Origini (Ariel Roth).pdf

()RIGIi'JI SUNT

ŞTIINŢA

Si SCRIPTURA IRECONCIUABILE?

ARIEL A. ROTH

© 2013 - Editura Viaţă şi

Sănătate

Toate drepturile rezervate. Tidu în original: Origins - Linking Science and Scripture Coordonator: Norel Iacob Traducere: Cristian Husac Redactare: Cristinel Sava Corectură:

Lavinia Goran

Lectura manuscrisului: Florin Gheţu Tehnoredactare: Ovidius Ştefan Zanfu Copertă: Ovidius Ştefan Zanfu Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi prin reţeaua sa naţională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii

achiziţionate

Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare: Editura Viaţă şi Sănătate Telefon: 021 3230020,0740 10 1034 Fax: 021323 0040 E-mail: [email protected] Site: www.viatasisanatate.ro Tipărit

la CN.!. "CORES!" S.A.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ROTH,ARIELA. Origini / Ariel A. Roth ; trad.: Cristian Husac. - Pantelimon: 2013 Bibliogr. Index ISBN 978-973-101-705-1 1. Husac, Cristian (trad.) şi Sănătate,

2

Viaţă

DEDICATIE J

Lui Lenore, Larry şi John; exemple extraordinare ale lucrării Creatorului

toţi,

CUPRINS DESPRE AUTOR

7 9

PREFAŢA

12

MULŢUMIRI

, ;::, ....l

O

~

s::

.-(

ÎNTREBARILE

:...;

O întrebare pers.istentă

14 32

2

47

:>

De unde a apărut viaţa? În căutarea unui mecanism al evoluţiei

64 82

4 5

De la complex la şi mai complex

97

f>

Originile omului

121

7

Alte întrebări de biologie

136

8

Mode în gândire Nu separat, ci împreună ORGANISMELE VII

FOSILELE Mărturiile fosile

154

9

Coloana geologică şi creaţia

169

10

187

11

Ce spun fosilele despre

evoluţie

ROCILE

Dovezi geologice în favoarea unui potop global

206 229

Probleme legate de timp

249

Câteva probleme legate de timpul geologic

282

12 13 14 15

296 304

17

Catastrofele majore

O EVALUARE A ŞTIINŢEI Ştiinţa:

ŞI

o întreprindere

Ştiinţa şi adevărul-

A SCRIPTURII extraordinară

câteva

întrebări

neobişnuit

16

318

18

334

19

Este ştiinţa în impas? Variante alternative între creaţie şi evoluţie

348

Câteva cuvinte de final GLOSAR DE TERMENI TEHNICI

379 390

20 21 22

INDICE GENERAL

396

Scriptura - ceva

Probleme legate de

Scriptură

CÂTEVA CONCLUZII

361

DESPRE AUTOR

A

riel A. Roth s-a născut în Geneva, Elveţia, şi a crescut în Europa, Caraibe şi America de Nord. Master în biologie şi doctor în zoologie, titluri obţinute la Universitatea din Michigan, a urmat o specializare suplimentară în geologie, matematică şi biologia radiaţiilor la diferite campusuri ale Universităţii din California. A detinut o serie de functii , , la diverse colegii si " universităti si , este membru al mai multor societăţi academice. După ce a servit ca şef al departamentelor de biologie din cadrul universităţilor Andrews şi Loma Linda, a fost numit director al Institutului de Cercetare în Geostiintă, , , din Loma Linda (California). Timp de 23 de ani, a fost redactorul revistei Origins. Cercetările sale au fost în domeniul zoologiei nevertebratelor şi al recifelor de corali vii şi fosile din Pacific şi Caraibe, unde a investigat efectele luminii şi ale pigmentului asupra ratei de creştere a recifelor de corali. Cercetările sale în diferite aspecte ale biologiei au fost finanţate de mai multe agenţii guvernamentale din Statele Unite, printre care şi Institutul National al Sănătătii , , si , Administratia " N atională Oceanică si , Atmosferică. A fost activ în controversa dintre evolutie si creatie din Statele Unite, " , servind în calitate de consultant sau martor pentru statele California, Oregon şi Arkansas. A efectuat numeroase expediţii paleontologice şi geologice în Australia, Noua Zeelandă, Europa şi America de Nord, în zone importante pentru controversa dintre creaţie şi evoluţie. În plus, a publicat peste o sută de articole atât în publicaţii ştiinţifice, cât şi în reviste populare şi a ţinut mai mult de o sută de prelegeri în toată lumea.

PREFATĂ ,

S

ă uneşti ştiinţa şi Scriptura este, în opinia unora, o sarcină imposibi-

lă. Cartea de faţă pune sub semnul întrebării această "imposibilitate", încercând să arate că dihotomia existentă între ştiinţă şi Scriptură nu este atât de solidă pe cât se presupune adesea şi că există o armonie rezonabilă între cele două. În discuţiile animate legate de corectitudinea ştiinţei şi a Scripturii, accentul se pune de prea multe ori pe un anume subiect specializat, cum ar fi modul în care viaţa ar fi putut apărea singură sau validitatea relatării biblice despre începuturi, însă problema originilor este cuprinzătoare, vizând începutul a aproape toate lucrurile. O problemă largă necesită o bază de evaluare la fel de largă. Acest volum încearcă să ofere o introducere în acest tablou mai larg. Adeseori, ne încredem în experţi specializaţi, care la rândullor se încred în alţi experţi specializaţi, toţi formulându-şi "viziunea asupra lumii" pe baza opiniilor prevalente, rară să fi avut vreo ocazie de a evalua imaginea de ansamblu, care în mod frecvent este luată ca fiind de la sine înţeleasă. Prea des tragem concluzii extinse pornind de la o bază de date îngustă, rară să ne dăm seama că, prin excludere, devenim părtinitori. Un sociolog priveşte un oraş dintr-o perspectivă diferită de cea a unui arhitect; totuşi ambii văd o parte a imaginii întregi. Acest scurt studiu încearcă să se "specializeze" în această manieră mai cuprinzătoare, evaluând diversele interpretări pe baza datelor ştiinţifice şi a Scripturii. Încercând să acopăr întregul tablou, am fost forţat de constrângeri practice să selectez un număr limitat de subiecte pe care să le aduc în discuţie. Am încercat să le aleg pe cele mai importante, şi anume pe acelea care reprezintă cea mai mare provocare pentru Scriptură şi pentru ştiinţă. Problemele

