PASCAL BRUCKNER Paradoxul Iubirii

TRADUCERE din francezæ DE irina mavrodin

Editori:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director Editorial: Magdalena Mărculescu Design: Radu Manelici Redactor: Adina Dinifloiu Director Producflie: Cristian Claudiu Coban DTP: Ofelia Coøman Corectură: Sînziana Doman Eugenia fiarælungæ

Titlul original: Le paradoxe amoureux Autor: Pascal Bruckner Copyright © Éditions Grasset & Fasquelle, 2009 Copyright © Editura Trei, 2011 pentru prezenta ediție C.P. 27­0490, Bucureøti T/F: +4 021 300 60 90 E: [email protected] W: edituratrei.ro ISBN PDF: 978-973-707-843-8 ISBN Print: 978-973-707-481-2

ISBN 978-973-707-481-2

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

5

PENTRU LARA, PENTRU ANNA, PENTRU RIHANNA

6

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

7

„Mor de°o ranæ ce gloria°mi aduce.“ CARMINA BURANA, POEME ANONIME DIN SECOLUL AL XII-LEA „Dacæ judecæm iubirea prin cele mai multe dintre efectele sale, ea seamænæ mai mult cu ura decât cu prietenia.“ LA ROCHEFOUCAULD

8

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

9

INTRODUCERE

10

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

11

Paris, începutul anilor ’70: pe malul stâng, în cartierul Mouffetard, o grædiniflæ sælbaticæ îøi deschisese porflile, întemeiatæ pe gratuitate, pe dezvoltarea copiilor, pe participarea pærinflilor. Îmi duceam zilnic fiul la aceastæ grædiniflæ. Odatæ cu trecerea lunilor, proiectul îøi pierdu din interes: adulflii leneveau la primul etaj, fæcând dragoste sau fumând haøiø øi læsându°i pe flânci de capul lor. Cei mai mari îi martirizau pe cei mai mici, care plângeau, niciunul nu era øters la nas sau la fund. Jucæriile, produsele farmaceutice dispæreau mereu. Puflinii tafli sau puflinele mame care îøi asumau obligafliile începuræ sæ°øi retragæ copiii øi sæ°i înscrie în grædiniflele „Statului capitalist burghez“. Grædinifla alternativæ, în care se instaurase haosul, s°a închis, dupæ nenumærate certuri. Nu dupæ multæ vreme, m°am dus la Christiania, o comunæ liberæ din Copenhaga, Danemarca: cu ocazia unei cine în acest colhoz sentimental, ce reunea vreo

12

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

câteva zeci de tineri cu chipuri de Christoøi øi iubitele lor cu pærul lung øi blond, niøte adorabili bæieflei øi fetifle, urcafli pe masæ, dansau, urlau, se bæteau, cælcau în farfuriile pline cu mâncare, aruncându°øi brânza, piureul, jambonul, în mijlocul pærinflilor lor impasibili, care se drogau fumându°øi pipa sau se mângâiau între ei, færæ sæ le arunce nici cea mai micæ dojanæ. Când haosul a devenit insuportabil, adulflii au plecat de la masæ, læsând câmpul de luptæ liber, numai pe seama copiilor, care erau dezamægifli cæ n°au fost certafli. O palmæ zdravænæ ar fi pærut atunci total deplasatæ. Anii ’60°’70 le°au læsat celor care i°au træit amintirea unei imense generozitæfli, amestecatæ cu candoare øi cu prostie abisalæ. Se pærea cæ avem la îndemânæ un potenflial nelimitat: nicio interdicflie, nicio maladie nu ne frânau elanurile. Avântul economic, cæderea tabuurilor deja subminate, sentimentul cæ eram o generaflie predestinatæ într°un secol abominabil stârneau o puzderie de inifliative. Træiam cu ideea unei rupturi absolute; de pe o zi pe alta pæmântul urma sæ devinæ un eden de neînchipuit, cuvintele urma sæ nu mai aibæ acelaøi înfleles. Între noi øi cei mai vârstnici aveam sæ punem o distanflæ de secole, øi nici nu se mai putea pune problema de a ne întoarce la modul lor mærginit de a gândi. Eliberarea sexualæ a devenit mijlocul cel mai obiønuit de a atinge neobiønuitul: în fiecare dimineaflæ ne reinventam viafla, cælætoream din pat în pat mai bine decât pe toatæ suprafafla globului, parteneri binevoitori ne aøteptau pretutindeni, pânæ øi în locurile cele mai îndepærtate. Beatæ de ea însæøi, libertatea noastræ nu mai cunoøtea limite, lumea ne era prietenæ øi noi eram prietenii ei. Epoca ne invita sæ ne înzecim poftele øi fericirea consta în a ne multiplica pasiunile, în a ne oferi mijloacele pentru a ni le satisface færæ întârziere. Fiecare dintre noi, femeie

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

13

sau bærbat, se voia un pionier, nu voia sæ°øi refuze nimic, voia sæ meargæ pânæ la capætul fanteziilor sale. Au fost ani de mare inocenflæ, de o creativitate færæ de seamæn, de o incredibilæ fecunditate artisticæ, muzicalæ, literaræ. Ce a sfærâmat euforia? Irupflia SIDA, cruzimea capitalismului, întoarcerea ordinii morale? Mai simplu: trecuse timpul. Nu cunoøteam în existenfla noastræ decât un anotimp: tinereflea eternæ. Viafla ne°a jucat o festæ urâtæ: am îmbætrânit. Miøcarea s°a epuizat de la sine, dupæ ce øi°a îndeplinit rolul istoric. Era mai puflin o revoluflie, cât desævârøirea unui proces început prea devreme. Tabuurile dezrædæcinate n°au crescut din nou ca bælæriile. Anumite câøtiguri din aceastæ perioadæ ræmân incontestabile: schim­ barea condifliei femeii, contracepflia, divorflul, depenalizarea avortului, accesul masiv al celui de°al doilea sex cætre lumea muncii. Anii ’60°’70 au dat mai ales naøtere acestui ciudat concept: iubirea liberæ. Expresia aceasta a însemnat multæ vreme promiscuitate, circulaflia trupurilor, aventurile amoroase. Acum însæ trebuie înfleleasæ la un nivel mai ridicat, ca oximoron prin excelenflæ, ca mariaj improbabil al apartenenflei øi al independenflei, ca nou regim care ne afecteazæ pe tofli, oricare ar fi mediul nostru, opiniile, înclinafliile noastre. Cum se poate oare împæca iubirea, care leagæ, cu libertatea, care separæ? Douæ mari discursuri, preluate de multiple canale, îøi împart câmpul iubirii: cel al deplorærii øi cel al subversiunii. Pentru unul, adeværul iubirii s°a pierdut undeva între trubaduri øi romantici; pentru celælalt, abia urmeazæ sæ vinæ, atunci când omenirea, debarasatæ de falsele ei podoabe burgheze, îøi va fi sfærâmat ultimele lanfluri. De aici, douæ proiecte contradictorii: unul care restabileøte, altul care ræstoarnæ. Øtergerea parantezei

14

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

blestemate a anilor ’60, reabilitarea familiei clasice, abrogarea drepturilor acordate femeilor sau, dimpotrivæ, dispariflia cuplului, a geloziei, aruncarea lor la pubela Istoriei. Øi iatæ°ne astfel somafli sæ fim arhaici sau moderni, constrânøi sau eliberafli. Ca øi cum iubirea ar fi o maladie ce trebuie vindecatæ cu orice prefl, ca øi cum ar trebui sæ ne scuzæm cæ iubim aøa cum iubim. Dar trebuie sæ admitem cæ în acest domeniu voinfla de a face tabula rasa a eøuat: n°au dispærut nici cæsætoria, nici familia, nici exigenfla fidelitæflii. Dar a eøuat øi ambiflia de întoarcere la statu quo ante. Pânæ øi cei mai retrograzi au fost afectafli de marea schimbare. Ne miræm de noutatea moravurilor noastre, adeseori regretând°o; eu mæ mir, dimpotrivæ, de permanenfla lor, în ciuda atâtor mutaflii. Ciudatæ aventuræ pentru o generaflie care a vrut sæ reformeze sufletul omenesc: ea a redescoperit anumite coduri intangibile. Astæzi dispare atât ideea de revoluflie, cât øi cea de restaurare, în profitul unui timp complex, sedimentat, care nu este nici întoarcere în trecut, nici venirea unei ere noi. Care este mai puflin o depæøire, cât o deplasare. Aceastæ carte este scrisæ pentru cei care refuzæ øantajul, care nu vor sæ plece din bætrânul teatru al pasiunilor færæ sæ renege schimbærile intervenite. Situându°se pe poziflii contrarii celor ale conservatorilor, ei celebreazæ drepturile obflinute øi, spre deosebire de progresiøti, ei nu se simt vinovafli de gusturile lor desuete. În chiar toiul anilor lirici, eram — la drept vorbind — deja recuperafli de vechea lume de care pretindeam cæ fugim. Eram niøte libertini contrariafli, niøte afemeiafli romantici, niøte hedoniøti sentimentali, cu putere atraøi de doi stæpâni:

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

15

constanfla øi inconstanfla. Eram desuefli în înclinafliile noastre øi revoluflionari în declarafliile noastre. Libertatea noastræ în iubire, cu greu cuceritæ, are un prefl ce trebuie bine circumscris. (Într°o zi, va trebui sæ se scrie cartea neagræ a anilor ’60.) Libertatea nu este relaxare, ci un surplus de responsabilitæfli. Ea nu uøureazæ, ci împoværeazæ. Ea rezolvæ pufline probleme, dar multiplicæ paradoxurile. Aceastæ lume pare uneori brutalæ pentru cæ este „emancipatæ“ øi pentru cæ autonomia fiecæruia se ciocneøte de autonomia celorlalfli øi se ræneøte: niciodatæ constrângeri mai numeroase nu au împoværat umerii fiecæruia dintre noi. Aceastæ povaræ explicæ în parte o anumitæ duritate a poveøtilor de dragoste contemporane. Rezultat paradoxal: prin locurile noastre, iubirii i se cere totul, i se cere prea mult, sæ ne încânte, sæ ne rævæøeascæ, sæ ne ræscumpere. În nicio altæ culturæ precum în a noastræ nu i se atribuie o ambiflie atât de grandioasæ. Invenflia unui Dumnezeu al iubirii în creøtinism a fæcut din aceastæ virtute valoarea cardinalæ a existenflei. Nenumærate mesianisme derivate din aceastæ confesiune, øi în primul rând comunismul, au înælflat°o pe culmi la rândul lor, soarta ei fiind când mai bunæ, când mai rea, øi asta a dovedit cæ sentimentul, atunci când este revendicat de un Stat, o instituflie, este la fel de primejdios ca un exploziv. Emancipându°se, el se aratæ aøa cum este, atât în sclipirile, cât øi în micimile sale: nobil øi totodatæ josnic.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

17

PARTEA I UN MARE VIS AL MÂNTUIRII

CAPITOLUL I

ELIBERAREA SUFLETULUI OMENESC

18

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

19

„Am iubit femeile la nebunie. Dar le°am preferat întotdeauna libertatea mea.“ GIACOMO CASANOVA „Doamne, cât de mult mi°am iubit libertatea cândva, înainte de a te iubi mai mult decât pe ea. Øi astæzi cât de mult mæ împoværeazæ ea!“ GUY DE MAUPASSANT, FORT COMME LA MORT

În 1860, pe când este exilat în insulele anglo°normande, ca opozant al lui Napoleon al III°lea, Victor Hugo asociazæ în mod inedit libertatea de a gândi cu libertatea de a iubi: „Una îi ræspunde inimii, cealaltæ minflii, sunt douæ fefle ale libertæflii de conøtiinflæ. În ce Dumnezeu cred, ce femeie iubesc, nimeni nu are dreptul sæ afle, øi legea mai puflin decât oricine“1. Mai departe, protestând împotriva cæsætoriei burgheze, o sclavie dublatæ de o nefericire, el scrie: „Iubeøti un alt bærbat decât soflul tæu? Ei bine, atunci du°te spre el. Eøti prostituata celui pe care nu°l iubeøti øi soflia celui pe care°l iubeøti. În unirea dintre sexe, legea este inima. Iubeøte øi gândeøte liber. Restul îl priveøte pe Dumnezeu“2. Øi Hugo proslæveøte adulterul, protest sælbatic, dar legitim împotriva despotismului matrimonial, care îi permite femeii sæ scape de mormântul unei nuntiri nedorite3. 1

Victor Hugo, Choses vues, 1849°1885, Gallimard, Folio, p. 410. Ibidem, p. 112. Ironia face ca, în iulie 1845, Victor Hugo, care tocmai a fost numit pair al Franflei de cætre Ludovic°Filip, sæ fie surprins în flagrant delict cu Léonie Biard. Tânæra femeie este aruncatæ în închisoare, la ordinul soflului ei, un pictor oficial, dar Hugo nu este închis, datoritæ statutului sæu de pair al Franflei. Urmarea este încæ øi mai ciudatæ:

2 3

20

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

1) IUBIREA TREBUIE REINVENTATÆ (ARTHUR RIMBAUD) Hugo se înscrie aici în genealogia rebelilor care, de la sfârøitul secolului al XVIII°lea øi pânæ la sfârøitul secolului al XX°lea, au încercat sæ insereze iubirea în marea saga a emancipærii, începând cu filosofii prerevoluflionari øi ajungând pânæ la Wilhem Reich, trecând prin utopistul Charles Fourier, anarhiøti, suprarealiøti øi toatæ miøcarea hippy „Flower Power“. Filosofia Luminilor a crezut cæ este posibil sæ fie conciliatæ iubirea cu virtutea, plæcerea trupeascæ øi sentimentele nobile: oricine este capabil sæ iubeascæ este capabil øi de sentimente mærefle øi îøi duce semenii pe drumurile progresului. Pentru Rousseau, de exemplu, reciprocitatea øi transparenfla conøtiinflelor trebuie sæ simbolizeze excelenfla umanæ, morala øi comuniunea duse la apogeu. Øi, în Noua Heloizæ, este împotriva galanteriei øi a maimuflærelilor politeflii pentru a reda sentimentelor de afecfliune inocenfla lor absolutæ. Acest mit al unei iubiri desævârøite care „îl înalflæ pe om deasupra umanitæflii“ (Bernardin de Saint°Pierre) va gæsi în evenimentele din 1789, cel puflin la începuturile lor, o accelerare extraordinaræ. E vorba atunci de a reîncepe istoria pe baze noi, chiar dacæ pentru asta va trebui „sæ epuræm pânæ øi inima“, dupæ cum va cere un anume Billaud°Varennes în luna Floreal a anului III4. A forfla natura, a introduce scalpelul pânæ în codul nostru cel mai intim, iatæ ambiflia tuturor reformatorilor din ultimele douæ secole: a regenera iubirea øi a se regenera prin iubire. A înlætura vælurile care o urâflesc, spre a o reda primei sale vocaflii, aceea de a face din umanitate o singuræ familie pætimaø unitæ. Ne aflæm în Adèle Hugo, soflia legitimæ a poetului, ea însæøi destul de fluøturaticæ, dornicæ sæ se ræzbune pe Juliette Drouet, bætrâna amantæ a soflului sæu, reuøeøte sæ o elibereze pe Léonie Biard øi o primeøte în salonul ei dupæ câteva luni. 4 Citat în Mona Ozouf, L’Homme régénéré, Gallimard, 1989, p. 142.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

21

registrul discursiv al fægæduinflei radioase pe care Rousseau a fæcut°o din plin atunci când a prezis zile binecuvântate mamelor care acceptau sæ°øi alæpteze copiii: Îndræznesc sæ le fægæduiesc acestor vrednice mame un ataøament solid øi constant din partea soflilor lor, o iubire cu adeværat filialæ din partea copiilor lor, stima øi respectul tuturor, naøteri fericite, færæ întâmplæri nefaste, o sænætate færæ de cusur (…). Dacæ mamele vor binevoi sæ°øi alæpteze copiii, moravurile se vor reforma de la sine, sentimentele naturale se vor deøtepta în toate inimile; Statul se va repopula5.

Dupæ ce perioada clasicæ condamnæ pasiunea — „iubirea este mai de temut decât toate naufragiile“, spune Fénelon în Telemah —, secolul al XVIII°lea inventeazæ revoluflia intimitæflii. Fenomen nou: legæturile iubirii îi unesc din ce în ce mai mult pe pærinfli øi pe copii. Familia devine laboratorul sentimentului, care este pe cale de a constitui fundamentul contractului social6. Faptul de a°l curæfla de zgura depusæ de epocile anterioare îl transformæ într°o virtute menitæ sæ înalfle specia umanæ de la barbarie la civilizaflie. Aceastæ voinflæ de a recrea în totalitate atât omul, cât øi societatea va recurge, în a doua jumætate a secolului al XX°lea, la ajutorul sexualitæflii, medicament complementar pentru unii, remediu de substituflie pentru alflii. Ne aflæm în acest punct: de douæ secole, cultura occidentalæ vrea sæ construiascæ „un atelier de reparare a omului“ (Francis Ponge) øi sæ redea iubirii adeværatul ei chip, sæ facæ din ea temelia unei societæfli de frafli øi de amanfli. Noi povestim aici episoadele acestei tentative nebuneøti. 5

J.J. Rousseau, L’Émile. Cartea I, Garnier°Flammarion, pp. 48–49. Cu privire la legæ­ turile dintre practica — nouæ în Europa — alæptærii materne, a iubirii conjugale øi a grijii faflæ de copiii mici, a se vedea remarcabilul studiu al lui Edward Shorter, Naissance de la famille moderne, Points, Le Seuil, 1977, pp. 227–229. Pentru Shorter, Rousseau, în L’Émile, nu face decât sæ reia idei deja aflate în circulaflie de multæ vreme în epoca sa. 6 În afaræ de studiul lui Shorter deja citat, vezi Philippe Ariès, L’Enfant et la vie familiale sous l’Ancien Régime, Plon, 1960.

22

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

2) MÂNTUIREA PRIN ORGASM Împotriva meschinæriei burgheze øi a pudibonderiei romantice, care idealizeazæ femeia øi o dezerotizeazæ, apare o dublæ ripostæ: cea a pasiunii unice sau cea a veselelor aventuri. Pe de o parte, Engels prezice în 1884 (în cartea sa Originile familiei, ale proprietæflii private øi ale Statului) triumful unei monogamii fericite, favorizatæ de revoluflia proletaræ care va înlætura aservirea femeii øi ceea ce fline de ea, adulterul øi prostituflia. Pe de altæ parte, anarhistul francez Émile Armand apæræ, înainte de 1914, ideea unei „camaraderii amoroase“, debarasatæ de ipocrizie øi de gelozie øi întemeiatæ pe pluralismul sexual7. Apare atunci speranfla de a se proceda la o nouæ educaflie a umanitæflii, care sæ îmbine igiena, juisanfla øi înclinaflia, în scopul de a smulge trupurile din dubla tutelæ a Bisericii øi a Capitalului, de a le sustrage predicilor fæflarnice ale preotului, ritmului de muncæ dictat de patron, tiraniei ceasului. Øi în cazul acesta e vorba despre a deplasa „frontiera dintre posibil øi imposibil“ (Mona Ozouf) øi a restabili nuditatea în candoarea sa adamicæ. Sexualitatea era o bestie care trebuia pusæ în lanfluri, dupæ pærerea primilor creøtini; de acum înainte este un animal fabulos, care trebuie eliberat. La baza acestei aspiraflii, care se propagæ de la anumite erezii religioase pânæ la miøcærile feministe øi socialiste, existæ certitudinea unei bunætæfli a dorinflei, singura capabilæ sæ smulgæ societatea din urâflenia ei. Acest militantism al reconstrucfliei prometeene va atinge apogeul odatæ cu Freud, desigur, care a revelat temelia carnalæ a civilizafliilor noastre, odatæ cu Herbert Marcuse, plecat sæ°øi ræspândeascæ învæflætura în SUA, dar, mai ales, odatæ cu Wilhem Reich, medic disident în raport cu psihanaliza øi cu 7

În Jean°Claude Bologne, Histoire du mariage en Occident, Hachette, „Pluriel“, 2005, pp. 392°393.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

23

partidul comunist german, mort în Statele Unite în 1957. Refuzând sæ facæ diferenfla între revoluflia socialæ øi revoluflia personalæ, susflinând cæ „viafla sexualæ nu este o afacere privatæ“8, Reich, victimæ a nazismului øi a stalinismului, va cæuta, întreaga°i viaflæ, sæ gæseascæ cel mai bun mijloc de a scæpa „servilei structuri umane“. Numai deplina aptitudine cætre plæcere îi va reconcilia pe oameni cu ei înøiøi øi le va permite sæ izgoneascæ din mentalul lor infantilele derivate care sunt pornografia, romanul poliflist, povestirile de groazæ øi, mai ales, supunerea faflæ de øef, toate legate de teamæ, adicæ de frustrare. „Civilizaflia maøinistæ autoritaræ“, misticismul religios, represiunea burghezæ creeazæ în jurul fiecærui individ o „carapace emoflionalæ“ care ucide bucuria de a træi øi chirceøte fiinfla umanæ. De vreme ce slæbirea tensiunilor prin convulsia eroticæ este formula însæøi a tot ce este viu (pânæ øi aurorele boreale nu sunt nimic altceva decât niøte orgasme cosmice), doar ea va pune capæt „supunerii oarbe faflæ de Führer“, va duce la dispariflia treptatæ a posesivitæflii, a cancerului, a dictaturii, a violenflei. Revoluflia sexualæ bine înfleleasæ nu este o ameliorare a tulburærilor genitalitæflii: ea reprezintæ o rupturæ istoricæ, ne face sæ trecem, în termeni marxiøti, din preistorie în istorie. Odatæ cu Wilhem Reich, ne aflæm într°un utilitarism biologic fondat pe o metafizicæ a mântuirii: ca øi graflia la calviniøti, orgasmul este poarta îngustæ a ræscumpærærii. Puterea de lichidare pe care el o implicæ constituie panaceul care — se crede — ne va pæzi de toate epidemiile politice sau fizice: „Fericirea sexualæ a populafliei este cea mai bunæ garanflie a securitæflii sociale a tuturor“9. De vreme ce trupul nostru este singura noastræ patrie,

8

Wilhem Reich, La Révolution sexuelle, Copenhaga, Sexpol Verlag, 1936; Paris, Plon, 1968. Wilhem Reich, La Révolution sexuelle, op. cit., p. 302. Reich era pentru o viziune progresistæ øi raflionalæ a literaturii sexualitæflii în cinematografie øi în literaturæ.

9

24

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

solidaræ, ca øi la greci, cu cosmosul øi cu miøcærile climaterice, partida fundamentalæ se joacæ în pântecele bærbaflilor øi al femeilor. De noi depinde sæ facem din el o grædinæ a tuturor desfætærilor sau un infern al refulærilor: cæci bioenergia care ne stræbate în timpul spasmelor este chiar cea care însuflefleøte materia vie øi miøcarea stelelor (W. Reich, exilat la sfârøitul vieflii sale în America, unde a fost persecutat de FBI, va construi niøte maøini ciudate prin care sæ capteze radiafliile „orgonice“, printre care un sparge°nori care va reuøi sæ aducæ ploaia în deøert). În funcflie de faptul cæ vefli avea sau nu orgasm, pæmântul va bascula în armonie sau în discordie: deja Fourier fæcea o analogie între copulaflia umanæ øi cea a planetelor øi vedea în Calea Lactee un imens depozit de sæmânflæ luminoasæ. Dacæ oamenii ar face cu øi mai mult zel dragoste, ei ar da naøtere unei mulflimi de galaxii care ar lumina planeta a giorno øi ar rezolva foarte ieftin problema iluminærii. Sade însuøi va compara juisanfla cu o erupflie vulcanicæ øi apatia libertinului cu blocurile de lavæ ræcitæ dupæ explozie. În anii ’60, care i°au redescoperit pe aceøti autori (care au fost øi inspiraflia anumitor secte milenariste), sexul va deveni demonstrativ, încærcat fiind de un statut mesianic: prin el vorbeøte, în mod nedesluøit, nici mai mult, nici mai puflin decât enigma umanæ. Turbulenflele Erosului nu pot fi reduse la un øuvoi de impudoare, aøa cum au susflinut niøte spirite ipocrite, ci ele corespund unei „revolte a sufletului“, aøa cum nota deja marele istoric Denis de Rougemont în 1961. Paradisul urma sæ fie recreat cu înseøi instrumentele cæderii, urmând sæ fie astfel fabricafli o nouæ Evæ, un nou Adam. Stræmoøii noøtri au bâiguit ceea ce noi enunflæm acum în mod limpede; cei mai buni dintre ei au fost niøte precursori, noi intræm acum în Împæræflie, în

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

25

starea majoræ a umanitæflii. Pærflile ruøinoase ale omului devin pærflile sale glorioase, dar øi pærflile sale ræzboinice. Erecflia este o insurecflie, trupul stæpânit de Eros ræstoarnæ dictatele ordinii stabilite, dorinfla este profund moralæ. Nu se mai simte nevoia de a recurge la vechiul concept freudian de sublimare, instinctele sunt în ele însele sublime øi cuprind integralitatea condifliei umane. De vreme ce ræul era de origine pulsionalæ, omul urma sæ devinæ bun fæcând dragoste. Coitul este rebeliune împotriva societæflii øi totodatæ împlinire a naturii umane. Aceastæ pretenflie a profeflilor eliberærii de a interveni în sursa însæøi a sensibilitæflii explicæ exaltarea øi totodatæ tonul lor belicos. Epoca a întærit bænuiala, deja trezitæ de filosofia Luminilor, cæ iubirea nu°i decât o mascæ a dorinflei, o minciunæ inventatæ de oameni pentru a°øi ascunde pofta. „Iubirea nu mai existæ, spusese Robert Musil, ræmân doar sexualitatea øi camaraderia.“ Deleuze øi Guattari vorbeau øi ei despre „josnica dorinflæ de a fi iubit“. Aøezat pe banca acuzaflilor, sentimentul va fi achitat de dorinflæ, cu condiflia de a renunfla la preeminenfla sa øi de a se mulflumi cu un mic rol în noul scenariu care se scria. Trebuia deci ca antica formulæ „te iubesc“ sæ fie înlocuitæ prin singura formulæ autenticæ „te vreau“. Este un elogiu al omului gol, redat lui însuøi, binelui sæu celui mai preflios: corpul, singura realitate a unui materialism bine înfleles. De vreme ce refularea provoacæ nevroze øi patologii, desfrâul nu va fi niciodatæ îndeajuns de desfrânat. Niciun exces al copiilor lui Mai ’68 nu putea fi atât de urât ca hidoasele restricflii exercitate de pærinflii lor. De unde øi toleranfla din tofli aceøti ani faflæ de toate formele de atracflie, inclusiv incestul øi pedofilia, øi de unde øi certitudinea cæ øi copiii au dreptul la o sexualitate, fie øi cu adulflii. Irenismul discursului pueril acoperea

26

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

practici care erau mai puflin puerile. Din una øi aceeaøi miøcare iubirea era smulsæ prizonieratului domestic, iar familia øi educaflia erau remodelate. Oricine considera cæ vechile obiceiuri aveau farmec era acuzat de trædare. Nicio îndoialæ nu era îngæduitæ: epoca gæsise soluflia suferinflelor sentimentale øi, în mod accesoriu, suferinflelor sociale. Anii ’60°’70 au fost o revoluflie sentenflioasæ, asemenea romanelor libertine din secolul al XVIII°lea: diversele erotici, diferitele perversiuni au fost transformate în idei revoluflionare, îndreptate împotriva ordinii stabilite. Este prea mult ignoratæ ambiflia cvasireligioasæ a acestei perioade care a vrut sæ arunce în desuetudine comedia jalnicæ a sentimentului, aøa cum apare ea de la Racine øi pânæ la Proust, øi sæ iniflieze o aventuræ færæ seamæn. Malraux vorbea, în legæturæ cu Comuna din Paris øi cu Mai ’68, despre un „idilism turbat“, despre o voinflæ de a°i reconcilia pe oameni între ei, fie øi cu preflul violenflei. S°a ajuns, e drept, dupæ aceste zile, la „totul politic“ øi la obiceiul nostim, încæ în vigoare øi astæzi, de a face sæ treacæ distincflia de dreapta/stânga prin dormitor, poziflia misionarului øi prostituata fiind de dreapta, iar sodomia øi amorul în grup de stânga! Credinflæ capitalæ a acestei perioade, ce era convinsæ de superioritatea ei: nu existæ tragedie, nu existæ decât rele construcflii sociale (constructivismul ideologic este însæøi evanghelia gândirii occidentale, perceptibil astæzi în teoria genurilor). Anii ’60°’70 înseamnæ cultul angelismului lui Eros, magnific, în mod obligatoriu magnific de îndatæ ce nu mai este sufocat de cenzuræ, de preofli, de comisarii politici øi de burghezie, øi mai înseamnæ elogiul „economiei libidinale“ (Jean°François Lyotard), al „maøinilor dezirante“ (Deleuze, Guattari), în care fiecare îøi cautæ adeværul. Ræsturnare fundamentalæ: din suspectæ,

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

27

juisanfla devine obligatorie, oricine i se sustrage este bænuit cæ°i grav bolnav. Un nou terorism al orgasmului înlocuieøte vechile interdicflii10. Pentru antici, Eros era un zeu: pentru moderni este cel care face zei din noi. Cu un bemol totuøi: o lecturæ netendenflioasæ a marchizului de Sade, în sfârøit publicat in extenso în anii aceøtia, ar fi putut tempera lectura fanaticilor noøtri: acest aristocrat decæzut, desfrânat recidivist care, de la Vechiul Regim la Imperiu, va fi petrecut douæzeci øi øapte de ani din viafla sa în închisoare, a arætat færæ încetare, de°a lungul romanelor sale, dorinfla emancipatæ înclinând irezistibil cætre arbitrar, brutalitate, crima de masæ. Adeværatul scandal pe care°l reprezintæ Sade, acest mare fanion negru pus peste drapelul secolului Luminilor, nu°i lubricitatea sa furioasæ, ci pesimismul sæu, felul sæu pieziø de a confirma ceea ce religia a spus mereu, øi anume cæ sexul, departe de a fi neutru, duce de°a dreptul la cruzime. „Nu existæ bærbat care sæ nu vrea sæ fie despot când are sexul în erecflie“, spune un personaj din Filosofia în budoar. Numai el va fi înfleles aøa cum trebuie acel „sæ te dedai færæ nicio limitæ voluptæflii“: sæ te dedai voluptæflii pânæ la nimicirea celuilalt. Împreunæ cu Sade, în Europa sexul a devenit legislator, asociind licenfla eroticæ øi anarhia politicæ, dar în cazul sæu e vorba de o legislaflie pusæ în serviciul celor puternici pentru a°i zdrobi pe cei slabi øi a dispune de ei pânæ la exterminare. În întregime pradæ euforiei sale, întreaga epocæ, cu excepflia unui Bataille øi a unui Blanchot, nu va fi produs decât lecturi saint°sulpiciennes ale divinului marchiz, promovat la rangul de delicat manipulator de sintagme baroce sau precursor preflios al frumoøilor cu pær lung care se împerecheau în fumul fligærilor cu marihuana øi în vibrafliile muzicii ameflitoare. 10 Trimit aici la Nouveau Désordre amoureux, Pascal Bruckner øi Alain Finkielkraut, Le Seuil, 1977.

28

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

3) VICLENIILE RAflIUNII SENTIMENTALE Suntem moøtenitorii perplecøi ai acestor tradiflii cærora le datoræm atât de mult. Færæ aceøti pionieri, færæ aceøti nebuni sublimi care øi°au plætit îndræzneala cu închisoarea, azilul de nebuni, exilul, noi n°am fi unde suntem. Anii ’60 vor ræmâne ca deceniul experimentærii, al inventærii de noi posibilitæfli de viaflæ, prin mijlocirea muzicii, a drogurilor, a cælætoriilor. Dacæ dreptul de a inventaria se impune în acest domeniu mai mult decât în oricare altul, trebuie în primul rând sæ recuzæm un contrasens absolut: sentimentul nu numai cæ a supraviefluit condamnærii sale de cætre susflinætorii unui Eros energumen, dar el s°a întærit chiar. În Mai ’68, viitorul cardinal Lustiger, pe atunci abate, s°a dus la Sorbona, aflatæ în plinæ efervescenflæ. Scârbit de tot scandalul de acolo, se pare cæ ar fi spus: „Nu°i nimic evanghelic în bordelul æsta“. Putem crede, dimpotrivæ, ca Maurice Clavel øi prietenii sæi, cæ Mai ’68 a fost, în ceea ce are mai profund, o insurecflie spiritualæ care a reactivat visul unei ræscumpæræri a lumii prin bunætate øi solidaritate. Clavel folosea metafora foarte græitoare a unui robinet larg deschis, a cærui curgere un deget încearcæ s°o opreascæ: robinetul este sfântul spirit, degetul reprezintæ forflele reacfliunii, iar stropii sunt consecinflele miraculoase ale acestei confruntæri. Nu trebuie niciodatæ sæ iei ad litteram vorbele actorilor unui eveniment. Mai ’68 nu a fost nici o revoluflie proletaræ øi nici o revoluflie a dorinflei. A vorbit despre boløevism pentru a duce pânæ la capæt erodarea comunismului, øi a celebrat dorinfla radioasæ doar pentru a permite triumful unei iubiri evanghelice pe deplin întruchipate: aprofundare øi nu refulare. Sufletul s°a fæcut carne ca sæ se poatæ desfæøura øi mai bine.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

29

Iatæ viclenia rafliunii iubirii: fiecare generaflie nu poate avea decât un rol istoric limitat înainte de a°øi vedea actele øi intenfliile sale întorcându°se împotriva ei øi scæpându°i. Contestatarii minciunii sentimentale au fost, færæ voia lor, artizanii restaurærii ei. Reabilitând sexualitatea, Mai ’68 a deschis o nouæ carieræ iubirii integrale. Este cu neputinflæ sæ susflii, cum face Roland Barthes în 1977, cæ iubirea ar fi devenit o instanflæ în afara legii în raport cu sexul sau sæ afirmi, cu un dram de cochetærie: „Noi doi este mai obscen decât marchizul de Sade“11. Nu atât iubirea a fost denunflatæ, cât manipularea ei de cætre ordinea patriarhalæ, pentru a le ascunde femeilor adeværul. A fost lovitæ masca, nu idealul de intimitate. Retorica libidinalæ, sub aspectele sale cele mai excesive, a desævârøit sacralizarea afectelor care au supraviefluit extincfliei lor programate. Iubirea a fost deci eliberatæ aøa cum eliberezi o prinflesæ adormitæ. Dar a fost eliberat øi individul din înveliøul tradifliilor, religiei, familiei. La drept vorbind, un lucru nu se putea întâmpla færæ celælalt: de îndatæ ce persoana privatæ este eliberatæ de tutela colectivæ, de îndatæ ce i se oferæ, datoritæ statutului de salariat, un început de autonomie, ea poate, în sfârøit, sæ se intereseze de calitatea emofliilor sale, sæ le punæ în valoare dupæ cum vrea. Ea poate privilegia legea inimii în raport cu legea clanului øi lua drept nule øi neavenite presiunile comunitæflii. Aøa începe, în parte graflie capitalismului aflat la începuturile lui, revoluflia sentimentalæ în Europa. Pentru prima datæ, masele au dreptul la pasiuni nobile, rezervate pânæ atunci prinflilor øi poeflilor. Iubirea nu este liberæ decât într°o societate de indivizi liberi. Dar atunci se ajunge la o aporie. Libertatea poate sæ însemne independenflæ (a nu fi aservit niciunei autoritæfli), disponibilitate (a ræmâne deschis tuturor 11 Roland Barthes, Fragment d’un discours amoureux, Le Seuil, 1977, pp. 207°211. În RB (Le Seuil, 1975), dupæ un pelerinaj în China cu camarazii sæi maoiøti, Barthes scrisese: „Chinezii: toatæ lumea se întreabæ (øi eu cel dintâi): dar unde este sexualitatea lor? (…) Øi îmi închipui atunci (…) cæ sexualitatea, aøa cum vorbim noi despre ea øi în calitatea în care vorbim despre ea, este un produs al opresiunii sociale, al relei istorii

30

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

ocaziilor), suveranitate (a impune celorlalfli bunul tæu plac), responsabilitate (a°fli asuma consecinflele actelor tale). Or, trei dintre aceste modalitæfli contrariazæ tipul de relaflie pe care o implicæ viafla în doi. Iatæ°ne supuøi astæzi, bærbat øi femeie, unei exigenfle contradictorii: sæ iubeøti cu pasiune, dacæ e posibil sæ fii iubit în acelaøi fel, øi sæ ræmâi totodatæ autonom. Sæ fii împreunæ færæ sæ fii împiedicat în miøcærile tale, cu speranfla cæ cei doi vor manifesta destulæ suplefle care sæ permitæ aceastæ coexistenflæ armonioasæ. Îi cer celuilalt sæ renunfle de bunævoie la libertatea sa øi mæ angajez sæ fac acelaøi lucru. Dar sunt un captiv viclean, care vrea sæ revinæ la ce era mai înainte. Dacæ voluptatea iubirii te face sæ nu°fli mai aparflii, voluptatea eului te face sæ nu te abandonezi pe tine însufli niciodatæ. Formulæ tragi°comicæ, pe care romanul contemporan o exploateazæ din plin: aceea a bærbaflilor sau a femeilor care vor sæ træiascæ marea pasiune færæ sæ renunfle la sine øi care se tem sæ nu fie înøelafli. De unde øi aceastæ spaimæ a cuplurilor moderne, în care cei doi se cautæ, fug unul de celælalt, acest balet de angajamente pasionale øi de retrageri precipitate. „A fi liberi împreunæ“ este frumoasa formulæ prin care un sociolog, François de Singly, defineøte cæsætoria modernæ: un da hotærât securitæflii cæminului, cu condiflia ca ea sæ nu împiedice în niciun fel realizarea fiecæruia. Robert Musil nota, la începutul secolului XX, importanfla pe care o dobândise cuvântul de partener în locul celor de sofl øi soflie: o relaflie contractualæ, pe care o pofli dizolva printr°o convenflie mutualæ. Pregnanfla modelului economic: de acum înainte, fiecare a devenit mica sa întreprindere, afacerile ce flin de inimæ sunt øi ele niøte afaceri. Cu atât mai mult cu cât emanciparea, mai ales în cazul femeilor care vor sæ reuøeascæ în viafla lor profesionalæ, conjugalæ, maternæ, a mærit a oamenilor“ (pp. 167°168). Vom øti mai târziu, datoritæ publicærii, în 2009, a cærflii Journal de Chine, ineditæ, cæ nu credea nimic din toate astea øi cæ a fost îngrozit de vizita sa în Imperiul de Mijloc. Sæ afirmi dintr°o suflare cæ o revistæ bætrânicioasæ øi siropoasæ este mai subversivæ decât Sade øi cæ sexualitatea este produsul relei istorii

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

31

ponderea unor noi constrângeri. Relafliile intime sunt calchiate dupæ cele ale muncii, profitul adus de investiflie trebuie sæ fie maxim. Aceastæ gestiune liberalæ dæ istoriilor de cuplu moderne o anume asprime. Dozaj delicat de reticenflæ øi de ofrandæ. Vis al unei legæturi între oameni care nu va depæøi niciodatæ anumite limite: îmi placi, te iau, mæ oboseøti, te las. Îl încerci pe celælalt ca pe un produs pur øi simplu. Orice îndrægostit vorbeøte astfel douæ limbi, pe aceea a ataøamentului fatal øi pe aceea a dispunerii libere de sine. Suprapunerea acestor douæ limbi dæ relafliilor actuale alura lor de poveøti nervoase øi totodatæ monotone: douæ cæsætorii din trei la Paris se terminæ printr°un divorfl, în provincie, una din douæ, numærul familiilor recompuse creøte. Orice legæturæ este træitæ ca o øansæ øi ca o întâmplare sufocantæ, care ne furæ pe noi nouæ înøine. Sæ te expui, totodatæ ferindu°te: iatæ cerinfla contemporanæ. Cultura plæcerilor a devenit obsesia folosirii drogurilor. O sexualitate hipoactivæ este o boalæ, o sexualitate hiperactivæ este o altæ boalæ. De la fligaræ øi pânæ la computer, totul este un prilej de a aræta o dependenflæ patologicæ. Schizofrenia unei epoci care predicæ în acelaøi timp plæcerea øi neîncrederea øi care gândeøte relaflia cu celælalt dupæ modelul toxicomaniei. În loc sæ se emancipeze împreunæ, ca în anii ’60, cei doi cautæ mai întâi sæ se elibereze unul de celælalt.

4) INJONCflIUNI CONTRADICTORII Dilema individului: ar vrea sæ nu se afle decât el la baza propriei persoane, dar cautæ neliniøtit aprobarea celor apropiafli. Ar vrea sæ poatæ spune, precum ex°hipiotul a oamenilor înseamnæ, fiind vorba de un intelectual reputat de stânga, fie cæ°øi înøalæ cititorii, fie cæ adoræ sæ navigheze împotriva curentului dominant în epocæ.

32

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Jerry Rubin: „Trebuie sæ mæ iubesc pe mine suficient încât sæ n°am nevoie de ceilalfli ca sæ fiu fericit“. Este o formulæ improbabilæ, care o aminteøte pe cea a economistului francez Léon Walras: „A fi liber înseamnæ a nu te simfli dator nimænui“. Solipsismul nu funcflioneazæ sau funcflioneazæ cu multe rateuri. Afirmaflia cæ nu avem nevoie de nimeni implicæ constatarea tristæ cæ nimeni nu are nevoie de noi, orgoliul autosuficienflei implicæ angoasa de a fi singur, aspiraflia de a te deosebi de ceilalfli implicæ imitarea freneticæ a celorlalfli. Iatæ problema mizantropului: sæ practice seducflia prin invectivæ, sæ cerøeascæ sufragiile oamenilor, disprefluindu°i totodatæ, sæ°øi ascundæ dorinfla nemæsuratæ de a fi împreunæ cu cineva sub aparenfla îndepærtærii. Vrea sæ fie în lume, pentru a o „vomita“, øi dacæ lumea îi întoarce spatele, el vede în aceastæ ræcealæ justeflea diagnosticului lui øi vorbeøte întruna despre ræutatea oamenilor. Suntem liberi, cel puflin în democraflie, sæ iubim pe cine vrem, sæ ne alegem sexualitatea, dar vine un moment în care trebuie sæ ne luæm riscul celuilalt, care ne va da peste cap aøteptærile øi ne va elibera de tristul tête°à°tête cu noi înøine. Independenfla nu este ultimul cuvânt al omului, iatæ ce ne spune iubirea, care are o credinflæ oarbæ în celælalt. De aici provine faptul cæ cea mai mare nefericire de pe pæmânt este dispariflia celor câtorva persoane ce ne sunt dragi øi færæ de care viafla nu are niciun sens øi niciun gust. Dar iubirea nu este ultimul cuvânt al destinului omenesc dacæ ea înseamnæ plictis øi nefericire, iatæ ce ne spune individualismul. Nu încetæm sæ ne zbatem între aceste douæ injoncfliuni, sæ confundæm libertatea alegerii amoroase, progres uriaø, cu alegerea libertæflii individuale. Într°un caz, se dezvoltæ o solidaritate conjugalæ care depæøeøte eul insular al fiecæruia dintre parteneri; în celælalt caz, ego°ul

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

33

este pus înaintea lui „noi“, cu riscul de a juxtapune douæ singurætæfli. Dacæ existæ un risc modern (vechi de când lumea, dar astæzi împærtæøit cu putere), el fline în întregime de aceastæ dublæ aspiraflie: sæ te bucuri de simbioza cu celælalt, ræmânând în acelaøi timp stæpân pe viafla ta. La toate acestea se adaugæ voinfla de a nu pierde niciuna dintre prieteniile din copilærie øi din adolescenflæ, aøa cum o dovedesc serialele americane Friends sau Sex and the City, comunitæfli de prieteni øi de prietene care preferæ o multitudine de relaflii afectuoase unei relaflii amoroase unice. Persistenfla grupului de prieteni pânæ la vârsta adultæ, refuzul de a°l vedea distrus de cætre viafla profesionalæ, la ieøirea din liceu sau din universitate. Vrem sæ menflinem sudate aceste mici grupuri care ræmân depozitarele unei memorii de solidaritate øi de træsnæi ale tinereflii øi sæ negæm opoziflia dintre cel mai bun prieten øi soflia legitimæ sau invers. Iubirea este o aventuræ de care nu vrem sæ ne lipsim, cu condiflia ca ea sæ nu ne lipseascæ de nicio altæ aventuræ. Pe scurt, ca niøte copii mari, vrem totul øi chiar øi contrariul acestui tot: vrem sæ ræmânem legafli færæ sæ fim ataøafli de nimeni, fapt ce este favorizat de tehnologie. Telefonul este astfel soflul celibatarelor, care le permite sæ fie cu tofli færæ sæ trebuiascæ sæ aibæ alæturi pe cineva. Mijloace de a rupe singurætatea, internetul, telefoanele mobile sunt, în primul rând, un mijloc de a o confirma, pentru cæ o fac tolerabilæ. Luafli expresia celebræ: „Trupul meu îmi aparfline“. Nu existæ frazæ mai justæ din partea femeilor, deposedate dintotdeauna de dreptul de a dispune liber de ele însele, de cætre ordinea dominantæ, femei care doresc sæ°øi facæ singure opfliunile amoroase sau materne. Dar dacæ trupul meu nu°mi aparfline decât mie, dacæ nimeni nu°l vrea, la ce foloseøte acest titlu de proprietate? Nefericirii de a fi

34

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

tratat ca un obiect sexual, folosit dupæ bunul plac, îi corespunde o altæ nefericire, øi anume aceea de a nu fi niciodatæ aøteptat sau dorit. Începem prin a afirma o deplinæ øi sælbaticæ suveranitate asupra noastræ înøine, care sfârøeøte prin a ne apæsa dacæ nimeni nu vine sæ ne solicite. Iatæ°ne, în mod absurd, puøi în situaflia de a ne pæstra libertatea øi de a pierde iubirea sau de a ne pæstra iubirea øi de a renunfla la libertatea noastræ.

5) LUMEA VECHE N-A MURIT Eliberarea moravurilor a favorizat deci eliberarea femeilor, trupurile circulæ mai uøor, sub rezerva de a fi „dezirabile“, informaflia sexualæ este difuzatæ încæ din primele clase de øcoalæ, cu precizærile necesare în privinfla a ceea ce trebuie fæcut pentru a se evita bolile transmisibile. Cæsætoria se face în majoritatea cazurilor din dragoste, cu excepflia øocantæ a ceea ce se întâmplæ în cartierele care sunt încæ supuse tradifliilor patriarhale, fiecare dintre noi, bærbat sau femeie, are posibilitatea sæ°øi prelungeascæ sau sæ°øi reînceapæ viafla amoroasæ pânæ târziu în existenflæ, drepturile minoritæflilor sexuale sunt recunoscute øi, cel puflin în centrele urbane, ele se afiøeazæ færæ ruøine. Totuøi, onestitatea ne obligæ sæ spunem cæ lumea veche nu øi°a spus încæ ultimul cuvânt: emanciparea nu a fæcut sæ fie mai puflin problematicæ viafla eroticæ a contemporanilor noøtri, care s°a degradat în anxietate, comerfl pornografic, terapie. Iubirea ræmâne un sat fermecat, din care sunt excluøi bætrânii, cei urâfli, cei diformi, cei lipsifli de bani. Criza identitæflii masculine nu a zdruncinat decât într°o micæ mæsuræ puterea primului sex, tirania aparenflelor øi a tinereflii persistæ mai

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

35

mult decât oricând, fatalitæflile biologice continuæ sæ atârne greu, fæcând ca maternitatea sæ fie dificilæ pentru femeile ce trec de patruzeci de ani, în timp ce bærbaflii pot fecunda pânæ în ultima zi a vieflii lor. Zadarnic am întoarce lucrurile pe toate feflele, „pescuitul de sofli“ persistæ în secolul al XXI°lea ca øi în secolul al XIX°lea, homogamia (faptul de a se cæsætori între ele persoane dintr°un acelaøi grup) ræmâne preponderentæ, banii continuæ sæ facæ legea în raporturile intime, aproape 90% din femei ar dori, se pare, sæ se cæsætoreascæ sau sæ træiascæ cu bærbafli mai în vârstæ, cu mai multe studii, mai bogafli12, persoanele slabe din punct de vedere economic nu sunt niøte partide bune. Mai mult ca oricând, puterea øi averea erotizeazæ, povestea cu zâne ræmâne foarte apropiatæ de contul bancar: alegem sæ°i iubim mai ales pe cei din clasa øi din mediul nostru social øi, în mæsura în care e posibil, dintr°un mediu social superior. Pe scurt, voinfla de reformæ în materie de iubire se izbeøte de vechea naturæ umanæ, cu atât mai ræu de cei care voiau sæ facæ din asta agentul unui progres spiritual. A iubi, fie cæ vrem, fie cæ nu, înseamnæ a te scufunda din nou într°un humus vechi øi magic, a reînvia temeri infantile, speranfle nemæsurate, servitute øi cruzime amestecate între ele13. Færæ aceastæ permanenflæ, cum am mai putea citi cærfli ca Prinflesa de Clèves, Legæturi primejdioase, Suferinflele tânærului Werther, La ræscruce de vânturi, Veriøoara Bette, Doamna Bovary, Frumoasa Domnului sau În cæutarea timpului pierdut? Ca sæ înflelegem lumea actualæ, îi putem invoca pe Sade, 12 Dupæ o statisticæ citatæ de Marcela Iacub øi Patrice Maniglier, Antimanuel d’education sexuelle, Bréal, Paris, 2005, p.12. Sentiment de inferioritate ce persistæ sau voinfla de a ieøi din condiflia lor, de a gæsi niøte tafli capabili sæ asigure un venit decent eventualilor copii næscufli din aceste uniuni? Dar câfli bærbafli ar dori øi ei sæ se cæsætoreascæ cu femei mai bogate øi mai educate decât ei? Statistica nu spune nimic în aceastæ privinflæ. (Vezi Serge Koster, Abécédaire du sexe et de l’argent, Léo Scheer, 2009.) 13 Un exemplu dintre multe altele: la 25 mai 2009, un jandarm din estul Franflei îl emasculeazæ pe amantul sofliei sale. Bærbatul, tatæ a cinci copii, s°a dus la domiciliul amantului sofliei sale, l°a lovit zdravæn, dupæ care l°a târât, inconøtient, în garaj, unde l°a mutilat (AFP, 25 mai 2009). Arhaism? Poate. Dar arhaicul este ceea ce ræmâne, ceea ce nu va dispærea niciodatæ. Nu pæræsim niciodatæ arhaicul, evoluæm de la un arhaism la altul.

36

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Fourier, Reich, Marcuse; trebuie sæ°i includem aici øi pe Marx øi Balzac, care celebrau în sex, putere øi bani sfânta treime a burgheziei, øi sæ recunoaøtem ce°i datoræm lui Schopenhauer, care descrie sentimentul ca pe o viclenie a naturii, pentru a asigura perpetuarea speciei (putem sæ susflinem øi teza inversæ, øi anume cæ specia este o viclenie a iubirii, pentru a se suprapune mecanismelor oarbe ale reproducerii). Dupæ o jumætate de secol de discursuri înflæcærate, regæsim continuitatea legilor genetice, sociale, politice, formidabilæ dezminflire a prezumfliei noastre individuale. Sentimentul tropæie øi îøi opune cu încæpæflânare, tuturor profefliilor, caracterul dramatic øi vechimea. Stupoarea modernilor: iubirea nu este totdeauna plæcutæ, ea nu coincide cu dreptatea sau cu egalitatea, este o pasiune feudalæ, antidemocraticæ! Acordându°i autonomia, am scos spiriduøul din sticlæ, dar bæutura este suavæ øi totodatæ amaræ. Ce°am câøtigat, în final, din aceastæ eliberare? Dreptul de a fi singur! Øi æsta nu°i un progres mærunt, dacæ ne gândim cæ Biserica a condamnat multæ vreme autarhia (a°fli ajunge flie însufli, a nu avea nevoie de nimeni), ca fiind o dovadæ de orgoliu, øi cæ secolul al XIX°lea condamna celibatul, cu parfumul sæu de onanism øi de jenæ materialæ. Paisprezece milioane de „oameni singuri“ în Franfla, o sutæ øaptezeci de milioane în Uniunea Europeanæ aratæ cæ nu mai e vorba de un accident, ci asistæm la o adeværatæ ræsturnare de mentalitate. Celibatul nu mai înseamnæ cæ eøti singur sau færæ copii, ci presupune adeseori o viaflæ relaflionalæ mai bogatæ decât în cuplu. Este vorba de o cucerire negativæ, prin simplul fapt cæ nu mai eøti condus de un altul.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

37

6) CELE DOUÆ IPOCRIZII Dacæ iubirea pasiune aparfline, cu diferite inflexiuni, tuturor civilizafliilor, de la poezia misticæ arabo°andaluzæ pânæ la marea literaturæ persanæ, chinezæ, japonezæ, indianæ, cu adeværat occidentalæ este voinfla de a da emofliilor noastre finalitate politicæ sau spiritualæ, øi asta de la Banchetul lui Platon øi pânæ la eliberatorii moderni, færæ sæ uitæm Evangheliile. Absenfla de semnificaflie a iubirii îi aduce la disperare pe majoritatea gânditorilor øi filosofilor: trebuie deci neapærat sæ°i gæsim una, care se va numi contemplarea Ideilor la Platon, Venirea Împæræfliei Domnului pentru creøtini, izbânda Revolufliei la marxiøti. Uitafli°væ la L’Émile14 de Jean°Jacques Rousseau. Un bærbat singur, prin puterea scrisului lui, nu numai cæ reinventeazæ pedagogia, dar decreteazæ, în mod suveran, cum trebuie sæ fie viafla matrimonialæ a eroului lui, soflia care i se potriveøte cel mai bine, unirea perfectæ a sexelor, dozarea delicatæ a pudorii øi a abandonului, a supunerii øi a egalitæflii — iatæ træsætura tipicæ a voluntarismului european: în loc sæ se plece de la observarea iubirii, pentru a°i descrie evolufliile, se face o teorie care va fi aplicatæ, dupæ care urmeazæ dezamægirea în fafla constatærii cæ realitatea i se potriveøte atât de puflin. Se vorbeøte prea mult despre iubire aøa cum ar trebui ea sæ fie, øi nu destul despre iubire aøa cum este ea. Existæ o præpastie între practicile øi vorbele noas­ tre, între constrângerea euforiei proclamate øi constatarea sfâøierii træite. Stereotipul dominant îmi anunflæ reuøita, dar inflaflia de cærfli, de reflete privind fericirea conjugalæ ne face sæ ne gândim cæ acest lucru nu°i mai puflin greu de træit decât odinioaræ. Ne fixæm canoane imposibil de atins. Øi aici Rousseau a deschis calea: autorul cærflii L’Émile, un mare 14 J.°J.Rousseau, L’Émile, op.cit., cartea V, pp. 465 øi urm. La drept vorbind, aceastæ manie de a filosofa pe marginea oricærui lucru este foarte franfluzeascæ. Rousseau citeazæ un tratat de John Locke care se terminæ astfel: „Pentru cæ tânærul nostru gentilom este gata sæ se cæsætoreascæ, e timpul sæ°l læsæm lângæ amanta lui“. Rousseau nu urmeazæ acest sfat înflelept øi descrie la nesfârøit viafla zilnicæ a celor doi eroi ai sæi Émile øi Sophie.

