Poeme Rumi

RUMI (mistic sufit, erudit – n. 1270) Suflet al suflet elor, Viaţă a vieţilor – tu eşti Acela. Văzut şi nevăzut, în mişcar e şi neclintit – tu eşti Acela. Nesfârşit ă e calea ce duce la Cetat e; Mergi fără de cap sau picioare - şi vei ajung e. Cine altcinev a ai pute a fi tu? – tu eşti Acela. * Cânt e c pen tr u sufl e t u l me u Aminteşt e- ţi ce- am spus… Am spus: Nu pleca, căci sunt Prieten ul tău. În mirajul acest ei lumi eu sunt izvorul vieţii. Chiar dacă o părăs e ş ti cu mânie şi lipseşti o mie de ani, La mine te vei întoarc e, căci eu sunt ţelul tău. Am spus: nu te mulţu mi cu făgăd uinţ el e lumeş ti Căci eu sunt altarul mulţu mirii tale. Am spus: nu te duce în pustiu, căci eu sunt mar e a fără de ţăr muri. Am spus: O, pas ăr e, nu te repezi în plasa vânător ului; Vino la mine, căci eu sunt Puter e a care îţi mişcă

aripile cu care te înalţi în cer. Am spus: te vor prinde şi te vor duce în loc îngheţ a t ; Eu sunt focul şi arşiţa adev ăr a t ei tale năzuinţ e. Am spus: te vor m ânji de tin ă şi zoaie; Şi vei uita că eu sunt neîntinat ul tău început. Am spus: nime ni nu poat e spun e cum se va manifest a lucrar e a me a, căci eu am creat lume a de la un capăt la altul. Fie ca lumina inimii tale să te călăuz e a s c ă spre casa me a. Fie ca lumina inimii tale să- ţi arat e că sunt e m una. în prima zi Am fost aici în prima zi; înaint e ca orice să fi avut un num e. În ace a zi nu era nici EU nici NOI. Fiecar e num e şi fiecar e numit au venit după mine. Într- o singur ă buclă din părul celui Preaiubit Am aflat zămislirea creaţi ei. Am cunoscu t fiecar e num e iscându- se, Fiecar e obiect care se năşt e a pentr u privire. Totuşi nu era nici o buclă! * Am cercet a t toat e crucile, din fiecar e biserică, totuşi El acolo nu era. Am mers în templ el e din India şi în altar el e Chinei,

Dar El acolo nu era. Am căut a t în munţii Herat şi Caland ar şi El acolo nu era. Am urcat pe îndep ăr t a t ul pisc al munt elui Qaf Doar pentru a g ăsi cuibul gol al păs ării Phoenix. Am vizitat Ka'ab a, dar El nu era în acel loc de preu m bl ări, Printre pelerinii tineri şi bătr â ni. Am citit cărţile lui Avicenn a, Dar înţelepciun e a Lui era mai presu s de orice cuvint e. M-am dus la Tribunalul supr e m, Dar El acolo nu era. Apoi am privit în propria me a inimă – Şi-acolo l-am aflat pe El – Nu fuses e nicăieri altund e v a . * Seminţ el e iubirii Sale înfloresc în fiecar e inimă. Sunet el e flautului Său încunun ă orice sărbă t o a r e. Fiecar e cred e că el însu şi cânt ă şi dans e a z ă , Dar nu – Doar El singur cânt ă, Doar El singur dans e a z ă . * Noi bem vinul propriului nostru sâng e, Învechit în vasul suflet elor noastr e. Ne- am da vieţile pentru o sorbitur ă din acel nect ar, Capet el e noastr e pentru o picătur ă.

* Nu sunt e m înaint e, sunt e m în urmă. Nu sunt e m sus, sunt e m dede s u b t… Aseme n e a unei pensul e în mân a pictorului, Nu ştim deloc unde ne aflăm. * O inimă, lasă orice griji de viitor. În lume a ace a s t a fără priet e ni vino de te alătur ă nouă. Dacă doreşti să încaleci bidiviul Care pluteşt e pe briza răsăritului Fii pulber e a de sub copitele calului unui sfânt. * Ca aceasta Dacă între a b ă cineva: "cum arat ă frumus e ţ e a desăv âr şit ă" arat ă- i propria ta faţă şi spun e: Ca aceast a. Nu mai vorbi niciodat ă de noapt e! În ziua noastr ă nu există noapt e. În religia noastr ă a Iubirii Nu est e nici o religie a iubirii. Iubirea est e neţ ăr m u rit ul ocean al lui Dumn ez e u, Dar mii de suflet e, cufund â n d u- se în acel ocea n, strigă: "Nu există nici un Dumn ez e u." 2

* Nu dor m i ! Căut ăt or ule, Ascultă năzuinţ a inimii tale – Nu dormi! Dăruieşte o noapt e din viaţa ta pentr u vegh e – Nu dormi! O mie de nopţi ai irosit în leagă n ul somnului – Îţi cer o noapt e. De dragul Prieten ului, Nu dormi! Martorul plin de iubire niciodat ă noapt e a nu doar m e , Urme az ă căile Lui – dăruieşt e- te Lui Nu dormi! Teme-te de noapt e a ace e a grozavă Când vei striga în chinuri: O, Doamn e! Nu dormi! Noapt e a ace e a când Moarte a vine să- ţi spun ă bun venit – De spaim a acelei nopţi – o, tu cel istovit, Nu dormi! Sub greut a t e a - acelor lanţuri şi pietr ele vor striga; Tu nu eşti piatră. Gând e ş t e- te la lanţurile- acele a – Nu dormi! Deşi noapt e a te- îmbie ca o fată frumo a s ă , Tu nu sorbi din cupa ei.

