Pascal Bruckner - Luni de Fiere

1. Pascal Bruckner Luni de fiere

Pascal Bruckner

LUNI DE FIERE

T raducere din lim ba franceză de Vasile Zincenco C u o postfaţă de Vasile Dem. Zamfirescu

EDITURA TREI

Editori: MARIUS CHIVU SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU T ehnoredactarea com puterizată şi coperta CRISTIAN CLAUDIU COBAN

D escrierea C IP a B ibliotecii N aţionale BRUCKNER, PASCAL Luni de fiere / Pascal Bruckner; trad.: Vasile Zincenco. B ucureşti; E ditura T rei, 2001 p;cm ISBN 973-9419-88-7 1. Zincenco, Vasile (trad) 821.135.1-3 1

@ Editions de Seuil, 1981 @ Editura Trei, 2001

ISBN: 973-9419-88-7

V eghează să nu dispari În personalitatea altcuiva, bărbat sau femeie. Scott Fitzgerald

Pentru Brigitte

CUPRINS

Ziua întâi: ... , .... .... ................... .. .......................... .. ...11 Ziua a doua: ................................................................. .53 Ziua a treia: .................................................................. 95 Ziua a patra: ............................................................. ..151 Ziua a cincea: ................. .......................................... .20 1 Epilog. .............. ...................................................... .211 P ostfaţă:Dilemele cuplului contemporan (Vasile Dem. Zamfirescu ........................................... 217

Ziua Întâi: F arm ecul înclinaţiilor ce se-nfiripă.

ternitatea, domnule, începu pentru mine într-o seară de iulie în autobuzul 96 care face naveta între Montparnasse şi P orte des L ilas. E ra acum patru ani. L a E, intersecţia de la O deon, veni să se aşeze în faţa m ea o fată îmbrăcată cu o fustă neagră cu volane, cu şosete albe lungi întinse pe glezne. Instantaneu privirile mi se fixaseră asupra ei. Fui literalmente uluit de acest chip pe care-l contemplam ţinându-m i răsuflarea. N u ştiu ce adm iram m ai m ult în el: obrajii care păreau o pastă frăm ântată în lapte sau genele care m ângâiau nişte ochi verzi făcând în acelaşi tim p o stavilă în calea privirilor indiscrete. Nu o vedeam, eram orbit, hipnotizat şi aveam o singură dorinţă: să o abordez; o singură groază: să o las să plece. Se prea poate ca adm iraţia m ea să fi fost lipsită de m ăsură căci necunoscuta întoarse curând capul cu un suspin excedat şi îm i fu team ă o clipă să nu -şi schim be locul. D ar această reticenţă căreia îi găseam un anum it rafinament mi-o făcu şi m ai dragă. N u râde de autobuz: nu există un loc de elecţiune pentru o dragoste la prim a vedere. C hiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard. P referinţa m ea se va Îndrepta întotdeauna spre fiinţa întâlnită Întâm plător şi nu spre cea pe care m i-o prezintă prietenii: căci soarta care a favorizat conjuncţia noastră va continua în chip m isterios, Îm i Închipui, să o fecundeze. Iar neprevăzutul răm âne singura putere în stare să dea căldură vieţii. G roaza îm i venea aşadar din aceea că nu găseam nici un cuvânt ca să rup tăcerea, că iroseam ocazia acestui faţă-În-faţă rap id. C um să eviţi prim ele cuvinte veşnic aceleaşi, cum să te arăţi În acelaşi tim p delicat, original, sedu

.

cător, ispititor? Întrebare gravă care fu, presupun, cea a D ia volului în ultim a seară a F acerii. Îmi veni în ajutor controlorul: niciodată nu -i voi m ulţum i îndeajuns RATP-uluil pentru cooperarea acestuia. Ne ceru biletele. F rum oasa m ea vecină pretinse că şi-a pierdut tichetul pe jos. E ram cu toţii aplecaţi ca să căutăm printre gunoaie micul carton galben. Funcţionarul îşi pregătea deja procesul-verbal. E a îşi lăsase ochii în jos roşie de ruşine: înţelesei că m inte. A ceastă tulburare îm i m erse drept la inim ă. F ără să m ă vadă nim eni, îi strecurai în m ână propriul m eu tichet pe care tocmai i-l arătasem controloru lui. Ea avu un moment de stupoare apoi îm i surâse. C ontrolorul se îndepărtă. E ram salvat: aveam am ândoi o întâm plare. Înţelegi de ce după asta spun nu gratuităţii transporturilor în com un. C ontravenienta m ea îm i m ulţum i printr-o apăsare de m ână dar com ise greşeala teribilă de a -m i restitui tichetul. O doam nă care ne supraveghea, o curcă grasă cu perm anent, ne reperă tertipul şi-l strigă pe controlor. A utobuzul tocm ai se oprise în staţia Saint-P aul: avui doar tim pul să -i dau cu tifla delatoarei noastre şi să cobor. E ram pierdut, aş fi plâns de turbare: îi adresai complicei mele mari semne cu mâna dar vehiculul o smulse curând vederii m ele. R ătăceam ca un dam nat: P arisul nu este m are dar fiinţele pot dispărea în el ca într-un puţ. N u m ai aveam decât o singură dorinţă: să o revăd cu orice preţ, chiar dacă ar fi trebuit să -m i petrec toată vara căutând -o. B ărbatul care-m i spunea aceste vorb e se afla lângă m ine într-o cabină de pacheb ot, în plină M editerană. E ra noapte. C u picioarele acop erite de u n pled, aşezat într-un fotoliu, îşi plimba de colo colo nişte ochi neliniştiţi şi şovăitori p e care şi-i punea din când în când p e ai m ei. A vea un chip răvăşit pe care nu puteai pune nici o vârstă dar în care răm âneau totuşi câteva urm e de tinereţe. Întreaga sa persoană respira o stranie ne linişte, o nervozitate stăpânită. În seara aceea, deşi distant căci l-am urât pe F ranz Încă de la prim a noastră convorbire, cu o ură proporţională cu ascendentul p e care-l exercita asu I R A T P , R egia A utonom ă a T ransporturilor Pariziene (n.t.). --

pra mea, - eram încă departe de a fi ghicit gândurile acestu i om p ervers. A scultam pur şi sim p lu deb itul regu lat al frazelor lui, vocea sa de zăvor scârţâi tor pe care o însoţea susurul m elancolic al unui ceainic. . D ar să-m i fie îngădu it să precizez îm prejurările în care ne-am întâlnit. T ocm ai îm plinisem treizeci de ani şi plecam în India cu B eatrice, prietena m ea. E ram fericiţi, siguri că mergem în întâm pinarea unui adevăr. E ra 28 decem brie 1979. P ărăsisem M arsilia în dim ineaţa aceea la bordu l feribotului turc Truva care asigura, via NeapoleV eneţia-P ireu, ultim a legătu ră m aritim ă între F ranţa şi Istanbul. D acă evidente raţiuni ne îm p ingeau să părăsim pentru câteva luni plictiseala unei meserii devalorizate - eram profesor de litere într-un liceu parizian, B eatrice profesoară de italiană, - fugeam m ai ales atraşi ca de un m agnet d e Orient. Era în acest cuvânt o pulbere de aur fin, o auroră strălucitoare care m ă răpeau. V ibram la splendoarea sa imprecisă, iar preju decata m ea pentru acest pământ îndepărtat ţinea, cred, de fervoare. M ă duceam în A sia în întâmpinarea unei dezordini sacre pe care Europa nu mi-o m ai oferea, pentru ca să abandonez tot ce nu -mi era indisp ensabiI. P entru această călătorie, pe care B eatrice şi cu m ine o pregăteam de m u ltă vrem e, luasem un an de concediu fără plată de la M inisterul E ducaţiei naţionale şi lucrasem toată vara la o com panie de asigurări. D orinţa de a aju ng e până-n India în m ici etap e şi de a nu ne grăbi la încep utul unui lung periplu motivase alegerea unui vapor, cu atât mai mult cu cât această linie, ieftină şi deficitară, era sortită să dispară. S ă ne închipu im atm osfera de speranţă, de indeterm inare a unei traversări la începutul ei. U n pacheb ot, oricât de m o dest ar fi el, este mai mult decât un mijloc de transport: o stare de spirit. O dată trecută pasarela, viziunea despre lu m e se schimbă, devii cetăţeanu l unei repub lici deosebite care este un loc închis ai cărui ocupanţi sunt cu toţii fără ocupaţie. Mi-a plăcut im ediat felu l în care cu loarele Înăbuşeau zgom otele, şi grelele du hori care zăceau aici, am estec de m irosuri m arine şi de cauciuc Încins. Truva, vechi vas de linie norvegian reparat de turci, n-avea nimic dintr-un m astodont cu m icu l său coş de fu m înfipt pe şira spinării ca un degetar răsturnat. P rinsă între

doi p ereţi m etalici, cabina noastră era un dulap strâm t m ob ilat cu două paturi suprapuse şi cu un m inuscul lavabou. "C e cavou frumos, spusese Beatrice intrând, ia tu sarcofagul de sus, eu îl iau pe cel de jos." P aharul pentru periuţa de dinţi trem ura lângă arm ătura de fier a lavaboulu i şi întreaga noastră căm ăruţă frem ăta de trepidaţiile m otorulu i. A veam un canto nament m odest dar perspectiva unor surâzătoare prom iscu ităţi am oroase ne consola de absenţa luxului şi a spaţiului. Ş i pe urm ă era hublou l, iar eu am găsit întotdeau na hublourilor un farm ec deoseb it: farm ecu l de a vedea tot fără să fii niciodată văzut. E m ica gaură a cheii prin care o să surprinzi secretele m ării, o confruntare fără pericol cu m onstrul sărat, un renghi jucat adversităţii elem entelor lichide. Im ensitatea are nevoie să fie abordată prin această lucarnă, şi m ai em oţionantă atunci când este încadrată de p erdele şi dă cabinei înfăţişarea unei case d e păpuşi. Iar în spatele fiecărui. gem u leţ ex ista o locu inţă, fiinţe vii, m ii de destine încrucişate. D e altfel, în dim ineaţa plecării noastre, la M arsilia era o vrem e de o m iraculoasă frum useţe: soarele bătea în flancurile vasului, iar sub focul lui bastim entu l nostru scorojit strălu cea ca o bucată de zahăr. E ram fericit, aveam aprobarea lu m inii, adică a zeilor şi vedeam în aceasta un bun augur pentru restul călătoriei. S avuram consistenţa îngheţată a aerulu i, asem ănătoare cu a şerb etulu i, pe care u n vânt dinspre uscat îl impregna cu parfum uri de plante arom ate şi de pini silveştri. În depărtare, alte pacheb oturi, jucării alb e, tăiau m ătasea orizon tului. N iciodată nu sim ţisem asem enea im presie de b eatitudine. Tulburat de sentimente pure, privind cum coastele franceze se estom p ează într-un abur luminos, temându-m ă încă uneori că sunt jucăria unui vis, cu greu îm i stăpâneam exaltarea. A ceastă prim ă zi dintr-o traversare care trebuia să num ere cinci zile fu extraordinară prin im presia de vid fericit pe care mi-o lăsă. T oată lum ea ştie că la bordul unei nave nu se-ntâmplă niciodată nim ic, dar că sim ţi aici o p lictiseală de calitate superioară care seam ănă a euforie. C ea m ai m ică platitudin e dintre B eatrice şi m ine căpăta în contextu l plecării valoare d e talism an. A ceastă odisee ne scotea sufletul la iarbă verde p e

..

--

lu ngile câm p ii ale pu nţilor, fără să vedem p e nim eni, absorbiţi cu totul u nul p e către celălalt. E ra prim a noastră escapadă de cinci ani de când trăiam îm preu nă: trăiserăm puţin şi totuşi m ult dar prin procură, prin interm ediul sutelor de cărţi pe care le citiserăm . C uplul nostru era o bibliotecă, in1olio-urile ne ţineau loc de copil şi de călătorii. Ş i ezitaserăm m u ltă vrem e Înainte de a întreprinde această peregrinare care ne dădea peste cap cele m ai dragi ob işnuinţe. B eatrice avea frum useţea m arcată a unei anglo-saxone şi, deşi de vârsta m ea, ştiuse să-şi păstreze u n farm ec de adolescentă. C hiar corpul ei ezita între fetiţă şi fem eie, iar dacă n-ar fi fost lunga cascadă de valuri roşcate care încadra un chip încântător, grav uneori, i-ai fi dat doar douăzeci de ani. Ii spuneam "hărăzita m ea" şi n e spuneam la ureche secrete p e care le cu noaşte toată lum ea dar pe care noi nu voiam să le îm prăştiem . L a m asă eram puţini, doar treizeci, într-un restaurant care putea să conţină cel puţin două sute de p ersoane; strânsă la patru m ese, m ica trupă sim patiză rep ede. M esele sunt m arile distracţii ale croazierelor: la ele îţi insp ectezi tovarăşii de drum ca să ghiceşti cine sunt, ce fac, ce-o să faci cu ei. În această viaţă Închisă, necu noscuţii capătă o im p ortanţă extrem ă iar în mintea pasagerilor bântuie dorinţa de a lega cunoştinţe agreabile. S e aflau aici, în afară de inevitabilele contingente de nem ţi şi de olandezi, câţiva italieni şi un m ic grup de studenţi greci şi turci. C redeam că plutesc pe o arcă în care vor fi fost îngrăm ădiţi un specim en din fiecare ţară lim itrofă cu Mediterana. N eştiind cu m să conversăm şi după ce am încercat m ai m ulte lim b i latine, convenirăm să ne oprim la engleză ca idiom com u n. C um foarte puţini o vorbeau corect, rezultau de aici lungi întârzieri în debitul cuvintelor, quiproquo-uri care ne făceau să râdem , iar fiecare m ânca, bea ca şi cum nu m ai trebu ia să ni se servească altă m asă până la sosire. M ă lăsam fără reţinere În voia plăcerii de a ne descop eri unii p e alţii, fie nu m ai din ochi, gândindu -m ă că mâine, poate, le vom spune, tuturor acestor oameni pe nume. T ocm ai ne scu laserăm de la m asă când B eatrice îm i ceru să o aştept două m inut~ în faţa uneia din uşile de la lavabou~ riIe rezervate fem eilor. Intârzia să vină; pătrunsei în silă la rân

.

II

du l m eu în acest loc. O găsii aplecată asupra unei tinere înlăcrim ate al cărei m achiaj îi înnegrise obrajii. . - Ce s-a-ntâmplat? - A fu m at prea m ult haşiş, îm i răspunse B eatrice. N u putui să ascund o ridicare din u m eri. N ecu noscuta îşi înteţea hohotele. E ra îm brăcată cu un hanorac căptuşit şi cu blu gi. N -o văzuserăm la prânz. L am entaţiile ei m ă iritau. L a întrebările noastre răspundea cu m onosilabe ca şi cu m curiozitatea noastră o deranja, vorb e confu ze din care reieşeau furia ei că se afla la bord şi nerăbdarea de a părăsi nava. N e spuse că se cheam ă R eb ecca. A jun sese într-o stare de abrutizare în care încetează orice grijă pentru aparenţe. - U nde m ergeţi? reuşi ea să articuleze cu o voce încIeia tă. - Istanbul m ai întâi, după aceea India şi poate T hailanda. India, dar e o chestie com plet dem odată! Nu-i rep licai nim ic, punând această reflecţie p e socoteala beţiei. - Te conduc la cabina ta, îi spuse Beatrice. - E şti... eşti drăguţă... părul tău îm i am inteşte de... prăjitura cu miere de Roch Hachanah. - V ino p e punte, aerul proaspăt o să-ţi facă bine. T rebui să o susţin de-a lungul cu loarului; soarele făcu să-i sclip ească la gât u~ lanţ şi un pandantiv: două degete întinse contra deochiulu i. Începuse din nou să delireze, trecând de la râs la plâns, m orm ăind fraze fără şir care o făceau să pufnească în râs. Mi-era ruşine şi m ă tem eam să nu fim văzuţi în to vărăşia ei. S im ţindu -m i rezerva, B eatrice îm i ceru frum os să le las. L a întoarcerea ei făcui u n com entariu dezabuzat asupra am ărăciunii de a-i găsi în plină m are p e cop iii prib egi ai străzii Huchette si ai bulevardului Saint-Michel. '- N u spune asta, D idier, e fru m oasă şi pare foarte nefericită. - N efericirea ei nu m ă interesează şi nu m -a izbit frumuseţea ei. Incidentul fu închis printr-o serie de săruturi, şi începu o după-am iază la fel de calm ă şi de încântătoare ca dim in eaţa.

~ M ica punte p e care ne lu ngiserăm ca să citim , eu Bhagavad Gita, B eatrice u n rom an de M ircea E liade, era o adevărată terasă tăiată cu briciu l pe cer şi adăpostită de vânt de coşu l de fu m . D oar zgom otu l făcut de paginile întoarse de prietena m ea întretăia îndepărtatul frecuş al apei de coca navei şi gâfâitul m aşinilor. O rice voinţă pierea, ne cuibăream în căldură, am orţiţi de lu m ina care se izb ea, din proră până la pupa, de acest im ens palat de oţel alb. L a apusul soarelu i şi în tim p ce cădea o noapte rece, gustarăm în a1covu l nostru o sfântă oră de voluptate. C opleşit de atâtea em oţii, aş fi adorm it im ediat dacă B eatrice n -ar fi insistat să o însoţesc la cină. C om parată cu senin ătatea im p ozantă de afară, vasta sală de m ese, deşi cam goală, zu m zăia ca un stup; şi ai fi zis că m ica încărcătură care o popula, înscrisă în tre p ereţii săi frem ătători, scotea din ostilitatea rece a m ării co m ori de intim itate şi voie bu nă. L a m asă, făcurăm cunoştinţă cu unicu l pasager indian de la bord un sikh naturalizat englez, m edic de profesie, care trăia la L ondra şi se ducea la Istanbul la un congres de acupu nctură. R aj T iw ari, acesta era num ele lu i, râse tare când m ă văzu cu Bhagavad Gita sub brat. - Ş tiţi că nim eni nu m ai citeşte aşa ceva în India. În afară de nostalgici. - E totuşi baza culturii du m neavoastră. - N u m ai m u lt decât B ib lia pentru dum neavoastră. Ş i apoi atenţie: zeii suportă foarte prost exp ortul. D ivinitate terifiantă la Calcutta, Kali este doar un idol de ghips la Paris. - D idier vrea să se retragă într-un ashram, spuse Beatrice, înţepătoare. - C a să m ulgă vacile toată ziua? C e idee ciu dată când ai o sotie atât de fru m oasă ca dum neavoastră! R âserăm toţi trei şi con versaţia alunecă spre altceva. R aj T iw ari, îm brăcat într-un costu m de tw eed, vorbea o engleză elegantă şi avea acea nobleţe a trăsăturilor proprie indienilor adulţi. E ntuziasm u l nostru pentru India îl m iră şi de trei ori ne întrebă de ce nu ne ducem m ai degrabă în S ingapore sau în T aiw an, ţări curate şi m oderne. A ceste restricţii m ă descu m păneau dar m aniere le lu i afabile, com p lim entele p e care nu înceta să i le adreseze lu i B eatrice ne încurajară să-I urm ăm după

.

r

cină la barul de la clasa Întâi, Îm brăcat În Întregim e În lam briuri de o culoare caldă, ca m ierea, cu banchete de piele groa să şi un pian alb acoperit cu o husă. N oi care beam rareori in trarăm curând, m u lţu m ită bunei calităţi a ginulu i şi a burbo nului, Într-o veselă ebrietate, iar B eatrice se arăta cea m ai zgo m otoasă şi m ai exub erantă dintre noi trei. O aspetele nostru era În vervă, şi ca s-o facă să râdă şi m ai m u lt spunea cele m ai nebuneşti lucruri. - C hiar înainte de a părăsi India, englezii, ca s-o occidentalizeze pentru totdeauna, au presărat pe peninsu lă coteţe de găini ultram oderne. S elecţionate, bilingve, absolvente ale celor m ai bune colegii, aceste găini aveau particularitatea că ouau ouă gata pregătite, fierte, tari, m oi, care plecau direct pe m asa colonilor. Ş tiind galinaceele puţin receptive la propaganda politică, guvernul britanic conta pe aceste realizări spectaculoase ca să facă să eşu eze m işcarea atutonom istă a lui G andhi. U rm a să fie creată găina om letă, o de-abia schiţată contorsiune a bazinului pe o melodie de ragtime era de-ajuns ca să am estece albuşurile cu gălb enuşurile - găinile alese luaseră cursuri de step -, când propaganda non violentă le atin se şi p e păsări, care declanşară faim oasa grevă a m icu lu i de jun, "bacon and eggs strike". Indep endenţa din 1947 făcu să le bată ceasul acestor crescătorii: găinile colaboraţioniste trebuiră să abandoneze engleza şi să se Întoarcă sub am eninţarea unor sancţiu ni la ouatul ouălor crude. D eşi perfect nebu nească, această istorioară şi altele câteva declanşară În noi valuri de veselie p e care le favoriza alcoo lul. Ş i ne despărţirăm de T iw ari În cea m ai bună disp oziţie după ce mi-a cerut perm isiu nea să o sărute pe B eatrice pe obraji. A cest m ic chef ne distrase: Îm i culcai prietena cu o grămadă de dezm ierdări şi, prom iţându -i că m ă Întorc im ediat, ieşii p e punte ca să-m i piară beţia. A erul rece Îm i ardea nările, era lună plină şi priveam vibraţia fosforescentă a siajului care În ciu da Întu nericu lu i lu m ina m area În urm a noastră Înain te de a dispărea În noapte. O pânză lăptoasă se scurgea pe p ereţi şi p e bărcile de salvare, un vânticel uscat făcea să trosnească cordajele. P aşii m ă purtau cu totul firesc la etajele su perioare ale pacheb otulu i care adăposteau, în afară de o pisci

nă, Închisă iarna, un m ic bar care slu jea şi de discotecă. Intrai jurându-m i să nu răm ân decât câteva m inute. S e aflau aici vreo zece m asculi, şi o fată care dansa singură în m ijlocul ringului, Într-un pantalon de satin negru m u lat pe corp. M ă aşezai şi m ă uitai la ea, pătrunzându -m ă de sp ectacolu l sânilor săi tari, al coapselor cam brate, al braţelor care băteau spaţiul ca o pereche de aripi. Silueta sa care se învârtea, rapiditatea aeriană a gesturilor alcătuiau un desen ataşant. C ine putea fi? N u se uita la nim eni, aluneca pe p odele cu uşurinţa unu i voal, prinsă sub cupola de lu m inozitate care o aspira în sus, când, deodată, în cetând să se m ai învârtă, părăsi ringul şi m erse să se aşeze la bar. S pre surprinderea m ea, crezui că o recunosc pe tânăra În lăcrim ată de după-am iază. M ă dusei la ea. P e cât de fadă şi de ridicolă o găsisem după prânz, pe atât de atrăgătoare m i se păru În acea seară. Îşi lungise pleoap ele cu fard, îşi acoperise pom eţii cu carm in iar dunga foarte dreaptă a nasului, părul său Întunecat tras spre spate îi dădeau o uşoară notă orientală. - C um vă m ai sim ţiţi? - C e vă interesează? - B ine dar... plângeaţi la toaletă, nu vă am intiţi? - A r trebui să găsiţi altceva, ca să abordaţi fetele. A ceastă brutalitate m ă descu m păni; iar când sunt stingherit, orice se p oate spune, nu m ai că îm i găsesc rep licile nu. În ciu dat, m ă Îndepărtai. M ă strigă înap oi: - Vino, te-am recunoscut, bineînţeles; dar recunosc p e cine am chef. În această frază, nu auzisem tutuitu l: şi totuşi, în ciuda fam iliarităţii ei, vorb ea cu un fel de bravadă tristă. O chii ei prelungi, m igdalaţi, zidiţi în spatele tăieturilor lor, m ă priveau fără să m ă vadă ca şi cum ea lăsa transparentă ideea existenţei mele. - De-a ce vă jucaţi? - M ă joc de-a conduce jocul. Izbucni În râs. E ra în acelaşi tim p burlesc şi p enib il. - Dansezi? - O h... ah nu, dansez foarte puţin. M ă sim ţeam deja atât de stingherit încât aş fi m urit de frică să m ă arăt cu ea: sunt strălucit u neori când ar fi de-aju ns să

...

~

r

fiu m ediocru, însă întotdeauna paralizat în locurile u nde veselia e obligatorie. - N u m ă m iră, eşti ţeapăn ca un boy-scout. Izbucni iar într-un râs uşor iar ochii traşi spre tâm ple îi corectară o clipă severitatea chipu lui. M i se înghesu iau în m in te m ii de banalităţi, de întrebări convenţionale. V ru să afle cu m m ă cheam ă şi nu m ele m eu păru să o decepţioneze. N u m ai ştiam ce vrea şi nu găseam nim ic ce să-i repIic. Atitudinea mea jalnică era fără doar şi poate com ică. - Didier, spune-m i ceva nostim , distrează-m ă. A ceastă cerere m ă lăsă buim ac. E ram nem u lţu m it că nu pot continua conversaţia. M ă sim ţeam nervos şi anx ietăţii m ele ob işnu ite veni să i se adauge noţiu nea exasp erantă de a nu şti să m ă p ort cu acest gen de femeie. Badineria se transforma într-o încercare de forţă. M ă lăsai în voia acestei încurcături: sunt un tim id iar când soarta îm i este defavorabilă spun M ek toub 1: aprob ireversib ilul, nu vreau să ştiu că totul se p oate răsturna, modifica. Insolenţa acestei fete, întorsăturile ei bruşte m ă iritau. A cu m se u ita în depărtare fără să-i mai pese de mine. - Te-ai. .. te-ai îmbufnat, o întrebai, încercând la rândul m eu să, o tutuiesc, cu vaga speranţă de a o drege p oate. D ădu din u m eri. V rând să fac o glu m ă, una m ăcar, o m ai întrebai subliniind flecare silabă: - E şti o-fus-ca-tă? - Ce-i aia? - O fuscată? A sta-nseam nă supărată. S e sculă. - E şti prea haios pentru m ine, scu m pule, am un ju nghi în coaste de atâta râs. - Te... te-ntorci sus deja? - D a. B ună seara. V ă las în seam a ghiduşei şi captivantei . du m neavoastră personalităţi. A ceste ultim e cu vinte m ă răniră m ai m ult decât orice. N u nu m ai că restabili se pronu m ele de p oliteţe adică distanţa, dar vorbind de ghiduşiile şi de p ersonalitatea m ea, sublinia 1 În arabă: (aşa a fost) scris (n.t.).

,.

cu cruzim e cât eram de lipsit şi de u nele, şi de cealaltă. C e im b ecil păream ! Ş i totuşi "ofuscat" este u n cu vânt din lim ba franceză şi nu e vina m ea dacă noile generaţii folosesc un vocabular restrâns. L a treizeci de ani, să m ă las derutat de provocările u nei adolescente care ar fi putut să-mi fie elevă, când prim ul venit cu faţa încă plină de coşuri ar fi pus-o la locu l ei în câteva cuvinte! D eodată, îm i dădu i seam a că nici m ăcar nu o întrebasem u nde se duce, dacă e singură la bord. Nu mai mi-era som n, com andai ceva de băut şi lăsai să m ai treacă ° oră tot rum egând incidentul. C ând m ă în torsei spre cabină, cufundat în gânduri le m ele, am greşit pro babil dru m ul căci m ă pom enii curând în culoarul de la cla sa întâi. Aceste lungi coridoare pustii cu luminile pâlpâitoare, tăcerea pe care o rupeau nişte lovituri distante de cio cane, umbrele pe care le vedeam defilând p e p ereţi, toată această noapte p este toată această viaţă gata să nască făcu ră asupra m ea o im presie stranie. D eschisei la întâm p lare o uşă şi dădu i p este o pasarelă: frigu l era tare şi nu vedeai la un pas. D eodată auzii în spatele m eu parcă un plânset. M ă întorsei fără să desluşesc nim ic în întuneric. A celaşi sunet se făcu auzit din nou : scrutând întunericu l crezu i că zăresc o form ă. O silu etă se afla acolo la pândă. T resării şi m ă pregăteam să m ă întorc înăuntru când o m ână puternică m ă strânse de braţ. - D um neata eşti D idier? S olem nitatea acestei întrebări, aceste vorbe şoptite şi şuierătoare m ă em oţionară foarte tare. Ş i m ai presus de orice, forţa acelei m âini! A şteptam un agresor: cel care apăru fu un handicapat în scaunul lui pe rotile. Nu-l văzusem niciodată. C u faţa răvăşită, cu părul rar, m ă fixa cu nişte ochi pierduţi care în întu neric căpătau o dim ensiu ne aproape înspăim ântătoare. - D um neata eşti D idier, nu -i aşa? F ereşte-te, fereşte-te de ea... - D espre ce, de cine vorbiţi? C u greu îm i stăpâneam senzaţiile care năvăleau în m ine. A ş fi vrut să plec dar m âna cu gheare de granit m ă bloca într-o m enghină: ai fi zis că acest trup se răzbunase pe atrofia sa dez

voltându-şi fără m ăsură extrem ităţile. D e-a lungul încheieturilor mâinilor, prin reţeaua reliefată a venelor, curgea o forţă ce părea să poată zdrobi tot ceea ce îi opu nea rezistenţă. In firmul îşi apropiase de m ine tristul său facies gălb ejit. Începu să vorbească cu o voce ţipătoare: - De ea, de Rebecca bine-nţeles, tânăra cu care ai discutat adineauri. N u te lăsa m istuit de focu l pe care-l aprinde: seam ănă capcane p este tot pe unde trece. U ită-te ce-a făcut din m ine: câţiva ani au fost de-ajuns pentru acest rezultat. Ş i dând la o parte un pled de lână care-i acoperea genunchii, îm i arătă cele două picioare m oarte care-i atârnau. - D ar... de u nde ştiţi că am văzut-o, de unde îm i ştiţi nu mele? - Tocmai mi-a povestit întrevederea voastră şi m i te-a de scris. Te-am identificat imediat. - C e vreţi de la m ine la urm a urm ei, daţi-mi drumul, e ri dicol.. . - M ult m ai puţin decât crezi. A i rem arcat, dom nu le, că fem eile îi doresc m ai ales pe bărbaţii bine, însoţiţi? O persoa nă frum oasă lângă ei le dă îndată o valoare incom parabilă, chiar dacă sunt urâţi sau dizgraţioşi. E ceea ce a sim ţit R eb ecca văzându -te cu prietena dumitale. - C ine sunteţi p entru ea, îm i spuneţi sau nu? - Iartă-m i im p oliteţea. S ă m ă prezint: m ă cheam ă F ranz, şi sunt soţul ei. Îm i dădu dru m u l la braţ ca să-m i strângă m âna cu o efu ziu ne ce m i se păru dep lasată. M ă treceau fiori: ceaţa şi noap tea m ă îngheţau până la os iar acest dialog în întuneric m i se părea culm ea absurdităţii. - Ţ i-e frig, nu-i aşa? S ă intrăm . F ăcu să-i pivoteze scaunul mecanic pe care-l acţiona cu m âna şi îm p inse o uşă de p e palier. Îl urm ai m aşinal. O dată ajunşi în culoar, reluă: - D idier, îm i dai voie să-ţi spun p e nu m e? D idier (m arcă un m om ent de ezitare), ce crezi despre soţia m ea? T resării. - O găsesc... o găsesc foarte seducătoare. - Nu-i aşa? Ş i ce bine e făcută!

- S igur că da. -A h, şm echere! îţi place, te-ai zgâit la ea cu nişte ochi lacomi. - Da de unde... - H ai, fără falsă ruşine, m -ai vexa. D e altfel, sunt sigur că te intrigăm . D a, da, sim t eu. Ş tii cine este R eb ecca, nu ştii însă tot ce e ea. Ţ i-ar plăcea să cunoşti m ai m u lte în legătură cu ea? N u ştiu cu m de ridicolul acestei propu neri nu m i-a sărit în ochi pe loc. T rebuie să fi fost paralizat de ora târzie. M ai în tâi dec1inai propu nerea, căci încep întotdeauna prin a spune nu, argum entând că treburile lor particulare nu m ă privesc. R efuzul m eu trebuie că n-a fost prea convingător. - Ai un fel atât de gentil de a spune nu în timp ce privirea du m itale spune da! V ezi du m neata, abia te cunosc şi totuşi cele m ai m ici particularităţi ale p ersoanei du m itale m i-l revelează pe confidentu l p e care îl aştept de ani de zile. Ş i pe urm ă, eu am u n princip iu în viaţă: trebuie să n -ai încredere în fem eile care te iub esc căci tot ele îţi sunt cei m ai m ari duşm ani. D e aceea nu m ă destăinu iesc total decât necunoscuţilor. A tenţia pe care m i-o arăţi este spre onoarea du m itale căci îm i dau seam a de puţinele şanse de a te m işca pe care le are o aventură care nu te priveşte... doar dacă nu cu m va te priveşte deja? - N u. văd în ce fel. - N u ştiu, o intu iţie. A tunci, accepţi? E m isei câteva ob iecţii apoi, fără să opinez cu adevărat, con sim ţii fără entuziasm . D e ce n-aş m ărturisi-o, latura romanescă a situaţiei îm i flata creierul de profesor um p lut cu o grăm adă de fleacuri literare. Îl urm ai, aşadar, pe F ranz în cabina sa, o încăpere de dim ensiuni m ijlocii, tapisată cu şipcă de lem n şi găurită de două hublouri. D eşi era la clasa întâi, nimic de aici nu-m i putea lua ochii. L a lum ină, chipul infirm ulu i sem ăna cu o oglindă plu m burie în care odinioară se reflectase poate bucuria de-a trăi, dar pe care irem ediabil o acop erise o albeaţă. O chii lu i de un albastru pal erau două băltoace reci şi am are. - D ecepţionat, nu -i aşa? C hiar şi clasa întâi seam ănă cu un drugstore! U n decor ca la G aleries L afayette şi în chip de bună societate nordici graşi şi m u ncitori im igraţi. B un, ne-am lam entat destu l! V rei puţin ceai? E D arjeeling.

I

D arjeeling: oraşul în care visam să ne ducem , B eatrice şi cu m ine. N u era oare o coincidenţă în asta? Infirm u l scoase dintr-o valiză un fierbător electric pe care-l u m plu cu apă şi îl băgă în priză. M ă aşezai pe pat. O chii lu i m ob ili şi strălucitori treceau cu vioiciune de Ia un obiect la altul. Privirea sfredelitoare a unui bărbat a cărui soţie încercase să m ă seducă cu puţin tim p în urm ă îm i cauza totuşi o oarecare indisp oziţie. C a să m ă liniştească parcă, îm i spuse: - T răiesc singur aici, R eb ecca are propria ei cabină trei uşi m ai încolo: aşa e conv enţia. A tu nci începu confesiu nea redată m ai sus, o întrerupse ca să servească un ceai fierb inte şi foarte îndu lcit. D upă prim ele înghiţituri, continuă astfel: A şteptai trei seri la rând în staţia autobuzului 96 de la intersecţia de la O deon la aceeaşi oră. In zadar. Neresemnându-m ă, m ă hotărâi să iau cartierul stradă cu stradă, cu toată ardoarea unui câine de vânătoare. T ot ce avusesem înainte nu m ai conta, conta num ai această fem eie pe care n -o aveam. U nica m ea speranţă era ca ea să lucreze sau să locuia scă în perimetrul Odeonului, în care eu însumi locuiam pe atunci. A veam tot tim pul, îm i term inam nişte studii de m edicină în do m eniul parazitologiei şi tocm ai îm i dădusem ultim ele exam ene cu succes. Luai la rând magazinele, cursurile de dans, de yoga, de ceram ică, şcolile şi liceele la ora de ieşire, cafenelele, cele m ai probabile locuri ale prezenţei fem inine. T recu ră două săptăm âni şi aproape că renunţasem . Intre tim p fă cusem cunoştinţă cu o coafeză la intersecţia de la B uci, o iapă înaltă, roşcată, decolorată care-m i plăcea doar în chip m ediocru dar care-m i popula singurătatea, o pară de sete care va asigura un interim aşteptând să găsesc ceva m ai bun. U neori, seara, veneam s-o iau - răm ânea până la închidere - dar nu-i zărisem colege le de lucru. Într-o zi în care sosisem m ai devrem e şi făceam câţiva paşi pe trotuar, crezui că o văd ieşind din salonul de coafu ră pe pasagera din autobuz. M ai întâi m ă frecai la ochi, crezând că sunt jucăria im aginaţiei. D ar nu, ea era! E ra fericită să m ă revadă, îm i lansă num ele ei, R ebecca, îm i spuse

..

că lucrează aici şi Îm i sugeră să o sun a doua zi. Îm i Înţelegi bucuria: o căutasem pe această fată peste tot În afară de locul În care puteam s-o găsesc; exultam şi cu greu îi ascunsei roşcatei Încântarea pe care o luă drept o m anifestare de ataşam ent faţă de ea. A şteptai cu anxietate răsăritul soarelui şi, Încă de la prim ele ore ale dim ineţii, o sunai pe tandra, pe adorabila R ebecca. De patru ori telefonai În zadar: nu sosise sau ieşise. L a al cincilea apel, o găsesc În sfârşit şi convenirăm asupra unei Întâlniri seara, la ora 8. La 8 fix soseşte, eu fiind sosit de 10 m inute deja; e la fel de frum oasă şi de em oţionantă ca prim a dată; schim băm câteva banalităţi, Încerc să reînsufleţesc incidentul din autobuz, inim a Îm i bate să -m i spargă pieptul. V om m erge m ai Întâi la cinem a şi apoi la restaurant? C ând deodată debarcă, aterizează im pozanta roşcată care ~ e preface, şireata, că e m irată şi cere autorizaţia să se aşeze. Inţeleg prea târziu că am căzut Într-o capcană şi că s-au Înţeles pe soco teala m ea ca să m ă pedepsească pentru că alerg după doi iepuri deodată. M ai Întâi m ă clatin sub zeflemelile lor apoi, Încolţit, Încerc o ieşire. G hicesc că sunt rivale În secret, că sub aparenţa unei pseudocom plicităţi se urăsc, şi joc tare pe această dezbinare, m ontându -le fără Încetare, prin m ici tuşe, pe una Îm potriva celeilalte. Stratagem a Îm i reuşi şi, curând, Îm preu nă cu R ebecca m oartă de râs, fac front Îm potriva nepoftitei. D ar aparenţele trebuie salvate. L e invit să cinăm Într-un restaurant am erican din cartierul H alelor: trebuie să -i fac conversaţie fiecăreia dar pe furiş nu m ă adresez decât uneia sin gure, zbătându -m ă-, cu problem a atroce de a m ă descotorosi de cea stânjenitoare. Inmulţesc glum ele, bătându -mi joc pe ascuns de iapa Înaltă care râde În hohote din convenienţă la fiecare săgeată pe care i-o trim it. Sim ţind partida pierdută, m ă ceartă că proferez prostii dar continui şi m ai şi pentru ca s-o scandalizez, Încântat să aud răsunându -i nechezatul, ciocnindu-i-se dinţii m ari, pocnindu -i lim ba ca o lovitură de bici pe crupa unui cal de povară. M iezul nopţii ne prinse um blând pe străzile din cartierul Marais, sunând la porti, jucându-ne de-a v-aţi ascunselea, pe după lăzile de gu noi. In sfârşit, extenuanta viţică, obosită de

a se cram pona, m anifestă dorinţa de a se culca: o aplaud pen tru asta dar m ă tem ca R ebecca să nu o şteargă şi ea. D upă sărutările de rigoare, gloaba noastră ia un taxi; R ebecca traversează strada ca să ia altul În sens invers. Dar abia a dat colţul cerberul nostru că ea şi traversează lnapoi râzând, m ă apucă de braţ şi-m i propune să continuăm să ne plim băm . F u una din cele m ai frum oase nopţi din viaţa m ea. Ştiui Îndată că această fată va conta m ai m ult decât o sim plă aventură. E ra atât de plină de farm ec, de copilărie, de spirit încât te Întrebai, potrivit formulei consacrate, cum de-ai putut să iubeşti pe cineva Înaintea ei. T oate cele anterioare păreau nişte schiţe ale acesteia care va fi apoteoza lor. Pe vremea aceea, ieşeam dintr-o legătură de doi ani pe care o ghilotinaseră plictiseala şi rutina. R egăseam Întinerirea care este legată de inceputuri. F ără s-o cunosc, iubeam deja în R ebecca iubirea pe care urm a să m i-o inspire. P uteam oare să pretind că voi găsi drum ul spre inim a ei? Încă de la Început, fu pentru m ine una din acele fiinţe esenţiale care te duc spre limite, pe când celelalte, ghicim noi, nu ne vor scoate din noi niciodată. A vea un aer nebunesc şi m ângâie tor, ga ta de orice ca să -m i placă, strălucea cu un fel de a se lăsa în voia m ea care în acelaşi tim p o făcea de neatins şi care m ă răscolea. A ceastă distanţă subtilă, căreia fi atribuiam ţeluri extravagante, avea darul să m ă captiveze neliniştindu-m ă. C e im portă, o făceam să râdă, născocind vorbe de duh, celebrând opulenţa celor m ai anodine fapte, scoţând din banalitate o facultate de reînnoire infinită. A devăratele întâlniri ne aruncă În afara noastră. ne pun În stare de transă, de creaţie perm anentă. O am uzam şi o uim eam pentru că m ă am uzam , şi m ă uim eam pe m ine Însum i. Seara a fost num ai gânguriri, galanterii, Îm brăţişări, genuflexiuni, dulcegării, voluptăţi insignifiante. D e la R ebecca aflai că are optsprezece ani, cu zece ani m ai puţin decât m ine. E vreică arabă, originară din A frica de N ord, venea dintr-un mediu modest - tatăL ei ţinea o băcănie la B elleville -, pe când eu, cu o ascendenţă germ anică îndepărtată, m ă trăgeam dintr-o familie din burghezia mijlocie. Vei vedea la timpul potrivit, dacă Îmi faci onoarea să m ă asculţi până atunci, im

II portanţa acestor detalii. R ebecca avea drept experienţă cele I j I câteva zeci de bărbaţi pe care-i luase am anţi - viaţa sa am o roasă începuse la vârsta la care eu îmi abandonam ultimele anim ale de pluş -, două sau trei şederi în O rientul M ijlociu şit ! în Israel, şi acel aliaj deconcertant de m aturitate sexuală şi. I de idealism copilăresc care constituie bagajul m etafizic al.1 I! adolescenţilor de azi. Se fălea cu cuceririle ei dintr-o provocare naivă care ţinea atât de sfidare cât şi de scuză,. ' parcă pentru a -m i spune: iartă -m ii, nu te cunoşteam încă. , D intru început legătura noastră se plasă sub auspicii bu -l'I fone: um orul este plăcerea pe care şi-o acordă cele două sexe convenind să uite o clipă ceea ce le separă. G usta toti atât ca şi m ine lapsusurile infantile, frazele lungite, anagramele, calam bururile, bancurile pipe rate, cunoştea J toate poezioarele şi cântecele de copii, ştia să im ite majoritatea personajelor din benzile desenate, îndeosebi pe T iti şi G ros M inet pe care-i reda la perfecţie. M ă m inunam de prospeţim ea puştească pe care o punea în vorbele sale, şi găseam în ea o diversitate gene roasă, o ardoare pentru viaţă care m ă em oţionau foarte adânc. Nu-m i m ai răm ânea nim ic, nici m ăcar experienţa pe care vârsta m ea superioară vârstei sale îm i îngăduise s-o dobândesc. Şi deşi cu două luni m ai devrem e îi m ai spuneam "te iubesc" unei alte fete care îmi .inspirase sentim ente identice, m i se pă rea că stătusem ani de zile fără să iubesc. G ăsisem o fiinţă care prin tuşe succesive răspundea aşteptării m ele depăşind -o şi ale cărei afinităţi şi diferenţe fckeau din ea simultan o parte din m ine însum i şi o parte exterioară. Ţ i-am spus că în ochii m ei R ebecca era frum oasă: m ai puţin prin arm onia cât prin puritatea trăsăturilor sale care îi aureolau chipul cu o dim ensiune de prezenţă strălucită. Z orii prim ei nopţi ne af/ară aşezaţi pe o bancă din scuarul Archeveche, în spatele catedralei Notre-Dame, în tovărăşia num eroşilor hom osexuali care vin aici de m ulţi ani să aducă prinos Sodom ei. Îm i plăcea proxim itatea ace~tor trupuri industrioase în spatele tem plului credinţei: dădeau iubirii noastre un mic parfum de clandestinitate atât de rară azi. O legătură care debutează astfel lâng ă aceste fiinţe de la m arginea societăţii, într-un decor de spasm e frem ătătoare, nu putea fi ~

..

decât m arginală şi rom anescă. U m bra caldă încă părea plină de sărutări. T oţi aceşti oam eni îm perecheaţi răspândeau în jurul lor o febră însufleţită de aceeaşi ardoare. F erm ecător spectacol P arisul văzut dinspre această grădină la prim ele luciri ale unei zile de vară! Soarele stătea să apară: o lum ină foarte albă făcea să se reliefeze în mod viu toate planurile malurilor Senei, acoperite în acest loc cu o haină de iederă. O raşul începea să se m işte, răsuna deja de huruitul primelor metrouri. Acela fu momentul în care Rebecca, îm i am intesc, îm i ceru să -i încălzesc picioarele; de la gam bă urcai până la gură, potrivit acelei bune-cuviinţe care îţi cere să onorezi susul pentru a avea cheia josului. D ar râ deam atât de tare încât dinţii noştri m ai întâi, m ai apoi nasu riie se izbiră m ultă vrem e m ai înainte ca prim a noastră săru tare să cunoască form a sa adultă şi canonică. - A scultă, îi spusei după ce gurile noastre se dezlipiră, trebuie să m ă duc să văd un m edic. M i se întâm plă un lucru straniu. . Luându-i m âna, o făcui să atingă erecţia pe care contactul nostru o provocase în m ine. M ica ridicătură o flată dar nu -i provocă vreo em oţie deosebită. D e fapt, nu prea eram grăbiţi să sfârşim . N u aveam nevoie de grosolanele dovezi carnale pe care ard de nerăbdare să şi le dea un bărbat şi o femeie de îndată ce intră în relaţie. A lături de focul de artificii care-l precedase, actul am oros, în seara aceea, ne părea su perfluu sau cel puţin fără urgenţă. P lanam într-o năucă seducţie care se îm băta cu ea însăşi, era uim ită de isprăvile sale, îşi bătea joc de rezultat. Şi apoi, să ţi-o mărturisesc, R ebecca făcea parte dintre acele fiinţe atât de frum oase încât nu ţi le închipui sexuate ca celelalte. Atât de departe de specia umană curentă prin siluetă şi prin trăsături, presupuneam că e la fel de diferită în intim itatea sa. M intea m ea în flăcărată îi atribuia cine ştie ce organ nem aipom enit, o incongruitate minunată la fel de derutantă ca frum osul său chip. Şi dacă, îm i spuneam, n-are sex în josul pântecului? N atura trebuie să fi plăsm uit pentru ea o soluţie nouă! Şi doar spre dim ineaţă, către orele 8, după o noapte de rătăcire, intră acasă la m ine. Ştii că, dezbrăcându -se, bărbaţii

....--

şi fem eile îşi pierd deseori graţia de care au dat dovadă îm brăcaţi: nuditatea este un veşm ânt prost croit în care înoată încurcaţi. R ebecca scăpa acestei coruperi. Im brăcată, avea deja aerul că e goală atât de m ult îi ieşeau în relief form ele cu o exuberantă afirm are, în tim p ce goală indecenţa sa o proteja, precum un m uşchi perfect 'neted; se m ulţum ea să schimbe un artificiu cu un altul, jucându-se cu pielea sa precum cu o draperie, cu o parură în care se înfăşura. Reabilita ostentaţia, întreţinea o m are alură în jurul farm ecelor sale, întărind culoarea celei mai neînsemnate cârpe cu care se împopoţona, iar presta nţa sa m ă intim idă atât încât mai multe zile nici n-am văzut-o bine, nici n-am cunoscut-o. T rebui, aşadar, câtva tim p înainte ca raporturile noastre trupeşti să .fie la înălţim ea~ vieţii tum ultuoase şi variate pe care o cunoşteam îm preună. Im i plăcuse im ed iat corpul opulent care nu culm ina la brâu ci se sfărâm a în m inuni distincte precum tot atâtea centre de atracţie. D e la coafură la degetele de la picioare, păstra ondulaţia precisă a volum e lor care îi umflau sânii ridicaţi: cele două coloane ale picioarelor sale se sm ulgeau din păm ânt într-un singur jet, deschizându-se asupra unui spate care nu m ai sfârşea să se desfăşoare până la m asa craniului, fină şi m ititică. li veneram mai ales abundenţa la vrem ea când parcă năpârlea: atunci form ele i se umflau şi roşea de această exuberanţă; sânii se apucau să trăiască propria lor viaţă, căpătau un aspect anim alic, frem ătător, se acopereau cu vinişoare care îi albăstreau ca pe nişte valuri. Îşi ridicau m arile corale în m ijlocul torsului, asem enea unor corturi de nomazi, iar acest piept majuscul, hiperbolic pe un corp de adolescentă m ă băga în extaz: se găseau în ea două vârste, sărutam un copil pe gură, o fem eie pe sfârcurile sânilor, m am a şi fiica se întâlneau într-o singură persoană. Şi o respiram ca pe un luxos m agazin de m ătăsuri care îm prăştia parfum uri bogate şi tari, până şi transpiraţia care-i lichefia subsuorile, um oare înţepătoare şi sărată după care m ă dădeam în vânt într-atât încât adormeam deseori în acest rug aprins. P oseda şi alte com ori m ai intim e dar la fel de surprinză toare. D e exem plu, dacă o priveam neatent, găseam că are, iartă-m i am ănuntul, fanta discretă, tim idă ca şi cum ar fi vrut

~ ',..

---.

să -i ascundă im pudoarea disim ulând -o în cutele pântecelui. D ar încă de la primele mângâieri, acest mic animal se întindea, dădea la o parte leagănul de ierburi în care dorm ea, îşi înălţa capul, devenea o floare lacom ă, o gură de copil m ic m âncăcios care îm i sugea degetul. A doram să zgândăresc cu limba boticul clitorisului, să-l excit şi apoi să -l las, um ed şi lucitor, în seam a iritării lui, rătuscă bălăcindu -se într-un val de carne roz. Îm i plăcea să -mi netezesc obrajii de lenjeria preţioasă a pântecelui ei, să -mi cufund nasul în cutele lui onctuoase, uneori încordate, alteori destinse ca nişte pânze de proră de către vânt, să boţesc cu degetul im ensa draperie cu prinsă de înfiorări şi de suspine. A lteori aş fi vrut să m ă aşez, cu picioarele atârnând, pe m arginea acestui orificiu şi să ob serv m inut cu m inut evoluţia m adreporului gigant, să înregistrez fiecare palpitaţie, fiecare respiraţie a petalelor sale inun date de un nectar irezistibil. o aversiune naturală pentru confidenţele licenţioase făcu să nu-mi pot reprima o întoarcere a stomacului pe dos pe care Franz o observă. - N-o fă pe ruşinosul, nu insist asupra acestor detalii ferm ecătoare - dar poate că n -ai iub it niciodată îndeaju ns ca să m ergi până la detalii -, nu insist decât ca să-ţi arăt cât de m ult o acceptam atunci pe Rebecca printr-o elecţiu ne m asivă şi indiviză. o găseam pur şi sim plu adorabilă, oricât de naivă ţi-ar putea părea profesiunea m ea de credinţă. A cest entuziasm care avea să m ă conducă m ai târziu la anum ite excese nu răm ânea pentru m om ent decât la stadiul de exaltare drăgălaşă şi m ă îm pingea doar la om agiile tandre şi înflăcărate pe care şi le aduc în fiecare zi toţi am anţii din lum e. F oarte repede Rebecca jucă în folosul oi cu această fascinaţie înţelegând că era în m ine o aplecare spre idolatrie care nu cerea decât să fie cultivată. A veam zece ani m ai m ult decât ea dar căutam un stă pân care să m ă poată subjuga. În societăţile noastre, nuditatea fem eii este m ăsura tutu ror lucrurilor: recom pensa şi visul fiecăruia de la naştere

....

până la moarte. Am exaltat pentru dumneata silueta Rebeccăi, i-am lăudat proporţiile adm irabile, pântecele ei răsco litor; dar n-am spus Încă nim ic despre ceea ce Într-adevăr m ă uluia la ea: fesele ei, cele m ai frum oase ce m i-a fost dat să văd vreodată. E ra u n bloc tare, un giuvaer perfect Închis pe lângă care Îm i pledam cauza cu succese variate, un dos rotund, dolofan, foarte gras care ţâşnea ca o bom bă fără ca această rotunjim e să -i strice cu ceva farm ecul. A ş vrea să am elocinţa unui poet ca să redau acest duplicat de minuni, această pilotă sublim ă aşezată la m ijlocul corpului, şi desenând o crăpătură atât de adâncă Încât ai fi putut să strecori în ea o scrisoare. N u văzusem nim ic atât de viu, de expresiv. A ceste două perne de dragoste Îm i ofereau contrastul enigm atic al enorm ităţii lor străpunsă de un m inuscul puţ de santal: ca şi cum cel m ic era substanţa celui m are. A xa coapselor, partea de sus a gambelor, rotunjimea Grupei constituiau un ansam blu surprinzător, o pură bucată de linii de care metresa mea era excesiv de m ândră şi pe care nu scăpa nici o ocazie să o pună În valoare, să o afişeze, să o dezgolească chiar În public pentru a nu lipsi pe nim eni de acest răpitor spectacol. A m fese prea frum oase, spunea ea, ca să m ă aşez pe ele, m erită să fie expuse Într-un muzeu În vârful unei coloane. G ăseam în aceste două sfere o bonom ie surâzătoare care m ă înduioşa. C ea m ai m ică Încreţire a acestui balon tăiat în două îm i era subiect de adm iraţie: văzându -l nu puteai decât să te extaziezi, să -I săruţi, şi iar să te extaz iezi, să -I gâdili, să-I m ănânci. M ai versat În ştiinţa tricotat ului, aş fi îm pletit pentru această prom iţătoare um flătură scutece, baveţele, brasiere de dantelă, m ici acoperitoare din satin şi m ătase, aş fi Înfăşat-o În panglici şi broderii ca pe un prunc regal, tăind un tipar diferit pentru fiecare em isferă, rezervând un găitan de aur şi de argint pentru brazda din m ijloc. N ici una din sărutările m ele nu constituia un om agiu suficient pentru albeaţa em oţionată a pielii. A rm onia dintre aceste fragm ente şi restul m ă uim ea m ai m ult decât orice: corpul era o sum ă de m ici splendori, şi te m inU 1iai să găseşti in ansam blul lor desăvârşirea fiecărui detaliu. M editam ca

~

un filozof asupra acestor două globuri, cu ochii pierduţi în curbele lor: câte milioane de ani i-au trebuit oare speciei înainte de a ajunge la această perfecţiune a conturului şi a proporţiilor? C iudat era că fesele m etresei m ele nici nu se topeau nici nu se deform au: fie că le lăsa într-un pat, fie că le lăsa pe un scaun, le regăsea ca -nainte, consistente, tari, ştrengare; două adevărate m ic-burgheze confortabile, nebunatice şi bucălate, m aliţioase dom nişoare de com panie, zeiţe binevoitoare şi durdu/ii, santinele ale sanctuarului, preţioase perniţe, Sesam al unei peşteri a lui A li B aba cu patruzeci de m irosuri; blânde şi duioase fete băieţoase, înalte glorii, joase abundenţe răspun zându-le gem enelor lor din faţă, frum oase coci, frum oase pro re, frumoase scoici, caroserii indeformabile, una la dreapta şi alta la stânga fără nici o inversare niciodată, fructe m ereu proaspete, consum abile atât vara cât şi iarna căci perfecţiu nea merge întotdeauna în doi. Dar emana mai ales din acest fund un fel de bună dispoziţie, o am enitate faţă de fiinţe şi de lucruri care te invita la înţelegeri idilice. E rau doi îngeraşi râ zând în hohote şi care îşi băteau joc de tine, te provocau; cele m ai vrăjm aşe popoare s-ar fi reconciliat uşor sub auspiciile lor surâzătoare, căci făceau dreptate cu atât m ai m u ltă echitate cu cât natura îi plasase de o parte şi de alta a şanţului m edian. Iar când faţa se încrunta, m ă întorceam spre funda m ent, sigur că aici prim esc prietenie şi alinare. D acă m i-era foam e sau sete, dacă sufeream de vreo supărare sau de vreo durere, îm i era de ajuns să le evoc căldura lum inoasă, să m ă cuibăresc lângă ei ca să m ă sim t restabilit. D e altfel făcui un acord secret cu un brutar din cartier ca să -m i coacă pâini după tiparul din ghips al posteriorului R ebeccăi pe care i-l d,ădui, şi în fiecare zi m âncam popoul am icei m ele făcut din pâine cu coajă, cu tărâţe, cu secară, din cozonac şi chiar, du minica, din corn uri. F esele sunt o im agine a paradisului, un sim bol de bogăţie, o C ocagnel vie: de aici atracţia pe care o exercită asupra credincioşilor şi a săracilor. N eavând în m ine nim ic din aceste 1 C ocagne: ţară im aginară unde ai de toate din apundenţă (n.t.).

rotunjim i adorabile, m ă închinam în faţa celor ale R ebeccăi ca În faţa centrului vieţii m ele. E le era u soarele, izvorul de la care m ă lum inam . P e acest altar afabil, făceam sacrificii m ai m ult decât trebuia, neîncetând să -l botez cu toate numele, spunându-i B unul P ăstor, Im periul de M ijloc, Sferele C eleste, Ingenuele, Fantastele, Sculpturalele, Nevestele Dragostei, Meteorii, B razda R oditoare, B aloanele de M ătase, P ara cu Parfum uri, sau Stan şi B ran, Surorile M arx, T om şi Jerry, B onny and C lyde şi chiar 39/40 pentru că făceau să -mi crească tem peratura şi pentru că, precum cele două blocuri din ultimul război, m ă puneau în stare de revoluţie. R ebecca îmi acordase titlu bucolic de cioban al anus ului, de păstor al clitorisului, de paznic al Ierusalim ului său ceresc. A stfel m ângâind acest fund siderant, îm i spuneam rugăciunea de seară şi de dim ineaţă, cu ardoarea unui fanatic, iar din im pozanta sa m aiestatea făcui un zeu al cărui habotnic m ă instituii. Şi nu -m i m ai Închipuiam să trăiesc departe de groasele sale ziduri, fără ca să fiu Încălzit în fiecare clipă de radiaţia lor difuză. În faţa iubitei m ele eram deci o m odestie m aladivă, m ă consideram drept un sex dizgraţios. "Ii plâng pe bărbaţi, spunea Rebecca, sunt virgini de aceste nenorociri îm bătătoare: m aternitatea şi juisa rea. N u văd cum vor putea învinge acest handicap." Ce este un orgasm? Un fel ca atâtea altele în care corpul nostru răspunde unor em oţii externe. T rebuie să credem că trupul m asculin nu prea este im presionabil căci orgasm ele m ele erau invariabile şi sărm ane zgâlţâituri a căror am plitudine abia dacă varia de la o dată la alta. Im i era ruşine de hrana m ea posom orâtă faţă de căutarea orgiacă a R ebeccăi si-mi treceam sub tăcere plăcerea atât de repede săturată pentru că era m om entul separării trupurilor, al singurătăţii regăsite. D ispreţuiam acele flori albe pe care i le expediam în pântece, buchet mizerabil care, oferindu-mi plăcerea, m ă priva de obiectul ei. B ucuria R ebeccăi era cea pe care m ă străduiam să o onorez, servitor al voluptăţii am antei constrâns să -i im it fastul, să -i plagiez abandonul, nefiind în stare să -I simt cu adevărat. Şi vai, biet plugar pe păm ânturile ei roz şi roditoare, nu m ă înălţam niciodată la nivelul delirului ei. Rebecca era cum se spune o natură generoasă şi bogată, un pom

I

Încărcat cu prea m ulte fructe, aplecându -se sub greutatea poftelor. B ineînţeles, noi suntem cei care atribuim o asem enea valoare juisării fem eilor, cei care transpunem În ea neliniştea şi slăbiciunile noastre căci această juisare Îşi trage o parte din infinita sa putere din invizibilitatea sa. Şi totuşi: Rebecca nu falsifica, nu m ă lăsa să ignor nim ic din em oţiile ei, ţipându -le până la a -mi sparge timpanul În momentul slobozirii. M uzicalm ente, erotism ul ei era cea m ai subtilă parură născocită pentru a m ă seduce, o m anevră şarlatană care m ă aservea prin monodia continuă a vocii ei. N u m ă puteam sustrage acestor arm onii plângătoare, erau lungi concerte care mergeau de la introit la K yrie, şiruri de gângurituri, vocalize amestecându-se cu răsuflări m ai grave, o broderie de sonorităţi Înnebunitoare ca pentru m area m esă. A ceastă cântăreaţă a dragostei paroxistice avea În gâtlej o gam ă pentru fiecare senzaţie. Strângeam În braţe o voce nu num ai un trup, un târg de sunete care m ă Înfricoşa şi m ă excita, şi a cărui fanfară im pudică Îţi dădea senzaţia că eşti pe o scenă al cărei public va fi fost constituit din im obil, din vecini şi din m ine Însum i. R ebecca dram atiza cele m ai m ici Îm brăţişări ale noastre cu o tandreţe teatrală care părea şi sim ulată, şi trăită. C a să iu bească, avea nevoie de excese şi de exag erări, şi se arăta m ai autentică În artificiu decât Într-o sinceritate de com andă care ar fi făcut ca afecţiunea să se lase ca un sufleu. C ât despre ochii ei, În ceasurile de dragoste băteau În verde ca şi cum un soare interior exploda În ea şi Îi ieşea culo area pe pupile; criza odată trecută, pleoapele grele băteau Încet, descoperind un pic m ai m ult privirea arzătoare, pierdută care m ă Înnebunea. P e scurt, a nu cunoaşte noaptea orbitoare care cade peste fem ei În tim pul Înlănţuirii m ă făcea să m or de ruşine. Dar În tim p ce cu acest sentim ent deja Încercat cu altele m ă resem nasem fără greutate, cu R ebecca m ă hotărâsem să -i fac faţă într-un m od inedit. N u m ai voiam să consim t la sim plitatea dorinţei m asculine şi Îm i prom iteam să introduc În ea vreo rotiţă de natură să o com plice. P recum un catehum en care se pătrunde de o dogm ă, Îm i repetam : acest corp este perfect, nici o extravaganţă nu va fi prea m are pentru a -l omagia, merită să m ă distrug pentru el printr-o em oţionantă nebunie a