38

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

tratat de educaflie pentru epoca sa øi de artæ de a°i forma pe oameni, s°a græbit sæ nu urmeze principiile pe care le recomanda altora øi, se pare, øi°a pæræsit cei cinci copii ai sæi, atitudine obiønuitæ într°o vreme în care mortalitatea infantilæ era ridicatæ. Facefli ceea ce spun, nu spunefli ceea ce fac: e un divorfl curent, începând din secolul Luminilor, între viafla træitæ øi viafla voitæ15. Epoca noastræ se înøalæ pe ea însæøi, sub auspiciile clarviziunii, øi retorica noastræ funcflioneazæ ca o compensaflie a unei absenfle. Ipocrizia clasicæ exprimæ ruptura dintre moravuri øi respectabilitate; cea contemporanæ, hiatusul dintre idealul afiøat øi realitatea træitæ. De aici øi acel fariseism, acele echivocuri hazlii ce se întâlnesc în mod obiønuit în moravurile noastre (care apar, de exemplu, în comediile lui Woody Allen): alergæm dupæ o imagine înfrumuseflatæ de noi înøine, foarte dornici sæ ne corectæm greøelile, pentru a ne ridica la nivelul ambifliilor noastre prometeice. Dar inima ræmâne îngrozitor de nesupusæ în fafla poruncilor tutorilor sæi. A ne elibera, a ne emancipa — nu cunoaøtem decât aceste cuvinte. Viafla constæ øi în a glorifica øi admiraflia este, adeseori, încæ mai frumoasæ decât critica. Iatæ°ne împærflifli între tentaflia de a reforma iubirea øi aceea de a o celebra în toate dimensiunile ei, în minunata ei ambivalenflæ. 15 Gæsim aceeaøi disparitate la un comentator american al lui Rousseau øi al rousseauismului, Allan Bloom, autorul cærflii L’Amour et L’Amitié (Biblio°Essais, 1997, trad. Pierre Manent). Mare duøman al feminismului øi al laxismului obiceiurilor moderne, adept al iubirii durabile, a fost trædat post°mortem de cel mai bun prieten al sæu, scriitorul Saul Bellow, într°o carte elogioasæ øi discret perfidæ, Ravenstein (Folio, Gallimard, 2002), un prim exemplu al unui coming°out literar. Deflinætorul Premiului Nobel pentru literaturæ a arætat aici cæ lui Allan Bloom îi plæceau bæieflii, era înnebunit dupæ lux øi a contractat SIDA, boalæ de care a øi murit. Acolo unde Rousseau este genial în contradicfliile sale, Bloom este un impostor laborios. Nu poate sæ existe carte despre iubire care sæ nu aibæ cu autorul ei o legæturæ consubstanflialæ. A minfli în acest domeniu sau, mai curând, a te minfli pe sine însufli, a te zugrævi în chip de sofl exemplar sau în chip de mare libertin când nu eøti nici una, nici alta înseamnæ a profana însæøi esenfla scrisului øi a°fli bate joc de cititorii tæi.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

39

CE°I UN EX°PARTENER? Freud spune undeva cæ atunci când facem dragoste sunt împreunæ cel puflin øase oameni, pentru cæ la fiecare partener trebuie sæ adæugæm umbrele tatælui øi mamei fiecæruia. În cuplurile contemporane sunt o mulflime de oameni, cæci trebuie sæ°i luæm în calcul pe tofli foøtii parteneri ai unuia øi ai celuilalt. Aceastæ listæ seamænæ uneori cu un palmares de Don Juan, o înøiruire de nume prestigioase, rostitæ cu læcomie, fluturatæ ca o decoraflie, aøa cum fæceau acele curtezane celebre, care au colecflionat prinfli, miliardari øi capete încoronate. Dar ea cuprinde øi insuccesele noastre anterioare: inventar al speranflelor noastre dezamægite, un curriculum vitae al nereuøitelor noastre. Nimic mai ræu în aceastæ privinflæ decât chipurile ascunse ale iubirii, care vin sæ scânceascæ în braflele tale, plângându°se de nefericirea înduratæ din pricina unui al treilea. Fostul partener posedæ statutul ambiguu al unei fantome: este un mort care n°a fost îngropat de°a binelea, o celulæ adormitæ, care poate sæ trezeascæ din nou o flacæræ (de aceea atâtea femei trec sub tæcere câfliva amanfli, de frica de a nu pærea prea uøuratice soflului actual). Existæ o consolare în faptul de a øti cæ noi nu suntem primii, cæ fiinfla iubitæ are o anumitæ experienflæ. Adoraflia al cærei obiect suntem noi nu vine din ignoranflæ, ci dintr°o comparaflie raflionalæ. Dar riscæm întotdeauna, mai ales spre bætrânefle, sæ figuræm ca un numær într°o lungæ procesiune de fiinfle care ne°au precedat, familie virtualæ în care absenflii sunt uneori foarte mulfli. La rândul meu, voi fi cel livrat drept hranæ urmætorului. Mi se vor descrie în detaliu maniile, cusururile øi voi fi orânduit într°un compartiment øi etichetat: o afacere clasatæ. Visul naiv al amantului: sæ°i aducæ la statutul de bruion pe ceilalfli, el fiind versiunea

40

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

desævârøitæ. Dar iubirea nu ræspunde la nofliunea de progres, ultimul nu°i recapituleazæ pe ceilalfli: existæ poveøti de dragoste de tinerefle, care pæreau a fi niøte culmi de perfecfliune în ceea ce priveøte fericirea øi plenitudinea senzorialæ, dupæ care n°a mai fost decât flecærealæ øi mediocritate. Foøtii parteneri pot sæ ne calmeze entuziasmul prin revelaflii urâte, sæ ne sugereze, de exemplu, cæ fiinfla iubitæ reproduce cu noi o iubire deja træitæ: aceleaøi formule, aceleaøi atenflii, aceleaøi îndræzneli. Am umplut un pætræflel care exista înaintea noastræ. Øi mai ræu încæ: sæ afli cæ el sau cæ ea a practicat înaintea ta unele depraværi sublime care îfli sunt refuzate, fostul partener are privirea batjocoritoare a celui care cunoaøte muzica øi pare cæ°fli spune: vei da greø, ca øi mine, dar încearcæ! Am vrea mult sæ°i dovedim cæ s°a înøelat asupra persoanei, cæ n°a øtiut s°o vadæ øi s°o iubeascæ aøa cum meritæ. Pentru cæ cei mai mulfli dintre noi træiesc astæzi în poligamie succesivæ (sau într°o monogamie serialæ), existenfla noastræ amoroasæ ræspunde principiului însumærii. A fost Jean, øi apoi Paul, øi apoi Serge sau Aline, øi Diane, øi Rachel. Øi putem înøira astfel tofli sfinflii din calendar. Unii au acumulat atâtea aventuri în cursul unei existenfle, încât ar putea sæ facæ statistici. În final, simflim pentru aceastæ cohortæ de bærbafli øi de femei pe care i°am îndrægit, ars, rænit, iubit prost, o recunoøtinflæ insondabilæ: ei ne°au fæcut ceea ce suntem øi câte ceva din substanfla lor ræmâne, pânæ la sfârøit, în carnea noastræ.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

41

CAPITOLUL II

DESPRE SEDUCflIE CA TÂRG

42

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

43

„Fiecare scânteiazæ cu o falsæ strælucire în ochii altuia; fiecare e invidiat, în timp ce el însuøi este invidios.“ FONTENELLE „Eram atât de timid, încât gæseam întotdeauna, într°un fel sau altul, mijlocul de a comite tocmai greøeala pe care mæ temeam cel mai mult cæ o voi face.“ NABOKOV, ADEVÆRATA VIAflÆ A LUI SEBASTIAN KNIGHT

1) BEflIA DIVERSITÆflII Ne începem cariera amoroasæ færæ sæ deflinem cheile øi regulile jocului, posedând doar niøte crâmpeie de informaflii, culese de ici øi de colo. Nu stæpânim codurile acestui univers fabulos, øi dacæ din întâmplare le stæpânim într°o zi, ele se schimbæ pe datæ. Numim adolescenflæ acea perioadæ din viaflæ (care continuæ uneori foarte mult) în timpul cæreia simflim cu cea mai mare putere frumuseflea fiinflelor øi nepriceperea noastræ în a ni le apropia. Pentru cel care nu are sufletul alterat de suferinflæ, lumea e fierbinte, este un loc unde se petrec la nesfârøit lucruri vræjite. Nu putem refuza acele chipuri fabuloase care ne sfideazæ: ele existæ pe pæmânt în numær mult mai mare decât voi putea eu vreodatæ sæ am, sæ særut, sæ doresc din ræsputeri. Apa de la izvor depæøeøte setea. Oraøele mari sunt, prin excelenflæ,

44

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

locurile cu densitate umanæ maximæ, care ne sugereazæ o viaflæ mai arzætoare. Iubirea nu este, în marile oraøe, ca la flaræ sau ca în provincie (ori în suburbia nord°americanæ): aici, încetineala cu care se desfæøoaræ zilele, puflinii oameni, intrigile mærunte, în metropole, beløugul de parteneri posibili, ciocnirea poftelor, depæøirea barierelor de clasæ socialæ, domnia enigmaticæ a necunoscuflilor. Adolescenfla este øi incapacitatea de a alege, este vârsta lacomæ, la care impulsul e mai puternic decât rafliunea, la care consideræm cæ fiinflele sunt în mod egal seducætoare, pentru cæ ele întruchipeazæ splendoarea multiplicitæflii. Femeile tinere øi bærbaflii tineri sunt superbi øi pentru cæ se contopesc unii cu alflii: fiecare nu numai cæ nu°i eclipseazæ pe ceilalfli, dar îi face øi mai minunafli. Beflie a nenumæratelor plæceri care plutesc peste orice adunare, aprindere a dorinflelor, provocare permanentæ. Proust vorbeøte undeva, în legæturæ cu fetele în floare de pe o plajæ, „despre acea veleitate de a iubi care ezitæ între toate“, fiecare fatæ fiind, în acelaøi timp, unicæ, dar øi o simplæ nuanflæ într°un grup. Înainte de a iubi o fiinflæ anume, ne bucuræm de diversitatea oamenilor de pe stradæ, din locurile publice. Persoana iubitæ va purta umbra acestei multitudini sacrificate în folosul ei, multitudine pe care va trebui — grea misiune — s°o înlocuiascæ. Misticii calificau drept „explesis“ încântarea esteticæ în fafla manifestærilor divinului. Existæ øi un fior sacru, o stupoare a fiinflelor care se cautæ, se admiræ øi nu se mai saturæ sæ se devoreze din priviri.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

45

2) NU PENTRU TINE Eliberarea moravurilor purta în ea o mare promisiune: aceea a unui festin la îndemâna tuturor. Dar cariera noastræ amoroasæ începe øi prin experienfla refuzului. Uimirea fermecatæ este ræsplætitæ printr°o respingere: privirea cere îmbræfliøæri imperioase, pe care niciun contact nu le confirmæ. Marile cetæfli proclamæ: totul este posibil. Atunci de ce nu mi se întâmplæ nimic sau mi se întâmplæ atât de pufline lucruri? Înainte de orice suferinflæ concretæ, subiectul iubirii dæ dovada invizibilitæflii sale. Într°adevær, într°o lume liberæ, piedicile din calea iubirii sunt foarte numeroase, cæci sunt supuse celei mai stricte subiectivitæfli: vechea societate fixa coduri pentru a împerechea fiinflele, interdicfliile flineau de avere øi de condiflia socialæ. Arta de a face curte însemna øi cunoaøterea unor norme sociale, cinste, bunæ°cuviinflæ, generozitate. De acum înainte, orice mic amænunt se poate întoarce împotriva noastræ sau, dimpotrivæ, ne poate favoriza, vârsta, înælflimea, înfæfliøarea, felul cum ne îmbræcæm, vocea. Înclinafliile øi respingerile sunt cu atât mai puternice cu cât sunt supuse arbitrarului. Cine n°a træit acele schimbæri instantanee de dispoziflie, când se trece de la atracflie la dezgust pentru un detaliu, o expresie a chipului, un fel de a râde? Øi cum existæ iubire la prima vedere, existæ øi uræ la prima vedere, când suntem de o aversiune totalæ faflæ de o persoanæ care nu are decât vina cæ existæ. Spectrul refuzului bântuie ca o otravæ pânæ øi cele mai mærunte sentimente de afecfliune ale noastre. „Væ rugæm sæ nu atingefli“: acest anunfl afiøat în muzee sau în magazine rezumæ øi el o experienflæ crucialæ pentru fiecare dintre noi.

46

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Iubirii i se potriveøte un cuvânt, oricât de îndoielnic ar fi el: iubirea este ca un „târg“. Poate cæ schimbul codificat al partenerilor a precedat dintotdeauna schimbul de bunuri. În acest negofl cu oameni, fiecare are o notæ, care variazæ dupæ zi, dupæ poziflia socialæ, dupæ avere. Cei fericifli târæsc dupæ ei un cortegiu de adoratori, cei nefericifli, o mulflime de nereuøite. Cu excepflia celor favorizafli, care se împæuneazæ cu gloria lor, târgul grafliilor feminine øi masculine este supus unor legi cu atât mai implacabile, cu cât ele sunt tacite øi împærtæøite de tofli. Noi suntem cu toflii parte activæ în acest ræzboi al aparenflelor. A privi atent înseamnæ a evalua øi deci a refuza. Teribil în flærile democratice este faptul cæ refuzul nu poate fi imputat ræutæflii Statului sau legilor Bisericii. Nu pot sæ mæ învinuiesc decât pe mine însumi dacæ n°am fost primit cu braflele deschise. Pot sæ mor de dorinflæ, fiinfla mea ca atare îl lasæ rece pe celælalt. Sentinfla este la fel de definitivæ ca aceea a unui tribunal: nu, mulflumesc, nu tu. V°afli gândit oare cæ mitul prinflului din poveste este un vis masculin øi feminin (aøa cum existæ o dorinflæ de penis la fete øi o dorinflæ de vagin la bæiefli)? Ce pui de om n°a visat în secret sæ scape de platitudinea vieflii lui øi sæ se trezeascæ transfigurat, strælucind de frumusefle? În mod tradiflional, numai bæieflii, menifli primilor paøi, se expuneau riscului vexafliunii, øi pretendentul ridicol a devenit un arhetip în literaturæ. Iatæ cæ acum øi femeile, puternice datoritæ recentei lor libertæfli, pot sæ ia inifliativa øi sæ fie, la rândul lor, respinse, înfruntând riscul de a se împotmoli în aceleaøi stângæcii. Nu mai existæ un Don Juan de când existæ o Don Juanæ, dar existæ mulfli bæiefli pe care aceastæ ræsturnare a rolurilor îi indispune, când de fapt ar trebui sæ°i bucure. Vechea seducflie aducea în scenæ trei personaje:

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

47

comunitatea, convenienflele øi femeia. Dintr°o singuræ miøcare, trebuia s°o liniøteøti pe una, sæ le respecfli pe celelalte øi sæ o cucereøti pe a treia. Sæ spui te iubesc în loc de te vreau, sæ respecfli codurile în vigoare, ca sæ°fli atingi mai bine scopurile. Noua seducflie pune faflæ°n faflæ doi indivizi care îøi pun pielea la bætaie în aceastæ acfliune. Sæ mergi spre celælalt înseamnæ sæ devii obiectul lui, cæci el poate sæ mæ facæ sæ tânjesc dupæ el, øi îfli trebuie mult tact ca sæ spui nu færæ sæ ræneøti. Cum pofli sæ fii bovaric, întreba George Steiner, într°o lume în care toate dorinflele pot fi realizate? Pofli fi, pentru cæ ele nu sunt øi nu vor fi niciodatæ realizate. Societatea noastræ, clamând mereu øi pretutindeni forfla solaræ a voluptæflii, îi penalizeazæ øi mai mult pe cei care sunt excluøi de la ea, pe cei respinøi de la dreptul la plæcere. Insatisfacflia este cu atât mai puternicæ, cu cât hedonismul este impus ca normæ. Se organizeazæ un târg al frustrærii, ca sæ ne vindem din nou farmecele, îndræzneala sub formæ de sfaturi, de îngrijiri, de gadgeturi. Epoca noastræ, „eliberatæ“, face sæ fie øi mai amaræ soarta celor solitari, a celor anodini trimiøi în anonimatul lor atunci când se presupune cæ toatæ lumea gustæ plæcerea. Alison Lurie povesteøte undeva cæ femeile urâte fac dragoste mult mai mult decât ne închipuim, dar cæ ele trebuie sæ suporte printre altele confidenflele amanflilor lor despre nefericirile pe care li le°au provocat femeile frumoase. Iatæ ironia teribilæ a emancipærii: bærbafli øi femei, victime øi totodatæ complici, se persecutæ unii pe ceilalfli în numele tinereflii, al vitalitæflii, al frumuseflii. Tot ceea ce a fost odatæ un instrument de eliberare a devenit acum øi un instrument de aservire.

48

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

DEZILUZIA ØI SURPRIZA „În viaflæ existæ douæ catastrofe“, spunea Bernard Shaw. „Când dorinflele noastre nu sunt satisfæcute øi când ele sunt satisfæcute.“ Oscilæm în permanenflæ între speranflæ øi decepflie, aceasta din urmæ fiind mæritæ de o speranflæ realizatæ. O întreagæ øcoalæ de gândire a pus accentul pe frumuseflea anticipærii în detrimentul realizærii. „Nu°i frumos decât ceea ce nu existæ“, spunea Rousseau, subliniind rolul imaginafliei în întâlnirea amoroasæ (L’Émile, p. 871). „Independent de ceea ce ni se întâmplæ sau nu, numai aøteptarea este magnificæ“, scria, la rândul lui, André Breton. Himera ar înlocui realul øi existenfla ar merge de la visele eroice ale tinereflii pânæ la dezamægirea vârstei adulte. „Cel mai bun lucru în iubire, se pare cæ ar fi spus Clemenceau, ni se întâmplæ atunci când urcæm scara“: viziune sinistræ, care miroase a cameræ închiriatæ, a legæturi ancilare, a întâlniri de la cinci la øapte, fæcute pe furiø. Acestui cliøeu romantic îi putem opune o altæ experienflæ: aceea a fericitei surprize, când evenimentul se dovedeøte a fi mai bogat decât se prevæzuse. Între a°øi visa viafla øi a°øi træi visele existæ un al treilea termen: a træi o viaflæ care ne sufocæ prin bogæflia ei prea mare øi care subliniazæ særæcia viselor noastre. „Numesc beflie a spiritului, spunea Ruysbroek, un mistic flamand din Renaøtere, acea stare în care plæcerea simflitæ depæøeøte posibilitæflile pe care le întrevæzuse dorinfla. De unde øi caracterul fad al rugæciunilor noastre de îndatæ ce dorinflele ne sunt împlinite, adicæ ucise. Orice iubire fierbinte depæøeøte în bogæflie, în fervoare, ceea ce nædæjduiam sæ avem: se produce altceva decât voiam øi suntem literalmente sufocafli. Iluziile pierdute sunt øi poarta deschisæ cætre acest miracol: decepflia minunatæ.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

49

3) O MAØINÆ DE TRIAT Seducflia, ca øi graflia divinæ în calvinism, este o maøinæ de triat. În experienfla cea mai cotidianæ, constat cæ nu sunt întotdeauna dorit de cel pe care°l doresc, iubit de cel pe care°l iubesc, øi abordez acest univers ca pe un potenflial repetent. Sæ sprijini pereflii færæ sæ fii luat în seamæ: expresia e valabilæ øi dincolo de sala de bal sau de petrecere. Unii oameni sprijinæ pereflii o viaflæ întreagæ, alflii sunt adorafli din prima zi øi nu mai prididesc. Minunea de a fi preferafli: o favoare care ne copleøeøte, excluzându°i pe tofli ceilalfli. A plæcea este un lucru la fel de inexplicabil ca a nu plæcea. De ce unele fiinfle nu se mai despart de noi, în timp ce altele nu catadicsesc nici mæcar sæ ne priveascæ? (Sade rezolvase problema în felul lui: orice persoanæ care ne tulburæ ne datoreazæ favorurile sale pe loc, aøa cum øi noi le datoræm celor care ne doresc. Pentru el dorinfla era o datorie, pentru Fourier un dar pe care indivizii plæcufli acceptæ sæ°l ofere celorlalfli oameni.) Succesul unui Michel Houellebecq, cu amestecul lui de umor negru øi de pesimism, se poate explica astfel: el a înfiinflat un fel de internaflionalæ a perdanflilor în iubire, a denunflat minciuna hedonismului, un feudalism printre altele. El a fost vocea celor færæ de voce, aøa cum, înaintea lui, Woody Allen aræta, în primele sale filme, ræzbunarea celor dizgrafliafli împotriva playboy°lor. În dragoste, contrar unei expresii læudæroase, nu pofli „avea pe cine vrei“, ci pe cine pofli sau, mai curând, pe cine te vrea. Când cele douæ situaflii coincid, e o minune. Dar „tot ceea ce este preflios este pe cât de dificil, pe atât de rar“ (Spinoza). Unii se cred atât de irezistibili, convinøi fiind cæ au pe urmele lor cete de

50

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

curtezani, încât interpreteazæ refuzul ca pe o greøealæ de judecatæ øi aproape ca pe o lipsæ de gust. Privifli cluburile øi barurile de noapte: selecflionându°øi clientela pe criterii de notorietate sau de tinerefle, acestea sunt templele bursei trupurilor. Legile concurenflei, pe fondul unei muzici foarte zgomotoase øi al unor râsete afiøate cu ostentaflie, acflioneazæ aici în mod direct. Oamenii merg aici ca sæ vadæ øi ca sæ fie væzufli. Privirile sunt aici verdicte instantanee. În principiu, conteazæ petrecerea, distracflia, agregarea câtorva sute de indivizi legafli între ei prin ritm øi miøcare. Dar barul de noapte disciplineazæ øi modul de întâlnire, fie øi numai prin nivelul sonor care face dificilæ conversaflia. În aceste locuri ale plæcerii, care sunt pentru mulfli locuri de chin øi care se înrudesc cu cabinetele de angajare a forflei de muncæ din marile întreprinderi, întâlneøti prea puflinæ bunævoinflæ. (Aici domneøte spiritul aøa°numitului speed dating, conform cæruia ai øapte minute ca sæ te faci interesant.) Este o lume a artificiului pur, a admirafliei totale øi instantanee: tineretul se dæ în spectacol lui însuøi øi se dedicæ adorærii lucrurilor perisabile. Halucinantæ imagine a unor creaturi pe care le privim cum danseazæ aøa cum priveøti imposibilul. Glorie totalæ a cærnii, încântare absolutæ. Magnificele creaturi se exhibæ în fafla plebei, care le aclamæ øi cer repetarea dansului. Univers care nu datoreazæ nimic inteligenflei sau meritului, ci numai sclipirii amægitoare, dezinvolturii, fandoselii: eøti ceea ce pari a fi øi nimic mai mult. Tofli se amuzæ în mijlocul mulflimilor dionisiace, dar preflul e atât de ridicat, încât pare uneori o pedeapsæ. În acest mare târg de narcisisme, unii sunt supraexpuøi, iar alflii, aflafli în majoritate, alcætuiesc mulflimea care aplaudæ.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

51

În numele dorinflei eliberate, ieøite din închisorile unde o închideau preoflii øi morala, au loc cele mai mari segregaflii. A dori înseamnæ mai întâi a elimina (adversarul), a pune o grilæ pe figuri øi pe trupuri, a le confrunta cu codul frumuseflii stereotipe. Tot talentul indivizilor constæ atunci în a deturna legile acestei selecflii, pentru a gæsi, aøa cum se spune, pantof pe mæsura lor. E un miracol, în cele din urmæ, cæ pânæ øi cei mai puflin favorizafli de naturæ îøi gæsesc perechea øi trec de capcanele acestui zid uriaø care le bareazæ accesul cætre ceilalfli. Mai uimitoare decât atracflia clasicæ pentru frumusefle este atracflia de neînfleles pentru niøte creaturi oarecare. Adeværatul miracol16 este cæ fiinfle ingrate, chiar foarte josnice, bærbafli sau femei, trezesc pasiuni øi iubiri nebuneøti.

4) RÆZBUNAREA CELOR ECLIPSAflI Unele fiinfle au fæcut din seducflie un mod de viaflæ. Incapabile sæ reziste ocaziilor, ele dau întâietate stærii incipiente; aceøtia sunt colecflionarii de începuturi. Ei se înflæcæreazæ pentru necunoscufli pe care°i pæræsesc de îndatæ ce apare un altul. Pentru ei, secvenfla amoroasæ e scurtæ: sfârøitul aproape coincide cu începutul, este un presto îndræcit în care execuflia trebuie sæ urmeze excitærii. Ce este o devoratoare de bærbafli? Sau un fustangiu? Sunt niøte amatori de digresiuni. Fiinflelor ei le preferæ situafliile, præzii îi preferæ vânætoarea, emofliei îi preferæ senzaflia: anumite locuri romanflioase cer în mod imperativ o poveste, cu oricine. O femeie urâtæ, un bærbat gras îi emoflioneazæ: ei nu se uitæ la flacon, important fiind doar øocul noutæflii. Durata, schimbul nu°i intereseazæ, cæci ei îøi aflæ bucuria în contactul 16 Gæsim pe internet site°urile unor consumatori de obezi øi de bætrâni, ale unor gerontofili înverøunafli, care îøi exprimæ pofta pentru trupurile fleøcæite øi fanate. Este o minunatæ orânduire, datoritæ cæreia nimeni nu este læsat în afara jocului!

52

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

realizat pe furiø, în vârtejul întâlnirilor. Dacæ îøi stabilizeazæ relaflia în general înainte de cincizeci de ani, au sentimentul, justificat sau nu, cæ au træit mai bine decât cei mai mulfli dintre semenii lor. Lor le place parfumul iubirii mai mult decât le plac persoanele, sunt niøte pirafli care îøi exhibæ trofeele ca sæ momeascæ alte persoane. Îi protejeazæ nonøalanfla lor calculatæ: niciun afront nu°i descumpæneøte, ei revin mereu la atac. Când îndrægostitul se bâlbâie, seducætorul face pe grozavul: el îøi etaleazæ dexteritatea, aurul øi purpura øi se duce, în mod infailibil, spre flinta sa. (Bærbatul care agaflæ femei pe stradæ este versiunea plebeianæ a seducætorului monden; preferând subtilitæflii grosolænia, el înduræ toate insultele øi dispune de un „text“ rodat, care e mereu acelaøi. Odatæ cu înaintarea în vârstæ, Don Juanul de trotuar øi chefliul cu lifting cad în acelaøi patetism al refletelor cu totul uzate.) Cine nu are aceastæ abilitate træieøte o tristefle a ocaziilor ratate: ceea ce ar fi putut sæ se întâmple nu a avut loc, cuvântul care putea sæ fie rostit nu a fost rostit, gestul care putea sæ fie fæcut nu a fost fæcut. Agæflatul este rudæ cu agresiunea, te adresezi unui necunoscut într°un loc public, øi a aborda a fost mai întâi un termen de piraterie. Îfli place o fiinflæ: cum sæ°i atragi atenflia færæ s°o inoportunezi? O asemenea întrebare poate sæ umple o viaflæ întreagæ. Acum existæ indivizi care te învaflæ arta delicatæ a formulei prin care îl pofli „agæfla“ pe celælalt, a glumei care descrefleøte pânæ øi feflele cele mai arogante. Astæzi, ca øi ieri, dorinfla cere sæ disimulezi: dacæ nu mai spui de la bun început celuilalt te iubesc, nu°i spui nici cæ nu te intereseazæ decât sânii sæi provocatori, fesele sale rotunde. Trebuie sæ procedezi pe ocolite.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

53

Ecuaflie imposibilæ: cu cât sunt mai sedus, cu atât izbutesc mai puflin sæ seduc, pietrificat fiind de o puternicæ inhibiflie. Într°un climat de foarte mare tensiune, ar trebui sæ mæ aræt amuzant, ingenios, formidabil de decontractat. Uimirea absolutæ îmi pecetluieøte buzele, sunt îndobitocit de dorinfla mea de a fi inventiv. A face curte înseamnæ, în primul rând, sæ te ocupi de înfrumuseflarea ta. Chiar øi îndrægostitul cel mai timid a trebuit s°o facæ pe fantele, folosind stratageme care sæ°l facæ sæ paræ sclipitor. Amantul care adoræ a fost mai întâi amantul care, dându°øi aere, a øtiut sæ stræluceascæ, sæ cedeze tentafliei licitafliilor, cu riscul de a cædea în virtuozitate. Dar existæ øi o seducflie a refuzului seducfliei. Existæ strategii ale tæcerii, ale simplitæflii, care captiveazæ mai mult decât pælævrægeala gratuitæ. Dar sæ nu uitæm de personajul aiuritului fermecætor, care cucereøte inimile fæcând tot timpul gafe. Întâlnirea reuøitæ este întâlnirea neaøteptatæ, care se ignoræ pe ea însæøi øi nu°øi propune neapærat un rezultat. Dacæ se întâmplæ ceva, totul seamænæ cu deznodæmântul unei povestiri nepremeditate. Obligaflia de a stræluci este suspendatæ în favoarea unei conversaflii discontinue, care se desfæøoaræ în ritmul ei, pentru cæ nu existæ mizæ. Hazardul divin ne°a întins o mânæ de ajutor: nu ne ræmâne decât s°o apucæm sau s°o uitæm. Nimic mai frumos decât încæpæflânarea a douæ fiinfle care au schimbat o privire într°un autobuz sau un tren, doresc mult sæ se revadæ øi dau un anunfl în ziare (mesajele personale din Libération sunt chintesenfla romanescului contemporan). Strategiile învæluirii de multe ori înfloresc pe ecran: aici fiecare îøi încearcæ øansa pe lângæ un suflet pereche, începând prin a se ascunde øi, la nevoie, triøând în privinfla fotografiilor. Se evitæ astfel groaza pricinuitæ de preliminarii: celor care nu îndræznesc sæ

54

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

abordeze domniøoarele pe stradæ sau sæ°øi declare iubirea unui necunoscut le ræmâne cea de a doua øansæ, øansa ecranului. Uneori ræmânem sceptici în fafla acestor enciclopedii ale inimilor solitare, ce cheamæ în ajutor. Dar în cazul acesta nu existæ intermediari: site°urile pun faflæ în faflæ indivizi maturi dornici sæ facæ asta, care se asociazæ dupæ afinitæflile øi dorinflele lor. Sunt mari centre de triaj care amestecæ mulflimile, în timp ce agenflia matrimonialæ este o micæ garæ de provincie, condusæ de un øef care îøi cunoaøte oamenii. Afemeiaflii îøi înmulflesc aici aventurile, sentimentalii cautæ, tot aici, o legæturæ durabilæ. În fiecare zi, se înnoadæ øi se deznoadæ aici zeci de mii de pacte. Netul este un accelerator formidabil, toate fanteziile, chiar øi cele mai caraghioase, îøi gæsesc aici un loc. Mulfli preferæ vânætoarea øi nu prinderea præzii: îi apucæ amefleala în fafla numeroaselor aventuri posibile øi rætæcesc ca niøte sultani prin acest harem virtual, færæ sæ°øi satisfacæ sau satisfæcându°øi doar rar poftele. Cu atât mai mult cu cât cybernauflii pot sæ se anuleze cu o apæsare de deget, clicând: celælalt este la dispoziflia mea, dupæ cheful meu. În paginile Meetic, Match. com, Netclub, te construieøti pe tine însufli ca pe un partener ideal, îfli netezeøti asperitæflile øi oferi cel mai frumos profil al tæu. În spafliul meniului: îfli târguieøti candidaflii, dar faci parte tu însufli din târg. Cei care protesteazæ împotriva violærii vieflii private se etaleazæ ei înøiøi pe blogurile lor øi se expun în poziflii îndræznefle: voinfla de a fi recunoscufli este mai mare decât prudenfla. De aici øi acele quiproquo°uri savuroase de pe net, pe linia romanelor libertine, în care o soflie îøi urmæreøte soflul øi°i fixeazæ o întâlnire, dându°se drept o misterioasæ necunoscutæ. Informafliile adunate de pe net nu eludeazæ întâlnirea, ci o întârzie øi o pregætesc sub

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

55

cele mai bune auspicii. De îndatæ ce persoanele intræ în contact, se vor aplica aceleaøi legi implacabile. Dacæ nu cumva filtrul ecranului nu duce la fobia contactului. Filosoful øtiinflelor Dominique Lecourt a inventat frumosul neologism de „cybérie“ pentru a°i desemna pe pasionaflii webului care intræ în marea reflea universalæ ca sæ scape de contemporanii lor. Orice timid nutreøte deci douæ vise contradictorii: acela al unui acord imediat între trupuri sau al unei comuniuni instantanee între suflete. Un vis al unei dorinfle færæ ostracizare, în care trupurile ajung la plæcere færæ sæ se cerceteze prea mult: un anumit mod de a „agæfla“ homosexual, back°room°urile, cluburile eøanjiste întruchipeazæ acest comunism al voluptæflii în care nimeni nu°i exclus de la banchetul cærnii. Un vis invers al unei transparenfle a inimilor, al unei consonanfle a spiritelor, care se fereøte de vorbæria de prisos øi îfli permite sæ intri în simbiozæ cu fiinfla aleasæ, dincolo de predicile galante. Niciunul dintre aceste douæ procedee nu poate fi ridicat la rangul de soluflie: fluiditatea schimburilor ræmâne frânatæ de densitatea indivizilor. Vor exista totdeauna bærbafli øi femei în fafla cærora vom ræmâne blocafli, în toate sensurile cuvântului. De aici vine øi faptul de a suspina dupæ securitatea cæminului, unde nu trebuie sæ furnizæm mereu dovezi øi unde scæpæm, în principiu, de o evaluare interminabilæ. Totuøi, chiar øi viafla conjugalæ cea mai banalæ are nevoie de miøcare øi cuplul, întocmai ca nafliunea, dupæ cum spune Renan, presupune un plebiscit în fiecare zi. Nimeni nu°i scutit de datoria de a plæcea, nici dupæ douæzeci de ani de cæsætorie. Nu existæ un dincolo al seducfliei.

56

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

CE NUMIM A CONSIMfiI? Printr°o ciudatæ ræsturnare, la aproape o jumætate de secol dupæ Mai ’68, nofliunea de „consimflire“ a fost lovitæ de suspiciune. Mulfli oameni væd de acum înainte în ea simptomul unei servitufli impuse17 øi vorbesc despre o manipulare generalæ în toate scenariile amoroase. Este o reîntoarcere vicleanæ a vechiului pesimism cultural, care decreteazæ cæ fiinfla umanæ este prea imaturæ pentru a merita libertatea. Or, verbul „a consimfli“ are douæ sensuri: a accepta øi a voi. A spune vreau sau doresc foarte mult asta nu°i acelaøi lucru. Stare de fapt tolerabilæ, de o parte, dorinflæ intensæ, de cealaltæ. Pofli sæ te resemnezi cu o muncæ plætitæ nu prea bine, în lipsæ de ceva mai bun, pentru cæ trebuie sæ mænânci. Asta ne va face sæ spunem cæ muncitorii øi funcflionarii nu consimt sæ°øi asume condiflia? Ba da, øi°o asumæ, dar cu rezerva øi speranfla cæ o vor ameliora într°o zi. Ei spun un da care este poate cæ da care nu anunflæ o eventualæ decepflie sau un refuz ulterior. A introduce îndoiala în orice formæ de aprobare înseamnæ a aræta fiinfla umanæ ca fiind întotdeauna captivæ øi supusæ. Înflelegem care e miza acestei dezbateri: o dublæ concepflie a libertæflii ca suveranitate sau ca „înflelegere a necesitæflii“ (Spinoza). Într°un caz, noi nu suntem niciodatæ liberi, pentru cæ nu suntem niciodatæ atotputernici øi ræmânem sub diferite influenfle când e vorba de deciziile noastre cele mai intime. Relafliile umane ar fi niøte forme mascate ale violenflei. Invers, se poate afirma cæ întotdeauna consimflim dintr°o anumitæ stare de ignorare a propriei noastre dorinfle, dintr°un clarobscur de poftæ øi de reticenflæ, øi cæ voinfla noastræ trebuie sæ facæ unele compromisuri cu adversitatea, pentru a o evita. Nici independenfla absolutæ

17 De exemplu Geneviève Fraisse, în Du Consentement, Le Seuil, 2007, preconizeazæ nesupunerea øi revolta împotriva acceptærii.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

57

øi nici aservirea totalæ nu sunt capabile sæ descrie condiflia umanæ, care presupune posibilitatea, datæ fiecæruia, de a se extrage dintr°un cod, dintr°o origine socialæ, dintr°o naturæ. Øi chiar mai mult, de a comite greøeli øi de a le îndrepta. Dacæ totul este un raport de forflæ în legæturile dintre oameni, atunci totul este constrângere, øi træim într°un infern perpetuu. Dar acest tip de criticæ nu este scutit de o contradicflie internæ: oamenii par sæ fie în lanfluri, cu excepflia celor puflini, care væd clar øi denunflæ mascarada. Oare cum au fæcut ca sæ scape de condiflionarea generalæ? Ne putem întreba dacæ acest exercifliu de luciditate nu este culmea condescendenflei: paternalismului celui care îi decreteazæ sclavi pe unii dintre contemporanii sæi øi totodatæ îi infantilizeazæ i se adaugæ orbirea denunflætorului care se îndoieøte de toate, dar nu øi de îndoiala sa. El crede cæ a pætruns în cotloanele cele mai tainice ale sufletului omenesc, când de fapt n°a fæcut decât sæ punæ pe note propria°i naivitate.

5) POLIflIA DORINflEI Anumite miøcæri feministe, în special în America de Nord, încearcæ, de vreo patruzeci de ani, sæ vadæ o crimæ în faptul de a „agæfla“ sau cel puflin de a°l încadra la categoria crimæ. La birou, ca øi într°o întreprindere, la universitate, se fixeazæ niøte dress codes (li se recomandæ femeilor sæ nu poarte haine transparente sau mulate pe corp), niøte speech codes (orice compliment, orice privire insistentæ, orice comentariu mai intim este væzut ca o

58

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

tentativæ de hærfluire) care imprimæ raportului dintre sexe o anumitæ rigiditate. De unde øi acel cliøeu al filmelor americane: o oalæ sub presiune cât pe ce sæ facæ explozie. Un bærbat øi o femeie, care stau unul lângæ altul din motive profesionale, îøi dau seama cæ sunt atraøi unul de celælalt. Atunci devin øi mai reci unul faflæ de celælalt øi chiar se insultæ, pânæ când o atingere uøoaræ îi împinge spre gestul fatal: se aruncæ cu læcomie unul asupra celuilalt øi se cælæresc gâfâind, înainte de a se îmbræca din nou. Întoarcere a refulatului: iatæ sexualitatea confundatæ cu o crizæ de epilepsie18. Repetatæ pe toate tonurile, aceeaøi scenæ devine ridicolæ øi te face sæ regrefli vechile filme în care se ceda în amor cu eleganflæ. Subînfleles al acestor fragmente narative: sexualitatea este o pulsiune irezistibilæ, pe care trebuie sæ o satisfaci, ca sæ nu te mai gândeøti la ea. Când francezul spune: „Sæ facem dragoste“, englezul din seriale øi din filme spune: „Let us have sex“. Diferenfla nu°i numai semanticæ, ea reflectæ douæ viziuni asupra lumii: aici e vorba de o nevoie presantæ øi animalicæ, precum foamea øi setea, dincolo de un act complex, care dæ loc unei întregi erotici, iubirea care se face øi ne øi face, construcflie subtilæ mai curând decât evacuare organicæ. Pe de o parte bestialitate, pe de altæ parte ceremonie. În facultæflile anglo°saxone, orice convorbire cu un (o) student(æ) trebuie sæ fie sau înregistratæ pe un magnetofon, sau efectuatæ într°o cameræ cu uøa deschisæ. Cea mai micæ apropiere echivocæ poate da loc unei plângeri. Orice relaflie dintre un profesor øi o studentæ, chiar majoræ øi care consimte, se traduce prin concedierea profesorului19. 18 În Le Dahlia noir de Brian De Palma (2006), douæ personaje, pânæ atunci prietene, îøi ating uøor buzele în timpul unei mese, apoi se ridicæ cuprinøi de furie, aruncæ pe jos fafla de masæ cu toatæ veselia øi mâncarea de pe ea øi îøi rup veømintele, ca sæ facæ amor pe masæ. Nebunie eroticæ în versiunea hollywoodianæ a unui potlatch primitiv. La ce bun sæ cumperi o lenjerie bunæ øi scumpæ, dacæ primul neisprævit în cælduri fli°o distruge dintr°o miøcare? 19 Echivalentul iubirii dintre Romeo øi Julieta, astæzi, în flærile de culturæ anglo°saxonæ este iubirea dintre profesori øi studenfli, asupra cæreia apasæ o interdicflie absolutæ. Multe romane stau mærturie pentru acest nou climat, ca, de exemplu, Dizgraflie de scriitorul sud°african J.°M. Coetzee, distins cu Premiul Nobel pentru literaturæ,

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

59

În întreprinderi existæ dreptul de a interveni într°un schimb de replici între persoane dacæ termenii folosifli sunt socotifli scârboøi sau degradanfli, de naturæ sæ provoace o ambianflæ ostilæ. Se recurge la seminarii specializate, la „contracte de iubire“ între funcflionari care doresc sæ se cæsætoreascæ între ei øi se angajeazæ sæ nu dea în judecatæ compania în caz de rupturæ. Ne amintim cæ la începutul anilor ’90 o universitate din Ohio promulgase, færæ succes, o cartæ care reglementa actul intim între studenfli: aceøtia trebuia sæ prevadæ în scris toate etapele, pânæ în cele mai mici amænunte (atingerea sânilor, scoaterea corsajului etc.) øi sæ înregistreze acest program în fafla unui responsabil. Unii, într°o Franflæ ce recunoaøte delictul de hærfluire sexualæ la locul de muncæ, abuzul de putere, ar vrea sæ°l extindæ la toate relafliile interumane øi sæ penalizeze quiproquo°ul, sugestia, insinuarea. Dar, pentru moment, Hexagonul rezistæ la acest climat de maccarthysm moral. Este adeværat cæ brutalitæflile împotriva femeilor cresc pe mæsuræ ce creøte independenfla lor: existæ riscul sæ asistæm la o explozie de violenflæ nemaiîntâlnitæ pânæ acum, ca sæ le pedepsim cæ øi°au ridicat capul. Resentimentul unor bærbafli faflæ de ele se înrudeøte cu furia unui proprietar ce reacflioneazæ la abolirea sclaviei. Progresele eliberærii femeilor merg mânæ în mânæ cu ura faflæ de femeile libere. Ar fi însæ absurd sæ deducem de aici cæ seducflia este pusæ la index: aceasta persistæ, din fericire, øi din însæøi voinfla femeilor. Ea fline øi de marele proces egalitar, de vreme ce ea trebuie sæ înlocuiascæ autoritatea cu convingerea øi dat fiind cæ în loc sæ°l forflezi pe celælalt, trebuie sæ°i obflii precum øi romanele lui Philip Roth. Poetul antilez Derek Walcott, distins øi el cu Premiul Nobel pentru literaturæ (1992), a trebuit sæ°øi retragæ în 2008 candidatura la catedra de poezie a Universitæflii Oxford, în urma unei campanii de scrisori anonime care reluau niøte acuzaflii de hærfluire sexualæ ce i se aduseseræ cu mai bine de douæzeci øi cinci de ani în urmæ. Dar poeta care a obflinut postul în locul lui, Ruth Padel, a trebuit sæ demisioneze, la rândul ei, pentru cæ participase la aceastæ campanie de destabilizare, prezentându°øi scuzele. Universitatea anglo°saxonæ a devenit locul unei noi inchiziflii, care exercitæ dreptul de a privi în viafla privatæ a membrilor sæi øi cere mærturisire, cæinflæ, reeducare. Lumea protestantæ a readaptat în folosul ei anumite instituflii dintre cele mai rele ale catolicismului.

60

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

consimflæmântul. Una dintre studentele mele de la Øtiinfle Politice, o frumoasæ fatæ din Québec de origine japonezæ, îøi exprima în public decepflia pe care i°o provocau bærbaflii nord°americani, paralizafli în elanul lor de o comportare sexualæ corectæ. Ea îøi petrecea vacanflele în Italia, pentru a fi curtatæ pe faflæ de cætre bæiefli, având destulæ încredere în ea pentru a°i refuza pe cei de care voia sæ scape. În timp ce în Statele Unite coexistenfla sexelor pare a fi mereu la limita exploziei, Europa este mai bine protejatæ de acest flagel printr°o culturæ veche a galanteriei. Moøtenitoare poate a „eroticei trubadurilor“ (René Nelli), care flesea între un cavaler øi doamna lui un întreg ritual de juræminte de credinflæ øi de supunere, aceastæ etichetæ are funcflia de a reintroduce manierele aristocratice în sânul nivelærii democratice. Ea nu este numai o propedeuticæ pentru curtoazie, ci ea converteøte dorinfla brutalæ în atenflie øi delicatefle øi o civilizeazæ, pornind de la impuritæflile sale. Ea formeazæ acel gust comun celor douæ sexe pentru conversaflie, pentru schimbul de idei, replica spiritualæ, pentru tot ce dæ comunicærii dintre ele profunzime øi vivacitate. (Spiritul francez, spunea Montesquieu, este arta de a vorbi serios despre lucrurile frivole øi cu uøurætate despre lucrurile serioase.) Ea este plæcerea de a plæcea, de a te juca cu celælalt, de a°l înøela cu aprobarea lui, dacæ nu cumva el este cel care te duce de nas. Chiar dacæ se ard etapele, trebuie respectate formele, trebuie respectatæ, de exemplu, trecerea de la vous la tu, care ræmâne, în multe limbi, un marcator obligatoriu. Statut ambiguu al complimentului: devalorizat în secolul al XVIII°lea, ca fiind o maimuflærealæ de curtean, suspectat de anumite activiste politice din anii ’60, el poate, dacæ°i bine formulat, sæ fie primit ca un omagiu care ne mæreøte stima faflæ de noi

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

61

înøine. Cele mai frumoase complimente sunt cele mai dezinteresate, care vin de la persoane anonime sau de la persoane de acelaøi sex. Sæ refuzi masca, clarobscurul, sæ impui de la bun început limpezimea sufletelor øi a trupurilor înseamnæ a ucide probele fecunde de care are nevoie iubirea la începuturile ei, ca sæ se dezvolte. Tot ceea ce este viclenie øi intrigæ favorizeazæ mai bine cauza sentimentelor decât o tristæ claritate.

6) ÎNFRÂNGEREA FANTASMEI Problemæ fundamentalæ: ne alegem noi cu adeværat partenerii, oare nu suntem noi programafli atunci când credem cæ acflionæm cu toatæ luciditatea? Douæ discursuri aruncæ îndoiala asupra gratuitæflii înclinafliilor noastre: sociologia vede aici confirmarea unei cauzalitæfli de clasæ, psihanaliza simptomul unor tensiuni nerezolvate cu pærinflii20. Dar ne putem analiza opfliunile la infinit, vom sfârøi totdeauna prin a alege, chiar în interiorul unui anumit cadru, o anumitæ persoanæ øi nu o alta, færæ vreo intervenflie din afaræ. Dispunem de o autonomie de decizie în raport cu condiflionærile noastre intime sau sociale. Uneori se întâmplæ chiar sæ ne surprindem pe noi înøine, alegând fiinfle neaøteptate, aflate foarte departe de cultura øi de mediul nostru social. Mai interesantæ decât aceastæ problemæ bizantinæ este cea a predestinærii posterioare: libertatea îøi inventeazæ un determinism dupæ ce faptele au avut loc. Amanflii nu puteau sæ nu se întâlneascæ, ei erau menifli unul altuia înainte chiar de a°øi încruciøa paøii. Hazardul care i°a adus faflæ°n faflæ, într°o anumitæ zi øi la o anumitæ oræ, este reconvertit de ei în fatalitate: nu se 20

Geneticienii adaugæ la alegerea partenerilor øi un alt factori: „semnætura olfactivæ“. În mirosul corporal ar interveni sistemul HLA (complex major de histocompatibilitate), o regiune a genomului esenflialæ pentru sistemul imunitar. Expresia „avoir quelqu’un dans le nez“ ar putea avea un dublu sens: a avea alergie sau a simfli o atracflie irezistibilæ. Nu putem mirosi pe cineva, dar adulmecæm cu delicii fiinfla iubitæ, inspirându°i mirosul cu putere.

62

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

poate concepe ca acest lucru sæ nu fi avut loc. Mai bine orice decât aceastæ oribilæ bænuialæ: dacæ n°ai fi fost tu, ar fi fost un altul sau o alta! Dintre zecile de oameni væzufli, chipul iubit trebuia sæ se impunæ cu precizia ascufliøului unei lame de brici. El, øi nu altul: extaz øi cutremur. Existæ fiinfle atât de tulburate de dorinfla celorlalfli faflæ de ele încât le cedeazæ nu atât din atracflie, cât pentru a ræspunde omagiului care le este adresat. Când îmbætrâneøti, pofli avea gusturi foarte diferite, te pofli aræta mai puflin sensibil la estetica de duzinæ, øi pofli include printre oamenii care te atrag tipurile cele mai diferite: pofli sæ preferi farmecul øi nu frumuseflea, caracterul sexy øi nu blândeflea, anomalia captivantæ øi nu maiestatea posacæ. Iubirea are cultul micilor imperfecfliuni fermecætoare, al defectelor tulburætoare, care impresioneazæ mai mult decât un trup impecabil. Nu trebuie sæ ne cenzuræm predilecfliile, ci sæ le îmbogæflim øi sæ le multiplicæm. Ele ne înrædæcineazæ în real, dar ne øi limiteazæ; iubirea este, de asemenea, înfrângerea fantasmei, a atributelor pur plastice. Ne putem îndrægosti de bærbafli øi de femei care nu erau „genul“ nostru, ne putem lærgi spectrul referinflelor. Iatæ, de exemplu, aceastæ ciudatæ ræsturnare de atitudine: în timp ce europenii, australienii, nord°americanii vor sæ paræ bronzafli øi îøi pun viafla în pericol fæcând abuz de soare, africanii, chinezii, indienii, filipinezii vor sæ°øi albeascæ pielea, cu riscul de a°øi distruge pigmentaflia øi de a°øi expune trupul la stricæciuni ireparabile. Predominare a prejudecæflilor coloniale, pregnanfla modelului american? Nu°i atât de sigur. Mai curând e faptul cæ fiecare parte de lume viseazæ sæ fie o alta, tenurile deschise la culoare vor sæ fie bronzate, cele bronzate vor sæ fie albe. Tot ceea ce se aflæ la polul opus faflæ de opinia dominantæ, tot ceea ce ræstoarnæ ordinea

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

63

generafliilor øi a condifliei sociale trebuie aplaudat: femeia frumoasæ cu bærbatul urât, femeia urâtæ cu bærbatul frumos, tânærul cu femeia coaptæ, domniøoara cu babalâcul, cel særac cu bogætaøa. Nu putem visa cæ s°a terminat cu tirania frumuseflii, dar putem visa la dereglarea ei, la coexistenfla, în acelaøi ochi, a mai multor norme contradictorii. La urma urmei, moda existæ nu pentru a ne impune niøte modele, dar ca sæ ne facæ sæ fim mai siguri pe noi, ca sæ ne spunæ cum sæ ne îmbræcæm øi cum sæ ne machiem. Ea este un factor de liniøtire: înainte de a ne uniformiza, ne scoate din încurcæturæ. Acfliunea de a seduce este øi ea o carieræ, bineînfleles, pentru unii oameni care, pentru a reuøi, nu dispun decât de figura øi de anatomia lor. Øi cine i°ar putea blama pentru asta? Cum sæ°fli faci o meserie din frumuseflea ta, când eøti o burghezæ mæritatæ, se întreba Balzac în Veriøoara Bette21. El preconiza un fericit concurs de împrejuræri, un oraø mare, plin de oameni trândavi øi de milionari, multæ eleganflæ øi multæ inteligenflæ, absenfla totalæ de scrupule øi, mai ales, un sofl complice. Odinioaræ rezervatæ femeilor, aceastæ condiflie este deschisæ bærbaflilor dupæ ce Bel Ami din romanul lui Maupassant urcæ pe toate treptele societæflii datoritæ talentelor sale de seducætor al doamnelor. (În argou, în francezæ, aceøti gigolo sunt numifli castori, de la numele acestui animal care îøi construieøte casa cu coada22). Câte funcflii dobândite în înaltele sfere ale politicii, ale economiei øi ale culturii nu sunt oare datorate atât calitæflilor personale, cât øi „relafliilor de pat“? Chiar deturnatæ spre scopuri flinând de ambiflie, seducflia întrefline între bærbafli øi femei un climat de conivenflæ, ea privilegiazæ legætura între oameni øi nu separarea, atracflia øi nu lipsa de comunicare. În definitiv, 21 22

Balzac, La Cousine Bette, Folio, Galimmard, pp. 172°173. „La queue“ în francezæ („coadæ“) înseamnæ øi „organ sexual masculin“. (N. t.)

64

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

nimic nu°i demodat: nici curtea de modæ veche, nici întâlnirile scurte, nici ræpirile brutale, nici cuceririle instantanee: extremæ sofisticare, cuplatæ cu o extremæ lipsæ de ruøine. Regulile jocului s°au schimbat; dar regulile de altædatæ sunt încæ valabile. Dezorientarea noastræ actualæ se explicæ prin suprapunerea acestor douæ stæri de lucruri. Totul este caduc, totul ræmâne pertinent. Moravurile noastre nu øi°au clædit o casæ nouæ: aceasta seamænæ ciudat de mult cu cealaltæ, chiar dacæ libertinajul pare aici mai afiøat øi circulaflia cuplurilor mai rapidæ. Carambolaj psihologic al omului contemporan, în care coabiteazæ multe obiceiuri øi tradiflii. Dacæ vrem sæ înflelegem obiceiurile actuale din Occident, trebuie sæ înflelegem cæ nu dominæ conceptul de succesiune, ci acela de suprapunere. Ambiflia noastræ este recapitulativæ, modelul nostru este cumulativ, romantic øi totodatæ libertin, altruist øi capricios, curtenitor øi pornografic, o imensæ încæpere cu ecouri unde stau, unele lângæ altele, practicile cele mai obiønuite øi cele mai ciudate. Aøa cum Freud vedea în Roma oraøul palimpsest prin excelenflæ, unde se încalecæ toate secolele, de la Republicæ la Renaøtere, tot astfel sentimentul de iubire ignoræ øi el împærflirile flinând de duratæ øi ne face contemporani cu epoci îndepærtate. Este regimul temporal al afecfliunilor noastre, præjitura cu nenumærate foi, foarte nouæ, dar øi foarte veche, vastæ claviaturæ pasionalæ, pe care o pofli parcurge dupæ plac. Aøteptæm deci în zadar ca aceste contradicflii ale noastre sæ se rezolve în viitor, într°o societate mai bunæ. Ele vor continua sæ existe la nesfârøit, chiar dacæ pot suferi amelioræri parfliale øi înfrumuseflæri punctuale. Trebuie sæ renunflæm sæ mai salvæm sentimentul de el însuøi øi sæ gæsim o ieøire din haosul nostru afectiv.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

65

DESPÆRfiIREA, ARTÆ DE FINEfiE Despærflirea modernæ evocæ perfect procedurile de concediere ale întreprinderilor. Este un moment delicat pentru ambele pærfli, pentru cæ trebuie sæ spargi abcesul færæ sæ flâøneascæ puroiul, sæ „curefli locul“ færæ sæ provoci o tragedie. Celælalt trebuie sæ°øi accepte dizgraflia færæ sæ geamæ øi færæ sæ plângæ. Ce nu facem ca sæ scæpæm de o persoanæ stânjenitoare? Sunt momente în care putem atinge culmi de laøitate, de rea­credinflæ, øi când inventæm tot felul de jalnice viclenii prin care vrem sæ îmblânzim cruzimea faptului. Blândeflea cu care anunflæm vestea nu izbuteøte sæ ascundæ graba de a o vedea plecând cât mai repede. Dacæ protesteazæ, vom øti sæ o facem singura responsabilæ pentru nefericirea ei. O prevenisem totuøi! Faptului de a fi izgonitæ i se adaugæ decæderea suplimentaræ de a fi greøit. Adeværul i se spune brutal în faflæ, întocmai ca atunci când citeøti ultima paginæ a unui roman poliflist øi, în plus, vinovatæ este ea! Culme a neruøinærii: sæ°l concediezi pe celælalt printr°un SMS, ca pe un nimeni! Existæ cazuri, consemnate de cea mai bunæ literaturæ (Constant, Proust), în care despærflirea, în loc sæ punæ capæt iubirii, o declanøeazæ. „Atât de ciudat este bietul nostru suflet, încât îi pæræsim sfâøiafli de durere pe cei alæturi de care stæteam færæ nicio plæcere“ (Adolphe). Partenerul nostru trebuie sæ plece pentru ca, în sfârøit, sæ°l iubim: ruptura trezeøte ceea ce viafla dusæ împreunæ anesteziase, cel absent devine formidabil doar prin faptul cæ nu mai este lângæ noi. Variantæ: sæ nu manifeøti nicio reacflie la anunflul veøtii fatale øi sæ te laøi concediat færæ sæ rosteøti un singur cuvânt. Amantul spera sæ audæ imploræri, rugæminfli, pe când tu ieøi pe uøæ impasibil. Oribilæ bænuialæ: eu îl pæræsesc øi lui puflin îi pasæ, poate cæ, în adâncul sufletului lui, dorea

66

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

asta. Eleganfla în materie de rupturæ: sæ°l laøi pe celælalt sæ ia inifliativa, când de fapt tu i°o luaseøi înainte pe drumul despærflirii. Sæ°l împingi spre rupturæ, ca sæ nu trebuiascæ s°o faci tu. Adeseori, este mai bine sæ fii pæræsit decât sæ pæræseøti, în felul acesta evifli povara remuøcærii. Øi invers, mulfli bærbafli øi femei iau inifliativa rupturii de frica de a nu fi pæræsifli pentru cineva mai tânær. Pentru a preveni catastrofa de a fi pæræsifli, ei o declanøeazæ încæ dinainte, cu toate cæ suferæ îngrozitor. În traiectoria amoroasæ existæ douæ momente: cel în care libertatea doreøte propria sa abolire øi face, cu teamæ øi în convulsii, saltul cætre celælalt, øi cel în care, dezamægitæ, revine la sine ca dintr°o iluzie øi iese din beflie. Vreau sæ°mi regæsesc libertatea înseamnæ atunci: prefer sæ ies din beflie decât sæ fiu prizonierul iubirii, vreau sæ scap de vraja iubirii. Aceastæ dezlegare de vrajæ este, adeseori, o tristæ cucerire øi vedem cum majoritatea fiinflelor abia ieøite dintr°o legæturæ viseazæ la un alt jug minunat care le va aliena. Viseazæ sæ întoarcæ pagina, s°o ia de la capæt cu un altul, sæ repete aceleaøi greøeli, sæ le repete mai bine. A te despærfli de o fiinflæ înseamnæ a renunfla la toate lumile pe care aceasta le întruchipa. Øi când aceastæ fiinflæ a plecat, universurile pe care le inifliase persistæ øi graviteazæ în jurul nostru, ca niøte fantome. În definitiv, a pleca este mai greu decât a începe: ezitæm sæ pæræsim o fiinflæ pe care credem cæ n°o mai iubim, dar care ne asiguræ confortul øi securitatea. Acela sau aceea care ne pæræseøte ne face, uneori, un serviciu, silindu°ne sæ ne luæm viafla în propriile mâini: vai de cuplurile uzate, în care cei doi se agaflæ unul de celælalt, ca douæ tenii, øi care se chircesc pentru cæ n°au avut curajul sæ plece. În Statele Unite, ca øi în Europa, existæ oameni care faciliteazæ divorflul øi care organizeazæ petreceri cu „piesele demontate“,

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

67

înmormânteazæ verigheta într°un sicriu øi dau foc rochiei de mireasæ. Divorflul clasic, cu dramaturgia sa, cu scrisorile sale de acuzare reciprocæ, producea un sentiment de uræ: s°a urmærit dedramatizarea lui, pozitivarea eøecului, deschiderea unei ere noi. Eøti, în sfârøit, liberæ, i se spune sofliei înlæcrimate øi rævæøite de durere, care a fost înlæturatæ pentru o puøtoaicæ mai tânæræ cu zece ani, bucuræ°te! Dar nicio despærflire nu este simplæ øi nu se reduce numai la a întoarce pagina: fiinfle de altædatæ se fac simflite în suflet mult timp dupæ plecarea lor, revin, te bântuie, te trag de mânecæ. Dupæ cincisprezece sau douæzeci de ani, ne putem îndrægosti de oameni întâlnifli în tinerefle øi pe care atunci n°am øtiut sæ°i prefluim. Existæ, în sfârøit, cupluri care continuæ sæ existe prin legæturi spirituale, deøi nu se mai væd. Ruptura este calea pe care iubirea lor a ales°o pentru a se prelungi, færæ sæ fie stânjenitæ de viafla comunæ.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

69

CAPITOLUL III

TE IUBESC: CEDAREA ØI CAPTURA

70

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

71

„A°i spune cuiva: Te iubesc înseamnæ a°i spune: Nu vei muri.“ GABRIEL MARCEL „Existæ oameni care nu s°ar fi îndrægostit niciodatæ dacæ nu ar fi auzit vorbindu°se despre iubire.“ LA ROCHEFOUCAULD „Îi declar unei femei cæ o iubesc… Nu i°am promis oare (…) cæ acest cuvânt va avea semnificaflia pe care i°o vom da noi doi træind împreunæ? Îl vom recrea, øi asta°i o mare operæ. Ne°a aøteptat oare pe noi pentru a avea sensul pe care noi i°l vom da? Øi dacæ planul nostru este sæ°i dæm un sens, înseamnæ cæ noi vom lucra pentru el, øi nu pentru noi, cu alte cuvinte el ne este stæpân.“ BRICE PARRAIN, RECHERCHES SUR LE LANGAGE

Cunoaøtem celebra tiradæ prin care Burghezul gentilom din piesa lui Molière se inifliazæ în arta retoricii, atât de îndrægitæ de Preflioase, øi pe care el o repetæ cu poftæ, învârtind øi iar învârtind cuvintele: „Marchizæ, frumoøii tæi ochi mæ fac sæ mor de iubire“. Chiar inversatæ, propoziflia continuæ sæ aibæ un sens. Galanteria, în calitate de cod al aristocrafliei, cumuleazæ, în aceastæ epocæ, trei defecte esenfliale: obscuritatea, caracterul artificial øi ridicolul. Filosofii, în frunte cu Rousseau, o vor supune tirului criticii øi îi vor impune imperativul autenticitæflii. Omitem totuøi sæ ne imaginæm cæ ea putea fi uneori sinceræ, cu toate exagerærile ei.

72

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Orice limbaj al iubirii este øi el împrumutat, în dublul sens al cuvântului: constrâns øi anterior nouæ. Cuvinte repetate de mii de ori, ca sæ exprime acelaøi sentiment, ceea ce nu înseamnæ cæ sentimentul este fals, ci cæ el utilizeazæ un vehicul colectiv pentru o destinaflie personalæ. Iubirea este mai întâi o rumoare care ne øopteøte la ureche cele mai frumoase promisiuni: o veneræm înainte de a o træi cu adeværat, øi repetæm aceastæ piesæ ani în øir, færæ sæ o înflelegem. Departe de a fi un sentiment spontan, ea ne este inculcatæ, ca un cod, de cætre familie øi societate. Încæ de la cea mai micæ vârstæ, dispunem de un stoc de cuvinte blânde, pe care le aplicæm celor apropiafli nouæ, animalelor domestice, copiilor mici. Sunt expresii rizibile, emoflionante, care ne preexistæ øi în care se întrepætrund iubirea øi automatismul: „sufletul meu“, „îngerul meu“, „dragul meu“ — nu°i nici tu, nici eu, e toatæ lumea øi oricine. Adeseori iubim în acelaøi fel fiinfle diferite, jucând cu fiecare un scenariu aproape identic. Te iubesc: lucrul cel mai intim, pradæ celui mai anonim, prima oaræ rostit ca repetare a unei strævechi litanii. Ar trebui create cuvinte unice, care sæ nu aibæ o valoare decât în clipa în care eu le spun øi care apoi se dezintegreazæ. Drumul pe care°l inventez cu fiinfla iubitæ trebuie sæ°l inventez pornind de la cæræri bætute de alte milioane de oameni înaintea mea.