9

sunt abordate dintr-o varietate de perspective. Cartea începe cu istoria conflictului dintre ştiinţă şi Scriptură şi continuă cu analiza interpretărilor biologice, paleontologice şi geologice. Urmează evaluarea ştiinţei, a Scripturii şi a variantelor intermediare între concepţia creaţionistă a Bibliei şi modelul evoluţionist al ştiinţei. Sunt zeci şi zeci de alte subiecte pe care mi-ar fi plăcut să le tratez, dar, din păcate, nu pot scrie despre tot şi mulţi cititori îmi vor mulţumi că nu am încercat să fac asta! Una dintre premisele acestui tratat este că adevărul trebuie să fie logic, să aibă sens. Cu alte cuvinte, adevărul va rezista când va fi pus sub lupa cercetă­ rii; totuşi acea cercetare ar trebui să fie suficient de cuprinzătoare, încât să fie relevantă pentru problemele ridicate. Unul din aspectele dezamăgitoare ale omenirii este că, mult mai des decât am vrea să admitem, credem ce vrem noi să credem, nu ce spun datele. De aceea este atât de important ca, atunci când căutăm adevărul, să acordăm o atenţie specială celor mai solide ancore pe care le putem găsi şi să evităm să ne bazăm pe conjectură. Ca om de ştiinţă, eu iau ştiinţa foarte în serios. Ca unul care preţuieşte sensul existenţei şi religia, iau şi Biblia foarte în serios. În ultimul timp, au fost publicate multe cărţi care pun sub semnul întrebării creaţia, evoluţia sau opiniile înrudite. În această carte, ori de câte ori am avut posibilitatea, am încercat să realizez o sinteză mai constructivă. Acest deziderat este mult mai realizabil în partea a doua a cărţii. În acelaşi timp, am încercat să acord o atenţie specială evaluării critice. În majoritatea discuţiilor care se poartă în scris pe marginea acestui subiect, geologia este ignorată. Am încercat să suplinesc această lipsă discutând aspecte din acest domeniu neglijat. Volumul de faţă se axează adesea pe intersecţia dintre ştiinţă şi religie. Cititorul va descoperi rapid că există câteva uzuri ale unor termeni generali, cum ar fi ştiinţa şi religia, care pot fi derutante, iar înţelegerea lor precisă este importantă în cadrul discuţiei. Pentru a clarifica terminologia, adesea am identificat în text uzuri specifice. Termeni deosebit de importanţi sunt următorii: ştiinţă, ştiinţă naturalistă, ştiinţă metodologică, religie, Scriptură şi teologie. Aceştia sunt definiţi în glosarul de la sfârşitul cărţii. O parte din concluziile prezentate în tratatul de faţă nu se înscriu în linia acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă. Cititorul este invitat să le evalueze pe baza datelor, nu a perspectivelor preconcepute. Noile concepte nu se formulează prin simpla aprobare a celor vechi. Câteva capitole (în special 4, 8, 10 şi 14) acoperă subiecte mai degrabă tehnice. Am încercat să le simplific cât mai mult cu putinţă, dar mă tem că e posibil să fie încă dificil de înţeles. Sunt importante, dar unora dintre cititori le 10

va fi mai de folos mal uşoare.

să citească

concluziile de la finalul lor şi

să treacă

la subiecte

Reprezintă această carte o abordare echilibrată? Este ea nepărtinitoare? Din nefericire, răspunsul la ambele întrebări este, probabil, negativ. Am facut eforturi speciale să fiu corect în raport cu datele, să acord o atenţie specială datelor celor mai demne de încredere, dar cine poate susţine că nu este absolut deloc părtinitor? Când vine vorba de interpretarea datelor, nu susţin cu niciun chip că am încercat să tratez echidistant toate opiniile. Această carte nu este o analiză a opiniilor predominante. Totuşi, în unele zone, nivelul de informaţii pe care le deţinem este atât de scăzut în comparaţie cu ce ne trebuie pentru a ajunge la nişte concluzii definitive, încât sunt analizate mai multe opţiuni. Ori de câte ori îmi cade în mână o carte nouă, unul din primele lucruri pe care le fac este să citesc capitolul final pentru a-mi da seama care este perspectiva autorului. O să vă scutesc de acest exerciţiu, dacă nu l-aţi facut deja. Concluzia mea este că există mult mai multe informaţii ştiinţifice care susţin Scriptura decât se presupune în general. Deşi, în mare parte, datele ştiinţifice sunt interpretate ca favorizând evoluţia, viziunea evoluţionistă asupra lumii este limitată şi lasă multe probleme, inclusiv pe cea a sensului existenţei, rară soluţie. Mi se pare că, atunci când ţinem cont de tabloul întreg, creaţia explică mai multe decât evoluţia. Opiniile despre origini care încearcă să combine porţiuni din creaţie cu porţiuni din evoluţie (capitolul 21) nu sunt foarte muJţumitoare. Le lipsesc o definiţie, precum şi certificare ştiinţifică sau biblică ori certificare din alte surse de informare. Sunt conştient că cei ale căror păreri diferă de ale mele vor considera abordarea mea neplăcută. Dacă sunteţi unul dintre aceştia, vă rog să-mi acceptaţi scuzele sincere. V-aş îndemna să continuaţi să studiaţi, să comunicaţi şi să contribuiţi la fondul de cunoştinţe al omenirii. Avem cu toţii multe de învăţat unii de la alţii.

c/.frielc/.f. ~th .(gma .(jnda, California martie 1997

II

MULTUMIRI ,

A

jutorul multor prieteni cu care am purtat discuţii întinse de-a lungul anilor a fost de o valoare inestimabilă. Toţi studenţii de la cursuri si , în special absolventii , au fost o sursă continuă de iluminare. Doresc să adresez mulţumirile mele speciale dr. Robert Brown, dr. Arthur Chadwick, dr. Harold Coffin, dr. Jim Gibson, dr. David Rhys şi dr. Clyde Webster pentru nepreţuitele lor observaţii. Katherine Ching merită o menţiune specială pentru ajutorul ei excelent în ce priveşte aparent interminabilele referinţe bibliografice. Următoarele persoane mi-au oferit sugestii înţelepte pentru manuscris sau părţi ale acestuia şi, de aceea, merită o menţiune specială: dr. Earl Aagaard, dr. John Baldwin, dr. David Cowles, dr. Paul Giem, dr. Thomas Goodwin, dr. George Javor, dr. Karen Jensen, dr. Elaine Kennedy, Glenn Morton, dr. Bill Mundy, dr. George Reid, dr. William Shea şi dr. Randy Younker. Ei nu au nicio responsabilitate pentru eventualele erori care s-ar fi putut strecura în exemplarul final sau pentru opiniile şi prejudecăţile exprimate în tratat, pentru care îmi asum întreaga răspundere.

