Orasul de Aur Si Umbra

ELLIS PETERS

Ora[ul de aur [i umbr` Traducerea [i adaptarea \n limba român` de MIHNEA COLUMBEANU

ALCRIS Romance

Capitolul 1 Domnul Stanforth se ridic` de la birou, venind \n \ntâmpinarea vizitatoarei, pe care o instal` cu ceremonie \n fotoliul rezervat clien]ilor. Charlotte Rossignol se sim]ea la largul ei; nu trebuia decât s` se a[eze [i s` a[tepte ca avocatul s`-i spun` de ce o chemase. – Mademoiselle Rossignol, \ncepu avocatul, permite]i-mi mai \ntâi s` v` mul]umesc pentru c` a]i binevoit s` v` sacrifica]i pu]in din timpul dumneavoastr` pre]ios... – Spune]i-mi miss Rossignol, propuse Charlotte pe un ton degajat, sunt aproape \n \ntregime englezoaic`, \n pofida numelui meu [i a timpului pe care l-am petrecut \n Fran]a. Tat`l meu a p`r`sit-o pe mama când aveam doar [apte ani, a[a c` influen]a britanic` a predominat pe tot parcursul educa]iei mele. – Perfect! Va fi mult mai simplu, relu` cu c`ldur` domnul Stanforth, oferindu-i o ]igar` [i foc.

6

ELLIS PETERS

P`rea mai destins, iar Charlotte z`ri \n ochii lui scânteia pe care frumuse]ea ei o aprindea aproape \ntotdeauna \n privirile b`rba]ilor de toate vârstele. – Probabil v` \ntreba]i, continu` avocatul, apropiindu-se pu]in de ea, de ce v-am chemat aici. |ntâmplarea a f`cut s` remarc unul dintre afi[ele care anun]au concertul dumneavoastr`. Nu putea fi vorba de o alt` solist` cu numele de Charlotte Rossignol. De asemenea, m-am informat unde anume ve]i da recitalul. Pe scurt, doream s` [tiu, drag` miss Rossignol, dac` a]i mai primit \n ultima vreme [tiri despre unchiul dumneavoastr`, doctorul Alan Morris. O clip`, Charlotte r`mase mut` de mirare. Pe fa]a ei fermec`toare se citea o uimire aproape copil`reasc`, iar avocatul \[i aminti c`, oricât de sigur` pe sine p`rea, tân`ra avea doar dou`zeci [i trei de ani. Totu[i, se reculese repede. – N-am avut niciodat` rela]ii cu unchiul meu Alan. {tiu c` e un arheolog de renume interna]ional, dar am crescut \n Fran]a [i n-am avut nici o ocazie s`-l \ntâlnesc, toat` via]a. Juristul \[i frec` b`rbia despicat`, privind-o gânditor pe tân`ra vizitatoare. – Ce este? Care-i problema? \ntreb` Charlotte, observând cât de stânjenit era. – Problema, replic` avocatul, este tocmai c` nu [tim care-i problema. N-avem idee ce se \ntâmpl`, [i suntem nevoi]i s` facem tot felul de presupuneri. Sunt aproape dou`zeci de ani de când m` ocup de afacerile unchiului dumneavoastr` [i le-am girat adesea \n timpul \ndelungatelor sale c`l`torii \n str`in`tate... Anul trecut, \n luna octombrie, s-a hot`rât dintr-o dat` s` plece \n Turcia, pentru un voiaj de circa un an. |nainte de a pleca, a luat m`suri ca o menajer` [i o guvernant` s` aib`

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

7

grij` de casa lui din Londra. Nu ne a[teptam s` primim ve[ti \n timpul sejurului \n Turcia, dar iat` c` a trecut un an [i continu`m s` a[tept`m zadarnic... – Un an [i [ase luni, chiar! remarc` \ngrijorat` Charlotte. Cred c` salariatele din cas` sunt \n mare \ncurc`tur`. Ce a]i f`cut \n privin]a lor? – |n lipsa oric`ror instruc]iuni de la clientul meu, mi-am asumat responsabilitatea de a le re\nnoi contractul pentru \nc` o perioad` de [ase luni. Nici nu puteam s` fac altceva – amândou` lucreaz` irepro[abil. – A]i procedat foarte bine. Dar iat` c` cele [ase luni au trecut, [i tot nu s-a primit nici o veste, coment` Charlotte. Nu vi se pare surprinz`tor, din partea doctorului Morris? – Ba da, foarte surprinz`tor. Cu atât mai mult cu cât afacerile \i solicit` prezen]a aici. Absen]a lui interminabil` \ncepe s`-mi creeze probleme serioase, m`rturisi domnul Stanforth. – N-ar fi bine s` cere]i deschiderea unei anchete oficiale? suger` fata, cu voce nesigur`. – E o lun` de când am anun]at poli]ia, dar cercet`rile n-au dat nici un rezultat [i am r`mas \n continuare la punctul mort, \ncheie el cu un oftat. – Ce anume se [tie? \ntreb` Charlotte. Nu sunte]i sigur decât de faptul c` s-a dus \n Turcia? Poli]ia a descoperit ceva \n acest sens? – |n orice caz, r`spunse avocatul, [tim c` a ajuns la Istanbul. A luat avionul \n ziua de [ase octombrie – am verificat lista pasagerilor. Rezervase o camer` la hotelul Gul Bejaze, unde a locuit trei s`pt`mâni. {tim chiar [i ce a f`cut \n tot acel timp. I se ceruse s` scrie o carte despre invazia

8

ELLIS PETERS

roman` \n Anglia, [i-[i luase manuscrisul cu el. |mi vorbise despre cartea aceea [i chiar s-a dus s` verifice la fa]a locului un num`r de detalii. Editura a primit textul finalizat, trimis prin po[t` de la Istanbul, cam la trei s`pt`mâni dup` sosirea lui acolo. Au trecut peste [ase luni de la apari]ia c`r]ii. La câteva zile dup` ce expediase manuscrisul, doctorul Morris i-a telefonat unui coleg pentru a-l anun]a c` se ducea s` viziteze un sit din Anatolia. A doua zi, a pl`tit nota la hotel [i a luat un taxi spre gara principal` din Istanbul. E evident c`, dup` un an, nu se mai poate da de urma acelui taxi. De atunci [i pân` acum, nimeni nu a mai auzit nimic despre el. Charlotte nu se a[teptase s` aud` lucruri atât de grave. – {i dac` a disp`rut de bun`voie? suger` ea. |n acest caz, nu ne-ar r`mâne altceva mai bun de f`cut decât s`-l a[tept`m. Cred c` poli]ia nu a \nchis dosarul, [i c` ne va anun]a imediat ce se va descoperi ceva. Altceva nu cred c` putem face, decât s` plec`m la Istanbul [i s` pornim pe urmele lui. Iar dac`, din cine [tie ce motiv, unchiul meu a hot`rât s` dispar` pentru un timp, nu s-ar bucura deloc de toat` aceast` agita]ie. Nu sunte]i de aceea[i p`rere? – Ba da. Judeca]i foarte bine [i expune]i situa]ia extrem de clar, r`spunse domnul Stanforth. Exact aici am ajuns... [i dumneavoastr`, [i eu! – Eu? se mir` Charlotte, nepl`cut surprins`. |n]eleg c`, \n calitate de rud`, e firesc s` m` \ngrijoreze dispari]ia unchiului meu, dar n-am nici un motiv s` intervin cu adev`rat \n aceast` problem`. – Ba da, drag` domni[oar`, relu` cu r`bdare avocatul. Dimpotriv`, ave]i toate motivele s-o face]i, c`ci dac` nu-l g`sim pe doctorul Morris – [i din p`cate suntem obliga]i s`

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

9

avem \n vedere [i aceast` ipotez` – dat fiind c` a]i r`mas singura lui rud`, dup` decesul mamei dumneavoastr` – sunte]i [i unica mo[tenitoare... Iat` de ce trebuie s` v` consult \nainte de a \ntreprinde orice ac]iune \n numele lui. – Dac` dori]i s`-mi cere]i s` \mpart responsabilitatea deciziilor pe care am putea fi determina]i s` le lu`m \n afacerile unchiului meu Alan, sunt de acord, de[i nu m` pricep la nimic [i nu v` pot fi de prea mare ajutor. Nu pot nici m`car s` spun \n ce sens ar fi vrut s` ac]ion`m, pentru c` nu [tiu aproape nimic despre el. |n ceea ce prive[te eventuala mea mo[tenire, nici nu poate fi vorba s` m` ocup de ea. Dac` dori]i, a[ prefera s` nu mai vorbim despre asta. S-ar putea ca unchiul meu s`-[i lase averea mo[tenire fostului s`u colegiu, ceea ce mi se pare perfect... Pe de alt` parte, \n]eleg c` ave]i nevoie s` consulta]i pe cineva \n leg`tur` cu angajatele din cas`. Cred c` cel mai bine e s` le re\nnoi]i contractul pentru \nc` un an, dac` sunt de acord [i ele. Astfel, casa va putea fi locuit` [i \ntre]inut`, mai ales dac` sunt atât de con[tiincioase pe cât spune]i. {i chiar dac` unchiul Alan va reveni \ntr-o lun` sau dou`, nu va avea de ce s` se plâng`, de vreme ce totul s-a \ntâmplat din cauza lui. |n rest, aceast` decizie nu prezint` decât pu]ine inconveniente. Dup` câte se p`rea din spusele Charlottei, totul era foarte simplu. Numai c`, \[i spunea domnul Stanforth, fata nu se gândea la implica]iile acelor lucruri asupra ei, altfel n-ar fi respins cu atâta dezinvoltur` perspectiva mo[tenirii. Desigur, nu era o avere, totu[i succesiunea nu era neglijabil`, f`r` a pune la socoteal` drepturile de autor care continuau s` soseasc` de-a lungul anilor, indiferent dac` Alan Morris mai ap`rea sau nu.

10

ELLIS PETERS

– M` bucur, relu` avocatul, nu f`r` o und` de ironie, c` judecata dumneavoastr` se potrive[te cu a mea. Exact acela[i lucru voiam s`-l propun [i eu, ceea ce rezolv` imediat problema... – Nu ezita]i s` m` c`uta]i, ad`ug` Charlotte sigur` pe sine, dac` ave]i nevoie de un ajutor sau un sfat. – V` mul]umesc. Acest lucru \mi va u[ura considerabil sarcina, r`spunse avocatul, cu un surâs discret. {i, cum spune]i, nu putem face altceva decât s` a[tept`m ca doctorul Morris s`-[i fac` din nou apari]ia... V` pot \ntreba ce planuri ave]i? V` gândi]i s` mai sta]i un timp \n Anglia? – Am inten]ia s` m` stabilesc aici, anun]` Charlotte. Mi-am g`sit un post de profesoar` la o [coal`, dar nu voi \ncepe munca decât din septembrie. De aceea, a[teptând, mi-am programat câteva concerte, mai ales \n provincie. Dar voi avea grij` s` [ti]i \ntotdeauna unde m` pute]i g`si. |ntrevederea se apropia de sfâr[it. Charlotte \[i lu` po[eta, iar domnul Stanforth se ridic` pentru a o conduce la u[`, la fel de ceremonios cum o primise. Dar, \n apropierea u[ii, Charlotte \l \mtreb`: – Mi-a]i putea da lista c`r]ilor pe care le-a scris unchiul meu Alan? Dac` trebuie \ntr-adev`r s` m` amestec \n aceast` afacere, am nevoie s`-l cunosc mai bine, iar cel mai bun mijloc \l ofer` lectura c`r]ilor pe care le-a scris. Sunt convins` c` \n paginile lor voi g`si o mare parte din personalitatea lui. Unul dintre pere]ii cabinetului era ocupat de o bibliotec` vast`. Cea mai mare parte era plin` cu c`r]i legate \n piele [i doar pe rafturile de jos se g`seau volume bro[ate. Domnul Stanforth lu` unul [i i-l \ntinse Charlottei. Fata citi titlul: „Romanii \n Marea Britanie“, de Alan Morris. Partea \ntâi:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

11

„Aurae Phiala“... Coperta reprezenta o vale verde, traversat` de panglica scânteietoare a unui râu [i \nconjurat` cu o centur` de pietre [i c`r`mizi vechi. Charlotte contempl` imaginea, fascinat`. – Ce frumos! exclam` ea \n cele din urm`. Acolo s-a dus unchiul meu \nainte de a pleca \n Turcia? – Da, r`spunse avocatul. Cuno[tea acest sit de mult` vreme, \l vizitase de mai multe ori, de[i din câte [tiu nu organizase niciodat` el \nsu[i s`p`turi. Cred c` aceast` sarcin` \i fusese \ncredin]at` unui student... – Prin urmare, unchiul Alan locuia la ni[te prieteni, f`r` \ndoial`, când se ducea acolo, nu-i a[a? \ntreb` Charlotte. {i probabil c` a plecat de la ei direct la aeroport, ca s` ia avionul spre Istanbul... – La fel cred [i eu. – Unde se afl` aceast` vale? se interes` fata, f`r` s` scape din ochi fotografia. – Undeva la limita }`rii Galilor, cred, r`spunse domnul Stanforth. Textul [i h`r]ile v` vor indica mai precis. Numele v`ii \nseamn` ceva gen „Valea brizei“... Se pare c` e un loc de vis din punct de vedere al climei. Dar ve]i afla tot ce v` intereseaz` din cartea unchiului dumneavoastr`. Era clar c` domnul Stanforth se \ndoia amarnic c` Charlotte ar fi citit vreodat` acea lucrare auster`. Totu[i, fata vâr\ cartea \n po[et`. – V` mul]umesc mult. Din acest moment, am s` m` cufund \n domeniul unchiului Alan! anun]` ea, f`r` prea mult` convingere. Putem pune pariu c`, dac` ar fi avut la \ndemân` o carte mult mai amuzant` ca s`-[i petreac` serile, Charlotte n-ar fi deschis niciodat` „Aurae Phiala“...

12

ELLIS PETERS

Nu-[i cunoscuse niciodat` unchiul [i abia acum, când disp`ruse, devenea \n ochii ei o realitate vie [i apropiat`... |ncepu lectura cu sentimentul c` se achita de o \ndatorire. Nu peste mult, afl` c` Aurae Phiala, aflat` pe malul râului Comer, la marginea }`rii Galilor, fusese o sta]iune de odihn` pentru ofi]erii [i legiunile garnizoanei romane de la Silcaster. Textul doctorului Morris era complet lipsit de entuziasm. Autorul nu recuno[tea decât interesul istoric vag al acelor locuri, care fuseser` abandonate brusc la sfâr[itul secolului al IV-lea, dup` plecarea legiunilor romane. Ad`uga c` Aurae Phiala nu merita cercet`ri mai aprofundate, nici investi]ii costisitoare, când situri mult mai promi]`toare reclamau toat` aten]ia [i fondurile disponibile. Dup` care, pagin` cu pagin`, Alan Morris relua concluziile pe care le publicase deja \n alte articole, discutând ipotezele emise despre Aurae Phiala de c`tre al]i exper]i. Pe scurt, Charlotte \n]elegea c` unchiul ei, g`sind acele locuri mai mult decât plicticoase, reu[ise s` i le prezinte [i cititorului \ntr-un mod la fel de plicticos. Ar fi fost \ntru totul convins` cât de pu]in interes prezenta situl, dac` n-ar fi existat coperta c`r]ii, care ar`ta atât de clar cum \mblânzise omul acea vale s`lbatic`. *** A doua zi, când intr` \ntr-o libr`rie pentru a cump`ra [i alte c`r]i de-ale unchiului ei, Charlotte g`si un volum al c`rui titlu \i atrase imediat aten]ia. Se numea tot „Aurae Phiala“ [i era scris de un anume profesor Vaughan, având subtitlul: „Str`lucitorul ora[ din secolul al II-lea“. Cump`r` volumul imediat.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

13

|n trenul care o ducea spre un recital modest \n Sussex, Charlotte \ncepu s` citeasc` lucrarea profesorului Vaughan. Era firesc, desigur, ca exper]ii, chiar [i cei eminen]i, s` aib` p`reri diferite. Unchiul ei [i profesorul Vaughan descriau acela[i loc pe care amândoi \l cuno[teau bine, dup` ce-l frecventaser` ani de zile. {i totu[i, fiecare dintre ipotezele [i concluziile respinse de unchiul Alan era reluat` [i acceptat` de profesorul Vaughan... Când reveni la Londra dup` concert, Charlotte era frânt` de oboseal`, dar Aurae Phiala o intriga atât de tare, \ncât voia s` vad` locurile cu ochii ei. Era un gest cam nesemnificativ, dar avea s`-i permit` s`-l cunoasc` pu]in mai bine pe unchiul ei. |n orice caz, aceast` c`l`torie nu-i \ncurca deloc programul, de vreme ce avea o serie de concerte la Birmingham [i \n jur. |i era foarte simplu s`-[i ia o camer` mobilat` acolo [i s` fac` naveta \ntre Londra [i zona respectiv`. {i astfel, a doua zi, spre prânz, Charlotte ajunse la Aurae Phiala. Cump`r` biletul de intrare de la un tân`r. Acesta nu putea fi paznicul, despre care unchiul ei scrisese c` avea aproape aceea[i vârst` cu el, ci probabil un student. |n parcare, Charlotte remarc` un autobuz din care n`v`leau afar` mai mul]i b`ie]i g`l`gio[i, supraveghea]i de un monitor doar cu pu]in mai matur decât cel mai mare dintre ei. Cu biletul \n mân`, Charlotte p`trunse \n sfâr[it \n incinta muzeului de la Aurae Phiala. Ocoli pavilionul de la intrare [i cl`direa muzeului, construit` din prefabricate, [i urc` pân` pe platoul de lâng` drumul spre Silcaster. O dat` ajuns` sus, se opri. |n fa]a ei se \ntindea, vast` [i lini[tit`, valea de pe coperta c`r]ii, traversat` de panglica argintie a râului, care marca

14

ELLIS PETERS

totodat` [i limita sitului. Din locul unde ajunsese, Charlotte vedea apa sclipind \n soare. Prin contrast, pu]in mai departe, \n amonte fa]` de „Somonul auriu“, hanul unde-[i re]inuse o camer`, râul se \ntuneca, forfotind prin strâmtori umbrite [i tumultuoase, cu apele umflate de topirea târzie a z`pezilor din mun]ii galezi. Fata r`mase nemi[cat`, contemplând adev`rata Aurae Phiala. {i-[i d`du seama c` str`vechea localitate roman`, oricât de moart` s-ar fi spus c` era, p`rea cel mai idilic loc pe care-l v`zuse vreodat`... – Idilic! Ave]i perfect` dreptate, spuse un glas din spatele ei. Era un glas b`rb`tesc, \n al c`rui ton respectuos se sim]ea [i o scuz` pentru interven]ia nea[teptat`. Totu[i, Charlotte era sigur` c` nu-[i exprimase gândurile cu voce tare! Cum i le putuse ghici? {i cu ce drept se amesteca? – Tocmai de aceea au ales acest loc, continu` glasul, risipindu-i Charlottei orice urm` de resentiment. Era ora[ul fericirii, o citadel` aproape ireal`, ca \ntotdeauna \n asemenea cazuri. Realitatea \nseamn` de fiecare dat` \nceputul unei tragedii. Cele mai dezmo[enite fiin]e, cele mai nenorocite, veneau aici s`-[i caute siguran]a, a[a cum facem [i noi, ast`zi... Dar Istoria a trecut pe-aici [i le-a l`sat s` moar`. Printr-o ironie a sor]ii, a[a sfâr[esc \ntotdeauna paradisurile... Charlotte era curioas` s`-[i priveasc` interlocutorul, ceea ce, cu siguran]`, l-ar fi coborât la un nivel mai terestru, dar n-o f`cu, fiind sigur`, chiar [i f`r` s`-l vad`, c` era tân`rul care-i vânduse biletul, la intrare. Trebuia s` fie un student recent promovat care, \ntr-un elan de entuziasm, se l`sa prad` lirismului pe care i-l inspira peisajul... B`ie]ii din ma[in` se risipiser` prin Aurae Phiala, a[a c` era liber pentru câteva momente...

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

15

|n orice caz, avea un glas pl`cut, calm [i sc`zut, armonios... Un timbru baritonal agreabil. {i cât de convins p`rea! Charlottei \i pl`ceau oamenii care credeau \n ceea ce iubeau, [i-i respecta. Iar acest om, din moment ce venise acolo ca s` descopere Aurae Phiala, \i putea fi util. – Face]i cercet`ri aici? \ntreb` ea \n sfâr[it, \ntorcându-se spre el. Dar nu era tân`rul de la casa de bilete, care conversa, aplecat prin ferestruica ghi[eului, cu un b`trân \nc`rcat cu aparate foto... Nu, era un alt b`rbat, care-[i continua lini[tit expozeul: – Aurae Phiala a fost la \nceput o sta]iune de vacan]`, unde romanii veneau s` se odihneasc` [i s` se distreze. Duceau via]a vesel` [i frivol` obi[nuit` \n asemenea locuri. Apoi, sta]iunea s-a dezvoltat. Negustorii [i me[te[ugarii au considerat c` aici aveau un vad bun pentru afaceri, [i au venit s` se instaleze cu familiile lor. Anumi]i militari romani, demobiliza]i, au f`cut acela[i lucru, [i treptat sta]iunea s-a transformat \ntr-un adev`rat ora[. Fiecare locuitor a prins r`d`cini atât de adânci \ncât, când legiunile romane au \nceput s` evacueze zona, localnicii au r`mas. Via]a lor era acum cu adev`rat la Aurae Phiala... Nu, nu fac cercet`ri, am venit numai ca vizitator, \ncheie el, hot`rându-se \n sfâr[it s`-i r`spund` la \ntrebare. M` intereseaz` subiectul, atâta tot! {i nu mi-a fost deloc greu s` v` ghicesc gândurile... Este, \ntradev`r, un loc \ncânt`tor. Era pu]in mai \nalt decât Charlotte, slab dar totu[i musculos. Purta o pereche de pantaloni de velur gri, un veston de tweed [i p`rea s` aib` \ntre dou`zeci [i cinci [i treizeci de ani. |ntreaga lui atitudine atr`gea [i re]inea aten]ia.

16

ELLIS PETERS

– Sunte]i foarte amabil c` mi-a]i dat toate aceste informa]ii, remarc` u[or ironic Charlotte, vrând s`-l mai re]in` câteva momente. – Câtu]i de pu]in, r`spunse el, având bunul-sim] s` ro[easc` pu]in – iar Charlotte \l b`nui capabil chiar s` ro[easc` la fa]` când voia... Dumneavoastr` a]i avut amabilitatea de a nu-mi judeca gre[it interven]ia. Sunt la fel ca to]i amatorii adev`ra]i – \mi place s` vorbesc despre subiectul meu preferat. Trebuie s` spun c` merit` osteneala. Privi]i pantele acelea, acolo, spre }ara Galilor! Acoperi]i cu un v`l albastru care devenea mai \nchis la culoare spre apus, mun]ii coborau \ntr-o pant` lin` spre vale [i râu. – Nu-i a[a c`-i surprinz`tor, continu` necunoscutul, c` solda]ii, dup` ce-[i terminau serviciul militar, erau dispu[i s`-[i investeasc` economiile \n comer]ul de tot felul – t`b`c`rie, vopsele, farduri – ca s` se instaleze aici? Erau con[tien]i de riscuri, [i le-au asumat cu curaj [i au sfâr[it prin a pierde pariul – dar miza merita orice. – Da, \ntr-adev`r! Ar fi trebuit s` ghicesc, spuse Charlotte, prinzându-se la rândul ei \n joc. F`r` \ndoial`, s-au stabilit la mic` distan]` de râu. Dar... nu exista riscul inunda]iilor? Privi]i ce sus a ajuns apa \n acest moment! – Da, \ntr-adev`r, e o \ntrebare interesant`! Tân`rul conferen]iar \[i relu` explica]iile – Vede]i dumneavoastr`, râul Comer [i-a schimbat cursul din secolul al III-lea [i pân` acum. Nu [tim exact când anume. S-ar putea s` nu se fi \ntâmplat decât \n secolul al XIII-lea. Veni]i – s` coborâm pu]in, am s` v` ar`t.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

17

{i, luând-o u[or de bra], prad` entuziasmului, o conduse spre fundul v`ii, printre pietrele ruinelor, vechile dale de pavaj acoperite de mu[chi [i coloanele forumului. Ajunser` astfel pe malul râului, unde iarba proasp`t` se \ntindea ca un covor de smarald. – Ei bine! Acum, privi]i pe malul cel`lalt, continu` b`rbatul. Urm`ri]i bine direc]ia mâinii mele [i ve]i observa un fel de insul` oval`. Pe vremea romanilor, râul curgea prin cealalt` parte a acelei insule. A[adar, Aurae Phiala se afla destul de aproape de ap` ca s` se poat` pescui [i trece prin vaduri, dar nu atât de aproape \ncât s` fie expus` inunda]iilor. |n Evul Mediu, râul a sfâr[it prin a eroda acea parte a v`ii [i a alunecat treptat pân` \n locul pe unde curge acum. |nc` se mai poate distinge vechea matc`, marcat` de tufi[uri [i copaci. S-ar putea ca aici s` se g`seasc` un post de gard`, dac` s-ar folosi mijloace de cercetare corecte. Tribul nu avea multe motive de team`, cu excep]ia unor atacuri pe timp de noapte, atâta vreme cât legiunile romane \nc` nu se retr`seser`... E adev`rat c`, \nainte de a se excava aici, mai exist` [i zeci de alte situri mai importante. Acest gen de cercet`ri necesit` mijloace costisitoare, iar autorit`]ile locale din Silcaster nu au nici bani, nici m`car dorin]a de a se interesa de acest subiect. Aurae Phiala apar]ine lordului Silcaster. Acesta \ntre]ine acceptabil situl, care-l cost` mai mult decât \i aduce. {eful lucr`rilor de conservare locuie[te pu]in mai \ncolo, \ntr-o cas` aflat` \ntre copaci. Pe lâng` el, pare s` nu mai fie decât tân`rul din ghereta de la intrare, care cred c` e foarte prost pl`tit, dar \n schimb \[i poate preg`ti lucrarea de diplom`. – Ar trebui s` mai fie [i un gr`dinar, sau un om la toate, ad`ug` Charlotte, urm`rind cu privirea cursul tumultuos al râului.

18

ELLIS PETERS

Apele trebuie s` fi urcat [i mai sus, c`ci malul era \n mare parte ros: o ran` cenu[ie \n covorul verde al paji[tii, pe care frunzele [i tufi[urile o pansau pudic. *** Charlotte z`rise \n direc]ia aceea un tân`r \nalt [i blond, \n costum de catifea reiat`, care instala un cordon de protec]ie sus]inut pe piche]i ro[ii cu alb. – Ei, s-ar spune c` s-a produs o surpare, remarc` omul de lâng` ea, cu interes. Pornir` \ntr-acolo, ca s` vad` mai bine. Zona protejat` cu cordonul era mai \ntins` decât crezuser`. Mai mul]i metri p`tra]i de teren se n`ruiser`, formând sp`rturi mari ici [i colo, [i rostogolind \n râu bulg`ri de p`mânt ro[cat cu smocuri de iarb`. Gr`dinarul tocmai instala o pancart` enorm` pe care scrisese cu vopsea ro[ie: „ATEN}IE – PERICOL!“ |n mod foarte firesc, acest avertisment avu efectul de a-i atrage imediat pe cei mai mul]i dintre b`ie]ii coborâ]i din ma[in`. Ace[tia se apropiar` \n fug`, ca mu[tele spre oala cu miere, condu[i de un adolescent de vreo [aisprezece-[aptesprezece ani, c`ruia to]i p`reau s`-i imite atitudinile [i gesturile. |n fa]a acestei debandade, tân`rul monitor ridic` glasul, f`r` prea mare convingere, strigându-[i grupa: – B`ie]i, \napoi! Veni]i aici [i fi]i aten]i! Boden, [i cu tine vorbesc! B`iatul care p`rea s` fie Boden \ncetini pasul, exagerat [i provocator. Unul sau doi dintre ceilal]i ezitar` pu]in, apoi se

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

19

\ntoarser`. Ceilal]i \ncetinir` [i ei, pentru a da impresia c` erau gata s` se supun`, dar continuar` totu[i s` \nainteze. Gr`dinarul, dintr-o dat` con[tient de prezen]a lor, se \ndrept` cât era de lung [i-[i privi inamicul. Boden \i sus]inu calm privirea. |ntinse de dou` ori mâna spre unul dintre jaloanele care sus]ineau cordonul, cu inten]ia clar` de a-i sâcâi pe gr`dinar [i pe monitor, apoi [i-o retrase, cu un aer nevinovat. Gr`dinarul nu f`cu nici un gest, privindu-l atent, cu ochii s`i alba[tri \ngusta]i de furie. Atunci, b`iatul \[i strecur` un picior pe sub cordon [i \ncepu s` se distreze pip`ind cu vârful pantofului s`u bine lustruit marginea unei gropi. Hot`rât, gr`dinarul l`s` jos ciocanul pe care-l ]inea \n mân` [i porni spre intrus. Acesta \nclin` capul cu un aer [treng`resc [i se \ntoarse f`r` grab`, dar totu[i pu]in mai repede decât venise, sub privirile admirative ale colegilor s`i. Tân`rul monitor \l strig` din nou: – A[a mai merge, Boden! Hai, vino acum. Gr`be[te-te. {i po]i s` fii mul]umit, ]i-ai f`cut num`rul! Gr`dinarul mai r`mase un moment pe loc, ca s` se asigure c` adversarul s`u plecase cu adev`rat, apoi se \ntoarse s`-[i termine treaba. |ntâlni privirea Charlottei, iar pe chip \i ap`ru un zâmbet ezitant. – Ce pu[ti obraznici! coment` el cu un glas gros \n care se sim]ea vag accentul galez. – V` dau \ntotdeauna de furc`? se interes` b`rbatul de lâng` Charlotte. – Eh, nimic serios! r`spunse indulgent gr`dinarul. Totu[i, `sta e altceva... – |l cunoa[te]i? – Nu, nu l-am mai v`zut niciodat`. Da-i [tiu eu pe n`zdr`vanii de teapa lui.

20

ELLIS PETERS

– Când a avut loc surparea asta? \ntreb` ghidul improvizat al Charlottei. – Azi-diminea]`. |n ultimele zile, apa a crescut [i cred c` a ros pe dedesubt. Gr`dinarul cel uria[ st`tea pe marginea sp`rturii, privind cordonul de protec]ie [i apele \nvolburate ale râului. – V` da]i seama ce se \ntâmpla dac` vreunul din c`po[ii `[tia mici c`dea \n groap` [i era \ngropat de viu? Pe cine d`deau vina? Pe mine... [i pe domnul Paviour, administratorul, [i chiar pe proprietar! {i totu[i, suntem obliga]i s` le permitem accesul peste tot, [i trebuie s` st`m tot timpul aici, indiferent de orar, din cauza riscului de inunda]ii. Glasul gr`dinarului tremura de indignare. Charlotte deveni dintr-o dat` con[tient` de realitatea lui uman`, de personalitatea [i chiar de inteligen]a lui. Era un om masiv, imens, adaptat de minune \n acel decor grandios, [i p`rea s` \ntruchipeze arhetipul pionierului, a[a cum venise cu secole \n urm` s` se instaleze \n acea vale, pentru a e[ua \n declinul localit`]ii de la Aurae Phiala. Ar fi putut s` fie unul dintre negustorii de cear`, sau olarul, sau [eful b`ilor, sau chiar geamba[ul de cai... Oricare dintre acei oameni veni]i s` câ[tige de pe urma comunit`]ii de veterani [i petrec`re]i. Fruntea [i nasul \i erau demne de cea mai rar` frumuse]e greceasc`, dar p`rul blond, celtic, \i tr`da originea. Avea o gur` \n acela[i timp copil`reasc` [i senzual`, ale c`rei buze c`rnoase se terminau cu o cut` voluntar`. Obrajii s`i proasp`t b`rbieri]i [i mandibula cam proeminent` erau acoperi]i cu o piele fin` [i alb`, peste o osatur`

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

21

puternic`. Nu-i era greu s` ghiceasc` r`d`cinile adânci care-l ]ineau legat de acel p`mânt. Nu [i-ar fi putut g`isi locul \n nici o alt` ]ar`. |mpins` de un imbold pe care nici chiar ea nu-l \n]elese, Charlotte spuse: – Nu v` face]i griji pentru b`ie]a[ul acela; peste o or`, el [i colegii lui vor fi departe de aici. |n timp ce spunea aceasta, se \ntorsese s` vad` ce f`ceau copiii care-l neli[iteau atâta pe gr`dinar. Pentru moment, inspectau \n grupuri mici fostele b`i romane, sub privirea nelini[tit` [i resemnat` dinainte a monitorului. Câ]iva r`m`seser` mai \n urm` [i-i gr`beau pe cei \ntârzia]i. Dar ochiul atent al Charlottei observ` c` din tablou lipsea un element. Abia peste câteva secunde \[i d`du seama despre ce era vorba: unde disp`ruse silueta \nalt` [i sub]iratic` a lui Boden? Cum reu[ise s` se fac` nev`zut? Ceva \i atr`sese aten]ia, desigur, oferindu-i o nou` ocazie de a crea dezordine. – |n orice caz, nu peste mult vine ora \nchiderii, oft` filosofic gr`dinarul. Arunc` o privire spre Charlotte [i cavalerul ei, cu un zâmbet complice, recunoscând \n persoanele lor doi alia]i. Apoi se \ndep`rt` pe malul râului, spre partea cu apele cele mai tumultuoase. Pa[ii s`i, grei [i calmi, evocau mun]ii din jur. D`deau impresia c` fiecare picior târa \n urma lui r`d`cinile care-l ]ineau legat de acel loc.

Capitolul 2 Hot`rât s` continue vizita la Aurae Phiala, \nso]itorul Charlottei o trase dup` el cu entuziasm spre malurile râului, f`când-o s` coboare repede imensul taluz. Deodat`, fata alunec` pe p`mântul umed, dar din fericire ghidul ei era aproape [i o strânse cu putere lâng` el. |n pofida aparentei sale sub]irimi, era solid, puternic ca un stejar. – Cred c` e timpul s` m` prezint, spuse el când ajunser` jos. John Hambro. – A...! exclam` Charlotte, rec`p`tându-[i echilibrul. Cred c` e vorba de eminentul profesor Hambro? Ea, \ns`, nu se prezent`. Pe moment, nu prea dorea s`-i spun` numele ei. – Nu sunt \n nici un caz un amator, r`spunse modest tân`rul savant, ocolind la fel de abil ca ea orice \ntrebare indiscret`. Ave]i grij` s` nu c`de]i. Iar acum, privi]i aceast` parte a b`ilor romane, râul le-a avariat iremediabil! Ajunseser` pe mal, chiar la marginea apei, singuri \n fa]a adânciturii mari pe care râul o s`pase \n coasta colinei. Pu]in

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

23

mai sus, la nivelul cordonului de protec]ie, p`mântul se surpase, l`sând s` se vad` o excava]ie foarte asem`n`toare cu intrarea \ntr-o cavern`, unde s-ar fi putut strecura u[or un copil. Partea de sus a acelei s`p`turi era boltit` [i dezv`luia o zid`rie de c`r`mizi al c`rei vârf era mult mai deschis la culoare decât laturile, ca [i cum ar fi stat mult timp expus la aer, ascuns f`r` \ndoial` de vegeta]ia deas`. – {ti]i ce este acesta? \ntreb` John mândru, de parc` el \nsu[i l-ar fi descoperit. Ei bine, este col]ul unui enorm hipocaust. – Adev`rat? se mir` cu pruden]` Charlotte, temându-se s` nu râd` de ea. {i ce este acela un hipocaust? – A[a se nume[te sistemul de \nc`lzire, care consta \ntr-o re]ea de ]evi prin care circula aerul cald, instalate sub caldarium – care, \n b`ile romane, era un fel de etuv`, sau saun`, dac` prefera]i. Astfel se \nc`lzeau b`ile. Dintr-o dat`, John Hambro o privi cu un zâmbet b`nuitor. – {ti]i toate acestea, nu-i a[a? A]i studiat deja totul \n leg`tur` cu locurile astea. – Mi-ar fi fost dificil s` m` documentez asupra locului unde ne afl`m \n acest moment, r`spunse Charlotte, din moment ce abia azi a fost scos la lumin`! Nu crede]i? Apoi \ntoarse capul spre excava]ie. – Aceste conducte sunt \ntr-adev`r enorme, constat` ea. Aproape c` s-ar putea târ\ \n`untru un om. – Erau fabricate astfel ca s` poat` fi cur`]ate din când \n când. Importan]a acestei instala]ii este excep]ional`! O ajut` s` urce panta abrupt`, ocolind locul unde se produsese pr`bu[irea, apoi \i ar`t` unde se aflau diversele p`r]i ale b`ilor romane, explicându-i func]ia fiec`reia.