Teme- te de dimine a ţ a ce urme a z ă – Nu dormi! Domnul spun e: "Cei ce- mi sunt dragi, noapt e a vegh e a z ă împreu n ă cu mine". De- auzi cuvintele acest e a , Nu dormi! Teme- te de noapt e a ace e a de groază când nu te vei pute a niciund e- adă pos ti. Adună- ţi în noapt e a ace a s t a merind e! Ai grijă! Nu dormi! Sfinţii îşi dobînd e s c como ar a Când toat ă lume a est e ador mit ă; De dragul atot- dăruitoar ei iubiri, Nu dormi! Dacă duhul îţi est e bătr â n şi sleit, El îţi va dărui unul nou, Şi-atunci vei fi duhul curat al totului. O tu, cel fără de sper a n ţ ă , nu dormi! ţi-am spus mer e u, mer e u – s- ajungi la tăcer e a ace e a dinlăuntr u, dar tu nu mă auzi. Dăruieşte-mi o noapt e şi îţi voi da în schimb o mie – Nu dormi! *

O, căut ă t or ul e! Gândurile au o ase m e n e a puter e asupr a ta… Din nimic te mâh n e ş ti, Din nimic eşti fericit. 3

Te mistui în flăcări; dar nu te voi lăsa să scapi, Până ce nu vei fi copt deplin, deplin înţelept, Pe deplin tu însuţi. *

ïn fiecar e zi inima me a se tânguie, ïn fiecar e noapt e se prefac e în piatr ă. Povest e a iubirii mele stă scrisă cu între a g ă faţa me a. Îi cer Preaiubitului meu să o citeasc ă. El îmi cere să nu o iau în sea m ă .

sâng e

pe-

* De te resping e Preaiubitul, nu deznă d ăj d ui. De te resping e ast ăzi, Este doar pentr u ca mâine să te atrag ă iar. De îţi închide uşa în faţă, tu nu pleca, aşt e a p t ă – curân d vei fi lângă El. De- ţi taie orice cale, să nu îţi pierzi nădejd e a – El îţi arat ă de îndat ă o alta, o tainică, de nime n e a ştiut ă cale. Măcelarul rete az ă gâtul oii pentru a se hrăni, Nu spre a o azv ârli. Când oaia nu mai are suflare, Măcelarul îi împărt ă ş e ş t e propria sa suflare. O, ce viaţă îţi va da răsuflare a lui Dumn ez e u! Dar ase m ă n a r e a se opreşt e aici – Căci dărnicia Domnului est e cu mult mai mar e decât a măc el ar ului.

Izbitura lui Dumn ez e u nu aduc e moart e, ci viaţă veşnică. El îi dă bogăţia lui Solomon, unei furnici. Tuturor celor ce cer, le dă como ar a celor două lumi. El dăruie şi dăruie, dar nu sperie nici o singur ă inimă. Am cercet a t toat e ungh er el e pă m â n t ului şi altul ca El n- am aflat. Cine îi poat e fi pe potrivă? Cine poat e aprinde făclia slavei lui? Dar, tăcer e! El vinul ni-l dă spre a- l gust a, nu pentr u a vorbi de el… El dă spre a gust a, El dă spre a gust a. El dă spre a gust a. * Pe când era m încătuş a ţi, El ne- a mai adă u g a t un lanţ. Pe când ne chinuia m, a mai sporit chinul. Când rătăc e a m într- o casă din oglinzi, ne- a răsucit mer e u în cerc şi a mai adă u g a t o oglindă. * Am spus: sufletului El spus e: suflet." Am spus: El spus e: 4

"O Tu cel dulce, O Preaiubit e, eşti adă pos t ul meu." "Dacă îmi aparţii, nu vorbi despr e propriul tău "De ce mă răneş ti cu vorbele tale aspr e?" "Vorbele mele nu te- ar răni, dacă nu ai fi

îndrăgos tit De tine însuţi." * Aseme n e a nect ar ului dulce al florii, Te- ai născut râzân d. Planet el e au ursit s ă fii Cel mai fericit om din lume. Eşti mlădios ca lujerul de floare Şi liber ase m e n e a chiparosului sem e ţ . Dar est e ceva foart e straniu La acest chiparos –El zboar ă! * ţine- te de frâiele Iubirii şi nu fii tem ă t or, ţine- te de cee a ce- i adev ărat dinapoia falsului şi nu fii tem ă t or, Trebuie să ştii că Preiubitul pe care îl cauţi nu est e altul decât tu însuţi. ţine- te de acest adev ăr şi nu fii tem ă t or. * Cuvânt ul viu de Conştiinţ ă pură – tu eşti Acela. Reflect ar e a Feţei Regelui – tu eşti Acela. Nu est e nimic în afara ta, Priveşt e înăuntr u. Tot cee a ce doreşti est e aici – tu eşti Acela. *

Cu fiecar e suflare săd e s c săm â n ţ a credinţ ei,

Sunt făuritorul sufletului meu. Zi şi noapt e conte m pl u faţa uniunii, Sunt o oglindă a lui Dumn ez e u. În fiecar e clipă îmi cioplesc soart a cu dalta, sunt dulgher ul sufletului meu. *

Tun e t ul ac el e i trâ m bi ţ e Aminteşt e- ţi de mine. Voi fi cu tine în mor m â n t în noapt e a în care îţi vei lăsa negoţ ul şi familia. Când îmi vei auzi glasul lin răsun â n d în sicriul tău, îţi vei da sea m a că niciodat ă nu ai fost ascun s ochilor mei. Sunt conştiinţ a pură dinlăuntr ul inimii tale, tot timpul cu tine la bucurie şi la sărb ăt o a r e , la durer e şi disper ar e. În noapt e a ace e a stranie şi inevitabilă vei auzi un glas cunoscut – vei fi scăp a t de colţii şerpilor şi de înţep ă t ur a arzăto ar e a scorpionilor. Bucuria iubirii se va revărs a asupr a mor m â n t ului tău; ea va aduc e vin şi priet e ni, lumân ă ri şi hran ă. Când va răsări lumina cunoa şt e rii, se vor ridica din mor mint e ţipăt şi răsco al ă. Pulber e a erelor va fi stârnit ă De strigăt e de extaz, de băt aie de tobe, 5

De vuiet de răzvrătire! Trupuri moart e îşi vor sfâşia giulgiul Şi îşi vor astup a urechile de groază. Ce folos de simţuri şi urechi înainte a tunet ului acelei trâm biţ e? Priveşt e şi îmi vei vede a înfăţişar e a, de vei privi tine însuţi sau la zgomot ul şi la neorâ n d ui al a ace e a. Nu cu o privire înceţoş a t ă , ci vezi- mă limped e – vezi splendo ar e a me a lipsit de vechii tăi ochi amă girii. Ai grijă! Fereşt e- te! Nu mă confund a cu ace a s t ă formă omen e a s c ă . Sufletul nu est e umbrit de forme. Şi de- ar fi înfăşur a t în sute de fâ şii de pâslă razele luminii sufletului vor străluci totuşi prin ele. Bate tobele! Urme az ă- i pe truba d urii cetăţii. Este o zi a înoirii când fiecar e tânăr păş e ş t e sem e ţ pe calea iubirii. Dacă l-ar fi căut a t cu toţii pe Dumn ez e u în locul firimiturilor şi al bănuţilor de- ara m ă nu ar fi stat pe much e a gropii în beznă am ărăciune. Ce loc de taifas ai înte m ei a t în oraşul tău? Ferecă- ţi buzele Şi străluce ş t e asupr a lumii Ca razele drăg ă s t o a s e ale soar elui. Străluce ş t e ca soar el e lui Tabriz* ce se înalţă