1) IMPOSIBILA COINCIDENflÆ „Te iubesc“ poate sæ fie auzit ca o rugæciune, un contract, un ordin, o datorie. Aceastæ formulæ care°mi arde buzele este mai întâi o recunoaøtere a unei rætæciri. Celebrez înflæcærarea pe care celælalt o trezeøte în mine øi protestez

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

73

împotriva dezordinii în care mæ cufundæ. Prin însæøi prezenfla sa, un stræin mi°a rupt viafla în douæ, øi aø vrea sæ mæ întorc la mine, færæ sæ°l pierd. Ciocnirea amoroasæ este irupflia unei verticalitæfli în calmul monoton al existenflei; ea este durere øi plæcere, vijelie øi întoarcere la izvoare, arsuræ øi parfum. Cum sæ°l îmblânzesc pe acest altul care mæ amefleøte, mæ fulgeræ, din înaltul sæu? Printr°o mærturisire, care va fi totodatæ o implorare øi o interogaflie. Sub beflia cuvintelor te iubesc se ascunde dorinfla de a°l prinde în capcanæ pe celælalt, pentru a°l constrânge sæ°mi ræspundæ. În timp ce°mi mærturisesc tulburarea, îi pun o întrebare: Dar tu mæ iubeøti? Dacæ printr°un miracol îmi ræspunde cæ da, în sufletul meu coboaræ liniøtea øi intru în starea de jubilaflie pe care fli°o dæ reciprocitatea. Te iubesc este un sincronizator: el ajusteazæ diferenfla de timp dintre amanfli øi îi instaleazæ în acelaøi fus orar. El face din Tine øi Mine niøte contemporani. El este øi paøaportul pe care°l întindem celuilalt pentru a intra pe teritoriul sæu, echivalentul unui permis pe care el ni°l dæ pentru a pætrunde în universul sæu. Dar misterul rezistæ deflorærii: totul este spus, nimic nu s°a sævârøit. Dupæ ce s°a proferat sentinfla fatalæ, amanflii trebuie sæ°øi modeleze în funcflie de ea existenfla øi sæ se arate demni de ea. Este greu sæ se dezicæ, sæ se întoarcæ înapoi. Suntem cu atât mai angajafli, cu cât cuvintele te iubesc nu tolereazæ adverbul: nici cuvântul puflin, nici cuvântul mult. „Te iubesc“ este prin el însuøi un absolut care tranøeazæ øi dominæ totul. Te voi iubi întotdeauna: formula îl angajeazæ pe cel care o rosteøte în momentul în care o rosteøte. Acest întotdeauna este un alt timp situat în timpul obiønuit: acflionez ca øi cum te voi iubi pe vecie, chiar dacæ nu stæ în puterea mea sæ controlez cum variazæ sentimentele noastre.

74

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Bærbatul vieflii mele, femeia vieflii mele: dar este o viaflæ printre multiplele care ne sunt destinate øi pe care le traversæm în decursul unei existenfle. Juræmântul fline de încredere øi de pariu: særind peste îndoialæ øi teamæ, el postuleazæ cæ lumea este un loc în care pofli sæ te dezvolfli împreunæ øi sæ ræspunzi de sine însufli. Dar conjurând hazardul, el îi plaseazæ pe amanfli în aceeaøi insecuritate øi îi transformæ în ucigaøi care s°ar putea omorî unul pe celælalt. Mærturisindu°mi tulburarea, cad sub puterea unui despot pe cât de capricios, pe atât de fermecætor, care mæ poate trimite de pe o zi, pe alta în abisul din care m°a scos. Am intrat într°un univers unde riscurile sunt mari øi unde catastrofa poate sæ fli se întâmple în orice clipæ. Celælalt nu mæ mai cheamæ? Mæ cred pierdut. Sunt liniøtit? Iatæ cæ mæ concediazæ, pur øi simplu. Scriitorul italian Erri De Luca povesteøte cæ, pe când era student la universitate, s°a îmbolnævit. Tremurând de febræ, a fost vizitat de iubita lui, care l°a încælzit øi a fæcut cu el dragoste într°un fel atât de minunat, încât lui i s°a pærut cæ a atins veønicia. Apoi, foarte calm, ea i°a spus cæ se vor despærfli. Nu era o apoteozæ, ci un adio. Evidenfla gramaticalæ este înøelætoare; ræmân în fafla celui iubit ca un serv în fafla seniorului, care îøi pæstreazæ statura impunætoare pe care voisem sæ i°o anihilez. Contractul de servitute reciprocæ, pe care voisem sæ°l instaurez, eøueazæ, ræmân separat de el, deøi sunt în prezenfla sa. Doream sæ°l încarcerez în celula auritæ a pasiunii noastre. Øi iatæ cæ el mæ face prizonier. Captivul a devenit temnicerul meu. Eu nu°mi mai aparflin de când am încercat sæ mi°l apropriez. De unde øi nevoia de a reitera mærturisirea, încæ øi încæ, la nesfârøit. Repetiflia este conjuratorie øi reparatoare. Liniøtea sufleteascæ dureazæ

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

75

puflin, juræmintele cele mai frumoase se veøtejesc dupæ câteva zile øi trebuie repetate pânæ la dezgust.

BÆRBAfiI/FEMEI: DERUTA CLIØEELOR Femeile sunt frivole, blânde, sentimentale, perfide, generoase, lubrice, bærbaflii sunt laøi, egoiøti, afemeiafli, brutali, infideli. De altfel, nu mai existæ bærbafli, ei au demisionat cu toflii, sunt iresponsabili. Niciodatæ nu a existat o asemenea inflaflie de cliøee ale unui sex despre celælalt, fiecare reproøându°i celui de sex opus cæ a fæcut o miøcare, cæ øi°a trædat stereotipul, færæ ca prin asta sæ°l anuleze. Femeile îi învinuiesc pe bærbafli cæ au devenit ceea ce ele voiau ca ei sæ devinæ, bærbaflii le învinuiesc pe femei cæ au schimbat totul, ræmânând în acelaøi timp aceleaøi. Odinioaræ, femeile erau menite cæminului øi ordinii sentimentului, bærbaflii spafliului public øi cuceririi; femeile flineau de naturæ, bærbaflii de culturæ. De acum înainte, fiecare sex înflelege sæ°øi asume sarcinile rezervate celuilalt: mamele lucreazæ, conduc, studiazæ, taflii se ocupæ de copii øi, în principiu, îøi asumæ o parte din treburile casei. Oare exceleazæ ei în aceste activitæfli? Li se reproøeazæ cæ n°au autoritate øi o anumitæ flinutæ. Oare sofliile lor reuøesc în profesie? Sunt învinuite cæ îøi neglijeazæ copiii. Este blestemul libertæflilor dobândite: lupta este exaltantæ, dar victoria dezamægeøte, izoleazæ, ne confruntæ cu obligaflii nemæsurate. Autonomia câøtigatæ de femei n°a eliminat vechile lor responsabilitæfli øi se traduce printr°un surplus de muncæ. În ceea ce°i priveøte pe bærbafli, pierderea supremafliei lor nu i°a fæcut sæ°øi pæræseascæ funcfliile care le aparflineau dintotdeauna. Atât unii, cât øi ceilalfli se gæsesc într°o zonæ de incertitudine, în care trebuie sæ°øi bricoleze noi modele, pornind de la cele vechi. Nu se mai înfleleg între

76

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

ei øi nu sunt niciodatæ acolo unde se aøteaptæ sæ fie. Acest bruiaj explicæ nostalgia unor femei pentru clasicul bærbat macho, pe care°l detestau odinioaræ, în timp ce bærbaflii se miræ cæ au alæturi femei atât de eliberate de constrângeri øi, totodatæ, atât de tradiflionale. Destinul emancipærii este sæ facæ din noi fiinfle deconcertante, care plutesc între mai multe roluri øi care sunt, înainte de toate, constrânse a se construi ca indivizi liberi, responsabili de actele lor. Celælalt mæ înnebuneøte când iese afaræ din locul lui øi nu ræmâne în nicio slujbæ în mod permanent. În aceastæ privinflæ, a cæuta „bærbafli adeværafli“ øi „femei adeværate“ înseamnæ a cæuta securitatea unui arhetip, a încerca sæ stæpâneøti un vertij. Feminitatea nu se mai declinæ dupæ modelul mamei, femeii intelectuale, muzei sau cocotei, dupæ cum nici masculinitatea nu se regæseøte numai sub træsæturile caracteristice øefului, patronului, tatælui de familie. De unde øi aceeaøi nostalgie a claritæflii: spune°mi cine eøti ca sæ øtiu cine sunt. Cele douæ sexe regretæ simplitatea care reglementa altædatæ liniile de demarcaflie dintre ele: ar vrea sæ punæ capæt indeciziei, sæ°l închidæ pe celælalt într°o definiflie. Ele suferæ cæ træiesc în era lucrurilor imprecise. Dacæ existæ o crizæ de identitate, ea le este comunæ amândurora. Anatomia nu mai este deci un destin, chiar dacæ ea îøi pæstreazæ prerogativele: un bærbat nu va putea niciodatæ sæ procreeze sau sæ simtæ orgasmul ca o femeie, dupæ cum nicio femeie nu poate sæ cunoascæ plæcerile erecfliei. Dacæ fiecare gen îl reinventeazæ pe celælalt, nu existæ confuzie øi nici apropiere, ci doar o continuæ pâlpâire. Nofliunile pe care ei le implicæ persistæ færæ ca noi sæ cunoaøtem sensul lor exact. Generalitæflile asupra femeilor øi asupra bærbaflilor au o pertinenflæ limitatæ, færæ sæ fie totuøi adeværate. Tot ceea ce se spune despre femei, øi anume cæ sunt tandre øi

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

77

sensibile, se poate spune cu aceeaøi îndreptæflire øi despre bærbafli: regula nu este aici decât suma excepfliilor. Un anumit numær de virtufli øi de defecte se împart în mod egal între cei doi, ca un patrimoniu ce a devenit, în sfârøit, comun. Cæ iubirea nu se træieøte în acelaøi fel de bærbat øi de femeie este o evidenflæ: dar asta înseamnæ cæ existæ cel puflin douæ feluri de a træi iubirea, oricare ar fi persoana iubitæ, bærbat sau femeie. Nu°i nevoie ca femeia sæ renunfle la feminitatea ei øi nici ca bærbatul sæ renunfle la masculinitatea lui: atât unul, cât øi celælalt, cel puflin în flærile democratice, sunt liberi sæ se inventeze ca persoane, chiar dacæ e mai uøor, chiar øi azi, sæ fii bærbat, în societatea noastræ. De ce sæ vrei cu atâta putere un cæmin identitar ca sæ°fli reprimi aceastæ angoasæ? În numele atotputerniciei individului, o utopie postsexualæ, încurajatæ de chirurgie øi de chimie, ar vrea sæ øteargæ diviziunile moøtenite de la naturæ. Sub vorbæria filosoficæ, nu°i greu sæ renaøti vechea suspiciune religioasæ faflæ de trup øi de sex øi visul angelic care stræbate creøtinismul: „Dupæ înviere, bærbaflii nu°øi vor mai lua femeie øi nici femeile bærbat, øi tofli vor fi ca îngerii în ceruri, (Matei, XII: 30). E bine totuøi ca omenirea sæ se împartæ în douæ pærfli: aceastæ bipolaritate duce la o bogæflie omeneascæ nesperatæ. Este øi mai bine ca fiecare persoanæ sæ°øi confirme øi totodatæ sæ°øi nege genul øi sæ acflioneze altfel decât ne°am putea aøtepta, judecând dupæ sex. Bærbaflii øi femeile nu vorbesc întotdeauna aceeaøi limbæ. Esenflial este ca ei sæ continue sæ converseze, cu toate malentendu°urile øi contrasensurile, færæ sæ recurgæ la un esperanto simplificator. E nevoie de cel puflin douæ sexe pentru ca fiecare sæ viseze sæ fie celælalt. Într°o viaflæ viitoare, vreau sæ renasc femeie.

78

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

2) REINVENTEAZÆ°MÆ Teribilæ enigmæ a acestui ordin: iubeøte°fli aproapele ca pe tine însufli. Absurditate logicæ în aparenflæ: sau te iubeøti pe tine însufli în detrimentul altuia sau îl iubeøti pe celælalt în detrimentul tæu. Ar trebui deci sæ te adori pe tine la nebunie ca sæ°fli deschizi inima cætre semenul tæu! Nu°i vorba totuøi de o succesiune, ci mai curând de o coincidenflæ. Mæ iubesc pentru cæ alflii mæ iubesc øi îmi spun cine sunt eu. Am nevoie de privirea lor binevoitoare, de urechea lor atentæ23. Ei mæ confirmæ în fiinfla mea, prefluirea lor are o putere germinativæ. A te iubi pe tine însufli înseamnæ a recunoaøte o sciziune. Aristotel distingea un egoism util de un egoism meschin. Descoperire fundamentalæ: pentru a te preflui trebuie sæ fii împærflit. „Calul nu este în dezacord cu el însuøi, deci nu este prieten cu el însuøi.“ Numai omul poate sæ devinæ duømanul lui însuøi øi, pânæ la urmæ, sæ vrea sæ se distrugæ. Fiecare are nevoie de prezenfla celorlalfli ca sæ ia distanflæ. Creøtinismul apæræ øi el ideea unui eu dublu: monden øi divin, superficial øi profund, fals øi adeværat. Între mine øi mine însumi se strecoaræ umbra uriaøæ a lui Dumnezeu, pe care trebuie sæ°l primim îndepærtând tot ce°i efemer: moarte dætætoare de viaflæ øi viaflæ dætætoare de moarte, va spune François de Sales. Eul este vrednic de uræ, dupæ cum spune Pascal, pentru cæ el reprezintæ o piedicæ, prin grosimea lui, pusæ fiinflei care este în noi, mai mare decât noi. A°fli iubi aproapele ca pe tine însufli înseamnæ a iubi în el acea parte de eternitate pe care o împærtæøim împreunæ øi care este semnul comunei øi posibilei noastre mântuiri. Rousseau va distinge între buna iubire de sine, 23 Alain de Botton, Petite Philosophie de l’amour, o delicioasæ poveste a legæturii sale cu o oarecare Chloé: „Nu træim din plin dacæ cineva nu ne iubeøte (…). Cine sunt, dacæ ceilalfli nu°mi suflæ ræspunsul? (Denoël, Empreintes, 1994 pentru trad. fr., pp. 168, 172).

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

79

singura garanflie a adeværului, øi ræul amor propriu, stricat de societate. Ce sæ reflinem din aceste tradiflii? Cæ trebuie sæ începem prin a ne stima pe noi înøine ca sæ uitæm de noi øi sæ facem loc altora. Este deci important sæ te cunoøti de tânær øi sæ nu te mai gândeøti la asta. Sæ devii ceea ce eøti, spunea Nietzsche. Dar sæ devii øi ceea ce nu eøti, eventual mai bun. Secolul Luminilor miza pe perfectibilitatea fiinflei umane: noi nu suntem în întregime ceea ce suntem, existæ în noi rezerve de inteligenflæ, de bunætate, de curaj pe care nici nu le bænuim. Astfel ne naøtem cel puflin de douæ ori: când creæm, pornind de la eul primit, un eu eliberat øi când trecem de la omul vechi la omul nou. Psihanaliza are o utilitate, øi anume aceea de a°l reconcilia pe fiecare om cu nefericita sa stare nevroticæ, pentru a se accepta cum este. A face pace cu sine însuøi: iatæ o expresie înøelætoare, cæci nu°i vorba, în general, de a pune capæt unui ræzboi sælbatic, ci unui conflict care ne inhibæ øi ne aruncæ mereu pe acelaøi fægaø. Cel care, spunea Freud, este lipsit de narcisism, este lipsit de putere øi nu poate inspira încredere: existæ deci un narcisism bun, care ne îngæduie sæ fim prietenul nostru, fiind prietenul altora, dupæ cum este øi un al doilea, care trædeazæ o îndoialæ fundamentalæ în ceea ce priveøte valoarea noastræ, chiar dacæ frontiera dintre cele douæ este foarte îngustæ. Sæ luæm fraza lui Simone Weil: a iubi un stræin ca pe tine însufli implicæ øi ideea de a te iubi pe tine ca pe un stræin. Balansare perfectæ, dar inexactæ: a te iubi ca pe un altul ar însemna sæ°fli acorzi prea multæ importanflæ, sæ te uifli cu o privire prea amicalæ cætre acest fascinant stræin care sunt eu însumi. Trebuie sæ te îndepærtezi de tine pentru a te desprinde mai bine de tot ce te încurcæ øi sæ te apropii de

80

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

ceea ce este departe. Când eøti plin de tine însufli, nu pofli face loc altora. Chiar øi cel care se descarcæ zi øi noapte ræmâne fixat de el însuøi printr°o sclavie tiranicæ. Vanitatea are nenumærate fefle øi autoflagelarea este una dintre cele mai elaborate. De unde øi tristeflea de a nu fi decât pentru tine, condamnat sæ°fli hærfluieøti peste tot propria imagine (succesul radioului, al televiziunii: sunt obiecte creatoare de pseudoalflii, care ne vorbesc færæ interlocutori øi ne privesc færæ sæ ne vadæ). A te îndrægosti înseamnæ a da relief lucrurilor, a te întruchipa din nou în grosimea lumii øi a o descoperi mai bogatæ øi mai densæ decât bænuiam. Iubirea ne ræscumpæræ de pæcatul de a exista: când eøueazæ, ne copleøeøte cu gratuitatea acestei viefli, singur, mæ simt gol øi totodatæ saturat: dacæ nu sunt decât eu, eu sunt în plus. În momentul abominabil al rupturii, acest eu, pe care dorisem sæ°l pun între paranteze, se întoarce ca un bumerang, ca un pachet de griji inutile. Iatæ°mæ din nou împoværat cu o greutate moartæ: sæ mæ scol, sæ mæ spæl, sæ mæ hrænesc, sæ suport absurditatea monologului meu interior, sæ°mi omor timpul, sæ rætæcesc ca un suflet nefericit. Acest gol este un preaplin. „Marile, implacabilele pasiuni amoroase sunt toate legate de faptul cæ o fiinflæ îøi vede eul cel mai secret spionându°l din ochii celuilalt“ (Robert Musil). Dar secretul acestui eu este cæ el e fæurit în întregime de celælalt, de starea de exaltare în care ne°a adus: plæcerea nemaipomenitæ de a fi iubit, adicæ salvat din timpul vieflii. Iubirea are o putere germinativæ, ea face sæ se deschidæ ceva ce nu existæ decât în stare latentæ; ea ne elibereazæ de ego°ul repetitiv øi særac care constituie fondul nostru personal. Ne dæ, în schimb, înapoi un altul multiplicat øi vesel, care ne face puternici, capabili de lucruri mari.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

81

CELE DOUÆ PUDORI Existæ o pudoare naturalæ care se ascunde de priviri, o alta, care înfloreøte în sânul furiei erotice, când nu izbutim sæ°l avem pe cel sau pe cea care se abandoneazæ. Un trup se învaflæ aøa cum se învaflæ o limbæ stræinæ: unii sunt niøte poliglofli spontani, alflii ræmân pe veci la o bâlbâialæ. Dar trupul celui iubit ræmâne un continent întunecat: felul în care ni se oferæ spune mult despre ceea ce ascunde. Pânæ în adâncul rætæcirii mele, îi simt inviolabilitatea. Reticenfla persistæ în miezul lubricitæflii. Obscen nu este ceea ce este arætat, ci ceea ce nu va putea fi niciodatæ væzut øi posedat, alianfla dintre indecenflæ øi absenflæ. Nuditatea este mai întâi o încercare a fragilitæflii, øi doar în al doilea rând una a tulburærii erotice. A te dezbræca înseamnæ a te face vulnerabil, a te expune loviturilor, bætæilor de joc. Ca sæ declanøezi tulburarea eroticæ nu°i de ajuns sæ scofli hainele de pe tine, ci e nevoie de o graflie, de o artæ care nu le sunt date tuturor. Cele mai simple gesturi sunt øi cele mai complexe øi anumite striptease°uri ascund trupul mai bine decât niøte armuri. Nuditatea este o creaflie; ea se naøte încet, din schimbul de mângâieri, când un trup se deschide sub degetele tale, întocmai ca acele hârtii japoneze aruncate în apæ, care se transformæ într°un buchet de flori. Omagiul pe care celælalt îl aduce pærflilor mele intime este un mod de a le înnobila. Tandra sælbæticie cu care el mæ trateazæ face sæ flâøneascæ din banalul meu trup un trup de luminæ. Renasc din mine însumi, tot ce era banal devine magnific øi arzætor. Pudoarea nu este reflinerea care precede amorul, ci spasmul care închide ciclul, forma ultimæ de separare. Pe culmile voluptæflii, coincidenfla nu are loc, „ce este ascuns nu se dezvæluie, întunericul nu se risipeøte“ (Émmanuel

82

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Levinas), comuniunea eøueazæ24. Ce poate fi mai tulburætor decât ræsfrângerea plæcerii pe chipul iubit, când acesta stræluceøte pe culmile extazului? Atunci atingem cu degetul absolutul, care se întruchipeazæ în aceste træsæturi convulsionate, întocmai ca acei mistici care întrevæd, timp de o clipæ, chipul divinitæflii øi ræmân stræfulgerafli. Împerecherea reînvie virginitatea amanflilor. Prin acest cuvânt nu trebuie sæ înflelegem himenul fetelor, obiect al unor macabre speculaflii, ci calitatea celui sau a celei care renaøte din mângâierile mele, reîncepute la nesfârøit. Zadarnic îmi duc mâna spre aceastæ persoanæ, ca sæ°mi satisfac læcomia, ea ræmâne în afara posesiunii mele, flâønind mereu nouæ din îmbræfliøærile noastre. Am ræmas pe malul celuilalt, etern stræin, precum Moise în pragul Pæmântului Fægæduinflei.

3) FORMULA TÂRFÆ Existæ indivizi care nu s°au îndoit niciodatæ, încæ din prima lor oræ de viaflæ, cæ sunt adulafli, aøteptafli25. Este o certitudine care învæluie întreaga persoanæ într°o strælucire øi°i conferæ garanflia cæ este aleasæ. Viafla se însærcineazæ adeseori sæ°i pedepseascæ pe aceøti copii ræsfæflafli, corecflie cu atât mai crudæ cu cât ei se cred invincibili. Puflini dintre noi se bucuræ de o asemenea siguranflæ. Iubirea produce un nou cogito: mæ iubeøti, deci sunt (Clément Rosset), te iubesc, deci suntem. Dar fiinfla pe care ne°o conferæ celælalt iubindu°ne nu este decât un poate. Formula te iubesc poate sæ devinæ, într°adevær, un 24

Émnanuel Levinas, Totalité et Infini, 1990, Livre de Poche, p. 289. Cf. Freud: „Când ai fost întotdeauna copilul preferat al mamei tale, pæstrezi întreaga viaflæ acel sentiment de cuceritor, acea siguranflæ a succesului care, în realitate, doar rareori nu°l aduce“. 25

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

83

paspartu care fluidizeazæ schimburile cotidiene, întocmai ca în acele filme hollywoodiene în care dragostea se revarsæ între pærinfli, copii øi amanfli. Protagoniøtii nu mai au nume, ei îøi spun cu toflii my love, my darling, chiar øi atunci când se insultæ. Existæ un Te iubesc de o clipæ, emis sub impulsul emofliei øi a cærui validitate nu depæøeøte spasmul plæcerii, un Te iubesc anonim, care nu i se adreseazæ nimænui anume, un Te iubesc agresiv, aruncat ca un pachet de rufe murdare, un Te iubesc placebo, care°i face bine celui care°l aude øi nu°i face ræu celui care°l spune, un Te iubesc ce imploræ, care este o cerere de a fi luat în posesie totalæ, un Te iubesc narcisiac, care spune doar: eu mæ ador pe mine prin tine, cel al cântæreflului care se adreseazæ mulflimii. Idolatria acestei mulflimi faflæ de el este ca un orgasm intens. Øi sæ nu uitæm de proclamafliile înflæcærate, urmate de lungi perioade de tæcere, astfel încât destinatarul oscileazæ între jubilaflie øi panicæ, bænuieøte nu indiferenfla unor necunoscufli, ci ræceala celor apropiafli sau, mai curând, cældura lor intermitentæ. Credem cæ°i strângem la pieptul nostru øi, de fapt, strângem o absenflæ. Ne îndoim, pe drept cuvânt, de juræmintele rostite în momentul când facem dragoste, ca øi cum a face dragoste te°ar împiedica sæ vorbeøti despre ea: limba divagheazæ când carnea exultæ, øi promite orice. Dar øi contrariul este adeværat: în tumultul simflurilor, timidul poate sæ°øi strecoare declaraflia de dragoste færæ teamæ de ridicol. Te iubesc: formulæ târfæ prin excelenflæ, ceea ce nu înseamnæ cæ e falsæ, ci doar cæ este indecidabilæ. E secretul cel mai arzætor, e refrenul cel mai des rostit. Nu aflæm nimic de la cel pe care°l adoræm, în afaræ de ceea ce este esenflial: cæ încæ ne mai iubeøte. Este singura øtiinflæ pe care el fli°o poate dærui øi care reprezintæ alegerea dintre

84

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

viaflæ øi moarte. În acest sens, orice fiinflæ iubitæ este fatalæ prin natura ei: ea øi nicio alta, nu vor fi multe, numai ea va avea, pânæ la ultima noastræ suflare, figura destinului nostru, chiar dacæ ne°a pæræsit.

4) PORTRETUL PORUMBEILOR RÆZBUNÆTORI Declaraflia de iubire este øi un cec în alb pe care ardem de neræbdare sæ°l încasæm: darul minunat se transformæ în datorie, vrei sæ°fli vezi banii înapoi. Eu te iubesc: tu îmi datorezi afecfliunea ta, dacæ se poate însutit. Iubirea trece în limbaj sub forma unui negofl: se deschide un cont în raport cu care rolurile de creditor øi de debitor se schimbæ între ele în permanenflæ. Dacæ unul dintre cei doi, fæcându°øi bilanflul, se crede înøelat, echilibrul este rupt. A iubi înseamnæ, mai întâi, sæ sustragi o fiinflæ comunitæflii umane, sæ goleøti lumea øi sæ nu øtii nimic din ceea ce nu este el. Dar acest sacrificiu cere o rambursare øi, dacæ se poate, cu dobândæ. Alesul trebuie sæ°mi dovedeascæ zilnic cæ am avut dreptate când l°am ridicat pe un piedestal øi când i°am disprefluit pe alfli eventuali curtezani. La începutul secolului al XVIII°lea, moraliøtii englezi fac o descoperire capitalæ: dezvoltarea afecfliunii în sânul familiei este însoflitæ de o înmulflire a conflictelor øi de o intensitate crescândæ a urii26. Sæ vezi doi porumbei, altædatæ languroøi, transformându°se în ræzboinici furibunzi, luându°se de gât la un proces de divorfl este una dintre lecfliile cele mai tulburætoare ale naturii umane. Oare cum au trecut de la entuziasm la aversiune? În viafla comunæ se suprapun în permanenflæ douæ temporalitæfli: 26 Wilhem P.J. Gauger, Geschleschter, Liebe und Ehe in der Auflassung von Londoner Zeitsschriften um 1700, tezæ, Berlin, 1965, pp. 300 øi urm. (Citat in Niklas Luhmann, Amour comme passion, Aubier, 1990 pentru traducerea francezæ, pp. 196°197.)

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

85

aceea a evenimentelor træite împreunæ, fericite sau dificile, øi aceea, nemiloasæ, a lipsurilor care se înscriu în coloana debitului. Memorie dinamicæ a anilor frumoøi, memorie nefericitæ a doleanflelor. Amanflii se comportæ uneori ca niøte cæmætari care îøi împrumutæ sufletul pe credit øi capitalizeazæ færæ milæ greøelile. Sæ°l faci pe celælalt sæ plæteascæ: expresia trebuie înfleleasæ ad litteram. Banii cerufli în compensaflie trebuie sæ repare narcisismul celui care se simte înøelat, a consimflit sæ facæ prea multe sacrificii øi acum cere datoriile restante. Lada cu reproøuri se deschide larg: m°am læsat pæcælit, fli°am dæruit cei mai frumoøi ani ai mei. Într°o epocæ ce izgoneøte banul din domeniul amoros, cererile de bani revin, cu atât mai mult cu cât ele trebuie sæ mai uøureze durerile morale. Astfel, contractul prenupflial, folosit dincolo de Ocean între oamenii bogafli, are cel puflin meritul de a clarifica lucrurile: fixându°se înainte de cæsætorie suma totalæ a indemnitæflilor pe care cel mai bogat le va da partenerului sæu în caz de despærflire, se evitæ amestecul ideii de sex, parazitarea sentimentului27. Iubirea interogheazæ ca un sfinx. Sub calmul aparenflelor, în spatele surâsurilor, ea face o constantæ investigaflie, amanflii au în comun cu polifliøtii faptul de a fi pe urmele unei crime potenfliale: ei au nevoie de semne clare øi nu se încred în nimeni. Væd detalii pe care nimeni nu le vede, aud lucruri care scapæ pânæ øi celui mai ascuflit auz. Un moment de tæcere, o micæ ezitare îi cufundæ în perplexitate. Devin detectivi, spioni: unii îøi pun partenerul sub urmærirea unui detectiv privat, îi pirateazæ calculatorul, îi înregistreazæ convorbirile de pe telefonul mobil. Mærturiile de dragoste se transformæ în simptome de trædare, probele cele mai flagrante de înøelætorie în dovezi de fidelitate. Unii nu væd în mângâieri decât manevre viclene, alflii nu væd sub 27 Despre acest subiect sensibil trebuie sæ remarcæm cæ, pentru multe femei, tot bærbaflii trebuie sæ plæteascæ, chiar dupæ „eliberarea lor“, în timp ce un procent important de bærbafli consideræ cæ°i degradant sæ accepte sæ fie invitafli de o femeie øi umilitor ca femeia sæ câøtige mai mult decât ei. Putem considera cæ prima atitudine este incoerentæ, iar a doua, stupidæ. Vrem sæ avem toate avantajele vechiului regim øi toate privilegiile celui nou.

86

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

manevrele viclene decât mângâieri. Existæ o candoare a sus­ piciunii, ca øi o candoare a credulitæflii. Îndrægostitul suferæ de o panicæ a interpretærii øi îøi petrece timpul decriptând aceastæ limbæ atât de familiaræ øi atât de îndepærtatæ, care se numeøte celælalt. „Nu sunt demn de tine!“, striga amantul în primele zile. „Nu mæ merifli“, îøi reproøeazæ apoi partenerii dezamægifli. Declaræm iubirea aøa cum declaræm ræzboiul, conform expresiei consacrate, øi deschidem, de asemenea, un spafliu ræzboinic. Este un loc de mari intensitæfli care pot bascula în ostilitate puternicæ. Deprecierea mocnea în idealizare, denigrarea, în adoraflie. „Te iubesc, te vreau, te uræsc, îfli port ranchiunæ.“ Exasperarea este, adeseori, climatul sentimental al soflilor bætrâni, care au mâncat prea mult din aceeaøi strachinæ øi nu îøi mai suportæ respiraflia. Viafla de cuplu devine atunci o bætælie pe care douæ persoane o dau ca sæ se pedepseascæ pentru cæ sunt împreunæ: sub gânguritul logodnicilor mocneau ræcnetele urii, marile sentimente se degradeazæ øi devin niøte meschine resentimente.

5) POLITEflEA ESCHIVEI Se întâmplæ ca amanflii sæ reziste tentafliei de a mærturisi, sæ°øi fracflioneze declaraflia de iubire, ca sæ°i atenueze riscurile øi sæ elimine, prin umor sau prin abflinere, imperativul de transparenflæ existent în aceastæ locufliune. Sæ sugerezi mai curând decât sæ mærturiseøti, sæ amâni pentru mai târziu dezvæluirea fatalæ, sæ nu pui capæt renunflærii. Sæ alegi iubirea incertæ ca sæ nu transformi beflia iubirii într°o tranzacflie. Totuøi, sunt rare fiinflele îndeajuns de înflelepte ca sæ°øi flinæ gura øi sæ se angajeze în politeflea

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

87

eschivei. Cei mai mulfli oameni vor sæ øtie în ce situaflie se aflæ øi sæ°øi potoleascæ anxietatea. Apostrofarea condenseazæ în ea întreaga scenografie amoroasæ: capturæ øi abandon, efuziune øi alergie, vertij øi lege. Loc geometric al confesiunii care travesteøte, al revelafliei care disimuleazæ, al adeværului care minte. Te iubesc nu îøi are în el însuøi sfârøitul, el se deschide spre o scenæ pe care amanflii nu o stæpânesc, chiar dacæ ei recitæ primele replici. Numai timpul va spune dacæ enunflul era un act potenflial sau o simplæ mantra pentru a°l îmblânzi pe celælalt cu riscuri mai mici. Existæ, în sfârøit, un te iubesc de puræ ofrandæ, ca acela spus de pærinfli copiilor lor: act de credinflæ cotidian, conceput ca dar færæ ræsplatæ. „Eøti un miracol de care nu mæ mai satur; existenfla ta este cel mai frumos dar care mi s°a fæcut.“ A spune asta nu înseamnæ a°l subjuga pe celælalt printr°un juræmânt, ci a°l elibera de orice datorie faflæ de noi. Este paradoxul unei ofrande care nu°l særæceøte cu nimic pe donatorul sæu, ci îl îmbogæfleøte dincolo de orice posesiune. Ne iubim copiii pentru ca ei, într°o zi, sæ ne pæræseascæ, le oferim îngrijiri øi dragoste ca sæ°i pregætim pentru autonomie. Ne bucuræm de bucuria lor, succesele lor sunt øi ale noastre, supærarea lor ne ræneøte øi pe noi. Ei nu ne aparflin, nu ne datoreazæ nimic øi, când va veni vremea, ne vor pæræsi. În fragilitatea copilului, iubirea îøi citeøte propria slæbiciune, caracterul ei muritor: ea însæøi este acea gingaøæ scânteie de viaflæ care nu cere decât sæ ardæ. A iubi astfel înseamnæ a consimfli, în ciuda voinflei noastre, sæ°l pierdem pe celælalt, chiar dacæ asta presupune nefericirea noastræ — nimic nu°i mai trist decât o casæ de familie færæ familie —, înseamnæ a°l elibera de iubirea noastræ, a nu°l învesti cu acest mandat imposibil: reciprocitatea. „A fi iubit e trecætor, a iubi înseamnæ a dæinui“ (Rilke).

88

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

DULCEA BOALÆ DE CARE SUFERI IUBIND (VERLAINE) Vestitul vers al lui Aragon: „Nu existæ iubire fericitæ“ este foarte frumos øi totodatæ foarte fals: el judecæ întreaga relaflie din punctul de vedere al sfârøitului. Sentinfla cade, inexorabilæ øi færæ apel. Dacæ vrea sæ ne spunæ cæ tofli vom muri într°o zi øi cæ fericirea absolutæ este inaccesibilæ oamenilor, acest vers forfleazæ niøte porfli deja larg deschise. Dacæ nu existæ iubire fericitæ, cum se explicæ faptul cæ atât de mulfli oameni, abia ieøifli dintr°o poveste de iubire dureroasæ, viseazæ sæ recadæ sub dominaflia unui tiran, pe cât de seducætor, pe atât de periculos? Trebuie sæ susflinem contrariul: nu existæ decât iubire fericitæ, atâta vreme cât ea persistæ, chiar dacæ pasiunea se stinge într°o zi. De ce sæ ne stræduim sæ murdærim, sæ cælcæm în picioare ceea ce poate cæ nu va dura, de ce sæ facem ceva ieftin din ceea ce Péguy numea „sfâøietoarea mæreflie a perisabilului“? Lucrul cel mai frumos pe care douæ fiinfle øi°l dau una alteia nu°i numai trupul lor, plæcerile lor, talentele lor, ci øi o poveste ce nu seamænæ cu nicio alta, care°i va lega pentru totdeauna, chiar dacæ ei trebuie sæ se pæræseascæ. Multiple bucurii ale cuplului: sæ træieøti sub privirea îndrægostitæ a celuilalt, sæ°i captezi urechea binevoitoare, sæ sævârøeøti lucruri importante împreunæ, sæ îndræzneøti în doi ceea ce nu îndræzneøti sæ faci singur. Sunt salvat de îndatæ ce fiinfla iubitæ este lângæ mine øi devine martorul celor mai neînsemnate fapte ale mele. Virtutea vieflii în doi: indulgenfla. Sæ fii acceptat aøa cum eøti, cu slæbiciunile tale, færæ sæ fii pedepsit. Verdict suspendat. Sæ pofli renunfla la imaginea ta, în timp ce în afaræ, în societate, trebuie sæ aduci mereu dovezi în favoarea ta. Lenea de a°fli pæræsi cuibuøorul, starea ta de bine, ca sæ devii un animal social, lenea de a°fli pune o mascæ øi de a te aræta interesant, bun

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

89

vorbitor. Fermecætoare posibilitate de a spune tâmpenii în doi, de a ciripi, de a te prosti færæ sæ suporfli rigorile cenzurii, de a da celuilalt nume de ræsfæfl care sæ intre în concurenflæ cu starea civilæ. În armonia conjugalæ, sentimentul se bucuræ de el însuøi, se pune în scenæ, devine volubil, bun vorbitor. Viafla în doi este o rutinæ, dar o rutinæ fericitæ, o promisiune de securitate. Blândeflea lucrurilor familiare, plæcerea de a regæsi în fiecare searæ lângæ tine fiinfla iubitæ. Sæ nu o copleøesc cu afecfliunea mea, sæ nu o stânjenesc, sæ întemeiez intimitatea cea mai puternicæ pe intervalul cel mai potrivit. Am nevoie de celælalt lângæ mine ca sæ nu mæ mai gândesc la el øi ca sæ nu mæ mai supere cu absenfla lui. Cât priveøte suferinfla din amor, ea nu poate fi disociatæ de fericire, supærarea noastræ ne place øi ea ne°ar lipsi dacæ ar dispærea, cu bucuriile øi durerile ei. Putem cælca în picioare iubirea, o putem blestema, putem vorbi despre ea cu un patos facil, dar asta nu împiedicæ faptul cæ ea øi numai ea ne dæ sentimentul cæ træim la mare înælflime øi cæ momentele în care ea ne vræjeøte condenseazæ în ele etapele cele mai preflioase ale unui destin. Poate cæ pasiunea este menitæ nefericirii, dar sæ nu fi simflit niciodatæ pasiunea este o nefericire încæ øi mai mare.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

91

PARTEA II IDILA ØI DISCORDIA

CAPITOLUL IV

NOBILA SFIDARE A CÆSÆTORIEI DIN IUBIRE

92

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

93

„Pentru a°fli face o idee corectæ despre abisul de durere în care femeia a fost condamnatæ sæ træiascæ trebuie sæ fii sau sæ fi fost cæsætoritæ.“ FLORA TRISTAN, PEREGRINÆRILE UNEI PARIA, 1837 „Astæzi am primit douæ SMS°uri de la prietena mea. Primul ca sæ°mi spunæ cæ totul se terminase… Al doilea ca sæ°mi spunæ cæ greøise destinatarul.“ CITIT PE SITE°UL VIEDEMERDE. FR, 2008 „Ca sæ°mi gæsesc motive de a træi, am încercat sæ°mi distrug motivele de a te iubi. Ca sæ°mi gæsesc motive de a te iubi, am træit cum nu trebuia.“ PAUL ÉLUARD, VIAflA IMEDIATÆ

În secolul al XIX°lea, într°un castel din Normandia, o bætrânæ doamnæ îøi aøteaptæ moartea cufundatæ în amintirea anilor strælucitori din tinereflea sa. Lângæ ea, nepoata sa, cu pærul blond împletit în cozi, îi citeøte faptele diverse din ziare. Nu sunt decât drame pricinuite de gelozie, vreo soflie care o stropeøte cu vitriol pe amanta soflului ei, vreo vânzætoare care°l împuøcæ cu revolverul pe tânærul øi uøuraticul ei amant. Bunica, revoltatæ de aceste incidente, deplânge dispariflia galanteriei din Vechiul Regim: Ascultæ, fetiflo, ce°fli spune o bætrânæ care a cunoscut trei generaflii øi care øtie multe despre bærbafli øi despre femei.

94

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Cæsætoria øi iubirea n°au nimic în comun. Ne cæsætorim ca sæ întemeiem o familie øi formæm o familie ca sæ constituim societatea. Societatea nu se poate lipsi de cæsætorie. Dacæ societatea este un lanfl, fiecare familie este o verigæ a lui. Pentru a suda aceste verigi, se cautæ întotdeauna niøte metale asemænætoare (…). Nu ne cæsætorim decât o datæ, fetiflo, pentru cæ lumea o cere, dar putem iubi de douæzeci de ori în viaflæ, pentru cæ natura ne°a fæcut astfel. Vezi tu, cæsætoria este o lege, în timp ce iubirea este un instinct care ne împinge când la stânga, când la dreapta. S°au fæcut legi care ne combat instinctele, era nevoie de asta, dar instinctele sunt întotdeauna mai puternice, øi n°ar trebui sæ le rezistæm prea mult, pentru cæ ele vin de la Dumnezeu, în timp ce legile nu vin decât de la oameni.

Fetifla, speriatæ de aceste cuvinte, începe sæ strige: „O, bunico, nu putem iubi decât o singuræ datæ (…) cæsætoria este sacræ“. Bunica opune atunci curtoazia vechii aristocraflii balivernelor romantice din secolul care a întunecat toate bucuriile existenflei. Voi credefli în egalitate øi în pasiunea eternæ. Unii oameni au fæcut versuri prin care v°au spus cæ se moare din dragoste. Pe vremea mea, se fæceau versuri care sæ°i învefle pe bærbafli sæ iubeascæ toate femeile. În ceea ce ne priveøte (…), când aveam un nou capriciu, rupeam imediat cu ultimul amant.

Forfla acestei nuvele a lui Guy de Maupassant28 constæ în aceea cæ amestecæ epocile, cæ produce un efect de caleidoscop. Pentru un cititor de astæzi, cea mai retrogradæ nu este aceea la care ne°am aøtepta, øi bunica se dovedeøte mai liberæ în vorbele sale decât fata încorsetatæ într°un idealism inoxidabil. Am fi tentafli sæ reconciliem cele douæ puncte de vedere. Ca adolescenta, credem în cæsætoria din 28 Guy de Maupassant, Jadis, Pléiade, vol. I, 1974, pp. 181°185. Îi mulflumesc lui Luc Ferry cæ mi°a semnalat aceastæ nuvelæ.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

95

iubire, ca bætrâna, sanctificæm ardoarea iubirii în detrimentul duratei, øtiind cæ pofli iubi de mai multe ori în viaflæ. Oscilæm între douæ concepflii ale fericirii conjugale: una bazatæ pe liniøte, cealaltæ pe patimæ. Cuplul modern a devenit — pentru el însuøi — principala preocupare, unicul sæu chin, copilul sæu cel mai îndrægit. Este frumuseflea øi tragedia sa.

1) PASIUNEA RECUZATÆ, PASIUNEA VALORIZATÆ Cæsætoria, în forma canonicæ pe care a luat°o în Occident, s°a næscut din bænuialæ øi revoltæ; prea lubricæ pentru unii, prea sufocantæ pentru ceilalfli. Sfântul Pavel spusese totul reducând unirea dintre sexe la un ræu necesar: Cred cæ este bine pentru bærbat sæ nu se atingæ de femeie. Totuøi, pentru a evita pæcatul, e bine ca fiecare bærbat sæ aibæ femeia lui øi ca fiecare femeie sæ aibæ bærbatul ei. Spun asta din condescendenflæ øi nu fac din aceste spuse ale mele un ordin. Cæci e mai bine sæ te cæsætoreøti decât sæ cazi pradæ patimii.

Pentru Sfântul Ieronim, în secolul al XIV°lea, „nimic nu°i mai ræu øi mai infam decât sæ°fli iubeøti soflia ca pe o amantæ“. Comite adulter orice sofl prea îndrægostit de jumætatea sa øi care se atinge de ea când aceasta e „impuræ“ sau însærcinatæ. Trebuie sæ întrerupi opera de procreere prin perioade de pauzæ29. Pentru Sfântul Ioan Hrisostomul, rafliunea de a exista a cæsætoriei nu este atât aceea de a procrea, cât 29 În Jean°Louis Flandrin, Un temps pour embrasser. Aux origines de la morale sexuelle occidentale, Le Seuil, 1983, pp. 83°85.

96

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

aceea de a reglementa concupiscenfla30, evitând atingerile echivoce. O tradiflie paralelæ, pornind de la trubadurii provensali øi mergând pânæ la feministele øi utopiøtii din secolul al XIX°lea, va refuza instituflia matrimonialæ în numele egalitæflii øi al pasiunii. Unirea conjugalæ asociazæ, în ochii lor, urâflenia unei tranzacflii comerciale cu opresiunea femeii. Contractatæ împotriva voinflei sofliei, legatæ de un necunoscut pe care nu°l iubeøte, cu binecuvântarea preoflilor øi a moraliøtilor, ea reduce fiinfla umanæ la statutul de marfæ øi constituie, dupæ George Sand, „una dintre cele mai barbare instituflii pe care societatea le­a fæurit“. Romanele lui Balzac sunt pline de aceste negocieri murdare, în care fragile domniøoare sunt vândute unor bætrâni scârnavi, aranjamente de convenienflæ care se transformæ în condamnæri pe viaflæ31. Revendicarea cæsætoriei din dragoste se naøte din revolta împotriva acestei „prostituflii legale“ (Stendhal), care batjocoreøte jumætate din omenire. Va trebui sæ vinæ sfârøitul secolului al XIX°lea pentru ca puterile publice sæ înfleleagæ, în sfârøit, necesitatea unei cæsætorii bazate pe iubire øi pe respect reciproc. Pentru un nobil din Vechiul Regim, a°fli iubi în mod deschis soflia ar fi pærut un lucru foarte ridicol. Dacæ exista dragoste, trebuia, întocmai ca soflul prinflesei de Clèves, sæ n°o declari decât pe patul de moarte32. Iubirea conjugalæ putea sæ se nascæ eventual dupæ nuntæ, ca o 30 „Existæ douæ motive pentru care cæsætoria a fost instituitæ: pentru a°l face pe bærbat sæ se mulflumeascæ cu o singuræ femeie øi pentru a ne da copii. Dar primul este cel principal. În ceea ce priveøte procreerea, cæsætoria nu duce neapærat la ea. Ca dovadæ, cæsætoriile în care cei doi nu pot avea copii. Este motivul pentru care prima rafliune a cæsætoriei este de a reglementa concupiscenfla, mai ales acum, când neamul omenesc a umplut întreg pæmântul“ (citat în Denis de Rougemont, Les Mythes de l’amour, Idées, Galimmard, 1978, pp. 308°309). 31 „Femeia este o proprietate pe care o dobândeøti prin contract cu titlu mobiliar; la drept vorbind, ea nu este decât o anexæ a bærbatului“ (Balzac, Physiologie du mariage, 1829). 32 „fii°am ascuns în parte iubirea mea de teama de a°fli displæcea sau de a pierde ceva din stima ta prin purtæri care nu se potrivesc unui sofl“, îi mærturiseøte domnul de Clèves, pe patul de moarte, distrus când aude de la soflia sa cæ ea este îndrægostitæ de domnul de Nemours (Doamna de la Fayette, La Princesse de Clèves, Livre de Poche classique, 1958, pp. 212°213).

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

97

emoflie echilibratæ, ce creøtea cu timpul. „O cæsætorie bunæ, dacæ existæ aøa ceva, refuzæ compania øi condiflia iubirii“, rezumase Montaigne. Invers, aøa cum am væzut deja, familia modernæ, care apare în perioada dintre secolele al XVII°lea øi al XIX°lea, se întemeiazæ pe afecfliunea crescândæ care°i uneøte pe sofli de copiii lor. Acest model, fæurit de o burghezie în plinæ expansiune, face din cæmin o micæ comunitate sentimentalæ, care se izoleazæ de restul societæflii. Încæ din secolul Clasicismului, Preflioasele viseazæ la o cæsætorie în care sæ triumfe Venus øi Cupidon, eliberând femeile de povara sarcinilor repetate. Aceastæ utopie îøi va croi drum treptat în Franfla øi în Europa: cæsætoria civilæ este instituitæ la 20 septembrie 1792, împreunæ cu dreptul de a divorfla, luându°i°se Bisericii autoritatea plurisecularæ asupra acestei instituflii. Concordatul din 1801 va restabili cæsætoria religioasæ, færæ sæ o anuleze pe cealaltæ, Restauraflia va aboli, în 1816, divorflul, care nu va fi autorizat din nou decât în 1884! Odatæ cu cea de­a Treia Republicæ, iubirea devine o virtute republicanæ, împotriva imoralitæflii Vechiului Regim, øi cæsætoria un act patriotic ce reconciliazæ soflii, copiii øi nafliunea: pot sæ existe mezalianfle privind condiflia socialæ, dar niciodatæ în ceea ce priveøte sentimentele33! În sfârøit, legea din 21 iunie 1907, din Franfla, micøorând cheltuielile øi formalitæflile ceremoniei, permite tinerilor sæ se lipseascæ de acordul pærinflilor øi le deschide paradisul matrimonial34. Odinioaræ stigmatizatæ ca fiind o boalæ mortalæ, pasiunea este de acum înainte recuperatæ, pentru a sta la baza unei cæsætorii solide. Începe acum perioada în care træim încæ. Într°adevær, de trei sau patru secole asistæm în Europa la o serie de desprinderi istorice: cæsætoria civilæ a fost separatæ 33 „A venit vremea ca iubirea sæ fie din nou ceea ce nu încetase niciodatæ sæ fie: mobilul determinant, condiflia esenflialæ a cæsætoriei. Ea singuræ are privilegiul de a discerne sau de a crea potrivirea dintre cei doi“, scrie, de exemplu, Charles Alric, tânær deputat republican, în Le Mariage et l’Amour au XIXe siecle (citat in Jean°Claude Bologne, Histoire du mariage en Occident, Hachette Littérature, Pluriel, 1995, p. 356). 34 J.°C. Bologne, op.cit., pp. 354 — 355 øi 358.

98

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

de cæsætoria religioasæ, trecându°se de la taina cæsætoriei la contract. Cuplul a fost disociat de ideea de cæsætorie, ceea ce a dus la legitimarea concubinajului de cætre legislator, începând din 1970; în sfârøit, cæsætoria a devenit ea însæøi problematicæ, inventându°se tot felul de formule alternative, printre care Pacs°ul din 1999, formule care garanteazæ transmiterea bunurilor de la un partener la celælalt, dar care accelereazæ øi fluiditatea cuplului: pofli sæ te separi în mod unilateral, printr°o scrisoare recomandatæ trimisæ la grefa tribunalului. (Pacs°ul, în felul lui, reabiliteazæ repudierea reciprocæ35.) De acum înainte, intræ în concurenflæ multiple forme de legæturi afective, care accentueazæ declinul nupflialitæflii (dar nu al natalitæflii, mai înfloritoare ca oricând, în Franfla cel puflin): în 1970 se celebrau 400 000 de cæsætorii, pe când în 2008 doar 273 000, ceea ce înseamnæ o scædere de 30%. În 1970, la 100 de cæsætorii erau 12 divorfluri, în timp ce în 2006, 4236. Pe scurt, cæsætoria a devenit în unele flæri din Europa de Vest inutilæ, pentru cæ i s°au înmulflit avatarurile øi cuplul a încetat sæ mai fie forma canonicæ a iubirii. Atât de mare este dorinfla noastræ de a profita de ambele stæri, încât granifla dintre celibat øi cæsætorie tinde sæ devinæ mai incertæ. De acum înainte oamenii pot træi iubiri de probæ, în weekend, în vacanflæ, øi pot sæ practice bricolajul afectiv, ciugulind din fiecare model, færæ sæ sufere inconvenientele niciunuia. În locul veømântului de plumb conjugal, o hainæ uøoaræ pe care sæ pofli s°o schimbi dupæ cum ai chef, cu legæturi întâmplætoare. Cuplul se sustrage treptat celor trei 35 Pactul de asociere civicæ øi de solidaritate s°a apropiat de instituflia cæsætoriei, pentru cæ el oferæ, din 2005, aceleaøi avantaje fiscale, dar cu mai multæ suplefle. Conceput la origine pentru cuplurile homosexuale, el a devenit majoritar heterosexual. În 2008, s°au semnat aproape 140 000 de Pacs°uri. 36 Sæ ne amintim unele etape ale acestui proces: în iulie 1965, reforma regimurilor matrimoniale emancipeazæ femeia de sub tutela maritalæ. Legea din iunie 1970 îi ia tatælui autoritatea, pe care, de acum înainte, o împarte cu mama. Delictul de adulter este suprimat penal la 11 iulie 1975, legile din 4 iulie 1975 øi din 2 ianuarie 1978 recunosc concubinajul, iar legea din 1985 recunoaøte egalitatea dintre sofli în gestionarea bunurilor familiale (sursa: André Rauch, L’Identité masculine à l’ombre des femmes, Hachette Littérature, 2004, pp. 202°206). În 1972, legislatorul procla­ mæ egalitatea filiafliilor legitime øi naturale, iar în 2001 se garanteazæ egalitatea succesoralæ a copiilor. În 2005, o ordonanflæ guvernamentalæ face sæ disparæ cuvintele

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

99

principii care stæteau la baza unirii clasice dintre cei doi: publicitatea, stabilitatea, solemnitatea. Sau, mai curând, doresc sæ beneficieze de aceste trei lucruri, dar øi de contrariul lor, de recunoaøtere øi mai puflin de consecinflele care decurg din ea, de eternitatea proclamatæ, ca øi de dezinvoltura træitæ. Este cunoscut acel cliøeu reluat întruna de niøte iluøtri autori: pasiunea nu mai existæ, fiind ucisæ de emanciparea femeilor øi de hedonismul consumerist, care face ca universul sæ fie „lichid“ (Zygmunt Bauman) øi care dezagregæ pânæ øi cele mai sfinte37 legæturi. Se poate emite øi o ipotezæ exact opusæ: træim într°o epocæ hipersentimentalæ, øi cuplurile mor acum pentru cæ se plaseazæ sub jurisdicflia unui zeu crud øi nemilos: Iubirea. Nu numai capriciul øi egoismul omoaræ unirea dintre cei doi, ci øi cæutarea unei pasiuni permanente, care sæ cimenteze legætura. Aici intræ în joc intransigenfla nebuneascæ a acelor amanfli sau parteneri care nu admit niciun compromis: pasiune înflæcæratæ sau fugæ, nu jumætæfli de mæsuræ.

2) CONFORMISMUL IUBIRII NEBUNE Pentru cei care au conceput°o, de la Engels la teoreticienii din secolul al XX°lea (Bertrand Russel, Léon Blum), cæsætoria din dragoste se prezenta ca o soluflie la cele douæ flageluri: adulterul øi prostituflia. Cuplatæ cu revoluflia socialæ, asociind libertatea cu atracflia, ea avea sæ bulverseze fafla omenirii. Douæ nume se afirmæ în apærarea acestui „legitim“ øi „natural“ din codul civil. În Spania, dupæ procedura de divorfl pusæ în aplicare dupæ 2004, cu toatæ ostilitatea virulentæ a Bisericii, numærul divorflurilor a crescut, numai în 2006, cu 74%, cererile de divorfl fiind fæcute în majoritate de femei. În Franfla, un adult din trei træieøte færæ partener, mai puflin de un copil din doi træieøte sub acelaøi acoperiø cu tatæl sæu. În sfârøit, un copil din 30 nu aparfline tatælui declarat. Dar Consiliul de Stat refuzæ testele de paternitate, pentru a evita abandonurile de copii. 37 Robert Musil, de exemplu: „Suntem ultimii mohicani ai iubirii“, dar øi Denis de Rougemont, Roland Barthes, Octavio Paz, Allan Bloom („Astæzi a fi romantic înseamnæ a°fli cultiva virginitatea într°un bordel“), ca øi numeroøi pamfletari creøtini sau marxiøti.

100

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

sentiment minunat: Denis de Rougemont øi André Breton. Pe de o parte, marele istoric elveflian, salutat de Sartre încæ din 1938, se erijeazæ în avocatul neobosit al fidelitæflii øi nu tolereazæ sæ se scrie la plural cuvântul cæsætorie. El citeazæ cu groazæ vorbele tinerei miliardare texane ce le declaræ ziariøtilor în ajunul nunflii sale: „E minunat sæ te cæsætoreøti pentru prima oaræ“ (un an mai târziu, ea divorfla38). Pentru el, angajamentul matrimonial cere altceva decât o „frumoasæ înflæcærare“: el cere o implicare totalæ, care presupune ca viitorii sofli sæ reziste cu sânge rece la proba timpului. Pe de altæ parte, papa suprarealismului, André Breton, apæræ, în 1937, iubirea nebunæ, „marele zbor nupflial (…) purtætor al celor mai mari speranfle care au fost exprimate în artæ de douæzeci de secole“ øi îi invitæ pe bærbafli „sæ se elibereze în iubire de orice preocupare stræinæ de iubire, de orice teamæ, de orice îndoialæ“. Aceastæ magnificæ pledoarie, care se terminæ prin cunoscutele cuvinte adresate fiicei sale Aube, næscutæ în 1935: „Îfli doresc sæ fii iubitæ nebuneøte“, este dublatæ de un conservatorism uluitor în planul moravurilor, mai ales când e vorba de infidelitate øi de homosexualitate. Breton face aici aceastæ analizæ uimitoare a infidelitæflii: Dacæ alegerea a fost cu adeværat liberæ, cel care a fæcut°o nu are dreptul, sub niciun pretext, s°o conteste. Vinovæflia pleacæ de aici øi nu din altæ parte. Resping scuza cæ totul a devenit obiønuinflæ, cæ sentimentele au obosit, iubirea reciprocæ, aøa cum o væd eu, este un dispozitiv de oglinzi care îmi trimit, sub nenumæratele unghiuri pe care le poate avea pentru mine necunoscutul, imaginea fidelæ a celei pe care o iubesc, tot mai surprinzætoare prin puterea de a°mi ghici dorinfla øi strælucind tot mai mult de viaflæ39.

38 39

Denis de Rougemont, L’Amour et l’Occident, 10/18, 1995, p. 318. André Breton, L’Amour fou, Folio, Galimmard, p. 136.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

101

Îndepærtafli înfloriturile lirismului øi vefli da de doctrina Vaticanului cu privire la indisolubilitatea cæsætoriei (cu precizarea cæ Breton s°a cæsætorit de mai multe ori). Este un fenomen bine cunoscut în istoria ideilor: reformatorii laici, pretinzând cæ neagæ vechea ordine, se mulflumesc adeseori sæ°i înæspreascæ regulile. Ei nu ræstoarnæ norma, ci o reconstruiesc ca pe o utopie intransigentæ40. Întemeiatæ pe un juræmânt pe care fli°l impui flie însufli, cæsætoria din dragoste este o unire între o femeie øi un bærbat, de o moralitate superioaræ, care trebuie sæ prevaleze asupra sentimentelor imprevizibile sau asupra impetuozitæflii dorinflei. Rousseau, mare duøman al adulterului (deøi a avut el însuøi legæturi mai mult sau mai puflin platonice cu femei cæsætorite41), fæcuse din legætura nupflialæ „cel mai sfânt øi cel mai inviolabil dintre toate contractele“, care nu poate fi rupt „sub niciun pretext“, astfel încât cel care îi „întineazæ puritatea trebuie acoperit de uræ øi de blesteme“. Angajamentul în iubire este generator de o exigenflæ absolutæ, pentru cæ este voluntar. Denis de Rougemont væzuse bine aceastæ tensiune. Fidelitatea pe care øi°o datoreazæ soflii unul altuia nu poate fi subordonatæ fericirii lor, ci unui adevær iraflional, unei „nebunii a sobrietæflii“ care cere „o ræbdætoare øi tandræ aplicare“, „o irigare dætætoare de viaflæ“ a tuturor clipelor. Este un ciudat elogiu al cæsætoriei, care îl pune lângæ nebunie: o datæ pentru totdeauna, dupæ cum spunea Kierkegaard despre convertirea religioasæ. 40 În 1956, un alt suprarealist, Benjamin Péret, va da, într°o antologie celebræ, urmætoarea definiflie amorului sublim: „O culme a monogamiei celei mai intransigente, cel mai înalt grad de elevaflie, punct limitæ (…), loc geometric în care se contopesc, într°un diamant inalterabil, spiritul, carnea, sentimentul“. Este vorba aici despre versiunea profanæ a celei mai arzætoare mistici creøtine, Ruysbroek, Francisc de Assisi (Anthologie de l’amour sublime, Albin Michel, 1956, p. 9). 41 „O træsæturæ fundamentalæ a caracterului lui Rousseau este cæ acflioneazæ împotriva idealului sæu, cæci la el totul este paradox øi poate fi interpretat în chip divergent.“ (Agnès Walch, Histoire de l’adultère, Perrin, 2008, p.245.)

