezie, încât îşi vede cu îmbelşugare propria ei lumină. Iar aceasta ae întâmplă când puterea sufletului pune stăpânire asupra patimilQ|“182. Şi încă: „Toţi aceia care cugetă neîncetat la acest nume sfânt [al lui Iisus] şi slăvit în adâncul inimii, vor putea vedea odată şi lumina minţii lor"183. Aceste învăţături sunt împărtăşite şi de Sfinţii Calist şi Ignatie Xanthopol184, iar Sfântul Evagrie Ponticul le întregeşte, afirmând că „îngerul lui Dumnezeu arătânau-se, opreşte, cu cuvântul mimai, lucrarea potrivnică din noi şi mişcă lumina minţii la lucrare fără rătăcire"185. Mintea este plăsmuită după chipul lui Dumnezeu. în măsura în care Dumnezeu este lumină, lumină va fi şi în mintea omului; în acest sens spun Sfinţii Părinţi că omul îşi poate vedea lumina minţii sale. Un astfel de lucra nu i se poate întâmpla decât omului după fire, întrucât în omul cel căzut, mintea este întunecată dfe patimi. Omul îşi poate vedea lummaminţii în vremea rugăciunii doar după ce s-a slobozit de patimi şi a fost luminat de Dumnezeu. In Triadele sale, Sfântul Grigorie Palama se referă în repetate rânduri la acest subiect: „înţelegi tu, frate, că mintea curăţită de patimi se vede pe sine luminată de harul dumnezeiesc, care o 182 Sf. Diadoh al Foticeei, o.c., cap. 40, p. 406. cap. 59, p. 414. 1MSf. Calist şi Ignatie Xanthopol, Metoda sau cele 100 m pA»» cap 49, Filocalia, voi. 8, p. 115. 185 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap. 74, p. 101,. ( im Ibidem,

3. Miaua, mima şt ţjmdmiU

173

I ajută sâ se depăşească p e sine şj să vadă în duh pe Dumnezeu; I prin rugăciunea stăruitoare şi nem aierială m intea se ridică [ dincolo de orice cunoştinţă"1*. in ad ev ăr,,.mintea, se vede pe sine ca o lu m in ă"1*7, căci „aşa arată orice fire curăţită şi neacoperită d e patim i şi de neştiinţă". Dacă nu este ttm tfunti de acest văl, m intea „se vede pe sine44, văzând nu numai „chipul propriu, ci strălucirea lui Dumnezeu întipărită de har m chipul propriu, strălucire ce întregeşte puterea minţii de a se depăşi pe sine şi desăvârşeşte unirea cu cele mai înalte şi mai presus de înţelegere"1** Vederea luminii minţii este mijlocită de lucrarea Duhului Sfânt: „M intea curăţită şi luminată şi devenită în d u p vădit părtaşă de harul lui Dumnezeu se învredniceşte şi d e alte vederi tainice şi mai presus de fire"1*9. Această învăţătură palam ită ne arată că mintea curăţită vede oglindită în ea frumuseţea şi slava tui Hristos. Sfinţii văd această imagine preschim bată din slavă în slavă, adică „ei văd calitatea strălucirii pecetluite în noi, pe măsură ce strălucirea dumne­ zeiască devine din ce în ce m ai clară"**190. După cum ochiul trupesc nu poate fi activ dacă nu străluceşte lumina din afară asupra lui, nici m intea nu poate vedea cu simţurile sale noetice dacă lumina dum nezeiască nu străluceşte asupra sa191. în concluzie, potrivit Sfântului Grigorie Palama, fiind creată după chipul lui Dumnezeu, m intea este lumină. Din nefericire însă, mintea omului e înnegurată de patimi. Ea îşi va putea percepe propria lumină, precum şi strălucirea care sălăşluieşte în ea prin harul lui Dumnezeu, numai după ce s-a curăţit de Sf, Grigorie Palama, Triade, 1, 3, 7, apud părintele Dumitru Stăniloae,o.c.,p .74. ••. fa ^ . ff Ibidem, 1 ,3 ,8,p. 74, . , , , , '** Ibidem, Despre sfânta lumină, cap. 11, Ftlocalia, voL 7, pp. 275-276. m Ibidem, cap. 11, p. 275. ;" 199 Idem, Triade, 1 ,3 ,7 , ,w Ibidem, 1 ,3 ,9 .

-■*

...-

.

