Penicilina

Proiect T.I.C

Este un antibiotic obtinut pe cale naturala sau prin semisinteza si actioneaza in faza de multiplicare activa a germenilor. Sunt netoxice, bine tolerate, se absorb - in marea majoritate - la nivelul tubului digestiv (deci se pot administra si pe cale orala). Toate au o actiune bacteriostatica si bactericida si sunt active asupra germenilor gram pozitivi, asupra cocilor gram-negativi gram -negativi si a trepo-nemelor; sunt mai putin active asupra germenilor gram-negativi. Penicilinele sunt indicate in tratamentul infectiilor in tratamentul  infectiilor cu germeni cu germeni sensibili, ca: faringita, ca: faringita, bronsita, pneumonia,  bronsita, pneumonia, amigdalita  amigdalita,endocardita ,endocardita bacteriana (infectia uneia dintre tunicile inimii, tunicile inimii, endocardul)  endocardul),sifilisul, ,sifilisul, blenoragia si angina lui Vincent, si in  prevenirea crizelor de reumatism de reumatism articular acut. Spectrul acut. Spectrul penicilinelor este, in general, ingust. Bacteriile sensibile la aceste medicamente sunt putin numeroase: bacilul difteriei, gonococul,listeria,meningococul, pneumococul, stafilococul, streptococul etc. De altfel, bacteriile devin din ce in ce mai rezistente la peniciline; unele secreta o enzima, penicilinaza, capabila sa distruga mai multe varietati de penicilina. Antibioticul este o substanta organica solubila, produsa de unele microorganisme animale si vegetale, care are capacitatea de a distruge anumiti microbi sau de a le opri dezvoltarea, fapt pentru care se utilizeaza în tratamentul  bolilor infectioase. In functie de structura lor chimica, antibioticele se impart in urmatoarele clase: -betalactamice (penicilina, cefalosporinele, monobactamii si carbapenemii); -aminoglicozide (streptomicina, gentamicina, tobramicina, kanamicina); -tetraciclinele; -macrolide antibacteriene(eritromicina, amfotericina B si nistanina); -lincosamide (clidomicina, lincomicina); -ansamicine (rifampicina); -glicopeptide (vancomicina, teicopanina); -polipeptide (polimixinele, bacitracina); -alte antibacteriene, precum cloramfenicolul sau griseosulvina. Pro-antibiotice: in unele cazuri, antibioticele sunt singura solutie de tratament. In alte situatii, in care sistemul imunitar al unui pacient cu alte afectiuni grave este slabit, antibioticele pot fi de folos pentru a preveni eventualele infectii care i-ar putea pune viata in pericol. Astfel, se practica administrarea de antibiotice  pacientilor cu afectiuni cardiace grave si celor care urmeaza sa beneficieze de o interventie chirurgicala complexa. Antibioticele sunt eficiente si pot fi administrate numai cu acordul medicului specialist in majoritatea infectiilor bacteriene si au o actiune importanta in: tuberculoza, unele tipuri de pneumonii, infectii ginecologice si urinare (gonoree, sifilis, etc.), unele infectii dentare, infectii renale, salmoneloza, anumite tipuri de meningita, boli tropicale (dezinterie, malarie,pesta, febra tifoida, etc.), alte infectii  bacteriene grave, septicemii. Contra-antibiotice: multe antibiotice au efecte adverse, precum senzatia de greata, diaree, dureri de stomac sau ameteli. Unii bolnavi sunt alergici la anumite medicamente. Alergia se manifesta prin mancarimi, pete rosiatice, pe corp, dificultati de respiratie, in cazuri mai grave soc anafilactic sau deces. Antibioticele nu distrug doar bacteriile nocive pentru organism, ci si pe acelea care traiesc in mod obinuit in corpul nostru si care ne asigura starea de sanatate. Ca urmare, ele pot favoriza

