PRINCIPIILE NUTRITIEI UMANE.ppt

PRINCIPIILE NUTRIŢIEI UMANE Suport de curs pentru studenţii anului II FSIA “Gândirea depinde întru totul de stomac; dar cei care au cel mai bun stomac nu sunt şi cei mai buni gânditori” Voltaire

Prelegerea a 9-a

3. FIZIOLOGIA ALIMENTAŢIEI 3.1. DIGESTIA 3.1.1. TUBUL DIGESTIV 3.1.2. GLANDELE ANEXE 3.1.3. FIZIOLOGIA DIGESTIEI

3.2. ROLUL SISTEMULUI NERVOS ÎN REGLAREA DIGESTIEI 3.2.1. CENTRUL ALIMENTAR 3.2.2. COMPORTAMENTUL ALIMENTAR

3.1. DIGESTIA Pentru utilizarea nutrienţilor din hrană, alimentele suferă o serie de transformări, care permit compuşilor macromoleculari să

elibereze substanţele simple, absorbabile (care pot străbate pereţii intestinali şi pot ajuge în celule, unde sunt metabolizaţi după nevoile celulei şi ale organismului).

Transformările sunt:

fizice chimice biochimice

3.1. DIGESTIA Digestia se realizează cu ajutorul aparatului digestiv care este alcătuit din: TUB DIGESTIV GLANDE ANEXE TUBUL DIGESTIV canalul cuprins între 2 orificii care fac legătura cu exteriorul: ORIFICIUL BUCAL şi cel ANAL. alcătuit din mai multe segmente: CAVITATEA BUCALĂ FARINGE ESOFAG STOMAC INTESTIN SUBŢIRE INTESTIN GROS Segmentele direct implicate în digestie au o alcătuire similară a pereţilor lor şi se deosebesc prin FORMĂ, DIMENSIUNI, ROL.

APARATUL DIGESTIV

Fig.1.1. Aparatul digestiv

CAVITATEA BUCALĂ alcătuită din: VESTIBULUL GURII – situat în afara arcadelor dentare CAVITATEA BUCALĂ PROPRIU-ZISĂ – situată în interiorul arcadelor dentare are 5 pereţi:

- un perete anterior (BUZELE) - 2 pereţi laterali (OBRAJII) - un perete inferior (PLANŞEUL GURII) - un perete superior (BOLTA PALATINĂ)

 cavitatea bucală este căptuşită cu o mucoasă bucală  pereţii cavităţii bucale sunt inervaţi cu nervi senzitivi şi motori  in cavitatea bucală este situat aparatul masticator: DINŢII şi LIMBA

CAVITATEA BUCALĂ DINŢII

adulţii posedă 32: 16 pe maxilar, 16 pe mandibulă 8 INCISIVI

taie alimentele

4 CANINI

sfâşie alimentele

8 PREMOLARI 12 MOLARI

LIMBA

strivesc alimentele macină alimentele

organ musculos, acoperit cu mucoasa linguală, în

grosimea căreia se găsesc glande salivare mici

secretă

MUCUS (mucopolizaharide) şi ENZIME (-amilaza salivară). pe suprafaţa limbii se găsesc papilele gustative (percep cele 4 gusturi de bază: acru, dulce, amar, sărat)

TUBUL DIGESTIV FARINGELE şi ESOFAGUL – organe de trecere

trecerea alimentelor e facilitată de muşchii longitudinali (exterior) şi circulari (interior) STOMACUL – capacitate medie 1300 cmc

Peretele stomacului are importanţă majoră în digestie. este alcătuit din 4 tunici (straturi): (dinspre exterior spre interior) - tunica seroasă - tunica musculară - tunica submucoasă . tunica mucoasă (mucoasa gastrică)

STOMACUL MUCOASA GASTRICĂ

în grosimea ei (2 mm) se găsesc numeroase glande gastrice (aprox. 40 milioane), care secretă SUCUL GASTRIC. glandele gastrice sunt de 3 tipuri (după localizarea şi funcţiile pe care le îndeplinesc): glande fundice (glande principale) situate în zona fundică, secretă HCl, pepsină, chimozină şi mucină; glande cardiale situate în zona orificiului cardia, secretă lipaza gastrică şi mucină;

glande pilorice situate în zona pilorică, secretă chimozină şi mucină.

INTESTINUL SUBŢIRE este segmentul cel mai lung al tubului digestiv, având 6-8 m şi un  mediu de 2,5 cm. este alcătuit din 2 porţiuni: duodenul şi jejunoileonul (intestinul mezenterial). DUODENUL are forma de potcoavă, o lungime de 25 – 30 cm şi este segmentul fix al intestinului subţire. În duoden se varsă canalul pancreatic şi canalul coledoc (de la vezica biliară). JEJUNOILEONUL este porţiunea cea mai lungă a intestinului subţire, mobilă (peristaltism), prezintă numeroase îndoituri (anse). Mobilitatea jejunului permite: - amestecarea alimentelor cu sucurile digestive - distribuirea uniformă a chimului intestinal în zona de absorbţie (facilitează absorbţia nutrienţilor).  Ultima porţiune a intestinului subţire comunică cu intestinul gros prin orificiul ileocecal, astupat cu valvula ileocecală.