Răsărit. Străluc e ş t e ase m e n e a stelei biruinţ ei. Străluc e ş t e c ăci întrea g a lume est e a ta! la

ai *Sham s- i-Tabriz a fost Maestrul lui Rumi

RUMI şi

Fragm e n t e din scrierile filozofice (dintr- un studiu - CALEA SUFITĂ – CALEA IUBIRII; autor englez… )

STRĂDUINţA OMULUI ŞI HARUL LUI DUMNEZEU la

-De fapt, la început, o priet e n e, est e harul, che m a r e a lui 6

Dumn ez e u ; dar tu nu sta să aşt e p ţi che m a r e a ace e a! A renunţ a la străd uinţ ă însea m n ă să te arăţi trufaş. Cum ar put e a fi trufia pe potriva unui luptător spiritual? -Nu te gândi ca tu însuţi să acce pţi sau să respingi, o tiner e! Ci păstr e a z ă mer e u în mint e înde m n u rile şi opreliştile Lui. Atunci, dintr- odat ă, pas ăr e a harului va coborî din cuibul ei – când vei zări zorile, poţi arunc a lumân a r e a . -Omul îşi închipuia că va fi în star e să- şi înlătur e singur însuşirile nedorit e, prin dare a lor în vileag şi prin luptă sfânt ă. Domnul i-a spus: "Iţi închipui că vei îndeplini ace a s t a prin propriile tale puteri, propria ta trudă şi străd uinţ ă. Rânduiala pe care am dat- o est e ace a s t a : dăruieşt e în calea ta tot ce ai. Atunci, mărinimia Noastr ă te va însoţi. Pe calea ace a s t a nesfârşit ă, îţi porunc e s c să mergi cu propriile tale mâini şi picioar e neputincioas e. Ştiu că nu poţi străb a t e ace a s t ă cale cu mijloace atât de slabe. De fapt, într- o sută de mii de ani nu ai ajung e nici la prima halt ă. Dar când vei fi mers pe drumul acest a până când picioar ele ţi se vor fi istovit şi vei căde a jos, când nu vei mai ave a puter e să mergi mai depar t e, atunci harul lui Dumn ez e u te va lua în braţ el e lui. CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU

1. Nimicirea sinelui -Purifică- te de atribut el e sinelui, spre a- ţi cunoa ş t e propria ta esen ţ ă pură! -Prezenţ a sinelui duce la o beţie îngrozitoar e: ea alung ă raţiune a din mint e şi mode s ti a din inimă. -Incercâ n d să se eliber ez e pentr u o clipă de conştienţ ă, oam e nii apele az ă la înjosirea vinului şi la muzică. -De fapt, ţelul căii est e dispariţia egois mului, căci el nu est e altcev a decât prezen ţ a sinelui. -Domnul che a m ă : "Ieşiţi din strâ m t ul vostru adăpo s t; întâlnirea noastr ă ultimă va avea loc în lăcaşul din apropier e a Căminului sfânt." Traduc er e a cuvintelor Sale est e ace a s t a : "Ieşiţi degr a b ă din sinele vostru, căci altmint eri toat e clipele voastr e vor fi cătuş e, la fiecar e pas veţi întâlni ispite şi capc a n e ." Să ieşim din sinele nostru? Dar încotro? Către abse n ţ a ego- ului. Absenţ a ego- ului est e sensul, înţelesul! Conştiinţa ego- ului însea m n ă vorbe, cuvint e! Toţi ochii şi toa t e urec hil e sun t ast u p a t e , în afara ochil or şi urec hil or cel or car e au scă p a t de sin el e lor. 2. Existenţ ă şi non- existe nţ ă . -Ia amint e la lume a ace e a , inexiste n t ă în apar e n ţ ă , dar exist en t ă în esenţ ă; iar nu la ace a s t ă lume, apar e n t exist en t ă, dar lipsită de per m a n e n ţ ă . Dumn ez e u a făcut ca ne- exist en ţ a să apar ă existe nt ă şi de nădejd e; El a făcut ca Existenţ a să apar ă în chip de non- exist en ţ ă. El a ascun s Marea, iar spu m a a făcut- o vizibilă; a ascun s vântul şi îţi arat ă praful. 7

Intrea g a lume a ales calea greşit ă, căci se tem e de non- exist en ţ ă, când de fapt acest a est e limanul. Beatitudine a const ă pe deplin în non- exist en ţ ă, dar cel nes ă b uit o caut ă în exist en ţ ă. Nu exist ă loc de tihnă decât în Deşert ul Nonexist en ţ ei, căci existe nţ a nu are nici o plauzibilitat e. Deşi Dumn ez e u est e mai aproap e de credinciosul Său decât vena lui jugular ă, El est e depar t e de cei care sunt depar t e de El. Aruncă laopart e veş mint el e gând ului şi raţiona m e n t ul ui, căci soar ele străluc e ş t e num ai pest e cel gol. Ia amint e! Intoarce- ţi privirea de la ceilalţi, căci Ochiul acela est e gelos. Ia amint e! Păstrează- ţi sto m a c ul gol, căci El a pregătit ospăţ pentru tine. -Oam e nii vând frumus e ţ e trecăt o ar e şi cump ă r ă iubire trecăt o ar e ; treci de acest e două albii secat e şi fii propriul tău râu! Aceşti priet e ni ai tăi te trag tot timpul de mân ă cătr e non- existe nţ ă . Ia-ţi pe furiş mân a înapoi şi fii propriul tău sprijin. * Cu toa t e că în formă eş t i pă m â n t e s c , tu ai fos t plă m ă d i t din su b s t a n ţ a ad e v ă r ul ui . Tu ve g h e z i co m o a r a Luminii lui Dumn e z e u – d e ci vino , înt o a r c e - t e la Esen ţ a e s e n ţ e i sin el ui tău ! Cât te vei mai îndre p t a înd ăr ă t ? Du- te înaint e ! Nu te lăs a în voia necr e d i n ţ e i , vino la Credin ţ ă ! Ia amin t e la elixirul asc u n s în veni n;