....

cărei dorinţă sălbatică şi religioasă o aveam . C u ea m ă simţeam în zorii unei existenţe nervoase şi sfâşietoare. Oh! minunata fraternizare a Începuturilor când fiecare cuvânt, fiecare gest curge ca dintr-un izvor, ca o creaţie continuă! D in căutările şi din decepţiile m ele succesive era pe cale să se nască o m are, o arzătoare pasiune. A tunci credeam asta, între noi nu era posibil decât ceva nobil, ea-mi va deruta defectele, Îmi va eschiva ghearele pe care le scosesem În legă turile m ele precedente. A ceastă fem eie m ă ducea m ai sus decât fusesem obişnuit vreodată. M ă leg m ai ales de fiinţele care n -au nevoie de m ine şi pe care deodată le înIănţui prin cea m ai puternică legătură. Sunt gata să dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau să cedez nim ic cui aşteap tă totul de la celălalt. M ă îndrăgostisem de R ebecca pentru că întim pinase legătura noastră ca pe un prisos de fericire Într-o existenţă senină şi nu ca pe colacul de salvare al unei singurătăţi descum pănite. F eeria prim ei dăţi dură o lună întreagă. N e întorceam acasă către ora trei-patru dim ineaţa, fum am o pipă de haşiş sau trăgeam pe nas o dâră de heroină când ne permiteau mijloacele să o cum părăm , apoi plecam iar fără să fi dorm it Înainte ca arborii să se fi scuturat de noaptea de pe ei. U m blările noastre se Întretăiau la Întâm plare cu itinerariile unui Întreg popor aventuros care se înveselea pe străzi la adăpostul întunericului. D eseori, escaladam grilele grădinilor publice mai ales pe cele ale parcului Montsouris pe vremea aceea smulse În mai multe locuri - şi ne alungeam pe frum oasele peluze tunse scurt, învăluite În calda noapte de iulie, Îm proşcată de stele. Intr-un cadru de roman-foileton sau de co m edie poliţistă, ne ofeream acest cadou princiar: diamantul negru al P arisului, im ensitatea teatrului său frem ătător. Gustam complicitatea zorilor de zi, a oboselilor extreme, a situaţiilor periculoase, acea tresărire de a fi doar doi contra tuturor, contra obişnuinţei im em oriale care decupează viaţa Într-o bucată diurnă şi o bucată nocturnă: astfel ţineam de natura o două lum i distincte, iar am anţii care se despărţeau dim ineata nu erau cei care se Întâlniseră cu o seară înainte. T oti zorii, toate m om entele când se crapă de ziuă şi când oraşul se

scutură şi alungă ultim ele urm e de som n, noi le-am cunoscut. Aerul era curat şi viu ca un pahar de apă şi ne impregna cu o rouă care ne am eţea cu seva sa. D espre această epocă păstrez amintirea unei extraordinare energii iar diversele excitante de care ne foloseam ca să ne m enţinem nu erau nim ic pe lângă dinamismul care ne Împingea În fiecare zi să ne inventăm relaţia. A devăratul nostru drog era noutatea. D egajam deja un dispreţ com un pentru tradiţie şi ne trăiam Întâlnirea ca pe o exaltare pe care nu o ştirbea Încă nici o m ohorâre. C ătre jum ătatea lui august, R ebecca plecă În concediu În Maroc. Începusem să lucrez Într-un spital şi Îmi luam concediu abia În septembrie. Fiecare ignora ce sim ţea celălalt pen tru el, nici m ăcar o dată nu fusese form ulat vreun" te iubesc ". A-l pronunţa ar fi Însem nat să Închizi această uniune deloc prem editată Într-un soi de sentimente prea comune pentru starea care ne ţinea sub farm ecul ei. D eci cu o m ărturisire ascunsă ne despărţirăm Într-o seară ploioasă În faţa unei staţii de taxi. A vui totuşi curajul să -i cer un gaj de prietenie. Atunci, fără să ezite, Îşi ridică rochia În plină stradă şi cu dibăcie se descotorosi de m icul său slip pe care m i-l strecură În m ână. "P ăstrează -1 până m ă -ntorc", fură ultim ele sale cuvinte. E ram nefericit, abătut. D espărţirea este o anticipare a rupturii pen tru că ne obişnuieşte cu ideea că poţi trăi fără celălalt. Miracolul Încetase de pe o zi pe alta. N u m ai ştiam ce să fac cu lungile m ele nopţi vacante şi m ă ofeream voluntar aproape În fiecare seară ca să asigur garda la urgenţe. In imaginaţia m ea posom orâtă, Îm i populam tim pul m ort din viaţa de celibatar cu tim pul intens din viaţa R ebeccăi. A tâtea ore pierdute pentru mine cu sarcini monotone nu puteau fi pentru ea decât infinit de bogate. O dată am prins-o la telefon: părea, cum se spune, că se distrează bine. M im ai şi eu fericirea, victim ă a acelei nem iloase dezinvolturi care-i obligă pe am anţii moderni să considere suferinţa drept o dizgraţie şi gelozia drept o lipsă de educaţie. A dm iteam cu greu ca absenţa să se traducă prin sim ptom e diferite la oam eni şi ceream o aceeaşi şi vizibilă durere pentru toţi. A ş fi vrut s-o ştiu pe R ebecca dra m atic de disperată din cauza despărţirii noastre, torturând u-se de supărare. E ra cu putinţă să nu-i lipsesc decât cu intermiten

II I' "

ţe? D upă tot ce trăisem am ândoi? Îm i venea o oribilă bă nuială: şi dacă ea trăieşte tot în ritm ul ăsta? D acă sim ţisem drept excepţie ceea ce nu era pentru ea decât banalitate? Pasăre de noapte, R ebecca îi luase ochii m icului m edic muncitor si devrem e culcat care eram . N ici o îndoială: fusese o maldonă şi sufeream doar eu. P erspectiva m ă îngrozea: blestemam cuplul care, cu mult înainte de a-ţi da o siguranţă, înfăşoară viaţa în jurul unei singure fiinţe, şi te face dependent de cele m ai m ici capricii ale acesteia. A iubi înseam nă să -i dau celuilalt, cu propriul m eu consim ţăm ânt, o putere infinită asu pra mea. Cum de putusem contribui la propria mea servitute? M ă străduiam să o uit: dar eram şi m ai neliniştit. D e fiin ţa care ne este cea m ai dragă ne tem em cel m ai m ult. Iar gelozia este doar o form ă a im aginaţiei terorizate care transform ă în certitudine cea m ai m ică bănuială. T oate aceste răni m ă învăţau ce e sentim entul, ştiinţă de care m -aş fi lipsit foarte bine. De-ar putea am anţii, odată sfârşită legătura lor; să -şi m ărturisească cât de m ult au suferit unul din cauza celuilalt din incertitudinea în care i-a ţinut pasiunea lor com ună, in somniile, minutele dureroase petrecute întrebându-se asupra enigm ei celuilalt! D ar vai, atunci când o fac, m ărturisirea nu m ai are putere, nu se m ai iubesc, prea m ulţum iţi că s-au descotorosit de o afecţiune care-i hărţuia. T recu deci vara. Plecai ca şi ea în M aroc dar o lună m ai târziu şi fără să o fi revăzut. V izitarea acestui păm ânt pe care ea tocm ai îl părăsise îm i dădu im presia dezagreabilă de a face o anchetă privind purtarea ei. U n cuplu întâlnit din întâm plare şi care o cunoscuse accentuă im presia dureroasă iar sem ialuziile pe care le făcură despre ea nu făcură decât să -m i sporească tulburarea. A vui câteva aventuri: îm i trebuia acest m eterez de trupuri şi de num e ca să m ă apăr de R ebecca şi, la m om entul potrivit, să o pot schim ba pe pro priile ei aventuri. C ăci am anţii, asem enea naţiunilor; iau ostateci pe care-i negociază, din team a de a se regăsi goi unul în faţa altuia. A ceste scurte întâlniri îm i potoliră neliniştile şi îm i îngăduiră să rezist până la reîntâlnirea noastră. Aceasta se petrecu mai bine decât credeam. Rebecca nu m ă uitase şi, în ciuda câtorva infidelităţi asupra cărora insis

tă cu cam prea m ultă com plezenţă după m ine, continuam să ocup în inima ei un loc preponderent. Rana primei sfâşieri se închise fără greutate şi profitai de această întoarcere ca să -mi potolesc fără m ăsură setea pe care o aveam de fem eia care m ă încurcase atât de m ult cu absenţa ei. L a cel m ai m ic pretext, o strângeam de m ine, talia, carnea ei m ă atrăgeau ca o po runcă. O găseam frum oasă, ferm ecătoare, im penetrabilă şi i-o m ărturiseam . Ţ i-am mai spus: iubisem deja, încercasem eşecul oricărei relaţii de dragoste; căsătorit tim p de doi ani, aveam chiar un copil în vârstă de nouă ani la începutul acestei poveşti şi care, trăind cu m aică -sa, m ă vizita o dată sau de două ori pe săptăm ână. D ragostea înseam nă evident două solitudini care se îm perechează ca să creeze o neînţelegere. E xistă însă neînţelegere m ai seducătoare? Iar adevărata înţelepciune nu rezidă oare în tr-o capacitate neîncetată de a te îndrăgosti din nou? Inceputul unei legături Îşi im prim ă stilul asupra a tot ceea ce va urm a: clipă m agică asupra căreia vorbele am anţilor vor reveni neostoit pentru a povesti până la tocire dulceaţa prim elor zile. D e fap t, prim ul contact se află de partea speranţei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iată de ce există întâlniri prea frumoase care ucid sentimentul, întâlniri banale care emit o judecată prem atură asupra josn iciei relaţiilor, altele în sfârşit purtătoare de exigenţe cărora am anţii nu li se pot sustrage fără să decadă. N e reluarăm , viaţa; dar iarna care sosea, prim ele ploi ne Îngreunară expediţiile nocturne. N e închiserăm deci la m ine acasă (R ebecca trăia cu pă rinţii ei) ca să cunoaştem acea fericire tipică a cuplului care este cea a repetiţiei şăgalnice, a afecţiunilor recurente, a grijilor am ânate, o fericire de dulceţuri în borcan şi de foc cu lem ne în care te încui îm potriva rafalelor de afară. B analitate pe care o gustam amândoi cu atât m ai m ultă inocenţă cu cât, fiind nou -nouţi unul pentru ceIălalt, o trăiam ca pe o abatere. E ram destul de bogaţi, de in ventivi ca să ne perm item un pic de conjungo1, să alegem m e. 1 C uvânt latinesc însem nând "u nesc" şi desem nând, în glu m ă, căsătoria (n.t.).

II..... ..

diocritatea în loc să o suportăm . Sim plul fapt de a deschide televizorul, de a găti la foc m ic câte o m âncărică era pentru noi un lux. U n anotim p rece şi un sentim ent în expansiune se coalizau ca să ne aglutineze unul de altul. O vrem e-ntreagă de lene şi de indolenţă se desfăşură în acest unul-lângă-altul al nostru. E xistenţa com ună secreta încredere şi linişte. M o m ente unice care nu se povestesc: că ci fericirea are o p oveste care nu este povestea obişnuită; ea este confuzia m em oriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atât de dense încât sunt şterse de însăşi perfecţiunea lor, încrem enite într-o estompare veşnică. Foarte repede, calda, supla, opulenta Rebecca deveni sum a tuturor acelora care o precedaseră în inim a m ea. E ra pentru m ine un izvor nesecat de reflecţii şi de entuziasm . O coroană de lum ină o urm a peste tot, cerc ferm ecat la care aveam să -mi ard aripile precum un fluture fascinat de lampa care-l va calcina. Învăţai să o cunosc m ai bine şi o deschideam ca pe un fruct frumos în toate dimensiunile apartenenţelor sale. D acă între noi exista cea m ai m are prăpastie culturală posibilă - prăpastie de clasă şi de religie -, eram departe de a m ă văita de asta. N u concep altfel dragostea decât ca pe o m ezalianţă şi găsesc că e sinistru să iubeşti în m ediul tău şi în religia ta de origine. In loc de a ierarh iza clasele şi culturile, de ce să nu le vedem ca pe nişte blocuri de diferenţă pură care se atrag şi se respin g? La Rebecca îmi plăcea distanţa care ne separa şi pasarela pe care o lan sam pentru a trece dincolo de această distanţă. P entru că, fiică de băcan şi coafeză, era înzestrată după m ine cu acea calitate aristocratică prin excelenţă, pe care nici o dom nişorică îm bogăţită sau cultivată n -o putea atinge: stranietatea. Iar ea-mi spunea în felul metaforic al literaturii andaluze: "Sunt întreaga poezie a fructelor şi legum e lor, sunt fiica lui F auchon din B ellevilleI, prinţesă de H arissa, regină a coriandrului şi zeiţă de cardam om ă, am prospeţim ea roşiilor. verdele unei Iăptuci, aciditatea piperului, pielea mea 1 Fauchon. băcănie de lux din centrul P arisului, piata Madeleine; Belle ville. cartier popular din estul Parisului, arondismentul 20 (n.t.). ...... .

are dulceaţa şi arom a unui strugure m uscat, saliva m ea este m ierea pe care o păzesc cu străşnicie albinele, pântecele m eu o plajă de nisip fin iar sexul m eu o bucăţică de rahat sucu lent care plânge cu lacrim i de, zahăr." °, scum pa şi duioasa mea, m ărturisindu -le cu ruşine profesia ei tuturor acelor burghezi de stânga pe care-i frecventam şi care işi astupau nasul când le strecura la ureche m eseria tatălui său! "F ranz se golăneşte, suspinau aceştia, întotdeauna a avut o predilecţie pentru coafeze şi vânzătoare. " D ă-m i voie să precizez: prietenii m ei şi cu m ine, toţi foşti m ilitanţi reconvertiţi la profesiunile liberale, aparţineam acelei stângi de caşm ir care locuieşte în centrul P arisului şi dispreţuieşte tot atât de m ult pop orul pe cât de m ult se tem e de el dreapta. E ram acei băieţi de fam ilie in blugi, tari la m arxism dar pe care tovă răşia unui m uncitor ii indispunea şi care nu -i tolerau pe m uncitorii im igraţi decât la locul lor, adică in rigolă şi in lăzile de gunoi. Formam deci acea confrerie atât de prosperă, atât de influentă azi, a staliniştilor disco: ex-m ilitanţi care şi-au deplasat sectarismul asupra celor m ai futile subiecte şi pun in discuţiile despre m odă, baruri de noapte sau piep tănături aceeaşi intransigenţă ca altădată când analizau o linie politică. D in scurta noastră pasiune pentru revoluţie nu păstraserăm decât gustul de a com anda şi a tranşa, dorinţa tenace de a ne dom ina interlocutorii şi de a le închide pliscul. Eram cu atât mai tranşanţi cu cât ne ştiam frivoli, avizi de a ne răscum păra, prin dogm atism , păcatul nostru de uşurătate. A ni întregi de propagandă socialistă sfârşeau, în narcisism ul nostru delirant, prin această com pulsiune m aniacă de putere şi de autoritate. Iar eu o împingeam pe Rebecca să-şi ascundă originile fam iliale, să nu vorbească de m eseria ei, încurajându -i contrabanda prins intre două focuri şi prea laş ca să -i trădez pe cei din casta mea: cu atât mai mult cu cât ne aflam in acei ani in care dispreţul pentru plăcerile populare şi pentru m ajorităţile tăcute devenise tem a centrală a stângii oficiale. Şi totuşi îmi plăcea profesia ei, îmi plăcea aparenţa de lux şi strălucirea salonului de coafură in care era angajată, uniform ele albe, căştile lunguieţe ale uscătoarelor, lum inatul excesiv care dădea ansam blului

.....

.,.

aspectul unei nave cosmice; iar dintr-un gust pentru frivolitate pe care studiile m ele de m edicină n -o satisfăcuseră, aveam nostalgia fastului m odei şi al confecţiilor şi rătă ceam cu Rebecca prin magazinele pentru femei, buticurile specializate, palpând ţesăturile cele m ai strălucitoare, com parând croielile, cu febra unui novice în pragul iniţierii. Şi pe urm ă m etresa m ea m ă făcea să râd, iar în câteva luni afecţiunea noastră deveni o m aşină de fabricat jocuri de cu vinte, locuţiuni hazlii, bufonerii din care ne făceam o hrană ca şi cum am fi fost coalizaţi ca să sfidăm gram atica şi vorbirea adultă. A m ploarea sentim entelor noastre, pofta de a le exprima într-un strigăt care să nu ia nimic din limbajul curent ne îm pingeau să născocim un jargon de onom atopee şi de intonaţii copilăreşti, o am estecătură ciripitoare care ne era m ai preţioasă decât înlănţuirile noastre pentru că ne îngăduia să intervertim sexele, să anulăm rolurile de bărbat şi de fem eie. A se iubi înseam nă a aduce fără încetare dicţionarul la zi în num ele unei aceleiaşi libertăţi de a fi îm preună pentru a fi proşti cu toată nevinovăţia. N u eram pretenţioşi, râdeam din nim ic, de la m ici cuvinte încărcate m ai m ult de prestigiu şi de tandreţe decât de sens: de exem plu, de m ult num ele de R ebecca dispăruse sub toate num ele de alint pe care i le dădeam fără încetare: D oudounette, B iquette, Ninouchinounette, Chouchoute, Bouloute, Poupounette, Pitchoune, Choupette, Cabarette (anagrama numelui ei), o întreagă galerie de porecle ridicole care constituiau tot atâtea nuclee dense de intim itate. N u sim ţeam ridicolul, num ai dim inutivele. Sau botezaserăm defectele noastre respective cu cuvinte arabe: Rebecca era dom nişoara lnch 'A llah din cauza supunerii ei în faţa fatalitătii, doam na K if-K ifpentru că răspundea întotdeauna "mi-e totuna" şi refuza să decidă. E u care eram m ereu grăbit, eram dom nul F issa şi de asem enea dom nul C houff pentru că îm i puneam ochii pe fiecare siluetă ca re trecea. Vorbeam precum copiii m ici şi cu cât intonaţia vocilor era m ai infantilă, frazele m ai alungite, silabele m ai intervertite, cuvintele m ai supte ca nişte bom boane, cu atât m ai m ult ne apropiam de fericire. D a, aceste drăgăIăşenii constituiau armura noastră de ne-nvins, universul feeric în care totul este iertat pentru că ne regăsim

~

~

în el îm preună frate şi soră siam ezi. Şi ne reactivam prostiile aşa cum sufli în jăratic, ţânci gângurind dobitocii, recreân du-şi, prin sim ple vorbării, un paradis de copilărie la care nimeni nu avea acces. Toate-m i plăceau la surioara m ea pueril incestuoasă, voiam să cunosc totul, şi în m âinile ei, m i se părea că adevă ratul lux al dragostei este să trăiesc cu o persoană ale cărei neînţelegeri şi paşi greşiţi vor fi în stare să m ă bucure prin calitatea lor. C um să nu adori popoarele, continentele care răsunau în ea şi până şi pe am anţii care păstraseră ceva din lumina sa? Iubind-o pe R ebecca m ă converteam la o religie nouă. E ra , cum ţi-am spus, evreică arabă de origine tunisia nă. M ă făleam cu alianţa strălucită dintre frum useţea şi co m unitatea sa, şi nu m ai puteam să o înconjur decât am estecându-m ă în tot ceea ce o preocupa, printr-o devoţiune arză toare faţă de inteligenţa p oporului său. O iubisem mai întâi pe R ebecca pentru că nu era nici franţuzoaică, nici blondă, nici catolică, nici protestantă, nu puţea a apă sfinţită cu care fusesem stropit de la naştere până la şaisprezece ani, şi m ai ales nu era una din acele prăjini b londe şi fade, din acele G retchen, din acele W alkirii diafane, acele fetişcane din paie uscate care, copil, m ă orbeau cu paloarea lor de grâu spălă. cit. M ă sufocam sub blondul nordic, albastrul arian, pieile gălbejite pe care le asim ilam naiv cu lipsa de temperament, voiam tonalităţi calde şi închise la culoare, tonuri m ate, aspiram la m etisaj după infam a puritate germ anică a fam iliei m ele. Şi avui im ediat faţă de prietena m ea atracţia unui om din nord pentru m irajele sudului. L ângă ea, cel puţin, nu sim ţeam dând târcoale hoitul cristic tolănit pe spânzurătoarea lui, infanteria în sutană, canaliile iezuitice şi rom ane care m ă educaseră. Şi pe urm ă m ă sim ţeam prea strâm torat în F ranţa, înţepenit între o absenţă de istorie şi lipsa unui proiect, penalizat de apatia unui popor prea bătrân şi m ediocritatea unei politici lipsită de grandoare. C a acele peisaje din R enaştere care, privite sub un anum it unghi, revelă un cap de om , contem plând chipul R ebeccăi, vedem de-a-ndoaselea apărând o întreagă societate, o succesiune de tablouri m editeraneene, un întreg m iraj de nisip şi de soare. Iudaism ul ei m ă fascina:

n-avea decât optsprezece ani dar cinci mii de ani de istorie în spatele ei: sub speţele finite ale unei fiinţe şi ale unui corp, eram solicitat să integrez o m em orie infinită. Iar dacă avusesem m ai m ulte fem ei unice înaintea ei, această fem eie unică va fi ultim a căci era m ai m ulte. L asă -m ă să frunzăresc o clipă insipidul album de fam ilie: la originea filosemitismului meu, nu trebuie să subestim ez plăcerea de a o rupe cu tradiţia: acasă la noi, evreul era ţapul ispăşitor, ţinta constantă a resentim entului parental; nici o m asă, nici o reuniune de familie la care să nu aud din gura paternă sau m aternă im precaţii vărsate îm potriva "jidanilor, asasinilor lui Hristos, apatrizilor din Sion, plutocraţilor, iudeobolşevicilor, internaţionalei sioniste, lobbyului american ", aşa încât din contradicţie m ă pasionam pentru poporul căruia îi atribuiam extraordinare calităţi judecând după m âniile pe care le provoca la noi în casă. ludeofobia noastră, înţelesei repede, se întem eia pe ado rarea secretă a evreilor care reprezentau ansam blul a tot ceea ce noi, bieţi papişti m ărginiţi la evangheliile noastre, nu eram în stare să înfăptuim . A tunci m ă cuprindea adm iraţia şi ajungeam să m ă identific cu cei care erau îm proşcaţi în fiecare zi cu torente de duşm ănie. H azardul îm i ajută curiozitatea: sosind din provincie la Paris, nu-ntâlnii decât ashkenazi şi sefarzi, iar curând cei m ai m ulţi dintre prietenii m ei, cu câteva excepţii, se întâm plară să fie de religie israelită. T ot ce-m i plăcea de aproape sau de departe, tot ce m ă intriga, m ă atrăgea, m ă uim ea era legat de poporul ales. V iaţa, coincidenţele m ă evreizaseră din cap până -n picioare. Devenind nebun după R ebecca, desăvârşeam transform area, deturnam generaţii întregi de antisem iţi. E a -m i sfărâm a copilăria, frângea direcţia unei existenţe predestinate, apropia lumi disperat de îndepărtate de spaţiu şi de ură. F iică a trei m am e - vorbea curent araba, ebraica şi fran ceza -, sim boliza o diaspora radiantă deschisă pe viu între A sia şi O ccident. N u -i puţin lucru, crede-m ă, să te căsătoreşti cu A frica de nord şi cu O rientul M ijlociu reunite într-o singură persoană când tu însuţi te tragi dintr-o spiţă restrânsă. A shkenază, R ebecca m -ar fi fascinat m ai puţin fără îndoială ca fiind încă prea nordică; şi întotdeauna accentuam natura

sa arabă de care eram copilăreşte de m ândru. C eea ce-mi aducea această m editeraneană 'in coşul să u de nuntă era m ai m ult decât un oarecare patrim oniu sau o sim plă frum useţe: ea întrupa o em oţie istorică, 'ii reconcilia 'intr-o singură persoană pe Israel, pe Ism ael şi E uropa. D otată, după m ine, cu o constelaţie psihică preem inentă, com bina atracţia nom azi/or şi uşurinţa cosm opoliţilor. Intre ea şi m ine, nu se aflau num ai două clase, ci trei culturi, trei continente care dialogau şi-şi luau unul altuia locul. În m od paradoxal, eram 'in căutarea acestui exotism atât din gustul depeizării cât şi din nevoia de a fi înrădăcinat. C ăutam o fiinţă care să aibă 'in sfârşit justeţea obiceiurilor, eternitatea gesturilor şi a cuvintelor. Şi pentru că m inorităţile au o m em orie pe care m ajorităţile au pierdut-o, vene ram în această fem eie o identitate puternică, călită de secole de suferinţă. O interogam fără 'incetare despre ritualurile cele m ai m inuţioase ale Sabatului şi ale K ippurului, despre interdictele m âncărurilor cuşer, o întrebam m ereu sensul cutărui sau cutărui cuvânt din arabă, sim ţind o adevărată jubilaţie la auzul acestei lim bi vorbite de gura ei ca şi cum , prin vraja unui sunet, se ridica deodată 'in faţa m ea o străină absolută. A stfel legat printr-o legătură de iubire de o naţiune - fie ea una de apatrizi - puteam să m ă închipui, m ăcar o clipă, m em brul ei onorific, gata să înţeleg rădăcinile acestui popor fără rădăcini căruia rătăcitul prin lum e sfârşeşte prin a -i conferi însuşi chipul stabilităţii. Im i înhăm am carcasa goală la coada acestui convoi m aiestuos, luam şi eu parte la tunica pestriţă pe care o ţese em igraţia evreiască îm prăştiată 'in cele patru colţuri ale lum ii. F ranţa era patria m ea, dar iubind -o pe R ebec. ca, făceam legăm ânt de supunere poporului C ărţii. P entru că era leagănul am antei m ele, iudaism ul deveni patria m ea spi. rituală, creanga m istică a inim ii m ele. U neori îm i închipuiam că m -am născut cu un suflet de evreu şi că eram adus înapoi la origini de metresa mea; Moise fericit, strângeam prin ea în braţe păm ântul făgăduit şi regăsit. Îm i am intesc de o seară de arm onie excepţională: se dă. dea la televizor serialul Holocaustul; după film ul la care ne uitaserăm îm preună cu fiul m eu acasă la m ine 'in seara aceea,

cel m ic cu lacrim i În ochi o luă pe R ebecca de gât şi îi spuse; "D in fericire nem ţii nu ţi-au omorât şi ţie fam ilia, altfel nu te-am fi cunoscut niciodată. D acă se Întorc, o să te ascun dem. H R âzi, dacă vrei, dar m ă sim ţeam em oţionat până la lacrim i, m i se părea că atunci legaserăm o alianţă veşnică Împotriva răului şi a dem onilor. D acă avem un copil, o Întrebam eu pe R ebecca, o să fie evreu? B ineînţeles că o să -I circumcidem dar o să -I şi botezăm după ritul catolic şi poate de asem enea o să -I Învăţăm C oranul. In felul ăsta vom fi pus tot norocul de partea lui. Un incident survenit Într-o cafenea de pe strada Saint-Andre-des-A rts o să -ţi dea m ăsura stării m ele de spirit de atunci. Sprijiniţi cu coatele pe bar, R ebecca şi cu m ine ne sărutam când un tânăr vagabond care se uita la noi ne trată cu voce tare de "jidani Îm puţiţi H. În mod curios, insulta Îmi făcu o bucurie perversă: prin m iracolul unui cuvânt, m ă Întrona În rândurile fiilor lui A braham , m ă spăla de păcatul de a m ă fi născut creştin! M ă Îndreptai spre insultător, acesta Îşi Închipui că aveam să -I pălm uiesc dar îl sărutai. C rezuse că m -a scuipat în faţă: Îm i redăduse inocenţa. U neori, noaptea, presăram străzile din jurul locuinţei m ele cu inscripţii: "T răiască evreii", sau m ergeam să depunem buchete de flori la uşile sinagogilor, la picioarele Memorialului Martiriului evreiesc. Pentru mine stranietatea iubitei se confunda cu stranietatea iudaism ului: apartenenţa sa la fam ilia ebraică o transform a pe această fem eie deja depărtată Într-o fiinţă ilim itată; m ă sim ţeam exilat lângă această exilată. C hiar părând că m i se supune, păstra o poziţie de em inenţă din care nu puteam s-o dau la o parte. Iar eu Îm i sim ţeam neputinţa la sim pla evoca re a lumii fastuoase pe care o târa după ea; cu o singură privire avea acces la imensitate pe când eu Încercam să o reduc la dim ensiunile dorinţei mele. M ă sufocam sub bogăţia ei şi turbam că m ă aflu În faţa ei atât de lipsit de toate. A ceastă rană care supura m ereu şi pe care o deschidea În mine, o concretizam amândoi Într-un com un ataşam ent pentru m uzica arabă. O m K alsoum . F airuz, A bdel H alim Afez, Fa rid el-A trache deveniră im nul naţional al duoului nostru.

Ascultam cele mai frumoase pasaje pe care Rebecca mi le traducea ca şi cum exprim au stări sufleteşti fidele poveştii noastre, iar ritmul lor convulsiv fixa momente privilegiate pe care alte armonii n-ar fi ştiut să le redea. A doram m onotonia pasionată a acestor m elopei care prin contrast puneau în valoare claritatea cântului. A ceste cadenţe pasionate ne aruncau în transe apropiate de hipnoză, punând în dragostea noastră născândă o tuşă nostalgică, aproape funebră. E ste paradoxal, ştiu, că o m uzică de tristeţe şi suferinţă ne-a sudat unul de celălalt într-atât încât să o alegem drept em blem ă: oam enii se m ângâie cu nefericirea exprim ată, lucru ce îi scuteşte de suferinţă şi îi fereşte de nefericirea trăită. P referinţa noastră pentru tot ce atesta fragilitatea era încântată îndeosebi de frisonul flautului derviş: ştii că, în tradiţia islam ică, păm ătuful de stuf a fost prim ul lucru creat de Dumnezeu. Nu cunosc instrum ent m ai răscolitor prin m elancolie. C ântul său, de o extrem ă puritate, ne cufunda într-un extaz de dincolo de orice bucurie sau nenorocire. Se sufla atunci în propriile noastre oase, trupul nostru evada în lungi trem urături, în înfiorări delicioase din cauza cărora ni se făcea pielea de găină şi-m i dădeau lacrimile. Vocile stranii, dureroase ale vedetelor arabe, sfâşiate între disperarea infinită şi pasiunea de a trăi, atingeau registre pe care vocile occidentale nu le acoperă. Sorbeam până ne am eţea m din acest doliu im aginar pentru a ne consolida prim ăvara, vrăjiţi cu totul de incantaţiile răscolitoare. M uzică a despărţirii, a iubirii im posibile, sonorităţile orientale ne curăţau de suferinţă cântând -o. E le o invocau pe fiinţa iubită şi străpungeau această prezenţă cu posibila ei pierdere; nu auzeam decât invocarea şj uitam pierderea. Să nu te înşele tabloul: în această idilă cloceau furtuni care nu aveau să întârzie să izbucnească. V irtuţile pe care i le atribuiam R ebeccăi datorită dublei sale origini erau prea exterioare ca să o definească pe ea însăşi. O rice evreică din Africa de N ord ar fi beneficiat în m intea m ea de aceleaşi calităţi. Şi apoi, ea n -avea decât o apartenenţă pasională, negândită, la com unitatea sa, ignorând cvasitotalitatea istoriei şi textelor acesteia. Exact în clipa în care eu îi exaltam exotismul, cerându-i aproape să i se conform eze, ea n -avea altă intenţie

......

decât să -i trădeze statutul, să se asim ileze. N u -şi renega iu daismul cât originile nord-africane, temându-se mai presus de orice, într-o F ranţă intolerantă, să nu fie confundată cu o arabă. Îi lăudam o distincţie pe care ea voia s-o ascundă, o felicitam că se deosebeşte când ea nu aspira decât să sem ene. Pe scurt, exista în ea o nevoie de respectabilitate legată de statutul său de em igrantă care uneori o făcea m ai conform istă decât te-ai fi aşteptat din partea unei tinere de vârsta ei. R ebecca era de asem enea posedată de un ideal de iubire rom antică pe care eram departe de a-l îm părtăşi. Iubind pentru prim a oară, tot ce nu era pasiune i se părea a fi dantelărie, absurdităţi, palavre, preziceri de oam eni slabi. A dera fără rezerve la sentim entele ei fără ca vreo um bră de perplexitate să -i frâneze elanurile. V eselă, dinam ică, suferind uneori că nu este decât o fem eie frum oasă curtată pentru farm ecul său, se lansă în aventura noastră cu o aprindere care repudia orice calcule, orice placiditate: pretindea să trăiască intens în ca drul menajului, utopie absurdă după m ine. D ar voinţa de a îm bina intensitatea cu cuplul m ă em oţiona atât de m ult încât sfârşii prin a iubi, m ai m ult decât R ebecca însăşi, pasiunea pe care m i-o purta. D eja deci încolţeau boabele discordiilor noastre. U n diferend, care atunci m ă im presionă foarte m ult, aruncă o prim ă um bră asupra înţelegerii dintre noi. T recutul m eu zgom otos şi cu care m ă lăudasem , o speriase pe Rebecca care îmi atribuia un tem peram ent uşuratic. E ram într-o seară la nişte prieteni; închipuindu -şi greşit - dar asta n-am ştiut-o decât mai târziu - că vreau s-o seduc pe stăpâna casei nu găsi altceva m ai bun de făcut decât să aibă un flirt foarte stăruitor, sub ochii m ei, cu unul din invitaţi; băuse, era beată, spunea vrute şi nevrute şi pentru prim a dată îm i lansă răutăţi În public, iar auditoriul, cu urechile ciulite, se desfăta. D evenea o altă fiinţă pe care n -o văzusem niciodată, deschidea uşa unor obişnuinţe pe care nu i le cunoşteam . Îl săruta pe filfizon pe gură, chicotea la tot ce spunea el, vărsa un torent de expresii deocheate, bea din toate paharele, se lăsa m ângâiată de nem ernicul am eţit care o zorea să ducă lucrurile la ultim a lor lim ită. Să o văd cum m im ează uitarea

-=

--- .

de sine cu un altul - scenă care întotdeauna m -a fascinat din nu ştiu ce cauză obscură, poate fiindcă în dragoste pun trăda rea mai presus de orice - să o văd astfel deci îm i înfierbântă nervii şi raţiunea; fantasm a m ea aplauda, gustul m eu de scan dal exulta, am orul m eu propriu se burzuluia. E vident, nu lăsai să se vadă nim ic din toate astea, afişând cea m ai totală indiferenţă. C ând se sfârşi petrecerea, către ora 5 dim ineaţa şi o văzui pe R ebecca, în faţa taxi ului, sărutându -şi cucerirea şi com parând vigoarea reacţiilor lui virile cu a m ea, nu m ă l1U li gândii decât la răzbunare. A bia sosit acasă, făcurăm dragoste ultim a oară şi o părăsii a doua zi, rece, foarte decis să n -o l1U li revăd. T recură două zile. M ânia care m ă susţinuse lăsase locul unei anum ite descurajări. P entru nim ic în lum e n-aş fi făcut eu primul pas, socotindu-m ă cel ofensat. R ebecca trim ise pe o prietenă ca am basadoare. M ă arătai intransigent. M ai m ult: m ă afişai cu o fată Întâlnită într-o cafenea din faţa salonului ei de coafură, de care dom iciliul m eu nu era departe, şi m ă străduii să o sărut lung pe gură În plină stradă. A doua zi, R ebecca m ă sună chiar ea. Se scuză pentru scena din seara trecută cu lacrim i în glas. E ram calm , trium fător şi îi confirm ai hotărârea m ea de a nu o m ai revedea. D upă încă o zi, m ii sună iar im plorându -m ă să -i acord o întâlnire. Acceptai din vârful buzelor, preafericit să o văd um ilindu -se în faţa mea: în sfârşit, această fafă trufaşă m uşca ţărâna. V eni îm brăcată mi negru din cap până -n picioare ca pentru un doliu şi-mi explică raţiunile actului său. M ărturisesc că sinceritatea sa, tonul' um il al vocii sale m ă m işcară; eram chiar încântat că ţinea atât . de m ult la m ine. A cel ceva nesigur şi fragil care m -ar fi speriat la oricare alta pe ea o înfrum useţa la culm e. D ar nu voiam să cedez înainte de a o fi făcut să-şi plătească foarte scump afrontul; ce vrei, aşa sunt eu de îndată ce îm brăţişez, prevăd şi clipa în care o să zgârii. li povestii deci cu de-am ănuntul aven turile m ele din vară şi fi detaliai unul câte unul defectele sale atât fizice cât şi m orale; fiecare cuvânt o făcea să tresară şi declanşa un aflux de lacrim i. C u toate astea, nefiind foarte sigur de poziţia m ea, dădui dovadă de o cruzim e tem perată. D upă ore de rugăm inţi şi de im precaţii în care aproape că fi m ări sem greşeala la dim ensiunile unei crime, o strânsei lân-

...

gă m ine şi o asigurai că am uitat totul. Îm i jură că n -o să m ai Înceapă niciodată ceea ce fusese rodul unei neînţelegeri m ai m ult decât al unei voinţe deliberate de a -m i face vreun ră u. F apt e că m ă speriase cu reacţiile ei neaşteptate: cum să te Luni fiere bazezi pe o fiinţă atât de de im previzibilă? Inţelesesem cât51 de m ult ţineam la ea: până într-atât încât să o iert că m ă batjo corise - cel mai grav ultragiu pentru mine care dintre toate sim ţurile nu-l am decât pe cel al ridicolului. Înţelesesem de asem enea cât de m ult ţinea ea la m ine: până -ntr-atât încât să se prosterneze la picioarele mele. Fiecare pusese la încercare rezistenţa celuilalt, fiecare se înclinase nu fără a -l face să cedeze pe cel din faţa sa: bun exem plu de capitulare reciprocă În aşteptarea altor lupte; tocm ai făcusem un galop de încercare şi această prim ă înfruntare prefigura tot ceea ce s-a Întâm plat după aceea. N e speriaserăm , trebuia să punem capăt chinurilor noastre, să ne legăm unul de altul prin plasa unui contract reciproc. D upă această ciocnire, eram gata pentru" te iubesc ". Jurăm ântul fu pronunţat două săptăm âni m ai târziu în tim pul unei plim bări cu bicicleta pe un drum din P rovenţa unde petreceam câteva zile cu ocazia sărbătorii tuturor sfinţilor. L a m ărturisirea m ea, R ebecca fu cât pe-aci să cadă de pe bicicletă. Şi eu eram foarte em oţionat şi accelerai ca şi cum viteza putea lua un pic din seriozitatea revelaţiei; R ebecca m ă puse să repet de m ai m ulte ori de team ă că n -a auzit bine. Astfel ireversibilul se comisese: iar acel ;,te iubesc" odată m ărturisit cu corolarul său im perativ "iubeşte-m ă", nici că m ai poţi să te dezici, trebuie să absorbi datoria până la epuizarea ei. Înlăturasem incertitudinea, acum aveam să-i plătim preţul. Infirm u l se opri brusc. A vea ochii înfu ndaţi în orbite, obrajii palizi de efort. - Îţi fac oroare, nu -i aşa? - Oroare, deloc. - B a da, îţi arunc în faţă m ărturisirile m ele, du m itale onorabilul turist, şi îţi spun: iată, ăsta sunt eu. - V ă asigur că. . . 52 Pascal Bruckner - Iartă-m ă, sunt epuizat: reînsufleţirea acestui trecut m i-a pus nervii la păm ânt. P ot oare spera c-o să te întorci m âine? - Da, poate, de ce nu? Elocventa furie a invalidului se prelungise foarte mult în noapte şi era ora trei dim ineaţa când m ă întorsei buim ac până la cabina m ea, străbătând cu loarele pustii. U şile se succedau la nesfârşit ca în acele im ense clinici în care angoasa capătă o strălucire albă. A ceastă confesiu ne p e cât de m elancolică pe atât de licenţioasă m ă pusese la-ncercare, aproape că m ă şocase: la drept vorbind, prostul gust al acestei istorisiri şi al procedeu lui născocit ca să m ă facă s-o ascult ar fi trebuit să m ă avertizeze încă de la-nceput. Cedasem numai din deferenţă pentru acest handicapat. E ram nerăbdător să-i povestesc totul lui B eatrice şi să-i cer sfatul, dar dormea. L iniştea cabinei înecată în albul lu nii m ă însenină. S ânii tovarăşei m ele erau două m ere coapte în cuptor pe care îm i pusei capul. M ă m ai gândii o u ltim ă dată la prosteasca depreciere a blondelor pe care o încercase Franz în seara aceea şi, cuibărindu -m ă în căldura aşternutului, adorm ii, fericit de sănătatea noastră, de tinereţea noastră atât de departe de u niversu l acrit, nesănătos al acestui om . ..

Ziua a doua: P isica salvată din apă. P erverşi rizibili.

D e cu m m ă trezii, îi îm părtăşii lu i B eatrice evenim entele din cursul nopţii. S urâse de întrevederea m ea cu R eb ecca şi m ă im p loră să nu iau câteva spume verbale drept injurii. Când ajunsei la episodul cu F ranz, păru m ai interesată. - C e ţi-a povestit de fapt? - M ă face să gust din soţia lui prin cu vinte, îm i com u ni că inform aţii intim e despre ea, îm i face ex egeza lirică a înlăn tuirilor lor. - N u eşti jenat că un necu noscut îşi deschide inim a în faţa ta, că nu te scuteşte de nici un am ănu nt din viaţa sa? - A proape că m -a înrolat cu forţa ca să-l ascult; vezi, cam în stilul din E ternul soţ 1 . Ş i apoi n-a încetat să se scuze, să se învinovăţească. - C a să se ponegrească atâta, trebuie să aibă ceva de ascuns.. . - N u cred în viciile lu i; ca să-ţi m ărturisesc totu l, l-am găsit m ai degrabă patetic. N u sunt sigur că o să m ă-ntorc să-l ascult. - D e ce nu? E o distracţie pentru tine, faci un serviciu unui paralitic şi o să poţi oricu m să-m i rep eţi şi m ie ce-ţi va fi spus. A cest târg şi m ai ales indiferenţa cu care B eatrice întâm pină ceea ce pentru m ine era aproape un incident m ă liniştiră. C e naiv eram ca să m ă alarm ez de atâta lucru! I Mic roman de Fiodor Dostoievski, publicat În 1870, pe tema triunghiului erotic. a geloziei. a dragostei şi urii ca veşnice antinom ii ale sufletu lui omenesc (n. t).

E ra încă devrem e. N e îndreptam spre pupă, partea cea m ai fem inină dintr-un vap or pentru că în rotunjim ea ei acreditează aproape ideea unu i fund. N ici o briză nu încreţea apa, ziua i se anunţa la fel de fru m oasă ca cea dinainte. Balansul navei, ţip etele p escăruşilor - navigam de-a lungu l coastelor şi f depăşisem N eapole în zori -, în fine huruitul cvasinarcotic al m aşinilor m ă um p leau de o bucurie irezistib ilă. C e-i mai frum os decât să fugi cu cea pe care o iub eşti, să uneşti fantezia [ nom adulu i cu constanţa afectivă? F iecare m inut ne aprop ia de A sia, iar im aginaţia noastră pe care nim ic n-o refuta încă pu - , tea după voia ei să îm p odob ească acest tărâm îndepărtat cu I cele m ai strălucitoare culori. D eodată, pe solariu, în m ijlocu l şezlongurilor, zărirăm un bărbat făcând yoga. Drept ca o tulpină, Îm brăcat cu un colant şi cu o căm aşă desfăcută, adopta cu o infinită încetineală posturi dificile, asemenea unei flori care ar fi crescut ca prin minune printre interstiţiile pu nţii. D e îndată ce term ină, ne apropiarăm de el. N e întim p ină fără efu zii. Urcase la Neapole în timpul nopţii. D e naţionalitate italiană, se chem a M arcello şi vorbea franceza curent. P retindea că-i place această oră m atinală şi acest loc ca să-şi practice gim nastica: "E ste singurul m om ent în care pot să-mi pun picioarele pe cer." A vurăm o scurtă conversaţie: p etrecuse deja doi ani în India unde se du cea şi de data aceasta, într-un ashram de lângă B om bay. T ot despre India ne spuse că nu este un punct în spaţiu ci un nivel al conştiinţei u m ane, şi ne reco m andă să ne ducem acolo într-un spirit de lipsă şi de u m ilinţă totală. C onsim ţii cu aviditate, sorbindu -i vorbele ca pe un nectar. P rofitai de prilej ca să-i enu m ăr im ediat toate cărţile p e care le citisem despre această ţară. Im i răspunse cu scepticism că nu erau cărţile esenţiale şi că oricum a citi nu slujeşte la nimic. Atunci ce-i de făcut? S e sculă şi ne spuse: - R abindranath T agore îi cerea lu i D u m nezeu să facă din el o trestie p e care să o poată um ple cu m u zica lui. S ă aspirăm la a nu fi decât cel m ai bu n instru m ent cu putinţă în mâinile Lui. C u aceste cu vinte enigm atice şi aproape dep lasate în acest loc profan, ne părăsi. M ă tem eam să nu fi spus vreo prostie. Beatrice izbucni în râs:

- E xistă într-adevăr tot ce vrei p e pacheb ot: un sikh in dian care vrea să treacă drept un lord englez, un guru napolitan care o face pe profetul, un hemiplegic care se crede într-un rom an rusesc şi chiar doi profesori fu gari care se iau drept aventurieri ! L a prânz, un soare adm irabil intra prin peretele de sticlă al sălii de m ese, reflectându-se p e albul im aculat al feţelor de m asă. Încăperea era liniştită, cu excepţia unui grup de studenţi greco-turci care se înfruntau în engleză pe chestiunea cipriotă. T onu l lor ridicat te făcea să te tem i de o ceartă dar veni să-i despartă un m embru al echipajulu1. Ne aflam la mijlocul mesei când F ranz îşi făcu intrarea, îm pins cu căruciorul lui de o R eb eccă deghizată în bonă austeră şi rece. E ra prim a lor apariţie În pub lic: disparitatea halucinantă a acestui cuplu avea în şchiopătarea ei ceva şocant, ceva ce te-ngheţa şi care im pu nea tăcere tuturor. P araliticu l îşi plecă privirile într-o atitudine plină de u m ilinţă, jenat parcă să-şi dezvăluie m izeria condiţiei. P răbuşit în scaunu l său, cu gulerul prea larg al căm ăşii absorbindu-i gâtui, părea atât de fragil, de m icşorat încât m ă sim ţii pătruns de o m ilă instinctivă şi-m i păru rău de condescendenta m ea cu o seară înainte. R eb ecca ne salu tă cu un ton zeflem itor. Infirm ul îşi întinse m âna spre B eatrice: - A greabila ruină care vă vorbeşte poartă num ele de Franz. - O ruină nu e niciodată agreabilă, i-o tăie R eb ecca. A poi întorcându-se spre mine: - S e pare, "dom nu le O fuscat", că v-a prins cu harponul ieri seară. V ă plâng căci asta nu e un plocon. L a această reflecţie, invalidu l tresări ca un copil chemat la un ordin a cărui severitate o ştie dar pe care nu -l condam nă. Era Într-adevăr o biată m izerie de om , şi totuşi chiar în sânul nenorocirii, păstra în ochi o lucire de răutate. M i-era ruşin e că particip ca m artor la înjosirea lui dar nu găseam nici un cu vânt ca să abat discuţia. - L-aţi luat pe D idier drept confident, e oficială treaba? întrebă B eatrice. - D idier a făcut un pact cu m ine. - Ş i ce-i daţi în schim b ?

- Îi insuflu stări sufleteşti, nu e oare de-ajuns? Rebecca nu a stat cu noi, reţinută la o altă m asă unde-l re cunoscu i pe com andantul de bord precu m şi pe R aj T iw ari. A b ia i se îndepărtase soţia că F ranz îşi şi veni în fire şi manifestă o bu nă dispoziţie aproape jovială. A tu nci începu un straniu dialog la jum ătate de dru m între glu m ă şi agresiune, exemplu prem onitoriu a ceea ce aveau să devină raporturile noastre în tim pul urm ătoarelor patru zile. Infirm ul ne explică m otivele călătoriei lor la Istanbul: un congres mondial de acupunctură la care veneau cei m ai m ari specialişti din C hina populară, şi de la care spera o am eliorare a stării lui. C u B eatrice se arăta de o am abilitate excesivă, lăudându -i farm ecu l şi frum useţea lucru ciudat din m om ent ce-m i m ărturisise cu o seară înainte aversiunea lui pentru blonde. D ar între două com p lim ente nu scăpă nici o ocazie d e a-şi scoate ghearele ca şi cu m ar fi vrut să ne p edepsească că a fost u m ilit în public de soţia sa. Însoţea fiecare du lcegărie cu lucruri pline de fiere care îi stricau imediat efectul, jucându-se cu starea sa ca să-şi inocenteze vorb ele. Vorbea atât de rep ede, am estecând drăgălăşenii şi răutăţi, în cât n-aveam tim p să facem o triere, să dăm o replică la cutare sau cutare punct precis. A stfel, ne întreba de pildă: - Cum v-aţi cu noscut? B eatrice îi răspundea cu toată candoarea fără să se fereas că. - L a biblioteca S orbonei, D idier îşi pregătea capesul, iar eu licenţa. - D estul de convenţional ca întâlnire, dar, bineînţeles, pen tru nişte cadre didactice nu poţi cere ceva mai original. D acă era să-l credem , eram am eninţaţi de cele m ai m ari nenorociri şi m ergeam p e m arginea prăpastiei. A stfel afirm a că: - C eva în cuplu l vostru, poate o anu m ită jubilare, proclam ă că n-aveţi nevoie de nim eni şi de nim ic. A fabilă constatare pe care o corectă îndată: - O rice form ă de iub ire, oricât de arm onioasă ar fi ea, adă posteşte o dram ă sau o farsă latentă. Iar în om ul cel m ai cin 1 C .A .P .E .S ., certificat de aptitudine p edagogică pentru învăţăm ântul secundar (n.t.).

stit oricând răm âne destulă stofă ca să devină un ticălos. D ar nu vă nelinişţiti: aveţi aerul unui cup lu foarte cu m inte, un pic desu et chiar. Îm preu nă vă stă la fel de bine ca unei cravate negre cu un costu m gri. O spun fără răutate, a fi retro e la m odă azi. S au ne bom barda cu subînţelesuri despre o pretinsă infidelitate din partea mea: - C u o prietenă ca du m neata, acest lib ertin afurisit (şi m ă arăta cu capul) n-ar trebui niciodată să se uite la o altă femeie. - Nu se uită la nici una şi nu se arată lib ertin decât în braţele m ele, replica B eatrice. Îi aplaudam dezinvoltura, dar F ranz nu se dădea niciodată bătut: continua prin m ici tuşe sau întrebări abil orientate să lanseze săgeţi privind viaţa noastră m ărginită, naivitatea proiectelor noastre. N e spuse apoi că soţia lui nu lua m asa cu noi pentru că avea un cavaler servant printre ofiţerii de la bord. - A re u n succes nebu n, se înghesu ie bărbaţii în jurul ei ca m uştele. D ar dum neata, B eatrice, cum se face că m ascu lii de pe această navă nu sunt la picioarele du m itale? C rezui că avea să se scoale atât de palidă se făcuse. - N u ştiu, răspunse ea până la urm ă, fără îndoială că nu -i m agnetizez atât de m u lt ca soţia dum neavoastră. P ână la urm ă, această avalanşă de înţepături m ă irita. P ot fi socotite m inore; la urm a urm ei, în fiecare zi, necu noscuţi te provoacă fără nici o noim ă vădită. T otuşi, eram inexp licabil de vexat de absenţa R eb eccăi de la m asa noastră. M ă întrebam de ce ea, şi nu B eatrice, devenise răsfăţata echipaju lu i. Ş i de ce T iw ari, atât de atent cu o seară înainte cu prietena mea, o neglija acum pentru soţia lui F ranz? A veam oare drept m etresă o fem eie la care nu se uita nim eni? N im ic nu afla îngădu inţă În ochii infirm ulu i care distribuia blam uri şi satisfecit-uri precum un preot împarte ostia credincioşilor săi. C ând term ină cu disecatul cup lulu i nostru se puse să ne atace călătoria: - C e idee să pleci în India, la m ai m u lt de zece ani de la m area vogă. Ş tiţi că sunteţi com p let în afara evenim entelor? C ălătoria în Orient e un gen condamnat. - M oda, replicai eu sec, a trecut poate. D ar India persistă şi pentru m ine nu şi-a pierdut nim ic din fascinaţie.

- Iartă-m i brutalitatea, dragul m eu, dar încetează de a m ai lua aerul ăsta serafic când evoci A sia; nu eşti decât un ageam iu în ale călătoriei, o să te întorci ca toţi ceilalţi. N -aş vrea să-i fac un duş rece entuziasm u lu i du m itale dar Iasă-m ă să-ţi povestesc câteva întâm plări. A cu m trei ani m ă aflam cu R eb ecca la B om bay. Ieşisem din T aj M ahal, unul din cele m ai m ari palate ale Indiei, şi ne îndreptam spre un muzeu de miniaturi moghole nu departe de el. La o intersecţie, zărim o m ulţim e de gură cască. S ă fie vorba oare de un accident, de un fachir, de-un îmblânzitor de şerpi? N e oprim şi n oi. In centrul cerculu i, o fem eie p oartă în braţe un cop il m ic care scoate nişte ţip ete stridente. C erşeşte. P e ochii copilu lui e pusă o fâşie de pânză strâns legată. C opilaşul m eu bolnav, spune fem eia într-o engleză aproximativă şi întinde m âna spre noi. M ă prezint drept doctor şi întreb de ce boală suferă copilu l. F em eia nu răspunde nim ic. Insist: sunt m edic, lăsaţi-m ă să văd despre ce este vorba, sunt aici ca să vă ajut. F em eia refuză cu îndârjire să-mi încredinţeze p e cel m ic care urlă şi m ai tare pradă clară a unor dureri insup ortabile. M ulţim ea încep e s-o insu lte pe m am ă şi atunci îi sm u lg copilu l din braţe şi-i scot legătura: pe orbitele lui sunt lip ite două libarci m ari care cu foarfecele şi ghearele lor rod fără încetare m icile pleoape însângerate. F urioasă, fem eia o ia la fugă şi-l abandonează pe bietu l co pil în braţele m ele. I Îm i pusei furculiţa în farfurie. F ranz ne observa, savurând im pactul infam ei sale istorisiri, m orm ăind uneori fără a putea şti daca era un sughiţ sau icnete de râs. C ea dintâi îşi reveni I Beatrice: - Cred c-am m ai auzit întâm p lare a asta. A veţi aerul că adoraţi clevetirile. - D a' de unde, protestă F ranz, vreau doar să vă deschid ochii. A cest faim os p op or hindus de care se spune că e pătruns de spiritualitate, este corupt de sus şi până jos pe scară socială: de la brahm an la paria, de la m inistru la cerşetor, toţi se întrec în cupiditate; m uzica, obsedanta m uzică indiană care te însoţeşte p este tot, ştiţi car.e e: bacşiş. Sir, give me bakchich.

:

N e făcu după aceea hatârul altor câtorva istorisiri la fel de ignob ile ca prim a: această acum ulare de sordid ne tăiase pofta de mâncare. - V ă luaţi inform aţiile din lăzile de gu noi, îi spusei eu cu stomacul întors pe dos. -Ah! ce naivi delicioşi sunteţi! T rebuie într-adevăr să vii pe o rablă de vapor ca să dai de nişte nătăfleţi ca voi. N u -nţeleg, vă aruncaţi pe O rient ca pe un trup de fem eie. D ar ca să căutaţi ce anu m e, D u m nezeu le m are? C e-o să faceţi în această m aree u m ană de zdrenţăroşi? Îm i înghiţii saliva şi pronu nţai cât m ai solem n cu pu tinţă: - O să caut în India ceea ce am pierdut noi în E uropa: patria F iinţei. P lec acolo aşa cum te duci spre esenţial: din ob oseala unei vieţi zadanice şi profane... - D e fapt, India ar fi pentru voi spaţiul sacrului... C rezând că l-am im presionat, îi dădu i dru m u l cu pom p ă: - D acă vreţi. Ş i bănuiesc că nu -i e dat oricui să se m enţină la nivelu l exaltant al m arilor m om ente p e care le oferă o asem enea ţară. - M enţine-te m ăcar la nivelul m ării, ironiză infirm ul, te-ar îm p iedica să delirezi. P e m ine o singură raţiune m -ar împinge să căIătoresc: şi anu m e că după treizeci de ani de viaţă în F ranţa, nu ştiu nici m ăcar num ele celor m ai elem entari copaci şi flori. D ar nu vreau să vă influ enţez. G lum eam bine-nţeles: toată lu m ea ştie prea bine că O rientu l este sum a neînţelegerilor care încolţesc în m intea occidentalilor. D e altfel, nu văd ce li se reproşează turiştilor; ei însufleţesc ţări m uri bun de, ei sunt viaţa unor ţări sinistre care nu se trezesc decât în lunile în care trec aceştia şi se întorc după aceea la torop eala lor. D acă turiştii m asacrează culturile, e pentru că aceste culturi erau gata să m oară. E i hai, m ă sim t atras spre du m neata precu m şi spre în soţitoarea du mitale de o simpatie, obscură desigur, dar ale cărei raţiuni nu vom putea să nu le descoperim mai devreme sau mai târziu. C um puteam , după asem enea declaraţii de prietenie, să m ă supăr sau m ăcar să m ă duelez cu o fiinţă în care aveam , totuşi, toate m otivele să nu m ă încred. M ă duceam în India cu certi

tudinea de a im presiona şi team a de a nu fi înţeles. Îm i pro m iteam să alcătuiesc fraze frum oase, treceam în revistă diverse citate, fenom ene b izare a căror ciudăţenie scontam că-m i va face onoare. Iar acest invalid îm i răpea efectele! N u m ăsu ram răsunetul clevetirilor lui în m ine. M irajul oriental nu se fisurase încă dar aveam deja sentim entul că-m i schim basem dru m u l fără a putea să de sem nez clipa exactă în care avusese loc escrocheria şi nici să localizez punctul în care se situa devierea. G reşisem că-m i arătasem susceptibilitatea iar el nu scăpase ocazia să m uşte din ea. C um de descop erise toţ ce m ă agasa? E ram supărat că fusesem atât de uşor accesib il. In acest tim p, R eb ecca se întoarse ca să-l condu că înapoi p e F ranz. Îl strigă cu o voce tăioasă şi fără replică ca şi cu m ar fi strigat un servitor. - S per că nu v-a deranjat prea tare cu veşnicile lu i poveşti. N eputând să m eargă are picioare în gură. S oţul îşi reluase aerul de şcolar care-a greşit, de djinn ascultător, dar continua să sporovăiască, însoţindu -şi pălăvrăgeala cu o gesticu laţie vehem entă. Ş i deşi nu -i ascultam vorbele decât cu o ureche neatentă, persista în paradoxurile lui, mare pelican hidos şi sinistru care se am eţea cu vorb e aşa cum alţii o fac cu băuturi. V ăzându -l cu soţia lui aveai o ciu dată bănuială privind bizareria traiului lor îm preu nă iar cu cât voi intra m ai m u lt în intim itatea lor, cu atât acest sentim ent avea să m i se im pună. În tim p ce el perora, R eb ecca ne m ăsura cu un surâs pe care nu -l puteam califica decât zeflem itor. O observam pe furiş, neîndrăznind să o privesc în faţă. E xista în ea o latură de fem eie de pradă care nu -m i apăruse încă. Ieri fusesem prost şi neîndem ânatic faţă de ea. E ra deci m ai bine să n-o m ai văd, să riu m ai vină să-m i am intească prin prezenţa sa cât de lipsit de apropo fusesem . D e altfel, în acea clipă m i se păru foarte obişnu ită, foarte diferită de portretul som ptu os pe care i-l făcuse F ranz în ajun, şi m ă sim ţii uşurat. - N oroc că suntem patru şi nu trei, exclam ă infirm ul, treim e ridicolă care n-ar trebui să se arate decât cu o bonetă de m ăgar şi cu coarne p e cap. Spuse asta fixându-m ă, şi m ă sim ţii tulburat ca şi cum ar fi încercat să creeze între noi vreo oarecare solidaritate.