'"

\..J

INTREBARILE

CAPITOLUL

o ÎNTREBARE

1

PERSISTENTĂ

Una este să ne dorim să avem adevărul de partea noastră şi alta să ne dorim în mod sincer să fim de partea adevărului. [CJV:,chard Whatelyl

C

J

omisia de Educaţie a Adunării Legislative a statului Oregon convocase o audiere publică în capitala statului, Salem. Sala încăpă­ toare era plină până la refuz şi a trebuit să se deschidă alte patru săli de şedinţă pentru a cuprinde mulţimea de spectatori interesaţi. În discuţie era predarea creaţionismului în şcolile publice din Oregon. Publicul larg era în proporţie covârşitoare în favoarea predării atât a creaţionismului, cât şi a evoluţionism ului, iar legislativul lua în considerare o lege nouă care solicita o poziţie echidistantă faţă de cele două puncte de vedere. Când m-am adresat comisiei, am subliniat că dezacordurile dintre creaţi­ onism şi evoluţionisr:ILl1J.L ţi.tLck date, ci dejllterpre.tarealQL Şi evoluţioniştii, şi creaţioniştii acceptă datele $iinţei, dar kj!lJe:k:gAif~iţ. De exemplu, evoluţioniştii susţin că structurile celulare, biochimia şi anatomia asemănătoare ale diferitelor feluri de animale şi plante se datorează unei origini evolutive comune, în timp ce creaţioniştii interpretează aceleaşi date ca reprezentând amprenta unui proiectant unic - şi anume Dumnezeu. După mai multe ore de discuţii, preşedintele comisiei şi-a prezentat remarcile conclusive. El a subliniat că, de fapt, discuţia nu-şi mai avea l-l

U R Il ; [ :\ I

\

\1

r r 1 .\. I~" r r r

rostul, întrucât creaţionismul pierduse în faţa ştiinţei acum aproape 100 de ani. În opinia lui, conflictul fusese rezolvat cu mult timp în urmă. Afirmaţiile sale ne-au făcut să ne întrebăm de ce se mai convocase, la urma urmei, o şedinţă publică. În calitate de vorbitor principal pentru punctul de vedere creaţionist, nu-mi venea să cred că dădusem greş! Şedinţa aceasta îmi reamintise puternica implicare emoţională pe care o presupune problema filosofică fundamentală a originilor noastre. Chestiunea în cauză nu a fost tranşată acum 100 de ani şi nu dă semne nici astăzi că s-ar apropia de rezolvare. De două secole există un conflict deschis între interpretările ştiinţifice şi Biblie, conflict ce reprezintă una din cele mai mari bătălii intelectuale ale tuturor timpurilor. Armele sunt condeiul şi cuvântul, iar câmpul de luptă este mintea umană; Această chestiune ne afectează imaginea de ansamblu asupra lumii, ne afectează modul în care înţelegem motivul existenţei noastre şi ne afectează speranţa de viitor. Nu este o problemă pe care să o dăm cu uşurinţă la o parte.

o ÎNTREBARE PERSISTENTĂ: CINE ARE DREPTATESTIINTA , , SAU SCRIPTURA? Ştiinţa,

probabil cea mai importantă realizare intelectuală a omenirii, impune pe bună dreptate un mare grad de respect. Când un om de ştiinţă se pronunţă, poate că nu este înţeles, dar are toate şansele să fie crezut. În mod frecvent, în sălile de judecată şi în reclame se apelează la teste ştiinţifice ca argument suprem. Ştiinţa, în combinaţie cu tehnologia, ne-a adus calculatoarele, modulele lunare şi ingineria genetică. A avut succes din plin 2 şi nu este necesar să mai insistăm asupra acestui lucru. Comunitatea ştiinţifică, o comunitate puternică de altfel, sprijină în general conceptul evoluţionist conform căruia universul şi viaţa s-au dezvoltat de la sine şi, în acelaşi timp, pune sub semnul întrebării ori ignoră conceptul unui Dumnezeu care a proiectat totul. Aceasta aduce comunitatea ştiinţifică în conflict cu cei care cred raportul istoriei Pământului prezentat în Scriptură (Biblie). Acest raport, privit de mulţi ca revelaţie istorică, Îl prezintă pe Dumnezeu drept Creator al tuturor lucrurilor şi îi oferă credinciosului o anume înţelegere a realităţii care îl ajută să-i gă­ sească sensul. În schimb, o evoluţie naturalistă (adică una care nu implică supranaturalul) tinde să reducă realitatea la concepte mecaniciste; în cuvintele lui Shakespeare, viaţa devine "un basm de furii şi de nerozie băznit de-un prost şi făr' de nicio noimă"3. I~

Dacă ştiinţa

Biblia în schimb este o carte rară egal în ce Se estimează că, până în 1975, s-au tipărit 2,5 miliarde de exemplare ale Bibliei şi că producţia anuală este de aproximativ 44 de milioane. Acest record depăşeşte de departe următorul rival, "cartea roşie" (compilaţie din citate ale lui Mao Zedong), care a avut un tiraj estimat la 800 de milioane de exemplare. Circulaţia acestei cărţi s-a îmbunătăţit extrem de mult în momentul în care, în China, a devenit practic obligatoriu să o ai în posesie. Alţi rivali de pe piaţa mai deschisă sunt The Truth That Leads to Eternal Lift [Adevărul care duce la viaţa veşnică] (peste 100 de milioane) şi Guinness Book ofWorld Records [Cartea recordurilor] (peste 70 de milioane)5. În prezent, distribuţia Bibliei depăşeşte de mai bine de 17 ori orice altă carte seculară. Adesea, Testamentele ori diverse cărţi din Biblie se tipăresc separat, sporind şi mai mult dominaţia Bibliei. Un episod important în conflictul dintre ştiinţă şi Scriptură îl constituie Iluminismul secolului al XVIII -lea, perioadă în care activitatea intelectuală s-a eliberat de convingerile religioase tradiţionale şi de Biblie. Iluminismul nu s-a dovedit a fi o soluţie la întrebările de bază ale omului privind originile sale şi originea tuturor celorlalte lucruri; şi nici nu a eliminat Biblia. În ultimele două secole, bătălia pentru Biblie s-a dat uneori în câmp deschis, alteori a fost mai puţin vizibilă, dar, în spatele acestui conflict, Biblia continuă să rămână cea mai căutată carte din lume. Dacă ar fi un mijloc de divertisment, i-am putea explica în felul acesta popularitatea, dar ea nu este nici pe departe distractivă - pe alocuri are mesaje dure, chiar aspre. Popularitatea ei are la bază, cel puţin în parte, încrederea pe care o generează prin sinceritate şi prin sensul pe care îl conferă. Având în vedere acceptarea la scară largă atât a ştiinţei, cât şi a Bibliei şi poziţiile contrastante pe care le adoptă fiecare, nu este surprinzător că există un conflict între ele. Mulţi se întreabă în mod sincer care este cea mai sigură sursă de adevăr. Vom discuta această chestiune într-o varietate de moduri în capitolele care urmează. Se discută uneori întrebări legate de originile fundamentale, cum ar fi originea lui Dumnezeu sau cea a universului, dar cu puţine dovezi şi cu şi mai puţine răspunsuri definitive. Nu vom stărui asupra acestor chestiuni, care, din lipsă de dovezi, trebuie să rămână încă supuse dezbaterii în momentul de faţă. Vom discuta însă pe larg valabilitatea relativă atât a conceptului evoluţionist al ştiinţei naturaliste, cât şi a conceptului creaţi­ onist descris în Scriptură. Există mai multe dovezi care privesc cele două modele. În aceste aspecte, studiul poate fi mult mai util. e

priveşte influenţa4 •

It.