24

ELLIS PETERS

F`r` s` [tie de ce, Charlotte sim]i dintr-o dat` nevoia s` se \ntoarc` pentru a privi \n urma ei [i a revedea \nc` o dat` locul pe care-l p`r`siser`. Acea dezv`luire recent`, \ntoarcerea nea[teptat` \ntr-un trecut atât al prosperit`]ii cât [i al nefericirii, certitudinea c` nimeni nu v`zuse [i nici nu atinsese lucr`rile acelea, din zilele când Aurae Phiala fusese abandonat`, toate acestea \i stimulau imagina]ia. Dintr-o dat`, v`zu surprins` un cap brunet ie[ind pe furi[ din surp`tur`, f`r` \ndoial` pentru a-i spiona. Boden, pu[tiul acela incorigibil, reu[ise s` se strecoare \n zona interzis` [i s` se ascund` \n tufi[uri, a[teptând ca Charlotte [i ghidul ei s` se \ndep`rteze. Atinse u[or bra]ul lui John Hambro, pentru a-l face s` se opreasc`. – Iar a ap`rut neastâmp`ratul de adineaori, \i explic` ea. S-a \ntors, dar de data asta e \n interior! La ce bun s` pun` inscrip]ii cu cuvântul „pericol“? Nimic nu atrage mai sigur curio[ii! John Hambro se \ntoarse pe dat` [i, din câ]iva pa[i, ajunse \napoi la excava]ie. – Ie[i afar` imediat! ordon` el nervos. Da, tu! Vrei s` vin dup` tine? Hai, mai repede! Observ` cu cât` dificultate ie[ea b`iatul din excava]ie; când trecu pe sub cordonul de protec]ie, se pr`bu[ir` alte cocoloa[e de p`mânt [i c`r`mizi. – Ai v`zut c` pancarta nu minte! continu` John, mai lini[tit. Ai merita o mam` de b`taie. Hai, fugi acum, [i s` nu mai apari pe-aici! Charlotte \ncepea s` simt` o anumit` admira]ie pentru ghidul ei.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

25

– Iat`! spuse el, privindu-l indulgent pe Boden, care se \ndep`rta. A plecat definitiv, de data asta. Dar, cum nici unul dintre colegii lui n-a asistat la scen`, cu mare pl`cere o s` fac` pe eroul! Charlotte nu prea era de aceea[i p`rere, dar nu spuse nimic. |n ciuda repeziciunii cu care se supusese, calmul [i siguran]a de sine provocatoare a acelui b`iat \nalt [i slab, precum [i obiceiul lui de a nesocoti vorbele oamenilor, nu anun]au nimic bun. Acel Boden f`cea doar ce [tia el, [i nu asculta decât dac` n-avea \ncotro. Iar când, \ntâmpl`tor, se conforma, era doar de form`. – Voiam s` v` ar`t laconicumul, continu` John, ar`tând cu b`rbia spre câteva por]iuni de zid care f`ceau parte din b`ile romane. Vede]i, partea pe care am traversat-o duce aici, la caldarium, deasupra c`ruia se g`sea celebrul hipocaust. C`ldura intra prin aceast` gur` de aerisire. Charlotte se apropie [i v`zu c` gura de aerisire consta dintr-un ansamblu de pere]i circulari, acum \n ruine, care abia ajungeau la nivelul genunchilor. P`reau ghizdurile unui pu] enorm. Se vedea clar c` acel capac de lemn pus deasupra era de dat` recent`. John \l ridic`, descoperind un horn adânc, c`ruia nici nu i se z`rea fundul. – Acesta se nume[te laconicum? \ntreb` fata, \ndep`rtându-se pu]in de pu]ul din care ie[ea un miros p`trunz`tor de umezeal`. – Da. Romanii puteau ridica temperatura dup` cum voiau, ridicând capacul. Uneori, când g`seau de cuviin]`, l`sau ca fl`c`rile din cuptor s` urce pân` la gura pu]ului. Veni]i, vom vizita muzeul, dac` mai ave]i timp. Dar poate ave]i de f`cut un drum lung la \ntoarcere? se interes` el cu amabilitate.

26

ELLIS PETERS

– Nu, locuiesc la „Somonul auriu“. Nici zece minute de mers. Mi-ar face mare pl`cere s` v`d muzeul. Acesta era amenajat \ntr-o cl`dire de prefabricate dintr-un col] al incintei, chiar \n spatele chio[cului de la intrare. Era plin de vitrine, pietre sculptate [i inscrip]ii foarte frumoase, gravate pe marmur`. B`ie]ii din ma[in` erau deja acolo [i st`teau de vorb`, punându-i \ntreb`ri monitorului care, mai lini[tit acum, le d`dea explica]ii pe un ton doctoral. Dar Boden nu se z`rea printre ei, nici \n celelalte trei s`li ale muzeului. De altfel, ar fi fost [i de mirare s` fie g`sit acolo unde trebuia s` se afle. John, pe care colec]ia de vase din ceramic` \l l`sase destul de rece, se extazia acum \n fa]a altor câteva obiecte. – Privi]i aceast` mic` bro[` \n form` de dragon! exclam` el. Nu comport` decât o singur` linie dreapt`, toate celelalte fiind curbe. Reprezentativ` pentru stilul roman, combinat cu cel celtic. Dup` ce vizitar` [i celelalte dou` s`li, \n timp ce se preg`teau s` plece, c`ci era aproape ora \nchiderii, \i v`zur` pe elevi revenind la autobuz. Fiecare dintre ei ]inuse s` semneze \n Cartea de Aur a muzeului. – Ar trebui s` semna]i [i dumneavoastr`! \i spuse John Charlottei. Fata semn`, Charlotte Rossignol, [tiind prea bine c` John Hambro \i citea numele pe m`sur` ce-l scria. – |mi permite]i s` v` \nso]esc pân` la hotel? se oferi el, cu un aer deta[at. Acolo stau [i eu. Sunt cu ma[ina. ***

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

27

|n parcarea muzeului se mai aflau doar impresionanta ma[in` a lui John, de un frumos verde cu nuan]e de bronz, [i autocarul liceenilor, din care se auzea un cor de voci ner`bd`toare. H`rm`laia glasurilor tinere sugera c` monitorul nu era acolo, iar Charlottei nu-i fu greu s` ghiceasc` motivul. John \n]elesese de asemenea. – Iar a f`cut o boroboa]`! murmur` el, oprindu-se lâng` ma[in`, cu cheile \n mân`. A, uite-l! |ntr-adev`r, monitorul se apropia agitat prin crepusculul care se l`sa peste Aurae Phiala, \nv`luind valea argintie \n penumbra amenin]`toare a unui cer acoperit de nori grei. Charlotte nu se putu st`pâni s` compare acea vale plin` de vestigii antice cu o cup` de cristal con]inând relicve pre]ioase, peste care se l`sa \ncet un capac de cositor. – Bietul b`iat, murmur` ea, v`zând exasperarea de pe chipul tân`rului monitor. Cine l-o fi convins s` aib` grij` de n`zdr`vanii `[tia? – Sta]i lini[tit`, n-a ajuns la cap`tul puterilor, o asigur` John. Deodat`, monitorul se repezi spre ei, \ntrebând: – Nu cumva l-a]i v`zut, \ntâmpl`tor, pe unul dintre elevii mei? Un b`iat de vreo [aptesprezece ani, \nalt, brunet, r`spunde... când r`spunde... la numele de Gerry Boden. Are obiceiul nesuferit de a tot disp`rea. John [i Charlotte \i povestir` \ntâlnirea cu Boden de lâng` laconicum. – Nu s-a \ntors! gemu monitorul. L-am c`utat peste tot. ~sta sigur coace ceva. Nu-i pentru prima oar`. Are bani la el [i cunoa[te regiunea ca pe propriul lui buzunar. St` la mai pu]in

28

ELLIS PETERS

de cincisprezece kilometri de aici [i se prea poate s` fi luat o ma[in` pân` acas`, sau chiar un taxi. Ei bine, de data asta, n-are decât s` se descurce singur. Trebuie s`-i duc pe ceilal]i \napoi la or` fix`. {i, \ntâmpinat cu glume vesele, se urc` \n autobuz, care demar` imediat. Dup` ce se a[ez` \n ma[ina lui John, Charlotte \ntoarse \nc` o dat` capul pentru a \mbr`]i[a cu privirea valea deja adormit`. Nimic nu se mi[ca; numai câ]iva pesc`ru[i cu cap negru planau pe deasupra râului. O frumuse]e s`lbatic` \nv`luia Aurae Phiala, \ncremenit` \n t`cerea ei de piatr`. – |n ce epoc` au reu[it colonii veni]i din apus s`-i alunge pe ultimii romani r`ma[i aici? \ntreb` ea. – Destul de târziu, cam pe la sfâr[itul secolului al IV-lea, r`spunse John. Majoritatea legiunilor plecaser` deja, dar Roma era \nc` suveran` [i protectoare a regiunii, de[i intrase \n plin` decaden]`. |n sfâr[it, cam la dou`zeci de ani dup` ce a fost cucerit` Aurae Phiala, s-a promulgat un edict care recuno[tea oficial ceea ce era adev`rat de aproape un secol. Localnicii erau informa]i c` nu mai aveau de a[teptat nimic din partea Romei: nici bani, nici trupe, nici ajutoare de orice alt fel. |ncepând din acel moment, au fost nevoi]i s`-[i ia soarta \n propriile mâini. – {i atunci au sosit saxonii, ad`ug` Charlotte. John surâse, deschizând portiera. |n acel moment, nu s-ar fi mirat s-o vad` pe Charlotte preluând ini]iativa [i ]inându-i un curs despre urm`toarele patru secole. – Nu, spuse el, mai \ntâi au venit galii. Trecutul era mort, dar viitorul se ar`ta promi]`tor. Totu[i, \n mod paradoxal,

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

29

noua civiliza]ia a venit de la r`s`rit, \n timp ce vechile izvoare instalate aici se combinau \ntre ele. |n istorie, nimic nu dispare vreodat` complet. Charlotte d`du din cap. Privind cerul plumburiu [i lucirea slab` de [ofran care se stingea la orizont, \n timp ce ma[ina pornea cu vitez` pe drum, se gândea la anumite persoane disp`rute – accidental, sau de bun`voie. Mai \ntâi disp`ruse unchiul ei, b`trânul arheolog \nc`p`]ânat, plecat \n Turcia, iar acum acest adolescent recalcitrant [i nelini[titor, c`ruia i se pierduse urma cu câteva minute \nainte. Desigur, aveau s` apar` la un moment dat – amândoi... F`r` \ndoial`, b`iatul se \ntorcea deja. Probabil f`cuse autostopul, [i chiar \n acel moment st`tea \ntr-o ma[in`, savurând pl`cerea c`-i pusese pe to]i pe j`ratic... |n ceea ce-l privea pe doctorul Alan Morris, dispari]ia lui se putea explica [i mai u[or. F`r` \ndoial`, se l`sase captivat de pasiunea lui pentru pietre vechi [i pierduse no]iunea timpului. Undeva, \n Anatolia, era gata s` izbucneasc` vestea unei mari descoperiri, \ntr-un uria[ tumult de fotografii, filme, interviuri, dezv`luind o nou` amprent` a domina]iei romane \n ]`rile din Orientul Mijlociu. Iar unchiul Alan, prizonier al acelei descoperiri epocale, uitase complet de promisiunea lui c` avea s` se \ntoarc`, de toate r`spunderile de-acas` [i de nelini[tile pe care le provoca... *** |n sfâr[it, John opri ma[ina \n fa]a hanului „Somonul auriu“ [i s`ri jos, ocolind capota pentru a-i deschide Charlottei

30

ELLIS PETERS

portiera, cu o grab` care o cam surprinse. Totul sugera c` \ntâlnirea lor avea s` ia sfâr[it atunci [i acolo – de ce-[i d`dea atâta osteneal`? |[i lu` cheia, iar John o privi cum urca scara. Dar nu se duse direct \n camera ei. Se \ntoarse f`r` s` fac` zgomot [i, oprindu-se pe palierul primului etaj, se aplec` peste balustrad` ca s` asculte. Nu [tia de ce de ce se temea de o \ntâlnire atât de banal`. {i totu[i, \[i ]inea respira]ia. Doamna Lane, managera hotelului, se afla chiar sub ea, cu o mân` pe registru [i cealalt` ar`tând spre panoul cu chei. – Da, spuse ea, v` pot da o camer`, dar numai pentru dou` nop]i. |n weekend, le avem rezervate pe toate. Pofti]i, num`rul doisprezece, dac` sunte]i de acord. – Tot e mai mult decât nimic, r`spunse John Hambro. Primesc, cu mul]umiri. Charlotte se ridic` [i se duse \n camera ei, cu pa[i de pisic`. |n`untru, se a[ez` pe marginea patului [i c`zu pe gânduri. |n]elesese c` John se hot`râse s` se cazeze la acel hotel când \i spusese c` locuia acolo. |[i amintea perfect c` nu avusese nici o reac]ie când \i spusese numele hotelului. Numai \n momentul când semnase \n registrul de la muzeu \i propusese s-o \nso]easc`, din moment ce [i el st`tea la „Somonul auriu“. Dar, \n realitate, nici m`car nu avea camer`. Ce \nsemna numele ei pentru John Hambro? Ce voia de la ea? Refuz` s` se lase prad` imagina]iei. Pur [i simplu voia s` petreac` weekendul \mpreun` cu ea, [i luase aceast` hot`râre abia când sosise momentul s` se despart`. Numele ei nu avusese nici o importan]`. „|n orice caz,“ \[i spuse Charlotte, „vreau s` fiu cu cugetul \mp`cat.“

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

31

Pân` \n acel moment, nu avusese inten]ia s` se schimbe pentru cin`, dar acum trebuia s` se \mbrace cu grij`. Voia s` [tie ce \nsemna comportamentul lui John [i, \n acest scop, nu trebuia s` neglijeze nici o arm`! Când cobor\ \n sfâr[it, John st`tea la bar cu un pahar de b`utur`, citind ziarul. Se duse s`-i comande [i ei un aperitiv, apoi spuse: – Din moment ce suntem singuri aici, n-ar fi mai pl`cut s` lu`m cina \mpreun`? – V` mul]umesc. E o idee excelent`, r`spunse calm Charlotte. Pu]in mai târziu, trecur` \n salon s`-[i bea cafelele. Charlotte \[i d`dea seama c` John \ncercase totul pentru a o face s` vorbeasc`. Spera numai s` nu fi observat c`-i ocolea inten]ionat \ntreb`rile, pentru a-l chestiona ea \ns`[i mai bine. |[i spuse c` ar fi fost mai indicat s`-i vorbeasc` despre cariera ei muzical`. De altfel, era inevitabil s` remarce, la un moment dat, publicitatea f`cut` \n jurul turneului de concerte pe care-l \ntreprindea. – Consider c` e o mare [ans`, s` pute]i tr`i din ceea ce v` place s` face]i \n via]`, declar` John cu c`ldur`. – Dar la fel este [i cazul dumneavoastr`, replic` Charlotte. S` nu-mi spune]i c` nu v` place arheologia! Dar cu ce v` ocupa]i ca s` v` câ[tiga]i existen]a, preda]i la vreo universitate? – Nu, se g`sesc greu locuri, r`spunse el cu triste]e. Unii dintre noi sunt obliga]i s` stea pe tu[` [i s` accepte numai sarcini auxiliare. – De exemplu? Ce anume face]i? Nu avea nici un motiv s`-l abordeze diplomatic.

32

ELLIS PETERS

– A, r`spunse John cu un aer vag, sunt un fel de expert \n art` antic`. Am restaurat, chiar, anumite lucr`ri. – Dar nu e pu]in cam riscant? Dac`, dintr-o dat`, r`mâne]i f`r` clien]i? – Fac parte dintr-o organiza]ie care nu duce niciodat` lips` de clien]i, r`spunse John cu un surâs. *** Aici ajunseser`, când \n salon \[i f`cu apari]ia un nou-venit. Se uit` \n jur, ca [i cum ar fi c`utat pe cineva. Charlotte \l v`zu \ntorcându-se spre u[` [i vorbind cu managera hotelului, al c`rei surâs calm sugera c`-l cuno[tea bine pe acel c`l`tor. Omul era \nalt [i slab, [i purta cu dezinvoltur` un costum gri \nchis. Avea un chip pl`cut [i p`rul tuns scurt, u[or grizonant la tâmple. Deodat`, privirea lui se opri asupra Charlottei [i a comeseanului ei, [i porni spre ei, printre mese. – Domni[oara Rossignol? Domnul Hambro? \ncepu el. V` rog s` m` scuza]i c` v` deranjez, dar am mare nevoie de ajutorul dumneavoastr`. Charlotte \nclin` din cap, \ntr-un gest de confirmare cam nelini[tit, \n timp ce John r`spundea calm: – Dac` putem face ceva pentru dumneavoastr`... Dar sunte]i sigur c` nu v` \n[ela]i? Nu suntem decât ni[te simpli turi[ti! Str`inul zâmbi la rândul lui, amabil. – Tocmai ca turi[ti m` interesa]i, r`spunse el. Localnicii nu viziteaz` aproape niciodat` Aurae Phiala. Am aflat din Cartea de Aur a muzeului c` a]i fost amândoi acolo, azi dup`-amiaz`. Din acest motiv v` [i caut. Pot s` iau loc? {i, tr`gându-[i un scaun, ad`ug` mai \ncet:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

33

– S` m` prezint: inspector [ef Felse. Precizez c` interven]ia mea nu are un caracter oficial. Dar, din moment ce a]i fost adineaori la Aurae Phiala, a]i \ntâlnit, f`r` \ndoial`, un grup de elevi, nu-i a[a? – Ne-ar fi fost dificil s` nu-i \ntâlnim, r`spunse John. De altfel, au plecat aproape \n acela[i timp cu noi. – Prin urmare, poate a]i remarcat un b`iat de vreo [aptesprezece ani, care \[i irita mereu profesorul? continu` poli]itul. – Da, un anumit Boden, r`spunse John. {i noi am avut un mic incident cu el. {tim [i c` a lipsit de la apel, \n momentul plec`rii, iar autocarul a plecat f`r` el. – Vede]i, asta e! declar` inspectorul Felse. Problema e c` \nc` n-a ap`rut nic`ieri. Apoi, remarcând schimbul de priviri dintre John [i Charlotte, continu`: – V` da]i seama c` nu e pentru prima oar` când face o asemenea figur`, dar pân` acum n-a lipsit niciodat` de la mas`. A[ dori s`-mi spune]i \n ce \mprejur`ri l-a]i v`zut ultima oar`. Dup` ce-i povestir` inspectorului incidentul cu cordonul de protec]ie [i felul \n care John \l alungase pe b`iat din zona excavat`, Felse \ntreb`: – {i \n momentul acela, a plecat spre grupul lui? – Nu, r`spunse Charlotte, noi a[a credeam, dar el s-a dus pe mal, pân` \n gr`dina administratorului. L-am v`zut ocolind gardul, apoi nu i-am mai dat aten]ie, fiind convins` c` se va \ntoarce la ceilal]i. – Am vorbit cu colegii lui, relu` Felse. Nici unul dintre ei nu l-a rev`zut. Nu s-a \napoiat la ei.

34

ELLIS PETERS

– P`rin]ii lui i-au reclamat dispari]ia? \ntreb` John. – |nc` nu, tat`l lui mi-e vecin, la Comerford. A[a am aflat. Monitorul s-a dus s`-i anun]e pe p`rin]ii lui, imediat ce a sosit autocarul. Dar so]ii Boden \[i cunosc bine fiul [i sunt obi[nui]i cu n`stru[niciile lui. Numai c`, v`zând c` s-a f`cut ora opt [i nu mai venea, au \nceput s` se \ngrijoreze. Tot ce pot face e o mic` anchet` discret`... Probabil c` Gerry a descoperit ceva foarte interesant, care l-a f`cut s` \ntârzie... – O fat`? suger` John, nehot`rât. – Poate. Oricum, \l preocup` prea mult propria persoan` ca s` se \ndr`gosteasc`, r`spunse franc inspectorul. Nu e un b`iat r`u, dar este prea r`sf`]at [i prea inteligent. – Nu v` teme]i, \ntreb` \ncurcat` Charlotte, c` s-ar fi putut s` alunece [i s` cad` \n râu? Curentul este atât de puternic, \ncât pân` [i unui \not`tor bun i-ar fi greu s` se descurce. – Nu, n-a[ crede, r`spunse Felse. Gerry Boden este destul de prudent ca s` se fereasc` de ap`. {i cum, \n acel moment, nu era \nconjurat de acoli]ii lui obi[nui]i, n-avea nici un motiv s` se groz`veasc`. Nu, continuu s` cred c` fuga lui se datoreaz` unui motiv pe care numai el \l [tie. – |n acest caz, se va \ntoarce când va g`si el de cuviin]`, r`spunse Charlotte. – Ceea ce o s` se \ntâmple destul de curând. I se va face dor de pat, confirm` inspectorul. {i, cu un surâs, se ridic` \n picioare. – V` mul]umesc, domni[oar` Rossignol, [i v` urez noapte bun`! Noapte bun` [i dumneavoastr`, domnule Hambro. Porni spre u[` [i ie[i. Peste câteva secunde, \i auzir` ma[ina \ndep`rtându-se. „I-auzi! Se duce spre râu,“ reflect` Charlotte.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

35

Probabil c` poli]istul era mai nelini[tit decât voia s` par`. {tia bine [i el c` un b`iat oricât de prudent [i \ndemânatic poate totu[i s` cad` oricând \ntr-un râu. {i, f`r` \ndoial`, prefera s` nu a[tepte pân` diminea]` ca s`-[i \nceap` cercet`rile. John Hambro r`mase a[ezat, f`r` s` fac` nici o mi[care. Sprâncenele lui \ncruntate tr`dau o asemenea nelini[te, \ncât Charlotte se sim]i datoare s`-l calmeze. – Nu v` face]i atâtea griji! Sunt sigur` c` e viu [i nev`t`mat. Totu[i, nu p`rea prea convinss`. – Da, desigur, r`spunse politicos John. Apoi o privi o clip` [i se uit` la ceas. – Ei, o s` apar` când va dori el. Nu v` mai nelini[ti]i nici dumneavoastr`... Ce-ar fi s` vedem ce ne ofer` televiziunea \n seara asta? propuse, conducând-o pe Charlotte spre salona[ul cu televizorul. Acolo, o instal` lâng` o b`trân` doamn` care-[i manifest` imediat dorin]a de a sta la taclale. – V` deranjeaz` mult dac` v` las singur`? \ntreb` el. Am de scris o scrisoare urgent` [i nu-mi d`dusem seama c` s-a f`cut atât de târziu. – V` rog! r`spunse Charlotte f`r` s` clipeasc`. |n orice caz, sunt destul de obosit` [i am s` m` culc devreme. – Atunci, v` urez noapte bun`! – Noapte bun`... Cuvintele lor sunau teribil de fals, iar Charlotte avea senza]ia c` juca o comedie destinat` exclusiv b`trânei. Dup` ce John se retrase, \nchizând cu grij` u[a \n urma lui, ascult` s` afle dac` urca \n camera lui sau se \ndrepta spre ma[in`... |i r`spunse la \ntrebare scâr]âitul sc`rii vechi din

36

ELLIS PETERS

lemn de stejar. Camera cu num`rul doisprezece se afla la primul etaj, iar John mergea \ntr-acolo. Totu[i, Charlotte era convins` c` n-avea s` \ntârzie prea mult. – O! exclam` ea dintr-o dat`, ca s-o aud` b`trâna, \ncepând s` caute \n po[et`, cred c` mi-am l`sat bricheta \n sala de mese. Ierta]i-m` c` v` deranjez, dar m` duc s-o caut, ]in mult la ea. |nchise u[a \n urma ei la fel de precaut` ca John [i, dup` ce-[i scoase pantofii, urc` tiptil pân` la etajul doi. Era riscant, c`ci l-ar fi putut \ntâlni pe palierul primului etaj, dar ajunsese deja la al doilea când \l auzi coborând scara cu pa[i repezi. |nc` o dat`, Charlotte se aplec` peste balustrad`, pentru a-l vedea pe John ajungând la u[a de la intrare. Nu se \n[elase: avea o treab` care nu putea s` mai a[tepte. Imediat, Charlotte se repezi \n camera ei, \[i \nc`l]` pantofii cu toc plat, lu` pe ea un mantou \nchis la culoare [i scoase din valiz` o lantern`. Nu mai era o simpl` curiozitate. Trebuia neap`rat s` afle ce inten]ii avea John Hambro. O abordase, o urm`rise pân` la micul han, iar acum, din cine [tie ce motive, \ncercase s-o fac` s` r`mân` acolo, aproape cu grosol`nie. Dar Charlotte nu era o marionet` care se las` mânuit` de oricine, [i avea de gând s` i-o demonstreze! Se strecur` afar`, unde \ncepu s` se orienteze dup` lucirea argintie a râului. Mergea cu pruden]`, c`utând s` se deplaseze cu cea mai mare precau]ie posibil. Dintr-o dat`, un trosnet de vreascuri c`lcate \n picioare, undeva departe \n fa]a ei, o \n[tiin]` cu certitudine c` era \ntradev`r pe urmele lui John. Nu c`uta s`-l dep`[easc`, ci numai s` vad` ce f`cea. John mergea \n lungul râului, pe c`rarea care ducea direct la Aurae Phiala.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

37

Charlotte \[i d`du seama c` ajunsese la gardul de incint`, distingând \n dreapta ei forma \ntunecat` a marelui taluz. Ca s` se asigure, risc` s` aprind` lanterna, camuflând-o cu propriul ei trup. Recunoscu sârma care marca limita localit`]ii romane. Dintr-o dat`, \[i d`du seama c` nu se mai auzea nici o mi[care [i \n acela[i timp \n]elese c` era vital s` vad` unde punea piciorul, altfel risca s` cad` \n apele n`valnice ale râului. Porni iar la drum, extrem de atent` la fiecare pas. Deodat`, piciorul ei se \mpiedic` de ceva tare, f`când-o s` cad` cât era de lung`. Se ridic` imediat, \ncercând s`-[i recapete echilibrul. La picioarele ei z`cea un trup omenesc, scufundat par]ial \n râu. Charlotte \[i c`ut` cu febrilitate lanterna [i o aprinse. Fasciculul de lumin` \i dezv`lui silueta unui om c`zut cu capul \n ap`. |[i \nfipse lanterna \n argil`, ca s` lumineze \n continuare, apoi \[i afund` ambele bra]e \n ap` [i trase din r`sputeri de vestonul gros de tweed. Noroc c` terenul mocirlos \i u[ura sarcina, permi]ând ca trupul s` alunece \ncetul cu \ncetul pân` \napoi pe mal. Dup` ce-l scoase complet din ap`, Charlotte se pr`bu[i lâng` el, epuizat`. |n sfâr[it, \l \ntoarse spre ea – iar \n lumina lanternei ap`ru chipul livid al lui John Hambro...

Capitolul 3 Charlotte \[i apropie urechea de gura lui John, dar nu sim]i nici o boare de respira]ie, iar când \[i ap`s` degetele pe pieptul lui nu sim]i nici b`t`ile inimii. Atunci, \l trase pe iarb` [i \ncepu s`-i fac` respira]ie artificial`. Mai \ntâi, avu impresia c` storcea un burete inert, dar dup` circa un minut John re\ncepu s` respire [i, curând, pulsul s`u \[i rec`p`t` vigoarea. |ns` avea nevoie de un medic, f`r` \ndoial`, [i de un pat cald, cât mai repede. Charlotte lu` lanterna [i porni pe c`rarea alunecoas` pân` la gardul dincolo de care \[i amintea c` se afla casa lui Stephen Paviour, administratorul sitului de la Aurae Phiala. I se p`ru c` trecuse o eternitate, \ntre momentul când sun` [i cel când auzi pa[i [i v`zu u[a deschizându-se, dup` ce se aprinsese o lumin`. Un cap c`runt [i pl`cut se aplec` spre ea. Paviour avea barbi[on, [i o musta]` cenu[ie. – Scuza]i-m`, spuse el cu glas sonor, dar nu folosim aproape niciodat` u[a asta. Sper c` nu v-am l`sat s` a[tepta]i prea mult. Charlotte cl`tin` din cap, gr`bindu-se s` adauge:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

39

– Am scos un om din râu, cam la dou` sute de metri de-aici, \n amonte. I-am f`cut respira]ie artificial`, dar va avea nevoie de \ngrijiri [i de ad`post. Pute]i s` m` ajuta]i? Dup` ce o privi câteva secunde cu o uimire lesne de \n]eles, Paviour se reculese cu o promptitudine remarcabil`. – Intra]i! spuse el. Am s`-l chem pe colegul meu [i vom merge s`-l aducem pe bietul om. A[eza]i-v` lâng` foc, sunte]i ud` [i \nghe]at`. Vin imediat. Dup` ce o instal` \ntr-o camer` mic` [i plin` de c`r]i, porni spre coridorul unde se afla telefonul. L`sase u[a deschis`, iar Charlotte \l auzi formând num`rul, dup` care vorbi scurt, calm, ca [i cum s-ar fi \ndeletnicit tot timpul cu asemenea opera]iuni de salvare. Dup` ce \nchise, \l auzi formând un alt num`rul [i vorbind din nou. |n sfâr[it, Paviour reveni spre ea, cu un impermeabil pe bra]. }inea \n mân` un [ezlong de gr`din`, ca s`-l foloseasc` \n chip de targ`. – Am preferat s` chem poli]ia, \i explic` el. Nu [ti]i, f`r` \ndoial`, dar \n seara asta a trecut pe la noi un inspector de poli]ie. C`uta un b`iat. Poate c` pe el l-a]i g`sit? – Nu, r`spunse repede Charlotte, nu de el este vorba. Sunt la curent cu dispari]ia lui, dar acum e altcineva. Un b`rbat care, la fel ca mine, locuie[te la „Somonul auriu“. – Aha! Bun... Adic`, r`u... Ei, uite c-a venit [i Lawrence! De afar` se auzea zgomotul unei motociclete. Apoi, tân`rul pe care Charlotte \l remarcase \n ghereta de bilete de la intrarea \n Aurae Phiala \[i vâr\ capul pe u[`. – Unde e? \ntreb` el, dup` ce arunc` o privire scurt` spre Charlotte.

40

ELLIS PETERS

– Pe c`rare, pu]in mai \n amonte, r`spunse Paviour, pornind spre u[`. |nainte de a ie[i, se \ntoarse spre Charlotte [i ad`ug`: – C`rarea de pe malul râului este foarte periculoas` când e ud`, ca acum. Ce-o fi f`cut acolo omul acela, \n toiul nop]ii? E ridicol s`-]i asumi asemenea riscuri! De[i administratorul vorbea pe un ton deta[at [i impersonal, Charlotte \[i d`duse seama de sub\n]elesul cuvintelor lui: „{i ce c`uta]i acolo [i dumneavoastr`...?“ – A avut mare noroc c-a]i fost \n apropiere! conchise el cu un surâs, ca [i cum, dându-[i seama de gaf`, ar fi \ncercat s` se scuze. – Asculta]i! \l \ntrerupse dintr-o dat` Lawrence. Se pare c` ne mai vine un vizitator nocturn...! Ajunseser` \n gr`dina lui Paviour, lâng` magazia de scule. Se oprir` s` asculte. Dinspre c`rare se auzeau clar pa[ii ezitan]i ai cuiva. – L-am chemat pe inspector, murmur` administratorul, \naintând pu]in ca s` vad` mai bine. M` gândeam c` s-ar putea s` fie elevul pe care-l c`uta... Dar domnul Felse n-avea cum s` ajung` atât de repede. – |n orice caz, n-ar veni pe jos, [i nici pe c`rare, r`spunse Lawrence. {i cred c` nici doamna Paviour nu-[i face plimb`rile chiar pân` la ora asta, nu-i a[a? – |ntr-adev`r, Lesley s-a \ntors acum vreo dou`zeci de minute [i s-a culcat, replic` Paviour. Sper c` doarme [i c` nu s-a trezit. Pornir` \n direc]ia din care se auzea zgomotul [i, curând, lanterna din mâna administratorului dezv`lui o siluet` care ie[ea din \ntuneric, cl`tinându-se. Paviour \i lumin` fa]a.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

41

Ud [i plin de noroi, John Hambro ajunse \n mijlocul salvatorilor s`i. Cu o mân` \[i ap`sa fruntea, iar cu cealalt` \[i masa coapsa dreapt`. – {i-a revenit! exclam` Charlotte. S-a ridicat singur pe picioare! Lawrence o d`du u[urel dar ferm la o parte, pentru a se apropia de John. |l lu` de un bra] [i, cuprinzându-l pe dup` umeri, constat` pe un ton admirativ: – Ei, se poate spune c` sunte]i un tip solid! Domni[oar`, ]ine]i dumneavoastr` de chestia asta, s-o folosim ca pe o brancard`. Administratorul trecu la cel`lalt cap`t al [ezlongului, apoi \i d`du Charlottei lanterna ca s` le lumineze drumul. – |mi pare foarte r`u c` am cauzat atâta deranj, murmur` John. – Nu-]i face probleme, b`trâne, r`spunse Lawrence pe un ton binevoitor. Vezi p`tratul `la luminat pe peretele de-acolo? Ei bine, \n`untru te-a[teapt` un ad`post cald. U[a r`m`sese deschis` [i, \n timp ce se apropiau, v`zur` \n cadrul ei o siluet`. Casa avea [i un bec exterior, dar nimeni nu se gândise s`-l aprind`. Charlotte constat` c` silueta apar]inea unei tinere femei care ie[ise \n prag. |n sfâr[it, aceasta se \ntoarse [i ap`s` pe comutator, pentru a le lumina drumul, astfel \ncât Charlotte o putu vedea clar. Se deta[a din umbr` ca o zân` bun` ap`rut` miraculos ca s` le aduc` lumina, c`ldura [i siguran]a. De[i n-avea nici cea mai vag` idee ce se \ntâmpla, surâdea \n noapte, a[teptând s` i se explice, cu buzele \ntredeschise, gata s` adreseze câteva cuvinte de bun venit. R`mase astfel câteva secunde \n zona

42

ELLIS PETERS

luminat`, f`r` s` [tie prin ce momente dramatice trecuse micul grup care venea spre ea. Avea fa]a senin` [i calm`, \ncadrat` de [uvi]ele scurte ale p`rului blond ondulat [i luminat` de ochii larg deschi[i. Acea femeie nu putea fi decât doamna Paviour – numita Lesley care, când i se n`z`rea, se plimba singur` noaptea, a[a cum f`cuse [i cu o jum`tate de or` \n urm`. Charlotte nu-[i putea crede ochilor; cum putea fi o femeie atât de frumoas` ca so]ia administratorului – care trebuia s` aib` cel pu]in [aizeci de ani, fiind coleg [i contemporan cu unchiul ei Alan? Doamna Paviour nu p`rea s` aib` mai mult de dou`zeci [i cinci de ani. {i totu[i, nimic nu ar`ta c` ar fi fost decep]ionat` sau nesatisf`cut`. Avea o \nf`]i[are radioas`, destins`, \mplinit`. La vederea lui Lesley Paviour, John nu putu s` exclame decât atât: – Doamne! {i, cu r`suflarea t`iat`, nu mai ad`ug` nimic. Dintr-o dat`, de pe fa]a femeii disp`ru orice bun` dispozi]ie. |l v`zuse [i ea pe John. – Ce s-a \ntâmplat, Stephen? \ntreb`, cu voce gâtuit`. Apoi, p`rând s`-[i vin` \n fire, \i chem` \n`untru: – Haide]i, intra]i! Conduce]i-l lâng` foc. Repede! M` duc s`-i preg`tesc ceva de b`ut. {i se r`suci \n loc, cu poalele capotului \nfoindu-i-se \n jur, ca s` deschid` larg u[a salonului. Privind-o cum pornea cu pa[i mari spre birou, Charlotte nu putu s` nu remarce vitalitatea [i energia pe care le degaja, de \ndat` ce intra \n ac]iune.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

43

Lesley Paviour reap`ru aproape imediat cu o tav`. John fusese instalat lâng` foc, iar Lawrence \l ajuta s`-[i scoat` vestonul ud. Nici unul dintre cei cinci nu scoase o vorb`, pân` când John Hambro, revigorat de paharul de alcool pe care i-l adusese Lesley, \[i veni complet \n fire. Urm`rea cu ochi obosi]i mi[c`rile gazdei [i, de[i nu spunea nimic, privirea lui era mai mult decât gr`itoare. Charlotte se a[ezase \ntr-un col], l`sându-i pe ceilal]i s`-l \nconjoare cu aten]iile lor. John \nc` nu-i observase prezen]a, [i nici ea nu se gr`bea s` se fac` remarcat`. – Are nevoie de un medic, declar` Stephen Paviour, luând paharul gol din mâinile lui John. – N-am nevoie de nici un medic, replic` acesta din urm`. Ce-ar putea face el, mai mult decât dumneavoastr`? M` doare capul de-mi plesne[te, atâta tot. Apoi, ridicându-se, \[i duse mirat mâna \n spatele urechii. Dup` o clip` de gândire, \ntreb` scurt: – Ce mi s-a \ntâmplat? – A]i c`zut \n râu, \i explic` Paviour cu blânde]e. Dar eu, \n locul dumneavoastr`, nu m-a[ mai gândi la asta. Important este c` sunte]i aici, viu [i nev`t`mat. – Am c`zut \n râu? repet` indignat John, privind sângele care-i \nro[ise degetele mânjite de noroi. Aiurea, n-am c`zut \n nici un râu! Mergeam lini[tit pe iarba de pe mal, [i când m-am trezit, eram \ntins pe jos. Am primit o lovitur` puternic` \n cap, apoi cineva a s`rit asupra mea, de la spate, [i m-a lovit. Apoi, privindu-i nedumerit pe cei din jur, \ntreb`: – Dar, de fapt, dac` am ajuns \n râu, cum de m` aflu acum aici?

