Pedagogie Educatibilitatea

 

Educabilitatea ființei umane

 

 Andone Andra, Andra, Ceicovschi Lor Lorena-Alexandr ena-Alexandra, a, Iacob-Hlihor Petru,  Maghercă Valentina, Valentina, Movil Movilă ă Maria-Magdalena, Maria-Magdalena, Zamfir Alexandru-Cristian Alexandru-Cristian (RO-GE)

1. Conceptul de educabilitate

 

Termenul de educabilitate își are originea în două verbe latinești: educoare ( a crește ) educoere (a educa)   Una dintre dintre cele mai prețioase prețioase capacităț capacității pe care le are ființa ființa umană este educabilitatea. Prin urmare, educabilitatea este o particularitate proprie omului, de a fi mode modela latt struc structu tura rall și info informa rmați țion onal al în pr proc oces esul ul in inst stru rucț cție ieii și educ educaț ație iei. i. Conceptul de educabilitate se manifestă în relația educator-educat. Pe parcursul anilor, s-a dovedit faptul că, deși, pe lângă oameni, și animalele manifestă inteligență și învățare, acestea nu pot fi educate.   Educatorul este acea persoană care contribuie la aceast raport cu competențe genera gen erale le umane umane (echil (echilibr ibruu biopsi biopsihic hic,, însuși însușiri ri de person personali alitat tate, e, experi experienț ențaa de cunoaștere și de viață, disponibilitatea de a comunica, adaptibilitate și flexibilitate), și în cazul dascalului, acesta vine cu competențe profesionale (cultura generală, cultură de specialitate) și didactice (tact psihologic și pedagogic, stil didactic). Educatul vine în această relație cu competențe generale umane (echilibru biopsihic, capacități de cunoaștere, de raportare afectivă și volitivă) cu o experiență de cunoaștere în curs de constituire, de receptivitate narativă și dobândită pentru cunoaștere, cu motivații instrinctive și dobândite, cu disponibilitatea de a comunica și de a răspunde solicitărilor, cu capacitatea de a recepționa, prelucra și integra experiența transmisă, cu particularități de sănătate fizică și mentală.   Kant susținea că omul poartă în el posibilitatea de a fi altul decât este. Omul este perfectibil și perfectibilitatea este condiția educației. Astfel, omul tinde spre acea educare perfectă, dar aceasta nu va fi atinsă, dar dorința de ideal va fi mereu în sinea omului. În societate performanțele comportamentului dobandit de către educat variază de la o persoană la alta, în funcție de educatorul pe care l-a avut, de vârsta  pe care o are educatul, dar și de particularitățile mentale și fizice. Astfel, sunt  performanțe de excepție, foarte foarte bune, medii, slabe, foarte slabe slabe și nule.   În plus, exista și o categorie a semieducabililor, aceștia au nevoie mai multă de te tera rapi piee educ educaț ațio iona nală lă,, de asis asiste tenț nțăă și tute tutelă lă.. De as asem emen enea ea,, se di diso soci ciaz azăă și ca cate tego gori riaa ined ineduc ucab abil ilil ilor or.. Ac Aceș ești tiaa sunt sunt oame oameni niii ca care re su sufe fera ra de in inca capa paci cita tate te  psihofizică generală, gravă gravă și definitivă. 



 