174

III. Psihoterapia ortodoxă

dumnezeiască, ta dacă nu i Se adaugă şi lumina sensibilă; acelaşi lucru se aplică şi perceperii luminii dumnezeieşti dinlăuntrul m inţii omului. Sfântul Grigoiie Palam a a elaborat această teorie deoarece filosoful Varlaam susţinea că om ul îl poate vedea pe D um nezeu şi poate dobândi cunoştinţa de D umnezeu prin interm ediul cunoaşterii omeneşti? şi al dezvoltării gândirii omeneşti; astfel de susţineri sunt întru

patim i şi numai când va iradia din ea lum ina

sine însăşi, ved erea sensibilă nu este suficientă

totul eronate. „ în cartea sa, SfântulSiluan, părintele arhim andrit Sofronie stăruie asupra luminii fireşti a minţii: „A tingând lim itele de la «hotarul dintre lumină şi întuneric» (Iov 26,10), omul contemplă frum useţea propriei sale minţi, pe care m ulţi o identifică cu Fiinţa dumnezeiască; ei văd în ea o lumină, dar aceasta nu este Lum ina cea adevărată în care «nu este nici un întuneric» (I Ioan 1, 5 ), c i e lum ina specifică m inţii create după chipul lui Dumnezeu. Această lumină a m inţii omului, care întrece orice altă lum ină a cunoaşterii empirice, ar putea la fe l de bine să fie num ită «întuneric», întrucât ea este un întuneric al absenţei: Dum nezeu nu se află în ea. în acest context trebuie să înţelegem spusele Domnului: «Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric» (Luca 11,35). Prima catastrofă cosmică din preistorie căd erea lui L ucifer, fiul dim ineţii, care a devenit prin ţu l în tu n e ricu lu i - s-a datorat îndrăgostirii sale de propria-ri frum useţe şi contem plării acesteia, ceea ce a dus la «auto-; zeificare»"192; Continuând expunerea sa despre lumina firească a minţii şi despre întunericul absenţei lui Dumnezeu, părintele arhimandrit Sofronie afirmă: „D acă am dori să situăm undeva tărâmul duhovnicesc al acestui întuneric, am putea spune că el se află la periferia luminii necreate. Atunci când rugăciunea işihaşta este 192 Arhimandritul Sofronie, Sfântul Siluan, p. 162.

3. Mintea, inima f i gândurile

175

p ra c tic a tă fără c u v e n ita p o c ă in ţă şi fă ră a fi în d re p ta tă în tru totul către D um nezeii,S u f le tu l, d e z b ră c a t d e o ric e în c h ip u ire, p o ate sălăşlui v re m e ln ic în a c e s t « în tu n e ric al a b s e n ţe i» fără a-L v e d e a pe Dum nezeu,r in tru c â t D u m n e z e u n u se a flă în a c e s t în tu n eric. Sălăşluindu-se în a c e s t « în tu n e ric al a b s e n ţe i» , m in te a c u n o aşte o negrăită p a ce şi în c â n ta re . D a c ă în a c e s te m o m e n te se v a întoarce1c ă tre e a în s ă ş i, e a v a p e rc e p e c e v a c a re se asea m ă n ă luminii, dar care n u e s te în c ă lu m in a n e c re a tă a d u m n e z e irii, ci e doar un a t r i b u t f i r e s c a l m in ţ ii c r e a te d u p ă c h ip u l lu i Dumnezeu. T recând! d in c o lo d e h o ta re le tim p u lu i, o asem e n ea contemplare a p ro p ie m in te a d e c u n o a şte re a n e p e risa b ilită ţii, înzestrându-1 a s tf e l p e o m c u o c u n o a ş te re n o u ă , d e ş i to t abstracta?^ V ai d e c e l c a re c o n fu n d ă a c e a s tă în ţe le p c iu n e cu cundştiţiţa a d e v ă ra tu lu i D u m n e z e u , sa u co n fu n d a ' o astfe l d e contemplare c u îm p ă rtă ş ire a d e F iin ţa div in ă! V ai lu i, în tru c ât aflat1la p e rife ria a d e v ă ra te i v e d e ri d u m n e z e ie şti, în tu n e ricu l absenţei d e v in e o tr e c ă to a r e d e n e tre c u t şi o b a rie ră în tr e D um nezetrsi el în su ş i, m u lt m â i p u te rn ic ă d e c â t în tu n e ricu l proVocât de r e v ă r s a r e a p a tim ilo r jo s n ic e , d e c â t în tu n e ric u l evidentelor in stig ă ri d ia v o le ş ti, săli d e n e l re z u lta t d in p ie rd e re a harului şi de p ă ră s ire a lu i d e că tre D u m n ezeu ! Vai lui, căci se vâ fi ră tă c it şi irâ. fi c ă z u t în a m ăg ire, că ci D u m n ez eu n u se află î n acest « în tu n e ric a l abseh ţei» ! D u m n e z e u se reivelează p e S ine în lu m in ă şi c a lu m in ă ” 193.' ^ N u se p o a te fa c e o a n a lo g ie în tre te x te le p a la m ite şi ce le ale p ărin telu i a rh im a n d rit S o fro n ie re fe rito a re la lu m in a m in ţii, deoarece n e lip seşte o e x p e rie n ţă rele v an tă în ac est subiect. D eşi la su p rafaţă s-a r p ă re a c ă ex ista u n ele d iferen ţe în tre ele, ac estea su n t în fa p t d ife re n ţe d e stil. D e şi am ân d o i P ărin ţii au a v u t experienţe p erso n a le le g ate d e lu m in a m inţii, ei ex p rim ă ^specte d if e r ite a le a c e s to r e x p e r ie n ţe . F ă r ă a fi a b s o lu t s ig u r i, W3 Ibidem , p. 179.

