PROIECT ATESTAT.doc

    COLEGIUL TEHNIC TRANSILVANIA BAIA MARE

                               PROIECT ATESTAT

  INDRUMATOR:   PROF.SALAGEAN GABRIELA

             SISTEME AUTOMATE DE REGLARE A                                TEMPERATURII

CUPRINS:

1.   Introducere..............................................pag. 2.   Sisteme de reglare automata (SRA)........pag.      2.1. Definiţie şi reprezentare grafică......pag.      2.2. Schema de principiu a unui SRA......pag.      2.3. Reacţia negativă.................................pag.      2.4. Schema funcţională concentrată a SRA...pag.      2.5. Regimuri de funcţionare ale SRA.......pag         2.5.1. Tipuri de semnale utilizate în automatică.......pag.      2.5.2. Regimuri staţionare......pag.      2.5.3. Regimuri tranzitorii......pag.      2.6. Clasificarea SRA.....pag.      2.6.1.Clasificarea în funcţie de viteza de desfăşurare a proceselor                 tehnologice ....pag      2.6.2. Clasificarea în funcţie de gama de variaţie a semnalelor transmise...pag.      2.6.3.Clasificarea în funcţie de tipul semnalelor transmise..pag.      2.6.4.Clasificarea în funcţie de caracteristicile statice ale elementelor. ..pag      2.6.5.Clasificarea în funcţie de numărul regulatoarelor automate.pag.          2.6.6.Clasificarea în funcţie de numărul mărimilor reglate..pag.      2.6.7.Clasificarea în funcţie de legea de reglare............pag.      2.7. Perturbaţii........................................pag. 3.  3.Reglarea temperaturii..........................pag.      3.1.Exemple de SRA de reglare a temperaturii, cu structură evoluată 4.  4.Studiu de caz........................................pag.      4.1Funcţiile sistemului de automatizare a unei instalaţii frigorifice cu mai           multe spaţii răcite.........................pag. 5.  5.Protectia muncii.....................................pag.

1.

Introducere

Operaţiile de conducere a proceselor tehnologice necesită un efort intelectual  foarte mare (număr mare de comenzi, care necesită o viteză de reacţie mare), ceea  ce poate duce la oboseală şi la comiterea unor erori. De aici a apărut necesitatea  transferării   unei   părţi   din   funcţiile   (operaţiile)   de   conducere   de   la   om   (de   la  operator) către echipamente (de obicei electronice) specializate, care lucrează în  mod automat. Automatica  este un domeniu al ştiinţei şi tehnicii care studiază principiile şi  echipamentele  care   asigură  conducerea   proceselor   tehnologice   fără  participarea directă a omului. Dispozitivele   de   automatizare   (D.A.)  sunt   dispozitive   care   realizează  comanda şi controlul unui anumit proces tehnologic (P.T.), în mod automat (fără  intervenţia directă a omului), în funcţie de condiţiile impuse. Sistemul automat reprezintă un ansamblu format din: - procesul   tehnologic   (P.T.)   sau   instalaţia   tehnologică   (I.T.)  automatizată - dispozitivul de automatizare (D.A.)

Schema­bloc a unui sistem automat este următoarea: Intrare

Comandă, Conducere automată

Proces tehnologic sau Instalaţie tehnologică

Dispozitiv de automatizare

Programul prescris sistemului

Ieşire

Control, Măsurări

Dispozitivul   de   automatizare   controlează   (măsoară)   mărimile   de   ieşire   ale  procesului  tehnologic (de ex.: temperatura unui cuptor, presiunea într­un cazan,  viteza de rotaţie a unui motor electric etc.), le compară cu cerinţele impuse de către  programul   prescris   sistemului,   şi   în   funcţie   de   rezultatul   acestei   comparaţii  comandă   intrarea   procesului   tehnologic   astfel   încât   acesta   să   revină   la   starea  impusă.