În clipa aceea, R eb ecca se aplecă pentru a ridica şervetul soţulu i ei şi îm i apăsă m âna sub m asă. R ăm ăsei înlem nit, fără să 'm işc, fără să-i răspund la apăsare. N u ştiu cât a durat atingerea căci, în timpul celor câteva secunde ale acestei strângeri de m ână, tim pul m i se păru suspendat, la fel d e nem işcat ca aerul din salon. C ând se ridică, spuse doar: - H ai, palavragiu bătrân, încetează de a m ai im p ortuna acest ferm ecător m ic cuplu, au altceva m ai b un de făcut decât să te asculte pe tine. E nu nţarea acestei fraze făcu să se nască pe chipu l ei o bruscă explozie de veselie. S e desfăta că ne-a fixat ca pe cele două braţe ale u nui cu ier. C el puţin asta îm i dicta m elancolia mea. - "F erm ecătorul cuplu " nu se simte deloc importunat, replică B eatrice, iar stângăcia răspunsului îm i dovedi că era, ca şi m ine, rănită. D e îndată ce handicapatul şi soţia sa plecară, făcui exp lozie: eram sătul de acei oam eni care au la activu l lor două sau trei ţări m ai m u lt decât noi şi nu scapă ocazia de-a face din asta un m otiv de superioritate. B eatrice m ă calm ă; după ea fiecare îşi avea raţiunile lui; îl găsea pe F ranz iritant dar trebuia ţinut seam a de infirm itatea lui; cât despre soţia sa, probabil că suferea din cauza calvarului soţulu i ei. C eea ce m ă m âhnea în realitate, era că ne duceam într-o ţară pe care toată lum ea o cu noştea înaintea noastră şi că pierdeam privilegiu l originalităţii. - Nu, Beatrice, nu e o chestiune de amor-propriu. Pentru m ine, există un alt O rient, vorbă goală poate, dar a cărui sim plă evocare posedă deja graţia unei incintări, frum useţea unui m iracol. A cest O rient al inim ii, această cealaltă latură a lu m ii noastre nu se va stinge niciodată, chiar dacă fiecare stat din A sia se m odernizează, se alin iază după E uropa. O rient nemuritor, care nu este localizat aici sau dincolo, scapă capriciilor Istoriei şi e singurul care favorizează acele consp iraţii ale en tuziasmului propriu sufletelor noastre. .. - De ce nu i-ai spus-o lui Franz? - P entru că nu discut cu un im b ecil şi pentru că-i las sărmana fericire de a avea dreptate! În înciudarea mea se amestec au mânia de a-mi vedea bat jocorit visul asiatic şi exasperarea pe care m i-o cauza Rebec

ca. A ceastă fată rece şi provocatoare m ă chinu ia aşa cum poate chinu i im aginea unei fem ei a cărei legendă e ţesută de o terţă persoană. Iar acest m ijlocitor, departe de a constitui un obstacol Între ea şi m ine, Îi dub la valoarea În ochii m ei. C ă ea exista În carne şi oase, iată ce m ă agasa: personajul imaginar mi-ar fi fost de-aju ns. D ar de ce această strângere de m ână sub m asă? O oră m ai târziu, de la M estre, portul de ancorare al navei noastre, soseam la V eneţia cu taxiul În tovărăşia lui Raj Tiwari. A veam În faţa noastră o lungă după-am iază, Truva neplecând decât seara către ora 23. E ra o vrem e splendidă pe care abia dacă o strica o briză iodată provenită din larg. T uriştii erau puţin nu m eroşi; la R ialto, T iw ari ne părăsi ca să viziteze sin gur bazilica şi palatul D ogilor, şi convenirăm să ne Întâlnim m ai târziu la cafeneaua Florian. Nu mai fusesem aici de la vârsta de doisprezece ani: m ă aşteptam să văd u n oraş uzat, un oraş m uzeu şi descop eream tinereţea Însăşi, un paradis Între văzut, iar senzaţia de a m ă găsi În prezenţa unei minunate nebunii îm i risip i tristeţea. C ălătoria noastră Încep ea aici; la V eneţia eram deja În A sia, nici m ăcar nu puseserăm piciorul pe păm ânt ci doar schim baserăm am barcaţiunea! : Ţ inându -ne tandru după um eri, B eatrice şi cu m ine evocam acea puerilitate Înfierbântată a celor entuziaşti, secolele trecute În care oraşul era atât de vesel cu carnavalurile şi lungile sale insom nii de plăcere şi, m ai ales, binecuvântam apa omniprezentă, străzile lichide, confu zia savant Întreţinută Între habitatul plutitor, mergând până la a presupune că seara la V eneţia sim ţi u n tangaj În patul tău şi că trebuie să fii legat de el ca să nu cazi. Ş i hoinăream astfel, ferm ecaţi, În m ijlocu l zgo motelor liniştitoare prin Însăşi regu laritatea lor, cele ale păsărilor din nenu m ăratele grădini, ale clop otelor bisericilor răsu nând m ereu. P ătrunsă de atm osfera rom antică a cetăţii amanţilor, B eatrice Îm i ream intea prim ul nostru an de viaţă comună. C um ajunsesem s-o iubesc? Asta n-are nevoie de exp licaţii: era frum oasă, cultivată iar noi Îm părtăşeam aceeaşi atracţie p entru lucrurile scrise. N u aveam cop ii dar plănu iam să facem unu l Ia Întoarcerea din A sia. U niu nea noastră era bazată pe principii sim p le şi solide, aleseserăm fidelitatea din ură pen

tru disp erare, şi abandonaserăm aventurile în voia inesenţialulu i ca tot atâtea ex istenţe p osib ile şi refuzate. N u m ă sim ţeam constrâns: am socotit întotdeau na lib ertinajul drept o dovadă de dezechilibru, şi asta ne scutea de josniciile, compromisurile şi m inciu nile m enaju rilor dezbinate. D eşi stabiliţi în con cubinaj, răm âneam credincioşi u nul altu ia din dispreţ p entru adulterul burghez. R efuzaserăm căsătoria acceptându -i constrângerile. Ş i câtă dreptate ne dădea V eneţia! Pe când soseam într-o piazza pustie, zgom otele încetară brusc. O m elancolie foarte du lce, aproape neliniştitoare răspândea pe toate lucrurile o lu m ină fără viaţă, acea lum ină galbenă şi palidă a soarelu i de iarnă. E ra o asem enea tăcere încât abia îndrăzneam să o tulburăm cu zgom otul paşilor noştri. - A scu ltă acest m utism , e cel al consp iratorilor şi al îndrăgostiţilor, cel care precedă m arile înfiorări. A b ia ce spusesem asta că din im ob ilitatea plină de larm ă a lucrurilor se ridică un ţipăt de durere. C rezui m ai întâi că sunt plânsetele u nu i copil m ic. D ar rep etarea lor insistentă, scurtim ea lor erau fără nici o îndoială de origine anim ală. N e călăuzirăm paşii după gem ete: proveneau de la podu l A cadem iei. U n cârd de ştrengari şi de puşti, înfofoliţi cu fulare multicolore, erau aplecaţi p este parapet şi îşi arătau cu degetu l un pu nct p e m arele canal. In fine, zării ob iectul curiozităţii lor: era un pisoi negru m inuscu l care căzuse în apă şi se zbătea să nu se înece. L a fiecare trecere a unei vedete sau a unui vaporetto, micul anim al înghiţea apă şi scheu natul i se îneca în gură. D e fiecare dată ne aşteptam să se ducă la fu nd dar, tenace, rezista şi îşi relua lam entabil ele orăcăie Ii. E ra în el o în căpăţânare stupefiantă: nu chem a în ajutor, dădea un ordin căruia era greu să i te sustragi. In rom anţa unei Italii nepăsătoare, era vocea unei fiinţe care protesta îm p otriva indiferenţei, groaznica singurătate a unu i animal uitat într-o lu m e în care şi oam enii sunt singuri. C ând încerca să se apropie de m al şi se căţăra printr-un salt, u m iditatea algelor îi dejuca încercările şi iar cădea în apă. Înota în cercuri care nu-l duceau nicăieri, se epuiza repede. C u cât se îndepărta, cu atât urcuşurile lu i aveau aerul unu i m iracol, al unei reuşite a întâm plării im posibil de reînnoit. O m ică m u lţim e de gură-cască se adunase

să privească naufragiul: salvarea pisoiu lu i nu era posibilă de cât pe calea apei, o grădină particulară făcea inabordabil accesu l pe uscat; dar am barcaţiunile, asurzite de zgom otul motoarelor lor, nu-i auzeau urletele. Anxietatea strângea de gât pe toată lum ea p entru că pisoiu l se m icşorase până la o subţirim e care părea să-l condam ne fără recurs. In m o d evident era pierdut: asistam cu toţii la o agonie. A tu nci, în faţa pasivităţii gen erale şi ca să fac să înceteze acel zbieret care m ă exaspera ca o rem uşcare, m ă lansai în ajutorul înecatului. N-am totuşi nim ic dintr-un temerar. Coborâi sub arcurile p odulu i u m p lute cu cioburi de sticlă, m ă căţărai pe parapet şi m ă izb ii de grilaju l grădinii m enţionate. O placă sem nala cancelaria elveţiană închisă de altfel (era într-o sâm bătă). T recu i peste gard, strecurându-m ă printre două ţep e, cu riscul de a răm âne înfipt în ele. A ş fi putut fi arestat, băgat poate în închisoare: pericolul în care se afla pisica m i se părea că prevalează asupra tuturor legilor protectoare ale proprietăţii private, şi în m od naiv îm i spu neam că o ţară neutră ca E lveţia nu putea urm ări pe cineva care venea în ajutorul unu i anim al în pericol. Ş i apoi n -aveam oare dorinţa secretă de a o im presiona p e însoţitoarea m ea? N u era puţină fanfaronadă în hotărârea m ea? C urând ajunsei la pon tonul cancelariei, o m ică punte de lem n sprijinită pe p iloţi în m arele canal; îl strigai p e pisoi, întinsei m âna spre el: am eţit de groază, se ducea în direcţia opusă să-şi înalţe în depărtare lam entaţiile m iorlăitoare cărora alţi pisoi răguşiţi le adăugau plânsetele lor. N u puteam face m ai m u lt şi turbam că eşuez atât de aproape de ţintă. V ăzută de pe uscat, apa leneşă şi pu tridă, care din înaltul m alurilor strălucea de viaţă solară a m arm urelor, căpătase aproape consistenţa unei m elase. M iasm e de descompunere emanau din acest bulevard lichid, ceva suspect, scufundat putrezea aici sub opulenţa palatelor şi a reşedinţelor. D in poziţia în care eram , citii o inscripţie făcu tă în italiană cu o bom bă de vopsea pe un zid: "P rea mult trecut, nu destul prezent, nici un viitor". Curentul gras, încărcat de gu noaie, m ă sfida de a-i putea sm ulge vreodată acel vacarm cu păr şi m ustăţi care se scufu nda inexorabil. D e p e pod, trecătorii m ă încurajau: felina era doar la o distanţă de u n braţ

dar tot nu răspundea la apelurile m ele form u late totuşi p e tonul cel m ai blând. M ă întindeam cât puteam : nişte m u şchi sub talpă m ă făcură să alunec şi în chip stupid căzui la rându l m eu în apă. U n trem urat îngheţat m ă cuprinse prin haine, înghiţii o gură de apă, o scuipai, m ă scuturai. C red că înecul mi s-ar fi părut de preferat atunci acestei bălăciri în dedesubturile mucegăite ale oraşului. C um , nedreptăţi flagrante sfâşiau om enirea, milioane de copii mureau de foam e, douăsprezece secole de istorie m ă precedaseră aici iar eu îm i riscam viaţa pen tru un pisoi! A ceastă form idabilă disproporţie m ă înspăim ân tă si m ă văzui im ediat în ch ip de saint-bemard ridicol, cavaler nenorocos al unei cauze absurde. D oar frica, cred, m ă îm p iedică să m ă duc la fund de ruşine în clipa aceea în canalul de du hori puturoase. In două înotături, îl apucai pe ţânţarul ţipător, îl aruncai pe ponton unde urcai şi eu. O jerbă de aplau ze ţâşni deasupra capului m eu. A ceastă aprobare îm i calm ă am orul-propriu. Eram îngheţat până la oase şi-l răsturnai pe pisoi ca să-l golesc de apa pe care începu să o verse ca un burduf. Nu mai era o pisică ci o pastă, un burete plin care palpita în ritmul unei inim i înnebu nite. C u m uşchii tetanizaţi, cu ghearele şi cu colţii scoşi, vibrând de o nervozitate electrică, continua să m iaune, să se zbată ca şi cum preju diciul suferit depăşea sim plu l p ericol al unui înec, dovedea o du rere imensă, irem ediabilă, pentru care nu ex ista nici o reparaţie. La întoarcerea m ea pe stradă, B eatrice îm i sări de gât, îşi desfăcu fu larul, îl înfăşură în el p e b eb eluşu l vociferant. A ş fi vrut să-l îngrijesc, să-l iau cu noi poate; Beatrice se opunea, nici nu putea fi vorba să-l ţinem , anim alele erau interzise la bordul lui Truva. E a însăşi de altfel era alergică la feline. N u ne răm ânea decât să-l înapoiem coloniei de pisici sălbatice care-ş alesese dom iciliu l sub un arc al podu lu i si care va avea grija de el. S alvatul continua să plângă sfâşietor şi m ultă vreme sirena sa de gem ete ne urm ări pe străzi pe când ne îndreptam spre F lorian unde eram grăbit să beau o cacao fierbinte ca să m ă încălzesc. E ram plin de o sentim entalitate prostească si aproape că-m i părea rău că n-am putut s-o înm oi pe tovarăsa m ea ca să-1 ia pe cel m ic cu noi. L a cafenea îl regăsirăm p e R aj T lw an şI, in ciu da condescendenţei sale am uzante, nu -l

scutii de nici u n am ănunt privind isprava mea. Mai exaltat poate decât s-ar fi cuvenit, peroram: - A m dezm inţit legenda V eneţiei. A colo unde alţii celebrau m oartea, noi am redat viaţa. Ş i acesta va fi oraşul în care, la Întoarcere, m ă voi duce să-mi port amintirile ca pe un tribut adus comorilor sale inepuizabile. S pre sfârşitul după-am iezii, hainele m i se uscaseră, păşeam p e cheiu l degli S chiavoni, pe care ţâşnea lu m ina sidefie a m ă. rii, când soarele deodată fu acop erit de nori care se strângeau deasupra Lidoului. Cupolele, m arm urele, dom urile, aurul se stinseră dintr-o dată în tim p ce apa căpătặ o nuanţă lividă. C erul se întu neca, căzu o noapte prem atură. Încreţituri subite aco pereau blana înm u iată a m arelu i canal care se întindea nervos arcuindu-şi spinarea. U n vânt rece, m uşcător, ne îngheţă sângele în vine. In câteva m inute piaţa S an M arco, golită de ocupanţi, fu acoperită de o reţea de zăpadă care se depunea pe dalele îngheţate; în loc să se scufunde În m are, V eneţia, cea friguroasă, se îneca pe sus, într-un ocean de albeaţă, V eneţia cădea în letargia iernii. C onvenirăm să ne întoarcem la vapor: îm p otriva părerii lui B eatrice, insistai să-I revedem o ultim ă oară pe acel pisulică salvat din apă. M ergeam cu paşi rep ezi, zburătăcind printre fu lgii de zăpadă, aruncându -ne cu bulgări. G ondolele păreau nişte m elci negri ce alunecau pe vată însoţind cortegii funerare. Z ăpada, care pudra acop erişurile cu un uşor covor de argint, întindea p e pieţe şi p e străzi o im ensă cu vertură m oale care îngroşa tăcerea nopţii tulburată nu m ai de fâşâitul fulgilor care se top eau în apă. A rcul podu lui A cademiei dispărea în întuneric; aprinsei o brichetă; un grup de jivine o luă la fugă în faţa flăcării, cu boturile rânjite ca şi cu m le-aş fi alungat de la m asă; în locu l lor, nu văzui m ai în tâi decât un ghem de lână m ototolită, cutele fu larului lu i B eatrice; nu departe zăcea, cu burta în sus, un m ic hoit pe care-l luai mai întâi drept un sac de piele cu partea din spate pe jum ătate devorată, scăldat într-o băltoacă de sânge. S ub degetele mele, cedă cu o elasticitate flască: îl scosei la lu m ină şi recunoscu i pisoiu l cu lim ba roz uşor ieşită dezvelind nişte dinţi asem ănători cu cei ai unui p ieptene. C hipu l îi era tor

turat de o expresie de indicib ilă groază. ÎI Înfăşurai în fular şi-I aruncai În apă. B eatrice căută cuvintele potrivite ca să m ă consoleze dar nu-i fui deloc recu noscător pentru delicateţea sa. O voce pernicioasă îm i şoptea că operaţia eşuase din vina ei. F ără stupida sa fobie de p isici, m otănelu l ar fi Încă în viaţă la ora asta. Degeaba se scuza ea, nu-i găseam nici o circu m stanţă atenuantă. Întorşi la bord, m ă dusei, singur, să sim t, în spatele vaporulu i, m irosul zăpezii cu gust de sare. Îm i impusei, în ciuda frigu lu i, o veghe atentă, m ăsurând cu piciorul pasarele şi scări, blestem ându -le cu aceeaşi tărie p e m etresa m ea şi V eneţia, oraş al viselor frum oase şi al celor m ai rele treziri. S tătui aşa m u ltă vrem e, nem işcat, pradă unor vise reziduale, dom inat de decepţie şi descurajare, privind p ortul presărat cu am barcaţiuni indistincte, cu lu m ini m işcătoare, Înecat sub vraja vineţie a fulgilor ce înăbuşeau zgom otele. C ât de m ult Îm i reproşam de a fi atribuit unui episod mai mult decât banal culorile unui eveniment, ale unei-sfidări aproap e. Eram cufundat în această visare posom orâtă când o m ână m ă bătu sec pe u m ăr: un m arinar. M ă căuta de o ju m ătate de oră să-mi remită un bilet de la F ranz, redactat după cum urm ează: "A m aflat de la B eatrice nefericita du m itale aventură de azi după-am iază. Crede-m ă că te com pătim esc din toată inim a şi te invit să te consolez În cabina m ea ascultând urmarea istorisirii mele." A bătut cum eram , m i-ar fi convenit orice propunere: lipsa m ea de ocupaţie şi de chef de a m ă afla faţă În faţă cu Beatrice m ă Îm p inseră să m erg să ascult balivernele paraliticu lui. P ărea bine dispus, m ă întâm p ină cu un zâm b et larg şi, ca şi cu o zi înainte, îm i oferi un ceai. - Crede-m ă, D idier, Îm i spuse, că nu te chem la m odeştii m ei p enaţi decât ca să-m i deschid În faţa du m itale inima în chipu l cel m ai sim plu cu putinţă. Ş i nu aştept În schim b decât puţină recu noştinţă că te-am distrat şi pus În gardă îm p otriva acestei vrăjitoare de R eb ecca. Z âm b ii de acest avertism ent şi, rezem ându -m ă de p erne le de pe pat, ascultai mai întâi cu o ureche neatentă urm area dragostelor lor.

P erverşi rizibili lartă-i dintru Început unui bătrân nebun, ţintuit pe patul lui de suferinţă, şi sentim entalism ul desuet şi trivialitatea poveştii. T e rog însă să nu judeci dezordinile pe care le aduce cu sine un sentim ent excesiv. A flă, aşadar că după nouă luni de viaţă În com un, R ebecca şi cu m ine ne Întâlnirăm Încă o dată, Într-un brusc acces de tem peratură care ilum ină legă. tura noastră cu o lum ină fără egal. Pe vremea aceea deci m etresa m ea m ă lăsă să Înţeleg că avea Încă din copilărie fantezii care erau legate de apă, de plăcerea de a o vedea ţâşnind, de a stropi cu ea, de a o răspândi şi că aştepta fiinţa destul de disponibilă, afectuoasă care i-ar Îngădui să com ită aceste vise. Îm i spunea că vrea să dea viselor sale conţinuturile cele m ai nebuneşti şi pretindea că sub aparenţa sa paşnică som nola un vulcan. N u prea dădusem atenţie acestor remarce. T rebuie spus că pe atunci eram nebuni unu1 după celălalt şi nu pierdeam nici o ocazie de a ne-o dovedi. Rivalizam am ândoi În Îndrăzneală, fiecare trasând despre sine Im portret form idabil care nu era decât justa Înălţim e la care voiam să ne plasăm sentim entele. L a orice oră din zi, de îndată ce avea cinci m inute, R ebecca se repezea la mine acasă - tocmai deschisesem cu un grup de medici, în imobilul m eu, un cabinet în care asiguram consultaţii de boli tropicale. A vea m işcări de dorinţă în fustele ei albe, ieşea din ea ceva călduţ şi parfum at. P retextam o urgenţă şi ne înlănţuiam acolo pe jos sau pe m asa de consultaţii, caldă încă de am prenta ultim ului pacient, ca doi dem enţi cărora tim pul le este m ăsurat şi nu le este de-ajuns fiecare secundă ca să se sature unul de celălalt. M icul păcat al R ebeccăi era că venea incredibil de încărcată de desuuri, purtând din cochetărie două sau trei jupoane, pe care le num ea m odestul, nebunaticul şi secretul, încadrate de un sistem com plicat de jartiere cu o m ulţim e de obstacole din dantele, uneori doi chiloţi ajuraţi suprapunându -se, prezervând misterul pe care-l voia absolut, apoi deodată, lăsând libere conducte prin lenjeria ei intim ă, dând la o parte porţi şi deschizături, Îm i lăsa cale liberă spre L ocurile Sfinte, răm â nând totuşi Îm brăcată, dem nă şi onorabilă. Să o văd era pen

tru m ine o m inune; în această fem eie se am estecau secolele: curvă, m am ă, sotie, m uză, lolita, copilă, ea jongla cu rolurile fem inităţii şi, în adoraţia m ea, o veneram ca pe un atom radiind de omenie. În sânul acestei plenitudini izbucni acea febră care avea să arunce febra dintâi în lim buri. A baterile noastre începură într-o seară de iarnă într-o cam eră de hotel la Londra unde ne petreceam weekend-ul. Ne uitam la televizor: lartă -mi prozaism ul, aşa sunt vrem urile: se dădea unul din acele programe inodore dar captivante care fac farmecul blestemat al acestei invenţii, fără să bănuim nici o clipă că curând aveam să deturnăm această paşnică contemplare. Cu ochii clipind, îngreunat de o cină consistentă, era m gata să m oţăi stând pe jos în tim p ce R ebecca, aşezată oblic în faţa aparatului,îm bră cată cu un simplu tee-shirt m ov era goală de la buric la vârful picioarelor. D eodată, pe când se tot hâţâia deja de câteva m inute, Îşi desfăcu picioarele şi lansă În ecran un mic jet ca pe/ltru a-i stinge vorbăria însufleţită. A ceastă uitare de sine m ă electriză. F u ca un detonator a cărui zguduire răsună în m ine la nesfârşit. D intr-o dată, fui dezm ortit. M ă apropiai de ea şi fără nici un cuvânt m ă lungii pe jos. N e priveam cu una din acele priviri grele de furtună care determ ină acte esenţiale. E a însăşi, ca şi cum rolul îi era fam iliar din totdeauna, se Iăsă pe vine deasupra toraxului m eu, îşi răsuci tee-shirt-ul până la sâni şi prin scurgeri scurte dar violente îşi ab andonă udul pe trupul m eu. M ă inundă cu totul ţinându -mi capul strâns între genunchii ei, obligându-m ii să beau bunătăţile ei lichide cu lungi sorbituri până la saţietate. M ă tem că nu pot reda em oţia ce m ă cuprinse atunci: fu o com oţie, o cutrem urare a tu turor nervilor m ei, o lovitură în creier. N u cunoscusem până la asta o juisare m ai sublim ă: această cataractă de aur care curgea tare, nem iloasă. îm i biciuia pielea, îm i astupa nările, îm i ardea ochii, m ă înfăşura sub o pânză caldă în care m ă scăldam , m ân jit, zdrobit, plin de acest element care lăsa în gură savoarea acrişoară a m ăcrişului. T oate felurile de ape participă la sfinţirea noastră. odată Dumnnezeu invocat asupra 1or: Dar urina Reheccâi era preţioasă din m ai m ulte m otive: m iere de aur şi azur; luminâ vivace

şi strălucitoare, ea com punea o sabie de foc care m ă sfredelea cu lam a sa fierbinte, un astru fluid şi căzător care m ă ţintuia la capătul com etei sale. E ra un pârâiaş ironic, o cascadă de o veselie zgom otoasă , un ciripit pueril, un gâlgâit de licori nebune care trăiau, cântau, respirau. În această fântână credeam ca aud bâiguind un copil, un ştrengar care m ă invita să facem zarvă îm preună. Scăpându -se pe mine, R ebecca se dota cu un penis efem er şi viguros ca re-şi clam a puterea înainte de a m uri şi de a renaşte. N ăscută din carnea ei, această coardă blondă era sufletul palpabil al acesteia, şi m ă strângea sub ploaia ei ca o cavernă uterină. A ceastă m ană Iăptoasă m ă spăla de greşeli, m ă năştea a doua oară, era G angele m eu,N ilul m eu intim , în care m ă despuiam de atingerile vârstei, sfidam m oartea şi decrepitudinea. Ieşită din adm irabila centură fem inină, aducea din ea um iditatea unei m ări arhaice, preţiosul m ucus, elem entul universal al vieţii. D acă adaug în fine că acest curent o inocenta de orice im puritate, vei înţelege sen tim entele pline de delicii care m ă cuprinseră în timpul acestei aspersiuni magice. D e aceea această prim ă oară inaugură o lungă serie de ţâşniri m iraculoase. C ăpătasem viciile R ebeccăi aşa cum capeţi o boală prin contagiune din dragoste, într-atât celălalt, de îndată ce-l idolatrizezi, îţi inoculează până şi gusturile sale cele m ai intim e. F ăurea din nim ic pe pielea mea aceste înclinaţii despre care nu bănuiam nim ic, elibera în mine pulsiuni necunoscute. N ecrofilă sau fetişistă, R ebecca m -ar fi contam inat în acelaşi fel, prinţesă ispititoare venind să trezească forţe care fără ea ar fi dorm it pentru veşnicie. D eja îm i înflăcăra im aginaţia cu alte nebunii pe care le sugera cu jum ătate de glas şi ale căror aluzii erau de-ajuns ca să m ă scoată din fire. E a însăşi, puternic com oţionată de această experien ţă a cărei densitate îi depăşise fantasm a, ardea de nerăbdare să m eargă dincolo de ea. A ngajaţi în dom nia fanteziei pure, nu puteam ajunge în mod logic decât la extremism. Şi pe bună dreptate: aveam o concepţie prea sfântă despre dragoste ca să ne m ulţum im cu atitudini atât de curente precum coitul, sodomia sau felaţiunea. P erversiunea nu este form a bestială a erotismului ci partea sa civilizată: copulaţia este

dem nă de anim al, num ai devianţa este um ană, im punând o m ăsură barbariei organelor, şi construieşte o artă com plexă altoită pe o natură sim plistă. In perverşi există un artist, un artist care-şi Îm parte domeniul cu un preot Într-o aceeaşi fervoare pentru artificiu. P e scurt, cu tim pul se născu m ândria; totul ne deosebea de celelalte cupluri, nu eram am anţi obişnuiţi. L ărgiserăm sensul cuvântului desfrâu: asta ne făcu În acelaşi tim p distanţi şi vanitoşi. A veam acest vis 4.e m idinetă: să trăiesc o pasiune din care să nu -m i m ai revin. In sfârşit, îm i spuneam , o să cunosc un erotism inspirat, departe de stupida bestie cu două spinări: voiam să dobândesc vicii durabile, la fel de spontane ca ritmul cardiac şi care vor cere să fie Îndeplinite fără întârziere. A cum , totul se făcea sub dictarea R ebeccăi şi adm iram la ea acea aptitudine pentru invenţie care o depăşea pe a m ea de o sută de ori. D e-acum Înainte, m i se părea că -m i dau viaţa ca o m iză de fiecare dată când m ă dedam la îm perechere. R ebecca m ă lăsa să sper m ult, cedând m ai puţin, târguială care m ă exaspera. D acă prelim inariile erau eschiva te, dacă o pă trundeam obişnuit În m aniera cretinilor, aveam un sentim ent de incompletudine, pe care-l asim ilam cu o pedeapsă. P entru m ine era vorba de dresaj subtil: am Învăţat să am ân cât m ai m ult posibil, iar excita rea sfârşi prin a ţine loc de potolire. M ulţum ită acestui lucru Înlănţuirile noastre se succedau fără să sem ene Între ele. F iecare duş de aur era precedat de o severă corecţie: să nu crezi că ajunsesem m asochist: dar nu poţi trezi o fantezie fără să le zdruncini pe toate celelalte, Într-atât acest tufăriş pasional este Întrepătruns de crăci, tulpini, trunchiuri şi răm urele. Jocurile noastre rechiziţionau ca aliat un fel de m asochism care le slujea drept ram pă de lansare. B ineînţeles, totdeauna consideram drept o fericire suprem ă posibilitatea de a fi trup şi suflet robul unei fem ei frum oase şi m ândre, gustând o legătură de netăgăduit Între voluptate şi um ilire. O voiam pe această fem eie dură şi pretenţioasă, obişnuită să prim ească precum un tribut tot ce-i era datorat. În Înlănţuire şi num ai În Înlănţuire pretindeam să răscum păr greşelile speţei virile, să repar injustiţiile pe care le pune p e fem ei să le îndure dintotdeauna. Îmi plecam de asemenea

capul în faţa unei culturi pe care străm oşii m ei voiseră să o subjuge, m ă prosternam în faţa iudaism ului genocidat, a IsIam ului colonizat, reuneam două suferinţe într-o singură persoană, iar această concentrare îm i era m ai preţioasă decât orice. Susţinând aceasta, m ă expun zeflem elelor: totuşi durerea îm i îngăduia să găsesc un loc, eu care nu m ă sim ţeam nică ieri. A stăzi, desigur, în spatele acestor bune m otive, m iros o culpabilitate de teatru, o tartufferie de pur orgoliu; dar pe vremea aceea, celebram saturnaliile noastre cu de/ectare, căutând de la această fem eie un tratam ent cu atât m ai brutal cu cât îi acordam o putere efem eră care înceta de îndatâ ce ne desprindeam unul din braţele celuilalt. În acest com prom is,conştiinţa m ea găsea satisfacţii fără să se pună în pericol. C âştigam pe toate planurile, eram cel crucificat în pat, tiranul dom estic în rest şi îm i trăiam fronda voluptoasă la m odul unei pasiuni autentice. Rebecca se delecta şi m ai m ult, prea fericită poate de a -şi lua în dragoste o revanşă asupra vieţii. Severitatea unui ceremonial inflexibil ne regla toate zbenguielile: mai întâi ne am eţeam cu haşiş sau cu m arijuana,beam abundent şi puneam tare m uzică arabă. R ebecca purta tocuri înalte căci doream ca picioarele să - i fie încălţate cu tocuri cui al căror num e exprim a atât de bine înţepătura, persecuţia; îm podobită cu toate bijuteriile din aur şi argint pe care le purta la urechi, la picioare, pe braţe, pe piept şi până şi pe pântece, cu pleoapele fardate, genele subliniindu-i, când clipeau, im pasibila faţă de idol, sofisticată, preţioasă, severă, acoperită doar de un m ic triunghi de aur; m ă făcea să m ă învârt in jurul ei, obligându-m ă să gânguresc ca un porum bel, să cotcodăcesc ca o găină. O rugam să se slujească de m ine ca de un taburet, ca de o carpetă, eram sub jugul ei, m â 1ovea, m ă zgâria,îm i lega m âinile la spate. I M ă târam ca un şarpe pe covor; pe carelajul îngheţat din bucătărie, din baie, scoţâ nd lim ba ca un câine, şi m ă ridicam în genunchi până la furca ei. Situaţia insufla m uşchilor ei un m agnetism care m ă înlem nea de stupoare: văzându -i pântecele um flat, rotunjit ca un sân, cuirasa densă şi frem ătătoare, gata să -şi rupă digurile, num ai eram decât o plantă aspirând

la apa cerului. A tunci. Îm i ordona să o ling. apoi când nu m ai aşteptam nim ic. apucându -m ă de păr cu am ândouă m âinile, Îm i dădea capul pe spate şi se descărca pe m ine, dar sălbatic, obligându-m ă să o beau ca din ploscă până nu-m i m ai era sete. A ceastă ploaie era carburantul erotic care ne ajuta să luăm foc. P rizonier al m em branei lichide care nu lăsa nici o deschidere pentru văz. auz sau gură, rupt de lum e de această perdea caldă, m ă sufocam , m ă ştrang ulam . nem aiştiind dacă aveam de-a face cu o femeie sau cu un zeu. pierzându-mi identitatea, uitându-mi lim itele, gâfâind de adoraţie pentru oficianta care îndeplinea deasupra m ea ritualul sacru. A ceastă desfăşurare urinară înfăţişa o sărbătoare de lum ină . răsfrângere care se m etam orfoza în bule scăpărătoare în cascade de fosfor. Iar când eram inundat de baia fierbinte, ne frecam unul de altul. pieile noastre umede alunecând ca solzii um ezi a doi peşti ce se m ângâie pe fundul m ărilor, ne cufundam în universalul ocean al fem inităţii ei. A poi prea graţioasa m ea zeiţă se înfigea pe m ine şi căuta plăcerea aşa cum un cer încărcat caută fulgerul care-I va despica, erau convulsii fără sfârşit, o serie de tunete pe care le cerea cu ţipete m ari im plorându -m ă să m ă m işc. C ât despre m ine, m ă sfârşeam de fericire şi, la paroxism . visam să fiu fulgerat În extaz. A stfel, bând secreţiile eroinei m ele, sugându -i membrul de aur, legam prietenie cu natura sa luxoasă, cu ea, purtătoarea de ape al cărei corp îm i plăcea să m i-I închipui presărat de heleştee. de pungi acvatice. de bazine de decan tare: Izvorul R ebeccăi se bucura de un m icroclim at subtropical În care musonii n-aveau sfârşit. A bundenţa precipitaţiilor explica proliferarea înaltelor bălării care creşteau de jur împrejur. Pielii, înainte de a se catifela la extrem, îi trebuie dovada contrariului ei: un covor aspru înconjoară m ucoasa cea fragedă. natu ra a creat aici. din dorinţă de poezie, un pur contrast. bun de înşelat m âinile braconiere sau nedelicate. Misterul m icţiunii se confunda pentru mine cu misterul meteorologic al ploii şi al cursurilor de apă. Im aginaţia făcea ca bietele incidente ale vie fii m ele particulare să urce până la nivelul cosm ic, eram participant la un ritm universal care m ă sm ulgea din singu rătate. Şi astfel. prin devoţiune. devenii clim atologul licorilor

intim e ale R ebeccăi. A lcoolul, m âncărurile suculente le alterau gustul şi m irosul. F iecare em isie era pentru m ine ocazia unei plăceri şi a unei învăţă turi. O puneam să bea ceai cu arom ă de iasom ie, de portocale, de caise, ceaiul cel mai parfum at, cel m ai diuretic, ţeseam corespondenţe între zahărul propriu fiecărui fruct şi diluţia sa într-un curent puternic, apoi m ergeam să gust la fântână am estecurile, m odificările pe care corpul făcuse ca această băutură să le sufere. În felul m eu, devenisem gustător de apă aşa cum încă m ai există câţiva la Istanbul: o criză de ficat răspândea o savoare specială de acetonă, o anxietate dădea aroma peste cap, o febră o infecta, m ersul îndelungat pe jos accelera debitul. A junsei să -i pot prezice boala prin simpla sorbire a câtorva picături cotidiene. Şi pe urm ă, când R ebecca se uşura în natură, adm iram frum u seţea acestei fem ei pe vine ale cărei buze îm brăţişau solu l încât nu mai ştiai cine, păm ântul sau pântecele, îi trim itea celuilalt gheizerul său. P e scurt, îm proşcăturile am icale ale R ebeccăi le m obilizau în m ine pe cele trei personaje: am antul, copilul şi savantul. D ar curând, îm i trebui şi m ai m ult: m i se pă ru că dragostea pentru conductele secrete ale fem eii trebuia să se întindă până la produsele pe care le em it ele; acolo unde noi disocie,,!, trebuie să asam blăm printr-un lanţ de sim patii succesive. In virtutea acestui principiu, trecurăm la o nouă etapă a deşănţărilor noastre. C a să vorbesc în term eni m edicali, eram deja ondinist, devenii scatofil. D e m ultă vrem e R ebecca, voind să m ă îm pace cu dejecţiile sale, îm i reproşa că -i adulez vulva şi că neglijez vecinul de palier al acesteia. Admisei acest favoritism abuziv şi consim ţii în m od dem ocratic să -I extind. Iată în ce fel m ă obişnui tandra m ea prietenă să m ă îm părtăşesc cu ea sub cele două specii, solidă şi lichidă: m ai întâi, m ă puse să -i m iros, să -i palpez căcaţii când se ducea la closet. li depunea pe o farfurie şi m ă punea să-i miros, familiarizându-m ă cu com pania lor. A poi, progresiv, ceru să vin să o şterg cu lim ba după em isie, socotind cu bun sim ţ că prezenţa orificiu lui îm i va înfrânge ezitările. C ând consideră că prevenţiile m ele - pe care le num ea prejudecăţi - sunt în parte depăşite,se hotărî pentru o iniţiere totală. E u însum i, de frică de a fi

scârbit, o rugai să sfârşească o dată pentru totdeauna şi să m ă elibereze, avertizând -o că nu voi sim patiza cu poluţiile ei decât Într-o stare de m are euforie senzuală. În ziua şi la ora fixată, R ebecca, care organizase totul, m ă legă ca să nu fiu ispitit să fug, m ă am eţi cu drog şi cu alcool, îşi puse podoabele sale cele m ai ferm ecătoare, îşi trase părul pe spate încât acesta Îi cuprindea capul ca-ntr-o cupă de satin, şi m ă m ângâie Îndelung ca să m ă destind. A poi, întorcându-mi spatele se puse pe vine peste mine, cu fundul suspendat deasupra capului m eu, am eninţându -m ă să m ă strivească, o uşoară piesă de lenjerie descoperindu-i doar fanta: o im plorai să m ă bată, să m ă sfâşie pentru ca excitaţia să -m i ţină în şah repulsia, îi cerui o punere în scenă sălbatică, grandioasă care să m ă scape de oroare, de o pornire plină de panică de a m ă eschiva. R ebecca m ă pregătea verbal de îm părtăşanie, însoţind fieca re efort cu o vorbă, com entând fiecare m işcare a viscerelor sale. "M ănâncă, şoptea ea, sunt rotundă şi lucitoare, desfată-te cu m ăruntaiele m ele, degustă -m ă încet, m ănâncă noroiul care o să fii într-o bună zi, m ănâncă -ţi viitorul cadavru. " E ram În transă ca în faţa m orţii, pe un tăiş de brici gata să basculez În înfricoşare sau extaz, conştient că înfăptuiesc o experienţă capitală. P robabil că aveam nişte ochi de halucinat; prin aceste orificii de unde îmi sosea o întreagă lum e de excese, sim ţeam proxim itatea unor pofte monstruoase, o chem are obscură spre m ateriile băgate sub pielea caldă şi cred că m aşinal deschideam gura şi salivam . D acă duhnelile de aversiune m i se retrăgeau în creier, le alungam gândindu-m ă la florile negre care se des făceau în intestinele m etresei m ele, la toată această noapte pe care avea să m i-o dăruiască sub form ă de buchete fabuloase. F u ceva înfricoşător când ochiul orb al fundului ei se deschise fără m ăsură şi când cei doi fesieri se des fă cură Într-un efort teribil pentru a da afară deodată, precum o săgeată neagră, un căcat gigantic. O clipă, avui sentim entul, com ic la drept vorbind, că fundul ei îm i scotea lim ba, că un om uleţ îm i dădea cu tjfla, apoi lucrul acela Îm i căzu pe bărbie cu u n zgom ot m at şi flasc. D usei la buze un fragm ent din această brânză de spurcăciuni care m i se scurgea pe gât, era caldă, vâscoasă, infam ă, eram scârbit dar

salvat, făcusem acest pas, Îm i depăşisem frica, m ă bă tusem cu un clei negricios şi îm puţit. Aici, îl oprii pe infirm, auzisem deja prea multe, nu mai aveam chef să-i tolerez divagaţiile orduriere. N u atât subiectul m ă revolta cât căldura cu care-l înconjura. Nu avea dreptul să vorbească de aceste lucruri respingătoare cu fervoarea cvasireligioasă a unui credincios p entru D u m nezeul său. M ă sculai, cu braţele m oi, încercând să ies din acest noroi, dar m âinile lu i F ranz, crabi cu c1eşti ascuţiţi, m ă şi încercuiseră iar el îm i spuse, cu acea autoritate care m ă impresiona: - N-o fă p e pudib ondul. N u caut decât să-ţi com u nic o pasiune excesivă, să-ţi îm părtăşesc o ilu m inare. S labă scuză, ştiu, dar în com paraţie cu m onstruozităţile istoriei, cât atârnă turpitudinile noastre? T e sup eri p e m ine p entru că dezvălu i un rafinam ent p e care sim ţurile du m itale grosolane nu -l percep; Înm u lţesc căile de abordare a dragostei în locu l celor două sau trei feluri p e care le autorizează m oravurile şi convenienţele. O h, bănuiesc că trântelile cu B eatrice trebu ie să fie convenab ile şi igienice... - C u ce drept ne ju decaţi? C el puţin noi avem pu doarea de a nu ne etala zbenguielile în public. - P udoarea? S pune m ai degrabă că le ascundeţi p entru că nu e nimic de spus despre ele, atât sunt de conforme. Gândeşte-te b ine, depăşeşte aparenţele. N im ic nu era m ai puţin libertin decât jocurile m ele cu Rebecca; nu cădeam În ele decât din sfidare: fiecare o făcea pe curajosul cu frica intensă ca celălalt să nu -l ia În serios şi să nu m eargă prea departe; iar când celălalt m uşcase din m om eală , m iza era pusă din nou pe m asă cu speranţa că nu va exista nici o plusare. N e m ăsuram prin dispute senzuale aşa cum alţii se provoacă prin exerciţiul fizic sau prin poezie. A ceastă idee este ea digestibilă pentru stomacul dumitale de pedagog? Te rog, nu mă m ai Întrerupe, curând voi term ina de altfel. P entru m ine cel m ai stupefiant lucru în această experienţă fusese m etam orfozarea anusului. C unoşti pudicitatea lui la fe- I I

m ei contrastând cu luxurianţa sexului. E un trandafir minuscul, secret, dar care se um flă la cea m ai m ică împingere, devine ca un peştişor roşu care îşi cască gura într-un bocal. E xistă în acest inel tot m isterul poetic al disproporţiei care este cel al poveştii orientale cu căm ila ce trece prin urechile unui ac. Şi apoi acest aspect obstinat, încăpăţânat, disperat de fatalist al scârnăviei care atârnă şi ştie că trebuie să cadă, că /lu -i este dat să zboare pentru că nu e un porum bel ci un Întuneric consistent sortit căderii. P e scu rt, începând din acea zi, devenii oala de noapte a R ebeccăi, latrinele ei, hârdău1, câm pul ei de îm prăştiat bălegar,cloaca ei; la cea m ai m ică nevoie, deversa în gura m ea abundenţa m ăruntaielor sale bine hrănite. P ălm uit de m âinile ei, vânturat de băşinile ei, stropit de ploile ei, îngrăşat de dejecţiile ei, devenii paznicul intragambei, observatorul binevoitor al rărunchilor săi. P recum excreţiile lui A fahom et potrivit C oranului, cele ale R ebeccăi erau parfum ate, două nu degajau acelaşi m iros după ceea ce m âncase cu o zi Înainte şi după durata tranzitului. Şi apoi fiecare dintre noi lasă un pic din suflet, din tem peram ent în fecalele sale: la fiecare exoneraţie, gustam întunecata lucrare a m aşinăriei organice, cântăream , evaluam frumoasele lingouri de ciocolată pe care le ouase. Privind-o m âncând, m ă gândeam cu înfiorare la toate delicatesele savuroase care aveau să devină între stom ac şi m arele colon un tren de orduri fetide şi hidoase. A deseori, dacă nu puteam să ne vedem decât seara, se gândea să nu facă, prea sentim entală ca să m ă priveze, păstrându -şi com orile în interiorul frum oasei sale caverne, zăvorându -şi cuptorul păros pe care-l deversa cu lăcom ie de îndată ce sosea. P entru m ine era o bucurie de nespus să -i servesc drept ştergător, m ă lingea m pe buze de această cioacă iar buzele m ele sărbătoreau spum a purului ei negru şi asprele săruturi erau tari ca vinul. V ăd că te-ngălbeneşti de dezgust. Înţelege-m ă totuşi: nu iubeşti nim ic dacă nu iubeşti totul; iar aceste divine porcării le înfăptuiam din dragoste, pentru că trupul R ebeccăi avea pentru mine densitatea unui giuvaer; tot ce venea de la ea era Însem nat cu ceva sacru, iubeam această proză plină de tenebre pentru că -i iubeam autorul. Consacrând un cult acestor

materii abjecte, le transfiguram; într-un decor de depozit de gunoaie deveneam angelic tot făcând -o pe animalul. A dm iterea noastră în cercul ardenţilor cerea recomandarea celor mai înalte instanţe: ghiceam că C erul şi Infernul asistau gâfâind la cele m ai m ici zvâcnituri ale căderii noastre şi îi garantau fervoarea unei elevaţii. Şi cu cât m ă delectam m ai m ult cu suprafaţa, cu atât doream m ai m ult să aduc om agiile m ele interiorului, să apuc rădăcinile; să sărut ficatul, viscere le, sângele, lim fa pentru ca nici o tresărire a acestui organism să nu scape devoţiunii m ele scrupuloase. A ceastă practică avea farm ecul tocurilor de scris din copilăria noastră: îţi lipeşti ochiul de o găurică m inusculă ca să vezi m ai bine desfăşurându -se o întreagă panoram ă. L ipindu -mi gura de craterul R ebeccăi, deveneam m artorul m isterelor dinăuntrul ei, trăiam viaţa pereţilor ei ventrali, a ţesutului ei m uscular, a bătăilor sale de inim ă. D ragostele noastre m iroseau a bălegar dar din acest bălegar făceam încântări. P artea cea m ai de jos arăta intim e raporturi cu partea cea m ai de sus, ceea ce ar fi trebuit să -m i displacă îm i era suav, dezgustul m ă galvaniza, un sim ţ superior tuturor celorlalte îm i depăşea repulsia. P e cele cinci bariere întredeschise şi lăcătuite care sunt num ite cele cinci sim ţuri, le zgâlţâiam cu toată puterea m ea, răsturnam frontiere. le care ţin prizonier sistem ul nervos. E xista şi orgoliu în apetitul m eu. N im ic nu este m ai vertiginos decât să trium fi asupra dezgustului: obţii un spor de putere, te dotezi cu noi antene, faci să dea înapoi lim itele propriului tău corp. C e este repulsia dacă nu o suită de injurii adresate m ateriei? V ictoria asupra acestei scârbiri este întotdeauna şarniera unei am bivalenţe. "Sictir, pare că spunem , n -o să m ă m ai intim idezi, o să te dom esticesc, o să -mi întind puterea asupra ta." E o provocare canibală, înghiţi ceea ce-ţi repugnă ca să nu mai trebuiască să te tem i de aşa ceva. În ceea ce o priveşte pe R ebecca, era flatată de zorul m eu de a culege perfecţiunile succesive ale individualităţii sale. Şi pe urm ă, înfăşurându -m ă în lava sa intestinală, îm plătoşându -m ă cu ea din cap până -n picioare, deveneam copilul pe care tocm ai îl expulzase din pântecele ei şi care scâncea mânjit încă de placentă. Iar eu m ă obişnuiam cu această m ân

gâiere păstoasă, cu acest glod care se strecura în m ine, deşeuri preaiubite care m ă eliberau de originea m ea de jos aruncându-m ă în ea. C orpul nostru se balcanizase, concediase erotismele periferice asemenea unui imperiu care se dezmembrează la m oartea N apoleonului său şi ale cărui provincii se proclam ă regate. E ram unul din acele cupluri "m oderne” care pornesc la asaltul vechii perversiuni m edicale ca să -şi condimenteze hrana obişnuită şi cad în această experienţă din gust pentru necunoscut. Pe vremea aceea, îmi repetam în mod naiv luând o poză: cine nu şi-a văzut, nu şi-a m âncat până la beţie iubita, nu şi-a supus trupul celor m ai de nem ărturisit fantezii ale ei, acela n-a iubit niciodată din dragoste. Şi eram m ândru că aparţin castei de aleşi care credeau că au cunoscut infernul si-l numeau pasiune. C e puteam să facem ? N -aveam nici repere, nici modele. În lipsa oricărei arte de a iubi în O ccident, actul am oros devine sum a tuturor felurilor licite şi ilicite de a te înlănţui. Din mom ent ce în dragoste nim ic nu e m urdar, aşa cum spun sufletele bune, principiul noutăţii înlocuia pentru noi principiul plăcerii. A parent buni cetăţeni, tandem îndrăgostit dar, în taina alcovului, rebeli, slobozi, brigan zi ce dau convenţiile peste cap, sfidând ordinea stabilită. F aţă de prietenii noştri, practicam astfel ambiguitatea sistem atică: fără să le dezvăluim nimic din obiceiurile noastre intim e, îi lăsam să înţeleagă că ele nu erau lipsite de originalitate. Când cereau detalii, R ebecca şi cu m ine ne priveam cu un aer de A com pătim ire şi ne retră geam În spatele obligaţiei pudorii. Îm părţiţi între dorinţa de a face paradă şi frica de a decepţiona, răm âneam aluzivi. A lţii au dus desigur mai departe decât noi această explorare şi n -au ezitat în faţa celor m ai rele situaţii extrem e. P e lângă perverşii profesionişti nu eram decât nişte gnom i care se bâlbâie. Şi totuşi, de la înălţim ea acestor juisări fragmentare, îi dispreţuiam pe am anţii sim pli, ţepeni În voluptatea lor mecanică. N u ne sim ţeam urâţi, cu acea urâţenie care este grim asa puritanului în faţa plăcerii, ci diferiţi: În avans faţă de epocă, apropiaţi de sublim . C eva eroic din mine spunea: a admite ceea ce este abject, obscen, vulgar este unicul mijloc de a evita adevărata obscenitate care este ignorarea ordurii, atitudi

nea sufletelor frum oase. A tinseserăm o culm e de unde umilele bucurii din vale ne revulsau. Excluzându-ne din ce e com un, anom aliile ne făceau să creştem, confirmau caracterul excepţional al ataşam entului nostru. C e crezi, de pildă, că făceam după ce gustasem până la nebunie intim ităţile noastre indigeste? Iţi dau oricât dacă ghiceşti: o tandră îm brăţişare. N e strângeam unul de altul şi frem ătam încet într-o caldă linişte, abia gândind, înfiorându-ne uneori cu un sărut, legănându -ne Într-o dilatare lum inoasă a fiinţei noastre. F iecare m em brii era un halo de căldură specifică, um ărul, şoldurile, braţele aveau propria lor temperatură care se com unica pielii. A ceste îm brăţişări introduceau în zbenguielile noastre pauze de tăcere, un calm de ape stătă toare în care ne regăseam forţele. A poi em oţia tem perându -se, sângele regăsindu -şi .fluxul, am orţeam , lăsându -ne răsuflările să dialogheze în ritmul potolit al respiraţiei. A doua zi, rea mintindu-ne seara dinainte. ne apuca un râs nebun: repetam cuvintele extrem de dezam ăgitoare ale juisării; acele fraze bâlbâite în gâfâituri le spuneam iar la rece pe un ton de comedie. L ingvişti ai viciului grotesc, ne băteam joc unul de altul, eu de ţipetele ei în stare să -l scoale şi pe un mort, ea de plânsetele m ele de porum bel răguşit. A stfel, clovni de voluptate, retrăiam , prin nâzbâtiile noastre, pentru a-l exorciza mai bine, marele chin care În ajun ne făcuse sâ trecem pe lângă abisuri. C ăci am atorii de bizarerii sexuale sunt pândiţi de un risc: acela de a cultiva aspectul blestem at, de prinţ al tenebrelor de înger negru, în tim p ce în partea cea m ai profundă a abjecţiei subzistă ceva m eticulos, ordonat, un aspect de cam eristă, de celibatar bătrân care-şi şterge m obilele de praf P erversiunea are nevoie de ordine, iar această ordine îi interzice să ia o poză de m are răsturnare. P e scurt, foarte departe de a fi roşi de acest libertinaj, ne alesesem domiciliul în el precum alţii în bucătărie. C iripeam în luxură, ne iubeam închişi la căldurică în cercul fanteziilor noastre. V oiam absolut să învăţăm rubricile cele m ai de jos ale corupţiei dar fără să fim păcăliţi de ele. În tim p ce toate iubirile tind spre echilibru tot atât de iremediabil precum un am estec de apă caldă şi de apă rece dă o apă călduţă, noi ne pusesem În iubire o fortă antagonis

tă, un principiu al com plicării care drena energiile îm prăştiate şi le revărsa în circuitul pasio nal. V oiam să ne protejăm povestea de m izeria de a fi inteligibilă şi sim plă. N e aruncam în intem peranţă cu o francheţe energică, bravându-ne dezgustările, punând un fel de orgoliu în a le brava. Inutil să ne dram atizăm proasta conduită: prin toate mijloacele nu încetam să ne dăm dovezile unei pasiuni reciproce şi crescânde. A scensiunea noastră spre cele mai elaborate trepte ale bucuriei senzuale nu traducea ea oare faimosul adagiu: un pic mai mult decât ieri. un pic m ai puţin decât m âine? Aceste vremuri de nebunie şi de febră aprinsă durară aproape opt luni În tim pul cărora nu avurăm decât un singur gând. un singur obiectiv, un singur subiect de conversaţie. A ceste înclinaţii îm i schim baseră culoarea vieţii: nu puteam să/ac un pas, să Întâlnesc pe cineva, să prescriu o reţetă, să citesc o revistă fără ca o asociaţie de idei să m ă readucă la deliciile som ptuoase în care m ă cufundam cu R ebecca. D in aceste poziţii extrem e nu puteam reveni la regiunile m ijlocii ale vieţii. trebuia să m ă afund, deci să continui. Iar eu care În specialitatea mea mânuiam, cât era ziua de lungă. analize de fecale contam inate sau de urine infectate, n-aveam în m inte decât un gând: să m ă cufund seara în adorabilele excreţii ale m etresei m ele, să reiau, cum spunea ea, şedinţele noa stre de gură la cur. C am era m ea, în care interziceam prietenilor să intre, devenise un arsenal de sex-shop, era presărată cu penisuri artificiale, pere pentru spălături, clistere, bice, cor sete din piele, cătuşe, chiloţi de dam ă sfâşiaţi, inele cu zim ţi sau cu buline, o adevărată Încăpere de tortură m edievală din care nu lipsea decât um bra sfâşiată a lui H ristos pe cruce. C ând fiul m eu venea o dată pe săptăm ână să m ă viziteze, le băgam pe foate Într-un dulap Închis cu cheia şi ne abţineam . R estul tim pulu i, am abila m ea torţionară lăsa să -i izbucnească toate I1stinctele de fem eie nervoasă cu o violenţă nem aipom enită: Reductie a celebrelor versuri de Rosemonde Gerard (1871 - 1 953) din poemul C ând o să fii bătrân (voI. Fluierele, 1889): "Vezi tu, în'fiecare zi te iubesc tot mai mult.! Azi mai mult decât ieri şi m u lt m ai putin decât m âine". (n. 1.).

sângele părinţilor săi, acel sânge arab care-i clocotea în vine, începea să -i curgă, să -i bată furios în trup. Întruchipa o vitalitate brutală de care eram lipsit şi care-mi pricinuia lungi frisoane din cap până -n picioare. Ii pândeam îm brăţişările cu o obstinaţie de anim al înfom etat, iar ea -mi lansa îm proşcături de foc în piele, oferindu -mi-se inalterabilă şi sem ea ţă, fascinându -m i toate aspiraţiile de a trăi m ai sus decât în calm ul sim ţurilor sătule. Îm i plăcea îndeosebi, după ce făcusem dragoste, chipul ei obosit, învăluit de rouă ca un fruct frum os. O boseala îi um fla şi-i îndulcea trăsăturile iar pe aceste m ase rotunde şi netede se citea plăcerea copilărească şi profund de a fi m ers atât de departe şi de a se fi întors intactă. fericită, uşurată. P roastele noastre obiceiuri ne îm pinseră să inventăm tot felul de mici libertinaje indecente. De exemplu, se întâmpla ca noaptea R ebecca să urineze lângă piciorul m eu şi să m ă trezesc ud, în frig, auzindu -i râsul m ititel sub cearşaf, certându -m ă că am făcut pipi în pat ca un copil mic. Sau, la o petrecere, m ă trăgea după ea la toaletă, m ă îm pingea cu capul sub coapsele ei, se uşura peste el şi fără să -m i lase tim p să m ă şterg m ă readucea în plină lum ină, cu părul lipit, cu faţa um edă, şi m ă adulm eca cu dezgust de faţă cu toţi. C ând eram singuri la ţară şi ne apuca brusc cheful, răspândea pe fruntea m ea o m ică aversă de prim ăvară iar eu m ă uitam cu în. cântare la picăturile lim pezi şi cristaline ce trem urau ca nişte perle pe genele adorabile ale sexului său. A ltă dată. într-un. tren de noapte - ne duceam la V eneţia cu Sim plon Express- m ă obligă în gara D om odossola să trec su b vagon şi să beau prin ţeava de evacuare a closetului unda pe care era pe cale să o em ită m ai sus. În ciuda întunericului şi-a peroanelor pustii, m ă tem eam în orice clipă să nu fiu surprins de vreun feroviar; ba chiar zdrobit de vreo m anevră a trenului, şi niciodată frica nu s-a am estecat în m ine atât de strâns cu plăcerea. Sau amestecam alimente, licori pe orificiile amantei mele, iar sexul său devenea m asa pe care m ă delectam . C onfirm ând natura canibală a dorinţei m ele pentru R ebecca, reţete de dragoste şi reţete de bucătărie tindeau să se confunde. N e elaboram singuri propriile m eniuri, şi nu era prăjitură, băutură, fel I . . J . . .

de m âncare, sufleu cu care să nu fie am estecată o parcelă din splendidul corp al scumpei mele metrese. Te vei mira poate că nici o singura data n -am intervertit rolurile; pentru m ine răceala şi violenţa R ebeccăi constituiau virtutea sa cardinală. D acă acest obiect de adoraţie m -ar fi tratat la fel şi-ar fi pierdut prestigiul ca să devină o povară. A r fi trebuit să ne oprim aici: am anţii ar trebui să se despartă în cel m ai puternic m om ent al pasiunii lor, să se pă răsească din exces de arm onie precum alţii se sinucid din exces de fericire. N e credeam în dim ineaţa lumii dar trebuia să fii surd ca să nu auzi zgom otul valurilor sparte care arăta căderea nopţii. P rin varietatea fantasm elor cu care m ă obişnuia, R ebecca pusese în m işcare în m ine singurul gust care era latent din tim pul copilăriei, gustul de nou pentru nou. D e la ea, aşteptam m ereu m ai m ult, cerându-i să m ă uim ească, să m ă surprindă cu piruete, cu născociri strălucite. A tunci îm i răspundea, căci se folosea de o oarecare apărare ca să -m i aţâţe dorinţa: "O să vezi, nu fi grăbit, am în cap destule idei ca să te ocup tim p de un secol. " M ă dădeam în vânt după aceste prom isiuni care-m i făceau pielea de găină si-mi aprindeau im aginaţia. Într-o zi totuşi, printr-o intuiţie dezagreabilă, înţelesei că văzusem tot. R ebecca îşi epuizase com oara, im aginaţia ei istovită încetase să m ai dea naştere la utopii senzuale. Se rupsese vraja; ne secătuiserăm resursele, sfârşiserăm exegeza poftelor noastre inavuabile. V iaţa noastră am oroasă, după ce fusese o sum ă de m inunări, deveni o sum ă de nelinişti, şi începu să m anevreze între angoasă şi oboseală, în căutarea riscului necesar excitaţiei. N u indignare ci surâs ar trebui să suscite în dum neata confidenţele m ele. C e e m ai com ic decât un tânăr cuplu căutând superlativul viciu lui şi constatându-şi falim entul? Supravieţuim juisărilor noastre aşa cum supravieţuim anotim puri/or: acest sim plu fapt ar trebui să ne interzică să luăm în serios excesele fizice. N u riscam nim ic, e vina călduţei golăniri din vrem uri/e noastre care a dedram a tizat totul, lipsindu-se chiar prin aceasta de m ijloacele de a sim ţi ceva m ult tim p. C iudată epocă: cel m ai greu lucru nu e să îndepărtezi din ea obscenitatea ci să o faci să se ivească.