176

III. Psihoterapia ortodoxă

presupunem că părintele arhimandrit Sofronie se referă în prirtim rând la inteligenţa pe care omul o zeifică şi o iubeşte m ai presus de orice. Prin urmare, el subliniază faptul că „întunericul absenţei lui D u m nezeu c o n s titu ie o a c o p e rire im p e n etra b ilă a Dumnezeirii şi un zid" care-1 desparte pe om de D u m nezeiim ai m ult decât patim ile, mai m ult decât întunericul ispitirilor diavoleşti sau chiar mai m ult decât părăsirea omului de către Dumnezeu. în realitate, afirmă părintele Sofronie, această; lumină a minţii este întuneric - această afirmaţie apropiindu-1 întru totul de Sfântul Grigorie Palama. De altfel, el este de acord şi cu învăţătura Sfântului Grigorie Palama privitoare la contemplarea lui Dumnezeu (theoria) ca pură lucrare dumnezeiască în om: „Viziunea luminii dumnezeieşti necreate nu este posibilă dacă omul nu se află în stare de iluminare harică, - stare în virtutea căreia actul de contemplare a lui Dumnezeu este, mai presus de orice, «părtăşie cu Dumnezeu» şi «unire cu viaţa dumne-; zeiasc㻓194. în ceea ce ne priveşte, nu vedem nici un dezacord între aceste două mărturii; ele sunt exprimate în termeni diferiţi şi au în vedere diferite unghiuri de abordare, dar, în esenţă, conţin aceeaşi învăţătură. Atunci când mintea omului se uneşte în duh cu Domnul nostru Iisus Hriştos „ea vede cu claritate lucrurile duhov­ n ic eşti"1951967. N epătim irea m inţii, ne spune Sfântul Talasie Libianul, o mişcă „spre cunoştinţa făpturilor"195. Şi încă: „Mintea slobozită de patimi se face în chipul luminii, luminându-se neîncetat de contemplaţiile lucrurilor"19! Odată vindecată, mintea dobândeşte vederea lui Dumnezeu, Bineînţeles, ea nu va vedea esenţa Lui, ci doar energiile Lui. 194 Ibidem, p. 1/3. 195 Sf. Grigorie Palama, o.c., i , 3,17. 196 Sf. Talasie, o.c., IV, cap. 20, p. 43. 197 Ibidem, I, cap. 50, p. 19.

3. M intea, inim a şi gândurile

177

I Când sfin ţii v ă d lu m in a d u m n ezeiască, ei o v ăd „pentru că s-au I în v red n icit d e în d u m n e z e ito a re a îm p ărtăşire cu D uhul Sfânt“ . H

Cu a lte c u v in te , u n iţi c u D u m n e z e u , c e e a ce v ăd ei este [ v eşm ântul p ro p rie i lo r în d um nezeiri - „m intea fiindu-le um plută

■

de h a ru l C u v â n tu lu i, ato tfru m o s în strălucirea Sa dincolo de orice m ă s u ră o m e n e a s c ă " 198. în ac est fel se îndum nezeieşte