vino la veni n . - Şi vino , înt o a r c e - t e la Esen ţ a es e n ţ e i sin el ui tău! Ai fos t năs c u t din copiii vic er e g e l u i lui Dumn e z e u , dar ţi- ai întor s privir e a spr e lume a ac e a s t a bici s ni c ă . Vai, cum poţi fi fericit doar cu ea ? Ci vin o , înt o a r c e - t e la Ese n ţ a es e n ţ e i sin el ui tău! Te- ai năs c u t din raz el e Măre ţi e i lui Dumn e z e u şi ai primit privil e g i ul st el e i tal e noro c o a s e . Şi atun ci , cât vei mai suf eri în gh e a r e l e lucrurilor inexi s t e n t e ? Vino! Int o a r c e - t e la Esen ţ a es e n ţ e i sin el ui tău! * Avem o cale din lume a ace a s t a cătr e Nevăzut, căci sunt e m tovar ă şii trimisului divin. Ocean ul de Puritat e mi- a spus: "Nu- ţi vei realiza dorinţ a fără să dai nici o plat ă. Inlăuntrul tău se află un mărg ărit ar nepr eţ uit; dar fărâ m ă cochilia! * Când spiritul a fost anihilat în cont e m pl ar e, el a spus: "Nimeni altul decât Dumn ez e u nu a cont e m pl a t splendo ar e a lui Dumn ez e u!" -O, uniune a cu Tine est e esenţ a bucuriei depline! Căci toat e acest e a de aici sunt forme, dar acee a est e sensul. * Ce pot spun e despr e stările celor care au atins uniune a, decât că ele sunt infinite, cât ă vrem e cele ale călătorilor au o limită. Limita călătorilor est e uniune a. Dar care ar pute a fi limita celor aflaţi în uniune? Adică, ace a uniune 8

care nu poat e fi urma t ă de sep ar ar e. Nici un strugur e copt nu devine din nou verde şi nici un fruct copt nu devine din nou crud. * -Suferinţ a est e călăuza omului în oricare lucrar e. Până când nu simt e o durer e pentru ace a lucrar e, până când în el nu apar dorinţ a şi dragost e a pentr u ace a lucrar e, el nu se va hotărî să o îndepline a s c ă . Fără durer e nu va fi în star e să o realizeze, fie că est e vorba de reuşita în ace a s t ă lume sau în cealaltă, de negoţ sau de regalitat e, de ştiinţe religioas e sau de astrono mi e, sau de orice ar put e a fi. * Inlăuntrul tău se ascun d e un duş m a n cu fire de câine – care poat e fi domolit num ai cu asprime a . Când cineva bat e un covor cu un băţ, el nu loveşt e covorul – ţelul său est e să scap e de praf. Interiorul tău est e plin de praf de la vălul egois mului, iar praful acela nu va dispar e dintr- odat ă. Cu fiecar e lovitură şi cu fiecar e cruzime, el dispar e puţin câte puţin de pe faţa inimii, uneori în somn, iar uneori în star e a de trezie. * Strugurii corpului meu vor deve ni vin num ai după ce Podgor e a n ul mă va storci cu picioarele Sale. Imi supun spiritul, ase m e n e a strugurilor, călcării de către El, încât conştiinţ a me a cea mai adâ nc ă să se poat ă desfăt a în bucurie.

Cu toat e că strugurii continu ă să plâng ă sâng e şi să spun ă: "îmi est e de- ajuns atât a nedr e p t a t e şi atât a cruzime", Călcătorul îşi astup ă urechile: "Nu strivesc din neştiinţ ă. Dacă vrei să refuzi, ai tem ei, dar eu sunt meşt er ul acest ei lucrări; când vei atinge desăv âr şire a prin străduinţ a şi prin lucrar e a me a, îmi vei mulţu mi nem ă s u r a t ." * -Pentru a ne atrag e cătr e înalt şi pentru a ne ajuta să ne înălţă m, din acel izvor al exist en ţ ei vine mes a g e r după mes a g e r . Fiecar e durer e şi suferinţ ă care îţi pătrun d în corp şi în inimă, te trag cu sila către limanul făgăd uit. El te- a făcut să suferi din toat e p ărţile pentru a te atrage înapoi, acolo unde nu există nici o direcţie. Fericit est e acel duh deşt e p t a t de El din picote al ă, prin dojana Sa. Bucuros de ea, o socot e ş t e o binecuv â n t a r e . * Intre Dumn ez e u şi slujitorul Său sunt doar două văluri; toat e celelalte văluri izvodesc din acest e a două: săn ăt a t e a şi aver e a. Cel sănă t o s spun e: "Unde est e Dumn ez e u ? Nu- l cunosc şi nu- l zăresc." Indat ă ce încep e să sufere, spun e: "O, Doamn e ! O, Doamn e!" şi încep e să- i împărt ă ş e a s c ă Lui tainele sale şi să- i vorbe a s c ă . Vedeţi deci că sănă t a t e a a fost vălul său, iar Dumn ez e u era ascuns sub suferinţ a lui. Atâta vrem e cât omul are bogăţii, el urmăr e ş t e cu toat e mijloacel e să- şi împline a s c ă dorinţ ele. Zi şi noapt e est e stăp â nit de ele. Dar îndat ă ce îşi pierde aver e a , ego- ul 9

său slăbe ş t e şi el dă târcoale în jurul lui Dumn ez e u. -Impreu n ă cu Dumn ez e u nu- şi pot afla locul doi "eu". Tu spui "eu" şi El spun e "Eu". Fie că tu mori înainte a Lui, fie că îl laşi pe El să moar ă înainte a ta: astfel nu va mai fi dualitat e. Dar pentr u El est e imposibil să moar ă - fie obiectiv, fie subiectiv întrucât El est e Dumn ez e ul cel viu, cel ne muritor. El are atât a bunăt a t e , încât dacă ace a s t a ar fi cu putinţ ă, El ar muri pentr u tine, pentr u ca dualitat e a să dispar ă. Dar întrucâ t pentru El est e cu neputinţ ă să moar ă, mori tu, astfel încât El să se manifest e, iar dualitat e a să poat ă dispar e. -Ce însea m n ă "noi" al nostru, când Tu spui "Eu"? In faţa soar elui ce altcev a poat e face un pumn de zăpa d ă , decâ t să fie anihilat de căldur ă şi lumină? * Când iubirea lui Hallaj pentru Dumn ez e u a atins deplinăt a t e a , el a deve nit propriul său duş m a n şi sa nimicit pe sine. El a spus: "Eu sunt Dumn ez e u", adică "Eu am fost nimicit; rămâ n e num ai Dumn ez e u, altcev a nimic." Aceast a est e umilinţa extre m ă şi culme a cea mai înaltă a credinţ ei. Aceast a semnifică: "Numai El est e". Este fals şi plin de trufie să spui: "Tu eşti Dumn ez e u , iar eu sunt slujitorul Tău". Căci astfel îţi afirmi propria exist en ţ ă, iar rezultat ul de neînlăt ur a t est e dualitat e a . Dacă spui: "El est e Dumn ez e u" - şi ace a s t a est e dualitat e, căci nu poat e exista un "El",

