Preafrumoasa Laura

JOAN SMITH

Preafrumoasa Laura Traducerea [i adaptarea \n limba român` de ION GEICU

ALCRIS Romance

Capitolul 1 Laura Talmadge se opri în fa]a restaurantului „Pivni]ele Fran]ei” pentru a contempla afi[ul care o reprezenta în m`rime natural`, dominat` de inscrip]ia „Ambian]` muzical` cu fermec`toarea Laura la org`”. Dup` cum ceruse, numele ei de familie nu figura nic`ieri. Nu acceptase s` cânte la orga electric` în acest local, patru seri pe s`pt`mân`, decât cu aceast` condi]ie. Academia regal` de muzic` n-ar fi v`zut f`r` îndoial` cu ochi buni ca o elev` atât de str`lucit` ca Laura s` se produc` în public pentru a-[i rotunji veniturile. Degeaba se l`uda „Pivni]ele Fran]ei” c` era unul din restaurantele cele mai scumpe din Londra, acesta nu era nicidecum genul de loc frecventat de înalta societate, departe de asta... Îndat` ce-i treceai pragul, primul adjectiv care-]i venea în minte pentru a califica acest decor prea luxos era acela de „preten]ios”. Nu întâlneai aici domni ie[i]i de la Oxford sau Cambridge, nici con]i sau duci. Din când în când, puteai z`ri o vedet` de televiziune sau de cinema, dar nu prea des.

6

JOAN SMITH

Cu p`rul blond protejat de un fular, Laura î[i ridic` gulerul impermeabilului. Trei pietoni îi aruncar` o privire în trecere, f`r` s` remarce cea mai mic` asem`nare între aceast` siluet` firav` [i somptuoasa femeie din afi[ul expus în vitrin`. Trebuie spus c`, în afar` de figur`, n-aveau într-adev`r nimic în comun. Afi[ul fusese realizat în urm` cu [ase luni pentru Aimée, organista dinaintea ei. {i când, dup` plecarea ei, Jerry Holmes, patronul, o angajase pe Laura, el se mul]umise s` lipeasc` o fotografie m`rit` a chipului ei deasupra corpului voluptuos al lui Aimée. În fa]a pieptului plin care se rev`rsa din decolteul ame]itor [i al acestei talii ridicol de sub]iri, Laura f`cu o mic` grimas`. Ai fi zis c` este afi[ul unui film prost de mâna a doua. Dar s` încerci s` convingi un om ca Jerry Holmes... – Va trebui s` fii sexy, îi declarase el. S` pui în eviden]` cea mai bun` parte a fizicului t`u. S` o pui în valoare. Am s` te înv`], vei vedea. În ceea ce prive[te muzica, mai ales f`r` cea clasic`. Cân]i într-un restaurant, nu într-o biseric`. „Tico Tico”, „La vie en rose”, iat` ce le trebuie clien]ilor mei! Ace[tia nu sunt nici fe]e biserice[ti, nici pu[ti, ci b`rba]i însura]i care ies cu iubitele lor sau celibatari care î[i caut` norocul. Vin aici ca s` se distreze. – Ce vre]i s` spune]i prin sexy? întrebase Laura, neîncrez`toare. – Ei bine, de exemplu, va trebui s`-]i sco]i ochelarii. M` întreb, de altfel, de ce îi por]i. – Oh, nu i-am pus decât pentru a citi contractul. Nu voi avea nevoie de ei ca s` cânt. Am s` înv`] buc`]ile pe dinafar`.

PREAFRUMOASA LAURA

7

– S` fie într-un ceas bun! Ai ochi splendizi, mari, lumino[i... Nu te zgârci cu machiajul. Î]i va trebui de asemenea o rochie decoltat`, bineîn]eles. – Decoltat`? – Vezi chelneri]a de acolo? îi spusese el ar`tându-i o tân`r` îmbr`cat` cu o bluz` ]`r`neasc` [i cu o fust` lung`. – Da. Într-un col] retras al s`lii, chelneri]a era ocupat` s`-[i pileasc` unghiile, cu o ]igar` în col]ul buzelor. Bluza ei mulat`, cu un decolteu adânc, dezv`luia rotunjimi generoase. – Iat` ce vreau s` spun. Sexy, dar rafinat. Laura nu se putu împiedica s` zâmbeasc`. Jerry avea o p`rere foarte stranie despre rafinament. – Cân]i foarte bine, ad`ugase el, mult mai bine decât Aimée. Dar asta nu-i de-ajuns. Va trebui de asemenea s` te adaptezi ambian]ei. Clien]ii sunt dornici s` vad` fete frumoase. Ei caut` o schimbare pl`cut` a obi[nuitului. Unii vor dori s` te duc` s` v` termina]i seara în alt` parte... În]elegi la ce fac aluzie... S` nu accep]i niciodat`. }in la respectabilitatea localului meu. – N-ave]i nici o grij`, am s` fiu atent`, domnule Holmes, r`spunsese ea reprimându-[i un zâmbet. – Spune-mi Jerry. Aici form`m cu to]ii o mare familie. El aruncase atunci o privire întreb`toare so]iei lui. {i Vera Holmes, care o examinase pe Laura din cap pân` în picioare, p`ruse mul]umit`. Era o femeie plinu]` de vreo cincizeci de ani, care în lumina slab` din restaurant ar`ta cu zece ani mai pu]in. Ea st`tea la cas`. Ca [i chelneri]ele era îmbr`cat` în costum rustic, dar se dorea elegant`, dup` cum demonstra

8

JOAN SMITH

colierul de perle false [i inelele care-i sclipeau pe toate degetele. Vera era tot atât de tipic englezoaic` precum so]ul ei. Ei î[i botezaser` restaurantul „Pivni]ele Fran]ei” pentru c` g`seau asta distins. {i ei ]ineau mult la distinc]ie, nu din ambi]ie social`, ci pentru a justifica pre]urile exorbitante pe care le practicau. – Câ]i ani ai, micu]a mea? o întrebase Vera. Sper c` nu e[ti minor`? Pentru c` nu vreau s` avem necazuri cu poli]ia. – Am dou`zeci [i unu de ani, fi]i lini[tit`. – Pari foarte tân`r`. – Pot s` v` ar`t permisul de conducere, propusese Laura scotocind în geant`. Ei îl studiaser` cu aten]ie înainte de a i-l inapoia. – Va p`rea mai în vârst` cu un coc. Coada asta de cal nu va merge, spusese Jerry. {i cu o rochie pu]in provocatoare... – Taci, i-o t`iase Vera. Laura nu este ca Aimée. Ea are clas`. Caut`-i mai curând o rochie de sear`. În fine, [tii mai bine decât noi ce ]i se potrive[te. Numai s` nu fii nici vulgar`, nici prea sobr`. În]elegi ce vreau s` spun? – Din satin ro[u, sau... începuse Jerry. So]ia lui îi ceruse din nou s` tac`. – Cred c` în]eleg, îi asigurase Laura. {i acum, se întreba ce gen de rochie s`-[i pun` ca s`-i mul]umeasc` pe amândoi. – Foarte bine. O s` lucrezi de la orele nou` seara pân` la dou`sprezece [i jum`tate, de miercuri pân` sâmb`t`, \i declarase Vera. De patru ori câte o jum`tate de or`, cu treizeci de minute pauz` între fiecare num`r. O s` prime[ti un onorariu, plus bac[i[urile. Aimée a[eza totdeauna un pahar pe

PREAFRUMOASA LAURA

9

org` [i punea chiar ea în el o bancnot` de o lir` înainte de a începe s` cânte ca s` le arate clien]ilor c` nu se mul]umea cu m`run]i[! În general, clien]ii dau un bac[i[ când cer o melodie la alegerea lor. Ce faci afar` nu ne prive[te, dar aici nu vreau s` avem necazuri. Un restaurant ca acesta poate c`p`ta repede o proast` reputa]ie. Fire[te, dac` un client te place, po]i accepta s`-]i ofere un pahar. Mai ales dac` este un obi[nuit de-al casei. – Jerry m-a avertizat deja. Fi]i lini[tit`. Am altceva de f`cut decât s`-mi pierd timpul cu clien]ii. – Bine. Cu ce te ocupi în afar` de a cânta la org`? – Urmez cursurile Academiei regale de muzic` [i n-o prea scot la cap`t cu banii. – N-ai familie? – Ba da. Un frate. Este pastorul parohiei Saint-Peter. Pastorii nu întorc banii cu lopata. – Mie îmi spui? Când, din întâmplare, vine vreunul, se mul]ume[te cu un pahar de vin ieftin [i dac` las` un [iling bac[i[, fetele se pot declara fericite! – Cred totu[i c` Francis n-a intrat niciodat` într-un loc ca acesta, afirm` Laura. Sala restaurantului sem`na cu o pivni]`. Pere]ii erau acoperi]i cu tapet ro[u cu auriu, cu oglinzi încastrate aproape peste tot. L`mpi electrice în sfe[nice aurii imitau lumina pâlpâitoare a lumân`rilor. Lumân`ri de data aceasta veritabile, luminau mesele acoperite cu fe]e de mas` albe. Pentru a confirma numele restaurantului, mânc`rurile erau scrise în francez`, cu traducerea în englez` al`turi.

10

JOAN SMITH

– Dac` ]i-e foame, po]i lua o gustare la buc`t`rie, în timpul pauzelor. Chiar de la început, Vera îi ar`tase o bun`voin]` matern` Laurei, atât de slab` [i de palid` [i, mai ales, nicidecum insolent`. Pentru Vera, insolen]a era cea mai mare nenorocire. Ea nu putea risca s-o uite pe organista care o precedase pe Aimée, cea care încercase s`-l seduc` pe Jerry, pân` acolo încât acesta îi împrumutase bani. Ce idiot! Dac` se lansaser` în afaceri, o f`cuser` pentru a-[i cump`ra ferma la care visau [i nu pentru acte de filantropie! – Exist` vreun col] lini[tit unde a[ putea înv`]a în timpul pauzelor? întrebase Laura. Am de f`cut adesea lucr`ri pentru Academie. Teme de scris... – Este o cabin` mic` lâng` vestiar. Vei putea folosi m`su]a de toalet` drept birou. *** În picioare pe trotuar în cea]a acestui început de aprilie, Laura se gândea la cele trei luni pe care le petrecuse la „Pivni]ele Fran]ei”. Acumulase o experien]` foarte bogat`. Acum [tia s` fac` fa]` avansurilor seduc`torilor de tot soiul. De[i întotdeauna amabil` cu clien]ii, nu le d`dea niciodat` numele ei de familie [i nici adresa. Dac` se întâmpla s` accepte s` bea un pahar cu unul dintre ei, nu-l l`sa niciodat` s-o conduc` acas`. În fa]a comportamentului ei irepro[abil, Jerry [i Vera o adoptaser` definitiv. P`stra distan]a fa]` de

PREAFRUMOASA LAURA

11

clien]i, nu se servea de la bar f`r` s` pl`teasc`, nu-[i umplea buzunarele cu mâncare înainte de a pleca [i nu lua linguri]ele de argint, pe scurt, era o fat` „foarte bine”. Când cumnata Laurei n`scu, în februarie, îi g`sir` o locuin]` organistei lor. Jerry era proprietarul mai multor apartamente în apropierea restaurantului [i el îi propuse unul dintre ele. Ea accept` f`r` nici o ezitare. Garsonierele erau atât de rare [i atât de scumpe la Londra! Din p`cate, amenaj`rile hot`râte de Vera nu se potriveau deloc cu gusturile ei. – Am decorat-o eu îns`mi, declarase cu mândrie doamna Holmes când o dusese s` viziteze apartamentul. Ceea ce s`rea în ochi, era un amestec exploziv de ro[u, portocaliu, galben [i verde. În salon, o canapea de culoare purpurie trona al`turi de un mare fotoliu verde, totul pus pe o mochet` galben`. În fa]a ferestrei înguste, perdelele erau de un ro[u aprins. Lustre din metal auriu luminau masa din placaj l`cuit. Camera avea dimensiunile unui dulap, ca [i buc`t`ria care era echipat` totu[i cu un frigider [i o ma[in` de g`tit cu gaze. Dar toate acestea nu aveau importan]` pentru Laura. Esen]ial` era chiria foarte rezonabil`. – De ce s` fac apel la un decorator care ar fi cerut o avere? Eu sunt capabil` s-o fac la fel de bine, nu g`se[ti? Prea mul]umit` c` g`sise unde s` stea, Laura n-o contrazisese pe Vera. Se m`rginise s-o întrebe: – N-o s` v` sup`ra]i dac` am s` fac unele mici schimb`ri? Mama mi-a l`sat mo[tenire câteva lucruri pe care a[ dori s` le p`strez. Au o valoare sentimental`, ad`ugase ca s` n-o jigneasc`.

12

JOAN SMITH

– De ce nu, draga mea? E[ti la tine acas`. Instaleaz`-te cum î]i place. Atâta timp cât nu faci pete pe mas`, nici g`uri de ]igar` în mochet`... Dar [tiu c` nu e[ti de genul care d` petreceri nebune[ti. – Bineîn]eles c` nu! – Nu ca vecinele tale! Aceste dou` femei nu sunt mai manechine ca tine [i ca mine. Jerry s-a l`sat în[elat de gogo[ile lor [i nu putem face nimic înainte de expirarea contractului lor de închiriere. Una dintre ele se pretinde oaspete într-un club privat pentru b`rba]i. Exist` un nume pentru acest gen de femei... [i nu-mi permit s`-l pronun]. Oricum n-ai s` le vezi în mod frecvent. Î]i petreci zilele la Academie [i patru seri din [apte la restaurant. {i apoi, trebuie din când în când s` mergi la fratele t`u? – Da. În fiecare duminic`. – N-ai un iubit? Dr`gu]` cum e[ti, ai cu siguran]` o mul]ime de curtezani! – Mi se întâmpl` s` ies doar foarte rar. Prietenii mei sunt studen]i [i n-au mijloace s` fac` nebunii. Mergem la cinematograf, la conferin]e sau la concerte când putem ob]ine locuri în picioare. – Am convingerea c` într-o zi vei fi bogat` [i celebr`. Sunt ner`bd`toare s` te v`d pe scena de la Albert Hall, îmbr`cat` ca o prin]es` [i primit` cu un tunet de aplauze! – În ziua aceea, v` promit c` ve]i avea bilete! – Minunat! Vom fi încânta]i. Laura se str`dui s`-[i înfrumuse]eze apartamentul. Micul ei covor persan ascunse o parte din mochet` [i canapeaua

PREAFRUMOASA LAURA

13

disp`ru sub o cuvertur` afgan` ]esut` de mân`. Puse pernele de satin pe ultima etajer` a unui dulap împreun` cu oribilele bibelouri alese de Vera. Pe masa rulant`, scrumiera cromat` cu inscrip]ia „Pivni]ele Fran]ei” fu înlocuit` cu serviciul de ceai de argint al mamei ei. Strânse cu grij` tapiseria de pe perete – un tigru [i o pas`re pictate pe catifea neagr` – pe care o puse sub pat [i o înlocui cu un peisaj din secolul al XIX-lea. N-avea mijloacele s` fac` mai mult, dar aceste mici îmbun`t`]iri d`deau apartamentului un cu totul alt aspect. *** Laura arunc` o scurt` privire ciudatei sale dubluri de pe afi[ care zâmbea la intrare – sfâr[ise prin a se obi[nui cu ea – [i împinse u[a restaurantului „Pivni]ele Fran]ei”. Îndreptându-se spre cabina ei, observ` c` sala era pe jum`tate goal`. Î[i piept`n` p`rul pe spate pân` când acesta îi c`zu pe umeri în valuri suple [i naturale, apoi trecu la metamorfozarea ei. Cu ajutorul unui creion negru, î[i recontur` linia sprâncenelor [i-[i alungi ochii c`tre tâmple. Î[i umbri pleoapele cu fard mov, î[i d`du cu fond de ten, î[i ruj` buzele cu roz aprins [i se redres` pentru a aprecia rezultatul. Satisf`cut`, î[i ag`]` la urechi cercei mari din cristal care scânteiau ca diamantele în lumina blând` a s`lii. Lui Jerry îi pl`ceau bijuteriile sclipitoare. Pe degetul inelar al mâinii stângi î[i strecur` un inel împodobit cu un safir fals uria[. Avea mâini încânt`toare, lungi [i fine, cu unghii frumoase.

14

JOAN SMITH

Cu toate c` era mai pu]in dezvoltat` decât [i-ar fi dorit domnul Holmes, rochia ei de sear` albastru închis î]i t`ia r`suflarea. Îi descoperea cu generozitate umerii [i se mula pe talia fin` [i pe [oldurile zvelte. Mânecile lungi îi d`deau o înf`]i[are foarte sofisticat`. Se privi înc` o dat` în oglind`. Doamne Dumnezeule! se gândea ea, p`rin]ii mei ar fi îngrozi]i dac` m-ar vedea! Cu toate acestea, fratele ei o convinsese s` accepte aceast` slujb`. Avea o minte destul de deschis` încât s` nu considere imoral ca organista de duminic` s` cânte în timpul s`pt`mânii la orga electronic` într-un restaurant. Francis nu era unul dintre acei pastori demoda]i [i rup]i de realitatea lumii moderne. Într-o sear`, o aduse chiar pe so]ia lui, Mavis, la „Pivni]ele Fran]ei” pentru a asista la spectacolul dat de Laura. De altfel, ca mul]i al]i pastori tineri, î[i abandonase de mult` vreme ]inuta tradi]ional` de pastor protestant. – Îmi pare r`u c` nu te pot ajuta din punct de vedere financiar, Laurie, îi spusese el. Dar cu na[terea copila[ului... – Nu-]i face griji pentru mine, Francis. Ai f`cut deja mult pentru mine l`sându-m` s` locuiesc la tine timp de doi ani de zile. Acum cunosc Londra ca pe buzunarul meu [i sunt capabil` s` m` descurc. Mi-a mai r`mas un an de studii pân` s`-mi iau diploma. A[ putea s` m` descurc f`r` s` lucrez, dar a[ vrea s` pun deoparte ceva bani... pentru c`, anul viitor, a[ vrea s` m` consacru compozi]iei. – Poate dac` ne-am muta într-o locuin]` mai mare? În acest caz, ai s` po]i s` te întorci la noi.

PREAFRUMOASA LAURA

15

– De ce nu? Poate voi fi [i eu c`s`torit`... cine [tie? – Sper c` nu cu unul dintre tipii care-i întâlne[ti la restaurant! – Bineîn]eles c` nu! îi r`spunse ea râzând. Dar se gândise la acel client care o cerea în c`s`torie de câteva ori pe s`pt`mân`... El venea la „Pivni]ele Fran]ei” aproape în fiecare sear`, în afar` de sâmb`t`. În seara asta, intrând în sal`, îl v`zu instalat la masa lui obi[nuit`. Proiectorul se aprinse [i Jerry, în smochingul s`u prost croit, o anun]`. Ea salut`, zâmbitoare. Î[i pusese repertoriul la punct cu Holmes. Începea cu o serie de melodii extrase din comedii muzicale ca „Hello Dolly!” sau „Cabaret”, foarte u[or de cântat pentru ea. Dup` p`rerea ei, ceea ce cânta aici nici m`car nu merita numele de muzic`. Avea un stil str`lucitor [i nu se zgârcea cu arpegiile, ceea ce d`dea publicului impresia c` ascult` muzic` bun`, sporindu-i emo]ia. Obligat` s` le repete, cânta buc`]ile f`r` partitur` [i aproape f`r` s` gândeasc`. Putea astfel s` observe pe îndelete publicul. La sfâr[itul primei p`r]i, se ridic`, salut` [i disp`ru în spatele cortinei, înainte ca admiratorul ei s` i se poat` adresa. Începea într-adev`r s-o agaseze cu aerele lui de îndr`gostit iremediabil! Totu[i, la sfâr[itul p`r]ii a doua, fu cuprins` de oarecare mil` pentru Sean Bowden. Se ridica deja ca s-o invite la masa lui. – La pauza urm`toare, Sean, r`spunse ea. – Nu voi mai fi aici. Trebuie s` plec devreme în seara aceasta, spuse el cu o privire rug`toare de câine b`tut. Voi lipsi toat` s`pt`mâna... Sperasem s`-]i pot vorbi pu]in înainte de a m` întoarce acas` pentru vacan]a de prim`var`.

16

JOAN SMITH

Sean studia economia la Universitatea din Londra, dar împotriva voin]ei sale, deoarece visa s` intre în lumea prestigioas` a artelor – teatru, cinema, muzic` sau literatur`. N-avea talent pentru nici una dintre ele [i se înc`p`]âna s` cread` c` era f`cut pentru asta. Pentru a-[i p`stra sacrosanctul ei anonimat, Laura îi ascunse faptul c` [i ea î[i continua studiile. {i misterul de care se înconjura jucase probabil un rol important în atrac]ia pe care o exercita asupra lui. – În cazul acesta, s` bem un pahar de adio, r`spunse ea înso]indu-l la masa lui. – Ca de obicei? se interes` el cu un zâmbet complice. – Ca de obicei. Cu Sean, ea comanda întotdeauna vin ro[u. Era b`utura cea mai ieftin` [i se temea ca serile lui la „Pivni]ele Fran]ei” s` nu-l coste prea scump. Nu p`rea totu[i s` fie s`rac. Cu toate c` era îmbr`cat simplu, nu era lipsit de elegan]`. În aceast` sear`, purta o hain` de stof` de lân` [i un pulover de ca[mir. În câ]iva ani, va fi cu siguran]` un b`rbat foarte frumos, dar, pentru moment avea totul dintr-un pu[ti în cre[tere, cu picioarele lui lungi prea slabe, cu p`rul negru care-i c`dea pe frunte [i cu ochii lui negri care o priveau ca [i cum era un înger c`zut din cer. Când li se aduse paharele, el încerc` s`-i ia mâna atât de prompt încât vaza în care se deschisese un trandafir alb se cl`tin` periculos. – Am s` lipsesc toat` s`pt`mâna, repet` el pândind pe figura Laurei efectul acestei ve[ti. Ea î[i ascunse u[urarea sub un mic zâmbet trist.

PREAFRUMOASA LAURA

17

– Te duci la familie? – Da, la proprietatea noastr` din Sussex, la Hazelhurst. – Sper s` ai o vacan]` pl`cut`. – Cum a[ putea... atât de departe de tine... [opti el mângâindu-i degetele. Dac` tat`l meu n-ar fi bolnav, nu m-a[ duce. Sub pretextul de a bea o înghi]itur` de vin, Laura î[i eliber` înceti[or mâna. – Ce o s` faci în absen]a mea? întreb` el. – Voi continua s` masacrez aceast` org` de miercuri pân` sâmb`t`! – S-o masacrezi? Cân]i ca un înger! Tu e[ti toat` un înger, de altfel, cu p`rul t`u... ca o ploaie argintie pe umeri. Laura, nu vrei s`-mi vorbe[ti despre tine...? – Nu este mare lucru de spus. – Mi te imaginez într-un castel fermecat, cu o zân` protectoare... Te hr`ne[ti cu nectarul florilor [i cite[ti poeme de diminea]a pân` seara... – Ce plictiseal`! o astfel de via]` nu mi-ar pl`cea de loc, Sean! Te asigur c` nu sunt prin]es` cum nu sunt nici spioan`... nici m`car o v`duv` bogat`! Sunt o englezoaic` obi[nuit`, obligat` s` muncesc pentru a-mi câ[tiga existen]a. – De ce-mi calci în picioare iluziile? Nu este nimic obi[nuit în tine, exclam` el cu entuziasm. Corpul t`u pare s` fi fost sculptat în filde[! Mi-ar pl`cea s` te iau cu mine la Hazelhurst, s` te prezint familiei. – Drag` Sean, f`cu ea pe un ton matern, la ce ar folosi asta? Nu vom fi niciodat` mai mult decât prieteni. Sunt încântat` c` î]i plac, dar...

18

JOAN SMITH

– Te plac? Eu? Dar sunt nebun dup` tine, ]i-am spus-o de sute de ori! Când [tiu c` te voi vedea seara, nu-mi mai g`sesc locul. În zilele când nu cân]i, îmi petrec timpul r`t`cind pe str`zi în speran]a s` te z`resc în mul]ime, s` te urm`resc pân` acas` ca s` aflu în sfâr[it cine e[ti! – Ar fi preferabil s` înve]i! Cum ]i-ai luat examenele? – N-am înc` rezultatele. F`r` îndoial`, am e[uat în mod lamentabil. Cum vrei s` m` intereseze infla]ia [i taxele pe profit? Tot ce-mi doresc este s` fiu cu tine. C`s`tore[te-te cu mine, Laura. Las`-m` s` te scot de aici, f`cu el ar`tând sala cu un gest larg al bra]ului. El izbi cu cotul un chelner care trecea cu o tav` înc`rcat` cu pahare [i care reu[i în mod miraculos s` evite o catrastrof`. Sean îi arunc` o privire indignat` [i relu`: – Locul t`u nu este aici. Tu e[ti ca... o orhidee fragil` care cre[te pe un morman de gunoi. – Exagerezi! „Pivni]ele Fran]ei” este un local foarte elegant, zise ea pe un ton ironic. – Când am intrat aici acum dou` luni, nu mi-am închipuit c` via]a mea avea s` fie astfel schimbat`... Laura, n-am ie[it cu nimeni de la acea sear` memorabil`. – Gre[e[ti. Ar trebui s` te întorci la fetele de vârsta ta. Eu sunt mult prea b`trân` pentru tine. – Nu-i chiar a[a. Nu sunt atât de tân`r cum crezi! A[ putea foarte bine s` abandonez universitatea [i s`-mi g`sesc un serviciu. – Sean! Ce spui? Gânde[te-te la viitorul t`u! – Un viitor f`r` tine este de nesuportat! exclam` el cu înfl`c`rare.

PREAFRUMOASA LAURA

19

– Trebuie s`-]i termini studiile. {i nu-]i mai vâr\ în cap c` e[ti îndr`gostit de mine, deoarece nici m`car nu m` cuno[ti! – Pentru c` nu vrei... este nedrept, deoarece tu [tii totul despre mine. – Prima dat` când am acceptat s` iau un pahar cu tine, te-am avertizat. Nu-mi dau niciodat` nici numele, nici num`rul de telefon unui client. Prietenia noastr` a[a s-a întemeiat. {i dac` asta nu-]i este suficient, de ce vii aici? Ai face mai bine s` m` ui]i. – Cât e[ti de crud`, Laura. M` chinuie[ti. Dac` m` gândesc bine, cred c` am s` r`mân la Londra. Mama va face o criz` de nervi, fratele meu va asmu]i poli]ia pe urmele mele... Cu atât mai r`u! Ei m` trateaz` totdeauna ca pe un pu[ti, bomb`ni el. El b`tu cu pumnul în mas` [i de data asta vaza se r`sturn`. – Ah! M` întreb de ce mesele acestea blestemate sunt atât de mici! – Este adev`rat, Sean, e[ti un pu[ti. O alt` femeie în locul meu ar putea profita de tine. – Nu tu. O [tiu. Refuzi chiar s` m` la[i s` te conduc acas` sau s`-]i trimit flori. Exist` un alt b`rbat? Asta este? Fu cât pe ce s`-i r`spund` afirmativ pentru a t`ia scurt aceast` conversa]ie absurd`, apoi se r`zgândi de team` s` nu provoace un scandal. – Nu, Sean. Numai c` în acest moment b`rba]ii nu m` intereseaz`. – Ai fost maltratat`! Asta este! Nu te b`tea, cel pu]in? exclam` el strângând pumnii. Am s` te r`zbun!

20

JOAN SMITH

– Nu, nu m-a b`tut nimeni. Nu fi atât de melodramatic. – Dar cum se explic` indiferen]a ta? De ce e[ti atât de rezervat`, de inaccesibil`? Nu ]i-am spus niciodat` Laura, dar dac` tu crezi c` nu te-a[ putea între]ine, te în[eli. Familia mea este foarte bogat`. Eu însumi am mo[tenit o mic` avere de la un unchi. Din p`cate, un notar m`rginit refuz` s` m` ating de ea pân` la majorat! – Dar eu nu sunt o aventurier`! – Nu, tu e[ti un înger. – Hot`rât lucru, ]ii s` m` faci s` port aripi! – {tiu c` banii nu te intereseaz`. C`utând în buzunarul interior al hainei, el scoase o cutie mic` p`trat` pe care o deschise cu o mân` neîndemânatic`. Laura î[i re]inu r`suflarea, uluit` de ceea ce v`zu: un inel împodobit cu un diamant la fel de mare ca falsul safir pe care-l purta... – Îl am din familie, declar` el. El scoase inelul din cutie [i i-l puse pe deget. Curioas` s` [tie dac` piatra este veritabil`, îl l`s` s-o fac`. Avea o montur` veche, simpl` [i elegant`. Str`lucirea extraordinar` a diamantului o orbi. – De unde ai acest inel, Sean? Este magnific! – Nu atât de mult ca tine. Îl accep]i? Este un inel de logodn`... – Nu, bineîn]eles c` nu! Il scoase [i i-l d`du înapoi. – Aceast` bijuterie apar]ine familiei de genera]ii. Fratele bunicului meu, Thaddeus, l-a adus din India la începutul anilor 1880. Te rog, p`streaz`-l. Mi-ar pl`cea ca aceast` problem` s` fie rezolvat` înainte de a pleca.

PREAFRUMOASA LAURA

21

– Dar este deja rezolvat`, Sean! El o implor` înc` o dat`, apoi oft`. – Trebuie s` fug. I-am promis mamei c` voi fi acas` în aceast` sear`. – Ai face mai bine s` te gr`be[ti. – Da, trenul meu pleac` peste un sfert de or`. – Sean! N-o s`-l mai prinzi! – M` a[teapt` un taxi. Promite-mi c` vei fi înc` aici, la întoarcerea mea. – Voi fi. N-am nici o inten]ie s`-mi p`r`sesc slujba. Îi s`rut` mâna [i se ridic`. Pu]in mai târziu, a[ezat` în fa]a orgii, îl mai v`zu în pragul u[ii, în picioare, cu ochii a]inti]i asupra ei. De[i foarte probabil î[i pierduse trenul, sfâr[i prin a ie[i. – Admiratorul t`u a plecat devreme seara asta, îi spuse Vera când se întâlnir` la buc`t`rie dup` a treia parte a programului. – Da. Mul]umesc lui Dumnezeu, n-am s`-l mai v`d s`pt`mâna asta! Devenise teribil de insistent. În seara asta mi-a oferit chiar un diamant! N-am [tiut cum s` scap de el... – Ai o inim` bun`, Laura. La întoarcerea lui, n-ai decât s` te a[ezi la masa altuia câteva seri la rând. O s` vezi c` va ajunge s` în]eleag`. – M` îndoiesc! S`pt`mâna trecut`, am încercat s` nu-i dau aten]ie dar nu era nimic de f`cut... A insistat pân` când n-am mai putut suporta aerul lui de câine b`tut. – Este mai curând un b`iat dr`gu], remarc` Vera. Era mare, diamantul acela?

22

JOAN SMITH

– Enorm! El pretinde c` este o bijuterie de familie. – Posibil... [tii, dac` era s`rac, nu putea veni aici în fiecare sear`. Este mult prea scump pentru un simplu student. Bowden... a[a îl cheam`? – Da. Sean Bowden. – Acest nume îmi spune ceva. L-am citit în ziare, cred, sau l-am auzit la televizor. Ce face tat`l lui? – Nu [tiu. Dup` toate aparen]ele, tr`ie[te la ]ar`. – Ar merita osteneala s` descoperi, Laura! La urma urmelor, poate este lord? – Noroc c` se apropie sfâr[itul anului [colar! Va pleca s`-[i petreac` vara în Sussex [i toat` aceast` poveste nu va mai fi decât o amintire. – Este adev`rat c` este pu]in prea tân`r... Vrei o pr`jitur`, draga mea? Au r`mas câteva ecleruri. – Ei bine... A[ prefera s` termin langusta pe care o v`d acolo. – Serve[te-te. M` întreb cum se pot înghi]i viet`]ile astea oribile! Când te gânde[ti c` lumea pl`te[te o avere pentru a[a ceva! – Nu [tii ce pierzi! r`spunse Laura fluturând furculi]a în aer. Este o adev`rat` desf`tare! Veni momentul ultimei apari]ii. Lui Jerry îi pl`cea ca seara s` se încheie cu melodii vesele [i antrenante. Aleseser` muzic` sud-american`: un potpuriu de cântece braziliene [i, la sfâr[it, marele succes al anilor [aizeci, „Tico Tico”, întotdeauna aplaudat c`lduros. Dup` ce salut`, Laura p`r`si scena [i ie[i pe u[a din spate, unde o a[tepta un taxi. Î[i permitea în fiecare sear` aceast` cheltuial` extravagant` atât din grij` pentru siguran]`, cât [i pentru confortul ei.