44

ELLIS PETERS

– V-a tras la mal aceast` tân`r`, r`spunse Paviour, dându-se pu]in la o parte pentru ca John s-o poat` vedea pe Charlotte. Nu numai c` v-a scos din ap`, dar v-a mai f`cut [i respira]ie artificial`, dup` care v-a l`sat s` v` reveni]i, alergând s` cheme \n ajutor. Altfel, cum crede]i c` am fi ajuns acolo la ora asta, cu o targ` [i lanterne? – Nu-mi mai amintesc nimic... murmur` John a[ezându-se la loc, cu o privire recunosc`toare spre Charlotte. Deci, dumneavoastr` a]i fost...? Dumneavoastr` m-a]i...? Charlotte \i putea citi gândurile ca \ntr-o carte: „Dac` era acolo, dac` m-a g`sit, \nseamn` c` m` urm`rise... Iar dac` m-a urm`rit, \nseamn` c` n-a crezut nimic din tot ce i-am spus... {i dac` nu m-a crezut, reiese c` [tie ceva, sau c` a descoperit ceea ce \ncercam s`-i ascund...!“ Astfel, nu fu surprins` deloc s`-l vad` ro[ind dintr-o dat`, cuprins de un val de sentimente contradictorii [i violente, care i se succedau unele dup` altele pe chipul murd`rit de noroi. Când vorbi din nou, glasul \i devenise r`spicat [i t`ios, f`r` s` mai aminteasc` prin nimic c` tocmai fusese salvat de la \nec. – Bun, a[a se explic` salvarea mea din râu [i, crede]i-m`, sunt foarte recunosc`tor, dar m` \ntreb cum am putut s` cad \n ap`? Nu avur` timp s`-i spun` c` nici ei nu [tiau; de afar` se auzir` ro]ile unei ma[ini, scrâ[nind pe pietri[ul din gr`din`. Apoi se l`s` lini[tea, \ntrerupt` dup` câteva secunde de soneria de la intrare. – Inspectorul trebuie s` fie, spuse Paviour. Vrei s`-i deschizi tu, draga mea?

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

45

So]ia lui se ridic` f`r` o vorb` [i reveni \nso]it` de inspectorul Felse, care se \ndrept` direct spre Paviour. – Am primit mesajul dumneavoastr`. Ce s-a \ntâmplat? *** |n sfâr[it sp`lat, \nc`lzit, cu un pansament adeziv \n spatele urechii drepte [i un pahar de whisky \n mân`, John Hambro era gata s` povesteasc` totul \n am`nunt. – Voiam s` fac o mic` plimbare \nainte de a m` culca, atâta tot, \ncepu el. Mergeam pe c`rarea de lâng` râu, nu departe de aici, când un necunoscut m-a atacat de la spate. Nu auzisem nimic [i nici m`car n-am avut timp s` m` \ntorc. Am primit o lovitur` \napoia capului [i m-am pr`bu[it. Nu-mi mai amintesc nimic, decât c` am c`zut pe iarb`, cu fa]a \n jos. Când mi-am revenit, eram \n acela[i loc. Am dedus c` nu m` mi[casem de când c`zusem, [i c` cel care m` lovise fugise, l`sându-m` acolo. De cum m-am putut ridica, am plecat s` caut ajutor. Am v`zut o fereastr` luminat` [i m-am \ndreptat \ntr-acolo. Aproape ajunsesem \n gr`din`, când i-am \ntâlnit pe dumnealor, care veneau s` m` salveze. Astfel, ad`ug` el pe un ton sec, am aflat c` fusesem \n pericol de a m` \neca \n râu, [i c` Charlotte m` scosese din ap`... – Când l-am g`sit, complet` Charlotte, z`cea de-a curmezi[ul potecii. – De-a curmezi[ul? se mir` cineva. – Da, de-a latul! confirm` ea cu convingere. Doar picioarele \i mai r`m`seser` pe iarb`. Capul [i umerii \i erau scufunda]i \n ap`.

46

ELLIS PETERS

Charlotte sim]ea c` erau instinctiv reticen]i. Nici unuia dintre ei nu-i pl`cea s`-[i vad` via]a lini[tit` [i monoton` tulburat` de acele evenimente f`r` nici un \n]eles. – Poate c` exist` o explica]ie mult mai simpl`, suger` Stephen Paviour, cu speran]`. O piatr` s-a desprins din ruine [i a c`zut, lovindu-l \n cap, astfel \ncât a c`zut \n râu. La urma urmei, noi nu [tim nimic, nu eram acolo s` vedem cu exactitate ce s-a \ntâmplat. – Dar eu eram acolo! r`spunse scurt John. {i pot s` v` spun cu certitudine c` n-a c`zut nici o piatr`. – {i eu am fost acolo, ad`ug` Charlotte. {i-n plus, mai e [i altceva. Când prime[ti o lovitur` \n cap [i cazi pe burt`, indiferent dac` e[ti atacat sau izbit de o piatr`, nu cred c` te po]i afunda \n noroi atât de adânc cum era domnul Hambro. Inspectorul Felse, care pân` atunci ascultase f`r` o vorb`, \ntreb` calm: – |n ce pozi]ie \i st`teau bra]ele? – Asta e! exclam` Charlotte. De fapt, când omul cade la p`mânt, \ntinde instinctiv bra]ele \nainte, ca s` amortizeze [ocul. Or, bra]ele domnului Hambro st`teau pe lâng` trup. Nimeni nu cade a[a. Chiar [i incon[tient fiind, omul nu cade cu bra]ele pe lâng` trup! {i totu[i, a[a l-am g`sit. |n timp ce vorbea, \l privea pe inspector \n fa]`, [i v`zu c` o credea. So]ii Paviour, \ns`, nu se jenau s`-[i arate ne\ncrederea, iar Lawrence scoase [i el un mic oftat de \ndoial`. John p`rea perplex. F`r` \ndoial`, ar fi preferat s` nu dea crezare acelor explica]ii care deschideau orizonturi deloc \mbucur`toare. George Felse, \ns`, se ridic` [i porni spre Charlotte.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

47

– V` da]i seama ce sugera]i? obiect` Paviour. – Nu sugerez nimic, r`spunse Charlotte, afirm. Spun clar c` cineva, dup` ce l-a lovit cu sânge rece pe domnul Hambro, l-a târât pân` la râu [i l-a l`sat cu capul \n ap`, \nfundându-l adânc \n noroi. Se l`s` o t`cere de ghea]`. George Felse travers` camera spre vestonul lui John, care fusese pus la uscat pe sp`tarul unui scaun. |l lu` \n mâini [i-l ridic` \n lumin`, pentru a-l examina cu aten]ie. – Era aproape uscat mai jos de umeri, declar` Charlotte, care-i urm`rea fiecare mi[care. Dar cred c` i l-am udat [i eu pu]in, \n timp ce-i f`ceam respira]ie artificial`. Felse se \ntoarse spre ceilal]i, ridicând vestonul \n v`zul tuturor. – Uita]i-v` bine! Ce vede]i \n partea din spate, la mijloc? \ntreb` el, adresându-i-se \n special lui John. – O pat` umed`, r`spunse acesta. Sau, mai degrab`, dou` pete care se unesc la mijloc. |n acel loc, materialul era \ntunecat de dou` pete umede mari, desp`r]ite printr-o linie uscat`. Zona p`tat` era delimitat` de pu]in noroi uscat. – {i ce crede]i c` sunt acestea? insist` Felse. – S-ar zice c` este urma unui picior, r`spunse John, cu buzele dintr-o dat` uscate de team`. |n]eleg, da... \n]eleg. Agresorul nu s-a mul]umit s` m` târasc` la râu dup` ce m-a lovit, ci mi-a pus un picior pe spate [i a ap`sat, \ncercând s` m` scufunde cât mai adânc \n ap`. Apoi a fugit, convins c` aveam s` m` \nec...

48

ELLIS PETERS

To]i erau prea obosi]i [i tulbura]i ca s` mai reac]ioneze, dar continuar` totu[i s` se revolte la adresa ideii c` Aurae Phiala putea fi scena unor asemenea violen]e – ba mai mult, a unei tentative de crim`. Priveau fascina]i pata dubl` de pe vestonul de tweed, [i cu cât se uitau mai mult, cu atât recuno[teau mai clar urma inconfundabil` a unui picior. Apoi Lawrence \ntreb`, cu un glas sufocat pe care \ncerca s` [i-l controleze: – Dar de ce? De ce s` vrea cineva s`-l ucid` pe domnul Hambro? A venit aici doar ca simplu turist... – Eu m` duc s` pun de cafea, anun]` Lesley Paviour. O s` ne fac` bine la to]i. {i ie[i din camer`, cu un calm [i o siguran]` de sine absolut fire[ti. – |n orice caz, relu` John, e absolut clar c` stânjenesc pe cineva. Dar de ce, dac`-l interesa atât de mult s` dispar, [i-a asumat riscul de a m` l`sa a[a, cu [ansa de a-mi rec`p`ta cuo[tin]a [i a reac]iona \n continuare? – Nu \ncape nici o \ndoial`, confirm` George Felse, c` era periculos, date fiind constitu]ia [i rezisten]a dumneavoastr`. Ar fi trebuit s` v` arunce \n mijlocul râului, unde curentul e atât de puternic \ncât nici chiar un \not`tor excelent n-ar mai putea ajunge la mal. Ad`uga]i la asta [i [ocul apei reci ca ghea]a, [i v` da]i seama c` n-a]i mai fi avut nici o [ans` de sc`pare. – Foarte reconfortant! exclam` John cu o mic` strâmb`tur`, dar atunci de ce n-a f`cut treaba pân` la cap`t? – Cu siguran]`, asta era inten]ia lui, dar n-a mai avut timp, conchise poli]istul.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

49

– ...Pentru c` m-a auzit pe mine venind, complet` Charlotte. – F`r` nici o \ndoial`, \ncuviin]` din nou inspectorul. Mai avea nevoie doar de un minut, dou`, dar v-a auzit apropiindu-v` [i a preferat s` fug`... dup` ce-l târâse pe domnul Hambro pân` la marginea apei [i-l \nfundase cu piciorul cât mai adânc posibil. – {i toate astea, f`r` nici un motiv! Numai un nebun poate face a[a ceva! bomb`ni domnul Paviour. – Metoda folosit` nu denot` un nebun, replic` Felse. De fapt, agresorul domnului Hambro a ac]ionat cu sânge rece, metodic. {i din moment ce greu se poate recunoa[te un motiv personal, nu ne r`mâne s` credem decât c` orice persoan` ar fi trecut pe-acolo \n acel moment ar fi avut aceea[i soart`. Domnule Hambro, sunt sigur c` a]i descoperit, din \ntâmplare, ceva ce nu trebuia s` vede]i. – Dar n-am descoperit nimic, replic` John cu am`r`ciune, absolut nimic. Nu era nevoie s`-mi dea-n cap! – Agresorul dumneavoastr` nu putea s` v` \ntrebe [i s` v` cread` pe cuvânt, nu-i a[a? E clar, a crezut c` v`zuser`]i ceva ce el dorea s` r`mân` ascuns... iar atâta lucru i-a fost suficient. Numai c` domni[oara Charlotte nu era departe [i se apropia f`r` a \ncerca s`-[i ascund` zgomotul pa[ilor... Felse arunc` o privire spre Charlotte [i, când \i \ntâlni ochii limpezi, \ntre ei se sim]i o und` de complicitate, c`ci poli]istul ghicise motivul care o \mpinsese s`-l urm`reasc` pe John Hambro. |ns` erau singurii care \mp`rt`[eau secretul. – Prin urmare, uciga[ul n-avea de ce s` se team` de domni[oara, continu` inspectorul, [i n-a fost atât de nebun \ncât s` comit` o crim` gratuit`. A preferat s` fug`, f`r` a-[i asuma riscuri suplimentare.

50

ELLIS PETERS

Chiar atunci intr` Lesley cu tava [i o puse pe o m`su]` joas`, \nainte de a le \mp`r]i tuturor ce[tile de cafea. – Ar fi foarte util, domnule Hambro, suger` Felse amestecând cu linguri]a \n cea[c`, s` \ncerca]i s` v` aminti]i tot ce a]i v`zut. John \[i lu` capul \n mâini, \ncercând s` se concentreze mai bine. – O dat` ce am ajuns la gardul care \nconjoar` Aurae Phiala, de unde puteam vedea bine drumul care duce la Silcaster, am remarcat una sau dou` ma[ini care treceau pe [osea. Lumina farurilor m`tura cotitura... La prima ma[in` n-am v`zut nimic deosebit, dar când a sosit a doua, am observat clar, \n momentul când farurile au trecut peste vechile ziduri, un om care st`tea nemi[cat la cel`lalt cap`t al ruinelor. Nu l-am z`rit decât o secund`, dar sunt sigur c` individul era acolo! – „Individul“? \ntreb` Felse. – Da, \n sens general, r`spunse John. Nu mi-am putut da seama dac` era b`rbat sau femeie. – {i altceva? Cum era \mbr`cat? – Of, nu fi]i ridicol! exclam` John, agasat. L-am v`zut doar o secund`, atât cât s`-i disting silueta... Totu[i, sunt aproape sigur c` era un b`rbat. – {i cât timp a trecut de atunci pân` a]i fost atacat? – A[ spune c` aproape trei minute, poate patru. N-am fost prea atent. |n fond, [i omul acela avea dreptul s` se plimbe pe-acolo, la fel ca mine! – Nu [i la Aurae Phiala! se r`sti indignat Stephen Paviour. La ora aceea? Muzeul se \nchide la orele optsprezece, nimeni nu are voie s` intre \n incint` dup` ora...

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

51

– Da, \ntr-adev`r, consim]i John. Dar c`rarea de pe malul râului trece prin apropiere. Doar o sârm` o separ` de incinta sitului. Oricine poate trece pe dedesubt... – Cred, interveni Lesley, f`cându-[i de lucru \n jurul t`vii, c` [i eu am fost afar` cam la aceea[i or` [i prin acelea[i locuri. Evident, nu m-am dus pe malul râului, ci \n apropiere de drum, pe partea cealalt`. Numai c` m-am \ntors acas` cu mult \nainte de orele zece. Nu m-am uitat la ceas, [i eram \n baie când am auzit agita]ia de jos. – L-a]i v`zut [i dumneavoastr` pe omul acela dintre ruine? \ntreb` Felse. – Nu. |mi amintesc \ntr-adev`r c` am v`zut dou` sau trei ma[ini trecând pe drumul spre Silcaster, dar n-am z`rit nimic deosebit \n lumina farurilor. Apoi ezit` o clip`, cu cafetiera \ntr-o mân` [i vasul cu lapte \n cealalt`. |n sfâr[it, ad`ug`: – S` nu crede]i c` sunt nebun`, dar m` \ntreb dac` nu cumva domnul Hambro a v`zut fantoma de la Aurae Phiala. N-a[ vrea s` râde]i de mine, vorbesc foarte serios, insist` ea. N-ave]i decât s`-i \ntreba]i pe localnicii din sat. Au s` v` spun` ce-au v`zut. – Te rog, draga mea, o \ntrerupse so]ul ei pe un ton contrariat, e complet ridicol ce spui. Astea nu sunt decât supersti]ii locale. {i, din p`cate, \n acest moment ne ocup`m de fapte reale... – Nu e nimic ridicol, relu` cu convingere Lesley, fantoma exist` \n realitate. Toat` lumea din sat recunoa[te. Uite, Orrie de pild`, continu` ea, adresându-se so]ului ei. De dou` ori a v`zut fantoma santinelei romane. {i totu[i, greu g`se[ti un om mai \ntreg la minte decât Orrie!

52

ELLIS PETERS

– Cine e Orrie? \ntreb` Felse. – Gr`dinarul nostru, \i explic` Lesley. Cel mai frumos specimen din neamul local, preciz` ea, \ntr-un acces de voio[ie. |n veci n-a]i putea s` ghici]i de la ce nume i se trage diminutivul... Ei bine, de la Orlando! Orlando Benyon. Numele `sta exist` \n familie de genera]ii. – {i Orrie a v`zut [i el santinela roman`? \ntreb` Felse. – Asculta]i, relu` Lesley, redevenind dintr-o dat` serioas`, am v`zut-o chiar [i eu, de dou` ori. Cu ambele ocazii, st`tea lâng` zidurile \n ruine, de cealalt` parte a sitului. {i n-am g`sit nimic straniu \n asta. |n secolul al IV-lea, se f`cea de gard` astfel \n fiecare noapte. F`r` \ndoial`, este santinela care a fost ucis` \n timpul celebrului atac al galilor. Paviour era tot mai exasperat, [i nu se ascundea. – Nu ne-am adunat aici ca s` discut`m despre halucina]ii colective, spuse el pe un ton acid, ci despre o tentativ` de omor. Când izbucnesc violen]e, e mai bine s` recurgem la altceva decât la imagina]ie. – Ceea ce ne-a]i spus este foarte interesant, doamn` Paviour, declar` calm Felse. Vom vedea ce p`rere au cei din sat. |[i puse cea[ca la loc pe tav`, ad`ugând cu un oftat: – Bun, nu ne mai r`mâne decât s` ne retragem, mul]umindu-v` din toat` inima pentru ospitalitate. E timpul s` v` l`s`m s` v` odihni]i... Domnule Hambro, dac` v` sim]i]i destul de bine ca s` v` \ntoarce]i la han, \mi va face pl`cere s` v` duc cu ma[ina mea, precum [i pe domni[oara Rossignol. Lesley \ncepuse s` strâng` ce[tile, dar când auzi numele Charlottei, puse brusc tava la loc pe mas` [i se \ntoarse spre ea, cu un surâs larg:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

53

– Rossignol? Charlotte Rossignol? Celebra cânt`rea]`? Ai auzit, Stephen? Dar dumneavoastr` sunte]i nepoata doctorului Morris, nu-i a[a? Charlotte d`du din cap, cu un aer surprins. – Nu [tiam c` unchiul meu a vorbit despre mine. Familia noastr` este foarte dispersat` [i nu-l cunosc. Dar este adev`rat c` vizita mea aici nu se datoreaz` unei coinciden]e. I-am citit cartea despre Aurae Phiala [i am vrut s` v`d locurile cu ochii mei. De altfel, g`sesc c` a fost foarte nedrept fa]` de acest loc, c`ruia \i admir frumuse]ea. – Da, Stephen este de aceea[i p`rere [i nu \mp`rt`[e[te opinia unchiului dumneavoastr`, r`spunse zâmbind Lesley. Este adev`rat c` Aurae Phiala face parte din via]a noastr`. Ve]i r`mâne aici câteva zile? – Trebuie s` ]in câteva concerte \n regiune, [i m` gândeam s` stau la han dou` zile sau trei. – |n nici un caz \n hanul acela de pescari! exclam` Lesley. |n nici un caz! Tot ceea ce e-n leg`tur` cu Alan Morris \[i are locul aici. V` ve]i muta la noi, avem mai multe camere de cât ne sunt necesare. Casa e prea mare pentru noi doi. Veni]i, v` rog! De ce n-a]i r`mâne chiar din seara asta? V` pot \mprumuta eu toate cele de care ave]i nevoie pentru noapte, iar mâine vom merge s` v` aducem lucrurile de la hotel. – Sunte]i foarte amabil`, r`spunse cu \nsufle]ire Charlotte, [i voi fi \ncântat` s` petrec câteva zile la dumneavoastr`. Dar pentru noaptea asta prefer s` m` \ntorc la hotel... \mpreun` cu domnul Hambro. Pân` \n acel moment, nu-l privise pe Paviour \n timp ce vorbea. Tân`ra lui so]ie lansase invita]ia cu atâta entuziasm [i siguran]` de sine, \ncât era clar c` se a[tepta ca

54

ELLIS PETERS

administratorul s` fie \ntru totul de acord. Dar când se \ntoarse spre el, Charlotte v`zu c` pe chipul lui lung [i trist ap`ruse o expresie de marmur`. Ochii adânci]i \n cap aveau luciul unei oglinzi mate... Pe un ton neutru [i lipsit de convingere, Stephen Paviour repet` invita]ia so]iei sale. – Da, ne-ar face pl`cere s` accepta]i. Avem cea mai aleas` stim` pentru doctorul Morris, iar nepoata lui nu poate fi decât binevenit`. De altfel, Lesley se va bucura mult de compania dumneavoastr`, ad`ug` el pe un ton mai cald, ca [i cum acest gând l-ar fi consolat dintr-o dat`. Intui]ia \i spunea Charlottei c` prezen]a unei vizitatoare reprezenta \n ochii administratorului un deranj foarte inoportun. „Dar,“ \[i spuse ea, „faptul e consumat; nu mai pot s` bat \n retragere.“ A[a cum propusese, inspectorul Felse \i duse pe John [i Charlotte cu ma[ina la „Somonul auriu“. {i abia \n clipa când ma[ina se opri \n curtea hanului, Charlotte se hot`r\ s`-i pun` \ntrebarea care-i st`tea pe limb`. – |nc` nu l-a]i g`sit pe tân`rul Boden, nu-i a[a? se interes` ea \ncet, ca [i cum s-ar fi temut s` aud` r`spunsul. – Nu, r`spunse Felse cu acela[i aer preocupat. |nc` nu l-am g`sit.

Capitolul 4 A doua zi diminea]a, la ora nou` [i jum`tate, când se prezent` la locuin]a administratorului, George Felse le aducea so]ilor Paviour ve[ti dramatice. |n timp ce se apropia de cas`, \l v`zu pe John Hambro sco]ând din porbagajul ma[inii valizele Charlottei. Prin urmare, sfâr[ise prin a accepta invita]ia lui Lesley. So]ii Paviour \i ie[iser` amândoi \n \ntâmpinare. Stephen afi[a, ca de obicei, o min` trist` [i ab`tut`, \n timp ce so]ia lui deborda de via]` [i tinere]e. |n spatele lor, pe treapta de la u[`, st`tea Bill Lawrence, studentul care vindea bilete de intrare \n muzeul ruinelor romane de la Aurae Phiala. Felse \[i spuse c` aveau tendin]a s` uite de el. Totu[i, trebuia s` fie interogat, la fel ca to]i ceilal]i, cu atât mai mult cu cât era liber s` vin` [i s` plece când dorea, din moment ce locuia singur, \ntr-un mic pavilion de la marginea drumului spre Silcaster. Tân`rul Lawrence avea un aer de indiferen]` nemul]umit`, ca de obicei. Respectând cu stricte]e imperativele modei,

56

ELLIS PETERS

purta favori]i lungi, dar nu avea musta]`. |n ciuda dispre]ului s`u suveran fa]` de aparen]e, considera probabil c` avea o gur` prea expresiv` [i de o form` prea perfect` ca s` [i-o ascund`. Ochii lui languro[i, m`rgini]i de gene lungi, nu pierdeau nimic din tot ceea ce vedeau... \n ciuda dispre]ului pe care-l exprimau. „Da, ar fi o gre[eal` enorm` s`-l neglij`m pe acest tân`r!“ reflect` poli]istul. Lesley \i ie[i \n cale, exclamând: – Domnule inspector Felse! Nu ne a[teptam s` v` revedem atât de curând! Ne aduce]i vreo veste? – Am considerat c`, dup` ce v-am deranjat toat` seara cu anchetele mele, se cuvenea s` v` ]in la curent cu cercet`rile \ntreprinse pentru a-l g`si pe tân`rul Gerry Boden, elevul disp`rut. Unul dintre oamenii mei l-a scos din râu azi diminea]` spre orele [ase, la doi kilometri distan]` de aici, \n aval... Era mort. – Ce nenorocire! strig` Lesley, cu o expresie dezn`d`jduit`. Bie]ii p`rin]i! |mi pare atât de r`u pentru ei...! Stephen \[i umezi pu]in buzele palide, \nainte de a vorbi. – Se afla \n incita muzeului Aurae Phiala când a c`zut \n râu? \l \ntreb` el pe Felse. Dac` da, m` simt r`spunz`tor! Dar c`rarea este un drum comunal [i nimeni nu poate fi acuzat, chiar dac` s-ar dori asta. – E prea devreme, r`spunse Felse dând din cap, ca s` spunem cum anume a c`zut \n ap`. Laboratorul criminalistic \i va examina hainele [i, desigur, i se va face autopsia. Barbi[onul \ngust al administratorului tremura, ca efect al tensiunii necontrolate care-i cuprinsese mu[chii f`lcilor. Parc` ar fi fost b`trânul Don Quijotte f`când eforturi s` respire adânc, \nainte de a spune cu un oftat resemnat:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

57

– Chiar este necesar? {tiu c` nu trebuie s` neglija]i nimic, dar gândi]i-v` cât de distru[i sunt p`rin]ii lui! Ar putea fi pus` la \ndoial` cauza decesului? E clar c` s-a \necat! – A[a se pare, la prima vedere, afirm` \n]eleg`tor Felse, dar o certitudine valoreaz` mai mult decât o supozi]ie, [i cum chiar dumneavoastr` spunea]i, nu trebuie s` neglij`m nici o ipotez`. Inspectorul tocmai ajunsese \napoi la ma[in`, când se \ntoarse pentru a ad`uga pe un ton degajat: – Era s` uit... S` nu v` mira]i dac`-i ve]i vedea pe unii dintre oamenii mei patrulând pe malul râului sau prin \mprejurimi... O simpl` opera]iune de rutin`! Apoi demar` [i, \n timp ce se \ndep`rta, arunc` o privire \n oglinda retrovizoare. So]ii Paviour nu se clintiser` din loc, [i nici ceilal]i din jur nu f`cuser` vreo mi[care. To]i st`teau \ncremeni]i, privindu-l cum pleca... Chiar dac` nu aflase mare lucru de pe urma acelei \ntrevederi, cel pu]in reu[ise s` arunce cu precizie un bolovan \n apele calme din Aurae Phiala, iar valurile stârnite \ncepeau deja s`-l nelini[teasc`. La ie[irea de pe aleea care ducea la casa administratorului, Felse \ntâlni un uria[ tân`r [i blond care plivea de buruieni rondurile de flori. La auzul motorului, tân`rul se ridic`, privind ma[ina care trecea. „~sta trebuie s` fie Orlando Benyon – cel c`ruia i se spune Orrie... gr`dinar [i om la toate pentru familia Paviour!“ presupuse inspectorul. Prad` unei inspira]ii nea[teptate, frân` [i trecu \n mar[arier. Orrie se ridic` din nou, \ntorcându-se spre vizitator, ro[u la fa]` de efort.

58

ELLIS PETERS

– Bun` ziua, \l salut` Felse. Ce flori frumoase ave]i aici! – Da, nu sunt urâte, recunosc! \i d`du dreptate gr`dinarul. Felse \i oferi o ]igar` [i foc, apoi \ncepu s`-l chestioneze, pe un ton de conversa]ie. – V` ocupa]i singur de toat` proprietatea? Cred c` ave]i mult de lucru! – Eh...! Fac fa]`!... Sunte]i de la poli]ie, nu-i a[a? V-am recunoscut din ziua când l-a]i arestat pe acel tân`r incendiator care aprindea focuri peste tot prin vale. – Serios? Da, posibil. Probabil a]i aflat c` \n diminea]a asta a fost pescuit un b`iat din râu. F`cea parte dintr-un grup de elevi veni]i s` viziteze situl. Chiar dumneavoastr` l-a]i alungat dintr-o zon` interzis`, unde instalaser`]i un cordon de protec]ie. Atunci l-a]i v`zut ultima oar`? – Ba bine c` nu! r`spunse Orrie, aruncându-i poli]istului o privire lung` [i piezi[`. Dar pot s` spun, ad`ug` el pe un ton mai confiden]ial, c` [tiu unde s-a dus pe urm`. Sau, dac` nu el, altul \n orice caz a fost acolo... |n magazia mea de scule, mai \n jos pe paji[te. |mi dau seama \ntotdeauna când \[i bag` cineva nasul pe-acolo...! Informa]iile oferite de Orrie erau foarte interesante, dac` nu cumva inventa. Dar, \n fond, de ce ar fi f`cut-o? Paji[tea era departe de malul râului, desp`r]it` de cas` de doi copaci b`trâni. Or, ultima oar` când fusese v`zut \n via]`, Gerry Boden d`dea târcoale gardului gr`dinii... Imediat dup` aceea, disp`ruse. Dar poate c` se furi[ase printr-o sp`rtur` sau deschiz`tur` \ngust` practicat` \n gard, atras de ad`postul pe care-l oferea acea magazie din fundul gr`dinii?

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

59

– Nu o \nchide]i cu cheia? \ntreb` Felse. – Am de gând s` pun un lac`t, dar \nc` n-am avut timp... ~l`lalt, continu` Orrie, ar`tând cu b`rbia spre casa lui Paviour, se teme mereu s` nu-i [terpeleasc` cineva câte ceva, dar pe-aici oamenii sunt cinsti]i, iar mie nu mi-e fric` de nimic. – N-a]i observat dac` lipsea ceva? continu` poli]istul. – N-a disp`rut nimic, cel pu]in din câte am v`zut eu. Nu! ~la care-a intrat s-a uitat doar la toate, le-am mutat de colocolo, probabil ca s` le vad` mai bine [i ca s`-[i omoare timpul cu ceva. Cred c-a [i-ncercat s` le pun` la loc, da' nu putea s` m` p`c`leasc` pe mine, care intru acolo \n fiecare zi! Nu-i a[a? – Tare a[ mai dori s`-mi ar`ta]i [i mie magazia aceea, declar` inspectorul. Magazia lui Orrie era ad`postit` \ntr-un spa]iu dintre boschete. La \nceput, inspectorul r`mase \n prag, studiind interiorul cu o privire circular`. V`zu c` pardoseala de p`mânt b`t`torit era acoperit` cu un strat gros de praf. Prin urmare, s-ar fi putut g`si u[or urme, ob]inându-se indicii pre]ioase, cu condi]ia ca gr`dinarul s` nu le fi stricat deja, involuntar, când f`cuse ordine. – A]i intrat s` pune]i lucrurile la loc, când v-a]i dat seama c` se atinsese de ele un intrus? \l \ntreb` Felse. – N-am avut timp, r`spunse Orrie. Mi-am luat doar foarfecele de gr`din`rit, care era pe raftul de lâng` u[`... Da, da! |mi amintesc! M-am apropiat de fereastr` [i am aruncat o privire, a[a, \n mare... Asta a fost tot. – Dar atunci, de unde v-a]i dat seama c` venise cineva aici? – De-acolo! r`spunse scurt Orrie, ar`tând cu un gest acuzator spre col]ul din dreapta sus al ferestrei. |ntr-un mic triunghi de praf, se distingeau clar dou` litere, urmate de un punct: GB.

60

ELLIS PETERS

Gerry Boden \[i scrisese ini]ialele cu vârful degetului ar`t`tor al mâinii drepte. Amprenta se vedea clar... Gerry Boden, sau altcineva! Inspectorul spera s` descopere cât mai repede cine anume. – Mai vine [i altcineva pe aici, de obicei? \ntreb` el \n continuare. – Se mai \ntâmpl`, r`spunse nep`s`tor Orrie. Nu prea des, [i nu \n ultima vreme... De ce s` vin`, la urma urmei? – Bun! A[ dori s` nu intra]i azi aici. Se poate? Dac` ave]i nevoie de vreo scul`, lua]i-o acum. – N-am nevoie de nimic, r`spunse Orrie. Pute]i s` face]i tot ce vre]i. *** |n acel timp, Lesley Paviour o ducea pe Charlotte la cump`r`turi, \n ora[ul vecin. Instalându-se la volanul ma[inii sale vechi, tân`ra femeie declar` pe un ton de scuz`: – |n general, eu sunt o persoan` foarte calm`. De altfel, nici n-am \ncotro. Totu[i, uneori simt nevoia s` m` destind, dar n-am \ntotdeauna ocazia. A[a c`, v` da]i seama, profit cât pot! Sper c` nu v` e team` cu mine \n ma[in`, nu? – Nu, deloc. Conduce]i foarte bine. Lesley accept` complimentul cu un surâs \ncântat. – O, dac-a[ fi avut eu ma[ina prietenului dumneavoastr`, \n locul rablei `steia hodorogite! oft` ea cu invidie. Charlotte nu mu[c` momeala... John plecase aproape imediat dup` ce o ajutase s`-[i aduc` valizele. De atunci, nimeni nu mai pomenise de el. |ncercase

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

61

s` lege o conversa]ie dup` plecarea inspectorului, dar f`r` nici un rezultat. A[a c`, abandonând orice speran]` de a fi invitat s` mai r`mân`, pân` la urm` plecase. – Acest John Hambro pare s` aib` mult timp liber, continu` gânditoare Lesley. Oare cu ce s-o fi ocupând, de se poate elibera a[a la mijlocul s`pt`mânii? |l cunoa[te]i de mult? – De fapt, nu-l cunosc deloc, r`spunse Charlotte. Ne-am \ntâlnit ieri la Aurae Phiala [i am descoperit c` locuiam la acela[i han. Parc` am \n]eles c` e un fel de expert \n art` antic`, poate lucrând pe lâng` muzee sau colec]ionari... dar nu [tiu prea bine. Prefera s` nu dezv`luie ce aflase despre John, [i cu atât mai pu]in ce b`nuia. – Pare foarte competent, ad`ug` ea. Cel pu]in, a[a am avut impresia. E adev`rat c` eu sunt o neofit` \n materie. – Nici nu s-ar zice c` sunte]i nepoata doctorului Morris! glumi Lesley Paviour, izbucnind \n râs, \n timp ce conducea cu \ndemânare ma[ina pe str`zile aglomerate ale ora[ului. E adev`rat c` nu l-a]i \ntâlnit niciodat`? Ce p`cat! Nici nu [ti]i ce pierde]i! – Pentru moment, m` \ntreb cum s`-l reg`sesc! Se pare c` a disp`rut pe undeva prin fundul Turciei, c`zând prad` interesului irezistibil pe care i-l trezeau cine [tie ce cercet`ri, pân` când a uitat s` se mai \ntoarc`. Nimeni n-a mai auzit vorbindu-se despre el, de peste un an. Pân` [i avocatul lui a \nceput s` se nelini[teasc`! Nu spuse mai mult, având grij` s` nu se refere la propriile ei temeri, nici m`car \n fa]a acestei femei exuberante, a c`rei compasiune [i putere de \n]elegere p`reau totu[i pu]in cam for]ate.

62

ELLIS PETERS

– Vorbi]i-mi despre el! \i ceru ea lui Lesley. Cum este \n realitate? Lesley coti la stânga [i, dup` ce parcurse câteva str`du]e \nguste, intr` cu ma[ina \n parcarea centrului comercial. Abia atunci r`spunse: – Despre doctorul Morris m` \ntreba]i? De fapt, \l cunosc destul de bine. A stat la noi de dou` ori. Dar Stephen \l cunoa[te mult mai bine decât mine. {i-au f`cut studiile \mpreun` [i au r`mas \n rela]ii destul de strânse... N-a[ vrea s` v` par r`ut`cioas`, dac` v` spun c` Stephen \i nutre[te sentimente atât admirative, cât [i ostile... |n]elege]i, au pornit de la acela[i nivel, dar \n timp ce unchiul dumneavoastr` urca mereu treptele ierarhiei profesionale, so]ul meu, \n pofida unei munci \ndârjite, a r`mas la baza sc`rii. Totu[i, trebuie s` recunoa[tem, spre cinstea lor, c` au r`mas \n cei mai buni termeni. G`si un loc de parcare, unde opri ma[ina, deschise portiera [i cobor\. – Dac` sunte]i atât de bun` s` lua]i dumneavoastr` co[ul pentru cump`r`turi... o rug` ea pe Charlotte. A alunecat \n partea aceea... S` lu`m mai \ntâi o cafelu]`. Apoi, am s` m` duc la banc` s` scot bani [i s` depun un colet, dup` care vom merge s` facem pia]a. Charlotte lu` co[ul, care p`rea gol. Dar, când \l ridic`, avu surpriza s` constate c` era destul de greu! Arunc` o privire \n`untru [i v`zu pe fundul lui un fel de cutiu]` \nvelit` \n hârtie maro. V`zându-i mirarea, Lesley izbucni \n râs. – Da, tocmai pachetul `sta vreau s`-l pun la ad`post, explic` ea. De fapt, e al lui Orrie. Oamenii de la ]ar` au ciud`]eniile lor! Strig` din r`sputeri c` n-are nici o \ncredere \n b`nci [i refuz` s`-[i deschid` un cont, dar i se parte foarte logic s` ne cear`, mie [i lui Stephen, s` depunem diverse

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

63

obiecte \n seiful nostru!... Se pricepe s` scoat` unele câ[tiguri \n timpul liber, numai c`, din când \n când, probabil se teme pentru ele [i ni le \ncredin]eaz` nou`. Acum, c` ajunsese departe de Aurae Phiala, Lesley \[i l`sa voia bun` fireasc` s` se manifeste \n voie. |n timp ce-[i beau \mpreun` cafeaua \n barul complexului comercial, vorbi \ncontinuu, despre tot felul de nimicuri: despre Aurae Phiala [i despre Orrie, despre oamenii din sat, chiar [i despre Bill Lawrence [i aspira]iile lui. De[i \i pl`cea s` se declare deta[at` de toate aceste lucruri, vorbea cu p`trundere [i f`cea critici binevoitoare. – Bietul Bill Lawrence! oft` ea. Cea mai fierbinte dorin]` a lui e s`-[i continue studiile! Poate c` m` \n[el, dar nu cred c` e suficient de \nzestrat. Pentru moment, preg`te[te o tez` interminabil` despre siturile frontaliere, motiv pentru care conteaz` s` mai r`mân` la noi \nc` un an, cel pu]in. Nu câ[tig` mare lucru, bietul de el! Dar e un b`iat atât de dr`gu], continu` ea pe un ton protector, p`rând s` uite c` avea doar cu vreo doi ani mai mult decât el. Numai c`, [ansele lui de reu[it` nu-mi inspir` prea mare \ncredere. |[i petrece via]a scotocind peste tot, cu visul de a face o mare descoperire, care va revolu]iona lumea arheologiei... Din partea mea, team` mi-e c` va ajunge ca Stephen, pe linie moart` [i mult prea con[tient de asta, \ncheie ea, cu o voce plin` de regret candid. |n continuare, Lesley vorbi pe un ton deta[at [i lipsit de r`utate despre mediocritatea so]ului ei. Charlotte \[i imagina cu u[urin]` cum ar fi evocat, cu aceea[i precizie rece [i indiferent`, propriile ei imperfec]iuni, dac` i s-ar fi ivit ocazia. Banca se g`sea chiar \n fa]a barului. Lesley cotrob`i \n adâncurile po[etei, c`utând cheia seifului, care era cea mai mic` din toate.