T oleranta a dezam orsat cele m ai licenţioase situaţii. sexul este un biet sacrilegiu care nici nu m ai are m ăcar virtuţile sacrului. N u decăderea îl am eninţă pe libertinul m odern ci plictiseala. D e fapt. eram prea sănătos pentru aceste practici extrem e; credeam că trecusem de partea cealaltă dar nici llll mă m işcasem . P rea m ult căutasem pitorescul, neaşteptatul ca să m ă leg realm ente de fiecare din episoadele care ne jalonaseră experienţa. C unoscusem o vară de anarhie sexuală, acu1J1ulasem un capital de em oţii excentrice care Îm i m ângâiaseră o clipă sensibilitatea dar nu coborâseră destul de adânc ca să se poată înscrie în arhivele pielii. E şuasem să m ă transform , răm âneam m ic-burghezul care, după îm părtăşania unei m ari abateri, se întoarce la voluptăţile lui convenţionale. Şi eram şi m ai supărat pe Rebecca pentru că m -a lăsat să sper o m etam orfoză şi că am dat falim ent. T răiserăm prea sus pentru slabele noastre tem peram ente şi ne sim ţeam ruşinaţi. ca săracii care sunt invitaţi într-o seară la un festin şi trim işi după aceea Înapoi la cocioabe le lor. Şi apoi, nimic nu-i mai descurajant pentru un individ decât să descopere banalitatea propriilor lui fantasm e; când aflarăm că la L ondra, N ew Y ork şi B erlin existau cluburi În care se practica pe scară largă ceea ce noi făceam În doi, fui dintr-o dată sătul de obiceiurile noastre: un bulevard atât de frecventat nu m ai era dem n să pun piciorul în el. A ceastă viată în vas închis, aş zice în oală de noapte închisă, care ne constrângea să ne rupem de lum e, această viaţă casnică, în papuci pentru că e perversă, nu mai avea nici un sens. Şi încă dacă am fi adm is o oarecare societate la zbenguielile noastre asta ne-ar mai fi scos din singurătate, dar R ebecca nu era dispusă să lase o terţă personală sau un cuplu Între noi. C ufundaţi În depravare, duceam o existentă de rentieri, fugind, cu toate perdelele trase, de aventuri şi de întâm plări neprevăzute. D ar lum ea alungată îşi relua drepturile: .şi cu cât ne Încuiam m ai m ult, cu atât o auzeam bătând la uşi,şoptind la ferestre, suflând în perdele, incitându -ne să ieşim din casă, să ne pierdem În ea Înainte de a nu fi prea târziu. ' Saturat de voluptate, de opulenţă, Încheiam distrugerea I sortilegiului. Mi-era foam e de zgom ot, de anim aţie, de m ulţi

m e, de vacarm . C urând .între R ebecca şi m ine se stabilit un clim at de iritare surdă: m ă răceam , caracterul m eu nestatornic, înăbuşit o clipă de am eţitoarea personalitate a prietenei m ele, ieşea din nou la iveală. R ebecca fusese pentru m ine ceea ce fusesem eu pentru ea: un fel de şoc brutal, un sufIu încins care m ăturase tot. A ceastă energie sălbatică. vacantă de acum înainte. se întoarse îm potriva noastră. F urtunile. fluidele puternice pe care le strânseserăm nu aveau să întârzie să izbucnească sub form a unor adevărate vijelii. D upă ce-mi cocoţasem metresa pe un piedestal o dădeam jos violent. în căutarea unui nou idol de adorat. P entru că trezesc forţe de obicei aţipite m om entele de m are luxură se pot converti de îndată în cruzim e. Şi întotdeauna există m ânie într-o dezm eticire. E ram supăra t pe tovarăşa m ea că nu -m i m ai inspira destulă pasiune, şi m ă apucai să doresc să aibă pudoarea să se eclipseze. lubind -o m ai puţin. aproape că o detestam , iar cum perversiunea fusese forma pe care o luase ura noastră. perversiunea o dată dispărută se transform ă în răutate. D escoperii în R ebecca fisuri: rem arcai de pildă că anumite glum e, pe care alţii le suportau fără să se supere sau le făceau să înceteze cu o ridicare din um eri, o afectau ca nişte injurii grave a căror am intire o tortura. A ceastă fată trufaşă care m ă supusese tuturor capriciilor ei era lipsită de cea m ai elem entară încredere în sine. P rofitam fără ruşine de acest lucru, nu încetam să ridiculizez tot ceea ce considerasem mai înainte drept sacru. Rebecca se necăjea. izbucnea în plâns: bacanalele noastre se transform au în război. C e vrei, nu le răneşti bine decât pe fiinţele dragi, nu există1nici o plăcere în a supăra necunoscuţi. Şi pe urm ă, tot ceea ce num im civilizaţie se sprijină pe aprofundarea cruzim ii. F erocitatea prosperă azi în cuvinte. se spiritualizează din cauza discreditului aruncat asupra violentei .fizice. Generatia noastră, care găseşte un orgoliu în faptul că a elim inat sălbăticia a constrâns-o să se întoarcă m ascată. N u -ţi m ai dozezi forţa cu pum nii sau cu m uşchii .O asculţi cu m intea sau cu lim ba. Societatea noastră a câştigat astfel în rafinament dar n-a stabilit încă pedepse pentru repararea im enselor daune com ise de persifIaj şi de calom nie. M ai adaugă că toate-s bune pentru

a-l intimida pe celălalt, inclusiv m ultiplele ideologii ale eliberării care au înflorit pe m eleagurile noastre de un secol în. coace: este chiar unul din farmecele deosebite ale epocii noastre acela de a-i putea răni pe indivizi în num ele libertăţii lor. Inutil să -ţi m ai precizez că Rebecca, spre deosebire de mine, n-avea obişnuinţa acestor dueluri oratorice: dacă există copii crescuţi cu textul biblic sau cu recitarea T alm udului, alţii hrăniţi cu laptele aventurii, alţii crescând încă în sânul naturii sau al unui ocean sălbatic, m uzica m ea de copil, de m ic parizian, fuseseră ţipetele şi scenele părinţilor m ei între ei sau împotriva mea - eram unicul lor copil -, umilirile tatălui m eu care îm i înfipsese în cap, ca pe un cui, ideea persistentă a inferiorităţii m ele. O asem enea educaţie creează odrasle şirete", revanşarde, pline de resentimente pentru întreaga omenire. Intr-un cuvânt, sluga dum itale. A ceastă anecdotă ca să -ţi explic reivirea în m ine a unor tendinţe reale, o predilecţie,deosebită pentru loviturile sub centură pe care prospeţim ea începuturilor am oroase ştiuse să o stăpânească. Se sfârşea un ciclu, iqr eu sim ţeam nedesluşit că un altul trebuia să -l înlocuiască. îm i făcusem m etresa redutabilă ca să pot m ai bine s-o găsesc insignifiantă după aceea. Să adm iri înseam nă deja să urăşti, să destitui dinainte pe cel sau pe cea căreia îi ridică o statuie: după opt luni de furie erotică, ne aflam străini unul de altul, crezând că ne cunoaştem şi nem aiavând să ne spunem nim ic. A cestei noi situaţii R ebecca îi rezistă mai întâi în m od violent, cu toată forţa unei fem ei care şi-a pierdut privilegiile dar înţelege să -şi păstreze m ăcar demnitatea. A vuserăm m ai m ulte certuri. Situaţia înveninându-se, încercarăm să facem calea -ntoarsă şi plecarăm Într-o călătorie de mai multe luni în Asia unde cerui să fiu detaşat de O rganizaţia m ondială a sănătăţii. V arietatea culturilor şi a persoanelor; frum useţea locurilor acţionară ca un panaceu al ne fericirilor noastre conjugale. Dar la înapoiere reîncepură toate. Sentimentele noastre se rupseseră sub propria lor greutate şi nu m ă m ai gândeam decât să m ă distanţez. Înlănţuirile noastre, am spus o se rarefiaseră; odată term inată proasta conduită, n -aveam nici un chef să reiau copulaţia clasică a la tăticu' m ai ales cu o femeie care-m i era fam iliară până la : I I .

greaţă. C e indecenţă poate rivaliza cu prospeţim ea unui trup nou? R ebecca a înţeles, se pare, căci îm i m ărturisi într-o zi: "N-ar fi trebuit să facem niciodată asta, te-ai schimbat. " D ădui din um eri, găsind ridicolă revenirea la pudoare, vestigiu al unei educaţii rigoriste, dar încă nu-ndrăzneam să -i spun adevăratele m otive ale răcelii. In faţa dezinvolturii m ele, uneori, o apucau sufocări de m ânie, pofta de a m ă strânge de gât, de a m ă doborî, de a m ă face să m ărturisesc, strângându -m ă de gât, toate tainele inimii. îmi amintesc un episod deosebit de izbitor: e vorba de a doua noastră m are ceartă; prim a, cum ţi-am spus ieri, având loc cu ocazia unui dineu. D in com oditate, o să fac distincţie Între hărţuielile cotidiene şi m arile opere de ură, m ai rare, m ai lungi, m ai greu de suportat. P e vrem ea aceea, deci, era prim ăvara, plecasem în călătorie o săptăm ână, invitat să iau cuvântul la un congres de parazitologie de la Viena. Rebecca, care se instalase la m ine, profitase de acest interval ca să aranjeze cochet apartam entul m eu parizian de două cam ere. Îi făcuse plăcere să zugrăvească pereţii, să vopsească uşile, să pună la ferestre perdele de culoare deschisă, să umple toate vazele cu flori m ari, să coasă vreo douăzeci de pernuţe de satin care alcătuiau o tandră grăm adă de rotunjimi primitoare În m ijlocul salonului. Îm i cum părase un nou televizor în culori precum şi două frum oase lăm pi în stil 1900 şi transformase acel bârlog de celibatar în cuib de tineri şi proaspeţi îndrăgostiţi. E ram încântat de m etam orfoză. em oţionat de gest, m ai ales când R ebecca îm i spusese că cheltuise cu această re novare trei sferturi din salariul ei plus toate economiile. F ireşte, la prim a supă rare pe care o avurăm îm preună, adică la două zile după întoarcerea m ea, nu m ă lăsai să nu-i critic aspru iniţiativa; bătându -mi joc de prostul ei gust, un prost gust de coafeză, arătându -i nepotrivirea dintre zugrăveală şi m obile, acuzând -o în fine că m i-a răscolit apartam entul, că a făcut din el un lux de tort cu frişcă, o vizuină de cocotă. Îm i am intesc, eram Într-o cafenea, R ebecca plângea, era prim a oară că o atacam în m eseria ei. Şi ca să adaug la răutate o m itocănie, m ă sculai spunând că nu -i mai suport lacrimile. V eni după m ine în stradă, avea o faţă crispată şi îm i fu deo

dată frică de violenta care-i schim onosea trăsăturile. F ără să-mi form ulez gândul presim team o catastrofă. - A şadar nu -ti place decoratia apartamentului? A vea vocea şuierătoare .sufocată parcă de indignare. - N-am spus aşa ceva. - Ba da. apartamentul e groaznic,nu încerca să m ă menajezi - D e ce te iei după m ine? , - C a să -m i repar greşelile, o să vezi I D eschisei uşa. vag neliniştit: Înainte de-a fi putut să schiţez un gest. R ebecca se năpustise înăuntru, apucase televizorul şi-l aruncase în casa scării. M ă repezii la ea. dar aparatul se disloca deja pe trepte. vomându-şi m ăruntaiele de turbine şi de fire. Într-un zgomot de nedescris care trezi tot imobilul/. - E şti com plet nebună? - Nu, scumpule, îţi restitui apartam entul aşa cum era. C u un pas hotărât, se Înarm ă cu un cuţit de bucătărie şi. m etodic spintecă una câte una toate pernuţele pe care le confecţionase, Înecând salonul sub o aversă de puf alb. Paralizat de puterea acestui uragan. stăteam nem işcat, stăpânit poate de obscurul sentim ent că m erit această corecţie. T e scutesc de am ănuntele acestei lam entabile afaceri; e de-ajuns să ţi spun că acest colt fericit şi cald a fost devastat tim p de o jum ătate de oră o parte din cărţile m ele rupte. accesoriile erotice aruncate pe fereastră tapetul sfâşiat. cele două lăm pi făcute zob pe um ărul m eu. R ebecca cauzase ea singură tot atâtea stricăciuni cât o percheziţie a politiei. iar când plecă apartam entul meu distrus nu mai era decât un câmp de ruine. Eram zdrobit şi cred că -mi plângeam atât apartamentul devastat cât şi dragoste le noastre com prom ise. P robabil că vecinii auziseră tot, şi aşa tolerau cu greu ţipetele de am or ale R ebeccă i noaptea, reputaţia m ea În im obil era ruinată D ouă ore m ai târziu. printr-una din inconsecventele care-i erau fam iliare, m etresa m ea m ă cheam ă plângând la telefon ca să se scuze. M ă im plora s-o las să-şi repare stricăciunile, se oferea să cureţe tot, chiar dacă trebuia să-şi petreacă toată noaptea cu asta. - A lungă -m ă dacă vrei, dar lasă -m ă Întâi să pun toate la loc.

A cceptai. Se puse pe treabă cu m ătura şi făraşul În m ână. E u, căţărat pe un taburet, Îi dădeam ordine, m ă desfătam cu această predare, o copleşeam cu sarcasm e, cu reproşuri, cârtind asupra trebii prost făcute, supunând-o arbitrariului celor m ai m ărunte capricii ale m ele. A ceastă idioată care crezuse că m ă intim idează se târa acum În faţa m ea. D upă ce, după mai multe ore, curăţă tot, deschisei uşa şi-i urai noapte bună. - V rei să plec? - Prefer - N-am chef să plec. - E m ai bine aşa: hai, cară -le! - F ranz, te iubesc, Îţi cer iertare, am greşit. N u te iubesc decât pe tine, pentru tine o să fac orice. - N-am decât o singură dorinţă, să -ţi iei valea. O Înăbuşeau deja lacrim ile care, un m inut după aceea, Îi ieşiră din piept Într-o explozie de plânsete, de gemete convulsive şi furioase. C ăzu În genunchi Înaintea m ea, sărutându -m i m âinile şi pantofii. - Te iubesc, repeta ea, te im plor, ţine-m ă cu tine din m ilă. Îm i strângea frenetic genunchii În braţe, În tim p ce cu lovituri de picior o respingeam spre uşă, prefăcându -m ă că hotărârea m ea e de nezdruncinat. V oiam să văd până unde poale m erge o fem eie Îndră gostită În poziţie de inferioritate; din rugăm inţile, din im plorările ei scoteam tone de vanitate şi-m i um flam pieptul ca un paşă. P lânse Încă m ult tim p, pe jos, cu faţa În m ochetă, cu m âinile trem urând, descărcându -se de o durere nesfârşită. A şteptai să se atenueze criza şi pusei pentru Întoarcerea ei condiţii draconice: ceream să ne vedem m ai puţin, să m ă lase liber să um blu după cine vreau, să Înceteze să -mi mai scotocească prin lucruri şi prin scrisori. A cceptă cu un aer copleşit. - Sunt În stare să În dur orice num ai să fii un pic cu m ine. M i se pare chiar că ai putea s-a iubeşti pe alta dacă asta s-ar petrece lângă m ine şi dacă m -ai ţine la curent. T e-aş urm ări până la capătul lum ii chiar dacă m -ai respinge sau m-ai alunga. N ici o suferinţă venind de la tine nu poate egala suferinţa ce i-ar pricinui-o pierderea ta.

A scultam aceste cuvinte ferm ecat, m ăgulit prosteşte, nebănuind niciodată că această fem eie m ă iubea cu o asem enea putere de convingere. Îi răspunsei: - A i face toate astea pentru m ine? G reşeşti; dram a, vezi tu, e că m ă iubeşti prea m ult, m ult prea m ult. P entru că n -ai cu ce să te ocupi, n -ai o m uncă în care să te im plici. Îţi cer să m ă iubeşti m ai puţin: pasiunea ta m ă încurcă. N u ştii că dragostea nebună este un m it opresiv creat de bărbaţi ca să le aservească pe fem ei? jubilam : o făceam pe fem inistul, o zdrobeam pe R ebecca în num ele dem nităţii ei, îm i găseam un anum it talent de nem ernic lum inat. O clipă, îm i fu frică: la ideea că această fericire, acest surâs erau la cheremul meu. Apoi îmi alungai scrupulele şi o altă idee se insinuă în m ine: puteam să le fac şi să le desfac pe toate în privinţa acestei fiinţe care-şi pusese soarta sub regenţa m ea. R evelaţia fu teribilă. E a nu m ă m ai părăsi şi hotărî întregul curs al legăturii noastre. R ebecca nu îndrăzni să obiecteze nim ic. Seara, afişă pe uşa exterioară, în atenţia ocupanţilor im obilului: "N u vă neliniştiţi, n -a fost decât o ceartă. " M ă puse să -i prom it că n -o voi m ai um ili şi îm i jură să nu se m ai enerveze cum făcuse. B ineînţeles, m ă sim ţeam in capabil să -m i ţin lim ba de viperă şi bănuiam că furia R ebeccăi, cealaltă fată a dragostei sale intransigente, se va reaprinde la prim a alertă, îm i plăcea această stare de criză; ador să -i fac pe oam eni să -şi iasă din fire, să -i exasperez, să le răsucesc nervii până ce m ă ard de ei. Încerc în asta aceeaşi beţie experim entală ca în focurile erotismului. Scena de menaj este o prelungire cu alte mijloace a voluptăţii. Şi pe urm ă, în fam ilia noastră , întotdeauna am fost aproape de nebunie prin fem ei. T atăl m eu, bunicul m eu şi propriul lui tată avuseseră toţi trei darul de a -şi îm pinge soţiile în pragul alienării. A veam o altă victim ă de sacrificat pe altarul tradiţiei, această lungă linie de despoţi domestici m ă încuraja să preiau făclia. Iar cel care nu învaţă nim ic din trecutul lui, din trecutul străm oşilor lui, se condam nă să retrăiască nenorocirile acestora.

O pală de aer veni deodată să ne izb ească feţele înroşite de infam a confidenţă: fără să bată, R eb ecca deschise uşa cu brutalitate. - B ună seara. L a auzul vocii, infirm u l îşi oprise scurt vorbăria dem entă. L argi plăci roşii îi ţâşniseră pe faţă ca nişte bucăţele de vermillon lipite drept pe piele. - A , dar e "dom nu l O f uscat" , pronu nţă ea făcând o plecăciu ne în faţa m ea. M ai sunteţi la fel de iritat? - N u, nu, corectă F ranz cu un surâs rău, nu m ai este "dom nu l O fuscat", e don Q uichat, salvator de m otănei, apărătorul văduvei şi al pisoiu lu i. - Ce-a m ai făcut iar? exclam ă R eb ecca gata s-o apuce un râs nebun. . Acest "ce-a m ai făcut iar" m ă dădu gata. F ui cuprins de un puternic resentim ent. În forul m eu interior, se înţelege, căci în exterior continuam să arborez un surâs larg care-mi crispa gura. A rdeam de nerăbdare să sfârşesc o dată cu aceste bruftuiri dar nu putui decât să bâlbâi câteva cuvinte inaudibile. E ram aşezat în locu l în care se încrucişa,! răsuflările celor doi soţi, iar aceste răsuflări erau un curent de aer fetid. Aveam nevoie de aer, aspiram la aerul din larg, ca să m ă descotorosesc de m ocirla în care eram cufu ndaţi de atâta vrem e. F ugii, ruşinat, iar când trântii uşa în urm a m ea, crezu i că aud râsete batjocoritoare. P robabil că se ţineau cu m âinile de burtă de atâta râs, că-şi băteau joc de înfrângerea m ea. M ă sim ţeam îm proşcat, m urdărit. A trebuit într-adevăr pantom im a derizorie a lui F ranz, m ila laşă pe care ţi-o inspira un handicapat ca să suport aceste vu lgarităţi. A lergai la cabină aşa cum o vu lp e în colţită se-nfu ndă în vizuina ei. Beatrice dormea deja, iar respiraţia ei regu lată, m irosu l ei u n pic dulceag monopolizau patul cu o insistenţă aproap e greţoasă: "O h, iartă-m ă" îi spusei cu voce joasă, ruşinat de gându l m eu, "sunt atât de răscolit". . V oiam să reflectez, să dau frâu liber ciudei mele dar un val de ob oseală m ă dob orî. E f1lm copleşit, o am orţeală în întregul trup îm i poru ncea să dorm . C ăzui într-un somn adânc. Avui un vis: R eb ecca stătea pe pu ntea navei, cu pisoiul din V eneţia în braţe, şi-mi repeta mângâindu-l: "M eriţi ceva m ai bun decât Beatri

' ce, faci m ai m u lt decât viaţa pe care ţi-o rezervă ea." A p oi aruncă pisica în m are şi încep ea să profereze obscenităţi cu un atroce accent nem ţesc. T rebui să m ă trezesc lac de sudoare din acest coşm ar, în plină noapte, ca să-m i dau în sfârşit seama ce era cabina lui Franz: un atelier de detracare sentim entală.

Ziua a treia: Întâlnirea infidelilor. U nde am anţii se unesc, se prefac în scrum.

doua zi, când deschisei ochii, B 6ltrice ieşise deja. O ploaie violentă biciuia hublou l, îţi îm păienjenea vederea, ca o închisoare cu m ii de zăbrele lichide. O dată cu am intirea serii trecute îm i reveni şi m ânia. Sentimentele mele pentru Franz, cantonate până atunci într-un am algam de curiozitate şi de dezgust, culm inau în dim ineaţa aceea în ran chiună. C onfesiunea sa respingătoare, rânjetele soţiei sale îm i deveniseră intolerabile. Încetasem de a le m ai dori prietenia, nu m ai voiam nici să-i văd, nici să-i aud. L a nevoie, m ă voi Închide În cabină ca să scap de zeflem elile lor. T rebuia să-i împărtăşesc lui B eatrice hotărârea m ea. O găsii aşezată la m asă, în sufrageria pustie a vasului, în faţa lui M arcello. M irat şi fericit de această discuţie În doi, cu un individ pe care-l critica cu o seară Înainte, hotărâi, din p oliteţe, să aştept puţin înainte de a-i m ărturisi proiectu l. D upă ce îi strecurai la ureche că nu m ai eram supărat pe ea pentru incidentu l cu pisica, m ă amestecai într-o conversaţie făcută nu mai din aluzii despre Orient În care italiana alterna cu franceza. D acă ex ista o persoană cu care eram fericit să com u nic gânduri care să d~ păşească gam a ob işnu itelor banalităţi, aceasta era Marcello. In ciuda puţinelor lucruri pe care ni le spusesem , m ă im presiona, dusese până la capăt o exp erienţă în care eu eram doar novice, m ă sim ţeam în faţa lui plin de întrebări, plin de curiozitate. Ş i pe urm ă, avea o facultate de a propaga entuziasm u l care m ă cucerea. Îmi amintesc bine, vorbea de dru m u l spre Indii când B eatrice se plânse că i-e frig. Cu amabilitate, îi propusei să m ă duc să-i aduc un pulover din cabină. L a Întoarcere, m ă opri sem o clip ă în hol în faţa unei hărţi

maritime a M editeranei: deodată, o m ică tuse sonoră lângă m ine m ă făcu să tresar. E ra R eb ecca, foarte palidă, nep ieptănată. - Didier, te... te rog nu gândi despre mine lucruri josnice. V orbise p e un ton de im plorare şi m ă apucase de braţ cu un aer de rătăcire pe faţă. C rezu i m ai întâi că este o nou ă farsă şi m ă pregăteam s-o las înfiptă acolo. - N u voiam să-m i bat joc de du m neata ieri seară. A m râs pentru că eram enervată. N u ţine seam a de ororile p e care F ranz le deb itează despre m ine. S tarea lui de bolnav îl împinge să fabuleze, ar vrea ca toţi să-i suporte ascendentul. Încercă să surâdă, dar un trem ur preschim bă surâsul într-un hohot de p lâns înăbuşit. E ram agasat, nu m ai reuşeam să ajustez imaginile pe care fata aceasta le emitea în direcţia m ea, atât erau de nepotrivite unele cu altele. - T rebuia să te văd, ţin la stim a du m itale. - Ţ ii la stim a m ea? îi spusei, afectând o răceală care speram să n-o păcălească, stim a unui individ aşa de şters ca mine, a unui "domn Ofuscat"? :- D a, ţin la ea. Ş i încetează, te rog, n-o să-ţi m ai spun aşa. Încercam să o tachinez ca să-mi minimalizez vacarmul inim ii, căci eram descu m pănit. F aptul că această fem eie, ieri dom inatoare, astăzi m ă im plora, m ă lăsa cu răsuflarea tăiată. N u reuşeam să-i desluşesc intenţiile, sp unându-mi căn-avea poate nici una. D eja îm i reproşam că păcătuisem prin exces de neîncredere, că fusesem naiv din prea m ulte bănu ieli. V ina îi revenea lu i F ranz, născociri lor lui extravagante şi-l suspectam acum de oarecare exagerare dacă nu chiar de m itom anie. C ăinţa R ebeccăi schim ba tot, ea nu m ai era decât o fată fragilă care ţinea să-şi salveze reputaţia m ân jită de u n soţ nedelicat. C oborând vocea, îm i spuse cu o uşurătate m ângâietoare: - D idier, aş vrea să-ţi vorbesc du m itale singur..'. - Dar suntem singuri. - Nu aici, în cabina mea. U n val de sânge m i se urcă în obrajii p e care aş fi vrut să-i acopăr cu palm ele, ex ecutai o negociere dificilă între indispo

zitia m ea şi necesitatea de a o ascunde. R eb ecca îşi ridicase capul şi m ă privea cu o fix itate ardentă. B uzele ei Întredeschise lăsau să se zărească dinţii foarte albi; strălucirea lăptoasă a acestor perle Îm i dădu o zguduire pe care n-o putui disimula. - De ce În cabina dumitale? - A colo o să fim m ai liniştiţi, o să-ţi exp lic tot. - Nu acum, nu pot - Ş tiu, vino după-m asă la ora 5, num ărul 758. M ă Înăbuşii sub brutalitatea acestei propuneri şi trebui să m ă ţin de ram pă ca să nu m ă clatin. A ceastă Întâlnire m ă în tors~ se p e dos; instantaneu uitai m ânia care m ă însufleţea abia cu o oră m ai devrem e. C red că aş fi răm as m ultă vrem e în picioare În hol să m editez la această invitaţie dacă Rebecca nu m-ar fi readus la realitate. - Repede, Didier, te-aşteaptă B eatrice. P resupun că puloverul e pentru ea din moment ce p orţi deja unu l pe dumneata. Pe curând. U rcai în sala de m ese izbit parcă de lu m ină. În entuziasm ul m eu, o sărutai pe B eatrice de faţă cu M arcello şi le oferii la am ândoi Încă o cafea. In loc să-mi m ulţu m ească, M arcello spuse doar aceste vorbe: - "Cel care dă, spunea V ivekananda, trebuie să îngenu n cheze şi să-i m u lţu m ească celui care prim eşte că i-a oferit posibilitatea să dea." Italianul avea un citat pentru fiecare împrejurare, manie ridicolă care pe m om ent m i se păru culm ea bunelor m aniere. Vorbea tot despre India dar num ai întâlnirea dată de Rebecca Îşi continua în capul m eu insistenta m ică m uzică. Ş i când te gândeşti că fusese de-ajuns un moment pentru ca rezervele m ele să se transform e în consim ţăm ânt! C u m de căpătase această fem eie în două zile atâta im p ortanţă? C ine îm i dăruise un sentim ent, o percepţie nouă pentru ea? C iudată întâmplare: asemenea acelor vecini de palier care-şi vorbesc prim a oară la zece m ii de kilom etri de casa lor, trebuia să m ă duc în A sia ca să intru în ceea ce nu cu noscusem niciodată în F ranţa: un vodevil! B ineînţeles, n-o să m ă duc în cabina R eb eccăi; nu, În schim b, o să m ă închid la m ine ca să citesc R evoluţia spi

rituală de K rishnam urti. Ş i îm i reproşam ca pe o p erfidie toa. na neaşteptată pentru ea, căutam să o uit enu m erând farm ece. le lui B eatrice, frum useţile care m ă aşteptau în O rient, A veam să stric o viată ce prom itea cele m ai profu nde b ucurii pentru.., pentru ce de fapt? Citindu-m i parcă gândurile, B eatrice m ă chem ă la ordine încruntând din sprâncene. M ustrarea m ută avu darul să m ă Îngrozească; avui dintr-o dată intuiţia nep lăcută că totul se schim base în chip subtil, pe nesim ţite. C ă intram într-o nouă constelaţie care avea să ne m odifice raporturile. Ş i, departe de a-l asculta pe Marcello, o exam inai fix : niciodată n -o găsisem atât de puţin frum oasă. N u se fardase, ceea ce lăsa să se vadă im p erfecţiu nile u nui ten m arcat de cei treizeci de ani ai săi' bijuteria care-i atârna pe piept avea drept efect principal de a-i sublinia slăbiciu nea patetică. N u se m ai străduia să-m i p lacă şi se arăta în stare naturală; cu părul ei blond în dezordine şi cu rochia-sac care-i cădea până la glezne, m i se părea lipsită de acea fem initate neliniştită, abundentă care constituia atracţia R eb eccăi. B eatrice, femeie-cop il cu anatom ia neîm p linit~ cerea o afecţiun e senină, m ângâieri fără surprize, în tim p ce R eb ecca m ă obseda prin nu ştiu ce ispită de dragoste enervantă şi brutală. P e prim a o găseam prea sim p lă pe lângă supleţea felină, frum useţea m ai rară a acestei necunoscute. D e ce să nu m i-o m ărturisesc: B eatrice era o fem eie p e care o clasezi din capul loculu i printre p ersoanele cu m inţi. Însăşi fantezia acestei călătorii nu putea prevala asupra im presiei de seriozitate şi de rezonabil p e care parc-o dădea. Doamne, cât era de rezonabilă! L a prânz, având grijă să nu m ănânc cu F ranz, îi jucai o festă de care m ă felicit şi acu m . S osii în avans cu B eatrice şi alesei o m asă la care nu m ai răm ăseseră decât două locuri. E rau prezenţi, în afară de R aj T iw ari, m ereu punctual, doi studenţi turci şi un student iranian. S e vorbea, într-o engleză bâlbâită, de viitoarea escală la A tena, de furtuna prevăzută pentru noaptea urm ătoare, de p etrecerea de A nu l N ou, a doua zi seara. D iscuţia nu prea era afectată de diferenţele naţionale şi nici o sin. gură dată nu fu abordat dom eniu l politic, deoseb it de spinos după afacerea iraniană. F ericit de a putea, sub acoperirea aces

tui zu m zăit de vorb e, să m ă gândesc în voie la ce avea să fie după-am iază, m ă lăsai uşurat în voia fantom ei provizorii şi relaxante a conversaţiei. C ând sosi F ranz, împins de un marinar - recunoscusem de departe oribilul scârţâit al roţilor asem ănător cu clop oţelu l unu i lepros îmi terminam desertul. D ădea târcoale m esei noastre, ca o m uscă în jurul unui hoit, căutând cu disp erare un colţ lib er în care să se strecoare, sudat de scaunul lui într-o grim asantă copu laţie. - P oftiţi, îi spusei ridicându -m ă, vă cedez locul m eu. P leci deja? M uream de poftă să stau de vorbă cu du mneata! - P rea târziu, F ranz, îm i daţi voie să vă spun pe nu m e? A m term inat m asa. V a trebui să vă găsiţi o altă victim ă. - Ce-nseam nă asta? C redeam că suntem cam arazi. - Camarazi! Cuvântul mi se pare într-adevăr prea slab: spuneţi m ai degrabă că n-au existat prieteni mai buni de la C astor şi P ollux încoace. - De ce aceste sarcasme între voi? ne întrerupse Beatrice. F ranz îşi reluase surâsul răutăcios. - D idier este cam nervos p entru că m ă ştie prezent între du m neata şi el atunci când nu sunt de fată. D ădui din u m eri. D ar o reflecţie a lui T iw ari, care-i cerea lui F ranz veşti despre R eb ecca, puse capăt bunei m ele dispoziţii: îm i reveni în m inte că nim eni nu se u itase la B eatrice, că nim eni nu -i făcuse m ăcar un com p lim en t în tim pu l m esei. Ş i m i se părea că toţi, în tim p ce eu m ă îndreptarn spre uşă, îi pu neau a notă proastă şi m ă priveau cu o m ilă răutăcioasă. B ineînţeles, aveam probabil aerul cam naiv al acelor cupluri în blu gi care se deghizează în luptători ca să facă să se creadă că au trăit m ultă vrem e la tropice. - Ai raporturi curioase cu Franz, îmi spuse Beatrice. T ipul ăsta m ă exasp erează. .. D inadins m -am aşezat la o m asă plină de lu m e, ca să scap de grim asele şi de subînţelesurile lu i. - Te formalizezi prea repede. Apropo, nu mi-ai povestit ce-a fost aseară. - A fost m ârşav.

Îi rezu m ai în două vorb e confesiu nea infirm ulu i, având bine grijă să-i înglob ez şi soţia în reproşuri. D ar în sinea m ea m ă gândeam nu m ai la întâlnirea de după-am iază, singurul element fericit din ziua aceea. D ar şi aici eram îndoit. P e de-o parte, voiam să fiu elib erat de chinul de a-l auzi si de a-l revedea pe Franz. Pe de altă parte, eram atras de R eb ecca. C u această întâlnire credeam căle-am conciliat pe toate: voi avea-o p e soţie şi m ă voi desco torosi de soţ. R ăm ânea B eatrice. T rebuia s-o mint. Dar am spus-o: novice în acest dom eniu, m ă tem eam să nu fac o gafă. E zitam , m ă gândeam îndelu ng la cât o să coste o trădare. Cuplul nostru se baza pe clauze tacite; consolidate de timp, şi tot atât de severe cu un contract de căsătorie. B ineînţeles, reprobarea care este legată de m inciu nă avea de ce să m ă facă să tresar; dar din m om ent ce în fond era vorba de prim a m ea "înşelăciu ne", şi folosesc dinadins acest cuvânt desuet, nu prea aveam de ce să m ă neliniştesc. Ş i pe urm ă, cu un pic de îndem ânare, speram să ţin secretă m ica m ea intrigă. L a urma urm ei, nu m ai răm âneau decât patruzeci şi opt de ore până la Istam bul, iar riscurile de a vedea povestea dezvăluită erau astfel reduse. E i hai, de ce să-mi fac atâtea griji? Nu era vorba decât de a o împrumuta pe Rebecca! N-aveam să m or şi nici păm ântul n-avea să se răstoarne din cauza unui flirt nesocotit. E senţialul era ca totul să se p etreacă în afară de F ranz; şi pe urm ă ideea de a-i face u n rău, m om eala de a-ţi bate joc de u n soţ legitim care încercase să m ă înjosească dădeau de zece ori m ai m ultă valoare dem ersulu i m eu şi luau cu sine acea parte nedecisă din m ine care cerea prudenţă. D istrat de hărţuielile A de la m asă, nu putusem născoci nim ic ca să-m i ex ecut planu l. Îm prejurările îm i veniră în ajutor. D in cauza vrem ii proaste, direcţiu nea navei organiză un loto şi diverse jocuri de noroc pentru după-am iază. P etrecu i aici cu B eatrice, pasionată de cărţi, două ore bune în tim pu l cărora elaborai tot felu l de m inciu ni. P ână la urm ă, m ă oprii la cea a cărei banalitate îm i garanta reuşita: către ora cinci fără un sfert, pretextând o m ică nevoie, m ă eclipsai din salon. Nu-m i prea păsa de felu l în care o să-m i exp lic absenţa îndelungată, fiind

cu totul cuprins de intensitatea momentului. La gândul de a o vedea p e R eb ecca între patru ochi, îm i sim ţeam p icioarele înmuindu-se şi de m ai m u lte ori fui pe punctul de a m ă întoarce la m asa de joc: bănu iam eu că m ă convocase în cabină cu intenţii precise. E ram sp eriat, nici m ăcar nu avusesem tim p să m ă m ângâi cu im aginea unei aventuri că îi şi grăbea dezno dăm ântul. C ât de m u lt regretam că nu luasem nim ic de pus pe m ine! Însoţind-o p e B eatrice, nu sim ţisem nevoia să fac alte cheltuieli şi n-aveam cu ce să par bine îm brăcat. C a să compensez, petrecu i lu ngi m inute la chiu vetă să m ă pieptăn şi să-m i trag căm aşa în pantaloni. F ără să vreau îm i aminteam de revelaţiile p e care m i le făcuse F ranz despre soţia sa, despre fesele ei m aiestuoase, despre sărutările ei u m ede, despre gustul său pentru situaţiile neobişnu ite, şi m ărturisesc că aceste in decenţe îm i excitau curiozitatea. Im i închipuiam îndrăzneli alături de care ale m ele cu B eatrice, convenţionale, m i se păreau puerile. D acă m urdăriile infirm ulu i erau adevărate, prezenţa R eb eccăi la bord le conferea deodată a redutabilă realitate; şi m ă tem eam că nu voi fi la înălţim e, că voi face fi gură de naiv. În sfârşit, sosii la ora fixată în culoarul cabinelor de clasa întâi, începând să-m i p ierd curajul, sim ţindu -m i inim a b ătând într-un fel neob işnuit. Izbirea discordantă a valurilor de coca vasului frângea trem urul continuu al m aşinilor ale căror vibraţii erau repercutate de etajele sup erioare. G ăsii cabina 758, remarcând cât e de aproape de cea a lui Franz. Numai de n-ar ieşi infirm u l acum şi de nu m -ar surprinde strecurându-m ă la soţia lu i! In m om entu l în care trebu i să bat în uşă, em oţia îm i spori. D oream această clipă m ai m u lt decât orice, şi m ă temeam de ea. Im i lip ii urechea de uşă: nici un zgom ot. N ici o rază de lu m ină nu se strecura pe sub uşă. C u o m ână trem urătoare bătui încet de două ori. N ici un răspuns. B ătui m ai tare. T ot nim ic. A păsai pe clanţă: uşa era descu iată. Intrai pe ju m ătate: cabina era cufundată în întuneric. O perdea uşoară în faţa hublou lui se zbătea încet ca un văI. Ş optii: - Rebecca. Din patul situat în fund îmi parveni foarte încet un "Sst".

- S unt eu, D idier, pot să intru? Vocea îmi tremura. - Sst, Sst. A ceastă delicateţe m ă m işcă - stinsese lumina, presupuneam eu, ca să nu -m i sporească tim iditatea - închisei u şa în urm a m ea şi, băgând de seam ă să nu răstorn nim ic, m ă dusei drept la pat ca un m âncăcios la bucătărie. - U nde eşti? - Aici, îm i răspunse ea cu o voce de nerecu noscut care m i se păru că vine din altă parte. P robabil că era la ~ fel de em oţionată ca şi m ine. A cest gând îm i dădu curaj. In ciu da întunericu lui, îi zăream formele as~ unse sub plapum ă şi puteam aproape să-i desluşesc chipu l. Îşi trăsese părul pe spate căci nu i-l vedeam. Ezitând, m ă aşezai p e m arginea cuşetei şi, neştiind ce să fac cu palm ele, le frec am u na de alta. L e găseam u m ede şi îngheţate şi încercam să le încălzesc. C urând, sim ţii braţele tinerei femei ieşind d e sub cu verturi, căutându -m ă în întu neric, m ângâindu-m i genu nchii. A dm iram că totul se p etrece atât de sim p lu şi, dintr-o dată tem erar, m ă aplecai asupra acelor m âini înfierbântate, le dusei la gură. Îi sărutai m ai întâi degetele curios de late şi de gro ase - apoi lunecai spre încheieturi: asprim ea lor, firele de păr care le acop ereau m ă surprinseră în m od neplăcut. Îm i veni o bănu ială care-mi înlătură orice reţinere. P al m ai capul partenerei m ele şi scosei un ţipăt: acel craniu p e ju m ătate chel, acei obraji scorţoşi... Dar înainte de a-m i da pe dep lin seam a, din baie ţâşni un hohot de râs şi se aprinse o lam pă lu m inând o scenă pe care n-o voi uita toată viaţa: F ranz era cel p e care, cu cuverturile trase până la bărbie, îl ţineam în braţe în tim p ce R eb ecca în picioare în pragul băii u nde se ascunsese râdea în ho hote fără ruşine de faţa m ea pleoştită. M ă dezintegrai într-o m u lţim e de em oţii violente, m ă ridicai îngrozit, urlând "ticăloşilor, ticăloşilor", cum de în drăzniseră, drept cine m ă luau? D e n -ar fi fost infirmitatea lui Franz, l-aş fi luat la pum ni, şi eram atât de dezgustat de contactul cu el încât scuipai de mai multe ori pe jos. Eram indignat de trădarea R ebeccăi, dar ea fugise fără să-mi lase

tim p să-i vorbesc. E ram pe punctul de a m ă duce după ea când handicapatul m ă apucă de braţ cu o asem enea violenţă Încât gemui de durere. - N-o fă pe cop ilul, şuieră el, ia lucrurile cu um or. C rede-m ă, n-am sim ţit nici o plăcere în aceste pipăieli. D ar trebuia s-o fac ca să asculţi urm area rom anu lui nostru: a cerut-o R eb ecca, dorea să rectifice im aginea p e care ţi-ai făcut-o despre ea; căutăm nu m ai să te instruim . - D aţi-m i drum u l, strigai, căutând să m ă încurajez cu pro priile m ele exclam aţii, nu vreau nici să vă văd nici să vă aud. - N u te încăpăţâna într-o intransigenţă juvenilă. O vrei sau nu pe Rebecca? E ram zdrob it: iată că acum infirm ul m i-o propunea pe nevastă-sa. C rezusem că o seduc dar el era cel care m i-o oferea ca un codoş. C um de putusem să cad atât de jos? - N u vreau nim ic, nici pe ea, nici pe du m neavoastră, lăsaţi-m ă să plec sau chem p e cineva. - ,,L ăsaţi-m ă să plec sau o chem p e m am a." L uase tonu l plângăreţ al unui cop il care bate din picior. Atunci, du-te. Îm i dădu drum u l şi m ă trezii liber. - H ai, şterge-o, du-te să-ţi regăseşti m ărunta dum itale viaţă conju gală sub form ă de înm orm ântare, rep ede, te aşteaptă B obonne. A tât cinism etalat cu atâta dezinvoltură m ă lăsă fără grai: eu eram cel ofensat iar el îşi m ai perm itea să 'm ă insulte! D oam ne, m ă gândeam în sinea m ea, erau ei o tovărăşie pen tru m ine? D e data asta o să pun lucrurile la punct, de data asta plec, n-or să m ă m ai vadă. F ireşte răm ăsei. F ranz se topi îndată într-un surâs mieros: - Ş ovăi, te prefer aşa! D acă o doreşti pe Rebecca, trebuie să-ţi asiguri m ijloacele. M i-a prom is că ţi se va dărui de îndată ce îm i voi fi term inat istorisirea. D ar ce voia de fapt de la m ine această canalie? C e însem nau aceste vorbe incoerente ? - V ezi, ţintesc să-ţi cadă în braţe. D ar dup ă anu m ite reguli. Ş tii ce-a spus K ierkegaard: natura fem inină este un aban don sub form ă de rezistenţă.

- P uţin îm i pasă de confidenţele şi de soţia du m neavoastră, îmi sunt complet indiferente. - M ărturiseşte că m ai degrabă te interesează, altfel ai fi plecat deja. - Îm i propu neţi u n adevărat târg, nu? - S ă spunem m ai degrabă un joc p e care l-am instituit pentru propria-m i plăcere. N u -ţi cer m are lucru: să fii doar un auditor atent. Le cer ceva doar urechilor dumitale, nu rişti nim ic. E ram foarte agitat şi aproape fără replică; şi m ă întrebam vag dacă citisem deja în vreo carte echivalentu l acestei situaţii. - D ar de ce eu m ai degrabă decât altcineva, de ce nu Bea.trice? - C u dum neata am început, cu du m neata o să termin. N u sunteţi gelos? - N u m ă supăr pe R eb ecca că se duce să caute în altă par te ceea ce nu-i m ai ofer. P ur şi sim plu coop erez cu abaterile ei în loc să le suport. Gâfâiam: - Fie, m-aţi păcălit, de data asta o adm it. D ar credeţi-m ă că răm ân doar din vrerea m ea. N u m ă speriaţi, vă cunosc, ştiu că nu risc nim ic şi eu, şi nu m ai eu, F ranz, vă dau autorizaţia de a vă spune povestea, auziţi? D epindeţi cu totul de bunul meu plac. - Nu m-am îndoit niciodată de asta, D idier, sunt robul hotărârilor du m itale. V rei să m ă ajuţi? A vea o lucire şm echeră în ochi. O dată în plus m ă lăsasem prins în capcană de josnica lu i tactică: m ă sim ţeam prada unei com plete descurajări, şi deşi replici indignate, percutante continuau să-mi asalteze mintea, sufeream de o oboseală a tuturor m em brelor ca după o m are şi ireparabilă înfrângere. Începui să detest vaporul care m ă făcea prizonierul unui anturaj indezirabil, şi aproape că regretam avionul care ne-ar fi dus la lim an În câteva ore. F ără să m ă gândesc, îl ajutai pe Franz să se aşeze: era incredib il de greu şi de m uşchiulos, şi trebui să-m i dau o osteneală nem aip om enită ca să-l sprijin de perne. Nu exista nici un fotoliu disponibil iar patul era prea strâm t ca să m ă instalez p e el. S pre m area m ea nep lăcere, trebui să

scot scaunul rulant ascuns în baie, să-i desfac rezem ătoarea de cap şi să m ă aşez în el blocându -i com anda direcţională din cauza tangajulu i. A ceastă răstunare de roluri îm i spori şi mai mult stânjeneala. Eram epuizat dinainte la gândul aventurilor lui F ranz. U rm a să continu e istorisirea lor cu fanfaronadă, sigur că şi-a situat viaţa dincolo de înţelegerea mea, rezervându-m i sarcina pasivă a auditorulu i. C abina R eb eccăi era m ai cochetă, m ai îngrijită decât cea a soţului ei. Puteai vedea chiar ~ i nişte flori. P e o etajeră se aflau ca şi alături un fierbător electric, ceşti şi pliculeţe de ceai aranjate pe o tavă de eb onită. - O să vezi, n-o să ţină m u lt, o să term in până la ora cinei. F ă-ne un ceai. Ş i ca şi cu o seară înainte, clocotitul apei însoţi sporovăia la handicapatului. U nde am anţii se unesc, se prefac în scrum A şa cum ţi-am spus ieri, R ebecca şi cu m ine tocm ai pierduserăm obişnuinţa acelor dezgustătoare m inunăţii care ne zăpăciseră m ai m ult de un an de zile. A cel sabat carnal îi dăduse cuplului nostru un al doilea suflu fără ca prin asta să -l salveze de destinul său perisabil. Creditul-lubricitate pe care-l aveam expira şi ne ducea drept la falim ent. A cum , ştiam că iluzia unei vieţi în com un trebuia să fie spulberată. A veam de dat o bătălie: să m ă descotorosesc de o fem eie care încă m ă m ai iubea. Sufeream de acea nenorocire atât de frecventă la mic-burghezi, aceea de a nu m ă accepta pe m ine însum i, şi credeam prea m ult în dragoste ca să m ă m ulţum esc cu nivelul relativ la care căzuse legătura noastră. F idelitatea faţă de o persoană este un preţ prea scum p plătit ca să nu fie compensată printr-o excitaţie egală: fiinţa căreia i se adresează o preferinţă exclusivă are sarcina zdrobitoare de a-i înlocui pe toţi bărbaţii, pe toate fem eile pe care prezenţa sa îi exclude. Sarcină im posibilă: nim eni nu este divers şi m ultiplu precum e lum ea. Începui să urăsc fidelitatea anxioasă a dragostei pasionale căreia îi opuneam febrilitatea veselă a zborului din floare-n floare sau pur şi sim plu atonia em oţională a celiba

tarului. R egăseam sentim entul conjugal prin excelenţă, încercat cu tovarăşele m ele anterioare: congelarea entuziasmul i în oboseală. Şi pe urm ă, există o epocă a vieţii în care orice legătură devine previzibilă, inclusiv degradarea ei: experienţa ne interzice regăsirea unui sentim ent nou, ucide în noi prospeţim ea! ignoranţei prea fericite. Ţ i-am mai spus: aspiram la schim b re pentru schim bare. Să ştiu că la orice oră din zi şi din noapte, în tim p ce eu m ă consum am între patru ochi cu R ebecca alţii se distrau, se îm bătau, dansau, asta-m i biciuia sim ţurile m ă făcea să turbez din pricina situaţiei m ele captive. P arisul m ă rodea prin ritm urile lui frenetice, care constituiau tot atâtea îndem nuri de a m ă agita, de a m ă m işca. R ebecca se Speria de poftele m ele turbulente iar pentru a le contracara des desfăşura tot atâta încăpăţânare câtă arătam eu pentru a le satisface; căuta ceartă sub cele m ai futile pretexte şi ne certam în înăbuşitorul alcov al cuplului nostru ca două viespi care Se om oară una pe cealaltă într-un borcan de miere. P uţin a lipsit ca m elodram a să nu ni se transform e într-o I dram ă: ca R ebecca să -şi bată joc de m ine, să -şi ia un am ant oficial, să se arate m ai independentă. D ar intransigenţa, naivitatea sa îi grăbiră căderea. L a. început, cruzim ile m ele n-aveau un caracter voit, o testam , răsfiram m ăgăriile aşa cum răsfiri m ărgelele unor m ătănii, fără un scenariu pregătit. L ansam la întâm plare săgeţi despre care nu ştiam dacă -şi vor atinge ţinta. A rătând supărarea pe care i-o pricinuiau vorbele m ele,încurajă prostul m eu caracter şi se făcu instrum entul propriei sale decăderi. U ra, se spune adesea, este celălalt versant al iubirii. Şi dacă ar fi valabil contrariul? D acă afecţiunea n -ar fi decât o paranteză între două bătălii, un răgaz, tim pul cât să -ţi tragi sufletul? Şi pe urm ă, m onotonia în aparenţă lugubră a răului abundă în excitări m ai intense decât cele ale voluptăţii. Scena de m enaj capătă o dim ensiune ideală atunci când devine un scop în sine care precipită acţiunea, creează tot felul de îm prejurări şi de detalii pe care trebuie să le aştepţi m ultă vreme într-o viaţă senină. A tingi un asem enea grad de excelenţă în oroare încât ceea ce a precedat capătă un iz de poncif. Cum

concepeam dragostea sub form a unei supralicitări permanente doar peripeţiile reînnoite loviturile de teatru, certurile, împăcările puteau să -m i reţină inim a neliniştită. A veam asupra R ebeccă i avantajul de a fi asediatorul; se apăra pas cu pas, dar cel care nu ia iniţiativa sfârşeşte prin a da înapoi. Întreaga m ea fiinţă era pregătită pentru violenţă; cea m ai uşoară contrariere, niţel scrum de ţigară căzut pe m o chetă, telefonul deranjat, un p ahar vărsat, degenera în brutalitate, se îngroşa în chip nem ăsurat. N u exista nici o proporţie între cauză şi efectul produs asupra nervilor m ei iritaţi. Im ediat, vedeam negru înaintea ochilor. R ebecca îm i răspundea. Izbucneam am ândoi în fanfare belicoase. M ânia îi dădea un aer vulgar, dezlănţuit care m ă îngrozea şi îi strica frum useţea. Ne azvârleam în cap snopi de injurii, vorbelor le urmau loviturile, cearta degenera în bătaie, ne sfâşiam scrisorile, hainele, cărţile, apoi, enervaţi la culm e, vibrând de turbare şi de ură, apostrofaţi de vecinii deranjaţi de altercaţiile noastre, că deam pe pat ca doi vagabonzi extenuaţi. V eselia unuia era afront pentru celălalt, bănuiam în ea un atac şi nu ne toleram decât într-o îm bufnare com ună. Îmbufnarea la rândul ei, atunci când se prelungea prea mult, devenea ofensă. U neori la m asă, la cafenea, la restaurant, se instala o tăcere, un alb apăsător, ostil, lung cât o jum ătate de secol, care se întindea ca un gaz, urca până la tavan, ne înţepenea, ne ţinea prizonieri: războiul era declarat. A ceste tăceri pline de plângeri am are, de vii reproşuri, concretizau năruirea legăturilor noastre. - H ai repede să ne uităm la televizor, spuneam eu atunci, cel puţin aşa nu vom fi siliţi să ne vorbim . C a toate cuplurile, dădeam o întrebuinţare cvasinarcotică m icului ecran şi cinem aului, plăceri m atrim oniale care îngăduie soţilor să se suporte m ai m ult tim p fără a trebui să-şi vorbească. O vedeam prea m ult, m ult prea m ult. D acă totuşi ne-am fi despărţit uneori, ar fi recăpă tat departe de mine acea densita ...

te fastuoasă pe care o pierdea în contact cu m ine. D ar nu ne despărţeam . U ram hrana fadă a zilelor noastre m uribunde, alternanţa insuportabilă a m uncii cu corvoada am oroasă . Ea-mi spunea caracterul meu, egoismul meu, maniile mele, eu îi răspundeam cu fatalitatea cuplului, cu eşecul inevitabil al vieţii conjugale; pe scurt, vorbindu -mi de o situaţie particulară, o trimiteam la probleme metafizice, o împingeam înspre un zid de netrecut. Ca s-o înfund şi m ai mult, s-o fac să m ă părăsească, îi arătam fără încetare întreaga falsitate a stării conjugale: - R om anţa noastră se hrăneşte din ea însăşi: această autarhie se în trudeşte cu foam etea. A ltădată existau obstacole, conflicte religioase sau sociale, care valorizau cuplul făcându-l precar. A ltădată cea m ai m agnifică sursă de dragoste era chiar pericolul dragostei. Im prudenţa aprindea pasiuni pe care epoca noastră de siguranţă nu le va cunoaşte niciodată: fericite vremuri, nu atât de îndepărtate, în care a iubi era sinonim cu a risca. A stăzi, iubirile noastre [fior de saţietate înainte chiar de a fi cunoscut foam ea. Iată de ce am anţii sunt atât de trişti: ştiu că n -au alt duşm an decât pe ei înşişi, că sunt în acelaşi tim p izvo rul şi secătuirea unirii lor. P e cine să acuzi, vai, dacă nu "pe noi doi" şi ce am ărăciune e m ai m are decât să -I ucizi pe cel pe care-l adori prin simplul fapt de a fi îm preună? R ebecca nu ceda la argum entele m ele şi găsea întotdeauna ceva de obiectat. Atunci insistam: - Nu-ţi spui niciodată că ne jenăm unul pe celălalt, că ai duce o altă existenţă, m ai bună poate, dacă n -aş fi aici? T u nu întrevezi în acest unul-lângă -altul al nostru un viitor înspăim ântător de m onotonie, un deznodăm ânt sinistru? A ceste discuţii n -aveau ieşire: fiecare răm ânea pe poziţiile lui, fiecare ceartă se term ina cu o falsă plecare a R ebeccăi care se întorcea o oră sau o zi. m ai târziu, um ilă şi plină de căinţă. R ebecca avu încă frum oase izbucniri, îndeosebi noaptea; pe m ăsură ce se lăsa seara, îi creştea exaltarea, incontrolabilă şi dezlănţuită. A tunci, dacă trebuia să ne ducem la nişte prieteni, într-un loc public, m ă tem eam de reacţiile ei. P entru cea m ai m ică reflecţie, pentru cea m ai m ică privire prea insis

tentă asupra unei alte fem ei, era în stare să m ă pălm uiască, să -m i arunce cu o farfurie în cap, să m ă înjure de faţă cu toată lum ea, să m ă am eninţe cu un cuţit. R idicolul unei altercaţii în public n -o speria, dim potrivă. Îmi am intesc de o serată dansantă la care băuse m ai m ult decât de obicei, excitată până la a turna apă în capul persoanelor care-i displăceau, rostogolindu -se pe jos, chicotind ca o curvă la cea m ai m ăruntă vorbă de duh, făcând ochi dulci bărbaţilor, izbucnind în râsul ei isteric care m ă indispunea atât de tare, ca să sfârşească leşinată la toaletă în m ijlocul vărsăturilor pe care i le sm ulsese stom acul său supraîncărcat de alcool. T rebuie să -ţi spun că prietenii m ei n -o acceptaseră nicio dată pe R ebecca; îi reproşau ţinutele ei prea ţipătoare şi frum useţea ei care le eclipsa pe palidele lor iubite, de înaltă spiţă si de fam ilie bună totuşi. E rau supăraţi pe această copilă din popor că nu -şi vede lungul nasului, că se pretinde egala lor şi chiar că rivalizează cu ei. T oţi aceşti falşi declasaţi pseudoliberali, foşti goşişti, foşti com batanţi ai cauzelor drepte îşi revelau adevărata natură de burghezi în contact cu ea: răm ânea exilată în m ijlocul acestei lum i bune care o prim ea din vârful degetelor. L ângă aceşti snobi, se arăta sem eaţă, fantască, reproşându -le că joacă un joc dublu, că nu se recunosc drept ceea ce sunt; nişte sim pli privilegiaţi. D e aceea, când doza de dispreţ, de desconsideraţie devenea în aceste reuniuni mondene prea tare pentru ea, Rebecca se îm băta ca în tim pul acelei serate despre care îţi vorbesc. O aduceam acasă beată m oartă, furios de spectacolul în care se bălăcise, de zeflem elile şi de batjocurile unei asistenţe puţin înclinată spre indulgenţă. In pat, de îndată ce-şi veni în fire, o copleşii cu reproşuri; Îm i răspunse că toate avuseseră loc din vina m ea şi că nu -i m ai suporta pe oam enii bogaţi şi îm puţiţi pe care-i frecventam. O contracarai, ea persistă în acuzaţii şi drept încheiere m ă pălm ui. O lovii şi eu. E a -m i dădu cu picioarele în burtă atât de violent încât m ă rostogolii pe jos. E xcedat de brutalitatea sa, îi aplicai cu dosul mâinii mari lovituri pe faţă. A poi m i-o acoperii pe-a m ea, aşteptând o ripostă. N u veni nimic.