PREAFRUMOASA LAURA

23

În timpul drumului, reflect` la momentele serii. Dac` Sean avea norocul s` dea peste o femeie care nu risca s` profite de el, [i ea avea. Un b`rbat mai [iret [i mai întreprinz`tor i-ar fi descoperit de mult` vreme adresa [i ar fi sâcâit-o f`r` încetare. Sean era atât de inocent, atât de naiv, atât de îndr`gostit de ea... Va putea oare s` se hot`rasc` s`-l trimit` la plimbare? Totu[i, îndat` ce se va întoarce, va trebui s`-i spun` deschis s` nu mai vin` la restaurant. Era o cruzime s`-l lase s` se fr`mânte degeaba, sear` dup` sear`. Îi oferise o bijuterie de familie drept inel de logodn`, în timp ce nici m`car nu-i [tia numele! Totul p`rea prea absurd. Va fi cu siguran]` foarte r`nit s` fie îndep`rtat timp de câteva zile. Va trece repede peste aceast` încercare [i amândoi se vor sim]i mai bine.

Capitolul 2 În zilele urm`toare, în timpul absen]ei lui Sean, Laura î[i sim]i inima mai u[oar`. Sâmb`t`, seara cu cea mai mare afluen]` la „Pivni]ele Fran]ei”, îmbr`c` rochia neagr` foarte mulat`, cr`pat` pân` la genunchi [i decoltat` în spate aproape pân` în talie. Î[i complet` toaleta cu ni[te cercei enormi [i un mare trandafir prins cu ace pe [old. Era atât de frumoas` încât la intrarea în scen` fu primit` cu un tunet de aplauze. Ea salut` [i se instal` la org`. Când rochia cr`pat` îi dezv`lui picioarele înc`l]ate cu ciorapi de nailon se auzir` fluier`turi admirative. Ea le r`spunse cu un zâmbet larg. Tracul din primele zile disp`ruse de mult` vreme. Îi pl`cea s` fac` pl`cere publicului. Dac` înf`]i[area ei contribuia la aceasta, în ce consta r`ul? Degetele ei începur` s` alerge cu u[urin]` pe claviatur`; inelul cu safir arunca sclipiri sub lumina proiectoarelor. Cercet` cu privirea sala în c`utarea unei figuri cunoscute. Sâmb`ta, se vedea uneori la restaurant o vedet` de la

PREAFRUMOASA LAURA

25

televiziune sau de cinema. Nu îns` în seara aceasta. Remarc` totu[i c` masa cea mai apropiat` de org` era liber`. Era ciudat. În general, sâmb`ta se refuzau clien]i din cauza aglomera]iei. Pu]in mai târziu, chelnerul conduse un b`rbat la aceast` mas`. F`r` îndoial`, [i-o rezervase. Nu era înso]it, dar oamenii de afaceri în trecere veneau adesea singuri [i plecau la fel. Dac` avuseser` o speran]` s` g`seasc` o fat` aici, î[i f`cuser` gânduri în zadar. Jerry nu glumea când era vorba despre respectabilitatea localului s`u. Cu coada ochiului, v`zu c` b`rbatul era deosebit de frumos. Înalt, cu p`rul la fel de negru ca ochii, avea o figur` de latin accentuat` [i de tenul s`u bronzat. În timp ce majoritatea clien]ilor terminaser` de mâncat, el comand` un meniu complet [i, tot gustând dintr-un aperitiv, î[i p`str` ochii a]inti]i asupra Laurei. Înc` unul care nu va întârzia s-o invite la masa lui, se gândi ea cu un mic fior deoarece era genul de client de care se temea – experimentat [i mai în vârst` decât ea. Avea expresia senzual` a unei p`s`ri de prad` [i ochi care spuneau multe. În mai multe rânduri, î[i încruci[` involuntar privirea cu a lui [i avu grij` s` nu-[i mai întoarc` dup` aceea capul spre el. La sfâr[itul fiec`rei buc`]i, el aplauda cu c`ldur`. Când reveni pe scen` dup` prima pauz`, el se ridic`, se apropie de ea [i-i spuse cu un zâmbet deschis: – Bun` seara, domni[oar`! A[ putea s` v` cer s` cânta]i un cântec la alegerea mea? Avea o voce frumoas` [i profund` [i un u[or accent str`in.

26

JOAN SMITH

– Da, dac` o cunosc. R`spunse cu o nervozitate stranie [i incontrolabil`, datorat` desigur manierelor acestui b`rbat, pu]in prea libere dup` p`rerea ei. Într-adev`r, el îi privea gura, gâtul, pieptul... cu un soi de admira]ie lacom`. – Este vorba de „La vie en rose”, spuse el. – Ah... dori]i s-o cânt la org`? – A[ fi încântat. Dumneavoastr` nu cânta]i? – Nu. Este un cântec al lui Edith Piaf, nu-i a[a? – Într-adev`r. Una dintre cele mai bune cânt`re]e din acest secol. Cel pu]in a[a se afirm` la noi, în Fran]a, unde i se spunea „vr`biu]a suburbiilor”... Pe dumneavoastr` v-a[ compara mai curând cu o porumbi]`. Poate c` nu cânta]i, dar vocea are dulcea]a unui gângurit... – Sunte]i francez? Ce întrebare stupid`! Tocmai îi spusese... – Da, locuiesc la Paris. El puse atunci în pahar o bancnot` îndoit` [i Laura recunoscu o hârtie de cinci lire. Era mult prea mult pentru o singur` melodie... Frumosul str`in a[tepta evident mai mult decât o bucat` muzical` pentru banii lui. Ei bine, î[i zise ea, o s` fie decep]ionat. La sfâr[itul melodiei, îi adres` un mic semn din cap la care el îi r`spunse cu un zâmbet satisf`cut. Apoi, el începu s` studieze lista cu deserturi [i î[i sfâr[i cina aruncându-i doar o privire din când în când. Spre marea ei u[urare, a doua parte a programului se termin` f`r` ca el s` se manifeste. Dar, când un alt client îi ceru s` bea un pahar cu el, ea îl refuz` cu o voce pu]in prea tare. Voia s`-l fac` s` în]eleag` pe str`in c` nu

PREAFRUMOASA LAURA

27

r`spundea niciodat` avansurilor clien]ilor. Din p`cate, dup` aerul lui aprobator [i plin de speran]`, în]elese c` tactica ei d`duse gre[. El credea c` nu-l refuzase decât pentru c` a[tepta s` fie invitat` de el! Ro[ie de jen`, ie[i din scen` în mare grab`. M`car dac` ar pleca! se gândi ea dup` a doua pauz`. Dar era tot acolo, în fa]a unui pahar de coniac. Îndat` ce o v`zu, se ridic` [i veni în întâmpinarea ei. – Pot s` v` ofer un pahar, domni[oar`? Grea meserie ave]i... Face]i totul ca s` fi]i pe placul b`rba]ilor pe care dup` aceea sunte]i obliga]i s`-i descuraja]i. – A]i fost deja prea generos. Eu nu beau niciodat` când cânt. Mul]umesc. – {i dup` aceea, ve]i accepta s` veni]i la masa mea? Inoportunul de adineauri tocmai a plecat. – Nu. Mul]umesc, oricum, zise ea cu ochii pleca]i pe claviatur`. – Dar credeam... v` rog, o implor` el. Sunt un str`in pierdut în acest mare ora[. Vreau doar s` stau pu]in de vorb`, asta-i tot. – Atunci... accept zise ea pe nea[teptate. Ce risca? Dac` era în trecere, nu va putea s-o urm`reasc` mult timp cu insisten]ele lui, ca Sean care locuia la Londra. În plus, pauza urm`toare era ultima din acea sear`. Dup` aceea, va cânta, va s`ri în taxiul ei [i se va duce acas`. {i apoi acest b`rbat degaja un magnetism irezistibil. Era atât de frumos... Când termin` de cântat, el se ridic` pentru a o primi la masa lui.

28

JOAN SMITH

– Ce a]i dori s` be]i, domni[oar`? Un coniac, [ampanie? – M` voi mul]umi cu un pahar de vin ro[u. – În cazul acesta, da]i-mi voie s` v` dau un sfat. Noi francezii suntem exper]i în acest domeniu, [ti]i asta. Cred c` ve]i prefera un vin mai u[or decât cel de Bordeaux... Un vin de Beaujolais poate, sau unul mai vechi... – Nu, un vin obi[nuit va fi foarte bine. – Ah, nu! Imposibil... Acesta v-ar da o impresie proast` despre podgoriile noastre! Mmm... alegerea este limitat`, morm`i el parcurgând lista de vinuri. Am s`-l chem pe cel care se ocup` de vinuri. – Inutil. N-avem a[a ceva aici. Eu iau întotdeauna vinul casei. – În]eleg din asta c` nu primi]i un procentaj din b`uturile la care v` antrena]i prietenii s` le consume, declar` el cu atâta umor [i gentile]e încât nu putea s` se supere. Pu]in îmi pas`, o s` ne oferim totu[i o sticl` de vin bun. Cel pe care îl comand` avea un pre] astronomic, ea [tia. – Este o prostie, protest` ea, eu nu [tiu nimic despre vinuri. Nu voi [ti s`-l apreciez. {i o sticl` întreag`... – Am s` v` ajut s-o be]i. – În cazul acesta, domnule... – Dufresne. Henry Dufresne. Presupun c` am onoarea s` m` adresez „fermec`toarei Laura”? Din cauza fotografiei dumneavoastr` am intrat aici. {i din cauza numelui restaurantului. De altfel, un nume am`gitor. Acest local n-are fran]uzesc...

PREAFRUMOASA LAURA

29

–... decât numele, admise ea cu un zâmbet mali]ios. – {i fotografia este în[el`toare. Este departe de a face dreptate „fermec`toarei Laura”, zise el privind-o insistent cu ochii lui negri. Ea sim]i imediat împurpurându-i-se obrajii. – Mul]umesc, murmur` ea cât putu de calm`. – A]i putea da în judecat` desenatorul care a îndr`znit s` v` fac` o caricatur` atât de grosolan`. A[ putea [ti numele dumneavoastr` de familie? – Nu... adic`, spune]i-mi Jones. Laura Jones. Dumnezeu [tia de ce, nu putea s`-i dezv`luie acestui str`in atât de curtenitor c` ]inea s`-[i p`streze anonimatul. Când chelnerul aduse sticla cu vin, Dufresne studie eticheta cu aten]ie, apoi gust` vinul cu un aer de cunosc`tor. El pocni din limb`, reflect` un moment [i sfâr[i prin a cl`tina din cap. – Merge! Vinul de Beaujolais trebuie servit mai [ambrat [i acesta nu este din p`cate dintr-un an bun. M` a[teptam la a[a ceva. Scuza]i-m`, domni[oar` Jones, c` nu pot face mai mult. – Va fi perfect, îl asigur` ea. Acest vin i se p`ru de o sut` de ori mai bun decât ce bea de obicei. – V`d c` sunte]i într-adev`r expert în vinuri, spuse ea pentru a începe conversa]ia. – În vinuri [i în femei... ca orice francez care se respect`. Dac`-mi pot permite la „Pivni]ele Fran]ei” femeile sunt de mult mai bun` calitate decât vinurile. {i de asemenea mai scumpe, îmi închipui, ad`ug` el cu un mic zâmbet întreb`tor. Laura sim]i c`-i st` inima în loc. El î[i dezv`luise inten]iile mult mai direct decât se temuse.

30

JOAN SMITH

– Aici, femeile nu sunt de vânzare, domnule. Dac` dumneavoastr` c`uta]i acest gen de companie... – V-am jignit? întreb` el încruntându-[i sprâncenele, cu un aer consternat. Nu eram r`u inten]ionat. Ah! În]eleg... a]i crezut c` inten]ionam s` cump`r favorurile unei femei, a[a-i? M-a]i în]eles gre[it. Laura nu vedea nicidecum ce alt sens ar fi putut da cuvintelor lui. Era preferabil s` schimbe subiectul... – Poate am supraestimat modul în care vorbi]i engleza, declar` ea. – Am înv`]at-o singur. Am v`zut adeseori filme engleze[ti în versiune original` [i am citit îngrozitoarele voastre ziare. F`r` s` mai amintesc despre frecventele mele c`l`torii de afaceri în Anglia. – Ce fel de afaceri, domnule Dufresne? întreb` ea, u[urat` s` se afle pe un teren sigur. – Destul de variate. Posed între altele o podgorie în valea Rhonului. Dar dac` sunt la Londra, am venit s` preg`tesc turnarea unui film. – Un spot publicitar despre vinurile podgoriei dumneavoastr`? – Nicidecum. Pentru un film de fic]iune, un film adev`rat. Unele scene se vor turna la Paris, dar ac]iunea se va desf`[ura la Londra. Va avea suspans... [i dragoste, bineîn]eles. – Sunte]i produc`torul? – Nu m` ocup decât de finan]area lui, dar am un cuvânt de spus în alegerea actorilor. {ti]i s` juca]i teatru, Laura?

PREAFRUMOASA LAURA

31

– Nu... – Ce p`cat! Cu un fizic ca al dumneavoastr`! Îndat` ce v-am v`zut, Maria a încetat s` fie brunet` [i a devenit blond`... Maria este eroina filmului nostru. P`rul dumneavoastr` blond argintiu este atât de extraordinar... – Oh! Este culoarea lui natural`! – Este fire[te reac]ia unei femei, Laura. Lua]i toate complimentele mele drept insulte... V-ar pl`cea s` juca]i în filmul meu? – Nu. – Ciudat. La Paris, toate fetele viseaz` s` devin` staruri! – În cazul acesta, n-ave]i decât dificultatea alegerii? – Maria este englezoaic`. – Multe englezoaice viseaz` [i ele s` fac` film. – Dar nu Laura? întreab` el cu triste]e. – M` tem c` nu. – Ce face]i în afar` de a cânta la org`? – Am... o alt` ocupa]ie. Lucrez în timpul zilei... – Ce fel de lucru? insist` el. Cât de misterioas` sunte]i... Încep s` m` întreb dac` nu sunte]i o spioan`! – Dau lec]ii de org`, min]i ea. – Lec]ii la domiciliu? – Nu, într-o [coal`. – Ce [coal`? – Academia regal` de org`, invent` ea, încredin]at` c` un str`in nu va pricepe nimic. – Face parte din Academia regal` de muzic`? – Nu...

32

JOAN SMITH

– {i visa]i s` cânta]i într-o zi la Albert Hall? [i s` face]i turnee prin lumea întreag`? Sunt sigur c` ve]i avea succes cu repertoriul variat pe care-l oferi]i, zise el pe un ton neutru. Era oare serios? Nu-[i b`tea joc de ea? – {ti]i foarte bine c` ceea ce cânt aici nu este demn de o sal` de concerte. Asta nu este decât muzic` de ambian]`, spuse ea cuprins` brusc de un acces de furie. – Atunci, nu sunte]i o adev`rat` muzician`? – Ba da! Cânt aici ca s`-mi câ[tig existen]a domnule Dufresne. – Spune-mi Henri, te rog. La ce or` termini aici? – Foarte târziu. La dou`sprezece [i jum`tate, r`spunse ea, [tiind din experien]` ce-i trecea prin cap. – La ora aceea exist` cu siguran]` alte localuri înc` deschise. {i mâine este duminic` remarc` el cu un aer nevinovat. – Cânt [i duminic`. – Aici? – Nu... în alt` parte. – Alte secrete! exclam` el. Nu ai cumva un so]? – Nu, slav` Domnului! Dac` ]ine]i s` [ti]i, cânt într-o biseric`. – Ce biseric`? – Oh! nu catedrala Saint-Paul. Într-o mic` biseric` de cartier. Numele ei nu v` va spune nimic. – Spune-mi-l, totu[i. Am s-o g`sesc. {tiu s` m` descurc, s` [tii. Sunt o pas`re în trecere... un porumbel c`l`tor, ca s` fiu mai exact. Eu ]i-am spus toate secretele mele.

PREAFRUMOASA LAURA

33

– Indiscre]ia este o meteahn` urât`, Henri. Aceast` biseric` nu prezint` nici-un interes turistic. Nev`zând-o, nu pierzi nimic. – Ba da, pe dumneata. Nu vrei s` mi-o spui? – Nu insista, r`spunse ea, aruncând o privire pe ceas. – {tiu ce nu este în ordine. Mori de foame. Las`-m` s` te duc s` cinezi. – Nu ies niciodat` cu clien]ii. Este regulamentul casei. Trebuie s` plec, acum. – Ai dreptul s` stai cu un client în restaurant, dar nu în alt` parte, asta este? Ce regulament ciudat! – Asta este... Trebuie s` mai cânt înc`, în seara asta. Mul]umesc pentru vin. A fost excelent. – Mul]umesc pentru încânt`toarea dumitale companie, replic` el. El se ridic` odat` cu ea [i se înclin` politicos. Din nou pe scen`, Laura se for]` s` evite privirea lui a c`rui îndr`zneal` o f`cea s` se simt` prost. {i apoi, punea prea multe întreb`ri, era prea gr`bit. Era un b`rbat frumos, avea un farmec nebun [i umor, dar sim]ea c` interesul pe care i-l purta era numai sexual. La sfâr[itul ultimei jum`t`]i de or`, salut` [i alerg` la buc`t`rie. O s` m`nânce pu]in` langust` dac` mai r`m`sese, pe urm` se va duce acas`. – Ce ai s`-mi oferi, Chester? îl întreb` ea pe buc`tarul [ef. – O cin` adev`rat`, Laura. Melci, langust` pr`jit`, cartofi fier]i [i o salat` asortat`. Ce spui? – Dar este un osp`]! [i arat` delicios... A contramandat-o un client?

34

JOAN SMITH

– Nu, este înc` acolo, te a[teapt`. Un b`rbat frumos, pe cuvântul meu. Un francez. A întrebat un chelner ce-]i place [i a comandat-o pentru tine. – Henri Dufresne? Hot`rât lucru, exagereaz`! exclam` ea sup`rat`. – Chelneri]ele îl g`sesc totu[i teribil de seduc`tor. – Dar nu i-am promis niciodat` c` voi cina cu el! – Nu refuza. {tii cât cost` aceast` mas`... A comandat de asemenea [ampanie, [i nu oricare! – Va merge prea departe! Chester, dac` accept, n-o s` m` lase s` m` întorc singur` acas`... Mi-e team`. – Dac` vrei, am s` te înso]esc în ma[in`, dar nu po]i refuza o cin` atât de bun`. Asta va fi o mic` lec]ie pentru acest domn, asta-i tot! Reflectând pu]in, Laura î[i spuse c` Chester avea dreptate. – Bine, zise ea. Vei fi gata s` plec`m peste aproximativ o or`? – Am s` te a[tept, o asigur` el cu un zâmbet complice. Poft` bun`! Sigur` c` dup` asta nu-l va mai vedea niciodat` pe Henri Dufresne, Laura se duse s` i se al`ture. – Exagerezi, protest` ea. }i-am spus c` n-am s` pot cina cu dumneata. – Ah... iertare! M-ai prevenit c` nu po]i cina cu mine în afara acestui local. Am dedus deci c` trebuia s` te invit aici... – Dar este o curs`! – Poate, dar mai curând pl`cut`, nu? declar` el în timp ce chelnerul punea în fa]a Laurei farfuria cu melci.

PREAFRUMOASA LAURA

35

Chester îi preg`tea cu [ampanie, cu unt [i usturoi [i era una din specialit`]ile care constituia mândria restaurantului „Pivni]ele Fran]ei”. – Foarte pl`cut`, recunoscu ea. – Am comandat [ampanie. {ampanie Dom Perignon. M` îndoiesc din p`cate c` va fi dintr-un an bun... În 1954, viile au fost atacate de man`. El o gust` f`r` s` formuleze nici o critic` [i concedie chelnerul cu un semn al mâinii. – O voi servi eu însumi. În]elegi, [ampania trebuie turnat` de la în`l]ime, încât spuma s` r`mân` la suprafa]`. Nu sunt mofturos, dar exist` totu[i anumite reguli de respectat. – Am remarcat într-adev`r c` nu e[ti genul care s` te plângi, zise Laura cu un mic zâmbet ironic. – S` în]eleg c` m` tachinezi? Foarte bine. Îmi plac femeile care au umor. Englezoaicelor în general le lipse[te complet dar, înc` o dat`, nu m` plâng, este o simpl` constatare. – Bineîn]eles. {i ce p`rere ai despre forma paharelor noastre? Nu-mi spune c`-]i convin! – Este adev`rat. Pentru a aprecia cu adev`rat buchetul [ampaniei, trebuie b`ut` într-un pahar rotund [i delicat. Hollywoodul a adus moda acestor cupe evazate. În plus, [ampania trebuie servit` la [apte grade [i nu înghe]at`, cum pare s` cread` acest chelner prost. Dar nu m` plâng! ad`ug` el izbucnind imediat în râs. F`cea multe gesturi în timp ce vorbea. Buna lui dispozi]ie, accentul, totul la el o distra pe Laura. Hot`rât` s` savureze acest` mas` delicioas`, se abandon` pl`cerii de a fi o simpl` client` a restaurantului „Pivni]ele Fran]ei”.

36

JOAN SMITH

– Propun un toast. Nu, nu ridica înc` paharul. Pentru cea mai frumoas` organist` pe care am întâlnit-o vreodat`! Dar te previn domni[oar`, înainte ca aceast` sticl` s` fie golit`, am s`-]i smulg toate secretele... Acum po]i s` bei. – Am impresia c` am înghi]it praf de pu[c`! exclam` ea dup` ce b`u o înghi]itur`. – Se spune c` a bea [ampanie înseamn` a bea pulbere de stele. De[i mai pu]in poetic`, totu[i, compara]ia dumitale este mai sugestiv`. Bei pentru prima dat` a[a ceva? – Am mai b`ut în ziua în care fratele meu [i-a s`rb`torit ob]inerea diplomei, dar nu era atât de bun`. Din cauza paharelor f`r` îndoial`... [i a Hollywoodului. Dom Perignon este cea mai bun` [ampanie? – Unii a[a cred. Dar totul depinde de data recolt`rii. Anii impari sunt foarte c`uta]i. Este un fel de supersti]ie. Doar 1962 [i 1966 au constituit excep]ii, iar 1951 a fost un adev`rat dezastru. Care este anul recolt`rii domni[oarei, dac` pot îndr`zni s` m` exprim astfel? – Un an par, din nefericire. Anul exact este în mod evident un mister cunoscut numai de serviciile secrete! – N-ai totu[i vârsta s`-]i ascunzi anul na[terii! Ro[e[ti? Cum sunt un gentleman, am s` schimb subiectul. Eu însumi sunt mare amator al [ampaniei Veuve Clicquot, poate numai pentru c` îmi place povestea ei. Sunt atât de romantic! Se spune c` a fost creat` pentru o v`duv` cu numele de Clicquot, obligat` s` munceasc` pentru a-[i între]ine familia dup` moartea so]ului ei.

PREAFRUMOASA LAURA

37

Apoi se lans` într-un istoric al [ampaniei. Evoc` regiunea Fran]ei unde se producea [i critic` violent proastele imita]ii care îndr`znesc s`-i uzurpe numele. Între timp, goleau sticla. – Înc` un pahar. {ampania de calitate nu provoac` niciodat` dureri de cap. – Iat` o boal` pe care n-o cunosc! r`spunse ea. – Cum! De când lucrezi aici, nici m`car o dat` n-ai b`ut pu]in prea mult? – Nu lucrez decât de trei luni, s` [tii... Dar degetul cel mic îmi spune c` mâine diminea]` voi [ti ce este mahmureala! – N-avea nici-o team`. {ampania n-are acela[i efect ca de exemplu coniacul, pot s` te asigur... În Fran]a se tolereaz` dou` sl`biciuni la un gentleman: coniacul [i, dac` este c`s`torit, amantele. – E[ti c`s`torit? întreb` ea, descoperind cu uimire c` aceast` eventualitate nu-i trecuse prin minte. – Eu? Nu. Prive[te-mi mâna stâng`. N-am verighet`. – Este adev`rat, dar asta nu dovede[te nimic. B`rba]ii c`s`tori]i nu poart` to]i o verighet`. – Dup` cât [tiu, nici un celibatar nu poart`. Aceast` conversa]ie devine foarte plictisitoare. Eu care ]i-am promis s` fiu amuzant! Am s` recuperez în timp ce m`nânci aceast` langust`. – {ampania asta se bea într-adev`r foarte u[or... zise ea, surprins` s`-[i vad` paharul din nou gol. – Da. Asta dovede[te c` este excelent`, s` [tii. Exist` soiuri de o]et care î]i zgârie gâtul. {tiai c` acest cuvânt, o]et, înseamn` vin în`crit?

38

JOAN SMITH

– Nu m-am gândit niciodat` la asta. Hot`rât lucru, m` instruiesc. – Ce limbi vorbe[ti în afar` de englez`? – M` descurc în francez` [i în italian`. – Cuno[ti Italia? – Am f`cut o c`l`torie foarte pl`cut` acum câ]iva ani. – Într-o c`l`torie, este important ce oameni sunt cu tine. Trebuie s` fii într-o companie foarte bun`... – Eram cu fratele meu. – Î]i va pl`cea mult Fran]a... când vei merge acolo. Sunt sigur. Când vii s`-mi faci o vizit`? – Cred c` nu trebuie s`-mi fac vise... – {i pentru filmul meu, r`spunsul este tot nu? Vedeta noastr` va fi bine pl`tit`... – Cât? întreb` ea din curiozitate sau poate pentru c` [ampania i se urcase la cap. – Totul depinde de actri]`, declar` el cu o privire plin` de subîn]elesuri. – Oh! Sunt sigur` c` nu vei angaja pe oricine. – Este corect. R`mâi remarcabil de perspicace pentru cineva care nu are obi[nuin]a s` bea... Vedeta noastr` va primi destui bani ca s`-[i ofere un apartament de lux, haine frumoase, câteva bijuterii, o ma[in`... Laura fu imediat asaltat` de b`nuieli. Toate aceste lucruri evocau pentru ea cadourile pe care un b`rbat le ofer` unei amante [i privirea ironic` a lui Henri Dufresne îi confirma c` o f`cuse inten]ionat. – Te intereseaz`? – Din ce în ce mai pu]in. Eu nu sunt actri]`.

PREAFRUMOASA LAURA

39

– Te subestimezi. Eu te consider dimpotriv`, o foarte bun` comedian`... E bun` langusta? ad`ug` el înainte ca ea s` aib` timp s` reac]ioneze. – Delicioas`. – Buc`t`ria fran]uzeasc` o s`-]i plac`. Sosurile, în mod special, sunt inimitabile. – Mi-a pl`cut mult buc`t`ria italieneasc`. – Oh, nu este atât de fin` pentru gusturile delicate ale unui francez. Dar spune-mi... ce face o organist` englezoaic`, duminica, dup` ie[irea din biseric`? o întreb` el dup` ce turn` în paharul Laurei ultimele pic`turi de [ampanie. – Ei bine, de obicei iau prânzul în familie. – {i dup`-amiaz`? Am închiriat o ma[in`. A[ fi foarte fericit dac` ai accepta s`-mi serve[ti drept ghid. Laura scutur` din cap oftând. – Am acceptat doar s` beau un pahar cu dumneata, Henri. M-ai obligat deja s` iau cina cu dumneata [i m`rturisesc c` ]i-am apreciat compania. Acum, nu ne vom mai revedea. El se posomor\ [i o privi în ochi. – De ce, Laura? Se întâmpl` atât de rar... s` întâlne[ti pe cineva ca dumneata. – Lumea este plin` de femei ca mine. – Ah, da? Mi-ar pl`cea s` [tiu unde se ascund. Trebuie s` fie o conspira]ie împotriva lui Henri Dufresne. Va trebui oare s`-mi prelungesc la infinit vizita în Anglia? Vreau s` te rev`d, Laura... Aprilie este atât de frumos la Paris. – Dac` este o invita]ie la Paris, r`spunsul meu este nu. Nu, mul]umesc... [i este un nu categoric.

40

JOAN SMITH

– Vorbeam despre filmul meu! Îmi atribui f`r` încetare gânduri ascunse pe care nu le am. – Îmi pare r`u c` te în]eleg atât de gre[it. – Neîncrederea ta este foarte fireasc`. Când lucrezi într-un loc ca acesta, este preferabil s` fii atent`. Atunci, accep]i pentru mâine? – Imposibil. Sunt ocupat`. – Atunci, am s` revin la „Pivni]ele Fran]ei” în fiecare sear`, pân` când vei ceda. – Ar fi o pierdere inutil` de timp [i de bani. – Banii nu m` opresc. Am destui. – Dar nu lucrez în fiecare sear`, s` [tii. – De miercuri pân` sâmb`t`, nu-i a[a? – De unde [tii? – Este scris la intrare. De miercuri pân` sâmb`t`, ambian]` muzical` la org` cu femec`toarea Laura... Este [i mai bine când Laura este la mas` cu tine. }in s`-]i mul]umesc pentru aceast` minunat` sear`. Regret numai c` n-am putut s`-]i aflu toate secretele. El îi lu` mâna. Ochii îi str`luceau ca dou` diamante negre la lumina lumân`rilor. – Las`-m` s` te conduc acas`. Te rog, nimeni nu va [ti c` ai înc`lcat regulamentul. – Nu insista, f`cu ea cu o voce cald`. El era atât de conving`tor, încât sim]ea c` era gata s` cedeze tenta]iei. Emo]ii tulbur`toare se înv`lm`[eau în ea [i [ampania nu era singura responsabil`. Acest francez avea un asemenea farmec... Îi privi buzele senzuale cu un aer vis`tor. Trebuia s` fie atât de pl`cut, atât de excitant s` fii s`rutat` de el... Deodat`, î[i reveni [i se ridic`.

PREAFRUMOASA LAURA

41

– Scuz`-m`, Henri. Eu... m` întorc. Alerg` la buc`t`rie. – Du-m` acas`, Chester, spuse ea buc`tarului [ef. – Sunt gata. Mica mea cin` ]i-a pl`cut? – A fost excelent`. N-o voi uita u[or! – Nici francezul, când o s` vad` c` pas`rea a zburat l`sându-i în bra]e o not` astronomic`! – O not` de cât? întreb` ea, cuprins` de remu[c`ri. Când Chester îi spuse suma, î[i zise c` era o fest` prea urât` pentru un str`in. Nu voia s` se întoarc` în Fran]a blestemând Anglia [i englezii. – Am s` pl`tesc eu îns`mi masa, hot`r\ ea. – Nu fi proast`! se indign` Chester. – Nu sunt proast`. A fost într-adev`r foarte dr`gu]. Nu pot s`-i fac a[a ceva. Bac[i[urile din seara aceea fur` suficiente pentru a achita nota. Ca în toate sâmbetele, î[i primi cecul [i sticla de vin pe care Jerry o d`dea membrilor personalului în fiecare s`pt`mân` în speran]a de a preveni orice cerere de m`rire de salariu. Cu sticla sub bra], Laura ie[i prin u[a din spate [i se urc` în ma[ina lui Chester. Se gândea c` poate ratase o ocazie unic` de a face film. Dar propunerile acestui b`rbat erau atât de ambigue... Henri Dufresne nu apar]inea unui mediu în care, între alte roluri, o actri]` trebuia s`-l de]in` [i pe cel de amant`? Petrecuse totu[i o sear` excelent`. Ruin`toare, dar pasionant`. Incitant`...

Capitolul 3 Duminic` diminea]`, Laura nu avu dureri de cap. Se trezi foarte târziu [i abia avu timp s` se preg`teasc` pentru a merge s` cânte la Saint-Peter. Era o zi luminoas`. Sorbindu-[i cafeaua, citi în ziar c` Hans Grebel, celebrul organist austriac d`dea un concert de muzic` religioas` la biserica SaintGeorges, în acea dup`-amiaz`. Intrarea era gratuit`. Dup` slujba religioas`, se duse ca în fiecare duminic` s` ia prânzul la fratele ei Francis [i la so]ia lui, pe care îi anun]` c` nu se va întoarce pentru cin`. – Dup` concert, m` voi duce direct acas`. – Cum vrei, Laura. Mavis [i cu mine îl vom duce pe bebelu[ în parc. Este prea frumos ca s` st`m închi[i în cas`, r`spunse Francis. – Este adev`rat, dar acest concert este o ocazie unic`. Nu pot s`-l pierd. Am s` v` telefonez în cursul s`pt`mânii. – Se duse la Saint-Georges cu autobuzul. |n aceast` duminic` frumoas` de prim`var`, publicul nu era prea

PREAFRUMOASA LAURA

43

numeros. Î[i recunoscu colegii de la Academie [i se duse s` li se al`ture. Restul adun`rii se compunea în cea mai mare parte din persoane în vârst`, atrase mai mult de lini[tea locului decât de muzic`. Unii mo]`iau în banca lor când Grebel atac` în mod str`lucit „Ave Maria” a lui Gounod, oper` inspirat` de „Preludiul în do major” de Bach. Laura se l`s` transportat` de aceste maiestuoase acorduri. Francezul Gounod se inspirase pentru „Ave Maria” din opera germanului Bach. {i iat` c`, dup` atâ]ia ani, un auditoriu englez îi aprecia frumuse]ea gra]ie unui organist austriac... Muzica era un limbaj interna]ional care unea popoarele [i desfiin]a frontierele, chiar dac` orga nu se mai bucura de aceea[i popularitate ca pe vremuri. În fa]a folosirii minunate a acestui instrument sacru de care d`dea dovad` Hans Grebel, Laura încerc` un u[or sentiment de vinov`]ie. Nu era o gre[eal` s`-[i iroseasc` talentul într-un restaurant mediocru? Dar trebuia s`-[i câ[tige existen]a. Pu]in` r`bdare [i, într-o zi, va cânta la fel de bine ca Grebel. Oh, via]a nu va fi u[oar`. Hans, de exemplu, unul din cei mai buni organi[ti din lume, cânta ast`zi pentru câ]iva melomani din care cel pu]in jum`tate mo]`iau! Ea nu va fi niciodat` bogat`. Poate c` nici m`car va putea tr`i din muzica ei [i va fi obligat` s` predea ca s`-[i ating` cele dou` scopuri. Când r`sun` ultimul acord, salutat cu aplauze timide, Laura se ridic` [i se îndrept` spre ie[ire împreun` cu prietenii ei. Eu urc s`-l felicit pe Hans Grebel, declar` una dintre studente. Asta o s`-i fac` poate pl`cere, s` [tie c` n-a cântat în fa]a unui public de surzi! Nu e lume prea mult`...