fără un "eu". Deci Dumn ez e u est e cel ce spun e: "Eu sunt Dumn ez e u". Nu exist ă nimic altcev a în afară de El. Hallaj a fost nimicit, astfel că acele a erau cuvint ele lui Dumn ez e u. * -Nu fii preocu p a t de ego- ul tău viclean şi de treburile lui. Tot cee a ce nu est e lucrar e a lui Dumn ez e u est e deşer t ă ciun e, deş er t ă ciun e! * -Prin propria sa natur ă spiritul posed ă facultat e a discern ă m â n t ul ui, cunoscu t ă ca "intelect". Diferenţ a între trept el e spirituale ale fiinţelor omen e ş ti const ă mai ales în măsur a în care lumina intelect ului străb a t e vălul ego- ului. Practic, în toat e fiinţele ome n e ş ti intelect ul şi ego sunt în luptă. In cei mai mulţi dintre oam e ni ego câştigă lupta, din care cauză ei nu pot distinge între adev ăr şi fals, real şi nere al, esen ţ ă şi apar e n ţ ă . In profeţi şi în sfinţi intelect ul a izbândit. In cei care îi urme a z ă , în credincioşi, intelect ul are prec ă d e r e . Prin natur a sa, intelect ul vede consecinţ a acţiunilor. Ego nu ia în sea m ă consecinţ el e. Intelect ul est e luminos şi urmăr e ş t e binele. Şi atunci cum de îl poat e birui întun ec a t ul ego? Ego se află acas ă, în propriul său cămin corpor al, iar intelect ul nostru est e un străin. In propria sa poart ă, câinele est e un leu înspăi m â n t ă t o r. * -Inima sfânt ului "îl conţine" pe Dumn ez e u , câtă vrem e inima omului obişnuit est e mânjită cu zoaie şi tină. Valoare a unui om est e det er min a t ă de star e a inimii lui. 10

Menirea unui om în lume a ace a s t a est e să- şi purifice inima, să o şlefuiasc ă, iar în cele din urmă să facă din ea o oglindă des ăv â r şit ă, care să- l reflect e pe Dumn ez e u. El poat e împlini ace a s t a num ai îndru m a t de Posesorul inimii. -Cel care ia în consider a ţi e cauzele secun d a r e cu siguran ţ ă se închină la formă. Cel care caut ă Cauza Primordială devine o lumină care discern e Sensul. -El a stârnit o lume ase m e n e a colbului: tăinuit în colb, El est e ase m e n e a vântului. Zi şi noapt e mar e a stârn e ş t e spu m ă. Tu zăreşti spu m a, dar nu Marea – ce ciudat! Odat ă ce ai văzut colbul ca fiind apar e n ţ ă , vezi vântul! Odat ă ce ai văzut spu m a, vezi Ocean ul Puterii Creato ar e. Lumina est e Cauza Primordială, iar fiecar e cauză secun d a r ă est e umbr a ei. Aici, Lumina est e ame s t e c a t ă cu umbr ă – dacă doreşti Lumina, ieşi din casă pe acoperiş! -Intelect ul pe care l-am dobâ n dit est e ase m e n e a unui izvor pe care îl aduc e m în casă din exterior. Dacă drumul i s- ar bloca, am fi neajutor a ţi. Tu caut ă izvorul din interiorul tău! -Dumn ez e u est e foarte aproap e de tine. Orice gând sau idee concepi, Dumn ez e u est e în spat el e ei. Căci El dă gândului şi ideii exist en ţ ă şi le aşt er n e înaint e a ta. Dar El est e atât de aproa p e încât nu- l poţi vede a. Ce e atât de ciudat aici? Orice faci, intelect ul tău est e cu tine, iniţiind acţiun e a. Dar tu nu poţi vede a intelect ul. Deşi îi vezi efect el e, nu- i

poţi vede a esen ţ a . -Forma provine din abse n ţ a oricăr ei forme. Apoi se întoarc e în ea, căci întru El ne întoarc e m. -Deşi rodul apar e ultimul în existe nţ ă , el est e primul, căci el a fost ţelul. In forma sa exterioar ă, prima est e livada, dar în realitat e, primul a fost fructul. Intotde a u n a proced e zi astfel, subst a n ţ a primordială o trimiţi la urmă. (Arhitect ul are mai întâi viziune a finală, care apar e cea mai de pe urmă). Mahom e d spun e: "Sunt ultimul şi primul; deşi în formă sunt născut din Adam, ca sens sunt stră mo ş ul stră m o ş ul ui meu." * -Corpul nu exista iar eu era m un spirit, împreu n ă cu Tine în cer; între noi nu se afla nimic din rostirea şi din ascult ar e a me a. Neavân d nici o compoziţie şi fiind una ca subst a n ţ ă , era m toţi de cealaltă part e; fără capet e şi fără picioare, era m toţi ase m e n e a soar elui; era m o singur ă subst a n ţ ă ; ase m e n e a apei, era m puri şi fără unduire. Când Lumina pură a purces întru formă, a apărut multiplicitat e a, ase m e n e a umbr ei unui cren el. -In acel iniţial "Eu nu exist" şi "Da" – ai fost un spirit fără corp. In timpul acela ştiai că ast a erai. De ce acu m te nelinişt eş ti pentr u ace a s t a ? Inainte de a fi acest corp, ai fost spirit pur. Cât te vei mai păstr a distinct de ace a s t a ? Eşti un spirit pur, aflat în mijlocul păm â n t ului negru. Nu voi mai spun e nimic. Tu însuţi socot e ş ti ace a s t a potrivit? 11

