Programul de Kinetoterapie Spondiloza Cervicala

Programul de kinetoterapie spondiloza cervicala În urma diagnosticului clinico-funcţional, prin care s-au identificat şi evaluat exact datele legate de disfuncţionalitatea apărută, s-a trecut la aplicarea tratamentului recuperator. Programul de lucru a fost structurat pe mai multe etape ce ţin cont de: •

•

Parametrii generali: 

tipul şi specificul disfuncţionalităţii



vârsta pacientului



profesia pacientului



capacitatea fizică



afecţiuni asociate

Parametrii particulari: 

stadiul şi forma bolii



semne fizice ce însoţesc afecţiunea



gradul de afectare a capacităţii funcţionale.

Obiectivele tratamentului kinetoterapeutic sunt: A. Combaterea durerii -

Imobilizarea este uneori indispensabilă şi se realizează prin intermediul colierului

cervical. -

Căldura locală are efect sedativ şi decontracturant şi poate fi aplicată cu ajutorul

compreselor încălzite în prealabil cu apă fierbinte. Dacă există posibilitatea tratamentului în apă (baia caldă generală, baia cu nămol, duşul subacval), calmarea durerilor poate fi mult mai plăcută. O încălzire superficială se poate obţine în cele mai obişnuite condiţii, fără deplasare la un serviciu de fizioterapie: punga cu sare de bucătărie încălzită, perna electrică. -

Reducerea durerii cu ajutorul electroterapiei este o realitate de necontestat,

verificată în timp. Utilizarea curentului galvanic, fie sub formă de galvanizare simplă, fie prin ionogalvanizare, reclamă o durată mare de timp şi respectarea cu maximă rigurozitate a regulilor de aplicaţie pentru a evita apariţia arsurilor ce pot compromite programul de recuperare. Tot în scop antalgic se foloseşte şi ultrasunetul, a cărui

acţiune este de maximă eficientă asupra manifestărilor algice ce apar la nivel cervical. -

Masajul antalgic trebuie utilizat la fiecare şedinţă. Poziţia pacientului, care trebuie

să confere confort şi relaxare este foarte importantă deoarece oferă o bună manevrare a diferitelor structuri ce trebuie masate. Masajul trebuie să se întindă şi în regiunile pericervicale şi cuprinde neteziri, presiuni accentuate, frământat şi vibraţii pe punctele dureroase. B. Câştigarea progresivă a mobilităţii cervicale funcţionale -

Cu prudenţă şi respectându-se regula non-durerii, mobilizările sunt în prima fază

activ-ajutate, adică efectuate de pacienţi, dar controlate şi acompaniate de către kinetoterapeut. Ele vizează în mod special sectoarele cu mobilitatea redusă, cu scopul de a rearmoniza articulaţiile rahisului cervical şi de asemenea pentru a-i reda pacientului încrederea în capacităţile sale de a se mişca fără dureri. -

Ulterior, exerciţiile sunt executate în mod activ de către pacient sub supravegherea

terapeutului. C. Reeducarea musculară -

Reeducarea musculară se efectuează în funcţie de două necesităţi ale rahisului

cervical: stabilitatea şi mobilitatea. Putem utiliza mai întâi solicitările musculare la distanţă. De exemplu, pacientul în decubit dorsal, kinetoterapeutul opune o rezistenţă moderată de circa 6 secunde la ridicarea ambelor membre superioare de către bolnav. Apoi putem apela la solicitările musculare directe. De exemplu, cu pacientul şezând, coloana respectând toate curbele fiziologice, se execută împingeri la diferite nivele ale craniului cerând bolnavului să opună rezistenţă pentru a nu-şi modifica poziţia. La sfârşit vom lucra pentru readaptarea neuromusculară a rahisului cervical efectuând solicitări alternant rapide, dar de mică intensitate în diverse puncte ale capului şi în diverse planuri de mişcare, cerând pacientului să reacţioneze cât mai repede posibil. Aceste obiective permit o conştientizare a schemei corporale a regiunii cervicale. Pacientul trebuie să deprindă în întregime şi pentru totdeauna cea mai corectă poziţie. Kinetoterapeutul trebuie să-i furnizeze informaţii senzitive cu mâinile pentru ca bolnavul

să-şi dea seama de greşelile pe care le face şi să-şi găsească postura cea mai bună. Putem aşeza pacientul în faţa unei oglinzi pentru a-şi da seama de corectările efectuate. Pentru a evita recidivele, nu trebuie să uităm să sfătuim pacienţii cum să se protejeze: poziţia de lucru trebuie să evite proiecţia anterioară a capului. Dacă activitatea profesională impune poziţii prelungite de flexie a gâtului se întrerupe activitatea şi se fac câteva mişcări libere ale coloanei cervicale în toate sensurile de mişcare. Repausul nocturn trebuie să fie efectuat evitând pernele înalte, de preferinţă să utilizeze o pernă ortopedică sau un rulou. În felul acesta se forţează