44

JOAN SMITH

– L-a]i v`zut pe tipul acela acolo? întreb` deodat` o prieten` a Laurei ar`tând cu capul fundul bisericii. Un b`rbat frumos, nu? Laura îi urm`ri privirea. Nu era posibil` nici o eroare: acea siluet` elegant` era a lui Henri Dufresne. Îi s`ri inima în piept de bucurie [i î[i aminti imediat farsa urât` care i-o f`cuse ieri. Nu mai avu decât o dorin]`: s` fug` mâncând p`mântul. Dar era imposibil. El deja o descoperise. – Îl cuno[ti? întreb` prietena ei, uluit`. – Da... pu]in. – Ai noroc! – M` întrebam dac` e[ti dumneata, [opti el înainte de a întoarce capul c`tre prietenele ei. Prea uluit` de prezen]a lui, Laura uit` s` fac` prezent`rile [i tinerele se îndep`rtar`. – Sunt chiar eu, articul` ea cu greutate. Dup` toate aparen]ele, îi iertase atitudinea din ajun. – E[ti atât de deosebit`! zise el cu un zâmbet larg. – Ce vrei s` spui? Ah da! F`r` deghizarea mea de scen`. Nu crezi totu[i c` ascult orga unei biserici în rochie de sear`, cu un kilogram de fard pe fa]` [i câte un inel pe fiecare deget! – Nu, bineîn]eles... Ar`]i atât... atât de tân`r`. – Nu sunt înc` centenar`, s` [tii! Câ]i ani îmi dai? – Cam treizeci. Ea surâse la ideea c` lui i se p`rea atât de matur` [i de sofisticat`. – S-ar spune c` asta te flateaz`! exclam` el. Trebuie s` fii într-adev`r foarte tân`r`.

PREAFRUMOASA LAURA

45

– Vârsta n-are nici o importan]`... – Nu vrei s`-mi spui câ]i ani ai? În lumina soarelui, tinere]ea Laurei era [i mai evident`. Taiorul simplu [i bine croit îi punea în valoare zvelte]ea siluetei. – Am vârsta s` votez! – Abia ai f`cut-o, dup` p`rerea mea. – Prin ce întâmplare fericit` te afli aici? întreb` ea cu o privire b`nuitoare. – M`rturisesc c` întâlnirea noastr` nu se datoreaz` întâmpl`rii. Am vizitat un mare num`r de biserici în diminea]a asta... f`r` s` te g`sesc. Atunci, mi-am spus c` m-ai min]it. La drept vorbind, îmi era greu s` mi-o imaginez pe fermec`toarea Laura cântând muzic` religioas`! Dar ]i-am dat o ultim` [ans` citind în ziar c` Hans Grebel d`dea un concert. M-am gândit c` o adev`rat` organist` se va gr`bi s`-l asculte. Mi-a fost greu s` te recunosc. Aveai înf`]i[area unei studente serioase, aici... Ce p`rere ai despre „Ave Maria” lui Gounod? Interesant, nu-i a[a, c` un compozitor francez a fost ales pentru a deschide concertul unui austriac în Anglia? A[adar, Henri Dufresne avusese acela[i gând ca ea... – Interesant de asemenea c` Gounod s-a inspirat din Bach pentru a-[i compune opera. Oare francezii sunt lipsi]i pân` într-atât de imagina]ie? replic` el cu amabilitate. El începu apoi s-o bombardeze cu întreb`ri despre muzic` [i ea avu strania impresie c` trecea un examen [i... c` reu[ise. El era vizibil uimit de cuno[tin]ele ei.

46

JOAN SMITH

– Am trecut? întreb` ea în cele din urm`. – Te rog s` m` ier]i. Când am norocul s` întâlnesc un specialist într-un domeniu, am prostul obicei s` pun întreb`ri. Din simpl` curiozitate. E[ti foarte priceput` la muzic`. M` ier]i? – Cu condi]ia s` m` ier]i pentru ieri sear`. – Am luat, dimpotriv`, plecarea dumitale drept un mare compliment. Am fost foarte flatat c` m` g`seai atât de periculos! – N-a fost deloc a[a! – Ah, da? ]i se întâmpl` deseori s` fugi cât te ]in picioarele când un b`rbat cu totul inofensiv te invit` la cin` numai pentru c` te g`se[te frumoas`? – Nu. Trebuie spus c` b`rba]i atât de galan]i ca dumneata nu se g`sesc pe toate drumurile, Henri, spuse ea. În ce direc]ie mergi? – Oriunde mergi, te voi urma. – Sunt mul]umit` dac` nu-mi por]i pic` pentru ieri sear`... – Î]i port pic` numai pentru c` ai pl`tit cina noastr`. Dar voi reu[i poate s` te iert dac`, în seara asta, ai s` m` la[i s` te invit la cel mai scump restaurant din Londra. Laura reflect` o clip`. Era seara ei liber`, [i timpul era atât de frumos... În plus, Henri i se p`rea mult mai pu]in perisulos în fa]a unei biserici, în plin` zi, decât în penumbra de la „Pivni]ele Fran]ei”. – N-ai nimic altceva de f`cut? – Nu cunosc pe nimeni la Londra. – {i rela]iile dumitale de afaceri, oamenii cu care preg`te[ti filmul?

PREAFRUMOASA LAURA

47

– Ah, dar ace[tia sunt b`rba]i! [i în plus englezi. Adev`ra]i pis`logi. Unul dintre ei se laud` cu o sor` care seam`n` cu un cal, cu din]ii ei mari [i p`tra]i. Ea m-a invitat s` lu`m ceaiul cu ea în aceast` dup`-amiaz`. Am refuzat politicos. – Ai preferat s` vii s`-l ascul]i pe Hans Grebel? – Da. În fine... Te c`utam. O s`-]i petreci seara cu mine? întreb` el, deodat` serios. – A[ fi foarte fericit`, r`spunse ea f`r` ezitare. Ceva o intriga la acest b`rbat, ceva care o f`cea s` uite de orice pruden]`. – Iat` ma[ina mea. Da, [tiu, este parcat` într-un loc interzis. Dac` am nepl`ceri, încep s` vorbesc fran]uze[te. Sunt l`sat întotdeauna s` plec! – Foarte ingenios! – Mul]umesc. Un b`rbat f`r` rafinament este ca o zi f`r` soare: indispus. Vrei s` treci pe la fratele dumitale? Cred c` ai obiceiul s`-l vezi, duminica? – Am luat prânzul la el. Unde vrei s` mergi? – Aceast` zi frumoas` îndeamn` la romantism... Ne trebuie flori, arbori, p`s`ri. Am putea s` ne plimb`m mân` în mân` într-un parc? – De ce nu? Prim`vara este sezonul îndr`gosti]ilor. Cuno[ti Kew Gardens? – Nu. Exist` acolo copaci [i flori? – Este o gr`din` botanic` unic` în lume. – Pe unde o lu`m? – Am s`-]i ar`t drumul. – El îi deschise portiera luxoasei lui ma[ini sport gri metalizat.

48

JOAN SMITH

– Nu [tiam c` se poate închiria acest gen de ma[in`! exclam` ea. Este superb`. – Închiriat`? – Nu mi-ai spus ieri sear` c` ai închiriat o ma[in`? – Mi-a g`sit-o asociatul meu. Poate apar]ine unui prieten. Cea pe care o am la Paris te-ar mira [i mai mult. Italienii fabric` ma[ini formidabile. Am un Ferrari. Ea se instal` pe scaunul de piele. – Nu-]i plac ma[inile Ferrari? întreb` el vizibil decep]ionat de lipsa de reac]ie a Laurei. – Nu [tiu nici m`car cum arat`! Nu cunosc nimic despre ma[ini. – Ma[inile Ferrari sunt foarte scumpe. – E[ti un l`ud`ros îngrozitor! exclam` ea râzând. Vorbe[ti ca un parvenit! – Un parvenit? Apar]in uneia din cele mai vechi familii din Fran]a! – În cazul acesta, ar trebui s` fii obi[nuit s` fii bogat, de atâta timp! – Hot`rât lucru, englezoaicele sunt foarte impertinente, constat` el demarând. Când ajunser` în vecin`tatea Kew Gardens, el exclam`: – Aceasta nu-i o gr`din`, ci un adev`rat ora[! – Da, are chiar un observator [i un teren de golf. Str`b`tur` diverse p`r]i ale gr`dinii, admirând plante rare din lumea întreg`. – Exist` de asemenea câteva cl`diri interesante de vizitat, suger` Laura.

PREAFRUMOASA LAURA

49

– Nu, s` r`mânem afar`, r`spunse el pe un ton hot`rât. Dup` p`rerea mea, nimic nu egaleaz` Versailles [i Trianonul. – Ar fi fost preferabil s` ne fi dotat cu un plan. Acest parc se întinde pe mai multe hectare. – Urmeaz`-m` f`r` team`. Sim]ul meu de orientare este infailibil! Vremea frumoas` atr`sese un mare num`r de vizitatori, dar Laura [i Henri, absorbi]i de minun`]iile pe care le vedeau nu acordau nici o aten]ie mul]imii. La un moment dat, el î[i strecur` u[or mâna sub bra]ul ei [i ea îl las` s-o fac`. – Prive[te acest salcâm! exclam` ea. Are aproape dou` sute de ani. – Vino, cred c` am v`zut ni[te ruine, acolo. Ea [tia c` existau ni[te ruine vechi în parc, dar niciodat` nu crezuse c` puteau fi v`zute de la aceast` distan]`. Ajunser` curând în fa]a templului Bellonei [i a arcului de triumf. – O ruin` are întotdeauna ceva romantic, zise Laura. Acestea nu sunt vechi, bineîn]eles... Ele dateaz` din secolul al XVIII-lea... Erau numite „Nebunii”. În zilele noastre, nim`nui nu i-ar mai veni ideea s` construiasc` o ruin`. – Poate unui nebun, r`spunse el. – Aceste ruine m` fac s` m` gândesc la Italia. – Adev`rat. Italia este plin` de ruine splendide... [i în Grecia este [i mai bine. – Mi-a fost team` s` nu spui „mai r`u”. – Oh nu! Sunt prea francez pentru asta! Eu ador ruinele. Când o s` vii în Fran]a, am s`-]i ar`t vestigiile ocupa]iei romane. Apeductele mai ales. Sunt veritabile minuni arhitecturale.

50

JOAN SMITH

– Nu voi merge în Fran]a cu dumneata, [tii bine. – Po]i înc` visa. }ara mea ]i-ar pl`cea mult. – Nu m` îndoiesc. – În cazul acesta, de ce s` nu vii? – Este imposibil, în acest moment. – A[! Las` totul balt`, lec]iile de org`, „Pivni]ele Fran]ei”... Via]a este scurt`, trebuie s` profi]i de ea. – Nu este numai asta, murmur` ea, gândindu-se la cursurile de la Academie. – Exist` un b`rbat în via]a dumitale? – Nu. – Nimeni nu încearc` s` te scoat` de acolo? Un protector? – Ascultându-te, s-ar spune c` sunt o... o... – O femeie u[oar`, a[a-i? încheie el, impasibil. Îmi pare r`u, te-am r`nit. N-a fost inten]ia mea, dar duci totu[i o via]` penibil`. Probabil c` întâlne[ti mul]i b`rba]i nedemni de stim`, nu-i a[a? – Da, dar sunt [i unii foarte politico[i. – Unul în special? zise el cu o privire ciudat de intens`. – Pe dumneata te consider foarte politicos. – Mul]umesc, domni[oar`, dar nu m` gândeam la mine. Exist` unul de exemplu care dore[te s` te ia în c`s`torie? – Ei bine, da... – Vei accepta? – Nu. Este adorabil, dar mult prea tân`r. Peste câ]iva ani, va fi un so] excelent, zise ea cu un zâmbet înduio[at la amintirea lui Sean [i a stâng`ciei lui. – Peste câ]iva ani, nu va fi f`r` îndoial` atât de gr`bit s`-[i pun` lan]ul de gât!

PREAFRUMOASA LAURA

51

– Cât cinism, Henri! Sunt convins` c` Sean este într-adev`r genul de b`rbat care se c`s`tore[te, declar` cl`tinând gânditoare din cap. – Sean? repet` el. – Acesta-i numele lui. – {i s-a îndr`gostit nebune[te de „fermec`toarea Laura”? întreb` el pe un ton ironic [i totodat` de tachinare. – Cel pu]in, este convins de asta. Zâmbetul ironic al lui Henri disp`ru subit [i îi strânse bra]ul cu un aer furios. – Nu. Sean nu se va c`s`tori cu dumneata! declar` el. Ce însemna oare acest inexplicabil acces de furie? Dar el se îmblânzise deja. – Nu vei fi fericit` cu un b`rbat prea tân`r, relu` el cu blânde]e. Dumneata e[ti o femeie. Ceea ce î]i trebuie, este un b`rbat, unul adev`rat! Intensitatea privirii lui ar`ta limpede c` cel la care se gândea nu era altul decât el însu[i. El ]inea înc` bra]ul Laurei încât aproape o durea [i când i-l l`s`, o f`cu pentru a o îmbr`]i[a. Prea surprins` ca s` reac]ioneze, ea îi v`zu fa]a apropiindu-se de a ei. O fa]` deformat` de furie. Ciudat pentru un b`rbat care, chiar dac` indirect, tocmai îi vorbise de dragoste... El o imobiliz` în bra]ele lui tari ca o]elul [i puse st`pânire pe buzele ei cu aviditate. Ea sim]i imediat c`-i fuge p`mântul de sub picioare. Tot ce era în jurul ei disp`ru. Furia lui Henri d`dea acestui s`rut o brutalitate, o ner`bdare care o lu` pe nepreg`tite [i sim]i doar c` inima îi b`tea nebune[te. Apoi, \ncetul cu \ncetul, s`rutul lui deveni tandru. El începu s`-i mângâie încet

52

JOAN SMITH

spatele. Tulburat` de aceast` îmbr`]i[are extrem de pl`cut` care trezea în ea senza]ii necunoscute, în]elese c` un foc nou îi cuprindea pe amândoi. Cu r`suflarea t`iat`, încerc` s` se desprind`, s`-l resping`. În zadar. Se ag`]a de buzele ei ca [i cum via]a lui depindea de asta. În cele din urm`, el se hot`r\ s`-[i ridice capul, cufundându-[i privirea în ochii ei. Ea avu aproape impresia c` se vede \ntr-o oglind`, foarte uimit` de surpriza din ochii lui [i, \n clipa aceea, i se p`ru ciudat de vulnerabil. – Oare Sean te s`rut` a[a? întreb` el cu o voce t`ioas`, dându-i brusc drumul. – El nu m-a s`rutat niciodat`, m`rturisi ea în [oapt`. – Dulcea mea Laura, las`-m` s` te duc departe de aici. Sunt bogat. Vino la Paris cu mine. – Nu pot. E[ti nebun... Te rog s` nu mai vorbim despre asta, Henri. – Te-ai sup`rat? – Dar la ce te a[teptai? Îmi propui s`-]i fiu amant`, [i ar trebui s` fiu flatat`? Cuvântul c`s`torie nu face parte cu siguran]` din vocabularul t`u! – Face parte din cel al lui Sean? – El m` cere în c`s`torie de fiecare dat` când îl v`d. – {i aceasta este c`s`toria pe care o dore[ti? – Bineîn]eles. Faptul c` lucrez într-un restaurant cântând la org` nu înseamn` c` sunt o tân`r` u[uratic`. De ce m` prive[ti a[a? Nu m` crezi? – Mi-ar pl`cea s` nu te cred, imagineaz`-]i, [opti el. Expresia lui se îmblânzise considerabil.

PREAFRUMOASA LAURA

53

– De ce? Nu în]eleg... Hot`rât lucru, Henri, cinismul t`u este f`r` limit`. Trebuie s` fie sângele francez care-]i curge în vene... S` plec`m. Aud oameni sosind. – Da. To]i copacii ace[tia încep s` m` oboseasc`. Este timpul s` beau ceva. – Mi-ar pl`cea o cea[c` bun` de ceai. – Ceai? Eu m` gândeam la [ampanie. – Nu e[ti deloc rezonabil. – Sunt bogat, e foarte simplu. – Într-o zi, cred c` vei construi o nebunie ca acestea de aici! – M` întreb dac` nu sunt deja gata s` fac una... r`spunse el ca [i cum vorbea cu el însu[i. – Ce vrei s` spui? întreb` ea, descump`nit` de expresia lui preocupat`. – Unele lucruri sunt greu de explicat... E[ti sigur` c` preferi ceai? – Da. Trebuie s` te adaptezi obiceiurilor engleze[ti, s` [tii. Vino, v`d un salon de ceai acolo. – Capitulez! Laura va avea ceaiul ei [i chiar una din pr`jiturile indigeste engleze[ti, dac` vrea. Cât despre mine, m` voi preface c` g`sesc delicioas` aceast` oribil` ap` cald`! – Cât` m`rinimie! – {tiu. Se instalar` la o mas` în fa]a unei ferestre ce d`dea spre o gr`din` plin` cu flori. – Nu-]i dau voie s` iei decât o singur` pr`jitur`. Trebuie s`-]i p`strezi apetitul pentru aceast` sear`, zise el cu gravitate. Ai un restaurant s`-mi propui?

54

JOAN SMITH

– Sunt atâtea... – Cel de la hotelul meu este acceptabil. {tii hotelul Ritz? – Numai dup` fa]ad`! Este un hotel foarte luxos. Trebuie s` fii bogat precum Cresus! – Acum c` te-ai convins, nu în]eleg de ce nu te ar`]i mai amabil` cu mine. Ce femeie ciudat` e[ti! Vamp` seara, [col`ri]` în timpul zilei... [i nici una din ele nu-l place pe Henri Dufresne. – Gre[e[ti. Îmi placi mult. Ceea ce îmi displace, este insisten]a de a m` duce la Paris. – {i de asemenea, ideea de a juca în filmul meu. Refuzul t`u m` dep`[e[te, fermec`toare Laura! – Înceteaz` s` mai îmi spui astfel! Eu nu sunt fermec`toarea Laura, sunt Laura Talmadge. – Talmadge? Ieri sear` erai Laura Jones... – Ah! nu voiam s`-]i spun. Asta pentru c`... eu nu dezv`lui niciodat` adev`rata mea identitate clien]ilor, în caz c` unul dintre ei ar vrea s`-mi telefoneze sau s` vin` la mine acas`. Nimic mai simplu. – Presupun c` prietenul t`u Sean î]i cunoa[te numele? – Nu. E[ti primul c`ruia i l-am dezv`luit. – De ce mie? – N-am f`cut-o inten]ionat. Mi-a sc`pat. N-are importan]` la urma urmei, pentru c` nu tr`ie[ti la Londra. Apropo, când te întorci la Paris? – Curând. – Când? insist` ea, str`duindu-se s`-[i ascund` decep]ia. – Îndat` ce te voi convinge s` m` înso]e[ti, replic` el pe un ton calm. Unde locuie[ti, Laura?

PREAFRUMOASA LAURA

55

– N-am s`-]i mai spun nimic. – N-am decât s` caut în cartea de telefon. – Sunt sute de Talmadge în Londra. – {i de Laura Talmadge? – Ah, nu... Nu sunt în cartea de telefon. – De ce? – Ca s` evit ca unele persoane prea întreprinz`toare, descoperind din întâmplare numele meu, s` m` deranjeze la telefon! – În cazul acesta, voi continua s` te deranjez la restaurant. Termin`-]i ceaiul. Plec`m. – Deja? – Da. În definitiv, n-o s` cin`m în Londra. Un prieten mi-a sugerat un restaurant bun în împrejurimi, „Coco[ul Ro[u”. Mergem? – Da! S` mergi la ]ar` într-o confortabil` ma[in` sport era o adev`rat` pl`cere. Laura privea peisajul defilând prin geamul deschis. – Care este titlul filmului t`u, Henri? – „În a[teptarea Mariei”, r`spunse el dup` o scurt` pauz`. Este un titlu provizoriu. – În locul t`u, a[ g`si altul. – Ascult propunerile tale. – Despre ce este vorba în acest film? – Despre dragoste. O tân`r` care se plictise[te în satul ei de provincie se hot`r`[te s` mearg` la Paris, apoi pleac` în Anglia unde i se întâmpl` tot felul de aventuri.

56

JOAN SMITH

– Ieri sear` spuneai c` era o englezoiac` sau am în]eles eu gre[it? – Am spus-o... în speran]a c` vei accepta mai u[or rolul. – {i suspansul, în toate astea? – Care suspans? – Ai vorbit despre dragoste [i despre suspans. Am crezut c` e vorba de un film de spionaj, sau poli]ist... – Nu, nu, suspansul este în intriga amoroas`. Ea era totu[i gata s` jure c` sugerase cu totul altceva. Hot`rât lucru, p`rea s` nu aib` decât o vag` idee despre filmul lui... Oare totul nu era decât o pur` inven]ie? – Exist` o scen` în care eroina se g`se[te fa]` în fa]` cu un asasin. Poate ]i-am spus deja? Nu-i vorbise despre un asasin... Laura avu brusc certitudinea c` min]ea. – Atunci, ai o idee de titlu? – Ce ai zice de „Maria închipuit`”? Un titlu inspirat de „Bolnavul închipuit” al lui Moliere... – Crezi c` am n`scocit filmul ca s` m` fac interesant, nu-i a[a? întreb` el pe nea[teptate. – Într-adev`r. Este un truc vechi de când lumea, atât de vechi încât am crezut c` b`rba]ii au încetat s`-l mai foloseasc`! Ca [i p`c`leala cu pana de benzin`... – Cine este cinic acum? Ai dreptate. Filmul nu exist`, dar a[ fi încântat s` produc ceva care s`-]i fac` pl`cere. – Cu ce te ocupi când nu e[ti produc`tor? – Sunt produc`tor... dar de carne de vit`, nu de filme. Am de asemenea... – În cazul acesta nu tr`ie[ti la Paris? Numai dac`, bineîn]eles, nu î]i pa[ti turmele pe Champs-Elysées...

PREAFRUMOASA LAURA

57

– Las`-m` s` continuu. Am un apartament la Paris, dar casa familiei mele este situat` pe valea Moselei, regiunea vinului bun [i a cresc`toriilor de vite. Posed realmente o podgorie. Exista oare un singur cuvânt adev`rat în toat` aceast` poveste? Surprinse o expresie \ngrijorat` pe fa]a lui, ca [i cum ar fi vrut s` adauge ceva, sau poate s` se scuze... – Îmi por]i pic`? zise el simplu. – Nu. Sunt decep]ionat`, asta-i tot. Î[i regret` imediat cuvintele. Ce r`u putea s`-i fac` asta, la urma urmei? – A fost o prostie s` te mint, spuse el luându-i mâna. }ineam mult s` m` placi... Ce tâmpenie! Sesiz` în ochii lui negri [i str`lucitori un amestec de emo]ii imposibil de descifrat. – Te-ai obosit degeaba, Henri. Celebritatea [i bog`]ia nu m` impresioneaz`. Altfel, mi-a[ fi abandonat de mult` vreme meseria de organist`! – Boga]ii nu sunt to]i la fel, Laura, zise el cu blânde]e. Aceast` remarc` suna ciudat în gura lui, iar Laura sim]i c`, de data asta, era sincer. – {tiu, spuse ea. Cina î[i pierduse pu]in din farmecul ei. Restaurantul „Coco[ul Ro[u” era un mic han de ]ar` unde preparatele nu erau extraordinare, iar serviciul l`sa de dorit. – N-ar fi trebuit s`-l cred pe prietenul meu, declar` Henri. N-are gusturi prea bune... – Nu fi atât de snob! Nu po]i mânca melci [i langust` în fiecare zi. G`sesc c` acest coco[ în vin este foarte bun.

58

JOAN SMITH

– Totu[i, n-are nici o savoare. {i aceast` pâine! Parc` ar fi de beton! – Ah, da? Ei bine ai din]ii buni! Vei mesteca betonul cu u[urint`... – Un b`rbat fl`mând m`nânc` orice, r`spunse el f`r` s` se tulbure. Îi puse dup` aceea întreb`ri despre familia ei. Îi vorbi despre moartea p`rin]ilor, cu câ]iva ani în urm`, despre fratele ei devenit preot [i despre greut`]ile pe care le întâmpinase pentru a-[i continua studiile. La amintirea mor]ii mamei, î[i [terse pe furi[ o lacrim`. Îi povesti totul, cu excep]ia faptului c` era înc` student`. Henri o ascult` cu un real interes. – Iat` ce ar face mult` lume s` plâng`! exclam` el. Povestea ta ar merita s` fie adaptat` pentru cinema. Biata orfan` obligat` s` se lupte pentru a supravie]ui, fratele preot... Cu câteva acorduri languroase de vioar`, ar fi perfect! Nu ne mai r`mâne decât s` g`sim b`rbatul cel r`u care s-o urm`reasc` pe eroina noastr`... – Da. Ar putea fi francez, de exemplu? – Bun` idee! Nu ne lipse[te decât finalul. Bineîn]eles, trebuie ca aceast` sfâ[ietoare poveste s` se termine ca în basme. – Ea l-ar putea întâlni pe F`t-Frumos... nu... un simplu milionar ar fi mai potrivit pentru publicul modern. – Ce ai prefera, Laura? – Un bogat armator grec, poate... este foarte la mod` ast`zi, zise ea pe un ton lini[tit. A[ putea s` m` retrag pe o insul` greceasc` [i s` construiesc ruine...

PREAFRUMOASA LAURA

59

– Nu m` iei în serios! exclam` el. – Ba da. Dac` m` gândesc bine, a[ înclina mai degrab` pentru un [eic arab... Sunt cei mai boga]i. – Te în]eleg. Cu pre]ul la care a ajuns benzina... Apropo, va trebui s` fac plinul la ma[ina mea, la întoarcere. Deodat`, o expresie îngrijorat` îi umbri din nou fa]a. Ceva îl preocupa, dar ce? Nu era totu[i pre]ul benzinei! Trebuia s` fac` plinul ma[inii lui. Ma[ina lui... Ce-i spusese? C` era închiriat`, c`-i fusese împrumutat`... Laura fu cuprins` din nou de b`nuieli. {i dac` aceast` ma[in` îi apar]inea? O conducea cu o dexteritate remarcabil`. {i era înmatriculat` în Anglia. Dac` era a lui... – M` duc s` pl`tesc nota. M` întorc. Gânditoare, îl privi îndep`rtându-se. Dac` tr`ia în Anglia, de ce pretindea c` este francez? Pentru a-[i asigura un farmec suplimentar? Din ce în ce mai convins` c` n-avea alt scop decât s-o seduc` în timpul weekendului, se sim]ea derutat`. {i totodat` nefericit`. Aprecia compania lui Henri Dufresne. Îl g`sea chiar periculos de atr`g`tor. Totu[i, când reap`ru, p`rea atât de respectabil încât se lini[ti. Era foarte elegant, sigur pe el. Vorbea ca un om care primise o bun` educa]ie... Nu, hot`rât lucru, n-avea nimic dintr-un func]ionar de birou dornic s` se distreze.

Capitolul 4 Henri se opri la prima benzin`rie deschis`. În timp ce vânz`torul de la pompa de benzin` f`cea plinul, el verific` nivelul uleiului [i presiunea cauciucurilor, ceea ce nu f`cu decât s` confirme b`nuielile Laurei. {i-ar fi dat atâta osteneal` pentru o ma[in` închiriat`? El î[i l`sase portofelul pe scaun. Îl f`cu în mod discret s` alunece spre ea [i, f`r` s`-l ia în mân`, îl deschise. Cum era prea întuneric ca s` poat` citi, aprinse lampa de veghe la torpedo [i atunci v`zu numele Richard Bowden, scris liter` cu liter`! Stupefiat`, cercet` rapid celelalte acte. Nu mai avea nici o îndoial`: fermec`torul înso]itor francez era fratele lui Sean! Laura în]elegea f`r` greutate motivul acestei înscen`ri. Sean î[i anun]ase probabil familia c` vrea s-o ia de so]ie, poate în momentul în care rezultatele examenelor lui, dezastruoase, ajunseser` la Hazelhurst. Crezând c` ea este responsabil` de acest e[ec [i luând-o drept o fat` obi[nuit` de cabaret, care nu urm`rea altceva decât o c`s`torie cu un mo[tenitor bogat, l-au

PREAFRUMOASA LAURA

61

trimis pe fratele mai mare s` se informeze... A[adar, p`rerea lui era f`cut` dinainte: o lua drept o aventurier`, o femeie care nu visa decât s` fie star de cinema [i, în orice caz, s` fac` totul pentru a duce o via]` vesel` la Paris cu un b`rbat bogat [i frumos. Nimic uimitor c` a crezut c` o s-o impresioneze cu Ferrariul lui, cu podgoria [i banii lui! Totul se explica. Oricare ar fi adev`rata lui meserie, î[i ratase voca]ia de actor, î[i zise Laura. Vorbea fran]uze[te într-un fel conving`tor. Încerc`rile lui de seduc]ie aveau toat` înfl`c`rarea necesar`... Trecând în revist` propriile ei reac]ii, se lini[ti c` totul în atitudinea ei trebuie s`-i fi dovedit c` nu avea nimic dintr-o fat` de cabaret. Pe deasupra, îi spusese limpede c` nu se va c`s`tori niciodat` cu Sean. Dar în]elese brusc cât de abil se dovedise. Reu[ise prin întreb`rile lui s` afle practic totul despre via]a ei. Primul reflex fu s`-l pun` imediat în fa]a adev`rului. El [tergea lini[tit joja de ulei, departe de a b`nui ce se întâmplase. Dar dac`-i dezv`luia descoperirea ei, trebuia s` m`rturiseasc` faptul c`-i scotocise prin acte, [i asta nu i-o va ierta niciodat`. Va putea chiar s` cread` c` încercase s`-i fure bani... Nu, era preferabil s` continue aceast` comedie. Cine râde la urm`, râde mai bine! Era umilit`, r`nit` cumplit de minciunile lui. O s` vad` el de ce era în stare! – Totul este în ordine? întreb` ea cu un surâs larg imediat dup` ce demar`. – Da. Mergem undeva s` bem un ultim pahar? Accentul lui francez pe care-l g`sise atât de seduc`tor, acum îi zgâria urechile.

62

JOAN SMITH

– Nu te gânde[ti decât s` bei! – Nu-i adev`rat! – Ru[ine s`-]i fie, în acest caz. Nu mi-ai spus ieri sear` c` datoria oric`rui francez care se respect` este s` abuzeze de coniac [i s` între]in` o amant`? – Am vorbit numai despre privilegii. Nu despre datorie. Cât despre între]inerea unei amante, noi vorbim despre b`rba]ii c`s`tori]i. {i dac`, tocmai el, era c`s`torit? se gândi ea cu furie. O minciun` mai mult sau mai pu]in... Sean vorbise atât de rar despre familia lui încât aproape nu [tia nimic despre fratele lui mai mare, decât c` exercita asupra lui o mare autoritate. – E[ti celibatar, bineîn]eles, zise ea – Da. Pân` ast`zi nici o femeie nu mi-a inspirat dorin]a de a petrece restul vie]ii cu ea, declar` el cu o c`ldur` ciudat`. – {i spui asta tuturor femeilor, nu-i a[a? replic` ea, refuzând s` se lase emo]ionat` de evidenta lui sinceritate. – Nu, Laura. Pân` acum n-am spus-o nim`nui, [i n-am cerut niciodat` pe cineva în c`s`torie. – Te p`strai intact pentru mine? întreb` ea râzând. – Pentru o femeie ca tine, da, spuse el cu gravitate. Tu nu e[ti ca celelalte, Laura. – Mi-ai spus-o deja. Sunt diferit` pentru c` nu doresc s` fac cinema? Asta este? Eu îmi doresc dimpotriv` tot ce este mai simplu. Vreau s` m` c`s`toresc [i s` am copii... Poate voi sfâr[i s` m` c`s`toresc cu tân`rul de la restaurant... murmur` ea ca s`-l provoace. Întoarse capul pentru a urm`ri reac]ia celui care era Richard [i nu Henri: fa]a lui era ciudat de crispat`.