pg. 1

Proiect T.I.C

instalarea altor infectii, unele din ele fiind toxice pentru ficat si rinichi. Cel mai mic risc toxic il au penicilinele si cefalosporinele, pe cand aminoglicozidele au un risc crescut. “Antibiotice” naturale : pentru a evita excesul de antibiotice, specialistii ne recomanda sa apelam la remedii din natura cu efect similar acestui tip de medicamente. Astfel pentru ameliorarea bronsitei sau a pneumoniei, este bine sa aplicam cataplasme cu seminte de mustar seara pe piept, inainte de culcare. Potrivit unor studii realizate de catre cercetatorii de la Universitatea din Bonn, Germania, majoritatea infectiilor la copii ar putea fi tratate cu miere (tratament alternativ). Specialistii ne mai sfatuiesc sa mancam zilnic cate o lingurita sau doua de miere, dimineata si seara. Nu  se recomanda in afectiunile virale deoarece fac mai mult rau (raceli, majoritatea otitelor si sinuzitelor, gripa, gastroenterita virala). Antibioticele ucid numai agentii patogeni vii, cum sunt bacteriile. Femeile insarcinate care fac abuz de antibiotice risca o serie de malformatii ale fatului. Familia penicilinelor: sunt obtinute pe cale de extractie sau de semisinteza.  Nucleul lor de baza este acidul 6-aminopenicilanic, de care se leaga un radical, care este diferit pentru fiecare tip de penicilina. Penicilinele actioneaza in faza de multiplicare activa a germenilor, impedicand formarea peretelui bacterian. Sunt netoxice si bine tolerate. Din familia penicilinelor fac parte: benzilpenicilina sau  penicilina G, fenoximetilpenicilina sau penicilina V, procainpenicilina care in amestec cu penicilina G potasica este o penicilina de tip subacut, benzatinpenicilina (Moldamin), clemizolpenicilina (Megacillin), iar din categoria celor semisintetice fac  parte: ampicilina sau aminobenzilpenicilina, meticilina, oxacilina, cloxacilina, carbenicilina (Pyopen), cefalosporinele: cefalotina (Keflin), cefaloridina (Ceporin), cefalexina (Ceporex).  Numarul antibioticelor este foarte mare si este intr-o continua crestere. Deseori, pentru antibiotice se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic sa  poate fi recunoscut se foloseste denumirea comuna internationala (D.C.I), care este mai usor de retinut decat denumirea chimica. In anul 1928, o substanta cu o mare capacitate de distrugere a bacteriilor a fost izolata dintr-un mucegai natural (Penicillium notatum) de catre bacteriologul scotian Alexander Fleming. Penicilina, medicament bazat pe aceasta substanta naturala, a fost creata in cadrul unui proiect masiv, pe timp de razboi, în anul 1943; ea a redus dramatic numarul infectiilor si al amputarilor in randul soldatilor americani si  britanici ranitiiîn timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dupa anul 1945,  penicilina s-a raspandit peste tot în lume, marcand astfel inceputul unei noi ere în medicina. Structura chimica   a penicilinei a fost determinata de catre cercetatoarea  britanica Dorothy Crowfoot Hodgkin în anii '40, facand posibila sinteza acesteia în laborator. Pana în 1957, comercializarea si sinteza acestui medicament incepuse deja in cadrul mai multor companii farmaceutice .

pg. 2

Proiect T.I.C

Structura chimica a penicilinei

OBTINEREA PENICILINEI Anii 1950 au marcat un SUA inceputul erei televiziunii comerciale color, in timp ce in Romania la Iasi era fondata Fabrica Chimica nr.2 care astazi poarta numele de Antibiotice, ce avea sa produca Penicilina, produs lansat in 1956.Acesta este cel mai vechi brand de medicamente care inca se mai comercializeaza, potrivit unei analize pe baza datelor furnizate de cei mai mari producatori localo de medicamente. Astazi penicilina se elibereaza doar pe baza de prescriptie medicala. Astazi este cel mai batran medicament romanesc. Penicilina se obtine dintr-un mucegai numit mucegaiul verde-albastrui (Penicillium notatum). Acest tip de mucegai apartine familiei Trichocomaceae, clasa Euritomycetes, increngatura Ascomycota, regnul Fungi..Are o importanta ecologica deosebita si intra in categoria descompunatorilor, organism heteritrofe saprofite, care reuseste sa debaraseze natura de resturile organice greu hidrolizabile (lignina, celuloza). Daca astazi nu traim ingropati sub un strat de zeci de metri de deseuri naturale si antropice, trebuie sa le multumim si acestor tipuri de mucegai. Atat mucegaiul verde (Penicillium chrysogenum) cat si mucegaiul verdealbastrui apartin genului Penicilium, este aspetul de pensula (penicil), de unde si numele.

pg. 3

Proiect T.I.C

Penicillium chrysogenum

Aceste ciuperci sunt alcatuite din hife pluricelulare, care prezinta ramuri sporifere (conidiofori). Culoarea conidioforilor, precum si a impletituril or miceliene, este verde -albastruie - la  Penicillium chrysogenum si verzuie-cenusie-albastră la Penicillium nota . Din cele două specii de mucegai, se obtine antibioticul cunoscut sub denumirea de Penicilina G.