2. Optimism și scepticism în pedagogie

În general, optimismul presupune o doză (mai mare sau mai mică) de încredere în ceea ce privește viața și viitorul, precum și o viziune pozitivă asupra tuturor lucrurilor și a posibilității de evoluție a acestora. De cealaltă parte, scepticismul se exprimă prin neîncredere, îndoială și reprezintă punctul de plecare către pesimism. Acesta reprezintă forma extremă a scepticismului și se manifestă printr-o viziune în nuanțe sumbre asupra tuturor  lucrurilor lucru rilor,, prin excluderea excluderea oricărei oricărei șanse șanse de reușită și, implicit, implicit, prin renunțarea renunțarea la acțiune. Aplica Apl icate te la niv nivel el ped pedago agogic gic,, sce scepti pticis cismul mul și optimi optimismu smull înglob înglobeaz eazăă trei trei dimensiuni: concepție (teoretică), atitudine (practică) și stare de spirit. Acestea se ra rapo porte rteaz azăă la „rez „rezul ulta tate tele le educ educaț ație iei, i, la perfo performa rmanț nțel elee co comp mpor orta tame ment ntal alee al alee educatului”. De-a lungul timpului au existat mai multe opinii legate de educație, fie optimiste fie pesimiste. O epocă în care oamenii priveau educația într-o manieră cât se poate de optimistă este cea a Renașterii. Această epocă a fost una de maximă înflorire pe toate planurile: cultură, știință, artă, filosofie etc. Reprezentanții Renașterii aveau acel ideal de „uomo universale” și știau că acesta poate fi atins numai prin intermediul educației. Pe lângă aceștia, socialiștii utopici (Thomas Morus, Tommaso Campanella) susțineau ideea unei educații accesibile tuturor și o „instruire sistematică pentru toți în domeniile literelor, științelor și artelor. Jan Amos Comenius (pedagog ceh din sec. XVII) susținea că „Omul devine Om numai prin educație”, aceasta fiind calea către bunăstarea umanității. John Locke (1632-1704), filosof și pedagog englez, era de părere că educația este cea care determină deosebirile dintre oameni și că „nouă zecimi din oamenii pe care-i cunoaștem sunt buni sau răi, utili sau inutili datorită educației pe care au primit-o”. O viziune aparte îi aparține lui Jean-Jacques Rousseau (1712-1778). Acesta era convins de faptul că omul prin natura sa este  bun, însă societatea îl viciază, motiv pentru care susținea scoaterea copilului din societate, din mediul citadin și educarea acestuia la țară, în conformitate cu natura sa iterioară. La polul opus, scepticismul și pesimismul pedagogic își au izvoarele în  perioadele istorice puternic încărcate negativ (războaie, dezastre naturale și sociale etc) care au avut un puternic puternic impact impact asupra asupra oamenilor oamenilor și asupra modului modului în care ac aceș ești tiaa perc percep epea eauu viaț viațaa și educ educaț ația ia.. Scep Scepti tici cism smul ul peda pedago gogi gicc su susț sțin inee id idee eeaa  predestinării biologice-ereditare biologice-ereditare a omului și imposibilitatea imposibilitatea influențării acestuia di dinn exterior. Alte viziuni pesimiste aparțin unor teoreticieni precum Jacques Maritain

 

(filosof neotomist) care susținea că rațiunea singură poate greși, ea trebuie să se subordoneze grației divine și că scopul educației este pregătirea pentru lumea cealaltă. Pe aceeași lungime de undă se găsește opinia filosofului personalist Emmanuel Mounier care situa problema educației pe o treaptă inferioară față de religie din punctul de vedere al importanței acesteia în dezvoltarea umană, spunând că „Omul trebuie să fie iubire și caritate, deschis întâi spre divinitate, apoi spre sine ca ființă naturală individuală și morală”. Martin Mar tin Heideg Heidegger ger,, rep reprez rezent entant ant al filoso filosofie fieii existe existenți nțiali aliste ste consid considera era că educaţia îl pregăteşte pe om pentru o viaţă inautentică, cotidiană (cu obligaţii şi griji) şi atunci omul are „sentimentul aruncării în lume”, al absurdului, al neantului, trăieşte frica de moarte, disperarea că s-a pierdut de sine. 3. Factorii care influențează dezvoltarea personalității 3.1. Ereditatea 3.1.1. Ce este ereditatea?