puternică,

URI(;I~I-\I

la diverse înălţimi. Dovezile a sute de cascade străvechi, unele de până la 100 m înălţime, având la bază întinse bazine de prăbuşire erodate, sunt mărturii ale unei situaţii foarte neobişnuite. Cum s-a putut forma acest peisaj straniu? Bretz a avut o idee, dar a fost suficient de scandaloasă pentru a aprinde scânteia unei controverse geologice care a dăinuit 40 de ani. În primul lui articol publicat pe această temă, Bretz nu şi-a exprimat bănuiala că ar fi vorba de o inundaţie catastrofică majoră, ci doar a indicat că ar fi fost nevoie de cantităţi extraordinare deapă 2 . În acelaşi an însă, a publicat un al doilea articol, exprimându-şi pe deplin opinia că acel peisaj luase naştere în urma unei inundaţii catastrofice cu adevărat uriaşe, dar de scurtă durată, care erodase regiunea, săpase canalele şi depozitase imensele aluviuni de prundi{ La vremea aceea, climatul de gândire din geologie se opunea puternic oricărei explicaţii asociate cu vreo catastrofă, iar Bretz cunoştea acest lucru. Uniformismul- ideea că schimbările geologice s-au produs lent, pe parcursul unor lungi perioade de timp - era opinia acceptată. Geologii admiteau activitatea vulcanică şi seismică, dar o considerau neimportantă; celelalte schimbări geologice trebuiau să fie interpretate ca decurgând extrem de lent. Catastrojismul- ideea unor schimbări catastrofice majore bruşte - era anatemizat. Făcea parte din aceeaşi categorie în care este inclusă creaţia în multe cercuri ştiinţifice de astăzi - a teoriilor total inacceptabile. Comunitatea geologică trebuia s-o scoată la capăt cu tânărul şi insolentul Bretz, care era complet deplasat. Ideile eretice ale lui Bretz erau de asemenea incomod de apropiate de ideea respinsă a potopului biblic4• Adoptarea ideilor lui ar fi însemnat o întoarcere la catastrofism, ceea ce implica o retragere în "Evul Mediu întunecat"5. Pe măsură ce Bretz, care era profesor de geologie la Universitatea din Chicago, îşi continua studiile şi activitatea de publicare, unii geologi s-au hotărât să-I convingă pe îndărătnicullor coleg să renunţe la ideile sale. În 1927, a fost invitat să-şi prezinte părerile la Societatea Geologică din Washington, D.C. Invitaţia avea un scop special: ,,0 veritabilă falangă de sceptici fuseseră convocaţi pentru a dezbate ipoteza potopului."6 După ce Bretz şi-a expus prezentarea, cinci membri ai prestigioasei Agenţii de Inspecţie Geologică a Statelor Unite (US Geological Survey) au prezentat obiecţii şi explicaţii alternative, cum ar fi glaciaţiunea şi alte schimbări lente 7• Doi dintre aceşti geologi nici măcar nu vizitaseră zona! Ca răspuns, Bretz, epuizat, a comentat că "poate, oricum, atitudinea mea de finalitate dogmatică se dovedeşte a fi contagioasă"8. O problemă majoră pentru Bretz a rămas fără răspuns: De unde a venit toată apa aceea atât de brusc? ~n7

C.\I'lTLJI.I'1

12

l'

\L\'I'HOiTI/\I\I'''{I'

Aparent, întâlnire a nu a schimbat nicio părere; pentru cei mai mulţi, ideea unei inundaţii catastrofice părea absurdă. În anii care au urmat, comunitatea geologică s-a concentrat pe dezvoltarea de soluţii alternative la modelul propus de Bretz. În propriile-i cuvinte, "erezia trebuie să fie curmată blând, dar ferm"9. Cu toate acestea, dovezile de pe teren au continuat să genereze idei favorabile unei interpretări catastrofice, iar moderarea conflictului a început. Bretz şi alţii au găsit o sursă pentru apele inundaţiei. Vechiul lac Missoula, de la est, adăpostise cândva 2 100 km 3 de apă. Unele dovezi indicau faptul că lacul fusese îndiguit de gheaţă. O spărtură bruscă în gheaţă ar fi putut elibera volumul de apă necesar pentru a explica eroziunea rapidă observată la vest. Cel mai bun argument în favoarea unei astfel de explicaţii a venit mai târziu, când s-au găsit dune de nisip gigantice atât pe fundul lacului Missoula, cât şi în regiunea canalelor de la vest. Vă sunt familiare, probabil, liniile de dune paralele care se observă frecvent pe albiile nisipoase ale pâraielor. Distanţa dintre dune, în cazul pâraielor, este de numai câţiva centimetri. Dunele de pe fundul lacului Missoula şi cele de la vest erau însă gigantice, cu înălţimi de peste 15 m şi distanţe de 150 m între creste lO • Numai nişte cantităţi imense de apă care se mişcă rapid ar putea produce un astfel de efect. Studiile mai recente s-au concentrat asupra detaliilor. Unele sugerează că e posibil să fi fost chiar 8 sau mai multe episoade de inundaţie ll . Un volum de apă estimat la 7,2 km 3 a curs cu viteza de 108 kmlh şi au fost propuse şi mecanisme pentru săparea de canale adânci în rocile vulcanice dure în câteva ore sau zile 12 . În cele din urmă, cea mai mare parte a comunităţii geologice a acceptat interpretările abile ale lui Bretz, bazate pe un studiu atent al rocilor. În 1965, Asociaţia Internaţională pentru Cercetarea Cuaternarului (International Association for Qyaternary Research) a organizat o vizită pe teren în regiune. La încheierea conferinţei, Bretz, care nu a putut participa, a primit o telegramă de la participanţi, care-i trimiteau salutările lor încheiate cu următoarea propoziţie: ,,Acum suntem cu toţii catastrofişti."13 În 1979, Bretz a primit Medalia Penrose, cel mai prestigios premiu din Statele Unite în domeniul geologiei. Bretz câştigase; la fel şi catastrofismul. Acest "Noe" al zilelor noastre şi potopul lui la fel de nedorit fuseseră reabilitaţi.