102

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

3) CUPLUL PORNOGRAF Secolele trecute disociau legætura conjugalæ de voluptate. „Cæsætoria este o legæturæ religioasæ øi cucernicæ, spunea Montaigne, iatæ de ce plæcerea pe care fli°o dæ trebuie sæ fie o plæcere reflinutæ, serioasæ øi întru câtva severæ.“ Træirile lubrice trebuiau izgonite din patul matrimonial, nu atât pentru cenzurarea instinctului, cât din neîncredere în fragilitatea lui. Doar o afecfliune bine temperatæ øi niøte emoflii disciplinate puteau sæ pæstreze distanfla. Stræbunii noøtri erau mai curând „prudenfli decât pudibonzi“ (Edward Shorter). Iubirea øi dorinfla se manifestau eventual în afara cæsniciei, iar transmiterea bunurilor øi grija de a avea urmaøi ræmâneau obiectivele primordiale. Noi nu ne mai luæm aceste precauflii: cu excepflia grupurilor celor mai retrograde ale minoritæflilor religioase din Europa øi din Statele Unite, avem latitudinea sæ alegem, sæ ne cæsætorim, sæ pæræsim pe cine vrem. Nu mai existæ vreo colectivitate sau vreun pærinte care sæ le împiedice pe cele douæ fiinfle sæ se dea unul altuia. Odinioaræ, voluptatea øi cæminul îøi întorceau spatele: „Ca excepflie, câfliva fericifli constatæ nefericirea mulflimii prinse în capcana conjugalæ“, spunea Charles Fourier. De acum înainte facem sæ rimeze viafla în doi cu desfrâul. Viafla în doi nu mai este numai un spafliu al liniøtii, în care partenerii îøi gæsesc un refugiu împotriva brutalitæflii lumii, ci øi un loc al experimentærii øi al fanteziei, unde îøi elaboreazæ pornografia lor ciudatæ. Principala piedicæ în calea unei sexualitæfli conjugale era, în secolul al XIX°lea, bipolaritatea masculinæ, analizatæ de Freud, care idealiza soflia, ca sæ poatæ coborî mai mult prostituata: cu prima, împerecheri domestice foarte scurte, cu atât mai mult cu cât absenfla metodelor

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

103

de contracepflie fæcea ca femeile sæ se afle mereu sub ameninflarea unei sarcini intempestive42, cu cea de a doua, dezlænfluiri senzuale, o întreagæ gamæ de poziflii indecente. O mamæ de familie nu putea muri de plæcere ca o târfæ vulgaræ. Cultul romantic al puritæflii feminine cerea sæ se dezvolte bordelul, angelismul era pærintele prostitufliei. În cea de a doua jumætate a secolului al XIX°lea, unii reformatori, vrând sæ eradicheze relele moravuri, vor decide cæ „dormitorul trebuie sæ devinæ singurul loc unde se face amor (…) victorie asupra cabaretului, asupra cârciumii øi asupra altor locuri ræu famate“43. Extinsæ la toate clasele sociale, aceastæ miøcare îøi va propune sæ elimine foamea eroticæ a cuplurilor øi sæ sece oferta venalæ, favorizatæ de proletariatul sexual al studenflilor øi al celibatarilor, prea særaci ca sæ se cæsætoreascæ. Ceea ce religia dezaproba, rafliunea va sfârøi prin a impune, øi o nouæ politicæ a plæcerii conjugale, supervizatæ de medicinæ, va înlocui vechea poliflie a voluptæflilor44. Dezmæflurile øi îndræznelile træite odinioaræ cu târfele trebuie sæ aibæ acum loc între sofli, cultura dezmæflului migreazæ de la casa de toleranflæ în patul conjugal. În timp ce amorul pe bani devine cu timpul locul coitului taylorizat — nu faci dragoste cu o prostituatæ, ci te goleøti, drumurile calde sunt în realitate îngheflate —, acum cei doi sofli sunt cei care se destræbæleazæ øi fac din coitul lor locul tuturor fanteziilor. Înflelegerea sexualæ nu este deci nouæ; nouæ este speranfla nemæsuratæ al cærei obiect este ea. Un lucru ce 42 Dupæ cum scrie un ginecolog de la începutul secolului XX, A. Forel, într°o carte apærutæ în 1906, durata medie a coitului, în mediul burghez, este cea a fierberii unui ou, adicæ de trei°patru minute. Pentru Charles Louis°Philippe, autor al cærflii Bubu de Montparnasse, apærutæ în 1901, coitul dintre o cocotæ øi protectorul ei dura cam un sfert de oræ, atât cât sæ°i amuze înainte de a°i adormi (citat de Alain Corbin, Les Filles de Noce, Aubier, 1978, p. 289). 43 Alain Corbin, op. cit., pp. 281°282. Dreptul femeii la orgasm explicæ, pe de altæ parte, Théodore Zeldin, apare în tratatele matrimoniale pe la începutul Primului Ræzboi Mondial. (Citat în Edward Shorter, Naissance de la famille moderne, Points, Seuil, 1977, p. 303.) 44 Sexologia, aflatæ la începuturile ei (cuvântul va apærea în Franfla în 1910), are grijæ sæ combatæ onanismul feminin, næscut din frustrare øi generator de aventuri adulterine. (Vezi Agnès Walch, Histoire de l’adultère, Perrin, 2008, p. 309.)

104

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

pærea mærunt a devenit un lucru foarte important pentru toatæ lumea. Eliberarea moravurilor a schimbat prioritæflile în actul amoros: odinioaræ, totul era spus când femeia se abandona, de acum încolo, totul începe când ea se dezbracæ. Recuzat ca macho, bærbatul este dorit mai mult ca oricând ca amant, øi el trebuie sæ dispunæ de materialul øi de arta potrivite, cu atât mai mult cu cât plæcerea femininæ nu se mai ruøineazæ sæ se afiøeze. Femeia trebuie sæ aibæ øi ea niøte competenfle bine puse la punct. Dacæ se aratæ stângace øi nepriceputæ, comentariile neplæcute nu vor lipsi. Erotismul contemporan se plaseazæ în întregime sub jugul unei morale a performanflei. Amanflii îøi datoreazæ o plæcere reciprocæ: altfel, duoul lubric se transformæ într°o încæpere a bocetelor. Vai de cel ce nu°øi face bine temele! În acest domeniu, mai mult decât în oricare altul, ræmânem niøte deflinætori de drepturi care îøi cer dreptul lor. Sexualitatea este învestitæ cu o nouæ misiune: sæ mæsoare gradul de fericire al celor doi. De vreme ce, din vechile sale roluri, cuplul nu a reflinut decât vocaflia sa spre dezvoltare, noul oracol pe care°l întreabæ cum merg lucrurile este erotismul. Sexul nu mai stârneøte teamæ, dimpotrivæ el dæ un sentiment de siguranflæ, face iubirea calculabilæ øi transformæ intensitæflile trecætoare în secvenfle memorabile. Închiøi în camera lor, amanflii dau examenul fericirii, øi demonstreazæ tribunalului lor interior cæ se simt bine împreunæ. Ce este astæzi filmul X, dacæ nu ultima dintre artele casnice, alæturi de arta culinaræ øi de grædinærit? Cine se uitæ la aøa ceva, dacæ nu cuplurile dornice sæ°øi condimenteze amorul fizic, atunci când nu se filmeazæ ei înøiøi, ca sæ punæ în circulaflie pe net cele mai reuøite momente ale jocurilor lor amoroase, fæcute în doi sau cu niøte vecini? Øi de vreme ce sentimentul nu este contrariul

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

105

dorinflei, ci este fratele ei geamæn în privinfla fragilitæflii — curentul tandreflii nu°i mai puflin volatil decât curentul senzual —, misiunea de a testa soliditatea legæturilor conjugale revine elanurilor carnale. Intræ în acfliune o întreagæ pedagogie a dezinhi­ bærii, care urmæreøte sæ ne elimine reticenflele. Specialiøti flin cursuri pânæ în cele mai înalte sfere ale statului45, pentru ca oamenii sæ învefle sæ°øi stimuleze perineul, sæ°øi întreflinæ muøchii pelvieni, sæ°øi deschidæ aøa°numitele „chakra“ (centrele de energie), sæ se iniflieze în arta mângâierilor intime. Învæflarea trupului celuilalt trece prin învæflarea propriului trup, masturbarea devine o propedeuticæ pentru coit, un exercifliu de stæpânire de sine øi de autocunoaøtere. Se recurge øi la medici, psihiatri, consultanfli conjugali, pentru a încuraja prin toate mijloacele frenezia senzualæ. Ea este o extindere a øcolii øi a întreprinderii cætre o materie extraøcolaræ, obligaflia de a avea rezultate pusæ în slujba sælbæticiei. Este o evoluflie preferabilæ ignoranflei anterioare, dar care face din sexualitate creuzetul unui adeværat eroism în doi. Existæ savanfli care lucreazæ la modelarea matematicæ a plæcerii, deschid laboratoare de meteorologie conjugalæ, se laudæ cæ prezic divorflurile în cincisprezece minute46, elaboreazæ algoritmi de fericire. Curiozitatea de a explora flinuturile necunoscute ale libidoului este sporitæ de neliniøtea gândului cæ nu faci destulæ dragoste, indiferent de consecinfle. Træim un mit turistic al erotismului. Amanflii sunt niøte turiøti cærora li se propun douæ tipuri de circuite: cel clasic, poziflia misionarului, confort asigurat; cel aventuros, care oferæ o întreaga gamæ de bizarerii: lovituri peste fesele date cu talc, bondage47, sex în trei, sodomie etc. 45 Frumoasa antrenoare a cuplului prezidenflial francez, Julie Imperiali, a fost concediatæ în 2009 pentru cæ dezvæluise presei secretele meseriei. 46 Studiul „Prezicerea divorflului la tinerii cæsætorifli, cu începere din primele trei minute ale unui conflict conjugal“ a fost publicat de psihologii statului Washington, în 1999, în revista Family Process (Libération, 2 iunie 2009). Fiabilitatea acestor texte a fost apoi contestatæ. 47 Bondage: termenul face referire la acele practici erotice prin care partenerii se lasæ legafli. (N. t.)

106

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

E un mod de a încerca practicile cele mai depravate aøa cum vizitezi flæri îndepærtate, Insulele Caraibe, China sau Tanzania. Cu cine altcineva te°ai putea lansa în dezmæfl, dacæ nu cu dulcea ta jumætate, care te cunoaøte, te ræsfaflæ øi te va mângâia cu mult drag dupæ o furibundæ partidæ sado°maso? Loc înflelept al unor acfliuni nebuneøti, cuplul modern este însæøi întruchiparea ambiguitæflii: imagine a conformismului, ca øi a destræbælærii prea puflin recomandabile. El practicæ în doze mari o obscenitate sentimentalæ, limbajul elegant øi cel injurios, amestecând cuvintele tandre cu cele murdare. Noptiera devine o anexæ a unui sex°shop, un depozit de lenjerie provocatoare øi de diverse proteze (cele mai puternice fantasme, sæ nu uitæm, sunt întotdeauna cele primare). Ce importanflæ are cæ aceste devieri sunt în general destul de soft øi cæ ræmân, în ciuda permisivitæflii ambianflei, confidenfliale? Esenflial este ca ele sæ fie preluate de media, sæ intre în imaginarul colectiv øi sæ formeze orizontul comun al sexualitæflii contemporane.

4) CASTITATE FÆRÆ VOIE Spaima partenerilor moderni este sæ nu°øi vadæ viafla în doi degenerând într°un cuplu de eunuci, semænând cu „douæ vagoane abandonate pe calea feratæ øi care se ciocnesc între ele când fac amor“ (Zeruya Shalev). Înflelegem astfel rolul sexologului, al „antrenorului“, al unei foste actrifle porno ca Brigitte Lahaie, cu toflii reconvertifli, la radio sau în ziare, în profesori de voluptate însærcinafli sæ°øi deculpabilizeze clienflii øi sæ le dezvæluie toate secretele plæcerii. Ei amestecæ invitaflia gurmandæ a unui maestru bucætar ce°øi prezintæ refletele culinare cu aerul serios al

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

107

unui expert care te ia de mânæ øi te conduce într°un labirint complex. Amestec de învæflætori øi de mari vræjitori, ei cumuleazæ un model pedagogic øi un model inifliatic; de unde øi tonul lor de pontif, care combinæ seriozitatea øi drægælæøenia øi exprimæ subiecte intime prin nobilul limbaj al unei învæflæturi. Aceøti consilieri matrimoniali recuzæ orice voinflæ de a øoca (cu excepflia câtorva posturi de radio „tinere“, care ræmân în registrul limbajului licenflios clasic), nu vor sæ fie subversivi, ci prospectivi, øi invitæ pe fiecare sæ parcurgæ toate clapele claviaturii senzoriale. „Trezifli°væ dorinfla“48, ne imploræ în fiecare lunæ, în fiecare trimestru revistele, într°atât de mare este teama noastræ cæ vom avea o panæ de libido. Pariul extravagant al amanflilor contemporani este acela de a îmbina intensitatea cu durata, apa cu focul, cu riscul de a le pierde pe amândouæ. Cæci timpul exercitæ asupra celor mai nebuneøti dorinfle ale noastre puterea sa de disoluflie. Pânæ øi temperamentele cele mai fierbinfli se ræcesc pânæ la urmæ. Nu pot tolera sæ°l doresc mai puflin pe celælalt, sunt supærat pe el cæ nu mai trezeøte în mine acel elan care mæ devora øi sæ constat cæ potenflialul nostru erotic se neutralizeazæ treptat. Nu trebuie sæ°l acuzæm pe celælalt, care este o biatæ fiinflæ ca øi noi, ci slæbiciunea constitufliei noastre. Sexualitatea durabilæ este una dintre utopiile cele mai emoflionante ale lumii moderne, uzura dorinflei constituie versantul sæu tragic, chiar øi atunci când o întreflinem ca pe o flacæræ sacræ. Faptul cæ douæ persoane care nu puteau sæ stea singure într°o încæpere mai mult de cinci minute færæ sæ se repeadæ una asupra celeilalte ajung sæ coabiteze, cu simflurile calme, ani de zile, cu excepflia unor scurte momente, are în el ceva sfâøietor. Încercarea de a persevera în înaltele sfere ale excesului senzual va ræmâne una dintre paginile cele mai 48 „Trezifli°væ dorinfla“, Psychologie magazine, august°iulie 2009. Printre sfaturile date: sæ mænânci cireøe în pat, ciocolatæ, sæ împærtæøeøti proiecte, sæ privilegiezi contactele fizice, sæ formulezi aøteptæri…

108

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

emoflionante ale iubirii occidentale. Castitatea prin epuizarea apetitului este mai eficace decât represiunea. Ea ne dovedeøte, încæ o datæ, neputinfla noastræ de a stæpâni „biologia pasiunilor“ (Jean°Didier Vincent).

5) FRUMOASA NEBUNIE A IUBIRII NUPflIALE Extravaganfla epocii noastre constæ în acest vis nebunesc: totul într°o singuræ fiinflæ. O singuræ fiinflæ trebuie sæ întruneascæ toate aspirafliile mele. Cine poate sæ corespundæ unei asemenea aøteptæri (cu atât mai mult cu cât existæ persoane care deschid multe lumi øi altele care se mulflumesc sæ paraziteze propria ta lume)? Creøterea vertiginoasæ a numærului de divorfluri în Europa nu este, dupæ cum se spune, rezultatul egoismului nostru, ci al idealismului: imposibilitatea de a træi împreunæ legatæ de dificultatea de a ræmâne singur. Cuplurile noastre nu mor din decepflie, ci dintr°o prea înaltæ idee despre ele însele. Nu mai ræmâne decât iubirea, „privirea fulgerætoare a zeului“ (André Breton), øi asta°i toatæ problema. Încærcæm prea mult barca, ne punem atât de multe speranfle în ea încât, pânæ la urmæ, naufragiazæ. Nu suferim pentru cæ ne este sufletul arid, ci pentru cæ°i prea rodnic, prea înclinat spre efuziune. Eu mai cred încæ în marea iubire, auzim adesea spunându°se. Dar trebuie sæ credem în persoane, vulnerabile, imperfecte, øi nu într°o abstracfliune, oricât de minunatæ ar fi ea. A iubi iubirea în general mai mult decât fiinflele înseamnæ a ne amægi cu un ideal. La început exclus din cæsætorie, sentimentul l°a dezintegrat din interior,

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

109

înainte de a se pune în primejdie prin exces de ambiflie: voracitatea sa îi semneazæ pierzania. Lipsit de obstacolele care îl înviorau, frânându°l totodatæ, iatæ°l acum constrâns sæ gæseascæ în el însuøi mijloace de a se reînnoi. Moare nu pentru cæ i se pun piedici, ci pentru cæ reuøeøte prea bine. Pasiunea, dupæ cum se spune, este irezistibilæ; dar vai, ea rezistæ la orice øi oricui, dar nu øi ei înseøi. Tragedia clasicæ opunea o iubire imposibilæ unei ordini crude; tragedia contemporanæ este iubirea ucisæ de ea însæøi, murind din cauza propriei sale victorii. Ea se distruge exercitându°se, apoteoza sa este øi declinul sæu. Niciodatæ poveøtile noastre de dragoste n°au avut o viaflæ atât de scurtæ, niciodatæ ele n°au fost atât de repede reîncepute de patul conjugal, pentru cæ nimic nu se opune înfloririi lor. Este o nefericire mai vicleanæ decât oricare alta, pentru cæ ea se naøte din saflietate, øi nu din lipsæ. În momentul de faflæ existæ o boalæ foarte ræspânditæ: cæutarea infernalæ a obiectului bun care, dupæ ce decepflioneazæ, este înlocuit cu un altul, care, la rândul sæu, se descalificæ øi este apoi eclipsat de un al treilea, de un al patrulea, serie de flæcærui care lucesc øi apoi se sting. Ne înflæcæræm, ne ræcim, nu suntem niciodatæ mulflumifli. De fiecare datæ, ne angajæm faflæ de celælalt depæøindu°ne sentimentele, øi simflim acele false iubiri la prima vedere, despre care vorbeøte Stendhal, când „credem cæ iubim pe cineva întreaga viaflæ, în timpul unei seri“. Sufletul pereche nu°i niciodatæ destul de frumos, de inteligent, de libertin: prinflul din poveste nu era decât un individ urât øi prost, bomba sexualæ o nevrozatæ frigidæ, o femeie rea øi acræ, tofli pretendenflii cad la examen. Iatæ infernul nostru, contrapondere a progresului nostru: imposibilitatea de a ne îndrægosti de bærbafli sau de femei la înælflimea

110

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

aspirafliilor noastre, nu pentru cæ aceøtia sunt mediocri, ci pentru cæ aspirafliile noastre nu pot fi niciodatæ satisfæcute. De aici panica generalæ ce cuprinde, începând de la treizeci de ani, cele douæ sexe, înnebunite la gândul de a fi pæræsite, de a se regæsi complet singure, seara, în fafla televizorului, mâncând un semipreparat øi pândind telefonul. Aøa se explicæ de ce se înmulflesc pe net sau la întâlnirile specializate ceea ce s°ar putea numi un târg cu obiecte de ocazie, de mâna a doua: întrunire de suflete chinuite, toate despærflite øi recæsætorite de mai multe ori, care plutesc, se îndrægostesc de un necunoscut, se reneagæ cu aceeaøi vitezæ øi sfârøesc prin a se cupla cu indivizi îndoielnici. Acum douæzeci de ani, mæ întâlneam la Madras cu scriitorul indian Raja Rao (dispærut în 2006), prieten cu Malraux: acesta venise de tânær în Franfla, convins cæ pentru a cunoaøte esenfla iubirii trebuia sæ se cæsætoreascæ cu o europeanæ. El relatase într°un roman alegoric, The Serpent and the Rope (1960), experienfla øi eøecul acestei uniri. Se întorsese acasæ decepflionat de neræbdarea occidentalilor, de dorinfla lor de a træi o fericire constantæ øi totodatæ completæ. El træsese de aici urmætoarea concluzie: „Noi (în India) punem o supæ rece pe foc øi ea se încælzeøte treptat. Voi punefli o supæ caldæ într°o farfurie rece øi ea se ræceøte treptat“. Cuplul occidental suferæ din cauza mitologiilor paroxismului, adicæ a ravagiilor unui romantism neînfrânat; greøeala sa este cæ ia sentimentele prea în serios ca sæ poatæ tolera pânæ øi cea mai micæ slæbiciune. Afli fi gata sæ murifli pentru cei pe care°i iubifli? Eu sunt mai ales gata sæ træiesc împreunæ cu ei: proza cotidianului implicæ o constanflæ de fiecare clipæ øi face inutilæ speculaflia asupra unor gesturi pe cât de extreme, pe atât de aleatorii. Altædatæ, educaflia sentimentalæ îfli vorbea øi despre deziluzie; trebuia sæ øtii

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

111

sæ te conduci în meandrele inimii, sæ evifli rætæcirea simflurilor, sæ te fereøti de himerele tinereflii, în folosul unui itinerar spiritual øi moral. Întreaga noastræ literaturæ te învaflæ, dimpotrivæ, cum sæ aflâfli flacæra øi sæ încælzeøti sentimentele. Este o mare ræsturnare în raport cu epoca clasicæ: aceasta din urmæ se temea de dezlænfluirea pasiunilor fatale, care aduc nefericirea, noi ne temem cæ sunt cældufle øi pe cale de a se stinge. Noi decretæm cæ ele sunt poezie, fericire, øi nu reflinem din ele decât adjectivul „pasionant“, minimalizându°le pærflile negative. Nu ne mai temem de anarhia comportamentelor, ci de dispariflia emofliilor.

SINUCIDEREA BÆTRÂNILOR AMANfiI Chateaubriand, îndrægostit, spre sfârøitul vieflii sale, de o femeie tânæræ, care°l refuzæ, Casanova (într°un roman de Arthur Schnitzler), nevoit, la bætrânefle, sæ se deghizeze noaptea în porumbel, ca sæ seducæ o fatæ tânæræ, Goethe, la 72 de ani, cerând în cæsætorie, la Marienbad, o fatæ de 17 ani care°l refuzæ; Doamna Stone (într°o carte de Tennessee Williams), o americancæ de vreo cincizeci de ani aflatæ la Roma, îndrægostitæ de frumosul Paolo ce nu are decât douæzeci de ani, care crede cæ „træieøte o viaflæ postumæ“ øi cæ existenfla sa este pe cale de a se præbuøi „în valuri dezordonate, ca o pânzæ de cort atunci când stâlpul central cade“49. Sunt tot atâtea exemple care pun aceeaøi întrebare: cum se hotæræøte cineva sæ pæræseascæ scena? Ræspunsul este simplu: ne împing afaræ ceilalfli, decreteazæ cæ poftele noastre sunt nelalocul lor øi cæ bætrânii libidinoøi nu mai pot fi læsafli sæ confiøte tinereflea (pe acest plan, natura øi prejudecæflile sunt mai crude pentru femei).

49

Le Printemps romain de Mrs. Stone, Tennessee Williams, 10/18, pp. 36 øi 50.

112

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Mai emoflionantæ decât aceste vanitæfli de crai bætrâni øi de cochete este moartea amanflilor bætrâni. Se întâmplæ ca unele fiinfle sæ fie atât de pætrunse una de cealaltæ, sæ fie amestecate precum rædæcinile unui copac, încât sæ formeze o singuræ persoanæ, înzestratæ cu douæ figuri øi cu douæ nume, un noi care nu mai poate fi rostit în douæ euri separate. Atunci durerea unuia devine durerea celuilalt. „Când pe soflia mea o dor picioarele, cel ce suferæ sunt eu“, spunea, în chip magnific, filosoful spaniol Unamuno. Se întâmplæ øi ca o boalæ gravæ, ce loveøte pe unul, sæ°l decidæ pe celælalt sæ nu mai continue sæ træiascæ øi ca ei sæ se hotærascæ sæ plece împreunæ. Acesta a fost cazul, în septembrie 2007, al lui André Gorz øi al sofliei sale, atinsæ de o boalæ cu evoluflie rapidæ: „Tocmai ai împlinit optzeci øi doi de ani, scrisese el într°o carte pe care i°o dedicase, ai scæzut în înælflime cu øase centimetri, nu cântæreøti decât patruzeci øi cinci de kilograme øi eøti tot frumoasæ, graflioasæ, atrægætoare. S°au împlinit cincizeci øi opt de ani de când træim împreunæ, øi te iubesc mai mult ca oricând. De curând m°am îndrægostit de tine din nou øi simt iar în mine o viaflæ clocotitoare pe care n°o potoleøte decât trupul tæu strâns la pieptul meu“50. Înaintea lor, alte cupluri, precum cel alcætuit din fostul senator socialist Roger Quillot øi soflia sa, în 1998, hotærâseræ sæ disparæ în acelaøi moment, pregætindu°øi acel ræmas­bun ca pe o conspiraflie øi regæsindu°øi veselia øi seninætatea, înainte de a læsa sæ cadæ cortina (din nefericire pentru ea, Claire Quillot va supravieflui dupæ ce a înghiflit comprimatele øi va trebui sæ træiascæ o teribilæ singurætate). De ce sæ laøi natura sæ te despartæ de singura persoanæ care conteazæ pentru tine, când pofli face ultimul drum în doi? Este mai bine sæ°fli devansezi sfârøitul decât sæ suporfli decæderea. Sinuciderea,

50

Lettre à D. Histoire d’un amour, André Gorz, Éditions Galilée, 2006.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

113

a spus John Donne, este purtætoarea propriei sale iertæri, pentru cæ, spre deosebire de pæcat, ea nu poate fi sævârøitæ decât o datæ. Existæ ceva mai ræu decât propria moarte: moartea celor ce ne sunt apropiafli, a celor câtorva fiinfle fundamentale, care sunt esenfliale pentru noi. Nu are niciun rost sæ le supraviefluim. Trebuie sæ plecæm la timp. Ce poate fi mai frumos decât mitul lui Philemon øi Baucis, care îl imploræ pe Jupiter sæ°i lase sæ moaræ împreunæ øi care, la sfârøitul vieflii lor, au fost transformafli în copac? În sinuciderea bætrânilor amanfli existæ, poate, mai multæ mæreflie decât în zgomotoasele zbenguieli amoroase ale tinerilor. Tinereflea este demonstrativæ, dar bætrâneflea este sublimæ. „Mæ voi transforma în pulbere, dar într°o pulbere îndrægostitæ“51 (Quevedo).

51

Quevedo, poet baroc spaniol din secolul al XVII°lea.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

115

CAPITOLUL V

LOIALITÆflILE FLUCTUANTE

116

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

117

„Ar trebui sæ mæ ruøinez de greøelile pe care le°am sævârøit; dar suspin dupæ cele pe care nu le mai pot sævârøi.“ ABÉLARD „Consideræm cæ e nevinovat sæ doreøti, dar atroce ca altul sæ doreascæ.“ MARCEL PROUST „Sæ nu væ încredefli într°un frate, cæci orice frate joacæ rolul lui Iacob, øi orice prieten ræspândeøte calomnia, unul îl înøalæ pe celælalt. Fraudæ dupæ fraudæ. Înøelætorie dupæ înøelætorie.“ IEREMIA Într°o comunæ din California, prin anii ’60, vreo patruzeci de bæiefli øi de fete s°au adunat dupæ principiile comunismului sexual cel mai strict: interzicerea de a forma un cuplu instituit, rotaflia partenerilor, refuzul preferinflei bazate pe criterii estetice sau culturale. Dupæ un an, unii participanfli, obezi sau dizgraflioøi, s°au trezit cæ nu mai sunt primifli în camerele celorlalfli øi au început sæ rætæceascæ seara pe verandæ, cerøind un pat øi repetând: cine mæ vrea? Nimic nu militeazæ mai mult în favoarea cæsætoriei clasice decât acest contraexemplu absolut. Este o victorie a bunului­simfl asupra divagafliilor din anii lirici, va spune conservatorul, øi va cita faimoasa butadæ a lui Jean Paulhan: „Aveam un prieten care nu voia sæ se cæsætoreascæ: când te cæsætoreøti, trebuie sæ renunfli la toate femeile în afaræ de una. Øtiam foarte bine cum sæ°i ræspund: când nu te

118

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

cæsætoreøti, renunfli la toate femeile plus una“52. Sofismul este frumos, dar nu°i adeværat: te pofli cæsætori øi pofli iubi de mai multe ori în viaflæ, pofli cunoaøte o poligamie sau o poliandrie succesivæ, øi alternativa nu°i niciodatæ între nimeni øi o persoanæ. Øi mai ales pofli, în pærflile cele mai evoluate din lumea occidentalæ, sæ duci o viaflæ afectivæ dezvoltatæ, færæ sæ trebuiascæ sæ treci prin fafla domnului primar. La fiecare extremitate a spectrului sæu, lumea îndrægostiflilor adunæ partizani înverøunafli: militanflii monogamiei sau ai poligamiei ne someazæ sæ mergem pe calea lor, ameninflându°ne cu blestemul. Lupta lor are în ea ceva obositor. Nici cuplul øi nici libertinajul nu mai reprezintæ o cauzæ, ci ele reprezintæ forma contingentæ pe care o iau sentimentele noastre într°un anumit moment al existenflei. Adeværata noutate a epocii este cæ nu mai trebuie sæ alegem între niøte presiuni insuportabile, putând cumula în cursul unei viefli cæsætorie, celibat, aventuri. Iatæ de ce chestiunea fidelitæflii este fundamentalæ øi totodatæ insolubilæ: este atât de greu sæ ræmâi constant, øi atât de delicat sæ nu fii! Eliberarea moravurilor ne obligæ sæ ne elaboræm singuri propriile norme. Când societatea lasæ pe seama indivizilor probleme pe care altædatæ ni le impunea, ea îi cufundæ totodatæ în perplexitate øi le impune o povaræ cu care ei nu øtiu ce sæ facæ. A te elibera înseamnæ totdeauna øi a te împoværa. Sæ ne gândim cât este de delicat sæ pui iubirea cea mai intensæ la încercarea pe care o reprezintæ o boalæ gravæ sau pierderea averii: câfli oameni lovifli de øomaj nu sunt pæræsifli de sofliile lor øi câfli oameni grav bolnavi nu devin o povaræ pentru cei din jurul lor, care ajung sæ le doreascæ un sfârøit cât mai grabnic? Nu suntem nici eroi øi nici sfinfli, ci niøte simpli oameni, cu capacitæfli limitate de a ne devota. 52 Jean Paulhan, Entretiens avec Robert Mollet, Gallimard, collection Arcades, 2002, p. 31.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

119

1) GROSOLÆNIA, FIICÆ A SINCERITÆflII Criza cæsætoriei burgheze a dus la deprecierea unuia dintre cele mai curente derivate ale sale: adulterul. Odinioaræ criticat în numele bunelor moravuri, el este criticat acum în numele sinceritæflii. Asocierea liberæ dintre doi indivizi nu poate sæ se acomodeze cu o practicæ atât de meschinæ: este mai bine sæ spui totul decât sæ recurgi la subterfugii învechite. Faptul de a provoca râsul cu nefericirile soflilor batjocorifli a constituit resortul teatrului de bulevard timp de aproape un secol, iar încornoratul a fost întotdeauna un personaj de vodevil, mai ales dacæ era vorba de un bærbat53. Totuøi, adulterul, chiar discreditat, n°a murit: învechit ca gen, el ræmâne curent ca practicæ øi este unul dintre principalele motive de dizolvare a cæsætoriilor54. El este practicat atât de bærbafli, cât øi de femei, care se înøalæ unii pe alflii, pentru a lupta împotriva plictisului, a ræspunde tentafliilor øi a duce mai multe viefli deodatæ, simptom al unei societæfli individualiste, sfâøiate între idealul de fidelitate øi dorinfla de a fi liber. Adulterul continuæ sæ facæ o alianflæ indisolubilæ cu cuplul. Øi aici douæ tipuri de discurs se înverøuneazæ sæ°l demoleze: unul normativ øi unul novator. Primul, cel al psihanalizei, vede în el simptomul unei tensiuni nerezolvate în copilærie. Aldo Naouri ne explicæ astfel cæ „adulter“ se poate scrie, într°un limbaj lacanian de bazæ, „adulte erre, adulte taire“, adult rætæcitor øi pierdut care tace ca sæ nu creascæ. Credem cæ ne zbenguim în deplinæ libertate, dar suntem pradæ unui 53 Pânæ la sfârøitul secolului al XIX°lea, soflii înøelafli, mai ales la flaræ, erau umilifli public, cu mare scandal, plimbafli pe mægari, acoperifli cu murdærii, închiøi cu forfla, împreunæ cu sofliile lor, în casæ, în timp ce sætenii loveau în perefli cu linguri øi cu furci timp de 48 de ore: nesupraveghindu°øi bine sofliile, ei puneau în pericol ordinea patriarhalæ (Edward Shorter, Naissance de la familie moderne, op. cit., p. 270). În schimb, societatea închidea ochii când era vorba de infidelitæflile bærbaflilor, care nu atentau la autoritatea colectivæ. Charles Fourier a dat o amuzantæ Hiérarchie du cocuage, în care îøi bate joc de cæsætoria burghezæ de pe vremea sa øi prezintæ toate tipurile de încornorafli posibili øi imaginabili, încornoratul potenflial, încornoratul marflial, încornoratul batjocoritor, încornoratul resemnat, încornoratul postum, a cærui soflie naøte dupæ zece luni de la moartea lui. 54 A se vedea Agnès Walch, Histoire de l’adultère, op. cit., p. 353. Adulterul a fost depenalizat în Franfla în 1975.

120

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

ataøament excesiv faflæ de mamæ sau de tatæ55. Un alt curent deplânge în vechiul cuvânt „tromperie“ (înøelætorie) o renegare a sinelui, o atmosferæ de minciunæ care altereazæ pânæ øi cele mai preflioase sentimente. Deøi a început cu juræminte fierbinfli, cuplul se înnæmoleøte în jalnice viclenii. Prima obiecflie are valoare de rapel la legea moralæ; cea de a doua la legea intimæ. De acum înainte existæ douæ fidelitæfli: una flinând de convenflie, cealaltæ flinând de convingere. Prima este supunere mecanicæ faflæ de normele sociale, cea de a doua decizie liberæ de a te aræta loial faflæ de fiinfla iubitæ. Aceasta din urmæ se poate subîmpærfli în fidelitatea pe care o datorezi celuilalt øi fidelitatea pe care fli°o datorezi flie însufli. Arzætoarea obligaflie de a fi în conformitate cu propriile tale umori face ca problema sæ fie øi mai complexæ. În iubirile noastre existæ o nouæ ræutate: aderarea la mine însumi mæ autorizeazæ sæ°i împlânt celuilalt pumnalul în spate. În numele dreptului absolut de a°mi schimba pærerea, pot sæ nu mæ flin de cuvânt. Atotputernicia revirimentului: m°am culcat cu X sau cu Y pentru cæ, în acel moment, nu te mai iubeam, mæ sæturasem sæ mæ prefac cæ te iubesc. (Ce are în plus faflæ de noi rivalul nostru în dragoste, bærbat sau femeie? Un lucru de netægæduit: e ceva nou. Asta îl face irezistibil, øi nu frumuseflea sau inteligenfla lui.) Fiinfla batjocoritæ nu mai poate invoca existenfla unei societæfli opresive, distanflarea partenerului este un afront, faptul cæ eøti „încornorat“ devine un eøec personal: celælalt se duce sæ caute dragostea în altæ parte, pentru cæ eu nu°i mai sunt de ajuns. A nu ræspunde decât de sine înseamnæ a manifesta cea mai mare mitocænie. Eu nu mæ reneg, eu evoluez, o virtute superioaræ îmi porunceøte sæ nu°mi respect angajamentele, sunt infidel din fidelitate faflæ de 55

Aldo Naouri, Adultères, Odile Jacob, 2004, p. 244.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

121

mine însumi. Sperjurul renegatului, care îøi calcæ în picioare angajamentele, devine, prin intermediul unui sofism, forma cea mai înaltæ a eticii. Dacæ ajunge sæ fii tu însufli ca sæ ai dreptate, cultul modern al autenticitæflii duce direct la triumful mitocæniei. Pentru a fi în acord cu noi înøine, el ne porunceøte sæ refuzæm orice ipocrizie, orice obligaflie de a°l menaja pe celælalt56. De îndatæ ce un interlocutor te previne cæ va fi sincer, aøteaptæ°te la o avalanøæ de vorbe neplæcute. Mitocænia este inversul galanteriei: a°l trata pe celælalt ca pe un instrument de care te debarasezi dupæ ce te°ai folosit de el.

2) DESPRE BUNA FOLOSINflÆ A OMISIUNII Mistica transparenflei seamænæ cu persecuflia: a°l fline pe celælalt la curent cu îndoielile mele, cu cele mai mici oscilaflii ale sufletului meu, ca pe un seismograf înseamnæ a°l ciurui cu gloanfle în permanenflæ. Politica mærturisirii este, în primul rând, o politicæ a relei­voinfle: a spune totul înseamnæ a spune lucruri rele, în timp ce omisiunea se naøte din principiul delicateflii. Îi sunt recunoscætor celuilalt cæ°mi ascunde unele dintre gândurile sale. De câte ori n°am prefera sæ nu øtim øi sæ spunem ca domnul de Clèves, pe patul de moarte, sofliei sale: „De ce îmi vorbeøti despre pasiunea pe care o aveai pentru domnul de Nemours dacæ virtutea ta n°a fost în stare sæ°i reziste? Te iubeam atât de mult, încât mæ simfleam bine chiar øi aøa înøelat cum eram. fii°o mærturisesc spre ruøinea mea; îmi pare ræu dupæ aceastæ falsæ liniøte pe care mi°ai luat°o. De ce nu m°ai læsat în aceastæ orbire liniøtitæ de care se bucuræ 56 Authentos în greacæ, aminteøte Lionel Trilling, are o conotaflie agresivæ, asta însemnând a avea puteri depline, dar øi a comite o crimæ (Lionel Trilling, Sincérité et authenticité, 1972 pentru versiunea americanæ, Grasset, 1994, p. 158 pentru traducerea francezæ).

122

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

atâflia sofli?“57. Este cunoscut apologul kantian al bærbatului urmærit de niøte ucigaøi øi care se refugiazæ într°o casæ. În numele universalitæflii legii morale, spune Kant, proprietarul casei are datoria de a°l denunfla: a minfli este întotdeauna øi pretutindeni un lucru ræu58. Benjamin Constant, ironizând acest exemplu, îi opunea datoria nu mai puflin imperioasæ de a salva viafla altuia. A°i spune partenerului tæu adeværul, întregul adevær, aøa cum a°i face°o la tribunal, înseamnæ a°l supune la un øantaj insuportabil. Este o inversare a moralei clasice, atâta timp cât minflim înseamnæ cæ flinem la celælalt øi cæ salvarea relafliei conteazæ pentru noi mai mult decât grija de a mærturisi. A tæcea înseamnæ a proteja; a mærturisi înseamnæ a distruge. Principiul prevenirii øi al discrefliei trebuie apærat împotriva crudei sinceritæfli. Într°un cuplu existæ o bunæ folosinflæ a duplicitæflii: este de preferat confidenfla vagæ probitæflii confesionalului. Ca sæ nu mai spunem cæ înøelætoria are un potenflial erotic incontestabil: teama de a se læsa surprins, întâlnirile neaøteptate, secretele împærtæøite dau unor legæturi amoroase clandestine o densitate pe care n°o mai are supa conjugalæ. Nu întotdeauna minflim pentru a ascunde adeværul, minflim øi pentru a da mai multæ intensitate vieflii. A se vedea la Proust fabulafliile extra­ vagante pe care le dezvoltæ femeia iubitæ pentru a se proteja de asiduitæflile amantului ei, aøa cum sepia îøi foloseøte cerneala ca sæ°i izgoneascæ pe cei care o inoportuneazæ. În cazul ei, pânæ øi cele mai mari aberaflii se dovedesc a fi exacte. Existæ o fascinaflie a trædærii faflæ de pærinfli, sofli, prieteni: nu le înfigem pumnalul în spate decât celor apropiafli nouæ, cærora le cunoaøtem slæbiciunile. Intimitatea este øi locul celor mai rele viclenii. Tenebroasele uneltiri ale amanflilor ce conspiræ unul împotriva celuilalt pentru a se 57

La Princesse de Clèves, op. cit., p. 213. Emmanuel Kant, Sur un prétendu droit de mentir par humanité, traducere øi note de Luc Ferry, Pléiade III, 1985. 58

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

123

distruge au în josnicia lor ceva fascinant. E de øtiut cæ pasiunea pentru tâlhæria sævârøitæ de un hofl din preajma cuplului n°a dispærut în chip miraculos. Existæ parazifli conjugali care n°au liniøte pânæ când nu se bagæ pânæ øi în cele mai solide cæsætorii. (Adeseori viafla comunæ nu este tolerabilæ decât în orizontul unui pasager clandestin, care reprezintæ un punct de fugæ. Triunghiul amoros devine atunci condiflia fericirii celor doi.) A cæuta printre cei mai buni prieteni (sau cele mai bune prietene) ai partenerului tæu ca sæ°l înøeli înseamnæ a transforma proximitatea în promiscuitate øi a mæri atracflia înøelætoriei cu picanteria familiaritæflii. Este paradoxul contiguitæflii malefice, care construieøte o legæturæ puternicæ pentru a o distruge apoi. Încrederea induce trædarea øi omul perfid a fost întotdeauna la început un frate, un prieten. Existæ multe feluri în care pofli fi sperjur, færæ sæ te foloseøti de un al treilea: retrægându°te în forul tæu interior, practicând greva tæcerii, a surâsului, a conversafliei. Stricta respectare a fidelitæflii fizice poate sæ aibæ în rigiditatea sa ceva nevrotic: energia cheltuitæ pentru a evita greøelile se exercitæ în detrimentul iubirii pentru celælalt, cæruia îi purtæm picæ pentru cæ ne obligæ sæ facem asemenea eforturi. Mahatma Gandhi îøi petrecea, se pare, noaptea lângæ femei goale, ca sæ°øi încerce puterea de a rezista. Unii bærbafli se cred fideli, dar de fapt nu sunt decât niøte leneøi care preferæ calmul duminical inconvenienflelor unor întâlniri de scurtæ duratæ. Alflii savureazæ tentaflia, ca sæ°i reziste, dovedindu°se a fi niøte degustætori de abisuri: ei cocheteazæ cu niøte necunoscufli, pentru ca apoi sæ se retragæ. Nu°øi iubesc soflia sau soflul, ci le place sæ°øi încerce puterea de seducflie øi de caracter. Ei ar putea spune precum psalmistul: „Încearcæ°mæ, Doamne, pune°mæ la încercare:

124

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

arde°mi rærunchii øi inima“ (Psalmul 25:2). Aceasta este øi problematica femeii care°i provoacæ pe bærbafli, færæ sæ le acorde vreodatæ vreo favoare. Denis de Rougemont povesteøte cu admiraflie urmætoarea întâmplare træitæ de una dintre prietenele sale. Cochetând, în van, cu un bærbat cæsætorit, acesta îi spune, la despærflire: „Te adaug pe lista mea cu cele mille e tre“. Erau femeile pe care nu le posedase, din fidelitate faflæ de soflia sa59. Un asemenea exercifliu nu dovedeøte un suflet stabil, ci un suflet læudæros, care vrea sæ se îmbete cu puterea sa færæ sæ o exercite. Este vanitatea care se deghizeazæ în lege moralæ. „Violenfla pe care o exercifli asupra ta ca sæ ræmâi fidel persoanei pe care o iubeøti nu valoreazæ mai mult decât o infidelitate“, spunea La Rochefoucauld.

SÆ INTERZICEM PROSTITUfiIA? Socialiøtii øi feminiøtii se aøteptau ca, odatæ cu dispariflia familiei burgheze, sæ ia sfârøit øi problema prostitufliei. Aceasta era o ulceraflie pe care educaflia øi revoluflia socialæ urma sæ o elimine. Wilhem Reich prezicea, în 1936, cæ intrarea fetelor tinere în viafla sexualæ ar însemna sfârøitul pornografiei øi al sclaviei sexuale. Or, femeile sunt incontestabil mai libere în zilele noastre, cel puflin în flærile democratice, øi totuøi venalitatea continuæ sæ existe. Putem gæsi nenumærate motive, bune sau rele, care°i explicæ persistenfla, dar cel mai important este urmætorul: mercenariatul amoros va exista întotdeauna, pentru cæ libertatea nu garanteazæ justa repartiflie a voluptæflilor øi pentru cæ prea mulfli indivizi nu au acces la plæcere din cauza særæciei, a urâfleniei øi a vârstei lor.

59

Denis de Rougemont, Les Mythes de l’amour, op. cit., p. 120.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

125

Este inutil sæ înfrumuseflæm lucrurile: prostituflia ræmâne o meserie ingratæ, chiar sordidæ, care îi expune pe cei care o practicæ jignirilor clienflilor, arbitrariului polifliei, violenflelor proxeneflilor, dezaprobærii oamenilor oneøti. Se prostitueazæ cei care sunt împinøi de lipsuri øi de særæcie øi care preferæ aceastæ cale atâtor altor meserii, degradante øi ele. Dar vai, dezbaterea asupra acestui subiect aratæ ca o adeværatæ vânætoare de vræjitoare, care adunæ integriøti, feministe reacflionare, conservatori de dreapta øi de stânga, coalizafli cu toflii pentru a le cufunda øi mai mult pe prostituate în mizeria lor60. Odinioaræ descalificate în numele viciului, ele sunt acum descalificate ca victime, rætæcite pe cærærile servituflii voluntare, øi pe care trebuie sæ le îngrijeøti. Dacæ odinioaræ erau diabolizate, acum sunt infantilizate. Asociafliile „lucrætorilor în domeniul sexului“ au cerut în zadar condiflii mai bune de lucru. Ele sunt ignorate pe motiv cæ ar fi manipulate øi cæ prin gura lor ar vorbi alflii, ele fiind lipsite de autonomie. Oamenii oneøti sunt acum înspæimântafli pentru cæ femeile, prostituatele, travestiflii se bat nu pentru abolirea meseriei lor, ci pentru a o ameliora. Se urmærea salvarea lor, iar ei nu se gândesc decât cum sæ°øi normalizeze meseria. Existæ cu adeværat douæ stângi, una liberalæ, care ia act de marea diversitate a alegerilor personale, øi înflelege sæ le respecte pe fondul progresului social, øi alta punitivæ, care vrea sæ corecteze individul øi nu cunoaøte decât un slogan: pedeapsæ, corecflie, redresare. Aceastæ stângæ, în numele demnitæflii, seamænæ cu cohortele creøtine din Evul Mediu care îi omorau pe necredincioøi øi le ardeau pe rug pe vræjitoare, întru mântuirea sufletului. Ce°i de fæcut atunci, dacæ øtim cæ nu existæ o soluflie bunæ øi cæ, în aceastæ privinflæ, navigæm între douæ stânci ameninflætoare? Sæ alegem ræul cel mai mic: sæ luæm în calcul

60 Cf. cartea lui Lilian Mathieu La Condition prostituée, Textuel, 2006, care pune dezbaterea în cadrul francez øi opteazæ, deøi cu serioase rezerve, pentru modelul hexagonal, care tolereazæ færæ sæ autorizeze øi nu reprimæ decât proxenetismul øi racolarea.

126

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

aceastæ meserie respectând persoanele care o exercitæ, sæ le permitem sæ se bucure de roadele muncii lor øi, mai ales, sæ le permitem sæ iasæ din condiflia lor, când ele doresc, færæ ca în continuare sæ°i poarte stigmatul. Sæ le protejæm de proxenetism, sæ le privim cu simpatie, pentru cæ ele fac o operæ de salubritate publicæ øi oferæ puflinæ fericire sufletelor însingurate. Punct de convergenflæ al tuturor anxietæflilor, supliment infam, venalitatea eroticæ înnebuneøte o societate care crezuse cæ°l emancipeazæ pe Eros øi care constatæ cæ n°a rezolvat nimic øi cæ problemele au devenit øi mai complicate. Singurul lucru pe care trebuie sæ°l facem este deci sæ acordæm asistentelor sociale ale libidoului prerogativele pe care le acordæm altor salariafli, smulgându°le din condiflia blestematæ în care le închid toate lagærele. Sæ mergem mai departe: acum, când cel de°al doilea sex a devenit un actor economic cu drepturi depline øi un deflinætor al unei puteri financiare, de ce nu s°ar deschide bordeluri în care sæ lucreze bærbafli pentru femei, øi de ce n°am autoriza partide de sex plætite, cu amanfli aleøi de ele? Existæ deja un turism sexual pentru femei în Africa øi în Caraibe, øi numeroase reflele de call boys, adicæ bærbafli de închiriat. Cât priveøte obiecfliile clasice — femeile sunt prea sentimentale, ele nu se lasæ niciodatæ pradæ unui erotism anonim —, acestea esenflializeazæ femininul øi confundæ o condiflionare culturalæ cu un fapt natural: trebuie sæ se øtie cæ partenerele noastre nu au un libido mai puflin impulsiv decât al nostru øi cæ noi nu suntem mai puflin sentimentali decât ele. Pariem cæ dacæ mâine s°ar deschide niøte bordeluri pentru cel de­al doilea sex, tot clientele ar fi tratate drept târfe øi blamate pentru cæ vor sæ gæseascæ puflinæ plæcere, plætind°o cu bani. Iatæ femeia interzisæ de ambele pærfli, atât ca persoanæ care cumpæræ, cât øi ca vânzætoare de servicii

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

127

sexuale, ciudat anacronism într°o vreme în care majoritatea femeilor îøi câøtigæ existenfla øi vor sæ se bucure de plæcerile aferente. De ce dezaprobarea este mai micæ faflæ de un gigolo decât faflæ de o fatæ, când de fapt ei practicæ aceeaøi meserie? Continuæm sæ facem din organele genitale metafora trupului feminin øi sæ luæm partea drept întreg. Bærbatul are un sex, femeia este sexul ei. A°l da înseamnæ pentru ea a se pierde. Deøi de la Freud încoace a trecut un secol, mulfli nu renunflæ la aceastæ prejudecatæ arhaicæ. Asta explicæ totul.

3) EUROPA, STATELE UNITE, TABUURI DIFERITE Ne amintim de episoadele despre care s°a scris atât de mult în presa nord°americanæ în ultimii ani: judecætorul conservator Clarence Thomas, acuzat în 1991 cæ i°a fæcut propuneri indecente unei colege de universitate, nefericita afacere Clinton°Lewinsky, purtærile nepermise pe care le°a avut în 2007 guvernatorul New Yorkului, Eliot Spitzer, campion al luptei împotriva prostitufliei, surprins cu o fermecætoare brunetæ de douæzeci de ani, cæreia îi plætea serviciile, mærturisirea publicæ fæcutæ de succesorul sæu, în momentul când øi°a luat funcflia în primire, a infidelitæflilor sale conjugale, în fafla sofliei sale, de teamæ ca presa sæ nu le dezvæluie, atacurile îndreptate, în 2008, împotriva directorului de la FMI, Dominique Strauss°Kahn, vinovat cæ a întreflinut relaflii intime cu una dintre fostele sale funcflionare. De fiecare datæ America se inflameazæ, atât dreapta, cât øi stânga, pentru poveøti de alcov, ca øi cum ar fi

128

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

pus în joc însuøi pactul fondator al nafliunii. Oamenilor politici nu li se mai pune întrebarea: væ iubifli soflia? ci: afli înøelat°o? Încælcarea normei o ia înaintea normei. În afaræ de spectacolul distractiv pe care°l oferæ niøte tafli a cæror pudoare sfârøeøte în braflele unei call girl, severitatea dezbaterilor are în ea ceva uluitor pentru un francez. În Statele Unite, oameni de øtiinflæ cautæ gena fidelitæflii pentru a o inocula indivizilor uøuratici, se testeazæ cu ajutorul aøa°numitelor honey traps (literal: capcane de prins iubitul) soliditatea partenerului, trimiflându°i un bærbat sau o femeie care sæ°l seducæ; este celebrat, în regnul animal, pinguinul°imperial de la Polul Sud, care este un model de sobrietate øi de monogamie; se flin seminarii pentru soflii infideli øi sunt reeducafli aøa cum sunt reeducafli disidenflii din Imperiul sovietic, grupuri de terapie familialæ aratæ cæ „reacfliile unei soflii trædate seamænæ cu simptomele stresului posttraumatic al victimelor unei catastrofe majore ca aceea din 11 septembrie“. O asemenea analogie nouæ ni se pare grotescæ. Putem înflelege ca responsabilii politici sæ fie somafli sæ se arate exemplari în comportamentul lor privat: un om public nu îøi aparfline dacæ vrea sæ aibæ autoritate asupra celorlalfli, trebuie sæ fie capabil sæ°øi înfrâneze instinctele61. Dar de ce trebuie ca aceastæ exigenflæ sæ se extindæ pânæ la cetæfleanul de rând, cæruia sæ i se cearæ un comportament ireproøabil? La drept vorbind, are loc o ciudatæ ræsturnare: totul se petrece ca øi cum americanii ar fi øters tezele fondatoare ale liberalismului anglo°saxon, cele ale lui Mandeville øi ale lui Adam Smith, care vedeau în satisfacerea viciilor individuale motorul binelui public62, în vreme ce un Robespierre, în momentul revolufliei, a încercat în zadar sæ 61

În critica filosoficæ a Vechiului Regim, imoralitatea Curflii este dovada puterii despotice a Suveranului, care vrea sæ°øi pæstreze supuøii sub autoritatea sa. El le acordæ o anumitæ libertate moralæ pentru a°i face sæ uite de servitutea lor politicæ. Vezi Agnès Walch, op. cit., p. 351. 62 Sæ ne amintim de teza fondatoare a lui Adam Smith: „Nu de la bunævoinfla mæcelarului, a negustorului de bere øi a brutarului aøteptæm masa noastræ, ci de la grija pe care ei o poartæ profitului lor. Nu ne adresæm omeniei lor, ci egoismului lor“.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

129

instaureze „domnia virtuflii“. Iatæ cæ americanii, uitând cæ separarea dintre ordinea politicæ øi ordinea domesticæ este o cucerire a modernitæflii, încearcæ pe planul moravurilor sæ clædeascæ o societate a Binelui, care ar extirpa corupflia din sufletul omenesc. A fi infidel în dragoste echivaleazæ aproape cu a pune în discuflie contractul social încheiat în 1787 între oameni de toate condifliile, rasele øi religiile, cæsætoria devenind simbolul juræmântului fondator al nafliunii. Ca øi cum eul personal al americanilor nu ar fi decât o oglindæ a societæflii: dacæ mica patrie care este familia se clatinæ la miøcærile greøite ale partenerilor, ce se va întâmpla cu cea mare în caz de pericol? Principalul argument al conservatorilor: a°fli înøela partenerul înseamnæ a°fli træda flara, nici mai mult, nici mai puflin. De aceea, mærturisirea faptei trebuie sæ fie publicæ øi sæ semene cu o ispæøire colectivæ, în care întreg poporul, prin intermediul nesæbuinflelor comise de aleøii sæi, îøi exorcizeazæ fragilitatea øi întemeiazæ din nou norma, condamnând infracfliunile. De ce aceastæ diferenflæ faflæ de Europa øi mai ales faflæ de Franfla, unde moravurile intime ale øefilor de stat øi ale particularilor nu sunt deloc ireproøabile? Este vorba, færæ îndoialæ, de o diferenflæ de culturæ: americanii cred în sacralitatea contractului de cæsætorie, francezii transformæ aceastæ tainæ într°un contract. Unii interpreteazæ cæsætoria în litera ei, ceilalfli în spiritul ei. Dar mai ales nu avem aceleaøi tabuuri: în Franfla, conform tradifliei catolice, obscen este banul, în America, conform tradifliei protestante, obscen este sexul. „Greed is good“ spun unii63, „Franfla este elasticæ: te ridici chiar øi de pe o canapea“, ræspund ceilalfli (Lamartine). Anglo°americanii au contrabalansat puritanismul lor religios printr°o poftæ 63

„Læcomia este bunæ.“

130

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

nesætulæ de câøtig. Mare admiraflie pentru reuøitele financiare aici, mare toleranflæ pentru slæbiciunile omeneøti în partea cealaltæ. Øi cum orice moralist cade pradæ, într°o bunæ zi, viciului pe care°l denunflæ, ura francezæ faflæ de bani nu împiedicæ corupflia elitelor, aøa cum juræmintele virtuoase ale americanilor nu împiedicæ adulterul sæ înfloreascæ øi aici, ca pretutindeni. Dificultate a societæflilor contemporane de a°øi accepta partea lor de amoralitate în alt fel decât în termeni disciplinari, religioøi sau psihiatrici. Pe planul moravurilor totuøi, ar fi bine sæ°i facem pe anglo°saxoni sæ ia lecflii de temperanflæ de la lumea veche. În aceste vremuri de crizæ, nu prea cred cæ francezii ar trebui sæ se inspire din pofta de câøtig proprie americanilor. La urma urmei, uøurætatea este mai puflin primejdioasæ decât læcomia care a îngenuncheat lumea: Casanova îi este preferabil lui Madoff. O democraflie puternicæ tolereazæ fluiditatea legæturilor øi greøelile individuale. Este supraomenesc sæ ceri de la un bærbat sau de la o femeie o perseverenflæ færæ cusur: „Sub cingætoare nu mai existæ nici credinflæ øi nici lege“, spune, în mod magnific, un proverb italian. La urma urmei, adeværata fidelitate este mai exigentæ decât o strictæ abstinenflæ fizicæ, øi dacæ dragostea este puternicæ, ea va depæøi aceste episoade. Bertrand Russel, în 1929, în eseul Cæsætoria øi morala, preconiza o soluflie în manieræ francezæ: o mare toleranflæ faflæ de aventurile amoroase, atât în cazul bærbatului, cât øi în cel al femeii, cu condiflia ca ele sæ nu interfereze cu nimic în viafla cuplului øi sæ nu stânjeneascæ educaflia copiilor. Liniøtea conjugalæ se realizeazæ prin mici aranjamente între parteneri, aranjamente care sunt dovada unui adeværat rafinament. Toatæ lumea a fost, mæcar o datæ în viaflæ, înøelatæ sau a înøelat, øi oamenii supraviefluiesc aventurilor partenerului, oricât de mare ar fi durerea prin care trec.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

131

Sub anumite aspecte, adulterul poate fi privit ca fiind aliatul øi nu adversarul cæsætoriei: este un rægaz, un mod de a reîntemeia legætura dintre cei doi prin câteva abateri. În secolul al XVIII°lea, dupæ cum ne spun istoricii, „valentinage°ul“, de unde vine øi særbætoarea Sfântului Valentin, permitea sofliilor, în nordul Franflei, sæ facæ dragoste câteva zile pe an, cu øtiinfla soflilor, cu un „valentin“, un tip cuceritor ales de doamnæ. „Partajul amiabil“ (Fourier) constituie un antract benefic între parteneri: îl uøureazæ pe celælalt færæ sæ°l anuleze, cât dureazæ o aventuræ, øi întæreøte adeseori un contract pe cale sæ se rupæ. Ce este, de exemplu, practica schimbærii partenerilor, dacæ nu o tehnicæ de a rezista eroziunii prin acceptarea îndepærtærii supravegheate a celuilalt? Îfli împrumut soflia, sau pe soflul meu, timp de o searæ, dar îi supraveghem, pentru ca apoi sæ°i putem recupera mai bine. O înøelætorie controlatæ este mai bunæ decât niøte aventuri amoroase incontrolabile. Am cunoscut un cuplu care nu se ducea în cluburile libertine decât cu o condiflie: sæ nu°i særute pe guræ pe partenerii întâlnifli acolo. Erau permise toate fanteziile în afaræ de atingerea buzelor. Dacæ unul dintre ei uita regula, avea dreptul la o scenæ, øi amanflii îøi aruncau invective, aøa goi ca niøte viermi cum erau, în mijlocul trupurilor înlænfluite. Unde s°ar mai fi putut cuibæri posesivitatea?