Dupăă A.Gess Dup A.Gessel, el, dezvol dezvoltar tarea ea biolog biologică ică este este „dezvo „dezvolta ltarea rea prepon preponder derent ent dependent depend entăă de progra programul mul geneti genetic, c, întâln întâlnită ită la toţi toţi copiii copiii,, depăşi depăşind nd graniţ graniţele ele interculturale.” Caracteristicile ereditare sunt controlate de gene, iar mulțimea genelor gene lor din genomul unui organism se numește numește genotip. Ereditatea Ereditatea (hereditas (hereditas – a moşteni, lat.) este proprietatea organismelor de a da naştere unor descendenți asemănători lor. Mai poate fi definită ca fenomenul transmiterii din generație în generație a caracterelor sau procesul transmiterii informației genetice de la părinți la urmaşi. Variabilitatea reprezintă proprietatea organismelor vii, cu diferite grade de înrudire, de a se deosebi între ele în plan morfologic, fiziologic, biochimic etc. Dife Di fere renț nțel elee într întree indi indivi vizi zi pot pot fi dete determi rmina nate te de muta mutați țiii şi re reco comb mbin inăr ării al alee materialului genetic (variabilitate ereditară) şi de influența condițiilor de mediu (var (varia iabi bili lita tate te neer neered edit itar ară) ă).. Tota Totali lita tate teaa însu însuşi şiri rilo lorr morfo morfolo logi gice ce,, fizi fiziol olog ogic ice, e,  biochimice şi de comportament ale unui organism poartă numele de fenotip. Biologul şi matematicianul Gregor Mendel este considerat fondatorul şi părintele geneticii. El a efectuat cercetări bazate pe hibridari experimentale la mai multe specii spe cii : mazăre mazăre,, porumb porumb,, fasole fasole etc etc.. În dezvol dezvoltar tarea ea geneti geneticii cii modern moderne, e, rolul rolul hotărâtor l-au avut cercetătorii americani O.T.Avery, C.M.MacLeod şi M.McCarty care descoperă rolul genetic al acidului dezoxiribonucleic ( ADN ) din cromozomi, expl ex plic icân ândd as astf tfel el fe feno nome menu null de tr tran ansfo sforma rmare re gene geneti tică că la bact bacter erii ii se sesi siza zatt de F.Grifftch ( 1928 ). Fiecare fiinţă umană se formează dintr-o celulă iniţială, zigotul,

 

rezultat prin fecundarea gameţilor haploizi: nucleul spermatozoidului se uneşte cu cel al ovulului şi formează nucleul zigotului, prima celulă a unei noi fiinţe. La zigot se reface astfel numărul diploid de 46 de cromosomi, caracteristic speciei umane, şi se stabileşte sexul genetic: XX sau XY. In viaţa socială, diversitatea genetică şi socio-culturală a indivizilor este o premiză valoroasă de integrare, armonizare şi progres social. Oamenii sunt diferiţi şi aceasta le permite să aibă fiecare un rol social util şi să se completeze armonios în societate. Diferiţi nu înseamnă însă şi inegali. "Egalitatea este un concept moral care a fost inventat tocmai pentru că fiinţele umane nu sunt identice" (F.Jacob). Genele nu sunt egale sau inegale ci pur şi simplu diferite, determinînd calităţi şi aptitudini diferite. Diversitatea este cel mai valoros capital al speciei umane. 3.1.2. Rolul factorului genetic în formarea și dezvoltarea personalității

Factorul genitic reprezintă „condiția biologică primară necesară formării și dezvoltării personalității.” Ca factor intern al dezvoltării, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic și psihofuncțional. „ Purtătorii” materiali ai inform inf ormați ației ei eredit ereditare are sunt sunt genele genele din cro cromoz mozomi omiii nuclee nucleelor lor celula celulare. re. Struct Structura ura  biochimică a acestora este cea care explică infinita diversitate umană. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potențialul ereditar. Fiecare specie și individ din cadrul speciei posedă propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informație stocată intr-o celulă constituie mesajul genetic care, în forma sa latentă, prealabilă acțiunii factorilor de mediu, este cunoscută sub denumirea de genotip. Din interacțiunea genotipului cu mediul înconjurator apare fenotipul, ca o sinteză a ceea ce este ereditar și a influențelor  mediului.  Zestrea ereditară constituie o premisă necesară pentru dezvoltarea psihică. Ea nu produce direct aptitudinile și atitudinile, capacitățile și interesele, caracterul și concepția despre lume a individului. Fructificarea potențialitătilor ereditare este mijlocită de mediu și de modalitățile de organizare a activității celui care se dezvoltă. Astfel, in fazele de inceput ale dezvoltării, acțiunea factorilor ereditari este mai pregnantă și efectele ei mai usor vizibile. La vârste mai târzii, influența lor  devine mai puțin evidentă, ea contopindu-se cu experiența deja achiziționată. Factorul genetic „condiționează norme de reacție, nu caractere- acestea se exprimă și se stabilesc comportamental in funcție de mediu și de educație”. Acest factor acționeaza la nivelul memoriei, motricității, inteligenței și temperamentului.  Memoria este osăcondiție a învățării, ea se exersează in mediul educațional favorabil, cu condiția existe predispoziții native.