Tu nu te poţi deos e bi pe tine de veş m â n t ul tău… căci ai îmbrăc a t un veş m â n t de apă şi de tină. Inainte de ace a s t a , spiritele erau în sfere, bând din acele a şi cupe cu îngerii. Spiritul meu se veseleşt e, căci Tu îl atragi înapoi în acel loc. * -Păsările conştienţ ei au cobor ât din ceruri şi au ajuns ataş a t e de păm â n t pentru două sau trei zile. Ele au fost trimise din sfere – deşi ele sunt stelele din cerul religiei – pentru a- şi da sea m a de preţul uniunii cu Dumn ez e u şi a vede a chinul separ ării de El. -Aseme n e a peşt elui, noi îi spun e m Ocean ului Vieţii: "De ce ai trimis valuri şi ne- ai azvârlit în secet a apei şi în tină? Tu ai atât a îndurar e, de ce ne- ai menit ase m e n e a chin? Ci lipsa Ta de îndurar e est e mai dulce ca îndurar e a tuturor creat urilor lumii!" Ocean ul a răspu n s: "Am fost o como ar ă neştiut ă, tăinuită înapoia drap eriei Nevăzut ului, ascuns ă în adăpo s t ul lui "Nicăieri". Am dorit ca splendo ar e a şi majest a t e a Mea să fie cunoscut e, prin vălurile exist en ţ ei. Am dorit ca fiecar e să vadă ce Apă a Vieţii şi Alchimie a Bucuriei sunt eu." Peşt el e a răspun s: "Noi, care sunt e m peşti în ace a s t ă mar e de la început uri, înotă m în acest Ocean al Vieţii. Ii cunoa ş t e m urgia şi blând e ţ e a , căci sunt e m ara m a care primeş t e elixirul acest ei Alchimii supr e m e . Cunoaşt e m tăria acest ui elixir al

Vieţii. Dar dacă le vorbim de ea celor care nu sunt peşti ai apei acest ei a, ei nu ascult ă, nu văd sau nu înţeleg. La început noi am fost cunosc ă t orii acest ei Comori, iar la urmă noi o vom cunoa ş t e. Deci cui ai menit Tu un surghiun atât de îndelung a t , de dragul lui "Eu am dorit să fiu cunoscut?" Vine răspun s ul: "O peşt e! Este drept, un peşt e cunoa ş t e preţul apei; lui îi est e drag ă mar e a şi doreşt e să fie unit cu ea. Dar iubirea lui nu est e ace e a şi, nu est e atât de arzăto ar e, cu ase m e n e a aban d o n a r e de sine, cu ase m e n e a jale şi lacrimi de sâng e şi cu ase m e n e a arsur ă a măru nt ai elor, ca iubirea acelui peşt e care a fost arunc a t pe păm â n t ul uscat fără de valuri şi se zbat e şi se izbeşt e de păm â n t ul fierbint e şi de nisipul arzător. El nici nu moar e în el, nici nu trăieşt e. Separ ar e a de Ocean ul Vieţii îi îngăduie să gust e din dulceaţ a acest ei vieţi. De altfel, ace a s t a şi est e sep ar ar e a de Ocean ul Vieţii. Cum poat e cel care a văzut acel Ocean, să afle bucurie în aceast ă viaţă ? * -O călătorule, nu- ţi dărui inima unei halte de pe drum, ca să nu fi rănit când vei fi readu s înapoi la El. Căci drumul are multe halte, din clipa când ai fost făt, până în timpul tinereţii tale. Cuget ă la acele forme de elem e n t e şi de veget al e pe care le- ai întovăr ă şit, chircit înlăuntrul lor! Iar dincolo de ace a s t ă haltă, mai sunt o sută de halte ale spiritului. - De ce ar fi de mirar e că spiritul nu- şi amint e ş t e 12

adă pos t urile sale de pân ă acu m, în care a fost născut şi a locuit înaint e ? Căci lume a ace a s t a , ase m e n e a unui vis, ascun d e toat e lucrurile, aşa cum norii ascund stelele. Mai ales că spiritul a păşit prin atât e a oraşe, iar praful lor încă nu a fost şters din perce p ţi a lui. El nu a făcut eforturi înflăcăr a t e să- şi purifice inima, încât să poat ă conte m pl a tot cee a ce s- a petr ec u t. Şi să priveasc ă prin deschizăt ur a tainei pentru a vede a început ul şi sfârşitul cu ochi văzător. -Omul a ajuns mai întâi în tărâ m ul miner al elor, iar de la ele a nimerit între plant e. Ere în şir a trăit printre plant e şi nu- şi amint e a nimic de miner al e, din cauza luptei. Când a părăsit plant el e şi s- a alătur a t animal elor, nu- şi amint e a nimic din star e a veget al ă, în afară doar de înclinaţia pe care o simt e către ea mai ales primăv ar a şi pentru ierburile înmires m a t e… Apoi, Creatorul acela pe care îl cunoa ş t e ţi, s- a apuc a t să- l împingă de la animalitat e, la uma nit a t e. In acest fel a trecut el din tărâ m în tărâ m, iar acu m el est e inteligent, capa bil de cunoa ş t e r e şi put er nic. El nu- şi mai amint e ş t e primele sale intelect e şi va lăsa în urmă şi actu alul intelect. El va fi eliber at de acest intelect plin de lăcomie şi zgârce ni e şi va cunoa ş t e sute de mii de intelect e minun a t e . Am murit pentr u regnul miner al şi am devenit plant ă, am murit pentr u natur a veget al ă şi am atins animalitat e a . Am murit pentru animalitat e şi am

devenit om. Prin urmar e, de ce m- aş tem e? Când am fost eu vreod a t ă coborât prin moart e? Data viitoare voi muri pentr u natur a omen e a s c ă , astfel încât să- mi pot desfăş ur a aripile şi să- mi înalţ capul printre îngeri. Şi din nou voi fi jertfit din natur a înger e a s c ă , pentru a deveni cee a ce nu poat e fi cuprins de închipuire. * -Sunt Abraha m, tu eşti fiul meu. Aşează- ţi capul sub cuţit: am aflat într- un vis că trebuie să te jertfesc. Aşează- ţi capul în faţa severităţii, cu inimă împăc a t ă , astfel ca să- ţi pot retez a bereg a t a ase m e n e a celei a lui Isma el. Iţi voi retez a capul, cu toat e că est e un cap izbăvit de tăier e şi pieire. Dar dorinţa lui Dumn ez e u est e ca tu însuţi să te supui. O, străd ui eş t e- te să te supui pe tine însuţi, Lui! Ai fost născut din Dumn ez e u , în primul rând din atribut el e Lui, acu m întoarc e- te la atribut el e Lui, iute şi degr a b ă ! Ai venit - soar e şi cer; devii iar atribut e şi te întorci către culme a cerului. * -Din Adam, care era neas e m ui t şi de neatins, ochiul lui Satan a văzut doar lutul. Când s- au plecat înainte a lui îngerii, Adam i-a spus celui care vede a doar cele exterioar e: "Nerodule, crezi că eu sunt doar un corp neînse m n a t ? Inăuntrul corpului ase m ă n ă t o r cu al bovinei se află un prinţ, o como ar ă est e aşez a t ă între ruine. Dar un asin bătr â n – îl am în veder e pe Satan – va fugi de acel giuvaer nepr e ţ uit şi va vede a num ai bovina, nu regele." 13