INTESTINUL SUBŢIRE Peretele intestinului subţire este alcătuit din patru tunici (de la exterior spre interior): tunica seroasă, tunica musculară, tunica submucoasă şi tunica mucoasă (mucoasa intestinală). Mucoasa căptuşeşte intestinul şi reprezintă aparatul secretor şi de absorbţie. Mucoasa intestinală formează valvule conivente (800900 buc.) de forma unor segmente circulare, aşezate perpendicular pe suprafaţa interioară a intestinului (h=7 – 8 mm). Valvulele conivente sunt concentrate în zona de absorbţie: lipsesc în prima parte a duodenului şi sunt numeroase în partea terminală a acestuia şi în cea mai mare parte a jejunoileonului, însă dispar în ultimii 60 cm ai intestinului.

Valvulele conivente măresc de două ori suprafaţa internă a intestinului subţire (suprafaţa de absorbţie).

INTESTINUL SUBŢIRE Pe valvulele conivente se găsesc nişte formaţiuni numite VILOZITĂŢI INTESTINALE, de formă conică, cilindrică sau lamelară (h=1-1,5 mm). Vilozităţile intestinale (aprox. 4 milioane) reprezintă unitatea morfofuncţională a aparatului de absorbţie intestinală şi măresc suprafaţa mucoasei. Printre vilozităţi există orificiile glandelor intestinale care secretă enzimele intestinale.

INTESTINUL GROS este ultimul segment al tubului digestiv, are aproximativ lungimea individului (1,7 – 1,8 m). prezintă trei porţiuni: cecul, colonul şi rectul.

COLONUL are forma literei U răsturnată, fiind aşezat în jurul intestinului subţire şi prezintă 3 zone:  ascendentă  transversală  descendentă - prezintă sugrumări numite plici semilunare (cu aspectul unor încreţituri); - nu secretă sucuri digestive, dar este puternic vascularizat (facilitează absorbţia); - are o microfloră abundentă.

INTESTINUL GROS MICROFLORA INTESTINALĂ – diverse microorganisme, care metabolizează componentele hranei rămase netransformate, produşii de metabolism fiind absorbiţi.

MICROFLORA DE FERMENTAŢIE

PROBIOTICE

produşii de metabolism au efect fiziologic benefic. Sănătatea colonului este asigurată de dominaţia microflorei de fermentaţie în deterimentul celei de putrefacţie.

GLANDELE ANEXE  glandele salivare  ficatul  pancreasul Glandele salivare se deschid în cavitatea bucală şi produc saliva cu ajutorul căreia se realizează digestia bucală. După mărime, glandele salivare sunt : glande salivare mici glande salivare mari.

 Glandele salivare mici sunt dispuse în mucoasa bucală şi linguală şi secretă numai mucină.  Glandele salivare mari sunt dispuse în grosimea pereţilor cavităţii bucale şi secretă atât mucină cât şi enzime (amilază numită şi ptialină).

GLANDELE ANEXE FICATUL – cea mai mare glandă din organism localizat în cavitatea abdominală, în partea

superioară dreaptă, sub diafragmă îndeplineşte o varietate de funcţii, care pot fi

grupate în: funcţia biliară;

funcţiile metabolice; alte funcţii ale ficatului.

FICATUL FUNCŢIA BILIARĂ – constă în secreţia bilei BILA este alcătuită din: apă, săruri biliare, pigmenţi biliari, colesterol, lecitină, mucină şi substanţe minerale. Sărurile biliare sunt cel mai important constituent al bilei. Sunt sărurile de sodiu ale acizilor biliari (acid glicocolic şi taurocolic). îndeplinesc următoarele funcţii: emulsionează grăsimile şi facilitează activitatea lipazei pancreatice; formează cu grăsimile complecşi coleinici solubili în apă, permiţând absorbţia grăsimilor şi a vitaminelor liposolubile; au rol laxativ; menţin echilibrul microflorei colonului, având rol antiputrid; stimulează formarea bilei.

FICATUL O problemă importantă este menţinerea unui raport optim între sărurile biliare, lecitină şi colesterol, pentru evitarea precipitării colesterolului, care formează calculii

biliari (pietre, colesterol precipitat). Bila este formată în mod continuu de către celulele hepatice şi se varsă: fie în duoden (în timpul digestiei)

bilă hepatică

fie în vezica biliară (în pauzele digestive) bilă veziculară, care se varsă în duoden din vezicula biliară, numai în timpul alimentaţiei.

FICATUL  Funcţiile metabolice ale ficatului: Funcţia glicogenică – biosinteza glicogenului pe seama glucozei din alimente (glicogenogeneză) glucid de rezervă procesul de glicogenogeneză se produce şi din grăsimi şi protide (glicogenoneogeneză) Funcţia adipogenetică – conversia enzimatică a lipidelor neutre în fosfatide, care sunt mai uşor metabolizabile. Când sinteza enzimelor implicate este dereglată, apare infiltraţia grasă a ficatului CIROZĂ  Ficatul poate transforma glucidele în exces în lipide şi invers, lipidele în glucide. Funcţia proteinogenetică – biosinteza unor proteine, enzime, conversia amoniacului rezultat din reacţiile de dezaminare în uree. Alte funcţii: reglează metabolismul unor ioni (Na+, K+, Cl-), reglează metabolismul apei, funcţie anti-toxică, funcţie hematopoetică etc.

PANCREASUL

 Secretă sucul pancreatic, cu rol foarte important în digestie (conţine -amilază, lipază, tripsinogen, chimotripsinogen şi

carboxipeptidaze)  Produce insulina