M ai aşteptai. N ici un zgom ot. O chem ai. N ici un răspuns. O zgâlţâii. N u opunea nici o rezistenţă. In fine, aprinsei lum ina: zăcea cu ochii închişi, foarte palidă, com plet înfăşurată în cearşafurile m ototolite. Începui să urlu, să plâng, strângând-o de m ine cu tandreţe, conjurând-o să se trezească, să deschidă m ăcar un ochi, să m anifeste un sem n de viaţă. E ra atât de inertă încât aş fi putut s-o îndoi, s-o sfâşâi fără ca ea să se m işte. li luai pulsul: bătea slab şi neregulat. A lergai după apă şi îi um ezii faţa ridicându -i capul. N ici o reacţie, leşinul era profund. C unoşteam prea bine acest gen de stare ca să nu m ă tem de ce e m ai rău. D eja îm i închipuiam viaţa com prom isă, fam ilia ei urm ărindu -m ă cu o ranchiună im placabilă. Şi asta pentru un gest de nervozitate. În machiavelismul m eu, m ă speria m ai puţin frica de a o fi omorât cât teama de a-mi vedea reputaţia întinată. M ă pregăteam să -i fac o injecţie ca s-o reanim ez. D ar nu era decât am eţită: în fine se trezi. E ram totuşi doar pe jum ătate liniştit: era vânătă şi sudoarea îi curgea pe frunte. Se plângea cu o voce abia auzită de o violentă durere de cap. O pusei să ia două aspirine dar nu putui să -nchid ochii toată noaptea. E ram tetanizat, frăm ântat de angoasă, încercând o dulceaţă aproape senzuală în a -i cere iertare, temându-m ă să nu se supere pe mine, cerându-i să-m i transm ită căldura sa, viaţa sa. P aloarea ei m ă speria, îi ştersei încet obrajii încă um ezi cu o batistă fină. C ât de m ult o iubeam ; acum era a m ea, o dusesem la frontierele m orţii ~ i o readuceam uşurel spre regiunile m ai elem ente ale vieţii. Ii savuram tota la docilitate, şi vegheai asupra ei până la m icul dejun. B rutalitatea îm i dicta o sentim entalitate de circum stanţă în care m i se făcea m ilă atât pentru ea cât şi pentru teribilul pericol din care scăpasem .1.dou a zi şi în urm ătoarele două zile nu avurăm nici o scenă. "Flipantele" 1: prin acest neologism, împrumutat din jargonul epocii, înţelegeam am ândoi sum a m ârşăviilor şi a m in 1 Din verbul intranzitiv flipper care În limbaj familiar Înseam nă a te sim ti abătut când drogu l şi-a Încetat efectul şi, prin extindere, a fi deprim at sau, dim p otrivă. exaltat. (n. t.)

ciunilor a căror revelaţie i-o rezervam R ebeccăi pentru marile ocazii. M ic tezaur de răutăţi, provizie de orori, rezervă de scorneli cu care îm i protejasem extravaganţe le şi a căror sim plă m ărturisire, în anum ite zile alese, îi pricinuia profunde şi violente suferinţe. In legătură cu asta, îm i vine în m inte un alt episod. E ram la V eneţia în luna m ai, aşezaţi la terasa F lorian. In acest oraş al uniunilor efem ere şi nefericite, gânguream amândoi, bătându -ne joc, ca dum neata ieri, de legenda blestem ată a cetăţii. N u ştiu de ce conversaţia a degenerat, dar după câteva m inute, îi distilai R ebeccăi ura din "flipantele" mele, povestindu-i cu de-am ănuntul cum , cu două săptăm âni înainte, în tim p ce m ă credea de gardă la spital, m-am culcat cu R., una din prietenele ei. Savuram consecinţele confesiunii m ele, aşteptând s-o văd descompunându-se şi izbucnind în lacrim i. M ă înşelam . Cu un gest brutal îm i expedie ceaşca sa de cafea în plină figură. A bia avui tim p să m ă şterg că -şi şi desfăcuse cordonul de piele cu care m ă şfichiui tare peste faţă. U n grup de turişti aplaudă. Încercai s-o opresc dar glumele, fluierăturile trecătorilor m ă reţinură s-o fac. Îmi era prea frică de scandal ca s-o pălmuiesc în public: optai pentru fugă sub hohotele de râs ale gondolierilor şi ale vânzătorilor am bulanţi. T raversai piaţa San -M arco şi o luai pe calea pietonală care duce la Stazio ne. Şi pe această stradă italiană, în care P roust alerga după m am a sa ca să -i spună la revedere înainte ca aceasta să ia trenul, eu, m ărunt m edic francez, îm i luam picioarele la spinare urm ărit de acea furie care voia să m ă bată de faţă cu m artori. Sfârşii prin a scăpa d e ea, iar seara ne îm păcarăm ,dar furios că am fost ridiculizat în faţa atâtor oam eni, aşteptai să adoarm ă şi capturai de pe jos doi gândaci de bucătărie pe care-i strecurai în chiloţeii pe care-i purta şi noaptea. Ţ ipetele ei de groază când îi descoperi, traum atism ul care urm ă în tim p ce m ă prefăceam că dorm m ă consolară în chip delicios de umilirile din cursul zilei. Crede-m ă, D idier, nu fără disperare am fost crud cu ea. C el puţin la început, în străfundul m eu exista groaza surdă a unei revanşe. A plecat oarecum asupra propriei m ele răutăţi ,

ca asupra unui abis care în acelaşi tim p m ă respingea şi m ă atrăgea, m ă lăsam dus de înclinaţia de-a face rău cu un vertij de voluptate. E ram fără apărare împotriva tarelor mele ereditare. Desi îl urâsem pe tatăl m eu şi m ă tem usem de el, tot porunca lui o perpetuam . M ă îm piedicam de cordonul m eu om bilical, aveam ochii arşi de placentă. B ătrânul îşi cerea partea, zvârlea cu copitele, îm i lăsa m oştenire fieca re din defectele lui îngroşare la extrem ca de o lupă. În chinurile pe care m i le dădea R ebecca, zăcea un vis cam dem ent: ca din întunecatele ape ale um ilirii să ţâşnească am prenta unui sentim ent nou şi bine călit. C um refuzam să cred în împotmolirea himere lor noastre, ferocitatea era tot o tactică perversă de seducţie. Înţeleagă cine poate. N-o m ai doream . T rebuia doar să întindem braţele ca să ne cuprindem într-o strânsoare pasională, dar braţele ni se păreau m oi, sătule parcă de dragoste. Orice obstacol fiind îndepărtat, dorinţa devenea fadă. C ăci dorinţa este fiica şireteniei: ea vrea căile încâlcite ale oblicului, linia dreaptă o plictiseşte. D e exem plu, când ne culcam : după ochi, după m ers,după langoare vedeam bine că treb uia o dată în plus să plătesc cu propria-m i persoană; căscam zgom otos, ostentativ, niciodată nu fusesem doborât de un asem enea chef de a dorm i; ea, bineînţeles, se cuibărea lângă m ine, îm i zgândărea organele cu genunchii. Gândul de-a face un efort m ă înspăim ânta: era goală, opulentă, frum oasă. A tunci de ce oare nu eram cuprins de o m are dorinţă de a m ă topi în ea? Z ăcea acolo cu pântecele ei care cerea de m âncare, cu organele ei în panică. Îm i întindea o gură care nu pândea decât consim ţăm ântul ca să m ă înghită. Sărută -m ă: îi acordam un sărut. Inc-o dată: iar îi sărutam boticul. Şi m ai bine. L im ba ei m ă importuna, era un sfredel care-mi perfora cerul gurii, cobora prin bulbul digestiv, trecea de pâlnia gastrică, se ducea să trezească nervii pântecelui şi le striga: "Sculaţi-vă, sculaţi-vă, îm i datoraţi datoria de dragoste! C ăci sărutarea în sine nu era nim ic pe lângă ceea ce inaugura: acel ceva prostesc şi convenţional care se cheam ă îm

perechere. D in laşitate, adesea, cedam. Îmi striveam buzele de ale ei aşa cum striveşti o ţigară într-o scrum ieră şi ne amestecam , ea hotărâtă să scoată de aici un m axim de plăcere, eu să sfârşesc cât m ai repede. Închideam ochii şi m ăi achitam fără elan de datoria conjugală. Îm i reluai un obicei din adolescenţă: calculul m intal. Îm i fixam o lim ită, de exemplu 1 000 sau 2 000, şi num ăram în tranşe de 200, încet, în ritm ul unui secundar, schim bând poziţia la fiecare tranşă. N um erele erau m artorele plictiselii m ele şi-mi îngăduiau să -mi umplu tim pul. C ând atingeam cifra fixată, m ă term inam în câteva zbateri. B rutalul ac al sim ţurilor, departe de a trium fa asupra saţietăţii, nu înceta s-o confirme. Uneori, ceream ajutor imaginii altor femei ca să-m i îndeplinesc. corvoada, dar această sub stituire se oprea brusc, realitatea nu se lăsa uitată. C u tim pul, totuşi, ardoarea m i se răci de tot: nu m ă m ai atingeam de R ebecca şi îi im puneam o castitate de oboseală. A stfel, partea de m itologie cu care o îm bogăţisem pe R ebecca, stranietatea sa care m ă terorizase tot atât pe cât m ă îm bătase îm i deveniseră excesiv de fam iliare. O prevedeam în toate, îşi pierduse facultatea de a m ă surprinde: paradele, şiretlicurile, cochetăriile de care se folosea şi care m ă fermecaseră nu m ai aveau curs pentru m ine. P reţul farm ecului se spărgea ca un balon, dezvăluind slabul schelet al unui truc. Şi pe urm ă frum useţea ei taciturnă nu m ai trezea nim ic în m ine: înfăţişările, suspine le, îm bufnelile ei, tot ceea ce m ă ţinuse cu sufletul la gură acum m ă exaspera. R ebecca era com plicată pentru că explora m inuţios toate ungherele acelei cuşti pe care o num ea pasiunea sa pentru m ine; în schim b, nu era com plexă; neexplorând decât aceste unghere n-avea a-mi oferi nici un mister. În locul elanului creator, se usca în analiza nefericită a 'sentim entelor sale. O rice îi ierţi unei fiinţe, îi spuneam , vulgaritatea, prostia, orice, în afară de a te plictisi cu ea. În dragoste, contrar adm inistraţiei, principiul vechim ii este un handicap, avansarea se efectuează de-a-ndoaselea. D e fapt m ă plictiseam de m oarte cu ea. Iar plictisul este un tovarăş pe care nu -l suporţi decât în singurătate: pentru că nu vrei

m artori în acele clipe blestem ate, de frică să nu capeţi de Ia I ei o im agine infam antă. L ângă R ebecca, zilele m i se păreau de o lungim e insuportabilă: fiecare dintre ele aducea aceleasi angoase, aceleaşi m om ente apăsătoare care ne copleşeau ia ore fixe cu o regularitate zdrobitoare. A i remarcat oare cât de mult ne descompune lipsa de evenimente prin calmul ei, la fel ca cele mai violente catastrofe? C a să scap de casă băteam cafenelele, cercurile, conferinţele, îm i născocearn colocvii, întâlniri, fiecare m inut sm uls vieţii noastre în com un fiindu -mi un izvor de delecta re. M onotonia serilor asem ănă toare, a aceloraşi prieteni regăsiţi la aceleaşi m ese, în jurul aceloraşi discuţii, evocând aceeaşi proiecte avortate cu aceeaşi lipsă de entuziasm , aceleaşi glum e ieşind din aceleaşi guri, toate astea m ă scârbeau într-atât încât îm i dădeau adevărate dorinţi de fugă anim ală, adolescentă. N u m ai suportam să duc acea ~ iată regulată şi seacă, atât de banală, atât de uşoară şi atât de grea în acelaşi tim p, şi doream ceva dinam izant, agitat, viu, fără să ştiu ce anum e. A cest m ers pe loc de m ici fapte, aceste anecdote jalnice o încântau pe Rebecca: le numea "peripeţiile vieţii în doi". R ecunoşteam foarte bine în ea sim ptom ele cuplului: cu cât trăieşti m ai puţin, cu atât ai m ai puţin chef să trăieşti. Soţii sunt doi fraţi siam ezi pentru care universul, oricâ t de paşnic ar fi, este încă plin de am eninţări şi de dezordini: de aceea nu-şi perm it decât o singură îndrăzneală: să deschidă radioul, să -şi pună papucii, să treacă la m asă. P entru m ine adevărata angoasă rezida m ai puţin în certitudinea că trebuie să m or cât în incertitudinea că am trăit cu adevărat: uram acea atmosferă de poltronerie cultă care em ana din duoul nostru, nu m ai era dom nul şi doam na, era P oltronul şi Poltrona. Ni se tot repetase că dragostea poartă în ea un principiu în afara legii, un simţ irepresibil al delictului. N u vedeam însă în ea decât cum inţenie, conform ism , plecăciuni, frică deghizată în frumosul nume de sentimente, iar pasiunilor lega le nu le dădeam num ele de dragoste. Ştiam că deviza m ic-burghezilor: "paharul meu e mic dar beau din paharul m eu" este chiar cea a am anţilor care răm ân îm preună doar fiindcă nu găsesc ceva m ai bun. N u există soţ iubitor, iubită castă care să nu aban

doneze pe loc slaba sa fiertură m onogam ă dacă i s-ar gqranta abundenţa de parteneri şi reînnoirea materialului am oros. R arele excepţii de la această regulă confirm ă principiul general. C hiar dum neata, D idier; o iubeşti pe B eatrice, dar dacă ar apărea o alta, m ai frum oasă, m ai m isterioasă, n -ai părăsi-o pe loc? Protestezi? Atunci explică -m i atracţia dum itale pentru R ebecca... C e este un cuplu? R enunţarea la existenţă în schim bul siguranţei, chipul fără atracţie al dragostei legitim e. A cest spaţiu Închis le banalizează şi pe fiinţele cele m ai puţin dota te pentru banalitate, le îngreuiază pe cele m ai mercuriale. Vedeam în jurul meu indivizi cufundându-se în m ediocritate, îm bătrânind, resemnându-se, abandonându-şi unul câte unul elanurile tinereţii pentru m laştinile funcţionariatului conjugal. V edeam bărbaţi îndrăzneţi, fem ei libere pe care viaţa în doi îi demobilizase, îi făcuse serbezi, a căror coabitare le tocise acuitatea. Uram mimetismul concubinilO1; docilitatea lor în a adopta defectele consortului, com plicitatea lor lipicioasă şi până şi trădarea care-i uneşte încă. Nu exista nici unul din prietenii m ei care să nu fie exem plul grim asant al condiţiei mele. N u puteam să scap de certitudinea că adevărata viaţă se află În altă parte, departe de m izerabilele expediente ale cuplului şi de virtuoasele nerozii ale dragostei nebune (care este de fapt summum-ul atitudinii călduţe din m om ent ce vizează să ne facă să suportăm pe viaţă tovărăşia aceleiaşi persoane. G ândul că va trebui să trag de această legătură flască în tenebrele fără sfârşit ale unei existenţe stricate m ă îngrozea. Voiam s-o părăsesc pe R ebecca aşa cum face şarpele: Iăsân du-i În m ână o răm ăşiţă care nu m ai eram eu, un F ranz care năpârlise, abandonându -i o aparenţă care nu m ai era locuită de m ine. R ebecca era dezolată de intenţiile m ele, sim ţindu -m ă tot mai aproape de a iubi pe oricine m ai degrabă decât pe ea. O rice altă fem eie pe vrem ea aceea m i se părea preferabilă prin sim plul fapt că era alta. În anumite seri în care putre

zeam în puşcă ria conjugală, îm i spuneam : trebuie să m ă vadă lum ea, trebuie să circul, nu pot răm âne închis în casă ca o haină cu o croială frum oasă uitată într-un dulap. M ă apucai din nou, ca înainte, să le urm ăresc pe fete pe stradă, în m etrou, să le abordez, uluit de chipul lor, fiecare fiind parcă cheia unei lum i vertiginoase. R ebecca nu -mi înţelegea com pleta schim bare: considerându -şi frum useţea obţinută odată pentru totdeauna, nu înceta să se com pare cu fem eile la care râvneam şi deci să le deprecieze: - D acă treb uie să m ă înşeli, m ăcar fă -o cu una mai frum oasă decât m ine! Refuzam târgul. - N u te văd nici frum oasă, nici urâtă ci m ereu aceeaşi iar această constanţă m ă m âhneşte. C hiar dacă toate fem eile din lum e ar fi nişte urâţenii, aşa cum doreşti tu, tot le-aş fa ce curte din sim pla plăcere de schim bare, de a gusta din alte trupuri. A devărata frum useţe este o plăcere a num ărului, ea rezidă în diversitatea carnaţiilor, în m ulţim ea chipurilor; cele m ai frum oase fem ei sunt cele pe care încă nu le cunoşti. Mi-aş fi da t cei doi ani de viaţă com ună pentru una sin gură din acele clipe sufocante în care o străină care te despreţuia până atunci şi pe care o fixai de o bună bucata de tim p începe să te privească, angajează cu tine un duel voluptuos al ochilor. Apoi când această producătoare de ravagii îţi surâde, îi iese din gura dintr-o dată răpitoare o vorbă inefabilă, ceva neverosim il de suav, de dulce încât te face să plângi: însăşi chem area rom anescului. C ei m ai m ulţi bărbaţi văd trecând fem ei pe care le doresc, pe care nu le vor avea niciodată şi se resem nează; eu nu m ă consolam cu aceste trecătoare fugace, fiecare din ele îm i era o rană care sângera la nesfârşit: ocaziile pierdute m ă dureau aşa cum pe am putat îl doare braţul ce-i lipseşte. M ergeam pe bulevarde, prin baruri şi cafenele cu o aviditate rătăcită, cu o lăcom ie de copil pentru toate trupurile a căror carne palpiţândă o adulm ecam aşa cum un anim al sim te proxim itatea apei sau a prăzii. M ă sim ţeam înfom etat, asem enea unui ocnaş care nu va fi gustat din dragoste de douăzeci de ani. Pentru

mine, Rebecca nu mai avea nici forme, nici farmece, era în afara omenirii sexuate, manechin dinainte de divizarea fiinţei om eneşti în m asculin şi fem inin. P rietenii îm i reproşau adeseori că ies, fă ră nici o deosebire, cu fem ei dizgraţioase sau prost făcute. U nele erau într-adevăr aşa. N u că aş fi m ai puţin selectiv, m ai puţin atras de frum useţe decât alţii, dar eram atât de m ăgulit că o persoană de sex fem inin se poate interesa de mine încât ultim a urâţenie, dacă m ă privea, căpăta graţia unei regine; şi m ai ales, cum am spus-o, în fiecare din ele salutam irupţia hazardului, fiecare era sfinţită prin chiar faptul că era nouă. N u venerez decât întâlnirile, aceste epifanii ale vieţii profane, care transfigurează existenţa sfâşiind-o. P e vrem ea aceea, pregătind o teză despre virusul hepatitei, lucram mult iar Rebecca îmi fura cele câteva momente libere care-m i răm âneau. C a să m ă apăr un pic de neprevăzut, o m inţeam . Întotdeauna m inţisem , copil, ca să-m i salvez liniştea, adolescent, ca să prelungesc beneficiile copilăriei, adult, din obişnuinţă şi din nostalgie. A spune adevărul m i se părea o dezastruoasă lipsă de im aginaţie, m inţeam pe toată lum ea, în legătură cu orice, fără m otiv, aşa, pentru plăcerea de a dezorienta, de a avea secrete, de a clădi ficţiuni credibile. T răgeam din asta o bucurie cu atât m ai puternică cu cât viaţa cuplului m odern se ridică pe un im perativ de sinceritate care cere celor doi consorţi o francheţe com pletă. E u preferam s-o înşel pe R ebecca, m ărturisirea sistem atică având, în ochii m ei, îngrozitoarea facilitate de a aplatiza viaţa. P referam cel m ai prost vodevil, dacă -m i era subiect de em oţie, frustei convenţii de loialitate a cuplului exem plar. Îm i plăcea frauda pentru că este arm a celor slabi, a fem eilor şi a copiilor care îşi asigură astfel un spaţiu de libertate într-o lum e care nu le acordă nici o libertate. Îm i acordam deci toate libertăţile şi, prin renghiurile m ele, cum ulam toate rolurile, protejându-m i plăcerile fără să -I pun în pericol pe cel de-alături. B ineînţeles, um blam după curve: m ă dam în vânt după felul lor de-a fi păşune, anim ale frem ătătoare de viaţă, cu

sânii pe jum ătate goi, cu coapsele dezgolite, cu josul pântecelui înhăm at în dantele şi jartiere, chem ându -i pe trecători la o plăcere grosolană în vizuini întunecoase. L e apreciam din epicureism , din dragoste de viteză. m ijloc rapid de a avea cât m ai m ult trup în cât m ai puţin tim p posibil. A plăti nu -mi slujea decât la scurtarea distanţei dintre poftă şi satisfacere. M ă bucuram de acest lux, a face econom ie de seducţie, şi binecuvântam banii care, corupându-i pe indivizi, îi deschid spre com binaţii erotice incom parabile. A plăti îm i îngăduia de asem enea să gust din toate tipurile de fem eie după care m ă dădeam în vânt şi pe care viaţa nu m i le oferea decât în doze m ici. C oncentrare de chipuri şi de anatom ii, prostituţia prezintă acel aspect oniric pe care-l deţin doar m arile adunări de oam eni: voluptate a ochilor şi a expunerii înainte de orice altă bucurie. În salariatul erotic celebram m area epopee a dragostei, aproape independentă de sex, scoţându -ne în cale fiinţe cu care segregaţia socială nu ne îngăduie niciodată să ne încrucişăm pe stradă. M ă cu fundam în vulgaritate din gust pentru amestecuri: bordelul este, îm preună cu m etroul, unul din ultim ele locuri publice care apropie universuri şi condiţii sociale diferite. În ghetoul cartierelor fierbinţi încetează, pentru câteva clipe. ostracism ele cartierelor obişnuite. D eparte de a fi un duş rece pentru entuziasmul meu, aspectul uneori sordid al acestei m eserii m ă fascina peste m ăsură ca şi cum ar conferi o altă dim ensiune unui act la urm a urm ei infantil. P ândeam nu atât plăcerea cât posibilităţile ei. M ă amestecam în m ulţim ea prăpădiţilor care o pândesc la porţile im obilelor, cu aerul unui câine bătut, pe fem eia virilă şi surâzătoare care-i va goli cu o m işcare din şale. A tingeam din m ers cu o profundă tulburare zidurile vechi ale hotelurilor de prostituţie ca şi cum a r fi fost îmbibate de luxura tristă pe care o adăposteau. P rostituţia era pentru m ine un rit de com plicitate între producători independenţi, o experienţă de m ic carto for care are drept teatru strada şi drept principiu cheltuiala. Pânditoare sau mesaline, indiferenţa, ba chiar dispreţul.' acestor fem ei faţă de noi le revela esenţa supraom enească: r. eram fascinat de dragostea lor pentru copii şi pentru câini,

de sentimentalismul lor excesiv, de tutuitul lor republican care instituie între fiecare client şi ele dem ocraţia am orului venal. - N u respecţi nim ic, spunea R ebecca, nici m ăcar cele m ai frumoase amintiri ale noastre! - A i dreptate, nu prea m ai putem să ne întâlnim decât în trecut. A tunci, să evocăm aceste fericite am intiri: sutele de m ese luate îm preună în sute de restaurante, de hoteluri, de 00nuri, de snack-uri, sutele de sticle de apă m inerală şi de vin M ute îm preună, sutele de feluri de m âncare com anda te, de reţete, de cafele degustate. Iată am intirile noastre: un gigantic m eniu, un alm anah de G oult şi M illau. F rum os palm ares pentru o viaţă! . C ând eram pe stradă, depăşind -o cu un cap, mergeam întotdeauna cu paşi m ari ca şi cum aş fi fost grăbit să fug de ea. 1 se tăia răsuflarea să se ţină după m ine, să m ă ajungă din urm ă: - Hai, labe-scurte, îi strigam , vii odată!? C e scundă eşti. C ât despre excesele noastre erotice, le denunţam acum ca pe nişte dovezi de chircire asupra celulei conjugale. Intimitatea noastră abjectă de anul trecut, îi spuneam R ebeccăi, îşi avea originea doar în team a noastră de cei de-afară. N e jucam cu excrem entele noastre ca să ne rupem şi m ai m ult de lum e. ca să ne fim de-ajuns nouă înşine. A m îm pins am ândoi gustul pentru claustrare până la ultim ele lui consecinţe. C e-ţi răm âne de făcut în d oi decât să te adulm eci, să râzi stupid de băşini, să te adaptezi la bietul ritm al m aşinăriei tale organice. Iată unde duce erotism ul conjugal: la un imens gust pentru căcat de team a largului m ării. R ebecca, înţelesei asta, avea să treacă .curând în rân dul fostelor m ele iubiri, pasiuni pleoştite, am oruri râncede, vechi delicii cocârjate, cu totul interschimbabile. Memoria mea nu m ângâia cu plăcere decât aventurile efem ere, sclipind de în treaga strălucire a scurtim ii lor. R elaţiile m ai lungi însă.rui

nate de rachiune şi de m ăgării, nu m eritau decât uitarea, preafericita amnezie. Şi pe urm ă, tuturor dezam ăgirilor pe care le aduce o viaţă am oroasă norm ală li se adaugă aceasta, im parabilă, universală: să nu placi la toată lumea. Oricât de frumos, de fermecător, de inteligent ai fi, va exista întotdeauna o fem eie care să -ţi urască talentul, reuşita şi care să -ţi prefere fiinţe m ai puţin norocoase; sau, păguboas şi nefericit, alte fem ei care să -ţi reproşeze această urâţenie, acest eşec, A plăcea este deci negativ, nu -i plac uneia sau alteia decât lăsându -le indiferente pe cele mai multe. E o experienţă sfâşietoare să fii adorat de câţiva, detestat de alţii şi neglijat de m ajoritate. A cest popor care n-are ochi îţi strică cele m ai frum oase cuceriri. A şa şi cu R ebecca: o cunoşteam de m ultă vrem e: m ai eram oare seducă tor? Oricât de bine s-ar vorbi despre noi, nu ni se spune nimic nou şi ne trebuie m ereu altă confirm are, alte certitu dini ele însele gata să se clatine. A fi prim ul în inim a unui bărbat sau a unei femei este o familiaritate derizorie. Sunt oare rege pentru că sunt regele tău? E xistă deci o neînţelegere: afecţiunea pe care ţi-o poartă o fiinţă te lasă perplex de două ori: m ai întâi te m iri că nu toţi te iubesc cu acceaşi adoare, apoi ajungi s-o bănuieşti pe fem eia care te adoră că are vreo slăbiciune. D acă m ă iubeşte, înseam nă că -i pierdută: cine ar putea să -l aprecieze pe un individ atât de lipsit de calităţi ca m ine dacă nu cineva şi m ai rătăcit, m ulţum it că se agaţă de epava care sunt eu? D e fapt, tandreţea R ebeccăi, departe de a o re valoriza în ochii m ei, m ă îm pingea să caut la nesfârşit stim a unor noi fem ei. În această iudeo -tunisiană, crezusem că unesc A frica de N ord şi păm ântul Sionului. D ar iudaism ul ei nu reprezenta nim ic, nici patrim oniu, nici fidelitate faţă de un teritoriu spiritual, şi o găseam tot atât de vulnerabilă şi de lipsită de apărare ca şi m ine: într-un cuvânt franţuzoaică sută la sută. O închisesem în ghetoul singularităţii sale şi nu -ncetam să o confrunt cu acest ideal ca să -i înregistrez mai bine lipsurile. D upă m ine, uzurpase un titlu la care nu avea dreptul: cel de membru al Poporului ales. La asta-m i răspundea furioasă:

-"Îi iubeşti atât de m ult pe evrei în general şi nu eşti în stare să iubeşti o evreică în particular. F ac ceva pe adm iraţia ta pentru casa lui Israel, nu -i decât un pretext ca să m ă persecuţi. T atăl tău era antisem it din ură, tu eşti din dragoste: el le reproşa evreilor că sunt prea evrei, tu-mi reproşezi că nu sunt destul de evreică. R evendic dreptul la o indentitate ambiguă, revendic dreptul de a fi com plicată. A vea dreptate, bineînţeles! E ram din acei creştini care, ca să -şi ispăşească un trecut stânjenitor, au zeificat entitatea iudaică Într-atât încât acuză de trădare pe orice evreu care nu se conform ează acesteia. C erându -i fiecărui israelit să -şi exhibe diferenţa ca pe un fetiş, ne arătam la fel de sectari ca pă rinţii noştri care pe vrem uri îi cereau să şi-o ascundă. P e vremea aceea însă, stăpânit cu totul de orbirea mea de goy, eram impermeabil la asemenea argumente. D oar un lucru, unul singur, m ă m âhnea: s-o părăsesc le-ar face plăcere părinţilor m ei. A ceştia ar crede într-o victorie a bunului sim ţ francez când pentru m ine era vorba de o înfrângere suferită de sistem ul conjuga!. U n evenim ent foarte ciudat Îm i Înlătură scrupule le. P e vrem ea aceea, tatăl m eu, care efectua cercetări genealogice asupra fam iliei noastre, descoperi din Întâmplare, în mijlocul secolului al X/X-lea, căsătoria la Aix-la-C hapelle a unuia din străm oşii noştri cu o dom nişoară E sther R osenthal, evreică poloneză de la care avusese patru copii, cel mai mic nefiind nimeni altul decât străbunicul lui direct. A ceastă picătură de sânge semit în dinastia noastră ariană i se urcă la cap: făcu o congestie care-i fu fatală. Îm i am intesc ultim ele lui cuvinte la serviciul de reanimare: - F ranz, toată viaţa m -am înşelat: evreii au dreptate, sunt adeyăraţii precursori ai E uropei m odem e. Il urâsem pe tatăl m eu an i de zile; ura se transformase în dispreţ la vârsta m aturităţii, dispreţul în m ilă atunci când acest despot se revelase drept un bătrân fragil şi fricos. D ar după aceste ultim e cuvinte, acest om redevenea tatăl m eu. Şi-i sărutai mâinile acestui Drept pe care R evelaţia îl izbise în pragul m orţii. Şi plângeam de disperare, când, cu o voce foarte Înceată de agonizant, şopti:

- T icăloşii sunt arabii, cu petrolul lor. N-o m ai iubeam pe R ebecca şi-m i părea rău. Sătul, chemam în zadar o pasiune care fugise de mine. Nu mai sim ţeam nim ic, nu m ai trem uram , nu m ai eram gelos, iar acest calm m ă întrista. Mi-o închipuiam pe Rebecca în braţele altor bărbaţi, sărutându-i, primindu-le mângâierile, om agiile, iar aceste im agini m ă L ăsau nesim ţit01: E xistă oare m ai m are sfâşiere decât aceea de a sim ţi focul pasiunii retrăgându -se din tine aşa cum m area se retrage de pe plajă în tim pul refluxului? A veam cochetării de bărbat bogat: oh, îm i spuneam , să suferi pentru o fem eie, să fii cel neiub it, ce bine trebuie să fie! V ed eam ochii R ebeccăi im plorându -m ă, cerându-m i explicaţii raţionale când aşa ceva nu exista. D orinţa m ea de ruptură era la fel de arbitrară ca dragostea la prima vedere pentru ea cu doi ani înainte. - Dar spune-mi, spune-mi ce ţi-am făcut, dacă te-am vexat, dacă te-am rănit? - Ce mi-ai făcut? N im ic: greşeala ta e că exişti, şi-atât. P entru o nim ica toată, o privire, un lapsus, un num ăr de telefon m âzgălit, o hârtie uitată într-un buzunar, îm i făcea scene de gelozie groteşti, insipide, repetate. Furia ei era o încercare m agică de a sim plifica o situaţie pe care n -o stăpânea. E ram supus cenzurii cotidiene a m etresei legitim e care-ţi pândeşte căm aşa, lenjeria, detectează cel m ai m ic fir de păr, îţi scotoceşte prin buzunare, în carnete, telefonează la num erele pe care le găseşte în ele în speranţa că va da peste o voce fem inină. Se străduia să reconstituie anum ite scene, conexiuni, reţele, cu toată m igala unui detectiv. C ăci nu există poliţişti m ai im placabili unii faţă de alţii decât am anţii. In agendă, îm i tăia num erele sau adresele suspecte ca să nu le m ai pot reciti. L a spital, încercă chiar s-o cumpere pe-o infirm ieră ca să m ă pună sub supraveghere! O rice străin devenea pentru ea o persoană a priori echivocă şi deci periculoasă. Şi cu cât se arăta m ai intransigentă, cu atât se cufunda mai mult în neîndem ânare. P e stradă, era o spioană pe urm ele m ele, pândind cea m ai m ică siluetă de femeie ca s-o evalueze înaintea mea, s-o deprecieze, " Inutil să te întorci după asta, m ârâia ea, e-un

adevărat cârnat. " Ca s-o fac să turbeze, m ă am uzam fixând intens m ici bătrânei, doam ne în vârstă, copilaşi, ceea ce o dezorienta, o obliga să răm ână constant la pândă şi drept încheiere îi dădea adevărate înţepeneli ale gâtului. Zborul m eu din floare în floare o agasa: de îndată ce identificase o complice, eram deja cu alta, aşa încât, crezând că a apucat prada, nu avea decât resturile. P rin investigaţiile sale căuta o rivală în carne şi oase, unică şi solidă, cu care să -ar fi putut m ăsura, confrunta. D ar nu abandonam cuplul nostru ca să form ez altul, eram m ereu în altă parte, m ereu în avans cu o cucerire faţă de ea. I-o spuneam cu o sifdare puerilă: n -o să te pără sesc pentru o femeie anume ci pentru toate femeile. - M ă iubeşti, îi spuneam , oare asta m ă priveşte pe m ine? Suferă în tăcere: discreţia este form a m odernă a dem nităţii. R itm ul certurilor se intensifică până la a deveni pâinea noastră cea de toate zilele: puteam num ăra orele dintr-o săptăm ână în care nu ne certaserăm . A partam entul răsuna de ecourile neîncetate ale altercaţiilor noastre violente. Z ile întregi se petreceau în m ijlocul unor crize sfâşietoare, toate deveneau pentru noi spaim ă şi suferinţă şi m ă tem eam m ai presus de orice de week-end-uri care ne lăsau patruzeci şi opt de ore întregi unul în faţa celuilalt. F iecare ceartă era urm ată de lungi îm bufnări încheiate prin îm păcări pe cât de grăbite pe atât de fragile. R econcilierea: aceasta este obscenitatea scenei de m enaj! C ă după atâtea invective, atâţia pum ni, atâtea blestem e, consorţii sunt tot proaspeţi şi bine dispuşi, ca şi cum nim ic nu s-ar fi petrecut, iată m urdăria, abjecta gaură de m em orie. C urând chiar îm păcările m ă exasperară: eram sătul de acest scenariu reglat ca un balet de orologiu, de tot acest zgomot de vase sparte, mai codificat decât eticheta regelui la curte. A ceste excese de violenţă ar fi trebuit să fie supapa unei tensiuni prea puternice. D ar supapa deveni însăşi pasiunea, scena regimului nostru normal iar excesul modul nostru afectiv. Rebecca îmi spunea:

- Îţi trăieşti pubertatea la treizeci de ani, nu eşti decât un obsedat sexual. - E i şi? O asem enea obsesie n -ar avea nimic vulgar. Dar ai greşit drum ul. Sunt f:4nul care nu vrea să renunţe la nim ic, care refuză să aleagă. Îm i arunci în faţă ca pe-un scuipat don-juanism ul m eu. A ccept. D on Juan aspiră la darul de a fi ubicuu: el vrea să fie am antul pasionat al uneia singure şi fluturele uşuratic al tuturor, vrea să ardă pentru cea urâtă şi să ardă pentru cea frum oasă, aspiră să îm brătişeze Într-o singură existenţă totalitatea destinelor posibile. Iată de ce este un erou al nerăbdării, nu un m ilitant al plăcerii. T u ai visuri de grizetă. A spiri la fericirea unui căm in stabil; eu nu apreciez decât num ărul partenerelor mele. Tu suferi de libertinajul meu, eu sufăr de tiraniile sentim entalităţii tale. În loc să ne copleşim cu reproşuri, m ai bine să ne recunoaştem înclinaţiile divergente iar din această diversitate să tragem consecinţele logice. R ebecca şi cu m ine a/cătuiam acel duo heterosexual standard pe care-l vezi peste tot, în parcuri, cafenele, dancing-uri, cu ochii umezi, cu mâinile uscate, cu fundul săpunit, cu sexul m ereu gata să -şi doved ească ataşam entul, pe scurt, perfecta cochilie închisă. Îm i contem plam ursuza jum ătate care-mi propunea la fiecare oră din zi şi din noapte să-m i schim b grija exclusivă de m ine însum i cu un egoism în doi în care am face bloc împotriva tuturor! Ah, frumosul ideal blindat, splendida încarcerare în casa de fier m atrim onială! E venim entele din viaţa publică, m arile dram e care zdruncinau lum ea nu ne m ai atingeau decât înăbuşite de coconul nostru şi, prin urm are, nu ne atingeau. Ţ esuserăm în jurul nostru o tunică solidă care ne proteja de exterior, iar R ebecca voia acum să elaboreze o a doua. P entru ea, universul se reducea la o m ână de fiinţe om eneşti departe de care se ofilea. N u se sim ţea am estecată În ceva m ai vast., Ignora chestiunile fundamentale ale epocii, trăia înecată în problem ele ei personale, în înspăim ântătoa rea apăsare a frivolităţii sale. N u suporţi viaţa în doi decât denigrând -o, singurul mijloc ce m ai răm âne pentru a o înfrum useţa. M ultă vrem e, bârfa îmi

'

ţinu loc de distracţie: a o vorbi de rău pe R ebecca, a o face bucăţele În faţa prietenilor m ei m ă oprea s-o părăsesc, era de-ajuns ca să -m i lichideze supărările; trădarea ca substitut al dezertării. Intr-o dum inică după-am iază, În care ne spuseserăm vorbe grele ca de obicei, ieşii să -m i cum păr un pachet de ţigări. L a Întoarcere, nu m ai era acasă: scotocii în cele două cam ere, strigai: nim ic. Supărat de perspectiva unei lungi după -amieze solitare, îmi contactai un prieten la telefon: Îm i revărsai În urechea lui binevoitoare toate reproşurile m ele pentru ea şi, cu acea nelipsită lăudăroşenie a holteilor, Îi istorisii o oarecare aventură galantă survenită cu două zile Înainte. D upă un sfert de oră de conversaţie, convenirăm să ne în tâlnim Într-o cafenea şi închisei telefonul. F u clipa în care R ebecca ţâşni din patul desfăcut: se ascunsese sub plapum ă, confundându -se cu aceasta. R evelaţia unui anum it adevăr despre m ine însum i pe care-l bănuia dar nu -ndrăznea să -l creadă avu asupra ei efectul unui revulsiv. Cu ghearele scoase, se puse să urle ca din gură de şarpe, începând să răstoarne scaune şi obiecte după obiceiul ei. C rezui că avea să -m i scoată ochii dar fu m ai abilă. C u o furie de-abia retinută, ceru să m ă însoţească la întâlnire; nebănuind m otivele acceptai, jurându-m i să fiu atent. P rietenului stupefiat că o vede îi explică m ai Întâi stratagem a sa şi apoi îi spuse: - Ştiu că F ranz îţi face confidenţe foarte intim e despre mine. Te-ar interesa poate să auzi ce-mi spune el despre tine. ar, se întâm pla că m ă aflam cu acest cam arad, m edic ca şi m ine, În situaţie de rivalitate profesională în cadrul serviciului nostru, fiecare ţin tind cel m ai bun post, cel m ai bun loc În stima profesorului nostru. Urma de aici o concurenţă sigură care se deversa când prin glume, când prin ranchiună şi despre care m etresele noastre nu ignorau nim ic. D egeaba îm i afirm ai buna credinţă, confratele m eu se arătă curios să afle ce debitam pe socoteala lui. R ebecca, foarte în vervă, nu -l scuti de nici un am ănunt din calom niile mele despre el, începând cu fizicul lui dizgraţios şi sfârşind cu naivitatea sa sexuală, trecând prin tem peram entul său de linguşitor. P e m ăsură ce aceste divulgări erau debitate, pălea, convins că ea nu putea scorni detalii atât de precise. D upă o oră, se sculă, vânăt la faţă, şi ne părăsi fără un cuvânt. În după -amiaza aceea Î1~i făcui un duşm an de m oarte şi nici una din înjuriile cu care o copleşii după aceea pe R ebecca nu m ă putu consola de pierderea acestui prieten. - Spune-mi, o întrebai, în trei ani de existenţă, ce uşi m i.ai deschis tu, pe cine mi-ai prezentat tu? Coafeze, vânzătoare,negustorese, retuşeze, m anechine, stiliste, negustori de haine vechi, şam poneze, fotografi, pedichiuriste, cosm eticiene; iată -ti relaţiile, tot acest popor m ărunt al futilului şi al vanului, pifanii m odei şi ai aparenţei. B ineînţeles, am fi putut opta pentru soluţiile nobile. D in m om ent ce m uream de prea m ult stat îm preună, ar fi trebuit să ne luăm o distanţă, să ne lăsăm în voia farm ecului indirectului, să ne rărim vizitele. D ar cu cât ne rarefiam m ai m ult întrevederile, cu atât m ai puţin aveam chef să m ă întorc lângă ea. Ştiam că există m ai m ulte şiretlicuri ca să salvezi sau să prelungeşti uniunea: să alegi sfâşierea, să rişti dragostea celuilalt, să -l ajuţi să-şi regăsească consistenţa. A m fi putut să ne dăruim în orgie unei m ulţim i de urm ăritori şi prin asta să consolidăm contractul, să m im ăm o pierdere în scopul de a ne regăsi m ai bine. A ceste opţiuni sufereau însă de a nu fi decâtform ale şi de a întreţine un compromis pe care nu-l mai voiam. Mi se

grea, nu m ai e vorba să reparăm sau să plătim , trebuie să spargem abcesul şi să ne despărţim . M ă m ai iubeşti încă: n-aştepta să nu m ă m ai iubeşti; dacă pleci la m om entul potrivi/ vom suferi am ândoi m ai puţin. A jută -m ă să scap de tine, redă -mi demnitatea pe care o pierd degradându-te. Să ne trăim am ândoi fisurările respective fără să le agravăm una prin cealaltă. Îm i răspunse: - V reau să trăiesc ca toată lum ea lângă cineva plin de grijă, vreau copii, asta -i tot. Ţ i-am dat substanţa m ea şi doresc să -ţi consacru întreaga viaţă. - Nu-m i consacra nim ic, te rog. N u vreau să m i te sacrifici. U răsc asta dinainte din cauza dobânzilor pe care le-ai cere Într-o zi sau alta. N-aştepta recunoştinţă din partea mea. - M-am exprim at greşit, F ranz, degeaba sunt nefericită cu tine, voi răm âne fiindcă nu -m i pierd speranţa de a te schimba. - Nu visa, altele au încercat s-o facă înaintea ta şi şi-au rupt dinţii. U n fel de m are obstacol Îm i ruinează cu regularitate Întreprinderile sentim ent ale. In elanul m eu către tine, am avut parţialitatea de a le uita pe toate fem eile pe care le cunosc şi de a reuşi ceea ce ratasem cu ele, o dragoste nebună care să dureze. M inunea a ţinut doi ani. A zi plătim pentru că am vrut să repunem pe linia de plutire o iluzie. Lumea e plină de agitaţie: oam enii, lucrurile respiră, se m işcă, alcătuiesc o lungă perspectivă dezirabilă, preţioasă în care am poftă să fiu am estecat. - F ranz, prea m ult analizezi ca să fii cu -adevărat sincer. D ar din m om ent ce nu m ă m ai vrei, m ă înclin. C u lacrim i în ochi, R ebecca îşi strânse lucrurile şi plecă. D eşi n -o iubeam , eram em oţionat. O dată închisă uşa după această tovarăşă care de M acum se topea în trecut, putui să m ă cred liber. L egătura de fier era ruptă, lanţul, slăbit, zăcea pe jos; în sfârşit m ă odihneam , izbit de o stupoare nervoasă. D ar lanţul avea să se strângă iar în m od violent şi să ne transm ită o asem enea zguduitură încât ne vom sim ţi pentru totdeauna legaţi unul de celălalt. A doua zi, R ebecca se întoarse şi îm i spuse:

- N u pot să trăiesc fără tine: culcă -te cu toate femeile, dar păstrează -m ă aici. A r fi trebuit să fiu fără m ilă. D ar această fată avea încă. păţânarea m ută a celor um ili îm potriva căreia nu poţi face ni. m ic, m ă uza prin prezenţa ei pasivă şi o anum ită laşitate m ă făcu s-o accept din nou. De data aceasta, eram foarte hotărât să m ă port fără scruple: era vorba de un război. D in m om ent ce ea nu sim ţea infernul conjugal, aveam s-o fac să atingă cu m âna infernul pur şi sim plu. Reflectai asupra celor mai bune mijloace de a o umili si le clasai în ordine de şase: sexul, rasa, clasa socială, fizicul, vârsta, inteligenţa. D intru -nceput, eliminai sexul, rasa şi vârsta, um iliri prea vagi ca să atingă o persoană precisă. R ebecca, de exem plu, aştepta cu o speranţă neliniştită s-o tratez într-o zi drept "jidoafcă îm puţită ", insultă în care ar fi găsit confirm area m ârşăviei mele. T âm pita! A r fi vrut să insult singurul lucru pe care-l respectam în ea: iudaism ul! E u care căutam injurii eficace m-aş fi ridiculizat adresându -i-o pe aceasta: însemna s-o inocentez înjurându-i poporul; însemna s-o onorez prea mult confundând-o cu o com unitate prestigioasă. Înţelege-m ă: rasism ul e stupid, atacă în individ com unitatea şi com ite o dublă eroare: îl lasă neatins pe cel ofensat şi provcacă solidaritatea poporului căruia îi apartine, adună când ar trebui să dezbine. In întreprinderea de demolare în care m ă angajasem cu R ebecca, lucram la un nivel mult mai subtil şi m ai operant: îi atacam cele m ai intim e fibre, şi anum e inteligenţa, pe care i-o puneam la îndoială, şi fizicul, pe care-l criticam , com oară preţioasă pentru o fem eie care şi-a însuşit im perativul m odern al societăţilor noastre, acela de a fi înainte de orice vizibil. L a asta, adăugam condiţia socială, bună tem ă de vexaţii în epoca noastră de reflux care a restaurat arivism ul, ierarhia claselor şi a averilor. Pe scurt, alegeam toate terenurile care nu puteau da loc unui răspuns politic sau ideologic, loveam în pântecele fragilităţii persona le. O voiam pe Rebecca absolut neputincioasă în faţa suferinţei sale, adu să la ultimele limite.

Cât despre m etodă, optai pentru inconsecvenţă: trebuia să sfarm în jurul ei orice certitudine, s-o fac să trăiască în spaim ă şi în angoasă, s-o sim t că se încordează şi se consum ă puţin câte puţin, iar pentru asta trebuia să com bin atacul cu surpriza, adică să iau iniţiativa, s-o hărţuiesc fără-ncetare, să nu fiu niciodată acolo unde m ă aştepta (la nevoie să fac chiar dovadă de clem enţă când se tem ea de severitate şi invers). P entru ca să nu considere nim ic drept câştigat, nici m ăcar cafeaua pe care-o luam împreună, pentru ca totul, până şi aerul pe care-l respiră, să fie saturat de bruftuluieli, de ură şi să sim tă atârnându -i deasupra capului am eninţarea perpetuă a unei brutalităţi neaşteptate. Scopul era să recreez în jurul ei lum ea de spaim e arhaice în care trăiesc copiii bătuţi. Ii confecţionam pe m ăsură o existenţă cu ochii-n patru pentru ca să nu m ai fie nici m ăcar alim entul m âniei mele, ci un m artor vrednic de dispreţ şi fără im portanţă al vieţii m ele de zi cu zi. F oarte repede, boala de a nu fi iubită întinse pe chipul metresei mele ceva mohorât, atenuându-i relieful frum useţii, devenită posacă şi inexpresivă. D e îndată ce i se altera farmecul, îi făceam o rem arcă în acest sens. Se năpustea înaintea oglinzii şi crezându -se dizgraţioasă sfârşea prin a se urâţi în m od efectiv. Iată puterea răutăţii: îi m odelează şi-i form ează pe indivizi. D ar ce talent cere asta! N u bănuim cât e de greu să fii odios; răul este o asceză ca şi sfinţenia, trebuie să în vingi m ai întâi prejudecăţile unei societăţi m ereu înclinată spre m ilă, să zdrobeşti fără încetare poporul palid al bunelor sentim ente, să ai în fine un sim ţ teatral ascuţit, o cunoaştere psihologică a sufletului care nu este dată tuturor. C ulm ea ghinionului, sărm ana m ea m etresă m ai şi somatiza la extrem, pedepsindu-se în corpul său pentru înfruntările noastre. C ea m ai m ăruntă contrarietate scotea din ea erupţii de coşuri, m ari plăci roşii cărora le trebuiau ore-ntregi ca să dispară şi pe care se ducea să le ascundă într-o cam eră întunecată. D e exem plu, cinam la n işte prieteni, oam eni de felul m eu, tineri burghezi înstăriţi, încărcaţi de ură şi bineînţeles "de stânga". L a începutul mesei, pe ascuns, îi strecurai scurte remarce acide despre felul său ridicol de a se îm brăca, despre

nasul său care luceşte, tenul gras, ochii roşii. C ei de faţă credeau că sunt şoapte de tandreţe şi se extaziau de ataşam entul m eu. R ebecca avea să se scoale de la m asă ca să plângă si păstră după aceea faţă de m ine o atitudine ostilă. A stfel fiecare îşi în chipuia că sunt inocent şi blând suportând o fem eie vindicativă şi m ânioasă. Iar urm area o ştiam : iradierea nu avea să Întârzie să -şi facă urâta ei treabă pe figura R ebeccăi. O pustulă m are i se năştea În mijlocul obrazului. - D ragă, ai un coş pe faţă, exclamam cu voce tare. R ebecca pălea, plim ba un deget trem urător pe regiunea atacată, m ă trata atunci de "cap de dovleac" sau de "m utră de căm ilă". L uându -i pe toţi m artori, îi râdeam În nas: - N u e vina m ea totuşi dacă eşti plină de coşuri, toată lum ea ştie că nu există o vârstă anum e pentru acnee. T oată lum ea de la m asă râdea, m ai ales fem eile, fem iniste bineînţeles, prea fericite să -şi vadă pusă la punct o rivală care nici m ăcar nu era de rangul lor. D acă fii fi văzut faţa R ebec. căi În clipa aceea: lividă ca o mumie. In câteva secunde, frum useţea ei perem ptorie se prăbuşise ca un teanc de farfurii. C onversaţia se relua În tim p ce ea făcea grevă de cuvinte, stă. tea bosum flată Într-un colţ, ascunzându-şi stângaci obrazul cu o m ână în tim p ce răul evolua, ataca şi partea cealaltă, se căţăra spre tâm ple, îşi întindea subtilele alterări până la gură şi la gât. R ebecca era atât de panicată, de fiecare dată când cinam m ai m ulţi îm preună, încât alergia apărea chiar şi când eram drăguţ, dovadă că nu m ai aveam nevo ie să intervin ca să fiu eficient. Şi pe urm ă, scum pa m ea concubină era îngrozitor de com plexată În faţa acestei um anităţi superioare În care o târam şi al cărei tapaj distins o fascina. O botezaserăm "M uta" pentru că nu -ndrăznea să ia parte la conversaţiile noastre şi stătea, ţeapănă şi tăcută, pe scaunul ei. Şi întotdeauna o instalam la coada m esei, spre bucătărie, la o parte de toţi, din m om ent ce n -avea nim ic de spus. Şi nu lipsea niciodată un suflet bun ca s-o facă să -şi rem arce tim iditatea şi s-o cufunde şi m ai m ult În m utism ul ei. C ăci R ebecca putea foarte bine să m ă Înnebunească de gelozie, să m ă strivească sub cei douăzeci de ani prim ăvăratici ai săi, îi va lipsi întotdeauna

acea bună cultură burgheză, acea copilă rie visătoare În m ari case un pic dărăpăna te, ei care avea drept singură vilegiatură curtea blocului drept singură am intire din copilărie K ouskous-ul' de vineri seara şi ca unic breviar televizorul. Sărmana, n-asigura pe nim eni: se străduia să fie la curent dar sim ţeai cunoştinţele noi de tot, spoiala proaspătă a unei ştiinţe fragile, ingerată În grabă. D egeaba se voia de m are clasă, era lipsită pentru totdeauna de acea uşurinţă a copiilor de burghezi cărora le-a fost inculcat de m ici că au dreptate să existe. N u putea nici m ăcar să conteze pe solidaritatea evreiască: sefardă şi proletară, era dispreţuită de prietenii m ei ashkenazi pentru care consideraţiile de avere şi de educaţie prim au asupra legăturilor com unitare. R euşisem deci această m inune de a o urâţi pe R ebecca, de a o îm bătrâni prem atur. - C e slută eşti. cum de-am putut să -mi întorc privirile spre tine, mi-e ruşine să fim văzuţi îm preună, eşti urâtă şi plină de coşuri pentru că eşti proastă în interiorul tău. R ebecca îm i răspundea cu blândeţe: - F iecare pată de pe faţa m ea este una din răutăţile tale. D acă vrei să devin iar frum oasă ca înainte încetează cu perfidiile. P rogresele răului erau fulgerătoare: În câteva săptăm âni,tânăra m ea prietenă cum ulă toate bolile psihosomatice imaginabile şi deveni o enciclopedie de simptome. Suferea de anorexii, de migrene, de dureri de stom ac, de tulburări renale, de tahicardie, de colită. A cum , aproape după fiecare m asă, se du cea să verse şi să se zvârcolească de durere în pat; slăbi, Îşi pierdu puterile. P ărul îi căzu, cearcăne negre îi devorau obra jii. Nu-i mai răm ânea decât o singură aliată: ţigara pe care o fum a fără nici o m oderaţie m ergând până la trei pachete în zilele de mare tensiune. Asta-i dădea o răsuflare îngrozitoare şi noaptea o obligam să doarm ă întoarsă, cu un tifon fixat la gură. D e altfel supărarea, cram pele o Îm piedicau să Închidă ochii. O auzeam oftând. plângând iar starea ei proastă Îm i făcea şi m ai dulce voluptatea de a fi cuprins de som n. Epuiza I S pecialitate arabă pe bază de carne de oaie, de vită şi griş (n. t.).

tă de lungile insom nii, era încontinuu bolnavă, pricopsindu-se cu toţi m icrobii din preajm ă. E ram doctorul ei şi m ă am uzam s-o înşel asupra m edicam entelor, prescriindu-i droguri inadaptate sau periculoase: de exem plu, o sfătuisem să ia aspirină pentru a opri un început de ulcer când e ştiut că acest rem ediu atacă m ucoasa gastrică şi o roade: agravându -se durerile, un farmacist indiscret, din întâmplare, într-o conversatie, îi dezvălui înselăciunea. D ar R ebecca se înclină si persistă să facă apei la serviciile mele. D acă există un m od nobil de a -l iubi pe celălalt până în fragilităţile sale, există şi o m anieră m eschină de a -i slăbi pu terile insistând pe cele m ai m ici deficienţe ale sale. In acest . fel instalasem în R ebecca îndoiala asupra capacităţilor sale, făcând să -i lucească în faţa ochilor eşecul vieţii ei. B ănuiala prinsese ca o grefă şi izbutisem s-o fac să creadă că este o ra tată, în ciuda vârstei sale tinere. Încă de la începutul legătu rii noastre, pusesem degetul pe carenţele sale culturale, lingvistice (n-avea nici m ăcar bacalaureatul); şi, departe de a o ajuta să le dea de capăt, i le am inteam fără încetare ca pe o hotărâre a destinului. T eam a de a m ă vedea c-o ridiculizez, când vorbea englezeşte, de exem plu, sau când se lansa într-o discuţie "intelectuală", o încrem enea în rezervă, o înrădăcina în ideea propriei sale inferiorităţi. A şa de m ult o tratasem de prostănacă şi de ignorantă încât se prostise şi se blocase pentru totdeauna. A stfel, îm piedicată de tot în handicap urile sale ca într-o haină prost croită, bătea pasul pe loc pe aceleaşi făgaşe. Sub m otiv că -i dezvolt darurile lăsate în paragină, i le afundam şi m ai m ult, resortul politicii m ele fiind să secretez culpabilitatea de care pretindeam că o eliberez. D in această fată inteligentă şi vioaie făcusem , tot scormonindu-i prin m ăruntaie, o fiinţă plină de spaim e, un pitic care trem ură. - N-ai dreptul să m ă judeci astfel, să -mi deschizi pântecele, îmi spunea ea, asta-i dem n de un poliţai, nu de un amant. D ar nu protesta decât de form ă. C e vrei? F ericirea ei era să facă parte din inventarul bunurilor m ele. P entru ea, gravi-

tam în ordinea superioară care coincidea cu via ţa, în vrem e ce ea însăşi, ocupată cu funcţii subalterne, înlănţuită în regiunile de jos ale existenţei, nu prim ea de la viaţă decât palide luciri. şi com para incoerenţa cu orgoliul m eu, slăbiciunea cu reuşita m ea. F em eie, coafeză, fiică de oam eni săraci: trei umilinte se înclinau înaintea statutului meu de bărbat strălucitor, instărit, cultivat. Îşi interiorizase sentinţele m ele: declarând-o neinstruită, idioată, supusă şi incapabilă, se cram ponase de aceste dictate ca de propriul său adevăr. De-acum înainte, mânia nu-mi mai avea nevoie de motive ca să izbucnească şi nici resentim entul m eu de cauze ca să fie definitiv. M ai presus de orice m ă exaspera la R ebecca ceea ce numeam felul ei "trage apa ", aerul ei de câine bătut, când, frem ătătoare şi sm iorcă itoare, îşi puncta fiecare din fraze cu un hohot de plâns reţinut ca să le dea un accent dureros. Martira se strâm ba, încerca să m ă facă să-m i fie ruşine printr-o uşoară um iditate a ochilor, o cută am ară a gurii. N u m ă lăsam dus de durerea care mi-o făcea şi m ai m eprizabilă. B iciuit de lacrim ile care m ă enervau mai mult decât orice de îndată ce le vedeam gata să curgă, o zgâlţâiam cu furie, o băteam , o pălm uiam , îi ceream să dea şi ea palm e. C um nu -ndrăznea, continuam s-o bum băcesc cu pum nii până ce cădea, cu corpul plin de echimoze. Se prăbuşea cu un ţipăt scurt şi răm ânea prostrată pe jos. T răgând -o de păr o sileam să ridice capul, ca să descopăr în ochii ei o supunere absolută. Nebuna s-ar fi lăsat om orâtă pentru plăcerea de a m ă pierde împreună cu ea. Sclavia lua proporţii cu atât m ai grave cu cât consim ţea la ea în m od liber. P e această fem eie care m ă iubea, pe această fem eie care m ă iubise m ai m ult decât oricare alta, o devastam aşa cum le devastasem pe fiinţele care se apropiaseră de m ine ca să le pedepsesc pentru tandreţea lor pentru m ine. C elelalte plecaseră la tim p în vrem e ce R ebecca, răm ânând, consim ţea la propria ei dem olare. D ocilitatea ei oarbă m ă convingea că se născuse ca să fie victim ă. Iprocrit, o îndem nam la dem nitate, îi veştejeam lipsa de orgoliu şi de am or-propriu. Dar

persistam în purtările m ele abjecte. N im ic spectaculos: o presiune constantă, cotidiană care lucra într-un singur scop: a o face să se sim tă vinovată, fie că vorbeşte, fie că tace, se m işcă sau doarm e: pentru ca să nu m ai vadă în m ine decât un judecător pe cale să -i facă un proces perpetuu. Să nu crezi că acţiona, 24 de ore din 24. Alternam, potrivit celor m ai bune reguli ale cazuisticii, clipele de blândeţe cu crizele de ferm itate. A şteptam ca R ebecca să atingă o anum ită culm e de destindere şi de speranţă ca s-o sfărâm m ai bine, bucurându-m ă de acele denivelări bruşte care zgârie nervii şi dezarticulează m ai bine decât o scenă tem peram entele cele m ai tari. D evenea o jucărie p e care-o desfăceam în bucăţi, un crab căruia îi sm ulgeam foarfecii unul câte unul ca să văd ce face. Şi pe urm ă, ce-i m ai bun decât să răneşti un suflet care sângerează deja? M etresa m ea răm ase însărcinată; urm are a unei copulări pripite, într-o seară de beţie în care ne îm perecheasem brutal luând-o drept alta. V ru să păstreze copilul şi m ai întâi îm i ascunse asta. C ând am băgat de seam ă si deşi era târziu două luni deja -, am cerut cu tărie avortul. lntârzierea îi fu fatală: o com plicaţie post operatorie făcu să intre in ea un rău care o debarasă fără recurs posibil de capacitatea de a procrea. Începutul sarcinii destinsese ţesuturile pântecelui şi ale sânilor: pielea se lăsase ca acele căm ăşi ieftine care nu rezistă la spălat, apăruseră vergeturi pe bust şi pe centura abdom inală. A dolescenta care îşi disputase aprig cu celelalte fem ei estetica sa perfectă se văzu deposedată în câteva săptă m âni. R ezultat probant al noii sale ruşini: nu se m ai plim ba goală de tot prin apartam ent şi dorm ea acoperită întotdeauna cu o pijam a sau o căm aşă. N u ştiam ce să m ai născocesc ca să -i dăunez, adiţionam m icile torturi: nu trebuie neglijată acum ularea unor cruzim i insignifiante care epuizează m ai bine decât o m are supărare. P rim ele m ele atacuri fuseseră brutale, zdro bitoare, dar Rebecca suferea mai mult de loviturile repetate, de electroşocu rile care o dezaxau de fiecare dată un pic m ai mult.

A stfel, se apucase de băut. O încurajam în viciul ei, cumpărându -i în fiecare seară o sticlă de w hisky sau de vodcă. D e fiecare dată, se îm băta şi ador1}lea pe jos, în m ijlocul vărsă turilor şi a duhorii de băutură. Intr-o noapte, dezgustat de atitudinea sa. îi arsei picioarele în mai multe locuri cu ţigara. In anum ite puncte, i-o înfipsei atât de adânc încât mirosea a carne friptă. D acă ai şti ce curioasă senzaţie e să arzi o fiinţă neînsufleţită: suferă, se strâm bă, dar abrutizarea e prea tare ca s-o trezeşti şi te bucuri în acelaşi tim p de starea sem iconştientă şi de im unitate. A doua zi, îi susţineam că se calcinase singură în tim pul beţiei şi că evitasem chiar un început de incendiu în apartam ent. F ără dovezi, n -avu altceva de făcut decât să-m i adm ită versiunea şi să -şi îngrijească plăgile dintre care unele nu dispărură niciodată. A ltă dată, îşi luase un concediu de boală de o săptăm ână pentru o nim ica toată. Ştii că acordarea unui asem enea concediu presupune să stai casă în caz că te vizitează un inspector. Într-o după -m iază, ştiind -o pe R ebecca ieşită după cum părături, telefonai din ca binetul meu la casa locală de Secu ritate socială ca să le sem nalez greşeala. R ebecca nu ştiu niciodată cine o pârâse, prim i un blam , pierdu beneficiul alocaţiilor zilnice şi trebui să se întoarcă încă de a doua zi la salonul ei de coafură. Lucru curios: fiinţele nenorocite atrag nenorocirea. P loua cu m izerii asupra R ebeccăi care era deja ţintuită de suferinţe; situaţia sa se degradă pe plan profesional. A b senta prea m ult, lucra prost, şi într-o stare de prostraţie cvasiperm anentă, se prăbuşea uneori în lacrimi în timp ce făcea un şam pon, abia le răspundea clientelor. se arăta iritabilă la culm e cu colegele. P atronii se gândeau s-o concedieze şi îi trim iseseră chiar două avertism ente. P rofitai de situaţia ei precară ca să -i dau lovitura de graţie: îi furai salariul pe o lună îm pingând cinism ul până acolo încât îi oferii o pereche de cercei de aur ca s-o consolez. N ici o clipă nu bănui adevărul căci îşi îndreptă bănuielile spre cea m ai bună prietenă a sa cu care băuse un ceai în ziua furtului. Trebui să îm prum ute banii pe o lună de la patronii săi; dar

întristată de pierdere, coafând fără plăcere, răzbunându -se de nenorocul său pe cranii, fu concediată puţin după aceea fiindcă o uitase sub uscător pe o clientă al cărei păr se carbonizase pe jum ătate. A ceastă concediere m arcă o dată în deteriorarea raporturilor noastre: în loc să -mi temperez reproşurile, m ă făcui extrem de dur. P e m ăsură ce ne afundam în m ocirlă, R ebecca cerea îndurare, crezând că atinge fundul infam iei, dar o făceam să coboare şi m ai m ult. În fiecare zi îi descopeream vreun detaliu nou cu o rigoare în abjecţie de care nu m -aş fi crezut niciodată capabil. E a credea că ştie totul despre grozăvie: ignora însă o trăsătură deosebit d e revoltătoare, un rafinament inedit născocit de inepuizabila m ea răutate. Îm i plăcea specta colul acestei vieţi care se prăbuşea. N -o torturam decât purtat de certitudinea inocenţei sale absolute: candoarea şi naivitatea, doar ele îm i aţâţau voluptatea de-a face să sufere. D eveneam mai violent în speranţa unei reacţii, dar dacă reacţiona furia m ea nu m ai cunoştea m argini. A deseori, nenorocirea o făcea să înnebunească: atunci erau ţipete, strâm bături, m işcări rătăcite, buzele îi trem urau, se sufoca, crize de tetanie îi izbeau picioarele între ele ca pe două cârje de lem n. O femeie este un bloc dur în care nu intri: într-atât o fisurasem pe Rebecca încât nu mai strângeam în braţe decât o grăm adă de ruine. D eţineam asupra ei o putere fără m argini. li sfă râm asem resortul voinţei, o ţintuisem de m ine printr-un carcan de fier. li de lăsasem trupul pentru a m ă instala ca stăpân în creier unde făceam să dom nească teroarea. Îi dominam sufletul, îi modulam gândurile, îi regăseam în gură fraze pe care le pronunţasem cu o oră m ai înainte, şi sistem ul său nervos era în m âinile m ele o jucărie a cărei claviatură o m anipulam în toate sensurile ca pe un calculator. Era caricatura mea vie, umbra mea, reflexul meu grotesc, iar victim a coopera cu călăul la propria sa distrugere. Devenea o creatură frenetică, m ereu atârnată de braţele m ele. Se agăţa de m ine ca verm ina, găsind în coşm ar un fel de im undă raţiune de a trăi care o m enţinea pe linia de plutire. P ersecuţia îi îngăduia să scape de singurătate, iar team a de a mii pierde se

insinuase în ea într-atât încât o făcea să m ăsoare întregul vid al unei existenţe din care eu aş fi absent. C um de sunt cu putinţă asem enea lucruri astăzi? Şi de ce nu? Trecutul cu viciile lui este cu atât mai pregnant cu cât epoca noastră liberală l-a decretat abolit; astfel, barbaria, nem aifiind com bătută, îşi continuă lucrarea în um bră, aducând extrem ul arhaism în inim a m odernităţii. P entru m ine, situaţia era şi m ai sim plă: totul în educaţia m ea - îţi am intesc că eram fiu unic - m ă m odelase pentru cea m ai rea lege a junglei: să -l m ănânci pe celălalt ca să nu fi m âncat. O bişnuinţa de a nu îm părţi nim ic unită cu cea de a prim i totul, folosirea disim ulării sistem atice, o nevoie de ajutorare perm anentă legată de o ură nu m ai puţin puternică pentru cei care m ă ajutorau sunt tot atâtea elem ente care contribuiseră să m ă coru pă până -n m ăduva oaselor. Slăbit pentru că fusesem răsfăţat, avusesem totul în afară de esenţial: perceperea celuilalt. Înconjurat de curtezani, de servitori sau linguşitori, nu cunoscusem din sentim entele om eneşti decât gam a infantilă a invidiei, a capriciu lui şi a bosum flării. O bişnuit să fiu servit, consideram omagiul R ebeccăi ca pe un serviciu care-mi era cuvenit. N eputând trăi fără să m artirizez pe cineva, prieten, rudă sau m etresă - am nevoie de o victim ă aşa cum o locom otivă are nevoie de cărbune -, făcui din acest suflet ardent şi drept o sucursală a propriului m eu eu. R ebecca m ă tratase drept un ticălos: recunoşteam în mine acest defect. O ptasem pentru rău, din com oditate, ca să fiu ceva m ai degrabă decât nim ic. D in orgoliu, ţineam în m od absolut ca eu să port toată vina. L um ea şi-i închipuie pe oamenii răi ca pe nişte m onştri, străduindu -se încontinuu să vatăme. Dar nu-i aşa, sunt fiinţe obişnuite, buni taţi, buni funcţionari cărora slăbiciunea unei fiinţe aflată în faţa lor le oferă dintr-o dată căile unei cariere interm itente în tortură. A stfel m izeria celorlalţi m ă electrizează: de îndată ce sunt chemat în ajutor, în loc să ajut, lovesc, zdrobesc, calc în picioare. M ă băIăceam în num ele execrabile pe care m i le dădea R ebecca precum un porc în m ocirla lui, străduindu -m ă să le m erit, înăIţându -m ă astfel la nivelul m arilor infam i ai istoriei.