4) DELIR DE INVESTIGARE Gelozia, se înflelege, este un sentiment de o mare josnicie, care combinæ nesiguranfla afectivæ cu gustul aproprierii; ea se terminæ adeseori prin canibalism,

132

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

preferând sæ°øi devoreze simbolic partenerul decât sæ°l vadæ cæ°i scapæ. Chiar dacæ ar putea sæ°l bage la închisoare, gelozia tot ar fi neliniøtitæ, gândindu°se la visele aceluia, la somnul lui. Gelozia devine pentru unii un mod de viaflæ ce combinæ bænuiala cu investigaflia, singurele ce sunt în stare sæ relanseze motorul amoros. Gelosul compulsiv creeazæ delictul înainte ca el sæ aibæ loc, øi adeseori adeværatul delict îi uøureazæ durerea în loc s°o mæreascæ: aproape cæ øi°ar dori aceastæ înøelætorie pe care pretinde cæ o uræøte de moarte. Ne bucuræm cæ orice gelos provoacæ pânæ la urmæ acel lucru de care el se teme. Deøi arætat cu de°amænuntul în toatæ josnicia sa, acest sentiment nu poate fi eradicat dintr°o træsæturæ de condei. A avea pretenflia cæ pofli curæfla pasiunile de murdæria lor înseamnæ a asimila cuplul cu un parlament în care dorinflele fiecæruia sunt trecute prin sita deliberærii sau a votului. Se revendicæ, de exemplu, de a avea øi alt partener øi ceri de la celælalt sæ fli°l recunoascæ, conform unei reciprocitæfli, în spiritul bunei­credinfle. Ne putem îndoi de acest portret al cæsætoriei deschise, zugrævite din nou în culorile socialismului paradiziac. Pentru ca suferinfla sæ disparæ, ar trebui sæ presupunem cæ existæ o simultaneitate a apetitului øi a satisfacerii lui la fiecare dintre parteneri, un timp omogen care le oferæ ocazii identice ca sæ°øi satisfacæ dorinfla cu un stræin. Ce se întâmplæ dacæ unul îøi petrece noaptea cu cineva, în timp ce partenerul suferæ singur în patul lui? Ai ciudata impresie cæ reformatorii nu urmæresc atât plæcerea amanflilor, cât corectarea ambiguitæflilor sentimentului. Teama de spiritul versatil, voinfla de redresare: cei doi îøi spun totul, nu°øi ascund nimic64. Dar øi asta este o iluzie romanticæ de fuziune, de comuniune a sufletelor care se dezvæluie unul în fafla celuilalt: vorbe 64 Cf. Serge Chaumier: „Cæsætoria deschisæ oferæ o egalitate de statut între sexe, abolirea dualitæflii normelor, necesara repartiflie egalitaræ a sarcinilor øi a ræspunderii privitoare la educaflia copiilor. Ea înlæturæ adulterul øi dubla moralæ primejdioasæ pentru sofli. Convenfliile cuplului fixând limitele libertæflilor pe care cei doi øi le acordæ reciproc permit sæ se dezbatæ øi sæ se vinæ în întâmpinarea unui dublu discurs (…) cuplul open percepe infidelitatea mai mult în falsitatea unui discurs dublu, înglodat în

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

133

interminabile, eliminarea secretului, puneri la punct. Acelaøi principiu domneøte øi în politica „open space“ din lumea muncii: birouri færæ despærflituri, unde fiecare lucreazæ sub privirea celuilalt, efectul principal fiind acela cæ nimeni nu mai comunicæ cu nimeni. Or, gelozia este øi tovaræøa de drum a egalitæflii democratice: ea este rudæ apropiatæ cu dorinfla de ubicuitate, cu acea voinflæ de a fi pretutindeni în acelaøi timp, acolo unde eu nu sunt, ea nu este numai teama cæ eøti înøelat, ci øi un fel de vertij în fafla opacitæflii celuilalt, care va ræmâne închis pentru mine, orice s°ar întâmpla. Nu voi putea niciodatæ sæ mæ instalez în creierul lui ca într°o cabinæ de pilotaj øi sæ°l conduc dupæ dorinfla mea, øi nici sæ væd lumea prin ochii lui, sæ°i cunosc destinul. Existæ alte nenumærate viefli posibile, de care eu voi fi lipsit pentru totdeauna øi care mæ deposedeazæ de a mea. Nu suntem încæ pregætifli sæ ieøim din absurda dorinflæ de a poseda. Suntem împærflifli între douæ gelozii: suntem geloøi pe independenfla noastræ øi geloøi pe independenfla celuilalt, construim între aceste douæ postulate compromisuri efemere, træim la modul unei exclusivitæfli minore, foarte imperioase øi totodatæ foarte tolerante. Viaflæ dublæ, menaj à trois, amoruri în grup, vacanfle separate, recurs la call°girls sau la toy°boys, cuplul contemporan dæ dovadæ de destulæ suplefle øi admite în al sæu duo pe un al treilea, benefic, care poate sæ°l punæ în primejdie, dar øi sæ°l reînnoiascæ. Serviciile sexuale în doi, plætite, autorizeazæ diversitatea eroticæ, færæ dificultæflile adulterului. Banul este un dezinfectant care eliminæ din aceste antracte senzuale orice ambiguitate afectivæ. Ca øi altædatæ, viafla subteranæ a tandemului conjugal (pornografia, prostituflia, schimbarea partenerului, ipocrizie, decât într°o relaflie deschis revendicatæ cu un al treilea. Sæ repetæm totuøi cæ toate cuplurile open nu acceptæ toate formele de relaflie cu un al treilea. Pot interveni restricflii foarte complexe, dar principiul unei deschideri este admis (…) contractele sunt mereu redefinite, în funcflie de evenimentele ce intervin“. (La Déliaison amoureuse, Payot, 2004, p. 272.)

134

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

adulterul) susfline viafla sa legalæ, iubirea adeværatæ îøi ia puterea din rezervele clandestinitæflii, ale ilicitului. Øi lucrul æsta ræmâne secret, în afara statisticilor. (Adeseori se obiecteazæ cæ tineretul se va întoarce masiv spre monogamie øi fidelitate. Nimic nu confirmæ aceastæ dorinflæ: tinerii, în ciuda dorinflei lor de a rupe cu cliøeele anului ’68, træiesc poveøti de dragoste nu mai puflin agitate decât cele træite de cei de dinaintea lor. A crede cæ noile generaflii îøi vor schimba radical existenfla ræmâne o cerere de principiu: ele încep prin a reproduce comportamentul moøtenit, øi însæøi disidenfla practicatæ de ei o aminteøte pe cea a pærinflilor lor.) S°a vorbit mult pe seama tandemului Sartre°Simone de Beauvoir, a fost mult criticat pactul dintre ei, distincflia pe care o fæceau între iubirile întâmplætoare øi iubirile necesare (direct inspiratæ din Fourier), ambiflia lor de a aparfline mai multora, færæ sæ înceteze sæ mai fie unul al celuilalt, li s°a reproøat cæ au introdus prin contrabandæ, în cercul lor, bæiefli øi fete pe care øi°i schimbau între ei, ca niøte seraiuri dispersate, øi care deveneau victimele manevrelor lor. Simone de Beauvoir a recunoscut ea însæøi: „Existæ o întrebare pe care, în chip nesæbuit, ne°am ferit sæ ne°o punem: cum træia cel de°al treilea acest aranjament dintre noi? S°a întâmplat ca, uneori, sæ se preteze færæ nicio greutate: unirea dintre noi læsa destul loc pentru prieteniile sau camaraderiile amoroase, pentru poveøtile de iubire trecætoare. Dar dacæ protagoniøtii cereau mai mult decât atât, izbucneau conflictele. În legæturæ cu aceasta, o discreflie necesaræ a compensat exaltarea din tablourile zugrævite în Forfla vârstei“ (Forfla lucrurilor). S°a subliniat cu ræutate cæ au fost niøte amanfli convenflionali, în ciuda îndræznelilor lor, øi cæ au simflit chinurile amæræciunii, ale decepfliei. Dar surprinzætoare este mirarea noastræ: amanflii de la

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

135

cafeneaua Flore ne emoflioneazæ atât prin slæbiciunile lor, cât øi prin sinceritatea lor. Cât zbucium øi câte bifurcæri, pentru ca, pânæ la urmæ, sæ îmbætrâneascæ împreunæ øi sæ ræmânæ loiali nu pactului lor originar, ci unul celuilalt65. Cunosc pufline cupluri care sæ întruchipeze atât de bine contradicfliile în care ne zbatem cu toflii. Gata cu avangærzile pasionale! Toate remediile propuse pentru eliminarea relelor cæsætoriei s°au mulflumit sæ le reproducæ în mod discret. E la fel de greu sæ fii complet fidel ca øi sæ fii complet infidel: ar trebui sæ ræmâi fidel acestei infidelitæfli, ceea ce ar fi o aporie. Dacæ unii parteneri eliminæ, în anumite condiflii, clauza exclusivitæflii sexuale, ar fi absurd sæ facem din ea un imperativ: ræmâne ca fiecare sæ°øi elaboreze singur aranjamentele, øtiind cæ nu pofli ridica la rang de soluflie ceea ce fline de un arbitraj între dorinfla de siguranflæ øi dorinfla de aventuræ. Aceastæ îmbinare de trædæri øi de loialitate nu se vrea, în niciun caz, un model. În definitiv, cea mai gravæ infidelitate pe care un cuplu poate sæ o comitæ este infidelitatea faflæ de el însuøi: când el se aratæ nedemn de elanul care°l însufleflise øi lasæ cenuøiul rutinei sæ fie mai puternic decât beflia începuturilor.

SCENA DE MENAJ, CATEGORIE A PURGAfiIEI Existæ mai multe tipuri de rea­voinflæ în viafla amoroasæ, dar una dintre ele este deosebit de crudæ: sæ explici slæbirea legæturilor prin destin. Aøa stau lucrurile, nu putem face nimic. Valmont, când o anunflæ pe doamna de Tourvel cæ vrea sæ se despartæ, demonstreazæ asta într°un mod strælucit:

65 Sæ ne amintim de ultimele øi admirabilele rânduri din La Céremonie des Adieux, o cronicæ a decæderii fizice øi intelectuale a lui Sartre, la sfârøitul vieflii lui, ultimæ reapropriere a bærbatului iubit, prin scris: „Moartea lui ne desparte. Moartea mea nu ne va uni. E deja un lucru minunat cæ vieflile noastre au putut sæ fie în acord una cu cealaltæ atât de multæ vreme“. (Simone de Beauvoir, La Céremonie des Adieux, Folio, Gallimard, 1981, p. 176.)

136

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

„Ne plictisim de orice, îngerul meu, este o lege a naturii: nu°i vina mea. Deci dacæ astæzi mæ plictisesc de o aventuræ care mi°a stæpânit fiinfla pe de°a°ntregul în ultimele patru chinuitoare luni, nu°i vina mea. Dacæ, de exemplu, te°am iubit tot atât de mult pe cât de virtuoasæ ai fost tu, øi asta înseamnæ, cu siguranflæ, foarte mult, nu°i de mirare cæ iubirea a luat sfârøit odatæ cu virtutea. Nu°i vina mea. Urmeazæ de aici cæ de câtva timp te°am înøelat; dar øi nemiloasa ta iubire mæ forfla într°un fel sæ fac asta. Nu°i vina mea. Astæzi, o femeie pe care o iubesc la nebunie îmi cere sæ i te sacrific. Nu°i vina mea. Iatæ o frumoasæ ocazie de a denunfla sperjurul: dar natura nu a acordat bærbaflilor decât inconstanfla, în timp ce femeilor le°a dat obstinaflia. Nu°i vina mea. Crede°mæ, alege°fli un alt amant, aøa cum eu mi°am gæsit o altæ amantæ. Acest sfat este bun, foarte bun: dacæ gæseøti cæ e ræu, nu°i vina mea. Adio, îngerul meu: te°am avut cu plæcere, te pæræsesc færæ regret. Poate cæ mæ voi întoarce la tine. Aøa e viafla. Nu°i vina mea“66. Spre deosebire de acest fatalism, scena ræmâne terapia cea mai curentæ pentru a curæfla cuplul de murdærie. Existæ cupluri care nu supraviefluiesc decât prin irupflii zilnice de furie øi care se împart între greutæflile vieflii de zi cu zi øi convulsiile mâniei. Acestea gustæ confortul unor certuri eterne. Ca sæ se sudeze din nou aceste cupluri au nevoie de accese de isterie, aøa cum alflii au nevoie de comprimate. A începe sau a termina o zi printr°un scandal este cel mai bun mijloc de a îndepærta rutina. Lenta decristalizare a iubirii implicæ instalarea unei zone furtunoase în mijlocul apelor liniøtite. Cuplul ne protejeazæ de toate, inclusiv de iubire, dar, pentru a se proteja de el însuøi, trebuie sæ se punæ în primejdie. Cearta te apæræ de adeværata moarte. Cât de triste sunt acele cupluri bætrâne

66

Choderlos de Laclos, Les Liaisons dangereuses, scrisoarea 141.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

137

care nu mai au destulæ energie ca sæ se înfrunte øi în care lucrurile nespuse se acumuleazæ întocmai ca farfuriile murdare pe marginea chiuvetei. Pacea amoroasæ este o pace polemicæ, o înfruntare creatoare care transformæ fricfliunea în unire. Reaua­credinflæ cu care se fac reproøurile într°o ceartæ este evidentæ, orice este bun pentru a trezi la viaflæ o relaflie pe cale sæ se rupæ: niøte detalii infime, un obiect spart, o hârtie rætæcitæ, o respiraflie mai puternicæ sunt ridicate la rangul de crime împotriva umanitæflii. Se deschid larg breøele oripilærii, se descoperæ nenumærate motive pentru a°l înjosi pe celælalt. Efectul strælucit al scenei: ea ne îngæduie sæ spunem dintr°odatæ ceea ce aveam pe suflet øi are o virtute catharticæ, cu condiflia sæ ræmânæ o parantezæ. Tomberoanele de injurii pe care le aruncæm peste partenerul nostru, observafliile noastre jignitoare ar trebui, în mod normal, sæ ne despartæ. Toate aceste lucruri ne vor permite, dimpotrivæ, sæ ne suportæm partenerul, într°o lungæ conviefluire de inimiciflie pasionatæ. Când lupta degenereazæ în reflex, ea îi plaseazæ pe amanfli în infernul duømæniei permanente. Orice ar face celælalt, e întotdeauna ræu. Se instaleazæ atunci un regim binar: ura obiønuitæ, insulte, scuipæturi, ura extraordinaræ, simfonie de invective, de lovituri, de umilinfle, livret de operæ infernalæ. Asemenea desfæøuræri de mânie îi murdæresc pe cei pe care°i ating øi mai ales pe martorii din afaræ. Partenerii seamænæ cu acele armate epuizate care trebuie sæ se refacæ între douæ bætælii, înainte de a începe din nou lupta. Ei cumuleazæ atunci douæ defecte, øi nu se øtie care e mai ræu: josnicia øi rutina. Îfli repugnæ øi totodatæ te plictisesc, întruchipând oroarea care spune mereu acelaøi lucru.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

139

CAPITOLUL VI

PLÆCERI ØI SERVITUflI ALE VIEflII COMUNE

140

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

141

„Nu ceea ce este criminal e cel mai greu de spus, ci ceea ce este ridicol øi ruøinos.“ ROUSSEAU, CONFESIUNI „Erau deci acolo amândoi, fericifli, inutili (…) depinzând unul de celælalt precum oferta de cerere (…) Acum ce sæ faci cu victoria lor? În afaræ de ora când se spælau (øi de vagabondajul special al viselor), ei nu mai cunoøteau singurætatea. Între ei nu mai era nimic întâmplætor, neclar, vræjit. Îøi aparflineau unul altuia în lumina cea mai crudæ: în lumina fericirii.“ PAUL MORAND, LEWIS ØI IRÈNE „Nu mæ gândesc întotdeauna la cei pe care°i iubesc, dar pretind cæ°i iubesc chiar øi atunci când nu mæ gândesc la ei, øi aø fi în stare sæ°mi sacrific liniøtea în numele unui sentiment abstract, în absenfla oricærei emoflii reale øi instantanee.“ SARTRE, SITUAflII FILOSOFICE Existæ la Paris, de câfliva ani, o ciudatæ ceremonie, care se desfæøoaræ în Place des Abbesses, pe colina Montmartre, în timpul culesului viei: cupluri tinere vin sæ°øi înregistreze oficial „noncererea°lor°în°cæsætorie“ øi îøi fac unul altuia urmætoarea declaraflie, întocmai ca în cântecul lui Georges Brassens: „Am onoarea sæ nu°fli cer mâna“. Niciun obicei nu°i destul de frumos pentru noi, par a spune aceøti logodnici de un tip nou, dar ei cer sæ înregistreze refuzul lor tot unui funcflionar oficial. Vor sæ beneficieze de simbol, dar nu øi de constrângere: un joc

142

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

ciudat cu instituflia pe care o convoci, ca sæ o refuzi mai bine. Am ieøit din cæsætorie, ca regulæ, dar n°am ieøit, poate, din imaginarul ei.

1) ÎNTOARCEREA LA NUNTA SIMPLIFICATÆ Ne°am înøelat mult cu privire la nostalgia nunflilor clasice, în rochie albæ. Este o nostalgie formalæ, care transferæ frisonul sacrului sub alibiurile tradifliei. Oamenii se joacæ cu semnele, convoacæ simbolurile, caleaøca trasæ de cai, limuzina, recepflia de la castel, dar ca pe un decor de teatru. Cæsætoria era o stare, analoagæ cu ordinele sociale, cu preoflimea, cu ordinul cavalerilor: ritual de inifliere. El marca o rupturæ în viaflæ. El poate fi reînnoit øi revocat, dar ræmâne pentru mulfli o etapæ obligatorie. Trebuie sæ te fi cæsætorit cel puflin o datæ în viaflæ, chiar dacæ asta are loc dupæ zece ani de viaflæ comunæ, ca o consacrare. Chiar øi logodnicii creøtini aplicæ logica consumeristæ acestei ceremonii nupfliale, când vor sæ aleagæ un preot la modæ øi o încântætoare capelæ romanæ, spre marea indignare a preoflilor refuzafli. Poetul englez John Milton a publicat în 1644 o lungæ pledoarie în favoarea divorflului, care ar trebui sæ devinæ actul fondator al angajamentului dintre cei doi øi nu negarea sa. Milton face o analogie între legætura conjugalæ øi legætura dintre popor øi rege: aøa cum Carta unei nafliuni poate fi ruptæ dacæ suveranul abuzeazæ de puterea sa, tot aøa unirea maritalæ trebuie sæ poatæ fi dizolvatæ în caz de neînflelegere foarte gravæ. Dacæ am lua în serios cæsætoria, va spune Nietzsche, li s°ar interzice soflilor sæ se uneascæ pe

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

143

viaflæ, frazæ încæ øi mai actualæ în vremea noastræ, în care speranfla de viaflæ este de optzeci°nouæzeci de ani. Partea plæcutæ a divorflului este cæ civilizeazæ cæsætoria, cæ nu mai face din ea o temniflæ: iatæ de ce, cel puflin în Europa, femeile, îmbætate de aceastæ nouæ posibilitate, cer divorflul în proporflie de 70%. Viafla în comun? Da, dar cu o supapæ, cu posibilitatea de a ieøi din ea, cu puncte de fugæ care°i cruflæ pe sofli de obsesia asfixiei. (Citæm cazul acelei americance care, în 2008, øi°a amânat divorflul deoarece casa pe care o stæpânea împreunæ cu soflul ei îøi pierduse jumætate din valoare. Iatæ criza acflionând ca adjuvant al ordinii morale!) Pentru a stigmatiza decæderea moravurilor noastre, citæm ca exemplu acele cupluri care sunt împreunæ de cincisprezece, douæzeci sau treizeci de ani; dar iubirea nu este o cursæ de anduranflæ, ea presupune o anumitæ calitate a legæturii dintre cele douæ persoane. Dacæ aceastæ calitate rezistæ în timp, e cu atât mai bine, dar oamenii nu se unesc între ei ca sæ stea împreunæ, în orice condiflii, cât se poate mai mult. Ca sæ træieøti în doi nu mai e nevoie de autorizaflia pærinflilor, nu li se cere decât aprobarea. Dacæ o refuzæ, nu se fline seama de acest refuz. Deci nu se va mai reveni la cæsætoriile forflate øi spectacolul dezolant pe care°l dau, în aceastæ privinflæ, unele flæri musulmane sau care flin foarte mult la tradiflie ar fi de ajuns ca sæ ne disuadeze67. Faptul cæ putem alege între cæsætoria clasicæ, concubinaj, uniunea liberæ øi cæ putem sæ træim într°o viaflæ mai multe forme de legæturi cu partenerul reprezintæ, pânæ la urmæ, 67 În India, în mediile evoluate din clasa mijlocie cæsætoria aranjatæ de alflii este temperatæ printr°un fel de casting în cadrul cæruia fetei tinere îi sunt prezentafli eventualii pretendenfli, cu care ea iese în câteva seri, sub tutela unei persoane apropiate. În felul acesta, ea poate sæ facæ alegerea. Pæstrând proporfliile, acest obicei poate fi apropiat de practicarea curflii nocturne, aøa°numitul bundling, din Finlanda øi Suedia secolului al XVIII°lea, când un grup de tineri, în general puflin ameflifli de bæuturæ, fæceau sâmbætæ seara turul caselor fetelor recitându°le versuri. Fiecare fatæ primea în patul ei un adorator, care nu avea dreptul sæ°øi scoatæ hainele, chiar dacæ særutærile erau autorizate. Nu se øtie pânæ unde ajungeau aceste flirturi avansate øi ce favoruri acorda gazda. În felul acesta, fiecare fatæ putea sæ°øi facæ o idee în legæturæ cu candidaflii la cæsætorie înainte de a face alegerea finalæ. O fatæ putea sæ fi avut 40 pânæ la 50 de bæiefli în patul ei înainte de a se decide (Edward Shorter, Naissance de la famille moderne, op. cit., pp. 129–130).

144

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

un progres formidabil. N°am distrus instituflia matrimonialæ, ci, ca acel crustaceu marin ce se ascunde într°o cochilie goalæ, am fæcut°o sæ ni se potriveascæ øi am schimbat°o dupæ voia noastræ, fæcând°o de nerecunoscut. Vechea fortæreaflæ nu s°a præbuøit øi ræmâne doritæ de mulfli. Geniul sæu constæ în faptul cæ a reintegrat tot ceea ce s°a fæcut împotriva ei, înflæcærarea, inconstanfla, libertatea de acfliune ale celor care o compun. Ea a digerat fenomenele care o contestau øi s°a întærit cu ceea ce o ataca. Ea s°a diversificat la infinit: aøa cæ este absurd sæ condamnæm cuplul, dupæ cum este absurd sæ ne condamnæm cæ nu træim decât în cuplu. Modelul conjugal rezistæ pentru cæ mulfli indivizi gæsesc în el ceea ce le trebuie; el a devenit un han spaniol, un potpuriu de ambiflii øi de aøteptæri, care se poate deschide tuturor, inclusiv pederaøtilor øi lesbienelor. Dar aceastæ includere are niøte limite absolute. În cazul copiilor, domnia voinflei personale nu mai funcflioneazæ. Naøterea unui copil este irevocabilæ øi îi angajeazæ pe pærinfli pentru totdeauna, dincolo de peripefliile inimii. În acest domeniu, sarcina legiuitorului este sæ garanteze securitatea filiafliei øi sæ°i protejeze pe cei mai slabi pentru a compensa precaritatea conjugalæ: moravurile pot fi urmate, da, dar nu în detrimentul responsabilitæflii. Este lucrul cel mai dificil la care suntem constrânøi.

2) DESPRE O LAMENTAflIE CONVENITÆ Emoflionantul cântec interpretat de Beatles She’s leaving home spune povestea unei fete care fuge de acasæ în zorii zilei læsând pe masæ o scrisoare. Ne împærflim între

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

145

emofliile adolescentei obosite de mediocritatea pærinflilor øi cele ale tatælui øi ale mamei, distruøi de plecarea ei. Odinioaræ, familia apæsa asupra noastræ ca un corset; acum, ea aminteøte de acele pânze de cort gæurite care lasæ aerul øi ploaia sæ treacæ prin ele. Este viziunea cea mai curentæ a dezastrului adus de revoluflia individualistæ. Oare nu este ciudat cæ acest fenomen coexistæ în Franfla cu o excepflionalæ creøtere a fecunditæflii, datoratæ unei judicioase politici (cresc concediul parental), care face din munca femeilor aliatul natalitæflii, øi nu duømanul ei? Hexagonul a reuøit, mai bine decât vecinul sæu german, delicatul cumul al reuøitei profesionale øi al maternitæflii, chiar dacæ aceasta intervine mai târziu68. Oare nu este uimitor faptul cæ dezagregarea legæturilor matrimoniale merge mânæ în mânæ cu dorinfla crescândæ de a „întemeia o familie“, inclusiv din partea celor care, în mod tradiflional, erau privafli de ea, øi anume inclusiv din partea membrilor minoritæflilor? În acest plan, lamentarea conservatorilor pæcætuieøte prin lipsa de realism: democrafliile noastre compun din nou în aval, pe alte baze, solidaritæflile pe care le°au distrus în amonte. Ele dau dovadæ de o remarcabilæ homeostazie între experimentare øi prudenflæ, evitând dubla capcanæ a anarhiei øi a imobilismului. Descendenflele se dezagregæ øi se formeazæ din nou precum fragmentele dintr°o mare tapiserie în miøcare. Familia revine, dar într°un alt loc: unitæ numai prin afecfliune, ea se vrea în serviciul celor care o compun øi compatibilæ cu dezvoltarea fiecæruia, mare sau mic. Fapt semnificativ: pærinflii îi primesc øi îi gæzduiesc la ei în casæ pe partenerii sau partenerele copiilor lor, fenomen de neconceput înainte de anii ’70°’80 din secolul trecut. Grija de a ræmâne sudat este mai mare decât convenfliile. Familia 68 O consecinflæ a faptului cæ femeile muncesc: în 1977, vârsta medie a femeilor la naøterea primului copil era de 26,5 ani. Astæzi, un nou°næscut din cinci are o mamæ de 35 de ani. În Franfla, un copil din 10 træieøte într°o familie recompusæ, adicæ 1,6 milioane de copii, un copil din 4 într°o familie monoparentalæ, în majoritatea cu mama, adicæ 2,7 milioane de copii, øi 30.000 de copii într°un cæmin format din doi adulfli de acelaøi sex.

146

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

face din noi o verigæ dintr°un lung lanfl care ne°a precedat øi ne va supravieflui. Ea ne obiønuieøte cu o formæ de træire împreunæ între tineri øi bætrâni, într°o epocæ în care fiecare generaflie se consideræ ca fiind o nafliune aparte, în care adolescenflii øi adulflii se izoleazæ unii de alflii, ca sæ°øi respecte ritualurile. Deschisæ, ospitalieræ, ea înflelege sæ reconcilieze douæ valori ce erau odinioaræ ireductibile: independenfla øi securitatea, øi ea ne cere sæ întemeiem din nou, fæcând o liberæ alegere, ceea ce ne°a fost impus prin naøtere øi hazard. Fiecare face ce°i place, respectând un cod comun, øi plasa de siguranflæ existæ pentru tofli.

3) PROCREÆRI BAROCE De acum înainte ne alegem progenitura, în loc s°o suportæm: nimic nu°i mai enigmatic decât dorinfla de a avea copii, care este ultima noastræ sacralitate. Copilul nu mai este accidentul hazardului, ci fructul voinflei. Cuplul decide momentul în care vrea sæ fie fertil, contracepflia suspendæ forfla anonimæ a instinctului: natural este sæ faci dragoste, sæ dai viaflæ este artificial. O naøtere întru totul programatæ este o responsabilitate zdrobitoare: vom fi ræspunzætori pânæ la moarte de cel sau de cea care va veni pe lume! Facem copii pentru tot felul de motive meschine: pentru ca sæ ne simflim mai siguri, sæ ne prelungim viafla prin ei, sæ reuøim prin ei sæ facem ceea ce noi am ratat. Dar îi iubim pentru cele mai bune motive: prin simpla lor existenflæ, ei ne dau peste cap proiecfliile noastre narcisiste, ne dejoacæ întruna aøteptærile. Minune a celui nou°næscut, care se instaleazæ de la început în registrul surprizei: nu confirmæ nimic, deconcerteazæ, întruchipeazæ alteritatea.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

147

Fiecare, crezând cæ lucreazæ la propria sa fericire, lucreazæ de fapt la reînnoirea umanitæflii. În aceastæ dialecticæ a intenfliilor particulare øi a scopurilor generale, culmea egoismului este øi culmea altruismului. Pentru copiii noøtri consimflim sæ facem sacrificii care nu vor primi nicio recompensæ. Ei constituie ultima patrie carnalæ pentru care suntem gata sæ ne dæm viafla. Familiile recompuse multiplicæ îndatoririle pentru cæ intervine grija de copiii noului partener — de cei ce sunt numifli, cu un termen inedit, „cvasi“, bæiefli øi fete care locuiesc sub acelaøi acoperiø færæ sæ existe între ei vreo legæturæ de sânge —, cu riscul, ce ameninflæ tot timpul, al unei neînflelegeri. Øtiinfla, mentalitæflile permit astæzi tot felul de ræsturnæri ale firii: gestaflie pentru altul, mamæ ce poartæ copilul fiicei øi ginerelui ei, apariflia posibilæ, peste vreo câteva decenii, a uterului artificial, femeia tânæræ øi virginæ, care cere o inseminare artificialæ pentru a evita orice raport sexual, tatæ bætrân ce are un ultim fiu mai tânær decât propriii sæi nepofli, bærbat bogat ce decide sæ facæ copii de unul singur, færæ o femeie, comercializarea celulelor sau a uterului, toate acestea reprezintæ o præpastie care pare cæ se cascæ în fafla noastræ øi ne ræstoarnæ reperele. Dar, de fapt, suntem în plinæ creaflie de noi forme familiale, træim angoasa tranzifliei, øi nu spaima sfârøitului. Sexualitate legatæ de procreaflie ieri, sexualitate deconectatæ de procreaflie azi, procreaflie detaøatæ de sexualitate mâine, fæcând inutilæ intervenflia unor pærinfli: hipermodernitatea nu este decât o reîntoarcere la izvoarele textului evanghelic, pentru cæ Maria este prima femeie care a zæmislit un copil færæ a „pæcætui“. Acolo unde credem cæ existæ o ræsturnare, observæm cæ existæ o ciudatæ fidelitate faflæ de originea noastræ69. Nu familia dispare, ci una dintre formele sale, ce 69 Creøtinismul este, în aceastæ privinflæ, un roman familial uluitor: Maria este mama lui Iisus, dar øi fiica Sa, pentru cæ ea este fiica lui Dumnezeu, dar øi soflia Lui, ceea ce reprezintæ un dublu incest simbolic. Concepând færæ bærbat, beneficiind de o virginitate perpetuæ, ea oferæ un exemplu frapant de partenogenezæ. Deci fiul øi°a

148

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

dateazæ din secolul al XVIII°lea øi care e mæcinatæ la margini de aceste noi fratrii cu labirinturi genealogice întortocheate.

4) TEAMA DE VID „Familii, væ uræsc! Cæmine închise; uøi zævorâte; înverøunate posesiuni ale fericirii“, spunea André Gide. „Familii, væ iubesc“, ræspunde Luc Ferry, celebrând creøterea puterii vieflii private70. Poate cæ trebuie sæ nuanflæm: familii, væ iubesc, dar nu în fiecare zi. Aceste mici concentræri umane nu øi°au pierdut caracterul lor ambivalent: sunt refugiu øi totodatæ temniflæ. Pe de o parte, bucuria de a se simfli protejat, de a øti cæ existæ undeva o uøæ deschisæ, niøte fiinfle gata sæ te îngrijeascæ, sæ te hræneascæ. Rol de neînlocuit al caselor din copilærie, care condenseazæ în ele atâtea amintiri minunate. Ce poate fi mai plæcut decât viafla comunitaræ dusæ în mod facultativ, cu prilejul særbætorilor sfinte? Ca øi cum timp de o searæ, de o zi, aceste mari adunæri familiale, arborescente, øi°ar pune energia øi cældura în serviciul fiecæruia: dispersia sarcinilor afective, uøuræri multiple care micøoreazæ povara unui angajament unic. Oare Barack Obama nu spunea cæ reuniunile ce aveau loc la el acasæ de Cræciun, adunând rude de pe cele patru continente, semænau cu niøte întruniri ale Adunærii Generale a ONU? Miracol al acestor companii intime unde te simfli bine încæ de la început. Posibilitatea de a°i alege pe cei pe care°i preferæm dintre ei, øi de a regæsi alæturi de un unchi sau de o veriøoaræ uitatæ complicitatea pe care n°o mai avem cu pærinflii noøtri. Pe de altæ parte, familia ræmâne un simbol al închiderii. Ea ræmâne partea moøtenitæ a existenflei øi nu creat mama care, mai mult, a fost însæmânflatæ de Sfântul Duh, devenind prima mamæ purtætoare din Istorie. Putem citi pe aceastæ temæ convingætoarea carte a lui Pierre°Emmanuel Dauzat Les Sexes du Christ, Denoël, 2008. 70 Luc Ferry, Familles, je vous aime, XO Éditions, 2007.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

149

partea inventatæ. Ea ne hærfluieøte uneori pânæ la antipozi, ne aruncæ un lasou în jurul gâtului, øi cu cât o renegæm mai mult, cu atât o reproducem mai mult. A intra în intimitatea anumitor triburi este ca øi cum ai ridica o piatræ sub care miøunæ gândacii: aversiuni, uræ, reglæri de conturi. Chiar dacæ par primitoare, ele sunt ca niøte blocuri compacte care îøi pæzesc cu stræønicie secretele. În ele au loc cele mai abominabile lucruri: violuri, incesturi, omoruri71. Gândul cæ ne°am putea trage din aceøti oameni, cæ am putea avea în comun cu ei acelaøi patronim ne îngrefloøeazæ uneori. Existæ øi alte clanuri, mai liniøtite, care sunt niøte societæfli de admiraflie mutualæ, în care stræinul nu este chemat decât ca oglindæ menitæ sæ le confirme splendoarea. Suntem atât de frumoøi în ochii voøtri, întoarcefli°væ ca sæ ne°o spunefli! Iubirea familialæ este incontestabilæ: ea se opreøte adeseori la poarta notarului, în momentul citirii testamentului, când fraflii øi surorile se iau la harflæ, cu lacrimile abia uscate pe obraji, pentru a afla cine va lua partea cea mai mare. (De aici øi importanfla faptului de a împærfli copiilor bunurile atâta vreme cât ei sunt tineri, mod de a elimina din relafliile afective orice perturbare financiaræ.)

5) O FERICIRE NEMILOASÆ În privinfla asta, am trecut de la o patologie la alta: de la sentimentul de încarcerare în spatele uøii pærinteøti mai deunæzi, la sentimentul de abandon de astæzi. Filosoful englez Isaiah Berlin vedea în epoca victorianæ triumful claustrofobiei: captivitate øi meschinærie. El prevestea pentru vremurile noastre boala inversæ: agorafobia. Spaima pe care fli°o provoacæ un ocean færæ diguri øi færæ 71 Iatæ câteva cifre, valabile pentru Franfla, dupæ statisticile publicate de Ministerul de Interne la 15 iunie 2009 (sursa: Journal du Dimanche, 14 iunie 2009). Din douæ în douæ zile se comite un omor într°un cuplu. În 2008, au murit în cadrul unei familii cel puflin 280 de persoane, incluzând aici øi copiii, victimele colaterale øi sinuciderea autorilor. În aceeaøi perioadæ au fost înregistrate 180 000 de cazuri de violenfle intrafamiliale. Sexul

150

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

direcflie. O prea mare autonomie ne°ar læsa într°un deøert afectiv, lipsit de puncte de sprijin; greutatea unei singure tutele ne°ar copleøi. La drept vorbind, le°am vrea pe amândouæ, færæ inconvenientele fiecæreia: solidaritate færæ dependenflæ, legæturæ færæ lesæ. Familia sæ fie prezentæ pentru noi færæ ca noi sæ fim prezenfli pentru ea, sæ ne mângâie la nevoie øi sæ ne dea uitærii în restul timpului. Ce°i fline împreunæ pe membrii aceleiaøi familii? Preferinflele, interesele comune øi, cu siguranflæ, nu autoritatea. Nimic nu°i împiedicæ pe pærinfli sæ se despartæ, pe copii sæ plece de acasæ încæ din adolescenflæ, pe frafli øi surori sæ nu se mai vadæ. Biologia încæ mai conteazæ: dar nu mai este de ajuns ca sæ instituie ea singuræ o datorie. Centratæ pe fericirea membrilor ei, familia modernæ se vrea un adæpost øi o trambulinæ pentru copil, ca sæ°i asigure protecflia necesaræ, sæ°l pregæteascæ pentru viaflæ, sæ°l emancipeze. Dar la prima dificultate, cuplurile explodeazæ: ræmân bæiatul sau fetifla, martori stingheritori ai unei dorinfle ce nu mai existæ øi, la celælalt capæt, adulflii în vârstæ pe care°i împingem spre ieøirea din scenæ øi pe care°i ducem la azilele de bætrâni. Fericire nemiloasæ, care cere sacrificarea unor oameni. Am vrea sæ putem rezilia contractul dupæ voinflæ, sæ clicæm øi sæ facem sæ disparæ descendenflii sau bunicii cu o apæsare de deget. Citifli fraza magnificæ a Virginiei Woolf: „Nimeni nu are dreptul sæ astupe vederea unei alte fiinfle omeneøti“. Se face aici auzit apelul irezistibil la eliberarea din ordinea patriarhalæ sau conjugalæ. Dar ce facem dacæ piedica despre care este vorba e un copil, devenit ceva care ne stinghereøte, un temnicer în miniaturæ, care ne frâneazæ aspiraflia cætre o viaflæ mai cuprinzætoare? Sinteza miraculoasæ dintre grija faflæ de sine însuøi øi grija faflæ de celælalt nu are loc: alegerile sunt sfâøietoare øi oscilæm între slab plæteøte cel mai mare tribut: la fiecare 60 de ore o femeie cade victimæ fostului sau actualului ei partener (156 în 2008) øi un bærbat este omorât la fiecare 14 zile (27 în 2008). Cauzele sunt multiple: alcoolismul, invaliditatea, øomajul, refuzul despærflirii. Departamentele cele mai afectate sunt: Nordul, la Gironde, la Seine°Saint°Denis.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

151

mai multe rele. Familia va fi întotdeauna prea coercitivæ pentru nevoia noastræ de libertate, øi nu destul de prezentæ pentru nevoia noastræ de consolare. Mai mult încæ: în forma sa triunghiularæ, cea care s°a næscut la sfârøitul secolului al XVIII°lea øi s°a dislocat recent, ea supunea grupul familial poruncii tatælui atotputernic, ale cærui capricii, ca sæ reluæm o frazæ a lui Sartre, aveau putere de lege. Familia actualæ vorbeøte numai limba afecfliunii: orice înfruntare este izgonitæ, orice atitudine rece este denunflatæ. Prevaleazæ doar fuziunea în care se anihileazæ personalitatea celor din familie. Suntem menifli sæ ræmânem, pânæ la vârsta adultæ, niøte puiøori adæpostifli în cuib. Retorica intimitæflii se revarsæ asupra societæflii, vocabulele austere de „tatæ“ øi „mamæ“ sunt izgonite în media øi sunt înlocuite de „tæticu’“ øi „mæmica“. O retoricæ dulceagæ invadeazæ sfera publicæ øi impune o guvernare dupæ regulile proximitæflii imediate72. Iubirea afiøatæ interzice conflictul, îi cufundæ într°un soi de baie primordialæ, care°i opreøte sæ se revolte împotriva pærinflilor lor ce°øi interzic pânæ øi cea mai micæ mustrare, ca sæ nu distrugæ relaflia. Familie caracatiflæ, care îøi sugrumæ membrii prin øantajul iubirii. Cum sæ te revolfli împotriva unei avalanøe de mângâieri øi de særutæri? Supremaflie a tæticilor camarazi, a mæmicilor prietene, care se îmbracæ la fel ca fetele lor, neagæ orice diferenflæ între generaflii øi nu le oferæ copiilor lor decât un credo permisiv: fæ ce°fli place. „Naøterea copiilor este moartea pærinflilor“, spunea Hegel; astæzi ea ar fi mai curând, pentru aceøtia din urmæ, mijlocul de a ræmâne copii pânæ la bætrânefle. Se uitæ cæ înfruntarea este formatoare, cæ iubirea nu°fli interzice sæ te opui, cæ fiecare categorie de vârstæ se înalflæ pe uciderea simbolicæ a celei de dinaintea ei73. Drama tipurilor de educaflie prea 72

Vezi cronica lui Laurent Greisalmer „În numele mamelor“, Le Monde, 29 mai 2006. A se vedea, în acest sens, analiza foarte pertinentæ a lui Caroline Thompson La Violence de l’amour, Hachette Littératures, 2006. 73

152

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

libere, færæ interdicflii, este cæ ele nu sunt educaflie propriu°zisæ. De aici øi aceastæ nevoie de ordine remarcatæ adeseori la copiii aøa°numiflilor baby°boomers, exigenfla de a°øi vedea taflii øi mamele, neistovifli Peter Pan, asumându°øi, în sfârøit, responsabilitæflile. Iubirea trebuia sæ rezolve totul, dar ea a devenit doar o parte a problemei.

6) PROZAISMUL PASIONAL Atât de spiritualul aforism al lui Lichtenberg: „Iubirea este oarbæ, cæsætoria îi redæ vederea“ nu mai este cu totul adeværat: în iubirile noastre actuale, vraja afectivæ coabiteazæ adeseori cu niøte scrupule de notari, care îøi circumscriu teritoriile, îøi împart sertarele øi dulapurile, despart ceea ce°i al tæu de ceea ce este al meu. Porumbeii sunt øi niøte actori economici cu roluri aproape egale, care intræ în viafla comunæ delimitând niøte enclave foarte precise, dormind, de exemplu, în camere separate, ca sæ nu suporte sforæiturile celuilalt, insomniile lui (somnul este mult mai intim decât sexul), cererile lui erotice nedorite. Cei doi pot sæ nu træiascæ în acelaøi apartament, ceea ce presupune o bunæ stare financiaræ, ei pot sæ se crufle în felul acesta de constrângerile coabitærii, sæ practice de la distanflæ o utopie inteligentæ. Am greøi dacæ n°am vedea în aceste procedee decât o cædere într°un materialism grosolan, astæzi teama de a fi devorat este atât de mare, încât cei doi sunt prudenfli încæ de la început. A veghea asupra spafliului tæu vital înseamnæ a te apæra de sufocare, a evita ca detaliul domestic sæ°fli paralizeze universul sentimentelor. Se pare cæ în bancurile de peøti cu cât trupurile sunt mai apropiate unele de altele, cu atât se reproduc mai puflin. Înghesuiala le

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

153

taie pofta de a se reproduce. De asemenea, buna înflelegere izgoneøte simbioza. Dacæ absenfla desfiinfleazæ pasiunile trecætoare, prea multæ prezenflæ omoaræ pânæ øi pasiunile cele mai puternice. Iubirea dintre amanfli moare de prea multæ apropiere, cæci le lipseøte intervalul necesar ca sæ comunice. Iatæ imaginea tipicæ a cuplului contemporan: douæ persoane îmbræfliøate pe stradæ sau stând la masæ într°un restaurant, în care fiecare duce, pe telefonul sæu mobil, o conversaflie cu al treilea. Este plæcerea de a fi împreunæ øi totodatæ despærflifli. Dar când o conversaflie se prelungeøte la nesfârøit, echilibrul se rupe. Este o asiduitate întemeiatæ pe îndepærtare, o apropiere obflinutæ prin separare. Amanflii stau pe aceastæ linie de creastæ, de unde pot sæ cadæ în orice clipæ. Viafla comunæ nu este atât o singurætate depæøitæ, cât un parteneriat întrerupt. Chiar øi cuplurile cele mai sudate duc o existenflæ dublæ sau triplæ, mai ales când fiecare are o slujbæ, ei sunt despærflifli de multe alte lucruri decât de un eventual adulter. Partenerul nu trebuie sæ fie nici prea departe, nici prea aproape: plecæm de lângæ el ca sæ ne întoarcem la el cu mai multæ bucurie, ræmânem legafli de el prin telefon, e°mailuri, toate acestea menflin contactul. Menajul agonizeazæ adeseori din cauza unor probleme de organizare, øosete aruncate prin casæ, farfurii murdare læsate pe masæ, cameræ în dezordine. Când intri în intimitatea unui cuplu de prieteni, ræmâi adeseori uimit când descoperi niøte amænunte de o inimaginabilæ meschinærie, într°atât de mare este distanfla dintre imaginea lor publicæ øi ceea ce sunt ei în realitate. Cuplul este un mic principat care îøi voteazæ propriile lui legi øi pe care îl ameninflæ întotdeauna cæderea în despotism sau în anarhie. Amanflii sunt, în acelaøi timp, suverani, diplomafli,

154

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

parlament øi popor. Reglementæri continue, fricfliuni evitate, împærflirea sarcinilor menajere (cele mai importante revenind încæ femeilor): tandemul contemporan este o conjugare foarte particularæ de ardoare øi de viaflæ domesticæ. Chiar øi sexul devine un forum de discuflie, unde are loc un schimb de doleanfle øi de sugestii. Îi cerem celuilalt sæ ne dea liniøte øi siguranflæ, dar øi sæ ne surprindæ, sæ facæ din cæmin un refugiu cældufl care sæ ne apere de lume, dar øi locul marilor tulburæri. De unde øi necesitatea de a redacta o constituflie care sæ poatæ fi revizuitæ în fiecare moment øi care sæ°i permitæ fiecæruia sæ°øi gæseascæ locul øi ritmul. Lipseøte panaøul? Færæ îndoialæ, dar de ce ar trebui ca iubirile noastre sæ fie eroice? Este de ajuns ca ele sæ existe: sæ încetæm sæ le cæutæm scuza pasiunii, a fatalitæflii. A intensitæflii extreme. Trebuie sæ alegem între glorie øi perenitate.

7) CUPLUL CA FERICITÆ CONVERSAflIE Nu toate cuplurile se topesc ca zæpada la soare, existæ øi unele care dureazæ, øi ele nu sunt o excepflie. În conflictul dintre izbucnirea înnoitoare øi uzuræ, amanflii au hotærât sæ aleagæ permanenfla. Uneori au fost la ananghie, au trecut prin perioade negre, luafli de apele tulburi ale proastei dispoziflii, s°au pæræsit, au trecut peste aceste ræni. În aliajul delicat dintre incandescenflæ øi duratæ, au optat pentru aceasta din urmæ, care toceøte fervoarea, dar întæreøte încrederea. Au ales osatura unei cronologii îndelungate, împotriva scurtei arderi a dorinflei, dar se miræ cæ obiønuinfla nu a omorât cu totul efervescenfla øi îøi mulflumesc unul altuia cæ nu s°au pæræsit. Aceastæ nobilæ

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

155

perseverenflæ a cuplurilor bætrâne meritæ atenflia noastræ chiar dacæ noi nu o urmæm cu toflii. Cum sæ împiedici eroziunea inevitabilæ a cæsætoriei fæcute din iubire? Întemeind asocierea pe alte legæturi decât pe extaz sau pe frenezie: pe stimæ, complicitate, transmitere, bucuria de a întemeia o familie, cæutarea unei anumite nemuriri prin intermediul copiilor øi al nepoflilor, nemurire despre care vorbeau anticii. Trebuie sæ reabilitæm climatele temperate ale sentimentului, iubirii nebuneøti sæ°i opunem iubirea blândæ, care contribuie la edificarea lumii, care pactizeazæ cu zilele care se scurg øi le vede ca pe niøte aliafli, nu ca pe niøte duømani. Fericirea, spunea doamna de Sévigné, constæ în a fi lângæ cei pe care°i iubeøti. Cel mai fericit deznodæmânt al unei cæsætorii sau al unei legæturi este prietenia dintre membrii ei: prietenia, adicæ pasiunea în ritm încetinit, ceea ce scapæ patosului simbiozei, rezistæ despærflirii, admite pluralitatea iubirilor. Este acceptarea altor forme de coabitare decât cele ale pasiunii înflæcærate, intense, ceea ce nu interzice nici revenirea pasiunii øi asiduitatea carnalæ. „O cæsætorie bunæ este o conversaflie plæcutæ øi fericitæ“, spunea poetul englez Milton în secolul al XVII°lea. Admirabilæ definiflie, cu condiflia de a adæuga cæ este o conversaflie uneori suspendatæ, færæ ca pauza sæ°i dæuneze în vreun fel. Trebuie sæ øtii sæ te plictiseøti împreunæ cu celælalt færæ ca unul sæ°l acuze pe celælalt pentru aceastæ plictisealæ, trebuie sæ guøti aceastæ stare ca pe o ultimæ probæ a øtiinflei de a træi øi a civilitæflii. Dacæ nu existæ o înflelepciune a iubirii74, existæ poate o înflelepciune în iubire, atunci când iubirea consimte sæ se retragæ uøor, sæ treacæ în planul doi, sæ fie dislocatæ de ceva mai important decât ea. Adeværata iubire îøi bate joc de 74 Trimit aici la excelenta carte a lui Alain Finkielkraut La Sagesse de l’amour, Gallimard, 1985, în care autorul analizeazæ aceastæ nofliune luatæ din filosofia lui Levinas, atrægând atenflia asupra derivelor sale.

156

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

iubire. Stræbunii noøtri încercau sæ se prefluiascæ unul pe celælalt plecând de la o cæsætorie aranjatæ, noi trebuie sæ facem invers: sæ gæsim o înflelegere prieteneascæ pornind de la o pasiune originaræ. Un cuplu care dureazæ este, în mod paradoxal, un cuplu care acceptæ cæ este muritor, øi se træieøte pe sine ca fiind releul unei aventuri care°l depæøeøte. Puterea cuplului amoros stæ în aceea cæ este imperfect øi maleabil, protejat chiar de ceea ce°l face vulnerabil. Fiind imperfect, el poate fi reformat la nesfârøit. El ræmâne, în ceea ce are esenflial, o promisiune aruncatæ peste abisul îndoielii, un pariu pe longevitate, un act de încredere în puterile fecunde ale timpului. Existæ o nobilæ tenacitate în acest drum parcurs în doi, semænat cu capcane, cu tentaflii, cu descurajæri, prin care ne°am ales, prin mijlocirea unei singure fiinfle, servitutea øi beatitudinea.

POLITIZAREA PATULUI CONJUGAL? Nu numai freudo°marxiøtii din anii ’60 s°au dedat la captarea intimitæflii prin ideologie. La drept vorbind, tofli filosofii, începând de la Platon, au væzut în constituirea unei familii sænætoase øi liniøtite precursorul unui Stat puternic. În zilele noastre, unii conservatori væd în inconstanfla indivizilor dezintegrarea posibilæ a democrafliei: dacæ cuplul nu merge bine, mæturat de apele noroioase ale divorflului, ale adulterului øi ale permisivitæflii, întreaga ordine socialæ se clatinæ. „Consider cæ fiii øi fiicele celor divorflafli nu sunt la fel de deschiøi cætre studiul filosofiei øi al literaturii pe cât sunt unii dintre ceilalfli“, spunea, de exemplu, Allan Bloom75. În ceea ce­l priveøte pe sociologul american Christopher Lasch, un strælucit analist al narcisismului contemporan,

75

Allan Bloom, L’Âme désarmée, 1994 pentru traducerea francezæ, Julliard, p. 132.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

157

acesta cerea ca în Constituflie sæ figureze interdicflia divorflului în cazul cuplurilor ce au copii, ca øi interdicflia avortului. Invers, Anthony Giddens76, teoretician al laburismului englez, vede în transformærile intimitæflii un fel de microcosmos al marii democraflii: inventarea sinelui, respectul faflæ de celælalt, autonomia, aceste virtufli reapar în sfera publicæ øi dovedesc un nou dinamism. Unii predicæ restabilirea relafliilor stabile, dacæ e nevoie chiar prin coerciflii, alflii se miræ când væd cum capriciile individuale coincid cu sensul Istoriei. „Nimeni nu este un bun cetæflean dacæ nu este un bun fiu, un bun tatæ, un bun frate, un bun prieten, un bun sofl“, spune articolul 4 din declaraflia din 5 Fructidor, anul III al Revolufliei Franceze (1791), care consacræ familia ca temelie a contractului social. Formulæ profundæ, dar înspæimântætoare, pentru cæ ea subordoneazæ domesticul politicului øi instaureazæ controlul pasiunilor omeneøti în numele interesului colectiv. Iar Saint°Just spune: „Separarea este o infamie care întineazæ demnitatea contractului social (…). Cu cât moravurile private sunt mai decæzute, cu atât este mai important ca niøte legi bune øi umane sæ se ridice împotriva decæderii lor. Virtutea nu trebuie sæ le cedeze nimic oamenilor în particular“77. Nu a existat niciodatæ o legæturæ directæ între natura unui regim øi moravurile din timpul lui. O democraflie poate sæ fie puritanæ, India de exemplu; un regim totalitar poate sæ încurajeze purtærile licenflioase, ca în Cuba sau în fosta URSS. Moralitatea unui conducætor, a lui Khomeiny, nu este sinonimæ cu blândeflea din viafla publicæ. Øi aventurile senile ale unui Berlusconi nu au distrus, pânæ în prezent, republica italianæ. Iluzie sociologicæ: citim în relafliile amoroase ca în zaflul de cafea, trebuie neapærat ca ele sæ însemne altceva decât sunt. În loc sæ le luæm drept niøte fapte, le consideræm ca pe niøte valori

76 77

Anthony Giddens, Les Transformations de l’intimité, Le Rouergue°Chambon, 2004. Saint°Just, L’Esprit de la révolution, 10/18, 1988, pp. 58°59.

158

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

pozitive sau negative. În acest domeniu, nu pofli sæ°i crezi pe cei care prezic nefericirea, dar nici pe cei care îfli anunflæ cæ vor veni zile luminoase: iubirea este indecidabilæ øi færæ motiv. Trebuie sæ refuzæm deducflia mecanicæ. Societæflile noastre nu sunt nici atât de bolnave øi nici atât de sænætoase pe cât se spune: ele sunt experimentale, adicæ øchioapætæ, øi trebuie sæ punæ de acord volatilitatea cuplului cu necesara stabilitate a descendenflei. Uriaøæ øi pasionantæ provocare: mai bine primejdiile libertæflii, decât confortul constrângerii.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

159

PARTEA III MIRACOLUL TRUPULUI

CAPITOLUL VII

EXISTÆ O REVOLUflIE SEXUALÆ?

160

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

161

„Mæ uit în jurul meu. Unul dintre tipii pe care i°am întâlnit la o partuzæ acum cincisprezece zile, la ieøire de la Bæi, este la doi metri de mine, înflepenit între douæ baræci. Se întoarce spre mine. Ne aflæm faflæ°n faflæ. Salutare, ce mai faci? Ne særutæm pe obraji. Aø fi preferat pe guræ, doar ne culcaseræm unul cu celælalt, lucrul æsta se face, dar cum era vorba de o partuzæ, poate cæ el crede cæ ce°am fæcut atunci n°are importanflæ.“ GUILLAUME DUSTAN, JE SORS CE SOIR „Adeværata civilizaflie nu constæ în folosirea gazului de iluminat, a aburului sau a meselor utilizate în øedinflele de spiritism, ci în diminuarea urmelor pæcatului originar.“ BAUDELAIRE

În august 1993, revista Elle propunea pe copertæ un test de varæ: suntefli o târfæ? Uimitoare nu este numai brutalitatea întrebærii, ci øi entuziasmul ræspunsurilor: nu a existat nicio redactoare øi nicio ziaristæ de la acest celebru hebdomadar care sæ nu ræspundæ pozitiv, læudându°se cæ este o cæflea, o târâturæ ca nicio alta. Pe scurt, „târfæ“ devenise un titlu de glorie, echivalentul unei particule folosite într°un joc amoros78. Aceastæ ræsturnare a insultei în cuvânt de mândrie ne dovedeøte, dacæ mai e nevoie, cæ nu mai træim în aceeaøi lume. Ascunsæ altædatæ, viafla sexualæ trebuie, de acum înainte, sæ fie exhibatæ. Este un nou snobism voluptuos: pe acest plan, nimeni nu ar vrea sæ fie luat drept neøtiutor. A ræsfoi o anumitæ presæ, ce apare de vreo treizeci de ani încoace, înseamnæ a consulta un 78 Cu prilejul aparifliei celui de­al 200°lea numær din Elle, ziaristul Jean°Pierre Elkabbach, o întreabæ pe o cititoare: „Doamnæ, suntefli o târfæ? — Din pæcate, nu, ræspunde ea.

162

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

catehism ciudat al desfrânærii, nu mai puflin prescriptiv decât cel de altædatæ: încercafli sodomia, amorul în trei, bisexualitatea, biciuirea, facefli amor în ziua de luni79. În timp ce moartea ræmâne ascunsæ øi obscenæ, micul secret murdar este pe scenæ, în piafla publicæ, øi fiecare vrea sæ vinæ sæ°l povesteascæ, la televiziune, la radio, pe net. Emanciparea moravurilor le°a jucat bærbaflilor din vremea noastræ o festæ ciudatæ. Departe de a elibera vesela efervescenflæ a instinctelor, ea s°a mulflumit sæ înlocuiascæ o dogmæ cu o alta. Controlatæ sau interzisæ pânæ mai ieri, lubricitatea a devenit obligatorie. Cæderea tabuurilor, dreptul femeilor de a dispune de trupul lor sunt dublate de un îndemn spre voluptate adresat tuturor. Anularea reticenflei a fost compensatæ de creøterea exigenflei: trebuie, cum se spune, „sæ fii la înælflime“ dacæ nu vrei sæ fii dat la o parte.