64

ELLIS PETERS

– Nu v` deranjeaz` s` m` a[tepta]i un minut, nu-i a[a? Fac atâta caz ca s` autorizeze accesul la seifuri... Totu[i, al nostru nu con]ine decât titluri de proprietate [i hârtii f`r` importan]`, acte de familie [i testamentul lui Stephen, cred. Nu mi-a vorbit niciodat` despre el, dar e genul de om care vegheaz` ca totul s` fie \n ordine, pentru orice eventualitate. – Aceasta este o calitate, r`spunse cam sec Charlotte. – Da, dar o calitate pe care eu n-o s-o am niciodat`, m`rturisi Lesley. Stephen face \ntotdeauna totul \n ordine [i cu metod`; eu nu [tiu decât s` improvizez. Imediat ce tân`ra femeie retrase banii [i depuse faimosul colet, \[i f`cur` cump`r`turile [i revenir` s` le pun` \n ma[in`. Apoi, pornir` s` viziteze cartierul vechi al ora[ului. – M-am n`scut aici, declar` Lesley, r`spunzând la \ntrebarea nerostit` a Charlottei. Nu \n oa[ul propriu-zis, ci \ntr-un sat, la câ]iva kilometri. Când l-am cunoscut pe Stephen, eram secretara lordului Silcaster. Aveam obiceiul s` copiem la ma[in` articolele [i publica]iile lui Stephen despre Aurae Phiala. F`r` \ndoial`, eu \i masacram cel mai mult textele, [i sunt sigur` c` datorit` acestui lucru m-a remarcat. – M` \ndoiesc! r`spunse Charlotte cu un surâs. – Dar nu glumesc! F`ceam \ntr-adev`r o mul]ime de gre[eli, insist` Lesley, râzând la rândul ei. La drept vorbind, subiectele nu-mi trezeau nici un interes. {i ca s` pun` capac la toate, nu reu[eam s`-i descifrez scrisul, [i nu [tiam nimic despre Roma, nici despre invaziile [i cuceririle ei... De-asta s-a sim]it dator s` m` instruiasc`. Dar a fost o ac]iune de lung` durat`. Charlotte nu prea [tia dac` tân`ra femeie glumea sau vorbea serios.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

65

– Cred c` v` pune]i o mul]ime de \ntreb`ri \n leg`tur` cu mine [i Stephen, relu` Lesley. E [i firesc s` vi le pune]i, nu-i a[a? – Da, \ntr-adev`r, r`spunse cu sinceritate Charlotte. – Trebuie totu[i s` [ti]i, continu` ea, c` acum trei ani Stephen era complet altfel, ca alur` [i stil de via]`. Vârsta ne rezerv` uneori adev`rate surprize... Anumi]i oameni, când ajung la [aizeci de ani, par s` aib` doar patruzeci [i cinci [i pe urm`, dintr-o dat`, f`r` s` [tie nimeni de ce, se trezesc \ntr-o diminea]` ar`tând de optzeci...! Pe de alt` parte, Stephen s-a interesat de mine chiar \n perioada când treceam printr-o mare decep]ie sentimental`, genul acela care-]i r`v`[e[te nu numai via]a, ci [i toat` fiin]a. S-a ar`tat blând, atent, \n]eleg`tor. Nu mai voiam s` am de-a face cu pasiunile, [i m-am m`ritat cu el ca s`-mi g`sesc siguran]a [i confortul, ca s` nu mai fiu singur` [i vulnerabil`... {i, f`r` \ndoial`, [i din pu]in` vanitate, ad`ug` ea pe un ton de amuzament autocritic. Eram dintr-o familie de oameni simpli, iar Stephen avea o bun` reputa]ie \n domeniul lui, de[i \n acea perioad` i-o supraestimasem. A[a c`, din toate aceste motive, l-am luat de b`rbat... Nu cred c` am de ce s` regret! Tocmai ajunseser` la ultima cotitur` \nainte de Aurae Phiala, iar \n fa]a lor se deschidea toat` valea, aureolat` de verdele delicat al copacilor tineri. – Fetele instabile, declar` cu seriozitate Lesley, sunt adeseori mai fericite cu b`rba]i mult mai \n vârst` decât ele. Se simt mai \n siguran]`. Dintr-o dat`, izbucni \n râs, destins`, mul]umit` de mica plimbare pe care o f`cuser`. – Dar nu trebuie, oricum, s` facem o regul` general` din asta, continu` ea. Da! Ar trebui s`-l cunoa[te]i pe unchiul

66

ELLIS PETERS

dumneavoastr`! Acum e un vulpoi b`trân, ce mai! Dar a trebuit s` fie extrem de abil [i lipsit de scrupule ca s` poat` r`mâne atâta timp celibatar, distrându-se totodat` cât poftea! {tiu eu ce vorbesc, c` [i mie mi-a f`cut curte. A, o curte absolut inocent`, desigur! Din p`cate – de[i e destul de normal – Stephen e de o gelozie maladiv`, a[a c` n-a fost prea pl`cut [i a trebuit s` pun cap`t acelui mic joc care putea deveni periculos, oricât ar p`rea de absurd. – Presupun, interveni Charlotte pe un ton neutru, c` n-a]i primit nici o veste de la unchiul meu de când a plecat \n Turcia? Mi s-a spus c` de la Aurae Phiala s-a dus direct la aeroport. – Da, a[a e. Dar n-am primit nici o scrisoare de la el, nici Stephen [i nici eu. Probabil a considerat c` era mai bine s` nu ne scrie. |n orice caz, nu a[teptam [tiri de la el. Stephen [i Alan sunt prieteni destul de vechi ca s`-[i poat` permite s`-[i scrie numai când au chef, r`mânând t`cu]i când sunt prea ocupa]i. |n pofida tuturor, s-au \n]eles \ntotdeauna bine, mai pu]in \n ceea ce prive[te Aurae Phiala. Trebuie s` spun, declar` \n continuare Lesley, c` acest sit este via]a lui Stephen [i c` niciodat` nu l-a putut cerceta a[a cum ar fi trebuit, din lipsa mijloacelor financiare. Nimeni nu accept` s` investeasc` fonduri suficiente. Tr`ie[te aici cu speran]a c` aceast` situa]ie se va schimba, \ntr-o bun` zi... Ma[ina ajunsese pe aleea cu pietri[ care ducea spre casa so]ilor Paviour, când Charlotte \ntreb`: – N-a]i avut niciodat` regrete? – Eu? exclam` Lesley, cu ochii m`ri]i de uimire amuzat`. Eu nu regret niciodat` nimic. ***

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

67

La mic` distan]` de acolo, [i aproape \n acela[i moment, inspectorul Felse primea prin telefon raportul asistentului s`u, sergentul Smith. – Nu e vorba decât despre rezultatul unui mic examen. Robert Goodwin – acesta era medicul legist ata[at spitalului din Comerbourne, un vechi prieten al lui Felse – \nc` n-a terminat. O s` v` sune el mai târziu, pe sear`. |n orice caz, confirm` a priori diagnosticul medicului local. Pentru celelalte, va trebui s` a[tept`m sfâr[itul autopsiei. S` v` citesc raportul medicului local? George Felse afl` astfel c` medicul f`cuse mai mult decât s` confirme moartea lui Gerry Boden: atr`sese aten]ia asupra anumitor detalii [i propusese o prim` estima]ie a intervalului de timp pe care cadavrul \l petrecuse scufundat \n ap`. Acestea erau indicii pre]ioase, dar nu puteau fi folosite decât dup` ce [i medicul legist \[i \ncheia sarcina. – |n ceea ce prive[te magazia gr`dinarului, continu` sergentul Smith, am trecut-o prin ciur. |ntr-adev`r, Boden a fost acolo. I-am g`sit amprentele, [i a]i avut dreptate: [i-a scris ini]ialele cu degetul ar`t`tor al mâinii drepte. De altfel, am reg`sit acelea[i amprente cam peste tot prin magazie. Probabil a stat destul de mult, dac` a avut timp s` se ating` de toate, dar n-a luat [i nici n-a stricat nimic... Voia doar s`-[i omoare timpul cu ceva, probabil! – Prin urmare, Boden a fost singur, coment` Felse. Singur [i \n via]`, când a intrat \n magazie! {i cum se poate explica faptul c` s-a dus acolo, dat fiind locul unde a fost v`zut ultima oar`? – Foarte simplu! r`spunse sergentul. Pe toat` lungimea, gardul viu este dens ca un zid, cu excep]ia unui loc unde cândva a existat un mic grilaj, iar deschiz`tura \nc` nu a fost

68

ELLIS PETERS

astupat`. Nu \ncape nici o \ndoial` c`, v`zând magazia, s-a furi[at \ntr-acolo, \ntr-un scop pe care \nc` nu-l [tim. Altfel, ar fi fost v`zut [i dup` aceea... – ...[i a[teptat, \ncheie inspectorul, pe un ton gânditor. Totu[i, nu \n]eleg! Avem, deci, un b`iat care vine cu colegii lui \n vizit` la Aurae Phiala. |n cea mai mare parte a dup`-amiezii, face tr`sn`i, iritându-[i profesorul, pe gr`dinar [i pe to]i cei care vor s`-l potoleasc`. {i apoi, dintr-o dat`, f`r` s` spun` nim`nui, se repede \n cabana gr`dinarului [i-i las` pe ceilal]i s` plece f`r` el... – Poate c` tocmai asta a fost, c` nu se a[tepta s` plece f`r` el! obiect` Smith. Niciodat` nu-l mai l`saser` astfel \n urm`. F`r` \ndoial`, voia ca profesorul [i colegii s` porneasc` \n c`utarea lui, nu...? – Nu, n-a[ crede, r`spunse Felse. Magazia n-avea nimic tentant, iar pe Boden \l interesa \n primul rând s` se simt` bine [i s` stârneasc` admira]ia celorlal]i. Dac` voia s`-i enerveze, s-ar fi ascuns pentru vreo zece minute, nu mai mult, [i \n nici un caz n-ar fi r`mas absent atâta vreme. Cel mai probabil, s-a refugiat acolo de bun` voie, ca s` le a[tepte plecarea. De altfel, aceasta \nseamn` [i c` avea ceva de f`cut \n magazie – altfel, dup` ce plecau ceilal]i, ar fi ie[it din ascunz`toare [i ar fi f`cut ceea ce-[i pusese \n cap. Or, nu s-a \ntâmplat deloc a[a. A r`mas acolo [i a a[teptat. Ce anume a a[teptat? – Ora \nchiderii, poate? suger` Smith. Ca s` fie sigur c` nu va mai \ntâlni pe nimeni...? – Cred c` e[ti pe-aproape, Smith, dar `sta \nc` nu-i r`spunsul exact. N-ai g`sit \n magazie nici o urm` de lupt`, a[a e? Nici vreun semn care s` arate c` cineva a \ncercat s` fac` iar ordine?

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

69

– Nu, absolut nimic. Nici m`car praful n-a fost deranjat din loc, mai pu]in \n locurile pe unde a trecut Boden. Pot s` v` asigur c` n-a avut loc nici o lupt`. – {i n-ai g`sit nici ceva care s` indice c`, dup` ce intrase singur \n magazie, Boden e plecat fiind constrâns? – Tocmai asta voiam s` v` spun, r`spunse sergentul Smith pe un ton mul]umit. A ie[it f`r` nici o problem`. Am g`sit vreo dou` urme de pa[i \n noroi, chiar \n fa]a magaziei. Nu aveam la mine pantofii pe care-i purtase atunci, ci pe cei pe care-i \nc`l]a ca s` se duc` la [coal`. Am verificat, [i sunt \ntradev`r urmele lui. Prin urmare, dac` asta v` nelini[tea, pute]i fi sigur c` a intrat [i a ie[it din magazie viu [i nev`t`mat. – M`rturisesc c`, dup` tot ce-am aflat, \mi puneam \ntrebarea asta... *** Trei ore mai târziu, inspectorul se \ntorsese la Aurae Phiala, dup` ce telefonase la spital, la sec]ia de poli]ie [i la laborator. Adusese cu el lista complet` a obiectelor g`site \n buzunarele lui Gerry Boden, printre care remarcase unul absolut nea[teptat, care-l determinase s` fac` un mic ocol pe la „Somonul auriu“, hanul pesc`resc unde locuiser` Charlotte Rossignol [i John Hambro. Când sun` la u[a so]ilor Paviour, \i deschise Lesley. – Dori]i s` vorbi]i numai cu Stephen, sau prefera]i s` ne adun`m cu to]ii? \l \ntreb` ea. Felse r`spunse c` ceea ce avea de spus \i privea pe to]i, a[a c` era mai bine s` fie prezen]i.

70

ELLIS PETERS

Prin urmare, se reunir` cu to]ii, inclusiv Stephen Paviour, a c`rui polite]e des`vâr[it` ascundea str`veziu un aer de profund` dezaprobare determinat` f`r` \ndoial` de o anumit` nervozitate. – Cred, \ncepu administratorul, c` v-am r`spuns la toate \ntreb`rile care puteau s` v` intereseze. Oamenii dumneavoastr` au avut acces peste tot unde voiau s` mearg`. Ce putem face mai mult decât atât? – |n seara asta n-am venit ca s` v` interoghez, r`spunse Felse, ci numai pentru a v` spune c` va trebui s` mai lucr`m pe-aici timp de o zi sau dou`. Cred c` ar fi preferabil ca \n acest timp s` \nchide]i Aurae Phiala. Dac` permite]i \n continuare accesul publicului, vom fi nevoi]i s`-l interzicem prin lege. Sunt dezolat c` v` fac asemenea probleme, dar n-am \ncotro. Va trebui s` facem s`p`turi [i s` c`ut`m \n zona vechilor b`i romane, unde s-a produs surparea, [i \n jurul c`reia a]i instalat un cordon de protec]ie. B`trânul administrator tres`ri \ngrozit [i se \ndrept` cât era de \nalt, sem`nând mai mult ca oricând cu Don Quijotte. Când vorbi, glasul s`u de tenor r`sun` ca o trompet`. – Nu pute]i face a[a ceva! Nu ave]i dreptul! V` da]i seama ce stric`ciuni ve]i pricinui? Ni[te scotoceli ca astea, când nu v` pricepe]i, \nseamn` un adev`rat dezastru. Proprietarul sitului n-ar permite-o niciodat`. – Lordul Silcaster mi-a dat deja aprobarea, r`spunse calm inspectorul. – Nu-mi vine s` cred! strig` Paviour. Oricât de tragic` ar fi toat` aceast` sita]ie, nu e vorba de o crim`, din câte [tiu eu! {i atunci...?

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

71

– Tocmai, m` tem c` nu [ti]i totul, \l \ntrerupse Felse. Gerry Boden nu numai c` s-a \necat, c`zând \n ap`, ci a fost lovit \n cap [i aruncat \n râu, la fel ca domnul Hambro, noaptea trecut`. La auzul acestei ve[ti, Stephen Paviour r`mase t`cut, \ncremenit, la fel ca to]i ceilal]i. – Da, a fost aruncat \n râu, foarte aproape de aici... ad`ug` inspectorul, studiind pe rând chipurile consternate care-l \nconjurau. B`iatul acela manifestase foarte mult interes pentru surparea din acel loc, a[a c` era normal s` se gândeasc` s` revin` la un moment dat, când nu mai risca s` \ntâlneasc` pe nimeni. Mai pot s` v` spun, cel pu]in cu aproxima]ie, ora la care a fost aruncat \n ap`: trebuie s` fi fost cam orele dou`zeci [i dou`... {i cred c` nu v` e greu s` v` aminti]i ce se \ntâmpla aici, cam la aceea[i or`... Nu, nu le era deloc greu s`-[i aminteasc`... Charlotte f`cu cea dintâi leg`tura. Ochii i se luminar`, dar Felse \i arunc` scurt o privire, dându-i de \n]eles s` tac`. Paviour fu ultimul care s` \n]eleag`, iar când \[i d`du seama, chipul s`u, de obicei cenu[iu, dobândi o paloare de moarte. – |n noaptea trecut`, ne \ntrebam ce anume a putut descoperi domnul Hambro atât de important \ncât cineva a \ncercat s`-l reduc` la t`cere, chiar [i cu pre]ul unei crime. Ei bine, acum \ntrebarea se pune cu [i mai mult` acuitate...

Capitolul 5 Dup` ce-i p`r`si pe so]ii Paviour, inspectorul Felse cobor\ spre râu ca s` reflecteze pu]in la modul \n care avea s`-[i traseze \n continuare planul de ac]iune. Revenea \ncet la ma[in`, pe lâng` gardul care-l desp`r]ea de proprietatea administratorului, când v`zu o siluet` ie[ind din umbr` [i apropiindu-se de el. – Dumneavoastr`, domni[oar` Rossignol?! exclam` Felse, recunoscând-o. Ce face]i aici? – Am s` v` vorbesc, murmur` precipitat Charlotte. Nu v` nelini[ti]i, le-am spus c` voi parcurge o parte din drum cu Bill Lawrence, ca s` v`d unde e pavilionul lui... Mi-a venit o idee nea[teptat`, care nu-mi place deloc... – Ce idee? \ntreb` inspectorul. – M` aflam \n apropierea lui John Hambro, noaptea trecut` când a fost atacat. Am \ncercat s` fac cât mai pu]in zgomot posibil, dar m` \ntrebam dac` nu cumva \[i d`duse seama c` veneam pe urmele lui. |n]elege]i, se purtase \ntr-un mod

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

73

destul de ciudat, ieri sear`, dup` ce ne-a]i p`r`sit... M-a l`sat pe nea[teptate singur` ca s` ias`, sub un pretext cusut cu a]` alb`. {i asta nu e tot! Dup`-amiaza, \mi spusese c` [i el locuia la „Somonul auriu“; or, nu re]inuse nici o camer`, c`ci l-am auzit cerând una \n timp ce urcam scara. Sunt sigur` c` ideea i-a venit când a aflat cum m` numesc. – {i chiar crede]i c` toate astea pot avea leg`tur` cu crima? \ntreb` Felse, cam sceptic. – S-ar putea ca John s` fi fost atacat pentru c` descoperise cadavrul lui Boden! E o ipotez` plauzibil`, nu? Dar mai exist` [i alta, continu` Charlotte. A putut simula acel atentat contra lui \nsu[i, cu ajutorul unui complice. Astfel, avea triplul avantaj de a se disculpa, de a m` re]ine pe loc destul de mult timp pentru ca acel complice s` fug`, [i de a-l l`sa pe Gerry Boden s` se \nece. |n orice caz, sunt sigur` c` John Hambro nu e ceea ce \ncearc` s` par`. N-a venit aici din \ntâmplare [i a fost suficient s` vorbi]i despre cercet`rile \ntreprinse pentru a-l g`si pe Boden, ca s` se repead` spre râu... – Prin urmare, dup` p`rerea dumneavoastr`, John Hambro, sim]indu-se cu con[tiin]a \nc`rcat` dup` ce-l ucisese pe Boden [i-i ascunsese cadavrul, s-a \ntors s`-l arunce \n râu, dup` ce a aflat c` poli]ia \l c`uta pe b`iat?... Asta crede]i, nu-i a[a? – Nu, \n nici un caz! replic` Charlotte. Oricum, s-ar putea s` m` \n[el, de-asta doream s` v` aflu p`rerea. Spune]i-mi, Gerry Boden era deja mort când a fost aruncat \n ap`? – |nc` nu suntem siguri. Abia mâine vom primi raportul medicului legist... dar eu personal a[a cred. – Prin urmare, nu s-a \necat? insist` Charlotte. – |ntre noi fie vorba, am impresia c` nu... Ceea ce-mi spune]i m` intereseaz` foarte mult, continu` Felse, pentru c`

74

ELLIS PETERS

a]i asistat \nc` de la \nceput la toat` povestea, [i \n plus, am \ncredere \n dumneavoastr`... Cu siguran]`, ieri dup`-amiaz` tân`rul Boden a f`cut o descoperire. Cred chiar c` tocmai o f`cuse, când domnul Hambro l-a alungat din zona surp`turii. N-ar fi \ndr`znit s` mai revin` acolo, pân` nu plecau to]i ceilal]i. De asemenea, a a[teptat ca \n incinta sitului s` nu se mai afle nimeni. |n acel moment, cineva l-a surprins inspectând zona interzis` [i a hot`rât s` se debaraseze de el, dar nu s-a gândit s`-l scotoceasc` prin buzunare, c`ci ceea ce g`sise \nc` se mai afla acolo, când a fost adus la morg`. |ntr-un murmur abia perceptibil, Charlotte \ntreb`: – {i ce anume era? – O simpl` moned` de aur. O moned` datând de pe vremea |mp`ratului Commodus, adic` de la sfâr[itul secolului al II-lea, r`spunse calm Felse. – Dar, s` fim serio[i, nimeni nu omoar` un om pentru o biat` moned` de aur! exclam` Charlotte, indignat` [i \ngrozit`. A[a ceva nu e posibil! – Pentru o moned`, nu. Dar cel care l-a ucis [tia c` acolo mai existau [i altele, c`ci venise el \nsu[i s` le ia ca s` le pun` la ad`post, locurile nemaifiind deloc sigure, dup` pr`bu[ire. E clar c`, dac` acea persoan` a ascuns o comoar` \n vechile b`i romane, st`tea ca pe j`ratic, a[teptând s`-[i poat` duce prada la loc sigur. {i atunci, v`zând c` Boden o descoperise [i el, criminalul a ales o solu]ie definitiv`. – Aceasta e doar o ipotez`, \ntreb` Charlotte cu voce neutr`, sau... ave]i certitudinea? – Este o ipotez`. Dar o ipotez` care se sus]ine, r`spunse inspectorul. Exper]ii sunt de acord c`, \n ultima perioad` a a[ez`rii de la Aurae Phiala, nu se mai b`teau decât monede

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

75

f`r` valoare, dar cea g`sit` de Boden este un magnific specimen de aur, absolut inestimabil la ora actual`. Romanilor le pl`cea s` adune bog`]ii. Este posibil ca una dintre familiile care locuiau la Aurae Phiala s` fi vrut s`-[i \ngroape aurul, cu ocazia atacului galilor, \n speran]a de a-l recupera mai târziu. – Dar o singur` moned` nu dovede[te mare lucru! coment` Charlotte. – Este o moned` cu totul aparte, c`ci pare aproape nou`. Aceasta \nseamn` c` a fost conservat` \n condi]ii bune – [i, cu siguran]`, n-a fost singura – probabil \ntr-un ulcior. Când taluzul s-a n`ruit, ulciorul s-a spart. iar p`mântul, rostogolindu-se, a antrenat \n c`dere [i o moned` de aur... Moneda pe care a g`sit-o Gerry Boden. – Dar dac` cineva [tia de existen]a comorii, de ce n-a pus-o la ad`post pân` acum? \ntreb` Charlotte. – Acolo unde se afla, comoara era \n deplin` siguran]`. Nimeni nu putea s` prevad` c` malul avea s` se surpe, \i explic` inspectorul. Cred c` pe sub tufi[uri exist` o galerie [i este posibil ca surparea, sco]ând-o la iveal`, s-o fi [i astupat par]ial. De asemenea, mai cred c` tezaurul nu const` numai \n monede de aur, ci [i \n bijuterii [i alte obiecte. Se [tie c` acest loc a fost pr`dat timp de peste un an de zile! – Dar de unde s-a aflat asta? – Nu se [tie sigur, \ns` pe pia]a interna]ional` au ap`rut dintr-o dat` anumite piese, datând din ultima perioad` a ocupa]iei romane \n Anglia. Anul trecut s-au remarcat patru asemenea cazuri. Prin urmare, putem presupune c`, pentru patru obiecte care au ie[it la lumina zilei, mai exist` \nc` vreo patruzeci sau chiar mai multe, a[teptând \n culise.

76

ELLIS PETERS

– Iar aceasta are vreo leg`tur` direct` cu Aurae Phiala? \ntreb` cu interes Charlotte. – Pân` \n prezent, nu avea, recunoscu poli]istul, dar faptul c` o singur` moned` de aur g`sit` aici a putut duce la comiterea unei crime atât de abjecte trebuie s` ne dea de gândit... O conduse pe Charlotte spre porti]a de la gr`dina administratorului. – S` nu sufla]i o vorb` nim`nui despre toate astea [i s` deschide]i bine ochii! Dac` ave]i nevoie de mine, sunt prin apropiere. {i chiar dac` lipsesc, n-am s` v` las f`r` protec]ie. *** Aurae Phiala a fost \nchis` pentru public timp de câteva zile, iar cercet`rile poli]iei au \nceput imediat. Locatarii din casa administratorului \nc` nu terminaser` micul dejun, când Orrie veni s`-i anun]e c` \ncepuser` excava]iile [i c`ut`rile. Paviour \[i l`s` cafeaua pe mas` [i se repezi afar`, ca s` sar` \n ajutorul sitului s`u drag. So]ia sa [i Charlotte \l urmar`, mânate de o curiozitate nu lipsit` de nelini[te. Trei oameni \n uniform`, \narma]i cu cazmale [i târn`coape, [i \nc` trei sau patru \n civil, cu George Felse \n frunte, discutau ce aveau de f`cut \n continuare. Cea mai surprinz`toare era prezen]a lui John Hambro, care ]inea \n mâini ni[te planuri printre care, pe o hârtie cu p`tr`]ele, era marcat` zona pe care urmau s-o cerceteze.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

77

– Cred, interveni Paviour, c` nu v` deranjeaz` cu nimic dac` v` va \nso]i Bill Lawrence, studentul care vinde bilete la intrare. L-am rugat s` v` dea o mân` de ajutor. Cunoa[te bine locul unde ave]i de lucru. Oamenii degajar` rapid intrarea \n galeria care ducea la camera de \nc`lzit a b`ilor romane. |n fa]a lor ap`ru o conduct` rectangular` strâmt`, \nchis` \n partea de sus printr-un fel de bolt`. Interiorul era gol, \ntunecos [i obstruc]ionat doar de o ridic`tur` de p`mânt. Felse arunc` o privire spre echipa lui. To]i erau tineri solizi, de la ]ar`, \nal]i [i bine f`cu]i. Dintre to]i cei prezen]i, John Hambro era cel mai slab. Pentru moment, era ocupat cu ni[te calcule savante pe care le f`cea pe planuri. – A]i avea vreo obiec]ie s` arunca]i o privire \n conducta aceasta? \l \ntreb` inspectorul. Nu v` duce]i prea departe, ca s` v` putem trage \napoi \n caz de necesitate. Uita]i-v` numai \n jur [i aminti]i-v` ce anume ve]i vedea... dac` e ceva de v`zut. – Da]i-mi o lamp`, r`spunse John. {i, \ngenunchind pe p`mânt, \[i strecur` capul [i umerii prin deschiz`tur`. Dintr-o dat`, cei care-l priveau v`zur` plafonul cedând. Se produse un trosnet \ngrozitor, iar John Hambro disp`ru sub o avalan[` de p`mânt [i c`r`mizi. Felse se repezi [i-l trase din r`sputeri de picioarele care i se agitau. Totu[i, fur` nevoi]i s` scormoneasc` nebune[te, cu mâinile goale, prin p`mântul care \ngropase capul [i umerii lui John. Peste câteva minute, \l culcar` pe iarba umed`, ca pe un delfin e[uat pe plaj`. C`zuser` peste el toate pânzele de p`ianjen, praful [i funinginea adunate de-a lungul

78

ELLIS PETERS

genera]iilor, o dat` cu bolta conductei, dar \[i ap`rase cu bra]ul capul [i fa]a, [i nu numai c` respira, dar mai [i scuipa toate mizeriile care-i intraser` \n gur` [i \n nas. |nainte de a-l examina, trebui s` \nl`ture un strat gros de murd`rie. Felse trecu \ntr-o parte, iar asistentul s`u \n cealalt`. |i palpar` mai \ntâi craniul, care p`rea nev`t`mat, apoi \i scoaser` vestonul umed [i-i examinar` bra]ele [i umerii. Din fericire, nu g`sir` nici o fractur`. |n acel timp, Stephen Paviour, care r`m`sese la oarecare distan]`, striga cât \l ]ineau puterile c` era o ru[ine s` \ntreprind` cercet`ri \n asemenea condi]ii, când era clar c` cineva risca s`-[i piard` via]a. – Gata, gata, n-a p`]it nimic! \i r`spunse asistentul lui Felse. E doar pu]in [ocat. |n cinci minute, va fi proasp`t ca un tandafira[. Noroc c` l-au lovit mai mult gunoaie decât c`r`mizi. – M` duc s`-i aduc un pahar de alcool, propuse Lesley. Da]i-mi vestonul \ncoace, \n halul `sta nu mai poate s`-l ia pe el. Am s`-l duc la uscat, [i-i voi aduce un sacou al so]ului meu. John \[i venea \n fire cu repeziciune. |i privi pe cei care-l \nconjurau. – Ei, ce face]i aici? Ce s-a \ntâmplat? \ntreb` el strâmbându-se, \n timp ce scuipa ]`râna [i funinginea care-i mai r`m`seser` \n gur`. – A]i intrat \n conduct` ca s` arunca]i o privire [i jum`tate din bolt` s-a pr`bu[it peste dumneavoastr`, \i explic` Felse. – Serios? se mir` John, care-[i revenea cu o iu]eal` surprinz`toare. S-ar putea zice c` m` urm`re[te ghinionul! Sau atrag asupra mea tot felul de accidente, sau cineva mi-a pus gând r`u...

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

79

Peste câteva minute, se restabilise complet. Profitând de un moment când r`mase singur cu Felse, \i strecur` la ureche: – Cineva a sabotat zid`ria de c`r`mizi din interiorul conductei. N-a fost un accident. – Sunte]i sigur? \l \ntreb` inspectorul. – Absolut sigur. Toat` partea de sus a zidului a fost cur`]at` recent de tencuial`. E vorba de zidul dinspre nord. Am remarcat o scobitur` adânc`, foarte vizibil`. O pute]i vedea chiar [i acum, s`pând cu pruden]`, de sus \n jos. Cineva a \ncercat s` demoleze conducta. – Dar de ce? \ntreb` Felse. Ca s` atenteze pentru a doua oar` la integritatea dumneavoastr` corporal`? Nimeni nu putea ghici c` v` voi cere s` arunca]i o privire \n`untru. – Tocmai! confirm` John. N-a putut dori decât s` distrug` conducta, pur [i simplu. – Ca s` ascund` mai bine ceea ce se g`se[te acolo? suger` inspectorul. – Mai degrab` ca s` ascund` urmele celor ce erau ascunse acolo! afirm` cu convingere John Hambro. Lesley Paviour tocmai revenea, cu un mantou de tweed pe bra] [i o sticl` de b`utur` \n mân`. – Ce-a]i zice s` face]i o baie bun`? \i propuse ea lui John, pe un ton u[or tachin`tor. |n halul \n care sunte]i, nu prea v` pute]i \ntoarce la han... Asculta]i, r`mâne]i s` lua]i prânzul cu noi. Va r`mâne aici Bill Lawrence, a[a c` ve]i avea tot timpul s` v` reveni]i. Aceast` ie[ire din rutina cotidian` era pentru Lesley o adev`rat` man` cereasc`, de[i nimeni nu i-ar fi putut repro[a motivele. Pentru a doua oar` \n câteva ore, se afla \n centrul unei drame [i era lesne de \n]eles c`, \n asemenea situa]ii, reac]iona \n modul cel mai tipic feminin.

80

ELLIS PETERS

– V` sim]i]i destul de bine ca s` veni]i cu mine, domnule Hambro? \l \ntreb` ea pe John. Trebuie s` m` duc s` preg`tesc masa. Charlotte, nu te-ar deranja s` m` aju]i, te rog? Pornir` to]i trei, John cu destul regret c` trebuia s` p`r`seasc` echipa care \ncepuse s` cerceteze \n partea de sus. Ajunseser` la cafea, când Paviour declar`, privindu-l pe John cu mai mult` bun`voin]`: – Cred c` [i dumneavoastr` dori]i \n secret ca aceste scotoceli s` se limiteze la strictul necesar, nu-i a[a? Consecin]ele risc` s` fie dezastruoase! Cred, ad`ug` el, vizibil umilit c` trebuia s` formuleze ceva ce suna aproape ca o cerere, c` nu ave]i nici o influen]` ca s`-i opri]i, a[a-i? {tiu totu[i c` autorit`]ile respect` uneori dolean]ele universitarilor eminen]i... – M` \ndoiesc c` ni[te autorit`]i care nici chiar pe dumneavoastr` nu v` ascult` mi-ar acorda cea mai mic` aten]ie, r`spunse trist John. Dar nu cred, dup` ceea ce am auzit azi diminea]`, c` poli]ia va s`pa mai mult decât e necesar. – V` gândi]i s` asista]i \n continuare la opera]iuni? \l \ntreb` Lawrence pe John. – A[ fi vrut tare mult s` le urm`resc pân` la cap`t, dar nu cred c` voi putea r`mâne. Am re]inut camera doar pentru dou` nop]i, iar hanul „Somonul auriu“ pare s` fie \ntotdeauna plin \n weekend. A[a c` va trebui s` plec azi. – O, nu! exclam` Lesley, dezolat`. Ce p`cat! Când ne-a]i fi putut fi de atâta folos!... Stephen, nu crezi c` am putea s`... |n clipa urm`toare, dându-[i seama ce gaf` f`cuse, se \ntrerupse brusc, la vederea aerului profund dezaprobator al so]ului ei. Bill Lawrence profit` de ocazie ca s` propun` pe un ton nevinovat:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

81

– Dac` a]i veni la mine? Sunt burlac [i am o garsonier` unde locuiesc singur. Dac` vre]i, v` primesc cu cea mai mare pl`cere. Nu trebuie decât s` v` aducem lucrurile de la han. – De acord, r`spunse John cu c`ldur`, [i v` mul]umesc de mii de ori! A[ fi regretat mult s` fiu nevoit s` plec \nainte de sfâr[itul pove[tii. Dup` ce se urcar` \n ma[in`, pornind spre han, Bill declar` senten]ios: – Via]a \n acest mic cerc de oameni poate fi foarte pl`cut`, dar trebuie s`-i [tii regulile [i s` le respec]i cu stricte]e. |]i spun din proprie experien]`, b`trâne! Prima regul` e s` nu \ncerci niciodat` s` te apropii prea mult de doamna Paviour... – De ce-mi spui asta? \ntreb` John. E[ti foarte amabil c` m` previi, dar.. – Nu vreau s` m` \n]elegi gre[it, \l \ntrerupse Bill. Lesley e o femeie loial`, iar invita]iile ei nu ascund nimic necurat. Dar b`trânul `la nesuferit de b`rbatu-s`u...! E nebun de gelozie. Mai bine s` p`strezi distan]a [i s` locuie[ti pu]in mai departe, a[a ca mine. – I-ai sim]it gelozia pe pielea dumitale? se interes` John cu diploma]ie. Bill r`spunse pe un ton sec: – Chiar Lesley m-a prevenit, imediat ce am ajuns aici. John remarc` \n treac`t am`r`ciunea din tonul lui Bill. {i-[i spuse c` sentimentele tân`rului student la adresa lui Lesley erau departe de a fi indiferente. *** |n aceea[i sear`, inspectorul Felse ]inu \nc` o conferin]` \n salonul familiei Paviour.