 

   De exemplu: într­un frigider dispozitivul de automatizare reglează (comandă)  temperatura   din   incintă   astfel:   un   termometru   măsoară   temperatura   reală   din  incintă,  această  valoare  se  compară cu cea prescrisă (prin comutatorul acţionat  manual).   Dacă   temperatura   măsurată   este   mai   mare   decât   cea   prescrisă,   se  comandă pornirea compresorului care răceşte incinta. În caz contrar se comandă  oprirea compresorului, ceea ce duce la creşterea temperaturii din incintă. Astfel, cu  foarte mici oscilaţii, temperatura din frigider se va menţine în apropierea valorii  prescrise.

2.      Sisteme de reglare automata (SRA)

2.1. Definiţie şi reprezentare grafică Definiţie:  Sistemul de reglare automată (SRA) este un ansamblu format dintr­ o  instalaţie   tehnologică   (IT)  şi   un   număr   de  aparate   şi   echipamente   de  automatizare, care asigură funcţionarea automată a IT.

Reprezentarea   grafică   a   SRA  se   realizează   prin   intermediul  schemelor  funcţionale, în care:  -

Elementele   componente   (blocurile)  din   cadrul   SRA  se  reprezintă prin dreptunghiuri

-

Mărimile   fizice   (semnalele)  care   se   propagă   între  elementele SRA se reprezintă prin săgeţi.

Exemplu:  Se consideră o instalaţie tehnologică (IT) formată dintr­un cuptor  de   tratament   termic,   în   care  temperatura   T  trebuie   menţinută   constantă.  Reglajul temperaturii se realizează prin intermediul  debitului Q al gazului  cu  care   se   alimentează   cuptorul.   Între   Q   şi   T   există   o   legătură   de  cauzalitate,  deoarece mărirea debitului Q are ca efect mărirea temperaturii T, şi invers, dacă Q  scade, va scădea şi temperatura T. Deci Q este cauza (mărimea de intrare în IT) iar  T   este   efectul   (mărimea   de   ieşire   din   IT).   În   general,   propagarea   efectelor   se  produce într­un singur sens, de la cauză spre efect.  Asupra funcţionării instalaţiei tehnologice mai acţionează şi anumite perturbaţii.

           Perturbaţiile  sunt  influenţe  de obicei  externe, care influenţează în mod  nedorit   funcţionarea   IT   şi   modifică   valorile   mărimilor   de   ieşire.   În   cazul  exemplului dat principalele mărimi perturbatoare sunt: 2. puterea calorică Pc a gazului combustibil 3. numărul n de piese (de ex. lingouri de oţel) introduse în cuptor 4. temperatura ambiantă Ta din hală.

În reprezentarea grafică a IT din exemplul de mai sus mărimea de intrare Q se  va  figura   printr­o   săgeată   orientată   spre   IT   de  la   stânga,   mărimea   de  ieşire   T  printr­o săgeată orientată dinspre IT spre dreapta, iar perturbaţiile Pc, n şi Ta prin  săgeţi orientate spre IT de sus în jos.

Reprezentarea grafică a instalaţiei tehnologice:

 

P c

Q

n

Ta

IT

T

 2.2. Schema de principiu a unui SRA

În exemplul prezentat anterior, cel al cuptorului de tratament termic, pentru a  menţine constantă temperatura T din cuptor – indiferent de oscilaţiile nedorite ale  diferitelor   efecte   perturbatoare   –   se   utilizează   următoarele  elemente   de 

automatizare: rp +

EC

ε

c RA

e EE

IT y

r

Tr

Elemente componente : IT – instalaţia tehnologică (aici: cuptorul de tratament termic) EC – element de comparaţie RA – regulator automat EE – element de execuţie (aici: un servomotor şi un ventil) Tr ­  traductor (aici: traductor de temperatură) Semnalele transmise între elementele schemei: rp – mărimea prescrisă ε – abaterea sau eroarea c – mărimea de comandă e – mărimea de execuţie y – mărimea de ieşire r – mărimea de reacţie.