1) DEZMÆflURI ANXIOASE Sexualitatea a fost exaltatæ în secolul XX ca unealtæ de transformare a lumii, ce trebuia sæ aducæ specia umanæ la starea de cvasiperfecfliune. Dupæ modelul economic, a fost creatæ expresia ambiguæ de „særæcie sexualæ“, care implicæ un barem de prosperitate libidinalæ: existæ bogafli øi særaci, cei care træiesc cu adeværat øi supraviefluitorii, primii menifli serbærilor magnifice ale trupului, ceilalfli reduøi doar la o micæ porflie. Nimeni nu vrea sæ treacæ drept „særac“ din punct de vedere sexual, øi fiecare 79 Aceste reviste cumuleazæ sfaturi privind ascensiunea socialæ („Trebuie sæ te culci cu bærbaflii ca sæ reuøeøti?“, „Cum sæ reuøeøti când ai sâni“) pentru niøte Rastignac feminini øi indicatori de standing. Odinioaræ se øtia ceea ce se cuvine øi ceea ce nu se cuvine sæ faci, de acum înainte conteazæ ceea ce trebuie sæ faci øi ceea ce este øic. Revista cu apariflie lunaræ Marie°Claire publicæ în vara anului 2008 un ghid erotic pentru femei færæ prejudecæfli, unde sunt repertoriate toate posibilitæflile: sex în trei, schimbarea partenerilor, prostituflie, sadomasochism etc. Dar erotismul oficial poate conduce øi la rea°voinflæ: „Îi uræsc pe tipii bolnavi“, „Evitafli aventurile periculoase“, titra în februarie 1994 revista 20 ans. Sexul devine un manual de gherilæ împotriva bærbaflilor.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

163

afiøeazæ, chiar când e vorba de o cæsætorie anodinæ, niøte state de serviciu onorabile. Sexul a devenit, ca øi profesia, salariul, înfæfliøarea, un semn exterior de bogæflie pe care indivizii îl adaugæ la panoplia lor socialæ80. A apærut un nou tip de om, acela al ascetului care se bucuræ de plæceri øi care face mari eforturi ca sæ°øi aflâfle simflurile øi sæ ajungæ la fericire. El este un truditor al plæcerii, dublat de un suflet chinuit: cæutarea sa are drept contrapondere o insecuritate permanentæ. Ca øi aceastæ tânæræ terapeutæ care nu a avut niciodatæ orgasm (din filmul canadian Shortbus, din 2006) øi îøi petrece timpul masturbându°se frenetic, fiecare cautæ „The Big O“, Marele Orgasm, care nu înseamnæ desfrâul, ci Mântuirea, Sfântul Graal, paøaportul pentru a ajunge la o umanitate ræscumpæratæ81. Împlinirea de sine trebuie sæ fie meritatæ øi fline de un adeværat travaliu asupra sinelui: inginerie eroticæ dublatæ de o lucrare înalt moralæ de ameliorare a sinelui. Dar distanfla dintre ceea ce aceastæ societate spune despre ea însæøi øi ceea ce ea træieøte în realitate ræmâne ameflitoare: de jumætate de secol încoace, nu existæ anchetæ asupra vieflii sexuale a francezilor, a americanilor, a germanilor, a spaniolilor care sæ nu ne arate cæ suntem pradæ aceloraøi obsesii øi aceloraøi dificultæfli: tulburæri de erecflie la bærbat, orgasm dificil sau imposibil la femei82. 80 Umilinfla sexualæ nu este nouæ în Europa. În Franfla Vechiului Regim, când soflul era bænuit de soflie de impotenflæ, era supus probei „Congresului“: dupæ ce era examinat de un medic, el trebuia sæ consume acuplarea în public, sub strigætele glumefle ale mulflimii øi sub privirea deøucheatæ a matroanelor. În caz de eøec, el trebuia sæ dea înapoi zestrea sofliei øi s°o lase sæ plece. Pentru soflie, era un mijloc de a se despærfli de un bærbat pe care nu øi°l dorea, într°o vreme când divorflul era interzis. Fiind o ceremonie castratoare, „Congresul“ a fost interzis de Bisericæ la 18 februarie 1677 (Jean°Philippe de Tonnac, La Révolution a°sexuelle, Albin Michel, 2006, pp. 92°94). Sæ nu comitem vreun anacronism: un sofl impotent sau cu erecflie slabæ este sancflionat pentru cæ el contravine ordinii colective øi pune în primejdie fecunditatea comunitæflii øi instituflia cæsætoriei. 81 Nu vom relua ipoteza prea reductivæ a lui Michel Foucault asupra omului occidental ca „animal care mærturiseøte“. Prin obsesia sa sexualæ, timpul nostru nu cautæ adeværul, ci o anumitæ formæ de mântuire imediatæ. 82 Cea mai recentæ øi mai completæ anchetæ fæcutæ în acest domeniu (La Sexualité en France, Nathalie Bajos øi Michel Bozon, La Découverte, 2008, prefaflæ de Maurice Godelier) aratæ o îmbogæflire a repertoriului actelor sexuale, o folosire intensæ a internetului, renunflarea la castitate înainte de cæsætorie, coborârea vârstei de începere a vieflii sexuale, o convergenflæ a numærului de parteneri pentru cele douæ

164

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Raportul Kinsey, fæcut imediat dupæ ræzboi, în 1948, dezvæluia la americani existenfla unor practici intime nu tocmai conforme cu normele morale83. Investigafliile noastre actuale ne descriu ca fiind mai cuminfli decât credem. Pânæ mai ieri, se spunea despre noi cæ suntem impudici, astæzi suntem væzufli ca fiind niøte læudæroøi. Pærinflii noøtri minfleau cu privire la moralitatea lor; noi minflim cu privire la imoralitatea noastræ. În amândouæ cazurile existæ un hiatus între ceea ce proclamæm øi ceea ce facem. Starea de disconfort din culturæ nu se mai naøte, ca pe vremea lui Freud, din nimicirea instinctelor de cætre ordinea moralæ, ci din eliberarea lor. Când triumfæ pretutindeni idealul împlinirii, fiecare se comparæ cu norma øi se stræduieøte sæ se arate la înælflime. S°a terminat cu culpabilitatea, începe anxietatea. Totuøi, sexualitatea ræmâne în mare mæsuræ ceva de nemærturisit, fie cæ e proclamatæ cu prea multæ læudæroøenie ca sæ fie credibilæ, fie cæ este ascunsæ de teama de a nu pærea neîndemânatic într°o vreme când intimitatea a devenit un sport ostentativ84.

2) RÆZBOAIELE CIVILE ALE LIBIDOULUI Este îmbucurætor cæ un nou hedonism se revarsæ asupra lumii occidentale øi faciliteazæ circulaflia corpurilor; ar fi o naivitate sæ nu raportæm aceastæ miøcare sexe, persistenfla unei sexualitæfli masculine caracterizate prin masturbare masivæ, prostituflia, pornografia, dar øi o diferenflæ notabilæ între aceste practici în funcflie de mediul social øi permanenfla dificultæflilor funcfliei sexuale, tulburæri de erecflie, anorgasmie, anafrodisie (pp. 485 øi urm., cf. øi articolul lui Sharman Levinson). 83 Onorabilul profesor aratæ aici cæ 50% din bærbaflii cæsætorifli aveau legæturi extraconjugale, 37% cel puflin avuseseræ în viafla lor o experienflæ homosexualæ øi 90% recurgeau la masturbare. În ceea ce priveøte femeile, 50% avuseseræ relaflii sexuale înainte de cæsætorie, 28% întreflineau o legæturæ extraconjugalæ øi 62% din ele recurgeau la plæcerea solitaræ. Acest raport a produs un mare scandal. Doctorul Kinsey, flintæ a dreptei religioase americane, în plin maccarthysm, a murit chinuit de atâtea atacuri. 84 Herbert Marcuse, primul, væzuse în „desublimarea represivæ“ o eliberare a sexualitæflii sub semnul mærfii øi al afacerilor, care micøoreazæ øi slæbeøte energia eroticæ vitalæ (Eros et civilisation, 1955, øi pentru ediflia francezæ, Minuit, „Arguments“, 1965).

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

165

la mutafliile pieflei care, în numele intereselor sale bine înflelese, se ridicæ împotriva ordinii morale. Vestitul slogan situaflionist: „Sæ træieøti færæ timpi morfli øi sæ te bucuri færæ limite“ era un ideal consumerist. El se voia libertar øi era publicitar. În spafliul galeriei comerciale, al internetului, al televiziunii, viafla se scurge færæ timpi morfli, douæzeci øi patru de ore din douæzeci øi patru, øi pot sæ pun mâna pe toate produsele, sæ trec de la un canal la altul, sæ cumpær øi sæ comunic cu tot pæmântul. Viafla noastræ amoroasæ øi pulsionalæ presupune întârzieri, antracte, întreruperi, entuziasme, nimic din acea texturæ continuæ care este universul supermarketului mondial. Nu înseamnæ a°l condamna, atunci când constafli cæ hedonismul, „insurecflie a vieflii“ (Raoul Vaneigem), oricare este forma sub care°i servit, epicureanæ, anarhistæ, subversivæ, a devenit într°o mæsuræ atât de mare noul conformism care fluturæ drapelul transgresiunii pentru a flata starea de lucruri. Sexul îngæduise sæ se concilieze extazul øi contestarea: el este astæzi cel mai sigur produs al societæflii comerciale. În cazul de faflæ, eliberarea dorinflei se face sub emblema unui discurs ræzboinic: noii dionisiaci îmbracæ haina revoltatului, ca øi cum nu s°ar fi schimbat nimic øi ca øi cum morala victorianæ ar continua sæ acflioneze cu aceeaøi ferocitate. Ei îøi inventeazæ adversari formidabili, îøi construiesc mici baricade de hârtie øi vând nesupunerea la metru aøa cum alflii vând pânza. Chiar øi la cei mai talentafli, câte bætæi din tobæ, câte bubuituri de tun! Când îi auzi, nu te bucuri împreunæ cu ei, ci te bucuri împotriva lor: societatea, marele capital, iudeo°creøtinismul. Delectarea este o armæ îndreptatæ asupra lumii, øi nu o clipæ de fericire împærtæøitæ cu o fiinflæ. Libertinajul lor este o miere stricatæ de amæræciune: cât de multe eseuri asupra artei de a te bucura

166

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

sunt, în ele însele, atât de lipsite de bucurie, øi pline de mânie øi de ciudæ! Or, plæcerea, prin definiflie, nu ne învaflæ nimic: ea nu amelioreazæ øi nici nu educæ fiinfla umanæ, doar o bucuræ øi e de ajuns. Dar pentru comisarii noøtri politici, plæcerea nu este o øansæ, ci un ordin. Nu°i pentru prima oaræ în istorie când cultul corpului se întoarce împodobit cu masca hidoasæ a dogmatismului. Într°o zi, va trebui sæ ni se explice de ce miøcærile de avangardæ, suprarealismul, situaflionismul, printre altele, au degenerat în bisericufle totalitare, pline de resentimente, ce au generat pontifi în miniaturæ, a cæror obsesie a fost aceea de a excomunica øi de a blestema. Universul pasteurizat, bine curæflat pe care ni°l fægæduiau Reich øi discipolii sæi actuali ar fi vesel ca o cazarmæ! Mai mult: câmpul erotic s°a structurat, de o jumætate de secol încoace, ca un câmp sectar. Odatæ cu Sade, sexualitatea intræ pe deplin în subversiune, pentru cæ el a fæcut din ea o maøinæ de ræzboi împotriva feudalitæflii øi a religiei. Singurul lucru care conteazæ este sæ urmezi natura în dereglærile sale øi sæ iei cu japca obiectele dorinflei tale, copii sau adulfli, ca sæ°l huleøti mai tare pe Dumnezeu, nobilii, institufliile. Dintre tofli marii reformatori, furnizorii de fericire carnalæ nu sunt cel mai puflin deliranfli: ei sunt niøte inchizitori ai pærflii de jos a pântecelui, dispun de cheia mântuirii tale øi ar prefera sæ te vadæ murind decât sæ n°o adopfli. Feministe disidente, poliamoriøti, adepfli ai latexului øi ai biciului, sex performeri, viriliøti revanøarzi, monogami agresivi, homofobi øi heterofobi, preofli ai plæcerii: iatæ tot atâtea noi coterii care îøi divinizeazæ preferinfla sexualæ, insultându°se85. 85 Iatæ, printre altele, urmætoarele exemple: în cartea sa Testo Junkie, filosoful Beatriz Preciado, care øi°a administrat testosteron ca sæ scape de identitatea sexualæ, susfline cæ diferenfla dintre sexe este un „microfascism“ ce trebuie deconstruit øi face din fiecare femeie care ia pilula „o micæ târfæ heterosexualæ“. Ea le atacæ cu violenflæ pe feministe øi miøcærile gay oficiale, vinovate de complicitate cu societatea farmacopornograficæ (Beatriz Preciado, Testo Junkie, Grasset, 2008). Sau performera post°porn Annie Sprinkle, care invitæ femeile obiønuite sæ°øi transforme trupul exhibat ca „loc de rezistenflæ în fafla unei voinfle de cunoaøtere pornografice moderne“. (Citat în Dictionnaire de la Pornographie, coordonat de Philippe di Falco, PUF, 2005, articol de

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

167

Cei „înnebunifli de dorinflæ“86 (Christophe Bourseiller) sunt mai întâi niøte pasionafli ai clasamentului, care se închid în ghetoul particularitæflii lor, pentru a ataca violent restul umanitæflii. Tofli cei care blestemæ falsele diviziuni impuse de naturæ, machismul, Biserica, burghezia sunt ei înøiøi prinøi în narcisismul micii diferenfle øi nu înceteazæ sæ vitupereze împotriva oricui este de altæ pærere. Refuzul oricærei categorii se traduce printr°o nouæ categori­ zare — transgenurile, de exemplu —, care reproduce ideea recuzatæ. Virulenfla luptelor sociale s°a reportat, ca un ræu importat de dincolo de Atlantic, asupra luptelor identitare cu caracter sexual: de exemplu, dorim sæ fim o „Fem“ øi nu o femeie, pentru a nu fi reduse la sexul nostru de cætre ordinea existentæ87! Revoluflia trece printr°o grafie diferitæ. O întreagæ generaflie îøi consumæ energia cu aceste strâm­ bæturi patetice. Fiecare îøi afiøeazæ sus øi tare viafla intimæ prin mijlocirea unor grupuri de presiune, lucrurile cu care „se mândreøte“, fiecare vrea sæ fie un militant al propriei sale dorinfle (care seamænæ ca douæ picæturi de apæ cu cea a tuturor), ca sæ o denigreze mai bine pe cea a altora. Cu cât se aseamænæ mai mult, cu atât se detestæ mai mult, øi nu exiøti decât prin opoziflie. Chiar øi un outing, când este impus în numele unei ideologii a adeværului, are în el ceva dintr°o proceduræ poliflistæ. O somaflie de neînlæturat, care izgoneøte orice indecizie. Trebuie sæ spui ce eøti, øi e cu atât mai ræu pentru cei care nu øtiu ce sunt, ei îøi bat joc cæ sunt clasafli într°un sertar anume. Ciudatæ concluzie a unei eliberæri care se terminæ în agresiune: ucazurile plouæ, tunæ øi fulgeræ! Facefli dragoste, nu ræzboi, se spunea prin anii ’60. Astæzi a face Marie°Hélène Bourcier, pp. 379°380: „Invitându°i pe spectatori øi pe spectatoare sæ vinæ sæ°i contemple cervixul (colul uterin) cu ajutorul unei lanterne de buzunar, dupæ ce øi°a introdus în vagin un speculum la începutul performance°ului, Sprinkle îøi reapropriazæ o poziflie pornoginecologicæ ce face imposibilæ orice obiectivare a corpului ei“.) 86 Christophe Bourseiller, Les Forcenés du désir, Denoël, 2000. 87 Vezi, de exemplu, neofeminista Wendy Delorme, Insurrections! en territoire sexuel, Le Diable Vauvert, 2009, militantæ pentru transgresarea normei øi a genului.

168

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

dragoste înseamnæ a începe ræzboiul tuturor împotriva tuturor. Ideea cæ bucuria se naøte din øocul epidermelor a cæzut. Sexul nu mai este o activitate, ci este o bâtæ cu care îi dobori pe ceilalfli.

3) OBSCENITATEA ESTE O ÎNDELUNGÆ RÆBDARE Într°un pasaj din Cetatea lui Dumnezeu, Sfântul Augustin descrie erecflia intempestivæ a bærbatului ca pe o rebeliune a organelor, analoagæ cu aceea a creaturii dupæ cædere. „Uneori aceastæ ardoare survine pe neaøteptate, færæ sæ fie chematæ; uneori ea înøalæ dorinfla; sufletul este de foc øi trupul de gheaflæ; ce lucru ciudat! Concupiscenfla refuzæ sæ asculte nu numai de voinfla legitimæ, ci øi de impudicele emoflii ale concupiscenflei.“88 Augustin imagineazæ împerecherile dintre Adam øi Eva în Paradisul terestru, înainte de pæcatul originar, øi inventeazæ ceea ce s°ar putea numi o sexualitate færæ libido. Primii sofli au fecundat în deplinæ inocenflæ, øi roadele cærnii lor s°au înmulflit: „Bærbatul a semænat, femeia a primit sæmânfla când a trebuit øi atât cât a trebuit.“ Stræbunii noøtri øi°au folosit organele aøa cum ne folosim noi mâna sau piciorul, dupæ plac. Adam a acflionat dupæ voia lui „pærflile moi øi stræbætute de nervi (…) capabile de extensie, de flexiune, de contracflie“. Cu alte cuvinte, unit cu jumætatea sa prin legæturile unei iubiri caste, contrar cântecului lui Brassens89, i°a comandat membrului sæu cu toatæ seninætatea. Un act mecanic, færæ nicio tulburare: Augustin va fi prefigurat astfel pornografia contemporanæ, aceastæ sexualitate dezamorsatæ90. 88 Saint Augustin, La Cité de Dieu, 2, Cartea XIV, Le Seuil, Sagesses, 1994, traducere de Louis Moreau, revæzutæ de Jean°Claude Eslin, p. 176. 89 „Când mæ gândesc la Fernande, mi se scoalæ, mi se scoalæ. Dar când mæ gândesc la Lulu, nu mi se mai scoalæ“… 90 A se vedea în numærul 439 din Magazine Littéraire, februarie 2005, articolul lui Laurent Gerbier consacrat Sfântului Augustin, p. 60.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

169

Odinioaræ clandestinæ, într°o lume de interdicflii, imaginea eroticæ oferea spectacolul nuditæflii în act, permiflând contemplarea înnebunitorului mister. Cine a træit legalizarea filmului X la mijlocul anilor ’70 øtie despre ce este vorba: reprezentarea explicitæ a organelor genitale feminine avea atunci în ea, pentru spectatorul novice, ceva sufocant. Apoi privirea noastræ s°a blazat øi regiunile interzise ale corpului øi°au pierdut o parte din taina lor, cel puflin pe ecran. Filmul porno este o utopie pe care noi o luæm drept un reportaj, chiar drept un proiect pedagogic. Mulfli îl consideræ ca fiind øcoala primaræ a emofliilor, care ar ræspunde la întrebarea: ce sæ facem? Dar el nu reflectæ realitatea, ci o stilizeazæ, se mulflumeøte sæ punæ în scenæ niøte automate. Iatæ de ce el îi poate intimida pe tinerii incapabili sæ egaleze performanflele acestor atlefli, bærbafli sau femei. Întocmai ca filmul de groazæ, el este condamnat la o strategie de supralicitare: trebuie sæ°l uluieøti pe spectator, cu riscul de a cædea în fachirism (ca acel bærbat din Sex O’Clock, 1976, de François Reichenbach, care scotea un lanfl din anus!). Aparatul de filmat scotoceøte interiorul trupurilor, se face o endoscopie, un examen ginecologic, totul este arætat, nimic nu mai este vizibil. Se urmæreøte atât de mult ca spectatorului sæ i se deschidæ ochii, încât privirea acestuia orbeøte. Elementul hard devine gimnasticæ, se joacæ færæ finefle cu materiile organice, sânge, spermæ, urinæ, øi sfârøeøte prin a se parodia el însuøi, prin a se dezamorsa. Ar trebui ca, opunându°se lenei producætorilor, puøi în miøcare doar de dorinfla de câøtig, sæ aibæ îndræzneala sæ°øi refuze anumite facilitæfli, tot aøa cum, în filmul de groazæ, privarea de vizibilitate are un efect anxiogen. Numai eliziunea ar putea sæ accelereze spaima. Cum sæ facem pentru ca

170

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

indecenfla sæ°øi flinæ promisiunile, aceasta ar trebui sæ fie singura întrebare a profesioniøtilor. Dar poate cæ pornografia este condamnatæ, prin însæøi natura sa, sæ nu reprezinte decât un fel de ambianflæ, ca muzica din ascensor sau din parcare? Adeværata sa crimæ este mediocritatea sa øi faptul cæ ea ajunge întotdeauna la aceleaøi acrobaflii genitale sau anale, inclusiv în versiunile sale feministe, agrementate cu un discurs politico°militant, pe cât de pedant, pe atât de gæunos. Când asiatica Annabel Chong, cu scopul de a°i transforma pe „masculii dominatori în niøte penisuri interøanjabile“, participæ, în 1999, la cel mai mare gang°bang din lume (251 de parteneri în douæsprezece ore), ea nu ræstoarnæ niciun cod dominant, ci adaugæ un capitol la cartea recordurilor91. În momentul în care vreun adolescent, cu fafla plinæ de coøuri, înøelând vigilenfla pærinflilor lui, poate sæ vizioneze pe net zeci de site°uri scabroase, concurenfla devine severæ în materie de excitaflie, øi sfârøitul clandestinitæflii este pentru Eros øi sfârøitul unei anumite atracflii. Sexul a încetat sæ mai fie acel mare eveniment care înfierbântæ spiritele, øi va fi o veche îndræznealæ pe care recenta eliberare a moravurilor ne condamnæ sæ o træim ca pe un poncif. Evident cæ lucrurile nu stau aøa, cæci sexualitatea dispune de o putere de a iradia pe care n°o stæpânim. Într°un anume sens, totul este déjà vu, dar nimic nu°i deja træit: putem chiar spune cæ apetitul pentru imagini erotice la adolescenfli, fenomen prezent în toate epocile, este legat de o totalæ ignoranflæ a iubirii: erudiflie uriaøæ, dublatæ de o necunoaøtere crasæ. Entuziasmul lingvistic pe bazæ de 91

Aøa cum latinii propuneau ca exemplu viafla oamenilor iluøtri (exempla), în materie de sexualitate avem øi noi o întreagæ cronicæ de performanfle, mai mult sau mai puflin picareøti: actrifla Sylvia Bourdon se læudase, prin anii ’70, cæ i°a onorat cu farmecele sale pe tofli bærbaflii dintr°un sat african într°o singuræ zi, record pe care multe staruri ale pornografiei pretind cæ l°au bætut. În 2006, la Londra, s°a organizat o masturbare contra SIDA; participanflii trebuiau sæ se masturbeze în public øi sponsorii îøi dædeau obolul, în funcflie de durata acfliunii øi de numærul de orgasme. Învingætorul a fost un american, care a ræmas în erecflie mai mult de opt ore, alternând mâna dreaptæ cu

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

171

cuvinte porcoase este tipic pentru bærbatul virgin. Existæ precocitæfli lexicale care reprezintæ crepuscule libidinoase. În anumite medii, regresiunea machistæ, încurajatæ de tradiflie, coexistæ cu pornografia, sau cel puflin se exprimæ în limba ei; în aceastæ privinflæ, drojdia mahalalei øi misoginia ei agresivæ au contaminat cartierele înaltei societæfli, când puøtoaicele de 12°13 ani, ieøind de la øcoalæ, sunt tratate drept târfe øi paraøute. Dispreflul faflæ de femeie este enunflat în vocabularul pornografiei. Cæderea interdicfliilor va fi contribuit øi ea la înjosirea obiectelor dorinflei. Cæci filmul porno tinde sæ transforme obscenitatea în cliøeu: procentul de excitaflie scade, cel de saturaflie creøte. Atitudinile cele mai neruøinate, expresiile cele mai deocheate nu ræmân multæ vreme astfel, ele ræsuflæ ca vinul dintr°o sticlæ flinutæ prea mult timp deschisæ. Vulgaritatea unui anumit lexic sexual, intratæ în limba vorbitæ, se toceøte øi devine kitsch. Desfrâu tern, produs în serie, øi care pierde din acuitate ceea ce câøtigæ în extindere. De aici øi acest marketing al provocærii care este pornografia øic, înjosirea marilor mærci care îmbinæ luxul cu luxura øi flirteazæ cu tabuurile, ca sæ facæ sæ reacflioneze o piaflæ pânditæ de saturaflie. O Madonna a folosit pânæ dincolo de orice limitæ aceastæ simbolicæ grosolanæ, pipæindu°øi pelvisul pe scenæ, fæcând un amestec între Hristos øi un falus artificial, schiflând gesturi provocatoare cætre cei din trupa sa, folosindu°se de întreg imaginarul orgiei øi de cel sadomaso, spre marea emoflie a fraierilor care o aplaudæ. Pornografia este cel mai bun antidot împotriva imaginilor pe care ea le difuzeazæ; ea transformæ efracflia în rutinæ øi ne cufundæ într°un interminabil cæscat. Ar trebui mâna stângæ. Sæ­l menflionæm, de asemenea, pe acel actor fetiø al pornografiei, John Holmes, care avea un penis de 36 cm, jucase în mai mult de 220 de filme øi contabilizase 14 000 de parteneri de sex feminin øi masculin. Supranumit Regele pornografiei, el a început sæ se drogheze, ajungând sæ înghitæ pânæ la 40 de pastile de valium pe zi øi injectându°øi masiv cocainæ în vene. A murit de SIDA la 13 martie 1988. Nu se va vorbi niciodatæ îndeajuns despre vertijul numærului, al gigantismului în sexualitate, care este øi o chestiune de cantitate, putându°se totdeauna transforma într°un spectacol fabulos pe care°l oferim celorlalfli. Pe aceste ficfliuni bizare sau caraghioase prosperæ visul erotic curent.

172

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

prescrisæ ca medicament pentru cei care au insomnii: virtuflile sale soporifice fac minuni! Defectul ei constæ în faptul cæ este un coit prin procuræ: eu nu sunt acolo. Aøa se explicæ øi faptul cæ atât de mulfli cetæfleni obiønuifli fac filme porno ca amatori. Aceøti domni arboreazæ erecflii demne de Sardanapal, multiplicând gheizerele seminale, în timp ce sofliile lor, stropite cu spuma albæ a spermei, se mângâie cu aparate de vibromasaj ce funcflioneazæ cu energie solaræ, cæci træim doar în era ecologiei! Aøa cum existæ filosofi care vând filosofia desfæcutæ în bucæfli, ei îøi asambleazæ pornografia de buzunar acasæ, un fel metodæ Ikea în materie de sex! Adeværata obscenitate este, pânæ la urmæ, faptul de a contempla cu læcomie moartea øi suferinfla celorlalfli, aviditatea noastræ de a contempla catastrofe la televiziune øi pe autostradæ, când fiecare se opreøte ca sæ vadæ trupuri sfâøiate, dupæ un accident. Mulflimile care odinioaræ se îmbulzeau sæ asiste la execuflii publice nu erau animate de dorinfla de dreptate: delectându°se cu agonia unor necunoscufli, ele încercau sæ alunge frica de moarte. Ele se uitau la aceste fiinfle torturate cu un sentiment de scârbæ, dar øi de uøurare.

4) PUflINÆ REflINERE, FIE°VÆ MILÆ Sfârøitul interdicfliilor, de vreo treizeci de ani încoace, a produs prea multe poveøti laborios deøænflate, care nu ne scutesc de nicio posturæ, de nicio descriere; astfel încât îi eøti recunoscætor unui scriitor, unui cineast dacæ eliminæ scenele deocheate din operele lor. Le mulflumim cæ ne scutesc de veønicele tumbe, extaze øi gemete.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

173

Unii nu pot uita acea epocæ în care a iubi era sinonim cu a risca: cenzura øtia sæ dea mare prefl lucrurilor de care ne priva. Rezistenflele sale aveau o valoare de obstacole, dar øi de elemente ajutætoare: cel care trece dincolo de limitæ roagæ cerul sæ fie sancflionat. Este marea coaliflie a puritanilor øi a pornocraflilor, primii conferind sfidærilor celorlalfli brevetul scandalului: artiøtii au nevoie de proasta dispoziflie a majoritæflii morale pentru a se considera persecutafli, au nevoie de aceastæ statuie a Comandorului pentru a înælfla câfliva napi sau câfliva cærbuni aprinøi vag licenflioøi la nivelul unor evenimente culturale. Dacæ aceastæ alianflæ s°ar rupe, s°ar isca panica. Aceeaøi problemæ a fost pusæ în secolele al XVII°lea øi al XVIII°lea. Într°adevær, blasfemia avea, în Vechiul Regim, un statut ambiguu: ea trebuia sæ se integreze într°o societate cu o credinflæ puternicæ, în care dogmele în vigoare trimiteau la ideea de profanare. Saint°Simon descria astfel orgiile ducelui de Orléans, celebru libertin din timpul Regentei: „Tofli beau, se încælzeau, spuneau porcærii øi blasfemii care mai de care…“92 Chiar øi ateismul furios al unui Sade seamænæ cu un elogiu indirect adus Bisericii: nenumæratele sacrilegii sævârøite de personajele sale, micile ræzbunæri care „fli se urcæ la cap“, profanærile ostiei, ale crucii sunt un mod de a°l resuscita pe Dumnezeu insultându°l. Orice discurs înjositor træieøte dintr°un tabu pe care trebuie sæ°l ræstoarne. Cel mai ræu serviciu care i se poate aduce unei cærfli care atacæ un tabu este acela de a o autoriza sæ aparæ. Câfli autori nu viseazæ oare sæ fie interziøi, pentru a beneficia de aureola creatorului blestemat? Putem distinge cel puflin douæ direcflii în aceastæ materie: una creøtinæ, cea a operelor de penitenflæ sau a manualelor de confesiune, care trezesc dorinfla sub pretext 92

Citat în Romans libertins du XVIIIe siècle, La Pléiade, Gallimard, sub coordonarea lui Patrick Wald Lasowski, p. XV, 2000.

174

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

cæ o pedepsesc; alta modernæ, care o desfiinfleazæ, crezând cæ o descrie aøa cum este. Pentru a condamna practicile ilicite, autoritæflile ecleziastice trebuiau sæ le numeascæ, øi asta chiar cu riscul de a le face atrægætoare, acuplæri a tergo, poluflie cu mâinile, frecându°te de pærflile genitale ale unei femei, de fesele unui bæiat, destræbælare cu o fecioaræ, cu o slujnicæ, cu un animal93. Dimpotrivæ, proliferarea lubricului în literatura contemporanæ (Bret Easton Ellis øi epigonii sæi europeni) are drept consecinflæ devalorizarea sexului, care este arætat ca fiind repetitiv, urât. Învinge erotico°depresivitatea, acest amestec de îndræznealæ øi de tristefle extremæ. A juisa, a face sex, a sodomiza, a ejacula, tot acest vocabular de bazæ nu este provocator, el este convenflional, aliniind secvenfle identice. Un nou academism al trash°ului salvat în chip fericit uneori de umor94. Eros este, în general, volubil øi°l face pe celælalt vorbærefl: oare e prea mult dacæ°i cerem sæ°øi varieze puflin retorica øi sæ ne scuteascæ de atâtea repetiflii? În câteva decenii, am trecut de la foame la saflietate. Marile texte erotice sunt decente în lipsa lor de pudoare, ele se folosesc de litotæ ca sæ sugereze excesul. Existæ scurtcircuite fulgurante care te impresioneazæ pânæ în mæduva oaselor øi omisiunea este, adeseori, calea regalæ spre efracflie. De ce sæ facem în domeniul intimitæflii economie de eleganflæ, de ce sæ vrem sæ scoatem totul foarte la vedere? Truculenfla nu exclude sofisticarea. Este notabilæ, în aceastæ privinflæ, trecerea în domeniul romanesc a realismului bulversant al lui Jean Genet, Tennessee Williams, Hubert Selby Junior, Tony Duvert, Henry Miller, Georges Bataille, dar øi realismului sexual corect al atâtor 93 Iatæ câteva dintre infracfliunile enumerate în operele de penitenflæ din secolele VI–XI. Vezi øi cartea de referinflæ a lui Jean°Pierre Flandrin Un temps pour embrasser, Le Seuil, 1975. 94 Ca melodrama scatologicæ a germanei Charlotte Roche, Zones humides, Éditions Anabet, 2009, poveste a unei tinere fete care se interneazæ în spital ca sæ se opereze de hemoroizi øi speræ cæ cu aceastæ ocazie îi va reconcilia pe pærinflii ei divorflafli. Roman „cum nu s°a mai pomenit“, baroc, coprofil, în care eroina este arætatæ cum îøi schimbæ tampoanele folosite cu cele ale unei prietene, sau stropindu°se cu scurgeri urât mirositoare ale acesteia, Zones humides (în original: „Feuchtgebiete) se situeazæ în permanenflæ între falsa candoare øi scârboøenie.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

175

romancieri contemporani care scriu „explicit“, færæ emoflie øi graflie. Puterea limbii este echivocul, alunecarea sensului, subînflelesul, dozarea subtilæ a agresivitæflii øi a reflinerii. Nu grosolænia anumitor cuvinte le face pe acestea excitante, ci excitarea din acel moment le face necesare. În focul acfliunii, ne cufundæ în aceeaøi bestialitate, însoflesc actul ca niøte ingrediente necesare. În afara conceptului, ele sunt nepotrivite, rizibile. Ceea ce le lipseøte prea multor cærfli contemporane este dimensiunea celebrærii, fie øi în abject, faptul cæ erotismul ræmâne un domeniu care te duce într°un loc de unde nu te mai întorci. Oare Jean Paulhan nu ne vorbeøte, în legæturæ cu Povestea lui O, despre o decenflæ nemiloasæ? Fericirile exprimærii: fericirea de a scæpa prin exprimare de opresiune, dar øi de flecæreala°cliøeu, de stereotipia desfrâului standard. Cu cât cuvântul devine mai puflin complex, cu atât el devine mai særac, producând ræcealæ øi îngheflare.

5) DESPRE LIBIDO CA ACTIVITATE RECREATIVÆ? Totul se petrece ca øi cum am fi eliberat sexul cu preflul de a stinge dorinfla, ca øi cum sexul s°ar fi eliberat de noi. Se închide un ciclu care a durat o jumætate de secol øi care ne duce, în privinfla asta, de la represiune la depresie. Este un mod de a face ca sexualitatea sæ devinæ la fel de inofensivæ ca un pahar de apæ95. „Eliberatul“ modern, bærbat sau femeie, nu vrea sæ i se spunæ poveøti, pentru el „Sex is fun“ este o funcflie naturalæ, el practicæ liberul°serviciu libidinal în doi sau în mai mulfli, vrea sæ încerce totul. Cunoaøte muzica, organizeazæ „Fuckerware 95 Anticipasem aceastæ miøcare într°un articol din Débat din martie 1981, consacrat noilor practici erotice, de la cele mai benigne pânæ la cele extreme, intitulat „Eliberafli°ne de sex“. Sæ ne amintim cæ anarhista rusæ Alexandra Kollontai asimila coitul cu un act la fel de simplu ca acela de a bea un pahar de apæ. Lenin i se va opune pe acest plan øi pe multe altele.

176

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

parties“, versiunea vibromasor Tupperware, nu iese færæ un sex°toy, accesoriu la fel de anodin ca un ursulefl de pluø sau o lumânare parfumatæ. Cuvântul lui de ordine este a dedramatiza. Datoræm afacerii Clinton°Lewinski extraordinara dezbatere, demnæ de Imperiul Bizantin, în legæturæ cu a øti dacæ felaflia n°ar putea sæ intre în categoria gesturilor amicale, ca dovadæ de bunæ camaraderie la øcoalæ øi la birou. Unde începe actul sexual? Odatæ cu særutul, penetrarea, mângâierile, masturbarea reciprocæ? Pentru unii, el nu are loc niciodatæ: chiar când unul se aflæ în celælalt, ei ræmân în stare de perfectæ detaøare. Pentru alflii, el începe de la simpla atingere a degetelor. Punem pariu cæ majoritatea oamenilor îøi dau seama de clipa în care intræ în stare de „furtunæ“ fizicæ, de tulburare carnalæ. Încæpæflânarea societæflilor occidentale de a spune totul øi de a aræta totul are ceva suspect în falsa ei simplitate. Existæ diferite mijloace de a te elibera de libido: a°l diaboliza ca pæcat, a°l stinge prin ascezæ sau a°l anihila prin eliberarea moravurilor, ducându°l spre o activitate recreativæ. Decontractarea noastræ în aceastæ privinflæ nu este totuøi niciodatæ completæ: cei care se laudæ cæ træiesc færæ tabuuri, trebuie sæ le mai convoace cu titlu de fantome. Sexualitatea noastræ are nevoie de proximitatea îmbætætoare a acestora, pentru a da un gust mai picant unui act care, færæ asta, ar risca sæ cadæ în monotonie. Tabuurile nu dispar; unele se congeleazæ ca sæ se reformeze în altæ parte, mai dure, intransigente. Cumulæm douæ aspiraflii incompatibile, tot mai multæ emancipare, tot mai mult control cu privire la perverøii care ne ameninflæ starea noastræ de bine. Aøa se explicæ de ce epoca noastræ eliberatæ este øi cea care umple închisorile cu delincvenfli sexuali, aproape o treime din deflinuflii francezi96. Ca øi cum societatea s°ar ræzbuna pentru 96 Încarcerarea delincvenflilor sexuali este un factor de inflaflie carceralæ. În 1999, ei reprezentau 20% din persoanele încarcerate în Franfla metropolitanæ, astæzi sunt aproape 30%. Curflile de jurafli sunt uneori mai severe cu violatorii decât cu asasinii: crima psihicæ, cum e considerat violul, este pedepsitæ cu mai multæ duritate decât crima fizicæ, el întruchipând ræul absolut. (Xavier Lameyre, La criminalité sexuelle, Dominos, Flammarion, Paris, 2000, pp. 41, 43, 99.)

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

177

libertæflile acordate în materie de moravuri, pedepsindu°i færæ milæ pe cei care nu juiseazæ conform noilor reguli. Altædatæ marcatæ cu pecetea pæcatului, devierea este medicalizatæ øi totodatæ penalizatæ într°o acfliune care îi implicæ pe psihiatru, pe judecætor øi pe poliflist97. Este incoerenfla unui timp care venereazæ douæ principii antagoniste: dreptul la voluptate pentru tofli øi respectarea consimflæmântului individual98. Poate cæ în aceastæ panicæ penalæ trebuie sæ vedem dificultatea noastræ de a reconstrui interdicfliile prin consens, în vreme ce vechile interdicflii erau impuse de tradiflie. Pentru a le reînvia, fabricæm vinovafli, chiar dacæ astfel lovim în oameni nevinovafli, aøa cum a dovedit afacerea Outreau. Neinventând noi norme, umplem închisorile øi ne supunem regimului tabuului, care mai pluteøte dupæ moartea tabuului, cu atât mai sever cu cât el nu°i niciodatæ definit ca atare. Vertijul securitar vine din caracterul indecidabil al noilor prescrieri: e mai uøor sæ diabolizezi criminalii sexuali decât sæ dai un fundament raflional încarcerærii lor frenetice99. I se cere codului sæ fixeze ceea ce este licit øi ceea ce este ilicit, este recreatæ o comunitate plinæ de compætimire faflæ de victime (cu o fascinaflie evidentæ pentru crimele fæptuite asupra copiilor) øi aceastæ repulsie colectivæ pretinde, ea singuræ, cæ întemeiazæ o legislaflie. Suntem supærafli pe aceøti „bolnavi“ cæ au spart idila, cæ au distrus promisiunea unei bune sexualitæfli, aptæ sæ°l reconciliere pe om cu el însuøi: ei plætesc pentru iluziile pierdute. Ca øi cum am regæsi pe aceastæ cale ceea ce ne°au învæflat psihanaliza øi marile religii, øi anume cæ sexul nu 97 Asupra recurgerii la penalitate ca mijloc de a face ca societatea sæ fie mai moralæ, vezi cartea capitalæ a lui Antoine Garapon øi a lui Denis Salas La République pénalisée, Hachette, 1996, ca øi cartea La tyrannie du plaisir, Jean°Claude Guillebaud, Le Seuil, 1998, cap. 12. 98 Criminalitatea sexualæ explodeazæ din momentul în care societatea pretinde cæ protejeazæ mai curând persoana în integritatea ei decât ordinea tradiflional inegalitaræ cu privire la femeie; ea presupune, în represiunea sa, o posibilæ egalitate de drepturi între cele douæ sexe (Xavier Lameyre, op. cit., pp. 97°98). 99 „Cu cât existæ mai puflin simbolic, cu atât sunt mai multe reguli juridice“, spune atât de bine Michel Schneider în La Confusion des sexes, Flammarion, 2007, p. 77.

178

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

este nici neutru, nici „simpatic“, ci un duel, plæcere øi moarte, umbræ øi luminæ totodatæ, cæ „sexualitatea face parte din ansamblul forflelor care se joacæ cu omul cu o uøurinflæ cu atât mai suveranæ, cu cât omul pretinde cæ se joacæ cu ele“ (René Girard)100. Vocabularul agresiunii øi al delectærii este acelaøi: a særuta, a poseda fizic înseamnæ totodatæ a escroca øi a face dragoste, øi toate cuvintele care se referæ la acest act au o conotaflie violentæ. Sexul este partea barbaræ øi tulburætoare a omului, ceea ce el poate doar cu greu sæ civilizeze sau sæ disciplineze, øi prin asta neliniøteøte de vreme ce nu intræ în nicio mare povestire, în nicio odisee a mântuirii sau a cæderii. În pulsiunea vieflii existæ moarte, Thanatos face parte din Eros, în mæsura în care se opun unul altuia, øi unul øi celælalt îl construiesc pe om, distrugându°l. Sæ notæm cæ SIDA nu a restabilit tabuul, dar a generat prudenfla, folosirea prezervativului øi o alegere mai judicioasæ a partenerilor. SIDA nu oferæ nicio învæflæturæ, ea este o boalæ atroce øi absurdæ, aøa cum natura produce în indiferenfla ei. Sexualitatea ne depæøeøte: ea cufundæ individul în marele proces de reînnoire a generafliilor, øi face din el o verigæ dintr°un lanfl. „Muritor purtætor al unei substanfle nemuritoare.“101 Prea puternicæ fiind pentru noi, ea ne arde, ne rævæøeøte, ne devasteazæ, øi noi nu suntem niciodatæ la înælflimea exigenflei sale inumane. Deci nu existæ vreo revoluflie posibilæ, în sensul cæ vom fi sfârøit într°o zi cu aceastæ problemæ, dacæ nu luæm cuvântul ad litteram, rotaflie periodicæ a unui astru în jurul unui punct al orbitei lui. În acest domeniu, revenim mereu în punctul de plecare øi nu øtim niciodatæ nimic.

100

René Girard, La Violence et le Sacré, Grasset, 1983, p. 56. Sigmund Freud, La Vie sexuelle, PUF, 1997, traducere de Denise Berger øi Jean Laplanche, p. 86.

101

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

179

IMPERIUL TÂRFEI Odinioaræ, burgheza øi târfa aveau fiecare un rol bine definit: uneia îi revenea rolul decent, celeilalte rolul vulgar øi strident. Dar cel de°al Doilea Imperiu, în Franfla, a træit obsesia unei confuzii a codurilor, a unei cangrene progresive a corpului social, invadat de drojdia societæflii: ideea cæ o midinetæ poate sæ semene cu o burghezæ onestæ înspæimânta conøtiinflele. Aceastæ distincflie s°a redistribuit în alt fel în zilele noastre: femeia care racoleazæ bærbafli este adeseori îmbræcatæ øic øi corect, iar mamei de familie îi place sæ se îmbrace ca o târfæ. Astfel, de douæ decenii încoace, vedem doamne øi fete tinere arætându°øi anatomia, ridicându°øi sânii øi fesele, læsându°øi stringul sæ le iasæ din pantaloni, pe scurt, luând atitudini provocatoare cu o naturalefle dezarmantæ. Are loc un transfer de simboluri: uniforma profesiilor venale devine aceea a femeii obiønuite: deghizatæ în femeie uøoaræ, aceasta instaureazæ hegemonia mondialæ a târfei, cu trupul sæu cu haine mulate øi cu formele sale exagerat subliniate. Cuvântul pétasse102 însuøi, cu finala sa peiorativæ, cu o emfazæ care subliniazæ partea lui greoaie, grosolanæ (sinonimul „poufiasse“ se pare cæ vine de la taburetele utilizate în haremurile din Imperiul Otoman), aratæ ambivalenfla noastræ cu privire la acest fenomen: ceva din reprobarea legatæ de prostituate este transferat în parodiile lor mondene. Acest cuvânt nu semnificæ aspectul sexy, ci exagerarea sa, starea sa hiperbolicæ. Este ciudat cæ femeile, dupæ ce øi°au cucerit indepen­ denfla, se constituie astfel în obiecte ale dorinflei. De ce îøi afiøeazæ patrimoniul libidinal în public? Ca sæ scape de anonimat, dar mai ales ca sæ spunæ: sunt o femeie fierbinte, când e vorba de promisiuni senzuale, sunt întotdeauna aøa

102

Pétasse este unul dintre numeroasele cuvinte prin care limba francezæ desemneazæ condiflia de „prostituatæ“. El este øi cel utilizat în titlul øi în corpul acestui subcapitol (N. t.).

180

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

cum mæ vrefli. Târfa îmbinæ cele douæ modele, cel al adolescentei øi cel al femeii provocatoare, tinerefle øi expertizæ. Prin cuvântul „pétasse“ se subînflelege dexteritate la pat, dezmæfl radios. Internaflionala târfelor are, de altfel, icoanele sale: Britney Spears, Paris Hilton, Lady Gaga, Victoria Beckham, niøte scorpii cu sânii pe jumætate goi øi foarte uøuratice, purtætoare ale unei subculturi a feminitæflii agresive. Aceastæ afiøare excentricæ trebuie înfleleasæ ca o ezitare asupra genului. Jocul cliøeelor nu°i mai puflin pregnant la bærbafli: Rambo, Terminator øi tofli caizii umflafli cu steroizi sunt simptomele unei epoci care nu mai crede în virilitate øi care trebuie sæ supraliciteze grosimea bicepsului øi volumul pectoralilor. Tot astfel, exaltarea caracterului macho primar în anumite medii gay, obsesia penisurilor tari, uriaøe, hainele de polifliøti sau de neonaziøti, pline de lanfluri, completate cu chipiuri, au o dimensiune parodicæ. Brutele mætæhæloase, construite artificial, îmbræcate cu pantaloni hipermulafli, desfæcufli în faflæ øi în spate, nu sunt niøte SS deghizafli, ci niøte comedianfli care prind în capcanæ virilitatea prin înseøi semnele ei. Târfa, bærbatul neo°macho, travestitul, drag queen°ul, lesbiana butch înfloresc pe aceastæ dereglare a rolurilor. Am greøi dacæ am crede cæ târfa cade în starea de furie sexualæ a Messalinei. Aøa cum femeile de altædatæ nu erau atât de cinstite pe cât pæreau, tot aøa cele de astæzi, aøa dezbræcate cum sunt, nu°s atât de depravate pe cât ai crede. „Sæ ne imaginæm, spune Georges Bataille, surprinderea celui care (printr°o maøinaflie) ar descoperi, færæ sæ fie væzut, transele amoroase ale unei femei care îl frapase prin distincflie. El ar vedea aici o boalæ. Analoagæ cu turbarea câinilor. Ca øi cum o cæflea turbatæ s°ar fi substituit personalitæflii celei care îøi primea oaspeflii cu atâta demnitate.“ S°ar putea spune contrariul despre târfæ: sub

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

181

purtarea afiøatæ de cæflea turbatæ s°ar putea sæ existe o modestie impresionantæ øi o neîndemânare de novice. Femeile considerate a fi de proastæ speflæ nu sunt întotdeauna femei uøoare. Este vorba mai ales de captarea atenfliei, cu un simfl al punerii în scenæ, cu un talent în manifestare care obligæ la respect. Explozie mamaræ, umflarea buzelor, rotunjimi ale feselor, diferite tatuaje, flinute apetisante nu spun decât un singur lucru: uitafli°væ la mine. Gospodina onorabilæ nevoitæ sæ se îmbrace ca o prostituatæ este martira unei epoci care a ridicat sexul la rangul de cheie a comportamentelor umane. Culme a mistificærii: sæ porfli vælul øi stringul, sæ te conformezi în aparenflæ legilor pærinflilor øi fraflilor øi sæ te afirmi în ascuns ca subiect care doreøte øi seduce. Iatæ un bun obiect de anchetæ: câte soflii øi studente din lumea arabo°musulmanæ, ca øi din banlieue°urile noastre fac, în felul acesta, un joc viclean cu legea? Târfa este totuøi prea adeværatæ ca sæ fie credibilæ. Provocarea ei seamænæ cu un gest prin care ar face în ciudæ stereotipiilor femeii obiect, pe care le reînnoieøte øi totodatæ le dezamorseazæ. Ea face din trupul ei teatrul unde poncifele înfloresc øi pier, øi suprapune mæøtile ca sæ nu fie prizoniera niciuneia. Genul indecent nu este mai puflin enigmatic decât genul convenabil. Femeia nouæ este poate suma tuturor figurilor apærute în decursul istoriei: frumusefle otrævitoare øi fecioaræ rece, vampæ perversæ øi mamæ iubitoare, midinetæ øi manipulatoare de bærbafli, depravare øi tandrefle amestecate, tot aøa cum noile masculinitæfli mai mult adunæ la un loc decât perimeazæ toate chipurile virilitæflii. Sub stringul târfei bate întotdeauna o inimæ.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

183

CAPITOLUL VIII

CÆTRE FALIMENTUL LUI EROS?

184

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

185

„Cel care va propune umanitæflii s°o elibereze de exuberanta aservire sexualæ, orice prostie ar spune, va fi considerat un erou.“ SIGMUND FREUD, SCRISOARE CÆTRE FLIESS „Tânæræ de 35 de ani, frumoasæ, succes prof., cautæ bærbat pentru momente plæcute, discuflie, prietenie. Indispensabil: inteligent øi impotent.“ GABY HAUPTMANN, SUCHE IMPOTENTEN MANN FÜRS LEBEN „Ador øi sæ fiu linsæ când pierd sânge. E adeværat cæ acesta este un mijloc de a testa curajul partenerului meu; când a terminat de lins øi îøi ridicæ privirile, îl særut pe guræ ca sæ semænæm cu doi lupi care au sfârtecat o cæprioaræ.“ CHARLOTTE ROCHE, FEUCHTEGEBIETE Acum câfliva ani, m°am întâlnit pe stradæ cu o prietenæ cu care ieøeam pe vremuri. Pe un ton uøor batjocoritor, mi°a spus: „Sper cæ øi tu ai terminat cu sexul. Era o întrebare bunæ în anii ’80. Acum e lipsitæ de orice interes“. Am protestat prosteøte. Aceastæ remarcæ mæ luase pe neaøteptate. Pentru mulfli oameni, libidoul, departe de a fi un impuls minunat, este o preocupare teribilæ, care contrazice mitul modern al bærbatului neangajat. A dori înseamnæ øi a suferi, cum ar spune budismul, pentru cæ înseamnæ a aspira la ceea ce nu ai. Este motivul pentru care eliberarea moravurilor îmbracæ douæ forme extreme øi opuse: violenfla øi abstinenfla103, experimentarea 103

Ca „Trage°mi°o“ de Virginie Despentes, strigæt de mânie împotriva tuturor bærbaflilor pe care îi ucizi dupæ ce ai fæcut dragoste cu ei. Existæ la Despentes un fel de idealism scufundat în sordid. Atacuri înarmate, crime gratuite, bætæi, partuze sunt aspiraflii la fel de intense ca o iubire nebuneascæ sau o pasiune romanticæ. Despentes sau purtætoarea de cuvânt a sublimului inversat: sælbæticia este la ea precum nostalgia dupæ poveøtile din copilærie.

186

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

vertiginoasæ, pe de o parte, øi abandonarea erotismului, pe altæ parte.

1) CREØTEREA EXPONENflIALÆ A FRISOANELOR Existæ fiinfle, destul de pufline, care înfleleg sæ°øi urmeze cel mai puflin recomandabile capricii, sigure fiind cæ ele sunt bune în sine øi cæ trebuie sæ încercæm totul. Prima plæcere fiind cea a denumirii — fist°fucking, pedeapsæ englezeascæ, ploaie de aur, voyeurism —, intræm pe un teren stræin printr°un neologism. Devianfla, chiar soft, este, înainte de orice, un fapt de limbaj. Putem râde de acele cupluri care se machiazæ puternic, se îmbracæ extravagant, se leagæ strâns, se duc la partuzæ ca pærinflii lor la slujba de la bisericæ, sunt în pas cu moda, cu un comportament nu foarte catolic, pentru a menfline vie iubirea104. Variaflia trimite coitul natural cætre natura sa de coit posibil printre altele. Cea mai micæ atracflie devine o cale de acces la o voluptate particularæ pe care o punem în scenæ, fie øi cu preflul durerii sau al umilinflei: stoicism inversat care face din fiecare senzaflie o aventuræ a voinflei. Cum sæ nu te gândeøti la Sade, care scria: „Omul egoismului integral este acela care øtie sæ transforme toate dezgusturile în gusturi, toate respingerile în atracflii“. Nu oricine poate dobândi cutare sau cutare „perversiune“, corpurile au o predispoziflie pe care nu o øterge total niciun fel de ucenicie. Mai mult, între familiile lui Eros, diferenflele ræmân enorme: nu existæ niciun raport între mærturiile exaltate øi întâmplætoare ale unei femei øi ale unui bærbat care nu se væd unul pe altul, care îøi cumpæræ 104 Schimbarea partenerilor între cupluri este practicatæ, se pare, de 1,7% din femei øi de 3,6% din bærbafli, mai ales între 25 øi 49 de ani (Enquête sur la sexualité, 2007, op. cit., p. 278).

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

187

prezervativul pe internet, øi violenfla unui backroom unde se practicæ raporturile neprotejate, între relaxarea duminicalæ a unei soflii care se afiøeazæ în stæpânæ neiertætoare, pentru a biciui frumosul popou al soflului ei, øi extremismul unui performer care îøi sfâøie trupul, se spânzuræ de plafon cu cârlige înfipte în sfârcuri sau, øi mai ræu, se castreazæ în public105. Fie cæ individul îøi supune anatomia unor norme chirurgicale, chimice, fie cæ se lasæ torturat, este vorba, în toate cazurile, de a contrazice trupul primit pentru a°øi fasona un trup construit, care nu°i aparfline decât lui. Carnea începe sæ spunæ alte poveøti decât eternul roman genital, epiderma øi mucoasele sunt considerate ca o plajæ virginæ, un mediu maleabil. Putem refuza aceastæ culturæ a bizareriei cu un gest indignat, dar nu putem nega faptul cæ ea manifestæ o anumitæ megalomanie, o moralæ a puterii depline a eului asupra instinctelor: recrearea individului de cætre el însuøi, chiar øi prin cvasisinucidere sau mutilare. Este vorba de a ajunge la acel punct de incandescenflæ în care nebunia eroticæ nu se deosebeøte de greaflæ, unde durerea øi voluptatea coincid. Înflelegem importanfla acordatæ de aceøti luptætori nonconformiøti ritualurilor care disciplineazæ durerea: s°a expulzat legea ca sæ se impunæ regula, pactul este cel care conduce de acum înainte raporturile intime. Este nevoie de un cod, el însuøi revocabil, pentru a intensifica luxura øi pentru a scoate din ea, printr°o punere în scenæ riguroasæ, maximum de energie106. Are loc o creøtere exponenflialæ a frisoanelor, unde, în afaræ de moarte, nu se pune în mod ideal nicio graniflæ escaladærii øi unde dragostea devine odiseea excesului controlat. Este o adeværatæ sex°ficfliune pentru cæ fæureøte pentru simfluri, uneori cu ajutorul stupefiantelor, 105 Vezi exemplele terifiante pe care le dæ Christophe Bourseiller, Les Forcenés du désir, op. cit. 106 Cf. Contractul sadomasochist aøa cum a fost instituit de Sacher°Masoch øi analizat de Gilles Deleuze. La Venus à la fourrure, Minuit, 2004.

188

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

noi suprafefle de voluptate. Este o depæøire a limitelor în numele urmætorului principiu: eu sunt trupul meu, am un trup, îmi refac un trup. Cu atât mai mult cu cât în epoca SIDA sexualitæflile nonpenetrante cumuleazæ paroxismul øi igiena, autorizeazæ beflia simflurilor, øi nu contaminarea. Unde am mai væzut în istoria noastræ acest refuz al proceselor naturale øi acest gust pentru privafliune? Cine este personajul care, în numele altei lumi, îndura chinuri øi foame? Ascetul creøtin, bineînfleles. De la Pærinflii deøertului pânæ la sfinflii catolici, care se supuneau celor mai teribile mortificæri (lingând rænile ciumaflilor), trebuia umilitæ carnea pentru a græbi venirea unui trup glorios108 øi a se afilia la ordinea invizibilæ a lui Dumnezeu. A se sustrage materiei însemna a evada din perisabil, sexualitatea, dupæ Sfântul Ambrozie, fiind acea cicatrice fatalæ care ne desparte de perfecfliunea lui Hristos109. Øi ce°ar fi dacæ am regæsi în cele mai radicale acte ale universului nostru profan experienfla religioasæ care se aflæ la sursa culturii occidentale? Øi aici s°ar verifica intuiflia genialæ a lui Chesterton: „Lumea modernæ e plinæ de idei creøtine devenite nebuneøti“. Punctul suprem la care se ajunge prin eliberarea sexualæ este abandonarea sexului în beneficiul înaltelor intensitæfli ale suferinflei øi ale repulsiei învinse.

2) NOII RÆSPOPIflI AI VOLUPTÆflII Revolta împotriva fatalitæflilor biologice este marcatæ øi de revenirea unei nofliuni pe care o credeam abolitæ, continenfla, revendicatæ de noi minoritæfli. Lucrul æsta i°ar fi fæcut mare plæcere utopistului Charles Fourier, care le°ar fi acordat acestor refractari un loc de onoare în 108

În teologia catolicæ, trupul glorios este un trup spiritual, supus atotputerniciei spiritului øi înzestrat cu patru atribute: impasibilitatea, agilitatea, subtilitatea øi claritatea. Aceste atribute nu se vor realiza decât dupæ Înviere. 109 Citat in Peter Brown, Le Renoncement à la chute, Gallimard, 1995 pentru trad. francezæ, p. 422.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

189

sistemul sæu, ca excepflii. De la bun început, se impune o distincflie: vechea abstinenflæ flinea de obligaflie, cea nouæ fline de libertate (sæ omitem castitatea determinatæ de un stomac prea încærcat øi manifestatæ între sofli bætrâni, care se cunosc prea bine). Prima îndeplinea diverse funcfliuni: aceea de a face sæ tacæ nevoile animalice ale trupului, aceea de a cupla postul alimentar cu postul carnal, aceea de a pune capæt împreunæ impudicitæflii pântecelui øi gurii, pentru a°fli purifica sufletul110. Dacæ am vrea sæ rafinæm analiza, am spune cæ anticii aspirau la o gestionare a trupului, pe când creøtinii aspirau la o metamorfozare a lui, pentru a°l smulge din lumea animalæ øi a pune capæt germinafliei. Trebuia, dupæ spusele lui Clement din Alexandria, de la sfârøitul secolului al II°lea, nu sæ°fli moderezi dorinflele, ci sæ te abflii de la a dori111. Virginitatea nu era numai o stare suportatæ, ci o cucerire aleasæ de cel în cauzæ. Nu te næøteai virgin, deveneai astfel pentru a respinge corupflia de pe pæmânt øi a înlocui puritatea trupului, atribut al fetelor tinere, cu o puritate a sufletului, veønicæ øi irevocabilæ, deschisæ ambelor sexe. Castitatea actualæ intervine, dimpotrivæ, ca o reacflie la orgasmul obligatoriu care ne este impus prin toate mijloacele, zi øi noapte. Individul subversiv de ieri, juisorul, devenind normæ, norma de ieri, controlul asupra propriei persoane devin subversive. Øi de vreme ce trebuie sæ plætim un tribut zilnic acestor noi divinitæfli, care sunt fericirea øi dezvoltarea plenaræ, de ce sæ ne miræm cæ mulfli tineri se hotæræsc sæ nu mai cedeze corvezii sexuale112? De altfel, ne înøelæm dacæ consideræm cæ fiecare fiinflæ umanæ are o sexualitate; unele nu au niciuna øi nu suferæ deloc din cauza asta113. (Câte adolescente nu „se culcæ cu un bærbat din 110

Vezi Jean°Louis Flandrin, Un temps pour s’embrasser, op. cit., pp. 103°104. Vezi Peter Brown, Le Renoncement à la chair, op. cit., pp. 55°56. Era vorba, pentru mediile creøtine, sæ se sustragæ tiraniei acestei lumi øi a considera cæ frontierele rigide dintre sexe pot sæ se dizolve în „aurul lichid al unui corp spiritual“. 112 Asupra acestui fenomen øi a amplorii sale, cartea de referinflæ este cea a lui Jean°Philippe de Tonnac, La Révolution sexuelle, op. cit. 113 Între 10 øi 15% din bærbaflii øi din femeile de toate vârstele declaræ lipsa dorinflei. (vezi, de exemplu, L’Énquête sur la sexualité des Français, op. cit., pp. 449°490). Cu cât vârsta e mai înaintatæ, cu atât oamenii se acomodeazæ mai uøor cu absenfla raporturilor 111

190

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

politefle“, ca sæ se conformeze convenfliilor dominante?) Alegem hibernarea voluntaræ pentru a scæpa de conformism øi a ne deschide spre alte bogæflii spirituale, pe care obsesia genitalæ ni le ascunde. Renunflarea la dictatul senzual este o manifestare de disidenflæ øi permite apropierea de bunuri esenfliale, mai importantæ. (Pentru bærbafli, sæ subliniem øi teama cæ°øi vor pierde energia vitalæ, grija de a se economisi. Casta celor care renunflæ este, în acest caz, o castæ de indivizi economi.) Sæ nu ne înøelæm; aceastæ inapetenflæ se determinæ tot în raport cu ordinea stabilitæ. Suntem departe de cælugærul Origene care, în secolul al III°lea, cu un simfl frapant al racursiului, s°a castrat ca sæ câøtige mai repede paradisul; ea nu are nimic în comun nici cu continenfla celor mai mulfli dintre marii noøtri filosofi, Kant, Kierkegaard, Nietzsche, mari adepfli ai virginitæflii, celibatari frustrafli, misogini înverøunafli, care au træit în carnea lor idealul ascetic, chiar øi atunci când au pretins cæ îl combat, impunând tæcere trupului lor, pentru a sluji mai bine gândirea114. Nimic nu spune cæ valorizarea puritæflii la unii creøtini nord°americani, valorizare care cere viitorilor sofli sæ se pæstreze pentru noaptea nunflii øi sæ evite chiar øi o strângere de mânæ, nu este o viclenie a dorinflei, care îøi amânæ satisfacerea, ca sæ nu moaræ pe datæ. „True love waits“, iubirea adeværatæ aøteaptæ, spune, de exemplu, o miøcare fondatæ de un pastor la Nashville, pe la mijlocul anilor ’90: „Pentru cæ tinerele fete sunt niøte trandafiri, de fiecare datæ când se angajeazæ într°o relaflie sexualæ intime; piafla conjugalæ øi sexualæ este în mod evident mai defavorabilæ femeilor dupæ cincizeci de ani, chiar dacæ menopauza nu mai înseamnæ sfârøitul activitæflii erotice (pp. 334 øi urm.). În schimb, diminuarea dorinflei intervine la bærbafli zece ani mai târziu, mai ales datoritæ pastilelor Viagra, care stimuleazæ libidoul. Jumætate dintre indivizii inactivi sexual sunt graøi sau scunzi (p. 342). 114 Cf. Nietzsche: „Filosoful are groazæ de cæsætorie øi de tot ce ar putea duce la ea — de cæsætorie ca obstacol fatal pe drumul a tot ce spiritual este mai bun. Dintre marii filosofi, care era cæsætorit? Heraclit, Platon, Descartes, Spinoza, Leibnitz, Kant, Schopenhauer n°au fost niciodatæ. Mai mult chiar, nu ni°i putem nici mæcar imagina cæsætorifli. Teza mea este cæ un filosof cæsætorit se plaseazæ în comedie. Øi Socrate, singura excepflie, ræutæciosul Socrate, s°a cæsætorit, cred eu, din ironie, tocmai pentru a demonstra adeværul acestei teze“ (Généalogie de la morale, a treia disertaflie, 7, Gallimard, Idées NFR, 1966, p. 159).