Penicillium notatum

pg. 4

Proiect T.I.C

Penicilina a fost descoperita prima oara de Ernest Duchesne in anul 1896 (fara sa i se dea importanta farmaceutica) si redescoperita intamplator de Sir Alexander Fleming în 1928. Cel din urma, a observat ca unul din vasele Petri cu car e lucra, ce continea culturi de stafilococi, fusese contaminat accidental de Penicillium notatum, insa, lucru curios, in jurul miceliului se formase un cerc lipsit de bacterii. Dupa ce s-a confirmat efectul bactericid exercitat de catre o substanta secretata de ciuperca, aceasta a primit denumirea de penicilina, devenind primul antibiotic inventat sau descoperit ai al doilea medicament introdus in tratamentul infectiilor dupa sulfanilamida. Penicilina comerciala biologica se obţine astazi, din culturi de Penicillium chrysogenum, iar penicilinele semisintetice (ampicilina, penicilina V, amoxicilina, meticilina etc.) sunt rezultatul modificarii penicilinei G in laborator, cu scopul de a le face, fie rezistenta la mediul acid din stomac (pentru administrare orala), fie mai rezistente la actiunea beta-lactamazei ( penicilinazei), enzima secretata de catre  bacteriile penicilino-rezistente. Astazi, cele mai multe antibiotic e, nu sunt biologice, majoritatea penicilinelor si derivatilor lor, obtinandu-se prin sinteze pur chimice. Penicilinele de tip G si V Peni cili nele natural e. Peni cili na G (Benzilpenicilina) este inactivata de sucul gastric acid, fapt ce determina ineficienta administrarii sale orale. Este instabila in solutie apoasa, ceea ce face ca solutiile preparate sa fie folosite pe o perioada de cel mult 24 de ore. Se elimina foarte rapid prin urina in forma a ctiva. La bolnavii cu insuficienta renala si la oligurici se elimina greu, fapt ce impune o prudenta deosebita (dealtfel, medicul este singurul in drept sa indice dozele necesare si calea de administrare). Se concentreaza in bila si mai ales in urina, mult mai mult decat in sange. Administrarea penicilinei impreuna cu acid salici lic, aminofenazona, sulfamide si in special cu probenecid, intarzie mult eliminarea. Este bacteriostatica (opreste dezvoltarea germenilor) in doze mici si bactericida in doze mari. Actioneaza asupra cocilor gram-pozitivi (streptococ, pneumococ, enterococ, stafilococ), cocilor gramnegativi (meningococ, gonococ), bacililor gram-pozitivi (difteric, tetanic, carbunos, ai gangrenei gazoase), asupra spirochetelor, leptospirelor si asupra actinomicetelor. Este germenul de electie in toate afectiunile cu stafilococ neproducator de penicilinaza, cu streptococ beta-hemolitic sau cu pneumococ. Penicilina G este indicata in infectii locale, regionale sau generale cu germeni sensibili, infectii respiratorii, cutanate, veneriene, biliare si urinare, osteo-articulare, meningite, septicemii, endocardite. Este contraindicata in infectiile cu germeni rezistenti si la bolnavi sensibilizati. Rezistenta se stabileste treptat si in timp. Deseori, dar nu intotdeauna, actiunea ei este sinergica cu aceea a streptomicinei si a altor aminoglicozide. Uneori, este antagonista cu aceea a tetraciclinelor, cloramfenicolului, colistinei si rifampicinei. Ca accidente, se pot semnala: abcese, flegmoane si flebite, in cazul unei asepsii incorecte si sensibilizarea dupa aplicarea locala pe tegumente sau mucoase, in special la persoanele cu antecedente alergice sau cu micoze cutanate (soc anafilactic frecvent mortal, eruptii, dermite de contact, manifestari de tip "boala serului", febra medicamentoasa). Pentru prevenirea acestora, este obligatorie, inaintea instituirii Tratamentului, o anamneza corecta, privitoare la antecedentele alergice sau la Tratamentele anterioare cu peniciline, deoarece alergia poate aparea la toate tipurile de penicilina. Cand apare socul anafilactic se administreaza de urgenta: vasopresoare,

pg. 5

Proiect T.I.C

hemisuccinat de hidrocortizon, antihistaminice, oxigen. Penicilina G este sodica sau potasica (administrarea sarii de sodiu este de 5 ori mai putin dureroasa, decat a celei de potasiu) si se prezinta in flacoane de 200 000, 400 000, 1 000 000 si 5 000 000 u.i. Principala cale de administrare este cea i.m., in doze de 200 000 u.i. la 3 - 4 ore; in situatii deosebite - boli grave ca endocardite, septicemii etc. -, dozele pot fi crescute la 20 - 40 mii. u.i./zi. sau chiar mai mult, calea de administrare, in completarea celei i.m., fiind cea i.v (perfuzia intermitenta sau continua in solutie glucozata 5%). Penicilina G potasica in cantitate mare, administrata pe cale i.v. poate produce stop cardiac. Administrarea intrarahidiana este periculoasa. Dozele mari se recomanda in boli grave (septicemii, meningite, endocardite, pneumonii grave). Peni cili na V (fenoximetilpeni cili na) este o penicilina care se administreaza oral si are acelasi spectru de actiune. Absorbtia se face mai bine pe nemancate. Toleranta este foarte buna. Se prezinta sub forma comprimatelor de 200 000 u.i., care se administreaza in doze cu 50% mai mari decat cele de Penicilina G (300 000 - 400 000 u.i. la 3 - 4 ore). Sinonime penicilinei: Cliacil, Megacilin, Egacilin tab., Novalen, Penicilina V, Ospen etc. Penicilina V este indicata in infectiile usoare, in faringite, otite, mai ales la copii. Sunt utilizate si profilactic.

SFAT:evitati contactul cu orice tip de antibiotic si sa fim mai grijulii cu sanatatea noastra deoarece bacteriile, virusurile si altele ne ataca daca cedam in fata lor.

pg. 6