Rolul elementelor componente: Traductorul   (Tr):   este   un   dispozitiv   care   transformă   (converteşte)   o   mărime  fizică de obicei neelectrică  y  (temperatură, presiune, debit, viteză etc.) într­o 

altă mărime fizică de obicei electrică r (tensiune, curent etc.). Elementul de comparaţie (EC):  este de obicei un circuit electronic cu 2 intrări  (+ şi ­)şi o ieşire. La intrarea „+” primeşte mărimea prescrisă rp (o mărime  electrică,   de   obicei   o   tensiune),   reglată   printr­un   potenţiometru   de   către  operator. Această mărime corespunde valorii prescrise a mărimii de ieşire y.  La intrarea „­” EC primeşte semnalul de reacţie  r  de la traductor,  r  fiind o  mărime electrică de acelaşi fel ca şi rp.  La ieşire EC furnizează semnalul de  eroare sau eroarea  ε, care se calculează astfel:  ε  = rp – r.  Deci EC compară  prin scădere valorile lui rp şi r). Abaterea  ε  va fi 0 atunci când mărimea de  ieşire y (aici temperatura T) este egală cu valoarea prescrisă a acesteia (T=Tp,  sau y=yp.

Regulatorul automat (RA): este de obicei un dispozitiv electronic, având rolul de  a prelucra semnalul ε  după o anumită „lege de reglare” (prin anumite operaţii  matematice).   Legea   de   reglare   se   alege   în   funcţie   de   caracteristicile  tehnologice   ale   IT,   sau   în   funcţie   de   performanţele   impuse.   La   ieşire,   RA  furnizează   semnalul   c   (mărimea   de   comandă),   care   se   aplică   la   intrarea  elementului de execuţie EE. Elementul   de   execuţie   (EE):  este   comandat   de   semnalul   c.  Are   rolul   de   a  interveni ­ prin intermediul mărimii de execuţie e – asupra IT în aşa fel, încât  să readucă mărimea de ieşire y (aici: T) la valoarea sa prescrisă yp (aici: Tp).  În cazul exemplului dat EE este format dintr­un servomotor, care deplasează  elementul mobil al unui ventil. La rândul său ventilul modifică debitul Q al  gazului combustibil care asigură încălzirea cuptorului.  Două   exemplificări   ale   modului   în   care   se   efectuează   autoreglarea 

temperaturii din cuptor: 1. creşte n (nr. de lingouri introduse în cuptor)  →  scade T (scădere nedorită)  → scade r → creşte abaterea ε = rp – r → creşte c → creşte e (aici debitul   Q) → creşte T (această creştere compensează scăderea iniţială, deci practic   T rămâne constantă, în jurul valorii sale prescrise Tp). 2. creşte Ta (temperatura ambiantă) → creşte T (creştere nedorită) → creşte r   →  scade abaterea  ε  = rp – r  →  scade c  →  scade e (aici Q)  →  scade T   (această   scădere   compensează   creşterea   iniţială,   practic   T   rămâne  constantă).

2.3. Reacţia negativă

Transmiterea semnalelor în cadrul  sistemelor de reglare automată (SRA) se  realizează în două sensuri: 1. De la intrare spre ieşire (calea sau legătura directă):    rp → ε → c → e → y adică prin elementele: EC → RA → EE → IT. 2. De la ieşire spre intrare (calea sau legătura inversă – numită şi  reacţie):  

y → r, adică prin traductor (Tr). Deoarece semnalul de reacţie  r  se aplică la  intrarea minus („­”) a elementului de comparaţie EC, se mai numeşte şi  reacţie negativă (RN). Cele două căi de transmisie formează o buclă de reacţie (o buclă închisă).

Importanţa reacţiei negative (RN) în cadrul SRA: 1.

Prin RN se primesc la intrare informaţii despre starea mărimii reglate  (deci despre starea ieşirii sistemului). 