82

ELLIS PETERS

– }inând seama de toate \mprejur`rile, declar` el \n fa]a auditoriului, cred c` e firesc s` v` ]in la curent cu desf`[urarea [i progresele anchetei. M-am v`zut nevoit s` \ncalc regulile profesiunii dumneavoastr`, a[a c` ave]i dreptul s` [ti]i de ce nu pot proceda altfel. Permite]i-mi mai \ntâi s` justific interven]ia noastr` pe terenul sitului Aurae Phiala. |n primul rând, autopsia lui Gerry Boden a ar`tat c` n-a murit \necat. Nu i s-a g`sit nici o urm` de ap` \n pl`mâni. A fost sugrumat, \n timp ce z`cea lipsit de cuno[tin]`, f`r` \ndoial` \n urma unei lovituri primite \n cap. Avem motive \ntemeiate de a presupune c` a murit \ntr-un moment cu mult anterior celui când a fost aruncat \n ap`. Probabil a fost asasinat \ntre orele [ase [i opt seara, adic` pe la jum`tatea intervalului dintre momentul când a fost v`zut ultima oar` [i a celui când a fost atacat domnul Hambro. Exist` mari [anse ca asasinul s` fi vrut s`-l ucid` pe domnul Hambro pentru c` se temea c` acesta din urm` \l putuse vedea aruncând \n ap` cadavrul lui Gerry Boden. Stephen Paviour \[i umezi buzele palide, \nainte de a declara pe un ton ezitant: – Dac` a trecut atât de mult timp \ntre cele dou` evenimente, b`iatul ar fi putut s` se duc` oriunde [i s` nu se mai \ntoarc` din proprie ini]iativ` la Aurae Phiala, nu-i a[a? – N-a plecat de la Aurae Phiala, r`spunse inspectorul pe un ton destul de dur. {tim c` s-a ascuns aici ca s` a[tepte ora \nchiderii [i s` poat` explora lini[tit locurile. {tim chiar [i unde a stat [i unde i-a fost ]inut ascuns trupul dup` crim`. Am g`sit un anumit num`r de indicii, azi diminea]`, s`pând sub tufi[urile din zona pr`bu[it`. Pentru \nceput, am descoperit capacul spart al unui pix ro[u pe care Boden \nc` \l mai avea

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

83

\n buzunar, \n momentul când a fost g`sit, [i care probabil fusese strivit cu piciorul. Apoi, am constatat c` fuseser` rupte [i \ngr`m`dite mai multe crengi, f`r` \ndoial` pentru a acoperi cadavrul dup` crim`. |n sfâr[it, am g`sit printre r`d`cinile tufi[urilor un smoc de p`r care nu-i poate apar]ine decât lui Boden. Uciga[ul a trebuit s`-l ascund` acolo provizoriu, a[teptând c`derea nop]ii, c`ci la ora când a fost asasinat era \nc` prea mult` lumin` ca s` se aventureze cu cadavrul pân` la râu. – Dar, protest` administratorul, prad` unei agita]ii puternice, a]i scotocit prin Aurae Phiala peste tot, de cum a]i aflat de dispari]ia lui, la sfâr[itul dup`-amiezii! Dac` era acolo atunci, l-a]i fi g`sit! – N-am scotocit prin Aurae Phiala, din p`cate! Am aruncat doar câte o privire gr`bit`, pe ici, pe colo. Era deja aproape noapte – [i, \n plus, nu c`utam un cadavru, cu atât mai pu]in pe uscat. M-a[ fi a[teptat s` fie mai degrab` \n râu... {i totu[i, era acolo, sub tufi[uri. Raportul de la laborator ne va spune mai mult, mai ales \n leg`tur` cu hainele. Acestea ne-au dezv`luit deja un fapt de maxim` importan]`: motivul pentru care Gerry Boden a r`mas \n muzeu, dup` ora \nchiderii. Inspectorul arunc` o privire impenetrabil` spre ceilal]i, apoi continu` calm: – Gerry avea la el un portmoneu. Iar \n acest portmoneu, pe care asasinul nu s-a gândit s`-l deschid`, printre banii de buzunar se g`sea o moned` de aur, datând de pe vremea |mp`ratului Commodus. O moned` \n stare aproape perfect`. N-a putut-o g`si decât \n timpul vizitei aici, [i numai \n apropierea conductei de \nc`lzire, \n zona recent pr`bu[it`.

84

ELLIS PETERS

– Dar e absolut imposibil! strig` Paviour cu glas r`gu[it. Nu poate fi vorba decât de o moned` fals`! O juc`rie, sau cine [tie ce... Cum vre]i ca o bucat` de aur s` arate ca nou`, dup` ce a z`cut secole de-a rândul \n p`mânt? Felse \i explic` punctul s`u de vedere [i pe cel al exper]ilor, limpede [i precis, la fel cum \i vorbise [i Charlottei, \n seara trecut`. – Prin urmare, \ncheie el, credem c` cineva a furat sistematic de la Aurae Phiala, timp ce peste un an, sustr`gând toate obiectele de valoare pe care le-a putut g`si. Se l`s` o t`cere prelungit`, pe care Bill Lawrence o \ntrerupse brusc, \ntr-un târziu, – V` gândi]i la unul dintre noi? \l \ntreb` el pe Felse. – Nu neap`rat, r`spunse zâmbitor inspectorul. Exist` mul]i oameni \n sat, care locuiesc aici de mult mai mult timp decât dumneavoastr` [i cunosc locurile ca pe buzunarul lor, \nc` dinainte de a se fi permis vizitarea de c`tre public. |n plus, situl e accesibil din toate direc]iile, pentru cine cunoa[te cât de cât regiunea, ceea ce e valabil nu numai pentru locuitorii satului, ci [i pentru numero[i pescari. – Dar, interveni cu aprindere Bill Lawrence, numai un specialist poate profita de pe urma unor asemenea descoperiri! – Exact! r`spunse Felse. |ns` aurul r`mâne aur. {i, \n anumite zone ale lumii, reprezint` mult mai mult decât valoarea lui comercial`... Se poate s` fie vorba [i de alte lucruri decât monedele, obiecte mult mai importante, voluminoase, care-i pot cauza probleme serioase unui profan... Casca, de exemplu! spuse el cu nevinov`]ie. Paviour se \ndrept` de spate, \n fotoliu.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

85

– Casca? repet` el mirat, privindu-l lung pe poli]ist. – Da, casca despre care se spune c` a fost v`zut` pe capul fantomei, preciz` Felse. V` aminti]i, desigur, ce ne-a spus \n acest sens doamna Paviour, despre ceea ce a v`zut ea \ns`[i [i alte persoane – sau \[i \nchipuie c` au v`zut...? E posibil s` nu fie o legend`, ci un mijloc ingenios, folosit de vinovat pentru a-i speria pe oamenii supersti]io[i [i a alunga curiozitatea pe care ar putea-o trezi drumurile sale nocturne. F`când un efort vizibil s` se st`pâneasc`, administratorul declar` ferm: – Ca s` poat` desf`[ura un asemenea trafic atât de mult timp, individul trebuie s` fie nu numai specialist \n antichit`]i, ci [i excep]ional de abil. – Ca dumneavoastr`? suger` Felse. Dac` aceast` insinuare \l [oc`, Paviour nu se tr`d` prin nimic. Cu o am`r`ciune plin` de demnitate, r`spunse simplu: – Eu sunt doar un expert de mâna a doua [i n-am nimic excep]ional. V-o poate confirma toat` lumea! – Stephen! murmur` Lesley cu compasiune, punându-i o mân` pe bra]. Dragul meu...! Netulburat, Felse \[i continu` expunerea: – Dar mai exist` [i alte somit`]i care au vizitat Aurae Phiala. Unele dintre ele chiar au efectuat anumite cercet`ri. |n timp ce-[i punea \nsemn`rile \napoi \n buzunar, \i arunc` Charlottei o privire pe care fata n-o \n]elese, \nainte de a o \ntreba: – Chiar nu v` da]i seama cine a venit aici, acum un an, doi, pentru a face unele s`p`turi? Aproape ajunsese la u[`, când mai arunc` \n urm`, pe un ton neutru:

86

ELLIS PETERS

– Este un nume pe care \l cunoa[te]i cu to]ii foarte bine... A trecut un an [i [ase luni, cred, de când doctorul Alan Morris a plecat de la Aurae Phiala, pornind spre Turcia...! *** A doua zi diminea]a, la cererea poli]iei, se deschise oficial ancheta asupra mor]ii lui Gerry Boden. |n continuare, Felse se duse acas`, pentru a reflecta pu]in [i a studia mai \ndeaproape rapoartele laboratorului criminalistic, pe care abia avusese timp s` le citeasc`. Ajunsese la jum`tatea dosarului, când so]ia lui veni s`-l anun]e c`-l c`uta o anumit` domni[oar` Rossignol. – Dumneavoastr` aici?! se mir` Felse. Nu m` a[teptam la o asemenea pl`cere... Pofti]i, lua]i loc [i spune]i-mi cu ce v` pot fi de folos. – A[ dori s`-mi spune]i, r`spunse Charlotte privindu-l drept \n ochi, ce anume au ascuns aluziile dumneavoastr` de asear`. M-am tot gândit, [i nu-mi place deloc ce \ntrez`resc. De asemenea, dac` nu e secret, v-a[ ruga s`-mi spune]i tot ce [ti]i despre unchiul meu, Alan. *** Spre prânz, muncitorii \ns`rcina]i cu s`p`turile de la Aurae Phiala, ajunseser` la bolta pr`bu[it` [i \ncercau s` \nl`ture gr`mada de c`r`mizi pentru a degaja enorma conduct` de \nc`lzire care se afla dedesubt.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

87

Astfel, puteau ie[i la lumin` relicve pre]ioase, [i era vital ca Stephen Paviour s` aib` grij` s` nu fie deteriorate. De asemenea, el [i Bill Lawrence \ncepur` s` \nregistreze [i s` numeroteze cu febrilitate tot ce g`seau. |n ce-l prive[te pe John Hambro, el luase o trus` de muzeologie [i, cu mânecile suflecate, \narmat cu un \ntreg arsenal de periu]e de unghii, [tergea [i cur`]a zeci de obiecte m`runte g`site \n p`mânt. Trecuse pu]in de amiaz`, când u[a camerei unde lucra John se deschise, iar Lesley \l anun]`: – Prânzul va fi gata \n mai pu]in de o or`. Apoi, apropiindu-se de mas`, \ncepu s` examineze mai de aproape obiectele g`site recent. – Vre]i s` v` ajut? \l \ntreb`. – Nu, sunte]i foarte amabil`, dar v-a]i murd`ri. Dup` câteva clipe, John \i puse \ntrebarea care-l chinuise toat` diminea]a: – {ti]i cumva unde este Charlotte? |nc` n-am v`zut-o pe ziua de azi. – Da. Mi-a cerut cu \mprumut ma[ina, dup` micul dejun. Avea o \ntâlnire cu cineva, \n ora[, dar a promis s` se \ntoarc` pân`-n prânz. I-am propus s-o duc eu, \ns` a refuzat. Am \n]eles c` voia s` fie singur`. Abia a[tept s` revin`, mi-e foarte dor de ea! E atât de bine c` am [i eu cu cine s` schimb o vorb`...! Aici, rareori am parte de un asemenea lux! – Nu [ti]i unde s-a dus? \ntreb` \n continuare John. – Nu mi-a spus nimic, [i nici eu n-am \ntrebat-o, bine\n]eles. Da]i-mi mie peria aceea... Am s` [terg [i eu grosul prafului. Mai am o jum`tate de or` pân` trebuie s` m` \ntorc la buc`t`rie.

88

ELLIS PETERS

Se a[ez` lâng` el [i se apuc` de lucru. Dintr-o dat`, ca din \ntâmplare, atinse cu mâna bra]ul lui John. |l sim]i frem`tând [i-l privi lung. John era con[tient de privirea ei [i, peste câteva clipe, nu mai putu rezista tenta]iei de a \ntoarce capul spre ea, privind-o la rândul lui \n ochi. – Cred c` Bill te-a prevenit \n privin]a noastr` – a lui Stephen [i a mea, nu-i a[a? \ntreb` ea \ncet, cu un aer u[or r`ut`cios. – De ce? \ntreb` John, intrând dintr-o dat` \n defensiv`. Din câte-am \n]eles, chiar dumneata l-ai pus \n gard`! Lesley ridic` din umeri. – E mai bine s` [tii ce te a[teapt`. Nu cred c` e[ti prea surprins. Ar trebui s` fii complet idiot ca s` nu \n]elegi. Iar dumneata nu e[ti deloc idiot, nu-i a[a? – Uneori, m` [i \ntreb... replic` John. – U[a e deschis`, remarc` Lesley zâmbind. Dac` ]i-e fric`, po]i s` pleci! – Mul]umesc mult. Dar, \n cazul `sta, de ce ai venit? {i de ce ai mai r`mas? John ar fi trebuit s`-[i dea seama c` discu]ia devia periculos, dar nu oberva. Dimpotriv`, se sim]ea perfect st`pân pe sine \nsu[i, [i nu vedea nimic echivoc \n toat` situa]ia. – Pentru c` [i eu sunt o fiin]` vie! izbucni dintr-o dat` Lesley, prad` unei agita]ii puternice. Dac` Stephen are chef s` fie gelos, treaba lui! Dar eu vreau s` tr`iesc [i n-am s`-mi schimb firea, sub pretextul c` so]ul meu vede \n tot ce fac sau spun inten]ii care nu-mi apar]in. N-are decât s` r`mân` convins de infidelitatea mea, dac` a[a vrea, eu una sunt cu con[tiin]a curat`. N-am nici un motiv s` m` simt vinovat` de ceva. Dar \nc`p`]ânatul `sta b`trân pur [i simplu nu vrea s`

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

89

\n]eleag`, [i pace! Dac` l-am prevenit pe Bill Lawrence, n-am f`cut-o ca s`-l scap pe el de complica]ii, ci ca s` le evit eu... |n fond, Stephen m-a luat de so]ie a[a cum sunt, [i nu v`d de ce m-a[ schimba! Intrând [i el \n joc, John declar` cu aceea[i fals` candoare ca a ei: – Oricine poate \n]elege de ce te-a luat de so]ie, dar misterul r`mâne: cum a avut ocazia? – A ap`rut la momentul potrivit, declar` Lesley cu gravitate. Tocmai fusesem p`r`sit` de un b`rbat pe care-l iubisem la nebunie. O brut` seduc`toare care m-a l`sat balt` când s-a s`turat de mine, stricându-mi complet via]a [i dezgustându-m` pentru totdeauna de dragoste. Stephen mi-a p`rut atunci singurul colac de salvare. Circula prin birouri, cu manuscrisele sub bra], atât de distins [i, mai ales, delicat [i r`bd`tor! {i astfel, \ntr-o zi, i-am povestit ce mi se \ntâmplase, iar el a f`cut tot posibilul s` m` ajute s` las \n urm` pasul gre[it pe care-l f`cusem. Bietul de el! Pe urm`, a ajuns s` m` cear` \n c`s`torie. Era un gest foarte frumos din partea lui, iar mie mi s-a p`rut singura ie[ire posibil`. A[a c` l-am luat de b`rbat ca s` am parte de toate celelalte, din moment ce dragostea \mi fusese refuzat`. Toate celelalte, adic`: siguran]a, o situa]ie respectabil` [i, mai ales, un obstacol solid \n fa]a tuturor tinerilor Don Juani care mai bântuie prin lume. M-am m`ritat, a[adar, iar roata a \ncetat s` se mai \nvârteasc`. Numai c`, uite unde m` aflu acum!...

Capitolul 6 |ntorcându-se spre Lesley, John o \ntreb` de-a dreptul: – Dac` spui c` aceast` c`snicie e ratat`, de ce mai r`mâi cu Stephen Paviour? Te a[teapt` o lume \ntreag`, dac` o mai dore[ti! – Prefer s` a[tept [i eu, replic` Lesley. – Ce s` mai a[tep]i? \ntreb` tân`rul arheolog. – Pe b`rbatul viselor mele, r`spunse ea cu o voce \n care ardea o dorin]` atât de fierbinte, \ncât John \ntinse bra]ul [i o cuprinse de talie. Femeia se retrase speriat`, cu ochii plini de o dezn`dejde cumplit`. – Lesley...! Nu te teme! Nu voiam... \ncepu John cu blânde]e. Dintr-o dat`, Lesley se arunc` asupra lui, ag`]ându-se din r`sputeri, cu capul ascuns lâng` um`rul lui [i fa]a \ntoars` c`tre el. {i, \n timp ce se apleca s-o s`rute, John sim]i mâinile tinerei femei cuprinzându-l pe dup` gât.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

91

|n acel moment, John z`ri pe fereastr`, peste um`rul lui Lesley, o siluet` care se apropia. Noul sosit tres`ri, apoi se aplec` \nainte, ezit` o clip` [i se opri complet. Stephen Paviour surprinsese scena din camera muzeului \n timp ce venea s` aduc` noi trofee smulse din ruinele ora[ului roman. Timpul se opri \n loc. Pre] de câteva secunde stranii, John [i Stephen se privir` \n ochi, dup` care so]ul lui Lesley se r`suci pe c`lcâie [i, cu pas demn, porni \napoi spre cas`. John tremura de team` ca Lesley s` nu se \ntoarc` spre fereastr` \nainte ca silueta slab` [i jalnic` a so]ului ei s` dispar`. Norocul f`cu s` nu observe nimic. Se desprinse de ea, aproape regretând [i cu o nem`rginit` ging`[ie, de team` s` nu se piard` cu firea ca atunci când o \nl`n]uise. – Scuz`-m`, spuse el jenat, n-am vrut s` te sperii. Lesley se \ndep`rt` pu]in, la rândul ei, ciudat de calm`, ca dup` un [oc. – Te rog s` m` scuzi. Am fost surprins`... Nu m` a[teptam, [i nu mi-am putut st`pâni panica... Poate c` ar fi mai bine s` plec. M` a[teapt` mâncarea. Numai la gândul mesei de prânz [i al atmosferei ap`s`toare care avea s` domneasc` negre[it acolo, John avea senza]ia c`-l a[tepta un supliciu. F`când un mare efort s` se st`pâneasc`, \[i compuse o fa]` nevinovat`, iar când \[i reg`si calmul, se \ndrept` spre sala de mese. |n prag, o \ntâlni pe Charlotte. – A, iat`-v` \n sfâr[it! exclam` el pe un ton de repro[. A]i lipsit toat` diminea]a!

92

ELLIS PETERS

– Am fost nevoit` s` m` duc \n ora[ cu o problem` personal`, r`spunse ea rece. A]i f`cut vreo descoperire interesant`? Chiar \n clipa aceea, John avu impresia c`, dac` s-ar fi \ntors, Charlotte ar fi putut s` vad` prin tweedul gros al vestonului s`u urmele l`sate de dou` mâini crispate [i p`tima[e... – Dac` n-ave]i nimic \mpotriv`, spuse ea pe un ton mai blând, voi veni cu dumneavoastr` azi dup`-amiaz` [i v` voi ajuta s` v` pune]i \n ordine toate minunile g`site. – Cu cea mai mare pl`cere! r`spunse John, pl`cut surprins. Voi fi \ncântat. Prezen]a Charlottei ar fi fost pentru el cea mai bun` fortifica]ie... Dar de cine \ncerca s` se apere – de Lesley? Nu. C`ci, dac` st`tea s` se gândeasc`, nu se a[tepta ca tân`ra femeie s`-l provoace din nou, chiar dac` ar fi vrut... {i atunci? C`uta o ap`rare contra lui \nsu[i? – Mor de foame, spuse Charlotte. Erau \nc` la mas`, când poli]i[tii terminar` cea mai mare parte a cercet`rilor la b`ile romane. Nu g`siser` nici urm` de aur. Nu mai \nc`pea nici o \ndoial` c` toate piesele fuseser` luate dup` moartea lui Gerry Boden. R`m`sese numai moneda descoperit` \n portmoneul b`iatului, prob` unic` a existen]ei unei comori. *** |n seara aceea, studiosul [i nu mai pu]in ambi]iosul Bill Lawrence se duse s` ia cina \n sat, unde se \ntâlnea cu un grup de studen]i, a[a c` so]ii Paviour \i aveau la mas` numai pe Charlotte Rossignol [i John Hambro.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

93

John era de p`rere c` Bill nu pierdea mare lucru. Eforturile vizibile pe care le f`ceau cu to]ii s` se poarte normal [i firesc, zâmbetele politicoase pe care [i unii [i al]ii se considerau datori s` le afi[eze, nu \ntârziar` s` creeze o ambian]` insuportabil de ap`s`toare. A[a c`, imediat ce putu s-o fac` f`r` s` dea o impresie proast`, John ceru permisiunea s` se retrag` \n pavilionul lui Bill, unde se instalase. |i p`rea bine s` poat` sta singur [i s` se plimbe pu]in \nainte de culcare. O lun` lene[` arginta noaptea blând` [i \nstelat`. Dintr-o dat`, Lesley Paviour ap`ru \n stânga lui, de-a lungul c`r`rii, ca o siluet` sub]ire [i s`lbatic`, z`mislit` de umbrele din jur. – Totul e-n regul`, declar` ea calm`. Nimeni nu-mi va observa lipsa... Poate nu crezi, dar eram atât de obosit` \ncât am urcat s` m` culc imediat dup` ce ai plecat. – Nu trebuia s` m` urm`re[ti, \i repro[` John. – Cine zice c` te-a urm`rit? \ntreb` Lesley cu un aer ironic. – {tiu foarte bine c` a[a ai f`cut, replic` el brutal. Altfel, de ce ai fi luat-o tocmai pe-aici? – Nu caut s` te \n[el, relu` ea cu o voce surd`, ce p`rea s` apar]in` \ns`[i nop]ii din jur. |n orice caz, de unde [tii dac` am ie[it mai târziu, sau \nainte? Pur [i simplu am vrut s` te g`sesc. Dar se pare c` mi-am gre[it calculele, dac` asta te va face s` m` dete[ti! – De ce s` te detest? \ntreb` John cu glas r`gu[it. – Ei bine, a[a am impresia, dup` felul cum discu]i cu mine, r`spunse femeia cu un aer de fals` dezolare. F`cu un pas spre John. |n noapte, fa]a ei era palid` [i senin`, cu ochi imen[i. John v`zu c` zâmbea.

94

ELLIS PETERS

– Par mai agreabil, v`zut de aici? \ntreb` el, pe un ton din nou calm. – John! murmur` ea, adresându-i-se pentru prima dat` pe nume. Te temi c`, dac` m` atingi, am s` ]ip? Nu [tiu ce m-a apucat azi diminea]`, nu mi s-a mai \ntâmplat niciodat` a[a ceva. Dar s-a terminat, John! Fa]a ei se afla foarte aproape de a lui. John ar fi vrut s-o cread` pe cuvânt. Totu[i, chiar \n timp ce se strângea lâng` el, \[i p`str` sângele rece. Cu o voce pe care \ns` nu i-o mai auzise, ca un murmur mângâietor, John \i rosti numele de câteva ori la rând, modulându-l \n tonalit`]i diferite, ca o adev`rat` melodie a dragostei. – Tu e[ti! |l recunosc \n tine pe b`rbatul vie]ii mele. Niciodat` n-am mai sim]it asta, nici chiar cu „el“! |[i puse u[or mâinile pe pieptul lui, apoi \l \ncercui strâns cu bra]ele. St`teau atât de strâns \nl`n]ui]i, \ncât nu-l v`zur` pe Stephen Paviour decât când acesta ajunse la un metru de ei. John privi peste um`rul lui Lesley [i z`ri \n \ntuneric silueta sub]iratic` [i ascu]it` a so]ului gelos, care a[tepta t`cut s` intervin`. Lesley \l sim]i pe John devenind rigid [i se \ntoarse s` vad` ce se \ntâmplase. Urm` un moment straniu, \n care amândoi \l privir` fix pe Paviour, ca [i cum ar fi r`mas brusc f`r` grai. Apoi, foarte \ncet, se desp`r]ir` [i se \ndep`rtar` unul de altul. Numai mâinile le r`maser` unite. – V` rog s` m` scuza]i c` v` deranjez, \ncepu administratorul pe un ton \nghe]at, dar mi-era greu s` fac altceva.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

95

O privea pe Lesley f`r` urm` de mânie \n ochi. John nu putea recunoa[te \n glasul b`trânului decât descurajare [i triste]e. – |ntoarce-te \n cas`, draga mea, spuse el, [i culc`-te. Am s`-i vorbesc domnului Hambro. Lesley ridic` din umeri, resemnat`. |i arunc` o privire lui John [i, dup` o scurt` ezitare, se r`suci pe c`lcâie [i pieri \n noapte. – N-am vrut s` v` pun \ntr-o situa]ie penibil`, declar` Paviour, când pa[ii tinerei femei se stinser`. Glasul lui nu tr`da nici o du[m`nie. St`tea pu]in aplecat \nainte, ca [i cum s-ar fi deta[at de toate. – Dar, continu` el, trebuia s` intervin. – Sunte]i mult prea indulgent, nu se putu ab]ine John s`-i r`spund` cu sinceritate. Nu am inten]ia de a \ncerca s` m` justific, dar v` pot asigura cel pu]in c` lucrurile n-au ajuns mai departe decât a]i v`zut. – Nu mi-e deloc greu s` cred, replic` Paviour, schi]ând un mic zâmbet amar. Pot ghici destul de simplu ce s-a \ntâmplat. De-a lungul anilor, am avut timp destul s` m` familiarizez cu asemenea incidente... Crezi poate, scumpe domnule Hambro, c` dumneata e[ti primul? Te \n[eli, [i pot s` te asigur c` nu vei fi nici ultimul. – Nu \n]eleg... se bâlbâi John, descump`nit. – Vei \n]elege. |mi permi]i s` fac câ]iva pa[i \mpreun` cu dumneata? Dac` st`m nemi[ca]i, ne va p`trunde frigul, [i putem conversa la fel de bine [i plimbându-ne. Nedumerit, John porni al`turi de el. Apoi, administratorul relu`: – Cred c` Lesley ]i-a povestit despre leg`tura ei amoroas` [i felul cum a luat sfâr[it, ducând la c`s`toria noastr`, nu-i a[a?

96

ELLIS PETERS

Prin urmare, n-am s` insist asupra acestui subiect. Nu voi insista nici asupra faptului c` Lesley e frumoas` [i inteligent`. Din p`cate, este bolnav`. Nu [i-a revenit niciodat` de pe urma [ocului pe care i l-a cauzat acea grav` decep]ie \n dragoste [i nu exist` aproape nici o speran]` ca starea ei s` se amelioreze vreodat`... Aventura prin care tocmai am trecut este ceva firesc, continu` el pe un ton obosit. Cu siguran]`, ]i-a povestit c` sunt de o gelozie maladiv` [i c` nu accept prezen]a nici unui b`rbat \n apropierea ei... Chiar \]i \nchipui c` sunt a[a? Am eu aerul unui om gelos? Crezi c` nu v-am v`zut, azidiminea]`, \n anexa muzeului? – {tiu foarte bine c` ne-a]i v`zut, recunoscu John. Mi-am dat seama imediat. Dar nu s-a \ntâmplat a[a cum, probabil, b`nui]i... A fost aproape un accident. – A[a crezi dumneata, r`spunse Paviour cu un surâs amar. Crede-m`, dragul meu, Lesley are o tendin]` sup`r`toare de a \ncerca s`-[i re\nnoiasc` dezastruoasa idil` cu to]i b`rba]ii care se apropie de ea, cu condi]ia s` fie cât de cât seduc`tori. Cu fiecare dintre ei se poart` cam la fel cum a f`cut azi cu dumneata. Dumnezeu s`-l fereasc` pe bietul b`iat care-i va c`dea \n plas`! Jocul ajunge repede prea departe, iar semnalul de alarm` nu \ntârzie s` r`sune... Ai \ncredere \n ce-]i spun, am toate motivele s`-]i dau acest sfat. Am luat-o de so]ie ca s-o ap`r [i s-o reabilitez \n fa]a acestui gen de nebunii... Da, o iubesc destul de mult ca s` fac asta pentru ea! recunoscu el, ca [i cum ar fi \ncercat s`-[i apere onoarea de b`rbat. |n orice caz, era cam târziu ca s` caut \n c`snicie [i o alt` form` de pasiune. A[a stau lucrurile... Se vedea clar c` administratorul spunea ceea ce considera el c` era adev`rul, cu o demnitate [i o pudoare nu lipsite de o

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

97

anumit` m`re]ie. John i-ar fi dat cu u[urin]` dreptate, dac` sângele n-ar fi continuat s`-i clocoteasc` \n vene. Nu putea uita chiar atât de u[or \mbr`]i[area lui Lesley... {i totu[i, trebuia s` recunoasc` faptul c` ea luase ini]itiva. Se \ntreba care dintre ei era mai nebun, el, pentru c` se l`sase prins \n plas` ca un b`ie]andru, sau administratorul, c`ruia \i f`cea pl`cere s`-[i apere so]ia cum ar fi f`cut un tat` cu fiica lui care c`lca pe de l`turi...? – De asemenea, relu` Paviour, \]i va fi u[or s` \n]elegi c` e esen]ial ca so]ia mea s` nu te mai vad`. Sper c` nu crezi c` s-a \ndr`gostit de dumneata, nu-i a[a? – |ntr-adev`r, r`spunse John, nu-mi fac nici un fel de iluzii. {tiu prea bine c` nu va regreta deloc plecarea mea. Nu-i mai r`mânea altceva de f`cut decât s` se supun` dorin]ei lui Paviour, indiferent care aveau s` fie dezavatajele. – Voi pleca, declar` el, imediat [i definitiv. N-o s` m` mai vad`. M` duc chiar acum s`-mi fac bagajele [i s` plec \nainte de \ntoarcerea lui Bill. Am s`-i las câteva cuvinte pe o hârtie, spunându-i c` am primit un telefon urgent. Voi g`si eu un pretext: probleme de familie, de afaceri, de s`n`tate – n-are importan]`... Cred c` a[a e cel mai bine. – |]i voi fi sincer recunosc`tor, r`spunse Paviour. Eram sigur c` pot s` contez pe dumneata. *** John scrise câteva rânduri scurte, afirmând c` un client \l anun]ase, prin intermediul familiei sale, c` voia s`-l \ntâlneasc` de urgen]`.

98

ELLIS PETERS

Puse hârtia pe [emineul din camera lui Bill, gândindu-se c` acesta nu avea s` se mire prea mult de plecarea lui, dup` tot ce-i spusese \n leg`tur` cu c`snicia so]ilor Paviour. |n ceea ce o privea pe Lesley, obi[nuit` f`r` \ndoial` cu plec`rile de acest gen, avea s` uite repede [i s` porneasc` \n c`utarea altor aventuri. Totu[i, acea plecare era extrem de iritant`. Se putea ca superiorii lui s`-i retrag` misiunea pe care i-o \ncredin]aser`. Dar n-avea ce face. Pentru moment, nu-i mai r`mânea decât s` dispar`. |[i arunc` valiza \n ma[in` [i demar`. |n timp ce se \ndep`rta de pavilion, \[i spuse c`, pentru a reveni din sat, Bill Lawrence trebuia s-o ia pe c`rarea de lâng` râu [i, cu pu]in noroc, nici m`car n-avea s` aud` motorul ma[inii. Cu atât mai bine. Pe drum se afla numai el. Luna, cu razele filtrate printr-o cea]` str`vezie, lumina palid ruinele ora[ului roman, dar era de-ajuns pentru a distinge lucirea ciudat` a unui obiect metalic care se deplasa \ncet de-a lungul unui zid, ap`rând [i disp`rând confom cotiturilor drumului. Obiectul p`rea s` se mi[te cu viteza unui om la pas. Când ajunse la col]ul zidului, coti [i cobor\ pe panta colinei. Sosi curând \n zona unde zidul ajungea doar pân` la nivelul genunchilor. Atunci, John distinse o siluet` vag`, având deasupra un fel de creast` lucioas` care se contura ca o secer` pe cerul aproape negru. Cea]a se risipise pu]in, iar luna sc`lda scena \ntr-o lumin` mai vie. John v`zu c` obiectul lucitor era un coif care acoperea complet capul siluetei. Un coif complet, cu vizier`, urechi [i restul accesoriilor. Fantoma cu casc` roman` de la Aurae Phiala ie[ise \n patrulare!

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

99

Tân`rul arheolog se opri [i cobor\ din ma[in`. Pornind pe furi[ pe lâng` gard, intr` \n incint` [i ajunse imediat \n apropierea b`ilor romane. Noaptea devenise mai \ntunecoas`, iar prin vale sufla acum un vânt rece. „O noapte ideal` pentru stafii!“ reflect` John. El [i fantoma aveau toate ruinele la dispozi]ie! Distinse clar lucirea c`[tii printre dou` blocuri de piatr`, \n locul unde descoperise enormele conducte de \nc`lzire. Apoi, nu mai v`zu nimic. Se apropie prudent de gura de aer care sem`na cu un pu]. Norii se risipir` pentru câteva clipe din dreptul lunii, iar lumina trecu peste partea de sus a zidurilor. Chiar \n fa]a lui John, silueta cu casc` sclipea cu o str`lucire nelini[titoare – [i, sub privirea lui, se \ntoarse. Umerii [i trupul disp`rur` \n umbr`, doar capul lucitor r`mânând deasupra tenebrelor, pentru a-l sfida nemi[cat. John era fascinat de acel splendid chip de aur, cu orbitele goale [i \ntunecate sub viziera de bronz. |n clipa urm`toare, sim]i o adiere nea[teptat` atingându-i ceafa... Se r`suci brusc. Prea târziu. Z`ri o clip` o umbr` amenin]`toare, cu bra]ul ridicat. Piatra \l lovi \n tâmpl`. Imediat, dou` mâini \l apucar` de picioare [i-l ridicar`, pentru a-l trânti brutal pe un teren pietros [i instabil, unde se rostogoli gemând. Pe jum`tate le[inat, \n]elese c` fusese aruncat \n fundul pu]ului de aerisire. Ceva c`zu lâng` el cu un zgomot \nfundat, urmat de un clinchet metalic. Vru s` se ridice pentru a \ncerca s` fug`, dar se lovi puternic cu capul de bolt`. Durerea fu atât de vie, \ncât c`zu \n genunchi, cu capul \ntre bra]e [i r`suflarea t`iat` de o grea]` cumplit`. |nc` nu

100

ELLIS PETERS

avusese timp s`-[i revin` din [oc, când auzi pr`v`lindu-se \n hruba unde ajunsese o ploaie de pietre [i p`mânt, iscând un nor de praf care-l f`cea s` se sufoce. Se repezi \nainte, \ncercând s` scape de pietrele care-i atingeau picioarele. Continuau s` cad`, tot mai mari [i mai multe, pietroaie enorme smulse din ruinele ora[ului Aurae Phiala... John \n]elese c` cineva \ncerca s` astupe gura de \nc`lzire. Vacarmul pietrelor care se izbeau de c`r`mizi mai dur` câteva minute, pân` când \ntre John [i mijlocul pu]ului se form` un strat atât de gros \ncât nu se mai auzea decât un huruit surd, ce sc`dea treptat. Domnea un \ntuneric total. John era \ngropat de viu \ntr-o galerie subteran`, la cinci metri sub solul romanticei v`i de la Aurae Phiala... Peste câteva minute, creierul s`u \ncepu s` func]ioneze cu furie. Paviour \l prinsese \n curs`! Desigur, to]i aflaser` \ntre timp de plecarea lui, a[a c` nimeni n-avea s` se alarmeze, nici s` se gândeasc` s`-l caute. Valiza [i tot ceea ce-ar fi putut s` atrag` aten]ia sau s` dea de b`nuit z`cea al`turi de el, sub p`mânt – \[i auzise bagajele c`zând lâng` el, dup` ce fusese aruncat \n pu]ul de \nc`lzire. Nu-i era greu s` ghiceasc` ce aveau de gând cu ma[ina lui. Un martor care poate fi \ndep`rtat cu viteza de o sut` patruzeci de kilometri pe or` nu deranjeaz` cu nimic! Cine altul dac` nu administratorul putuse ticlui totul? Cu siguran]`, o trimisese pân` [i pe fermec`toarea lui so]ie s` pun` momeala \n cârlig! Totu[i, John \[i spunea, plin de furie, c` avea cel pu]in câteva avantaje necunoscute de Paviour: era viu, avea un ceas

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

101

cu cadran fosforescent, care din fericire r`m`sese \n func]iune, [i o valiz` c`zut` nu departe. Numai dac-ar fi putut-o g`si! Evident, nici nu se gândea s` \ncerce o evadare prin partea de sus, gura de aerisire fiind complet astupat` cu pietre [i p`mânt. Mai u[or ar fi urnit din loc Himalaya! Nu, \n direc]ia aceea drumul era blocat. Dar prin alte p`r]i...? |ntr-adev`r! John \[i aminti dintr-o dat` c` un mic tronson din conduct` se deschidea la cap`tul circuitului de \nc`lzire, chiar pe malul râului. Cap`tul era \nfundat, dar \n partea superioar` r`m`sese un mic spa]iu liber, cât s` se poat` strecura o pisic`. Zidul nu putea fi prea gros [i ar fi trebuit s`-l poat` str`punge u[or, acum când acea parte a conductei fusese descoperit`. John \[i reg`sise complet luciditatea [i gândea intens. Ar fi putut s` reconstituie \n minte, cu ochii \nchi[i, planul \ntregului circuit. Putuse constata el \nsu[i, \n zilele trecute, cât de simetric era tot ansamblul. O simetrie tipic roman`! „Re]eaua e dreptunghiular`“, \[i spuse el. „S` lu`m ca baz` una dintre laturile scurte. Pu]ul \n care am c`zut poate fi localizat \n col]ul de jos, stânga, al dreptunghiului, iar partea descoperit` de lâng` râu e situat` \n col]ul de sus, stânga, al aceluia[i dreptunghi. Ceea ce \nseamn` c` se afl` \n cap`tul opus al laturii unde m` aflu.“ Doar la gândul distan]ei pe care o avea de parcurs prin acele interminabile b`i romane sim]i c`-l cuprindea din nou descurajarea. Avea impresia c` trebuia s` fac` ocolul P`mântului. „Nu te mole[i, John Hambro!“ \[i impuse. „Hai, ia-o \nainte!“

102

ELLIS PETERS

Putea m`car s` se târasc` pân` la zidul care marca limita galeriei subterane. O dat` ajuns acolo, trebuia s` coteasc` la dreapta [i s`-[i continue drumul \nainte, pân` când g`sea zona pe care poli]i[tii o l`saser` descoperit` \n apropierea râului, cu condi]ia de a avea destul aer ca s` ajung` pân` acolo, de a putea s` traverseze gr`mezile de c`r`mizi, [i ca ultimul perete s` nu fie prea gros. Altfel, risca s` moar` \nainte de a apuca s`-l str`pung` cu unghiile. Oricum, era mai bine s` \ncerce, decât s`-[i a[tepte pasiv moartea. Micile lighioane care forfoteau pe la picioarele lui [i de-a lungul tunelului pe unde voia s` mearg` \l dezgustau, dar \n acela[i timp \l [i \ncurajau. Din moment ce existau [obolani, \nsemna c` undeva era o sp`rtur`, altfel n-ar fi putut nici s` intre, nici s` ias` cum voiau. Numai dac`, descoperind acea sp`rtur`, oricât de mic`, ar fi putut s-o l`rgeasc`... Numai dac` d`dea \n exterior...! Nimic nu-i p`rea prea dificil lui John pentru a \ncerca s` ias` de acolo [i a sc`pa de oroarea unei mor]i \ngropat de viu. Acum \n]elegea toate riscurile... Deja \l treceau fiori, iar aerul st`tut, umed [i rece \l f`cea s` tremure, dându-i senza]ia c` acela \i putea fi mormântul. Nu putea s` se ridice \n picioare, plafonul fiind prea jos. C`lca printr-un strat gros de praf, adunat de-a lungul secolelor. Tot ceea ce atingea era resping`tor de murdar [i, la cea mai mic` mi[care, ag`]a cu capul sau cu umerii pânzele de p`ianjeni care atârnau din tavan. Pe pip`ite, \[i c`ut` valiza printre pietre, c`r`mizi [i bulg`ri de ]`rân`.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

103

|n cele din urm`, \i sim]i mânerul. |ncepu s` scormoneasc` din r`sputeri ca s-o dezgroape. Era deschis`, iar con]inutul se \mpr`[tiase. Orbec`ind \n continuare, John \[i c`ut` lanterna. Se g`sea chiar lâng` valiz`. Totu[i, se hot`r\ s` n-o foloseasc` \nc`, pentru a eonomisi bateria de care putea avea nevoie mai târziu. Atâta vreme cât nu trebuia decât s` se târasc` prin conducte, se putea lipsi de lumin`. Mai greu \i fu s`-[i g`seasc` m`nu[ile, dar se str`dui, c`ci [tia c` aveau s`-i fie de mare folos. Dup` mult timp, sfâr[i prin a ag`]a una, apoi [i pe cealalt`. {i le vâr\ \n buzunar. |n sfâr[it, porni prin conducta pe care o alesese. Nu parcursese nici trei metri, târându-se pe coate [i genunchi, când mâna lui stâng` \ntâlni ceva neted [i rece. Recunoscu dup` pip`it formele unei fe]e rigide [i, stupefiat, se opri s` examineze mai \n am`nunt ceea ce g`sise. Aprinse \n fine lanterna, care-i dezv`lui \n \ntuneric un chip de bronz. Era o casc` roman` autentic`, a[a cum purtau notabilit`]ile la ceremonii, cu toate accesoriile, inclusiv o masc` de o rar` frumuse]e. John ]inea \n mâini faimoasa casc` a c`rei lucire \n lumina lunii \l atr`sese spre moarte, [i care acum z`cea lâng` el, aruncat` ca un accesoriu ce nu mai folosea la nimic...