Ultim a m ea lovitură de m aestru fu să -l montez pe fiul m eu îm potriva ei. Ştii cât de m aleabili sunt cei m ici, cât de receptivi la propaganda psihologică. D e îndată ce-l certa, pentru o neglijenţă oareccare, îi luam apărarea cu voce tare, m ai ales dacă greşise. Ii ofeream tot ce dorea, subliniind însă că R ebecca n-ar fi făcut-o. 1-o prezentam drept o uzurpatoare care luase locul mamei lui. Îi detaliam cele mai mici defecte, mai qles ura ei pentru copii pe care i-o descriam drept viscerală. Îl sfătuiam să se ferească şi să nu răm ână niciodată singur cu ea. P e ascuns, m ă duceam în cam era lui să -i rup revistele, să -i sparg jucăriile, acuzând-o după aceea pe R ebecca. D egeaba protesta ea, fiul m eu se convingea că nu -l iubeşte şi că voia să -l despartă de m ine. A tunci, din instinct, potrivit acelei legi tribale care-i uneşte pe bărbaţi îm potriva fem eilor, trecea de partea m ea şi se ridica de la înălţim ea pintenilor lui ca s-o insulte cu orice prilej. "T ata e prea bun, ar trebui să te alunge. " A-l şti pe acest copil, p e care-l cocoloşise ca pe propriul său copil, trecut în tabăra m ea o cufunda pe dulcea m ea prietenă în crize nesfârşite de lacrim i. Iar în ziua în care îi aruncă În plină figură cu acea cruzim e nem iloasă a m ucoşilor: "U n m edic n-ar trebui niciodată să iasă cu o băcăniţă... ", se prăbuşi literalm ente pe jos şi făcu o criză de epilepsie care ne înspăim ântă. D ar uita totul căci pentru ea a ierta era o plăcere in finită: ca şi cum ar fi găsit în absoluţiune ultim a resursă a sărăciei sale. L epra lirică a dragostei-pasiune o pervertise până-n m ă duva oaselor. Degeaba comiteam în fiecare zi ireparabilul, avea o asem enea propensiune spre clem enţă încât sfârşea prin a -m i dezam orsa cele m ai m ari ticăloşii. A cea plăcere de a o vedea dezagregându-se, ei bine ea reuşea să m i-o fure eludând orice plângere, luându-mi capul în mâini, mângâindu-m ă pe păr. E ram descum pănit ca şi cum aş fi insultat o statuie, sarcasm ele m ele se prăbuşeau unul după altul şi nu -mi mai răm ânea decât să tac sau să dau în ea. C u dezam ăgire, bă gai de seam ă că găsea un fel de recon fort în poziţia ei de ţap ispăşitor. A supra ei nici aversiunea-m i declarată, nici brutalitatea m ea usturătoare n-aveau nici cel

m ai m ic efect. Se îm păcase cu decăderea. C apitulase fără conditii: m ă sim ţeam rătăcit, m ai învins de acest trium f decât dacă ea m -ar fi zdrobit. A tinseserăm un punct în care m ângâierile, sărutările m ele o jenau: nu le m ai înţelegea, aşteptând m uşcături şi sfâşieturi când îi ofeream o dezmierdare, temându-se cu bună dreptate că un acces de bunătate este preludiul unei dezlănţuiri. E ram stăpân pe ea: chircită, gem ând, îşi depusese viaţa în m âinile m ele. A ş fi putut orice în acea clipă: s-o prostituez, s-o aduc la sinucidere, la furt, la delincvenţă. Dar nu aveam puterea să devin peşte sau gangster, şi cu greu puteam m erge m ai departe fără s-o nimicesc. F erocitatea m ea era o legătură prea puternică: prea m ult aveam nevoie de această fem eie pe care o supliciam ca să nu devin la rândul m eu, deşi schingiuitor, sclavul sclavei m ele. U n sordid fără strălucire, sordidul situaţiilor irem ediabil ruinate, ne rodea viaţa în com un. O stilitatea m ea sucom bă la rându-i în cenuşiu: bulă pe un eleşteu, convulsie m ijlocie a unei vieţi atone, începu să facă pe nesim ţite casă bună cu mediocritatea. M ă săturai de sadism ul m eu nu din docilitate sufletească ci din plictis. G ăsindu -i obiectul atât de slab, atât de jalnic, sfârşii prin a -m i urÎ sălbăticia. R ebecca nu m ai reprezenta nim ic: abia o cârpă de spălat pe jos aruncată într-un ungher. Pierzându-m i speranţa de a m ă descotorosi de ea, născo cii urm ătoarea stratagem ă. Ii propusei să plecăm în călătorie îm preună departe de toate acele lucruri care fuseseră pe punctul de a ne distruge. A lesei o destinaţie exotică: F ilipinele. În ce m ă priveşte, luai toate dispoziţiile: închiriai un apartam ent, obţinui un transfer de spital, demisionai de la cabinetul de medici. C um părai biletele îm pinsesem bunătatea până la a -i oferi călătoria -, rezervai hotelurile, m ă ocupai de vize. C rezând că iese în sfârşit din coşm ar, R ebecca îşi regăsea culorile şi chiar, de ce să n -o m ărturisesc, o anum ită frum useţe. In ziua fixată, ne duserăm îm preună la R oissy: cu bagajele înregistrate, valiza mea fiind plină de hârtii vechi înfăşurate în rulouri, furăm primii care s-au instalat la bordul aparatului. A bia aşezaţi, îi cerui R ebeccăi să ne păzească lucrurile, cât să m ă duc la toaletă. In realitate tăiai în contra curentului va

-lui de pasageri care se îm barcau, o apucai pe pasarelă, alergai pe trotuarul rulant, traversai aeroportul, trecui din nou prin vam ă şi m ă aruncai într-un taxi. D e ce am adăugat la cruzim ea plecării m ele m ârşava şiretenie? P entru că R ebecca avea nevoie de o aversă de sadism ca să -m i înţeleagă voinţa de a term ina o dată. P entru că râ deam în sinea mea de surpriza ei, de spaima ei, de îngrozitoarea suferinţă la descoperirea capcanei. P entru că ruptura este un evenim ent prea rizibil ca să -l înfăptuieşti în ritualurile obişnuite şi pentru că doream , adăugându -i o idee de sordid, să scap de prostia sa lipicioasă. E ram în sfârşit singur. O uitasem oare pe R ebecca? C red că pot spune că da, râdeam de terorile m ele trecute, de adm iraţiile m ele aţipite. O succesiune de cicluri m ă vindecase de cancerul conjugal de care m ă ştiam im unizat pentru m ultă vrem e. N iciodată nu voi m ai gândi viaţa în term eni de pact, de jurăm inte, niciodată nu voi m ai încerca să sondez o fiinţă până în străfundul rărunchilor. D e-acum înainte ştiam că dragostea nu există, că suntem singuri. O sm oza este o păcăleală: tăiasem cordonul ombilical cu cuplul care, la ieşirea din adolescenţă, prelungeşte căldura şi securitatea fam iliei. M ă pregă team să trăiesc aşa cum voi m uri: singur în tovărăşia altor singurătăţi ale căror zum zet şi afecţiune, departe de a m ă reconforta, m ă trimiteau la propria mea izolare. M ă aruncai în desfrâu cu o turbare fără scrupule. Inapt să stăpânesc elanurile lăcom iei m ele poligam e, alergam după aventuri erotice şi sim ţeam că am o teribilă voracitate de a lua, de a strica, de a m ă îm perechea cu tot ceea ce-mi putea aduce o bucurie prom ptă şi brutală, voracitatea pe care o înteţea recenta m ea postire m onogam ică. D ebarasat de orice zorzoană sentim entală, ricoşam de la o cucerire la alta, fugind de orice ataşam ent durabil. E ram departe de a le seduce pe toate fem eile pe care le doream , dar plăceam atunci prin voinţa m ea de a place. O biect al fanteziei a numeroase creaturi, nedomnind asupra nici uneia, părăsindu -Ie fără a le cunoaşte ca să m ă dăru iesc altora, de fiecare dată îm i puneam din nou viaţa în joc.

A plicând cu sfinţenie principiul evanghelic: iubiţi-vă aproapele, din moment ce în fiecare femeie n-o iubeam decât pe cea care avea să urm eze, m ă aplecam cu o egală tandreţe asupra oricărui corp, oricărui chip, cu un elan de gratitudine care m ă Îm pingea să strâng prea m ult În braţe ca să şi pot Îm brăţişa totul. E xistă de o parte m icul num ăr de femei pe care le iubim de-a lungul vieţii noastre, iar de cealaltă fem initatea, inaccesibilul însuşi; eu aruncam pasarele dintr-o parte În cealaltă, îi ceream fiecărei persoane să fie expresia parţială, instantanee a unei esenţe care o depăşea. Intoxicat de schim barea În sine, eram grăbit să consum , neuitându -m ă nici la condiţia socială, nici la frum useţe, legătura cea m ai prom p tă m i se părea şi cea m ai bună. P e scurt, suspinând după m ari evenim ente, m ă consacram dragostei cu îndârjirea unui neofit, fericit de aceste intrigi care trezeau În m ine forţe pe care rutina sentimentală le înăbuşise. R efuzam să dobândesc o m em orie am oroasă şi nu existam decât prin privirea m obilă şi versatilă a celorlalţi. N u m ai voiam ca o fiinţă, una singură, să Îm brăţişeze totalitatea vieţii m ele, nu voi avea acel confident unic şi deosebit care va depune m ărturie, pentru posteritate, de ceea ce am fost. A nu trăi În cuplu Înseam nă să renunţi la propria-ţi legendă, Înseam nă să pierzi unitatea unei istorii pentru a dobândi neîngrijirea unui zvon. D e această căutare a constanţei în dragoste, asem ă nătoare cu căutarea unui Dumnezeu unic În religie, suferisem prea m ult ca să -i m ai accept seducţiile. P referam să trăiesc dispersat, fără să las urm e după m ine pentru că an gajam entul am oros m ă cufunda Într-o m em orie care sem ăna cu am nezia, dădea destinului m eu o coerenţă pe care o asim ilam cu rătăcirea. F iinţele fidelităţii sunt m ai întâi fiinţele atitudinilor călduţe, ceea ce le face inacceptabile pentru mine. Nu mai eram decât un num e propriu Încrucişându -se cu alte nume proprii pe care le anula aproape de Îndată cu altele noi. Şi savuram această dezancorare, plată pentru cel m ai frum os dintre daruri: libertatea. P ăianjen celibatar, ţesând m ii de fire întretăiate, ştiam că am capacitatea de a crea peste tot m ici societăţi m işcătoare, versatile, pe când cuplul m ă cufunda Într-o singurătate ire

m ediabilă şi ca să spun aşa m etafizică: m ai singur în doi de. cât solitar. În starea de disponibilitate absolută în faţa vieţii, bivuacam din loc în loc: fiecare necunoscută întâlnită îmi dă. dea sentim entul că sunt un necunoscut pentru m ine însum i. A tinsei un grad de excelenţă atât de înalt încât tot ceea ce sim ţise înainte căpătă un gust de m ediocritate. P entru m ine, toate lucrurile erau încărcate de aceeaşi poezie, o uzină era 101 lina cu o plajă, o panoram ă rom antică tot una cu străduţa cea m ai infectă, cu condiţia ca o fem eie râvnită să se afle pe ea. F rum useţile lum ii m ă lăsau rece dacă o prezenţă fem inină nu venea să. le însufleţească, nu cunoşteam decât peisajele dorinţei m ele, peisaje umane. V oltija m ea era lipsită de aroganţă: fem eile m ă solicitau tot atât cât le chemam eu. De când donjuanismul este împărţit de cele două. sexe, şi-a pierdut aureola blestem ată, a încetat de a -şi m ai exhiba libertatea ca pe o sfidare. Nu mai există des frânaţi din m om ent ce există desfrânate. F iinţele se dăruiau, plecau, soseau fără să ceară explicaţii, prin consim ţăm ânt sau refuz instantaneu, şi această sim plitate m ă încânta. F iecăreia îi spuneam nişte" te iubesc" dezinvolţi a căror intensitate ele o întâm pinau fără să se ataşeze de contract. D ăruit cu totul splendorii acestor destine încrucişate, nu cunoşteam din relaţiile am oroase decât frum useţea începuturilor. M ă încrucişam cu un eşantion um an nemaipomenit, pluteam într-o succesiune de clipe pregnante care m ă m enţineau într-o stare de im ponderabilitate. F ericirea de a sim ţi o pu ternică tensiune, un fel de poftă barbară pentru diversitate îm i dădeau sentim entul - naiv fără -ndoială - de a-mi potrivi pa. sul după parcursul form idabil al societăţii. O dată trecut prim ul tim p al dezlănţuirii senzuale, m ă gândii să m ă expatriez. F ranţa este o ţară care doarm e şi în care nu poţi scăpa de aplecarea asupra ta; ea este patria vieţii particulare: de aceea aici înfloreşte m ai m ult decât în altă parte sifilisul conjugal, dragostea egoistă a soţilor; baricadaţi, cu toate obloanele trase, când lumea în jurul lor se răscoală. P rofitând de specialitatea mea de parazitolog, luai contact cu "Medecins sansfrontieres" şi cerui să fiu afectat într-o tară. săra că dar liberă pe

planul m oravurilor, precum A frica neagră sau A sia de sud-est, ştiind că voi sluji m ai bine dacă înclinaţiile m ele erotice nu găseau obstacole. P e scurt, după treizeci de ani de dibuieli, credeam că am ajuns în sfârşit să -mi articulez mica mea istorie la istoria anim ală a celorlalţi oam eni. Îţi văd strâm b strâm bătura, D idier. Iţi spui: porcul se gro zăveşte cu m ârşăviile lui şi îm i debitează orori cu surâsul pe buze. Ei da, ponegrindu-m ă, îţi las privilegiul indignării. D ar totodată m ă eliberez: din urechile dum itale fac lada de gunoi În care-m i abandonez păcatele. P rivirea lui ilu m inată de o hidoasă sagacitate îm i întoarse stom acu l p e dos. F ără un cuvânt m ă sculai. N u m ai un om care Încearcă o adevărată plăcere în a se flagela singur poate cob orî cu o asem enea b eţie până la m ărturisiri atât de im pudice. E ra oare cu putinţă să se ponegrească din plăcere? N u prea avui tim p să-mi pun întrebări căci abia închisesem uşa cabinei şi m ă şi izb eam de o p ersoană pe culoar: era Rebecca, şi în m od vădit ascultase prin perete. L ucru ciudat: nu scoase nici un ţipăt. eram am ândoi m uţi. ea surprinsă în flagrant delict de spionare. eu înlem nit de m irare şi încă am eţit de confesiu nile paraliticu lu i. R eb ecca avea - se pare - ceva să-m i spună, ascundea şi ea poate un secret. S e trăsese înapoi până sub lu m ina unu i spot: acest ecleraj care-ar fi fost nemilos pentru o alta îi sublinia chipul frum os prins încă într-o vagă cop ilărie. P ărul îi u ndu ia uşor sub briza aerului condiţionat. lungile ei gene îi făceau ochii şi mai mari dându-le m ai m ultă strălucire. M ă sim ţeam cuprins de resp ect în faţa acestei guri închise atât pentru scuză cât şi pentru regret. nu m ai ştiam dacă eram supărat pe ea, dacă trebuia să-i port ranchiu nă pentru trădare. - Ş tii acum cât de nefericită am fost! A ceastă tutuire brutală m ă m işcă: intim itatea era, aşadar, restabilită şi am inaugurat fără întârziere dovada de prietenie. - N u reuşesc să cred că aţi... că ai îndurat toate astea. - N u m ă judeca după im presia de forţă pe care o răspândesc în exterior... Dar spune-m i, nu eşti supărat pentru întâlnirea din după-amiaza asta?

- B a da, ba nu, în sfârşit... - Era un banc idiot, de-acord, dar, crede-m ă, D idier; era singurul mijloc ca să afli. - D ar de ce să te laşi în seam a lui, şi să nu -m i p ovesteşti viţa tu însăţi? . - Ii las lui Franz cuvintele, nemaiputându-se folosi de trup. E ultim a lui plăcere. D e fiecare dată când se află m ai m ult de douăzeci şi patru de ore cu cineva, e cuprins de dorinţa irezistibilă de a povesti totu l. C el m ai adesea este trim is să se p lim b e. A tunci, ca să-şi adem enească auditorii, îi am ăgeşte că o să m ă dăruiesc lor dacă-l ascultă cu răbdare. E pură divagaţie din partea lui, nu m arşez niciodată la astfel de lucruri. - Ş tiu, m i-a spus-o. Dar nu de-asta îl ascult, rectificai grijuliu să nu par prea interesat. - La tine e într-adevăr din m ilă? O hărţuii atunci cu întrebări dezordonate asupra straniilor obiceiuri pe care le întreţinea cu soţu l ei, dar fiecare dintre ele îi am intea p erspective de suferinţă şi de glorie p e care le considera dobândite deja şi nu voia să le dezvălu ie. P ână la urm ă, obosit, o întrebai: - P ot oare spera o altă întâlnire? A devărată de data asta? M-ai iertat deci. .. Du-te şi ascultă m âine u ltim a confesiune a lui F ranz şi-ţi prom it că după aia. .. D ar scuză-m ă, trebuie să te las, e ora injecţiilor lui. C um m ă întorceam , îl zării pe T iw ari care ne observa de departe de la un cot al culoarului. Văzându -se rep erat, plecă iute capul şi intră într-o cabină. C e se-am esteca şi ăsta? Reveneam spre cabinele de clasa a doua, frecându-mi mâinile, cuprins de bucuria egoistă, vanitoasă a celui care o să reuşească şi o să culeagă curând fructul la care râvneşte d e m ultă vrem e. N u eram deci supărat pe R eb ecca; deşi nu obţinusem nim ic tangib il din partea ei, eram liniştit. P actul insolit al soţului nu era decât fantasm ă de om b olnav făurită în singurătate. N u ex ista nici o alianţă între ea şi el, iată ce era important pentru m ine, nu eram decât eu şi R ebecca, cea care-m i pătrunse se în inim ă aşa cum intri prin efracţie într-un apartam ent, hoaţă frum oasă cu care pactizam .

C ând sos ii în cabina noastră, înţelesei de îndată că Beatrice îm i plăcea m ai puţin. S au m ai curând că era aceeaşi în tim p ce toate se schim baseră în jurul ei: - De ce nu te-ai întors, lansă ea cu obrajii roz de excitaţie. A m făcut echipă cu M arcello şi T iw ari şi-am câştigat de patru an. - Eram la Franz, spusei sec, preferând francheţea unei m inciu ni devenită inutilă. - L a F ranz? D ar credeam că nu m ai vrei să-l vezi. E ra atât de fericită de după-am iaza sa încât nici m ăcar nu-m i ascultă răspunsul. C inarăm uşor, departe de ceilalţi. M ă uitam la sala de m ese, populată de persoane m ohorâte şi transpirate, ca şi cum n-o văzusem încă niciodată, sensib il p entru prim a oară la îngrozitoarea urâţenie a acestu i pacheb ot. A devărul este că foarte pu tini pasageri îm i deveniseră cunoscuţi, în tim p ce m ajoritatea celorlalţi îm i răm âneau indiferenţi, grupaţi confu z îm preu nă fără ca m ăcar să-i calific cu o p oreclă sau cu un semn distinctiv. D egeaba m ă sileam să sper gândindu-m ă la ziua urm ătoare, ideea acelei veghi între patru ochi în care nu voi putea s-o văd pe R eb ecca îm i înăbuşea optim ism u l în gât. P rintr-o alunecare m onstruoasă şi pe care nu eram stăpân, istorisirea lui F ranz, departe de a-i deprecia soţia, derapa asupra relaţiei m ele cu B eatrice. D e data aceasta, desluşeam un raport direct între această istorie şi dezinteresul m eu progresiv pentru însoţitoarea mea. Iar dispreţul p e care se lăuda că l-a avut pentru metresa lui, îl transferam acu m asupra m etresei m ele. S im plă co incidenţă, bineînţeles, şi totuşi m ă bătu gândul că infirm u l era pe cale să m ă infecteze cu gusturile lui, să instaleze în m in e un suflet parazit. N u, m ă-nşelam , F ranz n-avea nimic de-a face cu dezafectarea m ea; călătoria catalizase o nem u lţu m ire care izbucnea sub presiu nea îm prejurări lor. A ltfel cu m să explic acest fulger într-un cer atât de senin? Plecând în Orient, nu eram noi oare p e cale de a ne p etici cup lu l? S tăteam îm p reună pentru că aşa începuse şi aşa trebuia să continu e, fără altă raţiune m ai nobilă, din ascultare faţă de rutina pe care o decreta "

serăm . E ra ceva absurd în această continuitate. N -o mai luam pe B eatrice ca atare, îi cântăream calităţile şi defectele ca un vulgar negustor. Iar eu care-o numeam "hărăzita m ea" cu două zile înainte, aveam chef să rectific acum asta prin "dezam ăgirea m ea". - C e ai, m ă-ntrebă ea, eşti ciudat, nu spui nim ic, am im presia că fugi de m ine. . - De ce-aş fugi de tine? - Nu mi-ai citit nim ic astăzi, s-ar spune că uiţi de călătoria noastră. - C ălătoria noastră! V orb eşti de ea ca de-un sugar. - P referi p oate sugarul lui F ranz şi rom anul în ep isoade despre dulcineea sa. E ra prim a oară că vorb ea despre R eb ecca pe acest ton. De ce-o tratezi drept dulcinee? C e ţi-a tăcut? - M ă agasează, pur şi simplu. Ii detest privirea care te detaliază din cap până-n picioare, nu-mi place felul ei de a institui un raport de concurenţă cu celelalte fem ei. M itocanul care dorm ea în m ine răspunse: - A i pică pe ea pentru că e frum oasă şi m ai tânără decât tine. S e uită la m ine surprinsă, ca şi cum nu se aştepta totuşi la aşa ceva! - P oate sunt urâtă şi bătrână? - N u voiam să spun asta. - G ăsesc că o aperi cu prea m u ltă căldură. Ş tiu că e fru m oasă şi că-ţi place. O atacam tocm ai ca să văd ce reacţie ai. - Încercarea ta "e-o tâmpenie. E ram um ilit că fusesem atât de rep ede descop erit. D ar Beatrice spuse simplu: - Ş tii, cred că nu m ai facem dragoste destu l. D ocil la această invitaţie, m ă ex ecutai după cină în spaţiul strâm t al catacom b ei noastre plutitoare. T otuşi, chiar goală, tovarăşa m ea nu se degaja de furou l fem eii legitim e. Ş i cu cât o priveam ocupându-se cu abluţiunile toaletei sale intime avea m ania igienică de a se spăla înainte de a face dragoste -, cu -. --~.atât . sim ţeam că-mi scade apetitul. Toate mer

geau de-a-ndoaselea în această m orfologie şi trebu i să închid ochii ca să n-o profanez cu o delectare m orbidă, atât de contrară indulgenţei m ele. În sfârşit, cu ajutorul obişnuinţei, ne îm p erechearăm cu stângăcie. D ar totul în m ine se retracta în faţa acelu i abis alb a cărui geografie îm i era cunoscută până la cea m ai intim ă cută; şi pe urm ă ruliu l care creştea din oră-n oră nu făcu nim ic ca să ne înfru m useţeze încleştarea. P e nesim ţite, im aginea unei R eb ecca nervoasă şi aprigă se interpunea între acea carne previzibilă şi dorinţa m ea care nu m ai ştia la ce obiect să se închine. D egeaba o alungam , se ridica între noi ca un irezistibil m agnet, terţă persoană inop ortună care m ă distrăgea. Îmi mângâiam partenera cu neglijenţă, străduindu -m ă să stârnesc din pielea sa un răspuns al cărui cel m ai m ic episod îl cunoşteam în detaliu dar care în seara aceea nu veni. A p oi, grăbit să fiu deja a doua zi, adorm ii dintr-o dată aşa cu m te duci la fundul apei.

Ziua a patra: A m ărăciunea sim patiilor trucate. M âna întinsă.

În dim ineaţa celei de-a patra zile, ieşind dintr-un vis în1 care Beatrice se strâmba ca sub efectul unei intolerabile dureri, m ă sculai cu o singură idee în cap: să m ă unesc cu R eb ecca în urm ătoarele douăzeci şi patru de ore. T oată noap tea bântuise furtuna şi în tim p ce intram în strâmtoarea Corint, valuri plumburii mai galopau de-a lungul cocii vasului, luau cu asalt orizontul livid. O lu m ină tem ă, accentuată de cascade de p loaie, îndolia plaje joase, cătune de p escari dispuse în semicerc de-a lungul micilor cricuri. Beatrice era la fel de posom orâtă ca vrem ea. F ardul de u n deget nu reuşea să m ascheze banalitatea chipulu i său tras de un som n chinu it. T rebuia să ajungem la A tena spre prânz, dar nu m ă gândeam decât la seara de Anul Nou de care nu m ă îndoiam nici o clipă că va fi decisivă. P rom isiunea unei idile la bord depăşea cu m ult interesul meu pentru Orient care era în punctul său cel m ai jos; la drept vorbind, sătul de vorbele de la m asă spuse pe această tem ă, obosit de litaniile lu i M arcello, eram deja blazat asupra unei ţări pe al cărei păm ânt nici m ăcar nu călcasem . Îm i lăsai locu lu i m etresa cu chipu l trist şi ieşii să m ă plimb. Norocul, pe care-l favorizasem m ult, făcu să dau nas în nas cu soţia lui F ranz în barul de Ia clasa întâi. M ă întâm p ină cu o pasiune care m ă surprinse, m ă sărută de patru ori p e obraji şi strângându -m i m âinile m ă aşeză lângă ea. P rezenţa sa dădea încăp erii o intim itate ferm ecătoare. E ra prim a m ea adevărată întâlnire în doi cu o fem eie despre care ştiam tot şi care totuşi îm i răm ânea străină. N u m ai avea aerul dispreţuitor care m ă intim ida atât de m u lt în prim ele zile: privirea sa dreaptă, plină de o insolenţă voioasă, îi ilu m ina chipul strunjit ca o figu

ră de p orţelan. În faţa a atâta graţie, redevenii m ai întâi timid şi bâlbâit. D ar vorbăria noii m ele prietene, surâsul ei luminos încântarea în care m ă cufundă primul ei compliment - găsea că am ochi fru m oşi - îm i dădură puţin câte puţin încredere în mine. - T oată lu m ea e b olnavă pe vaporul ăst~ , dacă o ţine tot aşa, va trebui anulată petrecerea. În ce m ă priveşte, îi dădui veşti despre cabinele de clasa a doua fără să om it nici un detaliu asupra stew arzilor şi a băieţilor de cabină. N -aveam nim ic precis să-i spun, şi totuşi nu -ncetam să-i vorbesc; cuvintele-m i ieşeau în valuri de p e bu zele grăbite şi m ă m iram de op ortunitatea spirituală a spuselor m ele. S im ţeam născându -se între noi o familiaritate instantanee, unul din acele curente de încredere care cim entează în câteva m inute o afecţiu ne de m ai m u lţi ani. N e priveam învălu iţi cu totu l de farm ecul unei simpatii care începe, flirtând deja din ochi, din zâmbet. - D ar ai până şi um or, spuse R ebecca, şi atrăgându -m ă încet spre ea, m ă sărută pe frunte. A ceastă m ângâiere îm i incendie sângele din vine, gura ei era călduţă şi regretai că nu am prins din zb or cele două m uşte ale buzelor sale. Îşi ridicase părul, descoperindu-şi urechile m icuţe şi roz străpunse de safire. - A jută-m ă să-m i term in cu vintele încrucişate, lansă ea deschizând un nu m ăr din Marie Claire pe bar. Apoi, întinzându-m i u n pachet p e ju m ătate gol de M arlbo ro: - V rei o ţigară? - M ulţum esc, nu fumez. - N ici m ăcar acest viciu? A prop o, ştii ce-i spune loco motiva cu aburi locomotivei electrice? -Nu. - Cum te-ai lăsat de fu m at? Izbucni în râs. A ceastă tandră tâm p enie m ă încântă. - N u eşti ob ligat să râzi, fie şi din m ilă. B ine, spune-mi, orizontal, culmea pentru un japonez? D ar vai, trebui ca B eatrice să intre chiar în clipa aceea şi să ne surprindă. C âteva secunde, nim eni nu spuse nim ic: te-ai

fi crezut într-un teatru de bu levard (e stup efiant să constaţi cât de m ult ratifică viaţa cele m ai proaste convenţii ale vodevilulu i). N u ştiam cu m să evit m uţenia noastră de consp iratori şi totuşi nu încercam s-o scurtez. - S per că nu vă deranjez, spuse intrusa, stăpânindu -şi cu greu un trem ur al bărbiei. - Deloc, răspunse R eb ecca, e-o p lăcere să te vedem . F ă ceam-lista noutăţilor zilei. - A cest gen de actualitate nu m ă interesează. - F ără-ndoială tocm ai te-ai scu lat, ai ochii încă u m flaţi. Nu, m-am sculat de la şase. R uliul m ă îm p iedică să dorm. - A h, scuză-m ă, aveai aerul că te-ai dat jos din pat. a acreală politicoasă ~ e punea în vorbele lor şi risca să se transform e în invectivă. Îm i veni ideea vanitoasă, reconfortantă, că cele două fem ei se sfâşiau pentru m ine. - Ce-ţi pui diseară? întrebă R eb ecca. - N u ştiu, nu prea am chef să vin. - P ot să-ţi îm pru m ut diverse lu cruri, ar trebui să avem aceeaşi talie, deşi pari m ai m are îl) şolduri. B eatrice tresări; îm i venea să râd. - N-am nevoie de hainele tale. Am luat cu mine ce-mi trebuie. - Îţi spuneam asta ca să te scutesc să pari neglijentă. B ine, poru m b eilor, vă las, m ă duc să-i dau în cioc porumbelului m eu. P e diseară. U n lu ng m inut de tăcere trecu p este barul pustiu dintr-o dată. "P orum b eii" evitau să se privească, şi m ai stânjeniţi de brusca absenţă a străinei. - V-am deranjat, nu-i aşa? - D eloc, stăteam de vorbă... - N u m inţi, D idier, se citea pe faţa ta când am intrat. Incetează cu bănuielile tale! - D idier, re luă ea (iar vocea îi era o im plorare trem urătoare), spune-i lui B eatrice a ta că-i o neînţelegere, că visez. R ăm âneam surd la sem nalele de naufragiu. S e uita la m ine cu ochi m iraţi, descop erind puţin câte puţin un adevăr în care nu voia să creadă. G hicise totul şi se bâlbâia, gata să plângă.

Nu-mi mai amintesc de platitudinile schimbate atunci, îi spuneam lucruri obişnu ite neavând nim ic ce să-i spun, iar stereotipurile, proscrise în principiu între două persoane care se iubesc, se acumulau între noi ca tot atâtea cadavre. Aceste nimicuri, p e care le găseam atât de drăguţe în gura R eb eccăi în cea a lui B eatrice m ă exasperau: încă o dată ieşea învinsă din confruntare. - U ită-te la m ine, reluă ea cu un trem ur de durere în glas, nu sunt nu m ai fru m oasă, ci vie, sclipitoare. E a-i o capcană sexuală, o creatură făurită de bărbati. N u -ti înteleg nevoia pe care o ai de a distruge totul între noi doar pentru că ai poftă de această fată. Cu greu îmi reprimai un hohot de râs: ea sclipitoare? Da, ca o tinichea ruginită! Îşi dădea în sfârşit seam a că prezenţa ei nu era departe de a m ă indispu ne. U n cu vânt era de-ajuns ca să-i redau speranţa, dar tăcui. - Franz ti-a sucit capul, nu te ştiam atât de influ enţabil. Ş tii, nu -i aşa de fru m oasă, R ebecca ta, e prea studiată, artificială. . . C u ea alături trecusem p e lângă voioasa nesocotinţă a vieţii, era vrem ea să lichidez întârzierea. - D ar răspunde-m i o dată, nu vezi că sunt pe cale să-şi bată joc de noi, să te excite îm p otriva m ea ca să ne dezbine? - Iată cel puţin ce au în com u n prefecţii de p oliţie şi femeile geloase: fantasma complotului, spusei eu, cu ironie, fericit să dezvolt o idee p e care F ranz m i-o suflase cu o seară în urm ă. - B ineînţeles, delirez... Întregu l său trup frem ăta, zgâlţâit de violenţa em oţiei; nă rile i se u m flau şi răm ânea agitată de hohote, plângându-se că nu ne m ai iub eam . B arm anu l ne privea fără să înţeleagă. A cest dialog m ă plictisea ca de fiecare dată când n -ai dreptate şi trebuie să te justifici. A devărul este că B eatrice nu m ai era pe piaţă şi nu voia să accepte asta. A fi pe piaţă: nu ştiu de ce expresia asta îm i p lăcea atât de m ult în dim ineata aceea. Îm i închipuiam lumea dragostei ca pe un vast bazar în care unii se ofereau în tim p ce alţii alegeau. P e m ăsură ce fiinţele înaintau în vârstă, erau tot m ai înclinate să se ofere şi din ce în ce m ai

puţin dificile asupra obiectulu i ales. Ş i m ă gândeam la prietenele pariziene ale lui Beatrice, de treizeci de ani ca ea, odinioară P assionnarii sem eţe, în jurul cărora roiau bărbaţii, şi al căror chip era acum o constantă suplică implorând: "iubiţi-m ă", biete colete în aşteptare gata să plece cu oricare nu m ai ;ă fie sm u lse din părăsire şi delăsare. Ş i m ă sim ţeam departe, cu totul departe de această fată care nu m ai aparţinea actualităţii mele sentim entale: dacă m ăcar ar putea să elib ereze scena timp de douăzeci şi patru de ore! M ai târziu, sub o ploaie deasă, în tovărăşia lui M arcello, a lui R aj T iw ari şi a vreo douăzeci de alte p ersoane, debarcam la P ireu. P entru m ine, care m ă du ceam în Asia, Atena nu putea fi decât ceea ce se cheam ă la jocu l gâştii o penitenţă, o rem iniscenţă de clasă secu ndară. A cele faimoase izvoare ale culturii noastre îmi erau aproape la fel de străine ca m itologiile bantu sau ca panteonu l triburilor siberiene. Îm i păsa m u lt m ai m u lt de intrigile m ele din momentul respectiv decât de acea acumulare de monumente care exhibau nostalgia splendorii lor trecute. P lecam să descopăr nu să com em orez. U râţenia P ireului îm i confirm ă reticenţele: rare fiinţe vii bântu iau această catastrofă estetică, în im p erm eabil sau acop erite de u m b rele negre, la piciorul unor case hidoase care-şi îm proşcau răsuflarea îm puţită. V ântul îngheţat care îm p ingea în faţa lui ziare m ototolite, în sfârşit agresivitatea autom obiliştilor care din joacă se năpusteau asupra noastră claxonând sfârşiră prin a m ă face să m ă zbârlesc îm p otriva escalei. Ş i când trebui să luăm m etrou l ca să ne ducem în piaţa O m onia şi să ajungem pe Acropole - adică să pierdem o oră, o oră şi jum ătate cu transporturile în comun -, renu nţai şi făcui calea-ntoarsă în ciu da rugăm inţilor lui B eatrice. C e-mi trebuiau capodoperele Greciei antice, m ie care eram gata să dau P artenonul, D elti şi Delas pentru o singură sărutare! U rcai iar la bord vesel de tot de această recreaţie. Marea era furtunoasă, o auzeai fierbând în port, plesnind navele la chei, o hu lă lucind ca uleiu l ridica neîncetat vedetele şi remorcherele. Truva, cu fălcile larg desfăcute şi sus cu un grilaj cu dinţi ascuţiţi, înghiţea câteva zeci de turism e, cele m ai multe olandeze şi germ ane. M ă Îndreptai spre cabina lui F ranz căci

trebuia, potrivit dorinţei R eb eccăi, să-i ascult o u ltim ă oară istorisirea. S peram că avea să recapituleze cu o crudă m inutie toate am ănu ntele decăderii sale, şi m ă bucuram dinainte de istoria prăbuşirii lui aşa cum te bucuri de eşecurile unui con curent nefericit. Infirm u l nu se înşelă în această pirivinţă din moment ce-mi spuse, la câteva minute de la sosirea mea: - V oi fi scurt, căci o să-ţi vorbesc azi de înfrângerea mea, iar această nenorocire răsunătoare îţi va m ăgu li, cred, într-un fel oarecare, amorul-propriu. M âna întinsă lată aşadar ~ fârşitul jalnicei noastre saga aşp cum ţi-o redau fragm ent cu fragm ent de trei nopţi înco ace. In a noua lunii a celibatului m eu voluntar, în plină viaţă de risipă şi de plăceri, la capătul unei nopţi de petrecere şi de alcool, fui lovit de o m aşină pe o trecere de pietoni şi m ă pom enii la spital cu o fractură de tibie. M eseria m ea de medic îmi îngădui să solicit o cam eră num ai pentru m ine şi m ă gândeam nu fără plăcere la cele două săptăm âni de repaus forţat, urm ate de o lunii de convalescenţă şi de reeducare, cântărind deja sum a de bani pe care voi putea s-o extorchez ca despăgubire de la şoferul cu accidentul. T recuse o săptăm ână; pe la m ijlocul unei după -amieze, uşa se deschise tim id înaintea unei persoane de sex fem inin. T im p de cel puţin un m inut, nu -m i reveni în m inte această frumoasă fem eie bronzată, de tip uşor oriental. N -o identificai fără decepţie: era R ebecca. - Tu, aici, nu te-ai sinucis aşadar? P ălise sub insultă şi evita să m ă privească în faţă. - N u, încă nu... am aflat că eşti bolnav, printr-un prieten comun, M., întâlnit pe bulevardul Saint-Germain. Atunci am venit să -ţi fac o vizită. C um de putea să m ă m ai revadă după festa groaznică pe care i-o jucasem ? D ar nu vorbirăm despre subterfugiul m eu şi nici despre scenele de disperare la care dăduse probabil loc. R ebecca îm i spuse num ai că tocm ai petrecuse şase luni într-un kibbutz, în Israel, la frontiera libaneză. Era mult mai frumoasă decât am intirea pe care-o păstrasem despre ea, m ai slabă, cu o gam ă subtilă de noi gesturi şi de noi expresii care sugerau o bruscă şi tulburătoare m aturitate.

kibbutz, în Israel, la frontiera libaneză. E ra m ult m ai frumoasă decât am intirea pe care-o păstrasem despre ea, m ai slabă, cu o gam ă subtilă de noi gesturi şi de noi expresii care sugerau o bruscă şi tulburătoare m aturitate. Reveni a doua zi apoi în fiecare zi. N-aveam ce să -i spun l11f1i mult ca-nainte li curând o tratai cu m orga şi dispreţul din zilele de altădată. Intr-o dum inică în care îm i bătusem joc de asiduitatea cu care-m i făcea vizite, se înfurie: - N-o să reîncepi cu insultele? - Ia te uită, zeiţa rasolului se revoltă? F aţa 'ii căpătase o expresie dură iar ochii i se închiseră până la a nu m ai fi decât nişte lam e de jaluzea. - Adio, spuse ea rece, n-o să m ă m ai vezi niciodată. Se aplecă asupra m ea ca să m ă sărute. Îi sim ţii m âinile care pipăiau m ontanţii patului - eram protejat de-o parte şi de alta de două tăblii fixate cu nişte cârlige, - dar uitându-m ă num ai la ochii ei, nu văzui nim ic din rest. T onul frazei îm i dădu un fior ciudat. A poi, se-ndreptă spre uşă. Reacţie de bolnav sau slăbiciune trecătoare, nu ştiu, dar o chemai înapoi. - Stai, vino-napoi. Şi îi întinsei m âna, s1?rijinindu -m ă de barieră cu toată greutatea mea. Se-ntoarse şi-mi întinse la rândul ei mâna. În mom entul în care degetele noastre urm au să se prindă, şi le retrase pe ale ei. M ă aplecai şi m ai m ult, ea s~ dădu iar înapoi. a priveam : un surâs îi desfigura trăsăturile. Îşi râdea de m ine, îndrăznea să -şi râdă de m ine fiindcă eram bolnav! Îm i retră sei braţul. A proape îndată, m i-l apucă iar şi-l trase spre ea. T ot corpul îm i basculă pe m arginea patului. - N u m ai trage! E şti nebună? M ă doare. D ar cu am ândouă m âinile, îm i apucase braţul gata să -l sm ulgă din um eri. A tunci tăblia care m ă proteja cedă cu un pârâit sinistru - ea-i desfăcuse balam a lele - şi m ă zdrobii de păm ânt de la întreaga înălţim e a patului de spital. O im ensă durere m ă înşfăcă de m ijlocul şale lor 'in plină m ăduvă, alergă de la picioare la cap ca un fulger de gheaţă şi m ă frânsei în două ca o cupă de cristal. P e carelajul rece, înainte de a cădea 'in com ă, auzii o voce fem inină care-mi şoptea la ureche:

- B iet im becil, credeai, aşadar, că am uitat? G hiceşti fără greutate consecinţele acestui accident: atins la coloana vertebrală, m ă aflam paralizat de la mijloc în jos, lipsit de picioare şi de nervii erectili. F ui operat de două ori, m ari specialişti se perindau la căpătâiul m eu; în zadar, fractura era prea brutală, hem iplegia irem ediabilă. R ăm ăsei două luni la spital, culcat între două plăci de oţel, plin de drene, suportând zi şi noapte pom pa rea injecţii/or şi a perfuzii/or de plasm ă. L egat de aceste santinele ale supravieţuirii, aveam im presia că sunt un standard telefonic supraîncărcat, şi avui tot tim pul ca să blestem m edicin a şi pe falşii arhangheli care-i alcătuiesc clerul. D eşi o ştiam vinovată pe R ebecca, intentai un proces A sistenţei publice pentru neglijenţă, acuzând -o pe infirm iera de gardă de a fi fixat prost tacheţii tăbliei, cauză a căderii. N ici m ăcar o dată nu-mi trecu prin minte s-o denunţ pe adevărata vinovată; poate pentru că ceva în m ine adm ir~ m ârşava ei răzbunare. C âştigai procesul şi obţinui despăgu biri: A dm inistraţia spitalelor fu condam nată să -mi verse o indem nizaţie de m ai m ulte m ilioane pe lună pe tot tim pul vieţii. D e-acum eram bogat: doi m etri pătraţi de pat şi un fotoliu ru lant cu frum oase tuburi de oţel alcătuiau întregul m eu univers. R ebecca m ă făcuse să m uşc din ţărână, fem eia um ilită obţinuse satisfacţie pentru relele im ense pe care i le pricinu isem. L ucru curios: ţinu să m ă îngrijească şi se ocupă de m ine cu uh adm irabil devotam ent, nescăpându -i să m ă asiste nici un m inut, zi şi noapte; asta pentru că degradarea fizică nu -i era de-ajuns acestei prefăcute care avea şi alte planuri. C âştigase chia r şi inim a m am ei m ele care o binecuvânta şi o ridica în slăvi cu fiecare ocazie. P rocesul de aservire era în plină desfăşurare. C ăpătă asupra m ea o influenţă asem ănătoare celei pe care o capătă asupra unui bătrân o fată tânără si perversă. În m od naiv, m ă credeam încă destul de puternic ~a s-o capturez şi s-o resping după voia m ea şi m ă străduiam să o fac. D ar poziţiile se inversaseră: acum , eu eram învinsul. A ceastă răsturnare a fost dram a m ea. D a, continuă F ranz oftând ca şi cum voia să m ă ia m artor la instabilitatea m ăririlor păm ânteşti. prea m ultă vrem e crezusem . că poţi trăi nepedepsit iar pedeapsa odată venită, nu putui s-o suport. M ă în crezusem în dragostea R ebeccăi ca în soliditatea unei m onede. D ar ceilalţi nu sunt niciodată nici atât de îndrăgostiţi, nici atât de indiferenţi pe cât îi crezi. Exclus din cercul celor sănătoşi, întreaga m ea vitalitate m i se refugia în gură, în această glotă vorbăreaţă şi băloasă aflată deasupra unui deşeu. R ăm ăşiţă de viaţă pâlpâitoare pe o proteză, m ă priveam stând adunat pe m icul m eu form at toracic cu capul prea m are cocoţat pe un bust m inuscul, cu picioarele inerte şi subţiri, cu sexul m ort, rulou veştejit zăcând în cuibul firelor lui de păr. L um ea exterioară încetase să m ai existe din m om ent ce încetasem să m ai exist pe lum e. Unde erau siguranţa şi orgoliul m eu de om abil, credinţa m ea în reuşită, certitudinea că pot să parvin la aceasta? T oate astea dispăruseră. Iluzia unei vieţi trepidante se transform a în această infirm itate. Începea o im ensă noapte de lacrim i şi de rem uşcări.

putui s-o suport. M ă în crezusem în dragostea R ebeccăi ca în soliditatea unei m onede. D ar ceilalţi nu sunt niciodată nici atât de îndrăgostiţi, nici atât de indiferenţi pe cât îi crezi. Exclus din cercul celor sănătoşi, întreaga m ea vitalitate m i se refugia în gură, în această glotă vorbăreaţă şi băloasă aflată deasupra unui deşeu. R ăm ăşiţă de viaţă pâlpâitoare pe o proteză, m ă priveam stând adunat pe m icul m eu form at toracic cu capul prea m are cocoţat pe un bust m inuscul, cu picioarele inerte şi subţiri, cu sexul m ort, rulou veştejit zăcând în cuibul firelor lui de păr. L um ea exterioară încetase să m ai existe din m om ent ce încetasem să m ai exist pe lum e. Unde erau siguranţa şi orgoliul m eu de om abil, credinţa m ea în reuşită, certitudinea că pot să parvin la aceasta? T oate astea dispăruseră. Iluzia unei vieţi trepidante se transform a în această infirm itate. Începea o im ensă noapte de lacrim i şi de rem uşcări. Şi pe urm ă, anum ite răni sunt sem nul unei slăbiciuni sufleteşti m ult m ai grave. T oate lucrurile de care m ă tem usem în spaim ele m ele de copil se întâmplau acum: accidentul confirm a un eşec înscris în mine dintotdeauna. Eram învins cu mult Înainte de a m ă fi zdrobit de carelajul acelei cam ere de spital. În fond, nu visam eu oare la înfrângere, de la origine? Jar aviditatea m ea de a m ă bucura de viaţă, nerăbdarea m ea pentrufiinţe şi fem ei nu veneau ele oare din presentimentul catastrofei? Destinul se îm preuna cu coşm arul din care ieşisem . C om pararea dezolată a celor două părţi ale existenţei m ele Înainte, plenitudinea glorioasă a tim pului fără nici o fisură; acum , vidul, captivitatea în m âinile unei temnicere - m ă băga Într-o furie neputincioasă. A rm ura de nepăsare, de violenţă, de cinică bucurie care-m i asigura fericirea ceda la prim a m oleşeală: m ă prăbuşeam de groază la o am eţeală, la un spasm , doborât de ascultarea anxioasă a celor m ai m ărunte tulburări. L ipsa de ocupaţie făcea ca neliniştile să -mi fie şi m ai crude, Iăsându -m i toate orele ca să m ă gândesc la ele, să le aprofundez asprim ea. M urdărit, înjosit de chinul m ediocru şi totuşi ireparabil, ros de femeia pe care încercasem atât de mult s-o uit, supravieţuiam , căzând m ereu m ai jos decât că zusem.

E ra ca şi cum ar fi dispărut cheia de boltă a unui arc de pod. P rim ul an fu groaznic: îm i lăsam aparenţa să se calchieze pe cea a unei case părăsite. B oala sculptă chiar în substanta m ea această m ască de care e azi desfigurată. F aţa m ea încetă pentru totdeauna să m ai em ită lum ină şi, sem nând un corn. prom is cu corpul, se făcu cenuşie. N u -mi m ai stăpâneam nervii, ei m ă stăpâneau pe m ine, făceau să-m i sară m em brele afară din încheieturi. Dintre toate felurile de falim ente m ă procopsii cu cel m ai rău, aşa încât ruptura fu com pletă. L a treizeci de ani, devenii un bătrân uşor îndobitocit de rutinele unei existenţe fără hazard. Mi-era ruşine de puterea m ea ruinată, ruşine de a m ă lăsa îngrijit de către cea pe care o dispreţuisem atât de profund. V iaţa m ea era un cim jtir în care se odihneau speranţe ce nu vor renaşte niciodată. Îm i dorisem o soartă considerabilă şi nu recoltam decât o pedeapsă com ică: m arele bărbat rău sfârşea pe un pat de scânduri. D ar cel m ai rău lucru era în altă parte: acum că eram învins, R ebecca fem eia, R ebecca cea săracă, R ebecca imigrata organiza În juru-mi asediul urii: îl aflase în mine, burghez arogant, pe duşm anul răspunzător şi-l dobora cu bunul drept al celui care îşi socoteşte uşa dreaptă, lăudabilă şi se sim te astfel consolat. D upă abjecţia călăului o cunoşteam pe cea a victim ei aşa încât nici un aspect al experienţei om eneşti să nu -mi scape. Veni atunci pentru mine vrem ea ispăşirii. E stropiindu-mă, m etresa m ea găsi m ijlocul de a evada din mine, de a-şi continua creşterea pe care cruzim ea m ea o frânase. R evenea la viaţă: frum useţea sa lacom ă se reînsufleţea pe zi ce trecea prin m ese planturoase pe când eu nu m ai aveam decât una sau două înghiţituri. A scensiunea sa spectaculoasă se întărea din propriul m eu declin. R ebecca: acest num e făcea de-acum înainte să răsune tunetul angoasei. R ece, cu acea im punitate orgolioasă a m arilor crim inali, îm i ceru să m ă căsătoresc cu ea. V oia să profite de sum a de bani a asigurării ca să trăiască din salariul m eu, să abandoneze m uncile ei m ercenare şi să -şi reia studiile de dans. Se angaja în schim b să -mi acorde din plin toate îngrijirile necesare stării m ele. Sim ţind partida pierdută, primii cu atât mai mult cu cât m am a, care nu se refăcuse niciodată după pierderea sotului său, căzu bolnavă şi fu închisă la rândul ei într-un ospiciu. N e căsătorirăm la ieşirea din spital şi luarăm un apartament cu trei camere pe malul drept al Senei, pe care R ebecca îl am enajă singură rezervându-şi o cam eră cu decor oriental. E ram uniţi sub regim ul com unităţii de bunuri; ea gira finan tele casei, neacordându-m i decât nişte bani de buzunar pe săptăm ână. D upă o lună, invocând raţiuni de econom ie, dar în rea litate din voinţa de-a A dom ni singură, o concedie pe infir

sotului său, căzu bolnavă şi fu închisă la rândul ei într-un ospiciu. N e căsătorirăm la ieşirea din spital şi luarăm un apartament cu trei camere pe malul drept al Senei, pe care R ebecca îl am enajă singură rezervându -şi o cam eră cu decor oriental. E ram uniţi sub regim ul com unităţii de bunuri; ea gira finantele casei, neacordându-m i decât nişte bani de buzunar pe săptăm ână. D upă o lună, invocând raţiuni de economie, dar în realitate din voinţa de-a A dom ni singură, o concedie pe infir m iera care m ă -ngrijea. Iii fiecare dim ineaţă îm i făcea baie, m ă transporta din pat în fotoliu, m ă îm brăca. Şi, în fiecare dim ineaţă, trebuia să suport lista interm inabilă a reproşurilor pe care le enum era m ergând prin casă, vorbind cu o beţie sacră, fortificată de luni de zile de furie şi de postit vocal. E rau discursuri pline de ţepi care m ă copleşeau prin elocvenţa lor răzbunătoare şi m ă sileau să -mi plec capul, zăpăcit, sub defilarea vertiginoasă a păcatelor m ele: ,,- °, om m are ce eşti, spunea ea (iar aceste cuvinte şi, m ai m ult încă, intonaţia lor m ă zăpăceau de parcă s-ar fi tras o îm puşcătură la urechea m ea), credeai că aveam s,.ă m or departe de tine, înfom etată de prezenţa ta refuzată. Iţi închipuiai că sunt m ortiftcată, biată coafeză rum egând asupra nenorocirilor sorţii şi a m ediocrităţii castei sale de jos. Idioată a cărei singură vină era că te iubeşte şi că se născuse um ilă, departe de favorurile bogăţiei şi de com orile culturii. Iar tu, junele prim , strălucitul m edic, îţi um flai pieptul, îţi continuai cursa de m eteor, uitând deja acel plă pând obstacol pe care-l îndepărtaseşi cu dosul m âinii, fir de praf în pragul drum urilor pe care călcai cu un pas nobil şi egal. A cum , nu eşti decât o legum ă, o râm ă. V ulgară, nu, prinţesa ta orientală, nem făşurându -şi m ăgăriile în hârtie de m ătase, nedelicată, neieşită dintr-o lungă stirpe! A scultă-m ă bine, curule: visasem un înger pe păm ânt, un înger de care să m ă fi îndrăgostit nebuneşte şi în care aş fi putut să am o încredere fără m argini. P e vrem ea întâlnirii noastre, m i se părea că întreaga m ea viaţă nu va fi de-ajuns ca să te epuizez. Iar acum m ă uit la tine, m izerabil, dim inuat: probabil că am fost nebună ca să -ţi consacru viaţa, inteligenţa şi m unca. T e credeam la fel ca m ine. eram gata să -mi sudez viaţa de a ta fără altă condiţie decât loialitatea m ea, dar m-ai strivit, m-ai acoperit de scuipatul tău într-atâta încât mi-am pierdut num ele şi identitatea.

sudez viaţa de a ta fără altă condiţie decât loialitatea m ea, dar m-ai strivit, m-ai acoperit de scuipatul tău într-atâta încât mi-am pierdut num ele şi identitatea. D upă m ârşava ta stratagem ă de la aeroportul R oissy, am crezut că înnebunesc, că m i s-au făcut farm ece: am făcut o criză de nervi în avion, apoi am tras la un hotel din A tena, prim a escală, unde am stat într-o stare de prostraţie fără să m ă m işc şi să dorm tim p de o săptăm ână. E atroce ce-am putut suferi atunci, eram bolnavă, aveam să m or de supărare, te iubeam de nu m ai aveam nici un gând, nici o răsuflare, nici o bătaie a inim ii care să nu tindă spre tine, de nu m ai puteam pronunţa nici un cuvânt fără să m ă tem că-ţi voi spune nu m ele. M ă sim ţeam legată ca -ntr-un sac, îm i strecuraseşi o otravă care m ii paraliza şi stăteam zile-ntregi aşezată pe un scaun m orm ăind. N u libertatea o căutam , ci o ieşire. N ici m ăcar nu m ă gândeam la sinucidere: la ce bun să om ori o femeie care era m oartă de m ultă vrem e? Z i de zi, tim p de trei ani, câte o m ică bucăţică fusese sm ulsă din m ine. N u -mi mai aparţineam destul ca să am chef să m ă suprim . A tunci, din fundul abisului, îm i veni voinţa de a supravieţui ruşinii, de a -ţi învinge devastarea. Şi pentru că în cea m ai m are nenorocire există ceva în om ce nu poate fi sfărâm at de nim eni, nu m ă m ai gândeam decât la răzbunare, decât la a întoarce îm potriva ta săgeţile pe care le trăseseşi în mine. Numai certitudinea pe care o aveam de a-ţi produce o rană ega lă, ba chiar superioară răului pe care-l com iseseşi, m ă ţinu în viaţă. R ăzbunarea este m inuţioasă, caută am ănuntele, infectează plăgile: universul câştigă prin ea o abom inabilă bogăţie. A tât de m ult visasem revanşa încât fu un poem în capul meu înainte de a deveni o crim ă contra ta. C oceam în cap form idabile atentate; ironie a sorţii, cel care te-a secerat mi-a fost oferit din întâmplare. O ştii sau n -o ştii: există o tradiţie a du rerii fem inine, în jurul fem eilor părăsite se form ează îndată o solidaritate; ştiindu -m ă singură, foste prietene au venit să m ă vadă, să m ă înconjoare, ca şi cum tu ai fi constituit un ecran în relaţiile noastre. M ultă vrem e am avut nevoie de cineva care să m ă găzduiască, să m ă hrănească; la urm a urmei eram tânără, doar optsprezece ani. M ultă vrem e am avut faţă de m arginali, de rebeli, o atitudine negativă de refuz, de respingere. M ă tulburau, m i se părea că insultă dem nitatea existenţei. Ştiu că m -am înşelat: la aceste fiinţe care luptă, oricât de stângaci ar face-o, caut vitalitatea care-i face independenţi, creatori. L ibertatea, bănuiam eu, nu se obţine decât cu preţul unor târguieli nemaipomenite cu propriii tăi dem oni, după lupte, că deri interminabile.

ginali, de rebeli, o atitudine negativă de refuz, de respingere. M ă tulburau, m i se părea că insultă dem nitatea existenţei. Ştiu că m -am înşelat: la aceste fiinţe care luptă, oricât de stângaci ar face-o, caut vitalitatea care-i face independenţi, creatori. L ibertatea, bănuiam eu, nu se obţine decât cu preţul unor târguieli nem aipom enite cu propriii tăi dem oni, după lupte, căderi interminabile. Mi-au trebuit luni de zile ca să scap de vraja ta şi să te văd cum erai; nu un astru ci o exagerare, o carcasă spartă pe care num ai team a m ea de viaţă o făcea de tem ut. Crede-m ă, niciodată n -aş fi acceptat sla~ ajul dacă n -aş fi păstrat certitudinea că m ă pot elibera de el. In secret, te demontasem deja; în fond, n-ai fost niciodată decât o creaţie a m inţii m ele, un idol pe care-l susţineam cu braţele; vedeam num ai idolul nu şi efortul braţelor m ele. A veam nevoie doar de nevoia pe care o aveai tu. Te-am sedus fascinându-te asupra propriei tale puteri, dându-ţi iluzia că eşti invincibil. T inereţea m ea e cea care ţi-a dat atâta valoare; cinci ani în plus şi aş fi fost im ediat dezam eţită. A ceşti cinci ani i-am câştigat în şase luni. Tu nu m-ai iubit niciodată, pe de-o parte m-ai redus la viscere, iar pe de alta la un fetiş exotic. T e prefăceai ci} respecţi În m ine fem eia, dar nu venerai decât nişte orijicii. Iţi trebuia un prototip perfect pentru a -ţi potoli gustul pentru O rient, o fiinţă care dim ineaţa să te trezească cu salam alecuri şi care În tim p ce făcea dragoste să scoată gemete. Dar pe fata care eram ai ratat-o întotdeauna. Pentru ce anume m-ai părăsit? P entru o idee, o biată idee pe care ai încercat s-o întruchipezi cu stângăcie, în m od ridicol. În tine nu era decât visul vag şi prostesc de a părea, de a părea orice, seducător, zburând din floare-n floare, donjuanesc. M-ai părăsit în am intirea adolescentului tim id care scosese lim ba, ani de zile, după toate purtătoarele de fese şi care nu se consolase niciodată în urma acestei foam ete, ca acele persoane care se îndoapă în am intirea privaţiunilor din tim pul războiului; m -ai părăsit ca să epatezi galeria, să -i im presionezi pe cei câţiva prieteni ai tăi prizonieri ai sistem ului conjugal, ai făcut-o din lipsă de g lorie tangibilă pe lângă cele zece persoane care constituie antu

rajul tău. D ragostea m ea pentru tine a fost o lungă eroare care şi-a aflat adevărul. " A cest frum os rechizitoriu m ă năucea. Sigură de cauza sa, m uşcătoare şi cu o com bativitate realm ente adm irabilă, gardiana m ea m ă priva de orice posibilitate de replică pentru că avea asupra m ea un avantaj suprem , radical: integritatea fizică. P oţi să m ă crezi ori nu: pierzându -mi raţiunea de-a trăi, îm i regăseam raţiunea de-a iubi. Ii adm iram reuşita, deşi se exercita pe socoteala m ea. M ă bucuram că m -am înşelat asupra ei. Şi pe urm ă nu prea aveam mijloace de-a visa; o fiinţă plină de sevă şi de forţă visează lucruri m ari; jum ătatea de porţie nu visează; mutilat, cuplul îmi redevenea dezirabil, căm inul atrăgător. Sentimentul este ceva ce se poate pierde ca un ceas, epuiza încet ca un cont în bancă şi regăsi ca o pălărie. Îm bătrânit înainte de vrem e, înăcrit de soarta m ea, cu trupul chinuit de plăcerile cu noscute, blestemând speţa um ană, soarele, păsările, copiii, dar tem ându -m ă de singurătate m ai m ult decât de-orice, hotărâi să -m i sfârşesc zilele cu R ebecca, oricare ar fi fost preţul ce trebuia plătit. A cest preţ, D idier, este astronom ic, dar nu m ă voi m ai resem na acum ca ea să dispară din viaţa m ea. În faţa acuzaţiilor procurorului m eu, încercai, aşadar, o dare înapoi sentim entală. U m pleam casa cu ierem iadele mele. Încercam s-o înduioşez cu darul lacrim ilor, m ai întâi m ă concentram ca să m ă gândesc la nenorocirea m ea, îm i întorceam faţa spre ea ca să -i arăt ochii m ei um ezi, scăldaţi în lacrimi, apoi, într-un acces de falsă pudoare, m ă ascundeam ca să dau frâu liber hohotelor m ele de plâns, ca să m ă las cu totul în voia cascadei de lacrim i. R ăspândeam kilograme întregi de lacrim i, cu m ulte sm iorcăituri, sigur de rezervele m ele, accelerând debitul şi vacarm ul trom petei nazale ca să atrag atenţia. D ar nim ic n -o putea înduioşa pe judecătoarea m ea care ieşea ca să nu -m i audă plânsul. Stângaci, ca să -i recâştig un pic stim a, încercam să m ă depreclez: - A scultă, m ă urăsc cum nim eni nu m -a urât vreodată.