-Moarte a fiecăruia, o tinere, are ace e a şi înfăţişar e ca şi el însuşi: pentr u duş m a n ul lui Dumn ez e u est e un duş m a n , pentru priet en ul Lui, un priet e n. Dacă te temi şi fugi de moart e, de tine însuţi te temi, o priet e n e. Ia amint e! Propria ta faţă est e hâdă, nu faţa morţii. Spiritul tău se ase a m ă n ă unui copac, iar moart e a sunt frunzele lui. Bună sau rea, ele din tine au crescut. Orice gând ascun s, plăcut sau neplăcut, provine de la propriul tău sine. Izgoneşt e de la tine part e a morţii, dacă poţi! * -Profetul a rostit adev ăr ul. Nici unul dintre cei care au trecut dincolo de lume a ace a s t a nu simt e durer e sau părer e de rău, sau pierder e, din cauza morţii, dar are mii de păreri de rău pentru cele pe care le- a lăsat să- i lunec e pe alături. Regret ul morţii est e curma t de moart e; el a apărut pentru că ei au răm a s la apar e n ţ e : "Noi n- am văzut că toat e acest e a au fost apar e n ţ e şi spu m ă." Spum a îşi ia proviziile şi hran a din Mare. * Iblis (Sata n) a spus: "Aflaţi ace a s t ă taină! Eu sunt piatr a de încercar e pentru deos e bir e a banului fals de cel adev ăr a t. Dumn ez e u m- a făcut astfel pentru ca eu să pun la încercar e potăile şi leii. El m- a făcut, pentru ca eu să deos e b e s c cee a ce est e adev ăr a t , de cee a ce est e fals. Am spoit eu vreod a t ă faţa banului celui fals? Eu sunt cel ce pune la încercar e.

Eu le arăt valoar e a. Pentru cel bun lucrez ca un îndru m ă t or, dar crengile uscat e eu le rup. -Este nevoie de o piatră de încercar e – una care să fi fost încercat ă pe realităţile transc e n d e n t e , astfel încât să poat ă deos e bi falsurile şi să dea îndru m ă ri asupr a leacurilor care se cuvin luat e. Este nevoie de un ochi care să deos e b e a s c ă culorile, de un ochi care să deos e b e a s c ă rubinele de pietricele. De ce am pus eu înainte a lor ace a s tĂ hranĂ? Pentru ca să devină limped e de cine aparţine animalul. Dacă un lup şi o gazelă dau naşt er e la cât e un pui şi sunt îndoieli cărei specii aparţin e fiecar e din ei, puneţi- le dinaint e iarbă şi oase şi vedeţi în ce part e se reped. Asprime a şi bunăt a t e a au fost îmbinat e şi din cele două s- a născut o lume de bine şi de rău. Pune- le dinaint e ierburi şi oase! Oferă hran ă spirituală şi hran ă pentru ego. Dacă unul aleg e hran a pentru ego, acela are bet e ş u g. Dacă altul alege hran ă pentr u spirit, acela est e înalt. Cum aş pute a fi eu, Iblis, cel care prefac e binele în rău? Eu nu sunt Dumn ez e u . Eu doar le scot la luminĂ. Eu nu sunt creator ul lor. Eu nu fac din frumos – urât, eu nu sunt Dumn ez e u. Eu sunt o oglindă pentr u urâţ e ni e şi pentr u frumus e ţ e ." MAI BUN DECÂT CIORBA DE VARZĂ Ce binecuvântare e stomacul gol! Omul se aseamănă lăutei – la fel e, întrutotul. Lăuta plină n-ar putea cânta nici sunete joase, nici înalte. 14

Dacă mintea şi stomacul ţi s-ar mistui în arşiţa foamei, Pentru inima ta ar fi un cânt ceresc. Când vipia arde, clipă de clipă ea preface-n scrum sute de văluri, Şi te apropie cu sute de paşi de ţinta ta.

L-am cunoscut pe Acela care dă înţeleptului înţelepciune, Curăţenie celui neîntinat. Pe cel ce-i împodobit de lună şi stele, Pe cel înaintea căruia se pleacă toţi sfinţii.

Fii deşert şi jeleşte - ca golul din fluierul de trestie. Fii deşert - şi vei afla tainele fluierului de trestie.

Fiecare fărâmă din trupul meu strigă: Slăveşte-l pe Domnul! Mărire lui Dumnezeu!

Dacă în ziua când vei fi chemat pântecele-ţi va fi plin, chinul te va năpădi, în locul liberării. grijile lumeşti vor da năvală, în locul raiului. Postind însă, în jurul tău s-or strânge pornirile bune, Ca prieteni şi slujitori ai tăi credincioşi. Nu curma postul, care e Pecetea lui Solomon. Nu lăsa Pecetea în seama duhurilor vătămătoare. Nu-ţi nimici împărăţia - cu pântecele tău cel plin. Chiar dacă ţi s-ar prăbuşi împărăţia, şi-armata te va părăsi, Posteşte mai departe. Curând armata ţi se va întoarce fluturând stindardele în aer. Îţi jur ţie, pe rugăciunea lui Iisus: Ospăţ Ceresc va pogorî la tine, la cel care posteşte. Posteşte şi fii încredinţat că belşugul Ospăţului Ceresc Va veni în curând – şi te încredinţez: bucatele acelui Ospăţ mai bune-s ca ciorba de varză! AZVÂRLE-ŢI CÂRJA L-am cunoscut pe acela, pe Împăratul bun, frumos, Mărturie a luminii inimii, Pe mângâietorul, prietenul sufletului, Pe acel duh al lumii întregi.

Când Moise văzu tufişul cuprins de vâlvătaia de flăcări, rosti: Primind acest dar, nu mai râvnesc nimic! Domnul a zis: O, Moise! Rătăcirea ta s-a sfârşit. Azvârle-ţi cârja! În acea clipă Moise alungă din inima sa Prieteni, rubedenii, pe toţi cei apropiaţi. Acesta este înţelesul vorbelor: "Leapădă amândouă veşmintele!" Alungă de la inima ta dorinţa de amândouă lumile. În sălaşul inimii e loc doar pentru Dumnezeu Vei afla aceasta prin harul profeţilor. Zis-a Dumnezeu: O, Moise, ce porţi în mână? Răspunse Moise: Este toiagul meu pentru călătorie. Domnul rosti: Azvârle-l cât colo şi vezi minunile dinlăuntrul tău! Moise îşi azvârli pe jos toiagul Iar acesta se făcu şarpe. Zărind şarpele, Moise o luă la fugă spăimântat. Zis-a Dumnezeu: Apucă-l şi-l voi preface iarăşi în toiag. Prin harul meu, duşmanii îţi vor trimite binecuvântări, Cei care te urăsc ţi se vor face prieteni. Când le voi trimite suferinţă picioarelor sau mâinilor tale 15