CATASTROFISMUL SI , UNIFORMISMUL Ideea unor evenimente geologice majore rapide şi neobişnuite - catastro/ismul- şi conceptul opus al unor schimbări lente - uniformismul- au jucat un rol important în interpretarea istoriei lumii noastre. Erele lungi 2f1S

(ll

()I~IC;L"J -\I!,()l;I L!vlF LI t;,\ 1\" 1)1: ~\.'~j~) j"1:H \

IpOTEZA DOCUMENTARĂ De-a lungul controversei continue dacă în şcolile publice din Statele Unite ar trebui sau nu să se predea creaţia, am auzit frecvent atât oameni de ştiinţă, cât şi teologi apărând ideea că relatarea despre începuturi prezentată în prima parte a Bibliei este o compilaţie din mai multe surse. Deoarece numărul presupuselor surse a variat de la vorbitor la vorbitor, încă nu am fost convins de obiectivitatea concluziilor. Totuşi implicaţia este aceea că Biblia este o combinaţie de mituri antice, compilate de nişte redactori. Acest mod de gândire contrastează cu perspectiva biblică conform căreia Scriptura a fost scrisă de profeţi inspiraţi de Dumnezeu. Reformatorii protestanţi au aderat la modelul biblic al originii Scripturii, însă la începutul perioadei iluministe, au apărut sugestii că, pentru diferite porţiuni ale Bibliei atribuite anterior unui singur autor, există surse multiple. Fiecare sursă a fost considerată un document separat pe care redactorii Bibliei l-au combinat cu altele pentru a produce Scriptura, motiv pentru care acest model al originii Bibliei a fost numit "ipoteza documentară". Un exemplu care prezintă un interes special pentru acest tratat este relatarea despre începuturi din primele două capitole ale Genezei. Este aceasta o singură relatare, cu o secţiune specială la final care se ocupă de relaţia omului cu Dumnezeu, sau reprezintă două relatări separate, puse la un loc de un redactor? Pentru uşurinţă, relatarea biblică despre începuturi este împărţită uneori în relatarea din Geneza 1 şi cea din Geneza 2, deşi limita dintre cele două se face adesea la finalul primei părţi a versetului 4 din Geneza 2. În vechile manuscrise biblice, în relatarea din Geneza 1 numele lui Dumnezeu este invariabil Elohim, în timp ce în Geneza 2 este întotdeauna Yahwe Elohim. Distincţia aceasta a constituit o bază importantă pentru propunerea a două relatări independente ale creaţiei. Unii au sugerat şi că ordinea evenimentelor creaţiei este diferită în cele două relatări 22 , deoarece în prima plantele sunt create înaintea omului, dar conform unor opinii, în cea de-a doua au fost create după om. A doua relatare înregistrează şi faptul că, înainte de crearea omului, anumite plante nu existau. Printre interpretă­ rile care pornesc de la ideea că ordinea evenimentelor din cele două capitole reprezintă o singură relatare a creaţiei se numără următoarele: 1. Deoarece prima parte (Geneza 1) este extrem de cronologică în comparaţie cu cea de-a doua (Geneza 2), care accentuează crearea omului şi relaţia lui cu Dumnezeu, este posibil ca ordinea să nu fi constituit o preocupare specială în a doua relatare.

() 1\ ICi:\ 1· h

I FL\. HelT11

2. Menţiunea din Geneza 2 - în opinia unora - legată de absenţa plantelor înainte de crearea omului poate avea în vedere doar plantele agricole şi alte câteva plante, întrucât textul biblic pare să facă aluzie numai la anumite plante, asociind absenţa lor cu afirmaţia că "nu era niciun om ca să lucreze pământul"23. Se poate deduce cu uşurinţă că aşa stau lucrurile, întrucât se pare că omul nu avea nevoie să lucreze solul înainte de căderea în păcat. După cădere, Dumnezeu i-a spus lui Adam: "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea."24 Presupusa referire din partea a doua la absenţa plantelor înainte de crearea omului poate fi o simplă afirmaţie independentă, care nu face parte din naraţiunea creaţiei în sine, ci se află acolo ca să marcheze contrastul dintre creatia originară si situatia des întrunită mai târziu, când , " oamenii trebuiau să lucreze pământul după căderea în păcat2 5 • 3. Crearea plantelor despre care, în partea a doua, se spune că a avut loc după crearea oamenilor pare să se refere doar la Grădina Edenului, nu la creaţia iniţială a plantelor menţionată în Geneza 1. Ipoteza documentară a fost aplicată la primele cinci cărţi ale Bibliei (Pentateuhul). Au existat discuţii similare pe marginea autorului cărţii Isaia26 şi al celor patru Evanghelii27, care descriu viaţa lui Isus. Printre alţii, teologul Gerhard Hasel a trecut în revistă câteva dintre problemele acestei ipoteze28 . Au fost sugerate o largă varietate de aranjamente, de surse şi de date de scriere pentru diversele documente. Unii au divizat în cele din urmă Geneza însăşi în 39 de fragmente. Schema cu cea mai mare influenţă a fost cea pusă la punct de K. H. Graff, A. Kuenen şi Julius Wellhausen (acelaşi Wellhausen menţionat în capitolul anterior, care a fost, probabil, cel mai influent teolog din secolul al XIX-lea). Pentru primele cărţi ale Bibliei sunt propuse uneori patru surse majore 0, E, D, P): o sursă J, adică ,Jahwistă" ["Yahwistă"], în care numele lui Dumnezeu este Yahwe Elohim; o sursă E, în care numele lui Dumnezeu este Elohim; o sursă D pentru cartea Deuteronomul; şi o sursă P, bazată pe un presupus document întocmit de o sursă preoţească. Ordinea datării , si unitatea . acestor surse au variat în opinia diversilor cer, cetători. Uneori Yahwe sau Elohim pot ajunge în alt document. E a fost împărţit în două părţi şi o parte schimbată în P; J a fost împărţit în două surse, iar D - în trei. Punctele de diviziune între surse variază. Au fost propuse şi alte surse, iar ordinea si , vechimea diverselor surse au variat la rândullor. Numeroasele scheme care au fost propuse dau mărturie despre lipsa dovezilor pentru un model definitiv. Din această cauză, G. F. Hasel numeşte ipoteza documentară "un exerciţiu de subiectivitate imaginativă"29. Teologul Gleason Archer, care a absolvit Universitatea Harvard şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Suffolk, mai scoate în evidenţă şi -'..tI