PREAFRUMOASA LAURA

63

– Sean? întreb` el cu o voce t`ioas`. – Da. Sean Bowden. Spune c` apar]ine unei familii excelente. De altfel, nu [tiu prin ce este excelent`. Singura persoan` de care a amintit este fratele lui mai mare. – {i ce ]i-a spus despre el? – Oh, nu mare lucru. Se pare c` este foarte autoritar. – P`rerea unui frate mai mic nu este întotdeauna obiectiv`. – Se pare c` vorbe[ti în cuno[tin]` de cauz`. Ai un frate mai mic? – Da. Îl înlocuiesc pe lâng` el pe tat`l nostru, care este foarte în vârst`. Consider de datoria mea s`-l împiedic s` fac` prostii, prostii grave, vreau s` spun. Este normal ca, uneori, s` mi-o repro[eze... Inten]ionezi serios s` te c`s`tore[ti cu Sean? – M` gândesc la asta... – Ar fi o mare gre[eal`. – Vrei s` spui c` familia lui nu m-ar accepta? – Poate, dar nu m` gândeam la asta. E[ti prea bun` pentru Sean. De ce o femeie ca tine s` se încurce cu un pu[ti abia ie[it din copil`rie? – Am nevoie de siguran]`. Îmi doresc un c`min, o familie. Îl v`zu mu[cându-[i buzele cu un aer perplex. – E[ti îndr`gostit` de el? – Nu, dar el este îndr`gostit de mine. – Nu-i adev`rat. Crede c` este, asta-i tot, o asigur` el pe un ton t`ios. – Cum po]i fi atât de sigur de vreme ce nu-l cuno[ti? – Este normal ca un tân`r s` fie atras de o femeie mai în vârst` decât el mai ales dac` este îmbr`cat` ca o femeie fatal`

64

JOAN SMITH

[i este pe o scen` de cabaret. Nu [tiu dac` Sean te-ar iubi dac` te-ar vedea în acest moment. {i fratele meu este fascinat de fetele de cabaret, la Paris. Ea era de acord cu interpretarea privind caracterul lui Sean. Ceea ce nu aprecia îns`, era s` fie pus` în rândul fetelor de cabaret! – Are meritul c` vrea s` m` ia de so]ie... Dup` o clip` de t`cere, f`r` s` înceteze s` priveasc` drumul, el îi lu` mâna în întuneric [i declar`: – {i eu la fel. Se a[tepta la orice din partea lui, în afar` de asta... El î[i retrase mâna pentru a ]ine volanul. – Glume[ti! exclam` ea. – Nu, Laura. Un b`rbat nu ia o asemenea hot`râre în cinci minute. Oh, te-am g`sit imediat frumoas` [i dezirabil`. Pân` s` te cunosc mai bine, m-am gândit c` ai fi o amant` ideal`, este adev`rat. – O amant`? Dar atunci, e[ti c`s`torit? zise ea cu dezinvoltur`. Î[i refuza s`-l ia în serios, chiar dac` se sim]ea cuprins` de emo]ii deosebit de tulbur`toare. – Celibatarii au [i ei dreptul de a avea amante... Dar, cum toate m`tu[ile mele nu înceteaz` s` mi-o repete, este timpul s` m` c`s`toresc. Am putea cel pu]in s` ne gândim la asta, ce spui...? – De ce nu, zise ea cu o voce foarte calm`. În realitate, î[i st`pânea cu greutate furia [i suferea. O cerere în c`s`torie! Era culmea! În]elegea c` voia s`-[i apere

PREAFRUMOASA LAURA

65

fratele, dar s` fac` o cerere în c`s`torie când n-avea nici o inten]ie s-o onoreze, era nedemn. Îi ceruse s` se gândeasc`? Ei bine, n-avea nevoie s` reflecteze! O s`-i spun` c` accepta! {i imediat! Numai pentru pl`cerea de a-l vedea pe acest b`rbat odios zb`tându-se într-o situa]ie încurcat`. – Henri, [opti ea ghemuindu-se lâng` el. – Ce este, draga mea? El încetini pentru a-i mângâia cu tandre]e p`rul [i aceast` mân` trezi din nou în ea acele senza]ii necunoscute care o l`sau f`r` voin]`, f`r` ap`rare. – Vrei într-adev`r s` te c`s`tore[ti cu mine? – Va trebui s` ne l`s`m un timp de gândire. – Ezi]i, nu-i a[a? [opti ea cu am`r`ciune. El îi înconjur` umerii cu bra]ul [i o trase spre el. Laura sim]i o c`ldur` ciudat` urcând în ea. Obrajii i se îmbujorar`. – Nu te hot`r`[ti în mod u[uratic s` te c`s`tore[ti. Ai putea regreta c` ai cedat unui moment necugetat. Ui]i oare c` abia acum o secund` te gândeai s` te c`s`tore[ti cu Sean? – Tu nu m` ceruse[i înc` în c`s`torie... pentru c` ai f`cut-o, nu uita... – Oh, nu! {i sunt foarte serios! Richard î[i p`stra ochii a]inti]i asupra drumului, vizibil pu]in doritor s` înfrunte privirea Laurei. – Perfect, zise ea cu un suspin de încântare. Accept... Voi cump`ra chiar mâine un manual de limba francez`. C`ci o s` tr`im în Fran]a, nu-i a[a? V`zu mâna lui dreapt` crispându-se pe volan. Apoi se aplec` pentru a-i s`ruta repede p`rul.

66

JOAN SMITH

– Trebuie s` s`rb`torim în mod corespunz`tor logodna noastr`. Mergem la tine acas`? Mai mult ca niciodat`, era hot`rât` s` nu-i dezv`luie adresa lui Richard Bowden. – Imposibil. Locuiesc într-o pensiune de familie. N-am dreptul s` aduc b`rba]i acolo... – P`cat. Vom putea merge la hotelul meu? Laura [tia foarte bine c` avea un apartament la Londra. A[adar, era gata s` închirieze o camer` de hotel... Asta spunea multe despre inten]iile lui. – Oh nu, nu la hotel, Henri. Cum a[ putea merge singur` la un hotel cu un b`rbat... – Nu crezi c` trebuie s` ne asigur`m c` suntem... în sfâr[it, c` ne în]elegem bine în... toate domeniile? – Henri! exclam` ea, realmente scandalizat`. Iat` deci, cum inten]iona s` ias` din încurc`tura în care se vârâse! Dup` ce ar fi abuzat de naivitatea ei, i-ar fi declarat c`, la urma urmei, nu erau f`cu]i unul pentru altul [i festa va fi jucat`. Orice mijloc era bun ca s` se culce cu ea, poate pentru a putea dup` aceea s`-i anun]e vestea lui Sean... – Am spus ceva r`u? Trebuie s` ne cunoa[tem mai bine, s` discut`m despre planurile noastre de viitor. – O camer` de hotel nu este locul visat pentru a[a ceva. – Ai dreptate. O camer`, un pat... asta ar risca s` ne duc` prea departe... Am s` te conduc la pensiunea ta [i ne vom reîntâlni mâine diminea]` la hotelul meu. Hotel Ritz, î]i aminte[ti? O s` petrecem ziua împreun`.

PREAFRUMOASA LAURA

67

Laura nu g`si nimic altceva decât s` fie l`sat` în fa]a casei lui Francis. Se înnoptase de mult. El opri lâng` biseric`. – Trebuie s` fie practic s` locuie[ti lâng` o biseric`? – Da. – Este biserica fratelui t`u? – Nu. El stinse farurile [i o lu` în bra]e. Cum erau logodi]i, nu putea s` se opun`. – Laura, am o m`rturisire s`-]i fac, începu el cu un aer grav. Îi va spune totul! se gândi ea, nebun` de bucurie. Va l`muri totul. Va abandona minciunile [i ipocrizia. Aceast` dureroas` poveste nu va mai fi decât o amintire urât`. Poate vor deveni chiar prieteni... – Da? Fu cât pe ce s`-i spun` Richard, dar se st`pâni la timp. Trebuia ca aceast` confesiune s` vin` de la el. – Eu... te-am min]it... nu am nici o podgorie. Ea sim]i c` î[i schimbase p`rerea în ultima clip`, dar fusese pe punctul s`-i m`rturiseasc` ceva mult mai important. – Crezi într-adev`r c` tot ce m` intereseaz` sunt banii? întreb` ea. – Nu. În fine, nu [tiu... – Eu g`sesc de necrezut c` te îndoie[ti de asta. Este înc` timp s` retractezi cele spuse, s` [tii. – Nu. Vreau s` te s`rut, zise el cu o voce pe care emo]ia o f`cea r`gu[it`. O prinse în bra]e [i o strânse cu pasiune. Ei îi era din ce în ce mai greu s` cread` c` se pref`cea.

68

JOAN SMITH

– P`rul t`u este la fel de str`lucitor ca platina... Este întradev`r culoarea lui natural`? – Totul la mine este natural, r`spunse ea cu un zâmbet fermec`tor. Dac` n-o iubea, voia cel pu]in s`-l fac` s`-[i regrete atitudinea. Deoarece [tia c` era atras de ea. C` va fi de decep]ionat s` n-o vad` venind la întâlnire, a doua zi diminea]`. – M` iube[ti cu adev`rat? întreb` el. – La fel de mult cât m` iube[ti tu, Henri. Poate chiar mai mult... – Este imposibil! o asigur` el cu vehemen]`. Î[i puse buzele fierbin]i peste ale ei. Francez sau nu, avea impetuozitatea unui îndr`gostit pasionat... Îi murmura la ureche cuvinte tandre – genul de cuvinte care se aud în cântecele „Te ador”, „Dragostea mea” – îi vorbea despre frumuse]ea ei, despre pielea ei catifelat`, despre p`rul sclipitor, despre buzele ei ca ni[te petale de trandafir... Laura se l`s` transportat` de aceast` voce cald` [i conving`toare. F`r` s` se opreasc` de a vorbi, începu s`-i mângâie p`rul, acoperindu-i fa]a cu s`rut`ri. Incapabil` s` scoat` un cuvânt, îl privea cu ochii pe jum`tate închi[i. Era atât de frumos cu genele lui dese [i negre, cu nasul lui drept [i buzele senzuale... Se f`cuse prea întuneric ca s`-i poat` vedea ochii care, ei singuri, ar fi putut s-o l`mureasc` asupra adev`ratelor lui sentimente. Oh! De ce oare Richard nu venise la „Pivni]ele Fran]ei” înaintea lui Sean? Poate s-ar fi îndr`gostit [i el

PREAFRUMOASA LAURA

69

nebune[te de ea... Când întoarse capul pentru a sc`pa de buzele lui lacome, el îi prinse b`rbia [i o for]` s`-l priveasc`. – Cred c` nu m` placi, scumpo. – Dar de ce? Cu ochii str`lucitori de dorin]`, o privea insistent. – Nu r`spunzi la s`rut`rile mele. S-ar spune c` le supor]i. Nu e[ti totu[i frigid`... nu... – Mi-e pu]in team`, asta-i tot. Eu... nu fac deseori a[a ceva... Ea v`zu în penumbr` un zâmbet de satisfac]ie luminându-i fa]a. – E[ti fata cea mai adorabil` pe care am întâlnit-o vreodat`. O violet` înflorit` în tain` într-un col] de lumini[... Sunt fericit c` nu faci deseori a[a ceva, dar n-ai nici un motiv s` te temi. Nu uita c` vei fi so]ia mea, zise el mângâindu-i obrazul. Emo]ionat` de cuvintele lui, cl`tin` în t`cere din cap. – S`rut`-m`, îi ceru el. Dovede[te-mi c` m` iube[ti. Ea î[i trecu timid` bra]ele dup` gât [i-i atinse u[or buzele. Ca un fluture de noapte care, atras de lumin`, [tia c` nu trebuie s` se apropie prea mult... Când vru s` se desprind`, el o strânse cu putere la piept. Ea avu senza]ia c` el nu voia decât s` fie una cu ea, s`-[i uneasc` trupul cu al ei... De team` ca situa]ia s` nu-i scape de sub control, î[i d`du capul pe spate. El nu mai zâmbea. O fixa, uimit, ca [i cum o vedea pentru prima dat`. Apoi închise ochii [i puse st`pânire pe gura ei. Ea încerc` s` reziste, dar el o for]` gemând s`-[i întredeschid` buzele. Sub mângâierea profund` a s`rutului, sim]i un val de foc aprinzându-i tot corpul [i i se abandon`,

70

JOAN SMITH

cople[it` de impetuozitatea pasiunii. Când încet` s-o s`rute, continu` s-o ]in` în bra]e, cu capul îngropat în p`rul ei. – N-a fost prea r`u, nu-i a[a? întreb` el cu o voce foarte blând`. Înc` sub [oc, ea nu observ` c` pentru a spune aceste cuvinte el uitase accentul lui fran]uzesc. – A fost... formidabil [opti ea înainte de a ad`uga cu triste]e: dac` cel pu]in... Dac` cel pu]in m-ar iubi, se gândi ea în sinea ei. Deoarece în]elegea, cu groaz` [i consternare, c` niciodat` nu sim]ise o asemenea emo]ie în bra]ele unui b`rbat. Era oare dragoste? Pasiune? Amândou`? – Dac` cel pu]in...? Ea scutur` din cap. – Nimic. Mi-ar pl`cea s` dureze. Asta-i tot. Sau, [i mai bine, s` nu fi început niciodat`, se gândi ea cu o triste]e pe care n-o cuno[tea. – Va dura, Laura, [opti el. Deocamdat` trebuie s` ne spunem la revedere. Pân` mâine... Te iubesc, ad`ug` el pe un ton foarte sincer. O s`rut` pe obraz [i coborî din ma[in`. Laura v`zu cu u[urare c` locuin]a fratelui ei era luminat`. Richard Bowden ar fi fost foarte uimit s-o vad` b`tând la u[a casei ei! – A[ putea trece s` te iau de aici mâine? propuse el. – Nu, nu, r`spunse ea speriat`. Ne întâlnim la hotel, cum am convenit.

PREAFRUMOASA LAURA

71

– La ora zece? Vom petrece o zi minunat`, vei vedea. Laura a[tepta s` se îndep`rteze, respir` adânc [i b`tu. Povesti tot adev`rul lui Francis [i lui Mavis, dar transformându-l pe Richard într-o coleg` întâlnit` la concert. – Prietena ta nu te-a condus cu ma[ina pân` la tine acas`? se mir` Mavis. E ciudat. – Oh, mi-a propus, dar când am v`zut lumin` aici, am preferat s` m` opresc pentru a evita s` ocoleasc`. Ea locuie[te în cel`lalt cap`t al ora[ului [i nu-i place s` conduc` noaptea. – Cum a fost concertul? – Extraordinar. Am petrecut o zi excelent`. Era adev`rat. Chiar dac` îi r`m`sese un gust nepl`cut. Î[i repet` cu triste]e c` Richard o min]ise pe toat` linia. El încerca numai s`-i dovedeasc` faptul c` era o fat` u[uratic`. Pentru Sean. {i deja e[uase. Ce-i va spune oare fratelui lui? Ridic` din umeri. Putea s`-i povesteasc` ce vrea, pu]in îi p`sa. N-avea decât o certitudine: c` nu-i va spune niciodat` adev`rul. Deoarece adev`rul era c`, spre nefericirea ei, Laura Talmadge se îndr`gostise nebune[te de Richard Bowden.

Capitolul 5 Luni, ziua Laurei la Academie, începea devreme. Asist` la cursurile ei ca de obicei, dar nu se putea gândi decât la hotelul Ritz. {i-l imagina pe Richard a[ezat la o mas`, a[teptând-o. Cum va reac]iona oare în]elegând c`-i tr`sese clapa? Se va duce la Francis? Probabil c` nu. Avea pu]ine [anse s` reu[easc` s` g`seasc` locuin]a. O v`zuse noaptea [i nu [tia adresa. De altfel, n-o va c`uta, c`ci f`r` îndoial` nu ]inea s-o revad` pe Laura, prea mul]umit s` scape de ea atât de u[or. Va putea s`-i spun` lui Sean c` fermec`toarea Laura nu era decât o oportunist`, gata s`-l urmeze pe primul b`rbat care o ademenea cu o c`s`torie bogat`. Singura consolare a Laurei era c` nu va putea s` pretind` f`r` s` mint` c` acceptase o leg`tur` mai pu]in oficial`... Dar nu era chiar o minciun`. Ziua i se p`ru interminabil`. Dup` cursul particular de dup`-amiaz`, întârzie în fa]a orgii. Era obosit`, dar nu se putea hot`r\ s` se întoarc` acas`.

PREAFRUMOASA LAURA

73

Când [coala î[i închise por]ile, fu obligat` s` plece [i se apropie de imobilul ei cu o team` amestecat` cu speran]`. Nici o ma[in` sport nu sta]iona prin împrejurimi, nici o siluet` familiar` în fa]a intr`rii... Urc` pân` la minusculul ei apartament, î[i preg`ti o omlet`, salat` [i cafea [i citi ziarul în timp ce lua cina, încercând s`-[i alunge singur`tatea. Deodat`, î[i reveni. Era o prostie s` se enerveze astfel pentru un b`rbat care o tratase atât de r`u! Îi telefon` lui Mavis ca s`-i propun` s` mearg` la cinema. – Imposibil, Laura. Francis este la o reuniune. Nu foarte departe de tine, de altfel. A spus c` poate va trece s` te vad`. Putem s` mergem mâine, dac` vrei. – Bine. Ne întâlnim la Tivoli, la ora [apte? Î]i convine? – Ce ruleaz`? – Un film american cu Burt Reynolds. – Nu-mi spune mai mult. Îmi convine. Mai discutar` câteva minute. Lini[tit` [i în acela[i timp decep]ionat`, Laura [tia acum c` Richard nu trecuse pe la fratele ei ca s` încerce s-o vad`. În ciuda a tot ce sperase... Dup` ce f`cuse pu]in` ordine, f`cu un du[. Cum era târziu, nu se mai îmbr`c` [i-[i puse doar un capot. Apoi se hot`rî s` deschid` sticla de vin pe care i-o d`duse Jerry [i alese un disc. Era „Fantezia în do” de Bach, una din buc`]ile ei preferate. Observ` atunci c` unghiile aveau nevoie s` fie l`cuite. Acorda mâinilor o grij` deosebit` de când lucra la „Pivni]ele Fran]ei”. Tonul roz sidefiu al lacului le punea bine în valoare. Deodat`, auzi pa[i pe scar` [i strig`: – E[ti tu, Francis? Intr`. U[a se deschise f`r` zgomot [i ap`ru Richard Bowden. Era plin de furie.

74

JOAN SMITH

– Richard! exclam` ea. Î[i îndrept` capotul cu atâta grab` încât v`rs` paharul cu vin pe mochet`. – Evident, nu sunt clientul pe care-l a[teptai! rânji el dispre]uitor. – Clientul? repet` ea f`r` s` în]eleag`. Pe moment, numai ]inuta o nelini[tea. Nu purta nimic sub capot. El arunc` o privire critic` p`rului ei nepiept`nat, lacului de unghii [i sticlei de vin, apoi examin` cu dispre] groaznicele perdele ro[ii [i mobila ieftin`. – }i-ai amenajat un mic lupanar dr`gu]... Foarte primitor, zise el pe un ton sarcastic. Remarca lui nu l`sa loc la nici o îndoial`. O lua drept o prostituat`! Laura în]elese f`r` greutate de ce: ]inuta ei neglijent`, acest decor ]ip`tor [i mai ales modul în care invitase un b`rbat s` intre erau pentru el tot atâtea dovezi. Furioas`, se ridic` foarte demn` s`-i arate u[a. – Chiar [i în lupanare nu este primit oricine. Î]i ordon s` pleci, declar` ea seme]. – Am impresia c` acel Francis întârzie. Cum nu ]ii cu siguran]` s` pierzi bani, î]i propun s`-i iau locul. Cât ceri? – To]i banii din lume n-ajung, domnule Bowden. – Prostituatele sunt bine organizate. Cum mi-ai descoperit numele? Ai cumva dosare? Un calculator? Poate ai chiar amprentele mele digitale? – Este mult mai simplu. }i-am v`zut cartea de identitate. – Scotocind în portofelul meu, presupun? Totu[i, nu te-ai atins de bani. Î]i mul]umesc pentru aceast` delicate]e. În vocea lui aparent calm` exista o teribil` violen]`, st`pânit` cu greutate.

PREAFRUMOASA LAURA

75

– Orice ai putea s` crezi, nu sunt nici hoa]`, nici prostituat`. Cum mi-ai g`sit adresa? – U[or... te-ai crezut viclean`, ieri sear`... Dup` plecarea ta m-am întors pu]in în cartier ca s` m` asigur c` pot s`-]i reg`sesc locuin]a [i ghice[te ce am v`zut? Domni[oara Talmadge se îndep`rta în noapte! N-am avut decât s` te urm`resc. – {i pentru asta sunt o prostituat`? – În orice caz, locuie[ti în cartierul potrivit... [i u[urin]a cu care se intr` la tine vine s-o confirme. – Ei bine, nu sunt una dintre acelea! – G`sesc c` protestezi pu]in prea tare. Acest faimos Francis va fi singurul beneficiar al distinselor tale favoruri? Chiar dac` ai un singur client, ai putea alege unul mai bogat. Francis ar putea s`-]i ofere un cuib al dragostei pu]in mai elegant... – Cu toate c` nu te prive[te, eu sunt cea care îmi pl`tesc chiria. – Ui]i un mic am`nunt, Laura. În calitate de logodnic, consider c` am dreptul s` [tiu cine pl`te[te chiria viitoarei mele so]ii. – S` termin`m cu aceast` comedie, domnule Bowden. Nu aveam mai mult decât tine inten]ia s` ne c`s`torim. – Te în[eli. Eram foarte serios. Eram, evident. Exist` limite pe care un b`rbat le poate accepta logodnicei lui. – Ce nume inten]ionezi s` treci în certificatul de c`s`torie? Este ciudat, nu, ca un logodnic s` foloseasc` un pseudonim? Încep s` m` întreb dac` nu exist` deja o doamn` Richard Bowden. Ar fi poate mul]umit` s` [tie unde î[i petrece serile so]ul ei?

76

JOAN SMITH

– Îmi pare r`u c` te decep]ionez. Încercarea ta de [antaj nu va duce la nimic. Nu exist` nici o doamn` Richard Bowden... Bun, este timpul s` trecem la lucruri serioase. Francis a ratat într-adev`r întâlnirea, zise el privind spre ea. Laura se d`du înapoi, c`utând cu ochii un obiect greu pentru a se ap`ra. Richard continua s` înainteze, cu fa]a crispat` într-un zâmbet înc`rcat de amenin]are [i totodat` de dorin]`. – Mor de ner`bdare s`-]i v`d budoarul... Mi-l imaginez tapetat cu satin ro[u, numai dac` nu preferi ambian]a de feti]`? – Dac` m` atingi, chem poli]ia! strig` ea, terorizat`. El se afla între ea [i u[`. Imposibil s` fug`... – Cum te-ai schimbat! Ieri sear`, doreai ca s`rut`rile noastre s` dureze o ve[nicie... El str`b`tu încet ultimul metru care-l desp`r]ea de ea [i o prinse de umeri. – Nu te teme, spuse tr`gând-o spre el. Nu vei avea s` te plângi de mine. Voi fi un client generos... – Nu! Te implor... [opti ea, cu ochii m`ri]i de spaim`. – Ah! Iat` c` semeni mai mult cu mica mea logodnic` tem`toare [i virgin`, zise el pe un ton batjocoritor. Crezi c` reu[e[ti s`-]i smulgi câteva lacrimi, pentru a fi mai conving`toare? – Richard, înceteaz`... El o conduse cu for]a spre dormitorul scufundat în întuneric. F`r` s`-i dea drumul, aprinse lumina apoi închise u[a [i se sprijini cu spatele de ea. – Dezbrac`-te, îi ordon` el cu ochii fixa]i pe deschiz`tura capotului.

PREAFRUMOASA LAURA

77

Ea descoperi pe fa]a lui un amestec de hot`râre nestr`mutat` [i de durere. Pentru a încerca s`-[i potoleasc` spaima care o cople[ea, î[i mu[c` buzele, cuprins` de dezgust. Ce f`cuse oare ca s` se g`seasc` într-o situa]ie atât de îngrozitoare? – Fratele meu va sosi dintr-o clip` în alta, gemu ea cu o voce tremur`toare Oh! Oare de ce nu sosea? – Dezbrac`-te, repet` el. Cum nu se supunea, îi desf`cu el însu[i cordonul capotului. Ea f`cu eforturi disperate s`-l închid` din nou, dar degeaba. El o lu` în bra]e [i o s`rut` cu o violen]` [i o brutalitate ce ]ineau mai mult de ur` decât de dragoste. Se zb`tu cu toate puterile, cu respira]ia t`iat`. – De data asta n-ai s`-mi scapi, Laura. Mica ta manevr` nu mai merge! Îi prinse încheieturile cu o mân`, în timp ce-[i scotea haina. Când schimb` mâna pentru a-[i scoate a doua mânec`, reu[i s` se elibereze [i se repezi spre u[`. Dar un bra] neîndur`tor o prinse de mijloc [i-i deschise capotul. Îi sim]i degetele de fier înfigându-se în pielea ei goal`. Se înfior` violent. Acest contact trezea în ea o emo]ie care nu mai era team`. Strecurându-[i cel`lalt bra] sub capot o strânse la piept. Gura lui fierbinte [i avid` o for]` imediat s`-[i întredeschid` buzele [i începu s`-i mângâie spatele zgâriind-o cu butonii de la man[et`. Ea f`cu din nou imposibilul s` se elibereze. În zadar. El o strânse [i mai puternic în bra]e. Era dominat` de for]a, de pasiunea [i de furia lui. C`ldura acestui trup exigent o cople[i brusc [i, împotriva eforturilor de a lupta

78

JOAN SMITH

împotriva surescit`rii care urca în ea, un val de foc se rostogoli în venele ei ca un metal topit. Ea gemu încet [i se abandon` brusc. Dup` o clip` de ezitare, î[i puse bra]ele în jurul lui [i-i sim]i sub degete mu[chii puternici ai spatelui. Atunci, î[i lipi spontan corpul de al lui [i se l`s` biruit` de o dorin]` nebun` [i ame]itoare. F`r` s` înceteze s-o s`rute, el î[i descheie nasturii c`m`[ii. Ea î[i strecur` mâinile sub ea, mai întâi cu timiditate, apoi, foarte repede, mai îndr`zne]. Ridicând capul, el î[i cufund` privirea în ochii ei. Avea obrajii în fl`c`ri. – Niciodat` n-am dorit atât de mult o femeie, morm`i el cu o voce r`gu[it`. Vr`jitoare mic`! Ea îi mângâia spatele, încercând s`-l calmeze. Hipnotizat` de furia lui, îi v`zu expresia fe]ei shimbându-se încet. Ca într-un film proiectat cu încetinitorul pe un ecran. Totu[i furia nu disp`ru complet. Era amestecat` cu alte emo]ii: dezgust, deriziune, durere. – Richard! [opti ea într-un suspin. Fa]a lui încremeni imediat. Ea nu mai citi pe ea decât furie. – Destul! url` el. Înfrico[at`, ea se d`du înapoi. El o lu` imediat din nou în bra]e. – S`rut`-m`, îi ordon` el. Cum ea r`mânea nemi[cat`, puse el însu[i st`pânire pe buzele ei. Spatele lui avea moliciunea catifelei [i duritatea fierului. Sim]ea sub degete talia lui sub]ire [i musculoas`. O mângâia [i el, plimbându-[i mâinile peste mijlocul ei [i peste [oldurile rotunde.

PREAFRUMOASA LAURA

79

Nu mai aveau de f`cut decât un pas pentru a ajunge în pat... Laura z`ri cu coada ochiului cuvertura cusut` de bunica ei, care o înlocuise pe cea din satin galben a doamnei Holmes. Totul îi reveni în memorie, bunica, mama ei, Francis... Îl respinse cu brutalitate. – Înceteaz`! va sosi fratele meu. – S` se duc` dracului! În clipa aceea, se b`tu la u[`. – El este! exclam` ea. El îi d`du imediat drumul [i, f`r` s-o sl`beasc` din ochi, î[i încheie în grab` nasturii c`m`[ii [i-[i aranj` cravata. Ea î[i înnod` cordonul [i ie[i din camer` cu Richard pe urmele ei. – Este ciudat ca un frate s` fie obligat s` a[tepte s`-i deschizi, spuse el neîncrez`tor. Î[i rec`p`tase toat` arogan]a. – Totu[i, el este, îl asigur` ea. Ea deschise u[a [i se trezi în fa]a lui Chester, buc`tarul de la „Pivni]ele Fran]ei”, cu un zâmbet larg pe buze. – Bun` seara, micu]o, zise el vesel. Te deranjez? Îl privi pe Richard cu un aer foarte interesat. – Chester, ce cau]i aici? – Vin din partea lui Jerry. A încercat s` te sune toat` ziua. Pot s` revin, dac` vrei... – Nu, m` preg`team s` plec, r`spunse Richard. N-a[ vrea mai ales s-o deranjez pe domni[oara Talmadge în dirijarea treburilor sale...

80

JOAN SMITH

– Chester lucreaz` la restaurant, îi explic` ea. – Un loc minunat pentru întâlniri... Începând de ast`zi, vei avea totu[i una mai pu]in. Sean nu va mai pune piciorul la „Pivni]ele Fran]ei”. Nu mai am nimic de ad`ugat. Cred c` mi-am uitat haina în dormitor. – Chester, s` nu cumva s` pleci înaintea lui, [opti Laura, în timpul scurtei absen]e a lui Richard. – }i-a f`cut necazuri? – Mai degrab`, da. Ce vrea Jerry? – Î]i propune s` cân]i, în afara programului, mâine sear`. Pentru un banchet. Î]i ofer` cincisprezece lire. Laura î[i aminti de întâlnirea ei cu Mavis. – Din p`cate, este imposibil mâine sear`, sunt ocupat` Ar fi putut s` se în]eleag` cu Mavis, dar se s`turase pân` peste cap de aceste banchete. În ultimul timp, Jerry îi impusese prea multe. Richard reap`ru [i o m`sur` din cap pân` în picioare cu un aer dezgustat. – Ar putea merge pân` la dou`zeci de lire, relu` Chester. E[ti de neînlocuit pentru acest gen de lucruri, Laura! – Dou`zeci de lire? interveni Richard fulgerând-o cu privirea. La pre]ul acesta, sper c` vor pune totul în mi[care! – Noi vorbim despre muzic`! Deja pornit pe scar`, el nici m`car nu se mai întoarse s`-i r`spund`. – Cine este tipul acesta? întreb` Chester pu]in mai târziu. – Oh! Un... un prieten, spuse ea. Ultimele cuvinte ale lui Richard îi r`sunau înc` dureros în urechi.

PREAFRUMOASA LAURA

81

– Bine. {i atunci pentru mâine sear`? – Nu. Îmi pare r`u. – Cum vrei. Pe miercuri. Chester plec` fluierând u[or. Ea r`mase o clip` în u[`, gata s-o trânteasc` în nasul lui Richard dac` ar fi revenit. Dar el nu se întoarse. Încuie cu cheia [i intr` în camer` pentru a-[i pune în ordine ]inuta înainte de sosirea lui Francis. Pe pat, g`si o bancnot` de zece lire. Primul gând fu c` alunecase din întâmplare din buzunarul lui Richard, apoi î[i aminti c` nu se apropiaser` nici o clip` de pat. Îi l`sase ace[ti bani în mod deliberat! De ce? Îi trebuir` câteva minute pentru a în]elege cu claritate semnifica]ia acestui gest. O pl`tise pentru serviciile ei! Ca pe o prostituat` oarecare! El interpretase fire[te în felul lui vizita nepotrivit` a lui Chester [i discu]ia lor. P`rerea lui era definitiv f`cut`. {i ce-i cu asta? Ce r`u putea s`-i mai fac`, la urma urmei? Rela]ia lor murise de la început dintr-o serie de neîn]elegeri imposibil de înl`turat. Când auzi pa[i pe scar`, a[tept` cu pruden]` ca Francis s` se anun]e înainte de a deschide. – Bun` seara, Laura! Îmi pare bine c` te v`d. – Mavis m-a avertizat c` poate vei trece pe la mine. – Tu ai pu]in` cafea pentru bietul t`u frate? – Bineîn]eles, am chiar [i vin, dac` vrei. Ah! dac` Francis ar fi sosit în timpul vizitei lui Richard... El nu purta gulerul alb, dar chiar [i a[a, în acest costum sobru, avea un aer cât se poate de respectabil. F`r` a mai socoti c` sem`na mult cu Laura.