Capitolul 7 So]ii Paviour [i invitata lor tocmai \[i luau micul dejun duminical, când Bill Lawrence veni s`-i anun]e c` oaspetele lui plecase \n timpul nop]ii. Lesley citi micul mesaj al lui John [i, dup` ce arunc` o privire spre so]ul ei, \l mototoli [i-l arunc` \n c`min cu furie, f`r` o vorb`. Charlotte examin` cu aten]ie toate fe]ele. Deducea c`, din moment ce plecase atât de brusc, John trebuia s` fi avut o disput` cu Lesley. Se sim]ea stânjenit` [i \ncerca s` \n]eleag`... G`si o scuz` s` nu-i \nso]easc` \n sat [i, imediat ce plecar`, se duse la telefon [i-l sun` pe inspectorul Felse. Indiferen]a ar`tat` de acesta când auzi despre plecarea inopinat` a lui John o revolt` [i mai mult. – Dar, dac` a plecat din proprie ini]itiv`, trebuia s` g`seasc` un motiv de a ne anun]a, pe oricare dintre noi! protest` ea. |n cele din urm`, Felse se \nduplec`.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

105

– Bine, spuse el, am s` m` ocup de problema asta. Dar \nainte mai am câteva chestiuni de rezolvat. Pân` una alta, John Hambro pare s` fi plecat de bun`voie... Oricum, pute]i s` face]i dou` lucruri pentru mine. |nainte, \ns`, spune]i-mi de unde vorbi]i. – De la so]ii Paviour, dar sunt singur`, r`spunse ea. Au plecat \n sat. – Perfect, \ncuviin]` poli]istul. Atunci, c`uta]i-l pe sergentul Price, care e la fa]a locului, \n apropiere de s`p`turi, [i spune]i-i ce-am discutat. Pe de alt` parte, ce s-a \ntâmplat cu scrisoarea lui Hambro? A fost distrus`? \ntreb` \n continuare Felse. – Nu, r`spunse Charlotte, am v`zut-o pe Lesley când a f`cut-o ghemotoc [i a aruncat-o \n [emineu, dar focul nu ardea. Cred c` a fost dus` la gunoi, o dat` cu cenu[a. – C`uta]i neap`rat prin lada de gunoi [i recupera]i-o, ordon` inspectorul Felse. Sunte]i capabil` s` recunoa[te]i scrisul prietenului dumneavoastr`? – Nu l-am v`zut niciodat`, recunoscu ea. – |n acest caz, p`stra]i biletul. Voi ajunge acolo \naintea so]ilor Paviour. *** |n acela[i timp, jos \n galeria subteran`, John \ncepea s`-[i piard` cuno[tin]a. De dou` ori trebuise s`-[i croiasc` drum printre pietrele [i c`r`mizile care blocau conducta pe unde \ncerca s` \nainteze târâ[. Tremurând de team` s` nu provoace o surpare, reu[ise s` treac` mai departe. Dar, de ast` dat`, se \n]epenise de-a

106

ELLIS PETERS

binelea. Galeria era astupat` complet de o aglomerare enorm` de resturi. Nu mai avea nici o speran]`. Mersese prea bine pân` atunci! Conducta era prea strâmt` ca s` se poat` \ntoarce, a[a c` nu-i mai r`mânea decât s` se târasc` de-a-nd`ratelea pân` când g`sea bifurca]ia cu o alt` conduct`, \n dreapta. – Dac` nu pot s` trec, spuse el vorbind de unul singur, trebuie s` g`sesc alt drum. Porni a[adar prin canalul din dreapta, \n]elegând c` greul abia urma. Se opri o clip`, ca s` se gândeasc` la tactica pe care trebuia s-o foloseasc`. La ce putea servi sim]ul de orientare \ntr-un asemenea labirint? Singura lui speran]` de salvare era preferin]a romanilor pentru simetrie; toate construc]iile lor formau unghiuri drepte. „Dar,“ se gândi el, „s-ar putea s` g`sesc [i alte conducte \nfundate. |n cazul `sta, mai bine s` nu m` bazez pe memorie. Voi aduna \n buzunar buc`]i de ]igl`, [i-am s` pun câte una ca semn \n stânga fiec`rei conducte \nfundate. A[a, n-am s-o iau de dou` ori pe acela[i drum f`r` nici un rost.“ Jalonase astfel patru conducte succesive, dar \ncepea s` \n]eleag` mai bine topografia locurilor [i \n curând \i fu clar c` se g`sea chiar \n centrul instala]iei de \nc`lzire a b`ilor romane, sub zona care, cu mai multe secole \n urm`, fusese degajat` de romani. |n acel loc, p`mântul, b`t`torit [i str`b`tut \n toate sensurile, se tasase, formând o mas` compact` [i solid`, foarte rezistent`. Nu mai ezit`; porni pe calea care p`rea cea mai sigur`, de[i [tia c` nu ducea spre nici un spa]iu deschis. Dar nu avea \ncotro [i se ruga ca \ngerul lui p`zitor s`-i preg`teasc` o ie[ire la cap`tul drumului.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

107

|ncerc` printr-un prim canal din direc]ia aceea, dar foarte repede fu nevoit s` bat` \n retragere din fa]a unei baricade de pietre de netrecut. |n a doua conduct`, câ[tig` pu]in mai mult teren, dar \[i for]` prea tare norocul, \ncercând cu disperare s` treac` de o alt` gr`mad`, pân` când declan[` o avalan[` care i se rostogoli peste bra]ul stâng. Când reu[i s` [i-l dezgroape, constat` c` unul dintre acele fosforescente ale ceasului disp`ruse. Sim]i cu vârfurile degetelor c` geamul se sp`rsese. Timpul se oprise \n loc la orele unsprezece [i jum`tate diminea]a, [i nimic nu mai putea s`-i indice durata de când se chinuia. Cu m`nu[ile f`cute ferfeni]`, cu degetele \nsângerate, John \[i spuse c` f`cuse o nebunie \nc`rcându-se [i cu casca roman`, pe care o târa dup` el ag`]at` de cravat`. Dar un arheolog r`mâne arheolog \n orice \mprejur`ri! Iar casca reprezenta una dintre cele mai frumoase piese pe care le v`zuse vreodat` [i mai degrab` s-ar fi l`sat osândit la focurile iadului decât s-o abandoneze. *** La ora aceea, Felse tocmai sosise la casa so]ilor Paviour [i examina cu mare aten]ie micul bilet al lui John, pe care Charlotte reu[ise s`-l recupereze din lada de gunoi de la buc`t`rie. – Dup` câte-mi pot da seama, declar` inspectorul, nu a scris acest mesaj sub constrângere. Asta v` mai lini[te[te? o \ntreb` el pe Charlotte. Fata \l privi drept \n ochi. – Nu m` lini[te[te deloc! r`spunse ea cu fermitate. – Ave]i ceva s`-mi repro[a]i?

108

ELLIS PETERS

– Dup` p`rerea dumneavoastr`, se revolt` Charlotte, ar trebui s` st`m cu mâinile-n sân pân` când primim un semn de la John? – |n nici un caz! Oricum, eu am f`cut tot ce trebuia s` fac. L-am dat \n urm`rire, inclusiv ma[ina. Dar, cât a[tept`m, s` nu vorbi]i cu nimeni despre asta. *** |n timp ce Charlotte \l zorea pe Felse s` ac]ioneze, John \ncepea s` se team` c` aerul din tunel era pe terminate. Avea tot mai des accese de ame]eli [i c`dea \n st`ri de semi-le[in, \n timpul c`rora continua s` se târasc`, f`r` a [ti prea bine \ncotro se \ndrepta. Genunchii pantalonilor i se rupseser` [i-[i pierduse talpa unui pantof. Dar, cu toate acestea, se \nver[una s` \nainteze, ajutându-se cu mâinile ale c`ror palme erau de mult carne vie. Pe lâng` aceste momente de incon[tien]`, mintea continua s`-i func]ioneze cu aceea[i luciditate. Mai \ntâi, \ncercase s`-[i organizeze metodic evadarea; acum nu mai \ncerca decât s` avanseze cât mai repede posibil. *** Dac`, \n acea sear` de duminic`, \ntâmplarea n-ar fi \mpins doi \ndr`gosti]i s` caute un col]i[or lini[tit, spre o carier` dezafectat`, inspectorul Felse n-ar fi primit atât de curând ve[ti despre ma[ina verde-bronz a lui John Hambro. – Vino pe-aici, e formidabil! strig` tân`ra fat` spre prietenul ei, care ezita la volanul ma[inii, cu câ]iva metri mai \n spate.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

109

Apoi ad`ug`, ar`tând o urm` de pneuri \n iarba umed`: – Au mai trecut [i al]ii, putem s` mergem! Dar b`iatul abia avansase câ]iva metri, când fata exclam`: – Jimmy, stai! Nenorocitul a c`zut peste margine!... |ntr-adev`r, urmele de ro]i duceau drept spre marginea râpei, disp`rând \n gol. Se aplecar` s` vad` mai bine [i z`rir`, ie[ind pe jum`tate din ap`, lucirea metalizat` a unei carcase de ma[in`. – O, Jim! murmur` tân`ra. Drept \n ap` s-a dus! – N-a[ prea crede! se \ndoi iubitul ei. Ia uit`-te la urmele astea. |ntr-adev`r, printre dârele l`sate de ro]i pe p`mântul reav`n se distingeau urme de pa[i... Urmele cuiva care \mpinsese din r`sputeri, c`ci fiecare pas s`pase o groap` destul de adânc`. – S-ar putea s` m` \n[el, declar` Jim cu \ndoial`, dar sunt aproape sigur c` tipul care a l`sat urmele astea \mpingea ma[ina \n pr`pastie. – De ce? se mir` fata. Ca s` scape de-o rabl` veche? – Mie nu mi se pare deloc c` arat` ca o rabl` veche! r`spunse Jimmy, aplecându-se \nc` o dat` pentru a privi forma metalic` din râu. Dac` nu gre[esc, tipul a furat-o, [i pe urm` a vrut s` scape de ea... Nu se [tie niciodat`... Mai bine s` anun]`m poli]ia. *** Imediat ce tân`rul \[i f`cu declara]ia, o ma[in` a poli]iei se duse s` exploreze cariera. Un om-broasc` se scufund` \n râu, \nainte de a se \nnopta complet, iar raportul lui puse \n alert` toat` poli]ia. Era aproape de ora [apte seara, când Felse primi primul apel telefonic.

110

ELLIS PETERS

– Am ve[ti despre ma[ina dumneavoastr` verde-bronz, anun]` comisarul din Silcaster. {i bune, [i rele... – |ncepe]i cu cele rele, \i ceru Felse. – Am g`sit o ma[in` \n fundul râului, chiar la baza unei cariere. Un scafandru s-a scufudat s-o identifice, [i este \ntradev`r cea pe care o c`uta]i. Chiar acum e scoas` la suprafa]` cu macaraua. Dar scufund`torul nostru ne asigur` c` a v`zut bine \n interior, [i c`... – ... Hambro nu era acolo! \ncheie u[urat Felse. Asta-ntradev`r e o veste bun`! – Depinde cum o iei, r`spunse comisarul, c`ci nici vreo valiz` n-am g`sit. A[a c` avem pe cap o problem` destul de grea, c`ci dac` Hambro nu e \n ma[in`, atunci unde e? *** Prizonier \n subteranele din Aurae Phiala, John pierduse orice speran]` de a-[i croi drum prin centrul labirintului. Toate conductele erau blocate, [i nu-i mai r`mânea decât s` le \ncerce pe cele de pe margini... Acele re]ele de canalizare pe care romanii le construiser` pentru a-[i \nc`lzi perimetrul b`ilor aveau cele mai mari [anse de a fi rezistat \n fa]a probei timpului, pentru c`, pe de o parte, aveau al`turi p`mânt ferm, iar pe de alt` parte, zid`ria de c`r`mizi nu era sl`bit`, ca aceea a altor conducte, de numeroasele ramifica]ii. Canalul exterior mai avea \nc` un avantaj pentru un om extenuat: se termina \n form` de T, având \n fa]` un perete. Prin urmare, John nu risca s`-[i piard` sim]ul direc]iei. De fiecare dat` când câ[tiga câte un metru de teren, John \ntindea mâna, sperând s` \ntâlneasc` faimosul perete al

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

111

intersec]iei \n form` de T... dar nu-l g`sea niciodat`. |n sfâr[it, ajunse, [i mâna lui atinse zidul de c`r`mizi. U[urat, se relax` o clip`, \nvins de efort [i de lipsa de aer. Pe dibuite, porni apoi spre stânga, unde [tia c` era direc]ia cea bun`, dar \ntâlni imediat un zid solid ca stânca. Atunci, \ncepu s` se târasc` spre dreapta, cu casca roman` legat` \n continuare de cravat` – acea casc` din cauza c`reia ajunsese \n mormânt, dar pe care refuza totu[i s-o abandoneze. |n partea aceea drumul era liber, \ns` aerul devenise atât de viciat, \ncât John avu impresia c` urma s`-[i piard` cuno[tin]a definitiv. |ncepu s` avanseze cu hot`râre, c`utându-[i drumul fie cu ajutorul boltei, fie cu al solului. Dintr-o dat`, mâna i se afund` \n ni[te zdren]e putrede. Scotocind pu]in mai mult cu degetele, \ntâlni un schelet – conservat ca prin miracol, dup` câte se p`rea. Pip`i cu mâna \ntins` un os pe care-l recunoscu ca fiind un femur. Uitând de orice oboseal`, atinse cu degetele apofiza rotunjit` de deasupra genunchiului, dup` care cobor\ spre glezn`. Era posibil ca timpul s` fi cru]at sandala de piele, la fel ca oasele. Dar piciorul scheletului nu purta o sandal` roman` din secolul al IV-lea; era \nc`l]at cu un pantof absolut clasic, din Anglia secolului XX... *** Trecuse cu pu]in de ora [apte [i jum`tate, când inspectorul Felse se prezent` la Stephen Paviour, administratorul muzeului de la Aurae Phiala. Nu c`ut` s` fac` nici o

112

ELLIS PETERS

introducere, nici nu se pret` la polite]urile obi[nuite; se a[ez` \ntr-un loc mai retras, a[teptând sosirea lui Bill Lawrence, pe care ceruse s`-l cheme cineva. – |mi pare r`u c` trebuie s` v` deranjez, \ncepu Felse imediat ce Lawrence intr` \n camer`, dar ceea ce am de spus v` prive[te [i pe dumneavoastr`, din moment ce locui]i tot la Aurae Phiala, [i n-am timp s` m` repet. {ti]i cu to]ii c` domnul Hambro a plecat noaptea trecut`, l`sând un mic mesaj de r`mas-bun... Cu regret v` anun] c` este trecut pe lista persoanelor disp`rute, [i avem motive \ntemeiate s` credem c` motivul pe care l-a invocat ca s` plece era o inven]ie pur`. Tot ce se [tie e c` a plecat asear`, târziu, dup` un apel telefonic, pentru a se \ntâlni cu un client, \n cel`lalt cap`t al ]`rii. Se mai [tie c` [i-a luat cu el toate lucrurile, dup` ce a l`sat un bilet prin care-[i explica plecarea, [i a pornit la drum cu pu]in \naintea orelor dou`zeci [i trei [i treizeci de minute, cam \n perioada când domnul Lawrence se \ntorcea acas`. Or, ma[ina domnului Hambro a fost \mpins` \n râu, de pe o carier` \nalt` din apropiere de Silcaster. A fost g`sit` [i examinat`... Domnul Hambro nu era \n`untru, [i nici valiza lui. Charlotte t`cea \ncremenit`, cu inima strâns` de nelini[te. Dac` pân` atunci refuzase s` recunoasc` locul ocupat \n gândurile ei de John Hambro \ncepând din seara când \i salvase via]a, de ast` dat` era nevoit` s` recunoasc` adev`rul: da, \l iubea pe John! |n ceea ce-l privea pe Paviour, el p`rea atât de \mb`trânit [i bolnav, \ncât nimic nu putea s`-i accentueze mai mult paloarea fe]ei [i dezn`dejdea din privirea r`t`cit`. Bill Lawrence st`tea a[ezat, gânditor, cu mâinile \mpreunate \n jurul genunchiului. Numai Lesley strig` cu voce ascu]it` [i cu ochii m`ri]i de consternare:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

113

– Dar cine s` vrea s`-i fac` ceva, [i de ce? Cine a putut face asta? Apoi se \ntrerupse brusc [i r`mase t`cut`, ne\ndr`znind s` priveasc` spre so]ul ei. – V-a[ r`mâne foarte \ndatorat, declar` Felse, dac`-mi ve]i povesti, fiecare pe rând, tot ce a]i f`cut asear`, spunându-mi mai ales când [i \n ce \mprejur`ri l-a]i v`zut ultima oar` pe John Hambro... Domnule Paviour, \mi permite]i s` folosesc biroul dumneavoastr`? S`rind \n picioare, Paviour consim]i imediat. – A[ dori s` v` r`spund primul, ad`ug` el. „Pare cam gr`bit,“ \[i spuse Felse. „De ce ]ine neap`rat s` vorbeasc` \nainte de nevast`-sa?“ – A[ prefera, r`spunse inspectorul, s-o ascult mai \ntâi pe doamna Paviour, dac` nu ave]i nimic \mpotriv`. – Dar, protest` nefericit administratorul, cred c` ea a fost ultima persoan` care l-a v`zut pe domnul Hambro... – Ceea ce voi [i \ncerca s` clarific, decret` imperturbabil Felse. Voi face tot posibilul s` nu v` re]in prea mult, nici pe unii, nici pe ceilal]i. Cu f`lcile crispate, Paviour se pr`v`li la loc \n fotoliu, privindu-[i p`trunz`tor so]ia peste birou. Cu mult calm, Lesley \i povesti inspectorului cum ie[ise din cas`, pentru a se \ntâlni cu John Hambro. – Nu a fost \ntru totul vina mea, \i explic` ea lui Felse. Uneori, ne pierdem capul f`r` s` vrem cu adev`rat. Sunt de-ajuns doar câteva minute... Dar so]ul meu ne-a surprins acolo. Sufer` mult din cauza diferen]ei de vârst` dintre noi... ad`ug` ea discret, f`r` s` mai continue. T`cerea ei sp`[it` era cum nu se putea mai gr`itoare.

114

ELLIS PETERS

– Prin urmare, v-a trimis \napoi acas`, conchise Felse, care \n]elegea totul foarte bine, iar dumneavoastr` l-a]i l`sat singur cu domnul Hambro? |n ochii lui Lesley se aprinse o str`lucire mai vie, dar f`r` ca o singur` tr`s`tur` a fe]ei s` i se clinteasc` din loc. – La ce bun s` mai fi r`mas? \ntreb` ea. N-aveam chef s` strâng cioburile... Pu]in \mi p`sa ce aveau s` fac`. – {i ce-au f`cut? \ntreb` Felse. Ce s-a \ntâmplat \ntre ei, dup` p`rerea dumneavoastr`? – O, sta]i lin[tit! replic` ea. Nu s-au luat la p`ruial`, dac` la asta face]i aluzie. – Nu fac nici o aluzie, r`spunse sec poli]istul. V` \ntreb numai ce s-a putut \ntâmpla \ntre ace[ti doi oameni, dintre care unul e acum dat disp`rut, \n \mprejur`ri neclare. – Asculta]i relu` Lesley dup` câteva momente de t`cere, pe un ton rug`tor, m-am c`s`torit cu un b`rbat mult mai vârstnic decât mine [i nu e prima oar` când m` izbesc de gelozia lui. Dar niciodat` nu s-a \ntâmplat nimic grav, [i nici nu se va \ntâmpla vreodat`. E un fel de joc doar, nimic mai mult! ad`ug` ea cu o voce spart` [i cu ochii plini de lacrimi. – Sunte]i foarte loial`! aprecie delicat Felse. Lesley se reculese [i r`spunse la rândul ei, cu un zâmbet trist: – {i so]ul meu e loial, dac` vrem s` fim obiectivi. – {i la ce or` s-a \ntors \n cas` so]ul dumneavoastr`? se interes` \n continuare inspectorul. Lesley p`ru din nou cam descump`nit`. Dup` câteva clipe, r`spunse cu o voce surd`: – Avem camere separate, a[a c` nu pot [ti cât era ceasul când s-a \ntors.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

115

– Pe scurt, conchise Felse, nu l-a]i mai v`zut pân` azidiminea]`? – Da... r`spunse Lesley \ntr-o [oapt` abia auzit`. Când \i veni rândul lui Paviour, Felse declar` imediat: – Prin urmare, Hambro a plecat pentru c` i-a]i cerut-o dumneavoastr`? – N-a fost nevoie s` i-o cer, replic` Paviour pe un ton ab`tut, l-am f`cut doar s` \n]eleag` c` era de preferat ca so]ia mea s` nu-l mai revad`. Mi-a propus din proprie ini]iativ` s` plece f`r` \ntârziere. Nu i-am f`cut nici un repro[ [i nu-i port ranchiun`... c`ci sunt aproape sigur c` ini]iativa a apar]inut so]iei mele. Fruntea administratorului era \mbrobonat` de sudoare. Nu putea decât s` spun` adev`rul, convins c` Lesley povestise deja totul, dar faptul de a-[i expune astfel infernul conjugal era pentru el un adev`rat supliciu. Un chip pe care Felse \l g`sea \n acela[i timp emo]ionant [i conving`tor. – Prin urmare, nu ave]i nici un mijloc de a o \mpiedica pe so]ia dumneavoastr` s`-[i urmeze aceast` tendin]` penibil`? se interes` inspectorul, pe un ton \n]eleg`tor. – V-am spus deja c` are un caracter maladiv. Dar nu dep`[e[te niciodat` anumite limite. O \mpiedic` propria ei repulsie. – {i totu[i, asear` a]i spionat-o [i a]i urm`rit-o, cu scopul de a pune cap`t aventurii. Nu vre]i s`-mi spune]i tot adev`rul? insist` Felse. – Sunt dator s` o protejez, r`spunse Paviour, [i de asemenea s` previn suferin]ele unor parteneri nevinova]i. Categoric, administratorul d`dea dovad` de prea mult` m`rinimie, nu se putu \mpiedica Felse s` reflecteze.

116

ELLIS PETERS

– Prin urmare, v-a]i desp`r]it de domnul Hambro \n fa]a pavilionului lui Bill Lawrence [i de-atunci nu l-a]i mai v`zut. A[a este? – Da. Nu aveam nici un motiv s`-i pun cuvântul la \ndoial`, conchise mai ferm Paviour. – {i n-ave]i idee ce i s-a putut \ntâmpla \n continuare? nu se l`s` poli]istul. – V-am mai spus o dat`: m-am \ntors direct acas` [i m-am culcat, \i r`spunse administratorul, care \ncepea s`-[i piard` r`bdarea. – Singur, dac` am \n]eles bine, complet` cu menajamente Felse. |n t`cerea care se l`s`, ad`ug`: – Cred c` v` da]i seama c` nimeni nu poate confirma faptele [i ac]iunile dumneavoastr`, \ncepând din momentul când so]ia v-a l`sat singur cu Hambro, nu-i a[a? *** A treia persoan` pe care o interog` inspectorul Felse fu Bill Lawrence. Tân`rul nu se l`s` mult rugat s`-[i depene povestea. – E un an de când sunt aici, [i am ajuns s` cunosc situa]ia destul de bine ca s` m` ]in la distan]` de orice nepl`ceri. Nu, domnul Paviour nu mi-a vorbit niciodat` despre so]ia lui, dar nu e greu de observat cât de nefericit e când vreun alt b`rbat se apropie de Lesley, mai ales dac` e vorba de unul tân`r [i atr`g`tor. – {i doamna Paviour? Ea v-a vorbit despre so]ul dumneaei? \ntreb` poli]istul. V-a dat de \n]eles c` era mai bine, pentru lini[tea tuturor, s` p`stra]i distan]a?

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

117

– Da, \ntr-adev`r. Mi-a spus ceva \n sensul `sta, r`spunse calm Lawrence. – {i a ac]iont [i ea \n acela[i sens? continu` Felse. – N-am avut niciodat` probleme cu ea. Po]i \nv`]a foarte repede s` nu dep`[e[ti limitele unei simple amici]ii... Rostise aceste cuvinte pe un ton ciudat de neutru, contrastând cu intensitatea cu care vorbise despre John Hambro. – {i cu domnul Hambro s-a comportat la fel? V`zând c` obrajii interlocutorului s`u se \nro[eau, poli]istul deduse cu u[urin]` c` administratorul nu era singurul care suferea de chinurile geloziei. – Nu am c`derea s` comentez atitudinea doamnei Paviour, r`spunse aspru Lawrence. A]i avut ocazia s-o interoga]i, nu-i a[a? – |ntr-adev`r, confirm` inspectorul. V` mul]umesc, pute]i s` v` duce]i al`turi de ceilal]i... Sau, nu, \nc` o clip`, v` rog! {i, \n timp ce Lawrence, care ajunsese deja la u[`, se \ntorcea cu o u[oar` team`, Felse \ntreb`: – |ntâmpl`tor, i-a]i vizitat pe so]ii Paviour \n perioada când locuia la ei doctorul Alan Morris, acum doi ani, \n octombrie? – Da, r`spunse Lawrence, u[urat de \ntors`tura pe care o luase conversa]ia. M-au invitat la ei \ntr-o sear`, ca s` facem cuno[tin]`. Atunci am avut singura dat` ocazia s` vorbesc despre subiectul meu preferat cu un expert de prim` m`rime. – De fapt, coment` Felse, cred c` v-a]i dus [i v-a]i \ntors pe jos din sat, asear`, nu-i a[a? N-a]i mers cu motocicleta. {i constat c` nici acum n-a]i venit cu ea. – A[a e, nu merita s-o scot, când locuiesc atât de aproape! r`spunse Lawrence. Am cur`]at-o [i am b`gat-o \n garaj alalt`ieri sear`, [i de atunci n-am mai scos-o.

118

ELLIS PETERS

– Avea benzin` \n rezervor? – Da, i-am f`cut plinul \n seara când am cur`]at-o, [i cum de-atunci n-am mai folosit-o... Dar ce leg`tur` are motocicleta mea cu toate astea? \ntreb` el mirat. – M` tem c` cineva v-a luat-o cu \mprumut pentru o or`, dou`, f`r` s` v` cear` permisiunea, declar` inspectorul. Rezervorul este aproape gol, iar dac` e s` ne lu`m dup` noroiul care-o acoper`, a f`cut un drum destul de lung, prin ploaie sau pe drumuri noroioase... Lawrence \l privi consternat pe Felse, apoi izbucni: – Dar nici nu m-am atins de ea! Ce \nseamn` toate astea? – S` ne imagin`m, \i explic` Felse, c` cineva de aici a dorit s` duc` ma[ina domnului Hambro pân` la carier`, [i a avut motive temeinice de a dori s` vin` \napoi \nainte de apari]ia zorilor, ceea ce impunea s` aib` un mijloc de transport... De preferin]`, f`r` s` foloseasc` transportul \n comun. {i atunci, cu pu]in` \ndemânare, a reu[it s` introduc` motocicleta dumneavoastr` \n ma[ina domnului Hambro. Oamenii mei v` examineaz` motocicleta chiar \n acest moment. Ne vor putea spune cu certitudine dac` a fost la carier` sau nu, conchise el. V`zând aerul \nsp`imântat al lui Lawrence, ad`ug`: – Fi]i lini[tit, s-ar putea s` ne spun` [i cine a mers c`lare pe ea! La scurt timp dup` aceast` \ntrevedere, pe când Felse se preg`tea s` plece, auzi o b`taie puternic` \n u[`, [i-l v`zu intrând pe Orrie Benyon, gr`dinarul so]ilor Paviour, \n ]inut` de lucru, cu cizme de cauciuc.

Capitolul 8 – Domnul Paviour e aici? \l \ntreb` Orrie Benyon pe inspector, care se afla cel mai aproape de el. Ruga]i-l s` vin` un minut! Intrarea gr`dinarului \i pusese pe to]i \n alert`, fiecare temându-se c` venise s` anun]e o nou` dram`. – Vin de la rezervor, \i spuse el lui Paviour. Poteca e inundat` \n trei locuri, iar râul continu` s` creasc`. A ajuns pân` la paji[te, chiar \n locul unde v-a]i f`cut s`p`turile alea faimoase, [i malul \ncepe s` se surpe. Va trebui s` consolida]i toat` zona de acolo, altfel o s` r`spundem de toate accidentele care-au s` li se-ntâmple celor ce vin pe c`rare. Mai bine veni]i s` arunca]i o privire acum... Imediat, toat` lumea \l \nconjur` pe Orrie, urmându-l \n crepusculul care se l`sa afar`. Charlotte, cunoscând bine c`rarea de lâng` râu [i parcurgând-o din nou, avea impresia c` f`cea un pelerinaj spre acele locuri care i se \ntip`riser` pentru totdeauna \n memorie, unde-l g`sise pe John Hambro c`zut la picioarele ei, cu capul [i umerii scufunda]i \n apa râului.

120

ELLIS PETERS

{i când se gândea c` nici m`car nu [tia unde se afla acum, nici dac` mai era viu, sau murise... Cu toate acestea, era mai important ca orice pe lume ca acea via]` pe care o salvase o dat` s` nu-i scape acum printre degete... Ajunser` \n locul de pe mal unde avusese loc prima pr`bu[ire, iar str`vechea conduct` de \nc`lzire se vedea cu ochiul liber. Partea ini]ial n`ruit` era scufundat` \n ap` complet, iar dac` poteca \nc` mai era practicabil`, nici aceasta n-avea s` \ntârzie s` fie acoperit`, din moment ce nivelul râului continua s` se \nal]e. Dintr-o dat`, Orrie f`cu un salt \napoi, strigând: – Uita]i! Bucata aia de p`mânt de-acolo e gata s` cad`! |ntr-adev`r, cam la doi metri \n stânga conductei dezgropate, din taluz se desprindeau pu]in câte pu]in bulg`ri de ]`rân` care se rostogoleau \n josul pantei, cu un huruit surd. „Parc` ar fi gata s` ias` o fantom` de-acolo!“ \[i spuse Charlotte. – Dac` tot suntem aici, s` ne uit`m mai de aproape, propuse inspectorul Felse. Orrie are dreptate, ar trebui s` pune]i ni[te pancarte, pentru propria dumneavoastr` securitate, precum [i pentru a celorlal]i. Gr`dinarul porni din nou \n fruntea cortegiului, plesc`ind prin ap` cu cizmele lui cât toate zilele, \n timp ce restul grupului \l urma pe marginea c`r`rii. Charlotte \ncheia coloana. N-avea s` [tie niciodat` ce anume o f`cuse s` se \ntoarc`. Poate c`, la urma urmei, o atr`sese numai zgomotul nelini[titor al p`mântului care se rostogolea \n urma ei... Nu mic`-i fu mirarea când v`zu o sp`rtur` ivindu-se ca prin miracol chiar sub marginea malului. Dintr-o dat`, observ` ceva albicios care scormonea febril marginile g`urii... O mân` omeneasc`.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

121

Charlotte r`mase \mpietrit`, cu ochii a]inti]i spre mâna aceea, \n timp ce mintea ei func]iona cu o repeziciune [i o precizie de care nu se crezuse \n stare. Acea mân`, era convnis`, nu putea s`-i apar]in` decât lui John Hambro. Prin urmare, cineva \i aruncase \ntr-adev`r ma[ina \n gol [i \ncercase, \nc` o dat`, s`-l fac` disp`rut... Nu putea fi decât unul dintre oamenii care mergeau \n fa]a ei de-a lungul potecii... John st`tuse sub p`mânt mai mult de dou`zeci de ore! Cu siguran]`, asasinul nu se a[tepta s`-[i vad` victima ie[ind chiar acum la suprafa]`! „|nc` un minut, dou`,“ spuse fata \n sinea ei, „[i te voi ajuta s` ie[i de-acolo, John, dar \nainte vreau s` [tiu cine a f`cut asta [i s`-l târ`sc mort la picioarele tale...“ Apoi se \ntoarse [i strig` cu voce puternic`: – A[tepta]i o clip`! Veni]i s` vede]i, v` rog... Privi]i, am g`sit ceva... Vorbise pe tonul cel mai potrivit: suficient de persuasiv ca s`-i opreasc`, dar nu atât de insistent \ncât s` le dea de b`nuit. Se \ntoarser` cu to]ii. |n continuare, Charlotte strig`: – Veni]i to]i aici, e foarte important... Uitându-se pe rând la to]i, \n timp ce se apropiau, \i interoga din priviri. Mâna, urmat` acum de \ncheietur` [i de antebra], continua s` scurme cu chin cu vai p`mântul, m`rind deschiz`tura... Charlotte a[tept` ca to]i s` ajung` lâng` ea. Atunci, cu degetul \ndreptat spre gaura din p`mânt, ordon` scurt: – Privi]i! Chiar \n acel moment, dou` bra]e se repezir` afar` din ]`rân`, dislocând ultimul obstacol, [i un trup acoperit \n \ntregime de noroi [i praf se târ\ afar` din mormânt, pentru a c`dea, cu o ultim` tres`rire, pe malul alunecos.