- N u, o tăia ea, nu nutri speranţe în această privinţă, te urăsc de-o m ie de ori m ai m ult decât nu vei putea tu să te deteşti vreodată. A ntipatia pe care ţi-o porţi este încă prea prostesc sentim entală ca să fie sinceră. - M ă disec fără com plezenţă, m ă dispreţuiesc. Sunt ros de rem uşcări, m i-e ruşine de actele com ise. Ştiu că n -am dreptul să trăiesc, m ă biciuiesc cu o severitate fără egal. - T aci din gură, exploda ea, n-ai dreptul să te critici, e Încă o dovadă a orgoliului tău nebun. N um ai eu am dreptul să te învinuiesc; num ai eu, fiindcă am suferit din cauza asta şi ştiu adevărul despre tine. - R ebecca, te rog, ştiu toate astea. E u sunt m eschin, tu eşti generoasă, eu sunt o um bră, tu eşti lum ina. A m m eritat să-m i pierd sănătatea pentru răul com is. - Nu, n-ai m eritat, dragă neglijabilule, găsesc pedeaspa perfect nedreaptă. D a, da, într-adevăr, n -ai noroc. În fond, eu eram o im becilă, eu răm âneam când nu -mi doreai tovărăşia, era firesc să m ă torturezi. N u ai a -ţi reproşa nimic. A ceste sofism e m ă iritau: renunţam cu greu la singura prerogativă care-m i răm ânea, cea de a figura drept vinovat absolut. - R ebecca, tu ai fost cea m ai abilă. M i-ai întors forţa împotriva m ea şi-ai transformat-o în slăbiciune, te-ai servit de arm ele m ele ca să m ă învingi. - D oam ne, ce com plicat eşti! D e ce aceste teorii fum iste dacă nu ca să -ţi dai iluzia că dirijezi încă totul, că afacerea nu ţi-a scăpat din m ână? Când acest gen plângăreţ eşua, încercam registrul liric şi treceam la im plorări: - O R ebecca, învată -m ă viata, pe m ine care am învătat-o atât de prost. Învaţă -m ă s-o iubesc m ai bine, în felul tău. C e brută sălbatică şi stupidă am fost! C e delicateţe în felul tău de a te a dapta exact zilelor şi nopţilor! C e rău am trăit înainte de tine! M ă înclin în faţa superiorităţii tale, a geniului tău fem inin. M i-ai dăruit ani m inunaţi care sunt printre cei m ai frum oşi din existenţa m ea. C orpul m eu e bolnav, ruinat, dar e stăpânit de amintirea bucuriilor nem aipom enite cunoscute cu tine. N iciodată n -o să-ţi m ai fac nici un rău, te voi iubi aşa

cum nimeni nu te-a iubit vreodată, nu va m ai fi nici o scenă între noi. - N ici o scenă! D ar eu vreau scene, le-am prins gustul, închipuie-ţi, nu m ă m ai pot lipsi de ele. N -o să-mi mai faci nici un rău? D ar ce rău m i-ai putea face acum când eşti scos din uz, sărm ană ploşniţă? N -o să m ă înduioşezi cu elogiile tale cu apă cu săpun, prea am încă în m inte injuriile cu care m-ai adăpat acum un an, ca să m ă las prinsă în lam entabilele tale linguşeli. N u vreau să uit nim ic din răul pe care mi l-ai făcut, vreau să m ă gândesc la fiecare cuvânt care m-a rănit, vreau să trăiesc încărcată de această m urdărie respingătoare ca să am un m otiv de a te urî în fiecare clipă. Sunt poate incultă dar nu aşa de proastă ca să cad în capcana galanteriilor tale răsuflate. Intr-o zi orice fiinţă îşi întâlneşte stăpânul care-o face să plătească răul făcut: căci răul vrea răul celui rău. Erai deja sclavul m eu fără s-o ştii, îm i aparţineai aşa cum învingătorul aparţine prăzii sale. A cum , înţelege-m ă bine: îţi acord viaţa nu din m ilă ci ca pe o pedeapsă. V ei răm âne aici, claustrat în această cam eră, în acest apartam ent, nu eşti făcut să trăieşti cu oqmenii. Prea m ult ai dorit com pania, zgom otul, m ulţim ea. Întregii curţi care te înconjura îi vor fi interzise aceste încăperi. V ei putea să-ţi vezi prietenii la cafenea, dacă reuşeşti să cobori singur cu scăunelul tău. D acă te-aş lăsa să ieşi, te-ai duce iar să te amesteci cu oameni care n-ar fi precauţi şi pe care i-ai distruge. N u te aştepta la iertare. Ştiu, clem enţa este o frum oasă virtute care rupe curenţii m âniei, dar pentru m ine nu m ai eşti bărbatul pe care l-am iubit mai presus de orice, nu eşti o fiinţă om enească pe care .'1 -0 poţi ierta. E şti o ruşine, un gând am ar, un anim al răufăcător pe care trebuie să-l ţin deoparte. Degeaba încercam s-o îm bunez, vanitatea, m ânia sa ră m âneau totalm ente insensibile la adoraţia unui am ant de-acum înainte fă ră resurse şi fără frum useţe. Şi de fiecare dată când m ă înjoseam sau o im ploram cu acel lirism prostesc al îndrăgostiţilor; răspundea cu hohote de râs: fiecare din argum entele m ele era pătat de ororile înfăptuite, iar cele m ai bune hotărâri se prăbuşeau în faţa defilării capetelor de acuzare pe care m i le plim ba prin faţă ca pe-o flam ură de îndată ce încercam s-o înduplec.

zare pe care m i le plim ba prin faţă ca pe-o flam ură de îndată ce încercam s-o înduplec. - E şti şi vei răm âne m ereu un şacal, nu -ncerca să te deghizezi în miel. M ă uitam la ea, aiurit, pradă acelui farmec dureros care poartă cu sine senzaţia unei pierderi ireparabile. - O m oară -m ă, îi ceream eu atunci, încurcă doze le, fă -mi o injecţie. - N u, nu, spunea ea (şi avea m ultă grijă să îndepărteze de m âna m ea toate m edicam entele sau obiectele tăioa se). Îmi eşti m ai preţios viu decât m ort pentru sim plul m otiv că un m ort nu suferă. A stfel în m ai puţin de un an, reuşi să -mi debiliteze pute rile, să-m i frâneze speranţele, să -m i deprecieze bucuriile, să pervertească ceea ce era în m ine orgolios, cuceritor. Devenisem un bătrân prem atur care nu m ai avea dreptul să plângă şi se pom enea totuşi trist ca un copil. C um să înţelegi revirimentul cuiva care te-a acceptat sub lumina ta cea mai proastă, ţi-a întărit obiceiurile rele, cu care apoi crezi că totul ţi-e îngăduit în afară de a te arăta sub o lum ină m ai bună? G ardiana m ea refuza să m i-i dea pe prieteni la telefon afirmându-le că dorm : instalase aparatul în cam era ei pe care-o încuia cu cheia când pleca. D acă din întâm plare unul dintre ei trecea de barajul uşii, îl prim ea cu atâta răceală încât nu se mai întorcea. Îmi controla de asemenea scrisorile şi, prin m agia acestui cordon sanitar, în câteva luni m ă pom enii singur în faţa ei, la cherem ul celor m ai m ici capricii ale ei transformate în lege. Dar Rebecca îşi orientase m ai ales răzbunarea asupra virilităţii m ele înfrânte. A rgum entul era josnic, dar, personaj josnic şi m eschin eu însum i, nu puteam cere si! m ă trateze cu m ai m ultă consideraţie decât o tratasem eu altădată. C a să -m i înlocuiască deficienţa, încă din prim ele săptăm âni recurse la cohorte de suplinitori care veneau să -şi petreacă noaptea la noi. Ii plăceau în m od deosebit adolescenţii cu şliţ m ânios, cu voce de şm echer. L a început, nu trebuia să -i suport decât ţipetele. A poi ceru să asist la scene, ţinând să m ă iniţieze în m isterele am orurilor ei actuale. D acă refuzam ,

venea cu galantul să funcţioneze în cam era m ea. În clipele acelea, D idier, nu ştia ce să m ai născocească pentru a m ă înjosi: în general beată sau sub influenţa drogului, urla cât o ţinea gura, se punea în cele m ai provocante posturi, cân ta indecenţe. Sau îm i agăţa o pancartă de gât: "A tenţie, erecţie excepţională". Im aginează -ţi supliciul, acele nopţi lungi fără să dorm , arterele care-mi fierbeau, inima care-mi urca la gât, m âinile pe care m i le m uşcam ca să le calm ez. U neori, m ă vedeam insultat de rival; unii m ă provocau sau îm i luau o carte cu împrumut când nu era chiar Rebecca cea car~ le dădea un obiect personal la care ţineam . Intr-o seară, glum ele um ilitoare luară o întorsătură cvasidram atică şi m ă aduseră în culm ea disperării. L a întoarcerea sa de la cursurile de dans, Rebecca luase de pe stradă doi rockeri de vreo douăzeci de ani, stilul răi şi duri, gorile cu bluzoane cu ţinte, cu m oţ pe frunte, santiago cu vârf urile ascuţite, badge cu E lvis şi ineluş în ureche, pe scurt, toată panoplia babuinilor gom inaţi. M ă adulm ecară cu o aroganţă rea şi avură un rânjet bizar când R ebecca le-a revelat identitatea m ea. P ăreau iritaţi de prezen ţa m ea, parcă m iroseau în infirm itatea m ea o capcană care îi intriga. F rum oasa m ea se arăta în faţa lor m ai prim itoare, şi se alinta m ai m ult ca niciodată, iar contrastul între cuvintele ei şăgalnice şi chiorăiturile lor argotice îm i sfâşia inim a. D upă o cină rapidă la care aceşti ţopârlani de suburbie nu scăpară nici o ocazie ca să -şi etaleze grosolănia, ea -i luă în prim ire senzual şi îi aduse fiecăruia om agiul gurii ei. Să -ţi spun că brutele profitară de acest chilipir: îşi puseră în minte s-o sodomizeze pe infirmiera mea. Degeaba se opuse ea, ei scoaseră un brici pe care i-l puseră la gât şi o siliră să se execute. Farsa se transformase în oroare. In timp ce .oficiau, o pălm uiau şi o trăgeau de păr. Şi râ deau, strigându-i ororile pe care imaginarul masculin le-a putut născoci ca să le înjosească pe fem ei. O dată violul consu mat, m ă răsturnară de pe scaun, îm i agitară picioarele ca pe nişte foarfece, m ă obligară să m ă scol în picioare, prinzân du-m ă de fiecare dată cqnd cădeam . - Scoate-ţi serviciul din trei piese, arată ce-ţi m ai răm âne, urlau ei excitându-se cu mari plesnituri.

D eşi m ă aşteptam la orice, eram distrus ca şi cum brusc mi s-ar fi prezentat în toată urâţenia sa răul absolut. N u puteam crede ce mi se întâmpla şi m -aşteptam la ce e m ai rău. N -aveam puterea nici să -i insult, nici m ăcar să dau drum ul groaznicului geam ăt de care m i-era plină gura. B iet scarabeu căzut pe spate, pedalând din cioturile lui, schelălăiam : "L ăsaţi-m ă, vă rog, duceţi-vă". N e-ar fi tratat cu m ai m ultă consideraţie, vai, dacă R ebecca i-ar fi pus s-o plătească ca pe o târfă. D ar această ofrandă fără bani trezise în creierul lor de barbari cele m ai rele instincte. Şi devastau metodic cu lovituri de cizm ă şi de brici apartamentul, smulgând etajerele şi perdelele, spărgând vesela, oglinzile, geam urile, spintecând saltelele, găurind dulapurile, sfâşiind tapetul, răsturnând m esele şi, ca să term ine, luând cu ei toţi banii lichizi de care dispuneam şi câteva obiecte de valoare. Şi R ebecca ce crezi că făcea? C urva plângea prăbuşită pe jos, cu un ochi învineţit, . cu hainele de pe ea rupte, cu picioarele tremurând, zgâlţâite de spasm e şi repeta între două hohote: "E din vina ta, totu-i din vina ta, mereu va fi vina ta". Astfel îm i petreceam zilele în aşteptarea festelor rele pe care soţia m ea le născocea ca să se răzbune. Într-o dim ineaţă, m ă trezii în sem iobscuritate: perdelele erau trase, pe o uşă era Întins un giulgiu şi pe o m asă ardeau două candelabre. O cruce neagră, una d in acele scârnave cruci de cimitir, îmi era pusă între m âini iar R ebecca plângea încet lângă pat. A n goasat de această atm osferă funebră, o întrebai: - Ce se petrece? - Sst, făcu ea, ai m urit aseară, te priveghez. -Am murit...? - Da, de-o em bolie cerebrală în tim pul nopţii, o să fii pus in coşciug peste-o oră. A tunci, paralizat de groază, im presionat de punerea în scenă, urlai până ce leşinai în tim p ce m etresa m ea izbucnea într-un râs sălbatic. Instituise de asemenea un întreg sistem de pedepse şi vexaţiuni după cum m ă socotea docil sau nu. D e exem plu, neglija să m ă spele şi să m ă transporte tim p de o săptăm ână, lăsându-m ă să m ă scald în propriile-mi excrem ente. Şi de fiecare dată când trecea pe lâng ă m ine, îşi astupa nasul, îm i spunea "Pute-a căcat", Îm puţiciune" şi aştepta să m ă um plu de escare şi de plăgi, ca m irosul să devină într-atât de insuportabil încât s-o incomodeze chiar şi pe ea. Sau m ă înfom eta tim p de două, trei zile, neconcedându-mi decât câteva pahare de apă. In tim pul îngrijirilor, se prefăcea că e neîndem ânatică, se am uza să reînceapă de cinci sau şase ori aceeaşi injecţie, rupând uneori acul în derm ă. D e fiecare dată, trebuia să îndur supliciile fără să crâcnesc.

care dată când trecea pe lâng ă m ine, îşi astupa nasul, îm i spunea "Pute-a căcat", Îm puţiciune" şi aştepta să m ă um plu de escare şi de plăgi, ca m irosul să devină într-atât de insuportabil încât s-o incom odeze chiar şi pe ea. Sau m ă înfom eta tim p de două, trei zile, neconcedându -mi decât câteva pahare de apă. In tim pul îngrijirilor, se prefăcea că e neîndem ânatică, se am uza să reînceapă de cinci sau şase ori aceeaşi injecţie, rupând uneori acul în derm ă. D e fiecare dată, trebuia să îndur supliciile fără să crâcnesc. Îţi m ai am inteşti poate: ieri m ă Iăudam că, pe vrem ea splendorii mele, îl ridicasem pe fiul meu împotriva R ebbecăi; în m od curios, în ciuda blocadei pe care-o făcea în jurul m eu, soţia m ea nu -i interzisese niciodată celui m ic să m ă viziteze; legăturile m ele cu el slăbiseră de altfel, im aginea tatălui atotputernic se scorojise în m intea lui după accident. Se uita acum la m ine cu o vagă m ilă şi, văzându -m ă m altratat, prin acel autom atism de puşti care-i adulează pe cei puternici, îşi îndreptă întreaga afecţiune asupra R ebeccăi. M atthieu, aşa îl cheam ă, tocm ai îm plinise treisprezece ani, bărbatul şi copilul îşi disputau încă acest corp în P lină creştere în care pubertatea îşi afirm a deja drepturile. Intr-o seară pe când lua masa cu noi - înainte de a pleca înapoi la m am ă -sa -, Rebecca s-a dedat asupra lui la o veritabilă întreprindere de seducţie. Îm brăcată cu o rochie ultrascurtă şi cu un decolteu ultragiant, nu înceta să -l ia de m ână, să -l aţâţe etalându -şi farmecele sub nasul lui. Fulminam: - T erm ini odată să -l exciţi pe ăsta m ic? Dar ce n-am spus? A tâta a aşteptat ca să acţioneze. - Sărm an trunchi îm puţit, gândac pe rotile, nu vezi de cât răul peste tot. U ită -te la taică -tău, M atthieu, e atât de obsedat de sex încât pentru el toate sunt m urdare şi du bioase. - E-adevă rat, aprobă băiatul, acasă n -a vorbit niciodată decât de sex. - Vrei într-adevăr să -l excit pe-acest băiat, vrei să -ţi arăt de ce sunt în stare? M atthieu, sărută -m ă pe gură. Adolescentul rânji mai întâi uitându-se la mine, apoi, incurajat de Rebecca, liniştit de infirm itatea m ea, se execută.

U rm area o bănuieşti: natura nouă de tot nu Întârzie să se trezească la fiul m eu În ciuda ruşinii pe care o Încerca. - O h, ce drăguţ bastonel se sim te aici, susura R ebecca privindu-i pulpele, ce dezvoltat pare! - Destul, strigai eu. - Nu-l asculta, spunea Rebecca Încet, subliniindu-mi În nebunirea prin stăpânirea de sine a ei, vrea să te ţină copil, dar tu nu m ai eşti un copil, M atthieu, eşti un adult acum , şi poţi s-o dovedeşti spunându -i nu tatălui tău. E xcitat de această zgripţuroaică, fiul m eu m ă m ăsura din priviri cu dispreţ. - Matthieu, du-te acasă, te aşteaptă m aică -ta. - T aci din gură, suflă el, n -ai nici un drept să -mi dai or dine, nu mai sunt un copil, mănâncă şi taci din gură. Rebecca exulta: I - E şti m agnific, M atthieu. A şteptam clipa asta cu nerăb dare, Întotdeauna am crezut că eşti m ai bun decât tatăl tău, oricum , eşti m ai frum os ca el. Spune-mi, n-ai dormit nicioda tă cu o fem eie? V rei să cunoşti p lăcerea, dulceaţa absolută? H ai vino, o să -ţi fac cel m ai frum os cadou care există, o să devii un bărbat, să -l lăsăm pe acest bolnav cu ranchiunele lui. Şi Întorcându -se spre m ine, adăugă pe tonul cel m ai firesc: - F ranz strânge m asa şi uită -te la televizor dacă vrei. D ar m ai ales să nu uiţi niciodată că ne calci pe nervi, că eşti na sol şi bătrân şi că puţi! E u care Întotdeauna le făcusem pe toate În faţa fiului m eu, punând chiar un fel de bravadă În această exhibiţie, trebui să suport m u rm urele, suspinele am anţilor incestuoşi din spatele uşii abia Îm pinsă. N oaptea aceea, cred, am atins fundul. A stăzi, coşm arul a pălit ca să lase să iasă la iveală o lum e m ai cenuşie, m ai neclară. N e-am rezervat o viaţă În interstiţiile disperării şi ale infam iei. D orinţele răzbunătoare ale R ebeccăi, Însăşi ura ei, În cea m ai m are parte dom olită, au făcut loc unei coexistenţe reci Im i supravieţuiesc şi nu m ai cunosc decât fericirea hipnotică a injecţiilor de m orfină care-m i sunt făcute aproape În fiecare zi pentru a-mi calma suferinţele. P recum acele fiinţe care repetă -ntruna unica

aventură a existenţei lor, îm i povestesc istoria cui vrea să o asculte, nu m ai am decât resursa cuvintelor ca să -mi exorcizez destinul, să reînnod fibrele pe care le-a rupt accidentul. O P enelopă pe dos, reconstituind o tapiserie deşirată, V orbesc ca să continui să fiu. A ud rum oarea oraşului, zum zetul străzilor; drum urile, câm piile le adresează m esaje tandre picioarelor m ele cangrenate şi îl invidiez pe ultim ul bătrân care păşeşte pe trotuar. Toate-s pierdute dintr-o viaţă pe care extrem a !utilitate, extrem ul egoism au făcut-o să devină atroce. U răsc această societate care ne condam nă să fim liberi şi lasă să apese asupra fiecărui om greutatea şi responsabilitatea destinului lui. Timp de treizeci de ani voi fi încercat prin nestatornicie, perversiune, m uncă să scap de cleiul m ediocrităţii, de josniciile vieţii curente, şi de fiecare dată, pe nesim ţite, voi fi fost adus înapoi p! ţărm urile platitudinii, şi m ai jos decât de unde plecasem. In orice caz, îmi voi fi dus până la capăt gustul pen tru m artiriu: am plătit pentru sexul masculin în întregimea sa datoria m ea faţă de fem ei, am luat asupra m ea întreaga oroare a brutei virile ca să curăţ păm ântul de ea. C e im portanţă are: o iubesc din nou pe R ebecca. N -o mai văd decât pe ea, nu m ai am în m inte decât gândul ei, iar nu m ele ei îm i urcă fără -ncetare pe buze aşa cum pe buzele credinciosului urcă m iile de num e ale lui D um nezeu. A cest îngrozitor interval între vârsta ei şi-a m ea se accentuează: în fiecare zi ea întinereşte şi-m i dă m ie ani în plus. Ştiu că nu voi regăsi cu nici o altă fem eie acest elan în dragoste şi această îndârjire în cruzim e. N u m ai am de ales: sunt constrâns la tovărăşia ei. M ă tem să nu se îndrăgostească de un altul. N u rămâne cu mine decât pentru pensia mea de invalid. D e aceea prefer, cum să spun, să -i aranjez legăturile cu acordul ei m ai degrabă decât să le ignor. A crezut că -i iubeşte pe unii dintre am anţii ei dar s-a detaşat de ei. U rgenţa răzbunării slăbind,o sim t m ult m ai disponibilă pentru langorile sentim entale; şi trăiesc cu această sabie a lui D am ocles suspendată deasupra m ea. C e paradox, D idier: îţi m ărturisesc această team ă poa te chiar în momentul în care ai să m i-o răpeşti pe R ebecca. D a, da, nu protesta, pentru m ine eşti un rival de tem ut. T e sim t

atât de fin, atât de complex! Dar te plictisesc cu nenorocirile m ele, puţin îţi pasă de poveştile astea. A vea ochii p ierduţi, vocea i se stingea, rep etă încă de câ teva ori m aşinal "p oveştile astea" ca un clopot care-şi prelungeşte u ltim a vibraţie. N u -m i dădeam osteneala să-I dezm int. B ătrânul şm echer sperase să-m i treacă m ie lista necazurilor dar îi socoteam nenorocirile pe deplin meritate. Ş i secret în colţea în m ine dispreţu l pentru această fiinţă care se lăsase în vinsă de o fem eie după ce încercase s-o strivească. T otuşi, cum s-o crezi pe R eb ecca vinovată de o asem enea crim ă? D acă F ranz m inţise în u nicul scop de a-şi calom nia soţia, dacă avu sese pur şi sim p lu un accident? Eram pe punctul de a-l părăsi pe infirm , pierdut în im ensitatea propriei sale com izeraţii, când m ă întrebă: I - Nu te temi c-o m âhneşti pe B eatrice angajând u n flirt j cu Rebecca? A ceastă solicitudine m ă uimi. Îi răspunsei cu dezinvoltură: - C e vă pasă dum neavoastră? Se uita la mine. Luase-n m ână un tranzistor cu casete m anipulându-i cu nervozitate butoanele. - N u ştiu... B eatrice e drăguţă totuşi. - C ând o vezi prim a dată, e-adevărat. - Sigur, nu-i o pin-up... - E xact cum spuneţi! - E xistă însă o com p licitate între voi? - A vem anu m ite obişnu inţe, asta e principala noastră con venienţă. - S unt sigur că exagerezi: atunci de ce această călătorie? O nevoie de a o rupe cu rutina ca s-o întărim după aceea, o hotărâre nesocotită. - De patru ori, spuse infirmul. - Ce, de patru ori? - De patru ori ai renegat-o pe Beatrice. A cest vocabular evanghelic m ă agasa. . - N-am renegat pe nim eni. C e m ai înseam nă şi asta? F ranz îşi puse tranzistorul la loc.

- U ită-m i cu vintele. B u nă seara, D idier, pe m ai târziu pentru petrecere. P ărăsisem A tena fără să-m i dau seam a. M ă dusei să respir aerul de la proră şi regăsii afară m urm urul valurilor cop leşite şi înspu m ate ca şi cu m zeii ar fi îm prăştiat pe ele puful dintr-o pernă. F urtuna era aproape iar rafalele tot m ai violente ale vântului galopau la suprafaţa apei ridicându -i flancurile. U n zid de aer rece parcurse puntea superioară, şi brutal vântul se înteţi, lansându -şi furios croşeurile de dreapta şi de stânga. C u răsuflarea tăiată de bătaia vântului, m ă întorsei rep ede în zo nele protejate. Dar nu prea eram grăbit să m ă-ntorc în cabina în care B eatrice m ă aştepta probabil cu ochii u m ezi, cu nasul um flat de a şi-l fi tot suflat. Cum s-o pu n între paranteze cât să-mi potolesc foam ea de această străină? S ă fiu ferm , da, să nu cedez, ferm şi politicos. S ă-i spun: R eb ecca m ă interesea ză dar asta nu te priveşte. L a urm a urm ei, la dracu, nu m ai sun tem în secolul al XIX-lea, să fim u n cup lu m odem , să ne trăim dorinţele în m od lib er. D acă tu însăţi ai o înclinaţie p entru vreun bărbat, nu te jena, voi şti să m ă arăt lib eral: R aj T iw ari de ex em plu, are um or; M arcello a trăit exp erienţe interesante. D oar dacă nu -l prefera pe vreun membru al echipajului. Hai, curaj! P rost dispus, nesigur, deschisei uşa căm ăruţei noastre. Beatrice, verde la faţă, zăcea pe cuşeta ei. U n m iros acru de vom ă depu nea m ărturie fără vreo posibilă contestaţie în favoarea unu i elem ent nou: răul de m are. S ă crezi că-mi auzise chemarea şi se îm b olnăvise ca să nu m ă încurce. - C el puţin, nu te voi deranja, gem u ea cu voce scăzută. Nu m-ai deranjat niciodată. L ividă, m ă apucă de braţ cu m âinile ei glaciale: - O h, ce rău se term ină anul, îm i vine să m or. Puteam prea bine să o fac pe neliniştitul, să trag pătura pe ea, s-o întreb de Acropole, s-o sărut pe frunte, să sun u n stew ard ca să chem e m edicu l, îm i ascundeam prost însă fericirea. E xultam , trepidam . P uteam oare visa boală m ai oportună? A veam pentru m ine nu nu m ai seara şi toată noaptea ci şi im punitatea şi inocenţa. A şadar, nici o exp licaţie de dat, nici o ranchiu nă, nici o urm ă: crim a perfectă. M ulţum esc, furtună,

m ulţu m esc, vrem e rea, m u lţu m esc, doctore, că i-ai prescris bolnavei un som nifer, odihnă şi dietă până a doua zi. In sfârşit, aveam să zbor cu propriile m ele aripi, să dansez cu cea m ai fru m oasă fem eie de la bord fără să risc dezaprobarea supărată a bătrânei m ele doam ne. B iata B eatrice: nu m ai era În cursă; treizeci de ani dar mintal si fizic cu zece mai mult decât mine. Îm i u m pleam p ieptu l cu aer, asaltat de speranţe, ridicat pe sus de apropierea unei fericiri p e cât de preţioasă pe atât de neaşteptată. Im aginea infirm u lui Îm i trecu prin m inte şi, pen tru prim a dată, Îl găseam aproape sim patic. P ână la urm ă tipul ăsta n-avusese noroc, era mai mult nefericit decât rău şi aproap e că-m i venea să m ă duc să-i strâng m âna, să-l bat prieteneşte p e spate. In această adm irabilă dispoziţie, restul după-am iezii fu scurt şi m i se fărâm iţă Între degete fără să lase altceva de cât un gol. Cu gândul doar la fericita clipă, făcui un duş, m ă îm brăcai sobru cu o căm aşă albă şi un pantalon curat de catifea reiată, îm i pusei un pu lover subţire, îm i lustruii pantofii, asta după ce, sub ochii daţi p este cap ai scu m p ei şi dragei m ele, m ă răsesem atent, flu ierând, parfumându-m i obrajii cu o apă de toaletă bună. In sfârşit, clop otu l navei sună, anunţând Începutul Sfântului Silvestru. - E şti sigură că nu poţi să te scoli? o întrebai cu un imens surâs pe du lcineea m ea albă ca varul. - L asă-m ă, du -te şi te distrează. - O să-m i lipseşti să ştii. - O să m ă înlocu ieşti rep ede, spuse ea cu un suspin şi Începu iar să geam ă. M urm urai un preventiv "B u nă seara, draga m ea" şi Închisei încet uşa. Venise deci ceasul de a fi pus la încercare. G ata, eb oşa fusese de-aju ns, era tim pu l să consum. Scurtimea traversării m ă obliga să fiu prom p t. Ş i îm i prom iteam să duc afacerea la bun sfârşit, sigur că norocul era de partea mea. Ş i-n ce fel Începu această fatală seară: cu ce perfidă fru m useţe! Ilu m inat ca un im ens tort de aniversare, cu punţile răsunând de m u zică şi de râsete, Truva celebra Anul Nou între A tena şi Istanbul sub un cer negru şi am eninţător. P a

chebotul luase acel aer şm echer şi frivol al vaselor de croazieră a căror vocaţie este să îm partă plăcere şi nepăsare. A vea aerul unu i accesoriu de teatru plutind p e o im ensă scenă lichidă. C hipurile se ilu m inau, feţele cele m ai rebarbative încep eau deodată să existe în funcţie de privirea celorlalţi. A ceşti pasageri care se plictisiseră de m oarte o zi În treagă într-o cabină sau la bar căscând, bând şi bătând cărţile, soseau aranjaţi şi ferchezu iţi, în m area sală de m ese, transform ată pentru această ocazie în sală de petrecere, Împodobită cu ghirlande. O energie nervoasă, o nerăbdare abia ascunsă se transm iteau de la cei m ai tineri la cei m ai bătrâni şi din ele ieşea anul cel nou. S cara cea m are care ducea la festivităţi, fără încetare urcată şi cob orâtă de un du blu curent, se revărsa ca o cascadă într-un lac. Sub efectul ruliului, călătorii aveau m ersul şchiopătat al celu i care vede cu m îi fuge păm ântul de sub picioare. Iar dacă n -ar fi fost ora precoce, i-ai fi luat, cu şchiopătatul lor rizib il, drept o tru pă de b eţivi în echilibru pe nişte m ontagnes russes. D atorită vrem ii urâte, direcţiu nea înlocu i se tradiţionalu l dineu de revelion cu un bufet rece, m ai com od de servit, şi golise im ensa sală de m ese să lase m ai m u lt loc dansatorilor. O orchestră italiană trebuia să anim e seara. În sală, în jurul m eu, excitarea creştea şi deb orda în con versaţii futile şi strălucitoare ca nişte cup e de şam panie. F em eile palpitau şi zu m zăiau, acop erite de cu lori strălucitoare sau cum inţi, m oda fiind în seara aceea, cel puţin la europene, cu decolteuri adânci. Oamenii umblau de colo colo cu schim onoseli cop ilăreşti, îşi surâdeau în sfârşit după ce se ignoraseră tim p de patru zile. T oate aceste dialoguri, toate aceste pălăvrăgeli sporeau volu m ul sonor al încăperii până la a acoperi m u getul m ării. O găsii pe R eb ecca la bar, sorbind u n cocteil, înconjurată deja de o m u lţim e de adm iratori care, în toate lim bile păm ân tului, încercau s-o captiveze. P urta colanţi negri şi o rochie scurtă de satin roz care strălucea în spate printr-un dezabie adânc până la jum ătatea şalelor, degajând un spate gol de culoarea m ierii. A gita un ţigaret lung din sidef şi surâdea la glum ele u nui levantin burtos pe care alţi m asculi încercau să-) dea

la o parte prin grimase sau observaţii făcute cu voce tare cu singurul scop de a atrage atenţia idolu lui lor. F rum useţea ei, în seara aceea, m ă stupefie într-atât încât m i se tăie răsuflarea. A şezată pe taburetul ei, picior peste picior, răspândea un fel de lu m ină care m ai întâi m ă ulu i. L u m ina acest loc bizar, înecat de lăm p i şi de lustre p e care le eclipsa într-atât încât treceau drept u m bră. P ărul legat la spate îi elibera puritatea m inerală a chipulu i. A proap e că te făcea să te sim ţi prost, ridicând între ea şi cei vii zidu l perfecţiu nii sale. F igurând printre curtezanii care făceau cerc în jurul el, înţelesei cu o strângere dureroasă de inim ă distanţa care m ă separa încă de realizarea dorinţelor m ele. Mi-era frică să nu -i par nătăfleţ, prea tim orat, sim ţeam în ea o ob işnu inţă a luxurii, o in teligenţă a dorinţei care m ă stinghereau. M işcarea taliei sale înalte înclinându -se ca să lege la loc o cureluşă de la cizm e, elasticitatea m ijlocului său, vertiginoasa certitudine că în sânu l acestei p opulaţii de vilegiatură doar ea era interesantă m ă luau pe nepregătite. Inaintam către ea cu încetineala som nam bulică a celu i pe care-l hip notizează un obiect m inu nat, de o bogăţie p e care n-o va epuiza niciodată. D e îndată ce m ă zări, îndepărtă cercul galanţilor şi-m i adresă un surâs de tânără cochetă care-l încurajează pe un pretendent prea tim id. - V ino, D idier, oferă-m i un pahar. E şti singur? Îi îm părtăşii starea proastă a lui B eatrice şi păru înveselită in secret de această absenţă. C om p licitatea im ediată m ă în cântă. D ar vai, norocu l m eu se izb ea de răceala celorlalţi concurenţi care se uitau la m ine fără am enitate. Iar înghesuiala din seara aceea, nu m eroşii adu latori care veneau să ne-ntrerupă convorbirea ca să debiteze tâm p enii nu p uteau decât să-mi frâneze demersurile. Înconjurat de fiinţe ce orăcăiau de-m i spărgeau tim panele, aspiram la nu colţ retras, m ai discret şi-i sugerai R eb eccăi o plim bare. - D e acord. H ai să-l luăm p e F ranz din cabină. O să m -ajuţi să-l transport. D esp ică în două m u lţim ea cu o insolenţă delicioasă, sim ţindu -se sigură pe ea, şi adm iram sângele rece al acestei fem ei care nu se arăta pe ju m ătate goală decât ca să îndepărteze m ai b ine dorinţele prea îndrăzneţe: m u lată în acel satin roz şi în

acel colant care-i sublinia picioarele, era m ai indecentă decât dacă n-ar fi purtat nim ic. Ş i nu era un roz congestionat, vulgar, de patiserie, ci o culoare delicioasă, atât căldură cât şi drapaj: un roz de cutie de ciocolată scum pă şi som ptuos garnisită. Erau doar cinci minute între salon şi etaju l de clasa întâi, dar aceste m inute îm i erau esenţiale. E ra ocazia, acum sau niciodată, să o atac pe R eb ecea departe de curioşi. C u toate astea, oricât curaj aveam , abia m ă văzui singur cu ea pe culoar că m ă şi cuprinse groaza şi-ncepui să trem ur. N u sunt din rasa celor care "agaţă"; inapt de îndrăzneală ca şi d e apropo, team a face ca prim ul gest să-mi fie oribil de dificil. Pun în actele simple mult mai mult decât majoritatea oam enilor; şi pe urm ă priveam afrontul de a fi respins drept cel mai crud cu putinţă. L ăsat singur, fără sprijinul unui ex citant oarecare, toate poftele care m ă însufleţeau cedară în faţa nehotărârilor unei adolescenţe care sim ţeam că nu murise, în ciuda vârstei mele. Întinsei mâna ca s-o apuc pe-a ei dar o trăsei înapoi: nu-ndrăzneam. A o atinge, ceea ce nu-nsemna nimic, nu putea părea redutabil decât unuia atât de puţin cutezător ca mine. Acea apropiere într-un loc singuratic m ă făcea să m ă-nfior. Din fericire, o zdruncinătură a vaporului m ă aruncă lipit de ea: cu un curaj nesocotit, de timid, o apucai de mijloc şi-m i lip ii gura de a ei. C rezui că va fi o luptă, o rezistenţă înaintea predării, dar, departe de a se zbate, o făcu p e m oarta în braţele m ele, m âinile atârnându-i inerte de-a lungul trupului. A probarea ei m ă copleşea m ai m u lt decât un refuz franc. S ărută-m ă, dacă vrei, părea să spună, dar eu sunt în altă parte, îţi suport cu răbdare tentativele. A tu nci, îi sărutai nebu neşte u m erii goi şi-i şoptii: - Mi-e tare team ă că sunt îndrăgostit de tine. Ş i nu e cel m ai bun lu cru ce ar putea să m i se întâm p le. D e câteva zile sunt într-o stare im p osibilă. M ai întâi nu spuse nim ic, ţinând o m ână pe pieptul m eu , dar deodată, desprinzându -se, m ă respinse cu u n aer plictisit. - Încetează, D idier, îţi curg balele pe rochia m ea şi-o s-o m urdăreşti. E ram decepţionat, dar, cuprins cu totul de o exub eranţă pe care azi o găsesc bufonă, adăugai:

- N u cunosc nim ic m ai răcoritor ca buzele tale. Pufni în râs. - V orbeşti ca o reclam ă de pastă de dinţi! R ănit de această judecată, îi dădui dru m ul şi, până la ca bina lui F ranz, o urm ai în tăcere, ca un câine bătut, furios că n-am găsit replica potrivită, nesigur o dată în plus de in tenţiile ei. D acă m ă voia, de ce n-o spunea. D acă nu m ă voia, de ce acea reacţie entuziastă când m ă vedea? D ar în seara aceea, nu m ă resem nam să-m i scape, chiar dacă trebuia să ţin seam a de caracterul ei fantast. P oate nu aştepta' sem destul, nu resp ectasem term enele. M ă linişteam cu acest gând: uza de puţină apărare doar ca să-m i înflăcăreze m ai m ult dorinţa. Franz n-arăta bine: adus pe spate, sfinx com prim at pe micul lu i scaun, părea abătut. P aloarea sa aproape alb ăstrie trăda o m are oboseală. N ici m ăcar nu m ă salută, absorbit cu totul de Rebecca. - A m venit să te luăm , spuse ea, pregăteşte-te. C apul infirm u lu i se ridică deodată. - S tai cu m ine, im p lora el, să nu ne ducem . Ea-l bătu pe obraz. - N-o fă pe beb eluşu l. C redeam că sunt obiectul care o îndepărta pe această fem eie de soţu l ei şi, stânjenit, îm i plecai capul. N u m ă putui îm piedica să nu m ă uit la picioarele m oarte ale handicapatulu i, acoperite de un pantalon subţire de flanelă, şi ridicai ochii spre faţa lui p e care rugăm intea se lupta cu panica. Im i era m ilă de acest om care purta în el oboseala tuturor certurilor violente pe care le avusese cu soţia sa. T icuri îi întindeau gura într-un rictus şiret. În angoasa sa, ştia doar să repete: - Stai, stai... - T aci din gură, nu încep e iar cu com ediile tale. R eb ecca îl dezbrăcă p e infirm , îi puse o căm aşă: se lăsa m anipulat cu o docilitate perfectă, avea torsul slab, disproporţionat faţă de m uşchii braţelor, şi avui o m işcare de recul în faţa acestui scut strâm t cu blazon de păr blond. D eodată, bolnavu l, cu pofta deschisă de acel trup tânăr care se înălţa în faţa lui, îşi opri sm iorcăielile şi începu să-l pipăie,

să-l atingă fără ruşine. R eb ecca îl lăsa. P asivitatea ei m ă oripilă, m ai puţin totuşi decât ceea ce avea să urm eze. Franz Îi ridicase R eb eccăi rochia până la jum ătatea şoldu rilor, trăsese colantul până În josu l pulp elor şi elib erase un chilot alb răscroit care avea deasupra un lanţ. C redeam că visez: acest strip-tease În faţa m ea strica tot. Im i Închideam ochii, Îi deschideam . O pată Întunecată sub ţesătură lăsa să se ghicească un pubis luxuriant. Infirm u l Îşi aplica febril gura pe el, m alaxând cu m âinile fesele soţiei sale. In acea clip ă ar fi trebuit să ies; dar eram hip notizat de lipsa de jenă a acestui individ ale cărui degete se băgau În carne, lim acşi indecenţi şi vâscoşi. R eb ecca, cu ţigara În gură, se lăsa m ângâiată fără să se clintească, pieptănând În acelaşi tim p părul rar al soţu lui său. A i fi zis că e o m am ă Îngădu itoare dichisindu -şi co pilul. Atâta familiaritate m ă scârbi. C ine eram eu p entru ca ea să se dezgolească În felu l ăsta În faţa m ea? N u m ai m ult decât un sclav În faţa reginei lu i... A ceastă derogare de la ordinea firească a sedu cţiei nu era spre onoarea m ea. Im pu nân du-mi nuditatea sa, Rebecca frânsese tulburarea şi, ca să con tinue să m ă em oţioneze, trebuia să se-mbrace la loc. Ocupat numai cu scabrozităţile lui, soţul ei o pipăia, o sugea cu o lăcomie de sugar, şi găseam scârbos contrastul dintre acel cap pe ju m ătate chel şi acea gură care cerşea plăcere. R eb ecca m ă fixa cu obrăznicie. - A i inlem nit, nu, să te vezi Înaintea fantasm ei tale În carne şi oase? P oate vrei şi tu partea ta? O să fii m ai liniştit după aceea. Desprinzându-se din îm brăţişarea soţului ei, se apropie de m ine, ţinându -şi rochia ridicată cu am ândouă m âinile. - N u, nu aşa, exclam ai înainte ca ea să se apropie. - O face p e pretenţiosu l, zău! Ş i totuşi p entru asta te-nvârţi în jurul meu de la-nceput. Im i pierdu i tot aplom bul şi bâiguii: - De ce-ţi baţi joc de m ine? - C um , Îţi ofer ceea ce toţi la bord visează să atingă şi tu o faci pe delicatul! - Dar nu-nţelegi, Întări F ranz, că acest tânăr ţine la protocol, i-ai dat peste cap ritualul, e panicat.

- C u atât m ai rău pentru el! Îşi trase colantul, îşi lăsă rochia-n jos şi se duse să se piep tene în faţa oglinzii. F urios de lipsa m ea de apropo, conştient că trec în ochii acestu i cuplu de lib ertini drept un puţoi, m ă blestemai în sinea mea. - G răbeşte-te Franz, aud deja orchestra cântând. Infirmul, care-şi încheia nasturii de la haină, se uita la m ine cu un zâmbet zeflemitor: - Z ău, D idier, ai un şic ca să le faci să capituleze! D acă-aş fi Beatrice, n-aş dorm i toată noaptea din cauza asta. - L asă-l, spuse R eb ecca, ascunzând cu greu că-i vine să râdă, o să-l blochezi şi m ai m u lt. Îi observam p e am ândoi şi-i descop eream întrepătrunşi ca ochiurile unei plase din care eram exclus. Îi suda un pact obscur de viciu şi de sânge, în ciuda duşm ăniei dintre ei, ca pe cele două bucăţi ale u nui cleşte. Ş i eu care sp erasem în m od naiv un locşor pentru un al treilea în intim itatea lor infernală! A runcam însă asupra lui F ranz răspunderea pentru sarcasmele R eb eccăi. Îm prejurările im ediate îm i îngădu iră să-mi potolesc resentimentul. Nava, cum am spus, se tot înclina. Când aju nserăm în cu loar, fu foarte greu să conduci scaunul rulant. A tunci puse stăpânire p e m ine u n gând rău: dădu i drum u l ghidonu lu i de la sprijinitoarea capului: vaporul tocm ai plonjase, fotoliul plecă înainte, se izbi de o uşă şi pom i înap oi. E ra o m in u ne că infirm ul nu căzuse. - D ar fiţi atenţi, ţipă el. Im i încrucişai braţele şi lăsai scaunul să treacă prin faţa m ea. R eb ecca, aderând im ediat la joc, îl apucă, şi-l trimise spre m ine. F ranz gem ea: vehicu lul se izb ea la dreapta şi la stânga la fiecare denivelare a pacheb otulu i, gata m ereu să se răstoarne, iar noi ni-l pasam ca pe-o minge într-un prodigios m eleu în care esenţialul era să-ţi păstrezi echilibrul. F ranz încercă să-şi controleze scaunul frânând janta exterioară cu mâinile, dar înclinarea cursivei, împingerile noastre viguroase erau m ai tari decât el. C ând ne înţelese jocu l, ochii i se îm păienjeniră ca o apă nesănătoasă invadată de năm ol. N u ştiu ce cruzim e trecuse de la acest cuplu la m ine, dar eram încântat să-l văd

pe paralitic luptând îm p otriva fricii; nu el îm i suflase această acţiune rea? Ş i pe urm ă R eb ecca râdea, râdea fără-ncetare, şi puneam m ai presus de orice aprobarea ei, aş fi făcut orice ca să-i plac. A m fi putut să-l rănim p e F ranz, să-l omorâm poate. P uţin îm i păsa: îi scădeau puterile din clipă în clipă, avea acea faţă suptă şi albă a agonizanţilor crispaţi de o durere Îngrozitoare. T rem ura din tot trunchiu l iar spaim a părea că se com u nicase până şi m em brelor sale m oarte. Întoarse spre noi o faţă liv idă şi spuse cu voce sacadată: - Incetează. .. R ebecca... te rog.. . A ceasta era, aşadar, m ica grăm adă de gu noi care m ă jignise: un olog care gem ea ca o fem elă. Ş i-mi spuneam cu o bucurie răutăcioasă: o să te fac să-ţi treacă gustul ironiei, o să plăteşti foarte scu m p reflecţiile tale. tânăra, zgâlţâită de u n râs nebu n, se sprijinea de p erete ca să-şi tragă sufletu l. - O h, e prea nostim . D acă ţi-ai vedeai mutra, Franz! M izerabilu l îşi pusese m âna înaintea ochilor ca să nu m ă vadă şi scotea suspine de tu rbare care-i ridicau tot pieptul. Mâni a, ura, disp erarea, team a se disputau în el: sim ţindu -se la cherem u l nostru; întreaga oroare a vechiu lu i său chin îl acoperise până-n vârful unghiilor. Nu mai avea buze atât erau de alb e, în obraji avea două găuri, faţa lui goală şi căzută îi dădea aspectul unei păsări de noapte speriate. L am entaţiile lui, stăpânite până atunci, izbucniră ca cele ale b ocitoarelor la înm orm ântări. - Ajutor, gemea el jalnic, ajutor! M ă bucuram să-l văd sm iorcăindu -se, aplatizându-se; umilindu-se ca o fiinţă dem nă doar de dispreţ, dar un m arinar care ieşi dintr-un cu loar întrebă în engleză cine strigase. - Nu-i nim ic, făcu R eb ecca, l-am scăpat pe soţul m eu din neatenţie şi s-a speriat. M atelotul ne propuse să ne ajute. In câteva clip e, F ranz îşi recăpătase sângele rece, dar continua să trem ure şi se cram pona de fotoliu, mai temându-se încă să nu -şi piardă echilibrul. - Nu-i frumos, Didier, ce-ai făcut adineauri... - A fost o glu m ă, nu era nici un risc pentru du m neavoastră.

- Ş i totuşi, ţi-a făcut plăcere să fii rău cu m ine ca şi când ti-as fi făcut vreodată vreun rău... , V ag ruşinat, ridicai din u m eri, rem arcând deodată că de patru zile îi vorb eam cu du m neavoastră acestui om care avea vârsta mea deşi părea cu zece ani m ai m are: tutuiala răm ânea de neînchipu it între noi. În sala de m ese, p etrecerea era deja în toi. D upă intim i tatea noastră în trei, această regăsire cu poporul ţipător al petrecăreţilor m ă zăpăci; erau voci nenu m ărate, flu ierături, rum oarea necunoscută şi veselă a unei m u lţim i căreia i s-a dat frâu lib er să se distreze şi care se îm băta cu alcool, cu zgom ot şi cu m u zică. Iar deasupra acestui vacarm dom ina vibrato-ul chitarelor electrice amplificate de o sonorizare agresivă. O rchestra cânta m ai m u lt sau m ai puţin fericit un repertoriu internaţional în care dom inau m arile com p oziţii englezeşti sau am ericane de m uzică rock şi pop. T rupurile, lip ite, absorbeau cu înghiţituri m ari sudoarea care plutea în suspensie în vasta încăpere. C irculaţia neîncetată între sală, toaletă şi bar provo ca numeroase ambuteiaje. D e îndată ce-şi depuse soţul într-un colţ, aproape de bufet, R eb ecca se puse să alerge de la o p ereche la alta, sărutând p e fiecare bărbat sau băiat ca o m are pasăre care ciugu leşte. L a fiecare m işcare, atrăgea atenţia, crea un nim b care-i învălu ia pe spectatori, privirile se pu neau pe ea ca viespile fără să o înţep e şi cu atât m ai puţin s-o sperie. Îm brăcată de m ângâieri, de ochi languroşi, era regina care târa un bufon într-un scaun rulant şi dom nea p este u n regat m are cât o sală de m ese, po pulat de cincizeci de supuşi. C e bine şţiuse să depăşească în cercările şi să-şi recapete dem nitatea! Începu să danseze. S u bit ai fi zis că un fir invizib il atrăsese toţi ochii spre pistă, nu eram singurul care trăiam sub încântarea acestei drăcoaice care atrăgea p oftele cu cea m ai m ică torsiune din şale. O veselie profundă îi ilu m ina chipul, o bucurie sinceră de a se şti adm irată, iar ea distribuia surâsuri adresate de atât de departe încât nu îndrăzneai să le răspunzi. D eşi eram sub farm ecu l ei, turbam din cauza acestui magnetism, spunându-m i că nu voi pu tea s-o recup erez când se îm băta cu om agiile publice: să m ă recom p enseze ar însem na p entru ea o pierdere, o scădere. M ă

sim ţeam totuşi gata să înghit orice ca s-o am . A proape că făceam din asta o chestiu ne de onoare, nefiind supărat pentru capcanele, pentru acele curse care-m i aţâţau dorinţa în loc s-o stingă. In fond, adoram acest infern delicios pe care nu-l cunoscusem niciodată şi-m i descop eream o altă fire. N -o mai iubeam p e B eatrice care m ă accepta aşa cum eram şi o doream p e R eb ecca, pe cea care nu m ă voia. B ăui un pahar m are de w hisky, strânsei distrat câteva m âini prieteneşti şi înaintai. M ă îm p ingea o forţă spre pista de dans tu m ultu oasă şi pestriţă cu atât m ai m u lt cu cât m u zica - un rythm and blues celebru din anii '60 - făcea să-mi ardă tălpile. M ă aruncai fără grijă într-o îm bulzeală de m arinari Îm p opoţonaţi, de nordici pletoşi, d e orientali oacheşi sau blonzi care se bâţâiau atât de lib er încât stângăcia lor m ă linişti: m ăcar n-o să pot dansa m ai p uţin bine decât ei. Z âm bii unor perechi, adresai o vorbă unor fete drăguţe aflate faţă-n faţă, m ă sim ţeam în largul m eu. Ş i p e nesim ţite, croindu-m i dru m în această pădure de trupuri, m ă apropiai de Rebecca: - Cucu, Travolta, te lansezi? A vu i un surâs nătâng. A junsesem să iau batjocura drept un com p lim ent! D eodată, m ă sim ţii ridicol că eram în faţa ei: siluetele noastre apropiate, form ând aproape o pereche, alcătuiau cu siguranţă o alianţă bizară care te făcea să râzi. P om pa ei intim idantă era subliniată de stângăcia m ea. C opie neîn dem ânatică şi stângace, încercam să-mi inserez personalitatea m ediocră alături de baletu l picioarelor ei ce sfârâiau pe pistă. Îm i trecu prin gând regretu l că nu ştiu să dansez, contrapondere a unor triste studii de litere. Dansul, muzica pop sau disco constitu iau o lu m e de care B eatrice şi cu m ine ne ţinuserăm cu grijă deoparte, închipuindu -ne-o perisabilă şi m ai ales prea com u nă. N u ascultam decât m uzică clasică şi-n ultim a vrem e m ai ales op eră italiană şi M ahler, lăsând varietăţile inesenţialulu i, şi iată că acest univers dispreţuit din preju decată se ridica drept singurul valabil. D egeaba afişam o u şurinţă dezinvoltă, degeaba tricotam acorduri com p lex e între genunchi şi pulp e, eram stânjenit. M ă sim ţeam exam inat, inspectat, ju decat din cap până-n picioare. C a să-m i sporească încurcătu

ra, Rebecca avu o izbucnire de râs a cărei sp ontaneitate m ă exasp eră: - M ă faci să m ă doară burta de râs cu felu l tău de-a dansa. T e băIăngăni ca B alu din Cartea junglei de Walt Disney. A fişai un dispreţ flegm atic, dar pe trăsături m i se citea probabil foarte clar dezam ăgirea. P icioarele-mi erau paralizate în tim p ce R eb ecca ex ecuta întoarceri uşoare apoi reapărea, afişând în ochii tuturor că era cu m ine fără să fie cu mine, partener întâm p lător şi nu stabilit. - U ită-te, până şi F ranz se am uză văzându -ne dansând. M ă întorsei şi, printr-o gaură în m ulţim e, îl zării p e invalid care ne făcea m ari sem ne, cu m utra aprinsă, bătându -se pe burtă şi arătându -m ă cu degetu l lu i M arcello şi lui T iw ari strânşi În jurul lu i. A ceste gesturi de conivenţă făcură să m ă zbârlesc. C u o sim plă privire, infirm u l putea îm brăţişa toată pista şi" în ciu da opreliştii trupurilor în m işcare, eram la cheremul lui. Impietrit de acei ochi cunoscuţi care m ă scrutau, îi propusei R ebeccăi să-i aduc ceva de băut. F ranz căruia nu -i scăpă nim ic din m işcările m ele m ă abordă la bar unde îm i turnă chiar el o porţie ~ are de gin. Îl sim ţeam reîncărcat ca o puşcă, gata de invective, de sarcasme: - Didier, ai ritmul în proteze. - N-am pretins niciodată că ştiu să dansez. - În tot cazul, asta nu-ţi ia nim ic din şansele p e lângă Rebecca. Injuria m ă atinse în carne vie. - S ărm ane F ranz, fără calom nii nu puteţi susţine uşor o conversaţie. Ş i, fără să iau paharul pe care m i-l întindea, îl lăsai acolo, băgându -m ă din nou în îm bu lzeală. O rchestra începea o serie de slow-uri. P erechile se apropiau şi se-ndepărtau. U nele evolau flirtând, le auzeam fream ătul m âinilor, râsetele înăbuşite. F ără să ezit, o invitai p e R eb ecca şi ea accep tă: se strânse de mine, înconjurându-m i u m erii cu am ândouă braţele, eşarfă de carne fierb inte şi vibrantă pe ceafa m ea. M ă privea atât de frum os încât eram convins că voi culege curând roadele răbdării m ele. P ieptul ei ferm era delicios pus pe bustul m eu, părul ei îm i atingea obrajii, îşi freca încet pântecele de mine, cu un su

râs de o tulbure senzualitate. Nu-i m ai păsa că e văzută într-o stare de tandră abandonare, această înlănţuire ne oficializa perechea. M ă lipii de ea, gâfâind şi am eţit, sorbindu-i cu reculegere răsuflarea. V enind de la această fată adm irabilă, totul era pentru m ine graţie, deliciu, surpriză: chiar şi sudoarea care i se brob onea p e ceafă era parfum ată. N u vedeam p e nim eni, n -auzeam nim ic în afară de bătăile inim ii m ele făcând ecou notelor am plificate ale contrabasului şi tropăitului a sute de picioare. R eb ecca m ă strângea tare şi fredona uşor m elodia pe care evident n -o ştiam . S ub m âinile m ele, spatele i se întindea în goliciunea lui elastică şi îm p insei îndrăzl1 eala până la a-mi plimba degetele p e el. D acă va consim ţi la această fam iliaritate, va ceda în toate, îm i spuneam . A cceptă. C u fluiditatea unei ape, se lăsa în voia m ea, stabilind contactul cu întregul ei corp. D egetu l m eu cel m are îi pipăia m arginea om op latului iar cu cealaltă m ână apăsam pe m ijlocu l ei fin, flexibil care ceda fără să reziste. P alm a m ea um edă se apropia de crupa ei magnifică. L a câţiva m ilim etri de degetele m ele se etala maiestuosul pivot al lum ii. A ici rezida adevărul, pe acest tron eminent şi nu în cetăţile suprapopulate ale O rientului şi ale Chinei C ât de josnic ferm ecat eram atunci, gata de orice ca să cerşesc nişte bucate pe care im aginaţia m ea înflăcărată le zugrăvea drept un festin. T oate cele despre care-mi vorbise F ranz, îm i reveneau în m inte precu m o am eţeală, o ispită du reroasă Îm i şi închipu iam pielea ei netedă şi m oale, pântecele care-i cădea abrupt descop erind tandra rană, strânsoarea lichidă şi sălbatică, un loc strâm t înşelător dând într-o amploare în care îm i va fi am ar şi sfâşietor să m ă îm prăştii. Îi şopteam la ureche tâmpenii, râdea dându-şi capul pe spate, alcoolu l o am eţise poate şi făcea să-i pară picante fraze care nu erau. O sărutai pe gât şi p e u m eri; aceste sărutări făcură să mi se taie picioarele, în tot trupul mi se transmitea vestea din nerv în nerv; atunci, pierzând orice noţiune de decenţă şi regăsind o practică din anii m ei de adolescenţă, îm i lu necai în cet obrazul p e al ei şi cu o uşoară înclinare încercai să-i prind gura. E a tresări: - Ce-s lib ertăţile astea ciudate?

O chii ei m ă pătrunseră ca o lam ă de oţel fără să găsesc în ei nici o lucire de tandreţe sau de indu lgenţă. - N u ţi-e ruşine, de faţă cu soţul m eu? Îngheţat de aceste cu vinte, bâiguii: - B ine dar... F ranz nu contează. A vu un surâs dispreţu itor care m ă făcu să sim t ce puţin caz făcea de pretenţiile m ele. - D rept cine ne iei? S untem căsătoriţi, închipuie-ţi, nu trăim în concubinaj ca alţii! Îşi desfăcu strânsoarea şi lăsă să-i atârne mâna de-a lungul coapsei, gest de suprem plictis. Eram ultragiat de ip ocrizia ei şi m ă rodeam în sinea m ea că nu găsesc nim ic original să-i spun. - C e idioată şi B eatrice asta... suflă ea. A ceastă frază era prăjina pe care m i-o întindea ca să m ă răscum păr. E ram atât de fericit că am un subiect de care să vorbesc încât m ă cufundai în calom nie. Ş i oricât m -ar fi costat să-m i calom niez tovarăşa, m ă pretam cu laşitate la aşa ceva, nescutind-o de nici un epitet peiorativ. - Nu m-ai înţeles bine, rectifică parten era m ea. V oiam să spun, ce idioată şi B eatrice asta de te iub eşte, de te suportă! M ă crispă un fior, era prea târziu ca să-m i repar greşeala, şi rânjii: - N u e vina m ea că are rău de m are. - În timp ce geme pe patul ei gândindu-se la tine, nu găseşti nim ic altceva m ai bun de făcut decât s-o demolez. Îm i veneau p e buze rep lici, am intiri de lectură, rară să le găsesc potrivite şi eram incapabil să inventez eu altele. P radă unei nervozităţi m isterioase, dădu i dru m u l, în u ltim ă instanţă,la aceasta. - Încetează, R eb ecca, te iub esc. - V ăd cu plăcere că ai sim ţul u m orulu i; încerci într-adevăr orice. A r trebui să ştii că de m u ltă vrem e nu se m ai agaţă cineva spunându-i: "te iub esc". G ăseşte altceva. - Ă sta-i adevărul totuşi. - Ba nu, pentru tine nu sunt decât o fantezie în cursul unei traversări plicticoase.