82

JOAN SMITH

– Ce s-a întâmplat, Laura? Miroase a vin, la tine! – Am v`rsat un pahar... {i, deodat`, se hot`rî s`-i povesteasc` totul lui Francis, înp`imântat` la gândul c` Richard Bowden putea s` mai aib` [i alte crize. – Tu care e[ti în vârst` [i în]elept, începu ea pu]in ironic, d`-mi un sfat. M-am trezit amestecat` într-o încurc`tur` stranie la restaurant. Stingherit`, îi expuse pe scurt situa]ia, trecând sub t`cere aspectele cele mai nepl`cute. – Îmi fac multe griji pentru tine, îi spuse Francis cl`tinând din cap. Ai face mai bine s` p`r`se[ti aceast` slujb`. Vei putea s` te descurci f`r` asta, din punct de vedere financiar, nu? – Da, cheltuind ultimii bani din cas`. {i apoi munca asta nu-mi displace... – A[ putea s` încerc s`-]i g`sesc o slujb` în parohie... Apropo, n-ai uitat c` o s` cân]i la nunta veri[oarei noastre Anna Ogilvie, sâmb`t`, pe opt? – Nu... voi lipsi poate câtva timp de la restaurant. Într-o s`pt`mân`, cei din familia Bowden vor uita de existen]a mea. – Jerry va fi de acord? – Oh! Va face o criz` de nervi, dar am s`-l lini[tesc cântând la câteva banchete. Sunt pu]ine [anse ca un Bowden s` asiste la ele. Nu-i genul lor. – Ce fac de fapt ace[ti Bowdeni? – N-am nici o idee. Tot ce [tiu este c` sunt boga]i. – Nu po]i r`mâne singur` aici. El î]i cunoa[te acum adresa. O s` vii s` stai câteva zile la noi. O s` punem leag`nul bebelu[ului în camera noastr`.

PREAFRUMOASA LAURA

83

– Asta n-o va deranja pe Mavis? – Dimpotriv`! Va fi încântat`. S` [tii c`-i lipse[ti. De fapt, Mavis nu este o or`[eanc`. Visul ei este s` tr`iasc` la ]ar`. – S` creasc` g`ini [i vaci? întreb` Laura cu un zâmbet înduio[at. – Am avea cel pu]in o gr`din` de zarzavaturi. Am face economii la legume. – Sun-o [i întreab-o dac` pot veni în seara asta. Bowden poate pânde[te jos plecarea ta, zise ea nervoas`. – Dac` îl v`d vreodat`, cu toate c` sunt un om al bisericii, o s`-i stâlcesc fa]a! Am s`-i spun vreo dou` acestui Bowden! Tu e[ti o femeie onorabil` [i el trebuie s-o afle! – A[ prefera s` nu mai aud vorbindu-se de el. Mavis fu fericit` s` afle c` venea Laura. Aceasta î[i adun` câteva lucruri într-o mic` valiz` [i plec` împreun` cu fratele ei. A doua zi, la prânz, îi telefon` lui Jerry s`-l anun]e c` nu va mai veni s` cânte atâta timp cât cei doi Bowdeni vor fi prin preajm`. – Sunt surprins c` un Bowden s-a purtat atât de urât, îi declar` el în]elegând motivul plec`rii ei. – De ce? {tii ceva despre ace[ti Bowden? Nu se putuse împiedica s` pun` întrebarea [i aceast` curiozitate îi dovedea c` era mai pu]in indiferent` decât [i-ar fi dorit. – Vera a auzit deja acest nume undeva, nu [tie unde. A citit din întâmplare, într-un ziar, c` Bowden abia a cump`rat o societate. Dup` acest ziar, mai are înc` o duzin`!

84

JOAN SMITH

– Ce societate a cump`rat? – O o]el`rie. El construie[te imobile [i... de asemenea , fabric` grinzi metalice. Ai auzit cu siguran]` vorbindu-se despre „Societatea imobiliar` Bowden”? Panourile lor alb, negru [i ro[u se v`d pe jum`tate din imobilele în construc]ie din Londra! – Doamne Dumnezeule! Este unul din ace[ti Bowden? întreb` ea, neîncrez`toare. – Nu, nu... Reprezint` el singur societatea Bowden. Vera mi-a ar`tat fotografia lui în ziar. El este cel care se d`dea drept francez, deun`zi. Ai fi putut s`-l la[i s`-]i pl`teasc` cina. E plin de bani! – În ce ziar este acest articol? – În „Times”, la rubrica financiar`. Imediat ce puse receptorul în furc`, Laura se gr`bi spre biblioteca Academiei pentru a consulta ziarul „Times” de sâmb`t`. Înso]it de o fotografie a lui Richard, articolul f`cea o rapid` trecere în revist` a vie]ii lui. Fiul lui Sir Greville Bowden, era mo[tenitorul unui titlu care urca pân` la Jaques I [i de asemenea al Hazelhurst, castelul str`mo[esc, celebru pentru splendida lui arhitectur` stil Tudor. Premiant al Universit`]ii Cambridge, era prezentat ca un „tân`r promotor de avangard`, specializat în construc]ii de uz comercial”. Abia cump`rase o o]el`rie la Manchester, pe care pl`nuia s-o modernizeze pentru a-i îmbun`t`]i randamentul. {i acest b`rbat – foarte ocupat [i foarte important – îi consacrase un weekend întreg Laurei... Din nefericire n-o f`cuse decât s`-[i protejeze fratele mai tân`r de ghearele unei fete de cabaret avid` de bog`]ie [i de glorie.

PREAFRUMOASA LAURA

85

Tot timpul s`pt`mânii, nici un Bowden nu d`du vreun semn de via]`. Vineri seara, se duse la „Pivni]ele Fran]ei” s` cânte la un banchet al unor profesori. Vera îi spuse c` Richard venise miercuri [i joi. Îl întrebase pe Jerry când se va întoarce Laura. – I-am r`spuns c` nu [tiu, draga mea. Nu-]i face griji. Ce pierdere, totu[i! Iat` unul care ar fi un so] ideal! – Pentru o mo[tenitoare bogat`, o duces` sau contes`, dar nu pentru mine. – Este adev`rat. Banii la bani trag. Familia lui nu va accepta cu siguran]` o femeie f`r` titlu de noble]e... Duminic`, sigur` c` n-avea s` se team` de nimic din partea lor, Laura se hot`rî s` revin` în apartamentul ei. – Ne vedem sâmb`t` la nunta veri[oarei Anne, îi aminti Mavis. Ai vreo idee de cadou? – Nu. Dar voi? – Am v`zut un foarte frumos ceainic de argint, asortat cu un vas pentru lapte [i o zaharni]`. Cum mergem în trei, n-am putea s` i le oferim împreun`? Laura îi d`du banii necesari [i plec`. O dat` ajuns` acas`, încuie u[a cu grij` [i-[i desf`cu valiza. Avea lenjerie de sp`lat. Lu` un roman [i se duse la sp`l`toria automat`. Nu se mai gândea la Bowdeni. Nici la Richard, nici la Sean [i la întoarcere, nu-l recunoscu imediat pe acesta din urm`, sprijinit de o ma[in` de culoare ro[u aprins, oprit` în fa]a casei sale. Se plânsese cu toate acestea deseori c` nu avea o ma[in`... El se gr`bi s-o întâmpine.

86

JOAN SMITH

– Laura! Las`-m` s`-]i duc pachetul! – Sean! Ce cau]i aici? – Trebuie s`-]i vorbesc. – E[ti singur? întreb` ea aruncând o privire b`nuitoare spre ma[in`. – Da, m` întorc imediat la Hazelhurst. Am vorbit cu Richard. – Atunci, [tii ce s-a întâmplat? – Da. De data asta, fratele meu a dep`[it m`sura! }in s`-]i cer iertare pentru atitudinea lui. – El este cel care ]i-a dat adresa mea? – Nu, a refuzat. Am g`sit-o în carne]elul lui. Eram hot`rât s` m` postez în fa]a u[ii pân` la întoarcerea ta. – S` nu st`m în strad`. Urc`. – Am putea mai curând s` st`m de vorb` în ma[ina mea, zise el, ar`tând-o cu capul, foarte mândru. – Nu, trebuie s`-mi aranjez rufele. El inspect` apartamentul cu un ochi critic [i sfâr[i prin a declara: – Richard a exagerat. Nu este totu[i atât de îngrozitor! – Ce-a spus? întreb` ea, cuprins` de furie. – C` tr`ie[ti într-un adev`rat hotel de tranzit decorat cu bibelouri false [i perdele ro[ii ca s` atrag` pu[tii. M-a tratat ca pe un pu[ti, d`-]i seama! Dup` toate aparen]ele, pentru el era cea mai mare insult`. – Într-adev`r... F`-te comod în timp ce eu întind astea. Vrei o cea[c` de ceai? – Ceai? Pe Richard l-ai servit cu vin! – Nu l-am servit cu nimic pe Richard!

PREAFRUMOASA LAURA

87

– Mi-a spus c` mirosea a vin la tine. – Nimic uimitor, m-a f`cut s` v`rs un pahar plin. – Beai vin? – Da, dar lui nu i-am oferit, zise ea enervat`. Vrei ceai, da sau nu? – Nu, mul]umesc. Am venit s`-]i spun c` doresc în continuare s` te iau de so]ie, chiar dac` Richard o vrea sau nu. Ma[ina, am cump`rat-o de asemenea f`r` consimt`mântul lui. Am putut face un împrumut la o societate de credit. Când voi avea dou`zeci [i cinci de ani, o s` am destui bani, s` [tii. Mo[tenirea unchiului Artemis... N-o s` fie Richard cel care s` m` împiedice s` m` c`s`toresc cu femeia aleas` de mine! – Numai din ciud`, a[ fi tentat` s` accept. Dar nu te c`s`tore[ti din ciud`, Sean. }i-am spus de o sut` de ori: c`s`toria nu m` intereseaz`. – Erai totu[i gata s` te c`s`tore[ti cu Richard? El mi-a spus! – L-am min]it, pentru c` [tiam c` se pref`cea. Chiar dac` ar fi omul cel mai bogat din lume, tot nu m-a[ c`s`tori cu el. De altfel, po]i s` i-o spui din partea mea! – El a înscenat totul pentru a-mi dovedi c` nu e[ti decât o aventurier`. Dar nu-mi pas`. Sunt sigur c` ai avut motivele tale. Nu ai ales de bun`voie profesiunea pe care o faci. Curtezanele... – S` punem lucrurile la punct, îl întrerupse ea t`ios. Eu nu sunt curtezan`. Pentru c` fratele t`u [i cu tine îmi purta]i un asemenea interes, am s`-]i spun adev`rul. Sunt student`. Da, ca tine Sean, student`. El ridic` sprâncenele, neîncrez`tor.

88

JOAN SMITH

– Nu e[ti obligat` s` m` min]i, Laura. Nu m` intereseaz` trecutul t`u. Dup` c`s`toria noastr`, tu... – Sunt student`! Student` la Academia Regal` de muzic`! – Nu se poate... La vârsta ta? – Am dou`zeci [i unu de ani, imagineaz`-]i, nu o sut`! – Dou`zeci [i unu de ani? N-ai decât un an mai mult decât mine? exclam` el. Recunosc c` ar`]i mult mai tân`r` f`r` machiaj. Tu... te îmbraci întotdeauna a[a când nu lucrezi? Vocea îi tr`da decep]ia. La fel [i privirea în timp ce-i cerceta cu triste]e fusta plisat`, bluza foarte cuminte [i pantofii f`r` toc. – În general, nu port rochie lung` [i bijuterii când fac treab` în cas`, replic` ea iritat`. – Nu te înfuria, Laura. Ai fost întotdeauna atât de dr`gu]`... – Da, [i uite unde am ajuns! A trebuit s` p`r`sesc o slujb` care nu numai c`-mi pl`cea, dar m` ajuta s` tr`iesc. Am fost for]at` s` m` mut un timp. {i nu vorbesc de insultele pe care fratele t`u m-a f`cut s` le îndur! – Este un tip insuportabil. Mi-a distrus [i mie via]a, obligându-m` s`-mi termin aceste studii care m` plictisesc de moarte! Vreau s` fiu regizor [i el o [tie foarte bine. I-am spus-o de mai multe ori. Visul meu era s` fac din tine o vedet` a primului meu film. – {i tu? Desigur! – De ce spui asta? – N-are importan]`. – }i-a propus s` joci într-un film? – Da. – Dar era ideea mea! strig` el lovind cu putere masa cu pumnul. Eu i-am spus c` voiam s`-]i ofer un rol. Toate fetele

PREAFRUMOASA LAURA

89

vor s` fac` film, este cunoscut. Ai dreptate, Laura. A gre[it tratându-te atât de urât. }in s` ob]in iertarea ta. – Tu nu m` iube[ti, Sean. Ceea ce iube[ti, este fardul [i fondul de ten. Rochiile de sear` sclipitoare [i micile aventuri ieftine. Nici eu nu te iubesc. S` încet`m aceast` comedie ridicol`. – Nu trebuie s`-mi por]i pic` mie, Laura. Richard e cel care te-a insultat. Eu, sunt de bun`-credin]`. Am s` m` c`s`toresc cu tine. Am s` m` ]in de cuvânt, zise el cu o fermitate pu]in for]at`. Sunt un Bowden. Un gentleman nu revine niciodat` asupra cuvântului s`u. {i în]eleg c` este pu]in [i vina mea c` ]i-ai pierdut slujba? – N-am nevoie de mila ta, zise ea t`ios. Acum pleac` [i nu te mai întoarce niciodat`. – Am s` a[tept cât timp va fi nevoie, dar am s` m` întorc. Furia ta este legitim`. Ce m` dep`[e[te, este cea a lui Richard. Ar fi trebuit s`-l vezi. Era nebun de furie! A ob]inut totu[i ce voia, cel pu]in a[a crede. Se crede tat`l meu, dar n-am s` cedez. Am s` m` c`s`toresc cu tine! – F`r` consim]`mântul meu, atunci! Sean se ridic` [i privi melancolic în jurul lui. – Nu mi te inchipuiam într-un asemenea cadru... Te vedeam într-o vil` splendid`, pe malul unui lac, cu s`lcii plâng`toare, p`s`ri exotice de toate culorile... În fine, visul poate deveni înc` realitate, încheie el îndreptându-se spre u[`. El se împiedic` din nefericire în [terg`torul de picioare, ceea ce-i stric` pu]in ie[irea. Laura nu se ridic` decât când disp`ruse, pentru a trage z`vorul. Bietul Sean... n-ar fi trebuit

90

JOAN SMITH

s`-[i reverse mânia asupra lui. Nu era decât un copil vis`tor [i romantic. El n-o iubea cu adev`rat. }inea totu[i s` se c`s`toreasc` cu ea. Dup` ce-[i aranj` lenjeria, se hot`rî s` se ocupe de cur`]enie. Praful se a[ternuse cam peste tot în lipsa ei. Î[i stabili apoi o list` de cump`r`turi, f`cu un du[ [i se culc`. Deznod`mântul afacerii Bowden îi l`sase un gust amar. Richard î[i atinsese scopul. Reu[ise s` rup` toate pun]ile de leg`tur` dintre Sean [i ea. Oh! Îi era indiferent. Încerc` chiar o cert` u[urare. Ceea ce o chinuia, era c`, în pofida grosol`niei lui nemaipomenite, Richard ie[ea neatins din aceast` poveste. Nu putea s`-l lase s` scape atât de u[or. Dar cum s` se r`zbune? Incidentul era închis, afacerea clasat`. Pentru întotdeauna... R`mânea cu mica satisfac]ie rezultat` din remarca lui Sean: Richard era nebun de furie. F`r` s` [tie prea bine de ce, asta îi f`cea pl`cere.

Capitolul 6 A doua zi dup`-amiaz`, Sean Bowden o a[tepta pe Laura la ie[irea de la cursuri. – Trebuie s` discut`m despre planurile noastre, declar` el pe un ton ferm [i hot`rât. – Du-te dracului Sean, exclam` ea cu violen]`. Dar el se lu` dup` ea. – Ce-mi trebuie, este o autoriza]ie special`. Pentru tine nu-i nici o problem`, e[ti major`. O s`-l punem pe Richard în fa]a faptului împlinit. Nu va putea face nimic împotriva noastr`. – Refuz s` te ascult. Las`-m`. – Dac` vrei, putem a[tepta vacan]a, s` mai avem r`bdare câteva s`pt`mâni? – Eu nu vreau s` m` c`s`toresc cu tine! Nici acum, nici alt` dat`. Nu po]i s` în]elegi? – Trebuie! }i-ai pierdut slujba din vina mea. E[ti orfan` [i nu fratele t`u, un biet preot, poate s` te ajute. Numai

92

JOAN SMITH

Dumnezeu [tie unde o s` ajungi. O s` tr`ie[ti într-o cocioab`... Trebuie s` m` c`s`toresc cu tine, încheie el teatral. A[adar, gustul lui pentru melodram` [i pentru roman]iozitate transformase prostituata într-o biat` orfan`. Î[i luase acum rolul de cavaler bogat s`rind în ajutorul nefericitei tinere! – Am bani. {i fratele meu, de altfel. Suficien]i ca s`-mi arunce [i mie câ]iva din când în când, când va veni iarna. N-am nevoie de mila ta. – Îmi place mândria ta. {tiu c` m` iube[ti [i c` nu vrei s` m` împingi la o mezalian]`. Laura, asta este dovada c` m` iube[ti. Nu în]elegi? Pui interesul meu înaintea interesului t`u! – În propriul meu interes, n-am s` m` c`s`toresc cu tine niciodat`! Nu te iubesc, nu te-am iubit niciodat` [i, dac` insi[ti, simt c` am s` te detest! – Iat` autobuzul t`u, care pleac`... M` la[i cel pu]in s` te conduc acas`? N-ai urcat niciodat` în noua mea ma[in`. – Accept. Îmi datorezi asta, dar n-ai s` intri. Mândru ca un p`un, Sean o ajut` s` urce în ma[ina lui care sclipea în soare cu toate ornamentele ei cromate. – Ce spune fratele t`u despre aceast` c`s`torie? întreb` ea cu ironie. – M` amenin]` c` o s` m` interneze într-un spital de psihiatrie. – Încânt`tor. A[ fi primit` cu bra]ele deschise la Hazelhurst, o simt.

PREAFRUMOASA LAURA

93

– N-o s` ne întoarcem acolo. Am întâlnit un tip care pleac` în aceast` var` în Italia pentru a turna un film. Cred c` se va ocupa de contabilitate. Ne va facilita cel pu]in un contact. De cum te vor vedea, sunt sigur c` te vor angaja pe loc! Va trebui fire[te s` te îmbraci pu]in mai bine ca acum, zise el aruncând o privire dezolat` pantalonilor ei de flanel` gri. – Eu nu [tiu s` m` îmbrac, replic` ea. Felul de a conduce a lui Sean era imaginea stâng`ciei lui. Ea se ag`]` de scaunul ei când lu` un viraj într-un nelini[titor scâr]âit de pneuri. – Am s` m` ocup de tine. Au mai f`cut-o [i al]ii, s` [tii. Un regizor de talent descoper` o fat` obi[nuit` [i o transform` în star. Vezi cazul lui Roger Vadim! El a creat-o pe Brigitte Bardot, Jane Fonda [i altele. – Nu va merge. Am picioarele arcuite. Ar fi spus orice ca s` nu mai asculte aceste absurdit`]i. – Nu-i adev`rat! Ieri, am observat c` ai picioare foarte frumoase. Purtai fusta aceea scurt`, î]i aminte[ti? – Las`-m` aici. Am de f`cut cump`r`turi, zise ea când ajunser` în apropierea casei. – Am s` te ajut, f`cu el f`r` s` se lase descump`nit. Duse sus cele dou` saco[e mari cu cump`r`turile ei [i r`mase pe loc, în mod vizibil sigur c` îl va invita la cin`. – Mul]umesc mult, Sean. Pune astea pe mas` [i pleac`. – Dar... ai cump`rat dou` fripturi. – Într-adev`r. Una pentru seara asta [i cealalt` pentru congelator. La revedere, Sean. Sper s` te v`d într-o zi pe un ecran de cinematograf.

94

JOAN SMITH

– O s` reu[esc, vei vedea. Pe curând, am s`-]i telefonez! – Mul]umesc c`-mi spui. O femeie avertizat` face cât dou`! Ea trânti u[a [i o încuie cu grij`. Hot`rât lucru, se gândi ea, m` întreb care din cei doi fra]i Bowden este mai odios! Cin` far` nici o poft`. Se sim]ea îngrozitor de singur`. Telefon` unei colege care veni cu câteva discuri. Dar Laura nu putea fi atent` la nimic în afar` de telefon... care nu suna. Tres`ri când în cele din urm` acesta sun`. Era Mavis. Cump`rase serviciul de ceai [i voia s`-i împrumute o po[et` neagr` pentru c`s`toria de sâmb`t`. Seara trecea încet. De ce oare nu înceta s` se gândeasc` la Richard? Dac` telefona sau venea va fi ca s-o acopere cu injurii. Dup` plecarea prietenei, se culc`, foarte sup`rat`. Trebuia s` se resemneze c` niciodat` nu-l va mai vedea pe Richard Bowden – [i se bucur`. A doua zi, la întoarcerea de la Academie, când îl g`si la ea acas`, a[ezat într-un fotoliu, cu un pahar de vin în mân` [i ascultând un disc, avu un ciudat sentiment de exaltare. Apoi, el se întoarse spre ea [i o fix` cu o privire rece. Nici m`car nu se ridicase s-o salute. – Mai ales s` nu te mi[ti, spuse ea, sarcastic`. Ca s`-]i faci via]a mai picant` te-ai lansat într-o p`trundere prin efrac]ie? – Nu, m-am dat drept v`rul t`u. Port`reasa mi-a deschis u[a cu amabilitate. Nimeni nu rezist` la o bancnot` de zece lire, s` [tii. {i apoi, nu e[ti singura care prime[te b`rba]i în acest imobil. Ar trebui s` cotiza]i pentru a amenaja o sal` de a[teptare! – V`d c` [tii totul despre obiceiurile în vigoare în hotelurile r`u famate!

PREAFRUMOASA LAURA

95

– Experien]a m-a înv`]at c` banii deschid toate u[ile. – Ai t`i ]i-au u[urat într-adev`r via]a, nu-i a[a, domnule Richard Bowden? Luând de pe o etajer` bancnota de zece lire pe care o l`sase pe patul ei, i-o arunc`. – Ai uitat-o aici la ultima ta vizit`. El l`s` bancnota s`-i cad` la picioare f`r` m`car s-o priveasc`. – Banii... zise el cu un aer sumbru. Îmi aduc multe nepl`ceri. Ei nu-i atrag decât pe oamenii lacomi [i lipsi]i de sim] moral... – Dac` faci aluzie la mine, î]i amintesc c` nu Sean a fost cel care mi-a atras aten]ia. Eu am fost cea care a atras-o pe a lui. Încerc în zadar s` m` descotorosesc de el înc` de la început. Cât despre tine, nu ]i-am cerut niciodat` nimic! – Totu[i. Ai acceptat invita]ia unui b`rbat care nu-[i ascundea inten]iile? – Era singurul mijloc de a termina cu tine. – Destul` vorb`rie. {tim amândoi de ce sunt aici. – N-am nici m`car cea mai mic` idee. Spune-mi repede [i pleac`. – Ai reu[it s`-l ridici pe Sean împotriva familiei [i împotriva mea. Din cauza ta [i-a neglijat studiile [i s-a înglobat în datorii pân`-n gât ca s`-[i cumpere o ma[in`. {i acum vrea s` te ia de so]ie [i s` dispar` cu tine în Italia. – Nu vrea s` dispar`, vrea s` devin` regizor! Fratele t`u este atins de un r`u care se pare c` face ravagii în familia Bowden: ambi]ia.

96

JOAN SMITH

– Ascult`, [tiu c` numai banii te intereseaz`. De aceea, te rog, prime[te banii [i las`-l pe Sean în pace. Care este pre]ul t`u? Uluit`, cu inima b`tând s`-i sparg` pieptul, Laura sim]i c` o cuprinde furia în fa]a acestui b`rbat care îndr`znea s`-i fac` o asemenea propunere. Cât` arogan]`! Cât o dispre]uia! – Încerci s` m` cumperi? întreb` ea, sperând c` nu în]elesese bine. – Exact. Cât vrei ca s` te îndep`rtezi pentru totdeauna de vie]ile noastre? – }i-a[ întoarce cu pl`cere întrebarea dac` a[ avea [i eu mijloacele s` cump`r oamenii! – {tii cu siguran]` la cât se ridic` averea lui Sean [i el trebuie s`-]i fi spus c` nu va putea dispune de ea înainte de a împlini dou`zeci [i cinci de ani. E mult, cinci ani... Î]i ofer zece mii de lire ca s` p`r`se[ti ora[ul f`r` s`-l revezi. Îmi semnezi o chitan]` pe care n-am s` i-o ar`t lui Sean decât dac` revii. Vreau s`-i demonstrez c` nu e[ti decât pentru el, s`-l vindec de tine pentru totdeauna. Se ridic` [i-i întinse un cec de zece mii de lire. Ea îl primi [i, zâmbitoare, îl rupse în buc`]i. – M` subestimezi, domnule Bowden. Iat` ce cred despre oferta ta! – Este totu[i generoas`. Te avertizez c` n-ai s` ob]ii un ban în plus. – Am refuzat un inel al c`rui diamant face infinit mai mult decât asta! – Este adev`rat, dar nu putea s`-]i foloseasc` la nimic. El apar]ine familiei pentru totdeauna. Noi n-avem dreptul s`-l vindem. E[ti prea experimentat` ca s` nu te fi gândit la asta...

PREAFRUMOASA LAURA

97

Laura era con[tient` c` nu era în stare s` lupte, dar se înc`p`tâna, hot`rât` s` reziste cât mai mult posibil. – Într-adev`r. Coruperea de minori este specialitatea mea [i [tiu c` a[ putea pune mâna pe toat` averea lui Sean când va împlini dou`zeci [i cinci de ani. S` [tii c`, peste cinci ani, voi fi înc` destul de tân`r` ca s` profit din plin... Pân` atunci... –... Nu vei avea un b`nu]! Bunurile lui Sean sunt sub controlul meu. Am s`-i tai subsidiile! – Cum m` preg`team s` spun înainte de a fi atât de grosolan întrerupt`, pân` atunci... Sean va face din mine un star de cinema, declar` ea cu un aer triumf`tor. Richard deveni livid [i, v`zând aceasta, ea continu` pe aceea[i tem`. – Laura Bowden, revela]ia anului! Oh! Nu te teme, n-am s` dezonorez numele t`u! Nu uita c` fratele meu este preot... el nu mi-ar permite. Voi refuza s` filmez goal`, numai dac`, bineîn]eles, va fi vorba de scene absolut necesare. Ce p`rere ai despre fotografiile nud, domnule Bowden? Le g`se[ti vulgare? Cred c` dac`, în locul tradi]ionalei frunze de vi]` de vie, am pune blazonul familiei tale, în locul potrivit, ar da un rezultat mult mai distins. Ce p`rere ai? El s`ri în picioare, ca [i cum ar fi vrut s-o loveasc` [i, ajuns în apropierea ei, îi declar` amenin]`tor: – Dac` vei îndr`zni s` faci a[a ceva, am s` te urm`resc în justi]ie pentru corupere de minori! – A[! Ap`rarea mea este preg`tit`: am s` te acuz de corup]ie! Zece mii de lire. Ce credeai, m` iei drept o amatoare? – Care este pre]ul t`u? Am s`-]i dau oricât ca s` m` descotoresc de tine.

98

JOAN SMITH

– A[a-i ceva mai bine! Devii rezonabil. Cu cât ai cump`rat o]el`ria din Manchester, s`pt`mâna trecut`? – E[ti bine informat`. – Afacerile sunt afaceri. Ce-ai spune de cincizeci de mii de lire? – A[ putea angaja un uciga[ pentru mai pu]in de atât! A[ face cu aceea[i ocazie un mare serviciu societ`]ii! – Un dublu serviciu, domnule Bowden, pentru c` ai putea ajunge la închisoare, f`cu ea cu un zâmbet mali]ios. – Cincizeci de mii de lire... nu, refuz! Dou`zeci [i cinci de mii? – Eu nu sunt la fel ca tine. Nu iau niciodat` o hot`râre important` f`r` s` reflectez. Se spune c` noaptea este un sfetnic bun. Am s`-]i dau r`spunsul mâine. Acum, s` mergem la culcare. El îi adres` o privire întreb`toare, în care str`lucea o lic`rire stranie. – Nu, nu împreun`, preciz` ea imediat. Eu nu dau decât lec]ii de org`, nimic altceva. Dar se gândise fugitiv la corpul lui Richard lâng` al ei, ceea ce-i îmbujor` obrajii. – Ce p`cat c` fratele meu n-a putut auzi aceast` discu]ie! Ar fi aflat la ce s` se a[tepte, zise el. – Este adev`rat. {i mie mi-ar fi pl`cut s-o înregistrez. – De ce? [antajul este o alt` specialitate de-a ta? – Nu, dar mi-ai dat o excelent` idee! El se îndrept` spre u[`. – Te sun mâine. – Ai uitat cele zece lire ale tale, domnule Bowden, zise ea ar`tându-i bancnota.

PREAFRUMOASA LAURA

99

– Acum c` ai atins-o, mi-ar arde degetele! îi arunc` el înainte de a ie[i. Bancnota r`mase toat` seara pe podea, al`turi de cecul rupt în buc`]ele. Scoas` din fire, Laura le arunca din când în când câte o privire indignat`. Cum îndr`znise oare s`-i fac` o asemenea propunere? În pofida tuturor eforturilor sale pentru a-l descuraja pe Sean, n-avea decât s` mi[te un deget ca s-o ia în c`s`torie. Aceast` c`s`torie ar fi o r`zbunare ideal`, o lec]ie bun` pentru Richard! Da, dar ar putea oare s`-[i petreac` toat` via]a sfidându-l pe arogantul Richard Bowden? Bineîn]eles c` nu. Ce va face oare dac` se va prezenta mâine cu cecul promis? Dou`zeci [i cinci de mii de lire! Era o adev`rat` avere... Cât trebuia s-o urasc`! {i toate astea pentru c` fusese amabil` cu un student amorezat de ea, pe urm` cu un b`rbat pe care-l luase drept un str`in. Totul era din vina lor. Îi spusese lui Richard c` nu voia nimic de la el, c` nu voia s`-l mai revad` niciodat`, nici pe el, nici pe fratele lui. Miercuri, la ie[irea de la cursuri, Laura îl z`ri pe Sean prin u[a de sticl` de la intrare [i f`cu repede cale întoars` pentru a ie[i prin spate. Lu` autobuzul pentru a merge la Francis, unde î[i petrecu seara. Joi, primi un bilet de la Richard prin care o informa c` o a[tepta vineri la ora trei la biroul lui pentru a încheia târgul. Indignat`, îi telefon` dar o secretar` îi spuse c` era într-o [edin]`. Vineri, cursurile ei se terminau la prânz, dar nu se duse la întâlnire. Se întoarse acas` [i încuie u[a, hot`rât` s` nu lase s`

100

JOAN SMITH

intre pe nici unul din fra]ii Bowden. La ora trei [i un sfert, telefonul sun` pentru prima dat`, apoi din zece în zece minute, timp de o or`. {tiind c` era Richard [i sigur` c` o s` vin`, î[i puse rochia cea mai cuminte, ca s` fie [i mai ru[inat de dispre]ul ei când îi va înmâna cecul. El nu veni. Î[i d`duse în sfâr[it seama c` nu reprezenta nici o amenin]are pentru el [i fratele lui? Sâmb`t`, trebuia s` asiste la c`s`toria veri[oarei ei, Anne. Francis [i Mavis o invitar` s` petreac` weekendul la ei [i, într-un acces de descurajare, primi. Îi lipsea activitatea de la restaurant. Serile ei solitare o ap`sau din ce în ce mai mult. Cum era timp foarte frumos, î[i puse taiorul de m`tase bleumarin, î[i strânse p`rul în coc [i prinse în el un trandafir alb din m`tase. Era gata. Voia s` cheme un taxi când se b`tu la u[`. Richard!... Laura î[i sim]i inima tres`rind în piept. Poate aflase adev`rul [i venea s`-[i cear` scuze... O s-o conduc` în ma[in` la biseric` [i seara o va invita la cin`. Poate vor merge chiar la „Pivni]ele Fran]ei”, în amintirea trecutului [i vor râde împreun` de aceast` nefericit` poveste... Toate aceste vise se n`ruir` îndat` ce v`zu, în prag, silueta de[irat` a lui Sean. El intr` [i-[i arunc` haina pe un scaun. – Bun`, Laura. T`cerea mea probabil te-a uimit, dar am fost de mai multe ori s` te caut la Academie. Te-am c`utat la telefon... f`r` s` te g`sesc niciodat`. Încerci s` m` evi]i? Asta crede Richard. El zâmbi de încântare în fa]a toaletei elegante [i a coafurii ei.