122

ELLIS PETERS

Charlotte nu pierduse nici un am`nunt al spectacolului. |ntorcându-se dinspre John, c`tre inspectorul care s`rise s`-l ajute, cercet` toate fe]ele. Bill Lawrence st`tea ]intuit locului, cu gura c`scat`. Lesley Paviour \[i ridicase mâinile la fa]`. Orrie, t`cut [i nemi[cat, se uita cu ochii miji]i. |n ceea ce-l prive[te pe Stephen Paviour, acesta scoase un geam`t \n`bu[it, \ntinzând mâinile \nainte, ca [i cum ar fi vrut s` izgoneasc` acea apari]ie nea[teptat`. |ncerc` apoi s-o ia la fug`, dar se opri brusc, cu mâinile crispate pe piept, \nainte de a se pr`bu[i cu fa]a la p`mânt, ca o marionet` dezarticulat`... John Hambro se ag`]` de iarba taluzului, declan[ând \n acela[i timp o avalan[` de p`mânt [i pietricele, [i \n cele din urm` ateriz` \n bra]ele lui George Felse [i ale unui alt poli]ist. Apoi se apropie \ncet de Paviour, pe care ]ip`tul Charlottei \l doborâse la picioarele lui, dac` nu mort, \n orice caz lipsit de cuno[tin]`... Cineva, Felse f`r` \ndoial`, d`duse ni[te ordine, c`ci grupul se \mpr`[tie \n toate direc]iile: Lesley, \nso]it` de un agent, plec` s` cheme un medic; Charlotte alerg` s` aduc` ni[te p`turi, Bill Lawrence [i Orrie Benyon se duser` s` ia dou` scânduri pentru a le folosi pe post de targ`. Cât prive[te inspectorul, el \ncepu s` se ocupe de cei doi oameni c`zu]i la p`mânt, cu ajutorul unuia dintre asisten]ii lui. |l duser` \ncet pe Paviour acas` [i-l culcar` pe canapeaua din salon, \nvelit cu p`turi. Livid, respira cu mare greutate, iar din piept i se auzeau horc`ieli prelungi.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

123

Lesley se a[ezase lâng` el. |i r`corea tâmplele [i-i [tergea sudoarea care-i curgea pe frunte [i deasupra buzei de sus. John Hambro fu condus discret la baie, unde-[i scoase hainele murdare [i se sp`l`. Bill Lawrence fugi pân` acas`, dup` o pijama [i un rând de haine curate. Orrie, din partea lui, r`m`sese jos, \n pragul u[ii, ne[tiind ce s` fac`, dar [i refuzând s` plece \nainte de a afla ce se \ntâmpla. |n timp ce a[tepta sosirea medicului, fuma ]igar` de la ]igar`. Doctorul Braby, medicul poli]iei, sosi curând, cu o ambulan]`. |l \nso]ea [i un infirmier. Lesley se ridic` de pe canapea f`r` o vorb` [i r`mase lâng` medic, f`r` a-l sc`pa din ochi, \n timp ce acesta \ncepea s`-l examineze minu]ios pe Stephen Paviour. La vederea culorii p`mântii a acestuia [i când \i auzi respira]ia \ngreunat`, doctorul Braby ridic` ochii spre ea [i o \ntreb`: – N-a]i vrea s`-i ar`ta]i infirmierului unde este telefonul, v` rog? Sun` la spital [i anun]`-i c` le aducem un caz de atac cardiac. – Vreau s` vin cu so]ul meu, spuse apoi Lesley. A[tepta]i-m` un minut, dou`, pân`-i preg`tesc lucrurile. Dup` care, privindu-l pe medic \n fa]`, \ntreb`: – Pute]i s`-mi spune]i adev`rul... Mai are vreo [ans` s` scape? – Pentru moment, nu v` pot spune nimic, r`spunse doctorul Braby. E \ntr-o stare foarte grav`, adev`rat, dar s-ar putea s`-l salv`m! Nu v` pierde]i speran]a! Oare era posibil ca Lesley s` spere cu totul altceva...? Vorbea pe un ton atât de indiferent, [i avea fa]a a[a de destins`, \ncât \ntrebarea se punea de la sine. La fel de adev`rat era c`, dac` Stephen Paviour \[i revenea de pe urma atacului de cord, risca s` fie inculpat pentru tentativ` de omor.

124

ELLIS PETERS

– Vrei s` vin [i eu cu voi? se oferi Charlotte. Dar Lesley refuz`, ghicind f`r` \ndoial` cât de pu]in entuziasm st`tea la baza propunerii. – Nu, mul]umesc, r`spunse ea. R`mâi aici [i ocup`-te de oaspe]i \n locul meu. F`-le un ceai, o cafea, sau vezi tu... Eu m` duc s` preg`tesc o valiz` pentru Stephen. Urc` gr`bit` scara, dând clar de \n]eles c` n-avea nevoie de nimeni. Peste câteva minute, reap`ru cu o geant` de voiaj [i porni dup` infirmierii care-l duceau pe so]ul ei, cu o brancard`, prin holul unde Orrie \nc` mai a[tepta. Uria[ul gr`dinar arunc` o privire spre targ`, apoi se uit` la Lesley [i la valiz`, [i \n]elese. – Cum o s` v` \ntoarce]i? \ntreb` el. Nu a[tept` r`spunsul. – {tiu, hot`r\ Orrie, am s` vin cu ma[ina dumneavoastr` pân` la spital. A[a, am s` v` pot aduce \napoi. La \ntoarcerea \n salon, doctorul Braby \ntreb` scurt, \n timp ce to]i priveau pe urmele ambulan]ei care se \ndep`rta: – {i acum, unde-i cel`lalt? Când ajunse la primul etaj, medicul poli]iei privi cu mirare trupul slab scufundat \n cad`, cur`]it complet de mizerie. Din cap pân`-n picioare, John era acoperit de julituri [i vân`t`i; avea amândoi genunchii zgâria]i pân`-n carne, iar mâinile \i erau numai o ran` vie. Avea dureri peste tot [i nu [tia dac` s` le[ine sau s` adoarm`. Pân` la urm`, \l fur` un somn adânc, iar respira]ia \i deveni mai regulat`, aproape normal`. – Acum, v` rog, spune]i-mi ce i s-a \ntâmplat, \i ceru doctorul Braby inspectorului Felse.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

125

– E o poveste lung` [i interesant`, \ncepu acesta. O poveste pe care am inten]ia s` v-o spun, dac`-mi pute]i acorda câteva clipe. Cred, chiar, c` ne-a]i putea fi de folos din mai multe puncte de vedere. – V` ascult! r`spunse medicul. |n orice caz, b`iatul `sta are nevoie \n primul rând de odihn`, a[a c` am s`-l pansez pu]in mai târziu. Felse \ncepu s`-i povesteasc` toat` t`r`[enia, \n timp ce-l ajutau pe John s` ias` din cad` [i s` ia pe el un halat de baie, cu mult` precau]ie, c`ci avea tot trupul acoperit de r`ni. Tocmai ie[eau din baie, când Charlotte b`tu la u[`, anun]ând: – I-am preg`tit un pat, iar Bill i-a adus o pijama. |n noaptea asta o s` se culce aici. Cred c` prezen]a unui b`rbat \n cas` o va mai lini[ti pe Lesley. M`car atâta lucru putem s` facem pentru ea. – Sunte]i un \nger! \i declar` Felse cu un surâs larg. Ar`ta]i-mi camera pe care a]i preg`tit-o pentru domnul Hambro. Charlotte i-o indic`, trecând sub t`cere faptul c` alesese \nc`perea cea mai apropiat` de a ei. Felse, \ns`, le ghicea pe toate. O privi cu un aer complice, dar Charlotte \i sus]inu privirea f`r` s` ro[easc`, \ntrucât hot`rârea ei avusese motive de securitate serioase. – |n]eleg de ce a]i preferat s`-i repartiza]i aceast` camer`, decret` inspectorul, dar v` voi cere s` alege]i alta, dac` nu ave]i nici o obiec]ie. S` analiz`m pu]in diversele posibilit`]i... Dup` ce vizit` toate \nc`perile, o desemn` pe cea aflat` cel mai departe de oricare [i care nu era folosit` practic niciodat`. U[a d`dea pe scara de serviciu, iar fereastra r`spundea spre nord, \n spatele casei. Nu avea alt` panoram` decât vegeta]ia de pe paji[te.

126

ELLIS PETERS

|n plus, camera mai con]inea un [ifonier imens, care d`dea de \n]eles c` pe vremea Reginei Anne servise drept odaie de \mbr`cat. – Iat`! Aici va sta foarte bine! declar` \ncântat Felse. Fi]i bun` [i f`ce]i-i patul, o s`-l aducem imediat. – Dar camera asta este mult prea izolat`! protest` vehement Charlotte. Cum \l ve]i putea supraveghea? N-o s` auzim nici m`car dac` ne cheam`, sau dac` are nevoie de ceva... – Nu v` face]i griji, r`spunse poli]istul, cu un aer impenetrabil. Haide]i, aduce]i cear[afurile, v` voi ajuta s`-i face]i patul. Charlotte oft` [i se supuse, f`r` a mai c`uta s` \n]eleag`. *** Când Lesley Paviour reveni de la spital, seara târziu, avea fa]a palid` [i descompus`. Orrie Benyon, care o urma, se opri o clip` \n prag, [ov`itor. – Mi-au spus s` dau telefon mâine diminea]` la prima or`, anun]` Lesley pe un ton plat. Atunci \mi vor putea spune mai mult. Pentru moment, starea lui Stephen e sta]ionar`. Dup` care, privind \n jur, se \ntoarse spre Felse, pentru a-l \ntreba cu o voce nelini[tit`: – Cum se simte domnul Hambro? – Sper s` nu ne-o lua]i \n nume de r`u, r`spunse inspectorul, dar l-am instalat \n camera cu fereastr` spre gr`din`. Va fi mai lini[tit acolo. |nc` nu poate s` se mi[te, dar sper s` se restabileasc` repede. – {i-a revenit? \ntreb` so]ia administratorului, cu o u[oar` ezitare \n glas. A putut s` spun` ceva?

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

127

– Nu, r`spunse grav Felse, e \nc` incon[tent [i f`r` \ndoial` nu-[i va reveni pân` diminea]a. |n rest, doctorul Braby v` poate da mai multe am`nute. – Domnul Hambro sufer` de o epuizare profund`, fizic` [i mintal`, declar` calm medicul, de[i r`nile nu sunt grave. Le[inul lui s-a transformat, mai mult sau mai pu]in, \ntr-un fel de somn, [i cum \n primul rând are nevoie s` se odihneasc` [i s`-[i refac` for]ele, i-am administrat un sedativ. Va dormi ne\ntrerupt toat` noaptea, poate chiar mai mult. – Dar \[i va putea aminti ce s-a \ntâmplat, când o s` se trezeasc`? se interes` Bill Lawrence. – Da, \[i va aminti, r`spunse doctorul Braby. |ns` nu [tiu dac`-[i va putea identifica agresorul. Tot ceea ce [tiu e c`, \n mod normal, n-ar avea nici un motiv s`-[i fi pierdut memoria. Trecând prin fa]a lui Lesley, medicul \i zâmbi cu compasiune, apoi le ur` tuturor noapte bun` [i ie[i. – Cred, spuse Felse la rândul lui, c` e mai bine s` plec`m cu to]ii, ca s` v` l`s`m s` v` odihni]i. E bine ca domnul Hambro s` doarm` pân` diminea]`, voi reveni atunci ca s`-l chestionez. – Nu crede]i c` ar fi indicat s`-l veghem? propuse Lesley. Am putea sta cu schimbul. Nu se [tie niciodat`, dac` se treze[te [i se simte pierdut, mai ales dup` o asemenea aventur`... [i pe \ntuneric, pe deasupra! Inspectorul cl`tin` din cap. – Nu se va trezi, r`spunse el. Dup` ceea ce i-a dat doctorul Braby, va dormi cel pu]in dou`sprezece ore, v` pot spune cu toat` certitudinea. {i cu aceasta plec`, \nchizând \ncet u[a \n urma lui. Dar nici nu ajunsese la ma[in`, când Charlotte \l prinse din urm`. – Nu pute]i face asta! spuse ea indignat`. John e singurul care-l poate recunoa[te pe omul care a \ncercat s`-l ucid`! Toat` lumea [tie c` \nc` n-a putut s` vorbeasc`, dar f`r`

128

ELLIS PETERS

\ndoial` mâine diminea]` va putea. Dac` vinovatul nu este domnul Paviour? Omul poate suferi un atac de cord [i f`r` s` aib` nimic pe con[tiin]`! Ar \nsemna c` \n zon` se afl` o persoan` care are tot interesul s`-l suprime! Dac` seara trecut` a ]inut neap`rat s`-l omoare, \nseamn` c` acum nevoia e de dou` ori mai urgent`. T`cerea nep`s`toare a inspectorului o [oca pe Charlotte. Dintr-o dat`, \i distinse chipul prin \ntuneric [i observ` c` o privea cu un aer amical [i amuzat. – Deci, asta urm`rea]i! [uier` ea printre din]i. Vre]i s` v` folosi]i de el ca momeal`, \n speran]a c` uciga[ul va \ncerca s`-l atace din nou! – |n orice caz, r`spunse Felse cu blânde]e, pute]i fi sigur` de un lucru: n-am inten]ia s`-l las nesupravegheat, nici s` permit ca lucrurile s` ajung` prea departe... – {i eu ce pot s` fac? \ntreb` Charlotte, mai \mbunat`. – Ei bine, dac` tot insista]i, coborâ]i s` trage]i z`vorul u[ii din spatele casei, imediat ce ve]i fi sigur` c` toat` lumea s-a culcat, \i ceru Felse. {i, cu un surâs \ncurajator, porni ma[ina. *** Se opri la prima cabin` telefonic` pe care o g`si \n drum, pentru a lansa dou` apeluri. Primul, c`tre asistentul lui, care-i a[tepta ordinele, iar al doilea, surorii de gard`, care tocmai intrase \n schimb la spital. Oricât \i repugna faptul c` trebuia s`-[i calce pe con[tiin]`, c`lug`ri]a \l cuno[tea pe Felse destul de bine pentru a consim]i la ceea ce-i cerea, dac` lui \i era de folos.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

129

Pu]in mai târziu, când casa era cufundat` complet \n \ntuneric, inspectorul Barnes se strecur` \n`untru pe u[a de serviciu. Trase z`vorul \n urma lui, f`r` nici cel mai mic zgomot, apoi se duse s` se ascund` \n camera de toalet` de lâng` a lui John, unde se instal` cât putea de comod. Dar petrecu o noapte dezam`gitoare, c`ci nu se \ntâmpl` nimic... *** A doua zi diminea]a, Lesley se trezi \n zori, pentru a telefona la camera de gard` \nainte ca sora de noapte s` ias` din schimb. – Domnul Paviour este \n continuare incon[tient, r`spunse sora, cu acea voce lini[titoare pe care o folosesc infirmierele când au de dat ve[ti proaste. Dar nu se poate spune c` se simte mai r`u... – Ceea ce \nseamn` c` starea lui nu s-a ameliorat cu nimic! conchise Lesley. – La drept vorbind, relu` sora, mari schimb`ri nu s-au produs. Dup` o u[oar` ezitare, Lesley o \ntreb`: – E nevoie s` vin, \n dup`-amiaza asta? |n starea-n care e, nici m`car n-o s` m` observe! – M` tem \ntr-adev`r, r`spunse sec sora de gard`, c` so]ul dumneavoastr` nu [i-a venit \n fire... Dar eu, \n locul dumneavoastr`, a[ veni oricum... M`car ve]i putea spune c` a]i f`cut tot ce-a]i putut. |n rest, dac` \ntreba]i la birou, cu siguran]` vi se va aproba s`-l vizita]i oricând dori]i, \n situa]ia \n care se afl`! – Mul]umesc, \ncheie Lesley gânditoare, \nchizând telefonul.

130

ELLIS PETERS

Privi cum se lumina de ziu`, amintindu-[i convorbirea telefonic` pe care tocmai o avusese... „|n situa]ia \n care se afl`...“ spusese sora. Orele de vizit` la spital erau strict limitate, a[a c` ar fi fost inutil s` se \ntrebe care era „situa]ia“ care-i permitea s` vin` când voia ea. St`tea astfel pe gânduri, când \l auzi pe unul dintre vizitatori ie[ind din baie. Atunci, se gr`bi s` preg`teasc` micul dejun. Tocmai punea capacul peste platou, când Charlotte ap`ru pe scar`, scuzându-se: – {i eu, care voiam s` m` trezesc \naintea ta!... Ai preg`tit deja totul! Sper totu[i c` te-ai odihnit pu]in, nu? – Am dormit foarte bine, afirm` Lesley. – |nc` n-ai telefonat la spital? – Ba da. Starea lui Stephen e sta]ionar`, anun]` tân`ra femeie cu voce sc`zut`. Sora m` asigur` c` nu s-a agravat, dar nu sunt foarte convins`... Terminar` de preg`tit micul dejun, iar când Bill Lawrence ap`ru la rândul lui, Lesley \ntreb`: – Ai fost s` vezi ce face John? – Da. |nc` mai doarme. Chiar \n acel moment, deasupra lor se dezl`n]ui un vacarm asurzitor. Se auzi un urlet, urmat de zgomotele unei lupte. Pân` urcar` to]i trei \n camera ocupat` de John, se l`s` din nou lini[tea. Charlotte deschise precipitat u[a [i r`mase ]intuit` locului, \n timp ce Lesley [i Bill se oprir` \n spatele ei, stupefia]i la rândul lor. Pe pat z`cea de-a curmezi[ul un individ masiv, cu o pern` mare \n mân`. Fusese cât pe ce s`-l sufoce pe John Hambro. Noroc c` acesta se trezise [i evitase atacul, r`sucindu-se brusc \ntr-o parte. Dar, \n pofida eforturilor sale, nu putea ie[i de sub trupul atacatorului, care-l ap`sa cu toat` greutatea.

Capitolul 9 Inspectorul Barnes fu acela care, cu un redutabil cro[eu \n b`rbie, \l debaras` pe John de uciga[, pe care-l scoase definitiv din lupt` printr-o nu mai pu]in teribil` direct`, suficient` s` ame]easc` un taur. – Orlando Benyon, declar` Felse pe un ton solemn, dup` ce-i puse c`tu[ele, te arestez pentru tentativ` de omor asupra persoanei lui John Hambro. Interogarea lui Orrie Benyon se v`di la \nceput o \ntreprindere dificil`, dac` nu chiar imposibil`. Firea lui era taciturn` de la natur` [i nu-i era deloc greu s` se refugieze \n propriile lui t`ceri. Fu condus \n micul cabinet [i, când \ncet` s` se mai zbat`, i se scoaser` cu pruden]` c`tu[ele. – De ce nu vrei s` vorbe[ti? \ntreb` Felse pe un ton cât se putea de persuasiv. Suntem [ase care te-am surprins \n timp ce-l atacai pe domnul Hambro, [i se poate spune c` inten]iile dumitale erau clare. Voiai s`-i omori. Pentru c` te temeai ca domnul Hambro s` nu te recunoasc` drept autor al celorlalte agresiuni? {i de ce ai ales cariera aceea veche ca s` arunci

132

ELLIS PETERS

ma[ina \n ap`? E[ti la fel de sigur c` ]i-ai [ters bine amprentele [i de pe motocicleta domnului Lawrence? De-acum \ncolo, nu vei mai avea ocazia, s` [tii...! A[a c` f` bine [i vorbe[te, nu mai ai nimic de pierdut! Orrie st`tea a[ezat pe scaun cu spatele drept [i capul sus, aruncând din ochi s`ge]i pline de ur` spre cei din jur. Totu[i, continua s` tac`. – {i mai spune-mi, Orrie, de ce ai a[teptat atât de mult timp? nu se l`sa inspectorul. De ce ai preferat s` comi]i crima \n plin` zi, când ai fi putut-o face lini[tit la ad`postul \ntunericului, noaptea? Sperai s` nu ai de \nfruntat acest risc? Sperai c` cineva sau ceva \]i va da posibilitatea s-o evi]i? {i atunci, v`zând c` nu se mai \ntâmpla nimic, ai luat o hot`râre disperat`? Orrie privea drept \nainte, nemi[cat ca o stânc`. – |ncepem s` ne plictisim, nu ]i se pare? coment` Felse pe un ton amabil. Poate c`, dac` extindem dezbaterea, va deveni mai interesant! {i, \ntorcându-se spre unul dintre oamenii lui, \i ordon`: – Spune-le celorlal]i s` intre [i s` stea cu noi, da? Dup` ce toat` lumea intr` \n birou, Felse continu`: – Din moment ce Orrie refuz` s` vorbeasc`, v` propun s` ascult`m cealalt` parte \n cauz`... M` tem c` ne-am cam \n[elat cu privire la starea domnului Hambro. Desigur, era extenuat, dar nu i s-a dat nici un somnifer, iar memoria lui n-a suferit nici o v`t`mare. A reu[it s`-mi vorbeasc` \n timpul nop]ii trecute, [i mi-a spus ceea ce-i cer s` v` dezv`luie acum [i dumneavoastr`. John era \nc` palid [i sl`bit, cu mâinile ascunse \n ni[te pansamente enorme, dar era totu[i lucid [i st`pân pe sine.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

133

Când \ncepu s` descrie apari]ia fantomei cu casc`, cel pu]in dou` persoane din auditoriu \l privir` nelini[tite, temându-se totu[i s` nu fi avut de suferit [i creierul lui de pe urma \ncerc`rilor prin care trecuse. – A, nu! \i asigur` John zâmbitor. N-am fost victima nici unei halucina]ii. Am ]inut casca \n mâini [i este cât se poate de real`. {tiu unde este [i putem s-o recuper`m la momentul potrivit. |n privin]a persoanei care o purta, n-am v`zut-o decât de la oarecare distan]`. Dar nu era Orrie. Era o persoan` mult mai scund`. Dimpotriv`, cel care m-a lovit pe la spate putea foarte bine s` fie Benyon. Descrise [i ploaia de pietre care fuseser` rostogolite peste el pentru a astupa pu]ul de \nc`lzire. – Restul \l [ti]i, \ncheie el. Pân` la urm` am ajuns la râu, pe singura cale posibil`. A trebuit s`-mi croiesc drum cu mâinile, ceea ce mi-a luat toat` noaptea [i toat` ziua urm`toare. – Crede]i c` l-a]i putea identifica f`r` nici un dubiu pe omul care v-a atacat [i aruncat \n pu]ul de \nc`lzire? \ntreb` Felse. Spune]i-ne exact ce anume a]i v`zut. – Era noapte, dar luna lumina, povesti John. Omul pe care l-am z`rit era mai \nalt decât mine, de statura lui Orrie sau a domni[oarei Parker. Nu i-am distins decât silueta, a[a c` mi-e greu s` spun dac` avea barb`, ca domnul Paviour, sau era b`rbierit, ca Orrie. |n orice caz, for]a lui indic` mai degrab` un tân`r. Asta-i tot ce [tiu. – {i ne pute]i spune sigur c` era un om pe care-l cunoa[te]i? continu` Felse, dornic s` ajung` la fondul problemei. – Nu, r`spunse John privindu-l ]int` pe Orrie, n-a[ putea s` spun asta.

134

ELLIS PETERS

|n ochii gr`dinarului luci un moment o lic`rire de inteligen]`, \nainte de a o \nlocui din nou expresia stins` [i goal` dinainte. – De aceea i-am \ntins o capcan` uciga[ului, explic` Felse. Nu ne mai r`mânea decât s` a[tept`m s` \ncerce din nou. – Nu pot s` cred toate astea! protest` dintr-o dat` Lesley, b`tându-se cu mâna ei fin` pe genunchi. Sunt ani de zile de când \l cunosc pe Orrie. N-ar face r`u nici unei mu[te. De ce s` fi \ncercat a[a ceva? Da, [tiu, am asistat [i eu la scena de adineaori... Dar ce dovede[te asta? Nimic mai mult decât c` [i-a pierdut min]ile, atâta tot! {i c` nu mai e st`pân pe faptele sale! Altfel, ce motiv putea s` aib`? – Motivul obi[nuit, r`spunse inspectorul principal: dorin]a de câ[tig! {i era un motiv suficient, crede]i-m`, pentru a dori s`-l suprime pe domnul Hambro, care nu este altul – a sosit momentul s` v-o dest`inuiesc – decât inspectorul Hambro de la brigada de Arte [i Antichit`]i a Scotland Yard-ului, o autoritate \n materie de istorie romanic`. Avea misiunea de a da de urma anumitor piese de valoare, ap`rute dintr-o dat` pe pia]a interna]ional`, \n \mprejur`ri stranii, [i care nu puteau proveni decât din situri cum este [i Aurae Phiala. – Dar, l`sând la o parte atentatul din diminea]a asta, nu-l pute]i acuza pe Orrie de nimic, insist` Lesley. Cum ar fi putut s` cunoasc` motivul prezen]ei domnului Hambro? Nimeni dintre noi nu-l [tia. {i nici m`car nu ave]i certitudinea c` obiectele acelea proveneau de aici! Dac` Orrie avusese posibilitatea s` comercializeze asemenea comori, de ce ar fi continuat s` lucreze pentru noi ca gr`dinar? N-are nici un sens! – Ba eu g`sesc c` are foarte mult sens, replic` Felse, pentru c` a[a putea dispune \n voie de comorile ascunse la Aurae Phiala – comori pe care le c`uta tot timpul.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

135

– Da, \ntr-adev`r, recunoscu Lesley f`r` tragere de inim`. Dar atunci, ce-a putut face cu banii pe care i-a câ[tigat? Nici m`car nu are cont \n banc`. Stephen [i cu mine i-am decontat anumite cecuri, primite \n schimbul unor mici treburi f`cute \n sat. Pân` atunci, Charlotte t`cuse, nedând prea mult` aten]ie acelor dezv`luiri, u[urat` doar c`-l vedea pe John teaf`r, \n timp ce agresorul lui era arestat. Deodat`, o amintire r`s`rit` din str`fundurile memoriei o f`cu s` se ridice din picioare, ie[ind din camer` \n mod misterios. Urc` scara pân` \n dormitorul lui Lesley. Când reveni, tân`ra femeie continua s`-l apere pe Orrie cu toat` convingerea. Acesta \i arunca din când \n când câte o privire scurt`, f`r` a \ntoarce capul. – Dar, s` fim serio[i, a]i putut observa conduita lui Orrie pe tot parcursul acestei pove[ti, spunea Lesley. Niciodat` n-a f`cut un gest, n-a rostit un cuvânt suspect! Dimpotriv`! Chiar el v-a condus la magazia unde se ascunsese Boden. – Da, \ntr-adev`r, r`spunse calm Felse. A fost o manevr` deosebit de inteligent`! Astfel, nu numai c` \ncetam s`-l mai b`nuiesc, ba chiar dimpotriv`, trebuia s`-l laud pentru zelul de care d`dea dovad`! – Iar noaptea trecut`, relu` Lesley pe un ton persuasiv, tot el ne-a dus s` vedem stric`ciunile produse de râu vestigiilor de la b`ile romane! V` imagina]i c` ne-ar fi chemat acolo, dac` ascunsese \n zon` ceva de valoare? – Nu risca nimic, c`ci toate fuseser` \ndep`rtate, f`r` \ndoial` \n seara zilei de miercuri, când a fost omorât Gerry Boden, replic` poli]istul. Cu acea ocazie, bietul b`iat a fost strangulat, \nainte de a fi aruncat \n râu. – Dar atunci, unde este comoara asta faimoas` despre care tot vorbi]i? se interes` Lesley pe un ton ironic. Din moment ce

136

ELLIS PETERS

n-a]i g`sit nimic, nici m`car câteva monede, cum vre]i s` dovedi]i c` exist`, [i c` Orrie a furat-o? Sunt absolut convins` c` Orrie nu va avea nici o obiec]ie s`-i perchezi]iona]i casa, [i sunt la fel de sigur` c` nu ve]i g`si acolo nimic compromi]`tor. |n acel moment, Charlotte se aplec`, ar`tându-le tuturor o chei]`... Cheia seifului lui Lesley. – Iar eu sunt sigur` c` nu vei avea nici o obiec]ie s`-]i deschidem seiful de la banc`, unde ai depus joi un pachet mic [i curios. Mic... dar deosebit de greu! Nu mi-ai spus cu acea ocazie c` era al lui Orrie? To]i se \ntoarser` spre Charlotte. Lesley o privi cu ochi mari de uimire. Charlotte aproape se a[teptase ca tân`ra femeie s`-i smulg` indignat` cheia din mân`, dar aceasta abia dac` arunc` o privire \ntr-acolo. |ncruntat`, de uit` de la Charlotte la Orrie [i \napoi. I se citea pe fa]` neputin]a de a \n]elege [i o stare de r`t`cire, ca [i cum s-ar fi temut s` descopere adev`rul. Apoi se \ntoarse spre Felse, exclamând cu o voce sufocat`: – Eu nu mai \n]eleg nimic! Nici nu mai [tiu ce s` cred! – Doamn` Paviour, declar` inspectorul, dac` nu vede]i nici un inconvenient, a[ dori s`-mi \ncredin]a]i provizoriu aceast` cheie [i s` m` \nso]i]i la banc` pentru a-mi ar`ta con]inutul seifului dumneavoastr`. Ca s` clarific`m [i acest punct. Ce p`rere ave]i? – De acord...! murmur` Lesley. Cu voce [i mai sc`zut`, ad`ug`: – Dac-a[ fi [tiut...! Dac-a[ fi [tiut...! |n momentul când cheia trecu din mâna Charlottei \n cea a lui Felse, Orrie ridic` privirea [i-l str`b`tu un fior perceptibil. Strânse atât de puternic din f`lci, \ncât Charlotte se a[tept` o clip` s`-l vad` scuipând fl`c`ri.

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

137

– Bine\n]eles, continu` Felse la fel de netulburat, ipoteza mea are totu[i [i câteva puncte slabe. C`ci Orrie n-a plecat din Marea Britanie \n via]a lui, iar dou` dintre obiectele g`site au ap`rut pe pia]` \n Turcia, unul, [i \n Italia, cel`lalt. Gr`dinarul clipi iar din ochi, dovedind astfel c`, \n pofida aparen]elor, nu pierdea nici un cuvânt din conversa]ie. Alesese o mu]enie absolut` ca tactic` defensiv`, crezând c` a[a \[i putea dovedi nevinov`]ia. Cu un oftat, Lesley se rezem` de sp`tarul scaunului, \nvins`. P`rea s` ezite \ntre dou` c`i posibile: s` vorbeasc` sau s` tac`. – Domnule inspector, relu` ea \n sfâr[it, a]i spus deun`zi c` aceast` ac]iune nu putea fi decât opera unui specialist. |n acel moment, nu v-am dat aten]ie, dar \ncep s` \n]eleg ce a]i vrut s` spune]i. A]i men]ionat chiar [i numele unchiului Charlottei: doctorul Morris. A locuit un timp aici, chiar \nainte s` plece \n Turcia, [i a luat cu el cartea pe care tocmai o scria. Trebuie s` v` spun c`, pân` atunci, nu-l auzisem niciodat` denigrând Aurae Phiala. A mai lucrat la carte trei s`pt`mâni, \n Turcia, dup` care a trimis-o la editur`. {i [ti]i cum se termina lucrarea? Ei bine, cu o interminabil` diatrib` contra sitului de la Aurae Phiala. E clar c` n-a putut-o face decât cu un anumit scop. Dar care anume? Poate c` – [i asta ar explica totul – continu` ea, Alan Morris f`cuse o descoperire fabuloas`, pe care nu voia s-o mai dezv`luie nim`nui? |[i putuse ascunde tezaurul \ntr-un loc secret, a[teptând o ocazie de a putea reveni s`-l ia? {ti]i c` de aici a plecat direct \n Turcia, iar Charlotte mi-a spus c`, de atunci, nimeni n-a mai primit nici o veste de la el. – |n acest caz, o \ntrerupse Charlotte, m` \ntreb de ce unchiul meu nu [i-a luat comoara cu el, \n str`in`tate. – Orice persoan` avizat` [tie c` exist` riscuri pe care nu ni le putem asuma, replic` John. Sunt sigur, totu[i, c` anumite

138

ELLIS PETERS

obiecte m`runte dintre cele mai pre]ioase s-au infiltrat pân` pe pia]a interna]ional`. Credem c` restul tezaurului a fost ascuns \ntr-o conduct` de \nc`lzire a b`ilor romane. Acolo era \n deplin` siguran]`, pân` când cre[terea cotelor râului a \nceput s` surpe malul. – Dar, interveni din nou Charlotte, una e s` fii expert \n antichit`]i dobândite cinstit, [i alta s` te transformi \n contrabandist de comori furate! Cum ar fi putut face unchiul meu s` aib` [i el de câ[tigat de pe urma descoperirii lui? – |ntr-o sear`, când Alan Morris era aici, vorbiser`m despre unele aspecte mai ambigue ale profesiunii lui. A fost seara când te invitaser`m [i pe tine, Bill – \]i mai aduci aminte? – Da, r`spunse Bill Lawrence, cu un aer ab`tut. P`rea s` [tie multe pe tema asta [i ne-a dat un num`r considerabil de detalii. – Nu m` mir, declar` John. Lucra din când \n când [i pentru poli]ie, \n calitate de consilier, [i cuno[tea toate sforile marilor re]ele de antichit`]i furate. {i avea destul` influen]` ca s` practice escrocheria pe scar` mare, reputa]ia lui fiind cunoscut` atât \n mediile oficiale, cât [i \n cele clandestine. – Bun, s` admitem c` unchiul Alan st` la baza acestei afaceri, relu` Charlotte. |n orice caz, trebuia s` aib` la fa]a locului un agent care s`-i transmit` unul câte unul obiectele pe care voia s` le plaseze Iar acesta nu putea fi decât un om de \ncredere, c`ci fiecare dintre ei putea s`-l distrug` pe cel`lalt. Prin urmare, se prea poate ca acest complice s`-l fi omorât pe Gerry Boden, v`zând c` b`iatul le descoperise secretul, [i chiar s` fi \ncercat s`-l elimine pe detectivul care \ncepea s` miroas` adev`rul. {tim cine e vinovat de ultima agresiune la adresa domnului Hambro, dar cine e adev`ratul complice al unchiului Alan? Toate privirile se \ntoarser` spre Orrie. Atunci, Lesley declar` rar:

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

139

– Eu \l cunosc. Ochii tuturor celorlal]i, inclusiv cei ai lui Orrie, se \ndreptar` c`tre ea. Pentru prima dat`, gr`dinarul se r`suci complet spre tân`ra femeie, privind-o fix. Lesley \i sus]inu privirea la rândul ei, f`r` ascunzi[uri. Fa]a ei p`rea de nep`truns, dar \n ochi i se citeau surescitarea [i dezgustul. – Acum circa o lun`, \ncepu ea, \ntorcându-se spre Felse, am descoperit un lucru important. Dar, ca s` \n]elege]i, sunt nevoit` s` v` povestesc \mprejur`rile \n care am f`cut aceast` descoperire. {i cum e foarte probabil ca toat` aceast` poveste s` ajung` \ntr-o bun` zi \n instan]`, nici m`car nu v` pot cere s` p`stra]i secretul. – |ntr-adev`r, nu pot s` v` promit nimic, r`spunse inspectorul. Nu voi face nimic care s` v` cauzeze prejudicii inutile, dar nici nu v` pot garanta p`strarea secretului. – Nici nu v-o cer, replic` Lesley. Dar cel care risc` s` aib` de suferit e so]ul meu, [i nu merit`. Inspir` adânc, apoi continu` pe un ton mai sigur: – De un an [i jum`tate, sunt amanta lui Orrie. M` \ndr`gostisem de el. O dragoste pasional` [i oarb`. Nici o clip` nu mi-am \nchipuit c` se folosea de mine ca de un paravan pentru a sustrage comoara de la Aurae Phiala. Nu v-am crezut nici când l-a]i acuzat. Acum, [tiu c` a[a este. To]i cei din jur erau fascina]i de Lesley, [i nimeni nu observ` c` Orrie s`rise de pe scaun. |nainte ca detectivii s` aib` timp s`-l imobilizeze, o apuc` pe Lesley de gât, iar Charlotte \i v`zu unghiile l`sând pe beregata femeii o dâr` ro[ie prelung`. Lesley nici nu clipi. Se mul]umi s`-l urm`reasc` pe gr`dinar cu o privire plin` de ur`, \n timp ce acesta era adus cu for]a \napoi pe scaun.