faptul că "este foarte îndoielnic că ipoteza lui Wellhausen are dreptul la respectabili tate ştiinţifică. Există atât de multă insistenţă specială, atât de mult raţionament circular şi atât de multe deducţii discutabile pe baza unor premise nesusţinute cu argumente, încât este absolut cert că metodologia ei nu va putea niciodată să reziste într-o instanţă. Aproape niciuna din legile probatoriului respectate în procedurile legale nu este onorată de arhitectii , acestei teorii documentare. Orice avocat care ar încerca să interpreteze un testament, un statut sau un act de transfer în maniera bizară şi iresponsabilă a criticilor surselor Pentateuhului şi-ar vedea cazul respins pe loc din instanţă."30 Dovezile interne din Biblie susţin ideea că Moise a scris Pentateuhul, deoarece există o serie de texte care fac aluzie la aceasta3!. Hristos Însuşi s-a referit la Moise ca fiind autorul a cel puţin o parte a Pentateuhulup2 şi nu avem dovezi că El ar fi crezut în ipoteza documentară. Nu există nicio menţionare directă a redactorilor JEDP în Biblie şi nici nu se pot identifica pe baza unor documente externe. Unii cercetători au desfiinţat complet ipoteza documentară. Umberto Cassuto, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a scris foarte mult despre "stâlpii" care susţin această ipoteză. El conchide: "Nu am demonstrat că stâlpii sunt slabi sau că niciunul nu a reuşit să vină decisiv în sprijinul teoriei, ci am stabilit că nu sunt deloc stâlpi, că nu există, că sunt pur imaginari. Având în vedere acest lucru, concluzia mea finală că ipoteza documentară este nulă şi neavenită este justificată."33 Totuşi, conceptul încă supravieţuieşte, bucurându-se de susţinere în Statele Unite şi în Anglia; a fost totuşi mai puţin acceptat printre cercetătorii de pe continentul european34. Dacă unii cercetători nu sprijină ipoteza documentară în sine, alţii au Iacut un pas mai departe, subliniind asemănările dintre cele două părţi ale relatării creaţiei şi convingerea lor că cele două au un singur autor. Teologii William Shea, U. Cassuto şi Duane Garrett indică faptul că tipul de aranjare paralelă a unităţilor literare pe care o găsim în cele două părţi ale relatării creaţiei este destul de comun în scrierile vechi şi, astfel, nu sprijină neapărat ideea unei paternităţi multiple 35 . Jacques Doukhan şi alţii accentuează faptul că a doua relatare a creaţiei poate fi pur şi simplu consecinţa naturală a unei progresii în naraţiunea GenezeP6, a doua parte concentrându-se asupra omului şi a relaţiei lui cu Dumnezeu. Numele mai complex al lui Dumnezeu din partea a doua este un mijloc de a sublinia acest aspect. Prin urmare, cele două părţi reprezintă descrieri complementare, nu contradictorii, ale lui Dumnezeu. Există de asemenea numeroase asemănări literare între capitolele 1 şi 2 din Geneza37 , precum şi în cazul J-H

()!\!( ;L\;!

.\IUi L\. !(O/II

relatării despre potop din capitolele 6-11 ale Genezei, relatare care a fost, la rându-i, împărţită în multe fragmente de ipoteza documentară 38 . Shea pune întrebarea provocatoare: De ce asiriologii nu au divizat relatarea despre creaţie din Enuma Eliş şi relatarea despre potop din Epopeea lui Ghilgameş în diverse surse, aşa cum s-a făcut în cazul BiblieP9? Să se fi datorat succesul ipotezei documentare unei reacţii exagerate de emancipare faţă de religie aduse de Iluminism? Să fi fost o reacţie exagerată la popularitatea şi acceptarea la scară largă a Bibliei? Ar putea exista şi alte sugestii.

CONCLUZII S-au ridicat numeroase probleme privind soliditatea Scripturii, dar la fel stau lucrurile şi în cazul ştiinţei. Relaţia dintre caracterul iubitor al lui Dumnezeu şi suferinţa pe care o trăim şi o observăm poate fi explicată în câteva moduri. De o importanţă deosebită este prezenţa libertăţii de alegere. Nu este înţelept să-L acuzăm pe Dumnezeu pentru toate, inclusiv pentru rău, câtă vreme există libertatea de alegere. Chiar dacă s-au ridicat unele probleme legate de evenimentele din săptămâna creaţiei, aşa cum sunt descrise în Biblie, există câteva modele care împacă inconsecvenţele sugerate. Ideea că Biblia şi în special relatările creaţiei şi ale potopului sunt compilaţii din diverse documente nu are o bază faptică solidă. Biblia atrage o atenţie neobişnuită pentru că este o carte neobişnuită.

-

N OTE DE FINAL 1 Pascal, B., 1670, Pensees, aşa cum este citat în Tripp, R. T. (compilator), 1970, 7he International 7hesaurus ofQuotations, New YorklCambridge/Philadelphia, Harper & Row, p. 616.

Vezi capitolul 12. Darwin, F. (ed.), 1888, 7he Lift and Letters ofCharies Darwin, voI. 2, Londra,John Murray, p. 312. 4 Câteva referinţe interesante sunt următoarele: (a) Emberger, G., 1994, "Theological and scientific explanations for the origin and purpose of natural evil", Perspectives on Science and Christian Faith 46:150-158; (b) Hick, J., 1977, Evi! and the God of Love, ed. a 2-a, Londra, The Macmillan Press Ltd; (c) Lewis, C. S., 1957, 7he Problem ofPain, New York,The Macmillan Co.; (d) Lewis, C. S., 1961, A GriefObserved, New York, The Seabury Press; (e) Wilder-Smith, A. E., 1991, Is 7his a God of Love?, Wilder-Smith, P. (trad.), Costa Mesa, California, 1WFT, Publishers (traducere a celei de-a 6-a ediţii germane). 5 Geneza 3:14-19; Romani 5:12-19; 8:18-23. 6 Romani 5:3; 2 Corinteni 4:17; Evrei 12:9-11. 2