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

191

înainte de cæsætorie, ele îøi smulg frumoasele lor petale“115. Sæ ne gândim øi la balurile puritæflii, tot din America, cu o puternicæ conotaflie incestuoasæ, în care niøte fetifle, ce n°au uneori mai mult de nouæ ani, juræ în fafla tatælui lor cæ vor ræmâne virgine pânæ la cæsætorie, în timp ce acesta din urmæ le promite cæ n°o va înøela niciodatæ pe mama lor øi cæ°øi va pæstra sufletul curat116! Existæ øi femei mæritate care pun sæ li se coasæ himenul pe cale chirurgicalæ pentru a se întineri øi a regæsi emoflia unei „a doua prime dæfli“. Tot aici gæsim øi ceremonia acelor „Secondary Virgins“: o fatæ care øi°a pierdut virginitatea într°un moment de slæbiciune are dreptul la o a doua øansæ, cu condiflia sæ depunæ juræmânt în fafla prietenilor ei cæ nu va mai face ce°a fæcut. Sexul nu trebuie sæ fie compromis: el trebuie sæ fie consecinfla øi nu premisa unirii celor doi. Flirtul este autorizat pentru cæ ne îngæduie sæ ne testæm stæpânirea de sine øi sæ øtim pânæ unde putem merge. Este o profilaxie moralæ øi sanitaræ care face din integritatea fizicæ garanflia autenticitæflii sentimentului. Precipitarea venerianæ coboaræ cæsætoria la rangul de experienflæ øi o lipseøte de caracterul ei sacru. Regæsim aceeaøi obsesie a virginitæflii la unii europeni de origine musulmanæ, care îmbinæ douæ modele, pe cel consumerist øi pe cel tradiflionalist: „Când merg la un concesionar, nu mæ aøtept sæ°mi vândæ o maøinæ de ocazie la preflul unei maøini noi“, spune, de exemplu, cu delicatefle, un tânær licean din mahalaua parizianæ, explicând cæ el face dragoste cu fete din cartierul lui, dar cæ, pentru a se cæsætori 115

El ne face sæ distingem aici crisparea tradiflionalistæ, recursul, de exemplu, pentru tinerele fete originare din Africa de Nord, candidate la cæsætorie, la himenoplastie, care permite reconstituirea unei membrane øi salvarea situafliei în noaptea nunflii, de reacfliile nord°americane, ca urmare a emancipærii moravurilor, care traduc o alergie faflæ de promiscuitatea moøtenitæ din anii ’60. În primul caz, ironia constæ în faptul cæ tehnicile cele mai sofisticate ale microchirurgiei le permit fetelor sæ se supunæ, în aparenflæ, celor mai nocive prescripflii ale ordinii patriarhale. Frumos bobârnac dat obscurantismelor religioase! Oare când li se va cere bærbaflilor, în ziua nunflii, un certificat de virginitate? 116 Dupæ asociaflia creøtinæ conservatoare Abstinence ClearingHouse, 1 400 de baluri ale puritæflii ar fi avut loc în SUA numai în 2007. Ceremonia are toate ingredientele unei adeværate cæsætorii, cu rochii lungi, torturi foarte ornamentate, limuzine øi chiar verighete. Aproape 80% din fete vor cælca promisiunea înainte de nuntæ. Multe dintre ele, pentru a evita deflorarea, se pare cæ ar practica sexul anal øi oral øi vor contracta boli transmisibile, din lipsæ de informaflie.

192

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

øi a plæcea pærinflilor, se va duce sæ°øi caute o fatæ virginæ în flinutul lui de baøtinæ. Având o valoare de întrebuinflare, soflia trebuie sæ fie un obiect care n°a fost niciodatæ folosit, având totodatæ øi o valoare simbolicæ, „puritatea“ sa manifestæ o supunere faflæ de obiceiurile originare117. Este o dublæ regresiune care aminteøte, cel puflin sub aspectul sæu economic, moravurile din Europa clasicæ, unde, la flaræ, o vacæ avea mai multæ valoare decât o soflie, aceasta din urmæ putând fi uøor înlocuitæ, mai ales dacæ aducea cu ea doar ceva bani øi câteva mobile118.

3) TEROAREA DEZAFECTÆRII Idealul stæpânirii de sine înainte de cæsætorie este un proces de erotizare paradoxalæ, care aminteøte de ritualul de inifliere al trubadurilor, de aøa°numitul „assaï“. El comportæ mai multe trepte: sæ asiste la scularea øi la culcarea doamnei, sæ contemple dezbræcarea ei progresivæ, sæ°i vadæ trupul ca pe un microcosmos al naturii, cu væile øi colinele sale, øi, în sfârøit, sæ intre în patul ei øi sæ treacæ la diferite mângâieri, færæ sæ meargæ pânæ la capæt119. Aceastæ îndelungæ peregrinare tindea sæ exalte focul dorinflei, pentru a o aduce pe culmile ei. A°i întârzia satisfacerea, a înmulfli obstacolele pentru a sublima apetitul: iatæ, poate, ceea ce aceøti noi adepfli ai castitæflii sunt pe cale sæ reînvie færæ sæ øtie. Întoarcerea mezza voce a curentului ascetic n°ar fi decât o stratagemæ a libidoului ca sæ se relanseze: ciudatæ telescopie a celor doi adversari, primul reinventând preflioase interdicflii pentru a genera preflioase delicii. Adeværata angoasæ a timpului nostru nu este turpitudinea, ci falimentul, pur øi simplu, al lui Eros. Câfli 117

Reportaj de Caroline Fourest øi Fiametta Venner, France 2, Envoyé spécial, 28 februarie 2008. Edward Shorter despre Charentes în secolul al XVIII°lea, op. cit., pp. 74°75. 119 René Nelli, L’Érotique des troubadours, text comentat de Octavio Paz, în La Flamme double, Gallimard, 1994, pp. 84°85. Vezi øi analiza lui Denis de Rougemont L’amour et l’Occident, op. cit, pp. 78 øi urm. 118

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

193

bærbafli bat în retragere în fafla exigenflelor partenerelor lor, pretextând, la rândul lor, cæ au o migrenæ, mimând orgasmul ca sæ termine mai repede, câte femei nu renunflæ din obosealæ? Noi avem în Europa o reprezentare eroicæ a dorinflei, pe care o vedem ca pe un torent care mæturæ totul în trecerea lui øi împotriva cæruia ar trebui sæ ridicæm ziduri. Vechii japonezi, mai avizafli, o reprezentau ca pe o „lume plutitoare“ øi neancoratæ, întruchipatæ de curtezanele care°i aøteptau pe cælætori, pe râuri, în bærci120. Apa ca metaforæ a dorinflei: legænare øi instabilitate. Nimic nu o frâneazæ, dar o nimica toatæ o opreøte. Este inconstantæ chiar øi în inconstanfla sa, nu este nesætulæ, este volatilæ. Împotriva acestui risc de faliment nu existæ destule puncte tari ale vechii pudibonderii care sæ o relanseze. Ce°i puritanismul? Ultimul eroism al burgheziei, spunea Max Weber, dar øi o maøinæ de exacerbat sexualitatea, refuzând°o totodatæ (America de Nord este un bun exemplu). În acest sens, el fline de paradoxul ascetului propus de Hegel: ca sæ se elibereze mai bine de carnea sa, creøtinul care renunflæ trebuie sæ se gândeascæ la ea în fiecare minut. Pânæ øi cel mai infim cutremur al simflurilor îl înnebuneøte øi îl mobilizeazæ, face din el, færæ voia lui, aventura centralæ a existenflei sale121. A înfrâna incontinenflele cærnii este un mod de a læsa o zonæ fierbinte în miezul umanitæflii, ca sæ ardæ aici mai bine. Procedeul este lipsit de finefle, dar nu øi de eficacitate. Scopul mascat al represiunii: sæ previnæ „entropia eroticæ“ (Sloterdjik), sæ evite ca oamenii sæ nu cedeze dezamægirii! A menfline interdicfliile înseamnæ a eterniza dorinfla, cu condiflia de a elibera, în doze regulate, tensiunea printr°o bunæ infracfliune colectivæ. În acest sens, relele tratamente comise la Abu Ghraib de militari ai Pentagonului asupra unor 120

Vezi foarte frumoasa carte a lui Jacqueline Pigeot Femmes galantes, femmes artistes dans le Japon ancien, XIe°XVIIIe, siècle, Gallimard, Bibliothèque des histoires, 2003. 121 Foucault se va inspira din acest paradox ca sæ°øi dezvolte „ipoteza represivæ“ asupra sexualitæflii occidentale în La volonté de savoir, Gallimard, 1976. El îøi pune întrebæri cu privire la o societate care nu distruge pulsiunile decât pentru a vorbi mai bine despre ele øi dæ dovadæ, în legæturæ cu acest subiect, de o ebrietate discursivæ færæ sfârøit.

194

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

prizonieri irakieni, somafli sæ se dezbrace, sæ mimeze sodomia sau felaflia, sunt exacta decædere a puritanismului din Statele Unite. O nafliune bolnavæ de sexualitatea sa nu poate decât sæ°øi impunæ nevrozele popoarelor pe care le subjugæ. Zelul sergentei Lynndie England, manifestat în aceste torturi, dovedeøte øi el cæ femeile, când ajung sæ aibæ puterea, nu sunt cu nimic mai prejos decât bærbaflii în materie de barbarie. Desfrâul øi abstinenfla îøi regæsesc pactul lor imemorial, dorinfla dobândind o nouæ tinerefle prin punerea ei în surdinæ. Iatæ cæ, astfel, pantheonul amoros s°a îmbogæflit cu douæ figuri inedite: fecioara voluntaræ øi eunucul militant.

4) METAFIZICA PENISULUI Julien Carette, un actor francez ajuns la bætrânefle, øi°a chemat într°o zi nevasta, de la primul etaj al casei lor: — Laurence, vino repede, mi se scoalæ! — Coboaræ, îi zice ea, sunt în grædinæ. — Nu, urcæ, ea nu va face cælætoria! Anecdota e simptomaticæ. Ea dovedeøte, contrar prejudecæflilor, cæ sexul slab este masculin. El este marcat, într°adevær, de douæ fenomene complementare: contratimpul øi raritatea. Ce învaflæ un adolescent când intræ în cariera dragostei? A se refline cât poate mai mult, adicæ a contraria natura. Dacæ s°ar læsa în voia lui, actul ar dura abia câteva secunde, sperma, ca øi sângele, curgând prea repede. Prematuræ, ejacularea nu depinde de niciun fel de maturizare. Ea duce cu ea toatæ puterea masculului; el se regæseøte un timp, mai mult sau mai puflin îndelungat, dupæ vârstæ,

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

195

castrat de însæøi plæcerea sa. Dacæ membrul sæu întârzie sæ se întæreascæ, el se va supæra pe sine însuøi pentru cæ a obosit prea repede. Sexul masculin: un animal capricios, care apare când nu i se cere nimic, un phenix ce apare øi dispare, un servitor neascultætor, prea stânjenitor sau prea absent. Un mit grecesc, care ar trebui predat în toate øcolile, povesteøte cæ, cu prilejul unei dispute între Hera øi Zeus, acesta din urmæ, contrar pærerii sofliei sale, susflinea cæ femeile, în dragoste, simfleau mai multæ plæcere decât bærbaflii. Furioasæ, Hera, ca sæ potoleascæ cearta lor, l°a chemat pe Tiresias, care, dupæ o luptæ cu øerpii, avusese øansa sæ træiascæ alternativ în pielea unui bærbat øi în pielea unei femei. Tiresias a ræspuns: „Dacæ în dragoste plæcerea ar fi notatæ cu zece, femeile ar obfline de trei ori trei, øi bærbaflii doar unu“. Exasperatæ, Hera îl orbi pe Tiresias øi Zeus i°a acordat acestuia din urmæ darul divinafliei, ca øi posibilitatea de a træi de øapte ori øapte viefli. Aceastæ legendæ spune totul despre handicapul masculin (la care se adaugæ incapacitatea noastræ de a procrea). În cazul bærbatului, bucuria supremæ duce la o asemenea pierdere de energie, încât ea este comparabilæ cu o ghilotinæ. Pentru cæ natura l°a fæcut reproducætor, sexualitatea sa este funcflionalæ øi moare în mæsura în care se realizeazæ. Erotismul masculin nu este decât un øir de viclenii pentru a ocoli acest ultimatum: în China anticæ øi în hinduismul tantric, i se recomandæ înfleleptului sæ nu°øi ræspândeascæ niciodatæ sæmânfla øi sæ aspire prin penis puterea femeii. Bærbatul trebuie sæ se instrumentalizeze ca sæ dureze, sæ facæ din sexul lui o protezæ: primul sæu dildo este membrul sæu. Asta explicæ fascinaflia plinæ de invidie a clitorisului, „aceastæ micæ bucatæ de lemn care aprinde focul

196

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

cel mare al orgasmului“ (G. Zwang), închis în cutele corpului feminin øi care°l contestæ pe al nostru: e o concurenflæ neloialæ, de vreme ce se pare cæ poate juisa la nesfârøit, oferindu°i femeii delicii inimaginabile. Asta explicæ øi supraînvestirea genitalæ a bæiatului øi de ce mulfli bærbafli îøi povestesc performanflele în termeni cantitativi. Ei nu fac altceva decât sæ°øi conjure precaritatea materialului lor, øi aceøti herculi neruøinafli, foarte încântafli de ei înøiøi, sunt de fapt niøte copii care gem din pricina simplicitæflii lor. Orice bærbat a cunoscut în viafla sa cel puflin una dintre acele pene pe care Stendhal le numea un fiasco. Sexualitatea masculinæ este neliniøtitæ cu privire la ea însæøi øi pentru cæ, pentru bærbafli, anatomia este un destin. Neputinciosul este un nefericit: el suferæ pentru cæ nu poate sæ scape de sine însuøi. Prin infirmitatea sa, el se retrage din comunitatea celor vii, øi øtim cæ o asemenea durere poate sæ ducæ øi la sinucidere. (Aøa este explicatæ sinuciderea lui Romain Gary øi cea a lui Hemingway.) În loc sæ doreascæ o fiinflæ, el doreøte sæ doreascæ, îøi fetiøizeazæ organul øi sfârøeøte prin a nu se preocupa decât de el însuøi, provocând eøecul pe care vrea sæ°l evite. Zidit în sine, el nu mai poate ajunge la fiinfla iubitæ. Tot ceea ce dæ vigoare membrului recalcitrant este bine°venit: un imens progres s°a fæcut datoritæ Viagrei, prin care aceastæ patologie poate fi smulsæ de sub domnia fatalitæflii. Devenim liberi øi prin faptul cæ ne opunem ineluctabilului. Ce este o erecflie? O stare de conectare potenflialæ, un apel la contact, o pasarelæ aruncatæ spre celælalt. Existæ în ea ceva care seamænæ cu vertijul stârnit de o putere solaræ, o aspiraflie de a°l invada pe celælalt, de a se confunda cu el. Numai ea ne dæ acest sentiment oceanic de a ne contopi cu fæptura celuilalt, numai ea ne deschide din

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

197

interior cætre zonele fascinante ale plæcerii sale. Este beflia unei fiinfle inifliate într°un mister ce ne va depæøi întotdeauna. Greøim când disprefluim latura mecanicæ a actului sexual, cum a fæcut Fellini cu Casanova, pe care l°a caricaturizat descriindu°l ca pe un „piston“ uman ce aræ trupuri la nesfârøit. „Iubirea nu are nicio importanflæ, spunea Alfred Jarry, pentru cæ poate fi repetatæ la infinit.“ Dar lucrurile stau tocmai invers: pe repetare øi numai pe repetare se întemeiazæ frumuseflea actului carnal. Din automatism se naøte scânteia, e nevoie de acele gesturi reiterate pentru ca sæ flâøneascæ ineditul. Prin asta, iubirea este øi o coregrafie repertoriatæ pe care trebuie sæ o fi integrat, tânær fiind, pentru a o uita dupæ aceea, aøa cum mâna artizanului, pictorului, muzicianului îøi îndeplineøte munca færæ sæ se gândeascæ la ea. Bærbaflii øi femeile trebuie sæ devinæ niøte maøini, pentru ca apoi sæ°øi piardæ øi mai bine capul; uneori corpurile se robotizeazæ, reproduc pantomime lipsite de suflet, devin, dupæ cum spunea Platon, spectatori ai plæcerii celuilalt. În timpul împerecherii, suntem purtafli de o forflæ anonimæ, pe care ne sprijinim, legænafli pânæ la hipnozæ de reproducerea aceloraøi miøcæri. Câtæ bucurie sæ°fli simfli forfla, sæ°fli simfli organismul ca pe un aliat care nu te va abandona.

5) VERTIJUL NIMICIRII Existæ douæ tipuri de dragoste: cea exclusivæ, care este øi cea mai curentæ, care uneøte douæ persoane, øi cea multiplæ, mai raræ, care aglomereazæ într°unul øi acelaøi elan o mulflime de indivizi. A fi „nedeterminatæ“

198

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

(Simone Weil) øi a refuza preferinfla, pentru a îngloba în integralitatea ei umanitatea ce suferæ, este însuøi principiul caritæflii. Faptul cæ un mic numær de oameni se dæruiesc, cu tot trupul øi cu tot sufletul lor unor særaci, færæ sæ°i cunoascæ, øi revarsæ asupra lor admirabile rezerve de bunætate, este în sine extraordinar. Ei îøi fondeazæ demersul pe „sfânta indiferenflæ“ (François de Sales), care°i pune pe tofli nefericiflii pe acelaøi plan. Acelaøi cuvânt care înseamnæ uscæciune a inimii, indolenflæ sau ataraxie devine, în gura lor, expresia însæøi a generozitæflii: indiferenflæ faflæ de recompensæ, faflæ de pedeapsæ, puræ abnegaflie care îøi bate joc de orice fel de platæ, „nu pretinde nimic, nu aøteaptæ nimic, nu doreøte nimic“ (Doamna Guyon122). Aceeaøi legæturæ leagæ, færæ sæ le contopeascæ, altruismul, venalitatea123 øi ospitalitatea amoroasæ, care, toate, pun în valoare mulflimile. În aparenflæ, între devotamentul unui individ cu idei umanitare faflæ de dezmoøteniflii soartei, „calea nimicirii de sine“ întru Dumnezeu øi plæcerea de a se uita pe sine într°o convulsie eroticæ colectivæ nu existæ nimic comun. Poate doar acel gust pentru indistinct, aceeaøi voinflæ de a fi al tuturor færæ a fi al nimænui. „Aø putea fi oricine“, scrie romancierul american John Richy, povestind cum se lasæ „agæflat“ de niøte umbre pe care le întâlneøte noaptea, în parcuri, øi care îl asalteazæ færæ sæ scoatæ un singur cuvânt124. Existæ în erotism o voluptate a disolufliei. Fæ din mine ce°fli va plæcea. Este bucuria de a dispærea în celælalt, de a se pierde într°o mulflime færæ nume, færæ chip, de a fi înhæflat de mâini, de guri, de a fi profund tulburat la cel mai mic contact. Cunoaøtem invenflia japonezæ a acelui „glory hole“, prezent în cluburile de homosexuali øi în anumite peep°shows hetero: un fel de perete stræpuns de o gauræ permite sæ°fli bagi aici sexul, pe care o mânæ invizibilæ 122

Citatæ de Jean Lebrun, Le Pur Amour de Platon à Lacan, Le Seuil, 2002, p. 159. „Pofli sæ°fli colectivizezi trupul“, spunea magnific Grisélidis, prostituatæ elveflianæ decedatæ în 2005, „pofli sæ aparflii celorlalfli øi flie însæfli, pofli sæ devii multiplæ ca o algæ amestecatæ cu alte alge (…). Nu pot sæ numær. Au trecut peste mine armate imense. Valuri øi oceane de bærbafli au trecut peste noi, pæduri de penisuri ne°au stræpuns. Dar e splendid“ (Jean°Luc Hennig, Grisélidis, courtisane, Albin Michel, 1981, p. 140). 124 John Richy, Cités de la nuit, Actes Sud, Babel, p. 561. 123

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

199

sau orice alt organ îl satisface de cealaltæ parte. Minunatæ invenflie care protejeazæ anonimatul øi de o parte, øi de cealaltæ øi face actul mult mai plæcut prin incapacitatea de a øti cine væ satisface, pe cine onorafli. Echivalenflæ a palmelor, a orificiilor, a penisurilor! Atracflia cluburilor eøanjiste constæ în a autoriza un dezmæfl pe faflæ, dar în penumbræ (aøa cum back°room°ul dezvoltæ o eroticæ a întunericului). Aceste locuri nu scapæ întotdeauna de ridicol, de depravarea greoaie, de ghiftuiala lipsitæ de noblefle a unor participanfli. Asta nu trebuie sæ oculteze ciudata frumusefle care se degajæ uneori din aceste congregaflii de inifliafli, legafli prin aceeaøi voinflæ de abolire a barierelor individuale: „Primii bærbafli pe care i°am cunoscut au fæcut imediat din mine emisarul unei reflele ai cærei membri nu pot fi cunoscufli în totalitate, inconøtienta verigæ a unei familii care se declinæ la modul biblic (…). De fiecare datæ trebuia sæ mæ adaptez la o altæ epidermæ, la o altæ carnaflie, la o altæ pilozitate, la o altæ musculaturæ, eram disponibilæ în toate împrejurærile, færæ ezitare, færæ alt gând, prin toate deschiderile trupului meu, øi pe toatæ întinderea conøtiinflei mele“, scrie, de exemplu, Catherine Millet, care visa, spune ea cu o expresie frapantæ, sæ fie „un sac de fæcut amor pentru o bandæ de congresiøti excitafli“125! Atunci trupul fiecæruia aparfline tuturor, øi aceastæ fuziune poate atinge culmi grandioase, când mai multe zeci de persoane se pipæie øi se îmbræfliøeazæ, regæsind fericita confuzie primitivæ. Plæcerea de a nu fi decât un singur popor ce se împerecheazæ, un mare animal asociativ, care îmbracæ comuniunea cærnurilor într°o bunævoinflæ reciprocæ. De altfel, de ce sæ nu se instituie, pe bazæ de voluntariat, un serviciu civic al amorului, gratuit, unde 125

Catherine Millet, La Vie sexuelle de Catherine M., Le Seuil, 2001, pp. 14, 43.

200

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

bærbaflii øi femeile, exemplarele cel mai bine dotate de naturæ, øi°ar satisface cu persoana lor admiratorii? Asta nu are nimic de a face cu sfinflii de ieri, cufundafli în maceraflii øi în dispreflul faflæ de lume, pentru cæ apetiturile esenfliale trebuie sanctificate. Hazardul fli°a dæruit o faflæ interesantæ, o anatomie spectaculoasæ, un bust sau un posterior sublim? Achitæ°fli, în tinerefle, aceastæ datorie, consacrându°fli trupul øi sufletul celor care°l cer. Distruge, prin generozitatea ta, fatalitatea care îi condamnæ pe cei mai mulfli dintre fraflii noøtri, mai ales dacæ sunt særaci sau slufli, sæ ræmânæ lipsifli de mângâieri øi de plæcere126. Devenifli niøte fiinfle publice în cel mai bun sens al cuvântului.

6) LÆSAflI°I SÆ CUNOASCÆ PLÆCEREA Ajuns la vârsta de optzeci de ani, Sofocle, dacæ°i dæm crezare lui Platon, se felicita cæ bætrâneflea îl eliberase de jugul crud al dorinflei, experienflæ asemænætoare cu aceea a unui popor care°øi ræstoarnæ tiranul sau a unui sclav care se elibereazæ de proprietarul sæu. Dimpotrivæ, utopistul Charles Fourier scria pe la 1820: Omenirea, dupæ anotimpul iubirii, nu face decât sæ vegeteze, sæ se amefleascæ cu dorinflele sufletului; femeile, prea puflin distrate, simt amar acest adevær øi, spre bætrânefle, cautæ în credinflæ un ajutor de la acest Dumnezeu care pare cæ s°a îndepærtat de ele, odatæ cu pasiunea lor preaiubitæ. Bærbaflii izbutesc sæ uite de iubire, dar nu o înlocuiesc. Fumurile ambifliei, plæcerile paternitæflii nu egaleazæ iluziile cu adeværat divine, pe care iubirea li le dæ la tinerefle. Orice sexagenar exaltæ øi regretæ plæcerile pe care le°a gustat în tinerefle øi niciun tânær n°ar vrea sæ schimbe iubirile lui pe distracfliile bætrânilor127. 126

Problema se pune încæ de acum pentru handicapafli. Reista Reliance din septembrie 2008 îøi pune întrebæri asupra mizelor politice øi etice ale sprijinului sexual acordat persoanelor handicapate øi asupra formærii în domeniul asistenflei sexuale (dosar coordonat de Catherine Agathe Diserens øi Yves Jeanne). 127 Charles Fourier, Le Nouveau Monde amoureux, introducere de Simone Debout°Oleszkiewicz, Slatkine, Geneva, 1984, p. 16.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

201

Astæzi existæ adolescenfli care se abflin, ca Sofocle, øi adulfli, ca Fourier, care nu renunflæ. În raportul nostru cu timpul, s°a schimbat ceva fundamental: am câøtigat douæ decenii suplimentare de viaflæ, pentru fiecare s°au prelungit farmecele puterii de a dori. Asta înseamnæ cæ jocurile nu sunt niciodatæ fæcute øi cæ emofliile rezistæ verdictului anilor. Pentru cei care au ratat flinta când erau mai tineri existæ întotdeauna o posibilitate de a recupera. Oare adeværata înflelepciune nu constæ în a te îndrægosti din nou (fie øi de partenerul tæu dintotdeauna) øi în a°fli reîncepe viafla la orice vârstæ? Ce existæ dincolo de o anumitæ voluptate, dacæ nu speranfla unei alte voluptæfli, identice øi totodatæ diferite? Cine n°ar fi gata sæ dea totul pentru a cunoaøte din nou minunatele momente ale unui început de iubire? Episodice sau durabile, iubirile noastre nu ne învaflæ nimic: nicio educaflie sentimentalæ nu le încununeazæ succesiunea confuzæ. Nu aspiræm decât la un lucru: sæ le retræim întruna. Nu eøti serios când ai cincizeci de ani øi când te înflæcærezi ca la douæzeci pentru prima fiinflæ ce°fli iese în cale: aceeaøi ardoare, aceeaøi stupefacflie. Dacæ a fi adult înseamnæ a øti sæ te fixezi, atunci înseamnæ cæ suferim de o adolescenflæ cronicæ. Suntem consecvenfli în pornirile noastre amoroase øi frivoli în raportul nostru cu timpul. Esenflial este sæ nu reintroducem prin contrabandæ spiritul fanatic, ci sæ ne batem pentru o lume care sæ facæ deliciul sufletelor tandre øi fericirea celor pætimaøi, lume în care afecfliunile platonice, legæturile eterate, sæ°øi gæseascæ locul lângæ acuplærile cele mai viguroase. Cel care vrea sæ fugæ de relaflia sexualæ sæ o facæ în deplinæ legitimitate, iar ceilalfli sæ se acupleze cu cine le place! Læsafli°i sæ cunoascæ plæcerea: cei caøti, ca øi cei pætimaøi, cei timizi, ca øi cei dezmæflafli. Sæ nu

202

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

pierdem niciodatæ sensul minunii carnale: Eros este puterea de viaflæ care leagæ ceea ce este separat, singura limbæ universalæ pe care o vorbim cu toflii, scurtcircuit fulgurant care aruncæ trupurile unele spre altele. Evident cæ putem dori færæ sæ iubim sau sæ iubim færæ sæ dorim: majoritatea relafliilor noastre amicale sau familiale nu sunt sexualizate. Dar adepflii fuziunii dintre sex øi sentimente vor, în realitate, sæ subordoneze sexul sentimentelor, pentru a°l scuza, a°l îmbunætæfli. Adeværata dramæ constæ în a înceta într°o zi atât sæ iubeøti, cât øi sæ doreøti, øi a seca dublul izvor care ne leagæ de existenflæ. Opusul libidoului nu este abstinenfla, ci oboseala de a træi.

NU JUDECAfiI Sæ fugi de cel care te iubeøte, sæ°l iubeøti pe cel care fuge de tine. Sæ°l blestemi pe cel care doarme lângæ tine, sæ°l faci bucæfli în fiecare noapte øi sæ te trezeøti liniøtit, ca øi cum lumina ar fi spælat toatæ ura. Sæ°fli pierzi minflile pentru o persoanæ care te disprefluieøte tot atât de mult pe cât tu o iubeøti. Sæ ai despre orice legæturæ ideea cæ se va sfârøi, sæ intri într°o poveste de dragoste întocmai ca pasagerul de pe Titanic, anticipându°i naufragiul. Sæ visezi cavalcade sublime, amoruri nebune øi sæ te sufoci lent într°o mediocritate færæ ieøire. Sæ nu øtii ce sæ dai, sæ nu primeøti niciodatæ nimic øi sæ te miri cæ darurile tale sunt atât de prost primite. Sæ te cæsætoreøti din dorinfla de siguranflæ, sæ nu te cæsætoreøti din dorinfla de aventuræ, sæ°fli dai seama cæ nici chiar cæsætoria nu te protejeazæ de nimic øi cæ lipsa cæsætoriei nu°fli garanteazæ cæ vei avea parte de lucruri neprevæzute. Sæ suporfli ani de°a rândul minciuni øi

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

203

înøelæciuni, øi apoi, pentru o nimica toatæ, sæ pleci pentru totdeauna. Sæ aspiri la cældura conjugalæ fiind totodatæ mare fustangiu, sæ visezi aventuri fierbinfli, în liniøtea cæminului. Sæ iubeøti în detrimentul celuilalt, sæ°i absorbi energia, sæ°i furi tinereflea, sæ prosperi pe declinul lui. Sæ juri în fiecare dimineaflæ cæ°l laøi pe celælalt øi s°o tot flii aøa douæzeci de ani, în suflet cu ideea luxurii. Sæ fii prostænacul din piesæ, fraierul de care toatæ lumea râde, sæ nu vezi evidenfla øi sæ te obiønuieøti cu ea. Sæ consideri cæsætoria ca pe o muncæ grea, sæ te forflezi sæ°fli iubeøti partenerul, sæ înduri, sæ suporfli, sæ încasezi, sæ faci o crizæ de nervi din cauza unei aventuri. Sæ onorezi mai multe persoane færæ sæ le°o spui, sæ ceri de la fiecare o adoraflie exclusivæ, sæ nu fii niciodatæ sigur de nimic, nici de orientarea ta sexualæ, nici de ataøamentul tæu, sæ locuieøti în flara lui poate, a ezitærii sentimentale, sæ nu fii decât un semn de întrebare care spune: te iubesc. Sæ plângi la plecarea unei fiinfle la care credeai cæ nu flii, dar care fli se înfipsese în inimæ ca o aøchie. Sæ venerezi, dupæ ce a murit, o persoanæ pe care o maltratai pe vremea când træia. Sæ te aræfli extrem de amabil faflæ de niøte necunoscufli, sæ le oferi cadouri somptuoase øi sæ te aræfli rece øi zgârcit cu ai tæi. Iatæ câteva dintre inconsecvenflele iubirii. De ce am vrea sæ fie altfel? A vorbi despre iubire înseamnæ întotdeauna a porni de la dezordinea ta interioaræ, a scotoci în stræfundul noroios al sufletului tæu, plin de josnicie øi de noblefle. Mai bine deci sæ punem în scenæ, færæ sæ le judecæm, nebuniile din sufletul oamenilor.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

205

PARTEA IV IDEOLOGIA IUBIRII

CAPITOLUL IX

PERSECUTAREA DIN IUBIRE: CREØTINISM ØI COMUNISM

206

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

207

„La flacæra iubirii, sceleratul aprindea flacæra ræzbunærii.“ SADE, CRIMELE IUBIRII „Privifli chipurile marilor creøtini: sunt chipuri de oameni care øtiu sæ urascæ mult.“ NIETZSCHE

În secolul al XVI°lea, la Saragossa, în Spania, un rabin putrezea într°o temniflæ subteranæ, umedæ øi întunecatæ, torturat de Inchiziflie ca sæ°øi renege credinfla. Un frate dominican, al treilea Mare Inchizitor al Spaniei, urmat de un torflionar°øef øi de douæ ajutoare ale acestuia, vine sæ°i anunfle, cu ochii în lacrimi, cæ „pedeapsa sa fræfleascæ a luat sfârøit“: a doua zi, va urca pe rug, împreunæ cu alfli patruzeci de eretici ca el, øi trebuie sæ°øi încredinfleze sufletul lui Dumnezeu. La scurt timp dupæ aceastæ vizitæ, prizonierul observæ cæ uøa temniflei nu°i bine închisæ; neîndræznind sæ creadæ cæ°i adeværat, deschide uøa ezitând øi zæreøte un coridor foarte lung, luminat slab de niøte torfle. Se târæøte pe coridor, terorizat de gândul cæ va fi descoperit. Dupæ lungi minute de mers târâø, simte pe mâini o adiere øi zæreøte în faflæ o uøæ micæ. Se ridicæ în picioare øi o împinge. Uøa cedeazæ repede øi se deschide spre o livadæ de læmâi.

208

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Noaptea este magnificæ, cu un cer plin de stele. Rabinul, extenuat, dar cu sufletul plin de speranflæ, crede cæ a sosit momentul eliberærii. Se vede deja alergând spre înælflimile din apropiere øi respiræ fericit aerul libertæflii. Dintr°odatæ, douæ brafle ivite din întuneric îl cuprind øi se trezeøte la pieptul Marelui Inchizitor. Acesta, cu ochii în lacrimi øi cu înfæfliøarea bunului pæstor ce°øi regæseøte oaia rætæcitæ, îi suflæ, cu o respiraflie alteratæ de post: „Copilul meu, vrei sæ ne pæræseøti tocmai în ziua care ar putea fi cea a mântuirii tale?“128. Aceastæ extraordinaræ povestire a lui Villiers de l’Isle°Adam vorbeøte despre un lucru esenflial: cu mult înainte de comunism øi de procesele sale de la Moscova, creøtinismul, cel puflin în versiunea sa romanæ, inventase oprimarea în numele iubirii.

1) BISERICA MARTIRIZATÆ, BISERICA CE MARTIRIZEAZÆ Geniul creøtinismului nu a constat numai în a oferi, ca orice religie, un sens vieflii, el a constat øi în a spune fiecærui om: nu eøti singur, Dumnezeu este aici pentru tine, el te priveøte øi te ocroteøte. „La voi însæ øi perii capului, tofli, sunt numærafli“, spune Hristos în Sfânta Evanghelie. Datoritæ lucrærilor istoricilor (Michel Foucault, Peter Brown), øtim cæ de fapt creøtinismul n°a inventat puritanismul, ci l°a împrumutat de la Antichitate, aøa cum a împrumutat de la ea øi neîncrederea în pasiune. Acestui rigorism el îi adaugæ o dimensiune esenflialæ: Dumnezeul iubirii, „sensible au coeur“ (Pascal), ce vorbeøte cu fiecare dintre creaturile sale în particular. Dar el distinge îndatæ douæ feluri de iubire: cea 128 Villiers de l’Isle°Adam, La Torture par l’espérance, 1883 (citat in Contes cruels, Les oeuvres représentatives, 1933, pp. 21°29).

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

209

a oamenilor, care este o înøelæciune, pentru cæ le dæ muritorilor iluzia nemuririi, øi cea divinæ, singura adeværatæ. Falsa iubire, legatæ de creaturæ, este læcomia (cupiditas), aceea legatæ de Creator este caritatea (caritas). Prima urmæreøte un bine trecætor, cæruia îi devine sclav, cealaltæ urmæreøte un bine etern, care elibereazæ de fricæ øi de moarte. Este o nebunie sæ°i iubeøti pe oameni ca øi cum ar fi nemuritori, spune Sfântul Augustin, sæ iubeøti pe cineva care urmeazæ sæ moaræ ca øi cum el nu ar mai urma sæ moaræ. Pascal, în ale sale Cugetæri, va relua, cu oarecare afectare, aceastæ idee: „Nu væ ataøafli de mine, cæci eu voi muri; cæutafli°l mai degrabæ pe Dumnezeu“. Odatæ stabilitæ aceastæ departajare, mai ræmâne totuøi o enigmæ: cum a putut Biserica, al cærei mesaj este iubirea pânæ la adoraflie, sæ ajungæ la soluflii precum cruciadele, crima în masæ, Inchiziflia? Aceste devieri sunt explicate în general prin Istorie: instituflie mundanæ, legatæ de puterea zilei, Biserica romanæ a trædat învæflætura Evangheliei, recunoscându°øi greøelile doar foarte târziu, la Conciliul Vatican II (1962°1965). Dostoievski va imagina în Fraflii Karamazov un Iisus întors pe pæmânt øi arestat de Marele Inchizitor pentru incitare la adevær. Noi propunem aici o altæ ipotezæ: Biserica n°a trædat Evanghelia, ci a îm­ plinit°o. Viermele era în fruct încæ din Noul Testament, în elogiul nechibzuit al iubirii ca minune absolutæ. Sæ reluæm faptele: de abia ieøitæ din starea de persecutatæ, datoritæ împæratului Constantin (secolul al IV°lea), care face din ea religia oficialæ a Imperiului Roman, Biserica, bogatæ în martiri, începe sæ°i persecute, la rândul ei, mai întâi pe pægâni, apoi pe evrei, aceøti faløi frafli, dupæ cum va spune Sfântul Augustin, øi, în decursul timpurilor, pe tofli cei care i se vor opune, începând cu cei de alte orientæri. Aceste

210

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

violenfle, sub formæ de ræzboaie øi de pogromuri, nu vor înceta cu adeværat decât dupæ Revoluflia Francezæ, când Biserica Romei øi celelalte Biserici sunt deposedate cu forfla de prerogativele lor temporale. Ca s°o spunem în mod brutal, în 380, când, prin Edictul împæratului Teodosie, creøtinismul devine religie de stat øi iubirea preia puterea. În sensul strict al termenului: nu masca sa, sau simulacrul sæu, ci însæøi iubirea, sublimæ øi totodatæ abominabilæ. Victimele devenind cælæi, lucru clasic în istorie, am putea formula, în legæturæ cu orice revoluflie, aceastæ lege de fier: combatefli opresiunea, nu væ încredefli în cei oprimafli. Este evocatæ Biserica primitivæ din catacombe, a cærei existenflæ o contrazice pe aceea opulentæ øi dominatoare de dupæ împæratul Constantin. Dar prima confline în germene devierile celei de­a doua: în fraternitate zac germenii despotismului. De îndatæ ce Sfântul Pavel, printr°o frazæ celebræ, decreteazæ cæ în lumea creøtinæ „nu vor mai fi nici greci, nici barbari, nici evrei (...), nici bærbafli, nici femei“, el întinde potenflial mantia iubirii asupra tuturor: nimeni nu va scæpa de aceastæ pastoralæ implacabilæ. Degeaba scrisese împæratul Tertulian în 212: „Ideea de a constrânge la religie este stræinæ de religie“ øi în zadar afirmase împæratul Constantin, dupæ cum spune biograful sæu Eusebiu: „Niciun creøtin nu trebuie sæ ia drept pretext convingerea sa intimæ pentru a°i face vreun ræu aproapelui sæu“, nici unul, nici altul nu au fost ascultafli129. Biserica Romei ridicase la rangul de poruncæ un sentiment propice intransigenflei. Sæ ucizi din iubire, iatæ crima creøtinætæflii în ansamblul ei: aøa se explicæ atmosfera de mare blândefle moralæ în care au fost fæcute aceste crime, tonul onctuos al cælæilor, care, asemenea comisarilor politici ai socialismului real din secolul XX, n°au vrut numai sæ°l 129

Citat in Paul Veyne, Quand notre monde est devenu chrétien, Albin Michel, 2007, pp. 169°170.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

211

pedepseascæ, ci øi sæ°l educe, sæ°l redreseze, sæ°l aducæ pe calea cea bunæ pe necredincios. Dacæ tofli oamenii sunt fraflii mei întru Dumnezeu, am datoria de a°i integra în aceastæ familie, de la care ei se îndepærteazæ greøind; trebuie sæ°i constrâng pentru binele lor. Este vestitul: „Sileøte°i sæ intre“, spus de Luca (XIV:16°24), ce comparæ împæræflia lui Dumnezeu cu un festin de nuntæ la care unii invitafli refuzæ sæ vinæ.

2) O DATORIE NERAMBURSABILÆ La drept vorbind, are loc o dublæ miøcare: pe de o parte, creøtinismul fasoneazæ peisajul amoros al Occidentului, relaflia pasionatæ a credinciosului cu Cel de Sus. Admirabilæ moøtenire: discursul sentimental vine din iudaismul Bibliei (Cântarea Cântærilor), vocabularul galant este calchiat dupæ cel al devofliunii, ardoarea marilor sfinte, aceste logodnice ale lui Hristos, anunflæ cele mai pætimaøe poeme ale literaturii noastre. Marea tradiflie a unei stæri de încântare øi de extaz, pe care o regæsim la trubaduri, în chietism, în romantism, în suprarealism, øi care ridicæ iubirea la rangul de sacralitate, transformæ un sentiment trecætor într°o eternitate de pietate. „Orice opulenflæ care nu este Dumnezeul meu e pentru mine særæcie“, spune, de exemplu, Sfântul Augustin, îndemnându°ne sæ°l adoræm pe Cel care ne°a iubit chiar înainte de a ne naøte øi care Øi°a trimis unicul Fiu pe pæmânt ca sæ ne ræscumpere pæcatele. Doar existenfla lui Dumnezeu este totodatæ favoare øi fervoare. Acesta este un tatæ bun, un amant capricios, cæruia trebuie sæ°i ghiceøti dorinflele ascunse, dar øi un tiran gelos, care ne cere sæ rupem toate legæturile pentru a°l urma.

212

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

„Dacæ înflelegi, înseamnæ cæ ce ai înfleles nu°i Dumnezeu“, spune Sfântul Augustin130: este o frazæ extraordinaræ, pe care cu siguranfla cæ a imitat°o fostul director de la instituflia americanæ Federal Reserve Allan Greenspan, care a declarat într°o zi presei, în legæturæ cu o crizæ economicæ: „Dacæ afli înfleles ce v°am spus, înseamnæ cæ m°am exprimat prost“. Pe scurt, acest Dumnezeu ascuns (Pascal), ale cærui cæi sunt impenetrabile, aminteøte din plin de strategia cochetei care îøi duce admiratorii de nas, øi°i farmecæ, pentru ca totodatæ sæ°i respingæ. A descifra voinfla lui Dumnezeu, chiar când el tace, devine øtiinfla riscantæ a slujitorilor sæi; tæcerea lui este øi ea un mod de a vorbi; dacæ vorbeøte, o face într°o limbæ obscuræ, pe care trebuie sæ te fereøti s°o iei ad literram (Simone Weil). Dar acest Dumnezeu a murit pentru pæcatele noastre prin Mesia. Hristos s°a urcat pe cruce pentru fiecare dintre noi în parte. „Mæ gândeam la Tine în timpul agoniei mele, spune Iisus prin cuvintele lui Pascal, picætura aceea de sânge a fost værsatæ pentru Tine…131“ În imaginile pioase din catehism, pe care trebuie sæ le særute copiii, se regæseøte iconografia inimii însângerate a lui Hristos132. Noi avem cu toflii pe mâini sângele Mântuitorului, am contractat faflæ de el o datorie nerambursabilæ, dupæ cum a spus Nietzsche. Cum sæ ne asumæm o asemenea creanflæ care se abate asupra noastræ încæ de la naøtere øi care seamænæ cu un øantaj færæ de sfârøit? „Dumnezeu, faflæ de care nimeni nu se va achita de ceea ce el a achitat pentru noi færæ sæ aibæ vreo datorie“, mai scrie Sfântul Augustin. Este un dar færæ vreo compensaflie posibilæ: a te naøte înseamnæ a te înfæfliøa înaintea Creatorului ca moøtenitor al neamului pæcætos al lui Adam. Specia umanæ se aflæ în situaflia unui sclav care nu va putea niciodatæ sæ°i mulflumeascæ îndeajuns Celui care a 130

Citat de Benôt XVI, Dieu est amour, Cerf, 2006, p. 70, care ne invitæ sæ credem, în ciuda tæcerii divine. 131 Pascal, Pensées, Éditions Brunschwig, § 717. 132 Michelet povesteøte, în a sa Histoire de France, cæsætoria — aprobatæ de iezuifli — a unei tinere cælugærifle din Ordinul Vizitandinelor, Marie Alacoque, în secolul al XVII°lea, cu Iisus. Aceastæ tânæræ pletoricæ øi cæreia trebuia sæ i se ia sânge la intervale regulate

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

213

îngæduit ræscumpærarea sa, a unui sclav care va fi trecut de la o dependenflæ înduratæ la o recunoøtinflæ pentru care a optat. Iatæ°ne deci ostaticii Domnului pentru totdeauna: el a træit în særæcie øi umilinflæ, ca sæ ne mântuiascæ, øi noi nu putem sæ°i refuzæm iubirea noastræ.

3) FRATERNITATEA SAU MOARTEA Sacrificiul lui Hristos face deci intolerabilæ starea cælduflæ a necredincioøilor sau greøeala în care se aflæ pægânii: odatæ ce revelaflia s°a împlinit, cum ar mai putea oamenii sæ vrea sæ nu fie mântuifli, la nevoie chiar øi împotriva voinflei lor? Cæci aceasta este violenfla darului divin, care se aratæ a fi zdrobitor. Neræbdætor sæ aducæ lumii întregi Vestea cea Bunæ, creøtinismul, næscut în sângele martirilor, a crescut apoi în sângele celorlalfli, inclusiv în cel al fraflilor sæi schismatici, ortodocøi, catari, protestanfli, øi inaugureazæ astfel agresivitatea culturii occidentale. Cu atât mai mult cu cât Roma, sediu al adeværatei credinfle, este în latinæ Roma, anagrama lui amor, iubire. Pascal însuøi nu compara oare ordinea caritæflii cu sabia distrugætoare a lui Iisus, venit sæ ræstoarne societæflile omeneøti? Pægânii trebuie obligafli sæ creadæ, va spune Sfântul Augustin: tot prefæcându°se cæ sunt credincioøi, vor deveni niøte credincioøi autentici133. Øi în Împotriva lui Faustus, el va legitima folosirea constrângerii împotriva ereticilor, în epocæ discipolii lui Mani, explicând cæ aceøtia trebuie sæ fie fæcufli fericifli chiar împotriva voinflei lor, prin aducerea lor pe cæile Domnului. Pedepsirea celor necredincioøi trebuie sæ excludæ orice sentiment de milæ. În 417, într°o scrisoare cætre prefectul militar Bonifaciu, însærcinat cu reprimarea pretindea cæ este vizitatæ în fiecare lunæ de divinul ei sofl, care îøi amesteca simflirea cu a sa øi o fæcea sæ aibæ parte de un extaz celest (citat din Roland Barthes, Michelet, Le Seuil, 1974, pp. 116°117). 133 În De Utilitate Credendi, citat de Paul Veyne, op. cit., p. 214.

214

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

donatiøtilor, o altæ sectæ ereticæ, el scrie urmætoarele, text care va fline loc de doctrinæ bisericeascæ timp de secole: „Existæ o persecuflie nedreaptæ, øi anume cea exercitatæ de necredincioøi asupra Bisericii lui Cristos; øi o persecuflie dreaptæ, cea exercitatæ de Bisericile lui Cristos împotriva necredincioøilor (…) Biserica persecutæ din iubire, iar necredincioøii din cruzime (…) Biserica îøi persecutæ duømanii øi îi urmæreøte pânæ când ajunge la ei øi îi învinge în orgoliul lor øi în vanitatea lor, spre a°i face sæ se bucure de binefacerile adeværului (…) Biserica, în marea ei milæ, trudeøte în a°i elibera de pierzanie øi în a°i ocroti de moarte“135. De vreme ce tofli oamenii au dreptul la mântuire, ar fi o greøealæ sæ fie læsafli în afara acesteia, cæci sufletul omenesc trebuie unificat într°o singuræ familie. Mai bine este sæ°fli constrângi aproapele, ba chiar øi sæ°l omori, decât sæ°l laøi împoværat de acest pæcat de moarte. „Nu existæ mântuire în afara Bisericii“, va spune, dupæ un mileniu, Conciliul de la Trento, în 1545, în timpul Contrareformei. Sfântul Augustin va avea o altæ formulæ, teribilæ øi revelatoare: „Abfline°te de la iubire în viafla aceasta, ca sæ nu pierzi viafla eternæ (…) Dacæ ai iubit când nu trebuia sæ iubeøti, atunci ai urât; dacæ ai urât cu bunæ°øtiinflæ, atunci tu ai iubit“. A urî cu bunæ°øtiinflæ: cum sæ nu recunoaøtem în aceastæ formulæ, chiar dacæ nu aceasta este intenflia Sfântului Augustin când o scrie, un apel la a°i elimina pe tofli cei care nu sunt pe calea dreptei credinfle? Sæ nu repetæm trecutul, sæ transformæm toate relafliile umane, iatæ, cu începere de la Sfântul Pavel, mesajul creøtin care explicæ ferocitatea acestei religii136. Ea a dat erotismului nostru tonalitatea lui ræzboinicæ, chiar când acesta i s°a opus: patosul sæu belicos este direct inspirat din aceastæ 135 136

Citat in Frédéric Lenoir, Le Christ philosophe, Plon, 2008, pp. 151°153. Cf. excelenta analizæ a lui Jean°Michel Rey Paul ou les ambiguïtés, L’Olivier, 2008.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

215

doctrinæ øi Sade nu°i decât copilul turbulent al feudalitæflii øi al unui catolicism degenerat. Chiar øi iubirea pe care Dumnezeu o are faflæ de creaturile sale este ambiguæ: „Omul iubit de Dumnezeu, spune pærintele Anders Nygren, nu are nicio valoare în sine; o valoare îi dæ doar faptul cæ°i iubit de Dumnezeu“137. Ciudatæ iubire, care începe prin a declara cæ obiectul sæu este lipsit de orice valoare. Dumnezeu este iubire, nu omul, creaturæ decæzutæ, care e vrednicæ de iubire. El „ne°a adus pe lume, explicæ Sfântul François de Sales în secolul al XVII°lea, nu pentru cæ ar fi avut vreo nevoie de tine, de care nu are nicio nevoie, ci pentru a°øi exercita în tine bunætatea, dæruindu°fli harul øi gloria Sa“138. Acest mod de a vedea lucrurile face din om o fiinflæ care trebuie corectatæ øi redresatæ, dacæ ræmâne surdæ la mesajul divin. A ucide în numele lui Dumnezeu nu poate fi o crimæ, pentru cæ Dumnezeu este iubire: oricine se fline în afaræ de stæpânirea lui este vrednic de uræ øi meritæ sæ fie pedepsit. Iatæ de ce inchizitorii din Evul Mediu, însufleflifli de un „sentiment de milæ“ faflæ de acuzat, aveau convingerea cæ, supunându°l torturii, lucreazæ întru mântuirea lui139. Aceleaøi motive care au fæcut creøtinismul atât de popular, pietatea, fervoarea colectivæ, speranfla într°un dincolo, l°au fæcut øi primejdios. Ura a putut sæ unduiascæ în mijlocul acestui ocean de iubire nemærginitæ, care îi oferea victime færæ apærare. Limbajul onctuos al prelaflilor, care încredinflau grija pedepselor puterilor laice, era pus în serviciul unei voinfle de putere deloc milostive. Creøtinismul va fi inventat crima din altruism, care se desfæøoaræ într°un climat de mare elevaflie spiritualæ. Cel puflin Islamul este mai sincer în certitudinea lui cæ este singura credinflæ autenticæ øi nu se 137 Anders Nygren, Éros et Agapé, Aubier, 1962 (ediflie epuizatæ), p. 64. Citat in André Comte°Sponville, Petit Traité des grandes vertus, PUF, 1995, p. 368. 138 Sfântul François de Sales, Traité de l’amour de Dieu in Doctrines du Pur Amour, Agora, Pocket, 2008, pp. 33°34. 139 Citat de Frédéric Lenoir, op. cit., pp. 158°159.

216

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

preface cæ°i prefluieøte pe necredincioøi140. Astfel înflelegem mai bine admirabilul øi absurdul precept evanghelic: „Iubifli°væ duømanii, facefli bine celor care væ uræsc øi rugafli°væ pentru cei care væ persecutæ“ (Matei, 44°45). A°fli iubi duømanii înseamnæ poate a°fli convinge cælæii de rætæcirile lor141; dar øi a le face un serviciu spiritual luându°le viafla, eliminându°i din iubire pentru propria lor mântuire. Creøtinismul preconciliar sau opresiunea prin iubire: violenfla sentimentalæ, cruzimea mieroasæ, iubirea ræzboinicæ. S°ar putea spune despre el ceea ce s°a spus în Italia despre politicianul de centru°stânga Romano Prodi: cæ transpiræ bunætatea prin toate ghearele lui142.

4) COMUNITATEA CAMARAZILOR Faptul cæ suntem cu toflii frafli întru Domnul este o cucerire importantæ a monoteismului care a instaurat egalitatea formalæ între oameni. Faptul cæ aceastæ cucerire 140

Pentru Islam, a simfli pentru Dumnezeu iubire este o erezie, cæci o creaturæ finitæ nu poate iubi decât ceva finit. Pe Domnul trebuie sæ°L respecfli øi trebuie sæ te temi de El. De aici øi persecutarea poeflilor mistici, al°Hallaj, Ruzbehan de Shiraz, Sohrawardi de Alep, trubaduri ai iubirii supreme faflæ de divinitate (vezi Denis de Rougemont, L’Amour et l’Occident, op. cit, pp. 112°113). Pentru Mansur al°Hallaj, mistic sufi (857–922) omorât la Bagdad, v. magnifica traducere a poemelor sale fæcutæ de Louis Massignon, Diwan, Le Seuil, 1955, precum øi Poèmes mystiques, traducere de Sami Ali, Albin Michel, 1998. 141 A fost, în Algeria, în 1996, atitudinea cælugærilor din Tiberina, øi mai ales a priorului trapiøtilor, Christian de Chergé, care, cu trei ani înainte de asasinarea sa de cætre islamiøti, refuzând sæ pæræseascæ Algeria, considera cæ viitorul sæu asasin este ultimul sæu prieten: „Øi tu, prietenul meu din ultimul minut, care poate cæ n°ai øtiut ce fæceai, da, øi pentru tine vreau aceastæ îndurare øi aceastæ întoarcere cætre Dumnezeu ce°fli este poate hæræzitæ. Øi fie°ne dat sæ ne regæsim, tâlhari fericifli, în paradis, cu voia lui Dumnezeu, Tatæl nostru, al amândurora. Amin! Inch Allah!“. Sæ°fli tratezi cælæul ca pe un prieten øi sæ°i ierfli dinainte gestul fatal aratæ o mæreflie sufleteascæ prea rar întâlnitæ pentru a nu fi subliniatæ (vezi Sora Emmanuelle, La Folie d’Amour, entretiens avec Sofia Stril°Rever, Flammarion, 2005, pp. 125°126). 142 Creøtinismul uzeazæ øi abuzeazæ de un paradox care va cunoaøte un mare succes: cei de pe urmæ de pe pæmânt vor fi primii în ceruri, cei nebuni conform legilor acestei lumi vor fi cei înflelepfli dupæ legile celeilalte, cine vrea sæ°øi salveze viafla øi°o va pierde, fericifli cei særaci cu duhul, cæci ei vor fi særbætorifli în viafla de apoi, trebuie sæ mori întru tine, ca sæ træieøti întru Dumnezeu etc. Acest mod de a gândi în antonime (ræul este un bine ascuns, særæcia e o bogæflie tainicæ, josnicia e o mæreflie prin lipsæ) este mai ales o maøinæ de legitimat starea de lucruri în orice moment. Adeværul se ascunde totdeauna în contrariul evidenflei. Astfel, crima poate fi luatæ drept o dovadæ de ataøament, supliciul drept o grijæ pentru celælalt. Posteritatea acestei retorici a fost de o mare fecunditate în regimurile totalitare care îøi reeducæ disidenflii.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

217

trebuie sæ se exprime sub forma unei înrolæri obligatorii sub acelaøi stindard marcheazæ limitele acestui universalism. Comuniunea devine celælalt nume al aservirii. Existæ numeroase situaflii în care separarea dintre oameni este preferabilæ agregærii lor, situaflii în care asemænarea lor fundamentalæ nu trebuie sæ oculteze dorinfla lor de a træi despærflifli de ceilalfli143. Astfel, vedem de ceea ce se apropie creøtinismul: de comunism, care este o erezie modernæ a lui, øi care permite sæ se vadæ, îngroøate ca printr°o privire cu lupa, defectele creøtinismului. Puterile marxiste i°au persecutat, øi cu câtæ ferocitate!, pe creøtinii de toate orientærile, dar ele au împrumutat principalele concepte ale doctrinei lor: au fæcut din proletariat Cristosul planetar, clasa aducætoare de mântuire prin excelenflæ, clasa care, nefiind nimic, trebuie sæ devinæ totul. Ele au imaginat societatea viitoare ca fiind împlinirea terestræ a fægæduielilor Evangheliei. Rosa Luxemburg însæøi se referea la Pærinflii Bisericii øi vedea în comunism religia laicæ a celor nefericifli. Sæ mai adæugæm øi cæ cele douæ sisteme cer o adeziune integralæ, care nu°i lasæ conøtiinflei niciun spafliu de manevræ critic; ei practicæ citarea permanentæ a Sfintei Scripturi, referirea la Marii Predecesori, neîncrederea în tot ceea ce se îndepærteazæ de ortodoxie, conflictul între spirit øi literæ. În amândouæ cazurile, lumea aceasta e judecatæ în numele unei alte lumi, de care oamenii nu sunt conøtienfli: viafla eternæ pe de o parte, societatea færæ clase de cealaltæ parte. Cei refractari pot fi astfel bægafli la închisoare sau uciøi în numele unei fericiri viitoare, pe care ei o ignoræ, dar care trebuie sæ le fie inculcatæ. Armonia obflinutæ prin forflæ: iatæ ce ne povestesc ei. Abia am ieøit din aceste regimuri sângeroase, care au vrut sæ facæ din fraternitatea între popoare legætura 143

Acesta este sensul cunoscutului apel al lui Amos Oz în legæturæ cu conflictul israelo°palestinian: Ajutafli°ne sæ divorflæm, Gallimard, 2004.