140

ELLIS PETERS

Nu puteau decât s` admire atitudinea mândr` [i demn` a tinerei femei, care nici m`car nu duse mâna la ran`. Iar când Orrie explod` \n sfâr[it, \l ascult` cum o f`cea \n toate felurile, f`r` s` se clinteasc`, f`r` a \ncerca s`-l \ntrerup` m`car. – N-o asculta]i pe mincinoasa asta! mugi gr`dinarul. Vrea s` m` nenoroceasc`, la fel cum a \ncercat s`-l distrug` [i pe b`rbatu-s`u, când n-a mai avut nevoie de el! Da' cu mine, n-o s`-i ]in`! Uita]i-v` la ea, cum face pe mironosi]a! Ea le-a pus la cale pe toate, [i nu numai când e vorba de comoara aia afurisit`. Crede]i c` l-ar fi luat de so] pe b`trânul Paviour, altfel decât ca s` aib` o acoperire? Frumos l-a mai tras pe sfoar`, cu povestea ei disperat` [i cu via]a distrus`! L-a avut la cheremul ei. Mincinoasa! Eram gata s` lichid`m totul [i s` fugim \mpreun`. Cel pu]in, a[a m-a l`sat s` cred. |nc` [ase s`pt`mâni, [i toate erau gata pentru plecare. Da' a trebuit ca râul `sta blestemat s` se umfle [i s` surpe malul. Nimeni nu-l mai ]inea \n loc pe Orrie, care \ns` se ]inea de bra]ele fotoliului ca [i cum ar fi fost legat \n lan]uri. – Da' am s` i-o fac eu! url` el. Am s` le dovedesc la to]i c` minte! Cu femeile de teapa `steia n-ai cum s` te \n]elegi. Nu po]i decât s` le omori, [i-am s-o omor, am s-o...! Glasul tun`tor al uria[ului gr`dinar amu]i brusc, [i se l`s` o t`cere adânc`. |n]elesese c` pronun]area anumitor cuvinte putea fi prea periculoas`. – Vei avea ocazia de a \ncerca s`-]i dovede[ti afirma]iile, declar` Felse, nep`s`tor. Continua]i, doamn` Paviour, ceea ce \ncepuser`]i s` ne spune]i. – |n]eleg, continu` lini[tit` Lesley, c` e vorba de cuvântul meu contra celui al lui Orrie... iar ceea ce l-a determinat s` m` \njoseasc` atât de mult este dispre]ul meu la adresa lui. Dar s`

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

141

[ti]i c` v` spun adev`rul. N-am [tiut nimic despre furturile comise la Aurae Phiala, nu recunosc decât c` am fost aman]i. A[ fi preferat s` nu fiu nevoit` s-o fac, c`ci n-a fost cea mai fericit` leg`tur`... V` spuneam, a[adar, c` ne \ntâlneam uneori \n pavilionul lui. Oft` adânc. P`rea mai calm`, mai destins`, acum când spusese ce era mai r`u. – Ultima dat` când m-am dus s`-l \ntâlnesc pe Orrie, continu` ea, acum vreo lun`, nu-mi mai amintesc data exact`, dar trebuie s` fi fost pe la sfâr[itul lui martie, am remarcat pe noptiera lui o scrisoare cu timbru din str`in`tate. Mirat`, am luat-o ca s-o v`d mai bine, c`ci nu m` a[teptam s` aib` cuno[tin]e \n alte ]`ri. Era un timbru turcesc, iar [tampila po[tei avea data de dou`zeci martie. Când Orrie a v`zut c` luasem scrisoarea, mi-a smuls-o din mân` [i a \ndesat-o \ntr-un sertar. Dar scrisul \mi amintea de ceva... [i, dintr-o dat`, mi-am amintit: era scrisul lui Alan Morris. – Minte! r`cni gr`dinarul. N-am primit nici o scrisoare... – Vre]i s` spune]i, \ntreb` brusc Felse, c` [tampila era din dou`zeci martie? Sunte]i sigur` c` era de anul `sta, nu de anul trecut, de exemplu? – Absolut sigur`! declar` Lesley. Era din data de dou`zeci martie, anul acesta. – Prin urmare, relu` inspectorul, acum [ase s`pt`mâni, doctorul Morris era \nc` viu, \n Turcia? – F`r` nici o \ndoial`, c`ci el scrisese adresa, afirm` Lesley cu convingere. Sunt sigur`. – Dar unde anume, \n Turcia? N-a]i remarcat numele localit`]ii? insist` Felse. – Nu, cl`tin` din cap Lesley. Nu-mi amintesc decât data. Apoi, ar`tându-l pe Orrie cu capul, ad`ug`:

142

ELLIS PETERS

– Dar el v` poate spune mai multe! E clar c` [tie unde se g`se[te doctorul Morris. Tot timpul a [tiut. Inspectorul Felse [i John Hambro schimbar` o privire scurt`. Apoi John declar`: – M` \ndoiesc c` [tie. Pe când noi, dimpotriv`, [tim... Este \ngropat \ntr-o conduct` de \nc`lzire a b`ilor romane, cu valizele lui, portofelul cu acte [i chiar [i ma[ina de scris. Zace acolo din ziua când ar fi trebuit s` ia avionul spre Turcia, acum un an [i [apte luni. Pentru prima oar`, intui]ia lui Lesley Paviour nu mai func]ion`, c`ci s`ri de pe scaun, strigând: – Nu-i adev`rat! Era imposibil s`-l g`seasc` cineva acolo unde l-am ascuns... Atâta fu suficient. Doar câteva cuvinte \n plus! Se \ntrerupse brusc, transfigurat` de groaz`. Atunci, John spuse cu blânde]e: – |ntr-adev`r, nu e \ntr-un loc prea accesibil, dar micul meu sejur sub p`mânt mi-a dat posiblitatea s`-l g`sesc, c`ci acum cunosc tot labirintul acela metru cu metru, inclusiv „acolo unde l-a]i ascuns“... Am l`sat \n grija scheletului doctorului Morris [i casca dumitale roman`. Vom merge s` le lu`m pe toate, nu peste mult timp. T`cerea ap`s`toare care se l`sase fu risipit` de râsul homeric al lui Orrie Benyon. Era r`zbunat. Iar Lesley Paviour, cople[it` de enormitatea gafei, se rezem` de sp`tar [i \ncepu s` râd` \mpreun` cu gr`dinarul, ca un partener \nvins la sfâr[itul unei cumplite partide de [ah...

Capitolul 10 F`r` s` piard` timpul, inspectorul Felse o duse pe Lesley Paviour, sub escort`, la cartierul general al poli]iei. Când r`maser` singuri \n biroul lui, o \ntreb`: – Cum face]i s` ave]i \ntotdeauna nu una, ci cel pu]in dou` solu]ii alternative, \n caz de necesitate? {i nu vi se pare c` e pu]in cam riscant s` v` tot schimba]i povestea pe parcurs? Lesley izbucni \n râs, r`spunzându-i cu o candoare dezarmant`: – Nu fac niciodat` planuri. Cel pu]in, nu \n mod con[tient. Improvizez la libera inspira]ie. Felse era nevoit s` recunoasc`, din partea lui, c` improviza]iile lui Lesley Paviour erau, \n majoritatea cazurilor, reu[ite. Izbutise s`-i ]in` \n [ah pân` la cap`t, când c`zuse \ntr-o plas` c`reia nici m`car nu-i b`nuia existen]a. Un instinct foarte sigur pe sine \i furniza chiar mai multe porti]e se salvare [i solu]ii de urgen]` decât \i erau necesare. {i atunci cum, \n aceste condi]ii, comisese impruden]a de a o l`sa pe Charlotte nu numai s` vad`, ci [i s` mânuiasc` micul colet care continua

144

ELLIS PETERS

s` stea depus \n seiful de la banc`? Cum de fusese atât de incon[tient` \ncât s`-i spun` c` era al lui Orrie [i c` nu se \ntâmpla pentru prima dat` când depunea \n seif asemenea obiecte? Doar dac` nu cumva o f`cuse ca s`-l compromit` pe Orrie, \ncercând astfel s`-[i dovedeasc` nevinov`]ia [i naivitatea? |ncercase chiar, dup` cum spunea Charlotte, s` planteze câteva jaloane [i pentru a-l compromite pe Bill Lawrence, vorbind despre cercet`rile lui pe furi[ prin Aurae Phiala. C`ci astfel avea o arm` \n plus, pentru orice eventualitate. Dup` câte se p`rea, Lesley Paviour colec]iona oameni care-i puteau fi de folos, dup` care se debarasa de ei f`r` nici un scrupul. – Nu sunt prea sigur, declar` dintr-o dat` Felse, c` a fost o manevr` foarte inspirat` s`-l tr`da]i pe Orrie Benyon. M` \ntreb \n care moment a]i hot`rât s`-l arunca]i \n groapa cu lei. Când v-a adus \napoi de la spital, asear`? Era clar c` st`tea pe j`ratic, a[teptând ocazia s` v` vorbeasc` \ntre patru ochi. Voia s` v` juca]i rolul? V` afla]i \n cas`, deci dumneavoastr` v` revenea sarcina de a s`vâr[i urm`toarea agresiune contra lui John Hambro. Chiar [i o femeie fragil` [i slab` poate ucide un om sufocându-l cu perna, \n timp ce doarme, epuizat [i sub efectul calmantelor. Dar dumneavoastr` nu avea]i de gând s` v` risca]i via]a pentru Orrie. De ce nu i-a]i spus-o atunci? E clar c` a]i t`cut, c`ci altfel n-ar fi a[teptat atâta timp pân` la tentativa de crim`. Probabil a avut r`bdare toat` noaptea, sperând c` ve]i face treaba \n locul lui... {i sunt sigur c`, \n tot acel timp, dumneavoastr` dormea]i ne\ntoars`. – |n via]a mea n-am mai dormit atât de bine! recunoscu Lesley. – Prin urmare, era atât de amuzant s`-l l`sa]i s`-[i fac` griji? \ntreb` poli]istul. Sau voia]i s` fi]i sigur` c` va rata \ncercarea

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

145

[i va fi prins? Ori, poate v` temea]i c` dac`-i spunea]i \nc` de ieri adev`rul, risca]i s` nu v` mai \ntoarce]i vie de la spital? – Nu mi-e team` de nimic, declar` Lesley cu un surâs calm. Nu-mi asum riscuri inutile, dar nici team` nu mi-e. Lui Felse nu-i era greu s-o cread`. – F`r` \ndoial`, v` gândea]i c` se vor pune \n balan]` m`rturiile, reflect` el cu glas tare, din moment ce so]ul dumneavoastr` urma s` moar`... Iar \n cazul când a]i fi ie[it \n avantaj, \ntreaga r`spundere a crimelor dumneavoastr` ar fi c`zut \n sarcina lui Orrie, nu-i a[a? Dar ce-a]i fi f`cut dac` refuza s` se lase prins \n capcan` [i se hot`ra s` se retrag` din joc, l`sându-i o [ans` lui John? – |mi preg`tisem o porti]` de ie[ire, declar` Lesley pe un ton \ncrez`tor. – {i totu[i, pân` la urm` tot a]i f`cut un pas gre[it, morm`i Felse. – Da, dar altul nu voi mai face... {tiam c` ghearele dumneavoastr` aveau s` se strâng` \n jurul meu, spuse ea f`r` ostilitate, din momentul când mi-a]i oferit posiblitatea de a demonstra c` bietul meu Stephen nu avea nici un alibi pentru noaptea care urmase discu]iei lui cu John. Dar nu puteam s` profit de acea ocazie f`r` ca totodat` s` dezv`lui faptul c` nici eu nu aveam vreun alibi, a[a c` n-am c`zut \n cursa pe care mi-a]i \ntins-o... |n fond, de ce anume vre]i s` m` acuza]i? – De t`inuire a unei crime – pentru \nceput va fi de-ajuns, replic` Felse. Izbucnind \n râs, Lesley spuse: – N-o ve]i putea dovedi niciodat`. Cel pu]in, f`r` m`rturia lui Stephen. {i nu cred c` o pute]i ob]ine prea u[or!

146

ELLIS PETERS

– Am s-o ob]in cu siguran]`, mult mai curând decât crede]i, r`spunse calm poli]istul. Se mai \ntâmpl` ca, atunci când \ncerc`m s` citim printre rânduri, s` ne mai [i \n[el`m. Desigur, nici doctorul Braby [i nici sora medical` nu v-au min]it, dar nici nu v-au spus tot adev`rul. Sora v-a declarat \n mai multe rânduri c` so]ul dumneavoastr` nu se sim]ea mai r`u, dar nu v-a spus c` se sim]ea mai bine... |n realitate, se simte mult mai bine – e chiar \n afar` de orice pericol. – Dar, izbucni Lesley, ar`tându-se pentru prima oar` indignat`, mi-a spus c` era pe moarte! – Nici m`car n-a sugerat a[a ceva, replic` Felse, v-a spus numai c`, \n situa]ia existent`, pute]i veni s`-l vizita]i oricând dori]i, chiar [i \n afara orelor de vizit`. Dumneavoastr` a]i \n]eles ceea ce dorea]i s` \n]elege]i, asta a fost tot! Dar \nc` v` mai pute]i duce s`-l vede]i – sub escort`, desigur. Tân`ra femeie trecu \ntr-o clip` peste [ocul pe care-l suferise. Cu obi[nuita ei putere de adaptare, r`spunse pe un ton cump`tat: – Mul]umesc. Dar cred c`, \n aceste \mprejur`ri, ar fi o lips` de tact [i nu i-ar face nim`nui nici o pl`cere. |n orice caz, chiar dac` \ncerca]i s`-l convinge]i pe Stephen s` vorbeasc`, sunt sigur` c` nu va spune nimic \mpotriva mea, afirm` ea cu certitudine. – Poate c`, replic` Felse \nc`lzindu-se pu]in, \i cam supraestima]i r`bdarea! Cum crede]i c` ve]i mai sc`pa [i de data asta? – Am s` m` gândesc, r`spunse Lesley cu toat` seriozitatea. ***

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

147

Au mai avut de a[teptat \nc` dou` zile pân` când Stephen Paviour a fost \n stare s` primeasc` vizite. La recomandarea medicilor, Felse a[tept` \nc` dou`, pentru a nu risca s`-i provoace un nou [oc. |n sfâr[it, joi seara, s-a considerat c` s`n`tatea pacientului era destul de bun` pentru a putea fi interogat. Via]a lui fusese atât de plin` de e[ecuri, priva]iuni, decep]ii [i iubiri pierdute, \ncât Stephen Paviour nu se mai a[tepta decât la ve[ti proaste. Ascult` totul, culcat, f`r` s` fac` nici o mi[care, f`r` un singur cuvânt de protest. Suferea, f`r` \ndoial`, dar nu l`sa s` se vad` nimic. Ceea ce i se dezv`luia nu constituia pentru el o adev`rat` surpriz`. Când Felse termin`, b`trânul st`tu un minut sau dou` pe gânduri. Respira]ia lui p`rea mai regulat` [i mai profund`. Aproape aveau impresia c` i se luase o mare piatr` de pe inim`. – Au m`rturisit amândoi? \ntreb` el \n cele din urm`. De când dureaz`... leg`tura lor? – Cel pu]in de la vizita doctorului Morris, r`spunse inspectorul. De vreo doi ani, poate mai mult. – M-a respins dintotdeauna, murmur` administratorul sitului de la Aurae Phiala. |i respectam sensibilitatea [i o pre]uiam totu[i; ajunsesem s` suport acea situa]ie din care eu nu aveam nimic de câ[tigat... {i, \n acel timp, ea se l`sa \n seama animalului `luia frumos [i necioplit de Orrie! M` \nvârtea pe degete cu minciunile ei! |n realitate, m` g`sea prea trist, prea civilizat, prea b`trân ca s-o fac fericit`... Paviour c`zu un moment pe gânduri, apoi obrajii s`i, de obicei atât de palizi, se colorar` pu]in, iar \n ochii nelini[ti]i i se aprinse o lumini]`, \n timp ce vorbea:

148

ELLIS PETERS

– Am s` v` spun ce credeam, \n naivitatea mea, de[i acum \mi dau seama c` m` \n[elam amarnic, din moment ce nu se poate crede nici o vorb` din tot ce \ndrug` Lesley. O v`zusem \ntr-adev`r \ncercând s`-l provoace pe Alan Morris, a[a cum f`cea de altfel cu to]i b`rba]ii, respingându-i apoi cu o pl`cere aproape sadic`. {ti]i c` Alan era un muieratic, dar era [i un gentleman [i avea suficient` experien]` ca s` [tie cum s` se poarte cu ea. Prin urmare, nu m` nelini[team prea mult. Era clar c` nu se cuvenea s`-l \ntrerup`, dar Felse \[i aminti dintr-o dat` de un detaliu pe care dorea neap`rat s`-l elucideze. – V` mai aminti]i, \l \ntreb` el pe Paviour, de seara când Bill Lawrence a venit s` ia cina la dumneavoastr`, \n prezen]a lui Alan Morris? S-a vorbit, \n seara aceea, despre tenta]iile criminale pe care le poate sim]i uneori un arheolog? {i s-a discutat despre mijloacele de valorificare a antichit`]ilor furate? Administratorul avu un aer pu]in mirat [i, dintr-o dat`, uit` de am`r`ciunea [i de problemele lui personale. – Da, \mi amintesc, r`spunse el. Nu \n]elegeam de ce o interesa atât de mult problema pe so]ia mea... Acum \n]eleg. C`uta s` culeag` cât mai multe informa]ii. Pe moment, am crezut c` nu voia decât s`-i atrag` aten]ia doctorului Morris. |n orice caz, acum sunt sigur c` ea adusese vorba despre acest subiect. Inspectorul nu-[i putu st`pâni gândul c` Lesley Paviour era ca o adev`rat` furnic`: nu neglija niciodat` nimic, punând \ntotdeauna deoparte orice-i putea fi de folos \ntr-o bun` zi. – Scuza]i-m`, spuse el, v-am \ntrerupt... Continua]i, v` rog! – |n ultima sear` pe care Morris a petrecut-o la noi \n cas`, relu` Paviour, ie[isem s` ]in o conferin]`. Când am revenit, am

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

149

g`sit-o pe Lesley a[ezat` pe scara de la intrare, prad` unei adev`rate crize de nervi. Era ud` pân` la piele [i dârdâia, suspinând. „Mare lucru,“ \[i spuse Felse, „sunt sigur c` poate s` plâng` oricând \i vine cheful. Mil` mi-e de jura]ii care vor avea de-a face cu ea!“ – A sus]inut, continu` Paviour cu un glas slab [i surd \n care se sim]ea cât de nefericit era, c` se dusese la plimbare cu Alan Morris pe malul râului, iar el profitase de ocazie pentru a \ncerca s-o seduc`. Ea se ap`rase [i-l \mpinsese \n ap`. Am crezut-o, c`ci [tiam ce repulsie puternic` fa]` de b`rba]i avea – o sim]isem pe pielea mea, din p`cate! Numai c` eu o iubeam, a[a c` n-am for]at-o niciodat`. Dar nu m-am mirat c`, cu un b`rbat care-i era str`in [i nu [tia nimic despre toate astea, aventura putuse degenera \ntr-o tragedie. N-am chestionat-o. Regretându-[i brusc gestul, s`rise \n ap` ca s`-l scoat` pe Alan... dar el murise deja! Atunci, am rugat-o s` m` duc` la trupul ne\nsufle]it al prietenului meu. Murise \ntradev`r. {tiam c` dac` fapta ie[ea la iveal`, de[i fusese doar un accident, echilibrul mintal deja precar al lui Lesley s-ar fi compromis pentru totdeauna. A[a c` am ascuns cadavrul lui Alan Morris \ntr-o subteran` a b`ilor romane. Am f`cut totul singur, \n aceea[i noapte, p`strând doar ma[ina lui de scris, toate documentele [i un costum care mi se potrivea aproape perfect. Nu-mi mai r`mânea decât s` m` dau drept el. Biletul de avion pentru Turcia era cump`rat, locul rezervat, [i toat` lumea [tia despre plecarea lui. Aveam cam aceea[i statur` [i, bine\n]eles, aceea[i vârst`. A trebuit s`-mi rad barba; el avea doar musta]`, ceea ce simplifica lucrurile. Nu sem`nam la fa]`, dar cred c` aveam aproape aceea[i

150

ELLIS PETERS

siluet`. Prin urmare, nu trebuia decât s`-mi pun hainele [i p`l`ria lui – [i, bine\n]eles, ochelarii. Situa]ia se prezenta favorabil. Lucrasem cu el, [tiam tot ceea ce-mi era necesar ca s`-i continuu cartea. N-am l`sat nimic la voia \ntâmpl`rii; dac` omiteam ceva, Lesley veghea al`turi, atent` la cele mai mici detalii, a[a cum f`cea \ntotdeauna. Prin urmare, am plecat cu biletul lui Alan Morris [i m-am cazat la hotelul din Istanbul unde-[i rezervase o camer`. Acolo, i-am terminat textul [i am trimis manuscrisul la editur`, dup` ce \l redactasem astfel \ncât s` descurajeze orice proiect de cercet`ri sau excava]ii la Aurae Phiala. Cu nici un chip nu trebuia ca subsolul sitului c` prezinte interes \n continuare... – Prin urmare, conchise Felse, scopul dumneavoastr` nu era acela de a disimula o comoar`, ci numai de a ascunde un cadavru? – Nici m`car nu b`nuiam existen]a unei asemenea descoperiri! murmur` Paviour. M-am mul]umit s`-l ascund pe bietul Alan... E un mormânt care nu i-ar fi displ`cut, s` [ti]i! – L-am g`sit, \i spuse atunci inspectorul. Medicii legi[ti vor reu[i s` constate, probabil, cum anume a murit. M` \ndoiesc amarnic c` prin \nec. Mai degrab` cred c` a surprins o \ntâlnire \ntre Orrie Benyon [i so]ia dumneavoastr` [i a ghicit ce complotau. |n orice caz, sunt sigur c` n-a f`cut nimic ca s` v` tr`deze prietenia. – Sper s` ave]i dreptate, oft` b`trânul, c`ci chiar dac` l-am invidiat \ntotdeauna, am fost totu[i buni prieteni... Prin urmare, dup` ce i-am pus cartea la po[t`, am telefonat corespondentului s`u din Turcia [i i-am prezentat scuze pentru c` proiectele se modificaser`. Apoi, am achitat nota de plat` la hotel [i am luat un taxi pân` la aeroport. Acolo, la

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

151

toalet`, mi-am schimbat hainele cu ale mele [i am luat avionul spre Anglia, sub adev`ratul meu nume de ast` dat`. L`sasem inten]ionat descoperit` o parte din conducta unde-l \ngropasem. Am aruncat acolo toate lucrurile lui Alan [i am astupat locul pentru totdeauna, cu propriile mele mâini. Felse \l \ntreb` cu blânde]e: – A]i accepta, dac` toate probele de care dispunem o vor aduce \n fa]a instan]ei, s` depune]i m`rturie contra so]iei dumneavoastr`? Am promis c` ve]i fi complet informat despre ponderea pe care ar putea-o avea depozi]ia dumneavoastr` \n leg`tur` cu acuza]iile pe carele re]inem \mpotriva ei. – Voi spune tot adev`rul – sau, cel pu]in, tot ce [tiu eu, r`spunse Paviour, chiar dac` asta \i va fi fatal. Mi-am dat seama c` [i eu sunt pasibil de mai multe acuza]ii. Pe moment, nu eram con[tient de ceea ce f`ceam. Dar nu ezita]i, face]i-v` datoria. Am o datorie de pl`tit [i m` voi achita. *** Dou` zile mai târziu, inspectorul Felse st`tea a[ezat \ntr-un col] al barului de la „Somonul auriu“, hanul pesc`resc unde se cazase Charlotte de când sosise la Aurae Phiala. Instalat comod \n fa]a unei halbe de bere, \i privea zâmbitor pe John [i Charlotte. – Nu e deloc surprinz`tor c` bietul b`trân a fost cât pe ce s` moar` de emo]ie, când v-a v`zut ie[ind din p`mânt! remarc` el, adresându-i-se lui John. F`r` \ndoial`, Paviour a crezut c` era]i fantoma lui Alan Morris! V-ar fi greu s`-l recunoa[te]i, acum când co[marul lui a luat sfâr[it [i nu mai are ce s` a[tepte sau de ce s` se team` din partea so]iei lui. E

152

ELLIS PETERS

complet destins. Dup` p`rerea mea, sau se va stinge complet, \n lipsa dezacordurilor care-l ]ineau activ, sau va trece peste \ncercarea asta [i va reg`si gustul vie]ii, \nv`]ând din nou s` evolueze \ntr-o lume normal`. Pentru moment, am impresia c` tinde spre a doua solu]ie, slav` Domnului! – Crede]i cu adev`rat c` va depune m`rturie \mpotriva so]iei lui? \ntreb` Charlotte. Acum a[a dore[te, dar la momentul respectiv s-ar putea s` nu mai fie \n aceea[i stare de spirit! – Da, va presta m`rturie! afirm` Felse. Nu po]i s` iube[ti o fiin]` [i s` fii atât de tr`dat, f`r` a ajunge s-o ur`[ti. Nu c` asta ne-ar ajuta s`-l descoperim pe adev`ratul asasin al doctorului Morris. Dac` Lesley Paviour [i Orlando Benyon se hot`r`sc s` vorbeasc`, ea va declara, evident, c` Orrie l-a ucis, iar apoi a obligat-o s` nu-i spun` nimic so]ului ei, ca s` nu-l compromit`. Nu [tiu ce va sus]ine Paviour, dar \n orice caz sunt sigur c` va fi mai aproape de adev`r decât orice putem a[tepta de la Lesley. – Dar, dup` p`rerea dumneavoastr`, cine l-a omorât pe Alan Morris? \ntreb` John. – Cred c`, \n general, ea era aceea care lua ini]iativa. Benyon nu era decât un executant. E chiar posibil ca, m`car o dat`, s` fi f`cut totul singur`. S` ne \nchipuim c` doctorul Morris, intrigat de toate \ntreb`rile pe care i le punea, a \nceput s` intre la b`nuieli, ajungând s-o urm`reasc` [i s-o spioneze... Numai c` i s-a descoperit o fractur` de craniu [i, de[i nu era atât de grav` \ncât s`-i cauzeze moartea, sugereaz` interven]ia lui Orrie. F`r` \ndoial`, sunt inculpa]i amândoi. M`rturia lui Paviour va avea rolul decisiv. – Când a]i \ntins capcana, \ntreb` Charlotte, [tia]i deja c` Orrie era acela care avea s` cad` \n ea?

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

153

– Nu lui i-o \ntinsesem, r`spunse simplu Felse, ci ei. O b`nuiam deja, \nc` dinainte ca John s` apar` [i s`-mi dest`inuiasc` misiunea lui. Erau implicate dou` persoane. Or, câmpul de investiga]ii nu era prea \ntins, chiar [i punând la socoteal` oamenii din sat [i pescarii. Pe lâng` doamna Paviour, nu existau decât b`rba]i, care se \nvârteau \n jurul ei ca pionii pe lâng` regin`, la [ah. Avea voca]ie de lider. |n ceea ce-l privea pe complicele ei, cui i-ar fi revenit \n modul cel mai firesc acest rol, dac` nu unui amant? Câtva timp, l-am suspectat pe tân`rul Lawrence, a c`rui gelozie era evident`, dar consternarea pe care a manifestat-o când l-am anun]at c`-i fusese folosit` motocicleta nu p`rea simulat`. Pe de alt` parte, m` \ntrebam pe cine [i-l putuse alege Lesley ca amant. Era posibil s` fie tân`rul student timid, trist [i politicos, opusul total ca prestigiu al so]ului ei? Nu prea-mi venea a crede! A[a c` m-am orientat spre Orrie. Intuiam c` trebuia s` fie implicat \n asasinarea lui Gerry Boden – recunoscând totodat` [i posibilitatea ca fapta lui s` fi fost accidental`. Asupra b`iatului s-au g`sit scame dintr-o ]es`tur` groas` de lân`. Sper c` vor putea fi identificate ca provenind de la haina de lucru a lui Orrie Benyon. Hainele gr`dinarului sunt impregnate cu rumegu[, urme de \ngr`[`minte [i particule de p`mânt, astfel \ncât sarcina laboratorului va fi mult u[urat`. |n orice caz, e sigur c` el l-a surprins pe Boden printre ruine. Dup` ce l-a omorât, a ascuns cadavrul. Apoi s-a \ntors s` recupereze monedele de aur [i [i-a reluat lini[tit munca, dând dovad` de un extraordinar sânge rece, c`ci s-a mai dus [i s` bea un pahar \n sat, \nainte de a se \ntoarce la Aurae Phiala pentru a arunca \n ap` trupul ne\nsufle]it al lui Gerry. Omul acesta este la fel de rece ca marmura [i cam tot atât de sensibil.

154

ELLIS PETERS

– Prin urmare, i-a]i urm`rit permanent fiecare gest, chiar [i când p`rea]i s` nu-i acorda]i nici o aten]ie! se mir` Charlotte, f`r` a-[i ascunde admira]ia. – Nu trebuie s` la[i niciodat` oamenii s`-[i dea seama c`-i observi, r`spunse Felse, altfel intr` \n gard` [i ac]ioneaz` mult mai discret. Dimpotriv`, dac` te prefaci c` nu-i bagi \n seam`, atunci uneori \[i dezv`luie jocul [i se las` prin[i \n capcan`. Dar nu a[a s-a \ntâmplat cu Orrie. Programul lui avea multe goluri, \ns` nu puteam dovedi ce anume f`cuse \n acele momente. De asemenea, dac` mi-a[ fi asumat riscul de a-l acuza... |n ceea ce-o prive[te pe Lesley Paviour, nu aveam nici un element. Speram – la fel ca Orrie – s`-l atace ea \ns`[i pe John. Orrie credea c` nu s-ar fi codit; amândoi ne-am \n[elat! Atunci, am jucat totul pe-o singur` carte. – Am fost gata s` distrug totul, cu interven]ia mea cu cheia, declar` ab`tut` Charlotte. Abia dup` aceea mi-am dat seama. N-am fost deloc inspirat`! – Dimpotriv`! replic` Felse. O dat` ce cheia a ajuns \n posesia mea, Lesley a fost nevoit` s` m`rturiseasc`! A, sigur, putea s` spun` c` nu [tia nimic despre monedele de aur din cutie. |ns` i-ar fi fost destul de greu s` sus]in` aceast` variant` pân` la cap`t. *** Stephen Paviour nu avusese nici o obiec]ie când Felse \i ceruse permisiunea s` deschid` seiful de la banc`... |n`untru se g`siser`, pe lâng` monedele de aur, documente de cel mai mare interes, privitoare la situa]ia financiar` a lui Lesley, de[i nici o hârtie nu-i explica originile. Probabil c`-[i folosise foarte

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

155

rodnic vacan]ele petrecute \n str`in`tate cu so]ul ei, ob]inând cele mai mari profituri cu diferitele ocazii când \l \nso]ise \n alte regiuni unde el se ducea s` fac` s`p`turi. Charlotte se gândea la acel cuplu chinuit care avea s` r`spund` de crima comis` contra unchiului ei... – Crede]i c` Lesley ar fi plecat \ntr-adev`r cu Orrie, dac` planul lor reu[ea pân` la cap`t? \l \ntreb` ea pe Felse. – Bine\n]eles c` nu! r`spunse inspectorul. Cu un ]`r`noi ca Benyon? Lesley avea o adev`rat` avere [i-[i putea permite s` dispar` ca s` profite singur` de toate bog`]iile. Orrie se gândea s` doseasc` sume considerabile \n b`ncile elve]iene [i avea atâta \ncredere \n ea, \ncât deschisese toate conturile pe numele ei! Nu, n-ar fi plecat cu un ]opârlan ca Benyon. L-ar fi l`sat de c`ru]` f`r` s` clipeasc`. Pentru o Lesley Paviour, lumea e plin` de b`rba]i. – Nu [i aia unde se va duce acum! comen` Charlotte, oscilând \ntre u[urare [i mil`. – Nu te repezi cu afirma]iile, o sf`tui John. Chiar dac` ajungem s`-i ob]inem condamnarea, o s` scape doar cu opt ani, poate chiar mai pu]in. Fii sigur` c` n-o s` se schimbe, [i nici n-o s` uite nimic. Va profita de timp ca s` pun` la cale noi planuri. Nimic pe lumea asta nu poate s-o transforme. Lesley va ie[i din \nchisoare coapt` [i preg`tit` pentru noi f`r`delegi. Cu prima ocazie, \[i va f`uri o masc` nou` care-i va permite s`-l \nha]e pe primul porumbel ie[it \n cale, ducându-l la pierzanie. Mai bine p`streaz`-]i compasiunea pentru mine [i pentru neferici]ii care vor avea de-a face cu ea. Felse \[i termin` berea, observându-i pe John [i Charlotte... St`tuser` toat` s`pt`mâna la han, odihnindu-se, [i p`reau s` se \n]eleag` din ce \n ce mai bine...

156

ELLIS PETERS

John profitase de acel r`gaz pentru a reuni toate elementele necesare misiunii lui, dar era gata s` parieze c` ar fi terminat mult mai repede dac` Charlotte n-ar fi fost acolo! Acum terminase, iar a doua zi trebuia s` plece spre Londra, unde-l a[teptau ocupa]iile lui. Printr-o coinciden]` bizar`, Charlotte se hot`râse s` ia acela[i tren ca s` organizeze re\nhumarea unchiului ei. Felse \i spunea c`, uneori, hazardul potrivea foarte bine lucrurile... Inspectorul John Hambro c`zuse \n plasa fermec`toarei Charlotte din clipa când aceasta \l urm`rise pe c`rarea de lâng` râu, \n noaptea când plecase \n c`utarea lui Gerry Boden. – Bun! V` las cu ale voastre, declar` \n sfâr[it Felse, ridicându-se. {i-i arunc` Charlottei o privire \n care se citea complicitatea ap`rut` spontan \ntre ei. – Eu \n locul dumneavoastr`, continu` el, adresându-i-se fetei, m-a[ uita de dou` ori, \nainte de a face pasul...! – So]ia dumneavoastr` nu s-a uitat de dou` ori! r`spunse Charlotte cu un surâs. Când p`r`sir` hanul „Somonul auriu“, mai pe sear`, John [i Charlotte se oprir` o clip` pe culmea colinei, pentru a contempla situl de la Aurae Phiala. Cre[terea cotelor râului \ncetase, iar apa curgea lini[tit`. |n dreapta lor, o hus` mare acoperea excava]ia f`cut` de poli]ie pentru a dezgropa cadavrul doctorului Alan Morris. Ancheta \nc` nu se deschisese oficial, dar identificarea nu punea nici o problem`, date fiind toate obiectele personale care-l \nconjurau. – A[ fi vrut s` ias` la iveal` viu, murmur` Charlotte. Dar m` bucur c` a r`mas cu onoarea nep`tat`. Ar fi ap`rat pân` la

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

157

cap`t etica profesiunii, din moment ce [i-a g`sit sfâr[itul \mpotrivindu-se furturilor comise de Lesley [i Orrie. Ai crezut mult timp c` eram complicea lui, nu-i a[a? – Iar dumneata ai crezut mult timp c` [i eu f`ceam parte din band`, a[a e? replic` John, cu un zâmbet larg. – {tiai prea multe despre toate astea, \i explic` Charlotte. Cum voiai s` ghicesc de partea cui erai? Dar am ghicit imediat c` venise[i aici cu un scop anume [i c` m` urm`rise[i pân` la „Somonul auriu“ nu datorit` farmecului meu, ci pentru felul cum m` numeam! – Nu e tocmai adev`rat, replic` \ncet John. {i sunt foarte sigur c` ai descoperit imediat ce sim]eam pentru tine. Vorbeau calm, ]inându-se de mân`, \n timp ce se l`sa asfin]itul, lini[tit [i senin. – O clip`, m`rturisi Charlotte, doar o clip`, m-am \ntrebat ce sentimente aveai pentru Lesley Paviour. – Nu i-am dat niciodat` nici cea mai mic` aten]ie, r`spunse ferm John, pân` \n ziua când s-a gr`bit cam prea tare s`-mi usuce sacoul, dup` surpare. |ncepea s` aib` b`nuieli, probabil, [i din acel moment a luat problema \n mân` ca o adev`rat` profesionist`. Fusesem destul de prost s` iau asupra mea toate hârtiile, ceea ce n-ar fi trebuit s` fac nici \n ruptul capului. Pe lâng` pa[aport, mai aveam nota de plat` a hotelului din Istanbul, diverse documente [i pân` [i copia bro[ei care ap`ruse pe pia]a italian`, declan[ându-mi misiunea. N-avea cum s` nu-[i dea seama ce se \ntâmpla, c`ci ea \ns`[i o vânduse la Livorno. Atunci a \nceput s` ne bombardeze cu invita]ii: „Dar r`mâne]i aici! V` rog, lua]i cina cu noi!“, [i a[a mai departe. Pe tine voia s` te ]in` sub supraveghere [i s` [tie \n fiecare moment ce f`ceai; \n privin]a

158

ELLIS PETERS

mea, voia s` m` poat` lichida \n orice clip`. La \nceput, n-am \n]eles. M-am mul]umit s` intru \n joc ca s` aflu unde dorea s` ajung`. Se hot`râse s` m` trimit` pe lumea cealalt`. A jucat tot acel teatru numai de ochii lui Stephen Paviour, pe care-l manipula ca pe o marionet`. {tia c` avea s` intervin` obligatoriu, pentru a m` ruga s` plec imediat, [i astfel, Orrie [i cu ea, stârnindu-mi curiozitatea, m` puteau atrage pân` \n mijlocul ruinelor, ca s` se debaraseze de mine, f`r` ca nimeni s` aib` nici cea mai mic` b`nuial`. R`s`rise luna. Discul ei de argint se desena \n filigran pe bolta \ntunecat` a cerului. La marginea }`rii Galilor, linia alb`strie a colinelor se estompa dup` un v`l de cea]` sub]ire. Valea nu-[i pierduse nimic din frumuse]ea ei, nici din puritate. Abjec]ia, violen]a [i rapacitatea lui Lesley Paviour trecuser` peste Aurae Phiala, f`r` a-i l`sa m`car o zgârietur`. Ora[ul roman se obi[nuise de mult s` supravie]uiasc` tuturor tragediilor prin care trecea. – M-am dus s`-l caut pe domnul Felse, la el acas`, sâmb`t` diminea]a, declar` dintr-o dat` Charlotte, dup` care a lansat acel balon de prob` \n leg`tur` cu unchiul Alan, f`când-o astfel pe Lesley s` cread` c` g`sise o cale de sc`pare excelent`. Atunci mi-a vorbit despre ancheta \ntreprins` de Scotland Yard, f`r` a-mi spune care era rolul t`u, [i mi-a m`rturisit c` [i ei ajunseser` s`-l b`nuiasc` pe unchiul meu. L-am \ntrebat dac` [i el \l credea vinovat, [i mi-a r`spuns c` nu, ad`ugând c` universitarii de genul lui Alan Morris sunt rareori boga]i, dar c` indiferent cât de mare ar fi dorin]a lor de a câ[tiga bani, ea nu rezist`, când fac asemenea descoperiri, tenta]iei mult mai puternice a celebrit`]ii [i a admira]iei marelui public. I-am fost recunosc`toare pentru acest r`spuns, c`ci trebuie s`

ORA{UL DE AUR {I UMBR~

159

m`rturisesc c` [i eu \ncepusem s` am \ndoieli. |ncepând din acel moment, am avut o \ncredere deplin` \n el, f`r` \ndoial` pentru c`-mi doream s` aib` dreptate. – |n]eleg. {i, cu acea ocazie, ai cunoscut-o pe so]ia lui! relu` John, amintindu-[i cuvintele enigmatice ale lui Felse din momentul când se desp`r]ise de ei la han. Ce-a vrut s` spun`, adineaori? Ce anume n-a f`cut so]ia lui? Porniser` \ncet pe drumul de \ntoarcere, ocolind s`p`tura sinistr` \n p`mânt, dornici s` uite drama de la Aurae Phiala, pentru a savura din plin fericirea de a fi vii – [i \mpreun`. {i atunci, amintindu-[i \ntrebarea lui John, Charlotte \i strânse mâna pu]in mai tare, r`spunzând simplu: – N-a dat \napoi, nici nu s-a uitat de dou` ori, când el a \ntrebat-o dac` accepta s` fie so]ia unui inspector de poli]ie...

Sfâr[it