2.

Datorită   caracterului   negativ   al   reacţiei,   sistemul   poate   compara   (prin  scădere)   mărimea   prescrisă   (rp)   şi   cea   de   reacţie   (r),   şi   astfel   poate  acţiona   în   direcţia   anulării   (sau   măcar   a   reducerii   acestei   diferenţe  (reprezentate de abaterea ε. 

2.4. Schema funcţională concentrată a SRA p1 p2 ..... pn

i +

EC

a

c RA

y F

y

În cadrul acestei scheme concentrate semnificaţia notaţiilor este următoarea: F –  partea fixată  a SRA (EE, IT, Tr) ­   IT este dată, iar tipul EE şi Tr este  determinat de construcţia IT şi de natura mărimii reglate RA –  regulatorul automat  – elementul prin care proiectantul poate asigura  funcţionarea dorită a SRA. Semnalele transmise între elemente:  i – mărimea de intrare (sau de referinţă) y ­ mărimea de ieşire (sau reglată)

c ­ mărimea de comandă a – abaterea (sau eroarea): a = i – y RA prelucrează valoarea abaterii a şi furnizează la ieşire mărimea de comandă  C, pe care o transmite către blocul F. p1, p2 .... pn – perturbaţii Deci din exterior SRA primeşte următoarele semnale: i, respectiv perturbaţiile  p1, p2 .... pn. 

2.5. Regimuri de funcţionare ale SRA      2.5.1. Tipuri de semnale utilizate în automatică

Principalele tipuri de semnale utilizate în automatică se vor studia pe baza unui  exemplu,   cel   al   unui   cuptor   de   tratament   termic.   În   cazul   acestei   instalaţii  tehnologice temperatura din interiorul cuptorului trebuie să aibă o anumită variaţie  în timp, descrisă cu ajutorul unui grafic ca cel din figura de mai jos:

T

T3 T2 T1

t t1

t2

t3

t4

t5

t6

Graficul   reprezintă   variaţia   T=f(t),   unde   T   este   temperatura   din   cuptor  (valoarea prescrisă a temperaturii), iar t reprezintă timpul (în ore). Se observă că există două tipuri de variaţie a mărimii T: momente de salt brusc  (în sus sau în jos), respectiv de creştere sau descreştere liniară (cu viteză finită).  Primul   tip   de   variaţie   se   poate   observa   la   momentele   de   timp   t1   şi   t6.   La  momentul t1 temperatura T creşte brusc, instantaneu de la valoarea T1 la valoarea  T2. Acest   tip de variaţie se numeşte  variaţie treaptă  sau  semnal treaptă.    La  momentul t6  temperatura T scade brusc, instantaneu de la valoarea T2 la valoarea  T1. Acest  tip de variaţie se numeşte variaţie treaptă negativă. Între momentele de timp t2 şi t3 temperatura T trebuie să crească în mod liniar  în timp, adică cu viteză de creştere constantă, de la valoarea T2 la valoarea T3.  Acest     tip   de   variaţie   se   numeşte  variaţie   rampă  sau  semnal   rampă.  Între  momentele t4 şi t5 temperatura T trebuie să scadă în mod liniar în timp, adică cu  viteză de scădere constantă, de la valoarea T3 la valoarea T2. Acest  tip de variaţie  se numeşte variaţie rampă negativă (cu pantă negativă).

Semnalele treaptă  şi rampă sunt  cele mai des utilizate tipuri de semnale în  automatică.

2.5.2. Regimuri staţionare

Regimurile staţionare sunt regimuri sau stări de echilibru, în care mărimea de  ieşire (y) a sistemului de reglare automată (SRA) are aceeaşi variaţie în timp ca şi  mărimea   de   intrare  (i),   adică   ieşirea   urmăreşte   variaţiile   mărimii   de   intrare  (mărimii prescrise).  De exemplu, dacă mărimea de intrare  i  se menţine constantă (în cazul nostru  valoarea prescrisă a temperaturii T), atunci şi mărimea de ieşire y este constantă  (valoarea reală a temperaturii din cuptor), sau dacă mărimea de intrare  i  are o  variaţie tip rampă, atunci şi mărimea de ieşire  y  are tot o variaţie de tip rampă  (creşte sau scade cu aceeaşi viteză ca şi mărimea de intrare).