3

343

CAPI rOLUL

19 -

P[{(lIlLlc,\IE U:C;·\TE DE SUUi'Tl'RA

7Caullery, M., 1952, Parasitism and Symbiosis, Lysaght, A. M. (trad.), Londra, Sidgwick and ]ackson, Ltd., p. 120 (titlul în original: Le parasitisme et la symbiose). 8WU, X.-C., Sues, H.-D., şi Sun, A., 1995,,,A plant-eating crocodyliform reptile from the Cretaceous of China", Nature 376:678-680. 9 Vezi capitolul 1 pentru o discuţie a problemelor legale implicate. Pentru mai multe detalii despre Procesul Scopes, vezi: (a) Allen, L. H. (ed.), 1925, Bryan and Darrow at Dayton: 7he RecordandDocuments ofthe «Bible-Evolution Trial»,New York, Russell &Russell; (b) Cornelius, R. M., 1991, World's Most Famous Court Trial, re tipărire din: Broyles, B.]. (compilator), History ofRhea County, Tennessee, Dayton, Rhea County Historical and Genealogical Society, p. 66-70; (c) Ginger, R., 1958, Six Days or Forever? Tennessee v.]ohn 7homas Scopes, Boston, Beacon Press. 10 Numbers, R. L., 1992, 7he Creationists, New York, Alfred A. Knopf, p. 98. II De exemplu, (a) Skinner, J., 1930, A Critical and Exegetical Commentary on Genesis, ed. a 2-a, în Driver, S. R., Plummer, A. , şi Briggs, C. A. (ed.), 7he International Critical Commentary on the Holy Scriptures of the Old and New Testaments, voI. 1, Edinburgh, T. & T. Clark, p. 1; (b) Van Till, H.]., 1986, 7he Fourth Day, Grand Rapids, Michigan, Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,p.80. 12 Pentru detalii suplimentare, vezi: Hoen, R. E., 1951, 7he Creator and His Workshop, Mountain View, California, Pacific Press Publishing Assn., p. 17-21. 13 Geneza 1:3,15. 14 Psalmii 104:2; Ezechiel1:27,28;Daniei 7:9,10; 1 Timotei 6:16. 15 Apocalipsa 21:23; 22:5. 16Geneza 1:16. 17 (a) Speiser, E. A., 1964, Genesis, The Anchor Bible, Garden City, New York, Doubleday & Co., p. 3. O afirmaţie similară se găseşte în: (b) Smith,]. M. P. (ed.), 1935, 7he Old Testament. 7he Bible: An American Translation. Chicago, University of Chicago Press, p. 1. 18 Geneza 1:2. 19 Iov 38:9. 20 2 Petru 3:5. 21 Ioan 1:3; Colose ni 1:16; Apocalipsa 14:7. 22 De exemplu,: (a) Bailey, L. R., 1993, Genesis, Creation, and Creationism, New York! Mahwah, New]ersey, Paulist Press, p. 82-85; (b) Cuthbert, A. S., şi Bowie, W. R., 1952, Genesis, The Interpreter's Bible, voI. 1, New YorkINashville, Abingdon Press, p. 437-827 (vezi p. 465). 23 Geneza 2:5. 24 Geneza 3:17-19. 25 Cassuto, n, 1989,A Commentary on the Book ofGenesis, Abrahans, 1. (trad.), Part 1: From Adam to Noah: Genesis I-VI8,]erusalem: The Magnes Press, The Hebrew University, p. 100-103 (titlul în original: Perush 'al Bereshit). 26 Pentru o succintă trecere în revistă a dezvoltărilor, vezi: Hasel, G. F., 1985, Biblical Interpretation Today, Washington, D. C., Biblical Research Institute, p. 28-36. 27 Funk, R. W., Hoover, T. W., şi The ]esus Seminar, 1993, 1he Five Gospels: 7he Search for the Authentic Words offesus, New York, Macmillan Publishing Co. 28 Hasel, p. 7-28 (nota 26). Vezi şi nota 36. 29 Hasel, p. 16 (nota 26). 30 Archer, G. L.,]r., 1974,A Survey of0ld Testament Introduction, ed. rev., Chicago, Moody Press, p. 112, 113.

Vezi Hasel, p. 27, 28 (nota 26). 19:8. JJ Cassuto, u., 1961, 1he Documentary Hypothesis and the Composition of the Pentateuch: Eight Lectures, Abrahams, 1. (trad.), Jerusalem, Magnes Press, the Hebrew University, p. 100, 101 (titlul în original: Torat ha-te'udot vesiduram shel sifre ha- Torah [transliterat], 1941 ed.). 34 Archer, p. 91 (nota 30). 35 (a) Cassuto, p. 90-92 (nota 25); (b) Garrett, D. A., 1991, Rethinking Genesis: 1he Sources and Authorship of the First Book of the Pentateuch, Grand Rapids, Michigan, Baker Book House, p. 22-25; (c) Shea, W. H., 1978, "The unity of the creation account", Origins 5:9-38; (d) Shea, W. H., 1990, "Genesis 1 and 2 paralleled in an Ancient Near-Eastern source", Adventist 31

32 Matei

Perspectives 4(3):30-35. 36 Acest aspect, precum şi alte aspecte care sprijină unitatea celor două părţi ale relatării despre creaţie pot fi găsite în: (a) Doukhan, ]. B., 1978, 1he Genesis Creation Story: Its Literary Structure, Andrews University Seminary Doctoral Dissertation Series, voI. V, Berrien Springs, Michigan, Andrews University Press; (b) Doukhan,]. B., 1995, "La creation de l'univers et de l'homme", în Meyer, R. (ed.), Cheminer avec Dieu, Lausanne, Editions Belle Reviere, p. 7-17; (c) Garrett, p. 13-31, 187-241 (nota 35b); (d) Shea, 1978 (nota 35c). 37 Shea, W. H., 1989, "Literary structural parallels between Genesis 1 and 2", Origins 16:49-68. 38 Shea, W. H., 1979, "The structure of the Genesis /lood narrative and its implications",

Origins 6:8-29. 39 Shea, W. H., 1984, ,.A comparison of narrative elements in ancient Mesopotamian creation-/lood stories with Genesis 1-9", Origins 11:9-29.

CÂTEVA CONCLUZII

CAPITOLUL

20

ESTE STIINTA ÎN IMPAS? , ,

În aproape toate privinţele, mintea umană are o tendinţă puternică de ajudeca în lumina propriei experienţe, a propriilor cunoştinţe şi prejudecăţi, decât pe baza dovezilor prezentate. ulstfel, ideile noi sunt judecate în lumina convingerilor predominante. [W. 1. CJ3. CJ3everidge I ]

I

A-

n urmă cu două secole, matematicianul şi astronomul francez PierreSimon Laplace a dezvoltat ipoteza nebulară, care propunea că sistemul solar a rezultat din condensarea unei materii sub formă de vapori. Laplace, care ajunsese celebru ca savant, s-a hotărât să-i dăruiască un exemplar al cărţii sale împăratului Napoleon. Deoarece i se spusese dinainte că în carte nu se făcea nicio referire la Dumnezeu, împăratul l-a întrebat pe Laplace care era motivul pentru care nici măcar nu amintise de Creatorul universului în cartea lui. Laplace i-a răspuns concis că nu avea "nevoie de acea ipoteză"2. Prea adesea, stiinta manifestă o atitudine de exclusivism care tinde să o izoleze de alte arii de cercetare. Comentariul lui Laplace reflectă o atitudine înfumurată. Prea adesea, oamenii de stiintă , , dau impresia că stiinta , , este superioară tuturor celorlalte arii de cercetare. Forţele şi realităţile străine de ştiinţă sunt considerate inferioare şi nelegitime 3• Ştiinţa recunoaşte existenţa

. .