PREAFRUMOASA LAURA

101

– Nu-mi vorbi mai ales despre fratele t`u îi ceru ea. V-a]i împ`cat? El se încrunt`, luând punga cu confeti de pe mas`. – Nu. I-am spus c` nimic nu m` va împiedica s` m` c`s`toresc cu tine, chiar dac` voiajul nostru în Italia s-a amânat... Înainte de a m` angaja, ei vor s`-mi termin studiile. Va trebui s` r`mânem la Londra înc` un an. Dar s` nu-]i faci griji! Am s`-]i g`sesc oricum ceva. Se turneaz` multe filme la Londra. – Se vor turna f`r` mine, în orice caz. – Nu încerc s` m` eschivez, Laura... Am s`-mi ]in promisiunea! Dar este preferabil s` a[tept sfâr[itul studiilor. Mi-ar fi greu s` pl`tesc un apartament pentru doi... În acest moment, stau cu Richard. Asta nu m` cost` nimic. De altfel, refuz` s`-mi dea bani înainte de împlinirea a dou`zeci [i cinci de ani [i trebuie de asemenea s` pl`tesc ratele pentru ma[ina mea... – Lini[te[te-te. N-am nici o dorin]` s` m` c`s`toresc cu tine. Trebuie s` fug, Sean. M` duc la o c`s`torie. – C`s`toria cui? întreb` el cu un aer b`nuitor. E[ti atât de frumoas`, ast`zi... Fr`mânta nervos punga cu confeti. – C`s`toria veri[oarei mele. Cum o s` cânt la org`, trebuie s` ajung mai devreme. Am s` chem un taxi. – Te duc eu! N-am nimic de f`cut în aceast` dup`-amiaz`. – Foarte bine. S`-mi iau m`nu[ile [i mergem. Fii atent cu aceste confeti, te rog. S` nu le r`storni...

102

JOAN SMITH

El l`s` ascult`tor punga. O g`urise pu]in cu degetul [i câteva confeti c`zuser` deja pe jos. El se gr`bi s` le ascund` sub talp`. – Sunt gata, anun]` ea aproape imediat. S` mergem! Ea lu` punga cu confeti [i observ` c` erau [i pe mas`. – Ce copil e[ti, Sean! exclam` ea agasat`, înf`[urând punga g`urit` într-o batist`. El o urm`, atât de încurcat încât î[i uit` haina pe scaun. {i când, pe scar`, se întâlnir` cu voluptuoasa ro[cat` ale c`rei activit`]i îl scandalizau pe Jerry, Sean o privi cu o admira]ie neascuns`. – Bun`, Laura. Ce elegant` e[ti ast`zi! exclam` ea. – Mergem la o c`s`torie, r`spunse Laura. Între]inea cu vecinele ei raporturi politicoase, dar prudent distante. – Mai exist` oameni care se c`s`toresc? Este atât de demodat! declar` ro[cata cu o clipire complice din ochi spre Sean. Sper c` nu sunte]i mirele? – Eu? Nu! Oh, nu! – Cu atât mai bine! Pe curând? El o urm`ri cu privirea cât timp o v`zu. Conduse ca un nebun, dar ajunser` la biseric` f`r` necazuri. – Suntem în întârziere, se nelini[ti Laura. Prive[te! Mireasa a sosit... Urc imediat la org`! – A[teapt`! Te înso]esc! – În c`ma[`? – Trebuie s` existe o hain` în portbagaj... I se al`tur` pu]in mai târziu.

PREAFRUMOASA LAURA

103

– Nu te deranjeaz` dac` r`mân? Asta poate s`-mi serveasc` într-o zi ca s` pun în scen` o c`s`torie... – Po]i s` r`mâi doar cu condi]ia s` nu-mi vorbe[ti. Am nevoie s` m` concentrez. El st`tu cuminte, admirând-o pe Laura, extrem de fermec`toare cu acel trandafir care îi punea în valoare p`rul blond argintiu. Vitraliile divizau lumina în fascicule, dând întregii scene o atmosfer` ireal`. În oglinda suspendat` deasupra orgii, Laura îl v`zu pe Francis dând semnalul de începere. Imediat, acordurile solemne din „Lohengrin” se în`l]ar` în biserica plin` la refuz. To]i ochii erau a]inti]i asupra miresei care venea încet spre altar la bra]ul tat`lui ei. La sfâr[itul ceremoniei, f`cu drumul invers la bra]ul so]ului ei. Aceast` tân`r` pereche str`lucind de fericire o emo]ion` pe Laura pân` la lacrimi. Da, pentru ca dou` fiin]e s` hot`rasc` s`-[i petreac` via]a împreun`, trebuia s` simt` o iubire total`, o încredere absolut` unul în cel`lalt... Se întreb` cu am`r`ciune dac` [i ei i se va întâmpla într-o zi. – Eu cobor s`-i v`d ie[ind, [opti Sean mergând s` se amestece în mul]imea invita]ilor. Laura termin` de cântat marele final [i î[i strângea partiturile când ap`ru Francis. – Vor face fotografii în fa]a bisericii, dup` care toat` lumea se va reuni în hol pentru recep]ie. A fost bine, nu? – Foarte bine. Dar când spui „cine are ceva de spus s-o fac` acum sau s` tac` pentru totdeauna”, m-am temut mereu c` cineva se va ridica [i va provoca un scandal! S-a întâmplat vreodat`?

104

JOAN SMITH

– Niciodat`. Din fericire! M` întreb totu[i ce-a[ face. – Nu [tii? întreb` ea râzând. – Nu. A[ fi f`r` îndoial` obligat s`-l ascult, chiar dac` a[ avea de-a face cu un nebun! }ine, ]i-am adus o bucat` nou`. Mi-ar pl`cea s-o cân]i mâine. Ea parcurse partitura cu interes. – Nu pare prea dificil`, zise ea. A[ vrea totu[i s-o studiez pu]in pân` mâine. – Acum, dac` vrei. Ai timp pân` fac fotografiile. Bine, trebuie s` fug. El disp`ru pe scar`. Laura cânt` de mai multe ori bucata, pentru a se obi[nui cu ea. Când î[i ridic` privirea, Sean era acolo. – Mireasa este adorabil`! exclam` el. O cuno[ti? – Da, este veri[oara mea, Anne Ogilvie. Anne Noris, de acum înainte. Este straniu s-o v`d m`ritat`... A fost întotdeauna un adev`rat b`ie]oi. – Seam`n` cu un înger, suspin` el. Este o c`s`torie frumoas`... Ritualul, muzica, florile... Apropo, am cules aceast` floare pentru tine. Multe femei o poart`. De ce nu [i tu? – Pentru c` nu sunt nici mireas`, nici domni[oar` de onoare, r`spunse ea strecurând narcisa în butoniera de la piept. – Ce vei face acum, Sean? – Cred c` am s` m` întorc acas`. Ce trebuie s` fac cu geanta ta de voiaj? A r`mas în ma[in`.

PREAFRUMOASA LAURA

105

– Am s-o las la presbiteriu. Eu... Se întrerupse la timp. El nu trebuia s` [tie unde î[i petrecea weekendul. – Da? întreb` el. – Am s-o iau dup` recep]ie. – Pleci în weekend? – Nu. El nu insist`, ceea ce dovedea limpede c` nu-l mai interesau deloc preocup`rile ei. – Tot nu vrei s` te c`s`tore[ti cu mine, Laura? – Nu. Este timpul s` punem cap`t... aventurii noastre. Acest cuvânt îi displ`cea, dar nu g`si altul. – Ai dreptate, recunoscu el cu un mic zâmbet trist. N-ar fi mers. Îmi pare r`u, Laura. Ai avut multe necazuri din cauza mea... – Nu-]i face griji. Va merge. Coborâr` scara [i se g`sir` într-o camer` mic`, luminat` doar de o mic` lucarn`. – M` gândeam, Laura... De când te-am cunoscut... nu te-am s`rutat... nici m`car o singur` dat`... – Este adev`rat. Atunci ne s`rut`m pentru a pecetlui sfâr[itul acestei pove[ti? Un soi de nostalgie o cuprinsese. De[i teribil de încurcat, Sean era un b`iat de treab`, agreabil [i atent. – Da, [opti el. O prinse de umeri [i depuse pe buzele ei un mic s`rut foarte cast, foarte diferit de îmbr`]i[area pasional` a fratelui lui. Apoi o privi drept în ochi.

106

JOAN SMITH

– N-a[ fi crezut niciodat`... Nu putu s`-[i termine fraza. U[a se deschise cu violen]` [i ap`ru Richard Bowden. Nu i se putea vedea fa]a în penumbr`, dar totul în atitudinea lui spunea c` era teribil de furios. Sean o l`s` imediat pe Laura, care, într-o str`fulgerare, în]elese c` o scen` îngrozitoare era pe punctul s` izbucneasc`. – Ai face mai bine s` pleci, Sean, zise ea foarte încet, dar calm. – Da. Eu... m` duc s`-]i caut geanta... – Nu pierzi nimic dac` a[tep]i! îi arunc` fratele lui fulgerându-l cu privirea. Laura r`mase singur` cu Richard. – Nu putem r`mâne aici, începu ea f`când un pas spre u[`. El puse pe bra]ul ei o mân` grea. – Nu atât de repede! zise el pe un ton sever. Ea ridic` ochii spre el [i fa]a lui o sperie. Sem`na cu o masc` diabolic` – ochii ca dou` g`uri negre [i gura ca o cicatrice pe obraz – în semiîntuneric. – Am pierdut o b`t`lie, dar n-am pierdut r`zboiul! N-o s`-l ai nici pe Sean, nici cele dou`zeci [i cinci de mii de lire. Am s` strig în gura mare adev`rul! Nu e[ti decât o aventurier`, o hoa]`! Am oroare s` pierd, s` [tii. Avoca]ii mei m-au asigurat c` aveam o sc`pare. L-ai prins în curs` pe fratele meu. – Este o neîn]elegere groaznic`! Eu nu... – Ba da. L-ai prins în curs`! – Faci o grav` gre[eal`, protest` ea. – Tu ai f`cut una [i mai mare, replic` el, alb la fa]` de furie. Ai gre[it Laura. Mo[tenitorul Hazelhurstului sunt eu! Mo[tenitorul titlului [i al bunurilor tat`lui meu, sunt eu! Averea lui Sean va fi nimic în compara]ie cu a mea!

PREAFRUMOASA LAURA

107

– Eu n-am... relu` ea, îngrozit`. Dar avea prea multe pe inim` ca s` continue. El o privi lung apoi declar` pe un ton obosit, ca [i cum se for]a s` vorbeasc`. – Exist` totu[i un am`nunt care m` contrariaz`. {i eu te-am cerut în c`s`torie. De ce l-ai preferat pe Sean? În ciuda b`nuielilor mele, voiam s` m` c`s`toresc cu tine, Laura. Eram în mâinile tale. Cuno[teai totu[i identitatea mea? {tiai c` sunt bogat? Prea indignat` s` în]eleag` c` o imens` am`r`ciune se ascundea în spatele furiei lui Richard, ea exclam`: – Richard Bowden nu m-a cerut niciodat` în c`s`torie, dup` câte [tiu. Îmi amintesc în schimb de un oarecare Henri Dufresne... El a vrut s`-mi joace o fest` urât` [i n-am f`cut decât s`-i r`spund cu aceea[i moned`. – Mersese[i prea departe, Laura. {i am fost cât pe ce s` m` c`s`toresc cu tine! Oh, [tiam bine c` nu iubeai decât banii. Ca toate femeile pe care le cunosc, de altfel. Nu e[ti mai bun` decât ele. Recunosc c` m-am l`sat prins în jocul t`u... „Mi-e atât de team`... Eu nu fac deseori a[a ceva...” Clipirile tale din gene, buzele tremurânde, nimic nu lipsea! E[ti o remarcabil` actri]`! Îngrozit`, Laura tremura. – Chiar dac` ai poseda întreg p`mântul nu te-a[ vrea. E[ti odios! exclam` ea. {i când te gânde[ti c` sperase o clip` într-o împ`care! El relu`, glacial.

108

JOAN SMITH

– Îl voi duce pe Sean cu mine la Hazelhurst. S` nu te apropii de el, altfel voi face s` fii arestat`! O s` prime[ti curând scrisoarea de anulare a c`s`toriei [i consider`-te fericit` c` nu va fi înso]it` de o convocare la comisariatul de poli]ie! Nu mai vreau s` te rev`d niciodat`, nici s`-]i aud pronun]at numele. Oh, mai bine s` fug... simt c` te-a[ strânge de gât! O respinse cu violen]` [i ie[i trântind u[a. Laura sim]i c` n-o mai ]in picioarele. Tremurând din toate încheieturile, se duse s` se a[eze pe o banc`. Îi trebui foarte mult timp s`-[i potoleasc` mânia [i, atunci, o cople[ir` regretele. O fraz` a lui Richard îi revenea f`r` încetare în memorie. „Eram în mâinile tale...”. De ce nu avusese încredere? Spusese aceasta cu o furie care-i dovedea sinceritatea. Acum, plecase. Pentru totdeauna. Nu-l va mai revedea niciodat`. Se sim]ea epuizat`. Prea disperat` ca s` plâng`. Avea impresia c` pierduse un bra], o parte esen]ial` din ea îns`[i f`r` care era incapabil` s` fac` fa]` lumii.

Capitolul 7 Bineîn]eles, Laura nu primi nici o în[tiin]are de anulare a c`s`toriei sale cu Sean deoarece aceasta nu avusese loc. Fire[te, acesta din urm` îi explicase lui Richard teribilul ei dispre]. În prima zi a vacan]ei de var`, factorul po[tal îi aduse o scrisoare pe care o deschise cu inima b`tând mai repede. Era un mesaj politicos, rece [i distant. „Drag` domni[oar` Talmadge, vreau s`-]i exprim prin aceste rânduri profundul meu regret pentru neîn]elegerea de deun`zi. Sean mi se al`tur` pentru a-]i prezenta sincerele noastre scuze. Sper`m c` vei uita repede acest incident sup`r`tor. Cu sinceritate, Richard Bowden.” Asta era tot. Îi întorseser` via]a pe dos. Din vina lor î[i pierduse slujba, tr`ise într-o continu` spaim`, fusese obiectul celor mai rele insulte. {i pentru ei, toate acestea nu erau decât „un incident sup`r`tor”! O clip`, fu tentat` s`-[i caute un

110

JOAN SMITH

serviciu în provincie pe perioada verii. Dar se pare c` erau c`utate tot atâtea cânt`re]e la org` câte dantel`rese sau dresoare de purici! Într-o zi, le f`cu o vizit` Verei [i lui Jerry. – De ce s` nu te întorci la noi? îi propuse Vera. – Da, înt`ri Jerry. Am angajat un tip care nu cunoa[te decât [ase buc`]i pe care le cânt` prost! – Nu [tiu. Se întâlnesc atâ]ia oameni ciuda]i la restaurant... – {tiu la ce faci aluzie, zise Vera. Lini[te[te-te. Cei din familia Bowden n-au mai c`lcat pe aici. Gânde[te-te bine. Noi te vom primi cu bra]ele deschise. – A[ putea chiar s`-]i fac o mic` m`rire de salariu de dou` lire pe s`pt`mân`, promise Jerry. El se feri s`-i dezv`luie Laurei c` absen]a ei îl f`cea s` piard` mult mai mult de atât. De la plecarea ei, numero[i clien]i p`r`siser` „Pivni]ele Fran]ei”, pe când al]ii nu încetau s` o solicite. În disperare de cauz`, Laura sfâr[i prin a accepta. Francis [i Mavis, care nu cuno[teau toat` dimensiunea necazurilor ei cu fra]ii Bowden, o aprobar`. Odat` cu venirea verii, nu întârzie s` se pun` problema garderobei. Degeaba se l`uda Jerry cu climatizarea restaurantului, ea suferea de c`ldur` în rochiile de iarn`. Î[i cump`r` dou` rochii noi. Prima era neagr`, cu un decolteu îndr`zne], perfect` pentru sâmb`t`. Cealalt` era din m`tase alb` cu bretele sub]iri, împletite. Pentru a inaugura aceste rochii, Laura î[i f`cu o nou` coafur`: î[i ridic` p`rul în vârful capului, l`sând bucle scurte rebele s`-i încadreze fa]a. Astfel coafat`, în rochia alb`, sofisticat` [i romantic`, ar`ta foarte bine vinerea urm`toare când urc` pe scen`. În timp ce

PREAFRUMOASA LAURA

111

cânta, cercet` sala cu privirea [i observ` c` o mas` era ocupat` de un grup de pastori protestan]i. Iat` ceva ce nu era pe placul chelneri]elor... Din fericire, ei nu întârziau niciodat` prea mult [i eliberau masa destul de repede. Nu departe de scen`, erau ni[te americani. Ei, în schimb, erau întotdeauna bineveni]i; cheltuiau mult, nu se zgârceau cu bac[i[urile [i aveau o comportare prietenoas` [i deschis`. Laura zâmbi vâzând o chelneri]` gr`bindu-se spre ei. Apoi scrut` fundul s`lii. Ce curios... Acolo se afla un client a c`rui carur` [i înf`]i[are erau exact cele ale lui Richard Bowden... O blond` platinat` într-o rochie neagr` cu un um`r l`sat gol îl înso]ea. Laura î[i întoarse imediat capul. Nu, nu putea fi el... De ce ar fi venit aici? Nu declarase c` nu mai voia s-o revad` niciodat`? Imagina]ia îi juca feste... Când urc` din nou pe scen` pentru a doua parte a programului, un chelner îi întinse o hârtie îndoit` [i o bancnot` de cinci lire. Ea recunoscu imediat scrisul lui Richard Bowden, care scrisese simplu: „La vie en rose”. – Du înapoi banii acestui domn, zise ea. Spune-i c` nu cânt la comand`. – Este imposibil, Laura! Abia i-am spus contrariul [i mi-a dat o lir` numai ca s`-]i aduc mesajul! – Cu atât mai r`u. Înapoiaz`-i banii [i spune-i c` nu cunosc bucata care o cere. – Dar ai mai cântat-o! – Ei bine, n-o mai cânt! replic` ea furioas`. Înm`rmurit chelnerul ridic` din umeri [i se întoarse la masa lui Bowden. Richard î[i lu` cina lini[tit [i apoi disp`ru împreun` cu înso]itoarea lui.

112

JOAN SMITH

Laura era nebun` de furie. Credea oare c` o bancnot` de cinci lire era de-ajuns ca s-o îmbuneze? În buc`t`rie, îl întâlni pe nea[teptate pe Roy, chelnerul care f`cuse comisionul. – Cum se simte milionarul? întreb` el. E[ti nebun` c` l-ai refuzat! – Ce-a spus? f`cu ea cu un aer fals nep`s`tor. – I-a p`rut r`u c` l-ai refuzat. Jerry n-o s` fie mul]umit... Nu se refuz` nimic unui client ca Richard Bowden. Dar Jerry nu-i f`cu nici o observa]ie. A doua zi seara, sâmb`t`, î[i puse rochia neagr`, [i nu se putu împiedica s` se întrebe dac` Richard o s` revin`. Jerry aprob` cu c`ldur` noua ei toalet`. – E[ti fermec`toare, scumpete! Dac` Bowden vine din nou, trateaz`-l ceva mai bine ca ieri sear`... Poate s` ne fac` o excelent` publicitate. {tii cine-l înso]ea ieri? O lady! Vera a v`zut fotografia lor în ziar. Era lady Althea Reidel... Ce ]i s-a întâmplat cu el este acum o poveste veche. Nu-i mai por]i pic`, nu-i a[a? – Nu, ai dreptate, min]i ea. Jerry [i Vera erau de scuzat întrucât, evident, nu cuno[teau toat` povestea. Avea intui]ia c` în aceast` sear` Richard va fi acolo. Venind cu o femeie, o f`cuse s` în]eleag` c` nu-l mai interesa. Dar în cazul acesta, de ce revenise la „Pivni]ele Fran]ei”? Intui]ia o în[elase. Urcând pe scen`, v`zu c` nu era în sal` [i sim]i tot atâta u[urare cât [i decep]ie. Ea nu observ` c` imediat dup` aceea un chelner îl înso]ea pe Richard pân` la cea mai apropiat` mas` de org`. Era singur. Laura fu cuprins` de panic` atunci când se instal` f`r` s`-i acorde cea mai mic`

PREAFRUMOASA LAURA

113

aten]ie. Î[i reveni îns` imediat; era aici pentru a cânta. El î[i lu` cina în cea mai mare lini[te, ca [i cum n-o v`zuse în via]a lui. Nu încerc` s`-i adreseze vreun cuvânt, dar sim]i foarte des intensitatea privirii lui asupra ei. Ea salut` la sfâr[itul ultimului pasaj, când el p`r`si restaurantul. Laura nu [tia ce s` cread`. Va încerca oare s` vin` la ea în timpul weekendului? Desigur c` nu. Singurul lucru care-l v`zu despre el fu fotografia din ziar cu lady Althea toat` numai zâmbet la bra]ul lui. Erau invita]ii de onoare ai unei gale de binefacere. În vinerea urm`toare, el reveni la „Pivni]ele Fran]ei”. Singur. Încredin]at` c` nu venea decât ca s-o sfideze, Laura se hot`rî s`-i r`spund` cu aceea[i moned`. În pofida hot`rârii de a nu se mai a[eza niciodat` la masa unui client, în aceast` vineri î[i schimb` p`rerea. Observase în fa]a scenei un b`rbat de vreo patruzeci de ani cu un aer inofensiv [i mai degrab` seduc`tor. În efortul lui de a p`rea tân`r, purta p`rul lung. Ea ezit` pu]in din cauza îmbr`c`mintei lui b`t`toare la ochi, dar nu pentru mult timp, deoarece avusese buna idee s` aleag` cea mai apropiat` mas` de cea a lui Richard. Ea îl privi deseori [i curând el se apropie de ea pentru a o invita. Respira]ia lui mirosea puternic a alcool. – Cu pl`cere, îi r`spunse zâmbind. Dar numai pentru un pahar... Ea îl urm`, remarc` privirea dezaprobatoare a lui Richard, dar trecu prin fa]a lui pref`cându-se c` nu-l vede. – Ce dore[te tân`ra domni[oar`? întreb` b`rbatul cu o voce tun`toare.

114

JOAN SMITH

– Un pahar de vin ro[u. – Ah nu! [ampanie! Tocmai am încheiat o afacere foarte important`. M` numesc Ernest McLaughlin din Reading. Cu siguran]`, ai auzit vorbindu-se despre magazinele de fier`rie McLaughlin? Am [ase \ntre Reading [i Londra. {i tocmai am ob]inut exclusivitatea uneltelor Belter! Magazinele mele vor fi singurele care o s` le vând` pe o raz` de o sut` de kilometri. Asta trebuie s`rb`torit! Cum v` numi]i? – Laura. Ar fi vrut ca el s` vorbeasc` pu]in mai încet. – Ce nume frumos! El comand` o sticl` din cea mai bun` [ampanie [i când cupele fur` pline, exclam` vesel: – Pân` la fund! – Pentru succesul dumneavoastr` zise ea ridicând paharul. El ridic` pe al s`u cu mâna tremurând` a unui om destul de ame]it. – Pentru succesul meu! Voi deschide dou` noi magazine. Unul la Newbury [i un altul la Chesham. Oh! Sunt bani buni de câ[tigat cu magazinele de fier`rie, domni[oar`! Ea nu [tia ce s` spun`, nu se gândea decât cum s` scape de acest comerciant pu]in prea fericit dup` gustul ei. – Da, sunt sigur c`-]i va pl`cea, relu` el cu o clipire din ochi înainte de a fixa cu insisten]` decolteul Laurei. Se poate spune c` [ti]i s` alege]i b`rba]ii! Se vede imediat c` repera]i de la o sut` de metri portofelele bine garnisite. Al meu este plin s` trosneasc`, seara asta, zise el b`tându-[i u[or buzunarul. Ea lu` o înghi]itur` de [ampanie. Cu cât va bea mai repede aceast` cup` de [ampanie, cu atât mai repede va pleca. Iat` c`

PREAFRUMOASA LAURA

115

se lansa acum în complimente absolut nebune[ti, comparându-i frumuse]ea cu cea a lui Marilyn Monroe. – De cum te-am v`zut, mi-am zis, Ernest, b`iatule, iat` ce-]i trebuie în seara asta! Ea puse paharul pe mas` [i se ridic`. – Mul]umesc pentru [ampanie. A fost delicioas`. El o prinse de mân`. – Ah! Nu se poate, domni[oar`! La ce or` termina]i? – Trebuie s` plec zise ea încercând s`-[i elibereze mâna. Dar el o ]inea cu fermitate. – N-a]i r`spuns la întrebarea mea. – Las`-m`! murmur` ea. Speriat`, c`ut` cu privirea un chelner când un um`r cunoscut se ivi în spatele ei. – Aceast` domni[oar` dore[te s` plece, interveni Richard. – De ce te amesteci? întreb` Laughlin cu dispre]. {i mai întâi, cine e[ti? – Unul care te va trimite la podea în mai pu]in de zece secunde! McLaughlin î[i împinse violent scaunul înapoi [i o izbi pe Laura, care trebui s` se aga]e de mas` ca s` nu-[i piard` echilibrul. Un fulger ucig`tor sclipi în ochii întuneca]i ai lui Richard. Ea îl sim]ea gata s` sar` ca un animal s`lbatic. – Asta vom vedea, exclam` negustorul. El ridic` bra]ul [i-l lovi pe Richard în b`rbie, proiectându-l pe acesta înapoi ceea ce avu imediat ca efect s`-l înfurie la culme. Terorizat`, Laura îl v`zu repezindu-se... Imediat, sângele începu s` [iroiasc` pe fa]a lui McLaughlin. Doi tineri care st`teau în apropiere, se ridicar` pentru a-l st`pâni pe Bowden.

116

JOAN SMITH

– Nu m` atinge]i! mârâi el. – Dac` vrei înc`ierare, ai cel pu]in curajul s` ataci pe unul de vârsta ta! zise unul din ei. Furios, Richard nu a[tepta s-o spun` a doua oar`. O lovitur` violent` de pumn îl trimise pe tân`r s` cad` peste o mas`. Ni[te femei începur` s` ]ipe în timp ce b`rba]ii se ridicar` în picioare pentru a le proteja. Unii, mai curio[i, se urcar` pe scaune ca s` nu piard` nimic din spectacol. Un chelner ie[i în fug` în strad` [i chem` o ma[in` de poli]ie care trecea. Poli]i[tii n`v`lir` curând în sal` [i desp`r]ir` combatan]ii. Dup` un scurt interogatoriu al martorilor, Richard, Ernest McLaughlin [i Laura fur` condu[i la comisariat. Când Richard ap`ru în fa]a ofi]erului de poli]ie, avusese timp s`-[i revin` în fire. Pe un ton politicos dar ostil, declar` c` nu va face plângere contra lui McLaughlin care, totu[i, lovise primul. Li se d`du drumul la to]i trei sf`tuindu-i s` nu reînceap`. – Te voi conduce acas` cu un taxi, Laura, îi spuse Richard. Ma[ina mea a r`mas la restaurant. – Cu siguran]` c` nu, interveni McLaughlin. Eu am s-o conduc! Între dou` rele, Laura îl alese pe cel mai mic. Lu` în grab` bra]ul lui Richard [i-l urm` în strad`. Oprind un taxi, el o împinse f`r` menajamente în`untru. – Po]i fi mândr` de tine, începu el furios, îndat` ce fur` singuri. – Dac` n-ai fi intervenit, nu s-ar fi întâmplat nimic. Eram pe punctul de a pleca.

PREAFRUMOASA LAURA

117

– Negustorul t`u de fier`rie avea alte idei în cap. Acest scandal este din vina ta. Ce idee s` accep]i invita]ia acestui tip beat mort! – Dac` te-ai ocupa de ceea ce te prive[te? – Cât` recuno[tiin]`! – Ce c`utai la restaurant? Credeam c` ai jurat c` n-ai s` m` mai revezi niciodat`! – Nu-]i imaginezi totu[i c` am venit pentru tine? – Ah! [tiu... Ai venit s` recuno[ti terenul pentru filmul t`u! Vedeta va fi pocitania care te înso]ea ieri sear`! – Lady Althea Reidel nu este o pocitanie. – Ah, nu? În orice caz, nu mai este prea tân`r`. – M` îndoiesc, într-adev`r, c` i-ar pl`cea negustorul t`u! Lui îi plac femeile vulgare. Ca tine. – N-am pretins niciodat` c` sunt o lady, dar dac` to]i lorzii î]i seam`n`, prefer de o mie de ori vulgaritatea. – Lady Althea avea dreptate. {tii ce mi-a spus despre tine? „Frumoas` fat`. Din p`cate, îi lipse[te educa]ia”. – Ei bine, spune-i din parte mea c` dac` ea are – poate – educa]ie, nu este într-adev`r o fat` frumoas`. Dac` ar fi s` aleg, prefer situa]ia mea. – Una n-o împiedic` pe cealalt`, s` [tii. {i, dup` p`rerea mea, lady Althea este pe cât de rafinat`, pe atât de frumoas`. – M` întreb cum ai putut suporta absen]a acestei adev`rate minun`]ii, în ultimele seri! – Dac` ]ii s` [tii, n-am venit la restaurant decât pentru a-i ar`ta patronului t`u c` nu-i port pic`. – O singur` vizit` ar fi fost de-ajuns. Când taxiul se opri în fa]a casei ei, el spuse:

118

JOAN SMITH

– Ar trebui s` te mu]i. Aceast` cas` este o adev`rat` cocioab`. – Am rezervat un apartament în palatul Buckingham, îl asigur` ea. O s` m` instalez acolo într-o bun` zi. El coborî din ma[in` [i f`cu gestul de a pl`ti [oferul. – Ai face mai bine s` p`strezi taxiul, zise ea. – Te conduc pân` la u[`. – Mul]umesc. Cunosc drumul. – A[ vrea s`-]i vorbesc între patru ochi, Laura. – Cunosc ce înseamn` pentru tine între patru ochi, domnule Bowden. Noapte bun`. Se r`suci pe c`lcâie, alerg` spre u[`, urc` scara în fug` [i se încuie în apartamentul ei. Inima îi b`tea cu putere, picioarele îi tremurau. De ce acceptase oare invita]ia acelui negustor blestemat? Trebuia s` admit` c` o f`cuse pentru a a]â]a gelozia lui Richard. {i, departe de -al face gelos, c`zuse [i mai jos în stima lui. Îi revenir` în memorie cuvintele ladyei Reidel: „Acestei fete îi lipse[te educa]ia”. Ar fi strâns-o de gât pe aceast` lady Reidel! Cum îndr`znea s` judece astfel pe cineva despre care nu [tia nimic? Nu venise la restaurant decât pentru a-[i bate joc de ea... Privi din nou fotografia lui Richard [i a ladyei Althea, pe care o decupase din ziar. Departe de a fi frumoas`, lady Althea avea distinc]ie. Exasperat` de zâmbetul ei superior, Laura rupse fotografia [i o arunc` la co[. A doua zi, Jerry îi telefon` s` o avertizeze c` dac` va continua pe aceast` cale, va fi obligat s` se lipseasc` de serviciile ei.

PREAFRUMOASA LAURA

119

– Eu n-am nici o vin`! protest` ea. Da nu-i nevoie s` m` dai afar` Jerry. Demisionez! Puse repectorul în furc` f`r` s`-i lase timp s` r`spund`. El o sun` imediat s`-i spun` c` nu-[i va primi onorariul s`pt`mânal. Într-adev`r, din vina ei, nici Bowden, nici McLaughlin nu-[i achitaser` notele. – N-ai decât s`-l faci pe Bowden s` pl`teasc`! Are cu ce. Dac` nu-mi primesc banii, te dau în judecat`! În ziua aceea, afacerea Bowden ]inea prima pagin` a tuturor ziarelor de scandal. „Marele industria[ Richard Bowden se încaier` într-un bar pentru o blond`...”. Era genul de fraz` care se vedea în prima pagin`. Un ziar publica chiar o veche fotografie a lui Richard în timp ce strângea mâna primului ministru, al`turi de un cli[eu cu vitrina restaurantului „Pivni]ele Fran]ei”, în care se vedea figura Laurei. Articolul d`dea amploare evenimentului pân` la caricatur`, f`r` nici o preocupare pentru adev`r. Se d`deau m`rturiile chelnerilor [i ale clien]ilor care sus]ineau c` Bowden venea în fiecare sear` la restaurant cu speran]a s-o seduc` pe frumoasa cânt`rea]` la org`, numit` aici „blonda”. Articolul men]iona de asemenea pe sir Greville Bowden [i domeniul Hazelhurst. Laura [tia c` Richard o ura de moarte pentru aceast` poveste care-i compromitea familia. Vecina ei fusese aceea care-i adusese ziarul. – Ce noroc, Laura! Asta-i [ansa vie]ii tale. Dup` o asemenea publicitate, po]i fi sigur` c` vei intra în televiziune sau vei vinde povestea voastr` ca fetele din afacerea Profumo! „Afacerea Bowden...”. Formidabil, nu?