 

în cond condiț iții ii de medi mediuu și de educ educaț ație ie,, se mani manife fest stăă și se exersează, dobândindu-se calități de forță, mobilitate, coordonare, etc.  Inteligența, în condiții de mediu și de educație, se exersează in activități  practice, artistice, tehnice tehnice și sociale. Temperamentul reprezintă genotipul personalității. Unel Un elee as aspe pect ctee ale ale viet vietii ii psih psihic icee su sunt nt pute putern rnic ic dete determ rmin inat atee ered eredit itar  ar  (tempe (te mperame rament, nt, aptitu aptitudin dini,i, emotiv emotivita itate) te),, iar alt altele ele mai puțin puțin (carac (caracter ter,, vointa vointa,, atitudini). Astfel, ereditatea explica parțial diferențele dintre indivizi, prin potențialul genetic, prin zestrea nativă. Diferențele se adâncesc și se personalizează în condiții de mediu și educație, în condițiile determinării social-culturale.  Motricitatea,,  Motricitatea

3.2. Mediul 3.2.1 Mediul educațional Mediul educațional este „ansamblul condițiilor frizice(naturale și artificiale) și socioumane favorabile dezvoltării personalității.” Comdițiile fizice naturale țin de condițiile geografice, adică„relieful, clima, solul, sol ul, vegeta vegetația ția,, fauna, fauna, toate toate aceste acesteaa det determi ermină nă nivelu nivelull de viață viață și confor confortul tul material. Acestea influențează starea generală de sănătate, de alimentație, ritmul creșterii și maturizării fizice și psihice.” Condițiile artificiale sunt cele create de om, adică, cele oferite de domeniul economic, politic, și cel cultural, toate acestea formează o ambianță(economică,  politică și culturală) culturală) de formare prin educare a omului. Condițiile socioumane fac referire la relațiile interumane dezvoltate la nivelul grupu gru puril rilor( or(fami familia lial,l, șco școlar lar,, univer universal sal,, profes profesion ional) al).. Datori Datorită tă acesto acestorr grupu grupuri ri se

mărește gradul de comunicareîntre membrii acestora. 3.2.2. Principalele medii educaționale  Familia este „mediul natural, firesc, cel mai apropiat și util pentru formarea și

dezvolatarea personalității copilului și tânărului.” Acest mediu influențează cel mai mult datorită datorită relațiilo relațiilorr ce se stabi stabilesc lesc între membrii familiei. familiei. Ceea ce este ușor de sesizat este faptul că, în cazul în care copilul crește întrun mediu familial favorabil, unde esxistă înțelegere și corectitudine, acesta va reuși să se adapteze mai ușor, în caz contrara va prezenta dificultăți în adaptarea socială. Școala reprezintă binecunoscuta instituție de învățământ care creează mediul favorabil învățării, formării culturii generale, și de specialitate, pregătirii pentru  profesie, pentru exigențele vieții. Aici rolul cel mai important îl are profesorul,

 

acesta trebuie să creeze situații de învățare, încearcă să stimuleze interesele elevilor   pentru a forma motivația pozitivă pozitivă a învățării.  Instituțiile de ocrotire socială, pentru copii și tinerii defavorizați social, cei abandonați, prfani, cu probleme de sănătate școlile preventorii, căminele-școală reprezintă medii ce substituie familia. „Aici este favorizată creșterea și maturizarea  psihologică a copiilor copiilor și tinerilor.”  Mediul profesional  „din instituțiile industriale, administrative, de învățământ și cultură, prin condițiile materiale, prin competența conducerii, prin calitatea membrilor gripului profesional se favorizează afirmarea afirmar ea și exprimarea capacităților  de muncă productivă.” Comunitatea religioasă, în cadrul acesteia se creează și se argumentează imaginea lumii supranaturale divine, o lume existențială perfectă, iar în acest cadru se preia preia codu codull moral moral.. Ac Aces estă tă comu comuni nita tate te dezv dezvol oltă tă unit unitat atea ea și so soli lida darit ritat atea ea oamenilor prin credința în Dumnezeu. Comunitatea etnică, datorită obiceiurilor și tradițiilor specifice, prin factura  psihică, valorile culturii, culturii, are un rol însemnat în personalizarea individ individului. ului. Comunitatea naționlă „prin politica economică, culturală și a învățământului oferă condiții reale și perspective formării, dezvoltării și afrimării personalității.” Comunitatea internațională, în cadrul acesteia se creează contextul cel mai larg larg de comu comuni nica care, re, de co cola labo bora rare re inte inters rsta tata tală lă în favoa favoare reaa păci păcii, i, cult cultur urii ii și civilizației. Toate aceste tipuri de medii educaționale reprezintă cadre de influență cu sfera cea mai largă în stimularea formării și dezvoltării omului. 4. Relația Ereditate-Mediu-Educație