2.5.3. Regimuri tranzitorii

Sunt de fapt stări de dezechilibru, adică regimuri de trecere (de tranziţie) de la  un regim staţionar anterior la un alt regim staţionar ulterior.  Cauza   apariţiei   acestor   regimuri   tranzitorii   este   aceea,   că   în   unele   situaţii  mărimea de ieşire y nu poate urmări în mod instantaneu (fără întârziere) variaţiile  mărimii   de  intrare,   deoarece  efectul   acestor variaţii   se  transmite  cu  o anumită  întârziere între elementele SRA.  În exemplul dat, vor apărea regimuri tranzitorii la momentele t1 şi t6, adică  atunci, când mărimea de intrare (temperatura prescrisă T) are variaţii tip treaptă. 

Pe durata regimurilor tranzitorii sistemul acţionează pentru a se putea trece de  la vechiul regim staţionar (în care i=i1, y=y1) la noul regim staţionar (în care i=i2,  y=y2). În acest interval mărimea de ieşire y  are oscilaţii în jurul noii sale valori  staţionare, cu amplitudine descrescătoare. Regimurile   tranzitorii   pot   fi   provocate   şi   de   unele   perturbaţii   care   scot  temporar SRA din starea staţionară. 

2.6. Clasificarea SRA

          2.6.1.   Clasificarea   în   funcţie   de   viteza   de   desfăşurare   a   proceselor  tehnologice În funcţie de acest criteriu există două categorii de SRA:            ­ SRA pentru procese rapide            ­ SRA pentru procese lente SRA pentru procese rapide:  Întârzierile   care   apar în   transmiterea semnalelor între blocurile componente  sunt foarte mici (secunde, zeci de secunde).

Instalaţiile   tehnologice   care   intră   în   această   categorie   sunt:  maşinile   şi   acţionările electrice. Mărimile fizice reglate în cazul acestora sunt de obicei: tensiunea, intensitatea   curentului, turaţia (viteza de rotaţie), poziţia unghiulară (la servomotoare). SRA pentru procese lente:  Întârzierile   care   apar în   transmiterea semnalelor între blocurile componente  sunt mai mari (minute, ore). Instalaţiile   tehnologice   care   intră   în   această   categorie   sunt   cele   în   care   se  produc schimburi de căldură, reacţii chimice sau transferuri de mase, de exemplu:  cuptoare de tratament termic, reactoare chimice, instalaţii de ardere etc. Mărimile   fizice   reglate   în   cazul   acestora   sunt   de   obicei:  temperatura,   presiunea, nivelul sau debitul  unor lichide, concentraţiile unor substanţe chimice   etc.

       2.6.2. Clasificarea în funcţie de gama de variaţie a semnalelor 

transmise

În funcţie de acest criteriu există două categorii de SRA:  ­ SRA unificate  ­ SRA neunificate

SRA unificate:  Sunt   acele   SRA,   care   lucrează   cu   aşa­zisele  semnale   unificate,   adică   între  elementele sistemului se transmit semnale de aceeaşi natură fizică şi cu aceeaşi  gamă de variaţie. De exemplu: tensiuni continue în gama 1 ... 5 V, sau curenţi 

continui în gama  2 ... 10 mA. SRA neunificate:  Sunt acele SRA, care nu lucrează cu semnale unificate.