120

JOAN SMITH

– Doamne Dumnezeule! gemu Laura, îngrozit`. – Frumos b`rbat, acest Richard Bowden. Mi-a pl`cut mult. – L-ai v`zut? întreb` Laura, uimit`. – Da, în ziua când ai plecat cu cel`lalt tân`r la o c`s`torie. A b`tut la u[a mea ca s` m` întrebe dac` te-am v`zut. Am f`cut totul s`-l re]in, dar nici m`car nu m-a ascultat. Se poate spune c` se d` în vânt dup` tine! Era nebun de îngrijorare. N-a mai revenit niciodat`... P`cat! Convins` c`, mai devreme sau mai târziu, Francis [i Mavis vor citi ziarul, Laura trecu pe la ei ca s` le prezinte versiunea ei asupra faptelor [i s` restabileasc` adev`rul. – Poate ar fi mai bine s` nu mai cânt la biseric`, Francis. Ce vor crede oamenii? – Nu-]i face nici o grij` în privin]a asta. Dac` mi se face vreo aluzie, am s` explic totul. – De altfel, nu este nimic dezonorant pentru tine în aceast` poveste, Laura, remarc` Mavis. Acest Bowden a de]inut rolul urât. Probabil c` nu mai [tie unde s` se ascund`, ast`zi! – Sper s` nu v`d dând buzna la mine o mul]ime de curio[i... – N-ai de ce s` te temi pentru c` nu e[ti în cartea de telefon. – Este adev`rat. – {i dac` ai necazuri, vino repede s` te refugiezi aici... În duminica aceea r`mase la ei. Discutar` de toate, îndeosebi despre problema crucial` a serviciului ei. – S` nu-mi mai spune]i s` cânt într-un restaurant, în orice caz! exclam` ea.

PREAFRUMOASA LAURA

121

– Va trebui s`-]i g`se[ti ceva, zise Francis, îngrijorat. – Voi c`uta începând de mâine. Ziua se scurse în lini[te. Copila[ul gângurea. Începuse s` stea în capul oaselor [i s` zâmbeasc`. Aceast` atmosfer` de familie o umplu pe Laura de nostalgie. În timp ce Mavis îi invidia via]a independent` de muzician`, Laura se întreba dac` va avea într-o zi norocul s` fie la fel de fericit` cum era cumnata ei... A doua zi, cump`r` ziarele [i începu s` verifice minu]ios mica publicitate. Un mare magazin c`uta o vânz`toare de orgi. Telefon` imediat [i ob]inu o întâlnire chiar în acea dup`amiaz`. Înainte de întâlnire, î[i lu` prânzul lini[tit` în fa]a televizorului, în blugi [i cu tricoul care îl purtau to]i studen]ii de la Academie. Beethoven [i Bach bând un pahar cu bere [i cu inscrip]ia imprimat` al`turi: „Tr`iasc` cei trei B: Berea, Bach [i Beethoven!”. Deodat`, cineva b`tu la u[`. Cu siguran]` nu era Richard, care trebuia s` se fereasc` acum de ea ca de cium`. Deschise u[a [i o descoperi cu stupoare în picioare pe palier pe lady Althea Reidel. Îmbr`cat` într-un elegant mantou din blan` de c`mil`, o fixa pe Laura cu o privire trufa[`. Coafura ei era impecabil`, machiajul perfect [i, sub mantou, purta un taior sobru [i elegant de culoare cafenie. M`nu[i de piele, ciorapi de m`tase, escarpeni frumo[i de [evro, îi completau ]inuta. Atitudinea ei avea ceva regal [i totul în ea era clasic – ceea ce o îmb`trânea, deoarece, de aproape, se vedea c` n-avea mai mult de treizeci de ani.

122

JOAN SMITH

– Sunt lady Althea Reidel. Pot s` intru? Înainte de a fi invitat`, intr` în salon [i examin` locul cu aerul reginei Elizabeth vizitând un spital. Se cutremur` de dezgust v`zând vesela murdar`, pe mas`. Apoi, o privi pe Laura cu o ostilitate neascuns`. – În]eleg c` v` place muzica zise ea pe un ton ironic dup` ce-i privise îndelung tricoul. }intuit` locului, Laura fu cât pe ce s` izbucneasc` într-un râs nervos. – B`nui]i desigur motivul vizitei mele, relu` lady Althea. Laura î[i spuse c` avea cu siguran]` o leg`tur` cu Richard, dar care? Dac` aceast` frumoas` doamn` venise s-o spioneze sau s`-i ]in` o predic`, o va pune rapid la locul ei. – Absolut deloc, r`spunse ea politicos. V` rog, lua]i loc. Dori]i o cea[c` de ceai? – Nu, mul]umesc. Lady Althea se a[ez` pe marginea canapelei, dup` ce mai înainte aruncase o privire îngrijorat`. – Am venit s` v` vorbesc despre... rela]iile dumitale cu Sean Bowden. – Ah, da? De ce nu despre rela]iile mele cu Richard? – De fapt, este vorba despre amândoi. La urma urmei, Richard nu se intereseaz` de dumneata decât pentru a te determina s-o rupi cu fratele lui, nu-i a[a? – Asta v-a povestit? întreb` Laura, deodat` serioas`. Este mult de când Sean a în]eles c` aceast` propunere în c`s`torie era absurd`. În ziua când l-am întâlnit pe Richard, fratele lui ie[ise din via]a mea...

PREAFRUMOASA LAURA

123

– Este exact de ce m` temeam. B`rba]ii sunt atât de pro[ti, nu g`se[ti? – Sunt idio]i, afirm` Laura. – Este vremea ca Richard s` se însoare. {tii c` este mo[tenitorul Hazelhurst [i al titlului de baron? – {tiu. – Anturajul lui consider` c` ar trebui s` se gândeasc` s` aib` un fiu, viitorul mo[tenitor. – Suntem cumva într-un roman victorian? întreb` Laura zâmbind. – Nu în întregime. Familia Bowden era deja foarte veche pe vremea reginei Victoria, preciz` lady Althea f`r` umor. Ca [i a mea, este una din cele mai vechi familii engleze[ti. So]ia lui Richard va trebui s` apar]in` aristocra]iei. So]iei unui baronet îi revin anumite îndatoriri, dar toate acestea cred c`-]i sunt complet str`ine? – Sunt încântat` s` m` instruiesc, declar` Laura. Ce va trebui s` fac` lady Richard? – Lady Richard? Draga mea, vrei s` spui lady Bowden! So]ia unui baronet folose[te numele de familie al so]ului ei! – Adev`rat? Este foarte interesant... – În mod tradi]ional, lady Bowden era una din damele de companie ale Maiest`]ii Sale. S` apar` la Curte, s` organizeze baluri, s` sprijine operele de binefacere, iat` care vor fi obliga]iile so]iei lui Richard. Acum când afacerile lui au luat o amploare interna]ional`, va trebui de asemenea s` duc` o via]` monden`. S` întoarc` vizitele clien]ilor, s` primeasc`

124

JOAN SMITH

înalte personalit`]i la Hazelhurst, s` c`l`toreasc` în str`in`tate. Lady Bowden va trebui s` vorbeasc` mai multe limbi, s` [tie s` se adapteze moravurilor [i obiceiurilor t`rilor str`ine... – Mi-a pl`cut la nebunie Italia! – Va trebui în egal` m`sur` s` cunoasc` protocolul. În]elegi f`r` greutate c` Richard nu se poate c`s`tori cu oricine. – {i crede]i c` el n-o [tie? întreb` Laura cu aerul cel mai nevinovat din lume. – Cuno[ti b`rba]ii. Mâna]i de sentimentele lor, fac nebunii pe care le regret` imediat. Astfel, scandalul de s`pt`mâna trecut` a f`cut mult r`u carierei lui. – El v-a trimis aici? – Am venit în numele întregii familii. N-ai idee cât` sup`rare ai adus lui sir Greville [i ladyei Bowden. B`trânul baron este foarte bolnav. Dac` Richard s-ar c`s`tori cu dumneata, ar fi un dezastru. Pentru el, ca [i pentru dumneata. N-o s`-]i g`se[ti locul în lumea lui, domni[oar` Talmadge. Este preferabil s` renun]i la asta imediat. Figura ei mândr` r`mânea impasibil`, dar ceva în vocea ei spunea limpede c` era vorba mai mult de o rug`minte decât de un ordin. – Trebuie s` în]eleg c` v` dori]i cu ardoare titlul de lady Bowden? – Originea mea mi-ar da acest drept. – Nu uita]i un lucru, lady Althea. Chiar dac` mi-ar cere-o în genunchi, nu m` voi c`s`tori cu Richard Bowden.

PREAFRUMOASA LAURA

125

– Deja ]i-a propus? – Mai cu seam`, asta vre]i s` [ti]i, nu-i a[a? De ce nu l-a]i întrebat pe Richard? V` mul]umesc pentru vizit`. Este o sta]ie de autobuz în col]ul str`zii. – M` a[teapt` [oferul meu, replic` lady Althea luându-[i m`nu[ile [i po[eta. Pot s`-i asigur pe sir Greville [i pe lady Bowden c` vei ac]iona cum se cuvine? – Ac]ionez întotdeauna cum se cuvine, r`spunse Laura. – Vreau s` spun... N-o s` te c`s`tore[ti cu Richard? – N-ave]i nici o team`. Nu m` voi c`s`tori cu el cu nici un pre]... numai dac` nu mi-o va cere înc` o dat`, ad`ug` ea, sim]ind o pl`cere r`ut`cioas` s` sporeasc` jena ladyei Althea. – Înc` o dat`? – Între noi, lady Althea [ti]i cât de greu este s` pui mâna pe un b`rbat bogat. V` m`rturisesc c` rolul de dam` de companie a Maiest`]ii Sale mi-ar pl`cea destul de mult... Încântat` c` o redusese la t`cere pe lady Althea, o concedie f`r` alte formalit`]i. Ce înfumurat` insuportabil`! Alerg` la fereastr` [i o z`ri urcându-se într-un Rolls-Royce. Un [ofer în livrea, ca vale]ii de pe vremuri, închise ceremonios portiera dup` ea. Când furia ei se mai domoli, Laura recunoscu faptul c` argumentele ladyei Althea nu erau lipsite de bun-sim]. Ea nu era cu siguran]` so]ia care îi trebuia unui b`rbat cu pozi]ia lui Richard... Dar oare se punea problema? Totul se terminase între ei. Se str`dui s` uite aceste absurdit`]i [i se preg`ti pentru întâlnirea ei. Directorul magazinului o angaj` imediat. Probabil o g`sise suficient de frumoas` ca s` atrag` clien]ii. Avea s` câ[tige un

126

JOAN SMITH

salariu de mizerie, dar cu atât mai r`u. Pentru a agrava lucrurile, ea primi un telefon în timpul serii de la Jerry care îi anun]a m`rirea chiriei, justificat` de demisia ei. Nu-i mai r`mânea decât s`-[i caute un alt apartament... În tot timpul s`pt`mânii, dup` serviciu, vizit` zeci de locuin]e inabordabile sau mizerabile. Sfâr[i prin a accepta s` pl`teasc` chiria cerut` de Jerry. Pentru a-[i m`ri veniturile, d`dea seara lec]ii de org`, la magazin. Cel mai adesea, unor încep`tori. Turba de furie gândindu-se la to]i anii de studii ca s` ajung` la un rezultat atât de jalnic! O organist` de concert nu interesa pe nimeni. Ca s` nu-[i piard` tehnica, se ducea de dou` ori pe s`pt`mân` la biserica lui Francis, unde avea bucuria s` poat` cânta la o org` adev`rat`. Singur` în biserica plin` de muzic`, se sim]ea împ`cat`. Dar reflecta adesea cu triste]e la acea memorabil` sâmb`t` în care se c`s`torise veri[oara ei Anne. Se întreba ce se întâmplase cu Sean [i c`uta deseori în ziare numele sau fotografia lui Richard. F`r` rezultat. Ie[iser` din via]a ei la fel de brusc cum intraser`. Nu mai resim]ea decât o imens` singur`tate [i impresia îngrozitoare c` pierduse pentru totdeauna ceva esen]ial.

Capitolul 8 La sfâr[itul lunii iunie, într-o vineri, Laura îl v`zu pe Richard sosind la raionul de instrumente muzicale. Era pu]in dup` ora patru. Costumul lui sobru contrasta cu ]inuta lejer` a celorlal]i clien]i care, pentru acea c`lduroas` dup`-amiaz` de var`, erau îmbr`ca]i u[or. I se p`ru mai înalt [i mai frumos de cum [i-l amintea. La început crezu c` n-o v`zuse, deoarece discut` un moment cu directorul magazinului. Nici m`car o singur` dat` nu întoarse capul spre ea. Pân` când se apropie de ea înso]it de director. – Domni[oar` Talmadge, declar` acesta, vrei s` te ocupi de acest domn? Laura recunoscu lic`rirea ce str`lucea în ochii patronului ei în acea clip`. Figura lui ursuz` nu se lumina, într-adev`r, decât atunci când avea în perspectiv` o vânzare bun`. Îi venea totu[i greu s` cread` c` Richard voia s` cumpere o org`... Din câte [tia, nici Sean nici Richard nu cântau la org`.

128

JOAN SMITH

– Domni[oara Talmadge este specialista noastr`. Eu m` pricep foarte pu]in la orgi [i domni[oara Talmadge spune c` instrumentele pe care le vede]i aici sunt ni[te bijuterii! Domnul este interesat de un model mare, Laura. Pentru o biseric`. Dore[te una f`r` toate zorzoanele la mod`, cu un set complet de pedale [i cu o consol` într-un stil apropiat de cel al bisericii în chestiune. Richard o privea cu un aer neutru, de[i i se p`ru c` avea o lic`rire de dispre] în adâncul ochilor. Pentru c` trebuia, dup` toate aparen]ele, s` simuleze c` nu se cunosc. Laura îi respect` jocul. – Nu avem nici o org` de acest fel în stoc, domnule Peters. Nu mi se cere niciodat`. Domnul... acest domn ar face mai bine s` mearg` s` se adreseze... – Putem s` comand`m una, i-o t`ie scurt Peters, care era limpede c` nu dorea s` rateze o atât de bun` afacere. – Este adev`rat, admise ea, dar va dura pân` la livrare. – N-are importan]`, nu sunt gr`bit. Este o dona]ie pe care familia mea vrea s-o fac` bisericii din satul nostru, explic` Richard. – Gestul acesta v` onoreaz`, domnule, declar` domnul Peters, lingu[itor. Laura nu se putea împiedica s`-[i spun` c` acest magazin de la periferia Londrei nu era locul ideal pentru a cump`ra o org` de biseric`! Descump`nit`, îl întreb` din priviri pe domnul Peters. – Ei bine, ce mai a[tep]i Laura? Scoate cataloagele [i arat`-i domnului Bowden ce putem s`-i propunem! O s`-i facem o comand` special` [i vom primi orga într-o s`pt`mân`. V` convine, domnule Bowden?

PREAFRUMOASA LAURA

129

– Perfect. Pot consulta aceste cataloage acum? – Condu-l pe domnul în biroul meu, se oferi generos Peters. De fapt, biroul consta dintr-o mas` [i dou` scaune în fundul magazinului. Laura se gândi brusc c` trebuia s` arate groaznic. Lucra de la prânz, îi disp`ruse rujul de pe buze, p`rul îi era în dezordine [i rochia simpl` [ifonat`. Începu s` r`scoleasc` nervoas` prin sertare în c`utarea cataloagelor. – Am s` pun scaunul acesta lâng` cel`lalt, zise Richard, încât s` le putem r`sfoi împreun`... Ea observ` c` se a[ezase în a[a fel încât s` se g`seasc` în afara câmpului vizual al domnului Peters; descoperi în sfâr[it trei cataloage [i le deschise pe birou. – Ce pre] ave]i inten]ia s` pl`ti]i? întreb` ea. – N-are importan]`. Vrem s` lu`m ce-i mai bun. Oh! n-avem nevoie de o org` uria[`... Biserica noastr` nu este catedrala Saint-Paul! ad`ug` el cu un zâmbet. Laura se mir` s`-l vad` dintr-o dat` atât de ner`bd`tor [i buna ei siguran]` disp`ru. – M` gândeam la o org` cam ca cea a fratelui t`u, la SaintPeter, relu` el. – Imposibil, aceea este o org` mare, foarte veche. Nu se mai fabric` de mult timp. – P`cat! Avea un sunet magnific. Oare când o ascultase? Venise oare la Saint-Peter s-o asculte cântând? Ea era singura care folosea acea org`. – Este adev`rat, zise ea ro[ind. Cred c` aceasta ]i-ar conveni, ad`ug` ea cu degetul pe o fotografie din catalog. Este

130

JOAN SMITH

electronic`, bineîn]eles, ca toate orgile din zilele noastre, cu difuzoare care îi dau un sunet foarte bun. Cântam pe una la fel, la Academie. – Am în]eles c` magazinul propune [i cursuri? – Da. – Tu le dai? – Da, dar m` îndoiesc c` organistul bisericii tale era nevoie de ele, cu atât mai mult cu cât noi nu ne deplas`m. Cursurile au loc aici. – Organistul nostru va putea s` vin` ca s`-i ar`]i cum s-o foloseasc`... – Bineîn]eles. Ah... societatea Hammond fabric` de asemenea o org` foarte frumoas`. Vrei s-o vezi? Nu se cump`r` un obiect atât de scump f`r` a face compara]ii, zise ea, mândr` c` î[i p`stra atât de bine calmul. El se apropie de ea ca s` vad` mai bine orga pe care i-o ar`ta. Umerii lor se atinser` u[or. Parfumul în]ep`tor al lo]iunii lui dup` ras trezi în ea o mul]ime de amintiri dureroase. Dar acest contact fu de scurt` durat`. El se d`du brusc înapoi, ca sub efectul unei arsuri. Cercetar` cataloagele mai bine de un sfert de or` înainte ca el s` ri[te o remarc` personal`. – Nu mai cân]i la „Pivni]ele Fran]ei”? întreb` el ca [i cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ea continu` s` întoarc` paginile un timp, înainte de a r`spunde: – Nu. – Te-au dat afar` sau ai demisionat?

PREAFRUMOASA LAURA

131

– Ei bine, din punctul meu de vedere, am demisionat. – Ai f`cut bine. Câ[tigi bine, aici? – {i în privin]a asta, depinde cum prive[ti lucrurile... O s` consideri cu siguran]` c` salariul meu este mizerabil, dar prefer asta [omajului. M` descurc. – Cân]i atât de bine! De ce nu încerci o carier` de concertist`? – Muzica de org` nu intereseaz` pe nimeni. – Îmi amintesc într-adev`r de concertul lui Hans Grebel... Ce p`cat! Atâta munc` degeaba... – Eu n-am nici un regret. Îmi place mult ceea ce fac... Ce mai face Sean? întreb` ea, împins` de curiozitate. – O persoan` important` din cinematografie a avut buna idee s`-l conving` c` va reu[i mai bine în meserie cu o diplom` în buzunar. {i-a luat examenele cu succes [i se va întoarce la universitate la toamn`. Pe timpul verii s-a angajat ca om bun la toate la studiourile Pinewood. Este încântat c` a pus un picior în show-business, cum spune el. În acest moment este îndr`gostit nebune[te de o eurasian`, o mic` starlet` de mâna a doua. Dar, de data asta, o s` m` feresc s` m` amestec în treburile lui... Laura ridic` spre el o privire întreb`toare. Ce însemna oare aceast` remarc` ambigu`? Voia s` spun` c` nu ]inea s` nu ajung` din nou într-o situa]ie ridicol` sau încerca numai s` se scuze? El se cufundase deja din nou în cercetarea catalogului. – Se apropie ora închiderii, zise ea. Vrei s` reflectezi pu]in înainte de a te hot`rî?

132

JOAN SMITH

– Tu pe care o preferi? – Hammond. Dar cealalt` ofer` un raport mai bun calitate-pre]. – O iau pe cea de la Hammond. Tu e[ti mult mai competent` decât mine. Am s`-]i urmez sfatul. Pu]in dup` aceea, domnul Peters veni s` li se al`ture. – Merge bine? De ce l-ai instalat pe domnul Bowden în acest col] întunecos, domni[oar` Talmadge? Cum! Nu i-ai ar`tat decât trei cataloage? Doar avem mult mai multe! El se întoarse spre Bowden [i ad`ug`: – Ierta]i-m`, domnule, personalul nu mai este cum era odat`... – V` în[ela]i, r`spunse Richard pe un ton t`ios. Domni[oara Talmadge mi-a fost de un ajutor pre]ios. Am cerut eu însumi s` v`d cu prioritate catalogul Hammond. Ave]i norocul s` ave]i o angajat` atât de competent`... A[adar, îmi recomanda]i o org` Hammond, domni[oar` Talmadge? – Da, este un instrument foarte bun. – Perfect, am s-o iau. – Voi întocmi imediat comanda, zise Peters înseninat de pre]ul astronomic al orgii alese. Dup` ce se îndep`rt` cu Richard, Laura se duse s`-[i pieptene p`rul [i s`-[i refac` fardul. Ea nu se gr`bi. Richard venise aici pentru ea, era evident... Cump`rarea orgii nu era decât un pretext. Se va oferi oare s-o conduc` acas`? Sau poate... Plin` de speran]`, î[i spuse c` vor reu[i poate s` se împace...

PREAFRUMOASA LAURA

133

– Eu plec, domnule Peters, anun]` ea ie[ind. – Pe mâine, Laura! – Mul]umesc pentru ajutorul dumneavoastr`! îi arunc` Richard abia privind-o, înainte de a se întoarce din nou spre Peters. Ce proast`! Imagina]ia îi jucase, hot`rât lucru, o fest` foarte urât`, Richard nu venise la magazin pentru ea... De ce se gândise oare la o asemenea nebunie? Probabil încercase o teribil` jen` v`zând-o [i numai din pur` polite]e nu plecase imediat, c`ci trebuie s` fi vrut s` fug` cât îl ]ineau picioarele! Cuprins` subit de furie, trebui totu[i s` admit` c` el ie[ise foarte bine din aceast` încurc`tur`. Sâmb`t` diminea]a, directorul magazinului o primi cu un zâmbet larg pe buze. – Totul a mers bine, domnule Peters? întreb` ea pe un ton fals degajat. – De minune! Orga va fi livrat` la fa]a locului, în Sussex, vinerea viitoare. De altfel, vei merge acolo s` te asiguri c` totul este în ordine. I-am promis domnului Bowden. N-o s`-]i strice s` schimbi pu]in aerul! – El a cerut s` merg acolo? – Da. Va trece el însu[i s` te ia de aici cu ma[ina, la ora trei. Domnul acesta pare fascinat de org`. Am speran]a s`-i vând [i una mai mic`. A spus c` poate va veni s` încerce una, în aceast` s`pt`mân`. Este un fanatic al orgii! Cunoa[te toate locurile din Londra unde se pot asculta.

134

JOAN SMITH

– V-a citat vreun nume? – A vorbit despre o mic` biseric`... Saint-Peter, cred. Dup` p`rerea lui, organista care cânt` acolo duminica este extraordinar`. Ia seama, Laura, vezi ce vrea tipul acela, zise el brusc v`zând un client care încerca o claviatur`. Richard nu ap`ru în cursul s`pt`mânii. Vineri, când era prev`zut` c`l`toria ei în Sussex, Laura î[i alese cu grij` toaleta, ferm hot`rât` s`-i apar` nu numai frumoas`, dar [i cât se poate de respectabil`. Elegan]a ladyei Althea îi reveni deodat` în memorie. Nici vorb`! Nu va putea niciodat` s` rivalizeze cu ea. Îmbr`c` o rochie de un albastru luminos împodobit` cu dantel` alb`, a c`rei croial` foarte modern` îi sublinia talia zvelt`. Î[i strânse p`rul într-un coc simplu [i pentru a atenua aspectul de profesoar` al ansamblului, alese pantofi u[ori cu toc înalt. Dac` plecau la ora trei spre Sussex, nu se va întoarce f`r` îndoial` acas` înainte de c`derea nop]ii. Oare Richard alesese inten]ionat aceast` or` târzie? Voia s-o invite la cin`? Pu]in înainte de ora trei, începu s-o cuprind` nervozitatea. Î[i finisa discret machiajul când sosi Richard, îndreptându-se imediat spre domnul Peters. Îndat` ce o z`ri pe Laura, îi adres` un zâmbet care-i merse la inim`. Un zâmbet radios, plin de tandre]e [i de admira]ie. Un zâmbet care-i spunea mai mult decât orice discurs. – Iat-o! exclam` Peters pe un ton jovial. Orga ar trebui s` v` a[tepte la sosirea dumneavoastr`. S` verifici bine totul, domni[oar` Talmadge [i, dac` exist` cea mai mic` problem`, telefoneaz`-mi.

PREAFRUMOASA LAURA

135

– S` mergem, zise Richard. Ea îl sim]i stânjenit [i pu]in nervos. Ma[ina lui era parcat` în loc interzis în fa]a magazinului. – Ai noroc! constat` ea. N-ai nici o hârtie sub [terg`toare! – Ai uitat tactica mea? întreb` el deschizându-i portiera. Vorbesc fran]uze[te [i sunt l`sat în pace. Sper totu[i c` norocul meu va dura... – Oh, doar n-o s` ]i se dea o contraven]ie dup` plecare! – Nu la asta m` gândesc, murmur` el enigmatic. Puse contactul, demar` [i r`mase t`cut un timp. – Este departe? întreb` Laura, dup` ce ie[ir` din Londra. – O sut` de kilometri în linie dreapt`. Cât timp î]i trebuie ca s` verifici buna func]ionare a orgii? – N-am verificat niciodat` o org` a[a de mare. Dar... nu în]eleg de ce m-ai ales pe mine. Un tehnician era mai calificat. Eu nu sunt bun` de nimic în electronic`. – {tii totu[i s` apreciezi sunetul unei orgi, nu? – Da. Voi putea de asemenea s` dau câteva sfaturi organistului vostru. Apropo, cum se nume[te? – Everett. – Cânt` de mult` vreme? – Este un încep`tor. Vechiul nostru organist a murit. Domnul Everett ia lec]ii de [ase luni. – {ase luni? Va fi incapabil s` foloseasc` aceast` org` la posibilit`]ile ei maxime. În fine, dac` este serios, va sfâr[i prin a înv`]a. Mai discutar` un timp despre org`, apoi Richard schimb` brusc subiectul.

136

JOAN SMITH

– La ce or` trebuie s` te întorci la Londra, Laura? Ai poate o întâlnire...? – Nu în seara asta. La ce or` pleac` ultimul tren spre Londra? – N-am nici o idee. Dar te voi aduce eu înapoi. Am o întâlnire de lucru mâine diminea]` [i prefer s`-mi petrec noaptea la Londra. – Mul]umesc, [opti ea. – Eu sunt cel care î]i mul]umesc pentru c` te-ai deplasat. – Îmi fac doar treaba, r`spunse ea. Rulau la periferiile Londrei. Ansamblurile de locuin]e se succedau f`r` întrerupere. – Am impresia c` în curând nu va mai r`mâne nici un col] de verdea]` în Anglia, remarc` ea cu am`r`ciune. – Ui]i Kew Gardens! zise el cu un zâmbet. Î]i place la ]ar`? – Enorm. Am locuit mult timp la ]ar`. – O s`-]i plac` Hazelhurst. De fiecare dat` când merg acolo, resimt aceea[i emo]ie. Ca [i cum m-a[ întoarce cu un secol în urm`. F`r` zgomotul avioanelor, te po]i crede într-un tablou de Constable. Este atât de diferit de Londra. – Mi-a trebuit un an ca s` m` obi[nuiesc cu zgomotul ora[ului, cu aglomera]ia... Discutar` de una [i de alta, evocând amintiri din copil`ria lor. Ea vorbi despre poneiul irlandez pe care tat`l ei îl cump`rase pentru Francis [i pentru ea. Schimbar` multe anecdote despre câinii [i bicicletele lor precum [i despre tradi]iile de Cr`ciun obi[nuite în familiile lor.

PREAFRUMOASA LAURA

137

Dup`-amiaza era pe sfâr[ite când Richard opri în fa]a bisericii din satul lui, o splendoare gotic` de dimensiuni modeste. – Ce minun`]ie! exclam` Laura. – Dac` domnul Peters s-a ]inut de cuvânt, orga ar trebui s` se g`seasc` deja în altar. – {i domnul Everett? – N-o s` întârzie. Mi-a spus c` va veni direct de la serviciu. Îl urm` în interiorul bisericii [i nu se putu împiedica s`-[i aminteasc` ziua c`s`toriei veri[oarei ei – ziua aceea în care fuseser` împreun` într-o biseric`... F`r` s` spun` un cuvânt, ca [i cum [i el î[i amintea, el începu s` urce scara. – Fii atent` s` nu te împiedici, se mul]umi s`-i spun`. Va trebui s` instalez lumin` electric`. Noua org` sosise. Ner`bd`toare s-o încerce, Laura se instal` în fa]a claviaturii. – Ce proast` sunt! Am uitat s` aduc partiturile! Sper s` fie unele pe aici. – Da, r`spunse el întinzându-i o carte de cântece religioase îng`lbenit` de timp. Î[i puse degetele pe clape cu o real` bucurie. Niciodat` nu cântase la un instrument nou atât de bun. Consola din lemn de nuc lucea u[or sub razele soarelui care asfin]ea. Cânt` dou` buc`]i [i el ascult` t`cut [i atent. – Am impresia c` a suportat foarte bine transportul, declar` ea în final. Este perfect`. – Poftim? Cufundat într-o adânc` reverie, el tres`ri. Laura îi repet` ce spusese.

138

JOAN SMITH

– Cu atât mai bine. Norocul meu continu`... Deodat`, domnul Everett ap`ru al`turi de ei. Cam de vreo treizeci de ani, avea totul dintr-un func]ionar model de birou. – Este un adev`rat monstru! exclam` el, speriat. N-am s` fiu niciodat` la în`l]ime, domnule Bowden. Mi-a fost greu s-o st`pânesc pe cea veche... Voi încerca, totu[i. Era muzician doar cu numele. Nu gre[ea notele, dar cânta f`r` nici un talent. Nu se servea niciodat` de pedale pentru a amplifica ba[ii [i p`rea c` nu [tie nimic despre posibilit`]ile armonice ale orgii. Laura asculta, îngrozit`. Cum putuse oare Richard s` iroseasc` atâ]ia bani pentru un organist atât de mediocru? – Voi veni s` repet în weekend, anun]` domnul Everett ridicându-se. Trebuie s` alerg acum. Am un meci de crichet. Î[i lu` r`mas bun [i disp`ru. – Ne întoarcem la Londra? întreb` Laura. – Nu, dac` norocul meu continu`. M-a[ bucura dac` ai accepta s` cinezi cu mine... Laurei îi tres`ri inima de bucurie. – Este târziu, dar... accept! – Ce fericire! Vino, mama ne a[teapt`.

Capitolul 9 Speriat`, [i-o imagin` imediat pe lady Althea cu treizeci de ani mai mult, prezidând o mas` imens` în jurul c`reia mi[una o armat` de servitori. Imposibil... O s`-[i verse paharul, va alege gre[it tacâmul, o s` spun` exact ce nu trebuia. În plus, amintirea scandalului dup` înc`ierarea de la „Pivni]ele Fran]ei” o paraliza. Nu, nu va putea niciodat` s`-i înfrunte pe p`rin]ii lui Richard. – Eu... nu prea mi-e foame, Richard... [i... începu ea. – Nimeni nu te oblig` s` m`nânci mult. – Dac` am lua mai curând un hamburger pe drumul de întoarcere? – Am anun]at-o pe mama c` vom cina la Hazelhurst. – Cu toat` familia ta? – Sean este la Londra [i tata nu-[i p`r`se[te camera. Nu vom fi decât mama [i cu mine. O s` vezi, va fi o cin` foarte simpl`, intim`.