218

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

prin excelenflæ øi, în acest scop, au fæcut ca milioane de oameni sæ træiascæ în teroare. Pentru a°i aduna pe oameni, trebuie mai întâi sæ excluzi câfliva dintre ei, pe necredincioøi, pe schismatici, pe exploatatori. Øi aici, øi acolo e aceeaøi bunætate criminalæ a inchizitorului, a cruciatului, a comisarului politic, tofli depozitari ai Adeværului. Fraternitatea sau moartea: øtim ce succes a avut aceastæ formulæ în timpul Revolufliei Franceze. La început este invocatæ Evanghelia, „primii discipoli ai Mântuitorului erau øi ei cu toflii frafli între ei, egali øi liberi“, va spune abatele Lamourette în 1791 (iatæ un nume predestinat), øi pânæ la urmæ s°au trimis unii pe ceilalfli la eøafod pentru trædare144. Comunismul în versiunile sale sovieticæ, maoistæ, castristæ, polpotistæ a practicat eliminarea camarazilor øi a tovaræøilor de drum care vor jura, pânæ la spânzurætoare, fidelitate Revolufliei øi Socialismului. Ce putem face dacæ minunatul ideal al credinflei în Iisus sau în Lenin cere eliminarea elementelor corupætoare, care împiedicæ venirea paradisului? „O, voi, care suntefli fraflii mei, pentru cæ eu am un duøman“, spunea Éluard, marele poet stalinist. Adâncifli discursurile apologeflilor fraternitæflii, analizafli°le tremoloul: ele sunt pline de fiere, de uræ, nu iubesc pe nimeni, scuipæ. Nu°i surprinzætor cæ ultimii intelectuali comuniøti din Europa, Alain Badiou øi Slavoj Zizek printre alflii, se reclamæ tofli de la Sfântul Pavel, de la creøtinism øi de la puterea transfiguratoare a iubirii. Ravagii ale unei retorici a bunelor intenflii: nefericirea câtorva nu conteazæ dacæ ea permite venirea Cetæflii cereøti sau a Revolufliei. Nu suntem vinovafli din moment ce vrem sæ facem bine. Pascal, în Provincialele sale, justifica greøeala prin frumuseflea proiectului: „Când nu putem împiedica acfliunea, purificæm mæcar intenflia, øi 144

În cartea sa asupra Revolufliei Franceze, Mona Ozouf a dat douæ interpretæri acestui fenomen: sæ fim frafli sau mæ omor, fii fratele meu sau te omor (este versiunea lui Chamfort). Psihanalistul Jacques André sugereazæ o a treia: fii fratele meu ca sæ te ucid pe altarul patriei (Mona Ozouf, L’Homme régénéré, op. cit., pp. 176°177).

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

219

astfel corectæm viciul mijloacelor prin puritatea scopului“145. Nu vom putea spune niciodatæ cât de multe sunt crimele pe care le poate exprima iubirea faflæ de umanitate în general, când ea nu este contrabalansatæ de iubirea faflæ de oameni în particular. Ostilitatea, siguræ pe dreptatea ei, siguræ cæ lucreazæ pentru mântuirea sufletelor sau pentru emanciparea celor oprimafli, îi adunæ pe cei în care ea sælæøluieøte într°o singuræ jerbæ arzætoare øi implacabilæ. Acest Dumnezeu creøtin, care „îi iubeøte pe cei blânzi øi pe cei milostivi“, a început prin a semæna în urma lui un înfricoøætor carnagiu. Este o iubire superioaræ care justificæ supliciul celor fæflarnici sau, în cazul comunismului, eliminarea duømanilor poporului. În epoca modernæ au existat douæ mari sisteme de tiranie: prin uræ, naflional°socialismul; prin iubire, marxism°leninismul, mai greu de combætut, din cauza nobleflii idealurilor sale. Tot programul nazismului se baza pe aversiunea faflæ de evrei (øi faflæ de „rasele inferioare“), condamnafli la exterminare. Cel al comunismului se baza pe emanciparea speciei umane via proletariat. Primul vorbea limbajul cælæului, al „rasei superioare“, al doilea pe cel al victimei, al celor umilifli. Dar pentru a realiza dreptatea pe pæmânt trebuia sæ se înceapæ prin îndepærtarea tuturor categoriilor care se opuneau venirii sale: burghezi, chiaburi, socialist°trædætori, imperialiøti etc. Mæreflia acestei fapte, sævârøite în numele umanitæflii în suferinflæ, legitima brutalitatea metodelor. Comunismul a fost adeværul, dus dincolo de orice limitæ, al unui anumit creøtinism.

145

În Doctrine du pur amour, op. cit., p. 88.

220

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

5) RENUNflAREA LA PROZELITISM Comparaflia se opreøte aici, bineînfleles. Boløevismul, întocmai ca fratele sæu inamic nazismul, a ridicat crima la rangul de artæ industrialæ øi a ucis într°un secol mai mult decât au ucis Bisericile în mai multe secole146. În sfârøit, viafla religioasæ este înfloritoare, în timp ce flærile socialismului real s°au præbuøit. De ce aceastæ diferenflæ? Religia, spre deosebire de doctrinele laice, nu este supusæ constrângerilor verificærii: speranflele sale sunt îndreptate spre viafla de dincolo øi nu spre cea de aici. Creøtinismul s°a umanizat în Europa nu printr°o bunæ voinflæ internæ, ci pentru cæ Renaøterea, Reforma, Iluminismul, Revoluflia l°au slæbit ca putere trecætoare øi totodatæ l°au salvat ca putere spiritualæ. Roma a øtiut, cu mult curaj, sæ facæ mea culpa, supunându°se, via Conciliul Vatican II, unei vaste reexaminæri a doctrinei sale, care i°a amputat aspectele agresive øi a recunoscut rætæcirile sale cele mai teribile. Diferitele Biserici ale creøtinætæflii au avut nevoie de aproape douæ milenii ca sæ ajungæ, constrânse øi forflate, la o anumitæ temperanflæ. Perioadele de credinflæ arzætoare din Occident au fost, alæturi de perioade în care s°au realizat capodopere øi progrese incontestabile, øi vremuri de oroare øi barbarie. Nu putem avea niciun regret faflæ de aceste timpuri de înaltæ spiritualitate! Creøtinismul nu a redevenit frecventabil decât pentru cæ i s°au pilit dinflii (ceea ce nu este încæ øi nu va fi poate niciodatæ cazul Islamului). El nu a renunflat la violenflæ, în formele sale catolice, reformate øi ortodoxe, decât pentru cæ s°a næscut din iubire ca pasiune inflexibilæ. Biserica catolicæ a devenit, færæ sæ vrea, un parlament obligat sæ arbitreze între diferitele sale facfliuni. Chiar dacæ se consideræ întotdeauna ca fiind singura depozitaræ a 146

Excepflie face Ruanda, unde a avut loc un genocid organizat de unii catolici asupra altor catolici, în 1994, øi în care au fost implicafli numeroøi preofli øi prelafli. Tæcerea Vaticanului cu privire la acest masacru, care compromite toatæ ierarhia catolicæ, este elocventæ.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

221

adeværatei credinfle, ea consimte, nu færæ reticenflæ, sæ°øi facæ autocritica, sæ dialogheze cu ateismul, cu agnosticismul øi cu alte confesiuni. Ea a practicat intoleranfla din pasiune øi iat°o acum constrânsæ sæ fie tolerantæ din slæbiciune. Cu excepflia Islamului, care ræmâne rebel, principiul laicitæflii este admis peste tot în Europa øi, pentru moment, nu se pune problema de a°l pune în discuflie. Marile religii nu mai au posibilitatea, în cazul nafliunilor democratice, de a°i închide sau a°i executa pe cei care le contrazic. Putem considera cæ e supærætoare atitudinea Romei faflæ de celibatul preoflilor, de hirotonisirea femeilor, de contracepflie, de avort, de homosexualitate; iresponsabilæ când interzice pilula, ierarhia catolicæ se dovedeøte cu adeværat criminalæ când, în numele abstinenflei, combate prezervativul, într°o epocæ în care SIDA face ravagii147. Ræmâne ca Biserica sæ admitæ de acum înainte, øi e un progres imens, sæ despartæ iubirea de prozelitism. Iubirea este gratuitæ. Ea nu este utilizatæ pentru a atinge alte scopuri. Cel care practicæ milostenia în numele Bisericii nu va cæuta niciodatæ sæ impunæ celorlalfli credinfla Bisericii. El øtie cæ iubirea, în puritatea øi în gratuitatea sa, este cea mai bunæ mærturie asupra faptului cæ existæ Dumnezeu, în care credem øi care ne îndeamnæ sæ iubim.148

Aceste precizæri sunt capitale: abandonarea convertirii violente este un mare pas înainte, care explicæ de 147

În Guatemala, arhiepiscopul flærii s°a fotografiat cu un glonfl într°o parte øi cu o pilulæ contraceptivæ de cealaltæ parte, pentru a aræta cæ sunt echivalente. În Chile, manifestanfli prodivorfl øi proavort defileazæ cu pancarte adresate clerului catolic: „Îndepærtafli°væ mætæniile de ovarele noastre!“ Ne amintim de diatribele lui Benedict al XVI°lea, rostite în Camerun, în martie 2009, prin care el acuzæ prezervativul cæ favorizeazæ SIDA! Culmea absurditæflii este atinsæ în articolul apærut la 3 ianuarie 2009 în Osservatore Romano, organul oficial al Vaticanului, în care un anume Pedro José Maria Simon Castellvi, preøedinte al Federafliei internaflionale a medicilor catolici, afirma cæ pilula ar avea de multæ vreme „efecte devastatoare asupra mediului înconjurætor“, efecte datorate „tonelor de hormoni“ deversate în naturæ prin urina femeilor care o iau. Pilula ar mai fi øi o cauzæ, deloc neglijabilæ, a infertilitæflii masculine! Ultima viclenie a obscurantismului este aceea de a pune în serviciul sæu øtiinfla. 148 Benedict al XVI°lea, Dieu est amour, op. cit., p. 64.

222

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

ce creøtinismul a devenit sinonim cu blândeflea. Cu cât o mare credinflæ este mai divizatæ, cu atât câøtigæ mai mult în toleranflæ, în îndoialæ, în autoexaminare. Speranfla de a vedea într°o zi creøtinætatea reunificatæ, aøa cum a fost în primele secole ale erei noastre, este naivæ, cæci diferitele obedienfle — luteranæ, calvinistæ, ortodoxæ, catolicæ — prosperæ în pluralitatea lor øi nu într°o falsæ unitate. Orice monoteism degenereazæ într°o zi în politeism, modurile de a°l aborda pe Dumnezeu se multiplicæ pe mæsuræ ce umanitatea se diversificæ. E de dorit ca religia Profetului, deja scindatæ între sunifli øi øiifli, sæ se împartæ øi mai mult încæ, øi ca Fitna, discordia, sæ se adânceascæ între diferitele sale ramuri, øcoli, capele. Îfli vine sæ spui despre ea ceea ce Mauriac spunea despre Germania dupæ cel de°al Doilea Ræzboi Mondial: o iubesc atât de mult, încât aø vrea sæ fie mai multe. De îndatæ ce o sciziune ameninflæ o congregaflie, pe anglicani astæzi, pe catolici, poate, mâine, trebuie sæ aplaudæm: ceea ce ea va pierde în forflæ, va câøtiga, poate, în înflelepciune, în moderaflie. Pluripartismul este viitorul marilor confesiuni. „Acolo unde nu existæ decât o singuræ religie domneøte tirania; când existæ douæ, domneøte ræzboiul dintre ele; când existæ mai multe, existæ libertate.“ (Voltaire) Ce sæ reflinem din acest episod? Cæ træim mai mult decât oricând sub tutela marelui sistem creøtin, el însuøi moøtenit din platonism, chiar dacæ suntem atei sau anticlericali convinøi. A gândi împotriva lui este tot un mod de a te înscrie în era extraordinaræ pe care el a inaugurat°o. Modernii, cu începere din secolul al XVIII°lea, au denunflat, pe bunæ dreptate, reprimarea instinctelor øi misoginismul propagate de Biserici. Dar socialiøtii, pozitiviøtii, comuniøtii,

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

223

liberalii, anarhiøtii au pæstrat din aceastæ învæflæturæ aceeaøi idee a mântuirii prin iubire, învestitæ cu o misiune de ræscumpærare globalæ. Ei au reabilitat carnea în numele aceluiaøi ideal de fraternitate a inimilor øi de reciprocitate a conøtiinflelor: „Când gândurile tuturor nu vor avea niciun secret pentru nimeni“ (Sfântul Augustin). În secolul al XIX°lea, Tolstoi, duøman al rafliunii sterile, pleda pentru regenerarea speciei umane prin sentiment. La sfârøitul anilor ’60, poetul beatnik american Allen Ginsberg proclama, la rândul sæu: „Iubirea liberæ va salva lumea“. Admiflând cæ lumea are nevoie sæ fie salvatæ, ræmâne de øtiut dacæ afecfliunea øi filantropia sunt de ajuns pentru asta.

PENTRU A SFÂRØI CU… PENISUL: în 1998, Gabriel Cohn°Bendit a publicat un pamflet împotriva supremafliei penisului, prea agresiv, fæcând apel la congenerii sæi sæ abandoneze penetraflia øi sæ prefere mângâierile intime øi sugerea. Irupflia Viagrei l°a mâniat peste mæsuræ pe acest militant al detumescenflei148. MODUL MASCULIN DE A URINA STÂND ÎN PICIOARE: unele feministe germane lipesc afiøe în closete, ca sæ°i oblige pe bærbafli sæ facæ pipi stând pe closet øi sæ termine cu aroganfla lor falicæ. FORMULA TE IUBESC: „Te iubesc = Te am. Îmi aparflii. Eøti a mea“, formula „supravegherii poliflieneøti generalizate a iubirii“, ce reproduce familia burghezæ tradiflionalæ149. TOT CU FORMULA TE IUBESC: trebuie sæ înlocuim formula „je t’aime“, explicæ Luce Irrigaray, prin „J’aime à

148 149

Libération, 15 octombrie 1998. Vincent Cespédès, Libération, 8 noiembrie 2007.

224

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

toi“, sæ refuzæm ideea de posesie asupra celuilalt pe care o presupune declaraflia clasicæ. „J’aime à toi semnificæ deci: nu te iau nici ca obiect direct, nici ca obiect indirect, rotindu°mæ în jurul tæu. Eu trebuie sæ mæ rotesc mai curând în jurul meu, pentru a°l menfline pe à toi datoritæ întoarcerii la mine. Nu cu prada mea — tu devenit(æ) al meu (a mea) —, dar cu intenflia de a°mi respecta natura, istoria mea, intenflionalitatea mea, respectându°le øi pe ale tale“150. COSTUMUL DE BAIE DEUX°PIÈCES: în 2007, feministele suedeze au cerut dreptul sæ facæ baie topless în piscinele publice, cerând sæ se desexualizeze aceastæ parte a trupului feminin. În aceastæ opticæ, de ce n°am cere sæ se punæ sutiene pe pectoralii bærbaflilor sau, în flærile musulmane, sæ se impunæ, pentru a restabili echilibrul, portul vælului de cætre bærbafli? HOMOSEXUALITATEA: Coaliflia creøtinæ, adunare a dreptei religioase americane, finanfleazæ în ziare o campanie publicitaræ pentru „a°i vindeca pe gay“. Nu se øtie cât de mare este procentul de reuøitæ øi nici care este soarta rezervatæ recidiviøtilor. PACS (Pactul civil de solidaritate, votat în Franfla în 1999 de guvernul Jospin, øi care a fæcut loc unor manifestæri de dreapta, în care se fluturau pancartele: „Pederaøti murdari, vefli arde în infern“, „Pederaøtilor, pe rug cu voi“): PACS, în opinia adversarilor sæi, va distruge ordinea familialæ: „Dreptul, întemeiat pe ordinea genealogicæ, lasæ locul unei logici hedoniste moøtenite din nazism“151. LE COUP DE FOUDRE: „Întreaga concepflie a iubirii ar trebui reluatæ ca atare, aøa cum se exprimæ ea vulgar, dar într°un mod foarte transparent, prin cuvinte ca «coup de

150 151

J’aime à toi, Grasset 1992, pp. 172°173. Pierre Legendre, Le Monde, 23 octombrie 2001.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

225

foudre» sau «lune de miel»152 (…) meteorologie ieftinæ (…) nuanflatæ cu cea mai sordidæ ironie revoluflionaræ“153. ROMANTISMUL: trebuie sæ încetæm sæ „credem în naturalitatea iubirii øi în componentele ei romantice, în fixitatea rolurilor sexuale, în posesie, în exclusivitate, în gelozie, în fidelitatea sexualæ ca fiind tot atâtea dovezi de iubire“ øi sæ depæøim „diviziunile genurilor øi ale orientærilor sexuale pentru a provoca naøterea unor noi identitæfli“ øi pentru „a întâlni alte energii“154. CÆSÆTORIA, MONOGAMIA… fidelitatea, procrearea, copiii, nevroza familialæ, prostituflia, coabitarea, „scenele, isteria, ameninflærile, cerinflele, violenfla, ura, resentimentul, gelozia, furia, nebunia, mânia, vehemenfla practicatæ în relafliile amoroase, care se trag, în mod tragic, dintr°un singur nucleu negativ (…) o pulsiune mortalæ travestitæ sub multiple forme øi întotdeauna activæ, pentru a murdæri tot ceea ce atinge“155. PREZERVATIVUL: „Creøtinii denunflæ minciuna numitæ în mod obiønuit «iubire» (…) Noi refuzæm reducerea iubirii la maimuflærelile de pe hârtie sau ecran øi la împerecherile multiple øi plastifiate, refuzæm iubirile falsificate pe care ni le vând timpurile noastre. Noi nu vrem o iubire de plastic øi nici o iubire sub plastic“156. PORNOGRAFIA: „Nici chiar Hitler nu øtia sæ transforme sexul într°un instrument al crimei în modul în care o face industria pornograficæ“157, care este într°adevær

152

„Coup de foudre“, tradus ad litteram, „lovituræ de træsnet“; „Lune de miel“, tradus ad litteram, „lunæ de miere“. André Breton, L’Amour fou, op. cit., p. 76. 154 „Pour de nouveaux codes amoureux“, Serge Chaumier, Libération, 14 februarie 2001. 155 Michel Onfray, Théorie du corps amoureux. Pour une érotique solaire, Biblio°essais, 2000, pp. 26°27. 156 Jacques de Guillebon øi Falk Van Gaver, Le Nouvel Ordre amoureux, L’oeuvre sociale, 2008, pp. 139°140. 157 Catherine Mc Kinnon, citatæ de Katie Roilphe, The Morning After, Little Brown, New York, p. 141. 153

226

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

un „instrument de genocid“, „Dachau introdus øi celebrat în dormitor“158. GELOZIA, POSESIVITATEA, EXCLUSIVITATEA: într°un cuplu, „orice raport sexual al unuia sau al celuilalt cu un al treilea ar trebui sæ fie considerat ca o experienflæ amuzantæ øi plæcutæ, pe care partenerul tæu o poate împærtæøi în inima sa øi chiar fizic“159. Øi dacæ am sfârøi, odatæ pentru totdeauna, cu tofli cei care vor sæ se sfârøeascæ cu ele?

158

Andrea Dworkin, 1981, citatæ de Lynn Segal in Dirty Looks, Women, Pornography, Power, BFI Publishing, Londra, 1993, p. 12. S. Heck øi P. Heck, Les Joies de l’open mariage, Montréal, Select, 1976, p. 160, citat in Serge Chaumier, La Déliaison amoureuse, Petite Bibliothèque Payot, Paris 2004, pp. 294°295.

159

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

227

CAPITOLUL X

PAPUCII LUI MARCEL PROUST

228

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

229

„Oricât de mare ar fi ræul pe care°l fac cei ræi, ræul pe care°l fac oamenii de bine este ræul cel mai ræu.“ NIETZSCHE, AØA GRÆIT°A ZARATUSTRA „Cât e de obositor sæ fii iubit, sæ fii iubit cu adeværat! Cât e de obositor sæ devii povara emofliilor celuilalt! Sæ împoværezi pe cineva care s°a vrut liber, întotdeauna liber de orice responsabilitæfli (…), cât e de obositor sæ trebuiascæ, într°un fel sau altul, sæ simfli neapærat ceva, sæ trebuiascæ neapærat, chiar færæ o reciprocitate realæ, sæ iubeøti øi tu puflin.“ CHATEAUBRIAND

Iatæ o scenæ extraordinaræ, de foarte multe ori comentatæ, care se petrece în 1917: tânærul Emmanuel Berl îi face o vizitæ lui Marcel Proust, pe care°l admiræ enorm, ca sæ°i anunfle un eveniment minunat. Fata pe care el o iubeøte, Sylvia, de la care nu mai avea veøti de patru ani, i°a ræspuns afirmativ la o scrisoare prin care el îi cere sæ°l ia de sofl. Tânærul Berl arde de dorinfla de a°i dovedi lui Proust cæ se înøalæ în pesimismul sæu asupra naturii omeneøti øi cæ existæ „suflete pereche“160. Dar romancierul, pentru care iubirea nu°i decât „un onanism halucinat“, o înøelætorie jucatæ de oameni, consideræ foarte nepotrivit entuziasmul tânærului sæu prieten. El îi declaræ cæ ar fi fost mai bine pentru el ca Sylvia sæ fi fost moartæ; ar fi simflit o teribilæ durere, dar mai puflin teribilæ decât cea provocatæ de inevitabila degradare a sentimentelor sale. Treptat, el se înfierbântæ, cu riscul de a cælca în picioare prietenia lor: 160

Emmanuel Berl, Sylvia, Imaginaire, Gallimard, 1994, pp. 127 øi urm.

230

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

îi aruncæ fraze pline de fiere, îi reprezintæ viafla „acestor oameni atât de decæzufli încât træiesc douæzeci de ani lângæ o fiinflæ care îi înøalæ færæ ca ei sæ°øi dea seama, care°i uræøte færæ ca ei sæ øtie, care°i furæ færæ ca ei sæ øi°o mærturiseascæ, orbi când e vorba de defectele copiilor øi de viciile sofliilor lor“. Mânia lui creøte, îi „aruncæ injurii ca pe niøte papuci“ øi îi porunceøte sæ plece, izgonindu°l ca pe un individ suspect.

1) NAIVITATEA DEMISTIFICÆRII Acest pasaj poate fi citit ca înfruntarea dintre experienflæ øi candoare: Proust, ca moralist priceput, denunflæ mirajul unirii dintre suflete, Berl crede încæ în el din ignoranflæ. Øi dacæ era invers? Dacæ pesimismul proustian nu era decât un idealism inversat? Dacæ postura luciditæflii ascundea în realitate o mare orbire? Demistificarea mai face încæ parte din mit, pentru cæ ea ocupæ întreaga sa operæ: încæpæflânarea în a denunfla paginæ dupæ paginæ mascaradele sentimentului te face sæ crezi cæ lucrul nu este niciodatæ înfleles øi cæ înfleleptul dezamægit træieøte el însuøi într°o amægire. Perspicacitatea sa atentæ pânæ øi la cele mai mici amænunte reînvie himera pe care vrea s°o distrugæ: pentru cæ mergem prin întuneric, singura noastræ mæreflie constæ în a denunfla lipsa noastræ de mæreflie. Întreaga ambiguitate a filosofiilor îndoielii constæ în a degrada puterile noastre, postulând o perfecfliune care nu existæ în aceastæ lume. Giganticul øantier de demolare întreprins de autorul ciclului romanesc În cæutarea timpului pierdut deseneazæ în negativ imaginea unei umanitæfli ireproøabile, conformæ cu idealurile sale afiøate. Trebuie sæ renunflæm la o ultimæ iluzie, aceea de a denunfla iubirea ca fiind o iluzie.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

231

Acelaøi demers are loc de partea celor care laudæ. Citifli marile lor tratate, de la Banchetul lui Platon la omiliile Sfântului François de Sales, Fénelon, Simone Weil øi pânæ la moderni: ele sunt admirabile, dar stræbætute de un dogmatism al adeværului. Ele divizeazæ, tunæ øi fulgeræ, ierarhizeazæ, stabilesc scæri de valoare øi deci devalorizeazæ ceea ce noi træim. Exaltæ iubirea excepflionalæ ca s°o denigreze mai bine pe cea obiønuitæ. Când moraliøtii înfleleg sæ ne lumineze, apologeflii ne îndeamnæ sæ depæøim orice limitæ. Experfli în deziluzie pe de o parte, profesori ai absolutului pe de altæ parte, ei ne supun alternativei dintre tot sau nimic. Dacæ i°am crede, „iubirea adeværatæ“ ar fi un asemenea ocean de minuni, încât, în comparaflie cu el, nu ar exista decât tentative stângace øi mizerie omeneascæ. Idealizarea sentimentului visat aduce cu sine deprecierea sentimentului træit. Recunoaøtem aici vechea diviziune creøtinæ între agapé divinæ, dar gratuit, færæ limite, øi erosul omenesc, întinat de egoism, care trebuie sæ se smulgæ din el însuøi, printr°o miøcare ascensionalæ, ca sæ fie demn de Dumnezeu161. În numele unei finalitæfli inaccesibile, suntem invitafli sæ ne calomniem uniunile stângace, în loc sæ admitem cæ iubirea nu°i nimic altceva decât ceea ce simflim, în umilul prezent, precar øi totodatæ magnific. În acest domeniu, suntem roøi de cangrena mitologiilor sublimului: multæ vreme am procedat ca øi cum doar un singur obstacol de naturæ moralæ, politicæ sau religioasæ ar împiedica iubirea sæ se dezvolte în toatæ splendoarea ei. Obstacolele au fost înlæturate øi iubirea øi°a arætat natura ei: ambivalentæ, admirabilæ øi jalnicæ. Nu este decât istoria rætæcirilor sale, fiind la fel de adeværatæ în rætæcirile ei, ca øi pe culmile ei. În plinæ dulcegærie roman­ ticæ, Balzac, Flaubert, Zola dezvæluie, sub fumurile 161

De exemplu: „Iubirea trebuie, mai mult decât oricând, sæ fie reinventatæ. Atâtea energii pierdute, atâtea speranfle spulberate, atâtea suflete dezamægite… Cum am putea sæ læsæm sæ se creadæ cæ iubirea nu°i decât asta, aøa cum ni se spune în epocæ? Cum sæ acceptæm o asemenea înjosire?“ (Jacques de Guillebon øi Falk Van Gaver, Le Nouvel Ordre amoureux, op. cit., p. 148).

232

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

lirismului, un adeværat infern, în care se dezlænfluie forflele læcomiei øi ale arivismului. Dar în plin cinism capitalist, Balzac ne aratæ øi un moø Goriot capabil sæ se sacrifice øi sæ moaræ pentru fiicele lui, care°l disprefluiesc. Flaubert, un Charles Bovary ce se duce sæ caute, dupæ moartea sofliei sale, puflin din imaginea øi din cældura acesteia din urmæ pe chipul amantului ei Rodolphe, pe care°l întâlneøte din întâmplare. Zola, pe contele Muffat, inconsolabil, culcat pe o bancæ de piatræ în fafla casei în care, lovitæ de o boalæ îngrozitoare, agonizeazæ amanta sa Nana, curtezanæ bine cunoscutæ, care l°a stors de bani øi l°a ridiculizat. Una dintre marile lecflii ale literaturii: nedesævârøirea omeneascæ este izvorul unor infinite bulversæri, ea este o coborâre în stræfundurile sufletului omenesc, dar øi o înælflare cætre mæreflia sa, de vreme ce îl face pe fiecare dintre noi capabil sæ devinæ mai bun.

2) DEZORDINEA AFECTIVÆ Tutuire generalizatæ, obicei de a°i numi pe oameni prin prenumele lor în întreprindere øi în media162, særuturi generalizate între bærbafli în flærile mediteraneene, urmate de îmbræfliøæri demonstrative în maniera mafioflilor, solicitudine comercialæ a mærcilor care te copleøesc cu uræri de fericire continuæ, risipæ de lacrimi la televiziune, la radio, unde toatæ lumea se pupæ, se pipæie, se ia de mânæ, îøi trimite bezele, se lanseazæ în confesiuni prolixe, nebuneøti. Træim într°un timp al isteriei sentimentale, care aruncæ la gunoi vechile protocoale. S°ar putea sæ credem cæ un val de afecfliune færæ precedent invadeazæ societæflile noastre, chiar dacæ ea este, în raport cu afecfliunea autenticæ, ceea ce 162

Ne amintim de acea cælugæriflæ mediaticæ, Sora Emmanuelle, de altfel o persoanæ cu mari merite, devotatæ vagabonzilor din Cairo øi astæzi pe cale de a fi canonizatæ, care urla în emisiuni, adresându°se tuturor persoanelor prezente: „Væ iubesc, væ iubesc“.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

233

aromele artificiale sunt în raport cu parfumul. Am greøi totuøi dacæ am considera cæ acest sentimentalism este o comedie, paravanul unor raporturi sociale mai dure, sensibilitatea excesivæ a unor brute. Ea provine, înainte de orice, din caracterul artificial al relafliilor întemeiate în cetatea modernæ, în momentul în care Europa, la sfârøitul secolului al XVIII°lea, basculeazæ între economia de piaflæ øi individualism: ea trebuie sæ mimeze o coeziune absentæ, în timp ce legæturile de clan, de familie, de corporaflie se desfac în folosul unei civilitæfli reglate de interes øi de o anumitæ reflinere. Afectivitatea se instaleazæ pe mæsuræ ce distanfla dintre persoane se mæreøte, sfærâmând marele lanfl de alianfle øi de reciprocitæfli din Vechiul Regim, care pornea de la rege øi ajungea pânæ la ultimul flæran. Comunitatea, nafliunea nu mai sunt fondate numai pe legæturile de sânge, pe identitatea religioasæ, pe etnie, ci pe contractul liber. Ceea ce era natural trebuie sæ fie reconstruit, relafliile sociale trebuie constant „încælzite“, cu riscul de a se præbuøi. Solidaritatea de care oamenii se bucurau în interiorul grupului, satului, familiei, cu preflul, e adeværat, al unei lipse de libertate, trebuie de acum înainte sæ fie reafirmatæ øi aproape jucatæ, cu riscul de a cædea în complezenflæ: aceastæ constrângere nu este nicæieri mai vizibilæ decât în Statele Unite, unde oameni care îfli sunt cu desævârøire stræini manifestæ faflæ de tine o foarte mare tandrefle, dupæ care te uitæ la fel de repede. Esenflial este sæ afiøezi cordialitatea, sæ practici simpatia øi confidenfla ca pe o artæ marflialæ. Surâsul te ajutæ sæ°i flii pe ceilalfli la distanflæ sau sæ°i asasinezi sub auspiciile amabilitæflii. Pariul contemporan: sæ flii laolaltæ autonomia individualæ øi coeziunea colectivæ færæ sæ renunfli la niciuna din ele.

234

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

De aici øi incitarea permanentæ de a ieøi din egoism øi de a merge spre ceilalfli, pentru a suplini defectele stærii noastre. Manifestæm, astfel, o caritate cu geometrie variabilæ, care joacæ pe dublul registru al voluntarismului øi al intermitenflei: ne înflæcæræm pentru o cauzæ øi tot atât de repede ne sæturæm de ea. Dar existæ aici o încurajare, pentru cæ idealul este cel al comuniunii, în timp ce în perioadele clasice, într°o societate a ordinelor, perfect încorsetatæ de reguli, predominau idealul ierarhiei øi al menflinerii rangului, împotriva impudicei fuziuni. Træim într°o vreme a dublei obscenitæfli, afective øi erotice, a nunflii lui Bridget Jones øi a lui Rocco Sifredi, al sexului øi al prostiei, al chick lit (literaturæ pentru fete) øi al trash°ului. Dublæ irupflie a sentimentului øi a sexului pe scena publicæ, furtunæ de dulcegærie øi de hard. Genul siropos øi pornografia au ceva în comun: în primul caz, picuræ lacrimi, în cel de°al doilea, diferite lichide. Dar orgia perpetuæ a genului porno nu°i mai puflin idealistæ decât poveøtile fade din romanul roz; ea reduce aventura umanæ la o singuræ dimensiune: cea a inimii ce palpitæ sau cea a genitalitæflii integrale. Aceeaøi aspiraflie spre sublim pe latura tandreflii sau a animalitæflii. Paradisuri imbecile pline de flori pe de o parte, salturi frenetice de cealaltæ parte traduc aceeaøi cæutare a unei puritæfli în care am înceta sæ iubim tulbure, într°un amestec de angelism øi de luxuræ, de priapism øi de gângureli.

3) MÆREflIA DISTANflEI Iubirea a devenit astæzi, împreunæ cu fericirea, ideologia noastræ globalæ în Occident, limba noastræ esperanto, pe unde trece totul, dulcegæriile øi ræutæflile

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

235

cusute în aceeaøi hainæ163. Ea constituie cuvântul tampon, cu atât mai redutabil cu cât este vag, fiind cel cu care se închid discufliile øi în fafla cæruia ne înclinæm. Cine nu laudæ aceastæ nofliune în literaturæ, în cântec, în cinematografie øi nu vede în el soluflia magicæ la toate necazurile noastre? În numele iubirii pedepsim, tiranizæm, inclusiv în sânul familiilor, pentru „binele“ copiilor, totul se spune în limbajul intimitæflii, al discufliei în doi, al apropierii pline de cælduræ. Cu cât se difuzeazæ mai mult iubirea sub formæ de cuvinte, asemenea unui burete care ar trebui sæ absoarbæ neînflelegerile, cu atât mai mult ea trebuie sæ arbitreze, cu singurele ei arme, educaflia, relafliile de muncæ, politica, viafla în cetate. Or, nu numai ea îi leagæ pe oameni, nu numai ea asiguræ continuitatea generafliilor øi cimenteazæ o societate: ea nu øterge determinismele sociale sau culturale, øi nici nu înlocuieøte institufliile însærcinate sæ punæ pecetea timpului pe niøte emoflii efemere. Nu ea este cea care poate învinge ura, mânia, nebunia ucigaøæ, ci mai curând rafliunea øi democraflia, care le canalizeazæ, frânând dominaflia lor devastatoare. Øi încæ øi mai puflin ea motiveazæ generozitatea sau compasiunea, nu trebuie sæ°l iubesc pe nefericitul pe care°l ajut, nu mai mult decât pe înfometaflii, pe nenorociflii cærora le trimit bani sau le dau un sprijin material164. Pentru ca sæ se manifeste între oameni ceva care sæ semene cu afecfliunea, trebuie ca moravurile, administrafliile, statele sæ flinæ de o altæ logicæ øi sæ nu 163

Un exemplu printre multe altele este cel al lui Edgar Morin, care defineøte o „politicæ de civilizare“. Sociologul cere „sæ se schimbe hegemonia cantitæflii, în folosul calitæflii øi al bunurilor necalculabile, cum ar fi iubirea øi fericirea“ (Journal du Dimanche, 28 decembrie 2008). 164 Întreaga ambiguitate a unei anume caritæfli este iubire faflæ de særæcie mai mult decât voinflæ de a°i ajuta pe cei særaci sæ iasæ din condiflia lor mizerabilæ. Ne bucuræm cæ existæ oameni særaci, ca sæ le venim în ajutor, devenim un fel de gândaci ai mizeriei lor. Iatæ urmætoarea frazæ, foarte ambiguæ, a Maicii Tereza: „Dacæ afli øti cât de total mæ sacrific în aceastæ særæcie absolutæ. Îi aøtept pe handicapafli, pe paralitici, pe bolnavii incurabili, doresc sæ devin mireasa lui Iisus Cel Ræstignit. Nu a lui Iisus urcând spre ceruri în toatæ gloria Lui, nu a lui Iisus Cel din staul, ci a lui Iisus singur, gol, însângerat“. Aici dolorismul creøtin se amestecæ cu un fel de poftæ de særæcie, menitæ sæ punæ în valoare pe cel sau pe cea care o combate. Nefericiflii nu reprezintæ decât ocazia, pentru sufletele bune, de a°øi simfli nobleflea øi de a lucra la propria lor mântuire.

236

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

asculte numai de legea capriciului sau a schimbærii de macaz, ci sæ întruchipeze permanenfla, imparflialitatea, echilibrul. De vreme ce societatea nu este numai iubire, cetæflenii se pot læsa în voia elanurilor lor reciproce, cu toatæ graflioasa lor inconsecvenflæ. Proiectul de a menfline ordinea socialæ pe vârful fin al iubirii, sperând sæ mæture astfel infamiile øi nedreptæflile, nu este viabil: trebuie sæ fie menflinutæ ordinea afectivæ într°o anumitæ autonomie, øi sæ nu fie confundatæ cu restul. Iubirea îl creeazæ pe aproapele nostru, a spus filosoful øi teologul suedez Swedenborg (secolul al XVIII°lea). Iatæ o frazæ frumoasæ, dar greøitæ: cæci aproapele meu existæ, fie cæ°l iubesc sau nu, træim printre mii de anonimi cærora nu le pasæ de solicitudinea noastræ øi care vor sæ°øi vadæ de treburile lor færæ sæ fie deranjafli. Nu ne întâlnim cu tofli oamenii, cu majoritatea ne încruciøæm în drumurile noastre, chipurile lor nu sunt toate niøte enigme care sæ mæ oblige sæ°i iubesc (Levinas), sæ°i slujesc. Mæ menflin faflæ de ei la o distanflæ politicoasæ, nu le doresc niciun ræu. Neutralitatea binevoitoare ar trebui sæ fie un modus vivendi al oricærei existenfle colective. În cetate, în familie, primul imperativ este cel de ajutorare, dar øi cel de liniøte: sæ nu°i faci celuilalt ceea ce nu vrei sæ°fli facæ el flie. Tofli oamenii beneficiazæ de dreptul de a fi læsafli în pace. Una dintre marile virtufli ale vieflii colective este evitarea, ceea ce Stuart Mill numea „no harm principle“: a nu se amesteca, a nu dæuna, a nu interfera în viafla altuia. Practic faflæ de contemporanii mei toate felurile de relaflii, de la curtoazie la pasiune, trecând prin detaøare øi chiar prin alergie. Esenflialul este sæ pæstrezi bunele intervale, la mijlocul drumului dintre intruziune øi abandon, sæ ridici barierele care îi protejeazæ pe indivizi de expansiunile lor

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

237

reciproce. Stendhal definea societatea ca fiind plæcerea pe care oameni a priori indiferenfli øi°o fac unii altora. Marea bucurie a vieflii publice: sæ împleteøti între ele universuri stræine, sæ evoluezi în contexte diferite, sæ te delectezi cu trecerea, cu tranziflia, sæ nu fii prizonierul niciunui grup, sæ scapi de endogamia socialæ, de fatalismul consangvin. Ce poate fi mai sufocant decât aceste congregaflii de persoane care se deranjeazæ unele pe celelalte øi se asfixiazæ prin efuziuni reciproce? Aceasta nu mai e societatea afinitæflilor, ci o mulflime de termite.

4) ÎNflELEPCIUNEA AØTEPTÆRII Cum sæ nu te miri cæ atâflia responsabili politici sau conducætori de întreprinderi folosesc retorica iubirii sau a împlinirii depline færæ sæ se teamæ de ridicol? De la Hugo Chavez, care exclamæ: „Socialismul este iubire“, la Jacques Chirac, în momentul plecærii sale de la conducere, în martie 2007, care ne explicæ în alocufliunea sa de adio cât de mult ne°a iubit165, la candidata socialistæ la alegerile prezidenfliale Ségolène Royal, care terminæ, în 2007, un miting de pe stadionul Charlety, de la Paris, prin aceastæ propoziflie luatæ din Evanghelie: „Sæ ne iubim unii pe alflii“ („Sæ ne iubim unii peste alflii“ ar fi fost mai aproape de spiritul anului ’68), færæ sæ uitæm politica bazatæ pe compasiune a actualului preøedinte francez, care aleargæ la cæpætâiul tuturor ræniflilor, sau predicile liderului troflchist Olivier Besancenot, care reia maxima lui Che Guevara: „Trebuie sæ devenim necruflætori, færæ sæ renunflæm niciodatæ la iubirea noastræ“ (fraza aceasta e un frumos exemplu de contradicflie performativæ: avem aici iubirea færæ de cruflare a 165

„Nicio clipæ n°afli încetat sæ sælæøluifli în inima øi în mintea mea. Nicio clipæ n°am încetat sæ acflionez pentru a sluji aceastæ Franflæ magnificæ. Aceastæ Franflæ pe care o iubesc tot atât cât væ iubesc øi pe voi.“ (Alocufliune la plecarea lui Jacques Chirac de la conducere, din 11 martie 2007.) Sæ amintim øi fraza de adio a lui François Mitterand din 1995: „Eu nu væ voi pæræsi, cæci cred în forflele spiritului“, care avea o altæ flinutæ øi aparflinea unei epoci diferite, unei epoci a rezervei.

238

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

revoluflionarului, care îøi eliminæ duømanii pentru binele superior al umanitæflii). Un popor nu mai este condus, ci este ræsfæflat, legænat, raportul cu el este unul de intimitate, de seducflie dupæ modelul raportului pærinfli/ copii. Întreprinderea însæøi nu se lasæ mai prejos când, în loc sæ se prezinte drept ceea ce este, adicæ drept o maøinæ de fæcut profit, ea se vrea o cetate radioasæ, „un loc de construire a sensului“, øi pretinde a cuceri teritoriile imateriale ale sufletului, a se substitui partidelor politice, øcolii, marilor spiritualitæfli. Emfaza moralizatoare a unor mari patroni traduce o læcomie færæ limite, dar nu în termeni financiari, ci în termeni simbolici, ei se consideræ ca fiind noii legiuitori, interprefli ai conøtiinflei generale, producætori de axiome. De fiecare datæ când un guvern, un regim, un mare conducætor cedeazæ etilismului sentimental, sæ devenim bænuitori, cæci ei se pregætesc sæ ne dea o lovituræ. Dupæ cum am væzut, cele douæ mari „civilizaflii ale iubirii“ (Benedict al XVI°lea) pe care le°am cunoscut în decursul Istoriei, creøtinismul pânæ în secolul al XVIII°lea øi comunismul, nu au convins. Secolul XX, în versiunea sa boløevicæ, a fost secolul altruismului înarmat, avid sæ construiascæ fericirea omenirii færæ voia ei, dar care a cæzut în spirala crimei în masæ. Nici democrafliile occidentale nu se lasæ însæ mai prejos când cedeazæ øi ele schimbærii universale în numele dreptului la ingerinflæ. Postulæm cæ valorile noastre sunt globale în ciuda faptului cæ multe flæri, øi nu dintre cele mai mici, persistæ în a nu voi aceasta (China, Rusia, Arabia Sauditæ øi altele). Excesului de indiferenflæ atât de vizibil în Bosnia sau în Ruanda îi corespunde excesul de interferenflæ din Somalia în 1993, sau din Irak în 2003, când pretindeam cæ salvæm un popor de la foamete sau de la dictaturæ færæ ca el sæ vrea. Sæ ne mulflumim sæ°i combatem

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

239

pe cei care ne atacæ, sæ nu cedæm nimic din principiile noastre, sæ°i ajutæm pe cei care ne°o cer în mod explicit (ca opoziflia iranianæ, astæzi), sæ favorizæm extinderea unor drepturi în alte pærfli ale lumii. Dar a voi sæ dai naøtere democrafliei cu forcepsul în toate punctele globului, s°o impui cu forfla baionetelor, nu duce decât la revolta popoarelor. Este aceeaøi beflie a Binelui care însuflefleøte anumite ONG°uri. Prezentându°se ca niøte suflete iubitoare, venite sæ ajute niøte suflete aflate în suferinflæ, ele simt uneori o milæ incendiaræ, care°i poate ucide pe cei pe care pretind cæ°i ajutæ: sæ ne amintim de acfliunea excesivæ a organizafliei Arca lui Zoe, în Darfour, în 2007, care a încercat sæ scoatæ 103 copii din Ciad øi sæ°i aducæ în Franfla ca sæ°i scape din tragedia sudanezæ, deøi ei nu erau nici orfani, nici ameninflafli în vreun fel. Cei care speræ sæ vadæ instalându°se la Kabul, la Pekin sau la Riyad versiunea localæ a parlamentului din Westminster vor trebui sæ se înarmeze cu ræbdare øi sæ învefle înflelegerea necesitæflii. Faptul cæ numeroase nafliuni mai træiesc sub jugul arbitrarului øi al violenflei poate sæ ne întristeze; dar trebuie sæ admitem cæ existæ o neconcordanflæ a timpurilor în diferitele pærfli ale omenirii, libertatea nu este o cruciadæ, ci o propunere. Milioane de oameni refuzæ invitaflia pentru cæ ea nu le convine øi pentru cæ ea trebuie reformulatæ altfel. Convingerea prin puterea exemplului este mai eficace decât îndoctrinarea cu forfla. Între încruntare øi pace existæ o zonæ gri care se numeøte înflelegere politicæ, care recuzæ atât înfruntærile, cât øi renunflærile. În definitiv, singurul ræzboi care conteazæ, aøa cum øtim încæ din Secolul Luminilor, este ræzboiul ideilor, care se duce zi øi noapte, în mod paønic, øi care eliminæ nedreptæflile øi sfærâmæ ierarhiile. Ea singuræ, øi nu tortura

240

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

sau bombardamentele, modificæ în profunzime mentalitæflile, amelioreazæ condiflia femeilor øi a copiilor, îi face pe credincioøi sæ°øi træiascæ credinfla în mod tolerant øi sæ°øi revizuiascæ postulatele cele mai agresive din cærflile lor sacre. Dar acest ræzboi are un defect: este lung, depæøeøte termenul unei legislaturi, se desfæøoaræ timp de mai multe generaflii, ba chiar timp de mai multe secole. Ca sæ°l duci la bun sfârøit, prin educaflie, cærfli, dezbateri, trebuie sæ uzezi de armele rafliunii, ale elocinflei. Sæ îmbini neræbdarea libertæflii cu înflelepciunea aøteptærii.

5) REDUTABILÆ ESTE TENTAflIA DE A FI BUN (BERTOLD BRECHT) Trebuie deci sæ limitæm iubirea împotriva propriei sale aviditæfli, sæ°i frânæm tendinfla de a cuceri noi sufragii. Vine un moment când ea trebuie sæ°øi recunoascæ limitele, sæ admitæ cæ, în sfera publicæ, ea nu poate sæ rezolve totul. Ea face neîndoielnic miracole, dar n°a realizat niciodatæ miracolul de a reconcilia umanitatea cu ea însæøi. Ea poate chiar sæ provoace daune mai rele chiar decât viciile pe care pretindea sæ le remedieze. Geniul religiilor va fi totdeauna acela de a respinge într°o lume de dincolo consolærile pe care le fægæduieøte în lumea aceasta, de exemplu aceea cæ „iubirea este mai puternicæ decât moartea“: cei care ar putea eventual sæ confirme nu mai sunt aici ca sæ ne°o spunæ øi nici nu vor coborî din paradis ca sæ ne°o spunæ. Beflia, extazul, veselia nu întemeiazæ singure o cetate, chiar dacæ o pot mobiliza din nou. Oamenii sunt legafli între ei printr°un sentiment de apartenenflæ, printr°o comunitate de valori, o culturæ împærtæøitæ, prin niøte

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

241

pericole depæøite împreunæ, prin aceeaøi grijæ faflæ de cei mai slabi. O lume unificatæ numai prin aceeaøi logicæ a iubirii reciproce face parte dintre acele utopii pe care este bine sæ le cultivæm, dar pe care ar fi primejdios sæ vrem sæ le aplicæm særind peste tensiuni øi inegalitæfli. Trebuie sæ pariem pe o „simpatie universalæ“ (Fourier), øtiind totodatæ cæ ea ræmâne un orizont de neatins. „Din lipsæ de iubire, umanitatea a înnebunit“, a spus Simone Weil. Nu°i destulæ iubire pe pæmânt, supraliciteazæ filosoful creøtin Max Scheler: totul n°ar fi deci decât o chestiune de cantitate, de amplitudine. Ar fi nevoie de o injectare masivæ de sentiment în biata noastræ umanitate, aøa cum sunt injectate lichiditæfli într°o bancæ pentru a°i ameliora calitatea. Dar va fi totdeauna destul sentiment pentru ca oamenii sæ se ucidæ între ei în numele afecfliunii pe care ar trebui s°o aibæ unii pentru ceilalfli. Contrariul acestui intimism lipicios este pudoarea, discreflia, capacitatea de a mæ retrage din lume, de a mæ separa, de a nu ajunge sæ am faflæ de contemporanii mei efuziuni pe cât de demonstrative, pe atât de efemere. Repet: e mai bine sæ°i separi pe indivizi decât sæ°i aduni cu forfla într°un singur bloc unit prin aversiunea unui al treilea. Epoca noastræ e menitæ sæ învefle cæ øi cruzimea poate sæ facæ miere din orice floare, chiar øi din cele mai generoase, øi cæ fanatismul idilei are aceeaøi valoare precum cel al dispreflului. Sæ nu læsæm ca o virtute, fie ea øi admirabilæ, sæ domine familia umanæ, de teama ca ea sæ nu se schimbe în contrariul ei. Ideologia iubirii, metaforæ a tuturor apartenenflelor nesigure din era democraticæ, nu poate deveni substitutul ideologiei politice, ea însæøi næscutæ fiind din era teologicæ, trebuie sæ terminæm cu iubirea ca religie a mântuirii terestre, pentru a o celebra mai bine ca mister al fericirii particulare.

242

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Sæ rezervæm folosirea acestui termen doar pentru a desemna relafliile noastre intime: iubirea faflæ de nafliune, faflæ de popor, faflæ de cei exploatafli, faflæ de umanitate, cu toatæ maiestatea lor pompoasæ, sunt nofliuni prea vagi pentru a nu fi øi susceptibile de a fi deturnate. Odatæ admisæ aceastæ separare a diferitelor ordine, fiecare poate fi liber sæ se abandoneze în voia plenitudinii inimilor, a elanului dezordonat al atracfliilor.

CORPUL, BIBELOU BAROC Corpul, în numele cæruia tineretul se ridicase în anii ’60, nu a fost atât eliberat, cât pus sæ se conformeze altor reguli. El face, încæ din copilærie, obiectul unei supravegheri nemiloase, este celebrat în aparenflæ, ca sæ ne putem øi mai bine ræzbuna pe el, ca sæ°l putem øi mai bine modela, ca pe o grædinæ à la française. În Europa, dupæ cum vedefli, existæ la femei, øi la unii gays, tendinfla spre o epilare generalæ: este o înverøunare meticuloasæ împotriva firelor de pær, fie cæ ele se aflæ sub brafl sau în alte pærfli ale trupului, smulse fiind ca un vestigiu medieval, vis de întoarcere la o epidermæ de nou°næscut. Vom refline de aici cæ aceeaøi societate care preconizeazæ bestialitatea în pat este øi cea care stârpeøte pânæ øi cea mai micæ urmæ de pær, de animalitate de pe piele, condamnæ ca pe tot atâtea crime mirosurile, ne vrea bine frecafli cu piatræ ponce, bine curæflafli, aproape sterilizafli. Vai de cea care ar îndræzni sæ se afiøeze cu un mic smoc de pær la subsuoaræ. Plete ude de sudoare, pubis acoperit din beløug cu pær, burfli atârnânde, refugii mirositoare pentru nasurile delicate, toate astea ar trebui sæ disparæ, în numele decenflei øi al igienei.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

243

Corpul, în dimensiunea sa tragicæ øi magicæ, cu secrefliile, fluidele, degradarea sa, poate fi întâlnit astæzi într°o anumitæ literaturæ femininæ francezæ (Catherine Cusset, Claire Legendre, Lorette Nobécourt, Claire Castillon, Nina Bouraoui). Iatæ sufletul meu, spuneau scriitorii clasici de dupæ Montaigne. Iatæ sexul meu, spun aceste adepte contemporane ale autoficfliunii, ca øi cum sexualitatea femininæ ar fi fost, la început, o enigmæ chiar øi pentru femei. Gândifli°væ, de exemplu, la tabuul care apasæ asupra femeilor durdulii în timp ce moda promoveazæ niøte lungane plate în chip de splendide regine. Triumful manechinului descærnat, pur elan vertical, icoanæ a visului de descærnare care stræbate epoca noastræ. Aceastæ fugæ în afara materiei aduce cu ea explozia simultanæ a anorexiei øi a obezitæflii. Trupul se ræzbunæ pe corectorii sæi prin extincflie sau prin proliferarea græsimii, el se micøoreazæ sau se dilatæ. Enigma anorecticului este aceea cæ, vrând sæ se extragæ din fatalitæflile fizice, lasæ sæ i se vadæ scheletul. Membrele sale subfliri øi fragile amintesc de cadavru. Se voia un înger, un spirit, øi este o moartæ însufleflitæ, o græmadæ de oase ascuflite. De aceea, rotunjimile, acest stadiu intermediar dintre enorm øi slæbænog, par a fi starea cea mai de dorit a trupului, un fel de lux al cærnii, care flâøneøte, abundentæ øi gratuitæ, aruncând mlædifle în toate direcfliile. Pe când surplusul ponderal omoaræ formele, desexualizeazæ fiinflele, rotunjimile le subliniazæ øi le îmbracæ. Catifelarea unui obraz, acest rapel la copilærie, rotunjimea unui pântece, linia unei coapse pline, sfera pronunflatæ a unor fese îndeamnæ la mângâiere, la atingere. Repartiflia armonioasæ a volumelor øi a maselor combinæ graflia cu generozitatea: vezi la desenatorul american Robert Crumb gustul pentru femeile robuste, pentru studentele cu trup øi picioare puternice.

244

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

Adeværata frumusefle nu presupune conformarea la canoane, ea este diversitate vertiginoasæ a fizionomiilor, dorinflei îi place superfluul, trupul durduliu, øi îi place încæ øi mai mult ciudæflenia anumitor organe, care o farmecæ prin dimensiunile lor neobiønuite: øolduri fenomenale, sâni enormi, organe genitale disproporflionate. Corpul intræ atunci în dimensiunea fabulosului. El poate derapa spre colosalul moale, ca în obezitate, spre redundant, ca în body°building, care, cu tendoanele sale proeminente, reînvie imaginea clasicæ a trupului jupuit de piele (un atlet cu muøchi foarte dezvoltafli este o fiinflæ færæ piele, asemenea unei mænuøi întoarse pe dos), sau spre scurtcircuit, ca în cazul transsexualilor, niøte macho cu vulvæ, niøte femei cu penis, niøte herculi cu pieptul bombat. Unde vedem corpuri? Nici în reviste, nici în prezentærile de modæ, ci pe stradæ øi pe plajæ. Vara este prin excelenflæ sezonul comorilor dezvæluite sub flesætura subflire a fustelor sau a tee°shirts°urilor. Ne læsæm înghiflifli de aceste protuberanfle care ne uluiesc, de aceste bibelouri baroce care scapæ criteriilor frumosului øi ale urâtului, ale obiønuitului øi ale aberantului. În iubire, beløugul de bunuri nu este dæunætor.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

245

EPILOG SÆ NU VÆ FIE RUØINE!

246

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

247

Eliberatorii dorinflei, ca øi apærætorii bunelor moravuri au aceeaøi obsesie, aceea de a vindeca. Sentimentul tabuurilor pentru unii, societatea hedonismului pentru ceilalfli. Dar pasiunile noastre ræmân rebele faflæ de vulgata progresistæ care admonesteazæ, faflæ de vulgata paseistæ care pedepseøte, ele se desfæøoaræ indiferente la faptul de a øti dacæ sunt morale sau conforme cu sensul Istoriei. Nu vom reveni asupra cuceririlor feminismului, dar nici nu vom sfârøi cu vechea mizanscenæ a dragostei la prima vedere, a cuplului, a fidelitæflii. Iubirea nu°i bolnavæ, ea este ceea ce trebuie sæ fie în fiecare clipæ, cu abisurile øi cu splendorile sale. Ea ræmâne acea parte a existenflei pe care nu o stæpânim, care rezistæ înregimentærilor øi este refractaræ ideologiilor. Nu va putea fi salvatæ de rænile care o afecteazæ, de excluderile pe care le practicæ: ea ræmâne impuræ, fæcutæ din aur øi din noroi, o vrajæ ambiguæ. Luafli°i ambiguitatea øi

248

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

vefli omorî vraja. Trebuie sæ pæstræm din ea ceea ce are mai bun, vitalitatea, puterea de a flese legæturi, aprobarea dionisiacæ a vieflii, minunatæ øi totodatæ dureroasæ. Øi sæ gæsim în nesoluflionarea interminabilæ a relelor sale farmecul unei soluflii posibile. Înflelepciunea iubirii, sacralitatea inimii, transcendenfla sferei private: existæ o mare tentaflie de a anexa, ca în secolul al XVIII°lea, acest sentiment în cercul Rafliunii, al Sensului sau al Eticii. Totuøi, nu°i nevoie sæ°l încununæm cu atâflia lauri: el se apæræ singur. Existæ progres în condiflia bærbaflilor øi a femeilor, existæ perfectibilitatea individului, dar nu existæ progres în iubire. Ea va ræmâne întotdeauna de ordinul surprizelor. Iatæ vestea cea bunæ a secolului care începe. Ajunøi în amurgul vieflii noastre, ne cuprinde bænuiala cæ uneori am acflionat greøit. N°am avut cuvintele potrivite pentru prietenul care avea nevoie de ele, pentru copilul care ne era încredinflat, am abandonat fiinfle aflate în suferinflæ, i°am lovit pe cei care ne erau dragi. Am fost, pe rând, laøi øi meschini, dar, uneori, nobili øi generoøi. Bogæflia sufletului nostru este atât de mare, încât, în mijlocul unei asemenea meschinærii, este capabil sæ ne facæ mai buni øi sæ ne ridice deasupra noastræ. Trebuie sæ le spunem întruna tuturor celor care sunt sfâøiafli de teama de decepflie sau de batjocuræ: sæ nu væ fie ruøine de contradicfliile voastre sau sæ fifli ceea ce suntefli, naivi, sentimentali, fideli sau uøuratici. Nu væ læsafli intimidafli! Spre bucurie nu existæ o singuræ cale. Iubim atât cât pot iubi oamenii, adicæ imperfect.

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

249

CUPRINS

PARADOXUL IUBIRII PASCAL BRUCKNER

251

Introducere .............................................................................

9

Partea întâi. Un mare vis al mântuirii 1. Eliberarea sufletului omenesc .................................. 17 2. Despre seducflie ca târg............................................. 41 3. Te iubesc: cedarea øi captura .................................... 69 Partea a doua. Idila øi discordia 4. Nobila sfidare a cæsætoriei din iubire ....................... 91 5. Loialitæflile fluctuante ...............................................115 6. Plæceri øi servitufli ale vieflii comune ........................139 Partea a treia. Miracolul trupului 7. Existæ o revoluflie sexualæ? .......................................159 8. Cætre falimentul lui Eros? ........................................183 Partea a patra. Ideologia iubirii 9. Persecutarea din iubire: creøtinism øi comunism ...205 10. Papucii lui Marcel Proust .......................................227 Epilog: Sæ nu væ fie ruøine! ......................................................245