    2.6.3. Clasificarea în funcţie de tipul semnalelor transmise

În funcţie de acest criteriu există două categorii de SRA:  ­ SRA continue  ­ SRA discrete (discontinue). SRA continue:  Sunt acele SRA, la care toate semnalele transmise între elementele sistemului  sunt semnale analogice funcţii continue în timp (se transmit continuu, fără pauze). SRA discrete:  Sunt acele SRA, la care semnalele transmise între elementele sistemului sunt  mărimi   eşantionate  (succesiuni   de   impulsuri   reprezentând   eşantioane   luate   la  intervale de timp regulate din semnalul analogic iniţial). Aceste mărimi se mai  numesc şi mărimi discontinue sau discrete. În practică se utilizează SRA numerice, care lucrează cu impulsuri codificate  cu ajutorul numerelor binare. În cadrul acestor SRA rolul regulatorului automat  (RA) este preluat de microcalculatoare. 

        2.6.4.   Clasificarea   în   funcţie   de   caracteristicile   statice   ale  elementelor

În funcţie de acest criteriu există două categorii de SRA: 

­ SRA liniare  ­ SRA neliniare. Caracteristica statică a unui element („X”) al SRA este de fapt reprezentarea  grafică  a   dependenţei   dintre  mărimea  de ieşire  („e”)  şi   cea  de intrare  („i”)  a  elementului respectiv (în condiţiile unui regim staţionar), adică graficul funcţiei   e = f(i).   X

i

e

 

SRA liniare:  Sunt acele SRA, în care toate elementele componente au caracteristici statice  liniare, de forma:  e

i

În acest caz există o relaţie de proporţionalitate între e şi i. SRA liniare:  Sunt acele SRA, în care una sau mai multe elemente au caracteristici statice  neliniare. Exemple tipice de caracteristici neliniare întâlnite în automatizări: e

e

i

i

    2.6.5. Clasificarea în funcţie de numărul regulatoarelor automate

În funcţie de acest criteriu există două categorii de SRA:  ­ SRA cu un singur RA (sistemele mai simple)  ­ SRA cu mai multe RA (sistemele mai complexe). SRA cu un singur RA:  sistemele mai simple. SRA cu mai multe RA:    sistemele mai complexe, în care aceste regulatoare  automate acţionează (intervin) în funcţie de valoarea unor abateri (erori), sau în  funcţie de valoarea unor perturbaţii.

    2.6.6. Clasificarea în funcţie de numărul mărimilor reglate

În funcţie de acest criteriu există două categorii de SRA:  ­ SRA monovariabile  ­ SRA multivariabile. SRA   monovariabile:   se   utilizează   în   cazul   instalaţiilor   tehnologice   care  necesită reglarea automată a unei singure mărimi fizice (ex.: temperatura, turaţia  etc.). SRA   multivariabile:   se   utilizează   în   cazul   instalaţiilor   tehnologice   mai 

complexe, care necesită reglarea automată a mai multor mărimi fizice simultan  (ex.:   cazane   cu   aburi,   unde   trebuie   supravegheată   simultan   presiunea   şi  temperatura aburilor).

    2.6.7. Clasificarea în funcţie de legea de reglare

În funcţie de acest criteriu există două categorii de SRA:  ­ SRA cu legi de reglare obişnuite  ­ SRA cu legi de reglare speciale. SRA cu legi de reglare obişnuite: la care regulatorul automat (RA) efectuează  asupra semnalului de eroare (ε) operaţii de calcul simple, cum ar fi înmulţire cu o  constantă, derivare, integrare etc. SRA cu legi de reglare speciale: la care regulatorul automat (RA) efectuează  asupra semnalului de eroare (ε) operaţii de calcul complexe, cum ar fi înmulţirea a  două mărimi variabile în timp, căutarea minimului sau maximului unei funcţii etc.