O ricine cu noaşte senzaţia dezagreabilă pe care o avem de îndată ce o fiinţă dragă ne acuză chiar de lucrul cu care o să ne lovească şi o ia înaintea reproşului nostru întorcându-l împotriva noastră. Ş tiam că m inte, iar această şiretenie m i se părea nedem nă de noi. E ram scârbit de tonu l rece, artificial al frazelor ei şi-i spusei: - Încetează de a te m ai proiecta pe m ine... - D oam ne, ce scai... S cuză-m ă, sunt însărcinată, trebuie să m ă asez. - Însărcinată? D e când? - De-o ju m ătate de oră, bineînţeles, de când m -ai sărutat pe culoar. P ărăsi pista de dans cu un aer ex cedat: închisese de tot robinetul farm ecu lu i. O urm ai, caniş certat, cu capul plecat, neîndrăznind să cred în dizgraţia m ea atât de rapidă. C a pentru a-m i spori ghinionu l, se aşeză lângă F ranz. Infirm ul era beat, tolănit m ai curând decât aşezat pe scaunul lui, plimbându-şi botul alcoolizat la dreapta şi la stânga, legănând o sticlă de scotch la capătul braţului, revărsându -şi exaltarea în vorbe orduriere, cu şuviţele de păr m urdare lipite d e transpiraţie p e frunte. . - A , iată-l pe irezistibilu l nostru sedu cător! E i, cu m m erge? N u voiam să-i răspund şi, culm e-a umilirii, o vedeam pe Rebecca pufnind în râs la m ăgăriile soţu lui său. E ram plin d e acea tristeţe grea ce însoţeşte pierderea unu i bun p e care ai crezut că-l prinzi şi care ţi-a scăpat. N im ic nu aţâţă supărarea ca o simpatie trucată. In câteva m inute, R eb ecca dăduse cu piciorul la zile-ntregi de răbdătoare aşteptare, de speranţe nebune. - N u te m ai u ita aşa la m ine, îm i spuse torţionara m ea, o să m ă înghiţi cu ochii tăi rotunzi. - Te-am decepţionat, nu -i aşa? - B a nu, îm i plac bărbaţii care eşu ează, asta-i apropie de mine. Atunci, jucând tot ce-aveam, şi judecând cu vintele m ai puţin preju diciabile decât m utism u l, îi deb itai, într-un jargon sacadat, un confuz discurs despre India şi m agicien ii ei, rezum at al unu i articol citit cu două zile înainte, vorbind încet pen

tru ca F ranz să nu m ă audă. M ă asculta fără să spună nim ic, cu privirea fixată asupra scrum ulu i ţigării care creştea în m âna ei, m uşcându -şi buzele p e dinăuntru ca să nu caşte. Noile dovezi de indiferenţă îm i străpunseră inim a de tot. P retendenţii de m ai-nainte, constatându-mi înfrângerea cu ironie, se apropiau din nou, m ari cărăbuşi bâzâind d e vanitate. C a şi cum o nenorocire ar atrage alta, M arcello luă loc lângă noi. Intim idat brusc, tăcui. G ravă eroare: văzându -ne tăcuţi, o invită în dată pe R eb ecca la dans. O ricine ar sim ţi în aceste îm prejurări ceea ce sim ţeam eu atunci: o im presie de singurătate subită. S eria de jerk -uri disco reîncepuse. Eram scârbit cu atât mai mult cu cât acest guru napolitan, p e care îl credeam devotat nu m ai p oziţiilor de yoga, dansa cu o abilitate diabolică. D e la începutul serii m ă tem eam să nu se producă un accident care să-m i răpească cucerirea iar acesta tocm ai avea loc. O invidie am ară îm i cădea pe u m eri p icătură cu picătură şi-mi strica toate bucuriile. S im ţeam prin nefericirea m ea ce fericit trebuie să fie acest rival care părea contrariul a ceea ce eram eu: adică sigur de el, vesel, înalt. Rebecca îi arunca priviri pline de prom isiu ni care m ă înlem neau: între ei se năştea o com p licitate cu m nu se născuse între ea şi m ine. Lipsa de atenţie p e care m i-o arăta îm i confirm ă tem erile. Se aplecau unul p este celălalt de se atingeau, apoi se în torceau, dansând spate în spate şi aşteptau clipa în care aveau să se sărute. E vident, nu arătasem tot atâta originalitate în con torsiunile m ele; dacă trebuia să te dedai la asem enea vulgarităţi ca să-i placi, preferam să m ă abţin. D ansul este u n spaţiu fără legi dar în care p oliţia este asigurată de privirea fiecăruia asupra tuturor. C ea m ai m ică înţep eneală constituie aici un păcat al ochiu lui, greşeală de neiertat într-o artă în întregim e m enită suprafeţei şi vederii. U n sp ectacol atât de crud îm i m ină cu totul speranţele şi trăgeam nervos dintr-o ţigară. N -aş fi crezut niciodată că această im itaţie de yoghin p oate constitui pentru mine un concurent serios. De ce intra la rându-i într-un joc şi aşa com p licat? - O să ţi-o sufle de sub nas, clăm păni infirm ul răsuflân du-m i în plină faţă. Era deja serios cherchelit.

- A ceastă vrăjitoare te-a subjugat completamente. Te prevenisem. Nu-ţi ridica ochii la cer: du m neata îi atribui calităţi poetice extravagante p e când singura ei plăcere este să-i îndob itocească pe bărbaţi; nu uita niciodată că a răm as fem eia u m ilită, vertiginos secretă din anii nefericiţi, e o încurcă-lu m e şi nim ic altceva. A vu un surâs deoseb it de veninos; ce tare se bucura să constate eterna şi profunda infam ie a oam enilor. - L ăsaţi-m ă, îi cerui. - D upă părerea m ea, e de prisos să te încăpăţânezi, pen tru că eşti o cantitate neglijabilă. Îm i înghiţii o înjurătură: depăşise lim itele adm ise. T oate în m ine erau date p este cap, îm i pierdu i cu m pătul şi-i mârâii sub nas: - D acă n-aţi fi handicapat, v-aş da un pum n să m ă ţineţi minte. - F ără injurii grosolane, păstrează-ţi sângele rece. M ă ridicai. De-abia m ă ţineau picioarele, care păreau umplute cu cauciu c m oale, şi trebui după câţiva paşi să m ă ţin de spătarul unui scaun ca să nu cad. R ătăceam prin sală în cău tarea unui pahar umplut cu orice-ar fi nu m ai să ardă şi să zăpăcească. T oate sticlele erau goale - oam enii se îm bătau de m oarte ca să sărbătorească ultim a noapte a anului -, coborâi la al doilea bar care fusese am enajat în josul scărilor. Înghiţii, unul după altul, două ginuri seci, un brandy şi un fu nd d e sticlă de coniac. P rosteşte, m editam la o răzbunare pe care aş fi vrut s-o înec într-o m are de alcool. Îm pinsei o uşă şi deodată izbucni bubuitoarea respiraţie a m ării. O ploaie ob lică, deasă ca o perdea, îm i şfichiu i faţa. F ăcui câţiva paşi pe puntea biciuită de furtună, fum ând şi visând, pierdut într-o vagă furie u m ilită. F rânturi de rock îm i ajungeau purtate de vânt. V rem ea era groaznică, şi fui udat din cap până-n picioare în câteva secunde. M ă înfiorai şi m ai tare când m ă văzu i singur pe această coajă de nucă care se înfunda în groaznica noapte de decem brie, în această chiu vetă neagră fIagelată de vânturi polare. P arcă în m are erau nişte găuri: vapo rul cădea într-un puţ fără fund, se ridica aproape la verticală, deget întins spre cer, după care cădea cu vârful în jos. In ne

fericirea m ea, m ă gândeam iar la B eatrice găsindu -i din nou ceva plăcut: era departe de a fi perfectă dar cel puţin ea m ă iu bea. M ai bine vrabia din m ână decât cioara de p e gard. T rebui să m ă întorc înăuntru, ar fi fost periculos să răm ân prea m ult pe puntea lu necoasă. C lătinându -m ă încă, răm ăsei un m om ent în pragul m arelui salon care urca şi cob ora în ritm u l hulei, nedesluşind m ai în tâi decât silu ete, baloane de cop ii şi serp entine într-o lu m ină albastră cernută. Jum ătate din plafoniere erau stinse, aerul coagula fu m u l şi m irosu l de trupuri devenea din ce în ce m ai greu de respirat. U nele p erechi se sărutau cu toată gura, altele se m ângâiau în m od ostensibil în tim p ce furtuna am eninţa. S pre uşurarea m ea M arcello o ab andonase şi R eb ecca dansa singură. începu i iar să capăt speranţă şi, prin asta, o uitai din nou pe tovarăşa m ea legitim ă, B eatrice. N iciodată R ebecca nu evoluase cu o asem enea prestanţă. C hipul său enigm atic le domina p e toate celelalte. N u căutam decât acest astru şi nu cău tam să-m i ascund em oţia care m ă răscolea la vederea sa. Evolua palpitând, cu capul dat pe spate, cu ochii închişi p e ju m ătate, pradă extazelor unei stigm atizate. C am douăzeci d e bărbaţi şi de fem ei o fixau ca şi m ine, asem enea unor copii în jurul pom ulu i de C răciun. A du na asupra ei toate visele îm prăştiate care pluteau între acei p ereţi de oţel. G ăsise u n legata interior care exprim a perfect m u zica brutală, energică a orchestrei; ridicată pe vârfurile picioarelor sau frântă, cânta din trupul său ca dintr-un instrument care-i implica pe ceilalţi. S e afla înăuntrul violenţei electrice, îi croia o cale regală prin în drăzneţe pantom im e. C orpul ei tras în sus, încordat de dorinţa de a străpunge, evoca supleţea unu i clovn sfâşiind pânza de cort. S urprins, îm bătat, ferm ecat, iertându -i cochetăriile cu M arcello, m ă lăsam purtat de răpitorul spectacol. T rem urul pieptulu i, extazul bazinu lu i m ă sufocau. N u m ai eram decât un m ic m ascu l sp eriat în faţa frum oasei pantere sângeroase şi futile, u n puşti extaziat de o stea; o contem p lam cu gura căscată când o m ână m ă bătu pe um ăr. E ra B eatrice arătând foarte bine, cu un m achiaj discret, strânsă în nişte blu gi adorabili. R ăm ăsei încrem enit ca la vederea unui sp ectru; chiar dacă nava s-ar fi rupt în două tot n-aş

fi fost m ai înspăim ântat. A vea ochi răuvoitori, irascibili. Îm i băgai capul între u m eri şi-l plecai. - S urprins că m ă vezi? E i da, m edicam entele doctorului şi-au făcut efectul. A m vărsat şi sufletu l din m ine şi m ă sim t cu totul repusă pe p icioare. E i hai, dragu l m eu, nu -ţi ascunde bu curia; scum pu l tău prieten F ranz e cel care a pus un stew ard să m ă trezească, am sentim entu l că intruziunea m ea o să pipăreze serata. - Franz! Dar de ce te-a trezit Franz? - M-a prevenit că te plictiseşti fără m ine şi că-i faci curte soţiei sale ca să-ţi înşeli plictiseala. M -a pus de asem enea să ascult sfârşitul conversaţiei voastre de azi după-am iază din cabina lu i p e care o înregistrase pe o casetă fără ştirea ta. Foarte instructiv! E m isei o bâlbâială încâlcită şi răm ăsei înlem nit, cu respiraţia tăiată ca şi cum aş fi prim it o lovitură în diafragm ă. - E un m are ticălos, acest infirm , dar cel puţin m i-a deschis ochii. - A scu ltă, m -am purtat ca un... - lat-o deci pe minunata ta, pe drăguţa ta, farul tău, prin ţesa ta, pentru care erai gata să m ă arunci la lada de gu noi. Spune-m i, nu pare să m eargă prea bine? - Beatrice, te iubesc... - Îndrăzneşti să-mi spui asta! Na, uite pentru minciuna ta. Ş i-m i trase din toate puterile o palm ă. E ram dărâm at, zăpăcit de tot. M area înfuriată se potrivea cu furia m etresei m ele şi, fără ca aceasta să-şi dea seam a, o amplifica. - D idier, o să fiu sinceră cu tine; m -ai decepţionat, sunt îm prejurări care ţi-l arată m ai bine p e cineva decât doi ani d e viaţă în com u n. T ot văzându -te c-o doreşti pe R eb ecca m i-ai făcut-o dezirabilă; dar m ă întreb dacă avem aceleaşi şanse lângă ea. D upă pum nii ei strânşi şi după m ersul solem n, o sim ţii hotărâtă la o întreprindere insolită. L ăsându -m ă înfipt aco lo, m ai m ult m ort decât viu, trecu prin zidul curioşilor care făceau cerc în jurul soţiei lui F ranz şi începu să danseze în faţa ei. R eb ecca o prim i cu un surâs larg. In m ine se făcu un

mare gol, ca un presentiment a ceva iremediabil. Cele două rivale se transform aseră în com p lice. N u -mi mai recunoşteam tovarăşa: fem eia ştearsă făcuse loc u nei aventuriere îndrăzneţe. A ceastă blondă şi această brună erau m orala lu m inoasă a zilei u nindu -se cu mistica nop ţii, nordu l şi su dul reconciliindu-se împotriva mea care încercasem să-i dezbin. F rum useţea lor diferită se accentua din această confruntare şi făcea din ele cea m ai fru m oasă pereche a serii. D e data asta, totul era pierdut. V ăzându -le trepidând în cadenţă, spectatorii luau foc. M uzicienii din orchestră flu ierau la ele şi în treaga sală se prăbuşi sub aplauze. C ele două prietene se deschideau sub strigătele de bravo ca nişte flori la soare, încântate să vrăjească lu m ea, şi m ai ferm ecătoare în voinţa lor de a-şi place una alteia. F iecare din paşii lor ridica aclam aţii, recon cilierea lor se întărea în această baie de m u lţim e entu ziastă. D ar unde învăţase B eatrice să danseze? L a rarele p etreceri la care eram invitaţi avea o evoluţie de o m odestie care friza ridicolul. A ceastă oribilă veselie îm i îngheţă inim a: clătinându -m ă de am eţeală, căutai un scaun şi m ă prăbuşii pe o sofa. Îm i venea să m ă năpustesc în cercul lor, să le despart, să le pălm uiesc, dar m ă opri ruşinea. S oseşte o clipă în care ev enim entele venite din diverse puncte ale orizontu lui converg şi astupă ieşirile. M i se părea dintr-o dată că oam enii şuşoteau în spatele m eu, că îşi vorb eau încet uitându -se la m ine. B ăui două sau trei pahare de nu ştiu ce fără să-m i dau seam a că aterizam iarăşi lângă F ranz. - D ar trem uri! Ţ i-e frică de B eatrice? E u le găsesc form idabile, întotdeau na ar trebui să avem încredere în fem ei. - D e ce... D e ce aţi făcut-o pe m ijlocitorul dacă nu era decât ca să-m i înfingeţi un cuţit în spate? - Amicul meu, insistenţa du m itale p e lângă soţia m ea era lipsită de nob leţe. C u toate că sunt m odem , nu m ă-mpac cu com p lezenţa. F u cât pe ce să izbucnesc în plâns. E ram atât de distrus încât nu m ai aveam puterea să m ă supăr pe F ranz deşi el urzi se în parte odiosul complot. N u prea puteam să-l plac şi încă şi

m ai puţin să-l adm ir. A ş fi dorit aproape în acea clip ă să-l chem în ajutor dar avea surâsului rău care nu prevestea nim ic bun. - T oate cuplurile noastre sunt fragile, D idier, şi se pot frânge uşor izbindu-se unele de altele. Nu sta îmbufnat, lasă-ţi preju decăţile. D in m om ent ce soţiile noastre au aerul că se înţeleg atât de bine, să le sărbătorim . N u suntem ,noi acum o fam ilie de fraţi? F ă ca m ine: m ă ataşez de am anţii nevestei m ele şi-mi fac din ei prieteni intimi. Am cu ce m ă-nveseli acolo unde alţii îşi sm u lg pum ni de păr din cap. S ă nu ne cioro văim , D idier, să ciocnim ca nişte buni republicani între care totul este în comun. În tim p ce infirm ul îşi ducea la gură un pahar ce trem ura, furtuna îşi dublă intensitatea. D eodată, Truva se culcă pe tribord cu o pantă de p este treizeci de grade, un geam se făcu ţăndări şi cioburi de sticlă fură proiectate până-n mijlocul încăperii. S ub asaltul talazurilor, vaporul gem ea ca un colos epuizat de oboseală şi toată lem năria pârâi cu scârţâituri sinistre. Valuri enorme bombardau coca vasului, explodau în jerb e de spu m ă lăptoasă pe geam urile sălii de m ese ca să cadă într-o ploaie de bule opalescente. S e făcu o hărm ălaie îngrozitoare – pachebotul luneca pe pante vertiginoase ,pentru ca o clipă după aceea să se cocoaţe p e creste

" indecente, ridicate, deasupra elem entelor furioase, ca nişte alegorii ale dezordinii. V ijelia m ă făcuse să-m i uit pe m om ent supărarea, dar de-ndată ce o organizare calm ă şi eficace restabili ordinea la bord - doi m arinari de pildă ţineau scaunul lui F ranz, căzui iar în m elancolie. C a această navă, şi eu pusesem capul spre fundu l hăului. S entim entele m ele fuseseră răsturnate la fel de rep ede ca şi situaţia. O uitasem deja pe R eb ecca, iar B eatrice îm i redeveni dezirabilă aşa cum reiei firul unui rom an întrerupt. În confu zia generală, uitaserăm să ne urăm la m ulţi ani. U n stew ard veni să le aducă am inte călătorilor su pravieţu itori îndatoririle şi toată lum ea se felicită, se îm brăţişă: T iw ari şi M arcello îm i prezentară urările lor cu acea nuanţă, de condescendenţă pe care-o ai faţă de învinşi: ce e m ai rău j nu e eşecu l ci sunt m artorii care îl confirm ă. B eatrice şi Rebecca se sărutară pe gură pentru prim a oară. R âdeau, păreau că-şi spun m ii de lucruri spirituale şi galante. A p oi se amuzară să-m i sufle de departe sărutări pe dosu l m âinii; niciodată nu -m i păruseră atât de frum oase, atât de vesele. - Ce faci mutra asta? spuse Beatrice cu o voce pe care nu i-o cu noşteam . N u n e urezi un an bun 1980? E ram acolo îngheţat până la os, cu gâtleju l strâns parcă de un ştreang, nereuşind nici m ăcar să înghit ca să pot deschide gura. - Îl invităm cu noi? întrebă R eb ecca. - El m-ar fi invitat dacă tu l-ai fi acceptat? - Nu cred. - A tunci să-l lăsăm p e acest m ăgar singur. E o arm ă clasică dar sigură. D in gură îm i ieşeau silabe ca gâlgâiturile unei cade care se goleşte. - C e spui? A rticu lează, nu -nţeleg b ine... . S e înţelegeau ca două gem ene care se distrează pe socoteala unuia care strică petrecera. Ţ ineau sfat intim şuşotind, iar urechea m ea cea m ai fină căuta în zadar să le culeagă din zb or secretele; apoi, râseră am ândouă cu o cadenţă din ce în ce m ai rapidă. - N e pare rău, D idier, afişăm complet.

- Înţelege-m ă, reluă B eatrice cob orând vocea, ai subm inat toată încrederea pe care m i-o pusesem în tine. E m ârşav doar actul pe care nu-l duci până la capăt: ţi-aş fi iertat o aven tură cu Rebecca. Nu-ţi iert că ai ratat până şi asta. L a m ulţi ani totuşi, D on Juan, pune-te rep ede p e vânat, altfel o să-ţi petreci noaptea singur. M ă sărutară fiecare p e câte u n obraz apoi se îndepărtară, cu feţele întoarse u na spre cealaltă, strângându -se şold lângă şold ca şi când n -ar fi vrut să facă decât un singur trup din ele am ândouă. - Ah, ce vipere sunt, spuse Franz care auzise tot. Asta, Didier, se cheam ă sororitate ori atunci nu m ă pricep eu. E i hai, acceptă cu graţie că nu eşti decât un erzaţ. D upă ce ai vrut s-o faci p e C asanova, nu te băga iar în pielea unui cerber. E ram distrus: această contrarietate, căzând peste beţia mea, avea greutatea unui dezastru. Ultimele cuvinte ale lui Beatrice îm i exasperaseră sentim entu l de slăbiciune. V edeam în jurul m eu nu m ai adversari şi agresori iar la urechea m ea hidosul, nedezlip itul olog îşi continua m onologu l lui jegos, pleoscăitor şi putrid. - C rezi că or să se... F ăcu un gest obscen cu lim ba. - A m ica du m itale e lacom ă, a m ea e ardentă, n -or să-ţi lase nimic. A ceastă rem arcă odioasă m ă revoltă. C uprins de u n acces de aversiu ne grandilocventă, ţipai la el: - V ă urăsc, vă urăsc. - C u atât m ai bine: sunt laş, sunt urât, sunt infam : acestea sunt pentru mine motive suplimentare, delicioase pentru a fi odios. V reau să m erit dispreţul care m i se arată. Ţ i-o spun eu, adău gă el cu un hohot de râs, cu un prieten ca m ine n -ai nevoie de duşm ani. S ă răspund la aceste insulte era peste puterile m ele; cufu n dat în tristeţe, nu urm ăream evenim entele din salon decât foarte neatent. T ocm ai se desfăcuseră sticlele de şam panie. O veselie de catastrofă izbucni printre cei vreo.treizeci d e pasageri valizi care stăteau în picioare. Între ei se stabilise parcă o fraternitate de rezistenţă care-i înclina spre o simpatie reciprocă.

P e aceşti ultim i p etrecăreţi îi cuprinsese nebu nia; B eatrice şi, R eb ecca erau vedetele hărm ălaiei de strigăte şi de flu ierături. A tunci se produse apogeu l serii. T ânăra soţie a lui F ranz, care tocm ai golise o cupă o m anipulă distrat şi deodată o expedie în spatele ei, căzăceşte, unde se sparse cu un clinchet cristalin. G estul provocă o exclam aţie urm ată de o învălm ăşeală de voci, apoi veni o pauză urm ată de o nouă învălm ăşeală. B eatrice la rându l ei îşi aruncase cupa peste u m ăr, strălucită absurditate care-i făcu să râdă pe toţi convivii. "Incercaţi şi voi", spunea R eb ecca în engleză celor care o înconjurau. V reo zece pahare fură expediate cu graţioase hip erbole fie p e jos, fie de p ereţi într-o veselie irepresib ilă. Apoi Rebecca alergă să apuce alte pahare de la bufet, le goli stropindu-şi vecinii şi le aruncă în tavan. O ploaie de cioburi căzu din cer iar hohotele de râs ale jucătorilor cu nasturii desfăcuţi, cu un aer rătăcit, răspundeau detonaţiilor cristalului făcut ţăndări. A cest ultim p luton de p etrecăreţi era îmbibat de alcool şi nici un am uzam ent nu li se părea destul de delirant. Stewarzii încercau ei să se interpună dar nim ic nu oprea delicioasa nebu nie declanşată de cele două tinere fem ei. O brăznicia lor nu m ai avea lim ite. N u m ai ex ista nici o cupă, nici un păhărel, p ahar cu picior, sondă, vază, carafă, bol, castronel care să fie cruţat de la m asacru, proiectilele se încrucişau într-o furioasă hărm ălaie, zgom otu l de sticlă spartă aproape că acoperea vuietu l pachetelor de m are care se năpusteau asupra panourilor salonului. Clinchetele care-i încântau pe ceilalţi aveau pentru m ine savoarea unui clopot de înmormântare. Apoi fu rândul farfuriilor de carton, al resturilor de m âncare să slujească drept bom b e, cartuşe şi săgeţi. Jocul se transform a într-o bătălie de refectoriu. Incăp erea fu curând acop erită de o reţea de bucăţi de pateu, de oase de pui, de fâşii de brânză, de sărm ăluţe în foi de viţă, de frunze de ţelină, de castraveţi cu sm ântână, de roşii coapte care se zdrob eau de ţintă lăsând lu ngi îm proşcături ce se scurgeau. Epavele se îngrăm ădeau pe jos iar faţa persoanelor atinse şiroia de suc, de vin sau de sos. R efu giat în celălalt capăt al sălii, neluând deloc parte la tărăboi, îl contem p lam de departe, îndrăgostit şi cerşetor, infirm ....

şi dispreţu it, trăgând p e nas du horile unei veselii zdravene la care nu m ă aflam , răţuşcă urâtă alungată din volieră, singur în colţul m eu de dezastru. - V ino, îm i striga F ranz de departe, ne stricăm de râs. A ceste agape de b eţivi m ă scârbeau, şi fugii chiar în toiul acestor tiruri de artilerie, luând cu m ine o im agine confu ză de fascicole de fu m , de faciesuri roşii ca focu l, de nechezături haioase. C u m de putuse B eatrice să se lase antrenată în această grosolănie? M ă uitai, o ultim ă dată, la sala de m ese ca să-mi fixez pentru totdeauna în m em orie orib ila ei geografie: B eatrice şi Rebec ca, cu părul ud, se ţineau de gât, strâm bându -se de râs şi bătând p e burtă un grup de stew arzi am eţiţi. V ăzându -m ă că plec, Franz pe care-l înconjurau o m ână de harpii germanice, mugi la adresa mea: - A tenţie la coarne când ieşi, uşa e joasă. O clipă după aceea, pe cursivă, fui cuprins de o îngrozitoare m igrenă: capul îm i dădea im presia unei poveri în care toate venele din corp se solidificau într-un singur cheag de sânge m ai greu decât o stâncă. M ă prăbuşeam , cu nervii distruşi ca după o m are m ânie. T otul, în clipa aceea, îm i păru ignob il, abrutizant, cenuşiu. D ecepţia era prea m are şi nu-mi-iertam că adun situaţii ridicole, că sunt pedepsit pentru o greşeală neîn sem nată pe care nici m ăcar nu fusesem în stare s-o comit. încercam zadarnic să-m i uit nevralgia şi le urm ăream cu un gând vindicativ pe cele două trădătoare care acolo sus îşi prem editau înlănţuirea. In m od pu eril, speram că balansul navei le va îm p iedica să se înlănţu ie şi că un bagaj căzând din plasă le va am eţi în p lină înfăptuire a păcatului. M ă aruncai p e cuşetă plângând, rugându -m ă ca nava să se scufunde sub tornadă şi să-i înghită o dată cu ea pe toţi actorii sinistrei farse. B ău sem şi nu m ai aveam o noţiu ne distinctă a lucrurilor. U nele se top iră într-un singur coşm ar. R ând pe rând m ă trezeam şi adorm eam la loc. O aştept ai pe B eatrice toată noaptea, tresărind la cel m ai mic pas de pe culoar, plângând tot m ai tare după fiecare alarm ă falsă.

........ Ziua a cincea: Ceremonia ceaiului.

C um de m ai puteam , după o asem en ea seară, să m ă rad, să m ă îm brac cu haine curate, să beau cafea? Z iua luneca pe noapte ca o cârpă udă pe un ochi de geam m urdar, şi un soare ca de sfârşitul lu m ii încerca să iasă tim id, lu m inând un spectacol dezolant. T otul încă dorm ea, în afară de zu m zetul m otoarelor şi de bruştele pale de vânt care făceau să trem ure carcasa pacheb otulu i. A scultam im precaţiile m ării izb ind în coca vasului şi-m i hrăneam tulbu rarea cu această larm ă ce urla îm preu nă cu m ine. A cu m nu m ai răm âne a decât o vastă plictiseală de ape până la Istan -bul unde trebuia să ajungem la începutul după-am iezii: încă cinci ore de stat închişi în dricu l plutitor. M ă sim ţeam lu gubru: Beatrice tot nu se întorsese. T rebuia cu orice preţ să-i vorb esc. T ovarăşa m ea, de care m ă lega am intirea atâtor m om ente fericite, reprezenta pentru mine, în clipa aceea, cea m ai dezirabilă fem eie: o blestem am pe R eb ecca, crudă intrigantă care ne dezb inase. O fiinţă apărută la o încrucişare de dru m uri ţi se pare paradisul. G reşeala e să vrei să fix ezi acest chip abia întrevăzut. C um de m ă gândeam să repun totu l în cauză pentru câteva intim ităţi cu această necu noscută? M ă trezeam dezm eticit parcă dintr-o beţie rea. T rebuise acest loc închis ca să facă să urce la suprafaţă drojdia pasiunii im pure ca o m âncare prea grasă; acest vapor îm i făcuse sufletul să şchioapte. A crede că toată nefericirea m ea ţinea de vreo înţelep ciune trivială în stilu l "C ine îm brăţişează m u lte puţine adu nă" m ă oripila. N-aveam curajul să aştept întoarcerea lui B eatrice: trebuia s-o văd im ediat, să-i vorbesc, s-o im plor să m ă ierte. Ieşii din cabină, urcai scările, străbătui punţile şi pasarelele, m ă afundai în sala m aşinilor, trecui de m ai m u l

te ori prin faţa m icii trupe a stew arzilor netreziţi bine: nici urm ă de B eatrice. U ram cuşca plutitoare care ne în tem niţa, blestem am enigm atica m are care nu ne duce nicăieri, indică m ii de direcţii p e care le susţine şi le trădează în egală m ăsură. D e m ai m u lte ori, m ă întorsei în cabină. D e fiecare dată lăsam un bilet indicându -m i poziţia, ora întoarcerii. Degeaba. A tu nci m ă hotărâi să fiu cu sufletul îm păcat. O putere de nestăpânit m ă îm pingea să m ă-ntorc la etajul blestemat. Urcai cu toată viteza spre clasa întâi. A propiindu -m ă fără zgom ot de uşa R eb eccăi îm i lip ii urechea de ea. M ă aflam acolo, as urzit de pulsaţiile propriei m ele inim i, când uşa se deschise. - Intră, spuse F ranz, te aşteptam . T resării. - D um neavoastră aici? A tu nci am greşit cabina. D eloc. V eghez som nu l soţiei m ele. M ai întâi m ă gândii să fug. Infirm u l era ultim a persoană pe care aveam chef s-o văd. Ş i el o ştia probabil. Intrai deci, plin de m ânie, incapabil să em it vreu n sunet. R eb ecca dorm ea în pat. - P oţi să vorbeşti tare, a luat un som nifer. - Unde e Beatrice? - U ndeva pe vapor, dar nu ştiu unde, crede-m ă. A erul său exagerat de candid îl făcea puţin credibil. R epe rai repede în manierele lui prea amabile ceva deosebit. - P ână la urm ă, D idier, eu sunt singurul care păstrez bune raporturi cu ceilalţi trei. E şti trist? O ricât m ă costa, socotii m ai cinstit să-m i m ărturisesc ciuda. La urma urmei, îmi spuneam, nu-i decât un bufon iar răutatea lui e mai ales prostie: nu-i dem n nici m ăcar să-i port ranchiu nă. - V reau să te-ajut s-o recucereşti pe B eatrice. N u din prietenie, căci n-ai îngăduit să se dezvolte între noi un sentim ent am ical, ci din solidaritate. E şti ca şi m ine din rasa oropsiţilor şi îm i p lac cei ce pierd: le m ai răm âne p osib ilitatea de a câştiga m ăcar o dată. - N-am venit să cer ajutor: doar o inform aţie.

- F ără-ndoiaIă, dar nu m ă lasă inim a să te părăsesc în această situaţie. M ai întâi, eşti sigur că nevastă-mea nu-ţi mai place? B onom ia lu i nu m ă înşela. - F ranz, nu încep eţi iar: o caut doar pe B eatrice. - Beatrice se va-ntoarce la du m neata dacă o să aibă chef. O să vorbim despre asta m ai târziu. M ai bine uită-te. D ădu la o parte p erdeaua hublou lui, desfăcu cearşafurile pe care le trase până la capul patului. R ebecca, goală, dormea pe-o parte, cu un picior îndoit peste celălalt. S im ţii dintr-o dată că pulsul îm i bate cu violenţă. - D e ce faceţi asta? - P entru du m neata, D idier, "îţi realizez visele. N u înţelegeam . O u m flătură nesănătoasă îi deform a buza de sus. O apucă pe R eb ecca de u m ăr şi o întinse p e spate. - E frum oasă, nu găseşti? C e plăcere să te gândeşti că acest trup de femeie, această piele satinată se pretează la toate m işcările p e care îm i place să i le im prim . E a dum itale dacă o doreşti. - G lu m iţi? - D eloc, sunt serios: adm iră um erii largi, sânii cărnoşi, în călzeşte-te la tinereţea acestui chip frum os pe care poate nu -l vei mai vedea, mângâie acest pântece, n-avea nici o team ă, e drogată, sărută-l agaţă-ţi lim ba de aceşti m ărăcini. R ăm ăsei ţeapăn ca un băţ, sigur că R ebecca se preface că doarm e. Ş i dacă era vorba de o nouă capcană m ontată de acest cuplu care întreţinea o aceeaşi predilecţie p entru sordid? - Încetaţi de a vă m ai lăuda m arfa; găsesc această com plezenţă dezgustătoare. - C e m ărginit eşti, D idier! N u vezi că sunt fericit că Îm părtăşim aceeaşi veneraţie pentru ea? - Nu mai e vreme de vorbit despre asta: vreau s-o recuperez p e B eatrice, şi gata. U nde este? - D acă aş fi avut toate facultăţile m ele, D idier, ţi-aş fi pro pus să faci cu m ine ceea ce aceste două fete.. . - U m orul du m neavoastră negru nu e de cel m ai b un gust. - V ino să faci dragoste cu ea, te rog, vă voi privi de de parte dacă prezenţa m ea te jenează, răsplăteşte-te.

T oate astea spuse pe tonul cel m ai şăgalnic al cop ilului care cere o b om b oană. - S unteţi nebun de tot? - C âtuşi de puţin. C u aceeaşi ocazie bagă fierbătorul în priză, o să facem u n ceai. - A scu ltaţi, F ranz, nu credeţi că aţi făcut destu le după tot ce s-a petrecut ieri seară? S puneţi-m i unde se află B eatrice sau plec. - Beatrice doarme în cabina m ea, ceea ce explică de ce doarm e R eb ecca aici: paturile erau prea m ici p entru doi şi, nefiindu-mi somn, l-am cedat pe-al meu prietenei dumitale. Inutil să te duci acolo, cheia o am eu, am închis-o pe dinafară. - D aţi-mi-o. - O secu ndă, D idier, fii cât de cât atent cu un bolnav. Mai întâi să bem ceaiul. . A ranjă ceştile p e o tavă. E ram liniştit ştiind-o pe Beatrice nu prea departe şi băgai fierbătorul în priză. A poi infirm ul adăugă cu deoseb ită blândeţe: - S ă ne facem socotelile, dacă vrei! L a început n-aveam chef decât să te tachinăm . F orm ai cu B eatrice un cup lu atât de unit, o asociaţie de doi naivi care se duc să caute m arele fior în O rient. P rin gentileţe a voastră, a unuia pentru celălalt, reînsufleţeaţi m iracolul u nei căsătorii im p osib ile. S im ţeam pentru voi un am estec de invidie şi de batjocoră în care domina batjocora. V-am pus la încercare: ca trei sferturi din cupluri, n-aţi rezistat. L upt întotdeau na pentru elib erarea fiinţe lor ocupate de o relaţie prea puternică, îm i place să zdrobesc idilele, să dem ontez com edia m arii iubiri. Ş i am venit să m ă instalez în ru tina ex istenţei du m itale ca o bucăţică de pâine înţep enită într-un gâtlej. M ă sim ţeam ridicol aşezat, din nou, în faţa lui, năpădit de fluxul vorbelor lui, precum un burete sub un robinet. - N-aţi zdrobit nim ic! - T e ţineam în m ână, te zbăteai ca un gândac. A tacându -te asupra Asiei, te-am iritat imediat, am deranjat bietele larve care îţi ţineau loc de gânduri. C ăci ideile n-au niciodată vreo importanţă prin ele însele. O ricine e în stare să aibă idei, contează Însă num ai p ersoana care le susţine. D e fapt, ghicisem

bine de la prim a privire; sim ţisem la du m neata m irosul m eu urât. S ă te m om esc cu R eb ecca n -a fost după aceea decât un joc de copil, cu atât m ai m ult cu cât la început îţi găsea un anumit farmec. S im u lam indiferenţa, dar fiecare din vorb e era ca o palm ă pe care mi-o trântea cu toată m âna pe am ândoi obrajii. - C e rost au aceste explicaţii? - O rice om îşi doreşte în sinea lu i ca un alt om să-l elibereze de grija de a dori pe cineva desemnându-i, o dată pentru totdeauna, obiectul dezirabil: eu ţi-am spus cine era frum oasă şi cine nu era. T e-am făcut să juisezi prin delegaţie cu istorisirea ju isărilor m ele, te-am îngrozit cu cea a perversiunilor; pe acolo pe unde am trecut eu, ai vrut să treci şi du m neata şi să ai în plus m u lţu m irea de a m ă trăda. P ână şi ranchiuna dumitale era pentru mine un omagiu, erai satelitul m eu, trăiai în gravitaţia m ea. Ţ i-am grefat un sentiment nou, pofta mea a suscitat-o pe a dumitale. Pasiunea mea le-a pus pe celelalte pasiuni în m işcare, am făcut-o să răsune p este tot. T otuşi, tot vorbind despre fem ei, ele su nt cele care ne-au depăşit şi care au avut ultim ul cu vânt. Vezi dumneata, Didier, continuă el lu m inându -şi chip ul cu un surâs larg, prin interm ediu l du m itale, am retrăit în imagini accelerate întreaga mea poveste cu Rebecca; dumneata te-ai ars atingând-o aşa cum eu m -am topit de tristeţe pentru ea. D ar n-ai fost la înălţim e: dorinţa dum itale era prea slabă pentru că era copiată după a m ea; du m neata ai retrăit în com edie ceea ce eu cunoscusem în tragedie; te-ai purtat ca o fiinţă sim plă prinsă într-o istorie com p licată. Ş i a fost m ai puţină falsitate în procedeele m ele decât prostie în ale dumitale. A uzeam acu m apa clocotind în fierbător. D e ce m ăntorsesem să m ă m urdăresc ascultându -l? - N-aveţi prea m ulte m enajam ente p entru m ine, constatai eu cu jale. - N u le m eriţi. N im ănu i nu -i este m ilă de m ine. C rezi că m ă urăsc singur? T e înşeli: prefer să-i urăsc eu pe oam enii care m ă-nconjoară, asta m ă scuteşte să m ă detestez eu însumi. Oam enilor fericiţi le doresc tot răul cu putinţă din cauza răului pe care m i-l fac cu fericirea lor îm puţită. Ş i pe urm ă, vezi du m

neata, suprem a abilitate a celu i rău este să-şi dezvălu ie jocu l în timp ce-l face, să alăture m ârşăviei im pu doarea. N im ic nu egalează plăcerea celu i care îşi dă cărţile p e faţă fără să se com prom ită. Îşi răsuci scaunul, scoase fierbătorul din priză şi-l puse pe m asă apoi băgă un pliculeţ de ceai în fiecare ceaşcă. C ând se întoarse, avea din nou acel surâs care m ă scotea din sărite, acel zâm b et ce conţinea o rezervă de arm e şi de săgeţi. - D acai, şti, D idier, ce-a mai râs publicul ieri seară de gafa dumitale. Azi-dim ineaţă echipajul vorb ea nu m ai de ea. A cestor mediteraneeni, asta le-ncinge m inţile, două fem ei rare se culcă îm preu nă. C ontrastul dintre purtarea du m itale urâtă si blândeţea lui B eatrice ţi i-a îndepărtat pe toţi. U ite, de pildă, ce-m i spunea o doam nă după plecarea du m itale: "A r fi fost păcat ca ea să fie credincioasă unui asem enea p orc." - F ranz, tăceţi o dată! V orb ele lui cele m ai m ărunte erau pentru m ine ca un scalpel care-m i inciza carnea. Iar încep ea să m ă chinu ie, aş fi vrut să-l lapidez cu insultele mele! - Incornorat păcălit. .. - Cum? - Z iceam încornorat păcălit, asta eşti du m neata: un bărbat m ediocru care, după câţiva ani de concubinaj, voind să-şi îm bu nătăţească raţia, îi face curte unei puicuţe aflată în trecere şi-şi vede blânda ju m ătate răpindu -i puicuţa în momentul în care urma s-o ronţăie. D evine astfel distracţia publicu lui care râde de un eveniment la care se aştepta toată lum ea, cu excepţia nesuferitulu i care l-a provocat prin nepriceperea lui. - S unteţi într-adevăr respingător. - Ş tiu. N im ic nu m ă exaltă m ai m u lt, D idier, ca aversiu nea du m itale faţă de m ine. Într-un anum it sens, m ai bine căn-ai reuşit pe lângă soţia m ea, intendenţa nu te-ar fi urmat. Binevoitoare cu m e ea, R eb ecca ar fi făcu t să se afle dezastrul, acel fiasco te-ar fi desconsiderat. C el puţin, iluziile ei sunt intacte, cu toate că, cu toate că... B eatrice i-a m ărturisit eşecu rile du m itale din prim ele săptăm âni. - E şecurile m ele?

- D a, m ă-nţelegi; ţi-a trebuit, se pare, mai mult de-o lu nă înainte de-a putea să-i aduci omagiul dumitale. A ceastă aluzie la un episod secret din viaţa m ea am oroasă cu tovarăşa m ea - un exces de em otivitate m ă îm p iedicase să-i fiu am ant tim p de câteva săptăm âni - m ă făcu să m -apuce o turbare nebu nă. - V-a vorbit Beatrice despre asta? - M ie, nu; R eb eccăi care im ediat m i-a povesti şi m ie. S unteţi ignobil, F ranz... - T oată lu m ea ştie ce m ari em otivi sunt intelectualii. F inalm ente, du m neata şi cu m ine ne aflăm în acelaşi punct. C u sau fără, rezultatele sunt identice. - D e data asta aţi întrecut m ăsura, spusei eu ridicându -m ă, de nimic nu m-aţi scutit. - E-adevărat, ai suportat din partea m ea o doză considerabilă de u m ilire, şi totuşi încă n-ai văzut nim ic. - M ă-ndoiesc, fiindcă plec. - B a nu, laşitatea du m itale te face capabil să suporţi ori ce afront. A ceastă ultim ă răutate, atm osfera înăbuşitoare care m ă apăsa pe nervi m ă făcură să-l înjur deschizând uşa. C apul îm i era străpuns de la o tâm plă la alta de dureri fulgurante. F ranz avu un rânjet teatral de trădător victorios apoi adăugă vorbind foarte rep ede: - A cu m te sim t copt, aşa cum trebuie. E -adevărat: niciodată n-am avut decât o singură intenţie, cea de a-ţi face rău. Ş i, vezi du m neata, nu pe câţiva coţi de gu noi vreau eu să înalţ prietenia noastră ci pe o piram idă de bălegar. Iar isto risirea m ea era şi ea doar o faptă rea. P e m ăsură ce înaintam cu ea şi te vedeam prins în urzeala frazelor, sim ţeam întărindu-se în m ine voinţa de a utiliza confesiu nea în alte scopuri. M irosisem în du m neata pe nătăfleţul gata să cedeze, era o ocazie care nu se va m ai ivi p oate niciodată. D e m u lte ori am crezut că o să dau greş; dar îm i cădeai iar în laţ cu o asem enea docilitate! V ictoria m ea este verbală şi o datorez ju steţei cuvintelor. - V ictoria du m neavoastră? C e victorie, din m om ent ce plec.

- Nu, Didier, de data asta n-o să-m i scapi. O să fii m artorul unui accident. D ar condam nat vei fi du m neata fiindcă eu nu voi fi bănuit niciodată. S tăteam în tocu l uşii, cu un picior afară, gata să plec. A r fi trebuit să ies im ediat; avui o secundă de ezitare care îm i fu fatală. A tunci se întâm p lă un lu cru groaznic. Înainte de a avea tim p să fac un pas, infirm u l aplecase fierbătorul şi vărsase câteva picături în jurul feţei R eb eccăi, pe p ernă. N u, n -avea totuşi să făcă asta! D acă aş fi fugit im ediat de acolo, lip sit de martori, n-ar fi îndrăznit să-şi înfăptuiască m ârşăvia. D ar vai, într-un elan de solidaritate nesocotită, ca în faţa pisicii care se îneca la V eneţia, m ă rep ezii asupra lui ca să-l opresc. Izbucni în râs, un râs pe care nu-l poţi avea decât atunci când nu m ai eşti om . Ş i abia îl apucai de m ână că m ă şi strânse în m en ghina degetelor lui, obligându-m ă să aplec recipientu l cu apă clocotită peste faţa soţiei lu i adorm ite. R estul ţine în câteva cuvinte. F u o luptă scurtă: era m ult m ai viguros decât m ine; degeaba îm i încordam braţele până m ă dureau, eram neputincios îm p otriva ghearelor acestui bolnav în care sim ţeam puterile u nei m u ltitu dini. Îm i sfărâm ă atât de tare m âinile încât cedai: fierbătorului îi sări capacul, apa se vărsă pe figura soţiei lu i. S ub aversa opărită tânăra fem eie se zbătu, scoase un ţipăt înăbuşit, un geam ăt de suferinţă interioară apoi leşină. A tunci infirm ul se puse să urle în engleză, să strige după ajutor. O chii îi scânteiau, sângele i se urcase p e faţă, o răsuflare gâfâită îi ridica pieptu l. Eram înnebunit, încerc am să m ă desfac, să îndrept fierbătorul, dar F ranz m ă do bora şi-m i m enţinea braţul răsucit; între d ouă ţip ete, râdea ca şi .cum ar fi sim patizat cu lichidul care-i opărea R eb ec~ ăi faţa şi-i du cea agonia până la piept. D eodată, se auzi pe cursive un zgom ot de paşi precipitaţi, un m arinar făcu irupţie în cabină şi prim i o lovitură în ceafă. C ând m ă trezii, eram legat, înconjurat de oam eni am eninţători. F ranz, livid, cu un deget în dreptat spre m ine, spunea sughiţând: - Voia s-o om oare, am încercat să-l îm p iedic, sunt însă un handicapat fără putere, a vrut s-o omoare pe nevasta mea. . .

Epilog

E ram de o lu nă într-o închisoare din Istanbul. P ăm ân tul avea încă p entru m ine u n tangaj ca şi cu m n-aş fi părăsit vaporul. S ingur, departe de toată lumea, într-o ţară străină, în m ijlocul u nor tovarăşi de celu lă ostili, pierdut pentru singura fem eie p e care o iub eam , căzui într-o adâncă prostraţie. O dată pe săptăm ână, îi urm am clătinându -m ă p e poliţiştii care m ă conduceau până la avocatul m eu, dom nu l D., membru al baroului din Istanbul, desemnat din oficiu de tribunal. C azul m eu era serios şi nu m i-o ascundea. Flagrantul delict jucase împotriva mea, toate m ărturiile îm i erau defavo rabile, îndeosebi cele ale lu i R aj T iw ari şi M arcello. M ă sfătuia să pledez vinovat. Îmi extorcase. deja o sum ă de m ai m ulte mii de dolari şi, cunoscând corupţia adm inistraţiei turceşti, m ă tem eam să nu continu e să m ă stoarcă de bani pentru rezultate nule. Singurul lucru pe care putuse să-l obţină fusese o vizită a lui B eatrice. O văzui douăzeci de m inute, între doi gardieni, într-o m ică încăpere leproasă. C onvorbirea fu un eşec: credea în vinovăţia m ea şi refuză să-m i audă argumentele. Atitudinea mea pe pachebot o scârbise şi nu se gândea să m ai reia viaţa cu m ine. A vea să continu e călătoria şi să plece în India cu Marcello, devenit, după câte se părea, am antul ei. P otrivit legii naţionale, riscam cel puţin douăzeci de ani, delictul fiind comis pe un bastiment turcesc în apele teritoriale turceşti. A utorităţile consu lare franceze nu puteau face nimic pentru mine: alte crime decât traficul de droguri sau de paşapoarte nu erau de resortul lor. P etrecui toate aceste săptămâni într-o stare de aflicţiu ne şi de dispreţ de m ine însu m i. C onvins că, prin slăbiciu nea m ea, contribu isem la m artiriul u nei fem ei, sfârşeam p rin a m ă crede răspunzător, prin a con sidera condamnarea mea justificată şi înm agazinam am ără

ciu ne ca o plantă ce se usucă stând. P revenit printr-o scrisoare, tatăl m eu trebuia să sosească la Istanbul cu o nouă provizie de bani pentru cheltuielile de proces. In toiul acestor sumbre perspective primii o scrisoare de la Franz: D ragă D idier, C um să -ţi exprim gratitudinea m ea? D esigur, te îm pinse sem la capătul răbdării, dar totuşi acel exces de proastă dispoziţie... S -ar zice că m i-ai oferit pe tavă o răzbunare pe care nici m ăcar nu îndrăzneam să m i-o închipui. G reşeala dumitale a fost că m i-ai luat bluful în serios. N u sunt supărat pe dum neata pentru asta: această afacere ne încrem eneşte certurile într-o eternitate derizorie. M inunată ştiinţă m edicală: n -a putut face nimic pentru mine, n-a putut face nimic pentru Rebecca. Nervul optic nu a putut fi reanimat; cât despre arsuri, sunt iremediabile. Clipitul ochiului viu form ează un contrast respingător cu inerţia ochiu lui mort, acel ochi sticlos impregnat de o involuntară răutate. În fiecare zi la ora la care ai "inundat-o" dum neata, plânge cu ochiul ei unic, celălalt răm ânând uscat. R ebecca nu va m ai place; vreau să spun că chioara nu-m i va m ai plăcea decât m ie, ologul. Ea vede frum useţile lum ii, îm bulzeala de pe străzi, dar nim eni nu se uită la ea pentru că la m onştri nu te uiţi. F iecare dintre noi poartă pe el stigm atele luptei. M ulţu m ită dum itale, vom îm bătrâni îm preună: echilibrul este restabilit. Din nou, sunt totul pentru ea, alcătuim o adm irabilă pereche de sperietori. Înainte de a ne întâlni, erai un mic domn inutil: acum ai reînnodat unul de altul două suflete. Ştii de ce îm i place acest deznodăm ânt? P entru că nu este datorat decât neîndem ânării dum itale, m işcătoarei dum itale neîndem ânări. A stăzi, tragedia nu se m ai abate asupra oamenilor din blestem , ea se naşte din stângăcia lor. C azi în nenorocire gafând, printr-o suită de gigantici paşi greşiţi. Dramele noastre nu sunt doar dureroase: ele suferă de handicapul suplimentar de a fi ridicole. Nu mai avem nici m ăcar scuza fatalităţii. Sunt uşurat: o să încetez să m ai insult tot ce trăieşte pe păm ânt şi sub ceruri. A m chiar intenţia să lucrez iar: după doi

ani de inactivitate, m eseria m ea m ă interesează din nou. R ebecca va deschide poate un salon de coafură: totdeauna revii la obârşie. A cum am între noi sentim entul unei inalterabile egalităţi: ne vom înţelege întotdeauna destul pentru a ne blestema perpetuu. În fond iată obiectul scrisorii m ele: îm i retrag plângerea îm potriva dum itale. Îm i retractez m ărturiile şi te sfătuiesc să pledezi teza accidentului. M ulţum ită m ie, vei fi cunoscut în chisoarea, experienţă picantă pentru un pedagog. F ă dar din asta o carte. E rai sătul de a fi dum neata însuţi dar fără a găsi forţa de a fi un altul: n-aveai talentul am biţiilor dum itale. A i încercat să deschizi o fereastră care se num ea O rient. Ţ i-a trebuit puţin tim p, înainte de a înţelege că era vorba de un trompe-l' oei!. P lecai deja şchiop, cu totul fisurat sufleteşte: solul pe care te sprijineai era crăpat. F ă ca m ine din A sia utopia unui aiurea: asta te va scuti să te m ai duci acolo. C rede-m ă, nu există ieşire geografică. "R enunţă la lum ea aceasta, renunţă la lumea cealaltă, renunţă la, renunţare ", spunea un mistic musulman. Şi încă ceva: să nu ţi se facă prea m ultă m ilă de nenorocirea dum itale (probabil că -m i găseşti un insuportabil ton moralist: ce vrei, înotăm în bune sentim ente). C onsideră că în ciuda nenorocului dum itale, m arile rătăcite răm ân femeile: s-a vorbit atât de mult despre ele încât lumea a uitat pur şi sim plu să se aplece asupra sorţii lor. In acest sfârşit de secol, este încă preferabil să te declini la m asculin m ai curând decât la fem inin. În politică precum şi în dragoste, singura poziţie justă este să te pui de partea celor ce pierd. Un ultim cuvânt despre Beatrice: ne-a scris ca să ne ceară veşti despre R ebecca. M arcello a dispărut într-o noapte în Goa luându-i toate lucrurile şi banii: se pare că, sub influenţa lui, a prins gust pentru heroină şi că e gata de orice ca să şi-o procure, inclusiv să se prostitueze pe lângă bogaţi saudieni şi yem eniţi care vin să se îngrijească la Bombay. Cât drum parcurs de la micul liceu din suburbia pariziană în care preda lim bile străine! lat-o formând cu câteva m ii de italieni şi de francezi ultim ul val de copii pierduţi veniţi între K athm andu şi P anaji să capoteze pe mirajul indian. N-au decât să

crape acolo, în m ocirla lor orientală, toţi aceşti intoxicaţi ai păm ântului făgăduinţei! N u fi totuşi supărat pe ea: este ca racteristică pentru acele fem ei de treizeci de ani care credeau că -şi schim bă viaţa gustând din toate plăcerile şi se trezesc tot atât de păcălite de em ancipare pe cât fuseseră m am ele lor de ordinea m atrim onială. T e las: această încheiere se împotm oleşte în clişee um aniste. C onsolează -te cu acest loc comun: sunt victorii-care duc la un im pas tot aşa cum sunt înfrângeri care deschid căi noi. P rocesu l m eu nu se desfăşură decât în iu lie. Judecarea unor extrem işti politici întârziase terib il de m u lt în T urcia arbitrajul delictelor de drept comun. Avocatul mi-a promis o neurm ărire, cu ajutorul unui ultim vărsăm ânt de două m ii de dolari: voi ieşi din închisoare, aşadar, la data la care ar fi trebuit săm ă întorc în F ranţa. O să învăţ pe de rost Le Guide bleu: dacă sunt întrebat la întoarcere, voi avea ce să răspund. C u surprindere, bag de seam ă că B eatrice a dispărut cu to tul din mintea m ea. C a şi cu m n-ar fi ex istat niciodată, ca şi cum n-am fi luat niciodată vaporul îm preu nă pentru un pelerinaj care va degenera în pantalonadă. C âteva săptăm âni au fost de-aju ns să-i uzeze im aginea pe care m ai m u lţi ani o elaboraseră şi o şlefuiseră cu răbdare. B eatrice era un im pas al dragostei care voia să se dea drept calea acesteia. U nu l câte u nul, sp er, toţi figuranţii acestei farse se vor eclipsa din m em oria m ea. Ş i într-o zi, pe care o doresc apropiată, num ele lor nu -mi vor mai evoca nimic! Nici m ăcar ura sau jignirea. D eja am aflat că Truva a fost dezafectat din raţiuni financiare; de la 28 decembrie la 1 ianuarie, el a efectuat cu noi ultim a lu i călătorie. S ăptăm âna trecută m -au vizitat părinţii. A m fost transferat Într-o altă închisoare cu regim mai liberal, rezervată delincven ţilor europ eni. A ceastă închisoare se cheam ă "S ark". L -am Întrebat pe avocatul m eu ce Înseam nă asta pe turceşte. M i-a răspuns: Orient.

P ostfaţă Dilemele cuplului contemporan

Am citit Luni de fiere la începutul anilor '90, la recomandarea unui student, astăzi colaborator apropiat, Silviu Dragomir, directorul editorial al Editurii Trei. Apoi, intrigat, chiar şocat, dar sim ţind că rom anu l surprinde n u numai problemele cuplulu i contem p oran, ci şi condiţia cuplului dintotdeauna, l-am discutat m ai m u lţi ani la seminariile cursului de psihanaliză, convins că doar din perspectiva doctrinei lui Freud anumite aspecte devin inteligibile. Deoarece presupun că m u lţi dintre cititorii tineri îşi vor pune aceleaşi întrebări pe care m i le-au adresat studenţii, dar că m ulte dintre ele vor răm âne întrebări retorice, m -am gândit să le com u nic câteva dintre rezultatele discuţiilor din sem inar, în speranţa că le vor fi de folos. Justificată de ex cesele sexuale şi de cruzim ea din carte, cea m ai frecventă întrebare a fost dacă P ascal B ruckner descrie un caz normal sau unul patologic. Cum literatura nu poate ex ista decât dacă surprinde într-o form ă sau alta generalul uman şi cu m efectele literare ale rom anu lui Luni de fiere sunt dincolo de orice îndoială, a trebuit să interpretez întrebarea studenţilor m ei ca fiind o reacţie d e apărare faţă de angoasa trezită de şocantele dezvăluiri despre om pe care le conţine. L e era greu să accepte că în fiecare dintre ei s-ar putea ascunde un F ranz sau o R ebeccă, deşi "cup lul m artor" din rom an (D idier-Beatrice) îşi dezvăluie foarte rep ede fragilitatea şi disp onibilitatea de a exp erim enta situaţii sexuale m ai puţin obişnu ite. D ar dacă în rom an sunt descrise p osib ilităţi ale naturii umane, cu m se p oate exp lica faptul că doi oam eni aflaţi psihic în limitele a ceea ce poate fi considerat normal, care intră într-o

relaţie de iubire tum u ltuoasă, sfârşesc jalnic, răm ânând îm preună doar pentru a se distruge reciproc? P e bună dreptate C onstantin N oica susţinea, reluând o idee a lu i G oethe, că m ariajul este o "cu lm e a culturii", căci viata naturală a cuplului, la un nivel calitativ şi cantitativ acceptabil al sentim entelor nu este, după cercetări statistice realizate în F ranţa, m ai lungă de cinci ani. F actorul d e disoluţie pare a fi, după unele teorii biologice, bărbatul, care este animat din adâncuri de impulsul irepresibil de a-şi asigura o progenitură cât m ai nu m eroasă, cu cât m ai m ulte partenere, fem eia răm ânând, datorită nu m ărului lim itat de ovule, ataşată posibilităţilor realizate. D acă adm item că orice cuplu este minat din interior de puternice forţe centrifuge, atunci vă veţi întreba, îm preună cu studenţii m ei, care sunt posib ilităţile cu lturii de a le contracara? S oluţia victoriană a m onogam iei exclusive, de care O ccidentu l contem p oran a început să se desprindă încă din anii '50 ai secolu lui X X , o dată cu revoluţia sexuală, dar care m ai p ersistă ca ideal în m entalitatea rom ânească, s-a dovedit a fi sursă de disfu ncţii nevrotice prin frustrările m ajore pe care le presupune. E poca burgheză a elaborat treptat paleativu l "monogam iei deschise", în care partenerii, la început bărbatul şi, în ultim ele decenii, fem eia, îm bină beneficiile secu rităţii psihice oferite de căsătoria clasică cu avantajele în ceea ce priveşte in tensitatea trăirilor oferite de relaţiile extraconjugale. Dificultăţile m orale ale acestei soluţii sunt considerabile. A treia soluţie, p e care pare a o recom anda F ranz, unul din personajele principale, este separarea în momentul în care iubirea intensă dispare. Într-un astfel de m om ent el afirm ă: "Mi se scârbi se de monogamie sub toate aspectele ei, lib erală, orgiastică, clasică, em ancipată, conciliantă, blândă şi aspiram doar să scap de ea. Ş i pe urm ă ce m ai, cu aceste îm păcări am m ai fi tras-o câţiva ani, purtându -ne ranchiunele, conju gând m enaj şi lib ertinaj, îndreptându -ne spre o ieşire fatală cu atât m ai am ară, cu cât o vom fi amânat mai mult". A patra soluţie, cea m ai nefericită, pe care o adoptă cuplul Franz-R eb ecca este regresia pe scara dezvoltării psihosexuale. C unoştinţele de psihanaliză ne pot ajuta s-o identificăm .

O boseala psihică şi sexuală instalându -se înainte ca protagoniştii unei iubiri cât se poate de fru m oase iniţial să o poată sesiza, idealul cuplului monogam în oricare din formele sale fiind respins de Franz, Rebecca este prima care face pasul înapoi spre fantasmele ondiniste ale copilăriei, corespunzătoare stadiulu i uretral, urm ată cu entuziasm d e Franz. În tratatul Psychanalyse apărut la P U F în 199 6 sub coordonarea realizată de A lain de M ijolla şi S ophie de M jolla M ellor putem citi despre p lăcerea sp ecifică acestui stadiu: "această plăcere uretrală com p ortă o dim ensiune autoerotică şi deasem enea o dim ensiune obiectală - fantasma de a urina pe cineva" O dată am orsată regres ia, cei doi nu ise m ai pot sustrage, lăsându -se antrenaţi spre stadiul im ediat anterior - stadiul anal. S catofagia lui F ranz şi relaţia sado-m asochistă care se instalează treptat, pentru a ocupa apoi toată scena vieţii afective a personajelor, îi sunt notele caracteristice. A şa se face că cei doi răm ân legaţi doar prin ură şi fervoarea d istrugerii reciproce. De ce s-a întâmplat astfel? M-am întrebat şi m -au întrebat studenţii. D iscuţiile ne-au condus spre urm ătoarele cauze, acceptând desigur convenţia de a considera personajele drept persoane reale: în p lan social, prăbuşirea idealulu i cuplului monogam , în p lan spiritual, absenţa unei com u nicări adecvate, În plan psihic, ex istenţa unor puternice fixaţii pregenitale. Vasile Dem. Zamfirescu IJ