Asemenea arzătoarei muşcături de şarpe – îndură. O mână, înalţă-te mereu către Mine! O, picioare, mergeţi mereu către Ţel! Nu te feri de vitregia pe care ţi-o trimit, Căci oriunde vei afla durere, Vei afla şi mijlocul de-a o curma. Nu a scăpat nimeni vreodată de vitregie, Fără ca-n schimb să vină alta şi mai rea. Nu înghiţi momeala! Ea doar te duce la pierzare. Nu te lăsa în voia îndoielilor tale – Căci astfel pământul îţi va fugi de sub picioare. Acum, Shams ne-a arătat îndurarea sa A plecat, Şi nu ne-a lăsat cu altceva decât cu noi înşine. #

O inimă, Alungă toate grijile pentru viitor. În lumea aceasta însingurată Vino şi te alătură nouă. Dacă doreşti să încaleci bidiviul care pluteşte pe adierea zorilor atunci fă-te pulberea de sub copitele calului unui sfânt.

# Există un loc unde cuvintele sunt născute din tăcere, Un loc unde se nasc şoaptele inimii. Este un loc unde glasurile îţi cântă splendoarea, Un loc în care fiecare răsuflare întipăreşte înfăţişarea Ta în sufletul meu. #

O suflet, Cine locuieşte în casa inimii mele? Cine ia tronul împărătesc al Regelui? Regele mă face să înaintez - şi spune: Ce doreşti de la mine? Doresc dulceaţa iubirii, O cupă de lumină, Un ospăţ veşnic La masa unului Adevăr. Priveşte câţi şarlatani îşi întind cupele La această sărbătoare a băutorilor de vin. O, omule simplu şi încrezător, Veghează - sau vei fi înşelat. Fereşte-te! Nu sta la masa lor, Ca nu cumva ochii să ţi se închidă ca mugurii Iar gura să ţi se deschidă ca floarea de Primăvară. 16

Lumea e doar o oglidă Care reflectă desăvârşita înfăţişare a Iubirii. Cum ar putea fi partea mai mare ca întregul? În grădina aceasta nu înfloreşte decât trandafirul celui Preaiubit. Rămâi smerit asemenea cu iarba Şi lasă ca gingaşele Sale petale să ţi se aştearnă pe cap. El este atât sabia cât şi luptătorul, Cel ce măcelăreşte cât şi cel măcelărit. El este atât raţiunea Precum şi tot ceea ce reduce raţiunea la nimic. Regele acela desăvârşit făuri lumea din aur. Fie ca el să fie veşnic viu, Fie ca mâna sa să fie ghirlanda Care să-mi împodobească grumazul. ROBI DE BUNĂVOIE Din adâncurile inimii mele Mă cuprinde mereu mireasma Preaiubitului meu. Ce-aş putea face decât să urmez mireasma aceea? În noaptea din urmă păşeam prin grădina Iubirii, Când o scânteie a sufletului meu Se prefăcu într-un râu de lumină! Trandafiri râzători răsăreau de-alungul ţărmurilor. Ape orbitoare se rostogoleau pe lângă mărăcinii existenţei Destul de iute spre a ocoli sabia morţii.

Fiecare copac sau fir de iarbă dănţuia pe pajişte. Dar ochiului lipsit de viziunea aceasta Toate îi apăreau de rând, obişnuite. Dintrodată un chiparos măreţ se smulse din pământ! Întreaga grădină murmură încântată – iasomiile strigară, copacii cu frunzele late bătură din palme. O faţă de foc, O cupă de foc, O inimă de foc – Toate străluceau de bucurie. Înconjurat de flăcări, sufletul meu strigă: O Doamne, încotro să alerg? În lumea Unităţii Nu este nimic decât sinele, Nu-i locul să se numere ceva. Dar în lumea lucrurilor Este atât de multă numărare. Poţi număra o mie de mere în mâna ta – Dar dacă vrei ca toate să fie unul, Fă suc de mere. Poţi număra o mie de struguri în mâna ta, Dar dacă îţi doreşti nepreţuitul vin, Zdrobeşte-i pe toţi laolaltă. Mesajul din spatele cuvintelor Este glasul inimii. Obârşia întregii făptuiri Este tăcerea aceea deplină. Acum Shams-i-Tabriz se află pe tronul împărătesc 17

Iar toate versurile mele s-au aliniat asemenea unor robi de bunăvoie. LUMINĂ CURATĂ Sunt pierdut cu totul în faldurile iubirii Cu totul liber de grijă şi teamă.

De câte ori am tocit acest înveliş! Cu sihaştrii în deşert, Am străjuit noaptea făcându-se zi. Cu păgânii în temple, Am dormit la picioarele idolilor. Am fost şarlatan şi rege: Am fost vindecător şi-am fost primejduit de boală.

Am depăşit cele patru însuşiri. Inima mea a smuls vălul amăgirii.

De-atâtea ori am fost pe patul meu de moarte… Plutind spre înalt ca norii, Revărsându-mă jos ca ploaia.

A fost un timp când mă roteam cu cele nouă sfere, Mişcându-mă împreună cu stelele de-alungul cerului. A fost un timp când m-am oprit alături de el, Am vieţuit în lumea lui şi el îmi da totul.

Ca derviş am urmărit pulberea anihilării Dar niciodată nu mi-am vătămat veşmântul. Am adunat astfel braţe pline de tandafiri În grădina aceasta ofilită a existenţei.

Cu cele mai bune gânduri Am ajuns prizonier în forma aceasta. Cum altminteri am ajuns aici? Ce crimă am făptuit? Dar mai curând m-aş afla într-o temniţă cu Prietenul meu, Decât într-o grădină de trandafiri, cu totul singur.

Nu sunt făcut din vânt şi nici din foc, Şi nici din marea furtunoasă. Nu sunt modelat din lut vopsit. Nu sunt nici chiar Shams-I-Tabriz – Sunt esenţa râsului, Sunt lumină curată.

Am venit în lumea aceasta spre a cunoaşte puritatea lui Iosif. Asemenea unui prunc născut din pântecele mamei sale, Am fost adus aici cu sânge şi lacrimi.

Dacă mă vezi, mai uită-te o dată – Căci nu pe mine m-ai văzut!

Oamenii cred că sunt născuţi o singură dată, Dar ei au fost aici de-atât de multe dăţi… În învelişul acestui corp zdrenţuit Am păşit pe căi nenumărate. 18