140

JOAN SMITH

Remarcând c` ea era moart` de team`, ad`ug` cu blânde]e: – Ne a[teapt`. Dore[te foarte mult s` te cunoasc`, deoarece ador` muzica de org`. Sunt sigur c` vizita ta îi va face bine. {tii, este atât de singur`. Laura avea cu toate acestea certitudinea c` singur`tatea ladyei Bowden nu avea nici o leg`tur` cu aceast` invita]ie. Richard voia doar s` vad` dac` era capabil` s` se integreze în mediul lui [i numai ideea s`-i salute mama o îngrozea pe Laura... – Dar eu... niciodat` n-am... Se întrerupse, con[tient` brusc de atitudinea ei pueril`. – Evident, dac` i-ai anun]at sosirea noastr`... relu` ea. – Nu-]i fie team`, n-o s` te m`nânce! Este o b`trân` doamn` foarte original`... nicidecum rigid`. Prietenii ei îi spun „Blânda”! – Ciudat` porecl` pentru o lady... Dar nu se sim]i în largul ei când, dup` ce traversar` hectare întregi de parc, Richard intr` pe aleea care ducea la castel. {i-l închipuise adeseori într-un birou uria[ lambrisat cu stejar [i, în mod ciudat, niciodat` nu se gândise la Hazelhurst, re[edin]a pe care o va mo[teni la moartea tat`lui s`u. La prima privire, realiz` adâncimea pr`pastiei care o separa de Bowdeni. Aceast` fa]ad` lung` perforat` de zeci de ferestre, aceast` uria[` u[` din lemn sculptat... Totul p`rea s-o sfideze. Hot`rât lucru, lady Althea avea dreptate [i Laura regreta, acum, c` n-o crezuse. Nu, nu era uimitor c` Richard se ridicase împotriva rela]iilor fratelui s`u cu o organist` de cabaret! Ea nu

PREAFRUMOASA LAURA

141

apar]inea acestei lumi. Cei doi lei de piatr` în m`rime natural` care p`zeau intrarea nu f`cur` decât s`-i sporeasc` nelini[tea. Richard î[i d`du seama. – Nu te teme de ace[ti mici mot`nei, zise el pe un ton de glum`. Cu Sean, când eram copii, petreceam ore întregi c`l`rind în spatele lor! – Ce cas` imens`... murmur` ea, teribil de intimidat`. – Nu locuim aici decât într-o mic` parte din timp. {i apartamentul meu din Londra este mult mai modest. El f`cea într-adev`r tot ce putea pentru a o lini[ti. O lu` de bra] pentru a urca treptele peronului. Îi întâmpin` un valet. – {tiu s` deschid o u[`, Jenkins, zise Richard pe un ton t`ios. Vizibil ofensat, Jenkins t`cu cu un aer în]epat. {i Laura î[i spuse c` Richard trebuia s` fie la fel de nervos ca ea, pentru a repezi astfel un servitor care nu-[i f`cea decât treaba. Holul vast sem`na cu o uria[` tabl` de [ah cu dalele ei de marmur` negre [i albe, sub o enorm` lustr` de cristal. Lambriuri din lemn bogat sculptate acopereau pere]ii [i, în fund, scara mare în form` de potcoav` era de o frumuse]e impresionant`. Numeroase portrete de str`mo[i în somptuoase rame aurite demonstrau prestigiul acestei glorioase familii. Dar Richard o antrena deja pe Laura spre salon, o înc`pere uimitor de mic`, intim` [i confortabil` cu pere]ii tapeta]i în ro[u [i acoperi]i de tablouri mult mai pu]in sobre decât portretele din hol [i de fotografii în frumoase rame foarte simple. Fotografii ale unor b`trâne doamne zâmbitoare, tineri c`s`tori]i, copii...

142

JOAN SMITH

– Unde este lady Bowden, Jenkins? îl întreb` Richard pe valetul care-i urmase. – În solariu, domnule. – Te rog s` te duci s-o anun]i c` invitata noastr` este aici. Jenkins se înclin` [i ie[i. – Stai jos, Laura. O s` bem ceva, zise el de cum r`maser` singuri, frecându-[i nervos mâinile. – Sherry? Vin? – Sherry? Ce gr`din` minunat`! exclam` ea. Tocmai descoperise, în spatele geamurilor ferestrelor, o fantastic` abunden]` – perfect între]inut` – de trandafiri în floare. – Ace[ti trandafiri dateaz` din epoca reginei Anne. Gr`dinarul nostru îi îngrije[te în mod deosebit. În sfâr[it... omul care se ocup` de terenurile noastre, se corect` el, jenat. – Cum... ea este deja aici? se auzi o voce de femeie de cealalt` parte a u[ii. Jenkins du-te la buc`t`rie [i vezi dac` cina este gata. Ah nu! este adev`rat. Trebuie s` lu`m mai întâi un aperitiv! Mama lui Richard era oare [i ea la fel de nervoas` ca fiul ei? El se gr`bi s`-i deschid` u[a [i o femeie fermec`toare, mic` de statur`, cu p`rul argintiu, înaint` spre Laura. Atitudinea ei era semea]`, dar expresia era prietenoas`, chiar mali]ioas`. În pantaloni de c`l`rie, cu cazac` [i cizme, exprima s`n`tate. Laura îi zâmbi – lady Bowden nu era a[a cum [i-o imaginase.

PREAFRUMOASA LAURA

143

– Domni[oar` Talmadge, ce fericit` sunt s` v` primesc! Sper c`-mi ve]i scuza aceast` ]inut`, dar vin de la grajduri. Calul fratelui t`u [i-a f`cut praf boxa, Dick! Este motivul întârzierii mele. A trebuit s-o trag de urechi pe Duc! – Duc este o iap`, Laura, în caz c` vei crede c` mama [i-a pierdut capul! Iat`... ]i-o prezint pe mama mea. – Bun` ziua, doamn`, zise Laura. Dar... dac` este vorba de o iap`, de ce n-a]i numit-o Ducesa? – Deoarece mama g`se[te c` seam`n` cu ducele de Braemar, explic` Richard. Dar s` nu spui la nimeni, este un secret de familie! Braemar s-ar putea sup`ra dac` ar afla... – Am s`-mi ]in gura, promise ea, uimit` [i amuzat`. – Î]i plac caii, draga mea? întreb` lady Bowden. – Am avut un ponei, pe vremuri... – Este cu totul altceva, o întrerupse b`trâna doamn`. – Richard mi-a spus c` v` place orga? – Orga? Care org`? întreb` lady Bowden întrebându-[i fiul cu privirea. – Cea pe care o oferim bisericii, mam`. – Ia te uit`! Credeam c` era destinat` domni[oarei Talmadge? – Oh, nu! spuse Laura. A cump`rat-o la sfatul meu, dar nu pentru mine! – Adev`rat? Este ciudat... Dar de ce ai vândut-o? Dick pretinde c` [tii s` cân]i la org`. – Vrei un pahar de Xeres? o întrerupse Richard pe un ton f`r` replic`.

144

JOAN SMITH

– Dick! Ce te-a apucat, seara asta? Sunt mai bine de treizeci de ani c` beau un scotch înainte de cin`! Bun, m` duc s` m` schimb, am s`-l beau în camera mea. – Am s`-i spun lui Jenkins s` ]i-l duc` sus. {i o urm` în grab` afar` din salon. Laura îi auzi discutând cu voce joas` în spatele u[ii. Richard p`rea s`-i fac` repro[uri mamei lui care îi r`spundea pe un ton de scuz`. El reveni curând în salon [i-i propuse Laurei s` fac` o mic` plimbare în gr`din`. – Numai dac` nu preferi s`-]i termini b`utura... – Nu, nu... s` ie[im zise ea, descump`nit`. La întoarcerea lor, lady Bowden îi a[tepta. Foarte elegant` într-o rochie de sear`, cu un pre]ios colier de perle în jurul gâtului. Ea c`ut` cu privirea aprobarea fiului s`u. El încuviin]` din cap [i trecur` în sufragerie. La cap`tul unei mese imense, trei tacâmuri erau a[ezate pe o fa]` de mas` din dantel` alb`. Laura nu se putu împiedica s` admire farfuriile din por]elan fin de China [i superba argint`rie patinat` de timp. În fa]a fiec`rui tacâm, str`luceau trei pahare de cristal. – Ia paharele acestea, ordon` Richard servitorului. Las` numai câte unul de fiecare. – Am cerut s` se preg`teasc` o pulp` de miel, domni[oar` Talmadge, anun]` lady Bowden. Sper c`-]i place? – Da, mult. – Cu atât mai bine. {i sparanghelul? Am avut mult anul acesta. În ser`, bineîn]eles.

PREAFRUMOASA LAURA

145

– V` place gr`din`ritul? întreb` Laura în timp ce stinghereala general` cre[tea. – Nicidecum! Nu-mi plac decât caii. Îi cresc, îi antrenez, îi c`l`resc... Nu c`l`re[ti, mi-ai spus? – Nu. – P`cat. Se a[ternu o lung` t`cere ap`s`toare. Apoi, deodat`, începur` s` vorbeasc` to]i trei deodat`. Pu]in încurcat`, lady Bowden î[i repet` cuvintele. – Dickie va înscrie un cal în concurs la Ascot, anul acesta. – Adev`rat? întreb` Laura. Are [anse s` câ[tige? – „El”? Dar, draga mea, Ascot este rezervat în exclusivitate iepelor tinere, declar` lady Bowden râzând. Va câ[tiga, sunt convins`. – Laura nu putea s` [tie, mam`. }i-a spus de dou` ori c` nu este interesat` de cai! Aceast` mas` fu o adev`rat` tortur` pentru Laura. Toate încerc`rile ei de a relansa conversa]ia e[uar`. N-avea nici un singur gust în comun cu lady Bowden. Îndat` ce putu s-o fac` f`r` s` par` nepoliticoas`, mul]umi gazdei pentru ospitalitate [i-i reaminti timid` lui Richard promisiunea s-o duc` înapoi la Londra în seara aceea. Discutar` pu]in în timpul drumului [i numai despre Hazelhurst [i despre noua org`. – E[ti foarte t`cut` seara asta, constat` el. – M` gândeam. – La lucruri triste, se pare. Cina a fost chiar atât de penibil`?

146

JOAN SMITH

– Oh nu! Hazelhurst este o re[edin]` splendid`! Trebuie s` fie minunat s`... s` te sim]i la locul t`u acolo... M` în]elegi? Totul este atât de... atât de distins, atât de rafinat. – Nu depinde decât de tine s` fii distins` oriunde te afli, Laura... Cât despre distinc]ie, mama nu de]ine exclusivitatea! – Am încercat totu[i o indispozi]ie real`, murmur` ea. Se gândea cu am`r`ciune [i regret c` Richard n-o prezentase mamei lui decât pentru a o confrunta cu lumea lui, ca s` afle dac` putea s` i se adapteze. Se gândise a[adar foarte serios s` o ia de so]ie [i aceast` sear` îi dovedise c` nu vor fi niciodat` ferici]i împreun`. La Hazelhurst, se sim]ise ca un pe[te scos din ap` [i Richard nu-[i cru]ase eforturile pentru a o face s` se simt` în largul ei. Ce se va întâmpla când se va g`si în prezen]a întregii familii, a tat`lui s`u, a unchilor [i m`tu[ilor lui...? F`r` s` mai vorbeasc` despre to]i ducii [i con]ii pe care mama lui îi amintise la întâmplare în timpul conversa]iei. Laura [tia de acum înainte: nu-i r`mânea decât s`-l uite pe Richard Bowden. – Am considerat c` erai admirabil la locul t`u, declar` el. Ce voia oare s` spun`? C` vor putea între]ine în continuare rela]ii amicale? Nu, prefera s` nu-l mai vad` niciodat`. O l`s` în fa]a casei. – Î]i mul]umesc c` ai venit, Laura. Sper s` ne revedem foarte curând. Ea scutur` din cap.

PREAFRUMOASA LAURA

147

– E preferabil s` ne oprim aici, Richard. Sunt mul]umit` c` ne desp`r]im prieteni. – Noi n-am fost niciodat` prieteni, Laura, declar` el cu un zâmbet misterios. Intrând la ea, s`r`cia apartamentului îi s`ri în ochi. Nu era deloc uimitor c` [i Richard fusese surprins, el care se n`scuse la Hazelhurst... Pentru a încerca s` nu se mai gândeasc` la asta, Laura vru s` pun` un disc [i lu` ma[inal „La vie en rose”. Închise ochii [i rev`zu toat` aventura ei cu Richard de la început [i pân` la lamentabilul deznod`mânt. Nu, în nici un moment nu fuseser` prieteni. În schimb, se înfruntaser` cu o ur` p`tima[`... Lacrimi fierbin]i ]â[nir` din ochii ei. Nemi[cat`, se gândi cu disperare c` povestea lor ar fi putut s` fie minunat`...

Capitolul 10 Luni seara, Richard îi telefon` acas`. – Ave]i probleme cu orga? – Nu, mai curând cu organistul... Preotul nostru vrea s` organizeze un mic concert, duminic`, pentru a inaugura orga [i domnul Everett nu va fi niciodat` gata la timp. Ai accepta s` cân]i pentru noi câteva buc`]i tradi]ionale? Cele pe care le cân]i la Saint-Peter s-ar potrivi de minune. Î]i vom fi foarte recunosc`tori... Laura fu cuprins` imediat de emo]ii contradictorii. Mai întâi, era decep]ionat` c` n-o sunase decât pentru a-i cere un serviciu [i apoi ideea de a se afla atât de aproape de Hazelhurst o speria. Va trebui poate s` îndure o alt` mas` cu lady Bowden? Desigur, perspectiva de a cânta la acea frumoas` org` absolut nou` o ispitea. – Nu e[ti liber` duminic`? se nelini[ti el în fa]a t`cerii ei. – Ba da. În fine, diminea]` cânt la Saint-Peter. Dac` acest concert are loc dup`-amiaz`...

PREAFRUMOASA LAURA

149

– Ora ta va fi [i a noastr`. Bineîn]eles, vin s` te iau [i s` te aduc înapoi. {i dac` fratele t`u Francis [i so]ia lui vor s` vin`, vor fi bineveni]i. – Mul]umesc. – Accep]i? Regret c`-]i cer asta, dar e[ti singura organist` pe care o cunosc, capabil` s` exploateze toate posibilit`]ile acestui instrument. Nu-i cerea la urma urmei decât s`-i dea pu]in din timpul ei. Laura nu putea fi atât de meschin` încât s` refuze. – De acord. Preotul vostru va da f`r` îndoial` un anun] la ziar, altfel risc s` cânt într-o biseric` goal`... S` fix`m ora chiar acum. Ora trei? – Perfect. Voi veni s` te iau c`tre ora unu. Va fi o mic` recep]ie dup` concert. Pe duminic`! – A[teapt`! Nu putem discuta dinainte despre program? Mai ales nu vreau s`-]i impun nimic, dar... – Vorbim imediat. Ai sugestii? – Trebuie, desigur, câteva arii religioase [i de asemenea pu]in` muzic` clasic` pentru a pune mai bine orga în valoare. Bach... sau Haydn? – Tu [tii mai bine decât mine ce-i mai convenabil. Î]i mul]umesc pentru bun`voin]`, Laura. – Sora unui preot nu putea avea inima s` refuze o asemenea cerere! – Pe asta contam [i eu! exclam` el râzând. Mi-ai sesizat oare stratagema? Când el închise, Laura r`mase un timp în fa]a telefonului. Stratagema lui... Ce voia s` spun`? Putea s` mai aib` oare pu]in` speran]`?

150

JOAN SMITH

În timpul s`pt`mânii se duse de mai multe ori s` repete la SaintPeter. Francis [i Mavis acceptar` cu bucurie s` asiste la concert. – Ce vei îmbr`ca? se nelini[ti Mavis. – O toalet` foarte simpl`. Nu uita c` acest concert are loc într-o biseric`! Alese o rochie lung` de organdi alb cu mâneci pân` la cot, ajustat` pe talie [i cu o jup` foarte ampl`. Ca bijuterie, î[i puse pe um`r o bro[` din aur mo[tenit` de la mama ei. În ultimul moment, hot`rî c` avea acum sau niciodat` ocazia s` poarte pentru prima dat` o p`l`rie mare de pai pe care o cump`rase dintr-un capriciu f`r` s` îndr`zneasc` vreodat` s-o poarte. – E[ti fermec`toare! exclam` Mavis. S-ar spune c` ai ie[it dintr-o gravur` din secolul al XIX-lea! Richard b`tu la u[` exact la ora unu [i plecar` imediat. Laura îl g`si deosebit de seduc`tor în costumul lui de var` gri deschis. El n-avea nimic dintr-o gravur` veche [i înf`]i[area lui de om de afaceri modern f`cea un contrast aparte cu rochia ei alb`. Se temuse de drumul cu ma[ina, deoarece Richard [i Francis n-aveau aparent nimic în comun. În]elese repede cât de mult se în[elase. Spre marea ei bucurie, discutar` cu însufle]ire despre religie, despre num`rul din ce în ce mai restrâns de credincio[i [i despre motivele acestei îndep`rt`ri de biseric`. Francis spuse c` dup` p`rerea lui biserica nu juca un rol destul de activ în via]a comunit`]ii pentru a atrage interesul tinerilor. Aprobând unele din aceste idei, Richard insist` asupra importan]ei pe care o avea pentru el respectarea ritualurilor religioase. – Botezul, c`s`toria, înmormântarea... nu se întâmpl` decât o dat` într-o via]`. Pentru a p`stra întregul lor sens,

PREAFRUMOASA LAURA

151

trebuie s` le celebrezi cu cea mai mare solemnitate posibil`. De aceea, m` voi c`s`tori cu mare pomp`. Flori, „Mar[ul nup]ial”, nu va lipsi nimic! – N-ai decât s-o angajezi pe Laura pentru a cânta la org`! zise Francis râzând. – Sper c` va fi prezent`... se mul]umi s` r`spund` Richard. Imediat ce sosir`, ea î[i preg`ti partiturile. Richard îi prezent` pe Francis [i pe Mavis preotului care îi lu` s` viziteze biserica. Peste balustrad`, Laura o z`ri pe lady Bowden care str`b`tea aleea central` la bra]ul lui Sean. Richard li se al`tur` mai târziu, înso]it de Mavis [i de Francis. Preotul începu prin a mul]umi în mod public familiei Bowden pentru generozitatea ei. O prezent` apoi pe Laura ca o organist` absolvent` a Academiei Regale [i membr` activ` a vie]ii muzicale londoneze. Bietul de el! se gândi Laura. Nu [tia desigur nimic despre activit`]ile ei la „Pivni]ele Fran]ei”. Îndat` ce î[i puse mâinile pe claviatur`, tracul care o gâtuise pân` atunci disp`ru ca prin farmec [i savur` nespusa pl`cere de a face s` vibreze sub degetele ei minunatul instrument. Ascult`toare, orga transform` în muzic` fericirea pe care o încerca. Ascult`torii î[i ]ineau respira]ia. {i când ecoul ultimului acord se stinse, preotul înaint` pe alee pentru a anun]a c` o recep]ie era organizat` pentru to]i la Hazelhurst. Revenit` brusc pe p`mânt, Laura fu cuprins` de panic`. Hazelhurst! Crezuse c` acest` recep]ie va avea loc în holul bisericii... Trebuia s` se întoarc` imediat la Londra împreun` cu Francis [i Mavis. În]elese repede c` Richard nu putea s-o duc` înapoi înainte de sfâr[itul recep]iei. Când i se al`tur`, acesta o prezent` la tot felul de persoane care o felicitar` cu

152

JOAN SMITH

efuziune. Toat` lumea fusese impresionat` de concert. Richard nu-i l`s` bra]ul o singur` clip`, nici chiar când Sean veni s-o salute [i declar` c` aceast` muzic` îi pl`cuse, dar c` prefera ce cânta la „Pivni]ele Fran]ei”. – Instrumentista pe care au angajat-o ca s` te înlocuiasc` nu-]i ajunge nici la degetul mic, Laura! Am dus-o acolo pe Sun Lee s`pt`mâna trecut`. Sun Lee este o prieten` de-a mea... o actri]` plin` de talent. – Richard mi-a vorbit despre ea. Este eurasian`, cred? – Da, [i foarte dotat`. Din p`cate, nu vorbe[te un cuvânt engleze[te... – Ai face mai bine s` te întorci acas`, interveni Richard. Oaspe]ii no[tri probabil încep s` soseasc`. Câteva minute mai târziu, rulau cu to]ii pe drumul spre Hazelhurst. – Ce noroc c` timpul este atât de frumos, zise Richard. Mama a organizat totul în parc. – O recep]ie în gr`din`! Este minunat! exclam` Mavis. Ar trebui s` organiz`m [i noi una la Saint-Peter, nu g`se[ti Francis? – Da, cu condi]ia s` te ocupi de tot. Este o treab` de femeie, draga mea. În]eleg c` exist` [i în familia voastr` adep]i ai domina]iei b`rba]ilor, constat` Richard zâmbindu-i Laurei. Uria[ul cort ridicat în mijlocul parcului Hazelhurst era deja înconjurat de o mul]ime de invita]i care rivalizau în elegan]`, inteligen]` [i veselie. Lady Bowden veni în întâmpinarea lor. – Draga mea domni[oar` Talmadge! Ai cântat divin... exclam` ea strângând mâinile Laurei între ale ei. Aveam

PREAFRUMOASA LAURA

153

lacrimi în ochi, eu care nu plâng niciodat`! Pute]i fi mândru de sora dumneavoastr`, ad`ug` ea întorcându-se spre Francis. – Mam`, cred c` po]i s`-i spui Laurei pe nume, zise Richard. – Cu pl`cere... P`rinte Talmadge, dori]i desigur s` discuta]i cu preotul nostru. Este pe undeva pe aici... Pân` atunci, veni]i cu mine, vreau s` v` prezint verilor mei. Li se prezentar` nu numai verii, ci [i prietenii, vecinii, apar]inând evident unor familii la fel de str`vechi ca [i cea a lui Richard. Îmbr`c`mintea lor, manierele, accentul lor, toate o probau. Lini[tit` de prezen]a lui Richard care n-o p`r`sea, Laura se sim]i foarte în largul ei, cu atât mai mult cu cât nu se vorbea decât despre muzic`. Se mir` c` nu se intimidase deloc. B`rba]ii p`reau în mod ciudat pasiona]i de org`. – Da]i-mi num`rul dumneavoastr` de telefon, îi propuse un oarecare P. Exeter. Am s` v` sun s` mergem la un concert. – Laura este în cartea de telefon, i-o t`ie Richard antrenând-o pu]in mai departe. – Dar nu-i adev`rat! protest` ea. – {tiu. Tipul acesta nu este decât un afemeiat [i pe deasupra un pis`log îngrozitor! – Dick, ce tot spui? se mir` lady Bowden. {tii bine c` Exeter este un b`rbat fermec`tor. În afar` de muzic`, principalul subiect de conversa]ie erau caii. Prietenii ladyei Bowden îi spuneau cu to]ii într-adev`r „Blânda”, porecl` cu care Laurei îi era greu s` se obi[nuiasc`. Când Richard o l`s` un moment singur` cu mama lui, un domn în vârst`, cu o fa]` ro[covan` se apropie de ele.

154

JOAN SMITH

– Ce splendid` dup`-amiaz` irosit`, nu-i a[a „Blânda”? se plânse el. Se termin` curând aceast` petrecere? Dac` am face pe ascuns... un mic galop? Ce spui? – Excelent` idee! Dar înainte i-am promis ceva lui Dick. Draga mea Laura, am s` ]i-l prezint pe tat`l lui Richard. {tii f`r` îndoial` c` este la pat, altfel ar fi fost cu noi. Este ner`bd`tor s` te cunoasc`. Urmând-o pe lady Bowden în interior , Laura se întreba cui putea datora aceast` onoare. Traversar` o vast` bibliotec` [i începur` s` urce scara. – M-ai luat probabil drept o proast` când ai cinat cu noi? Dar am scuze! Richard mi-a f`cut atâtea recomand`ri încât nu mai [tiam unde mi-era capul! De obicei, el nu se ocup` câtu[i de pu]in de felul în care m` comport dar, în seara aceea a trebuit s` port acea rochie, s` spun mai ales asta, decât cealalt`... Nu puteam s`-mi amintesc de toate, era imposibil! Sper c` n-am fost prea ridicol`...? – Cum pute]i s` crede]i a[a ceva? – Ce l-a iritat mai mult, a fost c` am uitat povestea cu orga... Mi-a[ fi amintit dac` iapa lui Sean nu [i-ar fi f`cut de cap în ziua aceea... Ah! Am ajuns. – Tu e[ti „Blânda”? întreb` o voce b`rb`teasc`. Intr`! – Am sosit! strig` ea împingând u[a. Laura fu uimit` s` se afle în fa]a unui om atât de în vârst`. Sir Greville avea aproape optzeci de ani. F`r` îndoial`, se însurase târziu. Avea p`rul alb ca z`pada [i pe fa]a plin` de riduri, în]epenit` de boal`, ochii lui negri str`luceau plini de vioiciune [i de mali]iozitate. – Greville, iat-o pe prietena lui Richard, zise lady Bowden. Laura Talmadge. Este o excelent` organist`.

PREAFRUMOASA LAURA

155

– Dick mi-a repetat-o destul, r`spunse b`trânul strângând mâna Laurei. E[ti mai frumoas` decât în fotografie, adaug` el privind-o cu aten]ie. Trebuie s` spun c` n-am v`zut decât fotografia unei fotografii... El f`cea evident aluzie la articolul de ziar care relatase scandalul de la „Pivni]ele Fran]ei”. Stânjenit`, so]ia lui tu[i u[or. – Greville, Dick nu vrea s` se revin` asupra acestei probleme, [tii bine. – Nu v`d de ce n-a[ vorbi despre ea! Suntem în familie, nu? {tim cu to]ii c` se comport` ca un cretin! Sunt totu[i fericit s` v`d c` miza a meritat osteneala. E[ti fermec`toare, micu]a mea. Îmi placi mult. – Am face mai bine s`-l l`s`m, [opti lady Bowden, Laurei. Doctorul i-a prescris so]ului meu cea mai mare lini[te [i nu cred c` vederea unei blonde atât de frumoase este de natur` s`-l lini[teasc`... A fost întotdeauna extrem de sensibil la farmecul feminin! Fii dr`gu], Greville, acum dormi pu]in, zise ea cu voce tare. Pe palier, ea [ov`i o clip`. – Bun, unde eram? Ah, da! Trebuie s` te duc la bibliotec`... Sunt sigur` c` vom deveni foarte bune prietene, Laura. P`cat c` nu c`l`re[ti. Lui Dick îi pl`cea mult, odinioar`. – Îmi închipui c` acum n-are mult timp ca s` se distreze. Munca lui este atât de... – Oh! el n-are timp pentru nimic! Sunt chiar mirat` c` a g`sit timp s`... Ah! Iat`-l. Când vorbe[ti de lup... Am urmat întocmai sfaturile tale, Dick. Tat`lui t`u îi place mult Laura. Pot s` plec? Am s` fac un mic galop cu Orwel, înainte de miezul nop]ii.

156

JOAN SMITH

– Bun` idee, mam`. – Blânda! îi arunc` vesel` lady Bowden înainte de a ie[i. Richard o lu` pe Laura de mân` [i o conduse în bibliotec`. Mari ferestre d`deau spre gr`dina în terase unde se ridicau frumoase statui de granit. – De ce ai vrut s`-l întâlnesc pe tat`l t`u? – El este cel care a insistat s` te vad`. – Dar m` întreb de ce? – Adev`rat? zise el încet luându-i amândou` mâinile. Nu este normal c` a vrut s-o cunoasc` pe femeia despre care fiul lui nu înceteaz` s` vorbeasc`? Oh, era furios când a citit articolele din ziare. Am f`cut tot ce am putut ca s` restabilesc adev`rul, dar voia s` se asigure cu ochii lui c` n-ai nimic dintr-o fat` de cabaret... Dezaprobarea lui m-ar fi împiedicat s`... în sfâr[it... Ea r`mânea cu înc`p`]ânare t`cut`. – {tii ce încerc s`-]i spun, Laura... În]eleg foarte bine c` m` dispre]uie[ti, dar exist` o neîn]elegere reciproc` între noi, de la început. Te-ai în[elat în privin]a mea. Nu sunt genul care insult` femeile, nici s` m` încred în aparen]e... Gelozia a fost aceea care a încurcat totul. O gelozie... nebun`. Voiam atât de mult s` fii... ceea ce e[ti. Nu puteam s` cred c` destinul mi-a scos în sfâr[it în cale femeia pe care o a[teptam. Nu-mi reveneam, Laura. Circumstan]ele în care ne-am întâlnit au fost din p`cate împotriva noastr`. Ea se str`duia s`-[i re]in` lacrimile care-i urcau în ochi. Avea un nod în gât. – Asta din cauza lui Sean... zise ea în cele din urm`. Nu voia s` vad` în mine decât o femeie fatal`... – Da [i era chiar convins c` erai una. {i când te gânde[ti c` dac` a[ fi fost primul care ar fi intrat la „Pivni]ele Fran]ei”,

PREAFRUMOASA LAURA

157

aceast` încurc`tur` ar fi putut fi evitat`... Dar acum totul s-a aranjat. Sean m-a asigurat c` vei fi o cumnat` ideal`... Ce spui? – Eu nu cred c`... Oh! Richard... totul ne separ`... Via]a ta este atât de diferit` de a mea... reu[i ea s` articuleze în tulburarea ei. – Te în[eli, Laura. Toate acestea nu înseamn` nimic pentru mine. Nu le-am ales eu. Nu este vina mea c` m-am n`scut în acest mediu. Nu po]i s`-mi por]i pic` pentru asta. Nu sunt r`spunz`tor, zise el pe un ton rug`tor. Laura î[i mu[c` buzele ca s` nu i le vad` tremurând. – Nu-]i port pic`, Richard... Ai s` m` ui]i repede. – Nu! Chiar dac` a[ încerca, nu voi putea niciodat` s` te uit! Crezi c` n-am încercat? [i cu toate puterile mele? Chiar când te detestam, ]ineam înc` la tine. Cu siguran]`, n-am s` te las s` pleci acum când totul este aranjat. Am s` m` c`s`toresc cu tine chiar dac` ar trebui s` tr`iesc în imobilul t`u jalnic! Te rog, Laura, aceast` cas` nu reprezint` nimic pentru mine... – Dar nu este o cas`! Este un castel! M` simt incapabil` s`-mi asum atâtea responsabilit`]i. – Nu vei fi singur`, draga mea. Am s` fiu cu tine. Hazelhurst te sperie atât de mult? – Nu este numai Hazelhurst. Lady Althea avea dreptate. Trebuie s` te c`s`tore[ti cu o femeie de rangul t`u. – Lady Althea? repet` el uimit. Ai v`zut-o? – Da. A venit la mine pentru a m` convinge s` nu m` c`s`toresc cu tine. Spunea c` vorbe[te în numele p`rin]ilor t`i, a anturajului t`u... – Bineîn]eles c` nu! Mama [i lady Althea sunt la cu]ite din ziua în care a adus la Hazelhurst ziarele pe care voiam atât de mult s` le ascund p`rin]ilor mei! Althea tr`ie[te în trecut... Ce ]i-a spus exact?

158

JOAN SMITH

– C` n-avem nimic comun împreun`, tu [i cu mine, dar dac` e s` cred ce scriu ziarele, sunte]i foarte lega]i, voi doi? – Nu. Am ie[it de mai multe ori împreun`, nimic mai mult. Când m-am întors cu ea la „Pivni]ele Fran]ei”, mi-am spus c` nu vor îndr`zni s` dea afar` o lady! zise el zâmbind. {i ca s` fiu foarte sincer, speram de asemenea s` te fac geloas`. Am gre[it m`rturisindu-i c` eram îndr`gostit – îndr`gostit de tine... El t`cu o clip`, apoi în fa]a aerului nu foarte convins al Laurei, adaug`: – N-ai s` conduci Hazelhurst, draga mea. Jenkins o face foarte bine. Vei putea s` cân]i la org` toat` ziua, dac` î]i face pl`cere. Pentru tine am cump`rat-o. Aveam nevoie de un pretext ca s` te rev`d. – Un pretext cam scump... – Am împu[cat doi iepuri dintr-o dat`. Biserica avea realmente nevoie de o nou` org`. – I-ai spus patronului meu c`-]i plac orga [i organistele. – Una, mai ales, tu, murmur` el cu tandre]e. Dup` plecarea ta de la restaurant, am început s` merg duminica la SaintPeter. De fapt, nu te vedeam decât la ie[ire. Ridicam adesea ochii ca s`-]i admir profilul de departe. M-am pref`cut deseori c` mi-am pierdut cartea de rug`ciuni pentru a întârzia pu]in ca s` te pot privi. Când ai refuzat s`-mi vorbe[ti [i s` accep]i scuzele mele, la restaurant, a trebuit s` pl`nuiesc o nou` tactic`. A fost oare bun`...? El o privi cu o speran]` nebun`, amestecat` cu nelini[te. – A[ face mai bine s` r`spund da, înainte s`-mi cumperi Albert Hall! murmur` ea râzând [i totodat` plângând.

PREAFRUMOASA LAURA

159

Printre lacrimi, v`zu fa]a lui Richard radiind dintr-o dat` de o fericire intens`. Visase atât de mult acest moment magic când orice neîn]elegere dintre ei va fi spulberat` pentru totdeauna. Tremur`, gândindu-se c` fusese atât de aproape s`-l piard`, dar toate temerile ei disp`rur` când o lu` în bra]e. Acolo, era în sfâr[it la ad`post. Iubit`. – Am fost cât pe ce s`-]i spun toate acestea în ziua când am cump`rat orga. Dar ]ineam s` te cer în c`s`torie aici, la Hazelhurst... – În speran]a de a m` descuraja? îl tachin` ea. – Nu, pentru c` [tiai ce te a[tepta. Voiam s` joc cu c`r]ile pe fa]`, s` nu las nimic la voia întâmpl`rii. Te c`s`tore[ti la bine [i la r`u, Laura. – E[ti sigur de tine Richard? – Niciodat` n-am fost atât de sigur. Aceste ultime s`pt`mâni am fost pentru mine un adev`rat calvar. Am crezut c` înnebunesc s` nu pot nici m`car s` te privesc. Dar acum îmi trebuie mai mult decât o privire, Laura, dragostea mea... Gurile lor se unir` cu tandre]e. Sigur` de o iubire în sfâr[it împ`rt`[it`, se abandon` în întregime acestui s`rut pasionat. Era în pragul unei noi vie]i, dar, cu Richard al`turi, nu se mai temea de nimic. Era în stare s` înfrunte totul. Fericit`, se cuib`ri la pieptul lui.

Sfâr[it