I

m intea. In a ta ri c o n d iţii, în m in te înfloreşte bucuria duhovnicească: „C ând m in te a e d e sc h isă spre vederea celor inteligibile, are faţă de ele o p lă c e re c u anevoie de pierdut", afirm ă Sfântul Talasie199. S fâ n tu l M a x im M ă rtu risito ru l ex p lică detaliat acest proces: „ M in te a , u n in d u - s e c u D u m n e z e u şi p etre câ n d în E l p rin ru g ă c iu n e şi d ra g o s te , se fac e în ţe le a p tă , bu n ă, puternică, iu b ito are d e o a m e n i, m ilo stiv ă, îndelung răbdătoare şi, sim plu v o rb in d , p o a rtă în sine aproape toate însuşirile dum nezeieşti. D ar d e sp ă rţin d u -se de E l şi lipindu-se de cele m ateriale, sau se face d o b ito c ea scă , c a u n a ce a devenit iubitoare de plăcere, sau sălb atică, ră z b o in d u -se cu oam enii p entru acestea"200. D u p ă v in d e c a re a m inţii, se v indecă şi trupul. Se înţelege că atu n ci c â n d sp u n e m aceasta, n u afirm ăm că trupul nu se mai p o ate îm b o ln ăv i - cu toate că şi acest lucru este posibil, întrucât m u lte b o li, în d e o se b i cele de n atu ră nervoasă, izvorăsc din m o a rte a m in ţii. C â n d m in te a e tă m ăd u ită însă, trupul este slo b o z it d e p a tim ile cărnii. S fântul M axim face urm ătoarea p re c iz a re : „ C â n d v e z i m in tea ta petrecând cu evlavie şi cu d rep ta te în id eile lum ii, cunoaşte că şi trupul tău rămâne curat şi fă ră d e p ă c a t"201. M intea care contem plă cele dumnezeieşti îşi p ă stre a z ă şi trupul curat de patim i. M ai întâi însă trebuie să îs* Sf. >99 Sf. 200 Sf. 201 S f

G rigorie Palam a, o.c., 1, 3, 5, CWS, p. 33. Talasie, o.c., II, cap. 46, p. 27. M axim , o.c., II, cap. 52, pp. 90-91. M axim, o.c., III, cap. 52, p. 113.

12 - Psihoterapia

178

III, Psihoterapia ortodoxă

fie receptivă faţă de făgăduinţa lucrurilor bune pe care ie nădăjduieşte, apoi să urce spre Prima Minte - şi sfinţindu^e va fi „ea însăşi transformată dimpreună cu trupul de care este legată, pentru a-1 îndumnezei şi pe acesta” . Astfel, mintea se pregăteşte „pentru absorbirea trupului de către Duh în veacul viitor”. Din moment ce trupul va gusta din lucrurile cele veşnice, este esenţial ca el să fie pregătit chiar din această viaţă2% j | însuşindu-şi această metodă de purificare şi de vindecare a minţii, toţi sfinţii ne împărtăşesc aceleaşi învăţături; de aceea avem convingerea că ei nu-şi exprimă propriile opinii, nici nu prezintă poziţii dogmatice diferite, ci ne îm părtăşesc aceleaşi învăţături pentru că au trăit aceleaşi experienţe. în cazul în care remarcăm unele divergenţe de opinii, aceasţa se datorează faptului că, pornind de la presupuneri eronate, noi interpretăm greşit învăţăturile lor. Dacă însăîncercăm să analizăm fiecare dintre tâlcuirile lor (căci deşi, toţi au aceeaşi cunoştinţă de Dumnezeu, nu toţi posedă aceeaşi înţelepciune), dacă încercăm să ne pătrundem de sensul real al fiecărui cuvânt pe care-1 folosesc ei, nu vom afla deosebiri în ceea ce priveşte conţinutul învăţăturilor lor. Adevărul este că, fiind nedesăvârşiţi în cele duhovniceşti, desprinşi de tradiţia vie a Bisericii, nouă doar ni se pare că există divergenţe de opinii în scrierile Sfinţilor Părinţi, Sfântul Apostol Pavel îndemna: „Să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere” (I Corinteni 1, 10). Şi Sfinţii Părinţi gândeau la fel. Spre pildă, Sfântul Grigorie Palama afirma: „Această cunoştinţă mai presus de înţelegere e comună tuturor celor ce cred în Hristos”202203. în concluzie, citatele de mai sus ne arată că, lipsită de starea ei firească de sănătate, bolnavă şi slăbită, mintea biruită de patimi 202Sf. Grigorie Palama, o.c., 1,3,33., u 203 Idem, Despre sfânta lumină, cap. 66, Filocalia, voj,'7, p. 354.

S. Mintea, inima şi gândurile

179

iapropie de moarte. Drept aceea, ea are trebuinţă de tămăduire, petodele ascetice ortodoxe ne înfăţişează felul în care se poate tămădui mintea - o astfel de tămăduire fiindu-ne absolut necesară, întrucât numai în acest mod putem dobândi cunoştinţa lihovnicească despre Dumnezeu, singura cunoştinţă care duce 1 mântuire.

Q. Inima