OI~](;I:'\l

-

,\RIII. ,\. ROTII

religiei şi a erudiţiei în alte zone, dar detestă să le încorporeze în propriile teorii4• Scientismul, venerarea ştiinţei, poate fi restrictiv. Ştiinţa este puternică şi, dintr-un anumit punct de vedere, se bucură de un mare succes. Totuşi există unele probleme serioase care pun sub semnul întrebării acest succes, iar problemele vin şi din interiorul, şi din exteriorul comunităţii ştiinţifice. Teza acestui capitol este aceea că ştiinţa a fost şi este prea exclusivistă. Ea ar aduce o mai mare contribuţie la fondul nostru de cunoştinţe dacă şi-ar recunoaşte limitările şi ar fi mai deschisă spre validitatea altor discipline. După cum indicam mai sus 5 , există multe perspective şi definiţii ale ştiinţei; în acest capitol, ne vom ocupa în mod repetat de mai multe din ele. Vom folosi termenul ştiinţă aşa cum este el înţeles de obicei, şi anume descoperirea de informaţii şi interpretări despre natură. Ocazional, vom folosi termenul ştiinţă naturalistă pentru a desemna acea ştiinţă care exclude conceptul unui Proiectant din paleta ei de explicaţii. Termenul ştiinţă metodologică va fi folosit pentru a ne referi la acea ştiinţă care este mai deschisă la o varietate de explicaţii, inclusiv la conceptul unui Proiectant. În ultimele două secole, ştiinţa a tins către definiţia naturalistă, cu câteva semne recente de revenire 6 • Această revenire include unele concepte semimistice care nu au prea mult de-a face cu Scriptura. CÂTEVA CONSIDERATII , FILOSOFICE

Câteva comentarii sumare despre istoria filosofică a ştiinţei ne-ar putea ajuta să înţelegem dificultatea cu care se confruntă acum ştiinţa. În era precrestină, scoala filosofică ioniană din secolul al V-lea î.Hr. este considerată , , prima încercare serioasă de eliberare de mitologia antică şi de trecere la o filosofie naturalistă. Deşi a abordat unele subiecte din domeniul biologiei şi al cosmologiei cu o filosofie ce reflectă ştiinţa modernă, această şcoală nu corespunde conceptelor noastre obişnuite de ştiinţă empirică (ştiinţă bazată pe percepţia senzorială şi pe experimentare). Grecii antici (din secolele al IV-lea si , al III-lea î.Hr.) aveau un amestec de teme filosofice, dintre care unele favorabile ştiinţei moderne. Abordarea naturalistă nu era însă puternică. Aristotel credea cu tărie în Dumnezeu ca forţă călăuzitoare, iar Socrate nu era "necredincios", aşa cum ne este înÎaţişat adesea; de fapt, el se opunea unei anumite părţi din naturalismul şcolii ioniene. si-a intrat mai mult în drepturi odată cu stiinta Stiinta empirică " , , , islamică din secolele al VIII-lea - al XV-lea. Impulsul care i-a dat naştere a fost, în parte, de natură religioasă. Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu,

trebuie să-I studiem creaţia; au existat însă şi discuţii dacă adevărul se află în revelaţia divină sau în raţiune. În secolele al XVI -lea şi al XVII -lea, a urmat ştiinţa metodologică modernă, cu afinităţi pentru tradiţiile iudeo-creştine? Tot în această perioadă au apărut şi idei care antici pau evoluţia - nu printre oamenii de ştiinţă, ci printre teologi 8 şi filosofi ca Francis Bacon, Descartes, Leibniz· şi Kant 9 • Pionierii ştiinţei din această eră, cum ar fi Kepler, Pascal, Linne, Boyle şi Newton, erau în mod hotărât de partea creaţiei. În această perioadă, era mare agitaţie printre gânditori. Reforma protestantă şi Contrareforma catolică au contribuit la această nelinişte intelectuală. Aşa-numitul "Iluminism" al secolului al XVIII -lea este deosebit de important. Gânditori de seamă, cum ar fi Diderot, de la Mettrie, Voltaire, Hume, Kant şi Goethe, au dominat această perioadă. Gândirea liberă raţională a devenit o soluţie pentru aproape orice, în timp ce preocupările religioase au trecut pe un plan secundar. Această perioadă radicală a fost urmată de Revoluţia Franceză. Baia de sânge care a urmat şi "Domnia Terorii" au făcut mai mult decât să decapiteze mii de oameni, printre care şi pe Ludovic al XVI-lea şi pe Maria Antoaneta, au atenuat avântul Iluminismului. A urmat o redeşteptare religioasă, dar cu toate acestea, în cercurile intelectuale tendinţa către secularizare a continuat. Explicaţiile originilor din care Dumnezeu era exclus au fost acceptate şi mai mult pe măsură ce erau acceptate explicaţii ştiinţifice naturaliste. Zoologul marin francez Felix Lacaze-Duthiers (1821-1901) avea un afiş în laboratorul său pe care scria: "Ştiinţa nu are nici religie, nici politică."1O Mai târziu în acelaşi secol, fizicianul de la Harvard Philipp Frank sublinia că "orice influenţă a consideraţiilor morale, religioase sau politice asupra acceptării unei teorii este considerată «nelegitimă» de aşa-numită «comunitate a oamenilor de ştiinţă»"]]. Mai aproape de zilele noastre, laureatul Premiului Nobel Christian de Duve, discutând problema dificilă a genezei spontane a vieţii, indica faptul că "orice urmă de teologie [scop] trebuie să fie evitată"12. Asemenea afirmaţii ilustrează puternicul exclusivism al şti­ intei , ca filosofie naturali stă. Multi " oameni de stiintă , cred în Dumnezeu sau într-o formă oarecare de minte sau principiu conducător, dar sunt reticenţi când vine vorba să menţioneze aceste concepte în publicaţiile lor ştiinţifice. Asemenea idei sunt considerate neştiinţifice. La începutul secolului al XX-lea, mulţi considerau că ştiinţa este sursa autoritară de informaţii, cu un potenţial aproape nelimitat. Activitatea Cercului de la Viena - un grup de filosofi, oameni de ştiinţă şi matematicieni care se întâlneau în mod regulat în Viena, în anii 1920 şi 1930 -

OI