Dorim să reluăm, într-o formă mai simplificată, definițiile celor 3 elemente,  pentru a realiza o sinteză a acestor factori ai formării și dezvoltării personalității, și relați rel ațiile ile ce se stabil stabilesc esc între ei. Așadar Așadar ereditatea reprezintă condiția biologică  primară, mediul re repr prez ezin intă tă ansa ansamb mblu lull cond condiț iții iilo lorr fizi fizice ce și so soci ciou ouma mane ne ca care re favorizează sau nu formarea și dezvoltarea personalității iar educația este acțiunea conș co nști tien entă tă de stim stimul ular aree și diri dirija jare re a pr proc oces esul ului ui de fo forma rmare re și dezv dezvol olta tare re a  personalității. Relația  Ereditate-m  Ereditate-mediu ediu vorbește despre influețele eredității asupra mediului și invers, ale mediului asupra eredității. Această relație se dovedește, ca și celelalte de altfel, a fi una de dependență: atunci când mediul (și doar dacă mediul) este favorabil, atunci însușirile ereditare se actualizează, potențialitățile devin capacitați cu șa șans nsee de evol evoluț uție ie,, de dezv dezvol olta tare re;; cu al alte te cuvi cuvint nte, e, medi mediul ul uman uman of ofer erăă  posibilitatea exprimării capacităților individului în formare; în cealaltă direcție, ereditatea favorabilă, fară comportamentale. mediu corespunzător, este anulată sau obstrucționată să se transforme în capacități

 

Relați Rela țiaa  Ereditate Ereditate-educație educație arată cum ereditatea și potențialul ereditar sunt stimulate stimu late prin educație educație și cum însușirile însușirile ereditare ereditare nefavorabile nefavorabile unei dezvoltăr dezvoltării normale pot fi atenuate prin educație. Concluzia, care arată și în acest caz relația de dependență dintre cele două, spune că rezultatele r ezultatele educative sunt limitate în cazurile celor cu ereditate deficitară și că ăn condițiile unui intelect la limită se obțin rezultate mediocre ale comportamentului învățat.  Educație-mediu diu  pune în evidență faptul că educația celor proveniți Rela Re lați țiaa  Educație-me dintr-un mediu nefavorabil este dificilă și cu șanse de reușită redusă, că educația în mediu med iu nefavora nefavorabil bil are randam randament ent redus redus dar și că, foarte foarte import important ant,, greșel greșelile ile educative pot anihila educația corectă în familie. Avem așadar din nou o relație de depe de pend nden ență ță,, educ educaț ația ia fiind fiind cond condiț ițio iona nată tă de medi mediul ul favor favorab abil il,, dar dar și medi mediul ul dovedindu-se neputincios educării în cazul greșelilor educatorilor. Conc Co nclu luzi ziaa pr priv ivin indd intr intrea eaga ga rela relați țiee ere eredit ditate ate-me -mediu diu-ed -educa ucație ție se rezu rezumă mă spunând că potențialul inteligent se transformă, în condiții de mediu și de educație favorabilă, în comportament inteligent și că potențialul aptitudinal se stimulează și se exersează în mediu favorabil și în condiții educative corecte. Deci ereditatea, mediul și educația se influențează reciproc, relația lor este una de dependență, iar  educab edu cabili ilitat tatea ea ființe ființeii uma umane ne nu este posibi posibilă lă în absența absența vreunu vreunuii dintre dintre acești acești factori. 5. Bibliografie

1. Elena Macavei, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997. 2. Munteanu Anca,  Prolegomene la știința educației, Editura Universității Tehnice, Timișoara, 1992. 3. https://www.scribd.com/doc/204060934 https://www.scribd.com/doc/204060934/Educabilitatea /Educabilitatea 4.https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/pedag 4.https://bibliot eca.regielive.ro/cursuri/pedagogie/educabilitat ogie/educabilitatea107440.html ea107440.html 5. Conferențiar Doctor Casian Hellene, Genetică, 2010. 6. Mircea Covic, Genetica umană şi importanţa ei în medicina modernă.