2.7. Perturbaţii Perturbaţiile  sau  mărimile  perturbatoare  sunt  influenţe  externe   sau   interne,  care intervin în funcţionarea instalaţiei tehnologice şi au ca efect abaterea mărimii  reglate de la valoarea prescrisă. În   cadrul   unui   SRA   intervin   de   obicei   mai   multe   mărimi   perturbatoare.  Exemple: -

La un cuptor de tratament termic (mărimea reglată fiind 

temperatura) intervin următoarele mărimi perturbatoare:  • numărul de piese (lingouri) introduse în cuptor • puterea calorică a gazului combustibil cu care se încălzeşte cuptorul • temperatura ambiantă La un  motor de curent continuu (mărimea reglată fiind turaţia) 

-

intervin următoarele mărimi perturbatoare: • tensiunea de alimentare a motorului • sarcina (cuplul de sarcină) maşinii de lucru antrenate de motor • variaţia rezistenţei electrice a bobinajului motorului cu temperatura. De obicei însă efectul uneia din aceste perturbaţii este predominantă, aceasta  numindu­se  perturbaţie   principală  sau  perturbaţie   dominantă.   În   consecinţă  acţiunea de reglare produsă de către elementele SRA se manifestă în reducerea  abaterii datorate acestei perturbaţii principale.     Dacă o mărime perturbatoare este măsurabilă (prin intermediul unui traductor  adecvat), atunci se poate realiza o compensare a efectului acesteia printr­un aşa­ numit regulator de perturbaţie suplimentar (pe lângă RA din schema obişnuită a  SRA).  schema de conectare a acestui regulator de perturbaţie (RP) este ilustrată în  schema­bloc de mai jos:

pm p1 p2

RP

rp +

EC

ε

c RA

e EE

IT y

r

TrP

Tr

Semnificaţia notaţiilor din schemă: • RP  ­  regulator de perturbaţie • p1, p2  ­  perturbaţii nemăsurabile • pm  ­  perturbaţie măsurabilă • TrP  ­  traductor pentru măsurarea perturbaţiei pm  

Avantajul  acestei   metode  constă în  rapiditatea acţiunii  de  reglare,  fără a  fi  nevoie de parcurgerea întregii bucle de reglare a SRA pentru a compensa efectul  perturbaţiei pm, ci doar a buclei formate din TrP, RP, EE şi IT.

3.Reglarea temperaturii Sistemele de reglare automată a temperaturii sunt printre cele mai utilizate  atât  în economie cât   şi  în  aplicaţii casnice. Din punct de vedere al destinaţie  sistemele   de   reglare   automată   a   temperaturii   pot   fi   sisteme   pentru   instalaţii  frigorifice sau sisteme pentru instalaţii de încălzire. În multe situaţii, schemele pentru măsurarea temperaturii sunt incluse în  bucle de reglare a temperaturii pentru incinte termostate. Dacă încălzirea se face  electric, nu este indicat ca alimentarea schemei de măsurare să se facă de la  aceeaşi sursă de putere ca şi rezistorul de încălzire, deoarece pot apare cuplaje  parazite importante, care măresc histerezisul temperaturii reglate.  În acest caz  este indicat ca alimentarea pentru încălzire să se realizeze în curent alterenativ, iar 

alimentarea schemei de măsurare în curent continuu. În cele mai simple instalaţii termice, schema bloc a unui sistem de reglare a  temperaturii este cea din fig. 1.1. Sistemele de reglare a temperaturii din instalaţiile frigorifice sunt realizate, în  majoritatea   cazurilor,   prin   intermediul   echipamentelor   specializate   cu   acţiune  continuă sau cu regulator bipoziţional. În instalaţiile termice la care timpul mort este mare, este necesară utilizarea  sistemelor de reglare cu regulator PID sau PI. În unele situaţii, când timpul mort  este   foarte   mare   (Tm  >   T),   se   impune   utilizarea   unor   regulatoare   speciale   (cu  acţiune prin impulsuri).

Temperatura t din incinta 1 este realizată  prin intermediul serpentinei 2, parcursă de  agent termic (atunci când t > t0, unde t0 este  temperatura mediului ambiant) sau de agent  de răcire (atunci când t